Referat

Unul dintre marii artiști ai literaturii românești care a îmbrățișat cu măiestrie mai
mult decât un gen literar este Lucian Blaga. Lucian Blaga este una dintre cele mai
complexe personalități ale culturii române moderne. Poet, filosof, eseist, dramaturg, Blaga
a exprimat marile neliniști ale spritului modern, opera sa fiind dominată de o construcție
echilibrată și armonioasă, cu semnificații profunde și trări intense. Blaga își demonstrează
originalitatea și stilul atât prin opere aprținând genului epic, dramatic cât liric.
Operele sale lirice care îi revelează cel mai bine importanța în calitate de poet al
literaturii române sunt: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, „Lumina”, „Vreau să
joc!”, „Gorunul”, „Din părul tău” și multe alte poezii din volumul „Poemele lumii”.
„Poemele lumii” aduc investigarea universului interior, atitudinea psihică cu bogat relief
artistic. Se confesa: „Născocesc motive mitice la fiecare pas, fiindcă fără o gândire mitică
nu ia ființă, din păcate sau fericire, nici o poezie”. „Stilul interior al lui L. Blaga este
caracterizat de o seninătate în clar-obscur”-(Emil Cioran). Lirica sa este străbătută de
năzuința cunoașterii, sentimentul dorului, criza existențială, devenirea cosmică.
Ca dramaturg (este autorul a 10 piese), pune în discuție fondul mitic și istoric
național, aspirația spre absolut și lementaritatea existenței („Zamolxe”, „Meșerul
Manole”, „Tulburarea apelor”).
Drept reprezentant al genului epic, acesta prezintă opere filosofice, cât și
memorialistice („Hronicul și cântecul vârstelor”) și romanul autobiografic
(„Luntrea lui Charon”)- întregesc imaginea personalității compplexe a lui Blaga.
„Blaga domină cu opera lui spiritualitatea omenească a veacului al XX-lea, așa
cum Eminescu a stăpânit și înrăurit literatura secolului anterior” (Ion Bălu).
Un celebru scriitor cu valoarea universală este Victor Hugo. Acesta a îmbrățișat
de-a lungil carierei sale artsitice toate genurile literare: epic, dramatic și liric.
Acesta a fost un poet, dramaturg, romancier, politician si pictor francez. Una
dintre cele mai cunoscute opere ale sale, aparținând genului epic, la nivel mondial,
este "Mizerabilii", dar și „Notre-Dame de Paris”. În genul dramatic se evidențiază
prin dramele și tragediile: „Cromwell”, „Hernani”, „Regele petrece”, iar în
genul liric prin poemele: „Orientalele”, ”Frunze de toamnă” și „Razele și
umbrelele”.
Victor Hugo a rămas o personalitate culturală de anvergură universală. Operele
sale constituie adevărate pietre de hotar pentru spiritualitatea umană, căci marele
scriitor a reuşit să surprindă în creaţiile sale natura umană în toată complexitatea
ei,într-un mod desăvârşit. „Umană prin detaliu şi semnificaţie, inumană prin
proporţii”, după cum aprecia Albert Thibaudet, opera lui Hugo copleşeşte prin
titanismul fabulos al imaginaţiei şi prin îndrăzneala novatoare a limbajului poetic,
fiind considerată „cel mai mare fenomen” al literaturii franceze. Victor Hugo s-a
impus ca un teoretician al romantismului, definind libertatea literaturii în alegerea
temei, în promovarea atitudinilor de revoltă contra tiranilor şi de solidaritate cu
popoarele angajate în lupta pentru libertate, în orientarea către contactul direct cu
viaţa. De-a lungul timpului, operele sale au cunoscut numeroase ecranizări.
Edgar Allan Poe  a fost un poet, romancier, nuvelist și critic literar american,
aparținând curentului Romantic al acestui stat și al literaturii universale, creator
al genului de scurte povestiri și precursor al literaturii moderne de ficțiune
științifico-fantastică. Acesta a îmbrățișat atât genul liric, cât și cel epic. Este
cunoscut pentru operele sale lirice: „Corbul”, „Un vis într-un vis”, „Coliseum”,
cât și pentru operele aparținând genlui epic: „Inima care-și sune taina”, „Crimele
din Rue Morgue”, „Cărăbușul de aur”.
Lucrările de critică literară ale lui Edgar Allan Poe se caracterizează printr-o
profundă cunoaștere a literaturii, prin spirit sarcastic, simț ascuțit în receptarea
adevăratelor valori creative. Scrierile sale teoretice s-au bucurat încă din timpul
vieții de o atenție și prețuire deosebită și au exercitat o influență puternică asupra
generațiilor ulterioare de prozatori. „Filosofia creației poetice” (The Philosophy
of Composition, 1846) și „Principiul poetic” (The Poetic Principle, 1850) sunt
lucrări de critică literară ce marchează începutul teoriilor literaturii moderne.