Sunteți pe pagina 1din 1

Salată grecească (Horiatiki)

Că salatele de roșii, castraveți, ceapă și brânză


cam umblă brambura prin mai toată Europa
centrală și de sud-est, am văzut deja, vorbind
despre salata bulgărească (varianta
românească). Dar fiindcă tot veni vorba despre
preparatul vecinilor din sud, putem spune că, de
fapt, salata Horiatiki e aproape identică și la fel
cu Shopska (sau poate invers!), numai că
brânza sirene (varianta bulgărească de
telemea, în caz că ați uitat) e înlocuită cu feta,
iar prin narațiune apare și oregano, ba uneori
chiar și caperele. Și încă o precizare, înainte de
a ne apuca de treabă: Greek Salad, foarte răspândită pe plan mondial, e un pic altceva,
în sensul că, de obicei, baza o reprezintă salata verde, cu adaos de roșii, feta,
măsline, abia la opționale intrând castraveții, ceapa și ardeii.

În fine, ar mai fi destule de spus, dar n-are rost să pierdem vremea în cazul unei salate
atât de simple. Pentru care avem nevoie de

4-5 roșii,
2-3 castraveți,
1 ceapă,
1 ardei gras,
150 g feta,
câteva măsline,
capere (obligatorii în Dodecanez, oarecum opționale în rest),
ulei de măsline,
zeamă de lămâie sau oțet (musai în Cipru, facultativ sau deloc altundeva),
oregano,
sare.

Spălați și curățați toată partea vegetală a salatei, tăiați roșiile și castraveții felii, ardeii și
ceapa inele iar oregano-ul mărunt. Puneți-le în salatieră, adăugați măslinele, caperele,
sărați, turnați uleiul (și facultativa acreală), amestecați cu grijă salata și presărați
deasupra feliuțe de feta.

Asta ar fi, să zicem, versiunea de bază. Fiind însă vorba despre o salată foc de
răspândită, firește că pot apărea oricând și ceva opționale, precum pătrunjel (în loc de
oregano, mai ales în Cipru), salată verde sau rucola, piper etc.

Ce vin bem la salata grecească? Alb, sec și ușor, nu-i musai să ne alintăm cu vreo
retsina…

S-ar putea să vă placă și