Aventurile lui

Pinocchio
COLLODI

I LUSTRA]II DE
S EVERINO BARALDI
 Autorul Aventurilor lui Pinocchio , Carlo Lorenzini,
s-a n`scut la Floren]a în 1926 [i a trecut în nefiin]`
L’autore de în“Le Avventure
1890. Cel dintâididinPinocchio”,
nou` fra]i, el [i-a efectuat
Carlo Lorenzini, nacque a Firenze
studiile într-un seminar, dar nelle-a
1826
întrerupt la vârsta
de dou`zeci de ani.
e morì nel 1890.
Primo di noveSus]in`tor
fratelli,alcompì
unific`rii
gli Italiei,
studi s-a înrolat în armat`
in seminario cainterrompendoli
voluntar [i a luat parte la campaniile militare
a vent’anni.
din Risorgimento1.
Favorevole all’unità d’Italia si arruolò come
În continuare, a desf`[urat o intens` activitate
volontario e partecipò alle campagne militari
jurnalistic` începând s`-[i semneze scrierile
del Risorgimento.
cu numele de Collodi, drept omagiu adus ]inutului
In seguito svolse
toscanuna intensa
în care attività
se n`scuse mama lui, [i unde
giornalisticaseeretr`gea
cominciò a firmare
adesea pentrui asuoi scritti
se reculege.
col nome diÎnCollodi, in omaggio
1881, directorul Gironale per i Bambini 2
al paese
ziarului
della Toscanai-a dove
cerut s`
erascrie
nata o poveste
sua madre ce urma s` fie publicat` în
e dove spesso si ritirava per concentrarsi. de bani, a acceptat.
foileton, iar Collodi, având nevoie
Primele pagini purtau titlul „Povestea unei p`pu[i de
Nel 1881 il direttore del “Giornale per
lemn“ [i erau înso]ite de un bile]el: „Î]i trimit copil`ria
i bambini” gli chiese di scrivere un racconto
asta… Dac` ai de gând s` o publici, sper s` pl`te[ti
da pubblicarebine,a puntate
ca s`-mi e Collodi,
vin` cheful ches` oaveva
continui“.
necessità diUn denaro, accettò. Le prime pagine,
public vast de copii a început s` urm`reasc`
intitolate: La storia di
Aventurile luiun burattino,
Pinocchio reuniteerano
ulterior într-un singur
accompagnate volum dapublicat
un biglietto:
în 1883. Acesta urma s` devin` o
capodoper`
“Ti mando questa a literaturii,sefiind
bambinata… tradus în numeroase
la stampi,
limbi.
pagamela bene per farmi venire la voglia
di seguitarla”.
Un vastissimo pubblico di bambini cominciò
1 Perioad` din istoria Italiei, caracterizat` prin lupta,
a seguire lepe
Avventure di politic
plan social, Pinocchio, raccolte
[i cultural, pentru unificarea
poi in un unico volume pubblicato nel 1883,
Italiei.
che diventerà
2 Înun capolavoro
traducere, Ziaruldella letteratura
Copiilor.
tradotto in moltissime lingue.

36
 A fost odat` ca niciodat`… o bucat` de lemn care,
într-o bun` zi, ajunse în atelierul unui tâmplar. Când me[terul
Cirea[` o lu` în mân`, ca s-o ciopleasc`, auzi o voce sub]iric`:
— Opre[te-te! M` gâdili!
Bietul om se sperie: bucata de lemn vorbea!
Peste pu]in timp, sosi prietenul s`u, Geppeto,
un b`trânel vioi, c`ruia i se mai spunea
[i M`m`ligu]`, deoarece purta pe cap o peruc`
galben` ca m`m`liga.
— Vreau [i eu o bucat` de lemn, s` fac o marionet`.
— Numaidecât, M`m`ligu]`!
se auzi aceea[i voce sub]iric`.
— Nu ]i-e ru[ine s` m` strigi
a[a? zise Geppeto, ie[indu-[i
din fire.
— Dar n-am fost eu!
protest` me[terul Cirea[`.
— Tu-]i ba]i joc de mine!
se sup`r` Geppeto.
— Ba nu! se ap`r`
me[terul Cirea[`.
{i înfuriindu-se, se luar`
pe dat` la trânt`.

37
 O dat` terminat` b`taia,
cei doi prieteni f`cur` pace. Geppeto lu`
bucata de lemn [i se întoarse acas`, unde
î[i adun` uneltele [i începu s` ciopleasc`
marioneta, gândindu-se totodat` în sinea
lui: „O s`-i pun numele Pinocchio“. Ciopli
astfel capul, corpul, bra]ele [i picioarele.
Dup` ce termin`, sprijini p`pu[a de podea.
N-apuc` îns` s`-l înve]e bine primii pa[i,
c` Pinocchio o [i zbughi pe u[` afar`.
Geppeto, pe urmele lui, striga:
— Opri]i-l! Opri]i-l!
Un jandarm reu[i s`-l prind` pe fugar,
iar Geppeto, apropiindu-se, îi spuse:
— Las’ c` vezi tu acas`!
Curio[ii, care se adunaser` împrejur,
începur` s` se vaite:
— Biata marionet`! Ce-o s`-i mai dea
Geppeto pe cocoa[`!
Atât i-a trebuit jandarmului s` aud`,
ca s`-i dea drumul lui Pinocchio
[i s`-l bage pe s`rmanul
Geppeto la închisoare.

38
39
 P inocchio
se întoarse acas` într-o fug`,
dar nici nu intr` bine pe u[`
c` auzi:
— Cri, cri, cri!
— Cine e? întreb` Pinocchio.
— Sunt eu, Greierele Vorbitor,
[i locuiesc în casa asta de peste
o sut` de ani.
— Acum eu stau aici, a[a c` tu
car`-te!
— N-ai avut pic de respect
pentru tat`l t`u! îl cert`
greierele.
— Ia nu m` mai bate la cap!
zise Pinocchio [i apuc`
un ciocan pe care
îl arunc` înspre
bietul greiere,
strivindu-l.

40
 E ra aproape întuneric; Pinocchio, înfometat [i zgribulit, î[i
a[ez` picioarele deasupra unui vas cu j`ratic, ca s` se înc`lzeasc`. Îl fur`
îns` somnul [i, în timp ce dormea, picioarele sale de lemn arser` [i se f`cur`
scrum.
Pinocchio a continuat s` sfor`ie pân` diminea]a, când, auzind b`t`i în u[`,
se trezi.
— Deschide, deschide… era vocea lui Geppeto.
Pinocchio a ]â[nit de pe scaun, îns` nemaiavând picioare, c`zu la p`mânt
[i se puse pe plâns. Chiar atunci intr` [i Geppeto în cas` pe fereastr`.
Printre suspine, Pinocchio se v`it` de foame, iar el îi d`du trei pere,
toat` masa lui pe ziua aceea.

41
 D up` ce î[i potoli foamea, marioneta ceru
picioare noi, [i b`trânul, cumsecade cum era, îi ciopli altele.
În schimbu’ lor, Pinocchio i-a promis c` se va duce la [coal`.
— Dar nu te po]i duce a[a la [coal`, ai nevoie de haine –
observ` Geppeto, [i îi f`cu o h`inu]` din hârtie colorat`,
pantofi [i p`l`rie.
B`trânul se gândi apoi s`-i cumpere un Abecedar, a[a c` \[i
lu` haina pe el [i ie[i. S-a întors pu]in mai târziu, f`r` hain` –
de[i afar` era foarte frig –, dar cu Abecedarul în mân`.
— {i haina ta, tat`? îl întreb` Pinocchio.
— Mi-era cald, a[a c` am vândut-o! îi r`spunse b`trânul.
Pinocchio s`ri de gâtul lui [i-l îmbr`]i[`, apoi, ie[ind, o porni
spre [coal`. Între timp, î[i f`cea planuri:
— Ast`zi o s` înv`] s` citesc, mâine s` scriu, poimâine s`
num`r…
Dar pe când mergea el a[a, o muzic` îi ajunse la urechi: ta,
ta, tam, ta, ta, tam. Muzica se auzea dintr-un cort unde era
teatrul de p`pu[i.
— Ce p`cat c` trebuie s` m` duc la [coal`! se gândi în sinea
lui Pinocchio, dar se r`zgândi repede:
— Ast`zi n-am s` m` duc!
— Veni]i, numai patru bani
biletul! striga vânz`torul.

42
43
 P inocchio nu st`tu
mult pe gânduri [i î[i vându
Abecedarul, ca s` fac` rost de bani
pentru bilet. Nici nu intr` bine
în`untru c` marionetele îl z`rir`
[i începur` s`-l strige:
— Pinocchio, Pinocchio, vino
la noi…
Dintr-o s`ritur`, Pinocchio era
pe scen`. Spectacolul fu întrerupt
[i începu cheful, iar publicul,
ner`bd`tor, p`r`si sala fluierând.
La auzul t`r`boiului î[i f`cu
apari]ia st`pânul teatrului,
M`nânc`-Foc, un ditamai omu’,
urât, cu o barb` deas` [i neagr` ca
p`cura.
44
În[f`cându-l pe Pinocchio,
M`nânc`-Foc spuse:
— E[ti f`cut din lemn uscat, numai
bun s` aprinzi focul pentru cina
mea!
Pinocchio începu s` strige:
— Ajutor! Nu vreau s` pier!
S`rmanul meu tat` o s` moar`
de sup`rare!
M`nânc`-Foc, care nu era atât
de r`u pe cât p`rea, se înduio[`
[i-i spuse:
— Gata cu plânsul! Mai bine
spune-mi cum îl cheam` pe
babacul t`u.
— Geppeto – r`spunse Pinocchio.
— {i cu ce se ocup`? întreb`
p`pu[arul.
— E s`rac! zise Pinocchio.
— Mi se frânge inima! Bietul om –
strig` M`nânc`-Foc.
— }ine cinci bani de aur. Du-i
[i salut`-l din partea mea!
Bucuros de nu-[i mai înc`pea
în piele, Pinocchio se c`]`r`
pe barba lui M`nânc`-Foc,
îl s`rut`, apoi î[i lu` la revedere
de la marionete [i se a[ternu
la mers, ca s` ajung` acas`.
45
 P e drum, Pinocchio
se întâlni cu o vulpe [chioap`, ce
mergea sprijinindu-se de un
motan chior. Cei doi, auzind
zorn`itul b`nu]ilor, îi strigar`:
— Bun` ziua! Nu-ncape îndoial`
c` e[ti vreun bog`ta[!
— Bineîn]eles! r`spunse Pinocchio,
ar`tându-le b`nu]ii de aur.
— {tim noi un loc numit Câmpia
Miracolelor, acolo, dac` semeni
o moned`, cre[te în loc un copac
plin cu bani noi-nou]i! îi zise
Vulpea.
Încrez`tor, Pinocchio se l`s` dus
de nas [i-i urm` pe cei doi.
Seara au ajuns la un han, mâncar`
[i hot`râr` s` se odihneasc` pu]in.
— O s` pornim din nou la drum
spre miezul nop]ii!
spuse Motanul.
La ora stabilit`,
hangiul se duse
s`-l trezeasc` pe
Pinocchio,
spunându-i c`
tovar`[ii
46
s`i au plecat deja. Pinocchio porni
la drum; era întuneric bezn`.
— Întoarce-te acas`, noaptea e plin
de ho]i pe-aici! îl sf`tui o voce care
se auzea de la o lumini]` slab`.
— Cine e[ti? întreb` Pinocchio.
— Sunt umbra Greierelui Vorbitor –
zise lumini]a [i se stinse.
Nu f`cu bine câ]iva pa[i c` lui
Pinocchio îi [i ie[ir` înainte doi
masca]i. Marioneta ascunse b`nu]ii
în gur` [i încerc` s` fug`, dar cei
doi o înh`]ar`. Cel mai scund îi
puse o funie în jurul gâtului, iar
cel`lalt, înalt [i [chiop, îl atârn` de
ramura unui stejar solid.
— Mâine, când o s` fii mort, o s`
ne întoarcem [i o s`-]i lu`m banii!
Bietul Pinocchio, spânzurat de
copac, sim]ea deja cum se stinge:
— Ah, tat`, dac` ai fi aici!
Închise ochii [i r`mase
nemi[cat.
47
 | n dep`rtare, printre
ramurile verzi ale copacilor,
se vedea o c`su]` de un alb
str`lucitor. Acolo locuia Zâna cea
Bun` cu p`rul albastru. Zâna
se uita pe fereastr`, când v`zu
marioneta atârnat` de ramura
copacului, [i îl trimise imediat pe
servitorul s`u, Medoro, s` o dea
jos; apoi chem` la ea Corbul,
Cucuveaua [i Greierele, medicii cei
mai faimo[i din ]inut, s`-l consulte
pe Pinocchio.
— Mi se pare mort, dar ar putea
totu[i s` mai fie
în via]` – zise Corbul.
— Îmi pare r`u c` te contrazic,
colega – protest` Cucuveaua – mie
bolnavul mi se pare viu, dar ar
putea totu[i s` fie mort!
— Eu prefer s` m` ab]in, oricum
marioneta asta e un
[mecher f`r`
pereche, care îi
scoate peri albi
tat`lui s`u!
spuse Greierele
[i, urmat de
colegii s`i,
ie[i din
camer`.
48
Tremurând din pricina febrei,
Pinocchio izbucni în lacrimi.
Atunci Zâna îi preg`ti un
medicament.
— Mai bine mor decât s`-l iau!
zise Pinocchio.
Cât ai clipi din ochi, u[a se izbi de
perete [i în`untru intrar` patru
iepuri negri cu un co[ciug pe
umeri:
— Am venit s` te conducem la
cimitir! spuser` ei.
V`zându-i, Pinocchio înghi]i cu
repeziciune medicamentul, s`ri jos
din pat [i, vindecat, începu
s` turuie despre b`nu]ii de aur [i
despre punga[ii care l-au jefuit.
— {i unde sunt acum b`nu]ii? îl
întreb` zâna.
— I-am pierdut – min]i Pinocchio,
iar nasul îi crescu pe loc.
Zâna începu s` râd`.
— De ce râzi? se mir` marioneta.
— Râd pentru c` mi-ai spus o
minciun` [i, când spui minciuni, î]i
cre[te nasul – îi r`spunde aceasta.
Pinocchio r`bufni în plâns de a[a
ru[ine, dar Zâna, miloas`, b`tu din
palme; pe fereastr` intr`
numaidecât o cioc`nitoare [i-i
scurt` nasul.
— Mul]umesc, zâna mea! Dac-ai
[ti ce mult ]in la tine!
— {i eu ]in la tine, Pinocchio. Po]i s`
r`mâi aici, dac`-]i place. Dac` nu,
e[ti liber s` te întorci la tat`l t`u…

49
 P inocchio a pornit la
drum prin p`dure. Dup` o vreme,
chiar lâng` stejar se întâlni cu
Vulpea [i Motanul c`rora le povesti
p`]ania lui.
— Vai, ce ne e dat s` auzim! Nu mai
e cale de trai pentru oamenii cinsti]i
ca noi! se v`itar` ei, apoi îi aduc
aminte de Câmpia Miracolelor.
Pinocchio [ov`i câteva clipe, dar se
hot`rî s` îi urmeze totu[i.
Când au ajuns în câmp, îi spuser`:
— Uite, `sta e locul! Seam`n` banii
[i ud`-i bine!
Pinocchio a s`pat întâi o groap`
[i a pus banii acolo, apoi a plecat
s` caute ap`. Prietenii i-au urat
s` aib` o recolt` bun`, dup` care
se duser` [i ei pe la treburile lor.
Întorcându-se cu ap`, marioneta
auzi în timp ce uda:
— Fraiere! Fraiere…
Se întoarse [i v`zu un papagal.
— Cu mine vorbe[ti? întreab`
marioneta.
— Da, cu tine. Crezi c` banii se pot
sem`na? În timp ce tu te-ai dus s`
50
cau]i ap`, Vulpea [i Motanul ]i-au
furat banii [i au fugit.
Pinocchio se pune iar pe s`pat, dar
nu mai g`se[te nimic!
Porni din nou la drum [i merse
toat` ziua; afar` st`tea s` se
întunece [i îi era o foame de lup,
când v`zu ni[te struguri atârnând
într-o vie. S`ri [i… crac!, deodat` î[i
sim]i picioarele prinse într-o
capcan` pus` de un ]`ran, ca s`
prind` jderii ce veneau la furat de
g`ini. Nu trecu mult [i sosi st`pânul
câmpului:
— Aha, ho]ule, deci tu furi g`inile!
— Nu eu, nu eu – se împotrivi
Pinocchio printre lacrimi.
}`ranul îl înh`]`:
— Tocmai ce mi-a murit câinele. O
s` stai tu de paz` în locul lui.
Pinocchio intr` în cu[c` [i adormi
cu gândul la necazurile sale.
Pe la miezul nop]ii, se trezi
din pricina unui zgomot. Scoase
capul afar` [i v`zu trei jderi
îndreptându-se spre cote]ul
g`inilor. Când ace[tia fur` în`untru,
Pinocchio închise u[a cu o piatr`
[i începu s` latre. }`ranul sare
atunci din pat, coboar`, prinde
animalele [i le vâr` într-un sac.
Apoi se întoarce la Pinocchio
[i îi mul]ume[te:
— Bravo, b`iete! Î]i dau drumul.
51
 P inocchio se a[ternu din nou la drum. Merse el ce merse
pân` când ajunse pe o plaj`. Acolo o mul]ime de oameni se agitau
[i priveau spre mare.
— Ce s-a întâmplat? întreb` Pinocchio pe o b`trânic`.
— Un biet mo[neag s-a urcat într-o barc`, s`-[i caute fiul pe cel`lalt ]`rm,
dar s-a pornit furtuna [i e gata-gata s`-l scufunde!
Pinocchio privi [i el, [i v`zu o barc` pe care valurile furioase o izbeau.
— E chiar tata! M` duc s`-l salvez! î[i spuse [i se arunc` în ap`.

52
Toat` noaptea fu purtat de apele învolburate, dar spre diminea]` un val
furios îl arunc` pe ]`rmul unei insule. Cerul era din nou senin, soarele
str`lucea, îns` barca tat`lui s`u nu se z`rea nic`ieri.
Î[i îndrept` dar pa[ii spre s`tuc. Acolo z`ri o femeie cu p`rul albastru,
care ducea dou` urcioare pline cu ap`.
— Zâna mea, te-am reg`sit în cele din urm`! zise Pinocchio fericit. Te
rog, las`-m` s` stau cu tine, am obosit s` fiu o marionet` [i vreau s`
m` fac b`iat cuminte!
— Va trebui s` fii ascult`tor [i s` înve]i bine – îi spune Zâna cea Bun`.
— Î]i promit, î]i promit. Uite, las`-m` s` te ajut – strig` Pinocchio
ridicând un urcior cu ap`.
A doua zi începu s` se duc` la [coal`.
Când copii au v`zut intrând în clas` o marionet`, au izbucnit în râs.
La ie[ire, ei puser` la cale o fars`:
— O balen` a venit la ]`rm. Hai cu to]ii s-o vedem!
— Eu nu vin, trebuie s` m` gr`besc acas`!
r`spunse Pinocchio.
— N-ai decât!
Dar nu trecu mult [i Pinocchio
se r`zgândi:
— Nu-i a[a c` e aproape
plaja? Vin [i eu cu voi!
zise [i plec` gr`bit.
Îns`, ajuns pe plaj`,
nu v`zu nimic:
— {i balena? Unde e?
— S-o fi dus s` trag`
un pui de somn –
i-au r`spuns copiii în b`taie de joc.

53

N
— -am venit ca s` v`
bate]i voi joc de mine! zise
Pinocchio, lovindu-l pe cel mai
l`ud`ros dintre to]i. {i din acel
moment începu b`taia. Pinocchio
împ`r]ea [uturi în stânga [i în dreapta
cu picioarele sale de lemn, ]inându-i
pe du[mani la distan]`; ace[tia, la
rândul lor, începur` s` arunce în el cu
abecedarele. Din nefericire, o carte
lovi un b`iat. Cu to]ii o luar` la
goan`, numai Pinocchio r`mase s`-i
dea ajutor nefericitului. Deodat`, se
auzi zgomot de pa[i: erau doi solda]i.
Speriat Pinocchio o lu` la fug`, dar
solda]ii asmu]ir` asupra lui un dul`u,
54
pe nume Haiduc. Marioneta s`ri în
ap`, iar câinele îl urm`, îns` ne[tiind
s` înoate, se zb`tea [i era gata-gata
s` se înece. Atunci Pinocchio se
întoarse dup` el [i, luându-l de coad`,
reu[i s`-l scoat` la ]`rm. Apoi s`ri din
nou în ap`, ca s` ajung` pe stânci
[i s` se ad`posteasc`, dar se încurc`
într-o plas` al`turi de o mul]ime de
pe[ti. Când îl v`zu, pescarul, în timp
ce tr`gea plasa la mal, strig` bucuros:
— Ast`zi o s` m` ghiftuiesc de-a
binelea cu racul `sta – [i-l în[f`c` pe
Pinocchio, ca s`-l arunce în tigaia cu
ulei încins. Haiduc, auzind strig`tele
dezn`d`jduite ale marionetei, sosi în
ajutorul s`u; dintr-o s`ritur` îl prinse
[i, ]inându-l în din]i f`r` s`-l
r`neasc`, îl aduse înapoi în sat.
— Tu mi-ai salvat mie via]a, iar eu
]i-am salvat-o pe a ta! zise câinele.
Pinocchio i-a mul]umit [i s-a întors
acas`. A doua zi, ducându-se la [coal`,
se bucur` s` vad` c` b`iatul r`nit se
simte bine. În foarte pu]in timp,
Pinocchio câ[tig` respectul [i prietenia
tuturor. Pân` [i înv`]`torul îl l`uda
v`zându-l atent [i sârguincios. Într-una
din zile, Zâna bucuroas` îi spuse:
— Meri]i o r`splat`, po]i s`-]i chemi
colegii la o gustare!
Bucurându-se, Pinocchio plec` s`
fac` invita]iile.
55
56
 D intre to]i prietenii
s`i, Pinocchio se avea cel mai bine
cu Lucignolo, dar, din nefericire,
— Niciodat`, niciodat`, niciodat`!
r`spunse omule]ul.
— Ce loc stra[nic! exclam`
acesta era cel mai nep`s`tor [i mai marioneta, [i se arunc` în car.
n`zdr`van b`iat din întreaga clas`. Scâr]âind, o pornir` din nou la
— Mâine o s` dau o petrecere, drum [i, în zori de zi, ajung în }ara
te a[tept! îi spuse Pinocchio, Juc`riilor. Acest loc nu sem`na cu
întâlnindu-l pe drum. niciun altul din lume: p`rea un
— Îmi pare r`u, dar sunt pe picior imens parc de distrac]ii. Orele,
de plecare – r`spunse Lucignolo. zilele, s`pt`mânile trecur` cât ai
— {i unde te duci? clipi din ochi.
— Departe, departe… în cea mai
frumoas` ]ar` din lume, }ara
Juc`riilor, unde nu se înva]`
niciodat`. De ce nu vii [i tu?
îl întreb` Lucignolo.
Între timp se f`cuse întuneric, [i
din dep`rtare v`zur` apropiindu-se
un car plin de copii, tras de
doisprezece m`gari cu privirile
ab`tute, cu to]ii de aceea[i în`l]ime,
dar cu blana de culori diferite.
Ciudat era îns` c`, în loc s` fie
potcovi]i, m`g`ru[ii purtau în
picioare cizmuli]e. Lucignolo s`ri
în car [i se înghesui printre ceilal]i.
Vizitiul, un om scund [i îndesat, se
întoarse spre Pinocchio, poftindu-l
s` urce.
— {i e adev`rat c` în acea ]ar` nu
înva]` nimeni niciodat`? întreb`
Pinocchio.

57
 | ntr-o diminea]`, Pinocchio se trezi tare
ab`tut. Avea o mânc`rime ciudat` [i, tot sc`rpinându-se,
observ` c` i se alungiser` urechile [i c` erau pline de p`r.
Se uit` în oglind` [i v`zu c` i-au crescut urechi de
m`gar. Fugi atunci repede la Lucignolo, dar î[i d`du
seama c` [i el p`]ise la fel. Cei doi prieteni izbucnir`
în râs. Dintr-o dat`, Lucignolo începu s` se clatine:
— Nu mai pot s` stau în picioare!
— Nici eu! strig` Pinocchio.
Nici nu terminar` bine de zis, c` [i c`zur` de-a bu[ilea:
bra]ele [i picioarele li se transformar` în copite, fa]a li se
alungi [i deveni bot, iar corpul li se acoperi de
p`r. S-au pref`cut amândoi în m`gari!
În clipa aceea, vizitiul trânti u[a.
— Bravo b`ie]i, ce r`gete stra[nice
scoate]i! zise [i îi duse la pia]`, ca s`-i
vând`.
În timp ce pe Lucignolo l-a cump`rat un
]`ran, pe Pinocchio îl lu` st`pânul unui circ
unde îl înv`]ar` s` danseze [i s` sar` prin
cercuri. Într-o sear`, în timpul spectacolului,
m`g`ru[ul începu s` [chioapete, iar st`pânul,
ne[tiind ce ar putea face cu un m`gar [chiop,
îl duse în vârful unei stânci [i îl arunc` în mare,
doar-doar s-o îneca.
Îns` de-abia atinse apa m`rii, c` se [i transform`
la loc în marionet`.

58
 | notând, el se îndep`rt` de ]`rm, dar sfâr[i în gura deschis`
a unei balene uria[e. Pinocchio se sim]ise tras de un curent puternic
[i, împreun` cu al]i pe[ti, a ajuns în burta acesteia. Când se dezmetici,
î[i d`du seama c` în jurul s`u era întuneric bezn`, numai în dep`rtare
se vedea o lumini]` lic`rind. Acolo la o mas`, st`tea un b`trânel palid
cum e cear` cu o lumânare aprins` – era însu[i Geppeto. Pinocchio
scoase un strig`t de bucurie:
— Tat`, în sfâr[it te-am g`sit!
— Pinocchio? E[ti chiar tu? zise b`trânul.
— Cum ai ajuns aici în`untru? îl întreb` marioneta.
— Plecasem pe mare s` te caut, dar o furtun` mi-a r`sturnat barca,
[i a[a m-a înghi]it balena asta – r`spunse Geppeto.

— Tat`, trebuie s` sc`p`m de aici. O s` ie[im prin gura balenei

în timp ce doarme! îl sf`tui Pinocchio.
— Dar eu nu [tiu s` înot! se plânse Geppeto.
— O s` te prinzi de mine. Sunt de lemn, iar apa o s` m` ]in`
la suprafa]` – îl lini[ti el.
Cei doi ajunser` în gura pe[telui, merser` în vârful picioarelor
pe limba lui, se c`]`rar` pe din]ii acestuia [i s`rir` în ap`.
Marea era lini[tit`, iar luna str`lucea. Spre norocul lor, balena nu se trezi.
Frânt de oboseal`, Pinocchio abia mai înota, dar pentru nimic în lume
nu [i-ar fi p`r`sit tat`l. Cu o ultim` str`danie ajunser` cu bine la mal.
Odat` ie[i]i din ap`, au apucat-o pe o strad`, unde cu cât înaintau mai
mult cu atât locurile începeau s` li se par` din ce în ce mai cunoscute.

60
61
62
 —T
— V-a]i întors
at`, uite casa noastr`! zise Pinocchio [i intrar`.
\n sfâr[it! îi întâmpin` o voce sub]iric`.
Pinocchio ridic` privirea [i îl v`zu pe Greierele Vorbitor.
— Vai, greiera[ule, ajut`-m`! Tata e grav bolnav.
— Da! Acum m` alin]i, dar î]i mai aminte[ti când ai aruncat
cu ciocanul în mine?!
— Da! Am fost r`u [i ne[tiutor!
— De n-ar fi fost Zâna cu p`rul albastru, acum n-a[ mai fi aici.
„ Zâna mea… pe unde-o fi acum?“ gândi Pinocchio în sinea
lui, cu lacrimi în ochi, apoi întreb`:
— {tii unde pot g`si ni[te lapte pentru tata?
— La trei ogr`zi mai încolo e un ]`ran care are vaci.
Pinocchio alerg` la el, rugându-l s`-i dea un pahar cu lapte.

— Face un ban – spuse omul.

— N-am bani, dar pot s` muncesc – se oferi Pinocchio.
— Bine. Scoate-mi o sut` de g`le]i de ap` din fântân`, iar eu
o s`-]i dau lapte. Pân` acum tr`gea de funie m`garul meu,
dar bietul de el nu mai poate, st` acolo gata s`-[i dea duhul.
Pinocchio se uit` în grajd [i v`zu c` m`garul era Lucignolo.
Dar, [tergându-[i repede lacrimile, se a[ez` la treab` cu spor.
Dup` mult` trud` primi paharul cu lapte [i se întoarse acas`
la Geppeto.

63
 D in ziua aceea a început s` munceasc`, iar seara,
înv`]a s` scrie [i s` citeasc`. Între timp, Geppeto se îns`n`to[i
devenind vesel [i vioi ca înainte.
Într-o noapte, Pinocchio a visat c` zâna îi spunea: „Pinocchio, te-ai
f`cut un b`iat cu adev`rat cuminte!“. Atunci se trezi din somn
buim`cit [i v`zu un costum nou-nou], o [apc` [i o pereche de
pantofi, gata preg`tite. {i… minunea minunilor! Î[i d`du seama
c` era un b`ie]el în carne [i oase. Pe un scaun st`tea trântit` o
marionet` caraghioas`.
Se duse într-o fug` la Geppeto [i zise:
— Tat`, tat`, m` mai recuno[ti?
— Cum s` nu! E[ti fiul meu.
Acum te-ai f`cut b`iat
cuminte [i ai înv`]at
s` gânde[ti,
de aceea ai
o înf`]i[are
nou` – spuse
Geppeto
emo]ionat,
strângându-l
în bra]e.
Chiar [i
Greierele
plângea…
dar de data
asta, de fericire.