Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Facultatea de Drept
INFRACŢIUNI PREVĂZUTE
ÎN LEGI SPECIALE
București
2021-2022
1
CUPRINS
Introducere …………………………………………………………………………………….. 4
2
§7. Teste de evaluare / autoevaluare …………………………………………………………… 128
§8. Temă de control ……………………………………………………………………………. 128
§9. Bibliografie…………………………………………………………………………………. 128
3
Introducere
Introducere
Studierea Infracţiunilor prevăzute în legi speciale presupune analizarea celor mai importante
infracţiuni cuprinse în legile speciale şi urmăreşte aprofundarea cunoştinţelor în materia dreptului
penal substanţial pe care trebuie să le dobândească studenţii, alături de studiul infracţiunilor cuprinse
în Codul penal, în cadrul disciplinei Drept penal – Partea specială.
Suportul de curs cuprinde o parte dintre infracţiunile prevăzute în legi speciale, care necesită o
analiză în detaliu, prin prisma pericolului social pe care îl prezintă şi a frecvenţei cu care aceste
infracţiuni sunt comise, ceea ce reclamă studierea şi cunoaşterea conţinutului acestor infracţiuni de
către studenţi, ca viitori practicieni ai dreptului.
Astfel, vor fi analizate infracțiunile cuprinse în următoarele legi speciale:
❖ Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale;
❖ Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului,
precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
❖ Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României;
❖ Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată;
❖ Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital;
❖ Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri,
republicată;
❖ Legea nr. 407/2006 vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic;
❖ Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie;
❖ Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată.
Obiectivele cursului
4
Competenţe oferite
Structura cursului
5
cum urmează:
✓ evaziunea fiscală şi spălarea banilor (Unitatea de învăţare 1);
✓ infracţiunile vamale (Unitatea de învăţare 2);
✓ infracţiunile din domeniul societăţilor şi pieţei de capital (Unitatea de învăţare
3);
✓ infracţiunile privind regimul drogurilor (Unitatea de învăţare 4);
✓ infracţiunile cinegetice (Unitatea de învăţare 5);
✓ infracţiuni prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie (Unitatea de învăţare 6);
✓ infracţiunile prevăzute în Codul silvic (Unitatea de învăţare 7).
Fiecare unitate de curs poate fi parcursă în 2 ore.
Temele de control au fost concepute ca forme de evaluare pe parcursul activității
academice și se regăsesc la finalul fiecărei unități de curs.
Cerinţe preliminare
Discipline deservite
Evaluarea
6
calendarului disciplinei (al doilea tutorial).
2. Evaluarea finală, prin examen la sfârşitul fiecărui semestru. Examenul este
scris, iar notarea se face de la 1 la 10. Stabilirea notei finale va avea loc în felul
următor:
a). Răspunsurile la examen 60%;
b). Activităţi în cadrul întâlnirilor tutoriale
(referate, participări la dezbateri etc.) 20%;
c). Lucrare de control 20%;
Promovarea examenului presupune obţinerea unei note mai mari sau egale cu 5, în
care trebuie să aibă o pondere de cel puţin 30% nota de la examenul propriu-zis.
Studenţii care nu au obţinut cel puţin nota 3 (30%) la examenul propriu-zis nu pot
promova examenul pe baza notării făcute la evaluarea parţială.
7
Unitatea de învăţare 1
Evaziunea fiscală şi spălarea banilor
§1. Introducere
8
de judecată ori a deciziilor Curţii Constituţionale.
Finalitatea studiului unităţii de curs constă în formarea unei atitudini pozitive
faţă de ştiinţa dreptului penal în general şi dobândirea unei obişnuinţe de a
interpreta corect normele penale şi de a le aplicarea sistematic.
9
durata excesivă a procedurilor judiciare, cu consecința intervenției prescripției răspunderii penale
și apariția sentimentului de impunitate pentru săvârșirea unor infracțiuni.
Exemple
Un exemplu îl reprezintă infracţiunile de evaziune fiscală, care au fost
prevăzute iniţial (după anul 1989) în Legea nr. 87/1994 pentru combaterea
evaziunii fiscale, iar, în prezent, textele incriminatoare ale faptelor de evaziune
fiscală se regăsesc în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea
evaziunii fiscale. Dar, în pofida intenţiei legiuitorului, care a urmărit adoptarea
unei legi penale eficiente pentru combaterea evaziunii fiscale, noua reglementare
nu constituie un progres în materie, în special dacă avem în vedere cauza de
reducere a pedepsei, cuprinsă în art. 10 din noua lege.
Exemple
Astfel, deşi art. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (în prezent
abrobat) stabilea o serie de reguli privitoare la stabilitatea sistemului fiscal -
modificarea şi completarea Codului fiscal se poate face numai prin lege,
promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia, orice
modificare sau completare urmând a intra în vigoare cu începere din prima zi a
anului următor celui în care a fost adoptată prin lege, în cursul anului 2013 au
intrat în vigoare 20 de acte normative care interesau Codul fiscal (dintre care 7
au fost ordonanțe de urgență ale Guvernului), în anul 2014 au intrat în vigoare 12
de acte normative care au modificat ori completat Codul fiscal (dintre care 9 au
fost ordonanțe de urgență ale Guvernului), în timp ce în anul 2015 au intrat în
vigoare 9 de acte normative care au modificat ori completat Codul fiscal (dintre
care 4 au fost ordonanțe de urgență ale Guvernului).
Instabilitatea legislativă a fost menținută și după intrarea în vigoare a noului
Cod fiscal - Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul
Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare.
Similar cadrului legal anterior, noul Cod fiscal precizează în mod expres,
prin art. 4, faptul că modificările și completările aduse prin lege intră în vigoare
în termen de minimum 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României,
Partea I, iar în cazul în care prin lege se introduc impozite, taxe sau contribuţii
obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilităţi
existente, acestea vor intra în vigoare cu data de 1 ianuarie a fiecărui an şi vor
rămâne nemodificate cel puţin pe parcursul acelui an.
Prin excepție, potrivit art. 4 alin.(3) din noul Cod fiscal, în situaţia în care
modificările şi/sau completările se adoptă prin ordonanţe, se pot prevedea
termene mai scurte de intrare în vigoare, dar nu mai puţin de 15 zile de la data
publicării.
De remarcat faptul că noul Cod fiscal (în vigoare de la data de 1 ianuarie
2016) a fost modificat și completat prin 9 acte normative (dintre care 5 au fost
ordonanțe de urgență ale Guvernului) pe parcursul anului 2016, în timp ce în
10
anul 2017 au intrat în vigoare 14 de acte normative care au modificat ori
completat Codul fiscal (dintre care 3 au fost ordonanțe de urgență ale
Guvernului), în anul 2018 au intrat în vigoare 23 de acte normative care au
modificat ori completat Codul fiscal (dintre care 9 au fost ordonanțe de urgență
ale Guvernului), în anul 2019 au intrat în vigoare 22 de acte normative care au
modificat ori completat Codul fiscal (dintre care 9 au fost ordonanțe de urgență
ale Guvernului), în anul 2020 au intrat în vigoare 37 de acte normative care au
modificat ori completat Codul fiscal (dintre care 18 au fost ordonanțe de urgență
ale Guvernului) și în anul 2021 au intrat în vigoare 10 de acte normative care au
modificat ori completat Codul fiscal (dintre care 5 au fost ordonanțe de urgență
ale Guvernului) (până la data de 1 octombrie 2021 – n.n.).
c) Alţi factori criminogeni sunt cei de natură psihosocială, cum ar fi: concepţia existentă în
mediul de afaceri; mentalitatea că funcţionarii cu atribuţii în materie judiciară sunt mai
„înţelegători” cu oamenii de afaceri; victimele nu sesizează săvârşirea infracţiunilor; opinia
publică nu este, în general, foarte interesată de contracararea infracţiunilor din domeniul
afacerilor, deoarece nu o consideră o veritabilă criminalitate, aşa cum este cea „clasică”;
existenţa unei indiscipline a oamenilor determinată de o oarecare imposibilitate obiectivă de
adaptare la noile realităţi; concepţia despre corupţie şi faptele conexe acesteia, realităţile sociale
anterioare; lipsa unui control economico-financiar strict etc.
Să ne reamintim...
Criminalitatea în afaceri este generată de o serie de factori, care pot fi grupaţi
în trei categorii principale: factori economici, factori juridici şi factori
psihosociali.
Infracţiunile din domeniul afacerilor sunt fapte sociale ilicite care au o multitudine de cauze,
unele dintre acestea fiind prezentate în rândurile de mai sus.
Deși cadrul penal substanțial a fost supus unui amplu proces de reformă (prin intrarea în
vigoare, la 1 februarie 2014, a noului Cod penal, aprobat prin Legea nr. 286/2009, dar și prin
modificările, adaptările și actualizarile aduse celorlalte legi penale speciale prin Legea nr.
187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal), apreciem că
legea nu poate schimba totul şi, în orice caz, nu în mod rapid. Un cadru juridic bine ancorat în
realităţile din societatea noastră trebuie să fie dublat de măsuri economice, politice, sociale şi
cultural-educative. Dreptul, singur, schimbă greu mentalitatea celor implicaţi în prevenirea şi
combaterea fenomenului infracţional. Sunt necesare măsuri eficiente de reformare a sistemului
organelor judiciare aflate la primul nivel al activităţii de tragere la răspundere penală. Din punct
de vedere economic, statul trebuie să se implice mai puţin. Din punct de vedere politic, trebuie
adoptate măsuri prin care participanţii la actul guvernării să aibă printre obiectivele lor şi
prevenirea săvârşirii de infracţiuni din domeniul afacerilor.
O altă modalitate de a contribui la reducerea infracţiunilor din domeniul afacerilor, până la o
limită suportabilă din punct de vedere social, o constituie măsurile cultural-educative, deoarece
se constată, în multe cazuri, că inclusiv oameni cu pregătire ridicată nu fac o diferenţă clară între
infracţiuni şi alte tipuri de ilicit.
11
Societatea civilă, de asemenea, poate să se implice mai mult în sesizarea aspectelor deficitare
ale sistemului juridico-politic aşa cum, timid, dar din ce în ce mai des, se implică, spre exemplu,
în materia protecţiei mediului şi a corupţiei.
12
5.2. Fiscalitatea
Fiscalitatea reprezintă sistemul regulilor juridice referitoare la obligaţiile faţă de bugetul
public naţional. În doctrină, se acceptă, din punct de vedere economic sau social, că fiscalitatea
este o ştiinţă autonomă.
Fiscalitatea este necesară în orice societate, deoarece ea constituie, din punct de vedere
politico-economic, instrumentul prin care statul de drept intervine în economie pentru corectarea
unor deficienţe ale pieţei sau pentru a redistribui veniturile şi resursele.
Fiscalitatea, departe de a fi aplaudată de contribuabili, poate contribui la creşterea nivelului
de trai, la progrese economice, sociale, precum şi la îndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor ce
revin instituţiilor şi serviciilor publice.
Sistemul fiscal presupune existenţa unei entităţi care are sarcina administrării impozitelor şi
taxelor. Această instituţie este cunoscută sub denumirea generică de „fisc”, care înglobează mai
multe instituţii şi căruia îi revine obligaţia transpunerii în practică a sistemului fiscal, respectiv a
operaţiunilor de realizare a creanţelor fiscale. Cel mai important organism de administrare fiscală
este Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, instituţie aflată în subordinea Ministerului
Finanţelor Publice. Alături de această instituţie există şi compartimentele de specialitate ale
autorităţilor administraţiei publice locale sau alte organe fiscale prevăzute de lege.
13
evaziune) s-a ridicat la 147 miliarde EUR, ceea ce reprezintă mai mult de 12 % din totalul
veniturilor din TVA estimate, deși situația este mult mai gravă în mai multe state membre în care
gaura se apropie sau chiar depășește 20 %, ceea ce reprezintă o diferență mare între statele
membre în modul în care gestionează gaura TVA-ului neîncasat.1
De asemenea, potrivit estimărilor Comisiei, aproximativ 50 de miliarde EUR (respectiv 100
EUR anual pentru fiecare cetățean) sunt pierdute din cauza fraudelor transfrontaliere în materie
de TVA; în timp ce Europol estimează că aproximativ 60 de miliarde EUR reprezentând fraude
în domeniul TVA sunt legate de criminalitatea organizată și de finanțarea terorismului.2
Pentru a limita fenomenul fraudelor transfrontaliere, începând cu jumătatea anilor 2020,
contabilii, băncile, avocații și alte categorii de consultanți financiari care concep sau promovează
scheme transfrontaliere ce pot duce la evaziune fiscală vor trebui să raporteze detaliile
respectivelor scheme către autoritățile naționale, în decurs de 30 zile de la conceperea acestora.
Noua directivă (Directiva împotriva evitării obligațiilor fiscale a Uniunii Europene – n.n.) se
aplică schemelor aferente tuturor tipurilor de impozite directe - inclusiv pentru câștiguri de
capital, profit, moșteniri și venitul persoanelor fizice.3 Prin urmare, evaziunea fiscală ilegală este
răspândită pe o scară mult mai extinsă decât evaziunea permisă de lege. Cei care săvârşesc fapte
de evaziune fiscală ilicită au, de multe ori, o inventivitate inimaginabilă, dar aceasta se poate
prezenta şi în maniera unor fapte rudimentare. Evaziunea fiscală frauduloasă poate consta în
ţinerea unor documente legale nereale, distrugerea unor documente legale, întocmirea unor
dovezi fictive de plată, schimbarea nejustificată a preţurilor de aprovizionare şi a altor cheltuieli.
În cadrul evaziunii fiscale ilicite pot fi identificate mai multe tipuri de sustragere de la plata
obligaţiilor fiscale. Astfel, se poate vorbi despre evaziunea fiscală ilicită propriu-zisă, evaziunea
fiscală ca urmare a desfăşurării unor activităţi ilegale şi economia subterană.
Evaziunea fiscală propriu-zisă constă în sustragerea de la plata contribuţiilor bugetare
datorate în legătură cu venituri rezultate din activităţi licite. De pildă, înregistrarea unor cheltuieli
deductibile nereale. Evaziunea fiscală prin desfăşurarea unor activităţi ilegale se concretizează în
derularea unor afaceri ilicite care generează venituri pentru care nu se plătesc impozite şi taxe.
Exemple
Spre exemplu, trafic de stupefiante, trafic de persoane, falsificare de valori,
creditare sub forma cametei. Evaziunea prin derularea unor activităţi subterane se
materializează în realizarea de venituri din afaceri permise, dar ascunse faţă de
autorităţi.
Printre cauzele evaziunii fiscale se numără carenţele legislaţiei fiscale, povara fiscală
exagerată, lipsa de armonizare între instituţiile statului implicate în administrarea fiscală,
ineficienţa instituţiilor de control fiscal. La noi, legislaţia fiscală este foarte amplă, necorelată şi
foarte schimbătoare, astfel că ea este uşor de ocolit de către contribuabilii de rea-credinţă, dar ea
1
Raport referitor la infracțiunile financiare, evaziunea fiscală și evitarea obligațiilor fiscale (2018/2121(INI)),
Comisia specială privind infracțiunile financiare, evaziunea fiscală și evitarea obligațiilor fiscale, Coraportori: Jeppe
Kofod, Luděk Niedermayer, 8.3.2019, A8-0170/2019, nr. 131, disponibil la:
https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/A-8-2019-0170_RO.html#_ftn82.
2
Raport referitor la infracțiunile financiare, evaziunea fiscală și evitarea obligațiilor fiscale (2018/2121(INI)),
Comisia specială privind infracțiunile financiare, evaziunea fiscală și evitarea obligațiilor fiscale, Coraportori: Jeppe
Kofod, Luděk Niedermayer, 8.3.2019, A8-0170/2019, nr. 132, disponibil la:
https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/A-8-2019-0170_RO.html#_ftn82.
3
C. Ban (Copenhagen Business School), A. Rusu, Pauperitatea fiscală a României, Ce o explică și ce se (mai) poate
face, 2019, p.25, p. disponibil la: https://library.fes.de/pdf-files/bueros/bukarest/15915.pdf.
14
este şi greu de înţeles de către contribuabilii de bună-credinţă şi, nu este o afirmaţie gratuită,
chiar de către organele fiscale.
Creșterea gradului de colectare a taxelor este absolut necesară în condițiile în care țara
noastră este pe penultimul loc în UE (după Irlanda) în funcție de ponderea veniturilor fiscale în
PIB, cu mai puțin de 27% din PIB în 2019, față de o medie europeană de peste 40% din PIB. De-
a lungul timpului, s-a demonstrat faptul că modificările de taxe nu au efectele scontate în sensul
creșterii gradului de colectare a veniturilor la buget și reducerii evaziunii fiscale, atât timp cât
acestea nu sunt însoțite de informatizarea și digitalizarea administrației fiscale.4
Să ne reamintim...
Generic, se consideră că evaziunea fiscală constă într-o sustragere a
contribuabililor de la plata obligaţiilor faţă de buget.
4
R Bâldea (Deloitte România), Digitalizarea administrației fiscale din România, pe calea cea bună. Ce măsuri
așteptăm în 2021?, 12 ianuarie 2021, disponibil la: https://www2.deloitte.com/ro/ro/pages/tax/articles/digitalizarea-
administratiei-fiscale-din-romania-pe-calea-cea-buna-ce-masuri-asteptam-in-2021.html.
5
Nu vom analiza în cele ce urmează infracțiunea prevăzută la art. 6 din Legea nr. 241/2005 („Constituie infracţiune
şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la
scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.”), declarată neconstituțională prin
Decizia Curții Constituţionale nr. 363/2015, Curtea constatând că prevederile criticate nu respectă exigenţele
constituţionale referitoare la calitatea legii, respectiv nu întrunesc condiţiile de claritate, precizie,
previzibilitate şi accesibilitate, fiind contrare dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.
15
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 241/2005 este contribuabilul
care, cu intenţie ori, potrivit recentelor modificări, din culpă, nu reface documentele de evidenţă
contabilă distruse, în termenul înscris în documentele de control. Potrivit art. 2 lit. b) din Legea
nr. 241/2005, contribuabilul este orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără
personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general
consolidat. Prin urmare, infracţiunea are subiect activ calificat. Este vorba atât despre
contribuabilul persoană fizică, cât şi despre contribuabilul persoană juridică (a se vedea
prevederile art. 135 - 151 din Codul penal – Legea nr. 286/2009; aminitim faptul că, începând cu
anul 2006, şi persoanele juridice pot fi subiect activ al infracţiunilor).
Nu pot avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de omisiune a refacerii documentelor
prevăzute în actul de control entităţile fără personalitate juridică, chiar dacă art. 2 din Legea nr.
241/2005 se referă şi la „orice altă entitate fără personalitate juridică care datorează impozite,
taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidate”, deoarece acest text trebuie corelat
cu art. 135 din Codul penal – Legea nr. 286/2009, care prevede că numai persoanele juridice, cu
excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în
realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. Instituţiile
publice nu răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea unei activităţi ce nu poate
face obiectul domeniului privat. Sunt entităţi fără personalitate juridică, de pildă, societăţile
civile profesionale.
Menţionăm faptul că, deşi este o cerinţă necesară, calitatea de contribuabil nu este şi
suficientă pentru angajarea răspunderii penale pentru infracţiunea analizată. Alături de această
condiţie, trebuie îndeplinită şi cerinţa ca organul de control să fi stabilit prin dispoziţia sa, în
sarcina contribuabilului, obligaţia de a reconstitui documentele de evidenţă contabile distruse.
Sunt documente contabile cele prevăzute de Codul fiscal – Legea nr. 227/2015, Codul de
procedură fiscală – Legea nr. 207/2015, Codul vamal – Legea nr. 86/2006, Legea contabilităţii
nr. 82/1991, republicată, şi de reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a acestora [art.
2 lit. c) din Legea nr. 241/2005].
Dacă o persoană care nu îndeplineşte condiţiile calităţii de subiect activ refuză reconstituirea
documentelor contabile distruse, ea nu va răspunde penal, ci, eventual, disciplinar,
contravenţional etc. [art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilităţii nr. 82/1991]. Potrivit art. 26 din
Legea contabilităţii nr. 82/1991, în caz de pierdere, sustragere sau distrugere a documentelor
financiar-contabile se vor lua măsuri de reconstituire a acestora, potrivit reglementărilor emise în
acest sens, în termen de maximum 30 de zile de la constatare, iar în caz de forţă majoră, în
termen de 90 de zile de la constatarea încetării acesteia.
Infracţiunea este susceptibilă de participaţie penală în forma instigării şi a complicităţii. De
asemenea, este posibilă participaţia penală improprie.
Subiectul pasiv al infracţiunii este statul, deoarece el este persoana vătămată prin săvârşirea
infracţiunii, iar nu organul de control care a stabilit obligaţia de refacere a documentelor fiscale
distruse.
C. Situaţia premisă
Pentru realizarea conţinutului infracţiunii de omisiune a respectării obligaţiei de refacere a
unor documente de evidenţă contabilă este necesară preexistenţa unei situaţii premisă. Aceasta
constă în cerinţa preexistenţei unor documente distruse, indiferent de cauza distrugerii acestora
(împrejurări de natură umană sau neumană). În cazul în care este realizat şi conţinutul faptei
descrise de art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 sunt îndeplinite cerinţele de existenţă ale
16
unui concurs de infracţiuni. Dacă documentele contabile nu au existat niciodată sau dacă acestea
nu au fost distruse, lipseşte situaţia premisă, iar fapta de refuz nu poate fi considerată infracţiune.
Distrugerea constă într-o activitate de nimicire (distrugerea propriu-zisă) sau de degradare a
documentelor ori de aducere a acestora în stare de neîntrebuinţare.
Nimicirea presupune desfiinţarea sau lezarea substanţei documentului, în aşa fel încât acesta
încetează să existe în materialitatea sa.
Degradarea constă deteriorarea sau alterarea documentului în aşa fel încât acesta îşi pierde
unele dintre caracteristicile sale, ceea ce atrage o reducere a potenţialului de utilizare conform
destinaţiei sale legale.
Aducerea în stare de neîntrebuinţare a documentului constă în lipsirea acestuia de
aptitudinea de a putea fi folosit în raport cu destinaţia sa legală.
Prin folosirea expresiei documente distruse, având în vedere că art. 26 din Legea
contabilităţii nr. 82/1991, precitat, prevede trei posibilităţi – pierdere, sustragere şi distrugere –,
considerăm că este restrânsă în mod nejustificat sfera situaţiilor în care, potrivit textului
incriminator, se impune refacerea documentelor de evidenţă contabilă. De exemplu, în cazul
furtului, în cazul pierderii etc. De aceea, de lege ferenda, propunem extinderea sferei de aplicare
a art. 3 din Legea nr. 241/2005 pentru a fi incident şi în cazul pierderii sau al sustragerii.
Practică judiciară:
17
În practică, s-ar putea întâlni situaţia următoare: contribuabilul a fost
obligat prin actul de control să refacă documentele distruse, iar acesta, nefiind
de specialitate, apelează pentru îndeplinirea obligaţiei la persoanele cu care a
încheiat contracte pentru întocmirea şi ţinerea evidenţei contabile, însă cei cu
care a contractat serviciile în cauză refuză să refacă documentele, deşi acest
lucru este posibil. Poate fi angajată răspunderea penală a contribuabilului?
Dar a persoanelor obligate contractual la prestarea unor servicii de
contabilitate?
Răspunsul nostru este, în principiu, în sensul că nici contribuabilul, nici
terţii care refuză prestarea nejustificată a activităţii de refacere a
documentelor de evidenţă contabilă distruse nu răspund penal la expirarea
termenului stabilit de organele de control. Contribuabilul va răspunde penal,
în schimb, în toate cazurile în care, cu intenţie, a lăsat să expire timpul fără să
ia măsurile de refacere a documentelor.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată produsă prin abstenţiunea subiectului activ constă în producerea unei stări
de pericol pentru societate, mai exact pentru relaţiile sociale referitoare la respectarea obligaţiei
de refacere a documentelor de evidenţă contabilă distruse, deoarece, în lipsa documentelor
legale, sporesc posibilităţile săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală. Practic, urmarea
imediată se produce la expirarea termenului stabilit pentru refacerea documentelor distruse,
moment în care are loc şi consumarea infracţiunii.
C. Legătura de cauzalitate
Fiind vorba de o infracţiune de pericol, deşi există, legătura de cauzalitate nu trebuie
demonstrată, deoarece ea rezultă din simplul fapt al realizării în integralitate a elementului
material al infracţiunii (ex re).
18
Dat fiind specificul elementului material – de a se prezenta sub forma inacţiunii –,
infracţiunea are o derulare temporală instantanee, ea nefiind susceptibilă de a fi comisă în formă
continuă sau progresivă, ceea ce înseamnă că după momentul consumării nu pot apărea alte
urmări.
6.1.6. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
19
Infracţiunea analizată nu are obiect material, deoarece valoarea socială ocrotită prin norma de
incriminare nu are aspect fizic, iar neîndeplinirea obligaţiei de prezentare a documentelor legale
şi a bunurilor din patrimoniul contribuabilului nu presupune vătămarea unei entităţi exprimate
material. Unii autori apreciază că infracţiunea analizată are obiect material, care constă în
documentele contabile ale contribuabilului.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 241/2005 poate fi orice
persoană – fizică sau juridică – care refuză să prezinte organelor competente documentele legale
şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale.
Spre deosebire de art. 3, care prevede pentru existenţa infracţiunii calitatea de contribuabil pentru
subiectul activ, textul art. 4, care prevede infracţiunea de care ne ocupăm nu cuprinde vreo
circumstanţiere a subiectului activ al infracţiunii.
Având în vedere faptul că, în noua reglementare se vorbeşte despre „refuzul nejustificat al
unei persoane”, subiectul activ al infracţiunii nu poate fi considerat circumstanţiat. Sigur că, în
fapt, de cele mai multe ori, obligaţia prezentării documentelor legale şi a bunurilor din
patrimoniu revine fie contribuabilului persoană fizică, fie persoanei fizice desemnată de către
contribuabilul persoană juridică, dar aceasta nu înseamnă că subiect activ nu poate fi şi o altă
persoană fizică sau chiar persoana juridică care are obligaţia prezentării documentelor sau
bunurilor solicitate de organele competente.
Prin urmare, infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 nu are subiect activ
calificat, ci subiect simplu. Pe de altă parte, cu toată generalitatea textului legal, nu poate avea
calitatea de subiect activ al infracţiunii o persoană care se află în afara obligaţiei de prezentare
prevăzută de lege.
Infracţiunea este susceptibilă de participaţie penală în forma instigării şi a complicităţii
morale. De asemenea, este posibilă participaţia penală improprie.
Subiectul pasiv al infracţiunii este statul, deoarece el este subiectul vătămat prin săvârşirea
infracţiunii, iar nu organul de control care a solicitat prezentarea documentelor sau bunurilor
patrimoniale.
C. Situaţia premisă
Infracţiunea analizată presupune preexistenţa unei somaţii adresată contribuabilului de către
organele competente, cu privire la prezentarea documentelor legale şi a bunurilor din patrimoniul
contribuabilului. Această cerinţă realizează conţinutul unei situaţii premisă. Somaţia este o
adresă pe care organul competent o emite către contribuabil prin care îi cere, cu respectarea legii,
să prezinte documente legale sau bunuri aflate în patrimoniul contribuabilului. Somaţia trebuie să
aibă destinatar determinat şi obiect bine precizat.
De asemenea, este necesar să se facă dovada de către organul fiscal că somaţia a fost primită
de contribuabil (sau reprezentant) sau că aceasta a fost comunicată potrivit dispoziţiilor legale.
Faţă de forma actuală a infracţiunii, remarcăm o suprapunere parţială cu conţinutul
contravenţiei prevăzute de art. 336 alin.(1) lit. c) din Codul de procedură fiscală (Legea nr.
207/2015), în ceea ce priveşte nerespectarea obligaţiei de a pune la dispoziţia organului fiscal
registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri, prevăzute la art. 64. Astfel,
potrivit art. 64 din Codul de procedură fiscală, în vederea stabilirii stării de fapt fiscale,
contribuabilul/plătitorul are obligaţia să pună la dispoziţie organului fiscal registre, evidenţe,
documente de afaceri şi orice alte înscrisuri. În acelaşi scop, organul fiscal are dreptul să solicite
înscrisuri şi altor persoane cu care contribuabilul/plătitorul are sau a avut raporturi economice
sau juridice. Organul fiscal poate solicita punerea la dispoziţie a înscrisurilor la sediul său ori la
20
domiciliul fiscal al persoanei obligate să le prezinte. Organul fiscal are dreptul să reţină, în
scopul protejării împotriva înstrăinării sau distrugerii, indiferent de mediul în care sunt stocate,
documente, acte, înscrisuri, registre şi documente financiar-contabile în original sau orice
element material care face dovada stabilirii, înregistrării şi achitării obligaţiilor fiscale de către
contribuabil/plătitor, pe o perioadă de cel mult 30 de zile. În cazuri excepţionale, cu aprobarea
conducătorului organului fiscal, perioada de reţinere poate fi prelungită cu cel mult 90 de zile.
Contribuabilul/plătitorul are dreptul să solicite copii ale documentelor reţinute atât timp cât
acestea sunt în posesia organului fiscal. Dovada reţinerii documentelor o constituie actul întocmit
de organul fiscal, în care sunt specificate toate elementele necesare individualizării probei sau
dovezii respective, precum şi menţiunea că aceasta a fost reţinută, potrivit dispoziţiilor legale, de
către organul fiscal. Actul se întocmeşte în două exemplare şi se semnează de organul fiscal şi de
contribuabil/plătitor, un exemplar comunicându-i-se contribuabilului/plătitorului. În cazul în care
pentru stabilirea stării de fapt fiscale contribuabilul/plătitorul pune la dispoziţia organului fiscal
înscrisuri sau alte documente, în original, acestea se înapoiază contribuabilului/plătitorului,
păstrându-se în copie, conform cu originalul, numai înscrisuri relevante din punct de vedere
fiscal. Conformitatea cu originalul a copiilor se efectuează de către contribuabil/plătitor prin
înscrierea menţiunii "conform cu originalul" şi prin semnătura acestuia. Ori de câte ori
contribuabilul/plătitorul depune la organul fiscal un document semnat de către o persoană fizică
sau juridică care exercită activităţi specifice unor profesii reglementate cum ar fi consultanţă
fiscală, audit financiar, expertiză contabilă, evaluare, documentul trebuie să conţină în mod
obligatoriu şi numele şi prenumele sau denumirea persoanei în cauză, precum şi codul de
identificare fiscală al acesteia atribuit de organul fiscal competent. În cazul în care legea prevede
depunerea de către contribuabil/plătitor de copii ale unor documente, acestea trebuie certificate
de contribuabil/plătitor pentru conformitate cu originalul.
21
În al doilea rând, refuzul nejustificat trebuie să fie manifestat faţă de solicitarea unor organe
abilitate (competente). Este vorba despre organele prevăzute de lege. De pildă, angajații din
cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, al administraţiilor finanţelor publice etc.
Pe de altă parte, refuzul trebuie să privească ceea ce organele competente au cerut, iar acestea
nu pot solicita decât documentele legale ale contribuabilului sau bunurile din patrimoniul
acestuia, iar nu alte documente sau bunuri. Documentele legale sunt cele definite de art. 2 din
Legea nr. 241/2005 (justificative, de evidenţă şi prelucrare, de raportare şi sinteză), iar bunurile
sunt valori patrimoniale, adică evaluabile în bani (terenuri, construcţii, bunuri mobile).
În fine, organele competente nu pot solicita documente sau bunuri aparţinând contribuabililor
decât dacă acestea sunt necesare pentru verificări financiare, vamale sau fiscale.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată produsă prin refuzul nejustificat al subiectului activ constă în cauzarea
unei stări de pericol pentru societate, mai exact pentru relaţiile sociale ocrotite, deoarece, în lipsa
cunoaşterii documentelor legale sau a bunurilor din patrimoniul contribuabilului, sporesc
posibilităţile săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală ori a altor forme de sustrageri de la
plata obligaţiilor fiscale.
C. Legătura de cauzalitate
Fiind vorba de o infracţiune de pericol, deşi există, legătura de cauzalitate nu trebuie probată,
aceasta rezultând din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material al infracţiunii (ex
re).
22
Tentativa la infracţiune este practic imposibilă, deoarece condiţiile textului incriminator
exclud de plano posibilitatea săvârşirii infracţiunii printr-o acţiune, fapta fiind, din acest punct de
vedere, o infracţiune omisivă instantanee.
Dacă neprezentarea documentelor sau a bunurilor solicitate este însoţită de anumite acte, cum
ar fi sustragerea, distrugerea etc., nu se schimbă calificarea elementului material, pentru că
refuzul este, până la urmă, concretizat în a nu face ceea ce solicită organele competente.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul expirării termenului de 15 zile de la data
somaţiei, dată până la care, cel târziu, persoana trebuia să prezinte documentelor legale sau
bunurile din patrimoniul acesteia.
Având în vedere specificul elementului material – de a îmbrăca forma inacţiunii –, refuzul
nejustificat de prezentare a documentelor sau bunurilor are o derulare temporală specifică
infracţiunilor instantanee, el nefiind susceptibil de a fi comis în formă continuă sau progresivă,
ceea ce înseamnă că după momentul consumării nu pot apărea alte urmări.
6.2.6. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte închisoare de la un an la 6 ani.
23
A. Elementul material
Elementul material al infracţiunii de care ne ocupăm constă în împiedicarea organelor de
control să-şi exercite dreptul de a efectua un act de control în condiţiile legii. Se desprinde,
astfel, cerinţa esenţială ca vizita organelor de control să se desfăşoare conform legii. Un act de
control are caracter legal numai dacă scopul acestuia îl constituie efectuarea unor verificări
fiscale, vamale sau financiare, pe baza unui program de acţiune. Împiedicarea trebuie să
privească intrarea în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare,
fiscale sau vamale. Dacă prin activitatea de împiedicare sunt realizate şi elementele constitutive
ale infracţiunii de ultraj, infracţiunea examinată va intra în concurs cu această infracţiune.
Practică judiciară:
Referitor la elementul material al infracţiunii analizate se poate ridica
problema constituţionalităţii textului legal în ceea ce priveşte dreptul agenţilor
statului de a pătrunde în sedii, incinte sau terenuri. Cu privire la acest aspect,
Curtea Constituţională s-a pronunţat prin decizia nr. 470/2011, reţinând
conformitatea textului legal cu prevederile Legii fundamentale. Astfel,
împrejurarea că nu s-au respectat normele procedural-fiscale ori cele
procedural-penale, nu este de natură a atrage neconstituţionalitatea dispoziţiei
legale contestate care nu legitimează o conduită în contra Constituţiei, ci doar
incriminează împiedicarea accesului în anumite spaţii în care se desfăşoară o
activitate comercială. De asemenea, dispoziţiile legale criticate nu vizează
spaţii cu destinaţia exclusiv de domiciliu, ci stabilesc în mod clar că acest
control se efectuează la „sedii, incinte ori pe terenuri”. Aşa fiind, controlul
priveşte spaţii clar determinate prin destinaţia lor, lucru care nu este de natură
să încalce principiul constituţional al inviolabilităţii domiciliului. Decizia
instanţei de contencios constituţional vine în continuarea unei alte decizii a
aceleiaşi instanţe (Decizia nr. 296/2005), prin care aceasta a reţinut că „în
cazul sediilor industriale sau comerciale care nu sunt în acelaşi timp şi locuri
de domiciliu, personalizarea locului nu este atât de pronunţată, astfel că
inviolabilitatea sediului nu este supusă aceloraşi reguli ca domiciliul propriu-
zis, cel în care se desfăşoară viaţa privată a persoanei”. Prin urmare,
autorităţile pot exercita în alte condiţii, mult mai permisive, controlul asupra
activităţilor profesionale care se desfăşoară în aceste sedii. Aşa fiind, Curtea a
reţinut că „activităţile pe care Inspecţia Muncii le controlează nu ţin de sfera
privată, ci, dimpotrivă, de cea publică, vizând în mod evident ocrotirea unui
interes general”. Raţionamentul este valabil, mutatis mutandis, şi în cazul
activităţii organelor de control cu atribuţii în domeniul financiar, fiscal sau
vamal.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată produsă prin zădărnicirea activităţii de control constă în cauzarea unei stări
de pericol pentru societate, mai exact pentru relaţiile sociale ocrotite, deoarece, în lipsa
posibilităţii de a pătrunde în sedii, incinte ori pe terenuri, organele de control competente nu au
posibilitatea de a verifica dacă sunt respectate obligaţile financiare, fiscale sau vamale, sporind,
astfel, posibilităţile săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală ori a altor forme de sustrageri
de la plata obligaţiilor fiscale.
24
C. Legătura de cauzalitate
Fiind vorba de o infracţiune de pericol, deşi există, legătura de cauzalitate nu trebuie probată,
aceasta rezultând din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material al infracţiunii (ex
re).
6.3.6. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la un an la 6 ani.
25
A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale privitoare la siguranţa
circulaţiei economice a produselor accizabile şi colectarea veniturilor bugetare aferente acestora.
Obiectul material este constituit din formularele şi marcajele deţinute sau puse în circulaţie în
mod nelegal.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică care deţine sau pune
în circulaţie fără drept timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu
regim special. Participaţia penală este posibilă în oricare dintre formele sale.
Subiectul pasiv este statul.
26
domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.”
27
Mobilul infracţiunii nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii, dar el va fi luat în
considerare cu prilejul individualizării sancţiunilor. De asemenea, scopul urmărit de făptuitor nu
este calificat însă se va ţine seama de el la personalizarea sancţiunilor.
6.5.6. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
6.6. Infracţiunile prevăzute de art. 8 – obţinerea fără drept a unor sume de la bugetul
general consolidat
28
6.6.3. Latura obiectivă
A. Elementul material
Elementul material se realizează prin efectuarea unei activităţi de stabilire cu rea-credinţă de
către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept
a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori
compensări datorate bugetului general consolidat.
Aşa cum s-a spus în doctrină, fapta prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 este o
variantă specială a infracţiunii de înşelăciune (art. 244 din Codul penal – Legea nr. 286/2009),
astfel că este exclus concursul cu această infracţiune.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări
sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general
consolidat.
Rambursarea unei sume de la bugetul general consolidat are loc în ipoteza în care
contribuabilul a plătit o taxă sau impozit (de regulă, T.V.A.) într-un stadiu al procesului
economic, iar, ulterior, plătitorul solicită plata de la buget a sumei în cauză. Pentru existenţa
infracţiunii, trebuie îndeplinită cerinţa ca suma obţinută cu titlu de rambursare să fie mai mare
decât cea la care era îndreptăţit contribuabilul. De pildă, în situaţia în care un contribuabil
solicită şi obţine rambursarea unei sume, reprezentând T.V.A., mai mare decât cea achitată.
Restituirea unei sume de la bugetul general consolidat are loc în situaţia în care un
contribuabil solicită şi obţine plata de la acest buget a unei sume plătite cu titlu de impozit sau
taxă. Realizarea elementului material al infracţiunii în această modalitate normativă este
condiţionată de îndeplinirea cerinţei ca prin operaţiunea de restituie contribuabilul să obţină o
sumă mai mare decât cea care i se cuvenea. De pildă, un contribuabil a efectuat plăţi anticipate
de impozit pe venit, iar, ulterior, declară că nu a realizat niciun venit în perioada de referinţă,
astfel că solicită şi obţine restituirea sumelor plătite cu titlu de impozit anticipat.
Compensarea este operaţiunea prin care un contribuabil care are datorii la bugetul consolidat,
dar, în acelaşi timp, are şi creanţe asupra acestui buget, solicită şi obţine stingerea reciprocă
totală sau parţială a acestora, după caz, până la concurenţa sumei mai mici dintre ele. Elementul
material al acestei modalităţi presupune obţinerea compensaţiei pentru o sumă mai mare decât
cea la care contribuabilul era îndreptăţit potrivit legii.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate nu rezultă din simpla stabilire fără drept a unor sume de bani şi
obţinerea acestora, ci este necesară demonstraţia că între elementul material şi urmarea imediată
există o relaţie de tipul cauză-efect.
29
la consumarea infracţiunii, făptuitorul se poate desista sau poate împiedica producerea
rezultatului, în condiţiile art. 34 din Codul penal – Legea nr. 286/2009, cazuri în care tentativa nu
este pedepsită.
Exemple
De exemplu, după ce a solicitat rambursarea unui T.V.A., contribuabilul
depune o declaraţie rectificativă, mai înainte ca organele competente să fi fost
sesizate în legătură cu săvârşirea infracţiunii. Făptuitorul nu beneficiază de cauza
de impunitate, cu toate că s-a desistat sau a împiedicat producerea rezultatului,
dacă până în momentul respectiv era realizat conţinutul unei alte infracţiuni. De
pildă, falsificarea unor înscrisuri oficiale, caz în care el va fi pedepsit pentru
infracţiunea prevăzută de art. 320 din Codul penal – Legea nr. 286/2009.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care subiectul activ a obţinut rambursarea,
compensarea sau restituirea nelegală.
Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, simpla asociere pentru săvârşirea infracţiunii
prevăzute în alin. (1) constituie infracţiune şi se pedepseşte mai sever decât această faptă.
6.6.6. Sancţionarea
Infracţiunea prevăzută în art. 8 alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi
interzicerea unor drepturi sau cu amendă.
Pedeapsa principală ce poate fi aplicată în cazul formei infracţionale descrise în art. 8 alin.
(2) este închisoarea de la 5 la 15 ani sau, alternativ, amenda, chiar dacă pedeapsa principală
prevăzută pentru infracţiunea ce constituie obiectivul asocierii este închisoarea de la 3 la 10 ani
sau amenda, deoarece norma penală cuprinsă la art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 este una
specială, care derogă de la norma generală (infracțiunea de constituire a unui grup infracţional
organizat, prevăzută la art. 367 din Codul penal – Legea nr. 286/2009). În cazul în care fapta de
asociere a fost urmată de săvârşirea infracţiunii propuse, se aplică celor care au săvârşit
infracţiunea respectivă pedeapsa pentru acea infracţiune, în concurs cu pedeapsa prevăzută
infracţiunea de asociere [art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005].
Remarcăm reconfigurarea regimului sancționator prin introducerea pedepsei alternative a
amenzii (pct. 1 al articolului unic din Legea nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea
Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, M.Of. nr. 332 din 1 aprilie
2021), modificare care determină o contradicție cu privire la pericolul social pe care îl reprezintă
săvârșirea faptelor prevăzute la art. 8 – dacă faptele sunt apreciate ca fiind suficient de grave
încât să determine stabilirea unor pedepse maxime de 10, respectiv 15 ani, care este rațiunea
introducerii pedepsei alternative a amenzii, pedeapsă care, prin excelență, ar trebui să privească
fapte cu un pericol social mult mai scăzut (cum, de altfel, sunt numeroase exemple în cuprinsul
Părții speciale a Codului penal ori în cuprinsul legilor speciale cuprinzând dispoziții penale).
Nu se pedepsesc participanţii la infracţiunea de asociere care denunţă autorităţilor asocierea
mai înainte de a fi fost descoperită şi de a se fi început săvârşirea infracţiunii care intră în scopul
asocierii.
30
„Art. 9 - (1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu
închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amenda
următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor
fiscale:a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în
alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor
realizate;
c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a
cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor
operaţiuni fictive;
d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale
aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de
stocare a datelor;
e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte
mijloace de stocare a datelor;
f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale,
prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la
sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;
g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către
terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului
de procedură fiscală si ale Codului de procedura penală.
(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai
mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a
pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.
(3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai
mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a
pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 7
ani.”
Să ne reamintim...
Potrivit art. 9 din Legea nr. 241/2005, oricare dintre următoarele fapte
constituie evazune fiscală:
31
a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte
documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor
realizate;
c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor
care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;
d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale
aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de
stocare a datelor;
e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte
mijloace de stocare a datelor;
f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin
nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile
principale sau secundare ale persoanelor verificate;
g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe
persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de
procedură fiscală si ale Codului de procedura penală.
Legiuitorul a prevăzut pedepse mai severe în situaţia în care prin faptele
menţionate s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, respectiv de
500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale.
Practică judiciară:
Redăm în continuare conţinutul unei speţe soluţionate sub imperiul legii
anterioare (Legea nr. 87/1994), dar ale cărei considerente sunt şi în prezent
valabile.
În speţă, inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de
evaziune fiscală prevăzută în art. 12 din Legea nr. 87/1994 [în prezent art. 244
alin. (1) și (2) din Codul penal – Legea nr. 286/2009], de evaziune fiscală
prevăzută în art. 13 din Legea nr. 87/1994 [în prezent art. 244 alin. (1) și (2)
din Codul penal – Legea nr. 286/2009] şi de fals intelectual prevăzută în art.
40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 din Codul penal din 1968.
32
Instanţa a reţinut că, în perioada 20 noiembrie 1996 - 12 mai 1997, în
calitate de administrator al unei societăţi comerciale, inculpatul nu a declarat
veniturile impozabile şi nu a evidenţiat în documentele contabile veniturile
realizate. De asemenea, prin neînregistrarea documentelor contabile, a
denaturat rezultatele financiare ale societăţii.
Curtea de Apel a admis recursul declarat de inculpat şi a schimbat
încadrarea juridică dată ultimelor două fapte în infracţiunea prevăzută în art.
13 din Legea nr. 87/1994 şi a menţinut încadrarea în prevederile art. 12 din
aceeaşi lege pentru cea dintâi.
În cauză a fost promovat recurs în anulare. Recursul în anulare declarat în
cauză cu privire la încadrarea juridică a faptelor a fost admis de către instanţa
supremă pentru considerentele prezentate în continuare.
În art. 12 din Legea nr. 87/1994 era incriminată sustragerea de la plata
obligaţiilor fiscale în întregime sau în parte, prin nedeclararea veniturilor
impozabile, ascunderea obiectului sau sursei impozabile ori taxabile sau
efectuarea oricăror alte operaţiuni în acest scop.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 87/1994 era incriminată fapta de a nu
evidenţia prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în
parte, veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază
operaţiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului,
taxei sau contribuţiei.
Din examinarea textelor menţionate rezultă că, potrivit art. 12, se
pedepseşte sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale prin încălcarea obligaţiei
legale de a declara veniturile impozabile, iar, potrivit art. 13 din lege, se
pedepseşte încălcarea de către contribuabil a obligaţiei de evidenţiere în acte
contabile sau alte acte legale a veniturilor realizate sau cheltuielilor efectuate
pe bază de operaţii reale, dacă prin acestea s-a cauzat neplata impozitului.
În cauză, inculpatul nu a evidenţiat în acte contabile veniturile realizate,
ceea ce a avut ca rezultat neplata impozitelor în valoare de 12.902.716 lei.
Aşa fiind, instanţele trebuiau să constate că fapta constituie numai
infracţiunea prevăzută în art. 13 din Legea nr. 87/1994, iar nu şi cea prevăzută
în art. 12 din aceeaşi lege.
Practică judiciară:
Într-o altă speţă, inculpatul a fost condamnat, între altele, pentru
săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3) şi
(5) din Codul penal din 1968 [în prezent art. 244 alin. (1) și (2) din Codul
penal – Legea nr. 286/2009]. Instanţa a reţinut că inculpatul, consilier
managerial la o companie din Iaşi şi patron al unei firme comerciale, pentru a
nu plăti accizele şi T.V.A.-ul perceput pentru comerţul intern cu alcool, în
septembrie 1998, s-a înţeles cu reprezentanţii unor firme din străinătate să
încheie cu acestea contracte fictive de export de alcool, în realitate marfa fiind
vândută în România.
Pentru a da aparenţă de realitate contractelor, inculpatul a fost favorizat de
un funcţionar vamal, de asemenea condamnat în cauză, care confirma fictiv
ieşirea din ţară a cisternelor cu alcool. Prin aceste manopere frauduloase,
33
inculpatul a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 581.625.578 lei,
reprezentând accize şi T.V.A.-ul neachitat.
Apelurile declarate de procuror şi de inculpat au fost admise şi s-a
schimbat încadrarea juridică a infracţiunii de înşelăciune, prin înlăturarea
prevederilor art. 215 alin. (5) din Codul penal din 1968 [noua reglementare -
art. 244 din Codul penal – Legea nr. 286/2009 nu a preluat varianta agravată a
înșelăciunii care a avut consecințe deosebit de grave, o astfel de faptă urmând
a fi încadrată, după caz, în tiparele alin.(1) ori (2)].
Recursurile declarate de procuror şi de inculpat cu privire la încadrarea
juridică dată faptelor sunt fondate.
Conform reglementărilor în vigoare, în cazul vânzării de alcool, plata
T.V.A.-ului şi a accizelor la bugetul statului revine producătorului, iar dacă
alcoolul este livrat la export, producătorul este scutit de aceste obligaţii
fiscale.
Prin urmare, în cazul în care producătorul livrează alcoolul pe piaţa
internă, el are capacitatea de contribuabil în sensul Legii nr. 87/1994, prin
obligaţia de a calcula şi a vira la buget atât T.V.A.-ul, cât şi accizele datorate.
Sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, în speţă neîndeplinirea
obligaţiilor de calculare şi virare la buget a accizelor şi a T.V.A.-ului de către
inculpat, producătorul de alcool, constituie infracţiunea de evaziune fiscală
prevăzută în art. 12 din Legea nr. 87/1994.
Lit.b). Omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente
legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate. Conţinutul infracţiunii
este realizat indiferent de împrejurarea că există sau nu o evidenţă contabilă. Infracţiunea de
evaziune fiscală examinată poate fi săvârşită în nenumărate modalităţi faptice. Spre exemplu, un
contribuabil achiziţionează o cantitate de marfă pe care nu o înregistrează în contabilitate, iar
ulterior, după ce vinde această marfă, nu înregistrează venitul rezultat din vânzarea mărfii în
cauză.
Practică judiciară:
Într-o speţă s-a reţinut că inculpatul, în calitate de instructor auto, a
instruit în anul 1997 un număr de 63 de cursanţi de la care a încasat sume
între 450.000 şi 700.000 de lei şi pentru fiecare cursant a întocmit chitanţă
fiscală în care a consemnat o sumă mai mică decât cea încasată, sustrăgându-
se astfel de la plata impozitului în sumă de 3.259.812 de lei. Potrivit art. 13
din Legea nr. 87/1994 [text corespondent art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
241/2005], constituie infracţiune de evaziune fiscală fapta de a nu evidenţia în
evidenţele contabile, în întregime sau în parte, veniturile realizate ori de a
înregistra cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni reale, dacă au avut ca urmare
neplata ori diminuarea impozitului, taxei sau a contribuţiei. În cauză,
inculpatul a evidenţiat în documentele contabile ca fiind încasate sume mai
mici decât cele încasate în realitate, iar cheltuielile pretins efectuate în plus şi
neevidenţiate nu s-au dovedit, aşa încât el se face vinovat de săvârşirea
infracţiunii.
Practică judiciară:
34
În literatură şi jurisprudenţă s-a pus problema raportului dintre
infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi infracţiunea prevăzută
anterior de art. 43 din Legea nr. 82/1991 [în prezent abrogată, așa încât
efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a
înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor,
cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi de
pasiv ce se reflectă în bilanţ vor fi analizate prin raportare la dispozițiile art.
321 din Codul penal – Legea nr. 286/2009 privind falsul intelectual]. Soluţiile
date acestei probleme au fost atât în sensul reţinerii unui concurs de
infracţiuni, cât şi în sensul că infracţiunea prevăzută de art. 43 din Legea nr.
82/1991 este absorbită în infracţiunea complexă prevăzută de Legea nr.
241/2005. Iată un exemplu: o persoană cu intenţie omite să înregistreze în
contabilitate anumite operaţiuni supuse impunerii având ca urmare
denaturarea veniturilor impozabile sau taxabile.
Potrivit art. 43 din Legea nr. 82/1991: „Efectuarea cu ştiinţă de
înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în
contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor,
rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi de pasiv ce se
reflectă în bilanţ, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte
conform legii”.
În conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală este cuprins şi
uzul de fals, neevidenţierea prin acte contabile a veniturilor realizate având ca
urmare consecinţe juridice, şi anume diminuarea impozitului datorat statului.
Problema de drept a fost rezolvată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie, în sensul că fapta de omisiune în tot sau în parte, ori
evidenţierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor
comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori evidenţierea în actele
contabile sau alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază
operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, constituie infracţiunea
complexă de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din
Legea nr. 241/2005 [fost art. 11 lit. c), respectiv fost art. 13 din Legea nr.
87/1994].
Lit.c). Evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu
au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive. Evidenţierea unor operaţiuni
sau cheltuieli nereale (fictive) în documentele contabile sau financiar-fiscale oficiale constă în
activitatea prin care în aceste documente sunt făcute consemnări care nu au la bază documente
justificative valide, total sau parţial. În practica judiciară s-a decis că nu poate fi reţinută această
infracţiune în situaţia în care a avut loc stornarea operaţiunilor nereale, motivat de anularea unui
35
act. Într-o altă speţă, instanţa a reţinut existenţa infracţiunii, luând în considerare faptul că, la
rugămintea soţului său, inculpata a întocmit 74 de facturi fictive, din care rezulta livrarea de
piese în către societăţi care nu există în realitate. Exemplarele albastre ale acestor facturi au fost
rupte de inculpat, iar exemplarele roşii şi verzi au fost au fost înregistrate în contabilitate.
De notat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de
drept în materie penală), prin Decizia nr. 25/2017, a stabilit că acţiunile şi inacţiunile enunţate în
art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii
fiscale, care se referă la aceeaşi societate comercială, reprezintă variante alternative de săvârşire
a faptei, constituind o infracţiune unică de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c)
din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni
de drept în materie penală) a stabilit că fapta de evidenţiere în actele contabile sau în alte
documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor
operaţiuni fictive, prin folosirea de facturi şi chitanţe fiscale falsificate, în scopul sustragerii de la
îndeplinirea obligaţiilor fiscale, constituie infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9
alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (Decizia
nr. 21/2017).
Lit.d). Alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de
taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor. Alterarea actelor
contabile, a memoriilor aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau a altor mijloace
de stocare a datelor constă în modificarea sau falsificarea acestora. Distrugerea înseamnă
desfiinţarea unor asemenea documente, date sau suporturi, iar ascunderea constă în punerea
acestora la adăpost, astfel încât să nu poată fi găsite de organele competente.
Activitatea prin care este realizat conţinutul infracţiunii examinate nu poate fi încadrată în
acelaşi timp şi în alte norme de incriminare, deoarece aceasta nu intră în concurs cu alte
infracţiuni al căror elemente materiale se regăsesc în textul normei speciale (de pildă, fals
material, distrugere sau furt).
Lit.e). Executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de
stocare a datelor. Suntem în prezenţa unei evidenţe contabile duble, în sensul normei de
incriminare, atunci când, alături de evidenţa contabilă aparentă şi necorespunzătoare realităţii,
există o evidenţă contabilă paralelă reală, care acoperă total sau parţial activitatea
contribuabilului în cauză. Aşa cum s-a spus, în mod judicios, pentru existenţa executării de
evidenţe contabile duble este necesar să existe suficiente documente contabile oficiale care să
cuprindă date reale despre activitatea financiar-contabilă a contribuabilului, iar nu anumite
înregistrări izolate. De asemenea, dacă un contribuabil deţine două evidenţe contabile identice,
chiar necorespunzătoare realităţii, nu este realizat conţinutul acestei infracţiuni. Poate fi vorba, în
schimb, despre altă infracţiune de evaziune fiscală [de exemplu, cea prevăzută de art. 9 alin. (1)
lit. b)].
36
sau vamale) să aibă loc prin nedeclararea, declararea fictivă sau declararea inexactă a sediului
principal sau secundar al persoanei verificate. Sediile secundare sau principale trebuie declarate
la Registrul Comerţului, conform Legii nr. 26/1990, precum şi la organele fiscale. Conţinutul
infracţiunii presupune şi îndeplinirea cerinţei esenţiale referitoare la existenţa unui control fiscal,
deoarece numai aşa poate fi stabilită existenţa sustragerii contribuabilului de la efectuarea
verificărilor financiare, fiscale sau vamale. Bineînţeles că sustragerea de la efectuarea
verificărilor are loc cu scopul de a se eschiva de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Lit.g). Substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane
a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale
Codului de procedură penală. Pentru realizarea conţinutului infracţiunii este necesar ca bunurile
substituite, degradate sau înstrăinate să fi fost legal sechestrate. Această infracţiune poate intra în
concurs cu alte infracţiuni şi, de asemenea, poate fi exclusă de alte infracţiuni (de exemplu, în
cazul sustragerii de sub sechestru) ori poate exclude alte infracţiuni (de pildă, distrugerea).
Astfel, dacă prin substituire a fost distrus sigiliul legal aplicat, va exista un concurs de infracţiuni
între această infracţiune şi infracţiunea de rupere de sigilii (art. 260 din Codul penal – Legea nr.
286/2009); dacă bunul legal sechestrat este înstrăinat, va exista numai infracţiunea de evaziune
fiscală; dacă bunul legal sechestrat este distrus propriu-zis, vom fi numai în prezenţa infracţiunii
de distrugere (art. 253 din Codul penal – Legea nr. 286/2009).
6.7.6. Sancţionarea
Pedeapsa pentru săvîrşirea oricăreia dintre infracţiunile prevăzute la alin. (1) al art. 9 din
Legea nr. 241/2005 este închisoarea de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi sau amenda.
Similar noului conținut al art. 8, și în cazul art. 9 remarcăm reconfigurarea regimului
sancționator prin introducerea pedepsei alternative a amenzii (pct. 2 al articolului unic din Legea
nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi
37
combaterea evaziunii fiscale, M.Of. nr. 332 din 1 aprilie 2021), modificare care determină o
contradicție cu privire la pericolul social pe care îl reprezintă săvârșirea faptelor prevăzute la art.
9 – dacă faptele sunt apreciate ca fiind suficient de grave încât să determine stabilirea unei
pedepse maxime de 8 ani, care este rațiunea introducerii pedepsei alternative a amenzii, pedeapsă
care, prin excelență, ar trebui să privească fapte cu un pericol social mult mai scăzut (cum, de
altfel, sunt numeroase exemple în cuprinsul Părții speciale a Codului penal ori în cuprinsul
legilor speciale cuprinzând dispoziții penale).
Pentru variantele agravate, dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu
mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei
prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani, iar dacă prin faptele
prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul
monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se
majorează cu 7 ani.
38
De asemenea, noua formă a textului prezintă o aplicabilitate limitată (fiind incident numai
dacă prejudiciul nu depășește 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale), dar efectele
răspunderii penale sunt mult atenuate, așa încât dacă prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar
valoarea acestuia este de peste 50.000 euro și nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul
monedei naţionale, instanța poate, în funcție de circumstanțele cauzei, să aplice pedeapsa
amenzii. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în
echivalentul monedei naţionale, pedeapsa este absolut determinată, fără ca instanța de judecată se
mai beneficieze de vreo marja de apreciere, ci aceasta este obligată să aplice pedeapsa amenzii.
Cu caracter de noutate, în cuprinsul art. 10 au fost introdus alin. (11), care cuprinde o cauză
de nepedepsire în cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul
urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive
prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă
dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral. Spre deosebire de cerințele cuprinse în conținutul
alin. (1), evidențiem că această cauză de nepedepsire, prevăzută la alin. (11), nu conține vreo
limitare a prejudiciului produs prin infracțiuni de evaziune fiscală, așa încăt va fi aplicabilă
indiferent de valoarea acestuia.
După cum se poate observa, aplicarea cauzelor de atenuare a răspunderii penale ori de
nepedepsire este triplu condiţionată, după cum urmează:
- prima cerinţă este să fie vorba despre o infracţiune de evaziune fiscală, ceea ce înseamnă că
în domeniul de aplicare intră numai infracţiunile prevăzute la art. 8 sau 9 din Legea nr. 241/2005.
- a doua condiţie – negativă –, cauza de reducere a pedepsei nu se aplică dacă făptuitorul a
mai săvârşit o infracţiune prevăzută de Legea nr. 241/2005 într-un interval de 5 ani de la
comiterea faptei pentru care a beneficiat de aceste cauze. De remarcat că legiuitorul nu a ales să
includă o astfel de condiție și cu privire la incidența cauzei de nepedepsite, prevăzută la alin.
(11), așa încât dacă cel puțin unul dintre inculpați achită integral prejudiciul produs prin
comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile,
cauza de nepedepsire va fi aplicabilă, indiferent de numărul de infracțiuni de evaziune fiscală de
care acesta a fost condamnat/acuzat.
- a treia condiţie priveşte cuantumul prejudiciului (valoarea acestuia să fie de până la 50.000
euro, respectiv de peste 50.000 euro, dar care nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul
monedei naţionale), pentru intervenția cauzei de atenuare a răspunderii penale, prin aplicarea
pedepsei amenzii, respectiv achitarea integrală a prejudiciului produs prin comiterea faptei,
majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, pentru a fi
incidentă cauza de nepedepsire.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în
materie penală) a stabilit că dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma în
39
vigoare până la data de 1 februarie 2014, reglementează o cauză de nepedepsire/reducere a
limitelor de pedeapsă cu caracter personal (Decizia nr. 9/2017), legiuitorul (pct. 4 al articolului
unic din Legea nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru
prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, M.Of. nr. 332 din 1 aprilie 2021) a reglementat o
cauză reală (cu aplicabilitate generală), alin. (12) precizând în mod expres că dispoziţiile art. 10
se aplică tuturor inculpaţilor chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la
alin. (1) şi (11).
Pe cale de consecință, cele stabilite anterior de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu își mai
găsesc aplicabilitatea, achitarea prejudiciului de către oricare din inculpați (autor, coautori,
instigatori ori complici) va avea drept consecință aplicarea dispozițiilor de „clemență” prevăzute
la alin. (1) şi (11) – aplicarea doar a pedepsei amenzii pentru toți inculpații, respectiv
nepedepsirea tuturor inculpaților.
6.9.2. Incapacităţi
Potrivit art. 12, nu pot fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanţi legali ai
societăţii comerciale, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi, persoanele care au fost
condamnate pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005.
Deşi legea nu prevede durata nedemnităţii, ceea ce ar putea conduce la ideea că ea este
perpetuă, credem că la data reabilitării încetează orice decădere, interdicţie sau incapacitate.
6.9.3. Comunicări
La data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare pentru vreuna dintre
infracţiunile prevăzute de prezenta lege, instanţa va comunica Oficiului Naţional al Registrului
Comerţului o copie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive, instituție care va face
menţiunile corespunzătoare în registrul comerţului (art. 13 din Legea nr. 241/2005).
40
poate folosi metode de stabilire prin estimare a bazelor de impozitare, aprobate prin ordin al
preşedintelui A.N.A.F.
41
(1), cu asigurarea protecţiei datelor cu caracter personal. Oficiul coordonează răspunsul naţional
la riscurile evaluate, în cooperare cu autorităţile şi instituţiile prevăzute la alin. (1), şi informează,
în acest sens Comisia Europeană, Autoritatea europeană de supraveghere şi statele membre.
Regulamentul de organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a
Spălării Banilor a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 491/2021.
La nivel internaţional ori european au fost înfiinţate o serie de organisme care au rolul de a
lupta împotriva spălării banilor şi terorismului:
- Grupul de Acţiune Financiară Internaţională (FATF), înfiinţat la Summit-ul G7 de la Paris
în 1989 este un organism inter-guvernamental care stabileşte standardele internaţionale, dezvoltă
şi promovează politici de combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului şi
- Comitetul Moneyval din cadrul Consiliului Europei, înfiinţat în anul 1997, care are scopul
de a se asigura ca statele membre ale Consiliului Europei au sisteme eficiente de combatere a
spălării banilor şi finanţării terorismului în vigoare și acestea sunt în conformitate cu standardele
internaţionale relevante în acest domeniu. Rapoartele de evaluare ale Moneyval furnizează
6
Disponibilă la: https://ec.europa.eu/info/sites/default/files/diagram_aml_2018.07_ok.pdf.
42
recomandări detaliate privind modul de îmbunătăţire a eficienţei sistemului naţional de
combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului, precum şi a capacităţii statelor de a
coopera la nivel internaţional în acest domeniu.
A. Noţiune
Faptele de spălare a banilor sunt incriminate în prezent prin art. 49 din Legea nr. 129/2019
pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru
modificarea şi completarea unor acte normative:
În art. 47 din Legea nr. 129/2019 este incriminată fapta conexă de nerespectare a
nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 38 alin. (1) şi (2)7 şi art. 41 alin. (2) şi (3)8 constituie
7
Art. 38 – „(1) Este interzisă folosirea în scop personal de către salariaţii entităţilor raportoare a informaţiilor
confidenţiale primite în temeiul prezentei legi, atât în timpul activităţii, cât şi după încetarea acesteia.
(2) Entităţile raportoare, organele de conducere, de administrare şi de control ale entităţii raportoare, directorii şi
angajaţii acestora au obligaţia de a nu transmite, în afara condiţiilor prevăzute de lege, informaţiile deţinute în
legătură cu spălarea banilor şi finanţarea terorismului şi de a nu divulga clienţilor vizaţi sau terţilor faptul că
informaţiile sunt în curs de transmitere, au fost sau vor fi transmise în conformitate cu art. 6 sau că este în curs sau ar
putea fi efectuată o analiză privind spălarea banilor sau finanţarea terorismului.”
43
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu
constituie o infracţiune mai gravă. Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 31 alin. (1) din
Lege9 constituie infracţiune şi se pedepseşte conform Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu
modificările şi completările ulterioare.
În realitate, aşa cum s-a spus în doctrină, spălarea banilor nu este o infracţiune nouă, ci numai
o formă (variantă) nouă a infracţiunii de tăinuire.
Să ne reamintim...
Infracţiunea de spălare a banilor presupune, fie schimbarea sau transferul de
bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii
sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana
care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire,
judecată sau executarea pedepsei, fie ascunderea sau disimularea adevăratei
naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii
bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din
săvârşirea de infracţiuni.
B. Condiţiile preexistente
B.1. Situaţia premisă
Infracţiunea de spălare a banilor presupune preexistenţa săvârşirii altei infracţiuni –
infracţiunea din care provin banii sau bunurile, care constituie infracţiunea premisă a infracţiunii
de spălare de bani.
B.2. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic specific al infracţiunii de spălare a banilor este complex, deoarece cuprinde
două categorii de relaţii sociale, şi anume relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea justiţiei şi cele
patrimoniale privitoare la circulaţia juridică licită a bunurilor. Infracţiunea de albire a banilor
afectează, aşadar, nu numai circuitul juridic legal al bunurilor, ci şi înfăptuirea justiţiei, deoarece
8
Art. 41 – „(2) Personalul Oficiului are obligaţia de a nu transmite informaţiile confidenţiale primite în timpul
activităţii decât în condiţiile legii. Obligaţia se menţine pe termen nelimitat.
(3) Este interzisă folosirea în scop personal de către salariaţii Oficiului a informaţiilor confidenţiale primite şi
prelucrate în cadrul Oficiului, atât în timpul activităţii, cât şi după încetarea acesteia.”
9
Art. 31 – „(1) Este interzisă desfăşurarea activităţilor fără autorizare sau înregistrare de către următoarele entităţi:
case de schimb valutar şi entităţi care deţin în administrare structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare
turistică prevăzute la art. 30 alin. (1), furnizori de servicii de jocuri de noroc, furnizori de servicii pentru fiducii,
societăţi şi alte entităţi sau construcţii juridice, furnizorii de servicii de schimb între monede virtuale şi monede
fiduciare, precum şi furnizorii de portofele digitale.”
44
îngreunează activitatea de restabilire a ordinii de drept încălcate prin săvârşirea infracţiunilor. Se
poate spune că faptele de spălare a banilor vatămă sau periclitează relaţiile sociale referitoare la
lupta contra crimei organizate.
Obiectul material al infracţiunii de spălare a banilor îl constituie bunurile asupra cărora se
exercită elementul material al infracţiunii. Deşi infracţiunea analizată poartă denumirea „spălarea
banilor”, ea poate avea ca obiect nu numai bani, ci şi orice alt bun. De pildă, poate fi obiect al
acestei infracţiuni un bun imobil sau valori mobiliare tranzacţionate la bursă.
B.3. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 49 din Legea nr.
129/2019, nu este calificat, această calitate putând să o aibă orice persoană fizică sau juridică,
care îndeplineşte condiţiile generale ale subiectului activ al infracţiunii.
În cazul lit. c), legiuitorul a exclus în mod expres din sfera subiectului activ persoana care a
săvârșit infracţiunea din care provin bunurile. Astfel, va constitui infracțiunea de spalare a
banilor dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri de către o altă persoană decât subiectul
activ al infracţiunii din care provin bunurile, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de
infracţiuni.
Dacă sunt realizate atât condiţiile de existenţă ale grupului infracţional organizat, cât şi cele
ale infracţiunii de spălare a banilor se vor aplica regulile pluralităţii de infracţiuni. Membrii
pluralităţii de infractori pot avea aceeaşi calitate la săvârşirea infracţiunii ori pot avea calităţi
diferite. De pildă, pe lângă autori mai participă şi instigatori sau complici.
Conform art. 367 din Codul penal – Legea nr. 286/2009, iniţierea sau constituirea unui grup
infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Nu se
pedepsesc persoanele care au comis faptele amintite dacă denunţă autorităţilor grupul
infracţional organizat, înainte ca acesta să fi fost descoperit şi să se fi început săvârşirea vreuneia
dintre infracţiunile care intră în scopul grupului. Dacă persoana care a săvârşit una dintre faptele
prevăzute înlesneşte, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere
penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracţional organizat, limitele speciale ale
pedepsei se reduc la jumătate.
Definiția grupului infracțional organizat este prevăzută de prevederile art. 367 alin. (6) din
din Codul penal – Legea nr. 286/2009. Astfel, prin grup infracţional organizat se înţelege grupul
structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi
pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.
În cazul infracţiunii conexe spălării banilor, prevăzută de art. 47 din Legea nr. 129/2019,
subiectul activ al infracţiuni este circumstanţiat, respectiv trebuie să fie dintre persoanele care au
obligaţiile prevăzute de lege. Este vorba de personalul Oficiului Naţional de Prevenire şi
Combatere a Spălării Banilor şi entitățile prevăzute în art. 5 din Legea nr. 129/2019. În categoria
entităților la care se referă art. 5 alin. (1) intră:
a) instituţiile de credit persoane juridice române şi sucursalele instituţiilor de credit persoane
juridice străine;
b) instituţiile financiare persoane juridice române şi sucursalele instituţiilor financiare
persoane juridice străine;
c) administratorii de fonduri de pensii private, în nume propriu şi pentru fondurile de pensii
private pe care le administrează, cu excepţia caselor de pensii ocupaţionale profesionale;
d) furnizorii de servicii de jocuri de noroc;
45
e) auditorii, experţii contabili şi contabilii autorizaţi, evaluatorii autorizaţi, consultanţii
fiscali, persoanele care acordă consultanţă financiară, de afaceri sau contabilă, alte persoane care
se angajează să furnizeze, direct sau prin intermediul altor persoane cu care persoana respectivă
este afiliată, ajutor material, asistenţă sau consiliere cu privire la aspectele fiscale, financiare, ca
activitate economică sau profesională principală;
f) notarii publici, avocaţii, executorii judecătoreşti şi alte persoane care exercită profesii
juridice liberale, în cazul în care acordă asistenţă pentru întocmirea sau perfectarea de operaţiuni
pentru clienţii lor privind cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acţiuni sau părţi sociale ori
elemente ale fondului de comerţ, administrarea instrumentelor financiare, valorilor mobiliare sau
a altor bunuri ale clienţilor, operaţiuni sau tranzacţii care implică o sumă de bani sau un transfer
de proprietate, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente
financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcţionării
sau administrării unei societăţi; constituirea, administrarea ori conducerea unor astfel de
societăţi, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare,
precum şi în cazul în care participă în numele sau pentru clienţii lor în orice operaţiune cu
caracter financiar ori vizând bunuri imobile; crearea, funcţionarea sau administrarea de fiducii,
societăţi, fundaţii sau structuri similare;
g) furnizorii de servicii pentru societăţi sau fiducii, alţii decât cei prevăzuţi la lit. e) şi f);
g1) furnizorii de servicii de schimb între monede virtuale şi monede fiduciare;
g2) furnizorii de portofele digitale.
h) agenţii şi dezvoltatorii imobiliari, inclusiv atunci când acţionează în calitate de
intermediari în închirierea de bunuri imobile, dar numai în ceea ce priveşte tranzacţiile pentru
care valoarea chiriei lunare reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro sau mai mult;
i) alte persoane care, în calitate de profesionişti, comercializează bunuri, numai în măsura în
care efectuează tranzacţii în numerar a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000
euro, indiferent dacă tranzacţia se execută printr-o singură operaţiune sau prin mai multe
operaţiuni care au o legătură între ele.
j) persoanele care comercializează opere de artă sau care acţionează ca intermediari în
comerţul de opere de artă, inclusiv atunci când această activitate este desfăşurată de galerii de
artă şi case de licitaţii, în cazul în care valoarea tranzacţiei sau a unei serii de tranzacţii legate
între ele reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro sau mai mult;
k) persoanele care depozitează sau comercializează opere de artă sau care acţionează ca
intermediari în comerţul cu opere de artă, atunci când această activitate este desfăşurată în zone
libere, în cazul în care valoarea tranzacţiei sau a unei serii de tranzacţii legate între ele reprezintă
echivalentul în lei a 10.000 euro sau mai mult.
Subiectul pasiv principal este statul. În situaţia în care este vătămată o valoare socială
aparţinând unei alte persoane fizice sau juridice, aceasta este considerată subiect pasiv secundar
al infracţiunii.
C. Latura obiectivă
46
C.1. Elementul material
Elementul material al infracţiunii de spălare a banilor se poate realiza în trei variante
alternative, respectiv prin:
a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în
scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta
persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire,
judecată sau executarea pedepsei;
b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a
circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile
provin din săvârşirea de infracţiuni;
c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea
de infracţiuni.
Potrivit dispozițiilor alin. (5), tragerea la răspundere penală se realizeză indiferent dacă
infracţiunea din care provine bunul a fost comisă pe teritoriul României sau în străinătate.
C.2. Urmarea imediată
Rezultatul infracţiunii (urmarea imediată) de spălare a banilor este diferit în variantele de la
lit. a) şi c), comparativ cu varianta infracţională prevăzută la lit. b). Astfel, în cazul primei
variante şi a celei de a treia, urmarea imediată constă în modificarea situaţiei juridice a bunului
ce formează obiectul infracţiunii; în cazul celei de a doua variante, constă în aparenţa de
legalitate a provenienţei bunului. Fiind o infracţiune contra patrimoniului, spălarea banilor poate
avea şi o urmare imediată care să constea într-un prejudiciu material. Nu este exclus nici un
rezultat care să se concretizeze într-un prejudiciu moral. De aici rezultă că infracţiunea de spălare
a banilor, deşi nu exclude un rezultat material, este ca natură o infracţiune de pericol.
C.3. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate presupune existenţa unei relaţii de determinare între elementul
material şi urmarea imediată, dar aceasta rezultă ex re.
D. Elementul subiectiv
Elementul moral (subiectiv) al infracţiunii de spălare a banilor în toate variantele normative
îmbracă forma intenţiei. Examinând conţinutul legal al infracţiunii constatăm că elementul
subiectiv trebuie să îmbrace, de regulă, modalitatea intenţiei directe. Într-adevăr, atât varianta
referitoare la schimbarea sau transferul de bunuri, cât şi cea privind ascunderea naturii
provenienţei acestora, trebuie săvârşite cu intenţie directă.
În cazul primei variante fapta trebuie comisă în scopul ascunderii sau al disimulării originii
ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care
provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei, iar în cea de a
doua este necesară ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a
dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând
că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni.
47
Tentativa este incriminată potrivit alin.(2) şi constă în punerea în executare a acţiunilor care
reprezintă modalităţile de săvârşire a infracţiunii, executare care este întreruptă înainte de
consumarea infracţiunii. În cazul faptei de spălare a banilor, tentativa este posibilă numai în
modalitatea imperfectă, deoarece de regulă rezultatul se produce instantaneu realizării
elementului material al infracţiunii.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care a fost executată în întregime acţiunea ce
constituie elementul material al faptei. Infracţiunea de spălare a banilor, fiind ca regulă o
infracţiune momentană se epuizează concomitent cu etapa consumării.
În mod similar se procedează şi cu veniturile sau alte beneficii materiale obţinute din
bunurile supuse confiscării, ce nu pot fi individualizate faţă de bunurile dobândite în mod legal.
Pentru a garanta aducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor, în conformitate cu art. 50 din
Legea nr. 129/2019, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor, luarea
măsurilor asigurătorii prevăzute de Codul de procedură penală (Legea nr. 135/2010) este
obligatorie. Această dispoziţie constituie o derogare de la regula că luarea măsurilor asigurătorii
este, în principiu, facultativă.
§8. Rezumat
48
Astfel, în ceea ce priveşte criminalitatea în afaceri, sunt prezentate cauzle
care determină acest tip de criminalitate, evoluţia fenomenului, este analizată
fiscalitatea, ca sistem al regulilor juridice referitoare la obligaţiile faţă de bugetul
public naţional şi evaziunea fiscală, adică, în termeni generali, sustragerea
contribuabililor de la plata obligaţiilor faţă de buget.
Apoi, cursul prezintă, pe larg, infracţiunile prevăzute la art. 3 – 9 din Legea
nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, respectiv refuzul
refacerii documentelor, refuzul prezentării documentelor legale şi a bunurilor din
patrimoniu, împiedicarea efectuării verificărilor, reţinerea şi nevărsarea
impozitelor şi contribuţiilor cu reţinere la sursă, punerea în circulaţie a
marcajelor şi formularelor tipizate, operaţiunii interzise cu timbre, banderole sau
tipizate, obţinerea fără drept a unor sume de la bugetul general consolidat şi
infracţiunile de evaziune fiscală.
În partea finală a unităţii de curs sunt abordate aspecte privind spălarea
banilor, accentul fiind pus pe analiza infracţiunilor prevăzute în Legea nr.
129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării
terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
10
Răspunsurilea teste se regăsesc în cuprinsul secțiunii „Răspunsuri la testele de evaluare”, p. 189.
49
Realizați un referat în care să analizaţi conformitatea reglementării naţionale
privind infracţiunea de spălare a banilor cu normele de drept internaţional în
domeniu (în special reglementările la nivelul Uniunii Europene şi cele privind
Comitetul Moneyval al Consiliului Europei).
§11. Bibliografie
1. Obligatorie
1. Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu
modificările şi completările ulterioare;
2. Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi
finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte
normative, cu modificările şi completările ulterioare;
3. M.-A. Hotca (coord.), M. Gorunescu, N. Neagu, D. G. Pop, A. Sitaru, R.
F. Geamănu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii, ed.
5, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2019, pag. 125-196;
4. E. Hach, M.-A. Hotca, Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea si
combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului, precum si pentru
modificarea si completarea unor acte normative, Editia a II-a, revazută și
adaugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2021.
2. Facultativă
1. Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările
ulterioare;
2. Codul penal din 1968;
3. Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi
completările ulterioare;
4. Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
5. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările
ulterioare;
6. Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi
completările ulterioare;
7. Hotărârea Guvernului nr. 491/2021 pentru aprobarea Regulamentului de
organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a
Spălării Banilor;
8. Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20
mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării
banilor sau finanţării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr.
648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de abrogare a Directivei
2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Directivei
2006/70/CE a Comisiei;
9. Directiva (UE) 2016/2.258 a Consiliului din 6 decembrie 2016 de
modificare a Directivei 2011/16/UE în ceea ce priveşte accesul autorităţilor
fiscale la informaţii privind combaterea spălării banilor;
50
10. C. Voicu, Al. Boroi, I. Molnar, M. Gorunescu, S. Corlăţeanu, Dreptul
penal al afacerilor, ed. a IV-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 1 – 17, 168 –
199, 280 – 298;
11. M.Ş. Minea, C.F. Costaş, D.M. Ionescu, Legea evaziunii fiscale.
Comentarii şi explicaţii, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006, pag. 3 – 201;
12. R. Bodea, Infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2011, pag. 6 – 67;
13. C. Bogdan, Spălarea banilor. Aspecte teoretice şi de practică judiciară,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pag. 139 – 530;
14. A. M. Truichici, L. Neagu, Infracțiuni prevăzute în legi speciale.
Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și jurisprudență națională,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2018, pag. 243-257.
3. Resurse on-line
1. M. Hotca, Evaziunea fiscală prin evidențierea unor operațiuni fictive
(ediția 406), disponibil la; https://www.youtube.com/watch?v=Qu1RBsDOzn8;
2. M. Hotca, Cum delimităm evaziunea fiscală de optimizarea fiscală?
(ediția 151) 04-10-2017, disponibil la;
https://www.youtube.com/watch?v=sjKtYkWrGfk;
3. Politici fiscale: soluțiile UE pentru a preveni fraudele și evaziunea fiscală,
disponibil la:
https://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/economy/20210415STO0211
8/solutiile-ue-pentru-a-preveni-fraudele-si-evaziunea-fiscala;
4. The fight against tax fraud and tax evasion, disponibil la:
https://ec.europa.eu/taxation_customs/fight-against-tax-fraud-and-tax-
evasion_en.
51
Unitatea de învăţare 2
Infracţiunile vamale
§1. Introducere
Această unitate de învăţare cuprinde prezentarea infracţiunilor vamale, prin
localizarea sediului materiei şi analizarea, pe larg, a infracţiunilor reglementate
în Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României (contrabanda simplă,
contrabanda calificată, folosirea de acte nereale, folosirea de acte falsificate).
În finalul unităţii de invăţare sunt prezentate câteva exemple de subiecte de
sinteză şi de teste tip grilă, care au scopul de a structura şi fixa cunoştinţele
acumulate din parcurgerea celei de-a doua unităţi.
52
4.1. Noţiunea de contrabandă
În literatura de specialitate, contrabanda este definită în diverse modalităţi, dar, în esenţă, se
consideră că aceasta constă în ocolirea taxelor vamale (impozitelor, accizelor şi altor contribuţii)
prin trecerea clandestină peste graniță a unor mărfuri interzise sau sustrase de la plata taxelor
vamale. Cauzele contrabandei sunt diverse, printre acestea numărându-se: evitarea plăţii
accizelor, evitarea plăţii altor taxe sau impozite, evitarea regulilor ce interzic comercializarea
anumitor bunuri sau mărfuri etc.
53
Potrivit art. 4 din Codul vamal al Uniunii, teritoriul vamal al Uniunii cuprinde teritoriile
următoare, inclusiv apele lor teritoriale şi interioare, respectiv spaţiul lor aerian: teritoriul
Regatului Belgiei; teritoriul Republicii Bulgaria; teritoriul Republicii Cehe; teritoriul Regatului
Danemarcei, cu excepţia Insulelor Feroe şi a Groenlandei; teritoriul Republicii Federale
Germania, cu excepţia insulelor Helgoland şi a teritoriului Büsingen (Tratatul din 23 noiembrie
1964 între Republica Federală Germania şi Confederaţia Elveţiană); teritoriul Republicii Estonia;
teritoriul Irlandei; teritoriul Republicii Elene; teritoriul Regatului Spaniei, cu excepţia teritoriilor
Ceuta şi Melilla; teritoriul Republicii Franceze, exceptând ţările şi teritoriile franceze de peste
mări cărora li se aplică dispoziţiile părţii a patra din TFUE; teritoriul Republicii Croaţia;
teritoriul Republicii Italiene, cu excepţia municipalităţilor Livigno şi Campione d'Italia şi a
apelor naţionale ale lacului Lugano, cuprinse între ţărm şi frontierele politice ale zonei situate
între Ponte Tresa şi Porto Ceresio; teritoriul Republicii Cipru, în conformitate cu dispoziţiile
Actului de aderare din 2003; teritoriul Republicii Letonia; teritoriul Republicii Lituania; teritoriul
Marelui Ducat al Luxemburgului; teritoriul Ungariei; teritoriul Maltei; teritoriul Regatului
Ţărilor de Jos în Europa; teritoriul Republicii Austria; teritoriul Republicii Polone; teritoriul
Republicii Portugheze; teritoriul României; teritoriul Republicii Slovenia; teritoriul Republicii
Slovace; teritoriul Republicii Finlanda și teritoriul Regatului Suediei.
Având în vedere convenţiile şi tratatele care le sunt aplicabile, teritoriile următoare, inclusiv
apele teritoriale şi interioare ale acestora şi spaţiul lor aerian, situate în afara teritoriilor statelor
membre, sunt considerate ca făcând parte din teritoriul vamal al Uniunii: (a) Franţa - Teritoriul
Monaco, astfel cum este definit prin Convenţia vamală semnată la Paris la 18 mai 1963 [Journal
Officiel de la République Française (Jurnalul Oficial al Republicii Franceze) din 27 septembrie
1963, p. 8679]; (b) Cipru - Teritoriul zonelor aflate sub suveranitate britanică Akrotiri şi
Dhekelia, astfel cum sunt definite în Tratatul de constituire a Republicii Cipru, semnat la Nicosia
la 16 august 1960 [United Kingdom Treaty Series No 4 (1961) Cmnd. 1252].
Să ne reamintim...
Este general acceptat că, în esență, contrabanda constă în ocolirea taxelor
vamale - fie că acestea sunt impozite, accize ori alte contribuţii la bugetul de
stat, prin trecerea clandestină peste graniță a unor mărfuri interzise sau sustrase
de la plata taxelor vamale.
54
mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a
bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei în cazul
produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte
bunuri sau mărfuri;
b) introducerea în sau scoaterea din ţară, de două ori în decursul unui an,
prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul
vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal,
dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de
20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mică de 40.000 lei în
cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;
c) înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.
(3) Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin.
(1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea,
predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie
plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau
sunt destinate săvârşirii acesteia.”
55
C. Locul infracţiunii
Pentru existenţa infracţiunii de contrabandă prevăzută la art. 270 alin.(1) şi (2) lit.a) şi b),
trebuie îndeplinită cerinţa esenţială ca acţiunea incriminată să se săvârşească în alt loc decât cel
stabilit pentru controlul vamal – pentru alin.(1), respectiv în locurile stabilite pentru controlul
vamal, prin sustragere de la controlul vamal – pentru alin.(2) lit.a) şi b).
În cazul infracţiunii de contrabandă, prevăzute la alin.(2) lit.c), ori a celei asimilate
infracțiunii de contrabandă – alin.(3) nu se cer anumite condiţii privind locul săvârşirii
infracţiunii.
Să ne reamintim...
Infracţiunea de contrabandă (simplă) constă în:
- introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau
mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal;
- introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru controlul
vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care
trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a
mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei în cazul produselor supuse
accizelor şi mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;
- introducerea în sau scoaterea din ţară, de două ori în decursul unui an, prin
locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a
bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă
valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de 20.000
lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mică de 40.000 lei în cazul
celorlalte bunuri sau mărfuri;
- înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.
56
în vamă” înseamnă înştiinţarea autorităţilor vamale asupra sosirii mărfurilor la biroul vamal sau
în orice alt loc desemnat sau aprobat de autorităţile vamale şi punerea mărfurilor la dispoziţia
acestora pentru a efectua controale vamale.
Elementul material al infracţiunii de contrabandă prevăzută la art. 270 alin. (2) lit. a) şi b)
constă într-o acţiune de introducere în ţară sau de scoatere din ţară a unor bunuri sau mărfuri
supuse regimului vamal, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la
controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal. Pentru
existenţa infracţiunii este necesar ca valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase să fie
mai mare de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 lei în cazul
celorlalte bunuri sau mărfuri sau, dacă bunurile şi mărfurile sunt sub aceste valori, persoana
trebuie să fi încercat introducerea unor astfel de bunuri de două ori în decursul unui an.
În cazul infracţiunii de la lit. c) a alin. (1) al art. 270, elementul material constă în acţiunea de
vindere a bunurilor aflate în tranzit vamal.
Regimul tranzitului vamal (extern și intern) este cel reglementat la art. 226-228 din Codul
vamal al Uniunii, după cum urmează:
„Art. 226. Tranzitul extern
(1) Regimul de tranzit extern permite circulaţia mărfurilor neunionale de la un punct la altul al
teritoriului vamal al Uniunii fără ca acestea să fie supuse:
(a) taxelor la import;
(b) altor taxe, conform altor dispoziţii relevante în vigoare;
(c) măsurilor de politică comercială, în măsura în care acestea nu interzic introducerea
mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii sau scoaterea lor din acesta.
(2) În anumite cazuri, mărfurile unionale sunt plasate sub regim de tranzit extern.
(3) Circulaţia menţionată la alineatul (1) se desfăşoară într-unul din modurile următoare:
(a) sub regimul de tranzit unional extern;
(b) în conformitate cu Convenţia TIR, cu condiţia ca circulaţia:
(i) să fi început sau să se termine în exteriorul teritoriului vamal al Uniunii;
(ii) să fie efectuată de la un punct la altul al teritoriului vamal al Uniunii cu traversarea unei ţări
sau a unui teritoriu aflate în exteriorul teritoriului vamal al Uniunii;
(c) în conformitate cu Convenţia ATA/Convenţia de la Istanbul, atunci când are loc un tranzit;
(d) sub acoperirea Manifestului Rin (articolul 9 din Convenţia revizuită pentru navigaţia pe
Rin);
(e) sub acoperirea formularului 302 prevăzut în cadrul acordului între părţile Tratatului
Atlanticului de Nord privind statutul forţelor acestora, semnat la Londra la 19 iunie 1951;
(f) prin poştă, conform statutului Uniunii Poştale Universale, în cazul în care mărfurile sunt
transportate de titularii drepturilor şi obligaţiilor care decurg din acest statut.
Art. 227. Tranzitul intern
(1) Regimul de tranzit intern permite, în condiţiile prevăzute la alineatul (2), circulaţia
mărfurilor unionale de la un punct la altul al teritoriului vamal al Uniunii, cu traversarea unei ţări
sau a unui teritoriu din exteriorul acestui teritoriu vamal, fără modificarea statutului lor vamal.
(2) Circulaţia menţionată la alineatul (1) se desfăşoară:
(a) sub regimul de tranzit unional intern, cu condiţia ca o astfel de posibilitate să fie prevăzută
de un acord internaţional;
(b) în conformitate cu Convenţia TIR;
(c) în conformitate cu Convenţia ATA/Convenţia de la Istanbul, atunci când are loc un tranzit;
57
(d) sub acoperirea Manifestului Rin (articolul 9 din Convenţia revizuită pentru navigaţia pe
Rin);
(e) sub acoperirea formularului 302, astfel cum este prevăzut în cadrul acordului între părţile
Tratatului Atlanticului de Nord privind statutul forţelor acestora, semnat la Londra la 19 iunie
1951;
(f) prin poştă, conform statutului Uniunii Poştale Universale, în cazul în care mărfurile sunt
transportate de titularii drepturilor şi obligaţiilor care decurg din acest statut.
Art. 228. Teritoriu unic în vederea tranzitului
În situaţia în care mărfurile circulă de la un punct aflat pe teritoriul vamal al Uniunii către un
alt punct, în conformitate cu Convenţia TIR11, cu Convenţia ATA/Convenţia de la Istanbul12, sub
acoperirea formularului 302 sau prin poştă, teritoriul vamal al Uniunii este, în scopul
respectivului transport, considerat ca formând un singur teritoriu.”
Aşa cum se poate observa, tranzitul vamal se aplică numai anumitor mărfuri, ceea ce
înseamnă că obiect material al acestei infracţiuni îl vor constitui numai aceste mărfuri.
În cazul infracţiunii asimilate celei de contrabandă, prevăzută la alin. (3) al art. 270, elementul
material constă din mai multe activităţi alternative - colectarea, deţinerea, producerea,
transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor
care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt
destinate săvârşirii acesteia.
Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 32/2015, s-a admis sesizarea privind
dezlegarea unor chestiuni de drept şi s-a stabilit că, noţiunea de "contrabandă" utilizată de
legiuitor în dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, în sintagma "cunoscând că
acestea provin din contrabandă", priveşte contrabanda constând în introducerea în ţară a
bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele
stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în ţară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile
stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru regimul vamal şi producerea
unei pagube bugetului public, echivalentă sumei de bani neplătite ca urmare săvârşirii oricăreia
dintre acţiunile care constituie elementul material al infracţiunii de contrabandă ori asimilate
acesteia.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate nu ridică probleme practice, rezultând din materialitatea faptei (ex re).
11
Încheiată la Geneva, în anul 1975. România a aderat la Convenţia TIR prin Decretul Consiliului de Stat nr. 420
din 1979, publicat în Buletinul Oficial nr. 98/10.12.1979.
12
Convenţia vamală din 6 decembrie 1961 relativă la carnetul A.T.A. pentru admiterea temporară a mărfurilor,
respectiv Convenția privind admiterea temporară (Convenția de la Istanbul) (JO L 130, 27.5.1993, pp. 4-75).
58
5.1.4. Elementul subiectiv
Din punct de vedere subiectiv, fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Mobilul infracţiunii nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii, dar el va fi luat în
considerare cu prilejul individualizării sancţiunilor de drept penal. De asemenea, scopul urmărit
de făptuitor nu este calificat, însă se va ţine seama de el la personalizarea sancţiunilor.
59
în concurs cu circumstanţa agravantă prevăzută de art. 77 lit. a) din Codul penal – Legea nr.
286/2009 (săvârşirea faptei de trei sau mai multe fapte împreună), deoarece, în cazul de faţă, ea
constituie un element circumstanţial în conţinutul incriminării. În acest sens este şi jurisprudenţa.
5.1.6. Sancţiuni
Pedeapsa pentru săvîrşirea oricăreia dintre infracţiunile prevăzute la art. 270 din Codul vamal
este închisoarea de la 2 ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii nu se găsesc, infractorul este
obligat la plata echivalentului lor în lei.
Comiterea faptei de contrabandă de către angajaţi sau reprezentanţi ai unor persoane juridice
care au ca obiect de activitate operaţiuni de import-export ori în folosul acestor persoane juridice
poate determina şi aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi, potrivit art. 66 alin.(1) lit. g) din
Codul penal – Legea nr. 286/2009.
Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 11/2015, s-a admis sesizarea privind
dezlegarea unor chestiuni de drept şi s-a stabilit că, în cazul infracţiunii de contrabandă prevăzute
de Legea nr. 86/2006, se impune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a bunurilor
sau mărfurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al României, concomitent cu obligarea
inculpaţilor la plata sumelor reprezentând datoria vamală, numai în ipoteza în care acestea au
trecut de primul birou vamal situat pe teritoriul vamal comunitar fără să fi fost prezentate în
vamă şi transportate spre acest birou vamal.
60
calificată. În cazul contrabandei calificate, acesta este constituit din arme, muniţii, materiale
explozibile, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanţe radioactive, substanţe
toxice, deşeuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase.
Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor stabileşte categoriile de arme şi
muniţii, precum şi condiţiile în care deţinerea, portul, folosirea şi operaţiunile cu aceste arme şi
muniţii sunt permise pe teritoriul României.
Condiţiile în care pot fi efectuate operaţiuni cu materiale nucleare sau materii radioactive sunt
prevăzute în Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi
controlul activităţilor nucleare.
Regimul juridic al drogurilor este stabilit în Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi
combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, iar cel al precursorilor este prevăzut de
Legea nr. 142/2018 privind precursorii de droguri.
Regimul juridic al deşeurilor este prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021
privind regimul deşeurilor.
Regimul substanţelor toxice se află reglementat în Legea nr. 360/2003 privind regimul
substanţelor şi preparatelor chimice periculoase.
În ceea ce priveşte materialele chimice periculoase, regimul acestora este stabilit în
Regulamentul (CE) NR. 1272/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie
2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, de modificare
şi de abrogare a Directivelor 67/548/CEE şi 1999/45/CE, precum şi de modificare a
Regulamentului (CE) nr. 1907/2006, act normativ cu aplicare directă în legislația națională.
Materialele explozibile sunt definite de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor
explozive, republicată.
B. Elementul subiectiv
Din punct de vedere subiectiv, fapta prevăzută la art. 271 alin. (1) din Codul vamal se comite
cu intenţie directă sau indirectă.
Mobilul infracţiunii nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii, dar el va fi luat în
considerare cu prilejul individualizării sancţiunilor de drept penal. De asemenea, scopul urmărit
de făptuitor nu este calificat, însă se va ţine seama de el la personalizarea sancţiunilor.
Recent (prin Legea nr. 90/2021 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în
vederea transpunerii unor acte juridice ale Uniunii Europene în domeniul protecţiei mediului,
M. Of. nr. 413 din 20 aprilie 2021) a fost introdusă și o variantă atenuată a infracțiunii de
contrabandă calificată, dacă fapta a fost săvârșită din culpă, caz în care limitele de pedeapsă se
reduc la jumătate.
Textul acestei variante nu prezintă un caracter de noutate în legislația națională, ci vizează
numai o repoziționare a infracțiunii (prevăzută anterior la art. 13 din Legea nr. 101/2011 pentru
prevenirea şi sancţionarea unor fapte privind degradarea mediului (act normativ abrogat prin
Legea nr. 90/2021).
Alineatul (3) – introdus, de asemenea, prin art. IV al Legii nr. 90/2021 -, stabilește un regim
sancționator mai sever, derogatoriu de la prevederile generale cuprinse în Codul penal, pentru
ipotezele în care autorul infracțiunii este o persoană juridică. Astfel, „prin derogare de la
dispoziţiile art. 137 alin. (2)13 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi
completările ulterioare, în cazul infracţiunilor prevăzute în prezentul articol, suma
13
„(2) Cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare unei zile-amendă,
cuprinsă între 100 şi 5.000 lei, se înmulţeşte cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile şi 600 de
zile.”
61
corespunzătoare unei zile-amendă pentru persoana juridică este cuprinsă între 500 lei şi 25.000
lei.”
62
B. Subiectul activ
Subiectul activ al infracţiunii nu este circumstanţiat, astfel că poate avea această calitate
orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale ale răspunderii penale. Participaţia penală
este posibilă.
Subiectul pasiv este statul.
Să ne reamintim...
Infracțiunea de folosire de acte nereale presupune folosirea la autoritatea
vamală a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte
mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele
63
prezentate în vamă.
64
Dacă fapta este săvârşită de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe
persoane împreună, este realizat conţinutul formei agravate prevăzute de art. 274 din Codul
vamal.
§6. Rezumat
Această unitate de învăţare conţine o prezentare a infracţiunilor vamale, prin
analizarea legislaţiei în vigoare – Codul vamal. În acest sens, după o scurtă
prezentare a noţiunii de contrabandă şi a cadrului legal, sunt supuse atenţiei
studentului infracţiunile la regimul vamal: contrabanda simplă (art. 270),
contrabanda calificată (art. 271), folosirea de acte nereale (art. 272), folosirea de
acte falsificate (art. 273), cu menţionarea variantei agravate a acestor fapte, dacă
au fost săvârşite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai
multe persoane împreună (art. 274).
De asemenea, sunt prezentate şi o serie de aspecte procesuale privind punerea
în mişcare a acţiunii penale şi confiscarea mărfurilor sau a altor bunuri care au
făcut obiectul infracţiunii ori a echivalentului lor în lei.
65
destinate săvârşirii acesteia;
b) folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau
comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri
sau bunuri decât cele prezentate în vamă;
c) înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.
3. Constituie infracţiune asimilată celei de contrabandă:
a) introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau
mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal;
b) introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru
controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a
mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a
bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei în cazul
produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri
sau mărfuri;
c) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea,
predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate
sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt
destinate săvârşirii acesteia.
§8. Bibliografie
1. Obligatorie
1. Codul vamal al Uniunii Europene:
2. Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și
completările ulterioare;
3. M.-A. Hotca (coord.), M. Gorunescu, N. Neagu, D. G. Pop, A. Sitaru, R.
F. Geamănu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii, ed.
5, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2019, pag. 196-214.
2. Facultativă
1. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor;
2. Legea nr. 142/2018 privind precursorii de droguri;
3. Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările
ulterioare;
4. Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea,
autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
5. Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi
consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
6. Legea nr. 101/2011 pentru prevenirea şi sancţionarea unor fapte privind
degradarea mediului, republicată;
7. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a
României, cu modificările și completările ulterioare;
8. Legea nr. 360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice
66
periculoase, republicată;
9. Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată;
10. Regulamentul (CE) NR. 1272/2008 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea
substanţelor şi a amestecurilor, de modificare şi de abrogare a Directivelor
67/548/CEE şi 1999/45/CE, precum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr.
1907/2006;
11. C. Voicu, Al. Boroi, I. Molnar, M. Gorunescu, S. Corlăţeanu, Dreptul
penal al afacerilor, ed. a IV-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 299 – 319;
12. C. Balaban, Infracţiuni prevăzute de legi speciale care reglementează
domeniul comerţului. Aspecte controversate de doctrină şi practică judiciară,
Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004, pag. 211 – 218;
13. A. M. Truichici, L. Neagu, Infracțiuni prevăzute în legi speciale.
Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și jurisprudență națională,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2018, pag. 53-139.
3. Resurse on-line
67
Unitatea de învăţare 3
Infracţiunile din domeniul societăţilor şi pieţei de capital
§1. Introducere
68
§4. Infracţiunile prevăzute de Legea societăților nr. 31/1990
69
Art. 71 din Legea nr. 31/1990 prevede că administratorii care au dreptul de a reprezenta
societatea nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod expres.
Administratorul care, fără drept, îşi substituie altă persoană răspunde solidar cu aceasta pentru
eventualele pagube produse societăţii.
Directorul este persoana căreia consiliul de administraţie îi deleagă conducerea societăţii. În
conformitate cu art. 143 din Legea nr. 31/1990, consiliul de administraţie poate delega
conducerea societăţii unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei director general.
Directorii pot fi numiţi dintre administratori sau din afara consiliului de administraţie. Dacă prin
actul constitutiv sau printr-o hotărâre a adunării generale a acţionarilor se prevede acest lucru,
preşedintele consiliului de administraţie al societăţii poate fi numit şi director general. În cazul
societăţilor pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legale de
auditare financiară, delegarea conducerii societăţii către un director este obligatorie.
Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 71/2019 privind societăţile mutuale de asigurare şi
pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prin derogare de la prevederile art. 143
alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, delegarea
se realizează către minimum două persoane.Director al societăţii pe acţiuni este numai acea
persoană căreia i-au fost delegate atribuţii de conducere a societăţii, în conformitate cu
dispozițiile menționate. Orice altă persoană, indiferent de denumirea tehnică a postului ocupat în
cadrul societăţii, este exclusă de la aplicarea normelor prezentei legi cu privire la directorii
societăţii pe acţiuni. Prin actul constitutiv se poate stipula că societatea pe acţiuni este
administrată de un directorat şi de un consiliu de supraveghere (sistemul dualist).
Consiliul de supraveghere este reglementat de art. 1536 – 15311 din Legea nr. 31/1990.
Membrii consiliului de supraveghere sunt numiţi de către adunarea generală a acţionarilor,
cu excepţia primilor membri, care sunt numiţi prin actul constitutiv. Consiliul de supraveghere
alege dintre membrii săi un preşedinte al consiliului.
Membrii consiliului de supraveghere nu pot fi concomitent membri ai directoratului. De
asemenea, ei nu pot cumula calitatea de membru în consiliul de supraveghere cu cea de salariat
al societăţii.
Consiliul de supraveghere se întruneşte cel puţin o dată la 3 luni. Preşedintele convoacă
consiliul de supraveghere şi prezidează întrunirea.
Directoratul este reglementat de art. 1531 – 1535 din Legea nr. 31/1990. Potrivit acestor
dispoziții legale, conducerea societăţii pe acţiuni revine în exclusivitate directoratului, care
îndeplineşte actele necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii, cu
excepţia celor rezervate de lege în sarcina consiliului de supraveghere şi a adunării generale a
acţionarilor. Directoratul reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie și îşi exercită
atribuţiile sub controlul consiliului de supraveghere. Consiliul de supraveghere reprezintă
societatea în raporturile cu directoratul.
Directoratul este format din unul sau mai mulţi membri, numărul acestora fiind totdeauna
impar. Desemnarea membrilor directoratului revine consiliului de supraveghere, care atribuie
totodată unuia dintre ei funcţia de preşedinte al directoratului.
Membrii directoratului nu pot fi concomitent membri ai consiliului de supraveghere.
Reprezentantul legal al unei societăţi este o persoană abilitată, conform legii, să
îndeplinească anumite activităţi în numele şi pe seama unei societăţi.
În cazul sistemului unitar, potrivit dispozițiilor art. 1432 alin. (1)-(4) din Legea nr. 31/1990,
consiliul de administraţie reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie. În lipsa unei
stipulaţii contrare în actul constitutiv, consiliul de administraţie reprezintă societatea prin
70
preşedintele său. Prin actul constitutiv, preşedintele şi unul sau mai mulţi administratori pot fi
împuterniciţi să reprezinte societatea, acţionând împreună sau separat. O astfel de clauză este
opozabilă terţilor.
Prin acordul lor unanim, administratorii care reprezintă societatea doar acţionând împreună
pot împuternici pe unul dintre ei să încheie anumite operaţiuni sau tipuri de operaţiuni.
În cazul în care consiliul de administraţie deleagă directorilor atribuţiile de conducere a
societăţii în conformitate cu dispozițiile menționate, puterea de a reprezenta societatea aparţine
directorului general. Consiliul de administraţie păstrează însă atribuţia de reprezentare a
societăţii în raporturile cu directorii.
În cazul sistemului dual, conform art. 1531 alin. (1) și (4) din Legea nr. 31/1990, directoratul
reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie. În lipsa unei stipulaţii contrare în actul
constitutiv, membrii directoratului reprezintă societatea doar acţionând împreună.
Consiliul de supraveghere reprezintă societatea în raporturile cu directoratul.
Participaţia penală este posibilă în toate formele, cu menţiunea că în cazul coautoratului toţi
făptuitorii trebuie să aibă calitatea specială prevăzută de lege.
Subiectul pasiv este statul.
Să ne reamintim...
Subiectul activ al infracțiunii prevăzute de art. 271 este unul circumstaţiat,
trebuind să aibă calitatea cerută de lege, şi anume: fondator, administrator,
director general, director, membr al consiliului de supraveghere sau al
directoratului ori reprezentant legal al societăţii.
71
fondatorii vor solicita judecătorului-delegat numirea unuia sau mai multor experţi (art. 26 din
Legea nr. 31/1990).
La societăţile pe acţiuni, dacă există aporturi în natură, avantaje rezervate oricărei persoane
care a participat la constituirea societăţii sau la tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei,
operaţiuni încheiate de fondatori pe seama societăţii ce se constituie şi pe care aceasta urmează
să le ia asupra sa, judecătorul-delegat numeşte, în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii, unul
sau mai mulţi experţi din lista experţilor autorizaţi. Aceştia vor întocmi un raport cuprinzând
descrierea şi modul de evaluare a fiecărui bun aportat şi vor evidenţia dacă valoarea acestuia
corespunde numărului şi valorii acţiunilor acordate în schimb, precum şi alte elemente indicate
de judecătorul-delegat (art. 38 din Legea nr. 31/1990).
B. Urmarea imediată
Constă în crearea unei stări de pericol privind buna desfăşurare a activităţilor comerciale.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).
4.1.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
72
de la societatea pe care o administrează, de la o societate controlată de
aceasta ori de la o societate care controlează societatea pe care el o
administrează, suma împrumutată fiind superioară limitei prevăzute la art.
1444 alin. (3) lit. a), sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo
garanţie pentru datorii proprii;
d) încalcă dispoziţiile art. 183.
(2) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) lit. b), dacă a fost
săvârşită de administratorul, directorul membrul directoratului ori
reprezentantul legal al societăţii în cadrul unor operaţiuni de trezorerie între
societate şi alte societăţi controlate de aceasta sau care o controlează, direct
ori indirect.
(3) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) lit. c), dacă este
săvârşită de către o societate ce are calitatea de fondator, iar împrumutul este
realizat de la una dintre societăţile controlate ori care o controlează pe
aceasta, direct sau indirect."
73
(împrumutatul) şi societatea (împrumutătorul). Împrumutul printr-o persoană interpusă există
atunci când actul se încheie între societate şi un terţ (pret nom), dar adevăratul beneficiar al
împrumutului este subiectul activ al infracţiunii.
Fapta nu constituie infracţiune dacă suma împrumutată este inferioară sau egală cu suma
prevăzută la art. 1444 alin. (3) lit. a), respectiv operaţiunile a căror valoare exigibilă cumulată
este inferioară echivalentului în lei al sumei de 5.000 de euro.
Potrivit art. 1444 alin. (1), este interzisă creditarea de către societate a administratorilor
acesteia, prin intermediul unor operaţiuni precum:
a) acordarea de împrumuturi administratorilor;
b) acordarea de avantaje financiare administratorilor cu ocazia sau ulterior încheierii de către
societate cu aceştia de operaţiuni de livrare de bunuri, prestări de servicii sau executare de
lucrări;
c) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a oricăror împrumuturi acordate
administratorilor, concomitentă ori ulterioară acordării împrumutului;
d) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a executării de către administratori a
oricăror alte obligaţii personale ale acestora faţă de terţe persoane;
e) dobândirea cu titlu oneros ori plata, în tot sau în parte, a unei creanţe ce are drept obiect un
împrumut acordat de o terţă persoană administratorilor ori o altă prestaţie personală a acestora.
Infracţiunea prevăzută de art. 272 lit. d). Latura obiectivă a acestei infracţiuni presupune o
încălcare a dispoziţiilor art. 183, care stabilesc un procent de cel puţin 5% din profitul societăţii
care se preia în fiecare an pentru formarea fondului de rezervă, până ce acesta va atinge
minimum a cincea parte din capitalul social. De asemenea, se include în fondul de rezervă, chiar
dacă acesta a atins a cincea parte din capitalul social, excedentul obţinut prin vânzarea acţiunilor
la un curs mai mare decât valoarea lor nominală, dacă acest excedent nu este întrebuinţat la plata
cheltuielilor de emisiune sau destinat amortizărilor.
B. Urmarea imediată
Constă în crearea unei stări de pericol privind buna desfăşurare a activităţilor comerciale.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).
4.2.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă.
Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) lit. b) dacă a fost săvârşită de
administratorul, directorul, membrul directoratului ori reprezentantul legal al societăţii în cadrul
unor operaţiuni de trezorerie între societate şi alte societăţi controlate de aceasta sau care o
controlează, direct ori indirect, iar fapta prevăzută la alin. (1) lit. c) nu constituie infracţiune dacă
este săvârşită de către o societate ce are calitatea de fondator, iar împrumutul este realizat de la
una dintre societăţile controlate ori care o controlează pe aceasta, direct sau indirect.
74
Potrivit art. 281 din Legea nr. 31/1990, faptele prevăzute la art. 272, dacă potrivit Codului
penal sau unor legi speciale constituie infracţiuni mai grave, se sancţionează cu pedepsele
prevăzute de acestea.
75
Infracţiunea prevăzută de art. 2721 lit. b) constă în crearea unei stări de pericol privind buna
desfăşurare a activităţilor comerciale, prin încasarea sau plata unor dividende, sub orice formă,
din profituri fictive ori care nu puteau fi distribuite în cursul exerciţiului financiar pe baza
situaţiei financiare interimare şi anual, pe baza situaţiilor financiare anuale, sau contrar celor
rezultate din acestea. .
C. Legătura de cauzalitate
Infracţiunea prevăzută de art. 2721 lit. a). Între activitatea de răspândire a ştirilor false sau de
întrebuinţare a mijloacelor frauduloase şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de
cauzalitate.
Infracţiunea prevăzută de art. 2721 lit. b). Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al
efectuării integrale a elementului material al infracţiunii (ex re).
4.3.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.
76
constituie garanţii în alte condiţii decât cele prevăzute de lege;
d) predă titularului acţiunile înainte de termen sau predă acţiuni liberate în
total sau în parte, în afară de cazurile stabilite de lege; ;
e) nu respectă dispoziţiile legale referitoare la anularea acţiunilor
neachitate;
f) emite obligaţiuni fără respectarea dispoziţiilor legale sau acţiuni fără să
cuprindă menţiunile cerute de lege.”
77
sau al directoratului ori a reprezentantului legal al societăţii, care emite obligaţiuni fără
respectarea dispoziţiilor legale sau acţiuni fără să cuprindă menţiunile cerute de lege.
Subiectul activ este identic cu cel al infracţiunilor prevăzute de art. 271 (cu excepția
fondatorului, care este numai subiect al infracțiunii de la art. 271).
4.4.4. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani ori cu amendă.
78
B. Subiecţii infracţiunii
Pentru analiza subiectul activ, a se vedea explicaţiile de la art. 271 din Lege.
79
b) restituirea către acţionari a unei cote-părţi din aporturi, proporţională cu reducerea
capitalului social şi calculată egal pentru fiecare acţiune sau parte socială;
c) alte procedee prevăzute de lege.
Reducerea capitalului social, potrivit art. 208, va putea fi făcută numai după trecerea a două
luni din ziua în care hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Hotărârea va trebui sa respecte minimul de capital social, atunci când legea îl fixează, să arate
motivele pentru care se face reducerea şi procedeul ce va fi utilizat pentru efectuarea ei.
Creditorii societăţii, ale căror creanţe sunt anterioare publicării hotărârii, vor fi îndreptăţiţi să
obţină garanţii pentru creanţele care nu au devenit scadente până la data respectivei publicări.
Aceştia au dreptul de a face opoziţie împotriva acestei hotărâri, în conformitate cu art. 62.
Reducerea capitalului social nu are efect şi nu se fac plăţi în beneficiul acţionarilor până când
creditorii nu vor fi obţinut realizarea creanţelor lor ori garanţii adecvate sau până la data la care
instanţa a respins cererea creditorilor ca inadmisibilă ori, apreciind că societatea a oferit
creditorilor garanţii adecvate sau că, luându-se în considerare activul societăţii, garanţiile nu sunt
necesare, a respins cererea creditorilor ca neîntemeiată, iar hotărârea judecătorească a devenit
definitivă.
La cererea creditorilor societăţii, ale căror creanţe sunt anterioare publicării hotărârii, instanţa
poate obliga societatea la acordarea de garanţii adecvate dacă, în mod rezonabil, se poate aprecia
că reducerea capitalului social afectează şansele de acoperire a creanţelor, iar societatea nu a
acordat garanţii creditorilor. În temeiul art. 209, când societatea a emis obligaţiuni, nu se va
putea proceda la reducerea capitalului social prin restituiri făcute acţionarilor din sumele
rambursate în contul acţiunilor, decât în proporţie cu valoarea obligaţiunilor rambursate.
În conformitate cu art. 227, societatea se dizolvă prin:
a) trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii;
b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea acestuia;
c) declararea nulităţii societăţii;
d) hotărârea adunării generale;
e) hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum
neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii;
f) falimentul societăţii;
g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii.
În cazul prevăzut la lit. a), asociaţii trebuie să fie consultaţi de către consiliul de
administraţie, respectiv de directorat, cu cel puţin 3 luni înainte de expirarea duratei societăţii, cu
privire la eventuala prelungire a acesteia. În lipsă, la cererea oricăruia dintre asociaţi, tribunalul
poate dispune, prin încheiere, efectuarea consultării.
Potrivit art. 228, societatea pe acţiuni se dizolvă:
a) în cazul şi în condiţiile prevăzute la art. 15324: consiliul de administraţie, respectiv
directoratul, constată că, în urma unor pierderi, stabilite prin situaţiile financiare anuale aprobate
conform legii, activul net al societăţii, determinat ca diferenţă între totalul activelor şi totalul
datoriilor acesteia, s-a diminuat la mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social subscris
(sau cu o altă valoare stabilită prin actul constitutiv), va convoca de îndată adunarea generală
extraordinară pentru a decide dacă societatea trebuie să fie dizolvată. Aceste prevederi se aplică
în mod corespunzător şi societăţii cu răspundere limitată.
b) în cazul şi în condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (3), anume, în situaţia în care societatea
are mai puţin de 2 acţionari pe o perioadă mai lungă de 9 luni, orice persoană interesată poate
solicita instanţei dizolvarea societăţii. Cu toate acestea, societatea nu va fi dizolvată dacă, până la
80
rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de dizolvare, numărul minim de acţionari
prevăzut de prezenta lege este reconstituit.
Conform art. 229, societăţile în nume colectiv sau cu răspundere limitată se dizolvă prin
falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociaţi, când, datorită
acestor cauze, numărul asociaţilor s-a redus la unul singur. Se exceptează cazul când în actul
constitutiv există clauza de continuare cu moştenitorii sau când asociatul rămas hotărăşte
continuarea existenţei societăţii sub forma societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic.
Dispoziţiile de mai sus se aplică şi societăţilor în comandită simplă sau în comandită pe
acţiuni, dacă acele cauze privesc pe singurul asociat comanditat sau comanditar.
Dizolvarea societăţilor trebuie, potrivit dispozițiilor art. 232, să fie înscrisă în Registrul
Comerţului şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în afară de cazul
prevăzut la art. 227 alin. (1) lit. a). Înscrierea şi publicarea se vor face conform art. 204, când
dizolvarea are loc în baza unei hotărâri a adunării generale şi în termen de 15 zile de la data la
care hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă, când dizolvarea a fost pronunţată de justiţie.
Dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii lichidării. Dizolvarea are loc fără
lichidare, în cazul fuziunii ori divizării totale a societăţii sau în alte cazuri prevăzute de lege.
Societatea îşi păstrează personalitatea juridică pentru operaţiunile lichidării, până la terminarea
acesteia. (art.233 din lege).
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societatea.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).
Să ne reamintim...
Realizarea elementului material al infracţiunii prevăzute la art. 274 constă în
îndeplinirea hotărârilor adunării generale referitoare la schimbarea formei
societăţii, la fuziunea ori la divizarea acesteia sau la reducerea capitalului social,
înainte de expirarea termenelor prevăzute de lege; îndeplinirea hotărârilor
adunării generale referitoare la reducerea capitalului social, fără ca membrii să
fi fost executaţi pentru efectuarea vărsământului datorat ori fără ca aceştia să fi
fost scutiţi, prin hotărârea adunării generale, de plata vărsămintelor ulterioare;
îndeplinirea hotărârilor adunării generale referitoare la schimbarea formei
societăţii, fuziune, divizare, dizolvare, reorganizare sau reducere a capitalului
social, fără informarea organului judiciar ori cu încălcarea interdicţiei stabilite
de acesta, în cazul în care faţă de societate s-a început urmărirea penală.
4.5.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare o lună la un an sau cu amendă.
81
Potrivit art. 281 din Legea nr. 31/1990, faptele prevăzute la art. 274, dacă, potrivit Codului
penal sau unor legi speciale, constituie infracţiuni mai grave, se sancţionează cu pedepsele
prevăzute de acestea.
82
Pentru alin.(1), elementul material al infracţiunii de la constă în comiterea, de către
administrator, director general, director, membru al consiliului de supraveghere sau al
directoratului, a uneia dintre următoarele fapte:
- încalcă, chiar prin persoane interpuse sau prin acte simulate, dispoziţiile art. 1443;
- nu convoacă adunarea generală în cazurile prevăzute de lege sau încalcă dispoziţiile art. 193
alin. (2);
- începe operaţiuni în numele unei societăţi cu răspundere limitată, înainte de a se fi efectuat
vărsământul integral al capitalului social;
- emite titluri negociabile reprezentând părţi sociale ale unei societăţi cu răspundere limitată;
- dobândeşte acţiuni ale societăţii în contul acesteia, în cazurile interzise de lege.
Conform art. 1443, administratorul care are într-o anumită operaţiune, direct sau indirect,
interese contrare intereselor societăţii trebuie să îi înştiinţeze despre aceasta pe ceilalţi
administratori şi pe cenzori sau auditori interni şi să nu ia parte la nicio deliberare privitoare la
această operaţiune. Aceeaşi obligaţie o are administratorul în cazul în care, într-o anumită
operaţiune, ştie că sunt interesate soţul sau soţia sa, rudele ori afinii săi până la gradul al IV-lea
inclusiv. Dacă prevederile actului constitutiv nu dispun altfel, interdicţiile referitoare la
participarea, la deliberarea şi la votul administratorilor, nu sunt aplicabile în cazul în care
obiectul votului îl constituie:
a) oferirea spre subscriere, către un administrator sau către soţul sau soţia sa, rudele ori afinii
săi până la gradul al IV-lea inclusiv, de acţiuni sau obligaţiuni ale societăţii;
b) acordarea de către administrator sau de soţul sau soţia sa, rudele ori afinii săi până la
gradul al IV-lea inclusiv a unui împrumut ori constituirea unei garanţii în favoarea societăţii.
Conform art. 193, fiecare parte socială dă dreptul la un vot. Un asociat nu poate exercita
dreptul sau de vot în deliberările adunărilor asociaţilor referitoare la aporturile sale în natură sau
la actele juridice încheiate între ele şi societate. Dacă adunarea legal constituită nu poate lua o
hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorităţii cerute, adunarea convocată din nou poate
decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea din capitalul social
reprezentată de asociaţii prezenţi.
Capitalul social al unei societăţi cu răspundere limitată nu poate fi mai mic de 200 lei şi se
divide în părţi sociale egale, care nu pot fi mai mici de 10 lei. Părţile sociale nu pot fi
reprezentate prin titluri negociabile (art. 11).
Articolul 103 prevede că societatea nu poate subscrie propriile acţiuni. Dacă acţiunile unei
societăţi sunt subscrise de o persoană acţionând în nume propriu, dar în contul societăţii în cauză,
se consideră că subscriitorul a subscris acţiunile pentru sine, fiind obligat să achite
contravaloarea acestora. Fondatorii, în faza de constituire a societăţii, şi membrii consiliului de
administraţie, respectiv ai directoratului, în cazul unei majorări a capitalului subscris, sunt
obligaţi să achite contravaloarea acţiunilor subscrise cu încălcarea legii şi, în subsidiar, în raport
cu subscriitorul, a acţiunilor subscrise în condiţiile alin. (2) al art. 103.
În cazul alin.(2), elementul material presupune încălcarea, de către un asociat, fie a obligaţiei
de a se abţine de la deliberările privind o operaţiune în care are, fie personal, fie ca mandatar al
unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societăţii, fie a obligaţiei de a nu vota în
deliberările adunărilor asociaţilor referitoare la aporturile sale în natură sau la actele juridice
încheiate între ele şi societate.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societate.
C. Legătura de cauzalitate
83
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).
4.6.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare o lună la un an sau cu amendă.
84
actului constitutiv pe care le constată, iar cazurile mai importante le vor aduce la cunoştinţă
adunării generale.
Potrivit art. 1641, orice acţionar are dreptul să reclame cenzorilor faptele despre care crede că
trebuie cenzurate, iar aceştia le vor avea în vedere la întocmirea raportului către adunarea
generală. În cazul în care reclamaţia este făcută de acţionari reprezentând, individual sau
împreună, cel puţin 5% din capitalul social sau o cotă mai mică, dacă actul constitutiv prevede
astfel, cenzorii sunt obligaţi să o verifice. Dacă vor aprecia că reclamaţia este întemeiată şi
urgentă, sunt obligaţi să convoace imediat adunarea generală şi să prezinte acesteia observaţiile
lor. În caz contrar, ei trebuie să pună în discuţie reclamaţia la prima adunare. Adunarea generală
trebuie să ia o hotărâre asupra celor reclamate.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societate.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).
4.7.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare o lună la un an sau cu amendă.
85
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la evitarea cazurilor de
incompatibilitate în exercitarea anumitor funcţii în cadrul unei societăţi.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al acestei infracţiuni este circumstanţiat. În cazul infracţiunii de la alin.(1),
subiect activ poate fi numai un cenzor sau expert. În ipoteza descrisă la alin.(3), subiect activ
poate fi numai fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau cenzorul.
Pentru analiza subiectul activ, a se vedea explicaţiile de la art. 271 şi 276 din lege.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele, însă pentru existenţa coautoratului se cere
existenţa calităţii de cenzor sau expert [alin.(1)], respectiv de fondator, administrator, director,
director executiv sau cenzor [alin.(3)] pentru toate persoanele care săvârşesc aceste fapte
nemijlocit, ca şi coautori.
86
pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism,
republicată, sau pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege.
Articolul 6 alin. (2) se aplică şi în cazul administratorilor, directorilor executivi, cenzorilor şi
directorilor societăţilor.
De asemenea, în conformitate cu art. 14 alin. (1), o persoană fizică sau o persoană juridică nu
poate fi asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere limitată. O societate cu
răspundere limitată nu poate avea ca asociat unic o altă societate cu răspundere limitată, alcătuită
dintr-o singură persoană.
Dispoziţii care privesc anumite incompatibilităţi sunt prevăzute şi în art. 1371 alin. (3): pe
durata îndeplinirii mandatului, administratorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă.
În cazul în care administratorii au fost desemnaţi dintre salariaţii societăţii, contractul individual
de muncă este suspendat pe perioada mandatului.
Potrivit art. 1532 alin. (3), membrii directoratului nu pot fi concomitent membri ai consiliului
de supraveghere, iar conform art. 197 alin. (2) administratorii nu pot primi, fără autorizarea
adunării asociaţilor, mandatul de administrator în alte societăţi concurente sau având acelaşi
obiect de activitate, nici să facă acelaşi fel de comerţ ori altul concurent pe cont propriu sau pe
contul altei persoane fizice sau juridice, sub sancţiunea revocării şi răspunderii pentru daune.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societate.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).
4.8.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an ori cu amendă.
87
Art. 278 alin.(2). Obiectul juridic special în reprezintă relaţiile sociale referitoare la
respectarea dispoziţiilor legale privind ordinea în care pot fi făcute plăţile de către lichidatori.
Obiectul material este reprezentat de sumele de bani plătite asociaţilor.
B. Subiecţii infracţiunii
Art. 278 alin.(1). Subiectul activ este calificat – lichidator. Evidenţiem faptul că acesta poate
fi subiect activ al infracţiunilor prevăzute la art. 271 – 277 numai în măsura în care atribuţiile
sale se regăsesc şi în conţinutul infracţiunilor menţionate.
Conform dispozițiilor art. 253 din lege, lichidatorii vor putea fi persoane fizice sau persoane
juridice. Lichidatorii persoane fizice sau reprezentanţii permanenţi - persoane fizice ale societăţii
lichidatoare - trebuie să fie lichidatori autorizaţi, în condiţiile legii.
Lichidatorii au aceeaşi răspundere ca şi administratorii, respectiv membrii directoratului.
Lichidatorii îşi îndeplinesc mandatul sub controlul cenzorilor. În cazul societăţilor pe acţiuni
organizate potrivit sistemului dualist, lichidatorii îşi îndeplinesc mandatul sub controlul
consiliului de supraveghere.
Art. 278 alin.(2). Subiectul activ al acestei infracţiuni este circumstanţiat, putând fi numai un
lichidator.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele, însă pentru existenţa coautoratului se cere
existenţa calităţii de lichidator pentru toate persoanele care săvârşesc aceste fapte nemijlocit, ca
şi coautori.
88
4.9.5. Sancţionarea
Art. 278 alin.(1). Se vor avea în vedere explicaţiile de la art. 271 - 277.
Art. 278 alin.(2). Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu
amendă.
89
Participaţia penală este posibilă sub toate formele, însă pentru existenţa coautoratului în cazul
alin.(1) lit. a) şi c), se cere existenţa calităţii speciale cerute de lege pentru toate persoanele care
săvârşesc nemijlocit fapta.
4.10.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
90
4.11. Infracţiunea prevăzută de art. 2801
4.11.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la un an la 7 ani.
91
Potrivit art. 281 din Legea nr. 31/1990, faptele prevăzute la art. 2801, dacă potrivit Codului
penal sau unor legi speciale constituie infracţiuni mai grave, se sancţionează cu pedepsele
prevăzute de acestea.
Să ne reamintim...
Elementul material al infracţiunii prevăzută la art. 2801 presupune acţiunea de
transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate,
transmitere care trebuie făcută în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau al
sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia.
92
Subliniem faptul că, pentru realizarea infracţiunii este necesar ca folosirea actelor societăţii
să fi fost făcută cu ştiinţă şi în scopul producerii de consecinţe juridice.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societate, prin folosirea, cu
ştiinţă, a actelor unei societăţi radiate, în scopul producerii de consecinţe juridice.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).
4.12.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
15
Prin Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, republicată, M. Of. nr.
772 din 10 august 2021.
16
Prin Legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare, publicată, M. Of. nr. 521 din 26 iunie 2018.
93
A. Elementul material
Elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 279 lit. a) constă în: prezentarea cu
intenţie de către administratorul, directorul sau directorul executiv al societăţii către acţionari de
situaţii financiare inexacte ori de informaţii nereale privind condiţiile economice ale societăţii.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în punerea în pericol a desfăşurării normale a activităţii în domeniul
pieţei de capital.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a oricăruia dintre
elementele material ale infracţiunilor prevăzute la art. 279 (ex re).
NOTĂ:
Deoarece prezenta infracțiune se constituie într-o normă incompletă de realizare a
incriminării exercitării fără drept a unei profesii, prin realizarea unei trimiteri la prevederile
Codului penal, pentru analiza infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi
facem trimitere la analiza realizată cu prilejul studiului disciplinei Drept penal – Partea
specială.
§6. Rezumat
94
§7. Teste de evaluare / autoevaluare17
§8. Bibliografie
1. Obligatorie
1. Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
2. Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările și completările
17
Răspunsurile la teste se regăsesc în cuprinsul secțiunii „Răspunsuri la testele de evaluare”, p. 189.
95
ulterioare;
3. M.-A. Hotca (coord.), M. Gorunescu, N. Neagu, D. G. Pop, A. Sitaru, R.
F. Geamănu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii, ed.
5, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2019, pag. 224-272, 214-217.
2. Facultativă
1. Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
2. Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri,
prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare;
3. C. Voicu, Al. Boroi, I. Molnar, M. Gorunescu, S. Corlăţeanu, Dreptul
penal al afacerilor, ed. a IV-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 18 – 104, 399 –
424;
4. C. Balaban, Infracţiuni prevăzute de legi speciale care reglementează
domeniul comerţului. Aspecte controversate de doctrină şi practică judiciară,
Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004, pag. 56 – 99;
5. R. Bodea, Infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2011, pag. 1 - 67.
3. Resurse on-line
96
Unitatea de învăţare 4
Infracţiunile privind regimul drogurilor
§1. Introducere
97
§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare
18
Disponibile la: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=OJ:C:2021:102I:FULL&from=EN.
Cu privire la impactul pandemiei de COVID-19 asupra pieței drogurilor, a se vedea EMCDDA and EUROPOL, EU
Drug Markets. Impact of COVID-19, may 2020, disponibil la:
https://www.emcdda.europa.eu/system/files/publications/13097/EU-Drug-Markets_Covid19-impact_final.pdf.
98
Strategia este structurată în jurul a trei domenii de politici care vor contribui toate la
atingerea obiectivului său:
I. Reducerea ofertei de droguri: Sporirea securității;
Reducerea ofertei de droguri include prevenirea, descurajarea și perturbarea criminalității
legate de droguri, în special a criminalității organizate, prin cooperare judiciară și în domeniul
asigurării respectării legii, date operative, interzicere, confiscarea activelor provenite din
săvârșirea de infracțiuni, anchete și gestionarea frontierelor. În domeniul reducerii ofertei de
droguri, obiectivul strategiei este de a oferi un răspuns, printr-o abordare bazată pe dovezi, la
evoluția problematică a piețelor europene ale drogurilor, caracterizată de o disponibilitate
ridicată a diferitelor tipuri de droguri, de confiscări tot mai importante, de utilizarea tot mai
frecventă a violenței și de profituri uriașe.
II. Reducerea cererii de droguri: servicii de prevenire, de tratament și de îngrijire; și
III. Abordarea consecințelor negative asociate consumului de droguri,
precum și trei teme transversale în sprijinul domeniilor de politici:
IV. Cooperare internațională;
V. Cercetare, inovare și previziune; și
VI. Coordonare, guvernanță și punere în aplicare.
Priorități strategice ale Uniunii Europene cu privire la reducerea ofertei de droguri: sporirea
securității vizează următoarele aspecte:
1. Perturbarea activității și dezmembrarea grupurilor infracționale organizate asociate
drogurilor de mare risc, care provin din statele membre ale UE, își desfășoară activitatea în
acestea sau le vizează; abordarea legăturilor cu alte amenințări la adresa securității și
intensificarea prevenirii criminalității
Domenii prioritare vizate:
✓ țintirea grupurilor infracționale organizate de mare risc ce își desfășoară activitatea pe
piețele drogurilor din UE și la nivel transfrontalier; stabilirea priorităților în sinergie cu ciclul de
politici ale UE privind criminalitatea internațională organizată și gravă (EMPACT)(4);
perturbarea modelelor de activități infracționale, în special a celor care încurajează colaborarea
între diferite grupuri infracționale organizate, și abordarea legăturilor cu alte amenințări la adresa
securității;
✓ urmărirea, depistarea, indisponibilizarea și confiscarea produselor infracțiunilor și a
instrumentelor utilizate de grupurile infracționale organizate implicate pe piețele drogurilor
ilicite;
✓ prevenirea infracțiunilor legate de droguri, cu accent deosebit pe necesitatea combaterii
violenței, limitarea corupției și abordarea problemei exploatării grupurilor vulnerabile, prin
abordarea factorilor subiacenți care conduc la implicarea acestora pe piețele drogurilor ilicite.
2. Intensificarea detectării traficului angro ilicit de droguri și precursori de droguri la
punctele de intrare și de ieșire ale UE.
Domenii prioritare vizate:
✓ contrabanda cu droguri și precursori de droguri în interiorul și în afara UE prin utilizarea
unor canale comerciale legitime stabilite;
✓ intensificarea monitorizării trecerilor frontierelor care nu fac parte din canalele comerciale
stabilite pentru a preveni mai eficient trecerile ilegale sau nedeclarate ale frontierelor externe ale
UE.
99
3. Combaterea exploatării canalelor logistice și digitale pentru distribuția volumelor medii și
scăzute de droguri ilicite și intensificarea confiscărilor de substanțe ilicite care fac obiectul
contrabandei, introduse prin aceste canale, în strânsă cooperare cu sectorul privat.
Domenii prioritare vizate:
✓ combaterea piețelor drogurilor ilicite facilitate prin mijloace digitale;
✓ țintirea traficului de droguri prin intermediul serviciilor poștale și de curierat rapid;
✓ îmbunătățirea metodelor de monitorizare și de investigare pentru canalele feroviare și
fluviale și spațiul aviației generale la nivelul UE.
4. Dezmembrarea producției de droguri ilicite și combaterea cultivării ilicite; prevenirea
deturnării și a traficului de precursori de droguri destinați producției de droguri ilicite; și
abordarea prejudiciilor aduse mediului
Domenii prioritare vizate:
✓ combaterea producției ilicite de droguri sintetice și a cultivării ilicite de droguri;
✓ combaterea deturnării și a traficului de precursori de droguri, precum și a dezvoltării de
substanțe chimice alternative;
✓ combaterea infracțiunilor împotriva mediului legate de producția și traficul de droguri
ilicite.
B. Strategia naţională antidrog 2013-2020
Continuarea, consolidarea și dezvoltarea obiectivelor stabilite prin Strategia 2005-2012
(adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 73/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 112 din 3
februarie 2005) s-a realizat prin intrarea în vigoare a Strategiei naţionale antidrog 2013 - 2020 şi
a Planului de acţiune în perioada 2013 - 2016 pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog
2013 – 2020, astfel cum au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 784/2013, publicată în
Monitorul Oficial nr. 702 și 702 bis din 15 noiembrie 2013.
Noua Strategie naţională antidrog pentru perioada 2013 - 2020 este documentul programatic
care înglobează obiectivele generale şi specifice pe direcţiile de acţiune asumate de toate
instituţiile implicate în reducerea amplorii fenomenului drogurilor la nivel naţional.
Strategia va fi implementată în intervalul 2013 - 2020 care corespunde perioadei de
implementare a noii Strategii a Uniunii Europene în domeniul drogurilor.
Strategia naţională antidrog 2013 - 2020 este implementată prin două planuri de acţiune
aferente, primul Plan de acţiune care acoperă perioada 2013 - 2016 fiind promovat împreună cu
strategia prin aceeaşi hotărâre de guvern.
Noua strategie include o nouă abordare la nivel de politici naţionale în domeniul drogurilor,
prin accentuarea importanţei demersurilor evaluative şi analitice, care se înscriu în contextul mai
larg al atenţiei pe care Uniunea Europeană o acordă cercetării, rigurozităţii ştiinţifice, colaborării
cu mediul profesional şi academic. Obiectivele Strategiei naţionale antidrog trebuie evaluate și
interpretate prin raportare la rezultatele propuse a fi realizate prin cele două programe naționale
care interesează consumatorii de droguri. Avem în vedere Hotărârea Guvernului nr. 659/2015
privind aprobarea Programului de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală,
psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015 – 2018, publicată în Monitorul Oficial
nr. 672 din 3 septembrie 2015 și Hotărârea Guvernului nr. 684/2015 privind aprobarea
Programului naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a
consumatorilor de droguri 2015 - 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 672 din 3 septembrie
2015.
Notăm faptul că nu a fost adoptată încă o nouă strategie națională. Astfel, proiectul hotărârii
pentru aprobarea Strategiei naționale în domeniul drogurilor 2021-2025 și a Planului de
100
acțiune pentru implementarea Strategiei naționale în domeniul drogurilor 2021-2025 au fost
supuse dezbaterii publice19, în temeiul prevederilor legale privind transparența decizională, însă
nu au fost încă aprobate.
Potrivit proiectului, cu privire la reducerea ofertei de droguri, 4 obiective generale sunt
menționate, după cum urmează:
✓ consolidarea intervențiilor de contracarare a grupărilor de criminalitate organizată care își
desfășoară activitatea în România sau a grupărilor de sorginte română care țintesc statele
membre U.E. care sunt implicate în traficul de droguri și au legături cu alte amenințări la adresa
securității naționale;
✓ întărirea capacității de detecție a cantităților mari de droguri, precursori și pre-precursori
traficate pe teritoriul României;
✓ consolidarea mecanismului de control al circuitului licit al precursorilor și medicamentelor
cu conținut stupefiant și de combatere a deturnării acestora precum și prevenirea și combaterea
producției de droguri și a cultivării ilicite a plantelor cu conținut stupefiant;
✓ intensificarea monitorizării eficace a canalelor logistice și digitale legale folosite pentru
distribuția de droguri în volum mediu și mic și sporirea confiscărilor de substanțe ilicite prin
intermediul acestor canale, în strânsă cooperare cu sectorul privat.
Se estimează că aproape un sfert din populația adultă din Uniunea Europeană, respectiv peste
80 de milioane de adulți, au consumat droguri ilegale într-un anumit moment din viața lor. În
majoritatea cazurilor, aceștia au consumat canabis (73,6 milioane), estimările consumului de alte
droguri pe durata vieții fiind mai scăzute: cocaină (14,1 milioane), amfetamină (11,4 milioane) și
ecstasy (10,6 milioane) [Raportul european privind drogurile. Tendinţe şi evoluţii, 2014, pag.
33].
Potrivit cuprinsului Strategiei naţionale antidrog 2013 – 2020, deşi România continuă să se
afle sub mediile europene, datele ultimelor studii efectuate de Agenţia Naţională Antidrog indică
o prevalenţă de-a lungul vieţii de 4,3% pentru orice tip de drog în populaţia generală, în timp ce,
în rândul populaţiei de elevi de 16 ani, acest tip de prevalenţă se situează la 10%, ceea ce relevă
creşteri semnificative ale consumului de droguri, la nivelul întregii populaţii, cu precădere în
rândul celei tinere.
19
Disponibil la: http://e-consultare.gov.ro/w/proiectul-hotararii-pentru-aprobarea-strategiei-nationale-in-domeniul-
drogurilor-2021-2025-si-a-planului-de-actiune-pentru-implementarea-strategiei-nationale-in-domeniul-drogurilor-
2021-2025/.
101
Analiza consumului de droguri la nivel national este realizată de către strategia menționată
după cum urmează:
(i.) Consumul de droguri în rândul populaţiei generale (15 - 64 de ani). În perioada 2005
- 2012, au fost realizate două studii în populaţia generală privind cunoştinţele, atitudinile şi
practicile referitoare la consumul de tutun, alcool şi droguri, unul în 2007, iar cel de-al doilea
în 2010 (A se vedea, Raportul Naţional privind situaţia drogurilor 2011, Agenţia Naţională
Antidrog, p. 31). Din concluziile acestor studii, reiese o scădere a consumului de tutun şi
alcool, o creştere a consumului ilegal de droguri, inclusiv sedative şi tranchilizante şi apariţia
celui de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive, comercializate sub numele de „droguri
legale” sau „etnobotanice”, pentru care se înregistrează, pentru segmentul 15 - 64 de ani, cea
mai mare prevalenţă pentru consumul de-a lungul vieţii - 2%. În ierarhia celor mai consumate
droguri nu se înregistrează modificări semnificative: canabisul (1,6%) şi ecstasy (0,7%) au o
mai mare prevalenţă decât heroina.
(ii.) Consumul problematic de droguri. Se observă o creştere constantă în ceea ce priveşte
numărul estimat de consumatori problematici din Bucureşti, acesta fiind apreciat în anul 2011
la 19.265 consumatori problematici, cu o rată de 20,1 la 1000 persoane cu vârsta 18 - 49 ani,
comparativ cu 16.867 consumatori problematici şi o rată de 17,4, cât arată o estimare realizată
pentru anul 2007. În ultimii ani, creşterea numărului de consumatori problematici se
datorează, în mare parte, apariţiei pe piaţa din România a noilor substanţe cu proprietăţi
psihoactive, care, iniţial, au fost comercializate fără restricţii. Un alt factor facilitator al
creşterii numărului de consumatori problematici este determinat de închiderea unor programe
importante de servicii de prevenire a riscurilor asociate consumului de droguri, care au fost
active în România până în 2010, finanţate de Fondul Global de Combatere a HIV/SIDA,
Tuberculozei şi Malariei şi de UNODC - Biroul România. Potrivit art. 22 din Legea nr.
143/2000, consumul de droguri aflate sub control naţional, fără prescripţie medicală, este
interzis pe teritoriul României. Cu toate acestea traficul şi consumul de droguri sunt fenomene
care nu pot fi ignorate.20 Persoana care consumă ilicit droguri aflate sub control naţional poate
fi inclusă, cu acordul său, într-un program integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de
droguri. Manifestarea acordului de includere în circuitul integrat de asistenţă a persoanelor
consumatoare de droguri se face prin semnarea unui document, potrivit regulamentului pentru
aplicarea Legii nr. 143/2000. Stabilirea programului psihologic şi social individualizat se face
de către centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, pe baza evaluării psihologice şi
sociale şi în concordanţă cu rezultatele examinării medicale solicitate unei unităţi medicale,
conform criteriilor prevăzute în regulamentul de aplicare a Legii nr. 143/2002. Stabilirea
programului terapeutic individualizat se face conform protocoalelor de practică, elaborate de
Ministerul Sănătăţii, prin structurile sale specializate şi Colegiul Medicilor din România.
Unităţile medicale, în care se desfăşoară programe terapeutice pentru consumatorii
dependenţi, transmit centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog datele necesare în
vederea menţinerii continuităţii programului integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de
droguri, pe baza unui raport medical. Programul terapeutic şi programul psihologic şi social se
desfăşoară integrat, astfel încât consumatorul şi consumatorul dependent să poată beneficia de o
asistenţă medicală, psihologică şi socială concomitentă şi continuă, cu respectarea drepturilor
omului şi a drepturilor pacientului, potrivit legii. Cheltuielile ocazionate de efectuarea evaluării
consumatorului şi de derularea programelor psihologice şi sociale sunt suportate de la bugetul de
20
Potrivit unui studiu al Agenţiei Naţionale AntiDrog şi UNAIDS, în Bucureşti, la nivelul anului 2004 erau
aproximati 24.006 consumatori de heroină.
102
stat, prin bugetul aprobat Ministerului Afacerilor Interne, în limita fondurilor aprobate Agenţiei
Naţionale Antidrog.
Articolul 24 din Legea nr. 143/2000 consacră principiul confidenţialităţii, potrivit căruia
datele personale ale consumatorilor dependenţi de consumul de droguri, incluşi în programul
integrat de asistenţă a consumatorilor şi a consumatorilor dependenţi de droguri, beneficiază de
confidenţialitate, conform normelor în vigoare. Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile desemnate,
are acces la datele din evidenţa centralizată a consumatorilor de droguri. Persoanei căreia i s-au
aplicat măsuri de protecţie i se va elibera un certificat nominal sau o legitimaţie în format
electronic codificată, în care se vor menţiona: unitatea emitentă, datele de identificare a
persoanei în cauză, durata, obiectul şi rezultatul tratamentului, motivul terminării tratamentului,
starea sănătăţii persoanei în cauză la începutul şi terminarea tratamentului. Toate datele
referitoare la persoanele supuse programului integrat de asistenţă a consumatorilor şi a
consumatorilor dependenţi de droguri vor fi distruse după 10 ani de la încetarea supravegherii
medicale. În cazul persoanelor supuse de mai multe ori programelor integrate de asistenţă a
consumatorilor şi a consumatorilor dependenţi de droguri, datele vor fi distruse după 10 ani de la
încetarea ultimei perioade de supraveghere medicală.
Să ne reamintim...
Legislaţia în vigoare prevede posibilitatea pe care o are persoana care
consumă ilicit droguri aflate sub control naţional de a fi inclusă, cu acordul său,
într-un program integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri. În
vederea recuperării consumatoului, acestuia i se întocmeşte un program
terapeutic şi un program psihologic şi social, care se desfăşoară integrat, astfel
încât consumatorul şi consumatorul dependent să poată beneficia de o asistenţă
medicală, psihologică şi socială concomitentă şi continuă, cu respectarea
drepturilor omului şi a drepturilor pacientului.
5.1. Infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 – traficul de droguri de risc
şi de mare risc
103
„Art. 2 - (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extra-
gerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea,
distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea,
cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc,
fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor
drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc,
pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 de ani şi interzicerea unor drepturi.”
21
Ultima completare a tabelului nr. I s-a realizat prin Legea nr. 4/2020 pentru completarea anexei la Legea nr.
143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri (M. Of. nr. 5 din 7 ianuarie
2020), fiind introduce următoarele substanţe: „N-fenil-N-[1-(2-feniletil)piperidin-4-il]furan-2-carboxamidă
(furanilfentanil); N-(1-amino-3,3-dimetil-1-oxobutan-2-il)-1-(ciclohexilmetil)-1H-indazol-3-carboxamidă (ADB-
CHMINACA); 1-(4-cianobutil)-N-(2-fenilpropan-2-il)-1H-indazol-3-carboxamidă(CUMYL-4CNBINACA); N-
fenil-N-[1-(2-feniletil)piperidin-4-il]ciclopropanecarboxamidă(ciclopropilfentanil) şi 2-metoxi-N-fenil-N-[1-(2-
feniletil)piperidin-4-il]acetamidă (metoxiacetilfentanil)”.
De notat că, această completare a fost necesară pentru realizarea transpunerii art. 1 din Directiva delegată (UE)
2019/369 a Comisiei din 13 decembrie 2018 de modificare a anexei la Decizia-cadru 2004/757/JAI a Consiliului în
ceea ce priveşte includerea unor substanţe psihoactive noi în definiţia termenului "drog", publicată în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 66 din data de 7 martie 2019.
104
Printre cele mai cultivate plante care constituie rezervorul mondial al traficului ilicit de
droguri se numără macul de opiu, canabisul sativa şi cocaierii.
Macul de opiu este o plantă-drog ce se cultivă în zona de sud est a Asiei [în această parte a
lumii existând suprafeţe agricole foarte mari cultivate cu mac (somnifer papaverum)] în aşa-zisul
„triunghi de aur” care cuprinde zonele de frontieră ale Myanmar, Laos şi Thailanda. Macul de
opiu se mai cultivă în Egipt, Kenya, India etc.
Potrivit evaluărilor internaționale (United Nations Office on Drugs and Crime, World Drug
Report 2021. 2. Global overview: Drug demand drug supply, p. 51-52), în urma unui declin în
zonei aflate în care se cultivă în mod ilegal macul cu opiu, de la un vârf în 2017, cultivarea, la
nivel global, a macului de opiu a revenit în 2020, crescând cu 24%, comparativ cu anul
precedent, pentru a ajunge la 295.000 ha. Această creștere a fost în primul rând rezultatul unei
creșteri a cultivării macului cu opiu cu 37% în Afganistan, țara în care se produce marea
majoritate a opiului. Cu toate acestea, zona cultivabilă la nivel global cu mac de opiu a rămas, în
2020, cu 29% sub vârful reprezentat de anul 2017.
Suprafața globală cultivată cu arbustul de coca a scăzut cu 45% în perioada 2000-2013,
înainte de a crește cu mai mult decât dublul acesteia în perioada 2013–2018. Cu toate acestea, în
2019, cultivarea arbustului de coca a scăzut cu 5%, fiind primul an care a stabilit un declin al
culttivării, după 2013. Acesta a fost în primul rând rezultatul unei scăderi cu 9% a suprafeței
cultivate cu arbustul de coca în Columbia, țara care a reprezentat 2/3 din suprafața globală
cultivată cu arbustul de coca în 2019. Al doilea declin, de la an la an, în zona cultivată cu
arbustul de coca din Columbia a mers mână în mână cu o intensificare a eradicării manuale a
arbustului de coca în 2019.
În general, doar o mică parte din terenul disponibil în scopuri agricole este dedicată cultivării
ilicite a macului de opiu sau a arbustului de coca. În timp ce media variază de la 0,02 la 0,4% în
țări unde se cultivă majoritatea macului de opiu și a arbustului de coca, în comunitățile în care
există cultivarea ilicită a opiului mac sau a arbustului de coca, proporția poate fi semnificativă. În
Afganistanul, de exemplu, 22% din terenurile agricole în provincia Helmand, principala
provincie producătoare de opiu în țară, a fost cultivat cu mac de opiu în 2020.
Producția totală de opiu în Afganistan, Mexic și Myanmar a contabilizat aproximativ 96% din
producția mondială estimată de opiu în 2020, doar Afganistanul reprezentând 85 % din totalul
global.Canabis sativa (cânepa) este o plantă-drog natural, ea fiind supusă controlului naţional şi
internaţional, deoarece inflorescenţele florale şi fructifere ale acestei plante, însoţite sau nu de
frunze ori de alte părţi ale inflorescenţei din care s-au scos seminţele, sunt considerate droguri.
Din canabis sativa se obţine haşişul (răşina) şi uleiul de canabis. Acestea sunt prevăzute în
tabelul anexă III la Legea nr. 143/2000, fiind considerate droguri de risc. Substanţa pură activă
din planta de canabis, haşiş sau ulei, care produce starea de euforie pentru consumator este
tetrahidrocannabinolul (THC). Această substanţă figurează în Tabelul I, anexă la Legea nr.
143/2000, deoarece este considerată drog de mare risc. Haşişul este un concentrat de THC şi
răşini, obţinut prin extracţia din părţile florale ale frunzelor tinere, precum şi ale vârfurilor
ramurilor plantei de canabis.
Canabisul provine, în principal, din Africa şi Asia de Vest (pentru perioada 2003-2008,
conform datelor existente, producția de rășină de canabis era împărțită după cum urmează:
Maroc – 21%, Afganistan – 8%, Pakistan – 5% etc. - United Nations Office on Drugs and Crime,
World Drug Report, 2010, p. 183-187). De asemenea, ţările sud-americane cultivă canabisul
pentru consumul la nivel local, dar şi pentru aprovizionarea pieţelor din alte state. Cânepa
cultivată în România are un conţinut mai slab de THC, de aceea consumatorul, pentru a obţine
105
efectele dorite, trebuie să fumeze 4-5 ţigări confecţionate din frunzele acestei plante. Cu toate
acestea, şi în ţara noastră culturile de cânepă sunt supuse controlului naţional, pentru aceasta
fiind nevoie de autorizaţie.
Arbustul de coca (cocaierul) este o plantă-drog din care se extrage cocaina. Acest drog
ajunge în Europa din ţările producătoare (Peru, Bolivia, Columbia, Ecuador etc.).
Cu privire la evaluările internaționale referitoare la arbustul de coca, a se vedea mai sus:
United Nations Office on Drugs and Crime, World Drug Report, 2021.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ nemijlocit al acestei infracţiuni nu este calificat, deoarece legiuitorul nu cere
vreo calitate specială subiectului pentru ca fapta să constituie infracţiune. În situaţia în care o
persoană desfăşoară activităţi finanţare a traficului ilicit de droguri, potrivit dispoziţiilor art. 9
din Legea nr. 143/2000, aceasta va fi sancţionată conform legii.
În cazul în care subiectul activ are calitatea de cadru medical sau face parte din categoria
persoanelor care, potrivit legii, au atribuţii în lupta împotriva drogurilor sau îndeplineşte o
funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei
funcţii, va fi realizat conţinutul circumstanţelor agravante prevăzute de art. 13 alin.(1) lit. a) și b)
din Legea nr. 143/2000.
Infracţiunea are subiect pasiv principal şi secundar. Subiectul pasiv principal este statul, în
calitate de reprezentant al societăţii, iar subiectul pasiv secundar este persoana fizică care suferă
consecinţele produse sau pe cale de a se produce, ca urmare a faptei săvârşite, fiindu-i periclitată
sănătatea.
Să ne reamintim...
Subiectul activ nemijlocit al acestei infracţiuni nu este calificat, deoarece
legiuitorul nu cere vreo calitate specială subiectului pentru ca fapta să constituie
infracţiune.
Subiectul pasiv principal este statul, în calitate de reprezentant al societăţii, iar
subiectul pasiv secundar este persoana fizică care suferă consecinţele produse
sau pe cale de a se produce, ca urmare a faptei săvârşite, fiindu-i periclitată
sănătatea.
106
substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope şi a normelor metodologice de aplicare a
acesteia.
Cultivarea în scop industrial şi/sau alimentar sau pentru producerea de sămânţă a plantelor ce
conţin substanţe aflate sub control naţional sub limitele stabilite prin normele metodologice de
aplicare a acestei legi se autorizează de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin
direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene sau a municipiului Bucureşti. Furnizorii
de seminţe de canabis şi mac opiaceu au obligaţia de a livra asemenea seminţe numai către
deţinătorii autorizaţiei de cultivare. Cultivatorii de canabis şi mac opiaceu autorizaţi au obligaţia
de a însămânţa terenurile deţinute numai cu seminţe din soiurile înregistrate în Catalogul oficial
al soiurilor şi hibrizilor de plante de cultură din România sau în Cataloagele Comunităţilor
Europene, produse de unităţile autorizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin
autorităţile teritoriale de control şi certificare a seminţelor (art. 12 din Legea nr. 339/2005).
Proprietarul, posesorul ori deţinătorul cu orice titlu al unui teren cu destinaţie agricolă sau cu
orice altă destinaţie are obligaţia să distrugă plantele aflate sub controlul legislaţiei naţionale
care ar putea creşte spontan pe terenul respective. Costurile distrugerii plantelor spontane şi a
culturilor neautorizate se suportă de către proprietarul, utilizatorul sau deţinătorul terenului, după
caz.
În doctrina juridică s-a arătat că prin cultivarea în scop de prelucrare a plantelor ce conţin
droguri se înţelege „complexul de activităţi privind însămânţarea, întreţinerea, îngrijirea şi
recoltarea în scop de prelucrare, respectiv, culegerea, strângerea, adunarea plantelor din care pot
fi extrase drogurile”. Cultivarea fără drept a plantelor ce conţin droguri pe o suprafaţă de teren
mică, cum ar fi cultivarea în ghivece pentru flori, în scopul folosirii drogurilor extrase din ele de
către cel care le-a cultivat realizează conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr.
143/2000, iar nu cel al infracţiunii examinate.
În sensul Legii nr. 143/2000, producerea ilicită de droguri este o activitate ce are ca rezultat
crearea unui drog ce face parte din categoria celor supuse controlului naţional. În ceea ce priveşte
activitatea de producere ilicită de droguri, constatăm că ea este foarte apropiată, din punct de
vedere al conţinutului, de activitatea de fabricare ilicită de droguri. Noţiunea de „producere”, aşa
cum s-a spus în doctrină, cuprinde şi pe cele de „fabricare”, „extracţie” şi „preparare” ori
„condiţionare” a unui produs ori a unei substanţe stupefiante sau psihotrope. Pentru a evita
eventualele interpretări restrictive, legiuitorul a păstrat printre modalităţile infracţiunii şi
noţiunile de „fabricare”, „extracţie” şi „preparare”.
Prin fabricarea de droguri se înţelege o activitate organizată, de tip industrial, care presupune
un proces tehnologic, cuprinzând mai multe operaţii şi utilităţile corespunzătoare, la care
participă un număr mai mare de persoane şi prin care se obţin droguri în cantităţi mai mari.
Fabricile care produc droguri sau condiţionează droguri trebuie să fie autorizate şi au obligaţia de
a se înregistra la organul de poliţie competent din punct de vedere teritorial.
Experimentarea drogurilor fără drept este o modalitate normativă al cărei conţinut presupune
o activitate prin care sunt testate sau încercate substanţele ori plantele ce constituie droguri.
Experimentarea drogurilor este permisă numai în scop uman, veterinar sau ştiinţific, în baza unei
autorizaţii emise de organul competent. Medicamentele noi nu pot fi folosite în tratarea unor
afecţiuni la om, decât după ce au fost omologate de forurile competente naţionale sau/şi
internaţionale.
Extragerea de droguri din plantele ce le conţin, fără autorizaţie, reprezintă o operaţie ilicită
ce realizează conţinutul infracţiunii examinate, prin scoaterea (obţinerea) unor substanţe
107
concentrate. De exemplu, extragerea opiului din capsulele de mac ori extragerea haşişului sau a
uleiului din planta de canabis sativa.
Prepararea drogurilor este o activitate prin care sunt amestecate anumite substanţe, în urma
căreia se naşte un drog. Prepararea de droguri ca infracţiune nu trebuie să fie confundată cu
amestecarea unor produse care, consumate, pot avea efecte asemănătoare cu cele ale unor
droguri supuse controlului naţional. De exemplu, alcool cu medicamente neuroleptice sau
barbiturice.
Transformarea drogurilor reprezintă o operaţiune prin intermediul căreia, cu ajutorul unor
reacţii chimice la care se folosesc precursori, un drog devine alt drog. De pildă, morfina (drog de
mare risc) poate fi transformată în heroină (drog de mare risc). De cele mai multe ori, un drog
mai ieftin (de pildă, morfina), printr-o reacţie chimică cu ajutorul unui precursor (în cazul
morfinei, anhidrida acetică) este transformat în alt drog (heroina), care se vinde la un preţ mult
mai bun.
Oferirea de droguri supuse controlului naţional unei persoane, în contextul art. 2 din Legea
nr. 143/2000, constă în fapta unei persoane de a da alteia, în mod gratuit, un drog care este supus
controlului naţional. Oferirea în mod gratuit de droguri reprezintă o metodă curentă de lucru a
traficanţilor pentru a atrage viitorii consumatori, deoarece, după câteva doze, drogurile creează
dependenţă şi, în felul acesta, se pune în mişcare mecanismul implacabil al cererii şi ofertei de
droguri pentru consum, de pe urma căruia traficanţii de droguri obţin venituri fabuloase. Oferirea
de droguri constituie infracţiune indiferent de scopul cu care este efectuată, inclusiv ipoteza în
care este dezinteresată material.
Punerea în vânzare de droguri este activitatea prin care o persoană introduce în „circuitul
comercial” droguri, de regulă, prin intermediul unor distribuitori ori prin introducerea lor în
anumite localuri publice sau private pentru a fi vândute. În cazul modalităţii punerii în vânzare,
persoana care o efectuează nu vinde ea drogurile, ci aceasta foloseşte alte persoane care predau
drogurile consumatorilor şi încasează contravaloarea acestora. În majoritatea cazurilor, ajungerea
drogurilor la consumatori parcurge mai multe verigi.
Vânzarea de droguri este activitatea prin care se realizează, contra cost, transferul drogurilor
către consumatori sau între diverse paliere ale piramidei traficanţilor de droguri. În mecanismul
traficului ilicit de droguri un rol foarte important îl are distribuitorul. Acesta este ultima verigă
a lanţului vertical al traficului ilicit, deoarece face legătura între dealer şi consumator şi aduce
înapoi banii investiţi în droguri, precum şi profitul ce constituie scopul traficului de droguri.
Distribuirea de droguri într-o instituţie de învăţământ ori în locuri în care elevii, studenţii şi
tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale sau în apropierea acestora constituie
circumstanţă agravantă. [art. 13 alin.(1) lit.c) din Legea nr. 143/2000].
Livrarea de droguri este activitatea prin care are loc furnizarea sau remiterea acestora la o
anumită adresă, în mod gratuit sau cu titlu oneros.
Trimiterea de droguri este fapta unei persoane, care fără a face comerţ ilicit cu droguri, le
trimite prin poştă sau alte mijloace (de exemplu, curier) unor persoane, pentru ca drogurile să fie
introduse în traficul ilicit.
Transportul de droguri este activitatea prin care drogurile sunt deplasate dintr-o ţară în alta
sau dintr-un loc în altul pe teritoriul aceluiaşi stat, indiferent de mijlocul de locomoţie [animale
de povară (măgari sau cămile, de pildă), trenuri, autoturisme, camioane, autobuze, nave sau
aeronave].
108
Procurarea de droguri este activitatea persoanei care, prin posibilităţile proprii sau relaţiile
pe care le are în lumea traficanţilor, găseşte şi furnizează droguri pentru consumatori sau dealeri.
În cele mai multe cazuri, persoana care procură droguri obţine avantaje pecuniare.
Cumpărarea de droguri este o activitate prin care acestea sunt achiziţionate contra cost de la
distribuitori sau dealeri. Faptul că cel care cumpără droguri este sau nu consumator nu are nicio
importanţă pentru existenţa infracţiunii.
Deţinerea de droguri este activitatea prin care o persoană stăpâneşte sau are în posesie
asemenea substanţe. Deţinerea de droguri poate fi licită sau ilicită. Deţinerea de droguri este
licită dacă este permisă de lege. De pildă, în farmacii, depozite de medicamente etc.
Prin expresia alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor, legiuitorul a înţeles să includă
orice alte activităţi cu droguri prin care se pune în pericol sănătatea publică sau a
consumatorului, altele decât cele anume prevăzute în alin. (1) al art. 2 din Legea nr. 143/2000.
De exemplu, activitatea de schimb de droguri între doi consumatori.
În legătură cu elementul material al infracţiunii analizate, menţionăm faptul că pentru
întregirea laturii obiective trebuie îndeplinită cerinţa esenţială ca traficul de droguri să aibă loc
fără drept. Prin urmare, pentru a avea caracter infracţional, operaţiunile descrise în norma de
incriminare este necesar să fie desfăşurate în mod ilicit.
Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3/2017, s-a admis sesizarea privind
dezlegarea unor chestiuni de drept şi, în interpretarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 143/2000,
republicată, s-a stabilit că săvârşirea, în aceeaşi împrejurare, a unei singure acţiuni dintre cele
enumerate în alineatul (1) al acestui articol, care are ca obiect atât droguri de risc, cât şi droguri
de mare risc, reprezintă o infracţiune simplă, ca formă a unităţii naturale de infracţiune,
prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică şi a consumatorilor,
generată de săvârşirea activităţii incriminate. Sigur că, sub aspectul obiectului secundar, este
posibilă şi producerea unor consecinţe de natură fizică, cum ar fi vătămarea integrităţii corporale
sau a sănătăţii consumatorului.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă ex re. Relaţia cauzală trebuie stabilită însă în ceea ce priveşte
urmarea imediată specifică obiectului juridic adiacent.
109
5.1.6. Sancţionarea
Traficul de droguri de risc, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi
interzicerea unor drepturi. Dacă traficul de droguri are ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa
este închisoarea de la 5 la 12 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Potrivit art. 11, dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la
10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Potrivit art. 16 din lege, drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii prevăzute la
art. 2 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului
lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin
valorificarea drogurilor şi a altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii prevăzute la art. 2.
Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii confiscaţi constituie venituri ale
bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul de stat.
110
5.2.3. Latura obiectivă
A. Elementul material
Elementul material al infracţiuni prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 constă în
introducerea sau scoaterea din ţară, importul sau exportul de droguri de risc, fără drept. Potrivit
art. 20 din Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor
stupefiante şi psihotrope, operaţiunile de export sau de import cu plantele, substanţele şi
preparatele prevăzute în tabelele I, II şi III din anexa la această lege se desfăşoară în baza unei
autorizaţii de export sau import, eliberată pentru fiecare operaţiune de către Ministerul Sănătăţii
prin serviciul specializat, conform modelului prevăzut în normele metodologice de aplicare a
acestei legi.
Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 15/2017, s-a admis sesizarea privind
dezlegarea unor chestiuni de drept şi, în interpretarea dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 din Legea nr.
143/2000, republicată, s-a stabilit că acţiunea unică continuă de transport al drogurilor pe
teritoriul unui stat străin şi pe teritoriul României, fără drept, întruneşte atât elementele
constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât şi elementele
constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 3 din acelaşi act normativ, în concurs formal (ideal).
Operaţiunile de import sau export cu plante, substanţe şi preparate prevăzute în tabelele I, II şi
III din anexă pot fi efectuate numai de persoanele titulare ale autorizaţiei prevăzute de lege, în
limitele estimărilor anuale (art. 21 din Legea nr. 339/2005). Documentele comerciale,
documentele de vamă sau de transport, precum şi alte documente de expediere trebuie să indice
numele plantelor şi ale substanţelor aşa cum acestea figurează în tabelele convenţiilor
internaţionale şi, după caz, denumirea comercială a preparatelor, cantităţilor exportate de pe
teritoriul naţional sau care urmează a fi importate, numele şi adresele exportatorului, ale
importatorului şi cele ale destinatarului (art. 27 din Legea nr. 339/2005).
Conform art. 28 din Legea nr. 339/2005, este interzisă depozitarea în regim de antrepozitare şi
în zonele libere a plantelor, substanţelor sau preparatelor ce conţin substanţe stupefiante ori
psihotrope indigene sau de import. Sunt interzise importurile pe teritoriul României sub formă de
transporturi adresate unui depozit de vamă. Sunt interzise exporturile de pe teritoriul României
sub formă de transporturi adresate unui depozit de vamă, cu excepţia cazului în care autoritatea
competentă a ţării importatoare a precizat pe autorizaţia de import că aprobă o astfel de
operaţiune.
Transporturile ce intră sau ies de pe teritoriul României fără a fi însoţite de o autorizaţie de
import sau de export, precum şi cele care nu sunt conforme autorizaţiei sunt reţinute de
autorităţile competente, până la justificarea legitimităţii transportului sau până la rămânerea
definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune confiscarea transportului
respectiv (art. 29 din Legea nr. 339/2005).
Tranzitarea pe teritoriul României a unui transport de plante, substanţe sau preparate
conţinând substanţe prevăzute în tabelele I, II şi III din anexa la Legea nr. 339/2005 este permisă
numai dacă la punctele de control pentru trecerea frontierei se prezintă autorizaţia de import-
export pentru acel transport. Destinaţia unui transport aflat în tranzit pe teritoriul României poate
fi schimbată numai după eliberarea unei noi autorizaţii de export de către autoritatea competentă
din ţara exportatoare. Niciun transport de plante, substanţe şi de preparate prevăzute în tabelele I,
II şi III din anexa la Legea nr. 339/2005, aflat în tranzit pe teritoriul României, nu poate fi supus
vreunui tratament care să-i modifice natura sau ambalajul (art. 31 din Legea nr. 339/2005).
Conform art. 32 din Legea nr. 339/2005, regulile de mai sus nu sunt aplicabile dacă transportul
111
este efectuat pe cale aeriană. În situaţia în care aeronava face escală sau aterizează forţat pe
teritoriul României, transportul va fi tratat ca un export de pe teritoriul României către ţara
destinatară numai în condiţiile descărcării sau dacă circumstanţele impun acest lucru.
În practică se poate pune problema aplicării art. 3 din Legea nr. 143/2000 în corelaţie cu art.
271 din Codul vamal. Potrivit art. 271 din Codul vamal (Legea nr. 86/2006), introducerea în sau
scoaterea din ţară, fără drept, de arme, muniţii, materiale explozibile, droguri, precursori,
materiale nucleare sau alte substanţe radioactive, substanţe toxice, deşeuri, reziduuri ori
materiale chimice periculoase constituie infracţiunea de contrabandă calificată, fapta fiind
pedepsită cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă legea penală nu
prevede o pedeapsă mai mare.
Având în vedere faptul că pedeapsa pentru infracțiunea de trafic internaţional de droguri de
risc, prevăzută la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 este închisoarea de la 3 la 10 de ani şi
interzicerea unor drepturi, se pune problema rezolvării conflictului între cele două norme de
drept, respectiv art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 271 din Codul vamal. Apreciem că
într-o astfel de ipoteză, dacă obiectul material al infracţiunii de contrabandă calificată este
reprezentat de drogurile de risc, pedeapsa va fi cea prevăzută de art. 271 din Codul vamal
(închisoarea de la 3 la 12 ani) şi nu cea prevăzută de Legea nr. 143/2000 (închisoarea de la 3 la
10 de ani).
Practică judiciară:
Cu privire la introducerea în ţară de droguri pentru consumul propriu,
jurisprudenţa a decis că nu există concurs de infracţiuni între infracţiunea
prevăzută la art. 3 alin.(1) şi cea de la art. 4 alin.(1), deoarece, pentru
existenţa infracţiunii de trafic internaţional de droguri este necesară
introducerea unei cantităţi mari de droguri. În cazul în care inculpatul a
încercat să introducă o cantitate de 5,4 g de drog de risc (rezină de cannabis),
infracţiunea prevăzută la art. 3 îşi pierde conţinutul, fiind o infracţiune mijloc
absorbită de art. 4, care incriminează deţinerea ilicită de droguri pentru
propriul consum. (a se vedea, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.
3976/2009).
Practică judiciară:
Spre deosebire de speţa de mai sus, practica a stabilit că a fost săvârşită
infracţiunea de trafic internaţional de droguri prevăzută de art. 3 din Legea nr.
143/2000 în situaţia în care inculpata, pe parcursul a două zile, a deţinut şi
transportat la bordul maşinii sale, fără drept, cantitatea de 36 grame de
droguri de mare risc, fiind prinsă în flagrant. (a se vedea, Decizia Curţii de
Apel Târgu-Mureş, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie nr.
45/A/2009).
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică şi a consumatorilor,
precum şi pentru regimul vamal naţional.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă ex re.
112
5.2.4. Elementul subiectiv
Din punct de vedere subiectiv, pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr.
143/2000, fapta descrisă de lege trebuie comisă cu intenţie (directă sau indirectă).
Practică judiciară:
Infracţiunea prevăzută în art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 este
comisă în forma tentativei, iar nu a faptului consumat, în cazul în care este
descoperită pe culoarul de ieşire din ţară, înainte ca făptuitorul să fi depăşit
frontiera României. (I.C.C.J., secţ. pen., dec. nr. 4914/2003, R.D.P. nr.
1/2004, p. 174. Pentru conţinutul in extenso al acestei decizii, a se vedea
www.scj.ro.)
Textul incriminator cuprinde două variante infracţionale – simplă şi agravată. Diferenţa dintre
cele două este dată de obiectul infracţiunii. În cazul variantei simple traficul de droguri se referă
la droguri de risc, iar în cazul variantei agravate obiectul traficului de droguri îl constituie
drogurile de mare risc.
5.2.6. Sancţionarea
Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără
drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 de ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă fapta se
referă la droguri de mare risc pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 de ani şi interzicerea unor
drepturi.
Conform art. 16 din Legea nr. 143/2000, drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul
infracţiunii prevăzute la art. 3 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat
la plata echivalentului lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri
dobândite prin valorificarea drogurilor şi a altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii
prevăzute la art. 3. Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii confiscaţi
constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul de stat.
113
„Art. 4 - (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea,
extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de
risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la 2 ani sau amendă.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc,
pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.”
114
pedepselor aplicate dependenţilor care deţin anumite categorii de droguri pentru consum propriu,
apreciindu-se, pe bună dreptate, că faţă de aceştia trebuie să primeze măsurile de natură medicală
sau socială. Instanţele fac diferenţa între un simplu dependent de droguri (consumator din nevoi
patologice) şi un consumator care face, în acelaşi timp, şi trafic ilicit.
De asemenea, este o practică frecvent întâlnită, a instanţelor din ţările membre ale Uniunii
Europene, sancţionarea mai blândă a deţinerii de canabis, haşiş, marijuana şi a derivatele
acestora în scopul consumului propriu, comparativ cu deţinerea de heroină sau cocaină în acelaşi
scop. Cu privire la acest aspect, într-un raport mondial asupra drogurilor se arată că, în multe ţări,
infracţiunile referitoare la canabis sunt tratate mai tolerant decât cele referitoare la alte narcotice.
Raportul atrage atenţia că cedarea în faţa canabisului este importantă, pentru că acesta este cel
mai popular drog ce se consumă ilicit pe plan mondial, existând date că, în unele ţări, mai mult
de jumătate din populaţia tânără a folosit acest drog. Canabisul a devenit la fel de periculos
pentru sănătatea consumatorilor ca şi celelalte plante (cocaierul din care se extrage cocaina şi
macul din care se extrage opiul), deoarece traficanţii au investit foarte mult în creşterea potenţei
efectelor euforice ale canabisului, făcându-l mai atractiv pe piaţa ilicită a drogurilor.
În ceea ce priveşte cantitatea de droguri deţinută pentru consum propriu, practica judiciară în
rândul statelor europene nu este unitară. Din cauza sistemelor legislative diferite ale ţărilor
membre ale Uniunii Europene, nu se poate menţiona cantitatea acceptată de autorităţi ca fiind
destinată consumului propriu şi cea care ar excede acestei destinaţii.
Pe lângă criteriile menţionate mai sus, în aplicarea sancţiunii deţinătorului de droguri pentru
propriul consum, instanţele statelor europene ţin seama şi de alte date, precum: recidivă, starea
psihică a consumatorului deţinător, locul deţinerii etc.
Problema fundamentală a legii penale este să facă distincţie între un consumator de ocazie şi
un dependent de droguri care consumă în mod obişnuit astfel de substanţe, deoarece un
consumator dependent este considerat mai degrabă bolnav decât delincvent.
Subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 este circumstanţiat,
putând avea această calitate numai o persoană fizică cu capacitate penală, consumator sau
consumator dependent de droguri, cerinţă ce rezultă implicit din textul incriminator. O persoană
care deţine o cantitate cât de mică de droguri, care nu este consumator, nu va comite infracţiunea
prevăzută de art. 4, ci infracţiunea descrisă de art. 2 din Legea nr. 143/2000. Consumatorul este
persoana care îşi administrează sau permite să i se administreze droguri în mod ilicit, prin
înghiţire, fumat, injectare, prizare, inhalare sau alte căi prin care drogul poate ajunge în
organism. Consumatorii pot fi dependenţi sau simpli.
Consumatorul dependent este consumatorul care, ca urmare a administrării drogului în mod
repetat şi sub necesitate ori nevoie, prezintă consecinţe fizice şi psihice conform criteriilor
medicale şi sociale. Din punctul de vedere al normei de incriminare, consumatorii de droguri se
împart în două categorii, respectiv, consumatori legali şi consumatori ilegali. Sunt consumatori
legali de droguri persoanele fizice care îşi procură în mod legal drogurile, în baza unei prescripţii
medicale sau autorizaţii eliberate de organele sanitare abilitate. Toţi ceilalţi consumatori sunt
ilegali.
Având în vedere cerinţa ca activitatea incriminată să fie desfăşurată pentru consum propriu,
elementul subiectiv poate îmbrăca exclusiv haina intenţiei directe.
115
Conform art. 12 din Legea nr. 143/2000, se consideră tentativă şi producerea sau procurarea
mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de masuri în vederea comiterii infracţiunii.
5.3.4. Sancţionarea
Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,
cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă. Dacă fapta se referă la droguri de mare risc pedeapsa
este închisoarea de la de la 6 luni la 3 ani.
Conform art. 16 din Legea nr. 143/2000, drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul
infracţiunii prevăzute la art. 3 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat
la plata echivalentului lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri
dobândite prin valorificarea drogurilor şi a altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii
prevăzute la art. 3. Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii confiscaţi
constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul de stat.
Să ne reamintim...
În România nu este sancţionat penal consumul de droguri. Cu toate acestea,
constituie infracţiune orice deţinere de droguri indiferent de cantitate şi de
scopul pentru care se face, inclusiv pentru consumul propriu.
116
Subiectul pasiv principal este statul, în calitate de reprezentant al societăţii, în timp ce
subiectul pasiv secundar este persoana care consumă ilicit droguri în locaţiile prevăzute de
legiuitor, puse la dispoziţie de organizatori, existând riscul ca acestea să cadă victimă
toxicomaniei.
117
Text de lege: 5.5.1. Conţinutul normei de incriminare
„Art. 6 - (1) Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie, de către
medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se
pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi eliberarea cu
intenţie de droguri de mare risc, pe baza unei reţete medicale prescrise în
condiţiile prevăzute la alin. (1) sau a unei reţete medicale falsificate.
(3) Obţinerea de droguri de mare risc prin folosirea unei reţete medicale
prescrise în condiţiile prevăzute la alin. (1) sau a unei reţete medicale
falsificate se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani.”
118
(i.) Prin prescrierea fără a fi necesar a unui medicament care conţine droguri supuse
controlului naţional, se înţelege activitatea necondiţionat frauduloasă a medicului de a face să
ajungă în mâinile unei persoane o reţetă care îi dă posibilitatea acesteia să obţină în mod ilicit
produsul stupefiant.
(ii.) Eliberarea de droguri de mare risc constituie infracţiune atunci când subiectul activ
(farmacistul), primind o reţetă în care sunt prescrise droguri de mare risc pentru a o onora, îşi dă
seama că prescrierea acestora pentru diagnosticul respectiv nu era necesară şi, totuşi, eliberează
drogurile respective, în loc să ia măsura lămuririi situaţiei.
De remarcat că pentru a fi în realizat conţinutul infracţiunii prevăzută la alin.(2) este necesar
a fi îndeplinită o condiţie prealabilă, respectiv, existenţa unei reţete falsificate ori prescrise de
către un medic, cu intenţie, fără să fie necesară din punct de vedere medical.
(iii.) Obținerea de droguri de mare risc, pe baza unei rețete medicale eliberate în condițiile
alin. (1) sau a unei rețete medicale falsificate constă în primirea acestora ca urmare a eforturilor
subiectului activ. La fel ca în cazul modalității anterioare, constand în eliberarea drogurilor de
mare risc, și în cazul modalității analizate legea prevede cele două ipoteze – drogurile nu sunt
necesare din punct de vedere medical sau rețeta folosită este falsificată.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al realizării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).
119
5.6. Infracţiunea prevăzută de art. 7 – administrarea ilicită de droguri de mare risc
120
5.6.5. Forme, modalităţi, variante
Potrivit art. 12, tentativa se pedepseşte. Se consideră tentativă şi producerea sau procurarea
mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunii.
121
droghează folosind bronzul pentru sobe (argintiu sau auriu), fapt pentru care aceştia sunt
denumiţi aurolaci.
Furnizarea de inhalanţi chimici toxici are semnificaţia unei activităţi prin care o persoană
oferă produse ce conţin substanţe chimice volatile toxice. Fapta de furnizare se poate face contra
cost, gratis, într-un cadru „oficial” sau „neoficial”. De pildă, un minor (aurolac) se prezintă la un
magazin şi cere o sticluţă cu bronz argintiu. Dacă vânzătoarea îşi dă seama că este vorba de un
minor care se droghează, fapta ei întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică, dar şi pentru
minorul căruia i-au fost furnizaţi inhalanţii chimici toxici.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al realizării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).
Practică judiciară:
NOTĂ: Deși problema de drept analizată are în vedere o variantă anterioară a textelor
de lege în discuție, aceasta își păstrează valabilitatea și în prezent, cu mențiunea că, având în
vedere republicarea recentă a Legii nr. 143/2000, activitatea de finanțare este prevăzută la
art. 9 (nu de art. 10 la care face referire decizia Înaltei Curți) și privește numai infracțiunile
de la art. 2 – 5 (nu art. 2 – 8, avute în vedere de Înalta Curte).
De asemenea, deși recursul în interesul legii face referire și la organizare și conducere,
aceste modalități normative nu se mai regăsesc în cuprinsul art. 9 actual.
122
În jurisprudenţă, nu există un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte
natura normei de incriminare înscrisă la art. 10 din Legea nr. 143/2000,
respectiv dacă aceasta prevede o infracţiune autonomă sau o variantă agravată
a infracţiunilor cuprinse în art. 2 - 8 din aceeaşi lege.
Într-o interpretare, instanţele au apreciat că legiuitorul nu a intenţionat să
incrimineze organizarea, conducerea sau finanţarea acţiunilor prevăzute de
art. 2 - 8 din Legea nr. 143/2000 ca infracţiune distinctă, ci ca o formă
agravată a fiecăreia dintre acestea.
În altă interpretare, instanţele au considerat că legiuitorul a incriminat
organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute de art. 2 - 8 din
Legea nr. 143/2000 ca infracţiune de sine stătătoare, prevăzută de art. 10.
Având în vedere existenţa unei practici neunitare, procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înaintat un
memoriu de recurs în interesul legii, în cuprinsul căruia a considerat, pe
bună dreptate, că cea de a doua interpretare este corectă. Prin decizia nr.
38/2008, instanţa supremă, în Secţii Unite, a statuat că: „Dispoziţiile art. 10
din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri se interpretează în sensul că:
Fapta de organizare, conducere sau finanţare a acţiunilor prevăzute la art.
2 - 9 din Legea nr. 143/2000 constituie o infracţiune distinctă şi nu o formă
agravată a infracţiunilor prevăzute la art. 2 - 9 din aceeaşi lege.22
În motivare se reţine că „trebuie avut în vedere că orice infracţiune
cunoaşte o formă tipică de existenţă, denumită şi conţinutul simplu sau de
bază al acesteia, în limitele căruia sunt stabilite condiţiile minime în care o
faptă constituie infracţiune.
Dar, este de observat că, în anumite situaţii aceeaşi faptă, datorită
împrejurărilor în care a fost săvârşită, prezintă un grad de pericol social diferit
de cel al faptei comise în forma sa de bază.
De aceea, pentru astfel de ipoteze au fost concepute variante ale aceleiaşi
infracţiuni, agravate sau atenuate.
Sub acest aspect, analiza conţinutului constitutiv al infracţiunilor
reglementate în art. 2 - 9 din Legea nr. 143/2000 relevă o pregnantă şi
esenţială diferenţă între acestea şi cele prevăzute în art. 10 din aceeaşi lege.
În acest sens, se relevă că, în timp ce la art. 2 este incriminată cultivarea,
producerea, fabricarea, extragerea şi prepararea, la art. 3 introducerea sau
scoaterea din ţară, la art. 5 punerea la dispoziţie a unui local, la art. 6 primirea
drogurilor de mare risc, la art. 7 administrarea drogurilor de mare risc, la art.
8 furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici, iar la art. 9
producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul,
livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea de
precursori, echipamente ori materiale, în scopul utilizării lor la cultivarea,
producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc, termenii utilizaţi în
art. 10 din Legea nr. 143/2000, organizarea, conducerea sau finanţarea
22
Facem precizarea că, art. 9 din Legea nr. 143/2000 a fost abrogat prin art. 32 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri (abrogat, de asemenea, prin Legea nr.
142/2018 privind precursorii de droguri).
123
acţiunilor prevăzute la art. 2 - 9 din aceeaşi lege nu pot constitui decât
infracţiuni distincte, de cele la care se referă, iar nu variante agravate ale
acestora.
Sub acest aspect, este de subliniat că a organiza înseamnă a lua, a
întreprinde măsurile necesare pentru a asigura un cadru coordonat, o
desfăşurare cât mai adecvată şi eficientă a uneia sau mai multor acţiuni, a
conduce presupune fie desfăşurarea unei acţiuni de îndrumare, de dirijare, fie
de luare a unor hotărâri sau dispoziţii cu privire la o anumită activitate, iar a
finanţa are semnificaţia de a da, a pune la dispoziţie bani pentru a susţine o
activitate.
Ca atare, chiar dacă astfel de acţiuni se referă la faptele prevăzute la art. 2
- 9, ele nu pot fi caracterizate ca simple elemente circumstanţiale ale
conţinutului specific constitutiv al acestor infracţiuni.
Mai mult, caracterul distinct al infracţiunii prevăzute la art. 10 din Legea
nr. 143/2000 reiese şi din aceea că „organizarea, conducerea sau finanţarea
faptelor prevăzute la art. 2 - 9” constituie activităţi a căror realizare nu este
condiţionată de săvârşirea în prealabil a faptelor la care se referă aceste din
urmă texte de lege.
Ca urmare, referirea din art. 10 la faptele prevăzute la art. 2 - 9 din legea
menţionată nu exprimă decât caracterizarea unui raport între mijloc şi scop, în
cadrul căruia existenţa mijlocului (a acţiunii ce îl caracterizează) nu este
condiţionată de realizarea scopului.
Dispoziţia de trimitere din art. 10 la sancţiunile prevăzute la art. 2 - 9 din
Legea nr. 143/2000 nu poate avea altă semnificaţie decât aceea specifică unei
norme incomplete, care se întregeşte prin trimitere; aşadar ne aflăm în
prezenţa unei norme de trimitere care împrumută sancţiunea din cuprinsul
altei norme şi o întregeşte cu un spor, devenind apoi independentă de aceasta.
Or, este de principiu, eventuala abrogare sau modificare a normei de la care s-
a împrumutat o dispoziţie, nu are nicio consecinţă asupra normei de
trimitere”.
Să ne reamintim...
În conformitate cu decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în
soluţionarea unui recurs în interesul legii, infracţiunea prevăzută la art. 9 din din
Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri
constituie o infracţiune distinctă şi nu o formă agravată a infracţiunilor
prevăzute la art. 2 - 5 din Legea nr. 143/2000.
124
Finanţatorul este persoana care pune la dispoziţie resursele materiale necesare derulării unei
afaceri ilicite cu droguri.
Rezultă că subiect activ al acestei infracţiuni agravate de trafic ilicit nu poate fi decât o
persoană care are calitatea de finanţator, deci, este vorba de un subiect circumstanţiat prin aportul
pe care şi-l aduce la săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 - 5 din Legea nr.
143/2000.
Subiectul pasiv este statul.
125
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii nu este circumstanţiat, deoarece legiuitorul nu cere vreo calitate
specială subiectului pentru ca fapta să constituie infracţiune.
Subiectul pasiv principal este statul, în calitate de reprezentant al societăţii, în timp ce
subiectul pasiv secundar este persoana care a fost îndemnată să consume ilicit droguri ori a
consumat droguri de mare risc în urma acestui îndemn.
126
c) drogurile au fost trimise sau livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav psihic,
unei persoane aflate într-un program terapeutic ori s-au efectuat alte asemenea activităţi interzise
de lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă într-o instituţie sau
unitate medicală, de învăţământ, militară, loc de detenţie, centre de asistenţă socială, de
reeducare sau instituţie medical-educativă, locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară
activităţi educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora;
d) folosirea minorilor în săvârşirea faptelor prevăzute la art. 2 - 10;
e) drogurile au fost amestecate cu alte substanţe care le-au mărit pericolul pentru viaţa şi
integritatea persoanelor.
În cazul circumstanţei agravante prevăzute la lit. c), referitoare la săvârşirea faptelor într-o
instituţie de învăţământ ori în locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi
educative, sportive, sociale sau în apropierea acestora, la maximul special prevăzut de lege se
poate adăuga un spor care nu poate depăşi 5 ani, în cazul închisorii, sau maximul general, în
cazul amenzii.
Pentru facilitarea descoperirii persoanelor care au participat la comiterea unei infracțiuni
privind regimul drogurilor art. 14 din lege stabilește faptul că nu se pedepseşte persoana care a
comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 - 9 şi care, mai înainte de a fi începută urmărirea
penală, denunţă autorităţilor participarea sa la comiterea infracţiunii, contribuind astfel la
identificarea şi tragerea la răspundere penală a autorului sau a celorlalţi participanţi.
Prin art. 15 a fost introdusă o cauză de reducere a pedepsei - persoana care a comis una
dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 - 9, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează
identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate
de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
§6. Rezumat
127
§7. Teste de evaluare / autoevaluare23
§9. Bibliografie
1. Obligatorie
23
Răspunsurilea teste se regăsesc în cuprinsul secțiunii „Răspunsuri la testele de evaluare”, p. 189.
128
1. Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi
consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
2. M.-A. Hotca (coord.), M. Gorunescu, N. Neagu, D. G. Pop, A. Sitaru, R.
F. Geamănu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii, ed.
5, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2019, pag. 1-55.
2. Facultativă
1. Agenda și Planul de acțiune ale UE în materie de droguri (2021-2025);
2. Legea nr. 142/2018 privind precursorii de droguri;
3. Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și
completările ulterioare;
4. Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi
preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare;
5. Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și
completările ulterioare;
6. Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii
organizate, cu modificările şi completările ulterioare;
7. T. Dima, A. G. Păun, Droguri ilicite (Legea nr. 143/2000, jurisprudenţă şi
comentarii), Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pag. 19 – 521;
8. G. V. Sabău, Traficul şi consumul ilicit de droguri şi precursori.
Combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi precursori prin mijloace
de drept penal, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pag. 113 – 387;
9. D. Richard, J.-L. Senon, Dicţionar de droguri, toxicomanii şi dependenţe,
Ed. Ştiinţelor Medicale şi Editura Juridică, Bucureşti, 2005, pag. 21-22;
10. Curtea de Apel Iaşi, Culegere de practică judiciară, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2010, pag. 430 – 436;
11. Curtea de Apel Târgu-Mureş, Buletinul jurisprudenţei – Repertoriu
anual 2009, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pag. 349 – 354;
12. United Nations Office on Drugs and Crime, World Drug Report 2021.
3. Resurse on-line
129
Unitatea de învăţare 5
Infracţiunile cinegetice
§1. Introducere
130
§4. Consideraţii generale
Actul normativ care reglementează vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic este Legea nr.
407/2006. Conform art. 2 din Legea nr. 407/2006, fauna de interes cinegetic este resursă naturală
regenerabilă, bun public de interes naţional şi internaţional. Articolul 3 din aceeaşi lege prevede
că exercitarea vânătorii se face în scopul asigurării echilibrului ecologic, ameliorării calităţii
populaţiilor faunei de interes cinegetic, cercetării ştiinţifice, precum şi în scop didactic sau
recreativ-sportiv.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 407/2006, nimeni nu are dreptul de a vâna pe terenul proprietatea
altuia fără a avea asupra sa autorizaţia de vânătoare. Deţinătorii cu orice titlu ai terenurilor
incluse în fondurile de vânătoare au obligaţia de a permite desfăşurarea acţiunilor de vânătoare
autorizate pe terenurile ce le deţin sau aparţin.
Pisicile hoinare şi câinii sălbăticiţi sau hoinari găsiţi pe suprafeţele productive ale fondurilor
cinegetice se capturează sau se împuşcă fără restricţii şi fără obligarea la despăgubiri, iar fapta nu
poate fi sancţionată.Pisicile şi câinii care sunt în situaţia menţionată mai sus se împuşcă de către
personalul de specialitate al gestionarului fondului cinegetic sau de vânători cu ocazia vânătorilor
autorizate. [art. 19 alin. (3) și (4) din Legea nr. 407/2006]
Infracţiunile cinegetice cuprinse în Legea nr. 407/2006 se regăsesc în articolele 42 – 44,
astfel:
– în art. 42 lit. a) - s) este prevăzută infracţiunea de braconaj;
– în art. 43 alin. (1) este prevăzută infracţiunea de acces neautorizat cu arma în zone sau arii
protejate;
– în art. 43 alin. (2) este prevăzută infracţiunea de „vânătoare” în arii protejate;
– în art. 44 lit. a) este prevăzută infracţiunea de scoatere din ţară a trofeelor de vânat cu
valoare de patrimoniu naţional, fără respectarea reglementărilor emise de administrator;
– în art. 44 lit. b) este prevăzută infracţiunea de vânare a speciilor de vânat cuprinse în anexa
nr. 2 în alte condiţii decât cele ale derogărilor;
– în art. 44 lit. c) este prevăzută infracţiunea de vânare a puilor nezburători ai păsărilor de
interes cinegetic;
– în art. 44 lit. d) este prevăzută infracţiunea de transportare a vânatului dobândit în condiţiile
art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni
privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără
respectarea condiţiilor legii;
– în art. 44 lit. e) este prevăzută infracţiunea de eliberare, însuşire şi folosire a permiselor de
vânătoare în alte condiţii decât cele prevăzute de lege;
– în art. 44 lit. f) este prevăzută infracţiunea de eliberare de autorizaţii pentru vânătoare în
perimetrul construit sau împrejmuit din intravilan şi în ariile naturale protejate sau în porţiunile
din acestea în care vânătoarea este interzisă, fără aprobarea administratorilor acestora;
– în art. 44 lit. g) este prevăzută infracţiunea de împiedicare, prin exercitarea de acte de
violenţă, a desfăşurării activităţilor de vânătoare în condiţiile legii;
– în art. 44 lit. h) este prevăzută infracţiunea de vânătoare practicată fără poliţă de asigurare
pentru accidente şi răspundere civilă în legătură cu calitatea de vânător.
Analizând conţinutul art. 44 din Legea nr. 407/2006, observăm că la literele a) - h) sunt
înscrise patru infracţiuni cinegetice distincte, reglementate fiecare într-o singură modalitate de
săvârşire, în formă consumată, concluzie ce se bazează pe ipoteza că faptele respective au un
131
conţinut total diferit, cu obiectul juridic special şi obiectul material diferite, astfel că faptele
respective nu pot fi considerate simple variante alternative ale uneia şi aceleiaşi acţiuni ilicite.
132
specia mistreţ în vederea prevenirii pagubelor sau pentru combaterea
epizootiilor, şi vânătoarea prin folosirea dispozitivelor prevăzute la art. 39
alin. (1) lit. ad);
n) vânarea mamiferelor şi păsărilor cu mijloace neautorizate;
o) utilizarea, indiferent de scop, a substanţelor chimice care provoacă
intoxicarea, sterilitatea sau moartea exemplarelor de faună cinegetică, cu
excepţia situaţiilor prevăzute la art. 1 lit. ad);
p) vânarea urşilor la nadă sau la bârlog;
q) accesul în fondurile cinegetice sau practicarea vânătorii cu capcane
neautorizate, păsări de pradă şi arcuri;
r) accesul în fondurile cinegetice sau vânătoarea cu arbalete, arme la care
percuţia cartuşului se realizează pe ramă ori cu alte arme decât cele
autorizate sau omologate, după caz, pentru vânătoare în România;
s) practicarea vânătorii cu armă altfel decât ţinută în mână.
(2) Faptele prevăzute la alin. (1) se pedepsesc cu închisoare de la un an la
5 ani, dacă au fost săvârşite:
a) de o persoană cu atribuţii de serviciu în domeniul vânătorii, precum şi
de reprezentanţii persoanelor juridice care au în obiectul de activitate
ocrotirea vânatului sau vânătoarea;
b) recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică strict protejate
de pe suprafeţele din intravilan, din zona strict protejată şi din zona-tampon
din cuprinsul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, altfel decât în condiţiile
derogărilor stabilite conform legii;
c) vânătoarea pe timp de noapte, cu excepţia speciilor la care vânătoarea
este permisă în acest interval, conform reglementărilor privind organizarea şi
practicarea vânătorii.”
133
săvârşit în condiţiile art. 228 din Codul penal – Legea nr. 286/2009, va exista o singură
infracţiune, şi anume infracţiunea de furt. În schimb, în doctrină se consideră că infracţiunea de
braconaj nu poate intra în conţinutul infracţiunii de tâlhărie (cu excepţia situaţiei în care
animalele sălbatice sunt din cadrul unei crescătorii de vânat sau complex de vânătoare), chiar
dacă animalele sălbatice sunt dintre cele prevăzute de legea specială, deoarece braconajul nu
poate fi considerat furt. Într-adevăr, numai în anumite situaţii fapta de braconaj se comite în
scopul însuşirii obiectului material.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale, iar
participaţia penală este posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate),
inclusiv sub forma participaţiei improprii.
Subliniem faptul că în cazul modalităţii agravate prevăzute de art. 42 alin. (2) lit. a), când
făptuitorul este o persoană cu atribuţii de serviciu în domeniul vânătorii, precum şi în cazul în
care acesta face parte din categoria reprezentanţilor persoanelor juridice care au în obiectul de
activitate ocrotirea vânatului sau vânătoarea, subiectul activ este calificat, iar coautoratul este
posibil numai dacă este realizată condiţia prevăzută de lege. Subiectul pasiv principal al
infracţiunii este statul român. Subiectul pasiv secundar este gestionarul fondului de vânătoare, şi
anume persoana juridică română care a fost licenţiată în condiţiile legii şi căreia i se atribuie în
gestiune fauna de interes cinegetic din cuprinsul unui fond de vânătoare.
Gestionarea este activitatea de gospodărire durabilă a faunei de interes cinegetic din fondurile
de vânătoare, realizată de gestionari în baza contractelor de gestiune, pe riscul şi răspunderea lor,
pentru perioada stabilită prin contractele de gestiune [art. 1 lit. r) din Legea nr. 407/2006].
Să ne reamintim...
Obiectul juridic al infracţiunii de braconaj este reprezentat de relaţiile sociale
privitoare la protecţia vânatului, ca bun public de interes naţional şi
internaţional, care reprezintă parte integrantă a biosferei.
Obiectul material al infracţiunii este format din animalele sălbatice stabilite în
anexele nr. 1 şi 2 din Legea nr. 407/2006, fără a include animalele sălbatice din
crescătoriile de vânat sau din complexele de vânătoare.
134
tehnic de specialitate al gestionarilor faunei cinegetice, ca urmare a aplicării procedurii de
intervenţie aprobate conform legislaţiei în vigoare, şi nici activităţile desfăşurate de către
personalul Ministerului Afacerilor Interne în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu în scopul:
îndepărtării, imobilizării sau eliminării animalelor care ameninţă viaţa ori integritatea corporală a
persoanelor sau integritatea bunurilor acestora; imobilizării animalelor a căror viaţă ori
integritate corporală este pusă în pericol în urma unei intervenţii umane realizate cu orice
mijloace legale de protecţie şi imobilizare. [art. 11 din Legea nr. 407/2006]
Infracţiunea de braconaj în formă simplă poate fi comisă în următoarele modalităţi
normative:
1. vânătoarea practicată de persoane care nu posedă permis de vânătoare, cu excepţia
cazurilor prevăzute la art. 32 (studenţii instituţiilor de învăţământ licenţiate ca gestionari, în care
se studiază ca disciplină vânatul şi vânătoarea, pe fondurile cinegetice gestionate în acest scop;
personalul tehnic de vânătoare, angajat al gestionarilor fondurilor de vânătoare, dar numai în
limita atribuţiilor de serviciu pe fondurile de vânătoare ale gestionarului);
Pentru existenţa infracţiunii în această modalitate nu are relevanţă împrejurarea că făptuitorul
are sau nu permis de port armă, ci faptul că el nu are permis de vânătoare;
2. vânătoarea fără respectarea condiţiilor înscrise în autorizaţia de vânătoare;
Existenţa unei autorizaţii de vânătoare nu este suficientă pentru a vâna în condiţii de
legalitate, ci mai trebuie îndeplinită cerinţa ca aceasta să fie valabilă în cazul concret. În
autorizaţia de vânătoare sunt înscrise speciile la care este permisă vânătoarea, perioada în care se
vânează şi fondul de vânătoare pe care se practică vânătoarea. În conformitate cu prevederile art.
6 lit. g) din Legea nr. 407/2006, administratorului faunei cinegetice propune, în situaţii
justificate, modificarea perioadelor legale de vânătoare pentru unele specii de vânat
În anexele nr. 1 și 2 la lege sunt stabilite perioadele de vânare la speciile la care vânarea este
permisă (numai în cazul speciilor cuprinse în anexa nr. 1), precum şi despăgubirile pentru fiecare
specie;
3. tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizaţia de vânătoare
individuală sau colectivă eliberată în condiţiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic
respectiv;
4. practicarea vânătorii cu laţuri, ogari sau metişi de ogari;
Raţiunea interzicerii folosirii la vânătoare a acestor animale rezidă în aceea că ogarii şi
metişii de ogari produc foarte mari stricăciuni faunei.
5. emiterea de autorizaţii de vânătoare prin care se depăşesc cotele de recoltă şi cifrele de
intervenţie aprobate pentru fiecare gestionar;
6. vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţii decât cele legale;
7. vânătoarea în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării„, în parcuri naţionale, în rezervaţii
ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de protecţie integrală din celelalte arii
naturale protejate, altfel decât în condiţiile art. 391;
Conform art. 391, prin excepţie, în interesul protejării faunei şi florei sălbatice, al conservării
habitatelor naturale, pentru prevenirea producerii unor daune importante, în interesul sănătăţii şi
securităţii publice sau pentru alte raţiuni de interes public major în Rezervaţia Biosferei „Delta
Dunării”, în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele
de protecţie integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice, recoltarea
exemplarelor din speciile de faună sălbatică prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, a câinilor şi a
pisicilor fără stăpân se realizează, pe bază de contract de prestări servicii, în condiţiile legii, cu
acordul autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare, la solicitarea administraţiei ariei
135
naturale protejate, avizată de consiliul ştiinţific al acesteia, de către gestionarul fondului cinegetic
cel mai apropiat, în parcuri naţionale şi în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”, respectiv
gestionarul fondului cinegetic respectiv, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau
în zonele de protecţie integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice.
8. vânătoarea în perimetrul intravilan construit sau împrejmuit, altfel decât în condiţiile art.
34;
Potrivit excepției reglementate de art. 34, în interesul protejării faunei şi florei sălbatice, al
conservării habitatelor naturale, pentru prevenirea producerii unor daune importante, în interesul
sănătăţii şi securităţii publice sau pentru alte raţiuni de interes public major, pe suprafeţele din
perimetrul intravilan construit sau împrejmuit, aeroporturi, gări, unităţi militare, recoltarea
exemplarelor din speciile de faună sălbatică, a pisicilor şi a câinilor hoinari se realizează în
condiţiile prezentei legi şi ale cotelor de recoltă aprobate de gestionarul fondului cinegetic
limitrof, pe baza unui contract de prestări servicii, cu respectarea prevederilor legale în domeniul
achiziţiilor publice, la solicitarea consiliului local sau a administraţiei suprafeţei împrejmuite,
după caz, şi cu acordul prealabil al proprietarului de teren.
9. vânătoarea păsărilor migratoare de apă în ariile de protecţie specială avifaunistică în care
vânătoarea este interzisă şi a speciilor care fac obiectul protecţiei în ariile speciale de conservare
cuprinse în fondurile cinegetice, fără respectarea prevederilor referitoare la vânătoare, din
planurile de management ale ariilor protejate;
10. urmărirea vânatului rănit pe alt fond cinegetic aparţinând altui gestionar, fără acordul
acestuia, ori trecerea pe un asemenea fond cu arma de vânătoare neînchisă în toc şi în afara căilor
de comunicaţie;
11. vânătoarea pe alt fond cinegetic decât cel pe care vânătorul este autorizat să vâneze;
12. vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare la specia respectivă, conform anexei nr.
1 şi prevederilor art. 36 (exemplarele din speciile de mamifere admise la vânătoare, care produc
pagube culturilor agricole, silvice sau animalelor domestice) sau aprobării date pentru speciile
din anexa nr. 2;
13. vânătoarea la lumina farurilor sau a dispozitivelor de iluminare, cu excepţia situaţiilor de
urgenţă stabilite prin derogări acordate de autoritatea publică centrală care răspunde de mediu
pentru recoltarea exemplarelor din specia mistreţ în vederea prevenirii pagubelor sau pentru
combaterea epizootiilor, şi vânătoarea prin folosirea dispozitivelor prevăzute la art. 39 alin. (1)
lit. ad) [utilizarea, pentru tirul pe timp de noapte, a dispozitivelor de ochire care funcţionează pe
principiul laser, a sistemelor de ochire pe timp de noapte cuprinzând convertizoare sau
amplificatoare electronice de lumină reziduală, a dispozitivelor de vedere în infraroşu şi a
dispozitivelor cu termoviziune];
14. vânarea mamiferelor şi păsărilor cu mijloace neautorizate;
15. utilizarea, indiferent de scop, a substanţelor chimice care provoacă intoxicarea,
sterilitatea sau moartea exemplarelor de faună cinegetică, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art.
1 lit. ad);
16. vânarea urşilor la nadă sau la bârlog;
17. accesul în fondurile cinegetice sau practicarea vânătorii cu capcane neautorizate, păsări
de pradă şi arcuri;
18. accesul în fondurile cinegetice sau vânătoarea cu arbalete, arme la care percuţia
cartuşului se realizează pe ramă ori cu alte arme decât cele autorizate sau omologate, după caz,
pentru vânătoare în România;
19. practicarea vânătorii cu armă altfel decât ţinută în mână.
136
În cazul când vânatul a fost hăituit şi rănit în împrejurări neimputabile celor care l-au capturat
şi ucis, fapta acestora constituie totuşi infracţiunea de braconaj săvârşită în modalitatea capturării
şi uciderii vânatului, acte ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în uciderea sau distrugerea faunei, care se concretizează atât într-un
prejudiciu material, cât şi în unul moral.
C. Legătura de cauzalitate
Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate, în
sensul că acţiunea interzisă a produs rezultatul specific.
137
obiectul infracţiunilor se confiscă. Bunurile care au servit la săvârşirea infracţiunilor, trofeele de
vânat și vânatul se reţin de către agentul constatator şi se predau organelor de urmărire penală.
Potrivit art. 51 din Legea nr. 407/2006, cuantumul despăgubirilor pentru pagubele produse
faunei cinegetice prin fapte ce constituie infracţiuni în sensul acestei legi, se stabileşte potrivit
anexelor nr. 1 şi 2. În cazul în care daunele produse fondului cinegetic determină reducerea cotei
de recoltă, despăgubirile se încasează de gestionarii fondurilor de vânătoare, direct sau prin
intermediul direcţiilor generale ale finanţelor publice.
Despăgubirile încasate de gestionarii fondurilor de vânătoare sunt utilizate şi distribuite după
cum urmează: 75% se reţin de gestionarii care le încasează pentru gospodărirea vânatului; 25%
se achită de gestionarii care le încasează agenţilor constatatori. În cazul în care daunele produse
faunei cinegetice nu determină reducerea cotei de recoltă, despăgubirile se încasează de
administrator, prin intermediul structurilor teritoriale sau al direcţiilor generale ale finanţelor
publice. Despăgubirile încasate de administrator sunt utilizate şi distribuite după cum urmează:
75% se virează la bugetul de stat; 25% se achită agenţilor constatatori.
5.2. Accesul neautorizat cu armă în zone sau arii protejate (art. 43)
138
Infracţiunile prevăzute în art. 43 din Legea nr. 407/2006 trebuie săvârşite în vreunul dintre
locurile prevăzute de lege, şi anume;
- în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de
protecţie integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice, precum şi
vânătoarea în crescătorii de vânat;
- în zona strict protejată şi în zona-tampon din cuprinsul Rezervaţiei Biosferei „Delta
Dunării”.
- în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de
protecţie integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice;
- în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”;
- în crescătorii de vânat.
139
5.2.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale
Pedeapsa prevăzută pentru comiterea infracţiunii de la art. 43 alin.(1) este închisoarea de la o
lună la un an sau amenda, iar pentru comiterea infracţiunii de la art. 43 alin.(2), pedeapsa este
închisoarea de la de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
În conformitate cu dispoziţiile art. 47 din lege, permisul de vânătoare al celui care a săvârşit o
infracţiune prevăzută la art. 43 se retrage şi se anulează, în condiţiile legii.
Constatarea faptelor ce constituie infracţiune se face, se face de către organele de urmărire
penală cu atribuţii în acest sens, de jandarmi, de personalul salariat cu atribuţii în domeniul
cinegetic din cadrul administratorului fondului cinegetic naţional şi al gestionarilor fondurilor
cinegetice, precum şi de alte persoane specializate în domeniul cinegetic împuternicite în acest
scop de către conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare (art. 451 din
lege).
În conformitate cu dispoziţiile art. 46 din lege bunurile care au servit la săvârşirea
infracţiunilor, inclusiv mijloacele de transport, se confiscă. Trofeele de vânat şi vânatul care fac
obiectul infracţiunilor se confiscă. Bunurile care au servit la săvârşirea infracţiunilor, trofeele de
vânat și vânatul se reţin de către agentul constatator şi se predau organelor de urmărire penală.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor pentru pagubele produse faunei cinegetice prin
infracţiune, a se vedea comentariul de la art. 42 din lege – infracţiunea de braconaj.
140
5.3.2. Condiţiile preexistente
A. Obiectul infracţiunii
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. a) - scoaterea din ţară a trofeelor de vânat cu
valoare de patrimoniu naţional, fără respectarea reglementărilor emise de administrator;
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privind regimul juridic al
trofeelor de vânat cu valoare de patrimoniu naţional.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 44 lit. a) din Legea nr. 407/2006 îl
constituie după caz, trofeele de vânat cu valoare de patrimoniu naţional. Trofeele de vânat care
au punctaje mai mari decât cele stabilite prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi
dezvoltării rurale nr. 418/2005, constituie trofee de vânătoare, elemente ale patrimoniului
naţional.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. b) – vânarea speciilor de vânat cuprinse în anexa
nr. 2 în alte condiţii decât cele ale derogărilor;
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privind interzicerea vânării
speciilor de vânat cuprinse în anexa nr. 2, fără respectarea condiţiilor legii.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 44 lit. b) din Legea nr. 407/2006 îl
constituie orice exemplar de vânat din speciile de vânat prevăzute în anexa 2 la Legea nr.
407/2006.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. c) – vânarea puilor nezburători ai păsărilor de
interes cinegetic;
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privind interzicerea vânării
vânarea puilor nezburători ai păsărilor de interes cinegetic.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 44 lit. c) din Legea nr. 407/2006 îl
constituie puii nezburători ai păsărilor de interes cinegetic.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. d) - transportul vânatului dobândit prin braconaj
sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni
privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite
fără respectarea condiţiilor legii;
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privind interzicerea
transportului, comercializării, naturalizării sau a altor operaţiuni privind vânatul sau părţi ori
produse uşor identificabile provenite de la acesta, fără respectarea condiţiilor legii.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006 îl
constituie orice exemplar de vânat din speciile prevăzute în anexele 1 şi 2 la Legea nr. 407/2006.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. e) - eliberarea, însuşirea şi folosirea permiselor de
vânătoare în alte condiţii decât cele prevăzute de lege;
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privind regimul juridic
stabilit pentru eliberarea, însușirea şi folosirea permiselor de vânătoare ori a autorizațiilor de
vânătoare.
Infracţiunea prevăzută de art. 44 lit. e) din Legea nr. 407/2006 are ca obiect material
înscrisul eliberat (permisul sau autorizaţia) în alte condiţii decât cele prevăzute de lege.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. f) - eliberarea de autorizaţii pentru vânătoare în
perimetrul construit sau împrejmuit din intravilan şi în ariile naturale protejate sau în
porţiunile din acestea în care vânătoarea este interzisă, fără aprobarea administratorilor
acestora;
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privind regimul juridic
stabilit pentru eliberarea autorizațiilor de vânătoare.
141
Infracţiunea prevăzută de art. 44 lit. f) din Legea nr. 407/2006 are ca obiect material
înscrisul eliberat (autorizaţia) în alte condiţii decât cele prevăzute de lege.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. g) - împiedicarea, prin exercitarea de acte de
violenţă, a desfăşurării activităţilor de vânătoare în condiţiile prevăzute de lege;
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privitoare la desfăşurarea
activităţilor de vânătoare în condiţiile legii. Infracţiunea are şi obiect juridic secundar,
reprezentat de relațiile privitoare la integritatea corporală sau sănătatea subiectului pasiv
secundar.
Obiectul material al infracţiunii îl constituie persoana sau bunurile împotriva cărora sunt
exercitate actele de violenţă.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. h) – vânătoarea practicată fără poliţă de
asigurare pentru accidente şi răspundere civilă în legătură cu calitatea de vânător;
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privind exercitarea
vânătorii.
B. Subiecţii infracţiunii
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. a) - scoaterea din ţară a trofeelor de vânat cu
valoare de patrimoniu naţional, fără respectarea reglementărilor emise de administrator;
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale,
iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate),
inclusiv în forma participaţiei improprii.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. b) – vânarea speciilor de vânat cuprinse în anexa
nr. 2 în alte condiţii decât cele ale derogărilor;
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale,
iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate),
inclusiv în forma participaţiei improprii.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. c) – vânarea puilor nezburători ai păsărilor de
interes cinegetic;
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale,
iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate),
inclusiv în forma participaţiei improprii.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. d) - transportul vânatului dobândit prin braconaj
sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni
privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite
fără respectarea condiţiilor legii;
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale,
iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate),
inclusiv în forma participaţiei improprii.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român. Subiectul pasiv secundar este
gestionarul fondului de vânătoare de pe care a fost sustras vânatul.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. e) - eliberarea, însuşirea şi folosirea permiselor de
vânătoare în alte condiţii decât cele prevăzute de lege;
142
Subiectul activ al infracţiunii este calificat, deoarece poate avea această calitate numai o
persoană care este îndrituită de lege (funcţionar) să elibereze documentul în cauză ori care
foloseşte un asemenea act.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. f) - eliberarea de autorizaţii pentru vânătoare în
perimetrul construit sau împrejmuit din intravilan şi în ariile naturale protejate sau în
porţiunile din acestea în care vânătoarea este interzisă, fără aprobarea administratorilor
acestora;
Subiectul activ al infracţiunii este calificat, deoarece poate avea această calitate numai o
persoană care este îndrituită de lege (funcţionar) să elibereze autorizația.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. g) - împiedicarea, prin exercitarea de acte de
violenţă, a desfăşurării activităţilor de vânătoare în condiţiile prevăzute de lege;
Subiectul activ al infracţiunii este calificat, deoarece pot avea această calitate numai
persoanele care deţin terenurile incluse în fondurile de vânătoare.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român, iar subiectul pasiv secundar este
persona împotriva căreia făptuitorul folosește violenţa.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. h) – vânătoarea practicată fără poliţă de
asigurare pentru accidente şi răspundere civilă în legătură cu calitatea de vânător;
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale,
iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate),
inclusiv în forma participaţiei improprii.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român.
143
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. e) - eliberarea, însuşirea şi folosirea permiselor de
vânătoare în alte condiţii decât cele prevăzute de lege;
Elementul material al infracţiunii constă în trei acțiuni alternative - eliberarea, însuşirea şi
folosirea permiselor de vânătoare în alte condiţii decât cele prevăzute de lege.
Condițiile exercitării vânărorii, obținerea permiselor de vânătoare și eliberarea autorizațiilor
sunt prevăzute la art. 27 – 31 din lege. Astfel, în temeiul art. 27 din Legea nr. 407/2006,
vânătoarea se exercită numai de către vânători care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) posedă permis de vânătoare eliberat în România sau permis ori licenţă valabilă în ţara
emitentă a permisului de vânătoare, în cazul vânătorilor cetăţeni străini;
b) posedă autorizaţie individuală de vânătoare, eliberată pe numele său de gestionar, sau este
înscris nominal de organizator în autorizaţiile colective de vânătoare;
c) posedă permis de armă pentru folosirea armelor de vânătoare în România, în Europa sau în
ţara de origine, după caz, dacă practică vânătoarea cu armă;
d) posedă talon de asigurare pentru accidente şi răspundere civilă, în legătură cu activitatea sa
de vânător.
Permisele de vânătoare pot fi permanente sau temporare, iar, în conformitate cu prevederile
art. 28 din lege, un solicitant trebuie să le îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii pentru a
obţine un astfel de permis:
a) vârsta minimă de 18 ani;
b) să fi efectuat un an de stagiatură sub îndrumarea organizaţiei vânătoreşti care gestionează
cel puţin un fond cinegetic, la care solicită să fie înscris, cu excepţia absolvenţilor de învăţământ
superior cu profil cinegetic;
c) să fi luat parte la minimum o instruire practică într-un poligon de tir privind portul şi
folosirea armelor şi muniţiilor de vânătoare;
d) să fi fost declarat admis la examenul organizat pentru obţinerea permisului de vânătoare
permanent, susţinut în faţa unei comisii, constituită din reprezentanţi ai autorităţii publice
centrale care răspunde de vânătoare, ai asociaţiilor, uniunilor sau federaţiilor reprezentative la
nivel naţional şi internaţional şi ai instituţiilor de învăţământ superior de stat;
e) în ultimii 5 ani să nu fi săvârşit fapte care sunt încadrate ca infracţiuni de prezenta lege;
f) să fie apt din punct de vedere fizic şi psihologic, la data examenului, pentru a deţine şi
folosi armă letală.
Permisul de vânătoare temporar se eliberează de către gestionarii fondurilor cinegetice, la
cererea cetăţenilor străini şi apatrizilor cu domiciliul în străinătate care în ţara de domiciliu sunt
vânători şi dacă sunt veniţi în România pentru acţiuni de vânătoare.
Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care au calitatea de vânător în ţara de domiciliu,
atestată prin document specific ţării respective, au dreptul de a practica vânătoarea în România
dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 27 alin. (1) lit. b), c) şi d).
Potrivit art. 31 din Legea nr. 407/2006, autorizaţiile de vânătoare sunt individuale sau
colective. Autorizaţiile de vânătoare individuale sau colective sunt documente cu regim special,
emise şi înseriate de gestionari printr-un sistem informatic, conform modelului şi reglementărilor
stabilite prin ordin al conducătorului administratorului. Aceste documente pot fi folosite de
gestionari, în condiţiile stabilite prin reglementările referitoare la organizarea şi practicarea
vânătorii.
Autorizaţia de vânătoare eliberată de gestionar dă dreptul titularului acesteia de a vâna
exemplarele pentru care a fost eliberată autorizaţia, pe terenurile incluse în fondul de vânătoare
respectiv, indiferent de categoria de proprietate şi de proprietarul acestora.
144
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. f) - eliberarea de autorizaţii pentru vânătoare în
perimetrul construit sau împrejmuit din intravilan şi în ariile naturale protejate sau în
porţiunile din acestea în care vânătoarea este interzisă, fără aprobarea administratorilor
acestora;
Elementul material al infracţiunii constă în eliberarea de autorizaţii pentru vânătoare în
perimetrul construit sau împrejmuit din intravilan şi în ariile naturale protejate sau în porţiunile
din acestea în care vânătoarea este interzisă, fără aprobarea administratorilor acestora.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. g) - împiedicarea, prin exercitarea de acte de
violenţă, a desfăşurării activităţilor de vânătoare în condiţiile prevăzute de lege;
Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de împiedicare, prin violențe, a desfă-
şurării activităţilor de vânătoare în condiţiile prevăzute de lege.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. h) – vânătoarea practicată fără poliţă de
asigurare pentru accidente şi răspundere civilă în legătură cu calitatea de vânător;
Elementul material al infracţiunii constă în vânătoarea practicată fără poliţă de asigurare
pentru accidente şi răspundere civilă în legătură cu calitatea de vânător.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată pentru oricare dintre infracţiunile prevăzute la art. 44 lit. a) – h) din lege
constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.
În cazul infracţiunii prevăzute la lit. g), sub aspectul valorii sociale secundare, urmarea
imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru libertatea fizică a persoanei - o vătămare
corporală sau a sănătăţii.
C. Legătura de cauzalitate
Raportul de cauzalitate pentru oricare dintre infracţiunile prevăzute la art. 44 lit. a) – h) din
lege nu trebuie probat, acesta rezultând ex re, din simpla efectuare integrală a elementului
material al laturii obiective a conţinutului infracţiunii.
În cazul infracţiunii de la lit. g), legătura de cauzalitate trebuie dovedită, în sensul că urmarea
imediată a fost determinată de săvârşirea elementului material.
145
- transportul vânatului dobândit prin braconaj sau găsit împuşcat ori tranşat în teren,
comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor
identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii;
- eliberarea, însuşirea şi folosirea permiselor de vânătoare în alte condiţii decât cele prevăzute
de lege;
- eliberarea de autorizaţii pentru vânătoare în perimetrul construit sau împrejmuit din
intravilan şi în ariile naturale protejate sau în porţiunile din acestea în care vânătoarea este
interzisă, fără aprobarea administratorilor acestora;
- împiedicarea, prin exercitarea de acte de violenţă, a desfăşurării activităţilor de vânătoare în
condiţiile prevăzute de lege;
– vânătoarea practicată fără poliţă de asigurare pentru accidente şi răspundere civilă în
legătură cu calitatea de vânător.
146
Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor
naturale, a florei şi faunei sălbatice şi a Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.
407/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 219 din 24 martie 2016, se apreciază că dispozițiile
art. 45 au fost repuse în vigoare.
Cu privire la conținutul acestei infracțiuni, ne mărginim la a evidenția lipsa de
proporționalitate a reglementării unei răspunderi penale pentru simpla nemarcare prin semen
vizibile a limitelor unor zone cu protecţie strictă, de protecţie integrală ori a zonelor tampon.
De asemenea, conținutul infracțiunii nu respectă dispozițiile deja în vigoare în materia
amenzii penale, fiind în contradicție cu prevederile art. 61 din Codul penal. Astfel, potrivit
dreptului comun, „cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă. Suma
corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 10 lei şi 500 lei, se înmulţeşte cu numărul
zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile şi 400 de zile.”, iar „limitele speciale ale zilelor-
amendă sunt cuprinse între 60 şi 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracţiunea
săvârşită numai pedeapsa amenzii”, or textul de lege stabilește pedeapsa amenzii în mod direct -
amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, aspect ce face imposibilă implementarea sistemului zilelor-
amendă.
§6. Rezumat
147
b) scoaterea din ţară a trofeelor care pot fi medaliate de vânat sau a faunei vii
de interes cinegetic, fără respectarea dispoziţiilor legale;
c) transportul vânatului găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea,
naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor
identificabile provenite de la acesta, fără respectarea condiţiilor legii.
2. Vânătoarea se exercită numai de către vânători care:
a) posedă autorizaţii eliberate de gestionar;
b) posedă permis de armă tip B;
c) posedă permis de conducere.
§8. Bibliografie
1. Obligatorie
1. Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu
modificările şi completările ulterioare;
2. M.-A. Hotca (coord.), M. Gorunescu, N. Neagu, D. G. Pop, A. Sitaru, R.
F. Geamănu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii, ed.
5, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2019, pag. 428-444.
2. Facultativă
1. Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările
ulterioare;
2. R. Bodea, infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2011, pag. 217 – 238;
3. C. Vlad, C. Ene, Legislaţie cinegetică. Doctrină. Jurisprudenţă, C.H.
Beck, Bucureşti, 2007;
4. A. Ungureanu, A. Ciopraga, Dispoziţii penale din legi speciale române,
comentate şi adnotate cu jurisprudenţă şi doctrină, vol IX, Lumina Lex,
Bucureşti, 1998.
3. Resurse on-line
148
Unitatea de învăţare 6
Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie
§1. Introducere
149
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţământ este de 2 ore.
150
4.2. Existenţa fenomenului corupţiei
Totalitatea faptelor de corupţie existente la un moment dat într-o societate şi a formelor de
manifestare a acestora constituie fenomenul corupţiei. Fiind o trăsătură negativă a oricărei
societăţi umane, corupţia şi manifestările sale sunt întâlnite în orice societate şi în orice formă de
organizare a puterii.
Existenţa fenomenului corupţiei fiind de netăgăduit, iar consecinţele sale negative având
caracter evident, acesta trebuie prevenit şi contracarat prin măsuri complexe eficiente. Dar
eficacitatea acestor măsuri presupune, printre altele şi înainte de orice, cunoaşterea
corespunzătoare a formelor concrete de manifestare a faptelor de corupţie. Dacă faptele de
corupţie nu sunt cunoscute sub toate aspectele acestora, prevenirea, dar mai ales, combaterea lor
nu pot fi eficiente.
151
Subiectul activ. Deşi norma de incriminare nu prevede expres, subiectul activ al infracţiunii
trebuie să fie o persoană dintre cele care au ca atribuţie stabilirea valorii bunurilor aparţinând
operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar,
comisă în cadrul acţiunii de privatizare ori de executare silită, de reorganizare sau lichidare
judiciară ori cu ocazia unei operaţiuni comerciale, ori a bunurilor aparţinând autorităţii publice
sau instituţiilor publice, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora sau de executare silită,
săvârşită de cei care au atribuţii de conducere, de administrare, de gestionare, de executare silită,
de reorganizare ori lichidare judiciară. Practic, pot comite această infracţiune persoanele care
evaluează bunuri în condiţiile prescrise de norma de incriminare. De exemplu, un expert judiciar.
Subiectul pasiv. Subiectul pasiv este statul, o instituţie publică, autoritatea administraţiei
publice locale sau persoana juridică ale cărei bunuri au fost subevaluate, la care statul sau
autoritatea administraţiei publice locale este acţionar.
152
Infracţiunea examinată se poate comite numai cu intenţie directă, calificată prin scop,
deoarece acţiunea de stabilire a unei valori diminuate trebuie să aibă loc în scopul obţinerii
pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Scopul nu trebuie să fie realizat, astfel că dacă subiectul activ al acestei infracţiuni îşi atinge
scopul propus – acela de obţine foloase necuvenite – va exista concurs de infracţiuni.
153
Elementul material constă fie în acţiunea de acordare ilegală a subvenţiilor, fie în omisiunea
urmăririi destinaţiilor subvenţiilor în condiţiile stabilite de lege.
Subvenţiile sunt sume de bani plătite din fonduri publice, de regulă nerambursabile, pentru a
ajuta anumite persoane fizice sau juridice care se află în dificultate financiară sau care prestează
anumite activităţi de interes public.
Exemple
De exemplu, asociaţiile sau fundaţiile pot primi subvenţii de la bugetul de stat
sau de la bugetele locale. Astfel, conform art. 1 din Legea nr. 34/1998 privind
acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate
juridică, asociaţiile şi fundaţiile române cu personalitate juridică care înfiinţează
şi administrează unităţi de asistenţă socială pot primi subvenţii alocate de la
bugetul de stat sau, după caz, de la bugetele locale, care vor fi utilizate, în
exclusivitate, pentru serviciile de asistenţă socială acordate persoanelor care,
potrivit dispoziţiilor legale, au dreptul să beneficieze de acestea.
De la bugetul de stat se pot aloca subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române
cu personalitate juridică a căror activitate de asistenţă socială se adresează unor
beneficiari din mai multe judeţe ale ţării şi care au încheiat convenţii cu
Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice pentru
prestarea acestor servicii. De la bugetele locale se pot aloca subvenţii asociaţiilor
şi fundaţiilor române cu personalitate juridică a căror activitate de asistenţă
socială se adresează beneficiarilor dintr-un singur judeţ şi, respectiv, din
municipiul Bucureşti şi care au încheiat convenţii cu consiliile locale în cauză,
pentru prestarea de servicii de asistenţă socială. Criteriile de acordare a
fondurilor pentru aceste asociaţii şi fundaţii vor fi stabilite prin normele
metodologice de aplicare a prezentei legi, aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 34/1998, nivelul subvenţiilor acordate nu poate depăşi
costul mediu lunar de întreţinere, pe persoană asistată, din unităţile de asistenţă socială de stat, cu
profil similar, organizate ca instituţii publice. Iar potrivit art. 3, asociaţiile şi fundaţiile române cu
personalitate juridică, care primesc subvenţii potrivit prezentei legi, beneficiază de asistenţă de
specialitate atât sub aspect metodologic, cât şi în legătură cu utilizarea subvenţiilor acordate de la
bugetul de stat în realizarea programelor stabilite, din partea personalului împuternicit în acest
scop de către direcţiile generale de muncă şi protecţie socială judeţene, respectiv a municipiului
Bucureşti.
În conformitate cu art. 4 din Legea nr. 34/1998, dobânzile aferente sumelor alocate cu titlu de
subvenţii vor fi utilizate numai în scopul întreţinerii persoanelor asistate. Modul de utilizare a
subvenţiilor acordate de la buget este supus controlului, conform legilor în vigoare.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.
Sigur că, deşi ca natură infracţiunea analizată nu presupune existenţa unui prejudiciu, este
posibil, şi de cele mai multe ori aşa este, ca prin acordarea nelegală sau prin neurmărirea
destinaţiilor subvenţiilor să se producă o pagubă în patrimoniul statului sau al autorităţilor
publice.
C. Legătura de cauzalitate
154
Raportul de cauzalitate nu trebuie probat în mod distinct, deoarece acesta rezultă din simpla
efectuare integrală a elementului material.
155
Subiectul pasiv. Subiectul pasiv poate fi statul sau o autoritate a administraţiei publice, după
caz.
156
operaţiuni comerciale sau financiare ori participă cu capital la un asemenea
operator economic, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un
folos necuvenit, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un
an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârşită într-un interval de 5
ani de la încetarea însărcinării, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani
sau amendă.”
Să ne reamintim...
Subiectul activ al infracţiunii este calificat, fiind o persoană care, având
sarcina de a supraveghea, a controla, a reorganiza sau a lichida un operator
economic privat, îndeplineşte pentru acesta vreo însărcinare, intermediază ori
înlesneşte efectuarea unor operaţiuni comerciale sau financiare ori participă cu
capital la un asemenea operator economic, dacă fapta este de natură a-i aduce
direct sau indirect un folos necuvenit.
157
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.
C. Legătura de cauzalitate
Raportul de cauzalitate nu trebuie probat în mod distinct, deoarece acesta rezultă din simpla
efectuare integrală a elementului material.
158
Aceste infracţiuni sunt infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, deoarece făptuitorul
are ca finalitate obţinerea, direct sau indirect, a anumitor foloase necuvenite.
Art. 12 din Legea nr. 78/2000 prevede două infracţiuni, respectiv efectuarea de operaţiuni
financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o
îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în
virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale [lit. a)] şi folosirea, în orice mod, direct sau
indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane
neautorizate la aceste informaţii [lit. b)].
Exemple
De exemplu, art. 5 din Legea nr. 303/2004 prevede că funcţiile de judecător,
procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte
funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul
superior, precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al
Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii. Judecătorii şi
159
procurorii sunt obligaţi să se abţină de la orice activitate legată de actul de justiţie
în cazuri care presupun existenţa unui conflict între interesele lor şi interesul
public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor generale ale societăţii,
cu excepţia cazurilor în care conflictul de interese a fost adus la cunoştinţă, în
scris, colegiului de conducere al instanţei sau conducătorului parchetului şi s-a
considerat că existenţa conflictului de interese nu afectează îndeplinirea
imparţială a atribuţiilor de serviciu. Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi
personalul auxiliar de specialitate sunt obligaţi să dea, anual, o declaraţie pe
propria răspundere în care să menţioneze dacă soţul, rudele sau afinii până la
gradul al IV-lea inclusiv exercită o funcţie sau desfăşoară o activitate juridică ori
activităţi de investigare sau cercetare penală, precum şi locul de muncă al
acestora. Declaraţiile se înregistrează şi se depun la dosarul profesional.
Practică judiciară:
Aşa cum s-a decis şi în practica judiciară, apreciem că prin ea însăşi,
simpla efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, nu realizează
latura obiectivă a infracţiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.
Legea obligă ca operaţiunile să fie incompatibile cu funcţia, atribuţia sau
însărcinarea pe care o îndeplineşte subiectul activ. Incompatibilitatea
trebuie să rezulte din lege, pentru că numai astfel ea condiţionează şi
deopotrivă determină existenţa elementului material al laturii obiective a
infracţiunii [I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5541/2007, www.scj.ro].
➢ art. 12 lit. b) - folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt
destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
Informaţiile care nu sunt date publicităţii sunt informaţiile clasificate sau confidenţiale. Potrivit
art. 15 din Legea nr. 182/2002, informaţiile clasificate sunt informaţiile, datele, documentele de
interes pentru securitatea naţională, care, datorită nivelurilor de importanţă şi consecinţelor care
s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate. Clasele
de secretizare sunt: secrete de stat şi secrete de serviciu. Informaţiile secrete de stat sunt
informaţiile care privesc securitatea naţională, prin a căror divulgare se pot prejudicia siguranţa
naţională şi apărarea ţării, iar cele secrete de serviciu sunt informaţiile a căror divulgare este de
natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat.
Pentru existenţa infracţiunii examinate este necesar ca făptuitorul să folosească informaţiile
în cauză sau să permită accesul unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.
C. Legătura de cauzalitate
160
Raportul de cauzalitate nu trebuie probat în mod distinct, deoarece acesta rezultă din simpla
efectuare integrală a elementului material.
Să ne reamintim...
În cazul infracțiunii prevăzute la art. 12 lit. a) elementul material constă în
efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia,
atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de
tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei,
atribuţiei sau însărcinării sale, iar în cazul lit. b), acesta constă în folosirea, în
orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori
permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, prin
informaţii care nu sunt date publicităţii întelegându-se informaţiile clasificate
sau confidenţiale, în conformitate cu dispoziţiile legale în domeniu.
161
Infracţiunea are numai obiect juridic, constituit din relaţiile sociale referitoare la activitatea
de serviciu, a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu în
scopul obţinerii unor foloase ilicite.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ. Subiectul activ al infracţiunii este calificat, deoarece nu poate avea această
calitate decât o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat
sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial. De exemplu, preşedintele
unei fundaţii.
Subiectul pasiv. Subiectul pasiv este partidul, sindicatul, patronatul sau persoana juridică în
cadrul căreia îşi exercită funcţia subiectul activ.
162
„Art. 131 – În cazul infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 din Codul
penal, în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1,
limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.”
NOTĂ:
Deoarece prezenta infracțiune se constituie într-o normă incompletă de realizare a
incriminării șantajului, prin realizarea unei trimiteri la prevederile Codului penal (singurele
diferențe față de infracțiunea tip fiind reprezentate de sfera persoanelor anume determinate,
implicate în săvârșirea infracțiunii, alături de reglementarea unui regim sancționator mai
sever), pentru analiza infracțiunii de șantaj facem trimitere la analiza realizată cu prilejul
studiului disciplinei Drept penal – Partea specială.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 458/2017, a constatat că dispoziţiile art. 15 din Legea
nr. 78/2000 (privind sancționarea tentativei), raportate la art. 132 din acelaşi act normativ, cu
referire la infracţiunea de abuz în serviciu, sunt neconstituţionale, reținând, între altele,
următoarele argumente în sprijinul soluției:
„49. Având în vedere cele expuse anterior, Curtea constată că, deşi legiuitorul a
reglementat pedepsirea formei tentate, tocmai prin modul în care este reglementată infracţiunea
prevăzută de dispoziţiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, forma tentată a acestei infracţiuni se
identifică întotdeauna cu infracţiunea consumată de abuz în serviciu, în varianta-tip, prevăzută
de art. 297 din Codul penal.
50. Prin urmare, Curtea apreciază că această situaţie juridică pune probleme din
perspectiva clarităţii şi previzibilităţii legii şi implicit a aplicării dispoziţiilor de lege criticate.
Astfel, aceeaşi faptă poate fi considerată atât varianta tentată a unei infracţiuni, cât şi varianta
consumată a altei infracţiuni, cu consecinţe diferite în planul tratamentului sancţionator şi al
competenţei materiale a organelor judiciare, deoarece norma legală permite ca persoanei ce a
săvârşit fapta respectivă să îi poată fi aplicate fie prevederile ce reglementează varianta-tip a
infracţiunii de abuz în serviciu, fie prevederile ce reglementează infracţiunea prevăzută de art.
13^2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 alin. (2) din Codul penal.
51. Or, Curtea constată că această modalitate de reglementare, care permite autorităţilor
să aplice legea penală într-o manieră subiectivă, lăsând acestora posibilitatea alegerii normei
legale pentru aplicarea sa la un caz concret, contravine prevederilor constituţionale ale art. 1
alin. (5), sub aspectul respectării principiului legalităţii. Curtea apreciază că şi în situaţia în
care persoana în cauză ar fi obţinut consiliere juridică în această privinţă nu ar fi putut
cunoaşte pedeapsa aplicabilă faptei săvârşite, în condiţiile în care această faptă poate constitui,
potrivit legii, atât varianta-tip a unei infracţiuni, cât şi forma tentată a altei infracţiuni. Aşa
fiind, Curtea constată că acest fapt determină imposibilitatea persoanei în cauză de a-şi adapta
conduita la prescripţia normativă.”
163
NOTĂ:
Deoarece prezenta infracțiune se constituie într-o normă, prin realizarea unei trimiteri la
prevederile Codului penal - art. 297. Abuz în serviciu, respectiv art. 300. Uzurparea funcției -,
singura diferență față de infracțiunile tip fiind reprezentată de necesitatea ca funcţionarul public
să fi obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, ipoteză care determină un regim
sancționator mai sever, pentru analiza infracțiunilor de abuz în serviciu și uzurpare a funcției
facem trimitere la analiza realizată cu prilejul studiului disciplinei Drept penal – Partea
specială.
6.1. Introducere
Infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene au fost introduse în
dreptul penal român, în cuprinsul Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie, prin intermediul Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri
pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în
mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Incriminarea specială a faptelor prin care este fraudat bugetul general al Uniunii Europene,
bugetele administrate de aceasta sau cele administrate în numele său a avut loc, în principal, ca
urmare a asumării unor obligaţii în acest sens de către statul român în contextul aderării la
Uniunea Europeană. În doctrină se consideră că profiturile infracţionale reprezintă între 1,6% şi
20% din veniturile bugetare.
Şi anterior adoptării reglementării speciale în materie - Legea nr. 161/2003, faptele prin care
era fraudat bugetul general al Comunităţilor Europene puteau fi sancţionate penal, deoarece ele
puteau fi încadrate în anumite norme generale de incriminare din Codul penal anterior, din 1968,
cum ar fi: art. 215 (înşelăciunea), art. 288 (falsul material în înscrisuri oficiale), art. 299 (falsul
intelectual în înscrisuri oficiale), art. 290 (falsul în înscrisuri sub semnătură privată), art. 291
(uzul de fals), art. 292 (falsul în declaraţii), deturnarea de fonduri (art. 3021) etc.
Actele normative comunitare adoptate, inițial, în materia protecţiei intereselor financiare
ale Uniunii Europene au fost: Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale
Comunităților Europene din 1995, cunoscută în doctrină sub denumirea prescurtată de Convenţia
PIF şi cele două Protocoale încheiate cu privire la aceasta, din anii 2006 şi 2007.
În prezent, cadrul legislativ unional în materia protecției intereselor financiare ale Uniunii a
fost actualizat, în vigoare fiind Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a
Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor
financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal. Potrivit art. 16 alin. (1) din Directivă,
„Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene din 26 iulie
1995, inclusiv Protocoalele la aceasta din 27 septembrie 1996, din 29 noiembrie 1996 și din 19
iunie 1997, este înlocuită de prezenta directivă în ceea ce privește statele membre care au
obligații în temeiul acesteia, începând cu 6 iulie 2019.”
De asemenea, pentru asigurarea protecţiei intereselor financiare ale Uniunii Europene, a fost
înfiinţat, în anul 1999, Oficiului European de Luptă Antifraudă – OLAF. OLAF îşi desfăşoară
investigaţiile în mod independent, dar, în acelaşi timp, face parte din Comisia Europeană,
aflându-se sub responsabilitatea Comisarului pentru impozitare şi uniune vamală, audit şi
antifraudă.
164
OLAF îşi desfăşoară activitatea pe trei paliere:
- protejează interesele financiare ale Uniunii Europene prin investigarea fraudei, a corupţiei şi
a altor activităţi ilegale;
- detectează şi investighează abaterile grave de la obligaţiile profesionale ale membrilor şi
angajaţilor instituţiilor şi organismelor UE care ar putea conduce la declanşarea de proceduri
disciplinare sau penale;
- sprijină instituţiile UE, în special Comisia Europeană, în elaborarea şi punerea în aplicare a
legislaţiei şi a politicilor antifraudă (a se vedea, https://ec.europa.eu/anti-fraud/).
25
https://www.eppo.europa.eu/.
165
Referitor la interesele financiare ale Uniunii, menționăm că acestea sunt deja definite în
Regulamentul al Parlamentului European și al Consiliului din 11 septembrie 2013 privind
investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și de abrogare a
Regulamentului (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului și a
Regulamentului (Euratom) nr. 1074/1999 al Consiliului (OJ L 248, 18.9.2013) în art. 2 pct. 1:
„interesele financiare ale Uniunii” includ veniturile, cheltuielile și activele acoperite de bugetul
Uniunii Europene și cele acoperite de bugetele instituțiilor, organismelor, oficiilor și agențiilor și
de bugetele gestionate și monitorizate de acestea.
În sensul Directivei, potrivit art. 2, „interesele financiare ale Uniunii” înseamnă toate
veniturile, cheltuielile și activele care sunt cuprinse în, sunt colectate în sau sunt datorate la:
(i) bugetul Uniunii;
(ii) bugetele instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii înființate în temeiul
tratatelor sau bugetele gestionate sau monitorizate direct sau indirect de acestea.
În ceea ce privește veniturile obținute din propriile resurse de TVA, Directiva se aplică doar
în cazurile de infracțiuni grave împotriva sistemului comun privind TVA. În sensul Directivei,
infracțiunile împotriva sistemului comun privind TVA sunt considerate a fi de natură gravă în
cazul în care acțiunile sau inacțiunile intenționate definite la art. 3 alin. (2) lit. (d) sunt legate de
teritoriul a două sau mai multe state membre ale Uniunii și implică un prejudiciu total de cel
puțin 10 000 000 EUR.
Potrivit art. 3, în sensul Directivei, sunt considerate fraudă care aduce atingere intereselor
financiare ale Uniunii următoarele:
(a) în legătură cu cheltuielile care nu sunt aferente achizițiilor, orice acțiune sau inacțiune cu
privire la:
(i) utilizarea sau prezentarea de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete,
având ca efect deturnarea sau reținerea necuvenită de fonduri sau active de la bugetul Uniunii ori
de la bugetele gestionate de Uniune sau în numele acesteia;
(ii) nedivulgarea de informații, cu încălcarea unei obligații specifice, având același efect; sau
(iii) utilizarea necorespunzătoare a unor astfel de fonduri sau active în alte scopuri decât cele
pentru care au fost acordate inițial;
(b) în legătură cu cheltuielile aferente achizițiilor, cel puțin dacă este săvârșită pentru a
obține un profit ilegal pentru autor sau pentru altă persoană, prin cauzarea unei pierderi în ceea
ce privește interesele financiare ale Uniunii, orice acțiune sau inacțiune cu privire la:
(i) utilizarea sau prezentarea de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete,
având ca efect deturnarea sau reținerea necuvenită de fonduri sau active de la bugetul Uniunii ori
de la bugetele gestionate de Uniune sau în numele acesteia;
(ii) nedivulgarea de informații, cu încălcarea unei obligații specifice, având același efect; sau
(iii) utilizarea necorespunzătoare a unor astfel de fonduri sau active în alte scopuri decât cele
pentru care au fost acordate inițial, care prejudiciază interesele financiare ale Uniunii;
(c) în legătură cu alte venituri decât cele obținute din propriile resurse de TVA menționate
la litera (d), orice acțiune sau inacțiune cu privire la:
(i) utilizarea sau prezentarea de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete,
având ca efect diminuarea ilegală a resurselor bugetului Uniunii sau ale bugetelor gestionate de
Uniune ori în numele acesteia;
(ii) nedivulgarea de informații, cu încălcarea unei obligații specifice, având același efect; sau
(iii) utilizarea necorespunzătoare a unui beneficiu obținut în mod legal, având același efect;
166
(d) în ceea ce privește veniturile obținute din propriile resurse de TVA, orice acțiune sau
inacțiune comisă în cadrul unor scheme frauduloase cu caracter transfrontalier în ceea ce
privește:
(i) utilizarea sau prezentarea de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete
privind TVA, având ca efect diminuarea resurselor bugetului Uniunii;
(ii) nedivulgarea de informații privind TVA, încălcându-se astfel o obligație specifică, având
același efect; sau
(iii) prezentarea unor declarații corecte privind TVA pentru a masca în mod fraudulos neplata
sau constituirea unor drepturi necuvenite la rambursări de TVA.
În conformitate cu prevederile art. 2 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi
utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, frauda
reprezintă infracţiunea săvârşită în legătură cu obţinerea ori utilizarea fondurilor europene şi/sau
a fondurilor publice naţionale aferente acestora, încriminată de Codul penal ori de alte legi
speciale [inclusiv prin Legea nr. 78/2000, n.n.].
Potrivit art. 2 lit. c) şi d), fondurile europene sunt reprezentate de sumele provenite din
asistenţa financiară nerambursabilă acordată României din bugetul general al Uniunii Europene
şi/sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în timp ce fondurile publice
naţionale aferente fondurilor europene sunt sumele provenite din bugetul general consolidat,
utilizate pentru: asigurarea cofinanţării, plata prefinanţării, înlocuirea fondurilor europene în
situaţia indisponibilităţii/sistării temporare a plăţii acestor fonduri, completarea fondurilor
europene în vederea finalizării proiectelor, precum şi alte categorii de cheltuieli legal
reglementate în acest scop.
Neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu
dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor
angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a
beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a
prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii.
Neregulile cu caracter sistemic/de sistem sunt, potrivit art. 2 lit. a1) din acelaşi act normativ,
acele nereguli generate de modul în care sunt îndeplinite cerinţele-cheie ale sistemelor de
management şi control care se produc ca urmare a unor deficienţe de proiectare a procedurilor de
management şi control, a unor erori sistematice de aplicare a procedurilor de management şi
control sau din necorelarea prevederilor legislaţiei naţionale cu reglementările comunitare.
Potrivit art. 2 lit. e), autorităţi cu competenţe în gestionarea fondurilor europene sunt
autorităţile de management în cadrul programelor finanţate din instrumente structurale, de
coeziune, din Fondul European pentru Pescuit, din fondurile europene structurale şi de investiţii,
din Fondul european pentru ajutorarea persoanelor defavorizate, din fonduri aferente
Instrumentului de asistenţă pentru preaderare, autorităţile care asigură gestionarea Instrumentului
european de vecinătate şi parteneriat ENPI, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură în cadrul programelor de finanţare a politicii
agricole comune pentru perioadele de programare 2007 - 2013 şi 2014 - 2020, agenţiile de
implementare - inclusiv Ministerul Fondurilor Europene - în cadrul programelor PHARE,
Ministerul Fondurilor Europene în cadrul Facilităţii Schengen, al Facilităţii de tranziţie, al
Mecanismului financiar SEE 2004 - 2009, cu excepţia proiectelor delegate, operatorii de
program în cadrul Mecanismului financiar SEE 2009 - 2014 şi al Mecanismului financiar
norvegian 2009 - 2014, autorităţile naţionale responsabile de participarea României la alte
167
programe finanţate din fonduri europene, structurile de control de prim nivel pentru programele
de cooperare teritorială europeană şi autorităţile care asigură gestionarea Fondului de Solidaritate
al Uniunii Europene – FSEU.
Practică judiciară:
În ceea ce priveşte existenţa unei reglementări speciale cu privire la
protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, Curtea
Constituţională (prin Decizia nr. 348/2011, în care a fost chemată să
analizeze constituţionalitatea prevederilor art.181 - 182 din lege) a evidenţiat
libertatea legiuitorului român de a stabili prin lege organică infracţiunile,
pedepsele şi regimul executării acestora. Acest lucru nu presupune însă
uniformitate de reglementare, motiv pentru care, din anumite raţiuni de
politică penală ori din considerente ce izvorăsc din realităţi iminente,
Parlamentul poate incrimina, prin lege specială, o anumită conduită
susceptibilă de a leza o serie de relaţii sociale ocrotite. Astfel, dispoziţiile
legale din Legea nr. 78/2000, care reglementează modalităţile de săvârşire a
infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, au
fost instituite de legiuitor în vederea ocrotirii relaţiilor sociale referitoare la
încrederea publică în folosirea sau prezentarea de documente în vederea
obţinerii de fonduri din bugetul general al instituţiei europene. Aceasta
reprezintă o opţiune de politică legislativă şi nu aduce în niciun fel atingere
dispoziţiilor constituţionale invocate în cauză, textul de lege criticat
aplicându-se tuturor persoanelor calificate ca subiecţi activi şi care se află în
ipoteza normei, fără nicio discriminare şi, de asemenea, fără a încalca
garanţiile dreptului la un proces echitabil ori dreptul la apărare, partea
interesată având deplina libertate de a se prevala de toate acestea.
Lecturând Legea nr.78/2000, observăm că în Secţiunea 41, art.181- 185, formele de realizare a
fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene prin mijloace sunt
împărţite în mai multe articole, acestea nefiind cuprinse într-un singur text incriminator, aşa cum,
în mod judicios, s-a susţinut în doctrină.
Să ne reamintim...
La nivelul Uniunii Europene, protecţia intereselor financiare se realizează, în
principal, prin Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a
Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva
intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal.
168
unităţii de curs, care detaliază infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000,
precum şi resursele de cercetare existente pe site-urile instituţiilor europene.
..................................................................................................................................
..................................................................................................................................
6.2. Analiza infracţiunii prevăzute în art. 181 din Legea nr. 78/2000
169
prevăzute la alin. (2) constă în omisiunea de a furniza cu intenţie datele cerute pentru obţinerea
sau reținerea de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de
aceastea ori în numele ei.
De remarcat că forma actuală a textului folosește noțiunea de buget al Uniunii, întrucât
Directiva PIF folosește acest termen, spre deosebire de sintagma anterioară regăsită în Convenția
PIF - de buget general al Uniunii.Folosirea este utilizarea sau întrebuinţarea documentelor ori
declaraţiilor false, inexacte sau incomplete, iar prezentarea unor asemenea documente sau
declaraţii este înfăţişarea lor pentru a fi examinate. Declaraţiile nu trebuie să fie scrise.
În cazul în care falsificarea documentelor constituie prin ea însăşi o infracţiune, aceasta se va
reţine în concurs cu infracţiunea examinată. În schimb, infracţiunea prevăzută art. 181 alin. (1)
din Legea nr. 78/2000 nu poate intra în concurs cu infracţiunea de uz de fals (art. 323 Cod penal
– Legea nr. 286/2009) ori infracţiunea de fals în declaraţii (art. 326 Cod penal – Legea nr.
286/2009), deoarece acestea intră în conţinutul primei infracţiuni.
Omisiunea de a furniza, cu intenţie, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea sau reținerea
de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene şi din bugetele administrate de Uniune sau în
numele ei presupune preexistenţa unei obligaţii legale de informare, pe care făptuitorul o
nesocoteşte.B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în obţinerea ilegală sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active
din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său.
Este realizat conţinutul acestei infracţiuni chiar dacă fondurile/activele obţinute ilicit sau
reținute pe nedrept sunt utilizate conform destinaţiei pentru care au fost obţinute, iar proiectul
este dus până la capăt în parametrii prevăzuţi în contract. În doctrină este sugerată o modificare
legislativă în sensul reţinerii unei infracţiuni de drept comun în toate cazurile în care bugetul
unional nu este prejudiciat, deoarece se poate ajunge în situaţia paradoxală a condamnării unei
persoane pentru fraudarea intereselor Uniunii deşi nu se produce nici un prejudiciu bugetului
comunitar.
C. Legătura de cauzalitate
Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate, care
este necesar a fi stabilită în fiecare speţă.
170
nr. 78/2000, precum falsul în oricare dintre formele sale. Mai mult, incriminări similare din
Codul penal, precum art. 306 referitor la „Obținerea ilegală de fonduri” și art. 307 privind
„Deturnarea de fonduri” nu au o asemenea cerință suplimentară în plan subiectiv.
171
parchetul competent, după caz. Probele administrate, actele îndeplinite şi măsurile dispuse până
la preluarea cauzei de către organul de urmărire penală, cu respectarea dispoziţiilor legale în
vigoare la data îndeplinirii lor, se menţin. (art. 9 din Legea nr. 6/2021).
Infracţiunile cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Parchetul European,
potrivit Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în
aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului
European (EPPO) sunt judecate, în primă insanță, de către tribunal. [art. 36 alin. (1) lit. c2) din
Codul de procedură penală].
În cazul infracţiunilor cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Parchetul
European, potrivit Regulamentului EPPO competenţa teritorială revine:
a) tribunalelor Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş - în ceea ce priveşte judecata în primă instanţă
care nu este dată prin lege în competenţa după calitatea persoanei a altor instanţe de judecată;
b) curţilor de apel Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara - în ceea ce priveşte judecarea apelurilor
împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de tribunalele prevăzute la lit. a),
precum şi în ceea ce priveşte judecata în primă instanţă în cazul în care competenţa după
calitatea persoanei este dată curţilor de apel;
c) Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - în ceea ce priveşte judecata în primă instanţă şi în apel
în cazul în care competenţa sa este atrasă de calitatea persoanei. [art. 9 alin. (1) din Legea nr.
6/2021].
6.3. Analiza infracţiunii prevăzute în art. 182 din Legea nr. 78/2000
172
Subiectul pasiv principal este chiar Uniunea Europeană, iar subiect pasiv secundar poate
fi orice entitate cu personalitate juridică din cadrul Uniunii Europene, care suferă ca urmare a
comiterii infracţiunii. De pildă, Comisia Europeană.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată a faptei descrise de alin. (1) constă în producerea unei stări de pericol
pentru Uniunea Europeană.
În cazul schimbării destinaţiei folosului legal obţinut - alin. (2), urmarea imediată constă în
diminuarea ilegală a resurselor din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de
aceasta ori în numele ei.
În cazul variantei prevăzute în alin. (3), schimbarea destinaţiei fondurilor ori activelor are ca
urmare producerea unor consecinţe deosebit de grave.
C. Legătura de cauzalitate
Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate, dar
aceasta trebuie demonstrată numai când sunt reţinute varinatele infracţionale prevăzute în
alineatele (2) şi (3) ale textului incriminator.
173
Să ne reamintim...
Elementul material al infracţiunii prevăzute la art. 182 constă în acţiunea de
schimbare ilegală a destinaţiei fondurilor sau activelor obţinute din bugetul
Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
Subliniem faptul că această infracţiune constituie reglementarea specială,
deci se va aplica cu prioritate în raport cu infracţiunea prevăzută la art. art.
307 din Codul penal – Legea nr. 286/2009, care constituie dreptul comun în
materie.
6.4. Analiza infracţiunii prevăzute în art. 183 din Legea nr. 78/2000
174
(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe
deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.”
175
În asemenea cazuri, se va reţine infracţiunea de contrabandă, se va reţine infracţiunea de
diminuarea fondurilor europene sau se va reţine un concurs între aceste două infracţiuni?
Se consideră că infracţiunea de diminuare ilegală a resurselor din bugetele Uniunii Europene
este ca natură o infracţiune complexă, aceasta absorbind în conţinutul ei, atunci când se
realizează şi elementele constitutive ale acestora, infracţiunea de contrabandă (sancţionată prin
art. 270 din Codul vamal al României – Legea nr. 86/2006).
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată a faptelor descrise de alin. (1) și (2) constă în diminuarea resurselor ce
trebuie virate către bugetul Uniunii Europene sau către bugetele administrate de aceasta ori în
numele ei. Ca o condiţie esenţială pentru existenţa infracţiunii, trebuie ca această diminuare să
fie ilegală.
În cazul variantei prevăzute în alin. (3), fapta trebuie să producă consecinţe deosebit de
grave.
C. Legătura de cauzalitate
Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate.
6.5. Analiza infracţiunii prevăzute în art. 185 din Legea nr. 78/2000
176
6.5.2. Explicaţii specifice
Infracţiunea prevăzută în art. 185 din Legea nr. 78/2000 constituie, practic, o variantă
specială a infracţiunii de neglijenţă în serviciu (art. 298 din Codul penal – Legea nr. 286/2009),
diferenţiindu-se de aceasta numai în ceea ce priveşte urmarea imediată. De aici reiese că, ori de
câte ori o faptă nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii examinate, va putea fi
reţinută infracţiunea prevăzută în art. 289 din Codul penal – Legea nr. 286/2009.
În doctrină se arată că poate săvârşi această faptă un administrator al unei societăţi care,
delegând un director executiv să obţină subvenţii din Fondul european pentru orientare şi
garanţie agricolă, semnează fără a citi documentaţia prezentată de acesta, documentaţie care
atestă suprafeţe agricole mai mari decât cele deţinute în realitate de societate, iar pe baza
documentaţiei trimise se primesc fonduri mai mari, prejudiciindu-se astfel bugetele administrate
în numele Uniunii Europene.
Delegarea nu absolvă de răspundere pe cel care a făcut-o, acesta având în continuare
obligaţia de control asupra activităţii delegate.
§7. Rezumat
177
sau însărcinării sale şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce
nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate
la aceste informaţii
3. Analizaţi infracţiunea prevăzută la art. 182 din Legea nr. 78/2000
referitoare la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei
fondurilor sau activelor obţinute ori reţinute din bugetul Uniunii Europene sau
din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei se pedepseşte cu închisoare
de la un an la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
§9. Bibliografie
1. Obligatorie
1. Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5
iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor
financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal;
2. Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor
de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare;
3. M.-A. Hotca (coord.), M. Gorunescu, N. Neagu, D. G. Pop, A. Sitaru, R.
F. Geamănu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii, ed.
5, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2019, pag. 458-550.
2. Facultativă
1. Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de
punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește
instituirea Parchetului European (EPPO);
178
2. Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare
a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de
punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte
instituirea Parchetului European (EPPO);
3. Ordonanţa de urgenţă nr. 8/2019 privind unele măsuri pentru aplicarea
Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere
în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea
Parchetului European (EPPO);
4. Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările
ulterioare;
5. Legea nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi
fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează
unităţi de asistenţă socială, cu modificările şi completările ulterioare;
6. Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu
modificările şi completările ulterioare;
7. Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările şi
completările ulterioare;
8. Ordonanța Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru
reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu
anul 2010, cu modificările şi completările ulterioare;
9. Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților
Europene din 1995;
10. V. Dobrinoiu, M.A. Hotca, N. Neagu, M. Murea, C. Căsuneanu, Legea
nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de
corupţie, Wolters Kluwer, Bucureşti, 2008, pag. 11 – 490;
11. N. Neagu, Fraudarea bugetului comunitar, Wolters Kluwer, Bucureşti,
2008, pag. 27 – 298;
12. C. Voicu, Al. Boroi, I. Molnar, M. Gorunescu, S. Corlăţeanu, Dreptul
penal al afacerilor, ed. a IV-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 425 – 477;
13. A. M. Truichici, L. Neagu, Infracțiuni prevăzute în legi speciale.
Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și jurisprudență națională,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2018, pag. 11-52.
3. Resurse on-line
179
Unitatea de învăţare 7
Infracţiunile prevăzute în Codul silvic
§1. Introducere
180
§4. Consideraţii introductive
Infracţiunile silvice sunt prevăzute în Codul silvic (Legea nr. 46/2008), în titlul VI, art. 106 -
110. Scopul incriminării acestor fapte îl constituie protecţia fondului forestier naţional.
Totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultură,
producţie sau administraţie silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinaţie
forestieră şi neproductive, cuprinse în amenajamente silvice la data de 1 ianuarie 1990 sau
incluse în acestea ulterior, în condiţiile legii, constituie, indiferent de natura dreptului de
proprietate, fondul forestier naţional.
În temeiul art. 1 alin. (2) din Codul silvic, fondul forestier naţional cuprinde:
a) pădurile;
b) terenurile în curs de regenerare şi plantaţiile înfiinţate în scopuri forestiere;
c) terenurile destinate împăduririi: terenuri degradate şi terenuri neîmpădurite, stabilite în
condiţiile legii a fi împădurite;
d) terenurile care servesc nevoilor de cultură: pepiniere, solarii, plantaje şi culturi de plante-
mamă;
e) terenurile care servesc nevoilor de producţie silvică: culturile de răchită, pomi de Crăciun,
arbori şi arbuşti ornamentali şi fructiferi;
f) terenurile care servesc nevoilor de administraţie silvică: terenuri destinate asigurării hranei
vânatului şi producerii de furaje, terenuri date în folosinţă temporară personalului silvic;
g) terenurile ocupate de construcţii şi curţile aferente acestora: sedii administrative, cabane,
fazanerii, păstrăvării, crescătorii de animale de interes vânătoresc, drumuri şi căi ferate forestiere
de transport, spaţii industriale, alte dotări tehnice specifice sectorului forestier, terenurile ocupate
temporar şi cele afectate de sarcini şi/sau litigii, precum şi terenurile forestiere din cadrul
culoarului de frontieră şi fâşiei de protecţie a frontierei de stat şi cele destinate realizării unor
obiective din cadrul Sistemului Integrat de Securizare a Frontierei de Stat;
h) iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile neproductive incluse în amenajamentele
silvice.
Potrivit art. 1 alin. (3) din Codul silvic, toate terenurile incluse în fondul forestier naţional
sunt terenuri cu destinaţie forestieră.
Sunt considerate păduri, conform art. 2 din Codul silvic, şi sunt incluse în fondul forestier
naţional terenurile cu o suprafaţă de cel puţin 0,25 ha, acoperite cu arbori; arborii trebuie să
atingă o înălţime minimă de 5 m la maturitate în condiţii normale de vegetaţie. Termenul pădure
include:
a) terenurile cu folosinţă pădure cuprinse în amenajamentele silvice la data de 1 ianuarie
1990, inclusiv cu modificările de suprafaţă, conform operaţiunilor de intrări-ieşiri efectuate în
condiţiile legii;
b) perdelele forestiere de protecţie;
c) terenurile pe care sunt instalate jnepenişurile;
d) terenurile acoperite cu păşuni împădurite cu consistenţa mai mare sau egală cu 0,4,
calculată numai pentru suprafaţa ocupată efectiv de vegetaţia forestieră;
e) plantaţiile cu specii forestiere din zonele de protecţie a lucrărilor hidrotehnice şi de
îmbunătăţiri funciare realizate pe terenurile proprietate publică a statului, care îndeplinesc
condiţiile legale.
181
Articolul 3 prevede că fondul forestier naţional este, după caz, proprietate publică sau privată
şi constituie bun de interes naţional. Dreptul de proprietate asupra terenurilor care constituie
fondul forestier naţional se exercită în conformitate cu dispoziţiile Codului silvic.
Potrivit art. 7 după forma de proprietate, fondul forestier naţional poate fi:
a) fond forestier proprietate publică a statului;
b) fond forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale;
c) fond forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice;
d) fond forestier proprietate privată a unităţilor administrativ-teritoriale.
Fondul forestier proprietate privată a unităţilor administrativ-teritoriale cuprinde păşunile
împădurite, incluse în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, care, prin efectul
Codului silvic, se includ în fondul forestier naţional.
Este interzisă trecerea terenurilor forestiere din domeniul public al unităţilor administrativ-
teritoriale în domeniul privat al acestora prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean,
respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Este interzisă includerea pădurilor în intravilan.
Conform art. 6, fondul forestier naţional este supus regimului silvic. Vegetaţia forestieră de
pe terenurile din afara fondului forestier naţional este supusă normelor tehnice silvice privind
evaluarea masei lemnoase şi reglementărilor privind circulaţia materialului lemnos. Recoltarea şi
valorificarea lemnului din vegetaţia forestieră de pe terenurile din afara fondului forestier
naţional sunt la latitudinea proprietarilor, cu respectarea prevederilor menţionate mai sus.
Persoanele juridice şi instituţiile publice care beneficiază, sub raport economic, ecologic sau
social, de efectele funcţiei de protecţie a pădurilor învecinate, altele decât cele aflate în
proprietate, plătesc contravaloarea acestor funcţii potrivit prevederilor reglementate prin lege
specială.
În conformitate cu art. 17 din Codul silvic, respectarea regimului silvic este obligatorie
pentru toţi proprietarii sau deţinătorii de fond forestier. Proprietarii fondului forestier au
următoarele obligaţii în aplicarea regimului silvic:
a) să asigure elaborarea şi să respecte prevederile amenajamentelor silvice şi să asigure
administrarea/serviciile silvice pentru fondul forestier aflat în proprietate, în condiţiile legii;
b) să asigure paza şi integritatea fondului forestier;
c) să realizeze lucrările de regenerare a pădurii;
d) să realizeze lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor;
e) să execute lucrările necesare pentru prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor
pădurilor;
f) să asigure respectarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor;
g) să exploateze masa lemnoasă numai după punerea în valoare, autorizarea parchetelor şi
eliberarea documentelor specifice de către personalul abilitat;
h) să asigure întreţinerea şi repararea drumurilor forestiere pe care le au în administrare sau
în proprietate;
i) să aibă delimitat fondul forestier aflat în proprietate, în conformitate cu actele de
proprietate sau cu documentele cadastrale, după caz, prin semne de hotar, şi să le menţină în
stare corespunzătoare;
j) să notifice structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde
de silvicultură, în termen de 60 de zile, cu privire la transmiterea proprietăţii asupra terenurilor
forestiere.
182
Elaboraţi un studiu cu privire la istoricul incriminării infracţiunilor silvice în
România.
............................................................................................................................
......
............................................................................................................................
......
5.1. Infracţiunea prevăzută la art. 106 din Codul silvic - reducerea suprafeţei fondului
forestier şi schimbarea destinaţiei obiectivului
183
5.1.3. Latura obiectivă
A. Elementul material
Elementul material al infracţiunii descrise de art. 106 alin. (1) constă în acţiunea de reducere
a suprafeţei fondului forestier naţional fără respectarea dispoziţiilor art. 36 şi 37 din Codul
silvic.
Articolul 35 din Codul silvic instituie regula potrivit căreia reducerea suprafeţei fondului
forestier naţional este interzisă. Conform art. 36, prin excepţie de la prevederile art. 35, este
permisă reducerea suprafeţei fondului forestier naţional prin scoatere definitivă, pentru realizarea
obiectivelor de interes naţional, declarate de utilitate publică, în condiţiile legii. La cerere,
solicitantul terenului pe care urmează a fi realizate obiectivele menționate poate compensa
suprafaţa solicitată, caz în care nu se mai plăteşte contravaloarea terenului care urmează să fie
scos definitiv din fondul forestier naţional, dar se achită anticipat celelalte obligaţii băneşti.
Compensarea se realizează cu un teren ale cărui suprafaţă şi valoare sunt cel puţin egale cu
suprafaţa şi valoarea terenului care face obiectul scoaterii din fondul forestier naţional. Prin
excepţie, reducerea fondului forestier naţional prin scoaterea definitivă a unor terenuri
proprietate publică a statului, în suprafaţă de până la 400 m2, pentru realizarea unor obiective din
cadrul Sistemului Integrat de Securizare a Frontierei de Stat, se realizează fără compensare şi
fără plata altor obligaţii băneşti, la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne.
În conformitate cu art. 37 alin. (1) din Codul silvic, pot fi scoase definitiv din fondul forestier
naţional, doar cu condiţia compensării acestora, fără reducerea suprafeţei fondului forestier şi cu
plata anticipată a obligaţiilor băneşti, numai terenurile necesare realizării sau extinderii
următoarelor categorii de obiective:
a) exploatare a resurselor minerale prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003,
cu modificările şi completările ulterioare;
b) obiective turistice, de agrement, inclusiv structuri de primire turistică, unităţi de cult,
obiective sportive, medicale, precum şi obiective sociale realizate numai de furnizorii de servicii
sociale; pentru teritoriul administrativ în zonele de interes economic al Rezervaţiei Biosferei
„Delta Dunării” se pot realiza pontoane de acostare pentru ambarcaţiuni cu scop turistic şi de
agrement şi de aprovizionare cu alimente şi combustibil, pontoane plutitoare şi adăposturi
pescăreşti pentru pescari constituiţi în asociaţii;
c) locuinţe sau case de vacanţă, numai în fondul forestier proprietate privată a persoanelor
fizice şi juridice;
d) obiective instalate în fondul forestier naţional înainte de anul 1990, precum şi suprafeţele
aferente activelor vândute, în condiţiile legii, de către Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva;
e) surse şi reţele de apă şi de canalizare, surse şi reţele de energie din resurse convenţionale
sau regenerabile, reţele şi sisteme de comunicaţii, drumuri de interes judeţean şi local, parcuri
recreative, parcuri tematice şi/sau educaţionale, precum şi lucrări şi/sau construcţii hidrotehnice
şi de piscicultură;
f) explorare a următoarelor resurse minerale: cărbuni, roci utile, agregate minerale,
minereuri; explorarea, exploatarea şi transportul resurselor de petrol şi gaze naturale, precum şi
instalarea, repararea, întreţinerea, dezafectarea reţelelor de transport sau distribuţie petrol, gaze
naturale sau energie electrică.
Amplasarea obiectivelor prevăzute la lit. c) se face cu respectarea următoarelor condiţii, care
trebuie îndeplinite cumulativ:
a) construcţia şi terenul pe care se amplasează sunt proprietatea aceleiaşi persoane;
184
b) suprafaţa maximă care poate face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier,
incluzând construcţia, accesul şi împrejmuirea, este de maximum 250 m2 în cazul proprietăţilor
forestiere mai mari de 5 ha şi de maximum 5% din suprafaţa proprietăţii forestiere, dar nu mai
mare de 200 m2, dacă suprafaţa proprietăţii forestiere este mai mică de 5 ha.
Compensarea prevăzută la alin. (1) se realizează fizic cu un teren care are de 5 ori valoarea
terenului care se scoate definitiv din fondul forestier naţional, iar suprafaţa terenului dat în
compensare nu poate fi mai mică decât de 3 ori suprafaţa terenului care face obiectul scoaterii
din fondul forestier naţional. La realizarea obiectivelor prevăzute la lit. e), al căror beneficiar este
o unitate administrativ-teritorială sau o instituţie publică, compensarea se realizează cu un teren
ale cărui suprafaţă şi valoare sunt cel puţin egale cu suprafaţa şi valoarea terenului care face
obiectul scoaterii definitive.
Prin excepţie, pentru suprafeţele mai mici de 50 m2, beneficiarul scoaterii definitive poate să
nu ofere teren în compensare, situaţie în care trebuie să plătească, anticipat aprobării, o sumă de
5 ori mai mare decât valoarea terenului care face obiectul scoaterii, sumă care se virează la
fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, situaţie în care nu achită cheltuielile
de instalare şi întreţinere a vegetaţiei forestiere până la realizarea stării de masiv.
Terenurile cu care se realizează compensarea trebuie să fie numai din afara fondului forestier
naţional, dar limitrofe acestuia, apte de a fi împădurite. În situaţia în care suprafaţa minimă a
unui teren cu care se realizează compensarea este mai mare de 20 ha, acesta poate să nu fie
limitrof fondului forestier, dar trebuie să fie compact. Nu se poate realiza compensarea cu
terenuri degradate, neproductive din punct de vedere silvic sau cu terenuri situate în zonele de
stepă, alpină şi subalpină.
Pentru terenurile cu care se realizează compensarea sunt obligatorii înscrierea în
amenajamentele silvice şi asigurarea administrării sau serviciilor silvice în termen de 30 de zile
de la data aprobării scoaterii definitive din fondul forestier, precum şi împădurirea în maximum
două sezoane de vegetaţie.
În judeţele în care suprafaţa fondului forestier este sub 30% din suprafaţa judeţului,
compensarea se realizează numai cu terenuri din cadrul aceluiaşi judeţ.
Terenurile pentru care a fost emisă aprobarea de scoatere definitivă din fondul forestier
naţional şi terenurile preluate în compensare dobândesc situaţia juridică a terenurilor pe care le
înlocuiesc şi se înscriu în cartea funciară în baza actului de aprobare şi a procesului-verbal de
predare-primire, încheiat între părţi, în condiţiile legii.
Elementul material al infracţiunii descrise de art. 106 alin. (2) constă în acţiunea de
schimbare a destinaţiei obiectivului pentru care s-a obţinut aprobarea de scoatere din fondul
forestier naţional sau de ocupare a fondului forestier naţional, dacă schimbarea destinaţiei se
produce în termen de 5 ani de la aprobarea scoaterii din fondul forestier.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în pierderea unei suprafeţe din fondul forestier naţional [în cazul
infracţiunii prevăzute de alin. (1)] sau în modificarea destinaţiei obiectivului înainte de expirarea
unui termen de 5 ani de la aprobarea scoaterii din fondul forestier naţional [în cazul infracţiunii
prevăzute de alin. (2)].
C. Legătura de cauzalitate
Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate, în
sensul că acea modificare să aibă drept cauză acţiunea făptuitorului.
185
Să ne reamintim...
Elementul material al infracţiunii este constituit de reducerea suprafeţei
fondului forestier naţional fără respectarea dispozițiilor legale [alin.(1)],
respectiv schimbarea destinaţiei obiectivului pentru care s-a obţinut aprobarea
de scoatere din fondul forestier naţional sau de ocupare a fondului forestier
naţional, dacă schimbarea destinaţiei se produce în termen de 5 ani de la
aprobarea scoaterii din fondul forestier [alin.(2)].
5.1.6. Sancţionarea
Infracţiunile prevăzute de art. 106 alin. (1) şi (2) se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la un
an sau cu amendă.
Autorul faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) este obligat să elibereze terenul forestier de orice
construcţii sau instalaţii amplasate ilegal.
Reinstalarea vegetaţiei forestiere se execută, pe cheltuiala autorului faptelor, de către ocolul
silvic care realizează serviciile silvice sau administrarea pădurii respective, pe amplasamentul
care face obiectul infracţiunii.
5.2. Infracţiunea prevăzută la art. 107 din Codul silvic - tăierea sau scoaterea din
rădăcini, fără drept, a vegetaţiei forestiere
186
este de cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de
masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei;
d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este
de cel puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de
masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei.
(11) Tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național, indiferent
de forma de proprietate, constituie infracțiune silvică și se pedepsește după
cum urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă, dacă valoarea
prejudiciului produs este de până la 5 ori prețul mediu al unui metru cub de
masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;
b) cu închisoare de la un an la 3 ani, dacă valoarea prejudiciului produs
este cuprinsă între limita prevăzută la lit. a) și de cel mult 20 de ori mai mare
decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data
constatării faptei;
c) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este
de cel puțin 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de
masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei.
(2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) și (11) se
majorează cu jumătate, în cazul în care faptele au fost săvârșite în
următoarele împrejurări:
(3) Tentativa se pedepseşte.
(4) Prejudiciile inevitabile constatate de către personalul silvic abilitat, ca
urmare a activităților autorizate de exploatare a lemnului, nu constituie
infracțiuni, cu condiția ca operatorul economic care exploatează să depună la
ocolul silvic o solicitare scrisă în care să specifice volumul prejudiciat.”
187
5.2.3. Latura obiectivă
A. Elementul material
Elementul material al infracţiunii, în forma tip, constă în acţiunea de rupere, distrugere,
degradare ori scoatere din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier
național, indiferent de forma de proprietate, dacă prejudiciul produs este de cel puțin 5 ori mai
mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei
sau dacă fapta a fost săvârșită de cel puțin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a
prejudiciului produs depășește limita de de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui
metru cub de masă lemnoasă pe picior.
Varianta agravată – alin.(11) - presupune tăierea fără drept de arbori din fondul forestier
național, indiferent de forma de proprietate, indiferent de valoarea prejudiciului produs (calculat
prin raportare la prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării
faptei).
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în schimbarea situaţiei de fapt a masei lemnoase ce formează
obiectul protecţiei penale, în sensul că aceasta se află în stare tăiată, ruptă, distrusă, degradată sau
scoasă din rădăcini.
C. Legătura de cauzalitate
Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate, în
sensul că tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea sau scoaterea din rădăcini să fi fost produse de
acte ale unei persoane, iar nu din cauze care exced controlului omului (cutremur, trăsnete, boli,
distrugeri sau vătămări produse de animale etc.).
188
a) ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau
lăstari din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate, dacă valoarea
prejudiciului produs este de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de
masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei;
b) ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau
lăstari din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate, dacă valoarea
prejudiciului produs nu depășește limita prevăzută la lit. a), dar fapta a fost săvârșită de cel puțin
două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs depășește limita
prevăzută la lit. a);
c) ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau
lăstari din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate, dacă valoarea
prejudiciului produs este de cel puțin 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de
masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei;
d) ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau
lăstari din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate, dacă valoarea
prejudiciului produs este de cel puțin 50 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de
masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei;
e) tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate,
dacă valoarea prejudiciului produs este de până la 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior la data constatării faptei;
f) tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate,
dacă valoarea prejudiciului produs este cuprinsă între limita prevăzută la lit. e) și de cel mult 20
de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data
constatării faptei;
g) tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate,
dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 20 de ori mai mare decât prețul mediu al
unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei.
5.2.6. Sancţionarea
În forma tip, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori,
puieți sau lăstari din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate, constituie
infracțiune silvică și se pedepsește după cum urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este de
cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data
comiterii faptei;
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs nu
depășește limita prevăzută la lit. a), dar fapta a fost săvârșită de cel puțin două ori în interval de
un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs depășește limita prevăzută la lit. a);
c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 20 de
ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii
faptei;
d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 50 de ori
mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii
faptei.
189
Varianta agravată - tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național, indiferent de
forma de proprietate, constituie infracțiune silvică și se pedepsește după cum urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este
de până la 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării
faptei;
b) cu închisoare de la un an la 3 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este cuprinsă între
limita prevăzută la lit. a) și de cel mult 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub
de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;
c) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 20 de ori
mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării
faptei.
Limitele speciale ale pedepselor menționate se majorează cu jumătate, în cazul în care faptele
au fost săvârşite în următoarele împrejurări:
a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori paralizantă;
b) în timpul nopţii;
c) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional;
d) de personal silvic.
Potrivit alin.(4), prejudiciile inevitabile constatate de către personalul silvic abilitat, ca urmare
a activităților autorizate de exploatare a lemnului, nu constituie infracțiuni, cu condiția ca
operatorul economic care exploatează să depună la ocolul silvic o solicitare scrisă în care să
specifice volumul prejudiciat.
5.3. Infracţiunea prevăzută la art. 1071 din Codul silvic – folosirea nelegală a
dispozitivelor de marcat
Potrivit dispozițiilor art. 63 din Legea nr. 46/2008, „Arborii destinaţi tăierii se inventariază
şi, după caz, în funcţie de natura tăierii, se marchează cu dispozitive speciale de marcat de către
personalul silvic împuternicit, în conformitate cu normele tehnice.27”
NOTĂ:
27
Forma şi modul de utilizare a dispozitivelor speciale de marcat, precum şi modul de marcare a arborilor sau a unor
loturi de arbori au fost stabilite prin Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 1346/2011 pentru aprobarea
Regulamentului privind forma şi modul de utilizare a dispozitivelor speciale de marcat, precum şi modul de marcare
a arborilor sau a unor loturi de arbori, publicat în Monitorul Oficial nr. 346 din 18 mai 2011, cu modificările și
completările ulterioare.
190
Deoarece infracțiunea cuprinsă la alin.(2) se constituie într-o normă incompletă de
realizare a incriminării falsificării de instrumente oficiale, prin realizarea unei trimiteri la
prevederile Codului penal, pentru analiza infracțiunii de falsificare de instrumente oficiale
facem trimitere la analiza realizată cu prilejul studiului disciplinei Drept penal – Partea
specială.
5.4. Infracţiunea prevăzută la art. 108 din Codul silvic - păşunatul nelegal în suprafeţe
împădurite
191
Dacă proprietarul sau deţinătorul legal al unui perimetru forestier interzis pentru păşunare
distruge sau vatămă, în condiţiile normei de incriminare, arbori, puieţi sau lăstari el devine din
potenţială victimă subiect activ al infracţiunii.
192
Existenţa infracţiunii examinate nu este condiţionată de scopul în care a acţionat subiectul
activ şi nici de mobilul cu care acesta a săvârşit fapta.
5.4.6. Sancţionarea
Păşunatul în pădurile sau în suprafeţele de pădure în care acesta este interzis constituie
infracţiune silvică şi se sancţionează după cum urmează:
a) cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de cel
puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data
comiterii faptei;
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de cel
puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la
data comiterii faptei;
c) cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de cel
puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la
data comiterii faptei.
Limitele speciale ale acestor pedepse se majorează cu jumătate, în cazul în care faptele au
fost săvârşite în următoarele împrejurări:
a) în timpul nopţii;
b) în fondul forestier naţional situat în arii naturale protejate de interes naţional.
5.5. Infracţiunea prevăzută la art. 109 din Codul silvic - furtul din fondul forestier
193
împădurire și din vegetația forestieră din afara fondului forestier național,
precum și al oricăror alte produse specifice ale fondului forestier național
constituie infracțiune și se pedepsește după cum urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă, dacă valoarea
prejudiciului produs este de până la 5 ori prețul mediu al unui metru cub de
masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;
b) cu închisoare de la un an la 3 ani, dacă valoarea prejudiciului produs
este cuprinsă între limita prevăzută la lit. a) și de cel mult 20 de ori mai mare
decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data
constatării faptei;
c) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este
de cel puțin 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de
masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei.
(2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) și (11) se
majorează cu jumătate în cazul în care faptele au fost săvârșite în
următoarele împrejurări:
a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori
paralizantă;
b) în timpul nopţii;
c) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional;
d) de personal silvic.”
194
Nu intră în obiectul infracţiunii examinate, produsele nelemnoase specifice fondului forestier,
respectiv: vânatul din cuprinsul acestuia, peştele din apele de munte, din crescătorii, bălţi şi
iazuri din fondul forestier, fructele de pădure, seminţele forestiere, ciupercile comestibile din
flora spontană, plantele medicinale şi aromatice, răşina şi alte asemenea produse.
Prin obiectul său special, infracţiunea prevăzută de art. 109 din Codul silvic se deosebeşte de
fapta incriminată prin art. 228 din Codul penal – Legea nr. 286/2009, care poate avea ca obiect
orice bun mobil, cu excepţia celor care intră în obiectul infracţiunii din Codul silvic. Corelaţia
între cele două norme de incriminare (art. 228 din Codul penal – Legea nr. 286/2009 şi art. 109
din Codul silvic) este una gen-specie, astfel că incidenţa concomitentă a acestora cu privire la
una şi aceeaşi faptă este exclusă.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte
condiţiile generale, iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul, ca reprezentant al societăţii, interesat în
ocrotirea fondului forestier naţional.
Subiect pasiv secundar este proprietarul sau deţinătorul legitim al bunului ce formează
obiectul material al infracţiunii. Dacă posesorul bunului însuşit nu coincide cu proprietarul
bunului, în cauză vor exista două persoane vătămate.
Pentru existenţa infracţiunii analizate, fapta trebuie să se săvârşească pe un teren supus
protecţiei silvice. În funcţie de locul săvârşirii faptei se determină încadrarea furtului (furt simplu
sau calificat – conform art. 208 ori 209 din Codul penal, respectiv furt prevăzut de art. 109 din
Codul silvic). Astfel, dacă fapta de sustragere este săvârşită în alte locuri decât cele stabilite de
norma specială, încadrarea se va face potrivit dreptului comun (art. 228 sau 229 din Codul penal
– Legea nr. 286/2009, după caz).
195
pragul prevăzut de lege, şi anume când este de până la de 5 ori preţul mediu al unui metru cub de
masă lemnoasă pe picior.
Într-o opinie, se apreciază că fapta nu va constitui infracţiunea prevăzută de art. 109 din
Codul silvic (referirea se făcea la art. 98 din Legea nr. 26/1996), dar poate întruni elementele
constitutive ale infracţiunii de furt sau distrugere (după caz) prevăzute de Codul penal.
În altă opinie, se consideră că în situaţia faptelor care au produs o pagubă mai mică decât
plafonul valoric, făptuitorii nu pot fi traşi la răspundere penală pentru infracţiunile de furt sau
distrugere prevăzute de Codul penal, ci vor răspunde pentru una din contravenţiile prevăzute în
art. 1 pct. c) sau d) din Legea nr. 31/2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice
[în prezent, art. 8 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea
contravenţiilor silvice]; este vorba de valoarea pagubei până la de 5 ori preţul mediu al unui
metru cub de masă lemnoasă pe picior.
Practică judiciară:
Cu privire la interpretarea conţinutului normei de incriminare a art. 109
din Codul silvic în situaţia în care valoarea pagubei este sub pragul prevăzut
de lege, jurisprudenţa este în sensul ultimului punct de vedere menționat, dar
există soluţii diferite în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea legii penale
în cazul creşterii preţului mediu al metrului cub de masă lemnoasă după
săvârşirea faptei.
Într-o primă orientare, instanţele sesizate cu judecarea unor fapte săvârşite
înainte de majorarea preţului mediu al metrului cub de masă lemnoasă pe
picior au dispus achitarea persoanelor trimise în judecată, în baza art. 11 pct.
2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) din Codul de procedură penală din 1968 [în
prezent, art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de
procedură penală – Legea nr. 135/2010]. În motivare, instanţele au
considerat că, dată fiind majorarea preţului mediu al metrului cub de masă
lemnoasă pe picior, valoarea pagubei nu mai depăşeşte de 5 ori preţul, iar
faptele constituie contravenţii la regimul silvic.
Într-o altă orientare, alte instanţe au pronunţat soluţii de condamnare, cu
motivarea că preţul mediu nu poate fi considerat element constitutiv al
infracţiunii, ci doar un criteriu pentru determinarea pagubei, în funcţie de care
depinde incriminarea, iar incidenţa sa este raportată la momentul consumării
faptei. S-a considerat că nu este posibilă dezincriminarea unor infracţiuni
numai prin efectul actualizărilor de preţuri făcute de ministrul de resort,
întrucât acest fapt ar fi contrar dispoziţiilor art. 23 alin. (12) din Constituţie şi
art. 1 din Codul penal – Legea nr. 286/2009.
Cu privire la acelaşi aspect, unele instanţe au dispus achitarea inculpaţilor,
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din Codul de procedură
penală din 1968 [în prezent, art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit.
b) din Codul de procedură penală – Legea nr. 135/2010], motivându-se că
valoarea pagubei face parte din latura obiectivă a infracţiunii, iar în condiţiile
în care nu este realizată această cerinţă, faptei îi lipseşte unul dintre
elementele constitutive ale infracţiunii.
Având în vedere aceste controverse, procurorul general al Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a promovat recurs în interesul
196
legii, apreciind că soluţia legală este aceea a achitării inculpaţilor, în temeiul
art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală din
1968 [în prezent, art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din
Codul de procedură penală – Legea nr. 135/2010]. În motivarea opiniei s-a
arătat că preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior este un
element care se regăseşte în conţinutul constitutiv al unor infracţiuni
reglementate în actele normative privind fondul forestier.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Secţii Unite, a decis că soluţia legală
este aceea a achitării inculpaţilor, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.
10 lit. d) din Codul de procedură penală din 1968 [în prezent, art. 396 alin.
(5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală – Legea
nr. 135/2010].
Având în vedere recentele modificări legislative (din septembrie 2020, prin Legea nr.
197/2020), discuția privind încadrarea juridică a faptelor vizează numai faptele prevăzute la alin.
(1), respectiv furtul de puieți sau lăstari care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri,
perdele forestiere de protecție, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de
împădurire.
În schimb, varianta agravată - furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de
arbori care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecție, din
terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire și din vegetația forestieră din
afara fondului forestier național, precum și al oricăror alte produse specifice ale fondului
forestier național este sancționată indiferent de valoarea prejudiciului (adică și în ipotezele în
care valoarea prejudiciului produs este de până la 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior la data constatării faptei).
O altă problemă controversată este cea referitoare la aplicarea unor dispoziţii cuprinse în
Codul penal în cazul săvârşirii unui furt prin violenţă sau ameninţare. Într-o opinie, se consideră
că, întrucât existenţa tâlhăriei este esenţialmente legată de fapta de furt, este evident că fapta
incriminată prin art. 109 din Codul silvic este susceptibilă, în măsura în care sunt îndeplinite
condiţiile de violenţă sau ameninţare cerute de art. 233-234 din Codul penal – Legea nr.
286/2009, să fie convertită în infracţiunea de tâlhărie.
În opinia contrară, se arată că, deoarece legiuitorul a înţeles să reunească în aceeaşi
infracţiune două fapte distincte, şi anume lovirea sau ameninţarea şi furtul, nu orice infracţiune
dintr-o lege specială care are în conţinutul său constitutiv un bun patrimonial, poate fi înglobată
în conţinutul infracţiunii de tâlhărie. Prin urmare, se consideră că faptele persoanelor care
folosesc violenţa sau ameninţarea pentru a sustrage arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier
naţional, sau de pe terenurile cu vegetaţie forestieră constituie infracţiunea de lovire sau alte
violenţe (ori ultraj după caz) şi infracţiunea prevăzută de art. 109 din Codul silvic săvârşite în
concurs real.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată a infracţiunii de furt de material lemnos constă în schimbarea poziţiei
faptice a bunului sustras, respectiv trecerea acestuia în sfera de putere (în stăpânirea de fapt) a
făptuitorului. Odată ajuns bunul în posesia subiectului activ fapta s-a consumat şi nu are
relevanţă cât timp durează starea de stăpânire a obiectului furat.
C. Legătura de cauzalitate
197
Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate, dar
stabilirea acesteia nu ridică probleme practice.
5.5.6. Sancţionarea
Furtul de puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele
forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire se
pedepseşte după cum urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea materialului lemnos sustras
este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe
picior;
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta a fost săvârşită de cel puţin
două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a materialului lemnos depăşeşte valoarea
prevăzută la lit. a);
c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras este de cel
puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;
d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras depăşeşte de 50 de
ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.
Furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori care au fost tăiaţi ori
scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost
ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier
naţional, precum şi al oricăror alte produse specifice ale fondului forestier naţional se pedepseşte
după cum urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este
de până la 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării
faptei;
b) cu închisoare de la un an la 3 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este cuprinsă între
limita prevăzută la lit. a) şi de cel mult 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub
de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;
198
c) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 20 de ori
mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării
faptei.
Limitele speciale ale pedepselor menționate se majorează cu jumătate în cazul în care faptele
au fost săvârşite:
a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori paralizantă;
b) în timpul nopţii;
c) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional;
d) de personal silvic.
5.6. Infracţiunea prevăzută la art. 110 din Codul silvic - nerespectarea obligaţiei
prevăzute la art. 30 alin. (1)
199
Potrivit art. 32, în cazul în care proprietarul nu îşi îndeplineşte obligaţia, prevăzută la art. 17 alin.
(2) lit. c), de a realiza lucrări de regenerare a pădurii din motive imputabile, autoritatea publică
centrală care răspunde de silvicultură, după somaţie, asigură, prin ocoale silvice sau prin societăţi
atestate, executarea lucrărilor de împădurire şi de întreţinere, pe bază de deviz, până la închiderea
stării de masiv, contravaloarea acestor lucrări fiind suportată de proprietar. Devizul acceptat în
mod expres sau necontestat de proprietar în termen de 30 de zile calendaristice, constituie temei
pentru executarea lucrărilor de regenerare.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru fondul forestier naţional, prin
neexecutarea lucrărilor de reîmpădurire şi de completare a regenerărilor naturale.
C. Legătura de cauzalitate
Între elementul material şi urmarea imediată legătura de cauzalitate rezultă ex re.
5.6.6. Sancţionarea
Fapta se pedepseşte cu amendă.
Practică judiciară:
De menționat că anterior modificării conținutului art. 116, preţul mediu al
unui metru cub de masă lemnoasă pe picior era stabilit anual, prin ordin al
conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Cu privire la această modalitate de stabilire a preţului mediu, în practică s-a
pus problema neconstituţionalităţii prevederilor art. 107 - 109, cu argumentul
că nu sunt întrunite toate condiţiile de previzibilitate şi accesibilitate. Faţă de
aceste susţineri, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1593/2010, a statuat
următoarele: Este adevărat că preţul mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior este stabilit, în baza art. 123 din Codul silvic, prin ordin
200
al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură,
dar această determinare se face în baza unei împuterniciri date prin lege
organică, în acord cu art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, iar evaluarea
pagubelor are la bază criterii stabilite de lege (anexa nr. 1 la Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare
a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, în
cazul în care prejudiciul este produs prin fapte care, potrivit legii, constituie
contravenţii sau infracţiuni). Aşadar, determinarea preţului mediu al unui
metru cub de masă lemnoasă pe picior se realizează în baza unor criterii
obiective şi legale, cu înlăturarea oricăror elemente subiective sau
discreţionare ce ar putea duce la încălcarea principiului legalităţii
incriminării. Chiar dacă valoarea acestui preţ oscilează de la an la an,
limitele minime şi maxime (de exemplu, de 5 până la 20 de ori inclusiv mai
mare) care sunt determinante în stabilirea pedepselor vor fi aceleaşi. Altfel
spus, existenţa infracţiunilor silvice este condiţionată nu de valoarea, ci de
volumul masei lemnoase extrase. În felul acesta se dă satisfacţie deplină
principiului legalităţii incriminării şi se elimină arbitrarul în calificarea
juridică a infracţiunilor silvice.
În orice caz, apreciem că varianta actuală a legii, care permite stabilirea
prin hotărâre a Guvernului a prețului mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior oferă o mai bună previzibilitate și accesibilitate a
prevederilor legale cu incidență în materia dreptului penal.
201
aceleaşi organe au dreptul de a face percheziţii corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe
făptuitor şi de a-l prezenta de îndată organelor de urmărire penală.
Articolul 112 prevede că personalul silvic prevăzut la art. 111 are competenţa să identifice şi
să inventarieze, în locurile unde se află, materialele lemnoase provenite din săvârşirea unor fapte
ce pot fi calificate ca infracţiuni silvice. Materialele lemnoase se reţin de personalul silvic
împuternicit să constate aceste fapte. Procedura de reţinere se aprobă prin hotărâre a Guvernului,
la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
În temeiul art. 113, în cazul constatării prejudiciilor produse prin fapte ce pot fi calificate ca
infracţiuni, persoana care are calitatea să le constate depune actul de constatare la unitatea sau la
instituţia în care îşi desfăşoară activitatea. Conducătorul unităţii sau al instituţiei menţionate mai
sus transmite actul de constatare la parchetul de pe lângă instanţa competentă din punct de
vedere material şi teritorial.
§6. Rezumat
202
c) în timpul nopţii.
2. Preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior este stabilit:
a) prin lege, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de
silvicultură;
b) anual, prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care
răspunde de silvicultură;
c) prin hotărâre, de către Guvernul României.
§8. Bibliografie
1. Obligatorie
1. Codul silvic – Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările
ulterioare;
2. M.-A. Hotca (coord.), M. Gorunescu, N. Neagu, D. G. Pop, A. Sitaru, R.
F. Geamănu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii, ed.
5, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2019, pag. 403-428.
2. Facultativă
1. Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările
ulterioare;
2. Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi
completările ulterioare;
3. Codul penal din 1968;
4. Codul de procedură penală din 1968;
5. Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor
silvice, cu modificările şi completările ulterioare;
6. C. Vlad, C. Ene, Infracţiunile silvice. Teorie şi practică judiciară, C.H.
Beck, Bucureşti, 2006, pag. 89 – 809;
7. R. Bodea, Infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2011, pag. 262 - 301.
3. Resurse on-line
1. IGPR, Infracțiunile din domeniul silvic, cu 63% mai multe față de
perioada similară a lui 2020, 2021, disponibil la:
https://www.agerpres.ro/justitie/2021/09/17/video-igpr-infractiunile-din-
domeniul-silvic-cu-63-mai-multe-fata-de-perioada-similara-a-lui-2020--781382;
2. IGPR, Acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în
domeniul silvic, 2021, disponibil la:
https://www.youtube.com/watch?v=7DcDie8806A;
3. V. C. Aisăchioaiei, Infracţiunile silvice prevăzute de Legea nr. 46/2008,
Revista ProLege, disponibil la: http://revistaprolege.ro/infractiunile-silvice-
prevazute-de-legea-nr-46-2008/.
203
Răspunsuri la testele de evaluare a cunoştinţelor tip grilă
Grila nr. 1 – a)
Grila nr. 2 – c)
Grila nr. 1 – a)
Grila nr. 2 – c)
Grila nr. 3 – c)
Grila nr. 1 – a)
Grila nr. 2 – b)
Grila nr. 1 – a)
Grila nr. 2 – b)
Grila nr. 1 – a)
Grila nr. 2 – a), b)
Grila nr. 1 – c)
Grila nr. 2 – a)
Grila nr. 1 – c)
Grila nr. 2 – c)
204
Bibliografie generală
I. Legislaţie
205
• Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările
ulterioare;
• Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu
modificările şi completările ulterioare;
• Ordonanței Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea
ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, cu modificările şi
completările ulterioare;
• Legea nr. 101/2011 pentru prevenirea şi sancţionarea unor fapte privind degradarea
mediului, republicată;
• Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă,
republicată
• Legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare
• Legea nr. 142/2018 privind precursorii de droguri;
• Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării
terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi
completările ulterioare;
• Ordonanţa de urgenţă nr. 8/2019 privind unele măsuri pentru aplicarea Regulamentului
(UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de
cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO);
• Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a
Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a
unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO);
• Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor;
• Hotărârea Guvernului nr. 491/2021 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi
funcţionare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor;
• Codul vamal al Uniunii Europene;
• Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2017
privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin
mijloace de drept penal;
• Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în
aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului
European (EPPO);
• Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 2015
privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării
terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al
Consiliului şi de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a
Directivei 2006/70/CE a Comisiei;
• Directiva (UE) 2016/2.258 a Consiliului din 6 decembrie 2016 de modificare a
Directivei 2011/16/UE în ceea ce priveşte accesul autorităţilor fiscale la informaţii privind
combaterea spălării banilor;
• Regulamentul (CE) NR. 1272/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16
decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, de
modificare şi de abrogare a Directivelor 67/548/CEE şi 1999/45/CE, precum şi de modificare a
Regulamentului (CE) nr. 1907/2006;
206
• Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene din
1995.
• E. Hach, M.-A. Hotca, Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea si combaterea spalarii
banilor si finantarii terorismului, precum si pentru modificarea si completarea unor acte
normative, Editia a II-a, revazută și adaugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2021.
• A. M. Truichici, L. Neagu, Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Jurisprudența Curții
de Justiție a Uniunii Europene și jurisprudență națională, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2018.
• C. Balaban, Infracţiuni prevăzute de legi speciale care reglementează domeniul
comerţului. Aspecte controversate de doctrină şi practică judiciară, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004;
• R. Bodea, Infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011;
• C. Bogdan, Spălarea banilor. Aspecte teoretice şi de practică judiciară, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2010;
• T. Dima, A. G. Păun, Droguri ilicite (Legea nr. 143/2000, jurisprudenţă şi
comentarii), Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010;
• V. Dobrinoiu, M.A. Hotca, N. Neagu, M. Murea, C. Căsuneanu, Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Wolters Kluwer, Bucureşti,
2008;
• M.-A. Hotca (coord.), M. Gorunescu, N. Neagu, D. G. Pop, A. Sitaru, R. F. Geamănu,
Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii, ed. 5, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2019;
• M.Ş. Minea, C.F. Costaş, D.M. Ionescu, Legea evaziunii fiscale. Comentarii şi
explicaţii, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006;
• N. Neagu, Fraudarea bugetului comunitar, Wolters Kluwer, Bucureşti, 2008;
• D. Richard, J.-L. Senon, Dicţionar de droguri, toxicomanii şi dependenţe, Ed.
Ştiinţelor Medicale şi Editura Juridică, Bucureşti, 2005;
• G. V. Sabău, Traficul şi consumul ilicit de droguri şi precursori. Combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri şi precursori prin mijloace de drept penal, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2010;
• A. Ungureanu, A. Ciopraga, Dispoziţii penale din legi speciale române, comentate şi
adnotate cu jurisprudenţă şi doctrină, vol IX, Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
• C. Vlad, C. Ene, Infracţiunile silvice. Teorie şi practică judiciară, C.H. Beck,
Bucureşti, 2006;
• C. Vlad, C. Ene, Legislaţie cinegetică. Doctrină. Jurisprudenţă, C.H. Beck, Bucureşti,
2007;
• C. Voicu, Al. Boroi, I. Molnar, M. Gorunescu, S. Corlăţeanu, Dreptul penal al
afacerilor, ed. a IV-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2008.
207
• Comisia specială privind infracțiunile financiare, evaziunea fiscală și evitarea
obligațiilor fiscale, Coraportori: Jeppe Kofod, Luděk Niedermayer, 8.3.2019, A8-0170/2019, nr.
131;
• C. Ban (Copenhagen Business School), A. Rusu, Pauperitatea fiscală a României, Ce o
explică și ce se (mai) poate face, 2019;
• EMCDDA and EUROPOL, EU Drug Markets. Impact of COVID-19, may 2020
• Raport referitor la infracțiunile financiare, evaziunea fiscală și evitarea obligațiilor
fiscale (2018/2121(INI));
• R Bâldea (Deloitte România), Digitalizarea administrației fiscale din România, pe
calea cea bună. Ce măsuri așteptăm în 2021?, 12 ianuarie 2021;
• United Nations Office on Drugs and Crime, World Drug Report 2021;
• https://eur-lex.europa.eu/;
• https://ec.europa.eu/;
• https://www.eppo.europa.eu/.
IV. Jurisprudenţă
208