Doina Ştefana Săucan, Camelia Popa, Aurora Liiceanu (cercetător asociat),

Georgeta Preda, Teorii cu privire la alegerea şi dezvoltarea carierei,

Raport de cercetare (extras), Departamentul de Psihologie – Institutul de
Filosofie și Psihologie ”C. Radulescu Motru”

Institutul de Filosofie şi Psihologie ”Constantin Radulescu Motru”

@ Departamentul de Psihologie, Decembrie 2010

Aşa numitele teorii focalizate pe dezvoltarea carierei sunt de fapt

explicaţii ale modului în care oamenii îşi dezvoltă personalitatea şi
preceptele legate de self în context profesional. De asemenea, teoriile
menţionate se referă la contextul în care persoanele trăiesc, arătând cum
interacţionează variabilele acestui context cu caracteristicile personale,
pentru a influenţa atât luarea deciziei cu privire la carieră, cât şi performanţa
în muncă.
Perspectivă istorică
În alegerea judicioasă a unei vocaţii sunt implicaţi trei factori majori:
înţelegerea clară a persoanei însăşi, a aptitudinilor, abilităţilor, intereselor
şi aspiraţiilor ei, a limitelor proprii (cu accent pe conştientizarea cauzelor
acestora); cunoaşterea cerinţelor şi a condiţiilor pentru atingerea succesului
profesional, a avantajelor şi a dezavantajelor suscitate de un anumit loc de
muncă, a oportunităţilor şi a perspectivelor în diverse sectoare de activitate
şi, nu în ultimul rând, existenţa unui raţionament solid privind relaţiile
dintre primele două grupe de factori. Acestea sunt cuvintele lui Parson încă
din 1909 (cf. Duane Browne, 2002).
 Eforturile pentru a ajuta oamenii să-şi identifice cariera potrivită
datează încă din secolul al XV-lea. Până în secolul al XIX-lea fuseseră
publicate deja circa 65 de cărţi în acest domeniu. Primul program-ghid de
orientare vocaţională a apărut în San Francisco, la Cogswell High School, în
1888. Schema lui Parson nu poate fi numită teorie în sensul strict al
cuvântului, dar poate fi considerată primul cadru conceptual pentru decizia
de alegere a carierei şi, totodată, un prim ghid pentru consilierii vocaţionali.
Teoriile psihologice privind cariera
Parsons credea că, dacă oamenii se angajează mai degrabă activ în
alegerea carierei decât să aştepte ca şansa „să vâneze” pentru ei un post bun,
ei vor fi mai satisfăcuţi de carierele lor. Pe de altă parte, costurile
angajatorilor scad, iar eficienţa angajaţilor creşte. Aceste idei, destul de
simpliste de altfel, reprezintă şi la ora actuală nucleul celor mai moderne
teorii privind alegerea carierei şi dezvoltarea.
Primul război mondial, marea criză economică şi apoi cel de-al doilea
război mondial au reliefat nevoia tot mai acută a societăţilor de a clasifica
oamenii şi de a-i plasa în ocupaţii în care ar putea lucra satisfăcător.
Folosirea testelor pentru a măsura funcţionarea intelectuală a început să se
extindă, fiind vizate interesele, aptitudinile specifice şi trăsăturile de
personalitate care ar putea conferi o cheie spre succes, într-o profesiune dată.
În 1951, Ginzberg, Ginsburg, Axelrad şi Herma au elaborat o teorie
radical nouă privind dezvoltarea carierei. Ei au postulat că dezvoltarea
carierei este un proces dinamic, derulat pe tot parcursul vieţii. Autorii
menţionaţi au sugerat că alegerea carierei se caracterizează printr-un
compromis care, odată făcut, devine în cea mai mare parte ireversibil. Dacă
la început teoria lui Ginzberg şi a colaboratorilor săi a stimulat cercetarea, ea
a avut un impact limitat în practică.
 Donald Super şi-a publicat, în 1953, teoria alegerii carierei şi a
dezvoltării. Aceasta includea elemente din teoria trăsăturii şi factorului, din
psihologia dezvoltării, din teoria constructului personal (aparţinând lui Kelly
– 1955 - din care Super s-a inspirat în ceea ce priveşte conceptele despre
self), precum şi din teoria sociologică. Super a continuat să-şi
îmbunătăţească şi să-şi completeze teoria de-a lungul întregii sale vieţi
ultima modificare fiind operată în 1990 (D. Brown, L. Brooks şi colab.).
Autorul admitea că segmentele disparate ale teoriei sale nu au fost cimentate
într-un mod adecvat, sugerând că ar fi util de elaborat un model cu adevărat
comprehensiv al alegerii carierei. Acest model a rămas însă în sarcina
următorilor teoreticieni în domeniu. În ciuda limitelor recunoscute de însuşi
autorul acestei teorii, Super şi adepţii săi continuă să aibă un impact puternic
asupra dezvoltării gândirii, cercetării şi practicii în domeniul carierei.
Nu la mult timp după Super, în 1956, Anne Roe a publicat o carte
despre psihologia ocupaţiilor în care elaborează o teorie privind dezvoltarea
carierei bazată pe teoria trebuinţelor a lui Maslow şi pe teoriile personalităţii.
Autoarea susţine că mediul copilăriei timpurii predispune copiii spre intrarea
în anumite grupuri ocupaţionale. Anne Roe a dezvoltat şi o listă a domeniilor
de interes pentru carieră, după o clasificare a ocupaţiilor. Teoria lui Roe a
stimulat un număr semnificativ de cercetări (peste 1990), dar nu a avut o
influenţă majoră în practică.
În 1959, John Holland lansează însă o explicaţie comprehensivă a
alegerii carierei, orientată pe trăsături, explicaţie care practic transformă
modelul trăsătură şi factor al anilor 1930-1940 dintr-unul static într-unul
dinamic. În 1973, Holland publică o versiune completă a teoriei sale, pe care
însă în anii 1985 şi 1997 o revizuieşte. Teoria lui Holland a avut un impact
deosebit în practică graţie instrumentelor pe care le-a dezvoltat, ea poate fi
considerată modelul de alegere a carierei cu cea mai mare influenţă până în
prezent.
Din anii 50 au început să apară noi teorii privind alegerea carierei şi
dezvoltarea. În 1963, Bordin, Nachmann şi Segal publicau o teorie a
dezvoltării carierei în sensul gândirii psihodinamice. Lofquist şi Dawis
(1969) şi-au făcut publică, la rândul lor, prima versiune a teoriei referitoare
la adaptarea la muncă, iar Krumboltz (1979) elaborează „teoria învăţării
sociale a luării deciziei privind cariera”. Doi ani mai târziu, Gottfredson
(1981) şi-a publicat teoria dezvoltării privind aspiraţiile ocupaţionale.
Urmează, în 1991, Peterson, Sampson şi Reardon care anunţă o nouă teorie a
dezvoltării carierei, fundamentată pe psihologia cognitivă (modul de
procesare a informaţiei ar explica procesele implicate în deciziile cu privire
la parcursul profesional).
Lent, Brown şi Hackett (1994) lansează un model de decizie privind
cariera bazat pe teoria social-cognitivă a lui Bandura (1986). Mai târziu,
Brown şi Crace (1996) publică prima versiune a modelului de luare a
deciziei privind cariera, fundamentat pe valorile individuale. O revizuire a
teoriei lor, focalizată mai cu seamă pe alegerea ocupaţională, satisfacţie şi
succes, incluzând atât valorile culturale cât şi pe cele legate de muncă, s-a
produs în 2002.
Spre deosebire de teoriile de orientare sociologică, cele de sorginte
psihologică care abordează alegerea carierei dau importanţă în primul rând
caracteristicilor de personalitate care predispun un individ să caute o carieră
sau alta. Istoric vorbind, psihologii au arătat un interes mai mare decât cel
manifestat de sociologi pentru interesele, valorile, tipul de personalitate şi
orientările acesteia, precum şi pentru concepţia despre sine, ca determinanţi
ai alegerilor ocupaţionale (Strong, 1955, Holland, 1964, Super, Starishevsky,
Matlin şi Jordaan, 1963, Ginzberg, Ginsburg, Axelrad şi Herma, 1951).
Psihologii vocaţionali au fost în primul rând preocupaţi de gradul de
potrivire dintre persoană şi job. În ultimele decenii, divergenţele de
preocupări dintre sociologi şi psihologi s-au mai diminuat. Psihologii au
devenit mai preocupaţi de cadrul social care influenţează şi constrânge
acţiunea individului (Bronfenbrenner, 1979). Sociologii au recunoscut şi ei
că o lărgire a orientărilor psihologice cu privire la planurile ocupaţionale
influenţează direcţiile vocaţionale şi capacitatea de a avea succes pe piaţa
muncii (Mortimer, 1994, 1996). Acestea se referă la valorile ocupaţionale,
preferinţele legate de motivaţia extrinsecă sau intrisecă, precum şi la
orientarea persoanei spre recompensă, la etica particulară a muncii şi la
sensul personal al eficienţei sau controlului. De exemplu, cercetătorii au
reliefat determinanţii eficienţei, mai cu seamă legaţi de problemele
economice (a avea un job bine plătit, a avea o casă etc.) (Grabowski,
Mortimer, Call, 2001).
Teorii sociologice
Sociologii continuă să fie preocupaţi îndeosebi de domeniul alegerii
carierei. Ei se apleacă mai ales asupra antecedentelor atingerii statului
ocupaţional - statutul socioeconomic, familial, gender şi etnia individului.
Hollingshead (1949), Reissman (1953), Sewell, Haller şi Strauss (1957) (cf.
D. Schultz, op. cit., 2002) au studiat variabile legate de alegerea carierei şi
de statutul ocupaţional. Alţi autori, precum Musgrave (1967), au oferit teorii
de sorginte sociologică privind alegerea ocupaţiei. Teoria modelului de
atingere a statutului elaborată de Blau şi Duncan (1967) a fost o încercare de
a include ceea ce autorii au numit variabile cognitive, mai ales abilitatea
mentală şi procesul sociopsihologic, în predicţia atingerii statutului
ocupaţional, alegerii şi dezvoltării carierei.
 Sociologii sunt interesaţi de alegerea carierei şi din perspectiva
consecinţelor acestei decizii asupra inegalităţii socioeconomice şi mobilităţii
ocupaţionale. Ocupaţia este un determinant puternic al statutului persoanei
în cadrul comunităţii, al câştigului, bunăstării şi stilului de viaţă. În măsura
în care tinerii au aceleaşi ocupaţii sau ocupaţii similare cu părinţii lor,
inegalităţile legate de locul de muncă vor fi perpetuate de la o generaţie la
alta. Iniţial, interesul sociologic pentru alegerea ocupaţiei s-a focalizat pe
mecanismele mobilităţii inter-generaţionale. Blau şi Duncan (1967) au
identificat nivelul studiilor drept o variabilă care poate explica legătura
dintre nivelul de educaţie al tatălui şi ocupaţia copiilor. Alte studii privind
tradiţia legată de nivelul statutului au evidenţiat felul în care variabilele
gender, rasă, etnie, mărimea comunităţii şi caracteristicile familiei de
origine, numărul de fraţi, ordinea naşterii, influenţează procesul de
stratificare (Kerckhoff, 1995). De-a lungul timpului, abordarea nivelului
educaţional a fost din ce în ce mai mult recunoscută. De exemplu, din cauza
discriminării de pe piaţa muncii, oportunităţile nu sunt aceleaşi pentru
bărbaţi şi femei, albi şi minorităţi etc. În această direcţie, ar trebui
menţionată lucrarea autorilor Sewell şi Hauser (1976), care au adăugat
variabile sociopsihologice la modelul nivelului educaţional. Acest model
revizuit includea abilitatea academică şi performanţa, precum şi încurajarea
obiectivelor academice prin alte obiective semnificative, de către părinţi,
profesori şi prieteni.
Aspiraţiile şi planurile adolescenţilor cu privire la viitorul educaţional
şi ocupaţional au ajuns, în timp, să capete importanţă majoră (Mortimer,
1996). Mai târziu, s-a recunoscut totuşi că aceste aspiraţii pot avea
consecinţe neplăcute asupra oamenilor, în situaţiile de constrângere a
oportunităţilor. Roberts (1968, p. 176) şi-a pus problema procesului cauzal
prin care aspiraţiile influenţează nivelul educaţional. El a conchis că
ambiţiile legate de ocupaţie sunt mai degrabă „produse ale ocupaţiilor pe
care indivizii le ocupă, decât determinanţi ai pattern-lui reprezentat de
carieră”.
Studiile sociologice s-au concentrat, în ultimile decade, aproape
exclusiv pe dimensiunea verticală (prestigiu) a alegerii ocupaţiei, aşa cum se
plasează aceasta în ierarhia socioeconomică. Motivaţia şi scopurile
individului tind însă să fie restricţionate la aspiraţii, ceea ce constituie o
limită serioasă a abordărilor de acest tip.
Deşi viziunea sociologică şi psihologică a alegerii carierei au devenit
mai apropiate, sociologii sunt totuşi mai tentaţi decât psihologii să se
preocupe de ocupaţia parentală, educaţie, venit, gender, rasă, etnie şi de
influenţa diverselor orientări asupra muncii, după cum am mai arătat. De
asemenea, sociologii sunt interesaţi de felul în care instituţiile sociale
influenţează alegerile ocupaţionale, orientările spre muncă şi nivelul
educaţional de-a lungul vieţii persoanei. O abordare a „life course” (Elder şi
O’Rand, 1995) propune o nouă direcţie în studiul alegerilor ocupaţionale.
Potrivit acestei direcţii, oamenii continuă să facă alegeri ocupaţionale, să ia
decizii în ceea ce priveşte cariera lor, chiar şi după ce şi-au ales una, acesta
fiind o caracteristică a populaţiei actuale, postmoderne. Contextul în care
indivizii îşi trăiesc viaţa, îşi urmăresc obiectivele educaţionale şi economice
asigură oportunităţi şi provocări, dar şi constrângeri pentru cariera lor, mai
subliniază autorii citaţi.
Combinaţia acţiunii individuale, ca răspuns la scopuri, preferinţe şi
valori, cu cadrele instituţionale de muncă, care determină oportunităţile
structurale, permite instituirea unor pattern-uri de carieră de lungă durată.
Acestea ar putea fi examinate în termeni de continuitate, stabilitate, mişcări
ascendente şi descendente, recompense şi eventual realizare.

Cum am putea judeca însă valoarea unei teorii?

Krumboltz (1994), folosind o hartă-metaforă, a sugerat că o teorie
bună, ca şi o hartă bine desenată, asigură o reprezentare a realităţii. Autorul
susţine că teoriile privind dezvoltare carierei, la fel ca şi hărţile, conţin
distorsiuni, una majoră fiind aceea că ele simplifică exagerat fenomenul
descris pentru a facilita înţelegerea lui. O altă sursă evidentă de distorsiune
ar fi viziunea teoreticianului. Pentru a construi o hartă utilă a alegerii carierei
şi a procesului de dezvoltare, teoreticienii trebuie să îndeplinească mai multe
sarcini, între care cea mai importantă este selectarea şi definirea
constructelor necesare pentru descrierea în termeni măsurabili a fenomenelor
implicate. În procesul selectării şi definirii constructelor, teoreticienii care
folosesc teoriile existente privind funcţionarea umană, ca bază pentru teoria
lor, reţin termenii şi definiţiile teoriei din care şi-au dedus ideile despre
alegerea carierei şi dezvoltare. De exemplu, Brown (1996, 2002) a reţinut
definirea valorilor făcută de Rokeach (1973) în construirea teoriei sale
privind alegerea ocupaţională şi satisfacţia. Mai există şi varianta
reetichetării şi redefinirii constructelor din teoria originală (Mitchell şi
Krumboltz, 1990). Krumboltz, care a folosit teoria învăţării sociale a lui
Bandura, a extras, de pildă, termenii de învăţare asociativă şi învăţare
instrumentală pentru a înlocui termenii standard de condiţionare operantă şi
învăţare observaţională, utilizaţi de Bandura.
În final, teoreticienii pot introduce termeni noi. Holland (1997)
folosea un termen existent precum congruenţa pentru a descrie relaţia dintre
personalitate şi mediul de muncă. Totuşi el a oferit, în cadrul teoriei sale, noi
definiţii ale personalităţii şi mediului de lucru.
După ce constructele centrale sunt enumerate şi definite, teoreticienii
identifică felul în care acestea interacţionează în dezvoltarea carierei şi în
procesul de alegere a carierei. Acest fapt se întâmplă mai ales în teoriile
bazate pe o filozofie modernă, care stabilesc dintr-un început o serie de
ipoteze testabile. De exemplu, Super (1990) a emis ipoteza că alegerea
carierei reprezintă „implementarea conceptelor de sine”. Pentru a înţelege
această aserţiune, este necesară o definiţie clară a conceptelor de sine şi de
carieră, întrucât puţine teorii asupra dezvoltării carierei sau alegerii ei au fost
dezvoltate la un asemenea nivel al specificităţii. Super afirma că munca şi
satisfacţia de viaţă sunt dependente de gradul în care „individul găseşte pieţe
de desfacere adecvate pentru abilităţi, trebuinţe, valori, interese, trăsături de
personalitate şi concepte de sine” (p. 208).
Credem că o teorie comprehensivă privind alegerea şi dezvoltarea
carierei explică procesul în funcţie de gender, minoritate şi majoritate, pentru
individ, oriunde ar fi el. Multe din teoriile vehiculate au fost criticate pentru
că au eşuat la testul comprehensivităţii. Pentru că apanajul unei bune teorii
este acela de a explica „de ce” dar şi „cum” se întâmplă. Alegerea carierei
este un eveniment ce ţine de „ce/care”. Dar de ce este făcută această alegere
reprezintă o problemă crucială, mai ales dacă se doresc a fi influenţate atât
antecedentele alegerii ocupaţionale, cât şi alegerea propriu-zisă. Holland, de
exemplu, a acordat o atenţie minoră problemei referitoare la motivul pentru
care oamenii dezvoltă anumite interese, iar Roe s-a concentrat mai puţin
asupra procesului de luare a deciziei şi mai mult pe antecedentele alegerii.
Teoriile bine articulate facilitează înţelegerea evenimentelor trecute,
prezente şi viitoare. De exemplu, s-a pus întrebarea de ce, înainte de 1960,
majoritatea femeilor albe din clasa mijlocie preferau să evite munca plătită,
ocupându-se de munca la domiciliu. Teoria lui Gottfredson (1981) şi
cercetarea rezultată din ea au sugerat că, încă de mici, copiii încep să-şi
circumscrie opţiunile în ceea ce priveşte cariera, bazându-se pe informaţia pe
care o primesc din mediul înconjurător. Mai mult, pentru că tinerele erau
asaltate de modelul care propovăduia rolul de casnică, ele au început să-şi
limiteze opţiunile de carieră.
Pentru a ne întoarce la harta metaforă a lui Krumboltz, teoriile îi
înarmează pe cercetători şi practicieni cu direcţii utile în explorarea alegerii
carierei. Teoriile sunt adesea statuate în termenii ipotezelor testabile, mai
ales dacă se bazează pe tradiţia modernă sau pozitivistă. Teoriile
postmoderne nu se construiesc folosind ipoteze testabile. Problemele
testabile permit cercetătorilor să exploreze empiric ideile teoreticienilor şi să
avanseze nivelurile înţelegerii dezvoltării carierei şi alegerii ocupaţiei.
Teoriile bazate pe gândirea sociologică au o utilitate redusă pentru
practicieni, poate şi fiindcă sociologii nu se apleacă şi asupra extrapolării din
teorie şi cercetare la practică. În schimb, teoriile de sorginte psihologică ar
trebui să fie relevante pentru practică, în majoritate. Aşa cum am arătat,
teoreticienii se deosebesc între ei în ceea ce priveşte abilitatea acestora de a
traduce constructele teoretice în aplicaţiile practice. Acesta este desigur
motivul pentru care acceptarea răspândită a ideilor trăsătură-şi-factor,
precum cele ale lui Holland (1997) a fost atât de uşor de implementat în
practică. De exemplu, Holland a asigurat instrumente extrem de utile sub
forma unor inventare şi legături cu sursele de informaţii privind ocupaţiile,
ceea ce a permis consilierilor să folosească această teorie în activitatea cu
clienţii.
 Ca să facă parte din categoria teoriilor „bine construite”, o teorie
trebuie să satisfacă anumite standarde, printre care şi acela de a fi
susceptibilă la testarea în practică. Nicio teorie nu atinge toate standardele
identificate, dar cu toate acestea multe dintre teorii continuă să-şi rafineze
ideile pe măsură ce date noi apar din studiile de cercetare, reconsiderând
fenomenul şi încercând să-l descrie (de exemplu, Super şi-a modificat
ipoteza privind importanţa muncii în viaţa femeilor). Până la urmă, cei care
îşi dezvoltă şi studiază teoriile realizează că acestea nu sunt nici adevărate,
nici false, sunt fie confirmate, fie nu, de cercetările pe care le generează.
Altfel vorbind, teoriile sunt aproximări ale unor fenomene complexe care
influenţează alegerea carierei şi dezvoltarea.
Convergenţa teoriei
Am văzut mai sus că există mai multe teorii privind dezvoltarea
carierei şi alegerea ocupaţiei. În 1990, Osipow sugera că cele mai influenţe
converg în patru direcţii teoretice importante: teoria lui Holland privind
personalitatea şi alegerile vocaţionale, teoria învăţării sociale a lui
Krumboltz, teoria dezvoltării aparţinând lui Super şi teoria ajustării la
muncă, aparţinând lui Dawis şi Lofquist. Autorul a mers chiar mai departe,
sugerând că aceste teorii au acelaşi obiectiv: predicţia gradului de potrivire
sau congruenţă între personalităţile oamenilor şi ocupaţiile lor. Iar dacă ar
putea fi identificate unele constructe de legătură între aceste teorii, ar putea
apărea o teorie integrată privind alegerea şi dezvoltarea carierei. Problema
pusă de Osipow a intrigat, născându-se întrebarea: „Majoritatea teoriilor
despre dezvoltarea carierei sunt convergente?” Dacă aşa ar sta lucrurile,
poate că multe cărţi pe această temă ar trebui să se centreze mai mult pe
construirea de constructe care să alcătuiască un pod între teorii, decât să
prezinte teorii individuale, disparate.
Teoriile cu originea în pozitivismul logic
Cea mai mare parte a teoriilor legate de alegerea carierei şi dezvoltare
îşi au originea în pozitivismul logic. Collin şi Young (1986), Hoshmand
(1989), Passmore (1967) şi Wilber (1989) susţineau că:
• oamenii pot fi studiaţi separat de mediul lor înconjurător; ei pot fi împărţiţi,
pentru raţiuni de cercetare, în categorii;
• comportamentul uman poate fi observat obiectiv şi măsurat;
comportamentul operează într-o linie normală, lineară, cauza şi efectul
putând fi deduse;
• tradiţia metodei ştiinţifice este paradigma acceptată pentru a identifica
faptele legate de comportamentul uman;
• contextele (mediile înconjurătoare) în care oamenii acţionează sunt
considerate neutre şi relativ neimportante şi de aceea cercetarea ar trebui să
se concentreze pe acţiunile observabile ale indivizilor.
Una din erorile majore ale acestor tipuri de teorii constă în ignorarea
contextului şi considerarea lui ca element neutru, deci ca o variabilă care nu
influenţează comportamentul uman. Teoreticieni sociologi, precum Blau şi
Duncan (1967), şi teoreticianul de sorginte psihologică, Holland (1997) au
vorbit despre influenţa mediului asupra individului, ca şi despre contextul
cultural în care alegerea ocupaţiei are loc. Blustein şi Ellis (2000) au scris şi
ei de pe o poziţie care diferă de pozitivismul logic, respectiv de pe cele ale
construţionismului social, generând recomandări care să îndrepte către o
alcătuire a testelor de pe o poziţie mult mai sensibilă cultural.
Teorii cu originea în constructivismul social
Deşi pozitivismul logic este încă o poziţie filosofică dominantă, un
număr din ce în ce mai mare de specialişti în domeniu îl resping în favoarea
unei alte poziţii filosofice: construcţionismul social care are ca ax central
ideea că oamenii îşi construiesc activ cariera, nefiind simpli „recipienţi” ai
acesteia. Wilber este cel care sintetizează unele din ideile constructiviştilor
sociali, afirmând că multe din cunoştinţele noastre, inclusiv cele despre
muzică, artă şi filozofie, nu pot fi verificate în sensul cerut de pozitivismul
logic, care ar exclude scopul, valoarea şi semnificaţia domeniului de
cunoaştere, pentru că ele nu pot fi determinate empiric.
Poziţia constructiviştilor sociali este următoarea:
• toate aspectele universului sunt interconectate, fiind imposibil de separat
subiectul de obiect, oamenii de mediul înconjurător;
• oamenii nu pot fi reduşi la legi şi principii, iar cauza şi efectul nu pot fi
deduse;
• comportamentul uman poate fi doar înţeles în contextul în care se produce;
• cadrul subiectiv de referinţă al fiinţelor umane este unica sursă legitimă de
cunoaştere; evenimentele se petrec în afara individului, iar aşa cum acesta
înţelege mediul său şi participă la evenimente, se defineşte pe sine şi mediul
din care face parte.
Patton (1997), avocat al poziţiei constructiviste, admitea că
metodologiile de cercetare pot să asocieze ambele poziţii, atât cea a
pozitivismului logic cât şi cea constructivistă. La ora actuală, pozitivismul
logic este încă destul de viguros, cel puţin pentru teoreticienii şi cercetătorii
care se centrează pe dezvoltarea carierei şi pe alegerea ocupaţională.
Împletirea mai multor teorii ar putea să nu fie atât de simplă pe cât ar
părea la prima vedere, ele fiind alcătuite din constructe adesea împrumutate
din alte teorii psihologice. Deşi teorii diferite pot folosi exact aceiaşi termeni
(vezi conceptul de sine), ele se pot referi la definiţii diferite ale acestora.
Cum spuneam mai sus, Osipow (1990) a arătat că teoriile lui Holland, Super,
Dawis şi Lofquist, Krumboltz au avut toate ca scop demonstrarea
congruenţei dintre personalitate şi ocupaţie. Problema ar fi aceea că fiecare
dintre aceşti teoreticieni care au folosit termenul de personalitate a avut în
vedere o definiţie diferită. De exemplu, conceptualizarea lui Holland
încorpora şase subtipuri de personalitate (realistă, investigativă, artistică,
socială, întreprinzătoare şi convenţională), în vreme ce Super se concentra
pe concepţia despre sine ca bază pentru ideea sa despre personalitate. În
concluzie, pare să existe o convergenţă mică în ceea ce priveşte teoretizarea
în domeniul dezvoltării carierei şi alegerii ocupaţionale, ceea ce ne
îndepărtează şi mai mult de obiectivul elaborării unei teorii integrate în
domeniul alegerii carierei.

BIBLIOGRAFIE

BANDURA, A.; Social foundations of thought and action: A social

cognitive theory. Englewood Cliffs, NJ: Prentice Hall, 1986.
BLAU, P. M., DUNCAN, O. D.; The American occupational
structure. New York: Wiley, 1967.
BLUSTEIN, D. L., ELLIS, M. V.; The cultural context of career
assessment. Journal of Career Assessment, 8, 379–390, 2000.
BORDIN, E.S.; NACHMANN, B.; SEGAL, S.J.; An articulated
framework for vocational development, în Journal of Counceling
Psychology, 10, 107-116, 1963.
BRONFENBRENNER, U.; The ecology of human development:
Experiments by nature and design. Cambridge, MA: Harvard University
Press, 1979.
 BROWN, D., CRACE, R. K.; Values in life role choices and
outcomes: A conceptual model. Career Development Quarterly, 44, 211–223,
1996.
BROWN, D.; The role of work and cultural values in occupational choice,
satisfaction, and success: A theoretical statement. Journal of Counseling and
Development, 80, 48–56, 2002.
BROWNE, Duane; Careers Choice and Development (the fourth
edition). John Wiley&Sons Inc., San Francisco, 2002.
COLLIN, A., YOUNG, R. A.; New directions for theories of career.
Human Relations, 39, 837–853, 1986.
DAWIS, R. V., LOFQUIST, L.; A psychological theory of work
adjustment. Minneapolis: University of Minnesota, 1984.
ELDER, G. H., Jr., O’RAND, A. M.; Adult lives in a changing
society. In K. S. Cook, G. A. Fine, & J. S. House (Eds.), Sociological
perspectives on social psychology (pp. 452-475). Boston: Allyn & Bacon,
1995.
GINZBERG, E.; GINSBURG, S.W.; AXELRAD, S. & HERMA, J.L.;
Occupational choice: An approach to a general theory; New York,
Columbia University Press, 1951.
GOTTFREDSON, L.; Circumscription and compromise; „Journal of
Counseling Psychology”, 28, 545-579, 1981.
GRABOWSKI, L. S., MORTIMER, J. T., CALL, K.; Global and
economic self-efficacy in the educational attainment process. Social
Psychology Quarterly, 64, 164–179, 2001.
HOLLAND, J.L.; Making vocational choices: A theory of careers.
Englewood Cliffs, NJ: Prentice Hall, 1973.
 HOLLAND, J.L.; Making vocational choices: A theory of careers
(2nd and 3rd eds); Odessa, FL: Psychological Assessment Resources, 1985
şi 1997.
HOSHMAND, L.; Alternate research paradigms. The Counseling
Psychologist,17, 3–80, 1989.
KELLY, G.A.; The psychology of personal constructs. New York:
W.W. Norton, 1955.
KERCKHOFF, A. C.; Social stratification and mobility
processes:Interaction between individuals and social structures. In K. S.
Cook, G. A. Fine, & J. S. House (Eds.), Sociological perspectives on social
psychology, (pp. 467–496). Boston: Allyn & Bacon, 1995 b.
KRUMBOLTZ, J.D.; A social learning theory of career decision-
making. În A.M. Mitchell, C.B. Jones, J.D. Krumboltz (eds.) „Social
learning and career decision-making”; Cranston, R.J: Carroll Press, 1979.
KRUMBOLTZ, J. D.; Improving career development theory from a
social learning theory perspective. In M. L. Savickas & R. W. Lent (Eds.),
Convergence in career development theory (pp. 9–32). Palo Alto, CA: CPP
Books, 1994.
LENT, R. W., BROWN, S. D., & HACKETT, G. Toward a unifying
social cognitive theory of career and academic interest, choice, and
performance. Journal of Vocational Behavior, 45, 79–122, 1994.
LOFQUIST, L.; DAWIS, R.V.; Adjustment to work. East Norwich,
CT: Appleton-Century-Crofts, 1969.
MITCHELL, L. K., KRUMBOLTZ, J. D.; A social learning approach
to career decision making: Krumboltz’s theory. In D. Brown, L. Brooks, &
Associates, Career choice and development (2nd ed., pp. 145–196). San
Francisco: Jossey-Bass, 1990.
 MORTIMER, J. T.; Individual differences as precursors of youth
unemployment. In A. C. Petersen & J. T. Mortimer (Eds.), Youth
unemployment and society. Cambridge, UK: Cambridge University Press,
pp. 172–198, 1994.
MORTIMER, J. T.; Social psychological aspects of achievement. In A.
C. Kerckhoff (Ed.), Generating social stratification: Toward a new research
agenda (pp. 17–36). Boulder, CO: Westview Press, 1996.
MUSGRAVE, P. W.; Toward a sociological theory of occupational
choice. În Sociological Review, 15, 33–45, 1967.
OSIPOW, S. H.; Convergence in theories of career choice and
development: Review and prospect. Journal of Vocational Behavior, 36,
122–131, 1990.
PASSMORE, J.; Logical positivism. In P. Edwards (Ed.), The
encyclopedia of philosophy: Vol. 5. New York: Macmillan, 1967.
PETERSON, G. W., SAMPSON, J. P., & REARDON, R. C. Career
development
and services: A cognitive approach. Pacific Grove, CA: Brooks/Cole, 1991.
ROBERTS, K.; The entry into employment: An approach toward a
general theory. Sociological Review, 16, 165–184, 1968.
ROE, A.; The psychology of occupations. New York: Wiley, 1956.
ROE, A.; LUNNEBORG, P.; Personality development and career
choice, în D. Brown, L. Brooks şi colab. (2nd ed., pp. 68-101), San
Francisco; Jossey Bass, 1990.
ROKEACH, M.; The nature of human values. New York: Free Press,
1973.
SEWELL, W. H., HAUSER, R. M.; Causes and consequences of
higher education: Models of the status attainment process. In W. H. Sewell,
R. M. Hauser, & D. Featherman (Eds.), Schooling and achievement in
American society (pp. 9–27). New York: Academic Press, 1976.
SUPER, D. E.; A life-span, life space approach to career
development. In D. Brown, L. Brooks, & Associates, Career choice and
development (2nd ed., pp. 197–261). San Francisco: Jossey-Bass, 1990.
WILBER, K.; Let’s nuke these transpersonalists: A reply to Ellis.
Journal of Counseling and Development, 67, 332–335, 1989.