FUNCȚIILE EVALUĂRII

Analiza statutului evaluării în contextul curriculum-ului educaţional, precum şi a locului

său în sistemul componentelor procesului de învăţământ, permite identificarea funcţiilor evaluării
care se referă la sarcinile, obiectivele, raţiunea şi rolul evaluării.
Funcţia diagnostică se referă la constatarea precisă a efectelor acţiunii pedagogice şi
aprecierea acestor efecte în perspectiva obiectivelor stabilite. Aceasta presupune controlul
(verificarea sau examinarea) şi aprecierea. Funcţia de diagnoză furnizează informaţii asupra stării
existente și a cauzelor care au dus la aceasta. Astfel, sunt relevate: nivelul de pregătire a elevilor,
aspectele şi tendinţele dezvoltării lor intelectuale, tehnico-practice şi morale, gradul de stăpânire a
celor învăţate, evoluţia proceselor de învăţare în funcţie de timpul consacrat însuşirii cunoştinţelor,
îmbunătăţirea cotei de performanţă a elevilor pe măsură ce progresează în parcurgerea materiei de
învăţământ, punctele forte pe care urmează să se întemeieze acţiunea de perfecţionare a procesului
didactic.
Funcţia prognostică este în interdependenţă cu precedenta, întrucât cunoaşterea
rezultatelor unei etape sau ale unui anumit ciclu şcolar oferă previziunea referitoare la capacitatea
elevului de a aborda o nouă lecţie, un nou capitol, o materie nouă, de a face faţă ciclului şcolar
următor sau de a se adapta la noi situaţii educaţionale. Dacă în cadrul punerii diagnosticului sunt
identificate dominantele profunde ale personalităţii, inclusiv zonele de interes (nu este vorba de cele
manifestate ocazional), prevederea succesului şcolar poate atinge un nivel ridicat de siguranţă.
Funcția de prognoză care, pornind de la datele existente referitoare la starea de lucruri, contribuie la
realizarea unor supoziții privind dezvoltarea ulterioară sau redresarea situației, în cazul unui regres
sau a unei stagnări.
Funcţia de informare atât a societăţii, cât și a celor implicați în procesul de învățământ
(elevi, profesori) în diferite forme, privind stadiul şi evoluţia pregătirii populaţiei şcolare.
Funcţia de certificare este legată de faptul că, evaluarea relevă şi evidenţiază
performanţele elevilor - cunoştinţe, competenţe, abilităţi etc., la finele unei perioade de instruire, a
unui an şcolar, a unui ciclu curricular etc.
Funcţia de selecţie asigură clasificarea şi ierarhizarea elevilor în cadrul clasei, în raport cu
rezultatele şcolare obţinute, a claselor din cadrul şcolii sau chiar a şcolilor de un anumit profil sau
chiar dintr-o zonă teritorială în funcție de rezultatele obţinute de către elevi, a candidaţilor la

1
concursurile de admitere sau la olimpiadele şcolare în ordinea mediilor obţinute. Clasificarea în
funcţie de notele obţinute în şcoală reprezintă un criteriu important de care se ţine seama în unele
situaţii: aprecierea în cadrul colectivului clasei şi şcolii, pentru obţinerea de burse, pentru admiterea
într-o treaptă superioară de școlarizare etc.
Funcţia decizională presupune poziția sau integrarea unui elev într-o anumită ierarhie sau
într-o formă ori un nivel al pregătirii sale școlare.
Funcţia motivaţională se referă la stimularea interesului pentru învățare, autocunoaștere și
autoapreciere corectă, în raport de obiectivele prestabilite. Aceasta presupune faptul că, valorificarea
pozitivă, constructivă, a feed-back-ului oferit de o evaluare corectă, reală, obiectivă, stimulează şi
mobilizează evaluaţii, impulsionând activitatea de învăţare, formare şi dezvoltare a acestora.
Evaluarea are o valoare motivaţională: dorinţa de succes, respectiv teama de eşec sunt imbolduri
importante în învăţare. Succesul sistematic înscrie motivaţia învăţării pe o spirală ascendentă, în
timp ce eşecul poate duce la demotivare. În funcţie de situaţie, raportarea la performanţa proprie
anterioară poate genera un imbold pentru autodepăşire, în timp ce raportarea la criteriul mediu al
clasei induce competiţia.