Căutarea eternului feminin - "o formă de

cunoaștere și autocunoaștere în actul

suprem al iubirii"

Realizat de : Ganta Daniil

 Definirea a notiunii de etern feminin
Eternul feminin este un arhetip psihologic sau un
principiu filosofic care idealizeaza conceptul imuabil
al “femeii”. În sens uman, onorarea eternului feminin
relevă valorificarea potențialului femeii la nivel de
minte, corp și spirit, în egală măsură cu aprecierea
calităților feminine prezente în bărbat. Aceasta este
o conceptie care are la baza credinta ca barbatii si
femeile au la baza diferite “esente”, care nu pot fi
modificate prin timp sau de mediu. Acest mit a fost
deosebit de viu prezent in viata, literatura si cultura
secolului al XIX-lea, atunci cand femeile au fost
descrise ca angelice, menite sa il puna pe barbat pe
calea moralitatii si a spiritualitatii.
 Conexiunea in triada de etern feminin-
(auto)cunoasterea -iubire
Atunci când vorbim despre “etern femenin”, departe de
definiții riguroase și speculații filozofice, putem la fel de bine
să ne imaginăm zeița voluptoasă cu cosițe blonde strălucind
în scoica sa enormă, ajunsă la țărm, înconjurată de spuma
mării. Conceptul este explorat cu succes în spiritualitate,
conform căreia conștiința elevată presupune comuniunea
sacră dintre contemplarea feminină și dinamica masculină, în
sensul manifestării potențialului uman înalt, conștiință al cărei
dans simbolic, spiralat ascendent, conduce elegant spre
culmile auto-realizării. Eternul femenin devine astfel un
potențial latent atât în femeie, cât și în bărbat, iar expresia sa
profundă poate genera mult râvnita stare de echilibru spiritual.
Opere in care se intilneste tema eternului feminin

Dupa Goethe, chiar si Nietzsche preia conceptul punandu-l intr-o relatie

stransa cu viata si moartea, probabil reminescenta a operelor Greciei antice,
unde nasterea copiilor, dar si ingrijirea mortilor erau gestionate de femei.
Puterea de a mantui si a servi drept gardian moral erau considerate unele din
atributele importante ale acestui concept.
Simone de Beauvoir a considerat “eternul feminin” ca un mit patriarhal care
prezinta femeile ca pe corpuri pasive erotice, care dau viata si hranesc,
excluzandu-le de la a juca rolul unui subiect care actioneaza si
experimenteaza.
Beatrice a lui Dante este un alt exemplu, la fel ca si Margareta a lui Faust,
al acestui rol de ghid. Intr-una din paginile sale profetice, Nikolai Berdyaev
prevede ca in societatea care va veni, femeia va juca un rol mare. Ea este
mai legata decat barbatul de sufletul lumii, de primele forte elementare si prin
intermediul ei omul obtine comuniunea cu acestea. Femeile sunt predestinate
sa fie, ca in Evanghelie, purtatoare de mirodenii. Nu femeia emancipata si nici
cea care a devenit asemanatoare barbatului, ci etern-femininul va avea de
jucat un rol important in perioada viitoare a istoriei, conchide el.
 Personajul ce reprezinta eternul feminin
Secvenţa apartine Epilogului piesei “Faust”, făcând referire la faptul că rugăciunile iubitei lui Faust,
Margareta, salvează sufletul protagonistului vândut diavolului. Este feminitatea văzută în esenţa ei
tulburătoare şi în veşnicia ei, capabilă să ghideze aspiraţia omului spre transcendenţă.

Mara, personajul principal din romanul cu același nume al lui Ioan Slavici, este o văduvă ce domină
prin putere și complexitate. George Călinescu vede în Mara „tipul comun al femeii de peste munţi şi în
genere al văduvei, întreprinzătoare şi aprige, la care apare proporţia aceea de zgârcenie şi de
afecţiune maternă, de hotărâre bărbătească şi de sentiment al slăbiciunii femeieşti”, iar Nicolae
Manolescu o consideră „prima femeie capitalist din literatura noastră”, iar portetul fizic dat de autor îi
completează imaginea „Muiere mare, spătoasă și cu obrajii bătuți de soare, de ploi și de vânt”.

Vitoria Lipan, eroina lui Mihail Sadoveanu din „Baltagul” reprezintă femeia-detectiv a literaturii române.
Ea dovedește dragostea pe care i-o poartă soțului ei prin decizia de ai îi face dreptate prin propriile
forțe și în același timp rămâne o mamă iubitoare și protectoare. Un „Hamlet feminin” (G. Călinescu),
construiește portretul femeii puternice din lumea arhaică, stăpână de sine, femeie credincioasă,
superstițioasă ce prin inteligența și intuiția de care dă dovadă reușește să prindă criminalii șoțului său.
 Concluzii
Proiectul dat m-a provocat la gandul al sensului genului femenin , esenta lui in
lume , in dezvoltarea genului masculin , iubirea ce provine de la femeia care
insusi este un concept de succes abordat de multimi de valori ce trebuie sa fie
intelese si acceptate.
Aspectele feminine – dragostea, compasiunea, creativitatea și sexualitatea –
și-au impus dintotdeauna valoarea sacră în spiritualitate, cultură și societate,
prin urmare suntem datori să ne trezim din latența simțurilor, să ne învățăm
copiii despre importanța lor și să educăm bărbații în sensul onorării echilibrului
și valorificării ambelor principii – feminin și masculin – în egală măsură.

"Câteodată prințesa ucide dragonul și salvează

prințul" – Samuel Lowe