Sunteți pe pagina 1din 13

MODULUL VIII

PARTIDELE POLITICE

1. Noţiunea de partid politic


2. Funcţiile partidelor politice
3. Tipologia partidelor politice
4. Exigențe juridice

1. Noţiunea de partid politic


În societatea modernă partidele politice s-au impus ca realităţi incontestabile. Procesul
apariţiei lor trebuie privit în strânsă corelaţie cu apariţia şi dezvoltarea parlamentarismului, cu ideea
de reprezentare în viaţa publică.
Astăzi, mai mult ca oricând, partidele politice îşi merită caracterizările de ,,motor al vieţii
politice”, ,,rău necesar” etc.

Partidele politice reprezintă o realitate a vieții politice moderne. Totodată ele reprezintă unul
din criteriile de clasificare a statelor în totalitare sau democratice. Dacă pentru primele caracteristic
este partidul unic, de obicei de tip comunist, pentru statele democratice se poate observa o mare
diversitate doctrinară, partidele fiind liberale, conservatoare, social-democrate, creștin-democrate,
uneori chiar socialiste și comuniste.
În Republica Moldova se poate observa un fenomen original: numărul mare de partide de
diferite orientări doctrinare, ceea ce nu reprezintă neapărat un lucru rău. Se poate spune că
fenomenul se datorează lipsei libertății de exprimare din perioada comunistă, imposibilității de
întărire a structurii centrale a partidelor datorate divergențelor de opinii, proastei legislații în
domeniu dar și experiența perioadei de tranziție spre o societate democratică. Pe de altă parte,
numărul mare de partide poate semnifica incapacitatea sistemului de a se instituționaliza, ceea ce
este un factor negativ în procesul de democratizare.
Un lucru este cert: partidele politice reprezintă unul dintre cele mai importante câștiguri ale
democrației din Republica Moldova, deși lupta pentru putere dintre aceste partide nu se duce
întotdeauna în limitele legii sau în ale bunului simț.

Conceptul de partid politic trebuie să permită o clară delimitare de alte grupări politice
cunoscute în evoluţia politică a statelor, toate denumite generic partide precum: fracţiuni (care au
divizat republicile antice); cluburi (în care intrau deputaţii adunărilor revoluţionare); clanuri
(condotierii italieni); comitete (care pregăteau alegerile cenzitare în monarhiile constituţionale);
1
vastele (organizaţii populare care cuprind opinia publică în democraţiile moderne).
Deşi toate aceste grupări şi asociaţii aveau sau au ca scop cucerirea şi exerciţiul puterii
politice, ele nu se suprapun cu partidele politice.
Definirea ştiinţifică a partidului politic se impune în ideea explicării corecte a raporturilor
partide-parlamente şi mai ales a distincţiei ce trebuie făcută aici între raporturile politice partid-aleşi
(deputat, senator) şi raporturile juridice. Aceste distincţii sunt deosebit de importante în sistemele
constituţionale care se fundamentează pe mandatul reprezentativ.
Fără îndoială definirea partidului politic trebuie să înceapă cu menţionarea faptului că este o
asociaţie. Prin aceasta se exprimă atât modul său de formare (prin exercitarea de către cetăţeni a
dreptului de asociere), cât şi compoziţia (este o grupare de cetăţeni, un colectiv).
Partidele politice sunt rezultatul asocierii libere a cetăţenilor. Ca orice asociaţie partidul
politic rezultă din exercitarea de către cetăţeni a dreptului de asociere, ca manifestare liberă a
voinţei lor de a se constitui într-un partid.
Prin asociere cetăţenii devin membri de partid. Va trebui sa observăm că această calitate
prezintă interes aparte pentru definirea partidului politic ea trebuind a fi deosebită de alte calităţi,
precum cele de aderenţi şi de simpatizanţi.
Asocierea în partide politice este un drept al cetăţenilor. În acest sens constituţiile se pronunţă
explicit. Astfel de prevederi identificăm în constituţiile României (art.37), Germaniei (art.9 şi 21),
Italiei (art.l8 şi 49), etc. Fără a face din aceasta o regulă universală, vom observa că faţă de scopul
partidului politic (de a-şi apropia puterea şi a o exercita, de a guverna altfel spus), calitatea de
cetăţean pentru a fi membru al unui partid politic se impune. Aceasta pentru că este general
recunoscut şi admis că participarea la guvernare este prin excelenţă rezervată numai cetăţenilor
statului, deoarece ei sunt legaţi de destinele acestuia.
Definirea partidului politic nu poate fi concepută fără nominalizarea scopului (scopurilor)
acestuia. Este firesc să se explice în ce scop cetăţenii se asociază în partide. Iar dacă trăsăturile pe
care le-am examinat până aici permit încadrarea partidelor în categoria mare a asociaţiilor, scopurile
lor le identifică şi le diferenţiază în cadrul acestora.
Sub acest aspect selectarea unor idei din doctrina juridică şi a unor prevederi constituţionale
prezintă incontestabil interes.
Astfel în doctrină scopurile partidelor sunt prezentate ca fiind:
- promovarea prin eforturile comune ale membrilor a interesului naţional pe baza unui
oarecare principiu particular asupra căruia ei sunt de acord;
- să procure şefilor lor puterea în sânul unui grup şi militanţilor activi, şanse - ideale sau
materiale - de a urmări scopuri obiective, de a obţine avantaje personale sau de a le realiza pe
amândouă;
2
- realizarea unui program politic;
- urmărirea realizării unei filosofii sau ideologii, cu finalitatea cuceririi şi exerciţiului puterii;
- contribuţia la exprimarea sufragiului, propunând programe şi prezentând candidaţi în
alegeri.
Constituţiile statelor, reglementând scopurile partidelor politice, stabilesc că acestea sunt:
contribuţia, după metoda democratică, la determinarea politicii naţionale (Italia, art.49); contribuţia
la formarea voinţei politice a poporului (Germania, art.21); contribuţia la exprimarea sufragiului
(Franţa, art.4); contribuţia la formarea şi la manifestarea voinţei populare, fiind instrumentul
fundamental al participării politice (Spania, art.6); contribuirea la definirea şi la exprimarea voinţei
politice a cetăţenilor (România, art.8).
Rezultă din cele expuse mai înainte că scopurile partidelor sunt eminamente politice, iar
evidenţa caracterului acestor scopuri face ca astăzi să se vorbească tot mai insistent de statul
partidelor. Desigur, aceste scopuri exprimă ideologii, filosofii, interese. Dar toate în încercarea de a
fi realizate prin cucerirea şi exerciţiul puterii.
De aceea orice partid are şi trebuie să aibă vocaţia şi aptitudinea guvernării. Pentru aceasta,
partidele servesc ca intermediari între popor şi putere, şi-şi asumă de asemenea, atunci când reuşesc
să cucerească puterea, direcţia politicii naţionale.
Cel mai des scopurile partidelor țin de exprimarea, definirea, determinarea: sufragiului,
politicii naţionale; voinţei politice a cetăţenilor; voinţei populare.
Fundamentându-şi scopurile pe o anumită ideologie, filozofie, bază teoretică, partidele
încearcă să atragă cetăţenii, să-i facă să recepteze fundamentele lor teoretice. Viaţa partidelor nu se
reduce numai la sfera membrilor lor ci tinde a cuprinde cât mai mulţi cetăţeni, care receptând
platformele şi ideologiile urmează să le sprijine în aplicarea acestor platforme, o aplicare eficientă,
practică şi, care se poate înfăptui în măsura în care partidul este semnificativ în structurile de
guvernare.
Partidele tind să-şi asigure o bază electorală solidă care să le permită propulsarea
reprezentanţilor lor marcanţi în sfera guvernării, mai ales în Parlament. Partidele care devin partide
de guvernământ dispun de pârghiile eficiente (pârghiile puterii) prin care-şi pot instituţionaliza
platformele lor, politica lor putând deveni politică de stat, voinţa lor putându-se impune ca voinţă
obligatorie pentru societate. Această voinţă politică se va exprima juridic în legi.
Definirea partidului politic nu poate face abstracţie de necesitatea existenţei unor coordonate
juridice cât priveşte scopurile şi activitatea. Aceste coordonate juridice sunt prevăzute în constituţii
şi legi, în funcţie de ele apreciindu-se constituţionalitatea partidului politic. În ordinea
constituţională a unui stat există valori politice, morale şi juridice faţă de care nici un atentat nu este
admis. Ca atare partidul care prin scopuri şi activităţi neagă aceste valori sau îşi propune distrugerea
3
lor este apreciat ca nelegal.
Desigur sunt şi alte aspecte juridice care privesc sau sunt în legătură cu partidele politice cum
ar fi finanţarea lor, personalitatea lor juridică. Aceste aspecte ţin mai mult de dimensiunile şi de
realizarea scopului dar nu-s definitorii pentru partidul politic.
Consideraţiile până aici expuse sunt în măsură să contureze o definiţie a partidelor politice:
asociaţii libere ale cetăţenilor prin care se urmăreşte, pe baza unei platforme (program),
definirea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, asociaţii care au, şi-şi afirmă clar şi deschis,
vocaţia şi aptitudinea guvernării.

Vom cita în cele ce urmează câteva definiții doctrinaire consacrate ale partidelor politice.
Benjamin Constant: „Partidele sunt o reuniune de oameni care profesează aceeași
doctrină politică.”
Hans Kelsen: „Partidele sunt formațiuni care grupează oameni cu aceleași opinii pentru a
asigura o influență veritabilă asupra gestiunii afacerilor politice.”
Francois Gognel: „Partidul este un grup organizat pentru a participa la viața politică, pentru
a cuceri parțial sau total puterea, făcând să triumfe ideile sale și interesele membrilor săi.”
Maurice Duverger: „Un partid nu este o comunitate ci un ansamblu de comunități, o
reuniune de mici grupuri diseminate în teritoriu; sunt secțiuni, comitete, asociații locale legate prin
instituțiile lor coordonatoare.”
Max Weber: „Un partid constituie relațiile de tip asociativ cu apartenență bazată pe
recrutare liberă, obiectivul lui fiind asigurarea puterii conducătorilor lui într-o formă
instituționalizată în vederea realizării unui ideal sau a obținerii de avantaje materiale pentru
militanții săi.”
Raymond Aron: „Partidele politice sunt grupuri voluntare mai mult sau mai puțin
organizate, care pretind în numele unei anumite concepții, a interesului comun al societatii să-și
asume singure sau în coaliție funcția de guvernare.”

2. Funcţiile partidelor politice


Înţelegem mai bine formarea partidelor dacă cercetăm motivele care pot să determine
hotărârea cetăţenilor de a-şi îndrepta activitatea politică pe un drum sau altul.
Aceste motive sunt numeroase, dar ele pot fi reduse la două categorii: una de ordin logic, alta
de ordin psihologic. Prima categorie priveşte valoarea generală a ideilor în jurul cărora se formează
grupările politice, iar a doua - beneficiul personal, pe care membrii lor pot să-l tragă, direct sau
indirect, individual sau ca unităţi ale unei categorii sociale.
Motivele şi scopurile asocierii cetățenilor în partide politice ar putea ține de:
4
- asigurarea binelui general; asigurarea fericirii tuturor;
- contribuţia la dezvoltarea corpului social, uşurându-i şi grăbindu-i progresul;
- datoria de a conserva existenţa politică a poporului;
- medierea între poporul suveran, altfel spus corpul electoral şi poporul guvernant, altfel spus
Parlamentul;
- voinţa de a exercita puterea, etc.

Funcţiile partidelor politice sunt, tot mai des, înscrise chiar în constituţii.
Sub acest aspect este interesant de subliniat că ar fi o interpretare restrictivă a constituţiei dacă
am considera că partidele au numai acele funcţii prevăzute expres în textul constituţional. Este în
spiritul unei interpretări corecte a constituţiei ideea, potrivit căreia, într-o constituţie se consacră
numai ceea ce este esenţial pentru partidele politice. Nu înseamnă că partidele politice nu au şi alte
funcţii care însă sunt dominate, dacă putem spune astfel, de nişte scopuri constituţionale. Exigenţele
reglementărilor constituţionale lasă deci mari zone reglementărilor legale.
Un partid politic actual este şi trebuie să fie multifuncţional:
a. funcția de elaborare de doctrine, ideologii și programe politice care se manifestă prin:
- redactarea de platforme, programe sau a unui discurs politic coerent și sistematizat;
- propaganda politică;
- acțiune politică nemijlocită, concretă (din acest punct de vedere se poate vorbi despre partide
liberale, conservatoare, creștin-democrate, de centru, socialiste și social-democrate, comuniste,
ecologiste și extremiste de dreapta).
b. funcția de exercitare a puterii politice care urmărește:
- buna desfășurare a activității tuturor instituțiilor și cetățenilor;
- stabilirea regulilor de conduită dintre întreprinderi și oameni;
- siguranța și stabilitatea națională;
- cooperarea cu alte state.
c. funcția de control și de critică asupra autorității executive și legislative:
- această funcție revine de obicei opoziției, care are tentative de a bloca sau de a revizui
anumite inițiative legislative prin: interpelări și discuții cu partidele aflate la putere, prin conducerea
spre soluții de compromis sau prin temporizare.

O altă clasificare atribuie partidelor 6 funcții, îndeplinite în majoritatea sistemelor politice:


a. reprezentarea ideilor politice: mulți indivizi și grupuri politice au interese și cerințe legate
de alocarea valorilor (morale, sociale, economice, politice), este crucial de a agrega si a simplifica
aceste cerințe numeroase în câteva pachete alternative clare;
5
b. facilitarea socializării politice a indivizilor: în cadrul culturii politice respective;
c. legarea individului de sistem: mai mult decât în cazul oricăror alte grupuri, funcția
partidului este de a formula, agrega și comunica un pachet coerent de cereri și de susținere;
majoritatea indivizilor se bazează pe un grup politic să le reprezinte interesele în cadrul sistemului
politic;
d. mobilizarea și recrutarea activiștilor politici: partidele politice sunt cele care selecționează
candidații pentru pozițiile din cadrul sistemului politic;
e. coordonarea opțiunilor guvernamentale: partidul politic poate încuraja sau solicita
membrilor săi să lucreze împreună pentru atingerea țelurilor politice comune;
f. rolul de opoziție: în sistemele multipartidiste, partidele politice care nu participă la
guvernare pot servi ca sursă explicită de opoziție și au rolul de a menține trează atenția electoratului
asupra alternativelor de guvernare.

3. Tipologia partidelor politice


Orice încercare de a clasifica partidele politice şi mai ales de a încadra un caz concret într-o
categorie sau alta implică un mare risc teoretic şi rămâne permanent discutabilă, aceasta pentru cel
puţin două motive:
- rezultatul diversităţii fenomenului;
- evoluţia partidelor politice atât în general cât şi în concret, în această evoluţie nuanţele
politice şi denumirile acestora au cunoscut şi cunosc o firească schimbare pentru că lupta pentru
putere, ea însăşi, are specificul ei în fiecare etapă şi în fiecare ţară.
De aceea transformări, chiar spectaculoase, produse în viaţa unor partide politice, fac dificilă
încadrarea lor într-o anumită categorie şi impun celui ce o face o anumită prudenţă.
Astfel, prezentarea categoriilor şi variantelor de partide politice trebuie privită şi reţinută cu o
anumită doză de relativitate.
Printre curiozităţile privind denumirile partidelor politice sunt cele referitoare la partidele
engleze. Astfel gruparea Tory, care a fost învinsă în 1688 îşi trage numele de la o injurie de origine
irlandeză. Un tory este un hoţ de drumul mare, un fel de gangster. Grupul Whig, care a triumfat în
1688, este de asemenea un cuvânt derivat din scoţiană şi care semnifică conducător de cai sau de
vite.
Tot în legătură cu denumirile trebuie reţinut că nu întotdeauna reuşesc să evoce specificul
platformei politice a partidului şi că nu rare ori realizarea de unificări sau retuşarea platformelor duc
la denumiri care îngreunează evident orice clasificare.

1. Partide confesionale, partide regionale, partide naţionale, partide de clasă, partide


6
etnice. Asemenea diferenţiere se poate face pe criteriul apartenenţei şi orientării membrilor ce le
compun şi platformelor lor. În mare măsură această clasificare este specifică perioadei apariţiei
partidelor fiind corelată cu problemele fiecărei ţări în parte.
a) Partidele confesionale au drept criteriu de constituire valorile religioase. În mod deosebit
sunt nominalizate în această categorie partidele formate de protestanţi şi catolici în a doua jumătate
a secolului XVI, Partidul Catolic din Belgia (1830), Partidul Popular Italian (constituit după primul
război mondial); partidele confesionale nu întrunesc condiţiile esenţiale pe care trebuie să le
îndeplinească neapărat partidele politice.
b) Partidele regionale sunt expresia unui ,,egoism local rău înţeles”, reprezentând interesele
locale ale diferitelor regiuni ale unui stat unitar sau ale diferitelor părţi ale unui teritoriu naţional
neajuns încă la unificare. În această categorie sunt nominalizate partidele din S.U.A. de la sfârşitul
secolului XVIII, grupul parlamentar islandez din Marea Britanie pe programul căruia s-a constituit
Partidul Islandez (1879), fracţiunea liberă şi independentă de la Iaşi după unirea Principatelor
Române.
c) Partidele naţionale au apărut în secolul XIX odată cu confirmarea principiului
naţionalităţilor. În această categorie sunt nominalizate partidele din Imperiul Austro-Ungar, Partidul
Naţional-Liberal din Prusia (1866-1870), ,,Partidul Popular” Slovac al lui Andrej Hlinka. Partidele
naţionale nu sunt partide politice propriu-zise, ci organele de protestare în contra structurii statelor
în care iau naştere, cu tendinţa manifestată de a ajunge prin luptă la independenţa naţiunilor pe care
le reprezintă.
d) Partidele de clasă, o spune chiar denumirea, exprimă interesele unei clase sociale. Au
apărut în secolul XIX, iar în această categorie sunt nominalizate partidele socialiste, partidele
agrariene, partidele ţărăneşti. Aici se include şi clasificarea, ce a dominat de aproape un secol, în
partide burgheze şi partide muncitoreşti.
e) Partidele etnice, sunt specifice continentului african, având în vedere că aici formarea
naţiunilor nu a precedat formarea statelor independente, ci formarea statelor a fost considerată de
către conducătorii africani ca fiind cel mai bun mijloc pentru crearea naţiunilor.

2. Partidele democratice, partide liberale, partide conservatoare, partide social-


democratice, partide de stânga, partide de centru, partide de dreapta.
Enumerarea este evident exemplificativă şi incompletă, integrarea într-o categorie sau alta
este dificilă, dar criteriul unei asemenea clasificări poate fi cel al căilor folosite pentru rezolvarea
marilor probleme precum: raporturile dintre individ şi societate; raporturile dintre stat şi
compartimentele sale; raporturile dintre stat şi biserică.
Distincţia politică între dreapta şi stânga s-a născut în Franţa în 1789 în legătură cu discuţia
7
privind puterea politică a regelui în viitoarea constituţie. Este vorba de o structură, altfel spus de un
sistem de relaţii. Dreapta şi stânga nu au sens, şi existenţă, decât în relaţia de la una la alta şi
reciproc. Nu valori veşnice, nu esenţă imuabilă, ci dualismul inevitabil al ideilor,
comportamentelor, intereselor, în faţa problemelor pe care le pune viaţa în societate.

3. Partide de cadre şi partide de mase.


Este o clasificare des evocată. Criteriul este al compoziţiei partidelor.
a) Partidele de cadre unesc notabilităţile, reprezentanţii elitelor sociale. Stau la originea
democraţiei în epoca votului restrâns. Universul lor politic este centrul (radicalii) şi mai ales
dreapta. Sunt descentralizate şi slab organizate. Mai sunt denumite şi partidele patronilor. Sunt
nominalizate aici partidele conservatoare.
b) Partidele de mase sunt efectul introducerii votului universal, cuprind un mare număr de
membri. De aceea au o organizare internă mai rigidă decât a partidelor de cadre, sunt centralizate şi
puternic articulate, în această categorie sunt nominalizate partidele socialiste, partidele comuniste,
anumite partide democrat-creştine.

4. Partide suple şi partide rigide.


Este o clasificare realizată pe criteriul disciplinei votului. Partidul este suplu dacă permite
parlamentarilor săi să voteze cum vor şi este rigid dacă impune acestora să voteze numai într-un
anumit sens.

5. Partide unice, partide unificate, partide dominante.


Partidul unificat este o uniune de partide politice care, regrupate într-un cadru nou, acceptă un
program comun, adesea puţin elaborat. Este o soluţie ce se situează între uniunea naţională şi
partidul unic care constituie un ansamblu omogen supus unei direcţii unice.
Partidul dominant poate exista acolo unde unui partid i se recunoaşte (sau i se stabileşte)
poziţia dominantă. Desigur ies din discuţie sistemele cu partide unice şi rămân numai sistemele
pluraliste cu, desigur, limitările inerente, datorite unei dominări politice.

6. Sisteme de partide politice.


Prin aceasta urmează a se explica ansamblul de raporturi ce există în fiecare sistem
constituţional.
Cea mai răspândită clasificare a sistemelor de partide distinge:
- partidul unic,
- bipartidismul (dualismul),
8
- multipartidismul.
O altă clasificare, de asemenea interesantă, este cea care cuprinde partidele:
- pragmatic-pluraliste,
- cele revoluţionare-centralizatoare.
Bipartidismul se înscrie în cadrul democraţiei pluraliste şi liberale. El oferă cetăţenilor o
alegere clară şi suficientă iar la nivelul puterii o majoritate netă. Bipartidismul presupune acordul
celor două partide asupra problemelor fundamentale ale societăţii. El poate funcţiona normal numai
dacă este sigur că un partid nu va profita de perioada cât guvernează pentru a schimba regimul
politic. Se practică cu succes în Marea Britanie şi S.U.A.
Multipartidismul este forma frecvent folosită în democraţiile pluraliste şi liberale. La nivelul
alegătorilor oferă fiecăruia o alegere mai largă şi mai bine adoptată la gama opiniilor ce pot exista
într-o societate. La nivelul puterii are efecte diferite în funcţie de modalităţile de practicare. Pentru
constituirea echipei guvernamentale, de regulă, sunt necesare coaliţiile de partide. Deseori însă
multipartidismul antrenează instabilitate guvernamentală.

4. Exigențe juridice
Cadrul normativ al partidelor politice în Republica Moldova e conturat în special prin Legea
Republicii Moldova Nr. 718-XII privind partidele şi alte organizaţii social-politice din 17.09.1991.
Conform legii, partidele politice sunt asociaţii benevole, cu statut de persoană juridică, ale
cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot, care, prin activităţi comune şi în baza principiului
liberei participări, contribuie la conceperea, exprimarea şi realizarea voinţei lor politice.
Partidele politice, fiind institute democratice ale statului de drept, promovează valorile
democratice şi pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă, prin înaintarea
şi susţinerea candidaţilor, la alegeri şi la constituirea autorităţilor publice, stimulează participarea
cetăţenilor la alegeri, participă, prin reprezentanţii lor, la exercitarea în mod legal a puterii în stat.
Sunt interzise partidele politice care, prin statutul, programul şi/sau activitatea lor, militează
împotriva suveranităţii, integrităţii teritoriale a ţării, valorilor democratice şi ordinii de drept a
Republicii Moldova, utilizează, pentru realizarea scopurilor lor, mijloace ilegale sau violente,
incompatibile cu principiile fundamentale ale democraţiei. Constituirea şi activitatea partidelor
politice în baza discriminării pe criterii de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex,
avere sau origine socială sunt interzise.
Articolul 4 al Legii reglementează atributele partidelor politice. Astfel, fiecare partid politic
are denumire integrală, denumire prescurtată şi simboluri proprii. Denumirea integrală, denumirea
prescurtată şi simbolurile partidului politic trebuie să se deosebească clar de cele ale partidelor
înregistrate anterior în Republica Moldova. Nu se admite utilizarea aceloraşi simboluri grafice de
9
către partide, indiferent de figura geometrică în care sînt încadrate.
Articolul 4(5) interzice utilizarea de către partidele politice a simbolurilor regimului comunist
totalitar (secera şi ciocanul şi orice suport cu aceste simboluri), precum şi promovarea ideologiilor
totalitare. (Art.4 al.(5) declarat neconstituţional prin HCC12 din 04.06.13, MO167-172/02.08.13
art.22; în vigoare 04.06.13)
Pot fi membri ai partidelor politice cetăţenii Republicii Moldova care, potrivit normelor
legale, au dreptul la vot. Cetăţenii Republicii Moldova au dreptul să se asocieze liber în partide
politice, să participe la activitatea acestora şi să iasă din componenţa lor. Nici o persoană nu poate fi
constrînsă să adere sau să nu adere la un partid politic. Aderând la un partid politic, orice persoană
este obligată să declare în scris, pe propria răspundere, dacă este sau nu membru al altui partid
politic.
Pentru a deveni membru al unui partid politic, cetăţeanul Republicii Moldova depune o cerere
scrisă, prin care îi solicită această calitate partidului respectiv. Organul partidului, abilitat prin statut
să primească noi membri, va decide să satisfacă sau să respingă cererea de aderare la partid.
Pentru înregistrarea partidului politic, la Ministerul Justiţiei se depun următoarele documente:
a) cererea de înregistrare;
b) statutul partidului;
c) programul partidului;
d) actul de constituire însoţit de lista membrilor partidului politic, al căror număr nu poate fi
mai mic de patru mii, actele de constituire ale organizaţiilor teritoriale ale partidului, lista
delegaţilor participanţi la congresul de constituire. La momentul constituirii partidului, membrii
acestuia trebuie să fie domiciliaţi în cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de
nivelul al doilea din Republica Moldova, dar nu mai puţin de 120 de membri în fiecare din unităţile
administrativ-teritoriale menţionate. Lista membrilor partidului, întocmită în baza cererilor de
aderare la partid, va cuprinde: numele, prenumele, data naşterii, domiciliul, seria şi numărul actului
de identitate şi semnătura membrului;
e) declaraţia privind adresa juridică a partidului;
f) dovada deschiderii contului bancar.
Ministerul Justiţiei, în termen de o lună de la data depunerii documentelor va adopta o decizie
de înregistrare a partidului politic sau, în cazul necorespunderii cerinţelor prezentei legi, o decizie
prin care refuză înregistrarea partidului. Decizia Ministerului Justiţiei prin care a fost refuzată
înregistrarea partidului politic poate fi atacată la Curtea de Apel Chişinău în termen de 10 zile de la
data adoptării acesteia.
Ministerul Justiţiei ţine Registrul partidelor politice, care este instrumentul legal de evidenţă a
partidelor politice din Republica Moldova.
10
Structura partidului politic. Partidul politic are organe centrale şi organizaţii teritoriale. Foruri
de conducere ca adunarea generală a membrilor sau a delegaţilor partidului şi organul executiv,
indiferent de denumirea pe care o au acestea conform statutului partidului, sunt obligatorii pentru
fiecare partid politic. Acestea funcţionează atât la nivelul central de conducere a partidului, cât şi la
nivelul organizaţiilor teritoriale ale acestuia. Organizaţiile teritoriale ale partidelor politice se
înfiinţează după principiul de organizare administrativ-teritorială a Republicii Moldova. Adunarea
generală a membrilor partidului sau a delegaţilor acestuia, la nivel naţional, este organul suprem de
decizie al partidului. Procedura şi periodicitatea convocării acestui organ se stabilesc în statutul
partidului politic.
Drepturile partidelor politice. Toate partidele au drepturi egale de participare la alegerea
Parlamentului şi a autorităţilor administraţiei publice locale. Partidele politice au dreptul de a
desfăşura mitinguri, demonstraţii, orice alte întruniri în modul stabilit de lege.
În vederea realizării scopurilor şi sarcinilor statutare şi de program, partidele politice au
dreptul:
a) să difuzeze liber, prin mijloacele pe care le au la dispoziţie, informaţii despre activitatea
lor;
b) să participe, prin înaintarea de candidaţi, la alegerile organizate conform legislaţiei
electorale;
c) să fondeze şi să dispună de mijloace de informare în masă proprii, să desfăşoare activitate
editorială în conformitate cu legea;
d) să desfăşoare orice alte activităţi neinterzise de lege.
Partidul politic îşi încetează activitatea prin:
a) reorganizare, conform prevederilor prezentei legi, şi pierdere, în urma reorganizării, a
personalităţii juridice;
b) autodizolvare, prin decizia organului său suprem;
c) dizolvare prin hotărâre definitivă a Curţii de Apel Chişinău, la cererea Ministerului
Justiţiei;
d) declarare a neconstituţionalităţii partidului prin hotărâre a Curţii Constituţionale.

Registrul partidelor politice


1. Partidul Democrat din Moldova 
2. Partidul Comuniştilor din Republica Moldova
3. Partidul Politic Partidul Agrar din Moldova
4. Partidul Socialist din Moldova
5. Partidul Legii şi Dreptăţii
11
6. Partidul Popular Creştin Democrat
7. Mişcarea Profesioniştilor „Speranţa-Надежда”
8. Partidul Liberal
9. Partidul Politic pentru Unirea Moldovei
10. Partidul Social Democrat
11. Mişcarea social-politică „Forţa Nouă”
12. Partidul Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova”
13. Mişcarea Social-Politică Republicană „Ravnopravie”
14. Partidul Politic Partidul Verde Ecologist
15. Partidul Politic Noua Opțiune Istorică
16. Partidul Popular Republican
17. Partidul Republican din Moldova
18. Partidul Muncii
19. Partidul Politic Uniunea Centristă din Moldova
20. Partidul European
21. Partidul Politic „Partidul Popular Democrat din Moldova”
22. Partidul „Moldova Unită - Единая Молдова”
23. Partidul Conservator
24. Partidul Naţional Liberal
25. Partidul Mişcarea „Acţiunea Europeană”
26. Partidul Politic „PENTRU NEAM ŞI ŢARĂ”
27. Partidul Liberal Democrat din Moldova
28. Mişcarea Social - Politică a Romilor din Republica Moldova
29. Partidul „Patrioţii Moldovei”
30. Partidul politic „Casa Noastră – Moldova”
31. Partidul politic Mişcarea Populară Antimafie
32. Partidul Politic Partidul Popular din Republica Moldova
33. Partidul Politic „Democraţia Acasă”
34. Partidul Regiunilor din Moldova
35. Partidul Popular Socialist din Moldova
36. Partidul Acţiunea Democratică
37. Partid Politic Partidul „RENAŞTERE”
38. Partidul Politic „Partidul Forța Poporului”
39. Partidul Politic „PARTIDUL LIBERAL REFORMATOR”
40. Partidul Politic „PARTIDUL COMUNIST REFORMATOR DIN MOLDOVA”
12
41. Partidul Politic „PATRIA”
42. Partidul Politic „MIȘCAREA POPULARĂ PENTRU UNIUNEA VAMALĂ”
43. Partidul Politic „Partidul Societății Progresiste”

13