Între om, activităţile sale şi relief există raporturi de intercondiţionare.

Acestea sunt legate de faptul că relieful constituie suportul material pe care trăieşte omul şi pe care
îl foloseşte în conformitate cu interesele de moment sau de perspectivă. Raporturile de
intercondiţionare se exprimă în mai multe direcţii:

Omul şi-a ales întotdeauna terenurile favorabile. Astfel, suprafeţele netede (podurile de terasă,
luncile înalte, glacisurile etc.) neinundabile, au fost precumpănitor selectate pentru realizarea de
aşezări, căi de comunicaţie. În munţi, localităţile se dezvoltă la baza versanţilor sau în şesul mai înalt

Toate acestea au condus la schimbări, pe suprafeţe limitate, ale caracteristicilor reliefului, însoţite
de altele în peisaj.

Omul,modificator indirect al reliefului.Pentru obţinerea unor rezultate economice sau de altă

natură, omul a realizat diverse modificări, cu caracter local sau regional, ale condiţiilor naturale,
care s-au răsfrânt asupra reliefului: extinderea suprafeţelor de cultură sau a păşunilor, prin
defrişarea pădurilor, a stimulat amplificarea spălării la suprafaţă, producerea de alunecări de
teren; construirea unor drumuri în lungul versanţilor a stimulat ravenarea şi torenţialitatea;
extinderea terenurilor agricole în luncile largi ale râurilor a condus uneori la nivelări, la eliminarea
depresiunilor şi a lacurilor (Balta Brăilei); exploatarea unor vârfuri calcaroase sau din graniţe din
Dobrogea a condus cu timpul la eliminarea lor; desfăşurarea acţiunilor de luptă în timpul
războaielor a fost însoţită de crearea de şanţuri şi depresiuni produse de explozia bombelor etc.