PRODUSELE APICOLE – DEFINIŢIE; CARACTERE GENERALE

Cercetătorii de pe toate paralele şi meridianele globului, reevaluând tradiţii părăsite şi

separând adevărul din mituri, încearcă să aducă omului de azi natura binefăcătoare cât mai
aproape.
Astfel, reintră în scenă foarte multe practici populare şi între ele, bineînţeles, apiterapia,
care ajunge subiect de numeroase simpozioane internaţionale, apicole şi medicale. Indiscutabil
că aceste metode ancestrale şi naturiste de tratament întruchipate de fitoterapie, de aromoterapie
ca şi de apiterapie, reprezintă nu numai însemnele străduinţei umane de a supravieţui naturii
ostile, ci şi însemnele tot umane de a ne dovedi superioritatea, în această luptă inegală care opune
unul altuia Atotputernica Natură creată de Dumnezeu şi Simplul Om.
Mai mult decât atât, fitoterapia, aromoterapia şi apiterapia reprezintă din anumite puncte
de vedere însemne ale înţelepciunii omului, purtate din mândrie şi din necesitate, din generaţie în
generaţie. Prin polenizare, albina asigură reproducerea plantei ca şi dezvoltarea acesteia aşadar
reproducerea şi dezvoltarea Naturii, iar planta furnizează albinei substanţele necesare vieţii. La
rândul său, omul organic integrat în acest circuit al vieţii, şi constant consumator de materii
organice, consumă produsele albinei, fie că acestea sunt reprezentate de miere, fie de polen sau
alte substanţe.
Produsele apicole pot fi folosite în scopuri terapeutice de oricare dintre noi, fie în stare
naturală, fie sub formă de diverse preparate care se găsesc în magazinele de specialitate. Desigur,
unele dintre ele vor fi consumate numai cu avizul medicului. Acestea pot fi împărţite în 2 mari
categorii principale:
1. Produse apicole naturale, directe – mierea, ceara, propolisul, polenul, păstura,
lăptişorul de matcă, veninul de albine şi Apilarnilul descoperit de apicultorul român Nicolae
Ilieşiu.
2. Produse apicole naturale indirecte sau derivate – în această categorie aflându-se
hidromelul, oţetul de miere, turtele şi prăjiturile din miere, cremele cu ceară, preparatele
cosmetice pe bază de produse apicole, diversele sortimente vitalizante alcătuite pe bază de
produse apicole etc.

1
 Astfel se întâlnesc „prescripţii” de fagure vechi cu miere, mestecat câte puţin în gură,
supt şi înghiţit, „administrat” în porţiuni mici dimineaţa, la prânz şi seara, pentru a întări
organismul în timp de molime. La fel, mierea se recomanda câte una – două linguriţe, într-un
pahar cu apa, la cele trei mese principale, ca întăritor sau în timpul gravidităţii, în convalescenţe,
lehuzie, lipsa poftei de mâncare, insomnii sau în constipaţie.
Ceara de albine era folosita medicinal îndeosebi pentru a fi mestecata, curăţind şi albind
dantura şi numai rareori pentru a obloji unele răni sau vătămături. Căpăcelele de fagure (rezultate
din descăpăcitul efectuat pentru extracţia mierii) au avut un larg uz popular fiind recomandate în
prevenirea bolilor infecţioase ale căilor respiratorii sau digestive. Acţiunile fiziologice ale acestor
produse nu mai sunt astăzi puse la îndoială de nimeni.
Până în prezent se cunosc peste 20 de acţiuni terapeutice fiziologice ale mierii ca:
antibiotice (distruge unii microbi), bacteriostatice (opreşte înmulţirea microbilor), biotrofice
(hrănitoare), cicatrizante, conservante, tonicardiace (întăritoare ale inimii), stimulatorii,
calmante, regeneratoare etc. şi peste cinci acţiuni terapeutice ale cerii de albine: antibiotice,
emoliente (înmoaie pielea), izolante etc.
În fagurii de miere, factorul activ este propolisul, superior, cu care albinele au sporit
celula şi au acoperit fiecare strat de ceara pe măsură ce au constituiţ-o, ca şi căpăcelul cu care au
acoperit-o după ce au folosit-o ca depozit pentru miere, păstură sau puiet. Pe lângă acest
propolis, în fagurii vechi mai intervin, cu rol posibil medicamentos încă neelucidat şi substanţe
reziduale organice provenite din cămăşuţele puietului evoluat în larve, nimfe şi insecte adulte sau
resturile de miere, de păstură sau cele care intră în componenţa substanţei negre a stupului.
Este foarte important de adăugat că în medicina populară se ştia că acţiunea medicinală a
produselor apicole este cu atât mai mare cu cât acestea sunt mai proaspete.
Pe parcursul întregii sale existențe, omul a vânat cuiburile de albine sălbatice și le-a luat
mierea. Apicultorii au folosit stupii și au recoltat miere de la ei cu cel puțin 4500 de ani în urmă.
Pe parcursul ultimelor decenii (din anii 1800 până în prezent), cunoștințele despre
apicultură au crescut, ca urmare a cercetărilor efectuate de arheologi, filologi și oameni de
știință.
Definiție: Apiterapia este terapia tradiţională care foloseşte mierea, polenul, ceara,
lăptişorul de matcă, propolisul, veninul albinelor şi alte produse ce ţin de complexa alchimie a
stupului pentru tratarea şi menţinerea sănătăţii corpului uman.

2
 Efectele beneficie ale acestor produse sunt cunoscute încă din antichitate. În cea mai
veche carte din India, Rig Veda, scrisă între anii 3000-2000 I.H., atât mierea cât şi albinele sunt
amintite de mai multe ori. Trecând la o altă civilizaţie antică, la cea egipteană, încă din timpul
primei dinastii care a domnit în anul 3200 I.H., albina reprezenta simbolul regelui. Mierea apare
şi în operele literare ale Greciei antice, ca de exemplu Iliada si Odiseea.
Produsele albinei s-au înscris încă de la începutul preistoriei în rândul elementelor
naturale utilizate pentru suplimentarea şi îmbunătăţirea hranei şi apoi pentru combaterea şi
prevenirea durerilor şi afecţiunilor umane. Apiterapia, ca practică tradiţională, datează din
vremurile imemoriale ale istoriei omului.

În sectorul sănătăţii, un rol deosebit de important este atribuit combinaţiilor de miere,

polen şi lăptişor de matcă dozate în mod corespunzător. Aceste combinaţii sunt folosite pentru
îngrijirea mamei şi copilului dar şi pentru menţinerea sănătăţii adulţilor, în convalescenţe,
avitominoze, pentru diverse afecţiuni ale tractului digestiv şi ficatului, în afecţiuni ale căilor
respiratorii, nevroze, astenii, senilitate. Recomandările în actul terapeutic trebuie să se bazeze în
principal pe diagnosticul medical precis, dar şi pe analize de laborator, teste radiologice şi alte
investigaţii necesare.
Totuşi, dintre toate produsele apicole, veninul de albină este cunoscut ca fiind cel mai
vechi şi mai eficient remediu terapeutic în special în tratarea durerilor reumatice şi de articulaţii,
a afecţiunilor inflamatorii cronice (tendinită, bursită) şi a sclerozei multiple.

3
 Studiile efectuate la nivel mondial la începutul anilor ’50 au avut ca rezultat o înţelegere
mai profundă a calităţilor tradiţional atribuite mierii şi propolisului. În plus, acestea au evidenţiat
o serie de beneficii, necunoscute până atunci, ale polenului şi lăptişorului de matcă.
Substanţele pe care albinele le secretă sau le produc se obţin prin colectarea, procesarea şi
înmagazinarea substanţelor naturale pe care apicultorul le poate colecta din stup sau direct de la
albine (veninul). Mierea, de exemplu, conţine peste 70 de substanţe active şi poate fi folosită nu
doar ca produs medicinal ci şi ca hrană. Aceste produse apicole miraculoase şi-au dovedit de
asemenea eficienţa în numeroase tratamente cosmetice.
Cosmeticele pe bază de produse apicole influenţează în mod pozitiv funcţiile fiziologice
ale celulelor pielii: astfel că regenerează, protejează pielea de radicalii liberi, de influenţele
dăunătoare ale mediului înconjurător, reglează metabolismul, stimulează producerea de colagen,
întârzie modificările degenerative şi măresc puterea de apărare a organismului.
Produsele apicole sunt alimente naturale care conţin substanţe indispensabile vieţii.
Practic, în produsele apicole se regăsesc toţi aminoacizii esenţiali atât de necesari
metabolismului, dar şi vitamine, minerale, proteine, glucide direct asimilate de corpul uman fără
nici o altă prelucrare, lipide, enzime, coenzime, acizi organici, etc.
Trebuie amintit faptul că dintre toate alimentele existente pe Pământ, mierea de albine are
cea mai apropiată formulă chimică de cea a sângelui uman. Mai mult, nici un alt aliment nu este
mai complet, mai bine tolerat şi mai uşor asimilabil de organismul uman.
Prin urmare, dacă s-ar face o clasificare completă a alimentelor biologice, produsele
apicole ar ocupa primul loc nu doar datorită conţinutului lor (un adevărat combustibil pentru
organism) ci şi ca urmare a faptului că pot fi valorificate de organismul uman fără nici un efort,
cu rezonanţă la nivel celular, fiind cele mai bune regeneratoare ale celulelor.
Produsele apicole oferă substanţele necesare pentru reconstrucţia pielii; acestea
îmbunătăţesc vizibil structura, elasticitatea, culoarea, fermitatea şi fineţea pielii. Cosmeticele pe
bază de produse apicole sunt ideale pentru prevenirea fenomenului de îmbătrânire a pielii.
Mierea, ceara de albine şi propolisul sunt utilizate ca agenţi de tratare şi îngrijire într-o serie de
produse de întreţinere corporală, incluzând aici săpunuri, balsam de buze, creme, unguente şi
loţiuni.

4
 De ce este necesară apiterapia?
Încă din vremurile de mult apuse ale istoriei, apiterapia foloseşte produsele stupului
(mierea, polenul, ceara, propolisul, lăptişorul de matcă, etc.) în tratarea unei game largi de
afecţiuni care vizează întreg corpul uman.
Beneficiile tratamentelor bazate pe materiile colectate şi prelucrate de albine au depăşit
graniţele medicinei empirice fiind acceptate pe scară largă de medicina ştiinţifică, graţie
contribuţiei indiscutabile pe care produsele apicole o au în vindecarea unui număr considerabil
de afecţiuni şi boli.
Produsele stupului prezintă numeroase beneficii pentru utilizatori, ca de exemplu:
 prevenirea afecţiunilor, dacă sunt consumate în mod regulat;
 spre deosebire de tratamentele bazate pe substanţe chimice, produsele apicole nu
prezintă efecte adverse dacă sunt utilizate în mod corect;
 sunt extrem de bogate în substanţe nutritive şi compuşi activi care sunt în măsură
să protejeze organismul împotriva unul număr semnificativ de boli.

Apicultura (din lat. Apis care înseamnă albină) este o ramură a zootehniei care studiază
biologia și tehnologia creșterii și exploatării albinelor, în scopul obținerii de producții apicole
ridicate și a sporirii producției de semințe la plantele agricole entomofile.
Datorită particularităților biologice specifice, albinele furnizează omului importante
produse, iar prin acțiunea de polenizare încrucișată a plantelor entomofile asigură însemnate
sporuri de producție la multe culturi agricole.