REGULI PRIVIND LIMBAJUL SCRIS

Limbajul este procesul psihic de utilizare a limbii în vederea realizării funcţiei de comunicare,
cunoaştere sau reglare. Limbajul este unul dintre mijloacele cele mai specific umane, cel mai frecvent folosit in
comunicarea interumană. Limbajul mai poate fi definit ca un vehicul ce transporta intenţii, atitudini, un mijloc
de transmisie a informaţiilor, care circula fără rezistenta de la un sistem cognitiv la altul.
Limbajul scris consta in elaborarea unor semnale grafice si respective in receptarea si intelegerea unor
astfel de semnale emise de alte personae. Spre deosebire de limbajul oral, care se dobandeste timpuriu, spontan
si natural, insusirea limbajului scris necesita intentionalitate, efort constant si instruire speciala. Ontogenetic,
apare mai tarziu decat limbajul oral, cand copilul stapaneste relativ corect exprimarea orala si motrocitatea fina
de la nivelul mainii este suficient de dezvoltata.
Limbajul care utilizează literele pentru a exprima mesaje este limbajul scris. Pentru a ne face o idee mai
clară despre limbajul scris să consultăm tabelul:

Limbajul scris

Utilizeaza codul grafic

Este durabil (ce scrii cu penita nu tai cu bardita)
Este elaborat, gandit, planificat
Este format si cultivat special la scoala (artificial)
Are viteza de producere mica
Receptorul nu este de fata
Este costisitor d.p.d.v. psihologic si fiziologic (hartie, timp)
Este dificil de utilizat, invatat

In volumul intitulat Comunicarea, găsim la un moment dat o enumerare foarte utilă. Sintetizând opiniile
mai multor cercetători, eminentul profesor bucureștean oferă unsprezece caracteristici particulare ale limbajului
scris. Citindu-le, ne putem teoretiza anumite deprinderi și tendințe pe care le practicăm fără să le conștientizăm,
de fapt. Astfel, textele scrise se disting de discursul oral prin următoarele particularități: tendința de a utiliza
cuvinte mai lungi, preferința pentru nominalizare acolo unde vorbitorii recurg, de obicei, la verbe cu același
înțeles, folosirea unui vocabular mai variat, recurgerea mai frecventă la epitete, ocurența mai scăzută a
pronumelor personale, o mai mare pondere acordată subordonării sintactice în detrimentul coordonării,
preferința pentru propozițiile enunțative în favoarea celor exclamative, un mai mare accent pus pe construcțiile
passive, frecvența mai mare a gerunziilor, grija de a formula idei complete, cu explicarea tuturor presupozițiilor
subiacente, eliminarea repetițiilor, a digresiunilor inutile și a altor manifestări ale redundanței, caracteristice
oralității

Bibliografie

1. Psihologia limbajului – Ion Negura ,,Note de curs”

2. Formele limbajului – Slideshare.net
3. Comunicarea – Mihai Dinu