Inima

Inima sau cordul este organul reprezentativ al aparatului cardiovascular, ea fiind situată
în cutia toracică, în mediastin (spațiul dintre plămâni). Are un rol vital în circulația sângelui și
implicit în menținerea vieții.

Nevertebrate
Râma nu are de fapt „inimă”. La această specie apar cinci arce aortice care deservesc
acest rol.
Multe nevertebrate, precum bivalvele (scoicile), au un sistem circulator deschis, unde
sângele circulă liber prin cavitatea corporală. La aceste animale sângele este de obicei
colectat într-o serie de cavități specializate, de unde este îndreptat către inimă și reeliberat
în organism.

Vertebrate
Inimile peștilor sunt bicamerale: un atriu și un ventricul. La pești, sistemul este format
dintr-un singur circuit. Sângele trece prin branhii, apoi în organism, iar apoi ajunge la inimă.
Inima este unicul mușchi care se contractă ritmic, pe tot parcursul vieții.
Amfibienii și reptilele (exceptând crocodilii) au inimă tricamerală, în care sângele
oxigenat de la plămâni și cel neoxigenat din organism intră prin atrii separate, și este trimis
prin valva spirală către vasul de sânge corespunzător - aorta pentru cel oxigenat și artera
pulmonară pentru cel neoxigenat. Valva spirală este esențială pentru a reduce gradul de
amestecare a celor două tipuri de sânge, permițând astfel animalului o rată metabolică mai
înaltă, o activitate mai intensă decât altfel.
Crocodilii, păsările și mamiferele dețin inimi cu patru camere complet separate. Există
astfel două „pompe”, una pentru atrii și una pentru ventricule. Se consideră că inima
tetracamerală a păsărilor a evoluat independent de cea a mamiferelor.
Inima este localizată la nivelul toracelui,în mediastinul mijlociu, o treime din aceasta fiind
localizată la dreapta față de linia mediană și două treimi fiind localizate la stânga liniei
mediene. Inima omului, de altfel ca și inima tuturor mamiferelor, are patru camere: atriu
drept și stâng; și ventricul drept și stâng.

Configurație externă
Are forma unei piramide triunghiulare, cu vârful orientat spre spațiul 5 intercostal, spre
înainte și la stânga, dimensiunea ei fiind aproximativ egală cu pumnul individului. Prezintă:
  trei fețe: o față în raport cu scheletul toracic, o față în raport cu diafragmul și o față în
raport cu plămânii;
 trei margini: o margine dreaptă, o margine spre anterior și o margine spre posterior;
 bază;
 un vârf.
Fața sternocostală intră în raport cu sternul și coastele, iar la acest nivel se pot identifica
atriile (în porțiunea superioară) și ventriculii (în porțiunea inferioară). Ventriculii sunt
reprezentați mai bine de ventriculul drept la nivelul acestei fețe, cei doi ventriculi, stâng și
drept, fiind despărțiți de șanțul interventricular anterior. La nivelul acestui șanț se pot
identifica marea venă a inimii și artera descendentă anterioară. Superior, ventriculul drept
prezintă o prelungire ce poartă denumirea de conul arterei pulmonare. Conul arterei
pulmonare se continuă cu trunchiul arterei pulmonare. Ventriculii sunt separați de atrii prin
intermediul șanțului coronar. Porțiunea atrială a feței sternocostale este acoperită în cea mai
mare parte de artera pulmonară și aortă. Șanțul coronar este străbătut în porțiunea dreaptă
de către artera coronară dreaptă și mica venă a cordului, iar în porțiunea stângă de artera
circumflexă alături de sinusul coronar. La nivelul bazei cordului se pot observa, pe această
față, două prelungiri ce poartă denumirea de auriculi sau urechiușe, stâng, respectiv drept.
Fața diafragmatică sau inferioară este aproape orizontală și este reprezentată
preponderent de către ventriculul stâng, ventriculul drept reprezentând doar o porțiune
foarte mică. Cei doi ventriculi sunt despărțiți prin intermediul șanțului interventricular
posterior la nivelul căruia se identifică artera interventriculară posterioară, ram din artera
coronară dreaptă și vena coronară medie. La nivelul feței diafragmatice se poate identifica
crux cordis ce este reprezentată de intersecția dintre șanțul coronar și șanțul
interventricular.
Fața pulmonară este orientată spre posterior și la stânga și este reprezentată
preponderent de o porțiune din ventriculul stâng. Prezintă șanțul coronar stâng la nivelul
căruia putem identifica artera atrioventriculară stângă și marea venă coronară. Acesta din
urmă împarte fața pulmonară într-o porțiune atrială ce corespunde atriului stâng, și o
porțiune ventriculară ce corespunde ventriculului stâng.
Marginea dreaptă este în raport direct cu pleura și cu fața medială a plămânului drept.
Marginile anterioară și posterioară nu sunt bine evidențiate. Vârful inimii este reprezentat
de vârful ventriculului stâng și este orientat în jos, înainte și la stânga și poate fi identificat la
nivelul spațiului V intercostal stâng, pe linia medioclaviculară.
Baza are o poziție în sus, înapoi și spre dreapta, iar la nivelul ei se poate identifica șanțul
interatrial ce o împarte în două porțiuni și anume:
O porțiune stângă reprezentată de atriul stâng, împreună cu orificiile celor 4 vene
pulmonare;
O porțiune dreaptă reprezentată de atriul drept, împreună cu cele două orificii ale
venelor cave superioară, respectiv inferioară.
 Configurația internă
Inima este alcătuită din patru cavități și anume: 2 atrii și 2 ventricule. Structura atriilor
este ușor diferită de cea a ventriculilor, prezentând anumite caracteristici generale:

 sunt alcătuite dintr-un perete mult mai subțire și mai neted decât al ventriculilor;
 dimensiunile sunt mai reduse decât dimensiunile ventriculilor;
 la nivelul lor sângele ajunge prin intermediul venelor;
 fiecare prezintă câte un auricul stâng, respectiv drept;
 comunică cu ventriculii prin intermediul orificiilor atrioventriculare.
Structura ventriculilor prezintă de asemenea câteva caracteristici generale proprii și
anume: dimensiunile lor sunt semnificativ mai mari decât dimensiunile atriilor; pereții sunt
groși, neregulați, prezintă trabecule și cordaje tendinoase.
Inima este un organ musculos ai cărui pereți au trei părți:

 miocard,
 endocard,
 epicard.
Conform ultimelor studii făcute de Karolinska-Institute din Stockholm, inima se
regenerează în proporție de cca. 50% pe parcursul vieții. La 25 de ani inima se regenerează în
proporție de cca.1% ajungând la 75 de ani la un ritm de regenerare de 0,45%.
 Sistemul
circulator
Sistemul circulator la
peste: este un sistem circulator închis similar cu cel al altor vertebrate. Cu toate
acestea, sângele face un singur circuit în inima peștilor, din acest motiv, este cunoscut ca un
sistem circulator închis simplu sau „circulație cu ciclu unic”.
Oamenii și vertebratele terestre au o dublă circulație. Partea dreaptă a inimii este
însărcinată cu primirea sângelui care se întoarce din corp într-un mod „dezoxigenat”. Acest
sânge intră în atriul drept, apoi în ventriculul drept și este pompat la plămâni pentru a fi
oxigenat.
Sângele care se întoarce oxigenat din plămâni intră în ventriculul stâng prin atriul stâng și
este apoi pompat de-a lungul tuturor ramurilor arterelor prin sistemul circulator al
țesuturilor. Acesta este un sistem circulator dublu închis.
La pești, inima are doar un atriu și un ventricul, prin urmare sângele dezoxigenat care se
întoarce din corp intră în atriu și ventricul pentru a fi pompat la branhii peștilor, unde este
oxigenat.
La pești, pot fi găsite trei tipuri diferite de sistem circulator, care variază de la alte
vertebrate din multe puncte de vedere. Aceste trei tipuri sunt:
- Sistemul circulator tipic al teleostelor de respirație acvatică.
- Sistemul circulator al teleostilor care respira aerul.
- Sistemul circulator al lungfish.
Toate cele trei tipuri de sisteme sunt sisteme circulatorii „simple închise” și împărtășesc
următoarele caracteristici.
Inima este formată din patru camere continue, dispuse în serie. Aceste camere sunt
contractile, cu excepția bulbului elastic la peștii teleosti. Acest tip de inimă menține un flux
unitar de sânge prin ea.
 Cele patru camere sunt sinusul venos, atriul, ventriculul și bulbul arterial. Toate acestea
sunt conectate una după alta, ca și cum ar fi un circuit de serie. Sângele dezoxigenat intră în
sinusul venos și iese din bulbul arterial.
Această dispunere a principalelor organe ale sistemului circulator al peștilor contrastează
puternic cu sistemul circulator al majorității vertebratelor, deoarece acestea din urmă au
componentele lor aranjate în paralel.
Deoarece este în serie, sângele pătrunde continuu în inimă sub formă „dezoxigenată”,
călătorește prin cele patru camere ale inimii, este pompat la branhii, oxigenat și, ulterior,
este pompat pe tot corpul.

În general, peștii își folosesc branhiile ca un fel de „rinichi” pentru detoxifierea corpului lor.
Prin acestea excretă dioxid de carbon și efectuează reglarea ionică și acid-bazică.
 Sistemul circulator al
pasarilor: este alcătuit din inimă (cu patru cavități, asemănătoare cu
cea a mamiferelor), artere și vene care transportă substanțe nutritive, oxigen, dioxid de
carbon, deșeuri metabolice, hormoni și temperatură.
 Acest model al sistemului circulator este destul de eficient, deoarece permite păsărilor să-
și satisfacă nevoile metabolice pentru a putea zbura, alerga, înota sau scufunda. Acest sistem
nu numai că distribuie oxigenul conținut în sânge către celulele corpului, ci elimină și
produsele reziduale din procesele metabolice și menține temperatura corpului păsării.
Păsările, ca și mamiferele, au o inimă cu patru camere (două ventricule și două atrii), unde
are loc un proces complet de separare a sângelui oxigenat de sângele care nu poartă oxigen.
Ventriculul drept pompează sângele către plămâni, în timp ce ventriculul stâng trebuie să
genereze presiune pentru a pompa sângele prin corp.
Păsările tind să aibă inimi mai mari decât mamiferele proporțional cu dimensiunea
corpului lor. Inima păsărilor este relativ mare, deoarece trebuie să satisfacă nevoile
metabolice necesare pentru a zbura.
Colibri, în ciuda dimensiunilor mici, sunt păsări cu o inimă mai mare în comparație cu
proporțiile restului corpului. Acest lucru se datorează faptului că bătutul constant al aripilor
sale necesită un consum ridicat de energie.
Inima este cel mai important organ din sistemul circulator al oricărui animal vertebrat. În
cazul păsărilor, aceasta este împărțită în patru cavități responsabile de separarea sângelui
oxigenat de cel care nu este. Inima are sarcina importantă de a distribui oxigen și substanțe
nutritive către organism prin sânge.
Inima păsărilor este similară cu cea a mamiferelor, cu toate acestea structura lor este ușor
diferită datorită stilului lor de viață și a nevoilor lor. Păsările au inimi proporțional mai mari
decât cele ale mamiferelor, aceasta înseamnă că volumul mediu pe care îl ocupă inima unui
mamifer este de 0,4% din masa corpului său, în timp ce la păsări este de 4%.
 Circulatia sangelui la
reptile : este dublă, închisă și incompletă. Este alcătuit dintr-o inimă cu
două atrii (comunicate printr-un orificiu numit Foramenul Panizza) și un ventricul, precum și
vase de sânge.
Reptilele sunt animalele care aparțin ordinii saurienilor, chelonienilor, șerpilor și
crocodilienilor. În toate ordinele, cu excepția celor de la crocodilieni, sistemul de circulație a
sângelui funcționează în același mod.
Aceasta are o cavitate între cele două atrii ale inimii, unde sângele încărcat cu oxigen
(provenind din atriul stâng) se amestecă cu sânge sărac în oxigen (provenind din atriul
drept). Din acest motiv, se spune că circulația este închisă, deoarece sângele nu circulă
niciodată în afara vaselor de sânge.
De asemenea, se spune că este dublu, deoarece pentru ca sângele să finalizeze o călătorie
trebuie să treacă de două ori prin inimă. În cele din urmă, se spune că este incomplet,
deoarece sângele bogat în oxigen se amestecă cu sângele sărac în oxigen.
În cazul reptilelor crocodiliene, circulația este închisă, dublă și completă. Cu alte cuvinte,
sângele oxigenat nu intră niciodată în contact cu sângele lipsit de oxigen.
Indiferent de tipul de reptilă, procesul de circulație se va desfășura întotdeauna în două
circuite, unul minor (pulmonar) și unul major (sistemic).

Circuit minor
Circuitul minor începe în inimă, unde atriul drept se contractă și face ca sângele sărac în
oxigen să se deplaseze către ventricul, care este parțial divizat.
Mai târziu, ventriculul se contractă și determină trecerea sângelui sărac în oxigen către
plămâni, prin arterele pulmonare.
Acolo, sângele este oxigenat și eliberat din dioxidul de carbon. Sângele bogat în oxigen
trece apoi din plămâni prin venele pulmonare în atriul stâng.
Odată ce atriul stâng se contractă, acesta determină deplasarea sângelui către ventricul,
unde se combină parțial cu sângele sărac în oxigen, rămas din pomparea anterioară. În acest
fel, procesul circuitului minor este încheiat.

Circuit major
 În cazul circuitului mai mare, procesul de circulație începe atunci când ventriculul se
contractă și determină trecerea sângelui bogat în oxigen prin artera aortă către fiecare celulă
din corp.
În timpul procesului circuitului mai mare, sângele colectează dioxidul de carbon prezent în
toate celulele corpului, precum și le oxigenează.
Odată ce sângele trece prin întregul corp și dioxidul de carbon este colectat, acesta trece
printr-o rețea de capilare (fiecare cu un diametru diferit), care converg într-un tip de vene
cunoscute sub numele de vene cave.
Vena cavă este responsabilă de transportarea sângelui sărac în oxigen în atriul drept, care
se contractă și permite sângelui să se deplaseze către ventricul pentru a porni din nou
procesul de circuit minor.

Circulatia sangelui la
amfibieni:
Inima este alcătuită din trei camere: doua atrii și un ventricul. La formele inferioare
(apode și caudate) atriul stâng și cel drept nu sunt complet separate. La formele superioare
atriile sunt complet separate, dar la toți amfibienii ambele atrii comunică cu ventriculul
printr-un orificiu comun.
 Sistemul circular al unui anumit organism este compus atât din sistemul cardiovascular,
cât și din sistemul limfatic. Principala funcție a sistemului cardiovascular este de a furniza
oxigen și nutrienți țesuturilor, în timp ce cea a sistemului limfatic este de a drena plasma
rămasă sub formă de limfă către inimă. Sistemul circulator al unei broaște este descris mai
jos.
Cercul mare de circulație a sângelui începe, de asemenea, în ventricul, trece prin toate
vasele corpului amfibian, se întoarce la atriul drept. La fel ca la mamifere, sângele este
saturat cu oxigen în plămâni și apoi îl transporta pe tot corpul. Sânge arterial din plămâni
intră în atriul stâng și sângele venos din restul corpului intră în atriul drept. De asemenea, în
atriul drept devine sânge, care trece sub suprafața pielii și este saturat cu oxigen acolo.

În ciuda faptului că sângele venos și arterial intră în ventricul, acesta nu se amestecă

complet acolo datorită prezenței unui sistem de supape și buzunare. Din acest motiv,
sângele arterial pătrunde în creier, sângele venos se duce la piele și plămâni, iar sângele
amestecat se duce la restul organelor. Din cauza prezenței sângelui mixt, intensitatea
proceselor vitale ale amfibienilor este scăzută, iar temperatura corpului se poate schimba
adesea.