Sunteți pe pagina 1din 1

Legenda broastei ţestoase

Într-un sat trăia odată o babă care avea o moară. Cu toate că avea în casă de toate, încât ar fi putut să mai trăiască zece
oameni pe lângă ea, baba era foarte zgârcită şi nu da la nimeni ceva degeaba. Din vama pe care o primea de la cei care
veneau să macine la moara sa, şi-a umplut casa de averi şi, cu toate acestea, se căina că este săracă ca vai de capul ei.

Într-o seară friguroasă, după ce închise moara, baba intră în camera sa şi începu să-şi numere banii de aur pe care îi ţinea
ascunşi într-o ladă. Deodată, se auziră bătăi în poartă şi baba trimise o slugă ca să vadă cine o deranjează. Când sluga
deschise poarta, văzu doi moşnegi flămânzi şi rebegiţi de frig. Cei doi erau Dumnezeu şi Sfântul Petre, dar ea nu avea de
unde să-i cunoască. După ce salutară, drumeţii spuseră că i-a apucat noaptea pe drum şi nu au unde să doarmă, aşa că s-
ar mulţumi măcar cu un colţişor de grajd, unde să pună capul jos şi cu ceva de mâncare.

Sluga dădu fuga la stăpână ca să-i spună totul, dar uită să închidă poarta. Cei doi moşnegi intrară în curte şi începură să
cerceteze locul.

Auzind ce îi cer drumeţii şi mai ales văzând că au intrat peste ea, baba îi zise slugii:

– Fugi repede şi spune-le că nu am nici mâncare, nici unde să-i culc! Scoate-i afară, că altfel pun câinii pe ei!

Apoi, ca să nu fie văzută de cei doi drumeţi, baba stinse repede opaiţul şi se ascunse sub o troacă mare, în care dădea
mâncare porcilor.

Dumnezeu, care vedea şi auzea totul, chiar şi prin ziduri, se înfurie la culme şi o blestemă astfel:

– Babă rea şi zgârcită, imediat să te transformi într-o broască urâtă şi mare, iar troaca sub care te-ai ascuns să te
acopere ca o carapace în vecii vecilor!

De atunci se spune că există broasca ţestoasă.

sursa: Rodica Birău – Colecţia mea de legende

S-ar putea să vă placă și