Poezii de dragoste din literatura universală

Poezii de dragoste din literatura universală din creaţia

marilor poeţi străini: Edgar Allan Poe, Michelangelo Buonarroti, Serghei Esenin, Pablo Neruda,
Johann Wolfgang Goethe. Vă puteţi inspira din ele pentru compunerea un mesaj de iubire pe care
să-l trimiteţi iubitei/iubitului în ocazii speciale ca Valentine’s day, Dragobete, ziua de naştere sau
ziua onomastică. De asemenea, puteţi posta versurile preferate la avatar sau pe diverse reţele de
socializare: facebook, twitter, digg, myspace, etc.
 
Edgar Allan Poe – Annabel Lee
 
De demult s-a-ntâmplat, de demult…
Era lângă-o mare cu ape-argintii,
O fecioară trăia, şi poate c-o ştiţi,
O fecioară, Annabel Lee ;
Şi trăia doar c-un gând – s-o iubesc mereu,
Şi trăia – să mă poată iubi.
 
Eu – un copil – şi ea un copil,
Lângă-o mare cu ape-argintii,
Ne iubeam ca un cântec mai presus de iubire
Ca un cântec – Annabel Lee ;
Şi priveau, pizmuind preacurata iubire,
Chiar serafii de sus, din tării.
 
Şi aşa s-a-ntâmplat că-ntr-o zi, demult,
Lângă marea cu ape-argintii
Un vânt de pustiu s-a iscat dintr-un nor,
îngheţând-o pe Annabel Lee;
Măritele-i neamuri au dus-o departe.
Departe de mine, spre miazăzi,
Şi-au închis-o în mormântul de piatră,
Lângă-o mare cu ape-argintii.
 
Chiar serafii, nicicând fericiţi ca noi,
Pizmuindu-ne priveau din tării -
Da, aşa s-a-ntâmplat (şi cu toţii o ştiu
Lângă marea cu ape-argintii)
Că-ntr-o noapte un vânt se-abătu, geros,
îngheţând, ucigând pe Annabel Lee.
 
Dar iubirea ne-a fost mai presus de iubirea
Celor mai bătrâni decât noi, doi copii -
Celor mai înţelepţi decât noi, doi copii -
Şi nici îngerii de sus, din tării,
Nici demonii din funduri de-ocean
N-au să poată vreodată visul meu despărţi
De-al frumoasei Annabel Lee.
 
Şi, prin noapte, urcând, luna-mi pare un gând
Al fecioarei Annabel Lee;
Şi din ochii stelari eu văd ochii ei mari,
Ai frumoasei Annabel Lee;
Şi în fluxu-nnoptat lângă ea stau culcat,
Lângă draga, iubita, logodnica mea,
în mormântul din ţărmuri pustii,
Lângă ţărmuri cu valuri pustii.
(traducere Mihu Dragomir)
 
 
Michelangelo Buonarroti – Rime
 
4
Cum râd dintr-una-ntr-alta petrecute
prin părul blond petalele-n cunună
şi una pe cealaltă cum se mână
s-ajungă prima fruntea să-i sărute!
Ce bucuros îi strânge pieptu-i în cute
veşmântul ziua, şi ce dulci se-ngână
cu gâtul şi obrajii împreună
din aur fire-n plete-ntreţesute!
Şi totuşi numai planglica ce-o-atinge
se bucură din plin când sânu-i prinde
şi dulce în strânsoarea ei i-l frânge.
Şi dacă brâul, brâul doar ce-o-ncinge
„mereu – pare că spune - o voi cuprinde”,
ce-aş face eu în braţe s-o pot strânge?
 
60
Dacă-o iubire castă, o mângâiere,
o soartă-mpărtăşită-n doi, frăţeşte,
un crud destin ce-n amândoi loveşte,
o inimă ce bate-n doi şi-o vrere,
un suflet ce spre veşnicele sfere
cu-aceleaşi aripi, dintr-un trup zvâcneşte,
dacă-o săgeată, singură, ţinteşte
în două inimi, răscolind durere,
dacă-a iubi pe cel’lalt, nu pe tine,
cu geamăn foc şi geamănă dorinţă
un singur ţel urmînd, acestea toate
nu sunt nimic pe lângă nodu-în sine
ce-n dragoste ne leagă şi-n credinţă;
şi numai ura să-l dezlege poate.
 
72
Dacă prin ochi iubirea se rosteşte,
nu ştiu alt semn mai limpede s-arate
ce foc îndur; ţi-ajungă el din toate,
stăpâne drag, şi milă-mi dovedeşte.
Sufletul tău ce inima-mi priveşte
cu-ngăduinţă, se va-ntoarce poate
spre mine-atunci, în multa-i bunătate,
cum harul către cel care-l cerşeşte.
O, fericită zi, de va să fie!
Oprească-se din mersul lor şi-adeste
clipa şi ceasul, soarele şi luna,
ca să-mi cuprind, nu mulţumită mie
stăpânul drag şi dulce din aceste
nedemne braţe pentru totdeauna.
Citeste mai multe poezii de dragoste de Michelangelo Buonarroti
pe www.interferente.ro/poezii-de-dragoste-de-Michelangelo-Buonarroti.html.
 
 
Serghei Esenin – Motive persane (fragmente) – Poemul Zaraful
 
Lângă-un fişic de ruble, la masa din dugheană
Stând astăzi cu zaraful, pornii să-l iscodesc:
Cum oare, murmurându-l
în limba ei persană
Să-i spun frumoasei Lala gingaşul “te iubesc“?
……………………………………………………….
 
Şi mi-a răspuns zaraful prinzându-mă de haină:
În dragoste cuvântul e de prisos oricând,
În dragoste se tace sau se suspină-n taină
Vorbesc doar ochii mistuitor arzând
……………………………………………………….
 
În dragoste sunt toate mireasmă si furtună
Treci beat de fericire, zaci de tristeţe supt.
“Tu eşti a mea“ pot trainic doar braţele să spună
Ce şi-au cuprins iubita şi vălul i l-au rupt.
 
 
Pablo Neruda – Poemul XVIII
 
Aici te iubesc!
Vântul se desprinde din pinii întunecaţi.
Luna străluceşte ca fosforul în apa nestatornică.
Zilele, de acelaşi soi, se urmăresc unele pe altele.
Zăpada se dezvăluie în forme care dansează.
Un pescăruş argintiu alunecă din vest.
Uneori o corabie. Stele înalte, înalte.
O, catargul unei corăbii.
Singur.
Uneori mă trezesc devreme şi sufletul mi-e ud.
În depărtare, marea sună şi răsună.
Acesta este un port.
Aici te iubesc.
Aici te iubesc şi orizontul te ascunde în zadar.
Te iubesc şi printre aceste lucruri reci.
Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corabii grele
ce străbat marea fără destinaţie.
Mă regăsesc uitat ca ancorele vechi.
Porturile devin triste când după-amiaza acostează.
Viaţa mea oboseşte, înfometată, fără niciun scop.
Iubesc ce nu am. Tu eşti atât de departe.
Dezgustul meu se luptă cu amurgul înăbuşit.
Dar noaptea revine şi începe să-mi cânte.
Luna îşi răsfrânge visul neîntârziat.
Cea mai mare stea mă priveşte prin ochii tăi.
Şi, când te iubesc, pinii îţi cântă numele în vânt
cu frunzele lor ca de coarde.
(traducere de Ionuţ Popa)
 
 
Johann Wolfgang Goethe – Noapte de vrajă
 
Ies din sfânta mea căsuţă -
Al visărilor cuibar.
Şi mă pierd pe potecuţă,
Prin pădurea de stejar.
 
Luna veche stă pe-o cracă,
Vântul nopţii bate blând
Şi mestecenii se-apleacă
taină-n jurul lor ţesând.
 
Noaptea-şi murmură povestea
Pe poteci ca pe-o minune.
Inimă, ce ştii acestea,
Bucură-te şi nu spune.
 
Neînţeleasă bucurie
Ce mi-o dăruie clipa.
Aş da nopti de-astea – o mie,
Pentru-o noapte cu iubita.