CÂND SPUN EMINESCU

Când spun Eminescu, spun Limba română,

Primită ca dar din strămoși.

Când spun Eminescu, spun glia străbună,

Ce naște copii inimoși.

Când spun Eminescu, spun soare și lună

Ce mâinile-și strâng prin Carpați.

Când spun Eminescu, spun Sfântă Lumină,

Prin el, toți românii sunt frați.

Când spun Eminescu, spun codrii ce-n foșnet

Își cântă iubiri ce-au plecat…

Când spun Eminescu, spun cerbii, ce-n brăhnet

Își duc căprioarele-n trap.

Când spun Eminescu, spun râuri de munte,

Ce curg spumegând în vâltori.

Când spun Eminescu, spun piscuri cărunte,

Ce saltă cu fruntea în nori.

Când spun Eminescu, spun Sfânta Crăiasă,

Stăpână pe îngerii sfinți.

Când spun Eminescu, spun hora frumoasă,

Jucată de-ai noștri părinți.

Când spun Eminescu, spun doina-ngânată

Din fluier de soc, sau cimpoi…

Când spun Eminescu, spun Patria toată,

Ce crește în suflet la noi.

Când spun Eminescu, spun limba și Neamul,

Prin el devenim mai români!

Prin Opera lui ne sporește elanul

De-a fi mai frumoși și mai buni.

Când spun Eminescu, spun Patria-mumă

Și asta o spun cu alean,

Că trei ne păstrează unirea străbună:

Biserică, Limbă și Neam!

Pr. Turcu Laurențiu