FERMENTAREA NĂMOLURILOR

Prin fermentarea nămolurilor se înţelege descompunerea substanţelor organice complexe pe care le conţin în substanţe mai simple
(solide, lichide sau gaze) în cursul activităţii biologice a unor bacterii.
Tipuri de fermentări. Fermentarea nămolurilor se face sub acţiunea bacteriilor aerobe şi anaerobe, putînd fi acidă
sau alcalină (numită şi metanică).
F e r m e n t a r e a a c i d ă se realizează în mod natural, în prezenţa oxigenului din aer sau din apă şi a bacteriilor aerobe; ea se
produce în mediu acid, care i-a dat şi numele, este însoţită de gaze rău mirositoare, nămolul rezul tat este vîscos şi greu de
deshidratat. Durata de fermentare este mare (v. ta bela 31) deoarece oxidarea naturală a azotului necesită un timp lung, iar cea mai
mare parte din azotul apelor uzate este conţinut tocmai în nămoluri. Produsele gazoase principale ale fermentării sînt NH 3 , H 2 S, C0 2
şi foarte puţin CH 4 (metan).
F e r m e n t a r e a a l c a l i n ă se realizează anaerob, în mediu alca lin, obţinut în anumite construcţii şi condiţii de mediu.
Principalul produs gazos al fermentării este metanul, de unde fermentarea se mai numeşte şi metanică.
In staţiile de epurare se foloseşte în general fermentarea alcalină anaerobă pentru descompunerea nămolurilor. Totuşi, pentru
staţii de tratare mici şi mijlocii (pînă la circa 10 000 m 3 /zi), această fermentare poate deveni mai costisitoare decît fermentarea acidă;
în asemenea cazuri, folosindu-se capacitatea de adaptare a bacteriilor mineralizatoare, se utilizează construcţii în care se începe cu
fermentarea acidă, obţinîndu-se produse finale similare fermentării alcaline; astfel de construcţii sînt fosele septice, decantoarele cu
etaj şi iazurile de nămol. De aseamenea în unele instalaţii moderne (v. cap. B. 3) nă molul este mineralizat complet, o dată cu apa
uzată, prin aerare.
Calităţile produselor din fermentarea alcalină au impus-o drept un tip preferabil pentru tratarea nămolurilor, în special, în unele
ţări lipsite de gaze naturale. Metanul rezultat este urmărit ca parametru principal, iar cons trucţiile respective pentru fermentare se
adaptează unei producţii cît ma< mare de gaze.
Procesele anaerobe de fermentare a nămolurilor sînt complexe şi încă numai parţial cunoscute.
Fermentarea anaerobă se produce, în cea mai mare măsură, sub acţiunea a două grupuri de bacterii : facultativ anaerobe,
care pot exist;, atît în medii aerobe cît şi anaerobe, şi obligator anaerobe. care nu pot exist;: decît în medii anaerobe.
După natura lor, in fermentare:! anaerobă se diferenţiază două grupuri principale tio bacterii, saprolite şi metanice,
care trăiesc în simbioza. Bacteriile saprofite prozelite ii; marc nuaiar iu apele uzate ataca substanţele organice complexe
(zaharuri, grăsimi, hidrocarburi); pe lingă ele acţionează bacteriile acidului fonnic. Bacteriile metanice utilizează acizii şi
alte substanţe dir. prima grupa spre a ionna melati. O schema a desfăşurării proceselor de oxidar<-a substanţelor organice
Cete data în fig. 114,
Prin acţiunile diferitelor bacterii substanţele organice se descompun, ceea ce schimbă proprietăţile şi compoziţia nămolului, iar ca urmare a degajării gazelor rezultate şi a
unei parţiale îndesări, nămolul îşi micşorează volumul chiar cu 50%. O dată.
 cu descompunerea substanţelor organice moarte, bacteriile
anaerobe acţionează şi asupra altor bacterii şi virusurilor
banale şi patogene distrugîndu-le.
H. Liebmann şi alţi cercetători au dovedit aceasta pentru
bacteriile din grupa Tiphus-Enteritis care dispăreau din culturi
la 2—3 săptămîni după fermentare anaerobă.
In prezent se cunosc cel puţin patru specii dc bacterii care
produc metan : Me-thansarcina methanica, Me-thanococus
mezei, Methano-bacterium sohngenii şi Ome-lianski. Asemenea
bacterii metanice se găsesc în ape uzate menajere; s-au găsit şi
în intestinele ierbi-vorelor începînd cu perioada cîncl au
început să mănînce fîn şi iarbă.
Bacteriile metanice nu convieţuiesc bine cu cele ale
sulfului, deoarece acestea produc H2S; de aceea din gunoaiele
menajere, care conţin mulţi sulfaţi şi vor produce şi mult H2S,
nu se pot obţine cantităţi mari de metan. în fig. 115 sînt date
rezultatele experienţelor făcute de Losch şi Rupprecht (1950)
asupra obţinerii gazului metan din diferite amestecuri de nămol
si gunoi.
De asemenea, este diminuată activitatea bacteriilor
metanice de existenţa în nămol a sărurilor unor metale (crom,
cupru, zinc, nichel etc), care reduc capacitatea lor de fermentare.
E t a p e ş i f a z e d e f e r m e n t a r e . Fermentarea alcalină (meta-nică) se produce în două etape: în
prima etapă are loc descompunerea substanţelor organice şi producerea de gaze, iar în a doua, o separare a apei şi
condensarea nămolului. Deşi aceste etape nu sînt despărţite în mod distinct, se poate totuşi considera ea durata
de desfăşurare a fiecărei dintre ele este diferită; astfel, prima etapa constituie circa 1/3, iar a doua, circa 2'3 ilin
durata totală de fermentare.
■ se descompune la riadul P r i m a e t a p a de fermcn
e ivităţii bacteriilor caracterizate după preponderenţa a celor
anaerobe (v. fig. 114).
In prima fază, numită acidă, prin acţiunea bacteriilor indiferent aerobe sa-profiteşi formice are loc
descompunerea substanţelor organice complexe în substanţe mai puţ in complexe, de tipu! acizilor organici graşi
(acid muravinic sau

două faze
aerobe si

"â a 20 20 ¥) 50 v? §3 mw ® VSMiSBWOZ
Fig. 115. Rezultatele experienţelor privind fermentarea amestecurilor d