Disciplina: Politici şi strategii de dezvoltare rurală integrată

Săptămâna nr. 1

1. Curs
Capitolul I
Integrarea, concept fundamental al politicilor şi strategiilor rurale

România se confruntă cu unele provocări în atingerea potenţialului economic şi

social al spaţiului rural caracterizat prin deficienţe structurale persistente, nivel scăzut
al activităţii antreprenoriale şi al valorii adăugate, cu activităţi care necesită un aport
intensiv al forţei de muncă, în special în agricultură, orientare modestă către export,
investiţii scăzute şi insuficient bazate pe cerere în sectorul de cercetare-dezvoltare,
acces la servicii şi infrastructură cu mult sub nivelul zonelor urbane,discrepanţe
regionale din ce în ce mai mari,o pondere mare a populaţiei aflată în risc de sărăcie şi
excluziune socială şi o serie de riscuri ambientale provocate de om, agravate de
schimbările climatice.
Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 reprezintă o
oportunitate reală pentru a aborda punctele slabe, pe baza consolidării punctelor tari
ale spaţiului rural şi a progresului realizat prin PNDR 2007-2013.

1.1. Definirea termenilor specifici

Etimologic, integrarea înseamnă acţiunea de formare a unui întreg prin unirea
părţilor componente ceeace arată nivelul de unitate al sistemului. Integrarea este procesul
de combinarea unor părţi într-un întreg dar poate fi definită şi ca un proces de formare a
unei uniuni care constituie un întreg, rezultat din asocierea unor părţi sau a unor persoane
(3).
Noţiunea integrare derivă din limba latină în care cuvintele integro,
integrare,integratio-integrationis, au sensul de a renova, a restabili, a întregi, a completa,
adică a pune la un loc mai multe părţi într-un tot unitar, elementele constitutive devenind
părţi integrante ale întregului.
Conform Macmillan English Dictionary, termenul de integrare poate avea
următoarele semnificaţii: procesul de a deveni membru cu drepturi depline într-un grup
ori societate şi de a deveni complet implicat în activităţile acestora; procesul prin care se
permite oamenilor indiferent de rasă să utilizeze un loc, o instituţie sau organizaţie;
procesul de combinare cu alte elemente într-o unitate mai largă sau într-un sistem unic
(8).
O altă abordare consideră că noţiunea de integrare reprezintă fuziunea unor
unităţi economice în grupuri sau unităţi mai mari, integrarea fiind un mijloc
pentruatingerea unui scop. Integrarea poate fi realizata la nivelul întreprinderilor,

1
regiunilor economice, a naţiunilor,a continentelor, fiecare nivel având obiective şiforme
de manifestare diferite (7).
Integrarearea prezintă în sens general, ajustarea reciproca a elementelor
constitutive ale unui sistem, permiţându-i acestuia să formeze un nou echilibru sau
combinarea părţilor dintr-un întreg în procesul de atingere a stadiului de uniune, iar
uniunea este un rezultat din combinarea unor părţi sau a unor membri. In sens economic,
termenul integrare reprezintă legăturile stabilite în cadrul unei activităţi economice între
diferitele compartimente ale unei firme sau între firme diferite care participă, în cadrul
unui flux tehnologic, la obţinerea unui produs (2).
Integrarea economică consitue un proces care cuprinde (3):
- un ansamblu de politici economice comune;
- libertatea de mişcare a bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi a persoanelor;
- armonizarea legislaţiilor naţionale;
- existenţa unor instituţii comune asupra cărora ţările participante transferă unele
competenţe de natură economică.
Integrarea economica defineşte constituirea de către două sau mai multe ţării, a
unui spaţiu economic comun care asigură atât dezvoltarea schimburilor reciproce cât
şi interdependenţe economice şi intrepătrunderea economiilor naţionale.
Procesul de integrare economică are la bază acorduri, înţelegeri între ţările
participante şi presupune constituirea unor organizaţii economicecorespunzătoare.
Principalii factori care au stat la baza procesului de integrare economică sunt:
- crearea unor condiţii care să stimuleze schimburile economice între diferite ţări;
- progresultehnico-stiintific contemporan,care necesită resurse financiare din ce
în ce mai mari;
- posibilităţile restrânse ale pieţelor naţionale;
- creşterea concurenţei pe piaţa mondiala.
Factorii care au favorizat procesul de integrare economica sunt: apropierea
geografică a tarilor respective, existenţa unor interese economice şi politice comune,
apropierea nivelurilor de dezvoltare economico-sociala.
Procesul de integrare economica are caracter complex fiind însoţit de
controverse şi dispute.Prin conţinutul său, acest proces modifica raportul de interese
între agenţiieconomici rezidenţi şi perspectivele acestora, pun problema renunţării la
atribute ale independenţei ţărilor membre, implică avantaje şi costuri inegale pentru
ţările participante (7).
Integrarea europeană reprezintă un proces prin care ţările membre ale Uniunii
Europene înţeleg să-şi transfere în mod progresiv, de la nivel naţional la nivel
supranaţional, o serie de competenţe care ţin de suveranitatea naţională, acceptând să
le exercite în comun şi cooperând în domeniile respective de activitate în scopul
atingerii unor obiective de natură politică, economică, socială şi culturală care
urmăresc progresul şi dezvoltarea acestor state. Este o concepţie nouă asupra
suveranităţii care permite funcţionarea mecanismelor Uniunii Europene. UE este
astăzi un ansamblu specific, fondat pe o repartiţie de competenţe suverane între ea
însăşi şi statele sale membre, competenţele comunitare fiind exercitate în comun (5).
Conceptul de strategie are o istorie îndelungată fiind abordat frecvent în
literatura de specialitate. Astfel (1) se arată că strategia constă în determinarea pe
2
termen lung a scopurilor şi a obiectivelor unei întreprinderi, adoptarea cursurilor de
acţiune şi alocarea resurselor necesare pentru a le atinge. Strategia este
determinarea scopurilor şi obiectivelor organizaţiei pe termen lung,
adoptarea oliticilor determinate şi alocarea resurselor pentru atingerea
acestora. Aceasta definiţie arată problemele la care trebuie să răspundă strategia:
• încotro se doreşte să se avanseze;
• prin ce parametrii se pot exprima scopurile organizaţiei;
• ce politici particulare vor implica aceste scopuri;
• ce mijloace umane şi financiare vor trebui angajate (4).
Unele definiţii consideră că termenul strategie are mai multe înţelesuri: ramură
a ştiinţei (artei) militare care studiază problemele conducerii războiului în ansamblu şi
a acţiunilor militare de mare amploare, comportament al omului sau al maşinii cu
ocazia unui joc sau a unui conflict, arta de a folosi toate mijloacele disponibile în
vederea asigurării succesului într-o luptă sau într-o activitate.
Politica este ştiinţa şi practica de guvernare a unui stat şi reprezintă sfera de
activitate social-istorică care însumează relaţiile, orientările şi manifestările dintre
diversele categorii şi grupuri sociale, între partidele politice, între naţiuni etc. în
vederea emancipării conceptelor proprii, în lupta pentru putere sau supremaţie
ideologică, etc. Deşi termenul este folosit în general în legătură cu actul de guvernare,
el poate fi identificat în toate interacţiunile grupurilor umane.
Politica poate semnifica şi orientarea, activitatea şi acţiunea unui partid (sau a
unor grupări), exercitată în domeniul guvernării problemelor interne sau externe. Sub
acest sens, ea poate fi asimilată ideologiei partidului (9). Preocupările privind
definirea noţiunii de politică sunt numeroase, dintre acestea prezentăm doar cîteva (6):
- Politica este suma mijloacelor necesare pentru a accede la putere, pentru a rămâne la
putere şi pentru a utiliza puterea în modul cel mai folositor.(Machiavelli, în jurul
anului 1515)
- Politica reprezintă distribuţia autoritară, de către cei care guvernează sau stăpânesc, a
valorilor materiale şi imateriale în societate. (David Easton, 1954/1964)
- Politica reprezintă ştiinţa despre scopurile statului şi despre mijloacele cele mai
adecvate (instituţii, forme, activităţi) de realizare a acestor scopuri.(Brockhaus,1903)
- Prin politică înţelegem arta de a ordona şi de a realiza conducerea grupurilor de
oameni (Arnold Bergstraesser, 1961).
- Politica reprezintă mijlocul de conducere a comunităţilor pe baza deţinerii puterii
(Werner Wilkens, 1975).

3
 1.2. Caracteristicile procesului de integrare

Pe plan economic, integrarea este considerată ca fiind cea mai potrivită strategie
prin care se pot înlătura obstacolele artificiale,pentru asigurarea unei cooperări optime,
inclusiv prin elemente de coordonare şi unificare.
Aplicarea unei astfel de strategii implică următoarele direcţii de acţiune:
-o anumită delegare de autoritate de la unităţile locale-zonale către unităţile
naţionale-internaţionale de decizie;
-creşterea gradului de interacţiune din partea unităţilor naţionale-zonale;
eliminarea-înlăturarea unor atitutidini negative din partea unor lideri politici faţă de
instituţiile internaţionale de decizie.
Conceptul de integrare prezintă două componente:
-integrare negativă care constă în desfiinţarea obstacolelor privind includerea unei
anumitep olitici în ansamblul politicii generale;
-integrare pozitivă care constă în intervenţii privind coordonarea şi armonizarea
politicilor cu scopul de a îmbunătăţii procesul de dezvoltare generală.
Integrarea economică apare ca un process declanşat prin integrare negativă care
se reglează prin integrare pozitivă şi se poate analiza atât ca process câtşi ca stare.
Ca proces, integrarea se caracterizează prin aceea că este politică în susţinerea
căreia nu există solidaritate deplină ceeace impune preocupări continue de coordonare ,
prin utilizarea unor instrumente adecvate astfel ca dinamismul vieţii economicesă fie
permanent însens de integrare. Aceasta necesită aplicarea unor măsuri precizate prin
strategii, care să elimine discriminările economice între diverse regiuni.
Considerată ca o stare, integrarea presupune lipsa oricăror discriminări privind
evoluţia economiilor.
Find inclusă în noţiunea de politică integrarea urmăreşte dirijarea şia
dministrarea unităţilor sociale, economice şi politiceî n special acolo unde sunt
dezacorduri, folosind procedee adecvate, definite prin strategii specifice.

1.3. Mecanismele integrării

Realizarea integrării la diverse nivele şi sectoare de activitate se face prin

următoarele mecanisme:
-integrarea prin piaţă, bazat pe jocul liber al legilor de piaţă, mecanism considerat
ca fiind insuficient pentru asigurarea unei dezvoltări pe termen lung;
-integrarea prin investiţii, care constă în crearea de spaţii de producţie care
depăşesc limitele naţionale;
-integrarea instituţională care constă în intervenţii publice acolo unde legile
pieţei oferă posibilitatea unei dezvoltări autonome;
-integrare prin realizarea zonei de liber schimb prin eliminarea taxelor vamale şi
a restircţiilor cantitative privind comerţul;

4
 -integrare prin realizarea uniunii vamale, prin constituirea unui tarif vamal
comun faţă de ţările terţe;
-integrare prin organizarea pieţei commune, prin eliminarea restricţiilor de
deplasare a mărfurilor, a capitalului şi a persoanelor.
Pin aceste mecanisme se produce o integrare totală în care diversele economii
formează o nouă entitate economică mai echilibrată şi sunt create premizele pentru
integrare teritorială care constă în fuziunea progresivă a economiilor naţionale şi
regionale pe toate planurile.
Aplicarea conceptului de integrare în dezvoltare spaţiului rural are o importanţă
deosebită datorită rolului pe care îl are acest sapţiu în viaţa socială şi economică o
oricărei zone geografice. Din acest punct de vedere trebuie precizat că peste 85 % din
suprafaţa Europei oconstituie spaţiul rural în care îşi dsfăşoară activitate cca. 2/3 din
populaţie. În România, după redefinirea spaţiului rural de către Consiliul Europei, 99,2
% constituie spaţiu rural în care trăieşte 97 % din populaţia ţării.
Conform definiţiei europene, spaţiul rural este format din totalitatea satelor şi a
oraşelor mici în care majoritate terenului este folosit pentru agricultură, silvicultură,
acvacultură sau pescuit ca şi pentru activităţile sociale şi economice ale locuitorilor,
inclusiv spaţii pentrurezervaţii şi recreere.
Politicile şi strategiile rurale trebuie să fie astfel concepute şi aplicate încât să
determine creşterea coerenţei între evoluţia economică,coeziunea socială şi protecţia
mediului, chiar dacă anumite obiective au un caracter şi conţinut contradictoriu.
De exemplu,creşterea economică determină creşterea consumului de resurse
ceeace contribuie la degradarea mediului, iar procesele economice determină
producerea de noxe şi deşeuri care alterează mediul în timp ce redistribuirea veniturilor
limitează potenţialul economic.
Concilierea între aceste secvenţe ale dezvoltării este posibilă numai prin
integrarea obiectivelor evoluţiei fiecărui sector de activitate în politica generală de
dezvoltare care să asigure un echilibru între resurse şi necesităţile de dezvoltare.
Planul Naţional de Dezvoltare Rurală susţine creşterea competitivităţii în
sectoarele agricol şi forestier, îmbunătăţirea calităţii mediului şi a spaţiului rural,
diversificarea economiei rurale şi sprpijinirea iniţiativelor locale, prin implementarea
obiectivelor prevăzute în cele trei axe. Pentru obiectivul îmbunătăţirea calităţii
mediului în zonele rurale s-a propus o abordate integrată prin combinarea următoarelor
măsuri:
-servicii de bază pentru economia şi populaţia rurală;
-renovarea şi dezvoltarea satelor;
-conservarea şi punerea în valoare a moştenirii rurale.
Unirea acestor trei măsuri în una singură oferă posibilitatea ca printr-o singură
aplicaţie să fie rezolvate mai multe probleme şi deficienţe existente în spaţiul rural. O
astfel de abordare poate determina un ritm de evoluţie mai ridicat precum şi o mai bună
utilizare a mijloacelor financiare care să susţină obiectivele strategice pentru spaţiul
rural.
5
 1.4. Strategia UE pentru dezvoltare durabilă
Dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv al UE începând din anul 1997, o dată
cu elaborarea Tratatului de la Maastricht, strategia de implementare a cestui obiectiv
fiind supusă mai multor îmbunătăţiri şi modernizări în perioada 1997 – 2006, pentru a
corecta anumite tendinţe de dezvoltare care s-au dovedit nedurabile şi care ar afecta
negativ mediul social-economic. În anul 2006, Comisia Europeană a prezentat
Consiliului Strategia reînnoită de dezvoltare durabilă pentru o Europă extinsă. De
altfel, o astfel de strategie trebuie adaptată permanent la realităţile dezvoltării societăţii
care evoluează într-un ritm alert, schimbându-şi pe termen scurt opţiunile şi sensul de
evoluţie.
Obiectivul general al strategieieste îmbunătăţirea continuă a calităţii vieţii
pentru genereţiile curente şi viitoareprin crearea unor comunităţi durabile, capabile
să gestioneze şi să folosească resursele în mod eficient şi să valorifice potenţialul
de inovare tehnologocă, ecologică şi socială pentru asigurarea prosperităţii,
protecţiei mediului şi coeziunii sociale. Aplicarea cu succes a acestei strategii
impune o conlucrare strânsă a societăţii civile, a partenerilor sociali şi a cetăţenilor.
Obiectivele cheie ale Strategiei sunt:
-protecţia mediului prin măsuri care să permită disocierea creşterii economice
de impactul negativ asupra mediului;
-echitatea şi coeziunea socială prin respectarea drepturilor fundamentale, a
diversităţii culturale, a egalităţii de şanse, şi combaterea discriminărilor de orice fel;
-prospertitatea economică, prin promovarea cunoaşterii, inovării şi
competitivităţii, pentru asigurarea unor standarde de viaţă ridicate şi a unor locuri
de muncă suficiente şi bine plătite;
-îndeplinirea responsabilităţilor internaţionale ale UE prin promovarea
instituţiilor democratice, în slujba păcii, securităţii şi libertăţii, a principiilor şi
practicilor dezvoltării durabile pretutindeni în lume.
Integrarea componentelor dezvoltării durabile incluse în Strategie presupune
aplicarea următoarelor principii directoare:
-promovarea şi protecţia drepturilor fundamentale ale omului;
-solidaritatea în interiorul generaţiilor şi între generaţii
-cultivarea unei societăţi deschise şi democratice;
-informarea şi implicarea activă a cetăţenilor în procesul decizional;
-implicarea mediului de afaceri şi a partenerilor sociali;
-coerenţa politicilor şi calitatea guvernării la nivel local, regional, naţional şi
global;
-integrarea politicilor economice, sociale şi de mediu prin evaluări de impact
şi consultarea factorilor interesaţi;
-utilizarea cunoştinţelor moderne pentru asigurarea eficienţei economice şi
investiţionale;
- aplicarea principiului preemţiunii în cazul informaţiilor ştiinţifice incerte;

6
 -aplicarea principiului poluatorul plăteşte.
Transpunerea acestor obiective şi principii în activitatea globală a României
se face prin Planul naţional de dezvoltare care se fundamentează pe analiza
potenţialului natural şi social economic.

1.5. Strategia Europa 2020

Europa 2020 este strategia pe zece ani prin care Uniunea Europeană îşi propune
să sprijine creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă, lansată în 2010. Strategia
îşi propune să elimine deficienţele modelului nostru de dezvoltare şi să creeze condiţii
favorabile pentru o creştere economică inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii
(10).
Europa 2020 propune trei priorităţi care se susţin reciproc:
– creştere inteligentă: dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere şi inovare;
– creştere durabilă: promovarea unei economii mai eficiente din punctul de vedere al
utilizării resurselor, mai ecologice şi mai competitive;
– creştere favorabilă incluziunii: promovarea unei economii cu o rată ridicată a
ocupăriiforţei de muncă, care să asigure coeziunea socială şi teritorială.
UE trebuie să definească direcţia în care vrea să evolueze până în anul 2020.
În acest scop,Comisia propune următoarele obiective principale pentru UE:
– 75% din populaţia cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani ar trebui să aibă un loc de
muncă;
– 3% din PIB-ul UE ar trebui investit în cercetare-dezvoltare (C-D);
– obiectivele „20/20/20” în materie de climă/energie ar trebui îndeplinite (inclusiv o
reducerea emisiilor majorată la 30%, dacă există condiţii favorabile în acest sens);
– rata abandonului şcolar timpuriu ar trebui redusă sub nivelul de 10% şi cel puţin
40% dingeneraţia tânără ar trebui să aibă studii superioare;
– numărul persoanelor ameninţate de sărăcie ar trebui redus cu 20 de milioane.
Aceste obiective sunt interconectate şi sunt cruciale pentru reuşita noastră
generală. Pentru agaranta că fiecare stat membru adaptează strategia Europa 2020 la
situaţia sa specifică, Comisia propune ca aceste obiective ale UE să fie transpuse în
obiective şi traiectoriinaţionale.
Obiectivele sunt reprezentative pentru cele trei priorităţi- o creştere inteligentă,
durabilă şifavorabilă incluziunii - dar nu sunt exhaustive: pentru a sprijini realizarea
acestora, va finecesară întreprinderea unei game largi de acţiuni la nivelul naţional, al
UE şi internaţional.
Comisia prezintă şapte iniţiative emblematice pentru a stimula realizarea de
progrese în cadrulfiecărei teme prioritare:
– „O Uniune a inovării” pentru a îmbunătăţi condiţiile-cadru şi accesul la finanţările
pentrucercetare şi inovare, astfel încât să se garanteze posibilitatea transformării
ideilorinovatoare în produse şi servicii care creează creştere şi locuri de muncă;

7
– „Tineretul în mişcare” pentru a consolida performanţa sistemelor de educaţie şi
pentru afacilita intrarea tinerilor pe piaţa muncii;
– „O agendă digitală pentru Europa” pentru a accelera dezvoltarea serviciilor de
internet demare viteză şi pentru a valorifica beneficiile pe care le oferă o piaţă digitală
unicăgospodăriilor şi întreprinderilor;
– „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor” pentru a permite
decuplarea creşterii economice de utilizarea resurselor, pentru a sprijini trecerea la o
economie cu emisii scăzute de carbon, pentru a creşte utilizarea surselor regenerabile
deenergie, pentru a moderniza sectorul transporturilor şi a promova eficienţa
energetică;
– „O politică industrială adaptată erei globalizării” pentru a îmbunătăţi mediul de
afaceri, înspecial pentru IMM-uri, şi a sprijini dezvoltarea unei baze industriale solide
şi durabile înmăsură să facă faţă concurenţei la nivel mondial;
– „O agendă pentru noi competenţe şi noi locuri de muncă” pentru a moderniza
pieţelemuncii şi a oferi mai multă autonomie cetăţenilor, prin dezvoltarea
competenţelor acestorape tot parcursul vieţii în vederea creşterii ratei de participare
pe piaţa muncii şi a unei maibune corelări a cererii şi a ofertei în materie de forţă de
muncă, inclusiv prin mobilitatea
profesională;
– „Platforma europeană de combatere a sărăciei” pentru a garanta coeziunea socială
şiteritorială, astfel încât beneficiile creşterii şi locurile de muncă să fie distribuite
echitabil,iar persoanelor care se confruntă cu sărăcia şi excluziunea socială să li se
acordeposibilitatea de a duce o viaţă demnă şi de a juca un rol activ în societate.
Aceste şapte iniţiative emblematice vor angaja atât UE, cât şi statele membre.
Instrumentele UE, în special piaţa unică, ajutoarele financiare şi instrumentele
de politică externă, vor fi mobilizate pentru eliminarea blocajelor şi îndeplinirea
obiectivelor strategiei Europa 2020. Ca prioritate imediată, Comisia identifică
măsurile care trebuie luate pentru a defini o strategie credibilă de ieşire din criză,
pentru a continua reforma sistemului financiar, pentru a asigura consolidarea bugetară
pentru o creştere pe termen lung şi pentru a întări coordonarea în cadrulUniunii
economice şi monetare.
Pentru a se obţine rezultate va fi nevoie de o guvernanţă economică mai
puternică. Strategia Europa 2020 se sprijini pe doi piloni: abordarea tematică
prezentată anterior, care combinăpriorităţile şi principalele obiective, şi întocmirea
unor rapoarte de ţară, permiţând statelormembre să îşi dezvolte propriile strategii de
reîntoarcere la o creştere economică durabilă şi lasustenabilitatea finanţelor publice.
La nivelul UE se vor adopta orientări integrate care să cuprindă domeniul de
aplicare al priorităţilor şi obiectivelor UE. Fiecărui stat membru i se vor adresa
recomandări specifice. În cazul unui răspuns necorespunzător, se pot emite
avertismente politice.

8
 Prezentarea de rapoarte privind îndeplinirea obiectivelor strategiei Europa
2020 şi evaluarea Pactului de stabilitate şi creştere se vor efectua simultan, făcându-se
însă în continuare distincţia între aceste instrumente şi menţinând integritatea
Pactului.
Consiliul European se va implica total în noua strategie şi va fi punctul focal al
acesteia.
Comisia va monitoriza progresele înregistrate în vederea îndeplinirii
obiectivelor, va facilitaschimburile politice şi va prezenta propunerile necesare
orientării acţiunii şi promovăriiiniţiativelor emblematice ale UE.

1.6. Orientări noi în Politica Agricolă Comună

Politica Agricolă Comună (PAC) este una dintre primele politici comunitare,
creată cu obiectivul asigurării necesarului de alimente în cadrul Comunităţii. PAC
reprezintă un set de reguli şi mecanisme care reglementează producerea, procesarea şi
comercializarea produselor agricole în Uniunea Europeană şi care acordă o atenţie
crescândă dezvoltării rurale (11).
PAC este constituită din doi piloni:
- organizaţiile comune de piaţă (măsurile comune de reglementare a funcţionării
pieţelor produselor agricole);
- dezvoltare rurală - măsurile structurale care vizează dezvoltarea echilibrată a
zonelor rurale.
PAC s-a dezvoltat pe baza principiilor pieţei unice (circulaţia fără restricţii a
produselor agricole în interiorul UE), preferinţei comunitare (favorizarea consumului
produselor originare din Uniunea Europeană) şi solidarităţii financiare (măsurile
comune sunt finanţate dintr-un buget comun).
În ultima perioadă, PAC a trecut printr-un amplu proces de reformă, iniţiat de
Comisia Europeană pe 12 octombrie 2011 şi care a fost finalizat în noiembrie 2013, cu
aportul statelor membre şi al Parlamentului European. Reforma s-a concretizat într-un
set de regulamente care stabilesc cadrul legislativ pentru perioada 2014-2020. Actele
de bază constau în patru regulamente ale Consiliului şi ale Parlamentului European
privind:
-plăţile directe;
- organizarea comună a pieţelor (OCP) unică;
-dezvoltarea rurală ;
-un regulament orizontal privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea PAC.
Politica agricolă a UE, va răspunde provocărilor viitoare cu care se vor confrunta
agricultura şi zonele rurale şi să îndeplinească obiectivele stabilite pentru PAC, şi
anume:
 producţia alimentară fiabilă;
 gestionarea durabilă a resurselor naturale şi politicile climatice;
 dezvoltarea teritorială echilibrată.

9
 Bibliografie

1. ChandlerA.D -Strategies et Siritciure de l'entreprise,

Editions d'Organisation,Paris,1989
2. Danaila Mirela. Conceptul integrare: fundamente teoretice ale economiei
europene,2010
3. DodescuAncaOtilia. Conceptul de integrare – o abordare economică
exhaustivă.Universitatea din Oradea, Facultatea de StiinţeEconomice
4. Jaliu D. Management strategic. Note de curs. Şcoala Naţională de Studii
Politice şiAdministrative.Facultatea de Administraţie Publică. Departamentul
pentru învăţământ la distanţă
5. Jinga Ion, Popescu Andrei. Integrarea europeană.Dicţionar de termeni
comunitari.Lucrare elaborată sub egida Consiliului Legislativ.Editura
Lumina Lex.Bucureşti 2000
6. Müller Ragnar. Schumann .Manualul Online Web 2.0 / Social Web: Politica
D@daloswww.dadalos.org › Pagina de start în limba română › Web 2.0)
7. Regul R, L'integrationeconomiques, College d'Europe, Bruges, 1988
Integrarea economica-prezentarea generala. Capitolul IV Cuprins
econb.ro/site/Integrarea%20economica.htm.
8. Macmillan English Dictionary for advanced learnears, International student
edition, 20
9. https://ro.wikipedia.org/wiki/ Politicăwikipedia
10. Europa 2020 O strategie europeană pentru o creştere inteligentă, ecologică
şi favorabilă incluziunii. Comunicare a comisiei. Comisia europeană Bruxelles,
3.3.2010 COM(2010) 2020 final
11. Ministerul Afacerilor Externe. Politica Agricolă
Comună.https://www.mae.ro/node/1625.Direcţia Piaţă Internă şi Politici
Sectoriale, 18 februarie 2016

2. Aplicaţii

Răspuneţi la următoarele probleme:

1. Definiţi conceptul integrare economică.

2. Prezentaţi care este raportul dintre politică şi strategie.
3. Identificaţi în aria dvs. de activitate sau în spaţiul rural adiacent programe de
activităţi care includ conceptul de integrare.

10
11