O SCRISOARE PIERDUTĂ

Comedia apare în 1884, dar este publicată un an mai târziu în revista „Convorbiri
literare”, XVIII, nr. 11 în 1885. Este una dintre cele 4 comedii ale lui Caragiale pe lângă „O
noapte furtunoasă”, „D-ale carnavalului”, „Conu Leonida față cu reacțiunea”, opere în
care scriitorul urmărește surprinderea moravurilor societății burgheze din acea perioadă.  Ca
procedee artistice întâlnim  satira, sarcasmul, ironia, comicul.  Piesa a fost jucată în premieră,
pe scena Teatrului Național din București, la 13 noiembrie 1884, înregistrând un mare succes
de public însă nu a fost bine primită de criticii literari ai vremii.
 
Textul este o comedie, o specie dramatică în care comicul se amestecă cu tragicul, în
care este evidențiat un conflict superficial, soluționat, de obicei, într-un final fericit. Satirizând
realități sociale nepotrivite sau moravuri individuale ea se definește în funcție de tipul de
comic utilizat și poate fi de situație, de moravuri, de caracter, de nume, de limbaj.
Putem încadra textul în curentul clasicism tocmai prin critica moravurilor, caracterul
satiric (o perspectivă ironică asupra burgheziei și a societății politice românești din sec al
XIX-lea), prin susținerea valorilor clasice de bine, frumos, adevăr, căpătând astfel și un  scop
didactic, moralizator, dar și prin respectarea regulii celor trei unități: loc- „capitala unui județ
de munte”, timp- sec al XIX-lea, acțiune. Ține și de realism prin impresia de veridicitate pe
care o creează, prin utillizarea tehnicii detaliilor, prin ironie și prin construcția personajelor
tipologice (Zaharia Trahanache- tipul încornoratului, Zoe T.- tipul amorezei cochete).
O scrisoare pierdută este o comedie realistă de moravuri politice, în care autorul
ilustrează dorința de parvenire a burgheziei în timpul campaniei politice pentru alegerea de
deputați. Caragiale prezintă viața distorsionată a burgheziei românești de la sfârșitul secolului
al XIX-lea descrisă minuțios în toate aspectele ei (intimitate, politica, administrația etc.).
Discuția inițială este secvența ce reflectă specificul raporturilor dintre autoritățile statului.
Ghiță, dă umil raportul prefectului despre rondul zilei, executând cu slugărnicie și servilism
ordinele primite. Corupția și abuzul în serviciu sunt trecute cu vederea, Tipătescu este
conștient de leafa mică a polițaiului și nu reacționează la  steagurile pe care acesta le fură.
Într-o altă secvență, Zoe îl convinge pe Tipătescu, printr-un șantaj emoțional,  să-și dea votul,
de dragul reputației ei, candidatului aflat în opoziție, exprimând astfel imoralitatea vieții
personale dar și instabilitatea deciziilor politice.
Viziunea despre lume este una clasică prin critica adusă unor moravuri sociale ale
vremii: imoralitate, abuz în serviciu, incultură, demagogie, parvenitism.
Titlul constituie motivul central, dar și intriga piesei. Prima este o scrisoare de
dragoste a  Zoei către Tipătescu, găsită de cetățeanul turmentat, sustrasă de la acesta prin
vicleșug de Cațavencu, pierdută apoi de acesta cu ocazia marii adunări dinainte de alegeri,
regăsită de cetățeanul turmentat și înapoiată Zoei. O altă scrisoare este tot una
compromițătoare prin care Agamemnon Dandanache își câștigă postul de deputat. Aflat la
începutul și la finalul piesei motivul dă o simetriei operei. La nivel simbolic scrisoarea devine
o armă de șantaj folosită pentru preluarea puterii politice, denotând parvenitismul și lipsa de
scrupule a personajelor.
Piesa este organizată în 4 acte. În primul act ni se prezintă contextul social, economic
și politic în care ne  aflăm. Astfel, acțiunea are loc în „capitala unui județ de munte”, în zilele
noastre (respectiv sfârșitul secolului al XIX-lea). Primele personaje care apar în scenă sunt
Tipătescu și polițaiul Pristanda, omul său credincios. Din discuțiile lor deducem raporturile de
opoziție sau coaliție dintre celelalte personaje, detalii referitoare la situația politică sau
familială ale altora.  Apoi își face apariția Zaharia Trahanache, venerabil om politic,
președinte de comitete și comisii și anunță existența unei scrisori de amor compromițătoare,
aflată în mâinile adversarului politic Cațavencu, dar pe care, în naivitatea lui, o crede o
plastografie. Cei doi amorezi însă, acționează impulsiv și caută o cale de a smulge scrisoarea
adversarului politic.
Actul al doilea debutează cu numărătoarea estimativă a voturilor pentru fiecare tabără
politică. Farfuridi și Brânzovenescu, avocați și aliați politici ai lui Tipătescu, se tem de o
eventuală trădare a acestuia, fapt întreținut și de numeroasele vizite la adversarul politic,
Cațavencu. Tipătescu ordonă arestarea și percheziționarea casei lui Cațavencu, fără vreun
rezultat favorabil, însă acesta este eliberat la cererea Zoei care, în ciuda dezacordului lui
Tipătescu, îi oferă sprijin politic adversarului Cațavencu, în schimbul scrisorii. În mijlocul
acestor frământări politice și personale, se primește o depeșă de la centru ce solicită alegerea
unui candidat trimis de la centru.
Actul III prezintă ședința și discursurile electorale demagogice ale lui Cațavencu și
Farfuridi din sala primăriei. Între timp Trahanache găsește o poliță falsificată a lui Cațavencu
pe care intenționează să o folosească drept armă de șantaj. La un moment dat se anunță
numele candidatului numit de la centru în urma depeșei primite în persoana lui Agamemnon
Dandanache. Lucru acesta creează haos în sală, învălmășeală  în care Cațavencu pierde pălăria
cu scrisoarea care este găsită de cetățeanul turmentat și predată destinatarului Zoe.
Ultimul act aduce și rezolvarea conflictului inițial, scrisoarea ajungând înapoi la Zoe
Trahanache. Își face apariția în scenă Agamemnon Dandanache, mai prost și mai incult decât
candidații locali, mărturisind că ajunsese aici printr-o altă scrisoare compromițătoare, folosită
ca armă de șantaj. Piesa se încheie cu festivitatea în cinstea noului candidat ales, condusă de
însuși Cațavencu.

Așadar, O scrisoare pierdută este o comedie realistă de moravuri politice în care pe

fondul agitației oamenilor politici aflați în campanie electorală se nasc conflicte între
reprezentanții opoziției și membrii partidului de guvernământ.