Sunteți pe pagina 1din 1

Literatura memorialistică

Jurnalul, memoriile şi scrisorile literare sunt specii hibride, de aceea se numesc şi „Specii
literare de frontieră”, care se situează între literatura de ficţiune (poezia, proza şi
dramaturgia) şi literatura noficţională (reportajul, ştirea etc’).
Jurnalul şi memoriile sunt specii autobiografice bazate pe un pact opus celui propus de
ficţiune. Ele se referă în mod nemijlocit la realitatea concretă sau cea spirituală.
În cazul jurnalului, autorul consemnează impresii, fapte, privind realitatea imediată,
cotidiană în ordinea în care ele se întâmplă, iar în cazul memoriilor, autorul reconstituie
retrpspectiv întâmplările unei vieţi sau ale unei epoci.
De-a lungul timpului, istoria literaturii a înregistrat un număr semnificativ al unor cărţi
aparţinând acestor specii. Aflate sub influenţa contextului cultural sau socio-politic,
modelele sau preferinţele literare s-au manifestat în cadrul acestor scrieri care la rândul
lor au devenit modele. Cele mai importante modele pe care le regăsim în jurnalele
româneşti sunt: poezia „ruinurilor” în perioada paşoptistă. Manifestarea puternică a
romanului în perioada interbelică, romanul politic esopic din anii 70-80 ai secoluli trecut,
apariţia a nenumărate memorii şi jurnale după 1990.
Percepţiile privitoare la unele dintre aceste evoluţii se pot schimba radical. De exemplu,
în anii în care apare romanul romanul politic, acesta este înţeles ca un gest subversiv:
publicul aprecia drept un act de curaj, abordarea temelor politice care erau ocolite de
ideologia oficială sau de manualele de istorie.
Fenomenul cel mai important după 1989 este apariţia multor cărţi de „sertar” care nu
puteau fi publicate anterior pentru că făceau referire la teme „tabu” ale istoriei mai
îndepărtate sau mai recente.
Cărţile care apar (ficcţiune impregnată de documentar, memorii, jurnale, corespondenţă)
se bucură de un interes deosebit, de interesul publicului.
Exemple de cărţi memorialistice, referitoare la perioada interbelică: jurnalul lui Mihail
Sebastian, al lui Jeni Acterian, al lui Arşavir Acterian, al lui Alice Voinescu.

S-ar putea să vă placă și