Biografia

Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al şapte-lea din
cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani
români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de
stolnic din Joldeşti. Îşi petrece copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, în casa
părinteasca şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu
oamenii şi cu natura. Această stare o evocă cu adîncă nostalgie în poezia de mai
târziu ("Fiind băiat…” sau "O, rămîi").

Creatia Eminisciana

Creația eminesciană este moștenirea unei vieți extreme de scurte și chinuite a

unui om de geniu. Mii de pagini, împînzite cu un scris frumos, îndesat și îngrijit,
de cancelarist și copist, în care sunt cuprinse numeroase probleme de istorie,
pedagogie, filosofie, economie politică, sociologie, limbă națională, dramaturgie,
critică literară și teatrală, lingvistică generală, folclor, etică, estetică, literatură
universală, studiul artelor, limbile antice – toate fiind discutate la obiect și la
înalt nivel profesional. Mihai Eminescu întotdeauna a știut să respecte,
documentul, argumentara și instrumentele adecvate obiectului de investigație.
După trei ani de vagabondaj și lipsuri insuportabile, el vine la Viena, unde îi
uimește pe colegii săi prin cunoștințe colosale în domeniul literaturii universale,
filosofie, limbilor clasice.

Mihai Eminescu ne-a lăsat în manuscrise un bogat material folcloric – poezii,

basme și proverbe – culese de el și de alții. El n-a publicat o culegere de poezii
populare și nici n-a intenționat să publice, cum a făcut-o Vasile Alecsandri,
pentru că n-a cules producțiunile populare cu intenții folcloristice. Folclorul a
fost pentru el, și de la el încoace pentru toți poeții noștri de seamă, mai mult
decît ceea ce numim noi în mod obișnuit sorginte de inspirație, sursă de teme și
imagini pe care istoricii literari caută să le identifice.
Diferența stilistică a cuvintelor

Variantele moldovenești ale unor cuvinte de felul lui băiet și băiat, împrăștiet,
mîngîet, mlădiet, tăiet, tămîiet etc. creează o atmosferă de intimidate, pe care
n-o pot sugera variantele literare, care sînt distante și reci. Diferența stilistică
dintre băiet și băiat poate fi pusă în lumină în baza următoarelor două citate
din poezia lui Eminescu : Fiind băiet păduri cutreieram/ Și mă culcam ades lîngă
izvor…, unde vedem cum om si natură ni se apropie de suflet și se confundă,
pîna la identificare, în vreme ce în varianta cealaltă, băiat, din Luceafărul,
cuvîntul ne face să ne îndepărtăm de cel pe care îl definește, fiindcă este nu
numai neprimitor, ci, de-a dreptul străin de orice posibilitate de apropiere, el
devine oarecum ostentativ, înțelesul lui fiind foarte aproape de unul depreciativ:
Un paj ce poartă pas cu pas / A-mpărătesei rochii, / Băiat din flori și de pripas, /
Dar îndrăzneț cu ochii.

Interesul lui Mihai Eminescu pentru folclor se realizează în limetele a două

coordonate, pe două planuri ce se completează reciproc: legătura nemijlocită cu
creația populară, planul culegerilor și planul problemelor teoretice

Natura si Dragostea

Eminescu este cel mai mare cântăreț al iubirii in poezia romaneasca. Lirica sa are
o particularitate deosebită pentru ca cele doua motive, iubirea și natura
fuzioneaza intr-o poezie de maximă trăire afectiva. Eminescu n-a scris pasteluri
ca Vasile Alecsandri, dar nici idile ca și George Coșbuc; poezia lui este mai mult o
eglogă, in care natura este vazută cu ochii intelectualului, și ea ofera prilejul
unei puternice trăiri erotice.

Poezia lui Eminescu, de fapt întrega lui operă se încadrează în romantism,

Eminescu fiind considerat ultimul mare romantic european, încheind astfel,
romantismul universal.

Caracteristici ale romantismului prezente şi în opera lui Eminescu: sensibilitate,

fantezie, inspiraţia din folclor şi din trecutul istoric, construirea eroilor
excepţionali, ironia satirică, originalitatea, supratema timpului, teme precum
cosmicul, istoria, natura şi iubirea, toate având ca filon folclorul. Între
marile teme ale liricii eminesciene, elogiul iubirii şi al naturii îşi are rezervat un
loc special, prin lirismul şi melancolia poeziilor, prin aspiraţia eului către absolut
şi perfecţiune. Aceste două mari teme sunt nelipsite în operele lui Eminescu,
împletindu-se şi definind de fapt semnificaţii, sentimente, senzaţii, exprimarea
eului liric...

Tema iubirii şi a naturii apare încă de la prima poezie publicată de Mihai

Eminescu, „De-aş avea...” în revista „Familia” (1866)

Pentru Eminescu iubirea este aspiratia spre un ideal, dar in acelasi timp
reprezinta conditia indispensabila a creatiei, a vietii spirituale. Natura transpune
idila intr-o atmosfera intima, creand o ambianta ocrotitoare si senzatia ca
iubirea se aseamana cu perenitatea codrului si a luminii stelelor. Paralelismul
celor doua motive, natura si dragostea, este realizat cel mai bine in poezia Si
daca. unde este sustinut de paralelismul subiectelor si predicatelor: In poeziile
de dragoste, Eminescu valorifica tablouri din natura rustica, de la tara; foarte rar
a apelat la tabloul citadin si atunci doar pentru a exprima neimplinirea in planul
afectiv: Pe langa plopii fara sot, Pe aceeasi ulicioara. Iubirea Iubirea apare in
poeziile lui Eminescu ca o reverie senzuala, ca un amor jucaus, o impletire de
bucurie si deziluzii.

Concluzia

Eminescu nu era un doar un romantic contemplativ şi abstras, pierdut întro

visare lirică, ci un om al timpului său, preocupat de destinul şi de bună existenţă
a poporului român, analizând cu simt critic societatea contemporană, instituţiile
acestuia. El a fost un artist–cetăţean, gânditor şi pedagog al neamului său.