Sunteți pe pagina 1din 2

Capitolul 1

În concluzie, promovarea este unul dintre cuvintele foarte intens utilizate în contextul
economiei de piață, considerat de mulți ca fiind secretul succesului în afaceri. în sens restrâns
prin promovare se înțelege efortul făcut de o organizație pentru a-și prezenta oferta într-o
lumină favorabilă astfel încât să vândă cit mai mult și mai repede. Această abordare este însă
simplistă și nu reliefează adevărata putere a promovării, aceea de a crea o anumită imagine cu
privire la un produs/serviciu/eveniment/idee/organizație, de a schimba opinii și atitudini în
rândul unor categorii din cele mai diverse ale publicului, de a determina audiența să acționeze
într-o anumită direcție. Datorită acestei puteri, tehnicile de promovare nu se aplică numai în
domeniul economic, unde s-au născut și sau consacrat, ci și în domenii nelucrative, cum ar fi
social, cultural sau chiar politic. Sub aspect semantic, promovarea reprezintă acțiunea de „a
susține, a sprijini făcând să progreseze, să se dezvolte”.

Transferarea conceptului în plan economic a generat și căpătarea unei conotații negative, unii
considerând că necesitatea realizării unor acțiuni de promovare se datorează numai slăbiciunii
elementului promovat și are menirea de a ascunde anumite defecte, uneori în detrimentul
clienților. În realitate promovarea realizată de societățile comerciale este un proces complex,
pozitiv atât pentru organizație cit și pentru societate (dacă se desfășoară cu bună credință și
respectă principiile și regulile acestei activități).

Activitatea de promovare trebuie să fie o preocupare continuă, pe termen lung a oricărei


organizații. Desigur că o societate comercială, mai ales una de dimensiuni reduse și cu
resurse limitate, nu își poate permite să desfășoare în permanentă campanii de promovare. De
altfel nici nu ar fi justificat din perspectiva valorii adăugate. Societatea trebuie să
monitorizeze în permanentă piața, schimbările în ceea ce privește caracteristicile și
obiceiurile publicului, modificările de imagine și mesajele care circulă, indiferent de emitent.
Campanii de promovare se vor desfășura numai atunci când efectele proiectate a fi obținute
justifică eforturile necesare.

Capitolul 2

În concluzie putem afirma că întreprinderea “Franzeluța” S.A. nu are doar țelul de a


obține venit, ci și de a satisface în special exigențele consumatorului, în ceea ce privește
produsele de panificație. Situația economică denotă ca întreprinderea S.A. “Franzeluța” a
reușit în ultimi ani să-și mențină cota de piață înregistrând niveluri crescătoare ale venitului
din vânzări cu toate că au fost deseori înregistrate dificultăți. De asemenea examinăm că
întreprinderea S.A “Franzeluța ” atrage o atenție deosebită activității de marketing ceia ce a
dus și la dezvoltarea geografii exporturilor de produse ale întreprinderii și mărirea volumului
de produse exportate.

Capitolul 3

În concluzie, putem afirma că promovarea este esențială pentru prezentarea ofertei, dar
întreprinderea S.A. “Franzeluța” nu are de cele mai multe ori resurse disponibile. Din această
cauză comunicarea formală, de tip promoțional, este mai restrânsă. în aceste condiții
întreprinderea S.A. “Franzeluța” trebuie să facă în așa fel încât să amplifice comunicațiile
informale, atât prin intermediul angajaților, cât și între clienții săi. Ea trebuie să creeze ocazii
să intre în atenția presei, să se vorbească cât mai mult despre ea. Cu toate că o campanie de
promovare este costisitoare, întreprinderea S.A. “Franzeluța” trebuie să desfășoare diverse
acțiuni promoționale. Acestea vor fi de anvergură medie, dar eficienta lor poate fi mare dacă
se vor desfășura la momentul și locul potrivit, dacă vor transmite un mesaj puternic unei
audiențe bine alese. De asemenea este recomandat să aleagă tehnici de promovare personale,
nu impersonale.

S-ar putea să vă placă și