```Moara cu noroc

de Ioan Slavici

• Contextualizare:
• Apariție: 1881, în volumul „Novele din popor”;
• Tipul de nuvelă: realistă, clasică, psihologică;
• Încadrarea în specie: se încadrează în specia nuvelă prin trăsături precum- existența unui singur
fir epic, dimensiunile medii( este situată între schiță și roman), perspectiva narativă obiectivă,
verosimilitatea, atenția acordată personajului principal;
• Apartenența la realismul clasic:
Un prim argument pentru încadrarea operei în realismul clasic este prezența unor elemente de
monografie a spațiului transilvănean, un exemplu fiind tagma porcarilor, prezentată în capitolul al III-lea.
În fruntea acestora se află un sămădău, capabil să acopere toate pierderile posibile. De asemenea, opera
surprinde, ca element monografic, lumea cârciumarilor care își duc viața la răscruce de drumuri, fiind
astfel amenințați de toate pericolele exterioare. Un astfel de cârciumar devine Ghiță, acesta trebuind să
intre într-o relație de prietenie conjuncturală cu Lică Sămădăul pentru a rămâne la moară.
Un alt argument care demonstrează încadrarea amintită este prezența detaliului în descriere. De
exemplu, moara este descrisă de două ori: prima dată, din perspectiva unui drumeț care se apropie de ea
și interpretează drept pozitive semnele negative, precum cele cinci cruci din fața fostei mori; a doua
oară, cârciuma este descrisă din perspectiva lui Ghiță, aflat deja în acest loc și înspăimântat noaptea de
pustietatea din jur. De data aceasta, cârciumarul vede semnele prevestitoare ale sfârșitului tragic:
mărăcinii, pădurea pe jumătate arsă, turnul bisericii din Fundureni, acoperit de umbră, un copac pe care
se odihnesc de obicei corbii.
!!! Alte argumente:
De asemenea, construcția personajelor este verosimilă prin lipsa de idealizare. Nici Ghiță, nici Lică nu
sunt personaje integral negative, deoarece ambii au calități și defecte. De exemplu, Lică este inteligent,
are intuiție psihologică, cunoaște oamenii, dar folosește aceste trăsături pozitive în scopuri imorale.
Totodată, Ghiță pare la început un personaj care se dovedește plin de trăsături pozitive: este harnic, își
iubește familia, are puterea de a lua decizii în numele celorlalți, însă va deveni lipsit de voință,
dezumanizat din cauza patimii pentru avere ( „liniștea colibei”), dar Ghiță sfidează destinul, răspunzând
ironic vorbelor înțelepte ale femeii. În final, aceast intervine din nou, afirmând, în fața morii arse, că
destinul a fost acela care i-a condus pe Ana și pe Ghiță către finalul tragic. De asemenea, simetria incipit
–final, realizată prin intervențiile soacrei, reprezintă și un element realist.
• Tema literară = două secvențe narative semnificative
Temele literare ale operei sunt: dezumanizarea provocată de patima înavuțirii; familia; destinul
• O primă secvență semnificativă pentru temele literare ale operei este prima sosire a lui Lică la
moară ( capitolul al III)-a:
• În planul momentelor subiectului reprezintă intriga;
• Este prezent portretul Sămădăului, realizat în manieră realistă, prin integrarea unor detalii fizice
și vestimentare, relevante în plan moral și social; astfel, cămașa albă ca floricelele, biciul de
carmajin și pieptarul cu bumbi de argint indică poziția socială privilegiată a lui Lică, deoarece
statutul de sămădău îi oferă avantaje materiale; detaliile fizice, precum ochii mici și verzi sau
sprâncenele îmbinate la mijloc sugerează răutatea și voința puternică;
• Sămădăul se prezintă orgolios, demonstrându-i cârciumarului că este un om de temut, împotriva
căruia nimeni nu se poate pune; își punctează monologul cu întrebarea „M-ai înțeles?”, devenită
la final afirmație de necontestat: „Cred că ne-am înțeles.” ; îi impune lui Ghiță să devină omul lui
la moară, fără să-i dea dreptul la replică;
• Slăbiciunea lui Ghiță se dovedește a fi familia sa, deoarece bătrâna soacră îi demontează firava
apărare la care încerca să recurgă nevrând să-i dea informații lui Lică despre oamenii care au
trecut pe la moară;
• După această întâlnire, Ghiță își dă seama că liniștea sa la moară a luat sfârșit, de aceea își ia
măsuri de precauție: cumpără două pistoale de la Arad, dresează câinii pentru a deveni foarte
agresivi și își ia o nouă slugă.
• O altă secvență semnificativă pentru temele literare ale operei este a doua întâlnire dintre Ghiță
și Lică, situată în capitolul al V-lea:
• De data aceasta, Lică nu mai vine pe drumul drept, ci pe potecă, preferând să discute cu Ghiță
duminica, atunci locul este pustiu;
• Sămădăul se oprește pentru a îmblânzi câinii cârciumarului, astfel demonstrându-i că nu-și poate
lua măsuri de apărare împotriva sa;
• Are loc o confruntarea echilibrată, ambele personaje arătându-se demne și ferme pe pozițiile lor;
• Lică îi știe slăbiciunea lui Ghiță și se folosește de ea pentru a și-l supune, de aceea împrumută
bani nenumărați de la acesta, făcându-l astfel să devină blând „ca un mielușel”;
• Ghiță nu vrea să fie supus prin frică și are o reacție demnă la cuvintele ironice ale Sămădăului;
• Amenințarea familiei lui Ghiță nu este dusă până la capăt, deoarece ideea Anei de a-și trimite
sluga la preotul din Fundureni strică planurile lui Lică;
• Se confruntă, de fapt, două personaje care nu vor să renunțe la demnitatea lor, raporturile dintre
ele fiind în acest moment echilibrate;
• Dacă în secvența anterioară ( cap al III-lea), Lică ieșise învingător, acum înfruntarea se încheie cu
o prietenie dictată de împrejurări;
• Pe de o parte, se remarcă inteligența lui Lică, întrucât Sămădăul știe să se folosească de
slăbiciunile celor din jur și să le întoarcă în avantaje proprii, pe de altă parte, se observă
demnitatea lui Ghiță, care nu acceptă să fie „ținut de frică”, preferând să devină prietenul lui
Lică.
• O altă secvență semnificativă pentru temele literare ale operei este discuția dintre Ana și Ghiță,
din momentul întoarcerii acestuia de la Ineu, după anchetă. Întors acasă cu teama că la
cârciumă s-au întâmplat lucruri rele, Ghiță nu are cum să comunice cu soția sa, deoarece aceasta
este cuprinsă de un puternic sentiment de gelozie, manifestat fizic, provocat de prezența Uței în
căruță. Toate încercările soțului de a clarifica starea de tensiune în care se află femeia eșuează,
însă, în cele din urmă, acesta își dă seama de motivul supărării ei. Fără să conștientizeze, Ana
resimte dureros prezența noii slujnice, dar nu pentru că aceasta se află în apropierea lui Ghiță, ci
din cauză că Uța ar răspunde dorinței lui Lică Sămădăul de a exista o femeie la moară. Înclinată
spre automistificare, Ana nu-și conștientizează propriile sentimente, iar relația sa cu Ghiță
suportă consecințele unei îndepărtări totale. Nici măcar comunicarea îngrijorărilor firești legate
de familie nu mai este posibilă. În fața nenorocirilor petrecute în apropierea morii, Ana dă
dovadă de egoism, considerând