Curs Ghermec

Olimpia - Constanţa Ghermec
CALITATEA ŞI MANAGEMENTUL
MEDIULUI
Note de curs
2014
Universitatea din Craiova
Facultatea de Mecanică
Departamentul Ingineria şi Managementul Sistemelor
Tehnologice
Drobeta Turnu - Severin
Dr. ing. Olimpia - Constanţa Ghermec
CALITATEA ŞI MANAGEMENTUL
MEDIULUI
Note de curs
2014
2
Introducere
Calitatea mediului înconjurător este esenţială pentru omenire, mai

ales că în ultimele decenii poluarea se manifestă la nivele alarmante.
Cercetările referitoare la relaţia biodiversitate – mediu atrag atenţia asupra
pericolelor care ameninţă primul element prin degradarea calităţii celui de al
doilea element al relaţiei. Efectele se cunosc deja: încălzirea globală şi
schimbările climatice, diminuarea resurselor, poluarea atmosferei, a apei şi a
solului, creşterea numărului de îmbolnăviri cauzate de poluare.
Stoparea sau remedierea acestor situaţii nu se poate face decât prin
acţiuni energice dar convergente. Aplicarea teoriei sistemelor la nivelul
producătorilor de bunuri materiale sau servicii a dus la progrese deosebite în
plan economic, social şi al relaţiei cu mediul. Implementarea de sisteme de
management al calităţii, mai întâi şi apoi şi de sisteme de management al
mediului sau integrate au dus la implicarea responsabilă a membrilor
colectivelor respective în activităţi caracterizate prin eficienţă şi
performanţă.
Calitatea mediului este abordată prin prisma impactului antropic
asupra mediului care este direct responsabil de procesul de poluare. Prin
analiza influenţelor industrializării şi urbanizării, transporturilor şi
agriculturii se pun în evidenţă factorii poluanţi care caracterizează aceste
domenii de activitate. Mediile afectate sunt aerul, apele de suprafaţă şi
subterane precum şi solul.
3
La nivelul Uniunii Europene se desfăşoară o activitate intensă de
legiferare în sensul protejării de poluare a mediului înconjurător, de
menţinere în limitele normale a calităţii factorilor de mediu, iar ţările
membre transpun directivele UE în legile naţionale. Astfel, pentru o mare
parte din poluanţi sunt impuse metode de analiză, valori limită,
responsabilităţi şi răspunderi pentru cazurile de depăşirea a limitelor
impuse. În prima parte a lucrării sunt prezentate caracteristicile de
calitate a aerului, apelor şi solului precum şi metode standardizate de analiză
şi control. Studiul acestor caracteristici face obiectul şi sistemelor integrate
de monitoring care analizează prin metode moderne (senzori, analizoare)
gradul de poluare la nivelul comunităţilor sau a zonelor geografice; sunt
prezentate sistemele naţioanle sau europene de monitoring care activează pe
teritoriul României.
În partea a doua a lucrării sunt prezentate sistemele de management
de mediu care pot fi implementate într-o organizaţie şi standardele sau
documentele care stau la baza lor. Se pune accent pe cerinţe dar şi pe
avntajele şi beneficiile funcţionării organizaţiilor în astfel de sisteme.
Lucrarea de faţă, prezentată sub forma unor note de curs se
adresează masteranzilor la programele de studii de masterat Ingineria şi
Managementul Calităţii şi Managementul Mediului şi Dezvoltare Durabilă
care se desfăşoară în cadrul Universităţii din Craiova, Facultatea de
Mecanică, Departamentul de Ingineria şi Managementul Sistemelor
Tehnologice din Drobeta Turnu – Severin.
4
Cuprins
Introducere 3
Cap. 1 Cerinţe generale de calitate a mediului 7
1.1. Impactul antropic asupra mediului 7
1.2. Caracteristici de calitate a aerului 16
1.3. Caracteristici de calitate a apei 27
1.4. Caracteristici de calitate a solului 37
Cap. 2 Organizarea activităţii de monitorizare a calităţii 47
mediului în România
2.1. Sistemul naţional de monitoring integrat a 47
calităţii aerului
2.2. Monitoringul calităţii apelor în România 67
Cap. 3 Managementul mediului 85
3.1. Sisteme de management de mediu 85
3.2. Seria de standarde ISO 14000 89
3.3. Sistemul european de management şi audit - 97
EMAS
3.4. Sisteme integrate de management 108
3.5. Performanţa de mediu a unei organizaţii 124
5
6
Capitolul 1
Cerinţe generale de calitate a mediului înconjurător
1.1. Impact antropic asupra mediului

În comunităţile umane se desfăşoară activităţi de natură economică şi
socială. Comunităţile umane formează un subsistem cu mediului
înconjurător şi depind în mod esenţial de resursele şi calitatea acestuia. În
acest context, orice activitate umană are impact asupra mediului. Efectul
activităţii umane a fost definit ca impact antropic asupra mediului.
Legea de funcţionare a oricărui sistem este aceea a feed – back –
ului. În figura de mai jos este redat circuitul închis între mediu, societate şi
componenta economico – socială.
Fig. 1.1. Impactul asupra mediului ca sistem
7
Activităţile umane care generează disfuncţionalitatea mediului pot fi
grupate în următoarele trei categorii:
• introducerea în mediu a unor substanţe organice sau anorganice
diferite de cele necesare funcţionalităţii acestuia, sau într-o cantitate care
depăşeşte capacitatea de preluare de către mediu, definită drept poluare;
• preluarea din mediu a unor resurse minerale sau organice şi, prin
aceasta, perturbarea funcţionalităţii acestuia, deteriorarea calităţii peisajului,
diminuarea rezervelor, şi periclitarea dezvoltării durabile a societăţii umane;
• modificări în structura mediului prin diferite categorii de amenajări
(îmbunătăţiri funciare, irigaţii sau desecări, navigaţie, turism) sau prin
construcţii industriale sau social - culturale, consum de spaţiu şi saturarea
demografică şi tehnică a peisajului geografic.
Marile aglomerări urbane supradimensionează elementele
perturbatoare şi amplifică disfuncţionalitatea nu numai a arealului ocupat
direct, ci a unui spaţiu natural mult mai mare.
Dintre cauzele care determină modificări complexe în mediul
înconjurător şi care au la origine activitatea umană, pot fi menţionate:
incendiile, supraexploatarea pădurilor, suprapăşunatul, supraexploatarea
resurselor oceanice, introducerea de noi specii în ecosisteme,
supraexploatarea zăcămintelor naturale, construcţiile hidrotehnice,
agricultura şi zootehnia, urbanizarea şi activitatea industrială, transporturile
etc. Fiecare în parte sau acţionând simultan, sunt poluatoare ale mediului
înconjurător.
1.1.1. Industrializarea şi urbanizarea
Cele mai importante modificări ale mediului sunt datorate
activităţilor industriale, de transport şi urbanizării care acţionează prin:
8
a. Sustragerea din circuitul agricol şi distrugerea potenţialului
productiv al solurilor a unor suprafeţe pe care se construiesc edificii
industriale, rezidenţiale, şosele, parcări pentru automobile, baze sportive,
aeroporturi etc. În SUA, în interval de zece ani, dintr-un total de 2 400 000
ha de teren scos din circuitul agricol, dezvoltarea habitatelor urbane a
beneficiat de peste 1 600 000 ha, iar în Indonezia, industrializarea scoate
din circuitul agricol peste 20 000 ha teren arabil pe an, de pe care s-ar putea
produce hrana necesară pentru 380 000 locuitori;
b. distrugerea sau modificarea radicală a ecosistemelor;
c. accelerarea proceselor de degradare a solurilor;
d. producerea de deşeuri şi poluarea tuturor geosistemelor
Industria afectează mediul prin consumul de resurse materiale şi energetice
(multe din ele neregerabile), prin emisiile şi imisiile în atmosferă , ape şi
sol. Industria poluează prin emisii în atmosferă, în efluenţi, prin depozitare
de materiale nocive pe sol, în subsol, contaminări biologice, radioactive,
riscuri atât în exploatere, cât şi prin posibilitatea producerii unor accidente.
Instalaţiile şi activităţile industriale care au cel mai important impact
antropic sunt :
1. Rafinării de petrol brut şi instalaţii pentru gazeificarea şi
lichefierea cărbunelui sau şisturilor bituminoase
2. Termocentrale şi centrale nucleare şi alte reactoare nucleare
3. Instalaţii destinate numai pentru producerea sau pentru
îmbogăţirea combustibililor nucleari
4. Instalaţii mari pentru producerea primară a fontei şi oţelului
5. Instalaţii pentru extracţia azbestului şi pentru prelucrarea şi
transformarea azbestului
6. Instalaţii chimice integrate
9
7. Construirea de autostrăzi şi drumuri pentru circulaţie rapidă, a
liniilor de cale ferată
8. Conducte cu secţiune mare pentru transportul gazelor şi al
petrolului
9. Porturi comerciale şi căi navigabile interioare şi porturi fluviale
10. Instalaţii de eliminare a deşeurilor
11. Baraje mari şi rezervoare
12. Lucrări de captare a apelor subterane, dacă volumul anual de apă
captată atinge sau depăşeşte 10 milioane m3
13. Instalaţii pentru fabricarea hârtiei şi a pastei de hârtie
14. Exploatări miniere pe scară largă, extragerea şi tratarea pe loc a
minereurilor metalice sau a cărbunelui
15. Producerea hidrocarburilor din platforma continentală
16. Instalaţii mari pentru depozitarea produselor petroliere,
petrochimice şi chimice
17. Despădurirea suprafeţelor mari
Dezvoltarea oraşului are consecinte nefavorabile asupra spaţiului şi
mediului înconjurător, asupra calităţii vieţii oamenilor. Un efect specific şi
dramatic al procesului de urbanizare este legat de transformarea mediului
ambiant într-un mod şi la o scară nemaiântâlnite în istorie. Modificările care
au afectat mediul, în special după cel de-al Doilea Razboi Mondial, au creat
aşa numita „problemă a mediului” şi au generat „alerta ecologică” a
ultimelor decenii.
Principalele „fenomene perturbatoare” legate de urbanizare sunt:
• consumul de spaţiu cu impact asupra ecosistemului prin defrişări,
desecări, eroziuni, modificări ale raportului între populaţie şi habitat;
• exploatarea fără restricţii a resurselor naturale, în special a celor
10
neregenerabile, a materiilor prime, a apei, a masei lemnoase;
• efectele poluante ale marilor oraşe care se referă la problema
deşeurilor urbane, poluarea şi degradarea spaţiilor verzi, modificări în
climat, influenţe asupra faunei etc.;
• creşterea traficului auto şi aerian şi a poluării aerului cu substanţe
deosebit de toxice;
 creşterea cantităţilor de fluide neepurate sau incomplet epurate,
deversate în emisari;
• fragmentarea ecosistemelor naturale prin extinderea excesivă a
barierelor antropice de tipul autostrăzilor, marilor platforme industriale etc.;
• efecte asupra stării de sănătate a oamenilor prin creşterea
numărului de îmbolnăviri mintale, sporirea maladiilor cardiovasculare etc.
1.1.2. Transporturile
Principalul efect generat de traficul auto asupra mediului este
poluarea aerului, ce afectează direct lumea vie (deci inclusiv organismul
uman), intoxicându-l cu diverse substanţe agresive ce generează grave
disfuncţii. Substanţele chimice din aer nu trebuie să depăşească o anume
concentraţie, numită concentraţia maximă admisă, pentru a nu deveni
periculoase. Maşinile, prin emisiile de gaze de eşapament, măresc
concentraţia următoarelor substanţe: oxizii de azot, monoxidul şi dioxidul
de carbon, dioxidul de sulf, plumbul, hidrocarburile poliaromatice, compuşi
organici volatili (benzenul), azbestul, oxidul azotos, metanul, aerosoli acizi,
particule în suspensie ş.a., care devin astfel extrem de periculoase pentru
om, animale şi vegetaţie. Nu numai aerul este poluat de emisiile auto, dar şi
solul, prin depunerea de substanţe chimice, precum şi apele, prin
pătrunderea poluanţilor în cursurile de apă sau în apele subterane, după care
ajung tot în corpul nostru.
11
Substanţele rezultate din arderea unui kilogram de carburant
(benzină, sau motorină) sunt prezentate în tabelul 1.1.
Substanţele poluante rezultate prin arderea 1 kg de carburant

Tabelul 1.1.
Poluant Emisia din benzină (g) Emisia din motorină (g)
CO 465 21
NOx 23 27
RH nearse 16 13
SO2 0,8 7,8
aldehide 0,9 0,8
Activitatea de transport este responsabilă de circa 35% din totalul
emisiilor de CO2. În centrul marilor aglomerări urbane, traficul rutier este
generatorul a 90-95% din concentraţiile de CO şi Pb regăsite în aer, 60-70%
din cele ale noxelor şi hidrocarburilor, precum şi un important procent de
particule aflate în suspensie.
Motoarele cu aprindere internă, folosite în transporturi, generează o
poluare a aerului pe unitatea de energie mai mare decât orice alt consumator
energetic. Prin folosirea acestor tipuri de motoare se produc emisii de
substanţe în cantităţi şi de natură să cauzeze efecte dăunătoare eco-bio-
sistemelor atât la nivel local cât şi la nivel global.
Motoarele în patru timpi, cu aprindere prin scânteie elimină cantităţi
mari de CO şi hidrocarburi nearse RmHn, iar dacă utilizează şi benzină cu
plumb, poluarea creşte şi datorită oxizilor de plumb evacuaţi în gaze.
Motoarele cu aprindere prin comprimare, datorită arderii cu exces de aer
produc cantităţi mici de poluanţi. Consideraţiile sunt valabile la stările
standard de funcţionare ale motoarelor, evident la motoarele cu timp mare
de funcţionare, uzate, emisiile de poluanţi fiind mult sporite.
12
Traficul auto poluează în mai multe feluri, nu doar otrăvind aerul,
solul şi apele; extrem de stresantă este poluarea fonică cu efecte dramatice
asupra fiinţei umane: măreşte nivelul stresului, creşte tensiunea arterială,
provoacă disfuncţii psihice şi tulburări ale somnului, scate abilitatea, dorinţa
şi eficienţa de a munci, scade abilitatea de comunicare (în special pe stradă),
scade abilitatea de învăţare, creşte posibilitatea de accidente în timpul
transportului, contribuie la creşterea numărului de persoane cu afecţiuni
auditive şi deranjamente cauzate de vibraţii.
Creşterea puterii motoarelor de autovehicule şi a vitezei de deplasare
a acestora a dus in ultimul timp la cresterea nivelului de zgomot generat de
acestea.
Pe parcursul unei zile se înregistrează trei maxime ale nivelului de
zgomot, la orele 7-8, 12-13 şi 16-17. În situaţii foarte severe, în intervalul
orar 6-22, nivelul zgomotului poate ajunge la peste 80 dB.
1.1.3. Agricultura
Agricultura, alături de industrie poate deveni una dintre sursele
importante de agenţi poluanţi cu impact negativ asupra calităţii mediului
ambiental prin degradarea sau chiar distrugerea unor ecosisteme. Astăzi,
este practic unanim acceptat că agricultura intensivă poate conduce la
poluarea solului şi apei prin utilizarea excesivă a îngraşămintelor, a
pesticidelor, a apei de irigaţie necorespunzătoare calitativ şi cantitativ, în
special pe terenurile arabile excesiv afânate prin diferite lucrări.
Agricultura afectează mediul natural prin:
- lucrările de îmbunătăţiri funciare;
- pesticidele şi fertilizanţii utilizaţi în exces;
- dezvoltarea sectorului zootehnic;
- preindustrializarea şi industrializarea produselor agricole
13
Sistemul agricol reprezintă un ansamblu de sectoare, tehnologii,
maşini şi agregate tehnologice, în care solul este folosit ca principală resursă
de producţie pentru culturile agricole, pomicole, viticole, legumicole,
floricole ca şi pentru creşterea animalelor.
Fig. 1.2. Rolul solului în ecosisteme
Structura sectorelor poate fi diferită de la o fermă la alta. În Europa,

în domeniul agricol, în funcţie de tehnologiile utilizate, de nivelul lor de
intensificare, specializare, de cantitatea şi calitatea biomasei, de raporturile
cu mediul înconjurător, etc., sunt practicate diferite sisteme de agricultură:
durabilă, convenţională, biologică, organică, de precizie, extensivă.
Lucrările de îmbunătăţiri funciare pot degrada solul. Astfel,
irigaţiile excesive ridică nivelul apei freatice, distrug structura solului,
existând şi pericol de băltirea apei în zonele învecinate, înmulţirea ţânţarilor
14
şi apariţia paludismului ca boală specifică. După secarea bălţilor, solul se
concentrează în săruri, deci se sărăturează. Desecările şi asanările modifică
climatul din zonă.
Pesticidele sunt substanţe chimice utilizate în agricultură pentru
distrugerea dăunătorilor, sau sunt regulatori de creştere, antractanţi şi
repelanţi. Pesticidele se folosesc singure, sau în amestec. După natura lor
prezintă toxicităţi diferite. Au conţinuturi diferite în substanţă activă şi
impurificatori, în funcţie de procesul tehnologic de obţinere. Ele pot genera
produşi toxici în urma unor procese metabolice. Acţiunea lor poluantă
cuprinde toate trei mediile, aer, apă, sol, circulaţia lor efectuându-se prin
intermediul vieţuitoarelor, apei şi aerului.
Fertilizanţii (îngrăşămintele chimice) sunt substanţe ce conţin cel
puţin un element nutritiv de bază pentru sol: azot, fosfor, potasiu (N:P:K).
Fertilizanţii simpli conţin doar câte un element nutritiv, cei micşti conţin
amestecuri de fertilizanţi simpli, iar cei complecşi conţin
în aceeaşi formulă chimică, două elemente nutritive (exemplu, fosfatul de
amoniu, ce conţine şi azot şi fosfor). Fertilizanţii simpli fabricaţi în România
în producţie de mare tonaj sunt: azotatul de amoniu NH 4 NO3, ureea
CO(NH2)2 şi superfosfatul de calciu.
Fertilizanţii trebuie aplicaţi după analiza chimică a solului, care arată
carenţa în elemente şi microelemente. In caz contrar, dozele mari de azotat
de amoniu produc acidifierea solului.
Zootehnia poluează în principal prin dejecţiile animale, ce afectează
solul, apa şi aerul. Dar poluarea se realizează şi cu substanţele utilizate la
igienizarea padocurilor (sodă, detergenţi), cu substanţele administrate pentru
combaterea dăunătorilor, a îmbolnăvirilor, cu biostimulatori, sare, viruşi,
etc.
15
Preindustrializarea şi industrializarea unor produse agricole
constituie o altă sursă de poluare cu resturi vegetale şi animale, sau cu
diferite alte substanţe.
1.2. Caracteristici de calitate a aerului

Calitatea aerului este unul din domeniile în care Uniunea Europeană
a adoptat foarte multe acte legislative, pe care România le-a transpus în
legislaţia naţională şi pentru care şi-a asumat obligaţia de a le implementa
în termen legal. Scopul principal a fost să se dezvolte o strategie completă,
unitară prin stabilirea obiectivelor privind calitatea aerului pe termen lung.
Legislativul Uniunii Europene a fost deosebit de activ în direcţia
calităţii aerului în special în restricţionarea emisiilor poluante în atmosferă
precum şi în implementarea legislaţiei. În România, legislaţia este transpusă
prin Legea 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător care “are ca scop
protejarea sănătăţii umane şi a mediului ca întreg prin reglementarea
măsurilor destinate menţinerii calităţii aerului înconjurător acolo unde
aceasta corespunde obiectivelor pentru calitatea aerului înconjurător stabilite
prin prezenta lege şi îmbunătăţirea acesteia în celelalte cazuri”.
Evaluarea calității aerului înconjurător se face, prin lege, în privinţa
dioxidul de sulf, dioxidul de azot şi oxizii de azot, pulberile în suspensie,
plumbul, benzenul şi monoxidul de carbon.
1.2.1. Dioxid de sulf, SO2
1.Caracteristici generale
Dioxidul de sulf este un gaz incolor, amărui, neinflamabil, cu un
miros patrunzător care irită ochii şi căile respiratorii.
16
Surse naturale: erupţiile vulcanice, fitoplanctonul marin, fermentaţia
bacteriană în zonele mlăştinoase, oxidarea gazului cu conţinut de sulf
rezultat din descompunerea biomasei.
Surse antropice (datorate activităţilor umane): sistemele de încălzire
a populaţiei care nu utilizează gaz metan, centralele termoelectrice,
procesele industriale (siderurgie, rafinărie, producerea acidului sulfuric),
industria celulozei şi hârtiei şi, în măsură mai mică, emisiile provenite de la
motoarele diesel.
Efecte asupra sănătăţii populaţiei - în funcţie de concentraţie şi
perioada de expunere dioxidul de sulf are diferite efecte asupra sănătăţii
umane:
- Expunerea la o concentraţie mare de dioxid de sulf, pe o perioadă
scurtă de timp, poate provoca dificultăţi respiratorii severe. Sunt afectate în
special persoanele cu astm, copiii, vârstnicii şi persoanele cu boli cronice ale
căilor respiratorii.
- Expunerea la o concentraţie redusă de dioxid de sulf, pe termen
lung poate avea ca efect infecţii ale tractului respirator.
Dioxidul de sulf poate potenţa efectele periculoase ale ozonului.
Efecte asupra plantelor
Dioxidul de sulf afectează vizibil multe specii de plante, efectul
negativ asupra structurii şi ţesuturilor acestora fiind sesizabil cu ochiul liber.
Unele dintre cele mai sensibile plante sunt: pinul, legumele, ghindele roşii şi
negre, frasinul alb , lucerna , murele.
Efecte asupra mediului
In atmosferă, contribuie la acidifierea precipitaţiilor, cu efecte toxice
asupra vegetaţiei şi solului. Creşterea concentraţiei de dioxid de sulf
accelerează coroziunea metalelor, din cauza formării acizilor. Oxizii de sulf
17
pot eroda: piatra , zidăria, vopselurile , fibrele, hârtia , pielea şi
componentele electrice.
2. Metode de măsurare
Metoda de referinţă pentru analiza dioxidului de sulf este cea
prevăzută în EN 14212:2005 „Calitatea aerului înconjurător - Metoda
standard de măsurare a concentraţiei de dioxid de sulf prin fluorescenţă în
ultraviolet”.
3. Norme
LEGEA nr. 104 din 15 iunie 2011
Dioxidul de sulf - SO2
500 µg/m3 - măsurat timp de 3 ore consecutiv, în puncte
Prag de
reprezentative pentru calitatea aerului pentru o suprafaţă de cel
alertă
puţin 100 km2 sau pentru o întreagă zonă sau aglomerare
350 µg/m3 - valoarea limită orară pentru protecţia sănătăţii
Valori umane
limită 125 µg/m3 - valoarea limită zilnică pentru protecţia sănătăţii
umane
Nivel 20 µg/m3 - nivel critic pentru protecţia vegetaţiei, an
critic calendarisitic şi iarna (1 octombrie - 31 martie)
1.2.2. Ozon, O3
Gaz foarte oxidant, foarte reactiv, cu miros înecăcios. Se
concentrează în stratosferă şi asigură protecţia împotriva radiatiei UV
dăunătoare vieţii. Ozonul prezent la nivelul solului se comportă ca o
componentă a"smogului fotochimic". Se formează prin intermediul unei
reacţii care implică în particular oxizi de azot şi compuşi organici volatili.
Efecte asupra sănătăţii - concentraţia de ozon la nivelul solului
provoacă iritarea traiectului respirator şi iritarea ochilor. Concentraţii mari
de ozon pot provoca reducerea funcţiei respiratorii.
18
Efecte asupra mediului - este responsabil de daune produse
vegetaţiei prin atrofierea unor specii de arbori din zonele urbane.
- metoda de analiza : este cea descrisă în EN 14625:2005 „Calitatea
aerului înconjurător - Metoda standard de măsurare a concentraţiei de ozon
prin fotometrie în ultraviolet”.
- metoda de calibrare: fotometru de referinţă în UV (ISO 13964, VDI
2468, B1.6)
3. Norme

Ozon - O3
Prag de alertă 240 µg/m3 - media pe 1 h
120 µg/m3 - valoare ţintă pentru protecţia sănătăţii umane
(valoarea maximă zilnică a mediilor pe 8 ore)
Valori ţintă
18.000 µg/m3 x h (AOT40) - valoare ţintă pentru
protecţia vegetaţiei (perioada de mediere: mai - iulie)
120 µg/m3 - obiectivul pe termen lung pentru protecţia
sănătăţii umane (valoarea maximă zilnică a mediilor pe 8
Obiectiv pe ore dintr-un an calendaristic)
termen lung 6000 µg/m3 x h (AOT40) - obiectivul pe termen lung
pentru protecţia vegetaţiei (perioada de mediere: mai -
iulie)
1.2.3. Monoxid de carbon, CO

La temperatura mediului ambiental, monoxidul de carbon este un
gaz incolor, inodor, insipid, de origine atât naturală cât şi antropică.
Monoxidul de carbon se formează în principal prin arderea incompletă a
combustibililor fosili.
Surse naturale: arderea pădurilor, emisiile vulcanice şi descărcările
electrice.
19
Surse antropice: se formează în principal prin arderea incompletă a
combustibililor fosili. Alte surse antropice: producerea oţelului şi a fontei,
rafinarea petrolului, traficul rutier , aerian şi feroviar. Monoxidul de carbon
se poate acumula la un nivel periculos în special în perioada de calm
atmosferic din timpul iernii şi primăverii (acesta fiind mult mai stabil din
punct de vedere chimic la temperaturi scăzute), când arderea combustibililor
fosili atinge un maxim. Monoxidul de carbon produs din surse naturale este
foarte repede dispersat pe o suprafaţă întinsă, nepunând în pericol sănătatea
umana.
Efecte asupra sănătaţii populaţiei
Este un gaz toxic, în concentraţii mari fiind letal (la concentraţii de
aproximativ 100 mg/m3) prin reducerea capacităţii de transport a oxigenului
în sânge, cu consecinţe asupra sistemului respirator şi a sistemului
cardiovascular.
La concentraţii relaţiv scăzute:
- afectează sistemul nervos central;
- slăbeşte pulsul inimii, micşorând astfel volumul de sânge distribuit
în organism;
- reduce acuitatea vizuală şi capacitatea fizică;
- expunerea pe o perioadă scurtă poate cauza oboseală acută;
- poate cauza dificultăţi respiratorii şi dureri în piept persoanelor cu
boli cardiovasculare;
- determină iritabilitate, migrene, respiraţie rapidă, lipsă de
coordonare, greaţă, ameţeală, confuzie, reduce capacitatea de concentrare.
Segmentul de populaţie cea mai afectată de expunerea la monoxid de
carbon o reprezintă: copiii, vârstnicii, persoanele cu boli respiratorii şi
cardiovasculare, persoanele anemice, fumătorii.
20
Efecte asupra plantelor - la concentraţii monitorizate în mod
obişnuit în atmosferă nu are efecte asupra plantelor, animalelor sau
mediului.
- Metoda de referinţă este cea descrisă în EN 14626:2005 „Calitatea
aerului înconjurător - Metoda standard de măsurare a concentraţiei de
monoxid de carbon prin spectroscopie în infraroşu nedispersiv”.
3. Norme
ORDIN nr. 592 din 25 iunie 2002
Monoxid de carbon - CO
Valoare limită 10 µg/m3 - valoare limită pentru protecţia sănătaţii umane
1.2.4. Pulberile în suspensie PM10 şi PM 2,5

Pulberile în suspensie reprezintă un amestec complex de particule
foarte mici şi picături de lichid.
Surse naturale: erupţii vulcanice, eroziunea rocilor, furtuni de nisip
şi dispersia polenului.
Surse antropice: activitatea industrială, sistemul de încălzire a
populaţiei, centralele termoelectrice. Traficul rutier contribuie la poluarea cu
pulberi produsă de pneurile maşinilor atât la oprirea acestora cât şi datorită
arderilor incomplete.
Efecte asupra sănătaţii populaţiei
Dimensiunea particulelor este direct legată de potenţialul de a cauza
efecte. O problemă importantă o reprezintă particulele cu diametrul
aerodinamic mai mic de 10 micrometri, care trec prin nas şi gât şi pătrund în
alveolele pulmonare provocand inflamaţii şi intoxicări. Sunt afectate în
21
special persoanele cu boli cardiovasculare şi respiratorii, copiii, vârstnicii şi
astmaticii.
Copiii cu vârsta mai mică de 15 ani inhalează mai mult aer, şi în
consecinţă mai mulţi poluanţi. Ei respiră mai repede decât adulţii şi tind să
respire mai mult pe gură, ocolind practic filtrul natural din nas. Sunt în mod
special vulnerabili , deoarece plămânii lor nu sunt dezvoltaţi, iar ţesutul
pulmonar care se dezvoltă în copilărie este mai sensibil.
Poluarea cu pulberi înrăutăţeste simptomele astmului, respectiv tuse, dureri
în piept şi dificultăţi respiratorii.
Expunerea pe termen lung la o concentraţie scăzută de pulberi poate
cauza cancer şi moartea prematură.
Metoda de referinţă pentru prelevarea şi măsurarea concentraţiei de
PM10 este cea prevăzută în standardul SR EN 12341: Calitatea aerului.
Determinarea fracţiei PM10 de materii sub formă de pulberi în suspensie.
Metoda de referinţă şi proceduri de încercare în teren pentru demonstrarea
echivalenţei cu metoda de măsurare de referinţă. Metoda de referinţă pentru
prelevarea şi măsurarea PM2,5 este cea prevăzută în standardul SR EN
14907: Calitatea aerului înconjurător. Metoda standardizată de măsurare
gravimetrică pentru determinarea fracţiei masice de PM2,5 a particulelor în
suspensie.
3. Norme
Pulberi in suspensie - PM10
50 µg/m3 - valoarea limită zilnică pentru protecţia sănătăţii
umane
Valori limită 40 µg/m3 - valoarea limită anuală pentru protecţia sănătăţii
umane
22
Pulberi in suspensie - PM2,5
Valoare
25 µg/m3 - valoarea-ţintă anuala
ţintă
25 µg/m3 - valoarea limită anuală care trebuie atinsă până la 1
Valori ianuarie 2015
limita 20 µg/m3 - valoarea limită anuală care trebuie atinsă până la 1
ianuarie 2020
1.2.5. Oxizi de azot NOx (NO / NO2)

Oxizii de azot sunt un grup de gaze foarte reactive, care conţin azot
şi oxigen în cantităţi variabile. Majoritatea oxizilor de azot sunt gaze fără
culoare sau miros.
Principalii oxizi de azot sunt:
- monoxidul de azot (NO) care este un gaz este incolor şi inodor;
- dioxidul de azot (NO2) care este un gaz de culoare brun-roşcat cu
un miros puternic, înnecăcios.
Dioxidul de azot în combinaţie cu particule din aer poate forma un
strat brun-roşcat.
In prezenţa luminii solare, oxizii de azot pot reacţiona şi cu
hidrocarburile formând oxidanţi fotochimici.
Oxizii de azot sunt responsabili pentru ploile acide care afectează
atât suprafaţa terestră cât şi ecosistemul acvatic.
Surse antropice: oxizii de azot se formează în procesul de combustie
atunci când combustibilii sunt arşi la temperaturi înalte, dar cel mai adesea
ei sunt rezultatul traficului rutier, activităţilor industriale, producerii energiei
electrice. Oxizii de azot sunt responsabili pentru formarea smogului, a
23
ploilor acide, deteriorarea calităţii apei, efectului de seră, reducerea
vizibilităţii în zonele urbane.
Efecte asupra sănătăţii populaţiei
Dioxidul de azot este cunoscut ca fiind un gaz foarte toxic atât
pentru oameni cât şi pentru animale (gradul de toxicitate al dioxidului de
azot este de 4 ori mai mare decât cel al monoxidului de azot). Expunerea la
concentraţii ridicate poate fi fatală, iar la concentraţii reduse afectează
ţesutul pulmonar.
Populaţia expusă la acest tip de poluanţi poate avea dificultăţi
respiratorii, iritaţii ale căilor respiratorii, disfuncţii ale plămânilor.
Expunerea pe termen lung la o concentraţie redusă poate distruge ţesuturile
pulmonare ducând la emfizem pulmonar.
Persoanele cele mai afectate de expunerea la acest poluant sunt
copiii şi bătrânii.
Efecte asupra plantelor şi animalelor
Expunerea la acest poluant produce vătămarea serioasă a vegetaţiei
prin albirea sau moartea ţesuturilor plantelor, reducerea ritmului de creştere
a acestora.
Expunerea la oxizii de azot poate provoca boli pulmonare
animalelor, care seamănă cu emfizemul pulmonal, iar expunerea la dioxidul
de azot poate reduce imunitatea animalelor provocând boli precum
pneumonia şi gripa.
Alte efecte
Oxizii de azot contribuie la formarea ploilor acide şi favorizează
acumularea nitraţilor la nivelul solului care pot provoca alterarea
echilibrului ecologic ambiental.
24
De asemenea, poate provoca deteriorarea ţesăturilor şi decolorarea
vopselurilor, degradarea metalelor.
Metoda de referinţă pentru măsurarea dioxidului de azot şi a oxizilor
de azot este cea prevăzută în standardul SR EN 14211: Calitatea aerului
înconjurător. Metoda standardizată pentru măsurarea concentraţiei de dioxid
de azot şi monoxid de azot prin chemiluminescenţă.
3. Norme
Oxizi de azot - NOx
400 µg/m3 - măsurat timp de 3 ore consecutive, în puncte
Prag de reprezentative pentru calitatea aerului pentru o suprafaţă de cel
alertă puţin 100 km2 sau pentru o întreagă zonă sau aglomerare,
oricare dintre acestea este mai alertă mică
200 µg/m3 NO2 - valoarea limită orară pentru protecţia sănătăţii
Valori umane
limită 40 µg/m3 NO2 - valoarea limită anuală pentru protecţia sănătăţii
umane
Nivel
30 µg/m3 NOx - nivelul critic anual pentru protecţia vegetaţiei
critic
1.2.6. Plumb şi alte metale toxice Pb, Cd, As şi Hg
Metalele toxice provin din combustia cărbunilor, carburanţilor,
deşeurilor menajere, etc. şi din anumite procedee industriale. Se găsesc în
general sub formă de particule (cu excepţia mercurului care este gazos).
Metalele se acumulează în organism şi provoacă efecte toxice de scurtă
şi/sau lungă durată. In cazul expunerii la concentraţii ridicate ele pot afecta
sistemul nervos, funcţiile renale, hepatice, respiratorii.
25
Metoda de referinţă pentru prelevarea plumbului este aceeaşi cu
metoda de prelevare pentru PM10. Metoda de referinţă pentru analiza
plumbului este cea prevazută în ISO 9855/1993 "Aer înconjurător -
determinarea conţinutului de plumb din aerosolii colectaţi pe filtre". Metoda
- spectroscopie cu absorbţie atomică. Reţinerea pe filtru a probelor este
urmată de mineralizare şi de analiza prin spectrometrie cu absorbţie atomică
(AAS) sau spectrometrie de emisie cu plasmă cuplată inductiv şi
spectrometrie de masă (ICP-MS). In absenţa metodelor standard CEN se pot
folosi standarde naţionale sau standarde ISO. Metoda de referinţă pentru
măsurarea concentraţiei de mercur gazos total în aerul înconjurător este în
curs de standardizare şi constă în analiza automată a mercurului folosind
spectrometria de absorbţie atomică sau spectrometrie de fluorescenţă
atomică. In absenţa metodelor standard CEN se pot folosi standarde
naţionale sau standarde ISO.
3. Norme

Plumb - Pb
Valoare 0,5 µg/m3 - valoarea limită anuală pentru protecţia sănătăţii
limită umane
As, Cd şi Ni
6 µg/m3 - valoarea ţintă pentru conţinutul total din fracţia PM10,
Arsen
mediată pentru un an calendaristic
Cadmiu
Nichel
26
1.2.7. Hidrocarburi aromatice policiclice HAP
Hidrocarburile aromatice polinucleare HAP sunt compuşi formaţi
din 4 până la 7 nuclee benzenice. Aceşti compuşi rezultă din combustia
materiilor fosile ( motoarele diesel) sub formă gazoasă sau de particule. Cea
mai studiată este benzo(a)pirenul. Hidrocarburile aromatice polinucleare
sunt cunoscute drept cancerigene pentru om.
Metoda de referinţă pentru prelevarea şi măsurarea HAP este cea
prevazută în standardul SR EN 15549 - Calitatea aerului înconjurător.
Metoda standardizată pentru măsurarea concentraţiei de benzo(a)piren în
aerul înconjurător. In absenţa standardelor CEN pentru prelevarea şi analiza
HAP se utilizează metoda descrisă în standardul SR ISO 12884 - Aer
înconjurător. Determinarea hidrocarburilor aromatice policiclice totale (faza
gazoasă şi particule). Prelevare pe adsorbant şi filtru urmată de analiza prin
cromatografie în faza gazoasă/spectrometrie de masă.
3. Norme

Hidrocarburi Aromatice Policiclice HAP
1 µg/m3 - valoarea ţintă pentru conţinutul total din fracţia
Benzo(a)piren
PM10, mediată pentru un an calendaristic
1.3. Caracteristici de calitate a apelor

1.3.1. Indicatorii de mediu a apelor sunt proprietăţi măsurabile
care, singure sau în combinaţie, asigură evidenţe ştiinţifice şi manageriale
asupra calităţii ecosistemelor sau o evidenţă sigură asupra tendinţelor în
calitate.
27
Indicatori de mediu pentru ape Tabelul 1.2.
Indicator Unitate de Apa râu Apa lac Apa
măsură subterană
Temperatură ºC 18 13,8 14
Turbiditate grade SiO2 190 3,5 0,7
Culoare mg Pt/l 17 35 0
pH - 7,85 6,95 7,7
Reziduu fix mg/l 325 124 429
Suspensii mg/l 325 124 429
Conductivitate S 488 231 593
Alcalinitate (m) mval/l 3,25 1,55 8,15
Alcalinitate (p) mval/l 0,12 0 0
Duritate totală grade 11,65 4,70 11,96
Duritate temporară grade 9,18 4,34 11,96
Duritate permanentă grade 2,47 0,36 0
O2 dizolvat mg/l 8,69 9,66 1,26
Oxidabilitate mgKMnO4/l 48,33 28,77 15,24
CCO-Cr mgO2/l 26,80 9,06 4,04
CBO5 mgO2 /l 4,96 3,83 0,90
CO2 mg/l 0 7,37 8,80
Ca mg/l 56 21 39
Mg 2+
mg/l 17 8 28
Na +K
+ +
mg/l 44 12 99
Fe2+ mg/l 0 0 0,720
Fe total mg/l 0,50 0,600 0,835
Mn mg/l 0,025 0,025 0,100
Cl-
mg/l 46 8 11
mg/l 60 19 6
mg/l 7 0 0
NH4 mg/l 0,296 0,469 6,000
NO2 mg/l 0,030 0,010 0,004
NO3 mg/l 4,761 0,332 0,455
N total mineral mg/l 1,314 0,443 5,125
mg/l 4,468 0,010 0,250
P total mg/l 0,660 0,023 0,360
SiO2 mg/l 0,9 0,60 1,56
H2S mg/l 0 0 3,20
Fenoli mg/l 0,007 0 0
28
Indicatorii de mediu trebuie măsuraţi cu tehnologia disponibilă şi
validaţi ştiinţific, pentru evaluarea calităţii ecosistemelor şi furnizarea de
informaţii utile factorilor de decizie managerială. Astfel, trebuie realizată o
gamă largă de măsurători fizice, chimice şi biologice asupra condiţiilor şi
proceselor la diferite scări. Măsurătorile indicatorilor de mediu trebuie să
conducă la date cantitative şi calitative valide care pot fi comparate la scară
temporală şi spaţială. Interpretarea măsurătorilor trebuie să se facă cu
acurateţe, astfel încât să poată fi descrise variabilitatea naturală şi efectele
induse de activităţile antropice.
Metodologia folosită pentru aceste măsurători trebuie să fie
reproductibilă şi să asigure acelaşi nivel de sensibilitate întregii arii
geografice considerate. Indicatorii pentru caracterizarea stărilor prezente şi a
tendinţelor se pot grupa în următoarele categorii:
- indicatori de răspuns biologic şi expunere;
- indicatori de expunere chimică şi răspuns;
- indicatori ai habitatului fizic;
- indicatori ai agenţilor de stresare.
Activitatea de monitoring chimic, la nivelul apei urmăreşte
caracterizarea următoarelor funcţii spaţio – temporale.
1.3.2. Lista elementelor de calitate, a metodelor standard de analiză
recomandabile şi a metodologiilor pentru analiza apei
Lista elementelor de calitate, a metodelor standard de analiză
recomandabile şi a metodologiilor pentru analiza apei se regăseşte în
Manualului pentru modernizarea şi dezvoltarea Sistemului de Monitoring
Integrat al Apelor din România (SMIAR) aprobat prin O r d i n Nr. 31 din
13.01.2006 al Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor
29
Determinările şi standardele sau metodologiilor de analiză a apei
Tabelul 1.3.
Nr
Determinarea Standard
crt.
SR-ISO
1. Ghid general ptr. stabilirea programelor de prelevare
5667-1 / 1998
SR ISO
2. Ghid general ptr. tehnicile de prelevare
5667-2 / 1998
Ghid pentru prelevare, conservarea, transportul şi EN ISO
3.
identificarea probelor 5667-3 / 1994
Ghid de prelevare a apelor din lacuri naturale şi SR ISO
4.
artificiale 5667-4 / 2000
Ghid pentru prelevarea probelor din râuri şi cursuri SR ISO
5.
de apă 5667-6 / 1990
SR ISO
6. Ghid pentru prelevarea apelor uzate
5667-10 / 1992
SR ISO
7. Ghid general pentru prelevarea apelor subterane
5667-11 / 2000
SR ISO
8. Ghid general pentru prelevarea sedimentelor de fund
5667–12 / 2001
Ghid de prelevarea macronevertebratelor bentice cu SR EN
9.
ciorpacul 27828 / 2000
Ghid general pentru prelevarea probelor de nămol SR EN ISO 5667–13
10. din canalizări şi instalaţii de tratare şi epurare a / 2000
apelor uzate.
Proiectarea şi utilizarea prelevatoarelor cantitative SR EN
11. pentru macronevertebratele bentice de pe substraturi 28265 / 2001
pietroase din ape dulci superficiale.
Prelevarea macronevertebratelor din ape adanci. SR EN ISO
12. Ghid pentru folosirea prelevatoarelor de colonizare, a 9391 / 2000
prelevatoarelor calitative şi cantitative.
Apa potabilă. Prelevarea, conservarea, transportul, SR 2852 / 94
13. păstrarea şi identificarea probelor. (este versiunea
românească a stasului EN ISO 5667-3 / 1994)
ISO
14. Ghidul asigurării calităţii la prelevare şi transport
5667-14 / 1998
Determinarea culorii SR ISO
15.
7887 / 1997
Determinarea pragului de miros (TON) şi a pragului SR EN
16.
de gust TFN) 1622 / 2000
STAS
17. Determinarea temperaturii
6324 / 1961
18. Determinarea transparenţei STAS 12774 / 89
Determinarea turbidităţii (apa potabilă) STAS 6323 / 88;
19.
Detrmninarea turbidităţii STAS 7027 / 2001
SR EN
20. Determinarea conductivităţii electrice
27888 /1997
30
SR ISO
21. Determinarea alcalinităţii
9963-1-2 /1997
SR ISO
22. Determinarea pH-ului
10523 / 1997
23. Dozarea oxigenului dizolvat (metoda iodometrică) SR EN 25813/1983;
Determinarea conţinutului de oxigen dizolvat. SR EN 25814/1999
24.
Metoda electrochimică cu sondă.
Determinarea consumului chimic de oxigen STAS 9887 / 74
25.
(CCOMn)
SR EN ISO
26. Determinarea indicelui de permanganat
8467 / 2001
SR ISO
27. Determinarea consumului chimic de oxigen (CCOCr)
6060 / 1996
Determinarea consumului biochimic de oxigen SR ISO 5815/1989
28.
(CBO5)
29. Detreminarea suspensiilor STAS 6953/81
30. Determinarea reziduului STAS 9187 / 84
Determinarea conţinutului de materii în suspensie, a STAS 6953 / 81
31.
pierderii la calcinare şi a reziduului de calcinare
32. Determinarea durităţii totale STAS 3026 / 76
STAS
33. Determinarea conţinutului de produse petroliere
7877-1-2 / 1995
Determinarea substanţelor extractibile cu solvenţi STAS SR
34.
(metoda gravimetrică) 7587 / 1996
35. Determinarea conţinutului de cloruri ( Metoda Mohr) SR ISO 9297 / 2001
36. Determinarea conţinutului de sulfaţi STAS 8601/70
Determinarea conţinutului de sulfuri (metoda STAS SR
37.
iodometrică) 7510 / 1997
Determinarea sulfurilor dizolvate. Metoda SR ISO
38.
fotometrică, cu albastru de metilen. 10530 / 1997
39. Determinarea conţinutului de sulfiţi STAS 7661 / 89
SR ISO
40. Determinarea carbonului organic total (TOC)
8245 / 1995
Determinarea carbonului organic total (TOC) şi SR EN
41.
carbonului organic dizolvat (DOC) 1484 / 2001
Determinarea conţinutului de azot Kjealdhal. Metoda SR EN
42.
după mineralizare cu seleniu 25663 / 2000
43. Determinarea azotului STAS 7312 / 83
Determinarea conţinutului de azot. Mineralizare SR ISO
44.
catalitică dupa reducere cu aliaj Devarda 10048 / 2001
Determinarea conţinutului de azotaţi. Metoda SR ISO 7890 / 1
45.
spectrometrică cu 2-6 dimetilfenol
STAS
46. Determinarea azotaţilor 8900-1 / 71
47. Determinarea conţinutului de azotati (apa de mare). STAS 12999 / 91
Determinarea conţinutului de nitriţi. Metoda SR
48.
spectrometrică de absorbţie moleculară 3048 –2 / 1996
31
STAS
49. Determinarea azotiţilor
9800-2 / 71
50. Determinarea conţinutului de azotiţi (apa de mare)STAS 12754 / 89
51. Determinarea azotului amoniacal STAS 8663 / 70
Determinarea conţinutului de amoniu. Metoda prin SR ISO
52.
distilare şi titrare 5664 / 2001;
Determinarea conţinutului de amoniu. Metoda SR ISO
53.
spectrometrică automată 7150 –2 / 2001;
Determinarea conţinutului de uree. Metoda SR 13252 / 1995
54.
spectrofotometrică cu p-dimetilaminobenzoaldehida
55. Determinarea amoniacului (apa potabilă) STAS 6328 / 85
Determinarea conţinutului de fosfor. Metoda SR EN
56.
spectrometrică cu molibdat de amoniu 1189 / 2000
57. Determinarea fosfaţilor STAS 10064 / 75
Determinarea agenţilor de suprafaţă anionici prin SR ISO
metoda spectrometrică cu albastru de metilen. 7875-1-2 / 1996
58.
Determinarea agenţilor neionici folosind reactiv
Dragendorff
Determinarea cianurilor totale. Determinarea SR ISO 6703-1-2 /
59.
cianurilor usor eliberabile 1998 / 2000
Determinarea conţinutului de fenoili monovalenţi SR ISO
60. selecţionţi. Metoda prin cromatografie în fază 8165 / 1 2000
gazoasă dupa îmbogăţire prin extracţie
Determinarea indicelui de fenol. Metode SR ISO
61. spectrometrice cu 6439 / 2001
4 - amonoantipirina după distilare
Determinarea conţinutului de fluoruri. Metoda cu
sonda electrochimică pentru apă potabilă şi uşor SR ISO
62. poluată. Determinarea conţinutului de fluoruri. 10359 –11/ /2001
Determinarea conţinutului de fluoruri anorganice
totale dupa digestie şi distilare
63. Determinarea hidrazinei STAS 8563 / 70
64. Determinarea concentraţiilor de lignină şi tanin. STAS 8891 / 71
Determinarea conţinutului de calciu şi magneziu. SR ISO
65.
Metoda prin spectrometrie de absorbţie atomică 7980 / 1997
Determinarea conţinutului de calciu STAS 3662 / 90
66.
(Apa potabilă)
67. Determinarea conţinutului de magneziu STAS 7980 / 97
68. Determinarea conţinutului de sodiu şi potasiu STAS 8295 / 69
Determinarea conţinutului de sodiu şi potasiu ISO 9964 –3 / 93
69.
(varianta engleză)
Determinarea conţinutului de mangan. Metoda SR
spectrometrică cu oxidare a manganului la ionul 8662-1-2 / 1997;
permanganic. Metoda spectrometrică de absorbţie SR ISO
70.
atomică. Metoda spectrometrică cu formaldoximă. 6333 / 1997
32
Determinarea conţinutului de fier. Metoda SR ISO 6332 / 1996;
71. spectrometrică cu 1,10-fenantrolină. Metoda SR 13315 / 1996
spectrometrică de absorbţie atomică.
72. Determinarea aluminiului (Ape de suprafaţă) STAS 9411 / 83
Determinarea aluminiului. Metoda spectrometrică cu SR ISO
73.
violet de pirocatechol 10566 / 2001
74. Determinarea cuprului (ape uzate şi de suprafaţă) STAS 7795 / 80
75. Determinarea zicului (ape de suprafaţă şi uzate) STAS 8314 / 87
76. Determinarea zicului (apa potabilă) STAS 6327 / 81
77. Determinarea plumbului (ape de suprafaţă şi uzate) STAS 8637 / 79
78. Determinarea plumbului (apa potabilă) STAS 6362 / 85
79. Determinarea nichelului STAS 7987 / 67
STAS
80. Determinarea cadmiului (apa potabila)
11184 / /78
Determinarea cadmiului (prin spectrometrie de SR ISO 5961 / 2002
81.
absorbţie atomică)
Determinarea arsenului total. Metoda SR ISO
82.
spectrofotometrică cu dietilditiocarbamat de argint 6595 / 1997
Determinarea cromului (VI). Metoda spectrometrică SR ISO 11083/1998
83.
utilizând 1,5 difenilcarbazida.
Determinarea conţinutului de crom. (ape de STAS 7884 / 91;
84.
suprafaţă şi ape uzate)
SR ISO
85. Determinarea cromului total
9174 / 1998;
86. Determinarea mercurului (ape de suprafaţă şi uzate) STAS 8045 / 79
STAS
87. Determinarea mercurului (apa potabilă)
10267 / 899
88. Determinarea conţinutului de seleniu STAS 12663 / 88
Determinarea conţinutului de cobalt, nichel, cupru, SR ISO
89. zinc, cadmiu, plumb. Metoda prin spectrometrie cu 8288 / 2001
absorbţie atomică în flacără.
90. Determinarea argintului STAS 8190 / 68
Determinarea molibdenului (apa de suprafaţă şi ape STAS 11422 / 84
91.
uzate)
Determinarea conţinutului de borat. SR ISO
92.
Metoda spectrofotometrică cu H-azometina 9390 / 2000
93. Determinarea bariului (apa potabilă) STAS 10258 / 75
Determinarea siliciului (ape uzate şi ape de STAS 9375 / 73
94.
suprafaţă)
95. Determinarea clorului rezidual apa potabila) STAS 6364 / 78
96. Agenti de suprafata. Metode de analiza STAS 11195 / 87
Determinarea conţinutului de halogeni din compuşi SR EN
97.
organici adsorbabili (AOX) 1485 / 2000
Determinarea conţinutului de benzen şi a unor
derivaţi benzenici. Metoda head-space prin SR ISO
98.
cromatografie în fază gazoasă. Metoda prin extracţie 11423 / 1 / 2 / 2000
şi cromatografie în fază gazoasă.
33
99. Determinarea conţinutului de trihalometani STAS 12997 / 91
100. Determinarea conţinutului de pesticide triazinice STAS 12998 / 91
Determinarea conţinutului de pesticide
organoclorurate (Bifenili policloruraţi şi clorbenzeni. SR EN ISO
101.
Metoda prin cromatografie în fază gazoasă dupa 6468 / 2000
extracţie lichid-lichid.
102. Determinarea benzenului STAS 8508 /70
Determinarea conţinutului de nitro-etil-benzen SR
103.
Metoda cromatografică în fază gazoasă 132078 / 1993
104. Determinarea anilinei (ape de suprafată şi ape uzate) STAS 8507 /70
Determinarea compuşilor hidroxiaromatici (ape de
105. STAS 8891 /71
Determinarea naftalinei (ape de suprafaţă şi ape STAS 8562 / 70
106.
uzate)
Determinarea benzaldehidei (ape de suprafaţă şi ape STAS 8717 /70
107.
uzate)
Determinarea conţinutului de sulfocianuri.
108. SR 13185 / 1994
Metoda spectrofotometrică cu clorura de fier (III)
Determinarea conţinutului de paranitrofenol (Calitate SR 13213 / 1995
109.
apei)
Determinarea conţinutului de acetonă (ape de
110. STAS 12857 /90
Frecvenţa de prelevare a probelor, domeniul de fluctuaţie al concentraţiilor,

metodele de analiză în programele de monitoring al apelor de suprafaţă
(Dunăre) Tabelul 1.2.
Variabila Frecvenţa Maxim Minim Limită Metoda
detecţie
A-HCH 12 STAS 12650-88
Ag-TOT 12 STAS 8190 -68
+AAS
Al-TOT 12 AAS
As-TOT 12 0.3500 0.0010 STAS 7685+AAS
B-HCH 12 STAS 12650-88
Ba-TOT 12 STAS 10258-75
BoDX 12 20.0000 1.0000 STAS 6560-82
C-HCH 12 1.6000 0.0100 STAS 12650-88
Ca-TOT 12 300.0000 10.0000 0.0600 STAS 3662-62
Cd-TOT 12 3.0000 0.2000 STAS 7652-
75+AAS
Cl 12 20.0000 0.0000 0.0700 STAS 8663-70
Cl-LIBER 12 STAS 6364-78
CN-TOT 12 0.0200 0.0000 0.0027 STAS 7685-79
Co-TOT 12 STAS 6288-
69+AAS
Co2-DIZ 12 STAS 3263-81
34
CULOARE 12 STAS 4706-88
Cr-TOT 12 10.0000 0.0010 STAS 7884-
67+AAS
Cu-TOT 12 0.0400 0.0010 STAS 7795-
80+AAS
DDT-SUM 12 0.0250 0.0010 STAS 12650-88
DEBIT 12
Fe-TOT 12 1.5000 0.1000 STAS 8634-
70+AAS
FLUOR 12 0.0380 STAS 8910-71
Hg-TOT 12 0.4000 0.0100 STAS 8045-
79+AAS
K-TOT 12 5.0000 0.5000 0.0300 FLAM-
FOTOMETRIC
Mg-TOT 12 20.0000 0.0000 0.0070 STAS 6674-77
Mn-TOT 12 0.1000 0.0100 STAS 8662-
70+AAS
Mo-TOT 12 STAS 11422-84
Na-TOT 12 20.0000 1.0000 STAS 8295-69
NH4-N 12 10.0000 0.1000 0.1000 STAS 8683-70
Ni-TOT 12 0.1300 0.0030 STAS 7987-
67+AAS
NO2-N 12 0.8000 0.0100 0.0010 STAS 8900/-71
NO3+NO2-N 12 0.0100 STAS 8683-70
NO3-N 12 40.0000 1.0000 STAS 8900/2-71
O-PO4-P 12 3.0000 0.0500 0.0100 STAS 3265-61
O2 12 20.0000 0.0000 STAS 6536-88
PETROL 12 0.0020 0.4000 STAS 7877-87
P-TOT 12 2.0000 0.1000 STAS 10064-70
PAH-SUM 12 INSTRUCTIUNI
PB-TOT 12 0.0380 0.0020 STAS 8633-
79+AAS
PH 12 8.6000 7.0000 STAS 6325-75
FENOL-SUM 12 0.0500 0.0010 STAS 7167-65
REZIDUURI 12 400.0000 200.0000 STAS 9187-84
Se-TOT 12 STAS 12663-88
SECCHI 12
Si-DIS 12 COLORIMETRIC
Sn-TOT 12 AAS
SO4 12 70.0000 0.0000 0.5000 STAS 8601-70
S-S 12 100.0000 10.0000
SULF 12 0.6000 0.0000 0.0124 STAS 7510-66
TEMPERATUR 12
A
TURBIDITATE 12
Zn-TOT 12 0.3500 0.0020 STAS 8314-
87+AAS
35
Metode de măsurare şi analiză folosite pentru determinarea
substanţelor periculoase din apele uzate şi apele de suprafaţă
Tabelul 1.3.
Substanţa Metodele
Alaclor SR EN ISO 6468/2000; EN ISO 10695/2002
Antracen ISO/DIS 17993
Atrazin SR EN ISO 10695/2002
Benzen SR ISO 11423 – 1,2/2000
Cadmiu şi compuşi SR ISO 8288/2001; SR EN ISO 5961/2002
Clorfenvinfos SR EN 12918/2002
Clorpirifos SR EN 12918/2002
1,2-dicloretan EN ISO 10301/1997; ISO/DIS 15680
Diclormetan EN ISO 10301/1997; ISO/DIS 15680
2-etilhexil-diftalat ISO/CD 18856
Diuron EN ISO 11369
Endosulfan (ALFA) SR EN ISO 6468/2000
Hexaclorbenzen SR EN ISO 6468/2000
Hexaclorciclohexan (gama) SR EN ISO 6468/2000
Hexaclorbutadienă EN ISO 10301/1997
Isoproturon EN ISO 11369
Plumb şi compuşi SR ISO 8288/2001; SR EN ISO 12673/2003
Mercur şi compuşi SR EN ISO 13506/2002; SR EN 1483/2003
Naftalina ISO/DIS 17993
Nichel şi compuşi SR ISO 8288/2001
Nonil-fenoli (4-para-nonil-fenol) ISO/CD 18857
Octil-fenoli (para-tert-octil-fenol) ISO/CD 18857
Pentaclorbenzen SR EN ISO 6468/2000
Pentaclorfenol SR EN ISO 12673/2003
Hidrocarburi poliaromatice
- benz-a-piren
- benz –b- fluorantren
ISO/DIS 17993
- benz-g,h,i-perilen
- benz- k- fluorantren
- fluorantren
- indeno-1,2,3-cd-piren
Simazin SR EN ISO 10695/2002
Compuşi tributilstanici ISO/CD 17353
Triclorbenzeni (1,2,4 SR EN ISO 6468/2000; SR ISO 11423-
triclorbenzen) 1,2/2002
Triclormetan (chloroform) EN ISO 10301/1997; ISO/DIS 15680
Trifluralin SR EN ISO 10695/2002
DDT 9p,p’-DDT SR EN ISO 6468/2000
PCB SR EN ISO 6468/2000
36
1.4. Caracteristici de calitate a solului
1.4.1. Conceptul de calitate a solului
Folosit prin anologie cu alţi termeni cum sunt calitatea aerului,
calitatea mediului, noţiunea de calitatea solului introdusă relativ recent este
din ce în ce mai frecvent folosită, în pofida diverselor conotaţii care conduc
de multe ori la o serie de confuzii. În general ideea de calitate a solului
variază în funcţie de modul de abordare care poartă amprenta gradului de
instruire şi calificare a celor implicaţi. Astfel:
 Pentru agricultori calitatea se referă în special la productivitate,
exploatare, profit, grad de conservare a fertilităţii;
 Pentru silvicultori, calitatea include suport, biodiversitate,
capacitate de rezistenţă;
 Pentru naturalişti sau geografi calitatea solului înseamnă în
primul rând capacitatea lui de a se integra armonios în peisajul geografic;
 Pentru cei care se ocupă cu problema de mediu, calitatea solului
integrează o serie de caracteristici cum ar fi capacitatea de a-şi îndeplini
funcţiile în cadrul ecosistemului sau geosistemului, potenţial în menţinerea
biodiversităţii precum şi a calităţiiapei, aerului, ciclul nutrienţilor .
În acest context, definiţia dată de Doran şi Parkin (1994) calităţii
solului ca fiind capacitatea de a funcţiona în interiorul graniţelor unui
ecosistem pentru susţinerea productivităţii biologice, menţinerea calităţii
mediului şi asigurarea sănătăţii vieţuitoarelor şi habitatului este cea mai
utilizată fiind conformă cu principalele funcţii ale solului. Întrucât această
capacitate de funcţionare poate suferi modificări rezultate din utilizarea
terenului şi deciziile manageriale putem considera că în sens larg calitatea
solului poate fi folosită ca un indicator al sustenabilităţii.
37
Noţiunea complexă de calitate a solului are o latură relativ stabilă
determinată de însuşiri care se modifică foarte greu sau deloc în orice
condiţii de utilizare şi alta reltiv variabilă (modificabilă) determinată de
însuşiri care se schimbă uşor sau moderat (pe termen lung sau mediu). Cu
toate că în definirea calităţii ambele laturi au aceeaşi importanţă, din punct
de vedere al managementului resurselor de sol, însuşirile relativ variabile
capătă o atenţie deosebită. Dintre caracteristicile importante care definesc şi
influenţează evoluţia calităţii unui sol menţionăm rezistenţa şi rezilienţa
solului.
Prin rezistenţa solului se înţelege capacitatea lui de a opune
modificărilor care pot afecta unele proprietăţi sau funcţii atunci când este
confruntat cu acţiuni din exterior sau perturbări accidentale sau periodice.
Exemple de rezistenţă care se pot da se referă la capacitatea de tamponare a
solului la acidifierea provocată de ploile acide sau îngrăşăminte cu caracter
acid, sau la reacţia de răspuns a solului la reducerea concentraţiei de
nutrienţi în soluţia solului.
Rezilienţa solului este abilitatea acestuia de a se reface sau de a
reveni la o stare apropiată de cea normală după ce a suferit o perturbare sau
stress, precum şi viteza cu care are loc refacerea.
1.4.2. Tipuri de poluare ale solului
Simbolurile standardizate privind tipurile de poluare ale solurilor
după natura şi sursa poluanţilor sunt redate mai jos:
Simbolul Denumirea
Pa Poluare prin lucrări de excavare la zi (exploatări la zi, balastiere,
cariere)
Poluarea prin acoperirea solului cu depuneri, halde, iazuri de
decantare, depozite de steril de la flotare, depozite de steril de la
Pb
flotare, depozite de gunoaie, etc.
38
Poluare cu deşeuri şi reziduuri anorganice (minerale, materii
Pc organice inclusiv metale, săruri, acize, baze) de la industrie
(inclusiv industria extractivă)
Poluarea cu substanţe purtate de aer (hidrocarburi, etilenă,
Pd amoniac, dioxid de sulf, cloruri, fluoruri, oxizi de azot, compuţi
cu plumb, etc.)
Pe Poluarea cu materii radioactive
Poluare cu deşeuri şi reziduuri organice de la industria
Pf
alimentară uşoară
Pg Poluarea cu deşeuri şi reziduuri vegetale, agricole şi forestiere
Ph Poluare cu dejecţii animale
Pi Poluare cu dejecţii umane
Pj Poluare prin eroziune şi alunecare
Pk Poluare prin sărăturare
Pl Poluare prin acidifiere
Pm Poluare prin exces de apă
Pn Poluare prin exces sau carenţă de elemente nutritive
Po Poluare prin compactare, inclusiv formare de crustă
Poluare prin acoperirea solului cu sedimente produse prin
Pp
eroziune
Pq Poluare cu pesticide
Poluare cu agenţi patogeni contaminanţi (agenţi infecţioşi,
Pr
toxine, alergenţi etc.)
1.4.3. Indicatori de calitate ai solului

1.4.3.1. Profilul de sol - reprezintă unitatea elementară de bază în
cercetarea și cartarea solului, care permite studierea orizonturilor și a
caracteristicilor morfologice, fizice și chimice ale solului precum și unele
aspecte legate de geneza și evoluția solurilor cercetate.
Profilul de sol este reprezentat printr-o groapă de formă
dreptunghiulară, cu lungimea de 1,5 – 2,0 m, lăţimea de 0,8 – 1,0 m şi
adâncimea până la materialul parental sau roca de solificare ( 1, 5 – 2,0 m).
Executarea profilului se face prin săpare, pământul rezultat
depunându-se pe laturile lungi, la dreapta şi la stânga direcţiei de lucru.
Unul din pereţii înguşti ai gropii se sapă sub formă de trepte, pentru a uşura
intrarea în profil şi pentru a mobiliza un volum de sol mai redus.
39
Fig. 1.3. Profil de sol deschis în vederea caracterizării și a recoltării
probelor de sol pentru analiză
Atunci când nu sunt efectuate profile de sol, cantităţi mai mici de sol
pot fi recoltate cu ajutorul unor sonde speciale.
1.4.3.2. Indicatori fizici
După cum este cunoscut determinările unor însuşiri fizice cum ar fi:
 densitatea aparentă
 porozitatea,
 rezistenţa la penetrare.
Aceşti indicatori pot servi în anumite situaţii ca indicatori de calitate
a solului demonstrându-şi utilitatea în aprecierile privind comportarea sau
tasarea solului, după cum măsurătorile de stabilitate a agregatelor pot
conduce la stabilirea unor indici de suceptibilitate a structurii solului la
degradare. În funcţie de situaţie şi alte măsurători privind însuşirile fizice şi
hidrofizice pot servi la obţinerea unor indicatori de calitate a solului, cum ar
40
fi capacitatea de reţinere a apei care este corelată cu reţinerea şi transportul
apei, cu erodabiltatea hidrică, cu lucrabilitatea şi traficabilitatea etc.
Cercetările recente în câmpurile experimentale de lungă durată au
dus la obţinerea unor parametrii noi adecvaţi aprecierii calităţii fizice a
solului sub aspectul capacităţii acestuia de stocare a apei (raportul capacitate
de câmp/porozitate) şi aerului (raportul capacitate pentru aer/porozitate).
1.4.3.3. Indicatori chimici
Măsurătorile efectuate asupra unor proprietăţi chimice legate de
fertilitatea solurilor ca:
 pH (care defineşte pragurile de activitate chimică şi biologică,
N, P, K)
În funcţie de pH-ul său, solul este clasificat drept acid sau alcalin.
Pe o scară de la 0 la 14, un sol acid va avea pH-ul mai mic decât 7, iar dacă
soluţiile bazice au pH-ul mai mare decât 7, un sol alcalin (cu capacitatea de
a neutraliza acid) poate avea pH-ul mai mic decât 7.
Agricultorii sunt atenţi la pH-ul solului, deoarece nu toate speciile
de plante preferă acelaşi tip de sol, iar plantarea lor într-un sol nepotrivit
poate cauza imbolnăvirea acestora. Aceste preferinţe ale plantelor sunt
motivate de existenţa anumitor substanţe nutritive în tipuri diferite de sol.
Valoarea pH-ului unui sol este influenţată de tipul de roci din care
s-a format. Solurile dezvoltate din roci bazice, în general, au valori ale pH-
ului mai mari decât cele formate din roci acide.
Precipitaţiile afectează, de asemenea, pH-ul solului. Apa care trece
prin sol extrage elementele bazice, cum ar fi calciul şi magneziul, din sol.
Ele sunt înlocuite de elemente acide, cum ar fi aluminiul şi fierul. Din acest
motiv, solurile formate în condiţii de precipitaţii abundente sunt mai acide
decât cele formate în zonele aride (uscate) .
41
Majoritatea plantelor preferă un sol cu un pH variind între 6,5 şi
7,5. Dar într-un sol cu un pH mai mare de 8,5, teoretic, nici o plantă nu
poate supravieţui. Dacă solul are un pH în jurul valorii 8,5 atunci acel sol a
devenit sodic.
În cazurile în care intră în discuţie probabilitatea unor contaminări
sau poluări, apare necesitatea unor indicatori rezultaţi din determinările
contaminanţilor sau poluanţilor (metale grele, pesticide, hidrocarburi).
1.4.3.4. Indicatori biologici
Organismele solurilor au o influenţă directă sau indirectă asupra
tuturor proceselor implicate în funcţiile solului cum sunt:
 descompunerea reziduurilor de plante şi animale,
 transformarea şi stocarea nutrienţilor,
 infiltraţia apei şi schimbul de gaze,
 formarea şi stabilizarea structurii solului,
 sinteza compuşilor chimici,
 degradarea xenobioticelor.
Acestea conferă parametrilor biologici un potenţial ridicat în ceea ce
priveşte utilizarea lor ca indicatori ai calităţii solului. Cele mai obişnuite
categorii de indicatori biologici pentru calitatea solului sunt cei legaţi de
biomasa microbiană (conţinutul, compoziţie şi diversitate), activitatea
microbiană (respiraţie), activitatea enzimatică.
1.4.3.5. Indicatori mineralogici
Transformarea ecosistemelor naturale în agroecosisteme, precum şi
managementul acestora din urmă afectează proprietăţile solului nu numai în
plan fizic, chimic şi biologic, ci şi mineralogic. De altfel rezultatele unor
cercetări efectuate în ultimele decenii au pus în evidenţă o serie de
42
modificări ale proprietăţilor mineralogice sub influenţa unor intervenţii
antropice .
În măsura în care cuantificarea unor astfel de modificări sau procese
avansează (şi sunt semne încurajatoare în acest sens) este rezonabil să
admitem că mineralogia ar putea furniza în mod asemănător celorlalte
domenii de investigare a însuşirilor solului, o serie de indicatori privind
calitatea solului. Aceşti indicatori ar putea fi legaţi de conţinutul anumitor
minerale din sol implicate în regimul unor nutrienţi cum ar fi K sau N
(minerale argiloase) sau P (sescvioxizi) sau de raportul anumitor
componenţi mineralogici din sol. Altă categorie de indicatori ar putea fi
legată de desfăşurarea şi intensitatea unor procese de alterare la nivelul
substratului mineralogic al mediilor edafice.
Din păcate, indicatorii mineralogici sunt ignoraţi în prezent unul din
motivele principale constituind faptul că determinările mineralogice folosite
în prezent nu pot fi considerate de rutină. Cu toate acestea există situaţii în
care anumiţi indicatori mineralogici pot facilita obţinerea unor informaţii
privind reacţia de răspuns a solului la diferite intervenţii manageriale.
1.4.3.6. Criterii de selecţie a indicatorilor de calitate ai solului
Calitatea terenurilor agricole cuprinde, atât fertilitatea solului, cât şi
modul de manifestare a celorlalţi factori de mediu, faţă de plante. Din acest
punct de vedere, terenurile agricole se grupează în 5 clase de calitate,
diferenţiate după nota de medie de bonitare (clasa I: 81 - 100 puncte, clasa a
V-a: 1 - 20 puncte).
Clasele de calitate ale terenurilor dau pretabilitatea acestora pentru
folosinţele agricole. Numărul de puncte de bonitare se obţine printr-o
operaţiune complexă de cunoaştere aprofundată a unui teren, exprimând
43
favorabilitatea acestuia pentru cerinţele de existenţă ale unor plante de
cultură date, în condiţii climatice normale şi în cadrul folosirii raţionale.
Criteriile de selecţie a indicatorilor de calitate a solului trebuie să
includă o serie de aspecte (sensibilitate, semnificaţie, eficienţa măsurătorilor,
validitatea ştiinţifică ş. a.). În pofida unor încercări de integrare a acestor criterii
într-o formulă unică, nici până la ora actuală nu există un procedeu sistematic
care să asigure o selecţie obiectivă a parametrilor măsuraţi care pot fi utilizaţi în
evaluarea calităţii solului.
Cei mai adecvaţi indicatori pentru aprecierea calităţii solului sunt
consideraţi, în general, cei care rezultă în urma unei analize rutină şi sunt
capabili să furnizeze răspunsuri utile într-un interval rezonabil de timp (1-3 ani)
datorită abilităţii lor de a reacţioa prin modificări notabile (diferenţe statistice
ale valorii) într-o perioadă de timp a cărei limită superioară este propusă la 5
ani.
Folosirea unor indicatori de apreciere a calităţii pentru solurile
degradate sau poluate depinde în primul rând de capacitatea sau abilitatea
indicatorului de a furniza o informaţie sigură şi utilă necesară activităţilor de
prevenire, contracarare, limitare sau remediere a proceselor respective. Fără
îndoială că utilitatea acestor indicatori diferă de la o situaţie la alta în funcţie de
o serie de aspecte ce caracterizează complexitatea cazului respectiv. Aceasta dă
aşa numitul grad de acceptare sau potenţialul indicatorului respectiv pentru un
anumit scop.
Din datele obţinute pe orizonturi genetice şi pentru stratul 0 - 20 cm
(probe agrochimice) s-au selectat următoarele:
 indicatori fizici:
- gradul de tasare (Gt)
- indicele de instabilitate structurală (IIS), pe trei straturi, respectiv
0 - 25 cm, 25 - 35 cm şi 35 - 50 cm;
44
 indicatorii chimici:
- reacţia solurilor (pH în stratul agrochimic 0 - 20 cm şi maxima în
stratul 0 - 50 cm);
- gradul de saturaţie cu baze, în straturile 0 - 20 cm şi 0 - 50 cm;
- conţinuturile de azot total, humus, fosfor şi potasiu mobil, în
straturile 0 - 20 cm şi 0 - 50 cm;
- încărcarea siturilor cu metale grele (Cu, Pb, Zn, Cd), sulf solubil,
DDT şi HCH total, în stratul 0 - 20 cm.
Bibliografie
1. Bran, F., loan, L., Marin, D., Mb'ckesch, C. - Mic lexicon de protecţia
mediului, Editura Economică Bucureşti, 1999;
2. Ciolpan, O., Monitoringul integrat al sistemelor ecologice, Editura Ars
Docendi, Bucureşti, 2005;
3. Comisia Europeană - Document de Referinţă asupra Celor Mai Bune
Tehnici Disponibile pentru Instalaţiile Mari de Ardere
(BREF Large Combustion Plants), 2005;
4. Comisia Europeană - Documentul de Referinţă al Celor mai Bune
Tehnici Aplicate în Tratarea Apei Reziduale şi a Gazului
Rezidual/ Sistemele de Management în Sectorul Chimic,
(BREF Common Waste Water and Waste Gas Treatament), 2003;
5. Directiva 2004/107/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Europei
din 15 decembrie 2004 privind arsenicul, cadmiul, mercurul,
nichelul şi hidrocarburile aromatice policiclice în aerul înconjurător;
45
6. Directiva Consiliului Europei nr. 1999/30/CE privind valorile limită
pentru dioxid de sulf, dioxid de azot şi oxizi de azot, particule în
suspensie şi plumb în aerul atmosferic;
7. Directiva Consiliului Europei nr. 96/62/CE privind evaluarea şi
managementul calităţii aerului;
8. Directiva Consiliului nr. 2000/69/CE privind valorile limită pentru
benzen şi monoxid de carbon în aerul înconjurător;
9. Directiva Consiliului nr. 2002/3/CE privind poluarea aerului cu ozon;
10. Directiva Parlamentului şi a Consiliului European 60/2000/EC -
Directiva Cadru pentru Apă;
11. Gavrilescu E. - Surse de poluare şi agenţi poluanţi ai mediului’’, Ed.
Sitech, Craiova, 2007;
12. Jipa, S., Gorghiu, L. - Metode chimice de depoluare, Editura
Bibliotheca, Târgovişte, 2007;
Lăzăroiu Gh., Panaitescu F - Emisiile poluante şi schimbările climaterice,
Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2010;
Lăzăroiu, Gh. - Tehnologii moderne de depoluare a aerului - Editura
AGIR, Bucureşti, 2000;
13. Legea nr.104 din 15 iunie 2011, privind calitatea aerului înconjurător
14. Ministerul Mediului şi Pădurilor - Evaluarea calităţii aerului cu
identificarea principalelor surse de emisii în vederea realizării
obiectivelor prevăzute în strategia naţională privind protecţia
atmosferei şi angajamentelor asumate prin Tratatul de aderare la
Uniunea Europeană, 2010;
15. Negrea, V., Sandu, V. - Combaterea poluării mediului în transporturile
rutiere, Editura Tehnică, Bucureşti, 2000;
16. www.calitateaer.ro
46
Capitolul 2
Organizarea activităţii de monitorizarea a calităţii mediului

în România
2.1. Sistemul naţional de monitoring integrat a calităţii aerului

Calitatea aerului este unul din domeniile în care Uniunea Europeană
a adoptat foarte multe acte legislative, pe care România le-a transpus în
legislaţia naţională şi pentru care şi-a asumat obligaţia de a le implementa
în termen legal. Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului privind calitatea aerului înconjurător şi un aer mai curat pentru
Europa arată că pentru a proteja sănătatea umană şi mediul ca întreg, este
deosebit de important să fie combătute la sursă emisiile de poluanţi şi să fie
identificate şi puse în aplicare cele mai eficiente măsuri de reducere a
emisiilor pe plan local, național şi comunitar.
Structura sistemul naţional de monitoring integrat a calităţii aerului
este redată în diagrama din figura 2.1.
2.1.1 Sistemului Naţional de Evaluare şi Gestionare Integrată a
Calităţii Aerului
Conform angajamentelor asumate de România a fost realizat
Sistemului Naţional de Evaluare şi Gestionare Integrată a Calităţii Aerului
prin dotarea autorităţilor locale pentru protecţia mediului cu echipamente de
monitorizare automată a calităţii aerului (staţii automate) şi cu echipamente
de laborator aferente. Sistemul naţional de evaluare şi gestionare integrată a
calităţii aerului, denumit în continuare SNEGICA, a fost înfiinţat în scopul
47
Fig. 2.1. Structura Sistemului naţional de monitoring a calităţii aerului
48
asigurării cadrului organizatoric, instituţional şi legal de cooperare a
autorităţilor şi instituţiilor publice cu competenţe în domeniul protecţiei
atmosferei şi al evaluării şi gestionării calităţii aerului pe teritoriul
României.
2.1.1.1. Rolul şi structura SNEGICA
SNEGICA cuprinde, ca părţi integrante, următoarele două sisteme:
a) Sistemul naţional de monitorizare a calităţii aerului (SNMCA);
b) Sistemul naţional de inventariere a emisiilor de poluanţi
atmosferici (SNIEPA)
SNEGICA îndeplineşte următoarele funcţii:
a) asigură monitorizarea şi evaluarea calităţii aerului în mod unitar
pe întreg teritoriul naţional;
b) asigură realizarea inventarelor privind emisiile de poluanţi în
atmosferă, la nivel naţional şi local;
c) furnizează informaţii în vederea elaborării planurilor şi
programelor de gestionare a calităţii aerului;
d) asigură datele şi informaţiile necesare pentru elaborarea şi
reactualizarea Strategiei naţionale pentru protecţia atmosferei şi a Planului
naţional de acţiune pentru protecţia atmosferei;
e) asigură furnizarea datelor şi informaţiilor necesare realizării
informării publicului cu privire la calitatea aerului, potrivit reglementărilor
legale în vigoare.
2.1.1.2. Sistemul naţional de monitorizare a calităţii aerului -
SNMCA
Sistemul naţional de monitorizare a calităţii aerului - SNMCA
asigură cadrul organizatoric, instituţional şi legal pentru desfăşurarea
activităţilor de monitorizare a calităţii aerului pe teritoriul României.
49
Monitorizarea calităţii aerului se realizează prin Reţeaua naţională de
monitorizare a calităţii aerului - (RNMCA), denumită în continuare Reţeaua
naţională, aflată în administrarea autorităţii publice centrale pentru protecţia
mediului. Reţeaua naţională este alcătuită din staţiile de monitorizare a
calităţii aerului din aglomerările şi zonele pentru evaluarea şi gestionarea
calităţii aerului de pe teritoriul României şi din staţiile de fond regionale.
Reţeaua naţională include echipamente tehnice necesare colectării,
prelucrării şi transmiterii datelor de calitatea aerului.
SNMCA îndeplineşte următoarele funcţii:
A. Monitorizarea calităţii aerului în scopul prevenirii, reducerii şi
eliminării oricăror efecte adverse asupra sănătăţii omului sau mediului prin:
a) monitorizarea calităţii aerului în zonele şi aglomerările de pe
teritoriul României;
b) utilizarea cu prioritate a metodelor de măsurare şi analiză de
referinţă sau a celor standardizate echivalente cu metoda de referinţă;
c) monitorizarea, la staţiile de monitorizare a calităţii aerului din
cadrul SNMCA, a parametrilor meteorologici necesari realizării evaluării
calităţii aerului în zonele şi aglomerările de pe teritoriul României;
d) validarea la nivel local şi naţional a datelor provenite din Reţeaua
naţională;
e) asigurarea calităţii şi controlul calităţii datelor;
f) respectarea condiţiilor tehnice prevăzute de reglementările legale
în domeniul monitorizării calităţii aerului;
g) desfăşurarea unor activităţi de cercetare în domeniul monitorizării
calităţii aerului în vederea asigurării implementării reglementărilor
specifice, în acord cu evoluţia pe plan mondial a descoperirilor ştiinţifice.
50
B. Asigurarea evaluării unitare a calităţii aerului în condiţii de
calitate, compatibilitate şi comparabilitate a datelor în întregul sistem.
C. Obţinerea de informaţii în timp real cu privire la calitatea aerului,
în vederea îndeplinirii obligaţiilor legale de informare a autorităţilor cu
responsabilităţi în domeniul protecţiei atmosferei şi a publicului.
Autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului transmit
datele colectate Laboratorului Naţional de Referinţă pentru Calitatea
Aerului. În cadrul SNMCA, Laboratorul Naţional de Referinţă pentru
Calitatea Aerului are următoarele atribuţii:
a) asigură calitatea analizelor, testelor şi indicatorilor specifici,
asistând instituţiile responsabile cu efectuarea de activităţi de monitorizare
cu privire la aspecte de asigurare a calităţii şi a acurateţei măsurătorilor,
inclusiv controlul extern al calităţii;
b) asigură calitatea măsurătorilor efectuate de către instituţiile
responsabile cu activităţi de monitorizare prin verificarea efectuării
activităţilor de monitorizare a calităţii aerului din cadrul acestor instituţii;
c) stabileşte şi îmbunătăţeşte continuu metodele de determinare a
concentraţiilor poluanţilor în aerul înconjurător şi indică, după caz,
echivalenţa acestora cu metodele de referinţă;
d) efectuează studii comparative la nivel naţional şi internaţional;
e) asigură suportul tehnic şi ştiinţific pentru activitatea de
monitorizare a calităţii aerului;
f) stabileşte tipurile de echipamente utilizabile în cadrul SNMCA;
g) realizează inspectarea periodică a staţiilor de monitorizare a
calităţii aerului din Reţeaua naţională;
h) redactează procedurile standard de operare şi procedurile de
asigurare şi control al calităţii datelor provenite din Reţeaua naţională;
51
i) participă la programele Uniunii Europene de asigurare a calităţii
datelor.
2.1.1.3. Sistemul naţional de inventariere a emisiilor de poluanţi
atmosferici - SNIEPA
Sistemul naţional de inventariere a emisiilor de poluanţi atmosferici,
denumit în continuare SNIEPA, parte integrantă din SNEGICA, asigură
cadrul organizatoric, instituţional şi legal pentru elaborarea şi validarea
inventarelor de emisii de poluanţi atmosferici pe teritoriul României.
Activităţile pentru elaborarea inventarelor de emisii de poluanţi în atmosferă
sunt:
a) colectarea datelor globale;
b) elaborarea inventarelor locale şi a inventarelor naţionale ale
emisiilor de poluanţi atmosferici;
c) validarea inventarelor locale şi a inventarelor naţionale ale
emisiilor de poluanţi atmosferici;
d) raportarea inventarelor locale şi a inventarelor naţionale ale
emisiilor de poluanţi atmosferici, conform cerinţelor naţionale;
e) raportarea inventarelor naţionale ale emisiilor de poluanţi
atmosferici potrivit cerinţelor convenţiilor internaţionale la care România
este parte şi potrivit cerinţelor legislaţiei Uniunii Europene.
2.1.1.4. Centrul de Evaluare a Calităţii Aerului (CECA)
Pentru asigurarea operaţionalităţii privind prelucrarea datelor şi
elaborarea rapoartelor conform cerinţelor naţionale şi internaţionale, s-a
înfiinţat, în structura Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru
Protecţia Mediului - ICIM Bucureşti, Centrul de Evaluare a Calităţii Aerului
(CECA). Centrul de Evaluare a Calităţii Aerului întocmeşte rapoarte
conform cerinţelor naţionale şi internaţionale în domeniul evaluării şi
52
gestionării calităţii aerului, inclusiv rapoarte privind inventarele emisiilor de
poluanţi în atmosferă, la nivel naţional şi local. Centrul de Evaluare a
Calităţii Aerului integrează informaţiile furnizate de către SNMCA şi
SNIEPA.
În cadrul SNEGICA, Centrul de Evaluare a Calităţii Aerului are
următoarele atribuţii:
a) elaborează inventarele de emisii în atmosferă la nivel naţional,
conform cerinţelor naţionale şi internaţionale;
b) asigură aplicarea corectă a metodologiilor pentru elaborarea
inventarelor de emisii în atmosferă la nivel local şi naţional;
c) asigură validarea primară a inventarelor de emisii în atmosferă
elaborate la nivel naţional;
d) elaborează metodologia de validare a inventarelor de emisii în
atmosferă;
e) stabileşte factorii de emisie la nivel naţional, în colaborare cu
autorităţile şi instituţiile abilitate şi cu titularii de activitate;
f) integrează şi verifică toate informaţiile furnizate;
g) verifică şi validează inventarele de emisii în atmosferă la nivel
local, elaborate de autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului;
h) elaborează rapoartele privind inventarele de emisii în atmosferă,
conform cerinţelor naţionale şi internaţionale;
i) evaluează calitatea aerului utilizând modele matematice pentru
dispersia poluanţilor în atmosferă şi rezultatele obţinute în urma activităţii
de monitorizare a calităţii aerului furnizate de către Laboratorul Naţional de
Referinţă pentru Calitatea Aerului;
j) elaborează rapoarte privind evaluarea calităţii aerului în
conformitate cu cerinţele naţionale şi internaţionale;
53
k) realizează cercetări în domeniul evaluării calităţii aerului, în
vederea asigurării implementării reglementărilor specifice în acord cu
evoluţia pe plan mondial a descoperirilor ştiinţifice.
Etapele parcurse pentru evaluarea calităţii aerului sunt:
a) evaluarea calităţii aerului utilizând modele matematice pentru
dispersia poluanţilor în atmosferă;
b) evaluarea calităţii aerului pe baza rezultatelor obţinute în urma
activităţii de monitorizare, furnizate de către Laboratorul Naţional de
Referinţă pentru Calitatea Aerului.
În vederea evaluării calităţii aerului, Centrul de Evaluare a Calităţii
Aerului derulează următoarele activităţi:
a) realizează evaluarea preliminară a calităţii aerului;
b) întocmeşte listele cuprinzând zonele şi aglomerările în funcţie de
nivelurile concentraţiilor de poluanţi în atmosferă, conform prevederilor
Ordinului ministrului apelor şi protecţiei mediului nr. 745/2002 privind
stabilirea aglomerărilor şi clasificarea aglomerărilor şi zonelor pentru
evaluarea calităţii aerului în România;
c) proiectează reţelele de monitorizare a calităţii aerului la nivel
judeţean, regional şi naţional;
d) evaluează calitatea aerului;
e) stabileşte numărul şi frecvenţa măsurătorilor discontinue pentru a
asigura reprezentativitatea rezultatelor măsurătorilor pe toată perioada de
control;
f) stabileşte modul în care se efectuează evaluarea calităţii aerului în
zone şi aglomerări, în funcţie de încadrarea în categoriile de poluare
prevăzute în Ordinul ministrului apelor şi protecţiei mediului nr. 745/2002;
54
g) propune spre aprobare autorităţii publice centrale pentru protecţia
mediului crearea de noi staţii de monitorizare a calităţii aerului sau de
închidere/schimbare a locaţiei staţiilor existente din Reţeaua naţională.
Centrul de Evaluare a Calităţii Aerului, în colaborare cu autorităţile
publice teritoriale pentru protecţia mediului, întocmeşte liste cu staţiile
individuale fixe de monitorizare a calităţii aerului cuprinse în Reţeaua
naţională.
Datele şi informaţiile necesare Centrului de Evaluare a Calităţii
Aerului pentru realizarea inventarelor de emisii pentru poluanţii emişi în
atmosferă sunt următoarele:
I. 1. Suprafeţe cultivate (ha) cu culturi cu fertilizatori, exceptând
îngrăşămintele naturale, şi cu culturi fără fertilizatori. Sunt necesare
următoarele date:
a) suprafeţele pentru: culturi perene - vii şi livezi, culturi pe terenuri
arabile, cultura orezului, horticultură şi fâneţe;
b) cantitatea de pesticide utilizată.
2. Suprafaţa pădurilor de foioase şi conifere (ha)
3. Numărul de capete de animale - pe categorii: bovine, caprine,
ovine, cabaline şi păsări.
II. a) Consum de carburanţi/an pentru transportul feroviar
b) Informaţii privind parcul auto
c) Număr de cicluri aterizare-decolare în funcţie de tipurile de
aeronave.
III. a) Suprafaţa împădurită (ha) - conifere/foioase
b) Suprafeţele de păduri şi de păşuni care au suferit transformări (ha)
c) Suprafaţa de teren convertită în ultimii 10 ani - conifere, foioase,
fâneţe
55
d) Biomasa arsă - conifere şi foioase, exprimată în mii tone materie
uscată
e) Suprafaţa de teren abandonată sau în curs de revegetare din ultimii
20 de ani (ha)
f) Suprafaţa de teren abandonată sau în curs de revegetare într-un
interval mai mare de 20 de ani (ha).
Unităţile care furnizează datele necesare modelării dispersiei
poluanţilor în atmosferă şi tipurile de date necesar a fi furnizate sunt
următoarele:
1. Direcţiile regionale de statistică:
a) suprafaţa totală pe regiuni;
b) populaţia totală pe regiuni;
c) densitatea populaţiei (locuitori/km 2);
d) numărul de locuinţe din aglomerare.
2. Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice "Radet":
a) harta cu zonele termoficate din aglomerare;
b) lista centralelor termice, localizare (adresa) şi numărul mediu de
apartamente deservite de o centrală termică, puterea instalată, consumurile
şi parametrii fizici ai emisiilor.
3. Societatea Comercială de Distribuţie a Gazelor Naturale
"Distrigaz" - S.A.:
a) consumurile lunare de gaze naturale pentru asociaţiile de
proprietari sau asociaţiile de locatari;
b) consumurile lunare de gaze naturale pentru consumatorii casnici;
c) consumurile lunare de gaze naturale pentru industrie.
56
4. Primărie - Direcţia urbanism: geometria străzilor canion alese în
vederea efectuării modelării dispersiei poluanţilor rezultaţi din traficul rutier
(lăţime, lungime, pantă, înălţimea clădirilor).
2.1.1.5. Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului

(RNMCA)
In conformitate cu prevederile Legii nr. 265/2006 pentru aprobarea
Ordonanţei de Urgenţă nr.195/2005 privind protecţia mediului
responsabilitatea privind monitorizarea calităţii aerului înconjurător în
România revine autorităţilor pentru protecţia mediului. Poluanţii
monitorizaţi, metodele de măsurare, valorile limită, pragurile de alertă şi de
informare şi criteriile de amplasare a punctelor de monitorizare sunt stabilite
de legislaţia naţională privind protecţia atmosferei şi sunt conforme
cerinţelor prevăzute de reglementările europene.
In prezent, RNMCA efectuează măsurători conţinue de dioxid de
sulf (SO2), oxizi de azot (NOx), monoxid de carbon (CO), ozon (O3), pulberi
în supensie (PM10 şi PM 2,5), benzen (C 6H6), plumb (Pb). Calitatea aerului
în fiecare staţie este reprezentată prin indici de calitate sugestivi, stabiliţi pe
baza valorilor concentraţiilor principalilor poluanţi atmosferici măsuraţi.
In prezent, în România sunt amplasate 142 staţii de monitorizare
continuă a calităţii aerului, dotate cu echipamente automate pentru
măsurarea concentraţiilor principalilor poluanţi atmosferici. RNMCA
cuprinde 41 de centre locale, care colectează şi transmit panourilor de
informare a publicului datele furnizate de staţii, iar după validarea primară
le transmit spre certificare Laboratorului Naţional de Referinţă din Bucureşti
(LNR).
Reţeaua de monitorizare a calităţii aerului (RNMCA) cuprinde 142
staţii automate de monitorizare a calităţii aerului şi 17 staţii mobile:
57
- 24 staţii de tip trafic;
- 57 staţii de tip industrial;
- 37 staţii de tip fond urban;
- 15 staţii de tip fond suburban;
- 6 staţii de tip fond regional;
- 3 staţii de tip EMEP.
O staţie de monitorizare furnizează date de calitatea aerului care sunt
reprezentative pentru o anumită arie in jurul statiei. Aria în care concentraţia
nu diferă de concentraţia măsurată la staţie mai mult decât cu o "cantitate
specifică" (+/- 20%) se numeşte "arie de reprezentativitate.
a) Staţie de tip trafic
Fig. 2.2 Staţie de tip trafic
Acest tip de staţie are următoarele caracteristici:

- evaluează influenţa traficului asupra calităţii aerului;
- raza ariei de reprezentativitate este de 10 - 100m;
58
- poluanţii monitorizaţi sunt dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot
(NOx), monoxid de carbon (CO), ozon (O3), compuşi organici volatili
(COV) şi pulberi în suspensie (PM10 si PM2,5).
b) Staţie de tip urban
- evaluează influenţa "aşezărilor umane" asupra calităţii aerului;
- raza ariei de reprezentativitate este de 1-5 km;
(COV) şi pulberi în suspensie (PM10 şi PM2,5) şi parametrii meteo (direcţia şi
viteza vântului, presiune, temperatura, radiaţia solară, umiditate relativă,
precipitaţii).
Fig. 2.3. Staţie de tip urban
c) Staţie de tip suburban
59
Fig. 2.4. Staţie de tip suburban
Staţia de tip suburban are următoarele funcţii:

- evaluează influenţa "aşezărilor umane" asupra calităţii aerului;
- poluanţii monitorizaţi sunt dioxidul de sulf (SO 2), oxizi de azot (NOx),
monoxid de carbon (CO), ozon (O3), compuşi organici volatili (COV) şi
pulberi în suspensie (PM10 si PM2,5) şi parametrii meteo (direcţia şi viteza
vântului, presiune, temperatura, radiaţia solară, umiditate relativă,
precipitaţii).
d) Staţie de tip regional
- este staţie de referinţă pentru evaluarea calităţii aerului;
(COV) şi pulberi în suspensie (PM10 si PM2,5) şi parametrii meteo (direcţia şi
60
viteza vântului, presiune, temperatura, radiaţia solară, umiditate relativă,
precipitaţii)
Fig. 2.5. Staţie de tip regional
e) Staţie de tip EMEP ( pentru supravegherea şi evaluarea

transportului la lungă distanţă a poluanţilor atmosferici în Europa)
- monitorizează şi evaluează poluarea aerului în context transfrontier
la lungă distanţă;
- sunt amplasate în zona montană la medie altitudine: Fundata,
Semenic şi Poiana Stampei;
(COV) şi pulberi în suspensie (PM10 şi
PM 2,5) şi parametrii meteo (direcţia şi viteza vântului, presiune,
temperatura, radiaţia solară, umiditate relativă, precipitaţii).
61
Fig. 2.6. Staţie de tip EMEP
2.1.1.6. Circuitul datelor

Sistemul de monitorizare permite autorităţilor locale pentru protecţia
mediului:
- să evalueze, să cunoască şi să informeze în permanenţă publicul,
alte autorităţi şi instituţii interesate, despre nivelul calitaăţii aerului;
- să ia, în timp util, măsuri prompte pentru diminuarea şi/sau
eliminarea episoadelor de poluare sau în cazul unor situaţii de urgenţă;
- să prevină poluările accidentale.
Sistemul de monitorizare permite autorităţilor locale pentru protecţia
mediului:
- să evalueze, să cunoască şi să informeze în permanenţă publicul,
alte autorităţi şi instituţii interesate, despre nivelul calităţii aerului;
62
- să ia, în timp util, măsuri prompte pentru diminuarea şi/sau
eliminarea episoadelor de poluare sau în cazul unor situaţii de urgenţă;
- să prevină poluările accidentale;
- să avertizeze şi să protejeze populaţia în caz de urgenţă.
Informaţiile privind calitatea aerului, provenite de la cele 142 de
staţii de monitorizare şi datele meteorologice primite de la cele 119 staţii de
monitorizare vor fi transmise la Centrele locale de la cele 41 Agenţii pentru
Protecţia Mediului. Datele despre calitatea aerului, provenite de la staţii, vor
fi prezentate publicului cu ajutorul unor panouri exterioare (amplasate în
mod convenţional în zone dens populate ale oraselor) şi cu ajutorul unor
panouri de interior (amplasate la Primării).
Fig. 2.7. Panou exterior

Fig. 2.8. Panou interior
Baza de date centrală stochează şi arhivează atât datele brute, cât şi

cele valide şi certificate. Specialiştii accesează aceste date, atât pentru
63
diferite studii, cât şi pentru trasmiterea raportărilor României către forurile
europene.
Fig. 2.9. Circuitul datelor
2.1.1.7. Indici specifici de calitatea aerului
Indice specific de calitatea aerului, pe scurt "indice specific",

reprezintă un sistem de codificare a concentraţiilor înregistrate pentru
fiecare dintre următorii poluanţi monitorizaţi:
1. dioxid de sulf (SO2)
2. dioxid de azot (NO2)
3. ozon (O3)
64
4. monoxid de carbon (CO)
5. pulberi in suspensie (PM10)
Indicele general se stabileşte pentru fiecare dintre staţiile automate
din cadrul Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului, ca fiind cel
mai mare dintre indicii specifici corespunzători poluanţilor monitorizaţi.
Pentru a se putea calcula indicele general trebuie să fie disponibili
cel puţin 3 indici specifici corespunzători poluanţilor monitorizaţi. Indicele
general şi indicii specifici sunt reprezentaţi prin numere întregi cuprinse
între 1 şi 6, fiecare număr corespunzând unei culori (pe figură vor fi
reprezentate atât culorile cât şi numerele asociate acestora).
Indicii specifici şi indicele general al staţiei sunt afişaţi din oră în
oră.
Fig. 2.10. Indici specifici de calitate a aerului

Domeniu de concentraţii
Indice
Indicele specific corespunzător pentru dioxid de sulf
specific
(ug/m3)
dioxidului de sulf se stabileşte prin
65
0-49,(9) 1
încadrarea valorii medii orare a 50-74,(9) 2
concentraţiilor în unul dintre 75-124,(9) 3
125-349,(9) 4
domeniile de concentraţii înscrise în
350-499,(9) 5
tabelul alăturat: >500 6

Domeniu de concentraţii
Indice
Indicele specific corespunzător pentru dioxid de azot
specific
(ug/m3)
dioxidului de azot se stabileşte prin 0-49,(9) 1
concentraţiilor în unul dintre 100-139,(9) 3
140-199,(9) 4
domeniile de concentraţii înscrise în 200-399,(9) 5

Indicele specific corespunzător Domeniu de concentraţii Indice

pentru ozon (ug/m3) specific
ozonului se stabileşte prin 0-39,(9) 1

80-119,(9) 3
concentraţiilor în unul dintre
120-179,(9) 4
Indicele specific corespunzător Domeniu de concentraţii

Indice
pentru monoxid de carbon
monoxidului de carbon se stabileşte specific
(mg/m3)
prin încadrarea mediei aritmetice a 0-2,(9) 1
3-4,(9) 2
valorilor orare, înregistrate în
66
ultimele 8 de ore, în unul dintre 5-6,(9) 3
7-9,(9) 4
Indicele specific corespunzător Domeniu de concentratii

Indice
pentru pulberi in suspensie
pulberilor în suspensie se stabileşte specific
(ug/m3)
prin încadrarea mediei aritmetice a 0-9,(9) 1
valorilor orare, înregistrate în 10-19,(9) 2
20-29,(9) 3
ultimele 24 de ore, în unul dintre 30-49,(9) 4
>100 6
tabelul alăturat:
2.2. Monitoringul calităţii apelor în România

2.2.1. Definirea monitoringului apelor
In perioada 1976-2004 a funcţionat SNSCA (Sistemul Naţional de
Supraveghere a Calităţii Apelor) ce cuprindea 5 subsisteme. Începând cu
2005, SNSCA a fost perfecţionat, ţinându-se seama de prevederile specifice
ale Directivei Cadru a Apelor EU 2000/60. Administrarea, exploatarea şi
întreţinerea Sistemului Naţional de Supraveghere a Calităţii Resurselor de
Apă revine Administraţiei Naţionale "Apele Române".
Monitoringul calităţii apei este definit drept o activitate sistematică,
de lungă durată, bazată pe măsurători şi observaţii ce au la bază, de regulă
metode standardizate, la nivelul unor reţele cu o densitate spaţio – temporală
67
care să permită caracterizarea calităţii apei şi a tendinţelor de evoluţie ale
acesteia.
Fig. 2.11. Componentele monitoringului calităţii apei
Procesul de monitoring trebuie privit ca o secvenţă de activităţi
interconectate care începe cu definirea cerinţelor de informaţii şi

sfârşeşte prin utilizarea lor în gospodărirea integrată a apelor.
Monitoringul calităţii apelor reprezintă un element de bază în orice
program de gospodărire a apelor. Managementul resurselor de apă necesită
informaţii cu privire la :
 condiţiile de calitate a apelor de suprafaţă şi subterane la nivel
naţional;
 unde, cum şi de ce s-au modificăt aceste condiţii în timp?
 unde există probleme majore legate de calitatea apelor şi care
sunt cauzele apariţiei lor?
 existenţa unor programe care lucrează efectiv pentru prevenirea
sau remedierea problemelor;
68
 respectarea standardelor şi obiectivelor de calitate.
Scopul monitoringului calităţii apelor este acela de a răspunde la
aceste întrebări şi de a asigura supravegherea întregului ciclul captare –
tratare – distribuţie – utilizare – evacuare.
Monitoringul integrat
al apelor
Fig. 2.12. Structura ciclului monitoringului apelor
2.2.2. Programe de monitorizare a apelor

Monitoringul calităţii apei se face în flux informaţional rapid
(activitatea este urmărită zilnic pentru un număr redus de parametri) şi în
flux informaţional lent (determinările se fac lunar pentru Dunăre şi pentru
69
râurile principale). Activitatea este organizată pe bazine hidrografice (14),
fiecare bazin fiind alocat unei Direcţii de ape (figura 2.13).
Fig. 2.13. Harta bazinelor hidrografice din România

I. Tisa, II. Someş, III. Crişuri, IV. Mureş, V. Bega-Timiş, VI.Nera-Cerna,
VII.Jiu, VIII. Olt, IX. Vedea, X. Argeş, XI. Ialomiţa, XII. Siret, XIII. Prut,
XIV. Dunăre, XV. Litoralul Mării Negre.
Legea Apelor 107/1996 cu modificările şi completările ulterioare

prevede mai multe tipuri de programe de monitoring pentru apele de
suprafaţă, şi anume:
I. Programul de monitoring de supraveghere (S) - are ca scop
evaluarea stării globale a apelor din cadrul fiecărui bazin sau sub-bazin
hidrografic, furnizând informaţii pentru: validarea procedurii de evaluare a
impactului, proiectarea eficientă a viitoarelor programe de monitoring,
evaluarea tendinţei de variaţie pe termen lung a resurselor de apă, inclusiv
70
datorită impactului activităţilor antropice. Monitoringul de supraveghere se
realizează pe o perioadă de un an în cadrul unui ciclu de 6 ani corespunzător
planului de gospodărire a apelor, pentru toate secţiunile de monitorizare
precum şi pentru toate elementele de calitate biologice, hidromorfologice şi
elementele fizico-chimice generale;
II. Programul de monitoring operaţional (O) - trebuie realizat
pentru toate acele corpuri de apă care, pe baza presiunilor, a evaluării
impactului, a monitoringului de supraveghere, sunt identificate ca având
riscul să nu îndeplinească obiectivele de mediu. Monitoringul operaţional
are ca scop stabilirea stării ecosistemelor acvatice ce prezintă riscul de a nu
îndeplini obiectivele de mediu precum şi evaluarea oricăror schimbări în
starea unor astfel de ecosisteme acvatice, schimbări apărute datorită aplicării
programului de măsuri.
III. Programul de monitoring de investigare (I) - trebuie efectuat
pentru:
- identificarea cauzelor depăşirilor limitelor prevăzute în standardele
de calitate şi în alte reglementări din domeniul gospodăririi apelor,
- certificarea cauzelor pentru care un corp de apă nu poate atinge
obiectivele de mediu, acolo unde monitoringul de supraveghere arată că
obiectivele stabilite pentru un corp de apă nu se pot realiza, iar monitoringul
operaţional nu a fost încă stabilit,
- stabilirea impactului poluărilor accidentale.
IV. Programul de secţiuni de referinţă (R) - se stabileşte pentru
acele secţiuni în regim natural sau cvasi-natural - fără impact antropic sau cu
influenţe antropice minime - care au ca scop stabilirea condiţiilor de
referinţă pentru fiecare tip, în conformitate cu cerinţele Legii Apelor
107/1996 cu modificările şi completările ulterioare.
71
V. Programul “cea mai bună secţiune disponibilă” (CBSD) - se va
aplica pentru fiecare tip de curs de apă care suferă impactul activităţii
umane, numit şi corp de apă care prezintă o singură categorie de risc, pentru
care nu a fost posibilă găsirea unei secţiuni de referinţă. Acolo unde nu se
pot identifica secţiuni pentru corpurile de apă care prezintă o singură
categorie de risc, se vor selecta secţiuni pentru corpurile de apă cu mai
multe categorii de risc.
VI. Programul de intercalibrare pentru starea ecologică (IC) - se
referă la secţiunile care participă la exerciţiul european de intercalibrare, al
cărui scop este definirea claselor stării ecologice, respectiv valorile limită
între starea foarte bună/bună şi dintre starea bună/moderată, în conformitate
cu prevederile Legii Apelor 107/1996 cu modificările ci completările
ulterioare.
VII. Programul de potabilizare (P) - se referă la secţiunile de captare
apă de suprafaţă destinată potabilizării cu debit de prelevare > 100 m3/zi,
unde se vor monitoriza parametrii din HG 100/2002 şi substanţele prioritare/
prioritar periculoase din Hg 351/2005; frecvenţa este în funcţie de
comunitatea deservită, respectiv:
- 4/an pentru <10.000
- 8/an pentru 10.000-30.000
- 12/an pentru >30.000 locuitori.
VIII. Programul de monitorizare din zonele vulnerabile (ZV) - se
referă la secţiunile de monitorizare din perimetrele ce au fost definite ca
zone vulnerabile la poluarea cu nitraţi, inclusiv secţiunile pentru apele
identificate a fi poluate sau susceptibil a fi poluate cu nitraţi din surse
agricole, conform cu prevederile HG 964/2000 cu modificările şi
completările ulterioare; în cadrul acestui program, frecvenţa de monitorizare
72
a formelor de azot, în special a nitraţilor, poate fi marită faţă de prevederile
în vigoare.
IX. Programul de monitoring pentru ihtiofaună (IH) - se refera la
zonele salmonicole şi ciprinicole identificate, iar parametrii fizico-chimici şi
frecvenţele de monitorizare sunt cele prevăzute de HG 202/2002. Pentru
corpurile de apă unde:
- parametrii s-au încadrat în obiectivele de calitate prevăzute în HG
202/2002, programul IH se va realiza cu frecvenţa de supraveghere stabilită.
- apa, care necesită protecţie şi îmbunătăţire a calităţii pentru a
întreţine viaţa piscicolă situate în aval de sursele de poluare, care nu se
încadrează în cerinţele legislaţiei, împune frecvenţa de monitorizare
prevăzută în HG 202/2002; acest program nu se aplică corpurilor de apă
folosite pentru creşterea intensivă a peştilor.
X. Programul pentru protecţie habitate şi specii (HS) - se va aplica
în zonele protejate, unde se vor monitoriza parametrii mediului hidric
caracteristici pentru fauna şi/sau flora protejată.
XI. Programul pentru convenţii internaţionale (CI) - va monitoriza
acele secţiuni şi acei parametrii prevăzuţi în convenţiile şi acordurile
internaţionale la care România este parte, cu frecvenţa stabilită în acestea.
XII. Programul de cunoaştere a alterărilor presiunilor morfologice
(CAPM) - are ca scop cunoaşterea impactului alterărilor hidromorfologice
asupra apelor. In aceste secţiuni se vor monitoriza obligatoriu parametrii
biologici, deoarece pot exista secţiuni unde se analizează elementele
biologice şi hidromorfologice, fără a se analiza cele fizico-chimice, cu
frecvenţa mai mare pentru parametrii mai sensibili la tipul de alterare
hidromorfologică. Secţiunile de monitorizare se vor selecta:
73
- pentru acele corpuri de apă care sunt la risc/posibil la risc numai
datorită alterărilor hidromorfologice;
- astfel încât să se studieze un singur tip de impact ca: impactul
regimului nivelelor în aval de un lac de acumulare, impactul regimului
debitelor minime în aval de un lac de acumulare sau în aval de prelevări de
debite importante, impactul unui obstacol important asupra speciilor
migratoare, impactul dispariţiei zonelor umede asupra florei şi faunei pe un
sector de râu.
In cazul în care o secţiune de monitoring poate servi mai multor
tipuri de programe de monitoring, poate fi o secţiune pentru S, O, CBSD,
IC, P, IH, ZV, HS, se vor monitoriza toţi parametrii ceruţi de fiecare
program, alegând frecvenţa cea mai ridicată pentru fiecare din indicatori şi
utilizand datele obţinute pentru completarea informaţiilor şi raportărilor
cerute de diferitele programe de monitorizare.
2.2.3. Reţeau de monitoring a calităţii apelor apelor
Reţeaua de monitoring a calităţii apelor curgătoare de suprafaţă din
România cuprinde o staţie la sub 1000 km2 pe bazin hidrografic încadrându-
se în procedurile şi prevederile reţelei europene EUROWATERNET.
Evaluarea calităţii apelor curgătoare de suprafaţă se bazează pe
prelucrarea datelor analitice primare obţinute zilnic din 65 de staţii şi lunar
sau mai rar, în 318 secţiuni de supraveghere de ordinul I şi de ordinul II.
Analizele fizico-chimice, hidrobiologice, etc., sunt efectuate în
general prin metode manuale şi numai rareori se folosesc staţii automate.
Pentru analiza apelor nu sunt în funcţiune staţii pentru monitoringul de fond.
Analizele biologice se realizează într-un număr redus de judeţe (5)
pentru fitoplancton, zooplancton şi zoobentos. Prin analizele efectuate s-a
urmărit încadrarea în categoriile de calitate I, II, III şi D (degradat) privind
74
„calitatea globală a apelor curgătoare”. Totodată se efectuează şi analiza
tendinţelor de evoluţie a calităţii apelor pe termen scurt, prin compararea
situaţiilor multi-anuale şi „numărarea“ cazurilor de înrăutăţire, îmbunătăţire
şi staţionare. Pentru fluviul Dunărea şi pentru Delta Dunării, există 49 de
puncte de prelevare pentru analizele lunare. În ceea ce priveşte starea
lacurilor, activitatea de monitorizare a calităţii apelor, include 99 de lacuri
(naturale, artificiale şi terapeutice) din totalul de 3.450 de lacuri naturale
existente. Starea mediului marin şi a zonei costiere este monitorizată de-a
lungul a 15 secţiuni a câte 3 staţii de 10 ori pe an, sub aspect fizico-chimic
(temperatură, salinitate, oxigenul dizolvat, CBO5, nutrienţi) şi biologic
(bacterioplancton, fitoplancton, zooplancton, bentos şi peşti).
Activitatea de cunoaştere a calităţii apelor subterane freatice se
desfăşoară la nivelul marilor bazine hidrografice pe unităţi morfologice, iar
în cadrul acestora, pe structuri acvifere (subterane), prin intermediul staţiilor
hidrogeologice, cuprinzând unul sau mai multe foraje de observaţie (peste
21.000 de puţuri). Pentru monitorizarea acviferelor freatice au fost create
mai multe categorii de staţii hidrogeologice:
 de ordinul I, amplasate în văile fluviatile ale principalelor cursuri de
apă şi în apropierea lacurilor, care au ca specific urmărirea legăturii dintre
apele subterane şi cele de suprafaţă
 de ordinul II, amplasate în zonele de interfluviu de câmpie, care
urmăresc regimul apelor subterane în legătură cu factorii climatici
 sunt amplasate staţii în zonele de captare ale principalelor acvifere
care urmăresc efectul exploatării asupra regimului apelor subterane
 sunt amplasate staţii experimentale, care au destinaţii speciale,
precum cercetarea apelor subterane sub aspectul stabilirii bilanţului şi al
propagării poluării, etc.
75
 există staţii amplasate în jurul unor unităţi industriale importante.
Programul de măsurători în forajele Reţelei hidrogeologice naţionale
constă din măsurători ale nivelului apei la 3 zile, 6 zile sau 15 zile în funcţie
de amplitudinea de variaţie a nivelului, din măsurători de temperatură la 6
zile în foraje caracteristice, precum şi din pompări experimentale pentru
determinarea caracteristicilor hidrogeologice ale stratelor şi din recoltări
periodice de probe pentru determinarea proprietăţilor fizico-chimice ale
apei.
2.2.4. Modernizarea şi dezvoltarea sistemului de monitoring al
calităţii apelor
Modernizarea şi dezvoltarea sistemului de monitoring integrat al
apelor are ca obiect cunoaşterea stării corpurilor de apă şi a evoluţiei
acesteia în timp; este un proces dinamic, complex, cu evoluţie în spirală,
unele activităţi având un caracter iterativ sau indicativ, presupunând
parcurgerea unor etape distincte:
 stabilirea subsistemelor de monitorizare;
 stabilirea mediilor de investigare ;
 stabilirea structurii spaţiale;
 definirea tipurilor de monitoring;
 stabilirea parametrilor de monitorizare;
 stabilirea frecventelor de monitorizare;
 ierarhizarea laboratoarelor.
Strategia de modernizare şi dezvoltare necesită adesea ajustări în

timp, pe măsură ce se impune re-evaluarea informaţiilor. Dinamica
informaţiilor impune o regândire periodică a strategiei de colectare a
76
informaţiilor şi a activităţilor de monitoring care decurg din acestea in
scopul actualizării abordării. Această dinamică nu trebuie să neglijeze
continuitatea în timp a seriilor de măsurători, necesare detectării tendinţei
semnificative şi realiste a stării apelor.
Modernizarea şi dezvoltarea sistemului de monitorizare a calităţii
apelor este o activitate complexă, care are implicaţii multiple reprezentate
prin:
 Creşterea numărului subsistemelor de monitorizare din cadrul
sistemului naţional de monitorizare a calităţii apelor, faţă de cel existent,
prin includerea unor noi subsisteme şi redefinirea subsistemelor existente în
conformitate cu prevederile Directivei Cadru, precum şi a celorlalte
Directive Europene în domeniul apei.
Subsistemele de monitorizare pentru apele de suprafaţă şi subterane,
prevăzute de Directiva Cadru şi de celelalte Directive Europene în domeniul
apei sunt reprezentate de 7 subsisteme, care comparativ cu sistemul existent
cuprind încă două noi subsisteme (subsistemul ape de tranziţie şi
subsistemul ape puternic modificăte şi artificiale), respectiv:
- Subsistemul râuri;
- Subsistemul lacuri naturale;
- Subsistemul ape de tranziţie;
- Subsistemul ape marine litorale;
- Subsistemul ape puternic modificăte şi artificiale;
- Subsistemul ape subterane;
- Subsistemul ape uzate.
 Definirea unor noi tipuri de monitoring
77
In conformitate cu prevederile Directivei Cadru în domeniul apei,
sistemul naţional de monitorizare a calităţii apei curpinde trei tipuri de
monitoring, respectiv:
- Monitoringul de supraveghere;
- Monitoringul operaţional;
- Monitoringul de investigare.
In viitor este posibilă o extindere a susbsistemelor de monitorizare
cu cel al zonelor umede, gospodărite la nivel de bazin hidrografic.
Monitoringul de supraveghere are rolul de a evalua starea tuturor
apelor din cadrul fiecărui bazin sau sub-bazin hidrografic, furnizând
informaţii pentru: validarea procedurii de evaluare a impactului, proiectarea
eficientă a viitoarelor programe de monitoring, evaluarea schimbărilor pe
termen lung a condiţiilor naturale, precum şi evaluarea schimbărilor pe
termen lung a impactului activităţilor antropice asupra resurselor de apă.
Monitoringul operaţional trebuie realizat pentru toate acele corpuri
de apă care, fie pe baza evaluării impactului conform Anexei II din
Directiva Cadru, fie pe baza monitoringului de supraveghere, sunt
identificate ca având riscul să nu îndeplinească obiectivele de mediu.
Monitoringul operaţional are ca scop stabilirea stării ecosistemelor acvatice
ce prezintă riscul de a nu îndeplini obiectivele de mediu precum şi evaluarea
oricăror schimbări în starea unor astfel de ecosisteme acvatice, schimbări
care rezultă din programele de măsuri.Monitoringul de investigare trebuie
efectuat pentru: identificarea cauzelor depăşirilor limitelor prevăzute în
standardele de calitate şi în alte reglementări de mediu, pentru certificarea
cauzelor pentru care un corp de apă nu poate atinge obiectivele de mediu
(acolo unde monitoringul de supraveghere arată că obiectivele stabilite
pentru un corp de apă nu se pot realiza, iar monitoringul operaţional nu a
78
fost încă stabilit), precum şi pentru stabilirea impactului poluărilor
accidentale.
In prezent, activitatea de monitorizare răspunde parţial cerinţelor
Directivei Cadru şi a celorlate Directive Europene în domeniul apei, prin
acoperirea anumitor aspecte în domeniului monitoringului de supraveghere.
 Definirea şi extinderea mediilor de investigare
Până în prezent monitoringul calităţii apei s-a bazat în principal pe
evaluarea calităţii apei din punct de vedere fizico-chimic. Procedurile de
prelevare, metodele analitice şi procedurile de control ale calităţii apei din
punct de vedere chimic au fost comparate, evaluate şi armonizate de
exemplu în ţările dunărene, însă în privinţa monitorizării şi evaluării stării
ecologice a apelor, experienţa existentă pe plan naţional, la nivelul bazinului
Dunării ca şi pe plan european, nu a fost suficient dezvoltată, necesitând noi
abordări şi extinderi.
In conformitate cu prevederile Directivei Cadru şi a celorlalte
directive din domeniul apei sunt identificate următoarele medii de
investigare, fiind necesară extinderea cu precădere a abordării mediului
biotic şi cel al sedimentelor:
- Apa
- Sedimente/materii în suspensie
- Biota
 Monitorizarea unor noi componente şi a unor noi parametri
Principalele orientări şi cerinţe pentru monitorizarea unor noi
componente şi unor noi parametri în conformitate cu prevederile Directivei
Cadru au la bază considerarea de această data a relaţiei efect – cauză,
conform căreia componentele sunt principalele elemente în evaluarea
“stării“ apelor, elementele chimice şi hidromorfologice fiind considerate ca
79
elemente care vin în sprijinul celor biologice. In acest sens Directiva Cadru
(Anexa V,1,1.1) prevede monitorizarea unor noi componente/elemente
biologice, reprezentate de macrofite, fitobentos şi fauna piscicolă, elemente
neabordate în cadrul sistemul actual de monitorizare a apelor, precum şi a
unei multitudini de parametrii pentru care noi proceduri de
analiză/investigare şi evaluare sunt necesare.
Având în vedere riscul faţă de mediul acvatic şi de sănătatea umană
reprezentat de substanţele prioritare şi în special de către substanţele
prioritare periculoase , a fost elaborată la nivel european pentru prima dată
Lista celor 32 de Substanţe şi Grupe de Substanţe Prioritare care a intrat în
vigoare prin Decizia Parlamentului şi Consiliului European nr.
2455/2001/EEC, fiind transpusă în legislaţia românească prin HG 118/2002
care cuprinde un număr extins, respectiv 35 substanţe şi grupe de substanţe
prioritare. In acest fel se impune monitorizarea în toate mediile de
investigare - apă/sedimente/biota a substanţelor prioritare/periculoase
(Art.16.7), ceea ce necesită elaborarea unor noi metode analitice şi
standarde de calitate, precum şi existenţa unei aparaturi de laborator cu
sensibilitate foarte mare.
 Existenţa unui personal de specialitate bine pregătit din punct de
vedere profesional, implicat în aplicarea prevederilor complexe ale
Directivelor Europene şi în special a Directivei Cadru în domeniul apei;
 Dotarea cu aparatură de observaţii, măsurători şi prelevări probe,
precum şi aparatura de laborator în vederea realizării analizelor mediilor,
componentelor şi parametrilor suplimentari prevăzuţi de Directiva Cadru şi
celelalte Directive Europene.
Procesul de monitorizare este în strânsă legătură cu cel de evaluare
a calităţii apelor, fiind considerate procese în “secvenţa” şi având drept
80
scop cunoaşterea şi caracterizarea stării apelor de suprafaţă şi subterane.
Unitatea fundamentală în cunoaşterea şi caracterizarea stării apelor, precum
şi în atingerea obiectivului comun reprezentat de “starea bună”, este
reprezentat de corpul de apă, pe care Directiva Cadru îl defineşte ca fiind în
cazul apelor de suprafaţă “un element distinct şi important de apă de
suprafaţă, cum ar fi: un lac natural, lac artificial, un curs de apă, râu sau
canal, sau o parte a unui râu sau canal, apa de tranziţie sau o parte din apa
marină litorală” (art.2.10), iar în cazul apelor subterane “un volum distinct
de apă subterană dintr-un acvifer sau mai multe acvifere” (art. 2.12).
Corpului de apă, unitate fundamentală în monitorizarea apelor, i se
asociază obiectivele de mediu şi programele de măsuri în vederea atingerii
obiectivelor respective.
Indicatorii de monitorizare se clasifică în următoarele categorii:
- indicatori de îndeplinire a obiectivelor de management;
- indicatori pentru evaluarea situaţiei prezente şi a tendinţelor;
- indicatori multicriteriali de descriere a condiţiilor ecologice;
- indicatori de comparabilitate a datelor.
2.2.5. Clasificarea “stării apelor”
Clasificarea “stării apelor” se realizează în cinci categorii de calitate
 Calitate foarte bună
 Calitate bună
 Calitate moderată
 Calitate nesatisfăcătoare
 Degradată
Clasele de calitate a apei Tabelul 2.1

Clasa Categoria de Valori propuse Reprezentare
calitate
81
I Foarte bună > 0,95-1,00 albastru
II Bună > 0,8-0,95 verde
III Moderată > 0,6-0,8 galben
IV Nesatisfăcătoare > 0,3-0,6 orange
V Degradată 0-0,3 roşu
2.2.6. Definirea unei noi categorii de ape cu regim puternic

modificat antropic
Directiva Cadru a Uniunii Europene 2000/60 prevede atingerea stării
bune (ecologică şi chimică) a apelor până în anul 2015, pentru toate Statele
Membre. De asemenea, Directiva Cadru defineşte o nouă categorie de ape
(exceptând râurile, lacurile, apele de tranziţie şi apele marine litorale) şi
anume apele cu regimul puternic modificat antropic.
Conceptul de ape (sau corpuri de apa) cu regimul puternic modificat
antropic a fost introdus în Directiva Cadru având în vedere starea de facto a
râurilor din Europa, foarte multe dintre acestea fiind amenajate - “alterate
fizic” în vederea utilizării funcţiilor economice ale acestora, pentru a
satisface cerinţele diverselor folosinţe şi pentru combaterea efectelor
negative ale apelor. De asemenea, se speră că acest nou concept să
reconcilieze poziţiile uneori divergenţe ale specialistilor din domeniile
hidrotehnic şi ecologic.
In esenţă, acest concept prevede ca obiectiv de mediu pentru
corpurile de apă puternic modificate atingerea unui “potenţial ecologic bun”,
şi nu a “stării bune” a apelor, ceea ce presupune, de regulă, conservarea
amenajării râului în situaţia în care se află în prezent sau cu mici modificări
şi îmbunătăţirea calităţii şi regimului apei. Corpurile de apă puternic
modificate sunt acele corpuri de apă de suprafaţă care datorită “alterărilor
82
fizice” (modificări ale caracteristicilor hidromorfologice ale corpurilor de
apă) datorate activităţilor umane şi-au schimbat substanţial caracterul lor
natural . Schimbările substanţiale ale caracteristicilor apelor faţă de regimul
natural înseamnă :
• Modificări semnificative, atât morfologice cât şi hidrologice;
• Modificări importante, profunde şi extinse spaţial, ce sunt foarte
dificil, şi uneori chiar imposibil de a le restaura. In aceste cazuri, asa cum s-
a menţionat anterior, obiectivul de mediu este de a atinge potenţialul
ecologic bun.
• Schimbări permanente şi nu temporare sau intermitente;
• Modificările sunt datorate anumitor folosinţe specifice .
Caracterizarea a implicat identificarea şi descrierea :
- folosinţelor specifice corespunzătoare corpurilor de apă;
- presiunilor antropice semnificative
- impactul semnificativ al acestor presiuni asupra hidromorfologiei
corpului de apă .
Folosinţele specifice corpurilor de apă sunt :
- alimentări cu apă;
- hidroenergetice ;
- agricole;
- piscicultura;
- industriale şi dezvoltări urbanistice ;
- navigaţia incluzând facilităţi portuare;
- apărare de inundaţii;
- recreere şi turism.
Criteriile pentru desemnarea corpurilor de apă puternic modificate
sunt următoarele :
83
- criterii morfologice (structurale), care se bazează pe tipul de lucrări
care modifică fizic morfologia albiilor;
- criterii hidrologice, care se referă în special la regimul debitelor.
- criteriul structural ia în considerare următoarele tipuri de lucrări :
- hidrotehnice - lacuri de acumulare; diguri şi regularizări; canale
navigabile, ecluze; praguri de fund, deversoare;
- lucrări hidroedilitare : prize, restituţii;
- lucrări agricole.
Bibliografie
1. www.calitateaer.ro
2. Legea nr.104 din 15 iunie 2011, privind calitatea aerului înconjurător
3. Legea Nr. 107 din 25 septembrie 1996, Legea apelor, modificată şi
completată prin OUG nr.3 din data de 5 februarie 2010;
4. Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, Ordin nr. 31 din
13.01.2006 pentru aprobarea Manualului pentru modernizarea şi
dezvoltarea Sistemului de Monitoring Integrat al Apelor din
România (SMIAR)
Capitolul 3
Managementul mediului
3.1. Sisteme de management de mediu

Managementul mediului are drept scop utilizarea responsabilă a
resurselor naturale, economice şi umane astfel încât mediul să fie protejat şi
84
îmbunătăţit. El caută să protejeze bunurile ecologice valoroase, să conducă
zonele locale pe cea mai potrivită cale şi să dezvolte relaţiile între populaţie
şi mediul natural. Astăzi obiectivele managementului de mediu sunt
asigurarea principiilor fundamentale ale dezvoltării durabile care caută să
pună în locul economiilor, mediul pentru generaţiile viitoare.
În materie de mediu întreprinderile trebuie să facă faţă la o triplă
provocare: financiară, imagine, juridică şi legislativă. Provocarea cea mai
importantă este cea financiară, deoarece costurile reparaţiilor daunelor
mediului sunt din ce în ce mai importante. Pe măsură ce legile de protecţie
ale naturii evoluează, la fel evoluează şi mobilizarea asociaţiilor de toate
tipurile în faţa tribunalelor în caz de poluare dovedită. În acelaşi timp,
investiţiile asociate prevenirii necesită o analiză metodică pentru a evita
cheltuieli care devin inutile dacă sunt direcţionate corect.
A doua provocare este aceea asociată imaginii întreprinderii.
Rapiditatea cu care media urmăreşte accidentele de mediu, poate să ducă la
faptul că reputaţia unei întreprinderi să fie deteriorată prin descoperirea unui
accident de mediu.
In concluzie, emergenţa conceptului de dezvoltare durabilă, incită
întreprinderile în a-şi îngriji imaginea prin acţiuni concrete în materie de
performanţa mediului, socială şi financiară, având ca obiectiv generaţiile
viitoare. Aceste acţiuni, explicate şi formalizate prin raportare precisă sunt
evaluate de către agenţii independente şi au ca efect, pe de o parte de a face
mai de înţeles angajamentul faţă de cetăţeni al întreprinderilor şi pe de altă
parte, ameliorează aprecierea globală a performanţelor lor globale în ochii
decidenţilor financiari.
Evoluţia permanentă şi complexitatea textelor reglementatoare,
jurisprudenţa, stratificarea jurisdicţiilor naţionale cu cele europene,
85
constituie un adevărat labirint pentru întreprinderile care nu sunt dotate cu
un solid departament juridic.
Tot mai multe organizaţii au devenit şi devin conştiente că trebuie să
acorde o atenţie sporită gestiunii impacturilor pe care activitatea lor le
produce asupra mediului. În acest scop punerea la punct a unui sistem de
management de mediu (SMM), care să funcţioneze corect şi eficient, devine
o prioritate. Un sistem de management de mediu ajută organizaţia să reducă
la minimum impacturile asupra mediului. Cea mai importantă îmbunătăţire
pe care un SMM o aduce afacerii este o abordare sistematică şi controlabilă
a problematicii de mediu din organizaţie.
Funcţionarea corectă a unui SMM asigură ameliorarea

performanţelor organizaţiei, prin impactul pozitiv pe care îl poate avea
asupra următoarelor aspecte:
 reducerea costurilor;
 gestionarea riscurilor;
 sporirea credibilităţii;
 creşterea competitivităţii;
 relaţia cu partenerii;
 motivarea personalului.
Sistemul Managementului Mediului (EMS sau SMM) este un
mecanism care se adresează unor teme ecologice majore prin alocarea de
resurse, desemnarea responsabilităţilor, şi o evaluare continuă a practicilor,
procedurilor şi proceselor, care sunt organizate într-un mod sistematic. De
aceea, SMM se distinge ca un instrument puternic care permite organizaţiei
să realizeze şi să controleze nivelul performanţei ecologice pe care şi-o
impune. Astfel, devine parte integrantă a sistemului managerial al unei
86
organizaţii şi este necesar să fie coordonat cu eforturile sistemelor
manageriale din alte domenii. Sistemul Managementului de Mediu trebuie
să fie proiectat astfel încât să asigure că:
1. politica de mediu a companiei, obiectivele şi programele sunt
auditate periodic şi revizuite dacă este necesar;
2. sunt definite responsabilităţi şi autorităţi individuale;
3. au fost stabilite procedurile de operare;
4. cerinţele pentru politica de mediu a companiei, programul şi
sistemul de management sunt monitorizate;
5. documentarea managementului de mediu este stabilită;
6. programul auditului de mediu este implementat.
Primul pas pentru îndeplinirea Standardelor Managementului de
Mediu este introducerea unui Sistem de Management de Mediu (SMM),
care include structura organizatorică, responsabilităţile, practicile,
procedurile, procesele şi resursele pentru determinarea şi implementarea
politicii ecologice. Pentru ca o companie să stabilească şi să menţină cu
succes un sistem de management de mediu, este necesar un interes real
pentru îmbunătăţirea performanţei ecologice pe o bază solidă. SMM trebuie
făcut, implementat şi menţinut astfel încât să asigure îndeplinirea politicii de
mediu, a obiectivelor şi programelor pe care le-a adoptat compania. Trebuie
să stabilească şi să revadă şi revizuiască periodic politica de mediu a
companiei, obiectivele şi programele. Pentru a îndeplini aceste sarcini,
SMM prevede îndrumări, care includ, dar nu sunt limitate, la următoarele
subiecte:
1. obţinerea recunoaşterii de către toţi membrii organizaţiei că
managementul ecologic este una din priorităţile importante;
87
2. stabilirea şi menţinerea comunicării cu părţile interesate interne şi
externe;
3. determinarea cerinţelor legislative şi aspectelor ecologice legate de
activităţile, produsele sau serviciile organizaţiei;
4. dezvoltarea implicării conducerii şi a angajaţilor în protecţia
mediului, cu o îndatorire clară de contabilizare şi responsabilitate;
5. încurajarea planificarii ecologice pentru tot ciclul vieţii unui produs
sau proces;
6. stabilirea unui proces de atingere a nivelelor de performanţă
propuse;
7. asigurarea resurselor necesare şi suficiente, inclusiv pregătirea,
pentru atingerea nivelelor de performanţă propuse, pe o bază continuă;
8. evaluarea performanţei ecologice raportată la politica de mediu a
organizaţiei, obiectivele şi scopurile, şi căutarea ameliorării acolo unde este
necesar;
9. stabilirea unui proces de management de audit şi revizuire a SMM şi
de identificare a oportunităţilor de îmbunătăţire a sistemului şi a
performanţei de mediu rezultate;
10. încurajarea contractorilor şi furnizorilor de a stabili un SMM.
La nivel internaţional este consacrat SMM care are la bază
standardul ISO 14001:2005, dar în Europa funcţionează cu succes şi un al
doilea sistem cunoscut ca EMAS. EMAS şi ISO 14001 asigură căi diferite
pentru introducerea unui sistem de management de mediu într-o companie
industrială. Companiile pot în mod benevol să se alăture ambelor scheme,
dacă pot să satisfacă cerinţele lor. O organizaţie care implementează ISO
14001 este pe cale de a satisface şi cerinţele EMAS. Pasul adiţional spre
EMAS – peste cerinţele ISO 14001 – este angajamentul public de mediu.
88
Această declaraţie publică, măreşte credibilitatea sistemului şi dă
organizaţiei mai multă recunoaştere a activităţilor şi rezultatelor sale. În
sistemul ISO 14001, companiilor li se cere numai să-şi publice politicile de
mediu.
O organizaţie are libertatea şi flexibilitatea de a-şi defini limitele şi
trebuie să aleagă între implementarea ISO 14001 sau EMAS cu integrarea
întregii organizaţii, ori doar unităţile specifice sau activităţile organizaţiei.
Dacă ISO 14001 sau EMAS sunt implementate pentru un ansamblu specific
de operare sau activitate, politicile şi procedurile dezvoltate de alte părţi ale
organizaţiei pot fi utilizate pentru îndeplinirea cerinţelor lor, asigurând că
ele sunt aplicabile la operarea ansamblului specific sau activităţii care va fi
subiect pentru aceasta.
In etapa actuală un inters deosebit este manifestat faţă de sistemele d
integrate de management calitate-mediu-sănătate şi securitate ocupaţională
care aduc sinergie în performanţele intreprinderilor. Preocupările privind
certificarea conformităţii cu standardele ISO seria 14000 şi OHSAS 18001
se adaugă celor referitoare la perfecţionarea sistemului de management al
calităţii pe baza standardelor ISO 9000, vizând creşterea eficacităţii
proceselor organizaţiei în realizarea obiectivelor
3.2. Seria de standarde ISO 14000

ISO a dezvoltat o serie de standarde şi linii directoare în aria
mediului, care sunt în mod colectiv cunoscute ca seria ISO 14000 de
standarde. ISO 14001 este singurul standard certificabil, restul fiind linii
directoare de susţinere.
3.2.1. Familia de standarde 14000
1. SR EN ISO 14001 / 2005 - Sisteme de management de mediu.
Cerinţe cu ghid de utilizare
89
2. SR EN ISO 14004 / 2010 - Sisteme de management de mediu. Linii
directoare referitoare la principii, sisteme şi tehnici de aplicare
3. SR EN ISO 14015 / 2010 - Management de mediu. Evaluarea de
mediu a amplasamentelor şi organizaţiilor (EMAO)
4. SR EN ISO 14025 /2010 - Etichete şi declaraţii de mediu. Declaraţii
de mediu de tip III. Principii şi proceduri.
5. SR EN ISO 14031 / 2001 - Management de mediu. Evaluarea
performanţei de mediu. Ghid
6. SR ISO/TR 14032 / 2005 - Management de mediu. Exemple de
evaluări ale performanţei de mediu - EPM
ciclului de viaţă. Principii şi cadru de lucru
ciclului de viaţă. Definirea scopului, domeniului de aplicare şi analiza de
inventar.
ciclului de viaţă. Evaluarea impactului ciclului de viaţă.
ciclului de viaţă. Interpretarea ciclului de viaţă. Evaluarea ciclului de viaţă
al produsului ca instrument pentru monitorizarea impactului asupra
mediului înconjurator.
ciclului de viaţă. Cerinţe şi linii directoare
12. SR EN ISO/TR 14047 / 2005 - Management de mediu. Evaluarea
impactului ciclului de viaţă. Exemple de aplicare a ISO 14042
13. SR EN ISO/TS 14048 / 2005 - Management de mediu. Evaluarea
ciclului de viaţă. Format al documentaţiei referitoare la date
90
14. SR EN ISO/TR 14049 / 2005 - Management de mediu. Evaluarea
ciclului de viaţă. Exemple de aplicare a ISO 14041 la definirea scopului şi
domeniului de aplicare şi analiza de inventar
15. SR EN ISO 14050 / 2009 - Management de mediu. Vocabular
16. SR EN ISO 14063 / 2010 - Management de mediu. Comunicare de
mediu. Linii directoare şi exemple.
17. SR EN ISO 14064 / 2006 – Gaze cu efect de seră
3.2.2. Standardul ISO 14001 – baza SMM
ISO 14001 a fost finalizat în septembrie 1996 şi este acum
implementat de companii pretutindeni în lume. El specifică cerinţele pentru
un sistem de management al mediului, pentru a permite unei organizaţii să
formuleze o politică şi obiective ţinând cont de cerinţele legislative şi
informaţia despre impacturile semnificative de mediu. El se aplică tuturor
aspectelor de mediu pe care organizaţia le poate controla şi în care poate fi
de aşteptat ca el să aibă influenţă. El nu înlocuieşte declaraţia specifică
criteriului de performanţă de mediu. Acest standard internaţional este
aplicabil oricarei organizaţii care este dornică:
1. să implementeze, să întreţină şi să îmbunătăţească un SMM.
2. să se asigure de conformarea să cu politica de mediu declarată.
3. să demonstreze o asemenea conformare celorlalţi.
4. să caute certificarea/înregistrarea SMM-ului sa de către o organizaţie
externă.
5. să facă o declaraţie de conformare cu acest standard din proprie
iniţiativa
ISO 14001 conţine cerinţe specifice de sistem management care dau
posibilitatea unei organizaţii:
1. să stabilească o politică ecologică potrivită pentru ea;
91
2. să identifice aspectele ecologice ale activităţilor trecute, existente
sau planificate, produselor sau serviciilor, să determine impacte ecologice
semnificative;
3. să identifice legislaţia relevantă şi cerinţele regulamentare;
4. să identifice priorităţile şi să stabilească obiective şi scopuri
potrivite;
5. să stabilească standarde şi programe pentru implementarea
politicii şi realizarea obiectivelor şi scopurilor.
Standardul ISO 14001 se referă la sistemul de management de
mediu, având ca scop general susţinerea protecţiei mediului şi prevenirea
poluării, în echilibru cu necesităţile socio - economice. Ca scop specific, îşi
propune să ofere organizaţiilor toate elementele necesare construirii unui
sistem de management de mediu, care să poată fi integrat în managementul
global al organizaţiei şi care să permită atingerea obiectivelor referitoare la
mediu şi a celor economice.
Standardul stabileşte cerinţele pentru un sistem de management de
mediu, care să permită unei organizaţii să-şi formuleze politica şi
obiectivele de mediu ţinând seama de cadrul legislativ şi de aspectele de
mediu ale activităţilor pe care le desfăşoară. Este aplicabil tuturor tipurilor
de activităţi, nu doar celor industriale. O organizaţie prestatoare de servicii,
o colectivitate locală îşi pot construi un sistem de management de mediu
bazat pe ISO 14001.
Adoptarea standardului ISO 14001 nu poate garanta, prin ea însăşi, o
performanţă de mediu optimă pentru organizaţie. Nu stabileşte cerinţe
prescrise referitoare la performanţa de mediu (mai puţin angajamentul
asumat prin politica de mediu declaratã). Flexibilitatea lui permite însă ca
92
două sau mai multe organizaţii care au activităţi similare să realizeze
performanţe de mediu diferite şi să satisfacă totuşi cerinţ
ele pentru a-şi certifica sistemul de management de mediu.
Conceptele de bază a standardului ISO 14001 sunt următoarele:
- controlul aspectelor de mediu,
- performanţa de mediu,
- îmbunătăţirea continuã,
- principiul prevenirii,
- părţile interesate.
3.2.2.1. Structura ISO 14001:2005
ISO 14001 are o structură clară şi logică care acoperă următoarele:
1. Domeniu de aplicare
2. Referinţele Normative
3. Definiţii
4. Cerinţele Sistemului de Management de Mediu.
Cerinţe Generale.
Politica Mediului
Planificare
5. Implementare şi Operare
Structură şi responsabilitate
Instruire, conştientizare şi competenţă
Comunicare
Documentaţia SMM
Controlul documentelor
Control operaţional
Pregătire pentru situaţii de urgenţă şi capacitate de răspuns
6. Verificare şi acţiune corectivă
93
Monitorizare şi măsurare
Neconformitate, acţiune corectivă şi acţiune preventivă
Înregistrări
Auditul SMM
7. Analiza efectuată de conducere
Toate cerinţele din acest standard internaţional au fost concepute cu
intenţia să fie încorporate în interiorul oricărui sistem de management de
mediu. Extinderea aplicării va depinde de factori ca politica de mediu a
organizaţiei, natura activităţilor ei şi condiţiile în care ea operează.
Odată ce o companie a dezvoltat un SMM care satisface cerinţele
lui ISO 14001, următoarea întrebare este cum să obţină certificarea ISO
14001. Companiile dornice să obţină certificarea trebuie să contacteze
bordurile de acreditare a standardelor lor naţionale, care trimit un grup de
auditori la fabricile companiei spre a determina dacă SMM-ul companiei
satisface standardul ISO 14001. Companiile care au un SMM aprobat
primesc un certificat valid pentru o perioadă finită de timp, în mod uzual trei
ani.
3.2.2.2. Abordarea pe bază de proces
Ideea de bază atunci când se trece la proiectarea şi implementarea
unui SMM este că organizaţia se abordează ca fiind o reţea de procese.
Pentru a satisface diferitele cerinţe, pentru a stăpâni o dezvoltare şi o
îmbunătăţire permanentă, pentru a conduce schimbarea, sunt necesare o
concepţie şi viziune unitare ale întregului şi a părţilor acestuia. Abordarea
fractală a procesului, care înseamnă ca în fiecare detaliu să se oglindească
structura generală, face ca sistemele complexe, cu conexiunile şi interfeţele
lor, să poată deveni transparente.
94
Abordarea bazată pe proces are ca scop crearea unui ciclu dinamic
de îmbunătăţire continuă şi permite organizaţiilor realizarea de performanţe
sporite în ceea ce priveşte produsul şi afacerea în sine, eficienţa economică
şi reducerea costurilor. Procesele utilizează resurse materiale, financiare,
umane care trebuie alocate într-un mod optim, prin desfaşurarea
corespunzatoare a proceselor.
Principiul abordării bazat pe proces este coroborat cu conceptul P-D-
C-A(Ciclul lui Deming), respectiv P-E-V-A: Planifică, Efectuează, Verifică,
Acţionează. Acesta este un ciclu dinamic care poate fi aplicat proceselor
existente într-o organizaţie, fiind implicit asociat cu planificarea,
implementarea, controlul şi îmbunătăţirea continuă a proceselor.
 Planifică - se realizează prin stabilirea obiectivelor şi proceselor
necesare,
 Efectuează - procesele trebuie implementate,
 Verifică - procesele şi produsul trebuie monitorizate şi măsurate faţă
de politica, obiectivele şii cerinţele pentru produs, iar rezultatele raportate.
 Acţionează - trebuie stabilite şi intreprinse acţiuni pentru
imbunătăţirea continuă a proceselor.
Procesele unitare care se substituie unui sistem trebuie să caracterizeze
produsul din punctul de vedere al intrărilor şi ieşirilor şi al legăturilor cu
furnizorul şi beneficiarul produsului analizat.
Practic se stabilesc procese unitare cărora le sunt asociate intrări şi
ieşiri. Un astfel de proces unitar transformă intrările de materie primă,
materiale auxiliare, energie şi mediu înconjurător într-un produs intermediar
care este prelucrat în continuare. Din compunerea cumulativă a unor astfel
de procese unitare se defineşte procesul unitar studiat.
95
Fig. 3.1. Schema unui proces unitar
Informaţiile generale necesare pentru fiecare proces unitar pot fi

structurate astfel: materii prime, materiale auxiliare, fluxuri de energie
intrate şi ieşite, împachetarea, curăţenia, administrarea, marketingul,
dezvoltarea, facilităţile de laborator, activităţile de personal, maşinile şi
întreţinerea.
Trebuie stabilit de asemenea dacă datele sunt valabile doar pentru
condiţii de operare normale sau include şi condiţiile de start, de oprire şi
situaţiile de urgenţă.
Se determină locaţia geografică, tehnologia aplicată, dacă procesul
unitar include unul sau mai multe produse, modul în care s-a făcut alocarea,
etc pentru fiecare intrare sau ieşire. Se precizează perioada în care s-a facut
colectarea datelor şi dacă acestea reprezintă toată perioada sau doar părţi din
acea perioadă, precum şi numele şi afilierea persoanei care a făcut
colectarea datelor.
96
O înlănţuire logică a proceselor unitare formează un proces al
sistemului de management de mediu. Astfel de procese sunt: analiza ciclului
de viaţă al produselor sau ecoproiectare.
3.3. Sistemul european de management şi audit - EMAS

EMAS (The European Eco-Management and Audit Scheme), este un
instrument de management pentru companii şi alte tipuri de organizaţii ce
permite evaluarea şi îmbunătăţirea performanţei lor de mediu. Participarea
este voluntară şi se adresează organizaţiilor private sau publice ce operează
în cadrul Uniunii Europene, a Spaţiului Economic European – Islanda,
Liechtenstein şi Norvegia şi a ţărilor candidate, care creează cadrul
legislativ şi instituţional pentru implementarea acestui sistem, ca o parte a
Acquis-ului Comunitar de Mediu.
Iniţial, EMAS era o schemă disponibilă numai pentru companiile din
sectorul industrial, dar a fost extins la toate organizaţiile care au un impact
asupra mediului. EMAS identifică tipuri diferite de activităţi economice
utilizând Codul CAEN (Clasificarea Activităţilor Economiei Naţionale).
3.3.1. Principalele caracteristici EMAS:
- reprezintă o reglementare europeană cu cerinţe precise;
- este valabilă numai în Spaţiul Economic European;
- necesită audit extern obligatoriu;
- solicită publicarea obligatorie a rezultatului după audit;
- respectarea legislaţiei este o cerinţă;
- îmbunătăţirea continuă a performanţei de mediu este o necesitate;
- se poate aplica la intreprinderi economice, autorităţi, organizaţii şi
instituţii de orice fel şi la orice nivel: birouri, ateliere, fabrici, lanţuri de
magazine, ferme, primării, spitale, scoli, port;
97
- reprezintă un sistem intern de management "a la carte";
- conduce la îmbunătăţirea continuă şi prevenirea poluării;
- impune audit: la maximum 3 ani;
- bilanţ ecologic exhaustiv conform unor criterii stabilite în prealabil;
- constituie referinţă la utilizarea celor mai bune tehnici disponibile
(BAT);
- este perfect compatibil cu seria ISO 14000, seria ISO 9000,
OHSAS.
3.3.2. Obiectivul EMAS, ca instrument important al planului de
acţiune privind consumul şi producţia durabile şi politica industrială
durabilă, constă în promovarea îmbunătăţirii continue a performanţelor de
mediu ale organizaţiilor prin instituirea şi punerea în aplicare de către
acestea a unor sisteme de management de mediu, a evaluării sistematice,
obiective şi periodice a performanţei acestor sisteme, a furnizării de
informaţii privind performanţa de mediu, a dialogului deschis cu publicul şi
cu alte părţi interesate, a implicării active a angajaţilor în organizaţii,
precum şi a activităţilor de formare adecvate [9].
Îmbunătăţirea continuă a performanţelor de mediu ale organizaţiilor,
sunt realizate prin:
- elaborarea şi implementarea de către organizaţii a sistemelor de
management de mediu;
- evaluarea sistematică, obiectivă şi periodică a performantei acestor
sisteme;
- furnizarea informaţiilor privind performanţa de mediu şi
menţinerea unui dialog cu publicul şi cu alte părţi interesate din afara
organizaţiilor;
98
- implicarea activă a angajaţilor în organizarea şi în instruirea
proprie, adecvată, iniţială şi avansată, care să le permită participarea activă
la elaborarea şi punerea în aplicare a sistemelor de solicitarea angajaţilor,
orice reprezentant relevant al acestora trebuind să fie implicat.
3.3.3. Rezultate EMAS
Performanţă: EMAS este o schemă de management de mediu
voluntară, bazată pe o schemă armonizată a întregii Uniuni Europene, cu
obiective de îmbunătăţire a performanţei de mediu a organizaţiilor prin
angajamente proprii de evaluare şi reducere a impactului lor asupra
mediului.
Credibilitate: Prin natura externă şi independentă a înregistrării şi a
procesului de verificare, EMAS asigură credibilitatea publică şi încrederea
că schema include sistemul de management şi declaraţia de mediu.
Transparenţă: Informarea publică cu privire la performanţa de
mediu a organizaţiei este un aspect important al obiectivului schemei.
Aceasta se realizează prin declaraţia de mediu care oferă informaţii
publicului asupra impactului de mediu şi performanţa organizaţiei şi a
modului în care organizaţia se implică activ prin angajaţii săi în
implementarea schemei. Logo-ul EMAS poate fi aplicat pe diverse produse,
fiind un instrument vizual atractiv care demonstrează angajamentul
organizaţiei de îmbunătăţire a performanţei de mediu şi indică încrederea
informaţiilor oferite.
3.3.4. Înregistrarea EMAS
EMAS - permite participarea VOLUNTARĂ a organizaţiilor din
toate sectoarele de activitate, publice sau private, care doresc să îşi
îmbunătăţească continuu performanţa de mediu.
99
In scopul obţinerii înregistrării EMAS, organizaţia trebuie să
respecte următoarele condiţii:
a) să realizeze cel puţin o analiză de mediu pentru activităţile,
produsele şi serviciile sale şi pe baza rezultatelor obţinute, să implementeze
un sistem de management de mediu care să raspundă tuturor cerinţelor (în
special, să respecte legislaţia relevantă din domeniul mediului). Pentru
organizaţiile care au deja un sistem de management de mediu certificat nu
este necesară efectuarea acestei analize de mediu în momentul
implementării EMAS, dacă sistemul conţine informaţiile necesare pentru
identificarea şi evaluarea aspectelor de mediu;
b) să efectueze sau să solicite efectuarea a cel puţin unui audit de
mediu, având ca scop evaluarea performanţei de mediu a organizaţiei;
c) să pregăteasca un raport de mediu care să includă:
- rezultatele obţinute de organizaţie faţă de obiectivele şi ţintele de
mediu propuse;
- cerinţele de îmbunătăţire continuă a performanţei de mediu şi să ia
în considerare necesităţile de informare ale părţilor interesate;
d) să se asigure că:
- analiza de mediu, sistemul de management, procedura de audit şi
raportul de mediu sunt examinate în scopul de a verifica îndeplinirea
cerinţelor prezentului ordin;
- raportul de mediu este validat de către un verificator de mediu;
e) să înainteze organismului naţional competent raportul de mediu
validat .
In scopul menţinerii înregistrării EMAS, organizaţia trebuie să
respecte următoarele condiţii:
100
a) să deţină un sistem de management de mediu şi un program de
audit privind frecvenţa verificărilor
b) să înainteze anual către organismul competent actualizările
necesare şi validate ale raportului de mediu şi să le pună la dispoziţie
publicului.
Documentele necesare înregistrării unei organizaţii în cadrul EMAS
sunt:
a) raportul de mediu;
b) formularul tip completat;
c) dovada achitării tarifului de înregistrare
Comitetul consultativ EMAS hotărăşte dacă organizaţia întruneşte
toate cerinţele prezentului ordin, în baza informaţiilor primite şi în special a
investigaţiilor făcute pe lângă autoritatea locală de mediu în privinţa
respectării de către organizaţie a legislaţiei de mediu relevante.
Biroul EMAS înregistrează organizaţia, îi atribuie număr de
înregistrare şi înştiinţează conducerea organizaţiei referitor la acordarea
înregistrării EMAS.
Comitetul consultativ EMAS refuză, suspendă sau anulează, după
caz, înregistrarea EMAS a organizaţiei dacă primeşte un raport de
supraveghere din partea organismului de acreditare, din care rezultă că
activităţile verificatorului de mediu nu s-au desfăşurat în mod corespunzător
pentru a întruni cerinţele prevăzute de prezentul ordin.
De asemenea, comitetul consultativ EMAS suspendă sau anulează,
după caz, înregistrarea unei organizaţii, în următoarele situaţii:
a) organizaţia nu prezintă actualizările anuale validate ale raportului
de mediu, în termen de trei luni de la data la care sunt solicitate;
101
b) organizaţia nu achită tarifele de înregistrare corespunzătoare, în
termen de trei luni de la data la care sunt solicitate;
c) organizaţia nu mai respectă una sau mai multe dintre condiţiile
prezentului ordin;
d) autoritatea publică locală de mediu informează că organizaţia a
încălcat una dintre prevederile legislaţiei privind protecţia mediului.
Organismul de acreditare deschide, revizuieşte şi actualizează o listă
cu verificatorii de mediu pe care o comunică lunar Comitetului consultativ
EMAS.
3.3.5. Sigla EMAS
Sigla EMAS poate fi utilizată numai de organizaţiile înregistrate
EMAS, în perioada valabilităţii înregistrării lor şi este însoţită întotdeauna
de numărul de înregistrare al organizaţiei.
Fig. 3.2. Logo-ul EMAS
Logo
3.3.6. Paşii implementării EMAS - sunt prezentaţi în comparaţie

cu certificarea ISO 14001.
102
Fig. 3.3. Paşii implementării EMAS
Politică de mediu înseamnă intenţiile globale şi orientarea unei

organizaţii în ceea ce priveşte performanţa sa de mediu, astfel cum sunt
exprimate oficial de către conducerea la cel mai înalt nivel a organizaţiei,
inclusiv respectarea tuturor cerinţelor legale aplicabile în materie de mediu,
precum şi angajamentul în sensul îmbunătăţirii continue a performanţei de
mediu. Această politică oferă un cadru de acţiune și de stabilire a
obiectivelor şi ţintelor de mediu;
103
Analiza iniţială de mediu: EMAS prevede efectuarea unei analize
iniţiale de mediu pentru a identifica aspectele legate de mediu ale unei
organizații. Cu toate acestea, atunci când o organizaţie dispune deja de un
sistem de management de mediu certificat în baza standardului ISO 14001,
nu este necesar să realizeze o analiză oficială de mediu în momentul trecerii
la punerea în aplicare a EMAS. In analiza iniţială de mediu se studiază
aspectele de mediu ale organizaţiei. Aspectele de mediu semnificative sunt
identificate prin utilizarea unui set de criterii definite de organizaţie pentru a
evalua semnificaţia şi impacturile sale de mediu. Aceasta va fi baza pentru
definirea obiectivelor potrivite şi ţintele pentru îmbunătăţirea performanţei
de mediu. Prin aspect de mediu se defineşte un element al activităţilor,
produselor sau serviciilor unei organizaţii care are sau poate avea un impact
asupra mediului.
Un program de mediu va descrie aceste obiective şi ţinte şi va realiza
calea de atingere a lor. Program de mediu înseamnă descrierea măsurilor,
responsabilităţilor şi mijloacelor adoptate sau preconizate pentru atingerea
obiectivelor şi ţintelor de mediu, precum şi a termenelor pentru atingerea
acestora. Implementarea şi funcţionarea fazelor pun programul de mediu în
acţiune şi este periodic verificat prin auditurile de mediu interne. Acţiunile
corective sunt realizate urmând analiza de management periodică.
Sistem de management de mediu înseamnă acea parte din sistemul
global de management care include structura organizaţională, activităţile de
planificare, responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele
necesare dezvoltării, punerii în aplicare, realizării, evaluării şi menţinerii
politicii de mediu, precum şi a gestionării aspectelor de mediu;
104
Audit intern de mediu înseamnă o evaluare sistematică, documentată,
periodică şi obiectivă a performanţelor demediu ale unei organizaţii, a
sistemului de management şi a proceselor destinate protecţiei mediului;
Declaraţie de mediu înseamnă informaţiile detaliate furnizate
publicului şi altor părţi interesate cu privire la:
- structura şi activităţile unei organizaţii;
- politica sa de mediu şi sistemul său de management de mediu;
- aspectele de mediu specifice acesteia şi impacturile asupra
mediului;
- programul său de mediu, precum şi obiectivele şi ţintele de mediu;
- performanţa de mediu a organizaţiei şi respectarea obligaţiilor
legale aplicabile în materie de mediu
- declaraţia de mediu actualizată înseamnă informaţiile detaliate
furnizate publicului şi altor părţi interesate care conţin actualizări ale ultimei
declaraţii de mediu validate, numai în ceea ce priveşte performanţa de
mediu a unei organizaţii şi respectarea obligaţiilor legale aplicabile în
materie de mediu
Validare înseamnă confirmarea de către verificatorul de mediu care a
efectuat verificarea a faptului că informaţiile şi datele cuprinse în declaraţia
de mediu şi în declaraţia de mediu actualizată ale unei organizaţii sunt de
încredere, credibile şi corecte şi că îndeplinesc cerinţele regulamentelor
EMAS.
Tehnici de validare a datelor
• Obţinerea de explicaţii din partea personalului.
• Analiza procedurilor de management, încercări, etc.
• Analiza echipamentului şi a metodelor de monitorizare.
105
• Eşantioane de date, verificări ale calculelor, analizarea rapoartelor
cu privire la progrese etc.
• Investigarea transferului de date “de sus în jos”.
• Implică analiza acurateţei.
• Căutarea de dovezi vizibile pentru reclamaţii.
Verificator de mediu înseamnă:
- un organism de evaluare a conformităţii, astfel cum este definit în
Regulamentul (CE) nr. 765/2008, sau orice asociaţie sau grup de astfel de
organisme, care a obţinut acreditare în conformitate cu prezentul
regulament; sau
- orice persoană fizică sau juridică sau orice asociaţie sau grup de
astfel de persoane, care a obţinut autorizaţie de efectuare a verificărilor şi
validărilor.
Verificatorii de mediu evaluează conformitatea analizei de mediu, a
politicii de mediu, a sistemului de management, a procedurilor de audit ale
organizaţiilor şi punerea în aplicare a acestora, precum şi declaraţia de
mediu. De asemenea, verificatorii de mediu examinează conformitatea
organizaţiei cu dispoziţiile legale aplicabile în materie de mediu,
îmbunătăţirea continuă a performanţei sale de mediu şi fiabilitatea datelor şi
informaţiilor relevante. Verificatorii de mediu validează, la intervale care nu
depăşesc douăsprezece luni, orice informaţii din declaraţia de mediu
actualizată.
Pentru a obţine acreditarea sau autorizarea, verificatorul de mediu
depune o cerere la un organism de acreditare sau de autorizare la alegerea
sa.
3.3.7. Cerinţe ale EMAS II - anul 2002
I. Analiza de mediu.
106
II. Politica de mediu.
III. Planificarea:
3.1. Cerinţe legale şi alte cerinţe.
3.2. Aspecte legate de mediu.
3.3. Obiective, scopuri şi Programul de management de mediu.
IV. Implementare şi funcţionare:
4.1. Structură ş iresponsabilităţi.
4.2. Formare, sensibilizare la problemele de mediu şi implicarea
angajaţilor.
4.3. Gestiunea documentelor în cadrul Sistemului de management de
mediu.
4.4. Control operaţional.
4.5. Planuri de urgenţă şi capacitate de răspuns.
V. Evaluare:
5.1. Monitorizare şi măsurare.
5.2. Neconformităţi, acţiuni de corecţie şi acţiuni preventive.
5.3. Înregistrări.
5.4. Audit de mediu.
VI. Revizuirea de către Conducere.
VII. Declaraţia de Mediu.
VIII.Verificarea informaţiilor demediu.
IX. Înregistrarea în cadrul EMAS.
X. Folosire şi utilizarea siglei.
3.3.8. Progresul făcut de EMAS III – 2009
 EMAS GLOBAL. Se deschide ţărilor ce nu sunt membre ale

Uniunii Europene.
107
 Se introduce o procedură de Atestare şi Monitorizare
armonizate conform Regulamentului 765/2008, din 9 iulie, referitor la
Atestare.
 Simplificare a procedurilor de înregistrare. Se permite
implementarea EMAS pentru grupurile CLUSTERS şi o înregistrare
individuală pentru fiecare firmă în parte. Criteriile pentru înregistrarea tip
Cluster sunt legate de: apropierea geografică şi sectorul de activitate.
 Se insistă pe renunţarea la taxele de înregistrare în cazul
Statelor Membre.
 Întărirea rolului Organismelor competente în promovarea şi
sprijinul organizaţiilor. Se acceptă posibilitatea ca IMM-urile să poată cere
un raport de la Administraţie referitor la cerinţelelegale ce le sunt aplicabile.
 Se simplifică folosirea siglei. O siglă unică. Aceasta se va
putea utiliza pe produse, clarificând faptul că nu este o etichetă de produs, ci
o etichetă referitoare la managementul de mediu a organizaţiei.
 Organismele competente vor putea lua parte la procesul de
atestare şi monitorizare, dacă doresc.
3.4. Sisteme integrate de management

Noile provocări pentru managementul afacerilor de succes din acest
nou mileniu sunt în continuă creştere. Succesul se poate obţine doar în
condiţiile unei abordări sistematice a proceselor. O integrare reuşită a
sistemelor de management depinde în esenţă de o bună planificare şi o
implementare eficientă.
Un sistem integrat de management reprezintă o abordare
managerială logică şi sistematică, ceea ce permite decizii strategice şi
operaţionale optime, care iau în considerare toate aspectele esenţiale ce
108
conduc la funcţionarea eficientă a unei organizaţii, atât din punct de vedere
al calităţii cât şi al mediului şi sănătăţii şi securităţii ocupaţionale.
Certificarea sistemelor integrate de management reprezintă cea mai bună
soluţie pentru o organizaţie adeptă a conceptului de Management al Calităţii
Totale şi aflată pe calea spre Excelenţă.
În general, se consideră că sistemele integrate de management
calitate-mediu-sănătate şi securitate ocupaţională sunt net superioare
sistemelor separate. Această percepţie este explicabilă prin aceea că
avantajele integrării sistemelor sunt mult mai uşor de intuit decât
dezavantajele acestei soluţii.
Pentru a oferi unei organizaţii elementele necesare unei alegeri cât
mai potrivite a modalităţilor de implementare a celor trei sisteme de
management, sunt prezentate succint în continuare oportunităţile,
instrumentele, avantajele şi dezavantajele sistemelor de management
calitate-mediu-sănătate şi securitate ocupaţională. Elementele menţionate
anterior pot juca un rol decisiv în asigurarea coexistenţei sistemelor
integrate de management şi pot contribui în mod hotărâtor la optimizarea
funcţionării lor simultane.
3.4.1. Oportunităţi ale sistemelor integrate de management
- elemente ale legislaţiei naţionale şi ale structurilor organizatorice
ce pot fi dezvoltate în cadrul sistemelor de management integrat;
- experienţa în implementarea sistemelor de management
neintegrate;
- programe legate de procesul de aderare la Uniunea Europeană;
- existenţa unor oferte vaste pentru formarea specialiştilor în
domeniul sistemelor de management.
Instrumente:
109
- politici şi funcţii integrate;
- obiective multidimensionale;
- structură de personal armonizată;
- sistem integrat al documentelor [12].
3.4.2. Avantajele sistemelor integrate de management calitate-
mediu-sănătate şi securitate ocupaţională
1. Mai multă coerenţă. Există numeroase situaţii în care trebuie
intervenit şi sub aspectul calităţii şi sub aspectul mediului şi al securităţii şi
sănătăţii. O intervenţie unitară, pe cerinţele structurate comun pe cele trei
domenii este în general mai coerentă şi mai uşor de urmărit şi de controlat.
2. O optimizare a acţiunilor. Integrare înseamnă, printre altele, lucru
în echipe mixte. Acţiuni, soluţii, eforturi, vor fi de la început gândite cu
respectarea cerinţelor celor trei domenii, evitându-se astfel apariţia unor
incompatibilităţi şi, de aici, a unor reveniri şi modificări.
3. O minimizare a suprapunerilor şi a disipării răspunderii. Cele trei
sisteme au numeroase zone comune. Intervenţia pe aceste zone a trei echipe,
funcţionarea simultană a trei sisteme cu trei programe, cu trei moduri de
gândire tehnică diferite ar produce suprapuneri, eforturi dublate inutil,
contradicţii şi confuzii în asumarea responsabilităţilor. Integrarea celor trei
sisteme conduce la minimizarea acestor aspecte nedorite.
4. Cerinţe comune îndeplinite mai eficient. Satisfacerea cerinţelor
comune ale standardelor ISO 9001, ISO 14001 şi OHSAS 18001 se va face
într-o abordare unică, ceea ce va însemna economie de timp şi efort,
coerenţă şi optimizare a dinamicii implementării şi funcţionării sistemului.
5. Viziune unitară asupra dezvoltărilor viitoare. În cazul proiectelor
de dezvoltare sau de introducere de noi produse/servicii, se vor avea în
vedere încă de la început atât aspectele de calitate, cât şi cele de mediu, şi
110
securitate răspunzându-se astfel mai bine nevoilor clienţilor, cerinţelor
legislative şi acelora venind din partea părţilor interesate.
3.4.3. Dezavantaje ale integrării sistemelor integrate de
management calitate-mediu-sănătate şi securitate ocupaţională
1. Tehnici diferite abordate nediferenţiat. Mediul, calitatea şi
securitatea nu presupun, în tratarea anumitor aspecte, abordări specifice,
adaptate tehnicilor şi instrumentelor proprii fiecărui domeniu în parte. Prin
tendinţa sa de uniformizare a metodelor şi mijloacelor, un sistem integrat
calitate-mediu-sănătate şi securitate ocupaţională poate afecta uneori
alegerea soluţiilor sectoriale cele mai adecvate.
2. O gestiune a riscurilor mai dificilă (uneori). Fiecare din cele trei
componente dispune de proprii săi indicatori. Când este necesară acordarea
unei atenţii sporite unui anumit aspect care prezintă un risc mai mare (de
exemplu, aspectul identificării defectelor de fabricaţie sau aspectul
prevenirii incidentelor şi accidentelor), indicatorii proprii acestui aspect
trebuie dezvoltaţi şi urmăriţi cu prioritate. Astfel de opţiuni, în regim
prioritar, sunt mai greu de făcut în prezenţa unui sistem calitate-mediu-
sănătate şi securitate ocupaţională integrat decât în prezenţa a trei sisteme
separate.
3. Realizarea mai dificilă a auditurilor externe pe unul dintre cele trei
domenii. Auditorii externi vor depune un efort mai mare (în cazul sistemelor
integrate faţă de cazul sistemelor separate) pentru a separa aspectele
domeniului care îi interesează, de aspectele celuilalt domeniu.
4. Inconveniente în asigurarea unei anumite confidenţialităţi. În
cazul în care se doreşte păstrarea confidenţialităţii asupra unor aspecte
specifice unuia dintre cele trei domenii, va fi dificil de găsit o soluţie prin
care un auditor extern interesat de celălalt domeniu să poată fi împiedicat de
111
a citi, în proceduri sau în alte documente comune ale sistemului, informaţiile
privind aceste aspecte.
5. Tratarea nediferenţiată a unor sisteme de complexitate diferită.
Uneori unul dintre domenii (calitate sau mediu sau securitate) necesită o
tratare mult mai complexă decât celălalt. Dacă s-ar construi sisteme de
management separate, unul dintre sisteme ar fi, în consecinţă, considerabil
mai simplu de gestionat decât celălalt. În cazul sistemelor integrate această
simplificare nu se mai poate aplica, cele trei sisteme fiind tratate la acelaşi
nivel de complexitate.
3.4.4. Orientări actuale privind implementarea sistemelor
integrate
În contextul economic actual, marcat de globalizarea fenomenelor,
de recunoaşterea tot mai largă a interdependenţelor dintre mediu, securitate
şi dezvoltare, asistăm la creşterea exigenţelor societăţii privind protecţia
mediului şi a sănătăţii şi securităţii în muncă, exigenţe concretizate în
reglementări din ce în ce mai severe.
Preocupările privind certificarea conformităţii cu standardele ISO
seria 14000 şi OHSAS 18001 se adaugă celor referitoare la perfecţionarea
sistemului de management al calităţii pe baza standardelor ISO 9000, vizând
creşterea eficacităţii proceselor organizaţiei în realizarea obiectivelor, ceea
ce va favoriza demersul întreprinderilor privind implementarea unui sistem
integrat de management calitate-mediu-sănătate şi securitate ocupaţională.
Scopul unui asemenea sistem îl reprezintă optimizarea eforturilor
organizaţiei privind satisfacerea cerinţelor standardelor amintite, prin
coordonarea activităţilor referitoare la managementul calităţii cu cele
privind managementul de mediu şi cele privind securitatea şi sănătatea în
muncă.
112
Pentru o organizaţie care dispune de un sistem documentat de
management al calităţii, evitarea dezvoltării unui volum exagerat de
documentaţie poate fi realistă prin completarea adecvată a documentelor
existente cu prevederi acoperind cerinţele corespunzătoare ale standardelor
de referinţă în domeniul managementului de mediu şi cel al sănătăţii şi
securităţii în muncă.
Una dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă, în
prezent, organizaţiile care au sisteme integrate de management calitate-
mediu-sănătate şi securitate ocupaţională certificat, este legată de
recunoaşterea pe plan internaţional a acestei certificări. Îndeosebi în cazul
ţărilor în care constituirea infrastructurii pentru evaluarea conformităţii este
într-o fază incipientă, există riscul nerecunoaşterii certificatelor acordote de
organismele naţionale de certificare.
Pentru a elimina acest risc, o serie de întreprinderi preferă să apeleze
la organisme de certificare, care se bucură de o largă recunoaştere pe plan
internaţional.
Această soluţie nu este nici pe departe cea ideală, deoarece chiar şi
aceste organisme sunt mai mult sau mai puţin agreate într-o anumită zonă
geografică. În aceste condiţii, pentru a putea satisface exigenţele clienţilor
din diferite ţări, întreprinderile sunt obligate să apeleze la certificări
multiple, ceea ce înseamnă, evident, un proces deosebit de costisitor.
Pentru a contracara această tendinţă, organismele naţionale de certificare
multiplică seria acordurilor bilaterale, cu organisme similare din alte ţări,
privind recunoaşterea reciprocă a certificatelor acordate.
Un pas important în direcţia recunoaşterii, la nivel internaţional, a
organismelor de certificare, s-a realizat prin preluarea de către IQNet a
113
aspectelor certificării în domeniul sistemelor de management al calităţii, de
mediu şi de sănătate şi securitate ocupaţională.
Reţeaua internaţională pentru evaluarea şi certificarea sistemelor
calităţii - IQNet cuprinde 36 organisme de certificare care funcţionează în
52 de ţări ale lumii. Obiectivul principal urmărit de IQNet este acela de a
facilita recunoaşterea certificatelor acordate de membrii săi. În acest scop
certificatul eliberat de către un organism de certificare, membru IQNet,
pentru o anumită întreprindere din ţara respectivă, este recunoscut automat
de ceilalţi membri în ţările lor.
Certificatele eliberate sunt însoţite de un document al IQNet, prin
care se atestă conformitatea cu standardele de referinţă, în numele tuturor
membrilor acestui organism.
Pentru a facilita recunoaşterea la nivel internaţional, a organismelor
de acreditare şi de certificare, au mai fost create o serie de alte organisme:
 Forumul Internaţional pentru Acreditare (IAF) reuneşte 43 de
organisme de acreditare. Scopul său îl reprezintă promovarea încrederii în
sistemele de acreditare, schimbul de informaţii şi încheierea de acorduri
multilaterale privind recunoaşterea sistemelor de acreditare ale membrilor
săi.
 Organizaţia Internaţională Independentă de Certificare (IIOC) are ca
scop asigurarea recunoaşterii certificării pe plan mondial.
 Cooperarea Europeană pentru Acreditare (EA) asigură premisele
definirii unei structuri comune de acreditare europene, care va facilita
cooperarea cu organisme de acreditare din terţe ţări şi încheierea unor
acorduri de recunoaştere reciprocă în domeniul reglementat.
Cel mai important pas în procesul recunoaşterii la nivel internaţional
a certificării s-a realizat de către Organizaţia Internaţională de Standardizare
114
(ISO), împreună cu Comisia Electrotehnică Internaţională (CEI). Ele au
elaborat Programul de recunoaştere a evaluării sistemelor calităţii - QSAR.
Scopul acestui program este de a garanta acceptarea, la nivel
mondial, a certificatelor de conformitate cu standardele de referinţă,
acordate de organismele de certificare acreditate de organisme recunoscute
în cadrul programului.
Organismele de certificare sunt recunoscute după ce demonstrează
unui organism de acreditare, acceptat în prealabil în cadrul programului,
îndeplinirea cerinţelor impuse. Organismele recunoscute în cadrul QSAR,
ca şi întreprinderile certificate/înregistrate de un asemanea organism, vor fi
autorizate să utilizeze un logo QSAR, acesta reprezentând dovada
certificării/înregistrării pe baza unor proceduri acceptate internaţional .
La ora actuală, asistăm pe plan mondial la o dezvoltare a sistemelor
integrate de management. Tot mai multe organizaţii au decis să ia măsuri
pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii atât pentru proprii angajaţi, cât şi pentru
cei care locuiesc în vecinătate, ca şi pentru a proteja şi dezvolta mediul
înconjurător în mod sistematic şi conştiincios. Sistemul de management al
calităţii, existent deja, a fost dezvoltat într-un sistem integrat de
management prin integrarea sistemului de management de mediu conform
cu cerinţele ISO 14001, precum şi cu sistemul de management al securităţii
şi sănătăţii în muncă în baza OHSAS 18001.
Potrivit opiniei mai multor organizaţii, care au certificat un sistem
integrat de management calitate-mediu-sănătate şi securitate ocupaţională, la
implementarea unui astfel de sistem trebuie luate în considerare următoarele
aspecte:
- conducerea de vârf trebuie să se angajeze pe aspectele calităţii,
protecţiei mediului şi sănătăţii;
115
- organizaţia trebuie să considere îmbunătăţirea proceselor relevante
pentru calitatea produselor/serviciilor şi contactul cu mediul ca aspecte
strategice indispensabile pentru a câştiga avantaje concurenţiale;
- organizaţia trebuie să acţioneze ca model social în zonă;
- funcţionarea eficace a sistemului de management al calităţii
conform ISO 9001 face posibil să se integreze sistemele într-un singur
sistem de management;
- integrarea sistemelor de management ar trebui să vizeze asigurarea
performanţei în afaceri ale cărei condiţii sunt: calitatea produselor şi
serviciilor astfel încât să se obţină satisfacţia clienţilor interni şi externi,
condiţii de lucru sigure şi sănătoase, protecţia efectivă a mediului.
La modelarea sistemului integrat de management, cea mai
importantă sarcină este de a armoniza procesele deja documentate în cadrul
ISO 9001 cu cerinţele lui ISO 14001 şi ale OHSAS 18001. Implementarea
sistemului integrat se realizează într-un proces în trei faze:
- Prima fază: pregătirea pentru implementarea sistemului. În cursul
acestei faze o mare importanţă se acordă reviziei proceselor acoperind
analiza impactului lor asupra mediului şi situaţiei securităţii şi sănătăţii în
muncă. În majoritatea cazurilor este posibilă integrarea documentaţiei, dar
există şi cerinţe care necesită abordarea şi documentarea separată a anumitor
elemente ISO 9001 şi ale noilor sisteme.
- A doua fază: planificarea şi implementarea sistemului integrat. În
această fază sunt întreprinse acţiuni pentru constituirea organizării necesare
pentru funcţionarea sistemului integrat de management, precum şi pentru
elaborarea politicii, a manualului, a procedurilor, obiectivelor şi ţintelor şi a
altor documente.
116
- A treia fază: pre-audit. Este necesară monitorizarea şi auditarea
sistemului astfel încât să fie verificat şi îmbunătăţit înainte de certificare.
Sistemul integrat de management este o parte a sistemului de
managementul afacerii şi în această condiţie cuprinde structura
organizaţională necesară pentru stabilirea, implementarea şi revizuirea
politicii pentru calitate, comportament de mediu, protecţie sănătate şi
securitate, precum şi planificarea, responsabilităţile, practicile şi procesele,
procedeele şi respectiv resursele .
Ideea de bază a sistemului integrat de management este
îmbunătăţirea continuă prin aplicarea conceptului PEVA. Sistemul de
management de mediu şi sistemul de management al securităţii şi sănătăţii
în muncă nu sunt doar construite pe baza sistemului de management al
calităţii, ci sunt adăugate acestuia din urmă elemente noi şi o filosofie cu
totul nouă. Adaptarea conceptului de îmbunătăţire continuă este o dovadă în
acest sens ( figura 1.1).
Elementele sistemului integrat de management sunt următoarele:
- Politica: politica privind calitatea, protecţia mediului şi securitatea
şi sănătatea muncii constituie cadrul principal pentru sistemul integrat de
management, ca şi pentru elaborarea obiectivelor şi ţintelor.
- Planificare: rolul planificării este de a determina şi prioritiza
aspectele majore privind calitatea produselor şi serviciilor, protecţia
mediului şi condiţiile pentru sănătate şi securitate ocupaţională.
- Implementare şi operare: se impune definirea clară a
responsabilităţilor, asigurarea nivelului de competenţă necesar şi a unei
comunicări corespunzătoare, ţinerea sub control a documentaţiei şi a
activităţilor, prevenirea situaţiilor critice şi asigurarea capacităţii de reacţie a
organizaţiei la asemenea situaţii.
117
Fig. 3.4. Model de funcţionare al sistemului integrat de management
118
- Verificare şi acţiuni corective: sunt elaborate procese şi proceduri
pentru analiza neconformităţilor, pentru planificarea şi aplicarea acţiunilor
corective. Este necesar să se completeze instruirea auditorilor interni care să
fie autorizaţi să efectueze audituri pentru evaluarea conformităţii cu
documentele de referinţă.
- Analiza efectuată de management: trebuie elaborată o reglementare
privind auditarea sistematică a sistemului integrat de management, astfel
încât să se asigure efectivitatea, conformitatea şi îmbunătăţirea acestuia. Pe
baza rezultatelor obţinute din audit, managementul de la cel mai înalt nivel
poate evalua şi verifica adecvarea şi eficacitatea sistemului şi poate lua
măsuri pentru îmbunătăţirea acestuia.
Implementarea sistemului integrat a dovedit că atât managerii, cât şi
angajaţii de la fiecare nivel al organizaţiei sunt total ataşaţi conceptului.
Punerea în funcţiune a sistemului integrat a fost, în general, o decizie
proprie şi s-a efectuat pe baza principiului voluntar, managementul fiind
conştient de faptul că prin aceasta serveşte interesele clienţilor şi ale tuturor
părţilor interesate.
Nu se poate spune că odată cu implementarea sistemului integrat au
dispărut brusc şi simultan toate problemele, dar este evident că a scăzut
substanţial impactul elementelor de risc asupra funcţionării organizaţiilor,
iar aprecierea acestora s-a îmbunătăţit atât din punct de vedere al
performanţei economice, cât şi al impactului social.
3.4.5. Consideraţii privind definirea politicii şi a obiectivelor

sistemelor integrate de management
Conducerea de vârf a organizaţiei este cea care răspunde de
implementarea unui sistem integrat de management calitate-mediu-sănătate
119
şi securitate ocupaţională, care să îndeplinească cerinţele prevăzute de
documentele de referinţă (ISO 9001, ISO 14001 şi Îmbunătăţire continuă -
analiza cost calitate OHSAS 18001). În acest scop, ea trebuie să-şi
definească, în primul rând, politica privind calitatea, protecţia mediului şi
securitatea şi sănătatea în muncă, ţinând seama de situaţia concretă a
organizaţiei.
Politica constituie cadrul principal pentru sistemul integrat de
management calitate-mediu-sănătate şi securitate ocupaţională. Această
politică serveşte ca bază pentru stabilirea obiectivelor calităţii, de mediu şi
privind sănătatea şi securitatea în muncă şi evaluarea resurselor necesare
pentru realizarea lor, definirea responsabilităţilor şi măsurilor pentru
desfăşurarea activităţilor prin care se realizează aceste obiective,
asigurându-se aplicarea acestor măsuri, astfel încât să fie posibilă
îmbunătăţirea continuă a sistemului integrat de management.
De regulă, politica sistemului integrat include sau face referire la
principiile pe care le promovează conducerea organizaţiei. Aceste principii
pot fi:
- managementul integrat reprezintă o prioritate absolută pentru
organizaţie;
- respectarea cerinţelor clienţilor şi ale celorlalte părţi interesate,
aplicând cerinţele legale aplicabile produselor, serviciilor şi proceselor
organizaţiei, precum şi exigenţele interne ale grupului;
- aplicarea principiilor dezvoltării durabile prin satisfacerea
necesităţilor prezentului, fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare
de a-şi satisface propriile necesităţi;
- promovarea proiectării responsabile şi utilizarea în condiţii de
securitate a produselor;
120
- măsurarea, monitorizarea, evaluarea şi îmbunătăţirea continuă a
performanţelor de mediu şi sănătate şi securitate în muncă;
- stabilirea obiectivelor privind calitatea produselor şi serviciilor şi
măsurarea, monitorizarea, evaluarea şi menţinerea acesteia;
- încurajarea continuă a propriilor angajaţi în vederea dezvoltării
profesionale prin instruire şi crearea unui mediu stimulativ pentru aceasta;
- creşterea continuă a satisfacţiei clienţilor prin oferirea de produse
cu grad înalt de inovare şi servicii de calitate;
- prevenirea poluării mediului prin promovarea şi implementarea
celor mai bune tehnici disponibile;
- protejarea mediului înconjurător în principal prin reducerea atât a
emisiilor cât şi a utilizării resurselor naturale neregenerabile, creşterea
gradului de recuperare materială şi energetică a deşeurilor şi reabilitarea
mediului;
- asigurarea şi menţinerea unor condiţii de lucru sigure şi sănătoase;
- evaluarea permanentă a performanţelor organizaţiei.
În cazul implementării unui sistem integrat de management calitate-
mediu-sănătate şi securitate ocupaţională politica trebuie definită de
conducerea organizaţiei, astfel încât:
- să reflecte situaţia concretă a întreprinderii;
- să includă angajamentul conducerii de vârf privind îmbunătăţirea
continuă a sistemului integrat de management calitate-mediu-sănătate şi
securitate ocupaţională;
- să includă angajamentul conducerii de vârf privind respectarea
reglementărilor aplicabile;
121
- să asigure un cadru adecvat pentru stabilirea şi evaluarea
obiectivelor sistemului integrat de management calitate-mediu-sănătate şi
securitate ocupaţională;
- să fie documentată, implementată, menţinută şi comunicată
întregului personal;
- să fie disponibilă pentru public.
Politica sistemului integrat de management calitate-mediu-sănătate şi
securitate ocupaţională este parte componentă a politicii generale a
organizaţiei. Domeniul său de aplicare trebuie astfel definit, încât să asigure
compatibilitatea cu politica generală a organizaţiei.
Se recomandă ca politica să fie formulată clar şi concis, astfel încât
să poată fi înţeleasă de toate părţile interesate.
Organizaţia trebuie să evalueze impactul proceselor şi produselor
sale asupra mediului intern şi extern şi, în funcţie de factorii de risc
determinaţi, să stabilească domeniile în care trebuie acţionat cu prioritate.
În scopul de a asigura funcţionarea de succes a organizaţiei pe
termen lung nu este de ajuns să satisfaci doar aşteptările acţionarilor şi deci
să îmbunătăţeşti numai rezultatele financiare şi de afaceri. Este necesar să
fie luate în considerare şi nevoile clienţilor, partenerilor, angajaţilor şi
autorităţilor locale.
Luând în considerare aceste elemente, organizaţia îşi defineşte
obiectivele generale şi specifice, la toate nivelurile şi pentru fiecare unitate
funcţională. Obiectivele generale sunt stabilite pe baza politicii organizaţiei.
Obiectivele specifice reprezintă cerinţe detaliate referitoare la performanţă,
pe cât posibil cuantificabile, aplicabile întregii organizaţii, rezultate din
obiectivele generale şi care trebuie îndeplinite pentru atingerea acestor
obiective.
122
Aceste obiective trebuie să corespundă politicii şi, implicit, să reflecte
angajamentul conducerii. Este necesar ca în elaborarea lor să se ţină seama
de următoarele cerinţe:
- obiectivele nu trebuie să reprezinte o constrângere sau o piedică în
realizarea obiectivelor fundamentale, ca şi a celor specifice diferitelor
domenii de activitate ale organizaţiei;
- obiectivele trebuie să ţină seama de punctul de vedere al tuturor
părţilor interesate;
- obiectivele trebuie să fie formulate clar, pentru a fi înţelese de
personalul organizaţiei şi de părţile interesate;
- obiectivele trebuie să fie cuantificabile, astfel încât să existe
posibilitatea măsurării lor.
Astfel de obiective pot fi:
 Obiective generale de management al calităţii
- Creşterea satisfacţiei clienţilor având ca obiectiv zero reclamaţii de
la aceştia;
- Creşterea continuă a calificativelor de “bine” şi “foarte bine” la
sondajele pentru evaluarea satisfacţiei clienţilor;
- Dezvoltarea gamei produselor şi a serviciilor asociate acestora
ţinând cont de cerinţele pieţei.
 Obiective generale de management de mediu
- Îmbunătăţirea continuă a indicatorului “Performanţa de Mediu a
Întreprinderii” prin:
- Reducerea emisiilor de praf;
- Îmbunătăţirea calităţii apelor evacuate;
- Reabilitarea zonelor industriale dezafectate;
123
- Reducerea utilizării resurselor naturale neregenerabile prin
creşterea gradului de recuperare energetică şi materială a deşeurilor.
 Obiective generale de management al securităţii şi sănătăţii în muncă
- Zero accidente mortale sau soldate cu incapacitate permanentă de
muncă;
- Prevenirea accidentelor de muncă prin instruirea angajaţilor şi
conştientizarea riscurilor;
- Monitorizarea continuă a stării de sănătate a angajaţilor.
Pentru realizarea obiectivelor este necesar să se stabilească
responsabilităţi, competenţe, termene precise, evaluându-se, periodic, gradul
lor de îndeplinire. În acest scop se recomandă elaborarea unui plan strategic
referitor la calitate-mediu-sănătate şi securitate ocupaţională, a cărui
operaţionalizare se realizează prin programe de management integrat de
calitate-mediu-sănătate şi securitate ocupaţională.
Programul trebuie să prevadă modalităţi şi termene precise pentru
evaluarea progreselor înregistrate în realizarea obiectivelor. Concluziile
acestor evaluări periodice vor fi luate în considerare în cadrul analizei
anuale a programului, pentru reconsiderarea priorităţilor, în funcţie de
evoluţia factorilor interni şi externi ai organizaţiei.
3.5. Performanţa de mediu a unei organizaţii

Prin performanţa de mediu se înţelege totalitatea sarcinilor pe care o
organizaţie o exercită asupra mediului şi măsurile luate pentru diminuarea
acestei sarcini. Aceasta se referă atât la efectele negative legate de
funcţionare, cât şi la cele cauzate de produse şi de servicii. Performanţa de
mediu este totalitatea impactelor asupra mediului şi sănătăţii umane ca
124
urmare a activităţii "obişnuite" (ex. producţie), şi a măsurilor luate pentru
reducerea acestora.
3.5.1. Evaluarea performanţei de mediu a organizaţiei reprezintă
un proces de management intern şi totodată un instrument destinat să
furnizeze conducerii informaţii sigure şi verificabile pe o bază continuă
pentru a determina dacă performanţa de mediu a organizaţiei respectă
criteriile stabilite de conducerea organizaţiei. Evaluarea performanţei de
mediu este reglementată la nivel internaţional prin intermediul standardelor
de mediu ISO 14031. ISO 14031 este un standard internaţional care descrie
un proces pentru măsurarea performanţelor de mediu. Procesul descris în
standard se bazează pe modelul îmbunătăţit de proces al afacerilor,
Planificare-Implementare-Verificare-Acţiune (Plan-Do-Check-Act–PDCA),
redat în figura de mai jos :
Fig. 3.5. Modelul Planificare-Implementare-Verificare-Acţiune
125
Evaluarea performanţelor implică colectarea de date, transformarea
datelor în informaţii, evaluarea informaţiilor şi comunicarea rezultatelor.
Pentru calcularea valorilor pentru indicatorii de performanţă selectaţi, este
necesară colectarea datele pe baza unei proceduri de rutină. Multe dintre
informaţiile solicitate pentru susţinerea unui program EPM pot fi obţinute
din sursele de date existente. Acestea includ: reglementări, autorizaţii de
funcţionare, proceduri şi înregistrări, rapoarte către agenţii guvernamentale,
avize, date de producţie, date de monitorizare a calităţii aerului şi apei,
declaraţii privind deşeurile periculoase, interviuri cu angajaţii şi vecinii,
documente şi desene ale sistemului operaţional, bugete de mediu, inventare
chimice, înregistrări ale rezervoarelor de stocare şi înregistrări privind
deversările.
Evaluarea performanţei de mediu poate fi utilizată la:
 identificarea aspectelor de mediu ale organizaţiei;
 determinarea aspectelor care vor fi considerate importante;
 fixarea criteriilor de performanţă;
 evaluarea performanţei de mediu în funcţie de aceste criterii.
Pentru evaluarea performanţei de mediu a organizaţiei s-au elaborat
numeroase metode. Cea mai simplă şi mai rapidă dintre acestea este
aplicarea indicatorilor de mediu, care pot însuma într-un format mai clar
amalgamul de date de mediu. Printre avantajele indicatorilor se numără şi
următoarele caracteristici: pot arăta foarte clar evoluţia în timp, ajută la
identificarea posibilităţilor de optimizare şi a punctelor slabe, pot fi folosite
pentru formularea şi observarea obiectivelor de mediu, pot fi comunicate cu
uşurinţă atât în interiorul cât şi în afara organizaţiei, iar până la urmă,
facilitează introducerea SMM-ului şi demonstrează dezvoltarea continuă .
126
Un dezavantaj major este nivelul minim de agregare, care
îngreunează compararea întreprinderilor din domenii de activităţi diferite.
Compararea în cadrul aceluiaşi ramuri de industrie este îngreunată de faptul
că datele, care se referă la un anumit sector sunt greu de găsit.
3.5.2. Tipuri de indicatori de mediu
Indicatorii de performanţă trebuie să respecte o serie de cerinţe
generale, după cum urmează:
 indicatorii trebuie să se coreleze cu dimensiunile fenomenului sau
procesului abordat;
 conţinutul informaţional al unui indicator este necesar să fie cât mai
bogat încât să contribuie la creşterea cunoaşterii;
 un indicator prezintă trei trăsături esenţiale:
- formă numerică de exprimare, fiind rezultatul unui proces de
cuantificare sau determinare;
- conţinut real, fiind expresia unui fenomen sau proces concret;
- caracter aproximativ, precizia indicatorului depinzând de o serie de
factori;
- indicatorul să asigure prin conţinutul său un transfer permanent de
informaţii;
- să-şi modifice cu uşurinţă valoarea la orice modificare a
dimensiunilor eficienţei;
- indicatorii să fie cât mai precişi şi uşor cuantificabili pentru ca
realizarea sau nerealizarea lor să poată fi determinată fără ambiguitate;
- efortul depus pentru urmărirea şi calcularea unui indicator să fie
compensat de creşterea gradului de cunoaştere.
ISO 14031 defineşte :
127
 Indicatorul performanţei de mediu (EPI) ca fiind acea “ expresie
specifică ce furnizează informaţii despre performanţa de mediu a
organizaţiei”.
Eforturile managementului de a îmbunătăţi performanţa de mediu
pot include implementarea politicilor şi a programelor de mediu,
conformitatea cu cerinţele sau aşteptările, performanţa financiară şi relaţiile
cu comunitatea. În funcţie de aspectele de mediu semnificative ale
organizaţiei şi de criteriile de performanţă de mediu managerii pot alege, sau
nu, unii indicatori din următorii:
- Implementarea politicilor şi a programelor
- Conformitate
- Performanţă financiară
- Relaţii cu comunitatea
Cele mai importante cerinţe faţă de indicatorii de performanţă de
mediu sunt următoarele:
 Comparabilitate, măsurabilitate: Să facă posibilă compararea cu alte
întreprinderi şi observarea diferenţelor efectelor de mediu a fiecăreia.
Comparaţia să fie exprimată în numere şi să se precizeze natura efectului.
 Scop bine definit: Să facă posibilă îmbunătăţirea efectelor ecologice
influenţate de întreprindere, să se integreze în politica de mediu a
întreprinderii, să fie compatibile cu capacitatea de funcţionare, eforturile de
conducere şi cu starea mediului.
 Echilibru, reprezentativitate: Să nu distorsioneze realitatea către un
sector anume, sau către un element de mediu, dar să-l cuprindă pe fiecare.
 Continuitate: Sistemul funcţionează numai dacă folosim aceiaşi
indicatori la perioade de timp identice. Schimbările şi introducerea
128
indicatorilor noi, pot tulbura sistemul. Indicatorii trebuie să semnaleze în
prealabil schimbările care vor surveni în performanţa de mediu.
 Actualitate: Indicatorii trebuie actualizaţi în mod regulat. Perioada
poate fi de o lună, un trimestru, un an dar nu mai mult de atât. Informaţiile
vechi sunt înşelătoare. Indicatorii trebuie "să reacţioneze" la schimbările
survenite în performanţa de mediu a întreprinderii.
 Claritate: Indicatorii sunt principalele mijloace de informare pentru
începători, deci trebuie să fie înţelese de toată lumea.
 Cost-eficienţă: Colectarea şi actualizarea indicatorilor nu poate fi
stingherită de costurile prea mari (în bani, timp, sau forţă de lucru).
Tabelele de mai jos prezintă exemple pentru diferitele tipuri de
indicatori de performanţă de mediu.
Indicatorii materialelor Tabelul 3.1

Indicator Calculare Unitate de
măsură
Consumul total de materiale Cifra absolută Tonă,
metru cub
Eficienţa de folosire a Consumul de materii prime în tone %
materiilor prime Producţia în tone
Cantitatea totală de material Cifra absolută Tonă,
de ambalaj metru cub
Cantitatea de material de Cantitatea de material de ambalaj %
ambalaj folosit la un produs în tone / Producţia în tone
Proporţia materialelor de Material de ambalaj refolosibil în %
ambalaj refolosibile tone / Cantitatea totală de material
de ambalaj, tone
Numărul tipurilor de Cifră Cifră
deşeuri periculoase
Cantitatea de material Cifră absolută Kilogram
periculos utilizat
Cost de materiale Absolut Lei
Cost de ambalare Absolut Lei
129
Indicatorii infrastructurii Tabelul 3.2
măsură
Instalaţii care necesită Cifra care corespunde prevederilor Cifră
autorizare legale respective
Proporţia instalaţiilor care Numărul instalaţiilor care necesită
necesită autorizare autorizare %
Numărul total de instalaţii
Proporţia instalaţiilor Numărul instalaţiilor care necesită
ecoeficiente autorizare %
Numărul total de instalaţii
Situaţii de criză Situaţii de criză raportate Cifră
Disponibilitatea Disponibilitatea generală a
instalaţiilor instalaţiilor
Timpul total de funcţionare a %
instalaţiilor
Instalaţii verificate din Instalaţii verificate %
puncte de vedere ecologic Numărul total de instalaţii
şi al siguranţei
Proporţia terenului clădit Terenul clădit în metru pătrat
Suprafaţa totală a terenului în %
metru pătrat
Proporţia spaţiilor verzi Spaţiul verde în metru pătrat
Suprafaţa totală a terenului în %
m.p.metru pătrat
Indicatorii problemelor juridice şi a reclamaţiilor Tabelul 3.3

măsură
Reclamaţii de la locuitori din cauza poluării fonice Numărul Cifră
Reclamaţii de la locuitori din cauza mirosului Numărul Cifră
neplăcut
Depăşiri scurte ale valorilor limită Numărul Cifră
Depăşirile valorilor limită (ex. apă reziduală, aer, Numărul Cifră
zgomot)
Valoarea amenzilor de mediu Valoarea Lei
totală
130
 Indicatorul de performanţă a managementului (MPI) reprezintă
un indicator al performanţei de mediu care furnizează informaţii privind
eforturile managementului de a influenţa performanţa de mediu a
organizaţiei. Exemple de MPI sunt:
 suma de bani cheltuită pentru instruirea ecologică a angajaţilor;
 numărul de ore afectat;
 profitul realizat.
 Indicatorul de performanţă operaţional (OPI) reprezintă un
indicator al performanţei de mediu care oferă informaţii privind performanţa
de mediu a activităţilor organizaţiei.
Activităţile unei organizaţii pot fi grupate în mod logic, pe baza
intrărilor şi ieşirilor din utilităţile fizice şi echipamentele organizaţiei.
Activităţile organizaţiei includ de asemenea
utilităţile fizice şi echipamentele organizaţiei precum şi aprovizionarea de la
şi livrarea la acestea .
Indicatorii de performanţă operaţionali fac referire la următoarele
aspecte:
a) Eficienţa şi eficacitatea utilizării materialelor
 Cantitatea de materiale primare utilizate per unitatea de produs;
 Cantitatea de materiale secundare (procesate, reciclate, reutilizate)
utilizate per unitatea de produs;
 Cantitatea de materiale rezultate din reciclarea/ reutilizarea
ambalajelor;
 Cantitatea de materii prime reutilizate în procese de producţie;
 Cantitatea de apă reutilizată pe unitatea de produs;
 Cantitatea de apă reutilizată;
 Cantitatea de materiale periculoase utilizate în procese de producţie.
131
b) Eficienţa utilizării energiei
 Cantitatea anuală de energie utilizată pe unitatea de produs;
 Cantitatea totală de energie utilizată per service sau client
 Tipuri şi cantităţi de energie utilizată (termică, hidroelectrică, electro
- nucleară, eoliană etc.);
 Sursele utilizate;
 Cantitatea de energie generată de produse secundare reziduale sau de
fluxuri de proces;
 Cantitatea de energie economisită prin programe de conservare a
energiei.
c) Servicii de la terţi
 Cantitatea de materiale periculoase utilizate de terţi;
 Cantitatea de detergenţi sau alte substanţe de curăţire utilizate de
terţi;
 Cantitatea de materiale reciclabile sau reutilizabile utilizate de terţi;
 Cantitatea şi tipul de deşeuri generate.
d) Servicii către terţi
 Cantitatea de agenţi de curăţat utilizaţi pe metru pătrat (pentru
firmele cu profil de curăţenie, amenajări interioare etc.);
 Cantitatea de combustibil consumat (pentru firmele cu profil de
transport);
 Numărul de licenţe vândute pentru îmbunătăţirea proceselor (pentru
firmele cu profil de transfer tehnologic);
 Numărul de credite acordate pe criterii ce ţin de protecţia mediului şi
prevenirea poluării (pentru organizaţiile cu profil financiar bancar);
 Cantitatea de materiale utilizate în serviciile de garanţie şi post-
garanţie.
132
e) Tehnologie
 Numărul de piese şi subansamble cu caracteristici de eco-design
(uşor demontabile, reciclabile şi reutilizabile);
 Numărul de ore per an pentru care o piesă sau subansamblu dintr-un
produs este total operaţional;
 Numărul de evenimente deosebite (exemplu explozii,
disfuncţionalităţi tehnologice, întreruperi neprevăzute) per an;
 Suprafaţa totală utilizată efectiv în procese de producţie;
 Utilizarea suprafeţei terenului pentru a produce o unitate de energie;
 Consumul mediu de combustibil al parcului de vehicule (auto, aero,
naval, cale ferată);
 Numărul de vehicule din parc dotate cu sisteme anti-poluare;
 Numărul de ore alocat întreţinerii preventive a echipamentelor pe an.
f) Distribuţia (cererea şi oferta)
 Consumul mediu de combustibil al parcului de vehicule (auto, aero,
naval, cale ferată);
 Numărul de furnizări de produse pe tipuri de transporturi pe zi;
 Numărul de vehicule din parc dotate cu sisteme anti-poluare;
 Numărul de călătorii de afaceri evitate (economisite) prin utilizarea
altor mijloace de comunicaţii (exemplu: telefonie, tehnologii
INTERNET navigare, comunicare, audio-video);
 Numărul de călătorii de afaceri pe tip de transport.
g) Produse
 Numărul de produse furnizate pieţei având caracteristici ecologice;
 Numărul de produse care pot fi reutilizate sau reciclate;
 Procentul din produs ce poate fi reciclat sau reutilizat;
 Rata de defectare a produselor;
133
 Numărul de produse secundare generate pe unitatea de produs;
 Durata utilizării produselor;
 Numărul de produse ce au instrucţiuni privind utilizarea în condiţii
de protecţie a mediului şi post utilizarea sau deversarea în mediu.
h) Deşeuri
 Cantitatea de deşeuri generată pe unitatea de produs;
 Cantitatea de deşeuri (grupată pe tip: periculoasă, reciclabilă,
reutilizabilă) produsă pe an;
 Cantitatea totală de deşeuri;
 Cantitatea de deşeuri depozitată local;
 Cantitatea de deşeuri aflată sub control prin permisii sau licenţe;
 Cantitatea anuală de deşeuri convertită în material reutilizabil;
 Cantitatea de materiale periculoase eliminată prin substituţia unor
materiale [1].
g) Emisii:
- în aer, în apă sau sol
 Cantitatea emisiilor specifice pe an;
 Cantitatea emisiilor specifice pe unitatea de producţie;
 Cantitatea de energie pierdută în procese termice;
 Cantitatea de emisii în aer cu potenţial distructiv asupra stratului de
ozon (exemplu CFC- cluoro-fluorocarbonaţii).
 Cantitatea de emisii în aer cu efect în încălzirea globală;
 Cantitatea de deşeuri îngropată raportată la unitatea de produs;
 Cantitatea totală specifică de material deversată sau îngropată în
mediu;
 Cantitatea de energie pierdută în sol sau apă;
 Cantitatea de efluenţi per service sau client.
134
- alte emisii: zgomot, radiaţii, vibraţii,
 Nivelul de zgomot măsurat la o anumită locaţie;
 Cantitatea de radiaţii emisă;
 Cantitatea de căldură, vibraţii sau lumină. emisii luminoase
 Indicatorii de stare a mediului reprezintă frecvent atribuţia

agenţiilor guvernamentale locale, regionale, naţionale sau internaţionale, a
organizaţiilor neguvernamentale şi instituţiilor ştiinţifice şi de cercetare mai
degrabă, decât a unei organizaţii individuale [5].
Indicatorii de stare a mediului fac referire la următoarele aspecte:
- Aer
- Apă
- Sol
- Flora
- Fauna
- Populaţia umană
- Estetică, patrimoniu şi cultură
Indicatorii de stare a mediului pot fi clasificaţi în funcţie de impactul
asupra mediului în:
 indicatori de cuantificare a impactului asupra mediului la nivel
global, naţional, regional (exemplu: grosimea stratului de ozon, temperatura
medie globală, mărimea populaţiei de peşti din oceane etc.),
 indicatori de cuantificare a impactului asupra mediului la nivel local,
 cu efecte asupra: aerului, apei, solului, florei, faunei, oamenilor
moştenirii estetice (imagisticii) şi patrimoniului cultural.
Exemple de indicatori:
a) Aer
135
 Concentraţia unui contaminant la o anumită localizare;
 Temperatura ambientală la localizări diferite aflate încadrul aceleiaşi
organizaţii;
 Nivele de opacitate în direcţia vântului şi în contravânt pentru o
instalaţie sau clădire a organizaţiei;
 Frecvenţa fenomenelor de smog fotochimic într-o anumită zonă
locală;
 Valoarea medie ponderată a nivelelor de zgomot din perimetrul
instalaţiei sau clădirii;
 Mirosurile greu suportabile (nesuportabile) măsurate la o distanţă
specifică faţă de instalaţia (clădirea) organizaţiei.
b) Apa
 Concentraţia unui contaminant specific în apă subterană sau de
suprafaţă;
 Gradul de turbionare măsurat într-un flux adiacent instalaţiei în
amonte şi în aval de punctul de deversare;
 Oxigenul dizolvat în apele receptate;
 Modificări în nivelul pânzei freatice;
 Numărul de bacterii coliforme per litru de apă .
c) Sol
 Concentraţia unui contaminant specific în solurile de suprafaţă la
localizări selectate în zona (aria) ce înconjoară clădirea sau instalaţia;
 Suprafaţa reabilitată într-o zonă definită local;
 Zonele pavate (asfaltate) şi non-fertile într-o zonă bine definită;
 Zonele protejate într-o zonă definită local;
 Gradul de eroziune al solului dintr-o zonă bine definită.
d) Flora
136
 Concentraţia unui contaminant specific în ţesutul unei anume specii
de plante dintr-o zonă bine definită geografic;
 Nivelul recoltei aflate în vecinătatea investiţiei măsurată pe o
perioadă definită de timp (1-5 ani);
 Populaţia şi tipurile de plante aflate la o distanţă definită de clădire
sau instalaţie;
 Numărul total de specii de plante aflate într-o zonă bine definită;
 Indicatori specifici ai calităţii habitatului pentru specii specifice
dintr-o zonă locală;
 Indicatori specifici privind cantitatea de vegetaţie dintro zonă
definită local;
 Indicatori specifici ai calităţii vegetaţiei într-o zonă definită local.
e) Fauna
 Concentraţia unui contaminant specific în ţesutul unui specii anume
de animale ce se află în zona locală sau regională;
 Populaţia unei specii anume de animale aflate la o distanţă bine
definită faţă de clădirile sau instalaţiile organizaţiei;
 Indicatori specifici ai calităţii habitatului pentru o specie anume din
zona locală;
 Numărul total de specii de faună într-o zonă definită local.
f) Oameni
 Date privind longevitatea pentru o populaţie specifică;
 Incidenţa bolilor specifice, în particular pentr populaţia supusă la
risc de poluare;
 Rata de creştere a populaţiei în zonele locale sau regionale;
 Densitatea populaţiei în zona locală sau regională;
 Nivelul de plumb în sânge la populaţia locală.
137
g) Estetica (imagistica), moştenire, cultură
 Indicatorii de stare a sensibilităţii structurilor (n.a. construcţiilor şi
monumentelor de valoare arhitectonică şi istorică şi culturală);
 Indicatorii de stare a locurilor considerate sacre aflate în vecinătatea
instalaţiilor sau clădirilor firmei;
 Indicatori de stare a integrităţii suprafeţei monumentelor, clădirilor
istorice aflate în zonele învecinate ale obiectivelor industriale ale firmei
(organizaţiei).
Bibliografie
1. Apostol, T., Badea, A., Mărculescu, C. – Managementul sistemelor de

mediu, Editura Politehnica Press, Bucureşti, 2005;
2. Chiţu, I - Sistemul de indicatori de performanţă de mediu, Buletinul
calităţii 8/2010, SC ACVARIM SA, Constanţa, 2010
3. Lupu, L., Oniciuc, N., Rusu, C., Rusu, B. - Sistemul de indicatori de
performanţă de mediu, Editura Performantica, Iaşi, 2006
4. Lupu, L., Oniciuc, N., Rusu, C., Rusu, B. - Sistemul de indicatori de
performanţă de mediu, Editura Performantica, Iaşi, 2006
5. Regulamentul (ce) nr. 1221/2009 al parlamentului european şi al
Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind participarea voluntară a
organizaţiilor la un sistem comunitar de management de mediu şi
audit (EMAS) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 761/2001 şi
138
a Deciziilor 2001/681/CE şi 2006/193/CE ale Comisiei Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene
6. Regulamentul (CE) nr. 761/2001 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 19 martie 2001 privind participarea voluntară a
organizaţiilor la un sistem comunitar de management de mediu şi
audit (EMAS)
7. SR EN ISO 14001:2005 Sistemul managementului de mediu - Cerinţele
şi liniile directoare pentru folosire (NF EN ISO 14001)
8. SR EN ISO 14031:2001 Management de mediu. Evaluarea performanţei
de mediu. Ghid
9. *** Centrul Regional de Protecţie a Mediului pentru Europa Centrala şi
de Est, Manual de Practici Europene în Managementul Mediului,
Bucureşti, 2004
10. *** Un mediu mai curat cu costuri reduse - Ghid al managementului de
mediu - prezentarea comparativă a standardelor ISO 9001 şi ISO
14001, Ed. Printech, Bucureşti, 2004
139

Curs Ghermec

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Ghermec

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Olimpia - Constanţa Ghermec

Dr. ing. Olimpia - Constanţa Ghermec

Calitatea mediului înconjurător este esenţială pentru omenire, mai

Cerinţe generale de calitate a mediului înconjurător

1.1. Impact antropic asupra mediului

Fig. 1.1. Impactul asupra mediului ca sistem

Substanţele poluante rezultate prin arderea 1 kg de carburant

Fig. 1.2. Rolul solului în ecosisteme

Structura sectorelor poate fi diferită de la o fermă la alta. În Europa,

1.2. Caracteristici de calitate a aerului

LEGEA nr. 104 din 15 iunie 2011

1.2.3. Monoxid de carbon, CO

1.2.4. Pulberile în suspensie PM10 şi PM 2,5

1.2.5. Oxizi de azot NOx (NO / NO2)

1.2.6. Plumb şi alte metale toxice Pb, Cd, As şi Hg

LEGEA nr. 104 din 15 iunie 2011

LEGEA nr. 104 din 15 iunie 2011

1.3. Caracteristici de calitate a apelor

Frecvenţa de prelevare a probelor, domeniul de fluctuaţie al concentraţiilor,

1.4.3. Indicatori de calitate ai solului

Organizarea activităţii de monitorizarea a calităţii mediului

2.1. Sistemul naţional de monitoring integrat a calităţii aerului

2.1.1.5. Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului

Fig. 2.2 Staţie de tip trafic

Acest tip de staţie are următoarele caracteristici:

Fig. 2.3. Staţie de tip urban

c) Staţie de tip suburban

Staţia de tip suburban are următoarele funcţii:

Fig. 2.5. Staţie de tip regional

e) Staţie de tip EMEP ( pentru supravegherea şi evaluarea

2.1.1.6. Circuitul datelor

Fig. 2.7. Panou exterior

Baza de date centrală stochează şi arhivează atât datele brute, cât şi

Fig. 2.9. Circuitul datelor

2.1.1.7. Indici specifici de calitatea aerului

Indice specific de calitatea aerului, pe scurt "indice specific",

Fig. 2.10. Indici specifici de calitate a aerului

Indicele specific corespunzător Domeniu de concentraţii Indice

Indicele specific corespunzător Domeniu de concentraţii

Indicele specific corespunzător Domeniu de concentratii

2.2. Monitoringul calităţii apelor în România

Fig. 2.11. Componentele monitoringului calităţii apei

Procesul de monitoring trebuie privit ca o secvenţă de activităţi

interconectate care începe cu definirea cerinţelor de informaţii şi

Fig. 2.12. Structura ciclului monitoringului apelor

2.2.2. Programe de monitorizare a apelor

Fig. 2.13. Harta bazinelor hidrografice din România

Legea Apelor 107/1996 cu modificările şi completările ulterioare

 stabilirea structurii spaţiale;

 definirea tipurilor de monitoring;

 stabilirea parametrilor de monitorizare;

 stabilirea frecventelor de monitorizare;

Strategia de modernizare şi dezvoltare necesită adesea ajustări în

Clasele de calitate a apei Tabelul 2.1

2.2.6. Definirea unei noi categorii de ape cu regim puternic

3.1. Sisteme de management de mediu

Funcţionarea corectă a unui SMM asigură ameliorarea

3.2. Seria de standarde ISO 14000

Informaţiile generale necesare pentru fiecare proces unitar pot fi

3.3. Sistemul european de management şi audit - EMAS

Fig. 3.2. Logo-ul EMAS

3.3.6. Paşii implementării EMAS - sunt prezentaţi în comparaţie

Politică de mediu înseamnă intenţiile globale şi orientarea unei