UNIREA PRINCIPATELOR ROMANE

Dupa revolutia de la 1848 -1849 din Tarile Romane ,Turcia si Rusia hotarasc
soarta Principatelor Romane prin Conventia de la Balta Liman , din aprilie 1849 ,
conform careia domnii celor doua tari sunt numiti pe o perioada de sapte ani ,
adunarile obstesti erau inlocuite cu divanuri formate prin numire ,iar Principatele
Romane se aflau sub ocupatie ruso-turca (1848-1851).
Astfel, au fost numiti domni in Tara Romaneasca Barbu Stirbei (potrivnic
unirii ) iar in Moldova Gr. Al. Ghica (favorabil unirii ).
Emigratia romana a desfasurat o puternica propaganda in favoarea unirii la
Paris , Londra , Viena , Istambul etc.
Problema unirii se discuta in Congresul de pace de la Paris -1856- , care a
incheiat razboiul Crimeii( 1853-1856) in care Rusia a fost infranta de Turcia , aliata
cu Anglia , Franta , Piemont . Propunerea Frantei de unire a Principatelor , sub
conducerea unui print strain , a fost reaprinsa de Turcia ,Austria , Anglia ; s-a
hotarat consultarea populatiei din principate prin organizarea unor adunari ad-hoc
la Iasi si Bucuresti in 7-8 octombrie 1857 in care romanii au cerut unirea,
neutralitatea , autonomia Principatelor , print strain si adunari reprezentative.
In cele doua tari miscarea unionista se intensifica , se organizeaza comitete
ale unirii.
La 7 august 1858 prin conventia de la Paris marile puteri garante aproba
“Statutul intern si international al Principatelor Romane care prevedea o unire
formala a Principatelor , infintarea unor institutii comune pentru ambele tari la
Focsani , Comisia Centrala si Inalta Curte de Justitie si Casatie , o lege electorala
bazata pe votul cenzitar si desfintarea privilegiilor feudale.
La 5 ianuarie 1859 Al. I. Cuza a fost ales in unanimitate ca domn al
Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 Cuza a fost ales domnitor al Tarii Romanesti.
In urma unei intense activitati diplomatice dubla alegere a lui Cuza a fost
recunoscuta la Conferinta puterilor garante de la Paris din aprilie 1859 ( cu exceptia
Austriei si a Turciei care vor recunoaste dubla alegere in septembrie 1859). In 4
decembrie 1861 Turcia acorda firmanul prin care recunoaste neconditionat unirea
deplina a Principatelor.
Pe plan intern dupa unire , s-a intensificat activitatea reformatoare ,
realizandu-se unificarea armatei , unificarea cursului monetar , a regimului vamal ,
unificarea misiunii diplomatice de la Istambul , stabilirea capitale unice la
Bucuresti.
Dar o profunda activitate reformatoare a desfasurat guvernul M.
Kogalniceanu prin realizarea unor reforme menite sa modernizeze societatea
romaneasca , intre care amintesc : secularizarea averilor manastiresti (decembrie
1863) reforma agrara (august 1864), Statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris
( mai 1864) , legea electorala (mai 1864) , legea instructiunii publice (decembrie
1864),Codul penal si Codul de procedura penala (martie 1864) , Codul civil
(decembrie 1864 ) , legea de organizare a armatei ( decembrie 1864 ).
 Divergentele dintre Cuza si Kogalniceanu , care au determinat demisia
guvernului Kogalniceanu , intensificarea activitatii monstruoasei coalitii au fost
doar cateva din cauzele care au determinat abdicarea lui Cuza in 11 februarie 1866
si plecarea sa in exil .
Desi domnia lui Cuza a fost scurta doar 7 ani , realizarile sale au fost
semnificative , reformele sale au contribuit la modernizarea tarii, a indeplinit
programul unionist exprimat in adunarile ad-hoc , Cuza ramanand in istorie nu
doar pentru realizarile sale politice , dar si pentru generozitatea si spiritul sau de
sacrificiu.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
Dan Berindei „Epoca Unirii ’’ ,Bucuresti 1979
C.C.Giurescu „Viata lui Cuza –Voda ’’, Bucuresti 1966
Boicu „Diplomatia europeana si triumful cauzei Unirii 1856-1859 ’’ Iasi