F03.1: De ce are copilul meu probleme comportamentale? Conceptualizarea problemei (P.

1/1)

Însuşirile copilului Probleme comportamentale

Însuşirile părinților Percepția problemelor

Dificultăți materiale Reacția părinților

F03.2 Cercul vicios (P. 1/1)

CerinŃa
părinŃilor

Este Da
Repetarea Nu Altă
cerinței ascultată? activitate

Nu
Este Da
Altă
ascultată activitate
?

Nu
PărinŃii
PărinŃii
renunŃă
ameninŃă

Nu
Da
Este Altă
ascultată? activitate

Nu
PărinŃii nu
mai ştiu ce PărinŃii Altă
să facă renunŃă activitate

PărinŃii reacŃionează
agresiv
 Tulburarea hiperchinetică la copii şi adolescenŃi – întrebări şi răspunsuri –
F03.3:
informaŃii pentru părinŃi, profesori şi educatori (P. 1/6)

1. Ce sunt tulburările hiperchinetice ?

Unii copii sunt mai vioi decât alŃii şi orice copil poate fi la un moment dat foarte neliniştit. În această
situaŃia îi este greu să se concentreze sau este uşor de distras. Ştim că în general copiii mai mici au
dificultăŃi mai mari cânt trebuie să stea liniştiŃi sau să se concentreze mai mult timp asupra unei
sarcini
comparativ cu copiii mai mari. Capacitatea şi durata de concentrare se dezvoltă odată cu vârsta.
Copiii cu tulburări hiperchinetice se diferenŃiază de copiii care manifestă aceste caracteristic în
limite nor-
male, prin frecvenŃa şi intensitatea cu care apar problemele. Comparativ cu alŃi copii de aceeaşi
vârstă, copiii cu tulburări hiperchinetice au probleme mari în trei domenii: ei se evidenŃiază prin
dificultăŃile de concentrare şi de atenŃie, prin comportamentul impulsiv şi prin agitaŃia psiho-motorie
accentuată.
DificultăŃile de concentrare şi de atenŃie. Acestea se manifestă şi printr-o distractibilitate cres-
cută. Sarcinile sunt întrerupte rapid şi nu sunt finalizate. Acest lucru se observă mai ales în cazul
activităŃilor ce necesită efort intelectual susŃinut. Aceste manifestări apar mai pregnant în cazul
activităŃilor impuse din exterior (de exemplu teme, sarcini şcolare). Copiii trec frecvent de la o
activitate la alta, pierzându-şi aparent interesul pentru una dintre sarcini, deoarece sunt distraşi
de cealaltă.
Comportamentul impulsiv. Copiii cu tulburare hiperchinetică au tendinŃa de a acŃiona brusc şi
fără a se gândi anterior, comparativ cu copiii de aceeaşi vârstă ei nu sunt capabili să amâne
anumite nevoi până la momentul în care acestea ar putea fi îndeplinite. Ei oferă răspunsurile
înainte ca întrebarea să fie complet formulată şi îi întrerup adesea pe ceilalŃi.
AgitaŃie psiho-motorie. Copiii cu tulburări hiperchinetice se fac remarcaŃi mai ales la grădiniŃă şi
în şcoala primară prin faptul că sunt extrem de neliniştiŃi şi în continuă mişcare. Aceste probleme
apar mai ales în situaŃiile care necesită linişte. Ei se ridică
frecvent în timpul orelor sau în alte situaŃii în care ar
trebui să stea aşezaŃi; le este dificil să se joace în linişte,
aleargă şi se caŃără permanent. Această agitaŃie nu depinde
de anturaj sau de cerinŃe.
Aceste probleme apar în diverse domenii de activitate şi
se observă nu doar în familie, ci şi la grădiniŃă sau la şcoală,
în
timpul activităŃilor. Problemele sunt mai vizibile în situaŃiile în
care se cere o rezistenŃă mai crescută din partea copilului sau
a
adolescentului, de exemplu în timpul orelor, al efectuării temelor sau în timpul meselor. La
majoritatea copiilor aceste probleme nu apar deloc sau apar într-o formă mai redusă atunci când
se află într-un
mediu nou, când sunt confruntaŃi cu un singur adversar sau atunci când se dedică unei
activităŃi
preferate, chiar dacă aceasta solicită într-un anumit grad atenŃia (de exemplu jocurile pe computer).
Aceste probleme sunt denumite tulburări de atenŃie/ tulburări de hiperactivitate (ADHD).
 Tulburarea hiperchinetică la copii şi adolescenŃi – întrebări şi răspunsuri –
F03.3:
informaŃii pentru părinŃi, profesori şi educatori (P. 2/6)

2. Care sunt fenomenele care însoŃesc tulburările hiperchinetice ?

Pe lângă aceste probleme principale pot apărea şi alte manifestări, cele mai frecvente sunt
comporta-
mentul agresiv sau cel de tip opozant, întârzierile în dezvoltare, stima de sine scăzută şi nesiguranŃa
în propria performanŃă.
Comportamentul agresiv. MulŃi copii cu tulburare
hiperchinetică respectă regulile într-o mai mică măsură
decât alŃi copii, se ceartă mai des cu adulŃii şi cu copiii, se
opun indicaŃiilor părinŃilor, se enervează uşor şi se bat. În
raport cu cei de aceeaşi vârstă copiii hiperchinetici
sunt mai băgăreŃ, comportându-se ca nişte clovni,
întrerup activităŃile altora fiind de-a dreptul enervanŃi.
MulŃi copii hiperchinetici încearcă să domine şi să
controleze.
Întârzieri în dezvoltare şi scăderea performanŃelor şcolare. Majoritatea copiilor hiperchinetici au
performanŃe mai slabe la citit, scris sau la matematică, uneori chiar repetă clasa. Ei au un scris
urât
datorită neîndemânării sau dificultăŃilor de coordonare. De la vârsta preşcolară pot fi
observate
întârzieri în dezvoltare, mai ales în ceea ce priveşte limbajul, desenul şi coordonarea
mişcărilor.
Încredere de sine scăzută şi neîncrederea în propriile performanŃe. Dezvoltă
anxietate şi nesiguranŃă şi au mai puŃină încredere în sine decât alŃii. Acest
lucru este valabil în special în acele situaŃii în care sunt implicate
performanŃele
şcolare. Comparativ cu celelalte probleme mai vizibile, această dificultate este
de
cele mai multe ori mai puŃin
evidentă.
Din cauza acestor probleme, părinŃii copiilor hiperchinetici au certuri
frecvente cu copiii, iar educatoarele sau profesorii îi consideră problematici şi
deranjanŃi,
sunt adesea respinşi de către cei de aceeaşi vârstă datorită
problemele
hiperchinetice din timpul jocului sau a comportamentul
agresiv.

3. Cât de frecvent apar tulburările hiperchinetice ?

Tulburările hiperchinetice se află printre cele mai frecvente tulburări care se manifestă şa
copii.
Aproximativ cinci la sută dintre copii au astfel de probleme, ele apar de trei ori mai frecvent la
băieŃi decât la fete.

4. Care sunt cauzele acestor probleme ?

Până în momentul de faŃă nu există o explicaŃie clară şi completă a cauzelor acestei tulburări.
Majoritatea cercetătorilor sunt însă de acord cu faptul că principala cauză este o tulburare la nivelul
funcŃionării creierului. Mediul în care se dezvoltă aceşti copii, familia, grădiniŃa sau şcoala influenŃează
semnificativ evoluŃia tulburării.
 Tulburarea hiperchinetică la copii şi adolescenŃi – întrebări şi răspunsuri –
F03.3: informaŃii pentru părinŃi, profesori şi educatori (P.3/6)

Cauza problemelor de funcŃionare cerebrală nu este clară. Există însă câteva asumpŃii legate de
acesta. ComplicaŃiile din timpul sarcinii, a naşterii sau din perioada de sugar pot afecta
funcŃionarea cerebrală, acestea fiind corelate cu tulburarea hiperchinetică. Aceste probleme au
fost denumite tulburări minimale de funcŃionare cerebrală sau disfuncŃii cerebrale minime (MCD).
Legătura dintre aceste complicaŃii şi problemele hiperchinetice nu este una atât de strânsă cum s-a
considerat anterior.
La majoritatea copiilor hiperchinetici nu există indicii ale unor astfel de disfuncŃii.
Factori ereditari. AlŃi cercetători consideră că factorii ereditari influenŃează dezvoltarea acestei
tulburări. PrevalenŃa diferită a tulburării la băieŃi şi fete, precum şi apariŃia frecventă a problemelor
similare şi la părinŃii copiilor indică faptul că factorii genetici joacă un rol important.
Componentele alimentaŃiei. Se consideră că anumite componente ale alimentelor pot determina
apariŃia acestei tulburări. Au fost suspectate zahărul şi fosfatul, dar şi alte alimente despre care se
ştie că pot provoca alergii. Rezultatele cercetărilor actuale indică faptul că zahărul şi fosfatul nu joacă
nici un rol în apariŃia tulburării hiperchinetice. Totuşi, în rândul hiperchineticilor există un procentaj
scăzut care reacŃionează printr-o agitaŃie crescută la anumite alimente (de exemplu la lapte).
Ideea de bază este aceea că în majoritatea cazurilor alimentele nu joacă un rol important în apariŃia
şi evoluŃia bolii.

CondiŃiile familiale, dar şi condiŃiile de la grădiniŃă şi de la şcoală, nu reprezintă factorii unici ai

apariŃiei tulburării, dar ele pot contribui la accentuarea simptomatologiei şi la evoluŃia ei. Din cauza
agitaŃiei şi a comportamentului impulsiv, copiii hiperchinetici întâlnesc mai multe bariere şi le încalcă
mult mai des. De asemenea, ei reacŃionează adesea diferit la măsurile educaŃionale, comparativ cu
alŃi copii. PărinŃii, educatoarele şi profesorii sunt puşi adesea în situaŃii dificile, care duc la formarea
unui cerc vicios de ameninŃări şi impuneri de limite ce nu vor fi respectate de către copil sau
vor fi respectate pentru o scurtă perioadă de timp, astfel încât ele vor trebui mereu repetate.
Evenimentele pozitive vor trece în fundal, pe prim plan fiind cele negative atât în familie cât şi
la grădiniŃă sau şcoală. Problemele comportamentale hiperchinetice, de tip opozant şi agresive devin
astfel mai pregnante.

5. Care este evoluŃia acestei tulburări ?

Tulburările hiperchinetice debutează înaintea vârstei şcolare, ele sunt evidente cel târziu la vârsta
de
cinci, şase ani. Odată cu debutul adolescenŃei se diminuează în special agitaŃia psihomotorie, în timp
ce problemele de atenŃie sau comportamentele impulsive pot persista.
 Tulburarea hiperchinetică la copii şi adolescenŃi – întrebări şi răspunsuri –
F03.3:
informaŃii pentru părinŃi, profesori şi educatori (P. 4/6)

În continuare sunt descrise succint etapele de

dezvoltare.
Copilăria timpurie. MulŃi, însă nu toŃi copiii cu tulburare hiperactivă se fac remarcaŃi încă din
primul an de viaŃă printr-un nivel de activitate extrem de ridicat: probleme de somn, probleme de
alimentaŃie şi de digestie, precum şi prin Ńipatul frecvent. Totuşi există mulŃi sugari cu aceste
caracteristici care nu dezvoltă ulterior o tulburare hiperchinetică.
Vârsta preşcolară. La copiii cu vârste între trei şi şase ani caracteristicile cele mai evidente sunt
agitaŃia psiho-motorie şi mişcarea continuă. Copiilor le este greu să se implice într-un joc liniştit şi de
durată. Uneori aceste probleme sunt mai vizibile la grădiniŃă decât în familie, deoarece acolo
acŃionează mai mulŃi stimuli care pot să le distragă atenŃia. MulŃi copii se remarcă prin crize de furie
extreme şi prin nerespectarea limitelor şi a indicaŃiilor; la alŃii pot apărea întârzieri în dezvoltarea
limbajului, în dezvoltarea motricităŃii şi a desenului.
Vârsta şcolară mică. Odată cu şcolarizarea apare o acumulare a problemelor, deoarece copiii
sunt brusc confruntaŃi cu cerinŃa de a sta liniştiŃi şi de a se concentra o perioadă mai lungă, cerinŃe
pe care nu le pot îndeplini. Unii copii trec peste debutul şcolii fără o intensificare semnificativă a
problematicii. În familie, efectuarea temelor devine adesea problema centrală. PerformanŃe scăzute
la şcoală, mai ales problemele legate de învăŃarea cititului şi a scrisului apar frecvent, dar nu
întotdeauna. Din cauza acestor dificultăŃi mulŃi copii îşi pierd interesul faŃă
de şcoală, pot apărea comportamente agresive sau probleme cu stima
de sine.
AdolescenŃa. AgitaŃia psiho-motorie se diminuează de cele mai
multe ori deja la începutul pubertăŃii, problemele de concentrare şi
impulsivitatea se reduc odată cu vârsta, fiind totuşi mai marcante
comparativ cu cei de aceeaşi vârstă. La copiii cu o evoluŃie favorabilă
adesea nu se mai constată diferenŃe faŃă de cei de aceeaşi vârstă, chiar
dacă în continuare sunt consideraŃi a fi foarte vioi. Cei care deja din
adolescenŃă s-au făcut remarcaŃi prin agresivitate, dezvoltă
comportamente antisociale care iau forma absenteismului, a minciunii şi
a furtului. Unii adolescenŃi au tendinŃa de a consuma alcool şi droguri.
Vârsta adultă. Problemele comportamentale din adolescenŃă se pot
continua şi la vârsta adultă, la unii apare însă o reducere a simptomatologiei. Cea mai nefavorabilă
evoluŃie apare la cei care au dezvoltat în adolescenŃă comportamente antisociale şi care au terminat
şcoala cu performanŃe slabe.

6. Ce posibilităŃi de tratament există ?

În principiu se pot delimita patru posibilităŃi de
tratament:
1. Psihoterapie prin implicarea familiei şi a copilului care constă în implementarea unor
măsuri psihologice şi pedagogice în familie;
2. Psihoterapie şi intervenŃii de natură pedagogică în grădiniŃă sau la
şcoală;
3. Psihoterapie şi îndrumarea pedagogică a copilului
şi
4. Terapia
medicamentoasă.
 Tulburarea hiperchinetică la copii şi adolescenŃi – întrebări şi răspunsuri –
F03.3:
informaŃii pentru părinŃi, profesori şi educatori (P.5/6)

Regula de bază în tratamentul tulburării hiperchinetică este aceea ca măsurile întreprinse să fie
aplicate acolo unde apar problemele: în familie, la şcoală în vederea reducerii deficitului de atenŃie, a
impulsivităŃii, agitaŃiei, agresivităŃii sau a problemelor legate de

performanŃă. Acest principiu este de o importanŃă covârşitoare deoarece transferul efectelor terapiei
de la un domeniu de viaŃă la altul sau de la o problemă la alta nu reuşeşte. Din acest motiv nu vă
puteŃi aştepta ca prin anumite intervenŃii care implică mişcare sau prin măsurile întreprinse în familie
să se diminueze automat şi problemele de la grădiniŃă sau şcoală. De aceea pentru a putea ajuta
copilul necesară combinarea metodelor. Baza intervenŃiei o constituie programul părinte-copil,
acesta implică măsuri psihologice şi pedagogice atât în familie, cât şi la grădiniŃă sau şcoală.
Programul părinte-copil cu măsuri psihologice şi pedagogice în familie. Această intervenŃie are
drept scop reducerea problemelor comportamentale ale copilului în familie. Se va lucra pe probleme
mai mari şi pe situaŃiile dificile din familie. Lucrând cu părinŃii şi copilul, prin tehnicile psihologice şi
pedagogice se vor reduce sau chiar rezolva aceste probleme. În această intervenŃie vor fi implicaŃi
părinŃii şi copilul. În cazul copiilor de vârstă preşcolară partenerii principali de discuŃie vor fi părinŃii.
Măsuri psihologice şi pedagogice în grădiniŃă sau la şcoală. Împreună cu educatoarea sau
învăŃătoarea/învăŃătorul se vor decela cele mai importante probleme comportamentale ale copilului
la grădiniŃă sau în timpul orelor. Se va lucra cu tehnici psihologice şi pedagogice concrete ce vor avea
drept scop reducerea problemelor comportamentale. Se va insista în special pe recompensarea
copilului pentru eforturile depuse şi pe identificării consecinŃelor negative ale comportamentului
problematic.
Psihoterapia şi îndrumarea pedagogică a copilului. Psihoterapia copilului, individuală sau de
grup, reprezintă uneori o completare importantă. În cazul copiilor preşcolari terapia se va concentra
asupra creşterii intensităŃii şi de duratei jocului. În cazul copiilor de vârstă şcolară vor domina formele
de terapie ce au drept scop efectuarea concentrată şi ordonată a sarcinilor şcolare, vor fi implicaŃi şi
părinŃii. Deoarece mulŃi copii au întârzieri în dezvoltare sau dificultăŃi la anumite materii, sunt
necesare şi diverse exerciŃii sau meditaŃii care să aibă drept scop reducerea acestor deficite. Uneori
este utilă terapia de grup care are drept obiectiv reducerea comportamentului agresiv al copilului şi
îmbunătăŃirea abilităŃilor sociale în relaŃie cu cei de aceeaşi vârstă.
Terapia medicamentoasă. Terapia medicamentoasă este o completare importantă la celelalte
forme de intervenŃie; constituind de multe ori o premisă esenŃială pentru eficienŃa acesteia. Cel mai
eficient este tratamentul medicamentos care intensifică activitatea creierului. Aceste medicamente
nu au un efect de reducere a activităŃii cerebrale, ci de activare a creierului, ele se numesc
psihostimulente. Cel mai des se utilizează medicamentul cu denumirea de Ritalin sau Medikinet. Este
un medicament mult studiat, care duce la o reducere a simptomatologiei în cel puŃin 70% din cazurile
cu tulburare hiperchinetică de intensitate crescută. Efectul durează numai pe perioada administrării
medicamentului, de aceea este necesar un tratament pe termen lung, combinat cu alte metode
terapeutice.
 Tulburarea hiperchinetică la copii şi adolescenŃi – întrebări şi răspunsuri –
F03.3:
informaŃii pentru părinŃi, profesori şi educatori (P.6/6)

7. Perspectivă de ansamblu
Tulburările hiperchinetice reprezintă o problemă pentru dezvoltarea copiilor şi pentru familiile lor.
Din
păcate numai în puŃine cazuri aceste probleme trec de la sine, riscul apariŃie altor probleme este
mare. IntervenŃia are mai multe componente şi se concentrează nu doar pe copil, ci implică şi părinŃii,
educatorii sau profesorii. Este necesară o intervenŃie susŃinută şi de lungă durata în scopul reducerii
simptomelor. Atunci când terapeuŃii, părinŃii, educatorii, profesorii şi bineînŃeles copilul sau
adolescentul se concentrează asupra aceluiaşi demers există mari şanse ca problemele să poată
fi reduse, astfel încât dezvoltarea ulterioară a copilului să nu fie afectată.

CărŃi recomandate
Döpfner, M., Schürmann, S. & Lehmkuhl, G. (2000). Wackelpeter und Trotzkopf. Weinheim:
1
Psychologie VerlagsUnion.
Döpfner, M., Frölich, J. & Lehmkuhl, G. (2000). Ratgeber Hperkinetische Störungen. Göttingen:
Hogrefe.

1
Această carte este disponibilă în limba română sub titlul Copilul hiperactiv şi încăpăŃânat, pentru detalii
vezi site-ul www.rtscluj.ro.