Afectivitatea

- este o componentă esenţială şi indispensabilă a sistemului psihic uman, la fel de necesară şi

logic determinată ca oricare altă component - cognitivă, motivaţională, volitivă, etc. În acest
caz, ea trebuie să fie o modalitate specifică de relaţionare cu lumea și cu propriul Eu, de a
avea o valoare informațional – reflectorie, respectiv, de  a   semnaliza şi semnifica ceva, de a
îndeplini un rol reglator specific.
-  afectivitatea este acea componenta a vieții psihice care reflectă, î n f o r m a u n e i   trăiri
subiective de un anumit semn, de o anumită intensitate şi de o anumită durată,raportul
dintre dinamica evenimentelor motivaţionale sau a stărilor proprii de necesitate şi dinamica
evenimentelor în plan obiectiv extern.

Rolul afectivității – susține energetic activitatea (dacă procesele cognitive furnizează imagini,
concepte, idei, cele afective furnizează energia necesară formării și operării cu aceste produse
psihice); funcția esențială este de a pune organismul în acord cu situația, deci de a adapta, de a regla
conduita umana.

Procesele afective sunt procesele psihice care sunt generate de relațiile dintre obiect și subiect sub
formă de trăiri, uneori atitudinale. Pe prim plan se află nu atât obiectul, cât valoarea și semnificația
pe care acesta o are pentru subiect.

Interacțiuni
a)      Afectivitate și cogniție
Deși diferite de procesele cognitive, procesele afective se află în strânsă legătură cu acestea. Atunci
când conflictul afectiv produs de emoții și sentimente sau pasiuni contrare este solidar cu conflictul
cognitiv, randamentul activității intelectuale este mai mare. Dacă tensiunea afectivă scade,
ajungându-se până la starea de indiferență, se va reduce și capacitatea individului de a soluționa
probleme noi. În relația cu gândirea,  procesele afective pot avea o pondere foarte mare în cazul
formării conceptelor, judecăților și raționamentelor, în funcție de capacitatea afectiva a individului și
orientarea acestuia către o anume direcție (obiect sau persoană).

b)     Afectivitate și motivație
 Fiecare categorie de procese afective este legată preponderent cu anumite motive. Procesele simple
sunt legate de motivația biologică, iar cele complexe sunt legate de interese, convingeri, aspirații, iar
cele superioare de motivele din vârful piramidei lui A. Maslow. Procesele  afective sunt motive
activate și desfășurate într-o situație dată, iar motivele sunt procese afective condensate, cristalizate,
stabilizate. Mai mult chiar, unele forme ale afectivității (forme superioare, sentimente, pasiuni) se
manifestă ca atitudini și pot îndeplini rol de motive.

c)      Afectivitate și alte funcții psihice

În relația cu memoria - de obicei oamenii au tendința să memoreze mult mai ușor și să păstreze pe o
perioadă mai îndelungată faptele, lucrurile, persoanele care au avut un impact afectiv mai mare
asupra lor.
În relația cu imaginația - aproape toate formele imaginației implică gradul de afectivitate al unei
persoane. Cel mai des, impactul proceselor afective este frecvent întâlnit în cazul imaginației
involuntare, în timpul reveriei, dar mai ales în cazul visului din timpul somnului. Imaginația creatoare
este de asemenea influențată de susținerea afectivă, în cadrul formării de motive și atitudini
creatoare care o stimulează.
Proprietățile proceselor afective:
a)      Polaritatea – tendința acestora de a gravita fie în jurul polului pozitiv, fie în jurul celui negativ:

b)      Intensitatea – forța, tăria, profunzimea de care dispune la un moment dat trăirea afectivă;

c)      Durata - întinderea, persistența în timp a acestora, indiferent dacă persoana sau obiectul care le-
a provocat sunt sau nu prezente. Alimentând permanent semnificația afectogenă a unui stimul
putem ține mereu trează starea afectivă fată de el.

d)     Mobilitatea - trecerea rapidă în interiorul aceleiași trăiri emoționale sau trecerea de la o stare
afectivă la alta în condiții de necesitate, trebuind a fi deosebită de fluctuația trăirilor afective - semn
de slăbiciune, imaturitate sau patologie a proceselor afective.

e)      Expresivitatea - exteriorizarea, manifestarea stărilor afective prin intermediul expresiilor

emoționale:
  mimica
  pantomimica
  modificări de natură vegetativă
  schimbarea vocii

Rolurile expresiilor  voluntare

         rol de comunicare
         influențarea conduitei altora în vederea săvârșirii unor acte
         autoreglare în vederea adaptării mai bune la situațiile cu care ne confruntăm
         contagiune
         accentuare sau diminuare a stărilor afective.

Clasificarea trăirilor afective: primare, complexe, superioare.

A. Procesele afective primare: au caracter elementar, spontan, sunt slab organizate, mai aproape de
biologic și mai puțin elaborate cultural; ele tind să scape controlului conștient, rațional.

a)      Tonul afectiv al proceselor cognitive

  Se referă la reacțiile emoționale ce însoțesc și colorează afectiv orice act de cunoaștere.
o   Tot ceea ce percepem generează nu doar acte cognitive ci și stări afective

b)      Trăirile afective de proveniență organică

  Cauzate de buna sau proasta funcționare a organelor interne și sunt evidente mai ales în cazul
unei boli.

c)      Afectele
  Sunt forme afective simple, primitive și impulsive, puternice, foarte intense și violente, de scurtă
durată, cu apariție bruscă și desfășurare impetuoasă.
o   mânia, spaima, râsul în hohote.

B.     Procesele afective complexe: beneficiază de un grad mai mare de conștientizare.

a)      Emoțiile curente
  Sunt forme afective de scurtă durată, active, intense, provocate de însușirile separate ale
obiectelor, au un caracter situativ, desfășurare tumultoasă sau calmă, orientare bine determinată
spre un obiect sau o persoană anume.
o   bucuria, tristețea, simpatia.
b)      Emoțiile superioare
  Presupun acordări de semnificații valorice activităților desfășurate.
  Spre deosebire de afecte, acestea se supun în mai mare măsură învățării (învățare afectivă).

c)      Dispozițiile afective:
  Stări difuze cu intensitate variabilă și durabilitate relativă.
  Spre deosebire de emoții, care au o orientare precisă, ele sunt mai vagi.

C.     Procesele afective superioare: se caracterizează printr-o mare restructurare valorică, situată nu

la un nivel de obiect sau de activitate, ci la nivel de personalitate; depășesc prin conținutul și
structura lor stările emoționale și tranzitorii.

a)      Sentimentele
  Sunt trăiri afective, de lunga durată , relativ stabile, specific umane, condiționate social-istoric.
  Sentimentele se nasc din emoții; un sentiment este o emoție repetată, oscilantă și abia apoi
stabilizată și generalizată – dragostea, ura, gelozia, recunoștința.

-             Sentimentul este o emoție care se naște, persistă în timp și rezistă la diverși factori
perturbatori:    
 faza de cristalizare
 faza de maturizare
 faza de decristalizare

SENTIMENT = GENERALIZARE A EMOȚIEI     

                                               i.            Sentimente
intelectuale: curiozitatea, mirarea, dragostea de adevăr.
                                             ii.            Sentimenteestetice: admirația, extazul
                                           iii.            Sentimente morale: patriotism, datorie

b)      Pasiunile
  Sunt sentimente cu orientare, intensitate, grad de stabilitate și generalitate foarte mare,
antrenând întreaga personalitate.

                                               i.            Pasiuni nobile: orientare socială pentru adevăr, dreptate, progres

                                             ii.            Pasiuni negative: patimi, vicii