Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
CONTRABANDEI ŞI A
ALTOR INFRACŢIUNI CE
IMPLICĂ TRECEREA
FRONTIEREI DE STAT
GABRIEL ION
OLTEANU
2
Cuprins
Cuprins.................................................................................................................... 3
CAPITOLUL 1 – Demers introductiv ......................................................................... 8
1.1. Consideraţii referitoare la semnificaţia social – economică a incriminării
infracţiunilor ce privesc regimul vamal al României. ........................................... 8
1.2. Sublinieri noţionale .......................................................................................... 12
1.3. Repere istorice privind instituţia vămii în România ........................................... 15
1.4. Incriminarea conduitelor ilicite din domeniul vamal în legislaţia altor
state ................................................................................................................ 25
1.4.1. Albania ....................................................................................................... 25
1.4.2. Bulgaria...................................................................................................... 28
1.4.3. Canada ....................................................................................................... 30
1.4.4. China.......................................................................................................... 33
1.4.5. Franţa ........................................................................................................ 39
1.4.6. Macedonia .................................................................................................. 43
1.4.7. Moldova ...................................................................................................... 49
1.4.8. S.U.A. ......................................................................................................... 51
CAPITOLUL 2 – Consideraţii privind infracţiunile specifice regimului vamal .......... 56
2.1. Aspecte comune ............................................................................................... 57
2.1.1. Obiectul ocrotirii juridice............................................................................. 57
2.1.2. Subiecţii infracţiunii ................................................................................... 59
2.1.3. Incidenţa aplicării art. 182 Cod Vamal în contextul conduitelor
socotite periculoase, din punct de vedere penal, pentru regimul
vamal al României....................................................................................... 62
2.2. Reglementarea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art.175 din
Codul Vamal al României ................................................................................. 63
2.2.1. Situaţia premisă.......................................................................................... 63
2.2.2. Latura obiectivă .......................................................................................... 64
2.2.3. Latura subiectivă ........................................................................................ 65
2.2.4. Aspecte specifice privind obiectul şi subiecţii ............................................... 66
2.2.5. Forme, modalităţi şi tratament sancţionator ................................................ 69
2.3. Reglementarea infracţiunii de contrabandă calificată, prevăzută de art.
176 din Codul Vamal al României .................................................................... 72
2.3.1. Situaţia premisă.......................................................................................... 72
2.3.2. Latura obiectivă .......................................................................................... 75
2.3.3. Latura subiectivă ........................................................................................ 76
2.3.4. Aspecte specifice privind obiectivul şi subiecţii ............................................ 77
2.3.5. Forme, modalităţi, tratament sancţionator................................................... 81
2.4. Reglementarea infracţiunii de folosire de acte nereale la autoritatea
vamală, prevăzută de art. 177 din Codul Vamal al României ............................. 82
2.4.1. Situaţia premisă.......................................................................................... 82
2.4.2. Latura obiectivă .......................................................................................... 83
2.4.3. Latura subiectivă ........................................................................................ 84
2.4.4. Aspecte specifice privind obiectul şi subiecţii ............................................... 85
2.4.5. Forme, modalităţi, tratament sancţionator................................................... 86
2.5. Reglementarea infracţiunii de folosire de acte falsificate la autoritatea
vamală, prevăzută de art. 178 din Codul Vamal al României ............................. 89
2.5.1. Situaţia premisă.......................................................................................... 89
2.5.2. Latura obiectivă .......................................................................................... 89
2.5.3. Latura subiectivă ........................................................................................ 90
2.5.4. Aspecte specifice privind obiectul şi subiecţii ............................................... 90
2.5.5. Forme, modalităţi, tratament sancţionator................................................... 92
3
2.6. Consideraţii cu privire la forma agravată a infracţiunilor prevăzute de
Codul Vamal .................................................................................................... 93
2.6.1. Săvârşirea infracţiunilor vamale de către una sau mai multe
persoane înarmate ...................................................................................... 94
2.6.2. Săvârşirea infracţiunilor de către persoane constituite în bandă .................. 95
2.7. Rolul şi locul datoriei vamale în cadrul cercetării şi aplicării pedepselor
penale în materia infracţiunilor vamale............................................................. 97
2.8 Infracţiunea de contrabandă ca infracţiune în legătură directă cu
infracţiunile de corupţie ................................................................................. 100
CAPITOLUL 3 – Aspecte privind unele infracţiuni ce se săvârşesc în
legătură cu infracţiunile vamale – infracţiuni la regimul frontierei de stat
şi infracţiuni ce se săvârşesc în legătură cu drogurile .......................................... 102
3.1. Trecerea ilegală a frontierei............................................................................. 102
3.1.1. Infracţiunea de trecere ilegală a frontierei .................................................. 104
3.1.2. Infracţiunea de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori
organizare a acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a
frontierei de stat........................................................................................ 109
3.1.3. Forma specială a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor ............................................................................................... 113
3.1.4. Forma specială a infracţiunii de trecere ilegală a frontierei şi a
infracţiunii de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori
organizare a acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a
frontierei de stat........................................................................................ 117
3.1.5. Forma specială a infracţiunii de trecere ilegală a frontierei şi a
infracţiunii de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori
organizare a acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a
frontierei de stat........................................................................................ 118
3.2. Consideraţii ce privesc infracţiunile săvârşite la regimul juridic al
produselor şi substanţelor aflate sub control naţional..................................... 121
3.2.1. Infracţiunea de trafic de droguri ................................................................ 128
3.2.2. Infracţiunea de favorizare a consumului ilicit de droguri............................ 133
3.2.3. Infracţiunea de prescriere, eliberare sau obţinere abuzivă de droguri
de mare risc .............................................................................................. 134
3.2.4. Infracţiunea de administrare abuzivă de droguri de mare risc .................. 137
3.2.5. Infracţiunea de furnizare de inhalanţi chimici toxici unui minor în
vederea consumului. ................................................................................. 138
3.2.6. Infracţiunea de trafic cu precursori folosiţi la fabricarea ilicită a
drogurilor.................................................................................................. 139
3.2.7. Infracţiunea de organizare, conducere sau finanţare a săvârşirii
activităţilor ilicite ce au ca obiect traficul şi alte operaţiuni cu
substanţe aflate sub control naţional ........................................................ 141
3.2.8. Infracţiunea de a îndemna la consumul ilicit de droguri ........................... 144
3.2.9. Forme ....................................................................................................... 145
CAPITOLUL 4 – Consideraţii cu privire la alte infracţiuni a căror săvârşire
poate presupune şi trecerea peste frontieră ......................................................... 151
4.1. Infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor ..................................................... 151
4.2. Infracţiuni la regimul materialelor nucleare sau al altor materii
radioactive ..................................................................................................... 162
4.2.1. Infracţiunea de nerespectare a regimului materialelor nucleare sau
a altor materii radioactive prevăzută de art. 407 din Codul Penal ............... 165
4.2.2. Infracţiunea de desfăşurare de activităţi speciale neautorizate,
prevăzută de art. 44 din Legea 111/1996 .................................................. 170
4.2.3. Infracţiunea de scoatere din funcţiune a echipamentelor speciale de
supraveghere şi control, prevăzută de art. 45 din Legea 111/1996............. 175
4
4.2.4. Infracţiunea de trafic cu arme nucleare prevăzută la art. 46 din
Legea 111/1996........................................................................................ 177
4.3. Infracţiuni la regimul materiilor explozive ....................................................... 179
4.3.1. Infracţiunea de nerespectarea regimului materiilor explozive
prevăzută de art. 408 din Codul Penal ....................................................... 183
4.3.2. Infracţiunea de trafic cu materiile explozive, prevăzută de art. 31 din
Legea 126/1995........................................................................................ 186
CAPITOLUL 5 – Principalele direcţii ale investigării criminalistice în
cercetarea infracţiunilor specifice regimului vamal român................................... 187
5.1. Probleme ce trebuie clarificate prin investigarea infracţiunilor de
contrabandă şi contrabandă calificată prevăzute de art. 175 şi art. 176
din Codul Vamal. ........................................................................................... 187
5.1.1. Activitatea ilicită desfăşurată..................................................................... 187
5.1.2. Făptuitorii şi calitatea lor .......................................................................... 212
5.1.3. Bunurile care constituie obiectul tranzitării ilicite...................................... 214
5.1.4. Condiţiile ce caracterizează activitatea ilicită – locul, timpul, modul
de operare................................................................................................. 215
5.1.5. Urmările săvârşirii infracţiuni ................................................................... 216
5.1.6. Persoanele care cunosc date despre împrejurările ce caracterizează
activitatea ilicită........................................................................................ 218
5.1.7. Legătura activităţii infracţionale cercetate cu segmente ale crimei
organizate şi existenţa concursului de infracţiuni ...................................... 219
5.1.8. Condiţiile şi împrejurările care au favorizat săvârşirea infracţiunilor
de contrabandă ......................................................................................... 220
5.2. Problemele ce trebuie clarificate prin investigarea infracţiunilor de
folosire de acte nereale şi de folosire de acte falsificate prevăzute de art.
177 şi art. 178 din Codul Vamal..................................................................... 220
5.2.1. Activitatea ilicită desfăşurată..................................................................... 221
5.2.2. Făptuitorii şi calitatea lor .......................................................................... 230
5.2.3. Actele care constituie obiectul folosirii ilicite .............................................. 231
5.2.4. Urmările folosirii, la autoritatea vamală de acte nereale sau de acte
falsificate .................................................................................................. 236
5.2.5. Legătura activităţii ilicite cercetate cu alte activităţi infracţionale ............... 237
5.2.6. Condiţiile şi împrejurările care au favorizat săvârşirea infracţiunilor .......... 237
CAPITOLUL 6 – Aspecte procedurale privind efectuarea activităţilor de
constatare în flagrant a infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal de către
funcţionarii principalelor instituţii cu atribuţii în domeniu ................................. 239
6.1. Activităţi desfăşurate de către Autoritatea Vamală .......................................... 239
6.2. Activităţi desfăşurate de către Poliţia de Frontieră........................................... 260
6.3. Activităţi desfăşurate de către Garda Financiară ............................................. 272
6.4. Activităţi desfăşurate de către Poliţia Judiciară............................................... 275
6.5. Activităţi desfăşurate de către Organele de Investigaţii numite, după
caz, de preşedintele Consiliului Concurenţei sau de şeful Oficiului
Concurenţei şi abilitate de ministrul justiţiei .................................................. 284
6.6. Activităţi desfăşurate de către Oficiul pentru Protecţia Consumatorului .......... 286
6.7. Activităţi desfăşurate de către Oficiul Român pentru Drepturile de
Autor ............................................................................................................. 287
CAPITOLUL 7 – Aspecte de ordin tactic privind efectuarea principalelor
activităţi de urmărire penală ............................................................................... 289
7.1. Aspecte specifice pe care le îmbracă constatarea infracţiunilor în
flagrant .......................................................................................................... 289
7.1.1. Pregătirea constatării în flagrant a infracţiunilor prevăzute de Codul
Vamal ....................................................................................................... 289
5
7.1.2. Desfăşurarea şi materializarea constatării în flagrant a infracţiunilor
prevăzute de Codul Vamal......................................................................... 291
7.2. Verificarea şi ridicarea de înscrisuri................................................................ 304
7.3. Efectuarea de percheziţii ................................................................................ 307
7.4. Dispunerea de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize .................................. 322
7.5. Ascultarea martorilor ..................................................................................... 327
7.6. Ascultarea învinuiţilor/inculpaţilor ................................................................ 331
7.7. Alte activităţi care pot fi efectuate în funcţie de specificul fiecărei cauze
în parte .......................................................................................................... 336
7.8. Consideraţii cu privire la unele contravenţii, ce prin conţinutul lor, pot
pune în discuţie caracterul penal ori contravenţional al unor conduite
ilicite.............................................................................................................. 338
CAPITOLUL 8 – Cooperarea internaţională în investigarea infracţiunilor
vamale................................................................................................................. 343
8.1. Cooperarea în cadrul Iniţiativei de cooperare în Sud-Estul Europei –
SECI .............................................................................................................. 343
8.2. Cooperarea în cadrul Protocolului de cooperare trilaterala lărgită în
combaterea criminalităţii şi, în special, a criminalităţii transfrontaliere,
semnat la Sofia la 8 Septembrie 1998 ............................................................. 351
8.3. Cooperarea în cadrul Acordului de cooperare dintre guvernele statelor
participante la Cooperarea Economică a Mării Negre în domeniul
combaterii criminalităţii, în special a formelor ei organizate, semnat la
Kerkyra la 2 Octombrie 1998......................................................................... 354
8.4. Cooperarea pe baza Convenţiei dintre Guvernul României şi Guvernul
Regatului Belgiei privind cooperarea poliţienească, semnată la
Bucureşti la 14 Aprilie 1999, ratificată prin Legea 50/2001 ............................ 357
8.5. Cooperarea pe baza Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul
Republicii Bulgaria privind colaborarea şi asistenţa reciprocă în
domeniul vamal, semnat la Bucureşti la 10 Noiembrie 1998, aprobat
prin H.G. 292/1999 ....................................................................................... 362
8.6. Cooperarea pe baza Înţelegerii dintre Guvernul României şi Guvernul
Republicii Cipru cu privire la cooperarea în lupta împotriva
criminalităţii internaţionale, semnată la Bucureşti la 7 Iunie 1995,
ratificată prin Legea 13/2000 ......................................................................... 366
8.7. Cooperarea pe baza Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul
Republicii Croaţia privind cooperarea în combaterea terorismului,
crimei organizate, a traficului ilicit de stupefiante şi substanţe
psihotrope, precum şi a altor activităţi ilegale, semnat la Zagreb la 30
Septembrie 2000, aprobat prin H.G. 703/2001............................................... 367
8.8. Cooperarea pe baza Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul
Republicii Federale Germania cu privire la cooperarea în combaterea
crimei organizate, precum şi a terorismului şi a altor fapte penale de o
gravitate deosebită, semnat la Bucureşti la 15 Octombrie 1996, aprobat
prin H.G. 80/1997 ......................................................................................... 369
8.9. Cooperarea cu S.U.A. ..................................................................................... 372
8.9.1. Cooperarea între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale
Americii pe baza Acordului, din 16 Iulie 1998, privind asistenţa
reciprocă între administraţiile lor vamale................................................... 373
8.9.2. Cooperarea cu S.U.A. pe baza Scrisorii de înţelegere dintre
Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind
controlul drogurilor şi aplicarea legii, aprobată prin Ordonanţă nr.
4/2001 ..................................................................................................... 376
8.9.3. Cooperarea cu S.U.A. pe baza Înţelegerii privind schimbul de
informaţii şi cooperarea în domeniul securităţii nucleare dintre
6
Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare din
România (C.N.C.A.N.) şi Comisia pentru Reglementări Nucleare din
Statele Unite ale Americii (U.S.N.R.C.), semnată la Viena la 20
Septembrie 2000, aprobată prin H.G. 768/2001........................................ 378
8.10. Cooperarea pe baza Acordului dintre Guvernul României, Guvernul
Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind
colaborarea în lupta împotriva criminalităţii, semnat la Kiev la 6 Iulie
1999, aprobat prin Legea 70/2001 ................................................................. 379
8.11. Cooperarea pe baza acordurilor şi înţelegerilor încheiate de autorităţile
române cu autorităţile altor ţări ..................................................................... 381
Concluzii ............................................................................................................. 384
BIBLIOGRAFIE – LEGISLAŢIE .............................................................................. 391
BIBLIOGRAFIE – DOCTRINĂ ................................................................................ 395
7
CAPITOLUL 1 – Demers introductiv
1 Carmen Mladen – Drept vamal românesc şi comunitar, Edit. Economică, Bucureşti 2003, pag. 45
2 În cadrul obiectului dreptului vamal pot fi incluse şi procedurile de obţinere de relaţii şi informaţii privind
reglementările vamale, precum şi drepturile şi obligaţiile subiecţilor în cadrul zonei speciale de supraveghere
vamală cu prilejul diverselor proceduri specifice (N.A.).
8
după caz, în funcţie de gravitatea lezării – infracţiuni sau contravenţii – obiectul
dreptului penal sau dreptului administrativ.
Legea 141/1997, ce a intrat în vigoare la 1 octombrie 1997, instituie
actualul Cod Vamal al României, care în capitolul XI – Sancţiuni, Secţiunea I-a –
Infracţiuni, conţine următoarele prevederi de natură penală:
Art. 175 – Trecerea peste frontieră prin alte locuri decât cele stabilite pentru
controlul vamal de mărfuri sau de alte bunuri constituie infracţiune de contrabandă şi se
pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 176 – Trecerea peste frontieră, fără autorizaţie, a armelor, muniţiilor,
materialelor explozive sau radioactive, produselor şi substanţelor stupefiante şi
psihotrope, precursorilor şi substanţelor chimice esenţiale, produselor şi substanţelor
toxice constituie infracţiune de contrabandă calificată şi se pedepseşte cu închisoare de la
3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă legea penală nu prevede o pedeapsă mai
mare.
Art. 177 – Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale, de transport
sau comerciale, care se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă,
constituie infracţiune de folosire de acte nereale şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la
7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 178 – Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale, de transport
sau comerciale falsificate constituie infracţiunea de folosire de acte falsificate şi se
pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 179 – Faptele prevăzute la art. 175 – 178, săvârşite de una sau mai multe
persoane înarmate ori constituite în bandă, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani
şi interzicerea unor drepturi.
Art. 180 – Dacă faptele prevăzute la art. 175 – 178 sunt săvârşite de angajaţi sau
reprezentanţi ai unor persoane juridice care au ca obiect de activitate operaţiuni de
import – export, ori în folosul acestor persoane juridice se poate aplica şi interdicţia
exercitării ocupaţiei potrivit art. 64 din Codul Penal.
Art. 181 – Tentativa la infracţiunile prevăzute de art. 175 – 179 se pedepseşte.
Art. 182 – În cazul în care trecerea peste frontieră a anumitor mărfuri sau bunuri
constituie infracţiuni cuprinse în alte legi, fapta se pedepseşte în condiţiile şi cu
sancţiunile prevăzute în acele legi, dacă sunt mai aspre.
Art. 183 – Când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii nu se
găsesc, infractorul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
Fiecare dintre infracţiuni este reglementată, de actualul Cod Vamal, în două
forme – infracţiune consumată şi tentativă, şi în două modalităţi – una simplă şi
alta agravată.
Cu privire la unele afirmaţii în doctrină potrivit cu care Codul Vamal în
vigoare conţine nu patru infracţiuni ci o singură infracţiune3, consider că
legiuitorul român a dorit, în formularea actuală, să ofere o coerenţă logică şi o
precizie sporită exprimării folosite pentru incriminarea conduitelor pe care le
consideră periculoase la nivelul gradului de pericol social specific infracţiunilor.
Infracţiunile vamale, ce constituie obiectul acestui demers ştiinţific, fiind
reglementate de o lege specială ce funcţionează într-un domeniu special,
excluzându-se orice posibilitate de a excede acestui domeniu, sunt de strictă
aplicare.
Din punct de vedere al gravităţii, ilicitul penal este circumscris unor
conduite pe care legiuitorul le caracterizează ca lezând grav regimul juridic vamal.
4 Florin Sandu – Contrabanda şi albirea banilor, Editura Trei, Bucureşti, 1999, pag. 22.
5 Art. 72 şi 73 din Legea nr. 30/1978.
6 În dreptul român persoana juridică nu este, încă, subiect al răspunderii penale; proiectul Codului Penal
introduce o astfel de răspundere, viitorul urmând să confirme sau să infirme oportunitatea soluţiei.
10
situaţie avută în vedere de art. 175, iar, într-o altă ipoteză, numai ocoleşte
punctele de trecere a frontierei, intră în vamă, dar acolo trebuie să prezinte
anumite acte – asupra naturii şi provenienţei acestora – şi, odată ajuns aici, nu
poate face altceva decât să încerce să înşele vigilenţa personalului vamal
prezentând ori acte nereale (art. 177), ori acte falsificate (art. 178).
În situaţia bunurilor speciale, acestea pot fi trecute peste graniţă, în mod
evident, atât evitând punctele de trecere a frontierei cât şi prin acestea, cu
încercarea de a înşela vigilenţa personalului vamal într-unul din modurile arătate
la art. 177 ori art. 178, ca element suplimentar în conţinutul infracţiunii
prevăzute la art. 176, care are ca obiect aceste bunuri, legiuitorul a impus lipsa
unei autorizaţii prin care autoritatea statală abilitează o persoană juridică să
efectueze operaţiuni cu bunurile în cauză. Examinând problema legată de natura
juridică, în raport cu infracţiunea de contrabandă calificată, a autorizaţiei a cărei
lipsă este invocată, apreciem că aceasta trebuie acceptată ca un element de
natură să conducă la nerealizarea unuia dintre elementele constitutive ale
infracţiunii, în cazul de faţă, vinovăţia.
Astfel, în condiţiile în care bunurile speciale sunt prezentate la punctele de
trecere a frontierei suntem în prezenţa unui concurs ideal de infracţiuni între
infracţiunea de folosire de acte nereale sau/şi infracţiunea de acte falsificate,
după caz, pe de o parte, şi infracţiunea de contrabandă calificată în formă
consumată sau tentativă, pe de altă parte, după cum s-a reuşit sau nu înşelarea
vigilenţei lucrătorilor vamali.
Pentru a lămuri, conceptual, aspectele legate de necesitatea incriminării
infracţiunii de contrabandă calificată, trebuie observat modul cum acţionează
aceasta, corelaţiile cu celelalte infracţiuni vamale şi care este elementul ce o face
să fie calificată în raport cu contrabanda prevăzută de art. 175.
Dacă contrabanda calificată se săvârşeşte evitând punctele de trecere a
frontierei, trebuie văzut dacă mai este infracţiune complexă, în raport cu
infracţiunea prevăzută de art. 175, pe care acceptăm să o numim în cuprinsul
acestei lucrări contrabandă simplă.
În ipoteza pe care lucrăm, să presupunem că într-o situaţie ipotetică, avem
două persoane fizice având, eventual, şi calitatea de reprezentanţi ai unei
persoane juridice, care elucidând regimul vamal încearcă să treacă graniţa
României evitând punctele de trece a frontierei, unul cu o cantitate de bunuri
comune, celălalt cu o cantitate de mărfuri speciale. În mod firesc apare concluzia
potrivit cu care primul făptuitor săvârşeşte infracţiunea de contrabandă simplă iar
al doilea infracţiunea de contrabandă calificată. Dacă, în mod paradoxal şi, nu
neapărat, cel care trece graniţa cu mărfuri speciale are autorizaţia necesară,
preferând să evite punctele de trecere a frontierei în speranţa că va putea să
folosească autorizaţia pentru trecerea unei alte cantităţi de mărfuri. Aici există
două posibilităţi: făptuitorul nu mai săvârşeşte infracţiunea de contrabandă
calificată, întrucât are autorizaţie, urmând a fi cercetat pentru infracţiunea de
contrabandă simplă – idee pe care o socotim inacceptabilă; făptuitorul săvârşeşte
infracţiunea de contrabandă calificată întrucât autorizaţia este eliberată în
considerarea regimului vamal, iar dacă acesta îl desconsideră, autorizaţia trebuie
considerată nulă, ca şi cum nu ar fi existat; nemaivorbind despre faptul că
această autorizaţie7, în mod normal, apreciem, că trebuie să cuprindă menţiuni
7Conţinutul acestor autorizaţii este stabilit prin norme juridice de rang inferior existând posibilitatea să fie
modificate cu relativă uşurinţă.
11
despre individualizarea bunurilor speciale şi indicarea punctului de trecere a
frontierei prin care ar urma să se facă trecerea. Acceptăm acest punct de vedere şi
pentru că, analizând modul de săvârşire al infracţiunii de contrabandă simplă, se
poate observa că şi aici există norme juridice, ce impun ca persoanele juridice,
care desfăşoară operaţiuni de import-export, să fie autorizate în acest sens. În
încriminarea contrabandei simple, legiuitorul nu a ţinut seama de împrejurarea că
făptuitorul ar putea avea sau nu autorizaţie, ci a avut în vedere doar ca trecere
peste frontieră a bunurilor să nu se facă pe la punctele de trecere a frontierei, deci
regimul vamal să fie desconsiderat, autorizaţia, şi în acest caz, fiind lipsită de
efecte juridice.
Revenind la esenţa problemei, care privea raportul de complexitate între
infracţiunea de contrabandă calificată şi infracţiunea de contrabandă simplă, pe
baza celor arătate, apreciez că infracţiunea de contrabandă calificată nu este
complexă în raport cu infracţiunea de contrabandă simplă. Cele două infracţiuni
sunt alternative, ele acoperă prin incriminare aceeaşi conduită ilicită, ceea ce le
diferenţiază şi face posibilă încadrarea juridică, este calitatea mărfurilor şi nu şi,
aşa cum poate apărea la o analiză superficială, existenţa sau inexistenţa
autorizaţiei8.
Concluzionând, apreciem că în domeniul vamal, legiuitorul a instituit patru
infracţiuni de natură să funcţioneze ca un mecanism adecvat rolului pe care îl au,
de ocrotire a regimului vamal.
8 Idem.
9 N.A. – datorită specificului domeniului, vor fi avute în vedere definiţiile unor termeni date de Legea 141 /
1997 – Codul Vamal, Legea 243 / 2002 – privind frontiera de stat a României şi Legea nr. 103 din 19 iunie
2000 pentru aderarea României la Convenţia internaţională privind armonizarea controalelor mărfurilor la
frontiere, semnată la Geneva la 21 octombrie 1982
12
• Inspecţie fitosanitară – inspecţia efectuată pentru a împiedica introducerea prin
frontierele naţionale şi răspândirea de organisme dăunătoare pentru vegetale şi
produse vegetale.
• Control de conformitate cu standardele tehnice – controlul al cărui scop este de a
verifica dacă mărfurile respectă cerinţele minime ale standardelor internaţionale
sau naţionale prevăzute de legile şi reglementările aferente.
• Controlul calităţii – orice alt control decât cele menţionate mai sus, prin care se
verifică dacă mărfurile corespund definiţiilor minime de calitate internaţionale sau
naţionale, prevăzute în legile şi reglementările aferente.
• Serviciul de control – orice serviciu însărcinat cu efectuarea tuturor sau a unora
dintre controalele definite mai sus, a oricăror alte controale efectuate de obicei la
importul, exportul sau tranzitul de mărfuri.
• Reglementări vamale – dispoziţiile cuprinse în Codul Vamal, în regulamentul de
aplicare de aplicare al acestuia, precum şi în alte acte normative care cuprind
prevederi referitoare la domeniul vamal.
• Persoana – persoană fizică sau juridică.
• Persoană stabilită în România – o persoană fizică cu domiciliu în România sau o
persoană juridică româna.
• Autoritate vamală – autoritate investită pentru aplicarea reglementărilor vamale.
• Birou vamal şi punct vamal – unităţi ale autorităţii vamale în care pot fi
îndeplinite, în tot sau în parte, formalităţile prevăzute de reglementările vamale.
• Statut vamal – clasificarea unei mărfi ca marfă românească sau străină.
• Mărfuri româneşti – mărfuri obţinute cu respectarea condiţiilor de origine
prevăzute de Codul Vamal.
• Mărfuri străine – altele decât cele româneşti.
• Drepturi de import – taxele vamale, taxa pe valoarea adăugată, accizele şi orice alte
sume care se cuvin statului la importul de mărfuri.
• Drepturi de export – taxele vamale şi orice alte sume care se cuvin statului la
exportul de mărfuri.
• Tarif vamal – tabel care cuprinde nomenclatura combinată a mărfurilor, taxele
vamale exprimate în procente, precum şi cele rezultate din aplicarea măsurilor
tarifare preferenţiale prevăzute în reglementările legale.
• Datorie vamală – obligaţia unei persoane de a plăti drepturile de import sau de
export.
• Debitor vamal – titularul unei datorii vamale.
• Supraveghere vamală – orice acţiune a autorităţii vamale pentru asigurarea
respectării reglementărilor vamale în acest domeniu.
• Control vamal – îndeplinirea de către autoritatea vamală a operaţiunilor de
verificare a mărfurilor, a existenţei şi autenticităţii documentelor; examinarea
evidenţelor financiar-contabile şi a altor înscrisuri ale titularilor de operaţiuni;
controlul mijloacelor de transport; controlul bagajelor şi a altor mărfuri
transportate sau aflate asupra persoanelor; efectuarea de anchete administrative şi
alte acţiuni similare, cu scopul de a asigura respectarea reglementărilor vamale şi
a altor norme aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală .
• Elemente de taxare – nivelul cotei procentuale prevăzute în tariful vamal, metodele
de determinare a valorii în vamă şi regulile de origine aplicabile.
• Destinaţie vamală a mărfurilor – plasarea mărfurilor sub un regim vamal,
introducerea lor într-o zonă liberă sau antrepozit liber, reexportul acestora în afara
teritoriului României, distrugerea sau abandonul în favoarea statului.
• Declaraţie vamală – actul unilateral cu caracter public, prin care o persoană
manifestă, în formele şi modalităţile prevăzute de reglementările vamale, voinţa de
plasa mărfurile sub un regim vamal determinat.
13
• Declarant – persoana care întocmeşte şi depune declaraţia vamală în nume propriu
sau persoana în numele căreia este întocmită declaraţia vamală de către mandatar
sau comisionar.
• Liber de vamă – actul prin care autoritatea vamală lasă la dispoziţia titularului
declaraţiei vamale mărfurile vămuite, în scopul prevăzut de regimul vamal sub care
acestea au fost plasate.
• Vămuire – ansamblul de operaţiuni efectuate de autoritatea vamală de la
prezentarea mărfurilor, a mijloacelor de transport şi a oricăror alte bunuri până la
acordarea liberului de vamă.
• Decizie vamală – orice act al autorităţii vamale, privind reglementările vamale,
adoptat de acestea, care produce efecte juridice asupra uneia sau mai multe
persoane.
• Bunuri – mărfuri, vietăţi, orice alte produse, precum şi mijloace de transport.
• Frontieră de stat – linia reală sau imaginară care trece, în linie dreaptă, de la un
semn de frontieră la altul ori, acolo unde frontiera nu este marcată în teren cu
semne de frontieră, de la un punct de coordonate la altul; la fluviul Dunărea şi
celelalte ape curgătoare frontiera de stat este cea stabilită prin acordurile,
convenţiile şi înţelegerile dintre România şi statele vecine, cu luarea în considerare
a faptului că principiul general acceptat de dreptul internaţional fluvial este acela
că frontiera trece pe mijlocul şenalului navigabil principal, iar la apele curgătoare
nenavigabile, pe la mijlocul pânzei de apă; la Marea Neagră frontiera de stat trece
pe la limita exterioară şi limitele laterale ale mării teritoriale a României;
• Culoar de frontieră – fâşia de teren situată de o parte şi de alta a frontierei de stat,
stabilită în baza acordurilor şi convenţiilor de frontieră încheiate de România cu
statele vecine în scopul evidenţierii şi protejării semnelor de frontieră;
• Fâşie de protecţie a frontierei de stat – fâşia de teren constituită de-a lungul
frontierei de stat în scopul protejării semnelor de frontieră şi asigurării controlului
accesului în apropierea liniei de frontieră;
• Frontiere interne – frontierele comune terestre ale României cu fiecare dintre
statele vecine cu care s-au încheiat acorduri, convenţii sau alte înţelegeri
internaţionale privind eliminarea controlului la frontiera comună, precum şi
aeroporturile pentru zborurile externe, curse regulate şi neregulate, porturile
maritime şi fluviale pentru liniile regulate de pasageri şi mărfuri care au ca punct
de plecare sau ca destinaţie exclusivă alte aeroporturi sau porturi de pe teritoriile
statelor sau comunităţilor de state cu care România a încheiat acorduri, convenţii
sau alte înţelegeri internaţionale privind eliminarea controalelor la frontieră, fără
escale în aeroporturi sau porturi din afara teritoriului acestora;
• Frontiere externe – frontiera terestră şi maritimă, precum şi aeroporturile şi
porturile maritime şi fluviale ,dacă acestea nu reprezintă frontiere interne;
• Zbor intern – orice zbor care are ca punct de plecare sau ca destinaţie teritoriul
României, precum şi orice zbor care are ca punct de plecare sau ca destinaţie
exclusivă teritoriile statelor sau comunităţilor de state cu care România a încheiat
acorduri, convenţii sau alte înţelegeri internaţionale privind eliminarea controlului
la frontieră, fără escală pe teritoriul unui stat terţ;
• Stat terţ – orice alt stat decât statele cu care România a încheiat acorduri,
convenţii sau alte înţelegeri internaţionale privind eliminarea controlului la
frontieră;
• Străin semnalat ca inadmisibil – persoana care nu îndeplineşte condiţiile de intrare
în ţară prevăzute de legislaţia în vigoare privind regimul străinilor şi persoana care
nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea unei forme de protecţie, conform
dispoziţiilor referitoare la statutul şi regimul refugiaţilor;
• Punct de trecere a frontierei – orice loc organizat şi autorizat de Guvernul României
pentru trecerea frontierei de stat;
14
• Punct de mic trafic şi punct destinat trecerilor simplificate – orice loc organizat şi
autorizat de Guvernul României pentru trecerea frontierei de stat a persoanelor din
zona de frontieră, într-o formă simplificată, convenită prin convenţii şi acorduri
încheiate cu statele vecine;
• Control la frontieră – activitatea desfăşurată de personalul autorităţilor competente
pentru asigurarea respectării condiţiilor prevăzute de lege pentru trecerea frontierei
de stat a persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor şi a altor bunuri;
• Infracţiune de frontieră – fapta prevăzută de lege ca infracţiune, săvârşită în scopul
trecerii ilegale peste frontiera de stat a persoanelor, mijloacelor de transport,
mărfurilor sau altor bunuri;
• Trecere ilegală a frontierei de stat – trecerea peste frontiera de stat în alte condiţii
decât cele prevăzute de legea română;
• Transportator – orice persoană fizică sau juridică care asigură, cu titlu profesional,
transportul de persoane şi bunuri pe cale aeriană, navală sau terestră;
• Regim de control al poliţiei de frontieră – totalitatea normelor prevăzute de lege cu
privire la verificările desfăşurate de poliţiştii de frontieră asupra persoanelor,
activităţilor sau imobilelor aflate în zonele de competenţă ale poliţiei de frontieră,
pentru constatarea şi sancţionarea faptelor de încălcare a normelor prevăzute de
lege.
• Zona de frontieră – cuprinde teritoriul aflat pe o adâncime de 30 km faţă de
frontiera de stat şi ţărmul Mării Negre către interior; în judeţele din interiorul ţării
unde funcţionează aeroporturi şi porturi deschise traficului internaţional suprafaţa
aeroportului sau a portului cu platformele, imobilele şi instalaţiile aferente
reprezintă zonă supusă regimului de control al poliţiei de frontieră. Fâşiile de teren,
situate pe o adâncime de 10 km de o parte şi de cealaltă a malurilor Dunării
interioare, deschisă navigaţiei internaţionale, sunt supuse regimului de control al
poliţiei de frontieră.
10 V. Hanga şi colectivul – Istoria Dreptului Românesc, Bucureşti, Edit. Academiei, 1980, vol. I, pag. 66
16
teritoriul Ţărilor Române (de exemplu, calea comercială "de la varegi la greci" ce
unea nordul Europei cu sud-estul continentului, drum ce trecea prin Moldova.
Taxele încasate la intrarea sau ieşirea mărfurilor11 dintr-un oraş în altul sau
dintr-un ţinut în altul se numeau accize sau dijme, iar cele pentru reglementarea
circulaţiei dintr-o unitate statală în alta erau denumite "drept de vamă". Rolul
important al domnitorului în administrarea sistemului vamal feudal este
demonstrat şi de dreptul acestuia de a fi singurul în măsură să acorde privilegii
comerciale, adică scutirea de taxe vamale, aşa cum a procedat, de exemplu,
Alexandru Voievod în 1358, când acorda braşovenilor dreptul de a trece liberi şi
nestingheriţi cu mărfurile lor între Buzău si Prahova, iar la 1370 sibienii primesc
dreptul de liberă trecere pe la Cîineni, pe Olt în jos, până la Dunăre. În Moldova,
în timpul lui Alexandru cel Bun, pe la 1408, s-au codificat pentru prima dată
datinile vămii, astfel: "vămile mari şi mici" erau impunerile vamale la ieşirea şi
intrarea mărfurilor, obiectelor ori animalelor, din ţară ori în ţară, plătite de
negustor, fie pe bucată, fie după transport (după car, căruţă, povară); "vămile la
oraş" se percepeau pentru vistieria oraşului, a conducătorului, boier sau mare
funcţionar, ca salariu; "vama de hotar", care admite principiul taxării mărfurilor în
funcţie de teritoriul din care veneau (mărfurile cazacilor şi ruşilor erau impuse la
intrare cu 5%, la ieşire cu 4%, cu excepţia vinului şi a sării, iar cele poloneze cu
4% la intrare si 3% la ieşire).
Vămile erau încredinţate unor oameni de încredere ai domnitorului sub
conducerea unui „Mare Vameş”, dregător care era însărcinat cu conducerea
acestei administraţii, precum şi cu respectarea înţelegerilor comerciale încheiate
de domnitor cu vecinii ori cu alte puteri interesate. Cum vămile erau oferite şi ca
răsplată pentru diferite servicii, acestea erau arendate celor care se distingeau în a
sluji pe domnitor, ori pur şi simplu, care ajutau cu bani atunci când era nevoie.
Marele Vameş avea drept de control şi asupra vămilor arendate impunând
respectarea înţelegerilor comerciale şi a cotelor de vamă.
Veniturile aduse de vămi au crescut pe măsura dezvoltării comerţului intern
şi extern care era strâns legat de relaţiile dintre cele trei comunităţi statale
româneşti dar şi de relaţiile pe care fiecare dintre acestea le aveau cu puterile
vecine, în special Imperiul Otoman, dar şi cu Ungaria, Polonia sau Rusia. Cu
timpul au fost fixate şi anumite monopoluri şi preemţiuni. După 1550 comerţul
Ţării Româneşti şi al Moldovei a fost dominat de relaţiile cu oraşele transilvane,
fiind înfiinţate şi târguri care se ţineau la anumite date – obicei ce a rezistat până
în zilele noastre – stare de fapt ce a generat încasarea de sume mari din taxele
vamale. Chiar şi în condiţiile în care instituţia domniei a slăbit în autoritate, pe
măsura creşterii puterii celor trei coloşi – Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic
şi Imperiul Ţarist – de la hotare şi a luptelor generate de interese dinastice
contrare, vămile au continuat să aducă venituri importante.
În Transilvania, până la cucerirea acesteia de către turci, organizarea
vămilor şi perceperea taxelor au constituit, în mod firesc, obiect de dispută între
puterea suzerană – Regatul Ungar – şi pretenţiile de autonomie ale aristocraţiei
autohtone, în cea mai mare parte de origine maghiară. Taxele au fost cunoscute
sub denumirea lor latină – iucessima şi tricessima – fiind percepute la importul,
exportul şi uneori la tranzitul mărfurilor. Acestea se plăteau atât în bani cât şi în
natură, valoarea lor putând constitui uneori obiect de negociere. Mai mult, de la
11 N.A. – după prof. univ. dr. Alin Ciupala, în materialul prezentat pe site-ul Direcţiei Generale a vămilor
17
impunerile vamale existau şi derogări în mod oficial, plata vămii neconstituind o
obligaţie generală şi fără excepţii.
Organizarea oficiilor vamale a intrat, după 1500, în competenţa
congregaţiilor generale din Dieta Transilvaniei, din aceasta făcând parte şi
conducătorii oficiilor vamale. La aceste oficii funcţionau, ca regulă, doi vameşi şi
mai mulţi scribi.
În timp, au fost încheiate multiple convenţii sau tratate între domnitorii
ţărilor române şi alţi suverani, marea majoritate având prevederi complexe –
militare, politice, comerciale, etc. Astfel, ca exemplu pot fi făcute trimiteri la
Convenţie încheiată la 20 Ianuarie 1368 între Vladislav Basarab, domnitorul Ţării
Româneşti, şi Ludovic I, regele Ungariei sau Tratatul de Comerţ dintre Petru al VII
al Moldovei şi Regina Elisabeta a Angliei12.
După 1700, în ţările române se instalează regimul fanariot caracterizat de o
restrângere a autonomiei avută faţă de Imperiul Otoman şi de o creştere a nevoii
de mijloace financiare pentru a putea plăti numirea ca domn şi menţinerea în
scaun. În aceste condiţii, atât în Ţara Românească cât şi în Moldova, fiecare
domn, în parte, a fost preocupat de a dezvolta activitatea vamală în ideea de a
aduce venituri mai mari, iar odată cu creşterea şi diversificarea comerţului cu
apariţia şi dezvoltarea comunităţilor de meseriaşi, acest deziderat a fost, în mare
parte, realizat. Deşi exista monopolul comercial turcesc, se obţin unele avantaje,
mai mult concesii faţă de venalitatea totalitară a marelui Imperiu Otoman în
decădere, cum ar fi interzicerea amestecului vameşilor turci de la Isaccea şi Chilia
în administrarea vămii de la Iaşi13, înfiinţarea flotei comerciale pe Dunăre,
posibilitatea deschiderii şi dezvoltării unor relaţii comerciale cu occidentul pe
Dunăre.
Semnarea Tratatului de la Adrianopol în 1829 între Rusia şi Imperiul
Otoman a însemnat o schimbare importantă în activitatea vamală a Principatelor
fiind desfiinţat monopolul comercial al Porţii. Din raţiuni militare, armatele ruse
au ocupat, o perioadă scurtă teritoriul românesc, iniţial vămile au fost desfiinţate
iar ulterior au fost reînfiinţate şi trecute sub control rusesc.
În 1831, în Muntenia şi în 1832, în Moldova, au fost instaurate
Regulamentele Organice, acte juridice acceptate ca prime constituţii ale celor două
principate. În această perioadă nu a existat o lege specială care să reglementeze
organizarea şi funcţionarea vămilor, însă în Regulamentele Organice existau
prevederi Care aveau ca obiect impozite indirecte din categoria cărora făceau parte
şi taxele vamale externe, acestea, ca element de noutate, reprezentau un venit al
statului şi nu al domnitorului, cum fusese până atunci. Vămile trebuiau să fie
administrate de stat însă, din cauza lipsei unui personal specializat, în practică s-
a procedat la arendarea vămilor, statul percepând o taxă generală. În februarie
1847 vama dintre Moldova şi Muntenia a fost suprimată iar în toamna anului
1848 a intrat în vigoare tariful vamal comun, condiţii în care, de fapt, ţările
române formau un teritoriu vamal comun.
Deşi era necesar un corp de funcţionari specializat, instituţia vămii
devenind un element indispensabil bunei funcţionări a statului, această problemă
a putut fi rezolvată numai după 1859.
12 Cronţ Ghe. în Istoria Dreptului Românesc, ediţia coordonată de I. Ceterchi, vol. .I, Edit. Academiei, 1980,
pag. 353
13 N.A. – prevedere cuprinsă în Tratatul de Pace de la Iaşi din 1792
18
Odată cu momentul istoric 1859, apreciez că începe istoria modernă a
instituţiei vamale în Principatele Unite şi, mai apoi, în România.
Cei doi miniştri de finanţe14 Manolache Costache Epureanu, pentru
Moldova, şi Constantin Steriad, pentru Muntenia, au redactat textul cu titlul
„Proiectul pentru administraţia vămilor Principatelor Unite, Moldova şi Valachia”
promulgat ca lege de Alexandru Ioan Cuza la 16 Decembrie 1859. Legea cuprindea
trei părţi:
1. partea întâi art. (1 – 45) ce reglementa organizarea serviciului vamal
2. partea a doua art. (46 – 57) conţinea dispoziţii comune relative la importul şi
exportul mărfurilor
3. partea a treia art. (58 – 111) detalia instrucţiuni cu privire la înregistrările
contabile şi procedura de manevrare a mărfurilor
Vămile formau un sistem cu 51 de puncte şi erau conduse de un consiliu
compus din trei membri ce îşi desemna un preşedinte. După realizarea deplinei
uniri administrative serviciul vamal a făcut parte din Ministerul de Finanţe de la
Bucureşti, ca direcţie generală.
La 01.07.1875 a fost promulgată o nouă lege a vămilor ce a fost elaborată de
Petre Mavrogheni şi George G. Cantacuzino, miniştri de finanţe conservatori. A
fost nevoie de o nouă lege pentru că, pe de o parte au apărut ca pregnante
interese specifice ale capitalului român în curs de formare care însă îşi cerea
drepturile, iar pe de altă parte, era nevoie de o emancipare de sub dominaţia
economică a Turciei. Legea era împărţită în 11 titluri şi conţinea 265 articole. Era
păstrată organizarea ca direcţie – Direcţia vămilor, timbrului şi înregistrării – în
cadrul Ministerului de Finanţe. În 1875 funcţionau 24 de vămi iar în 1882
numărul acestora va creşte la 39. De observat, că, în acelaşi an, 1875 clasa
politică românească a considerat oportun încheierea unei Convenţii Economice cu
Austro-Ungaria, dezavantajoasă, din punct de vedere economic dar cu efecte
benefice în plan politic – Principatele Unite, fiind acceptate pentru prima oară ca
un partener egal. Tot în 1875, a fost introdus primul tarif vamal din istoria
românilor urmat la scurt timp de alte tarife vamale, în 1878 şi 1886.
Sub influenţă liberală – la putere fiind un guvern condus de Ion C. Brătianu
– în tariful vamal din 1886 se prevedea pentru prima dată posibilitatea
introducerii unei suprataxe de 30 % la importul de mărfuri din ţările care
percepeau, la importurile din Principatele Române, suprataxe vamale; în fapt se
introduceau taxe de regresiune ca o primă încercare de răspuns la politica
protecţionistă a partenerilor comerciali.
Modernizarea şi perfecţionarea structurilor statului român, dezvoltarea unei
infrastructuri, evoluţia generală a economiei româneşti şi a celei europene au
impus apariţia unei noi legi, precedată de un alt tarif vamal în anul 1904 ce a
promovat noi tendinţe protecţioniste, fiind scutite de taxe vamale doar „materiile
cu adevărat prime”, nu şi semifabricatele, colonialele ori produsele ce nu se
fabricau în ţară. „Legea Generală a Vămilor” a intrat în vigoare la 01 Septembrie
1905 în timpul unui guvern liberal – la finanţe era Emil Costinescu. Se vroia şi
chiar era o lege modernă, liberalii reprezentând interesele capitalului autohton –
prin noi înşine – în 26 de capitole şi 264 de articole legea impunea unele aspecte
de noutate: sistemul restituirii taxelor de import, simplificarea formalităţilor
vamale, înfiinţarea de antrepozite pe lângă birourile vamale de uscat în oraşele:
15N.A. – Următoarele consideraţii au la bază expunerea de motive ce a stat la baza adoptării Legii Generale a
Vămilor din 1905
20
În primul capitol al legii au fost prevăzute16 dispoziţii, atât în ceea ce
priveşte modul de organizare a birourilor vamale, cât şi condiţiile cerute pentru
recrutarea unui personal de specialitate bine pregătit. Ca noutate au fost
introduse condiţii speciale în ce priveşte recrutarea personalului din serviciul
exterior al vămilor şi avansările în anumite funcţii. Au fost păstrate toate
dispoziţiile din statutul funcţionarilor publici şi din legea de organizare a
ministerelor şi, ţinând seama că anumite funcţii, în ierarhia vamală, cer o
pregătire specială. S-a prevăzut ca înaintările la gradul de taxator şi de inspector
de circumscripţie să nu se poată face decât pe bază de concurs. Condiţiile acestui
concurs vor fi fixate de către directorul vămilor, ca singurul organ în măsura să
aprecieze cunoştinţele şi aptitudinile pe care trebuie sa le posede candidaţii.
În ce priveşte birourile de expediţie şi vămuiri, aparţinând instituţiilor de
Stat, s-a impus condiţia ca acestea să nu poată fi exploatate decât prin funcţionari
direcţi, fără să existe posibilitatea concesionării sau impunerii de exclusivităţi a
vămuirilor.
Amenzile ce puteau fi aplicate, au fost stabilite într-un cuantum de numai
doi multipli: de trei ori taxele pentru contrabanda cu mărfuri tarifare săvârşită
prin punctele destinate operaţiunilor vamale şi de cinci ori când contrabanda a
fost săvârşită în afara de acestor puncte.
S-a acordat o atenţie specială repartiţiei primelor din amenzile încasate sau
din vânzarea mărfurilor confiscate. Din punct de vedere teoretic, devotamentul
funcţionarilor publici nu trebuia stimulat băneste, însă cum împrejurările de la
frontieră erau vitrege iar tentaţiile mari, încat mai toate legislaţiile vamale utilizau
aceasta împrejurare ca un stimulent şi recompensă a zelului, măsura s-a apreciat
ca benefică şi în România. Functionarii vamali sau granicerii trebuiau să găsească
chiar în indeplinirea serviciului lor un stimulent împotriva tentaţiilor multiple care
li se arătau sub cele mai variate forme, mai ales acolo unde controlul autorităţii
centrale se exercita cu intermitenţă. De altfel, primele ce li se acordau sunt
suplimentul necesar al unei salarizari insuficiente, mai cu seama la punctele de
frontiera unde costul traiului era mai ridicat.
De reţinut, că înainte de această lege, în 1929 a fost legiferat un alt tarif
vamal, prin care se încerca continuarea măsurilor protecţioniste promovate
anterior şi încurajarea agriculturii. Erau prevăzute două categorii de taxe: unele,
minimale, ireductibile, stabilite pentru mărfuri care se produceau în ţară,
celelalte, reductibile care putea fi negociate cu ţările partenere în scopul convenirii
de concesii reciproce.
În anii premergători şi în timpul desfăşurării celui de-al doilea război
mondial, vama română are o poziţie delicată, întreaga economie fiind anexată
efortului german de război.
După 6 Martie 1945, aparatul vamal este transformat potrivit cu noile
orientări politice. Odată cu Decretul Lege nr. 246 din 01 Aprilie 1946 şi Legea 282
din 15 August 1947, se impun liniile directoare ele politicii vamale în perioada
istorică dominată de Partidul Comunist Român. Apar infracţiunile vamale ca
„infracţiuni de sabotare a economiei naţionale”. Întreaga legislaţie vamală a
urmărit cu obstinaţie integrarea României în structurile şi relaţiile economice ale
C.A.E.R., obţinerea unor sume cât mai mari în valută pentru exporturi şi, pe cât
posibil, plata în natură pentru produsele din import. Activitatea de import-export
16N.A. – Detaliile ce urmează au la bază expunerea de motive prezentate de către Virgil Madgearu pentru
adoptarea Legii Vămilor din 1933
21
era în sarcina unor întreprinderi de stat specializate, aceste activităţi fiind
desfăşurate pe bază de plan. De asemenea a fost impus un nou sistem de formare
a preţurilor interne pentru mărfurile de export şi import. Toate cele arătate au
avut ca suport juridic Decretul 172/1953, HCM 529/1954, Legea 1/1971, Legea
12/1973 şi altele.
În 1973 a fost înfiinţată Direcţia Generală a Vămilor cu personalitate
juridică distinctă iar ulterior au fost înfiinţate şi Direcţiile Regionale Vamale.
Ultimul Cod Vamal de dinainte de 1989, cel din 1978 trata o singură
infracţiune vamală – contrabanda – cu mai multe modalităţi alternative de
săvârşire, textul legal fiind preluat integral, dar într-o altă structură, de actualul
cod vamal, promulgat prin Legea 141 din 24 Iulie 1997.
După 1990 Administraţia Vamală Română a intrat într-un proces de
reformă legislativă şi instituţională, având ca principal obiectiv, pregătirea
condiţiilor de aderare la Uniunea Europeană, elaborarea, legiferarea şi aplicarea
efectivă a tarifului vamal de import, începând cu 01.01.1991, fiind prima măsură
cu caracter complex ce a determinat optimizarea funcţiei de fiscalitate a serviciilor
vamale, derularea procesului de încasare a taxelor în mod unitar, sistematic şi
nediscriminatoriu.
În perioada următoare a fost urmărită perfecţionarea legislaţiei specifice în
vederea armonizării cu cea comunitară.
Astfel:
• în 1992 a fost adoptat tariful vamal de import bazat pe nomenclatura
sistemului armonizat la nivel şase cifre.
• În 1993 s-a introdus noul formular tipizat al declaraţiei vamale în detaliu,
similar cu cel utilizat în Comunitatea Europeană.
• Tot în 1993 a fost adoptat tariful vamal de import având la bază
nomenclatura combinată a mărfurilor.
• În 1997 a fost adoptat actualul Cod Vamal al României.
• În acelaşi an a fost adoptat primul regulament de aplicare al Codului Vamal,
în prezent fiind în vigoare un altul, adoptat în 2001.
• În 1998 a intrat în vigoare Statutul personalului vamal, instrument legal de o
importanţă deosebită pentru funcţionarii vamali. În prezent, acest statut este
abrogat, fiind în vigoare Legea 74 prin care s-a aprobat Ordonanţa
Guvernului 16/1998 privind Statutul personalului vamal, lege, şi ea,
modificată şi completată prin Legea 65/2003
Actualul Cod Vamal poate fi apreciat ca o realizare în direcţia armonizării
legislaţiei naţionale cu cea comunitară. Legea împreună cu Regulamentul Vamal
din Noiembrie 2001 ce detaliază aplicarea normelor de natură vamală asigură
suportul legal aplicării unitare a legislaţiei vamale europene, indiferent de
subiecţii cărora se adresează şi de natura raporturilor juridice reglementate.
Coordonata, încă de actualitate, a activităţii autorităţii vamale este
realizarea de programe de dezvoltare şi modernizare a infrastructurii vamale şi de
dotare cu echipamente moderne, necesare bunei desfăşurări a activităţii vamale.
Au fost date în folosinţă noi sedii de birouri în cadrul tuturor regionalelor vamale
şi la punctele de trecere a frontierei: Borş, Albiţa, Nădlac, Arad, Oradea, Giurgiu,
Timişoara etc. Sistemul informatic a fost modernizat fiind în măsură să asigure
procesarea informatică a declaraţiilor vamale în conformitate cu legislaţia în
vigoare.
22
La 16.01.1999 a fost inaugurat Centrul Regional SECI de Combatere a
Infracţionalităţii Transfrontaliere, fiind încheiate, de asemenea numeroase
acorduri de colaborare şi asistenţă reciprocă în domeniul vamal.
Etapei actuale, vama română i-a asociat o strategie ale cărei obiective
declarate sunt următoarele:
• Completarea legislaţiei şi a procedurilor specifice, corelarea acestora cu
sistemul legislativ european.
• Creşterea eficienţei activităţii de colectare a drepturilor cuvenite bugetului de
stat din activitatea vamală.
• Întărirea controlului vamal la frontieră, în corelaţie cu fluidizarea traficului de
mărfuri – combaterea fraudei comerciale şi a crimei organizate.
• Restructurarea cadrului organizatoric şi îmbunătăţirea sistemului managerial
şi de comunicare internă.
• Crearea cadrului instituţional şi al mecanismelor de selecţie, pregătire
profesională, evaluare şi alocare a resurselor umane, protecţia lucrătorului
vamal.
• Combaterea corupţiei şi crearea unui nou profil etico-profesional al
personalului vamal.
• Structurarea sistemului de comunicare inter-instituţională la nivel naţional şi
internaţional.
• Consolidarea, stabilizarea şi dezvoltarea Sistemului Informatic Integrat Vamal
pentru a răspunde cerinţelor procesului reformei funcţiilor vamale.
• Modernizarea infrastructurii şi dotarea cu echipamente performante specifice
activităţii vamale de control.
• Pregătirea Administraţiei Vamale Române pentru aderarea la Uniunea
Europeană prin abordarea obiectivelor strategice în contextul evoluţiilor
funcţiilor vamale la nivelul Comunităţii Europene.
În cadrul sistemului legislativ naţional, până în 2005, se consideră
necesară:
• Elaborarea şi implementarea procedurilor simplificate de vămuire la domiciliu
şi declarare incompletă.
• Completarea şi definitivarea cadrului legal referitor la cercetarea şi urmărirea
infracţiunilor cu caracter vamal.
• Delimitarea competenţelor diferitelor organe de control ale administraţiei
(Administraţia Vamală Română, Ministerul de Interne, Garda Financiară) în
vederea eliminării paralelismelor la nivel central şi local.
• Elaborarea unor norme privind controlul ulterior al activităţii vamale atât la
nivel executiv, cât şi la cel de coordonare şi control.
• Elaborarea normelor privind valorificarea bunurilor devenite proprietatea
statului.
• Stabilirea diferenţelor identificate în legislaţia naţională referitoare la audit-ul
sistemelor şi raportărilor statistice comerciale.
• De asemenea, în domeniul corelării cu sistemul legislativ european deosebit de
necesare se consideră a fi:
• Adoptarea Convenţiei de Tranzit Comun.
• Realizarea unui Compendium privind regulile şi prevederile din culegerea de
texte legale ce vizează aplicarea în practică a Convenţiei de Tranzit Comun.
• Alinierea procedurii simplificate pentru transportul mărfurilor pe cale aeriană,
maritimă şi feroviară la legislaţia comunitară.
• Analiza detaliată a diferenţelor existente între legislaţia vamală a Uniunii
Europene şi legislaţia vamală a României în vederea asigurării compatibilităţii
legislative în momentul aderării, probabile în 2006.
23
• Elaborarea tarifului vamal integrat al României sub aspectul stabilirii
influenţelor asupra drepturilor vamale ale diferitelor acte normative.
• Aderarea la convenţiile internaţionale de la Istambul, Kyoto, Nairobi,
armonizarea controlului la frontieră, etc.
Pentru îndeplinirea cu eficienţă a îndatoririi de încasare a taxelor vamale şi
a celorlalte drepturi datorate bugetului de stat, în scopul armonizării
mecanismelor proprii cu mecanismele utilizate la nivelul Comunităţii Europene,
autoritatea vamală are în vedere următoarele:
• Întărirea controlului ulterior al activităţii de import-export în vederea combaterii
comerţului ilicit.
• Întărirea mecanismului de stabilire a valorii în vamă, în acord cu regulile
prevăzute de Acordul de aplicare al art. 7 – GATT.
• Crearea mecanismului de valorificare a bunurilor devenite proprietatea statului.
• Elaborarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de
executări silite, precum şi elaborarea unei monografii de înregistrare, încasare
şi repartizare a debitelor prin executare silită.
• Dezvoltarea şi îmbunătăţirea politicilor, practicilor şi cerinţelor de audit şi
contabilitate în vederea alinierii acestora la convenţiile internaţionale
• Interconectarea sistemului informatic vamal cu sistemele financiar-bancare
• Implementarea unui sistem de audit a sistemelor şi a raportărilor statistice
comerciale.
Pentru întărirea controlului vamal la frontieră în condiţiile unei cât mai
bune fluidizări a traficului de mărfuri, combaterea fraudei comerciale şi a crimei
organizate se consideră a fi necesare:
• Fluidizarea traficului de mărfuri şi creşterea volumului de operaţiuni în
procedura simplificată pentru comercianţii ce nu au în antecedent încălcări
ale procedurilor vamale
• Accesul la baza de date privind circulaţia containerelor pe Oceanul Planetar
(sistemul MARINFO) precum şi la datele INTERPOL
• Dezvoltarea sistemului de informare, documentare, analiză de risc şi
selectarea operaţiunilor cu potenţial ilicit
• Crearea facilităţilor pentru primirea de informaţii relevante care să aibă
potenţial pentru activitatea de investigare şi supraveghere vamală
• Optimizarea controlului operativ al operaţiunilor vamale de tranzit pentru
prevenirea eludării procedurilor şi regimurilor vamale
• Crearea unor centre zonale de coordonare a activităţii echipajelor mobile în
scopul îmbunătăţirii supravegherii vamale în zonele speciale ( 20 de km de la
frontieră )
Concluzionând, sistemul vamal reprezintă un element esenţial al politicii
economice promovate în deferite perioade istorice de statul Român. Întrebarea
retorică pentru fiecare guvernare în parte – protecţionism sau liber schimb – a
găsit răspunsuri nuanţate ce au ocolit absolutul. Acum în cursul unui travaliu
manifest pentru integrarea în structurile Comunităţii Europene, guvernanţii
României sunt în faţa unei noi provocări, trebuind să răspundă la întrebări de
tipul: cum poate fi economia românească integrată în cea europeană, cât timp este
necesar pentru ca economia românească să poată concura cu succes pe o piaţă
liberă şi performantă cum este cea a Comunităţii Europene, poate asimila în mod
optim sistemul vamal românesc Codul Vamal al Comunităţii Europene, cum se
poate lupta eficient contra fenomenului infracţional într-un sistem vamal integrat,
etc.
24
1.4. Incriminarea conduitelor ilicite din domeniul vamal
în legislaţia altor state
1.4.1. Albania
Codul Vamal albanez alocă, în economia întregii reglementări, un întreg
titlu, cu cinci capitole, încălcărilor legii vamale şi sancţionării acestora –
Titlul 8. Încă din Capitolul 1 – prevederi generale şi definiţii – în articolul
256, la alin.1 se arată că încălcările legii vamale sunt de două feluri:
contravenţii şi contrabandă.
Contravenţiile17, definite ca încălcări ale legii vamale de natură administrativă,
constau în orice acţiune sau inacţiune care nu este conformă cu prevederile
Codului Vamal ori Regulamentului de aplicare al Codului Vamal sau ale altei
dispoziţii legale în vigoare.
Contrabanda18, constă, ca exprimare generică, în sustragerea oricărui fel de
bunuri de la verificarea ori controlul vamal cu intenţia de a eluda sau de a încerca
să eludeze plata taxelor de import ori export. De reţinut este că plata penalităţilor
aplicate pentru încălcarea legislaţiei vamale, nu scuteşte pe cel vinovat de la plata
datoriei vamale aferente bunurilor ce au constituit obiectul conduitei antisociale.
Capitolul 3 este consacrat în întregime tratării problematicii legate de
contrabandă. Astfel săvârşeşte19 contrabandă prin trecerea frauduloasă a
bunurilor peste frontiera de stat şi a zonelor vamale orice persoană care:
• Introduce bunuri peste frontiera de stat cu încălcarea prevederilor Codului
Vamal şi ale procedurilor de aplicare ale sale20.
• Descarcă ori depozitează bunuri în spaţiul intermediar dintre frontieră şi cel mai
apropriat birou vamal.
• Este găsită cu bunuri ascunse asupra sa ori în bagaje sau în orice alte mijloace
de transport proprii cu intenţia de a evita controlul vamal.
• Sustrage bunuri din zonele vamale fără a plăti taxele vamale sau fără a garanta
plata taxelor vamale cu excepţia cazurilor prevăzute de Codul Vamal, când plata
taxelor nu este cerută.
• Sustrage, ia, ridică, din teritoriul vamal al Republicii Albania în orice condiţii,
bunuri pentru care sunt percepute taxe de import.
• Păstrează bunuri în aproprierea frontierei pentru care nu deţine evidenţe şi nici
nu face dovada provenienţei lor.
• Refuză să prezinte documentele pentru marfă.
• Încarcă, descarcă, ori transportă pe cale maritimă pasageri şi bagajele lor fără a
avea permisiunea, aprobarea, prealabilă a autorităţii vamale.
Săvârşeşte, de asemenea contrabandă, dar în transportul de mărfuri pe
lacurile de graniţă21, căpitanul vasului care introduce pe lacurile Ohrid, Shkadra
şi Prespa, bunuri fără ca acestea să fie vămuite la unul dintre cele mai apropriate
birouri vamale.
17
Art. 256 alin 2 din Codul Vamal albanez
18 Art. 256 alin 3 din Codul Vamal albanez
19 Art. 276 alin1 lit. a – h din Codul Vamal albanez
20 N.A. – Regulamentul Vamal
21 Art. 277 din Codul Vamal albanez
25
Săvârşeşte contrabandă în transportul maritim22al bunurilor căpitanul
vasului care:
• Transportă bunuri peste frontiera maritimă încălcând prevederile Codului şi
Regulamentului Vamal.
• Se aproprie, fără permisiunea autorităţii vamale, în timp ce transportă bunuri, cu
vasul de port sau ancorează ori staţionează în aproprierea docurilor.
• Transportă bunuri, descarcă în locuri unde nu există birouri vamale, descarcă ori
transportă bunuri pe altă navă, în contradicţie cu prevederile Codului ori
Regulamentului Vamal.
• Transportă bunuri fără acte.
• În momentul plecării nu are pe vas bunuri deşi ele sunt prevăzute ca încărcare în
manifestul încărcăturii ori în alte acte prezentate autorităţii vamale.
• Transportă bunuri de la un birou vamal la un altul, fără a avea documentele de
tranzit necesare.
Săvârşeşte contrabandă în transportul bunurilor pe calea aerului23
căpitanul avionului care:
• Introduce bunuri pe teritoriul vamal al Republicii Albania, pe calea aerului
încălcând prevederile Codului şi Regulamentului Vamal.
• Transportă bunuri fără documentele necesare.
• În momentul plecării, nu are la bord bunurile despre care se presupune că
sunt la bord, potrivit documentelor de transport şi vamale.
• Transportă bunurile de la locul de aterizare al avionului fără a întreprinde
formalităţile vamale.
• Părăseşte zona vamală a aeroportului şi nu notifică aceasta autorităţilor
vamale sau altei autorităţi poliţieneşti în cel mai scurt timp, în acest caz fiind
considerat ca introdus prin contrabandă întregul cargo, chiar şi aeronava însăşi.
• Încarcă, descarcă ori transferă bunuri de pe o aeronavă pe alta, bunuri,
oameni ori bagajele lor fără a obţine permisiunea prealabilă a autorităţilor
vamale.
De asemenea, mai este considerată contrabandă24 şi:
• Folosirea bunurilor cu regim de circulaţie liberă după ce au fost importate cu
scutire parţială sau totală de plata taxelor vamale în alt scop decât cel declarat,
pentru care au fost importate total sau parţial în conformitate cu prevederile legii
pe baza căreia s-au făcut aceste scutiri.
• Exportul sau importul bunurilor interzise ori restricţionate, fără permisiunea
prealabilă dată în scris de autorităţile competente.
• Posesia de bunuri restricţionate ori interzise.
• Îndepărtarea sau falsificarea, în orice mod, a numărului de identificare a
mijloacelor de transport25.
• Cumpărarea, vânzarea, păstrarea sau posesia bunurilor importate de către
persoane fizice, care ştiu sau ar trebui să ştie în mod rezonabil, că aceste bunuri
sunt introduse în ţară prin contrabandă.
• Transportul pe teritoriul Republicii Albania de bunuri pentru care nu s-au plătit
taxele vamale.
acestora fiind incluşi cei care au efectuat activitatea din punct de vedere tehnic, proprietarii şi orice altă
persoană care obţine un avantaj de pe urma falsificării ori îndepărtării numărului de identificare – Art. 280
alin 1 lit. d .
26
• Importul, exportul, vânzarea de bunuri din patrimoniul cultural naţional cu
încălcarea normelor legale din acest domeniu.
• Rupere sigiliilor, înlocuirea sau schimbare altor semne de securitate aplicate pe
mijloacele de transport ori pe bunuri.
În ceea ce priveşte pedepsele pentru contrabandă, acestea constituie
obiectul Capitolului 4. Legiuitorul albanez nu a prevăzut pedeapsa închisorii însă,
altfel pedepsele le apreciez ca ponderat de dure. În aceste condiţii26, bunurile ce
constituie obiectul material al contrabandei vor fi confiscate, chiar dacă pentru
ele, dacă ar fi fost trecute legal, nu s-ar fi plătit taxe vamale. Amenda ce trebuie
plătită variază, ca valoare, între de la 2 la 5 ori valoarea taxei vamale aferente
bunurilor ce au constituit obiect al contrabandei, la care se pot adăuga, în
concurs şi alte pedepse prevăzute de Codul Penal, fiecare participant la săvârşirea
contrabandei, urmând să contribuie la plata amenzii arătate corespunzător cu
gradul în care a fost implicat în activitatea ilicită. Chiar şi aşa, participanţii la
săvârşirea contrabandei vor răspunde solidar, fiecare având obligaţia de a se
supune cererii autorităţii vamale de a plăti întreaga amendă. Autoritatea Vamală
are la dispoziţie opţiunea de a putea aprecia pe baza unor raţiuni ce ţin de
oportunitate să ceară unui anume participant sau mai multor participanţi,
împreună sau separat, să plătească întregul cuantum al amenzii, urmând ca în
situaţia în care amenda este plătită de unul sau o parte dintre participanţi,
aceasta să beneficieze tuturor. Ca excepţie, dacă un infractor comite mai multe
infracţiuni vamale, pentru fiecare dintre infracţiuni va fi pedepsită separat.
În cazul recidivei la infracţiunile de contrabandă, pedepsele se dublează,
iar în situaţia tentativei pedeapsa va fi la fel ca la infracţiunea consumată27.
De observat, este că legiuitorul albanez pune accent pe cumulul de
răspunderi în cazul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă28, infractorul, pe
lângă pedeapsa administrativă aplicată în conformitate cu prevederile Codului
Vamal, va fi şi subiect de drept penal în conformitate cu prevederile Codului
Penal.
Referitor la obiectul material al infracţiunilor de contrabandă, Codul
Vamal albanez conţine mai multe detalieri după cum urmează29:
• Prin termenul de obiect al contrabandei trebuie să se înţeleagă atât bunurile cât şi
mijloacele de transport sau alte obiecte folosite pentru transferul sau ascunderea
lor.
• Bunurile ce constituie obiectul contrabandei vor fi evaluate de autoritatea vamală
şi apoi, după decizia autorităţilor judiciare competente, pot fi confiscate urmând a
avea un regim în conformitate cu legislaţia fiscală în vigoare.
• Reţinerea bunurilor ce constituie obiectul contrabandei se va face fără a se ţine
seama de gradul de participare la săvârşirea infracţiunii al celui ce are vreun drept
asupra acestor bunuri.
• Dacă persoana responsabilă pentru contrabandă posedă bunurile ce constituie
obiect al contrabandei, ca o consecinţă a săvârşirii infracţiunii, bunurile sunt date
înapoi proprietarului.
• Mijloacele de transport sunt scutite de la confiscare atunci când din informaţiile
avute rezultă că proprietarul lor nu este implicat în actul de contrabandă, acesta
fiind de bună credinţă, procedează conform procedurilor legale de comerţ, fiind
1.4.2. Bulgaria
În Bulgaria, Codul Vamal, în cadrul Titlului 8 – prevederi cu privire la
pedepsele administrative, conţine referiri la conduitele socotite antisociale ce se
constituie ca încălcări ale legislaţiei vamale. De observat este faptul că legiuitorul
bulgar s-a ferit ca în cuprinsul Codului Vamal să incrimineze conduite ca
infracţiuni, mulţumindu-se să prevadă doar la modul general32 că atunci când
încălcarea legislaţiei vamale nu constituie infracţiune, autoritatea vamală poate
examina, analiza, determina şi sancţiona fiecare încălcare sau încercare de
încălcare a legislaţiei vamale.
Capitolul 32 conţine, în condiţiile arătate, referirile necesare încălcările
legislaţiei vamale şi procedura aplicării pedepselor administrative. Astfel, orice
persoană33 care trece sau transportă bunuri prin graniţele Republicii Bulgaria,
sau orice persoană care încearcă asemenea acţiuni fără să notifice în prealabil
aceasta autorităţilor vamale ori fără să obţină autorizaţia necesară iar activitatea
nu constituie infracţiune, este pasibilă de contrabandă vamală şi va fi amendată
cu o sumă echivalentă cu 50 – 150 % din valoarea bunurilor. Atunci când
bunurile sunt scutite de plata taxelor vamale, beneficiază de o reducere a datoriei
1.4.3. Canada
În Canada, normele juridice referitoare la trecerea peste frontieră a
mărfurilor şi a altor bunuri sunt sistematizate, după modelul european, într-un
cod vamal.
Reglementările de natură penală au în vedere definirea infracţiunilor vamale
propriu-zise, definirea unor infracţiuni conexe, prevederi de natură procedurală
referitoare la competenţă, la prescripţia urmăririi infracţiunilor vamale, la
competenţele de anchetă ale unor ofiţeri special numiţi pentru a cerceta
infracţiuni vamale, drepturile guvernatorului, etc.
Ca infracţiuni vamale, sunt prevăzute următoarele :
• False declaraţii şi evaziune fiscală în domeniul vamal, infracţiune ce
conţine mai multe modalităţi alternative de săvârşire40 :
o Se interzice oricărei persoane să facă sau să participe, să încuviinţeze sau să
achieseze la darea de false sau înşelătoare date într-o declaraţie ori răspuns
făcut oral sau în scris de natură să aducă atingere prevederilor Codului
Vamal.
o Se interzice oricărei persoane să distrugă, altereze, mutileze, ţină secrete
înregistrări ori registre contabile41; să facă sau să participe, să încuviinţeze
sau să achieseze la înregistrări false ori înşelătoare în registrele contabile; să
omită, să participe la, să încuviinţeze ori să achieseze la omiterea
înregistrării de date în înregistrările contabile.
• Se va pedepsi orice persoană ce intenţionat, în orice mod, eludează ori
încearcă să eludeze aplicarea prevederilor Codului Vamal ori plata datoriei
vamale prevăzute de acest cod.
• Înregistrarea eronată a bunurilor în documentele contabile42 – are în
vedere includerea în oricare din documentele vamale o descriere a bunurilor
care să nu corespundă cu situaţia reală a bunurilor.
• Păstrarea, dobândirea, dispunerea de bunuri importate ilegal43 –
urmăreşte incriminarea faptei oricărei persoane ce, fără aprobarea
prealabilă a autorităţilor care trebuie dovedită de către persoana în cauză,
are în posesie, cumpără, vinde, schimbă sau face orice altă operaţiune cu
bunuri fără îndeplinirea formalităţilor prevăzute de legea vamală ori de alte
legi emise de Parlamentul Canadei, care interzic , controlează ori
reglementează importul unor astfel de bunuri.
• Posesia de documente în alb44 – interzice oricărei persoane, fără aprobarea
prealabilă a autorităţilor ce trebuie dovedită de către persoana în cauză, să
trimită ori să introducă pe teritoriul Canadei ori să aibă în posesie
documente sau alte înscrisuri în alb ori parţial completate ce pot fi
completate şi folosite pentru înregistrarea bunurilor importate potrivit
Codului Vamal, instrumente de completat, semnături, ştampile, certificate
sau alte obiecte ce pot fi folosite la completarea documentelor.
1.4.6. Macedonia
Codul Vamal macedonean conţine, în mod sistematizat, în doar 4 articole100
toate referirile pe care legiuitorul le-a considerat necesare în legătură cu
conduitele apreciate ca periculoase astfel încât să fie necesar un tratament penal.
Se începe cu incriminarea activităţilor ilicite ce pot fi desfăşurate de un
reprezentant legal ori de o persoană autorizată a reprezentantului legal,
construcţia juridică fiind desăvârşită odată cu enumerarea activităţilor ilicite ce
pot fi desfăşurate de către persoane fizice şi a măsurilor ce se pot lua cu bunurile
care au fost folosite la săvârşirea infracţiunilor vamale.
43
Astfel un reprezentant legal va fi sancţionat cu o amenda de la 3 la 15 ori,
taxa vamală pe care a încercat să nu o plătească sau de la 2 la 8 ori valoarea
bunurilor, dacă acestea nu au prevăzută o taxă vamală sau sunt scutite de
acestea dacă:
• Introduce sau scoate ori încearcă să introducă sau să scoată bunuri din teritoriul
vamal ori să le treacă graniţa, în timp ce punctul vamal este închis101.
• Introduce sau scoate ori încearcă să introducă sau să scoată prin punctul vamal
bunuri pe care le ascunde102.
• Încalcă prevederile legale privind transportul bunurilor pe teritoriul vamal şi
prezentarea bunurilor pentru controlul vamal.
• Nu prezintă declaraţia organelor vamale declaraţia sumară103.
• Nu respectă dispoziţiile imperative prevăzute de procedura prezentării bunurilor
pentru controlul vamal.
• Păstrează temporar bunuri încălcând astfel dispoziţiile prevederile legate de
condiţiile păstrării bunurilor până la începerea controlului fizic, impuse de oficialii
vămii104.
• Foloseşte bunurile depozitate temporar, nesocotindu-se105 astfel dispoziţiile
speciale ce prevăd, în esenţa, păstrarea bunurilor în anumite condiţii care să nu
permită înlocuirea, schimbarea caracteristicilor tehnice sau a aspectului lor.
• În declaraţia vamală, prezintă fals cantitatea, categoria, calitatea sau originea
bunurilor ori nu le declară deloc106.
• În conformitate cu procedurile legale pentru import, prezintă autorităţii vamale un
document ce conţine referiri la o altă calitate, categorie, cantitate, valoare sau
origine a bunurilor decât cea reală sau dacă documentul prezintă alte date
incorecte107.
• În conformitate cu procedurile legale pentru export prezintă autorităţii vamale un
document ce conţine referiri la o altă calitate, categorie, cantitate, valoare sau
origine a bunurilor decât cea reală care aduce atingere corectitudinii informaţiilor
ce trebuie înscrise în declaraţia vamală.
• Încalcă dispoziţiile legale care se referă la interzicerea luării şi utilizării bunurilor
înainte de darea liberului de vamă – liber care se dă după achitarea sau
garantarea datoriei vamale108.
• Nu respectă dispoziţiile legale109 ce impun ca necesar pentru eliberarea bunurilor
din zonele libere îndeplinirea activităţilor legate de importul bunurilor, plata
101 N.A. – Codul Vamal macedonean, cu referire la activitatea incriminată, prevede la art. 40 alin 1 – 4
(customs border crossing ) că perioada de timp în care bunurile pot fi introduse ori scoase din teritoriul
vamal , ori în care transporturile ce au ca obiect bunuri supuse regimului vamal pot trece linia vamală, este
determinată şi anunţată de către directorul administraţiei vamale.
102 N.A. – conform trimiterilor din varianta în limba engleză a Codului Vamal macedonean aici trebuie avute
în vedere prevederile legale ce fac referire la instituţia supravegherii vamale – art. 42 ; şi la procedurile legate
de transportul bunurilor intrate în ţară către birourile vamale sau alte destinaţii vamale ori către zone
economice libere şi prezentarea bunurilor pentru controlul vamal – art. 42.a, respectiv art. 44.
103 N.A.. – prevăzută de art. 46
104 Se încalcă astfel prevederile art. 51 alin 1 şi 2.
105 Art. 52 din Codul Vamal macedonean
106 N.A. – elementele care pot fi prezentate fals sunt prevăzute ca obligatorii în conţinutul declaraţiei vamale,
conform art.61
107 N.A. – activitatea ilicită incriminată este circumscrisă prevederilor art. 20 – obligaţia de a prezenta
documente; art. 61 – întocmirea declaraţiei vamale; art. 116 – scutirea parţială sau totală de plata datoriei
vamale; art. 179 – rambursarea ori scutirea de plata datoriei vamale; art. 180 – scutiri pentru persoane
implicate în activităţi oficiale; art. 181 – scutiri pentru cetăţeni particulari; art. 182 – scutiri pentru
reprezentanţi legali; art. 183 – scutiri pentru anumite categorii de bunuri.
108 N.A. – a se vedea art. 69 alin5 ce are ca obiect eliberarea bunurilor şi darea liberului de vamă.
109 Art. 75 alin. 2
44
drepturilor de import, precum şi supunerea la alte măsuri cu privire la comerţul
exterior.
• Nu îşi îndeplineşte obligaţiile în conformitate cu licenţa acordată pentru
operaţiunile vamale cu efecte economice110 – avându-se în vedere, aici, regimurile
vamale suspensive, tranzitul mărfurilor, antrepozitul, perfecţionarea activă,
transformarea sub control vamal şi perfecţionarea pasivă.
• Nu îndeplineşte sau nu asigură respectarea condiţiilor prevăzute de lege111 sau de
licenţa acordată, în legătură cu antrepozitul vamal.
• Operează mărfurile din antrepozitul vamal fără licenţă din partea autorităţilor
vamale sau în afara cazurilor socotite excepţionale112, în care bunurile pot fi
operate altfel decât prevede procedura antrepozitului vamal.
• Încalcă prevederile legale ce au ca obiect regimul proviziilor pe care le pot avea la
bord navele ori aeronavele civile sau militare care intră ori ies din ţară.
• Nu respectă regimul de funcţionare a magazinelor libere de taxe vamale.
• Nesocoteşte prevederile legale referitoare la importul temporar.
• Nu transportă bunurile pe ruta vamală stabilită de vameşi113.
• În cadrul tranzitului114 pe cale ferată, traficului aerian, pe apă, prin poştă,
conducte sau cabluri electrice, declarantul nu furnizează un instrument sau
garanţie, la începutul procedurii de tranzit, pentru a asigura plata datoriei vamale,
în cazul în care ar interveni o datorie vamală.
• Nu se supune controlului vamal sau altui tip legal de control, în zona vamală ori în
zona liberă.
• Operează în zona liberă şi/sau în zona vamală încălcând prevederile115 legale ce
specifică operaţiunile ce pot fi efectuate în zona vamală sau care interzic
comercializarea cu amănuntul a bunurilor ce este permisă, în zona vamală, doar
pentru achiziţiilor cantităţilor de bunuri necesare pe timpul drumului în trafic
internaţional, precum şi pentru aprovizionarea restaurantelor din zona vamală.
• Operează în zona liberă şi/sau în zona vamală încălcând interdicţia impusă de
oficialităţile vamale, care, în considerarea unor necesităţi impuse de supravegherea
vamală, pot să limiteze temporar ori să interzică desfăşurarea activităţilor ce se
desfăşoară în zona vamală, în cazul în care procedura penală este începută sau o
persoană este suspectă de săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu activitatea din
zona vamală.
• Transportă bunuri din zona liberă şi/sau în zona vamală în restul teritoriului
vamal încălcând obligaţia legală116 de a declara aceasta înainte de a folosi, efectiv,
bunurile.
• Prin prezentarea de date incorecte în cadrul procedurii vamale declarantul obţine
ori încearcă să obţină scutirea de plata datoriei vamale ori formarea unei datorii
mai mici sau orice alt privilegiu.
Pentru desfăşurare activităţilor descrise, persoana autorizată a
reprezentantului legal va fi pedepsită cu o amendă de la 2 la 5 ori din valoarea
110 N.A. – în cazul în care titularul licenţei nu respectă condiţiile impuse pentru acordarea licenţei, oficialii
specială de supraveghere, să stabilească ruta ce trebuie urmată de către mărfurile în tranzit până la ieşirea
din tară.
114 Art. 132 alin. 1 şi 2 din Codul Vamal macedonean
115 Art. 155 alin. 1 şi 4 din Codul Vamal macedonean
116 Art. 155 alin. 5 din Codul Vamal macedonean
45
datoriei vamale neplătite ori de la 1 la 3 ori din valoarea bunurilor, dacă bunurile
nu dau naştere la datorie vamală.
Un reprezentant legal va fi sancţionat cu o amendă de la 2 la 10 ori taxa
vamală eludată sau de la 1 la 5 ori valoare bunurilor, dacă bunurile sunt scutite
de vamă sau, conform legii, nu sunt vămuite, dacă:
• Nu prezintă documentele necesare, sau nu prezintă informaţiile necesare
procedurilor vamale sau garantează asistenţa necesară procedurilor vamale
• Nu păstrează documentele în conformitate cu reglementările legale117 ce prevăd
obligaţia păstrării documentelor ce interesează operaţiuni desfăşurate în vamă
timp de cinci ani, perioadă ce curge de la sfârşitul anului în cursul căruia s-au
desfăşurat operaţiunile vamale.
• Nu are acordul necesar pentru a începe folosirea bunurilor prezentate în vamă în
condiţiile prevăzute de lege118.
• Nu se supune controlului vamal pentru inspecţia corectitudinii şi legalităţii
declaraţiilor date119.
• Distruge sigiliile vamale sau nu le protejează suficient împotriva distrugerii
accidentale.
• Nu deţine registre în conformitate cu prevederile legale120 care să conţină date cu
privire la înregistrări obligatorii privind data efectuării operaţiunii, cantitatea,
calitatea bunurilor, biroul vamal, alte date de natură să identifice operaţiunea.
• Nu înaintează o declaraţie vamală declaraţia vamală adiţională121.
• Nu informează autorităţile vamale despre schimbările intervenite, după acordarea
licenţei, şi care sunt semnificative în raport cu condiţiile pentru eliberarea licenţei
şi efectele acesteia122.
• Nu îndeplineşte obligaţiile legale în cadrul procedurilor vamale ce produc efecte
economice, autoritatea vamală putând refuza, în aceste condiţii, să dea liberul de
vamă ori să procedeze la reţinerea bunurilor în termen de 10 zile de la darea
liberului de vamă.
• Nu deţine registre ale bunurilor vândute din depozitele vamale, titularul
operaţiunilor având obligaţia de a păstra pentru o perioadă de 5 ani toate
documentele ce consemnează intrările şi ieşirile bunurilor pe durata antrepozitului
vamal şi de a le pune la dispoziţia autorităţii vamale atunci când acest lucru este
solicitat.
• Nu exportă ori nu reexportă produsele obţinute în cadrul procedurilor suspensive
şi nu solicită aplicarea unui regim vamal definitiv123.
analiza documentelor prezentate, verificări în alte evidenţe, controlul fizic al mărfurilor, prelevarea de
eşantioane pentru analiză, etc.
120 Art. 27 alin. 2 din Codul Vamal macedonean
121 N.A – în cazul de faţă estre vorba despre ceea ce în România este cunoscută ca ”declaraţie vamală în
detaliu” . Astfel, conform art. 72 alin. 3 se prevede că, cu excepţia unor cazuri speciale, situaţie în care se
aplică o procedură simplificată, se va prezenta o declaraţie vamală în scris sau flux informatic aprobat de
autoritatea vamală, cu un conţinut prescris de Ministerul Finanţelor.
122 N.A – trebuie avute în vedere prevederile art. 80 alin. 1, potrivit cu care proprietarul dreptului trebuie să
informeze autoritatea vamală cu privire la orice act de natură a afecta conţinutul validităţii licenţei după
intrarea în vigoare a acesteia.
123 Art. 101 alin 1 din Codul Vamal macedonean arată, cu referire la activitatea incriminată, că în condiţiile
importului temporar, autoritatea vamală stabileşte un termen ce nu poate depăşi 12 luni, în interiorul căruia
titularul dreptului va trebui să reexporte produsele fabricate cu ajutorul bunurilor importate temporar ori să
solicite un alt regim vamal.
46
•Nu importă bunuri în conformitate cu licenţa acordată, atunci când, din diferite
motive, până la sosirea bunurilor ce trebuie folosite într-un proces tehnologic
foloseşte alte bunuri identice sau cu calităţi relevante asemănătoare ce le fac apte
pentru procesul tehnologic, devenind necesar ca atunci când bunurile contractate
vor sosi să fie reexportate ori importate prin procedura comună124.
• Nu deţine statistici ale bunurilor importate ori importate temporar, nu ţine alte
evidenţe cerute de lege ori nu prezintă evidenţele la solicitarea arătate, la
solicitarea autorităţii vamale, pentru verificare în condiţiile în care titularii de
licenţe au obligaţia de a ţine înregistrări ale materiilor prime introduse în procesul
tehnologic, data când producţia ar trebui să fie gata, calitatea bunurilor, etc.
• Nu respectă termenul fixat de autoritatea vamală ori nu respectă modul în care
înregistrările ar trebui ţinute în conformitate cu procedura de ţinere a evidenţelor
vamale.
• Nu exportă bunurile importate temporar odată cu expirarea termenului fixat de
autoritatea vamală ori, în aceste condiţii , nu solicită aplicarea unui alt regim
vamal125.
• Nu foloseşte bunurile importate temporar în conformitate cu scopul pentru care a
fost obţinută aprobarea, titularul licenţei, pentru importul temporar, putând fi
scutit complet ori parţial de plata datoriei vamale126 dacă reexportă bunurile
obţinute prin folosirea uzuală a bunurilor importate temporar.
• Foloseşte bunurile exportate temporar pentru prelucrare, nesocotind prevederile
legale ce specifică care operaţiuni de prelucrare pot fi administrate bunurilor
exportate temporar astfel încât bunurile obţinute prin prelucrare să poată fi
introduse pe teritoriul vamal ori în zone liber cu exceptarea totală sau parţială de
plata taxelor vamale127.
• Nesocoteşte procedura de prezentare a bunurilor în vederea vămuirii128.
• Nu prezintă autorităţii vamale copiile documentelor de transport ori împiedică
accesul la bunuri sau documente în timpul controlului fizic al mărfurilor. Nu ţine
evidenţele, prevăzute de lege129, cu privire la bunurile importate ,exportate ori
tranzitate prin teritoriul vamal.
• Nu returnează bunurile interzise la import din teritoriul vamal în termenul stabilit
de autoritatea vamală130.
• Înainte de a plăti datoria vamală, în cazul aprobării scutirii de plata datoriei
vamale, titularul operaţiunii încredinţează bunurile altcuiva, le foloseşte în alt mod
decât cel aprobat, le depune ca gaj, le împrumută, etc.
• Distruge bunurile supuse regimului vamal fără a informa autoritatea vamală131
În cazul săvârşirii acestor fapte de către persoana autorizată a unui reprezentant
legal, aceasta va fi pedepsită la plata unei amenzi cu o valoare între de 2 la 4 ori
către autoritatea vamală a unei garanţii pentru plat obligaţiilor vamale, etc.
129 Art. 159 din Codul Vamal macedonean
130 Art. 163 din Codul Vamal macedonean stabileşte că atunci când autoritatea vamală găseşte bunuri
interzise la import ia decizia de a ordona transportatorului sau altui responsabil pentru bunuri să returneze
bunurile peste graniţă într-un termen ce nu poate depăşi 5 zile.
131 Art. 162 alin. 3 şi 4 impune ca exporturile regulate şi distrugerea bunurilor să fie aprobate în prealabil de
către autoritatea vamală, ce poate interzice desfăşurarea operaţiunilor. Distrugerea bunurilor cade în
responsabilitatea declarantului, resturile, deşeurile rezultate în urma distrugerii se consideră a fi bunuri
supuse regimului vamal şi trebuie declarate ţi folosite potrivit procedurilor prevăzute de Codul Vamal.
47
taxa vamală eludată sau de la 1 la 2 ori valoarea bunurilor dacă acestea sunt scutite
de taxe.
Persoanele fizice132 vor fi pedepsite la plata unei amenzi al cărei cuantum va fi între
1 la 5ori datoria vamală eludată sau de la 1 la 3 ori valoarea bunurilor dacă acestea
sunt scutite de taxă vamală ori nu se vămuiesc, în cazul în care săvârşesc
următoarele fapte:
• Nu prezintă documentele ori ascunde informaţiile necesare autorităţii vamale sau
nu cooperează în vederea îndeplinirii procedurilor vamale, orice persoană,
implicată direct ori indirect într-o operaţiune vamală, având obligaţia de a pune la
dispoziţia oficialilor vămii toate documentele necesare, de a da toate explicaţiile
necesare şi de a colabora pentru aplicarea corectă a procedurilor vamale.
• În conformitate cu procedurile vamale, prezintă documente oficialităţilor vamale
indicând o calitate, tip, cantitate, valoare sau origine diferită de cea a bunurilor
prezentate în vamă sau alte informaţii incorecte cu scopul de a se sustrage total
sau parţial de la plata taxelor vamale.
• Introduce sau scoate ori încearcă să introducă sau să scoată bunuri din teritoriul
vamal prin vamă, atunci când aceasta este închisă, operaţiunile arătate fiind
suspendate.
• Introduce sau scoate ori încearcă să introducă sau să scoată bunuri din teritoriul
vamal prin vamă bunuri ascunse.
• Nu declară bunurile în vederea controlului vamal.
• Nu prezintă declaraţia vamală sumară sau o cerere, către autoritatea vamală,
prin care să solicite folosirea bunurilor până la definitivarea procedurilor vamale.
• Solicită folosirea bunurilor până la definitivarea procedurilor vamale depăşind
termenul legal în care poate face aceasta.
• Împiedică verificarea corectitudinii şi legalităţii declaraţiei înaintate la autoritatea
vamală.
• Rupe sigiliile vămii sau nu le protejează suficient împotriva alterării ori
distrugerii.
• Încalcă prevederile legale ce impun ca pentru eliberarea bunurilor din zonele
libere să fie îndeplinite activităţile legate de importul bunurilor, să se plătească
taxele de import, să se respecte alte măsuri de politică comercială, în condiţiile în
care bunurile au primit liberul de vamă fără a se îndeplini formalităţile necesare
scutirii de plata datoriei vamale ori fără a se plăti taxele vamale.
• Nu foloseşte bunurile importate temporar în conformitate cu scopul pentru care
au fost scutite, total sau parţial, de plata taxelor vamale.
• Nu returnează bunurile al căror import este interzis de pe teritoriul vamal în
perioada stabilită de către autoritatea vamală.
• Încredinţează bunurile către o altă persoană sau le foloseşte în alt mod decât cel
în considerarea căruia au fost scutite de taxe, garantează obligaţii sau stinge alte
obligaţii înainte de a se plăti taxele vamale.
• Acţionând fraudulos, obţine ori încearcă să obţină scutiri totale sau parţiale de
taxe vamale ori alte privilegii.
• Nu îndeplineşte sau încalcă instrucţiunile autorităţii vamale, opunând rezistenţă
deciziilor luate de autoritatea vamală ori ameninţă sau atacă pe agenţii vamali.
Legiuitorul macedonian a ţinut să sublinieze, în cuprinsul Codului Vamal,
şi responsabilitatea posesorului de rea credinţă a bunurilor.
Astfel133, reprezentantul legal sau persoana fizică care, în conformitate cu
afacerile sale, cumpără, vinde, revinde, primeşte cadou, ascunde, acceptă să
transporte, foloseşte sau obţine proprietatea unor bunuri despre care ştie sau ar
1.4.7. Moldova
Codul Penal al Republicii Moldova, adoptat în anul 2002, cuprinde în
Capitolul X – Infracţiuni Economice – la art. 248, infracţiunea de contrabandă.
134 N.A. – potrivit art. 201 alin. 1 şi 2, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare pentru infracţiuni vamale
dacă au trecut mai mult de 3 ani de la data săvârşirii infracţiunii. Curgerea termenului de 3 ani poate fi
întreruptă în cazurile prevăzute limitativ de lege, însă nici în acest caz acţiunea penală nu poate fi pusă în
mişcare dacă au trecut mai mult de 5 ani de la săvârşirea infracţiunii.
135 N.A – aceste bunuri sunt publicate anual într-o listă de către guvern.
49
Deşi un singur articol, avem de a face cu o reglementare complexă ce cuprinde nu
mai puţin de 6 alineate, după cum urmează:
1. Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a mărfurilor, obiectelor şi a
altor valori în proporţii mari, eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el,
prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu
folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală ori
prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte
documente de trecere a frontierei – se pedepseşte cu amendă în mărime de la 150
la 300 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 2 ani.
2. Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a substanţelor narcotice,
psihotrope, cu efecte puternice, toxice, otrăvitoare, radioactive şi explozive, precum
şi a deşeurilor nocive eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el prin
ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea
frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală ori prin
nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte
documente de trecere a frontierei – se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200
la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani.
3. Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a armamentului, a
dispozitivelor explozive, a muniţiilor, eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le
de el prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu
folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală ori
prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte
documente de trecere a frontierei – se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300
la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 4 ani la 6 ani.
4. Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a valorilor culturale,
eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el prin ascundere în locuri special
pregătite sau adaptate în acest scop, precum şi nereturnarea pe teritoriul vamal al
Republicii Moldova a valorilor culturale scose din ţară, în cazul în care întoarcerea
este obligatorie – se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 8 ani.
5. Acţiunile arătate în alineatele precedente săvârşite:
a. repetat;
b. de două sau mai multe persoane;
c. de o persoană cu funcţie de răspundere, cu folosirea situaţiei de serviciu;
d. în proporţii deosebit de mari;
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.
6. Nu se consideră contrabandă introducerea, fără declaraţie, pe teritoriul vamal al
Republicii Moldova a mijloacelor băneşti, a mărfurilor, a obiectelor şi a altor obiecte
în limitele stabilite de legislaţie.
Incriminarea este caracterizată de o formă de bază – una cadru (alin. 1) şi 3
forme calificate după calitatea bunurilor trecute peste frontiera vamală (alin. 2, 3
şi 4) – şi o formă în care răspunderea este agravată în funcţie de cum acţiunile
prevăzute în cadrul formei de bază sunt săvârşite într-unul din modurile expres
prevăzute la alin. 5 – aşa cum este firesc, neinteresând dacă activitatea ilicită
poate fi încadrată numai într-unul, în două ori toate modurile prevăzute de către
legiuitor.
Interesant este modul cum legiuitorul a realizat periculozitatea deosebită a
unor conduite pe care a înţeles să le incrimineze penal. Astfel, săvârşirea
contrabandei în forma cadru atrage o pedeapsă, relativ, uşoară – comparabil cu
pedeapsa aplicabilă pentru săvârşirea altor infracţiuni din Capitolul X, în forma
50
cadru136. Pedepsele cresc pe măsură ce este incriminată contrabanda cu bunuri
apreciate ca deosebite, maximul ajungând în cazul contrabandei cu substanţe
narcotice, psihotrope, cu efecte puternice, toxice, otrăvitoare, radioactive şi
explozive, precum şi cu deşeurile nocive, la închisoare de la 2 la 5 ani; în cazul
contrabandei cu arme, dispozitive explozive şi muniţii, la închisoare de la 4 la 6
ani; iar în cazul contrabandei cu valori culturale, închisoare de la 3 la 8 ani.
Ierarhia este de natură a invita la meditaţie cu privire la preocuparea legiuitorului
din Republica Moldova în legătură cu valorile culturale, contrabanda cu acestea
fiind pedepsită cel mai aspru.
Întrucât tehnica juridică este asemănătoare cu cea folosită de către
legiuitorul român o observaţie merită făcută pentru a sublinia că legiuitorul
moldovean pare a fi mai riguros, în sensul că a înţeles să incrimineze orice trecere
ilegală a frontierei vamale. Nu există interes, sub aspectul încadrării juridice, faţă
de împrejurarea că trecerea s-a făcut prin incinta punctelor de trecere a frontierei
ori cu ocolirea acesteia. De asemenea nu a fost considerat necesar – şi aşa cum
este construită incriminarea nici nu este necesar – să incrimineze separat
folosirea de acte nereale sau falsificate.
Datoria vamală a fost tratată separat, eschivarea de la achitarea plăţilor
vamale constituind obiectul art. 249137, în cuprinsul căruia este incriminată, într-
o formă cadru şi două forme agravate, în funcţie de modul de operare şi de
consecinţe activităţii ilicite, eschivarea însemnată de la achitarea plăţilor vamale –
în proporţii mari, este expresia folosită în textul legal.
Faptul că neplata datoriei vamale a fost tratată separat, în cuprinsul unei
infracţiuni distincte, este foarte important, fiind exclusă orice supoziţie sau
confuzie în legătură cu rolul sau consecinţele eschivării de la achitarea plăţilor
vamale în legătură cu săvârşirea, urmărirea sau pedepsirea infracţiunilor de
contrabandă.
Am considerat necesară această subliniere întrucât Codul Vamal român
stabileşte o anumită legătură între neplata datoriei vamale şi infracţiunile vamale,
problemă ce va fi dezvoltată într-o secţiune distinctă pe parcursul acestei lucrări.
1.4.8. S.U.A.
U.S. Codes, în cadrul Titlului 18 – Infracţiuni şi Procedură Penală, partea
întâi – Infracţiuni, alocă un capitol întreg – Capitolul 27, conduitelor ilicite ce se
pot săvârşi în domeniul vămilor.
Pe parcursul a 13 articole ( 541-553 ) legiuitorul american impune ca:
• Oricine efectuează voit orice intrare de bunuri sau mărfuri la o greutate mai mică
decât cea reală sau plăteşte o sumă de bani mai mică decât taxa legală, va fi
amendat sau încarcerat nu mai mult de doi ani ori amândouă138.
136 A se vedea, în sensul arătat prevederile art. 251 – însuşirea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea
bunurilor gajate, sechestrate sau confiscate; art. 252 – insolvabilitatea intenţionată; art. 253 –
insolvabilitatea fictivă; etc. cazuri în care pedepsele sunt mai mari.
137
1. Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale, în proporţii mari se pedepseşte cu amendă în mărime de până
la 300 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 180 de
ore.
2. Aceeaşi acţiune săvârşită repetat ori de două sau mai multe persoane se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 300 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 2 ani.
3. Acţiunile prevăzute la alin. 1 sau 2, săvârşite în proporţii deosebit de mari se pedepsesc cu amendă de la
500 la 1000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 5 ani.
138 Art. 541 – intrarea/admiterea de bunuri clasificate în mod greşit – din U.S. Codes
51
• Oricine efectuează139 sau introduce ori încearcă să efectueze sau să introducă în
comerţul S.U.A140. orice marfă importată prin factură, declaraţie, alt act fals sau
prin orice altă metodă frauduloasă ori dă o declaraţie, scrisă sau verbală, falsă fără
vreun motiv rezonabil141 pentru a crea o aparenţă de adevăr sau procură datele
necesare unei declaraţii false pentru acelaşi scop, indiferent dacă S.U.A. vor fi sau
ar putea fi lipsite de încasarea oricăror taxe vamale, precum şi oricine se face
vinovat de orice act sau omisiune voită prin care S.U.A. vor fi, sau ar putea fi,
lipsite de încasarea oricăror taxe de pe urma mărfurilor cuprinse în actul fals sau
afectate de un asemenea act sau omisiune, va fi amendat pentru fiecare încălcare a
legii separat sau încarcerat pentru nu mai mult de doi ani ori amândouă142.
• Orice ofiţer al vămii143 ce admite voit intrarea de bunuri sau mărfuri pentru care
se plăteşte o taxă mai mică decât cea legală, va fi amendat sau încarcerat nu mai
mult de doi ani sau amândouă, la care se va adăuga înlăturarea din funcţie.
• În situaţia unei mărfi, intrată sau retrasă pentru export fără plata taxei legale sau
cu intenţia de a obţine evitarea plăţii taxei sau a oricăror altor sume stabilite prin
lege pentru export, ce este plasată în orice loc din S.U.A. fără ca intrarea să fie
făcută, aceasta va fi considerată ca fiind importată în S.U.A. împotriva legii144 şi
orice persoană implicată va fi amendată sau încarcerată pentru nu mai mult de doi
ani ori amândouă iar marfa va fi confiscată.
• Oricine introduce voit145, cu intenţia de a înşela prin fraudă S.U.A., sau încearcă să
înşele prin fraudă ori să introducă clandestin în S.U.A. orice marfă fără factură sau
trece ori încearcă să treacă prin vamă cu factură sau cu alte documente false ori
frauduloase, precum şi oricine importă sau aduce în S.U.A. în mod fraudulos orice
marfă împotriva legii ori primeşte, ascunde, cumpără, vinde sau facilitează
transportul, ascunderea sau vânzarea unei astfel de mărfuri după import, ştiind
că a fost importată sau adusă în S.U.A. împotriva legii, va fi amendat sau
încarcerat nu mai mult de cinci ani sau amândouă iar marfa va fi confiscată
• Orice persoană care posedă un vas întreg sau o parte dintr-un vas din S.U.A. şi
angajează sau participă ori permite angajarea vasului pentru contrabandă,
încercare de contrabandă sau asistare în contrabandă cu orice marfă pe teritoriul
unui guvern străin146, prin violarea legilor de acolo, în condiţiile în care legile acelui
guvern străin prevăd pedepse sau /şi confiscări pentru violarea legilor S.U.A.,
precum şi orice domiciliată în S.U.A. sau orice corporaţie din S.U.A. ce controlează
sau participă la controlul unui asemenea vas, direct sau indirect, şi care permite
angajarea vasului pentru contrabandă, ca de altfel şi orice persoană găsită la
bordul vasului ce participă sau asistă la un astfel de scop, va fi amendată sau
încarcerată nu mai mult de doi ani ori amândouă. Se va considera infracţiune şi
situaţia în care se angajează un vas, proprietarul ştiind sau având motive să
bănuiască că persoana ce angajează vasul intenţionează să îl folosească pentru
contrabandă, iar vasul este efectiv implicat în săvârşirea unor de contrabandă.
• Oricine primeşte sau depozitează bunuri în clădiri la graniţa dintre S.U.A. şi orice
altă ţară străină sau transportă mărfuri, prin violarea legii147, va fi amendat sau
încarcerat pentru nu mai mult de doi ani ori amândouă.
139 Art. 542 – intrarea de bunuri prin declaraţii false – din U.S. Codes
140 N.A. - termenul comerţul S.U.A., nu include Insulele Virgine, Samoa Americană, Wake Islands, Midway
Islands, Kingman Reef, Johnston Islands şi Gwam.
141
N.A. - care să înlăture caracterul penal al declaraţiei false
142 N.A. – ca pedeapsă complimentară, marfa importată fraudulos va fă confiscată.
143 Art. 543 – intrarea de bunuri cu o taxă mai mică decât cea legală – din U.S. Codes
144 Art. 544 – plasarea de bunuri – din U.S. Codes
145 Art. 545 – bunuri de contrabandă în S.U.A. – alin. 1 - 3 din U.S.Codes
146 Art. 546 – bunuri de contrabandă în ţările străine - din U.S.Codes
147 Art. 547 –depozitarea de bunuri în clădiri aflate la graniţă - din U.S.Codes
52
• Oricine ascunde, împachetează sau reîmpachetează marfă în mod fraudulos în
orice depozit, şterge orice însemn sau număr plasat pe pachetele depozitate în
depozitele aflate la graniţă148, va fi amendat sau încarcerat pentru nu mai mult de
doi ani ori amândouă.
• Orice persoană neautorizată149:
− care ataşează un sigiliu vamal sau orice însemn ce imită sigiliul vamal unui
vas, vehicul, depozit sau pachet.
− care, voit îndepărtează, rupe, distruge orice sigiliu vamal sau orice semn plasat
pe vas, vehicul, depozit sau pachet ce conţine mărfuri aflate în custodia vămii.
− ce intră într-un depozit, vas sau vehicul ce conţine marfă cu intenţia de a
îndepărta, împotriva legii, orice marfă sau bagaj, aflat în custodia sau controlul
vămii.
− care primeşte sau transportă marfă sau bagaj îndepărtat, contrar legii, din orice
vas, vehicul sau depozit, ştiind că a fost îndepărtat contrar legii va fi amendată
sau încarcerată pentru nu mai mult de doi ani ori amândouă.
• Oricine pretinde, în mod fraudulos, plata sau restituirea de bunuri din exportul de
mărfuri sau oricine depune documente false pentru plata sau restituirea de bunuri
în vederea reexportului mărfurilor, mai mare decât cea legală, va fi amendat sau
încarcerat pentru nu mai mult de doi ani ori amândouă iar marfa sau valoarea
obţinută vor fi confiscate150.
• Oricine ascunde sau distruge151, voit orice factură sau alt act referitor la orice
marfă importată în S.U.A., după ce o inspecţie a fost cerută de o persoană precum
şi oricine ascunde sau distruge facturi sau alte acte în scopul distrugerii oricărei
evidenţe pe baza căreia s-ar putea stabili o fraudă, va fi amendată sau încarcerată
pentru nu mai mult de doi ani ori amândouă.
• Orice persoană ce are calitatea de ofiţer, agent sau alt angajat al S.U.A., care ajută
voit152 o persoană angajată în violarea legii prin importarea, promovarea,
distribuirea, expunerea, trimiterea ori primirea prin poştă a publicaţiilor obscene
sau indecente sau cărţi, pamflete, acte, scrieri, reclame, circulare, picturi,
fotografii, desene, etc., ce instigă la trădare sau nesupunere faţă de S.U.A. ori
conţin ameninţări la viaţa sau sănătatea cuiva din S.U.A., va fi amendată sau
încarcerată pentru nu mai mult de zece ani ori amândouă.
• Oricine importă, exportă ori încearcă să importe ori să exporte voit153 orice vehicul,
echipament mobil154, vas sau aeronavă ştiind că acestea au fost furate ori că
numerele de înmatriculare au fost înlăturate sau alterate.
În cadrul sistemului legislativ american, reţine atenţia şi modul în care a
fost stabilită aria de aplicare a reglementărilor vamale. Astfel, conform art. 1701
din U.S.Codes, când preşedintele declară că într-un loc sau în interiorul unei
porţiuni din largul mării învecinate dar în afara apelor vamale, un vapor sau
vasele ce se rotesc prin zonă sau sunt reţinute pe coasta U.S. şi în virtutea
prezenţei unei astfel de situaţii de fapt, este presupusă introducerea ilegală sau
transferul din sau în U.S.A. a vreunei mărfi sau persoane aceasta fiind cauzată,
favorizată sau susţinută de starea de fapt arătată, locul sau zona astfel declarată
trebuie să reprezinte o zonă de aplicare a legilor vamale conform scopului
legislaţiei vamale federale. Totuşi, numai aceste ape din marea învecinată se vor
148 Art. 548 - împachetarea sau reîmpachetarea de bunuri în mod fraudulos – din U.S Codes
149 Art. 549 – sustragerea bunurilor de la plata taxelor vamale; ruperea de sigilii - din U.S Codes
150 Art. 550 – cererea falsă pentru restituirea de bunuri - din U.S.Codes
151 Art. 551 – ascunderea sau distrugerea facturilor sau a altor documente - din U.S.Codes
152 Art. 552 – ofiţeri ce ajută la importul de cărţi şi articole obscene sau care instigă la trădare – din
U.S.Codes
153 Art. 553 – importul sau exportul de vehicule echipament mobil, vase sau aeronave furate – din U.S.Codes
154 N.A. – dacă a fost parte a al unui autovehicul, vas sau aeronave
53
afla în zona de aplicare a legilor vamale, după cum preşedintele consideră şi
declară că în apropiere se află un astfel de vas, care poate desfăşura asemenea
acţiuni ilegale ca introducerea sau transferul de mărfuri sau persoane. Zona de
aplicare a legilor vamale nu va include apele aflate la mai mult de 100 de mile
marine de la locul sau zona în care preşedintele declară că există asemenea vase
ce se rotesc prin zonă sau sunt reţinute (oprite) şi în considerarea prevederilor
anterioare, nu va include apele aflate la mai mult de 50 de mile marine din afara
apelor vamale.
Oricând preşedintele consideră că în interiorul oricărei zone de aplicare a
legilor vamale, nu mai există motive pentru care zona să fie declarată ca zonă de
aplicare a legilor vamale, trebuie să declare acest lucru, şi până la o nouă
declarare a zonei conform acestei subsecţiuni apele din această zonă nu vor mai
face parte din zona de aplicare a legilor vamale. Prevederile pentru marea
învecinată apelor vamale ale S.U.A. vor fi aplicate în zona de impunere vamală
asupra oricărui vas marfă sau persoană descoperită în interior.
În orice loc din zona de aplicare a legilor vamale, ofiţerii vamali155 pot merge
la bordul oricărui vas pentru a examina vasul, mărfurile sau persoanele aflate la
bord, să-l aducă în port şi conform reglementărilor secretarului finanţelor
(ministrului), este de datoria lor să acţioneze şi să confişte sau aresteze sau să
constrângă în orice fel vasul, marfa sau persoanele conform prevederilor legii.
Ca pedeapsă complimentară, vasele implicate în contrabandă, vor fi
confiscate iar dacă se consideră necesar, chiar vor fi distruse156. Detaliind,
oricând un vas care urmează să fie construit, achiziţionat, armat, în tot sau în
parte, ori reţinut, în S.U.A., în scopul de a fi angajat pentru defraudarea
(delapidarea) venitului, sau pentru contrabanda cu orice fel de marfă în teritoriul
oricărui alt guvern străin, încălcând legile în vigoare ale acestuia, dacă în aceste
legi este prevăzută vreo pedeapsă sau confiscare pentru încălcarea legilor SUA
respectând taxele vamale, ori, oricând un vas care va fi găsit, sau descoperit ar fi
fost angajat sau s-a încercat o tentativă de a fi fost angajat în S.U.A. pentru un
astfel de scop, sau în orice fel, în legătură cu un astfel de scop, sau în orice alt loc
dacă nu a fost subsecvent confiscat de S.U.A. sau de un guvern străin, se află în
vreun loc, unde orice asemenea vas poate fi examinat de un ofiţer vamal,
respectivul vas şi încărcătura sa vor fi confiscate. Orice vas sau vehicul confiscat
de către S.U.A., în urma unei proceduri sumare, printr-o hotărâre a oricărui
tribunal, pentru încălcarea oricărei legi cu privire la veniturile bugetare, poate, la
latitudinea Secretarului de finanţe, dacă el consideră necesar pentru a proteja
veniturile S.U.A., fi distrus la locul vânzării sub imperiul unei legi în vigoare.
Cel puţin interesante sunt şi definiţiile ce se dau pentru de vase ale S.U.A.
şi acte constituind primul semn că un vas este angajat în contrabandă157.
Astfel prin vas al S.U.A. se înţelege orice vas care este înregistrat, deţinut,
controlat în S.U.A. sau orice vas dintr-un registru străin care este direct sau indirect,
substanţial deţinut sau controlat de un cetăţean american, ori o corporaţie încorporată,
deţinută, controlată de S.U.A., va fi numită în sensul acestei secţiuni vas al S.U.A. iar
prin acte constituind primul semn că un vas este angajat în contrabandă se are în vedere
faptul că un vas a devenit subiect de urmărire aşa cum este prevăzut de secţiunea 1581
155 Art. 1701 alin. 1 lit. b - Abordajul vaselor; arestarea şi confiscarea; conformitatea cu prevederile tratatelor;
autoritatea secretarului de comerţ – din U.S.Codes
156 Art. 1703 – confiscarea vaselor – şi art.1705 – distrugerea sau confiscarea vasului sau vehiculului - din
U.S.Codes
157 Art. 1703 alin1 lit. b şi c din U.S.Codes
54
sau este suspect, sau dacă un vas, în orice loc în apele S.U.A. ori în aria de control, nu
afişează luminile (semnalizează) conform legilor, va fi primul semn că acel vas este, a fost
sau intenţionează a fi angajat pentru prejudicierea venitului S.U.A.
Ministrul finanţelor poate, cu respectarea prevederilor legale158, să refuze
sau să revoce înregistrarea, înmatricularea sau eliberarea de licenţe pentru vase,
atunci când ministrul transporturilor are probe suficiente că un vas este sau
intenţionează a fi angajat în contrabandă, transport sau asistarea în orice fel a
introducerii sau importului în SUA a mărfurilor sau persoanelor, ori în teritoriul
vreunui guvern străin, prin încălcarea legilor aflate în vigoare acolo, dacă în
conformitate cu legile acelui guvern este prevăzută vreo pedeapsă pentru
încălcarea legii SUA, sau oricând, din designul sau armătura vreunui vas sau
natura reparaţiilor făcute este clar că vasul a fost construit pentru sau adaptat în
scopul contrabandei cu mărfuri. De asemenea, ministrul transporturilor va anula
orice andosament (gir) pe certificatul vasului a numărului (când ministrul este
autoritatea care emite numărul) sau va refuza aceasta dacă aplicarea s-a făcut
anterior, după caz. Secretarul de transport şi orice persoană care acţionează în
acest sens va fi protejată de orice pedeapsă sau pagubă pentru activitatea sa, în
urmărirea şi aducerea la îndeplinire prevederilor legale.
Cu excepţia mărfurilor ce provin din districtele învecinate cu Canada sau
din districtele învecinate cu Mexicul, nici o marfă produsă în străinătate care este
subiect al plaţii de datorii vamale nu poate fi adusă în SUA din nici un loc sau
port aflat în străinătate sau de pe vreun vas ce se roteşte în jurul SUA căutând
clienţi, în vase cu o capacitate mai mică de 30 tone, în afară de cele care au o
licenţă specială eliberată de Secretarul de Finanţe, cu respectarea condiţiilor
prevăzute pentru eliberarea licenţei, în nici o altă modalitate decât pe mare,
excepţie făcând aeronavele care au licenţă în concordanţă cu legea, ori încărcate
sau reîncărcate în oricare alt port desemnat de lege159, cu pedeapsa sechestrării şi
confiscării a tuturor vaselor şi aeronavelor ce nu au licenţă, precum şi a
mărfurilor importate cu ele. Mărcile, etichetele, însemnele de fabrică sau
ştampilele ce indică mărfuri străine puse direct pe mărfuri, pe containere cu
mărfuri găsite la bordul oricărui vas sau aeronave vor fi înregistrate în registrul
mărfurilor străine.
55
CAPITOLUL 2 – Consideraţii privind infracţiunile
specifice regimului vamal
Tratând în cadrul acestui capitol problematica privind cadrul juridic al
infracţiunilor specifice regimului vamal român, consider oportun să expun unele
consideraţii legate de evoluţia reglementării acestor infracţiuni de la Codul Vamal
din 1978 la actualul Cod Vamal promulgat în 1997.
Codul Vamal aprobat prin Legea nr. 30/1978 în Capitolul IX – „Răspunderi
şi sancţiuni”, prevedea la art. 72 infracţiunea de contrabandă, caracterizată prin
mai multe modalităţi alternative de săvârşire fiind incriminate următoarele fapte:
− trecerea peste frontieră a bunurilor prin alte locuri decât cele stabilite pentru
controlul vamal – art. 72, alin.1, lit. a, teza I-a.
− folosirea de documente vamale false – art. 72, alin.1, lit. a, teza II-a.
− folosirea de documente vamale privind alte bunuri – art. 72, alin.1, lit. a, teza
III-a.
− trecerea peste frontieră, fără autorizaţie, a armelor, muniţiilor, materiilor
explozive sau radioactive, produselor şi substanţelor stupefiante şi psihotrope,
precum şi a produselor şi substanţelor toxice – art. 72, alin.1, lit. b.
− sustragerea de la operaţiunile de vămuire a bunurilor săvârşite de una sau mai
multe persoane înarmate ori constituite în bandă – art. 72, alin.1, lit. c.
Cu privire la bunurile care au făcut obiectul infracţiunii, în situaţia în care
acestea nu au fost găsite, potrivit art. 72 alin. 2 din Legea nr. 30/1978, cel în
cauză datorează taxele vamale aferente.
Primele trei modalităţi sunt condiţionate în realizarea elementelor
constitutive de depăşirea valorii de 3000 lei pentru bunurile ce constituie obiectul
material al infracţiunii.
Contrabanda prevăzută de Codul Vamal din 1978 era o infracţiune
calificată prin scop care se putea săvârşi doar cu intenţia directă. În aceste
condiţii făptuitorii acţionau cu intenţia declarată de a sustrage bunurile de la
regimul vamal. Mai mult, infracţiunea de contrabandă fiind o infracţiune de
rezultat,160 se consuma în momentul realizării rezultatului socialmente periculos
avut în vedere de legiuitor, în fapt, sustragerea bunurilor de la regimul vamal.
Codul Vamal aprobat prin Legea nr. 141/1997, actualul Cod Vamal al
României, prezintă o nouă structură a reglementării. Dacă Legea nr. 30/1978
prezintă o singură infracţiune – contrabanda – cu mai multe modalităţi
alternative, noua reglementare, deşi preia vechiul text în întregime – în ceea ce
priveşte activităţile incriminate prezintă patru infracţiuni distincte:
→ infracţiunea de contrabandă, prezentată într-o formă simplă ca
infracţiune de pericol constând în trecerea peste frontieră prin alte locuri decât
cele stabilite pentru controlul vamal, de mărfuri sau de alte bunuri – art. 75.
→ infracţiunea de contrabandă calificată care constă în trecerea peste
frontieră, fără autorizaţie, a armelor, muniţiilor, materiilor explozive sau
radioactive, produselor şi substanţelor stupefiante şi psihotrope, precursorilor şi
substanţelor chimice esenţiale, produselor şi substanţelor toxice – art.76.
160În primele trei modalităţi prezentate, în modalitatea care are ca obiect trecerea peste frontieră a bunurilor
speciale contrabanda era infracţiunea de pericol (N.A.).
56
→ infracţiunea de folosire de acte nereale, reglementată distinct, spre
deosebire de vechiul Cod Vamal care o prevedea ca modalitate de săvârşire a
infracţiunii de contrabandă, constă în folosirea, la autoritatea vamală a
documentelor vamale, de transport sau comerciale, care se referă la alte mărfuri
sau bunuri decât cele prevăzute în vamă – art.77.
→ infracţiunea de folosire de acte falsificate, de asemenea,
reglementată distinct şi nu ca modalitate alternativă de contrabandă, în vechea
reglementare, constă în folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale,
de transport sau comerciale falsificate – art. 78.
Săvârşirea de către una sau mai multe persoane înarmate ori
constituite în bandă a vreuneia din faptele prevăzute în art. 75-78 din Codul
Vamal constituie forma agravată, având un conţinut mai extins, decât modalitatea
prevăzută de vechea reglementare, care avea în vedere doar sustragerea de la
operaţiunile de vămuire a bunurilor, referindu-se la toate activităţile incriminate
în articolele arătate.
Cu privire la subiecţii activi, noul Cod Vamal introduce, ca noutate, o
reglementare cu privire la angajaţii sau reprezentanţii persoanelor juridice care au
ca obiect de activitate operaţiuni de import-export, precum şi cu privire la alte
persoane fizice care ar putea desfăşura o activitate în folosul persoanelor juridice
care desfăşoară operaţiuni de import-export, în sensul că acestora li se poate
aplica şi interdicţia exercitării ocupaţiei – prevedere cu implicaţii deosebite atât cu
privire la persoanele care pot face obiectul măsurii cât şi cu privire la metodologia
cercetării care interesează activitatea organului de urmărire penală.
De asemenea, noua reglementare aduce ca noutate, în materia mărfurilor
sau bunurilor care au constituit obiectul material al infracţiunii de contrabandă,
faptul că în situaţia în care, acestea nu se găsesc, infractorul va fi obligat la plata
echivalentului lor în bani şi nu doar a taxelor vamale aferente, cum se stipula în
vechea reglementare.
În acelaşi sens A. Ciopraga şi A. Ungureanu, în Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. VIII, Ed.
161
162 Carmen Mladen – Drept vamal românesc şi comunitar, Edit Economică, Bucureşti, 2003, pag. 249.
163 Art. 179 din Legea nr. 141/1997.
58
Pe lângă un obiect juridic comun, infracţiunile prevăzute de Codul Vamal
au şi un obiect juridic special, specific în funcţie de scopul urmărit de legiuitor, ce
va fi analizat în cadrul capitolelor destinate fiecărei infracţiuni în parte.
În încheierea acestei secţiuni arătăm că este efectiv discutabilă introducerea
în cadrul demersului ştiinţific a noţiunii de obiect juridic secundar sau adiacent,
extensia fiind consacrată în materia obiectului juridic special şi nu în cea a
obiectului juridic generic care constituie obiectul acestei secţiuni; raţiunea care a
stat la baza acestei abordări având ca temei modul general de aplicare a
circumstanţelor agravante la toate infracţiunile prevăzute de Codul Vamal,
construcţia juridică permiţând, după părerea noastră, această inovaţie cu
aplicabilitate restrânsă la aceste infracţiuni.
Pentru a preîntâmpina orice neajuns, aspectele legate de obiectul juridic
generic al infracţiunilor vamale în modalitatea agravantă vor fi detaliate separat.
164C. Bulai, Drept Penal, partea generală, Universitatea din Bucureşti, facultatea de Drept, Bucureşti, 1987,
pag. 138.
165 N.A. - Alin. 1 este inoperabil deoarece infracţiunile vamale nu pot fi săvârşite din culpă, ci numai cu
intenţie.
166 Este, de asemenea, autor persoana care a savârşit o infracţiune prin intermediul altei persoane, care a
167 N.A. – noul cod penal nu aduce nici o schimbare în modul de tratare a circumstanţelor agravante
judiciare, în art. 86 fiind prevăzut că poate constitui o circumstanţă agravantă judiciară orice altă
împrejurare decât cele enumerate în art. 84 – în art. 84 sunt enumerate circumstanţele agravante legale –
care imprimă faptei un caracter grav.
168 Aceeaşi opinie şi în Florin Sandu – op. cit., pag. 36.37.
60
pe baza analizei modului de operare poate aplica şi, pedeapsa complimentară
prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. c din Codul penal.
Analizând, în mod concret, cine pot fi aceste persoane, fără a intra în
amănunte, putem observa că foarte multor categorii de angajaţi li se pot
încredinţa, de către conducerea societăţilor comerciale care au ca obiect
activitatea de export-import, atribuţiuni legate de tranzitul mărfurilor,
completarea şi prezentarea de acte autorităţii vamale, etc. Cu privire la
reprezentanţi, aceştia îşi desfăşoară activitatea pe baza unei împuterniciri care stă
la baza raportului de reprezentare şi, de obicei, sunt persoane care beneficiază de
o facilitate spaţială, adesea fiind din cadrul firmelor care transportă mărfurile
supuse controlului vamal sau colaboratorilor din ţările de import care cunosc
reglementările, modul de desfăşurare al activităţilor vamale şi condiţiile
economice din aceste ţări. În ceea ce priveşte persoanele care desfăşoară activităţi
în folosul firmelor de export-import, apreciem că acestea fac parte din rândul
angajaţilor comisionarilor în vamă – experţi, personal tehnic, manipulanţi – sau
din rândul altor persoane care prestează servicii pe baze contractuale în condiţiile
arătate.
O ultimă problemă, în materia subiectului activ este legată de naţionalitatea
celor care săvârşesc infracţiunile vamale. Cum conduita ilicită se manifestă pe
teritoriul naţional, totul se rezumă la a aplica principiul teritorialităţii legii penale
prevăzut la art. 3 din Codul Penal, potrivit cu care, legea penală se aplică
infracţiunilor săvârşite pe teritoriul României169.
Prin urmare, nedistingându-se, subiectul activ poate avea orice cetăţenie
sau poate fi apatrid, nefiind importante nici locul unde îşi are domiciliul, nici dacă
are mai multe cetăţenii. În context, mai apar unele aspecte delicate în cazul
instigării – pentru toate infracţiunile vamale – şi a falsificării actelor care urmează
a fi folosite la autoritatea vamală română, activităţi susceptibile de a fi efectuate
în afara teritoriului naţional. În această situaţie, trebuie acceptată posibilitatea
aplicării principiului universalităţii legii penale prevăzut de art. 6 din Codul Penal,
cu respectarea condiţiilor specifice – fapta să fie prevăzută ca infracţiune şi de
legea penală a ţării unde a fost săvârşită iar făptuitorii să fie în ţară sau să se fi
obţinut extrădarea lor – şi cu excepţiile prevăzute de alin. 3.
Subiectul pasiv. Infracţiunile vamale au ca subiect pasiv general statul
român, ca reprezentant al societăţii ce, în virtutea prerogativei de suveranitate,
impune regimul vamal. Apreciem că în cazul infracţiunilor vamale nu există
subiect pasiv: special; ele fiind infracţiuni de pericol170, nu au caracteristic
obţinerea unui rezultat care să provoace un prejudiciu unei persoane fizice sau
juridice. În acest context, neplata datoriei vamale este un element exterior
infracţiunilor vamale nici una dintre ele neincriminând-o ca atare.
169 N.A. – principiul teritorialităţii legii penale este prevăzut în proiectul Codului Penal la art.8 –
171Ciopraga şi A. Ungureanu – op. cit., pag. 679; Florin Sandu – op. cit., pag. 95-97.
172În acelaşi context Florin Sandu – op. cit., pag. pag. 98-99, introduce şi argumentează noţiunile de
contrabandă complexă şi contrabandă specială.
62
afirmaţii, arătăm că infracţiunile de la art. 177 şi art. 178 Cod Vamal sunt
infracţiuni de pericol, nefiind condiţionate de un rezultat – prin ipoteză – aici,
trecerea peste frontieră, care poate să reuşească, sau nu, ca urmare a înşelării
vigilenţei funcţionarilor vamali.
Pentru a lămuri toate implicaţiile juridice ale problemei, în capitolele ce
urmează vom detalia fiecare posibilitate de transformare a contrabandei calificate
în contrabandă specială potrivit art. 182 Cod Vamal.
187V. Dobrinoiu, Gh. Nistoreanu – Drept penal, Partea generală, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1992, pag, 116.
66
la art. 3 lit. y că prin bunuri se înţeleg mărfuri, vietăţi, orice alte produse precum
şi mijloace de transport. În aceste condiţii, apreciem că în conţinutul infracţiunii
de contrabandă ar fi trebuit să se facă vorbire doar despre termenul de „bunuri” şi
nu să se folosească expresia „mărfuri sau alte bunuri” care poate crea confuzie, la
prima vedere. Probabil, legiuitorul a anticipat că, în primul rând, mărfurile (care
sunt bunuri – s-a folosit prepoziţia „sau”) vor fi avute în vedere de contrabandişti
şi, abia în ultimul rând, alte bunuri.
Deci, obiect material al infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 175
din Codul Vamal poate fi orice bun cu, apreciem noi, unele excepţii care au în
vedere următoarele categorii de bunuri.
- o primă categorie o formează bunurile, care constituie obiectul material al
infracţiunii de contrabandă calificată prevăzută de art. 176 din Codul Vamal fiind
enumerate restrictiv în cuprinsul acestui articol - arme, muniţii, materii explozive
sau radioactive, produse şi substanţe stupefiante şi psihotrope, precursori şi
substanţe chimice esenţiale produse şi substanţe toxice.
- o a doua categorie o constituie fiinţelor umane. Chiar dacă se vorbeşte
despre traficul de carne vie transfrontalier, acesta nu aduce atingere relaţiilor
sociale ce ţin de respectarea regimului vamal, ci are în vedere valori ce ţin de
viaţa, integritatea şi libertatea persoanei. În mod abject se poate vorbi despre
corpul uman ca marfă însă nu în legătură cu contrabanda. În sensul arătat Legea
nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane defineşte
traficul de persoane ca fiind caracterizat de următorul context criminal188 –
recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin
ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori
înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de
a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau
primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei
care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.
Situaţia s-ar putea schimba atunci când intră în discuţie organele, sângele,
sperma şi alte ţesuturi umane care în măsura existenţei lor independente de
corpul unui om în viaţă (eventual fiind parte dintr-o bancă specializată) ar putea fi
acceptate ca obiect material al infracţiunii de contrabandă. Introducerea sau
scoaterea din tară de ţesuturi, organe şi alte elemente sau produse ale corpului
uman se poate face numai pe baza autorizaţiei speciale emise de Comisia de
transplant de ţesuturi şi organe din cadrul Ministerului Sănătăţii, pentru fiecare
situaţie, fără a prejudicia stocurile din rezerva naţională189. Cum legiuitorul nu a
incriminat separat trecerea peste frontieră de ţesuturi, organe şi alte elemente sau
produse ale corpului uman consider că în stadiul actual al legislaţiei practica
judiciară, în măsura în care s-ar confrunta cu o asemenea situaţie, ar putea să
confirme o soluţie potrivit cu care acestea pot constitui obiect material al
infracţiunii de contrabandă. Soluţia ar da consistenţă tratamentului juridic
aplicabil conduitei ilicite caracterizate prin trecerea peste frontieră a ţesuturilor,
organelor şi altor elemente sau produse ale corpului uman venind să completeze
incriminarea de la art. 17 din Legea 2/1998 potrivit cu care organizarea şi/sau
efectuarea prelevării şi/sau transplantului de ţesuturi şi/sau organe umane, în
scopul obţinerii vreunui profit, din vânzarea ţesuturilor şi/sau organelor umane,
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 7 ani.
190 N.A. – a se vedea, în acest sens Legea 182/2002, privind protecţia informaţiilor clasificate şi
H.G.585/2002 pentru aprobarea standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România.
191 Se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, trecerea
frauduloasă a frontierei de stat săvârşită în scopul scoaterii din ţară a unor bunuri din patrimoniu sau de
valoare deosebită, al traficării de arme, muniţii, materiale explozive.
192 Înstrăinarea, ascunderea sau orice altă faptă prin care se pricinuieşte pierderea pentru patrimoniul
cultural naţional sau pentru fondul arhivistic naţional a unui bun care, potrivit legii, face parte din acel
patrimoniu sau fond, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Dacă pierderea bunului pentru patrimoniu
sau pentru fondul arhivistic naţional a fost pricinuită prin săvârşirea unei fapte care constituie prin ea însăşi
o altă infracţiune, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărui maxim se
majorează cu 3 ani.
193 Scoaterea peste graniţă a documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României sau
înstrăinarea acestora către persoane fizice sau persoane juridice străine, fără autorizarea Arhivelor Naţionale,
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani dacă fapta nu constituie o infracţiune
mai gravă. Tentativa se pedepseşte.
68
decât cel prevăzut de art. 175 din Codul Vamal, putându-se considera
pedeapsa ca fiind mai aspră.
Referitor la subiectul activ al infracţiunii de contrabandă mai trebuie
amintit că acesta nu trebuie să se încadreze în condiţiile art. 179 din Codul
Vamal – una sau mai multe persoane înarmate ori constituite în bandă – caz în
care vom fi în prezenţa modalităţii agravate a infracţiunii de contrabandă ce va fi
analizată separat.
200 Potrivit art.127 - (1) Când făptuitorul a săvârşit fapta datorită incapacităţii, nepregătirii sau altor cauze
care îl fac impropriu pentru ocuparea unei anumite funcţii, ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau
altei ocupaţii, se poate lua măsura interzicerii de a ocupa acea funcţie sau de a exercita acea profesie,
meserie ori ocupaţie.
(2) Aceasta măsura poate fi revocată la cerere, după trecerea unui termen de cel puţin un an, dacă se
constata că temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O noua cerere nu se poate face decât după trecerea
unui termen de cel puţin un an de la data respingerii cererii anterioare.
(3) Măsura interzicerii unei funcţii sau profesii poate fi luata în mod provizoriu si în cursul urmării penale
sau al judecăţii.
(4) Aceasta măsura nu poate fi luată în cazul persoanelor care exercită un mandat electiv, au responsabilităţi
sindicale sau patronale ori desfăşoară o activitate în domeniul presei.
201 Art.131 Confiscarea speciala prevede că sunt supuse confiscării speciale:
a) bunurile produse ori care au dobândit un alt regim juridic prin infractiune;
b) bunurile care au servit sau care au fost destinate sa servească la săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale
făptuitorului sau dacă aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut modul lor de folosire. Aceasta măsură
nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor săvârşite prin presă;
c) bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni sau pentru a răsplăti pe
făptuitor;
d) bunurile dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în
care nu servesc la despăgubirea acesteia;
e) bunurile deţinute în contra dispoziţiilor legale.
71
Situaţia este delicată şi poate da naştere la confuzii. Fără a face o analiză
detaliată a considerentelor care ar conduce la acceptarea uneia, sau a alteia,
dintre soluţii, ne permitem să apreciem ca echitabilă stabilirea drept echivalent al
unui bun valoarea de pe piaţa românească, eventual cotaţia la bursă, soluţie care
prezintă un grad mai mare de obiectivitate nefiind condiţionată de diverse
tertipuri ce ar putea fi întrebuinţate pentru a micşora valoare în cazul adoptării
unei alte soluţii. În altă ordine de idei prin adoptarea soluţiei pe care o
considerăm justă se evită argumentarea în plan teoretic a plăţii unor diferenţe
între valoarea unui bun trecută în actele de provenienţă şi cea pe care, ar stabili-
o instanţa, în discuţie fiind aplicarea unei norme penale ce nu poate fi
condiţionată de subterfugii care să implice noţiuni precum valoarea de
patrimoniu, sancţiuni cu caracter fiscal, îmbogăţirea fără just temei etc., mai ales
în condiţiile în care făptuitorii nu sunt întotdeauna proprietarii bunurilor, aceştia
din urmă fiind în afara oricărei implicări în săvârşirea infracţiunii.
Pentru nuanţări a se vedea şi Florin Sandu, op. cit., pag. 72-73, A. Ungureanu, op. cit., pag. 680 şi 685;
202
Gh. Diaconescu – Infracţiuni în legi speciale şi legi extra penale, Ed. ALL, 1996, pag. 215.
72
pentru că pe de o parte nici o altă dispoziţie legală nu face vorbire despre altă
categorie de arme203, iar, pe de altă parte nu se poate accepta în ipoteza
contrabandei calificate, trecerea peste frontieră de diverse obiecte care ar putea fi
folosite ca arme, datorită caracterului echivoc al acestora, ele putând fi folosite şi
în multe alte scopuri.
• Muniţiile sunt definite în art. 4 din Legea nr. 17/1996, în această
categorie, intrând cartuşele, proiectilele şi încărcăturile de orice fel
care pot fi întrebuinţate la armele de foc.
• Prin materii explozive se înţeleg, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr.
126/1995 modificată şi completată prin Legea nr. 464/2001 privind
regimul materiilor explozive, explozivii propriu-zişi, amestecurile
explozive, pirotehnice şi simple, mijloacele de iniţiere, cele auxiliare de
aprindere, precum şi orice alte substanţe sau amestecuri de
substanţe destinate să dea naştere la reacţii chimice instantanee, cu
degajare de căldură şi gaze la temperatura ridicată.
• Materiile radioactive reprezintă o noţiune cu o sferă largă care
cuprinde în opinia noastră următoarele:
− deşeurile radioactive – acele materiale rezultate din activităţile
nucleare, pentru care nu s-a prevăzut nici o întrebuinţare, care
conţin sau sunt contaminate cu radionuclizi în concentraţii
superioare limitelor de exceptare;
− materiile prime nucleare – uraniul ori toriul sau orice combinaţie a
acestora, în orice formă fizică sau chimică, zăcămintele care conţin
cel puţin 0,03 % în greutate uraniu, toriu sau orice combinaţie a
acestora;
− materialele fisionabile speciale – plutoniul, uraniul 233, uraniul
îmbogăţit în izotopul 233 sau în izotopul 235 precum şi orice
material îmbogăţit artificial în oricare dintre izotopii menţionaţi;
− materialele radioactive - orice materiale, în orice stare de agregare,
care prezintă fenomenul de radioactivitate;
− materialele nucleare - alte materiale care, datorită unor
proprietăţi nucleare specifice, sunt de interes deosebit pentru
domeniul nuclear, stabilite prin reglementări specifice;
− produsele radioactive – materialele radioactive obţinute în cursul
procesului de producere ori utilizare a unui combustibil nuclear
sau orice material care a devenit radioactiv prin expunere la
radiaţii, cu excepţia radioizotopilor care au atins stadiul final de
preparare şi sunt susceptibili de a fi utilizaţi în scopuri ştiinţifice,
medicale, speciale, sociale, comerciale sau industriale;
• Produsele şi substanţele stupefiante şi psihotrope sunt enumerate
în anexa 1 la Instrucţiunile Ministerului Sănătăţii nr. 103/1970
completată prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 523/1980, anexă
avută în vedere de dispoziţiile Legii nr. 73/1968 privind regimul
produselor şi substanţelor stupefiante.
203 Cuţitul, pumnalul, şişul, boxul, castetul, orice alte obiecte ce pot fi folosite pentru tăiere, împungere sau
lovire avute în vedere în art. 2 la lit. d din Legea nr. 61/1991, chiar dacă sunt considerate în doctrină şi chiar
în vorbirea curentă – arme albe – nu sunt numite ca atare în textul legal, iar armele chimice vor fi analizate
ca substanţe chimice toxice.
73
Întrucât anexa la care am făcut referire este deosebit de amplă, considerăm
oportun să arătăm aici că prin termenul de stupefiant204 trebuie înţeleasă orice
substanţă fie că este de origine naturală sau de sinteză, care figurează în tabelul
„Convenţiei din 1961”205. De asemenea, prin termenul de substanţă206 psihotropă
este desemnată orice substanţă de origine naturală ori de sinteză sau orice
produs din tabelele I, II, III sau IV ale Convenţiei din1971207 cu privire la
substanţele psihotrope.
Legea nr. 143 din 26.07.2000 privind combaterea traficului şi consumului
ilicit de droguri, preia tabelele din cadrul Convenţiei unice asupra stupefiantelor
semnată la New York în 1961 şi din cadrul Convenţiei internaţionale asupra
substanţelor psihotrope semnată la Viena în 1971 şi cataloghează ca droguri de
risc sau de mare risc în tabelele I – III substanţele care pot face obiectul traficului
şi consumului ilicit de droguri cât şi contrabandei calificate.
• Precursorii şi substanţele chimice esenţiale. Cu privire la aceşti
termeni apar unele probleme datorită faptului că expresia ca atare nu
este conţinută în nici o lege astfel că în doctrină au apărut opinii care
nu converg în totalitate.
Pe de o parte, se susţine că prin „precursori” şi „substanţe chimice
esenţiale” trebuie să se înţeleagă acele substanţe care sunt folosite în mod
frecvent în procesul fabricării ilicite de stupefiante sau substanţe psihotrope, cum
ar fi acidul lisergic, efedrina, ergotomina, acetona, acidul antranilic, acidul fenil-
acetic, anhidrida acetică, eterul etilic, piperidina, etc.208. Într-o altă opinie209 se
apreciază că termenul de substanţe chimice esenţiale ar putea fi echivalent cu cel
de substanţe chimice toxice gândindu-se ca formulări în texte legale următoarele:
în Convenţia privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor
chimice şi distrugerea acestora, semnată la Paris la 13 Ianuarie 1993 şi ratificată
de România, prin Legea nr. 125/1994 termenul de „substanţă chimică toxică”
este definit ca desemnând orice substanţă chimică, care, prin acţiunea sa chimică
asupra proceselor biologice, poate cauza moartea, incapacitatea temporară sau
vătămări permanente la om sau la animale acesta incluzând orice asemenea
substanţe chimice, indiferent de originea lor sau de metoda de producere şi
indiferent dacă sunt produse în instalaţii, se află în muniţii sau în altă parte, iar
termenul de „precursor” înseamnă orice reactiv chimic care participă, în orice
fază, la producerea, prin orice metode, a unei substanţe chimice, toxice, fiind
incluse, aici, orice componente cheie ale unui sistem binar sau multicomponent;
în Legea nr. 56/1997 pentru aplicarea Convenţiei privind interzicerea dezvoltării,
producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora, se arată că
prin ”substanţă chimică toxică” se înţelege orice substanţă chimică care, prin
acţiunea sa chimică asupra proceselor biologice poate cauza moartea,
incapacitate temporală sau vătămări permanente la om sau animale, indiferent de
originea sa sau de metoda de producere şi indiferent dacă se află în instalaţii, în
204 Definiţie folosită în Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988
ratificată de România prin Legea nr. 118/1992.
205 Convenţia unică asupra stupefiantelor semnată la New York în 30.03.1961, convenţia care a stat la baza
Vasile Bercheşan, Constantin Pletea – Drogurile şi traficanţii de droguri, Ed. „Paralela 45”, Piteşti, pag. 59-
60.
209 A. Ungureanu, A. Ciopraga – op. cit., pag. 687-688.
74
muniţii binare sau în altă parte, iar prin „precursor” se înţelege orice reactiv
chimic care participă, în orice fază, la producerea, prin orice metode, a unei
substanţe chimice toxice, inclusiv orice component de bază al unui sistem chimic
binar sau multicomponent.210 În Legea nr. 56/1997 pentru aplicarea Convenţiei
privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi
distrugerea acestora, se arată că prin „substanţă chimică toxică” se înţelege orice
substanţă chimică care, prin acţiunea sa chimică asupra proceselor biologice
poate cauza moartea, incapacitate temporară sau vătămări permanente la om sau
la animale, indiferent de originea sa sau de metoda de producere şi indiferent
dacă se află în instalaţii, în muniţii binare sau în altă parte, iar prin „precursor”
se înţelege orice reactiv chimic care participă, în orice fază, la producerea, prin
orice metodă, a unei substanţe chimice toxice, inclusiv orice component de bază
al unui sistem chimic binar sau multicomponent.
Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri, în capitolul I – dispoziţii generale, art. 1 lit. e defineşte termenul de
precursori ca fiind substanţele utilizate în folosirea drogurilor înscrise în tabelul
IV din lege. De asemenea Legea 300/2002, privind regimul juridic al precursorilor
folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor defineşte termenul de „precursori” ca fiind
substanţele chimice folosite la fabricarea ilicită a drogurilor, prevăzute în anexa
nr.1 la lege, sărurile acestora, precum şi amestecurile ce conţin astfel de
substanţe, cu excepţia preparatelor farmaceutice şi a altor preparate cu aceste
substanţe, care nu pot fi recuperate sau utilizate în acest scop prin metode de
laborator.
Legea 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea
ilicită a drogurilor defineşte, în cuprinsul art. 2, termenul de precursori ca fiind
substanţele chimice folosite la fabricarea ilicită a drogurilor, prevăzute în anexa
nr. 1 la lege, sărurile acestora, precum şi amestecurile ce conţin astfel de
substanţe, cu excepţia preparatelor farmaceutice şi a altor preparate cu aceste
substanţe, care nu pot fi recuperate sau utilizate în acest scop prin metode de
laborator
• Produse şi substanţe toxice altele decât cele la care am făcut referire
mai sus şi care constituie arme chimice; apreciem că trebuie avute în
vedere cele prevăzute în lista ce face obiectul Ordinul ministrului
sănătăţii nr. 43/1980 emis în baza Decretului 466/1979.
210 Prin component cheia pentru sisteme binare sau multicomponente se înţelege precursorul care
îndeplineşte cel mai important rol în determinarea proprietăţilor toxice ale produsului finit şi reacţionează
rapid cu alte substanţe chimice într-un sistem binar sau multicomponent.
75
cele stabilite pentru controlul vamal, la contrabanda calificată trecerea peste
frontieră se poate face pe oriunde – deci inclusiv prin punctele de trecere a
frontierei – esenţială devenind existenţa sau inexistenţa unei autorizaţii pentru
trecerea peste frontieră a armelor, muniţiilor, materiilor explozive şi a celorlalte
bunuri speciale avute în vedere.
Prin „autorizaţie” apreciem că trebuie înţeles un înscris emis de un organ
competent – special abilitat de autoritatea română în acest sens – în care se arată
că se îngăduie, unei persoane fizice sau juridice, introducerea, scoaterea sau
tranzitarea teritoriul României cu bunurile ce constituie obiectul material al
infracţiunii în discuţie. Nu poate fi vorba despre a autorizaţie generală ci, pentru
fiecare categorie de bunuri, dat fiind diversitatea acestora, autorizaţia urmează a
fi eliberată de un anumit organ. Din considerente de spaţiu, apreciem că nu este
oportun să analizăm, în această secţiune, normele juridice ce reglementează
organele competente şi procedurile specifice, considerând suficientă o enumerare
exemplificativă a unor astfel de organe – Ministerul de Interne, Comisia Naţională
pentru Controlul Activităţilor Nucleare, Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională de
Control al Exporturilor Strategice şi al Interzicerii Armelor Chimice, Ministerul de
Finanţe, Ministerul Sănătăţii şi Familiei.
Este cazul să subliniem rigoarea ce trebuie să caracterizeze atât emiterea
cât şi controlul acestor autorizaţii – trebuie emise de organul competent, nu pot fi
transmise de la un titular la altul, trebuie respectat termenul pentru care sunt
emise, verificată corespondenţa dintre calitatea şi cantitatea bunurilor înscrise în
autorizaţie şi cele prezentate la control, etc.
În condiţiile în care autorizaţia este falsă sau se referă la alte bunuri,
considerăm că suntem în faţa unui concurs de infracţiuni – contrabandă
calificată cu una din infracţiunile prevăzute la art. 177 sau art. 178 din Codul
Vamal.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru existenţa şi
normala desfăşurare a relaţiilor legate de respectarea regimului vamal, mult
agravată, comparativ cu situaţia de la art., 175 din Codul Vamal, prin pericolul
deosebit pe care îl reprezintă bunurile ce constituie obiectul material.
Raportul de cauzalitate rezultă „ex re” din însăşi materialitatea
infracţiunii, fiind intrinsec acesteia.
76
Cercetând mobilul şi scopul infracţiunii de contrabandă calificată pot fi
descoperite indicii importante pentru extinderea cercetărilor, cunoscut fiind că de
multe ori veniturile mari obţinute prin valorificarea bunurilor speciale sunt
folosite pentru finanţarea de grupări teroriste, alte activităţi economice ilicite,
mituirea funcţionarilor statului sau personalităţilor politice, etc.
211Ipoteza în care am introdus în cadrul demersului ştiinţific – noţiunea de contrabandă complexă în supra
1.4.
77
nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor212 prevede o pedeapsă sporită, faţă
de actuala incriminare, ce constă în închisoare strictă de la 2 la 8 ani, situaţia, în
cazul incidenţei art. 182 din Codul Vamal, rămânând neschimbată – în sensul că
se va aplica pedeapsa prevăzută de art. 176 din Codul Vamal, aceasta fiind mai
mare ( în prezent fiind greu de făcut o comparaţie între asprimea unei pedepse
actuale al cărei maxim ajunge la 12 ani şi o pedeapsă, care într-un nou sistem are
limita maximă la 8, însă, de închisoare strictă ).
În domeniul materiilor explozive, fapta de trecere a acestora, fără
autorizaţie, peste frontieră – poate constitui infracţiunea de nerespectare a
regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 280 din Codul Penal. Proiectul
de Cod Penal, la fel ca în cazul armelor şi muniţiilor, prevede o pedeapsă sporită (
3 la 10 ani de închisoare strictă ) faţă de prevederea actuală din Codul Penal,
urmând, totuşi, a se aplica, cu observaţia legată de imposibilitatea unei
comparaţii obiective, pedeapsa din Codul Vamal.
Datorită faptului că art. 280 din Codul Penal conţine o incriminare vastă,
trebuie făcute unele sublinieri, în acest domeniu, al concursului de texte cu art.
176 din Codul Vamal.
În ipoteza de la alin. 1, pe fond, sunt pedepsite cu închisoare de la 3 la 10
ani şi interzicerea unor drepturi ….orice operaţiuni privind materiile explozive,
efectuate fără drept. Întrucât pedeapsa prevăzută de art. 176 din Codul Vamal
este mai mare – închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi -
urmează a se aplica aceasta.
În condiţiile prevăzute de alin. 3213, de alin. 4214, de alin. 5 teza I-a215 şi
teza a II-a216, deşi sunt prevăzute pedepse mai mari, mergând până la detenţiunea
pe viaţă sau închisoare de la 5 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul
alin. 5 teza a II-a, considerăm 217, dat fiind că sunt prevăzute condiţii de
incriminare, ce exced celor înscrise în art. 176 din Codul Vamal, apreciez că nu se
mai poate pune problema concursului de texte ci a concursului ideal de
infracţiuni potrivit art. 33 lit. b din Codul Penal, între contrabanda calificată şi
una dintre modalităţile calificate ale infracţiunii prevăzute de art. 280 din Codul
Penal.
Referitor la materiile radioactive, trecerea peste frontieră, fără autorizaţie,
poate întruni elementele constitutive ale următoarelor infracţiuni:
• infracţiunea prevăzută de art. 44 alin. 1 lit. b din Legea 111/1996
potrivit cu care efectuarea unor activităţi special prevăzute în conţinutul art.
212 Deţinerea, portul confecţionarea, transportul, precum şi orice operaţii privind circulaţia armelor şi
muniţiilor....
213 Când faptele prevăzute în alin. 1 privesc o cantitate mai mare de 1 kg. Echivalent trotil sau când
cantitatea de exploziv este însoţită în materialele de iniţiere, pedeapsa este închisoarea de la5la 20 ani şi
interzicerea unor drepturi.
214 Dacă faptele prevăzute de alin. 1 au produs pericol public sau au avut vreuna dintre urmările arătate în
art. 181 sau 182 ori au cauzat o pagubă materială, pedeapsa este închisoare de la 5 la 20 ani şi interzicerea
unor drepturi.
215 În cazul în care faptele prevăzute în alineatele precedente au avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa
78
2 şi art. 38 alin. 1218 putând fi inclusă în rândul acestora şi trecerea peste
frontieră – se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor
drepturi.
• infracţiunea prevăzută în art. 46 din Legea 111/1996 ce conţine
prevederi care se referă, printre altele, în mod expres la importul, exportul şi
tranzitul armelor nucleare sau a oricăror dispozitive explozive nucleare –
activităţi pedepsite cu închisoare de la 10 la 25 de ani şi interzicerea unor
drepturi, în forma simplă, şi cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare de la
15 la 25 ani în forma agravată dacă a rezultat moartea uneia sau mai multor
persoane ori alte consecinţe deosebit de grave.
• infracţiunea de nerespectare a regimului materialelor nucleare sau a
altor materii radioactive prevăzută de art. 2791 din Codul Penal, unde se
arată că orice operaţiune privind circulaţia materialelor nucleare ori a altor
materii radioactive se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi
interzicerea unor drepturi (alin. 1). În alin. 2 şi alin. 5 teza I-a şi teza a II-a
sunt prevăzute forme agravate circumstanţiate, comparativ cu forma cadru,
prin rezultatul activităţilor ilicite – pericol public, pagube materiale, rezultatul
prevăzut de art. 181 sau 182 din Codul Penal, consecinţe deosebit de grave,
moartea uneia sau mai multor persoane – pedepsele fiind, evident, mai mari,
ajungând, la fel ca în cazul infracţiunii prevăzute de art. 280 din Codul
Penal, ale cărei efecte juridice, în materie, au fost analizate mai sus, până la
detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani.
În aceste condiţii trebuie distinse mai multe situaţii:
• concurs de texte între art. 176 din Codul vamal şi art. 44 alin. 1 lit. b
din Legea nr. 111/1996 sau art. 2791 alin. 1 din Codul Penal, având prioritate
de aplicare art. 176 din Codul Vamal.
• concurs de texte între art. 176 din Codul Vamal şi art. 44 din Legea
nr. 111/1996 cu prioritate de aplicare pentru acestea din urmă, ce prevede o
pedeapsă mai mare (închisoare de la 10 la 25 de ani faţă de închisoare de la 3
la 12 ani).
• concursul ideal de infracţiuni între art. 176 din Codul Vamal şi art.
46 alin. 2 din Legea nr. 111/1996 sau art. 2791 alin. 2, alin. 5 teza I-a, alin. 5
teza a V-a, întrucât una şi aceeaşi faptă, datorită urmărilor, care exced
incriminării înscrise în art. 176 din Codul Vamal, întruneşte elementele mai
multor infracţiunii (ipoteza art. 33 lit. b din Codul Penal).
Proiectul de Cod Penal incriminează, la art. 402, nerespectarea regimului
materialelor nucleare sau al altor materii radioactive219, pedepsind fapta cu
închisoare în mărime absolută – la fel ca în cazul armelor, muniţiilor şi materiilor
explozive – mai mică decât norma juridică din Codul Vamal, caz în care se poate
presupune că s-ar aplica pedeapsa prevăzută în legea specială.
218 Importul şi exportul instalaţiilor (art. 2 lit. a), transportul, tranzitul, importul şi exportul materiilor
nucleare şi radioactive, inclusiv a combustibilului nuclear, a deşeurilor radioactive şi al dispozitivelor
generatoare de radiaţii ionizante (art. 2 lit. c).
219 Forma cadru constă în primirea, detinerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea,
expunerea, transportul sau deturnarea materialelor nucleare ori a altor materii radioactive, precum şi orice
operaţie privind circulaţia acestora, cercetarea, proiectarea, amplasarea, producţia, construcţia sau montajul
obiectelor ori instalaţiilor nucleare, punerea în funcţiune, exploatarea, modificarea, dezafectarea, importul
sau exportul instalaţiilor nucleare, fără drept, faptă ce se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi
interzicerea unor drepturi.
79
Trecerea peste frontieră a produselor şi substanţelor stupefiante sau
psihotrope poate întruni şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de
art. 3 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, unde se arată că introducerea sau
scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul, fără drept, a drogurilor de risc
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, iar
a drogurilor de mare risc, cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor
drepturi.
Întrucât pedeapsa prevăzută de Legea nr. 143/2000 este mai mare,
urmează a se aplica aceasta. Cum Legea nr. 143/2000 este relativ recent
adoptată şi a generat, în mod firesc, comentarii, apreciem ca necesar să facem o
subliniere, valabilă pentru toate situaţiile în care se manifestă efectele juridice ale
art. 182 din Codul Vamal.
În materia trecerii peste frontieră a drogurilor, dincolo de cele arătate în
paragraful precedent, trebuie observată următoarea situaţie: Art. 176 din Codul
Vamal reprezintă norma generală, cadru, ce are în vedere, pe lângă droguri şi
alte bunuri considerate speciale iar pentru trecerea peste frontieră a drogurilor,
norma specială este art. 3 alin. 1 şi 2 din Legea 143. În aceste condiţii, fapta ar
putea fi catalogată drept contrabandă specială datorită concursului de texte legale
care incriminează aceeaşi activitate ilicită sau trafic de droguri peste frontieră,
denumire care, însă, nu apare impusă, in terminis, în textul capitolului II din
Legea nr. 143/2000.
Situaţia ar putea fi, pe viitor asemănătoare, în condiţiile promulgării unui
nou cod penal, proiectul cuprinzând la art. 381 o normă ce incriminează traficul
ilicit de droguri care prevede pedepse de la 3 la 15 ani de închisoare strictă, în
cazul drogurilor de risc şi detenţiune severă de la 15 la 20 de ani, atunci când
traficul ilicit de droguri are ca obiect drogurile de mare risc.
În ce priveşte precursorii şi substanţele chimice esenţiale – cu
observaţia arătată220 – arătăm că trecerea peste frontieră, fără autorizaţie, poate
întruni şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 53 din Legea
nr. 56/1997 potrivit cu care importul şi exportul fără drept a materiilor în
discuţie se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi
(alin. 1) sau cu închisoare de la 3 luni la un an (alin. 2.). Întrucât pedeapsa
pentru contrabanda calificată este mai mare se va aplica aceasta.
În ceea ce priveşte precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor221
trecerea peste frontieră a acestora, fără licenţă de import sau de export,
constituie infracţiunea de contrabandă calificată, prevăzută şi pedepsită de art.
17 din Legea 141/1997 privind Codul vamal al României, nefiind necesară
verificarea posibilei incidenţe a art. 182.
Fapta de trecere peste frontieră, fără autorizaţie, a bunurilor ce constituie
obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 176 din Codul Vamal ar mai
putea întruni şi elementele constitutive ale următoarelor infracţiuni:
• infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea 31/1996 ce incriminează
desfăşurarea fără licenţă a oricăreia dintre activităţile rezervate monopolului
de stat,222 conduită ilicită pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu
Legea 31/1996.
80
amendă – se aplică pedeapsa mai mare prevăzută de art. 176 din Codul
Vamal.
• infracţiunea de nerespectare a dispoziţiilor privind operaţii de import
sau export de la art. 302 din Codul Penal ce pedepseşte cu închisoare de la 2
la 7 ani, efectuarea, fără autorizaţie, a oricăror acte sau fapte care potrivit
dispoziţiilor legale sunt considerate operaţiuni de import, export sau tranzit –
şi în acest caz se va aplica pedeapsa prevăzută de art. 176 Cod Vamal, ca
fiind mai mare.
• infracţiunea de nerespectare a dispoziţiilor privind importul de
deşeuri şi reziduuri prevăzută de art. 3022 din Codul Penal, potrivit cu care,
în alin. 1, se pedepseşte cu închisoare de la2 la 7 ani efectuarea oricăror
operaţiuni de import de deşeuri şi reziduuri de orice natură sau de alte
mărfuri periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediul
înconjurător, precum şi introducerea, în orice mod, sau tranzitarea acestora
pe teritoriul ţării, fără respectarea dispoziţiilor legale – de asemenea, se va
aplica pedeapsa prevăzută pentru contrabanda calificată. Tot aici, mai
trebuie observat că în condiţiile art. 3022 din Codul Penal, alin. 2 teza I-a şi
teza a II-a intervine un concurs de infracţiuni cu art. 176 din Codul Vamal şi
nu de texte ca în ipoteza alin. 1. Nerespectarea dispoziţiilor privind importul
de deşeuri şi reziduuri este incriminată şi în proiectul codului penal, în
categoria crime şi delicte contra sănătăţii publice, la art. 377, unde în alin. 1
se arată că importul de aparate, instalaţii, echipamente, utilaje, substanţe şi
produse folosite şi uzate, din categoria deşeurilor interzise la import, se
pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.
Concluzionând, apreciez că legiuitorul consideră, ca pedeapsă adecvată în
materie, pedeapsa prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141 privind Codul Vamal al
României.
Cu privire la subiectul activ al infracţiunii de contrabandă calificată, trebuie
avută în vedere nerealizarea condiţiei prevăzute de art. 179 din Codul Vamal –
una sau mai multe persoane înarmate ori constituie în bandă – pentru forma
agravată. Ca aspect de ordin practic, este din ce în ce mai greu de acceptat
săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată în mod neorganizat, încadrarea în
forma agravată a activităţii ilicite, devenind inevitabilă.
81
ocolirea punctelor de trecere a frontierei223, în cazul contrabandei calificate,
trecându-se prin incinta punctelor de control, pe lângă faptul că elementele
constitutive sunt întrunite, în mod necesar activitatea ilicită constituie un
concurs de infracţiuni – contrabandă calificată, folosirea de acte nereale, folosirea
de acte falsificate, infracţiuni de corupţie.
Infracţiunea de contrabandă calificată se pedepseşte, în forma de la art. 176
Cod Vamal, cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, ca
infracţiune consumată, şi cu închisoare de la 1 an şi 6 luni la 6 ani în forma de
tentativă.
Cu privire la aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, conform
art. 118 din Codul Penal coroborat cu art. 183 din Codul Vamal, echivalentul în
bani care urmează a fi plătit de infractori urmează a se determina, apreciem noi,
pe baza valorii bunurilor speciale, ce constituie obiectul material al contrabandei
calificate, de pe piaţa controlată de autorităţi din România, neputând intra în
discuţie, sub nici o formă, valoarea de pe piaţa neagră sau de pe vreo altă piaţă.
Aspectele specifice ale formei agravate prevăzută de art. 183 din Codul
Vamal urmează a fi analizate într-un capitol distinct.
223 Încercarea de subordonare sau sustragerea de la vămuire a oricăror bunuri în cazul în care trecerea
frontierei se face prin incinta punctelor de control este contravenţie – art. 386 lit. a din Regulamentul de
aplicare a Codului Vamal.
224 Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale, de transport sau comerciale, care se referă la alte
mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă, constituie infracţiunea de folosire de acte nereale şi se
pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
225 Art. 34 alin. 1 din Codul Vamal.
226 Art. 34 alin. 2 din Codul Vamal.
82
− mărfurile intră în depozitul necesar cu caracter temporar pe baza unei declaraţii
sumare227 care se completează de către depozitar pe formulare tip şi se depune la
autoritatea vamală care o înregistrează în registrul de evidenţă.
− mărfurile destinate a fi228 folosite sub un regim vamal fac obiectul unei declaraţii
vamale corespunzătoare acelui regim229 ce va fi completată şi semnată pe formulare
tipizate de către titularul operaţiunii sau de către reprezentantul său, în formă scrisă
sau utilizând un procedeu informatic agreat de autoritatea vamală230 urmând a fi
depusă la biroul sau punctul vamal împreună cu documentele prevăzute de
reglementările vamale în vederea acceptării regimului vamal solicitat231.
caracteristicile activităţii ilicite în discuţie – în sensul că acesta a considerat necesar să impună o normă
juridică specială care să incrimineze forma de înşelăciune ce caracterizează prezentarea de acte nereale în
faţa autorităţii vamale.
236 Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei
consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani când înscrisul este oficial, şi cu
închisoare de la 3 luni la 2ani sau cu amendă, când înscrisul este sub semnătură privată. Textul a fost
preluat, în aceaşi formă, şi în art. 461 din Proiectul Codului Penal, o diferenţă apărând în ceea ce priveşte
pedeapsa – închisoare strictă de la 1 la 4 ani, respectiv de la 1 la 3 ani sau cu zile de amendă.
84
urmărească producerea unei consecinţe juridice, indiferent dacă consecinţa
juridică vizată s-a produs.
În conţinutul infracţiunilor de folosire de acte nereale sau de folosire de acte
falsificate nu este prevăzut un scop. Se pune problema dacă este o scăpare a
legiuitorului sau au fost alte considerente la baza acestei opţiuni. Înainte de toate,
trebuie subliniat că legiuitorul a simţit nevoia să incrimineze ca infracţiuni, în
Codul Vamal, folosirea unor documente de natură să inducă în eroare autoritatea
vamală. Considerând că aceasta este periculoasă prin ea însăşi, în orice domeniu
al vieţii sociale s-ar manifesta237, în condiţiile în care se manifestă în domeniul
vamal, trebuie să primească o pedeapsă mai aspră, dat fiind importanţa pe care o
are folosirea acestor documente în cadrul procedurii vamale – 2 la 7 ani (art. 177);
5 la 10 ani (art. 178) faţă de 3 luni la 3 ani (art. 291 din Codul Penal). În opinia
mea nu a fost necesară introducerea în conţinutul textelor incriminatoare din
Codul Vamal un scop de tipul „în vederea producerii unei consecinţe juridice” –
tehnică folosită în cadrul incriminării cu caracter general de la art. 291 din Codul
Penal – deoarece producerea de consecinţe juridice este implicită domeniului
vamal, în general, şi procedurii de vămuire, în special, în cadrul căreia
prezentarea de documente în faţa autorităţii vamale este obligatorie, nefiind lăsată
la dispoziţia individului opţiunea de a prezenta sau nu documente, această
prezentare, prin esenţa ei, fiind de natură să genereze efecte juridice – plasarea
sub un anumit regim vamal, determinarea datoriei vamale, etc.
Scopul cu care se săvârşeşte prezentarea de documentare nereale este
calificat, aşa cum am arătat mai sus, producerea unor consecinţe juridice de
natură să nesocotească regimul vamal şi să determine prin aceasta, în principal, o
micşorare sau neplata datoriei vamale.
Mobilul, la fel ca şi la celelalte infracţiuni vamale, nu constituie un element
pentru existenţa laturii subiective, el fiind, totuşi, important pentru tratamentul
penal aplicat infractorilor.
240 N.A. – vameşul este funcţionar public şi trebuie să existe o fişă a postului în acest sens.
86
În aceste condiţii s-ar putea accepta doar primirea de către un funcţionar
vamal, ca persoană particulară, a documentelor în vederea depunerii la
funcţionarul competent pe considerente de rapiditate – prioritate în cadrul
procedurilor în desfăşurare ( aşa numita „băgare în faţă” ) – prietenie, interese
generate de mită sau trafic de influenţă, etc.
Cum procedura vamală arată foarte clar cine poate depune actele în
discuţie, ipoteza arătată devine lipsită de sens, funcţionarul vamal ce se vrea
verigă în desfăşurarea firească a procedurii, nu poate fi acuzat de săvârşirea
infracţiunii prevăzute de art. 177 din Codul Vamal, el săvârşeşte un abuz, iar
funcţionarul competent, în mod normal, nu ar trebui să primească actele ce i se
prezintă de către alte persoane decât cele prevăzute de legislaţia în domeniu.
Aşa cum se poate observa, o fisură în sistem poate fi profitabilă
infractorilor. Aceştia nu vor recunoaşte depunerea actelor, vor invoca lipsa unor
elemente precum semnătura, iar, în ultimă instanţă, vor invoca abuzul,
provocarea din partea funcţionarilor vamali.
În situaţia în care funcţionarul competent după ce primeşte actele, le
restituie persoanei care i le prezintă fără să le examineze – situaţie ce poate apare
în cazul în care funcţionarul apreciază că cel care nu s-a prezentat cu actele nu
are calitatea necesară, că actele nu sunt complete, completarea formularelor
pentru diferitele tipuri de declaraţii s-a făcut în mod defectuos, cu ştersături, nu
se înţeleg menţiunile înscrise, etc. – în ideea remedierii neajunsurilor, considerăm
că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii deoarece, de
asemenea, nu s-a creat starea de pericol caracteristică infracţiunii.
O problemă apare, în materia consumării infracţiunii de folosire de
documente nereale, în condiţiile speciale prevăzute de art. 53 din Codul Vamal,241
ce prevede pentru un anumit act vamal, specificat „in terminis” – declaraţia
vamală – dreptul declarantului de a rectifica sau retrage declaraţia vamală până
în momentul începerii controlului fizic al mărfurilor. Se poate spune că în această
ipoteză, numai cu privire la declaraţia vamală, infracţiunea de folosire de acte
nereale se consumă, ca limită în timp, odată cu începerea controlului fizic al
mărfurilor. În aceste condiţii, poate apare situaţia ca declaraţia vamală rectificată
să corespundă cu bunurile prezentate în vamă iar celelalte acte sau o parte din
ele să fie nereale în înţelesul art. 177 din Codul Vamal. Are oare, declarantul
dreptul să solicite şi să-i accepte retragerea actelor nereale pentru înlocuirea lor
cu altele reale? Apreciez că, da – în sprijinul acestei opţiuni putând fi invocate
multe motive, de la cele de politică penală până la cele de ordin operativ ce privesc
cercetarea efectivă.
Termenul care se scurge între momentul depunerii actelor şi cel în care se
începe controlul fizic al bunurilor trebuie acceptat ca termen de graţie, ce se
acordă în ideea intrării în legalitate, interesul fiind respectarea regimului vamal şi
nu constatarea infracţiunii în condiţii echivoce – în această perioadă de timp se
poate constata, ca urmare a analizelor efectuate de către şi pe cheltuiala
declarantului, o altă calitatea mărfurilor decât cea atestată în acte sau, pur şi
simplu, alte sortimente, din cauze neimputabile şi necunoscute declarantului.
Totuşi, facilitatea, de a solicita şi de a i se accepta, trebuie analizată în
fiecare speţă în parte. Aceasta trebuie folosită cu bună credinţă, orice dubiu
241Declarantul are dreptul să rectifice sau să retragă declaraţia vamală depusă şi acceptată de autoritatea
vamală numai până în momentul începerii controlului fizic al mărfurilor.
87
trebuind analizat cu atenţie242. Abuzul, desigur, greu de demonstrat datorită
rapidităţii specifice fluxului de mărfuri şi echivocităţii situaţiei, apreciez că trebuie
să atragă respingerea rectificării declaraţiei vamale.
Concluzionând, în condiţiile art. 153 din Codul Vamal infracţiunea de
folosire de acte nereale, prevăzută de art. 177, se consumă ca limită în timp odată
cu începerea controlului fizic al mărfurilor, moment care coincide, în mod practic,
cu cel în care este posibilă constatarea neconcordanţei dintre actele depuse la
autoritatea vamală şi bunurile depuse în vamă.
Revenind în plan general apreciem că se poate vorbi despre două modalităţi
de săvârşire a infracţiunii de folosire de acte nereale prevăzută de art. 177 din
Codul Vamal:
- o primă modalitate în care declarantul depune actele necesare, conform
procedurii vamale, şi până în momentul începerii controlului fizic al mărfurilor nu
îşi manifestă intenţia de a rectifica sau retrage declaraţia vamală şi implicit
celelalte acte pentru remedierea deficienţelor şi intrarea în legalitate.
- o a doua modalitate în care declarantul după ce depune actele necesare
potrivit procedurii, revine, o dată, sau de mai multe ori, şi, până la începerea
controlului fizic al mărfurilor, îşi manifestă dorinţa de a rectifica sau retrage
declaraţia vamală şi celelalte acte.
În prima modalitate infracţiunea se consumă odată cu depunerea actelor în
faţa autorităţii iar în a doua, odată cu ultima depunere în faţa autorităţii vamale,
moment ce poate coincide, ca limită superioară în timp, cu începerea controlului
fizic al mărfurilor.
După câte se observă, momentul consumării acestei infracţiuni, apreciem
noi, poate să se plaseze oriunde între două limite – una poziţionată imediat după
depunerea bunurilor în vamă, în depozitul necesar, iar cealaltă fixată imediat
înaintea începerii controlului fizic al mărfurilor – esenţială rămânând ultima
depunere a actelor ce materializează manifestarea de voinţă definitorie pentru
plasarea activităţii în sfera licită sau ilicită.
Pedeapsa pentru infracţiunea de folosire de acte nereale este închisoarea de
la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi la care se adaugă şi interdicţia
exercitării ocupaţiei potrivit art. 180 din Codul Vamal combinat cu art. 64 din
Codul Vamal precum şi confiscarea bunurilor depuse în vamă potrivit art. 118 lit.
d din Codul Penal.
242N.A. – în acest sens art. 43 din H.G. 1114/2001 prevede: „Autoritatea vamală poate aproba rectificarea
declaraţiei vamale în detaliu, în condiţiile prevăzute de Codul Vamal al României, prin depunerea unei noi
declaraţii destinate să înlocuiască declaraţia iniţială. În acest caz data care se ia în considerare pentru
determinarea drepturilor de import şi aplicarea altor norme legale care reglementează regimul vamal solicitat
este data de acceptare a primei declaraţii vamale”.
88
2.5. Reglementarea infracţiunii de folosire de acte
falsificate la autoritatea vamală, prevăzută de art.
178 din Codul Vamal al României
247 Capitolul II din titlul VII al Codului penal Român unde se prevede în forma de bază că falsificarea unui
înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să
producă consecinţe juridice constituie infracţiunea de fals material în înscrisurile oficiale ce se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 3 ani (art. 288); falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia de
către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări
necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a însera unele date sau împrejurări,
constituie infracţiune de fals intelectual şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani (art. 289);
falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul
foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii de
consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, constituind infracţiunea
de fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290).
91
Dacă din punct de vedere teoretic, situaţia poate părea clară, în practică
apar în mod inevitabil – chiar şi numai cu privire la activitatea desfăşurată în
incinta punctului vamal – situaţii de concurs de infracţiuni: completarea
declaraţiilor vamale, indiferent dacă se bazează pe documente nereale sau pe
documente falsificate, în măsura în care făptuitorul – titularul operaţiunii sau
reprezentantul acestuia – cunoaşte despre denaturarea realităţii pe care o conţin
actele, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual
prevăzută de art. 289 din Codul Vamal, iar în măsura în care acestea sunt
prezentate autorităţii vamale împreună cu actele falsificate sau nereale se poate
accepta concursul între falsul intelectual şi folosirea de acte nereale dau
falsificate.
Subiectul activ al infracţiunii de folosire de acte falsificate nu este
circumstanţiat decât pentru forma agravată, prevăzută de art. 179 din Codul
Vamal, însă, şi aici, trebuie subliniat că, prezentarea de acte în faţa autorităţii
vamale se poate face doar de către titularul operaţiunii sau reprezentantul
acestuia în baza unui raport de prepuşenie248.
248 Cu privire la calitatea subiectului activ, a se vedea şi conţinutul art. 39 din capitolul IV al Regulamentului
şi al documentelor însoţitoare şi poate cere declarantului să prezinte şi alte documente necesare verificării
exactităţii elementelor înscrise în declaraţie (art. 55 alin. 1). Autoritatea vamală poate proceda la controlul
fizic al mărfurilor, total sau parţial, precum şi, dacă este cazul, la prelevarea de probe pentru expertize sau
analize de laborator.
92
mărfurilor, care este reglementat de Regulamentul de aplicare al Codului
Vamal250, condiţii în care mai există şi alte acte, ce stau la baza întocmirii
declaraţiei vamale, care pot fi, de asemenea, produse prin săvârşirea unor
infracţiuni de fals şi cu privire la care se poate constata falsitatea înainte de
momentul până la care declaraţia vamală poate fi retrasă sau rectificată.
Considerăm aici, că se impune o atitudine fermă faţă de cei care îşi propun
să nesocotească regimul vamal. Este inadmisibilă acceptarea unei încurajări a
făptuitorilor pe considerentul că îşi pot retrage declaraţia vamală şi celelalte acte
în condiţiile în care s-ar descoperi falsul invocând faptul că o fac până la
începerea controlului fizic al mărfurilor. De bună seamă că legea trebuie
respectată. Declarantul are dreptul să îşi retragă sau rectifice declaraţia vamală,
cu implicaţiile de ordin obiectiv şi asupra celorlalte acte.
În condiţiile în care fapta de a depune acte falsificate constituie o
infracţiune deja consumată, indiferent dacă autoritatea vamală descoperă în
momentul depunerii, până la controlul fizic al mărfurilor ori ulterior, împrejurarea
că declarantul depune o altă declaraţie vamală însoţită de alte acte care nu mai
sunt false, nu mai produce efectele juridice specifice infracţiunii de folosire de
acte nereale – acea perioadă de graţie oferită ca şi concesie pentru intrarea în
legalitate.
Soluţia pe care o oferim nu coincide cu cea de la infracţiunea de folosire de
acte nereale deoarece nu mai există condiţiile obiective care pot determina o
situaţie echivocă specifică ipotezei de la art. 177 din Codul Vamal, în care
declarantul, în mod obiectiv, să nu poată cunoaşte realitatea cu privire la
bunurile pe care le-a depus în vamă, realitate pe care doreşte să o cunoască şi
face ce este necesar pentru aceasta în scopul respectării regimului vamal –
desigilează şi despachetează, în prezenţa autorităţii vamale, bunurile, verifică
calitatea şi natura acestora, ia probe, le expertizează pe cheltuială proprie, etc.
Pentru alte aspecte legate de consumarea şi tentativă la infracţiunea de
folosire de acte falsificate, dat fiind asemănările cu infracţiunea de folosire de acte
nereale, apreciem necesară revederea celor expuse în capitolul precedent.
Pedeapsa la infracţiunea de folosire de acte falsificate prevăzută de art. 178
din Codul Vamal este închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi,
instanţa urmând a se pronunţa şi cu privire la interdicţia exercitării ocupaţiei
potrivit art. 180 din Codul Vamal combinat cu art. 64 din Codul Penal, precum şi
cu privire la confiscarea bunurilor depuse în vamă potrivit art. 118 lit. d din
Codul Penal.
257 A. Ungureanu şi A. Ciopraga – op. cit., pag. 683; Florin Sandu – op. cit., pag. 88.
96
infracţiunii vamale indiferent dacă îi este angajată, sau nu, răspunderea pentru
săvârşirea vreunei infracţiuni antecedente – una este cea de la art. 323 din Codul
Penal – sau subsecvente. Fireşte, dacă unui participant nu-i este angajată
răspunderea penală pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii
de infracţiuni, deşi fapta există, regulile concursului de infracţiuni devin
inaplicabile.
Trebuie arătat şi faptul că persoanele constituite în bandă, pot avea în
raport cu săvârşirea infracţiunii, atât calitatea de autori cât şi pe aceea de
complici sau instigatori, iar participaţia poate fi atât concomitentă cât şi
succesivă. Întrucât nu în mod obligatoriu membrii bandei sunt toţi coautori,
uneori chiar mai puţin de trei, apreciem şi aici că se poate accepta aplicarea
circumstanţei agravante de la art. 75 lit. a din Codul Penal – trei sau mai multe
persoane împreună.
Aşa cum am arătat la începutul acestui capitol, există posibilitatea ca
săvârşirea infracţiunilor vamale să fie caracterizată, ca element circumstanţial, de
ambele împrejurări la care face referire art. 179 din Codul Vamal.
Pericolul concret al infracţiunilor vamale săvârşite în forma agravată
prevăzută de art. 179 din Codul Vamal – de una sau mai multe persoane
înarmate şi constituite în bandă – este în mod vădit mai mare deoarece el
decurge, pe de o parte din posibilitatea întrebuinţării armelor pe care făptuitorii le
au asupra lor în timpul săvârşirii infracţiunii, iar pe de altă parte, din caracterul
organizat al comiterii faptei. De asemenea, pericolul sporit a infracţiunilor –
element avut în vedere, înainte de toate, la individualizarea tratamentului
sancţionator – este ilustrată atât de împrejurarea că se recurge la arme pentru a
prinde curaj în comiterea faptei, cât şi de împrejurarea că acţionează în mod
organizat pe baza unui program administrat capabil să imprime coeziune
activităţii ilicite.
99
Departe de mine gândul de a propune idealuri în mediul de afaceri însă, în
considerarea locului şi rolului procesului penal în societate, îmi permit să observ
că dacă în ceea ce priveşte prima teză a art. 147 alin. 3 din Codul Vamal lucrurile
pot fi acceptate ca fiind suficient de clare şi de ferme, în sensul potrivit cu care,
dacă se plăteşte datoria vamală înainte să fi început procesul penal acesta nu va
începe deşi săvârşirea infracţiunii va continua să existe în realitatea obiectivă –
caz în care prevederile art. 147 alin. 3 vor opera ca o cauză de neurmărire a
infracţiunii – nu acelaşi lucru se poate accepta, atunci când analizăm teza a doua
a articolului în discuţie. Consider că plata datoriei vamale nu poate opera ca o
cauză de nepedepsire. Organele statului nu pot avea răbdare la nesfârşit, doar o
realiza infractorul că i se oferă o şansă spre a se conforma conduitei prescrise.
Consider că ar fi prea mult să se accepte ca la o perioadă importantă în timp
după ce a sfidat legea, a încercat să înşele vigilenţa autorităţilor statului, un
infractor să se spăşească şi pe cale de consecinţă să fie iertat de pedeapsă. Nu neg
caracterul stimulativ al posibilităţii legale ca, în măsura în care se revine la
respectul legii, cel ce a încălcat-o să se bucure de unele avantaje. De avantaje da,
dar nu de iertare, pentru că atunci ar apare reversul medaliei – toată comunitatea
de afaceri ar fi tentată să întindă coarda cât mai mult şi numai în ultimă instanţă
să se conformeze prevederilor legale.
Soluţia pe care o propun şi care, apreciez că nu contravine legii, constă în
acceptarea plăţii datoriei vamale în timpul procesului penal ca o circumstanţă
atenuantă sau/şi un argument pentru a se dispune suspendarea executării
pedepsei, caz în care s-ar acoperi în mod satisfăcător atât plata datoriei vamale
până la darea pedepsei cu închisoare sau până la rămânerea definitivă a unei
astfel de pedepse cât şi situaţia în care plata arătată s-ar face pe timpul executării
pedepsei cu închisoarea.
Îmi permit, în acelaşi timp să observ că problema poate căpăta doar
conotaţii teoretice pentru că în practică, dacă se aplică dispoziţiile legale ce au ca
obiect plata cu întârziere a obligaţiilor către bugetul de stat, suma ce va trebui
plătită va deveni din ce în ce mai mare, odată cu trecerea timpului, astfel că va
deveni din ce în ce mai puţin probabil ca infractorii să-şi plătească datoriile
pentru a evita răspunderea penală.
Concluzionând, apreciez că datoria vamală, ca instituţie de drept vamal, nu
afectează prin efectele juridice specifice existenţa infracţiunilor vamale, însă,
modul de a reacţiona al organelor statului trebuie să ţină seama de plata sau
neplata datoriei vamale.
100
infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie sau săvârşită în realizarea scopului
urmărit printr-o asemenea infracţiune.
Contrabanda simplă – prevăzută de art. 175 din Codul Vamal – ca
infracţiune în legătură directă cu infracţiunile de corupţie se pedepseşte cu
pedeapsa pentru forma cadru, maximul majorându-se cu 3 ani. În cazul
contrabandei calificate – infracţiune prevăzută la art. 176 din Codul Vamal –
maximul pedepsei se majorează, atunci când infracţiunea se săvârşeşte în
legătură directă cu infracţiunile de corupţie, cu 5 ani.
Din punct de vedere al obiectului juridic, se observă că această formă
infracţională este gândită de legiuitor ca o formă complexă. Avem, pe de o parte,
acele relaţii sociale a căror formare şi normală dezvoltare este condiţionată de
respectarea regimului vamal, cu toate elementele sale caracteristice, iar, pe de
altă parte, în plan secundar, se nesocotesc acele relaţii sociale ce sunt specifice
exercitării atribuţiunilor de serviciu, în general, şi respectului pentru modul onest
şi corect în care trebuie tratate problemele specifice locurilor de muncă ce
presupun luarea şi implementarea unor decizii ce afectează poziţia sau/şi
interesele persoanelor particulare, în special, ca element specific care să ţină de
ceea ce doctrina şi, în actualitate, mai toată lumea când vrea să pună la îndoială
modul şi rezultatele unui proces decizional administrativ, vorbeşte şi face
trimitere la CORUPŢIE.
Nu poate fi vorba despre elemente caracteristice, pe fond, în ceea ce priveşte
latura obiectivă şi latura subiectivă. Un element specific apare, totuşi, în legătură
cu scopul săvârşirii contrabandei, legiuitorul făcând vorbire despre scopul
urmărit prin săvârşirea unei infracţiuni de corupţie sau asimilate. Principial, este
vorba despre apropierea de către funcţionarul corupt a folosului necuvenit,
săvârşirea contrabandei fiind, în acest caz, un mijloc pentru realizarea scopului.
Obiectul material este constituit de bunuri provenite din infracţiuni de
corupţie ori asimilate – teoretic orice fel de bunuri, însă, practic este vorba despre
bunuri cu o anumită valoare, de natură a crea o tentaţie sau, cel puţin, uşor de
valorificat şi recunoscute unanim ca o valoare certă.
Subiect activ poate fi orice persoană ce răspunde penal. În practică,
trebuie observată, cu necesitate legătura care trebuie să existe între subiectul
activ, bunurile ce constituie obiectul material al contrabandei şi persoana
coruptă.
În încheierea acestor succinte sublinieri, consider necesar să fac unele
precizări cu privire la o situaţie ce poate apărea în activitatea organelor de
specialitate şi care trebuie tratată unitar. Astfel, este posibil ca, aşa cum voi arăta
în capitolelor tratării problemelor de anchetă, să apară o situaţie în care cei
implicaţi în săvârşirea contrabandei, pentru a uşura activitatea ilicită sau a o face
posibilă, dau mită direct sau reuşesc ori numai încearcă să se bucure de un
concurs de împrejurări suspect, de natură a favoriza desfăşurarea activităţii
infracţionale. În cazul de faţă ne găsim, clar, în ipoteza contrabandei ce odată
săvârşite, concură alături de infracţiunea de corupţie ori infracţiunii asimilate, la
crearea unui avantaj ilicit pentru cei care, să zicem, introduc fraudulos bunuri
supuse taxării pe teritoriul României. Ce se întâmplă în ipoteza în care făptuitorii
nu ocolesc punctele pentru trecerea frontierei, trec bunurile prin incinta acestora,
însă, datorită coruperii funcţionarilor vamali, bunurile nu sunt trecute în
registrele vamale, nu se consemnează în nici un fel trecerea lor peste frontieră şi,
101
fireşte nu se plăteşte nimic din datoria vamală pentru că aceasta, în fapt, nici nu
are cum să se formeze.
Aici, nu intră în discuţie săvârşirea vreunei infracţiuni prevăzută de Codul
Vamal – contrabanda presupune ocolirea punctelor de trecere a frontierei, dacă
nu este vorba despre bunuri speciale se exclude şi contrabanda calificată, cât
despre folosirea la autoritatea vamală de acte nereale sau falsificate, nu poate fi
vorba întrucât nu se prezintă nici un act; pur şi simplu se dă „şpaga” şi se trece,
după care totul merge înainte, nimeni nu mai cunoaşte pe nimeni până la un nou
transport. Nu poate fi vorba nici despre implicarea unei contravenţii prevăzute de
Regulamentul de aplicare a Codului Vamal, implicare, oricum, inoportună dat
fiind problema concursului de incriminări între o incriminare penală şi una
contravenţională, situaţie în care, apreciez că, infracţiunea de corupţie va fi
tratată la nivelul întregii activităţi, persoanele implicate în activităţi ce nu sunt
legate direct de activitatea de corupere având rezervat un loc, cel mai probabil în
rândul complicilor sau al coautorilor, în condiţiile unui concurs ideal de
infracţiuni, poate cu evaziunea fiscală, în funcţie de elementele specifice fiecărui
caz în parte.
260 Intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat constituie infracţiune şi se pedepseşte
cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
261 Fapta persoanei care racolează, îndrumă sau călăuzeşte una sau mai multe persoane în scopul trecerii
frauduloase a frontierei de stat, precum şi a celei care organizează această activitate constituie infracţiune şi
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
102
În legătură cu infracţiunea de trecere ilegală a frontierei legiuitorul a
reglementat o formă agravată, calificată prin scop262 - sustragerea de la
executarea unei pedepse. De asemenea, în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută
la art. 71 alin. 1 , legiuitorul a prevăzut, la alin 2 al aceluiaşi articol263, o
modalitate agravată constând în asocierea sau iniţierea constituirii unei asocieri
ori aderarea sau sprijinirea unei asocieri create pentru a racola, îndruma, călăuzi,
ori a organiza acestea, în vederea trecerii frauduloase a frontierei.
Oarecum surprinzător, la art. 74, legiuitorul reglementează o formă
specială a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,
prevăzută şi pedepsită de art. 246 din Codul Penal, dispunând – orice utilizare a
datelor din SIF (Sistemul de informare naţional privind circulaţia persoanelor şi
bunurilor prin frontieră) care nu este conformă cu dispoziţiile legii constituie abuz
în serviciu contra intereselor persoanelor şi se pedepseşte conform Codului Penal.
Prevederile de natură penală sunt completate cu acelea de la art. 72 şi art.
73, ce conţin referiri la tentativa infracţiunilor prevăzute de art. 70 şi art. 71,
aceasta fiind pedepsită, şi la bunurile sau/şi valorile care au servit sau care au
fost destinate să servească la săvârşirea infracţiunilor arătate ori au fost obţinute
prin săvârşirea acestor infracţiuni, bunuri şi valori ce vor fi confiscate, în măsura
în care sunt ale infractorilor.
Întrucât între regimul vamal şi regimul trecerii frontierei, între infracţiunile
vamale şi infracţiunile specifice regimului trecerii frontierei există legături, pe care
le apreciez ca fiind deosebite, pe parcursul acestei secţiuni voi prezenta
elementele pe care le consider esenţiale în caracterizarea infracţiunilor specifice
trecerii frontierei.
Obiectul juridic generic al infracţiunilor ce se săvârşesc la regimul
frontierei îl constituie relaţiile sociale căror existenţă, formare şi dezvoltare
depinde de respectarea regulilor şi procedurilor specifice, de necesitatea
impunerii de restricţii sau interdicţii pentru trecerea peste frontieră a unor
persoane şi mărfuri. În doctrină264 se subliniază, în materie, implicarea unor
valori precum apărarea autorităţii de stat, buna desfăşurare a activităţii
autorităţilor statului, ca purtătoare şi realizatoare a suveranităţii naţionale, aceste
considerente făcând necesară includerea infracţiunilor, în discuţie, în categoria
„infracţiunilor contra autorităţii”, un argument fiind şi acela că, înainte de 1990
infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei era prevăzută de art. 245 din Titlul
V al Părţii speciale a Codului Penal, ce are ca obiect reglementarea infracţiunilor
contra autorităţii. Desigur, valorile arătate au o importanţă deosebită, însă tocmai
din acest punct de vedere, apreciez eu, că nu trebuie expuse ostentativ, în
legătură cu conduite ilicite ce nu au, în condiţiile actuale – caracterizate de
fenomenul imigraţiei, traficului cu orice, inclusiv cu oameni – legătură directă cu
valorile sociale importante invocate.
Principial, în acest domeniu nu se poate vorbi despre un obiect material. O
discuţie s-ar putea face, referitor la infracţiunea de abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor, ce se referă la utilizarea datelor din S.I.F. neconformă cu
262 Art. 70 alin2 – Dacă fapta prevăzută la alin. 1 a fost săvârşită în scopul sustragerii de la executarea unei
prevăzute la alin 1 ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 10 ani.
264 A se vedea în acest sens şi A. Ungureanu, A.Ciopraga în Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. 6,
O.U.G. 105/2001privind frontiera de stat României, trecerea peste frontiera de stat a mărfurilor şi a
mijloacelor care le transportă se face numai prin punctele de trecere deschise traficului internaţional, anume
destinate, potrivit legii.
269 Art. 11 alin 1 şi2 din Legea 243/2002
270 Art. 12 alin 1-3 din Legea 243/2002
104
• Controlul pentru trecerea frontierei se efectuează, ca regulă, în echipă ce
este constituită din personalul tuturor autorităţilor publice care au, potrivit
legii, competenţe pe linia controlului la trecerea frontierei de stat, sub
conducerea unui poliţist de frontieră271, punctele de trecere a frontierei de
stat funcţionând272 în subordinea Ministerului de Interne, minister care
coordonează activitatea privind controlul trecerii frontierei de stat şi asigură
ordinea publică în perimetrul funcţional al acestora prin Poliţia de Frontieră
Română.
• În punctele de trecere portuare273, din echipa de control face parte şi
reprezentantul căpităniei portului, odată cu echipa de control având acces
pe navele de mărfuri şi reprezentanţii agenţiei de navlosire, precum şi alte
persoane autorizate, conform legii.
• În punctele de trecere aeroportuare274, echipa de control va fi însoţită de un
reprezentant al companiei aeriene reprezentate pe aeroport.
• Toate persoanele care trec frontiera de stat sunt supuse controlului
minim275 pentru stabilirea identităţii276 iar străinii care provin din state
cunoscute cu potenţial migrator precum şi străinii ce provin din alte state,
cu privire la care sunt indicii că prezintă pericol277 pentru ordinea publică,
siguranţa naţională sau sănătatea publică, vor fi controlaţi amănunţit278 la
trecerea frontierei de stat.
• Controlul paşapoartelor şi al celorlalte documente pentru trecerea frontierei
de stat române279, eliberate de autorităţile române, precum şi al celor
eliberate de autorităţile străine, recunoscute şi acceptate de statul român,
potrivit legii, se face de către poliţistul de frontieră.
• Trecerea peste frontiera de stat, de către persoane fizice, a armelor de
vânătoare, de tir şi muniţiilor aferente acestora, a armelor cu aer
comprimat, precum şi a armelor de panoplie este permisă numai dacă
acestea sunt înscrise în documentele de trecere a frontierei, de către
autorităţile care au eliberat aceste documente sau au acordat viza
română280.
• Efectuarea controlului pentru trecerea frontierei de stat va avea următoarea
succesiune281, după caz:
A – controlul sanitar, sanitar-veterinar, fitosanitar şi pentru protecţia
mediului.
General al Poliţiei de frontieră, avându-se în vedere prevederile Rezoluţiei nr.1.373 din 28.09.2001 a
Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite privind combaterea terorismului internaţional , ale
Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 153/2001 pentru aplicarea rezoluţiei arătate şi ale art.6 din Convenţia
de aplicare a Acordului Schengen.
277 Art. 18 alin 1 din H.G. 445/2002
278Detaliind aspectul, H.G. 445/2002 în art. 18 alin2 , arată, referitor la controlul amănunţit, că acesta are în
vedere: verificarea îndeplinirii condiţiilor pentru intrarea, şederea şi ieşirea în/din România ; verificarea
persoanei în evidenţele consemnului de frontieră sau ale altor informări; verificarea mijlocului de transport, a
mărfurilor şi bunurilor care îl însoţesc; verificarea sanitară
279 Art.18 alin 1 din Legea 243/2002
280 Art. 21 alin 1 din Legea 243/2002
281 Art. 20 din H.G. 445/2002
105
B– controlul efectuat de Regia Autonomă „Administraţia Naţională a
Drumurilor din România” .
C – verificarea de către poliţia de frontieră a documentelor de trecere a
frontierei de stat şi a persoanei, a respectării regimului armelor,
muniţiilor, substanţelor explozive, precum şi al materialelor
biologice cu potenţial de contaminare în masă, al substanţelor
stupefiante sau psihotrope şi al medicamentelor care conţin
substanţe stupefiante sau psihotrope în cantităţi mai mari decât
cele necesare tratamentului personal, al dispozitivelor sau
recipientelor încărcate cu substanţe toxice sau radioactive aflate
asupra persoanelor sau, după caz, în mijloacele de transport ce
trec frontiera de stat română.
D – efectuarea controlului vamal.
• La autoturismele, autobuzele, autocarele, automarfarele şi celelalte mijloace
de transport rutiere care intră sau ies din ţară, controlul pentru trecerea
frontierei se efectuează în punctele de trecere rutiere282.
• Controlul pentru trecerea frontierei al trenurilor283 se efectuează în staţia de
frontieră sau, pe parcurs, între staţia de frontieră şi o staţie interioară.
• La navele care intră sau ies din porturile româneşti în/din curse externe,
controlul pentru trecerea frontierei se efectuează în punctele de trecere
portuare284.
• Controlul documentelor privind identitatea străinilor, membri ai echipajelor
navelor care execută voiaje internaţionale, şi a pasagerilor pentru trecerea
frontierei se efectuează cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului
nr.1.335/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice de punere în
aplicare a prevederilor Convenţiei privind facilitarea traficului maritim
internaţional (FAL), adoptată la Londra la 9 aprilie 1965, cu modificările şi
completările ulterioare285.
• La navele de pasageri286 sub pavilion românesc sau sub pavilion străin,
precum şi la pasagerii aflaţi pe navele de mărfuri care vin sau pleacă în/din
România controlul documentelor la trecerea frontierei se efectuează asupra
persoanelor şi bunurilor la debarcarea şi, respectiv, îmbarcarea la/de pe
nave, iar accesul pasagerilor străini la uscat este permis numai după
îndeplinirea formalităţilor legale pentru trecerea frontierei de stat.
• În aeroporturi287 controlul pentru trecerea frontierei se face la plecarea şi la
sosirea aeronavelor în/din curse internaţionale. Când din cauze de forţă
majoră o aeronavă de transport internaţional nu îşi poate continua cursa şi
călătorii în tranzit nu au legături imediate, acestora li se permite, la cerere,
accesul în localitate până la îmbarcarea în prima aeronavă sau tranzitarea
teritoriului României cu alte mijloace de transport, în baza vizei de tranzit
acordate în punctul de trecere, potrivit legii.
• În cazul în care aeronavele care efectuează curse internaţionale aterizează
din cauze de forţă majoră288 pe aeroporturi care nu sunt destinate traficului
294 N.A. – a se vedea Maria Zolyneak, Clasificarea infracţiunilor. Clasificarea în raport cu latura obiectivă.
Infracţiuni materiale şi formale - în DP II pag. 337.
295 A. Ungureanu, A.Ciopraga în Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. 6, Edit. Lumina Lex 1996
pag 352
296 R. M. Stănoiu – în „Trecerea frauduloasă a frontierei”, comentariu în E.T. pag 64.
297N. A. – în acelaşi sens a se vedea A. Ungureanu, A.Ciopraga în Dispoziţii penale din legi speciale române,
368
302 N.A. – am introdus nota de relativitate fiind evident că trecerea frauduloasă poate fi săvârşită şi fără să fie
303A. Ungureanu, A.Ciopraga în Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. 6, Edit. Lumina Lex 1996
pag 369
111
Asocierea, iniţierea, aderarea sau sprijinirea unei asocieri urmărind
săvârşirea infracţiunii de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori
organizare a acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat se
poate săvârşi independent de realizarea efectivă a racolării, îndrumării, etc. Dacă
ancheta poate proba existenţa asocierii şi, eventual, a altor acţiuni conexe,
apreciez că nu este nevoie să se fi pus în acţiune scopul asocierii.
Acceptând că fiecare dintre alineatele art. 71 din Legea 243/2002
reglementează infracţiuni conexe dar independente se pune problema raţiunii
pentru care legiuitorul a simţit nevoia să reglementeze special asocierea în
vederea săvârşirii unei infracţiuni la regimul trecerii frontierei.
Din punct de vedere al pedepsei, săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.
323 din Codul Penal este pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani, pedeapsă mai
mare decât cea prevăzută pentru săvârşirea infracţiunii de la art. 71 alin. 2 din
Legea 243/2002. Conţinutul constitutiv al celor două infracţiuni este identic,
însă art. 323 din Codul Penal prevede suplimentar pe parcursul a două alineate
prevederi pe care le apreciez ca importante – dacă fapta de asociere a fost urmată
de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică celor care au săvârşit infracţiunea
respectivă pedeapsa pentru acea infracţiune, în concurs cu pedeapsa prevăzută
pentru infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni304; nu se
pedepsesc persoanele ce săvârşesc infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de
infracţiuni dacă acestea denunţă autorităţilor asocierea înainte de a fi descoperită
şi de a se fi început săvârşirea infracţiunii ce intră în scopul asocierii305. În
varianta specială, prevăzută de art. 71 alin. 2 din Legea 243/2002, nu se face nici
o referire la situaţia celor care denunţă ori cu privire la concursul de pedepse.
În aceste condiţii apreciez că situaţia capătă un caracter ambiguu. Pe de o
parte, s-ar părea că legiuitorul a dorit să pedepsească mai puţin aspru asocierea
ce are ca scop săvârşirea unor infracţiuni la regimul trecerii frontierei de stat – 3
la 10 ani faţă de 3 la 15 ani – iar pe de altă parte a omis să facă referire la cauza
de nepedepsire ce se referea la persoanele care denunţă asocierea, caz ce
presupune că în cazul infracţiunii prevăzute de art. 71 alin. 2 din Legea
243/2002 denunţarea asocierii este lipsită de efecte juridice sub aspectul
nepedepsirii, intrând în discuţie doar ca circumstanţă atenuantă. În context, îmi
permit să exprim, ca o opinie personală, observaţia că prevederea de la art. 71
alin. 2 din Legea 243/2002 este puţin oportună, fiind de natură să creeze
confuzie şi ambiguitate. Mai mult lecturând cu atenţie se va observa că
exprimarea: „fapta de a se asocia sau iniţia constituirea unei asocieri în scopul
săvârşirii faptei prevăzute de alin. 1 ori aderarea….” ne conduce la o interpretare
potrivit cu care elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 71 alin. 1 din
Legea 243/2002 are caracter unitar – pentru a exista infracţiunea este necesar ca
racolarea, îndrumarea, etc., să fie cumulate – soluţie greu de acceptat chiar şi
numai pentru faptul că astfel nu vor putea fi pedepsiţi cei ce nu participă la toate
segmentele activităţii infracţionale.
Concluzionând, apreciem că în cuprinsul art. 71 din Legea 243/2002 sunt
reglementate două infracţiuni conexe dar independente ce, chiar în condiţiile unor
imperfecţiuni, trebuie analizate şi interpretate în sensul asigurării unei cât mai
bune protecţii valorilor sociale apărate prin regimul trecerii frontierei de stat.
118
infracţiunilor analizate în această secţiune. Astfel, sunt impuse ca forme
infracţionale:
• Trecerea ilegală a frontierei unui stat străin.
• Racolarea, îndrumarea sau călăuzirea uneia ori a mai multor persoane în
scopul trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin precum şi
organizarea uneia sau a mai multora dintre activităţile arătate.
• Iniţierea sau constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii infracţiunii de
racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori organizare a acestor
activităţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat.
Trecerea ilegală a frontierei unui stat străin este reglementată în două
forme: una cadru şi una agravată, calificată prin scop.
În forma cadru se are în vedere intrarea sau ieşirea dintr-un stat străin prin
trecerea ilegală a frontierei acestuia, săvârşită de către un cetăţean român sau de
o persoana fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul României.
Forma agravată este calificată prin urmărirea scopului sustragerii de la
executarea unei pedepse.
A doua formă infracţională este caracterizată de fapta cetăţeanului român
sau a persoanei fără cetăţenie domiciliate pe teritoriul României, care racolează,
îndrumă sau călăuzeşte una ori mai multe persoane în scopul trecerii frauduloase
a frontierei unui stat străin sau care organizează una ori mai multe dintre aceste
activităţi ilegale.
Forma infracţională ce are ca obiect asocierea în scopul săvârşirii unei
infracţiuni318 constă în iniţierea sau constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii
infracţiunii de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori organizare a
acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat ori aderarea sau
sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri.
Trebuie observat că, în mod evident, legiuitorul român, considerând necesar
să incrimineze prin mijloace specific penale activitatea cetăţenilor români şi a
persoanelor fără cetăţenie ce domiciliază pe teritoriul României ce trec ilegal
frontiera unui stat străin ori desfăşoară activităţi în legătură cu trecerea
frauduloasă a frontierei unui stat străin, a acceptat să preia structura şi textul
din Legea 243/2002 şi să recunoască acestora efecte juridice într-un alt context –
legat de frontiera unui stat străin.
Nu consider necesar să detaliez conţinutul constitutiv al infracţiunilor
prevăzute de O.U.G.112/2001 fiind suficiente observaţiile prezentate în secţiunile
precedente. O subliniere trebuie făcută, însă, în legătură cu obiectul juridic.
Este prima oară când legiuitorul se pronunţă în sensul creării unei excepţii
de la principiul teritorialităţii – legea penală română apără, acum, valori sociale a
căror apărare, ca principiu, cade în sarcina altor state. Dincolo de a remarca
insolitul, îmi permit să subliniez necesitatea apariţiei unei asemenea incriminări.
După 1990, cetăţenii români au putut să se deplaseze fără restricţii –
excepţiile fiind nesemnificative – dincolo de graniţa României. Odată cu trecerea
timpului o destinaţie preferată au devenit ţările din cadrul Comunităţii Europene.
Cum opţiunile politice au fost şi sunt constante, a devenit firesc la un moment
dat ca România să fie interesată în a trata relaţiile şi valorile Comunităţii
Europene de pe alte poziţii, devenind total inoportună adoptarea unei poziţii de
318 N.A. – a se vedea, în condiţiile unui tratament similar, observaţiile de la supra 3.1.2.
119
expectativă şi indiferenţă faţă de comportamentul ilicit al cetăţenilor proprii,
manifestat în legătură cu legislaţia altor state.
În mod obiectiv, datorită condiţiilor actuale – garantarea libertăţii circulaţiei
persoanelor, desfiinţarea vizelor de călătorie pentru marea majoritate a ţărilor din
Comunitatea Europeană – cetăţenii români au posibilitatea de a circula, în
străinătate, în condiţii de normalitate absolută. Este necesar, în aceste condiţii, ca
România să îşi asume şi unele angajamente în legătură cu respectarea valorilor
comunitare, foarte importante devenind, în context, cele legate de procedura
specifică tranzitării graniţelor comunitare sau/şi ale fiecărei ţări membre.
Ceea ce excede normalului devine deosebit de periculos astfel că, în temeiul
unei normale colaborări, cei care pun în pericol valorile arătate trebuie, înainte de
toate, pedepsiţi de către legea română.
Concluzionând, apreciez că, în perspectiva integrării europene a României,
în considerarea raporturilor de recunoaştere şi respect a unor valori sociale
considerate deosebite, soluţia adoptată de legiuitorul român de a incrimina în
dreptul intern activităţi ilicite săvârşite de către cetăţeni români în afara
teritoriului naţional o consider salutară atât prin prisma respectului pentru
valorile comunitare cât şi sub aspectul unor considerente de natură practică ce
ţin, bunăoară de judecarea acestor infracţiuni în procedură de urgenţă sau de
suspendarea dreptului de folosire a paşaportului ori de refuzul eliberării
paşaportului pentru persoanele condamnate pentru infracţiunile ce constituie
obiectul acestei secţiuni.
Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal – la 01.07.2005 – se va
pune problema care din normele juridice analizate vor fi abrogate, dacă vom fi în
prezenţa unui concurs de infracţiuni ori de texte legale.
În cuprinsul art. 330 din Codul Penal este reglementată infracţiunea de
trecere frauduloasă a frontierei de stat în două forme cadru:
1. Intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat;
2. Racolarea, îndrumarea sau călăuzirea uneia sau a mai multor persoane
în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, precum şi organizarea
acestor activităţi.
În legătură cu infracţiunea de trecere ilegală a frontierei legiuitorul a
reglementat o formă agravată, calificată prin scop – sustragerea de la executarea
unei pedepse – şi două forme agravate calificate atât după calitatea persoanei –
străin declarat indezirabil ori căruia i-a fost interzis în orice mod dreptul de
intrare sau de şedere în ţară – cât şi în funcţie de modul de operare folosit –
intrarea frauduloasă.
De asemenea, pertinent tematicii legată de trecerea frontierei, în cuprinsul
art. 331 din Codul penal este reglementată infracţiunea de trafic de migranţi319 în
trei forme cadru:
→ Traficul de migranţi săvârşit în scopul de a obţine, direct sau indirect,
un folos material;
→ Facilitarea rămâneri pe teritoriul României a unei persoane care nu
are cetăţenia română şi nici domiciliul în România, prin orice mijloace ilegale, în
scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos material;
319 Prin trafic de migranţi – potrivit art. 331 alin. 5 din Codul Penal – se înţelege asigurarea intrării ilegale pe
teritoriul unui stat a unei persoane care nu are cetăţenia acelui stat sau nu domiciliază pe teritoriul acelui
stat.
120
→ Producerea de documente de călătorie sau acte de identitate false ori
procurarea, furnizarea sau posesia unor asemenea documente, pentru a facilita
traficul de migranţi, în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos material.
şi o formă agravată – dacă traficul de migranţi este de natură să pună în
pericol viaţa sau securitatea victimei ori să o supună unui tratament inuman sau
degradant.
Analizând textele legale, se observă un conflict între norma juridică de la
art. 330 alin.1 şi 2 din Codul Penal şi art. 70 alin. 1 şi 2 din Legea 243/2002, ce a
aprobat şi completat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 105 din 27 Iunie 2001.
Incriminarea a fost preluată fără nici o modificare; cuantumul pedepselor cu
închisoarea a fost modificat după cum urmează: de la 1 an la 3 ani faţă 3 luni la 2
ani – pentru forma cadru ce are ca obiect intrarea sau ieşirea din ţară prin
trecerea ilegală a frontierei de stat; de la 1 an la 5 ani faţă de 6 luni la 3 ani –
pentru forma agravată, calificată prin scop referitoare la sustragerea de la
executarea unei pedepse.
De asemenea, racolarea, îndrumarea sau călăuzirea uneia sau a mai multor
persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, precum şi organizarea
acestor activităţi, ca formă infracţională este preluată de la art. 71 alin. 1 al Legii
243/2002 în conţinutul alin. 5 al art. 330 din Codul Penal, fiind modificat doar
minimul pedepsei închisorii – 3 la 7 ani, faţă de 2 la 7 ani.
Cu excepţia conflictelor de norme juridice la care am făcut referire – caz în
care odată cu intrarea în vigoare se va aplica Codul Penal – celelalte prevederi
penale ale Legii 243/2002 vor rămâne în vigoare, fiind de aşteptat ca, în aceste
condiţii, regimul juridic al trecerii frontierei de stat şi celelalte valori a căror
apărare a fost avută în vedere la incriminarea conduitelor periculoase analizate
vor fi mai bine apărate.
Odată cu intrarea în vigoare a unui nou Cod Penal, apreciez că incriminarea
trecerii frontierei capătă, în mod oportun, un caracter mai complex şi mai
complet, în condiţiile în care frontiera României va deveni, pentru un timp,
frontiera Comunităţii Europene.
320 N.A. – definiţiile prezentate sunt definiţii legale date în cuprinsul legilor la care s-a făcut referire.
121
înscrierea unei noi plante sau substanţe, prin radierea unei substanţe sau
plante ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la propunerea
ministrului sănătăţii
• Droguri – pantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile
care conţin asemenea plante şi substanţe, înscrise tabelele nr. I-III din
Legea 143/2000
• Droguri de mare risc – drogurile înscrise în tabelele nr. I şi II din Legea
143/2000
• Droguri de risc – drogurile înscrise în tabelul nr. III
• Inhalanţi chimici toxici – substanţele stabilite ca atare prin ordin al
ministrului sănătăţii
• Consum ilicit de droguri – consumul de droguri aflate sub control naţional,
fără prescripţie medicală
• Toxicoman – persoana care se află în stare de dependenţă fizică şi/sau
psihică cauzată de consumul de droguri constatată de una dintre unităţile
sanitare stabilite în acest sens de Ministerul Sănătăţii
• Cura de dezintoxicare şi supraveghere medicală – măsurile ce pot fi luate
pentru înlăturarea dependenţei fizice şi/sau psihice faţă de droguri
• Livrarea supravegheată – metoda folosită de instituţiile sau organele legal
abilitate, cu autorizarea şi sub controlul procurorului, care constă în
permiterea trecerii sau circulaţiei pe teritoriul ţării de droguri sau
precursori, suspecţi de a fi expediaţi ilegal, sau de substanţe care au
înlocuit drogurile ori precursorii, în scopul descoperirii activităţilor
infracţionale şi al identificării persoanelor implicate în aceste activităţi
• Investigatori acoperiţi – poliţişti special desemnaţi să efectueze, cu
autorizarea procurorului, investigaţii în vederea strângerii datelor privind
existenţa infracţiunii şi identificarea făptuitorilor şi acte premergătoare, sub
o altă identitate decât cea reală, atribuită pentru o perioadă determinată
• Precursori321 – substanţele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor,
înscrise în tabelul IV din Legea 143/2000; substanţele chimice folosite la
fabricarea ilicită a drogurilor, prevăzute în anexa nr. 1 din Legea 300/2002,
sărurile acestora, precum şi amestecurile ce conţin astfel de substanţe, cu
excepţia preparatelor farmaceutice şi a altor preparate cu aceste substanţe,
care nu pot fi recuperate sau utilizate în acest scop prin metode de
laborator
• Operator - persoana fizică sau juridică ce efectuează operaţiuni de
fabricare, producere, tratare, sinteză, extracţii, condiţionare, distribuire,
punere în vânzare, plasare pe piaţă, livrare, procurare, folosire, ambalare,
transport, stocare-depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de
import, export, tranzit ori intermediere de precursori, denumite în
continuare operaţiuni cu precursori
Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri reglementează mai multe infracţiuni după cum urmează322:
321 N.A. – cu privire la termenul de precursori există două definiţii legale, una dată în Legea 143/2000 şi a
doua dată în Legea 300/2002. întrucât cea de-a doua este mai completă, în cuprinsul acestei secţiuni, atunci
când se va face referire la termenul de precursori, va fi avut în vedere sensul prevăzut în definiţia dată în
cuprinsul Legii 300/2002.
322 N.A. – denumirile infracţiunilor prezentate aici nu sunt denumiri legale ci sunt de mine în ideea în care
astfel va căpăta mai multă precizie şi va fi uşurată atât analiza cât şi reţinerea ideatică a acestor infracţiuni.
122
1. infracţiunea de trafic de droguri care este reglementată în trei323
modalităţi principale:
a) traficul de droguri
b) traficul de droguri peste frontieră sau contrabanda specială
cu droguri
c) traficul de droguri pentru consumul propriu
Traficul de droguri, în forma cadru, constă în cultivarea, producerea,
fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea,
punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea,
transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind
circulaţia drogurilor.
Traficul de droguri peste frontieră urmăreşte incriminarea introducerii
sau scoaterii din ţară, precum şi importul sau exportul de droguri, fără drept.
Traficul de droguri pentru consumul propriu are în vedere cultivarea,
producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,
cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consumul propriu, fără drept.
2. infracţiunea de favorizare a consumului ilicit de droguri
incriminează324 punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui
local, a unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces
publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului
ilicit în asemenea locuri.
3. infracţiunea de prescriere, eliberare sau obţinere abuzivă de
droguri are în vedere325, pe de o parte, prescrierea abuzivă de droguri
de mare risc, cu intenţie, de către medic, fără ca aceasta să fie
necesară din punct de vedere medical, iar pe de altă parte, eliberarea
sau obţinerea cu intenţie, de droguri de mare risc, pe baza unei reţete
medicale falsificate sau prescrise fără să fie necesar din punct de
vedere medical.
4. infracţiunea de administrare de droguri de mare risc326 unei
persoane, în afara condiţiilor legale
5. infracţiunea de furnizare327, în vederea consumului, de inhalanţi
chimici toxici unui minor
6. infracţiunea de trafic cu precursori, echipamente sau materiale
ce pot fi folosite la producerea sau fabricarea ilicită a drogurilor
de mare risc328 caracterizată de producerea, fabricarea, importul,
exportul, oferirea, vânzarea, transportul, livrarea cu orice titlu,
trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea de precursori ori
materiale, în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau
fabricarea ilicită de droguri de mare risc.
7. infracţiunea de organizare, conducere sau finanţare329 a
infracţiunilor relative la regimul sancţionării traficului şi a altor
operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional
8. infracţiunea de a îndemna la consumul ilicit de droguri330
126
9) realizarea de către Serviciul Antidrog din cadrul Direcţiei Generale a
Vămilor de controale şi verificări inopinate, urmărirea şi identificarea
persoanelor suspecte de încălcarea reglementărilor vamale privind
traficul ilicit cu substanţe stupefiante şi psihotrope, substanţe chimice
esenţiale şi precursori;
10) participarea Serviciului antidrog din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor,
împreună cu organele abilitate, la efectuarea livrărilor supravegheate, pe
întregul teritoriu al României.
• Măsurile de combatere a traficului şi consumului ilicit de droguri, întreprinse
de organele judiciare, sunt cele prevăzute de Codul de Procedură Penală şi de
legile speciale în domeniu.
• Autorizarea de către procuror a efectuării unei livrări supravegheate precizează
organele legal abilitate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor care se
implică în desfăşurarea acestei acţiuni.
• Formaţiunea Centrală de Reprimare a Traficului şi Consumului Ilicit de
Droguri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei coordonează şi
centralizează toate datele cu caracter naţional şi internaţional care vizează
livrările supravegheate cu substanţe pe teritoriul României, care intră sub
incidenţa Legii nr. 143/2000.
• Dacă în timpul desfăşurării controlului vamal, organul vamal descoperă
produse care intră sub incidenţa Legii nr. 143/2000, acesta poate propune
organelor competente iniţierea unei livrări supravegheate, urmând ca
desfăşurarea acesteia să se realizeze cu personalul specializat din structurile
Ministerului de Interne.
• Organele constatatoare abilitate, respectiv organele de poliţie şi organele
vamale în zonele proprii de competenţă, au dreptul să reţină mijloacele de
probă consemnate în actul de constatare şi în adeverinţa de reţinere eliberată
care este înregistrată în evidenţele unităţii de poliţie, respectiv ale unităţii
vamale.
• Probele ridicate din marfa suspectă pot fi transportate spre laboratoarele de
analiză din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor numai dacă sunt însoţite de
adrese de înaintare de care să reiasă acest scop, de la cine a fost reţinută,
precum şi cantitatea deţinută şi transportată de funcţionarul vamal.
• Se consideră deţinute legal cantităţile corespunzătoare solicitate în scris de la
Formaţiunea centrală de reprimare a traficului şi consumului ilicit de droguri
din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei în scop didactic şi de cercetare
ştiinţifică.
• Supravegherea cultivării plantelor ce conţin droguri este, conform prevederilor
legale în vigoare, o activitate care implică, pe de o parte, verificarea
autorizaţiilor eliberate de organele abilitate pentru culturile ce au ca destinaţie
prelucrarea licită a acestora, iar pe de altă parte, obligativitatea celor care
cultivă pe bază de autorizaţie astfel de plante şi le prelucrează de a declara
scopul culturilor, ce trebuie menţionat în mod expres în autorizaţie.
• Autorizarea, conform prevederilor legale în vigoare, pentru cultivarea plantelor
ce conţin droguri şi sunt prelucrate în scop licit se realizează de Ministerul
Sănătăţii prin direcţiile judeţene de sănătate publică, respectiv a municipiului
Bucureşti.
Raţiunea prezentării, în cadrul acestei lucrări, a consideraţiilor legate de
tratamentul penal al conduitelor ilicite relative la traficul şi consumul ilicit de
127
substanţe aflate sub control naţional, ţine de legătura acestora cu trecerea
frontierei, cu activitatea organelor abilitate în domeniu, ce poate debuta la
frontieră, de conexiunile, pe care le apreciem ca fireşti, între infracţiunile ce au ca
obiect juridic regimul vamal şi cele ce au ca obiect juridic regimul traficării
substanţelor aflate sub control naţional.
Dacă din punct de vedere teoretic, lucrurile pot fi, totuşi, discutabile, din
punctul de vedere al anchetei, al reacţiei societăţii, ce trebuie să fie neapărat
adecvată, se impune sublinierea necesităţii unei colaborări eficiente între
instituţiile ce îşi desfăşoară activitatea în domeniu, un exemplu, în acest sens,
constituind insistenţa legiuitorului de a impune atribuţii specifice organelor
vamale în domeniul traficului de substanţe aflate sub control naţional şi un
mecanism eficient de colaborare cu Formaţiunea Centrală de Reprimare a
Traficului şi Consumului Ilicit de Droguri din cadrul Inspectoratului General al
Poliţiei.
În continuare voi prezenta, în subsecţiuni distincte, principalele elemente
caracteristice ale infracţiunilor arătate.
335 V. Dongoroz şi colaboratorii – Explicaţii teoretice ale Codului Penal român, op. cit. vol. IV, pag 588
128
celorlalte infracţiuni, întrucât o persoană nu poate cumula atât calitatea de
subiect activ, cât şi calitatea de subiect pasiv – situaţia fiind asemănătoare cu a
altor infracţiuni la care subiectul activ suferă, în mod nemijlocit efectele propriei
activităţi ilicite, acest lucru fiind valabil pentru infracţiunile de nerespectare a
unuia sau a altuia dintre regimurile juridice impuse de către legiuitor pentru
desfăşurarea activităţilor cu privire la care se apreciază că prezintă un pericol
deosebit.
Latura obiectivă. În toate modalităţile normative, infracţiunea de trafic de
droguri este reglementată ca o infracţiune de pericol, fiindu-i caracteristic un
element material ce consta în acţiuni, principial, alternative, nefiind de interes
pentru existenţa infracţiunii dacă se săvârşeşte doar una sau se săvârşesc mai
multe dintre acţiunile cuprinse în sfera elementului material. Rezultatul
socialmente periculos are efecte juridice sub aspectul realizării elementelor
constitutive ale formei agravate prevăzute si pedepsite de art. 12 alin. 3 din Legea
143/2000, unde se arată că realizare unui rezultat ce constă în moartea victimei
atrage o pedeapsă la detenţiunea pe viaţă ori închisoarea între 15 şi 25 ani. Sub
aspectul raportului de cauzalitate, acesta rezultă „ex re” din însăşi materialitatea
faptelor incriminate, în cazul formei de bază, iar în cazul formei agravate,
cercetarea va trebui să stabilească certitudinea legăturii de cauzalitate între
moartea victimei şi săvârşirea acţiunilor ce constituie elementul material.
Modalitatea infracţiunii de trafic de droguri prevăzută de art. 2 din Legea
143/2000 se caracterizează printr-un element material ce constă în mai multe
acţiuni, după cum urmează: cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea,
extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea,
distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea,
cumpărarea, deţinerea, orice alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor.
„Cultivarea” presupune atât însămânţarea, răsădirea, îngrijirea, recoltarea
plantelor ce conţin substanţe stupefiante cât şi orice alte operaţiuni conexe ce ţin
de lucrul terenului, administrarea de pesticide, de îngrăşăminte, etc. Nu este
necesar ca aceste plante să fie introduse într-un proces tehnologic, să se treacă
efectiv la extragerea substanţei active, esenţial fiind, pentru această modalitate,
ca plantele să conţină substanţe stupefiante, indiferent de concentraţie sau
cantitate.
Prin „producerea” de droguri se înţelege336 realizarea, printr-o activitate
oarecare – amestecare, topire, fierbere, ardere, combinare, etc. – a unuia dintre
compuşii chimici cuprinşi în categoria drogurilor.
„Fabricarea” trebuie acceptată ca o treaptă mai complexă a producerii,
presupunând un flux tehnologic ce, bazându-se pe prelucrarea de materii prime
are ca rezultat obţinerea, în serie, de droguri.
„Experimentarea” ilicită, avută în vedere de legiuitor, excede laboratoarelor
agreate în care acest lucru este permis. Experienţele vizează atât metodele de
obţinere a drogurilor, de creştere a purităţii acestora cât şi efectele, neinteresând
dacă experimentarea se face asupra propriului corp al celui ce derulează
experimentul ori asupra corpului altor persoane sau, chiar, asupra unor animale,
indiferent dacă, din punct de vedere al intenţiei, aceasta nu este canalizată pentru
trafic şi consum ilicit de droguri ci pentru alte scopuri, eventual cu un caracter
336 A. Boroi, N. Neagu, V.R. Sultănescu – Infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000 privind combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri, edit. Rosetti, pag. 57
129
declarat nobil cum ar fi tratarea unor boli sau alinarea unor suferinţe, esenţial
fiind ca experimentarea să se facă fără drept.
„Extragerea” presupune separarea substanţei active, ce stă la bază
producerii sau fabricării unui drog, dintr-un compus folosind diverse procedee
chimice sau fizice.
„Prepararea” are în vedere folosirea combinarea, tratarea substanţei active,
orice alte operaţii ce au ca rezultat final obţinerea de droguri cu diferite
concentraţii apte fie pentru a putea fi utilizate pentru consumul final fie pentru
transport din ţările de origine în ţările de consum, de la laboratoarele de
prelucrare intermediară la cele ce prepară dozele pentru a fi distribuite
consumatorilor, etc.
„Transformarea” constă în modificarea unor elemente caracteristice ale unei
substanţe pentru disimulare sau obţinerea unui produs ce poate avea utilizări
legale, în cazul când este vorba despre drog sau, în sens invers, modificarea unor
produse cu întrebuinţări legale pentru a se obţine droguri.
„Oferirea” presupune punerea la dispoziţia uneia sau mai multor persoane
de droguri. De observat că acţiunea acceptă diferite grade de intensitate, chiar o
anumită agresivitate în limbaj sau comportament, mergând de la simpla atitudine
pasivă, aparent indiferentă, până la modalităţi active ce presupun propunerea
prin diferite mijloace a procurării de substanţe aflate sub control naţional.
„Distribuirea” de droguri precede oferta către consumatorii finali sau poate
fi subsecventă ofertei celor ce aduc drogurile din ţările unde se produc în zonele
vizate pentru consum. În fapt, avem de a face cu activităţi de împărţire, de
repartizare a drogurilor, dintr-un lot mare în posesia mai multor persoane, verigi
pe traseul ce are ca punct final consumatorul ilicit de droguri.
„Livrarea” este un termen folosit în relaţiile comerciale ce presupune
predarea către un destinatar a mărfurilor, ce constituie obiectul unei tranzacţii, în
cazul de faţă predarea drogurilor.
„Trimiterea” de droguri are legătură cu acţiunea traficanţilor ce expediază
droguri, în principiu, de la zonele de producţie către cele de consum. Ca noţiune
este într-o conexiune logică şi precede transportul.
„Transportul” presupune preluarea drogurilor, gestionarea lor pe o perioadă
determinată pe timpul necesar cărăuşului să le deplaseze, şi predarea lor
destinatarului.
„Procurarea” este o noţiune folosită de legiuitor pentru a desemna orice
acţiune ce are ca rezultat obţinerea drogurilor în sensul de a face rost, fireşte în
alt fel decât prin preparare, extragere, producere, etc.
„Cumpărarea”, specie a procurării, are ca element caracteristic plata,
pentru a intra în posesia drogurilor, a unui preţ, de obicei un echivalent bănesc.
„Deţinerea” este caracterizată de apropierea, posibilitatea unei persoane de
a dispune acţional în orice moment de droguri ce se găsesc la domiciliul său, într-
un depozit, garaj, ascunzătoare, etc., loc pe care îl cunoaşte, îi este accesibil şi
asupra căruia deţine un control, cel puţin formal.
Apreciez că legiuitorul a urmărit o reglementare cât mai vastă, menită să
acopere orice comportament legat de încălcarea regimului legal privind drogurile.
Fiind o normă cu caracter general, s-a procedat la o enumerare exemplificativă,
completată, în mod oportun, cu expresia „orice alte operaţiuni”, prin care se are în
vedere orice altă activitate ce contravine circulaţiei legale a substanţelor aflate sub
control naţional.
130
Traficul de droguri peste frontieră sau contrabanda specială cu droguri, ca
specie, este reglementată ca o formă agravată, ce se leagă, prin voinţa
legiuitorului, de un domeniu special de activitate – tranzitul peste frontiera de stat
a României – considerându-se că operaţiunile ilicite cu droguri ce se efectuează la
intrarea ori la ieşirea din ţară sunt mai periculoase, astfel încât să fie necesară o
pedeapsă mai mare.337 Elementul material este caracterizat de patru acţiuni a
căror enumerare, datorită specificităţii domeniului, numai are caracter
exemplificativ, ci restrictiv. Astfel se incriminează:
• introducerea în ţară
• scoaterea din ţară
• importul
• exportul
Cele două planuri sunt paralele, nu se poate spune că un subiect poate, în
acelaşi timp, să introducă în ţară droguri şi să importe droguri. Activitatea ilicită
ori se manifestă în cadrul regimului vamal, atunci când trecerea drogurilor se face
prin incinta punctelor de control a trecerii frontierei, în care se găsesc şi birouri
vamale, la care se desfăşoară o parte din procedura vamală, ori se manifestă în
plan general, făptuitorii identifică o breşă în sistemul activităţilor organelor
abilitate să urmărească şi să impună respectarea regimului de trecere a frontierei
şi o valorifică făcând ca drogurile să tranziteze ilicit frontiera de stat.
O discuţie trebuie făcută sub aspectul concursului de texte legale dintre
art. 3 din Legea 143/2000 şi art. 176 din Codul Vamal. Am spus concurs de texte
legale deoarece, în opinia mea, nu poate fi vorba despre un concurs de infracţiuni,
ambele texte legale incriminând, într-o anumită măsură, aceeaşi conduită ilicită.
Raportul dintre cele două texte este raportul specific dintre general şi special. În
opinia mea, norma juridică din Codul Vamal este o normă cadru ce are ca obiect
incriminarea trecerii peste frontieră a mai multe categorii de bunuri considerate
speciale printre care substanţele stupefiante şi psihotrope, fără autorizaţie. Norma
juridică cuprinsă în Legea 143/2000 este o normă specială, menită a deroga de la
cea cuprinsă în Codul Vamal. Ea are ca obiect incriminarea trecerii peste frontieră
a drogurilor, fără drept, indiferent că se face în cadrul procedurii vamale ori nu338.
Detaliind, s-ar putea spune că nici prevederea de la art. 3 din Legea
143/2000 nu are caracter absolut special, conţinând un anumit grad de
generalitate, întrucât se referă atât la trecerea peste frontieră în cadrul procedurii
vamale cât şi, dincolo de aceasta, la trecerea de droguri peste frontieră în afara
acesteia. Ca o părere personală, legiuitorul a unit într-o singură reglementare
două reglementări ce existau independent înainte de intrarea în vigoare a legii
privind combaterea traficului ilicit de droguri, una, în legea frontierei de stat din
1992, şi, cealaltă, în Codul Vamal.
În condiţiile arătate, răspunsul la întrebarea – care este textul legal ce se va
aplica ? – pare a se simplifica: art.3 din Legea 143/2000 – întrucât, comparativ cu
art. 146 din Codul Vamal, reprezintă o normă specială. Oricum, acceptându-se
ficţiunea noţiunii de contrabandă specială cu aplicarea art. 182 din Codul Vamal,
337 N.A.- 10 la 20 de ani faţă de 3 la 5 ani, în cazul drogurilor de risc, respectiv 15 la 25 de ani faţă de 10 la
20 de ani în cazul drogurilor de mare risc.
338 N.A. – termenii de substanţe stupefiante şi psihotrope şi droguri sunt echivalaţi fiind vorba despre aceleaşi
substanţe care au fost prezentate cu denumiri diferite pe baza unor clasificări ( când se foloseşte termenul de
substanţe stupefiante şi psihotrope este avut în vedere efectul imediat al acţiunii acestor substanţe iar atunci
când se foloseşte termenul de droguri este avut în vedere un efect ce se instalează în timp – în principal
dependenţa psihică sau/şi fizică.
131
fapta, ca atare ar urma să fie pedepsită cu pedeapsa mai aspră prevăzută de
Legea 143/2000.
Din punct de vedere terminologic, în cadrul demersului ştiinţific am folosit
doi termeni – trafic de droguri peste frontieră şi contrabandă specială cu droguri
– ambii nestipulaţi în textele legale pe care le-am analizat. Pentru ambii termeni
există argumente care să-i recomande ca utili. Totuşi, apreciez mai oportună
folosirea termenului de trafic de droguri peste frontieră, întrucât, în materie de
droguri, descrie mai bine conduita incriminată; termenul de contrabandă specială
fiind legat prin excelenţă de procedura vamală şi, pe ipoteza dată, mai greu de
adaptat la conduita ilicită ce excede procedurii arătate.
Traficul de droguri pentru consumul propriu, ca modalitate a traficului de
droguri, se caracterizează, din punct de vedere al elementului material, prin mai
multe acţiuni ce fac parte dintr-o enumerare ce, la fel ca la modalitatea cadru, are
caracter exemplificativ. Astfel legiuitorul a dorit incriminarea cultivării, producerii,
fabricării, experimentării, extragerii, preparării, transformării, cumpărării şi a
deţinerii de droguri pentru consumul propriu. Aşa cum se poate observa, sunt
preluate acele acţiuni specifice elementului material, de la modalitatea cadru,
susceptibile de a se realiza în vederea consumului propriu.
Existenţa elementului material al infracţiunii de trafic de droguri, indiferent
de modalitate, presupune realizarea unei cerinţe esenţiale în legătură cu
elementul material, acţiunile caracteristice acestuia trebuind efectuate fără drept.
Latura subiectivă. Infracţiunea de trafic de droguri se poate săvârşi doar
cu intenţie. Principial, nu se cere pentru realizarea conţinutului constitutiv al
infracţiunii existenţa vreunui scop sau mobil, acestea putând fi analizate în
materia individualizării pedepselor.
Totuşi, trebuie observat că la traficul de droguri pentru consumul propriu,
scopul este clar determinat – consumul propriu – acest element al laturii
subiective fiind de natură a stabili limita dintre forma prevăzută de art. 2 şi forma
prevăzută de art. 4 din legea 143/2000. De asemenea, mai trebuie făcută o
subliniere în legătură cu aplicarea art.12, ce reglementează, în cele două alineate
ale sale339, o modalitate agravată a aproape tuturor infracţiunilor ce se săvârşesc
la regimul sancţionării traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu substanţele aflate
sub control naţional.
Realizarea acestei modalităţi este condiţionată de satisfacerea a două
condiţii pozitive:
► subiectul activ să fie calificat, să aibă calitatea de membru într-o
organizaţie, asociaţie sau grup de cel puţin trei persoane, cu structuri
determinate.
► organizaţia, asociaţia sau grupul să aibă ca scop săvârşirea infracţiunilor
prevăzute de Legea 143/2000 şi obţinerea de beneficii materiale sau alte foloase
ilicite.
Cu privire la a doua condiţie îmi permit să observ că scopul organizaţiei,
asociaţiei sau grupului este asimilat de fiecare dintre membri, în parte, scopul
comunităţii translându-se la nivel individual, devenind scopul fiecărui individ.
Scopul ale cărui implicaţii juridice le analizăm presupune, de asemenea,
întrunirea a două condiţii:
339N.A. – în materia traficului de droguri ( mai puţin cel în pentru consumul propriu, situaţie la care nu se
poare face aplicarea art.12 ) se aplică alin.1
132
1. să fie avută în vedere săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Legea
143/2000
2. prin săvârşirea infracţiunilor arătate să se urmărească obţinerea de
beneficii materiale sau alte foloase ilicite
Consider că cele două condiţii trebuie întrunite cumulativ, ele decurgând
una din cealaltă. Într-o situaţie ipotetică, s-ar putea constitui o organizaţie,
asociere sau grup care şi-ar propune săvârşirea traficului de droguri fără să
urmărească obţinerea de beneficii ori alte foloase ilicite – să spunem că şi-ar
propune întreţinerea unor stabilimente de copii sau bătrâni aflaţi în dificultate –
dacă s-ar accepta o asemenea interpretare a situaţiei de fapt, nu ar mai intra în
discuţie modalitatea prevăzută de art. 12 din Legea 143/2000, ci ne-am găsi în
ipoteza art. 323 din Codul Penal – asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni.
133
localului, locuinţei sau amenajării în concordanţă cu respectarea legilor şi a
bunelor moravuri. Interesant este că legiuitorul nu a incriminat consumul de
droguri, aceasta implicând o discuţie mai vastă în legătură cu libertatea persoanei,
dreptul fiecăruia de a decide cu privire la propria persoană, la viaţa, sănătatea sa
şi a mediului în care trăieşte, însă a luat toate măsurile pentru a descuraja,
pentru a face cât mai greu accesibil drogul, pentru a limita şi restrânge fenomenul
– în acest sens a incriminat procurarea drogurilor în vederea consumului propriu,
a incriminat orice activitate ce facilitează aproprierea drogurilor de consumator.
Revenind strict la tolerarea consumului de droguri, această modalitate vine în
completarea punerii la dispoziţie, începe acolo unde se termină punerea la
dispoziţie, iar, diferit faţă de aceasta, presupune, cu necesitate, realizarea
rezultatului socialmente periculos. Nu poţi tolera sau facilita, ceva ce nu există cu
obiectivitate; în aceste condiţii consumul ilicit de droguri trebuind să aibă în
antecedenţa sa, ca una dintre cauze, tolerarea în incinta unui spaţiu amenajat.
Ancheta va trebui să demonstreze, în acest caz, existenţa consumului ilicit de
droguri, faptul facilitării de către o persoană fizică şi legătura sau raportul de
cauzalitate, determinarea consumului ilicit de droguri în acel loc de facilitare.
Am promovat expresia „favorizare a consumului ilicit de droguri” bazându-
mă pe o interpretare logică a textului art. 5 din Legea 143/2000 şi pe o anumită
asemănare cu infracţiunea prevăzută de art. 264 din Codul Penal – favorizarea
infractorului – totul oprindu-se aici, nefiind vorba, nici pe departe, ca infracţiunea
ce se referă la consumul de droguri să fie considerată o formă specială a
infracţiunii prevăzute de Codul Penal sau să existe alte consecinţe juridice care să
izvorască din asemănarea de titlu, mai ales că titulatura din Codul Penal este dată
de legiuitor iar cea din Legea 143/2000 este dată de mine din considerente de
oportunitate, bazate pe uşurarea înţelegerii şi memorării infracţiunii.
Latura subiectivă. Infracţiunea de favorizare a consumului ilicit de droguri
se poate săvârşi doar cu intenţie şi nu orice fel de intenţie ci una calificată.
Subiectul activ se comportă în deplină cunoştinţă de cauză – cu ştiinţă, aşa cum
spune legiuitorul – în vederea favorizării consumului ilicit de droguri. El a înţeles,
iar ancheta trebuie să scoată în evidenţă acest lucru, că pune la dispoziţie un
spaţiu în ideea, cu scopul declarat, ca în acel spaţiu să se petreacă o stare de
lucruri care să aibă în compunere, alături poate şi de alte activităţi mai mult sau
mai puţin ilicite, consumul de droguri ori tolerează naşterea şi dezvoltarea acestei
stări de lucruri. Scopul este declarat – favorizarea consumului ilicit de droguri.
Mobilul, privit ca acel impuls intern care a dinamizat, care a dat raţiune
comportamentului ilicit, este un element facultativ al laturii subiective, principial,
este vorba despre obţinerea de foloase materiale însă pot exista şi alte
considerente, oricum importante pentru anchetă, pentru reţinerea, dacă este
cazul, a concursului de infracţiuni, a unor forme agravate – cum este cea
prevăzută de art.12 alin.1 din Legea 143/2000 – sau a unor circumstanţe, în
vederea individualizării pedepselor.
340 A. Boroi, N Neagu, V.R.Sultănescu – Infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000 privind combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri, Edit. Rosetti, Bucureşti, 2001, pag. 68
341 Idem, pag. 69
135
Obţinerea de droguri de mare risc pe baza unei reţete medicale prescrisă
abuziv ori falsificată cuprinde toate demersurile făcute de către subiectul activ
pentru a intra în posesia drogurilor de mare risc folosind reţeta arătată.
Făptuitorul îşi poate atinge scopul, fie câştigând conivenţa farmacistului, fie
exploatând ignoranţa acestuia în cazul folosirii reţetei falsificate.
Apreciez că în cazul obţinerii drogurilor de mare risc pe baza unei reţete
falsificate suntem în prezenţa unei forme speciale – pedepsită mai grav – a uzului
de fals342. Există, deja, consumată o infracţiune de fals, în sensul art. 288 din
Codul Penal, săvârşită de către cel ce foloseşte reţeta falsificată, caz în care vom
avea de a face cu un concurs de infracţiuni, ori de către o altă persoană, caz în
care, demonstrându-se că cel ce a săvârşit falsul a făcut-o pentru ca pe baza lui
să poată fi obţinute droguri de mare risc, vom fi în prezenţa unui act de
participaţie la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 6, alin. 2 din Legea
143/2000 în concurs cu infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale
prevăzută de art. 288 din Codul Penal.
Sub aspectul rezultatului periculos şi a legăturii de cauzalitate dintre acesta
şi elementul material, infracţiunea este de pericol sau de rezultat în funcţie de
modalitatea de săvârşire. În cazul prescrierii, infracţiunea este de pericol,
acţiunea caracteristică elementului material inducând în viaţa socială o stare de
pericol sub aspectul posibilităţii ca persoane interesate să procure droguri de
mare risc şi să le folosească pentru trafic în sensul art. 2 sau 4 din Legea
143/2000, raportul de cauzalitate rezultând „ex re”, din însăşi materialitatea
incriminării.
Eliberarea şi obţinerea, ca modalităţi infracţionale, sunt conexe, prima
constituie cauza iar cea de a doua efectul. Legiuitorul nu a legat explicit un
anumit rezultat socialmente periculos de cele două acţiuni ca şi condiţii pentru
existenţa infracţiunii. Totuşi, îmi permit să observ că „eliberarea” şi omologa
„obţinerea” au implicit un rezultat logic – aproprierea de către o persoană
interesată, intrarea acestei persoane în posesia drogurilor de mare risc. Fără
realizarea acestui rezultat cele două modalităţi normative rămân lipsite de sens.
În aceste condiţii, infracţiunea, consider că, devine de rezultat fiind necesar, ca
element al laturii obiective şi o relaţie de cauzalitate, firească şi normală, de altfel,
între „eliberare” şi „obţinere”, pe de o parte şi rezultatul specific – intrarea în
posesia unor cantităţi de droguri de mare risc – pe de altă parte.
Ceea ce în cazul prescrierii era doar o posibilitate, în cazul eliberării şi
obţinerii devine certitudine, persoana interesată are la dispoziţie droguri de mare
risc, le va putea folosi pentru consum propriu ori le va putea trafica în alt mod.
Latura subiectivă. Sub aspectul formei de vinovăţie, infracţiunea analizată
este caracterizată de intenţia directă. Avem de a face cu o intenţie calificată prin
scop.
Astfel, medicul ce prescrie drogurile de mare risc este în deplină cunoştinţă
de cauză, el cunoaşte că prin acţiunea lui creează posibilitatea ca o persoană să
folosească pentru consum propriu ori să poată face alt trafic, legiuitorul plasând
acţiunea lui în legătură directă cu lipsa unei necesităţi medicale. Aici este exclusă
culpa medicală, eroarea medicului asupra stării de sănătate a unei persoane caz
în care medicul îşi formulează sau acceptă o ipoteză greşită urmând ca, prescriind
droguri, să acopere o necesitate medicală.
343 A se vedea şi A. Boroi, N. Neagu, V.R.Sultănescu – Infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000 Edit. Rosetti
Bucureşti, 2001 pag. 72.
344 N.A. – a se vedea şi dezvoltările din secţiunea în care se tratează substanţele toxice.
138
Subiectul pasiv al acestei infracţiuni este calificat345 acesta trebuind să
aibă, cu necesitate, calitatea de minor.
Latura obiectivă. Elementul material constă într-o acţiune – furnizarea de
inhalanţi chimici toxici. Noţiunea de furnizare presupune, în mod efectiv, a da
inhalanţi chimici, a preda, a face o ofertă urmată de acceptare, manifestată în
plan obiectiv, unui minor.
Deşi, la prima vedere, lucrurile pot părea clare, problema, consider, că nu
trebuie abordată simplist. Astfel, apreciez că legiuitorul a urmărit, aici, ca minorii
să fie feriţi, să nu aibă la dispoziţie substanţe chimice ce pot fi folosite, prin
inhalare, în vederea obţinerii unor efecte aparent plăcute. Din formularea textului
legal reiese că a fost incriminată o etapă ce anticipează consumul – inhalarea
efectivă a substanţelor chimice – pentru existenţa infracţiunii, neinteresând cine
urmează să inhaleze, o singură persoană sau mai multe, un minor, numai minori,
numai adulţi sau şi minori şi adulţi. De asemenea, nu interesează dacă
vânzătorul furnizează astfel de substanţe unui major, urmând ca acesta,
eventual, să faciliteze consumul unuia sau mai multor minori; aici majorul care
procură devine el însuşi subiect activ. Ceea ce rămâne, ca fiind esenţial, este
întrunirea a două condiţii în legătură cu elementul material:
• Furnizarea să se facă către un minor
• Furnizarea să se facă în vederea consumului
În ceea ce priveşte rezultatul socialmente periculos şi legătura de
cauzalitate, infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea 143/2000 este o
infracţiune de pericol. Furnizarea se face în vederea consumului însă nu este
important, sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii, dacă s-
au inhalat, în mod efectiv, substanţele toxice, dacă numai s-a început inhalarea
ori alte elemente legate de această operaţiune scop.
Latura subiectivă. Forma de vinovăţie specifică acestei infracţiuni este
intenţia directă. Avem de a face cu o intenţie calificată, furnizarea are un scop
clar determinat, se face „în vederea consumului”. În ceea ce priveşte mobilul,
legiuitorul nu leagă direct efecte juridice însă, ancheta va trebui să lămurească
cât mai clar această problemă, întrucât depăşindu-se un interes oneros, specific
comercial, legat de valorificarea unei mărfi, ar putea fi evidenţiate în cauză
existenţa unor urmări, aparent ascunse, pe care făptuitorul să le fi urmărit şi care
să fi constituit acea raţiune, acel impuls intern determinant în luarea hotărârii de
a săvârşi infracţiunea – toate acestea fiind de natură să genereze extinderea
cercetărilor şi posibilă conturare a evidenţei săvârşirii şi a altor infracţiuni, cu
certitudine, mai periculoase.
345 A se vedea şi A. Boroi, N. Neagu, V.R.Sultănescu – Infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000 Edit.
Rosetti Bucureşti, 2001 pag. 73.
139
Trebuie distins între două forme ale traficului de precursori – o formă cadru
prevăzută de art. 32 alin. 1 şi 2 din Legea 300/2002 şi o formă calificată prin
scop, prevăzută în art. 9 din Legea 143/2000 şi art. 32 alin. 3 din Legea
300/2002. Dincolo de demersul teoretic distincţia va trebui urmărită în planul
cercetării, pentru forma calificată fiind esenţial ca ancheta să demonstreze
efectuarea acţiunilor specifice elementului material în scopul obţinerii de droguri
de risc sau de droguri de mare risc.
Obiectul juridic are în vedere acele relaţii sociale a căror formare şi
normală desfăşurare sunt condiţionate, ca şi în cazul altor infracţiuni prezentate
în acest capitol, de respectarea regimului juridic al substanţelor aflate sub control
naţional, în sens larg, iar particularizat, de nerespectarea regimului juridic al
precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor.
Dat fiind natura acţiunilor specifice elementului material – o enumerare
vastă ce urmăreşte ca rezultat incriminarea oricărei activităţi legate de precursori
– trebuie observată complexitatea aspectelor ce caracterizează regimul juridic al
acestor substanţe, o anumită echivocitate ce trebuie acceptată prin prisma
posibilităţilor de utilizare – acestea pot fi folosite atât pentru obţinerea de droguri
cât şi pentru obţinerea unor produse care, prin calităţile lor, să fie acceptate în uz
pentru tratamente medicale pe scară largă ori în alte scopuri licite.
Obiectul material este constituit din precursori, în cadrul formei cadru şi
formei calificate atunci când se urmăreşte producerea, folosirea sau fabricarea
ilicită a drogurilor şi din precursori, echipamente şi materiale, în situaţia utilizării
lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită a drogurilor de mare risc.
În cadrul conţinutului constitutiv, din considerente ce ţin de rigoarea demersului
ştiinţific, voi încerca să punctez diferenţiat unele particularităţi ale celor două
forme ale infracţiunii. Aceasta este necesară pentru că, cu toată consideraţia
pentru caracterul unitar al acestei infracţiuni, pe care îl susţin, acceptând
posibilele critici şi observaţii ce pot fi făcute, există unele diferenţe între textele
legale ce nu pot fi trecute cu vederea.
Latura obiectivă. Elementul material, atât în cazul formei cadru cât şi în
cazul formei calificate346, se realizează prin mai multe acţiuni: producerea,
fabricarea, sinteza, vânzarea, plasarea pe piaţă, efectuarea de acte de comerţ sau
a altor operaţiuni347. Aşa cum este gândită reglementarea, s-a urmărit
incriminarea oricăror acţiuni neautorizate în legătură cu precursorii. Infracţiunea
este o infracţiune de pericol, legiuitorul arătându-se interesat de păstrarea sub
control a activităţilor ce se pot desfăşura cu, şi în legătură cu o categorie de
substanţe considerate speciale, dat fiind posibilitatea de a putea fi folosite la
obţinerea de droguri. Aici nu interesează dacă urmarea activităţilor incriminate
este obţinerea efectivă de droguri, fiind suficient, doar, să fie săvârşită una dintre
acţiunile prevăzute în textul legal.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol la adresa valorilor sociale
ce constituie obiectul juridic al infracţiunii. În raport cu urmarea imediată
arătată, nu se pune problema probării legăturii de cauzalitate între faptă şi
rezultat aceasta rezultând „ex re”, din însăşi materialitatea faptei.
346 N.A. – există o anumită diferenţă de formulare în condiţiile textului prevăzut la art.9 din Legea 143/2000
faţă de prevederile din Legea 300/2002
347 N.A. – nu voi detalia fiecare termen în parte, pe de o parte, din considerente de spaţiu, iar pe de altă parte,
143
afaceri dintr-un anumit spaţiu geografic350. Statul, ca principal apărător al ordinii
sociale, este tentat să considere, în anumite limite că problema consumului de
droguri poate fi tratată, înainte de toate, ca o problemă personală a fiecărui
individ în parte ce, în deplină cunoştinţă de cauză asupra efectelor consumului de
droguri, poate să ia ori nu hotărârea de a-şi administra droguri – condiţii în care
intervenţia organelor specializate, şi aici în mod firesc un loc central îl ocupă
organele judiciare, trebuie să capete o consistenţă sporită atunci când se
conştientizează volumul deosebit al mijloacelor financiare ce se pot obţine sau
chiar se obţin, efectiv, din organizarea, conducerea sau finanţarea traficului de
droguri. De la nivel de individ sau grup de indivizi implicaţi în traficul şi
consumul ilicit de droguri problema translează la nivel social, mijloacele
financiare provenite din infracţiune, trecând peste necesitatea „albirii” lor, creează
diferite blocaje, falimente, dezechilibre în economie, etc.
350 P.A. O’Hare, R. Newcombe, A. Matthews, E.C. Buning, E. Drucker - The reduction of drug-related
harm, Routledge London and New York, 2000 edition
351 Art. 11 alin. 2 din Legea 143/2000
352 Art. 11 alin. 1 din Legea 143/2000
353 N.A. – în acelaşi sens A. Boroi, N. Neagu, V.R.Sultănescu op. cit. pag. 78
144
acţiunea sau complexul de acţiuni desfăşurat de către făptuitor şi consumul
drogurilor. Dacă îndemnul nu este urmat de consumul de droguri sau legătura de
cauzalitate nu se poate proba, putând fi posibil ca cel care consumă droguri, deşi
a fost îndemnat în acest sens, să nu fi trecut la act, la consumul în sine, ca
urmare a îndemnului ci să fi consumat droguri în alte împrejurări, independent
de demersurile făptuitorului, vor fi aplicabile prevederile de la alin. 2, fiind,
practic în prezenţa incriminării tentativei la conduita descrisă de legiuitor la alin.
1, dar, de data aceasta, ca infracţiune de pericol.
Latura subiectivă. Infracţiunea în discuţie se poate săvârşi doar cu
intenţie, atât intenţie directă cât şi intenţie indirectă. În ceea ce priveşte scopul,
acesta este explicit – determinarea persoanei ce constituie obiectul demersului la
a consuma droguri – de realizarea acestuia fiind condiţionată încadrarea juridică
şi limitele pedepsei. Aplicarea unei pedepse sensibil mai mici354, în limita
superioară, atunci când îndemnul nu este urmat de executare, neatingându-şi
astfel scopul, are ca raţiune preocuparea legiuitorului pentru a oferi instanţelor
de judecată un instrument eficient pentru materializarea evaluării mijloacelor şi
metodelor, agresivitatea mai mult sau mai puţin semnificativă, a activităţii,
catalogate ca fiind de natură să constituie îndemn, posibilitatea, în concret, a
fiecărei persoane îndemnate de a rezista la demersurile făptuitorului.
În ceea ce priveşte mobilul, acesta, nerelevat în context de către legiuitor,
gravitează în sfera specifică domeniului traficului de droguri la care am făcut
referire, când am tratat celelalte infracţiuni. Aici trebuie scos în evidenţă şi un
aspect legat de persoana îndemnată – vătămarea sănătăţii, decadenţa morală şi
fizică urmând să se manifeste faţă de o anumită persoană, persoană faţă de care
făptuitorul a avut în momentul faptei un ascendent moral bazat pe o legătură, în
primul rând, personală.
Sigur, probabil făptuitorul a urmărit să dezvolte afacerea, să realizeze
profituri mai mari, prin introducerea în rândul clienţilor a încă unei persoane,
însă ancheta poate scoate în evidenţă şi alte aspecte, cum ar fi: dorinţa
făptuitorului de a vedea dependentă o anumită persoană de el, de a suprastimula
potenţa fizică a persoanei ori persoanelor îndemnate, pentru a le folosi forţa de
muncă, de a satisface sentimente de ură, gelozie, etc. Organele judiciare, în
fiecare caz în parte, vor trebui să facă o evaluare atentă a persoanei făptuitorului,
a persoanei îndemnate şi a modului în care a fost materializată acţiunea de a
îndemna, astfel încât să se poată da o pedeapsă corespunzătoare pericolului
reprezentat de activitatea ilicită desfăşurată de către făptuitor, iar dacă este
necesar, să se extindă cercetările până la lămurirea tuturor aspectelor cu
relevanţă juridică.
3.2.9. Forme
Infracţiunile prevăzute de Legea 143/2000355 sunt incriminate atât în formă
consumată cât şi ca tentativă356.
Ca noutate, legiuitorul a asimilat357 tentativei, şi unele acţiuni, ce se disting
prin caracterul lor echivoc, care, altfel, ar fi fost analizate, cel mult, ca acte
145
premergătoare neincriminate. Astfel, producerea, procurarea de mijloace ori
instrumente, precum şi luarea oricăror măsuri, în vederea comiterii infracţiunilor
prevăzute de Legea 143/2000 au fost avute în vedere, în dorinţa creării unui
complex incriminator ce să aibă capacitatea de a descuraja orice activitate care să
exceadă regimului acceptat ca legal de legiuitor. O discuţie poate fi făcută, aici, în
legătură cu expresia „luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor...”. Fără
a detalia, în mod deosebit subiectul, consider ar trebuie acceptat faptul că
legiuitorul a dorit să evite orice enumerare, mai mult sau mai puţin exhaustivă,
concluzionând ferm, aşa cum am arătat mai sus, în sensul creării unui complex
incriminator atot-potent, care să asigure combaterea eficientă a fenomenului
infracţional legat de droguri.
Art. 12 din Legea 143/2000 reglementează două forme agravate distincte
pentru majoritatea infracţiunilor analizate în această secţiune.
Prima formă este calificată în funcţie de apartenenţa subiectului activ la o
organizaţie, asociaţie ori la un grup format din cel puţin 3 persoane, entităţi ce au
structuri determinate şi care sunt constituite în scopul comiterii de infracţiuni
relative la droguri şi obţinerii de beneficii materiale sau alte foloase ilicite. În ceea
ce priveşte raporturile dintre această formă agravată şi infracţiunea de asociere în
vederea săvârşirii de infracţiuni, reglementată de art. 323 din Codul Penal, fiecare
dintre cele două entităţi juridice îşi păstrează caracterul independent întrucât
asocierea poate subzista, ca factor de pericol social, atât anterior săvârşirii
infracţiunilor pentru care a fost înfiinţată, cât şi ulterior, putând exista şi membri
sau persoane care să sprijine asociaţia ce să nu fie implicaţi în activităţile
infracţionale. Situaţia se schimbă în ipoteza alin.2 al art.323 din Codul Penal,
când suntem în prezenţa unui concurs de texte legale fiind aplicabilă norma
juridică specială prevăzută la art.12 alin.1 din Legea 143/2000.
A doua formă agravată, prevăzută de alin. 3 al art. 12 din Legea 143/2000
este calificată prin rezultatul socialmente periculos, respectiv, moartea victimei. Şi
aici, apare o problemă, respectiv, cea a raporturilor dintre forma calificată
prevăzută în legea specială şi infracţiunea de omor – art. 174 din Codul Penal,
infracţiunea de omor calificat – fiind probabilă îndeplinirea condiţiilor specifice
prevederilor de la art. 175 din Codul Penal – ori infracţiunea de lovituri sau
vătămările cauzatoare de moarte – art. 183 din Codul Penal. În oricare dintre
posibilele ipoteze va avea întâietate norma juridică specială prevăzută de Legea
143/2000.
Circumstanţe agravante speciale. Art. 14 din Legea 143/2000 introduce,
cu caracter derogatoriu, de la norma de bază prevăzută de Codul Penal, noi
împrejurări, care, alături de cele avute în vedere în cuprinsul art. 75 din Codul
Penal, vor constitui, în cadru cercetării infracţiunilor prevăzute de Legea privind
combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, circumstanţe agravante.
Astfel ancheta va trebui să lămurească şi următoarele împrejurări:
• persoana care a comis infracţiunea îndeplinea o funcţie ce implică
exerciţiul autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei
funcţii.
• Fapta a fost comisă de către un cadru medical sau de o persoană care
are, potrivit legii, atribuţii în lupta împotriva drogurilor.
• Drogurile au fost trimise şi livrate, distribuite sau oferite unui minor,
unui bolnav psihic, unei persoane aflate în cură de dezintoxicare sau sub
supraveghere medicală ori s-au efectuat alte asemenea activităţi interzise
146
de lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost
comisă într-o instituţie sau unitate medicală, de învăţământ, militară, loc
de detenţie, centre de asistenţă socială, de reeducare sau instituţie
medical-educativă, locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară
activităţi educative, sportive, sociale ori în aproprierea acestora.
• Folosirea minorilor la săvârşirea faptelor incriminate ca infracţiuni de
Legea 143/2000.
• Drogurile au fost amestecate cu alte substanţe care le-au mărit pericolul
pentru viaţa şi integritatea persoanelor.
Din considerente de spaţiu îmi permit să mă opresc aici cu analiza
prevederilor penale ce au legătură cu drogurile, consideraţii legate de unele
dispoziţii procedurale şi condiţiile de nepedepsire ori de reducere substanţială a
pedepselor vor fi tratate în secţiunile destinate analizării efective a problemelor de
anchetă.
Noul Cod Penal incriminează, la rândul său, în cadrul Capitolului IV –
Crime şi delicte contra sănătăţii publice, mai multe activităţi ilicite, grupate în
conţinutul constitutiv a patru infracţiuni după cum urmează:
⇒ Traficul ilicit de droguri – art. 386:
1. Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,
prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea,
distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea,
cumpărarea, deţinerea sau alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de
risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare strictă de la 3 la 15 ani şi
interzicerea unor drepturi.
2. Dacă faptele prevăzute în alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc,
pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor
drepturi.
3. Cu pedeapsa prevăzută în alin. (2) se sancţionează şi introducerea sau
scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără
drept, în scopurile prevăzute la alin. (1).
4. Dacă fapta prevăzută în alin. (3) are ca obiect droguri de mare risc,
pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor
drepturi.
5. Organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute în alin. (1)-(4)
se sancţionează cu maximul pedepsei prevăzute pentru fapta comisă, iar
dacă acest maxim este neîndestulător se poate aplica o pedeapsă până la
maximul ei general.
⇒ Nerespectarea dispoziţiilor privind administrarea ilicită de droguri – art. 387:
1. Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,
prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea, introducerea şi
scoaterea din ţară de droguri pentru consum propriu, fără drept, se
pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 5 ani.
2. Punerea la dispoziţie, cu intenţie, cu orice titlu, a unui local, a unei
locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat în care are acces publicul pentru
consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea
locuri se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea
unor drepturi.
147
3. Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie, de către medic, fără ca
aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se pedepseşte cu
închisoare strictă de la un an la 5 ani.
4. Cu pedeapsa prevăzută în alin. (3) se sancţionează şi eliberarea sau
obţinerea, cu intenţie, de droguri de mare risc pe baza unei reţete
medicale prescrise în condiţiile prevăzute în alin. (3) sau a unei reţete
medicale falsificate.
5. Administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara condiţiilor
legale, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
6. Furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor
se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani.
7. Îndemnul la consumul ilicit de droguri, prin orice mijloace, dacă este
urmat de executare, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5
ani, iar dacă îndemnul nu este urmat de executare, pedeapsa este
închisoarea strictă de la un an la 2 ani sau zile-amendă.
8. Organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute în alin. (1)-(7)
se sancţionează cu maximul pedepsei prevăzute pentru fapta comisă, iar
dacă acest maxim este neîndestulător se poate aplica o pedeapsă până la
maximul ei general.
⇒ Traficul şi administrarea ilicită de droguri care a avut ca urmare moartea
victimei – art. 388: faptele prevăzute în art. 386 alin. (1), (2) şi (5) şi art. 387 alin.
(1), (3)-(6) şi (8) ce au avut ca urmare moartea victimei.
⇒ Nerespectarea dispoziţiilor privind regimul precursorilor – art. 389:
1. Producerea, sinteza, extracţia, experimentarea, deţinerea, transportul,
vânzarea, plasarea pe piaţă sau efectuarea oricăror alte operaţiuni cu
precursori, fără drept, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5
ani.
2. Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancţionează şi comercializarea de
precursori către agenţii economici sau persoane fizice neautorizate.
3. Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi (2) sunt săvârşite în scopul producerii
sau fabricării ilicite a altor droguri decât cele de mare risc, pedeapsa este
închisoarea strictă de la 3 la 10 ani.
4. Trecerea peste frontieră a precursorilor, fără documente legale, se
pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 12 ani.
5. Producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul,
livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea
de precursori, echipamente ori materiale, în scopul utilizării lor la
cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc, se
pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor
drepturi.
În aceste condiţii se pune problema conflictului de texte legale între Legea
143/2000 şi prevederile noului Cod Penal, problema prezentând un interes
deosebit sub aspectul intrării în vigoare a prevederilor Codului Penal şi abrogării,
total sau în parte, a prevederilor Legii 243/2000.
Astfel:
⇒ Infracţiunea de traficul ilicit de droguri prevăzută de art. 386 din Codul Penal
intră în conflict cu prevederile art. 2 alin. 1 şi 2, art. 3 alin. 1 şi 2 şi art. 10 din
Legea 143/2000.
148
Astfel, în art. 386 alin. 1 şi 2 este preluat reglementarea de la art. 2 alin. 1
şi 2 din Legea 143/2000. o diferenţă apare sub aspectul pedepselor: pe lângă
modificările ce ţin de natura pedepselor, traficul cu droguri de mare risc va fi
pedepsit cu închisoare strictă de la 15 la 20 de ani, faţă de închisoare de la 10 la
20 ani în condiţiile prevederilor art. 2 alin. 2 din Legea 243/2000. În cazul
traficului cu droguri peste frontieră, atunci când sunt traficate droguri de risc
pedeapsa care se va aplica va fi detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani, iar
atunci când sunt traficate droguri de mare risc pedeapsa va fi detenţiunea severă
de la 15 la 25 de ani – pedeapsa prevăzută de Legea 143/2000 pentru fapte
similare fiind închisoare de la 10 la 20 de ani, respectiv de la 15 la 25 de ani. De
asemenea, organizarea, conducerea sau finanţarea traficului de droguri se va
pedepsi cu maximul prevăzut pentru fiecare infracţiune organizată, condusă sau
finanţată în parte iar dacă acest maxim este neîndestulător se poate aplica o
pedeapsă până la maximul ei general.
⇒ Nerespectarea dispoziţiilor privind administrarea ilicită de droguri prevăzută
de art. 387 din Codul Penal intră în conflict cu prevederile cu prevederile art. 4, 5,
6 alin. 1 şi 2, 7, 8, 10 şi 11 din Legea 143/2000.
Astfel: textul de la alin. 1 al art. 387 din Codul Penal preia incriminarea din
art. 4 al Legii 143/2000 adăugând, la acţiunile avute în vedere în cadrul
elementului material, scoaterea din ţară de droguri pentru consum propriu.
Incriminarea favorizării consumului ilicit de droguri este preluat fără modificări,
maximul pedepsei fiind mărit la 10 ani, faţă de 5 ani cât era prevăzut în art. 5 din
Legea 143/2000. Prescrierea, eliberarea, sau obţinerea abuzivă de droguri – alin.
3 şi 4 al art. 387 din Codul Penal – preia în întregime, atât sub aspectul
conţinutului constitutiv cât şi sub aspectul cuantumului pedepsei textul art. 6
alin. 1 şi 2 din Legea 143/2000. În ceea ce priveşte administrarea de droguri de
mare risc unei persoane, în afara condiţiilor legale, cuantumul pedepsei este
mărit – de la 6 luni la 1 an, în Legea 143/2000, la 1 la 5 ani, în Codul Penal;
situaţie asemănătoare fiind întâlnită şi în cazul furnizării, în vederea consumului,
de inhalanţi chimici toxici unui minor – 1 an la 3 ani faţă de 6 luni la 2 ani –
respectiv, îndemnului la consumul ilicit de droguri – 1 an la 5 ani, faţă de 6 luni
la 5 ani, atunci când îndemnul este urmat de executare; 1 an la 2 ani faţă de 6
luni la 2 ani, în cazul în care îndemnul nu este urmat de executare. Organizarea,
conducerea sau finanţarea activităţilor ilicite ce întrunesc elementele constitutive
ale infracţiunii de nerespectare a dispoziţiilor privind administrarea ilicită de
droguri sunt sancţionate cu maximul pedepsei pentru faptele incriminate iar dacă
acest maxim este neîndestulător se poate aplica o pedeapsă până la maximul ei
general, faţă de pedeapsa prevăzută pentru fiecare faptă în parte la care se putea
adăuga un spor de 3 ani, în Legea 143/2000.
⇒ Traficul şi administrarea ilicită de droguri care a avut ca urmare moartea
victimei, infracţiune prevăzută de art. 388 din Codul Penal, prin modul în care
este construită, vine şi modifică regimul juridic specific.
Astfel, consecinţa morţii victimei căpăta relevanţă juridică – în condiţiile
Legii 143/2000 – atunci când se întruneau unele condiţii, relativ, mai restrictive:
dacă activitatea ilicită era desfăşurată de către persoane care făceau parte dintr-o
organizaţie sau asociaţie ori dintr-un grup de cel puţin 3 persoane, cu structuri
determinate şi care erau constituite în scopul comiterii de infracţiuni prevăzute de
Legea 143/2000 şi al obţinerii de beneficii materiale sau de alte foloase ilicite. În
noua reglementare din Codul Penal este suficientă desfăşurarea oricărei fapte
149
prevăzute în art. 386 alin. (1), (2) şi (5) şi art. 387 alin. (1), (3)-(6) şi (8) ce au avut
ca urmare moartea victimei.
În ceea ce priveşte săvârşirea activităţilor incriminate de către persoane
care fac parte dintr-o organizaţie sau asociaţie ori dintr-un grup de cel puţin 3
persoane, cu structuri determinate şi care au fost constituite în scopul comiterii
de infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000 şi al obţinerii de beneficii materiale
sau de alte foloase ilicite, apreciez că suntem în prezenţa unei forme infracţionale
calificate care continuă să subziste chiar în condiţiile în care o parte importantă a
prevederilor de natură penală şin Legea 143/2000 sunt abrogate prin intrarea în
vigoare a Codului Penal. O soluţie identică trebuie acceptată şi faţă de prevederile
art. 14 din Legea 143/2000 unde sunt stipulate unele împrejurări ce constituie
circumstanţe agravate speciale ce produc efecte juridice doar în domeniul
infracţiunilor pertinente traficului şi consumului ilicit de droguri.
⇒ Nerespectarea dispoziţiilor privind regimul precursorilor, infracţiune
prevăzută de art. 389 Codul Penal intră în conflict cu prevederile art. 9 din Legea
143/2000, cu prevederile art. 32 alin. 1, 2, 3 şi art. 33 din Legea 300/2002.
Astfel, în alin. 1, 2, 3 de la art. 389 din Codul Penal se preia atât conţinutul
constitutiv cât şi cuantumul pedepselor prevăzute pentru activităţile incriminate
prin art. 32 alin. 1,2, şi 3 din Legea 300/2002. Trecerea peste frontieră a
precursorilor prevăzută la alin. 4 de la art. 389 din Codul Penal pune în discuţie
natura activităţii ilicite – mai este sau nu contrabandă calificată. Din punct de
vedere teoretic răspunsul poate fi ferm, în sensul că da. Totuşi, cum conţinutul
constitutiv este preluat în întregime se poate accepta că avem de a face cu o formă
a infracţiunii de nerespectarea dispoziţiilor privind regimul precursorilor. Din
punct de vedere al cuantumului pedepsei, acesta rămâne neschimbat închisoare
de la 3 la 12 ani.
Concluzionând, apreciez că modul cum legiuitorul a construit şi forma în
care sunt incriminate infracţiunile ce presupun traficul şi consumul ilicit de
droguri sau precursori folosiţi la producerea drogurilor constituie un pas înainte.
Reglementarea este mai clară, mai bine sistematizată, cu privire la concursul de
infracţiuni şi abrogarea unor prevederi de natură penală din legislaţia în vigoare,
în prezent, urmează ca atât doctrina cât şi activitatea legiuitorului să contribuie la
clarificarea lucrurilor.
150
CAPITOLUL 4 – Consideraţii cu privire la alte
infracţiuni a căror săvârşire poate presupune
şi trecerea peste frontieră
358 N.A. – arme fabricate sau confecţionate astfel încât existenţa lor să fie disimulată, de obicei, în obiecte
uzuale, nepericuloase, care să nu facă posibilă perceperea directă a armei de foc iar dacă este posibil nici să
nu dea de bănuit cu privire la posibilitatea folosirii obiectului respectiv ca armă de foc.
151
În sensul arătat, producerea, exportul, importul şi comercializarea armelor şi
muniţiilor militare constituie monopol de stat, fiind supuse dispoziţiilor legale stabilite în
acest scop359.
Deţinerea şi, după caz, portul şi folosirea armelor şi muniţiilor, de către persoane
fizice , sunt permise numai cu autorizaţia organelor competente ale Ministerului
360
Administraţiei şi Internelor, în a căror rază teritorială îşi are domiciliul cel în cauză, ce
stabilesc numărul armelor ce pot fi deţinute şi care pot autoriza deţinerea şi folosirea de
către aceeaşi persoană a cel mult două arme de acelaşi calibru, precum şi cantitatea de
muniţie corespunzătoare acestora.
Cetăţenii români pot fi autorizaţi să deţină şi, după caz, să poarte şi să folosească
arme de tir, arme de vânătoare, arme de împrăştiere a gazelor nocive, iritante sau de
neutralizare si arme de panoplie, iar dintre armele militare, numai pistol sau revolver,
precum si muniţia corespunzătoare. Străinii cu domiciliul sau cu reşedinţa în România
pot fi autorizaţi să deţină şi, după caz, să poarte şi să folosească arme de tir, arme de
vânătoare, arme de împrăştiere a gazelor nocive, iritante ori de neutralizare sau arme de
panoplie si muniţia corespunzătoare.
Străinii veniţi în România pentru a participa la concursuri oficiale de tir sau
pentru a practica vânătoarea, în condiţii legale, pot deţine, purta şi folosi arme de tir sau
arme de vânătoare, după caz, şi muniţia corespunzătoare, numai dacă acestea au fost
înscrise de organele de control pentru trecerea frontierei de stat române în paşapoartele
sau în actele valabile cu care au intrat în România, ori dacă au procurat legal armele sau
muniţiile de la cluburile, asociaţiile sau celelalte persoane juridice autorizate să
desfăşoare asemenea activităţi361.
Autorizarea prevăzută de lege362 se acorda pentru:
• armă militară, pistol sau revolver, persoanelor care îndeplinesc o funcţie, ce
implică exerciţiul autorităţii publice, dacă pentru pază sau autoapărare este
necesar să deţină şi să poarte o asemenea armă; aceste persoane după încetarea
îndeplinirii funcţiei ce implică exerciţiul autorităţii publice, pot solicita prelungirea
autorizaţiei de la organele competente ale Ministerului Administraţiei şi Internelor.
• arme de tir, antrenorilor si sportivilor de categoria I, care sunt membri ai
asociaţiilor sau cluburilor sportive cu secţii de tir afiliate la Federaţia Româna de
Tir, în cadrul cărora aceştia activează, pentru a le folosi în activitatea de pregătire
şi în competiţii, în condiţiile prevăzute de lege, precum şi vânătorilor autorizaţi,
corespunzător reglementarilor proprii in vigoare
• arme de vânătoare, membrilor asociaţiilor de vânători sportivi, legal constituite
• arme pentru împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare, persoanelor
cărora, pentru pază sau autoapărare, le este necesară deţinerea unor asemenea
arme
• arme de panoplie, persoanelor care doresc să deţină astfel de arme în calitate de
colecţionari
Persoanei autorizate să deţină şi, după caz, să poarte şi să folosească arme şi
muniţii i se eliberează "Permis de arma"363. În permisul de armă se înscriu, de către
organul emitent, armele şi muniţiile pe care titularul a fost autorizat să le deţină, precum
şi scopul în care le poate folosi. Permisul de armă conferă titularului dreptul de a deţine
şi, după caz, de a purta şi folosi armele şi muniţia corespunzătoare înscrise în acesta,
359 Potrivit art. 2 alin. 2 din Legea 17/1996, prin monopol de stat privind exportul, importul si
comercializarea armelor si muniţiilor militare se înţelege dreptul de a efectua aceste operaţiuni numai de
către agenţii economici autorizaţi în acest sens de către Ministerul Finanţelor, cu avizul Ministerului Apărării
Nationale sau, după caz, al Ministerului de Interne.
360 Art. 10 alin. 1 şi 3 din legea 17/1996
361 Art. 11 alin. 1 - 3 din legea 17/1996
362 Art. 14 din legea 17/1996
363 Art. 17 – 19 alin. 1 din Legea 17/1996
152
precum şi pe cele împrumutate, în condiţiile legii. Armele şi muniţiile deţinute de
persoanele fizice nu pot fi folosite decât în scopul pentru care s-a dat autorizarea.
În localurile organelor sau instituţiilor de stat pot purta arme şi muniţii numai
persoanele cu atribuţii de menţinere a ordinii si liniştii publice, cele dotate cu arme
pentru a executa paza în aceste localuri, însoţitorii care gardează persoanele oficiale ori
care asigură protecţia unor personalităţi române sau străine, precum şi alte cadre
militare aflate în aceste locuri pentru îndeplinirea misiunilor ordonate, cu aprobarea
forurilor competente364.
La adunările publice365 pot purta arme şi muniţii numai organele de politie, de
jandarmerie, ale Serviciului de Protecţie si Pază şi de politie militară, însărcinate cu
menţinerea ordinii si liniştii publice, precum şi alţi militari aflaţi în aceste locuri pentru
îndeplinirea misiunilor ordonate.
Permisele de armă366 se vizează o data la 3 ani de către organul competent, în
perioada stabilită de către Inspectoratul General al Politiei. În situaţia anularii autorizării
şi retragerii permisului de armă, titularul sau reprezentantul sau legal este obligat ca, în
termen de 10 zile de la data luării la cunoştinţă, să doneze sau să depună spre vânzare,
la unitatea specializată, armele si muniţiile, cu excepţia acelora care, potrivit legii, sunt
supuse confiscării şi se ridică de către organele de politie. Armele şi muniţiile care, în
termenul arătat, nu au fost vândute, donate, depuse la organele de poliţie ori oferite spre
vânzare la unităţile specializate sau, după caz, nu au fost restituite organului de la care
au fost primite in dotare, se consideră ca fiind deţinute fără drept.
Prin operaţiuni cu arme si muniţii367, în sensul legii, se înţelege: producerea,
confecţionarea, prelucrarea, experimentarea, vânzarea, cumpărarea, comerţul,
închirierea, importul, exportul, transportul, depozitarea sau repararea armelor de tir, de
vânătoare, de împrăştiere a gazelor nocive, iritante sau de neutralizare ori de recuzita, a
muniţiilor pentru acestea şi a armelor de panoplie.
Persoanele juridice care efectuează operaţiuni cu arme şi muniţii368, altele decât
cele militare, sunt obligate să obţină autorizaţie de la organele competente ale
Ministerului de Interne. Autorizaţia se eliberează persoanelor juridice care deţin spatii
corespunzătoare efectuării de operaţiuni cu arme şi muniţii, asigurate cu amenajări
tehnice de protecţie şi sisteme de alarmare, spaţiile destinate depozitării muniţiilor,
capselor sau pulberii pentru muniţie trebuind să corespundă şi normelor de protecţie a
muncii. În autorizaţie se menţionează expres ce operaţiuni cu arme şi muniţii urmează să
efectueze persoana juridica. Persoanele juridice autorizate sa repare arme pot să
confecţioneze şi cartuşe pentru arme de vânătoare cu alice.
Societăţile comerciale369, în al căror obiect de activitate intră efectuarea de
operaţiuni cu arme şi muniţii, pot fi autorizate de către instanţele de judecată să
funcţioneze, numai dacă au obţinut avizul favorabil al organelor competente ale
Ministerului de Interne, în a căror rază teritoriala îşi au sediul.
Pe lângă Legea 17/1996 îmi permit să observ că, de natură a influenţa regimul
armelor de foc, sunt şi prevederile Legii nr. 116 din 3 iulie 1997, pentru ratificarea
Convenţiei europene cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de
către particulari, adoptată la Strasbourg la 28 iunie 1978, fiind utilă în analiza de faţă
chiar şi numai o referire la principale capitole de reglementare tratate de legea arătată.
Astfel, consider important definirea termenilor de referinţă: notificarea tranzacţiilor
şi dubla autorizare.
374 Art. 151 alin. 1 din Codul Penal coroborat cu art. 3 din Legea 17/1996
375 În acelaşi sens a se vedea şi V. Dobrinoiu, N.Conea – Drept Penal , Partea specială, vol II, Teorie şi
practică judiciară, Edit. Lumina Lex Bucureşti 2000, pag. 282
376 V. Dobrinoiu, N.Conea – op. cit. pag.283
155
efectuate într-un timp rezonabil. Astfel, consider că pot fi acceptate ca arme de foc
subansamblele şi dispozitivele ce, găsindu-se în acelaşi loc, pot fi montate cu
uşurinţă, rezultând, în mod efectiv, o armă de foc care să fie folosită ca atare.
Apreciez că, aici, este oportun să fac o referire şi la modul cum Legea nr. 116 din
3 iulie 1997, pentru ratificarea Convenţiei europene cu privire la controlul achiziţionării
şi deţinerii armelor de foc de către particulari, adoptată la Strasbourg la 28 iunie 1978,
conturează noţiunea de armă de foc. Astfel prin armă de foc se înţelege377 fiecare obiect
care este conceput sau adaptat, pentru a servi ca armă prin care un plumb, un glonţ ori
un alt proiectil sau o substanţa nocivă gazoasă, lichidă ori în altă stare poate fi descărcat
cu ajutorul unei presiuni explozive, gazoase sau atmosferice sau prin intermediul altor
agenţi propulsori şi care corespunde uneia dintre descrierile specifice după cum
urmează:
• arme automate – arma automata este o armă care poate trage rafale de fiecare
dată când este acţionat trăgaciul
• arme scurte semiautomate sau cu repetiţie ori cu un singur foc – termenul de
armă semiautomată desemnează o armă care trage un proiectil de fiecare dată
când este acţionat trăgaciul; – termenul de armă scurtă desemnează o armă a
cărei ţeavă nu depăşeşte 30 cm sau a cărei lungime totală nu depăşeşte 60 cm;
• arme lungi semiautomate sau cu repetiţie cu cel puţin o ţeavă ghintuită – termenul
de armă lungă desemnează o armă a cărei ţeavă depăşeşte 30 cm sau a cărei
lungime totală depăşeşte 60 cm.
• arme lungi cu un foc, cu cel puţin o ţeavă ghintuită – expresia armă cu foc
desemnează o armă a cărei ţeavă sau ale cărei ţevi trebuie sa fie încărcate înaintea
fiecărui foc
• arme lungi semiautomate sau cu repetiţie, doar cu ţeava (ţevi) lisa (lise) – expresia
armă cu repetiţie desemnează o armă la care, pe lângă trăgaci, trebuie sa fie
manipulat un mecanism de fiecare dată când se foloseşte arma
• lansator de rachete portative
• orice armă sau alt instrument astfel conceput încât să cauzeze un pericol pentru
viaţa sau sănătatea persoanelor, prin proiectarea substanţelor stupefiante, toxice
sau corosive
• lansator de flăcări destinat atacului sau apărării
• arme lungi cu un foc, doar cu ţeava (ţevi) lisa (lise)
• arme lungi cu propulsare cu gaz
• arme scurte cu propulsare cu gaz
• arme lungi cu propulsare cu aer comprimat
• arme scurte cu propulsare cu are comprimat
• arme care trag proiectile propulsate doar printr-un resort
• mecanismul de propulsare, camera, butoiaşul sau ţeava fiecărui obiect amintit mai
sus
• orice grenadă, bombă sau alt proiectil ce conţine un dispozitiv exploziv sau
incendiar.
Mai trebuie subliniat şi faptul că legea arătată a acordat atenţie şi unor
aşa- numite anexe ale armelor de foc, precum telescoapele far sau telescoapele cu
amplificator electronic pentru lumina infraroşie sau lumina reziduară, cu condiţia
să fie destinate montării pe un obiect acceptat ca armă de foc şi amortizoarele
destinate a fi montate pe arme de foc, creându-le un regim identic cu cel al
armelor de foc.
377Conform cu art. 1 şi Anexa 1 din Legea nr. 116 din 3 iulie 1997 pentru ratificarea Convenţiei europene
cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari,
156
Prin muniţii se înţeleg cartuşele, proiectilele şi încărcăturile de orice fel,
care pot fi întrebuinţate la armele de foc, excepţie făcând cele ce sunt folosite
pentru armele cu aer comprimat378. De asemenea, muniţiile sunt avute în vedere
şi de Legea 116/1997, aceasta supunând controlului absolut orice tip de muniţie.
În context, îmi permit să observ că prevederile Legii 116/1997 sunt, la
prima vedere, oarecum mai riguroase decât ale Legii 17/1996, incluzând categorii
de arme de foc ce nu se regăsesc în legea privind regimul armelor de foc şi al
muniţiilor. Totuşi nu poate fi vorba despre un conflict de legi, pentru că Legea
17/1996 arată imperativ ce categorii de arme pot fi deţinute de către persoanele
fizice şi, mai mult, legea ce ratifică convenţia europeană conţine unele prevederi
ce permit fiecărui stat parte să excludă, din categoria armelor de foc supuse
regimului special, orice obiect care:
• a fost făcut definitiv impropriu utilizării
• nu este supus, în ţara de provenienţa, controlului datorita puterii sale
reduse
• este conceput în scopuri de alarmă, de semnalizare, de salvare, de
sacrificare de animale, de vânătoare sau de pescuit cu harpon ori
destinat unor scopuri industriale sau tehnice, cu condiţia ca acesta să
nu poată fi folosit decât în aceste scopuri precise
• nu este supus în ţara de provenienţă, unui control datorită vechimii
sale
Subiectul infracţiunii. Subiect activ poate fi orice persoană responsabilă
penal, participaţia penală fiind posibilă în forma instigării şi a complicităţii. O
excepţie reprezintă ceea ce am subsumat componentei ce are ca obiect conduita
persoanei căreia i s-a respins cererea pentru prelungirea valabilităţii permisului
de armă, situaţie în care subiect activ poate fi doar o persoană ce a fost autorizată
să deţină armă sau arme de foc cu muniţia aferentă, dar, care după expirarea
perioadei de valabilitate, făcând demersurile necesare pentru prelungirea
valabilităţii permisului, aceasta i-a fost refuzată de către organele abilitate.
De subliniat că deţinerea, portul, înstrăinarea şi nepredarea armelor exclud
coautoratul, infracţiunea fiind săvârşită în nume propriu379. Nedepunerea armei
sau a muniţiei se poate săvârşi doar în calitate de autor. Fiind o infracţiune
omisivă, principial, nu poate intra în discuţie coautoratul sau complicitatea
materială, existând, totuşi, opinii380 potrivit cu care participaţia ar putea fi
posibilă şi sub forma coautoratului ori chiar sub toate aspectele.
Subiectul pasiv. Dincolo de sublinierea potrivit cu care subiect pasiv
general este statul, s-a exprimat opinia că, subiect pasiv special adiacent este
persoana fizică ori juridică asupra căreia se răsfrânge activitatea delictuoasă a
făptuitorului. Apreciez că, analizând o infracţiune de pericol, pertinentă la un
regim reglementat de către legiuitor în considerarea pericolului deosebit pe care îl
reprezintă desfăşurarea acţiunilor ori inacţiunilor în alte condiţii decât cele strict
prescrise, nu poate intra în discuţie ca subiect pasiv, chiar special adiacent, nici o
persoană individualizată, asupra căreia s-ar răsfrânge rezultatele activităţii ilicite
întrucât, prin definiţie, aceste rezultate se răsfrâng asupra întregii comunităţi
Şansa, Bucureşti 1997, pag. 331; Ioana Vasiu – Drept Penal român – Partea specială. Vol. II, Cluj-Napoca
pag. 411
157
sociale. O persoană individualizată particular va deveni subiect pasiv, aici, în
condiţiile unui concurs real sau, poate, ideal cu o infracţiune ce se săvârşeşte
împotriva persoanei, vieţii sau integrităţii corporale a acesteia.
Latura obiectivă. Elementul material în cazul traficului cu arme de foc este
nuanţat în funcţie de cum este analizată forma cadru ori forma agravată. Astfel,
în cazul formei cadru, elementul material este caracterizat de următoarele acţiuni:
deţinere, port, confecţionare, orice altă operaţie privind circulaţia armelor de foc şi
muniţiilor.
Deţinerea caracterizează o anumită poziţie a armelor de foc şi muniţiilor
care, în cazul de faţă, se află la dispoziţia uneia sau mai multor persoane ce în
mod facil pot să le folosească. Poate că în discursul ştiinţific ar putea fi acceptat
termenul de pază juridică, având în vedere că, în situaţia dată armele de foc
şi/sau muniţiile, pentru a fi deţinute trebuie să fie luate în primire şi să fie
depozitate, făptuitorul sau făptuitorii asumându-şi responsabilitatea în legătură
cu păstrarea unui anumit control necesar pentru ca acestea să nu poată fi folosite
fără acceptul lor, în legătură cu efectele ce pot fi generate şi, bineînţeles, faţă de
posibilele prejudicii ce pot fi produse ca urmare a întregii situaţii de fapt. Din
considerente ce ţin de obiectul acestei lucrări, nu voi insista în a detalia aspectul,
mulţumindu-mă să concluzionez că, în legătură cu acţiunea de a deţine, armele şi
/sau muniţiile sunt luate în primire, sunt depozitate şi se găsesc într-un loc ce
poate asigura accesul făptuitorului în timp oportun pentru ca acesta, în funcţie
de dorinţa sa, să le poată folosi.
Demn de subliniat este că elementul material analizat se realizează atât în
situaţia în care sunt deţinute concomitent arme de foc şi muniţii cât şi în situaţia
în care se deţin ori numai arme de foc, ori numai muniţii, concluzie pe care o
apreciez valabilă în situaţia tuturor acţiunilor prevăzute de către legiuitor la art.
406 alin. 1 din Codul Penal.
Portul armelor de foc presupune, cu necesitate, ca făptuitorul să
depăşească nivelul caracterizat de posibilitatea de a accede la locul unde se
găsesc depozitate armele de foc şi să aibă armele de foc efectiv asupra sa, astfel
încât să le poată folosi oricând va dori. Aici, este necesar ca armele de foc ori să
fie încărcate ori ca făptuitorul să aibă asupra sa şi muniţii pentru ca, în cazul în
care va dori să folosească arma de foc, să o poată face efectiv.
De observat că, prin purtarea armelor de foc, dincolo de consecinţa directă
realizată prin posibilitatea folosirii oricând s-ar dori a unei arme de foc, se
realizează şi un alt efect ce ar putea fi urmărit de către făptuitor, chiar ca scop
principal, respectiv, crearea unei anumite imagini, inducerea unui sentiment de
teamă în legătură cu posibilitatea folosirii unei arme de foc de către persoana ce o
poartă aşa cum doreşte. Într-o opinie, chiar se susţine că purtarea armelor de foc
produce consecinţe, indiferent dacă acestea sunt încărcate cu muniţia necesară
pentru a fi utilizate ori există posibilitatea efectivă ca să fie armate în timp util
sau armele de foc doar sunt purtate, fără să fie încărcate şi fără să existe
posibilitatea încărcării acestora, argumentându-se tocmai prin faptul că, prin
purtarea unei arme de foc, se induce un sentiment de teamă în legătură cu
posibilitatea folosirii unei arme de foc de către persoana ce o poartă aşa cum
doreşte381.
381V.Dobrinoiu, N.Conea op. cit. pag. 285 – se citează în acelaşi sens autori precum T.Vasiliu, D. Pavel,
M.Basarab, L.Moldovan, V.Suian
158
În cazul în care sunt purtate doar muniţii, trebuie observat, pe de o aparte,
că acestea constituie un obiect material independent cu o individualitate proprie
şi asta, indiferent dacă sunt sau nu alăturate unei arme de foc, iar pe de altă
parte, că, cel puţin, trebuie să inducă în mediul social acea teamă specifică, în
legătură cu posibilitatea folosirii unei arme de foc; altfel, apreciez că doar simpla
purtare sau afişare a uneia sau mai multor unităţi de muniţie, nu este în măsură,
cel puţin în condiţiile societăţii contemporane, să producă pericolul social ce
trebuie să caracterizeze o infracţiune.
Confecţionarea armei sau muniţiei, ca şi conduită incriminată de legiuitor
are în vedere orice complex de operaţiuni care, odată efectuate, au ca rezultat o
armă de foc sau muniţia destinată a fi folosită la armele de foc.
Transportarea presupune deplasarea în spaţiu a armelor de foc şi muniţiei.
O observaţie ar putea fi făcută în legătură cu amploarea deplasării în spaţiu. În
limbajul curent, transportarea presupune o deplasare de o anumită amploare, de
unde şi expresii consacrate precum: transport maritim, aerian, rutier, etc., ce
excede unei simple schimbări de poziţie sau, pur şi simplu, unei mutări dintr-o
ascunzătoare care, spre exemplu, ar fi fost creată în casă, într-o altă ascunzătoare
construită într-o grădină sau într-o anexă a gospodăriei. Consider că observaţia
este pertinentă atunci când se discută problema participaţiei penale întrucât, şi
sub aspectul răspunderii penale, una este să fii părtaş la o activitate de transport
cu consecinţe, de regulă deosebite, având în vedere că raţiunea transportului
rezidă în folosirea în folosirea urgentă şi oportună, pentru făptuitori, a armelor
sau/şi muniţiei transportate, şi alta este să ai un act de participaţie la o mutare
ce intervine, ca necesitate, atunci când se presupune că există pericolul
descoperirii de către alte persoane, oricum mai rar presupune aşezarea la
îndemână, în vederea folosirii.
Orice operaţie privind circulaţia armelor şi muniţiilor se referă, în esenţă la
transmiterea armelor şi muniţiilor între diferite persoane, neavând nici o legătură
cu simpla deplasare a acestora. Consider că sunt avute în vedere acele acte
juridice prin care, neimplicând, neapărat, dreptul de proprietate, se transmite
paza juridică asupra armelor şi muniţiilor, şi, implicit, răspunderea faţă de
societate în legătură cu existenţa şi modul cum ar putea fi folosite.
În ceea ce priveşte forma agravată, aceasta are o structură complexă, legiuitorul
dorind să impună o agravare a răspunderii penale în situaţia deţinerii, înstrăinării
sau portului armelor ascunse, a muniţiei aferente acestora, a mai multor arme, a
armelor de panoplie ori a muniţiei în cantităţi mari, aceeaşi ipoteză fiind valabilă
şi în situaţia portului de arme de foc, fără drept, în localul unităţilor de stat sau al
altor unităţi la care se referă art. 145 din Codul Penal, la întruniri publice ori în
localuri de alegeri.
Cum acţiunile specifice elementului material au fost detaliate în cadrul
analizei formei cadru, aici, voi face o referire doar la înstrăinare, existând o
diferenţă între abordarea pentru care a optat legiuitorul în cadrul formei cadru şi
exprimarea folosită atunci când a venit vorba despre forma agravată. Prin
înstrăinare trebuie înţeleasă transmiterea dreptului de proprietate, schimbarea,
prin intermediul unui act juridic, a titularului dreptului de proprietate ce poartă,
în ipoteza textului legal, asupra armelor ascunse, a muniţiei aferente acestora, a
mai multor arme, a armelor de panoplie ori a muniţiei în cantităţi mari. Fiind
vorba despre o formă agravată, legiuitorul a restrâns sfera conduitei ilicite pe care
a simţit nevoia să o pedepsească mai grav, de la orice operaţie privind circulaţia la
159
înstrăinare – opţiunea, consider că este raţională având în vedere că, aici, avem
de a face şi cu un obiect material ce prezintă unele particularităţi ce îi conferă o
periculozitate sporită.
Mai trebuie observat că în ipoteza portului de arme de foc, fără drept, în
localul unităţilor de stat sau al altor unităţi la care se referă art. 145 din Codul
Penal, la întruniri publice ori în localuri de alegeri, elementul material este
circumscris unor condiţii de loc şi de timp. Astfel portul armelor de foc, fără drept,
trebuie să aibă loc:
• în localul autorităţilor sau instituţiilor publice;
• în localuri de alegeri;
• în timpul şi la locul unde se desfăşoară întruniri publice.
În materia întrunirilor publice s-ar putea pune problema, întrucât şi
acestea se pot desfăşura doar cu respectarea unui anumit regim, legalităţii
organizării şi desfăşurării acestora. Consider că, în legătură cu aplicarea
agravantei prevăzută de art.279 alin. 3 din Codul Penal, nu trebuie făcută
distincţie între întrunirile publice ce respectă regimul impus de legiuitor şi cele
care nu respectă acest regim, dat fiind faptul că la reglementarea agravantei a
prevalat pericolul social deosebit pe care îl reprezintă portul armelor de foc la
întruniri publice, fiind considerat mai important regimul juridic al armelor de foc
faţă de regimul juridic al organizării şi desfăşurării întrunirilor publice.382
În ceea ce priveşte componenta ce are ca obiect funcţionarea atelierelor de
reparat arme fără drept, elementul material vizează efectuarea de operaţiuni
specializate ce ţin de un obiect de activitate deosebit – repararea armelor. Se
poate, îndeobşte, accepta că remedierea unei defecţiuni ce poate apărea la o armă,
ca regulă, presupune mai multe operaţiuni, o discuţie putând avea ca obiect
problema numărului, calificării sau rezultatului efectuării acestor operaţii,
respectiv dacă arma de foc reparată poate fi folosită în continuare potrivit
destinaţiei sau nu. Consider că, în context, problema trebuie deplasată, întrucât,
interpretând textul legal, legiuitorul nu a fost interesat să incrimineze activitatea
de reparare a armelor de foc, ci s-a preocupat de incriminarea funcţionării
atelierelor de reparat arme în condiţii ce exced prevederilor legale, împrejurare de
natură a induce un pericol în viaţa societăţii, mai mare decât efectuarea unor
activităţi sporadice de reparare a armelor fără o organizare şi fără o dotare tehnică
minimă. În cauză trebuie să fie avute în vedere prevederile legale pentru
înfiinţarea, organizarea, modul de funcţionare al atelierelor de reparat arme, şi,
asta, indiferent de numărul de persoane ce îşi desfăşoară activitatea, care
lucrează efectiv ori numai sporadic în aceste ateliere.
Desigur, atelierele de reparat arme ce funcţionează ilegal nu vor avea firmă,
vor fi pe cât posibil, îşi vor desfăşura activitatea cât mai ascuns, condiţii în care se
pune problema, când, care sunt acele elemente ce pot conduce la considerarea
unui sistem de referinţă spaţiio-temporal ca atelier şi când nu. Apreciez ca
definitorii şi elementare pentru un atelier de reparat arme realizarea următoarelor
două condiţii:
• existenţa unei dotări tehnice minime şi a unui personal care să aibă
calificarea necesară pentru a putea repara arme de foc
382 N.A. – în susţinerea observaţiei trebuie observat şi faptul că legiuitorul a găsit de cuviinţă să introducă
norma juridică penală în conţinutul reglementării ce are ca obiect regimul armelor de foc şi în conţinutul celei
care are ca obiect întrunirile publice.
160
• desfăşurarea cu o anumită regularitate a unor activităţi de reparare a
armelor de foc ori, chiar, numai oferirea pe diferite căi a unor informaţii
pe baza cărora cei interesaţi să cunoască faptul că se pot repara arme de
foc în acel loc.
Componenta ce are ca obiect nedepunerea armei sau a muniţiei, în
termenul fixat de lege, la organul competent, de către cel căruia i s-a respins
cererea pentru prelungirea valabilităţii permisului este caracterizată, din punctul
de vedere al elementului material, de o inacţiune – nedepunerea. În fapt
legiuitorul a vrut să impună o anumită conduită, situaţie în care a considerat
necesar să incrimineze, din punct de vedere penal, poziţia făptuitorului,
caracterizată prin neconformarea cu prevederile legislaţiei în vigoare. De observat
că, autorizaţia obiectualizată prin permisul de port armă este, în fapt, efectul unui
act administrativ – autoritatea administrativă competentă, constatând întrunirea
condiţiilor legale, în baza şi în executarea legii, abilitează sau nu o persoană să
deţină, să poarte şi să folosească o armă de foc în conformitate cu dispoziţiile
legale. Odată cu încetarea efectelor abilitării, este evident că oricine face ceva,
într-un domeniu pentru care este necesară abilitarea printr-un act administrativ,
face încălcând legea, devenind necesar, datorită pericolului social deosebit, ca
această conduită să fie reprimată chiar la nivel penal, aşa cum este cazul în
situaţia de faţă, persoana fizică trebuind să se conformeze prescripţiei normei
juridice şi într-o perioadă de timp, stipulată în norma juridică, să depună arma de
foc la organul desemnat de către legiuitor pentru a gestiona fenomenul.
Înainte de a considera epuizată problematica legată de elementul material al
infracţiunii de nerespectare a regimului armelor de foc şi muniţiilor, prevăzută şi
pedepsită de art. 406 din Codul Penal, apreciez că este necesar să subliniez că,
toate conduitele prevăzute de legiuitor, a constitui elementul material, sunt
condiţionate de efectuarea lor fără drept, contravenind prescripţiei prevederilor
legale. În acest context trebuie observat care sunt condiţiile ce fac posibilă
efectuarea acţiunilor ori inacţiunilor incriminate. Aceste condiţii, respectiv
regimul juridic ce este impus de legiuitor pentru efectuarea activităţilor cu arme şi
muniţii sunt, aşa cum am arătat, prevăzute de Legea 17/1996, lege ce, împreună
cu regulamentul său de aplicare, detaliază toate aspectele legate de modul cum
pot fi desfăşurate activităţi care să aibă ca obiect operaţiuni383 cu arme şi muniţii.
Considerând puţin oportun, dat fiind obiectul acestei lucrări, să detaliez, în
analiză, prevederile legale ce au ca obiect reglementarea efectuării fiecărei
operaţiuni în parte, îmi permit să subliniez că, în fapt, orice nerespectare a
prescripţiei legale atrage o formă de răspundere penală iar în condiţiile art. 406
din Codul Penal, datorită pericolului deosebit avut în vedere de către legiuitor,
răspunderea are caracter penal.
Se mai impune o observaţie legată de momentul consumării infracţiunii.
Astfel, trebuie observat că legiuitorul a incriminat atât acţiuni ce se consumă
instantaneu, cum este cazul înstrăinării – odată cu tradiţiunea, înmânarea
armelor ascunse, armelor militare sau/şi a muniţiei aferente – cât şi acţiuni
susceptibile de a se săvârşi în mod continuu sau/şi continuat – cazul deţinerii,
transportului, nedepunerii, funcţionării, etc., practic majoritatea acţiunilor ori
inacţiunilor ce constituie elementul material sunt caracterizate de posibilitatea
383N.A. – termenul trebuie acceptat în sensul cel mai larg, incluzând orice poate fi acceptabil, din punct de
vedere social, în legătură cu armele şi muniţiile.
161
prelungirii lor în timp ori de continuarea la diferite intervale de timp în baza
aceleiaşi rezoluţii infracţionale.
În ceea ce priveşte urmarea imediată, comiterea infracţiunii, în modul
caracteristic fiecărei componente sau modalităţi analizate în această secţiune,
induce o stare de pericol pentru relaţiile sociale avute în vedere la conturarea
obiectului juridic al acestei infracţiuni
Raportul de cauzalitate specific, între conduita incriminată şi rezultatul
socialmente periculos, rezultă din însăşi materialitatea faptei, „ex re”.
Latura subiectivă. Infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi
muniţiilor presupune o abordare complexă a elementului intenţional avut în
vedere de legiuitor.
Traficul cu arme de foc, indiferent că este vorba despre forma cadru ori
forma agravată, se va săvârşi doar cu intenţie, directă sau indirectă. Funcţionarea
atelierelor de reparat arme fără drept se va săvârşi, de asemenea, doar cu intenţie,
directă sau indirectă. De observat că legiuitorul a subliniat caracterul intenţionat
a acestor modalităţi infracţionale, stipulând de fiecare dată, în cuprinsul textului
legal, expresia „fără drept”. Nedepunerea armei sau a muniţiei, în termenul fixat
de lege la organul competent, de către cel căruia i s-a respins cererea pentru
prelungirea valabilităţii permisului, se poate săvârşi atât cu intenţie cât şi din
culpă – simplă ori cu previziune384.
În nici unul dintre cazuri necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a legii, aşa
numita eroare de drept, nu poate constitui excepţie de la principiul general şi nu
poate produce efecte juridice, în sensul înlăturării caracterului penal al faptei.
Infracţiunea de la art. 406 din Codul Penal, construită, în principal, pentru
a apăra un anumit regim juridic – regimul juridic al armelor de foc şi muniţiilor –
nu face nici o referire la scop sau mobil, în mod aparent acestea neinteresând.
Cum voinţa legiuitorului trebuie respectată, realizarea unui anumit scop sau
mobil nu afectează în nici un fel întrunirea elementelor constitutive ale
infracţiunii, însă ancheta va trebui să depună toate eforturile necesare pentru
lămurirea acestor aspecte, atât pentru o justă individualizare a pedepsei cât şi
pentru extinderea cercetărilor.
394 În această formă, activitatea ilicită este condamnată atât când este săvârşită cu intenţie cât şi atunci când
este săvârşită din culpă
395 Vătămare corporală gravă şi lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte
396 N.A. – din considerente de tehnică legislativă
165
este incriminată ameninţarea adresată unui stat, unei organizaţii internaţionale
sau unei persoane fizice ori juridice cu folosirea materialelor nucleare, a altor
materii radioactive, în scopul de:
− a provoca vătămarea corporală sau moartea unei persoane ori pagube
materiale.
− a condiţiona îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act sau când prin
ameninţare, sub orice formă, se pretinde a se da ori a se preda materialele
nucleare, alte materii radioactive ori materii explozive.
Obiectul material al infracţiunii, prevăzute la art. 407 din Codul Penal,
este constituit din materiale nucleare ori alte materii radioactive. Legiuitorul dă
definiţii legale fiecărui termen în anexa 2 – Definiţii – a Legii 111/1996.
Astfel, prin material radioactiv se înţelege orice material, în orice stare de
agregare, care prezintă fenomenul de radioactivitate, inclusiv deşeurile radioactive
iar expresia material nuclear are în vedere alte materiale, decât cele radioactive,
care, datorită unor proprietăţi nucleare specifice, sunt de interes deosebit pentru
domeniul nuclear şi sunt stabilite prin reglementări specifice. De observat că în
sfera materialelor nucleare pot intra, în măsura în care constituie obiectul
reglementărilor specifice la care face referire textul legal, foarte multe obiecte care,
la prima vedere, ar fi mai puţin importante sau periculoase, cum este cazul
aparatelor de măsură şi control a radiaţiilor ionizante – situaţie avută în vedere de
către legiuitor expres în cuprinsul alin. 5 şi 6 de la art. 407 – ori a echipamentului
de protecţie necesar în vederea desfăşurării de activităţi în domeniul nuclear.
În ipoteza sustragerii sau distrugerii este implicată noţiunea de arme
nucleare şi cea de dispozitive explozive nucleare. Cei doi termeni nu sunt definiţi
în cuprinsul legii speciale – Legea 111/1996 – astfel încât îmi voi permite să explic
cei doi termeni astfel:
Arme nucleare sunt acele dispozitive astfel concepute şi asamblate încât să
poată fi folosite pentru distrugerea fiinţelor şi a bunurilor, iar pentru a obţine
acest efect sunt folosite proprietăţile materialelor nucleare – în principal, fisiunea
nucleară şi emisia de radiaţii ionizante.
Dispozitivele explozive nucleare sunt acele dispozitive concepute să
funcţioneze pe baza fisiunii nucleare – o reacţie chimică deosebit de violentă cu o
degajare enormă de energie şi radiaţii care, necontrolată, generează fenomenul de
explozie cu efecte devastatoare pentru mediu.
Subiecţii infracţiunii. Subiect activ nemijlocit poate fi orice persoană care
îndeplineşte condiţiile generale pentru a răspunde penal, nefiind nevoie de o
anume calitate. În planul anchetei penale trebuie observat că subiect activ, de
cele mai multe ori, nu este, chiar, orice persoană, adesea fiind vorba despre
persoane cu o anumită calificare, sau, cel puţin, cu cunoştinţe în domeniu, care
să le permită efectuarea, în condiţii de siguranţă şi eficienţă, activităţilor
incriminate în cadrul elementului material. Participaţia este posibilă sub toate
formele – coautorat, instigare, complicitate.
Subiect pasiv este, în primul rând, statul – fiind vorba despre o infracţiune
ce se săvârşeşte la un anumit regim – iar atunci când prin activitatea
infracţională a avut urmări legate de viaţa, integritatea corporală, proprietatea,
etc., unei persoane, persoana prejudiciată ar putea căpăta, şi ea, calitatea de
subiect pasiv secundar adiacent. Totuşi apreciez că, ţinând cont şi de observaţiile
pertinente din secţiunea în care am analizat infracţiunea de nerespectare a
regimului armelor şi muniţiilor, o persoană particulară poate deveni subiect pasiv
166
adiacent, în mod oportun, atunci când în analiză intervine săvârşirea, în concurs,
a unei infracţiuni ce are ca obiect viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a
persoanei sau în ipoteza – prevăzută la alin. 3 al art. 407 – realizării consecinţelor
specifice vătămării corporale grave ori lovirilor sau vătămărilor cauzatoare de
moarte.
Latura obiectivă. Elementul material, în cazul traficului cu materiale
nucleare şi alte materii radioactive, constă în mai multe acţiuni ce pot fi săvârşite
cumulat sau alternativ397, mai puţin atunci când este implicată sustragerea sau
distrugerea, situaţie în care avem de a face cu un concurs.
Acţiunile incriminate sunt: primirea, deţinerea, folosirea, cedarea,
modificarea, înstrăinarea, dispersarea, expunerea, transportul sau deturnarea
materialelor nucleare ori a altor materii radioactive, precum şi orice operaţie
privind circulaţia acestora, cercetarea, proiectarea, amplasarea, producţia,
construcţia sau montajul obiectelor ori instalaţiilor nucleare, punerea în
funcţiune, exploatarea, modificarea, dezafectarea, importul sau exportul
instalaţiilor nucleare.
Se poate observa că legiuitorul a enumerat, cu caracter exemplificativ, mai
multe acţiuni, după care a încheiat cu expresia atot-cuprinzătoare „orice alte
operaţiuni privind circulaţia acestora” exprimându-şi dorinţa, astfel, pentru
incriminarea, practic, a oricăror acţiuni ce ar putea fi desfăşurate în legătură cu
obiectul material al infracţiunii. Întrucât termenii ce definesc acţiunile incriminate
sunt comuni, neexistând dificultăţi legate de corecta interpretare a acestora,
consider, aici, puţin oportun să detaliez fiecare termen în parte, mulţumindu-mă
să subliniez că în unele cazuri – cum este situaţia primirii, cedării, înstrăinării –
infracţiunea se consumă instantaneu, iar în altele – situaţia deţinerii, folosirii,
dispersării, expunerii, transportului – infracţiunea poate fi caracterizată de un
moment în care se consumă şi de un moment în care se epuizează.
Ameninţarea cu folosirea materialelor nucleare este caracterizată, din
punctul de vedere al elementului material, de efectuarea de către făptuitori a unor
demersuri prin care este adusă la cunoştinţa persoanelor interesate – în ipoteza
legală, un stat, o organizaţie internaţională sau o persoană fizică sau juridică –
intenţia de a folosi, în anumite condiţii, materiale nucleare, situaţie ce, în mod
firesc ar conduce la producerea unor prejudicii deosebite. O subliniere trebuie
făcută în legătură cu unele atribute ale ameninţării – aceasta trebuie să fie reală,
serioasă, să conţină suficiente de credibilitate astfel încât să fie în măsura ca,
obiectiv, să producă convingerea persoanelor vizate prin ameninţare că infractorii
au la îndemână materiale nucleare sau radioactive, sunt hotărâţi să le folosească
în scopuri criminale, caz în care consecinţele deosebit de grave vor apărea cu
certitudine.
Urmarea imediată, în cazul traficului cu materiale nucleare şi alte materii
radioactive, constă, în cazul formei cadru, în crearea unei stări de pericol pentru
relaţiile sociale ocrotite, relaţii descrise în cadrul obiectului juridic.
În cazul formelor agravate avem de a face cu o altă stare de lucruri, întrucât
aceste forme sunt calificate, tocmai, prin rezultatul săvârşirii activităţilor
incriminate. Legiuitorul a urmărit, şi în funcţie de asta a dozat şi cuantumul
pedepselor, gravitatea urmărilor produse enunţând patru forme agravate, fiecare
fiind caracterizată de realizarea unui rezultat specific:
397N. Conea – Infracţiunile din domeniul privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, în revista
Dreptul nr. 6/1997, pag. 48-54.
167
• s-a produs pericol public
• au apărut consecinţe deosebit de grave
• au survenit urmările specifice infracţiunilor prevăzute de art. 187-188
din Codul Penal
• a survenit moartea uneia sau a mai multor persoane
Raportul de cauzalitate între activitatea incriminată şi urmarea imediată, în
cazul formelor cadru, rezultă „ex re”, din însăşi materialitatea faptelor –
infracţiunea fiind în acest caz de pericol – iar în cazul formelor agravate, ea există
şi trebuie demonstrată de către anchetatori, lucru nu foarte uşor dacă stăm să ne
gândim că, în cauză, poate fi implicată o anumită echivocitate. În mod firesc
desfăşurarea de operaţiuni cu materiale nucleare ori radioactive este deosebit de
periculoasă, existând un anumit risc asumat ce decurge din însăşi natura
activităţii. Ce se poate întâmpla atunci când astfel de operaţiuni se desfăşoară
fără drept, în condiţii de promiscuitate impuse de caracterul ilicit al faptelor ?
Răspunsul nu trebuie dat cu exactitate matematică, însă, nu trebuie uitat că
acţiunea nocivă a elementelor nucleare, radiaţiile ionizante, etc., apar adesea în
timp. Perioada de înjumătăţire a unor elemente nucleare este măsurată în luni şi
chiar ani, iar rezultatele dezastruoase pentru viaţa oamenilor, pentru mediul
înconjurător pot fi evaluate, abia după trecerea unei perioade importante de timp.
În cadrul formelor agravate, rezultatele prevăzute de legiuitor se realizează de
obicei ca urmare a unor accidente, cu impact major în mediul social şi natural, şi,
în mod realist, numai acestea pot fi evaluate şi analizate în cadrul anchetei
penale, celelalte, deşi de o gravitate deosebită, neputând constitui preocuparea
directă a organelor judiciare.
Sustragerea ori distrugerea materialelor nucleare sau a altor materii
radioactive, ca formă infracţională, se deosebeşte faţă de forma analizată mai sus,
întrucât se caracterizează prin realizarea unui rezultat specific infracţiunilor
contra patrimoniului. Sustragerea trebuie privită în condiţii identice cu furtul,
permiţându-mi să arăt că, în fapt, suntem în prezenţa unei forme speciale de furt,
rezultatul fiind schimbarea titularului unui drept real ori a unei aparenţe de drept
real – cazul detentorului precar – în final având de a face cu o altă persoană, ce va
avea în pază juridică materialele nucleare. În cazul distrugerii, de asemenea, se
poate vorbi despre o formă specială, însă ca particularitate, ar trebui detaliată
problema gradului în care poate fi distrus un material nuclear.
În cazul clasic, se poate accepta că un bun este distrus, în măsura în care
este făcut impropriu utilizării pentru care a fost creat ori unei utilizări
comparabile, ca efect economic şi complexitate. Ipoteza materialelor nucleare este
mai complexă. Un material nuclear îşi păstrează caracteristicile de bază, chiar
dacă se acţionează la nivel fundamental asupra sa. Bunăoară, combustibilul
nuclear este ars, iar deşeurile rezultate păstrează, într-un grad mai mare sau mai
mic, proprietatea de a emite radiaţii ionizante. Consider oportun, din punctul de
vedere al anchetei judiciare, ca distrugerea materialelor nucleare să fie
interpretată în sensul clasic, comun infracţiunii de distrugere prevăzută de art.
263-264 din Codul Penal.
Raportul de cauzalitate între activităţile desfăşurate de către făptuitor, în
vederea sustragerii sau distrugerii, şi urmarea imediată există şi trebuie constatat
în mod necesar, pentru realizarea elementelor constitutive ale acestei forme
infracţionale.
168
Urmarea imediată, în cazul ameninţării cu folosirea materialelor nucleare,
ar consta într-o stare de pericol398 la adresa unor valori sociale deosebite cum
sunt relaţiile diplomatice, raporturile juridice instituite prin tratate internaţionale,
la care România este parte, credibilitatea şi încrederea pe care o poate genera
siguranţa socială, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, respectul şi
securitatea proprietăţii. Pe cale de consecinţă, urmarea imediată şi raportul de
cauzalitate între aceasta şi acţiunile incriminate, ar urma să rezulte din însăşi
materialitatea faptelor, ex re, nefiind necesară realizarea unui anumit rezultat.
Fiind vorba despre ameninţare, îmi permit să observ că dincolo de pericol,
aceasta presupune un anumit rezultat şi anume crearea unei stări caracterizată
de teamă, de anxietate, de preocupare pentru rezultatele deosebit de grave ce ar
putea să fie generate de punerea în aplicare a conţinutului ameninţării. Starea de
teamă trebuie analizată în plan obiectiv, mai precis, nu este suficient ca infractorii
să efectueze demersuri în sensul de a aduce la cunoştinţa publicului, în general,
sau unui anumit public vizat special, pretenţiile lor şi modul în care înţeleg să şi
le realizeze, respectiv condiţionând comportamentul publicului de folosirea
abuzivă, cu efecte dezastruoase, a materiilor nucleare sau radioactive.
În mod firesc, publicul ţintă ales de către infractori trebuie să fie convins de
realitatea ameninţării, de faptul că infractorii au la dispoziţie materii nucleare sau
radioactive şi că sunt în măsură să-şi pună în aplicare planul infracţional.
Trebuie observat că publicul ţintă – fie că este vorba despre o singură persoană,
fie că este vorba despre mai multe persoane – este caracterizat de anumite
particularităţi ce ţin de educaţie, temperament, obiceiuri, preocupări, spaţiu etno-
geografic, etc., şi, prin urmare, de o capacitate de a înţelege realitatea obiectivă
diferit. Esenţial pentru a fi acceptată ameninţarea şi implicit efectele juridice
specifice este ca publicul ţintă să perceapă aceasta ca atare. Dacă publicul ţintă
nu reacţionează specific la ameninţare, nu este cuprins de starea de teamă,
consideră că persoana infractorilor nu este demnă de încredere, că nu au cum să
aibă în posesie materii nucleare sau radioactive, etc., ameninţarea nu poate
produce efecte juridice, nu poate fi vorba despre infracţiune.
Concluzionând, apreciez că ameninţarea cu folosirea materialelor nucleare
sau radioactive este o formă infracţională ce se caracterizează prin producerea
unui rezultat specific ce constă, în principal, într-o stare de teamă, faţă de
activitatea ilicită pe care ameninţă că o vor efectua infractorii şi faţă de rezultatele
desfăşurării acestei activităţi de natură a determina publicul vizat să dea, să facă
ori să nu facă, în funcţie de ceea ce solicită infractorii.
Latura subiectivă. Traficul cu materiale nucleare şi alte materii
radioactive, în cele două forme cadru, se săvârşeşte cu intenţie directă sau
indirectă. În ipoteza formelor agravate, vinovăţia se prezintă sub forma
praeterintenţiei399. Ameninţarea cu folosirea materialelor nucleare, atât în cazul
formei cadru cât şi în cazul formei agravate, se poate săvârşi doar cu intenţie. În
ipoteza alin. 6 este incriminată scoaterea din funcţiune în totalitate sau în parte a
echipamentelor de supraveghere şi control săvârşită din culpă.
171
- Dispozitive sau echipamente esenţiale pentru fabricarea
dispozitivelor sau echipamentelor special concepute pentru a fi
utilizate în instalaţii din ciclul combustibilului nuclear sau adecvate
utilizării lor în acest scop ori pentru fabricarea dispozitivelor sau
echipamentelor special concepute pentru a fi utilizate în fabricarea
materialelor nucleare sau în fabricarea acelor materiale nenucleare
care sunt adecvate utilizării în producerea energiei de origine
nucleară, cât şi acelor dispozitive sau echipamente care sunt
adecvate utilizării în aceleaşi scopuri.
6. informaţiile nepublicate, aferente materialelor, dispozitivelor şi
echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare sau a
altor dispozitive nucleare explozive – este vorba despre informaţii care
se referă, în esenţă, la materialele, dispozitivele şi echipamentele
detaliate la punctul 5.
7. produsele şi serviciile destinate obiectivelor şi instalaţiilor nucleare.
Deşi nu poate fi vorba despre exclusivitate, îmi permit, aici, să amintesc, ca
exemplu, definiţia dată de lege produsului radioactiv, respectiv, orice material
radioactiv obţinut în cursul procesului de producere ori de utilizare a unui
combustibil nuclear sau orice material care a devenit radioactiv prin expunere la
radiaţii, cu excepţia radioizotopilor care au atins stadiul final de preparare şi sunt
susceptibili de a fi utilizaţi în scopuri ştiinţifice, medicale, speciale, sociale,
comerciale sau industriale.
8. produsele, serviciile şi sistemele care sunt clasificate ca fiind
importante pentru securitatea instalaţiilor nucleare
9. sursele închise, deschise, dispozitivele generatoare de radiaţii ionizante
şi produsele farmaceutice care conţin materiale radioactive.
Aşa cum se poate observa, obiectul material, al infracţiunii prevăzute în
legea specială, este deosebit de vast. Sunt avute în vedere materialele nucleare şi
radioactive, însă, realizându-se complexitatea problemelor, sunt specificate
categorii ce sunt conexe activităţii din domeniul nuclear. În fapt, consider că se
poate vorbi despre un conflict de legi doar pe porţiunea de reglementare ce are ca
obiect materialele nucleare şi radioactive. Cum legiuitorul dă definiţii legale celor
mai multe dintre noţiunile ce desemnează entităţi materiale ce constituie obiectul
infracţiunilor în discuţie, în analiză trebuie abordată rigoarea necesară
interpretării stricto-sens, astfel că ar fi puţin oportun, în sprijinul unei opinii
potrivit cu care, prin introducerea în Codul Penal a infracţiunii de nerespectare a
regimului materialelor nucleare şi al altor materii radioactive – exprimare
generoasă, de altfel, – legiuitorul a intenţionat abrogarea prevederilor art. 44 din
Legea111/1996, să acceptăm, ca necesară, introducerea, în cadrul discursului
ştiinţific, a unei extinderi a înţelesului ce trebuie avut în vedere în legătură cu
obiectul material al infracţiunii prevăzute de Codul Penal, în sensul includerii
tuturor materialelor, instalaţiilor, dispozitivelor, echipamentelor, informaţiilor,
combustibililor, serviciilor, etc., pertinente de activitatea ce se poate desfăşura în
domeniul nuclear.
În ceea ce priveşte elementul material al laturii obiective, lucrurile stau
oarecum asemănător. Infracţiunea de nerespectare a regimului materialelor
nucleare sau a altor materii radioactive, prevăzută de art. 2791 din Codul Penal,
este caracterizată de o serie de acţiuni precum: primirea, deţinerea, folosirea,
cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea, expunerea, transportul sau
172
deturnarea, sustragerea ori distrugerea materialelor nucleare sau a altor materii
radioactive precum şi orice alte operaţiuni privind circulaţia acestora, fără drept.
Aşa cum am arătat401, se poate observa că legiuitorul a enumerat, cu caracter
exemplificativ, mai multe acţiuni, după care a încheiat cu expresia atot-
cuprinzătoare: „orice alte operaţiuni privind circulaţia acestora”, exprimându-şi
dorinţa, astfel, pentru incriminarea, practic, a oricăror acţiuni ce ar putea fi
desfăşurate în legătură cu obiectul material al infracţiunii.
În cazul infracţiunii de desfăşurare de activităţi speciale neautorizate,
prevăzută de art. 44 din Legea 111/1996, legiuitorul a optat pentru aceeaşi
tehnică legislativă, în mod evident, fiecare componentă a obiectului material a fost
analizată şi, în funcţie de particularităţi, au fost formulate acţiunile cu privire la
care s-a apreciat că, desfăşurate fără drept, prezintă gradul de pericol specific
unei infracţiuni. Astfel, ca exemplu, îmi permit să subliniez, că în materia
obiectivelor şi instalaţiilor nucleare se interzic: cercetarea, proiectarea,
amplasarea, producţia, construcţia, montajul, punerea în funcţiune, exploatarea,
modificarea, dezafectarea, importul şi exportul; în materia minereurilor de uraniu
şi toriu se interzic: mineritul şi prepararea; în materia materialelor, dispozitivelor
şi echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare sau a altor
dispozitive nucleare explozive se interzic: deţinerea, transferul, importul şi
exportul.
În ceea ce priveşte materialele nucleare şi radioactive, sunt incriminate
producerea, furnizarea, tratarea, utilizarea, depozitarea temporară sau definitivă,
transportul, tranzitul, importul şi exportul, aceleaşi activităţi, desfăşurate fără
drept fiind interzise şi pentru combustibilului nuclear, deşeurile radioactive şi
dispozitivele generatoare de radiaţii ionizante.
Comparând cele două texte legale – cel din Codul Penal şi cel din legea
specială – se poate constata că există unele diferenţe. Norma juridică prevăzută la
art. 44 din Legea 111/1996, evidenţiază o preocupare a legiuitorului pentru
incriminarea, atât a unor activităţi ce ţin de obţinerea materialelor ce constituie
obiectul juridic – producerea, tratarea – de circulaţia acestora – furnizarea,
depozitarea temporară sau definitivă, transportul, tranzitul, importul şi exportul –
cât şi a utilizării; în baza unui raţionament simplu şi logic, norma juridică
acoperă, practic, un întreg ciclu – de la obţinere, până la utilizare.
Infracţiunea din Codul Penal incriminează, cu o insistenţă demnă de
subliniat, orice se poate desfăşura în materia circulaţiei materialelor nucleare şi
radioactive – primirea, deţinerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea,
dispersarea, expunerea, sustragerea ori distrugerea, transportul sau deturnarea
precum şi orice alte operaţiuni privind circulaţia materialelor nucleare sau a altor
materii radioactive – neglijând, ori – poate – considerând că nu este locul sau nu
este necesar să acorde atenţie, în context, obţinerii şi folosirii materialelor
nucleare sau radioactive.
Atunci când am analizat infracţiunea de nerespectare a regimului
materialelor nucleare sau a altor materii radioactive prevăzută de art. 2791 din
Codul Penal am arătat că, în analiză, este necesar să se distingă între două
componente – unul dintre acestea fiind traficul cu materiale nucleare sau
radioactive. Apreciind ca lipsită de interes ştiinţific orice critică adusă unei, aşa-
numite, inconsecvenţe a legiuitorului, consider că trebuie subliniat faptul că în
402 N.A. este o formulare pe care am utilizat-o din considerente de oportunitate şi de precizie în exprimare
174
4.2.3. Infracţiunea de scoatere din funcţiune a echipamentelor
speciale de supraveghere şi control, prevăzută de art. 45
din Legea 111/1996
Ţinând cont de prevederile unor tratate internaţionale, ce vizează
neproliferarea armelor nucleare şi ţinerea sub control a oricărei tehnologii sau
componente ce ar putea fi folosite la producerea de arme nucleare, precum şi
necesitatea unui control eficient cu privire la modul de funcţionare şi la
respectarea parametrilor de siguranţă în exploatarea tehnologiilor ce folosesc
materiale nucleare, legiuitorul a considerat oportun să reglementeze o infracţiune
care să aibă ca obiect orice activitate de natură a afecta buna funcţionare a
echipamentelor de supraveghere şi control, instalate pentru a monitoriza
funcţionarea instalaţiilor nucleare. Astfel, la art. 45, din Legea 111/1996, este
incriminată scoaterea din funcţiune, în totalitate sau în parte, a echipamentelor
de supraveghere şi control instalate de către reprezentanţii Comisiei Naţionale
pentru Controlul Activităţilor Nucleare, în exercitarea mandatului de control, sau
de către persoanele aprobate de Guvernul României, care efectuează, în prezenţa
reprezentanţilor desemnaţi de comisia naţională, controale prevăzute în acordurile
internaţionale la care România este parte, fără a avea motive, ce decurg din
cerinţele de securitate nucleară sau de radio protecţie, dacă fapta nu constituie o
infracţiune mai gravă.
Obiectul infracţiunii. Obiectul material al infracţiunii este format din
echipamente de supraveghere şi control. Folosirea acestor echipamente este
destinată să concure la desfăşurarea, în condiţii de securitate, a activităţilor din
domeniul nuclear. Legea nu oferă detalii în legătură cu aceste echipamente –
natura lor, ce parametri măsoară, în ce mod acţionează, dacă în cadrul unei
tehnologii integrate pot sau nu să acţioneze pentru prevenirea stărilor de pericol,
etc. – însă conţine o subliniere de natură a califica echipamentele ce constituie
obiectul material al infracţiunii, în sensul că acestea sunt instalate de către
reprezentanţii Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare în
exercitarea mandatului de control sau de către persoanele aprobate de Guvernul
României, care efectuează, în prezenţa reprezentanţilor desemnaţi de comisia
naţională, controale prevăzute în acordurile internaţionale la care România este
parte.
Dacă în ipoteză ar intra echipamente instalate în alte condiţii, chiar dacă ar
fi asemănătoare sau identice cu cele folosite de către inspectorii naţionali sau
internaţionali, infracţiunea nu mai subzistă. Legiuitorul, calificând obiectul
material al infracţiunii, a urmărit să confere un regim special, pe undeva
asemănător cu regimul aplicabil activităţilor ilicite ce implică subiecţi pasivi
calificaţi, de natură, în cazul de faţă, să asigure o protecţie sporită şi, în acelaşi
timp, eficientă funcţionării acestor echipamente, nu neapărat în considerarea
utilităţii lor directe cât, mai ales, datorită faptului că ele sunt aferente activităţii
unor organe de control, ce trebuie respectate ca atare.
Dincolo de cele arătate, mai trebuie subliniat că, cel puţin, în ceea ce
priveşte echipamentele instalate de către inspectorii internaţionali, acestea, în
principiu, sunt pertinente domeniului neproliferării armelor nucleare şi orice act,
care să aibă ca urmare scoaterea din funcţiune a echipamentelor, poate fi astfel
interpretat, încât să inducă suspiciuni şi să atragă României sancţiuni
internaţionale deosebit de aspre.
175
Latura obiectivă. Infracţiunea de scoatere din funcţiune a echipamentelor
speciale de supraveghere şi control, prevăzută de art. 45 din Legea 111/1996,
este o infracţiune de rezultat. Elementul material este constituit din orice acţiune
ce are ca rezultat scoaterea echipamentelor de supraveghere şi control din starea
de firească funcţionare, stare de natură să asigure realizarea scopurilor pentru
care au fost instalate. Legiuitorul foloseşte expresia „scoatere din funcţiune”,
situaţie în care se pune problema tratamentului juridic aplicabil unei acţiuni ori
unui complex de acţiuni care, nu are ca rezultat încetarea activităţii
echipamentelor, respectiv scoaterea din funcţiune, ci are ca rezultat numai
defectarea parţială, funcţionarea în afara caracteristicilor tehnice proiectate,
inducerea de erori în măsurarea şi controlul activităţilor nucleare. Întrucât
expresia „scoaterea din funcţiune” induce în cadrul mesajului comunicat o notă
de fermitate, o radicalizare a stării de fapt avută în vedere, apreciez ca incorectă
orice abordare dispusă să accepte o notă de relativitate. Echipamentele, ca
urmare a desfăşurării activităţii ilicite, ori funcţionează, nefiind relevant dacă
funcţionează corect sau nu, ori nu mai funcţionează, situaţie de natură a
corespunde stării specifice expresiei „scos din funcţiune”.
Urmarea imediată este caracterizată de încetarea activităţii echipamentelor
de supraveghere şi control, iar între aceasta şi acţiunea ori acţiunile incluse în
sfera elementului material, trebuind să existe, şi ancheta trebuie să demonstreze
aceasta, o legătură de cauzalitate.
Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte infracţiunea
prevăzută de art. 45 din Legea 111/1996 diferă în funcţie de formele prevăzute de
textul legal. Astfel, în cadrul alin. 1, legiuitorul a urmărit să incrimineze
activitatea ilicită săvârşită cu intenţie, făcând şi o subliniere de natură a exclude
orice intervenţie a unor împrejurări speciale ce ar putea aduce în discuţie cazul
fortuit sau forţa majoră, cu excepţia motivelor ce decurg din cerinţele de
securitate nucleară sau de radioprotecţie.
Nu este exclusă nici posibilitatea săvârşirii din culpă a infracţiunii, situaţie
prevăzută la alin. 2, unde, în considerarea unui grad de pericol social mai redus
faţă de forma intenţionată, este diminuată pedeapsa – 3 luni la un an sau amendă
faţă de 6 luni la 3 ani.
În ceea ce priveşte mobilul şi scopul, textul legal nu face nici o referire,
însă, din punctul de vedere al anchetei penale, aceste aspecte nu trebuie neglijate
dat fiind consecinţele deosebite ce pot surveni ca urmare a săvârşirii infracţiunii.
Îmi permit să subliniez, în cazul formei intenţionate, că scoaterea din funcţiune a
echipamentelor de supraveghere şi control nu poate fi acceptată ca un scop în
sine, ci trebuie analizată într-un context infracţional mai amplu, ea este doar o
parte din activitatea ilicită plănuită, prin efectuarea acesteia, nu se creează decât
condiţiile necesare pentru a face posibilă desfăşurarea unei activităţi infracţionale
mai grave cum este, ca exemplu, cea legată de armele nucleare.
Prin intrarea în vigoare a noului Cod Penal – în cuprinsul căruia, la alin. 5
al art. 407 este incriminată scoaterea din funcţiune, în totalitate sau în parte, a
echipamentelor de supraveghere şi control, în cazul când fapta nu este justificată
de securitatea nucleară sau de radioprotecţie, se pedepseşte cu închisoare strictă
de la un an la 3 ani sau cu zile amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune
mai gravă iar la alin. 6 se face referire la săvârşirea din culpă a activităţii
incriminate – se pune problema concursului de infracţiuni ori a concursului de
176
texte legale între infracţiunea prevăzută de art. 45 alin. 1 şi 2 din Legea 111/1996
şi art 407 alin. 5 şi 6.
Apreciez că, deşi este o diferenţă de formulare – textul din Codul Penal
făcând referire la „fapta nu este justificată de securitatea nucleară sau de
radioprotecţie” – avem de a face cu un concurs de texte legale, punându-se
problema normei juridice prioritare.
Folosind un raţionament asemănător cu cel folosit în secţiunea precedentă,
consider că organele judiciare, în activitatea practică, vor desfăşura ancheta pe
baza prevederilor art. 407 alin. 5, respectiv, 6. din Codul Penal. În situaţia de faţă,
Legea 111/1996 constituie norma cadru Iar Codul Penal, norma specială.
178
4.3. Infracţiuni la regimul materiilor explozive
Înainte de toate, aşa cum, probabil, este firesc, consider necesar să fac o
prezentare a textelor legale ce reglementează infracţiuni relative la regimul
materiilor explozive.
În primul rând, trebuie observate prevederile art. 408 din Codul Penal, ce
incriminează acele conduite pe care legiuitorul le-a dorit interzise în cadrul unei
infracţiuni pe care a denumit-o „Nerespectarea regimului materiilor explozive”.
Traficul cu materii explozive este incriminat în două forme cadru:
1. Producerea, experimentarea, prelucrarea, transportul, sau folosirea
materiilor explozive sau orice alte operaţiuni privind aceste materii, fără
drept.
2. Sustragerea materiilor explozive.
şi patru forme agravate:
1. Traficul cu materii explozive a produs pericol public, a avut vreuna din
urmările arătate la art. 187 sau 188 din Codul Penal ori a cauzat o pagubă
materială;
2. Traficul cu materii explozive a avut ca obiect o cantitate mai mare de 1 kg
echivalent trotil ori când cantitatea de exploziv a fost însoţită de materiale
de iniţiere;
3. Traficul a avut consecinţe deosebit de grave;
4. Traficul a avut ca rezultat moartea uneia sau a mai multor persoane.
Ameninţarea cu folosirea materiilor explozive este reglementată, în
cuprinsul actualului Cod Penal, la art. 280, într-o formă cadru:
● Ameninţarea adresată unui stat, unei organizaţii internaţionale sau
unei persoane fizice sau juridice, cu folosirea materiilor explozive în scopul de a
provoca vătămarea corporală sau moartea unor persoane ori pagube materiale
şi o formă agravată:
● Condiţionarea folosirii materialelor nucleare de îndeplinirea sau
neîndeplinirea unui act sau când, prin ameninţare, sub orice formă, se pretinde a
se da ori a se preda materii explozive.
În noul Cod Penal ameninţarea cu folosirea materiilor explozive a fost
incriminată, alături de ameninţarea cu folosirea altor produse, substanţe,
materiale, toxine sau microorganisme, în conţinutul art. 298 – ameninţarea în
scop terorist – textul legal acoperind o sferă mai largă de activităţi ilicite, faţă de
norma juridică de la art. 280 din Codul Penal încă în vigoare. Astfel în forma
cadru este incriminată: ameninţarea unei persoane sau colectivităţi prin orice
mijloace cu răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, materiale,
microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau
a animalelor ori mediul înconjurător. Forma cadru din veche reglementare devine
formă agravată alături de cea consacrată, având în fapt , acum, două forme
agravate:
∗ Ameninţarea adresată unui stat, unei organizaţii internaţionale sau
unei persoane fizice ori juridice cu folosirea materialelor nucleare, a altor materii
radioactive sau a materiilor explozive, în scopul de a provoca vătămarea corporală
sau moartea unei persoane ori pagube materiale;
179
∗ Condiţionarea folosirii materialelor nucleare de îndeplinirea sau
neîndeplinirea unui act sau când, prin ameninţare, sub orice formă, se pretinde a
se da ori a se preda materii explozive.
De asemenea, există în cadrul Legii nr. 126 din 27 decembrie 1995 privind
regimul materiilor explozive, modificată şi completată prin Legea nr. 464 din 18
iulie 2001, la art. 31, alin. 1, o normă juridică cu caracter penal, potrivit cu care
producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau
orice alta operaţiune cu materii explozive, efectuate fără drept, constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani; iar la alin. 2, ca
formă agravată, se arată că, atunci când fapta prevăzută în alineatul 1 se referă la
o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil sau când cantitatea de exploziv este
însoţită de materiale de iniţiere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Înainte de a proceda la o analiză a celor două infracţiuni, trebuie observat
că ambele au ca ipoteză un regim special caracterizat, de o situaţie premisă,
prevăzută de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, modificată şi
completată prin Legea nr. 464 din 18 iulie 2001, ale cărei coordonate le voi
prezenta mai jos.
Regimul juridic al materiilor explozive403 se aplică la prepararea,
producerea, experimentarea, deţinerea, tranzitarea pe teritoriul tarii, transmiterea
sub orice formă, transportul, depozitarea, mânuirea şi folosirea de către
persoanele juridice sau fizice a materiilor explozive.
Prin materii explozive, în sensul legii, se înţelege explozivii propriu-zişi,
amestecurile explozive, pirotehnice şi simple, mijloacele de iniţiere, cele auxiliare
de aprindere, precum şi orice alte substanţe sau amestecuri de substanţe
destinate să dea naştere la reacţii chimice instantanee, cu degajare de căldură şi
gaze, la temperatură ridicată.
Producerea de materii explozive şi orice operaţiune de import-export404 cu
acestea sunt permise numai persoanelor fizice si juridice care sunt înregistrate şi
posedă autorizaţie în acest sens, eliberată de organele prevăzute de lege.
Materiile explozive405, fabricate în ţară şi cele importate, pot fi
experimentate sau folosite numai cu aprobarea Ministerului Muncii şi Solidarităţii
Sociale, în baza unui aviz de specialitate, emis de un organ autorizat stabilit, prin
hotărâre a Guvernului.
Amestecurile explozive simple pot fi preparate numai de persoane
autorizate, conform normelor specifice de protecţie a muncii pentru depozitarea,
transportul şi folosirea materiilor explozive.
Materiile explozive cu destinaţie militară, fabricate în tară, precum şi cele
importate, pot fi experimentate sau folosite cu aprobarea Ministerului Apărării
Naţionale, în baza unui aviz de specialitate, emis de un organ autorizat stabilit
prin hotărâre a Guvernului.
Furnizorii au obligaţia de a garanta calitatea materiilor explozive406 prin
certificate de calitate, eliberate o dată cu livrarea acestora, şi de a indica pe
ambalaje: denumirea, lotul, data şi producătorul, cantitatea, temperaturile
maxime şi minime în limitele cărora se pot transporta, depozita şi mânui,
180
perioada de garanţie de la data fabricaţiei şi orice alte date necesare unei deţineri
şi exploatări în deplină siguranţă, termenul de garanţie putând fi depăşit numai
cu avizul organului de specialitate autorizat.
Deţinerea, testarea, utilizarea, transportul, depozitarea şi mânuirea
materiilor explozive provenite din import407 se fac cu respectarea dispoziţiilor
prezentei legi şi ale instrucţiunilor producătorului.
Persoanele fizice408 nu au dreptul să deţină, să utilizeze, să transporte, să
depoziteze, să experimenteze ori să mânuiască materii explozive, dacă nu au fost
autorizate şi înregistrate conform legii, excepţie făcând pulberea necesară
confecţionării cartuşelor pentru arme de vânătoare.
Pentru a putea produce şi prepara materii explozive, persoanele fizice şi
juridice409 care, potrivit legii, au ca obiect astfel de operaţiuni sunt obligate să
obţină, în prealabil, autorizaţia inspectoratului de stat teritorial pentru protecţia
muncii şi a inspectoratului de poliţie al judeţului sau a Direcţiei Generale de
Politie a Municipiului Bucureşti şi să se înregistreze la aceste autorităţi. Obligaţia
de a obţine, în prealabil, autorizaţia şi de a se înregistra la autorităţile arătate
revine şi persoanelor care deţin, transportă, folosesc sau comercializează materii
explozive, cu excepţia unităţilor şi formaţiunilor Ministerului Apărării Naţionale,
Ministerului Administraţiei şi Internelor, Serviciului Român de Informaţii,
Serviciului de Protecţie şi Pază şi Comandamentului Protecţiei Civile. Aceleaşi
obligaţii le au şi persoanele care produc, deţin, transportă sau comercializează
obiecte artizanale de distracţie, pe bază de amestecuri pirotehnice, precum şi
persoanele care folosesc, în scopuri tehnice, asemenea obiecte pe bază de
amestecuri pirotehnice.
Autorizarea se obţine numai la solicitarea celui interesat şi pe o durata
determinată, cu posibilităţi de prelungire – prin avizare – în condiţiile legii,
îndeplinirea activităţilor înscrise în autorizaţie, prin interpuşi, neautorizaţi, fiind
interzisă.
Inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii şi inspectoratul de
poliţie al judeţului sau Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti,
după caz, pot retrage autorizaţiile, pot suspenda sau restrânge activităţile
autorizate410, dacă sunt încălcate prevederile legale care au stat la baza eliberării
acestora. Retragerea autorizaţiei atrage după sine încetarea dreptului acordat
persoanelor de a prepara, produce, deţine, transporta şi folosi materii explozive.
Transportul şi mânuirea explozivilor propriu-zişi şi ale mijloacelor de
iniţiere şi aprindere411, cu excepţia obiectelor artizanale de distracţie pe baza de
amestecuri pirotehnice şi a celor pentru scopuri tehnice pe bază de amestecuri
pirotehnice, se efectuează sub directa supraveghere a artificierilor autorizaţi şi
numai cu personal special instruit pentru asemenea operaţiuni. Transportul şi
mânuirea obiectelor artizanale de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice şi
ale celor pentru scopuri tehnice pe baza de amestecuri pirotehnice, se efectuează
de către personal special instruit.
Fiecare transport de materii explozive se efectuează cu mijloace special
amenajate, pe baza ordinului de transport, eliberat şi semnat de beneficiarul
obiect punându-se problema unei priorităţi, respectiv care dintre cele două se va aplica în practica organelor
judiciare – a se vedea şi C. Barbu în Aplicarea legii penale în spaţiu şi timp, Edit. Ştiinţifică şi Pedagogică,
1972 pag.160
182
4.3.1. Infracţiunea de nerespectarea regimului materiilor
explozive prevăzută de art. 408 din Codul Penal
Obiectul infracţiunii. Analizând obiectul juridic, în cazul infracţiunii
prevăzute de art. 408 din Codul Penal, trebuie observată, la fel ca şi în cazul
infracţiunilor prevăzute de art. 406 şi 407, o anumită complexitate. Astfel,
legiuitorul, prin modul cum a construit textul incriminator şi prin locul în care a
amplasat infracţiunea în conţinutul Codului Penal, a urmărit, în principal,
ocrotirea unui regim juridic special riguros, în aşa fel reglementat încât să asigure
securitate maximă pentru operaţiunile cu explozivi şi, în secundar, ocrotirea
relaţiilor sociale ce au ca obiect ansamblul de valori ce ocrotesc viaţa, integritatea
corporală, sănătatea persoanelor, patrimoniul şi, chiar, ordinea şi siguranţa
publică.
Obiectul material este format din materii explozive cu privire la care, aşa
cum am arătat atunci când am expus elemente ale situaţie premise, legiuitorul
arată că trebuie să se înţeleagă explozivii propriu-zişi, amestecurile explozive,
pirotehnice şi simple, mijloacele de iniţiere, cele auxiliare de aprindere, precum şi
orice alte substanţe sau amestecuri de substanţe destinate să dea naştere la
reacţii chimice instantanee, cu degajare de căldură şi gaze la temperatură
ridicată.
Prima formă agravată a traficului cu materii explozive, prevăzută la alin. 3
al art. 408, este calificată în legătură cu obiectul material, în sensul că, atunci
când traficul se referă la o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil sau când
cantitatea de exploziv este însoţită de materiale de iniţiere, este atrasă o
răspundere penală mai gravă, pedeapsa devenind mai mare.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ nu este calificat, legiuitorul
neimpunând vreo calitate în acest sens. Participaţia penală se poate realiza în
toate formele – coautorat, instigare, complicitate.
Subiect pasiv secundar adiacent poate deveni persoana fizică sau juridică
ce a fost prejudiciată prin săvârşirea infracţiunii, fie că este vorba despre
persoana ce suportă producerea consecinţelor avute în vedere la incriminarea
formelor agravate ale modalităţii ce are ca obiect traficul, fie că, în modalitatea ce
are ca obiect ameninţarea cu folosirea materiilor explozive, avem în vedere
persoana fizică ori juridică căreia i se adresează ameninţarea.
Latura obiectivă. În ceea ce priveşte elementul material, traficul cu materii
explozive este caracterizat de mai multe acţiuni ce pot fi efectuate alternativ sau
cumulate diferit, în funcţie de modalitatea concretă de desfăşurare a activităţii
ilicite, gândite şi puse în aplicare de către infractori, după cum urmează:
producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau
orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuate fără drept.
Enumerarea are caracter exemplificativ, aspect subliniat de folosirea
expresiei „orice altă operaţiune”, în mod evident, legiuitorul arătându-se interesat
de incriminarea oricăror acţiuni din sfera obţinerii, transportului sau folosirii
materiilor explozive, fără drept Practic, orice activitate416, ce se poate desfăşura în
legătură cu materiile explozive, efectuată fără drept, atrage răspunderea penală.
416 N.A. – sub rezerva incriminării contravenţionale a unor acţiuni prevăzută de art. 32 din Legea 126/1995,
articol ce debutează la alin. 1 cu o observaţie potrivit cu care constituie contravenţii încălcarea prevederilor
prezentei legi, dacă faptele nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie
183
Cum pot fi efectuate activităţi cu materiile explozive altfel decât „fără
drept”? – respectând prescripţiile Legii 126/1995, ce detaliază care activităţi cu
materii explozive pot fi autorizate, procedura de autorizare, evidenţa operaţiunilor
cu materii explozive, etc.
Sustragerea, ca formă infracţională, din punct de vedere al elementului
material, impune o asociere cu infracţiunea de furt417. Fără a intra în detalii,
trebuie observat şi, bineînţeles, probat în anchetă, ieşirea materiilor explozive de
sub paza juridică a celui autorizat şi obţinerea, prin acţiunile celor interesaţi, a
unei stări de fapt caracterizate prin aceea că materiile explozive se află la
dispoziţia persoanelor care le-au sustras, aceştia putându-le folosi după bunul
plac, forma infracţională comportându-se ca o infracţiune de rezultat.
Ameninţarea cu folosirea materiilor explozive, din punctul de vedere al
elementului material, impune o trimitere la particularităţile infracţiunii prevăzute
la art. 298 din Codul Penal. Fără a intra în detalii, trebuie observat, şi aici, că în
spatele termenului, se descoperă o activitate de natură a provoca unei persoane
anxietate, spaimă, teamă legată de posibilitatea producerii unui fapt care, prin
consecinţele probabile, ar putea aduce grave atingeri existenţei fizice ori
intereselor legitime ale unei persoane fizice sau unui grup de persoane.
Forma agravată a ameninţării cu folosirea materiilor explozive impune în
discuţie natura şi efectele condiţionării ce califică forma infracţională – este
condiţionată de îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act ori de pretinderea dării
sau predării de materii explozive. Poate fi acceptată îndeplinirea sau
neîndeplinirea unui act ori darea sau predarea de materii explozive drept scop al
săvârşirii infracţiunii sau ar trebui pusă problema, altfel considerată, ca element
de natură să circumstanţieze elementul material al infracţiunii ?
La prima vedere, se poate aprecia că legiuitorul a conceput introducerea în
norma juridică, a doar unui element circumstanţial, ansamblul putând fi
interpretat ca „… acţiunea, dacă este desfăşurată în condiţiile arătate, se vor
produce următoarele consecinţe juridice” – deci am fi în prezenţa unei
circumstanţieri de mod, cu implicaţii certe, legate de modul de operare. Analizând
natura circumstanţelor, îmi permit să apreciez ca oportun, prin prisma raţiunilor
de anchetă şi a unei interpretări logice, că ar trebui să se accepte
circumstanţierile în discuţie ca ţinând de scop, legate de modul de operare, doar
în măsura în care orice infracţiune calificată prin scop, impune o anumită
intercondiţionare – scop-mod de operare.
Importanţa rezolvării problemei interesează activitatea organelor judiciare,
trebuind să se demonstreze faptul că infractorii au urmărit, prin modul cum au
conceput şi executat activitatea infracţională, realizarea scopurilor avute în vedere
de către legiuitor, respectiv, îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act ori darea sau
predarea de materii explozive.
Infracţiunea, în forma agravată, se consumă odată cu realizarea
ameninţării, fiind nerelevant dacă scopul a fost sau nu atins, important este,
doar, că scopul să fi existat, să fi fost urmărit, să fi fost avut în vedere de către
infractori.
Urmarea imediată a traficului cu materii explozive, în forma cadru, constă
în crearea unei stări de pericol pentru valorile sociale ocrotite prin obiectul juridic.
infracţiuni, deci de analizat atent fiecare împrejurare a activităţii ilicite, răspunderea penală având prioritate
faţă de răspunderea contravenţională.
417 N.A. – a se vedea şi observaţiile pertinente de la traficul cu materiale nucleare şi radioactive
184
În situaţia formelor agravate prevăzute la alin. 3 şi 5 ale art. 408, urmarea
imediată este elementul – în funcţie de care este calificată – forma infracţională,
putându-se distinge mai multe stări de fapt, percepute ca rezultate mai
periculoase, de natură a atrage agravarea răspunderii penale, după cum urmează:
crearea de pericol public, generarea urmărilor arătate la art. 187 sau 188 din
Codul Penal – vătămarea corporală gravă, respectiv, lovirile şi vătămările
cauzatoare de moarte –cauzarea unei pagube materiale, consecinţe deosebit de
grave, moartea uneia sau a mai multor persoane.
În cazul ameninţării cu folosirea materiilor explozive, infracţiunea este, în
opinia mea, de rezultat. Pentru ca organele judiciare să accepte că sunt întrunite
elementele constitutive, este necesar să se constate, în rândul publicului vizat
prin ameninţare, realizarea unei stări de teamă, specifice, care să determine
îndeplinirea solicitărilor sau o conduită conformă cu dorinţa infractorilor. Dacă
nu este obţinut acest rezultat, dacă ameninţarea nu este luată în serios,
infracţiunea nu poate subzista.
Latura subiectivă. Traficul cu materii explozive, în forma cadru, se
săvârşeşte cu intenţie, ce poate fi directă sau indirectă. În cazul formelor
agravate, forma de vinovăţie este praeterintenţia. În doctrina de specialitate,
această concluzie este discutată, existând şi opinii potrivit cu care formele
agravate se săvârşesc, la fel precum forma cadru, tot cu intenţie418.
Consider praeterintenţia ca soluţie corectă, în cazul formelor agravate
calificate prin rezultat – doar acestea pot forma ipoteza în discuţie, forma
calificată prin obiectul material neridicând această problemă, ea fiind săvârşită cu
intenţie – bazându-mă, în primul rând, pe o interpretare corespunzătoare a
textului legal. Trebuie observat că legiuitorul a avut în vedere o singură ipoteză –
cea specifică traficului cu materii explozive – şi, acceptând, dat fiind pericolul
deosebit al activităţilor subsumate traficului, că pot apare consecinţe de o
gravitate deosebită, a considerat oportun să grupeze posibilele consecinţe, în
funcţie de gravitate, şi să mărească pedepsele în mod corespunzător.
Soluţia aleasă o consider optimă; cum infracţiunea face parte din categoria
infracţiunilor privitoare la regimul stabilit pentru unele activităţi reglementate de
lege, având un obiect juridic pe măsură, este greu de conceput o soluţie care să se
bazeze pe ocrotirea primordială a altor valori, valori avute în vedere, de altfel, în
alte capitole ale Codului Penal. Ca exemplu, în analiză, să luăm situaţia când este
ocrotită viaţa persoanei. Astfel, dacă traficul cu materii explozive a avut ca
rezultat moartea uneia sau a mai multor persoane, pedeapsa este maximă –
detenţia pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.
Analizând infracţiunile de omor, se observă că, omorul, prin mijloace ce pun în
pericol viaţa mai multor persoane constituie omor calificat419, iar omorul asupra a
doua sau mai multe persoane constituie omor deosebit de grav420. Dacă am
accepta că faptele, în ambele ipoteze, se săvârşesc cu intenţie am fi în situaţia
unei duble incriminări, norma de la art. 280 devenind, în context, inutilă.
Realitatea este alta, normele juridice acţionează sistemic, completându-se
una pe alta, pentru a trata cât mai adecvat fenomenul infracţional. În ipoteza
omorului, poziţia subiectivă a făptuitorului este neechivocă, este manifestă,
constituie chiar scopul acţiunilor sale. La traficul de materii explozive, poziţia
418 I. Vasiu – op. cit. pag 419; O.A. Stoica op. cit. pag. 291
419 Art. 175 alin. 1 lit. e din Codul Penal
420 Art. 176 alin. 1 lit. a din Codul Penal
185
făptuitorului devine echivocă, el nu are ca scop suprimarea vieţii uneia sau a mai
multor persoane, ci numai îşi asumă un risc, este adevărat major, cu privire la
acest rezultat, el urmăreşte în mod declarat alte scopuri, materiale sau, cel mult,
pregătirea săvârşirii altor infracţiuni.
Concluzionând, apreciez că formele agravate, calificate prin rezultat, ale
traficului cu materii explozive se săvârşesc cu praeterintenţie, intenţie depăşită în
ceea ce priveşte rezultatul survenit, mai grav decât cel specific infracţiunii în
forma cadru.
Ameninţarea cu folosirea materiilor explozive se săvârşeşte numai cu
intenţie, intenţie directă sau indirectă, în forma cadru şi intenţie directă în cazul
formei agravate.
421 N.A. – forma actuală a art. 280 este introdusă în Codul Penal prin Legea 140/1996
186
CAPITOLUL 5 – Principalele direcţii ale investigării
criminalistice în cercetarea infracţiunilor
specifice regimului vamal român
Molnar – Drept penal al afacerilor, Edit Rosetti, Bucureşti 2002, pag 260
187
prezenţa infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 175 din Codul Vamal,
conduita legală prescrisă impunând ca, introducerea sau scoaterea din ţară a
mărfurilor, mijloacelor de transport şi a oricăror bunuri, să se desfăşoare prin
punctele de control pentru trecerea frontierei426. În situaţia în care bunurile
comune au fost trecute peste frontieră prin incinta punctelor de control pentru
trecerea frontierei şi acestea au fost sustrase sau s-a încercat sustragerea lor de
la vămuire, activitatea ilicită descrisă va constitui contravenţia prevăzută de art.
386 lit. „a” din Regulamentul Vamal.
Pentru bunurile speciale, legea este mult mai puţin permisivă, existenţa
infracţiunii de contrabandă calificată fiind condiţionată, prin prisma problemei
cercetate, doar de trecerea frontierei de stat – indiferent dacă este vorba de
frontiera terestră, aeriană sau pe apă – neinteresând dacă trecerea s-a făcut cu
ocolirea punctelor de control a trecerii frontierei sau prin incinta acestora. În
situaţia în care metodele sau mijloacele folosite de către făptuitori pentru trecerea
peste frontieră a bunurilor speciale întrunesc elementele constitutive ale altor
infracţiuni, vom fi în situaţia unui concurs de infracţiuni – contrabanda calificată
cu folosirea de acte nereale, folosirea de acte falsificate, infracţiuni de corupţie,
etc.
Dacă trecerea de bunuri peste frontieră prin alte locuri decât cele stabilite
pentru controlul vamal nu ridică probleme deosebite în interpretare – trecerea
frontierei de stat a României de către persoane, mijloace de transport, mărfuri şi
alte bunuri trebuind să se facă numai prin punctele de control pentru trecerea
frontierei, deschise traficului internaţional, unde se organizează şi se efectuează
controlul de frontieră, atât la intrarea cât şi la ieşirea din ţară – în cazul
contrabandei calificate, unde este implicată noţiunea de autorizaţie, lucrurile
capătă o complexitate deosebită, situaţie, în care consider necesar să prezint în
continuare unele consideraţii cu privire la regimul juridic al trecerii peste frontieră
pentru unele bunuri cu regim special, deoarece acestea constituie obiectul
material al infracţiunii de contrabandă calificată, iar activitatea de investigare
criminalistică trebuie să aibă în vedere regimul juridic al trecerii peste frontieră
pentru fiecare categorie de bunuri în parte, mai ales în condiţiile prevederilor art.
182 din Codul Vamal, potrivit cu care, dacă trecerea peste frontieră a unor
anumite mărfuri sau bunuri constituie infracţiuni cuprinse în alte legi, fapta se
pedepseşte în condiţiile şi cu sancţiunile prevăzute în acele legi, dacă sunt mai
aspre.
1. TRECEREA PESTE FRONTIERĂ A ARMELOR DE FOC ŞI
MUNIŢIILOR
În materia trecerii peste frontiera de stat a României a armelor de foc şi
muniţiilor trebuie distins între două regimuri: un regim ce are ca obiect trecerea
peste frontieră a armelor de foc şi muniţiilor ca act de comerţ şi un regim ce are în
vedere trecerea peste frontieră de arme de foc şi muniţii de către persoane fizice
ca acte necomerciale, în vederea folosirii în folos personal.
• Trecerea peste frontieră a armelor de foc şi muniţiilor de către
persoane juridice, ca act de comerţ
Trecerea peste frontieră a armelor de foc şi muniţiilor, ca act de comerţ
constituie monopol de stat, conform art. 2 alin. 1 lit. a, coroborat cu art. 9 din
189
Referitor la prima problemă, este important de observat faptul că, acte de
comerţ, de tipul celor în discuţie, pot desfăşura doar persoanele juridice care sunt
autorizate de către instanţele de judecată – în sensul că acestea vor avea ca obiect
de activitate efectuarea de acte de comerţ cu arme de foc şi muniţii. Întrucât
acestea au un regim juridic special, instanţele nu pot autoriza desfăşurarea unor
astfel de acte comerciale, ca obiect de activitate, decât pe baza unor avize
prealabile. Analizând legislaţia în vigoare437, observăm că procedura, prin care o
persoană juridică este abilitată să efectueze operaţiuni cu arme de foc şi muniţii,
conţine unele elemente de echivocitate.
Persoanele juridice ce se înfiinţează ca societăţi comerciale, pentru a putea
efectua operaţiuni de import-export cu arme de foc şi muniţii, trebuie să aibă
inclusă desfăşurarea unor astfel de operaţiuni în obiectul de activitate.
Autorizarea obiectului de activitate o face instanţa de judecată competentă,
respectiv, judecătoria, pe teritoriul căreia şi-a fixat sediul societatea comercială.
Pentru a putea autoriza efectuarea de operaţiuni cu arme şi muniţii, instanţele
de judecată solicită un aviz favorabil din partea organelor competente ale
Ministerului Administraţiei şi Internelor, în a căror rază teritorială îşi au sediul
societăţile comerciale care solicită autorizarea.
În altă ordine de idei, persoanele juridice ce efectuează operaţiuni cu arme
şi muniţii sunt obligate să obţină o autorizaţie de la organele competente ale
Ministerului Administraţiei şi Internelor care, pentru a o elibera, vor verifica dacă
solicitanţii deţin spaţii corespunzătoare efectuării de operaţiuni cu arme şi
muniţii, în vederea cărora se solicită autorizarea, amenajări tehnice de protecţie
şi sisteme de alarmare.
De asemenea, pentru a efectua operaţiuni de import-export, persoanele
juridice au nevoie de o licenţă, pe care o pot primi de la Ministerul de Finanţe,
fiind nevoie pentru aceasta, printre altele, şi de un aviz favorabil din partea
Ministerului Administraţiei şi Internelor. După obţinerea licenţei, este necesar ca,
şi aceasta, să fie avizată de Inspectoratul General al Poliţiei.
Până la urmă, o persoană juridică, de câte avize şi autorizaţii are nevoie
pentru a efectua operaţiuni de import-export cu arme de foc şi muniţii? Din
economia textelor legale, rezultă că, în discuţie intră trei autorizaţii şi tot pe
atâtea avize de specialitate:
1. autorizaţia pe care o dă instanţa de judecată cu privire la obiectul de
activitate, pentru care este nevoie de avizul organelor Ministerului
Administraţiei şi Internelor, pe teritoriul de competenţă, al cărora se
găseşte sediul persoanei juridice;
2. autorizaţia pe care o dau organele Ministerului Administraţiei şi
Internelor pentru efectuarea de operaţii cu arme de foc şi muniţii,
după ce s-a verificat existenţa spaţiilor, amenajărilor tehnice de
protecţie şi sistemelor de alarmare necesare pentru operaţiunile
solicitate;
3. autorizaţia pe care o eliberează, sub denumirea de licenţă, Ministerul
de Finanţe, pe baza şi a unui aviz din partea organelor competente ale
Ministerului de Interne, licenţă care, pentru a putea fi efectuat
importul sau exportul, este necesar ca, şi ea însăşi, să fie analizată de
Inspectoratul General al Poliţiei.
437 Legea nr. 31/1996, Legea nr. 17/1996, Legea nr. 31/1996, HG nr. 679/1997.
190
În acest context, apare întrebarea: care este autorizaţia avută în vedere de
legiuitor la formularea textului art. 176 din Codul Vamal în care este încriminată
infracţiunea de contrabandă calificată ?
În opinia mea, termenului de autorizaţie, cuprins în formularea textului art.
176 din Codul Vamal, trebuie analizat în mod generic, soluţia optimă, în
interpretare, fiind aceea de operaţiune de import-export autorizată. Fac această
apreciere bazându-mă pe faptul că normele juridice, care prevăd autorizarea, sunt
imperative, stricta interpretare ce trebuie făcută, neputând accepta existenţa unei
autorizaţii care să acopere, eventual, lipsa celorlalte sau soluţia unui concurs de
norme juridice – toate cuprinse în legi speciale, ce reglementează domenii de
activitate sinergice, fiind exclusă, din start, orice soluţie ce s-ar baza pe
declararea uneia sau alteia dintre normele juridice în discuţie, mai specială decât
alta.
Autorizarea operaţiunilor de import-export care au ca obiect arme de foc şi
muniţii este un proces complex, etapizat, ce începe cu solicitarea autorizaţiei de
funcţionare în faţa instanţei de judecată competente, pentru o societate
comercială care să aibă ca obiect de activitate desfăşurarea de operaţiuni de
import-export cu arme de foc şi muniţii şi se termină, odată cu avizarea de către
Inspectoratul General al Poliţiei a unei anumite operaţiuni, pe baza licenţelor
eliberate de Ministerul de Finanţe – abia după această avizare se poate considera
că operaţiunea este autorizată şi nu se mai poate pune problema săvârşirii
infracţiunii de contrabandă calificată, prevăzută de art. 176 din Codul Vamal.
Cu privire la existenţa posibilităţii ca o persoană juridică română să
desfăşoare operaţiuni cu arme militare folosite pentru autoapărare şi muniţii
aferente acestora, trebuie observat că Legea nr. 17 din 1999, atunci când face
vorbire despre operaţiuni cu arme şi muniţii438, enumeră ca obiect al acestor
operaţiuni armele de tir, de vânătoare, de împrăştiere a gazelor nocive, iritante
sau de neutralizare ori de recuzită, muniţiile pentru acestea şi armele de
panoplie,, amintind armele militare – pistol sau revolver – şi muniţiile aferente
acestora. Mai mult, în cuprinsul art. 54 al acestei legi, atunci când se instituie
obligaţia persoanelor juridice, care efectuează operaţiuni cu arme şi muniţii, de a
obţine autorizaţie de la organele competente ale Ministerului de Interne, se
specifică ,in terminis ,„altele decât cele militare”.
Operaţiunile cu arme militare – pistol şi revolver – şi muniţia aferentă
acestora sunt, la fel ca şi celelalte operaţiuni cu arme de foc şi muniţii, monopol
de stat. Prin monopol de stat se înţelege dreptul statului de a stabili regimul de
acces al agenţilor economici cu capital de stat şi privat la activităţile economice ce
constituie monopol de stat, precum şi condiţiile de exercitare a acestora.439 Având
în vedere cine sunt persoanele care pot fi autorizate să deţină, să poarte şi să
folosească arme militare pentru autoapărare440, în conformitate cu prevederile
legii441, dotarea cu arme militare în instituţiile publice autorizate să deţină astfel
de arme, se asigură, în mod gratuit, de către, Ministerului Administraţiei şi
Internelor prin Inspectoratul General al Poliţiei, iar celelalte persoane juridice,
precum şi persoanele fizice autorizate să deţină arme militare, le vor primi, sub
formă de închirieri, de la Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin
442 Cu excepţia cazurilor când titularul este vinovat de deteriorarea armei, situaţie în care acesta va suporta
costul reparaţiei.
443 Art. 80 alin. 3 din Legea nr. 17/1996.
444 Art. 42 alin. 1-3 din HG nr. 679/1997.
445 Art. 43 din HG nr. 679/1997.
446 Art. 4 alin. 1 şi 2; art. 5 alin. 1-2 din HG nr. 679/1997.
192
Poliţie a Municipiului Bucureşti sau Inspectoratului de poliţie judeţean pe a cărui
rază de competenţă îşi au domiciliul, autorizaţie pentru deţinerea, portul şi
folosirea armelor de foc şi muniţiilor. Solicitarea se materializează într-o cerere
care va avea ca anexe diferite acte, în funcţie de situaţie447.
Organele de poliţie, după ce vor analiza, în cazul aprobării448, vor elibera
solicitantului o comunicare, care îi va servi acestuia la procurarea armelor şi la
dovedirea autorizării până la eliberarea permisului sau, după caz, până la
înscrierea armelor în permis. Această comunicare este valabilă449 90 de zile,
termen ce poate fi prelungit cu încă 90 de zile, pentru motive justificative.
Persoanele în cauză pot procura din străinătate, pe baza acestei
comunicări, armele pentru care au fost autorizate, după care, la intrarea în ţară,
le vor declara la trecerea frontierei, în faţa organelor de control. Comunicarea,
despre care am făcut vorbire, este necesară pentru dobândirea unei arme, cu
orice titlu, în ţările semnatare ale Convenţiei Europene cu privire la controlul
achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari450, adoptată la
Strasbourg în 28 iunie 1978, care impune fiecărei părţi contractante, în cuprinsul
art. 10 alin. 2, să garanteze că, pe teritoriul său, nici o armă de foc nu va fi
vândută, transferată sau cedată, cu orice titlu unei persoane nerezidente care nu
a obţinut, în prealabil, autorizarea din partea autorităţilor competente, autorizare
care nu se acordă decât după ce se verifică dacă autorităţile ţării rezidentului au
acordat persoanei respective o autorizaţie referitoare la tranzacţia în cauză. Cele
două autorizaţii – cea pe care o acordă autorităţile din ţara rezidentului şi cea pe
care o acordă autorităţile din ţara în care se face tranzacţia – pot fi înlocuite cu un
permis internaţional.451 De asemenea, autorităţile ţării pe teritoriul căreia se
efectuează tranzacţia, au obligaţia să transmită o notificare, în acest sens,
autorităţilor ţării de rezidenţă a persoanei care procură o armă452.
În cazul în care cetăţenii autorizaţi îşi procură arme de foc şi muniţii dintr-o
ţară care nu este semnatară a Convenţiei, lucrurile ar putea fi mai simple, în
condiţiile în care legile ţării respective permit un comerţ liberal. Dacă armele de
foc şi muniţiile sunt procurate în mod ilicit, în raport cu legile ţării în care are loc
tranzacţia, cei autorizaţi în România, nu vor putea să introducă, în mod legal,
armele şi muniţiile în ţară, la punctele de control pentru trecerea frontierei, fiind
necesară prezentarea actului453 prin care s-a dobândit arma.
În ceea ce priveşte trecerea peste frontieră de arme şi muniţii, la ieşirea din
România, cei autorizaţi pot trece cu arme de vânătoare, arme de tir, muniţii
pentru acestea şi arme de panoplie. Armele militare şi muniţia aferentă acestora,
ca principiu454, nu pot fi scoase din ţară, având în vedere faptul că, la fel precum
legea română455, şi legislaţiile majorităţii ţărilor conţin referiri cu privire la
447 Certificat medical din care să rezulte că persoana în cauză este aptă să deţină arme şi muniţii; o fotografie
color cu dimensiunile 4x5 cm; certificat de cazier judiciar; un act prin care se dovedeşte calitatea sau funcţia
prevăzută de lege pentru categoria de armă solicitată, respectiv permis de vânătoare sau adeverinţe pentru
sportivii de categoria I-a, antrenori şi persoanele care îndeplinesc o funcţie care implică exerciţiul autorităţii
publice; o copie de pe actul de identitate eliberat de autorităţile române pentru cetăţenii străini domiciliaţi
sau cu reşedinţă în România.
448 Art. 6 alin. 1 din HG nr. 679/1997.
449 Art. 6 alin. 2din HG nr. 679/1997.
450 Ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 116/3 iulie 1997.
451 Art. 10 alin. 1 din Legea nr. 116/1997.
452 Idem, art. 5 alin. 1 şi 2 şi art. 6.
453 În sens de instrumentum probationis.
454 Excepţie fac militarii şi însoţitorii delegaţiilor străine.
455 Art. 12 din legea nr. 17/1996.
193
interdicţia de a deţine, purta şi folosi arme de foc militare şi muniţia pentru
acestea de către străini.
În situaţia persoanelor care nu au solicitat autorizarea pentru deţinerea,
portul şi folosirea armelor de foc, aceştia, teoretic, pot să-şi procure din
străinătate arme de foc şi muniţii,456 însă, odată ajunşi la punctele de control
pentru trecerea frontierei trebuie să le declare, după care, acestea vor fi reţinute
până la obţinerea autorizaţiei. Persoanele în cauză sunt obligate să se prezinte în
termen de 10 zile de la sosirea în ţară457 la organele de poliţie, pentru a solicita
autorizarea deţinerii lor. În cazul autorizării organele de poliţie vor elibera o
dovadă458, pe baza căreia se vor putea ridica armele şi muniţiile reţinute de
organele vamale, din punctul de control pentru trecerea frontierei. Dacă, din
diferite motive, se refuză autorizarea, armele şi muniţiile reţinute la punctele de
control pentru trecerea frontierei pot fi preluate de persoanele care le-au
prezentat, în termen de cel mult 90 de zile de la reţinerea lor şi restituite în ţara
de unde au fost procurate,459 iar în situaţia depăşirii acestui termen, armele şi
muniţiile vor fi preluate de organele de poliţie specializate în vederea valorificării
lor, la preţul stabilit de proprietar, urmând ca de sumele rezultate din vânzare să
beneficieze persoanele de la care au fost reţinute.
În situaţia, în care cetăţenii români sau străini cu domiciliul sau reşedinţa
în România, indiferent că sunt sau nu autorizaţi să deţină, să poarte şi să
folosească arme de foc şi muniţia aferentă acesteia, nu declară la punctul de
control pentru trecerea frontierei că au asupra lor arme şi muniţii iar acestea sunt
descoperite cu ocazia controlului,460 armele şi muniţiile în cauză vor fi reţinute în
vederea confiscării urmând a fi predate pe bază de proces-verbal inspectoratului
de poliţie al judeţului pe a cărui rază se află punctul de control, continuarea
călătoriei persoanei sau persoanelor asupra cărora au fost găsite fiind
condiţionată de aprobarea Inspectoratului General al Poliţiei de frontieră.
Cetăţenii străini, la intrarea în România, dacă au asupra lor arme de foc şi
muniţii trebuie să le declare la punctul de control pentru trecerea frontierei.
Nedeclararea atrage în mod obligatoriu confiscarea armelor de foc şi muniţiilor
descoperite cu ocazia controlului pentru trecerea frontierei de stat, urmând ca
cetăţenii în cauză să-şi continue călătoria doar pe baza aprobării Inspectoratului
General al Poliţiei de Frontieră.
Armele de foc militare – pistol şi revolver – precum şi muniţia aferentă
acestora vor fi depuse la punctele de control pentru trecerea frontierei461, urmând
a fi ridicate la ieşirea din ţară.
Armele de vânătoare, armele de tir, muniţiile pentru acestea, armele de
panoplie pot fi introduse în ţară de către cetăţenii străini, dacă aceste arme şi
muniţia pentru ele sunt înscrise în documentele de trecere a frontierei de către
organele care le-au eliberat,462 sau au acordat viza română ori de organele din
punctele de control. La ieşirea din ţară, armele de vânătoare, armele de tir,
muniţiile pentru acestea şi armele de panoplie pot fi scoase în acelaşi regim ca la
456 Din ţări care nu sunt parte la Convenţia Europeană cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii
armelor de foc de către particulari – Strasbourg, - 1978.
457 Art. 64 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 17/1996.
458 Idem, alin. 3.
459 Art. 64 alin. 4 şi 5 din Legea nr. 17/1996.
460 Art.23 alin. 1 şi 2 din. Legea 243 din 29 Aprilie 2002
461 Idem, art. 34.
462 Ibidem, art. 34 alin. 1.
194
intrarea în ţară, iar cele procurate pe teritoriul României, numai în măsura în
care au fost procurate în mod legal de la cluburile, asociaţiile sau celelalte
persoane juridice autorizate să desfăşoare operaţiuni cu arme463.
Însoţitorii delegaţiilor străine, la nivelul şefilor de stat ori la nivel
guvernamental, precum şi militarii, pot avea asupra lor şi pot trece frontiera
României cu arme militare şi muniţia corespunzătoare acestora, cu avizul
organelor competente din Ministerul Administraţiei şi Internelor sau din
Ministerul Apărării Naţionale464. Membrii personalului misiunilor diplomatice, ai
oficiilor consulare şi ai reprezentanţilor organizaţiilor internaţionale
interguvernamentale acreditate în România, sunt scutiţi de necesitatea autorizării
de către organele competente ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru
introducerea sau scoaterea din ţară a armelor de foc şi muniţiilor, pe bază de
reciprocitate, fiind necesar doar un aviz465 din partea Ministerului Afacerilor
Externe.
Tranzitul, pe teritoriul României, a armelor de vânătoare, de tir, a
muniţiilor corespunzătoare acestora şi a armelor de panoplie, de către persoanele
fizice se face după o procedură, care ţine cont de specificitatea şi periculozitatea
armelor şi muniţiilor în cauză, după cum urmează:466 persoanele care tranzitează
România cu arme de foc şi muniţii, odată ajunse la punctele de control pentru
trecerea frontierei, le vor declara, după care, armele de foc şi muniţiile se vor
sigila, iar pe timpul traversării teritoriului românesc, persoanele în cauză au
obligaţia să păstreze intacte sigiliile aplicate şi să nu le înstrăineze. La ieşirea din
ţară, poliţia de frontieră va verifica integritatea şi autenticitatea sigiliilor şi dacă
datele de identificare a armelor şi muniţiilor corespund cu cele înscrise în
documentul de trecere a frontierei de stat. În situaţia în care sigiliile nu sunt
intacte ori datele nu corespund cu cele înscrise în documentul de trecere a
frontierei de stat sau armele şi muniţiile au fost înstrăinate integral sau în parte,
călătorilor în cauză li se permite trecerea frontierei doar cu aprobarea
Inspectoratului General al poliţiei de Frontieră.
469 În art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 se prevede ca pedeapsă pentru mai multe modalităţi
alternative, inclusiv deţinerea, închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi în cazul drogurilor
de risc respectiv închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi pentru drogurile de mare risc.
470 Pentru aspectele esenţiale în materia tranzitului a se vedea supra 1.2 în materia armelor.
471 Avizul se dă după verificarea unor condiţii de folosire a substanţelor supuse controlului naţional –
Ministerul Industriei şi Comerţului, ţinând seama, printre altele, de prevederile Legii nr. 31/1996 privind
regimul monopolului de stat, cu modificările ulterioare.
473 N.A. – întrucât pe parcursul acestei lucrări este posibil să se constate unele inadvertenţe, în ceea ce
priveşte titulatura unor ministere sau organisme guvernamentale, îmi cer scuze şi arăt că astfel de
inadvertenţe au apărut ca urmare a schimbărilor şi a evoluţiei în timp a politicilor, diferitelor guverne ce s-au
succedat la guvernare, pertinente la domeniul analizat.
474 Avizul în cauză are în vedere luarea unor măsuri pentru evitarea deturnării substanţelor de la scopul ilicit
declarat.
196
Legiuitorul român a adoptat, în domeniu, şi Legea nr. 118/1992 pentru
aderarea României la Convenţia asupra substanţelor psihotrope475, şi la
Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope476, act
normativ potrivit cu care prevederile celor două convenţii devin parte integrantă
din dreptul intern. De asemenea, tabelele conţinute de convenţii sunt preluate de
Legea nr. 143/2000 care, introducând în legislaţia română termenul de substanţe
aflate sub control naţional, precizează, făcând trimitere la fiecare tabel în parte,
trei categorii, în funcţie de pericolul pe care îl prezintă fiecare substanţă în parte:
droguri de mare risc – tabelul I şi II; droguri de risc – tabelul III; precursori –
tabelul IV477.
Având în vedere că există trimiteri la activităţile de import-export, în textele
convenţiilor arătate, în continuare vom încerca să clarificăm unele aspecte ce ţin
de mecanismul operaţiunilor de import-export între ţările părţi la cele două
convenţii478.
Fiecare ţară semnatară se obligă să interzică exportul şi importul substanţelor
aflate sub control naţional479, cu excepţia cazurilor când exportatorul şi importatorul
sunt unul şi celălalt autoritatea sau administraţia competentă din ţara sau regiunea
exportatoare sau importatoare,480respectiv alte persoane sau întreprinderi pe care
autorităţile competente din ţările respective le vor autoriza, în mod explicit, în acest scop.
În cazul autorizării de persoane juridice pentru efectuarea operaţiunilor de import-export,
autorităţile statale trebuie să exercite o supraveghere asupra tuturor persoanelor
autorizate, acestea având obligaţia să procedeze la înregistrări astfel încât să fie
cunoscute în mod precis cantităţile importate sau exportate şi identitatea importatorului
şi a exportatorului.481 Mai mult, trimiterile, care fac obiectul importurilor sau
exporturilor, trebuie să fie corect marcate şi însoţite de documentele necesare482,
documentele comerciale cum sunt facturile, listele de mărfuri, documentele de vamă, cele
de transport, alte documente de expediţie, trebuie să indice numele substanţelor care fac
obiectul importului sau exportului, aşa cum figurează în tabele-anexă la convenţii,
cantitatea importată sau exportată, numele şi adresa exportatorului, importatorului şi,
atunci când este cunoscută, cea a destinatarului.
Atunci când exportul, respectiv importul, are ca obiect substanţe cuprinse în
tabelul I al Convenţiei contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope483,
autorităţile din ţara exportatoare, înainte de desfăşurarea operaţiunilor, trebuie să
informeze autorităţile din ţara importatoare cu privire la: numele şi adresa
exportatorului, importatorului şi a destinatarului mărfii, când este cunoscut; denumirea
substanţei, aşa cum figurează în tabelul I; cantitatea de substanţă exportată; punctul de
ieşire şi data expedierii prevăzute; alte informaţii reciproc convenite între părţi. Dacă
ţările semnatare decid484, pot adopta şi alte măsuri, pe care le consideră mai stricte sau
mai severe decât cele arătate.
întrucât aceste tabele sunt preluate ca atare în conţinutul Legii nr. 143/2000, vom folosi în unele cazuri
expresia “conţinută de legea română arătată”.
480 Art. 7 alin. 1 lit. f şi art. 8 alin. 1 din Convenţia asupra substanţelor psihotrope adoptată în 1971.
481 Art. 8 alin. 2 lit. a; art. 11 alin. 1 şi alin. 5 din Convenţia substanţelor psihotrope adoptată în 1971.
482 Art. 9 alin. 1 lit. d din Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope adoptată în
1988.
483 Substanţe considerate droguri de mare risc de legea română.
484 Art. 10 alin. 1 lit. b din Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, adoptată
în 1988.
197
Autorizaţia de import-export, pentru substanţele cuprinse în tabelele I sau II485,
trebuie obţinută pe un formular – model stabilit de Comisia Consiliului pentru
stupefiante ce funcţionează în cadrul ONU, pentru fiecare export sau import, indiferent
dacă este vorba de una sau mai multe substanţe. Autorizaţia trebuie să cuprindă
denumirea internaţională a substanţei sau, în absenţa acesteia, denumirea substanţei
din tabel; cantitatea exportată sau importată; forma farmaceutică; numele şi adresa
exportatorului; perioada în cursul căreia trebuie să aibă loc exportul sau importul. În
situaţia substanţelor exportate sub formă de preparat, se va indica denumirea
preparatului, dacă există o asemenea denumire. Autorizaţia de export, mai trebuie să
conţină numărul şi data certificatului de import, fiind necesară şi specificarea autorităţii
din ţara importatoare care l-a eliberat. Aşa cum reiese din cele arătate486, potrivit
prevederilor convenţiei, înainte de a se elibera o autorizaţie de export, autorităţile din ţara
exportatoare vor solicita să se prezinte o autorizaţie de import eliberată de autorităţile din
ţara importatoare care să ateste că importul substanţei sau substanţelor solicitate a fost
aprobat. Autorizaţia de import va fi prezentată în faţa autorităţilor din ţara exportatoare
de către persoana juridică sau instituţia care solicită autorizaţia de export.
Autorizaţia de export va fi anexată, în copie la fiecare expediere la care se referă.
De asemenea, guvernul ţării exportatoare va adresa o copie a autorizaţiei de export
guvernului ţării importatoare sau regiunii importatoare, în cazul federaţiilor sau
confederaţiilor.
După efectuarea importului, guvernul ţării sau regiunii importatoare are obligaţia
să remită guvernului ţării sau regiunii exportatoare, autorizaţia de export, împreună cu o
atestare, care să certifice cantitatea efectiv importată. Procedura este valabilă, ca
principiu şi în cazul substanţelor cuprinse în tabelul II.
Părţile semnatare ale convenţiei îşi vor lua toate măsurile în vederea interzicerii
exporturilor sub formă de expedieri adresate unei bănci, unei căsuţe poştale, unui
antrepozit vamal sau unei persoane juridice, alta decât cea al cărei nume figurează în
autorizaţia de export. Toate expedierile, care se fac pe teritoriul unui stat parte la
convenţie sau sosesc pe teritoriul unui asemenea stat, fără a fi însoţite de o autorizaţie de
export, vor fi reţinute de autorităţile competente.
În cazul tranzitului, nu se va autoriza trecerea în direcţia unei alte ţări, de către
autorităţile statelor părţi ale convenţiei, pentru nici o expediere de substanţe aflate sub
control, decât în cazul când copia după autorizaţia de export pentru expediere este
prezentată, indiferent dacă marfa este sau nu descărcată din vehiculul care o transportă.
Autorităţile competente ale ţării sau regiunii, prin care tranzitul substanţelor aflate
sub control este autorizat, vor lua toate măsurile pe care le consideră necesare, pentru a
se evita abaterile de la ruta stabilită a transportului către o altă destinaţie, decât aceea
care figurează pe copia autorizaţiei de export. Există posibilitatea de a se cere schimbarea
rutei, însă guvernul ţării de tranzit va analiza cererea ca şi cum ar fi vorba despre un
export din ţara de tranzit către ţara noii destinaţii.
Se interzice, de asemenea, orice tratament ce s-ar putea aplica substanţelor aflate
sub control, de natură să le modifice caracterul, fără consimţământul autorităţilor
competente din ţara în care se efectuează operaţia.
Există posibilitatea ca una din ţările semnatare să ratifice487 tuturor celorlalte
părţi, prin intermediul secretariatului general, că ea interzice importul în ţara sa sau
într-una din regiunile sale, pentru una sau mai multe substanţe conţinute în tabelele
convenţiei, specificate în notificarea sa. Ca urmare a ratificării, toate celelalte ţări
semnatare vor lua măsurile necesare pentru ca nici una din substanţele menţionate în
notificare să nu fie exportate în ţara sau regiunea părţii care a făcut notificarea. Partea
485 Art. 12 din Convenţia asupra substanţelor psihotrope adoptată în 1971 sub titlul de „Dispoziţii referitoare
la comerţul internaţional” instituie o adevărată procedură pentru desfăşurarea operaţiunilor de import-
export, procedură ce stă la baza celor ce le vom arăta în continuare.
486 Existenţa unei autorizaţii de import care să precedă eliberarea unei autorizaţii de export.
487 Art. 13 din Convenţia asupra substanţelor psihotrope adoptată în 1971.
198
care a făcut notificarea poate să autorizeze importul substanţelor cu privire la care a
făcut notificarea, eliberând pentru fiecare caz în parte un permis special de import, în
care să se specifice cantităţile determinate de substanţe sau de preparate ce conţin
substanţe cu privire la care a făcut notificarea.
Potrivit legii române488, livrarea supravegheată este o metodă folosită de
instituţii sau organele legal abilitate, cu autorizarea şi sub controlul procurorului,
care constă în permiterea trecerii sau circulaţiei pe teritoriul ţării de droguri ori
precursori, suspecţi de a fi expediaţi ilegal, sau de substanţe care au înlocuit
drogurile ori precursorii, în scopul descoperirii activităţilor infracţionale şi al
identificării persoanelor implicate în aceste activităţi. Convenţia, contra traficului
ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, adoptată în 1988 tratează489
problema livrărilor supravegheate condiţionând-o de principiile fundamentale ale
sistemelor juridice din ţările semnatare. Astfel, ţinându-se cont de posibilităţile pe
care le au ţările implicate, pentru a permite recurgerea adecvată şi oportună la
livrări supravegheate pe scară internaţională, pe bază de acorduri sau
aranjamente, se poate recurge la livrări supravegheate, în scopul identificării
indivizilor, în infracţiunile stabilite în cuprinsul convenţiei490 şi de a începe
urmărirea penală împotriva lor.
Decizia de a recurge la livrări supravegheate trebuie luată în fiecare caz, în
parte, şi trebuie să ţină cont, şi de aranjamentele sau alte înţelegeri financiare în
materia exercitării competenţei de către părţile interesate. Expedierile ilicite,
pentru care s-a convenit ca livrarea să fie supravegheată, pot, dacă există
consimţământul părţilor interesate, să fie interceptate şi autorizate, în continuare,
în trimiterea lor, fie aşa cum sunt, fie după ce stupefiantele sau substanţele
psihotrope au fost sustrase sau au fost înlocuite total sau parţial cu alte produse.
Textele celor două convenţii, relativ la trecerea peste frontieră, pe lângă cele
arătate, mai conţin referiri la obligaţii ale transportatorilor comerciali491, cu
privire la evitarea situaţiilor de acces neautorizat la mijloacele de transport şi la
încărcătură, precum şi situaţiilor de folosire a mijloacelor lor de transport, pentru
săvârşirea de infracţiuni. De asemenea, pentru evitarea presiunilor asupra
teritoriilor naţionale cu expedieri de substanţe aflate sub control parţial, ţările
semnatare beneficiază de drepturi lărgite pentru controlul şi supravegherea
zonelor şi porturilor libere şi, chiar, a navelor care navighează în apele
internaţionale.
Legea nr. 300/2002, privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la
fabricarea ilicită a drogurilor – ce reglementează regimul juridic al precursorilor
folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor, autorizarea şi desfăşurarea operaţiunilor
cu precursori, precum şi măsurile de combatere a operaţiunilor ilicite cu
precursori – detaliind problematica precursorilor amintiţi, aşa cum am văzut, şi
de Legea 143/2000, instituie norme specifice pentru importul-exportul
precursorilor. Substanţele chimice care sunt folosite în mod frecvent la fabricarea
ilicită a drogurilor, denumite precursori – atât în Legea 143/2000, cât şi în Legea
300/2002 – sunt prevăzute în anexa nr. 1 a Legii 300/2002, anexă ce preia
adoptată în 1988 sunt enumerate mai multe activităţi infracţionale ce sunt însuşite de legislaţia română
principial în domeniul combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri şi spălării banilor murdari.
491 Art. 15 din Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope adoptată în 1988.
199
substanţele cuprinse în Anexa 4 a Legii 143/2000, fiind adăugate şi alte
substanţe, cu privire la care se apreciază că pot fi folosite la fabricarea de droguri.
Nu insist asupra priorităţii uneia sau a alteia dintre anexe deoarece nu se
poate pune o asemenea problemă, fiecare, în parte, fiind caracteristică unui
anumit regim. Atunci când demersul ştiinţific este centrat pe analiza
precursorilor, în legătură cu folosirea acestora la cultivarea, producerea sau
fabricarea ilicită a drogurilor de mare risc, trebuie avută în vedere Anexa 4 a Legii
143/2000. Dacă obiectul demersului ştiinţific îl constituie regimul juridic al
precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor, autorizarea şi desfăşurarea
operaţiunilor cu precursori, precum şi măsurile de combatere a operaţiunilor
ilicite cu precursori, atunci trebuie luată în considerare Anexa 1 a Legii 300/2002
Substanţele, înscrise în anexa nr. 1, a Legii 300/2002, se clasifică în trei
categorii492, în raport cu gradul de risc şi posibilitatea înlocuirii acestora cu alte
substanţe în cadrul procesului de fabricare ilicită a drogurilor, precum şi pentru
asigurarea desfăşurării normale a operaţiunilor legale cu precursori,
anexa nr. 1 putând fi completată, prin înscrierea unor substanţe noi, ori
modificată, prin eliminarea altor substanţe sau prin transferarea acestora dintr-o
categorie în alta, prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei.
Exportul şi importul precursorilor493 se efectuează de către operatori
autorizaţi şi care au obţinut:
• Avizul Inspectoratului General al Poliţiei, pe baza unor documente,
stabilite prin regulamentul pentru aplicarea dispoziţiilor Legii
300/2002, documente de natură a crea convingerea că, substanţele
vor fi folosite doar pentru realizarea unor scopuri licite, un rol central
având declaraţia de utilizare finală sau declaraţia de utilizare.
• Autorizaţia eliberată de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei, după
obţinerea avizului prealabil şi obligatoriu al Inspectoratului General
al Poliţiei, pentru precursorii din categoriile I şi II; pentru precursorii
din categoria a III-a este necesar avizul emis de Ministerul Industriei
şi Resurselor, cu unele excepţii nerelevante pentru posibilitatea de
folosire la producerea de droguri - precursorii autorizaţi să fie
desfăcuţi prin reţeaua comercială către populaţie, în limitele şi în
cantităţile stabilite prin regulamentul pentru aplicarea dispoziţiilor
prezentei legi, la propunerea Ministerului Industriei şi Resurselor.
• Licenţa emisă de Ministerul Afacerilor Externe.
În cazul operatorilor, care solicită avizul pentru obţinerea licenţei de export,
aceştia trebuie să prezinte şi licenţa importatorului, precum şi declaraţia de
utilizare finală a partenerului extern. Pentru substanţele din categoriile I şi a II-a
prevăzute în anexa nr. 1 este necesară şi obţinerea unui certificat de export,
eliberat de Ministerul Sănătăţii şi Familiei.
Autorizaţia privind activităţile cu precursori494 este netransmisibilă şi
valabilă timp de 3 ani de la data emiterii, această durată putând fi prelungită
succesiv, pe perioade de câte 3 ani.
495 Orice material, în orice stare de agregare care prezintă fenomenul de radioactivitate, inclusiv deşeurile
radioactive.
496 Orice material radioactiv obţinut în cursul procesului de producere ori de utilizare a unui combustibil
nuclear sau orice material care a devenit radioactiv prin expunere la radiaţii, cu excepţia radioizotopilor care
au atins stadiul final de preparare şi sunt susceptibile de a fi utilizaţi în scopuri ştiinţifice, medicale, speciale,
sociale, comerciale sau industriale.
497 Lit. a.
498 Lit. c.
499 Lit. f.
500 Lit. e.
501 Anexa cuprinde materialele nucleare ale căror proprietăţi sunt adecvate utilizării în producerea energiei de
origine nucleară; dispozitivele sau echipamentele special concepute pentru a fi utilizate în instalaţii din ciclul
combustibilului nuclear sau adecvate utilizării lor în acest scop; dispozitive sau echipamente special
concepute pentru a fi utilizate în fabricarea acelor materiale nenucleare care pot fi folosite în producerea
energiei de origine nucleară, cât şi acele dispozitive sau echipamente care sunt adecvate utilizării în aceleaşi
scopuri; dispozitive sau echipamente esenţiale pentru fabricarea dispozitivelor sau echipamentelor ce pot fi
utilizate la instalaţii ce folosesc combustibil nuclear sau sunt adecvate pentru utilizarea lor în acest scop sau
pentru fabricarea materialelor nenucleare adecvate utilizării în producerea energiei de origine nucleară.
502 Art. 6 din Legea nr. 111/1996.
503 Printre alte operaţiuni precum cercetarea, experimentarea, dezvoltarea, fabricarea, tranzitul, detonarea,
etc.
504 art. 7 din Legea nr. 111/1996.
505 Asemănător cu cel descris pentru bunurile speciale ce constituie obiectul primelor două capitole.
201
juridice române, în urma solicitării lor exprese, ca urmare a respectării
prevederilor legislaţiei în vigoare, persoanelor fizice fiindu-le interzis să desfăşoare
operaţiuni cu materii radioactive. După ce instanţele de judecată autorizează, în
cadrul obiectului de activitate, desfăşurarea de operaţiuni cu materii radioactive,
persoana juridică interesată trebuie să solicite autorizaţie din partea Comisiei
Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, ce funcţionează în subordinea
Guvernului506.
În sensul legii române507, prin autorizaţie în domeniul nuclear, trebuie
înţeles: documentul emis de autoritatea naţională competentă în domeniul
nuclear, pe baza unei evaluări de securitate nucleară şi control, către o persoană
juridică, la cererea acesteia, pentru desfăşurarea unei activităţi nucleare.
Autorizaţia de import sau/şi de export se eliberează508 de către Comisia
Naţională pentru controlul Activităţilor Nucleare, numai dacă sunt respectate
următoarele condiţii:
- solicitantul autorizaţiei este în măsură să demonstreze probitatea
persoanelor cu activitate de control decizional asupra operaţiunilor de import sau
de export, pentru care solicită eliberarea autorizaţiei, în conformitate cu
reglementările în vigoare;
- în cazul importului, solicitantul autorizaţiei se angajează să asigure
respectarea prevederilor legilor române şi a angajamentelor internaţionale asumate
de România în domeniul energiei nucleare, să livreze produsele şi informaţiile
numai către beneficiari autorizaţi în acest scop şi să raporteze de îndată comisiei
asupra intrării în ţară a produselor şi informaţiilor importate;
- în cazul exportului, solicitantul a obţinut de la partenerul său extern
garanţiile necesare, din care să rezulte că, acesta nu îl va folosi în scopuri care să
prejudicieze obligaţiile internaţionale asumate de România ori siguranţa naţională.
La fel ca în cazul importatorului, exportatorul trebuie să raporteze de îndată
comisiei asupra ieşirii din ţară a produselor şi a informaţiilor pentru care a
solicitat autorizaţie de export.509
Pentru importul instalaţiilor cu funcţionalitate proprie, pentru importul
fiecărui tip distinct de material radioactiv, de dispozitiv generator de radiaţii
ionizante, de aparatura de control dozimetric al radiaţiilor ionizante sau al
gradului de contaminare radioactivă, de material sau dispozitiv utilizat în scopul
protecţiei împotriva radiaţiilor ionizante, de mijloc de containerizare sau de
transport special amenajat în acest scop, este necesară obţinerea, în prealabil510,
a unei autorizaţii de produs, model tip, emisă de Comisia Naţională pentru
Controlul Activităţilor Nucleare511. Sursele-etalon de radiaţii512 şi mijloacele de
măsurare, în domeniul radiaţiilor ionizante, pentru a putea fi importate, trebuie
să aibă aprobare de model, eliberată de Biroul Român de Metrologie Legală şi să
fie verificate metrologic, în conformitate cu legislaţia Română.
După obţinerea autorizaţiei, persoanele juridice trebuie să se adreseze
Ministerului Industriei şi Comerţului pentru licenţa de import-export, licenţă ce
se va elibera în conformitate cu prevederile Ordinului 36 C, din 01.03.1999,
privind regimul de export şi import al mărfurilor. Direcţia Generală a Vămilor va
203
autorizată de către Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare să
desfăşoare una sau mai multe activităţi în domeniul nuclear, trebuie să instituie
şi să menţină un sistem autorizat de asigurare a calităţii în activitatea proprie şi
să se asigure că furnizorii săi de produse şi servicii, cât şi subfurnizorii acestora,
în lanţ, instituie şi menţin propriul lor sistem controlat de asigurare a calităţii.
Astfel, fiecare activitate din domeniul nuclear, până la utilizarea finală, este
supusă unui dublu control al calităţii - unul din partea Comisiei Naţionale, cu
autoritate în domeniu, celălalt din partea utilizatorilor de produse şi servicii
subsecvenţi.
Trebuie observat că, în plan practic, trecerea peste frontieră implică
transportul materiilor radioactive, depozitarea şi un întreg proces tehnologic şi
economic, autorizarea importurilor presupunând din partea Comisiei Naţionale
pentru Controlul Activităţilor Nucleare o verificare a întregului proces de
valorificare a materiilor radioactive importate. Vrând, nevrând, o persoană
juridică, pentru a putea obţine o autorizaţie de import, atât în măsura în care cere
autorizarea importului sau/şi pentru desfăşurarea unor activităţi subsecvente de
valorificare a importurilor, cât şi dacă aceste activităţi sunt desfăşurate de alte
persoane juridice, depinde de realizarea şi altor condiţii517, pe lângă cele impuse
expres pentru autorizarea operaţiunilor de import-export, după cum urmează:
- este în măsură să demonstreze calificarea profesională, pe funcţii, a
personalului propriu, cunoaşterea de către acesta a cerinţelor reglementărilor
privind securitatea nucleară şi protecţia împotriva radiaţiilor ionizante, precum şi
probitatea persoanelor pe timpul construcţiei şi funcţionării instalaţiei, sau în
conducerea altor activităţi nucleare, dintre cele menţionate la acel articol;
- dă dovadă de capacitate organizatorică şi responsabilitate în prevenirea şi
limitarea consecinţelor avariilor, cu posibile efecte cu impact negativ asupra vieţii
şi sănătăţii personalului propriu, populaţiei, mediului, proprietăţile terţilor sau
asupra patrimoniului propriu;
- răspunde ca restul personalului propriu, care asigură funcţionarea
instalaţiei, să aibă nivelul necesar de cunoştinţe specifice funcţiei pe care o
îndeplineşte, privind exploatarea instalaţiei, în condiţii de securitate nucleară,
riscurile asociate şi măsurile de securitate nucleară aplicabile;
- ia toate măsurile necesare, la nivelul normelor tehnologice şi ştiinţifice în
vigoare, pentru a preveni producerea daunelor care ar rezulta în urma construcţiei
şi funcţionării instalaţiei;
- instituie o asigurare sau orice altă garanţie financiară care să-i acopere
răspunderea pentru daune nucleare, cuantumul, natura şi condiţiile asigurării sau
garanţiei fiind conforme celor prevăzute de lege şi de convenţiile internaţionale la
care România este parte;
- răspunde de luarea măsurilor necesare pentru prevenirea amestecului de
orice natură sau pentru înlăturarea perturbărilor datorate oricăror terţi în procesul
decizional, în timpul construcţiei şi pe durata funcţionării instalaţiei nucleare;
- propune un amplasament al instalaţiei care nu contravine prevederilor
legale şi intereselor publice prioritare, cu privire la necontaminarea apei, aerului şi
solului, şi nu afectează funcţionarea altor instalaţii situate în vecinătate;
- dispune de aranjamente materiale şi financiare corespunzătoare şi
suficiente pentru colectarea, transportul, tratarea, condiţionarea şi depozitarea
deşeurilor generate din propria activitate, precum şi pentru dezafectarea instalaţiei
nucleare, atunci când va înceta definitiv activitatea autorizată, şi a achitat
207
Procedura de autorizare presupune, pentru persoanele juridice, într-o
primă etapă, autorizarea, în cadrul obiectului de activitate, de către instanţele de
judecată, a activităţilor de import-export cu substanţe toxice şi cu precursorii lor.
Trebuie observat că, operaţiunile cu aceste substanţe, sunt permise529 numai în
scopuri neinterzise, Convenţia acceptând ca astfel de scopuri: scopuri industriale,
agricole, de cercetare, medicale, farmaceutice sau alte scopuri paşnice; scopuri de
protecţie – în relaţie directă cu protecţia împotriva substanţelor chimice toxice şi
armele chimice; scopurile militare, care nu au legătură cu utilizarea armelor
chimice şi care nu depind de utilizarea proprietăţilor toxice ale substanţelor
chimice ca metodă de război; scopuri pentru asigurarea respectării legilor,
inclusiv combaterea dezordinilor publice. Substanţele chimice toxice şi precursorii
lor, ce constituie obiectul regimului de autorizare sunt conţinuţi diferenţiat în
listele 1, 2 şi 3 din anexa 1, a Legii nr. 56/1997.
Etapa a II-a, în cadrul procesului de autorizare, presupune adresarea unei
cereri Agenţiei Naţionale de Control al Exporturilor Strategice şi al Interzicerii
Armelor Chimice, în vederea obţinerii unei autorizaţii pentru efectuarea de
operaţiuni cu substanţe toxice şi precursori ai acestora. De remarcat este că,
oricărei persoane530, în orice situaţie531, i se interzice dezvoltarea, producerea,
dobândirea, deţinerea sau transportul către alte persoane direct sau indirect de
arme chimice; folosirea de arme chimice; angajarea, în orice fel, de pregătiri
militare pentru folosirea armelor chimice; ajutarea, încurajarea sau determinarea,
în orice fel, a altor persoane să se angajeze într-o activitate interzisă prin lege;
utilizarea ca mijloace de război a substanţelor pentru combaterea dezordinilor
publice.
Agenţia Naţională de Control al Exporturilor Strategice şi a Interzicerii
Armelor Chimice este organul de specialitate532 al Guvernului României533, care
supraveghează şi coordonează, prin Direcţia de control a interzicerii armelor
chimice, toate activităţile, privind regimul aplicării Convenţiei, privind interzicerea
dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora.
În materia trecerii peste frontieră, Agenţia asigură controlul importului şi
exportului de substanţe chimice toxice şi precursori ai acestora, eliberând
autorizaţii în vederea obţinerii licenţelor de import-export şi certificate de
utilizator final, pentru importurile de substanţe chimice interzise în listele anexă
la Legea nr. 56/1997. de asemenea, agenţia are obligaţia să notifice Organizaţiei
pentru Interzicerea Armelor Chimice, cu sediul la Haga, transferurile de substanţe
chimice înscrise în Lista 1 cu cel puţin 30 de zile înainte de efectuarea lor.
Cererea, pentru autorizarea importurilor sau exporturilor de substanţe
chimice înscrise în Lista 1534, trebuie adresată Agenţiei Naţionale de Control al
Exporturilor Strategice şi a Interzicerii Armelor Chimice cu cel puţin 60 de zile535
în Lista 1 că acestea sunt obligate să comunice Agenţiei despre aceasta, cu cel puţin 60 de zile înainte de
208
înainte de efectuarea operaţiunii. Persoanele juridice, ce solicită autorizarea
efectuării de operaţiuni de import-export, au obligaţia536 să transmită anual
Agenţiei o declaraţie detaliată, cu privire la operaţiunile efectuate în anul
calendaristic precedent, până la data de 01 Martie a fiecărui an, cu specificarea
cantităţilor şi a utilizării finale pentru fiecare substanţă şi fiecare ţară implicată.
Pentru substanţele şi precursorii cuprinşi în Lista nr. 3, este necesară declararea
cantităţilor care au făcut obiectul importurilor ori exporturilor şi destinaţia lor
finală, pentru fiecare substanţă şi ţară implicată537, însă termenul de depunere a
cererilor este mai îngăduitor538, iar Agenţia nu mai are obligaţia să notifice
Organizaţiei pentru Interzicerea armelor chimice, operaţiunea.
În cazul exporturilor, autorizaţia de export pentru substanţele chimice
toxice şi precursorii lor este condiţionată539 de prezentarea unui certificat de
utilizator final, eliberat de autoritatea de stat abilitată din ţara de destinaţie a
exportului, ce va conţine menţiuni cu privire la utilizarea substanţelor ce
constituie obiectul exportului numai pentru scopuri neinterzise de Convenţie;
asemenea obligaţiei de a nu le reexporta; tipurile şi cantităţile; utilizarea finală;
denumirea şi adresa utilizatorului final.
Întrucât autorizaţiile pentru efectuarea operaţiunilor de import-export sunt
nominale şi se eliberează pentru fiecare operaţiune în parte, mai trebuie observat
că, operaţiunile în cauză, cu substanţele înscrise în Lista nr. 1540, pot fi efectuate
numai cu statele părţi la Convenţie şi numai pentru scopuri de cercetare,
medicale, farmaceutice sau de protecţie, importatorii din aceste state, în cazul
exportului, respectiv importatorii români, în cazul importului, având obligaţia de
a nu le reexporta unui stat terţ. În aceste condiţii, Agenţia are obligaţia de a
verifica, pentru fiecare operaţiune solicitată la autorizare, ţara de destinaţie şi
scopul pentru care respectivele substanţe sunt importate în acea ţară.
Operaţiunile de import-export cu substanţe chimice cuprinse în Lista nr.
2541 nu pot fi efectuate, de asemenea, decât cu statele părţi la Convenţie.
Substanţele chimice înscrise în Lista nr. 3542, pot fi exportate către state care nu
sunt părţi la Convenţie.
Etapa a III-a în cadrul procesului de autorizare, presupune solicitarea unei
licenţe de import sau export, după caz, de la Ministerul Industriei şi
Comerţului543, în baza prevederilor legale privind monopolul de stat544.
Odată cu această etapă, se poate considera procesul de autorizare încheiat,
urmând ca operaţiunile de import sau export, pentru care se parcurge întregul
proces de autorizare, să se considere autorizate, în sensul art. 176 din Codul
Vamal.
efectuarea operaţiunii. Noi apreciem că, în contextul reglementărilor legale, comunicarea se face într-un mod
adecvat prin cererea pentru autorizarea operaţiunilor de import-export.
536 Art. 8 alin. 2 coroborat cu art. 13 alin. 1 lit. b din Legea nr. 56/1997.
537 Art. 10 alin. 2 din Legea nr. 56/1997.
538 Întrucât Legea nu-l specifică acesta rămâne la dispoziţia Agenţiei.
539 Art. 21 alin. 2 şi 3 lit. a-e.
540 Art. 22 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 56/1997.
541 Art. 23 alin. 1 din Legea nr. 56/1997.
542 Art. 23 alin. 3 din legea nr. 56/1997.
543 Vezi Ordinul 36C/1999 al Ministerului Industriei şi Comerţului privind desfăşurarea operaţiunilor de
import-export.
544 Vezi Legea nr. 18/1996 cu modificările la zi.
209
5. TRECEREA PESTE FRONTIERĂ A MATERIILOR EXPLOZIVE
Regimul de trecere peste frontiera al materiilor explozive este reglementat de
Legea 126, din 27.12.1995 – privind regimul materiilor explozive.
Prin materii explozive se înţeleg545: explozivii propriu-zişi, amestecurile
explozive, pirotehnice şi simple, mijloacele de iniţiere, cele auxiliare de aprindere,
precum şi orice alte substanţe sau amestecuri de substanţe destinate să dea
naştere la reacţii chimice instantanee, cu degajare de căldura şi gaze la
temperatură ridicată. Potrivit legii546, producerea de materii explozive şi orice
operaţiune de import-export cu acestea, sunt permise numai persoanelor fizice şi
juridice care sunt înregistrate şi posedă autorizaţii, în acest sens, eliberate de
organele prevăzute de lege. Consider că, trebuie subliniată, permisivitatea legii,
care acceptă posibilitatea ca persoanele fizice să efectueze operaţiuni de import-
export cu materii explozive. În acest sens, art.7, chiar dacă nu face referire
expresă la acest tip de operaţiuni, reiterează faptul că, persoanele fizice au dreptul
să utilizeze, să transporte, să depoziteze, să experimenteze şi să mânuiască
materii explozive, dacă sunt autorizate şi înregistrate conform legii .547
În condiţiile, în care operaţiuni de import-export cu materii explozive, pot fi
efectuate atât de către persoane fizice, cât şi de către persoane juridice, pentru
ambele categorii fiind necesară autorizarea, trebuie observat că persoanele
juridice pot efectua operaţiuni de import-export cu materii explozive doar ca acte
de comerţ, lucru care nu este valabil şi pentru persoanele fizice, de unde două
ipoteze distincte de analizat, în materie de obţinere a autorizării.
Pentru ca o persoană juridică să efectueze operaţiuni de export-import cu
materii explozive, este necesar ca acestea să parcurgă un proces de
autorizare548, ce debutează prin autorizarea obiectului de activitate de către
instanţa de judecată competentă, continuă prin obţinerea autorizaţiei de
specialitate de la organele investite în acest sens prin lege, urmând a fi autorizată
fiecare operaţiune, în parte, de către Ministerul Industriei şi Comerţului; se va
desfăşura operaţiunea, după care este necesară notificarea acesteia la organele
care au dat autorizaţia de specialitate.
În context, apreciez că trebuie observate unele aspecte cu privire la organele
de specialitate investite să elibereze autorizaţia pentru efectuarea de operaţiuni cu
materii explozive, să dea avizele de specialitate pentru autorizarea obiectului de
activitate şi unde să se notifice fiecare operaţiune de import-export, în parte.
Dacă, în cazul celorlalte bunuri special analizate, era un singur organ, în cazul
materiilor explozive, autorizaţia provine de la două organe, fiecare aparţinând
unui alt minister – Inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii şi
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului sau Direcţia de Poliţie a Municipiului
Bucureşti, competente, după caz.549 Fiind vorba de două organe, s-ar putea
aprecia că este vorba de două autorizaţii, însă Legea stipulează550 că este vorba
despre o autorizaţie emisă în comun.
210
Obligaţia autorizării subzistă şi pentru persoanele juridice care efectuează
operaţiuni cu obiecte artizanale şi de distracţie, pe bază de amestecuri
pirotehnice551.
Autorizaţia, emisă în comun de către Inspectoratul de stat teritorial pentru
protecţia muncii şi Inspectoratul de poliţie al judeţului sau Direcţiei Generală de
Poliţie a Municipiul Bucureşti, se eliberează la solicitarea persoanelor interesate,
pe o durată determinată552, existând posibilitatea prelungirii, prin avizare, în
condiţiile legii. Ea cuprinde precizări cu privire la activităţile autorizate,553 fiind
interzisă concesionarea drepturilor autorizate sau efectuarea activităţilor înscrise
în autorizaţie, prin interpuşi neautorizaţi.
În ceea ce priveşte persoanele fizice, acestea nu pot efectua operaţiuni cu
materii explozive, ca acte de comerţ. Este necesară doar autorizarea din partea
instituţiilor abilitate, din Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul de
Interne.
Autorizaţiile, pentru desfăşurarea de operaţiuni cu materii explozive, pot fi
eliberate numai în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile de transport,
depozitare şi paza, stabilite prin normele legale554.
În ceea ce priveşte transportul, materiile explozive pot fi transportate doar
cu mijloace special amenajate, pe baza ordinului de transport eliberat şi semnat
de beneficiarul transportului. Mânuirea şi transportul555 se efectuează sub directa
supraveghere a artificierilor autorizaţi556 şi numai cu personalul special instruit
pentru asemenea operaţiuni. Aceste operaţiuni sunt, ca principiu557, interzise în
timpul nopţii. De asemenea, este interzis transportul în acelaşi vehicul al
materiilor explozive împreună cu alte materiale, precum şi accesul în vehicul a
persoanelor străine de transport. Transportul şi depozitarea în comun, a mai
multor tipuri de explozivi, se fac numai în măsura în care proprietăţile lor o
permit, fără a exista pericol de explozie558.
Depozitarea materiilor explozive este permisă doar în spaţii559, special
construite şi amenajate, pe baza documentaţiilor avizate de inspectoratele de stat
teritoriale, pentru protecţia muncii. Depozitele pot funcţiona doar pe baza
autorizaţiei emise, în comun, de organele abilitate pentru a autoriza operaţiunile
cu materii explozive.
Depozitele nu pot funcţiona în clădiri care au destinaţia de locuinţe.
Autorizaţia va conţine date cu privire la capacitatea maximă de depozitare în
echivalent trotil, capacitate ce poate fi depăşită, temporar, cu maxim 25%, pe
baza avizului inspectoratului de stat teritorial pentru protecţia muncii.
Paza560 transporturilor de materii explozive, indiferent de mijlocul de
transport, se asigură de către unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor,
pe cheltuiala beneficiarului. Pentru transporturile în tranzit, pe teritoriul
urmând a fi înregistrată la organul de poliţie în raza căruia se află locul de muncă al celui autorizat – art. 27
din Legea nr. 126/1995.
557 Excepţiile nu privesc activităţile ce ţin de operaţiunile de import-export.
558 Anexă la Legea nr. 12671995 conţine o listă a explozivilor care pot fi transportaţi şi depozitaţi împreună.
559 Art. 9 din Legea nr. 126/1995.
560 Art. 18 din Legea nr. 126/1995.
211
României, paza se asigură tot de către Ministerul Administraţiei şi Internelor,
contra cost, dar la solicitarea organelor care au atribuţii privind transporturile şi
expediţiile internaţionale, după verificarea prealabilă a integrităţii sigiliilor aplicate
de expeditor.
Pentru operaţiunile cu materii explozive, efectuate ca acte de comerţ, de
către persoanele juridice, este necesară561 ţinerea unor registre de evidenţă, în
care să fie trecute numele cumpărătorului, a autorizaţiei din care rezultă că
acesta a fost abilitat să efectueze operaţiuni cu materii explozive şi cantitatea
comercializată şi a unor formulare privind mişcarea acestor materii – registrele şi
formularele arătate, urmând să aibă caracter de documente cu regim special.
În vederea lămuririi activităţii ilicite, organele abilitate vor avea de efectuat
diferite activităţi de supraveghere şi control, toate materializate prin constatarea
în flagrant a infracţiunilor de contrabandă ori constatarea post-fatum, în situaţia
în care bunurile ce sunt trecute peste frontieră au o provenienţă străină certă, ca
produs finit, ori ca materii prime folosite în procesul de fabricaţie şi nu se pot
prezenta acte de provenienţă.
561 Art. 30 alin. 1 coroborat cu art. 24 alin. 2 din Legea nr. 126/1995.
212
adevărate filiere capabile să transporte importante cantităţi de mărfuri de
contrabandă.
În ceea ce îi priveşte pe cetăţenii străini trebuie observat că aceştia, ca
regulă, evită să se implice direct în activităţi de contrabandă, în forma prevăzută
de art. 175 din Codul Vamal, datele problemei schimbându-se atunci când este
vorba despre bunurile speciale, la care face referire art. 176.
Pentru rigoarea demersului ştiinţific, îmi permit să detaliez separat unele
considerente legate de făptuitori, în practica organelor judiciare observându-se o
anumită specializare a infractorilor.
Contrabanda, în forma simplă, presupune trei segmente de activitate:
1. procurarea mărfurilor şi aducerea acestora într-o zonă în care să fie
posibilă pregătirea lor – dacă aceasta este necesară – pentru trecerea
frontierei de stat a României,
2. trecerea mărfurilor peste frontiera de stat a României cu ocolirea
punctelor de control
3. preluarea mărfurilor după trecerea frontierei şi luarea măsurilor pentru
distribuirea şi valorificarea lor
Ca regulă, activităţile corespunzătoare aducerii mărfurilor în imediata
vecinătate a frontierei şi chiar trecerii frontierei, presupun concursul unor
persoane, ce sunt cetăţeni ai altui stat. Atunci când este vorba despre cantităţi
importante de mărfuri, contrabanda nu poate fi concepută fără concursul unor
grupuri infracţionale de la graniţa ţărilor vecine, chiar s-ar pune problema unui
adevărat război, dacă s-ar nesocoti teritoriul acestor grupuri, iar contrabandiştii
cunosc regulile şi le respectă – infractorii se respectă, cu certitudine, mai mult
între ei, decât respectă reprezentanţii autorităţii de stat.
Activitatea infracţională, de pe teritoriul României, a constituit subiect de
dispută între infractorii români şi cei de altă cetăţenie. Odată cu trecerea
timpului, infractorii români, se pare că, s-au impus ca singuri parteneri viabili.
Asta a fost posibil, în condiţiile în care, reprezentanţii grupărilor străine s-au
confruntat cu o atenţie deosebită, atât din partea mediului specific de afaceri din
România, cât şi din partea organelor de anchetă, mai ales în condiţiile în care
rezultatele activităţilor infracţionale trebuiau să fie folosite pentru finanţarea unor
grupuri de rebeli, dizidenţi, reţele de spionaj sau de terorism.
În ceea ce priveşte bunurile speciale, situaţia este asemănătoare, teritoriul
românesc a fost disputat de, iar, în cele din urmă a fost adjudecat de infractorii
autohtoni, odată cu organizarea acestora în grupuri capabile să desfăşoare
activităţi, independent de amestecul altor grupuri din exterior. Drogurile şi, nu
numai, sunt aduse în zona de frontieră după care sunt preluate şi valorificate de
infractorii români, fiind situaţii rare când livrarea are loc la uşă, întrucât riscul se
plăteşte, preţul crescând în măsura în care bunurile speciale sunt transportate pe
teritoriul României, de către reţelele străine.
Am arătat, că activitatea infracţională este complexă, mult mai extinsă
decât ar părea la prima vedere, fiind implicat un număr mare de persoane, ce îşi
au repartizate în cadrul acestei activităţi diferite roluri şi sarcini. Consider că
ancheta unei activităţi ilicite ce presupune şi săvârşirea infracţiunii de
contrabandă trebuie să urmărească, în strânsă legătură cu faptele, şi gradul de
implicare a persoanelor, numărul şi calitatea acestora, rolul pe care îl are fiecare
persoană participantă în ansamblul activităţii infracţionale. Nimeni nu este
mulţumit doar cu trecerea peste frontieră a unor bunuri, fie ele chiar şi speciale,
213
activitatea infracţională trebuie valorificată, şi nu oricum, ci în aşa fel încât să
producă profituri maxime iar pentru aceasta este nevoie de mai mulţi oameni, de
legături infracţionale diverse care să participe la depozitarea, pregătirea pentru
distribuţie, distribuirea bunurilor, urmărirea dealerilor, încasarea sumelor de
bani cuvenite, luarea măsurilor necesare pentru conservarea şi dezvoltarea
activităţii infracţionale, gestionarea sumelor de bani folosite în activitatea ilicită şi
reintroducerea lor în circuitul economic de suprafaţă, recunoscut şi protejat de
comunitatea socială.
În funcţie de caracterul şi celelalte particularităţi ale fiecărei persoane în
parte anchetatorii vor fundamenta modul de abordare al făptuitorilor pe timpul
urmăririi penale, procedeele tactice de ascultare, posibilitatea folosirii de
confruntări, reconstituiri, etc.
562N.A. – cele arătate constituie obiectul de reglementare al Legii 2 /1998 privind prelevarea şi transplantul
de ţesuturi şi organe umane şi al Legii 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane
214
5.1.4. Condiţiile ce caracterizează activitatea ilicită – locul,
timpul, modul de operare
Locul unde s-a săvârşit tranzitarea ilicită de bunuri peste frontiera
României este important, înainte de toate, pentru corecta încadrare juridică, aşa
cum am arătat, pentru existenţa infracţiunii de contrabandă în forma simplă.
Este necesar ca, bunurile să fie trecute peste frontieră, prin alte locuri decât cele
stabilite pentru controlul vamal, această condiţie nefiind impusă pentru
infracţiunea de contrabandă calificată.
Din punct de vedere operativ, locul unde s-a realizat trecerea peste frontieră
a bunurilor, oferă posibilitatea descoperirii, fixării, ridicării şi valorificării tuturor
urmelor şi mijloacelor materiale de probă ce au legătură cu activitatea
infracţională prin efectuarea activităţii de cercetare la faţa locului. De asemenea,
locul şi timpul prezintă importanţă pentru formarea cercului de bănuiţi, căutarea
şi identificarea rapidă a martorilor oculari sau a altor persoane care pot cunoaşte
informaţii despre activitatea ilicită desfăşurată. Tot astfel, cunoscând locul şi
timpul când s-a săvârşit infracţiunea de contrabandă, anchetatorii au
posibilitatea să valorifice datele privitoare la frecvenţa comiterii unor astfel de
fapte într-un anumit loc şi pe această bază, să intensifice măsurile de
supraveghere şi să creeze condiţiile de intervenţie şi depistare operativă a
persoanelor implicate563.
De subliniat este faptul că trecerile frauduloase nu se realizează oriunde şi
oricum. În cadrul demersului ştiinţific, nu se poate accepta, în context, existenţa
unor găuri negre – intervale spaţiio-temporale care să absoarbă conduita specifică
contrabandei – care să scape de sub controlul autorităţilor statale. România şi-a
întărit suficient forţele necesare pentru un control eficient al frontierei. La ora
actuală, nu se mai poate vorbi despre fenomene precum cel ce a fost legat de
conflictul din fosta Iugoslavia, transbordări ilicite în zona Deltei Dunării ori în
aproprierea acesteia, penetrări pe graniţa de nord ori est, etc.
Asta nu înseamnă că nu se mai face ori că nu este posibil să se facă
contrabandă. În opinia mea, trebuie observate acele sincope ce apar, principial, în
funcţionarea oricărui sistem, sincope ce exploatate, pot face posibilă săvârşirea
unor infracţiuni de contrabandă. De asemenea, nu trebuie uitat că, existenţa
unui concurs spatio-temporal favorabil săvârşirii contrabandei corespunde, ca
regulă, unor neajunsuri ce ţin de factorul uman – neglijenţă, ignoranţă, formalism
în desfăşurarea unor activităţi sau, mai rău, coexistenţa unor interese obscure,
generate de corupţie. Veriga slabă greşeşte, intenţionat ori numai din culpă,
greşeala este exploatată, apare infracţiunea şi, corespunzător, un prejudiciu
caracteristic.
În ceea ce priveşte modalităţile faptice de săvârşire – modul de operare –
acestea prezintă, pentru organele de urmărire penală, o importanţă deosebită,
atât pentru formarea corectă a cercului de bănuiţi, cât şi pentru identificarea
eventualilor martori. Legea stabileşte564 ca agravantă, în raport cu modul de
operare, săvârşirea infracţiunilor vamale de una sau mai multe persoane
înarmate ori constituite în bandă. Astfel că, organele de anchetă trebuie să
216
implicaţii deosebite, legate de criminalitatea transnaţională, relaţiile politice între
state, alimentarea terorismului internaţional, reţelelor de spionaj, etc.
Întrucât este legată de problema în discuţie, apreciez oportun a prezenta,
aici, unele considerente legate de efectele juridice ale normei prevăzute la art. 147
alin. 3, din Codul Vamal, potrivit cu care în cazul infracţiunilor vamale, datoria
serveşte la determinarea temeiului de pornire a urmăririi penale şi a pedepselor
penale.
Înainte de toate, trebuie observat că, cel puţin principial, legiuitorul, prin
incriminarea unor conduite ilicite ca infracţiuni vamale, a urmărit respectarea
regimului vamal, concept complex, care presupune printre altele, şi plata datoriei
vamale – de altfel o sursă principală de alimentare a bugetului de stat. Neplata
datoriei vamale, singurul prejudiciu legat de alimentarea bugetului direct şi
palpabil, pentru mulţi, la o analiză superficială, nu este decât un segment al
urmărilor pe care poate să le aibă săvârşirea infracţiunilor de contrabandă.
Acceptarea neplăţii datoriei vamale, ca rezultat şi principal temei pentru începerea
urmăririi penale în cadrul cercetării infracţiunilor de contrabandă, o consider
periculoasă, neştiinţifică şi, oricum, aplicabilă doar ipotezei prevăzute de art. 175
din Codul Vamal, bunurile speciale având un regim, fundamental, diferit în ceea
ce priveşte stabilirea şi plata datoriei vamale.
Să luăm spre analiză o ipoteză banală, cum ar fi aceea în care, un grup de
infractori încearcă să tranziteze ilicit frontiera de stat cu o cantitate importantă de
bunuri (30-40 tone) exceptate de la plata de taxe vamale, ocolind punctele de
control pentru trecerea frontierei. În condiţiile în care vor fi surprinşi în flagrant,
interpretând în mod restrictiv prevederile art. 147, alin. 3, din Codul Vamal, ar
urma să se dea o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, să se facă aplicarea art.
181 din Codul penal, etc., pentru o faptă care nu a generat o neplată a datoriei
vamale, însă, altfel cu urmări importante, dincolo de alte considerente, tot în
planul nealimentării bugetului de stat – odată introdusă în mod fraudulos în
circuitul economic, o cantitate de bunuri generează o pierdere pentru bugetul de
stat întrucât ea se va manifesta în planul economiei subterane, care nu se
supune, ca funcţionalitate, acţiune, împărţirea şi valorificare profiturilor, etc. nici
unei forme juridice – prin neplata impozitului pe profit, a taxei pe valoarea
adăugată, a contribuţiei pentru asigurări sociale, etc., în fapt, neplata nici unei
taxe sau impozit. În această situaţie, deşi nu s-a creat o stare de pericol pentru
neplata datoriei vamale întrucât aceasta nu există, s-a adus un prejudiciu grav
regimului vamal, astfel reglementat ca să asigure intrarea şi ieşirea din ţară de
mărfuri şi bunuri la vedere, pentru alimentarea unei economii, care să
funcţioneze şi să prospere dar care, implicit, să-şi onoreze toate obligaţiile fiscale.
Într-o altă ipoteză, infractorii trec graniţa, ocolind punctele de control,
pentru trecerea frontierei cu o cantitate importantă de bunuri, care generează
datorie vamală, sunt surprinşi şi, odată cu aceasta, doresc să întocmească
declaraţia vamală şi chiar virează în contul administraţiei vămilor o sumă de bani
egală cu plata datoriei vamale. Ce soluţie urmează să dea organele judiciare ? –
neînceperea urmăririi penale, pe motivul lipsei de prejudiciu, sau, eventual,
scoatere pe acelaşi motiv cu aplicarea art. 181 din Codul Penal.
De asemenea, infractorii au autorizaţie, dar cu toate acestea, trec bunuri
speciale peste frontieră, ocolind punctele de control pentru trecerea frontierei sau
au autorizaţie, trec prin incinta punctelor de control pentru trecerea frontierei,
încercând să ascundă controlului vamal bunuri speciale, etc.
217
Consider că nu trebuie uitat că infracţiunile de contrabandă sunt
infracţiuni de pericol, nu a fost incriminată neplata datoriei vamale, ci
nerespectarea într-un plan mai larg, a regimului vamal – pentru existenţa
acestora fiind necesară trecerea de bunuri peste frontiera de stat, în condiţiile art.
175 sau art. 176 din Codul Vamal, conduită care a fost considerată, prin ea
însăşi, periculoasă, fără să fie urmată, în mod subsecvent şi obligatoriu de
neplata datoriei vamale.
Desigur, norma juridică de la art. 147, alin. 3, din Codul Vamal există şi nu
poate să nu producă efecte juridice. Ceea ce trebuie analizat cu discernământ este
modul său de interpretare. Se poate considera că era necesară o asemenea
prevedere tocmai pentru a stimula pe cei care săvârşesc infracţiuni de
contrabandă să achite datoria vamală, în ideea unui tratament sancţionator mai
blând.
Concluzionând, apreciez că infracţiunile de contrabandă există şi trebuie
cercetate ca atare, indiferent de existenţa sau cuantumurile unei datorii vamale,
element, care trebuie să rămână, important în materia individualizării
tratamentului sancţionator, în ceea ce priveşte analiza şi interpretarea unor
împrejurări de fapt, în legătură cu stabilirea vinovăţiei, în raport cu orice alt
element, chiar important în cadrul cercetării, mai puţin, deci, existenţa
infracţiunii. Cum fenomenul este caracterizat de complexitate, desfăşurarea
anchetei, chiar în condiţiile în care, aparent, ar fi lipsită de finalitate, rămâne de
actualitate pentru lămurirea tuturor împrejurărilor în care s-a desfăşurat
activitatea ilicită, rezultatul constând, de cele mai multe ori, în descoperirea şi
încadrarea juridică corespunzătoare a conduitei ilicite în legătură cu conţinutul
altor infracţiuni conexe detaliate în prima parte a acestei lucrări.
219
5.1.8. Condiţiile şi împrejurările care au favorizat săvârşirea
infracţiunilor de contrabandă
Legat de combaterea şi prevenirea săvârşirii infracţiunilor de contrabandă
trebuie arătat că un rol important îl ocupă combaterea activităţii reţelelor de
infractori, o mai bună conlucrare între instituţiile destinate să lupte împotriva
acestui fenomen, o reală implicare a factorului uman, bine pregătit din punct de
vedere profesional, o implicare la nivel de societate sau, cel puţin prin segmentele
sale cele mai semnificative, în schimbarea unei concepţii eronate de acceptare a
fenomenului infracţional ca o fatalitate.
România, ca ţară cu vocaţie şi aspiraţii europene, trebuie să, şi, îşi
integrează legislaţia şi sistemul de control şi supraveghere din domeniul vamal în
contextul sistemului comunitar, pentru controlul, prevenirea şi urmărirea
fraudelor în domeniul vamal. În acest context, o importanţă deosebită o capătă
schimbul de informaţii şi sistemul integrat de comunicare, între instituţiile
europene de specialitate, atât prin intermediul EUROPOL-ului, cât şi între
organele vamale sau formaţiunile specializate pentru combaterea şi lupta
împotriva crimei organizate.
Analizând cauze şi condiţii favorizatoare, se pot spune multe despre nivelul
salariilor din administraţia publică – vameşi, poliţişti, alţi funcţionari implicaţi –
despre modul în care se face controlul fizic al mărfurilor şi al persoanelor, despre
acordarea de licenţe pentru activităţi de import-export unor persoane care nu
prezintă garanţii, despre controlul sporadic şi puţin eficient după acordarea
liberului de vamă la agenţii economici care efectuează operaţiuni de import-export
etc. însă aceasta este realitatea în domeniu, abordarea firească fiind aceea de
găsire a unor posibilităţi de îmbunătăţire a acţiunii, de obţinere a unor rezultate
mai bune şi nu aceea care tinde spre nulitate cu, concluzia implicită de a nu se
putea face mare lucru, concluzie pe care o consider, aprioric, eronată, de
neacceptat.