Cercetarea Contrabandei

CERCETAREA
CONTRABANDEI ŞI A
ALTOR INFRACŢIUNI CE
IMPLICĂ TRECEREA
FRONTIEREI DE STAT
GABRIEL ION
OLTEANU
Editura: AIT Laboratories s.r.l. - 2004 ISBN: 973-96225-8-5

Titlu: Cercetarea contrabandei şi a altor infracţiuni ce implică trecerea
frontierei de stat
Autor: Gabriel Ion Olteanu
Editura: AIT Laboratories
ISBN: 973-96225-8-5
Anul: © 2004
2
Cuprins
Cuprins.................................................................................................................... 3
CAPITOLUL 1 – Demers introductiv ......................................................................... 8
1.1. Consideraţii referitoare la semnificaţia social – economică a incriminării
infracţiunilor ce privesc regimul vamal al României. ........................................... 8
1.2. Sublinieri noţionale .......................................................................................... 12
1.3. Repere istorice privind instituţia vămii în România ........................................... 15
1.4. Incriminarea conduitelor ilicite din domeniul vamal în legislaţia altor
state ................................................................................................................ 25
1.4.1. Albania ....................................................................................................... 25
1.4.2. Bulgaria...................................................................................................... 28
1.4.3. Canada ....................................................................................................... 30
1.4.4. China.......................................................................................................... 33
1.4.5. Franţa ........................................................................................................ 39
1.4.6. Macedonia .................................................................................................. 43
1.4.7. Moldova ...................................................................................................... 49
1.4.8. S.U.A. ......................................................................................................... 51
CAPITOLUL 2 – Consideraţii privind infracţiunile specifice regimului vamal .......... 56
2.1. Aspecte comune ............................................................................................... 57
2.1.1. Obiectul ocrotirii juridice............................................................................. 57
2.1.2. Subiecţii infracţiunii ................................................................................... 59
2.1.3. Incidenţa aplicării art. 182 Cod Vamal în contextul conduitelor
socotite periculoase, din punct de vedere penal, pentru regimul
vamal al României....................................................................................... 62
2.2. Reglementarea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art.175 din
Codul Vamal al României ................................................................................. 63
2.2.1. Situaţia premisă.......................................................................................... 63
2.2.2. Latura obiectivă .......................................................................................... 64
2.2.3. Latura subiectivă ........................................................................................ 65
2.2.4. Aspecte specifice privind obiectul şi subiecţii ............................................... 66
2.2.5. Forme, modalităţi şi tratament sancţionator ................................................ 69
2.3. Reglementarea infracţiunii de contrabandă calificată, prevăzută de art.
176 din Codul Vamal al României .................................................................... 72
2.3.4. Aspecte specifice privind obiectivul şi subiecţii ............................................ 77
2.3.5. Forme, modalităţi, tratament sancţionator................................................... 81
2.4. Reglementarea infracţiunii de folosire de acte nereale la autoritatea
vamală, prevăzută de art. 177 din Codul Vamal al României ............................. 82
2.5. Reglementarea infracţiunii de folosire de acte falsificate la autoritatea
vamală, prevăzută de art. 178 din Codul Vamal al României ............................. 89
3
2.6. Consideraţii cu privire la forma agravată a infracţiunilor prevăzute de
Codul Vamal .................................................................................................... 93
2.6.1. Săvârşirea infracţiunilor vamale de către una sau mai multe
persoane înarmate ...................................................................................... 94
2.6.2. Săvârşirea infracţiunilor de către persoane constituite în bandă .................. 95
2.7. Rolul şi locul datoriei vamale în cadrul cercetării şi aplicării pedepselor
penale în materia infracţiunilor vamale............................................................. 97
2.8 Infracţiunea de contrabandă ca infracţiune în legătură directă cu
infracţiunile de corupţie ................................................................................. 100
CAPITOLUL 3 – Aspecte privind unele infracţiuni ce se săvârşesc în
legătură cu infracţiunile vamale – infracţiuni la regimul frontierei de stat
şi infracţiuni ce se săvârşesc în legătură cu drogurile .......................................... 102
3.1. Trecerea ilegală a frontierei............................................................................. 102
3.1.1. Infracţiunea de trecere ilegală a frontierei .................................................. 104
3.1.2. Infracţiunea de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori
organizare a acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a
frontierei de stat........................................................................................ 109
3.1.3. Forma specială a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor ............................................................................................... 113
3.1.4. Forma specială a infracţiunii de trecere ilegală a frontierei şi a
infracţiunii de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori
3.1.5. Forma specială a infracţiunii de trecere ilegală a frontierei şi a
infracţiunii de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori
3.2. Consideraţii ce privesc infracţiunile săvârşite la regimul juridic al
produselor şi substanţelor aflate sub control naţional..................................... 121
3.2.1. Infracţiunea de trafic de droguri ................................................................ 128
3.2.2. Infracţiunea de favorizare a consumului ilicit de droguri............................ 133
3.2.3. Infracţiunea de prescriere, eliberare sau obţinere abuzivă de droguri
de mare risc .............................................................................................. 134
3.2.4. Infracţiunea de administrare abuzivă de droguri de mare risc .................. 137
3.2.5. Infracţiunea de furnizare de inhalanţi chimici toxici unui minor în
vederea consumului. ................................................................................. 138
3.2.6. Infracţiunea de trafic cu precursori folosiţi la fabricarea ilicită a
drogurilor.................................................................................................. 139
3.2.7. Infracţiunea de organizare, conducere sau finanţare a săvârşirii
activităţilor ilicite ce au ca obiect traficul şi alte operaţiuni cu
substanţe aflate sub control naţional ........................................................ 141
3.2.8. Infracţiunea de a îndemna la consumul ilicit de droguri ........................... 144
3.2.9. Forme ....................................................................................................... 145
CAPITOLUL 4 – Consideraţii cu privire la alte infracţiuni a căror săvârşire
poate presupune şi trecerea peste frontieră ......................................................... 151
4.1. Infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor ..................................................... 151
4.2. Infracţiuni la regimul materialelor nucleare sau al altor materii
radioactive ..................................................................................................... 162
4.2.1. Infracţiunea de nerespectare a regimului materialelor nucleare sau
a altor materii radioactive prevăzută de art. 407 din Codul Penal ............... 165
4.2.2. Infracţiunea de desfăşurare de activităţi speciale neautorizate,
prevăzută de art. 44 din Legea 111/1996 .................................................. 170
4.2.3. Infracţiunea de scoatere din funcţiune a echipamentelor speciale de
supraveghere şi control, prevăzută de art. 45 din Legea 111/1996............. 175
4
4.2.4. Infracţiunea de trafic cu arme nucleare prevăzută la art. 46 din
Legea 111/1996........................................................................................ 177
4.3. Infracţiuni la regimul materiilor explozive ....................................................... 179
4.3.1. Infracţiunea de nerespectarea regimului materiilor explozive
prevăzută de art. 408 din Codul Penal ....................................................... 183
4.3.2. Infracţiunea de trafic cu materiile explozive, prevăzută de art. 31 din
Legea 126/1995........................................................................................ 186
CAPITOLUL 5 – Principalele direcţii ale investigării criminalistice în
cercetarea infracţiunilor specifice regimului vamal român................................... 187
5.1. Probleme ce trebuie clarificate prin investigarea infracţiunilor de
contrabandă şi contrabandă calificată prevăzute de art. 175 şi art. 176
din Codul Vamal. ........................................................................................... 187
5.1.1. Activitatea ilicită desfăşurată..................................................................... 187
5.1.2. Făptuitorii şi calitatea lor .......................................................................... 212
5.1.3. Bunurile care constituie obiectul tranzitării ilicite...................................... 214
5.1.4. Condiţiile ce caracterizează activitatea ilicită – locul, timpul, modul
de operare................................................................................................. 215
5.1.5. Urmările săvârşirii infracţiuni ................................................................... 216
5.1.6. Persoanele care cunosc date despre împrejurările ce caracterizează
activitatea ilicită........................................................................................ 218
5.1.7. Legătura activităţii infracţionale cercetate cu segmente ale crimei
organizate şi existenţa concursului de infracţiuni ...................................... 219
5.1.8. Condiţiile şi împrejurările care au favorizat săvârşirea infracţiunilor
de contrabandă ......................................................................................... 220
5.2. Problemele ce trebuie clarificate prin investigarea infracţiunilor de
folosire de acte nereale şi de folosire de acte falsificate prevăzute de art.
177 şi art. 178 din Codul Vamal..................................................................... 220
5.2.1. Activitatea ilicită desfăşurată..................................................................... 221
5.2.2. Făptuitorii şi calitatea lor .......................................................................... 230
5.2.3. Actele care constituie obiectul folosirii ilicite .............................................. 231
5.2.4. Urmările folosirii, la autoritatea vamală de acte nereale sau de acte
falsificate .................................................................................................. 236
5.2.5. Legătura activităţii ilicite cercetate cu alte activităţi infracţionale ............... 237
5.2.6. Condiţiile şi împrejurările care au favorizat săvârşirea infracţiunilor .......... 237
CAPITOLUL 6 – Aspecte procedurale privind efectuarea activităţilor de
constatare în flagrant a infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal de către
funcţionarii principalelor instituţii cu atribuţii în domeniu ................................. 239
6.1. Activităţi desfăşurate de către Autoritatea Vamală .......................................... 239
6.2. Activităţi desfăşurate de către Poliţia de Frontieră........................................... 260
6.3. Activităţi desfăşurate de către Garda Financiară ............................................. 272
6.4. Activităţi desfăşurate de către Poliţia Judiciară............................................... 275
6.5. Activităţi desfăşurate de către Organele de Investigaţii numite, după
caz, de preşedintele Consiliului Concurenţei sau de şeful Oficiului
Concurenţei şi abilitate de ministrul justiţiei .................................................. 284
6.6. Activităţi desfăşurate de către Oficiul pentru Protecţia Consumatorului .......... 286
6.7. Activităţi desfăşurate de către Oficiul Român pentru Drepturile de
Autor ............................................................................................................. 287
CAPITOLUL 7 – Aspecte de ordin tactic privind efectuarea principalelor
activităţi de urmărire penală ............................................................................... 289
7.1. Aspecte specifice pe care le îmbracă constatarea infracţiunilor în
flagrant .......................................................................................................... 289
7.1.1. Pregătirea constatării în flagrant a infracţiunilor prevăzute de Codul
Vamal ....................................................................................................... 289
5
7.1.2. Desfăşurarea şi materializarea constatării în flagrant a infracţiunilor
prevăzute de Codul Vamal......................................................................... 291
7.2. Verificarea şi ridicarea de înscrisuri................................................................ 304
7.3. Efectuarea de percheziţii ................................................................................ 307
7.4. Dispunerea de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize .................................. 322
7.5. Ascultarea martorilor ..................................................................................... 327
7.6. Ascultarea învinuiţilor/inculpaţilor ................................................................ 331
7.7. Alte activităţi care pot fi efectuate în funcţie de specificul fiecărei cauze
în parte .......................................................................................................... 336
7.8. Consideraţii cu privire la unele contravenţii, ce prin conţinutul lor, pot
pune în discuţie caracterul penal ori contravenţional al unor conduite
ilicite.............................................................................................................. 338
CAPITOLUL 8 – Cooperarea internaţională în investigarea infracţiunilor
vamale................................................................................................................. 343
8.1. Cooperarea în cadrul Iniţiativei de cooperare în Sud-Estul Europei –
SECI .............................................................................................................. 343
8.2. Cooperarea în cadrul Protocolului de cooperare trilaterala lărgită în
combaterea criminalităţii şi, în special, a criminalităţii transfrontaliere,
semnat la Sofia la 8 Septembrie 1998 ............................................................. 351
8.3. Cooperarea în cadrul Acordului de cooperare dintre guvernele statelor
participante la Cooperarea Economică a Mării Negre în domeniul
combaterii criminalităţii, în special a formelor ei organizate, semnat la
Kerkyra la 2 Octombrie 1998......................................................................... 354
8.4. Cooperarea pe baza Convenţiei dintre Guvernul României şi Guvernul
Regatului Belgiei privind cooperarea poliţienească, semnată la
Bucureşti la 14 Aprilie 1999, ratificată prin Legea 50/2001 ............................ 357
8.5. Cooperarea pe baza Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul
Republicii Bulgaria privind colaborarea şi asistenţa reciprocă în
domeniul vamal, semnat la Bucureşti la 10 Noiembrie 1998, aprobat
prin H.G. 292/1999 ....................................................................................... 362
8.6. Cooperarea pe baza Înţelegerii dintre Guvernul României şi Guvernul
Republicii Cipru cu privire la cooperarea în lupta împotriva
criminalităţii internaţionale, semnată la Bucureşti la 7 Iunie 1995,
ratificată prin Legea 13/2000 ......................................................................... 366
Republicii Croaţia privind cooperarea în combaterea terorismului,
crimei organizate, a traficului ilicit de stupefiante şi substanţe
psihotrope, precum şi a altor activităţi ilegale, semnat la Zagreb la 30
Septembrie 2000, aprobat prin H.G. 703/2001............................................... 367
Republicii Federale Germania cu privire la cooperarea în combaterea
crimei organizate, precum şi a terorismului şi a altor fapte penale de o
gravitate deosebită, semnat la Bucureşti la 15 Octombrie 1996, aprobat
prin H.G. 80/1997 ......................................................................................... 369
8.9. Cooperarea cu S.U.A. ..................................................................................... 372
8.9.1. Cooperarea între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale
Americii pe baza Acordului, din 16 Iulie 1998, privind asistenţa
reciprocă între administraţiile lor vamale................................................... 373
8.9.2. Cooperarea cu S.U.A. pe baza Scrisorii de înţelegere dintre
Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind
controlul drogurilor şi aplicarea legii, aprobată prin Ordonanţă nr.
4/2001 ..................................................................................................... 376
8.9.3. Cooperarea cu S.U.A. pe baza Înţelegerii privind schimbul de
informaţii şi cooperarea în domeniul securităţii nucleare dintre
6
Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare din
România (C.N.C.A.N.) şi Comisia pentru Reglementări Nucleare din
Statele Unite ale Americii (U.S.N.R.C.), semnată la Viena la 20
Septembrie 2000, aprobată prin H.G. 768/2001........................................ 378
8.10. Cooperarea pe baza Acordului dintre Guvernul României, Guvernul
Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind
colaborarea în lupta împotriva criminalităţii, semnat la Kiev la 6 Iulie
1999, aprobat prin Legea 70/2001 ................................................................. 379
8.11. Cooperarea pe baza acordurilor şi înţelegerilor încheiate de autorităţile
române cu autorităţile altor ţări ..................................................................... 381
Concluzii ............................................................................................................. 384
BIBLIOGRAFIE – LEGISLAŢIE .............................................................................. 391
BIBLIOGRAFIE – DOCTRINĂ ................................................................................ 395
7
CAPITOLUL 1 – Demers introductiv
1.1. Consideraţii referitoare la semnificaţia social –

economică a incriminării infracţiunilor ce privesc
regimul vamal al României.
Dezvoltarea economică şi socială a comunităţilor umane a impus, încă din

vremuri străvechi, necesitatea circulaţiei bunurilor. Odată cu evoluţia diferitelor
forme statale a apărut şi s-a dezvoltat activitatea vamală, au fost înfiinţate vămi şi
au fost instituite norme pe baza cărora acestea şi-au desfăşurat activitatea.
Apariţia, în plan istoric a statelor moderne a impus reglementarea
amănunţită atât a activităţii vamale, în sine, cât, şi, a rolului şi locului său în
cadrul finanţelor publice şi a politicii economice.
O analiză, chiar succintă fiind, relevă că statul modern este interesat de
activitatea vamală, în esenţă, din două considerente. Pe de o parte, obţine venituri
prin instituirea de taxe, iar pe de altă parte, printr-o politică vamală adecvată îşi
ocroteşte interesele economice şi promovează interesele politice. În aceste condiţii,
recunoscută fiind importanţa domeniului, fiecare stat în parte şi-a luat toate
măsurile pentru a institui norme care merg până la detaliu, cu referire directă la
trecerea mărfurilor peste frontieră.
Ca în multe domenii de activitate, legiuitorul a considerat că anumite
manifestării de încălcare a conduitei sociale impuse prezintă un pericol social
deosebit şi fac necesară incriminarea lor ca infracţiuni.
Reprezentând o latură cu un specific aparte a vieţii sociale, era necesar să
existe un complex de norme care să aibă ca obiect relaţiile dintre autoritatea
statală şi persoana fizică sau juridică, care tranzitează graniţa vamală a României
cu mărfuri ori alte bunuri, modul de formare, modificarea, transmiterea şi
stingerea raportului juridic specific, în fapt, un domeniu juridic distinct care
constituie obiectul de studiu al dreptului vamal. Într-o opinie recent promovată în
doctrină1, se consideră, în mod simplist, că raportul juridic de drept vamal este
integrat în cadrul general al taxelor şi impozitelor, singurul scop fiind de a
constitui fonduri băneşti pentru acoperirea cheltuielilor publice, pentru
repartizarea sarcinilor societăţii între cetăţeni. Analizând specificitatea domeniului
de cercetare, trebuie arătat că dreptul vamal are ca obiect, studiul totalităţii
normelor juridice, prevăzute de legislaţia în vigoare, relative la procedura de
vămuire, normele aplicabile plasării mărfurilor sub diferite regimuri vamale,
subiecţilor de drept vamal, statutul vamal al mărfurilor; formarea, debitorii şi
stingerea datoriei vamale, etc.2
Dreptul vamal, aşa cum se observă, este un drept prescriptiv, normele sale
prescriind o conduită, la care subiecţii raportului juridic trebuie să se conformeze,
putându-se vorbi de un regim juridic vamal. Ilicitul vamal, în fapt, încălcarea
normelor printr-o conduită neconformă, excede dreptului vamal, constituind,
1 Carmen Mladen – Drept vamal românesc şi comunitar, Edit. Economică, Bucureşti 2003, pag. 45
2 În cadrul obiectului dreptului vamal pot fi incluse şi procedurile de obţinere de relaţii şi informaţii privind
reglementările vamale, precum şi drepturile şi obligaţiile subiecţilor în cadrul zonei speciale de supraveghere
vamală cu prilejul diverselor proceduri specifice (N.A.).
8
după caz, în funcţie de gravitatea lezării – infracţiuni sau contravenţii – obiectul
dreptului penal sau dreptului administrativ.
Legea 141/1997, ce a intrat în vigoare la 1 octombrie 1997, instituie
actualul Cod Vamal al României, care în capitolul XI – Sancţiuni, Secţiunea I-a –
Infracţiuni, conţine următoarele prevederi de natură penală:
Art. 175 – Trecerea peste frontieră prin alte locuri decât cele stabilite pentru
controlul vamal de mărfuri sau de alte bunuri constituie infracţiune de contrabandă şi se
pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 176 – Trecerea peste frontieră, fără autorizaţie, a armelor, muniţiilor,
materialelor explozive sau radioactive, produselor şi substanţelor stupefiante şi
psihotrope, precursorilor şi substanţelor chimice esenţiale, produselor şi substanţelor
toxice constituie infracţiune de contrabandă calificată şi se pedepseşte cu închisoare de la
3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă legea penală nu prevede o pedeapsă mai
mare.
Art. 177 – Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale, de transport
sau comerciale, care se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă,
constituie infracţiune de folosire de acte nereale şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la
7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 178 – Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale, de transport
sau comerciale falsificate constituie infracţiunea de folosire de acte falsificate şi se
Art. 179 – Faptele prevăzute la art. 175 – 178, săvârşite de una sau mai multe
persoane înarmate ori constituite în bandă, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani
şi interzicerea unor drepturi.
Art. 180 – Dacă faptele prevăzute la art. 175 – 178 sunt săvârşite de angajaţi sau
reprezentanţi ai unor persoane juridice care au ca obiect de activitate operaţiuni de
import – export, ori în folosul acestor persoane juridice se poate aplica şi interdicţia
exercitării ocupaţiei potrivit art. 64 din Codul Penal.
Art. 181 – Tentativa la infracţiunile prevăzute de art. 175 – 179 se pedepseşte.
Art. 182 – În cazul în care trecerea peste frontieră a anumitor mărfuri sau bunuri
constituie infracţiuni cuprinse în alte legi, fapta se pedepseşte în condiţiile şi cu
sancţiunile prevăzute în acele legi, dacă sunt mai aspre.
Art. 183 – Când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii nu se
găsesc, infractorul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
Fiecare dintre infracţiuni este reglementată, de actualul Cod Vamal, în două
forme – infracţiune consumată şi tentativă, şi în două modalităţi – una simplă şi
alta agravată.
Cu privire la unele afirmaţii în doctrină potrivit cu care Codul Vamal în
vigoare conţine nu patru infracţiuni ci o singură infracţiune3, consider că
legiuitorul român a dorit, în formularea actuală, să ofere o coerenţă logică şi o
precizie sporită exprimării folosite pentru incriminarea conduitelor pe care le
consideră periculoase la nivelul gradului de pericol social specific infracţiunilor.
Infracţiunile vamale, ce constituie obiectul acestui demers ştiinţific, fiind
reglementate de o lege specială ce funcţionează într-un domeniu special,
excluzându-se orice posibilitate de a excede acestui domeniu, sunt de strictă
aplicare.
Din punct de vedere al gravităţii, ilicitul penal este circumscris unor
conduite pe care legiuitorul le caracterizează ca lezând grav regimul juridic vamal.
3 Florin Sandu - op. cit., pag. 20-21.

9
Ca natură, acesta are ca specific complexitatea, infracţiunile vamale nefiind
simple infracţiuni de fraudă4 sau de evaziune, uz de fals, fals intelectual sau
înşelăciune.
Nefiind o lucrare de drept vamal nu voi insista asupra temeiului juridic în
baza căruia un stat impune respectarea unui anumit regim vamal, la nevoie chiar
prin instituirea unor pedepse de natură penală; aici putând fi invocată ca temei
suveranitatea naţională, dacă se acceptă natura publică a raportului juridic vamal
sau un contract de adeziune, în condiţiile unui raport juridic vamal de natură
privată – ambele aspecte având implicaţii legate de natura infracţiunilor prevăzute
de Codul Vamal.
Totuşi, trebuie subliniat că privite prin prisma rezultatului socialmente
periculos, deşi, în mod aparent, rezultatul imediat se rezumă la un prejudiciu
adus statului prin neplata datoriei vamale, implicaţiile săvârşirii acestor
infracţiuni se manifestă pregnant şi la nivel macrosocial, prin menţinerea unei
economii subterane întreţinute cu banii proveniţi din neplata datoriei vamale şi
prin alimentarea, în strânsă conexitate, a reţelelor organizate – săvârşirea de
infracţiuni vamale în mod sistematic neputând fi acceptată, în mod realist, în
afara crimei organizate, cu toate ramificaţiile şi implicaţiile contemporane ale
acesteia printre care şi terorismul internaţional.
Pentru a prezenta mai bine modul de funcţionare a infracţiunilor vamale, în
cadrul sistemului de norme care conturează regimul vamal, în strânsă legătură cu
observarea faptului că fiecare infracţiune în parte răspunde unei necesităţi
impuse prin adoptarea de către făptuitori a unei atitudini socotite deosebit de
periculoasă pentru interesul social, trebuie făcute unele observaţii.
Dispoziţiile penale conţinute în actualul Cod Vamal reprezintă o evoluţie
faţă de reglementarea din vechiul Cod Vamal5. În timp ce în legea veche era
reglementată o singură infracţiune cu mai multe variante alternative de săvârşire,
noua lege reglementează, in terminis, patru infracţiuni care preiau într-o nouă
structură esenţa vechii reglementări, pe care o modelează, ţinând seama de noile
condiţii, încercând să devină adecvată funcţionării în bune condiţii a activităţii
vamale.
În mod faptic, ce poate face o persoană fizică6 pentru a trece mărfuri sau
bunuri peste graniţa României eludând regimul vamal? Pentru uşurinţă în
exprimare vom folosi expresia de „bunuri” pe parcursul acestei lucrări în locul
celei de „mărfuri sau alte bunuri” folosită de legiuitor la redactarea Codului
Vamal, invocând definiţia dată în art. 3 lit. „y” Cod Vamal, unde se arată că prin
bunuri sunt desemnate mărfuri, vietăţi, orice alte produse, precum şi mijloacele
de transport.
Legiuitorul a distins, cu referire la obiectul material al activităţii de trecere
peste graniţă, între două categorii de bunuri: o categorie de bunuri pe care le
socoteşte comune şi o categorie de bunuri pe care le consideră speciale, prin
pericolul pe care îl reprezintă pentru valorile sociale apărate de dreptul penal, prin
însăşi natura lor – categorie de bunuri avută în vedere la redactarea art. 176.
În ceea ce priveşte bunurile comune, făptuitorul pentru a eluda regimul
vamal poate, într-o primă ipoteză, să ocolească punctele de trecere a frontierei,
4 Florin Sandu – Contrabanda şi albirea banilor, Editura Trei, Bucureşti, 1999, pag. 22.
5 Art. 72 şi 73 din Legea nr. 30/1978.
6 În dreptul român persoana juridică nu este, încă, subiect al răspunderii penale; proiectul Codului Penal
introduce o astfel de răspundere, viitorul urmând să confirme sau să infirme oportunitatea soluţiei.
10
situaţie avută în vedere de art. 175, iar, într-o altă ipoteză, numai ocoleşte
punctele de trecere a frontierei, intră în vamă, dar acolo trebuie să prezinte
anumite acte – asupra naturii şi provenienţei acestora – şi, odată ajuns aici, nu
poate face altceva decât să încerce să înşele vigilenţa personalului vamal
prezentând ori acte nereale (art. 177), ori acte falsificate (art. 178).
În situaţia bunurilor speciale, acestea pot fi trecute peste graniţă, în mod
evident, atât evitând punctele de trecere a frontierei cât şi prin acestea, cu
încercarea de a înşela vigilenţa personalului vamal într-unul din modurile arătate
la art. 177 ori art. 178, ca element suplimentar în conţinutul infracţiunii
prevăzute la art. 176, care are ca obiect aceste bunuri, legiuitorul a impus lipsa
unei autorizaţii prin care autoritatea statală abilitează o persoană juridică să
efectueze operaţiuni cu bunurile în cauză. Examinând problema legată de natura
juridică, în raport cu infracţiunea de contrabandă calificată, a autorizaţiei a cărei
lipsă este invocată, apreciem că aceasta trebuie acceptată ca un element de
natură să conducă la nerealizarea unuia dintre elementele constitutive ale
infracţiunii, în cazul de faţă, vinovăţia.
Astfel, în condiţiile în care bunurile speciale sunt prezentate la punctele de
trecere a frontierei suntem în prezenţa unui concurs ideal de infracţiuni între
infracţiunea de folosire de acte nereale sau/şi infracţiunea de acte falsificate,
după caz, pe de o parte, şi infracţiunea de contrabandă calificată în formă
consumată sau tentativă, pe de altă parte, după cum s-a reuşit sau nu înşelarea
vigilenţei lucrătorilor vamali.
Pentru a lămuri, conceptual, aspectele legate de necesitatea incriminării
infracţiunii de contrabandă calificată, trebuie observat modul cum acţionează
aceasta, corelaţiile cu celelalte infracţiuni vamale şi care este elementul ce o face
să fie calificată în raport cu contrabanda prevăzută de art. 175.
Dacă contrabanda calificată se săvârşeşte evitând punctele de trecere a
frontierei, trebuie văzut dacă mai este infracţiune complexă, în raport cu
infracţiunea prevăzută de art. 175, pe care acceptăm să o numim în cuprinsul
acestei lucrări contrabandă simplă.
În ipoteza pe care lucrăm, să presupunem că într-o situaţie ipotetică, avem
două persoane fizice având, eventual, şi calitatea de reprezentanţi ai unei
persoane juridice, care elucidând regimul vamal încearcă să treacă graniţa
României evitând punctele de trece a frontierei, unul cu o cantitate de bunuri
comune, celălalt cu o cantitate de mărfuri speciale. În mod firesc apare concluzia
potrivit cu care primul făptuitor săvârşeşte infracţiunea de contrabandă simplă iar
al doilea infracţiunea de contrabandă calificată. Dacă, în mod paradoxal şi, nu
neapărat, cel care trece graniţa cu mărfuri speciale are autorizaţia necesară,
preferând să evite punctele de trecere a frontierei în speranţa că va putea să
folosească autorizaţia pentru trecerea unei alte cantităţi de mărfuri. Aici există
două posibilităţi: făptuitorul nu mai săvârşeşte infracţiunea de contrabandă
calificată, întrucât are autorizaţie, urmând a fi cercetat pentru infracţiunea de
contrabandă simplă – idee pe care o socotim inacceptabilă; făptuitorul săvârşeşte
infracţiunea de contrabandă calificată întrucât autorizaţia este eliberată în
considerarea regimului vamal, iar dacă acesta îl desconsideră, autorizaţia trebuie
considerată nulă, ca şi cum nu ar fi existat; nemaivorbind despre faptul că
această autorizaţie7, în mod normal, apreciem, că trebuie să cuprindă menţiuni
7Conţinutul acestor autorizaţii este stabilit prin norme juridice de rang inferior existând posibilitatea să fie
modificate cu relativă uşurinţă.
11
despre individualizarea bunurilor speciale şi indicarea punctului de trecere a
frontierei prin care ar urma să se facă trecerea. Acceptăm acest punct de vedere şi
pentru că, analizând modul de săvârşire al infracţiunii de contrabandă simplă, se
poate observa că şi aici există norme juridice, ce impun ca persoanele juridice,
care desfăşoară operaţiuni de import-export, să fie autorizate în acest sens. În
încriminarea contrabandei simple, legiuitorul nu a ţinut seama de împrejurarea că
făptuitorul ar putea avea sau nu autorizaţie, ci a avut în vedere doar ca trecere
peste frontieră a bunurilor să nu se facă pe la punctele de trecere a frontierei, deci
regimul vamal să fie desconsiderat, autorizaţia, şi în acest caz, fiind lipsită de
efecte juridice.
Revenind la esenţa problemei, care privea raportul de complexitate între
infracţiunea de contrabandă calificată şi infracţiunea de contrabandă simplă, pe
baza celor arătate, apreciez că infracţiunea de contrabandă calificată nu este
complexă în raport cu infracţiunea de contrabandă simplă. Cele două infracţiuni
sunt alternative, ele acoperă prin incriminare aceeaşi conduită ilicită, ceea ce le
diferenţiază şi face posibilă încadrarea juridică, este calitatea mărfurilor şi nu şi,
aşa cum poate apărea la o analiză superficială, existenţa sau inexistenţa
autorizaţiei8.
Concluzionând, apreciem că în domeniul vamal, legiuitorul a instituit patru
infracţiuni de natură să funcţioneze ca un mecanism adecvat rolului pe care îl au,
de ocrotire a regimului vamal.
1.2. Sublinieri noţionale
În lucrarea de faţă se va face referire şi vor fi analizaţi o serie de termeni ce

desemnează instituţii şi repere juridice, pe care le consider importante, fiind
necesară o înţelegere corectă a acestora.
Din raţiuni ce ţin de oportunitate, în cuprinsul acestei secţiuni voi prezenta
definiţiile legale ale celor mai importanţi termeni ce vor fi uzitaţi pe parcursul
acestei lucrări9.
• Vamă – serviciul administrativ responsabil cu punerea în aplicare a legislaţiei
vamale şi cu încasarea taxelor la import şi la export şi care răspunde şi de
aplicarea altor legi şi regulamente privind, între altele, importul, tranzitul şi
exportul de mărfuri.
• Control vamal – ansamblul măsurilor luate în scopul respectării legilor şi
reglementărilor pe care vama are sarcina să le aplice.
• Inspecţie medico-sanitară – inspecţia efectuată pentru protecţia vieţii şi sănătăţii
persoanelor şi animalelor, cu excepţia inspecţiei veterinare.
• Inspecţie veterinară – inspecţia sanitară efectuată pe animale şi pe produsele de
origine animală în vederea protejării vieţii şi sănătăţii persoanelor şi animalelor,
precum şi cea realizată asupra obiectelor sau mărfurilor care pot fi purtătoare de
boli de animale.
8 Idem.
9 N.A. – datorită specificului domeniului, vor fi avute în vedere definiţiile unor termeni date de Legea 141 /
1997 – Codul Vamal, Legea 243 / 2002 – privind frontiera de stat a României şi Legea nr. 103 din 19 iunie
2000 pentru aderarea României la Convenţia internaţională privind armonizarea controalelor mărfurilor la
frontiere, semnată la Geneva la 21 octombrie 1982
12
• Inspecţie fitosanitară – inspecţia efectuată pentru a împiedica introducerea prin
frontierele naţionale şi răspândirea de organisme dăunătoare pentru vegetale şi
produse vegetale.
• Control de conformitate cu standardele tehnice – controlul al cărui scop este de a
verifica dacă mărfurile respectă cerinţele minime ale standardelor internaţionale
sau naţionale prevăzute de legile şi reglementările aferente.
• Controlul calităţii – orice alt control decât cele menţionate mai sus, prin care se
verifică dacă mărfurile corespund definiţiilor minime de calitate internaţionale sau
naţionale, prevăzute în legile şi reglementările aferente.
• Serviciul de control – orice serviciu însărcinat cu efectuarea tuturor sau a unora
dintre controalele definite mai sus, a oricăror alte controale efectuate de obicei la
importul, exportul sau tranzitul de mărfuri.
• Reglementări vamale – dispoziţiile cuprinse în Codul Vamal, în regulamentul de
aplicare de aplicare al acestuia, precum şi în alte acte normative care cuprind
prevederi referitoare la domeniul vamal.
• Persoana – persoană fizică sau juridică.
• Persoană stabilită în România – o persoană fizică cu domiciliu în România sau o
persoană juridică româna.
• Autoritate vamală – autoritate investită pentru aplicarea reglementărilor vamale.
• Birou vamal şi punct vamal – unităţi ale autorităţii vamale în care pot fi
îndeplinite, în tot sau în parte, formalităţile prevăzute de reglementările vamale.
• Statut vamal – clasificarea unei mărfi ca marfă românească sau străină.
• Mărfuri româneşti – mărfuri obţinute cu respectarea condiţiilor de origine
prevăzute de Codul Vamal.
• Mărfuri străine – altele decât cele româneşti.
• Drepturi de import – taxele vamale, taxa pe valoarea adăugată, accizele şi orice alte
sume care se cuvin statului la importul de mărfuri.
• Drepturi de export – taxele vamale şi orice alte sume care se cuvin statului la
exportul de mărfuri.
• Tarif vamal – tabel care cuprinde nomenclatura combinată a mărfurilor, taxele
vamale exprimate în procente, precum şi cele rezultate din aplicarea măsurilor
tarifare preferenţiale prevăzute în reglementările legale.
• Datorie vamală – obligaţia unei persoane de a plăti drepturile de import sau de
export.
• Debitor vamal – titularul unei datorii vamale.
• Supraveghere vamală – orice acţiune a autorităţii vamale pentru asigurarea
respectării reglementărilor vamale în acest domeniu.
• Control vamal – îndeplinirea de către autoritatea vamală a operaţiunilor de
verificare a mărfurilor, a existenţei şi autenticităţii documentelor; examinarea
evidenţelor financiar-contabile şi a altor înscrisuri ale titularilor de operaţiuni;
controlul mijloacelor de transport; controlul bagajelor şi a altor mărfuri
transportate sau aflate asupra persoanelor; efectuarea de anchete administrative şi
alte acţiuni similare, cu scopul de a asigura respectarea reglementărilor vamale şi
a altor norme aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală .
• Elemente de taxare – nivelul cotei procentuale prevăzute în tariful vamal, metodele
de determinare a valorii în vamă şi regulile de origine aplicabile.
• Destinaţie vamală a mărfurilor – plasarea mărfurilor sub un regim vamal,
introducerea lor într-o zonă liberă sau antrepozit liber, reexportul acestora în afara
teritoriului României, distrugerea sau abandonul în favoarea statului.
• Declaraţie vamală – actul unilateral cu caracter public, prin care o persoană
manifestă, în formele şi modalităţile prevăzute de reglementările vamale, voinţa de
plasa mărfurile sub un regim vamal determinat.
13
• Declarant – persoana care întocmeşte şi depune declaraţia vamală în nume propriu
sau persoana în numele căreia este întocmită declaraţia vamală de către mandatar
sau comisionar.
• Liber de vamă – actul prin care autoritatea vamală lasă la dispoziţia titularului
declaraţiei vamale mărfurile vămuite, în scopul prevăzut de regimul vamal sub care
acestea au fost plasate.
• Vămuire – ansamblul de operaţiuni efectuate de autoritatea vamală de la
prezentarea mărfurilor, a mijloacelor de transport şi a oricăror alte bunuri până la
acordarea liberului de vamă.
• Decizie vamală – orice act al autorităţii vamale, privind reglementările vamale,
adoptat de acestea, care produce efecte juridice asupra uneia sau mai multe
persoane.
• Bunuri – mărfuri, vietăţi, orice alte produse, precum şi mijloace de transport.
• Frontieră de stat – linia reală sau imaginară care trece, în linie dreaptă, de la un
semn de frontieră la altul ori, acolo unde frontiera nu este marcată în teren cu
semne de frontieră, de la un punct de coordonate la altul; la fluviul Dunărea şi
celelalte ape curgătoare frontiera de stat este cea stabilită prin acordurile,
convenţiile şi înţelegerile dintre România şi statele vecine, cu luarea în considerare
a faptului că principiul general acceptat de dreptul internaţional fluvial este acela
că frontiera trece pe mijlocul şenalului navigabil principal, iar la apele curgătoare
nenavigabile, pe la mijlocul pânzei de apă; la Marea Neagră frontiera de stat trece
pe la limita exterioară şi limitele laterale ale mării teritoriale a României;
• Culoar de frontieră – fâşia de teren situată de o parte şi de alta a frontierei de stat,
stabilită în baza acordurilor şi convenţiilor de frontieră încheiate de România cu
statele vecine în scopul evidenţierii şi protejării semnelor de frontieră;
• Fâşie de protecţie a frontierei de stat – fâşia de teren constituită de-a lungul
frontierei de stat în scopul protejării semnelor de frontieră şi asigurării controlului
accesului în apropierea liniei de frontieră;
• Frontiere interne – frontierele comune terestre ale României cu fiecare dintre
statele vecine cu care s-au încheiat acorduri, convenţii sau alte înţelegeri
internaţionale privind eliminarea controlului la frontiera comună, precum şi
aeroporturile pentru zborurile externe, curse regulate şi neregulate, porturile
maritime şi fluviale pentru liniile regulate de pasageri şi mărfuri care au ca punct
de plecare sau ca destinaţie exclusivă alte aeroporturi sau porturi de pe teritoriile
statelor sau comunităţilor de state cu care România a încheiat acorduri, convenţii
sau alte înţelegeri internaţionale privind eliminarea controalelor la frontieră, fără
escale în aeroporturi sau porturi din afara teritoriului acestora;
• Frontiere externe – frontiera terestră şi maritimă, precum şi aeroporturile şi
porturile maritime şi fluviale ,dacă acestea nu reprezintă frontiere interne;
• Zbor intern – orice zbor care are ca punct de plecare sau ca destinaţie teritoriul
României, precum şi orice zbor care are ca punct de plecare sau ca destinaţie
exclusivă teritoriile statelor sau comunităţilor de state cu care România a încheiat
acorduri, convenţii sau alte înţelegeri internaţionale privind eliminarea controlului
la frontieră, fără escală pe teritoriul unui stat terţ;
• Stat terţ – orice alt stat decât statele cu care România a încheiat acorduri,
convenţii sau alte înţelegeri internaţionale privind eliminarea controlului la
frontieră;
• Străin semnalat ca inadmisibil – persoana care nu îndeplineşte condiţiile de intrare
în ţară prevăzute de legislaţia în vigoare privind regimul străinilor şi persoana care
nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea unei forme de protecţie, conform
dispoziţiilor referitoare la statutul şi regimul refugiaţilor;
• Punct de trecere a frontierei – orice loc organizat şi autorizat de Guvernul României
pentru trecerea frontierei de stat;
14
• Punct de mic trafic şi punct destinat trecerilor simplificate – orice loc organizat şi
autorizat de Guvernul României pentru trecerea frontierei de stat a persoanelor din
zona de frontieră, într-o formă simplificată, convenită prin convenţii şi acorduri
încheiate cu statele vecine;
• Control la frontieră – activitatea desfăşurată de personalul autorităţilor competente
pentru asigurarea respectării condiţiilor prevăzute de lege pentru trecerea frontierei
de stat a persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor şi a altor bunuri;
• Infracţiune de frontieră – fapta prevăzută de lege ca infracţiune, săvârşită în scopul
trecerii ilegale peste frontiera de stat a persoanelor, mijloacelor de transport,
mărfurilor sau altor bunuri;
• Trecere ilegală a frontierei de stat – trecerea peste frontiera de stat în alte condiţii
decât cele prevăzute de legea română;
• Transportator – orice persoană fizică sau juridică care asigură, cu titlu profesional,
transportul de persoane şi bunuri pe cale aeriană, navală sau terestră;
• Regim de control al poliţiei de frontieră – totalitatea normelor prevăzute de lege cu
privire la verificările desfăşurate de poliţiştii de frontieră asupra persoanelor,
activităţilor sau imobilelor aflate în zonele de competenţă ale poliţiei de frontieră,
pentru constatarea şi sancţionarea faptelor de încălcare a normelor prevăzute de
lege.
• Zona de frontieră – cuprinde teritoriul aflat pe o adâncime de 30 km faţă de
frontiera de stat şi ţărmul Mării Negre către interior; în judeţele din interiorul ţării
unde funcţionează aeroporturi şi porturi deschise traficului internaţional suprafaţa
aeroportului sau a portului cu platformele, imobilele şi instalaţiile aferente
reprezintă zonă supusă regimului de control al poliţiei de frontieră. Fâşiile de teren,
situate pe o adâncime de 10 km de o parte şi de cealaltă a malurilor Dunării
interioare, deschisă navigaţiei internaţionale, sunt supuse regimului de control al
poliţiei de frontieră.
1.3. Repere istorice privind instituţia vămii în România
Instituţia vamală, sub diferite forme, în cursul istoriei, a avut un rol

important în viaţa economico-socială a entităţilor statale care au existat pe
teritoriul actual al României. De asemenea, din punct de vedere politic, vămile au
avut un anumit rol în apropierea unor persoane faţă de persoana suveranului,
răsplată pentru unele servicii aduse, revendicarea independenţei faţă de alte state
devenite, în timp, vecine, etc.
De ce a fost nevoie de o astfel de instituţie ? La nivelul superficial al
analizei, vama este destinată să reglementeze schimbul de mărfuri ale unui stat
cu alte state, să aducă, în bugetul statului sau în vistieria suveranului – în
funcţie de etapa istorică – importante sume de bani din taxe şi din alte drepturi ce
decurg din operaţiunile de import sau export.
În cadrul demersului ştiinţific, apreciez că subiectul trebuie analizat în
funcţie de etapele istorice parcurse – antichitatea, evul mediu, modernismul şi
contemporaneitatea – de-a lungul edificării statului naţional român, instituţia
vamală jucând un rol esenţial în politica generală a statului îndreptată în direcţia
afirmării identităţii naţionale, a protejării propriilor valori şi a promovării
intereselor sale specifice.
În antichitate, primele informaţii coerente datează din perioada ce a urmat
cuceririi Daciei de către armatele romane sub conducerea împăratului Traian şi
transformarea acesteia într-o provincie a Imperiului Roman, stare de lucruri ce
15
presupunea aducerea sistemului birocratic roman la nord de Dunăre. Înainte de
romani, pe teritoriul stăpânit de daco-geţi nu sunt cunoscute relatări despre vămi
deoarece, pe de o parte, există puţine izvoare istorice care să relateze despre cele
întâmplate în acea perioadă iar cele care au fost descoperite, au fost analizate,
mai întâi, prin prisma evenimentelor socotite ca deosebit de importante:
conducători, dinastii, războaie, cuceriri, etc., iar pe de altă parte, în economia
pseudo-închisă ce caracteriza comunităţile locale nu era nevoie de vămi pentru a
regula fluxul de mărfuri sau pentru a aduce venituri din tranzitul acestora.
Oricum, este de aşteptat ca schimburile economice între comunităţile geto-
dacice – forum rerum uenalium – schimburile economice ale acestora cu cetăţile
greceşti de al Marea Neagră, să fi suportat şi dări legate de trecerea de pe un
teritoriu pe altul, de la o administraţie la alta10.
Revenind la epoca daco-romană, în această perioadă, sunt cunoscute mai
multe impozite care asigurau o anumită prosperitate a administraţiei şi un flux
financiar important către Roma, cetatea imperială. Astfel sunt cunoscute, alături
de impozitul direct, reprezentat de impozitul asupra proprietăţii funciare şi de
impozitul personal, şi impozite indirecte, cum au fost cele pe moşteniri, pe
eliberări de sclavi, pe vânzări, monopoluri şi taxele vamale, cunoscute sub numele
de „portoria”. De subliniat că, în aceste condiţii, taxele vamale asigurau o bună
parte a veniturilor atât pentru administraţia locală cât şi pentru împărat şi de
aceea nu au fost neglijate.
În Imperiul Roman circulaţia mărfurilor şi călătorilor nu era liberă. Întreg
teritoriul imperiului era divizat în circumscripţii sau regiuni vamale – Italia,
Sicilia, Galia, Spania, Britania, etc. – Dacia făcând parte din circumscripţia
vamală a Illyriei. Fiecare regiune vamală avea tarifele ei, taxele vamale fiind
încasate pentru produse şi călători atât la trecerea frontierei provinciei respective,
cât şi la intrarea în oraşe, trecerea peste poduri construite şi apărate de
administraţia romană şi pentru folosirea principalelor căi de comunicaţie. Taxa
vamală pentru mărfuri, se pare că era de 2 sesterţi şi se percepea la puncte de
vamă fixe, cum erau la Dierna (Orşova), Micia, Drobeta, Sucidava, Porolissum,
Apulum, etc. Din punct de vedere al administrării, iniţial, vămile erau
concesionate unor persoane de încredere iar, ulterior, acestea au fost
administrate printr-o „regie”.
Surse documentare ulterioare atestă că taxele vamale s-au perceput până
într-o perioadă apropiată de întemeierea statelor medievale romaneşti, fiind legate
şi de începuturile vieţii urbane.
Începând din secolul al XIV-lea, informaţiile relative la organizarea vămilor
în statele medievale romaneşti sunt mai substanţiale. Organizarea punctelor de
vamă si perceperea taxelor vamale reprezentau un privilegiu al domnitorilor, fiind
încasate fie direct de funcţionarii domneşti, fie arendate sau cedate ca acoperire
pentru diverse împrumuturi sau chiar acordate ca recompensă pentru serviciile
aduse domniei. Aceste venituri erau sigure si abundente, şi, de aceea, au fost
menţinute şi lărgite tot mai mult, după necesităţile politice sau financiare ale
domnitorilor, situaţie întâlnită, de altfel, în întreaga Europă. Taxele erau
percepute la exporturi – în special, de vin, sare, lână, miere, ceară, vite, oi, lemn –
precum şi la importul sau tranzitul mărfurilor străine. Comerţul de tranzit, şi deci
veniturile rezultate se datorau importanţei drumurilor comerciale ce treceau pe
10 V. Hanga şi colectivul – Istoria Dreptului Românesc, Bucureşti, Edit. Academiei, 1980, vol. I, pag. 66
16
teritoriul Ţărilor Române (de exemplu, calea comercială "de la varegi la greci" ce
unea nordul Europei cu sud-estul continentului, drum ce trecea prin Moldova.
Taxele încasate la intrarea sau ieşirea mărfurilor11 dintr-un oraş în altul sau
dintr-un ţinut în altul se numeau accize sau dijme, iar cele pentru reglementarea
circulaţiei dintr-o unitate statală în alta erau denumite "drept de vamă". Rolul
important al domnitorului în administrarea sistemului vamal feudal este
demonstrat şi de dreptul acestuia de a fi singurul în măsură să acorde privilegii
comerciale, adică scutirea de taxe vamale, aşa cum a procedat, de exemplu,
Alexandru Voievod în 1358, când acorda braşovenilor dreptul de a trece liberi şi
nestingheriţi cu mărfurile lor între Buzău si Prahova, iar la 1370 sibienii primesc
dreptul de liberă trecere pe la Cîineni, pe Olt în jos, până la Dunăre. În Moldova,
în timpul lui Alexandru cel Bun, pe la 1408, s-au codificat pentru prima dată
datinile vămii, astfel: "vămile mari şi mici" erau impunerile vamale la ieşirea şi
intrarea mărfurilor, obiectelor ori animalelor, din ţară ori în ţară, plătite de
negustor, fie pe bucată, fie după transport (după car, căruţă, povară); "vămile la
oraş" se percepeau pentru vistieria oraşului, a conducătorului, boier sau mare
funcţionar, ca salariu; "vama de hotar", care admite principiul taxării mărfurilor în
funcţie de teritoriul din care veneau (mărfurile cazacilor şi ruşilor erau impuse la
intrare cu 5%, la ieşire cu 4%, cu excepţia vinului şi a sării, iar cele poloneze cu
4% la intrare si 3% la ieşire).
Vămile erau încredinţate unor oameni de încredere ai domnitorului sub
conducerea unui „Mare Vameş”, dregător care era însărcinat cu conducerea
acestei administraţii, precum şi cu respectarea înţelegerilor comerciale încheiate
de domnitor cu vecinii ori cu alte puteri interesate. Cum vămile erau oferite şi ca
răsplată pentru diferite servicii, acestea erau arendate celor care se distingeau în a
sluji pe domnitor, ori pur şi simplu, care ajutau cu bani atunci când era nevoie.
Marele Vameş avea drept de control şi asupra vămilor arendate impunând
respectarea înţelegerilor comerciale şi a cotelor de vamă.
Veniturile aduse de vămi au crescut pe măsura dezvoltării comerţului intern
şi extern care era strâns legat de relaţiile dintre cele trei comunităţi statale
româneşti dar şi de relaţiile pe care fiecare dintre acestea le aveau cu puterile
vecine, în special Imperiul Otoman, dar şi cu Ungaria, Polonia sau Rusia. Cu
timpul au fost fixate şi anumite monopoluri şi preemţiuni. După 1550 comerţul
Ţării Româneşti şi al Moldovei a fost dominat de relaţiile cu oraşele transilvane,
fiind înfiinţate şi târguri care se ţineau la anumite date – obicei ce a rezistat până
în zilele noastre – stare de fapt ce a generat încasarea de sume mari din taxele
vamale. Chiar şi în condiţiile în care instituţia domniei a slăbit în autoritate, pe
măsura creşterii puterii celor trei coloşi – Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic
şi Imperiul Ţarist – de la hotare şi a luptelor generate de interese dinastice
contrare, vămile au continuat să aducă venituri importante.
În Transilvania, până la cucerirea acesteia de către turci, organizarea
vămilor şi perceperea taxelor au constituit, în mod firesc, obiect de dispută între
puterea suzerană – Regatul Ungar – şi pretenţiile de autonomie ale aristocraţiei
autohtone, în cea mai mare parte de origine maghiară. Taxele au fost cunoscute
sub denumirea lor latină – iucessima şi tricessima – fiind percepute la importul,
exportul şi uneori la tranzitul mărfurilor. Acestea se plăteau atât în bani cât şi în
natură, valoarea lor putând constitui uneori obiect de negociere. Mai mult, de la
11 N.A. – după prof. univ. dr. Alin Ciupala, în materialul prezentat pe site-ul Direcţiei Generale a vămilor
17
impunerile vamale existau şi derogări în mod oficial, plata vămii neconstituind o
obligaţie generală şi fără excepţii.
Organizarea oficiilor vamale a intrat, după 1500, în competenţa
congregaţiilor generale din Dieta Transilvaniei, din aceasta făcând parte şi
conducătorii oficiilor vamale. La aceste oficii funcţionau, ca regulă, doi vameşi şi
mai mulţi scribi.
În timp, au fost încheiate multiple convenţii sau tratate între domnitorii
ţărilor române şi alţi suverani, marea majoritate având prevederi complexe –
militare, politice, comerciale, etc. Astfel, ca exemplu pot fi făcute trimiteri la
Convenţie încheiată la 20 Ianuarie 1368 între Vladislav Basarab, domnitorul Ţării
Româneşti, şi Ludovic I, regele Ungariei sau Tratatul de Comerţ dintre Petru al VII
al Moldovei şi Regina Elisabeta a Angliei12.
După 1700, în ţările române se instalează regimul fanariot caracterizat de o
restrângere a autonomiei avută faţă de Imperiul Otoman şi de o creştere a nevoii
de mijloace financiare pentru a putea plăti numirea ca domn şi menţinerea în
scaun. În aceste condiţii, atât în Ţara Românească cât şi în Moldova, fiecare
domn, în parte, a fost preocupat de a dezvolta activitatea vamală în ideea de a
aduce venituri mai mari, iar odată cu creşterea şi diversificarea comerţului cu
apariţia şi dezvoltarea comunităţilor de meseriaşi, acest deziderat a fost, în mare
parte, realizat. Deşi exista monopolul comercial turcesc, se obţin unele avantaje,
mai mult concesii faţă de venalitatea totalitară a marelui Imperiu Otoman în
decădere, cum ar fi interzicerea amestecului vameşilor turci de la Isaccea şi Chilia
în administrarea vămii de la Iaşi13, înfiinţarea flotei comerciale pe Dunăre,
posibilitatea deschiderii şi dezvoltării unor relaţii comerciale cu occidentul pe
Dunăre.
Semnarea Tratatului de la Adrianopol în 1829 între Rusia şi Imperiul
Otoman a însemnat o schimbare importantă în activitatea vamală a Principatelor
fiind desfiinţat monopolul comercial al Porţii. Din raţiuni militare, armatele ruse
au ocupat, o perioadă scurtă teritoriul românesc, iniţial vămile au fost desfiinţate
iar ulterior au fost reînfiinţate şi trecute sub control rusesc.
În 1831, în Muntenia şi în 1832, în Moldova, au fost instaurate
Regulamentele Organice, acte juridice acceptate ca prime constituţii ale celor două
principate. În această perioadă nu a existat o lege specială care să reglementeze
organizarea şi funcţionarea vămilor, însă în Regulamentele Organice existau
prevederi Care aveau ca obiect impozite indirecte din categoria cărora făceau parte
şi taxele vamale externe, acestea, ca element de noutate, reprezentau un venit al
statului şi nu al domnitorului, cum fusese până atunci. Vămile trebuiau să fie
administrate de stat însă, din cauza lipsei unui personal specializat, în practică s-
a procedat la arendarea vămilor, statul percepând o taxă generală. În februarie
1847 vama dintre Moldova şi Muntenia a fost suprimată iar în toamna anului
1848 a intrat în vigoare tariful vamal comun, condiţii în care, de fapt, ţările
române formau un teritoriu vamal comun.
Deşi era necesar un corp de funcţionari specializat, instituţia vămii
devenind un element indispensabil bunei funcţionări a statului, această problemă
a putut fi rezolvată numai după 1859.
12 Cronţ Ghe. în Istoria Dreptului Românesc, ediţia coordonată de I. Ceterchi, vol. .I, Edit. Academiei, 1980,
pag. 353
13 N.A. – prevedere cuprinsă în Tratatul de Pace de la Iaşi din 1792
18
Odată cu momentul istoric 1859, apreciez că începe istoria modernă a
instituţiei vamale în Principatele Unite şi, mai apoi, în România.
Cei doi miniştri de finanţe14 Manolache Costache Epureanu, pentru
Moldova, şi Constantin Steriad, pentru Muntenia, au redactat textul cu titlul
„Proiectul pentru administraţia vămilor Principatelor Unite, Moldova şi Valachia”
promulgat ca lege de Alexandru Ioan Cuza la 16 Decembrie 1859. Legea cuprindea
trei părţi:
1. partea întâi art. (1 – 45) ce reglementa organizarea serviciului vamal
2. partea a doua art. (46 – 57) conţinea dispoziţii comune relative la importul şi
exportul mărfurilor
3. partea a treia art. (58 – 111) detalia instrucţiuni cu privire la înregistrările
contabile şi procedura de manevrare a mărfurilor
Vămile formau un sistem cu 51 de puncte şi erau conduse de un consiliu
compus din trei membri ce îşi desemna un preşedinte. După realizarea deplinei
uniri administrative serviciul vamal a făcut parte din Ministerul de Finanţe de la
Bucureşti, ca direcţie generală.
La 01.07.1875 a fost promulgată o nouă lege a vămilor ce a fost elaborată de
Petre Mavrogheni şi George G. Cantacuzino, miniştri de finanţe conservatori. A
fost nevoie de o nouă lege pentru că, pe de o parte au apărut ca pregnante
interese specifice ale capitalului român în curs de formare care însă îşi cerea
drepturile, iar pe de altă parte, era nevoie de o emancipare de sub dominaţia
economică a Turciei. Legea era împărţită în 11 titluri şi conţinea 265 articole. Era
păstrată organizarea ca direcţie – Direcţia vămilor, timbrului şi înregistrării – în
cadrul Ministerului de Finanţe. În 1875 funcţionau 24 de vămi iar în 1882
numărul acestora va creşte la 39. De observat, că, în acelaşi an, 1875 clasa
politică românească a considerat oportun încheierea unei Convenţii Economice cu
Austro-Ungaria, dezavantajoasă, din punct de vedere economic dar cu efecte
benefice în plan politic – Principatele Unite, fiind acceptate pentru prima oară ca
un partener egal. Tot în 1875, a fost introdus primul tarif vamal din istoria
românilor urmat la scurt timp de alte tarife vamale, în 1878 şi 1886.
Sub influenţă liberală – la putere fiind un guvern condus de Ion C. Brătianu
– în tariful vamal din 1886 se prevedea pentru prima dată posibilitatea
introducerii unei suprataxe de 30 % la importul de mărfuri din ţările care
percepeau, la importurile din Principatele Române, suprataxe vamale; în fapt se
introduceau taxe de regresiune ca o primă încercare de răspuns la politica
protecţionistă a partenerilor comerciali.
Modernizarea şi perfecţionarea structurilor statului român, dezvoltarea unei
infrastructuri, evoluţia generală a economiei româneşti şi a celei europene au
impus apariţia unei noi legi, precedată de un alt tarif vamal în anul 1904 ce a
promovat noi tendinţe protecţioniste, fiind scutite de taxe vamale doar „materiile
cu adevărat prime”, nu şi semifabricatele, colonialele ori produsele ce nu se
fabricau în ţară. „Legea Generală a Vămilor” a intrat în vigoare la 01 Septembrie
1905 în timpul unui guvern liberal – la finanţe era Emil Costinescu. Se vroia şi
chiar era o lege modernă, liberalii reprezentând interesele capitalului autohton –
prin noi înşine – în 26 de capitole şi 264 de articole legea impunea unele aspecte
de noutate: sistemul restituirii taxelor de import, simplificarea formalităţilor
vamale, înfiinţarea de antrepozite pe lângă birourile vamale de uscat în oraşele:
14 N.A. – iniţial Principatele Unite aveau două guverne

19
Iaşi, Bucureşti, Craiova, Ploieşti şi Constanţa, o nouă împărţire a personalului –
inspectori vamali, şefi de vamă, taxatori, impiegaţi şi agenţi auxiliari.
Astfel15 o modificare generală a legii vămilor era imperios necesară, cerută
de necesităţile mereu crescânde ale comerţului; aceasta modificare era cu atât mai
necesară, cu cât administraţia vămilor nu mai putea funcţiona satisfăcător prin
dispozitiile incomplete ale legii anterioare.
Legea Generală a Vămilor din 1905 permitea guvernului să ia măsuri
identice de prohibiţie sau suprataxare faţă de marfurile altor state care adoptă
măsuri similare. Completarea acestei lacune se presupunea că va conduce la
evitarea, pe viitor, a loviturilor ce se puteau aduce comerţului din regat prin lipsa
de reciprocitate faţă de măsurile luate de alte state.
Întrucât, de multe ori, comercianţii se găseau, din cauza unei lipse
momentane de numerar, în imposibilitatea de a ridica mărfurile sosite în vamă, s-
a prevăzut pentru facilitarea tranzacţiilor, dreptul statului de a credita, pentru
suma cuvenită vămii, acele firme care se bucurau de o bună reputaţie şi care
depuneau o garanţie suficientă în titluri, garanţie care, de multe ori, se putea găsi,
mai uşor decât o sumă în numerar.
Erau scutite de orice taxă de import materiile prime destinate a fi modificate
şi reexportate, după modelul scutirilor din Franta, Germania şi Italia.
De asemenea, s-a căutat a se legifera în mod liberal aspectele referitoare la
contravenţii şi contrabanda şi s-a acordat dreptul de a ataca sentinţele
tribunalului, păstrându-se pedepse severe atât pentru contravenţii cât şi pentru
contrabandă. Ca noutate, la propunerea ministrului de finanţe, s-a impus prin
lege stabilitatea funcţionarilor vamali
Odată cu realizarea unirii din 1918, nou stat naţional unitar va dispune de
80 de vămi. Acestea rămân organizate tot în cadrul unei direcţii din Ministerul de
Finanţe. în această perioadă leul s-a depreciat brusc ajungând, în 1920, la 1/10
din valoarea sa antebelică în aur, datorită pierderilor din timpul războiului,
despăgubirilor pe care statul român a trebuit să le plătească pentru capacităţile
industriale din provinciile unite cu România şi unificării sistemului monetar. În
aceste condiţii deosebite au fost adoptate în 1920 şi 1921, noi tarife vamale în
încercarea de a frâna importul exagerat ce contribuia la deprecierea monedei
naţionale şi protecţia industriei autohtone a lemnului, cimentului, prelucrarea
pieilor, metalurgice şi chimice. Din aceleaşi considerente, în 1924 a fost impus un
nou tarif vamal ce fixa taxele vamale în aur, în ideea ca acestea să nu mai fie
influenţate de devalorizarea leului.
În 1933, necesităţi de ordin legislativ, economic, financiar şi politic au
impus cu necesitate promulgarea unei noi legi. Respectabilul economist Virgil
Madgearu a iniţiat legea iar după dezbaterile din Parlament, aceasta a intrat în
vigoare la 28 Aprilie 1933. Ca elemente de noutate, apreciem de subliniat,
conferirea Direcţiei Vămilor atribuţii judiciare în domeniul contenciosului fiscal –
vamal, aceasta devenea şi organ consultativ în orice problemă ce interesa
activitatea vamală, astfel încât ministrul de finanţe putea oricând să apeleze la o
opinie specializată. De asemenea, prin această lege s-a adoptat principiul
descentralizării, prin crearea de Direcţii Regionale, noi criterii de recrutare şi
promovare prin concurs a personalului, s-au formulat mai clar delictele vamale şi
modul de reprimare al acestora.
15N.A. – Următoarele consideraţii au la bază expunerea de motive ce a stat la baza adoptării Legii Generale a
Vămilor din 1905
20
În primul capitol al legii au fost prevăzute16 dispoziţii, atât în ceea ce
priveşte modul de organizare a birourilor vamale, cât şi condiţiile cerute pentru
recrutarea unui personal de specialitate bine pregătit. Ca noutate au fost
introduse condiţii speciale în ce priveşte recrutarea personalului din serviciul
exterior al vămilor şi avansările în anumite funcţii. Au fost păstrate toate
dispoziţiile din statutul funcţionarilor publici şi din legea de organizare a
ministerelor şi, ţinând seama că anumite funcţii, în ierarhia vamală, cer o
pregătire specială. S-a prevăzut ca înaintările la gradul de taxator şi de inspector
de circumscripţie să nu se poată face decât pe bază de concurs. Condiţiile acestui
concurs vor fi fixate de către directorul vămilor, ca singurul organ în măsura să
aprecieze cunoştinţele şi aptitudinile pe care trebuie sa le posede candidaţii.
În ce priveşte birourile de expediţie şi vămuiri, aparţinând instituţiilor de
Stat, s-a impus condiţia ca acestea să nu poată fi exploatate decât prin funcţionari
direcţi, fără să existe posibilitatea concesionării sau impunerii de exclusivităţi a
vămuirilor.
Amenzile ce puteau fi aplicate, au fost stabilite într-un cuantum de numai
doi multipli: de trei ori taxele pentru contrabanda cu mărfuri tarifare săvârşită
prin punctele destinate operaţiunilor vamale şi de cinci ori când contrabanda a
fost săvârşită în afara de acestor puncte.
S-a acordat o atenţie specială repartiţiei primelor din amenzile încasate sau
din vânzarea mărfurilor confiscate. Din punct de vedere teoretic, devotamentul
funcţionarilor publici nu trebuia stimulat băneste, însă cum împrejurările de la
frontieră erau vitrege iar tentaţiile mari, încat mai toate legislaţiile vamale utilizau
aceasta împrejurare ca un stimulent şi recompensă a zelului, măsura s-a apreciat
ca benefică şi în România. Functionarii vamali sau granicerii trebuiau să găsească
chiar în indeplinirea serviciului lor un stimulent împotriva tentaţiilor multiple care
li se arătau sub cele mai variate forme, mai ales acolo unde controlul autorităţii
centrale se exercita cu intermitenţă. De altfel, primele ce li se acordau sunt
suplimentul necesar al unei salarizari insuficiente, mai cu seama la punctele de
frontiera unde costul traiului era mai ridicat.
De reţinut, că înainte de această lege, în 1929 a fost legiferat un alt tarif
vamal, prin care se încerca continuarea măsurilor protecţioniste promovate
anterior şi încurajarea agriculturii. Erau prevăzute două categorii de taxe: unele,
minimale, ireductibile, stabilite pentru mărfuri care se produceau în ţară,
celelalte, reductibile care putea fi negociate cu ţările partenere în scopul convenirii
de concesii reciproce.
În anii premergători şi în timpul desfăşurării celui de-al doilea război
mondial, vama română are o poziţie delicată, întreaga economie fiind anexată
efortului german de război.
După 6 Martie 1945, aparatul vamal este transformat potrivit cu noile
orientări politice. Odată cu Decretul Lege nr. 246 din 01 Aprilie 1946 şi Legea 282
din 15 August 1947, se impun liniile directoare ele politicii vamale în perioada
istorică dominată de Partidul Comunist Român. Apar infracţiunile vamale ca
„infracţiuni de sabotare a economiei naţionale”. Întreaga legislaţie vamală a
urmărit cu obstinaţie integrarea României în structurile şi relaţiile economice ale
C.A.E.R., obţinerea unor sume cât mai mari în valută pentru exporturi şi, pe cât
posibil, plata în natură pentru produsele din import. Activitatea de import-export
16N.A. – Detaliile ce urmează au la bază expunerea de motive prezentate de către Virgil Madgearu pentru
adoptarea Legii Vămilor din 1933
21
era în sarcina unor întreprinderi de stat specializate, aceste activităţi fiind
desfăşurate pe bază de plan. De asemenea a fost impus un nou sistem de formare
a preţurilor interne pentru mărfurile de export şi import. Toate cele arătate au
avut ca suport juridic Decretul 172/1953, HCM 529/1954, Legea 1/1971, Legea
12/1973 şi altele.
În 1973 a fost înfiinţată Direcţia Generală a Vămilor cu personalitate
juridică distinctă iar ulterior au fost înfiinţate şi Direcţiile Regionale Vamale.
Ultimul Cod Vamal de dinainte de 1989, cel din 1978 trata o singură
infracţiune vamală – contrabanda – cu mai multe modalităţi alternative de
săvârşire, textul legal fiind preluat integral, dar într-o altă structură, de actualul
cod vamal, promulgat prin Legea 141 din 24 Iulie 1997.
După 1990 Administraţia Vamală Română a intrat într-un proces de
reformă legislativă şi instituţională, având ca principal obiectiv, pregătirea
condiţiilor de aderare la Uniunea Europeană, elaborarea, legiferarea şi aplicarea
efectivă a tarifului vamal de import, începând cu 01.01.1991, fiind prima măsură
cu caracter complex ce a determinat optimizarea funcţiei de fiscalitate a serviciilor
vamale, derularea procesului de încasare a taxelor în mod unitar, sistematic şi
nediscriminatoriu.
În perioada următoare a fost urmărită perfecţionarea legislaţiei specifice în
vederea armonizării cu cea comunitară.
Astfel:
• în 1992 a fost adoptat tariful vamal de import bazat pe nomenclatura
sistemului armonizat la nivel şase cifre.
• În 1993 s-a introdus noul formular tipizat al declaraţiei vamale în detaliu,
similar cu cel utilizat în Comunitatea Europeană.
• Tot în 1993 a fost adoptat tariful vamal de import având la bază
nomenclatura combinată a mărfurilor.
• În 1997 a fost adoptat actualul Cod Vamal al României.
• În acelaşi an a fost adoptat primul regulament de aplicare al Codului Vamal,
în prezent fiind în vigoare un altul, adoptat în 2001.
• În 1998 a intrat în vigoare Statutul personalului vamal, instrument legal de o
importanţă deosebită pentru funcţionarii vamali. În prezent, acest statut este
abrogat, fiind în vigoare Legea 74 prin care s-a aprobat Ordonanţa
Guvernului 16/1998 privind Statutul personalului vamal, lege, şi ea,
modificată şi completată prin Legea 65/2003
Actualul Cod Vamal poate fi apreciat ca o realizare în direcţia armonizării
legislaţiei naţionale cu cea comunitară. Legea împreună cu Regulamentul Vamal
din Noiembrie 2001 ce detaliază aplicarea normelor de natură vamală asigură
suportul legal aplicării unitare a legislaţiei vamale europene, indiferent de
subiecţii cărora se adresează şi de natura raporturilor juridice reglementate.
Coordonata, încă de actualitate, a activităţii autorităţii vamale este
realizarea de programe de dezvoltare şi modernizare a infrastructurii vamale şi de
dotare cu echipamente moderne, necesare bunei desfăşurări a activităţii vamale.
Au fost date în folosinţă noi sedii de birouri în cadrul tuturor regionalelor vamale
şi la punctele de trecere a frontierei: Borş, Albiţa, Nădlac, Arad, Oradea, Giurgiu,
Timişoara etc. Sistemul informatic a fost modernizat fiind în măsură să asigure
procesarea informatică a declaraţiilor vamale în conformitate cu legislaţia în
vigoare.
22
La 16.01.1999 a fost inaugurat Centrul Regional SECI de Combatere a
Infracţionalităţii Transfrontaliere, fiind încheiate, de asemenea numeroase
acorduri de colaborare şi asistenţă reciprocă în domeniul vamal.
Etapei actuale, vama română i-a asociat o strategie ale cărei obiective
declarate sunt următoarele:
• Completarea legislaţiei şi a procedurilor specifice, corelarea acestora cu
sistemul legislativ european.
• Creşterea eficienţei activităţii de colectare a drepturilor cuvenite bugetului de
stat din activitatea vamală.
• Întărirea controlului vamal la frontieră, în corelaţie cu fluidizarea traficului de
mărfuri – combaterea fraudei comerciale şi a crimei organizate.
• Restructurarea cadrului organizatoric şi îmbunătăţirea sistemului managerial
şi de comunicare internă.
• Crearea cadrului instituţional şi al mecanismelor de selecţie, pregătire
profesională, evaluare şi alocare a resurselor umane, protecţia lucrătorului
vamal.
• Combaterea corupţiei şi crearea unui nou profil etico-profesional al
personalului vamal.
• Structurarea sistemului de comunicare inter-instituţională la nivel naţional şi
internaţional.
• Consolidarea, stabilizarea şi dezvoltarea Sistemului Informatic Integrat Vamal
pentru a răspunde cerinţelor procesului reformei funcţiilor vamale.
• Modernizarea infrastructurii şi dotarea cu echipamente performante specifice
activităţii vamale de control.
• Pregătirea Administraţiei Vamale Române pentru aderarea la Uniunea
Europeană prin abordarea obiectivelor strategice în contextul evoluţiilor
funcţiilor vamale la nivelul Comunităţii Europene.
În cadrul sistemului legislativ naţional, până în 2005, se consideră
necesară:
• Elaborarea şi implementarea procedurilor simplificate de vămuire la domiciliu
şi declarare incompletă.
• Completarea şi definitivarea cadrului legal referitor la cercetarea şi urmărirea
infracţiunilor cu caracter vamal.
• Delimitarea competenţelor diferitelor organe de control ale administraţiei
(Administraţia Vamală Română, Ministerul de Interne, Garda Financiară) în
vederea eliminării paralelismelor la nivel central şi local.
• Elaborarea unor norme privind controlul ulterior al activităţii vamale atât la
nivel executiv, cât şi la cel de coordonare şi control.
• Elaborarea normelor privind valorificarea bunurilor devenite proprietatea
statului.
• Stabilirea diferenţelor identificate în legislaţia naţională referitoare la audit-ul
sistemelor şi raportărilor statistice comerciale.
• De asemenea, în domeniul corelării cu sistemul legislativ european deosebit de
necesare se consideră a fi:
• Adoptarea Convenţiei de Tranzit Comun.
• Realizarea unui Compendium privind regulile şi prevederile din culegerea de
texte legale ce vizează aplicarea în practică a Convenţiei de Tranzit Comun.
• Alinierea procedurii simplificate pentru transportul mărfurilor pe cale aeriană,
maritimă şi feroviară la legislaţia comunitară.
• Analiza detaliată a diferenţelor existente între legislaţia vamală a Uniunii
Europene şi legislaţia vamală a României în vederea asigurării compatibilităţii
legislative în momentul aderării, probabile în 2006.
23
• Elaborarea tarifului vamal integrat al României sub aspectul stabilirii
influenţelor asupra drepturilor vamale ale diferitelor acte normative.
• Aderarea la convenţiile internaţionale de la Istambul, Kyoto, Nairobi,
armonizarea controlului la frontieră, etc.
Pentru îndeplinirea cu eficienţă a îndatoririi de încasare a taxelor vamale şi
a celorlalte drepturi datorate bugetului de stat, în scopul armonizării
mecanismelor proprii cu mecanismele utilizate la nivelul Comunităţii Europene,
autoritatea vamală are în vedere următoarele:
• Întărirea controlului ulterior al activităţii de import-export în vederea combaterii
comerţului ilicit.
• Întărirea mecanismului de stabilire a valorii în vamă, în acord cu regulile
prevăzute de Acordul de aplicare al art. 7 – GATT.
• Crearea mecanismului de valorificare a bunurilor devenite proprietatea statului.
• Elaborarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de
executări silite, precum şi elaborarea unei monografii de înregistrare, încasare
şi repartizare a debitelor prin executare silită.
• Dezvoltarea şi îmbunătăţirea politicilor, practicilor şi cerinţelor de audit şi
contabilitate în vederea alinierii acestora la convenţiile internaţionale
• Interconectarea sistemului informatic vamal cu sistemele financiar-bancare
• Implementarea unui sistem de audit a sistemelor şi a raportărilor statistice
comerciale.
Pentru întărirea controlului vamal la frontieră în condiţiile unei cât mai
bune fluidizări a traficului de mărfuri, combaterea fraudei comerciale şi a crimei
organizate se consideră a fi necesare:
• Fluidizarea traficului de mărfuri şi creşterea volumului de operaţiuni în
procedura simplificată pentru comercianţii ce nu au în antecedent încălcări
ale procedurilor vamale
• Accesul la baza de date privind circulaţia containerelor pe Oceanul Planetar
(sistemul MARINFO) precum şi la datele INTERPOL
• Dezvoltarea sistemului de informare, documentare, analiză de risc şi
selectarea operaţiunilor cu potenţial ilicit
• Crearea facilităţilor pentru primirea de informaţii relevante care să aibă
potenţial pentru activitatea de investigare şi supraveghere vamală
• Optimizarea controlului operativ al operaţiunilor vamale de tranzit pentru
prevenirea eludării procedurilor şi regimurilor vamale
• Crearea unor centre zonale de coordonare a activităţii echipajelor mobile în
scopul îmbunătăţirii supravegherii vamale în zonele speciale ( 20 de km de la
frontieră )
Concluzionând, sistemul vamal reprezintă un element esenţial al politicii
economice promovate în deferite perioade istorice de statul Român. Întrebarea
retorică pentru fiecare guvernare în parte – protecţionism sau liber schimb – a
găsit răspunsuri nuanţate ce au ocolit absolutul. Acum în cursul unui travaliu
manifest pentru integrarea în structurile Comunităţii Europene, guvernanţii
României sunt în faţa unei noi provocări, trebuind să răspundă la întrebări de
tipul: cum poate fi economia românească integrată în cea europeană, cât timp este
necesar pentru ca economia românească să poată concura cu succes pe o piaţă
liberă şi performantă cum este cea a Comunităţii Europene, poate asimila în mod
optim sistemul vamal românesc Codul Vamal al Comunităţii Europene, cum se
poate lupta eficient contra fenomenului infracţional într-un sistem vamal integrat,
etc.
24
1.4. Incriminarea conduitelor ilicite din domeniul vamal
în legislaţia altor state
1.4.1. Albania
Codul Vamal albanez alocă, în economia întregii reglementări, un întreg
titlu, cu cinci capitole, încălcărilor legii vamale şi sancţionării acestora –
Titlul 8. Încă din Capitolul 1 – prevederi generale şi definiţii – în articolul
256, la alin.1 se arată că încălcările legii vamale sunt de două feluri:
contravenţii şi contrabandă.
Contravenţiile17, definite ca încălcări ale legii vamale de natură administrativă,
constau în orice acţiune sau inacţiune care nu este conformă cu prevederile
Codului Vamal ori Regulamentului de aplicare al Codului Vamal sau ale altei
dispoziţii legale în vigoare.
Contrabanda18, constă, ca exprimare generică, în sustragerea oricărui fel de
bunuri de la verificarea ori controlul vamal cu intenţia de a eluda sau de a încerca
să eludeze plata taxelor de import ori export. De reţinut este că plata penalităţilor
aplicate pentru încălcarea legislaţiei vamale, nu scuteşte pe cel vinovat de la plata
datoriei vamale aferente bunurilor ce au constituit obiectul conduitei antisociale.
Capitolul 3 este consacrat în întregime tratării problematicii legate de
contrabandă. Astfel săvârşeşte19 contrabandă prin trecerea frauduloasă a
bunurilor peste frontiera de stat şi a zonelor vamale orice persoană care:
• Introduce bunuri peste frontiera de stat cu încălcarea prevederilor Codului
Vamal şi ale procedurilor de aplicare ale sale20.
• Descarcă ori depozitează bunuri în spaţiul intermediar dintre frontieră şi cel mai
apropriat birou vamal.
• Este găsită cu bunuri ascunse asupra sa ori în bagaje sau în orice alte mijloace
de transport proprii cu intenţia de a evita controlul vamal.
• Sustrage bunuri din zonele vamale fără a plăti taxele vamale sau fără a garanta
plata taxelor vamale cu excepţia cazurilor prevăzute de Codul Vamal, când plata
taxelor nu este cerută.
• Sustrage, ia, ridică, din teritoriul vamal al Republicii Albania în orice condiţii,
bunuri pentru care sunt percepute taxe de import.
• Păstrează bunuri în aproprierea frontierei pentru care nu deţine evidenţe şi nici
nu face dovada provenienţei lor.
• Refuză să prezinte documentele pentru marfă.
• Încarcă, descarcă, ori transportă pe cale maritimă pasageri şi bagajele lor fără a
avea permisiunea, aprobarea, prealabilă a autorităţii vamale.
Săvârşeşte, de asemenea contrabandă, dar în transportul de mărfuri pe
lacurile de graniţă21, căpitanul vasului care introduce pe lacurile Ohrid, Shkadra
şi Prespa, bunuri fără ca acestea să fie vămuite la unul dintre cele mai apropriate
birouri vamale.
17
Art. 256 alin 2 din Codul Vamal albanez
18 Art. 256 alin 3 din Codul Vamal albanez
19 Art. 276 alin1 lit. a – h din Codul Vamal albanez
20 N.A. – Regulamentul Vamal
21 Art. 277 din Codul Vamal albanez
25
Săvârşeşte contrabandă în transportul maritim22al bunurilor căpitanul
vasului care:
• Transportă bunuri peste frontiera maritimă încălcând prevederile Codului şi
Regulamentului Vamal.
• Se aproprie, fără permisiunea autorităţii vamale, în timp ce transportă bunuri, cu
vasul de port sau ancorează ori staţionează în aproprierea docurilor.
• Transportă bunuri, descarcă în locuri unde nu există birouri vamale, descarcă ori
transportă bunuri pe altă navă, în contradicţie cu prevederile Codului ori
Regulamentului Vamal.
• Transportă bunuri fără acte.
• În momentul plecării nu are pe vas bunuri deşi ele sunt prevăzute ca încărcare în
manifestul încărcăturii ori în alte acte prezentate autorităţii vamale.
• Transportă bunuri de la un birou vamal la un altul, fără a avea documentele de
tranzit necesare.
Săvârşeşte contrabandă în transportul bunurilor pe calea aerului23
căpitanul avionului care:
• Introduce bunuri pe teritoriul vamal al Republicii Albania, pe calea aerului
încălcând prevederile Codului şi Regulamentului Vamal.
• Transportă bunuri fără documentele necesare.
• În momentul plecării, nu are la bord bunurile despre care se presupune că
sunt la bord, potrivit documentelor de transport şi vamale.
• Transportă bunurile de la locul de aterizare al avionului fără a întreprinde
formalităţile vamale.
• Părăseşte zona vamală a aeroportului şi nu notifică aceasta autorităţilor
vamale sau altei autorităţi poliţieneşti în cel mai scurt timp, în acest caz fiind
considerat ca introdus prin contrabandă întregul cargo, chiar şi aeronava însăşi.
• Încarcă, descarcă ori transferă bunuri de pe o aeronavă pe alta, bunuri,
oameni ori bagajele lor fără a obţine permisiunea prealabilă a autorităţilor
vamale.
De asemenea, mai este considerată contrabandă24 şi:
• Folosirea bunurilor cu regim de circulaţie liberă după ce au fost importate cu
scutire parţială sau totală de plata taxelor vamale în alt scop decât cel declarat,
pentru care au fost importate total sau parţial în conformitate cu prevederile legii
pe baza căreia s-au făcut aceste scutiri.
• Exportul sau importul bunurilor interzise ori restricţionate, fără permisiunea
prealabilă dată în scris de autorităţile competente.
• Posesia de bunuri restricţionate ori interzise.
• Îndepărtarea sau falsificarea, în orice mod, a numărului de identificare a
mijloacelor de transport25.
• Cumpărarea, vânzarea, păstrarea sau posesia bunurilor importate de către
persoane fizice, care ştiu sau ar trebui să ştie în mod rezonabil, că aceste bunuri
sunt introduse în ţară prin contrabandă.
• Transportul pe teritoriul Republicii Albania de bunuri pentru care nu s-au plătit
taxele vamale.
22 Art. 278 alin1 lit. a-f din Codul Vamal albanez

23 Art. 279 alin 1 lit. a – f din Codul Vamal albanez
24 Art. 280 alin1 lit. a – h din Codul Vamal albanez
25 Complicii la această încălcare a legii se pedepsesc la fel ca oricine a săvârşit respectivul act, în rândul
acestora fiind incluşi cei care au efectuat activitatea din punct de vedere tehnic, proprietarii şi orice altă
persoană care obţine un avantaj de pe urma falsificării ori îndepărtării numărului de identificare – Art. 280
alin 1 lit. d .
26
• Importul, exportul, vânzarea de bunuri din patrimoniul cultural naţional cu
încălcarea normelor legale din acest domeniu.
• Rupere sigiliilor, înlocuirea sau schimbare altor semne de securitate aplicate pe
mijloacele de transport ori pe bunuri.
În ceea ce priveşte pedepsele pentru contrabandă, acestea constituie
obiectul Capitolului 4. Legiuitorul albanez nu a prevăzut pedeapsa închisorii însă,
altfel pedepsele le apreciez ca ponderat de dure. În aceste condiţii26, bunurile ce
constituie obiectul material al contrabandei vor fi confiscate, chiar dacă pentru
ele, dacă ar fi fost trecute legal, nu s-ar fi plătit taxe vamale. Amenda ce trebuie
plătită variază, ca valoare, între de la 2 la 5 ori valoarea taxei vamale aferente
bunurilor ce au constituit obiect al contrabandei, la care se pot adăuga, în
concurs şi alte pedepse prevăzute de Codul Penal, fiecare participant la săvârşirea
contrabandei, urmând să contribuie la plata amenzii arătate corespunzător cu
gradul în care a fost implicat în activitatea ilicită. Chiar şi aşa, participanţii la
săvârşirea contrabandei vor răspunde solidar, fiecare având obligaţia de a se
supune cererii autorităţii vamale de a plăti întreaga amendă. Autoritatea Vamală
are la dispoziţie opţiunea de a putea aprecia pe baza unor raţiuni ce ţin de
oportunitate să ceară unui anume participant sau mai multor participanţi,
împreună sau separat, să plătească întregul cuantum al amenzii, urmând ca în
situaţia în care amenda este plătită de unul sau o parte dintre participanţi,
aceasta să beneficieze tuturor. Ca excepţie, dacă un infractor comite mai multe
infracţiuni vamale, pentru fiecare dintre infracţiuni va fi pedepsită separat.
În cazul recidivei la infracţiunile de contrabandă, pedepsele se dublează,
iar în situaţia tentativei pedeapsa va fi la fel ca la infracţiunea consumată27.
De observat, este că legiuitorul albanez pune accent pe cumulul de
răspunderi în cazul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă28, infractorul, pe
lângă pedeapsa administrativă aplicată în conformitate cu prevederile Codului
Vamal, va fi şi subiect de drept penal în conformitate cu prevederile Codului
Penal.
Referitor la obiectul material al infracţiunilor de contrabandă, Codul
Vamal albanez conţine mai multe detalieri după cum urmează29:
• Prin termenul de obiect al contrabandei trebuie să se înţeleagă atât bunurile cât şi
mijloacele de transport sau alte obiecte folosite pentru transferul sau ascunderea
lor.
• Bunurile ce constituie obiectul contrabandei vor fi evaluate de autoritatea vamală
şi apoi, după decizia autorităţilor judiciare competente, pot fi confiscate urmând a
avea un regim în conformitate cu legislaţia fiscală în vigoare.
• Reţinerea bunurilor ce constituie obiectul contrabandei se va face fără a se ţine
seama de gradul de participare la săvârşirea infracţiunii al celui ce are vreun drept
asupra acestor bunuri.
• Dacă persoana responsabilă pentru contrabandă posedă bunurile ce constituie
obiect al contrabandei, ca o consecinţă a săvârşirii infracţiunii, bunurile sunt date
înapoi proprietarului.
• Mijloacele de transport sunt scutite de la confiscare atunci când din informaţiile
avute rezultă că proprietarul lor nu este implicat în actul de contrabandă, acesta
fiind de bună credinţă, procedează conform procedurilor legale de comerţ, fiind
26 Art. 281 alin 1 – 4 din Codul Vamal albanez.

27 Art. 281/1 alin 1şi2 din Codul Vamal albanez.
28 Art. 281/2 din Codul Vamal albanez
29 Art. 282 alin 1 – 6 din Codul Vamal albanez
27
imposibil, pentru el, să ştie că obiectele transportate sunt de contrabandă ori
constituie obiectul unei infracţiuni asemănătoare.
• În cazul bunurilor perisabile, ele sunt reţinute de autorităţile judiciare atunci când
există destule probe care să permită luarea unei decizii privind confiscarea
acestora, în termen de cel mult 48 de ore de la data primirii dosarului, astfel încât
aceste bunuri să nu se deprecieze.
• Atunci când mijloacele de transport sunt reţinute, autorităţile judiciare apreciind
ca necesară confiscarea acestora, trebuie să procedeze la confiscare în termen de
maxim 5 zile. Autoritatea vamală poate solicita autorităţii judiciare permisiunea de
a folosi mijloacele de transport pentru satisfacerea nevoilor proprii, caz în care va
avea în sarcină toate cheltuielile legate de întreţinerea şi folosirea mijloacelor de
transport.
Obiectul infracţiunii de contrabandă este reţinut30 atunci când
infracţiunea de contrabandă a fost constată în flagrant. Infracţiunea de
contrabandă este în flagrant, atunci când bunurile sunt găsite fără să fi ajuns la
locul de depozitare/desfacere ce poate fi o casă, un magazin, un depozit sau orice
alt loc prevăzut pentru astfel de operaţiuni de către persoana responsabilă pentru
contrabandă sau de către complici. Contrabanda este, de asemenea considerată
în flagrant, când persoana responsabilă este prinsă în aproprierea locului unde s-
a săvârşit contrabanda, având în posesie probe incriminatoare sau este prinsă ca
urmare a sesizărilor făcute de alte persoane.
Obiectul infracţiunii de contrabandă mai este reţinut şi atunci când
infracţiunea de contrabandă a fost consumată. În acest caz, obiectul contrabandei
a ajuns la destinaţia prevăzută de persoana responsabilă ori de către complici.
Persoanele implicate nu pot invoca nici o pretenţie31 împotriva Guvernului
Republicii Albania pentru distrugerea sau devalorizarea bunurilor obiect al
contrabandei cauzată de reţinerea sau confiscare lor.
1.4.2. Bulgaria
În Bulgaria, Codul Vamal, în cadrul Titlului 8 – prevederi cu privire la
pedepsele administrative, conţine referiri la conduitele socotite antisociale ce se
constituie ca încălcări ale legislaţiei vamale. De observat este faptul că legiuitorul
bulgar s-a ferit ca în cuprinsul Codului Vamal să incrimineze conduite ca
infracţiuni, mulţumindu-se să prevadă doar la modul general32 că atunci când
încălcarea legislaţiei vamale nu constituie infracţiune, autoritatea vamală poate
examina, analiza, determina şi sancţiona fiecare încălcare sau încercare de
încălcare a legislaţiei vamale.
Capitolul 32 conţine, în condiţiile arătate, referirile necesare încălcările
legislaţiei vamale şi procedura aplicării pedepselor administrative. Astfel, orice
persoană33 care trece sau transportă bunuri prin graniţele Republicii Bulgaria,
sau orice persoană care încearcă asemenea acţiuni fără să notifice în prealabil
aceasta autorităţilor vamale ori fără să obţină autorizaţia necesară iar activitatea
nu constituie infracţiune, este pasibilă de contrabandă vamală şi va fi amendată
cu o sumă echivalentă cu 50 – 150 % din valoarea bunurilor. Atunci când
bunurile sunt scutite de plata taxelor vamale, beneficiază de o reducere a datoriei
30 Art. 283 alin 1 lit. a şi b din Codul Vamal albanez

31 Art. 284 din Codul Vamal albanez
32 Art. 223 din Codul Vamal bulgar
33 Art. 233 alin 1 - 5 din Codul Vamal bulgar
28
vamale ori sunt interzise la import sau export, acestea constituie, de asemenea,
obiect al contrabandei, amenda fiind între 100 şi 200 % din valoarea bunurilor.
Bunurile ce constituie obiect al contrabandei sunt confiscate pentru Ministerul de
Finanţe, indiferent de proprietar sau de situaţia că nu se cunoaşte proprietarul.
Când bunurile arătate lipsesc ori au fost confiscate la un nivel inferior va trebui
plătită o sumă egală cu taxa vamală. Mijloacele de transport precum şi alte
mijloace care au folosit pentru transportarea bunurilor obiect al contrabandei
vamale vor fi confiscate pentru Ministerul de Finanţe neinteresând cine este
proprietarul cu excepţia cazului când valoarea lor este sensibil mai mare decât
bunurile obiect al contrabandei.
Când în discuţie intră plata taxelor vamale, se prevede că34 oricine evită
ori încearcă să evite să plătească taxele vamale complet sau parţial sau alte taxe
guvernamentale colectate de către autorităţile vamale ori bunurile sunt interzise
sau restricţionate la import sau export, sau sunt aplicabile măsuri de politică în
domeniul comerţului internaţional va fi pedepsit pentru fraudă vamală cu amendă
a cărei sumă va fi între 50 – 150 % din valoarea bunurilor iar persoanelor juridice
şi reprezentanţilor comerciali le va fi impusă o amendă de la 100 la 200 % din
taxa vamală eludată.
Dacă o persoană schimbă destinaţia bunurilor35 plasate în antrepozit ori a
bunurilor supuse procedurilor vamale sau destinaţiilor vamale neîndeplinind
condiţiile impuse de prevederile legale ori determinate de autoritatea vamală, va fi
sancţionată cu amendă echivalentă cu 50 – 150 % din valoarea bunurilor, iar
persoanele juridice şi/sau reprezentanţii comerciali vor trebui să plătească o
amendă echivalentă cu 100 – 200 % din valoarea în vamă.
Ocupându-se de persoanele tentate să valorifice bunurile ce au constituit
obiect material al încălcărilor legislaţiei vamale, legiuitorul bulgar a statuat36 că
orice persoană care vinde, cumpără sau încearcă să vândă ori să cumpere, care
dă sau acceptă spre păstrare sub orice formă bunuri despre ştie sau ar trebui, în
mod rezonabil să ştie, că au fost importate cu încălcarea legislaţiei vamale sau cu
încălcarea restricţiilor şi condiţiilor prevăzute de lege cu privire la bunurile
importate cu scutire de plata taxelor vamale ori cu privire la bunurile importate cu
reducerea taxelor vamale în considerarea scopurilor speciale pentru care sunt
folosite, va fi sancţionată cu o amendă de până la 1000 BGN.
În cazul bunurilor37, care prin natura sau cantitatea lor nu au caracter
comercial dar trebuie înregistrate de către persoanele fizice în declaraţia vamală la
trecerea graniţei de stat, dacă acestea sunt descoperite la controlul vamal
urmează a fi confiscate imediat pentru Ministerul de Finanţe.
Orice încălcare38 a legislaţiei în vigoare pentru bunuri aflate sub
supraveghere vamală, atunci când este stabilită de autoritatea vamală va fi
pedepsită cu amendă în valoare de 1000 BGN, dacă nu sunt încălcate alte
dispoziţii legale, aceeaşi pedeapsă urmând a se aplica oricărei persoane care se
opune acţiunilor agenţilor vamali, în timpul exerciţiului funcţiunii, ori refuză să
prezinte autorităţilor vamale bunurile, documentele, ori informaţiile prevăzute de
Codul Vamal. În cazul în care o persoană39 nu îndeplineşte prevederile stipulate
34 Art. 234 alin 1 şi 2 din Codul Vamal bulgar

35 Art. 234 a alin 1 şi2 din Codul Vamal bulgar
36 Art. 235 alin 1-3 din Codul Vamal bulgar
37 Art. 237 din Codul Vamal bulgar
38 Art. 238 alin1 şi 2 din Codul Vamal bulgar
39 Art. 238 a din Codul Vamal bulgar
29
de legislaţia vamală ori determinate de autoritatea vamală, va fi sancţionată cu o
amendă de până la 2000 BGN.
1.4.3. Canada
În Canada, normele juridice referitoare la trecerea peste frontieră a
mărfurilor şi a altor bunuri sunt sistematizate, după modelul european, într-un
cod vamal.
Reglementările de natură penală au în vedere definirea infracţiunilor vamale
propriu-zise, definirea unor infracţiuni conexe, prevederi de natură procedurală
referitoare la competenţă, la prescripţia urmăririi infracţiunilor vamale, la
competenţele de anchetă ale unor ofiţeri special numiţi pentru a cerceta
infracţiuni vamale, drepturile guvernatorului, etc.
Ca infracţiuni vamale, sunt prevăzute următoarele :
• False declaraţii şi evaziune fiscală în domeniul vamal, infracţiune ce
conţine mai multe modalităţi alternative de săvârşire40 :
o Se interzice oricărei persoane să facă sau să participe, să încuviinţeze sau să
achieseze la darea de false sau înşelătoare date într-o declaraţie ori răspuns
făcut oral sau în scris de natură să aducă atingere prevederilor Codului
Vamal.
o Se interzice oricărei persoane să distrugă, altereze, mutileze, ţină secrete
înregistrări ori registre contabile41; să facă sau să participe, să încuviinţeze
sau să achieseze la înregistrări false ori înşelătoare în registrele contabile; să
omită, să participe la, să încuviinţeze ori să achieseze la omiterea
înregistrării de date în înregistrările contabile.
• Se va pedepsi orice persoană ce intenţionat, în orice mod, eludează ori
încearcă să eludeze aplicarea prevederilor Codului Vamal ori plata datoriei
vamale prevăzute de acest cod.
• Înregistrarea eronată a bunurilor în documentele contabile42 – are în
vedere includerea în oricare din documentele vamale o descriere a bunurilor
care să nu corespundă cu situaţia reală a bunurilor.
• Păstrarea, dobândirea, dispunerea de bunuri importate ilegal43 –
urmăreşte incriminarea faptei oricărei persoane ce, fără aprobarea
prealabilă a autorităţilor care trebuie dovedită de către persoana în cauză,
are în posesie, cumpără, vinde, schimbă sau face orice altă operaţiune cu
bunuri fără îndeplinirea formalităţilor prevăzute de legea vamală ori de alte
legi emise de Parlamentul Canadei, care interzic , controlează ori
reglementează importul unor astfel de bunuri.
• Posesia de documente în alb44 – interzice oricărei persoane, fără aprobarea
prealabilă a autorităţilor ce trebuie dovedită de către persoana în cauză, să
trimită ori să introducă pe teritoriul Canadei ori să aibă în posesie
documente sau alte înscrisuri în alb ori parţial completate ce pot fi
completate şi folosite pentru înregistrarea bunurilor importate potrivit
Codului Vamal, instrumente de completat, semnături, ştampile, certificate
sau alte obiecte ce pot fi folosite la completarea documentelor.
40 Art. 153 din Codul Vamal canadian, lit. a, a1,b şi c

41 N.A.- aici legiuitorul canadian a avut în vedere ţinerea de evidenţe duble.
42 Art. 154 din Codul Vamal canadian
30
•Deschiderea, despachetarea bunurilor şi ruperea de sigilii45 –
incriminează activitate oricărei persoane ce, fără aprobarea prealabilă a
autorităţilor, pe care trebuie să o dovedească persoana în cauză, deschide
sau despachetează ori provoacă deschiderea sau despachetarea oricărui
colet ce conţine bunuri importate, fără să se fi dat liberul de vamă; rupe sau
desface ori cauzează ruperea sau desfacerea oricăror sigilii, încuietori,
elemente de siguranţă, care au fost aplicate pe bunuri, corespondenţă,
depozite vamale sau magazine în regim „duty-free”, încălcând reglementările
Codului Vamal.
• Contrabanda46 – are în vedere conduita oricărei persoane care trece ori
încearcă să treacă pe teritoriul Canadei, clandestin ori nu, orice bunuri ce
constituie obiect de taxare sau orice bunuri al căror import este interzis,
controlat, reglementat, urmărit de legea vamală ori de către orice altă lege.
• Nemarcarea bunurilor47 – această infracţiune este săvârşită de către orice
persoană care nu marchează bunurile importate, aşa cum prevede Codul
Vamal, marchează bunurile importate astfel încât o altă persoană să se
înşele cu privire la ţara ori zona de origine a mărfurilor, ascunde, cu
intenţie, informaţia conţinută de timbru, distruge, îndepărtează marca de pe
bunurile importate încălcând reglementările prevăzute de Tariful Vamal al
Canadei.
Codul Vamal din Canada conţine, cu referire la săvârşirea infracţiunilor
vamale, şi o prevedere legată de răspunderea persoanelor fizice care s-au aflat în
momentul săvârşirii infracţiunii în raporturi de reprezentare a unei persoane
juridice implicate, într-un fel sau altul, în activitatea ilicită. Astfel, se prevede48 că
atunci când o corporaţie săvârşeşte o încălcare a prevederilor Codului Vamal,
orice funcţionar, director sau agent al corporaţiei ce a condus, autorizat,
încuviinţat, a fost de acord ori a participat în mod direct la săvârşirea infracţiunii
este considerat parte şi vinovat de săvârşirea infracţiunii fiind susceptibil de a fi
pedepsit, indiferent dacă corporaţia a fost acuzată ori condamnată.
Legiuitorul canadian a prevăzut, în conexiune cu săvârşirea infracţiunilor
vamale, şi două infracţiuni ce au ca obiect profitul din săvârşirea de infracţiuni.
Aspectul, îl apreciem ca demn de remarcat, poate chiar un posibil exemplu pentru
o viitoare reglementare în România, având în vedere că apariţia în cadrul
legislativ existent, a unor norme juridice, care depăşind un nivel general, ar avea
ca obiect tratamentul proprietăţilor, mobile sau imobile, obţinute ca urmare a
săvârşirii de infracţiuni, ar putea fi salutară.
În materia tratată, Codul Vamal canadian tratează o infracţiune ce are ca
obiect posesia de proprietăţi obţinute ca urmare a săvârşirii de infracţiuni49.
Astfel, nici o persoană nu va putea deţine o proprietate sau să dobândească o
proprietate ştiind că aceasta, în parte sau în totalitate este rezultatul, sau a fost
obţinută ca rezultat a săvârşirii infracţiunilor vamale cu privire la băuturile
spirtoase ori produsele din tutun, sau a unei conspiraţii ( asocieri în vederea
săvârşirii de infracţiuni ), a unei încercări de a fi parte la sau a ajuta în orice mod
la săvârşirea unei infracţiuni vamale ori conexe.
45 Art. 157 lit. a şi b din Codul Vamal canadian

47 Art. 159.1 lit. a, b şi c din Codul Vamal canadian
49 Art. 163.1 din Codul Vamal canadian
31
De asemenea, este incriminată crearea unei aparenţe de legalitate cu
privire la bunurile obţinute din săvârşirea de infracţiuni vamale ori conexe50,
nici o persoană neputând să folosească, să transfere posesia, să trimită către o
persoană sau loc, să dispună în orice fel de o proprietate sau de părţi dintr-o
proprietate cunoscând sau trebuind să cunoască că proprietatea este obţinută
direct sau indirect din săvârşirea unei infracţiuni vamale în legătură cu băuturile
spirtoase ori produsele din tutun, sau este obţinută ca urmare a unei conspiraţii
ori încercări de a comite, de a lua parte, sau ajuta la comiterea unei infracţiuni
vamale ori conexe.
În ceea ce priveşte pedepsele, acestea depind, în concordanţă cu modelul
nord-american, de procedurile de cercetare. Astfel, ca exemplu, persoana51 ce se
face vinovată de săvârşirea unei infracţiuni vamale ori conexe va fi pedepsită, într-
o procedură de pedepsire sumară, cu o amendă nu mai mare de 50.000 dolari
canadieni sau cu închisoare nu mai mare de 6 luni ori ambele52. Dacă judecarea
nu se face în procedura sumară, infracţiunea fiind considerată gravă, pedeapsa va
fi amenda de până la 500.000 dolari canadieni sau închisoarea de până la 5 ani
ori ambele53.
Competenţa teritorială de cercetare şi judecare a infracţiunilor prevăzute
de Codul Vamal este reglementată într-un articol distinct54, ordinea pe baza căreia
se stabileşte aceasta fiind următoarea: locul unde infracţiunea a fost săvârşită,
locul unde obiectul material al contrabandei se găseşte, orice alt loc unde
infractorul este reţinut sau se întâmplă să se afle.
De reţinut că, în materia termenului de prescripţie55, procedurile
prevăzute de Codul Vamal nu trebuie începute mai târziu de 3 ani de la comiterea
faptei.
În domeniul anchetei, demn de reţinut este faptul că, în Canada,
Ministerul de Finanţe56 poate desemna orice ofiţer cu scopul de a controla modul
de punere în aplicare a prevederilor Codului Vamal pe baza unui certificat de
desemnare , ce este admisibil ca dovadă a desemnării ofiţerului fără a fi nevoie să
se facă dovada veridicităţii semnăturii sau a calităţii persoanei care a semnat-o.
Ofiţerul, astfel desemnat are ca îndatoriri57, pe lângă cele specifice ofiţerului
vamal, şi sesizarea din oficiu cu privire la alte infracţiuni prevăzute de legislaţia în
vigoare. El poate să dispună recoltarea de probe de sânge sau alte probe biologice,
poate să solicite unei persoane să-l însoţească, să reţină o persoană, până ce o
predă unui ofiţer de pace, etc. Important, întrucât astfel de ofiţeri pot acţiona sub
acoperire, este că aceştia beneficiază de o clauză de impunitate: ofiţerul sau o
persoană ce acţionează sub îndrumarea unui ofiţer nu se face vinovată de
comitere unei infracţiuni vamale ori conexe dacă activitatea incriminată este
desfăşurată pentru a investiga sau pentru îndeplinirea altor atribuţiuni de
serviciu58.
50 Art. 163.2 din Codul Vamal canadian

51 Art. 16o lit. a şi b , Art.163.1 alin2 şi Art. 163.2 alin. 2 din Codul Vamal canadian
52 N.A.- şi cu amendă şi cu închisoare
53 Idem
56 Art. 163.4 alin. 1 şi 2 din Codul Vamal canadian
57 Art. 163.5 alin. 1-4 din Codul Vamal canadian
58 Art. 163.1 alin. 3, Art. 163.2 alin. 3 din Codul Vamal canadian
32
1.4.4. China
În China, infracţiunile legate de trecerea ilegală a frontierei de către
persoane şi bunuri sunt sistematizate în cadrul Capitolului 3 din partea a doua a
Codului Penal intitulat, sugestiv, „Infracţiuni de subminare a ordinii de piaţă
socialiste“. Înainte de toate, trebuie observată preocuparea, rigoarea şi, în acelaşi
timp, duritatea legiuitorului chinez în modul de tratare a conduitelor
participanţilor, persoane fizice sau juridice, la viaţa economică.
Capitolul în discuţie cuprinde 8 secţiuni:
1. Infracţiuni de producere şi vânzare a bunurilor falsificate sau de calitate
inferioară.
2. Infracţiuni de contrabandă.
3. Infracţiuni de subminare a administraţiei graniţei.
4. Infracţiuni de subminare a administraţiei financiare.
5. Infracţiuni de fraudă financiară.
6. Infracţiuni de punere în pericol a colectării şi administrării taxelor.
7. Infracţiuni de violare a drepturilor de proprietate intelectuală.
8. Infracţiuni de distrugere a ordinii de piaţă.
Din considerente ce ţin obiectul lucrării de faţă, voi prezenta, în principal
doar referiri ce ţin de săvârşirea infracţiunilor de contrabandă.
Contrabanda, în Codul Penal chinez, este o adevărată instituţie, constând
în trecerea peste frontieră de bunuri în scopul eludării regimului vamal. Sunt
pedepsite fapte de contrabandă, precum şi fapte asimilate ori în legătură cu
contrabanda. Astfel, în primul rând, sunt avute în vedere de către legiuitorul
chinez şi considerate deosebit de periculoase următoarele categorii:
• Contrabanda cu arme, muniţie, materiale nucleare, sau valută
contrafăcută.
• Contrabanda la export cu vestigii culturale, aur, argint sau alte metale
preţioase ori animale rare şi produsele acestora.
• Contrabanda în afara ţării cu plante rare şi produsele acestora.
• Contrabanda cu filme obscene, casete video, audio, tablouri, cărţi, reviste şi
orice alte articole obscene pentru profit sau răspândire.
Pedepsele sunt gradate în funcţie de gravitatea faptelor, o faptă putând fi
analizată ca gravă sau mai puţin gravă atât în legătură cu valoarea taxelor vamale
eludate cât şi cu alte consecinţe la nivel de societate. În aceste condiţii59
contrabanda cu arme, muniţie, materiale nucleare, sau valută contrafăcută va fi
pedepsită cu închisoare de peste 7 ani, şi cu amendă sau confiscarea proprietăţii;
faptele mai puţin grave se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani şi amendă.
Contrabanda în afara ţării cu vestigii culturale, aur, argint sau alte metale
preţioase ori animale rare şi produsele acestora, se pedepseşte cu închisoare de
peste 5 ani; faptele mai puţin grave se pedepsesc cu închisoare de până la 5 ani şi
amendă.
Contrabanda în afara ţării cu plante rare şi produsele acestora se
pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani şi amendă; sau amendă; pentru fapte
mai grave pedeapsa închisorii de peste 5 ani şi amendă.
Contrabanda cu filme obscene, casete video, audio, tablouri, cărţi, reviste şi
orice alte articole obscene pentru profit sau răspândire va fi pedepsită cu
închisoare de la 3 la 10 ani cu amendă; pentru fapte mai grave cu închisoare de
59 Art. 151 şi Art. 152 din Codul Penal chinez

33
peste 10 ani sau pe viaţă, cu amendă sau confiscarea proprietăţii; pentru fapte
mai puţin grave cu închisoare sau reţinere ori restricţie de până la 3 ani şi
amendă.
Contrabanda cu arme, muniţie, materiale nucleare, sau valută contrafăcută
şi contrabanda la export cu vestigii culturale, aur, argint sau alte metale preţioase
ori animale rare şi produsele acestora de o gravitate extraordinară vor fi pedepsite
cu închisoare pe viaţă sau cu moartea, cu confiscarea proprietăţii.
Persoanele juridice care comit faptele descrise vor fi pedepsite cu amendă,
iar personalul direct sau indirect responsabil va fi pedepsit ca şi cum ar fi săvârşit
infracţiunile în mod independent.
Contrabanda cu alte bunuri60 decât cele arătate va fi pedepsită astfel:
1. contrabanda cu bunuri sau articole pentru care este prevăzută o taxă mai mare de
500,000 yuani se pedepseşte cu închisoare de peste 10 ani, cu amendă între 100-
500% a taxelor evitate, sau confiscarea proprietăţii. Faptele deosebit de grave vor fi
pedepsite cu închisoare pe viaţă sau cu moartea, cu confiscarea proprietăţii.
2. contrabanda cu bunuri sau articole pentru care este prevăzută o taxă mai mare de
150,000 yuani dar mai puţin de 500,000 yuani se pedepseşte cu închisoare de la 3 la
10 ani, cu amendă între 100-500% din valoarea taxelor evitate. Faptele de o deosebită
gravitate, vor fi pedepsite cu închisoare de peste 10 ani sau închisoare pe viaţă, cu
amendă între 100-500% din valoarea taxelor evitate sau cu confiscarea proprietăţii.
3. contrabanda cu bunuri sau articole pentru care este prevăzută o taxă între 50,000-
150,000 yuani se pedepseşte cu închisoare sau reţinere de până la 3 ani, cu amendă
între 100-500% din valoarea taxelor evitate.
Persoanele juridice care au comis fapte ce intră sub incidenţa acestui
paragraf vor fi amendate, personalul direct responsabil va fi pedepsit cu
închisoare sau reţinere de până la 3 ani ; pentru cazuri mai grave – între 3-10 ani;
pentru cazuri deosebit de grave peste 10 ani.
Pentru cazurile când există mai multe fapte de contrabandă, amenzile vor fi
calculate având în vedere valoarea totală a taxelor evitate.
Ca fapte asimilate contrabandei61 sunt incriminate următoarele:
∗ Vânzarea pentru profit în China, fără aprobarea vămii şi înainte de stabilirea
taxelor, a bunurilor ipotecate (amanetate) acceptate pentru import în scopul
procesării, asamblării şi compensării comerţului, inclusiv serii şi materiale
prelucrate, părţi, produse finite şi echipament.
∗ Vânzarea pentru profit în China, fără aprobarea vămii şi înainte de stabilirea
taxelor, a bunurilor şi articolelor cu taxe de import reduse sau exceptate de la
plata taxelor.
Ca fapte în legătură cu contrabanda62 sunt incriminate următoarele:
1) Cumpărarea, în mod ilegal sau direct de la contrabandişti, de bunuri al căror
import a fost interzis de stat, sau cumpărarea direct de la contrabandişti de alte
bunuri şi articole de contrabandă în cantităţi relativ mari.
2) Transportarea, cumpărarea sau vânzarea în mările interioare sau apele
teritoriale de bunuri al căror import a fost interzis de stat; sau transportarea
cumpărarea sau vânzarea de bunuri al căror import a fost limitat de stat, în
cantităţi relativ mari sau fără documentele legale.
3) Transportarea pe vapor, în ţară, de reziduuri fără a fi detectate de vamă.
60 Art. 153 din Codul Penal chinez

34
În materia participaţiei penale Codul Penal chinez statuează63 că oricine
colaborează cu contrabandiştii prin acordare de împrumuturi, capital, alte
avantaje, facturi, dovezi sau alte facilităţi cum ar fi transportul, păstrarea
bunurilor, servicii de poştă vor fi consideraţi şi pedepsiţi ca şi complici la
contrabandă.
De asemenea oricine asigură escortă armată contrabandiştilor, va fi grav
pedepsit cu închisoare de peste 7 ani, şi cu amendă sau confiscarea proprietăţii
iar în cazul persoanelor juridice care comit aceste fapte se va aplica o pedeapsă
cu amendă, iar personalul direct sau indirect responsabil va fi pedepsit ca şi cum
ar fi săvârşit infracţiunea independent.
Dacă s-a recurs la violenţă sau/şi ameninţare în timpul controlului vamal,
persoana în cauză va fi pedepsită pentru un concurs de infracţiuni: contrabandă
şi împiedicarea personalului vamal de la îndeplinirea îndatoririlor legale.
O atenţie deosebită, a manifestat legiuitorul chinez pentru tratarea
problematicii legată de contrabanda cu droguri şi a altor comportamente
socotite periculoase, în legătură cu aceasta, alocând o întreagă secţiune64 pentru
aceasta. În debutul secţiunii se proclamă65: „Cei care se fac vinovaţi de
contrabandă, trafic, transport şi fabricare de droguri, indiferent de cantitatea de
droguri, vor fi cercetaţi şi pedepsiţi conform legii penale”.
Detaliindu-se problema, se arată că vor fi pedepsiţi cu închisoare de 15 ani sau pe
viaţă ori cu moartea şi confiscarea averii, toţi cei care se fac vinovaţi66 de :
• contrabandă, trafic, transportul sau fabricarea de opium în cantitate mai mare de
1,000 g, heroină sau methylaniline în cantitate mai mare de 50 g sau alte narcotice
în cantitate mare.
• conducerea grupului de făptuitori implicaţi în contrabandă, trafic, transport şi
fabricare de droguri;
• folosirea armamentului pentru a ascunde (acoperi) contrabanda, traficul,
transportul sau fabricarea de droguri.
• folosirea violenţei în cazul inspecţiei, detenţiei, arestului în situaţii grave.
• cei care participă la activităţi privind traficul de droguri organizat internaţional.
Cei care fac contrabandă, trafic, transportă sau fabrică opium în cantităţi între
1,000-200 g, sau heroină, methylaniline între 50-10 g şi cei care fac afaceri cu alte
droguri în cantităţi mari vor fi pedepsiţi cu închisoare de 7 ani şi amendă.
Cei care fac contrabandă, trafic, transportă sau fabrică opium în cantităţi mai mici
de 200 g, sau heroină, methylaniline mai puţin de10 g şi cei care fac afaceri cu alte
droguri în cantităţi mici vor fi pedepsiţi cu închisoare de până la 3 ani, detenţie sau
control şi amendă. În cazuri mai grave pedeapsa va fi între 3 şi 7 ani şi amendă.
Persoanele juridice care comit faptele arătate vor fi pedepsite cu amendă.
Personalul din conducere direct responsabil de producerea acestor fapte sau alte
persoane direct responsabile vor fi pedepsiţi ca şi cum ar fi săvârşit fapta independent.
Cei care se folosesc de tineri sau îi atrag în activităţi de contrabandă, trafic,
transport, fabricare de droguri sau vânzare de droguri tinerilor vor fi pedepsiţi mai sever.
Pentru cei care comit, astfel de fapte, repetat67 în stabilirea sentinţei va fi luată în
considerare cantitatea totală de droguri.
În cazul celor care68 în mod ilegal deţin mai mult de 1,000 g de opiu, sau mai mult
de 50 g de heroină sau methylaniline sau cantităţi mari de alte droguri pedeapsa va fi
63 Art. 156 şi Art. 157 alin.1 şi 2 din Codul Penal chinez

64 N.A. – Secţiunea 7 – Infracţiuni privind contrabanda, transportul şi fabricarea drogurilor.
67 N.A. – cazul infracţiunii continuate.
35
închisoare de peste 7 ani şi amendă sau pe viaţă. Pentru cantităţi între 200-1.000 g opiu,
10-50 g. heroină sau cantităţi mai mari de alte droguri pedeapsa va fi închisoare de până
la 3 ani, detenţie sau control şi amendă. În cazuri mai grave pedeapsa va fi între 3 şi 7
ani şi amendă.
Cei care asigură acoperire pentru cei implicaţi în activităţi de contrabandă precum
şi cei care ascund droguri sau bunuri ale infractorilor vor fi pedepsiţi cu închisoare de
până la 3 ani, reţinere sau control. În cazuri mai grave pedeapsa poate fi de până la 10
ani69.
Personalul anti-drog sau alţi funcţionari ai organelor de stat care acoperă sau
ascund elemente criminale care fac contrabandă, vând sau transportă droguri vor fi
pedepsiţi, în mod sever, cu închisoare de până la 3 ani, reţinere sau control. În cazuri mai
grave pedeapsa poate fi de până la 10 ani.
Cei care conspiră împreună cu alţii la comiterea faptelor prevăzute mai sus, vor fi
consideraţi drept complici, urmăriţi şi condamnaţi ca atare.
În situaţia celor care încalcă reglementările privind transportul legal sau
transportul de mână în sau din ţară70 a oxidului acetic, eterului etilic, cloroformului
(acetic oxide, ethyleter, cloroform) sau altor serii de materii sau substanţe (elixiruri)
pentru a face droguri, precum şi cei care încalcă reglementările privind vinderea sau
cumpărarea ilegală de a materialelor menţionate anterior pe teritoriul Chinei, vor fi
pedepsiţi cu închisoare de până la 3 ani sau reţinere ori punere sub supraveghere şi
amendă. Cei implicaţi în asemenea activităţi cu cantităţi mari de droguri vor fi pedepsiţi
cu închisoare între 3-10 ani şi amendă.
Persoanele care procură (asigură) materialele mai sus menţionate celor despre care
ştiu că fabrică droguri, vor fi trataţi ca şi complici la fabricarea drogurilor.
Persoanele juridice care comit faptele prevăzute anterior vor fi amendate iar personalul
direct responsabil va fi pedepsit la fel ca în cazul comiterii de infracţiuni independent.
Cultura ilegală de mac pentru opiu, marijuana sau alte tipuri de plante71 din care
se extrag droguri va fi forţat eliminată. Persoanele care:
1) cultivă între 500-3000 de plante de mac pentru opiu sau un număr relativ mare
de alte plante din care se extrag droguri;
2) cultivă plante după ce cultivarea acestora a fost interzisă de către un organ
pentru siguranţa publică;
3) refuză distrugerea (eliminarea) recoltelor lor;
vor fi pedepsite cu închisoare de până la 5 ani, reţinere sau punere sub supraveghere şi
amendă.
Cei care cultivă peste 3000 de plante de mac pentru opiu sau un număr mare de
alte plante din care se extrag droguri vor fi pedepsiţi cu închisoare de peste 5 ani şi
amendă sau confiscarea averii.
În cazul în care cei care cultivă plante de mac pentru opiu sau alte plante din care
se extrag droguri dar din proprie iniţiativă le nimicesc înainte de recoltare pot fi exceptaţi
de la pedeapsă.
Persoanele care ilegal72 vând, cumpără, transportă, transportă de mână, sau cele
care ilegal posedă seminţe sau răsaduri nesterilizate de mac pentru opiu sau alte tipuri
de plante din care se extrag droguri, dacă sunt în cantităţi relativ mari, vor fi pedepsiţi cu
închisoare de până la 3 ani, reţinere sau punere sub supraveghere şi amendă sau
amendă.
Infractorii73 care ademenesc, instigă, înşeală pe alţii să ia sau să-şi injecteze
droguri vor fi pedepsiţi cu închisoare de până la 3 ani, reţinere sau punere sub

70 Art. 350 alin. 1 – 3 din Codul Penal chinez
71 Art. 351 alin. 1 – 3 din Codul Penal chinez
36
supraveghere şi amendă; dacă fapta este mai gravă, închisoarea va fi între 3-7 ani
şi amendă;
Cei care îi forţează pe alţii să ia sau să-şi injecteze droguri, vor fi pedepsiţi
cu închisoare între 3-10 ani şi amendă iar cei care atrag, instigă, înşeală sau
forţează minori să ia sau să-şi injecteze droguri vor pedepsiţi cu severitate.
Persoanele74 care adăpostesc sau protejează pe cei care iau sau îşi
injectează droguri, vor fi pedepsite cu închisoare de până la 3 ani, reţinere sau
punere sub supraveghere şi amendă.
Personalul75 care produce, transportă, administrează sau utilizează,
conform legii droguri sau narcotice cu efecte asupra sănătăţii mentale aflate sub
controlul statului, şi care, încălcând reglementările legale, furnizează astfel de
substanţe celor care iau sau îşi injectează droguri cu narcotice dăunătoare ori
droguri cu efecte asupra sănătăţii mentale aflate sub controlul statului se
pedepseşte cu închisoare de până la 3 ani, reţinere sau punere sub supraveghere
şi amendă; dacă fapta este mai gravă, închisoare între 3-7 ani şi amendă. Cei care
furnizează narcotice sau droguri dăunătoare sănătăţii mentale, aflate sub
controlul statului persoanelor angajate în contrabanda sau traficul cu droguri, cu
scopul de a obţine profit, vor fi pedepsiţi cu închisoare pe termen de 15 ani, pe
viaţă sau cu moartea şi confiscarea averii.
Persoanele juridice care comit faptele prevăzute anterior vor fi amendate iar
personalul direct responsabil va fi pedepsit la fel ca în cazul comiterii de
infracţiuni în mod independent.
Persoanele76 care au fost condamnate pentru contrabandă, trafic, transport
sau producere de droguri, sau posesie ilegală de droguri, şi care comit din nou
astfel de fapte, prevăzute în secţiunea la care fac referire, vor fi sever pedepsite.
Drogurile la care s-a făcut referire, în legătură cu săvârşirea contrabandei şi
a infracţiunilor conexe ce au ca obiect droguri, sunt77: opiul, heroina, morfina,
marijuana, cocaina, şi alte narcotice şi droguri nocive sănătăţii mentale aflate sub
controlul statului.
Cantităţile de droguri vor fi calculate, pentru individualizarea pedepselor, în
acord cu cantităţile de droguri traficate, transportate, vândute sau produse sau
ilegal deţinute, şi nu vor fi calculate având în vedere puritatea drogurilor.
Întrucât infracţiunile de trecere ilicită a frontierei sau conexe intră in
concurs cu infracţiunile de contrabandă şi, în Codul Penal chinez, sunt tratate în
secţiunea imediat următoare – a 3-a – voi prezenta, în continuare, şi câteva referiri
la acestea.
Astfel, orice persoană78 care organizează pe alţii să treacă fraudulos (în
secret) graniţa va fi pedepsită cu închisoare de la 2-7 ani şi amendă. Pedeapsa va
fi închisoarea peste 7 ani ori pe viaţă şi poate fi pedepsit adiţional cu amendă sau
confiscarea averii atunci când se va constata una din următoarele situaţii:
1) conducătorul grupului care organizează trecerea frauduloasă a frontierei;
2) organizarea repetată de treceri frauduloase a frontierei, sau organizarea unui
grup mare de persoane pentru trecerea frauduloasă a frontierei;
3) cauzarea unor grave prejudicii sau moartea persoanelor pe care le-a organizat;

78 Art. 318 din Codul Penal chinez;
37
4) lipsirea sau restrângerea libertăţii persoanei sau persoanelor pe care le-a
organizat;
5) opunere de rezistenţă la investigare prin violenţă sau ameninţare;
6) obţinerea unor sume mari de venituri ilegale;
7) alte circumstanţe deosebit de grave;
Când o persoană care comite vreuna din faptele de mai sus, ucide, răneşte,
violează, răpeşte şi vinde oamenii pe care i-a organizat sau ucide ori răneşte
personalul care îl cercetează va fi pedepsit conform reglementărilor privind
concursul de infracţiuni.
Oricine înşeală persoane79, promiţând munca în străinătate, schimburi
comerciale sau alte motive, referitor la documentele de ieşire din ţară cum ar fi
paşaportul, viza, prin fraudă şi înşelăciune pentru a organiza persoane în scopul
trecerii frauduloase a frontierei, va fi pedepsit cu închisoare de până la 3 ani şi
adiţional poate fi şi amendă; când circumstanţele sunt mai grave, închisoare între
3-10 ani şi adiţional poate fi şi amendă.
Instituţiile care comit faptele prevăzute anterior vor fi amendate iar
personalul, direct responsabil, va fi pedepsit ca pentru infracţiunile săvârşite fără
să fie implicate instituţii.
Persoanele care procură (furnizează) documente contrafăcute sau
alterate80 cum ar fi paşaportul, viza, sau vinde astfel de documente, va fi pedepsit
cu închisoare de până la 5 ani şi adiţional poate fi şi amendă; când circumstanţele
sunt mai grave, închisoarea va fi peste 5 ani şi adiţional poate fi şi amendă.
Oricine transportă persoane în mod secret peste frontieră81 va fi pedepsit cu
închisoare, reţinere sau control şi adiţional poate fi şi amendă. Pedeapsa va fi închisoarea
între 5-10 ani şi amendă în următoarele situaţii:
1) implicarea repetată în activităţi de transport sau transportul unui număr mare de
persoane;
2) utilizarea transportului referitor la acele vapoare şi vehicule care nu îndeplinesc
condiţiile esenţiale pentru siguranţă şi pot cauza consecinţe grave;
3) obţinerea unei sume mari de venit ilegal;
4) alte circumstanţe deosebit de grave;
Când în timpul transportului de persoane în mod fraudulos peste frontieră, se
cauzează grave prejudicii şi moartea persoanelor transportate sau făptuitorii opun
rezistenţă prin violenţă sau ameninţare pedeapsa va fi închisoarea de peste 7 ani şi
adiţional poate fi şi amendă.
Oricine transportă în mod fraudulos peste frontieră persoane, ucide, răneşte,
violează, răpeşte şi vinde oamenii pe care i-a organizat sau ucide ori răneşte personalul
care îl cercetează va fi pedepsit conform reglementărilor privind concursul de infracţiuni.
Persoanele ce încalcă reglementările privind controlul trecerii frauduloase a
frontierei de stat, vor fi pedepsite cu închisoare de până la 1 an, reţinere sau
control, iar cele care intenţionat sabotează indicatoarele de graniţă sau marcatorii,
în mod permanent, de-a lungul graniţei statului vor fi pedepsite cu închisoare de
peste 3 ani sau reţinere.

38
1.4.5. Franţa
În dreptul penal francez încălcările legii sunt împărţite în trei categorii: crime,
delicte şi contravenţii.
Codul Vamal alocă un spaţiu important tratării infracţiunilor vamale (art. 410-
440) cuprinzând o enumerare ce grupează conduitele ilicite în funcţie de gravitate,
precum şi referiri asupra pedepselor, cumulului acestora, concursului de infracţiuni şi
sechestrarea bunurilor ce constituie obiectul infracţiunilor vamale.
Astfel, sunt pedepsite cu o amendă relativ mică – 300 la 3000 euro – persoanele
care desconsideră prevederi ale Codului Vamal precum omisiunea sau completarea cu
date cu date inexacte a unei indicaţii ce trebuie conţinută în declaraţiile vamale atunci
când nu este afectată aplicarea drepturilor de vamă ori prohibiţiile impuse în mod legal
sau încălcarea condiţiilor de calitate impuse la import sau export atunci când acestea nu
au avut drept scop sau ca efect obţinerea unei rambursări, a unei exonerări, reducerea
unui drept de vamă sau obţinerea unui avantaj financiar82.
Atunci când conduita ilicită are ca scop sau ca rezultat eludarea sau
compromiterea recuperării unui drept de vamă ori a unei taxe oarecare, persoanele
vinovate vor trebui să plătească o amendă83 între o dată şi de două ori din suma totală a
drepturilor şi taxelor eludate sau compromise.
Legiuitorul francez face o referire expresă la următoarele conduite, atunci când
acestea se raportează la mărfuri în legătură cu care există drepturi vamale sau alte taxe84:
• Deficit în ceea ce priveşte numărul coletelor declarate, manifestate85 sau
transportate fără act de garanţie sau a unui document care să-i ţină locul.
• Deficit asupra cantităţii de mărfuri plasate sub un regim suspensiv, în magazine
şi arii de export.
• Neprezentarea mărfurilor plasate în antrepozit privat, antrepozit special sau în
antrepozit industrial.
• Prezentarea la destinaţie sub un sigiliu rupt sau alterat a mărfurilor expediate,
fără sigiliul de plumb sau sigiliul de vamă.
• Inexactitatea totală sau parţială a angajamentelor înscrise în actele de garanţie şi
în cele subordonate acestora.
• Excedentul de greutate, număr sau măsură declarate.
• Orice manevră având drept scop sau ca rezultat beneficiul pe nedrept al autorului
său sau a unui terţ, o exonerare, o degrevare sau o taxă redusă prevăzută în
domeniul produselor petroliere.
Conduitele ce compromit recuperarea drepturilor în port sau redevenţa
echipamentului se pedepsesc, de asemenea, cu amendă între o dată şi de două ori
din suma drepturilor eludate.
Despre contrabandă începe să se facă vorbire începând cu art. 412. De
observat este că noţiunea de contrabandă, în dreptul francez, este tratată la nivel
de instituţie juridică. Se dă o definiţie legală în art. 417 alin. 1 – contrabanda
cuprinde importurile sau exporturile, în afara birourilor vamale, precum şi orice
încălcare a dispoziţiilor legale sau reglementărilor relative la deţinerea şi
transportul mărfurilor în interiorul teritoriului vamal – după care, celelalte
reglementări sunt organizate într-un sistem ce cuprinde fapte în conexiune cu
contrabanda şi fapte asimilate contrabandei, epuizându-se, totul, la art. 422,
astfel încât să fie incriminată orice conduită cu potenţial social periculos, conexă
cu incriminarea cadru.
82 Art. 410 alin 2 lit. a şi d din Codul Vamal francez

83 Art. 411 alin 1 din Codul Vamal francez
84 Art. 411 alin 2 din Codul Vamal francez
85 N.A. – manifestul încărcăturii
39
O amendă cuprinsă între 150 şi 15.000 euro, precum şi confiscarea mărfurilor
litigioase, va fi sancţiunea86 pentru:
• Orice faptă de contrabandă, precum şi pentru importul sau exportul fără
declarare, atunci când operaţiunea poartă asupra unor mărfuri din categoria
celor care nu sunt nici interzise, nici foarte taxate la intrarea în ţară, nici
supuse unor taxe de consum interior, nici interzise sau taxate la ieşirea din
ţară.
• Toate declaraţiile false asupra calităţii, valorii sau originii mărfurilor importate,
exportate sau plasate sub un regim suspensiv, atunci când un drept al vămii
sau o taxă oarecare este eludată sau compromisă prin această declaraţie falsă.
• Toate declaraţiile false asupra desemnării destinatarului sau expeditorului
real.
• Toate declaraţiile false ce ţin de obţinerea pe nedrept a unor beneficii prevăzute
de dispoziţiile legale în materia scutirilor de taxe.
• Orice sustragere de mărfuri neinterzise de la destinaţia lor iniţială privilegiată.
• Prezentarea unitară de manifeste sau declaraţii vamale pentru pachete sau
colete închise care se referă la altele decât cele prezentate în faţa autorităţii
vamale.
• Transportul mărfurilor dintr-un port francez în porturi străine sau la un alt
port francez cu încălcarea procedurilor vamale.
• Absenţa documentului sau neprezentarea originalului acestuia; omisiuni de
mărfuri în documentele sau în declaraţiile vamale sumare; diferenţa, în natură,
dintre mărfurile înscrise sau declarate sumar şi cele prezentate autorităţii
vamale.
• Încălcarea interdicţiei de a locui în zona scutită de impozite, de a vinde cu
amănuntul sau de a efectua manipulări neautorizate.
Închisoare de o lună, iar în caz de recidivă până la două luni, la care se
adaugă o amendă între 90 şi 450 euro – de observat faptul că suntem în prezenţa
unui cumul de sancţiuni – este pedeapsa87 care se aplică persoanelor ce încalcă
procedurile vamale sau refuză să comunice în mod complet autorităţii vamale
disimulare actelor sau operaţiunilor menite să inducă în eroare, cu efecte asupra
stabilirii şi plăţii datoriei vamale, cu referire specială la situaţia persoanei care
deşi constituie obiectul retragerii consimţământului sau retragerii autorizaţiei
vamale, continuă88, fie să îndeplinească pentru altul direct sau indirect,
formalităţile de vamă privind declararea detaliată a mărfurilor, fie să beneficieze,
direct sau indirect, de tot sau în parte de remuneraţii de natura celor prevăzute de
procedura vamală şi a persoanei care ajută cu bună ştiinţă în vederea sustragerii
de la efectele retragerii consimţământului sau retragerii autorizaţiei vamale a celor
care ar fi trebuit să o deţină.
Contrabanda, precum şi importul sau exportul fără declaraţie se pedepsesc,
diferenţiat, după cum obiectul încălcării îl constituie mărfuri neinterzise a căror
valoare nu depăşeşte 770 euro, caz în care amendă va fi egală cu valoarea
mărfurilor, ori bunurilor din categoria celor interzise sau foarte taxate, caz în care
pedeapsa va fi închisoarea până la trei ani şi confiscarea obiectului de
contrabandă, a mijloacelor de transport, a obiectelor ce au servit a masca frauda
şi amendă între o dată şi de două ori valoarea obiectului de fraudă.
Importul, exportul, transferul, compensarea sau orice altă operaţiune
financiară între Franţa şi străinătate susţinută de fonduri despre care se ştia că
86 Art. 412 din Codul Vamal francez

87 Art. 413 alin. 1 şi 2 din Codul Vamal francez
88 N.A. – se face referire la comisionarii vamali
40
provin direct sau indirect dintr-un delict prevăzut de Codul Vamal ori dintr-o
infracţiune prevăzută de legislaţia substanţelor sau plantelor periculoase clasate
ca stupefiante, va fi pedepsit cu închisoare de la 2 la 10 ani, la care se va adăuga
confiscarea sumelor de bani operate în cadrul infracţiunii ori o sumă care să ţină
loc, atunci când sechestrul nu a putut fi înfiinţat, şi o amendă cuprinsă între 1 şi
5 ori din suma căreia s-a raportat infracţiunea sau tentativa la aceasta.
Legiuitorul francez detaliază şi categoria faptelor asimilate contrabandei89
arătând:
• Livrările de mărfuri frauduloase sau îmbarcările frauduloase efectuate în incinta
porturilor sau pe coaste.
• Sustragerea sau substituirea în cursul transportului de mărfuri expediate sub un
regim suspensiv, neobservarea fără motiv legitim a itinerarului şi orarului fixat,
manevrele având drept scop sau ca rezultat alterarea sau ineficienţa mijloacelor de
fixare, de siguranţă sau de identificare şi, într-un mod general, frauda vamală
relativă la transportul mărfurilor expediate sub un regim suspensiv.
• Încălcarea dispoziţiilor, fie legislative, fie a regulamentelor asupra interzicerii
exportului sau reexportului sau subordonate exportului sau reexportului cu plata
drepturilor sau taxelor ori cu realizarea formalităţilor particulare atunci când
frauda a fost făcută sau încercată în afara birourilor vamale şi când nu au fost în
mod direct interzise printr-o altă dispoziţie a Codului Vamal.
De asemenea sunt asimilate actelor de contrabandă90 şi importurile sau
exporturile fără declarare, atunci când mărfurile ce trec printr-un birou vamal
sunt sustrase verificării vameşilor prin ascunderea în compartimente special
amenajate sau în cavităţi sau spaţii goale care nu sunt, în mod normal, destinate
depozitării mărfurilor.
Se consideră a fi săvârşită infracţiunea de contrabandă91 şi atunci când
mărfuri din categoria celor care sunt interzise la intrare sau foarte impozitate ori
supuse taxelor de consum interior, mărfuri din categoria celor a căror ieşire este
interzisă sau supusă drepturilor de export, sunt găsite în zona terestră a
districtului fără a fi însoţite de vreo chitanţă de plată sau alt act de expediere care
să specifice itinerarul ce trebuie urmat şi perioada de timp în care trebuie să se
facă transportul, chiar însoţite de acte de expediţie cu obligaţia expresă de a fi
vizate la biroul de trecere au depăşit acest birou fără ca obligaţia să fie îndeplinită
ori sunt aduse la biroul vamal însă nu sunt însoţite de documentele de expediere.
Mărfurile pot fi considerate a fi introduse în ţară prin contrabandă92 atunci
când se constată lipsa documentelor prin care se poate justifica originea ori se
prezintă autorităţii vamale documente false, inexacte, incomplete sau inaplicabile.
De asemenea, se consideră a fi introdusă prin contrabandă şi orice marfă ce
excede cantităţii înscrise în acte ori este neînscrisă în acte.
Animalele93 din categoria celor care sunt interzise sau foarte taxate ori
supuse unor drepturi de import la intrarea în ţară sunt considerate a fi introduse
prin fraudă atunci când sunt găsite în zona terestră a districtului fără a fi însoţite
de acte justificatoare.
Animalele trimise la păşunat în străinătate94 dacă sunt din categoria celor a
căror ieşire este interzisă sau constrânsă unor drepturi de export şi nu sunt
89 Art. 417 alin2 din Codul Vamal francez
90 Art. 417 alin3 din Codul Vamal francez
41
reimportate, acestea sunt considerate a fi obiect al infracţiunii de contrabandă şi
tratate ca atare.
Analizând importanţa deosebită a declaraţiei vamale detaliate, legiuitorul
francez a impus reguli foarte stricte şi, în mod firesc, a incriminat conduitele pe
care le-a considerat ca afectând în mod deosebit procedura şi relaţiile sociale ce
ţin de desfăşurarea corectă a raporturilor vamale. Astfel, a fost alocată o secţiune
distinctă tratării problematicii, din care îmi permit să subliniez prevederile ce au
ca obiect importurile şi exporturile fără declaraţie95.
Constituie importuri sau exporturi fără declaraţie:
• Importurile sau exporturile prin birourile vamale, fără prezentarea unei declaraţii
vamale detaliate sau cu prezentarea unei declaraţii care se referă la alte mărfuri
decât cele prezentate în faţa autorităţii vamale.
• Sustragerea sau substituirea mărfurilor care nu au primit liberul de vamă.
• Neprezentarea mărfurilor în depozit necesar, în situaţia în care se solicită
amânarea din motive obiective a prezentării declaraţiei vamale detaliate.
• Obţinerea sau încercarea de a obţine eliberarea liberului de vamă sau a altui act
cu efecte juridice în procedura vamală prin imitarea frauduloasă a ştampilelor
publice, prin declaraţii false ori alte mijloace frauduloase.
• Darea de declaraţii false cu scopul sau ca efect al eludării aplicării regulilor ce
stabilesc mărfurile care sunt interzise la import sau export.
• Darea de declaraţii false privind calitatea, valoarea şi originea mărfurilor,
indicarea destinatarului real sau expeditorului real atunci când declaraţiile false
au avut ca suport facturi, certificate sau alte documente false, inexacte,
incomplete sau neaplicabile.
• Darea de declaraţii false sau manevre ce au ca scop sau efect obţinerea, în tot sau
în parte, a unei restituiri, a unei exonerări, reducerea unui drept de vamă sau alt
avantaj financiar legat de importul sau exportul ori de acoperirea deficienţelor în
materia normelor de calitate.
• Prezentarea ori încercarea de a prezenta în faţa autorităţii vamale, procurarea sau
utilizarea unei facturi, certificat sau altui document fals pentru a obţine sau a
încerca obţinerea, în mod fraudulos în Franţa sau în altă ţară străină, a unui
regim preferenţial prevăzut fie printr-un tratat sau acord internaţional, fie printr-
o dispoziţie a legii interne în favoarea mărfurilor ce ies de pe teritoriul francez sau
intră pe acesta.
• Toate declaraţiile false, manevrele şi, în general, toate actele ce au ca scop sau ca
efect eludarea sau compromiterea unui drept de vamă al statului francez.
• Orice încălcare a procedurii vamale în domeniul interzicerii importului sub toate
regimurile vamale, exportul sau reexportul sau, în secundar exportul sau
reexportul la plata drepturilor, taxelor sau îndeplinirea formalităţilor vamale,
atunci când frauda a fost făcută sau încercată în incinta birourilor vamale.
Sunt considerate importuri fără declaraţie96:
• Mărfurile declarate pentru exportul temporar sau pentru a obţine permis de
circulaţie în zonă, în caz de neprezentare sau de diferenţă în natură sau asupra
originii între mărfurile declarate şi cele prezentate la plecare.
• Obiectele interzise sau foarte taxate la intrarea în ţară sau pasibile de taxe
interioare descoperite la bordul navelor, ce se găsesc în limitele porturilor şi radelor
de comerţ, independent de obiectele manifestate cu regularitate sau conţinând
încărcătură şi provizii de bord, cu forme în regulă, prezentate înainte de controlul
vamal.
95 Art. 423, 425 şi 428 din Codul Vamal francez

96 Art. 424 şi 427 din Codul Vamal francez
42
• Debarcarea frauduloasă a mărfurilor interzise .
• Lipsa depozitului necesar în amânările depunerii declaraţiei vamale ce au ca obiect
mărfurile interzise.
• Descărcarea frauduloasă a navelor, precum şi faptul de a găsi navele sub
acoperirea unor documente de bord sau a unui titlu de naţionalitate false,
falsificate sau inaplicabile, în apele teritoriale, în rade şi porturi, indiferent de
tonajul navelor, şi, în zona maritimă din raza vămilor, dacă este vorba de nave de
cel puţin 100 de tone capacitate netă sau de 500 de tone capacitate brută.
• Înregistrarea, frauduloasă sau nu, fără îndeplinirea în prealabil a formalităţilor
vamale, a automobilelor, motocicletelor sau aeronavelor.
• Devierea mărfurilor interzise de la destinaţia lor aprobată.
• Devierea produselor petroliere de la destinaţia favorită din punct de vedere fiscal şi
în special utilizarea carburanţilor agricoli în alte scopuri decât cele stabilite de lege.
În cadrul investigării infracţiunilor vamale97, titularii de operaţiuni sau alţi
deţinători trebuie să prezinte registrele şi alte documente solicitate de autoritatea
vamală sub sancţiunea plăţii unor penalităţi de întârziere de 1,50 euro pe zi.
Independent de alte sancţiuni, mărfurile ce au constituit obiectul săvârşirii
infracţiunilor vamale precum şi mijloacele de transport folosite sunt confiscate.
Cei care se fac vinovaţi a fi participat98, ca persoane interesate, într-o
manieră oarecare la săvârşirea unei infracţiuni de contrabandă sau de import ori
de export fără declaraţie sunt declaraţi incapabili de a se prezenta la bursă, de a
exercita funcţiile unui agent de schimb, de a fi ales în camerele de comerţ,
tribunalele de comerţ sau a ocupa orice alte funcţii ce presupun o bună reputaţie
în afaceri. De asemenea tribunalul poate pronunţa ca pedeapsă complementară
pentru persoanele ce au săvârşit infracţiuni vamale, interzicerea temporară de a
exercita, direct sau printr-o persoană interpusă, pentru profitul său sau al altuia,
orice profesiune industrială, comercială sau liberală, precum şi suspendarea
permisului de conducere a unui autovehicul. Durata interdicţiei nu poate depăşi
trei ani însă, în caz de recidivă, această durată poate fi dublată. Pedeapsa pentru
încălcarea interdicţiei poate fi apreciată ca dură – închisoare pe timp de doi ani şi
o amendă de 15.000 euro.
Atunci când obiectele susceptibile de confiscare nu au putut fi confiscate99,
la cererea vămii, instanţa poate pronunţa o condamnare la plata unei sume egale
cu valoarea mărfurilor, calculată după cursul pieţei din momentul în care frauda
a fost comisă.
1.4.6. Macedonia
Codul Vamal macedonean conţine, în mod sistematizat, în doar 4 articole100
toate referirile pe care legiuitorul le-a considerat necesare în legătură cu
conduitele apreciate ca periculoase astfel încât să fie necesar un tratament penal.
Se începe cu incriminarea activităţilor ilicite ce pot fi desfăşurate de un
reprezentant legal ori de o persoană autorizată a reprezentantului legal,
construcţia juridică fiind desăvârşită odată cu enumerarea activităţilor ilicite ce
pot fi desfăşurate de către persoane fizice şi a măsurilor ce se pot lua cu bunurile
care au fost folosite la săvârşirea infracţiunilor vamale.

98 Art. 432 şi 432 bis din Codul Vamal francez
100 Art. 204 – 207 din Codul Vamal macedonean
43
Astfel un reprezentant legal va fi sancţionat cu o amenda de la 3 la 15 ori,
taxa vamală pe care a încercat să nu o plătească sau de la 2 la 8 ori valoarea
bunurilor, dacă acestea nu au prevăzută o taxă vamală sau sunt scutite de
acestea dacă:
• Introduce sau scoate ori încearcă să introducă sau să scoată bunuri din teritoriul
vamal ori să le treacă graniţa, în timp ce punctul vamal este închis101.
• Introduce sau scoate ori încearcă să introducă sau să scoată prin punctul vamal
bunuri pe care le ascunde102.
• Încalcă prevederile legale privind transportul bunurilor pe teritoriul vamal şi
prezentarea bunurilor pentru controlul vamal.
• Nu prezintă declaraţia organelor vamale declaraţia sumară103.
• Nu respectă dispoziţiile imperative prevăzute de procedura prezentării bunurilor
pentru controlul vamal.
• Păstrează temporar bunuri încălcând astfel dispoziţiile prevederile legate de
condiţiile păstrării bunurilor până la începerea controlului fizic, impuse de oficialii
vămii104.
• Foloseşte bunurile depozitate temporar, nesocotindu-se105 astfel dispoziţiile
speciale ce prevăd, în esenţa, păstrarea bunurilor în anumite condiţii care să nu
permită înlocuirea, schimbarea caracteristicilor tehnice sau a aspectului lor.
• În declaraţia vamală, prezintă fals cantitatea, categoria, calitatea sau originea
bunurilor ori nu le declară deloc106.
• În conformitate cu procedurile legale pentru import, prezintă autorităţii vamale un
document ce conţine referiri la o altă calitate, categorie, cantitate, valoare sau
origine a bunurilor decât cea reală sau dacă documentul prezintă alte date
incorecte107.
• În conformitate cu procedurile legale pentru export prezintă autorităţii vamale un
document ce conţine referiri la o altă calitate, categorie, cantitate, valoare sau
origine a bunurilor decât cea reală care aduce atingere corectitudinii informaţiilor
ce trebuie înscrise în declaraţia vamală.
• Încalcă dispoziţiile legale care se referă la interzicerea luării şi utilizării bunurilor
înainte de darea liberului de vamă – liber care se dă după achitarea sau
garantarea datoriei vamale108.
• Nu respectă dispoziţiile legale109 ce impun ca necesar pentru eliberarea bunurilor
din zonele libere îndeplinirea activităţilor legate de importul bunurilor, plata
101 N.A. – Codul Vamal macedonean, cu referire la activitatea incriminată, prevede la art. 40 alin 1 – 4
(customs border crossing ) că perioada de timp în care bunurile pot fi introduse ori scoase din teritoriul
vamal , ori în care transporturile ce au ca obiect bunuri supuse regimului vamal pot trece linia vamală, este
determinată şi anunţată de către directorul administraţiei vamale.
102 N.A. – conform trimiterilor din varianta în limba engleză a Codului Vamal macedonean aici trebuie avute
în vedere prevederile legale ce fac referire la instituţia supravegherii vamale – art. 42 ; şi la procedurile legate
de transportul bunurilor intrate în ţară către birourile vamale sau alte destinaţii vamale ori către zone
economice libere şi prezentarea bunurilor pentru controlul vamal – art. 42.a, respectiv art. 44.
103 N.A.. – prevăzută de art. 46
104 Se încalcă astfel prevederile art. 51 alin 1 şi 2.
105 Art. 52 din Codul Vamal macedonean
106 N.A. – elementele care pot fi prezentate fals sunt prevăzute ca obligatorii în conţinutul declaraţiei vamale,
conform art.61
107 N.A. – activitatea ilicită incriminată este circumscrisă prevederilor art. 20 – obligaţia de a prezenta
documente; art. 61 – întocmirea declaraţiei vamale; art. 116 – scutirea parţială sau totală de plata datoriei
vamale; art. 179 – rambursarea ori scutirea de plata datoriei vamale; art. 180 – scutiri pentru persoane
implicate în activităţi oficiale; art. 181 – scutiri pentru cetăţeni particulari; art. 182 – scutiri pentru
reprezentanţi legali; art. 183 – scutiri pentru anumite categorii de bunuri.
108 N.A. – a se vedea art. 69 alin5 ce are ca obiect eliberarea bunurilor şi darea liberului de vamă.
109 Art. 75 alin. 2
44
drepturilor de import, precum şi supunerea la alte măsuri cu privire la comerţul
exterior.
• Nu îşi îndeplineşte obligaţiile în conformitate cu licenţa acordată pentru
operaţiunile vamale cu efecte economice110 – avându-se în vedere, aici, regimurile
vamale suspensive, tranzitul mărfurilor, antrepozitul, perfecţionarea activă,
transformarea sub control vamal şi perfecţionarea pasivă.
• Nu îndeplineşte sau nu asigură respectarea condiţiilor prevăzute de lege111 sau de
licenţa acordată, în legătură cu antrepozitul vamal.
• Operează mărfurile din antrepozitul vamal fără licenţă din partea autorităţilor
vamale sau în afara cazurilor socotite excepţionale112, în care bunurile pot fi
operate altfel decât prevede procedura antrepozitului vamal.
• Încalcă prevederile legale ce au ca obiect regimul proviziilor pe care le pot avea la
bord navele ori aeronavele civile sau militare care intră ori ies din ţară.
• Nu respectă regimul de funcţionare a magazinelor libere de taxe vamale.
• Nesocoteşte prevederile legale referitoare la importul temporar.
• Nu transportă bunurile pe ruta vamală stabilită de vameşi113.
• În cadrul tranzitului114 pe cale ferată, traficului aerian, pe apă, prin poştă,
conducte sau cabluri electrice, declarantul nu furnizează un instrument sau
garanţie, la începutul procedurii de tranzit, pentru a asigura plata datoriei vamale,
în cazul în care ar interveni o datorie vamală.
• Nu se supune controlului vamal sau altui tip legal de control, în zona vamală ori în
zona liberă.
• Operează în zona liberă şi/sau în zona vamală încălcând prevederile115 legale ce
specifică operaţiunile ce pot fi efectuate în zona vamală sau care interzic
comercializarea cu amănuntul a bunurilor ce este permisă, în zona vamală, doar
pentru achiziţiilor cantităţilor de bunuri necesare pe timpul drumului în trafic
internaţional, precum şi pentru aprovizionarea restaurantelor din zona vamală.
• Operează în zona liberă şi/sau în zona vamală încălcând interdicţia impusă de
oficialităţile vamale, care, în considerarea unor necesităţi impuse de supravegherea
vamală, pot să limiteze temporar ori să interzică desfăşurarea activităţilor ce se
desfăşoară în zona vamală, în cazul în care procedura penală este începută sau o
persoană este suspectă de săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu activitatea din
zona vamală.
• Transportă bunuri din zona liberă şi/sau în zona vamală în restul teritoriului
vamal încălcând obligaţia legală116 de a declara aceasta înainte de a folosi, efectiv,
bunurile.
• Prin prezentarea de date incorecte în cadrul procedurii vamale declarantul obţine
ori încearcă să obţină scutirea de plata datoriei vamale ori formarea unei datorii
mai mici sau orice alt privilegiu.
Pentru desfăşurare activităţilor descrise, persoana autorizată a
reprezentantului legal va fi pedepsită cu o amendă de la 2 la 5 ori din valoarea
110 N.A. – în cazul în care titularul licenţei nu respectă condiţiile impuse pentru acordarea licenţei, oficialii
vămii pot dispune revocarea licenţei.

111 Art. 86 conţine prevederi cu privire la deţinător şi la depozitar, la răspunderea lor şi la posibilitatea
revocării licenţei în cazul nerespectării condiţiilor impuse iar art. 87 are în vedere garantarea datoriei vamale
legate de antrepozitul vamal.
112 N.A. – a se vedea prevederile art. 88
113 N.A. – potrivit art. 131 alin. 2 oficialii vamali, după ce primesc declaraţia de tranzit pot, ca o măsură
specială de supraveghere, să stabilească ruta ce trebuie urmată de către mărfurile în tranzit până la ieşirea
din tară.
114 Art. 132 alin. 1 şi 2 din Codul Vamal macedonean
116 Art. 155 alin. 5 din Codul Vamal macedonean
45
datoriei vamale neplătite ori de la 1 la 3 ori din valoarea bunurilor, dacă bunurile
nu dau naştere la datorie vamală.
Un reprezentant legal va fi sancţionat cu o amendă de la 2 la 10 ori taxa
vamală eludată sau de la 1 la 5 ori valoare bunurilor, dacă bunurile sunt scutite
de vamă sau, conform legii, nu sunt vămuite, dacă:
• Nu prezintă documentele necesare, sau nu prezintă informaţiile necesare
procedurilor vamale sau garantează asistenţa necesară procedurilor vamale
• Nu păstrează documentele în conformitate cu reglementările legale117 ce prevăd
obligaţia păstrării documentelor ce interesează operaţiuni desfăşurate în vamă
timp de cinci ani, perioadă ce curge de la sfârşitul anului în cursul căruia s-au
desfăşurat operaţiunile vamale.
• Nu are acordul necesar pentru a începe folosirea bunurilor prezentate în vamă în
condiţiile prevăzute de lege118.
• Nu se supune controlului vamal pentru inspecţia corectitudinii şi legalităţii
declaraţiilor date119.
• Distruge sigiliile vamale sau nu le protejează suficient împotriva distrugerii
accidentale.
• Nu deţine registre în conformitate cu prevederile legale120 care să conţină date cu
privire la înregistrări obligatorii privind data efectuării operaţiunii, cantitatea,
calitatea bunurilor, biroul vamal, alte date de natură să identifice operaţiunea.
• Nu înaintează o declaraţie vamală declaraţia vamală adiţională121.
• Nu informează autorităţile vamale despre schimbările intervenite, după acordarea
licenţei, şi care sunt semnificative în raport cu condiţiile pentru eliberarea licenţei
şi efectele acesteia122.
• Nu îndeplineşte obligaţiile legale în cadrul procedurilor vamale ce produc efecte
economice, autoritatea vamală putând refuza, în aceste condiţii, să dea liberul de
vamă ori să procedeze la reţinerea bunurilor în termen de 10 zile de la darea
liberului de vamă.
• Nu deţine registre ale bunurilor vândute din depozitele vamale, titularul
operaţiunilor având obligaţia de a păstra pentru o perioadă de 5 ani toate
documentele ce consemnează intrările şi ieşirile bunurilor pe durata antrepozitului
vamal şi de a le pune la dispoziţia autorităţii vamale atunci când acest lucru este
solicitat.
• Nu exportă ori nu reexportă produsele obţinute în cadrul procedurilor suspensive
şi nu solicită aplicarea unui regim vamal definitiv123.

118 N.A. - potrivit art. 50, în cazul prezentării bunurilor în vamă pentru control însoţite de declaraţia sumară,
declarantul trebuie să ceară permisiunea autorităţii vamale pentru a folosi bunurile în timp de 10 zile de la
primirea declaraţiei vamale sumare; ca excepţie, în caz de forţă majoră termenul poate fi prelungit dar nu mai
mult de 5 zile.
119N.A – în concepţia legiuitorului macedonean controlul vamal presupune un complex de activităţi precum
analiza documentelor prezentate, verificări în alte evidenţe, controlul fizic al mărfurilor, prelevarea de
eşantioane pentru analiză, etc.
120 Art. 27 alin. 2 din Codul Vamal macedonean
121 N.A – în cazul de faţă estre vorba despre ceea ce în România este cunoscută ca ”declaraţie vamală în
detaliu” . Astfel, conform art. 72 alin. 3 se prevede că, cu excepţia unor cazuri speciale, situaţie în care se
aplică o procedură simplificată, se va prezenta o declaraţie vamală în scris sau flux informatic aprobat de
autoritatea vamală, cu un conţinut prescris de Ministerul Finanţelor.
122 N.A – trebuie avute în vedere prevederile art. 80 alin. 1, potrivit cu care proprietarul dreptului trebuie să
informeze autoritatea vamală cu privire la orice act de natură a afecta conţinutul validităţii licenţei după
intrarea în vigoare a acesteia.
123 Art. 101 alin 1 din Codul Vamal macedonean arată, cu referire la activitatea incriminată, că în condiţiile
importului temporar, autoritatea vamală stabileşte un termen ce nu poate depăşi 12 luni, în interiorul căruia
titularul dreptului va trebui să reexporte produsele fabricate cu ajutorul bunurilor importate temporar ori să
solicite un alt regim vamal.
46
•Nu importă bunuri în conformitate cu licenţa acordată, atunci când, din diferite
motive, până la sosirea bunurilor ce trebuie folosite într-un proces tehnologic
foloseşte alte bunuri identice sau cu calităţi relevante asemănătoare ce le fac apte
pentru procesul tehnologic, devenind necesar ca atunci când bunurile contractate
vor sosi să fie reexportate ori importate prin procedura comună124.
• Nu deţine statistici ale bunurilor importate ori importate temporar, nu ţine alte
evidenţe cerute de lege ori nu prezintă evidenţele la solicitarea arătate, la
solicitarea autorităţii vamale, pentru verificare în condiţiile în care titularii de
licenţe au obligaţia de a ţine înregistrări ale materiilor prime introduse în procesul
tehnologic, data când producţia ar trebui să fie gata, calitatea bunurilor, etc.
• Nu respectă termenul fixat de autoritatea vamală ori nu respectă modul în care
înregistrările ar trebui ţinute în conformitate cu procedura de ţinere a evidenţelor
vamale.
• Nu exportă bunurile importate temporar odată cu expirarea termenului fixat de
autoritatea vamală ori, în aceste condiţii , nu solicită aplicarea unui alt regim
vamal125.
• Nu foloseşte bunurile importate temporar în conformitate cu scopul pentru care a
fost obţinută aprobarea, titularul licenţei, pentru importul temporar, putând fi
scutit complet ori parţial de plata datoriei vamale126 dacă reexportă bunurile
obţinute prin folosirea uzuală a bunurilor importate temporar.
• Foloseşte bunurile exportate temporar pentru prelucrare, nesocotind prevederile
legale ce specifică care operaţiuni de prelucrare pot fi administrate bunurilor
exportate temporar astfel încât bunurile obţinute prin prelucrare să poată fi
introduse pe teritoriul vamal ori în zone liber cu exceptarea totală sau parţială de
plata taxelor vamale127.
• Nesocoteşte procedura de prezentare a bunurilor în vederea vămuirii128.
• Nu prezintă autorităţii vamale copiile documentelor de transport ori împiedică
accesul la bunuri sau documente în timpul controlului fizic al mărfurilor. Nu ţine
evidenţele, prevăzute de lege129, cu privire la bunurile importate ,exportate ori
tranzitate prin teritoriul vamal.
• Nu returnează bunurile interzise la import din teritoriul vamal în termenul stabilit
de autoritatea vamală130.
• Înainte de a plăti datoria vamală, în cazul aprobării scutirii de plata datoriei
vamale, titularul operaţiunii încredinţează bunurile altcuiva, le foloseşte în alt mod
decât cel aprobat, le depune ca gaj, le împrumută, etc.
• Distruge bunurile supuse regimului vamal fără a informa autoritatea vamală131
În cazul săvârşirii acestor fapte de către persoana autorizată a unui reprezentant
legal, aceasta va fi pedepsită la plata unei amenzi cu o valoare între de 2 la 4 ori
124 Art. 101 alin 4 din Codul Vamal macedonean

125 Art. 115 din Codul Vamal macedonean prevede că autoritatea vamală, ţinând seama de destinaţia fiecărei
categorii de bunuri importate temporar, fixează un termen pentru exportarea bunurilor obţinute prin
prelucrarea bunurilor importate temporar. Termenul nu poate depăşi 24 luni, decât în situaţii excepţionale.
126 Art. 116 din Codul Vamal macedonean conţine condiţiile în care un titular de operaţiune poate fi scutit
complet sau parţial de plata datoriei vamale.

128 Art. 157 alin. 2 şi 3 din Codul Vamal macedonean detaliază condiţii, excepţii, posibilitatea solicitării de
către autoritatea vamală a unei garanţii pentru plat obligaţiilor vamale, etc.
130 Art. 163 din Codul Vamal macedonean stabileşte că atunci când autoritatea vamală găseşte bunuri
interzise la import ia decizia de a ordona transportatorului sau altui responsabil pentru bunuri să returneze
bunurile peste graniţă într-un termen ce nu poate depăşi 5 zile.
131 Art. 162 alin. 3 şi 4 impune ca exporturile regulate şi distrugerea bunurilor să fie aprobate în prealabil de
către autoritatea vamală, ce poate interzice desfăşurarea operaţiunilor. Distrugerea bunurilor cade în
responsabilitatea declarantului, resturile, deşeurile rezultate în urma distrugerii se consideră a fi bunuri
supuse regimului vamal şi trebuie declarate ţi folosite potrivit procedurilor prevăzute de Codul Vamal.
47
taxa vamală eludată sau de la 1 la 2 ori valoarea bunurilor dacă acestea sunt scutite
de taxe.
Persoanele fizice132 vor fi pedepsite la plata unei amenzi al cărei cuantum va fi între
1 la 5ori datoria vamală eludată sau de la 1 la 3 ori valoarea bunurilor dacă acestea
sunt scutite de taxă vamală ori nu se vămuiesc, în cazul în care săvârşesc
următoarele fapte:
• Nu prezintă documentele ori ascunde informaţiile necesare autorităţii vamale sau
nu cooperează în vederea îndeplinirii procedurilor vamale, orice persoană,
implicată direct ori indirect într-o operaţiune vamală, având obligaţia de a pune la
dispoziţia oficialilor vămii toate documentele necesare, de a da toate explicaţiile
necesare şi de a colabora pentru aplicarea corectă a procedurilor vamale.
• În conformitate cu procedurile vamale, prezintă documente oficialităţilor vamale
indicând o calitate, tip, cantitate, valoare sau origine diferită de cea a bunurilor
prezentate în vamă sau alte informaţii incorecte cu scopul de a se sustrage total
sau parţial de la plata taxelor vamale.
vamal prin vamă, atunci când aceasta este închisă, operaţiunile arătate fiind
suspendate.
vamal prin vamă bunuri ascunse.
• Nu declară bunurile în vederea controlului vamal.
• Nu prezintă declaraţia vamală sumară sau o cerere, către autoritatea vamală,
prin care să solicite folosirea bunurilor până la definitivarea procedurilor vamale.
• Solicită folosirea bunurilor până la definitivarea procedurilor vamale depăşind
termenul legal în care poate face aceasta.
• Împiedică verificarea corectitudinii şi legalităţii declaraţiei înaintate la autoritatea
vamală.
• Rupe sigiliile vămii sau nu le protejează suficient împotriva alterării ori
distrugerii.
• Încalcă prevederile legale ce impun ca pentru eliberarea bunurilor din zonele
libere să fie îndeplinite activităţile legate de importul bunurilor, să se plătească
taxele de import, să se respecte alte măsuri de politică comercială, în condiţiile în
care bunurile au primit liberul de vamă fără a se îndeplini formalităţile necesare
scutirii de plata datoriei vamale ori fără a se plăti taxele vamale.
• Nu foloseşte bunurile importate temporar în conformitate cu scopul pentru care
au fost scutite, total sau parţial, de plata taxelor vamale.
• Nu returnează bunurile al căror import este interzis de pe teritoriul vamal în
perioada stabilită de către autoritatea vamală.
• Încredinţează bunurile către o altă persoană sau le foloseşte în alt mod decât cel
în considerarea căruia au fost scutite de taxe, garantează obligaţii sau stinge alte
obligaţii înainte de a se plăti taxele vamale.
• Acţionând fraudulos, obţine ori încearcă să obţină scutiri totale sau parţiale de
taxe vamale ori alte privilegii.
• Nu îndeplineşte sau încalcă instrucţiunile autorităţii vamale, opunând rezistenţă
deciziilor luate de autoritatea vamală ori ameninţă sau atacă pe agenţii vamali.
Legiuitorul macedonian a ţinut să sublinieze, în cuprinsul Codului Vamal,
şi responsabilitatea posesorului de rea credinţă a bunurilor.
Astfel133, reprezentantul legal sau persoana fizică care, în conformitate cu
afacerile sale, cumpără, vinde, revinde, primeşte cadou, ascunde, acceptă să
transporte, foloseşte sau obţine proprietatea unor bunuri despre care ştie sau ar

48
trebui să ştie că au legătură cu săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de Codul
Vamal va suporta o amendă de la 2 la 10 ori taxa vamală eludată sau de la 1 la 5
ori valoarea bunurilor dacă acestea sunt scutite de taxe vamale, în cazul unei
firme sau a unui reprezentant legal, respectiv, de la 1 la 5 ori taxa vamală eludată
sau de al 1 la 3 ori valoarea bunurilor, dacă acestea sunt scutite de taxe vamale,
în cazul persoanelor fizice.
Bunurile ce au constituit obiectul activităţilor incriminate vor fi confiscate în
mod obligatoriu, chiar şi în eventualitatea că acestea au fost introduse într-un
proces tehnologic iar valoarea produselor obţinute nu depăşeşte cu 30 % valoarea
iniţială în vamă a bunurilor. Dacă bunurile nu pot fi găsite, valoarea lor urmează
să fie imputată infractorului, în conformitate cu prevederile legii. Sunt considerate
bunuri ce nu pot fi găsite, acelea care, din diferite motive, nu pot fi confiscate la
proprietar sau au fost introduse într-un proces tehnologic iar valoarea produselor
obţinute depăşeşte 30 % din valoarea în vamă a bunurilor în discuţie.
În situaţia pluralităţii de infractori, aceştia vor răspunde solidar pentru
întreaga valoare a bunurilor.
Bunurile, obiect al infracţiunilor vamale, pentru care s-a hotărât confiscarea
pot fi puse sub sechestru vamal până la îndeplinirea procedurilor. De asemenea,
bunurile sau/şi mijloacele de transport ori de transfer folosite la operarea
bunurilor obiect al infracţiunilor vamale pot fi confiscate iar valoarea lor poate fi
recuperată chiar dacă este imposibil de pus în mişcare acţiunea penală împotriva
făptuitorului, în cazul în care acesta este necunoscut , nu poate fi găsit ori există
alte obstacole de natură legală, cu excepţia prescripţiei134.
Mijloacele de transport ori transfer folosite pentru transportul, transferul
peste graniţă sau tranzitul pe teritoriul vamal al bunurilor ce constituie obiectul
infracţiunilor vamale, precum şi în cazul în care acestea ascund sau conţin
compartimente secrete în care se găsesc bunuri de natura celor arătate, urmează
a fi confiscate dacă valoarea bunurilor obiect al infracţiunilor vamale depăşeşte 20
% din valoarea mijloacelor de transport ori transfer, iar şoferul sau persoana care
a aranjat transportul ori transferul cunosc ori trebuiau să cunoască că bunurile
transportate ori transferate constituie obiect al infracţiunilor.
Mijloacele de transport sau transfer pot fi confiscate, chiar dacă valoarea
bunurilor obiect al activităţilor incriminate nu depăşeşte 20 % din valoarea
mijloacelor de transport, însă acestea fac parte din categoria bunurilor prohibite ,
cu o cotă mare de taxare ori constituie obiectul unor taxe speciale135.
Bunurile şi mijloacele de transport sau transfer sunt confiscate, în situaţia în care
infractorul nu este proprietarul lor numai dacă proprietarul cunoştea ori trebuia
să cunoască că mijloacele respective sunt folosite pentru transportul bunurilor
obiect al infracţiunilor vamale peste graniţă sau pentru tranzitarea acestora peste
teritoriul vamal.
1.4.7. Moldova
Codul Penal al Republicii Moldova, adoptat în anul 2002, cuprinde în
Capitolul X – Infracţiuni Economice – la art. 248, infracţiunea de contrabandă.
134 N.A. – potrivit art. 201 alin. 1 şi 2, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare pentru infracţiuni vamale
dacă au trecut mai mult de 3 ani de la data săvârşirii infracţiunii. Curgerea termenului de 3 ani poate fi
întreruptă în cazurile prevăzute limitativ de lege, însă nici în acest caz acţiunea penală nu poate fi pusă în
mişcare dacă au trecut mai mult de 5 ani de la săvârşirea infracţiunii.
135 N.A – aceste bunuri sunt publicate anual într-o listă de către guvern.
49
Deşi un singur articol, avem de a face cu o reglementare complexă ce cuprinde nu
mai puţin de 6 alineate, după cum urmează:
1. Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a mărfurilor, obiectelor şi a
altor valori în proporţii mari, eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el,
prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu
folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală ori
prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte
documente de trecere a frontierei – se pedepseşte cu amendă în mărime de la 150
la 300 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 2 ani.
2. Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a substanţelor narcotice,
psihotrope, cu efecte puternice, toxice, otrăvitoare, radioactive şi explozive, precum
şi a deşeurilor nocive eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el prin
ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea
frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală ori prin
nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte
la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani.
3. Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a armamentului, a
dispozitivelor explozive, a muniţiilor, eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le
de el prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu
folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală ori
prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte
la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 4 ani la 6 ani.
4. Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a valorilor culturale,
eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el prin ascundere în locuri special
pregătite sau adaptate în acest scop, precum şi nereturnarea pe teritoriul vamal al
Republicii Moldova a valorilor culturale scose din ţară, în cazul în care întoarcerea
este obligatorie – se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 8 ani.
5. Acţiunile arătate în alineatele precedente săvârşite:
a. repetat;
b. de două sau mai multe persoane;
c. de o persoană cu funcţie de răspundere, cu folosirea situaţiei de serviciu;
d. în proporţii deosebit de mari;
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.
6. Nu se consideră contrabandă introducerea, fără declaraţie, pe teritoriul vamal al
Republicii Moldova a mijloacelor băneşti, a mărfurilor, a obiectelor şi a altor obiecte
în limitele stabilite de legislaţie.
Incriminarea este caracterizată de o formă de bază – una cadru (alin. 1) şi 3
forme calificate după calitatea bunurilor trecute peste frontiera vamală (alin. 2, 3
şi 4) – şi o formă în care răspunderea este agravată în funcţie de cum acţiunile
prevăzute în cadrul formei de bază sunt săvârşite într-unul din modurile expres
prevăzute la alin. 5 – aşa cum este firesc, neinteresând dacă activitatea ilicită
poate fi încadrată numai într-unul, în două ori toate modurile prevăzute de către
legiuitor.
Interesant este modul cum legiuitorul a realizat periculozitatea deosebită a
unor conduite pe care a înţeles să le incrimineze penal. Astfel, săvârşirea
contrabandei în forma cadru atrage o pedeapsă, relativ, uşoară – comparabil cu
pedeapsa aplicabilă pentru săvârşirea altor infracţiuni din Capitolul X, în forma
50
cadru136. Pedepsele cresc pe măsură ce este incriminată contrabanda cu bunuri
apreciate ca deosebite, maximul ajungând în cazul contrabandei cu substanţe
narcotice, psihotrope, cu efecte puternice, toxice, otrăvitoare, radioactive şi
explozive, precum şi cu deşeurile nocive, la închisoare de la 2 la 5 ani; în cazul
contrabandei cu arme, dispozitive explozive şi muniţii, la închisoare de la 4 la 6
ani; iar în cazul contrabandei cu valori culturale, închisoare de la 3 la 8 ani.
Ierarhia este de natură a invita la meditaţie cu privire la preocuparea legiuitorului
din Republica Moldova în legătură cu valorile culturale, contrabanda cu acestea
fiind pedepsită cel mai aspru.
Întrucât tehnica juridică este asemănătoare cu cea folosită de către
legiuitorul român o observaţie merită făcută pentru a sublinia că legiuitorul
moldovean pare a fi mai riguros, în sensul că a înţeles să incrimineze orice trecere
ilegală a frontierei vamale. Nu există interes, sub aspectul încadrării juridice, faţă
de împrejurarea că trecerea s-a făcut prin incinta punctelor de trecere a frontierei
ori cu ocolirea acesteia. De asemenea nu a fost considerat necesar – şi aşa cum
este construită incriminarea nici nu este necesar – să incrimineze separat
folosirea de acte nereale sau falsificate.
Datoria vamală a fost tratată separat, eschivarea de la achitarea plăţilor
vamale constituind obiectul art. 249137, în cuprinsul căruia este incriminată, într-
o formă cadru şi două forme agravate, în funcţie de modul de operare şi de
consecinţe activităţii ilicite, eschivarea însemnată de la achitarea plăţilor vamale –
în proporţii mari, este expresia folosită în textul legal.
Faptul că neplata datoriei vamale a fost tratată separat, în cuprinsul unei
infracţiuni distincte, este foarte important, fiind exclusă orice supoziţie sau
confuzie în legătură cu rolul sau consecinţele eschivării de la achitarea plăţilor
vamale în legătură cu săvârşirea, urmărirea sau pedepsirea infracţiunilor de
contrabandă.
Am considerat necesară această subliniere întrucât Codul Vamal român
stabileşte o anumită legătură între neplata datoriei vamale şi infracţiunile vamale,
problemă ce va fi dezvoltată într-o secţiune distinctă pe parcursul acestei lucrări.
1.4.8. S.U.A.
U.S. Codes, în cadrul Titlului 18 – Infracţiuni şi Procedură Penală, partea
întâi – Infracţiuni, alocă un capitol întreg – Capitolul 27, conduitelor ilicite ce se
pot săvârşi în domeniul vămilor.
Pe parcursul a 13 articole ( 541-553 ) legiuitorul american impune ca:
• Oricine efectuează voit orice intrare de bunuri sau mărfuri la o greutate mai mică
decât cea reală sau plăteşte o sumă de bani mai mică decât taxa legală, va fi
amendat sau încarcerat nu mai mult de doi ani ori amândouă138.
136 A se vedea, în sensul arătat prevederile art. 251 – însuşirea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea
bunurilor gajate, sechestrate sau confiscate; art. 252 – insolvabilitatea intenţionată; art. 253 –
insolvabilitatea fictivă; etc. cazuri în care pedepsele sunt mai mari.
137
1. Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale, în proporţii mari se pedepseşte cu amendă în mărime de până
la 300 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 180 de
ore.
2. Aceeaşi acţiune săvârşită repetat ori de două sau mai multe persoane se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 300 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 2 ani.
3. Acţiunile prevăzute la alin. 1 sau 2, săvârşite în proporţii deosebit de mari se pedepsesc cu amendă de la
500 la 1000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 5 ani.
138 Art. 541 – intrarea/admiterea de bunuri clasificate în mod greşit – din U.S. Codes
51
• Oricine efectuează139 sau introduce ori încearcă să efectueze sau să introducă în
comerţul S.U.A140. orice marfă importată prin factură, declaraţie, alt act fals sau
prin orice altă metodă frauduloasă ori dă o declaraţie, scrisă sau verbală, falsă fără
vreun motiv rezonabil141 pentru a crea o aparenţă de adevăr sau procură datele
necesare unei declaraţii false pentru acelaşi scop, indiferent dacă S.U.A. vor fi sau
ar putea fi lipsite de încasarea oricăror taxe vamale, precum şi oricine se face
vinovat de orice act sau omisiune voită prin care S.U.A. vor fi, sau ar putea fi,
lipsite de încasarea oricăror taxe de pe urma mărfurilor cuprinse în actul fals sau
afectate de un asemenea act sau omisiune, va fi amendat pentru fiecare încălcare a
legii separat sau încarcerat pentru nu mai mult de doi ani ori amândouă142.
• Orice ofiţer al vămii143 ce admite voit intrarea de bunuri sau mărfuri pentru care
se plăteşte o taxă mai mică decât cea legală, va fi amendat sau încarcerat nu mai
mult de doi ani sau amândouă, la care se va adăuga înlăturarea din funcţie.
• În situaţia unei mărfi, intrată sau retrasă pentru export fără plata taxei legale sau
cu intenţia de a obţine evitarea plăţii taxei sau a oricăror altor sume stabilite prin
lege pentru export, ce este plasată în orice loc din S.U.A. fără ca intrarea să fie
făcută, aceasta va fi considerată ca fiind importată în S.U.A. împotriva legii144 şi
orice persoană implicată va fi amendată sau încarcerată pentru nu mai mult de doi
ani ori amândouă iar marfa va fi confiscată.
• Oricine introduce voit145, cu intenţia de a înşela prin fraudă S.U.A., sau încearcă să
înşele prin fraudă ori să introducă clandestin în S.U.A. orice marfă fără factură sau
trece ori încearcă să treacă prin vamă cu factură sau cu alte documente false ori
frauduloase, precum şi oricine importă sau aduce în S.U.A. în mod fraudulos orice
marfă împotriva legii ori primeşte, ascunde, cumpără, vinde sau facilitează
transportul, ascunderea sau vânzarea unei astfel de mărfuri după import, ştiind
că a fost importată sau adusă în S.U.A. împotriva legii, va fi amendat sau
încarcerat nu mai mult de cinci ani sau amândouă iar marfa va fi confiscată
• Orice persoană care posedă un vas întreg sau o parte dintr-un vas din S.U.A. şi
angajează sau participă ori permite angajarea vasului pentru contrabandă,
încercare de contrabandă sau asistare în contrabandă cu orice marfă pe teritoriul
unui guvern străin146, prin violarea legilor de acolo, în condiţiile în care legile acelui
guvern străin prevăd pedepse sau /şi confiscări pentru violarea legilor S.U.A.,
precum şi orice domiciliată în S.U.A. sau orice corporaţie din S.U.A. ce controlează
sau participă la controlul unui asemenea vas, direct sau indirect, şi care permite
angajarea vasului pentru contrabandă, ca de altfel şi orice persoană găsită la
bordul vasului ce participă sau asistă la un astfel de scop, va fi amendată sau
încarcerată nu mai mult de doi ani ori amândouă. Se va considera infracţiune şi
situaţia în care se angajează un vas, proprietarul ştiind sau având motive să
bănuiască că persoana ce angajează vasul intenţionează să îl folosească pentru
contrabandă, iar vasul este efectiv implicat în săvârşirea unor de contrabandă.
• Oricine primeşte sau depozitează bunuri în clădiri la graniţa dintre S.U.A. şi orice
altă ţară străină sau transportă mărfuri, prin violarea legii147, va fi amendat sau
încarcerat pentru nu mai mult de doi ani ori amândouă.
139 Art. 542 – intrarea de bunuri prin declaraţii false – din U.S. Codes
140 N.A. - termenul comerţul S.U.A., nu include Insulele Virgine, Samoa Americană, Wake Islands, Midway
Islands, Kingman Reef, Johnston Islands şi Gwam.
141
N.A. - care să înlăture caracterul penal al declaraţiei false
142 N.A. – ca pedeapsă complimentară, marfa importată fraudulos va fă confiscată.
143 Art. 543 – intrarea de bunuri cu o taxă mai mică decât cea legală – din U.S. Codes
144 Art. 544 – plasarea de bunuri – din U.S. Codes
145 Art. 545 – bunuri de contrabandă în S.U.A. – alin. 1 - 3 din U.S.Codes
146 Art. 546 – bunuri de contrabandă în ţările străine - din U.S.Codes
147 Art. 547 –depozitarea de bunuri în clădiri aflate la graniţă - din U.S.Codes
52
• Oricine ascunde, împachetează sau reîmpachetează marfă în mod fraudulos în
orice depozit, şterge orice însemn sau număr plasat pe pachetele depozitate în
depozitele aflate la graniţă148, va fi amendat sau încarcerat pentru nu mai mult de
doi ani ori amândouă.
• Orice persoană neautorizată149:
− care ataşează un sigiliu vamal sau orice însemn ce imită sigiliul vamal unui
vas, vehicul, depozit sau pachet.
− care, voit îndepărtează, rupe, distruge orice sigiliu vamal sau orice semn plasat
pe vas, vehicul, depozit sau pachet ce conţine mărfuri aflate în custodia vămii.
− ce intră într-un depozit, vas sau vehicul ce conţine marfă cu intenţia de a
îndepărta, împotriva legii, orice marfă sau bagaj, aflat în custodia sau controlul
vămii.
− care primeşte sau transportă marfă sau bagaj îndepărtat, contrar legii, din orice
vas, vehicul sau depozit, ştiind că a fost îndepărtat contrar legii va fi amendată
sau încarcerată pentru nu mai mult de doi ani ori amândouă.
• Oricine pretinde, în mod fraudulos, plata sau restituirea de bunuri din exportul de
mărfuri sau oricine depune documente false pentru plata sau restituirea de bunuri
în vederea reexportului mărfurilor, mai mare decât cea legală, va fi amendat sau
încarcerat pentru nu mai mult de doi ani ori amândouă iar marfa sau valoarea
obţinută vor fi confiscate150.
• Oricine ascunde sau distruge151, voit orice factură sau alt act referitor la orice
marfă importată în S.U.A., după ce o inspecţie a fost cerută de o persoană precum
şi oricine ascunde sau distruge facturi sau alte acte în scopul distrugerii oricărei
evidenţe pe baza căreia s-ar putea stabili o fraudă, va fi amendată sau încarcerată
pentru nu mai mult de doi ani ori amândouă.
• Orice persoană ce are calitatea de ofiţer, agent sau alt angajat al S.U.A., care ajută
voit152 o persoană angajată în violarea legii prin importarea, promovarea,
distribuirea, expunerea, trimiterea ori primirea prin poştă a publicaţiilor obscene
sau indecente sau cărţi, pamflete, acte, scrieri, reclame, circulare, picturi,
fotografii, desene, etc., ce instigă la trădare sau nesupunere faţă de S.U.A. ori
conţin ameninţări la viaţa sau sănătatea cuiva din S.U.A., va fi amendată sau
încarcerată pentru nu mai mult de zece ani ori amândouă.
• Oricine importă, exportă ori încearcă să importe ori să exporte voit153 orice vehicul,
echipament mobil154, vas sau aeronavă ştiind că acestea au fost furate ori că
numerele de înmatriculare au fost înlăturate sau alterate.
În cadrul sistemului legislativ american, reţine atenţia şi modul în care a
fost stabilită aria de aplicare a reglementărilor vamale. Astfel, conform art. 1701
din U.S.Codes, când preşedintele declară că într-un loc sau în interiorul unei
porţiuni din largul mării învecinate dar în afara apelor vamale, un vapor sau
vasele ce se rotesc prin zonă sau sunt reţinute pe coasta U.S. şi în virtutea
prezenţei unei astfel de situaţii de fapt, este presupusă introducerea ilegală sau
transferul din sau în U.S.A. a vreunei mărfi sau persoane aceasta fiind cauzată,
favorizată sau susţinută de starea de fapt arătată, locul sau zona astfel declarată
trebuie să reprezinte o zonă de aplicare a legilor vamale conform scopului
legislaţiei vamale federale. Totuşi, numai aceste ape din marea învecinată se vor
148 Art. 548 - împachetarea sau reîmpachetarea de bunuri în mod fraudulos – din U.S Codes
149 Art. 549 – sustragerea bunurilor de la plata taxelor vamale; ruperea de sigilii - din U.S Codes
150 Art. 550 – cererea falsă pentru restituirea de bunuri - din U.S.Codes
151 Art. 551 – ascunderea sau distrugerea facturilor sau a altor documente - din U.S.Codes
152 Art. 552 – ofiţeri ce ajută la importul de cărţi şi articole obscene sau care instigă la trădare – din
U.S.Codes
153 Art. 553 – importul sau exportul de vehicule echipament mobil, vase sau aeronave furate – din U.S.Codes
154 N.A. – dacă a fost parte a al unui autovehicul, vas sau aeronave
53
afla în zona de aplicare a legilor vamale, după cum preşedintele consideră şi
declară că în apropiere se află un astfel de vas, care poate desfăşura asemenea
acţiuni ilegale ca introducerea sau transferul de mărfuri sau persoane. Zona de
aplicare a legilor vamale nu va include apele aflate la mai mult de 100 de mile
marine de la locul sau zona în care preşedintele declară că există asemenea vase
ce se rotesc prin zonă sau sunt reţinute (oprite) şi în considerarea prevederilor
anterioare, nu va include apele aflate la mai mult de 50 de mile marine din afara
apelor vamale.
Oricând preşedintele consideră că în interiorul oricărei zone de aplicare a
legilor vamale, nu mai există motive pentru care zona să fie declarată ca zonă de
aplicare a legilor vamale, trebuie să declare acest lucru, şi până la o nouă
declarare a zonei conform acestei subsecţiuni apele din această zonă nu vor mai
face parte din zona de aplicare a legilor vamale. Prevederile pentru marea
învecinată apelor vamale ale S.U.A. vor fi aplicate în zona de impunere vamală
asupra oricărui vas marfă sau persoană descoperită în interior.
În orice loc din zona de aplicare a legilor vamale, ofiţerii vamali155 pot merge
la bordul oricărui vas pentru a examina vasul, mărfurile sau persoanele aflate la
bord, să-l aducă în port şi conform reglementărilor secretarului finanţelor
(ministrului), este de datoria lor să acţioneze şi să confişte sau aresteze sau să
constrângă în orice fel vasul, marfa sau persoanele conform prevederilor legii.
Ca pedeapsă complimentară, vasele implicate în contrabandă, vor fi
confiscate iar dacă se consideră necesar, chiar vor fi distruse156. Detaliind,
oricând un vas care urmează să fie construit, achiziţionat, armat, în tot sau în
parte, ori reţinut, în S.U.A., în scopul de a fi angajat pentru defraudarea
(delapidarea) venitului, sau pentru contrabanda cu orice fel de marfă în teritoriul
oricărui alt guvern străin, încălcând legile în vigoare ale acestuia, dacă în aceste
legi este prevăzută vreo pedeapsă sau confiscare pentru încălcarea legilor SUA
respectând taxele vamale, ori, oricând un vas care va fi găsit, sau descoperit ar fi
fost angajat sau s-a încercat o tentativă de a fi fost angajat în S.U.A. pentru un
astfel de scop, sau în orice fel, în legătură cu un astfel de scop, sau în orice alt loc
dacă nu a fost subsecvent confiscat de S.U.A. sau de un guvern străin, se află în
vreun loc, unde orice asemenea vas poate fi examinat de un ofiţer vamal,
respectivul vas şi încărcătura sa vor fi confiscate. Orice vas sau vehicul confiscat
de către S.U.A., în urma unei proceduri sumare, printr-o hotărâre a oricărui
tribunal, pentru încălcarea oricărei legi cu privire la veniturile bugetare, poate, la
latitudinea Secretarului de finanţe, dacă el consideră necesar pentru a proteja
veniturile S.U.A., fi distrus la locul vânzării sub imperiul unei legi în vigoare.
Cel puţin interesante sunt şi definiţiile ce se dau pentru de vase ale S.U.A.
şi acte constituind primul semn că un vas este angajat în contrabandă157.
Astfel prin vas al S.U.A. se înţelege orice vas care este înregistrat, deţinut,
controlat în S.U.A. sau orice vas dintr-un registru străin care este direct sau indirect,
substanţial deţinut sau controlat de un cetăţean american, ori o corporaţie încorporată,
deţinută, controlată de S.U.A., va fi numită în sensul acestei secţiuni vas al S.U.A. iar
prin acte constituind primul semn că un vas este angajat în contrabandă se are în vedere
faptul că un vas a devenit subiect de urmărire aşa cum este prevăzut de secţiunea 1581
155 Art. 1701 alin. 1 lit. b - Abordajul vaselor; arestarea şi confiscarea; conformitatea cu prevederile tratatelor;
autoritatea secretarului de comerţ – din U.S.Codes
156 Art. 1703 – confiscarea vaselor – şi art.1705 – distrugerea sau confiscarea vasului sau vehiculului - din
U.S.Codes
157 Art. 1703 alin1 lit. b şi c din U.S.Codes
54
sau este suspect, sau dacă un vas, în orice loc în apele S.U.A. ori în aria de control, nu
afişează luminile (semnalizează) conform legilor, va fi primul semn că acel vas este, a fost
sau intenţionează a fi angajat pentru prejudicierea venitului S.U.A.
Ministrul finanţelor poate, cu respectarea prevederilor legale158, să refuze
sau să revoce înregistrarea, înmatricularea sau eliberarea de licenţe pentru vase,
atunci când ministrul transporturilor are probe suficiente că un vas este sau
intenţionează a fi angajat în contrabandă, transport sau asistarea în orice fel a
introducerii sau importului în SUA a mărfurilor sau persoanelor, ori în teritoriul
vreunui guvern străin, prin încălcarea legilor aflate în vigoare acolo, dacă în
conformitate cu legile acelui guvern este prevăzută vreo pedeapsă pentru
încălcarea legii SUA, sau oricând, din designul sau armătura vreunui vas sau
natura reparaţiilor făcute este clar că vasul a fost construit pentru sau adaptat în
scopul contrabandei cu mărfuri. De asemenea, ministrul transporturilor va anula
orice andosament (gir) pe certificatul vasului a numărului (când ministrul este
autoritatea care emite numărul) sau va refuza aceasta dacă aplicarea s-a făcut
anterior, după caz. Secretarul de transport şi orice persoană care acţionează în
acest sens va fi protejată de orice pedeapsă sau pagubă pentru activitatea sa, în
urmărirea şi aducerea la îndeplinire prevederilor legale.
Cu excepţia mărfurilor ce provin din districtele învecinate cu Canada sau
din districtele învecinate cu Mexicul, nici o marfă produsă în străinătate care este
subiect al plaţii de datorii vamale nu poate fi adusă în SUA din nici un loc sau
port aflat în străinătate sau de pe vreun vas ce se roteşte în jurul SUA căutând
clienţi, în vase cu o capacitate mai mică de 30 tone, în afară de cele care au o
licenţă specială eliberată de Secretarul de Finanţe, cu respectarea condiţiilor
prevăzute pentru eliberarea licenţei, în nici o altă modalitate decât pe mare,
excepţie făcând aeronavele care au licenţă în concordanţă cu legea, ori încărcate
sau reîncărcate în oricare alt port desemnat de lege159, cu pedeapsa sechestrării şi
confiscării a tuturor vaselor şi aeronavelor ce nu au licenţă, precum şi a
mărfurilor importate cu ele. Mărcile, etichetele, însemnele de fabrică sau
ştampilele ce indică mărfuri străine puse direct pe mărfuri, pe containere cu
mărfuri găsite la bordul oricărui vas sau aeronave vor fi înregistrate în registrul
mărfurilor străine.
158 Art. 1704 – refuzul şi revocarea înregistrării - din U.S.Codes

159
Art. 1706 - importul în vase sub 30 tone şi în aeronave; licenţe; evidenţa mărfurilor de origine străină etichetate la
prima vedere – din U.S.Codes
55
CAPITOLUL 2 – Consideraţii privind infracţiunile
specifice regimului vamal
Tratând în cadrul acestui capitol problematica privind cadrul juridic al
infracţiunilor specifice regimului vamal român, consider oportun să expun unele
consideraţii legate de evoluţia reglementării acestor infracţiuni de la Codul Vamal
din 1978 la actualul Cod Vamal promulgat în 1997.
Codul Vamal aprobat prin Legea nr. 30/1978 în Capitolul IX – „Răspunderi
şi sancţiuni”, prevedea la art. 72 infracţiunea de contrabandă, caracterizată prin
mai multe modalităţi alternative de săvârşire fiind incriminate următoarele fapte:
− trecerea peste frontieră a bunurilor prin alte locuri decât cele stabilite pentru
controlul vamal – art. 72, alin.1, lit. a, teza I-a.
− folosirea de documente vamale false – art. 72, alin.1, lit. a, teza II-a.
− folosirea de documente vamale privind alte bunuri – art. 72, alin.1, lit. a, teza
III-a.
− trecerea peste frontieră, fără autorizaţie, a armelor, muniţiilor, materiilor
explozive sau radioactive, produselor şi substanţelor stupefiante şi psihotrope,
precum şi a produselor şi substanţelor toxice – art. 72, alin.1, lit. b.
− sustragerea de la operaţiunile de vămuire a bunurilor săvârşite de una sau mai
multe persoane înarmate ori constituite în bandă – art. 72, alin.1, lit. c.
Cu privire la bunurile care au făcut obiectul infracţiunii, în situaţia în care
acestea nu au fost găsite, potrivit art. 72 alin. 2 din Legea nr. 30/1978, cel în
cauză datorează taxele vamale aferente.
Primele trei modalităţi sunt condiţionate în realizarea elementelor
constitutive de depăşirea valorii de 3000 lei pentru bunurile ce constituie obiectul
material al infracţiunii.
Contrabanda prevăzută de Codul Vamal din 1978 era o infracţiune
calificată prin scop care se putea săvârşi doar cu intenţia directă. În aceste
condiţii făptuitorii acţionau cu intenţia declarată de a sustrage bunurile de la
regimul vamal. Mai mult, infracţiunea de contrabandă fiind o infracţiune de
rezultat,160 se consuma în momentul realizării rezultatului socialmente periculos
avut în vedere de legiuitor, în fapt, sustragerea bunurilor de la regimul vamal.
Codul Vamal aprobat prin Legea nr. 141/1997, actualul Cod Vamal al
României, prezintă o nouă structură a reglementării. Dacă Legea nr. 30/1978
prezintă o singură infracţiune – contrabanda – cu mai multe modalităţi
alternative, noua reglementare, deşi preia vechiul text în întregime – în ceea ce
priveşte activităţile incriminate prezintă patru infracţiuni distincte:
→ infracţiunea de contrabandă, prezentată într-o formă simplă ca
infracţiune de pericol constând în trecerea peste frontieră prin alte locuri decât
cele stabilite pentru controlul vamal, de mărfuri sau de alte bunuri – art. 75.
→ infracţiunea de contrabandă calificată care constă în trecerea peste
frontieră, fără autorizaţie, a armelor, muniţiilor, materiilor explozive sau
radioactive, produselor şi substanţelor stupefiante şi psihotrope, precursorilor şi
substanţelor chimice esenţiale, produselor şi substanţelor toxice – art.76.
160În primele trei modalităţi prezentate, în modalitatea care are ca obiect trecerea peste frontieră a bunurilor
speciale contrabanda era infracţiunea de pericol (N.A.).
56
→ infracţiunea de folosire de acte nereale, reglementată distinct, spre
deosebire de vechiul Cod Vamal care o prevedea ca modalitate de săvârşire a
infracţiunii de contrabandă, constă în folosirea, la autoritatea vamală a
documentelor vamale, de transport sau comerciale, care se referă la alte mărfuri
sau bunuri decât cele prevăzute în vamă – art.77.
→ infracţiunea de folosire de acte falsificate, de asemenea,
reglementată distinct şi nu ca modalitate alternativă de contrabandă, în vechea
reglementare, constă în folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale,
de transport sau comerciale falsificate – art. 78.
Săvârşirea de către una sau mai multe persoane înarmate ori
constituite în bandă a vreuneia din faptele prevăzute în art. 75-78 din Codul
Vamal constituie forma agravată, având un conţinut mai extins, decât modalitatea
prevăzută de vechea reglementare, care avea în vedere doar sustragerea de la
operaţiunile de vămuire a bunurilor, referindu-se la toate activităţile incriminate
în articolele arătate.
Cu privire la subiecţii activi, noul Cod Vamal introduce, ca noutate, o
reglementare cu privire la angajaţii sau reprezentanţii persoanelor juridice care au
ca obiect de activitate operaţiuni de import-export, precum şi cu privire la alte
persoane fizice care ar putea desfăşura o activitate în folosul persoanelor juridice
care desfăşoară operaţiuni de import-export, în sensul că acestora li se poate
aplica şi interdicţia exercitării ocupaţiei – prevedere cu implicaţii deosebite atât cu
privire la persoanele care pot face obiectul măsurii cât şi cu privire la metodologia
cercetării care interesează activitatea organului de urmărire penală.
De asemenea, noua reglementare aduce ca noutate, în materia mărfurilor
sau bunurilor care au constituit obiectul material al infracţiunii de contrabandă,
faptul că în situaţia în care, acestea nu se găsesc, infractorul va fi obligat la plata
echivalentului lor în bani şi nu doar a taxelor vamale aferente, cum se stipula în
vechea reglementare.
2.1. Aspecte comune
2.1.1. Obiectul ocrotirii juridice

Infracţiunile prevăzute de Codul Vamal au, înainte de toate un obiect
juridic principal comun, ce constă în relaţiile sociale care se formează şi se
dezvoltă în activitatea de punere în aplicare în mod uniform şi nediscriminatoriu a
regimului vamal al României, cu privire la toate bunurile introduse sau scoase din
ţară de către o persoană fizică sau juridică161. Sistemul de valori sociale format în
jurul respectării regimului vamal constituie un interes social major, o realitate
care, apreciez că, dă expresie în ultimă analiză, deşi pot exista şi alte opinii,
suveranităţii naţionale, concept care este invocat ca regulă, atunci când statul, în
baza unui interes îşi impune voinţa.
Trebuie observat că, totuşi, suveranitatea nu poate fi acceptată ca temei
absolut şi direct pentru impunerea unui anumit regim vamal, un rol important
revenind în acest domeniu sistemului de tratate internaţionale la care România a
În acelaşi sens A. Ciopraga şi A. Ungureanu, în Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. VIII, Ed.
161
Lumina Lex, Bucureşti, 1998, pag. 667.

57
aderat. De asemenea, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană –
organizaţie internaţională sau confederaţie, în funcţie de evoluţia evenimentelor –
trebuie reevaluate interesele României în domeniu, cunoscut fiind că în
comunitate există, deja, un Cod Vamal comunitar iar, pe lângă aceasta, în cadrul
organismelor comunitare există concepţia potrivit cu care suveranitatea absolută
a statelor membre este înlocuită de o aşa numită suveranitate limitată, concept
politic care se materializează, în esenţă, prin aceea că decizia şi interesul
comunitar sunt de natură să înlocuiască, în unele domenii declarate şi acceptate
ca importante, voinţa unuia sau altuia dintre state.
Într-o opinie162, subliniindu-se natura complexă a obiectului juridic comun
al infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal al României, se subliniază relaţiile
sociale, de natură economică, ce apar în procesul formării şi realizării, în formă
bănească, a resurselor necesare statului pentru îndeplinirea funcţiilor sale.
Sublinierea este interesantă, însă cred că se exagerează, în mod inoportun,
acordându-se primordialitate rolului pe care îl are regimul vamal în realizarea
resurselor băneşti ale statului. Relaţiile sociale specifice punerii în aplicare a
regimului vamal sunt mult mai complexe, ele neputându-se reduce doar la
aspectul financiar; în opinia mea fiind mai important de subliniat rolul pe care îl
are acesta în desfăşurarea activităţii economice – politica vamală; asigurarea
drepturilor de proprietate intelectuală; sănătate publică, în cazul produselor
periculoase; protejarea unor resurse naţionale; etc.
Indiferent de condiţiile în care se manifestă, regimul vamal privit ca valoare
socială primordială aptă de a fi apărată prin mijloace de drept penal, trebuie să
asigure, pe lângă buna desfăşurare a tranzitului bunurilor în zona de frontieră şi
realizarea intereselor sociale şi politice ale statului sau comunităţii statale.
În ipoteza modalităţii agravate în care se pot săvârşi infracţiunile vamale163
apreciem că se poate vorbi şi despre un obiect juridic secundar comun sau
adiacent care gravitează şi este de natură a-l completa pe cel principal, ce are în
vedere relaţiile sociale de încredere şi siguranţă ce caracterizează buna
desfăşurare a activităţilor economice şi sociale într-un stat de drept, la adăpost de
acţiunea conjugată a unor infractori constituiţi în bandă sau/şi înarmaţi. Este
normal ca această conduită ilicită să fie considerată mai gravă, atrăgând şi o
pedeapsă mai mare, deoarece avem de-a face cu o desconsiderare importantă a
ordinii sociale, infractorii organizându-se şi înarmându-se pentru a putea să ducă
la bun sfârşit activitatea iniţiată de ei, iar, la nevoie, chiar să riposteze în mod
eficient forţelor care ar încerca să le zădărnicească acţiunile. Ei ştiu, încă înainte
de a începe activitatea infracţională, că se vor înfrunta cu funcţionari care sunt
investiţi cu exerciţiul autorităţii de stat şi, în loc ca acest aspect să-i descurajeze,
din contră, îi determină să se pregătească într-o concepţie comună, să-şi procure
mijloace, să-şi repartizeze sarcini, etc., totul pentru a fi în măsură să înfrângă
ordinea socială şi pe cei care o apără.
Este necesar să subliniem că obiectul juridic secundar comun este legat
intim de cel principal el neputând să existe independent de acesta, nu avem de a
face cu infractori înarmaţi sau/şi organizaţi în bandă oarecare, ci, aceste două
circumstanţieri sunt în legătură directă cu săvârşirea infracţiunilor vamale.
162 Carmen Mladen – Drept vamal românesc şi comunitar, Edit Economică, Bucureşti, 2003, pag. 249.
163 Art. 179 din Legea nr. 141/1997.
58
Pe lângă un obiect juridic comun, infracţiunile prevăzute de Codul Vamal
au şi un obiect juridic special, specific în funcţie de scopul urmărit de legiuitor, ce
va fi analizat în cadrul capitolelor destinate fiecărei infracţiuni în parte.
În încheierea acestei secţiuni arătăm că este efectiv discutabilă introducerea
în cadrul demersului ştiinţific a noţiunii de obiect juridic secundar sau adiacent,
extensia fiind consacrată în materia obiectului juridic special şi nu în cea a
obiectului juridic generic care constituie obiectul acestei secţiuni; raţiunea care a
stat la baza acestei abordări având ca temei modul general de aplicare a
circumstanţelor agravante la toate infracţiunile prevăzute de Codul Vamal,
construcţia juridică permiţând, după părerea noastră, această inovaţie cu
aplicabilitate restrânsă la aceste infracţiuni.
Pentru a preîntâmpina orice neajuns, aspectele legate de obiectul juridic
generic al infracţiunilor vamale în modalitatea agravantă vor fi detaliate separat.
2.1.2. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ. Subiectul activ al infracţiunii este persoana care a comis o
faptă ce constituie infracţiune, atât în formă consumată, cât şi sub forma de
tentativă pedepsibilă, indiferent de calitatea în care a participat la comiterea ei –
autor, instigator sau complice164.
Subiectul activ al infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal poate fi orice
persoană, legiuitorul neimpunând pentru făptuitori, indiferent de activitatea
ilicită desfăşurată – de sarcinile, concret, asumate – o anumită calitate,
participaţia fiind posibilă atât sub forma participaţiei proprii cât şi sub forma
participaţiei improprii – cel care a acţionat fără vinovăţie, neavând calitatea de
infractor nu va fi tras la răspundere penală – în condiţiile prevăzute de art. 31
alin. 2 din Codul Penal165. De remarcat este că proiectul unui viitor Cod Penal,
aflat în lucru la Parlamentul României, face referire la participaţia improprie într-
un singur alineat – alin. 2 de la art. 34166 – şi nu într-un articol, cum este situaţia
în actualul Cod Penal, schimbându-se, în acelaşi timp şi formularea normei
juridice. Astfel s-a renunţat la „determinarea, înlesnirea sau ajutarea, în orice
mod, cu intenţie” în favoarea săvârşirii unei infracţiuni „prin intermediul altei
persoane”. Consider că noua exprimare este mai concisă, exprimând mai bine
fondul problemei – folosirea unei persoane la săvârşirea unei fapte penale ca pe
un instrument prin intermediul căruia să se completeze activitatea autorului ori
să o înlocuiască pe aceasta în totalitate.
În continuare vor fi analizate implicaţiile juridice, în materia săvârşirii
acestor infracţiuni, ale unor calităţi pe care le pot avea subiecţii activi în
momentul săvârşirii infracţiunilor.
În primul rând să observăm ce se poate întâmpla în condiţiile în care
conduita ilicită, specifică încălcărilor de natură penală ale regimului vamal,
incumbă unui funcţionar public care are atribuţiuni de serviciu legate, tocmai, de
punerea în aplicare a acestui regim. De remarcat, că în practică, pot apare dese
situaţii în care lucrătorii vamali, lucrători în poliţia de frontieră, funcţionari în
164C. Bulai, Drept Penal, partea generală, Universitatea din Bucureşti, facultatea de Drept, Bucureşti, 1987,
pag. 138.
165 N.A. - Alin. 1 este inoperabil deoarece infracţiunile vamale nu pot fi săvârşite din culpă, ci numai cu
intenţie.
166 Este, de asemenea, autor persoana care a savârşit o infracţiune prin intermediul altei persoane, care a
comis fapta din culpă sau fără vinovăţie

59
Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii, în
organismele de protecţia consumatorilor, etc., săvârşesc infracţiuni vamale în
calitate de autori – mai rar – sau, de cele mai multe ori, în calitate de participanţi
– de obicei complici.
Activitatea ilicită, în sine, având în vedere că aceste persoane se folosesc de
calitatea lor, cunosc „punctele slabe” ale activităţilor desfăşurate în zona
respectivă de către organele în drept, pot încerca să corupă alţi funcţionari sau
pot încerca să deturneze anumite operaţiuni compromiţându-le rezultatele,
capătă un pericol social ridicat. Cu toate acestea, legiuitorul nu a considerat
necesar să introducă în lege o modalitate agravată care să realizeze condiţiile
ipotezei pe care o examinăm. În această situaţie apreciem că se impune cu
necesitate ca instanţele să reţină în sarcina făptuitorilor ca circumstanţă
agravantă judiciară, în temeiul art. 75 alin. 2 din Codul Penal167 împrejurarea că
în calitate de funcţionari publici au participat la săvârşirea unor infracţiuni
împotriva unor valori sociale pe care prin natura sarcinilor de serviciu, aveau
obligaţia să le apere168.
Ipoteza în care infracţiunile vamale sunt săvârşite de angajaţi sau
reprezentanţi ai unor persoane juridice care au ca obiect de activitate operaţiuni
de import-export ori desfăşoară activităţi în folosul acestor persane juridice este
avută în vedere de legiuitor pentru a agrava răspunderea penală a acestora, în
sensul că, instanţa poate aplica pe lângă pedeapsa principală şi interdicţia
exercitării ocupaţiei potrivit art. 64 din Codul Penal. Privită problema prin prisma
evoluţiei, proiectul de Cod Penal păstrează, în cuprinsul art. 70, alin. 1, la lit. c,
pedeapsa interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori
de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul
pentru săvârşirea infracţiunii.
Art. 64, la care face trimitere art. 180 din Codul Vamal, prevede printre alte
pedepse complementare, la alin. 1, lit. c: interzicerea dreptului de a ocupa o
funcţie sau a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit
condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii. La redactarea Codului Vamal s-a
folosit expresia „ocupaţie” care nu regăseşte în conţinutul textului din Codul
Penal unde sunt folosiţi termenii „funcţie” şi „profesie” pentru că, apreciem noi,
specificul activităţii avute în vedere, permite şi solicită ca adecvat termenul de
ocupaţie – iar asta se poate vedea lecturând textul art. 180 Cod Vamal unde se
vorbeşte, pe lângă angajaţi, de reprezentanţi şi de persoane care desfăşoară
activităţi în folosul persoanelor juridice care efectuează operaţiuni de import-
export – situaţie ce excede înţelesului noţiunilor de „funcţie” şi „profesie” folosite
în cuprinsul Codului Penal.
Oricum, având în vedere că suntem în prezenţa unei norme juridice de
trimitere, că scopul avut în vedere de legiuitor este explicit, nu cred că sunt
probleme în interpretarea textelor legale, singura raţionabilă fiind aceea că avem o
normă prevăzută de Codul Vamal, care ţinând seama de pericolul pe care îl
reprezintă o anumită categorie de persoane ce au o poziţie facilă în legătură cu
săvârşirea infracţiunilor vamale, stabileşte că instanţa, dacă consideră necesar,
167 N.A. – noul cod penal nu aduce nici o schimbare în modul de tratare a circumstanţelor agravante
judiciare, în art. 86 fiind prevăzut că poate constitui o circumstanţă agravantă judiciară orice altă
împrejurare decât cele enumerate în art. 84 – în art. 84 sunt enumerate circumstanţele agravante legale –
care imprimă faptei un caracter grav.
168 Aceeaşi opinie şi în Florin Sandu – op. cit., pag. 36.37.
60
pe baza analizei modului de operare poate aplica şi, pedeapsa complimentară
prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. c din Codul penal.
Analizând, în mod concret, cine pot fi aceste persoane, fără a intra în
amănunte, putem observa că foarte multor categorii de angajaţi li se pot
încredinţa, de către conducerea societăţilor comerciale care au ca obiect
activitatea de export-import, atribuţiuni legate de tranzitul mărfurilor,
completarea şi prezentarea de acte autorităţii vamale, etc. Cu privire la
reprezentanţi, aceştia îşi desfăşoară activitatea pe baza unei împuterniciri care stă
la baza raportului de reprezentare şi, de obicei, sunt persoane care beneficiază de
o facilitate spaţială, adesea fiind din cadrul firmelor care transportă mărfurile
supuse controlului vamal sau colaboratorilor din ţările de import care cunosc
reglementările, modul de desfăşurare al activităţilor vamale şi condiţiile
economice din aceste ţări. În ceea ce priveşte persoanele care desfăşoară activităţi
în folosul firmelor de export-import, apreciem că acestea fac parte din rândul
angajaţilor comisionarilor în vamă – experţi, personal tehnic, manipulanţi – sau
din rândul altor persoane care prestează servicii pe baze contractuale în condiţiile
arătate.
O ultimă problemă, în materia subiectului activ este legată de naţionalitatea
celor care săvârşesc infracţiunile vamale. Cum conduita ilicită se manifestă pe
teritoriul naţional, totul se rezumă la a aplica principiul teritorialităţii legii penale
prevăzut la art. 3 din Codul Penal, potrivit cu care, legea penală se aplică
infracţiunilor săvârşite pe teritoriul României169.
Prin urmare, nedistingându-se, subiectul activ poate avea orice cetăţenie
sau poate fi apatrid, nefiind importante nici locul unde îşi are domiciliul, nici dacă
are mai multe cetăţenii. În context, mai apar unele aspecte delicate în cazul
instigării – pentru toate infracţiunile vamale – şi a falsificării actelor care urmează
a fi folosite la autoritatea vamală română, activităţi susceptibile de a fi efectuate
în afara teritoriului naţional. În această situaţie, trebuie acceptată posibilitatea
aplicării principiului universalităţii legii penale prevăzut de art. 6 din Codul Penal,
cu respectarea condiţiilor specifice – fapta să fie prevăzută ca infracţiune şi de
legea penală a ţării unde a fost săvârşită iar făptuitorii să fie în ţară sau să se fi
obţinut extrădarea lor – şi cu excepţiile prevăzute de alin. 3.
Subiectul pasiv. Infracţiunile vamale au ca subiect pasiv general statul
român, ca reprezentant al societăţii ce, în virtutea prerogativei de suveranitate,
impune regimul vamal. Apreciem că în cazul infracţiunilor vamale nu există
subiect pasiv: special; ele fiind infracţiuni de pericol170, nu au caracteristic
obţinerea unui rezultat care să provoace un prejudiciu unei persoane fizice sau
juridice. În acest context, neplata datoriei vamale este un element exterior
infracţiunilor vamale nici una dintre ele neincriminând-o ca atare.
169 N.A. – principiul teritorialităţii legii penale este prevăzut în proiectul Codului Penal la art.8 –
Teritorialitatea legii penale

170 Pentru identitate de opinie a se vedea Florin Sandu – op. cit., pag. 50-53. Pentru opinie contrară ase
vedea A. Ciopraga şi A. Ungureanu – op. cit., pag. 678.

61
2.1.3. Incidenţa aplicării art. 182 Cod Vamal în contextul
conduitelor socotite periculoase, din punct de vedere
penal, pentru regimul vamal al României
Analizând textul art. 182 Cod Vamal, apreciez că, trebuie acceptat
caracterul alternativ al unor norme juridice care, în fapt incriminează aceeaşi
conduită ilicită. Trecând peste criticile ce pot fi aduse tehnicii legislative171, norma
prevăzută de art. 182 Cod Vamal este o normă juridică de trimitere. Noi apreciem
că legislativul a înserat prevederea considerând necesar să protejeze o rezervă
care să poată fi exploatată atunci când din considerente ce ţin de pericolul social
al trecerii peste frontieră a unor categorii de mărfuri sau bunuri, această
activitate ilicită este pedepsită mai aspru în alte legi.
În aceste condiţii, norma juridică cuprinsă în art. 182 Cod Vamal, ca normă
de trimitere se completează, pe de o parte, cu dispoziţiile de incriminare cuprinse
în alte legi – Codul Penal sau alte legi speciale – iar pe de altă parte, cu dispoziţiile
cuprinse în Codul Vamal.
În materie vamală, Codul Vamal reprezintă norma cadru, iar prevederile din
alte legi, care se referă şi la aspecte legate de activitatea vamală devin speciale,
dobândind un caracter subsidiar, cu posibilitatea de a acţiona doar în materia
specifică pe care sunt destinate să o reglementeze.
De subliniat, este faptul că aplicarea art. 182 Cod Vamal exclude ipoteza
concursului ideal de infracţiuni, concursul putând exista doar între textele legale;
practic, o faptă va fi încadrată fie ca infracţiune vamală, fie ca infracţiune
prevăzută în alte legi, în funcţie de asprimea pedepsei prevăzută de legea specială
în raport cu cea prevăzută de infracţiunea vamală corespondentă.
Apreciez ca oportună introducerea în cadrul discursului ştiinţific a noţiunii
de contrabandă specială cu conţinutul complex, vis-a-vis de interpretarea
prevederilor art. 182 Cod Vamal.172 Această formă de contrabandă este specială
deoarece trecerea peste frontieră cu nesocotirea regimului vamal ţine de esenţa
infracţiunilor de contrabandă (art. 175 şi art. 176 Cod Vamal), ori această
activitate ilicită, chiar incriminată în cuprinsul altor legi, cel puţin pentru a putea
fi mai bine înţeleasă, trebuie să se numească contrabandă. Caracterul special
derivă din alternativitatea prevederilor legale iar elementul care determină ca
aplicabilă una sau alta dintre prevederi este asprimea pedepsei. Caracterul
complex apare ca urmare a faptului că textele din alte legi care fac referire la:
„importul”, „exportul”, „scoaterea peste graniţă”, „orice operaţiune privind…”, etc.,
conferă acest caracter unor infracţiuni , pe care, principial, nu le numesc,
acceptând în materia obiectului juridic, pe lângă relaţiile sociale specifice pe care
le ocrotesc, în subsidiar, şi relaţiile ce ţin de ocrotirea regimului vamal iar, în
cadrul acestor infracţiuni, rezultatul socialmente periculos apare ca o consecinţă
şi a nerespectării regimului vamal.
Art. 182 Cod Vamal, conţinând referire specială la trecerea peste frontieră,
rămâne aplicabil doar prin trimitere la art. 175 şi art. 176 Cod Vamal,
infracţiunile prevăzute la art. 177 şi art. 178 Cod Vamal neputând intra, în opinia
noastră, în concurs ideal cu infracţiuni care incriminează trecerea peste frontieră
a unor categorii de bunuri sau mărfuri. Ca argument pentru susţinerea acestei
171Ciopraga şi A. Ungureanu – op. cit., pag. 679; Florin Sandu – op. cit., pag. 95-97.
172În acelaşi context Florin Sandu – op. cit., pag. pag. 98-99, introduce şi argumentează noţiunile de
contrabandă complexă şi contrabandă specială.
62
afirmaţii, arătăm că infracţiunile de la art. 177 şi art. 178 Cod Vamal sunt
infracţiuni de pericol, nefiind condiţionate de un rezultat – prin ipoteză – aici,
trecerea peste frontieră, care poate să reuşească, sau nu, ca urmare a înşelării
vigilenţei funcţionarilor vamali.
Pentru a lămuri toate implicaţiile juridice ale problemei, în capitolele ce
urmează vom detalia fiecare posibilitate de transformare a contrabandei calificate
în contrabandă specială potrivit art. 182 Cod Vamal.
2.2. Reglementarea infracţiunii de contrabandă,

prevăzută de art.175 din Codul Vamal al României
2.2.1. Situaţia premisă

Existenţa infracţiunilor de contrabandă, prevăzută de art.175 Cod Vamal,
este condiţionată, pe lângă întrunirea elementelor constitutive specifice şi de
existenţa unei situaţii premise în considerarea căreia se dezvoltă şi se manifestă
conduita ilicită.
Situaţia premisă, în ipoteza pe care lucrăm, este constituită din regimul
vamal al României privit în ansamblul său, regim caracterizat de instituţii juridice
precum: sistemul instituţional al autorităţii vamale, principiile de bază pentru
aplicarea reglementărilor vamale, etapele operaţiunii de vămuire, regimurile
vamale, datoria vamală. Mai trebuie subliniat aici că nici regimul vamal nu
subzistă în mod independent ci acesta este circumscris şi acţionează în conexitate
cu regimul privind frontiera de stat a României prevăzut de Legea 243 din 29
Aprilie 2002
În mod practic, cu referire directă la săvârşirea infracţiunii de contrabandă
trebuie avut în vedere că:
− trecerea frontierei de stat a României de către persoane, mijloace de transport,
mărfuri şi alte bunuri se face prin punctele de trecere a frontierei, deschise traficului
internaţional,173 precum şi prin alte locuri, în condiţiile stabilite prin acorduri şi
înţelegeri între România şi statele vecine.174
− trecerea frontierei de stat a mijloacelor de transport, mărfurilor şi altor bunuri se face
cu respectarea legilor ce reglementează regimul vamal175.
− în punctele de trecere se organizează şi se efectuează controlul de frontieră al
persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor şi altor bunuri atât la intrarea, cât şi
la ieşirea din ţară176.
− controlul efectuat la trecerea frontierei de stat române are ca scop verificarea şi
constatarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru intrarea şi ieşirea în/din
ţară a persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor şi altor bunuri177.
− introducerea sau scoaterea din ţară a mărfurilor, a mijloacelor de transport şi a
oricăror alte bunuri este permisă numai prin punctele de control pentru trecerea
frontierei de stat unde acestea sunt supuse vămuirii de către autorităţile vamale.178
173 Art. 8 alin. 1 din Legea 243 din 29 Aprilie 2002

174 Idem, alin. 2.
175 Idem, alin. 4.
176 Art. 11 alin. 1 din Legea 243/ 2002
177 Art. 11 alin. 2 din Legea 243/ 2002
178 Art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 141/1997.
63
− în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat şi pe teritoriul ţării sunt
organizate birouri vamale care funcţionează potrivit legii. Prin „birou vamal” sau
„punct vamal” se înţeleg unităţi ale autorităţii vamale în care pot fi îndeplinite, în
totalitate sau în parte, formalităţile prevăzute de reglementările vamale179.
− operaţiunile de vămuire se efectuează la birourile vamale şi punctele vamale de către
personalul operativ al autorităţii vamale, sub îndrumarea şi controlul direcţiilor
regionale vamale şi al Direcţiei Generale a Vămilor180.
− bunurile se introduc sau se scot din ţară numai prin birourile vamale181.
2.2.2. Latura obiectivă

În ceea ce priveşte latura obiectivă, elementul material al infracţiunii de
contrabandă constă într-o acţiune, în fapt, în activitatea de trecere peste frontieră
a bunurilor prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal. Aşa cum se
observă pentru existenţa laturii obiective, elementul material este circumstanţiat
în ceea ce priveşte locul – alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal.
Circumstanţierea impusă de legiuitor este normală, având în vedere că
trecerea peste frontieră a bunurilor prin punctele de control vamal constituie
conduita firească a subiecţilor de drept care vor să desfăşoare o activitate onestă
în respectul regimului vamal.
Prin „trecerea peste frontieră” se înţelege activitatea de introducere sau
scoatere din ţară a bunurilor. Prin „frontieră” se înţelege, în limbaj comun, linia
naturală sau convenţională care desparte teritoriul unui stat de teritoriul altor
state sau de întinderi de apă care nu fac parte din teritoriul său, graniţă, hotar,
etc.,182 frontiera putând fi terestră, aeriană, maritimă sau fluvială183.
Locurile stabilite pentru controlul vamal, aşa cum s-a arătat în secţiunea
precedentă, sunt birourile vamale sau punctele vamale care sunt organizate în
cadrul punctelor de control pentru trecerea frontierei. Dacă un punct de control
pentru trecerea frontierei a fost închis temporar sau definitiv iar trecerea
bunurilor se face prin incinta acestuia, elementul material al infracţiunii de
contrabandă este realizat – tranzitul bunurilor trebuind să se facă prin punctele
de control deschise traficului internaţional sau prin alte locuri stabilite prin
acorduri cu ţările vecine, în mod esenţial acestea trebuind să fie deschise
traficului.
Realizarea elementului material al infracţiunii de contrabandă implică, cu
necesitate, concursul real de infracţiuni cu infracţiunea de trecere ilegală a
frontierei184, în mod obiectiv bunurile neputând să treacă frontiera decât ca
urmare a acţiunii unor oameni, iar trecerea frontierei de către aceştia prin alte
locuri decât punctele de control este incriminată ca trecere ilicită sau, în funcţie
de circumstanţe, trecere frauduloasă a frontierei.
Urmarea sau rezultatul socialmente periculos ca element component al
laturii obiective a infracţiunii de contrabandă se materializează într-o stare de
pericol la adresa valorii sociale reprezentate de regimul vamal. Întrucât legiuitorul
nu leagă de săvârşirea infracţiunii de contrabandă producerea unui rezultat
179 Art. 2 alin. 3 şi art. 3 din Legea nr. 141/1997.

180 Art. 8 alin. 2 din Legea nr. 141/1997.
181 Art. 33 din Legea nr. 141/1997.
182 D.E.X., pag. 401.
183 Art. 1 şi art. 2 din Legea 243/ 2002
184 Art. 70-72 din Legea 243/2002
64
material determinat pe care să-l fi prevăzut expres în conţinutul constitutiv,
apreciem că această infracţiune este o infracţiune de pericol, aspect ce va avea
implicaţii în ceea ce priveşte momentul consumării infracţiunii; acestea urmând
să fie dezvoltate în secţiunea ce are ca obiect formele şi modalităţile infracţiunii de
contrabandă.
Cu privire la susţinerea potrivit cu care infracţiunea de contrabandă ar fi de
rezultat, acesta fiind concretizat prin existenţa unor bunuri trecute peste frontieră
fără a fi prezentate la biroul vamal185 şi, ca urmare, prin neplata datoriei vamale,
consider necesar să arăt că legiuitorul nu a incriminat, în conţinutul infracţiunii
de contrabandă, neplata datoriei vamale – soluţie pe care o considerăm ca
neinspirată, în măsura în care ar fi fost adoptată. Neplata datoriei vamale trebuie
acceptată ca o consecinţă subsidiară şi nu singura, a nerespectării regimului
vamal – trebuie observat că nerespectarea regimului vamal în cazul contrabandei,
ce are drept consecinţă introducerea în circuitul economic unor bunuri se
materializează în prejudicii aduse bugetului mult mai mari ca urmare a efectului
de „bulgăre”, circulaţia lor, care excede circuitului firesc şi normal, antrenând pe
lângă neplata datoriei vamale, neplata oricărei datorii de natură fiscală, de la
importator până la utilizatorul final.
Raportul de cauzalitate între elementul material şi rezultatul socialmente
periculos decurge, ca în cazul tuturor infracţiunilor de pericol, din însăşi
materialitatea infracţiunii de contrabandă („ex re”), fiind intrinsec acesteia.
2.2.3. Latura subiectivă

Analizând structura laturii subiective a infracţiunii de contrabandă apreciez
că sunt necesare următoarele observaţii:
Vinovăţia ca element principal al laturii subiective îmbracă forma intenţiei.
Fiind o infracţiune comisivă contrabanda se poate săvârşi doar cu intenţie,
aceasta deducându-se din interpretarea „per a contrario” a normei prevăzute de
art. 19 alin. 2 Cod Penal186 – fapta constând într-o acţiune săvârşită din culpă
constituie infracţiune numai atunci când în lege se prevede în mod expres
aceasta. Prin urmare, contrabanda, ca de altfel toate infracţiunile comisive, în
măsura în care textul incriminator nu specifică vreo formă de vinovăţie, trebuie
acceptat, că se poate comite numai cu intenţie.
Dacă în ceea ce priveşte intenţia directă, lucrurile sunt cât se poate de
clare, în ceea ce priveşte intenţia indirectă, problema comportă o analiză mai
atentă. Săvârşirea contrabandei în această formă de vinovăţie presupune ca
făptuitorul, sau făptuitorii, să prevadă că fapta lor generează o stare de pericol
pentru regimul vamal, deşi nu ar urmări aceasta, acceptă că trecerea peste
frontieră de bunuri, prin alte locuri decât cele stabilite, produce o stare de pericol
pentru regimul vamal. Problema apare în măsura în care se poate accepta sau nu
ca făptuitorii să nu urmărească să provoace prin fapta lor o stare de pericol
pentru regimul vamal. Pentru lămurirea acesteia apreciem că trebuie introdusă şi
analizată în cadrul discursului ştiinţific noţiunea de scop.
Componentă a laturii subiective scopul infracţiunii de contrabandă se
materializează în schimbarea obţinută în realitatea obiectivă ca urmare a realizării
elementului material, în mod practic, făptuitorii urmăresc sustragerea de la
185 A. Ciopraga şi A. Ungureanu – op. cit., pag. 678.

186 N.A. – problema este tratată identic în proiectul Codului Penal, la art. 16, alin. 3
65
regimul vamal cu consecinţe subsecvente precum neplata datoriei vamale,
alimentarea economiei subterane, etc. Vechiul Cod Vamal – Legea nr. 30/1978 –
prevedea, în materia contrabandei, realizarea unui scop precis determinat –
sustragerea de la regimul vamal - aspect care excludea săvârşirea contrabandei
cu intenţie indirectă. Noua reglementare nu mai face nici o referire la acest scop,
putând fi vorba de o scăpare a legiuitorului, de o nouă orientare, de o
desconsiderare a acestui element ca lipsit de importanţă, etc.
Apreciem că nu numai art. 175 Cod Vamal, cât şi întreg ansamblul de
norme care reglementează aspecte vamale trebuie interpretate în sensul că,
scopul, respectiv, sustragerea de la aplicarea regimului vamal, ca fiind
subînţeleasă în conţinutul elementului material al laturii obiective. Considerăm,
de asemenea, că suntem în faţa unei inconsecvenţe în domeniul tehnicii
legislative, atunci când legiuitorul a dorit ca scopul să facă parte din conţinutul
laturii subiective a unei infracţiuni, l-a înserat în conţinutul acesteia.
Care este raţiunea pentru care am făcut aprecierea din paragraful
precedent? Considerentele ţin de logica juridică: ca să acceptăm posibilitatea
săvârşirii contrabandei cu intenţie indirectă, ar trebui să acceptăm ipoteza unui
făptuitor care prevede şi acceptă că prin trecerea peste frontieră prin alte locuri
decât cele destinate controlului vamal, dar că nu urmăreşte aceasta, actul său
fiind generat de alte considerente (bravadă, în glumă, ca sport să verifice dacă
este posibil, dorinţa de aventură extremă – motive absolut absurde). Această
situaţie o apreciem ca inacceptabilă, regimul vamal fiind imperativ şi de strictă
interpretare, persoanele nu au decât posibilitatea de a se conforma conduitei
prescrise.
Concluzionând, infracţiunea de contrabandă este o infracţiune care se
săvârşeşte cu intenţie directă iar, ca excepţie, există posibilitatea unei construcţii
teoretice, bazată pe un neajuns ce ţine de modul de formulare a incriminării, care
să accepte ca formă de nevinovăţie intenţia indirectă.
Mobilul, ca impuls intern din care se naşte rezoluţia infracţională şi pe cale
de consecinţă punerea în executare a acesteia,187 nu constituie un element
necesar pentru existenţa infracţiunii, considerându-se că prezenţa vinovăţiei este
suficientă pentru a atribui faptei pericolul social al unei infracţiuni, acesta
urmând a fi analizat de instanţă doar pentru individualizarea pedepsei.
2.2.4. Aspecte specifice privind obiectul şi subiecţii

Dincolo de cadrul general descris în primul capitol, cu privire la obiectul şi
subiecţii infracţiunilor vamale, în această secţiune vor fi analizate unele aspecte
pe care le considerăm importante în legătură cu obiectul material şi subiectul
activ al infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 175 din Codul Vamal.
Obiectul material al infracţiunii de contrabandă este format din mărfuri
sau alte bunuri, aşa cum se enunţă, in terminis, în cuprinsul art. 175 din Codul
Vamal. Regimul vamal are în vedere exclusiv cele arătate, nefiind interesat de
regimul legal al trecerii persoanelor peste frontieră. În înţeles comun, prin mărfuri
se înţeleg orice bunuri destinate comerţului, iar, prin bun, orice entitate cu
existenţă materială susceptibilă de a fi valorizată şi de a face parte dintr-un
patrimoniu. Codul Vamal în Capitolul I, Secţiunea a II-a – Definiţii de bază, arată
187V. Dobrinoiu, Gh. Nistoreanu – Drept penal, Partea generală, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1992, pag, 116.
66
la art. 3 lit. y că prin bunuri se înţeleg mărfuri, vietăţi, orice alte produse precum
şi mijloace de transport. În aceste condiţii, apreciem că în conţinutul infracţiunii
de contrabandă ar fi trebuit să se facă vorbire doar despre termenul de „bunuri” şi
nu să se folosească expresia „mărfuri sau alte bunuri” care poate crea confuzie, la
prima vedere. Probabil, legiuitorul a anticipat că, în primul rând, mărfurile (care
sunt bunuri – s-a folosit prepoziţia „sau”) vor fi avute în vedere de contrabandişti
şi, abia în ultimul rând, alte bunuri.
Deci, obiect material al infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 175
din Codul Vamal poate fi orice bun cu, apreciem noi, unele excepţii care au în
vedere următoarele categorii de bunuri.
- o primă categorie o formează bunurile, care constituie obiectul material al
infracţiunii de contrabandă calificată prevăzută de art. 176 din Codul Vamal fiind
enumerate restrictiv în cuprinsul acestui articol - arme, muniţii, materii explozive
sau radioactive, produse şi substanţe stupefiante şi psihotrope, precursori şi
substanţe chimice esenţiale produse şi substanţe toxice.
- o a doua categorie o constituie fiinţelor umane. Chiar dacă se vorbeşte
despre traficul de carne vie transfrontalier, acesta nu aduce atingere relaţiilor
sociale ce ţin de respectarea regimului vamal, ci are în vedere valori ce ţin de
viaţa, integritatea şi libertatea persoanei. În mod abject se poate vorbi despre
corpul uman ca marfă însă nu în legătură cu contrabanda. În sensul arătat Legea
nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane defineşte
traficul de persoane ca fiind caracterizat de următorul context criminal188 –
recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin
ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori
înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de
a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau
primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei
care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.
Situaţia s-ar putea schimba atunci când intră în discuţie organele, sângele,
sperma şi alte ţesuturi umane care în măsura existenţei lor independente de
corpul unui om în viaţă (eventual fiind parte dintr-o bancă specializată) ar putea fi
acceptate ca obiect material al infracţiunii de contrabandă. Introducerea sau
scoaterea din tară de ţesuturi, organe şi alte elemente sau produse ale corpului
uman se poate face numai pe baza autorizaţiei speciale emise de Comisia de
transplant de ţesuturi şi organe din cadrul Ministerului Sănătăţii, pentru fiecare
situaţie, fără a prejudicia stocurile din rezerva naţională189. Cum legiuitorul nu a
incriminat separat trecerea peste frontieră de ţesuturi, organe şi alte elemente sau
produse ale corpului uman consider că în stadiul actual al legislaţiei practica
judiciară, în măsura în care s-ar confrunta cu o asemenea situaţie, ar putea să
confirme o soluţie potrivit cu care acestea pot constitui obiect material al
infracţiunii de contrabandă. Soluţia ar da consistenţă tratamentului juridic
aplicabil conduitei ilicite caracterizate prin trecerea peste frontieră a ţesuturilor,
organelor şi altor elemente sau produse ale corpului uman venind să completeze
incriminarea de la art. 17 din Legea 2/1998 potrivit cu care organizarea şi/sau
efectuarea prelevării şi/sau transplantului de ţesuturi şi/sau organe umane, în
scopul obţinerii vreunui profit, din vânzarea ţesuturilor şi/sau organelor umane,
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 7 ani.
188 Art. 2 cu trimitere la art. 12 şi 13 din Legea 678/2001

189 Art. 10 alin. 3 din Legea 2/1998
67
- de asemenea, nu se poate face contrabandă cu documente declarate
secrete. Fără a intra în amănunte cu privire la natura acestor secrete arătăm că
este vorba, de alte valori sociale care ţin de siguranţa naţională, suveranitatea şi
independenţa statului190.
- contrabanda nu poate avea ca obiect creaţia intelectuală. Relaţiile socio-
juridice ce ţin de apărarea dreptului de proprietate intelectuală sunt avute în
vedere de infracţiuni specifice. De altfel ar fi foarte greu de controlat, din punct de
vedere vamal, fluxurile informatice sau informatizate, însă suporturile materiale
ce conţin înmagazinată creaţia intelectuală pot constitui obiectul material al
contrabandei.
- numai pot constitui obiect material al infracţiunii de contrabandă
prevăzută de art. 175 din Codul Vamal, bunurile a căror trecere a frontierei a fost
pedepsită mai aspru în alte legi conform prevederilor art. 182 din Codul Vamal.
Cu privire la această categorie trebuie date mai multe explicaţii:
Art. 182 din Codul Vamal impune, în cercetarea fiecărei infracţiuni de
contrabandă, verificarea naturii bunurilor care constituie obiectul material.
Rezultatul acestei verificări constituie condiţie pentru existenţa însăşi a
infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 175 din Codul Vamal. Pentru ca
lucrurile să fie clare, trebuie cercetat conţinutul unor norme penale de
incriminare înscrise în Codul Penal sau în legi speciale cu dispoziţii penale care
prevăd, printre altele, şi dispoziţii legate de trecerea peste frontieră a unor
categorii de bunuri. Astfel, ca exemplu, se va cerceta:
◊ infracţiunea prevăzută de art. 68 alin. 1 lit. c din Legea nr.
56/1992191 pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani – situaţie în care se
va aplica art. 175 din Codul Vamal care prevede aceeaşi pedeapsă iar în
plus prevede şi pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi.
◊ infracţiunea de nerespectare a regimului de ocrotire a unor bunuri
reglementată în art. 2801 alin. 1 şi 2 din Codul Penal192 pedepsită cu
închisoare de la 2 la 7ani fiind vorba şi de un spor de până la 3 ani în
condiţiile alin. 2 – situaţie în care, apreciem că se va aplica, tot art. 175
din Codul Vamal la care se va adăuga un spor de până la 3 ani.
◊ infracţiunea reglementată de art. 28 din Legea nr. 16/1996193 privind
scoaterea peste graniţă a documentelor care fac parte din Fondul
Arhivistic Naţional al României, pedepsită cu închisoare de la 3 la 7 ani
dacă fapta nu constituie infracţiune mai gravă – situaţie în care
apreciem că se aplică art. 182 din Codul Vamal cu trimitere la art. 28
din Legea nr. 16/1996 care prevede un minim special de 3 ani, mai mare
190 N.A. – a se vedea, în acest sens Legea 182/2002, privind protecţia informaţiilor clasificate şi
H.G.585/2002 pentru aprobarea standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România.
191 Se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, trecerea
frauduloasă a frontierei de stat săvârşită în scopul scoaterii din ţară a unor bunuri din patrimoniu sau de
valoare deosebită, al traficării de arme, muniţii, materiale explozive.
192 Înstrăinarea, ascunderea sau orice altă faptă prin care se pricinuieşte pierderea pentru patrimoniul
cultural naţional sau pentru fondul arhivistic naţional a unui bun care, potrivit legii, face parte din acel
patrimoniu sau fond, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Dacă pierderea bunului pentru patrimoniu
sau pentru fondul arhivistic naţional a fost pricinuită prin săvârşirea unei fapte care constituie prin ea însăşi
o altă infracţiune, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărui maxim se
majorează cu 3 ani.
193 Scoaterea peste graniţă a documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României sau
înstrăinarea acestora către persoane fizice sau persoane juridice străine, fără autorizarea Arhivelor Naţionale,
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani dacă fapta nu constituie o infracţiune
mai gravă. Tentativa se pedepseşte.
68
decât cel prevăzut de art. 175 din Codul Vamal, putându-se considera
pedeapsa ca fiind mai aspră.
Referitor la subiectul activ al infracţiunii de contrabandă mai trebuie
amintit că acesta nu trebuie să se încadreze în condiţiile art. 179 din Codul
Vamal – una sau mai multe persoane înarmate ori constituite în bandă – caz în
care vom fi în prezenţa modalităţii agravate a infracţiunii de contrabandă ce va fi
analizată separat.
2.2.5. Forme, modalităţi şi tratament sancţionator

Infracţiunea de contrabandă, prevăzută de art. 175 din Codul Vamal, se
consumă instantaneu odată cu trecerea frontierei de stat a României prin alte
locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal.
Activitatea infracţională poate face parte – aşa cum se întâmplă în multe
cazuri – dintr-un plan vast care cuprinde mai multe treceri peste frontieră de
bunuri, cu eludarea regimului vamal. Într-o asemenea ipoteză, va trebui analizat
dacă este vorba de o infracţiune unică continuată194, a cărei epuizare are loc în
momentul comiterii ultimului act infracţional consumat sau tentat care
întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni, sau de un concurs real
de infracţiuni,195 în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei care vor releva
existenţa uneia sau a mai multor rezoluţii infracţionale196.
De asemenea, trebuie observat că infracţiunea analizată implică o
desfăşurare în timp cu aspecte specifice şi consecinţe juridice legate de pregătirea,
executarea şi consumarea ei. Astfel, vom analiza contrabanda sub toate formele
pe care le poate îmbrăca – actele pregătitoare, tentativa şi infracţiunea consumată
– determinarea conţinutului şi momentului realizării fiecărei forme prezentând
interes în raport cu aplicarea legii penale în timp şi spaţiu, tratamentul
sancţionator, prescripţia răspunderii penale, ş.a.
Actele pregătitoare, care prin esenţa lor premerg începerea executării,
înglobează toate activităţile care constau în producerea sau procurarea
mijloacelor sau instrumentelor, precum şi în luarea de măsuri în vederea
comiterii contrabandei. Legiuitorul nu a incriminat actele pregătitoare,
nesancţionându-le ca o formă de activitate infracţională. Totuşi, aceste acte
pregătitoare capătă relevanţă penală în situaţia în care infracţiunea de
contrabandă – în considerarea căreia au fost efectuate şi la comiterea căreia au
contribuit – s-a consumat sau a rămas în forma de tentativă197. Trebuie observat
că ele cad sub incidenţa legii penale nu ca acte pregătitoare, ci ca acte de
participaţie198, în condiţiile în care au fost efectuate de o altă persoană decât cea a
autorului.
Tentativa la infracţiunea de contrabandă este prevăzută de textul art. 181
din Codul Vamal, într-o incriminare comună pentru toate infracţiunile vamale,
fiind aplicabile toate prevederile Codului Penal cu privire la instituţia tentativei. În
această materie se poate vorbi despre tentativă proprie de contrabandă când
făptuitorul pune în executare rezoluţia de trecere peste frontieră a unor bunuri cu
nesocotirea regimului vamal, executare care este întreruptă şi care, în lipsa
194 Art. 41 alin. 2 din Codul Penal.

195 Art. 33 alin. 1 lit. a din Codul Penal.
196 A. Ciopraga şi A. Ungureanu – op. cit., pag. 679.
197 Florin Sandu – op. cit., pag. 115.
198 Art. 26 din Codul Penal.
69
apariţiei cauzei de întrerupere, ar fi putut izbuti. Tentativa improprie poate exista
atunci când executarea a fost de la început sortită eşecului din cauza
întrebuinţării defectuoase sau insuficienţei mijloacelor destinate a fi folosite
pentru săvârşirea infracţiunii.
Foarte important, pentru încadrarea contrabandei în forma tentativei, este
stabilirea limitelor ce condiţionează manifestările efectelor juridice caracteristice
acesteia. Astfel apreciem că, în materie, ceea ce diferenţiază actele pregătitoare şi
tentativa de infracţiunea consumată sunt condiţiile ce caracterizează sistemul de
referinţă spaţiio-temporal în care se desfăşoară activitatea ilicită.
În mod logic se poate accepta că un individ sau un grup, în dorinţa de a
trece peste frontiera României bunurile fără a respecta regimul vamal, începe şi
desfăşoară un complex de activităţi la o distanţă în timp şi în spaţiu, de multe ori,
apreciabilă faţă de momentul când a conceput să desfăşoare trecerea efectivă
peste frontieră. Aşa cum am arătat actele pregătitoare nu cad sub incidenţa legii
penale, urmând să analizăm, în continuare, din ce moment conduita făptuitorilor
devine efectiv condamnabilă, din punct de vedere penal.
Apreciez, că se poate vorbi de acte ce întrunesc elementele constitutive ale
infracţiunii prevăzute de art. 175 din Codul Vamal în forma tentativei doar în
cazul acelora care reprezintă manifestări de voinţă neechivoce pentru trecerea
frontierei a unor bunuri, acte care se desfăşoară în zona frontierei putând
conduce, în mod efectiv, la trecerea acesteia – în acest sens existând soluţii în
practica judiciară şi o bună motivare în doctrină199. Acţiunile desfăşurate de
făptuitori departe de frontieră, deşi pentru realizarea rezoluţiei infracţionale, dar
care nu pot avea ca rezultat trecerea bunurilor peste frontieră considerăm că,
trebuie să rămână nepedepsite, tocmai pentru ca renunţarea să reprezinte efectiv
o şansă pentru făptuitori, urmând ca în cadrul tentativei să intre doar acţiunile
efectuate din momentul când făptuitorii s-au angajat efectiv în trecerea bunurilor
peste frontieră, activitatea fiind întreruptă, ca exemplu: datorită intervenţiei
poliţiei de frontieră, stricării mijlocului cu care transportau bunurile în zona
frontierei, apariţia unor fenomene meteo nefavorabile, etc.
Odată cu trecerea frontierei de stat, activitatea făptuitorilor devine
infracţiune consumată. Dacă în ipoteza tranzitului pe uscat sau pe apă
lucrurile, apreciem că sunt clare, în ceea ce priveşte tranzitul frontierei de stat pe
calea aerului trebuie făcută o observaţie. La intrare, activitatea ilicită se manifestă
în segmentul spatio-temporal circumscris aterizării şi evitării procedurii specifice
licitului vamal în aeroport. Practic, făptuitorii transbordează mărfurile din avion
în mijloace de transport terestre după care evită procedura vamală ieşind din
incinta acceptată ca liberă a aeroportului. Odată cu ieşirea din zona liberă
infracţiunea de contrabandă se consumă, tentativa fiind posibilă odată cu
începerea demersului pentru evitarea autorităţii vamale până în momentul
consumării arătat. La ieşire, situaţia trebuie să fie similară, bunurile sunt
îmbarcate în avion, dar infracţiunea se consumă odată cu evitarea procedurii
vamale specifice aeroportului, neinteresând decolarea avionului sau trecerea
peste frontiera de stat. Este adevărat că, în aceste condiţii, nu mai poate fi vorba
despre o şansă acordată făptuitorilor pentru a se desista, în spaţiul aerian al
României, potrivit condiţiilor art. 22 din Codul Penal, însă procedurile vamale
trebuie respectate, în alte condiţii, cel puţin în ipoteza arătată, făptuitorii n-ar mai
199 Florin Sandu – op. cit., pag. 122-124.

70
putea fi prinşi decât cu mare greutate, fiind pusă în pericol siguranţa zborurilor,
integritatea mărfurilor, a persoanelor, etc.
În cazul porturilor maritime deschise traficului internaţional, contrabanda
se consumă odată cu debarcarea bunurilor în radă, fără respectarea condiţiilor
legale specifice.
În ceea ce priveşte tratamentul sancţionator, infracţiunea de contrabandă,
prevăzută de art. 175 din Codul Vamal se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7
ani ca infracţiune consumată şi cu închisoare de la 1 an la 3 ani şi 6 luni în forma
de tentativă, aplicându-se art. 21 din Codul Penal; instanţa putând pronunţa şi
pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi în condiţiile art. 64-66 din
Codul Penal. Pe lângă pedepsele arătate trebuie avută în vedere şi necesitatea
luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale conform art. 118 din Codul
penal. În perspectivă, proiectul Codului Penal prevede, la art. 124, felurile
măsurilor de siguranţă punctând, pertinent la problema analizată aici, la lit. c şi
lit. g, interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o
alta ocupaţie200 şi confiscarea specială201.
O precizare necesită interpretarea art. 189 din Codul Vamal care arată cu
privire la obiectul material al infracţiunii de contrabandă că atunci când mărfurile
sau alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii nu se găsesc, infractorul este
obligat la lata echivalentului lor în bani. Problema apare atunci când trebuie
văzut ce înseamnă echivalentul unui bun care va constitui obiect al infracţiunii de
contrabandă.
În opinia mea pot fi analizate trei posibilităţi:
∗ Echivalentul care trebuie plătit în bani este dat de: valoarea în vamă a
acestuia stabilită conform art. 109 din Regulamentul de aplicare a Codului Vamal
care urmează a se aplica atât la introducerea cât şi la scoaterea bunurilor din
ţară.
∗ Echivalentul este dat de valoarea bunurilor după acordarea liberului de
vamă.
∗ Echivalentul este dat de valoarea bunului pe piaţa din România în
momentul săvârşirii infracţiunii.
200 Potrivit art.127 - (1) Când făptuitorul a săvârşit fapta datorită incapacităţii, nepregătirii sau altor cauze
care îl fac impropriu pentru ocuparea unei anumite funcţii, ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau
altei ocupaţii, se poate lua măsura interzicerii de a ocupa acea funcţie sau de a exercita acea profesie,
meserie ori ocupaţie.
(2) Aceasta măsura poate fi revocată la cerere, după trecerea unui termen de cel puţin un an, dacă se
constata că temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O noua cerere nu se poate face decât după trecerea
unui termen de cel puţin un an de la data respingerii cererii anterioare.
(3) Măsura interzicerii unei funcţii sau profesii poate fi luata în mod provizoriu si în cursul urmării penale
sau al judecăţii.
(4) Aceasta măsura nu poate fi luată în cazul persoanelor care exercită un mandat electiv, au responsabilităţi
sindicale sau patronale ori desfăşoară o activitate în domeniul presei.
201 Art.131 Confiscarea speciala prevede că sunt supuse confiscării speciale:
a) bunurile produse ori care au dobândit un alt regim juridic prin infractiune;
b) bunurile care au servit sau care au fost destinate sa servească la săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale
făptuitorului sau dacă aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut modul lor de folosire. Aceasta măsură
nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor săvârşite prin presă;
c) bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni sau pentru a răsplăti pe
făptuitor;
d) bunurile dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în
care nu servesc la despăgubirea acesteia;
e) bunurile deţinute în contra dispoziţiilor legale.
71
Situaţia este delicată şi poate da naştere la confuzii. Fără a face o analiză
detaliată a considerentelor care ar conduce la acceptarea uneia, sau a alteia,
dintre soluţii, ne permitem să apreciem ca echitabilă stabilirea drept echivalent al
unui bun valoarea de pe piaţa românească, eventual cotaţia la bursă, soluţie care
prezintă un grad mai mare de obiectivitate nefiind condiţionată de diverse
tertipuri ce ar putea fi întrebuinţate pentru a micşora valoare în cazul adoptării
unei alte soluţii. În altă ordine de idei prin adoptarea soluţiei pe care o
considerăm justă se evită argumentarea în plan teoretic a plăţii unor diferenţe
între valoarea unui bun trecută în actele de provenienţă şi cea pe care, ar stabili-
o instanţa, în discuţie fiind aplicarea unei norme penale ce nu poate fi
condiţionată de subterfugii care să implice noţiuni precum valoarea de
patrimoniu, sancţiuni cu caracter fiscal, îmbogăţirea fără just temei etc., mai ales
în condiţiile în care făptuitorii nu sunt întotdeauna proprietarii bunurilor, aceştia
din urmă fiind în afara oricărei implicări în săvârşirea infracţiunii.
2.3. Reglementarea infracţiunii de contrabandă calificată,

prevăzută de art. 176 din Codul Vamal al României

Existenţa infracţiunii de contrabandă calificată prevăzută de art.176 din
Codul Vamal este condiţionată, pe lângă realizarea elementelor constitutive
specifice, şi de existenţa unei situaţii premise pe fundamentul căreia se dezvoltă
şi se manifestă conduita ilicită.
Situaţia premisă, în cazul nostru, este definită de existenţa unei categorii de
bunuri pe care legiuitorul le consideră speciale, motiv pentru care a considerat
necesar impunerea unui regim juridic care să ţină cont de caracterul lor extrem
de periculos pentru societate. Astfel norma juridică de la art. 176 din Codul
Vamal cu privire la natura obiectivului material, se constituie într-o normă de
trimitere la reglementări cuprinse în alte norme ce definesc aceste bunuri
speciale, fapt ce face necesar prezentarea de explicaţii pentru fiecare termen în
parte. Astfel:
• Armele sunt definite în cuprinsul art. 151 din Codul Penal ca fiind
instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispoziţii
legale (alin.1) precum şi orice alte obiecte de natură a putea fi folosite
ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac (alin. 2);
În opinia noastră202, obiect material al infracţiunii de contrabandă calificată
pot fi doar acelea prevăzute în dispoziţiile Legii nr. 17/1996 privind regimul
armelor de foc şi al muniţiilor respective, arme a căror funcţionare determină
aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanţe aprinse sau luminoase, ori
împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare pe baza forţei de
expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin explozia unei
încărcături.
Orice discuţie cu privire la extinderea noţiunii de arme, cu referire directă la
săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată, o considerăm inoportună – asta
Pentru nuanţări a se vedea şi Florin Sandu, op. cit., pag. 72-73, A. Ungureanu, op. cit., pag. 680 şi 685;
202
Gh. Diaconescu – Infracţiuni în legi speciale şi legi extra penale, Ed. ALL, 1996, pag. 215.
72
pentru că pe de o parte nici o altă dispoziţie legală nu face vorbire despre altă
categorie de arme203, iar, pe de altă parte nu se poate accepta în ipoteza
contrabandei calificate, trecerea peste frontieră de diverse obiecte care ar putea fi
folosite ca arme, datorită caracterului echivoc al acestora, ele putând fi folosite şi
în multe alte scopuri.
• Muniţiile sunt definite în art. 4 din Legea nr. 17/1996, în această
categorie, intrând cartuşele, proiectilele şi încărcăturile de orice fel
care pot fi întrebuinţate la armele de foc.
• Prin materii explozive se înţeleg, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr.
126/1995 modificată şi completată prin Legea nr. 464/2001 privind
regimul materiilor explozive, explozivii propriu-zişi, amestecurile
explozive, pirotehnice şi simple, mijloacele de iniţiere, cele auxiliare de
aprindere, precum şi orice alte substanţe sau amestecuri de
substanţe destinate să dea naştere la reacţii chimice instantanee, cu
degajare de căldură şi gaze la temperatura ridicată.
• Materiile radioactive reprezintă o noţiune cu o sferă largă care
cuprinde în opinia noastră următoarele:
− deşeurile radioactive – acele materiale rezultate din activităţile
nucleare, pentru care nu s-a prevăzut nici o întrebuinţare, care
conţin sau sunt contaminate cu radionuclizi în concentraţii
superioare limitelor de exceptare;
− materiile prime nucleare – uraniul ori toriul sau orice combinaţie a
acestora, în orice formă fizică sau chimică, zăcămintele care conţin
cel puţin 0,03 % în greutate uraniu, toriu sau orice combinaţie a
acestora;
− materialele fisionabile speciale – plutoniul, uraniul 233, uraniul
îmbogăţit în izotopul 233 sau în izotopul 235 precum şi orice
material îmbogăţit artificial în oricare dintre izotopii menţionaţi;
− materialele radioactive - orice materiale, în orice stare de agregare,
care prezintă fenomenul de radioactivitate;
− materialele nucleare - alte materiale care, datorită unor
proprietăţi nucleare specifice, sunt de interes deosebit pentru
domeniul nuclear, stabilite prin reglementări specifice;
− produsele radioactive – materialele radioactive obţinute în cursul
procesului de producere ori utilizare a unui combustibil nuclear
sau orice material care a devenit radioactiv prin expunere la
radiaţii, cu excepţia radioizotopilor care au atins stadiul final de
preparare şi sunt susceptibili de a fi utilizaţi în scopuri ştiinţifice,
medicale, speciale, sociale, comerciale sau industriale;
• Produsele şi substanţele stupefiante şi psihotrope sunt enumerate
în anexa 1 la Instrucţiunile Ministerului Sănătăţii nr. 103/1970
completată prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 523/1980, anexă
avută în vedere de dispoziţiile Legii nr. 73/1968 privind regimul
produselor şi substanţelor stupefiante.
203 Cuţitul, pumnalul, şişul, boxul, castetul, orice alte obiecte ce pot fi folosite pentru tăiere, împungere sau
lovire avute în vedere în art. 2 la lit. d din Legea nr. 61/1991, chiar dacă sunt considerate în doctrină şi chiar
în vorbirea curentă – arme albe – nu sunt numite ca atare în textul legal, iar armele chimice vor fi analizate
ca substanţe chimice toxice.
73
Întrucât anexa la care am făcut referire este deosebit de amplă, considerăm
oportun să arătăm aici că prin termenul de stupefiant204 trebuie înţeleasă orice
substanţă fie că este de origine naturală sau de sinteză, care figurează în tabelul
„Convenţiei din 1961”205. De asemenea, prin termenul de substanţă206 psihotropă
este desemnată orice substanţă de origine naturală ori de sinteză sau orice
produs din tabelele I, II, III sau IV ale Convenţiei din1971207 cu privire la
substanţele psihotrope.
Legea nr. 143 din 26.07.2000 privind combaterea traficului şi consumului
ilicit de droguri, preia tabelele din cadrul Convenţiei unice asupra stupefiantelor
semnată la New York în 1961 şi din cadrul Convenţiei internaţionale asupra
substanţelor psihotrope semnată la Viena în 1971 şi cataloghează ca droguri de
risc sau de mare risc în tabelele I – III substanţele care pot face obiectul traficului
şi consumului ilicit de droguri cât şi contrabandei calificate.
• Precursorii şi substanţele chimice esenţiale. Cu privire la aceşti
termeni apar unele probleme datorită faptului că expresia ca atare nu
este conţinută în nici o lege astfel că în doctrină au apărut opinii care
nu converg în totalitate.
Pe de o parte, se susţine că prin „precursori” şi „substanţe chimice
esenţiale” trebuie să se înţeleagă acele substanţe care sunt folosite în mod
frecvent în procesul fabricării ilicite de stupefiante sau substanţe psihotrope, cum
ar fi acidul lisergic, efedrina, ergotomina, acetona, acidul antranilic, acidul fenil-
acetic, anhidrida acetică, eterul etilic, piperidina, etc.208. Într-o altă opinie209 se
apreciază că termenul de substanţe chimice esenţiale ar putea fi echivalent cu cel
de substanţe chimice toxice gândindu-se ca formulări în texte legale următoarele:
în Convenţia privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor
chimice şi distrugerea acestora, semnată la Paris la 13 Ianuarie 1993 şi ratificată
de România, prin Legea nr. 125/1994 termenul de „substanţă chimică toxică”
este definit ca desemnând orice substanţă chimică, care, prin acţiunea sa chimică
asupra proceselor biologice, poate cauza moartea, incapacitatea temporară sau
vătămări permanente la om sau la animale acesta incluzând orice asemenea
substanţe chimice, indiferent de originea lor sau de metoda de producere şi
indiferent dacă sunt produse în instalaţii, se află în muniţii sau în altă parte, iar
termenul de „precursor” înseamnă orice reactiv chimic care participă, în orice
fază, la producerea, prin orice metode, a unei substanţe chimice, toxice, fiind
incluse, aici, orice componente cheie ale unui sistem binar sau multicomponent;
în Legea nr. 56/1997 pentru aplicarea Convenţiei privind interzicerea dezvoltării,
producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora, se arată că
prin ”substanţă chimică toxică” se înţelege orice substanţă chimică care, prin
acţiunea sa chimică asupra proceselor biologice poate cauza moartea,
incapacitate temporală sau vătămări permanente la om sau animale, indiferent de
originea sa sau de metoda de producere şi indiferent dacă se află în instalaţii, în
204 Definiţie folosită în Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988
ratificată de România prin Legea nr. 118/1992.
205 Convenţia unică asupra stupefiantelor semnată la New York în 30.03.1961, convenţia care a stat la baza
promulgării Legii nr. 73/1969.

206 A se vedea, explicaţiile de la pct. 41.
207 Convenţia internaţională asupra substanţelor psihotrope semnată la Viena în 21.02.1971,
208 Vasile Bercheşan – Metodologia investigării infracţiunilor, Ed. „Paralela 45”, Piteşti, 1998, pag. 218;
Vasile Bercheşan, Constantin Pletea – Drogurile şi traficanţii de droguri, Ed. „Paralela 45”, Piteşti, pag. 59-
60.
209 A. Ungureanu, A. Ciopraga – op. cit., pag. 687-688.
74
muniţii binare sau în altă parte, iar prin „precursor” se înţelege orice reactiv
chimic care participă, în orice fază, la producerea, prin orice metode, a unei
substanţe chimice toxice, inclusiv orice component de bază al unui sistem chimic
binar sau multicomponent.210 În Legea nr. 56/1997 pentru aplicarea Convenţiei
privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi
distrugerea acestora, se arată că prin „substanţă chimică toxică” se înţelege orice
substanţă chimică care, prin acţiunea sa chimică asupra proceselor biologice
poate cauza moartea, incapacitate temporară sau vătămări permanente la om sau
la animale, indiferent de originea sa sau de metoda de producere şi indiferent
dacă se află în instalaţii, în muniţii binare sau în altă parte, iar prin „precursor”
se înţelege orice reactiv chimic care participă, în orice fază, la producerea, prin
orice metodă, a unei substanţe chimice toxice, inclusiv orice component de bază
al unui sistem chimic binar sau multicomponent.
Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri, în capitolul I – dispoziţii generale, art. 1 lit. e defineşte termenul de
precursori ca fiind substanţele utilizate în folosirea drogurilor înscrise în tabelul
IV din lege. De asemenea Legea 300/2002, privind regimul juridic al precursorilor
folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor defineşte termenul de „precursori” ca fiind
substanţele chimice folosite la fabricarea ilicită a drogurilor, prevăzute în anexa
nr.1 la lege, sărurile acestora, precum şi amestecurile ce conţin astfel de
substanţe, cu excepţia preparatelor farmaceutice şi a altor preparate cu aceste
substanţe, care nu pot fi recuperate sau utilizate în acest scop prin metode de
laborator.
Legea 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea
ilicită a drogurilor defineşte, în cuprinsul art. 2, termenul de precursori ca fiind
substanţele chimice folosite la fabricarea ilicită a drogurilor, prevăzute în anexa
nr. 1 la lege, sărurile acestora, precum şi amestecurile ce conţin astfel de
substanţe, cu excepţia preparatelor farmaceutice şi a altor preparate cu aceste
substanţe, care nu pot fi recuperate sau utilizate în acest scop prin metode de
laborator
• Produse şi substanţe toxice altele decât cele la care am făcut referire
mai sus şi care constituie arme chimice; apreciem că trebuie avute în
vedere cele prevăzute în lista ce face obiectul Ordinul ministrului
sănătăţii nr. 43/1980 emis în baza Decretului 466/1979.

Elementul material în materia infracţiunii de contrabandă calificată
prevăzută de art. 176 din Codul Vamal constă, la fel ca în cazul infracţiunii
prevăzută de art. 175 din Codul Vamal, într-o acţiune, respectiv, în trecerea peste
frontieră a armelor, muniţiilor, materiilor explozive sau radioactive, produsele şi
substanţelor stupefiante, precursorilor şi substanţelor chimice esenţiale,
produselor şi substanţelor toxice, fără autorizaţie.
Privind comparativ circumstanţierile elementului material la infracţiunile
prevăzute de art. 175 şi 176 din Codul Vamal se poate observa că, dacă în cazul
art. 175 era necesar ca trecerea peste frontieră să se facă prin alte locuri decât
210 Prin component cheia pentru sisteme binare sau multicomponente se înţelege precursorul care
îndeplineşte cel mai important rol în determinarea proprietăţilor toxice ale produsului finit şi reacţionează
rapid cu alte substanţe chimice într-un sistem binar sau multicomponent.
75
cele stabilite pentru controlul vamal, la contrabanda calificată trecerea peste
frontieră se poate face pe oriunde – deci inclusiv prin punctele de trecere a
frontierei – esenţială devenind existenţa sau inexistenţa unei autorizaţii pentru
trecerea peste frontieră a armelor, muniţiilor, materiilor explozive şi a celorlalte
bunuri speciale avute în vedere.
Prin „autorizaţie” apreciem că trebuie înţeles un înscris emis de un organ
competent – special abilitat de autoritatea română în acest sens – în care se arată
că se îngăduie, unei persoane fizice sau juridice, introducerea, scoaterea sau
tranzitarea teritoriul României cu bunurile ce constituie obiectul material al
infracţiunii în discuţie. Nu poate fi vorba despre a autorizaţie generală ci, pentru
fiecare categorie de bunuri, dat fiind diversitatea acestora, autorizaţia urmează a
fi eliberată de un anumit organ. Din considerente de spaţiu, apreciem că nu este
oportun să analizăm, în această secţiune, normele juridice ce reglementează
organele competente şi procedurile specifice, considerând suficientă o enumerare
exemplificativă a unor astfel de organe – Ministerul de Interne, Comisia Naţională
pentru Controlul Activităţilor Nucleare, Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională de
Control al Exporturilor Strategice şi al Interzicerii Armelor Chimice, Ministerul de
Finanţe, Ministerul Sănătăţii şi Familiei.
Este cazul să subliniem rigoarea ce trebuie să caracterizeze atât emiterea
cât şi controlul acestor autorizaţii – trebuie emise de organul competent, nu pot fi
transmise de la un titular la altul, trebuie respectat termenul pentru care sunt
emise, verificată corespondenţa dintre calitatea şi cantitatea bunurilor înscrise în
autorizaţie şi cele prezentate la control, etc.
În condiţiile în care autorizaţia este falsă sau se referă la alte bunuri,
considerăm că suntem în faţa unui concurs de infracţiuni – contrabandă
calificată cu una din infracţiunile prevăzute la art. 177 sau art. 178 din Codul
Vamal.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru existenţa şi
normala desfăşurare a relaţiilor legate de respectarea regimului vamal, mult
agravată, comparativ cu situaţia de la art., 175 din Codul Vamal, prin pericolul
deosebit pe care îl reprezintă bunurile ce constituie obiectul material.
Raportul de cauzalitate rezultă „ex re” din însăşi materialitatea
infracţiunii, fiind intrinsec acesteia.

Vinovăţia. Infracţiunea de contrabandă calificată se săvârşeşte numai cu
intenţie fiind necesar ca făptuitorul să prevadă şi să urmărească trecerea
bunurilor speciale peste frontieră fără autorizaţie. Ca orice element de natură
subiectivă, intenţia se probează prin împrejurările de natură obiectivă ce
caracterizează activitatea făptuitorilor.
Scopul cu care se săvârşeşte trecerea peste frontieră a bunurilor speciale
fără autorizaţie este manifest, nesocotirea regimului vamal şi valorificarea ilicită a
acestor bunuri în detrimentul unor interese sociale majore analizate în materia
obiectului juridic.
Mobilul, şi la contrabanda calificată, nu constituie un element necesar
pentru existenţa laturii subiective; stabilirea mobilului săvârşirii infracţiunii fiind
utilă pentru individualizarea pedepsei de către instanţa de judecată.
76
Cercetând mobilul şi scopul infracţiunii de contrabandă calificată pot fi
descoperite indicii importante pentru extinderea cercetărilor, cunoscut fiind că de
multe ori veniturile mari obţinute prin valorificarea bunurilor speciale sunt
folosite pentru finanţarea de grupări teroriste, alte activităţi economice ilicite,
mituirea funcţionarilor statului sau personalităţilor politice, etc.
2.3.4. Aspecte specifice privind obiectivul şi subiecţii

Pe lângă obiectul juridic special principal, constituit din relaţiile sociale
care se formează în respectul regimului vamal, infracţiunea de contrabandă
calificată, prevăzută de art. 176 din Codul Vamal, prezintă şi un obiect juridic
special adiacent format din relaţiile sociale caracteristice regimului juridic
specific fiecărei categorii de bunuri avute în vedere de textul legal. Datorită
periculozităţii deosebite pe care o reprezintă pentru viaţa socială deţinerea,
folosirea, circulaţia, etc., acestor bunuri speciale a fost necesar impunerea unui
regim riguros reglementat.
În aceste condiţii se poate vorbi de un regim juridic al armelor şi muniţiilor
prevăzut de Legea nr. 17/1996, un regim juridic al materiilor explozive impus de
Legea nr.126/1995, un regim juridic al materiilor radioactive prevăzut de Legea
nr. 111/1996, de regimul produselor şi substanţelor stupefiante şi psihotrope din
Legea nr. 73/1968.
Stabilirea şi cunoaşterea obiectului juridic special adiacent prezintă un
interes special în cazul săvârşirii infracţiunii de contrabandă calificată dat fiind
apariţia posibilităţii unor urmări care ameninţă sau vatămă efectiv manifestarea
plenară a cetăţenilor în societatea democrată – dreptul la viaţă, la integritatea
corporală şi sănătate – existenţa şi siguranţa statului, sănătatea publică, etc.
În ceea ce priveşte obiectul material, contrabanda se poate săvârşi numai
în ipoteza în care se trec peste frontieră fără autorizaţie bunurile speciale expres
enumerate în conţinutul art. 176 din Codul Vamal, detaliate în secţiunea 3.1.
Enumerarea este de strictă interpretare, nefiind admisă în afara obiectului
material nici o altă substanţă sau materie care nu face parte din categoriile
arătate.
Tot cu privire la obiectul material, trebuie verificată posibilitatea incidenţei
art. 182 din Codul Vamal, în sensul că dacă trecerea peste frontieră a bunurilor
speciale prevăzute de art. 176 din Codul Vamal constituie infracţiuni cuprinse în
alte legi ce prevăd pedepse mai aspre, se aplică acele pedepse211 în contextul unui
concurs de texte legale şi nu de infracţiuni.
Astfel, vom analiza această posibilitate pentru fiecare categorie de bunuri
după cum urmează:
În ce priveşte armele şi muniţiile, fapta de trecere peste frontieră fără
autorizaţie a acestora ar putea întruni elementele constitutive ale infracţiunii de
nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 din Codul
Penal care prevede o pedeapsă de maxim 5 ani închisoare în cazul modalităţii de
bază şi o pedeapsă de maxim 7 ani închisoare în cazul modalităţii calificate,
situaţie în care rămân aplicabile prevederile art. 176 din Codul Vamal unde se
prevede o pedeapsă mai mare - maxim 12 ani închisoare. Ca previziune, proiectul
codului penal ar putea prevede, la art. 401, alin.1, forma cadru a infracţiunii de
211Ipoteza în care am introdus în cadrul demersului ştiinţific – noţiunea de contrabandă complexă în supra
1.4.
77
nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor212 prevede o pedeapsă sporită, faţă
de actuala incriminare, ce constă în închisoare strictă de la 2 la 8 ani, situaţia, în
cazul incidenţei art. 182 din Codul Vamal, rămânând neschimbată – în sensul că
se va aplica pedeapsa prevăzută de art. 176 din Codul Vamal, aceasta fiind mai
mare ( în prezent fiind greu de făcut o comparaţie între asprimea unei pedepse
actuale al cărei maxim ajunge la 12 ani şi o pedeapsă, care într-un nou sistem are
limita maximă la 8, însă, de închisoare strictă ).
În domeniul materiilor explozive, fapta de trecere a acestora, fără
autorizaţie, peste frontieră – poate constitui infracţiunea de nerespectare a
regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 280 din Codul Penal. Proiectul
de Cod Penal, la fel ca în cazul armelor şi muniţiilor, prevede o pedeapsă sporită (
3 la 10 ani de închisoare strictă ) faţă de prevederea actuală din Codul Penal,
urmând, totuşi, a se aplica, cu observaţia legată de imposibilitatea unei
comparaţii obiective, pedeapsa din Codul Vamal.
Datorită faptului că art. 280 din Codul Penal conţine o incriminare vastă,
trebuie făcute unele sublinieri, în acest domeniu, al concursului de texte cu art.
176 din Codul Vamal.
În ipoteza de la alin. 1, pe fond, sunt pedepsite cu închisoare de la 3 la 10
ani şi interzicerea unor drepturi ….orice operaţiuni privind materiile explozive,
efectuate fără drept. Întrucât pedeapsa prevăzută de art. 176 din Codul Vamal
este mai mare – închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi -
urmează a se aplica aceasta.
În condiţiile prevăzute de alin. 3213, de alin. 4214, de alin. 5 teza I-a215 şi
teza a II-a216, deşi sunt prevăzute pedepse mai mari, mergând până la detenţiunea
pe viaţă sau închisoare de la 5 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul
alin. 5 teza a II-a, considerăm 217, dat fiind că sunt prevăzute condiţii de
incriminare, ce exced celor înscrise în art. 176 din Codul Vamal, apreciez că nu se
mai poate pune problema concursului de texte ci a concursului ideal de
infracţiuni potrivit art. 33 lit. b din Codul Penal, între contrabanda calificată şi
una dintre modalităţile calificate ale infracţiunii prevăzute de art. 280 din Codul
Penal.
Referitor la materiile radioactive, trecerea peste frontieră, fără autorizaţie,
poate întruni elementele constitutive ale următoarelor infracţiuni:
• infracţiunea prevăzută de art. 44 alin. 1 lit. b din Legea 111/1996
potrivit cu care efectuarea unor activităţi special prevăzute în conţinutul art.
212 Deţinerea, portul confecţionarea, transportul, precum şi orice operaţii privind circulaţia armelor şi
muniţiilor....
213 Când faptele prevăzute în alin. 1 privesc o cantitate mai mare de 1 kg. Echivalent trotil sau când
cantitatea de exploziv este însoţită în materialele de iniţiere, pedeapsa este închisoarea de la5la 20 ani şi
interzicerea unor drepturi.
214 Dacă faptele prevăzute de alin. 1 au produs pericol public sau au avut vreuna dintre urmările arătate în
art. 181 sau 182 ori au cauzat o pagubă materială, pedeapsa este închisoare de la 5 la 20 ani şi interzicerea
unor drepturi.
215 În cazul în care faptele prevăzute în alineatele precedente au avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa
este închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

216 În cazul în care faptele prevăzute în alineatele precedente au produs moartea uneia sau mai multor
persoane, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor
drepturi.
217 Pentru identitate de opinie a se vedea şi A. Ungureanu, A. Ciopraga – op. cit., pag. 699.
78
2 şi art. 38 alin. 1218 putând fi inclusă în rândul acestora şi trecerea peste
frontieră – se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor
drepturi.
• infracţiunea prevăzută în art. 46 din Legea 111/1996 ce conţine
prevederi care se referă, printre altele, în mod expres la importul, exportul şi
tranzitul armelor nucleare sau a oricăror dispozitive explozive nucleare –
activităţi pedepsite cu închisoare de la 10 la 25 de ani şi interzicerea unor
drepturi, în forma simplă, şi cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare de la
15 la 25 ani în forma agravată dacă a rezultat moartea uneia sau mai multor
persoane ori alte consecinţe deosebit de grave.
• infracţiunea de nerespectare a regimului materialelor nucleare sau a
altor materii radioactive prevăzută de art. 2791 din Codul Penal, unde se
arată că orice operaţiune privind circulaţia materialelor nucleare ori a altor
materii radioactive se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi
interzicerea unor drepturi (alin. 1). În alin. 2 şi alin. 5 teza I-a şi teza a II-a
sunt prevăzute forme agravate circumstanţiate, comparativ cu forma cadru,
prin rezultatul activităţilor ilicite – pericol public, pagube materiale, rezultatul
prevăzut de art. 181 sau 182 din Codul Penal, consecinţe deosebit de grave,
moartea uneia sau mai multor persoane – pedepsele fiind, evident, mai mari,
ajungând, la fel ca în cazul infracţiunii prevăzute de art. 280 din Codul
Penal, ale cărei efecte juridice, în materie, au fost analizate mai sus, până la
detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani.
În aceste condiţii trebuie distinse mai multe situaţii:
• concurs de texte între art. 176 din Codul vamal şi art. 44 alin. 1 lit. b
din Legea nr. 111/1996 sau art. 2791 alin. 1 din Codul Penal, având prioritate
de aplicare art. 176 din Codul Vamal.
• concurs de texte între art. 176 din Codul Vamal şi art. 44 din Legea
nr. 111/1996 cu prioritate de aplicare pentru acestea din urmă, ce prevede o
pedeapsă mai mare (închisoare de la 10 la 25 de ani faţă de închisoare de la 3
la 12 ani).
• concursul ideal de infracţiuni între art. 176 din Codul Vamal şi art.
46 alin. 2 din Legea nr. 111/1996 sau art. 2791 alin. 2, alin. 5 teza I-a, alin. 5
teza a V-a, întrucât una şi aceeaşi faptă, datorită urmărilor, care exced
incriminării înscrise în art. 176 din Codul Vamal, întruneşte elementele mai
multor infracţiunii (ipoteza art. 33 lit. b din Codul Penal).
Proiectul de Cod Penal incriminează, la art. 402, nerespectarea regimului
materialelor nucleare sau al altor materii radioactive219, pedepsind fapta cu
închisoare în mărime absolută – la fel ca în cazul armelor, muniţiilor şi materiilor
explozive – mai mică decât norma juridică din Codul Vamal, caz în care se poate
presupune că s-ar aplica pedeapsa prevăzută în legea specială.
218 Importul şi exportul instalaţiilor (art. 2 lit. a), transportul, tranzitul, importul şi exportul materiilor
nucleare şi radioactive, inclusiv a combustibilului nuclear, a deşeurilor radioactive şi al dispozitivelor
generatoare de radiaţii ionizante (art. 2 lit. c).
219 Forma cadru constă în primirea, detinerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea,
expunerea, transportul sau deturnarea materialelor nucleare ori a altor materii radioactive, precum şi orice
operaţie privind circulaţia acestora, cercetarea, proiectarea, amplasarea, producţia, construcţia sau montajul
obiectelor ori instalaţiilor nucleare, punerea în funcţiune, exploatarea, modificarea, dezafectarea, importul
sau exportul instalaţiilor nucleare, fără drept, faptă ce se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi
79
Trecerea peste frontieră a produselor şi substanţelor stupefiante sau
psihotrope poate întruni şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de
art. 3 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, unde se arată că introducerea sau
scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul, fără drept, a drogurilor de risc
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, iar
a drogurilor de mare risc, cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor
drepturi.
Întrucât pedeapsa prevăzută de Legea nr. 143/2000 este mai mare,
urmează a se aplica aceasta. Cum Legea nr. 143/2000 este relativ recent
adoptată şi a generat, în mod firesc, comentarii, apreciem ca necesar să facem o
subliniere, valabilă pentru toate situaţiile în care se manifestă efectele juridice ale
art. 182 din Codul Vamal.
În materia trecerii peste frontieră a drogurilor, dincolo de cele arătate în
paragraful precedent, trebuie observată următoarea situaţie: Art. 176 din Codul
Vamal reprezintă norma generală, cadru, ce are în vedere, pe lângă droguri şi
alte bunuri considerate speciale iar pentru trecerea peste frontieră a drogurilor,
norma specială este art. 3 alin. 1 şi 2 din Legea 143. În aceste condiţii, fapta ar
putea fi catalogată drept contrabandă specială datorită concursului de texte legale
care incriminează aceeaşi activitate ilicită sau trafic de droguri peste frontieră,
denumire care, însă, nu apare impusă, in terminis, în textul capitolului II din
Legea nr. 143/2000.
Situaţia ar putea fi, pe viitor asemănătoare, în condiţiile promulgării unui
nou cod penal, proiectul cuprinzând la art. 381 o normă ce incriminează traficul
ilicit de droguri care prevede pedepse de la 3 la 15 ani de închisoare strictă, în
cazul drogurilor de risc şi detenţiune severă de la 15 la 20 de ani, atunci când
traficul ilicit de droguri are ca obiect drogurile de mare risc.
În ce priveşte precursorii şi substanţele chimice esenţiale – cu
observaţia arătată220 – arătăm că trecerea peste frontieră, fără autorizaţie, poate
întruni şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 53 din Legea
nr. 56/1997 potrivit cu care importul şi exportul fără drept a materiilor în
discuţie se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi
(alin. 1) sau cu închisoare de la 3 luni la un an (alin. 2.). Întrucât pedeapsa
pentru contrabanda calificată este mai mare se va aplica aceasta.
În ceea ce priveşte precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor221
trecerea peste frontieră a acestora, fără licenţă de import sau de export,
constituie infracţiunea de contrabandă calificată, prevăzută şi pedepsită de art.
17 din Legea 141/1997 privind Codul vamal al României, nefiind necesară
verificarea posibilei incidenţe a art. 182.
Fapta de trecere peste frontieră, fără autorizaţie, a bunurilor ce constituie
obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 176 din Codul Vamal ar mai
putea întruni şi elementele constitutive ale următoarelor infracţiuni:
• infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea 31/1996 ce incriminează
desfăşurarea fără licenţă a oricăreia dintre activităţile rezervate monopolului
de stat,222 conduită ilicită pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu
220 A se vedea notele 44 şi 45 de la 3.1.

221 Art. 33 din Legea 300/2002
222 Activităţile ce constituie monopol de stat sunt prevăzute, printre altele, în art. 2 lit. a şi b din
Legea 31/1996.
80
amendă – se aplică pedeapsa mai mare prevăzută de art. 176 din Codul
Vamal.
• infracţiunea de nerespectare a dispoziţiilor privind operaţii de import
sau export de la art. 302 din Codul Penal ce pedepseşte cu închisoare de la 2
la 7 ani, efectuarea, fără autorizaţie, a oricăror acte sau fapte care potrivit
dispoziţiilor legale sunt considerate operaţiuni de import, export sau tranzit –
şi în acest caz se va aplica pedeapsa prevăzută de art. 176 Cod Vamal, ca
fiind mai mare.
• infracţiunea de nerespectare a dispoziţiilor privind importul de
deşeuri şi reziduuri prevăzută de art. 3022 din Codul Penal, potrivit cu care,
în alin. 1, se pedepseşte cu închisoare de la2 la 7 ani efectuarea oricăror
operaţiuni de import de deşeuri şi reziduuri de orice natură sau de alte
mărfuri periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediul
înconjurător, precum şi introducerea, în orice mod, sau tranzitarea acestora
pe teritoriul ţării, fără respectarea dispoziţiilor legale – de asemenea, se va
aplica pedeapsa prevăzută pentru contrabanda calificată. Tot aici, mai
trebuie observat că în condiţiile art. 3022 din Codul Penal, alin. 2 teza I-a şi
teza a II-a intervine un concurs de infracţiuni cu art. 176 din Codul Vamal şi
nu de texte ca în ipoteza alin. 1. Nerespectarea dispoziţiilor privind importul
de deşeuri şi reziduuri este incriminată şi în proiectul codului penal, în
categoria crime şi delicte contra sănătăţii publice, la art. 377, unde în alin. 1
se arată că importul de aparate, instalaţii, echipamente, utilaje, substanţe şi
produse folosite şi uzate, din categoria deşeurilor interzise la import, se
pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.
Concluzionând, apreciez că legiuitorul consideră, ca pedeapsă adecvată în
materie, pedeapsa prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141 privind Codul Vamal al
României.
Cu privire la subiectul activ al infracţiunii de contrabandă calificată, trebuie
avută în vedere nerealizarea condiţiei prevăzute de art. 179 din Codul Vamal –
una sau mai multe persoane înarmate ori constituie în bandă – pentru forma
agravată. Ca aspect de ordin practic, este din ce în ce mai greu de acceptat
săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată în mod neorganizat, încadrarea în
forma agravată a activităţii ilicite, devenind inevitabilă.
2.3.5. Forme, modalităţi, tratament sancţionator

Întrucât există multe puncte de similitudine între infracţiunile prevăzute de
art.175 şi art. 176 din Codul Vamal, în această secţiune vom prezenta doar unele
considerente ce exced celor arătate în secţiunea 2.5.
Infracţiunea de contrabandă calificată se consumă odată cu trecerea peste
frontieră a bunurilor speciale avute în vedere de legiuitor la incriminarea acestor
infracţiuni; trecerea care se poate face într-o multitudine de modalităţi – ocolind
punctele de control pentru trecerea frontierei, prin punctele de control pentru
trecerea frontierei, întrebuinţând diferite mijloace pentru inducerea în eroare a
autorităţii vamale, etc. Dacă în cazul contrabandei simple (art. 175 Cod Vamal)
infracţiunea subzistă doar în condiţiile în care trecerea frontierei se face cu
81
ocolirea punctelor de trecere a frontierei223, în cazul contrabandei calificate,
trecându-se prin incinta punctelor de control, pe lângă faptul că elementele
constitutive sunt întrunite, în mod necesar activitatea ilicită constituie un
concurs de infracţiuni – contrabandă calificată, folosirea de acte nereale, folosirea
de acte falsificate, infracţiuni de corupţie.
Infracţiunea de contrabandă calificată se pedepseşte, în forma de la art. 176
Cod Vamal, cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, ca
infracţiune consumată, şi cu închisoare de la 1 an şi 6 luni la 6 ani în forma de
tentativă.
Cu privire la aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, conform
art. 118 din Codul Penal coroborat cu art. 183 din Codul Vamal, echivalentul în
bani care urmează a fi plătit de infractori urmează a se determina, apreciem noi,
pe baza valorii bunurilor speciale, ce constituie obiectul material al contrabandei
calificate, de pe piaţa controlată de autorităţi din România, neputând intra în
discuţie, sub nici o formă, valoarea de pe piaţa neagră sau de pe vreo altă piaţă.
Aspectele specifice ale formei agravate prevăzută de art. 183 din Codul
Vamal urmează a fi analizate într-un capitol distinct.
2.4. Reglementarea infracţiunii de folosire de acte nereale

la autoritatea vamală, prevăzută de art. 177 din
Codul Vamal al României

Infracţiunea de folosire de acte nereale, în formularea de la art. 177224 este
condiţionată şi efectiv circumscrisă regimului vamal instituit prin Codul Vamal şi
Regulamentul de aplicare al acestuia ce impune, printre altele, obligaţia
prezentării unor documente în faţa autorităţii vamale.
De subliniat este faptul că această infracţiune este caracteristică numai
regimului vamal, prezentarea unor documente care să se refere la alte mărfuri sau
bunuri în faţa unor alte autorităţi nu interesează elementele constitutive ale
infracţiunii în discuţie.
Prezentarea de documente, în faţa autorităţii vamale, nu se face la voia
întâmplării, ci în cadrul unei proceduri specifice potrivit cu care:
− bunurile intrate în ţară se înscriu, în ordinea sosirii la frontieră, în registrul de
evidenţă pe baza documentelor de transport şi a celor comerciale225.
− în lipsa documentelor de însoţire, înscrierea mărfurilor se face pe baza constatărilor
autorităţilor vamale sau a altor documente prezentate organelor vamale de către cei
interesaţi, din care să rezulte mărfurile care urmează să fie supuse vămuirii. 226
223 Încercarea de subordonare sau sustragerea de la vămuire a oricăror bunuri în cazul în care trecerea
frontierei se face prin incinta punctelor de control este contravenţie – art. 386 lit. a din Regulamentul de
aplicare a Codului Vamal.
224 Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale, de transport sau comerciale, care se referă la alte
mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă, constituie infracţiunea de folosire de acte nereale şi se
225 Art. 34 alin. 1 din Codul Vamal.
82
− mărfurile intră în depozitul necesar cu caracter temporar pe baza unei declaraţii
sumare227 care se completează de către depozitar pe formulare tip şi se depune la
autoritatea vamală care o înregistrează în registrul de evidenţă.
− mărfurile destinate a fi228 folosite sub un regim vamal fac obiectul unei declaraţii
vamale corespunzătoare acelui regim229 ce va fi completată şi semnată pe formulare
tipizate de către titularul operaţiunii sau de către reprezentantul său, în formă scrisă
sau utilizând un procedeu informatic agreat de autoritatea vamală230 urmând a fi
depusă la biroul sau punctul vamal împreună cu documentele prevăzute de
reglementările vamale în vederea acceptării regimului vamal solicitat231.

Elementul material, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 177 din Codul
Vamal constă într-o acţiune, şi anume, în folosirea unor documente; presupune
conduita activă a făptuitorilor care, pe ipoteza în discuţie, întrebuinţează,
utilizează, prezintă autorităţile vamale, în baza unei obligaţii legale, documente
nereale.
În ceea ce priveşte autoritatea vamală, aceasta trebuie să fie competentă
atât material cât şi teritorial conform procedurii de vămuire instituită de Codul
Vamal.
Tangenţial, apreciem ca oportun aici lămurirea posibilei aplicări a art. 182
din Codul Vamal la ipoteza infracţiunii prevăzute de art. 177. După părerea
noastră este exclusă aplicarea art. 182 în condiţiile în care elementul material al
infracţiunii de la art. 177 din Codul Vamal nu are nimic comun cu trecerea peste
frontieră avută în vedere la articolul arătat. Faptul că folosirea documentelor
nereale se face, cel puţin în principiu, în scopul de a trece mărfuri eludând
regimul vamal, devin necesare unele lămuriri privind posibilitatea existenţei unui
concurs de texte legale – situaţie caracteristică pentru art., 182 din Codul Vamal.
Din punct de vedere faptic, trebuie observat că, în realitate, la intrarea în ţară,
bunurile prezentate în vamă sunt deja trecute peste frontiera de stat a României,
iar documentele nereale sunt prezentate, doar, pentru a crea o situaţie de
aparentă legalitate cu privire la un transport sau altul; ba, chiar mai mult, este
posibil ca pentru bunurile trecute prin incinta vămii să nu se prezinte nici un
document unor funcţionari deja corupţi, moment după care bunurile să-şi
continue traseul pentru a intra ilegal în circuitul economic – lucru foarte riscant –
eventual, pe baza unor acte false.
La ieşirea din ţară, de asemenea, apreciez că se exclude aplicarea art.182
din Codul Vamal, deoarece, deşi avem de a face cu o activitate ilicită ce are
caracter unitar, trebuie observate mai multe acţiuni, una în antecedenţa
celeilalte. În fapt, prezentarea documentelor prevăzute de procedurile vamale
precede controlul vamal, darea liberului de vamă şi trecerea frontierei.
Suntem în prezenţa, cel mult, a unui concurs real de infracţiuni –
prezentarea de acte nereale cu orice infracţiune ce are ca obiect trecerea
frontierei.

83
Analizând elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 177 din
Codul Vamal se poate aprecia că suntem în prezenţa unei infracţiuni de
înşelăciune care se săvârşeşte într-un domeniu şi în condiţii speciale. Activitatea
ilicită încriminată prin art. 177 constituie, în mod evident, o inducere în eroare
prin prezentarea unei entităţi materiale mincinoase ca adevărată în scopul de a
obţine un folos material injust – respectiv o micşorare sau scutire de plată a
datoriei vamale. În condiţiile concursului de texte legale232 – între art. 177 din
Codul Vamal şi art. 215 din Codul Penal – fiind vorba despre texte legale care
incriminează activităţi socotite ilicite, asemănătoare, dar care se manifestă în
domenii distincte233 ce presupun subiecţi pasivi diferiţi,234 iar în cazul Codului
Vamal, şi un anumit moment – după ce bunurile au fost prezentate în vamă,
apreciez că se aplică norma penală specială, prevăzută de Codul Vamal235.
Aceleaşi considerente sunt valabile şi în cazul infracţiunii de înşelăciune cu
privire la calitatea mărfurilor, unde de asemenea nu acceptăm posibilitatea
concursului, nici de infracţiuni, nici de texte legale, specific art. 182 din Codul
Vamal.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru sistemul
de relaţii sociale circumscris regimului vamal şi încrederii ce se acordă
documentelor ce se prezintă autorităţii vamale.
Raportul de cauzalitate – decurge din însăţi materialitatea faptei, deoarece
folosirea de acte nereale nu este condiţionată de producerea unui rezultat,
urmarea imediată fiind implicită activităţii incriminate.

Vinovăţia. Infracţiunea de folosire de acte nereale se săvârşeşte numai ca o
activitate care eludează conduita legală, impusă şi amănunţit reglementată de
lege. În aceste condiţii ea se poate săvârşi numai cu intenţie directă. În cazul de
faţă, frizând logicul, nu se poate accepta ca infractorii, prezentând în faţa
autorităţii vamale acte nereale, să nu urmărească producerea rezultatului – starea
de pericol caracteristică urmării imediate.
În legătură cu acest aspect, fiind valabil şi pentru infracţiunea de folosire de
acte falsificate, considerăm necesară o observaţie ce vizează, comparativ cu
infracţiunile prevăzute de art. 177 şi 178 din Codul Vamal, infracţiunea prevăzută
de art. 291 din Codul Penal236 – uzul de fals. Forma de vinovăţie cu care se
săvârşeşte uzul de fals este intenţia directă, opţiune legată de înserarea în
conţinutul infracţiunii a scopului – în vederea producerii unei consecinţe juridice
– neinteresând mobilul sau alte condiţii subsecvente, fiind necesar ca doar să se
232 Idee acceptată în A. Ungureanu şi A.Ciopraga – op. cit., pag. 709.

233 Infracţiunea de la art. 177 din Codul Vamal este o infracţiune vamală iar cea de la art. 215 din Codul
Penal este o infracţiune contra patrimoniului.
234 O autoritate administrativă în cazul art. 177 din Codul Vamal respectiv o persoană fizică sau o persoană
juridică în cazul art. 215 din Codul Vamal.

235 N.A. – în opinia mea, voinţa legiuitorului se manifestă cu claritate – exista o infracţiune care să acopere
caracteristicile activităţii ilicite în discuţie – în sensul că acesta a considerat necesar să impună o normă
juridică specială care să incrimineze forma de înşelăciune ce caracterizează prezentarea de acte nereale în
faţa autorităţii vamale.
236 Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei
consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani când înscrisul este oficial, şi cu
închisoare de la 3 luni la 2ani sau cu amendă, când înscrisul este sub semnătură privată. Textul a fost
preluat, în aceaşi formă, şi în art. 461 din Proiectul Codului Penal, o diferenţă apărând în ceea ce priveşte
pedeapsa – închisoare strictă de la 1 la 4 ani, respectiv de la 1 la 3 ani sau cu zile de amendă.
84
urmărească producerea unei consecinţe juridice, indiferent dacă consecinţa
juridică vizată s-a produs.
În conţinutul infracţiunilor de folosire de acte nereale sau de folosire de acte
falsificate nu este prevăzut un scop. Se pune problema dacă este o scăpare a
legiuitorului sau au fost alte considerente la baza acestei opţiuni. Înainte de toate,
trebuie subliniat că legiuitorul a simţit nevoia să incrimineze ca infracţiuni, în
Codul Vamal, folosirea unor documente de natură să inducă în eroare autoritatea
vamală. Considerând că aceasta este periculoasă prin ea însăşi, în orice domeniu
al vieţii sociale s-ar manifesta237, în condiţiile în care se manifestă în domeniul
vamal, trebuie să primească o pedeapsă mai aspră, dat fiind importanţa pe care o
are folosirea acestor documente în cadrul procedurii vamale – 2 la 7 ani (art. 177);
5 la 10 ani (art. 178) faţă de 3 luni la 3 ani (art. 291 din Codul Penal). În opinia
mea nu a fost necesară introducerea în conţinutul textelor incriminatoare din
Codul Vamal un scop de tipul „în vederea producerii unei consecinţe juridice” –
tehnică folosită în cadrul incriminării cu caracter general de la art. 291 din Codul
Penal – deoarece producerea de consecinţe juridice este implicită domeniului
vamal, în general, şi procedurii de vămuire, în special, în cadrul căreia
prezentarea de documente în faţa autorităţii vamale este obligatorie, nefiind lăsată
la dispoziţia individului opţiunea de a prezenta sau nu documente, această
prezentare, prin esenţa ei, fiind de natură să genereze efecte juridice – plasarea
sub un anumit regim vamal, determinarea datoriei vamale, etc.
Scopul cu care se săvârşeşte prezentarea de documentare nereale este
calificat, aşa cum am arătat mai sus, producerea unor consecinţe juridice de
natură să nesocotească regimul vamal şi să determine prin aceasta, în principal, o
micşorare sau neplata datoriei vamale.
Mobilul, la fel ca şi la celelalte infracţiuni vamale, nu constituie un element
pentru existenţa laturii subiective, el fiind, totuşi, important pentru tratamentul
penal aplicat infractorilor.

În materia obiectului juridic, apreciez că, referitor la infracţiunea de
folosire de acte nereale, prevăzută de art. 177 din Codul Vamal, se poate distinge
un obiect juridic principal caracterizat de relaţiile sociale a căror formare şi
normală desfăşurare sunt condiţionate de respectarea regimului vamal şi un
obiect juridic adiacent, format din relaţiile sociale ce se formează şi se dezvoltă în
considerarea caracterului veridic al documentelor prezentate la autoritatea
vamală, privite ca entităţi destinate să servească drept probă în raporturile
juridice cu autorităţile vamale238.
Obiectul material al infracţiunii în discuţie, indiferent de modalitatea sau
forma de săvârşire îl constituie documentele care se prezintă în faţa autorităţii
vamale – în formularea Codului Vamal „documente vamale de transport sau
comerciale239. Aceste documente trebuie să se refere la alte mărfuri sau bunuri
decât cele prezentate în vamă potrivit procedurii legale. Ele sunt veridice, nefiind
falsificate nici în materialitatea lor (instrumentum juris), nici cu privire la
elementele ce caracterizează substanţa actului (negotium juris), ele exprimă o
237 N.A. – a se vedea incriminarea din Codul Penal

239 Aceste documente sunt prevăzute în Regulamentul de aplicare al Codului Vamal al României
85
realitate constată pe această cale într-un anumit sistem de referinţă, însă
conţinutul lor nu concordă cu situaţia bunurilor prezentate în vamă, situaţie ce
atrage aplicarea necorespunzătoare a regimului vamal. Pentru existenţa
infracţiunii nu interesează care elemente sunt afectate de neconcordanţa arătată –
cantitatea, calitatea, valoarea acestora, toate la un loc sau numai unul dintre ele –
sau dacă toate sau numai o parte dintre documentele prezentate în faţa autorităţii
vamale sunt nereale.
Subiectul activ al infracţiunii de folosire de acte vamale prevăzută de art.
177 din Codul Vamal este necircumstanţiat, Codul Vamal condiţionând doar
pentru forma agravată prevăzută de art. 179 din Codul Vamal – una sau mai
multe persoane înarmate sau constituite în bandă. Trebuie, însă, observat că nu
orice persoană poate prezenta documente în faţa autorităţii vamale, între acestea
şi bunurile depuse în vamă trebuind să existe o anumită legătură, în fapt
persoana trebuie să fie abilitată să facă aceasta, ea neputând fi decât titularul
operaţiunii sau reprezentantul său în baza unui raport de prepuşenie.

Infracţiunea de folosire de acte nereale se consumă în momentul prezentării
în faţa autorităţii vamale a documentelor impuse de procedura specifică, fiind o
infracţiune instantanee. În măsura în care acţiunea de folosire de acte nereale se
repetă va exista o infracţiune continuată sau un concurs real de infracţiuni, în
raport de unicitatea sau pluralitatea rezoluţiilor infracţionale.
Tentativa, datorită realizării instantanee a elementului material al acestei
infracţiuni, este greu de acceptat, existând serioase rezerve cu privire la această
posibilitate. Simpla deţinere a unor documente nereale nu poate fi pedepsită,
datorită echivocităţii situaţiei, chiar dacă mărfurile sunt deja depuse în vamă iar
făptuitorul nu a depus încă actele la biroul funcţionarului vamal, existând, în
această situaţie, ipotetic, timpului material să declare că se află în eroare şi
eventual, după caz, să scoată mărfurile din ţară sau să se întoarcă pe teritoriul
naţional pentru remedierea situaţiei. O discuţie cu privire la tentativă, poate avea
loc în situaţia în care făptuitorul ar depune actele la biroul unui funcţionar
necompetent. Întrucât situaţia, privită în mod obiectiv, nu este de natură să
genereze acea stare de pericol caracteristică infracţiunii prevăzute de art. 177 din
Codul Vamal, apreciem că activitatea nu poate constitui elementele infracţiunii în
cauză decât în momentul când actele ajung în faţa funcţionarului competent,
înmânarea acestora unui alt funcţionar nefiind de natură a genera vreun efect
juridic.
Referitor la situaţia depunerii actelor la un funcţionar necompetent,
apreciez că trebuie avute în vedere două aspecte:
1. Depunerea actelor în faţa autorităţii vamale, ca activitate obligatorie,
în cadrul procedurii vamale, constituie o obligaţie de rezultat, apreciez eu,
nefiind suficientă depunerea documentelor oriunde, oricum sau în faţa
oricui, ci ele trebuie depuse în faţa funcţionarului competent, orice altceva
nefiind de natură a genera efectele juridice prevăzute de legislaţia vamală.
2. Funcţionarii din cadrul vămii au atribuţiuni strict definite240, orice
depăşire a abilităţii conferite putând constitui abuz.
240 N.A. – vameşul este funcţionar public şi trebuie să existe o fişă a postului în acest sens.
86
În aceste condiţii s-ar putea accepta doar primirea de către un funcţionar
vamal, ca persoană particulară, a documentelor în vederea depunerii la
funcţionarul competent pe considerente de rapiditate – prioritate în cadrul
procedurilor în desfăşurare ( aşa numita „băgare în faţă” ) – prietenie, interese
generate de mită sau trafic de influenţă, etc.
Cum procedura vamală arată foarte clar cine poate depune actele în
discuţie, ipoteza arătată devine lipsită de sens, funcţionarul vamal ce se vrea
verigă în desfăşurarea firească a procedurii, nu poate fi acuzat de săvârşirea
infracţiunii prevăzute de art. 177 din Codul Vamal, el săvârşeşte un abuz, iar
funcţionarul competent, în mod normal, nu ar trebui să primească actele ce i se
prezintă de către alte persoane decât cele prevăzute de legislaţia în domeniu.
Aşa cum se poate observa, o fisură în sistem poate fi profitabilă
infractorilor. Aceştia nu vor recunoaşte depunerea actelor, vor invoca lipsa unor
elemente precum semnătura, iar, în ultimă instanţă, vor invoca abuzul,
provocarea din partea funcţionarilor vamali.
În situaţia în care funcţionarul competent după ce primeşte actele, le
restituie persoanei care i le prezintă fără să le examineze – situaţie ce poate apare
în cazul în care funcţionarul apreciază că cel care nu s-a prezentat cu actele nu
are calitatea necesară, că actele nu sunt complete, completarea formularelor
pentru diferitele tipuri de declaraţii s-a făcut în mod defectuos, cu ştersături, nu
se înţeleg menţiunile înscrise, etc. – în ideea remedierii neajunsurilor, considerăm
că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii deoarece, de
asemenea, nu s-a creat starea de pericol caracteristică infracţiunii.
O problemă apare, în materia consumării infracţiunii de folosire de
documente nereale, în condiţiile speciale prevăzute de art. 53 din Codul Vamal,241
ce prevede pentru un anumit act vamal, specificat „in terminis” – declaraţia
vamală – dreptul declarantului de a rectifica sau retrage declaraţia vamală până
în momentul începerii controlului fizic al mărfurilor. Se poate spune că în această
ipoteză, numai cu privire la declaraţia vamală, infracţiunea de folosire de acte
nereale se consumă, ca limită în timp, odată cu începerea controlului fizic al
mărfurilor. În aceste condiţii, poate apare situaţia ca declaraţia vamală rectificată
să corespundă cu bunurile prezentate în vamă iar celelalte acte sau o parte din
ele să fie nereale în înţelesul art. 177 din Codul Vamal. Are oare, declarantul
dreptul să solicite şi să-i accepte retragerea actelor nereale pentru înlocuirea lor
cu altele reale? Apreciez că, da – în sprijinul acestei opţiuni putând fi invocate
multe motive, de la cele de politică penală până la cele de ordin operativ ce privesc
cercetarea efectivă.
Termenul care se scurge între momentul depunerii actelor şi cel în care se
începe controlul fizic al bunurilor trebuie acceptat ca termen de graţie, ce se
acordă în ideea intrării în legalitate, interesul fiind respectarea regimului vamal şi
nu constatarea infracţiunii în condiţii echivoce – în această perioadă de timp se
poate constata, ca urmare a analizelor efectuate de către şi pe cheltuiala
declarantului, o altă calitatea mărfurilor decât cea atestată în acte sau, pur şi
simplu, alte sortimente, din cauze neimputabile şi necunoscute declarantului.
Totuşi, facilitatea, de a solicita şi de a i se accepta, trebuie analizată în
fiecare speţă în parte. Aceasta trebuie folosită cu bună credinţă, orice dubiu
241Declarantul are dreptul să rectifice sau să retragă declaraţia vamală depusă şi acceptată de autoritatea
vamală numai până în momentul începerii controlului fizic al mărfurilor.
87
trebuind analizat cu atenţie242. Abuzul, desigur, greu de demonstrat datorită
rapidităţii specifice fluxului de mărfuri şi echivocităţii situaţiei, apreciez că trebuie
să atragă respingerea rectificării declaraţiei vamale.
Concluzionând, în condiţiile art. 153 din Codul Vamal infracţiunea de
folosire de acte nereale, prevăzută de art. 177, se consumă ca limită în timp odată
cu începerea controlului fizic al mărfurilor, moment care coincide, în mod practic,
cu cel în care este posibilă constatarea neconcordanţei dintre actele depuse la
autoritatea vamală şi bunurile depuse în vamă.
Revenind în plan general apreciem că se poate vorbi despre două modalităţi
de săvârşire a infracţiunii de folosire de acte nereale prevăzută de art. 177 din
Codul Vamal:
- o primă modalitate în care declarantul depune actele necesare, conform
procedurii vamale, şi până în momentul începerii controlului fizic al mărfurilor nu
îşi manifestă intenţia de a rectifica sau retrage declaraţia vamală şi implicit
celelalte acte pentru remedierea deficienţelor şi intrarea în legalitate.
- o a doua modalitate în care declarantul după ce depune actele necesare
potrivit procedurii, revine, o dată, sau de mai multe ori, şi, până la începerea
controlului fizic al mărfurilor, îşi manifestă dorinţa de a rectifica sau retrage
declaraţia vamală şi celelalte acte.
În prima modalitate infracţiunea se consumă odată cu depunerea actelor în
faţa autorităţii iar în a doua, odată cu ultima depunere în faţa autorităţii vamale,
moment ce poate coincide, ca limită superioară în timp, cu începerea controlului
fizic al mărfurilor.
După câte se observă, momentul consumării acestei infracţiuni, apreciem
noi, poate să se plaseze oriunde între două limite – una poziţionată imediat după
depunerea bunurilor în vamă, în depozitul necesar, iar cealaltă fixată imediat
înaintea începerii controlului fizic al mărfurilor – esenţială rămânând ultima
depunere a actelor ce materializează manifestarea de voinţă definitorie pentru
plasarea activităţii în sfera licită sau ilicită.
Pedeapsa pentru infracţiunea de folosire de acte nereale este închisoarea de
la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi la care se adaugă şi interdicţia
exercitării ocupaţiei potrivit art. 180 din Codul Vamal combinat cu art. 64 din
Codul Vamal precum şi confiscarea bunurilor depuse în vamă potrivit art. 118 lit.
d din Codul Penal.
242N.A. – în acest sens art. 43 din H.G. 1114/2001 prevede: „Autoritatea vamală poate aproba rectificarea
declaraţiei vamale în detaliu, în condiţiile prevăzute de Codul Vamal al României, prin depunerea unei noi
declaraţii destinate să înlocuiască declaraţia iniţială. În acest caz data care se ia în considerare pentru
determinarea drepturilor de import şi aplicarea altor norme legale care reglementează regimul vamal solicitat
este data de acceptare a primei declaraţii vamale”.
88
2.5. Reglementarea infracţiunii de folosire de acte
falsificate la autoritatea vamală, prevăzută de art.
178 din Codul Vamal al României

Infracţiunea de folosire de acte falsificate prevăzută de art. 178 din Codul
Vamal, fiind o infracţiune specifică domeniului vamal, este circumscrisă unui
regim specific, reglementat prin Codul Vamal şi Regulamentul de aplicare al
Codului Vamal, caracterizat, printre altele, de obligaţia prezentării de documente
în faţa autorităţii vamale. Întrucât cadrul este identic cu infracţiunea de folosire
de acte nereale prevăzută de art. 177 din Codul Vamal,243 în această secţiune,
apreciem ca oportună o scurtă enumerare.
Astfel vom avea:
- declaraţia vamală în detaliu;
- documentul de transport al mărfurilor sau, în lipsa acestuia, alte documente
emise de transportator cuprinzând date referitoare la mărfurile transportate;
- factura în original sau în copie ori un alt document pe baza căruia se declară
valoarea în vamă a mărfurilor;
- declaraţia de valoare în vamă;
- documentele necesare aplicării unui regim tarifar preferenţial sau a altor măsuri
derogatorii la regimul tarifar de bază;
- codul fiscal al titularului;
- orice alt document necesar aplicării dispoziţiilor prevăzute în normele legale
specifice care reglementează operaţiunile vamale;
- orice document necesar verificării exactităţii elementelor înscrise în declaraţie;

Elementul material al infracţiunii de folosire la acte falsificate, prevăzută
de art. 178 din Codul Vamal constă, la fel ca în cazul infracţiunii de folosire de
acte nereale, prevăzută de art. 177 din Codul Vamal, într-o acţiune, şi anume în
folosirea, în faţa autorităţii vamale competente, de acte falsificate.
Analizând elementul material, constatăm că infracţiunea pe care o
analizăm este o variantă, ce se săvârşeşte într-un domeniu special, a infracţiunii
de uz de fals prevăzută de art. 291 din Codul Penal244.
În fond, legiuitorul român, apreciind pericolul deosebit al conduitei ilicite în
discuţie pentru sistemul de valori caracteristice regimului vamal a considerat
necesar să o pedepsească altfel decât a făcut-o în reglementarea generală din
Codul Penal – închisoare de la 5 la 10 ani faţă de închisoare de la 3 luni la 3 ani.
De remarcat este şi faptul că folosirea actelor falsificate exclude un
concurs de texte în temeiul art. 182 din Codul Vamal.
243A se vedea, supra 4.1.

244Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată cunoscând că este fals, în vederea producerii unei
consecinţe juridice se pedepseşte cu închisoare de la 3luni la 3 ani când înscrisul este oficial, şi cu închisoare
de la 3luni la 2 ani sau cu amendă când înscrisul este sub semnătură privată.
89
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru sistemul
de relaţii sociale circumscris regimului vamal şi încrederii ce se acordă
documentelor ce se prezintă autorităţilor vamale.
Raportul de cauzalitate. Întrucât infracţiunea prevăzută de art. 178 din
Codul Vamal este o infracţiune de pericol raportul de cauzalitate dintre elementul
material şi urmarea imediată decurge „ex re”, din însăşi materialitatea faptei.

Vinovăţia – infracţiunea de folosire de acte falsificate se săvârşeşte cu
intenţie directă245. În mod efectiv, făptuitorul este conştient că deţine produsul
unei infracţiuni de fals şi îl foloseşte ca mijloc, în cadrul unei activităţi ilicite ce
nesocoteşte regimul vamal, urmărind realizarea de profituri prin diminuarea sau
neplata datoriei vamale:
Întrucât există o opinie în doctrină246, noi considerăm ca exclus concursul
ideal între infracţiunea de folosire de acte falsificate (art. 178 din Codul Vamal) şi
uzul de fals (art. 291 din Codul Penal), cu consecinţe directe în materia intenţiei
cu care se săvârşeşte activităţilor ilicite. Apreciem că suntem în faţa unui concurs
de norme juridice ce au ca obiect aceeaşi activitate ilicită – una generală cu sediul
în Codul Penal şi una specială cu sediul într-o lege specială, respectiv Codul
Vamal – urmând a se aplica norma specială, soluţie justificată de raţiunea
incriminării speciale ce a avut în vedere condiţiile concrete ale domeniului
reglementat.
Scopul cu care se săvârşeşte infracţiunea de folosire de acte falsificate este
manifest, producerea unor consecinţe juridice de natură să aducă atingere
regimului vamal ca urmare subsecventă a micşorării sau neplăţii datoriei
vamale.
Mobilul cu care se săvârşeşte infracţiunea de folosire de acte falsificate
indiferent de natura acesteia, nu constituie un element necesar pentru existenţa
laturii subiective, fiind important pentru individualizarea tratamentului
sancţionator.

Obiectul juridic al infracţiunii de folosire de acte falsificate, prevăzută de
art. 178 din Codul Vamal, este complex. Pe de o parte vom avea un obiect juridic
principal, format din relaţiile sociale a căror formare şi normală desfăşurare este
condiţionată de respectarea regimului vamal, iar pe de altă parte, vom avea un
obiect juridic adiacent, caracterizat de încrederea şi veridicitatea documentelor
prezentate în faţa autorităţii vamale.
Obiectul material al acestei infracţiuni îl constituie documentele prevăzute
de procedura vamală pentru a fi prezentate în faţa autorităţii vamale – în
exprimarea textului art. 178 din Codul Penal: documente vamale, de transport
sau comerciale – care sunt falsificate.
Ce se înţelege prin document falsificat ? În plan general, se poate aprecia că
prin document falsificat se înţelege produsul unei infracţiuni de fals, având aici în
245 A se vedea consideraţiile de la 4.3.

90
vederea prevederile art. 288, art. 289 şi art. 290 din Codul Penal247 – în fapt, orice
înscris apt să dea naştere, să modifice sau să stingă drepturi sau obligaţii
privitoare la bunurile supuse regimului vamal. Soluţia rămâne valabilă şi în
condiţiile Proiectului Codului Penal, unde în cuprinsul art. 458-460 sunt preluate
incriminările sub aceeaşi denumire şi conţinut.
Actele falsificate constituie o entitate materială cu existenţa obiectivă ce
premerge şi este independentă de elementul material al infracţiunii prevăzute de
art. 178 din Codul vamal, neinteresând, în problema tratată, dacă autorul
infracţiunii de folosire de acte falsificate a avut vreo participare la falsificarea
actelor.
O discuţie, trebuie făcută cu privire la falsul intelectual, în condiţiile în
care, cuprinsul actului prezentat în faţa autorităţii vamale conţine menţiuni
necorespunzătoare adevărului, în ceea ce priveşte mărfurile sau bunurile care se
prezintă în vamă. În mod aparent, aici ar trebui să se pună problema dacă nu
cumva ipoteza expusă este caracteristică infracţiunii de folosire la autoritatea
vamală de acte nereale, prevăzută de art. 177 din Codul Vamal.
Obiectul material al infracţiuni prevăzute de art. 177 din Codul Vamal îl
constituie actele prezentate autorităţii vamale care se referă la alte mărfuri sau
bunuri decât cele prezentate în vamă. Considerăm că diferenţa între enunţurile de
la art. 177 şi art. 178 din Codul Vamal, în materia obiectului material, este
realizată de o stare de lucruri care precede desfăşurării activităţii ilicite
incriminate prin textele legale arătate.
Astfel, în cazul folosirii de acte nereale, actele nu au nici un viciu, sunt
emise de persoanele competente şi, în momentul întocmirii, sunt caracterizate de
o corespondenţă perfectă între conţinutul lor ideatic şi realitatea pe care o
reflectă.
Pericolul pe care îl determină incriminarea faptei, izvorăşte din aceea că
bunurile prezentate în vamă sunt altele, fiind schimbată calitatea şi/sau
cantitatea acestora, rezultând o necorespondenţă între cele două elemente care
generează posibilitatea de a aprecia că mărfurile prezentate în vamă sunt altele
decât cele la care se referă actele.
În situaţia folosirii de acte falsificate, actele sunt viciate prin contrafacere
sau alterarea conţinutului lor după ce acestea au fost emise ori prin atestarea
unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului sau prin omisiunea, cu
ştiinţă, de a insera unele date sau împrejurări cu prilejul întocmirii lor, rezultatul
cert constând în aceea că ele reflectă un neadevăr, o minciună.
Concluzionând, trebuie spus că dacă în situaţia art. 177 din Codul Vamal a
fost modificată realitatea cu privire la bunurile prezentate în vamă, în situaţia art.
178 din Codul Vamal au fost modificate actele, ori încă de la întocmire au fost
completate cu date care nu respectă adevărul, totul pentru a eluda regimul vamal.
247 Capitolul II din titlul VII al Codului penal Român unde se prevede în forma de bază că falsificarea unui
înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să
producă consecinţe juridice constituie infracţiunea de fals material în înscrisurile oficiale ce se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 3 ani (art. 288); falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia de
către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări
necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a însera unele date sau împrejurări,
constituie infracţiune de fals intelectual şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani (art. 289);
falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul
foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii de
consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, constituind infracţiunea
de fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290).
91
Dacă din punct de vedere teoretic, situaţia poate părea clară, în practică
apar în mod inevitabil – chiar şi numai cu privire la activitatea desfăşurată în
incinta punctului vamal – situaţii de concurs de infracţiuni: completarea
declaraţiilor vamale, indiferent dacă se bazează pe documente nereale sau pe
documente falsificate, în măsura în care făptuitorul – titularul operaţiunii sau
reprezentantul acestuia – cunoaşte despre denaturarea realităţii pe care o conţin
actele, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual
prevăzută de art. 289 din Codul Vamal, iar în măsura în care acestea sunt
prezentate autorităţii vamale împreună cu actele falsificate sau nereale se poate
accepta concursul între falsul intelectual şi folosirea de acte nereale dau
falsificate.
Subiectul activ al infracţiunii de folosire de acte falsificate nu este
circumstanţiat decât pentru forma agravată, prevăzută de art. 179 din Codul
Vamal, însă, şi aici, trebuie subliniat că, prezentarea de acte în faţa autorităţii
vamale se poate face doar de către titularul operaţiunii sau reprezentantul
acestuia în baza unui raport de prepuşenie248.

Infracţiunea de folosire de acte falsificate prevăzută de art. 178 din Codul
Vamal se consumă în momentul prezentării în faţa autorităţii vamale a
documentelor falsificate. În cadrul procedurii vamale, prezentarea actelor în faţa
autorităţii vamale, obligatorie fiind, generează prin ea însăşi efecte juridice – în
primul rând exonerarea de obligaţia legală ce incumbă titularului operaţiunii – şi
constituie, în acelaşi timp, începutul folosirii actelor, în cadrul procedurii arătate.
În problema, consecinţelor aplicării prevederilor art. 53 din Codul Vamal
asupra momentului consumării infracţiunii de folosire de acte falsificate,
apreciem că apar unele aspecte particulare faţă de situaţia aplicării prevederilor
art. 53 în materia folosirii de acte nereale.
Dacă în privinţa folosirii de acte nereale există în mod obiectiv posibilitatea
rectificării sau retragerii declaraţiei vamale şi implicit a celorlalte acte până în
momentul începerii controlului fizic al mărfurilor, în materia folosirii de acte
falsificate trebuie luate în considerare şi prevederile art. 55 din Codul Vamal.249 În
mod practic până la începerea controlului fizic al mărfurilor autoritatea vamală
procedează la controlul declaraţiei vamale şi a documentelor ce o însoţesc
existând şi posibilitatea ca să se solicite şi alte documente necesare verificării
exactităţii elementelor înscrise în declaraţie decât cele prezentate iniţial. Apare
astfel posibilitatea ca funcţionarul vamal să descopere un act falsificat înainte de
momentul limită de care legiuitorul a legat posibilitatea retragerii sau rectificării
declaraţiei vamale.
În aceste condiţii, apreciem că suntem în faşa unei situaţii ambigue: avem
un act care este susceptibil de a fi produs prin săvârşirea unei infracţiuni de fals
intelectual care poate fi rectificat sau retras până în momentul controlului fizic al
248 Cu privire la calitatea subiectului activ, a se vedea şi conţinutul art. 39 din capitolul IV al Regulamentului
de aplicare al Codului Vamal.

249 Dacă acceptarea declaraţiei vamale, autoritatea vamală procedează la controlul documentelor al acesteia
şi al documentelor însoţitoare şi poate cere declarantului să prezinte şi alte documente necesare verificării
exactităţii elementelor înscrise în declaraţie (art. 55 alin. 1). Autoritatea vamală poate proceda la controlul
fizic al mărfurilor, total sau parţial, precum şi, dacă este cazul, la prelevarea de probe pentru expertize sau
analize de laborator.
92
mărfurilor, care este reglementat de Regulamentul de aplicare al Codului
Vamal250, condiţii în care mai există şi alte acte, ce stau la baza întocmirii
declaraţiei vamale, care pot fi, de asemenea, produse prin săvârşirea unor
infracţiuni de fals şi cu privire la care se poate constata falsitatea înainte de
momentul până la care declaraţia vamală poate fi retrasă sau rectificată.
Considerăm aici, că se impune o atitudine fermă faţă de cei care îşi propun
să nesocotească regimul vamal. Este inadmisibilă acceptarea unei încurajări a
făptuitorilor pe considerentul că îşi pot retrage declaraţia vamală şi celelalte acte
în condiţiile în care s-ar descoperi falsul invocând faptul că o fac până la
începerea controlului fizic al mărfurilor. De bună seamă că legea trebuie
respectată. Declarantul are dreptul să îşi retragă sau rectifice declaraţia vamală,
cu implicaţiile de ordin obiectiv şi asupra celorlalte acte.
În condiţiile în care fapta de a depune acte falsificate constituie o
infracţiune deja consumată, indiferent dacă autoritatea vamală descoperă în
momentul depunerii, până la controlul fizic al mărfurilor ori ulterior, împrejurarea
că declarantul depune o altă declaraţie vamală însoţită de alte acte care nu mai
sunt false, nu mai produce efectele juridice specifice infracţiunii de folosire de
acte nereale – acea perioadă de graţie oferită ca şi concesie pentru intrarea în
legalitate.
Soluţia pe care o oferim nu coincide cu cea de la infracţiunea de folosire de
acte nereale deoarece nu mai există condiţiile obiective care pot determina o
situaţie echivocă specifică ipotezei de la art. 177 din Codul Vamal, în care
declarantul, în mod obiectiv, să nu poată cunoaşte realitatea cu privire la
bunurile pe care le-a depus în vamă, realitate pe care doreşte să o cunoască şi
face ce este necesar pentru aceasta în scopul respectării regimului vamal –
desigilează şi despachetează, în prezenţa autorităţii vamale, bunurile, verifică
calitatea şi natura acestora, ia probe, le expertizează pe cheltuială proprie, etc.
Pentru alte aspecte legate de consumarea şi tentativă la infracţiunea de
folosire de acte falsificate, dat fiind asemănările cu infracţiunea de folosire de acte
nereale, apreciem necesară revederea celor expuse în capitolul precedent.
Pedeapsa la infracţiunea de folosire de acte falsificate prevăzută de art. 178
din Codul Vamal este închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi,
instanţa urmând a se pronunţa şi cu privire la interdicţia exercitării ocupaţiei
potrivit art. 180 din Codul Vamal combinat cu art. 64 din Codul Penal, precum şi
cu privire la confiscarea bunurilor depuse în vamă potrivit art. 118 lit. d din
Codul Penal.
2.6. Consideraţii cu privire la forma agravată a

infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal
Codul Vamal incriminează în cuprinsul art. 179 săvârşirea infracţiunilor

prevăzute în art. 175, art. 176, art. 177 şi art. 178 de către una sau mai multe
persoane înarmate ori constituite în bandă, stabilind o pedeapsă cu închisoarea
de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. De subliniat, aici, este faptul că art.
179 din Codul Vamal nu introduce alte infracţiuni, ci are în vedere doar câte o
formă agravată pentru fiecare din infracţiunile prevăzute în art. 175-178, aspect
250 Art. .58 din H.G. 1114/2001

93
important, printre altele pentru aplicarea art. 182 din Codul Vamal care are în
vedere un concurs de texte legale cu consecinţa aplicării sancţiunilor mai aspre.
Art. 179 cuprinde două modalităţi de săvârşire a infracţiunilor vamale în
forma agravată, ambele privind subiectul activ nemijlocit: de una sau mai multe
persoane înarmate, respectiv, de persoane constituite în bandă – nefiind exclus ca
aceste infracţiuni să fie săvârşite şi de persoane care întrunesc, cumulativ,
condiţiile ambelor modalităţi, sunt înarmate şi constituite în bandă.
În continuare voi trata, în secţiuni distincte, aspectele legate de săvârşirea
fiecăreia dintre modalităţi în parte, neparticularizând condiţiile specifice fiecărei
infracţiuni, atât din considerente de spaţiu cât şi ţinând cont că fiecare
infracţiune a fost analizată deja, fiind prezentate consideraţiile ce ţin de
particularităţile fiecăreia în parte.
2.6.1. Săvârşirea infracţiunilor vamale de către una sau mai

multe persoane înarmate
Prin persoană înarmată se înţelege o persoană care are arme asupra sa,
care este înzestrată cu arme, care este pregătită de luptă251. Potrivit art. 151 din
Codul Penal noţiunea de arme cuprinde instrumentele, piesele sau dispozitivele
astfel declarate prin dispoziţii legale (alin. 1), precum şi orice alte obiecte de
natură a putea fi folosite ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac (alin.
2). De observat că legiuitorul intenţionează să trateze problema identic şi în
cuprinsul noului Cod Penal, unde, în cuprinsul art.406 alin. 1 şi 2, preia textul
din actualul Cod Penal în întregime.
Practic avem două categorii de arme:
- armele propriu-zise, declarate ca atare prin dispoziţii legale – şi aici
trebuie avute 252 în vedere dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 17/1996 – indiferent
dacă sunt sau nu sunt întrebuinţate pentru atac.
- armele asimilate – categorie care este considerată ca atare numai dacă
îndeplineşte, cumulativ, două condiţii: obiectele să aibă natura şi potenţialul
specific unei arme (să poată produce vătămarea sau moartea unei persoane);
obiectele să fie întrebuinţate pentru atac (indiferent dacă au produs sau nu
vătămări).
Trebuie subliniat, aici, că, în ceea ce priveşte prima categorie de arme, dacă
acestea nu au fost folosite în mod efectiv, se realizează doar ipoteza formei
calificate prevăzută de art. 179 din Codul Vamal; dacă armele au fost folosite
efectiv, indiferent dacă fac parte din prima sau din a doua categorie – aici folosirea
este necesară pentru includerea acestora în categoria de arme – vom avea un
concurs de infracţiuni care atrage, pe lângă una din infracţiunile vamale în forma
agravată şi infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii în forma
agravată, ultrajul sau, poate, chiar infracţiunea de subminare a puterii de stat
prevăzută de art. 162 din Codul Penal, în măsura în care acţiunea armată are
amploarea necesară pentru a slăbi puterea de stat.
251DEX, pag. 519.

252 Se referă la armele de foc ca arme a căror funcţionare determină aruncarea unuia sau mai multor
proiectile, substanţe aprinse sau luminoase ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare;
principiul de funcţionare al acestora are la bază forţa de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei
capse ori prin explozia unei încărcături (alin. 1) şi la ansamblurile, subansamblurile şi dispozitivele care pot
constitui şi pot funcţiona ca arme de foc (alin. 3).
94
Realizarea modalităţilor în discuţie, prevăzută de art. 179 din Codul Vamal
impune analiza mai multor situaţii ce pot apare în practică:
- o primă situaţie, simplă, presupune ca una din infracţiunile vamale să fie
săvârşită de o singură persoană înarmată, în sensul art. 151 din Codul
Penal în calitate de autor;
- o a doua situaţie, simplă, are în vedere două sau mai multe persoane
înarmate ce săvârşesc în mod nemijlocit una din infracţiunile vamale,
indiferent de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii;
- lucrurile se complică atunci când în analiză intră situaţia participaţiei,
ipoteză în care la săvârşirea uneia din infracţiunile vamale au participat
mai multe persoane însă nu toate au fost înarmate. Apreciind că
săvârşirea infracţiunii de către persoane înarmate constituie o
circumstanţă reală şi nu personală, aceasta urmează să se răsfrângă
asupra tuturor participanţilor care, în măsura în care au fost în
cunoştinţă de cauză, au putut beneficia de efectele – chiar şi numai în
plan moral-volitiv – împrejurării că participă la săvârşirea unei infracţiuni,
într-o participare ce beneficiază de arme. În mod firesc, dacă participanţii
neînarmaţi nu au cunoscut şi nici nu au putut cunoaşte că unul sau mai
mulţi participanţi sunt înarmaţi, nu vor răspunde penal, în condiţiile
pedepsei impuse de art. 179 din Codul Vamal.
- existenţa modalităţii nu este condiţionată de împrejurarea legată de faptul
că toţi făptuitorii sau numai cei care au asupra lor arme răspund penal,
situaţia reflectând în mod obiectiv, indiferent de această împrejurare, un
potenţial sporit şi un pericol social pe măsură pentru relaţiile sociale ce
constituie obiectul juridic al infracţiunilor vamale.
- circumstanţa reală pe care o analizăm se răsfrânge asupra participanţilor
atât în cazul participaţiei concomitente cât şi în cazul participaţiei
succesive, textul legal nedistigând între cele două forme de participaţie253.
Cu privire la incidentul aplicării circumstanţei agravante generale prevăzută
de art. 75 lit. a din Codul Penal254 la modalitatea în discuţie, apreciem că aceasta
este posibilă, întrucât ipoteza celor două texte legale – art. 179 din Codul Vamal şi
art. 75 lit. a din Codul Penal – nu se suprapune, norma specială nederogând de la
norma generală.
2.6.2. Săvârşirea infracţiunilor de către persoane constituite în

bandă
A doua modalitate prevăzută de art. 179 din Codul Vamal presupune ca
persoanele care săvârşesc una sau mai multe infracţiuni vamale să fie constituite
în bandă. Noţiunea de bandă nu este definită în sistemul normativ penal în
vigoare – nici în Codul Penal, nici în legi speciale cu dispoziţii penale.
Prin bandă se înţelege, în limbaj comun, o ceată sau un grup de răufăcători
care acţionează sub conducerea unui şef.255 De asemenea, Codul Penal din
1936256 explică termenul de „ceată sau bandă” ca fiind „adunarea sau întrunirea
de cel puţin trei persoane”. Ca punct de reper mai poate fi avut în vedere faptul

254 Săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună.
255 DEX, pag. 84.
256 Titlul XII, art. 183 punctul 8.
95
că într-o situaţie asemănătoare Legea nr. 56/1992, vechea lege a frontierei,
referindu-se la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, în art. 68 alin. 1 foloseşte
termenul de persoane ”constituite în grup”, iar Codul Penal la art. 323
incriminează ca infracţiune de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, fapta de
a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asociaţii, în scopul săvârşirii uneia
sau mai multor infracţiuni…
Pertinent, Proiectul Codului Penal defineşte, în cuprinsul art. 351 –
Definirea grupului infracţional organizat si al infracţiunii grave – la alin.1, „grupul
infracţional organizat” ca fiind grupul structurat, format din trei sau mai multe
persoane, care exista pentru o perioada de timp si acţionează în mod coordonat în
scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct
sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Nu constituie “grup
infracţional organizat” grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a
uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structura
determinata ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.
În aceste condiţii, apreciem ca necesar admiterea în cadrul discursului
ştiinţific a concluziei, potrivit cu care, atunci când vorbim despre săvârşirea unei
infracţiuni vamale de către persoanele constituite în bandă, trebuie avută în
vedere asociaţia rezultată în urma săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 323 din
Codul Penal. În susţinerea acestui punct de vedere trebuie subliniat că banda
presupune o structură organizată în care fiecare membru are un rol bine definit, o
conducere unică, o anumită gestionare a resurselor şi a produselor obţinute prin
săvârşirea de infracţiuni, etc. Banda reprezintă mai mult decât persoanele
constituite în grup avute în vedere de Legea nr. 56/1992 deoarece grupul se
constituie aleatoriu din persoane – de observat, pentru susţinerea observaţiei,
sublinierea ce apare în Proiectul Codului Penal la teza a doua a alin 1 din art. 351
– care si-au propus să treacă frontiera indiferent de modul legal sau ilegal în care
o fac urmând, ca principiu, a se destrăma după realizarea scopului.
Legea penală nu face nici o referire la numărul minim de membri ai unei
bande iar în doctrină se fac referiri la un număr minim de doi sau trei membri.257
Considerăm că nu trebuie dată prea mare importanţă numărului de participanţi
pentru a se putea conchide că este vorba despre o bandă, ci, preponderent trebuie
să fie analizată structura funcţională a participanţilor – o bandă este constituită
din numărul de membrii necesar, în mod practic, pentru a realiza ceea ce şi-au
propus. Este iraţional să acceptăm că doi sau trei participanţi, în intenţia de a
trece peste frontieră stupefiante sunt organizaţi în bandă, operaţiunea, în sine,
pentru a avea caracter organizat şi pentru a izbuti în mod efectiv presupunând un
număr mult mai mare – spre exemplu 5-7 membri.
Concluzionând asupra acestui aspect organele judiciare se vor pronunţa
asupra organizării în bandă a participanţilor numai după ce vor verifica condiţiile
specifice fiecărui caz în parte, gradul de organizare şi numărul participanţilor,
tipul de infracţiune săvârşită.
În mod necesar, apreciem noi, atunci când este analizată săvârşirea unei
infracţiuni vamale de către persoane constituite în bandă trebuie avut în vedere
concursul real cu infracţiunea prevăzută de art. 323 din Codul Penal. Cele două
infracţiuni îşi păstrează autonomia, orice participant la săvârşirea unei infracţiuni
vamale, în temeiul şi în condiţiile legii răspunde penal pentru comiterea
257 A. Ungureanu şi A. Ciopraga – op. cit., pag. 683; Florin Sandu – op. cit., pag. 88.
96
infracţiunii vamale indiferent dacă îi este angajată, sau nu, răspunderea pentru
săvârşirea vreunei infracţiuni antecedente – una este cea de la art. 323 din Codul
Penal – sau subsecvente. Fireşte, dacă unui participant nu-i este angajată
răspunderea penală pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii
de infracţiuni, deşi fapta există, regulile concursului de infracţiuni devin
inaplicabile.
Trebuie arătat şi faptul că persoanele constituite în bandă, pot avea în
raport cu săvârşirea infracţiunii, atât calitatea de autori cât şi pe aceea de
complici sau instigatori, iar participaţia poate fi atât concomitentă cât şi
succesivă. Întrucât nu în mod obligatoriu membrii bandei sunt toţi coautori,
uneori chiar mai puţin de trei, apreciem şi aici că se poate accepta aplicarea
circumstanţei agravante de la art. 75 lit. a din Codul Penal – trei sau mai multe
persoane împreună.
Aşa cum am arătat la începutul acestui capitol, există posibilitatea ca
săvârşirea infracţiunilor vamale să fie caracterizată, ca element circumstanţial, de
ambele împrejurări la care face referire art. 179 din Codul Vamal.
Pericolul concret al infracţiunilor vamale săvârşite în forma agravată
prevăzută de art. 179 din Codul Vamal – de una sau mai multe persoane
înarmate şi constituite în bandă – este în mod vădit mai mare deoarece el
decurge, pe de o parte din posibilitatea întrebuinţării armelor pe care făptuitorii le
au asupra lor în timpul săvârşirii infracţiunii, iar pe de altă parte, din caracterul
organizat al comiterii faptei. De asemenea, pericolul sporit a infracţiunilor –
element avut în vedere, înainte de toate, la individualizarea tratamentului
sancţionator – este ilustrată atât de împrejurarea că se recurge la arme pentru a
prinde curaj în comiterea faptei, cât şi de împrejurarea că acţionează în mod
organizat pe baza unui program administrat capabil să imprime coeziune
activităţii ilicite.
2.7. Rolul şi locul datoriei vamale în cadrul cercetării şi

aplicării pedepselor penale în materia infracţiunilor
vamale
Am considerat oportună elaborarea unei asemenea secţiuni în condiţiile în

care, pe parcursul acestei lucrări arăt, în mod repetat, că infracţiunile vamale
sunt infracţiuni de pericol şi nu de rezultat, raportul de cauzalitate între
elementul material şi rezultatul socialmente periculos decurgând principial, ca în
cazul tuturor infracţiunilor de pericol, din însăşi materialitatea fiecărei infracţiuni
în parte, fiind intrinsec acesteia.
De asemenea, nu trebuie omise prevederile art. 147 alin 3 din Codul Vamal,
potrivit cu care datoria vamală serveşte, în cazul infracţiunilor vamale, la
determinarea temeiului de pornire a urmăririi penale şi a pedepselor penale.
Este, oare, această prevedere de natură să schimbe înţelesul normelor
penale prevăzute de Codul Vamal ? S-ar putea accepta un sens, potrivit cu care,
în ultimă instanţă, s-a dorit incriminarea eludării obligaţiei de a plăti datoria
vamală în variantele prevăzute de art. 175 – 178 din Codul Vamal, respectiv prin
trecerea peste frontieră prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal,
prin trecerea peste frontieră, fără autorizaţie, a unor bunuri considerate speciale
sau prin folosirea la autoritatea vamală de acte nereale ori falsificate.
97
Consider că problema trebuie tratată cu atenţie, neputând fi acceptate
explicaţii simpliste. Dacă legiuitorul ar fi dorit infracţiuni de rezultat, condiţionate
de producerea unei urmări periculoase, constând în crearea unui prejudiciu
bugetului de stat prin neplata unei datorii vamale ar fi specificat aceasta in
terminis – să spunem într-un mod asemănător cu cel în care a fost tratată
problema în Codul Vamal anterior258. Cum nu a făcut-o, apreciez ca fiind
oportună o analiză a normei juridice prevăzute de art. 147 alin. 3 din actualul
Cod Vamal.
Astfel, se arată că datoria vamală serveşte la determinarea temeiului de
pornire a urmăririi penale. Codul de Procedură Penală nu conţine prevederi care
să conţină, în materia începerii urmăririi penale, acceptată şi analizată în
doctrina de specialitate ca o adevărată instituţie juridică, expresia „temei de
pornire”. Probabil este puţin important să critic folosirea unei expresii care nu
este consacrată în sistemul legislativ, despre care se poate spune, chiar că, are o
tentă arhaică, astfel că îmi permit să observ, în materia analizată, următoarea
situaţie.
Pentru începerea urmăririi penale – acceptând ca sinonime expresiile
„pornirea urmăririi penale” şi „începerea urmăririi penale” – este necesară, ca
principiu, realizarea a două condiţii259:
1. o condiţie pozitivă, care, deşi neexprimată expres de art. 228 din Codul de
Procedură Penală, decurge din reglementarea adiacentă şi constă în
existenţa acelui minim de date, obţinute fie direct din sesizarea făcută, fie
din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării, ce permit organului
de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune.
2. o condiţie negativă, înscrisă în art. 228 alin. 1 din Codul de Procedură
Penală, ce constă în inaplicabilitatea cazurilor de împiedicare a punerii în
mişcare a acţiunii penale, prevăzute în art. 10 Cod de Procedură Penală, cu
excepţia celui prevăzut la lit. b1.
Consider că se poate accepta, ca o derogare de la cadrul general reprezentat
de Codul de Procedură Penală, că prin voinţa legiuitorului, Codul Vamal impune o
a treia condiţie, la fel ca prima, pozitivă, ca în legătură cu activitatea ilicită
cercetată, să se fi format o datorie vamală neachitată.
În aceste condiţii, trebuie observat că infracţiunile vamale subzistă în mod
independent, indiferent dacă a rezultat ori nu o datorie vamală eludată. Problema
se pune în latura practică, în cadrul anchetei penale, urmând ca, în măsura în
care a rezultat sau nu urmarea socialmente periculoasă constând într-o datorie
vamală eludată, să se înceapă ori nu urmărirea penală.
Dacă există o datorie vamală eludată, iar aceasta după ce s-a constatat
săvârşirea infracţiunii, până să se înceapă urmărirea penală, ori în cursul
acesteia, este plătită – cazul infractorului spăşit care odată prins este tentat să
facă aproape orice pentru a scăpa de răspunderea penală – ce se poate întâmpla ?
Să fie acceptabilă darea unei soluţii de neîncepere, iar în cazul în care s-a
început, de scoatere de sub urmărire penală ?
Analizând modul cum este analizată problema în reglementările vamale ale
unor ţări prezentate în capitolul 1, modul cum legiuitorul român, în spirit
european, de altfel, a conceput funcţionarea procedurilor vamale, drepturile
titularilor de operaţiuni vamale, incriminarea unor conduite ilicite, în afara
258 N.A. – vezi supra 1.1

259 N. Volonciu – Tratat de procedură penală, vol. 2, Edit. Paideia, 1994, pag. 65
98
ilicitului penal, drept contravenţii, sunt tentat să accept o asemenea soluţie. Cum
totul pare să graviteze în jurul intereselor economice iar în dreptul vamal român
datoria vamală pare să joace rolul central, fiindu-i subordonată însuşi începerea
urmăririi penale, s-ar părea că singura raţiune a intervenţiei organelor judiciare
în desfăşurarea activităţilor ilicite specifice laturii obiective a infracţiunilor
prevăzute de Codul Vamal ar fi să impună, prin orice mijloace, plata datoriei
vamale.
O soluţie asemănătoare ar putea fi dată şi cu privire la pedepsele de natură
penală, cel puţin având în vedere norma juridică de la art. 147 alin. 3 teza a doua
din Codul Vamal, potrivit cu care, datoria vamală serveşte la determinarea
pedepselor penale, textul legal putând fi interpretat în sensul că dacă datoria
vamală se plăteşte pe parcursul procesului penal ori pe parcursul executării
pedepsei, să spunem, privative de libertate, nu ar mai exista temei pentru
aplicarea pedepsei, în primul caz, sau pentru continuarea executării pedepsei, în
cel de al doilea caz.
Faţă de cele arătate consider că este locul să îmi exprim unele rezerve.
Probabil nu este lipsit de importanţă să observăm că, la prima vedere, datoria
vamală constituie elementul, raţiunea ce îi determină pe infractori să săvârşească
infracţiuni vamale – excepţie constituind cazul bunurilor speciale, caz în care, nu
datoria vamală constituie o problemă, ci faptul că aceste bunuri sunt interzise ori
restricţionate pentru operaţiunile vamale. Un calcul aritmetic simplu arată că o
afacere va prospera mult mai repede dacă va scăpa de o povară, în plus,
constituită de plata datoriei vamale. În aceste condiţii, din punct de vedere
criminologic, va căpăta pregnanţă explicaţia potrivit cu care principala cauză ce
determină săvârşirea infracţiunilor vamale incumbă mediului de afaceri
concurenţial, ce permite dezvoltarea unei afaceri pe o piaţă determinată numai în
condiţiile în care la aceiaşi parametri calitativi o marfă sau o grupă de mărfuri
este mai ieftină şi asigură un profit maximal iar un atu, în acest sens, ar fi să nu
se plătească datoria vamală.
Deşi principial, totul este corect, lucrurile nu sunt atât de simple.
Dezvoltarea oricărei afaceri poate să aibă loc în două planuri, pe care le apreciez
ca paralele, orice conexiune fiind de neconceput.
În primul rând, în mod firesc se poate alege o dezvoltare durabilă, în cadrul
unei sistem concurenţial guvernat de legile statului român, cu respectarea
procedurilor legale, cu respectarea drepturilor consumatorilor şi a regulilor
concurenţei loiale.
Diametral opus, se poate opta pentru specularea oricărei oportunităţi în
fraudarea legii, raţiunea derulării unei afaceri fiind sublimată la ceea ce
afaceriştii, cu o anumită reputaţie, numesc „tun”. Realitatea a demonstrat că, în
România, se pot acumula capitaluri importante din astfel de afaceri. Totul poate fi
subteran, importuri, distribuţie, desfacere cu amănuntul, strângerea sumelor
încasate, distribuirea profiturilor, etc.
Cu privire la un „tun” descoperit, infractorii pot plăti datoria vamală iar
această stare de fapt va produce consecinţe juridice conform cu prevederile
Codului Vamal. Totuşi apare o întrebare firească – oare nu ar fi necesar să se
poată face o diferenţiere între oamenii de afaceri oneşti care înţeleg să-şi achite în
mod constant datoriile către bugetul de stat şi cei care înţeleg să-şi dezvolte
afacerile speculând orice iar aici, în primul rând, legea ?
99
Departe de mine gândul de a propune idealuri în mediul de afaceri însă, în
considerarea locului şi rolului procesului penal în societate, îmi permit să observ
că dacă în ceea ce priveşte prima teză a art. 147 alin. 3 din Codul Vamal lucrurile
pot fi acceptate ca fiind suficient de clare şi de ferme, în sensul potrivit cu care,
dacă se plăteşte datoria vamală înainte să fi început procesul penal acesta nu va
începe deşi săvârşirea infracţiunii va continua să existe în realitatea obiectivă –
caz în care prevederile art. 147 alin. 3 vor opera ca o cauză de neurmărire a
infracţiunii – nu acelaşi lucru se poate accepta, atunci când analizăm teza a doua
a articolului în discuţie. Consider că plata datoriei vamale nu poate opera ca o
cauză de nepedepsire. Organele statului nu pot avea răbdare la nesfârşit, doar o
realiza infractorul că i se oferă o şansă spre a se conforma conduitei prescrise.
Consider că ar fi prea mult să se accepte ca la o perioadă importantă în timp
după ce a sfidat legea, a încercat să înşele vigilenţa autorităţilor statului, un
infractor să se spăşească şi pe cale de consecinţă să fie iertat de pedeapsă. Nu neg
caracterul stimulativ al posibilităţii legale ca, în măsura în care se revine la
respectul legii, cel ce a încălcat-o să se bucure de unele avantaje. De avantaje da,
dar nu de iertare, pentru că atunci ar apare reversul medaliei – toată comunitatea
de afaceri ar fi tentată să întindă coarda cât mai mult şi numai în ultimă instanţă
să se conformeze prevederilor legale.
Soluţia pe care o propun şi care, apreciez că nu contravine legii, constă în
acceptarea plăţii datoriei vamale în timpul procesului penal ca o circumstanţă
atenuantă sau/şi un argument pentru a se dispune suspendarea executării
pedepsei, caz în care s-ar acoperi în mod satisfăcător atât plata datoriei vamale
până la darea pedepsei cu închisoare sau până la rămânerea definitivă a unei
astfel de pedepse cât şi situaţia în care plata arătată s-ar face pe timpul executării
pedepsei cu închisoarea.
Îmi permit, în acelaşi timp să observ că problema poate căpăta doar
conotaţii teoretice pentru că în practică, dacă se aplică dispoziţiile legale ce au ca
obiect plata cu întârziere a obligaţiilor către bugetul de stat, suma ce va trebui
plătită va deveni din ce în ce mai mare, odată cu trecerea timpului, astfel că va
deveni din ce în ce mai puţin probabil ca infractorii să-şi plătească datoriile
pentru a evita răspunderea penală.
Concluzionând, apreciez că datoria vamală, ca instituţie de drept vamal, nu
afectează prin efectele juridice specifice existenţa infracţiunilor vamale, însă,
modul de a reacţiona al organelor statului trebuie să ţină seama de plata sau
neplata datoriei vamale.
2.8 Infracţiunea de contrabandă ca infracţiune în

legătură directă cu infracţiunile de corupţie
Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de

corupţie introduce în secţiunea a 4-a o noţiune folosită, până la momentul
respectiv, mai mult în doctrina criminologică atunci, când în cadrul discursului
ştiinţific, se dorea o analiză exhaustivă a corupţiei ca fenomen socio-juridic –
infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.
La lit. „f” a art. 17 din textul legal, la care am făcut referire, este menţionată
contrabanda cu bunuri provenite din săvârşirea unei infracţiuni de corupţie, unei
100
infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie sau săvârşită în realizarea scopului
urmărit printr-o asemenea infracţiune.
Contrabanda simplă – prevăzută de art. 175 din Codul Vamal – ca
infracţiune în legătură directă cu infracţiunile de corupţie se pedepseşte cu
pedeapsa pentru forma cadru, maximul majorându-se cu 3 ani. În cazul
contrabandei calificate – infracţiune prevăzută la art. 176 din Codul Vamal –
maximul pedepsei se majorează, atunci când infracţiunea se săvârşeşte în
legătură directă cu infracţiunile de corupţie, cu 5 ani.
Din punct de vedere al obiectului juridic, se observă că această formă
infracţională este gândită de legiuitor ca o formă complexă. Avem, pe de o parte,
acele relaţii sociale a căror formare şi normală dezvoltare este condiţionată de
respectarea regimului vamal, cu toate elementele sale caracteristice, iar, pe de
altă parte, în plan secundar, se nesocotesc acele relaţii sociale ce sunt specifice
exercitării atribuţiunilor de serviciu, în general, şi respectului pentru modul onest
şi corect în care trebuie tratate problemele specifice locurilor de muncă ce
presupun luarea şi implementarea unor decizii ce afectează poziţia sau/şi
interesele persoanelor particulare, în special, ca element specific care să ţină de
ceea ce doctrina şi, în actualitate, mai toată lumea când vrea să pună la îndoială
modul şi rezultatele unui proces decizional administrativ, vorbeşte şi face
trimitere la CORUPŢIE.
Nu poate fi vorba despre elemente caracteristice, pe fond, în ceea ce priveşte
latura obiectivă şi latura subiectivă. Un element specific apare, totuşi, în legătură
cu scopul săvârşirii contrabandei, legiuitorul făcând vorbire despre scopul
urmărit prin săvârşirea unei infracţiuni de corupţie sau asimilate. Principial, este
vorba despre apropierea de către funcţionarul corupt a folosului necuvenit,
săvârşirea contrabandei fiind, în acest caz, un mijloc pentru realizarea scopului.
Obiectul material este constituit de bunuri provenite din infracţiuni de
corupţie ori asimilate – teoretic orice fel de bunuri, însă, practic este vorba despre
bunuri cu o anumită valoare, de natură a crea o tentaţie sau, cel puţin, uşor de
valorificat şi recunoscute unanim ca o valoare certă.
Subiect activ poate fi orice persoană ce răspunde penal. În practică,
trebuie observată, cu necesitate legătura care trebuie să existe între subiectul
activ, bunurile ce constituie obiectul material al contrabandei şi persoana
coruptă.
În încheierea acestor succinte sublinieri, consider necesar să fac unele
precizări cu privire la o situaţie ce poate apărea în activitatea organelor de
specialitate şi care trebuie tratată unitar. Astfel, este posibil ca, aşa cum voi arăta
în capitolelor tratării problemelor de anchetă, să apară o situaţie în care cei
implicaţi în săvârşirea contrabandei, pentru a uşura activitatea ilicită sau a o face
posibilă, dau mită direct sau reuşesc ori numai încearcă să se bucure de un
concurs de împrejurări suspect, de natură a favoriza desfăşurarea activităţii
infracţionale. În cazul de faţă ne găsim, clar, în ipoteza contrabandei ce odată
săvârşite, concură alături de infracţiunea de corupţie ori infracţiunii asimilate, la
crearea unui avantaj ilicit pentru cei care, să zicem, introduc fraudulos bunuri
supuse taxării pe teritoriul României. Ce se întâmplă în ipoteza în care făptuitorii
nu ocolesc punctele pentru trecerea frontierei, trec bunurile prin incinta acestora,
însă, datorită coruperii funcţionarilor vamali, bunurile nu sunt trecute în
registrele vamale, nu se consemnează în nici un fel trecerea lor peste frontieră şi,
101
fireşte nu se plăteşte nimic din datoria vamală pentru că aceasta, în fapt, nici nu
are cum să se formeze.
Aici, nu intră în discuţie săvârşirea vreunei infracţiuni prevăzută de Codul
Vamal – contrabanda presupune ocolirea punctelor de trecere a frontierei, dacă
nu este vorba despre bunuri speciale se exclude şi contrabanda calificată, cât
despre folosirea la autoritatea vamală de acte nereale sau falsificate, nu poate fi
vorba întrucât nu se prezintă nici un act; pur şi simplu se dă „şpaga” şi se trece,
după care totul merge înainte, nimeni nu mai cunoaşte pe nimeni până la un nou
transport. Nu poate fi vorba nici despre implicarea unei contravenţii prevăzute de
Regulamentul de aplicare a Codului Vamal, implicare, oricum, inoportună dat
fiind problema concursului de incriminări între o incriminare penală şi una
contravenţională, situaţie în care, apreciez că, infracţiunea de corupţie va fi
tratată la nivelul întregii activităţi, persoanele implicate în activităţi ce nu sunt
legate direct de activitatea de corupere având rezervat un loc, cel mai probabil în
rândul complicilor sau al coautorilor, în condiţiile unui concurs ideal de
infracţiuni, poate cu evaziunea fiscală, în funcţie de elementele specifice fiecărui
caz în parte.
CAPITOLUL 3 – Aspecte privind unele infracţiuni ce

se săvârşesc în legătură cu infracţiunile
vamale – infracţiuni la regimul frontierei de
stat şi infracţiuni ce se săvârşesc în legătură
cu drogurile
3.1. Trecerea ilegală a frontierei.
Legea 243 din 29 Aprilie 2002, ce a aprobat şi completat Ordonanţa de

Urgenţă a Guvernului 105 din 27 Iunie 2001, constituie actuala Lege privind
frontiera de stat a României. Fiind a doua lege, după 1990, actuala reglementare se
constituie într-o normă ce, se apreciază, că asigură în mod optim o congruenţă
necesară cu legislaţia comunităţii europene.
În materie penală se realizează o reformă a prevederilor, comparativ cu
vechea lege – Legea 56/1992, republicată în 2000 – infracţiunile fiind mai
sistematizate şi mai clar definite. În fapt, apreciez că, în prezent, avem două
infracţiuni specifice regimului de trecere a frontierei de stat:
1. Infracţiunea de trecere ilegală a frontierei – art. 70 alin 1260
2. Infracţiunea de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori
organizarea acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a
frontierei de stat – art. 71 alin. 1261
260 Intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat constituie infracţiune şi se pedepseşte
cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
261 Fapta persoanei care racolează, îndrumă sau călăuzeşte una sau mai multe persoane în scopul trecerii
frauduloase a frontierei de stat, precum şi a celei care organizează această activitate constituie infracţiune şi
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
102
În legătură cu infracţiunea de trecere ilegală a frontierei legiuitorul a
reglementat o formă agravată, calificată prin scop262 - sustragerea de la
executarea unei pedepse. De asemenea, în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută
la art. 71 alin. 1 , legiuitorul a prevăzut, la alin 2 al aceluiaşi articol263, o
modalitate agravată constând în asocierea sau iniţierea constituirii unei asocieri
ori aderarea sau sprijinirea unei asocieri create pentru a racola, îndruma, călăuzi,
ori a organiza acestea, în vederea trecerii frauduloase a frontierei.
Oarecum surprinzător, la art. 74, legiuitorul reglementează o formă
specială a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,
prevăzută şi pedepsită de art. 246 din Codul Penal, dispunând – orice utilizare a
datelor din SIF (Sistemul de informare naţional privind circulaţia persoanelor şi
bunurilor prin frontieră) care nu este conformă cu dispoziţiile legii constituie abuz
în serviciu contra intereselor persoanelor şi se pedepseşte conform Codului Penal.
Prevederile de natură penală sunt completate cu acelea de la art. 72 şi art.
73, ce conţin referiri la tentativa infracţiunilor prevăzute de art. 70 şi art. 71,
aceasta fiind pedepsită, şi la bunurile sau/şi valorile care au servit sau care au
fost destinate să servească la săvârşirea infracţiunilor arătate ori au fost obţinute
prin săvârşirea acestor infracţiuni, bunuri şi valori ce vor fi confiscate, în măsura
în care sunt ale infractorilor.
Întrucât între regimul vamal şi regimul trecerii frontierei, între infracţiunile
vamale şi infracţiunile specifice regimului trecerii frontierei există legături, pe care
le apreciez ca fiind deosebite, pe parcursul acestei secţiuni voi prezenta
elementele pe care le consider esenţiale în caracterizarea infracţiunilor specifice
trecerii frontierei.
Obiectul juridic generic al infracţiunilor ce se săvârşesc la regimul
frontierei îl constituie relaţiile sociale căror existenţă, formare şi dezvoltare
depinde de respectarea regulilor şi procedurilor specifice, de necesitatea
impunerii de restricţii sau interdicţii pentru trecerea peste frontieră a unor
persoane şi mărfuri. În doctrină264 se subliniază, în materie, implicarea unor
valori precum apărarea autorităţii de stat, buna desfăşurare a activităţii
autorităţilor statului, ca purtătoare şi realizatoare a suveranităţii naţionale, aceste
considerente făcând necesară includerea infracţiunilor, în discuţie, în categoria
„infracţiunilor contra autorităţii”, un argument fiind şi acela că, înainte de 1990
infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei era prevăzută de art. 245 din Titlul
V al Părţii speciale a Codului Penal, ce are ca obiect reglementarea infracţiunilor
contra autorităţii. Desigur, valorile arătate au o importanţă deosebită, însă tocmai
din acest punct de vedere, apreciez eu, că nu trebuie expuse ostentativ, în
legătură cu conduite ilicite ce nu au, în condiţiile actuale – caracterizate de
fenomenul imigraţiei, traficului cu orice, inclusiv cu oameni – legătură directă cu
valorile sociale importante invocate.
Principial, în acest domeniu nu se poate vorbi despre un obiect material. O
discuţie s-ar putea face, referitor la infracţiunea de abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor, ce se referă la utilizarea datelor din S.I.F. neconformă cu
262 Art. 70 alin2 – Dacă fapta prevăzută la alin. 1 a fost săvârşită în scopul sustragerii de la executarea unei
pedepse, fapta se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

263 Art. 71 alin 2 – Fapta de a se asocia sau a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii faptei
prevăzute la alin 1 ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 10 ani.
264 A se vedea în acest sens şi A. Ungureanu, A.Ciopraga în Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. 6,
edit. Lumina Lex 1996. pag 350

103
dispoziţiile legii, însă spaţiul, aferente acestei secţiuni şi tematica prezentei lucrări
impun doar o tratare succintă a acestei probleme.
Subiect activ poate fi orice persoană, indiferent dacă este cetăţean român
sau străin, dacă are ori nu domiciliul în România, cu o rezervă legată tot de
infracţiunea de folosire nelegală a datelor din S.I.F., caz în care subiectul activ
principal este calificat – o persoană ce în virtutea funcţiei şi a sarcinilor de
serviciu are acces la aceste date.
3.1.1. Infracţiunea de trecere ilegală a frontierei

Situaţia premisă.
Infracţiunea de trecere ilegală a frontierei, prevăzută de art. 70 din Legea

243/2002, este caracterizată, înainte de elementele constitutive specifice, de o
situaţie premisă.
Situaţia premisă, în situaţia dată, este constituită din regimul trecerii
frontierei de stat a României, regim circumscris unor instituţii precum: infracţiuni
de frontieră, frontieră de stat, puncte de trecere, control de frontieră.
Dacă din punct de vedere terminologic, infracţiunea de frontieră este fapta
prevăzută de lege ca infracţiune, săvârşită în scopul trecerii ilegale peste frontiera
de stat a persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor sau altor bunuri265,
trecerea ilegală a frontierei a frontierei de stat este definită ca fiind trecerea peste
frontiera de stat în alte condiţii decât cele prevăzute de legea română266.
Cum este necesară o interpretare „per a contrario”, devine important de
văzut care este procedura prescrisă de legiuitor pentru a trece frontiera de stat a
României.
Legea română267 stabileşte că trecerea frontierei de stat a României de către
persoane, mijloace de transport, mărfuri268 şi alte bunuri se face prin punctele de
trecere a frontierei de stat deschise traficului internaţional sau/şi prin alte locuri,
în condiţiile stabilite de comun acord prin documentele bilaterale încheiate de
România cu statele vecine. În mod firesc, trecerea frontierei de către persoane se
face cu respectarea regimului frontierei iar trecerea frontierei a mijloacelor de
transport, mărfurilor şi altor bunuri se face cu respectarea regimului vamal.
În punctele de trecere se organizează şi se efectuează controlul de
frontieră269 al persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor şi altor bunuri atât
la intrarea cât şi la ieşirea din ţară, în vederea verificării şi constatării îndeplinirii
condiţiilor prevăzute de lege în legătură cu aceste operaţiuni. În punctele de
trecere270 îşi desfăşoară activitatea personalul tuturor autorităţilor publice care
au, potrivit legii, competenţe pe linia controlului la trecerea frontierei de stat.
Controlul pentru trecerea frontierei de stat române este caracterizat de
următoarele repere:
265 Art. 1 lit. l din Legea 243/2002

266 Art. 1 lit. m din Legea 243/2002
267 Art. 8 alin 1-8 din Legea 243/2002
268 N.A. – potrivit art.8 alin 2 din H.G. 445/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
O.U.G. 105/2001privind frontiera de stat României, trecerea peste frontiera de stat a mărfurilor şi a
mijloacelor care le transportă se face numai prin punctele de trecere deschise traficului internaţional, anume
destinate, potrivit legii.
269 Art. 11 alin 1 şi2 din Legea 243/2002
270 Art. 12 alin 1-3 din Legea 243/2002
104
• Controlul pentru trecerea frontierei se efectuează, ca regulă, în echipă ce
este constituită din personalul tuturor autorităţilor publice care au, potrivit
legii, competenţe pe linia controlului la trecerea frontierei de stat, sub
conducerea unui poliţist de frontieră271, punctele de trecere a frontierei de
stat funcţionând272 în subordinea Ministerului de Interne, minister care
coordonează activitatea privind controlul trecerii frontierei de stat şi asigură
ordinea publică în perimetrul funcţional al acestora prin Poliţia de Frontieră
Română.
• În punctele de trecere portuare273, din echipa de control face parte şi
reprezentantul căpităniei portului, odată cu echipa de control având acces
pe navele de mărfuri şi reprezentanţii agenţiei de navlosire, precum şi alte
persoane autorizate, conform legii.
• În punctele de trecere aeroportuare274, echipa de control va fi însoţită de un
reprezentant al companiei aeriene reprezentate pe aeroport.
• Toate persoanele care trec frontiera de stat sunt supuse controlului
minim275 pentru stabilirea identităţii276 iar străinii care provin din state
cunoscute cu potenţial migrator precum şi străinii ce provin din alte state,
cu privire la care sunt indicii că prezintă pericol277 pentru ordinea publică,
siguranţa naţională sau sănătatea publică, vor fi controlaţi amănunţit278 la
trecerea frontierei de stat.
• Controlul paşapoartelor şi al celorlalte documente pentru trecerea frontierei
de stat române279, eliberate de autorităţile române, precum şi al celor
eliberate de autorităţile străine, recunoscute şi acceptate de statul român,
potrivit legii, se face de către poliţistul de frontieră.
• Trecerea peste frontiera de stat, de către persoane fizice, a armelor de
vânătoare, de tir şi muniţiilor aferente acestora, a armelor cu aer
comprimat, precum şi a armelor de panoplie este permisă numai dacă
acestea sunt înscrise în documentele de trecere a frontierei, de către
autorităţile care au eliberat aceste documente sau au acordat viza
română280.
• Efectuarea controlului pentru trecerea frontierei de stat va avea următoarea
succesiune281, după caz:
A – controlul sanitar, sanitar-veterinar, fitosanitar şi pentru protecţia
mediului.
271 Art. 17 alin 1 din Legea 243/2002

272 Art. 10 alin 1 din H.G. 445/2002
275 Art. 17 din H.G. 445/2002
276 H.G. 445/2002 arată, în acelaşi articol, că cerinţele controlului minim se stabilesc de către Inspectoratul
General al Poliţiei de frontieră, avându-se în vedere prevederile Rezoluţiei nr.1.373 din 28.09.2001 a
Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite privind combaterea terorismului internaţional , ale
Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 153/2001 pentru aplicarea rezoluţiei arătate şi ale art.6 din Convenţia
de aplicare a Acordului Schengen.
277 Art. 18 alin 1 din H.G. 445/2002
278Detaliind aspectul, H.G. 445/2002 în art. 18 alin2 , arată, referitor la controlul amănunţit, că acesta are în
vedere: verificarea îndeplinirii condiţiilor pentru intrarea, şederea şi ieşirea în/din România ; verificarea
persoanei în evidenţele consemnului de frontieră sau ale altor informări; verificarea mijlocului de transport, a
mărfurilor şi bunurilor care îl însoţesc; verificarea sanitară
279 Art.18 alin 1 din Legea 243/2002
281 Art. 20 din H.G. 445/2002
105
B– controlul efectuat de Regia Autonomă „Administraţia Naţională a
Drumurilor din România” .
C – verificarea de către poliţia de frontieră a documentelor de trecere a
frontierei de stat şi a persoanei, a respectării regimului armelor,
muniţiilor, substanţelor explozive, precum şi al materialelor
biologice cu potenţial de contaminare în masă, al substanţelor
stupefiante sau psihotrope şi al medicamentelor care conţin
substanţe stupefiante sau psihotrope în cantităţi mai mari decât
cele necesare tratamentului personal, al dispozitivelor sau
recipientelor încărcate cu substanţe toxice sau radioactive aflate
asupra persoanelor sau, după caz, în mijloacele de transport ce
trec frontiera de stat română.
D – efectuarea controlului vamal.
• La autoturismele, autobuzele, autocarele, automarfarele şi celelalte mijloace
de transport rutiere care intră sau ies din ţară, controlul pentru trecerea
frontierei se efectuează în punctele de trecere rutiere282.
• Controlul pentru trecerea frontierei al trenurilor283 se efectuează în staţia de
frontieră sau, pe parcurs, între staţia de frontieră şi o staţie interioară.
• La navele care intră sau ies din porturile româneşti în/din curse externe,
controlul pentru trecerea frontierei se efectuează în punctele de trecere
portuare284.
• Controlul documentelor privind identitatea străinilor, membri ai echipajelor
navelor care execută voiaje internaţionale, şi a pasagerilor pentru trecerea
frontierei se efectuează cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului
nr.1.335/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice de punere în
aplicare a prevederilor Convenţiei privind facilitarea traficului maritim
internaţional (FAL), adoptată la Londra la 9 aprilie 1965, cu modificările şi
completările ulterioare285.
• La navele de pasageri286 sub pavilion românesc sau sub pavilion străin,
precum şi la pasagerii aflaţi pe navele de mărfuri care vin sau pleacă în/din
România controlul documentelor la trecerea frontierei se efectuează asupra
persoanelor şi bunurilor la debarcarea şi, respectiv, îmbarcarea la/de pe
nave, iar accesul pasagerilor străini la uscat este permis numai după
îndeplinirea formalităţilor legale pentru trecerea frontierei de stat.
• În aeroporturi287 controlul pentru trecerea frontierei se face la plecarea şi la
sosirea aeronavelor în/din curse internaţionale. Când din cauze de forţă
majoră o aeronavă de transport internaţional nu îşi poate continua cursa şi
călătorii în tranzit nu au legături imediate, acestora li se permite, la cerere,
accesul în localitate până la îmbarcarea în prima aeronavă sau tranzitarea
teritoriului României cu alte mijloace de transport, în baza vizei de tranzit
acordate în punctul de trecere, potrivit legii.
• În cazul în care aeronavele care efectuează curse internaţionale aterizează
din cauze de forţă majoră288 pe aeroporturi care nu sunt destinate traficului

283 Art. 26 din Legea 243/2002
284 Art. 27 alin 1 din Legea 243/2002, prevedere detaliată în alin. 2 - 7
285 Art. 30 alin1 din Legea 243/2002
286 Art. 33 alin1 şi 2 din Legea 243/2002
287 Art. 36 alin1 din Legea 243/2002
288 Art. 36 alin2 şi 3 din Legea 243/2002
106
internaţional, situate în afara zonei de frontieră, controlul pentru trecerea
frontierei se asigura de către unitatea de poliţie şi autoritatea vamală cele
mai apropiate; călătorilor în tranzit, cu escală în România, nu li se
efectuează controlul paşapoartelor dacă nu părăsesc aerogara, cu excepţia
situaţiilor deosebite ce reclamă efectuarea acestui control.
Latura obiectivă – Elementul material al infracţiunii de trecere ilegală a
frontierei constă într-o acţiune – trecerea peste frontiera de stat cu încălcarea
regimului legal. De observat este că, în cazul acestei infracţiuni pentru realizarea
elementului material este necesară realizarea unei condiţii – nerespectarea,
încălcarea regimului legal pentru trecerea frontierei de stat, trecerea trebuind să
fie, iar în aceste condiţii, devine, efectiv ilegală.
Întrucât formularea apare ca nouă faţă de vechea lege – Lege nr. 56 /1992
privind frontiera de stat a României, republicată în 2000 – consider necesară o
minimă analiză, aceasta fiind necesară pentru claritatea şi rigoarea demersului
ştiinţific.
Astfel Legea 56/1992 devenită Legea 56/2000 prevedea la art. 69: „Intrarea sau
ieşirea din ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat constituie infracţiune
şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani”. Pe lângă forma cadru, vechea
lege prevedea mai multe modalităţi agravate, calificate prin scop sau prin modul
de operare, după cum urmează:
• trecerea frauduloasă a frontierei de stat săvârşită în scopul sustragerii de la
executarea unei pedepse.
• trecerea frauduloasă a frontierei de stat săvârşită prin forţă sau prin
atacarea poliţiştilor de frontieră, poliţiştilor sau a lucrătorilor vamali.
• trecerea frauduloasă a frontierei de stat săvârşită de către două sau mai
multe persoane împreună sau de către persoane înarmate.
• trecerea frauduloasă a frontierei de stat săvârşită în scopul scoaterii din
ţară a unor bunuri din patrimoniul cultural naţional sau de valoare
deosebită, al traficării de arme, muniţii, materiale explozive sau radioactive,
a produselor şi substanţelor stupefiante, psihotrope ori toxice.
O întrebare apare ca firească – care este raţiunea pentru care legiuitorul
român a introdus această inovaţie, trecere ilegală în loc de trecere frauduloasă
formulare promovată de vechile reglementări ? Din punct de vedere noţional, cele
două expresii pot fi acceptate ca identice ? Iar dacă da, atunci de ce a mai fost
necesară introducerea unei noţiuni noi ? – asta, mai ales în condiţiile în care
următorul articol289, în materia unor conduite infracţionale conexe, se revine la
expresia consacrată de trecere frauduloasă a frontierei.
O logică minimă, presupune, în analiză, că cele două noţiuni nu sunt
identice. Prin „trecere” se înţelege faptul de „a trece”, ceea ce presupune, între
altele, a merge fără oprire printr-un loc290, în cazul de faţă, pe traseul ce se
intersectează, ce trece peste frontiera de stat. Termenul de „fraudulos” este definit
ca fiind ceva bazat pe înşelăciune, pe rea credinţă291. Pe cale de consecinţă, prin
„trecere frauduloasă a frontierei” se va înţelege intrarea ori ieşirea din ţară uzând
de o inducere în eroare a organelor abilitate de lege să supravegheze respectarea
regimului de trecere a frontierei. „Trecerea ilegală a frontierei” beneficiază de o

290 N.A. – a se vedea DEX pag 1109
291 N.A. – a se vedea DEX pag 397
107
definiţie legală292 – trecerea peste frontiera de stat în alte condiţii decât cele
prevăzute de legea română.
Aşa cum se poate observa, orice trecere frauduloasă este o trecere ilicită,
însă nu orice trecere ilicită este şi o trecere frauduloasă. Trecerea frauduloasă
este caracterizată de o intenţie calificată, manifestă, situaţie ce nu mai este
valabilă pentru trecerea ilegală.
În acest context apreciez că legiuitorul român, înlocuind termenul de
„fraudulos” cu termenul de „ilegal”, a dorit să extindă sfera acţiunii legii penale şi
la alte conduite ilicite ce sub imperiul vechii legi ar fi putut să se eschiveze
tratamentului penal.
Urmarea sau rezultatul socialmente periculos constă într-o stare de
pericol la adresa valorilor sociale avute în vedere la reglementarea regimului de
trecere a frontierei române.
Raportul de cauzalitate decurge din însăşi materialitatea infracţiunii – ex
re – fiind intrinsec acesteia, trecerea ilegală a frontierei fiind o infracţiune de
pericol.
Latura subiectivă – Infracţiunea de trecere ilegală a frontierei poate fi
săvârşită doar cu intenţie. Aceasta fiind o infracţiune comisivă, prin definiţie,
intră sub incidenţa art. 19 alin. 2 din Codul Penal.
Componentă a laturii subiective, scopul capătă relevanţă în cazul formei
agravate a infracţiunii – dacă fapta a fost săvârşită în scopul sustragerii de la
Mobilul nu constituie un element necesar pentru existenţa infracţiunii,
prezenţa intenţiei ca formă a vinovăţiei fiind suficientă pentru a atribui faptei
pericolul social al unei infracţiuni. Mobilul are totuşi importanţa sa, atât în ceea
ce priveşte individualizarea pedepselor cât şi în gestionarea anchetei, fiind
unanim acceptat că, de fiecare dată, devine necesară existenţa obiectivă a
materializării raţiunii care a stat la baza trecerii ilegale a frontierei.
Formele şi tratamentul sancţionator
Infracţiunea de trecere ilegală a frontierei se consumă odată cu trecerea
frontierei de stat a României în alte condiţii decât cele prevăzute de lege. Potrivit
art. 72 din Legea 243/2002, tentativa este pedepsită.
De observat, este momentul consumării, care este diferit în funcţie de felul
frontierei şi de modalităţile concrete alese de făptuitori pentru săvârşirea
infracţiunii. Astfel293:
• În situaţia trecerii frontierei aeriene de stat, consumarea are loc în
momentul decolării sau aterizării aeronavei care vine ori pleacă dintr-o
cursă internaţională.
• În condiţiile paraşutării pe teritoriul României, consumarea are loc în
momentul aterizării celui sau celor paraşutaţi.
• În cazul deplasării cu o navă, consumarea are loc în momentul plecării
navei din portul de la care pleacă nava spre graniţa României, în cazul
ieşirii, iar la intrare, în momentul coborârii făptuitorului pe ţărmul român
cu încălcarea procedurilor legale.
292 Art. 1 lit. m din Legea 243/2002

293N.A. – A se vedea în acest sens şi A. Ungureanu, A.Ciopraga în Dispoziţii penale din legi speciale române,
vol. 6, edit. Lumina Lex 1996 pag. 351
108
• Atunci când deplasarea se face cu alte mijloace de transport – tren,
autovehicul, etc., – consumarea are loc în momentul traversării frontierei
de stat.
Tentativa se pedepseşte, conform art. 72. În literatura juridică294 a fost
evidenţiată importanţa stabilirii corecte a locului şi timpului săvârşirii
infracţiunii, atât legat de forma infracţiunii – infracţiune consumată ori tentativă –
cât şi în ceea ce priveşte competenţa teritorială a organelor de urmărire penală şi,
implicit a instanţelor de judecată.
Activitatea ilicită poate cunoaşte o amplificare, în cazul în care una şi
aceeaşi persoană, la diferite intervale de timp, trece ilegal frontiera de stat. În
această situaţie se găsesc, în primul rând, călăuzele şi contrabandiştii, raţiunea
activităţii lor infracţionale fiind indisolubil legată de trecerea ilegală a frontierei.
Situaţia va impune o încadrare ca infracţiune, unică, continuată, a cărei epuizare
va avea loc în momentul desăvârşirii ultimei activităţi infracţionale ce întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunii de trecere ilegală a frontierei. Dacă se vor
demonstra, în antecedenţă, mai multe rezoluţii infracţionale va intra în discuţie
un concurs real de infracţiuni.
Participaţia proprie este posibilă numai sub forma instigării sau
complicităţii, infracţiunea săvârşindu-se numai în „persoană proprie”295, nu este
de conceput coautoratul. În ipoteza în care mai multe persoane trec ilegal
frontiera, fiecare, în parte, săvârşeşte infracţiunea, ca atare, indiferent dacă fapta
ilicită este săvârşită de două sau mai multe persoane, separat sau împreună296.
Lucrurile se pot complica în cazul în care se analizează activitatea de ajutorare
între cei ce trec în acelaşi timp frontiera ilegal. Accept ca soluţie297, pe această
ipoteză, concursul real de infracţiuni, un participant săvârşeşte ca autor
infracţiunea de trecere ilegală a frontierei ce îl are ca subiect activ şi, în acelaşi
timp, este complice la infracţiunea ce o săvârşeşte cel pe care îl ajută.
Pedeapsa aplicabilă este închisoarea de la 3 luni la 2 ani pentru forma
simplă sau închisoarea de la 2 la 7 ani în forma agravată.
3.1.2. Infracţiunea de racolare, îndrumare sau călăuzire de

persoane ori organizare a acestor activităţi în scopul
trecerii frauduloase a frontierei de stat
Această infracţiune, la fel ca precedenta, este caracterizată de existenţa
unei situaţii premisă dată regimul de trecere al frontierei de stat a României. Cu
privire la aceasta, precum şi la expresiile de trecere ilegală, respectiv trecere
frauduloasă, apreciez ca puţin oportun să mai insist în această subsecţiune,
considerând că am prezentat în subsecţiunea precedentă concluziile pe care le
consider necesare.
Elementul material al acestei infracţiuni constă în acţiuni alternative,
nefiind exclus ca o activitate infracţională să fie caracterizată de efectuarea a
două ori a întregului ansamblu de acţiuni.
294 N.A. – a se vedea Maria Zolyneak, Clasificarea infracţiunilor. Clasificarea în raport cu latura obiectivă.
Infracţiuni materiale şi formale - în DP II pag. 337.
295 A. Ungureanu, A.Ciopraga în Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. 6, Edit. Lumina Lex 1996
pag 352
296 R. M. Stănoiu – în „Trecerea frauduloasă a frontierei”, comentariu în E.T. pag 64.
297N. A. – în acelaşi sens a se vedea A. Ungureanu, A.Ciopraga în Dispoziţii penale din legi speciale române,
vol. 6, Edit. Lumina Lex 1996 pag 353

109
Astfel, apreciez că este necesară realizarea a două condiţii, ambele pozitive:
1. să se săvârşească o faptă într-una din următoarele variante: racolare,
îndrumare, călăuzire, organizarea acestor activităţi.
2. fapta, în oricare dintre variante, să fie săvârşită în scopul trecerii
frauduloase peste frontieră a unor persoane, desigur, altele decât
făptuitorii.
Pentru precizie sunt necesare unele explicaţii.
Prin „racolare” se înţelege o atitudine activă din partea făptuitorilor ce
depun toate eforturile pentru a recruta, strânge, atrage, selecţiona prin diferite
mijloace care, pornind de la simple promisiuni sau vânzări de ponturi persoanelor
interesate, ajung până la exercitarea de presiuni şi ameninţări298.
„Îndrumarea” presupune, în limbaj comun299, punerea unei persoane pe un
anumit drum, pe o anumită direcţie, arătarea drumului cuiva, a da relaţii pentru
ca o persoană să poată realiza ceva.
Prin „călăuzire” este presupusă acţiunea unei persoane de a conduce o altă
persoană pe un drum, îndrumarea, învăţarea, povăţuirea, sfătuirea, orientarea
cuiva300 pentru a efectua o anumită activitate.
„Organizarea” activităţilor arătate, în mod firesc, presupune gestionarea
resurselor, contactarea de persoane, angajarea de servicii, managementul aferent,
etc., totul pentru realizarea obiectivelor propuse.
Se poate observa că primele trei variante au un conţinut asemănător,
diferenţele fiind mai mult de nuanţă. În doctrină301 s-a arătat că legiuitorul le-a
folosit împreună din scrupulozitate astfel încât să nu rămână nesancţionată nici o
activitate ce favorizează ajută ori pregăteşte trecerea frauduloasă a frontierei de
stat. În mod practic, legiuitorul, ca excepţie, a incriminat actele premergătoare,
toate variantele elementului material putând constitui o antecedenţă a trecerii
frauduloase302.
Pentru existenţa infracţiunii, în discuţie, este irelevant că activitatea ilicită
este finalizată prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat de către persoanele
racolate, îndrumate, etc., ori, nu ar fi fost lipsit de sens să se incrimineze,
distinct, ceea ce ar fi constituit deja activităţi tipice de instigare şi/sau
complicitate. Esenţial este existenţa scopului explicit determinat în momentul
efectuării activităţilor incriminate.
Cu privire la urmarea imediată, ce constă într-o stare de pericol şi la
raportul de cauzalitate ce decurge „ex re” din însăşi materialitatea faptei, apreciez
că nu mai trebuie insistat deoarece am formulat concluziile necesare în secţiunea
ce are ca obiect infracţiunea de trecere ilegală a frontierei.
Din punct de vedere al laturii subiective, trebuie observat că este necesară
intenţia. Cum racolarea, îndrumarea, călăuzirea, organizarea acestor activităţi se
săvârşesc cu un scop declarat, pe cale de consecinţă, intenţia angajată poate fi
doar cea directă întrucât este calificată prin scop.
Consumarea acestei infracţiuni are loc în momentul desăvârşirii acţiunii ce
caracterizează latura obiectivă a infracţiunii, indiferent de durata şi consistenţa
298 A se vedea F. Dumitrescu în DCR , pag 396

299 DEX pag. 528
300 DEX pag. 148 şi DLRM pag 124
301A. Ungureanu, A.Ciopraga în Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. 6, Edit. Lumina Lex 1996 pag
368
302 N.A. – am introdus nota de relativitate fiind evident că trecerea frauduloasă poate fi săvârşită şi fără să fie
implicată o racolare, îndrumare, călăuzire sau organizarea acestora.

110
acesteia303. În aceste condiţii, deşi este incriminată separat în art. 72, tentativa
este greu de imaginat. Orice act material menit să ajute o persoană să treacă
fraudulos frontiera – iar aici variantele faptice sunt diverse – intră în sfera
noţiunilor ce sunt avute în vedere de elementul material al infracţiunii.
Mai trebuie observat că în trei din cele patru variante de săvârşire –
îndrumare, călăuzire, organizare – infracţiunea poate deveni continuă, astfel că se
va putea analiza un moment în care infracţiunea se consumă şi un moment în
care infracţiunea se epuizează, odată cu finalizarea ultimului act de executare.
Existenţa infracţiunii în forma consumată ori ca tentativă nu este
influenţată de săvârşirea unei singure variante, a două ori a tuturor variantelor,
cu privire la o singură persoană sau cu privire la mai multe persoane, în mod
independent ori constituite în grup. Aceste împrejurări sunt de natură să dea un
conţinut complex infracţiunii care, fără îndoială, vor trebui să fie avute în vedere
pe parcursul procesului penal şi la individualizarea pedepselor.
În ipoteza unei activităţi organizate, apreciez că săvârşirea infracţiunii în
mod repetat – se racolează mai multe persoane, în timp, ce sunt călăuzite,
îndrumate şi organizate pentru a trece fraudulos frontiera de stat – conferă
activităţii ilicite caracter continuat, infracţiunea nu va rămâne una singură, cu
caracter continuu deoarece vor fi mai multe activităţi infracţionale în baza
aceleiaşi rezoluţii. Lucrurile nu sunt foarte simple, pentru că dacă organizarea
depăşeşte anumite limite, pe care le consider fragile, având în vedere că în
practică a organiza o activitate de felul celei pe care o analizăm nu poate fi
concepută în afară unui grup, unei asocieri ce are un număr de membri, ce îşi
asumă sarcini precise, suportă un anumit management, participă la împărţirea şi
valorificarea profiturilor, etc., caz în care devine aplicabilă prevederea de la alin. 2
al art. 71, ce are ca obiect tocmai asocierea, iniţierea ori sprijinirea unei asociaţii
care să aibă ca scop săvârşirea infracţiunii în discuţie.
Am afirmat, în debutul acestei secţiuni, atunci când am prezentat
infracţiunile ce se săvârşesc la regimul trecerii frontierei, că Legea 243/2002
reglementează la alin. 2 al art. 71 o modalitate agravată a infracţiunii de racolare,
îndrumare sau călăuzire de persoane ori organizare a acestor activităţi în scopul
trecerii frauduloase a frontierei de stat ce constă în asocierea, iniţierea unei
asocieri ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei asocieri ce are ca scop
săvârşirea infracţiunii cadru.
Analizând norma juridică, consider că este necesară o minimă analiză. În
mod clar este vorba despre o prevedere conexă cu alin. 1 ce are ca obiect
infracţiunea de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori organizare a
acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat. Totuşi este
vorba despre o modalitate agravată a acestei infracţiuni ori suntem în prezenţa
unei modalităţi calificate a infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de
infracţiuni prevăzute şi pedepsite de art. 323 din Codul Penal ?
Răspunsul la această întrebare prezintă importanţă sub aspectul
concursului de infracţiuni, infracţiunea reglementată la alin.2 al art. 71 din Legea
243/2002 cu una din infracţiunile arătate – cea prevăzută de art. 71 alin. 1 din
Legea 243/2002, respectiv cea prevăzută de art.323 din Codul Penal.
303A. Ungureanu, A.Ciopraga în Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. 6, Edit. Lumina Lex 1996
pag 369
111
Asocierea, iniţierea, aderarea sau sprijinirea unei asocieri urmărind
săvârşirea infracţiunii de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori
organizare a acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat se
poate săvârşi independent de realizarea efectivă a racolării, îndrumării, etc. Dacă
ancheta poate proba existenţa asocierii şi, eventual, a altor acţiuni conexe,
apreciez că nu este nevoie să se fi pus în acţiune scopul asocierii.
Acceptând că fiecare dintre alineatele art. 71 din Legea 243/2002
reglementează infracţiuni conexe dar independente se pune problema raţiunii
pentru care legiuitorul a simţit nevoia să reglementeze special asocierea în
vederea săvârşirii unei infracţiuni la regimul trecerii frontierei.
Din punct de vedere al pedepsei, săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.
323 din Codul Penal este pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani, pedeapsă mai
mare decât cea prevăzută pentru săvârşirea infracţiunii de la art. 71 alin. 2 din
Legea 243/2002. Conţinutul constitutiv al celor două infracţiuni este identic,
însă art. 323 din Codul Penal prevede suplimentar pe parcursul a două alineate
prevederi pe care le apreciez ca importante – dacă fapta de asociere a fost urmată
de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică celor care au săvârşit infracţiunea
respectivă pedeapsa pentru acea infracţiune, în concurs cu pedeapsa prevăzută
pentru infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni304; nu se
pedepsesc persoanele ce săvârşesc infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de
infracţiuni dacă acestea denunţă autorităţilor asocierea înainte de a fi descoperită
şi de a se fi început săvârşirea infracţiunii ce intră în scopul asocierii305. În
varianta specială, prevăzută de art. 71 alin. 2 din Legea 243/2002, nu se face nici
o referire la situaţia celor care denunţă ori cu privire la concursul de pedepse.
În aceste condiţii apreciez că situaţia capătă un caracter ambiguu. Pe de o
parte, s-ar părea că legiuitorul a dorit să pedepsească mai puţin aspru asocierea
ce are ca scop săvârşirea unor infracţiuni la regimul trecerii frontierei de stat – 3
la 10 ani faţă de 3 la 15 ani – iar pe de altă parte a omis să facă referire la cauza
de nepedepsire ce se referea la persoanele care denunţă asocierea, caz ce
presupune că în cazul infracţiunii prevăzute de art. 71 alin. 2 din Legea
243/2002 denunţarea asocierii este lipsită de efecte juridice sub aspectul
nepedepsirii, intrând în discuţie doar ca circumstanţă atenuantă. În context, îmi
permit să exprim, ca o opinie personală, observaţia că prevederea de la art. 71
alin. 2 din Legea 243/2002 este puţin oportună, fiind de natură să creeze
confuzie şi ambiguitate. Mai mult lecturând cu atenţie se va observa că
exprimarea: „fapta de a se asocia sau iniţia constituirea unei asocieri în scopul
săvârşirii faptei prevăzute de alin. 1 ori aderarea….” ne conduce la o interpretare
potrivit cu care elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 71 alin. 1 din
Legea 243/2002 are caracter unitar – pentru a exista infracţiunea este necesar ca
racolarea, îndrumarea, etc., să fie cumulate – soluţie greu de acceptat chiar şi
numai pentru faptul că astfel nu vor putea fi pedepsiţi cei ce nu participă la toate
segmentele activităţii infracţionale.
Concluzionând, apreciem că în cuprinsul art. 71 din Legea 243/2002 sunt
reglementate două infracţiuni conexe dar independente ce, chiar în condiţiile unor
imperfecţiuni, trebuie analizate şi interpretate în sensul asigurării unei cât mai
bune protecţii valorilor sociale apărate prin regimul trecerii frontierei de stat.
304 Art. 323 alin 2 din Codul Penal

305 Art. 323 alin 3 din Codul Penal
112
3.1.3. Forma specială a infracţiunii de abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor
Prezenţa acestei forme speciale a infracţiunii de abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor într-o lege a frontierei poate părea insolită, însă legiuitorul
român a dorit, în mod expres, să sublinieze, în aceeaşi lege în care a reglementat
înfiinţarea, funcţionarea, gestionarea şi regimul de exploatare al SIF, necesitatea
aplicării unei pedepse penale pentru orice persoană ce şi-ar permite, având acces
prin natura funcţiei ce o îndeplineşte, să utilizeze, dincolo de dispoziţiile legii, date
din SIF.
Această formă de infracţiune, la fel ca şi celelalte infracţiuni prevăzute de
Legea 243/2002, este condiţionată de existenţa unei situaţii premisă ce constă în
ansamblul regulilor ce guvernează înfiinţarea şi existenţa SIF.
Astfel:
• SIF este înfiinţat ca sistem unitar la nivel naţional prin care se ţine
evidenţa, se prelucrează, se prelucrează şi se valorifică informaţiile cu
privire la criminalitatea transfrontalieră şi infracţiunile de frontieră, la
persoane şi bunuri în scopul sprijinirii acţiunilor de menţinere a ordinii
publice, siguranţei naţionale şi aplicarea prevederilor legale cu privire la
circulaţia persoanelor şi bunurilor pe teritoriul României306.
• SIF cuprinde acele categorii de date307, referitoare la persoane fizice şi
bunuri, care sunt furnizate de autorităţile publice şi sunt necesare
asigurării respectării regimului juridic al frontierei de stat, precum şi, altor
interese legitime ale statului.
• Utilizarea SIF308 se face cu respectarea dispoziţiilor legale privind protecţia
datelor, precum şi protecţia persoanei, împotriva prelucrării automate
neautorizate a datelor referitoare la persoane.
• În SIF pot introduce date, pot să le modifice, să le şteargă şi să le
prelucreze, autorităţile cu atribuţii în domeniul apărării naţionale, ordinii
publice şi siguranţei naţionale, cele cu atribuţii în domeniul respectării
regimului juridic al frontierei de stat, precum şi autoritatea judecătorească,
potrivit competenţelor legale309.
• Cu privire la persoane sunt introduse următoarele date310:
- Numele şi prenumele, numele anterior, pseudonimele sau poreclele
care au fost eventual înregistrate separat.
- Semnele fizice particulare, obiective şi inalterabile.
- Prima literă a celui de-al doilea prenume.
- Data şi locul naşterii.
- Sexul
- Cetăţenia
- Menţiunea că persoanele în cauză sunt înarmate
- Menţiunea că persoanele în cauză sunt violente, după caz
- Motivul semnalării
- Măsura ce trebuie luată
306 Art. 48 şi art. 49 alin.1 din Legea 243/2002

307 Art. 50 alin.1 din Legea 243/2002
308 Art. 51 din Legea 243/2002
309 Art. 52 din Legea 243/2002
113
Autoritatea ce a emis cererea, în situaţia în care motivul semnalării
-
este săvârşirea unei infracţiuni311
- Începerea urmăririi penale, existenţa unui mandat de arestare, a
unui mandat de aducere ori a unei hotărâri judecătoreşti executorii
- Natura şi calificarea juridică a infracţiunii
- Descrierea circumstanţelor infracţiunii, inclusiv momentul, locul,
gradul de participare la infracţiuni a persoanei semnalate
- Consecinţele infracţiunii, în măsura posibilităţilor
Cu privire la bunurile căutate312, pentru a fi confiscate sau pentru a fi
utilizate ca probe într-un proces penal, se introduc date în SIF care să permită
identificarea şi urmărirea lor.
În SIF se introduc date referitoare la următoarele categorii de bunuri:
- Vehicule cu motor cu o capacitate cilindrică mai mare de 50 cm3,
furate sau pierdute
- Remorcile şi rulotele care au o masă netă mai mare de 750 kg, furate
sau pierdute
- Armele de foc furate sau pierdute
- Formulare cu regim special, în alb, furate sau pierdute
- Documente care atestă identitatea persoanei ( documente de
identitate, paşapoarte, permise de conducere ) care au fost pierdute
sau furate
- Bancnotele sau titlurile de valoare suspecte
- Alte bunuri cu regim special, potrivit legii, furate sau pierdute
Fiecare autoritate ce are acces la datele introduse în SIF313 răspunde pentru
prejudiciul cauzat unei persoane prin utilizarea fişierului SIF, fiind obligată314, în
ceea ce priveşte domeniul său de responsabilitate din cadrul SIF să ia măsurile
necesare pentru:
- A preveni accesul oricărei persoane neautorizate la instalaţiile
utilizate pentru prelucrarea datelor personale
- A preveni citirea, copierea, modificarea sau eliminarea suporturilor de
date de către persoane neautorizate
- A preveni introducerea neautorizată a unor date în fişier şi orice
consultare, modificare sau ştergere neautorizată a unor date
personale introduse în fişier
- A preveni utilizarea sistemului de prelucrare automată a datelor de
către persoane neautorizate prin intermediul echipamentelor de
transmitere a datelor
- A garanta că, în ceea ce priveşte utilizarea unui sistem automat de
prelucrare a datelor, persoanele autorizate au acces numai la datele
pentru care sunt responsabile
- A garanta că se pot controla şi stabili autorităţile cărora li s-au
transmis date personale prin echipamentul de transmitere al datelor
- A garanta că se poate controla şi stabili, ulterior, care date personale
au fost introduse în sistemul de prelucrare automată a datelor,
precum şi momentul şi persoanele care le-au introdus

313 Art. 66 din Legea 243/2002
314 Art. 67 din Legea 243/2002
114
- A preveni citirea, copierea, modificarea sau ştergerea datelor
personale în timpul transmiterii lor sau al transportului suporturilor
de date
Aşa cum este reglementată de art. 74 din Legea 243/2002 – orice utilizare a
datelor din SIF (Sistemul de informare naţional privind circulaţia persoanelor şi
bunurilor prin frontieră) care nu este conformă cu dispoziţiile legii, constituie
abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi se pedepseşte conform Codului
Penal – s-ar putea trage concluzia că forma specială a infracţiunii de abuz în
serviciu contra intereselor persoanelor este o infracţiune de pericol, în cadrul
laturii obiective rezultatul socialmente periculos – prejudicierea intereselor legale
ale unei persoane – neproducând efecte juridice legate de existenţa infracţiunii,
raportul de cauzalitate rezultând „ex re” din însăşi materialitatea săvârşirii
infracţiunii.
Îmi permit să observ că, în aceste condiţii, situaţia ar putea deveni
paradoxală: am avea, pe de o parte, o infracţiune cadru, prevăzută de Codul Penal
ca infracţiune de rezultat, a cărei existenţă este condiţionată de realizarea unui
anume rezultat socialmente periculos – vătămarea intereselor legale ale unei
persoane – şi de existenţa unui raport de cauzalitate între elementul material al
infracţiunii – în varianta cadru, o acţiune sau o inacţiune şi rezultatul
socialmente periculos arătat iar, pe de altă parte, o formă specială a aceleiaşi
infracţiuni prevăzută de o lege specială – legea frontierei de stat – ce, în conţinutul
constitutiv nu face nici o referire la realizarea sau nu a unui rezultat.
Apreciez că o asemenea soluţie trebuie nuanţată. În opinia mea şi forma
prevăzută de Legea 243/2002 este condiţionată de existenţa unui rezultat
socialmente periculos, în fapt identic cu cel prevăzut de varianta cadru din Codul
Penal – vătămarea intereselor legale ale unei persoane – atât doar că acesta este
prezumat, fiind imposibil de acceptat, cel puţin în viziunea legiuitorului, că
săvârşirea acţiunii caracteristice elementului material să nu producă o vătămare
intereselor legitime ale persoanei ale cărei date sunt utilizate. Care ar fi
argumentele în sprijinul unei asemenea soluţii ? Aşa cum am arătat atunci când
am expus situaţia premisă, fiecare autoritate ce are acces la datele introduse în
SIF răspunde pentru prejudiciul cauzat unei persoane prin utilizarea fişierului
SIF, fiind obligată, în ceea ce priveşte domeniul său de responsabilitate din cadrul
SIF măsurile necesare pentru preveni orice scurgere de informaţii. Pentru a
clarifica lucrurile apreciez ca necesară o subliniere cu privire la obiectul juridic pe
care îl consider ca fiind complex. Pe de o parte, există relaţiile sociale a căror
formare şi normală desfăşurare este condiţionată de respectul ce trebuie acordat
regimului juridic stabilit de legiuitor pentru SIF. În altă ordine de idei, vor trebui
observate relaţiile sociale ce gravitează în jurul persoanei, a intereselor legale ale
acesteia ce trebuie ocrotite. Foarte important este de observat că legiuitorul face o
concesie, pe cale de excepţie, reglementând funcţionarea SIF, având ca raţiune
înmagazinarea şi exploatarea unor date, în virtutea unui interes general,
socialmente declarat ca mai important decât interesele particulare ale persoanelor
implicate privite separat la nivel individual. Cum în virtutea interesului general –
fundamentat pe scopuri ce ţin de combaterea criminalităţii transfrontaliere,
prevenirea şi combaterea infracţiunilor ce se săvârşesc la regimul frontierei,
siguranţa naţională, etc. – nu pot fi prejudiciate interesele fireşti ale persoanelor,
exploatând date din SIF pentru realizarea unor interese ce exced celor avute în
vedere de legiuitor şi, pe cale de consecinţă, crearea unui prejudiciu persoanelor
115
la care se referă datele exploatate ilegal, a fost nevoie de reglementarea formei
infracţionale analizate în această subsecţiune.
Pe cale de consecinţă, trebuie observat că legiuitorul nu a făcut o referire
expresă la rezultatul socialmente periculos întrucât nu a fost nevoie, rezultatul
periculos, la nivel social, este prezumat, dat fiind natura datelor ce sunt cuprinse
în SIF.
O problemă, firească, apare în latura practică a anchetei. Elementul
material constă într-o acţiune – utilizarea datelor din SIF – circumstanţiată prin
nerespectarea dispoziţiilor legii. Cercetarea va stabili existenţa elementului
material, identitatea făptuitorului, circumstanţele săvârşirii faptei, etc., iar
acţiunea penală va fi satisfăcută. Persoana vătămată prin săvârşirea infracţiunii,
pe calea promovării acţiunii civile, va fi nevoită alături de rezultatul anchetei, să
demonstreze îndeplinirea condiţiilor specifice răspunderii civile delictuale ?
Nu cred că este necesară introducerea, în analiză, a altor situaţii în care
persoane vătămate, prin săvârşirea unor infracţiuni declarate de pericol,
promovează acţiunea civilă solicitând recuperarea prejudiciului material sau/şi
moral, dar, pe ipoteza dată, consider că discuţia trebuie canalizată pe existenţa şi
pe posibilitatea de determinare cu certitudine a prejudiciului.
Astfel, infracţiunea există, făptuitorul va constitui subiectul răspunderii
penale, însă, în materia acţiunii civile, partea civilă solicită acoperirea unui
prejudiciu ce, înainte de toate trebuie determinat ca întindere iar aceasta nu se
poate face decât după ce, în prealabil, s-a probat existenţa acestuia.
Concluzionând, din punct de vedere al laturii obiective forma specială,
prevăzută de legea frontierei, a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor, poate fi acceptată, în analiză, ca infracţiune de pericol – în
considerarea domeniului special în care acţionează aceasta – fiind suficientă
probarea utilizării nelegale a datelor din SIF.
În ceea ce priveşte latura subiectivă, forma infracţională specială ce
constituie obiectul analizei poate fi săvârşită doar cu intenţie directă. Subiectul
activ este calificat, are calitatea de funcţionar în cadrul uneia din autorităţile
autorizate să introducă şi să folosească date din SIF, este o persoană instruită
pentru a lucra în baza unor sarcini de serviciu cu datele din SIF, ea cunoaşte în
amănunt regimul de exploatare a datelor precum şi consecinţele nerespectării
reglementărilor legale. În cazul în care se trece la acţiune subiectul activ este cu
certitudine în cunoştinţă de cauză, săvârşirea infracţiunii are o raţiune foarte
clară – exploatarea datelor din SIF în mod nelegal – el cunoaşte cu certitudine că
prin activitatea sa ilicită o persoană este vătămată în drepturile sale legale.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care ia sfârşit primul act de
utilizare nelegală a datelor din SIF, infracţiunea, în forma aceasta specială, fiind
susceptibilă de o continuare în timp a activităţii infracţionale, devenind, astfel,
infracţiune continuată – caz în care vom distinge, pe lângă momentul consumării
şi un moment al epuizării. Tentativa, datorită contextului, nu este incriminată, în
practică fiind imposibil de stabilit limita între îndeplinirea firească a sarcinilor de
serviciu şi această formă a infracţiunii. Cert este că în momentul în care conduita
capătă relevanţă sub aspectul pericolului social, atunci când se încalcă
dispoziţiile legii, infracţiunea este deja consumată.
Ce se întâmplă atunci când o persoană din afara sistemului autorităţilor
statului sau chiar un funcţionar public din sistem dar care nu are ca sarcină de
serviciu nefiind abilitat să ia la cunoştinţă despre datele din SIF, reuşesc în mod
116
fraudulos să intre în posesia unor date din SIF şi, eventual, să le folosească ?
Consider că activitatea ilicită arătată nu intră în sfera de incriminare a textului
art. 74 din Legea 243/2002.
3.1.4. Forma specială a infracţiunii de trecere ilegală a

frontierei şi a infracţiunii de racolare, îndrumare sau
călăuzire de persoane ori organizare a acestor activităţi în
scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 112 din 30 August 2001 privind
sancţionarea unor fapte săvârşite în afara teritoriului tării de către cetăţeni
români sau de persoane fără cetăţenie domiciliate în România introduce, ca
noutate absolută în legislaţia română sub aspectul obiectului juridic – ocrotirea
unor relaţii diplomatice şi a unor valori general recunoscute – o formă specială a
infracţiunilor analizate în această secţiune.
Astfel, sunt impuse ca forme infracţionale:
• Trecerea ilegală a frontierei unui stat străin.
• Racolarea, îndrumarea sau călăuzirea uneia ori a mai multor persoane în
scopul trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin precum şi
organizarea uneia sau a mai multora dintre activităţile arătate.
• Iniţierea sau constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii infracţiunii de
racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori organizare a acestor
activităţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat.
Trecerea ilegală a frontierei unui stat străin315 este reglementată în două
forme: una cadru şi una agravată, calificată prin scop.
În forma cadru se are în vedere intrarea sau ieşirea dintr-un stat străin
prin trecerea ilegală a frontierei acestuia, săvârşită de către un cetăţean român
sau de o persoana fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul României.
Forma agravată este calificată prin urmărirea scopului sustragerii de la
A doua formă infracţională316 este caracterizată de fapta cetăţeanului
român sau a persoanei fără cetăţenie domiciliate pe teritoriul României, care
racolează, îndrumă sau călăuzeşte una ori mai multe persoane în scopul trecerii
frauduloase a frontierei unui stat străin sau care organizează una ori mai multe
dintre aceste activităţi ilegale.
Forma infracţională ce are ca obiect asocierea în scopul săvârşirii unei
infracţiuni317 constă în iniţierea sau constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii
infracţiunii de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori organizare a
acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat ori aderarea sau
sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri.
Trebuie observat că, în mod evident, legiuitorul român, considerând necesar
să incrimineze prin mijloace specific penale activitatea cetăţenilor români şi a
persoanelor fără cetăţenie ce domiciliază pe teritoriul României ce trec ilegal
frontiera unui stat străin ori desfăşoară activităţi în legătură cu trecerea
frauduloasă a frontierei unui stat străin, a acceptat să preia structura şi textul
315 Art. 1 din O.U.G. 112/2001

316 Art. 2 din O.U.G. 112/2001
317 N.A. – a se vedea, în condiţiile unui tratament similar, observaţiile de la supra 3.1.2.
117
din Legea 243/2002 şi să recunoască acestora efecte juridice într-un alt context –
legat de frontiera unui stat străin.
Nu consider necesar să detaliez conţinutul constitutiv al infracţiunilor
prevăzute de O.U.G.112/2001 fiind suficiente observaţiile prezentate în secţiunile
precedente. O subliniere trebuie făcută, însă, în legătură cu obiectul juridic.
Este prima oară când legiuitorul se pronunţă în sensul creării unei excepţii
de la principiul teritorialităţii – legea penală română apără, acum, valori sociale a
căror apărare, ca principiu, cade în sarcina altor state. Dincolo de a remarca
insolitul, îmi permit să subliniez necesitatea apariţiei unei asemenea incriminări.
După 1990, cetăţenii români au putut să se deplaseze fără restricţii –
excepţiile fiind nesemnificative – dincolo de graniţa României. Odată cu trecerea
timpului o destinaţie preferată au devenit ţările din cadrul Comunităţii Europene.
Cum opţiunile politice au fost şi sunt constante, a devenit firesc la un
moment dat ca România să fie interesată în a trata relaţiile şi valorile Comunităţii
Europene de pe alte poziţii, devenind total inoportună adoptarea unei poziţii de
expectativă şi indiferenţă faţă de comportamentul ilicit al cetăţenilor proprii,
manifestat în legătură cu legislaţia altor state.
În mod obiectiv, datorită condiţiilor actuale – garantarea libertăţii circulaţiei
persoanelor, desfiinţarea vizelor de călătorie pentru marea majoritate a ţărilor din
Comunitatea Europeană – cetăţenii români au posibilitatea de a circula, în
străinătate, în condiţii de normalitate absolută. Este necesar, în aceste condiţii, ca
România să îşi asume şi unele angajamente în legătură cu respectarea valorilor
comunitare, foarte importante devenind, în context, cele legate de procedura
specifică tranzitării graniţelor comunitare sau/şi ale fiecărei ţări membre.
Ceea ce excede normalului devine deosebit de periculos astfel că, în temeiul
unei normale colaborări, cei care pun în pericol valorile arătate trebuie, înainte de
toate, pedepsiţi de către legea română.
Concluzionând, apreciez că, în perspectiva integrării europene a României,
în considerarea raporturilor de recunoaştere şi respect a unor valori sociale
considerate deosebite, soluţia adoptată de legiuitorul român de a incrimina în
dreptul intern activităţi ilicite săvârşite de către cetăţeni români în afara
teritoriului naţional o consider salutară atât prin prisma respectului pentru
valorile comunitare cât şi sub aspectul unor considerente de natură practică ce
ţin, bunăoară de judecarea acestor infracţiuni în procedură de urgenţă sau de
suspendarea dreptului de folosire a paşaportului ori de refuzul eliberării
paşaportului pentru persoanele condamnate pentru infracţiunile ce constituie
obiectul acestei secţiuni.
3.1.5. Forma specială a infracţiunii de trecere ilegală a

frontierei şi a infracţiunii de racolare, îndrumare sau
călăuzire de persoane ori organizare a acestor activităţi în
scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 112 din 30 August 2001 privind
sancţionarea unor fapte săvârşite în afara teritoriului tării de către cetăţeni
români sau de persoane fără cetăţenie domiciliate în România introduce, ca
noutate absolută în legislaţia română sub aspectul obiectului juridic – ocrotirea
unor relaţii diplomatice şi a unor valori general recunoscute – o formă specială a
118
infracţiunilor analizate în această secţiune. Astfel, sunt impuse ca forme
infracţionale:
• Trecerea ilegală a frontierei unui stat străin.
• Racolarea, îndrumarea sau călăuzirea uneia ori a mai multor persoane în
scopul trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin precum şi
organizarea uneia sau a mai multora dintre activităţile arătate.
• Iniţierea sau constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii infracţiunii de
racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori organizare a acestor
activităţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat.
Trecerea ilegală a frontierei unui stat străin este reglementată în două
forme: una cadru şi una agravată, calificată prin scop.
În forma cadru se are în vedere intrarea sau ieşirea dintr-un stat străin prin
trecerea ilegală a frontierei acestuia, săvârşită de către un cetăţean român sau de
o persoana fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul României.
Forma agravată este calificată prin urmărirea scopului sustragerii de la
A doua formă infracţională este caracterizată de fapta cetăţeanului român
sau a persoanei fără cetăţenie domiciliate pe teritoriul României, care racolează,
îndrumă sau călăuzeşte una ori mai multe persoane în scopul trecerii frauduloase
a frontierei unui stat străin sau care organizează una ori mai multe dintre aceste
activităţi ilegale.
Forma infracţională ce are ca obiect asocierea în scopul săvârşirii unei
infracţiuni318 constă în iniţierea sau constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii
infracţiunii de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori organizare a
acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat ori aderarea sau
sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri.
Trebuie observat că, în mod evident, legiuitorul român, considerând necesar
să incrimineze prin mijloace specific penale activitatea cetăţenilor români şi a
persoanelor fără cetăţenie ce domiciliază pe teritoriul României ce trec ilegal
frontiera unui stat străin ori desfăşoară activităţi în legătură cu trecerea
frauduloasă a frontierei unui stat străin, a acceptat să preia structura şi textul
din Legea 243/2002 şi să recunoască acestora efecte juridice într-un alt context –
legat de frontiera unui stat străin.
Nu consider necesar să detaliez conţinutul constitutiv al infracţiunilor
prevăzute de O.U.G.112/2001 fiind suficiente observaţiile prezentate în secţiunile
precedente. O subliniere trebuie făcută, însă, în legătură cu obiectul juridic.
Este prima oară când legiuitorul se pronunţă în sensul creării unei excepţii
de la principiul teritorialităţii – legea penală română apără, acum, valori sociale a
căror apărare, ca principiu, cade în sarcina altor state. Dincolo de a remarca
insolitul, îmi permit să subliniez necesitatea apariţiei unei asemenea incriminări.
După 1990, cetăţenii români au putut să se deplaseze fără restricţii –
excepţiile fiind nesemnificative – dincolo de graniţa României. Odată cu trecerea
timpului o destinaţie preferată au devenit ţările din cadrul Comunităţii Europene.
Cum opţiunile politice au fost şi sunt constante, a devenit firesc la un moment
dat ca România să fie interesată în a trata relaţiile şi valorile Comunităţii
Europene de pe alte poziţii, devenind total inoportună adoptarea unei poziţii de
318 N.A. – a se vedea, în condiţiile unui tratament similar, observaţiile de la supra 3.1.2.
119
expectativă şi indiferenţă faţă de comportamentul ilicit al cetăţenilor proprii,
manifestat în legătură cu legislaţia altor state.
În mod obiectiv, datorită condiţiilor actuale – garantarea libertăţii circulaţiei
persoanelor, desfiinţarea vizelor de călătorie pentru marea majoritate a ţărilor din
Comunitatea Europeană – cetăţenii români au posibilitatea de a circula, în
străinătate, în condiţii de normalitate absolută. Este necesar, în aceste condiţii, ca
România să îşi asume şi unele angajamente în legătură cu respectarea valorilor
comunitare, foarte importante devenind, în context, cele legate de procedura
specifică tranzitării graniţelor comunitare sau/şi ale fiecărei ţări membre.
Ceea ce excede normalului devine deosebit de periculos astfel că, în temeiul
unei normale colaborări, cei care pun în pericol valorile arătate trebuie, înainte de
toate, pedepsiţi de către legea română.
Concluzionând, apreciez că, în perspectiva integrării europene a României,
în considerarea raporturilor de recunoaştere şi respect a unor valori sociale
considerate deosebite, soluţia adoptată de legiuitorul român de a incrimina în
dreptul intern activităţi ilicite săvârşite de către cetăţeni români în afara
teritoriului naţional o consider salutară atât prin prisma respectului pentru
valorile comunitare cât şi sub aspectul unor considerente de natură practică ce
ţin, bunăoară de judecarea acestor infracţiuni în procedură de urgenţă sau de
suspendarea dreptului de folosire a paşaportului ori de refuzul eliberării
paşaportului pentru persoanele condamnate pentru infracţiunile ce constituie
obiectul acestei secţiuni.
Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal – la 01.07.2005 – se va
pune problema care din normele juridice analizate vor fi abrogate, dacă vom fi în
prezenţa unui concurs de infracţiuni ori de texte legale.
În cuprinsul art. 330 din Codul Penal este reglementată infracţiunea de
trecere frauduloasă a frontierei de stat în două forme cadru:
1. Intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat;
2. Racolarea, îndrumarea sau călăuzirea uneia sau a mai multor persoane
în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, precum şi organizarea
acestor activităţi.
În legătură cu infracţiunea de trecere ilegală a frontierei legiuitorul a
reglementat o formă agravată, calificată prin scop – sustragerea de la executarea
unei pedepse – şi două forme agravate calificate atât după calitatea persoanei –
străin declarat indezirabil ori căruia i-a fost interzis în orice mod dreptul de
intrare sau de şedere în ţară – cât şi în funcţie de modul de operare folosit –
intrarea frauduloasă.
De asemenea, pertinent tematicii legată de trecerea frontierei, în cuprinsul
art. 331 din Codul penal este reglementată infracţiunea de trafic de migranţi319 în
trei forme cadru:
→ Traficul de migranţi săvârşit în scopul de a obţine, direct sau indirect,
un folos material;
→ Facilitarea rămâneri pe teritoriul României a unei persoane care nu
are cetăţenia română şi nici domiciliul în România, prin orice mijloace ilegale, în
scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos material;
319 Prin trafic de migranţi – potrivit art. 331 alin. 5 din Codul Penal – se înţelege asigurarea intrării ilegale pe
teritoriul unui stat a unei persoane care nu are cetăţenia acelui stat sau nu domiciliază pe teritoriul acelui
stat.
120
→ Producerea de documente de călătorie sau acte de identitate false ori
procurarea, furnizarea sau posesia unor asemenea documente, pentru a facilita
traficul de migranţi, în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos material.
şi o formă agravată – dacă traficul de migranţi este de natură să pună în
pericol viaţa sau securitatea victimei ori să o supună unui tratament inuman sau
degradant.
Analizând textele legale, se observă un conflict între norma juridică de la
art. 330 alin.1 şi 2 din Codul Penal şi art. 70 alin. 1 şi 2 din Legea 243/2002, ce a
aprobat şi completat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 105 din 27 Iunie 2001.
Incriminarea a fost preluată fără nici o modificare; cuantumul pedepselor cu
închisoarea a fost modificat după cum urmează: de la 1 an la 3 ani faţă 3 luni la 2
ani – pentru forma cadru ce are ca obiect intrarea sau ieşirea din ţară prin
trecerea ilegală a frontierei de stat; de la 1 an la 5 ani faţă de 6 luni la 3 ani –
pentru forma agravată, calificată prin scop referitoare la sustragerea de la
De asemenea, racolarea, îndrumarea sau călăuzirea uneia sau a mai multor
persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, precum şi organizarea
acestor activităţi, ca formă infracţională este preluată de la art. 71 alin. 1 al Legii
243/2002 în conţinutul alin. 5 al art. 330 din Codul Penal, fiind modificat doar
minimul pedepsei închisorii – 3 la 7 ani, faţă de 2 la 7 ani.
Cu excepţia conflictelor de norme juridice la care am făcut referire – caz în
care odată cu intrarea în vigoare se va aplica Codul Penal – celelalte prevederi
penale ale Legii 243/2002 vor rămâne în vigoare, fiind de aşteptat ca, în aceste
condiţii, regimul juridic al trecerii frontierei de stat şi celelalte valori a căror
apărare a fost avută în vedere la incriminarea conduitelor periculoase analizate
vor fi mai bine apărate.
Odată cu intrarea în vigoare a unui nou Cod Penal, apreciez că incriminarea
trecerii frontierei capătă, în mod oportun, un caracter mai complex şi mai
complet, în condiţiile în care frontiera României va deveni, pentru un timp,
frontiera Comunităţii Europene.
3.2. Consideraţii ce privesc infracţiunile săvârşite la

regimul juridic al produselor şi substanţelor aflate
sub control naţional
Pentru înţelegerea în cât mai bune condiţii a demersului ştiinţific este

necesară prezentarea unor precizări de ordin noţional, punct de vedere adoptat şi
de legiuitor atunci când a reglementat Legea nr.143/2000 privind combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri şi Legea nr. 300/2002 privind regimul
juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor, ce constituie sediul
materiei în domeniu320.
Astfel voi prezenta definiţii legale date de legiuitor unor termeni ce vor fi
folosiţi pe parcursul acestei secţiuni, după cum urmează:
• Substanţe aflate sub control naţional – drogurile şi precursorii înscrişi în
tabelele nr. I-IV care fac parte integrantă din Legea 143/2000, tabelele
putând fi modificate prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, prin
320 N.A. – definiţiile prezentate sunt definiţii legale date în cuprinsul legilor la care s-a făcut referire.
121
înscrierea unei noi plante sau substanţe, prin radierea unei substanţe sau
plante ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la propunerea
ministrului sănătăţii
• Droguri – pantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile
care conţin asemenea plante şi substanţe, înscrise tabelele nr. I-III din
Legea 143/2000
• Droguri de mare risc – drogurile înscrise în tabelele nr. I şi II din Legea
143/2000
• Droguri de risc – drogurile înscrise în tabelul nr. III
• Inhalanţi chimici toxici – substanţele stabilite ca atare prin ordin al
ministrului sănătăţii
• Consum ilicit de droguri – consumul de droguri aflate sub control naţional,
fără prescripţie medicală
• Toxicoman – persoana care se află în stare de dependenţă fizică şi/sau
psihică cauzată de consumul de droguri constatată de una dintre unităţile
sanitare stabilite în acest sens de Ministerul Sănătăţii
• Cura de dezintoxicare şi supraveghere medicală – măsurile ce pot fi luate
pentru înlăturarea dependenţei fizice şi/sau psihice faţă de droguri
• Livrarea supravegheată – metoda folosită de instituţiile sau organele legal
abilitate, cu autorizarea şi sub controlul procurorului, care constă în
permiterea trecerii sau circulaţiei pe teritoriul ţării de droguri sau
precursori, suspecţi de a fi expediaţi ilegal, sau de substanţe care au
înlocuit drogurile ori precursorii, în scopul descoperirii activităţilor
infracţionale şi al identificării persoanelor implicate în aceste activităţi
• Investigatori acoperiţi – poliţişti special desemnaţi să efectueze, cu
autorizarea procurorului, investigaţii în vederea strângerii datelor privind
existenţa infracţiunii şi identificarea făptuitorilor şi acte premergătoare, sub
o altă identitate decât cea reală, atribuită pentru o perioadă determinată
• Precursori321 – substanţele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor,
înscrise în tabelul IV din Legea 143/2000; substanţele chimice folosite la
fabricarea ilicită a drogurilor, prevăzute în anexa nr. 1 din Legea 300/2002,
sărurile acestora, precum şi amestecurile ce conţin astfel de substanţe, cu
excepţia preparatelor farmaceutice şi a altor preparate cu aceste substanţe,
care nu pot fi recuperate sau utilizate în acest scop prin metode de
laborator
• Operator - persoana fizică sau juridică ce efectuează operaţiuni de
fabricare, producere, tratare, sinteză, extracţii, condiţionare, distribuire,
punere în vânzare, plasare pe piaţă, livrare, procurare, folosire, ambalare,
transport, stocare-depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de
import, export, tranzit ori intermediere de precursori, denumite în
continuare operaţiuni cu precursori
Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri reglementează mai multe infracţiuni după cum urmează322:
321 N.A. – cu privire la termenul de precursori există două definiţii legale, una dată în Legea 143/2000 şi a
doua dată în Legea 300/2002. întrucât cea de-a doua este mai completă, în cuprinsul acestei secţiuni, atunci
când se va face referire la termenul de precursori, va fi avut în vedere sensul prevăzut în definiţia dată în
cuprinsul Legii 300/2002.
322 N.A. – denumirile infracţiunilor prezentate aici nu sunt denumiri legale ci sunt de mine în ideea în care
astfel va căpăta mai multă precizie şi va fi uşurată atât analiza cât şi reţinerea ideatică a acestor infracţiuni.
122
1. infracţiunea de trafic de droguri care este reglementată în trei323
modalităţi principale:
a) traficul de droguri
b) traficul de droguri peste frontieră sau contrabanda specială
cu droguri
c) traficul de droguri pentru consumul propriu
Traficul de droguri, în forma cadru, constă în cultivarea, producerea,
fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea,
punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea,
transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind
circulaţia drogurilor.
Traficul de droguri peste frontieră urmăreşte incriminarea introducerii
sau scoaterii din ţară, precum şi importul sau exportul de droguri, fără drept.
Traficul de droguri pentru consumul propriu are în vedere cultivarea,
producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,
cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consumul propriu, fără drept.
2. infracţiunea de favorizare a consumului ilicit de droguri
incriminează324 punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui
local, a unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces
publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului
ilicit în asemenea locuri.
3. infracţiunea de prescriere, eliberare sau obţinere abuzivă de
droguri are în vedere325, pe de o parte, prescrierea abuzivă de droguri
de mare risc, cu intenţie, de către medic, fără ca aceasta să fie
necesară din punct de vedere medical, iar pe de altă parte, eliberarea
sau obţinerea cu intenţie, de droguri de mare risc, pe baza unei reţete
medicale falsificate sau prescrise fără să fie necesar din punct de
vedere medical.
4. infracţiunea de administrare de droguri de mare risc326 unei
persoane, în afara condiţiilor legale
5. infracţiunea de furnizare327, în vederea consumului, de inhalanţi
chimici toxici unui minor
6. infracţiunea de trafic cu precursori, echipamente sau materiale
ce pot fi folosite la producerea sau fabricarea ilicită a drogurilor
de mare risc328 caracterizată de producerea, fabricarea, importul,
exportul, oferirea, vânzarea, transportul, livrarea cu orice titlu,
trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea de precursori ori
materiale, în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau
fabricarea ilicită de droguri de mare risc.
7. infracţiunea de organizare, conducere sau finanţare329 a
infracţiunilor relative la regimul sancţionării traficului şi a altor
operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional
8. infracţiunea de a îndemna la consumul ilicit de droguri330
323 Art. 2 – 4 din Legea 143/2000

324 Art. 5 din Legea 143/2000
325 Art. 6 alin. 1 şi 2 din Legea 143/2000
326 Art. 7 din Legea 143/2000
327 Art. 8 din Legea 143/2000
328 Art. 9 din Legea 143/2000
329 Art. 10 din Legea 143/2000
123
De noutate, în cuprinsul Legii nr.143/2000, este introducerea, cu caracter
special a unor circumstanţe agravante de natură a se alătura celor prevăzute de
Codul Penal, totul pentru a asigura o cât mai adecvată pedepsire a conduitelor
ilicite ce cad sub incidenţa regimului sancţionării traficului şi a altor operaţiuni
ilicite cu substanţe aflate sub control naţional. Astfel, instanţele de judecată vor
trebui să ţină seama ca circumstanţe agravante de următoarele împrejurări:
persoana care a comis infracţiunea îndeplinea o funcţie ce implică exerciţiul
autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii;
fapta a fost comisă de un cadru medical sau de o persoană care are, potrivit
legii, atribuţii în lupta împotriva drogurilor;
drogurile au fost trimise şi livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui
bolnav psihic, unei persoane aflate în cură de dezintoxicare sau sub
supraveghere medicală ori s-au efectuat alte asemenea activităţi interzise de
lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă într-o
instituţie sau unitate medicală, de învăţământ, militară, loc de detenţie, centre
de asistenţă socială, de reeducare sau instituţie medical-educativă, locuri în
care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive ori în
apropierea acestora;
folosirea minorilor în săvârşirea infracţiunilor ce sunt prevăzute în cadrul
regimului sancţionării traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu substanţe aflate
sub control naţional;
drogurile au fost amestecate cu alte substanţe care le-au mărit pericolul
pentru viaţa şi integritatea persoane
De asemenea, Legea nr. 300/2002 conţine două texte ce incriminează
conduite ilicite considerate periculoase din punct de vedere penal.
Primul text331 are ca obiect producerea, sinteza, extracţia, experimentarea,
deţinerea, transportul, vânzarea, plasarea pe piaţă sau efectuarea altor operaţiuni
cu precursori, precum şi efectuarea de acte de comerţ de către agenţi economici
ori persoane fizice neautorizate pentru activitatea cu astfel de substanţe.
Al doi-lea text332 constituie, în fapt o normă de trimitere, arătându-se că
trecerea peste frontieră a precursorilor, fără documentele prevăzute la art. 6,
constituie infracţiunea de contrabandă calificată, prevăzută şi pedepsită de art.
176 din Legea 141/1997 privind Codul vamal al României.
Infracţiunile prezentate, îmi permit să observ că, nu pot subzista în afara
unei situaţii premise ce constă în regimul conceput de legiuitor pentru
traficarea333 în condiţii de legalitate a drogurilor, măsurile de prevenire a
consumului ilicit de droguri, măsurile de combatere a traficului şi consumului
ilicit de droguri, măsurile destinate reducerii consecinţelor consumului de
droguri, etc.
Cum situaţia premisă despre care am făcut vorbire este caracterizată de
multiple determinări334, am să fac referire doar la cele pe care le consider mai
importante.
330 Art. 11 din Legea 143/2000

331 Art. 32 alin. 1- 3 din Legea 300/2002
332 Art. 33 din Legea 300/2002
333 N.A. – aici cu sensul dat de legiuitor prin incriminarea tuturor acţiunilor ce constituie elementul material
al infracţiunii descris mai jos.

334 N.A. – a se vedea şi Hotărârea Guvernului nr. 1359 din 20 decembrie 2000 pentru aprobarea
Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului

ilicit de droguri
124
• Prescrierea de către medici, în scop terapeutic, a substanţelor aflate sub
control naţional, astfel cum sunt definite în Legea nr. 143/2000, se face în
conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cu normele de practică medicală
stabilite de Colegiul Medicilor din România şi de Ministerul Sănătăţii.
• Substanţele aflate sub control naţional se livrează numai unităţilor autorizate
de Ministerul Sănătăţii conform cu Hotărârea Guvernului nr. 22/2001.
• Aprovizionarea, deţinerea şi eliberarea către pacienţi a substanţelor aflate sub
control naţional se realizează în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
• Farmaciştii, cu ocazia eliberării medicamentelor, au obligaţia de a atrage
atenţia consumatorilor asupra substanţelor aflate sub control naţional
cuprinse de acestea.
• Ministerul Industriei şi Comerţului împreună cu Ministerul Sănătăţii şi
Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei stabilesc prin ordin comun lista
cuprinzând produsele farmaceutice de uz uman şi veterinar care conţin
substanţe ce intră sub incidenţa Legii nr. 143/2000, urmând a se elibera
numai pe baza prescripţiei medicale. Actualizarea acestei liste se va face de
către aceleaşi autorităţi ori de câte ori este necesar, urmând să se comunice de
îndată unităţilor beneficiare.
• Activităţile de prevenire a consumului ilicit de droguri sunt următoarele:
1) organizarea de programe educative adresate preşcolarilor, ce presupun
promovarea unui stil de viaţă sănătos în familie şi/sau în comunitate,
vizând sănătatea publică;
2) organizarea de programe educative adresate elevilor, ce presupun
activităţi de instruire, informare, comunicare, incluse în programa şcolară;
3) organizarea de programe educative pentru adolescenţi, în afara şcolii, ce
presupun organizarea de către instituţiile de învăţământ de activităţi
alternative pentru petrecerea timpului liber;
4) realizarea de campanii mass-media ce presupun activităţi de informare a
populaţiei prin mijloace precum: articole în presa scrisă, anunţuri publice,
emisiuni, reportaje, concursuri, video şi audio clipuri tematice;
5) furnizarea de informaţii şi sfaturi privind efectele negative ale consumului
de droguri, consecinţele deţinerii şi traficului ilicit de droguri, precum şi
posibilităţile de prevenţie şi tratament, care pot fi aduse la cunoştinţă
părinţilor, profesorilor, tinerilor şi consumatorilor de droguri prin linii
telefonice de informare şi ajutorare;
6) organizarea de programe comunitare ce presupun activităţi care implică o
largă participare a membrilor unei comunităţi;
7) organizarea de programe de consiliere psihologică şi psihoterapeutică ce
presupun activităţi specializate.
• Activitatea de combatere a traficului şi/sau a consumului ilicit de droguri sau
de formele farmaceutice care le conţin se organizează şi se realizează de
organele administraţiei publice şi organele judiciare, de unităţile de
învăţământ, unităţile medicale şi alte unităţi din sistemul serviciilor de
sănătate, de centrele de reeducare pentru minori, penitenciare, organizaţiile
neguvernamentale, precum şi de alte instituţii interesate
• Măsurile de combatere şi reducere a consumului de droguri, realizate de
Ministerul Sănătăţii, constau în activităţile de prevenţie primară şi în măsurile
destinate reducerii consecinţelor consumului de droguri, precum şi în
tratamentul medical şi reabilitarea persoanelor dependente de droguri.
125
• Măsurile de combatere a consumului de droguri, întreprinse de Formaţiunea
centrală de reprimare a traficului şi consumului ilicit de droguri din cadrul
Inspectoratului General al Poliţiei, constau în:
1. organizarea şi coordonarea activităţilor cu caracter preventiv în
problematica drogurilor atât pentru populaţie, cât şi pentru cadrele
Ministerului de Interne implicate în astfel de activităţi;
2. instruirea cadrelor în scopul acţionării pentru reducerea cererii de
droguri;
3. elaborarea unor materiale instructiv-educative pentru pregătirea
antiinfracţională a populaţiei;
4. participarea prin personalul propriu specializat, alături de specialiştii
altor instituţii, la acţiunile de tipul "formare de formatori".
• Măsurile de combatere a traficului de droguri întreprinse de organele vamale în
zona proprie de competenţă constau în:
1) efectuarea de supravegheri şi verificări pentru depistarea situaţiilor de
încălcare a legislaţiei vamale de către persoanele fizice şi juridice,
verificarea de registre, corespondenţe şi evidenţe financiar-contabile,
inclusiv cele pe suport informatic, precum şi solicitarea altor documente
şi informaţii care au legătură directă sau indirectă cu bunurile
importate, exportate sau tranzitate pe teritoriul naţional ori cu alte
operaţiuni vamale;
2) verificarea operativă şi supravegherea clădirilor, depozitelor, terenurilor,
sediilor sau ale altor obiective unde se găsesc sau ar putea să se
găsească droguri, substanţe chimice esenţiale şi precursori, precum şi
prelevarea de probe în condiţiile legii, în vederea identificării şi
expertizării bunurilor care au făcut obiectul operaţiunilor vamale;
3) controlul magazinelor şi al punctelor de desfacere aflate în zonele
speciale vamale, în vederea identificării drogurilor, substanţelor chimice
esenţiale şi precursorilor, a căror provenienţă nu poate fi justificată cu
documente vamale;
4) executarea măsurilor prevăzute de lege pentru reţinerea şi confiscarea,
după caz, a drogurilor, substanţelor chimice esenţiale şi precursorilor, în
cazul nerespectării prevederilor legale aplicabile în domeniul vamal;
5) organizarea, exploatarea şi instituirea unui sistem propriu de consemne
pentru persoanele fizice şi juridice, a căror respectare are caracter
obligatoriu pentru personalul din sistemul vamal;
6) analizarea activităţii şi a rezultatelor specifice în domeniul vamal din
teritoriu şi elaborarea programelor de control, testări şi investigaţii pe
domenii;
7) verificarea accesului, depozitării, prelucrării, manipulării şi transportului
drogurilor, substanţelor chimice esenţiale şi precursorilor în zonele
libere, de către Serviciul Antidrog din cadrul Direcţiei Generale a
Vămilor;
8) îndeplinirea de către Serviciul Antidrog din cadrul Direcţiei Generale a
Vămilor a sarcinilor privind cooperarea pe plan intern şi internaţional cu
instituţiile specializate în domeniu, pentru asigurarea schimbului de
informaţii şi documente, precum şi pentru derularea de acţiuni operative
specifice;
126
9) realizarea de către Serviciul Antidrog din cadrul Direcţiei Generale a
Vămilor de controale şi verificări inopinate, urmărirea şi identificarea
persoanelor suspecte de încălcarea reglementărilor vamale privind
traficul ilicit cu substanţe stupefiante şi psihotrope, substanţe chimice
esenţiale şi precursori;
10) participarea Serviciului antidrog din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor,
împreună cu organele abilitate, la efectuarea livrărilor supravegheate, pe
întregul teritoriu al României.
• Măsurile de combatere a traficului şi consumului ilicit de droguri, întreprinse
de organele judiciare, sunt cele prevăzute de Codul de Procedură Penală şi de
legile speciale în domeniu.
• Autorizarea de către procuror a efectuării unei livrări supravegheate precizează
organele legal abilitate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor care se
implică în desfăşurarea acestei acţiuni.
• Formaţiunea Centrală de Reprimare a Traficului şi Consumului Ilicit de
Droguri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei coordonează şi
centralizează toate datele cu caracter naţional şi internaţional care vizează
livrările supravegheate cu substanţe pe teritoriul României, care intră sub
incidenţa Legii nr. 143/2000.
• Dacă în timpul desfăşurării controlului vamal, organul vamal descoperă
produse care intră sub incidenţa Legii nr. 143/2000, acesta poate propune
organelor competente iniţierea unei livrări supravegheate, urmând ca
desfăşurarea acesteia să se realizeze cu personalul specializat din structurile
Ministerului de Interne.
• Organele constatatoare abilitate, respectiv organele de poliţie şi organele
vamale în zonele proprii de competenţă, au dreptul să reţină mijloacele de
probă consemnate în actul de constatare şi în adeverinţa de reţinere eliberată
care este înregistrată în evidenţele unităţii de poliţie, respectiv ale unităţii
vamale.
• Probele ridicate din marfa suspectă pot fi transportate spre laboratoarele de
analiză din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor numai dacă sunt însoţite de
adrese de înaintare de care să reiasă acest scop, de la cine a fost reţinută,
precum şi cantitatea deţinută şi transportată de funcţionarul vamal.
• Se consideră deţinute legal cantităţile corespunzătoare solicitate în scris de la
Formaţiunea centrală de reprimare a traficului şi consumului ilicit de droguri
din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei în scop didactic şi de cercetare
ştiinţifică.
• Supravegherea cultivării plantelor ce conţin droguri este, conform prevederilor
legale în vigoare, o activitate care implică, pe de o parte, verificarea
autorizaţiilor eliberate de organele abilitate pentru culturile ce au ca destinaţie
prelucrarea licită a acestora, iar pe de altă parte, obligativitatea celor care
cultivă pe bază de autorizaţie astfel de plante şi le prelucrează de a declara
scopul culturilor, ce trebuie menţionat în mod expres în autorizaţie.
• Autorizarea, conform prevederilor legale în vigoare, pentru cultivarea plantelor
ce conţin droguri şi sunt prelucrate în scop licit se realizează de Ministerul
Sănătăţii prin direcţiile judeţene de sănătate publică, respectiv a municipiului
Bucureşti.
Raţiunea prezentării, în cadrul acestei lucrări, a consideraţiilor legate de
tratamentul penal al conduitelor ilicite relative la traficul şi consumul ilicit de
127
substanţe aflate sub control naţional, ţine de legătura acestora cu trecerea
frontierei, cu activitatea organelor abilitate în domeniu, ce poate debuta la
frontieră, de conexiunile, pe care le apreciem ca fireşti, între infracţiunile ce au ca
obiect juridic regimul vamal şi cele ce au ca obiect juridic regimul traficării
substanţelor aflate sub control naţional.
Dacă din punct de vedere teoretic, lucrurile pot fi, totuşi, discutabile, din
punctul de vedere al anchetei, al reacţiei societăţii, ce trebuie să fie neapărat
adecvată, se impune sublinierea necesităţii unei colaborări eficiente între
instituţiile ce îşi desfăşoară activitatea în domeniu, un exemplu, în acest sens,
constituind insistenţa legiuitorului de a impune atribuţii specifice organelor
vamale în domeniul traficului de substanţe aflate sub control naţional şi un
mecanism eficient de colaborare cu Formaţiunea Centrală de Reprimare a
Traficului şi Consumului Ilicit de Droguri din cadrul Inspectoratului General al
Poliţiei.
În continuare voi prezenta, în subsecţiuni distincte, principalele elemente
caracteristice ale infracţiunilor arătate.
3.2.1. Infracţiunea de trafic de droguri

Obiectul juridic al infracţiunii de trafic de droguri este constituit din acele
relaţii sociale a căror naştere şi normală desfăşurare este condiţionată, generic, de
respectarea regimului impus de lege pentru droguri în vederea folosirii cu toate
precauţiile necesare astfel încât să fie folosite doar în măsura în care efectele lor
pot fi controlate şi puse în folosul omului. Ca obiect juridic special trebuie avute
în vedere acele relaţii sociale ce gravitează în jurul valorii supreme reprezentate de
viaţa, sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a omului. Sănătatea publică
reprezintă una dintre valorile de o importanţă deosebită în cadrul societăţii
incluzând, ca noţiune, totalitatea condiţiilor şi măsurilor menite să asigure cât
mai deplin sănătatea unui grup social organizat – sat, comună, oraş, etc. – şi
starea pe care o are acel grup sub aspectul sănătăţii sale335.
Obiectul material îl formează oricare din substanţele cuprinse în tabelele I-
III anexă la Legea 143/2000, aceleaşi substanţe regăsindu-se în tabelele anexă la
Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971 sau la Convenţia asupra
traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, la care România a aderat
prin Legea 118/1992 şi care constituie, astfel, drept intern.
Subiect activ nemijlocit poate fi orice persoană ce îndeplineşte condiţiile
generale impuse pentru tragerea la răspundere penală, legea neimpunând o
anumită circumstanţiere, excepţie făcând modalitatea prevăzută de art. 4 din
Legea 143/2000 ce presupune ca făptuitorul să fie una şi aceeaşi persoană cu cea
care consumă drogurile traficate. De asemenea, instigatorii şi complicii nu sunt
calificaţi iar participaţia penală este posibilă sub toate formele sale.
Subiect pasiv principal este statul român prin săvârşirea infracţiunii fiind
nesocotit regimul legal impus pentru traficarea acestor substanţe apreciate ca
deosebit de periculoase, iar subiect pasiv secundar este persoana vătămată prin
săvârşirea infracţiunii a cărei sănătate este pusă grav în pericol sau care, în forma
agravată prevăzută de art. 12 alin. 3 din Legea 143/2000, îşi pierde viaţa. O
situaţie aparte se întâlneşte în cazul traficului de droguri pentru consumul
propriu. Aici, nu vom mai avea un subiect pasiv secundar, precum în cazul
335 V. Dongoroz şi colaboratorii – Explicaţii teoretice ale Codului Penal român, op. cit. vol. IV, pag 588
128
celorlalte infracţiuni, întrucât o persoană nu poate cumula atât calitatea de
subiect activ, cât şi calitatea de subiect pasiv – situaţia fiind asemănătoare cu a
altor infracţiuni la care subiectul activ suferă, în mod nemijlocit efectele propriei
activităţi ilicite, acest lucru fiind valabil pentru infracţiunile de nerespectare a
unuia sau a altuia dintre regimurile juridice impuse de către legiuitor pentru
desfăşurarea activităţilor cu privire la care se apreciază că prezintă un pericol
deosebit.
Latura obiectivă. În toate modalităţile normative, infracţiunea de trafic de
droguri este reglementată ca o infracţiune de pericol, fiindu-i caracteristic un
element material ce consta în acţiuni, principial, alternative, nefiind de interes
pentru existenţa infracţiunii dacă se săvârşeşte doar una sau se săvârşesc mai
multe dintre acţiunile cuprinse în sfera elementului material. Rezultatul
socialmente periculos are efecte juridice sub aspectul realizării elementelor
constitutive ale formei agravate prevăzute si pedepsite de art. 12 alin. 3 din Legea
143/2000, unde se arată că realizare unui rezultat ce constă în moartea victimei
atrage o pedeapsă la detenţiunea pe viaţă ori închisoarea între 15 şi 25 ani. Sub
aspectul raportului de cauzalitate, acesta rezultă „ex re” din însăşi materialitatea
faptelor incriminate, în cazul formei de bază, iar în cazul formei agravate,
cercetarea va trebui să stabilească certitudinea legăturii de cauzalitate între
moartea victimei şi săvârşirea acţiunilor ce constituie elementul material.
Modalitatea infracţiunii de trafic de droguri prevăzută de art. 2 din Legea
143/2000 se caracterizează printr-un element material ce constă în mai multe
acţiuni, după cum urmează: cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea,
extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea,
distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea,
cumpărarea, deţinerea, orice alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor.
„Cultivarea” presupune atât însămânţarea, răsădirea, îngrijirea, recoltarea
plantelor ce conţin substanţe stupefiante cât şi orice alte operaţiuni conexe ce ţin
de lucrul terenului, administrarea de pesticide, de îngrăşăminte, etc. Nu este
necesar ca aceste plante să fie introduse într-un proces tehnologic, să se treacă
efectiv la extragerea substanţei active, esenţial fiind, pentru această modalitate,
ca plantele să conţină substanţe stupefiante, indiferent de concentraţie sau
cantitate.
Prin „producerea” de droguri se înţelege336 realizarea, printr-o activitate
oarecare – amestecare, topire, fierbere, ardere, combinare, etc. – a unuia dintre
compuşii chimici cuprinşi în categoria drogurilor.
„Fabricarea” trebuie acceptată ca o treaptă mai complexă a producerii,
presupunând un flux tehnologic ce, bazându-se pe prelucrarea de materii prime
are ca rezultat obţinerea, în serie, de droguri.
„Experimentarea” ilicită, avută în vedere de legiuitor, excede laboratoarelor
agreate în care acest lucru este permis. Experienţele vizează atât metodele de
obţinere a drogurilor, de creştere a purităţii acestora cât şi efectele, neinteresând
dacă experimentarea se face asupra propriului corp al celui ce derulează
experimentul ori asupra corpului altor persoane sau, chiar, asupra unor animale,
indiferent dacă, din punct de vedere al intenţiei, aceasta nu este canalizată pentru
trafic şi consum ilicit de droguri ci pentru alte scopuri, eventual cu un caracter
336 A. Boroi, N. Neagu, V.R. Sultănescu – Infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000 privind combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri, edit. Rosetti, pag. 57
129
declarat nobil cum ar fi tratarea unor boli sau alinarea unor suferinţe, esenţial
fiind ca experimentarea să se facă fără drept.
„Extragerea” presupune separarea substanţei active, ce stă la bază
producerii sau fabricării unui drog, dintr-un compus folosind diverse procedee
chimice sau fizice.
„Prepararea” are în vedere folosirea combinarea, tratarea substanţei active,
orice alte operaţii ce au ca rezultat final obţinerea de droguri cu diferite
concentraţii apte fie pentru a putea fi utilizate pentru consumul final fie pentru
transport din ţările de origine în ţările de consum, de la laboratoarele de
prelucrare intermediară la cele ce prepară dozele pentru a fi distribuite
consumatorilor, etc.
„Transformarea” constă în modificarea unor elemente caracteristice ale unei
substanţe pentru disimulare sau obţinerea unui produs ce poate avea utilizări
legale, în cazul când este vorba despre drog sau, în sens invers, modificarea unor
produse cu întrebuinţări legale pentru a se obţine droguri.
„Oferirea” presupune punerea la dispoziţia uneia sau mai multor persoane
de droguri. De observat că acţiunea acceptă diferite grade de intensitate, chiar o
anumită agresivitate în limbaj sau comportament, mergând de la simpla atitudine
pasivă, aparent indiferentă, până la modalităţi active ce presupun propunerea
prin diferite mijloace a procurării de substanţe aflate sub control naţional.
„Distribuirea” de droguri precede oferta către consumatorii finali sau poate
fi subsecventă ofertei celor ce aduc drogurile din ţările unde se produc în zonele
vizate pentru consum. În fapt, avem de a face cu activităţi de împărţire, de
repartizare a drogurilor, dintr-un lot mare în posesia mai multor persoane, verigi
pe traseul ce are ca punct final consumatorul ilicit de droguri.
„Livrarea” este un termen folosit în relaţiile comerciale ce presupune
predarea către un destinatar a mărfurilor, ce constituie obiectul unei tranzacţii, în
cazul de faţă predarea drogurilor.
„Trimiterea” de droguri are legătură cu acţiunea traficanţilor ce expediază
droguri, în principiu, de la zonele de producţie către cele de consum. Ca noţiune
este într-o conexiune logică şi precede transportul.
„Transportul” presupune preluarea drogurilor, gestionarea lor pe o perioadă
determinată pe timpul necesar cărăuşului să le deplaseze, şi predarea lor
destinatarului.
„Procurarea” este o noţiune folosită de legiuitor pentru a desemna orice
acţiune ce are ca rezultat obţinerea drogurilor în sensul de a face rost, fireşte în
alt fel decât prin preparare, extragere, producere, etc.
„Cumpărarea”, specie a procurării, are ca element caracteristic plata,
pentru a intra în posesia drogurilor, a unui preţ, de obicei un echivalent bănesc.
„Deţinerea” este caracterizată de apropierea, posibilitatea unei persoane de
a dispune acţional în orice moment de droguri ce se găsesc la domiciliul său, într-
un depozit, garaj, ascunzătoare, etc., loc pe care îl cunoaşte, îi este accesibil şi
asupra căruia deţine un control, cel puţin formal.
Apreciez că legiuitorul a urmărit o reglementare cât mai vastă, menită să
acopere orice comportament legat de încălcarea regimului legal privind drogurile.
Fiind o normă cu caracter general, s-a procedat la o enumerare exemplificativă,
completată, în mod oportun, cu expresia „orice alte operaţiuni”, prin care se are în
vedere orice altă activitate ce contravine circulaţiei legale a substanţelor aflate sub
control naţional.
130
Traficul de droguri peste frontieră sau contrabanda specială cu droguri, ca
specie, este reglementată ca o formă agravată, ce se leagă, prin voinţa
legiuitorului, de un domeniu special de activitate – tranzitul peste frontiera de stat
a României – considerându-se că operaţiunile ilicite cu droguri ce se efectuează la
intrarea ori la ieşirea din ţară sunt mai periculoase, astfel încât să fie necesară o
pedeapsă mai mare.337 Elementul material este caracterizat de patru acţiuni a
căror enumerare, datorită specificităţii domeniului, numai are caracter
exemplificativ, ci restrictiv. Astfel se incriminează:
• introducerea în ţară
• scoaterea din ţară
• importul
• exportul
Cele două planuri sunt paralele, nu se poate spune că un subiect poate, în
acelaşi timp, să introducă în ţară droguri şi să importe droguri. Activitatea ilicită
ori se manifestă în cadrul regimului vamal, atunci când trecerea drogurilor se face
prin incinta punctelor de control a trecerii frontierei, în care se găsesc şi birouri
vamale, la care se desfăşoară o parte din procedura vamală, ori se manifestă în
plan general, făptuitorii identifică o breşă în sistemul activităţilor organelor
abilitate să urmărească şi să impună respectarea regimului de trecere a frontierei
şi o valorifică făcând ca drogurile să tranziteze ilicit frontiera de stat.
O discuţie trebuie făcută sub aspectul concursului de texte legale dintre
art. 3 din Legea 143/2000 şi art. 176 din Codul Vamal. Am spus concurs de texte
legale deoarece, în opinia mea, nu poate fi vorba despre un concurs de infracţiuni,
ambele texte legale incriminând, într-o anumită măsură, aceeaşi conduită ilicită.
Raportul dintre cele două texte este raportul specific dintre general şi special. În
opinia mea, norma juridică din Codul Vamal este o normă cadru ce are ca obiect
incriminarea trecerii peste frontieră a mai multe categorii de bunuri considerate
speciale printre care substanţele stupefiante şi psihotrope, fără autorizaţie. Norma
juridică cuprinsă în Legea 143/2000 este o normă specială, menită a deroga de la
cea cuprinsă în Codul Vamal. Ea are ca obiect incriminarea trecerii peste frontieră
a drogurilor, fără drept, indiferent că se face în cadrul procedurii vamale ori nu338.
Detaliind, s-ar putea spune că nici prevederea de la art. 3 din Legea
143/2000 nu are caracter absolut special, conţinând un anumit grad de
generalitate, întrucât se referă atât la trecerea peste frontieră în cadrul procedurii
vamale cât şi, dincolo de aceasta, la trecerea de droguri peste frontieră în afara
acesteia. Ca o părere personală, legiuitorul a unit într-o singură reglementare
două reglementări ce existau independent înainte de intrarea în vigoare a legii
privind combaterea traficului ilicit de droguri, una, în legea frontierei de stat din
1992, şi, cealaltă, în Codul Vamal.
În condiţiile arătate, răspunsul la întrebarea – care este textul legal ce se va
aplica ? – pare a se simplifica: art.3 din Legea 143/2000 – întrucât, comparativ cu
art. 146 din Codul Vamal, reprezintă o normă specială. Oricum, acceptându-se
ficţiunea noţiunii de contrabandă specială cu aplicarea art. 182 din Codul Vamal,
337 N.A.- 10 la 20 de ani faţă de 3 la 5 ani, în cazul drogurilor de risc, respectiv 15 la 25 de ani faţă de 10 la
20 de ani în cazul drogurilor de mare risc.
338 N.A. – termenii de substanţe stupefiante şi psihotrope şi droguri sunt echivalaţi fiind vorba despre aceleaşi
substanţe care au fost prezentate cu denumiri diferite pe baza unor clasificări ( când se foloseşte termenul de
substanţe stupefiante şi psihotrope este avut în vedere efectul imediat al acţiunii acestor substanţe iar atunci
când se foloseşte termenul de droguri este avut în vedere un efect ce se instalează în timp – în principal
dependenţa psihică sau/şi fizică.
131
fapta, ca atare ar urma să fie pedepsită cu pedeapsa mai aspră prevăzută de
Legea 143/2000.
Din punct de vedere terminologic, în cadrul demersului ştiinţific am folosit
doi termeni – trafic de droguri peste frontieră şi contrabandă specială cu droguri
– ambii nestipulaţi în textele legale pe care le-am analizat. Pentru ambii termeni
există argumente care să-i recomande ca utili. Totuşi, apreciez mai oportună
folosirea termenului de trafic de droguri peste frontieră, întrucât, în materie de
droguri, descrie mai bine conduita incriminată; termenul de contrabandă specială
fiind legat prin excelenţă de procedura vamală şi, pe ipoteza dată, mai greu de
adaptat la conduita ilicită ce excede procedurii arătate.
Traficul de droguri pentru consumul propriu, ca modalitate a traficului de
droguri, se caracterizează, din punct de vedere al elementului material, prin mai
multe acţiuni ce fac parte dintr-o enumerare ce, la fel ca la modalitatea cadru, are
caracter exemplificativ. Astfel legiuitorul a dorit incriminarea cultivării, producerii,
fabricării, experimentării, extragerii, preparării, transformării, cumpărării şi a
deţinerii de droguri pentru consumul propriu. Aşa cum se poate observa, sunt
preluate acele acţiuni specifice elementului material, de la modalitatea cadru,
susceptibile de a se realiza în vederea consumului propriu.
Existenţa elementului material al infracţiunii de trafic de droguri, indiferent
de modalitate, presupune realizarea unei cerinţe esenţiale în legătură cu
elementul material, acţiunile caracteristice acestuia trebuind efectuate fără drept.
Latura subiectivă. Infracţiunea de trafic de droguri se poate săvârşi doar
cu intenţie. Principial, nu se cere pentru realizarea conţinutului constitutiv al
infracţiunii existenţa vreunui scop sau mobil, acestea putând fi analizate în
materia individualizării pedepselor.
Totuşi, trebuie observat că la traficul de droguri pentru consumul propriu,
scopul este clar determinat – consumul propriu – acest element al laturii
subiective fiind de natură a stabili limita dintre forma prevăzută de art. 2 şi forma
prevăzută de art. 4 din legea 143/2000. De asemenea, mai trebuie făcută o
subliniere în legătură cu aplicarea art.12, ce reglementează, în cele două alineate
ale sale339, o modalitate agravată a aproape tuturor infracţiunilor ce se săvârşesc
la regimul sancţionării traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu substanţele aflate
sub control naţional.
Realizarea acestei modalităţi este condiţionată de satisfacerea a două
condiţii pozitive:
► subiectul activ să fie calificat, să aibă calitatea de membru într-o
organizaţie, asociaţie sau grup de cel puţin trei persoane, cu structuri
determinate.
► organizaţia, asociaţia sau grupul să aibă ca scop săvârşirea infracţiunilor
prevăzute de Legea 143/2000 şi obţinerea de beneficii materiale sau alte foloase
ilicite.
Cu privire la a doua condiţie îmi permit să observ că scopul organizaţiei,
asociaţiei sau grupului este asimilat de fiecare dintre membri, în parte, scopul
comunităţii translându-se la nivel individual, devenind scopul fiecărui individ.
Scopul ale cărui implicaţii juridice le analizăm presupune, de asemenea,
întrunirea a două condiţii:
339N.A. – în materia traficului de droguri ( mai puţin cel în pentru consumul propriu, situaţie la care nu se
poare face aplicarea art.12 ) se aplică alin.1
132
1. să fie avută în vedere săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Legea
143/2000
2. prin săvârşirea infracţiunilor arătate să se urmărească obţinerea de
beneficii materiale sau alte foloase ilicite
Consider că cele două condiţii trebuie întrunite cumulativ, ele decurgând
una din cealaltă. Într-o situaţie ipotetică, s-ar putea constitui o organizaţie,
asociere sau grup care şi-ar propune săvârşirea traficului de droguri fără să
urmărească obţinerea de beneficii ori alte foloase ilicite – să spunem că şi-ar
propune întreţinerea unor stabilimente de copii sau bătrâni aflaţi în dificultate –
dacă s-ar accepta o asemenea interpretare a situaţiei de fapt, nu ar mai intra în
discuţie modalitatea prevăzută de art. 12 din Legea 143/2000, ci ne-am găsi în
ipoteza art. 323 din Codul Penal – asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni.
3.2.2. Infracţiunea de favorizare a consumului ilicit de droguri

Prin reglementarea acestei infracţiuni legiuitorul a incriminat o conduită ce
nu era oportun să fie trecută în enumerarea de acţiuni ce caracterizează elementul
material al traficului de droguri dar care, prin modul cum este reglementată, este
intrinsecă traficului. Între cele două infracţiuni există raporturi deosebite,
favorizarea consumului ilicit de droguri reprezintă, practic, o încununare, o
completare firească a traficului, chiar, s-ar putea spune, o componentă a acestuia.
Subiectul activ al infracţiunii este calificat – trebuie să fie o persoană ce are
calitatea de administrator ori care are un drept real asupra localului, locuinţei sau
locului amenajat pe care îl pune la dispoziţie ori în care tolerează consumul ilicit
de droguri. Aspectul trebuie detaliat. Fără nici un dubiu, subiect activ al
infracţiunii de favorizare a consumului ilicit de droguri poate fi persoana care un
drept personal asupra, minim, amenajării care se pune la dispoziţie ori în care se
tolerează consumul de droguri. O problemă apare în legătură cu situaţia
administratorului. Legat de noţiunea de administrator am considerat că aceasta
poate fi orice persoană ce beneficiază de un drept delegat din partea titularului.
Am în vedere, aici, atât delegarea formală ce are drept consecinţă transferarea
pazei juridice asupra bunului cât şi titularul unei stări de fapt. Trebuie observat
că, în ultimă instanţă, încredinţarea pentru sau tolerarea consumului ilicit de
droguri poate fi săvârşită doar de o persoană ce poate să facă aceasta, actul de
voinţă fiind capacitat de o latură aptitudinală, de posibilitatea oferită de un drept,
fie el şi delegat, ori de o stare de fapt.
Latura obiectivă, din punctul de vedere al elementului material, este
caracterizată de două componente – punerea la dispoziţie şi tolerarea. Punerea la
dispoziţie a unui local, locuinţe sau a oricărui loc amenajat, în care să aibă acces
publicul, presupune o atitudine activă din partea făptuitorului, acesta, având un
anumit drept de dispoziţie, se manifestă pentru a facilita consumul de droguri.
Important de observat este că legiuitorul nu a legat de realizarea laturii obiective,
în această modalitate, un anumit rezultat, fiind suficient ca spaţiul să fie pus la
dispoziţie, neinteresând dacă consumul ilicit de droguri a existat în realitatea
obiectivă, sau nu, ca urmare a săvârşirii acţiunii specifice elementului material.
Infracţiunea, pe această ipoteză, este o infracţiune de pericol, cu un raport de
cauzalitate determinat de însăşi materialitatea infracţiunii.
Tolerarea consumului ilicit de droguri presupune o atitudine pasivă din
partea unei persoane ce are obligaţia legală de a lua măsuri pentru folosirea
133
localului, locuinţei sau amenajării în concordanţă cu respectarea legilor şi a
bunelor moravuri. Interesant este că legiuitorul nu a incriminat consumul de
droguri, aceasta implicând o discuţie mai vastă în legătură cu libertatea persoanei,
dreptul fiecăruia de a decide cu privire la propria persoană, la viaţa, sănătatea sa
şi a mediului în care trăieşte, însă a luat toate măsurile pentru a descuraja,
pentru a face cât mai greu accesibil drogul, pentru a limita şi restrânge fenomenul
– în acest sens a incriminat procurarea drogurilor în vederea consumului propriu,
a incriminat orice activitate ce facilitează aproprierea drogurilor de consumator.
Revenind strict la tolerarea consumului de droguri, această modalitate vine în
completarea punerii la dispoziţie, începe acolo unde se termină punerea la
dispoziţie, iar, diferit faţă de aceasta, presupune, cu necesitate, realizarea
rezultatului socialmente periculos. Nu poţi tolera sau facilita, ceva ce nu există cu
obiectivitate; în aceste condiţii consumul ilicit de droguri trebuind să aibă în
antecedenţa sa, ca una dintre cauze, tolerarea în incinta unui spaţiu amenajat.
Ancheta va trebui să demonstreze, în acest caz, existenţa consumului ilicit de
droguri, faptul facilitării de către o persoană fizică şi legătura sau raportul de
cauzalitate, determinarea consumului ilicit de droguri în acel loc de facilitare.
Am promovat expresia „favorizare a consumului ilicit de droguri” bazându-
mă pe o interpretare logică a textului art. 5 din Legea 143/2000 şi pe o anumită
asemănare cu infracţiunea prevăzută de art. 264 din Codul Penal – favorizarea
infractorului – totul oprindu-se aici, nefiind vorba, nici pe departe, ca infracţiunea
ce se referă la consumul de droguri să fie considerată o formă specială a
infracţiunii prevăzute de Codul Penal sau să existe alte consecinţe juridice care să
izvorască din asemănarea de titlu, mai ales că titulatura din Codul Penal este dată
de legiuitor iar cea din Legea 143/2000 este dată de mine din considerente de
oportunitate, bazate pe uşurarea înţelegerii şi memorării infracţiunii.
Latura subiectivă. Infracţiunea de favorizare a consumului ilicit de droguri
se poate săvârşi doar cu intenţie şi nu orice fel de intenţie ci una calificată.
Subiectul activ se comportă în deplină cunoştinţă de cauză – cu ştiinţă, aşa cum
spune legiuitorul – în vederea favorizării consumului ilicit de droguri. El a înţeles,
iar ancheta trebuie să scoată în evidenţă acest lucru, că pune la dispoziţie un
spaţiu în ideea, cu scopul declarat, ca în acel spaţiu să se petreacă o stare de
lucruri care să aibă în compunere, alături poate şi de alte activităţi mai mult sau
mai puţin ilicite, consumul de droguri ori tolerează naşterea şi dezvoltarea acestei
stări de lucruri. Scopul este declarat – favorizarea consumului ilicit de droguri.
Mobilul, privit ca acel impuls intern care a dinamizat, care a dat raţiune
comportamentului ilicit, este un element facultativ al laturii subiective, principial,
este vorba despre obţinerea de foloase materiale însă pot exista şi alte
considerente, oricum importante pentru anchetă, pentru reţinerea, dacă este
cazul, a concursului de infracţiuni, a unor forme agravate – cum este cea
prevăzută de art.12 alin.1 din Legea 143/2000 – sau a unor circumstanţe, în
vederea individualizării pedepselor.
3.2.3. Infracţiunea de prescriere, eliberare sau obţinere abuzivă

de droguri de mare risc
În materia acestei infracţiuni trebuie observată, în ceea ce priveşte condiţiile
preexistente, o anumită specificitate a obiectului juridic special, constituit din
relaţiile sociale referitoare la sănătatea publică care, în mod necesar, sunt
134
condiţionate de respectarea regimului impus de legiuitor pentru prescrierea,
eliberarea sau obţinerea drogurilor de mare risc.
De asemenea, subiectul activ este, în două din cele trei modalităţi, calificat
şi diferit, în funcţie de modalitatea de săvârşire a faptei. Prescrierea drogurilor de
mare risc, aşa cum se subliniază şi în textul legal, se poate face doar de către un
medic. Aici consider că trebuie detaliată o ipoteză – ce se întâmplă atunci când
persoana care prescrie are calificarea necesară însă i s-a interzis ori, din alte
motive, nu mai poate practica această meserie sau, pur şi simplu, este un
impostor?
Deşi s-ar părea că legiuitorul a avut în vedere o specializare strictă a
subiectului activ, consider că subiectul activ trebuie să rămână calificat, dat fiind
specificitatea elementului material, însă trebuie acceptată şi includerea celor două
categorii amintite – cei care nu mai au dreptul să profeseze şi simplii impostori –
esenţială fiind, aici, convingerea celui căruia i se prescriu droguri de mare risc,
potrivit cu care acesta se găseşte în faţa unui medic.
Soluţia satisface un aspect de oportunitate – în alte condiţii conduita în
discuţie ar trebui ori nepedepsită în contextul acestui domeniu special ori
asimilată, oarecum artificial, cu una din acţiunile avute în vedere de legiuitor la
incriminarea traficului de droguri – şi, în acelaşi timp, presupune concursul de
infracţiuni, de la caz la caz, cu infracţiuni de fals, uz de fals, înşelăciune, etc., mai
ales în condiţiile în care sunt necesare formulare şi înregistrări cu caracter
special. Mai mult, reţetele medicale ce conţin ca recomandări de tratament
droguri de mare risc pot fi date doar de către medici primari, şefi de secţie numiţi
de direcţiile sanitare sau de directorii spitalelor, pentru cazuri deosebite, atent
selecţionate, fără a fi depăşite dozele pentru 24 de ore prevăzute în Farmacopeea
Română X, pentru fiecare substanţă, în parte, şi pentru fiecare cale de
administrare posibilă.
Eliberarea drogurilor de mare risc pe baza unei reţete medicale prescrisă
abuziv sau falsificată poate fi făcută numai de către un farmacist. Situaţia
farmaciştilor fără drept de a profesa precum şi cea a impostorilor, apreciez că
trebuie tratată în mod identic cu cea arătată în cazul prescrierii.
Obţinerea drogurilor de mare risc, pe baza unei reţete medicale prescrise
abuziv sau falsificată, poate cădea în sarcina oricărei persoane ce întruneşte
condiţiile cerute de lege pentru a răspunde penal340, aici subiectul activ
nemaifiind calificat.
Latura obiectivă. Elementul material este realizat prin acţiuni specifice
fiecărei modalităţi în parte: prescriere, eliberare, obţinere de droguri de mare risc.
Prin prescrierea de droguri de mare risc se înţelege scrierea unei reţete speciale –
reţetă cu timbru sec – de către un medic şi predarea ei unei persoane ce o solicită.
Eliberarea de droguri de mare risc pe baza unei reţete prescrisă de abuziv
ori falsificată presupune, în opinia mea, mai mult decât simpla predare a
drogurilor către persoana solicitantă341, aici fiind implicată o anumită
complexitate în conduită; farmacistul trebuie să primească reţeta, să o analizeze,
să conştientizeze că aceasta este prescrisă abuziv – eventual şi pe baza unor date
cunoscute iniţial – ori este falsificată.
340 A. Boroi, N Neagu, V.R.Sultănescu – Infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000 privind combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri, Edit. Rosetti, Bucureşti, 2001, pag. 68
341 Idem, pag. 69
135
Obţinerea de droguri de mare risc pe baza unei reţete medicale prescrisă
abuziv ori falsificată cuprinde toate demersurile făcute de către subiectul activ
pentru a intra în posesia drogurilor de mare risc folosind reţeta arătată.
Făptuitorul îşi poate atinge scopul, fie câştigând conivenţa farmacistului, fie
exploatând ignoranţa acestuia în cazul folosirii reţetei falsificate.
Apreciez că în cazul obţinerii drogurilor de mare risc pe baza unei reţete
falsificate suntem în prezenţa unei forme speciale – pedepsită mai grav – a uzului
de fals342. Există, deja, consumată o infracţiune de fals, în sensul art. 288 din
Codul Penal, săvârşită de către cel ce foloseşte reţeta falsificată, caz în care vom
avea de a face cu un concurs de infracţiuni, ori de către o altă persoană, caz în
care, demonstrându-se că cel ce a săvârşit falsul a făcut-o pentru ca pe baza lui
să poată fi obţinute droguri de mare risc, vom fi în prezenţa unui act de
participaţie la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 6, alin. 2 din Legea
143/2000 în concurs cu infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale
prevăzută de art. 288 din Codul Penal.
Sub aspectul rezultatului periculos şi a legăturii de cauzalitate dintre acesta
şi elementul material, infracţiunea este de pericol sau de rezultat în funcţie de
modalitatea de săvârşire. În cazul prescrierii, infracţiunea este de pericol,
acţiunea caracteristică elementului material inducând în viaţa socială o stare de
pericol sub aspectul posibilităţii ca persoane interesate să procure droguri de
mare risc şi să le folosească pentru trafic în sensul art. 2 sau 4 din Legea
143/2000, raportul de cauzalitate rezultând „ex re”, din însăşi materialitatea
incriminării.
Eliberarea şi obţinerea, ca modalităţi infracţionale, sunt conexe, prima
constituie cauza iar cea de a doua efectul. Legiuitorul nu a legat explicit un
anumit rezultat socialmente periculos de cele două acţiuni ca şi condiţii pentru
existenţa infracţiunii. Totuşi, îmi permit să observ că „eliberarea” şi omologa
„obţinerea” au implicit un rezultat logic – aproprierea de către o persoană
interesată, intrarea acestei persoane în posesia drogurilor de mare risc. Fără
realizarea acestui rezultat cele două modalităţi normative rămân lipsite de sens.
În aceste condiţii, infracţiunea, consider că, devine de rezultat fiind necesar, ca
element al laturii obiective şi o relaţie de cauzalitate, firească şi normală, de altfel,
între „eliberare” şi „obţinere”, pe de o parte şi rezultatul specific – intrarea în
posesia unor cantităţi de droguri de mare risc – pe de altă parte.
Ceea ce în cazul prescrierii era doar o posibilitate, în cazul eliberării şi
obţinerii devine certitudine, persoana interesată are la dispoziţie droguri de mare
risc, le va putea folosi pentru consum propriu ori le va putea trafica în alt mod.
Latura subiectivă. Sub aspectul formei de vinovăţie, infracţiunea analizată
este caracterizată de intenţia directă. Avem de a face cu o intenţie calificată prin
scop.
Astfel, medicul ce prescrie drogurile de mare risc este în deplină cunoştinţă
de cauză, el cunoaşte că prin acţiunea lui creează posibilitatea ca o persoană să
folosească pentru consum propriu ori să poată face alt trafic, legiuitorul plasând
acţiunea lui în legătură directă cu lipsa unei necesităţi medicale. Aici este exclusă
culpa medicală, eroarea medicului asupra stării de sănătate a unei persoane caz
în care medicul îşi formulează sau acceptă o ipoteză greşită urmând ca, prescriind
droguri, să acopere o necesitate medicală.
342 Art. 291 din Codul Penal

136
Farmacistul ce eliberează drogurile, de asemenea, conştientizează lipsa
necesităţii medicale, el primeşte reţeta, o analizează, realizează faptul că aceasta
este prescrisă abuziv ori este falsificată, după care trece la acţiune cunoscând, în
mod evident, că prin activitatea sa facilitează alte conduite incriminate de
legiuitor. Practic el este participant la infracţiunea de trafic de droguri, întrucât el
solicită reţeta doar pentru a justifica, formal, eliberarea drogurilor iar legiuitorul,
cunoscând aceasta, a voit să incrimineze separat acest act de participare.
Persoana ce obţine droguri, este şi subiect activ al traficului de droguri, ea
numai foloseşte o reţetă, în condiţiile arătate, pentru procurarea de droguri de
mare risc, această modalitate fiind, în fapt, o modalitate a traficului de droguri pe
care legiuitorul a vrut să o incrimineze şi să o pedepsească separat.
În aceste condiţii, s-ar putea pune o întrebare în legătură cu motivul ce a stat la
baza hotărârii legiuitorului de a incrimina şi pedepsi separat acte de participare
sau de executare a traficului de droguri.
Explicaţia vine de la specificitatea domeniului ce nu permite traficarea unor
cantităţi importante de droguri, orice complicaţie de natură a spori gradul de
pericol social constituind infracţiuni în concurs – cazul omorului, violului,
vătămarea gravă a sănătăţii, instigarea persoanei ce consumă droguri la
săvârşirea de infracţiuni, etc.
3.2.4. Infracţiunea de administrare abuzivă de droguri de mare

risc
Obiectul juridic este reprezentat de relaţiile sociale a căror formare şi
normală dezvoltare sunt condiţionate de respectarea regimului legal privind
administrarea drogurilor de mare risc persoanelor. Consider că, principial nu
sunt implicate şi alte categorii de relaţii sociale legate de viaţa, sănătatea,
integritatea persoanelor întrucât, dacă acestea vor fi lezate în vreun fel, vom putea
admite un concurs de infracţiuni ori o infracţiune de rezultat în cadrul căreia
administrarea abuzivă de droguri să aibă doar rolul de mijloc în vederea atingerii
unui scop.
Subiectul activ al acestei infracţiuni nu este calificat, putând fi orice
persoană ce răspunde penal. Drogurile de mare risc pot fi administrate în mod
abuziv – „în afara condiţiilor legale” specifică in terminis legea – atât de către o
persoană calificată, respectiv un cadru medical, cât şi de o persoană necalificată,
urmând ca, în funcţie de posibilele consecinţe, să fie analizat şi gradul de
vinovăţie faţă de acestea.
Latura obiectivă. Elementul material se realizează printr-o acţiune ce
incumbă, din punct de vedere noţional, termenului de administrare. Este
suficientă o singură administrare a drogurilor de mare risc pentru consumarea
infracţiunii urmând ca, în condiţiile în care administrarea are loc în mod repetat,
activitatea infracţională să dobândească un caracter continuat. Din punct de
vedere al existenţei infracţiunii nu interesează nici dacă persoana căreia i se
administrează drogul a fost sau nu de acord cu aceasta fiind, practic, indusă în
eroare cu privire la natura operaţiunii sau/şi cu privire la natura substanţei
administrate, nici modul cum s-a făcut administrarea. O subliniere trebuie făcută
în legătură cu condiţiile ce circumscriu elementul material. Administrarea trebuie
făcută în afara condiţiilor legale, legiuitorul voind să instituie o rigoare cât mai
puţin flexibilă în domeniu. Nu s-a făcut nici o referire, în textul legal, la ceea ce se
137
numeşte în doctrină medicală „necesitate medicală” şi, cel puţin la nivel teoretic,
nu poate fi de acceptat un concurs, încălcarea condiţiilor legale în favoarea
satisfacerii unei necesităţi medicale apărută intempestiv.
Din punct de vedere al rezultatului periculos pentru societate şi al
raportului de cauzalitate, infracţiunea pe care o analizez este o infracţiune de
pericol. Totuşi, trebuie observat că administrarea drogurilor de mare risc poate
genera şi efecte deosebite asupra sănătăţii persoanei căreia i se administrează
aceste substanţe, putându-se ajunge până la decesul acesteia. În aceste condiţii,
urmează a se analiza intenţia făptuitorului, sub aspectul fiecărui rezultat
periculos în parte, urmând a se stabili dacă administrarea de droguri de mare risc
a fost doar un mijloc în vederea obţinerii rezultatului presupus de infracţiunile
contra vieţii, sănătăţii, integrităţii corporale, etc. – ce sunt infracţiuni de rezultat –
caz în care infracţiunea prevăzută de Legea 143/2000 este absorbită de
infracţiunile arătate, ori rezultatul apare ca praeterintenţionat, caz în care culpa
din ipoteză impune tot absorbirea, dar în alte infracţiuni – infracţiuni
reglementate ca atare pentru a satisface ipoteza praeterintenţiei, cum este cea de
lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută şi pedepsită de art. 183 din
Codul Penal.
Latura subiectivă. Forma de vinovăţie impusă de norma de incriminare
este intenţia directă343, făptuitorul cunoscând sau trebuind să cunoască faptul că
administrarea drogurilor de mare risc se poate face doar în anumite condiţii
impuse restrictiv prin lege. Analiza scopului şi a mobilului nu sunt relevante sub
aspectul existenţei infracţiunii însă trebuie reţinute pentru individualizarea
pedepselor, reţinerea unui posibil concurs de infracţiuni sau absorbirii într-o
infracţiune mai periculoasă, de rezultat.
3.2.5. Infracţiunea de furnizare de inhalanţi chimici toxici unui

minor în vederea consumului.
În materia obiectului juridic, dincolo de regimul legal instituit pentru
substanţele aflate sub control naţional, trebuie observată grija legiuitorului român
pentru ocrotirea minorilor, pentru crearea unor condiţii cât mai bune care să
asigure dezvoltarea sănătoasă a acestora.
Obiectul material este constituit din substanţele ce fac parte din categoria
substanţelor chimice care, pe lângă alte proprietăţi, o au pe aceea de a se
volatiliza iar inhalarea gazelor toxice este de natură a genera efecte deosebit de
negative asupra comportamentului fizic şi psihic al oamenilor, asupra stării de
sănătate a acestora. Lista acestor substanţe este stabilită prin ordin al ministrului
sănătăţii. Trebuie observat că cea mai mare parte dintre acestea, prin efectele lor,
se includ în definiţia dată armelor chimice astfel încât folosirea acestor substanţe,
urmărindu-se rezultatele acţiunii lor asupra oamenilor, este deosebit de atent
incriminată344.
Subiectul activ nu este calificat, furnizarea putând fi făcută atât de către o
persoană majoră cât şi de către un minor, esenţial fiind ca să existe o substanţă
din categoria celor ce constituie obiectul material al infracţiunii la dispoziţia
persoanei solicitate să furnizeze.
343 A se vedea şi A. Boroi, N. Neagu, V.R.Sultănescu – Infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000 Edit. Rosetti
Bucureşti, 2001 pag. 72.
344 N.A. – a se vedea şi dezvoltările din secţiunea în care se tratează substanţele toxice.
138
Subiectul pasiv al acestei infracţiuni este calificat345 acesta trebuind să
aibă, cu necesitate, calitatea de minor.
Latura obiectivă. Elementul material constă într-o acţiune – furnizarea de
inhalanţi chimici toxici. Noţiunea de furnizare presupune, în mod efectiv, a da
inhalanţi chimici, a preda, a face o ofertă urmată de acceptare, manifestată în
plan obiectiv, unui minor.
Deşi, la prima vedere, lucrurile pot părea clare, problema, consider, că nu
trebuie abordată simplist. Astfel, apreciez că legiuitorul a urmărit, aici, ca minorii
să fie feriţi, să nu aibă la dispoziţie substanţe chimice ce pot fi folosite, prin
inhalare, în vederea obţinerii unor efecte aparent plăcute. Din formularea textului
legal reiese că a fost incriminată o etapă ce anticipează consumul – inhalarea
efectivă a substanţelor chimice – pentru existenţa infracţiunii, neinteresând cine
urmează să inhaleze, o singură persoană sau mai multe, un minor, numai minori,
numai adulţi sau şi minori şi adulţi. De asemenea, nu interesează dacă
vânzătorul furnizează astfel de substanţe unui major, urmând ca acesta,
eventual, să faciliteze consumul unuia sau mai multor minori; aici majorul care
procură devine el însuşi subiect activ. Ceea ce rămâne, ca fiind esenţial, este
întrunirea a două condiţii în legătură cu elementul material:
• Furnizarea să se facă către un minor
• Furnizarea să se facă în vederea consumului
În ceea ce priveşte rezultatul socialmente periculos şi legătura de
cauzalitate, infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea 143/2000 este o
infracţiune de pericol. Furnizarea se face în vederea consumului însă nu este
important, sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii, dacă s-
au inhalat, în mod efectiv, substanţele toxice, dacă numai s-a început inhalarea
ori alte elemente legate de această operaţiune scop.
Latura subiectivă. Forma de vinovăţie specifică acestei infracţiuni este
intenţia directă. Avem de a face cu o intenţie calificată, furnizarea are un scop
clar determinat, se face „în vederea consumului”. În ceea ce priveşte mobilul,
legiuitorul nu leagă direct efecte juridice însă, ancheta va trebui să lămurească
cât mai clar această problemă, întrucât depăşindu-se un interes oneros, specific
comercial, legat de valorificarea unei mărfi, ar putea fi evidenţiate în cauză
existenţa unor urmări, aparent ascunse, pe care făptuitorul să le fi urmărit şi care
să fi constituit acea raţiune, acel impuls intern determinant în luarea hotărârii de
a săvârşi infracţiunea – toate acestea fiind de natură să genereze extinderea
cercetărilor şi posibilă conturare a evidenţei săvârşirii şi a altor infracţiuni, cu
certitudine, mai periculoase.
3.2.6. Infracţiunea de trafic cu precursori folosiţi la fabricarea

ilicită a drogurilor
În materia traficului cu precursori, legiuitorul a optat pentru reglementarea
infracţiunii în mai multe texte legale. Consider că este vorba despre o singură
infracţiune, chiar în situaţia în care s-ar putea considera, aceasta, o construcţie
teoretică artificială, în condiţiile în care avem de a face cu o reglementare în două
legi, conexe dar, totuşi, diferite.
345 A se vedea şi A. Boroi, N. Neagu, V.R.Sultănescu – Infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000 Edit.
Rosetti Bucureşti, 2001 pag. 73.
139
Trebuie distins între două forme ale traficului de precursori – o formă cadru
prevăzută de art. 32 alin. 1 şi 2 din Legea 300/2002 şi o formă calificată prin
scop, prevăzută în art. 9 din Legea 143/2000 şi art. 32 alin. 3 din Legea
300/2002. Dincolo de demersul teoretic distincţia va trebui urmărită în planul
cercetării, pentru forma calificată fiind esenţial ca ancheta să demonstreze
efectuarea acţiunilor specifice elementului material în scopul obţinerii de droguri
de risc sau de droguri de mare risc.
Obiectul juridic are în vedere acele relaţii sociale a căror formare şi
normală desfăşurare sunt condiţionate, ca şi în cazul altor infracţiuni prezentate
în acest capitol, de respectarea regimului juridic al substanţelor aflate sub control
naţional, în sens larg, iar particularizat, de nerespectarea regimului juridic al
precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor.
Dat fiind natura acţiunilor specifice elementului material – o enumerare
vastă ce urmăreşte ca rezultat incriminarea oricărei activităţi legate de precursori
– trebuie observată complexitatea aspectelor ce caracterizează regimul juridic al
acestor substanţe, o anumită echivocitate ce trebuie acceptată prin prisma
posibilităţilor de utilizare – acestea pot fi folosite atât pentru obţinerea de droguri
cât şi pentru obţinerea unor produse care, prin calităţile lor, să fie acceptate în uz
pentru tratamente medicale pe scară largă ori în alte scopuri licite.
Obiectul material este constituit din precursori, în cadrul formei cadru şi
formei calificate atunci când se urmăreşte producerea, folosirea sau fabricarea
ilicită a drogurilor şi din precursori, echipamente şi materiale, în situaţia utilizării
lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită a drogurilor de mare risc.
În cadrul conţinutului constitutiv, din considerente ce ţin de rigoarea demersului
ştiinţific, voi încerca să punctez diferenţiat unele particularităţi ale celor două
forme ale infracţiunii. Aceasta este necesară pentru că, cu toată consideraţia
pentru caracterul unitar al acestei infracţiuni, pe care îl susţin, acceptând
posibilele critici şi observaţii ce pot fi făcute, există unele diferenţe între textele
legale ce nu pot fi trecute cu vederea.
Latura obiectivă. Elementul material, atât în cazul formei cadru cât şi în
cazul formei calificate346, se realizează prin mai multe acţiuni: producerea,
fabricarea, sinteza, vânzarea, plasarea pe piaţă, efectuarea de acte de comerţ sau
a altor operaţiuni347. Aşa cum este gândită reglementarea, s-a urmărit
incriminarea oricăror acţiuni neautorizate în legătură cu precursorii. Infracţiunea
este o infracţiune de pericol, legiuitorul arătându-se interesat de păstrarea sub
control a activităţilor ce se pot desfăşura cu, şi în legătură cu o categorie de
substanţe considerate speciale, dat fiind posibilitatea de a putea fi folosite la
obţinerea de droguri. Aici nu interesează dacă urmarea activităţilor incriminate
este obţinerea efectivă de droguri, fiind suficient, doar, să fie săvârşită una dintre
acţiunile prevăzute în textul legal.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol la adresa valorilor sociale
ce constituie obiectul juridic al infracţiunii. În raport cu urmarea imediată
arătată, nu se pune problema probării legăturii de cauzalitate între faptă şi
rezultat aceasta rezultând „ex re”, din însăşi materialitatea faptei.
346 N.A. – există o anumită diferenţă de formulare în condiţiile textului prevăzut la art.9 din Legea 143/2000
faţă de prevederile din Legea 300/2002
347 N.A. – nu voi detalia fiecare termen în parte, pe de o parte, din considerente de spaţiu, iar pe de altă parte,
pentru că unii dintre termeni au fost detaliaţi în secţiunea 3.2.1.

140
Latura subiectivă. Săvârşirea infracţiunii implică din partea subiectului
activ intenţia, ce poate fi, atunci când analizăm forma cadru, atât directă cât şi
indirectă, iar în situaţia formei calificate doar intenţia directă – o intenţie calificată
prin scop, element ce conduce la calificarea, însăşi, a infracţiunii. Pentru existenţa
infracţiunii se cere ca făptuitorul să cunoască că substanţele ce constituie
obiectul material fac parte din categoria precursorilor.
În ceea ce priveşte mobilul şi scopul situaţia este diferită. Dincolo de
importanţa pe care o au cele două elemente ale laturii subiective în planul larg al
investigaţiei penale, pentru extinderea cercetărilor şi pentru individualizarea
pedepselor, legiuitorul acordă o atenţie deosebită scopului, calificând infracţiunea
atunci când făptuitorul a urmărit producerea sau fabricarea drogurilor, atât cele
de mare risc cât şi cele de risc, în sensul art. 1 lit. c şi d din Legea 143/2000.
Această diferenţiere este oportună mai ales din punctul de vedere al practicienilor,
astfel că, atunci când, din diferite motive, ancheta intră în impas devenind
imposibil de probat scopul, legat de producerea sau fabricarea drogurilor,
conduita ilicită, datorită, în primul rând, echivocităţii sale, va putea fi urmărită,
judecată şi pedepsită. De observat că, dacă s-ar schimba datele din ipoteză, multe
persoane de rea credinţă şi-ar putea masca şi continua activitatea ilicită sub
paravanul folosirii precursorilor pentru realizarea unor scopuri, absolut,
nepericuloase.
3.2.7. Infracţiunea de organizare, conducere sau finanţare a

săvârşirii activităţilor ilicite ce au ca obiect traficul şi alte
operaţiuni cu substanţe aflate sub control naţional
Această infracţiune este tratată în doctrină şi ca formă agravată a
infracţiunilor prevăzute de Legea 143/2000 348, folosindu-se, în principal, ca
argument, modul cum este reglementată pedeapsa349. Consider că trebuie să aibă
prioritate, aici, în mod firesc, elementele constitutive ale infracţiunii. Art. 10 din
Legea 143/2000, deşi poate fi apreciată ca normă de trimitere, face referire cât se
poate de clar, în materia laturii obiective, la acţiuni ce creează specificitate
elementului material – organizarea, conducerea sau finanţarea săvârşirii unor
infracţiuni.
În aceste condiţii, voi analiza norma juridică da la art. 10 din Legea
143/2000 ca reglementând o infracţiune distinctă.
Obiectul juridic este caracterizat de grija pe care legiuitorul o manifestă
pentru combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Dincolo de obiectul
juridic special al fiecărei infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000, în cazul de
faţă, se pune problema atragerii unei răspunderi penale mai grave pentru cei ce
reprezintă creierul activităţilor ilicite, persoanele care, niciodată, nu vor efectua
direct activităţile ilicite avute în vedere de legiuitor în materia traficului şi
consumului ilicit de droguri. De ce a fost nevoie de incriminarea separată a unor
activităţi care, în fapt, pot fi analizate şi ca acte de instigare, complicitate sau
coautorat în materia infracţiunilor ce fac obiectul Legii 143/2000, ca să nu mai
pun în discuţie infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni?
Consider că legiuitorul român a apreciat că incriminarea separată a organizării,
348 A.Boroi; N. Norel; V.R.Sultănescu op. cit. pag. 45

349 N.A. – pedeapsa pentru faptele organizate, conduse sau finanţate – limitele maxime s-au sporit cu 3 ani
141
conducerii şi finanţării este oportună pentru a evita dificultăţile ce ar putea apare
în anchetă în legătură cu apărările şi nuanţele ce pot fi invocate de către, în fond,
cei care dau realitate noţiunii de crimă organizată şi care, astfel, ar putea crea
dificultăţi şi pune în discuţie demersul organelor judiciare în scopul eradicării
grupurilor organizate ce acţionează, cu şi în legătură, cu drogurile şi precursorii,
condamnate să se piardă în rutina capturării unor persoane cu rol minim şi care
pot fi înlocuibile, trunchiul structurii, elementul ce produce şi gestionează răul
rămânând intangibil.
Subiectul activ nu este condiţionat în vreun fel de către legiuitor putând fi
orice persoană care întruneşte condiţiile pentru a fi subiect al răspunderii penale.
O subliniere trebuie făcută în legătură cu periculozitatea deosebită a celor ce
organizează, conduc sau finanţează săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Legea
143/2000. Astfel de persoane trăiesc periculos, în principiu, deciziile pe care le
iau în momente de criză generează săvârşirea de noi infracţiuni, gestionarea
crimei poate fi făcută doar prin crimă, conservarea şi dezvoltarea sistemului
presupunând soluţii extreme. De asemenea, făptuitorul trebuie să aibă
capacitatea să desfăşoare activităţile ce formează elementul material al
infracţiunii, fiind necesare calităţi, ce pot fi apreciate ca deosebite, pentru,
bunăoară, a organiza şi a conduce activitatea ilicită din domeniul drogurilor.
Diplomaţie, tact, fermitate, cruzime, capacitate de a anticipa comportamentul
pieţei, inteligenţă în relaţiile cu persoanele ce pot favoriza dezvoltarea activităţii,
cu poliţia, în modul de valorificare a produsului activităţilor ilicite, în gestionarea
modului cum sunt împărţite beneficiile, etc., sunt doar o parte din calităţile, cu
caracter contradictoriu, pe care le au cei în discuţie.
În ceea ce priveşte finanţarea, desigur, subiectul activ trebuie să poată
dispune de mijloace financiare apte de a constitui suportul infracţiunilor din
domeniul drogurilor. Nu interesează titlul cu care dispune, important este doar că
în virtutea unei calităţi atrage mijloace financiare pe care le alocă desfăşurării
activităţii ilicite – putând fi şi o altă persoană care să aibă în patrimoniu
mijloacele financiare şi care să nu cunoască modul cum se folosesc acestea.
În oricare dintre situaţii, organele judiciare au de dus o luptă acerbă cu
persoane ce au o inteligenţă peste medie, ce sunt pregătite şi acceptă ca
inevitabilă această luptă. Sunt desfăşurate diferite activităţi de natură să creeze o
mască credibilă pentru opinia publică – se dau bani grei pentru interviuri,
manifestări sociale şi culturale, ajutoare pentru copii şi bătrâni, burse de studii,
etc. – astfel încât atunci când intervine acţiunea organelor judiciare, aceasta să fie
resimţită ca nedreaptă, drept comandă politică sau solicitare pentru a da bani
pentru unul sau altul dintre partide.
Latura obiectivă. Elementul material al acestei infracţiuni se realizează
prin trei acţiuni ce pot fi tratate atât alternativ cât şi concomitent fiind o problemă
de conjunctură, dacă subiectul activ organizează, conduce şi finanţează ori
desfăşoară doar una sau alta dintre aceste activităţi.
Organizarea se caracterizează printr-o activitate meticuloasă de punere în
rol a fiecărui element astfel încât totul format să funcţioneze ca un sistem.
Prin conducere se înţelege conduita unei persoane care comandă, dirijează
o activitate, este în fruntea unor persoane care fac ceva – demersuri precise în
vederea atingerii unui scop.
Finanţarea presupune furnizarea fondurilor necesare pentru derularea,
pentru funcţionarea unei afaceri.
142
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru valorile ce
caracterizează obiectul juridic, legiuitorul neimpunând ca activitatea criminală să
aibă un anume rezultat, eventual înfiinţarea organizaţiei criminale – ca să
organizezi, să conduci ori să finanţezi ceva, acest ceva trebuie să existe, să aibă o
existenţă obiectivă recunoscută în mediu astfel încât să se poată presupune că
poate funcţiona şi poate aduce profituri. Nu interesează limitele activităţii
infracţionale pentru conturarea elementelor constitutive ale infracţiunii, însă nu
se poate spune că organele judiciare pot rămâne fără reacţie la elemente precum
volumul tranzacţiilor, numărul persoanelor implicate, legăturile infracţionale la
nivel naţional şi internaţional, etc. Foarte important este ca săvârşirea
infracţiunilor prevăzute la art. 2-9 din Legea 143/2000 să fie în curs. Nu este
neapărat necesar ca aceste infracţiuni să se fi consumat ori, după caz, să se fi
epuizat, făptuitorul trebuind să se găsească undeva în curs de a străbate ceea ce
doctrina numeşte „iter criminis”.
În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate, aceasta, la fel ca în cazul altor
infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000, rezultă din însăşi materialitatea
faptelor.
Latura subiectivă. Forma de vinovăţie specifică acestei infracţiuni este
intenţia directă, făptuitorii fiind în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la
natura activităţii pe care o desfăşoară, la rezultatele şi la implicaţiile sociale ale
acesteia. Scopul şi mobilul nu sunt detaliate de către legiuitor în conţinutul
constitutiv al infracţiunii. În ceea ce priveşte scopul şi mobilul, legiuitorul nu a
dorit să complice norma juridică prin includerea unor efecte juridice speciale
legate de urmărirea, de către infractori, a unor anume rezultate în legătură cu
săvârşirea infracţiunii, rezultate ce să întrunească condiţiile legale prevăzute
pentru categoriile juridice de scop şi mobil, astfel că organele judiciare vor trebui
să aprecieze, de la caz la caz, dacă tratează subiectul, ca simplă circumstanţă ori
ca element de natură a impune dezvoltarea anchetei, extinderea cercetărilor la
alte fapte şi persoane.
Practica judiciară subliniază tratarea problemei de către capii crimei
organizate ca pe o afacere, poate mai puţin obişnuită, dar, totuşi, afacere; se
organizează, se conduce, se finanţează ceva în vederea obţinerii de profituri.
Anticipez ca deosebit de delicat şi dificil probarea, de către anchetă a altor scopuri
ce ar putea ţine, bunăoară, de urmărirea unor rezultate ce ar avea legătură
directă cu periclitarea vieţii, sănătăţii, comportamentului social, imaginii, etc.,
unei persoane sau grup de persoane.
Realitatea evidenţiază faptul că activitatea infracţională în materia
drogurilor la acest nivel, este canalizată asupra obţinerii de profituri. Este greu de
evidenţiat acţiuni ce vizează direct afectarea sănătăţii persoanelor ce consumă
droguri ca principal scop. În principiu, aşa cum am arătat, se urmăreşte
desfăşurarea de activităţi care să producă profituri cât mai mari iar dacă, pentru
aceasta este necesar să fie încălcată legea penală, să fie afectată fundamental
sănătatea unui număr important de persoane, totul este asumat ca risc al
afacerii.
Detaliind aspectul, îmi permit să observ că la nivel internaţional discuţia
pare a se deplasa din sfera punerii în pericol a vieţii şi sănătăţii persoanei în
domeniul afectării economiilor mai mult sau mai puţin statale, a climatului de
143
afaceri dintr-un anumit spaţiu geografic350. Statul, ca principal apărător al ordinii
sociale, este tentat să considere, în anumite limite că problema consumului de
droguri poate fi tratată, înainte de toate, ca o problemă personală a fiecărui
individ în parte ce, în deplină cunoştinţă de cauză asupra efectelor consumului de
droguri, poate să ia ori nu hotărârea de a-şi administra droguri – condiţii în care
intervenţia organelor specializate, şi aici în mod firesc un loc central îl ocupă
organele judiciare, trebuie să capete o consistenţă sporită atunci când se
conştientizează volumul deosebit al mijloacelor financiare ce se pot obţine sau
chiar se obţin, efectiv, din organizarea, conducerea sau finanţarea traficului de
droguri. De la nivel de individ sau grup de indivizi implicaţi în traficul şi
consumul ilicit de droguri problema translează la nivel social, mijloacele
financiare provenite din infracţiune, trecând peste necesitatea „albirii” lor, creează
diferite blocaje, falimente, dezechilibre în economie, etc.
3.2.8. Infracţiunea de a îndemna la consumul ilicit de droguri

Într-o reglementare, ce se vrea cât mai completă, era firesc ca legiuitorul să
introducă în discurs şi o normă juridică care să aibă ca obiect îndemnul de a
consuma ilicit droguri. Astfel, în art.11 din Legea 143/2000, un ultim articol
destinat reglementării unei infracţiuni, este incriminat îndemnul la consumul
ilicit de droguri în două forme – una de pericol351 şi una de rezultat352 - în funcţie
de cum îndemnul este sau nu urmat de consumul ilicit de droguri.
Obiectul juridic este, principial, comun cu celelalte infracţiuni prevăzute
de Legea 143/2000. Ca element caracteristic, apreciez că trebuie avute în vedere
şi acele relaţii sociale ce permit, pe baza încrederii, mai mult sau mai puţin
conjuncturale, pe care o acordăm fiecare dintre noi, uneia sau unora dintre
persoanele ce sunt în preajma noastră la un moment dat, ca aceste persoane,
beneficiind de o anumită charismă ori numai de propria noastră slăbiciune, să ne
poată influenţa comportamentul atât de mult încât să inducă hotărârea de a
accepta consumul de droguri sau, mai mult, de a dori să se consume droguri.
În ceea ce priveşte subiectul infracţiunii, atât subiect activ cât şi subiect
pasiv secundar poate fi orice persoană, fiind aplicabile circumstanţierile legale
comune cu privire la minori ori la persoanele ce au anumite calităţi speciale.
Latura obiectivă. Elementul material se poate realiza prin orice acţiune ce
poate fi subsumată noţiunii de „a îndemna”. Se poate aprecia că prezintă
relevanţă juridică, în context, atât ceea ce se desfăşoară pentru a determina o
persoană să consume droguri, cât şi ceea ce se poate desfăşura pentru a întări o
hotărâre ce este deja luată, însă persoana în cauză încă mai şovăie cu privire la
împrejurarea în care va consuma droguri, la natura drogurilor pe care să le
consume, la momentul în care o va face, etc.353.
În ceea ce priveşte urmarea imediată, aceasta este diferenţiată după cum
suntem în prezenţa ipotezei de la alin. 1 ori de la alin. 2 al art. 11 din Legea
143/2000. Dacă îndemnul este urmat de către persoana căreia i se adresează şi
aceasta efectiv consumă droguri suntem în prezenţa unei infracţiuni de rezultat,
iar ancheta va trebui să urmărească probarea legăturii de cauzalitate dintre
350 P.A. O’Hare, R. Newcombe, A. Matthews, E.C. Buning, E. Drucker - The reduction of drug-related
harm, Routledge London and New York, 2000 edition
353 N.A. – în acelaşi sens A. Boroi, N. Neagu, V.R.Sultănescu op. cit. pag. 78
144
acţiunea sau complexul de acţiuni desfăşurat de către făptuitor şi consumul
drogurilor. Dacă îndemnul nu este urmat de consumul de droguri sau legătura de
cauzalitate nu se poate proba, putând fi posibil ca cel care consumă droguri, deşi
a fost îndemnat în acest sens, să nu fi trecut la act, la consumul în sine, ca
urmare a îndemnului ci să fi consumat droguri în alte împrejurări, independent
de demersurile făptuitorului, vor fi aplicabile prevederile de la alin. 2, fiind,
practic în prezenţa incriminării tentativei la conduita descrisă de legiuitor la alin.
1, dar, de data aceasta, ca infracţiune de pericol.
Latura subiectivă. Infracţiunea în discuţie se poate săvârşi doar cu
intenţie, atât intenţie directă cât şi intenţie indirectă. În ceea ce priveşte scopul,
acesta este explicit – determinarea persoanei ce constituie obiectul demersului la
a consuma droguri – de realizarea acestuia fiind condiţionată încadrarea juridică
şi limitele pedepsei. Aplicarea unei pedepse sensibil mai mici354, în limita
superioară, atunci când îndemnul nu este urmat de executare, neatingându-şi
astfel scopul, are ca raţiune preocuparea legiuitorului pentru a oferi instanţelor
de judecată un instrument eficient pentru materializarea evaluării mijloacelor şi
metodelor, agresivitatea mai mult sau mai puţin semnificativă, a activităţii,
catalogate ca fiind de natură să constituie îndemn, posibilitatea, în concret, a
fiecărei persoane îndemnate de a rezista la demersurile făptuitorului.
În ceea ce priveşte mobilul, acesta, nerelevat în context de către legiuitor,
gravitează în sfera specifică domeniului traficului de droguri la care am făcut
referire, când am tratat celelalte infracţiuni. Aici trebuie scos în evidenţă şi un
aspect legat de persoana îndemnată – vătămarea sănătăţii, decadenţa morală şi
fizică urmând să se manifeste faţă de o anumită persoană, persoană faţă de care
făptuitorul a avut în momentul faptei un ascendent moral bazat pe o legătură, în
primul rând, personală.
Sigur, probabil făptuitorul a urmărit să dezvolte afacerea, să realizeze
profituri mai mari, prin introducerea în rândul clienţilor a încă unei persoane,
însă ancheta poate scoate în evidenţă şi alte aspecte, cum ar fi: dorinţa
făptuitorului de a vedea dependentă o anumită persoană de el, de a suprastimula
potenţa fizică a persoanei ori persoanelor îndemnate, pentru a le folosi forţa de
muncă, de a satisface sentimente de ură, gelozie, etc. Organele judiciare, în
fiecare caz în parte, vor trebui să facă o evaluare atentă a persoanei făptuitorului,
a persoanei îndemnate şi a modului în care a fost materializată acţiunea de a
îndemna, astfel încât să se poată da o pedeapsă corespunzătoare pericolului
reprezentat de activitatea ilicită desfăşurată de către făptuitor, iar dacă este
necesar, să se extindă cercetările până la lămurirea tuturor aspectelor cu
relevanţă juridică.
3.2.9. Forme
Infracţiunile prevăzute de Legea 143/2000355 sunt incriminate atât în formă
consumată cât şi ca tentativă356.
Ca noutate, legiuitorul a asimilat357 tentativei, şi unele acţiuni, ce se disting
prin caracterul lor echivoc, care, altfel, ar fi fost analizate, cel mult, ca acte
354 N.A. – 6 luni la 2 ani sau amendă, faţă de 6 luni la 5 ani

355 N.A. – cu două excepţii: art. 8 – furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi toxici unui minor şi art.
11 – îndemnul la consumul ilicit de droguri
356 art. 13 din Legea 143/2000
357 alin. 2 al art. 13 din Legea 143/2000
145
premergătoare neincriminate. Astfel, producerea, procurarea de mijloace ori
instrumente, precum şi luarea oricăror măsuri, în vederea comiterii infracţiunilor
prevăzute de Legea 143/2000 au fost avute în vedere, în dorinţa creării unui
complex incriminator ce să aibă capacitatea de a descuraja orice activitate care să
exceadă regimului acceptat ca legal de legiuitor. O discuţie poate fi făcută, aici, în
legătură cu expresia „luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor...”. Fără
a detalia, în mod deosebit subiectul, consider ar trebuie acceptat faptul că
legiuitorul a dorit să evite orice enumerare, mai mult sau mai puţin exhaustivă,
concluzionând ferm, aşa cum am arătat mai sus, în sensul creării unui complex
incriminator atot-potent, care să asigure combaterea eficientă a fenomenului
infracţional legat de droguri.
Art. 12 din Legea 143/2000 reglementează două forme agravate distincte
pentru majoritatea infracţiunilor analizate în această secţiune.
Prima formă este calificată în funcţie de apartenenţa subiectului activ la o
organizaţie, asociaţie ori la un grup format din cel puţin 3 persoane, entităţi ce au
structuri determinate şi care sunt constituite în scopul comiterii de infracţiuni
relative la droguri şi obţinerii de beneficii materiale sau alte foloase ilicite. În ceea
ce priveşte raporturile dintre această formă agravată şi infracţiunea de asociere în
vederea săvârşirii de infracţiuni, reglementată de art. 323 din Codul Penal, fiecare
dintre cele două entităţi juridice îşi păstrează caracterul independent întrucât
asocierea poate subzista, ca factor de pericol social, atât anterior săvârşirii
infracţiunilor pentru care a fost înfiinţată, cât şi ulterior, putând exista şi membri
sau persoane care să sprijine asociaţia ce să nu fie implicaţi în activităţile
infracţionale. Situaţia se schimbă în ipoteza alin.2 al art.323 din Codul Penal,
când suntem în prezenţa unui concurs de texte legale fiind aplicabilă norma
juridică specială prevăzută la art.12 alin.1 din Legea 143/2000.
A doua formă agravată, prevăzută de alin. 3 al art. 12 din Legea 143/2000
este calificată prin rezultatul socialmente periculos, respectiv, moartea victimei. Şi
aici, apare o problemă, respectiv, cea a raporturilor dintre forma calificată
prevăzută în legea specială şi infracţiunea de omor – art. 174 din Codul Penal,
infracţiunea de omor calificat – fiind probabilă îndeplinirea condiţiilor specifice
prevederilor de la art. 175 din Codul Penal – ori infracţiunea de lovituri sau
vătămările cauzatoare de moarte – art. 183 din Codul Penal. În oricare dintre
posibilele ipoteze va avea întâietate norma juridică specială prevăzută de Legea
143/2000.
Circumstanţe agravante speciale. Art. 14 din Legea 143/2000 introduce,
cu caracter derogatoriu, de la norma de bază prevăzută de Codul Penal, noi
împrejurări, care, alături de cele avute în vedere în cuprinsul art. 75 din Codul
Penal, vor constitui, în cadru cercetării infracţiunilor prevăzute de Legea privind
combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, circumstanţe agravante.
Astfel ancheta va trebui să lămurească şi următoarele împrejurări:
• persoana care a comis infracţiunea îndeplinea o funcţie ce implică
exerciţiul autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei
funcţii.
• Fapta a fost comisă de către un cadru medical sau de o persoană care
are, potrivit legii, atribuţii în lupta împotriva drogurilor.
• Drogurile au fost trimise şi livrate, distribuite sau oferite unui minor,
unui bolnav psihic, unei persoane aflate în cură de dezintoxicare sau sub
supraveghere medicală ori s-au efectuat alte asemenea activităţi interzise
146
de lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost
comisă într-o instituţie sau unitate medicală, de învăţământ, militară, loc
de detenţie, centre de asistenţă socială, de reeducare sau instituţie
medical-educativă, locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară
activităţi educative, sportive, sociale ori în aproprierea acestora.
• Folosirea minorilor la săvârşirea faptelor incriminate ca infracţiuni de
Legea 143/2000.
• Drogurile au fost amestecate cu alte substanţe care le-au mărit pericolul
pentru viaţa şi integritatea persoanelor.
Din considerente de spaţiu îmi permit să mă opresc aici cu analiza
prevederilor penale ce au legătură cu drogurile, consideraţii legate de unele
dispoziţii procedurale şi condiţiile de nepedepsire ori de reducere substanţială a
pedepselor vor fi tratate în secţiunile destinate analizării efective a problemelor de
anchetă.
Noul Cod Penal incriminează, la rândul său, în cadrul Capitolului IV –
Crime şi delicte contra sănătăţii publice, mai multe activităţi ilicite, grupate în
conţinutul constitutiv a patru infracţiuni după cum urmează:
⇒ Traficul ilicit de droguri – art. 386:
1. Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,
prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea,
distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea,
cumpărarea, deţinerea sau alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de
risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare strictă de la 3 la 15 ani şi
2. Dacă faptele prevăzute în alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc,
pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor
drepturi.
3. Cu pedeapsa prevăzută în alin. (2) se sancţionează şi introducerea sau
scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără
drept, în scopurile prevăzute la alin. (1).
4. Dacă fapta prevăzută în alin. (3) are ca obiect droguri de mare risc,
pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor
drepturi.
5. Organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute în alin. (1)-(4)
se sancţionează cu maximul pedepsei prevăzute pentru fapta comisă, iar
dacă acest maxim este neîndestulător se poate aplica o pedeapsă până la
maximul ei general.
⇒ Nerespectarea dispoziţiilor privind administrarea ilicită de droguri – art. 387:
1. Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,
prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea, introducerea şi
scoaterea din ţară de droguri pentru consum propriu, fără drept, se
2. Punerea la dispoziţie, cu intenţie, cu orice titlu, a unui local, a unei
locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat în care are acces publicul pentru
consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea
locuri se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea
unor drepturi.
147
3. Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie, de către medic, fără ca
aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se pedepseşte cu
închisoare strictă de la un an la 5 ani.
4. Cu pedeapsa prevăzută în alin. (3) se sancţionează şi eliberarea sau
obţinerea, cu intenţie, de droguri de mare risc pe baza unei reţete
medicale prescrise în condiţiile prevăzute în alin. (3) sau a unei reţete
medicale falsificate.
5. Administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara condiţiilor
legale, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
6. Furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor
se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani.
7. Îndemnul la consumul ilicit de droguri, prin orice mijloace, dacă este
urmat de executare, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5
ani, iar dacă îndemnul nu este urmat de executare, pedeapsa este
închisoarea strictă de la un an la 2 ani sau zile-amendă.
8. Organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute în alin. (1)-(7)
se sancţionează cu maximul pedepsei prevăzute pentru fapta comisă, iar
dacă acest maxim este neîndestulător se poate aplica o pedeapsă până la
maximul ei general.
⇒ Traficul şi administrarea ilicită de droguri care a avut ca urmare moartea
victimei – art. 388: faptele prevăzute în art. 386 alin. (1), (2) şi (5) şi art. 387 alin.
(1), (3)-(6) şi (8) ce au avut ca urmare moartea victimei.
⇒ Nerespectarea dispoziţiilor privind regimul precursorilor – art. 389:
1. Producerea, sinteza, extracţia, experimentarea, deţinerea, transportul,
vânzarea, plasarea pe piaţă sau efectuarea oricăror alte operaţiuni cu
precursori, fără drept, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5
ani.
2. Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancţionează şi comercializarea de
precursori către agenţii economici sau persoane fizice neautorizate.
3. Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi (2) sunt săvârşite în scopul producerii
sau fabricării ilicite a altor droguri decât cele de mare risc, pedeapsa este
închisoarea strictă de la 3 la 10 ani.
4. Trecerea peste frontieră a precursorilor, fără documente legale, se
5. Producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul,
livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea
de precursori, echipamente ori materiale, în scopul utilizării lor la
cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc, se
pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor
drepturi.
În aceste condiţii se pune problema conflictului de texte legale între Legea
143/2000 şi prevederile noului Cod Penal, problema prezentând un interes
deosebit sub aspectul intrării în vigoare a prevederilor Codului Penal şi abrogării,
total sau în parte, a prevederilor Legii 243/2000.
Astfel:
⇒ Infracţiunea de traficul ilicit de droguri prevăzută de art. 386 din Codul Penal
intră în conflict cu prevederile art. 2 alin. 1 şi 2, art. 3 alin. 1 şi 2 şi art. 10 din
Legea 143/2000.
148
Astfel, în art. 386 alin. 1 şi 2 este preluat reglementarea de la art. 2 alin. 1
şi 2 din Legea 143/2000. o diferenţă apare sub aspectul pedepselor: pe lângă
modificările ce ţin de natura pedepselor, traficul cu droguri de mare risc va fi
pedepsit cu închisoare strictă de la 15 la 20 de ani, faţă de închisoare de la 10 la
20 ani în condiţiile prevederilor art. 2 alin. 2 din Legea 243/2000. În cazul
traficului cu droguri peste frontieră, atunci când sunt traficate droguri de risc
pedeapsa care se va aplica va fi detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani, iar
atunci când sunt traficate droguri de mare risc pedeapsa va fi detenţiunea severă
de la 15 la 25 de ani – pedeapsa prevăzută de Legea 143/2000 pentru fapte
similare fiind închisoare de la 10 la 20 de ani, respectiv de la 15 la 25 de ani. De
asemenea, organizarea, conducerea sau finanţarea traficului de droguri se va
pedepsi cu maximul prevăzut pentru fiecare infracţiune organizată, condusă sau
finanţată în parte iar dacă acest maxim este neîndestulător se poate aplica o
pedeapsă până la maximul ei general.
⇒ Nerespectarea dispoziţiilor privind administrarea ilicită de droguri prevăzută
de art. 387 din Codul Penal intră în conflict cu prevederile cu prevederile art. 4, 5,
6 alin. 1 şi 2, 7, 8, 10 şi 11 din Legea 143/2000.
Astfel: textul de la alin. 1 al art. 387 din Codul Penal preia incriminarea din
art. 4 al Legii 143/2000 adăugând, la acţiunile avute în vedere în cadrul
elementului material, scoaterea din ţară de droguri pentru consum propriu.
Incriminarea favorizării consumului ilicit de droguri este preluat fără modificări,
maximul pedepsei fiind mărit la 10 ani, faţă de 5 ani cât era prevăzut în art. 5 din
Legea 143/2000. Prescrierea, eliberarea, sau obţinerea abuzivă de droguri – alin.
3 şi 4 al art. 387 din Codul Penal – preia în întregime, atât sub aspectul
conţinutului constitutiv cât şi sub aspectul cuantumului pedepsei textul art. 6
alin. 1 şi 2 din Legea 143/2000. În ceea ce priveşte administrarea de droguri de
mare risc unei persoane, în afara condiţiilor legale, cuantumul pedepsei este
mărit – de la 6 luni la 1 an, în Legea 143/2000, la 1 la 5 ani, în Codul Penal;
situaţie asemănătoare fiind întâlnită şi în cazul furnizării, în vederea consumului,
de inhalanţi chimici toxici unui minor – 1 an la 3 ani faţă de 6 luni la 2 ani –
respectiv, îndemnului la consumul ilicit de droguri – 1 an la 5 ani, faţă de 6 luni
la 5 ani, atunci când îndemnul este urmat de executare; 1 an la 2 ani faţă de 6
luni la 2 ani, în cazul în care îndemnul nu este urmat de executare. Organizarea,
conducerea sau finanţarea activităţilor ilicite ce întrunesc elementele constitutive
ale infracţiunii de nerespectare a dispoziţiilor privind administrarea ilicită de
droguri sunt sancţionate cu maximul pedepsei pentru faptele incriminate iar dacă
acest maxim este neîndestulător se poate aplica o pedeapsă până la maximul ei
general, faţă de pedeapsa prevăzută pentru fiecare faptă în parte la care se putea
adăuga un spor de 3 ani, în Legea 143/2000.
⇒ Traficul şi administrarea ilicită de droguri care a avut ca urmare moartea
victimei, infracţiune prevăzută de art. 388 din Codul Penal, prin modul în care
este construită, vine şi modifică regimul juridic specific.
Astfel, consecinţa morţii victimei căpăta relevanţă juridică – în condiţiile
Legii 143/2000 – atunci când se întruneau unele condiţii, relativ, mai restrictive:
dacă activitatea ilicită era desfăşurată de către persoane care făceau parte dintr-o
organizaţie sau asociaţie ori dintr-un grup de cel puţin 3 persoane, cu structuri
determinate şi care erau constituite în scopul comiterii de infracţiuni prevăzute de
Legea 143/2000 şi al obţinerii de beneficii materiale sau de alte foloase ilicite. În
noua reglementare din Codul Penal este suficientă desfăşurarea oricărei fapte
149
prevăzute în art. 386 alin. (1), (2) şi (5) şi art. 387 alin. (1), (3)-(6) şi (8) ce au avut
ca urmare moartea victimei.
În ceea ce priveşte săvârşirea activităţilor incriminate de către persoane
care fac parte dintr-o organizaţie sau asociaţie ori dintr-un grup de cel puţin 3
persoane, cu structuri determinate şi care au fost constituite în scopul comiterii
de infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000 şi al obţinerii de beneficii materiale
sau de alte foloase ilicite, apreciez că suntem în prezenţa unei forme infracţionale
calificate care continuă să subziste chiar în condiţiile în care o parte importantă a
prevederilor de natură penală şin Legea 143/2000 sunt abrogate prin intrarea în
vigoare a Codului Penal. O soluţie identică trebuie acceptată şi faţă de prevederile
art. 14 din Legea 143/2000 unde sunt stipulate unele împrejurări ce constituie
circumstanţe agravate speciale ce produc efecte juridice doar în domeniul
infracţiunilor pertinente traficului şi consumului ilicit de droguri.
⇒ Nerespectarea dispoziţiilor privind regimul precursorilor, infracţiune
prevăzută de art. 389 Codul Penal intră în conflict cu prevederile art. 9 din Legea
143/2000, cu prevederile art. 32 alin. 1, 2, 3 şi art. 33 din Legea 300/2002.
Astfel, în alin. 1, 2, 3 de la art. 389 din Codul Penal se preia atât conţinutul
constitutiv cât şi cuantumul pedepselor prevăzute pentru activităţile incriminate
prin art. 32 alin. 1,2, şi 3 din Legea 300/2002. Trecerea peste frontieră a
precursorilor prevăzută la alin. 4 de la art. 389 din Codul Penal pune în discuţie
natura activităţii ilicite – mai este sau nu contrabandă calificată. Din punct de
vedere teoretic răspunsul poate fi ferm, în sensul că da. Totuşi, cum conţinutul
constitutiv este preluat în întregime se poate accepta că avem de a face cu o formă
a infracţiunii de nerespectarea dispoziţiilor privind regimul precursorilor. Din
punct de vedere al cuantumului pedepsei, acesta rămâne neschimbat închisoare
de la 3 la 12 ani.
Concluzionând, apreciez că modul cum legiuitorul a construit şi forma în
care sunt incriminate infracţiunile ce presupun traficul şi consumul ilicit de
droguri sau precursori folosiţi la producerea drogurilor constituie un pas înainte.
Reglementarea este mai clară, mai bine sistematizată, cu privire la concursul de
infracţiuni şi abrogarea unor prevederi de natură penală din legislaţia în vigoare,
în prezent, urmează ca atât doctrina cât şi activitatea legiuitorului să contribuie la
clarificarea lucrurilor.
150
CAPITOLUL 4 – Consideraţii cu privire la alte
infracţiuni a căror săvârşire poate presupune
şi trecerea peste frontieră
4.1. Infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor
Codul Penal român reglementează, la art. 406, infracţiunea de nerespectare

a regimului armelor şi muniţiilor.
Întrucât norma juridică este vastă – motiv ce m-a îndemnat să denumesc
prezenta secţiune „infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor” şi nu‚ infracţiunea
de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor” – consider necesar să fac, în
analiză, o detaliere în funcţie de caracteristicile conţinutului constitutiv, în
principal, de cele ale laturii obiective. Astfel, în conţinutul constitutiv al
infracţiunii de nerespectare a regimului armelor de foc şi muniţiilor trebuie
observate următoarele componente:
• Traficul cu arme de foc, reglementat în două forme: una cadru şi una
agravată, după cum urmează:
Forma cadru – deţinerea, portul, confecţionarea, transportul, precum şi
orice operaţie privind circulaţia armelor de foc şi muniţiilor.
Forma agravată – deţinerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, a armelor
ascunse358, armelor militare, a muniţiei aferente acestora, a mai multor arme
(altele decât armele ascunse şi armele militare), a armelor de panoplie ori a
muniţiei în cantităţi mari, precum şi portul de arme de foc, fără drept, în localul
unităţilor de stat sau al altor unităţi la care se referă art. 145 din Codul Penal, la
întruniri publice ori în localuri de alegeri.
• Funcţionarea atelierelor de reparat arme fără drept.
• Nedepunerea armei sau a muniţiei, în termenul fixat de lege, la organul
competent de către cel căruia i s-a respins cererea pentru prelungirea
valabilităţii permisului.
Situaţia premisă. Infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi
muniţiilor este caracterizată, înainte de elementele constitutive specifice, de o
situaţie premisă, conturată de însuşi regimul juridic al armelor şi muniţiilor
reglementat de Legea 17/1996, lege ce prevede la art. 1, „in terminis” – deţinerea,
portul sau folosirea armelor de foc şi muniţiilor, uzul de armă şi operaţiunile cu
arme şi muniţii, sunt supuse regimului prevăzut de prezenta lege.
Pentru a putea înţelege starea de normalitate acceptată, şi de legiuitor, ca
licită, precum şi raţiunea incriminării penale a anumitor conduite trebuie
observate, ca deosebit de importante, tocmai prevederile ce au ca obiect stabilirea
acelei limite, între licit şi ilicit, avute în vedere de legiuitor când a introdus în
textul din Codul Penal expresia „fără drept”.
358 N.A. – arme fabricate sau confecţionate astfel încât existenţa lor să fie disimulată, de obicei, în obiecte
uzuale, nepericuloase, care să nu facă posibilă perceperea directă a armei de foc iar dacă este posibil nici să
nu dea de bănuit cu privire la posibilitatea folosirii obiectului respectiv ca armă de foc.
151
În sensul arătat, producerea, exportul, importul şi comercializarea armelor şi
muniţiilor militare constituie monopol de stat, fiind supuse dispoziţiilor legale stabilite în
acest scop359.
Deţinerea şi, după caz, portul şi folosirea armelor şi muniţiilor, de către persoane
fizice , sunt permise numai cu autorizaţia organelor competente ale Ministerului
360
Administraţiei şi Internelor, în a căror rază teritorială îşi are domiciliul cel în cauză, ce
stabilesc numărul armelor ce pot fi deţinute şi care pot autoriza deţinerea şi folosirea de
către aceeaşi persoană a cel mult două arme de acelaşi calibru, precum şi cantitatea de
muniţie corespunzătoare acestora.
Cetăţenii români pot fi autorizaţi să deţină şi, după caz, să poarte şi să folosească
arme de tir, arme de vânătoare, arme de împrăştiere a gazelor nocive, iritante sau de
neutralizare si arme de panoplie, iar dintre armele militare, numai pistol sau revolver,
precum si muniţia corespunzătoare. Străinii cu domiciliul sau cu reşedinţa în România
pot fi autorizaţi să deţină şi, după caz, să poarte şi să folosească arme de tir, arme de
vânătoare, arme de împrăştiere a gazelor nocive, iritante ori de neutralizare sau arme de
panoplie si muniţia corespunzătoare.
Străinii veniţi în România pentru a participa la concursuri oficiale de tir sau
pentru a practica vânătoarea, în condiţii legale, pot deţine, purta şi folosi arme de tir sau
arme de vânătoare, după caz, şi muniţia corespunzătoare, numai dacă acestea au fost
înscrise de organele de control pentru trecerea frontierei de stat române în paşapoartele
sau în actele valabile cu care au intrat în România, ori dacă au procurat legal armele sau
muniţiile de la cluburile, asociaţiile sau celelalte persoane juridice autorizate să
desfăşoare asemenea activităţi361.
Autorizarea prevăzută de lege362 se acorda pentru:
• armă militară, pistol sau revolver, persoanelor care îndeplinesc o funcţie, ce
implică exerciţiul autorităţii publice, dacă pentru pază sau autoapărare este
necesar să deţină şi să poarte o asemenea armă; aceste persoane după încetarea
îndeplinirii funcţiei ce implică exerciţiul autorităţii publice, pot solicita prelungirea
autorizaţiei de la organele competente ale Ministerului Administraţiei şi Internelor.
• arme de tir, antrenorilor si sportivilor de categoria I, care sunt membri ai
asociaţiilor sau cluburilor sportive cu secţii de tir afiliate la Federaţia Româna de
Tir, în cadrul cărora aceştia activează, pentru a le folosi în activitatea de pregătire
şi în competiţii, în condiţiile prevăzute de lege, precum şi vânătorilor autorizaţi,
corespunzător reglementarilor proprii in vigoare
• arme de vânătoare, membrilor asociaţiilor de vânători sportivi, legal constituite
• arme pentru împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare, persoanelor
cărora, pentru pază sau autoapărare, le este necesară deţinerea unor asemenea
arme
• arme de panoplie, persoanelor care doresc să deţină astfel de arme în calitate de
colecţionari
Persoanei autorizate să deţină şi, după caz, să poarte şi să folosească arme şi
muniţii i se eliberează "Permis de arma"363. În permisul de armă se înscriu, de către
organul emitent, armele şi muniţiile pe care titularul a fost autorizat să le deţină, precum
şi scopul în care le poate folosi. Permisul de armă conferă titularului dreptul de a deţine
şi, după caz, de a purta şi folosi armele şi muniţia corespunzătoare înscrise în acesta,
359 Potrivit art. 2 alin. 2 din Legea 17/1996, prin monopol de stat privind exportul, importul si
comercializarea armelor si muniţiilor militare se înţelege dreptul de a efectua aceste operaţiuni numai de
către agenţii economici autorizaţi în acest sens de către Ministerul Finanţelor, cu avizul Ministerului Apărării
Nationale sau, după caz, al Ministerului de Interne.
360 Art. 10 alin. 1 şi 3 din legea 17/1996
361 Art. 11 alin. 1 - 3 din legea 17/1996
362 Art. 14 din legea 17/1996
363 Art. 17 – 19 alin. 1 din Legea 17/1996
152
precum şi pe cele împrumutate, în condiţiile legii. Armele şi muniţiile deţinute de
persoanele fizice nu pot fi folosite decât în scopul pentru care s-a dat autorizarea.
În localurile organelor sau instituţiilor de stat pot purta arme şi muniţii numai
persoanele cu atribuţii de menţinere a ordinii si liniştii publice, cele dotate cu arme
pentru a executa paza în aceste localuri, însoţitorii care gardează persoanele oficiale ori
care asigură protecţia unor personalităţi române sau străine, precum şi alte cadre
militare aflate în aceste locuri pentru îndeplinirea misiunilor ordonate, cu aprobarea
forurilor competente364.
La adunările publice365 pot purta arme şi muniţii numai organele de politie, de
jandarmerie, ale Serviciului de Protecţie si Pază şi de politie militară, însărcinate cu
menţinerea ordinii si liniştii publice, precum şi alţi militari aflaţi în aceste locuri pentru
îndeplinirea misiunilor ordonate.
Permisele de armă366 se vizează o data la 3 ani de către organul competent, în
perioada stabilită de către Inspectoratul General al Politiei. În situaţia anularii autorizării
şi retragerii permisului de armă, titularul sau reprezentantul sau legal este obligat ca, în
termen de 10 zile de la data luării la cunoştinţă, să doneze sau să depună spre vânzare,
la unitatea specializată, armele si muniţiile, cu excepţia acelora care, potrivit legii, sunt
supuse confiscării şi se ridică de către organele de politie. Armele şi muniţiile care, în
termenul arătat, nu au fost vândute, donate, depuse la organele de poliţie ori oferite spre
vânzare la unităţile specializate sau, după caz, nu au fost restituite organului de la care
au fost primite in dotare, se consideră ca fiind deţinute fără drept.
Prin operaţiuni cu arme si muniţii367, în sensul legii, se înţelege: producerea,
confecţionarea, prelucrarea, experimentarea, vânzarea, cumpărarea, comerţul,
închirierea, importul, exportul, transportul, depozitarea sau repararea armelor de tir, de
vânătoare, de împrăştiere a gazelor nocive, iritante sau de neutralizare ori de recuzita, a
muniţiilor pentru acestea şi a armelor de panoplie.
Persoanele juridice care efectuează operaţiuni cu arme şi muniţii368, altele decât
cele militare, sunt obligate să obţină autorizaţie de la organele competente ale
Ministerului de Interne. Autorizaţia se eliberează persoanelor juridice care deţin spatii
corespunzătoare efectuării de operaţiuni cu arme şi muniţii, asigurate cu amenajări
tehnice de protecţie şi sisteme de alarmare, spaţiile destinate depozitării muniţiilor,
capselor sau pulberii pentru muniţie trebuind să corespundă şi normelor de protecţie a
muncii. În autorizaţie se menţionează expres ce operaţiuni cu arme şi muniţii urmează să
efectueze persoana juridica. Persoanele juridice autorizate sa repare arme pot să
confecţioneze şi cartuşe pentru arme de vânătoare cu alice.
Societăţile comerciale369, în al căror obiect de activitate intră efectuarea de
operaţiuni cu arme şi muniţii, pot fi autorizate de către instanţele de judecată să
funcţioneze, numai dacă au obţinut avizul favorabil al organelor competente ale
Ministerului de Interne, în a căror rază teritoriala îşi au sediul.
Pe lângă Legea 17/1996 îmi permit să observ că, de natură a influenţa regimul
armelor de foc, sunt şi prevederile Legii nr. 116 din 3 iulie 1997, pentru ratificarea
Convenţiei europene cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de
către particulari, adoptată la Strasbourg la 28 iunie 1978, fiind utilă în analiza de faţă
chiar şi numai o referire la principale capitole de reglementare tratate de legea arătată.
Astfel, consider important definirea termenilor de referinţă: notificarea tranzacţiilor
şi dubla autorizare.

365 Art. 21 din Legea 17/1996
366 Art. 22 alin. 1, art. 28 alin. 1şi art. 29 din Legea 17/1996
367 Art. 53 din Legea 17/1996
368 Art. 54 din Legea 17/1996
369 Art. 55 din Legea 17/1996
153
Notificarea tranzacţiilor cu arme de foc este o obligaţie asumată de către fiecare
stat semnatar în parte370 ce funcţionează în condiţiile în care o armă de foc ce se află pe
teritoriul unui stat parte la convenţie este vândută, transferată sau cedată, cu orice titlu,
unei persoane rezidente pe teritoriul unui alt stat contractant, statul pe teritoriul căruia
se desfăşoară tranzacţia având obligaţia să notifice aceasta statului pe teritoriul căruia
este rezidentă persoana ce dobândeşte arma de foc. Pentru ca aceasta să poată fi posibil,
fiecare ţară parte la convenţie trebuie să ia măsurile necesare astfel încât persoana care
vinde, transferă sau cedează, cu orice titlu, o armă de foc ce se află pe teritoriul său, să
furnizeze autorităţilor competente informaţii referitoare la tranzacţie371. Dacă o armă de
foc care se afla pe teritoriul unei ţări semnatare este transferată, în mod permanent, fără
să se fi efectuat modificări de posesie, pe teritoriul unei alte ţări contractante, ţara pe
teritoriul căreia s-a aflat arma de foc are, de asemenea, obligaţia de a notifica
transferul372 ţării pe teritoriul căreia se va afla arma.
Autorizarea dublă este o construcţie juridică ce funcţionează astfel373:
Fiecare ţară, parte la convenţie, va lua măsurile necesare pentru a garanta că nici o armă de
foc, ce se găseşte pe teritoriul său nu va fi vândută, transferată sau cedată, indiferent de titlu, unei
alte persoane care nu este rezidentă şi care nu a obţinut, în prealabil, autorizarea din partea
autorităţilor competente din ţara a cărei rezidentă este. Mai mult, operaţiunea va fi autorizată numai
în măsura în care autorităţile, din ţara pe teritoriul căreia se desfăşoară tranzacţia, s-au asigurat, au
verificat că autorităţile ţării, al cărui rezident este dobânditorul, cunosc intenţia acestuia de a
dobândi o armă de foc, acordându-i o autorizaţie referitoare la tranzacţia în cauză.
Concluzionând: pentru ca o persoană fizică română să dobândească o armă de foc
într-o ţară semnatară a Convenţiei europene cu privire la controlul achiziţionării şi
deţinerii armelor de foc de către particulari, adoptată la Strasbourg în anul 1978, sunt
necesare, practic, două autorizaţii:
• o autorizaţie eliberată de autorităţile române competente, pe baza
respectării exigenţelor legii române.
• o autorizaţie eliberată de autorităţile competente ale statului pe teritoriul
căruia este dobândită arma de foc, pe baza respectării condiţiilor impuse
de legislaţia acestui stat.
Pe cale de excepţie, dacă arma de foc este exportată imediat, nu mai este necesară
autorizaţia ţării pe teritoriul căreia se efectuează tranzacţia, autorităţile acestei ţări
trebuind, totuşi, să verifice existenţa autorizaţiei emise de către autorităţile ţării de
rezidenţă.
Obiectul infracţiunii. Obiectul juridic este caracterizat de relaţiile sociale a
căror formare şi normală desfăşurare implică respectarea riguroasă a regimului
legal al armelor de foc şi muniţiilor, relaţii privitoare la un complex larg de valori
ocrotite precum: menţinerea ordinii publice, a securităţii sociale, ocrotirea vieţii,
integrităţii sau sănătăţii persoanelor, avutului public sau privat, etc.
Obiectul material. Infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi
muniţiilor are ca obiect material – mai puţin componenta ce are ca obiect
funcţionarea atelierelor de reparat arme fără drept, situaţie în care nu se poate
vorbi despre un obiect material al infracţiunii – armele şi muniţiile în legătură cu
care se desfăşoară activitatea infracţională.
Prin arme trebuie înţelese acele instrumente, piese, sau dispozitive
declarate astfel prin dispoziţiile legale, cum este cazul: armelor militare, armelor
de tir, armelor de vânătoare, armelor ascunse, armelor de panoplie sau al altor
370 Art. 5, alin.1 din Legea 116/1997

373 Art. 10 din Legea 116/1997
154
arme ce funcţionează ca armele de foc374. Arme de foc, în sensul Legii 17/1996,
sunt acele arme a căror funcţionare determină aruncarea unuia sau mai multor
proiectile, substanţe aprinse sau luminoase ori împrăştierea de gaze nocive,
iritante sau de neutralizare şi care au, ca bază a principiului de funcţionare, forţa
de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin explozia unei
încărcături.
Astfel:
Armele militare sunt arme confecţionate pentru dotarea forţelor armate,
folosite în acţiuni de neutralizare sau nimicire a personalului si tehnicii de luptă
ale inamicului, precum si orice alte instrumente, piese sau dispozitive destinate a
imobiliza, a răni, a ucide ori a distruge, dacă prezintă caracteristicile unei arme
militare.
Armele de tir sunt arme cu glonţ sau cu alice, special fabricate sau
confecţionate pentru practicarea tirului sportiv, omologate sau recunoscute, ca
atare, de către Federaţia Română de Tir.
Armele de vânătoare sunt arme cu glonţ, cu alice sau mixte şi sunt
destinate practicării vânătorii.
Armele confecţionate special sunt acele arme construite pentru a
împrăştia gaze nocive, iritante sau de neutralizare.
Armele ascunse sunt arme astfel fabricate sau confecţionate încât
existenta lor să nu fie vizibilă ori bănuită.
Armele de panoplie sunt arme de foc, făcute inofensive, care prin valoarea
lor istorică sau ştiinţifică ori care constituie darur i, recompense ori amintiri sunt
destinate a fi păstrate în instituţii de cultură şi artă, asociaţii cultural-artistice şi
sportive sau în panoplii personale. În această categorie se includ şi acele arme de
foc, în stare de funcţionare, care constituie rarităţi sau prezintă valoare istorică,
documentară, ştiinţifică ori artistică deosebită, recunoscute ca atare de instituţii
de specialitate.
Armele de recuzită sunt arme de foc făcute inofensive, destinate a fi
folosite în activitatea artistică sau de producţie cinematografică a teatrelor,
circurilor, studiourilor de film ori a altor asemenea instituţii cultural-artistice.
De asemenea, sunt considerate arme de foc şi ansamblurile,
subansamblurile şi dispozitivele care se pot constitui şi pot funcţiona ca arme de
foc.
De reţinut, că nu constituie obiect material al infracţiunii în discuţie armele
asimilate, prevăzute la alin. 2 al art. 167 din Codul Penal ( exemplu – topor, cuţit,
alt obiect contondent ce poate fi folosit pentru atac )375 şi nici piese sau părţi
dintr-o armă sau armele care nu sunt în stare de funcţionare – le lipsesc piese
sau, ca urmare a uzurii, nu mai pot fi apte pentru utilizare.
O discuţie ar putea fi făcută în legătură cu subansamblele şi dispozitivele
care doar montate, fără alte operaţii suplimentare, pot constitui şi funcţiona ca
arme de foc376. Apreciez că soluţia trebuie nuanţată după cum subansamblele şi
dispozitivele apte de a constitui şi funcţiona ca arme de foc se găsesc în acelaşi loc
şi pot fi montate în timp util pentru a fi folosite ca arme de foc ori se găsesc în
locuri diferite sau necesită pentru montaj operaţii complicate ce nu pot fi
374 Art. 151 alin. 1 din Codul Penal coroborat cu art. 3 din Legea 17/1996
375 În acelaşi sens a se vedea şi V. Dobrinoiu, N.Conea – Drept Penal , Partea specială, vol II, Teorie şi
practică judiciară, Edit. Lumina Lex Bucureşti 2000, pag. 282
376 V. Dobrinoiu, N.Conea – op. cit. pag.283
155
efectuate într-un timp rezonabil. Astfel, consider că pot fi acceptate ca arme de foc
subansamblele şi dispozitivele ce, găsindu-se în acelaşi loc, pot fi montate cu
uşurinţă, rezultând, în mod efectiv, o armă de foc care să fie folosită ca atare.
Apreciez că, aici, este oportun să fac o referire şi la modul cum Legea nr. 116 din
3 iulie 1997, pentru ratificarea Convenţiei europene cu privire la controlul achiziţionării
şi deţinerii armelor de foc de către particulari, adoptată la Strasbourg la 28 iunie 1978,
conturează noţiunea de armă de foc. Astfel prin armă de foc se înţelege377 fiecare obiect
care este conceput sau adaptat, pentru a servi ca armă prin care un plumb, un glonţ ori
un alt proiectil sau o substanţa nocivă gazoasă, lichidă ori în altă stare poate fi descărcat
cu ajutorul unei presiuni explozive, gazoase sau atmosferice sau prin intermediul altor
agenţi propulsori şi care corespunde uneia dintre descrierile specifice după cum
urmează:
• arme automate – arma automata este o armă care poate trage rafale de fiecare
dată când este acţionat trăgaciul
• arme scurte semiautomate sau cu repetiţie ori cu un singur foc – termenul de
armă semiautomată desemnează o armă care trage un proiectil de fiecare dată
când este acţionat trăgaciul; – termenul de armă scurtă desemnează o armă a
cărei ţeavă nu depăşeşte 30 cm sau a cărei lungime totală nu depăşeşte 60 cm;
• arme lungi semiautomate sau cu repetiţie cu cel puţin o ţeavă ghintuită – termenul
de armă lungă desemnează o armă a cărei ţeavă depăşeşte 30 cm sau a cărei
lungime totală depăşeşte 60 cm.
• arme lungi cu un foc, cu cel puţin o ţeavă ghintuită – expresia armă cu foc
desemnează o armă a cărei ţeavă sau ale cărei ţevi trebuie sa fie încărcate înaintea
fiecărui foc
• arme lungi semiautomate sau cu repetiţie, doar cu ţeava (ţevi) lisa (lise) – expresia
armă cu repetiţie desemnează o armă la care, pe lângă trăgaci, trebuie sa fie
manipulat un mecanism de fiecare dată când se foloseşte arma
• lansator de rachete portative
• orice armă sau alt instrument astfel conceput încât să cauzeze un pericol pentru
viaţa sau sănătatea persoanelor, prin proiectarea substanţelor stupefiante, toxice
sau corosive
• lansator de flăcări destinat atacului sau apărării
• arme lungi cu un foc, doar cu ţeava (ţevi) lisa (lise)
• arme lungi cu propulsare cu gaz
• arme scurte cu propulsare cu gaz
• arme lungi cu propulsare cu aer comprimat
• arme scurte cu propulsare cu are comprimat
• arme care trag proiectile propulsate doar printr-un resort
• mecanismul de propulsare, camera, butoiaşul sau ţeava fiecărui obiect amintit mai
sus
• orice grenadă, bombă sau alt proiectil ce conţine un dispozitiv exploziv sau
incendiar.
Mai trebuie subliniat şi faptul că legea arătată a acordat atenţie şi unor
aşa- numite anexe ale armelor de foc, precum telescoapele far sau telescoapele cu
amplificator electronic pentru lumina infraroşie sau lumina reziduară, cu condiţia
să fie destinate montării pe un obiect acceptat ca armă de foc şi amortizoarele
destinate a fi montate pe arme de foc, creându-le un regim identic cu cel al
armelor de foc.
377Conform cu art. 1 şi Anexa 1 din Legea nr. 116 din 3 iulie 1997 pentru ratificarea Convenţiei europene
cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari,
156
Prin muniţii se înţeleg cartuşele, proiectilele şi încărcăturile de orice fel,
care pot fi întrebuinţate la armele de foc, excepţie făcând cele ce sunt folosite
pentru armele cu aer comprimat378. De asemenea, muniţiile sunt avute în vedere
şi de Legea 116/1997, aceasta supunând controlului absolut orice tip de muniţie.
În context, îmi permit să observ că prevederile Legii 116/1997 sunt, la
prima vedere, oarecum mai riguroase decât ale Legii 17/1996, incluzând categorii
de arme de foc ce nu se regăsesc în legea privind regimul armelor de foc şi al
muniţiilor. Totuşi nu poate fi vorba despre un conflict de legi, pentru că Legea
17/1996 arată imperativ ce categorii de arme pot fi deţinute de către persoanele
fizice şi, mai mult, legea ce ratifică convenţia europeană conţine unele prevederi
ce permit fiecărui stat parte să excludă, din categoria armelor de foc supuse
regimului special, orice obiect care:
• a fost făcut definitiv impropriu utilizării
• nu este supus, în ţara de provenienţa, controlului datorita puterii sale
reduse
• este conceput în scopuri de alarmă, de semnalizare, de salvare, de
sacrificare de animale, de vânătoare sau de pescuit cu harpon ori
destinat unor scopuri industriale sau tehnice, cu condiţia ca acesta să
nu poată fi folosit decât în aceste scopuri precise
• nu este supus în ţara de provenienţă, unui control datorită vechimii
sale
Subiectul infracţiunii. Subiect activ poate fi orice persoană responsabilă
penal, participaţia penală fiind posibilă în forma instigării şi a complicităţii. O
excepţie reprezintă ceea ce am subsumat componentei ce are ca obiect conduita
persoanei căreia i s-a respins cererea pentru prelungirea valabilităţii permisului
de armă, situaţie în care subiect activ poate fi doar o persoană ce a fost autorizată
să deţină armă sau arme de foc cu muniţia aferentă, dar, care după expirarea
perioadei de valabilitate, făcând demersurile necesare pentru prelungirea
valabilităţii permisului, aceasta i-a fost refuzată de către organele abilitate.
De subliniat că deţinerea, portul, înstrăinarea şi nepredarea armelor exclud
coautoratul, infracţiunea fiind săvârşită în nume propriu379. Nedepunerea armei
sau a muniţiei se poate săvârşi doar în calitate de autor. Fiind o infracţiune
omisivă, principial, nu poate intra în discuţie coautoratul sau complicitatea
materială, existând, totuşi, opinii380 potrivit cu care participaţia ar putea fi
posibilă şi sub forma coautoratului ori chiar sub toate aspectele.
Subiectul pasiv. Dincolo de sublinierea potrivit cu care subiect pasiv
general este statul, s-a exprimat opinia că, subiect pasiv special adiacent este
persoana fizică ori juridică asupra căreia se răsfrânge activitatea delictuoasă a
făptuitorului. Apreciez că, analizând o infracţiune de pericol, pertinentă la un
regim reglementat de către legiuitor în considerarea pericolului deosebit pe care îl
reprezintă desfăşurarea acţiunilor ori inacţiunilor în alte condiţii decât cele strict
prescrise, nu poate intra în discuţie ca subiect pasiv, chiar special adiacent, nici o
persoană individualizată, asupra căreia s-ar răsfrânge rezultatele activităţii ilicite
întrucât, prin definiţie, aceste rezultate se răsfrâng asupra întregii comunităţi
378 Art. 3 din Legea 17/1996

379 N.A. – în acelaşi sens a se vedea V. Dobrinoiu, N.Conea – op. cit. pag.283
380 O. Loghin, T. Toader – Drept Penal partea specială, ediţia a III a revăzută şi adăugată, Casa de presă
Şansa, Bucureşti 1997, pag. 331; Ioana Vasiu – Drept Penal român – Partea specială. Vol. II, Cluj-Napoca
pag. 411
157
sociale. O persoană individualizată particular va deveni subiect pasiv, aici, în
condiţiile unui concurs real sau, poate, ideal cu o infracţiune ce se săvârşeşte
împotriva persoanei, vieţii sau integrităţii corporale a acesteia.
Latura obiectivă. Elementul material în cazul traficului cu arme de foc este
nuanţat în funcţie de cum este analizată forma cadru ori forma agravată. Astfel,
în cazul formei cadru, elementul material este caracterizat de următoarele acţiuni:
deţinere, port, confecţionare, orice altă operaţie privind circulaţia armelor de foc şi
muniţiilor.
Deţinerea caracterizează o anumită poziţie a armelor de foc şi muniţiilor
care, în cazul de faţă, se află la dispoziţia uneia sau mai multor persoane ce în
mod facil pot să le folosească. Poate că în discursul ştiinţific ar putea fi acceptat
termenul de pază juridică, având în vedere că, în situaţia dată armele de foc
şi/sau muniţiile, pentru a fi deţinute trebuie să fie luate în primire şi să fie
depozitate, făptuitorul sau făptuitorii asumându-şi responsabilitatea în legătură
cu păstrarea unui anumit control necesar pentru ca acestea să nu poată fi folosite
fără acceptul lor, în legătură cu efectele ce pot fi generate şi, bineînţeles, faţă de
posibilele prejudicii ce pot fi produse ca urmare a întregii situaţii de fapt. Din
considerente ce ţin de obiectul acestei lucrări, nu voi insista în a detalia aspectul,
mulţumindu-mă să concluzionez că, în legătură cu acţiunea de a deţine, armele şi
/sau muniţiile sunt luate în primire, sunt depozitate şi se găsesc într-un loc ce
poate asigura accesul făptuitorului în timp oportun pentru ca acesta, în funcţie
de dorinţa sa, să le poată folosi.
Demn de subliniat este că elementul material analizat se realizează atât în
situaţia în care sunt deţinute concomitent arme de foc şi muniţii cât şi în situaţia
în care se deţin ori numai arme de foc, ori numai muniţii, concluzie pe care o
apreciez valabilă în situaţia tuturor acţiunilor prevăzute de către legiuitor la art.
406 alin. 1 din Codul Penal.
Portul armelor de foc presupune, cu necesitate, ca făptuitorul să
depăşească nivelul caracterizat de posibilitatea de a accede la locul unde se
găsesc depozitate armele de foc şi să aibă armele de foc efectiv asupra sa, astfel
încât să le poată folosi oricând va dori. Aici, este necesar ca armele de foc ori să
fie încărcate ori ca făptuitorul să aibă asupra sa şi muniţii pentru ca, în cazul în
care va dori să folosească arma de foc, să o poată face efectiv.
De observat că, prin purtarea armelor de foc, dincolo de consecinţa directă
realizată prin posibilitatea folosirii oricând s-ar dori a unei arme de foc, se
realizează şi un alt efect ce ar putea fi urmărit de către făptuitor, chiar ca scop
principal, respectiv, crearea unei anumite imagini, inducerea unui sentiment de
teamă în legătură cu posibilitatea folosirii unei arme de foc de către persoana ce o
poartă aşa cum doreşte. Într-o opinie, chiar se susţine că purtarea armelor de foc
produce consecinţe, indiferent dacă acestea sunt încărcate cu muniţia necesară
pentru a fi utilizate ori există posibilitatea efectivă ca să fie armate în timp util
sau armele de foc doar sunt purtate, fără să fie încărcate şi fără să existe
posibilitatea încărcării acestora, argumentându-se tocmai prin faptul că, prin
purtarea unei arme de foc, se induce un sentiment de teamă în legătură cu
posibilitatea folosirii unei arme de foc de către persoana ce o poartă aşa cum
doreşte381.
381V.Dobrinoiu, N.Conea op. cit. pag. 285 – se citează în acelaşi sens autori precum T.Vasiliu, D. Pavel,
M.Basarab, L.Moldovan, V.Suian
158
În cazul în care sunt purtate doar muniţii, trebuie observat, pe de o aparte,
că acestea constituie un obiect material independent cu o individualitate proprie
şi asta, indiferent dacă sunt sau nu alăturate unei arme de foc, iar pe de altă
parte, că, cel puţin, trebuie să inducă în mediul social acea teamă specifică, în
legătură cu posibilitatea folosirii unei arme de foc; altfel, apreciez că doar simpla
purtare sau afişare a uneia sau mai multor unităţi de muniţie, nu este în măsură,
cel puţin în condiţiile societăţii contemporane, să producă pericolul social ce
trebuie să caracterizeze o infracţiune.
Confecţionarea armei sau muniţiei, ca şi conduită incriminată de legiuitor
are în vedere orice complex de operaţiuni care, odată efectuate, au ca rezultat o
armă de foc sau muniţia destinată a fi folosită la armele de foc.
Transportarea presupune deplasarea în spaţiu a armelor de foc şi muniţiei.
O observaţie ar putea fi făcută în legătură cu amploarea deplasării în spaţiu. În
limbajul curent, transportarea presupune o deplasare de o anumită amploare, de
unde şi expresii consacrate precum: transport maritim, aerian, rutier, etc., ce
excede unei simple schimbări de poziţie sau, pur şi simplu, unei mutări dintr-o
ascunzătoare care, spre exemplu, ar fi fost creată în casă, într-o altă ascunzătoare
construită într-o grădină sau într-o anexă a gospodăriei. Consider că observaţia
este pertinentă atunci când se discută problema participaţiei penale întrucât, şi
sub aspectul răspunderii penale, una este să fii părtaş la o activitate de transport
cu consecinţe, de regulă deosebite, având în vedere că raţiunea transportului
rezidă în folosirea în folosirea urgentă şi oportună, pentru făptuitori, a armelor
sau/şi muniţiei transportate, şi alta este să ai un act de participaţie la o mutare
ce intervine, ca necesitate, atunci când se presupune că există pericolul
descoperirii de către alte persoane, oricum mai rar presupune aşezarea la
îndemână, în vederea folosirii.
Orice operaţie privind circulaţia armelor şi muniţiilor se referă, în esenţă la
transmiterea armelor şi muniţiilor între diferite persoane, neavând nici o legătură
cu simpla deplasare a acestora. Consider că sunt avute în vedere acele acte
juridice prin care, neimplicând, neapărat, dreptul de proprietate, se transmite
paza juridică asupra armelor şi muniţiilor, şi, implicit, răspunderea faţă de
societate în legătură cu existenţa şi modul cum ar putea fi folosite.
În ceea ce priveşte forma agravată, aceasta are o structură complexă, legiuitorul
dorind să impună o agravare a răspunderii penale în situaţia deţinerii, înstrăinării
sau portului armelor ascunse, a muniţiei aferente acestora, a mai multor arme, a
armelor de panoplie ori a muniţiei în cantităţi mari, aceeaşi ipoteză fiind valabilă
şi în situaţia portului de arme de foc, fără drept, în localul unităţilor de stat sau al
altor unităţi la care se referă art. 145 din Codul Penal, la întruniri publice ori în
localuri de alegeri.
Cum acţiunile specifice elementului material au fost detaliate în cadrul
analizei formei cadru, aici, voi face o referire doar la înstrăinare, existând o
diferenţă între abordarea pentru care a optat legiuitorul în cadrul formei cadru şi
exprimarea folosită atunci când a venit vorba despre forma agravată. Prin
înstrăinare trebuie înţeleasă transmiterea dreptului de proprietate, schimbarea,
prin intermediul unui act juridic, a titularului dreptului de proprietate ce poartă,
în ipoteza textului legal, asupra armelor ascunse, a muniţiei aferente acestora, a
mai multor arme, a armelor de panoplie ori a muniţiei în cantităţi mari. Fiind
vorba despre o formă agravată, legiuitorul a restrâns sfera conduitei ilicite pe care
a simţit nevoia să o pedepsească mai grav, de la orice operaţie privind circulaţia la
159
înstrăinare – opţiunea, consider că este raţională având în vedere că, aici, avem
de a face şi cu un obiect material ce prezintă unele particularităţi ce îi conferă o
periculozitate sporită.
Mai trebuie observat că în ipoteza portului de arme de foc, fără drept, în
localul unităţilor de stat sau al altor unităţi la care se referă art. 145 din Codul
Penal, la întruniri publice ori în localuri de alegeri, elementul material este
circumscris unor condiţii de loc şi de timp. Astfel portul armelor de foc, fără drept,
trebuie să aibă loc:
• în localul autorităţilor sau instituţiilor publice;
• în localuri de alegeri;
• în timpul şi la locul unde se desfăşoară întruniri publice.
În materia întrunirilor publice s-ar putea pune problema, întrucât şi
acestea se pot desfăşura doar cu respectarea unui anumit regim, legalităţii
organizării şi desfăşurării acestora. Consider că, în legătură cu aplicarea
agravantei prevăzută de art.279 alin. 3 din Codul Penal, nu trebuie făcută
distincţie între întrunirile publice ce respectă regimul impus de legiuitor şi cele
care nu respectă acest regim, dat fiind faptul că la reglementarea agravantei a
prevalat pericolul social deosebit pe care îl reprezintă portul armelor de foc la
întruniri publice, fiind considerat mai important regimul juridic al armelor de foc
faţă de regimul juridic al organizării şi desfăşurării întrunirilor publice.382
În ceea ce priveşte componenta ce are ca obiect funcţionarea atelierelor de
reparat arme fără drept, elementul material vizează efectuarea de operaţiuni
specializate ce ţin de un obiect de activitate deosebit – repararea armelor. Se
poate, îndeobşte, accepta că remedierea unei defecţiuni ce poate apărea la o armă,
ca regulă, presupune mai multe operaţiuni, o discuţie putând avea ca obiect
problema numărului, calificării sau rezultatului efectuării acestor operaţii,
respectiv dacă arma de foc reparată poate fi folosită în continuare potrivit
destinaţiei sau nu. Consider că, în context, problema trebuie deplasată, întrucât,
interpretând textul legal, legiuitorul nu a fost interesat să incrimineze activitatea
de reparare a armelor de foc, ci s-a preocupat de incriminarea funcţionării
atelierelor de reparat arme în condiţii ce exced prevederilor legale, împrejurare de
natură a induce un pericol în viaţa societăţii, mai mare decât efectuarea unor
activităţi sporadice de reparare a armelor fără o organizare şi fără o dotare tehnică
minimă. În cauză trebuie să fie avute în vedere prevederile legale pentru
înfiinţarea, organizarea, modul de funcţionare al atelierelor de reparat arme, şi,
asta, indiferent de numărul de persoane ce îşi desfăşoară activitatea, care
lucrează efectiv ori numai sporadic în aceste ateliere.
Desigur, atelierele de reparat arme ce funcţionează ilegal nu vor avea firmă,
vor fi pe cât posibil, îşi vor desfăşura activitatea cât mai ascuns, condiţii în care se
pune problema, când, care sunt acele elemente ce pot conduce la considerarea
unui sistem de referinţă spaţiio-temporal ca atelier şi când nu. Apreciez ca
definitorii şi elementare pentru un atelier de reparat arme realizarea următoarelor
două condiţii:
• existenţa unei dotări tehnice minime şi a unui personal care să aibă
calificarea necesară pentru a putea repara arme de foc
382 N.A. – în susţinerea observaţiei trebuie observat şi faptul că legiuitorul a găsit de cuviinţă să introducă
norma juridică penală în conţinutul reglementării ce are ca obiect regimul armelor de foc şi în conţinutul celei
care are ca obiect întrunirile publice.
160
• desfăşurarea cu o anumită regularitate a unor activităţi de reparare a
armelor de foc ori, chiar, numai oferirea pe diferite căi a unor informaţii
pe baza cărora cei interesaţi să cunoască faptul că se pot repara arme de
foc în acel loc.
Componenta ce are ca obiect nedepunerea armei sau a muniţiei, în
termenul fixat de lege, la organul competent, de către cel căruia i s-a respins
cererea pentru prelungirea valabilităţii permisului este caracterizată, din punctul
de vedere al elementului material, de o inacţiune – nedepunerea. În fapt
legiuitorul a vrut să impună o anumită conduită, situaţie în care a considerat
necesar să incrimineze, din punct de vedere penal, poziţia făptuitorului,
caracterizată prin neconformarea cu prevederile legislaţiei în vigoare. De observat
că, autorizaţia obiectualizată prin permisul de port armă este, în fapt, efectul unui
act administrativ – autoritatea administrativă competentă, constatând întrunirea
condiţiilor legale, în baza şi în executarea legii, abilitează sau nu o persoană să
deţină, să poarte şi să folosească o armă de foc în conformitate cu dispoziţiile
legale. Odată cu încetarea efectelor abilitării, este evident că oricine face ceva,
într-un domeniu pentru care este necesară abilitarea printr-un act administrativ,
face încălcând legea, devenind necesar, datorită pericolului social deosebit, ca
această conduită să fie reprimată chiar la nivel penal, aşa cum este cazul în
situaţia de faţă, persoana fizică trebuind să se conformeze prescripţiei normei
juridice şi într-o perioadă de timp, stipulată în norma juridică, să depună arma de
foc la organul desemnat de către legiuitor pentru a gestiona fenomenul.
Înainte de a considera epuizată problematica legată de elementul material al
infracţiunii de nerespectare a regimului armelor de foc şi muniţiilor, prevăzută şi
pedepsită de art. 406 din Codul Penal, apreciez că este necesar să subliniez că,
toate conduitele prevăzute de legiuitor, a constitui elementul material, sunt
condiţionate de efectuarea lor fără drept, contravenind prescripţiei prevederilor
legale. În acest context trebuie observat care sunt condiţiile ce fac posibilă
efectuarea acţiunilor ori inacţiunilor incriminate. Aceste condiţii, respectiv
regimul juridic ce este impus de legiuitor pentru efectuarea activităţilor cu arme şi
muniţii sunt, aşa cum am arătat, prevăzute de Legea 17/1996, lege ce, împreună
cu regulamentul său de aplicare, detaliază toate aspectele legate de modul cum
pot fi desfăşurate activităţi care să aibă ca obiect operaţiuni383 cu arme şi muniţii.
Considerând puţin oportun, dat fiind obiectul acestei lucrări, să detaliez, în
analiză, prevederile legale ce au ca obiect reglementarea efectuării fiecărei
operaţiuni în parte, îmi permit să subliniez că, în fapt, orice nerespectare a
prescripţiei legale atrage o formă de răspundere penală iar în condiţiile art. 406
din Codul Penal, datorită pericolului deosebit avut în vedere de către legiuitor,
răspunderea are caracter penal.
Se mai impune o observaţie legată de momentul consumării infracţiunii.
Astfel, trebuie observat că legiuitorul a incriminat atât acţiuni ce se consumă
instantaneu, cum este cazul înstrăinării – odată cu tradiţiunea, înmânarea
armelor ascunse, armelor militare sau/şi a muniţiei aferente – cât şi acţiuni
susceptibile de a se săvârşi în mod continuu sau/şi continuat – cazul deţinerii,
transportului, nedepunerii, funcţionării, etc., practic majoritatea acţiunilor ori
inacţiunilor ce constituie elementul material sunt caracterizate de posibilitatea
383N.A. – termenul trebuie acceptat în sensul cel mai larg, incluzând orice poate fi acceptabil, din punct de
vedere social, în legătură cu armele şi muniţiile.
161
prelungirii lor în timp ori de continuarea la diferite intervale de timp în baza
aceleiaşi rezoluţii infracţionale.
În ceea ce priveşte urmarea imediată, comiterea infracţiunii, în modul
caracteristic fiecărei componente sau modalităţi analizate în această secţiune,
induce o stare de pericol pentru relaţiile sociale avute în vedere la conturarea
obiectului juridic al acestei infracţiuni
Raportul de cauzalitate specific, între conduita incriminată şi rezultatul
socialmente periculos, rezultă din însăşi materialitatea faptei, „ex re”.
Latura subiectivă. Infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi
muniţiilor presupune o abordare complexă a elementului intenţional avut în
vedere de legiuitor.
Traficul cu arme de foc, indiferent că este vorba despre forma cadru ori
forma agravată, se va săvârşi doar cu intenţie, directă sau indirectă. Funcţionarea
atelierelor de reparat arme fără drept se va săvârşi, de asemenea, doar cu intenţie,
directă sau indirectă. De observat că legiuitorul a subliniat caracterul intenţionat
a acestor modalităţi infracţionale, stipulând de fiecare dată, în cuprinsul textului
legal, expresia „fără drept”. Nedepunerea armei sau a muniţiei, în termenul fixat
de lege la organul competent, de către cel căruia i s-a respins cererea pentru
prelungirea valabilităţii permisului, se poate săvârşi atât cu intenţie cât şi din
culpă – simplă ori cu previziune384.
În nici unul dintre cazuri necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a legii, aşa
numita eroare de drept, nu poate constitui excepţie de la principiul general şi nu
poate produce efecte juridice, în sensul înlăturării caracterului penal al faptei.
Infracţiunea de la art. 406 din Codul Penal, construită, în principal, pentru
a apăra un anumit regim juridic – regimul juridic al armelor de foc şi muniţiilor –
nu face nici o referire la scop sau mobil, în mod aparent acestea neinteresând.
Cum voinţa legiuitorului trebuie respectată, realizarea unui anumit scop sau
mobil nu afectează în nici un fel întrunirea elementelor constitutive ale
infracţiunii, însă ancheta va trebui să depună toate eforturile necesare pentru
lămurirea acestor aspecte, atât pentru o justă individualizare a pedepsei cât şi
pentru extinderea cercetărilor.
4.2. Infracţiuni la regimul materialelor nucleare sau al

altor materii radioactive
În domeniul activităţilor nucleare avem de a face cu mai multe texte legale

ce conturează infracţiuni. Astfel, în primul rând, există prevederile art. 407 din
Codul Penal, ce definesc infracţiunea de nerespectare a regimului materialelor
nucleare sau a altor materii radioactive. De asemenea în Legea 111/1996, privind
desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, modificată şi completată de
Legea 16/1998, la art. 44-46 sunt incriminate mai multe conduite ce constituie
infracţiuni.
Fiecare dintre infracţiunile ce se săvârşesc la regimul materialelor nucleare
sau al altor materii radioactive este caracterizată, înainte de elementele
constitutive, de o situaţie premisă, pe care o apreciez ca fiind comună, constituită
384 În acelaşi sens şi V.Dobrinoiu, N.Conea op. cit. pag. 288

162
din regimul juridic instituit pentru desfăşurarea în siguranţă a activităţilor
nucleare.
Situaţia premisă. Pentru conturarea ipotezei în care sunt analizate ca
ilicite conduitele incriminate ca infracţiuni, consider utilă sublinierea câtorva
repere ale regimului privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare.
Astfel, domeniul de aplicare al regimului arătat cuprinde385:
• Cercetarea, proiectarea, amplasarea, producţia, construcţia, montajul, punerea în
funcţiune, exploatarea, modificarea, dezafectarea, importul şi exportul obiectivelor
şi instalaţiilor nucleare
• Mineritul şi prepararea minereurilor de uraniu şi toriu
• Producerea, furnizarea, tratarea, utilizarea, depozitarea temporară sau definitivă,
transportul, tranzitul, importul şi exportul materialelor nucleare şi radioactive,
inclusiv al combustibilului nuclear, al deşeurilor radioactive şi al dispozitivelor
generatoare de radiaţii ionizante
• Furnizarea şi utilizarea aparaturii de control dozimetric al radiaţiilor ionizante, a
materialelor şi dispozitivelor utilizate pentru protecţia împotriva radiaţiilor
ionizate, precum şi a mijloacelor de containerizare sau de transport, special
amenajate în acest scop
• Producerea, furnizarea, închirierea, transferul, deţinerea, exportul, importul unor
materiale, dispozitive şi echipamente speciale prevăzute într-o anexă a legii –
anexa 1
• Deţinerea, transferul, importul şi exportul informaţiilor nepublicate, aferente
materialelor, dispozitivelor şi echipamentelor pertinente pentru proliferarea
armelor nucleare sau a altor dispozitive nucleare explozive
• Realizarea produselor şi serviciilor destinate obiectivelor şi instalaţiilor nucleare
Autoritatea naţională competentă în domeniul nuclear386, care exercită atribuţiile
de reglementare, autorizare şi control este Comisia Naţională pentru Controlul
Activităţilor Nucleare, organism aflat în subordinea guvernului.
Cercetarea, experimentarea, dezvoltarea, fabricarea, importul, exportul, tranzitul,
deţinerea sau detonarea unei arme nucleare sau a oricărui dispozitiv nuclear, ca activităţi
potenţiale, sunt interzise pe teritoriul României387.
Importul deşeurilor radioactive este interzis388, cu excepţia situaţiilor în care
importul decurge nemijlocit din prelucrarea, în afara teritoriului României, a unui export,
anterior autorizat de deşeuri radioactive, inclusiv combustibil nuclear ars, în baza
prevederilor unor acorduri internaţionale sau contracte încheiate cu parteneri comerciali
cu sediul în străinătate, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
Activităţile şi sursele ce constituie domeniul de aplicare al regimului privind
desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare necesită o autorizare389 din partea
Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, cu respectarea procedurii de
autorizare specifice fiecărui gen de activitate sau sursă. Autorizaţia se eliberează numai
persoanelor juridice, la cererea acestora, dacă fac dovada respectării prevederilor legale,
putând fi folosită numai în scopul pentru care a fost eliberată, cu respectarea limitelor şi
condiţiilor precizate în aceasta. Autorizaţiile se solicită şi, respectiv, se eliberează,
simultan sau succesiv, separat pentru fiecare gen de activitate sau pentru fiecare
instalaţie cu funcţionalitate proprie, din patrimoniul solicitantului, sau pentru fiecare tip
distinct de material radioactiv, de dispozitiv generator de radiaţii ionizante, de aparatură
de control dozimetric al radiaţiilor ionizante sau al gradului de contaminare radioactivă,
de material sau dispozitiv utilizat în scopul protecţiei împotriva radiaţiilor ionizante, de
385 Art. 2 din Legea 111/1996

386 Art. 4 din Legea 111/1996 aşa cum a fost modificat prin art. 1 din Legea 16/1998
387 Art. 6 din Legea 111/1996
388 Art. 7 din Legea 111/1996
389 Art. 8 alin. 1-4 din Legea 111/1996
163
mijloc de containerizare sau de transport special amenajat în acest scop, pe care
solicitantul autorizaţiei de producere intenţionează să-l realizeze, în vederea utilizării sau
comercializării.
Titularul autorizaţiei va putea să folosească, în cadrul activităţilor autorizate, doar
personal ce este posesor al unui permis de exercitare valabil pentru aceste activităţi, ce
se eliberează în baza unei evaluări şi examinări numai persoanelor fizice care au
responsabilităţi în desfăşurarea, în siguranţă, a activităţilor nucleare.
Autorizaţiile eliberate au o perioadă de valabilitate, putând fi retrase sau
suspendate, în tot sau în parte, înaintea expirării perioadei de valabilitate, în condiţii
stabilite prin lege390.
În exercitarea mandatului lor, organele cu drept de control al activităţilor
nucleare au drepturi, obligaţii şi atribuţii specifice stabilite prin lege391. În caz de
nesupunere la control sau de nesupunere faţă de oricare dintre dispoziţiile sale392,
comisia poate cere autorităţilor competente fie să procedeze la executarea silită,
fie să întreprindă o anchetă, poate solicita intervenţia reprezentanţilor
Inspectoratului General al Poliţiei sau, în caz de urgenţă, poate întreprinde, din
proprie iniţiativă, măsuri asigurătorii de securitate nucleară.
Importurile şi exporturile produselor şi informaţiilor speciale relative la
activitatea nucleară393 se aprobă de Consiliul Interministerial al Agenţiei Naţionale
de Control al Exporturilor Strategice şi de Interzicere a Armelor Chimice, iar
licenţa de import sau de export se eliberează de către Ministerul Industriei şi
Comerţului, după ce solicitantul a obţinut autorizaţia de import sau de export
prevăzută de normele legale.
Obiectul juridic special al infracţiunilor ce se săvârşesc la regimul
desfăşurării în siguranţă a activităţilor nucleare, îl apreciez ca fiind comun,
constituit din acele relaţii sociale a căror formare şi normală manifestare sunt
nemijlocit legate de existenţa unui climat de siguranţă, caracterizat de
desfăşurarea activităţilor nucleare în condiţii de maximă securitate astfel ca, în
limite social acceptate, să fie asumat un risc minim legat de manifestarea efectelor
nocive ale materialelor nucleare sau ale altor materii radioactive. În aceste
condiţii, securitatea nucleară şi radioactivă, protecţia personalului expus
profesional, a populaţiei, a mediului înconjurător, a proprietăţii, sunt valori
sociale de maximă importanţă condiţionate de respectarea reglementărilor legale
interne în acord cu convenţiile şi angajamentele internaţionale la care România
este parte.
Prin activitate nucleară trebuie înţeleasă orice practică umană care
introduce surse sau căi de expunere suplimentare, extinde expunerea la un
număr mai mare de persoane sau modifică reţeaua de căi de expunere, plecând
de la sursele existente, mărind astfel expunerea sau probabilitatea expunerii
persoanelor sau numărul de persoane expuse.
În context, apreciez ca importantă şi definiţia legală a noţiunii de securitate
nucleară, explicată de către legiuitor ca fiind ansamblul de măsuri tehnice şi
organizatorice destinate să asigure funcţionarea instalaţiilor nucleare în condiţii
de siguranţă, să prevină şi să limiteze deteriorarea acestora şi să asigure protecţia
personalului ocupat profesional, a populaţiei, mediului şi bunurilor materiale
împotriva iradierii sau contaminării radioactive.
390 A se vedea art. 11 – 15 din Legea 111/1996

391 Art. 34 alin.1 coroborat cu art. 31 alin. 1 şi art. 32 din Legea 111/1996
393 Art. 41 din Legea 111/1996
164
În plan oarecum secund, condiţionate de relaţiile sociale arătate, pot fi
avute în vedere şi alte relaţii sociale, nu mai puţin importante, cum ar fi viaţa şi
integritatea corporală a persoanelor, patrimoniul public şi privat, ordinea şi
siguranţa publică.
4.2.1. Infracţiunea de nerespectare a regimului materialelor

nucleare sau a altor materii radioactive prevăzută de art.
407 din Codul Penal
Traficul cu materiale nucleare şi alte materii radioactive, aşa cum
reiese din conţinutul textului legal, este caracterizat de trei forme cadru:
a) Primirea, deţinerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea,
expunerea, transportul sau deturnarea materialelor nucleare ori a altor
materii radioactive, precum şi orice operaţie privind circulaţia acestora,
cercetarea, proiectarea, amplasarea, producţia, construcţia sau montajul
obiectelor ori instalaţiilor nucleare, punerea în funcţiune, exploatarea,
modificarea, dezafectarea, importul sau exportul instalaţiilor nucleare, fără
drept.
b) Sustragerea ori distrugerea materialelor nucleare sau a altor materii
radioactive, precum şi dezvoltarea, fabricarea, deţinerea, importul, exportul
sau tranzitul armelor nucleare sau al oricăror dispozitive explozive nucleare
c) Scoaterea din funcţiune în totalitate sau în parte a echipamentelor de
supraveghere şi control, în cazul când fapta nu este justificată de securitatea
nucleară sau de radioprotecţie394.
şi trei forme agravate:
1. Dacă faptele au produs pericol public sau au avut vreuna din urmările arătate
în art. 187 sau art. 188 din Codul Penal395;
2. În cazul în care faptele au avut consecinţe deosebit de grave;
3. Dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane.
Consider necesar, aici, să fac o referire cu privire la ameninţarea cu
folosirea materialelor nucleare, care în vechiul Cod Penal – în vigoare până la
29.06.2005 – este, de asemenea, reglementată într-o formă cadru:
• Ameninţarea adresată unui stat, unei organizaţii internaţionale sau
unei persoane fizice sau juridice, cu folosirea materialelor nucleare sau a altor
materii radioactive în scopul de a provoca vătămarea corporală sau moartea unor
persoane ori pagube materiale.
şi o formă agravată:
• Condiţionarea folosirii materialelor nucleare de îndeplinirea sau
neîndeplinirea unui act sau când prin ameninţare, sub orice formă, se pretinde a
se da ori a se preda materiale nucleare sau alte materii radioactive.
În cuprinsul noului Cod Penal – din 28.06.2004 – s-a renunţat396 la
includerea unei asemenea incriminări în conţinutul infracţiunii de nerespectare a
regimului materialelor nucleare sau a altor materii radioactive, considerându-se
oportun includerea incriminării în conţinutul unei infracţiuni cadru de esenţa
căreia ţine ameninţarea: ameninţarea în scop terorist. Astfel la art. 298 alin. 2 şi 3
394 În această formă, activitatea ilicită este condamnată atât când este săvârşită cu intenţie cât şi atunci când
este săvârşită din culpă
395 Vătămare corporală gravă şi lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte
396 N.A. – din considerente de tehnică legislativă
165
este incriminată ameninţarea adresată unui stat, unei organizaţii internaţionale
sau unei persoane fizice ori juridice cu folosirea materialelor nucleare, a altor
materii radioactive, în scopul de:
− a provoca vătămarea corporală sau moartea unei persoane ori pagube
materiale.
− a condiţiona îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act sau când prin
ameninţare, sub orice formă, se pretinde a se da ori a se preda materialele
nucleare, alte materii radioactive ori materii explozive.
Obiectul material al infracţiunii, prevăzute la art. 407 din Codul Penal,
este constituit din materiale nucleare ori alte materii radioactive. Legiuitorul dă
definiţii legale fiecărui termen în anexa 2 – Definiţii – a Legii 111/1996.
Astfel, prin material radioactiv se înţelege orice material, în orice stare de
agregare, care prezintă fenomenul de radioactivitate, inclusiv deşeurile radioactive
iar expresia material nuclear are în vedere alte materiale, decât cele radioactive,
care, datorită unor proprietăţi nucleare specifice, sunt de interes deosebit pentru
domeniul nuclear şi sunt stabilite prin reglementări specifice. De observat că în
sfera materialelor nucleare pot intra, în măsura în care constituie obiectul
reglementărilor specifice la care face referire textul legal, foarte multe obiecte care,
la prima vedere, ar fi mai puţin importante sau periculoase, cum este cazul
aparatelor de măsură şi control a radiaţiilor ionizante – situaţie avută în vedere de
către legiuitor expres în cuprinsul alin. 5 şi 6 de la art. 407 – ori a echipamentului
de protecţie necesar în vederea desfăşurării de activităţi în domeniul nuclear.
În ipoteza sustragerii sau distrugerii este implicată noţiunea de arme
nucleare şi cea de dispozitive explozive nucleare. Cei doi termeni nu sunt definiţi
în cuprinsul legii speciale – Legea 111/1996 – astfel încât îmi voi permite să explic
cei doi termeni astfel:
Arme nucleare sunt acele dispozitive astfel concepute şi asamblate încât să
poată fi folosite pentru distrugerea fiinţelor şi a bunurilor, iar pentru a obţine
acest efect sunt folosite proprietăţile materialelor nucleare – în principal, fisiunea
nucleară şi emisia de radiaţii ionizante.
Dispozitivele explozive nucleare sunt acele dispozitive concepute să
funcţioneze pe baza fisiunii nucleare – o reacţie chimică deosebit de violentă cu o
degajare enormă de energie şi radiaţii care, necontrolată, generează fenomenul de
explozie cu efecte devastatoare pentru mediu.
Subiecţii infracţiunii. Subiect activ nemijlocit poate fi orice persoană care
îndeplineşte condiţiile generale pentru a răspunde penal, nefiind nevoie de o
anume calitate. În planul anchetei penale trebuie observat că subiect activ, de
cele mai multe ori, nu este, chiar, orice persoană, adesea fiind vorba despre
persoane cu o anumită calificare, sau, cel puţin, cu cunoştinţe în domeniu, care
să le permită efectuarea, în condiţii de siguranţă şi eficienţă, activităţilor
incriminate în cadrul elementului material. Participaţia este posibilă sub toate
formele – coautorat, instigare, complicitate.
Subiect pasiv este, în primul rând, statul – fiind vorba despre o infracţiune
ce se săvârşeşte la un anumit regim – iar atunci când prin activitatea
infracţională a avut urmări legate de viaţa, integritatea corporală, proprietatea,
etc., unei persoane, persoana prejudiciată ar putea căpăta, şi ea, calitatea de
subiect pasiv secundar adiacent. Totuşi apreciez că, ţinând cont şi de observaţiile
pertinente din secţiunea în care am analizat infracţiunea de nerespectare a
regimului armelor şi muniţiilor, o persoană particulară poate deveni subiect pasiv
166
adiacent, în mod oportun, atunci când în analiză intervine săvârşirea, în concurs,
a unei infracţiuni ce are ca obiect viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a
persoanei sau în ipoteza – prevăzută la alin. 3 al art. 407 – realizării consecinţelor
specifice vătămării corporale grave ori lovirilor sau vătămărilor cauzatoare de
moarte.
Latura obiectivă. Elementul material, în cazul traficului cu materiale
nucleare şi alte materii radioactive, constă în mai multe acţiuni ce pot fi săvârşite
cumulat sau alternativ397, mai puţin atunci când este implicată sustragerea sau
distrugerea, situaţie în care avem de a face cu un concurs.
Acţiunile incriminate sunt: primirea, deţinerea, folosirea, cedarea,
modificarea, înstrăinarea, dispersarea, expunerea, transportul sau deturnarea
materialelor nucleare ori a altor materii radioactive, precum şi orice operaţie
privind circulaţia acestora, cercetarea, proiectarea, amplasarea, producţia,
construcţia sau montajul obiectelor ori instalaţiilor nucleare, punerea în
funcţiune, exploatarea, modificarea, dezafectarea, importul sau exportul
instalaţiilor nucleare.
Se poate observa că legiuitorul a enumerat, cu caracter exemplificativ, mai
multe acţiuni, după care a încheiat cu expresia atot-cuprinzătoare „orice alte
operaţiuni privind circulaţia acestora” exprimându-şi dorinţa, astfel, pentru
incriminarea, practic, a oricăror acţiuni ce ar putea fi desfăşurate în legătură cu
obiectul material al infracţiunii. Întrucât termenii ce definesc acţiunile incriminate
sunt comuni, neexistând dificultăţi legate de corecta interpretare a acestora,
consider, aici, puţin oportun să detaliez fiecare termen în parte, mulţumindu-mă
să subliniez că în unele cazuri – cum este situaţia primirii, cedării, înstrăinării –
infracţiunea se consumă instantaneu, iar în altele – situaţia deţinerii, folosirii,
dispersării, expunerii, transportului – infracţiunea poate fi caracterizată de un
moment în care se consumă şi de un moment în care se epuizează.
Ameninţarea cu folosirea materialelor nucleare este caracterizată, din
punctul de vedere al elementului material, de efectuarea de către făptuitori a unor
demersuri prin care este adusă la cunoştinţa persoanelor interesate – în ipoteza
legală, un stat, o organizaţie internaţională sau o persoană fizică sau juridică –
intenţia de a folosi, în anumite condiţii, materiale nucleare, situaţie ce, în mod
firesc ar conduce la producerea unor prejudicii deosebite. O subliniere trebuie
făcută în legătură cu unele atribute ale ameninţării – aceasta trebuie să fie reală,
serioasă, să conţină suficiente de credibilitate astfel încât să fie în măsura ca,
obiectiv, să producă convingerea persoanelor vizate prin ameninţare că infractorii
au la îndemână materiale nucleare sau radioactive, sunt hotărâţi să le folosească
în scopuri criminale, caz în care consecinţele deosebit de grave vor apărea cu
certitudine.
Urmarea imediată, în cazul traficului cu materiale nucleare şi alte materii
radioactive, constă, în cazul formei cadru, în crearea unei stări de pericol pentru
relaţiile sociale ocrotite, relaţii descrise în cadrul obiectului juridic.
În cazul formelor agravate avem de a face cu o altă stare de lucruri, întrucât
aceste forme sunt calificate, tocmai, prin rezultatul săvârşirii activităţilor
incriminate. Legiuitorul a urmărit, şi în funcţie de asta a dozat şi cuantumul
pedepselor, gravitatea urmărilor produse enunţând patru forme agravate, fiecare
fiind caracterizată de realizarea unui rezultat specific:
397N. Conea – Infracţiunile din domeniul privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, în revista
Dreptul nr. 6/1997, pag. 48-54.
167
• s-a produs pericol public
• au apărut consecinţe deosebit de grave
• au survenit urmările specifice infracţiunilor prevăzute de art. 187-188
din Codul Penal
• a survenit moartea uneia sau a mai multor persoane
Raportul de cauzalitate între activitatea incriminată şi urmarea imediată, în
cazul formelor cadru, rezultă „ex re”, din însăşi materialitatea faptelor –
infracţiunea fiind în acest caz de pericol – iar în cazul formelor agravate, ea există
şi trebuie demonstrată de către anchetatori, lucru nu foarte uşor dacă stăm să ne
gândim că, în cauză, poate fi implicată o anumită echivocitate. În mod firesc
desfăşurarea de operaţiuni cu materiale nucleare ori radioactive este deosebit de
periculoasă, existând un anumit risc asumat ce decurge din însăşi natura
activităţii. Ce se poate întâmpla atunci când astfel de operaţiuni se desfăşoară
fără drept, în condiţii de promiscuitate impuse de caracterul ilicit al faptelor ?
Răspunsul nu trebuie dat cu exactitate matematică, însă, nu trebuie uitat că
acţiunea nocivă a elementelor nucleare, radiaţiile ionizante, etc., apar adesea în
timp. Perioada de înjumătăţire a unor elemente nucleare este măsurată în luni şi
chiar ani, iar rezultatele dezastruoase pentru viaţa oamenilor, pentru mediul
înconjurător pot fi evaluate, abia după trecerea unei perioade importante de timp.
În cadrul formelor agravate, rezultatele prevăzute de legiuitor se realizează de
obicei ca urmare a unor accidente, cu impact major în mediul social şi natural, şi,
în mod realist, numai acestea pot fi evaluate şi analizate în cadrul anchetei
penale, celelalte, deşi de o gravitate deosebită, neputând constitui preocuparea
directă a organelor judiciare.
Sustragerea ori distrugerea materialelor nucleare sau a altor materii
radioactive, ca formă infracţională, se deosebeşte faţă de forma analizată mai sus,
întrucât se caracterizează prin realizarea unui rezultat specific infracţiunilor
contra patrimoniului. Sustragerea trebuie privită în condiţii identice cu furtul,
permiţându-mi să arăt că, în fapt, suntem în prezenţa unei forme speciale de furt,
rezultatul fiind schimbarea titularului unui drept real ori a unei aparenţe de drept
real – cazul detentorului precar – în final având de a face cu o altă persoană, ce va
avea în pază juridică materialele nucleare. În cazul distrugerii, de asemenea, se
poate vorbi despre o formă specială, însă ca particularitate, ar trebui detaliată
problema gradului în care poate fi distrus un material nuclear.
În cazul clasic, se poate accepta că un bun este distrus, în măsura în care
este făcut impropriu utilizării pentru care a fost creat ori unei utilizări
comparabile, ca efect economic şi complexitate. Ipoteza materialelor nucleare este
mai complexă. Un material nuclear îşi păstrează caracteristicile de bază, chiar
dacă se acţionează la nivel fundamental asupra sa. Bunăoară, combustibilul
nuclear este ars, iar deşeurile rezultate păstrează, într-un grad mai mare sau mai
mic, proprietatea de a emite radiaţii ionizante. Consider oportun, din punctul de
vedere al anchetei judiciare, ca distrugerea materialelor nucleare să fie
interpretată în sensul clasic, comun infracţiunii de distrugere prevăzută de art.
263-264 din Codul Penal.
Raportul de cauzalitate între activităţile desfăşurate de către făptuitor, în
vederea sustragerii sau distrugerii, şi urmarea imediată există şi trebuie constatat
în mod necesar, pentru realizarea elementelor constitutive ale acestei forme
infracţionale.
168
Urmarea imediată, în cazul ameninţării cu folosirea materialelor nucleare,
ar consta într-o stare de pericol398 la adresa unor valori sociale deosebite cum
sunt relaţiile diplomatice, raporturile juridice instituite prin tratate internaţionale,
la care România este parte, credibilitatea şi încrederea pe care o poate genera
siguranţa socială, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, respectul şi
securitatea proprietăţii. Pe cale de consecinţă, urmarea imediată şi raportul de
cauzalitate între aceasta şi acţiunile incriminate, ar urma să rezulte din însăşi
materialitatea faptelor, ex re, nefiind necesară realizarea unui anumit rezultat.
Fiind vorba despre ameninţare, îmi permit să observ că dincolo de pericol,
aceasta presupune un anumit rezultat şi anume crearea unei stări caracterizată
de teamă, de anxietate, de preocupare pentru rezultatele deosebit de grave ce ar
putea să fie generate de punerea în aplicare a conţinutului ameninţării. Starea de
teamă trebuie analizată în plan obiectiv, mai precis, nu este suficient ca infractorii
să efectueze demersuri în sensul de a aduce la cunoştinţa publicului, în general,
sau unui anumit public vizat special, pretenţiile lor şi modul în care înţeleg să şi
le realizeze, respectiv condiţionând comportamentul publicului de folosirea
abuzivă, cu efecte dezastruoase, a materiilor nucleare sau radioactive.
În mod firesc, publicul ţintă ales de către infractori trebuie să fie convins de
realitatea ameninţării, de faptul că infractorii au la dispoziţie materii nucleare sau
radioactive şi că sunt în măsură să-şi pună în aplicare planul infracţional.
Trebuie observat că publicul ţintă – fie că este vorba despre o singură persoană,
fie că este vorba despre mai multe persoane – este caracterizat de anumite
particularităţi ce ţin de educaţie, temperament, obiceiuri, preocupări, spaţiu etno-
geografic, etc., şi, prin urmare, de o capacitate de a înţelege realitatea obiectivă
diferit. Esenţial pentru a fi acceptată ameninţarea şi implicit efectele juridice
specifice este ca publicul ţintă să perceapă aceasta ca atare. Dacă publicul ţintă
nu reacţionează specific la ameninţare, nu este cuprins de starea de teamă,
consideră că persoana infractorilor nu este demnă de încredere, că nu au cum să
aibă în posesie materii nucleare sau radioactive, etc., ameninţarea nu poate
produce efecte juridice, nu poate fi vorba despre infracţiune.
Concluzionând, apreciez că ameninţarea cu folosirea materialelor nucleare
sau radioactive este o formă infracţională ce se caracterizează prin producerea
unui rezultat specific ce constă, în principal, într-o stare de teamă, faţă de
activitatea ilicită pe care ameninţă că o vor efectua infractorii şi faţă de rezultatele
desfăşurării acestei activităţi de natură a determina publicul vizat să dea, să facă
ori să nu facă, în funcţie de ceea ce solicită infractorii.
Latura subiectivă. Traficul cu materiale nucleare şi alte materii
radioactive, în cele două forme cadru, se săvârşeşte cu intenţie directă sau
indirectă. În ipoteza formelor agravate, vinovăţia se prezintă sub forma
praeterintenţiei399. Ameninţarea cu folosirea materialelor nucleare, atât în cazul
formei cadru cât şi în cazul formei agravate, se poate săvârşi doar cu intenţie. În
ipoteza alin. 6 este incriminată scoaterea din funcţiune în totalitate sau în parte a
echipamentelor de supraveghere şi control săvârşită din culpă.
398V. Dobrinoiu, N. Conea – op. cit. pag. 295

399Gh. Nistoreanu, V. Dobrinoiu şi alţii în Drept Penal – Partea Specială, Edit Europa Nova, Bucureşti
1997, pag 449
169
4.2.2. Infracţiunea de desfăşurare de activităţi speciale
neautorizate, prevăzută de art. 44 din Legea 111/1996
Dat fiind particularităţile domeniului, legiuitorul, dincolo de prevederile
infracţiunii din Codul Penal, a considerat necesar, în considerarea regimului
impus în domeniul desfăşurării în siguranţă a activităţilor din domeniul nuclear,
să reglementeze o infracţiune care să aibă ca obiect incriminarea acelor activităţi
ce, desfăşurate fără autorizare, induc în viaţa socială un pericol important, astfel
încât să presupună un tratament penal. În condiţiile date sunt interzise – fără
autorizarea detaliată în cadrul regimului juridic prevăzut de Legea 111/1996 –
sub sancţiunea legii penale, următoarele activităţi:
• Cercetarea, proiectarea, amplasarea, producţia, construcţia, montajul, punerea în
funcţiune, exploatarea, modificarea, dezafectarea, importul şi exportul obiectivelor şi
instalaţiilor nucleare
• Mineritul şi prepararea minereurilor de uraniu şi toriu
• Producerea, furnizarea, tratarea, utilizarea, depozitarea temporară sau definitivă,
transportul, tranzitul, importul şi exportul materialelor nucleare şi radioactive,
inclusiv al combustibilului nuclear, al deşeurilor radioactive şi al dispozitivelor
generatoare de radiaţii ionizante
• Furnizarea şi utilizarea aparaturii de control dozimetric al radiaţiilor ionizante, a
materialelor şi dispozitivelor utilizate pentru protecţia împotriva radiaţiilor ionizate,
precum şi a mijloacelor de containerizare sau de transport, special amenajate în acest
scop
• Producerea, furnizarea, închirierea, transferul, deţinerea, exportul, importul unor
materiale, dispozitive şi echipamente speciale prevăzute într-o anexă a legii – anexa 1
• Deţinerea, transferul, importul şi exportul informaţiilor nepublicate, aferente
materialelor, dispozitivelor şi echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor
nucleare sau a altor dispozitive nucleare explozive
• Realizarea produselor şi serviciilor destinate obiectivelor şi instalaţiilor nucleare
• Activităţile de aprovizionare, proiectare, fabricare, construcţie-montaj, reparare şi
întreţinere pentru produsele, serviciile şi sistemele care sunt clasificate ca fiind
importante pentru securitatea instalaţiei nucleare
• Introducerea în domeniul medical, pentru diagnostic şi tratament medical, a
surselor închise, deschise, a dispozitivelor generatoare de radiaţii ionizante şi a
produselor farmaceutice care conţin materiale radioactive farmaceutice care conţin
materiale radioactive
În cadrul acestei subsecţiuni voi insista, în principal, pe acele elemente ce
permit o analiză comparativă, pe baza căreia să se poată concluziona în ce
măsură infracţiunea prevăzută de art. 44 din Legea 111/1996 se suprapune peste
cea prevăzută, în Codul Penal, la art. 2791, deci, dacă se pune ori nu problema
concursului de texte legale, iar într-un atare caz – care normă juridică se va
aplica.
Sub aspectul obiectului material, dacă obiectul material al infracţiunii
prevăzute la art. 2791 din Codul Penal este constituit din materiale nucleare ori
alte materii radioactive, în cadrul infracţiunii ce are ca obiect desfăşurarea de
activităţi speciale neautorizate, prevăzută de art. 44 din Legea 111/1996 avem de
a face cu mai multe noţiuni, după cum urmează:
1. obiectivele şi instalaţiile nucleare400
400 N.A. – definiţiile sunt preluate din anexa 2 a Legii 111/1996

170
Noţiunea de obiective nucleare este echivalată prin definiţia legiuitorului cu
următoarele entităţi: uzine pentru fabricarea combustibilului nuclear, reactori
nucleari, inclusiv ansamblurile critice si subcritice, reactori de cercetare, centrale
nuclearo-electrice, instalaţii de stocare a combustibilului iradiat, unităţi de
îmbogăţire sau instalaţii de retratare.
Instalaţia nucleară este echivalată cu generator de radiaţie nucleară,
instalaţia, aparatul sau dispozitivul care extrage, produce, prelucrează sau
conţine materiale radioactive; instalaţia nucleară include şi clădirile sau
structurile aferente.
2. minereurile de uraniu şi toriu – se regăsesc, din punct de vedere
noţional, în expresia „materie prima nucleară” definită ca desemnând
uraniu ori toriu sau orice combinaţie a acestora, în orice formă fizică
sau chimică; zăcăminte care conţin cel puţin 0,03% în greutate uraniu,
toriu sau orice combinaţie a acestora.
3. materialele nucleare şi radioactive, inclusiv combustibilul nuclear,
deşeurile radioactive şi dispozitivele generatoare de radiaţii ionizante,
aparatura de control dozimetric al radiaţiilor ionizante.
Legea defineşte astfel:
Material radioactiv - orice material, în orice stare de agregare, care
reprezintă fenomenul de radioactivitate, inclusiv deşeurile radioactive.
Material nuclear - materiale care, datorită unor proprietăţi nucleare
specifice, sunt de interes deosebit pentru domeniul nuclear, stabilite prin
reglementari specifice.
Combustibil nuclear - material sau un ansamblu mecanic care conţine
materie primă sau material fisionabil, special destinat folosirii într-un reactor
nuclear, în scopul producerii energiei nucleare.
Dispozitive generatoare de radiaţii ionizante - dispozitive care produc
radiaţii X, neutroni sau particule încărcate.
Aparatura de control dozimetric al radiaţiilor ionizante este aparatura de
control a următoarelor radiaţii: alfa, beta, gama, X, neutroni, electroni, protoni
sau alte particule încărcate (nu se includ undele radio, radiaţiile vizibile,
infraroşii, ultraviolete, precum şi radiaţii laser, ultrasunete, etc.).
4. materialele şi dispozitivele utilizate pentru protecţia împotriva
radiaţiilor ionizate, precum şi mijloacele de containerizare sau de
transport, special amenajate în acest scop
5. materiale, dispozitive şi echipamente speciale prevăzute într-o anexă a
legii – este vorba despre anexa 1, unde sunt enumerate şi explicate
următoarele:
- Materiale nenucleare, materiale ale căror proprietăţi sunt adecvate
utilizării în producerea energiei de origine nucleară.
- Dispozitive sau echipamente special concepute pentru a fi utilizate
în instalaţii din ciclul combustibilului nuclear sau adecvate utilizării
lor în acest scop.
- Dispozitive sau echipamente special concepute pentru a fi utilizate
în fabricarea materialelor nucleare sau în fabricarea acelor
materiale nenucleare care sunt adecvate utilizării în producerea
energiei de origine nucleara, cât şi acele dispozitive sau echipamente
care sunt adecvate utilizării în aceleaşi scopuri.
171
- Dispozitive sau echipamente esenţiale pentru fabricarea
dispozitivelor sau echipamentelor special concepute pentru a fi
utilizate în instalaţii din ciclul combustibilului nuclear sau adecvate
utilizării lor în acest scop ori pentru fabricarea dispozitivelor sau
echipamentelor special concepute pentru a fi utilizate în fabricarea
materialelor nucleare sau în fabricarea acelor materiale nenucleare
care sunt adecvate utilizării în producerea energiei de origine
nucleară, cât şi acelor dispozitive sau echipamente care sunt
adecvate utilizării în aceleaşi scopuri.
6. informaţiile nepublicate, aferente materialelor, dispozitivelor şi
echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare sau a
altor dispozitive nucleare explozive – este vorba despre informaţii care
se referă, în esenţă, la materialele, dispozitivele şi echipamentele
detaliate la punctul 5.
7. produsele şi serviciile destinate obiectivelor şi instalaţiilor nucleare.
Deşi nu poate fi vorba despre exclusivitate, îmi permit, aici, să amintesc, ca
exemplu, definiţia dată de lege produsului radioactiv, respectiv, orice material
radioactiv obţinut în cursul procesului de producere ori de utilizare a unui
combustibil nuclear sau orice material care a devenit radioactiv prin expunere la
radiaţii, cu excepţia radioizotopilor care au atins stadiul final de preparare şi sunt
susceptibili de a fi utilizaţi în scopuri ştiinţifice, medicale, speciale, sociale,
comerciale sau industriale.
8. produsele, serviciile şi sistemele care sunt clasificate ca fiind
importante pentru securitatea instalaţiilor nucleare
9. sursele închise, deschise, dispozitivele generatoare de radiaţii ionizante
şi produsele farmaceutice care conţin materiale radioactive.
Aşa cum se poate observa, obiectul material, al infracţiunii prevăzute în
legea specială, este deosebit de vast. Sunt avute în vedere materialele nucleare şi
radioactive, însă, realizându-se complexitatea problemelor, sunt specificate
categorii ce sunt conexe activităţii din domeniul nuclear. În fapt, consider că se
poate vorbi despre un conflict de legi doar pe porţiunea de reglementare ce are ca
obiect materialele nucleare şi radioactive. Cum legiuitorul dă definiţii legale celor
mai multe dintre noţiunile ce desemnează entităţi materiale ce constituie obiectul
infracţiunilor în discuţie, în analiză trebuie abordată rigoarea necesară
interpretării stricto-sens, astfel că ar fi puţin oportun, în sprijinul unei opinii
potrivit cu care, prin introducerea în Codul Penal a infracţiunii de nerespectare a
regimului materialelor nucleare şi al altor materii radioactive – exprimare
generoasă, de altfel, – legiuitorul a intenţionat abrogarea prevederilor art. 44 din
Legea111/1996, să acceptăm, ca necesară, introducerea, în cadrul discursului
ştiinţific, a unei extinderi a înţelesului ce trebuie avut în vedere în legătură cu
obiectul material al infracţiunii prevăzute de Codul Penal, în sensul includerii
tuturor materialelor, instalaţiilor, dispozitivelor, echipamentelor, informaţiilor,
combustibililor, serviciilor, etc., pertinente de activitatea ce se poate desfăşura în
domeniul nuclear.
În ceea ce priveşte elementul material al laturii obiective, lucrurile stau
oarecum asemănător. Infracţiunea de nerespectare a regimului materialelor
nucleare sau a altor materii radioactive, prevăzută de art. 2791 din Codul Penal,
este caracterizată de o serie de acţiuni precum: primirea, deţinerea, folosirea,
cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea, expunerea, transportul sau
172
deturnarea, sustragerea ori distrugerea materialelor nucleare sau a altor materii
radioactive precum şi orice alte operaţiuni privind circulaţia acestora, fără drept.
Aşa cum am arătat401, se poate observa că legiuitorul a enumerat, cu caracter
exemplificativ, mai multe acţiuni, după care a încheiat cu expresia atot-
cuprinzătoare: „orice alte operaţiuni privind circulaţia acestora”, exprimându-şi
dorinţa, astfel, pentru incriminarea, practic, a oricăror acţiuni ce ar putea fi
desfăşurate în legătură cu obiectul material al infracţiunii.
În cazul infracţiunii de desfăşurare de activităţi speciale neautorizate,
prevăzută de art. 44 din Legea 111/1996, legiuitorul a optat pentru aceeaşi
tehnică legislativă, în mod evident, fiecare componentă a obiectului material a fost
analizată şi, în funcţie de particularităţi, au fost formulate acţiunile cu privire la
care s-a apreciat că, desfăşurate fără drept, prezintă gradul de pericol specific
unei infracţiuni. Astfel, ca exemplu, îmi permit să subliniez, că în materia
obiectivelor şi instalaţiilor nucleare se interzic: cercetarea, proiectarea,
amplasarea, producţia, construcţia, montajul, punerea în funcţiune, exploatarea,
modificarea, dezafectarea, importul şi exportul; în materia minereurilor de uraniu
şi toriu se interzic: mineritul şi prepararea; în materia materialelor, dispozitivelor
şi echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare sau a altor
dispozitive nucleare explozive se interzic: deţinerea, transferul, importul şi
exportul.
În ceea ce priveşte materialele nucleare şi radioactive, sunt incriminate
producerea, furnizarea, tratarea, utilizarea, depozitarea temporară sau definitivă,
transportul, tranzitul, importul şi exportul, aceleaşi activităţi, desfăşurate fără
drept fiind interzise şi pentru combustibilului nuclear, deşeurile radioactive şi
dispozitivele generatoare de radiaţii ionizante.
Comparând cele două texte legale – cel din Codul Penal şi cel din legea
specială – se poate constata că există unele diferenţe. Norma juridică prevăzută la
art. 44 din Legea 111/1996, evidenţiază o preocupare a legiuitorului pentru
incriminarea, atât a unor activităţi ce ţin de obţinerea materialelor ce constituie
obiectul juridic – producerea, tratarea – de circulaţia acestora – furnizarea,
depozitarea temporară sau definitivă, transportul, tranzitul, importul şi exportul –
cât şi a utilizării; în baza unui raţionament simplu şi logic, norma juridică
acoperă, practic, un întreg ciclu – de la obţinere, până la utilizare.
Infracţiunea din Codul Penal incriminează, cu o insistenţă demnă de
subliniat, orice se poate desfăşura în materia circulaţiei materialelor nucleare şi
radioactive – primirea, deţinerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea,
dispersarea, expunerea, sustragerea ori distrugerea, transportul sau deturnarea
precum şi orice alte operaţiuni privind circulaţia materialelor nucleare sau a altor
materii radioactive – neglijând, ori – poate – considerând că nu este locul sau nu
este necesar să acorde atenţie, în context, obţinerii şi folosirii materialelor
nucleare sau radioactive.
Atunci când am analizat infracţiunea de nerespectare a regimului
materialelor nucleare sau a altor materii radioactive prevăzută de art. 2791 din
Codul Penal am arătat că, în analiză, este necesar să se distingă între două
componente – unul dintre acestea fiind traficul cu materiale nucleare sau
radioactive. Apreciind ca lipsită de interes ştiinţific orice critică adusă unei, aşa-
numite, inconsecvenţe a legiuitorului, consider că trebuie subliniat faptul că în
401 N.A. – vezi supra 4.2.1.

173
Codul Penal, pe fondul, probabil, al angajamentelor asumate de către România la
nivel internaţional, a fost nevoie să fie incriminate separat activităţile ce se pot
grupa sub noţiunea de trafic, existând şi argumente, în sensul pericolului
deosebit pe care îl reprezintă acestea având în vedere că pot angaja participarea
unor categorii de persoane relativ diverse – în primul rând persoane necalificate,
ce nu au o pregătire sau cunoştinţele necesare cu privire la efectele pe care le pot
avea aceste materiale, măsurile de securitate ce trebuie luate, etc. – ce, cu o
relativă nonşalanţă, pot proceda la efectuarea de acţiuni necugetate, cu implicaţii
şi efecte incontrolabile.
Vorbind despre pericolul social, trebuie observat şi modul cum legiuitorul a
înţeles să pedepsească activităţile de trafic în cele două texte legale – Codul Penal
şi Legea 111/1996. În Legea 111/1996, activităţile subsumate noţiunii de trafic
sunt pedepsite, potrivit art. 44 alin. 1 lit. a, cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau
cu amendă. În Codul Penal, la art. 407, traficul cu materiale nucleare sau
radioactive, în varianta cadru, este pedepsit cu închisoare de la 3 la 10 ani şi
interzicerea unor drepturi – în cazul agravantelor cuantumul pedepselor fiind, în
funcţie de rezultatele săvârşirii infracţiunii, din ce în ce mai mari.
Aşa cum se poate observa, norma juridică din Codul Penal este mai dură,
pedeapsa este sensibil mai mare. În aceste condiţii devine şi mai important
lămurirea problemei conflictului între cele două texte legale.
Apreciez că, cel puţin până când legiuitorul va interveni şi va armoniza
prevederile legale din domeniu, în materia activităţilor nucleare, trebuie distins
între activităţile susceptibile de a fi subsumate noţiunii de trafic şi alte activităţi.
Se poate accepta, că în materia traficului, suntem în prezenţa unei duble
incriminări, unui conflict de legi, urmând a avea prioritate norma juridică –
potrivit regulii comune – specială iar, în context, norma specială este cea
prevăzută de Codul Penal. Am optat pentru această soluţie pentru că, deşi Legea
111/1996 este o lege specială, în materie penală, art. 44 conţine o reglementare
cu caracter general, având ca obiect activităţi speciale neautorizate402 – mai
multe activităţi printre care şi cele incluse în cadrul noţiunii de trafic cu materiale
nucleare şi radioactive – norma juridică incriminând şi alte activităţi ce nu pot fi
asimilate traficului, dar şi activităţi de trafic, în legătură cu alte bunuri speciale,
ce constituie obiectul material al infracţiunii prevăzute de Legea 111/1996. În
Codul Penal, norma juridică are ca obiect, comparativ cu art.44 din Legea
111/1996, doar traficul de materii nucleare şi radioactive.
Din punctul de vedere al anchetei penale, ca problemă specifică pe care
trebuie să o lămurească cercetarea, trebuie văzut dacă activităţile desfăşurate de
către autori în legătură cu materialele nucleare şi radioactive, sunt doar activităţi
de trafic sau este vorba şi de alte activităţi ce depăşesc sfera traficului. Dacă
activitatea ilicită este circumscrisă traficului va fi aplicabilă prevederea din Codul
Penal, iar dacă sunt efectuate şi acte ce exced traficului, apreciez că suntem în
prezenţa unui concurs de infracţiuni, cu efecte specifice neputând fi neglijate
prevederile art. 44 din Legea 111/1996.
402 N.A. este o formulare pe care am utilizat-o din considerente de oportunitate şi de precizie în exprimare
174
4.2.3. Infracţiunea de scoatere din funcţiune a echipamentelor
speciale de supraveghere şi control, prevăzută de art. 45
din Legea 111/1996
Ţinând cont de prevederile unor tratate internaţionale, ce vizează
neproliferarea armelor nucleare şi ţinerea sub control a oricărei tehnologii sau
componente ce ar putea fi folosite la producerea de arme nucleare, precum şi
necesitatea unui control eficient cu privire la modul de funcţionare şi la
respectarea parametrilor de siguranţă în exploatarea tehnologiilor ce folosesc
materiale nucleare, legiuitorul a considerat oportun să reglementeze o infracţiune
care să aibă ca obiect orice activitate de natură a afecta buna funcţionare a
echipamentelor de supraveghere şi control, instalate pentru a monitoriza
funcţionarea instalaţiilor nucleare. Astfel, la art. 45, din Legea 111/1996, este
incriminată scoaterea din funcţiune, în totalitate sau în parte, a echipamentelor
de supraveghere şi control instalate de către reprezentanţii Comisiei Naţionale
pentru Controlul Activităţilor Nucleare, în exercitarea mandatului de control, sau
de către persoanele aprobate de Guvernul României, care efectuează, în prezenţa
reprezentanţilor desemnaţi de comisia naţională, controale prevăzute în acordurile
internaţionale la care România este parte, fără a avea motive, ce decurg din
cerinţele de securitate nucleară sau de radio protecţie, dacă fapta nu constituie o
infracţiune mai gravă.
Obiectul infracţiunii. Obiectul material al infracţiunii este format din
echipamente de supraveghere şi control. Folosirea acestor echipamente este
destinată să concure la desfăşurarea, în condiţii de securitate, a activităţilor din
domeniul nuclear. Legea nu oferă detalii în legătură cu aceste echipamente –
natura lor, ce parametri măsoară, în ce mod acţionează, dacă în cadrul unei
tehnologii integrate pot sau nu să acţioneze pentru prevenirea stărilor de pericol,
etc. – însă conţine o subliniere de natură a califica echipamentele ce constituie
obiectul material al infracţiunii, în sensul că acestea sunt instalate de către
reprezentanţii Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare în
exercitarea mandatului de control sau de către persoanele aprobate de Guvernul
României, care efectuează, în prezenţa reprezentanţilor desemnaţi de comisia
naţională, controale prevăzute în acordurile internaţionale la care România este
parte.
Dacă în ipoteză ar intra echipamente instalate în alte condiţii, chiar dacă ar
fi asemănătoare sau identice cu cele folosite de către inspectorii naţionali sau
internaţionali, infracţiunea nu mai subzistă. Legiuitorul, calificând obiectul
material al infracţiunii, a urmărit să confere un regim special, pe undeva
asemănător cu regimul aplicabil activităţilor ilicite ce implică subiecţi pasivi
calificaţi, de natură, în cazul de faţă, să asigure o protecţie sporită şi, în acelaşi
timp, eficientă funcţionării acestor echipamente, nu neapărat în considerarea
utilităţii lor directe cât, mai ales, datorită faptului că ele sunt aferente activităţii
unor organe de control, ce trebuie respectate ca atare.
Dincolo de cele arătate, mai trebuie subliniat că, cel puţin, în ceea ce
priveşte echipamentele instalate de către inspectorii internaţionali, acestea, în
principiu, sunt pertinente domeniului neproliferării armelor nucleare şi orice act,
care să aibă ca urmare scoaterea din funcţiune a echipamentelor, poate fi astfel
interpretat, încât să inducă suspiciuni şi să atragă României sancţiuni
internaţionale deosebit de aspre.
175
Latura obiectivă. Infracţiunea de scoatere din funcţiune a echipamentelor
speciale de supraveghere şi control, prevăzută de art. 45 din Legea 111/1996,
este o infracţiune de rezultat. Elementul material este constituit din orice acţiune
ce are ca rezultat scoaterea echipamentelor de supraveghere şi control din starea
de firească funcţionare, stare de natură să asigure realizarea scopurilor pentru
care au fost instalate. Legiuitorul foloseşte expresia „scoatere din funcţiune”,
situaţie în care se pune problema tratamentului juridic aplicabil unei acţiuni ori
unui complex de acţiuni care, nu are ca rezultat încetarea activităţii
echipamentelor, respectiv scoaterea din funcţiune, ci are ca rezultat numai
defectarea parţială, funcţionarea în afara caracteristicilor tehnice proiectate,
inducerea de erori în măsurarea şi controlul activităţilor nucleare. Întrucât
expresia „scoaterea din funcţiune” induce în cadrul mesajului comunicat o notă
de fermitate, o radicalizare a stării de fapt avută în vedere, apreciez ca incorectă
orice abordare dispusă să accepte o notă de relativitate. Echipamentele, ca
urmare a desfăşurării activităţii ilicite, ori funcţionează, nefiind relevant dacă
funcţionează corect sau nu, ori nu mai funcţionează, situaţie de natură a
corespunde stării specifice expresiei „scos din funcţiune”.
Urmarea imediată este caracterizată de încetarea activităţii echipamentelor
de supraveghere şi control, iar între aceasta şi acţiunea ori acţiunile incluse în
sfera elementului material, trebuind să existe, şi ancheta trebuie să demonstreze
aceasta, o legătură de cauzalitate.
Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte infracţiunea
prevăzută de art. 45 din Legea 111/1996 diferă în funcţie de formele prevăzute de
textul legal. Astfel, în cadrul alin. 1, legiuitorul a urmărit să incrimineze
activitatea ilicită săvârşită cu intenţie, făcând şi o subliniere de natură a exclude
orice intervenţie a unor împrejurări speciale ce ar putea aduce în discuţie cazul
fortuit sau forţa majoră, cu excepţia motivelor ce decurg din cerinţele de
securitate nucleară sau de radioprotecţie.
Nu este exclusă nici posibilitatea săvârşirii din culpă a infracţiunii, situaţie
prevăzută la alin. 2, unde, în considerarea unui grad de pericol social mai redus
faţă de forma intenţionată, este diminuată pedeapsa – 3 luni la un an sau amendă
faţă de 6 luni la 3 ani.
În ceea ce priveşte mobilul şi scopul, textul legal nu face nici o referire,
însă, din punctul de vedere al anchetei penale, aceste aspecte nu trebuie neglijate
dat fiind consecinţele deosebite ce pot surveni ca urmare a săvârşirii infracţiunii.
Îmi permit să subliniez, în cazul formei intenţionate, că scoaterea din funcţiune a
echipamentelor de supraveghere şi control nu poate fi acceptată ca un scop în
sine, ci trebuie analizată într-un context infracţional mai amplu, ea este doar o
parte din activitatea ilicită plănuită, prin efectuarea acesteia, nu se creează decât
condiţiile necesare pentru a face posibilă desfăşurarea unei activităţi infracţionale
mai grave cum este, ca exemplu, cea legată de armele nucleare.
Prin intrarea în vigoare a noului Cod Penal – în cuprinsul căruia, la alin. 5
al art. 407 este incriminată scoaterea din funcţiune, în totalitate sau în parte, a
echipamentelor de supraveghere şi control, în cazul când fapta nu este justificată
de securitatea nucleară sau de radioprotecţie, se pedepseşte cu închisoare strictă
de la un an la 3 ani sau cu zile amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune
mai gravă iar la alin. 6 se face referire la săvârşirea din culpă a activităţii
incriminate – se pune problema concursului de infracţiuni ori a concursului de
176
texte legale între infracţiunea prevăzută de art. 45 alin. 1 şi 2 din Legea 111/1996
şi art 407 alin. 5 şi 6.
Apreciez că, deşi este o diferenţă de formulare – textul din Codul Penal
făcând referire la „fapta nu este justificată de securitatea nucleară sau de
radioprotecţie” – avem de a face cu un concurs de texte legale, punându-se
problema normei juridice prioritare.
Folosind un raţionament asemănător cu cel folosit în secţiunea precedentă,
consider că organele judiciare, în activitatea practică, vor desfăşura ancheta pe
baza prevederilor art. 407 alin. 5, respectiv, 6. din Codul Penal. În situaţia de faţă,
Legea 111/1996 constituie norma cadru Iar Codul Penal, norma specială.
4.2.4. Infracţiunea de trafic cu arme nucleare prevăzută la art.

46 din Legea 111/1996
Dacă în cadrul oricărei societăţi trebuie să existe ceva care să-i pună în
pericol existenţa, să-i pună în pericol valorile, pentru societatea modernă acest
ceva este arma nucleară. Noţiunea, în sine, pare halucinantă, de neconceput în
conexiune cu persoanele particulare, însă, realitatea este mai puternică decât
raţionamentele abstracte, bazate doar pe efortul marilor puternici politici şi
militari ai timpurilor noastre, pentru a dobândi arme, de natura a conferi puterea
absolută. Situaţia pare a scăpa de sub control, cei aparent slabi în faţa coloşilor
militari, în faţa puterilor statale, s-au reorientat pentru rezolvarea problemelor la
alt nivel, prin promovarea ameninţărilor cu folosirea armelor nucleare, şi nu
numai, la nivel de societate.
În aceste condiţii, şi în legislaţia română a fost nevoie să se incrimineze
activităţile ce se pot desfăşura cu arme nucleare. Art. 46 din Legea 111/1996
interzice, în două forme – una cadru şi una agravată, calificată prin rezultatul
periculos constând în decesul uneia sau mai multe persoane ori alte consecinţe
deosebit de grave – dezvoltarea, fabricarea, deţinerea, importul, exportul, tranzitul
sau detonarea armelor nucleare sau a oricăror dispozitive explozive nucleare. Am
preferat să cataloghez această infracţiune ca infracţiune de trafic – observând că
există, în conţinutul constitutiv, acţiuni ce depăşesc sfera noţiunii de trafic –
întrucât am apreciat, pe de o parte, că nu există pericolul confuziei cu conţinutul
unei alte infracţiuni iar, pe de altă parte, că activităţi, precum dezvoltarea ori
detonarea, presupun efectuarea cel puţin a unei activităţi de trafic.
Obiectul material este constituit din arme nucleare sau dispozitive
explozive nucleare. Cei doi termeni nu sunt definiţi în cuprinsul Legii 111/1996,
astfel că voi face referire la explicaţiile pe care le-am prezentat în secţiunea
destinată analiei prevederilor infracţiunii prevăzute de art. 407 din Codul Penal:
Arme nucleare sunt acele dispozitive astfel concepute şi asamblate încât să
poată fi folosite pentru distrugerea fiinţelor şi a bunurilor, iar pentru a obţine
acest efect sunt folosite proprietăţile materialelor nucleare – în principal, fisiunea
nucleară şi emisia de radiaţii ionizante.
Dispozitivele explozive nucleare sunt acele dispozitive concepute să
funcţioneze pe baza fisiunii nucleare – o reacţie chimică deosebit de violentă cu o
degajare enormă de energie şi radiaţii care, necontrolată, generează fenomenul de
explozie cu efecte devastatoare pentru mediu.
Latura obiectivă. Elementul material constă în mai multe acţiuni
enumerate exemplificativ, apreciez eu, ce pot fi efectuate alternativ ori cumulat, în
177
funcţie de particularităţile desfăşurării activităţii infracţionale concepute de către
infractori, după cum urmează: dezvoltarea, fabricarea, deţinerea, importul,
exportul, tranzitul sau detonarea entităţilor materiale, ce constituie obiectul
material avut în vedere de către legiuitor la incriminarea acestei infracţiuni.
În forma cadru, infracţiunea de trafic cu arme nucleare este o infracţiune de
pericol, nefiind necesară realizarea unui anumit rezultat, urmarea imediată şi
legătura de cauzalitate rezultând din însăşi materialitatea faptei, „ex re”.
În forma agravată, infracţiunea este calificată tocmai prin rezultatul avut în
vedere de către legiuitor – decesul uneia sau a mai multor persoane ori alte
consecinţe deosebit de grave – între rezultat şi acţiunea specifică elementului
material trebuind să existe şi să fie probată legătura de cauzalitate.
Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte traficul cu
arme nucleare este intenţia – directă sau indirectă. În ceea ce priveşte mobilul şi
scopul, rezultatul socialmente periculos avut în vedere de către legiuitor, la
calificarea infracţiunii, poate fi subsumat, în context, mobilului sau scopului. Aşa
cum am arătat atunci când am analizat alte infracţiuni, şi aici, cele două
elemente – mobilul şi scopul – trebuie tratate cu toată atenţia necesară
identificării posibilelor elemente de natură a sublinia periculozitatea infractorilor,
legăturile infracţionale, alte elemente de natură a determina extinderea
cercetărilor.
La fel ca în cazul celorlalte infracţiuni prevăzute de Legea 111/1996 şi în
cazul de faţă se pune problema concursului de infracţiuni ori a concursului de
texte legale între norma juridică de la art. 46 din Legea 111/1996 şi cea de la art.
407 alin. 2 teza a II-a din Codul Penal.
Analizând textele legale se constată că incriminarea din Legea 111/1996
este mai vastă decât cea din Codul Penal. Dacă în cuprinsul art. 407 din Codul
Penal se face referire la dezvoltarea, fabricarea, deţinerea, importul, exportul sau
tranzitul armelor nucleare sau al oricăror dispozitive explozive nucleare în Legea
111/1996 sunt avute în vedere dezvoltarea, fabricarea, deţinerea, importul,
exportul, tranzitul sau detonarea entităţilor materiale, ce constituie obiectul
material avut în vedere de către legiuitor la incriminarea acestor activităţi. Sub
aspectul consecinţelor, oarecum paradoxal, dacă Legea 111/1996 conţine
prevederi referitoare la decesul uneia sau a mai multor persoane ori alte
consecinţe deosebit de grave, Codul Penal face referire şi la pericolul public, la
vătămarea corporală gravă şi la lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte.
Concluzionând, apreciez că în măsura desfăşurării unor activităţi ilicite
care sunt incriminate atât în Legea 111/1996 cât şi în Codul Penal suntem în
prezenţa unui concurs de texte legale urmând a se face aplicare incriminarea din
Codul Penal – soluţie salutară şi sub aspectul aplicării prevederilor ce au ca obiect
consecinţele activităţii ilicite. În situaţia în care activitatea ilicită depăşeşte
incriminarea din Codul Penal, se va face aplicarea prevederilor Legii 111/1996
ori, în unele cazuri, se va putea constata un concurs de infracţiuni.
178
4.3. Infracţiuni la regimul materiilor explozive
Înainte de toate, aşa cum, probabil, este firesc, consider necesar să fac o
prezentare a textelor legale ce reglementează infracţiuni relative la regimul
materiilor explozive.
În primul rând, trebuie observate prevederile art. 408 din Codul Penal, ce
incriminează acele conduite pe care legiuitorul le-a dorit interzise în cadrul unei
infracţiuni pe care a denumit-o „Nerespectarea regimului materiilor explozive”.
Traficul cu materii explozive este incriminat în două forme cadru:
1. Producerea, experimentarea, prelucrarea, transportul, sau folosirea
materiilor explozive sau orice alte operaţiuni privind aceste materii, fără
drept.
2. Sustragerea materiilor explozive.
şi patru forme agravate:
1. Traficul cu materii explozive a produs pericol public, a avut vreuna din
urmările arătate la art. 187 sau 188 din Codul Penal ori a cauzat o pagubă
materială;
2. Traficul cu materii explozive a avut ca obiect o cantitate mai mare de 1 kg
echivalent trotil ori când cantitatea de exploziv a fost însoţită de materiale
de iniţiere;
3. Traficul a avut consecinţe deosebit de grave;
4. Traficul a avut ca rezultat moartea uneia sau a mai multor persoane.
Ameninţarea cu folosirea materiilor explozive este reglementată, în
cuprinsul actualului Cod Penal, la art. 280, într-o formă cadru:
● Ameninţarea adresată unui stat, unei organizaţii internaţionale sau
unei persoane fizice sau juridice, cu folosirea materiilor explozive în scopul de a
provoca vătămarea corporală sau moartea unor persoane ori pagube materiale
şi o formă agravată:
● Condiţionarea folosirii materialelor nucleare de îndeplinirea sau
neîndeplinirea unui act sau când, prin ameninţare, sub orice formă, se pretinde a
se da ori a se preda materii explozive.
În noul Cod Penal ameninţarea cu folosirea materiilor explozive a fost
incriminată, alături de ameninţarea cu folosirea altor produse, substanţe,
materiale, toxine sau microorganisme, în conţinutul art. 298 – ameninţarea în
scop terorist – textul legal acoperind o sferă mai largă de activităţi ilicite, faţă de
norma juridică de la art. 280 din Codul Penal încă în vigoare. Astfel în forma
cadru este incriminată: ameninţarea unei persoane sau colectivităţi prin orice
mijloace cu răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, materiale,
microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau
a animalelor ori mediul înconjurător. Forma cadru din veche reglementare devine
formă agravată alături de cea consacrată, având în fapt , acum, două forme
agravate:
∗ Ameninţarea adresată unui stat, unei organizaţii internaţionale sau
unei persoane fizice ori juridice cu folosirea materialelor nucleare, a altor materii
radioactive sau a materiilor explozive, în scopul de a provoca vătămarea corporală
sau moartea unei persoane ori pagube materiale;
179
∗ Condiţionarea folosirii materialelor nucleare de îndeplinirea sau
neîndeplinirea unui act sau când, prin ameninţare, sub orice formă, se pretinde a
se da ori a se preda materii explozive.
De asemenea, există în cadrul Legii nr. 126 din 27 decembrie 1995 privind
regimul materiilor explozive, modificată şi completată prin Legea nr. 464 din 18
iulie 2001, la art. 31, alin. 1, o normă juridică cu caracter penal, potrivit cu care
producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau
orice alta operaţiune cu materii explozive, efectuate fără drept, constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani; iar la alin. 2, ca
formă agravată, se arată că, atunci când fapta prevăzută în alineatul 1 se referă la
o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil sau când cantitatea de exploziv este
însoţită de materiale de iniţiere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Înainte de a proceda la o analiză a celor două infracţiuni, trebuie observat
că ambele au ca ipoteză un regim special caracterizat, de o situaţie premisă,
prevăzută de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, modificată şi
completată prin Legea nr. 464 din 18 iulie 2001, ale cărei coordonate le voi
prezenta mai jos.
Regimul juridic al materiilor explozive403 se aplică la prepararea,
producerea, experimentarea, deţinerea, tranzitarea pe teritoriul tarii, transmiterea
sub orice formă, transportul, depozitarea, mânuirea şi folosirea de către
persoanele juridice sau fizice a materiilor explozive.
Prin materii explozive, în sensul legii, se înţelege explozivii propriu-zişi,
amestecurile explozive, pirotehnice şi simple, mijloacele de iniţiere, cele auxiliare
de aprindere, precum şi orice alte substanţe sau amestecuri de substanţe
destinate să dea naştere la reacţii chimice instantanee, cu degajare de căldură şi
gaze, la temperatură ridicată.
Producerea de materii explozive şi orice operaţiune de import-export404 cu
acestea sunt permise numai persoanelor fizice si juridice care sunt înregistrate şi
posedă autorizaţie în acest sens, eliberată de organele prevăzute de lege.
Materiile explozive405, fabricate în ţară şi cele importate, pot fi
experimentate sau folosite numai cu aprobarea Ministerului Muncii şi Solidarităţii
Sociale, în baza unui aviz de specialitate, emis de un organ autorizat stabilit, prin
hotărâre a Guvernului.
Amestecurile explozive simple pot fi preparate numai de persoane
autorizate, conform normelor specifice de protecţie a muncii pentru depozitarea,
transportul şi folosirea materiilor explozive.
Materiile explozive cu destinaţie militară, fabricate în tară, precum şi cele
importate, pot fi experimentate sau folosite cu aprobarea Ministerului Apărării
Naţionale, în baza unui aviz de specialitate, emis de un organ autorizat stabilit
prin hotărâre a Guvernului.
Furnizorii au obligaţia de a garanta calitatea materiilor explozive406 prin
certificate de calitate, eliberate o dată cu livrarea acestora, şi de a indica pe
ambalaje: denumirea, lotul, data şi producătorul, cantitatea, temperaturile
maxime şi minime în limitele cărora se pot transporta, depozita şi mânui,
403 Art. 1 din Legea 126/1995

404 Art. 2 din Legea 126/1995
405 N.A. – observaţiile legate de materiile explozive amestecurile explozive şi materiile explozive cu destinaţie
militară au la bază prevederile art. 3 din Legea 126/1995

406 Art. 4 din Legea 126/1995
180
perioada de garanţie de la data fabricaţiei şi orice alte date necesare unei deţineri
şi exploatări în deplină siguranţă, termenul de garanţie putând fi depăşit numai
cu avizul organului de specialitate autorizat.
Deţinerea, testarea, utilizarea, transportul, depozitarea şi mânuirea
materiilor explozive provenite din import407 se fac cu respectarea dispoziţiilor
prezentei legi şi ale instrucţiunilor producătorului.
Persoanele fizice408 nu au dreptul să deţină, să utilizeze, să transporte, să
depoziteze, să experimenteze ori să mânuiască materii explozive, dacă nu au fost
autorizate şi înregistrate conform legii, excepţie făcând pulberea necesară
confecţionării cartuşelor pentru arme de vânătoare.
Pentru a putea produce şi prepara materii explozive, persoanele fizice şi
juridice409 care, potrivit legii, au ca obiect astfel de operaţiuni sunt obligate să
obţină, în prealabil, autorizaţia inspectoratului de stat teritorial pentru protecţia
muncii şi a inspectoratului de poliţie al judeţului sau a Direcţiei Generale de
Politie a Municipiului Bucureşti şi să se înregistreze la aceste autorităţi. Obligaţia
de a obţine, în prealabil, autorizaţia şi de a se înregistra la autorităţile arătate
revine şi persoanelor care deţin, transportă, folosesc sau comercializează materii
explozive, cu excepţia unităţilor şi formaţiunilor Ministerului Apărării Naţionale,
Ministerului Administraţiei şi Internelor, Serviciului Român de Informaţii,
Serviciului de Protecţie şi Pază şi Comandamentului Protecţiei Civile. Aceleaşi
obligaţii le au şi persoanele care produc, deţin, transportă sau comercializează
obiecte artizanale de distracţie, pe bază de amestecuri pirotehnice, precum şi
persoanele care folosesc, în scopuri tehnice, asemenea obiecte pe bază de
amestecuri pirotehnice.
Autorizarea se obţine numai la solicitarea celui interesat şi pe o durata
determinată, cu posibilităţi de prelungire – prin avizare – în condiţiile legii,
îndeplinirea activităţilor înscrise în autorizaţie, prin interpuşi, neautorizaţi, fiind
interzisă.
Inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii şi inspectoratul de
poliţie al judeţului sau Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti,
după caz, pot retrage autorizaţiile, pot suspenda sau restrânge activităţile
autorizate410, dacă sunt încălcate prevederile legale care au stat la baza eliberării
acestora. Retragerea autorizaţiei atrage după sine încetarea dreptului acordat
persoanelor de a prepara, produce, deţine, transporta şi folosi materii explozive.
Transportul şi mânuirea explozivilor propriu-zişi şi ale mijloacelor de
iniţiere şi aprindere411, cu excepţia obiectelor artizanale de distracţie pe baza de
amestecuri pirotehnice şi a celor pentru scopuri tehnice pe bază de amestecuri
pirotehnice, se efectuează sub directa supraveghere a artificierilor autorizaţi şi
numai cu personal special instruit pentru asemenea operaţiuni. Transportul şi
mânuirea obiectelor artizanale de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice şi
ale celor pentru scopuri tehnice pe baza de amestecuri pirotehnice, se efectuează
de către personal special instruit.
Fiecare transport de materii explozive se efectuează cu mijloace special
amenajate, pe baza ordinului de transport, eliberat şi semnat de beneficiarul

408 Art. 7 din Legea 126/1995
409 Art. 8 din Legea 126/1995
410 Art. 10 din Legea 126/1995
411 Art. 13 - 15 din Legea 126/1995
181
transportului. Transportul, de la depozitul de consum la firidele artificierilor şi la
locurile de muncă, este permis pe baza documentelor de ridicare a materiilor
explozive din depozit. Încărcarea, transportul, descărcarea, depozitarea şi
distrugerea materiilor explozive în timpul nopţii sunt interzise, excepţie făcând
transportul din fabrica producătoare la depozitele proprii, transportul pe calea
ferată sau pe apă, precum şi transporturile executate de la depozitul de consum
la firidele artificierilor şi la locurile de muncă.
Paza transporturilor de materii explozive412 de la producător la depozitele de
bază, de consum sau complexe, indiferent de mijlocul de transport, se asigură de
către unităţile competente ale Ministerului de Interne, pe cheltuiala
beneficiarului. Pentru transportul de materii explozive de la depozitele de bază la
depozitele de consum, precum si de la depozitele de consum la locurile de utilizare
situate în afara incintei unităţii, paza se asigură de către agenţii economici, prin
personal dotat cu arme de foc. Pentru transportul de materii explozive de la
depozitele de bază la cele de consum, agentul economic este obligat să anunţe în
scris, în prealabil, unitatea competentă a Ministerului de Interne, pe teritoriul
căreia se efectuează transportul.
Paza materiilor explozive, în tranzit pe teritoriul României, se asigură de
către unităţile competente ale Ministerului de Interne, contra cost, după
verificarea prealabilă a integrităţii sigiliilor aplicate de expeditori, la solicitarea
organelor care au atribuţii privind transporturile şi expediţiile internaţionale. Paza
transporturilor de materii explozive cu destinaţie militară pe teritoriul României,
se asigură de către unităţile Ministerului Apărării Naţionale.
Vânzarea de materii explozive413, cu excepţia obiectelor artizanale de
distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice şi a celor pentru scopuri tehnice pe
bază de amestecuri pirotehnice, se face numai după înscrierea în registrul
prevăzut de prevederile legale, a numelui cumpărătorului, a autorizaţiei din care
rezultă că are dreptul să deţină, să folosească sau să facă operaţiuni cu astfel de
materii, precum şi cantitatea comercializată. O dată cu marfa, vânzătorul
eliberează cumpărătorului factura sau alt document de însoţire a mărfii,
reţinându-se copia.
Controlul asupra deţinerii, folosirii sau altor operaţiuni cu materii explozive
se exercita de către414: organele Ministerului Administraţiei şi Internelor,
inspectorii de specialitate din inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia
muncii, precum şi din cadrul Ministerului Muncii si Protecţiei Sociale şi de către
persoanele special desemnate de către conducerile unităţilor care folosesc materii
explozive.
Voi proceda, în continuare, la detalierea unor aspecte legate de infracţiunea
prevăzută în Codul Penal, urmând ca într-o altă secţiune să analizez infracţiunea
din Legea 126/1995 sub aspectul conflictului sau coliziunii415 dintre cele două
infracţiuni şi, desigur, să mă pronunţ asupra priorităţii de aplicare în situaţia
anchetării unei cauze concrete.
412 Art. 18 din Legea 126/1995

413 Art. 30 din Legea 126/1995
414 Art. 35 din Legea 126/1995
415 N.A. termenul de coliziune este folosit pentru a desemna situaţia în care două norme juridice au acelaşi
obiect punându-se problema unei priorităţi, respectiv care dintre cele două se va aplica în practica organelor
judiciare – a se vedea şi C. Barbu în Aplicarea legii penale în spaţiu şi timp, Edit. Ştiinţifică şi Pedagogică,
1972 pag.160
182
4.3.1. Infracţiunea de nerespectarea regimului materiilor
explozive prevăzută de art. 408 din Codul Penal
Obiectul infracţiunii. Analizând obiectul juridic, în cazul infracţiunii
prevăzute de art. 408 din Codul Penal, trebuie observată, la fel ca şi în cazul
infracţiunilor prevăzute de art. 406 şi 407, o anumită complexitate. Astfel,
legiuitorul, prin modul cum a construit textul incriminator şi prin locul în care a
amplasat infracţiunea în conţinutul Codului Penal, a urmărit, în principal,
ocrotirea unui regim juridic special riguros, în aşa fel reglementat încât să asigure
securitate maximă pentru operaţiunile cu explozivi şi, în secundar, ocrotirea
relaţiilor sociale ce au ca obiect ansamblul de valori ce ocrotesc viaţa, integritatea
corporală, sănătatea persoanelor, patrimoniul şi, chiar, ordinea şi siguranţa
publică.
Obiectul material este format din materii explozive cu privire la care, aşa
cum am arătat atunci când am expus elemente ale situaţie premise, legiuitorul
arată că trebuie să se înţeleagă explozivii propriu-zişi, amestecurile explozive,
pirotehnice şi simple, mijloacele de iniţiere, cele auxiliare de aprindere, precum şi
orice alte substanţe sau amestecuri de substanţe destinate să dea naştere la
reacţii chimice instantanee, cu degajare de căldură şi gaze la temperatură
ridicată.
Prima formă agravată a traficului cu materii explozive, prevăzută la alin. 3
al art. 408, este calificată în legătură cu obiectul material, în sensul că, atunci
când traficul se referă la o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil sau când
cantitatea de exploziv este însoţită de materiale de iniţiere, este atrasă o
răspundere penală mai gravă, pedeapsa devenind mai mare.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ nu este calificat, legiuitorul
neimpunând vreo calitate în acest sens. Participaţia penală se poate realiza în
toate formele – coautorat, instigare, complicitate.
Subiect pasiv secundar adiacent poate deveni persoana fizică sau juridică
ce a fost prejudiciată prin săvârşirea infracţiunii, fie că este vorba despre
persoana ce suportă producerea consecinţelor avute în vedere la incriminarea
formelor agravate ale modalităţii ce are ca obiect traficul, fie că, în modalitatea ce
are ca obiect ameninţarea cu folosirea materiilor explozive, avem în vedere
persoana fizică ori juridică căreia i se adresează ameninţarea.
Latura obiectivă. În ceea ce priveşte elementul material, traficul cu materii
explozive este caracterizat de mai multe acţiuni ce pot fi efectuate alternativ sau
cumulate diferit, în funcţie de modalitatea concretă de desfăşurare a activităţii
ilicite, gândite şi puse în aplicare de către infractori, după cum urmează:
producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau
orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuate fără drept.
Enumerarea are caracter exemplificativ, aspect subliniat de folosirea
expresiei „orice altă operaţiune”, în mod evident, legiuitorul arătându-se interesat
de incriminarea oricăror acţiuni din sfera obţinerii, transportului sau folosirii
materiilor explozive, fără drept Practic, orice activitate416, ce se poate desfăşura în
legătură cu materiile explozive, efectuată fără drept, atrage răspunderea penală.
416 N.A. – sub rezerva incriminării contravenţionale a unor acţiuni prevăzută de art. 32 din Legea 126/1995,
articol ce debutează la alin. 1 cu o observaţie potrivit cu care constituie contravenţii încălcarea prevederilor
prezentei legi, dacă faptele nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie
183
Cum pot fi efectuate activităţi cu materiile explozive altfel decât „fără
drept”? – respectând prescripţiile Legii 126/1995, ce detaliază care activităţi cu
materii explozive pot fi autorizate, procedura de autorizare, evidenţa operaţiunilor
cu materii explozive, etc.
Sustragerea, ca formă infracţională, din punct de vedere al elementului
material, impune o asociere cu infracţiunea de furt417. Fără a intra în detalii,
trebuie observat şi, bineînţeles, probat în anchetă, ieşirea materiilor explozive de
sub paza juridică a celui autorizat şi obţinerea, prin acţiunile celor interesaţi, a
unei stări de fapt caracterizate prin aceea că materiile explozive se află la
dispoziţia persoanelor care le-au sustras, aceştia putându-le folosi după bunul
plac, forma infracţională comportându-se ca o infracţiune de rezultat.
Ameninţarea cu folosirea materiilor explozive, din punctul de vedere al
elementului material, impune o trimitere la particularităţile infracţiunii prevăzute
la art. 298 din Codul Penal. Fără a intra în detalii, trebuie observat, şi aici, că în
spatele termenului, se descoperă o activitate de natură a provoca unei persoane
anxietate, spaimă, teamă legată de posibilitatea producerii unui fapt care, prin
consecinţele probabile, ar putea aduce grave atingeri existenţei fizice ori
intereselor legitime ale unei persoane fizice sau unui grup de persoane.
Forma agravată a ameninţării cu folosirea materiilor explozive impune în
discuţie natura şi efectele condiţionării ce califică forma infracţională – este
condiţionată de îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act ori de pretinderea dării
sau predării de materii explozive. Poate fi acceptată îndeplinirea sau
neîndeplinirea unui act ori darea sau predarea de materii explozive drept scop al
săvârşirii infracţiunii sau ar trebui pusă problema, altfel considerată, ca element
de natură să circumstanţieze elementul material al infracţiunii ?
La prima vedere, se poate aprecia că legiuitorul a conceput introducerea în
norma juridică, a doar unui element circumstanţial, ansamblul putând fi
interpretat ca „… acţiunea, dacă este desfăşurată în condiţiile arătate, se vor
produce următoarele consecinţe juridice” – deci am fi în prezenţa unei
circumstanţieri de mod, cu implicaţii certe, legate de modul de operare. Analizând
natura circumstanţelor, îmi permit să apreciez ca oportun, prin prisma raţiunilor
de anchetă şi a unei interpretări logice, că ar trebui să se accepte
circumstanţierile în discuţie ca ţinând de scop, legate de modul de operare, doar
în măsura în care orice infracţiune calificată prin scop, impune o anumită
intercondiţionare – scop-mod de operare.
Importanţa rezolvării problemei interesează activitatea organelor judiciare,
trebuind să se demonstreze faptul că infractorii au urmărit, prin modul cum au
conceput şi executat activitatea infracţională, realizarea scopurilor avute în vedere
de către legiuitor, respectiv, îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act ori darea sau
predarea de materii explozive.
Infracţiunea, în forma agravată, se consumă odată cu realizarea
ameninţării, fiind nerelevant dacă scopul a fost sau nu atins, important este,
doar, că scopul să fi existat, să fi fost urmărit, să fi fost avut în vedere de către
infractori.
Urmarea imediată a traficului cu materii explozive, în forma cadru, constă
în crearea unei stări de pericol pentru valorile sociale ocrotite prin obiectul juridic.
infracţiuni, deci de analizat atent fiecare împrejurare a activităţii ilicite, răspunderea penală având prioritate
faţă de răspunderea contravenţională.
417 N.A. – a se vedea şi observaţiile pertinente de la traficul cu materiale nucleare şi radioactive
184
În situaţia formelor agravate prevăzute la alin. 3 şi 5 ale art. 408, urmarea
imediată este elementul – în funcţie de care este calificată – forma infracţională,
putându-se distinge mai multe stări de fapt, percepute ca rezultate mai
periculoase, de natură a atrage agravarea răspunderii penale, după cum urmează:
crearea de pericol public, generarea urmărilor arătate la art. 187 sau 188 din
Codul Penal – vătămarea corporală gravă, respectiv, lovirile şi vătămările
cauzatoare de moarte –cauzarea unei pagube materiale, consecinţe deosebit de
grave, moartea uneia sau a mai multor persoane.
În cazul ameninţării cu folosirea materiilor explozive, infracţiunea este, în
opinia mea, de rezultat. Pentru ca organele judiciare să accepte că sunt întrunite
elementele constitutive, este necesar să se constate, în rândul publicului vizat
prin ameninţare, realizarea unei stări de teamă, specifice, care să determine
îndeplinirea solicitărilor sau o conduită conformă cu dorinţa infractorilor. Dacă
nu este obţinut acest rezultat, dacă ameninţarea nu este luată în serios,
infracţiunea nu poate subzista.
Latura subiectivă. Traficul cu materii explozive, în forma cadru, se
săvârşeşte cu intenţie, ce poate fi directă sau indirectă. În cazul formelor
agravate, forma de vinovăţie este praeterintenţia. În doctrina de specialitate,
această concluzie este discutată, existând şi opinii potrivit cu care formele
agravate se săvârşesc, la fel precum forma cadru, tot cu intenţie418.
Consider praeterintenţia ca soluţie corectă, în cazul formelor agravate
calificate prin rezultat – doar acestea pot forma ipoteza în discuţie, forma
calificată prin obiectul material neridicând această problemă, ea fiind săvârşită cu
intenţie – bazându-mă, în primul rând, pe o interpretare corespunzătoare a
textului legal. Trebuie observat că legiuitorul a avut în vedere o singură ipoteză –
cea specifică traficului cu materii explozive – şi, acceptând, dat fiind pericolul
deosebit al activităţilor subsumate traficului, că pot apare consecinţe de o
gravitate deosebită, a considerat oportun să grupeze posibilele consecinţe, în
funcţie de gravitate, şi să mărească pedepsele în mod corespunzător.
Soluţia aleasă o consider optimă; cum infracţiunea face parte din categoria
infracţiunilor privitoare la regimul stabilit pentru unele activităţi reglementate de
lege, având un obiect juridic pe măsură, este greu de conceput o soluţie care să se
bazeze pe ocrotirea primordială a altor valori, valori avute în vedere, de altfel, în
alte capitole ale Codului Penal. Ca exemplu, în analiză, să luăm situaţia când este
ocrotită viaţa persoanei. Astfel, dacă traficul cu materii explozive a avut ca
rezultat moartea uneia sau a mai multor persoane, pedeapsa este maximă –
detenţia pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.
Analizând infracţiunile de omor, se observă că, omorul, prin mijloace ce pun în
pericol viaţa mai multor persoane constituie omor calificat419, iar omorul asupra a
doua sau mai multe persoane constituie omor deosebit de grav420. Dacă am
accepta că faptele, în ambele ipoteze, se săvârşesc cu intenţie am fi în situaţia
unei duble incriminări, norma de la art. 280 devenind, în context, inutilă.
Realitatea este alta, normele juridice acţionează sistemic, completându-se
una pe alta, pentru a trata cât mai adecvat fenomenul infracţional. În ipoteza
omorului, poziţia subiectivă a făptuitorului este neechivocă, este manifestă,
constituie chiar scopul acţiunilor sale. La traficul de materii explozive, poziţia
418 I. Vasiu – op. cit. pag 419; O.A. Stoica op. cit. pag. 291
419 Art. 175 alin. 1 lit. e din Codul Penal
420 Art. 176 alin. 1 lit. a din Codul Penal
185
făptuitorului devine echivocă, el nu are ca scop suprimarea vieţii uneia sau a mai
multor persoane, ci numai îşi asumă un risc, este adevărat major, cu privire la
acest rezultat, el urmăreşte în mod declarat alte scopuri, materiale sau, cel mult,
pregătirea săvârşirii altor infracţiuni.
Concluzionând, apreciez că formele agravate, calificate prin rezultat, ale
traficului cu materii explozive se săvârşesc cu praeterintenţie, intenţie depăşită în
ceea ce priveşte rezultatul survenit, mai grav decât cel specific infracţiunii în
forma cadru.
Ameninţarea cu folosirea materiilor explozive se săvârşeşte numai cu
intenţie, intenţie directă sau indirectă, în forma cadru şi intenţie directă în cazul
formei agravate.
4.3.2. Infracţiunea de trafic cu materiile explozive, prevăzută de

art. 31 din Legea 126/1995
La art. 31 din Legea 126/1995, privind regimul materiilor explozive este
prevăzută o infracţiune pe care am denumit-o infracţiunea de trafic cu materii
explozive, din considerente de natură psiho-pedagogică, pe care nu am să le mai
detaliez.
Analizând textul legal, se poate concluziona că legiuitorul a incriminat, în
două forme, mai multe activităţi – producerea, experimentarea, prelucrarea,
deţinerea, transportul, folosirea sau orice alta operaţiune – ce se pot efectua cu
materii explozive, fără drept, ca formă cadru şi o formă calificată prin obiectul
material – când operaţiunile cu materii explozive se refera la o cantitate mai mare
de 1 kg echivalent trotil sau când cantitatea de exploziv este însoţită de materiale
de iniţiere.
De observat că textul legal este identic cu cel al infracţiunii de nerespectare
a regimului materiilor explozive prevăzut de art. 280 din Codul Penal. Analizând
cronologic problema, se poate constata că legiuitorul a preluat şi dezvoltat în
cuprinsul art. 280 din Codul Penal421 textul art. 31 din Legea 126/1995.
În aceste condiţii, fiind vorba despre un conflict de norme juridice, şi una şi
cealaltă putând fi acceptate ca fiind de acelaşi rang – norme speciale – consider
că, în fapt, legiuitorul prin Legea 140/1996, stabilind forma actuală a infracţiunii
de nerespectare a regimului materiilor explozive din Codul Penal, a abrogat
implicit prevederile art. 31 din Legea 126/1995.
În aceleaşi condiţii operează şi prevederile art. 408 din noul Cod Penal ce va
intra în vigoare la 01.07.2005.
421 N.A. – forma actuală a art. 280 este introdusă în Codul Penal prin Legea 140/1996
186
CAPITOLUL 5 – Principalele direcţii ale investigării
criminalistice în cercetarea infracţiunilor
specifice regimului vamal român
5.1. Probleme ce trebuie clarificate prin investigarea

infracţiunilor de contrabandă şi contrabandă
calificată prevăzute de art. 175 şi art. 176 din Codul
Vamal.
Înainte de a trece la analiza problemelor, apreciez necesar să subliniez că,

legiuitorul, prin incriminarea unor conduite socotite periculoase şi nocive pentru
societate în conţinutul infracţiunilor de contrabandă, a voit să ridice un prim zid
de apărare împotriva evaziunii, economiei subterane şi tuturor celor care, într-un
fel sau altul, nesocotesc regimul vamal, introducând în circuitul economic bunuri
fără plata de taxe sau interzise, în vederea obţinerii de beneficii deosebite, care
exced celor care pot fi obţinute printr-o activitate onestă.
Principalele probleme pe care trebuie să le rezolve cercetarea infracţiunilor
de contrabandă422 sunt: activitatea ilicită desfăşurată; făptuitorii şi calitatea lor;
bunurile care constituie obiectul tranzitării ilicite; condiţiile ce caracterizează
activitatea ilicită; urmările săvârşirii infracţiunii; persoanele care cunosc date
despre împrejurările ce caracterizează activitatea ilicită; legătura activităţii
infracţionale cercetate cu segmente ale crimei organizate şi existenţa concursului
de infracţiuni; condiţiile şi împrejurările care au favorizat săvârşirea infracţiunii.
5.1.1. Activitatea ilicită desfăşurată

Lămurind această problemă, organul de urmărire penală va stabili în
concret modul de trecere peste frontieră a bunurilor ce constituie obiectul
material al infracţiunilor de contrabandă – bunuri comune423 sau speciale424.
Contrabanda, caracterizată ca făcând parte din categoria infracţiunilor de
fraudă, deoarece implică, în cazul săvârşirii, o activitate de amăgire, de inducere
în eroare a autorităţii vamale425, presupune, în plan acţional, trecerea peste
frontieră de bunuri în condiţii de fraudă – în ipoteza impusă de legiuitor – prin
alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau fără autorizaţia specială
necesară.
Astfel, dacă bunurile comune supuse regimului vamal, au fost trecute peste
frontieră prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, vom fi în
422 Cu privire la logica expunerii şi la formularea problemelor a se vedea şi V. Bercheşan – Metodologia

investigării infracţiunilor – curs de criminalistică, Edit. „Paralela 45”, Piteşti, 1998, pag. 216-233.
423 Prin bunuri comune înţelegem orice alte bunuri decât cele ce constituie obiectul material al infracţiunii de
contrabandă calificată prevăzută de art. 176 din Codul Vamal (N.A.).

424 Prin bunuri speciale înţelegem bunuri precum armele, muniţiile, materiile explozive, radioactive, produse
şi substanţe stupefiante şi psihotrope, precursori ai acestora, produse şi substanţe toxice, bunuri ce

constituie obiectul material al infracţiunii de contrabandă calificată prevăzută de art. 176 din Codul Vamal
(N.A.).
425 A se vedea consideraţiile din capitolul 2, iar pentru identitate de opinii C. Voicu, F. Sandu, A. Boroi, I.
Molnar – Drept penal al afacerilor, Edit Rosetti, Bucureşti 2002, pag 260
187
prezenţa infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 175 din Codul Vamal,
conduita legală prescrisă impunând ca, introducerea sau scoaterea din ţară a
mărfurilor, mijloacelor de transport şi a oricăror bunuri, să se desfăşoare prin
punctele de control pentru trecerea frontierei426. În situaţia în care bunurile
comune au fost trecute peste frontieră prin incinta punctelor de control pentru
trecerea frontierei şi acestea au fost sustrase sau s-a încercat sustragerea lor de
la vămuire, activitatea ilicită descrisă va constitui contravenţia prevăzută de art.
386 lit. „a” din Regulamentul Vamal.
Pentru bunurile speciale, legea este mult mai puţin permisivă, existenţa
infracţiunii de contrabandă calificată fiind condiţionată, prin prisma problemei
cercetate, doar de trecerea frontierei de stat – indiferent dacă este vorba de
frontiera terestră, aeriană sau pe apă – neinteresând dacă trecerea s-a făcut cu
ocolirea punctelor de control a trecerii frontierei sau prin incinta acestora. În
situaţia în care metodele sau mijloacele folosite de către făptuitori pentru trecerea
peste frontieră a bunurilor speciale întrunesc elementele constitutive ale altor
infracţiuni, vom fi în situaţia unui concurs de infracţiuni – contrabanda calificată
cu folosirea de acte nereale, folosirea de acte falsificate, infracţiuni de corupţie,
etc.
Dacă trecerea de bunuri peste frontieră prin alte locuri decât cele stabilite
pentru controlul vamal nu ridică probleme deosebite în interpretare – trecerea
frontierei de stat a României de către persoane, mijloace de transport, mărfuri şi
alte bunuri trebuind să se facă numai prin punctele de control pentru trecerea
frontierei, deschise traficului internaţional, unde se organizează şi se efectuează
controlul de frontieră, atât la intrarea cât şi la ieşirea din ţară – în cazul
contrabandei calificate, unde este implicată noţiunea de autorizaţie, lucrurile
capătă o complexitate deosebită, situaţie, în care consider necesar să prezint în
continuare unele consideraţii cu privire la regimul juridic al trecerii peste frontieră
pentru unele bunuri cu regim special, deoarece acestea constituie obiectul
material al infracţiunii de contrabandă calificată, iar activitatea de investigare
criminalistică trebuie să aibă în vedere regimul juridic al trecerii peste frontieră
pentru fiecare categorie de bunuri în parte, mai ales în condiţiile prevederilor art.
182 din Codul Vamal, potrivit cu care, dacă trecerea peste frontieră a unor
anumite mărfuri sau bunuri constituie infracţiuni cuprinse în alte legi, fapta se
pedepseşte în condiţiile şi cu sancţiunile prevăzute în acele legi, dacă sunt mai
aspre.
1. TRECEREA PESTE FRONTIERĂ A ARMELOR DE FOC ŞI
MUNIŢIILOR
În materia trecerii peste frontiera de stat a României a armelor de foc şi
muniţiilor trebuie distins între două regimuri: un regim ce are ca obiect trecerea
peste frontieră a armelor de foc şi muniţiilor ca act de comerţ şi un regim ce are în
vedere trecerea peste frontieră de arme de foc şi muniţii de către persoane fizice
ca acte necomerciale, în vederea folosirii în folos personal.
• Trecerea peste frontieră a armelor de foc şi muniţiilor de către
persoane juridice, ca act de comerţ
Trecerea peste frontieră a armelor de foc şi muniţiilor, ca act de comerţ
constituie monopol de stat, conform art. 2 alin. 1 lit. a, coroborat cu art. 9 din

188
Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat427, iar exploatarea
activităţilor428 ce constituie monopol de stat429 se face de către agenţii economici
cu capital de stat şi privat, pe bază de licenţe eliberate de Ministerul Finanţelor,
cu avizul Ministerului Administraţiei şi Internelor430.
Pe baza licenţei, definite431 ca fiind autorizarea acordată de stat pentru o
perioadă determinată, în baza căreia o persoană fizică sau juridică poate să
producă, să prelucreze ori să comercializeze, în cantitatea solicitată, şi de o
anume calitate, un anume produs sau serviciu, care constituie obiectul
monopolului de stat în schimbul unui tarif de licenţă – persoanele juridice pot
trece peste frontieră arme şi muniţii, urmând să le comercializeze persoanelor
autorizate să le deţină, poarte şi folosească.
Licenţele pot fi acordate persoanelor fizice de cetăţenie română sau
persoanelor juridice înmatriculate în România,432 ele sunt nominale, neputând fi
cedate direct sau indirect433.
De subliniat este că desfăşurarea fără licenţă, a oricăreia dintre activităţile
rezervate monopolului de stat – în fapt şi trecerea peste frontieră a armelor de foc
şi muniţiilor – constituie infracţiune, fiind pedepsită cu închisoare, de la 6 luni la
4 ani sau cu amendă434.
Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor, referindu-
se la operaţiuni cu arme şi muniţii435, arată că sunt incluse în această
categorie: producerea, prelucrarea, experimentarea, vânzarea, cumpărarea,
comerţul, închirierea, importul, exportul, transportul, depozitarea sau repararea
armelor de tir, de vânătoare, de împrăştiere a gazelor nocive, iritante sau de
neutralizare ori de recuzită, a muniţiilor pentru aceste arme şi a armelor de
panoplie. Persoanele juridice, care efectuează operaţiuni cu armele şi muniţiile
arătate, sunt obligate să obţină autorizaţii de la organele competente ale
Ministerului Administraţiei şi Internelor.436
În cadrul demersului ştiinţific, pe baza celor arătate, apar două probleme:
1. Legislaţia în vigoare cuprinde un concurs de texte juridice, fiecare
dintre ele referindu-se la o anumită autorizaţie necesară pentru
efectuarea unor operaţiuni de import-export cu arme şi muniţii – o
autorizaţie de la Ministerul Finanţelor, o autorizaţie de la Ministerul
de Interne, etc., fiecare autorizaţie având la bază, eventual, avize date
reciproc de către ministerele implicate. În aceste condiţii, se pune
problema stabilirii autorizaţiei la care se referă legiuitorul, în
exprimarea textului de la art. 176 din Codul Vamal.
2. Dacă există posibilitatea ca persoanele juridice române să desfăşoare
operaţiuni cu arme militare ce pot fi folosite pentru autoapărare –
pistol sau revolver – şi cine autorizează aceasta.
427 Art. 2 – Constituie monopol de stat: a) fabricarea şi comercializarea armamentului, muniţiilor şi

explozibililor; b)
428 Art. 3 alin. 1 Teza a II-a din Legea nr. 31/1996.
429 N.A. – cu referire la trecerea peste frontieră.
430 N.A. – în cazul operaţiunilor cu arme de foc şi muniţii.
431 N.A. – definiţia este conţinută în cuprinsul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 31/1996.
432 Art. 6 alin. 1 din Legea nr. 31/1996 ca prevedere generală.
433 Idem, art. 6 alin. 4, teza a II-a.
435 Art. 53 din Legea nr. 17/1996.
436 Art. 54 din Legea nr. 17/1996.
189
Referitor la prima problemă, este important de observat faptul că, acte de
comerţ, de tipul celor în discuţie, pot desfăşura doar persoanele juridice care sunt
autorizate de către instanţele de judecată – în sensul că acestea vor avea ca obiect
de activitate efectuarea de acte de comerţ cu arme de foc şi muniţii. Întrucât
acestea au un regim juridic special, instanţele nu pot autoriza desfăşurarea unor
astfel de acte comerciale, ca obiect de activitate, decât pe baza unor avize
prealabile. Analizând legislaţia în vigoare437, observăm că procedura, prin care o
persoană juridică este abilitată să efectueze operaţiuni cu arme de foc şi muniţii,
conţine unele elemente de echivocitate.
Persoanele juridice ce se înfiinţează ca societăţi comerciale, pentru a putea
efectua operaţiuni de import-export cu arme de foc şi muniţii, trebuie să aibă
inclusă desfăşurarea unor astfel de operaţiuni în obiectul de activitate.
Autorizarea obiectului de activitate o face instanţa de judecată competentă,
respectiv, judecătoria, pe teritoriul căreia şi-a fixat sediul societatea comercială.
Pentru a putea autoriza efectuarea de operaţiuni cu arme şi muniţii, instanţele
de judecată solicită un aviz favorabil din partea organelor competente ale
Ministerului Administraţiei şi Internelor, în a căror rază teritorială îşi au sediul
societăţile comerciale care solicită autorizarea.
În altă ordine de idei, persoanele juridice ce efectuează operaţiuni cu arme
şi muniţii sunt obligate să obţină o autorizaţie de la organele competente ale
Ministerului Administraţiei şi Internelor care, pentru a o elibera, vor verifica dacă
solicitanţii deţin spaţii corespunzătoare efectuării de operaţiuni cu arme şi
muniţii, în vederea cărora se solicită autorizarea, amenajări tehnice de protecţie
şi sisteme de alarmare.
De asemenea, pentru a efectua operaţiuni de import-export, persoanele
juridice au nevoie de o licenţă, pe care o pot primi de la Ministerul de Finanţe,
fiind nevoie pentru aceasta, printre altele, şi de un aviz favorabil din partea
Ministerului Administraţiei şi Internelor. După obţinerea licenţei, este necesar ca,
şi aceasta, să fie avizată de Inspectoratul General al Poliţiei.
Până la urmă, o persoană juridică, de câte avize şi autorizaţii are nevoie
pentru a efectua operaţiuni de import-export cu arme de foc şi muniţii? Din
economia textelor legale, rezultă că, în discuţie intră trei autorizaţii şi tot pe
atâtea avize de specialitate:
1. autorizaţia pe care o dă instanţa de judecată cu privire la obiectul de
activitate, pentru care este nevoie de avizul organelor Ministerului
Administraţiei şi Internelor, pe teritoriul de competenţă, al cărora se
găseşte sediul persoanei juridice;
2. autorizaţia pe care o dau organele Ministerului Administraţiei şi
Internelor pentru efectuarea de operaţii cu arme de foc şi muniţii,
după ce s-a verificat existenţa spaţiilor, amenajărilor tehnice de
protecţie şi sistemelor de alarmare necesare pentru operaţiunile
solicitate;
3. autorizaţia pe care o eliberează, sub denumirea de licenţă, Ministerul
de Finanţe, pe baza şi a unui aviz din partea organelor competente ale
Ministerului de Interne, licenţă care, pentru a putea fi efectuat
importul sau exportul, este necesar ca, şi ea însăşi, să fie analizată de
Inspectoratul General al Poliţiei.
437 Legea nr. 31/1996, Legea nr. 17/1996, Legea nr. 31/1996, HG nr. 679/1997.
190
În acest context, apare întrebarea: care este autorizaţia avută în vedere de
legiuitor la formularea textului art. 176 din Codul Vamal în care este încriminată
infracţiunea de contrabandă calificată ?
În opinia mea, termenului de autorizaţie, cuprins în formularea textului art.
176 din Codul Vamal, trebuie analizat în mod generic, soluţia optimă, în
interpretare, fiind aceea de operaţiune de import-export autorizată. Fac această
apreciere bazându-mă pe faptul că normele juridice, care prevăd autorizarea, sunt
imperative, stricta interpretare ce trebuie făcută, neputând accepta existenţa unei
autorizaţii care să acopere, eventual, lipsa celorlalte sau soluţia unui concurs de
norme juridice – toate cuprinse în legi speciale, ce reglementează domenii de
activitate sinergice, fiind exclusă, din start, orice soluţie ce s-ar baza pe
declararea uneia sau alteia dintre normele juridice în discuţie, mai specială decât
alta.
Autorizarea operaţiunilor de import-export care au ca obiect arme de foc şi
muniţii este un proces complex, etapizat, ce începe cu solicitarea autorizaţiei de
funcţionare în faţa instanţei de judecată competente, pentru o societate
comercială care să aibă ca obiect de activitate desfăşurarea de operaţiuni de
import-export cu arme de foc şi muniţii şi se termină, odată cu avizarea de către
Inspectoratul General al Poliţiei a unei anumite operaţiuni, pe baza licenţelor
eliberate de Ministerul de Finanţe – abia după această avizare se poate considera
că operaţiunea este autorizată şi nu se mai poate pune problema săvârşirii
infracţiunii de contrabandă calificată, prevăzută de art. 176 din Codul Vamal.
Cu privire la existenţa posibilităţii ca o persoană juridică română să
desfăşoare operaţiuni cu arme militare folosite pentru autoapărare şi muniţii
aferente acestora, trebuie observat că Legea nr. 17 din 1999, atunci când face
vorbire despre operaţiuni cu arme şi muniţii438, enumeră ca obiect al acestor
operaţiuni armele de tir, de vânătoare, de împrăştiere a gazelor nocive, iritante
sau de neutralizare ori de recuzită, muniţiile pentru acestea şi armele de
panoplie,, amintind armele militare – pistol sau revolver – şi muniţiile aferente
acestora. Mai mult, în cuprinsul art. 54 al acestei legi, atunci când se instituie
obligaţia persoanelor juridice, care efectuează operaţiuni cu arme şi muniţii, de a
obţine autorizaţie de la organele competente ale Ministerului de Interne, se
specifică ,in terminis ,„altele decât cele militare”.
Operaţiunile cu arme militare – pistol şi revolver – şi muniţia aferentă
acestora sunt, la fel ca şi celelalte operaţiuni cu arme de foc şi muniţii, monopol
de stat. Prin monopol de stat se înţelege dreptul statului de a stabili regimul de
acces al agenţilor economici cu capital de stat şi privat la activităţile economice ce
constituie monopol de stat, precum şi condiţiile de exercitare a acestora.439 Având
în vedere cine sunt persoanele care pot fi autorizate să deţină, să poarte şi să
folosească arme militare pentru autoapărare440, în conformitate cu prevederile
legii441, dotarea cu arme militare în instituţiile publice autorizate să deţină astfel
de arme, se asigură, în mod gratuit, de către, Ministerului Administraţiei şi
Internelor prin Inspectoratul General al Poliţiei, iar celelalte persoane juridice,
precum şi persoanele fizice autorizate să deţină arme militare, le vor primi, sub
formă de închirieri, de la Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin
438 Art. 53 din Legea nr. 17/1996.

440 Art. 14 alin. 1 lit. a din Legea nr. 17/1996.
441 Idem, art. 80 alin. 1 şi 2.
191
Inspectoratul General al Poliţiei, tarifele stabilindu-se în raport cu natura armei şi
cu starea ei de uzură. De asemenea, repararea armelor, din dotarea persoanelor
autorizate, se asigură gratuit de către Ministerului Administraţiei şi Internelor442.
Costul muniţiei va fi suportat integral de către deţinători443.
În aceste condiţii, şi din considerente ce ţin de specificitatea domeniului, nu
a fost necesară autorizarea efectuării de operaţiuni de import-export de către alte
persoane juridice, stare de fapt care nu exclude posibilitatea ca persoanele fizice
autorizate să-şi procure individual, din străinătate, pistoale sau revolvere pe care
să le folosească pentru autoapărare, caz în care, aceste arme, în urma unei
proceduri pe care o vom descrie în subsecţiunea următoare, vor fi trecute în
permisul de armă.
Persoanele juridice autorizate să efectueze operaţiuni de import-export cu
arme de foc şi muniţii, altele decât cele militare, trebuie să ţină evidenţa
operaţiunilor efectuate în registre444 numerotate şi înregistrate la organele de
poliţie, ce vor cuprinde date ce ţin de individualizarea fiecărei operaţiuni în parte –
numărul şi data licenţei de import-export; numărul şi data vizei licenţei acordate
de către organele de poliţie; cantitatea de arme şi muniţii care fac obiectul licenţei;
denumirea şi adresa partenerului extern, data efectuării operaţiunii, locul
depozitării, data autorizării depozitului de către organele de poliţie, ş.a.
Tranzitul terestru, pe teritoriul României, a transporturilor internaţionale
de mărfuri, ce au ca obiect arme de foc şi muniţii, se poate face doar de către
persoane juridice române445, care sunt obligate să asigure şi pază cu personal
propriu specializat sau prin intermediul societăţilor comerciale române, al căror
obiect de activitate îl constituie prestarea de servicii în domeniul protecţiei şi
pazei. Cele arătate în prezenta secţiune se completează în mod obligatoriu cu
prevederile procedurii vamale, în legătură cu prezentarea în vamă, depunerea
declaraţiilor, vămuire, etc.
• Trecerea peste frontieră a armelor de foc şi muniţiilor de către
persoane fizice ca acte necomerciale
În context, problematica trecerii peste frontieră a armelor de foc şi
muniţiilor, şi, implicit, introducerea acestora în ţară, apreciem că trebuie tratată
diferenţiat pentru cetăţenii români şi cetăţenii străini cu domiciliul sau reşedinţa
în România, pe de o parte, şi pentru cetăţenii străini, pe de altă parte.
Astfel, cetăţenii români, precum şi cetăţenii străini cu domiciliul sau
reşedinţa în România pot introduce în ţară arme de foc şi muniţii în următoarele
condiţii:
• ca persoană care a solicitat autorizarea în vederea deţinerii, portului
şi folosirii armelor de foc şi muniţiilor, pentru prima armă, sau, în
cazul în care, deja este autorizată, pentru o nouă armă;
• ca persoană care nu a solicitat autorizarea pentru deţinerea, portul şi
folosirea armelor de foc.
În primul caz, cetăţenii români şi cetăţenii străini care au domiciliul sau
reşedinţa pe teritoriul României, pot solicita,446 după caz, Direcţiei Generale de
442 Cu excepţia cazurilor când titularul este vinovat de deteriorarea armei, situaţie în care acesta va suporta
costul reparaţiei.
444 Art. 42 alin. 1-3 din HG nr. 679/1997.
445 Art. 43 din HG nr. 679/1997.
446 Art. 4 alin. 1 şi 2; art. 5 alin. 1-2 din HG nr. 679/1997.
192
Poliţie a Municipiului Bucureşti sau Inspectoratului de poliţie judeţean pe a cărui
rază de competenţă îşi au domiciliul, autorizaţie pentru deţinerea, portul şi
folosirea armelor de foc şi muniţiilor. Solicitarea se materializează într-o cerere
care va avea ca anexe diferite acte, în funcţie de situaţie447.
Organele de poliţie, după ce vor analiza, în cazul aprobării448, vor elibera
solicitantului o comunicare, care îi va servi acestuia la procurarea armelor şi la
dovedirea autorizării până la eliberarea permisului sau, după caz, până la
înscrierea armelor în permis. Această comunicare este valabilă449 90 de zile,
termen ce poate fi prelungit cu încă 90 de zile, pentru motive justificative.
Persoanele în cauză pot procura din străinătate, pe baza acestei
comunicări, armele pentru care au fost autorizate, după care, la intrarea în ţară,
le vor declara la trecerea frontierei, în faţa organelor de control. Comunicarea,
despre care am făcut vorbire, este necesară pentru dobândirea unei arme, cu
orice titlu, în ţările semnatare ale Convenţiei Europene cu privire la controlul
achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari450, adoptată la
Strasbourg în 28 iunie 1978, care impune fiecărei părţi contractante, în cuprinsul
art. 10 alin. 2, să garanteze că, pe teritoriul său, nici o armă de foc nu va fi
vândută, transferată sau cedată, cu orice titlu unei persoane nerezidente care nu
a obţinut, în prealabil, autorizarea din partea autorităţilor competente, autorizare
care nu se acordă decât după ce se verifică dacă autorităţile ţării rezidentului au
acordat persoanei respective o autorizaţie referitoare la tranzacţia în cauză. Cele
două autorizaţii – cea pe care o acordă autorităţile din ţara rezidentului şi cea pe
care o acordă autorităţile din ţara în care se face tranzacţia – pot fi înlocuite cu un
permis internaţional.451 De asemenea, autorităţile ţării pe teritoriul căreia se
efectuează tranzacţia, au obligaţia să transmită o notificare, în acest sens,
autorităţilor ţării de rezidenţă a persoanei care procură o armă452.
În cazul în care cetăţenii autorizaţi îşi procură arme de foc şi muniţii dintr-o
ţară care nu este semnatară a Convenţiei, lucrurile ar putea fi mai simple, în
condiţiile în care legile ţării respective permit un comerţ liberal. Dacă armele de
foc şi muniţiile sunt procurate în mod ilicit, în raport cu legile ţării în care are loc
tranzacţia, cei autorizaţi în România, nu vor putea să introducă, în mod legal,
armele şi muniţiile în ţară, la punctele de control pentru trecerea frontierei, fiind
necesară prezentarea actului453 prin care s-a dobândit arma.
În ceea ce priveşte trecerea peste frontieră de arme şi muniţii, la ieşirea din
România, cei autorizaţi pot trece cu arme de vânătoare, arme de tir, muniţii
pentru acestea şi arme de panoplie. Armele militare şi muniţia aferentă acestora,
ca principiu454, nu pot fi scoase din ţară, având în vedere faptul că, la fel precum
legea română455, şi legislaţiile majorităţii ţărilor conţin referiri cu privire la
447 Certificat medical din care să rezulte că persoana în cauză este aptă să deţină arme şi muniţii; o fotografie
color cu dimensiunile 4x5 cm; certificat de cazier judiciar; un act prin care se dovedeşte calitatea sau funcţia
prevăzută de lege pentru categoria de armă solicitată, respectiv permis de vânătoare sau adeverinţe pentru
sportivii de categoria I-a, antrenori şi persoanele care îndeplinesc o funcţie care implică exerciţiul autorităţii
publice; o copie de pe actul de identitate eliberat de autorităţile române pentru cetăţenii străini domiciliaţi
sau cu reşedinţă în România.
448 Art. 6 alin. 1 din HG nr. 679/1997.
449 Art. 6 alin. 2din HG nr. 679/1997.
450 Ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 116/3 iulie 1997.
452 Idem, art. 5 alin. 1 şi 2 şi art. 6.
453 În sens de instrumentum probationis.
454 Excepţie fac militarii şi însoţitorii delegaţiilor străine.
455 Art. 12 din legea nr. 17/1996.
193
interdicţia de a deţine, purta şi folosi arme de foc militare şi muniţia pentru
acestea de către străini.
În situaţia persoanelor care nu au solicitat autorizarea pentru deţinerea,
portul şi folosirea armelor de foc, aceştia, teoretic, pot să-şi procure din
străinătate arme de foc şi muniţii,456 însă, odată ajunşi la punctele de control
pentru trecerea frontierei trebuie să le declare, după care, acestea vor fi reţinute
până la obţinerea autorizaţiei. Persoanele în cauză sunt obligate să se prezinte în
termen de 10 zile de la sosirea în ţară457 la organele de poliţie, pentru a solicita
autorizarea deţinerii lor. În cazul autorizării organele de poliţie vor elibera o
dovadă458, pe baza căreia se vor putea ridica armele şi muniţiile reţinute de
organele vamale, din punctul de control pentru trecerea frontierei. Dacă, din
diferite motive, se refuză autorizarea, armele şi muniţiile reţinute la punctele de
control pentru trecerea frontierei pot fi preluate de persoanele care le-au
prezentat, în termen de cel mult 90 de zile de la reţinerea lor şi restituite în ţara
de unde au fost procurate,459 iar în situaţia depăşirii acestui termen, armele şi
muniţiile vor fi preluate de organele de poliţie specializate în vederea valorificării
lor, la preţul stabilit de proprietar, urmând ca de sumele rezultate din vânzare să
beneficieze persoanele de la care au fost reţinute.
În situaţia, în care cetăţenii români sau străini cu domiciliul sau reşedinţa
în România, indiferent că sunt sau nu autorizaţi să deţină, să poarte şi să
folosească arme de foc şi muniţia aferentă acesteia, nu declară la punctul de
control pentru trecerea frontierei că au asupra lor arme şi muniţii iar acestea sunt
descoperite cu ocazia controlului,460 armele şi muniţiile în cauză vor fi reţinute în
vederea confiscării urmând a fi predate pe bază de proces-verbal inspectoratului
de poliţie al judeţului pe a cărui rază se află punctul de control, continuarea
călătoriei persoanei sau persoanelor asupra cărora au fost găsite fiind
condiţionată de aprobarea Inspectoratului General al Poliţiei de frontieră.
Cetăţenii străini, la intrarea în România, dacă au asupra lor arme de foc şi
muniţii trebuie să le declare la punctul de control pentru trecerea frontierei.
Nedeclararea atrage în mod obligatoriu confiscarea armelor de foc şi muniţiilor
descoperite cu ocazia controlului pentru trecerea frontierei de stat, urmând ca
cetăţenii în cauză să-şi continue călătoria doar pe baza aprobării Inspectoratului
General al Poliţiei de Frontieră.
Armele de foc militare – pistol şi revolver – precum şi muniţia aferentă
acestora vor fi depuse la punctele de control pentru trecerea frontierei461, urmând
a fi ridicate la ieşirea din ţară.
Armele de vânătoare, armele de tir, muniţiile pentru acestea, armele de
panoplie pot fi introduse în ţară de către cetăţenii străini, dacă aceste arme şi
muniţia pentru ele sunt înscrise în documentele de trecere a frontierei de către
organele care le-au eliberat,462 sau au acordat viza română ori de organele din
punctele de control. La ieşirea din ţară, armele de vânătoare, armele de tir,
muniţiile pentru acestea şi armele de panoplie pot fi scoase în acelaşi regim ca la
456 Din ţări care nu sunt parte la Convenţia Europeană cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii
armelor de foc de către particulari – Strasbourg, - 1978.
458 Idem, alin. 3.
460 Art.23 alin. 1 şi 2 din. Legea 243 din 29 Aprilie 2002
461 Idem, art. 34.
462 Ibidem, art. 34 alin. 1.
194
intrarea în ţară, iar cele procurate pe teritoriul României, numai în măsura în
care au fost procurate în mod legal de la cluburile, asociaţiile sau celelalte
persoane juridice autorizate să desfăşoare operaţiuni cu arme463.
Însoţitorii delegaţiilor străine, la nivelul şefilor de stat ori la nivel
guvernamental, precum şi militarii, pot avea asupra lor şi pot trece frontiera
României cu arme militare şi muniţia corespunzătoare acestora, cu avizul
organelor competente din Ministerul Administraţiei şi Internelor sau din
Ministerul Apărării Naţionale464. Membrii personalului misiunilor diplomatice, ai
oficiilor consulare şi ai reprezentanţilor organizaţiilor internaţionale
interguvernamentale acreditate în România, sunt scutiţi de necesitatea autorizării
de către organele competente ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru
introducerea sau scoaterea din ţară a armelor de foc şi muniţiilor, pe bază de
reciprocitate, fiind necesar doar un aviz465 din partea Ministerului Afacerilor
Externe.
Tranzitul, pe teritoriul României, a armelor de vânătoare, de tir, a
muniţiilor corespunzătoare acestora şi a armelor de panoplie, de către persoanele
fizice se face după o procedură, care ţine cont de specificitatea şi periculozitatea
armelor şi muniţiilor în cauză, după cum urmează:466 persoanele care tranzitează
România cu arme de foc şi muniţii, odată ajunse la punctele de control pentru
trecerea frontierei, le vor declara, după care, armele de foc şi muniţiile se vor
sigila, iar pe timpul traversării teritoriului românesc, persoanele în cauză au
obligaţia să păstreze intacte sigiliile aplicate şi să nu le înstrăineze. La ieşirea din
ţară, poliţia de frontieră va verifica integritatea şi autenticitatea sigiliilor şi dacă
datele de identificare a armelor şi muniţiilor corespund cu cele înscrise în
documentul de trecere a frontierei de stat. În situaţia în care sigiliile nu sunt
intacte ori datele nu corespund cu cele înscrise în documentul de trecere a
frontierei de stat sau armele şi muniţiile au fost înstrăinate integral sau în parte,
călătorilor în cauză li se permite trecerea frontierei doar cu aprobarea
Inspectoratului General al poliţiei de Frontieră.
2. TRECEREA PESTE FRONTIERA A SUBSTANŢELOR AFLATE SUB

CONTROL NAŢIONAL
În cuprinsul acestei secţiuni am considerat oportun folosirea termenului de
substanţe aflate sub control naţional, în considerarea prevederilor Legii nr. 143
din 26.07.2000, privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, care
foloseşte termenul în art. 1, dându-i o definiţie legală. Astfel, prin substanţe aflate
sub control naţional trebuie înţelese467 – drogurile şi precursorii înscrişi în
tabelele anexe la lege – tabele ce pot fi modificate prin ordonanţă de urgenţă a
Guvernului, prin înscrierea unei noi plante sau substanţe, prin radierea unei
plante sau substanţe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la
propunerea ministrului sănătăţii.
Potrivit Legii nr. 143468, introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi
importul ori exportul de droguri de risc, sau de mare risc, fără drept, constituie
infracţiune ce se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea

464 Art. 34 alin. 3 din legea nr. 56/1992, republicată coroborat cu art. 12 alin. 2 din legea nr. 1771996
466
Art. 35 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 243/2002
467 Art. 1 alin. 1 lit. a din Legea nr. 143/2000.
468 Idem, art. 3 alin. 1 şi 2.
195
unor drepturi, în cazul drogurilor de risc, şi cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi
interzicerea unor drepturi atunci când se trec peste frontieră droguri de mare risc.
Datorită periculozităţii deosebite, pentru sănătatea populaţiei, pe care o
prezintă traficul şi consumul de droguri, legiuitorul român a considerat ca
deosebit de periculoasă, inclusiv, deţinerea fără drept a drogurilor de risc sau de
mare risc469, incriminând-o ca infracţiune.
În aceste condiţii, trecerea peste frontiera română a substanţelor aflate sub
control naţional, este interzisă atât pentru persoanele fizice cât şi pentru
persoanele juridice, indiferent de naţionalitate.
Persoanele fizice ce trec frontiera, odată cu prezentarea pentru controlul
de la punctele de control pentru trecerea frontierei, au obligaţia să declare şi să
predea organelor de control drogurile de risc sau de mare risc pe care le deţin. În
cazul persoanelor fizice ce tranzitează teritoriul României, în funcţie de legislaţia
internaţională şi cea a ţărilor de destinaţie, după declararea cantităţii şi calităţii
drogurilor deţinute, se poate accepta aplicarea de sigilii şi tranzitarea teritoriului
României pe baza procedurii prevăzute de art. 35 coroborat cu art. 37 din Legea
nr. 243/2002.470
Persoanele juridice, ca excepţie, pot trece peste frontieră substanţele aflate
sub control naţional pe bază de licenţă, în vederea folosirii în scopuri licite, în
realizarea obiectului de activitate.
Procedura de autorizare, asemănătoare cu cea descrisă pentru armele de
foc şi muniţii, impune autorizarea instanţelor pentru includerea în obiectul de
activitate a operaţiilor de import-export cu substanţe supuse controlului naţional,
pe baza unui aviz din partea organelor competente ale Ministerului Administraţiei
şi Internelor471, după care urmează emiterea unei licenţe472 din partea
Ministerului Industriei şi Comerţului473, de asemenea, pe baza unui aviz din
partea Inspectoratului General al Poliţiei pentru fiecare operaţiune în parte474.
Trebuie observat că, în legislaţia română, avem două acte normative-cadru
care au ca obiect substanţele aflate sub control naţional: Legea nr. 143/2000
privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi Legea nr. 73/1969
privind regimul produselor şi substanţelor stupefiante, regim care se completează
cu mai multe reglementări apărute după 1990 – printre care, în materia
operaţiunilor de import-export, şi Ordinul nr. 36 C din 1999 al Ministerului
Comerţului şi Industriei.
469 În art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 se prevede ca pedeapsă pentru mai multe modalităţi
alternative, inclusiv deţinerea, închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi în cazul drogurilor
de risc respectiv închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi pentru drogurile de mare risc.
470 Pentru aspectele esenţiale în materia tranzitului a se vedea supra 1.2 în materia armelor.
471 Avizul se dă după verificarea unor condiţii de folosire a substanţelor supuse controlului naţional –
capacităţi de producţie, respectarea normelor de protecţie a muncii, spaţii de depozitare corespunzătoare,

sisteme de supraveghere şi alarmare, etc.
472Art. 12 din ordinul nr. 36 C din 01.03.1999 privind regimul de export şi import al mărfurilor, emis de
Ministerul Industriei şi Comerţului, ţinând seama, printre altele, de prevederile Legii nr. 31/1996 privind
regimul monopolului de stat, cu modificările ulterioare.
473 N.A. – întrucât pe parcursul acestei lucrări este posibil să se constate unele inadvertenţe, în ceea ce
priveşte titulatura unor ministere sau organisme guvernamentale, îmi cer scuze şi arăt că astfel de
inadvertenţe au apărut ca urmare a schimbărilor şi a evoluţiei în timp a politicilor, diferitelor guverne ce s-au
succedat la guvernare, pertinente la domeniul analizat.
474 Avizul în cauză are în vedere luarea unor măsuri pentru evitarea deturnării substanţelor de la scopul ilicit
declarat.
196
Legiuitorul român a adoptat, în domeniu, şi Legea nr. 118/1992 pentru
aderarea României la Convenţia asupra substanţelor psihotrope475, şi la
Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope476, act
normativ potrivit cu care prevederile celor două convenţii devin parte integrantă
din dreptul intern. De asemenea, tabelele conţinute de convenţii sunt preluate de
Legea nr. 143/2000 care, introducând în legislaţia română termenul de substanţe
aflate sub control naţional, precizează, făcând trimitere la fiecare tabel în parte,
trei categorii, în funcţie de pericolul pe care îl prezintă fiecare substanţă în parte:
droguri de mare risc – tabelul I şi II; droguri de risc – tabelul III; precursori –
tabelul IV477.
Având în vedere că există trimiteri la activităţile de import-export, în textele
convenţiilor arătate, în continuare vom încerca să clarificăm unele aspecte ce ţin
de mecanismul operaţiunilor de import-export între ţările părţi la cele două
convenţii478.
Fiecare ţară semnatară se obligă să interzică exportul şi importul substanţelor
aflate sub control naţional479, cu excepţia cazurilor când exportatorul şi importatorul
sunt unul şi celălalt autoritatea sau administraţia competentă din ţara sau regiunea
exportatoare sau importatoare,480respectiv alte persoane sau întreprinderi pe care
autorităţile competente din ţările respective le vor autoriza, în mod explicit, în acest scop.
În cazul autorizării de persoane juridice pentru efectuarea operaţiunilor de import-export,
autorităţile statale trebuie să exercite o supraveghere asupra tuturor persoanelor
autorizate, acestea având obligaţia să procedeze la înregistrări astfel încât să fie
cunoscute în mod precis cantităţile importate sau exportate şi identitatea importatorului
şi a exportatorului.481 Mai mult, trimiterile, care fac obiectul importurilor sau
exporturilor, trebuie să fie corect marcate şi însoţite de documentele necesare482,
documentele comerciale cum sunt facturile, listele de mărfuri, documentele de vamă, cele
de transport, alte documente de expediţie, trebuie să indice numele substanţelor care fac
obiectul importului sau exportului, aşa cum figurează în tabele-anexă la convenţii,
cantitatea importată sau exportată, numele şi adresa exportatorului, importatorului şi,
atunci când este cunoscută, cea a destinatarului.
Atunci când exportul, respectiv importul, are ca obiect substanţe cuprinse în
tabelul I al Convenţiei contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope483,
autorităţile din ţara exportatoare, înainte de desfăşurarea operaţiunilor, trebuie să
informeze autorităţile din ţara importatoare cu privire la: numele şi adresa
exportatorului, importatorului şi a destinatarului mărfii, când este cunoscut; denumirea
substanţei, aşa cum figurează în tabelul I; cantitatea de substanţă exportată; punctul de
ieşire şi data expedierii prevăzute; alte informaţii reciproc convenite între părţi. Dacă
ţările semnatare decid484, pot adopta şi alte măsuri, pe care le consideră mai stricte sau
mai severe decât cele arătate.
475 Adoptată la Viena în 21.02.1971.

476 Adoptată tot la Viena, dar la 20.12.1988.
477 Art. 1 alin. 1 lit. c, d şi e din Legea nr. 143/2000.
478 Cele două convenţii au fost ratificate din toate ţările care se învecinează cu România.
479 Deşi textele convenţiilor fac referiri la substanţele conţinute de unul sau altul din cele 4 tabele anexă,
întrucât aceste tabele sunt preluate ca atare în conţinutul Legii nr. 143/2000, vom folosi în unele cazuri
expresia “conţinută de legea română arătată”.
480 Art. 7 alin. 1 lit. f şi art. 8 alin. 1 din Convenţia asupra substanţelor psihotrope adoptată în 1971.
481 Art. 8 alin. 2 lit. a; art. 11 alin. 1 şi alin. 5 din Convenţia substanţelor psihotrope adoptată în 1971.
482 Art. 9 alin. 1 lit. d din Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope adoptată în
1988.
483 Substanţe considerate droguri de mare risc de legea română.
484 Art. 10 alin. 1 lit. b din Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, adoptată
în 1988.
197
Autorizaţia de import-export, pentru substanţele cuprinse în tabelele I sau II485,
trebuie obţinută pe un formular – model stabilit de Comisia Consiliului pentru
stupefiante ce funcţionează în cadrul ONU, pentru fiecare export sau import, indiferent
dacă este vorba de una sau mai multe substanţe. Autorizaţia trebuie să cuprindă
denumirea internaţională a substanţei sau, în absenţa acesteia, denumirea substanţei
din tabel; cantitatea exportată sau importată; forma farmaceutică; numele şi adresa
exportatorului; perioada în cursul căreia trebuie să aibă loc exportul sau importul. În
situaţia substanţelor exportate sub formă de preparat, se va indica denumirea
preparatului, dacă există o asemenea denumire. Autorizaţia de export, mai trebuie să
conţină numărul şi data certificatului de import, fiind necesară şi specificarea autorităţii
din ţara importatoare care l-a eliberat. Aşa cum reiese din cele arătate486, potrivit
prevederilor convenţiei, înainte de a se elibera o autorizaţie de export, autorităţile din ţara
exportatoare vor solicita să se prezinte o autorizaţie de import eliberată de autorităţile din
ţara importatoare care să ateste că importul substanţei sau substanţelor solicitate a fost
aprobat. Autorizaţia de import va fi prezentată în faţa autorităţilor din ţara exportatoare
de către persoana juridică sau instituţia care solicită autorizaţia de export.
Autorizaţia de export va fi anexată, în copie la fiecare expediere la care se referă.
De asemenea, guvernul ţării exportatoare va adresa o copie a autorizaţiei de export
guvernului ţării importatoare sau regiunii importatoare, în cazul federaţiilor sau
confederaţiilor.
După efectuarea importului, guvernul ţării sau regiunii importatoare are obligaţia
să remită guvernului ţării sau regiunii exportatoare, autorizaţia de export, împreună cu o
atestare, care să certifice cantitatea efectiv importată. Procedura este valabilă, ca
principiu şi în cazul substanţelor cuprinse în tabelul II.
Părţile semnatare ale convenţiei îşi vor lua toate măsurile în vederea interzicerii
exporturilor sub formă de expedieri adresate unei bănci, unei căsuţe poştale, unui
antrepozit vamal sau unei persoane juridice, alta decât cea al cărei nume figurează în
autorizaţia de export. Toate expedierile, care se fac pe teritoriul unui stat parte la
convenţie sau sosesc pe teritoriul unui asemenea stat, fără a fi însoţite de o autorizaţie de
export, vor fi reţinute de autorităţile competente.
În cazul tranzitului, nu se va autoriza trecerea în direcţia unei alte ţări, de către
autorităţile statelor părţi ale convenţiei, pentru nici o expediere de substanţe aflate sub
control, decât în cazul când copia după autorizaţia de export pentru expediere este
prezentată, indiferent dacă marfa este sau nu descărcată din vehiculul care o transportă.
Autorităţile competente ale ţării sau regiunii, prin care tranzitul substanţelor aflate
sub control este autorizat, vor lua toate măsurile pe care le consideră necesare, pentru a
se evita abaterile de la ruta stabilită a transportului către o altă destinaţie, decât aceea
care figurează pe copia autorizaţiei de export. Există posibilitatea de a se cere schimbarea
rutei, însă guvernul ţării de tranzit va analiza cererea ca şi cum ar fi vorba despre un
export din ţara de tranzit către ţara noii destinaţii.
Se interzice, de asemenea, orice tratament ce s-ar putea aplica substanţelor aflate
sub control, de natură să le modifice caracterul, fără consimţământul autorităţilor
competente din ţara în care se efectuează operaţia.
Există posibilitatea ca una din ţările semnatare să ratifice487 tuturor celorlalte
părţi, prin intermediul secretariatului general, că ea interzice importul în ţara sa sau
într-una din regiunile sale, pentru una sau mai multe substanţe conţinute în tabelele
convenţiei, specificate în notificarea sa. Ca urmare a ratificării, toate celelalte ţări
semnatare vor lua măsurile necesare pentru ca nici una din substanţele menţionate în
notificare să nu fie exportate în ţara sau regiunea părţii care a făcut notificarea. Partea
485 Art. 12 din Convenţia asupra substanţelor psihotrope adoptată în 1971 sub titlul de „Dispoziţii referitoare
la comerţul internaţional” instituie o adevărată procedură pentru desfăşurarea operaţiunilor de import-
export, procedură ce stă la baza celor ce le vom arăta în continuare.
486 Existenţa unei autorizaţii de import care să precedă eliberarea unei autorizaţii de export.
487 Art. 13 din Convenţia asupra substanţelor psihotrope adoptată în 1971.
198
care a făcut notificarea poate să autorizeze importul substanţelor cu privire la care a
făcut notificarea, eliberând pentru fiecare caz în parte un permis special de import, în
care să se specifice cantităţile determinate de substanţe sau de preparate ce conţin
substanţe cu privire la care a făcut notificarea.
Potrivit legii române488, livrarea supravegheată este o metodă folosită de
instituţii sau organele legal abilitate, cu autorizarea şi sub controlul procurorului,
care constă în permiterea trecerii sau circulaţiei pe teritoriul ţării de droguri ori
precursori, suspecţi de a fi expediaţi ilegal, sau de substanţe care au înlocuit
drogurile ori precursorii, în scopul descoperirii activităţilor infracţionale şi al
identificării persoanelor implicate în aceste activităţi. Convenţia, contra traficului
ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, adoptată în 1988 tratează489
problema livrărilor supravegheate condiţionând-o de principiile fundamentale ale
sistemelor juridice din ţările semnatare. Astfel, ţinându-se cont de posibilităţile pe
care le au ţările implicate, pentru a permite recurgerea adecvată şi oportună la
livrări supravegheate pe scară internaţională, pe bază de acorduri sau
aranjamente, se poate recurge la livrări supravegheate, în scopul identificării
indivizilor, în infracţiunile stabilite în cuprinsul convenţiei490 şi de a începe
urmărirea penală împotriva lor.
Decizia de a recurge la livrări supravegheate trebuie luată în fiecare caz, în
parte, şi trebuie să ţină cont, şi de aranjamentele sau alte înţelegeri financiare în
materia exercitării competenţei de către părţile interesate. Expedierile ilicite,
pentru care s-a convenit ca livrarea să fie supravegheată, pot, dacă există
consimţământul părţilor interesate, să fie interceptate şi autorizate, în continuare,
în trimiterea lor, fie aşa cum sunt, fie după ce stupefiantele sau substanţele
psihotrope au fost sustrase sau au fost înlocuite total sau parţial cu alte produse.
Textele celor două convenţii, relativ la trecerea peste frontieră, pe lângă cele
arătate, mai conţin referiri la obligaţii ale transportatorilor comerciali491, cu
privire la evitarea situaţiilor de acces neautorizat la mijloacele de transport şi la
încărcătură, precum şi situaţiilor de folosire a mijloacelor lor de transport, pentru
săvârşirea de infracţiuni. De asemenea, pentru evitarea presiunilor asupra
teritoriilor naţionale cu expedieri de substanţe aflate sub control parţial, ţările
semnatare beneficiază de drepturi lărgite pentru controlul şi supravegherea
zonelor şi porturilor libere şi, chiar, a navelor care navighează în apele
internaţionale.
Legea nr. 300/2002, privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la
fabricarea ilicită a drogurilor – ce reglementează regimul juridic al precursorilor
folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor, autorizarea şi desfăşurarea operaţiunilor
cu precursori, precum şi măsurile de combatere a operaţiunilor ilicite cu
precursori – detaliind problematica precursorilor amintiţi, aşa cum am văzut, şi
de Legea 143/2000, instituie norme specifice pentru importul-exportul
precursorilor. Substanţele chimice care sunt folosite în mod frecvent la fabricarea
ilicită a drogurilor, denumite precursori – atât în Legea 143/2000, cât şi în Legea
300/2002 – sunt prevăzute în anexa nr. 1 a Legii 300/2002, anexă ce preia
488 Art. 1 alin. 1 lit. j din Legea nr. 143/2000.

489 În cadrul art. 11.
490 În paragrafele 1 ţi 2 din art. 3 al Convenţiei contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope
adoptată în 1988 sunt enumerate mai multe activităţi infracţionale ce sunt însuşite de legislaţia română
principial în domeniul combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri şi spălării banilor murdari.
491 Art. 15 din Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope adoptată în 1988.
199
substanţele cuprinse în Anexa 4 a Legii 143/2000, fiind adăugate şi alte
substanţe, cu privire la care se apreciază că pot fi folosite la fabricarea de droguri.
Nu insist asupra priorităţii uneia sau a alteia dintre anexe deoarece nu se
poate pune o asemenea problemă, fiecare, în parte, fiind caracteristică unui
anumit regim. Atunci când demersul ştiinţific este centrat pe analiza
precursorilor, în legătură cu folosirea acestora la cultivarea, producerea sau
fabricarea ilicită a drogurilor de mare risc, trebuie avută în vedere Anexa 4 a Legii
143/2000. Dacă obiectul demersului ştiinţific îl constituie regimul juridic al
precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor, autorizarea şi desfăşurarea
operaţiunilor cu precursori, precum şi măsurile de combatere a operaţiunilor
ilicite cu precursori, atunci trebuie luată în considerare Anexa 1 a Legii 300/2002
Substanţele, înscrise în anexa nr. 1, a Legii 300/2002, se clasifică în trei
categorii492, în raport cu gradul de risc şi posibilitatea înlocuirii acestora cu alte
substanţe în cadrul procesului de fabricare ilicită a drogurilor, precum şi pentru
asigurarea desfăşurării normale a operaţiunilor legale cu precursori,
anexa nr. 1 putând fi completată, prin înscrierea unor substanţe noi, ori
modificată, prin eliminarea altor substanţe sau prin transferarea acestora dintr-o
categorie în alta, prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei.
Exportul şi importul precursorilor493 se efectuează de către operatori
autorizaţi şi care au obţinut:
• Avizul Inspectoratului General al Poliţiei, pe baza unor documente,
stabilite prin regulamentul pentru aplicarea dispoziţiilor Legii
300/2002, documente de natură a crea convingerea că, substanţele
vor fi folosite doar pentru realizarea unor scopuri licite, un rol central
având declaraţia de utilizare finală sau declaraţia de utilizare.
• Autorizaţia eliberată de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei, după
obţinerea avizului prealabil şi obligatoriu al Inspectoratului General
al Poliţiei, pentru precursorii din categoriile I şi II; pentru precursorii
din categoria a III-a este necesar avizul emis de Ministerul Industriei
şi Resurselor, cu unele excepţii nerelevante pentru posibilitatea de
folosire la producerea de droguri - precursorii autorizaţi să fie
desfăcuţi prin reţeaua comercială către populaţie, în limitele şi în
cantităţile stabilite prin regulamentul pentru aplicarea dispoziţiilor
prezentei legi, la propunerea Ministerului Industriei şi Resurselor.
• Licenţa emisă de Ministerul Afacerilor Externe.
În cazul operatorilor, care solicită avizul pentru obţinerea licenţei de export,
aceştia trebuie să prezinte şi licenţa importatorului, precum şi declaraţia de
utilizare finală a partenerului extern. Pentru substanţele din categoriile I şi a II-a
prevăzute în anexa nr. 1 este necesară şi obţinerea unui certificat de export,
eliberat de Ministerul Sănătăţii şi Familiei.
Autorizaţia privind activităţile cu precursori494 este netransmisibilă şi
valabilă timp de 3 ani de la data emiterii, această durată putând fi prelungită
succesiv, pe perioade de câte 3 ani.
492 Art. 3 alin. 2 şi 3 din Legea 300/2002

493 Art. 6 combinat cu art.4 din L 300/2002
494 Art. 19 din Legea 300/2002
200
3. TRECEREA PESTE FRONTIERĂ A MATERIALELOR NUCLEARE ŞI A ALTOR
MATERII RADIOACTIVE
Din punct de vedere al investigării infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal,
infracţiunea de contrabandă calificată, prevăzută de art. 176 cuprinde o
exprimare generică - materii radioactive. Corespondent, din punct de vedere al
terminologiei, Legea nr. 111 din 10.10.1996, privind desfăşurarea în siguranţă a
activităţilor nucleare, modificată şi completată prin Legea nr. 16 din 08.01.1998,
defineşte în Anexa 2, la litera „n”, termenul de material radioactiv495 şi la litera
„s”, termenul de produs radioactiv.496
Având în vedere „sensibilitatea” deosebită a domeniului, deşi nu cunoaştem
alte luări de poziţii în doctrină sau soluţii în practica judiciară, noi considerăm ca
oportună extinderea termenului de materii radioactive, utilizat de legiuitor în
formularea textului art. 176 din Codul Vamal, la toate bunurile cu caracter
special, al căror regim de import-export îl reglementează Legea nr. 111/1996.
Astfel, în art. 2, se specifică „in terminis”, faptul că Legea 111/1996 are ca
obiect, printre altele, reglementarea regimului de import-export a obiectelor şi
instalaţiilor nucleare;497 a materialelor nucleare şi radioactive, inclusiv al
combustibilului nuclear, al deşeurilor radioactive şi al dispozitivelor generatoare
de radiaţii ionizate;498 informaţiile nepublicate, aferente materialelor,
dispozitivelor şi echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare
sau a altor dispozitive nucleare explozive;499 dispozitivele şi echipamentele500
prevăzute în anexa 1501.
Legea română502 interzice503 importul sau exportul de arme nucleare şi de
dispozitive nucleare explozive, în general. De asemenea, este interzis importul
deşeurilor radioactive504, cu excepţia situaţiilor în care, importul decurge
nemijlocit din prelucrarea, în afara teritoriului României, a unui export, anterior
autorizat, de deşeuri radioactive, inclusiv combustibilul nuclear ars, pe baza unor
acorduri internaţionale sau contracte încheiate cu parteneri comerciali, cu sediul
în străinătate, în condiţiile prevăzute de legislaţia română.
Efectuarea de operaţiuni de import-export cu materii radioactive, se
poate face în urma unui proces de autorizare.505 Pot fi autorizate doar persoanele
495 Orice material, în orice stare de agregare care prezintă fenomenul de radioactivitate, inclusiv deşeurile
radioactive.
496 Orice material radioactiv obţinut în cursul procesului de producere ori de utilizare a unui combustibil
nuclear sau orice material care a devenit radioactiv prin expunere la radiaţii, cu excepţia radioizotopilor care
au atins stadiul final de preparare şi sunt susceptibile de a fi utilizaţi în scopuri ştiinţifice, medicale, speciale,
sociale, comerciale sau industriale.
497 Lit. a.
498 Lit. c.
499 Lit. f.
500 Lit. e.
501 Anexa cuprinde materialele nucleare ale căror proprietăţi sunt adecvate utilizării în producerea energiei de
origine nucleară; dispozitivele sau echipamentele special concepute pentru a fi utilizate în instalaţii din ciclul
combustibilului nuclear sau adecvate utilizării lor în acest scop; dispozitive sau echipamente special
concepute pentru a fi utilizate în fabricarea acelor materiale nenucleare care pot fi folosite în producerea
energiei de origine nucleară, cât şi acele dispozitive sau echipamente care sunt adecvate utilizării în aceleaşi
scopuri; dispozitive sau echipamente esenţiale pentru fabricarea dispozitivelor sau echipamentelor ce pot fi
utilizate la instalaţii ce folosesc combustibil nuclear sau sunt adecvate pentru utilizarea lor în acest scop sau
pentru fabricarea materialelor nenucleare adecvate utilizării în producerea energiei de origine nucleară.
502 Art. 6 din Legea nr. 111/1996.
503 Printre alte operaţiuni precum cercetarea, experimentarea, dezvoltarea, fabricarea, tranzitul, detonarea,
etc.
504 art. 7 din Legea nr. 111/1996.
505 Asemănător cu cel descris pentru bunurile speciale ce constituie obiectul primelor două capitole.
201
juridice române, în urma solicitării lor exprese, ca urmare a respectării
prevederilor legislaţiei în vigoare, persoanelor fizice fiindu-le interzis să desfăşoare
operaţiuni cu materii radioactive. După ce instanţele de judecată autorizează, în
cadrul obiectului de activitate, desfăşurarea de operaţiuni cu materii radioactive,
persoana juridică interesată trebuie să solicite autorizaţie din partea Comisiei
Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, ce funcţionează în subordinea
Guvernului506.
În sensul legii române507, prin autorizaţie în domeniul nuclear, trebuie
înţeles: documentul emis de autoritatea naţională competentă în domeniul
nuclear, pe baza unei evaluări de securitate nucleară şi control, către o persoană
juridică, la cererea acesteia, pentru desfăşurarea unei activităţi nucleare.
Autorizaţia de import sau/şi de export se eliberează508 de către Comisia
Naţională pentru controlul Activităţilor Nucleare, numai dacă sunt respectate
următoarele condiţii:
- solicitantul autorizaţiei este în măsură să demonstreze probitatea
persoanelor cu activitate de control decizional asupra operaţiunilor de import sau
de export, pentru care solicită eliberarea autorizaţiei, în conformitate cu
reglementările în vigoare;
- în cazul importului, solicitantul autorizaţiei se angajează să asigure
respectarea prevederilor legilor române şi a angajamentelor internaţionale asumate
de România în domeniul energiei nucleare, să livreze produsele şi informaţiile
numai către beneficiari autorizaţi în acest scop şi să raporteze de îndată comisiei
asupra intrării în ţară a produselor şi informaţiilor importate;
- în cazul exportului, solicitantul a obţinut de la partenerul său extern
garanţiile necesare, din care să rezulte că, acesta nu îl va folosi în scopuri care să
prejudicieze obligaţiile internaţionale asumate de România ori siguranţa naţională.
La fel ca în cazul importatorului, exportatorul trebuie să raporteze de îndată
comisiei asupra ieşirii din ţară a produselor şi a informaţiilor pentru care a
solicitat autorizaţie de export.509
Pentru importul instalaţiilor cu funcţionalitate proprie, pentru importul
fiecărui tip distinct de material radioactiv, de dispozitiv generator de radiaţii
ionizante, de aparatura de control dozimetric al radiaţiilor ionizante sau al
gradului de contaminare radioactivă, de material sau dispozitiv utilizat în scopul
protecţiei împotriva radiaţiilor ionizante, de mijloc de containerizare sau de
transport special amenajat în acest scop, este necesară obţinerea, în prealabil510,
a unei autorizaţii de produs, model tip, emisă de Comisia Naţională pentru
Controlul Activităţilor Nucleare511. Sursele-etalon de radiaţii512 şi mijloacele de
măsurare, în domeniul radiaţiilor ionizante, pentru a putea fi importate, trebuie
să aibă aprobare de model, eliberată de Biroul Român de Metrologie Legală şi să
fie verificate metrologic, în conformitate cu legislaţia Română.
După obţinerea autorizaţiei, persoanele juridice trebuie să se adreseze
Ministerului Industriei şi Comerţului pentru licenţa de import-export, licenţă ce
se va elibera în conformitate cu prevederile Ordinului 36 C, din 01.03.1999,
privind regimul de export şi import al mărfurilor. Direcţia Generală a Vămilor va
506 Art. 8 alin. 1 coroborat cu art. 4 din Legea nr. 111/1996.

507 Definiţia cuprinsă în anexa 2 la litera d la Legea nr. 11171996.
508 Art. 22 alin. 1 lit. a-c din Legea nr. 111/1996.
510 Înaintea autorizării operaţiunii ca atare.
512 Alin. 2 al art. 23 din Legea nr. 111/1996.
202
controla şi va admite513 intrarea sau ieşirea din ţară, pe baza autorizaţiei emise de
Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, a bunurilor pentru
care se impune o asemenea autorizaţie.
Deşi procedura de autorizare se poate considera încheiată odată cu
obţinerea licenţei de import-export, nu trebuie uitat faptul că, atât importatorul,
în cazul importurilor de materii radioactive, cât şi exportatorul au obligaţia să
raporteze Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare despre
intrarea, respectiv ieşirea – în şi din – ţară a materiilor radioactive.
Pentru a evita situaţia în care s-ar introduce pe teritoriul naţional bunuri
destinate folosirii de către populaţie, Legea nr. 111/1996 instituie514 o obligaţie
în sarcina Ministerului Sănătăţii, potrivit cu care, acesta are obligaţia515 să
supravegheze gradul de contaminare radioactivă a bunurilor provenite din import,
destinate utilizării pe teritoriul României. În mod practic, este necesar ca, la
intrarea în ţară, organele abilitate de control pentru trecerea frontierei516, să
analizeze din punct de vedere al contaminării radioactive fiecare partidă de
bunuri introduse în ţară, destinate a fi utilizate pe teritoriul României.
În context, se pune problema regimului juridic pe care îl vor avea bunurile
comune, contaminate radioactiv. Problema implică consecinţe de natură practică
deosebită, fiind cunoscută preocuparea multora de a scăpa de tehnologii sau
deşeuri incomode. Oare obiecte de natură comună, cu regim vamal comun, în
măsura în care sunt contaminate radioactiv, pot fi considerate materii radioactive,
în sensul art. 176 din Codul Vamal, cu consecinţe juridice subsecvente specifice?
Eu apreciez că da – în măsura în care, un bun oarecare, un transport întreg sau
numai o parte din acesta, este contaminat radioactiv, se poate considera că bunul
respectiv a devenit material radioactiv, în sensul definiţiei prevăzute de anexa 2,
lit. „n”, din Legea nr. 111/1996, întrucât prezintă fenomenul de radioactivitate,
fiind contaminate cu radionuclizi în concentraţii superioare limitelor de exceptare.
În aceste condiţii, trebuie subliniat rolul deosebit ce revine organelor Ministerului
Sănătăţii, ce îşi desfăşoară activitatea în punctele de control pentru trecerea
frontierei, în vederea prevenirii introducerii pe teritoriul ţării a unor bunuri care,
fiind contaminate radioactiv, ar putea prezenta un pericol deosebit pentru
sănătatea populaţiei.
Consider că importul unor bunuri contaminate radioactiv, întrucât nu
poate beneficia persoanelor juridice autorizate să-şi desfăşoare activitatea în
domeniul nuclear, nu poate fi autorizat.
Cu privire la combustibilul nuclear, combustibil care, datorită
caracteristicilor de volum şi greutate reduse, este relativ căutat pentru a fi
traficat, trebuie arătat, că acesta este prohibit la deţinere şi, implicit, la
introducerea sau scoaterea din ţară pentru persoanele fizice – aceste operaţiuni
fiind permise doar persoanelor juridice şi numai în urma procesului de autorizare
descris mai sus.
Datorită periculozităţii deosebite a activităţilor din domeniul nuclear,
acestea trebuie analizate sinergic, ele intercondiţionându-se reciproc. Potrivit art.
18, alin. 1 lit. k, din Legea nr. 111/1996, o persoană juridică, pentru a fi
513 Art. 42 din Legea nr. 111/1996.

514 Art. 39 alin. 1 lit. a.
515 Printre altele precum supravegherea contaminării cu materiale radioactive a produselor alimentare, pe
întreg circuitul alimentar, a surselor de apă, etc.

516 Art. 21 din Legea nr. 56/1992 republicată în 2000.
203
autorizată de către Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare să
desfăşoare una sau mai multe activităţi în domeniul nuclear, trebuie să instituie
şi să menţină un sistem autorizat de asigurare a calităţii în activitatea proprie şi
să se asigure că furnizorii săi de produse şi servicii, cât şi subfurnizorii acestora,
în lanţ, instituie şi menţin propriul lor sistem controlat de asigurare a calităţii.
Astfel, fiecare activitate din domeniul nuclear, până la utilizarea finală, este
supusă unui dublu control al calităţii - unul din partea Comisiei Naţionale, cu
autoritate în domeniu, celălalt din partea utilizatorilor de produse şi servicii
subsecvenţi.
Trebuie observat că, în plan practic, trecerea peste frontieră implică
transportul materiilor radioactive, depozitarea şi un întreg proces tehnologic şi
economic, autorizarea importurilor presupunând din partea Comisiei Naţionale
pentru Controlul Activităţilor Nucleare o verificare a întregului proces de
valorificare a materiilor radioactive importate. Vrând, nevrând, o persoană
juridică, pentru a putea obţine o autorizaţie de import, atât în măsura în care cere
autorizarea importului sau/şi pentru desfăşurarea unor activităţi subsecvente de
valorificare a importurilor, cât şi dacă aceste activităţi sunt desfăşurate de alte
persoane juridice, depinde de realizarea şi altor condiţii517, pe lângă cele impuse
expres pentru autorizarea operaţiunilor de import-export, după cum urmează:
- este în măsură să demonstreze calificarea profesională, pe funcţii, a
personalului propriu, cunoaşterea de către acesta a cerinţelor reglementărilor
privind securitatea nucleară şi protecţia împotriva radiaţiilor ionizante, precum şi
probitatea persoanelor pe timpul construcţiei şi funcţionării instalaţiei, sau în
conducerea altor activităţi nucleare, dintre cele menţionate la acel articol;
- dă dovadă de capacitate organizatorică şi responsabilitate în prevenirea şi
limitarea consecinţelor avariilor, cu posibile efecte cu impact negativ asupra vieţii
şi sănătăţii personalului propriu, populaţiei, mediului, proprietăţile terţilor sau
asupra patrimoniului propriu;
- răspunde ca restul personalului propriu, care asigură funcţionarea
instalaţiei, să aibă nivelul necesar de cunoştinţe specifice funcţiei pe care o
îndeplineşte, privind exploatarea instalaţiei, în condiţii de securitate nucleară,
riscurile asociate şi măsurile de securitate nucleară aplicabile;
- ia toate măsurile necesare, la nivelul normelor tehnologice şi ştiinţifice în
vigoare, pentru a preveni producerea daunelor care ar rezulta în urma construcţiei
şi funcţionării instalaţiei;
- instituie o asigurare sau orice altă garanţie financiară care să-i acopere
răspunderea pentru daune nucleare, cuantumul, natura şi condiţiile asigurării sau
garanţiei fiind conforme celor prevăzute de lege şi de convenţiile internaţionale la
care România este parte;
- răspunde de luarea măsurilor necesare pentru prevenirea amestecului de
orice natură sau pentru înlăturarea perturbărilor datorate oricăror terţi în procesul
decizional, în timpul construcţiei şi pe durata funcţionării instalaţiei nucleare;
- propune un amplasament al instalaţiei care nu contravine prevederilor
legale şi intereselor publice prioritare, cu privire la necontaminarea apei, aerului şi
solului, şi nu afectează funcţionarea altor instalaţii situate în vecinătate;
- dispune de aranjamente materiale şi financiare corespunzătoare şi
suficiente pentru colectarea, transportul, tratarea, condiţionarea şi depozitarea
deşeurilor generate din propria activitate, precum şi pentru dezafectarea instalaţiei
nucleare, atunci când va înceta definitiv activitatea autorizată, şi a achitat
517 Art. 18 alin. 1 lit. a-o.

204
contribuţia pentru constituirea Fondului pentru gospodărirea deşeurilor şi
defectare;
- instituie şi menţine un sistem conform reglementărilor specifice de
protecţie împotriva radiaţiilor ionizante;
- instituie şi menţine un sistem conform reglementărilor specifice de
protecţie fizică a combustibilului nuclear, a materialelor nucleare şi a produselor şi
deşeurilor, precum şi a instalaţiilor nucleare, inclusiv a depozitelor de combustibil
nuclear, de materiale nucleare şi, de produse şi deşeuri;
- instituie şi menţine un sistem autorizat de asigurare a calităţii în
activitatea proprie şi se asigură ca furnizorii săi de produse şi de servicii, cât şi
subfurnizorii acestora, în lanţ, instituie şi menţin propriul lor sistem controlat de
asigurare a calităţii;
- instituie şi menţine un sistem propriu, aprobat, de pregătire a intervenţiei
în caz de accident nuclear;
- instituie şi menţine un sistem în conformitate cu reglementările de
aplicare a garanţiilor nucleare;
- deţine toate celelalte acorduri, autorizaţii şi avize prevăzute de lege;
- instituie şi menţine un sistem de informare a publicului în conformitate
cu reglementările legale.
Pentru evitarea unor accidente, ipoteză în care, datorită periculozităţii
domeniului, ar apărea consecinţe dezastruoase, chiar la nivel social, persoanele
juridice, ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul nuclear, au nevoie şi de o
autorizare de asigurare a calităţii în domeniul nuclear518, a activităţilor de
aprovizionare, proiectare, fabricare, construcţie-montaj, reparare şi întreţinere
pentru produsele, serviciile şi sistemele care sunt clasificate ca fiind importante
pentru securitatea instalaţiei nucleare. Astfel, un importator, indiferent dacă va
desfăşura sau nu activităţi de valorificare a importurilor, după ce va obţine
autorizaţia de import şi va efectua importul, pentru a valorifica obiectul
importului, în măsura în care este vorba de produse sau sisteme declarate ca
importante pentru securitatea unei instalaţii nucleare, va trebui să obţină o
autorizare a calităţii produselor şi sistemelor importante.
Legea română519 specifică condiţiile generale ce trebuie îndeplinite pentru a putea
fi eliberată autorizaţia de calitate, în domeniu nuclear urmând ca, în funcţie de
activitatea, în concret, desfăşurată de persoana juridică şi de natura bunurilor importate,
să fie necesară îndeplinirea numai a unora sau a tuturor condiţiilor următoare:
- este în măsură să demonstreze calificarea profesională, pe funcţii, a
personalului propriu, cunoaşterea de către acesta a cerinţelor de
securitate nucleară, precum şi probitatea persoanelor care au autoritate
de decizie în conducerea activităţilor care concură la realizarea
produselor;
- răspunde ca restul personalului propriu, angrenat în activităţile care
concură la realizarea acestor produse, servicii sau sisteme, să aibă nivelul
necesar de cunoştinţe privind efectele abaterilor de calitate ale acestor
produse, servicii sau sisteme asupra securităţii instalaţiei nucleare în care
urmează să fie încorporate;
- răspunde de luarea măsurilor, necesare pentru prevenirea amestecului de
orice natură sau pentru înlăturarea perturbărilor, datorate oricăror terţi,
în procesul decizional şi în desfăşurarea activităţilor autorizate;
- instituie şi menţine un sistem controlat de asigurare a calităţii în
activitatea proprie şi se asigura ca furnizorii săi de produse şi de servicii,

205
precum şi subfurnizorii acestora, în lanţ, să instituie şi să menţină
propriul lor sistem controlat, de asigurare a calităţii.
Legiuitorul român a considerat necesar să instituie o serie de obligaţii şi
răspunderi520, de natură să stimuleze preocuparea persoanelor juridice autorizate
să depăşească activităţi, indiferent de natura lor, în domeniul nuclear, pentru
asigurarea securităţii şi calităţii acestora.
Astfel, persoanele juridice, odată autorizate să desfăşoare activităţi în domeniul
nuclear, trebuie să ia toate măsurile în vederea:
- securităţii nucleare, protecţiei împotriva radiaţiilor ionizante, protecţiei
fizice, planurilor proprii de intervenţie în caz de accident nuclear şi asigurării
calităţii pentru activităţile desfăşurate sau a surselor asociate acestora;
- evidenţei stricte a materiilor nucleare, precum şi a tuturor surselor
utilizate sau produse în activitatea proprie;
- respectarea limitelor şi condiţiilor tehnice prevăzute în autorizaţie şi
raportarea oricăror depăşiri, conform reglementărilor specifice;
- limitarea numai la activităţile pentru care a fost autorizat;
- dezvoltarea propriului sistem de cerinţe, regulamente şi instrucţiuni care
asigură desfăşurarea activităţilor autorizate, fără riscuri inacceptabile, de orice
natură.
Mai mult, răspunderea pentru daune nucleare, provocate în timpul sau ca
urmare a accidentelor ce pot surveni prin desfăşurarea activităţilor prevăzute în
autorizaţie ori a altor activităţi care au avut ca urmare decesul, vătămarea
integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane, distrugerea, degradarea ori
imposibilitatea temporară de folosire a vreunui bun, revine în întregime titularului
autorizaţiei, în condiţiile stabilite prin lege şi prin angajamentele internaţionale la
care România este parte.
Autorizaţiile eliberate pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear
pot fi suspendate sau retrase521 de către emitent – Comisia Naţională pentru
Controlul Activităţilor Nucleare – din proprie iniţiativă sau la sesizarea oricăror
persoane fizice sau juridice, atunci când se constată că:
- titularul autorizaţiei a încălcat prevederile legale specifice – în principal
obligaţiile sau/şi răspunderile asumate după eliberarea autorizaţiei în calitate
de persoană juridică autorizată – sau limitele şi condiţiile prevăzute în
autorizaţie;
- persoana juridică autorizată nu îndeplineşte integral şi la termenul stabilit
măsurile dispuse de organele de control abilitate – Comisia Naţională pentru
Controlul Activităţilor Nucleare;
- apar situaţii noi, din punct de vedere tehnic, sau de altă natură,
necunoscute la data eliberării autorizaţiei, care pot afecta desfăşurarea, în
condiţii de siguranţă, a activităţilor nucleare;
- titularul autorizaţiei nu-şi îndeplineşte obligaţiile cu privire la constituirea
Fondului pentru gospodărirea deşeurilor radioactive şi dezafectate sau la
asigurarea de răspundere civilă pentru daune către terţi, în caz de accident
nuclear;
- titularul autorizaţiei încetează de a mai fi legal constituit;
- titularul autorizaţiei îşi pierde capacitatea juridică.
Concluzionând, apreciez că autorizarea operaţiunilor de import-export cu
materii radioactive, implică un grad ridicat de complexitate, datorită faptului că,
520 Art. 25 alin. 1 şi 2.
521 Art. 11 alin. 1 lit. a-f din Legea nr. 111/1996.

206
deşi, în esenţă, procedura este comună – autorizarea obiectului de activitate,
autorizaţie din partea organului de specialitate competent, licenţa din partea
Ministerului Industriei şi Comerţului, comunicare despre trecerea peste frontieră
adresată organului de specialitate care a autorizat activitatea – apar importante
aspecte particulare, ce ţin de legăturile între activitatea de import-export şi
activităţile de valorificare a produselor importate, respectiv de fabricare a celor
exportate, în materie de autorizări, iar într-un plan aparte apare necesitatea
autorizării de calitate pentru exercitarea activităţii din domeniul nuclear.
4. TRECEREA PESTE FRONTIERĂ A SUBSTANŢELOR CHIMICE TOXICE ŞI A
PRECURSORILOR LOR
Regimul juridic al trecerii peste frontieră de substanţe chimice toxice şi
precursori este reglementat de Legea nr. 56, din 16.04.1997, pentru aplicarea
prevederilor Convenţiei privind interzicerea dezvoltării producerii, stocării şi
folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora.522 Convenţia arătată a fost
ratificată de România prin Legea nr. 125, din 19.12.1994.
Prin substanţă chimică toxică se înţelege orice substanţă chimică523 care,
prin acţiunea sa chimică asupra proceselor biologice, poate cauza moartea,
incapacitate temporară sau vătămare permanentă la om sau la animale,
indiferent de originea sa, sau de metoda de producere şi, indiferent dacă se obţine
în instalaţii, în muniţii binare sau în altă parte.
Prin precursori524 se înţelege: orice reactiv chimic care participă, în orice
fază, la producerea, prin orice metode, a unei substanţe chimice toxice, inclusiv
orice component de bază al unui sistem chimic binar sau multicomponent.
Cele două definiţii trebuie acceptate şi analizate în contextul preocupării
pentru interzicerea, dezvoltarea, producerea, stocarea sau folosirea armelor
chimice, acestea având în vedere525 substanţele chimice toxice şi precursorii lor,
cu excepţia celor destinate unor scopuri neinterzise prin Convenţia de la Paris
din 1993,526 atâta timp cât tipurile şi cantităţile sunt conforme cu asemenea
scopuri; muniţiile şi dispozitivele concepute special pentru a provoca moartea sau
alte vătămări, prin acţiunea toxică a substanţelor chimice, care ar fi puse în
libertate, ca urmare a folosirii unor asemenea muniţii şi dispozitive; orice
echipament conceput special pentru a fi utilizat în legătură cu folosirea muniţiilor
ce utilizează substanţe chimice toxice.
Legea nr. 56/1997 arată, în legătură cu substanţele chimice toxice şi
precursorii lor, că, acestea sunt considerate527 produse strategice, importul şi
exportul acestora fiind supuse controlului şi autorizării prin licenţe. Datorită
periculozităţii deosebite a acestor substanţe, legiuitorul român528 a supus
controlului şi autorizării, pe lângă operaţiunile de import-export, desfăşurate de
persoanele juridice abilitate ca acte de comerţ, şi activităţile necomerciale de
dobândire, din afara teritoriului naţional, precum şi cele de transfer în afara
teritoriului naţional.
522 Semnată la Paris în 13 ianuarie 1993.

523 Art. 1 alin. 2 din Legea nr. 56/1997, art. 2 din Legea nr. 125/1994.
524 Art. 1 alin. 3 din Legea nr. 56/1997, art. alin. 3 din Legea nr. 125/1994.
526 Convenţia privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea
acestora; în continuare urmând a fi folosit doar termenul de Convenţie.

528 Art. 20 alin. 2 din Legea 56/1997.
207
Procedura de autorizare presupune, pentru persoanele juridice, într-o
primă etapă, autorizarea, în cadrul obiectului de activitate, de către instanţele de
judecată, a activităţilor de import-export cu substanţe toxice şi cu precursorii lor.
Trebuie observat că, operaţiunile cu aceste substanţe, sunt permise529 numai în
scopuri neinterzise, Convenţia acceptând ca astfel de scopuri: scopuri industriale,
agricole, de cercetare, medicale, farmaceutice sau alte scopuri paşnice; scopuri de
protecţie – în relaţie directă cu protecţia împotriva substanţelor chimice toxice şi
armele chimice; scopurile militare, care nu au legătură cu utilizarea armelor
chimice şi care nu depind de utilizarea proprietăţilor toxice ale substanţelor
chimice ca metodă de război; scopuri pentru asigurarea respectării legilor,
inclusiv combaterea dezordinilor publice. Substanţele chimice toxice şi precursorii
lor, ce constituie obiectul regimului de autorizare sunt conţinuţi diferenţiat în
listele 1, 2 şi 3 din anexa 1, a Legii nr. 56/1997.
Etapa a II-a, în cadrul procesului de autorizare, presupune adresarea unei
cereri Agenţiei Naţionale de Control al Exporturilor Strategice şi al Interzicerii
Armelor Chimice, în vederea obţinerii unei autorizaţii pentru efectuarea de
operaţiuni cu substanţe toxice şi precursori ai acestora. De remarcat este că,
oricărei persoane530, în orice situaţie531, i se interzice dezvoltarea, producerea,
dobândirea, deţinerea sau transportul către alte persoane direct sau indirect de
arme chimice; folosirea de arme chimice; angajarea, în orice fel, de pregătiri
militare pentru folosirea armelor chimice; ajutarea, încurajarea sau determinarea,
în orice fel, a altor persoane să se angajeze într-o activitate interzisă prin lege;
utilizarea ca mijloace de război a substanţelor pentru combaterea dezordinilor
publice.
Agenţia Naţională de Control al Exporturilor Strategice şi a Interzicerii
Armelor Chimice este organul de specialitate532 al Guvernului României533, care
supraveghează şi coordonează, prin Direcţia de control a interzicerii armelor
chimice, toate activităţile, privind regimul aplicării Convenţiei, privind interzicerea
dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora.
În materia trecerii peste frontieră, Agenţia asigură controlul importului şi
exportului de substanţe chimice toxice şi precursori ai acestora, eliberând
autorizaţii în vederea obţinerii licenţelor de import-export şi certificate de
utilizator final, pentru importurile de substanţe chimice interzise în listele anexă
la Legea nr. 56/1997. de asemenea, agenţia are obligaţia să notifice Organizaţiei
pentru Interzicerea Armelor Chimice, cu sediul la Haga, transferurile de substanţe
chimice înscrise în Lista 1 cu cel puţin 30 de zile înainte de efectuarea lor.
Cererea, pentru autorizarea importurilor sau exporturilor de substanţe
chimice înscrise în Lista 1534, trebuie adresată Agenţiei Naţionale de Control al
Exporturilor Strategice şi a Interzicerii Armelor Chimice cu cel puţin 60 de zile535
529 Art. 14 coroborat cu art. 1 alin. 7 din Legea nr. 56/1997.

530 În sensul Legii nr. 56/1997 – art. 3 alin. 2 şi 3 – prin persoane sunt avute în vedere persoanele fizice de
cetăţenie română, străinii şi apatrizii rezidenţi în România aflate pe teritoriul României sau în afara
teritoriului naţional, în conformitate cu dreptul internaţional; persoanele juridice române; autorităţile publice
române.
532 În cuprinsul capitolului, în legătură cu aceasta va fi folosit termenul de Agenţie.
533 Art. 4 alin. 1-5 din Legea nr. 56/1997.
534 Lista cuprinde substanţe chimice toxice şi precursorii consideraţi mai periculoşi, de unde şi un regim mai
restrictiv specific acestor substanţe.

535 Art. 3 alin. 1 înserează cu privire la persoanele care importă sau exportă substanţe chimice toxice înscrise
în Lista 1 că acestea sunt obligate să comunice Agenţiei despre aceasta, cu cel puţin 60 de zile înainte de
208
înainte de efectuarea operaţiunii. Persoanele juridice, ce solicită autorizarea
efectuării de operaţiuni de import-export, au obligaţia536 să transmită anual
Agenţiei o declaraţie detaliată, cu privire la operaţiunile efectuate în anul
calendaristic precedent, până la data de 01 Martie a fiecărui an, cu specificarea
cantităţilor şi a utilizării finale pentru fiecare substanţă şi fiecare ţară implicată.
Pentru substanţele şi precursorii cuprinşi în Lista nr. 3, este necesară declararea
cantităţilor care au făcut obiectul importurilor ori exporturilor şi destinaţia lor
finală, pentru fiecare substanţă şi ţară implicată537, însă termenul de depunere a
cererilor este mai îngăduitor538, iar Agenţia nu mai are obligaţia să notifice
Organizaţiei pentru Interzicerea armelor chimice, operaţiunea.
În cazul exporturilor, autorizaţia de export pentru substanţele chimice
toxice şi precursorii lor este condiţionată539 de prezentarea unui certificat de
utilizator final, eliberat de autoritatea de stat abilitată din ţara de destinaţie a
exportului, ce va conţine menţiuni cu privire la utilizarea substanţelor ce
constituie obiectul exportului numai pentru scopuri neinterzise de Convenţie;
asemenea obligaţiei de a nu le reexporta; tipurile şi cantităţile; utilizarea finală;
denumirea şi adresa utilizatorului final.
Întrucât autorizaţiile pentru efectuarea operaţiunilor de import-export sunt
nominale şi se eliberează pentru fiecare operaţiune în parte, mai trebuie observat
că, operaţiunile în cauză, cu substanţele înscrise în Lista nr. 1540, pot fi efectuate
numai cu statele părţi la Convenţie şi numai pentru scopuri de cercetare,
medicale, farmaceutice sau de protecţie, importatorii din aceste state, în cazul
exportului, respectiv importatorii români, în cazul importului, având obligaţia de
a nu le reexporta unui stat terţ. În aceste condiţii, Agenţia are obligaţia de a
verifica, pentru fiecare operaţiune solicitată la autorizare, ţara de destinaţie şi
scopul pentru care respectivele substanţe sunt importate în acea ţară.
Operaţiunile de import-export cu substanţe chimice cuprinse în Lista nr.
2541 nu pot fi efectuate, de asemenea, decât cu statele părţi la Convenţie.
Substanţele chimice înscrise în Lista nr. 3542, pot fi exportate către state care nu
sunt părţi la Convenţie.
Etapa a III-a în cadrul procesului de autorizare, presupune solicitarea unei
licenţe de import sau export, după caz, de la Ministerul Industriei şi
Comerţului543, în baza prevederilor legale privind monopolul de stat544.
Odată cu această etapă, se poate considera procesul de autorizare încheiat,
urmând ca operaţiunile de import sau export, pentru care se parcurge întregul
proces de autorizare, să se considere autorizate, în sensul art. 176 din Codul
Vamal.
efectuarea operaţiunii. Noi apreciem că, în contextul reglementărilor legale, comunicarea se face într-un mod
adecvat prin cererea pentru autorizarea operaţiunilor de import-export.
536 Art. 8 alin. 2 coroborat cu art. 13 alin. 1 lit. b din Legea nr. 56/1997.
538 Întrucât Legea nu-l specifică acesta rămâne la dispoziţia Agenţiei.
539 Art. 21 alin. 2 şi 3 lit. a-e.
542 Art. 23 alin. 3 din legea nr. 56/1997.
543 Vezi Ordinul 36C/1999 al Ministerului Industriei şi Comerţului privind desfăşurarea operaţiunilor de
import-export.
544 Vezi Legea nr. 18/1996 cu modificările la zi.
209
5. TRECEREA PESTE FRONTIERĂ A MATERIILOR EXPLOZIVE
Regimul de trecere peste frontiera al materiilor explozive este reglementat de
Legea 126, din 27.12.1995 – privind regimul materiilor explozive.
Prin materii explozive se înţeleg545: explozivii propriu-zişi, amestecurile
explozive, pirotehnice şi simple, mijloacele de iniţiere, cele auxiliare de aprindere,
precum şi orice alte substanţe sau amestecuri de substanţe destinate să dea
naştere la reacţii chimice instantanee, cu degajare de căldura şi gaze la
temperatură ridicată. Potrivit legii546, producerea de materii explozive şi orice
operaţiune de import-export cu acestea, sunt permise numai persoanelor fizice şi
juridice care sunt înregistrate şi posedă autorizaţii, în acest sens, eliberate de
organele prevăzute de lege. Consider că, trebuie subliniată, permisivitatea legii,
care acceptă posibilitatea ca persoanele fizice să efectueze operaţiuni de import-
export cu materii explozive. În acest sens, art.7, chiar dacă nu face referire
expresă la acest tip de operaţiuni, reiterează faptul că, persoanele fizice au dreptul
să utilizeze, să transporte, să depoziteze, să experimenteze şi să mânuiască
materii explozive, dacă sunt autorizate şi înregistrate conform legii .547
În condiţiile, în care operaţiuni de import-export cu materii explozive, pot fi
efectuate atât de către persoane fizice, cât şi de către persoane juridice, pentru
ambele categorii fiind necesară autorizarea, trebuie observat că persoanele
juridice pot efectua operaţiuni de import-export cu materii explozive doar ca acte
de comerţ, lucru care nu este valabil şi pentru persoanele fizice, de unde două
ipoteze distincte de analizat, în materie de obţinere a autorizării.
Pentru ca o persoană juridică să efectueze operaţiuni de export-import cu
materii explozive, este necesar ca acestea să parcurgă un proces de
autorizare548, ce debutează prin autorizarea obiectului de activitate de către
instanţa de judecată competentă, continuă prin obţinerea autorizaţiei de
specialitate de la organele investite în acest sens prin lege, urmând a fi autorizată
fiecare operaţiune, în parte, de către Ministerul Industriei şi Comerţului; se va
desfăşura operaţiunea, după care este necesară notificarea acesteia la organele
care au dat autorizaţia de specialitate.
În context, apreciez că trebuie observate unele aspecte cu privire la organele
de specialitate investite să elibereze autorizaţia pentru efectuarea de operaţiuni cu
materii explozive, să dea avizele de specialitate pentru autorizarea obiectului de
activitate şi unde să se notifice fiecare operaţiune de import-export, în parte.
Dacă, în cazul celorlalte bunuri special analizate, era un singur organ, în cazul
materiilor explozive, autorizaţia provine de la două organe, fiecare aparţinând
unui alt minister – Inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii şi
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului sau Direcţia de Poliţie a Municipiului
Bucureşti, competente, după caz.549 Fiind vorba de două organe, s-ar putea
aprecia că este vorba de două autorizaţii, însă Legea stipulează550 că este vorba
despre o autorizaţie emisă în comun.
545 Art.1 alin.2 din Legea 126/1995.

546 Art2 din Legea 126/1995.
547 N.A. - este exceptată de la acest regim pulberea necesară confecţionării cartuşelor pentru arme de
vînatoare-art.7 din Legea 126/1995.

548 Asemănător cu cel descris cu privire la celelalte categorii de bunuri comune al căror regim de import-
export a fost analizat în cadrul acestui capitol.

210
Obligaţia autorizării subzistă şi pentru persoanele juridice care efectuează
operaţiuni cu obiecte artizanale şi de distracţie, pe bază de amestecuri
pirotehnice551.
Autorizaţia, emisă în comun de către Inspectoratul de stat teritorial pentru
protecţia muncii şi Inspectoratul de poliţie al judeţului sau Direcţiei Generală de
Poliţie a Municipiul Bucureşti, se eliberează la solicitarea persoanelor interesate,
pe o durată determinată552, existând posibilitatea prelungirii, prin avizare, în
condiţiile legii. Ea cuprinde precizări cu privire la activităţile autorizate,553 fiind
interzisă concesionarea drepturilor autorizate sau efectuarea activităţilor înscrise
în autorizaţie, prin interpuşi neautorizaţi.
În ceea ce priveşte persoanele fizice, acestea nu pot efectua operaţiuni cu
materii explozive, ca acte de comerţ. Este necesară doar autorizarea din partea
instituţiilor abilitate, din Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul de
Interne.
Autorizaţiile, pentru desfăşurarea de operaţiuni cu materii explozive, pot fi
eliberate numai în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile de transport,
depozitare şi paza, stabilite prin normele legale554.
În ceea ce priveşte transportul, materiile explozive pot fi transportate doar
cu mijloace special amenajate, pe baza ordinului de transport eliberat şi semnat
de beneficiarul transportului. Mânuirea şi transportul555 se efectuează sub directa
supraveghere a artificierilor autorizaţi556 şi numai cu personalul special instruit
pentru asemenea operaţiuni. Aceste operaţiuni sunt, ca principiu557, interzise în
timpul nopţii. De asemenea, este interzis transportul în acelaşi vehicul al
materiilor explozive împreună cu alte materiale, precum şi accesul în vehicul a
persoanelor străine de transport. Transportul şi depozitarea în comun, a mai
multor tipuri de explozivi, se fac numai în măsura în care proprietăţile lor o
permit, fără a exista pericol de explozie558.
Depozitarea materiilor explozive este permisă doar în spaţii559, special
construite şi amenajate, pe baza documentaţiilor avizate de inspectoratele de stat
teritoriale, pentru protecţia muncii. Depozitele pot funcţiona doar pe baza
autorizaţiei emise, în comun, de organele abilitate pentru a autoriza operaţiunile
cu materii explozive.
Depozitele nu pot funcţiona în clădiri care au destinaţia de locuinţe.
Autorizaţia va conţine date cu privire la capacitatea maximă de depozitare în
echivalent trotil, capacitate ce poate fi depăşită, temporar, cu maxim 25%, pe
baza avizului inspectoratului de stat teritorial pentru protecţia muncii.
Paza560 transporturilor de materii explozive, indiferent de mijlocul de
transport, se asigură de către unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor,
pe cheltuiala beneficiarului. Pentru transporturile în tranzit, pe teritoriul

553 Producţie, transport, folosire, import-export, depozitare, experimentare, etc.
554 Art. 13, 14, 15, 16 şi 17 alin. 1 din Legea nr. 126/1995.
555 Cu excepţia obiectelor autorizate şi distractive.
556 Autorizarea calităţii de artificier se face de către inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii,
urmând a fi înregistrată la organul de poliţie în raza căruia se află locul de muncă al celui autorizat – art. 27
din Legea nr. 126/1995.
557 Excepţiile nu privesc activităţile ce ţin de operaţiunile de import-export.
558 Anexă la Legea nr. 12671995 conţine o listă a explozivilor care pot fi transportaţi şi depozitaţi împreună.
559 Art. 9 din Legea nr. 126/1995.
560 Art. 18 din Legea nr. 126/1995.
211
României, paza se asigură tot de către Ministerul Administraţiei şi Internelor,
contra cost, dar la solicitarea organelor care au atribuţii privind transporturile şi
expediţiile internaţionale, după verificarea prealabilă a integrităţii sigiliilor aplicate
de expeditor.
Pentru operaţiunile cu materii explozive, efectuate ca acte de comerţ, de
către persoanele juridice, este necesară561 ţinerea unor registre de evidenţă, în
care să fie trecute numele cumpărătorului, a autorizaţiei din care rezultă că
acesta a fost abilitat să efectueze operaţiuni cu materii explozive şi cantitatea
comercializată şi a unor formulare privind mişcarea acestor materii – registrele şi
formularele arătate, urmând să aibă caracter de documente cu regim special.
În vederea lămuririi activităţii ilicite, organele abilitate vor avea de efectuat
diferite activităţi de supraveghere şi control, toate materializate prin constatarea
în flagrant a infracţiunilor de contrabandă ori constatarea post-fatum, în situaţia
în care bunurile ce sunt trecute peste frontieră au o provenienţă străină certă, ca
produs finit, ori ca materii prime folosite în procesul de fabricaţie şi nu se pot
prezenta acte de provenienţă.
5.1.2. Făptuitorii şi calitatea lor

Pe lângă faptul că, importanţa rezolvării acestei probleme rezidă în aceea că,
făptuitorii sunt subiecţii răspunderii penale, cercetarea va trebui să lămurească
aspecte legate de identitatea şi cetăţenia acestora, dacă au avut calitatea de
angajaţi, reprezentanţi ori alte persoane care au acţionat în folosul unor persoane
juridice – pentru aplicarea art. 180 din Codul Vamal – dacă erau angajaţi şi aveau
îndatoriri legate de efectuarea controlului vamal, etc.
Consider că este necesar a atrage atenţia asupra faptului că, practica
judiciară evidenţiază, în legătură, atât cu săvârşirea contrabandei prevăzute de
art. 175 din Codul Vamal, cât şi cu săvârşirea contrabandei calificate prevăzute
de art. 176 din Codul Vamal, o activitate infracţională mult mai extinsă, în care
este implicat un număr mare de persoane care îşi au repartizate, în cadrul acestei
activităţi, diferite roluri şi sarcini, iar – un lucru foarte important – multe dintre
acestea ocupă funcţii importante în serviciul diferitelor autorităţi şi instituţii
statale de care se folosesc pentru a „uşura” traseul mărfii de contrabandă pentru
utilizatorii finali.
Aspectele legate de săvârşirea acestor infracţiuni, de către două sau mai
multe persoane înarmate ori constituite în bandă, vor fi analizate în secţiunea
destinată tratării condiţiilor ce caracterizează activitatea ilicită, apreciind că,
împrejurările arătate, sunt strâns legate de modul de operare folosit pentru
săvârşirea infracţiunilor.
Practica judiciară pune în evidenţă că, cel puţin din punct de vedere
statistic, infracţiunile de contrabandă sunt săvârşite de către persoane de
naţionalitate română, care cunosc bine împrejurările de loc şi timp
corespunzătoare golurilor de natură diferită, ce apar în activitatea organelor
investite cu atribuţiuni în domeniu, împreună, sau în legătură cu cetăţeni străini,
interesaţi în activitatea infracţională. O categorie aparte o reprezintă cetăţenii
români, rezidenţi în străinătate sau cu dublă cetăţenie care, reîntorcându-se în
România stabilesc legături infracţionale şi înfiinţează, împreună cu acestea,
561 Art. 30 alin. 1 coroborat cu art. 24 alin. 2 din Legea nr. 126/1995.
212
adevărate filiere capabile să transporte importante cantităţi de mărfuri de
contrabandă.
În ceea ce îi priveşte pe cetăţenii străini trebuie observat că aceştia, ca
regulă, evită să se implice direct în activităţi de contrabandă, în forma prevăzută
de art. 175 din Codul Vamal, datele problemei schimbându-se atunci când este
vorba despre bunurile speciale, la care face referire art. 176.
Pentru rigoarea demersului ştiinţific, îmi permit să detaliez separat unele
considerente legate de făptuitori, în practica organelor judiciare observându-se o
anumită specializare a infractorilor.
Contrabanda, în forma simplă, presupune trei segmente de activitate:
1. procurarea mărfurilor şi aducerea acestora într-o zonă în care să fie
posibilă pregătirea lor – dacă aceasta este necesară – pentru trecerea
frontierei de stat a României,
2. trecerea mărfurilor peste frontiera de stat a României cu ocolirea
punctelor de control
3. preluarea mărfurilor după trecerea frontierei şi luarea măsurilor pentru
distribuirea şi valorificarea lor
Ca regulă, activităţile corespunzătoare aducerii mărfurilor în imediata
vecinătate a frontierei şi chiar trecerii frontierei, presupun concursul unor
persoane, ce sunt cetăţeni ai altui stat. Atunci când este vorba despre cantităţi
importante de mărfuri, contrabanda nu poate fi concepută fără concursul unor
grupuri infracţionale de la graniţa ţărilor vecine, chiar s-ar pune problema unui
adevărat război, dacă s-ar nesocoti teritoriul acestor grupuri, iar contrabandiştii
cunosc regulile şi le respectă – infractorii se respectă, cu certitudine, mai mult
între ei, decât respectă reprezentanţii autorităţii de stat.
Activitatea infracţională, de pe teritoriul României, a constituit subiect de
dispută între infractorii români şi cei de altă cetăţenie. Odată cu trecerea
timpului, infractorii români, se pare că, s-au impus ca singuri parteneri viabili.
Asta a fost posibil, în condiţiile în care, reprezentanţii grupărilor străine s-au
confruntat cu o atenţie deosebită, atât din partea mediului specific de afaceri din
România, cât şi din partea organelor de anchetă, mai ales în condiţiile în care
rezultatele activităţilor infracţionale trebuiau să fie folosite pentru finanţarea unor
grupuri de rebeli, dizidenţi, reţele de spionaj sau de terorism.
În ceea ce priveşte bunurile speciale, situaţia este asemănătoare, teritoriul
românesc a fost disputat de, iar, în cele din urmă a fost adjudecat de infractorii
autohtoni, odată cu organizarea acestora în grupuri capabile să desfăşoare
activităţi, independent de amestecul altor grupuri din exterior. Drogurile şi, nu
numai, sunt aduse în zona de frontieră după care sunt preluate şi valorificate de
infractorii români, fiind situaţii rare când livrarea are loc la uşă, întrucât riscul se
plăteşte, preţul crescând în măsura în care bunurile speciale sunt transportate pe
teritoriul României, de către reţelele străine.
Am arătat, că activitatea infracţională este complexă, mult mai extinsă
decât ar părea la prima vedere, fiind implicat un număr mare de persoane, ce îşi
au repartizate în cadrul acestei activităţi diferite roluri şi sarcini. Consider că
ancheta unei activităţi ilicite ce presupune şi săvârşirea infracţiunii de
contrabandă trebuie să urmărească, în strânsă legătură cu faptele, şi gradul de
implicare a persoanelor, numărul şi calitatea acestora, rolul pe care îl are fiecare
persoană participantă în ansamblul activităţii infracţionale. Nimeni nu este
mulţumit doar cu trecerea peste frontieră a unor bunuri, fie ele chiar şi speciale,
213
activitatea infracţională trebuie valorificată, şi nu oricum, ci în aşa fel încât să
producă profituri maxime iar pentru aceasta este nevoie de mai mulţi oameni, de
legături infracţionale diverse care să participe la depozitarea, pregătirea pentru
distribuţie, distribuirea bunurilor, urmărirea dealerilor, încasarea sumelor de
bani cuvenite, luarea măsurilor necesare pentru conservarea şi dezvoltarea
activităţii infracţionale, gestionarea sumelor de bani folosite în activitatea ilicită şi
reintroducerea lor în circuitul economic de suprafaţă, recunoscut şi protejat de
comunitatea socială.
În funcţie de caracterul şi celelalte particularităţi ale fiecărei persoane în
parte anchetatorii vor fundamenta modul de abordare al făptuitorilor pe timpul
urmăririi penale, procedeele tactice de ascultare, posibilitatea folosirii de
confruntări, reconstituiri, etc.
5.1.3. Bunurile care constituie obiectul tranzitării ilicite

Cercetarea contrabandei va fi interesată, înainte de toate, dacă bunurile
care sunt tranzitate peste frontiera de stat a României sunt bunuri comune sau
speciale, fiecare categorie, în parte, beneficiind de un regim juridic propriu, cu
consecinţa încadrării juridice ca infracţiune de contrabandă (art. 175) sau ca
infracţiune de contrabandă calificată (art. 176).
Ca aspect operativ, căutarea şi găsirea bunurilor tranzitate ilicit – ca
priorităţi în anchetă – pot constitui scopul desfăşurării unor activităţi cum ar fi:
controale, razii, supraveghere vamală, percheziţii desfăşurate la domiciliul unor
persoane fizice, la locul unde îşi desfăşoară activitatea persoane juridice, etc.
De asemenea, identificarea mărfurilor sau bunurilor este importantă în
vederea aplicării prevederilor art. 183, din Codul Vamal, care arată că în situaţia
în care acestea nu se găsesc, infractorul va fi obligat la plata echivalentului lor în
bani, iar în situaţia în care se găsesc, vor constitui obiectul măsurii de confiscare
specială, prevăzută de art. 118, din Codul Penal.
Mai trebuie observat, aici, că există şi excepţii în ceea ce priveşte bunurile
care pot constitui obiect material al infracţiunilor de contrabandă, practic bunuri
care nu constituie obiect al aplicării regimului vamal. Astfel, nu vor fi avute în
vedere fiinţele umane atât în viaţă cât şi după ce au decedat, organele, sângele,
sperma şi alte ţesuturi umane, în măsura existenţei lor independente de corpul
unui om, eventual ca parte dintr-o bancă specializată, acestea neputând fi
acceptate ca obiect material al infracţiunii de contrabandă562. De asemenea, nu se
poate face contrabandă cu documente declarate secrete sau cu creaţia
intelectuală privită ca obiect al dreptului de proprietate intelectuală, precum şi cu
extensia acesteia – fluxurile informatice sau informatizate.
De observat şi faptul că operaţiunile cu bunurile speciale ce constituie
obiectul contrabandei calificate constituie obiect de reglementare pentru
infracţiuni speciale legate de regimul fiecărei categorii în parte, practic persoanele
ce săvârşesc contrabanda calificată sunt implicate şi în săvârşirea infracţiunilor la
regimul fiecărei categorii de bunuri speciale .
562N.A. – cele arătate constituie obiectul de reglementare al Legii 2 /1998 privind prelevarea şi transplantul
de ţesuturi şi organe umane şi al Legii 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane
214
5.1.4. Condiţiile ce caracterizează activitatea ilicită – locul,
timpul, modul de operare
Locul unde s-a săvârşit tranzitarea ilicită de bunuri peste frontiera
României este important, înainte de toate, pentru corecta încadrare juridică, aşa
cum am arătat, pentru existenţa infracţiunii de contrabandă în forma simplă.
Este necesar ca, bunurile să fie trecute peste frontieră, prin alte locuri decât cele
stabilite pentru controlul vamal, această condiţie nefiind impusă pentru
infracţiunea de contrabandă calificată.
Din punct de vedere operativ, locul unde s-a realizat trecerea peste frontieră
a bunurilor, oferă posibilitatea descoperirii, fixării, ridicării şi valorificării tuturor
urmelor şi mijloacelor materiale de probă ce au legătură cu activitatea
infracţională prin efectuarea activităţii de cercetare la faţa locului. De asemenea,
locul şi timpul prezintă importanţă pentru formarea cercului de bănuiţi, căutarea
şi identificarea rapidă a martorilor oculari sau a altor persoane care pot cunoaşte
informaţii despre activitatea ilicită desfăşurată. Tot astfel, cunoscând locul şi
timpul când s-a săvârşit infracţiunea de contrabandă, anchetatorii au
posibilitatea să valorifice datele privitoare la frecvenţa comiterii unor astfel de
fapte într-un anumit loc şi pe această bază, să intensifice măsurile de
supraveghere şi să creeze condiţiile de intervenţie şi depistare operativă a
persoanelor implicate563.
De subliniat este faptul că trecerile frauduloase nu se realizează oriunde şi
oricum. În cadrul demersului ştiinţific, nu se poate accepta, în context, existenţa
unor găuri negre – intervale spaţiio-temporale care să absoarbă conduita specifică
contrabandei – care să scape de sub controlul autorităţilor statale. România şi-a
întărit suficient forţele necesare pentru un control eficient al frontierei. La ora
actuală, nu se mai poate vorbi despre fenomene precum cel ce a fost legat de
conflictul din fosta Iugoslavia, transbordări ilicite în zona Deltei Dunării ori în
aproprierea acesteia, penetrări pe graniţa de nord ori est, etc.
Asta nu înseamnă că nu se mai face ori că nu este posibil să se facă
contrabandă. În opinia mea, trebuie observate acele sincope ce apar, principial, în
funcţionarea oricărui sistem, sincope ce exploatate, pot face posibilă săvârşirea
unor infracţiuni de contrabandă. De asemenea, nu trebuie uitat că, existenţa
unui concurs spatio-temporal favorabil săvârşirii contrabandei corespunde, ca
regulă, unor neajunsuri ce ţin de factorul uman – neglijenţă, ignoranţă, formalism
în desfăşurarea unor activităţi sau, mai rău, coexistenţa unor interese obscure,
generate de corupţie. Veriga slabă greşeşte, intenţionat ori numai din culpă,
greşeala este exploatată, apare infracţiunea şi, corespunzător, un prejudiciu
caracteristic.
În ceea ce priveşte modalităţile faptice de săvârşire – modul de operare –
acestea prezintă, pentru organele de urmărire penală, o importanţă deosebită,
atât pentru formarea corectă a cercului de bănuiţi, cât şi pentru identificarea
eventualilor martori. Legea stabileşte564 ca agravantă, în raport cu modul de
operare, săvârşirea infracţiunilor vamale de una sau mai multe persoane
înarmate ori constituite în bandă. Astfel că, organele de anchetă trebuie să
563 V. Bercheşan, op. cit., pag. 230.

564 Art. 179 din Codul Vamal.
215
stabilească dacă fapta a fost comisă de infractori înarmaţi, precum şi dacă aceştia
au acţionat sau nu în bandă.
În acest sens, trebuie observate prevederile art. 151 din Codul Penal al
României, potrivit cu care: prin „persoane înarmate” trebuie avute în vedere
persoanele care au asupra lor instrumente, piese sau dispozitive, declarate ca
arme prin dispoziţii legale, precum şi orice alte obiecte de natură a putea fi
folosite ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac. Noţiunea de bandă
trebuie interpretată ca o asociere a făptuitorilor, preexistentă săvârşirii
contrabandei, înfiinţată în scopul de a obţine venituri şi alte avantaje din
săvârşirea de infracţiuni şi care îşi desfăşoară activitatea pe bază de reguli,
ierarhii şi asumarea de sarcini în cadrul planurilor de acţiune pe baza cărora
pregătesc săvârşirea de infracţiuni, pun în aplicare rezoluţia infracţională,
valorifică produsul infracţiunii, etc. De asemenea, prin săvârşirea contrabandei de
două sau mai multe persoane, trebuie înţeles că cei doi sau mai mulţi participanţi
pot avea calitatea de autori, instigatori sau complici, cel puţin unul dintre ei fiind
autor. Această interpretare presupune ca, infractorii să nu se afle, cu
obligativitate, la locul săvârşirii infracţiunii, mai mult poate fi acceptată atât
participaţia concomitentă cât şi cea subsecventă.
5.1.5. Urmările săvârşirii infracţiuni

Ca urmare a săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 175
din Codul Vamal, statul român este prejudiciat cu sume importante, care rezultă
prin neplata nici unui impozit sau taxă legată de marfa introdusă fraudulos în
circuitul economic, pornind de la taxele vamale şi mergând până la taxa pe
valoarea adăugată, neplătită de un comerciant – să zicem ultimul în lanţ – care
desface cu amănuntul. Aşa cum se observă, prejudiciul începe a fi generat de
contrabandă şi se dezvoltă exponenţial, mărindu-şi dimensiunile precum un
bulgăre de zăpadă, prin săvârşirea în concurs a altor infracţiuni.
Deşi legiuitorul nu leagă o anume consecinţă juridică de urmările săvârşirii
infracţiunilor de contrabandă, nu este lipsit de interes a sublinia că, în condiţiile
unei activităţi organizate şi sistematice, care să aibă ca obiect doar trecerea
frauduloasă peste frontieră de bunuri comune, pe lângă faptul că se creează
venituri ilicite uriaşe, apar şi implicaţii la nivelul economiei naţionale – falimente,
blocaje financiare, etc. – element important care ar putea fi luat în considerare de
către instanţe, la pronunţarea hotărârilor.
În condiţiile arătate, trebuie observat că organele judiciare au posibilitatea
să extindă cercetările, urmărind elucidarea tuturor împrejurărilor legate de
consecinţele săvârşirii activităţii ilicite, fiecare consecinţă implicând, cu
certitudine, o conduită ilicită care nu presupune, neapărat, săvârşirea unei
infracţiuni prevăzute de Codul Vamal, însă este implicată săvârşirea uneia sau a
mai multor infracţiuni de fraudă – principial, evaziunea fiscală.
În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată, dat
fiind natura bunurilor speciale, ce constituie obiectul său material, urmările pot fi
foarte grave pentru viaţa şi sănătatea cetăţenilor priviţi atât la nivel individual, cât
şi la nivel de comunitate.
Trebuie observat că, indiferent de natura ei – simplă sau calificată –
contrabanda, săvârşită în mod organizat, creează venituri ilicite tentante, care,
acumulându-se, produc perturbări importante în cadrul unui sistem economic şi
216
implicaţii deosebite, legate de criminalitatea transnaţională, relaţiile politice între
state, alimentarea terorismului internaţional, reţelelor de spionaj, etc.
Întrucât este legată de problema în discuţie, apreciez oportun a prezenta,
aici, unele considerente legate de efectele juridice ale normei prevăzute la art. 147
alin. 3, din Codul Vamal, potrivit cu care în cazul infracţiunilor vamale, datoria
serveşte la determinarea temeiului de pornire a urmăririi penale şi a pedepselor
penale.
Înainte de toate, trebuie observat că, cel puţin principial, legiuitorul, prin
incriminarea unor conduite ilicite ca infracţiuni vamale, a urmărit respectarea
regimului vamal, concept complex, care presupune printre altele, şi plata datoriei
vamale – de altfel o sursă principală de alimentare a bugetului de stat. Neplata
datoriei vamale, singurul prejudiciu legat de alimentarea bugetului direct şi
palpabil, pentru mulţi, la o analiză superficială, nu este decât un segment al
urmărilor pe care poate să le aibă săvârşirea infracţiunilor de contrabandă.
Acceptarea neplăţii datoriei vamale, ca rezultat şi principal temei pentru începerea
urmăririi penale în cadrul cercetării infracţiunilor de contrabandă, o consider
periculoasă, neştiinţifică şi, oricum, aplicabilă doar ipotezei prevăzute de art. 175
din Codul Vamal, bunurile speciale având un regim, fundamental, diferit în ceea
ce priveşte stabilirea şi plata datoriei vamale.
Să luăm spre analiză o ipoteză banală, cum ar fi aceea în care, un grup de
infractori încearcă să tranziteze ilicit frontiera de stat cu o cantitate importantă de
bunuri (30-40 tone) exceptate de la plata de taxe vamale, ocolind punctele de
control pentru trecerea frontierei. În condiţiile în care vor fi surprinşi în flagrant,
interpretând în mod restrictiv prevederile art. 147, alin. 3, din Codul Vamal, ar
urma să se dea o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, să se facă aplicarea art.
181 din Codul penal, etc., pentru o faptă care nu a generat o neplată a datoriei
vamale, însă, altfel cu urmări importante, dincolo de alte considerente, tot în
planul nealimentării bugetului de stat – odată introdusă în mod fraudulos în
circuitul economic, o cantitate de bunuri generează o pierdere pentru bugetul de
stat întrucât ea se va manifesta în planul economiei subterane, care nu se
supune, ca funcţionalitate, acţiune, împărţirea şi valorificare profiturilor, etc. nici
unei forme juridice – prin neplata impozitului pe profit, a taxei pe valoarea
adăugată, a contribuţiei pentru asigurări sociale, etc., în fapt, neplata nici unei
taxe sau impozit. În această situaţie, deşi nu s-a creat o stare de pericol pentru
neplata datoriei vamale întrucât aceasta nu există, s-a adus un prejudiciu grav
regimului vamal, astfel reglementat ca să asigure intrarea şi ieşirea din ţară de
mărfuri şi bunuri la vedere, pentru alimentarea unei economii, care să
funcţioneze şi să prospere dar care, implicit, să-şi onoreze toate obligaţiile fiscale.
Într-o altă ipoteză, infractorii trec graniţa, ocolind punctele de control,
pentru trecerea frontierei cu o cantitate importantă de bunuri, care generează
datorie vamală, sunt surprinşi şi, odată cu aceasta, doresc să întocmească
declaraţia vamală şi chiar virează în contul administraţiei vămilor o sumă de bani
egală cu plata datoriei vamale. Ce soluţie urmează să dea organele judiciare ? –
neînceperea urmăririi penale, pe motivul lipsei de prejudiciu, sau, eventual,
scoatere pe acelaşi motiv cu aplicarea art. 181 din Codul Penal.
De asemenea, infractorii au autorizaţie, dar cu toate acestea, trec bunuri
speciale peste frontieră, ocolind punctele de control pentru trecerea frontierei sau
au autorizaţie, trec prin incinta punctelor de control pentru trecerea frontierei,
încercând să ascundă controlului vamal bunuri speciale, etc.
217
Consider că nu trebuie uitat că infracţiunile de contrabandă sunt
infracţiuni de pericol, nu a fost incriminată neplata datoriei vamale, ci
nerespectarea într-un plan mai larg, a regimului vamal – pentru existenţa
acestora fiind necesară trecerea de bunuri peste frontiera de stat, în condiţiile art.
175 sau art. 176 din Codul Vamal, conduită care a fost considerată, prin ea
însăşi, periculoasă, fără să fie urmată, în mod subsecvent şi obligatoriu de
neplata datoriei vamale.
Desigur, norma juridică de la art. 147, alin. 3, din Codul Vamal există şi nu
poate să nu producă efecte juridice. Ceea ce trebuie analizat cu discernământ este
modul său de interpretare. Se poate considera că era necesară o asemenea
prevedere tocmai pentru a stimula pe cei care săvârşesc infracţiuni de
contrabandă să achite datoria vamală, în ideea unui tratament sancţionator mai
blând.
Concluzionând, apreciez că infracţiunile de contrabandă există şi trebuie
cercetate ca atare, indiferent de existenţa sau cuantumurile unei datorii vamale,
element, care trebuie să rămână, important în materia individualizării
tratamentului sancţionator, în ceea ce priveşte analiza şi interpretarea unor
împrejurări de fapt, în legătură cu stabilirea vinovăţiei, în raport cu orice alt
element, chiar important în cadrul cercetării, mai puţin, deci, existenţa
infracţiunii. Cum fenomenul este caracterizat de complexitate, desfăşurarea
anchetei, chiar în condiţiile în care, aparent, ar fi lipsită de finalitate, rămâne de
actualitate pentru lămurirea tuturor împrejurărilor în care s-a desfăşurat
activitatea ilicită, rezultatul constând, de cele mai multe ori, în descoperirea şi
încadrarea juridică corespunzătoare a conduitei ilicite în legătură cu conţinutul
altor infracţiuni conexe detaliate în prima parte a acestei lucrări.
5.1.6. Persoanele care cunosc date despre împrejurările ce

caracterizează activitatea ilicită
Am considerat necesar să enunţ această problemă, în ideea sublinierii
dificultăţii identificării martorilor şi obţinerea de la aceştia a unor date utile
cauzei. Dat fiind specificul său, contrabanda se săvârşeşte în condiţii de maximă
clandestinitate, cât mai ferită de privirile indiscrete ale celor care nu sunt
angrenaţi în activitatea infracţională. Totuşi, analizând sistemul de referinţă
spatio-temporal, precum şi modalităţile concrete de săvârşire, apreciez că martorii
trebuie identificaţi în rândul unor categorii de persoane precum:565 cetăţeni care
domiciliază ori desfăşoară activităţi economice în zona de frontieră sau în
imediata vecinătate a punctelor de control pentru trecerea frontierei; membrii ai
echipajelor şi personalul de bord al navelor şi aeronavelor ce transportă mărfuri
sau alte bunuri; lucrătorii care au încărcat mărfuri în mijloacele de transport, le-
au descărcat sau le-au transportat dintr-un mijloc în altul; salariaţi din cadrul
comisionarilor vamali sau altor agenţi economici care au ca obiect de activitate
operaţii de import-export; persoane care lucrează la depozitele unde a fost
păstrată marfa de contrabandă până la valorificare; persoane care au cumpărat
marfa de contrabandă, fără să cunoască provenienţa ilicită a acesteia; persoane
din anturajul infractorilor.
565 V. Bercheşan, op. cit., pag. 231.

218
În funcţie de fiecare persoană în parte, se vor analiza problemele ce pot fi
lămurite prin ascultarea acestora, pe baza rezultatelor activităţilor pregătitoare,
urmând a se obţine maximum de informaţii, pe baza cărora să se lămurească
toate aspectele activităţii infracţionale.
5.1.7. Legătura activităţii infracţionale cercetate cu segmente

ale crimei organizate şi existenţa concursului de
infracţiuni
Săvârşirea infracţiunilor de contrabandă face parte dintr-un complex
infracţional şi nu trebuie privită ca un act disparat, marea criminalitate
economico-financiară îşi are una dintre surse în contrabandă. Fenomenul
infracţional a evoluat mult în lumea contemporană, crima organizată controlează
sau, acceptând, totuşi, o nuanţă de relativitate, tinde să controleze orice domeniu,
în care săvârşirea de infracţiuni poate aduce venituri mari, în aşa fel încât,
săvârşirea contrabandei, ca o ocupaţie sau meserie, ca principală sursă de
asigurare a veniturilor, nu mai poate fi acceptată, nici măcar spre studiu, în afara
acestei organizări.
Plecând de la cele arătate, cu privire la concursul de infracţiuni,
infracţiunile de contrabandă se săvârşesc în concurs cu o gamă largă de
infracţiuni împotriva persoanei, împotriva autorităţii, infracţiuni de serviciu sau în
legătură cu serviciul, infracţiuni de fals, infracţiunii care împiedică înfăptuirea
justiţiei, trecerea ilicită sau frauduloasă a frontierei, folosirea de acte nereale sau
folosirea de acte falsificate, evaziunea fiscală, etc.
În susţinerea celor arătate, se pot da exemple multe, fiind uşor de observat
că, o activitate infracţională, în domeniul cercetat, presupune săvârşirea în
concurs a mai multor infracţiuni. Spre exemplu, pentru a trece o cantitate de
bunuri comune frontiera de stat şi a le valorifica, este necesară elaborarea unui
plan, stabilirea de sarcini precise în cadrul unui grup de infractori organizaţi
structural şi funcţional, stabilirea de legături infracţionale peste hotare, luarea
unor măsuri pentru a nu fi surprinşi în timpul trecerii frontierei de stat, iar, în
condiţiile surprinderii, pentru ripostă şi asigurarea scăpării, eventual folosirea de
arme, asigurarea şi depozitarea mărfurilor după trecerea frontierei, stabilirea de
legături în vederea valorificării mărfurilor, etc. De asemenea, în condiţiile
traficului de droguri, este necesară stabilirea de legături în exterior pentru
organizare, stabilirea mai multor variante de trecere a frontierei şi, pe cât posibil,
securizarea acestora – mituirea sau compromiterea, în alt fel, a funcţionarilor,
găsirea de persoane care, pentru avantaje neînsemnate, să rişte şi să-şi asume
răspunderea, în cazul în care ar fi surprinşi, etc. – găsirea unor locuri de
depozitare şi prelucrare, înfiinţarea şi funcţionarea unor reţele de distribuţie şi a
unor reţele de securizare a primelor, etc.
Indiferent de activitatea infracţională constatată, în prima fază, ancheta
trebuie neapărat extinsă cu privire la toţi participanţii şi la toate aspectele
activităţii infracţionale, săvârşirea infracţiunilor de contrabandă presupunând,
prin esenţa lor, săvârşirea unor alte infracţiuni, atât în vederea realizării
elementului material – pe întreaga durată a desfăşurării acestuia – cât şi pentru
valorificarea produsului infracţional şi introducerea în circuitul economic al
sumelor de bani imense, ce pot fi obţinute din activitatea ilicită.
219
5.1.8. Condiţiile şi împrejurările care au favorizat săvârşirea
infracţiunilor de contrabandă
Legat de combaterea şi prevenirea săvârşirii infracţiunilor de contrabandă
trebuie arătat că un rol important îl ocupă combaterea activităţii reţelelor de
infractori, o mai bună conlucrare între instituţiile destinate să lupte împotriva
acestui fenomen, o reală implicare a factorului uman, bine pregătit din punct de
vedere profesional, o implicare la nivel de societate sau, cel puţin prin segmentele
sale cele mai semnificative, în schimbarea unei concepţii eronate de acceptare a
fenomenului infracţional ca o fatalitate.
România, ca ţară cu vocaţie şi aspiraţii europene, trebuie să, şi, îşi
integrează legislaţia şi sistemul de control şi supraveghere din domeniul vamal în
contextul sistemului comunitar, pentru controlul, prevenirea şi urmărirea
fraudelor în domeniul vamal. În acest context, o importanţă deosebită o capătă
schimbul de informaţii şi sistemul integrat de comunicare, între instituţiile
europene de specialitate, atât prin intermediul EUROPOL-ului, cât şi între
organele vamale sau formaţiunile specializate pentru combaterea şi lupta
împotriva crimei organizate.
Analizând cauze şi condiţii favorizatoare, se pot spune multe despre nivelul
salariilor din administraţia publică – vameşi, poliţişti, alţi funcţionari implicaţi –
despre modul în care se face controlul fizic al mărfurilor şi al persoanelor, despre
acordarea de licenţe pentru activităţi de import-export unor persoane care nu
prezintă garanţii, despre controlul sporadic şi puţin eficient după acordarea
liberului de vamă la agenţii economici care efectuează operaţiuni de import-export
etc. însă aceasta este realitatea în domeniu, abordarea firească fiind aceea de
găsire a unor posibilităţi de îmbunătăţire a acţiunii, de obţinere a unor rezultate
mai bune şi nu aceea care tinde spre nulitate cu, concluzia implicită de a nu se
putea face mare lucru, concluzie pe care o consider, aprioric, eronată, de
neacceptat.
5.2. Problemele ce trebuie clarificate prin investigarea

infracţiunilor de folosire de acte nereale şi de folosire
de acte falsificate prevăzute de art. 177 şi art. 178
din Codul Vamal
Cercetarea infracţiunilor de folosire la autoritatea vamală, de acte nereale

sau de acte falsificate – infracţiuni vamale prin definiţie – trebuie să aibă în vedere
faptul că acestea se săvârşesc în contextul asaltului infracţional, îndreptat
împotriva regimului vamal – element care, din punct de vedere funcţional, poate şi
trebuie acceptat, ca o necesitate pentru crearea şi dezvoltarea relaţiilor sociale
specifice unei economii sănătoase.
Apreciez că, principalele probleme pe care trebuie să le urmărească
investigarea infracţiunilor prevăzute de art. 177 şi de art. 178 din Codul Vamal,
sunt următoarele:

Limbă

Cercetarea Contrabandei

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cercetarea Contrabandei

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CERCETAREA

Editura: AIT Laboratories s.r.l. - 2004 ISBN: 973-96225-8-5

1.1. Consideraţii referitoare la semnificaţia social –

Dezvoltarea economică şi socială a comunităţilor umane a impus, încă din

3 Florin Sandu - op. cit., pag. 20-21.

1.2. Sublinieri noţionale

În lucrarea de faţă se va face referire şi vor fi analizaţi o serie de termeni ce

1.3. Repere istorice privind instituţia vămii în România

Instituţia vamală, sub diferite forme, în cursul istoriei, a avut un rol

14 N.A. – iniţial Principatele Unite aveau două guverne

22 Art. 278 alin1 lit. a-f din Codul Vamal albanez

26 Art. 281 alin 1 – 4 din Codul Vamal albanez.

30 Art. 283 alin 1 lit. a şi b din Codul Vamal albanez

34 Art. 234 alin 1 şi 2 din Codul Vamal bulgar

40 Art. 153 din Codul Vamal canadian, lit. a, a1,b şi c

45 Art. 157 lit. a şi b din Codul Vamal canadian

50 Art. 163.2 din Codul Vamal canadian

59 Art. 151 şi Art. 152 din Codul Penal chinez

60 Art. 153 din Codul Penal chinez

63 Art. 156 şi Art. 157 alin.1 şi 2 din Codul Penal chinez

69 Art. 349 din Codul Penal chinez

74 Art. 354 din Codul Penal chinez

79 Art. 319 din Codul Penal chinez

82 Art. 410 alin 2 lit. a şi d din Codul Vamal francez

86 Art. 412 din Codul Vamal francez

95 Art. 423, 425 şi 428 din Codul Vamal francez

97 Art. 431 din Codul Vamal francez

vămii pot dispune revocarea licenţei.

117 Art. 21 din Codul Vamal macedonean

124 Art. 101 alin 4 din Codul Vamal macedonean

complet sau parţial de plata datoriei vamale.

132 Art. 206 din Codul Vamal macedonean

158 Art. 1704 – refuzul şi revocarea înregistrării - din U.S.Codes

2.1. Aspecte comune

2.1.1. Obiectul ocrotirii juridice

Lumina Lex, Bucureşti, 1998, pag. 667.

2.1.2. Subiecţii infracţiunii

comis fapta din culpă sau fără vinovăţie

Teritorialitatea legii penale

vedea A. Ciopraga şi A. Ungureanu – op. cit., pag. 678.

2.2. Reglementarea infracţiunii de contrabandă,

2.2.1. Situaţia premisă

173 Art. 8 alin. 1 din Legea 243 din 29 Aprilie 2002

2.2.2. Latura obiectivă

179 Art. 2 alin. 3 şi art. 3 din Legea nr. 141/1997.

2.2.3. Latura subiectivă

185 A. Ciopraga şi A. Ungureanu – op. cit., pag. 678.

2.2.4. Aspecte specifice privind obiectul şi subiecţii

188 Art. 2 cu trimitere la art. 12 şi 13 din Legea 678/2001

2.2.5. Forme, modalităţi şi tratament sancţionator

194 Art. 41 alin. 2 din Codul Penal.

199 Florin Sandu – op. cit., pag. 122-124.

2.3. Reglementarea infracţiunii de contrabandă calificată,

2.3.1. Situaţia premisă

promulgării Legii nr. 73/1969.

2.3.2. Latura obiectivă

2.3.3. Latura subiectivă

2.3.4. Aspecte specifice privind obiectivul şi subiecţii

este închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

220 A se vedea notele 44 şi 45 de la 3.1.

2.3.5. Forme, modalităţi, tratament sancţionator