Cercetarea Contrabandei

CERCETAREA
CONTRABANDEI ŞI A
ALTOR INFRACŢIUNI CE
IMPLICĂ TRECEREA
FRONTIEREI DE STAT
GABRIEL ION
OLTEANU
Editura: AIT Laboratories s.r.l. - 2004 ISBN: 973-96225-8-5

Titlu: Cercetarea contrabandei şi a altor infracţiuni ce implică trecerea
frontierei de stat
Autor: Gabriel Ion Olteanu
Editura: AIT Laboratories
ISBN: 973-96225-8-5
Anul: © 2004
2
Cuprins
Cuprins.................................................................................................................... 3
CAPITOLUL 1 – Demers introductiv ......................................................................... 8
1.1. Consideraţii referitoare la semnificaţia social – economică a incriminării
infracţiunilor ce privesc regimul vamal al României. ........................................... 8
1.2. Sublinieri noţionale .......................................................................................... 12
1.3. Repere istorice privind instituţia vămii în România ........................................... 15
1.4. Incriminarea conduitelor ilicite din domeniul vamal în legislaţia altor
state ................................................................................................................ 25
1.4.1. Albania ....................................................................................................... 25
1.4.2. Bulgaria...................................................................................................... 28
1.4.3. Canada ....................................................................................................... 30
1.4.4. China.......................................................................................................... 33
1.4.5. Franţa ........................................................................................................ 39
1.4.6. Macedonia .................................................................................................. 43
1.4.7. Moldova ...................................................................................................... 49
1.4.8. S.U.A. ......................................................................................................... 51
CAPITOLUL 2 – Consideraţii privind infracţiunile specifice regimului vamal .......... 56
2.1. Aspecte comune ............................................................................................... 57
2.1.1. Obiectul ocrotirii juridice............................................................................. 57
2.1.2. Subiecţii infracţiunii ................................................................................... 59
2.1.3. Incidenţa aplicării art. 182 Cod Vamal în contextul conduitelor
socotite periculoase, din punct de vedere penal, pentru regimul
vamal al României....................................................................................... 62
2.2. Reglementarea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art.175 din
Codul Vamal al României ................................................................................. 63
2.2.1. Situaţia premisă.......................................................................................... 63
2.2.2. Latura obiectivă .......................................................................................... 64
2.2.3. Latura subiectivă ........................................................................................ 65
2.2.4. Aspecte specifice privind obiectul şi subiecţii ............................................... 66
2.2.5. Forme, modalităţi şi tratament sancţionator ................................................ 69
2.3. Reglementarea infracţiunii de contrabandă calificată, prevăzută de art.
176 din Codul Vamal al României .................................................................... 72
2.3.4. Aspecte specifice privind obiectivul şi subiecţii ............................................ 77
2.3.5. Forme, modalităţi, tratament sancţionator................................................... 81
2.4. Reglementarea infracţiunii de folosire de acte nereale la autoritatea
vamală, prevăzută de art. 177 din Codul Vamal al României ............................. 82
2.5. Reglementarea infracţiunii de folosire de acte falsificate la autoritatea
vamală, prevăzută de art. 178 din Codul Vamal al României ............................. 89
3
2.6. Consideraţii cu privire la forma agravată a infracţiunilor prevăzute de
Codul Vamal .................................................................................................... 93
2.6.1. Săvârşirea infracţiunilor vamale de către una sau mai multe
persoane înarmate ...................................................................................... 94
2.6.2. Săvârşirea infracţiunilor de către persoane constituite în bandă .................. 95
2.7. Rolul şi locul datoriei vamale în cadrul cercetării şi aplicării pedepselor
penale în materia infracţiunilor vamale............................................................. 97
2.8 Infracţiunea de contrabandă ca infracţiune în legătură directă cu
infracţiunile de corupţie ................................................................................. 100
CAPITOLUL 3 – Aspecte privind unele infracţiuni ce se săvârşesc în
legătură cu infracţiunile vamale – infracţiuni la regimul frontierei de stat
şi infracţiuni ce se săvârşesc în legătură cu drogurile .......................................... 102
3.1. Trecerea ilegală a frontierei............................................................................. 102
3.1.1. Infracţiunea de trecere ilegală a frontierei .................................................. 104
3.1.2. Infracţiunea de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori
organizare a acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a
frontierei de stat........................................................................................ 109
3.1.3. Forma specială a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor ............................................................................................... 113
3.1.4. Forma specială a infracţiunii de trecere ilegală a frontierei şi a
infracţiunii de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori
3.1.5. Forma specială a infracţiunii de trecere ilegală a frontierei şi a
infracţiunii de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori
3.2. Consideraţii ce privesc infracţiunile săvârşite la regimul juridic al
produselor şi substanţelor aflate sub control naţional..................................... 121
3.2.1. Infracţiunea de trafic de droguri ................................................................ 128
3.2.2. Infracţiunea de favorizare a consumului ilicit de droguri............................ 133
3.2.3. Infracţiunea de prescriere, eliberare sau obţinere abuzivă de droguri
de mare risc .............................................................................................. 134
3.2.4. Infracţiunea de administrare abuzivă de droguri de mare risc .................. 137
3.2.5. Infracţiunea de furnizare de inhalanţi chimici toxici unui minor în
vederea consumului. ................................................................................. 138
3.2.6. Infracţiunea de trafic cu precursori folosiţi la fabricarea ilicită a
drogurilor.................................................................................................. 139
3.2.7. Infracţiunea de organizare, conducere sau finanţare a săvârşirii
activităţilor ilicite ce au ca obiect traficul şi alte operaţiuni cu
substanţe aflate sub control naţional ........................................................ 141
3.2.8. Infracţiunea de a îndemna la consumul ilicit de droguri ........................... 144
3.2.9. Forme ....................................................................................................... 145
CAPITOLUL 4 – Consideraţii cu privire la alte infracţiuni a căror săvârşire
poate presupune şi trecerea peste frontieră ......................................................... 151
4.1. Infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor ..................................................... 151
4.2. Infracţiuni la regimul materialelor nucleare sau al altor materii
radioactive ..................................................................................................... 162
4.2.1. Infracţiunea de nerespectare a regimului materialelor nucleare sau
a altor materii radioactive prevăzută de art. 407 din Codul Penal ............... 165
4.2.2. Infracţiunea de desfăşurare de activităţi speciale neautorizate,
prevăzută de art. 44 din Legea 111/1996 .................................................. 170
4.2.3. Infracţiunea de scoatere din funcţiune a echipamentelor speciale de
supraveghere şi control, prevăzută de art. 45 din Legea 111/1996............. 175
4
4.2.4. Infracţiunea de trafic cu arme nucleare prevăzută la art. 46 din
Legea 111/1996........................................................................................ 177
4.3. Infracţiuni la regimul materiilor explozive ....................................................... 179
4.3.1. Infracţiunea de nerespectarea regimului materiilor explozive
prevăzută de art. 408 din Codul Penal ....................................................... 183
4.3.2. Infracţiunea de trafic cu materiile explozive, prevăzută de art. 31 din
Legea 126/1995........................................................................................ 186
CAPITOLUL 5 – Principalele direcţii ale investigării criminalistice în
cercetarea infracţiunilor specifice regimului vamal român................................... 187
5.1. Probleme ce trebuie clarificate prin investigarea infracţiunilor de
contrabandă şi contrabandă calificată prevăzute de art. 175 şi art. 176
din Codul Vamal. ........................................................................................... 187
5.1.1. Activitatea ilicită desfăşurată..................................................................... 187
5.1.2. Făptuitorii şi calitatea lor .......................................................................... 212
5.1.3. Bunurile care constituie obiectul tranzitării ilicite...................................... 214
5.1.4. Condiţiile ce caracterizează activitatea ilicită – locul, timpul, modul
de operare................................................................................................. 215
5.1.5. Urmările săvârşirii infracţiuni ................................................................... 216
5.1.6. Persoanele care cunosc date despre împrejurările ce caracterizează
activitatea ilicită........................................................................................ 218
5.1.7. Legătura activităţii infracţionale cercetate cu segmente ale crimei
organizate şi existenţa concursului de infracţiuni ...................................... 219
5.1.8. Condiţiile şi împrejurările care au favorizat săvârşirea infracţiunilor
de contrabandă ......................................................................................... 220
5.2. Problemele ce trebuie clarificate prin investigarea infracţiunilor de
folosire de acte nereale şi de folosire de acte falsificate prevăzute de art.
177 şi art. 178 din Codul Vamal..................................................................... 220
5.2.1. Activitatea ilicită desfăşurată..................................................................... 221
5.2.2. Făptuitorii şi calitatea lor .......................................................................... 230
5.2.3. Actele care constituie obiectul folosirii ilicite .............................................. 231
5.2.4. Urmările folosirii, la autoritatea vamală de acte nereale sau de acte
falsificate .................................................................................................. 236
5.2.5. Legătura activităţii ilicite cercetate cu alte activităţi infracţionale ............... 237
5.2.6. Condiţiile şi împrejurările care au favorizat săvârşirea infracţiunilor .......... 237
CAPITOLUL 6 – Aspecte procedurale privind efectuarea activităţilor de
constatare în flagrant a infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal de către
funcţionarii principalelor instituţii cu atribuţii în domeniu ................................. 239
6.1. Activităţi desfăşurate de către Autoritatea Vamală .......................................... 239
6.2. Activităţi desfăşurate de către Poliţia de Frontieră........................................... 260
6.3. Activităţi desfăşurate de către Garda Financiară ............................................. 272
6.4. Activităţi desfăşurate de către Poliţia Judiciară............................................... 275
6.5. Activităţi desfăşurate de către Organele de Investigaţii numite, după
caz, de preşedintele Consiliului Concurenţei sau de şeful Oficiului
Concurenţei şi abilitate de ministrul justiţiei .................................................. 284
6.6. Activităţi desfăşurate de către Oficiul pentru Protecţia Consumatorului .......... 286
6.7. Activităţi desfăşurate de către Oficiul Român pentru Drepturile de
Autor ............................................................................................................. 287
CAPITOLUL 7 – Aspecte de ordin tactic privind efectuarea principalelor
activităţi de urmărire penală ............................................................................... 289
7.1. Aspecte specifice pe care le îmbracă constatarea infracţiunilor în
flagrant .......................................................................................................... 289
7.1.1. Pregătirea constatării în flagrant a infracţiunilor prevăzute de Codul
Vamal ....................................................................................................... 289
5
7.1.2. Desfăşurarea şi materializarea constatării în flagrant a infracţiunilor
prevăzute de Codul Vamal......................................................................... 291
7.2. Verificarea şi ridicarea de înscrisuri................................................................ 304
7.3. Efectuarea de percheziţii ................................................................................ 307
7.4. Dispunerea de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize .................................. 322
7.5. Ascultarea martorilor ..................................................................................... 327
7.6. Ascultarea învinuiţilor/inculpaţilor ................................................................ 331
7.7. Alte activităţi care pot fi efectuate în funcţie de specificul fiecărei cauze
în parte .......................................................................................................... 336
7.8. Consideraţii cu privire la unele contravenţii, ce prin conţinutul lor, pot
pune în discuţie caracterul penal ori contravenţional al unor conduite
ilicite.............................................................................................................. 338
CAPITOLUL 8 – Cooperarea internaţională în investigarea infracţiunilor
vamale................................................................................................................. 343
8.1. Cooperarea în cadrul Iniţiativei de cooperare în Sud-Estul Europei –
SECI .............................................................................................................. 343
8.2. Cooperarea în cadrul Protocolului de cooperare trilaterala lărgită în
combaterea criminalităţii şi, în special, a criminalităţii transfrontaliere,
semnat la Sofia la 8 Septembrie 1998 ............................................................. 351
8.3. Cooperarea în cadrul Acordului de cooperare dintre guvernele statelor
participante la Cooperarea Economică a Mării Negre în domeniul
combaterii criminalităţii, în special a formelor ei organizate, semnat la
Kerkyra la 2 Octombrie 1998......................................................................... 354
8.4. Cooperarea pe baza Convenţiei dintre Guvernul României şi Guvernul
Regatului Belgiei privind cooperarea poliţienească, semnată la
Bucureşti la 14 Aprilie 1999, ratificată prin Legea 50/2001 ............................ 357
8.5. Cooperarea pe baza Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul
Republicii Bulgaria privind colaborarea şi asistenţa reciprocă în
domeniul vamal, semnat la Bucureşti la 10 Noiembrie 1998, aprobat
prin H.G. 292/1999 ....................................................................................... 362
8.6. Cooperarea pe baza Înţelegerii dintre Guvernul României şi Guvernul
Republicii Cipru cu privire la cooperarea în lupta împotriva
criminalităţii internaţionale, semnată la Bucureşti la 7 Iunie 1995,
ratificată prin Legea 13/2000 ......................................................................... 366
Republicii Croaţia privind cooperarea în combaterea terorismului,
crimei organizate, a traficului ilicit de stupefiante şi substanţe
psihotrope, precum şi a altor activităţi ilegale, semnat la Zagreb la 30
Septembrie 2000, aprobat prin H.G. 703/2001............................................... 367
Republicii Federale Germania cu privire la cooperarea în combaterea
crimei organizate, precum şi a terorismului şi a altor fapte penale de o
gravitate deosebită, semnat la Bucureşti la 15 Octombrie 1996, aprobat
prin H.G. 80/1997 ......................................................................................... 369
8.9. Cooperarea cu S.U.A. ..................................................................................... 372
8.9.1. Cooperarea între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale
Americii pe baza Acordului, din 16 Iulie 1998, privind asistenţa
reciprocă între administraţiile lor vamale................................................... 373
8.9.2. Cooperarea cu S.U.A. pe baza Scrisorii de înţelegere dintre
Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind
controlul drogurilor şi aplicarea legii, aprobată prin Ordonanţă nr.
4/2001 ..................................................................................................... 376
8.9.3. Cooperarea cu S.U.A. pe baza Înţelegerii privind schimbul de
informaţii şi cooperarea în domeniul securităţii nucleare dintre
6
Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare din
România (C.N.C.A.N.) şi Comisia pentru Reglementări Nucleare din
Statele Unite ale Americii (U.S.N.R.C.), semnată la Viena la 20
Septembrie 2000, aprobată prin H.G. 768/2001........................................ 378
8.10. Cooperarea pe baza Acordului dintre Guvernul României, Guvernul
Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind
colaborarea în lupta împotriva criminalităţii, semnat la Kiev la 6 Iulie
1999, aprobat prin Legea 70/2001 ................................................................. 379
8.11. Cooperarea pe baza acordurilor şi înţelegerilor încheiate de autorităţile
române cu autorităţile altor ţări ..................................................................... 381
Concluzii ............................................................................................................. 384
BIBLIOGRAFIE – LEGISLAŢIE .............................................................................. 391
BIBLIOGRAFIE – DOCTRINĂ ................................................................................ 395
7
CAPITOLUL 1 – Demers introductiv
1.1. Consideraţii referitoare la semnificaţia social –

economică a incriminării infracţiunilor ce privesc
regimul vamal al României.
Dezvoltarea economică şi socială a comunităţilor umane a impus, încă din

vremuri străvechi, necesitatea circulaţiei bunurilor. Odată cu evoluţia diferitelor
forme statale a apărut şi s-a dezvoltat activitatea vamală, au fost înfiinţate vămi şi
au fost instituite norme pe baza cărora acestea şi-au desfăşurat activitatea.
Apariţia, în plan istoric a statelor moderne a impus reglementarea
amănunţită atât a activităţii vamale, în sine, cât, şi, a rolului şi locului său în
cadrul finanţelor publice şi a politicii economice.
O analiză, chiar succintă fiind, relevă că statul modern este interesat de
activitatea vamală, în esenţă, din două considerente. Pe de o parte, obţine venituri
prin instituirea de taxe, iar pe de altă parte, printr-o politică vamală adecvată îşi
ocroteşte interesele economice şi promovează interesele politice. În aceste condiţii,
recunoscută fiind importanţa domeniului, fiecare stat în parte şi-a luat toate
măsurile pentru a institui norme care merg până la detaliu, cu referire directă la
trecerea mărfurilor peste frontieră.
Ca în multe domenii de activitate, legiuitorul a considerat că anumite
manifestării de încălcare a conduitei sociale impuse prezintă un pericol social
deosebit şi fac necesară incriminarea lor ca infracţiuni.
Reprezentând o latură cu un specific aparte a vieţii sociale, era necesar să
existe un complex de norme care să aibă ca obiect relaţiile dintre autoritatea
statală şi persoana fizică sau juridică, care tranzitează graniţa vamală a României
cu mărfuri ori alte bunuri, modul de formare, modificarea, transmiterea şi
stingerea raportului juridic specific, în fapt, un domeniu juridic distinct care
constituie obiectul de studiu al dreptului vamal. Într-o opinie recent promovată în
doctrină1, se consideră, în mod simplist, că raportul juridic de drept vamal este
integrat în cadrul general al taxelor şi impozitelor, singurul scop fiind de a
constitui fonduri băneşti pentru acoperirea cheltuielilor publice, pentru
repartizarea sarcinilor societăţii între cetăţeni. Analizând specificitatea domeniului
de cercetare, trebuie arătat că dreptul vamal are ca obiect, studiul totalităţii
normelor juridice, prevăzute de legislaţia în vigoare, relative la procedura de
vămuire, normele aplicabile plasării mărfurilor sub diferite regimuri vamale,
subiecţilor de drept vamal, statutul vamal al mărfurilor; formarea, debitorii şi
stingerea datoriei vamale, etc.2
Dreptul vamal, aşa cum se observă, este un drept prescriptiv, normele sale
prescriind o conduită, la care subiecţii raportului juridic trebuie să se conformeze,
putându-se vorbi de un regim juridic vamal. Ilicitul vamal, în fapt, încălcarea
normelor printr-o conduită neconformă, excede dreptului vamal, constituind,
1 Carmen Mladen – Drept vamal românesc şi comunitar, Edit. Economică, Bucureşti 2003, pag. 45
2 În cadrul obiectului dreptului vamal pot fi incluse şi procedurile de obţinere de relaţii şi informaţii privind
reglementările vamale, precum şi drepturile şi obligaţiile subiecţilor în cadrul zonei speciale de supraveghere
vamală cu prilejul diverselor proceduri specifice (N.A.).
8
după caz, în funcţie de gravitatea lezării – infracţiuni sau contravenţii – obiectul
dreptului penal sau dreptului administrativ.
Legea 141/1997, ce a intrat în vigoare la 1 octombrie 1997, instituie
actualul Cod Vamal al României, care în capitolul XI – Sancţiuni, Secţiunea I-a –
Infracţiuni, conţine următoarele prevederi de natură penală:
Art. 175 – Trecerea peste frontieră prin alte locuri decât cele stabilite pentru
controlul vamal de mărfuri sau de alte bunuri constituie infracţiune de contrabandă şi se
pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 176 – Trecerea peste frontieră, fără autorizaţie, a armelor, muniţiilor,
materialelor explozive sau radioactive, produselor şi substanţelor stupefiante şi
psihotrope, precursorilor şi substanţelor chimice esenţiale, produselor şi substanţelor
toxice constituie infracţiune de contrabandă calificată şi se pedepseşte cu închisoare de la
3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă legea penală nu prevede o pedeapsă mai
mare.
Art. 177 – Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale, de transport
sau comerciale, care se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă,
constituie infracţiune de folosire de acte nereale şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la
7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 178 – Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale, de transport
sau comerciale falsificate constituie infracţiunea de folosire de acte falsificate şi se
Art. 179 – Faptele prevăzute la art. 175 – 178, săvârşite de una sau mai multe
persoane înarmate ori constituite în bandă, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani
şi interzicerea unor drepturi.
Art. 180 – Dacă faptele prevăzute la art. 175 – 178 sunt săvârşite de angajaţi sau
reprezentanţi ai unor persoane juridice care au ca obiect de activitate operaţiuni de
import – export, ori în folosul acestor persoane juridice se poate aplica şi interdicţia
exercitării ocupaţiei potrivit art. 64 din Codul Penal.
Art. 181 – Tentativa la infracţiunile prevăzute de art. 175 – 179 se pedepseşte.
Art. 182 – În cazul în care trecerea peste frontieră a anumitor mărfuri sau bunuri
constituie infracţiuni cuprinse în alte legi, fapta se pedepseşte în condiţiile şi cu
sancţiunile prevăzute în acele legi, dacă sunt mai aspre.
Art. 183 – Când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii nu se
găsesc, infractorul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
Fiecare dintre infracţiuni este reglementată, de actualul Cod Vamal, în două
forme – infracţiune consumată şi tentativă, şi în două modalităţi – una simplă şi
alta agravată.
Cu privire la unele afirmaţii în doctrină potrivit cu care Codul Vamal în
vigoare conţine nu patru infracţiuni ci o singură infracţiune3, consider că
legiuitorul român a dorit, în formularea actuală, să ofere o coerenţă logică şi o
precizie sporită exprimării folosite pentru incriminarea conduitelor pe care le
consideră periculoase la nivelul gradului de pericol social specific infracţiunilor.
Infracţiunile vamale, ce constituie obiectul acestui demers ştiinţific, fiind
reglementate de o lege specială ce funcţionează într-un domeniu special,
excluzându-se orice posibilitate de a excede acestui domeniu, sunt de strictă
aplicare.
Din punct de vedere al gravităţii, ilicitul penal este circumscris unor
conduite pe care legiuitorul le caracterizează ca lezând grav regimul juridic vamal.
3 Florin Sandu - op. cit., pag. 20-21.

9
Ca natură, acesta are ca specific complexitatea, infracţiunile vamale nefiind
simple infracţiuni de fraudă4 sau de evaziune, uz de fals, fals intelectual sau
înşelăciune.
Nefiind o lucrare de drept vamal nu voi insista asupra temeiului juridic în
baza căruia un stat impune respectarea unui anumit regim vamal, la nevoie chiar
prin instituirea unor pedepse de natură penală; aici putând fi invocată ca temei
suveranitatea naţională, dacă se acceptă natura publică a raportului juridic vamal
sau un contract de adeziune, în condiţiile unui raport juridic vamal de natură
privată – ambele aspecte având implicaţii legate de natura infracţiunilor prevăzute
de Codul Vamal.
Totuşi, trebuie subliniat că privite prin prisma rezultatului socialmente
periculos, deşi, în mod aparent, rezultatul imediat se rezumă la un prejudiciu
adus statului prin neplata datoriei vamale, implicaţiile săvârşirii acestor
infracţiuni se manifestă pregnant şi la nivel macrosocial, prin menţinerea unei
economii subterane întreţinute cu banii proveniţi din neplata datoriei vamale şi
prin alimentarea, în strânsă conexitate, a reţelelor organizate – săvârşirea de
infracţiuni vamale în mod sistematic neputând fi acceptată, în mod realist, în
afara crimei organizate, cu toate ramificaţiile şi implicaţiile contemporane ale
acesteia printre care şi terorismul internaţional.
Pentru a prezenta mai bine modul de funcţionare a infracţiunilor vamale, în
cadrul sistemului de norme care conturează regimul vamal, în strânsă legătură cu
observarea faptului că fiecare infracţiune în parte răspunde unei necesităţi
impuse prin adoptarea de către făptuitori a unei atitudini socotite deosebit de
periculoasă pentru interesul social, trebuie făcute unele observaţii.
Dispoziţiile penale conţinute în actualul Cod Vamal reprezintă o evoluţie
faţă de reglementarea din vechiul Cod Vamal5. În timp ce în legea veche era
reglementată o singură infracţiune cu mai multe variante alternative de săvârşire,
noua lege reglementează, in terminis, patru infracţiuni care preiau într-o nouă
structură esenţa vechii reglementări, pe care o modelează, ţinând seama de noile
condiţii, încercând să devină adecvată funcţionării în bune condiţii a activităţii
vamale.
În mod faptic, ce poate face o persoană fizică6 pentru a trece mărfuri sau
bunuri peste graniţa României eludând regimul vamal? Pentru uşurinţă în
exprimare vom folosi expresia de „bunuri” pe parcursul acestei lucrări în locul
celei de „mărfuri sau alte bunuri” folosită de legiuitor la redactarea Codului
Vamal, invocând definiţia dată în art. 3 lit. „y” Cod Vamal, unde se arată că prin
bunuri sunt desemnate mărfuri, vietăţi, orice alte produse, precum şi mijloacele
de transport.
Legiuitorul a distins, cu referire la obiectul material al activităţii de trecere
peste graniţă, între două categorii de bunuri: o categorie de bunuri pe care le
socoteşte comune şi o categorie de bunuri pe care le consideră speciale, prin
pericolul pe care îl reprezintă pentru valorile sociale apărate de dreptul penal, prin
însăşi natura lor – categorie de bunuri avută în vedere la redactarea art. 176.
În ceea ce priveşte bunurile comune, făptuitorul pentru a eluda regimul
vamal poate, într-o primă ipoteză, să ocolească punctele de trecere a frontierei,
4 Florin Sandu – Contrabanda şi albirea banilor, Editura Trei, Bucureşti, 1999, pag. 22.
5 Art. 72 şi 73 din Legea nr. 30/1978.
6 În dreptul român persoana juridică nu este, încă, subiect al răspunderii penale; proiectul Codului Penal
introduce o astfel de răspundere, viitorul urmând să confirme sau să infirme oportunitatea soluţiei.
10
situaţie avută în vedere de art. 175, iar, într-o altă ipoteză, numai ocoleşte
punctele de trecere a frontierei, intră în vamă, dar acolo trebuie să prezinte
anumite acte – asupra naturii şi provenienţei acestora – şi, odată ajuns aici, nu
poate face altceva decât să încerce să înşele vigilenţa personalului vamal
prezentând ori acte nereale (art. 177), ori acte falsificate (art. 178).
În situaţia bunurilor speciale, acestea pot fi trecute peste graniţă, în mod
evident, atât evitând punctele de trecere a frontierei cât şi prin acestea, cu
încercarea de a înşela vigilenţa personalului vamal într-unul din modurile arătate
la art. 177 ori art. 178, ca element suplimentar în conţinutul infracţiunii
prevăzute la art. 176, care are ca obiect aceste bunuri, legiuitorul a impus lipsa
unei autorizaţii prin care autoritatea statală abilitează o persoană juridică să
efectueze operaţiuni cu bunurile în cauză. Examinând problema legată de natura
juridică, în raport cu infracţiunea de contrabandă calificată, a autorizaţiei a cărei
lipsă este invocată, apreciem că aceasta trebuie acceptată ca un element de
natură să conducă la nerealizarea unuia dintre elementele constitutive ale
infracţiunii, în cazul de faţă, vinovăţia.
Astfel, în condiţiile în care bunurile speciale sunt prezentate la punctele de
trecere a frontierei suntem în prezenţa unui concurs ideal de infracţiuni între
infracţiunea de folosire de acte nereale sau/şi infracţiunea de acte falsificate,
după caz, pe de o parte, şi infracţiunea de contrabandă calificată în formă
consumată sau tentativă, pe de altă parte, după cum s-a reuşit sau nu înşelarea
vigilenţei lucrătorilor vamali.
Pentru a lămuri, conceptual, aspectele legate de necesitatea incriminării
infracţiunii de contrabandă calificată, trebuie observat modul cum acţionează
aceasta, corelaţiile cu celelalte infracţiuni vamale şi care este elementul ce o face
să fie calificată în raport cu contrabanda prevăzută de art. 175.
Dacă contrabanda calificată se săvârşeşte evitând punctele de trecere a
frontierei, trebuie văzut dacă mai este infracţiune complexă, în raport cu
infracţiunea prevăzută de art. 175, pe care acceptăm să o numim în cuprinsul
acestei lucrări contrabandă simplă.
În ipoteza pe care lucrăm, să presupunem că într-o situaţie ipotetică, avem
două persoane fizice având, eventual, şi calitatea de reprezentanţi ai unei
persoane juridice, care elucidând regimul vamal încearcă să treacă graniţa
României evitând punctele de trece a frontierei, unul cu o cantitate de bunuri
comune, celălalt cu o cantitate de mărfuri speciale. În mod firesc apare concluzia
potrivit cu care primul făptuitor săvârşeşte infracţiunea de contrabandă simplă iar
al doilea infracţiunea de contrabandă calificată. Dacă, în mod paradoxal şi, nu
neapărat, cel care trece graniţa cu mărfuri speciale are autorizaţia necesară,
preferând să evite punctele de trecere a frontierei în speranţa că va putea să
folosească autorizaţia pentru trecerea unei alte cantităţi de mărfuri. Aici există
două posibilităţi: făptuitorul nu mai săvârşeşte infracţiunea de contrabandă
calificată, întrucât are autorizaţie, urmând a fi cercetat pentru infracţiunea de
contrabandă simplă – idee pe care o socotim inacceptabilă; făptuitorul săvârşeşte
infracţiunea de contrabandă calificată întrucât autorizaţia este eliberată în
considerarea regimului vamal, iar dacă acesta îl desconsideră, autorizaţia trebuie
considerată nulă, ca şi cum nu ar fi existat; nemaivorbind despre faptul că
această autorizaţie7, în mod normal, apreciem, că trebuie să cuprindă menţiuni
7Conţinutul acestor autorizaţii este stabilit prin norme juridice de rang inferior existând posibilitatea să fie
modificate cu relativă uşurinţă.
11
despre individualizarea bunurilor speciale şi indicarea punctului de trecere a
frontierei prin care ar urma să se facă trecerea. Acceptăm acest punct de vedere şi
pentru că, analizând modul de săvârşire al infracţiunii de contrabandă simplă, se
poate observa că şi aici există norme juridice, ce impun ca persoanele juridice,
care desfăşoară operaţiuni de import-export, să fie autorizate în acest sens. În
încriminarea contrabandei simple, legiuitorul nu a ţinut seama de împrejurarea că
făptuitorul ar putea avea sau nu autorizaţie, ci a avut în vedere doar ca trecere
peste frontieră a bunurilor să nu se facă pe la punctele de trecere a frontierei, deci
regimul vamal să fie desconsiderat, autorizaţia, şi în acest caz, fiind lipsită de
efecte juridice.
Revenind la esenţa problemei, care privea raportul de complexitate între
infracţiunea de contrabandă calificată şi infracţiunea de contrabandă simplă, pe
baza celor arătate, apreciez că infracţiunea de contrabandă calificată nu este
complexă în raport cu infracţiunea de contrabandă simplă. Cele două infracţiuni
sunt alternative, ele acoperă prin incriminare aceeaşi conduită ilicită, ceea ce le
diferenţiază şi face posibilă încadrarea juridică, este calitatea mărfurilor şi nu şi,
aşa cum poate apărea la o analiză superficială, existenţa sau inexistenţa
autorizaţiei8.
Concluzionând, apreciem că în domeniul vamal, legiuitorul a instituit patru
infracţiuni de natură să funcţioneze ca un mecanism adecvat rolului pe care îl au,
de ocrotire a regimului vamal.
1.2. Sublinieri noţionale
În lucrarea de faţă se va face referire şi vor fi analizaţi o serie de termeni ce

desemnează instituţii şi repere juridice, pe care le consider importante, fiind
necesară o înţelegere corectă a acestora.
Din raţiuni ce ţin de oportunitate, în cuprinsul acestei secţiuni voi prezenta
definiţiile legale ale celor mai importanţi termeni ce vor fi uzitaţi pe parcursul
acestei lucrări9.
• Vamă – serviciul administrativ responsabil cu punerea în aplicare a legislaţiei
vamale şi cu încasarea taxelor la import şi la export şi care răspunde şi de
aplicarea altor legi şi regulamente privind, între altele, importul, tranzitul şi
exportul de mărfuri.
• Control vamal – ansamblul măsurilor luate în scopul respectării legilor şi
reglementărilor pe care vama are sarcina să le aplice.
• Inspecţie medico-sanitară – inspecţia efectuată pentru protecţia vieţii şi sănătăţii
persoanelor şi animalelor, cu excepţia inspecţiei veterinare.
• Inspecţie veterinară – inspecţia sanitară efectuată pe animale şi pe produsele de
origine animală în vederea protejării vieţii şi sănătăţii persoanelor şi animalelor,
precum şi cea realizată asupra obiectelor sau mărfurilor care pot fi purtătoare de
boli de animale.
8 Idem.
9 N.A. – datorită specificului domeniului, vor fi avute în vedere definiţiile unor termeni date de Legea 141 /
1997 – Codul Vamal, Legea 243 / 2002 – privind frontiera de stat a României şi Legea nr. 103 din 19 iunie
2000 pentru aderarea României la Convenţia internaţională privind armonizarea controalelor mărfurilor la
frontiere, semnată la Geneva la 21 octombrie 1982
12
• Inspecţie fitosanitară – inspecţia efectuată pentru a împiedica introducerea prin
frontierele naţionale şi răspândirea de organisme dăunătoare pentru vegetale şi
produse vegetale.
• Control de conformitate cu standardele tehnice – controlul al cărui scop este de a
verifica dacă mărfurile respectă cerinţele minime ale standardelor internaţionale
sau naţionale prevăzute de legile şi reglementările aferente.
• Controlul calităţii – orice alt control decât cele menţionate mai sus, prin care se
verifică dacă mărfurile corespund definiţiilor minime de calitate internaţionale sau
naţionale, prevăzute în legile şi reglementările aferente.
• Serviciul de control – orice serviciu însărcinat cu efectuarea tuturor sau a unora
dintre controalele definite mai sus, a oricăror alte controale efectuate de obicei la
importul, exportul sau tranzitul de mărfuri.
• Reglementări vamale – dispoziţiile cuprinse în Codul Vamal, în regulamentul de
aplicare de aplicare al acestuia, precum şi în alte acte normative care cuprind
prevederi referitoare la domeniul vamal.
• Persoana – persoană fizică sau juridică.
• Persoană stabilită în România – o persoană fizică cu domiciliu în România sau o
persoană juridică româna.
• Autoritate vamală – autoritate investită pentru aplicarea reglementărilor vamale.
• Birou vamal şi punct vamal – unităţi ale autorităţii vamale în care pot fi
îndeplinite, în tot sau în parte, formalităţile prevăzute de reglementările vamale.
• Statut vamal – clasificarea unei mărfi ca marfă românească sau străină.
• Mărfuri româneşti – mărfuri obţinute cu respectarea condiţiilor de origine
prevăzute de Codul Vamal.
• Mărfuri străine – altele decât cele româneşti.
• Drepturi de import – taxele vamale, taxa pe valoarea adăugată, accizele şi orice alte
sume care se cuvin statului la importul de mărfuri.
• Drepturi de export – taxele vamale şi orice alte sume care se cuvin statului la
exportul de mărfuri.
• Tarif vamal – tabel care cuprinde nomenclatura combinată a mărfurilor, taxele
vamale exprimate în procente, precum şi cele rezultate din aplicarea măsurilor
tarifare preferenţiale prevăzute în reglementările legale.
• Datorie vamală – obligaţia unei persoane de a plăti drepturile de import sau de
export.
• Debitor vamal – titularul unei datorii vamale.
• Supraveghere vamală – orice acţiune a autorităţii vamale pentru asigurarea
respectării reglementărilor vamale în acest domeniu.
• Control vamal – îndeplinirea de către autoritatea vamală a operaţiunilor de
verificare a mărfurilor, a existenţei şi autenticităţii documentelor; examinarea
evidenţelor financiar-contabile şi a altor înscrisuri ale titularilor de operaţiuni;
controlul mijloacelor de transport; controlul bagajelor şi a altor mărfuri
transportate sau aflate asupra persoanelor; efectuarea de anchete administrative şi
alte acţiuni similare, cu scopul de a asigura respectarea reglementărilor vamale şi
a altor norme aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală .
• Elemente de taxare – nivelul cotei procentuale prevăzute în tariful vamal, metodele
de determinare a valorii în vamă şi regulile de origine aplicabile.
• Destinaţie vamală a mărfurilor – plasarea mărfurilor sub un regim vamal,
introducerea lor într-o zonă liberă sau antrepozit liber, reexportul acestora în afara
teritoriului României, distrugerea sau abandonul în favoarea statului.
• Declaraţie vamală – actul unilateral cu caracter public, prin care o persoană
manifestă, în formele şi modalităţile prevăzute de reglementările vamale, voinţa de
plasa mărfurile sub un regim vamal determinat.
13
• Declarant – persoana care întocmeşte şi depune declaraţia vamală în nume propriu
sau persoana în numele căreia este întocmită declaraţia vamală de către mandatar
sau comisionar.
• Liber de vamă – actul prin care autoritatea vamală lasă la dispoziţia titularului
declaraţiei vamale mărfurile vămuite, în scopul prevăzut de regimul vamal sub care
acestea au fost plasate.
• Vămuire – ansamblul de operaţiuni efectuate de autoritatea vamală de la
prezentarea mărfurilor, a mijloacelor de transport şi a oricăror alte bunuri până la
acordarea liberului de vamă.
• Decizie vamală – orice act al autorităţii vamale, privind reglementările vamale,
adoptat de acestea, care produce efecte juridice asupra uneia sau mai multe
persoane.
• Bunuri – mărfuri, vietăţi, orice alte produse, precum şi mijloace de transport.
• Frontieră de stat – linia reală sau imaginară care trece, în linie dreaptă, de la un
semn de frontieră la altul ori, acolo unde frontiera nu este marcată în teren cu
semne de frontieră, de la un punct de coordonate la altul; la fluviul Dunărea şi
celelalte ape curgătoare frontiera de stat este cea stabilită prin acordurile,
convenţiile şi înţelegerile dintre România şi statele vecine, cu luarea în considerare
a faptului că principiul general acceptat de dreptul internaţional fluvial este acela
că frontiera trece pe mijlocul şenalului navigabil principal, iar la apele curgătoare
nenavigabile, pe la mijlocul pânzei de apă; la Marea Neagră frontiera de stat trece
pe la limita exterioară şi limitele laterale ale mării teritoriale a României;
• Culoar de frontieră – fâşia de teren situată de o parte şi de alta a frontierei de stat,
stabilită în baza acordurilor şi convenţiilor de frontieră încheiate de România cu
statele vecine în scopul evidenţierii şi protejării semnelor de frontieră;
• Fâşie de protecţie a frontierei de stat – fâşia de teren constituită de-a lungul
frontierei de stat în scopul protejării semnelor de frontieră şi asigurării controlului
accesului în apropierea liniei de frontieră;
• Frontiere interne – frontierele comune terestre ale României cu fiecare dintre
statele vecine cu care s-au încheiat acorduri, convenţii sau alte înţelegeri
internaţionale privind eliminarea controlului la frontiera comună, precum şi
aeroporturile pentru zborurile externe, curse regulate şi neregulate, porturile
maritime şi fluviale pentru liniile regulate de pasageri şi mărfuri care au ca punct
de plecare sau ca destinaţie exclusivă alte aeroporturi sau porturi de pe teritoriile
statelor sau comunităţilor de state cu care România a încheiat acorduri, convenţii
sau alte înţelegeri internaţionale privind eliminarea controalelor la frontieră, fără
escale în aeroporturi sau porturi din afara teritoriului acestora;
• Frontiere externe – frontiera terestră şi maritimă, precum şi aeroporturile şi
porturile maritime şi fluviale ,dacă acestea nu reprezintă frontiere interne;
• Zbor intern – orice zbor care are ca punct de plecare sau ca destinaţie teritoriul
României, precum şi orice zbor care are ca punct de plecare sau ca destinaţie
exclusivă teritoriile statelor sau comunităţilor de state cu care România a încheiat
acorduri, convenţii sau alte înţelegeri internaţionale privind eliminarea controlului
la frontieră, fără escală pe teritoriul unui stat terţ;
• Stat terţ – orice alt stat decât statele cu care România a încheiat acorduri,
convenţii sau alte înţelegeri internaţionale privind eliminarea controlului la
frontieră;
• Străin semnalat ca inadmisibil – persoana care nu îndeplineşte condiţiile de intrare
în ţară prevăzute de legislaţia în vigoare privind regimul străinilor şi persoana care
nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea unei forme de protecţie, conform
dispoziţiilor referitoare la statutul şi regimul refugiaţilor;
• Punct de trecere a frontierei – orice loc organizat şi autorizat de Guvernul României
pentru trecerea frontierei de stat;
14
• Punct de mic trafic şi punct destinat trecerilor simplificate – orice loc organizat şi
autorizat de Guvernul României pentru trecerea frontierei de stat a persoanelor din
zona de frontieră, într-o formă simplificată, convenită prin convenţii şi acorduri
încheiate cu statele vecine;
• Control la frontieră – activitatea desfăşurată de personalul autorităţilor competente
pentru asigurarea respectării condiţiilor prevăzute de lege pentru trecerea frontierei
de stat a persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor şi a altor bunuri;
• Infracţiune de frontieră – fapta prevăzută de lege ca infracţiune, săvârşită în scopul
trecerii ilegale peste frontiera de stat a persoanelor, mijloacelor de transport,
mărfurilor sau altor bunuri;
• Trecere ilegală a frontierei de stat – trecerea peste frontiera de stat în alte condiţii
decât cele prevăzute de legea română;
• Transportator – orice persoană fizică sau juridică care asigură, cu titlu profesional,
transportul de persoane şi bunuri pe cale aeriană, navală sau terestră;
• Regim de control al poliţiei de frontieră – totalitatea normelor prevăzute de lege cu
privire la verificările desfăşurate de poliţiştii de frontieră asupra persoanelor,
activităţilor sau imobilelor aflate în zonele de competenţă ale poliţiei de frontieră,
pentru constatarea şi sancţionarea faptelor de încălcare a normelor prevăzute de
lege.
• Zona de frontieră – cuprinde teritoriul aflat pe o adâncime de 30 km faţă de
frontiera de stat şi ţărmul Mării Negre către interior; în judeţele din interiorul ţării
unde funcţionează aeroporturi şi porturi deschise traficului internaţional suprafaţa
aeroportului sau a portului cu platformele, imobilele şi instalaţiile aferente
reprezintă zonă supusă regimului de control al poliţiei de frontieră. Fâşiile de teren,
situate pe o adâncime de 10 km de o parte şi de cealaltă a malurilor Dunării
interioare, deschisă navigaţiei internaţionale, sunt supuse regimului de control al
poliţiei de frontieră.
1.3. Repere istorice privind instituţia vămii în România
Instituţia vamală, sub diferite forme, în cursul istoriei, a avut un rol

important în viaţa economico-socială a entităţilor statale care au existat pe
teritoriul actual al României. De asemenea, din punct de vedere politic, vămile au
avut un anumit rol în apropierea unor persoane faţă de persoana suveranului,
răsplată pentru unele servicii aduse, revendicarea independenţei faţă de alte state
devenite, în timp, vecine, etc.
De ce a fost nevoie de o astfel de instituţie ? La nivelul superficial al
analizei, vama este destinată să reglementeze schimbul de mărfuri ale unui stat
cu alte state, să aducă, în bugetul statului sau în vistieria suveranului – în
funcţie de etapa istorică – importante sume de bani din taxe şi din alte drepturi ce
decurg din operaţiunile de import sau export.
În cadrul demersului ştiinţific, apreciez că subiectul trebuie analizat în
funcţie de etapele istorice parcurse – antichitatea, evul mediu, modernismul şi
contemporaneitatea – de-a lungul edificării statului naţional român, instituţia
vamală jucând un rol esenţial în politica generală a statului îndreptată în direcţia
afirmării identităţii naţionale, a protejării propriilor valori şi a promovării
intereselor sale specifice.
În antichitate, primele informaţii coerente datează din perioada ce a urmat
cuceririi Daciei de către armatele romane sub conducerea împăratului Traian şi
transformarea acesteia într-o provincie a Imperiului Roman, stare de lucruri ce
15
presupunea aducerea sistemului birocratic roman la nord de Dunăre. Înainte de
romani, pe teritoriul stăpânit de daco-geţi nu sunt cunoscute relatări despre vămi
deoarece, pe de o parte, există puţine izvoare istorice care să relateze despre cele
întâmplate în acea perioadă iar cele care au fost descoperite, au fost analizate,
mai întâi, prin prisma evenimentelor socotite ca deosebit de importante:
conducători, dinastii, războaie, cuceriri, etc., iar pe de altă parte, în economia
pseudo-închisă ce caracteriza comunităţile locale nu era nevoie de vămi pentru a
regula fluxul de mărfuri sau pentru a aduce venituri din tranzitul acestora.
Oricum, este de aşteptat ca schimburile economice între comunităţile geto-
dacice – forum rerum uenalium – schimburile economice ale acestora cu cetăţile
greceşti de al Marea Neagră, să fi suportat şi dări legate de trecerea de pe un
teritoriu pe altul, de la o administraţie la alta10.
Revenind la epoca daco-romană, în această perioadă, sunt cunoscute mai
multe impozite care asigurau o anumită prosperitate a administraţiei şi un flux
financiar important către Roma, cetatea imperială. Astfel sunt cunoscute, alături
de impozitul direct, reprezentat de impozitul asupra proprietăţii funciare şi de
impozitul personal, şi impozite indirecte, cum au fost cele pe moşteniri, pe
eliberări de sclavi, pe vânzări, monopoluri şi taxele vamale, cunoscute sub numele
de „portoria”. De subliniat că, în aceste condiţii, taxele vamale asigurau o bună
parte a veniturilor atât pentru administraţia locală cât şi pentru împărat şi de
aceea nu au fost neglijate.
În Imperiul Roman circulaţia mărfurilor şi călătorilor nu era liberă. Întreg
teritoriul imperiului era divizat în circumscripţii sau regiuni vamale – Italia,
Sicilia, Galia, Spania, Britania, etc. – Dacia făcând parte din circumscripţia
vamală a Illyriei. Fiecare regiune vamală avea tarifele ei, taxele vamale fiind
încasate pentru produse şi călători atât la trecerea frontierei provinciei respective,
cât şi la intrarea în oraşe, trecerea peste poduri construite şi apărate de
administraţia romană şi pentru folosirea principalelor căi de comunicaţie. Taxa
vamală pentru mărfuri, se pare că era de 2 sesterţi şi se percepea la puncte de
vamă fixe, cum erau la Dierna (Orşova), Micia, Drobeta, Sucidava, Porolissum,
Apulum, etc. Din punct de vedere al administrării, iniţial, vămile erau
concesionate unor persoane de încredere iar, ulterior, acestea au fost
administrate printr-o „regie”.
Surse documentare ulterioare atestă că taxele vamale s-au perceput până
într-o perioadă apropiată de întemeierea statelor medievale romaneşti, fiind legate
şi de începuturile vieţii urbane.
Începând din secolul al XIV-lea, informaţiile relative la organizarea vămilor
în statele medievale romaneşti sunt mai substanţiale. Organizarea punctelor de
vamă si perceperea taxelor vamale reprezentau un privilegiu al domnitorilor, fiind
încasate fie direct de funcţionarii domneşti, fie arendate sau cedate ca acoperire
pentru diverse împrumuturi sau chiar acordate ca recompensă pentru serviciile
aduse domniei. Aceste venituri erau sigure si abundente, şi, de aceea, au fost
menţinute şi lărgite tot mai mult, după necesităţile politice sau financiare ale
domnitorilor, situaţie întâlnită, de altfel, în întreaga Europă. Taxele erau
percepute la exporturi – în special, de vin, sare, lână, miere, ceară, vite, oi, lemn –
precum şi la importul sau tranzitul mărfurilor străine. Comerţul de tranzit, şi deci
veniturile rezultate se datorau importanţei drumurilor comerciale ce treceau pe
10 V. Hanga şi colectivul – Istoria Dreptului Românesc, Bucureşti, Edit. Academiei, 1980, vol. I, pag. 66
16
teritoriul Ţărilor Române (de exemplu, calea comercială "de la varegi la greci" ce
unea nordul Europei cu sud-estul continentului, drum ce trecea prin Moldova.
Taxele încasate la intrarea sau ieşirea mărfurilor11 dintr-un oraş în altul sau
dintr-un ţinut în altul se numeau accize sau dijme, iar cele pentru reglementarea
circulaţiei dintr-o unitate statală în alta erau denumite "drept de vamă". Rolul
important al domnitorului în administrarea sistemului vamal feudal este
demonstrat şi de dreptul acestuia de a fi singurul în măsură să acorde privilegii
comerciale, adică scutirea de taxe vamale, aşa cum a procedat, de exemplu,
Alexandru Voievod în 1358, când acorda braşovenilor dreptul de a trece liberi şi
nestingheriţi cu mărfurile lor între Buzău si Prahova, iar la 1370 sibienii primesc
dreptul de liberă trecere pe la Cîineni, pe Olt în jos, până la Dunăre. În Moldova,
în timpul lui Alexandru cel Bun, pe la 1408, s-au codificat pentru prima dată
datinile vămii, astfel: "vămile mari şi mici" erau impunerile vamale la ieşirea şi
intrarea mărfurilor, obiectelor ori animalelor, din ţară ori în ţară, plătite de
negustor, fie pe bucată, fie după transport (după car, căruţă, povară); "vămile la
oraş" se percepeau pentru vistieria oraşului, a conducătorului, boier sau mare
funcţionar, ca salariu; "vama de hotar", care admite principiul taxării mărfurilor în
funcţie de teritoriul din care veneau (mărfurile cazacilor şi ruşilor erau impuse la
intrare cu 5%, la ieşire cu 4%, cu excepţia vinului şi a sării, iar cele poloneze cu
4% la intrare si 3% la ieşire).
Vămile erau încredinţate unor oameni de încredere ai domnitorului sub
conducerea unui „Mare Vameş”, dregător care era însărcinat cu conducerea
acestei administraţii, precum şi cu respectarea înţelegerilor comerciale încheiate
de domnitor cu vecinii ori cu alte puteri interesate. Cum vămile erau oferite şi ca
răsplată pentru diferite servicii, acestea erau arendate celor care se distingeau în a
sluji pe domnitor, ori pur şi simplu, care ajutau cu bani atunci când era nevoie.
Marele Vameş avea drept de control şi asupra vămilor arendate impunând
respectarea înţelegerilor comerciale şi a cotelor de vamă.
Veniturile aduse de vămi au crescut pe măsura dezvoltării comerţului intern
şi extern care era strâns legat de relaţiile dintre cele trei comunităţi statale
româneşti dar şi de relaţiile pe care fiecare dintre acestea le aveau cu puterile
vecine, în special Imperiul Otoman, dar şi cu Ungaria, Polonia sau Rusia. Cu
timpul au fost fixate şi anumite monopoluri şi preemţiuni. După 1550 comerţul
Ţării Româneşti şi al Moldovei a fost dominat de relaţiile cu oraşele transilvane,
fiind înfiinţate şi târguri care se ţineau la anumite date – obicei ce a rezistat până
în zilele noastre – stare de fapt ce a generat încasarea de sume mari din taxele
vamale. Chiar şi în condiţiile în care instituţia domniei a slăbit în autoritate, pe
măsura creşterii puterii celor trei coloşi – Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic
şi Imperiul Ţarist – de la hotare şi a luptelor generate de interese dinastice
contrare, vămile au continuat să aducă venituri importante.
În Transilvania, până la cucerirea acesteia de către turci, organizarea
vămilor şi perceperea taxelor au constituit, în mod firesc, obiect de dispută între
puterea suzerană – Regatul Ungar – şi pretenţiile de autonomie ale aristocraţiei
autohtone, în cea mai mare parte de origine maghiară. Taxele au fost cunoscute
sub denumirea lor latină – iucessima şi tricessima – fiind percepute la importul,
exportul şi uneori la tranzitul mărfurilor. Acestea se plăteau atât în bani cât şi în
natură, valoarea lor putând constitui uneori obiect de negociere. Mai mult, de la
11 N.A. – după prof. univ. dr. Alin Ciupala, în materialul prezentat pe site-ul Direcţiei Generale a vămilor
17
impunerile vamale existau şi derogări în mod oficial, plata vămii neconstituind o
obligaţie generală şi fără excepţii.
Organizarea oficiilor vamale a intrat, după 1500, în competenţa
congregaţiilor generale din Dieta Transilvaniei, din aceasta făcând parte şi
conducătorii oficiilor vamale. La aceste oficii funcţionau, ca regulă, doi vameşi şi
mai mulţi scribi.
În timp, au fost încheiate multiple convenţii sau tratate între domnitorii
ţărilor române şi alţi suverani, marea majoritate având prevederi complexe –
militare, politice, comerciale, etc. Astfel, ca exemplu pot fi făcute trimiteri la
Convenţie încheiată la 20 Ianuarie 1368 între Vladislav Basarab, domnitorul Ţării
Româneşti, şi Ludovic I, regele Ungariei sau Tratatul de Comerţ dintre Petru al VII
al Moldovei şi Regina Elisabeta a Angliei12.
După 1700, în ţările române se instalează regimul fanariot caracterizat de o
restrângere a autonomiei avută faţă de Imperiul Otoman şi de o creştere a nevoii
de mijloace financiare pentru a putea plăti numirea ca domn şi menţinerea în
scaun. În aceste condiţii, atât în Ţara Românească cât şi în Moldova, fiecare
domn, în parte, a fost preocupat de a dezvolta activitatea vamală în ideea de a
aduce venituri mai mari, iar odată cu creşterea şi diversificarea comerţului cu
apariţia şi dezvoltarea comunităţilor de meseriaşi, acest deziderat a fost, în mare
parte, realizat. Deşi exista monopolul comercial turcesc, se obţin unele avantaje,
mai mult concesii faţă de venalitatea totalitară a marelui Imperiu Otoman în
decădere, cum ar fi interzicerea amestecului vameşilor turci de la Isaccea şi Chilia
în administrarea vămii de la Iaşi13, înfiinţarea flotei comerciale pe Dunăre,
posibilitatea deschiderii şi dezvoltării unor relaţii comerciale cu occidentul pe
Dunăre.
Semnarea Tratatului de la Adrianopol în 1829 între Rusia şi Imperiul
Otoman a însemnat o schimbare importantă în activitatea vamală a Principatelor
fiind desfiinţat monopolul comercial al Porţii. Din raţiuni militare, armatele ruse
au ocupat, o perioadă scurtă teritoriul românesc, iniţial vămile au fost desfiinţate
iar ulterior au fost reînfiinţate şi trecute sub control rusesc.
În 1831, în Muntenia şi în 1832, în Moldova, au fost instaurate
Regulamentele Organice, acte juridice acceptate ca prime constituţii ale celor două
principate. În această perioadă nu a existat o lege specială care să reglementeze
organizarea şi funcţionarea vămilor, însă în Regulamentele Organice existau
prevederi Care aveau ca obiect impozite indirecte din categoria cărora făceau parte
şi taxele vamale externe, acestea, ca element de noutate, reprezentau un venit al
statului şi nu al domnitorului, cum fusese până atunci. Vămile trebuiau să fie
administrate de stat însă, din cauza lipsei unui personal specializat, în practică s-
a procedat la arendarea vămilor, statul percepând o taxă generală. În februarie
1847 vama dintre Moldova şi Muntenia a fost suprimată iar în toamna anului
1848 a intrat în vigoare tariful vamal comun, condiţii în care, de fapt, ţările
române formau un teritoriu vamal comun.
Deşi era necesar un corp de funcţionari specializat, instituţia vămii
devenind un element indispensabil bunei funcţionări a statului, această problemă
a putut fi rezolvată numai după 1859.
12 Cronţ Ghe. în Istoria Dreptului Românesc, ediţia coordonată de I. Ceterchi, vol. .I, Edit. Academiei, 1980,
pag. 353
13 N.A. – prevedere cuprinsă în Tratatul de Pace de la Iaşi din 1792
18
Odată cu momentul istoric 1859, apreciez că începe istoria modernă a
instituţiei vamale în Principatele Unite şi, mai apoi, în România.
Cei doi miniştri de finanţe14 Manolache Costache Epureanu, pentru
Moldova, şi Constantin Steriad, pentru Muntenia, au redactat textul cu titlul
„Proiectul pentru administraţia vămilor Principatelor Unite, Moldova şi Valachia”
promulgat ca lege de Alexandru Ioan Cuza la 16 Decembrie 1859. Legea cuprindea
trei părţi:
1. partea întâi art. (1 – 45) ce reglementa organizarea serviciului vamal
2. partea a doua art. (46 – 57) conţinea dispoziţii comune relative la importul şi
exportul mărfurilor
3. partea a treia art. (58 – 111) detalia instrucţiuni cu privire la înregistrările
contabile şi procedura de manevrare a mărfurilor
Vămile formau un sistem cu 51 de puncte şi erau conduse de un consiliu
compus din trei membri ce îşi desemna un preşedinte. După realizarea deplinei
uniri administrative serviciul vamal a făcut parte din Ministerul de Finanţe de la
Bucureşti, ca direcţie generală.
La 01.07.1875 a fost promulgată o nouă lege a vămilor ce a fost elaborată de
Petre Mavrogheni şi George G. Cantacuzino, miniştri de finanţe conservatori. A
fost nevoie de o nouă lege pentru că, pe de o parte au apărut ca pregnante
interese specifice ale capitalului român în curs de formare care însă îşi cerea
drepturile, iar pe de altă parte, era nevoie de o emancipare de sub dominaţia
economică a Turciei. Legea era împărţită în 11 titluri şi conţinea 265 articole. Era
păstrată organizarea ca direcţie – Direcţia vămilor, timbrului şi înregistrării – în
cadrul Ministerului de Finanţe. În 1875 funcţionau 24 de vămi iar în 1882
numărul acestora va creşte la 39. De observat, că, în acelaşi an, 1875 clasa
politică românească a considerat oportun încheierea unei Convenţii Economice cu
Austro-Ungaria, dezavantajoasă, din punct de vedere economic dar cu efecte
benefice în plan politic – Principatele Unite, fiind acceptate pentru prima oară ca
un partener egal. Tot în 1875, a fost introdus primul tarif vamal din istoria
românilor urmat la scurt timp de alte tarife vamale, în 1878 şi 1886.
Sub influenţă liberală – la putere fiind un guvern condus de Ion C. Brătianu
– în tariful vamal din 1886 se prevedea pentru prima dată posibilitatea
introducerii unei suprataxe de 30 % la importul de mărfuri din ţările care
percepeau, la importurile din Principatele Române, suprataxe vamale; în fapt se
introduceau taxe de regresiune ca o primă încercare de răspuns la politica
protecţionistă a partenerilor comerciali.
Modernizarea şi perfecţionarea structurilor statului român, dezvoltarea unei
infrastructuri, evoluţia generală a economiei româneşti şi a celei europene au
impus apariţia unei noi legi, precedată de un alt tarif vamal în anul 1904 ce a
promovat noi tendinţe protecţioniste, fiind scutite de taxe vamale doar „materiile
cu adevărat prime”, nu şi semifabricatele, colonialele ori produsele ce nu se
fabricau în ţară. „Legea Generală a Vămilor” a intrat în vigoare la 01 Septembrie
1905 în timpul unui guvern liberal – la finanţe era Emil Costinescu. Se vroia şi
chiar era o lege modernă, liberalii reprezentând interesele capitalului autohton –
prin noi înşine – în 26 de capitole şi 264 de articole legea impunea unele aspecte
de noutate: sistemul restituirii taxelor de import, simplificarea formalităţilor
vamale, înfiinţarea de antrepozite pe lângă birourile vamale de uscat în oraşele:
14 N.A. – iniţial Principatele Unite aveau două guverne

19
Iaşi, Bucureşti, Craiova, Ploieşti şi Constanţa, o nouă împărţire a personalului –
inspectori vamali, şefi de vamă, taxatori, impiegaţi şi agenţi auxiliari.
Astfel15 o modificare generală a legii vămilor era imperios necesară, cerută
de necesităţile mereu crescânde ale comerţului; aceasta modificare era cu atât mai
necesară, cu cât administraţia vămilor nu mai putea funcţiona satisfăcător prin
dispozitiile incomplete ale legii anterioare.
Legea Generală a Vămilor din 1905 permitea guvernului să ia măsuri
identice de prohibiţie sau suprataxare faţă de marfurile altor state care adoptă
măsuri similare. Completarea acestei lacune se presupunea că va conduce la
evitarea, pe viitor, a loviturilor ce se puteau aduce comerţului din regat prin lipsa
de reciprocitate faţă de măsurile luate de alte state.
Întrucât, de multe ori, comercianţii se găseau, din cauza unei lipse
momentane de numerar, în imposibilitatea de a ridica mărfurile sosite în vamă, s-
a prevăzut pentru facilitarea tranzacţiilor, dreptul statului de a credita, pentru
suma cuvenită vămii, acele firme care se bucurau de o bună reputaţie şi care
depuneau o garanţie suficientă în titluri, garanţie care, de multe ori, se putea găsi,
mai uşor decât o sumă în numerar.
Erau scutite de orice taxă de import materiile prime destinate a fi modificate
şi reexportate, după modelul scutirilor din Franta, Germania şi Italia.
De asemenea, s-a căutat a se legifera în mod liberal aspectele referitoare la
contravenţii şi contrabanda şi s-a acordat dreptul de a ataca sentinţele
tribunalului, păstrându-se pedepse severe atât pentru contravenţii cât şi pentru
contrabandă. Ca noutate, la propunerea ministrului de finanţe, s-a impus prin
lege stabilitatea funcţionarilor vamali
Odată cu realizarea unirii din 1918, nou stat naţional unitar va dispune de
80 de vămi. Acestea rămân organizate tot în cadrul unei direcţii din Ministerul de
Finanţe. în această perioadă leul s-a depreciat brusc ajungând, în 1920, la 1/10
din valoarea sa antebelică în aur, datorită pierderilor din timpul războiului,
despăgubirilor pe care statul român a trebuit să le plătească pentru capacităţile
industriale din provinciile unite cu România şi unificării sistemului monetar. În
aceste condiţii deosebite au fost adoptate în 1920 şi 1921, noi tarife vamale în
încercarea de a frâna importul exagerat ce contribuia la deprecierea monedei
naţionale şi protecţia industriei autohtone a lemnului, cimentului, prelucrarea
pieilor, metalurgice şi chimice. Din aceleaşi considerente, în 1924 a fost impus un
nou tarif vamal ce fixa taxele vamale în aur, în ideea ca acestea să nu mai fie
influenţate de devalorizarea leului.
În 1933, necesităţi de ordin legislativ, economic, financiar şi politic au
impus cu necesitate promulgarea unei noi legi. Respectabilul economist Virgil
Madgearu a iniţiat legea iar după dezbaterile din Parlament, aceasta a intrat în
vigoare la 28 Aprilie 1933. Ca elemente de noutate, apreciem de subliniat,
conferirea Direcţiei Vămilor atribuţii judiciare în domeniul contenciosului fiscal –
vamal, aceasta devenea şi organ consultativ în orice problemă ce interesa
activitatea vamală, astfel încât ministrul de finanţe putea oricând să apeleze la o
opinie specializată. De asemenea, prin această lege s-a adoptat principiul
descentralizării, prin crearea de Direcţii Regionale, noi criterii de recrutare şi
promovare prin concurs a personalului, s-au formulat mai clar delictele vamale şi
modul de reprimare al acestora.
15N.A. – Următoarele consideraţii au la bază expunerea de motive ce a stat la baza adoptării Legii Generale a
Vămilor din 1905
20
În primul capitol al legii au fost prevăzute16 dispoziţii, atât în ceea ce
priveşte modul de organizare a birourilor vamale, cât şi condiţiile cerute pentru
recrutarea unui personal de specialitate bine pregătit. Ca noutate au fost
introduse condiţii speciale în ce priveşte recrutarea personalului din serviciul
exterior al vămilor şi avansările în anumite funcţii. Au fost păstrate toate
dispoziţiile din statutul funcţionarilor publici şi din legea de organizare a
ministerelor şi, ţinând seama că anumite funcţii, în ierarhia vamală, cer o
pregătire specială. S-a prevăzut ca înaintările la gradul de taxator şi de inspector
de circumscripţie să nu se poată face decât pe bază de concurs. Condiţiile acestui
concurs vor fi fixate de către directorul vămilor, ca singurul organ în măsura să
aprecieze cunoştinţele şi aptitudinile pe care trebuie sa le posede candidaţii.
În ce priveşte birourile de expediţie şi vămuiri, aparţinând instituţiilor de
Stat, s-a impus condiţia ca acestea să nu poată fi exploatate decât prin funcţionari
direcţi, fără să existe posibilitatea concesionării sau impunerii de exclusivităţi a
vămuirilor.
Amenzile ce puteau fi aplicate, au fost stabilite într-un cuantum de numai
doi multipli: de trei ori taxele pentru contrabanda cu mărfuri tarifare săvârşită
prin punctele destinate operaţiunilor vamale şi de cinci ori când contrabanda a
fost săvârşită în afara de acestor puncte.
S-a acordat o atenţie specială repartiţiei primelor din amenzile încasate sau
din vânzarea mărfurilor confiscate. Din punct de vedere teoretic, devotamentul
funcţionarilor publici nu trebuia stimulat băneste, însă cum împrejurările de la
frontieră erau vitrege iar tentaţiile mari, încat mai toate legislaţiile vamale utilizau
aceasta împrejurare ca un stimulent şi recompensă a zelului, măsura s-a apreciat
ca benefică şi în România. Functionarii vamali sau granicerii trebuiau să găsească
chiar în indeplinirea serviciului lor un stimulent împotriva tentaţiilor multiple care
li se arătau sub cele mai variate forme, mai ales acolo unde controlul autorităţii
centrale se exercita cu intermitenţă. De altfel, primele ce li se acordau sunt
suplimentul necesar al unei salarizari insuficiente, mai cu seama la punctele de
frontiera unde costul traiului era mai ridicat.
De reţinut, că înainte de această lege, în 1929 a fost legiferat un alt tarif
vamal, prin care se încerca continuarea măsurilor protecţioniste promovate
anterior şi încurajarea agriculturii. Erau prevăzute două categorii de taxe: unele,
minimale, ireductibile, stabilite pentru mărfuri care se produceau în ţară,
celelalte, reductibile care putea fi negociate cu ţările partenere în scopul convenirii
de concesii reciproce.
În anii premergători şi în timpul desfăşurării celui de-al doilea război
mondial, vama română are o poziţie delicată, întreaga economie fiind anexată
efortului german de război.
După 6 Martie 1945, aparatul vamal este transformat potrivit cu noile
orientări politice. Odată cu Decretul Lege nr. 246 din 01 Aprilie 1946 şi Legea 282
din 15 August 1947, se impun liniile directoare ele politicii vamale în perioada
istorică dominată de Partidul Comunist Român. Apar infracţiunile vamale ca
„infracţiuni de sabotare a economiei naţionale”. Întreaga legislaţie vamală a
urmărit cu obstinaţie integrarea României în structurile şi relaţiile economice ale
C.A.E.R., obţinerea unor sume cât mai mari în valută pentru exporturi şi, pe cât
posibil, plata în natură pentru produsele din import. Activitatea de import-export
16N.A. – Detaliile ce urmează au la bază expunerea de motive prezentate de către Virgil Madgearu pentru
adoptarea Legii Vămilor din 1933
21
era în sarcina unor întreprinderi de stat specializate, aceste activităţi fiind
desfăşurate pe bază de plan. De asemenea a fost impus un nou sistem de formare
a preţurilor interne pentru mărfurile de export şi import. Toate cele arătate au
avut ca suport juridic Decretul 172/1953, HCM 529/1954, Legea 1/1971, Legea
12/1973 şi altele.
În 1973 a fost înfiinţată Direcţia Generală a Vămilor cu personalitate
juridică distinctă iar ulterior au fost înfiinţate şi Direcţiile Regionale Vamale.
Ultimul Cod Vamal de dinainte de 1989, cel din 1978 trata o singură
infracţiune vamală – contrabanda – cu mai multe modalităţi alternative de
săvârşire, textul legal fiind preluat integral, dar într-o altă structură, de actualul
cod vamal, promulgat prin Legea 141 din 24 Iulie 1997.
După 1990 Administraţia Vamală Română a intrat într-un proces de
reformă legislativă şi instituţională, având ca principal obiectiv, pregătirea
condiţiilor de aderare la Uniunea Europeană, elaborarea, legiferarea şi aplicarea
efectivă a tarifului vamal de import, începând cu 01.01.1991, fiind prima măsură
cu caracter complex ce a determinat optimizarea funcţiei de fiscalitate a serviciilor
vamale, derularea procesului de încasare a taxelor în mod unitar, sistematic şi
nediscriminatoriu.
În perioada următoare a fost urmărită perfecţionarea legislaţiei specifice în
vederea armonizării cu cea comunitară.
Astfel:
• în 1992 a fost adoptat tariful vamal de import bazat pe nomenclatura
sistemului armonizat la nivel şase cifre.
• În 1993 s-a introdus noul formular tipizat al declaraţiei vamale în detaliu,
similar cu cel utilizat în Comunitatea Europeană.
• Tot în 1993 a fost adoptat tariful vamal de import având la bază
nomenclatura combinată a mărfurilor.
• În 1997 a fost adoptat actualul Cod Vamal al României.
• În acelaşi an a fost adoptat primul regulament de aplicare al Codului Vamal,
în prezent fiind în vigoare un altul, adoptat în 2001.
• În 1998 a intrat în vigoare Statutul personalului vamal, instrument legal de o
importanţă deosebită pentru funcţionarii vamali. În prezent, acest statut este
abrogat, fiind în vigoare Legea 74 prin care s-a aprobat Ordonanţa
Guvernului 16/1998 privind Statutul personalului vamal, lege, şi ea,
modificată şi completată prin Legea 65/2003
Actualul Cod Vamal poate fi apreciat ca o realizare în direcţia armonizării
legislaţiei naţionale cu cea comunitară. Legea împreună cu Regulamentul Vamal
din Noiembrie 2001 ce detaliază aplicarea normelor de natură vamală asigură
suportul legal aplicării unitare a legislaţiei vamale europene, indiferent de
subiecţii cărora se adresează şi de natura raporturilor juridice reglementate.
Coordonata, încă de actualitate, a activităţii autorităţii vamale este
realizarea de programe de dezvoltare şi modernizare a infrastructurii vamale şi de
dotare cu echipamente moderne, necesare bunei desfăşurări a activităţii vamale.
Au fost date în folosinţă noi sedii de birouri în cadrul tuturor regionalelor vamale
şi la punctele de trecere a frontierei: Borş, Albiţa, Nădlac, Arad, Oradea, Giurgiu,
Timişoara etc. Sistemul informatic a fost modernizat fiind în măsură să asigure
procesarea informatică a declaraţiilor vamale în conformitate cu legislaţia în
vigoare.
22
La 16.01.1999 a fost inaugurat Centrul Regional SECI de Combatere a
Infracţionalităţii Transfrontaliere, fiind încheiate, de asemenea numeroase
acorduri de colaborare şi asistenţă reciprocă în domeniul vamal.
Etapei actuale, vama română i-a asociat o strategie ale cărei obiective
declarate sunt următoarele:
• Completarea legislaţiei şi a procedurilor specifice, corelarea acestora cu
sistemul legislativ european.
• Creşterea eficienţei activităţii de colectare a drepturilor cuvenite bugetului de
stat din activitatea vamală.
• Întărirea controlului vamal la frontieră, în corelaţie cu fluidizarea traficului de
mărfuri – combaterea fraudei comerciale şi a crimei organizate.
• Restructurarea cadrului organizatoric şi îmbunătăţirea sistemului managerial
şi de comunicare internă.
• Crearea cadrului instituţional şi al mecanismelor de selecţie, pregătire
profesională, evaluare şi alocare a resurselor umane, protecţia lucrătorului
vamal.
• Combaterea corupţiei şi crearea unui nou profil etico-profesional al
personalului vamal.
• Structurarea sistemului de comunicare inter-instituţională la nivel naţional şi
internaţional.
• Consolidarea, stabilizarea şi dezvoltarea Sistemului Informatic Integrat Vamal
pentru a răspunde cerinţelor procesului reformei funcţiilor vamale.
• Modernizarea infrastructurii şi dotarea cu echipamente performante specifice
activităţii vamale de control.
• Pregătirea Administraţiei Vamale Române pentru aderarea la Uniunea
Europeană prin abordarea obiectivelor strategice în contextul evoluţiilor
funcţiilor vamale la nivelul Comunităţii Europene.
În cadrul sistemului legislativ naţional, până în 2005, se consideră
necesară:
• Elaborarea şi implementarea procedurilor simplificate de vămuire la domiciliu
şi declarare incompletă.
• Completarea şi definitivarea cadrului legal referitor la cercetarea şi urmărirea
infracţiunilor cu caracter vamal.
• Delimitarea competenţelor diferitelor organe de control ale administraţiei
(Administraţia Vamală Română, Ministerul de Interne, Garda Financiară) în
vederea eliminării paralelismelor la nivel central şi local.
• Elaborarea unor norme privind controlul ulterior al activităţii vamale atât la
nivel executiv, cât şi la cel de coordonare şi control.
• Elaborarea normelor privind valorificarea bunurilor devenite proprietatea
statului.
• Stabilirea diferenţelor identificate în legislaţia naţională referitoare la audit-ul
sistemelor şi raportărilor statistice comerciale.
• De asemenea, în domeniul corelării cu sistemul legislativ european deosebit de
necesare se consideră a fi:
• Adoptarea Convenţiei de Tranzit Comun.
• Realizarea unui Compendium privind regulile şi prevederile din culegerea de
texte legale ce vizează aplicarea în practică a Convenţiei de Tranzit Comun.
• Alinierea procedurii simplificate pentru transportul mărfurilor pe cale aeriană,
maritimă şi feroviară la legislaţia comunitară.
• Analiza detaliată a diferenţelor existente între legislaţia vamală a Uniunii
Europene şi legislaţia vamală a României în vederea asigurării compatibilităţii
legislative în momentul aderării, probabile în 2006.
23
• Elaborarea tarifului vamal integrat al României sub aspectul stabilirii
influenţelor asupra drepturilor vamale ale diferitelor acte normative.
• Aderarea la convenţiile internaţionale de la Istambul, Kyoto, Nairobi,
armonizarea controlului la frontieră, etc.
Pentru îndeplinirea cu eficienţă a îndatoririi de încasare a taxelor vamale şi
a celorlalte drepturi datorate bugetului de stat, în scopul armonizării
mecanismelor proprii cu mecanismele utilizate la nivelul Comunităţii Europene,
autoritatea vamală are în vedere următoarele:
• Întărirea controlului ulterior al activităţii de import-export în vederea combaterii
comerţului ilicit.
• Întărirea mecanismului de stabilire a valorii în vamă, în acord cu regulile
prevăzute de Acordul de aplicare al art. 7 – GATT.
• Crearea mecanismului de valorificare a bunurilor devenite proprietatea statului.
• Elaborarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de
executări silite, precum şi elaborarea unei monografii de înregistrare, încasare
şi repartizare a debitelor prin executare silită.
• Dezvoltarea şi îmbunătăţirea politicilor, practicilor şi cerinţelor de audit şi
contabilitate în vederea alinierii acestora la convenţiile internaţionale
• Interconectarea sistemului informatic vamal cu sistemele financiar-bancare
• Implementarea unui sistem de audit a sistemelor şi a raportărilor statistice
comerciale.
Pentru întărirea controlului vamal la frontieră în condiţiile unei cât mai
bune fluidizări a traficului de mărfuri, combaterea fraudei comerciale şi a crimei
organizate se consideră a fi necesare:
• Fluidizarea traficului de mărfuri şi creşterea volumului de operaţiuni în
procedura simplificată pentru comercianţii ce nu au în antecedent încălcări
ale procedurilor vamale
• Accesul la baza de date privind circulaţia containerelor pe Oceanul Planetar
(sistemul MARINFO) precum şi la datele INTERPOL
• Dezvoltarea sistemului de informare, documentare, analiză de risc şi
selectarea operaţiunilor cu potenţial ilicit
• Crearea facilităţilor pentru primirea de informaţii relevante care să aibă
potenţial pentru activitatea de investigare şi supraveghere vamală
• Optimizarea controlului operativ al operaţiunilor vamale de tranzit pentru
prevenirea eludării procedurilor şi regimurilor vamale
• Crearea unor centre zonale de coordonare a activităţii echipajelor mobile în
scopul îmbunătăţirii supravegherii vamale în zonele speciale ( 20 de km de la
frontieră )
Concluzionând, sistemul vamal reprezintă un element esenţial al politicii
economice promovate în deferite perioade istorice de statul Român. Întrebarea
retorică pentru fiecare guvernare în parte – protecţionism sau liber schimb – a
găsit răspunsuri nuanţate ce au ocolit absolutul. Acum în cursul unui travaliu
manifest pentru integrarea în structurile Comunităţii Europene, guvernanţii
României sunt în faţa unei noi provocări, trebuind să răspundă la întrebări de
tipul: cum poate fi economia românească integrată în cea europeană, cât timp este
necesar pentru ca economia românească să poată concura cu succes pe o piaţă
liberă şi performantă cum este cea a Comunităţii Europene, poate asimila în mod
optim sistemul vamal românesc Codul Vamal al Comunităţii Europene, cum se
poate lupta eficient contra fenomenului infracţional într-un sistem vamal integrat,
etc.
24
1.4. Incriminarea conduitelor ilicite din domeniul vamal
în legislaţia altor state
1.4.1. Albania
Codul Vamal albanez alocă, în economia întregii reglementări, un întreg
titlu, cu cinci capitole, încălcărilor legii vamale şi sancţionării acestora –
Titlul 8. Încă din Capitolul 1 – prevederi generale şi definiţii – în articolul
256, la alin.1 se arată că încălcările legii vamale sunt de două feluri:
contravenţii şi contrabandă.
Contravenţiile17, definite ca încălcări ale legii vamale de natură administrativă,
constau în orice acţiune sau inacţiune care nu este conformă cu prevederile
Codului Vamal ori Regulamentului de aplicare al Codului Vamal sau ale altei
dispoziţii legale în vigoare.
Contrabanda18, constă, ca exprimare generică, în sustragerea oricărui fel de
bunuri de la verificarea ori controlul vamal cu intenţia de a eluda sau de a încerca
să eludeze plata taxelor de import ori export. De reţinut este că plata penalităţilor
aplicate pentru încălcarea legislaţiei vamale, nu scuteşte pe cel vinovat de la plata
datoriei vamale aferente bunurilor ce au constituit obiectul conduitei antisociale.
Capitolul 3 este consacrat în întregime tratării problematicii legate de
contrabandă. Astfel săvârşeşte19 contrabandă prin trecerea frauduloasă a
bunurilor peste frontiera de stat şi a zonelor vamale orice persoană care:
• Introduce bunuri peste frontiera de stat cu încălcarea prevederilor Codului
Vamal şi ale procedurilor de aplicare ale sale20.
• Descarcă ori depozitează bunuri în spaţiul intermediar dintre frontieră şi cel mai
apropriat birou vamal.
• Este găsită cu bunuri ascunse asupra sa ori în bagaje sau în orice alte mijloace
de transport proprii cu intenţia de a evita controlul vamal.
• Sustrage bunuri din zonele vamale fără a plăti taxele vamale sau fără a garanta
plata taxelor vamale cu excepţia cazurilor prevăzute de Codul Vamal, când plata
taxelor nu este cerută.
• Sustrage, ia, ridică, din teritoriul vamal al Republicii Albania în orice condiţii,
bunuri pentru care sunt percepute taxe de import.
• Păstrează bunuri în aproprierea frontierei pentru care nu deţine evidenţe şi nici
nu face dovada provenienţei lor.
• Refuză să prezinte documentele pentru marfă.
• Încarcă, descarcă, ori transportă pe cale maritimă pasageri şi bagajele lor fără a
avea permisiunea, aprobarea, prealabilă a autorităţii vamale.
Săvârşeşte, de asemenea contrabandă, dar în transportul de mărfuri pe
lacurile de graniţă21, căpitanul vasului care introduce pe lacurile Ohrid, Shkadra
şi Prespa, bunuri fără ca acestea să fie vămuite la unul dintre cele mai apropriate
birouri vamale.
17
Art. 256 alin 2 din Codul Vamal albanez
18 Art. 256 alin 3 din Codul Vamal albanez
19 Art. 276 alin1 lit. a – h din Codul Vamal albanez
20 N.A. – Regulamentul Vamal
21 Art. 277 din Codul Vamal albanez
25
Săvârşeşte contrabandă în transportul maritim22al bunurilor căpitanul
vasului care:
• Transportă bunuri peste frontiera maritimă încălcând prevederile Codului şi
Regulamentului Vamal.
• Se aproprie, fără permisiunea autorităţii vamale, în timp ce transportă bunuri, cu
vasul de port sau ancorează ori staţionează în aproprierea docurilor.
• Transportă bunuri, descarcă în locuri unde nu există birouri vamale, descarcă ori
transportă bunuri pe altă navă, în contradicţie cu prevederile Codului ori
Regulamentului Vamal.
• Transportă bunuri fără acte.
• În momentul plecării nu are pe vas bunuri deşi ele sunt prevăzute ca încărcare în
manifestul încărcăturii ori în alte acte prezentate autorităţii vamale.
• Transportă bunuri de la un birou vamal la un altul, fără a avea documentele de
tranzit necesare.
Săvârşeşte contrabandă în transportul bunurilor pe calea aerului23
căpitanul avionului care:
• Introduce bunuri pe teritoriul vamal al Republicii Albania, pe calea aerului
încălcând prevederile Codului şi Regulamentului Vamal.
• Transportă bunuri fără documentele necesare.
• În momentul plecării, nu are la bord bunurile despre care se presupune că
sunt la bord, potrivit documentelor de transport şi vamale.
• Transportă bunurile de la locul de aterizare al avionului fără a întreprinde
formalităţile vamale.
• Părăseşte zona vamală a aeroportului şi nu notifică aceasta autorităţilor
vamale sau altei autorităţi poliţieneşti în cel mai scurt timp, în acest caz fiind
considerat ca introdus prin contrabandă întregul cargo, chiar şi aeronava însăşi.
• Încarcă, descarcă ori transferă bunuri de pe o aeronavă pe alta, bunuri,
oameni ori bagajele lor fără a obţine permisiunea prealabilă a autorităţilor
vamale.
De asemenea, mai este considerată contrabandă24 şi:
• Folosirea bunurilor cu regim de circulaţie liberă după ce au fost importate cu
scutire parţială sau totală de plata taxelor vamale în alt scop decât cel declarat,
pentru care au fost importate total sau parţial în conformitate cu prevederile legii
pe baza căreia s-au făcut aceste scutiri.
• Exportul sau importul bunurilor interzise ori restricţionate, fără permisiunea
prealabilă dată în scris de autorităţile competente.
• Posesia de bunuri restricţionate ori interzise.
• Îndepărtarea sau falsificarea, în orice mod, a numărului de identificare a
mijloacelor de transport25.
• Cumpărarea, vânzarea, păstrarea sau posesia bunurilor importate de către
persoane fizice, care ştiu sau ar trebui să ştie în mod rezonabil, că aceste bunuri
sunt introduse în ţară prin contrabandă.
• Transportul pe teritoriul Republicii Albania de bunuri pentru care nu s-au plătit
taxele vamale.
22 Art. 278 alin1 lit. a-f din Codul Vamal albanez

23 Art. 279 alin 1 lit. a – f din Codul Vamal albanez
24 Art. 280 alin1 lit. a – h din Codul Vamal albanez
25 Complicii la această încălcare a legii se pedepsesc la fel ca oricine a săvârşit respectivul act, în rândul
acestora fiind incluşi cei care au efectuat activitatea din punct de vedere tehnic, proprietarii şi orice altă
persoană care obţine un avantaj de pe urma falsificării ori îndepărtării numărului de identificare – Art. 280
alin 1 lit. d .
26
• Importul, exportul, vânzarea de bunuri din patrimoniul cultural naţional cu
încălcarea normelor legale din acest domeniu.
• Rupere sigiliilor, înlocuirea sau schimbare altor semne de securitate aplicate pe
mijloacele de transport ori pe bunuri.
În ceea ce priveşte pedepsele pentru contrabandă, acestea constituie
obiectul Capitolului 4. Legiuitorul albanez nu a prevăzut pedeapsa închisorii însă,
altfel pedepsele le apreciez ca ponderat de dure. În aceste condiţii26, bunurile ce
constituie obiectul material al contrabandei vor fi confiscate, chiar dacă pentru
ele, dacă ar fi fost trecute legal, nu s-ar fi plătit taxe vamale. Amenda ce trebuie
plătită variază, ca valoare, între de la 2 la 5 ori valoarea taxei vamale aferente
bunurilor ce au constituit obiect al contrabandei, la care se pot adăuga, în
concurs şi alte pedepse prevăzute de Codul Penal, fiecare participant la săvârşirea
contrabandei, urmând să contribuie la plata amenzii arătate corespunzător cu
gradul în care a fost implicat în activitatea ilicită. Chiar şi aşa, participanţii la
săvârşirea contrabandei vor răspunde solidar, fiecare având obligaţia de a se
supune cererii autorităţii vamale de a plăti întreaga amendă. Autoritatea Vamală
are la dispoziţie opţiunea de a putea aprecia pe baza unor raţiuni ce ţin de
oportunitate să ceară unui anume participant sau mai multor participanţi,
împreună sau separat, să plătească întregul cuantum al amenzii, urmând ca în
situaţia în care amenda este plătită de unul sau o parte dintre participanţi,
aceasta să beneficieze tuturor. Ca excepţie, dacă un infractor comite mai multe
infracţiuni vamale, pentru fiecare dintre infracţiuni va fi pedepsită separat.
În cazul recidivei la infracţiunile de contrabandă, pedepsele se dublează,
iar în situaţia tentativei pedeapsa va fi la fel ca la infracţiunea consumată27.
De observat, este că legiuitorul albanez pune accent pe cumulul de
răspunderi în cazul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă28, infractorul, pe
lângă pedeapsa administrativă aplicată în conformitate cu prevederile Codului
Vamal, va fi şi subiect de drept penal în conformitate cu prevederile Codului
Penal.
Referitor la obiectul material al infracţiunilor de contrabandă, Codul
Vamal albanez conţine mai multe detalieri după cum urmează29:
• Prin termenul de obiect al contrabandei trebuie să se înţeleagă atât bunurile cât şi
mijloacele de transport sau alte obiecte folosite pentru transferul sau ascunderea
lor.
• Bunurile ce constituie obiectul contrabandei vor fi evaluate de autoritatea vamală
şi apoi, după decizia autorităţilor judiciare competente, pot fi confiscate urmând a
avea un regim în conformitate cu legislaţia fiscală în vigoare.
• Reţinerea bunurilor ce constituie obiectul contrabandei se va face fără a se ţine
seama de gradul de participare la săvârşirea infracţiunii al celui ce are vreun drept
asupra acestor bunuri.
• Dacă persoana responsabilă pentru contrabandă posedă bunurile ce constituie
obiect al contrabandei, ca o consecinţă a săvârşirii infracţiunii, bunurile sunt date
înapoi proprietarului.
• Mijloacele de transport sunt scutite de la confiscare atunci când din informaţiile
avute rezultă că proprietarul lor nu este implicat în actul de contrabandă, acesta
fiind de bună credinţă, procedează conform procedurilor legale de comerţ, fiind
26 Art. 281 alin 1 – 4 din Codul Vamal albanez.

27 Art. 281/1 alin 1şi2 din Codul Vamal albanez.
28 Art. 281/2 din Codul Vamal albanez
29 Art. 282 alin 1 – 6 din Codul Vamal albanez
27
imposibil, pentru el, să ştie că obiectele transportate sunt de contrabandă ori
constituie obiectul unei infracţiuni asemănătoare.
• În cazul bunurilor perisabile, ele sunt reţinute de autorităţile judiciare atunci când
există destule probe care să permită luarea unei decizii privind confiscarea
acestora, în termen de cel mult 48 de ore de la data primirii dosarului, astfel încât
aceste bunuri să nu se deprecieze.
• Atunci când mijloacele de transport sunt reţinute, autorităţile judiciare apreciind
ca necesară confiscarea acestora, trebuie să procedeze la confiscare în termen de
maxim 5 zile. Autoritatea vamală poate solicita autorităţii judiciare permisiunea de
a folosi mijloacele de transport pentru satisfacerea nevoilor proprii, caz în care va
avea în sarcină toate cheltuielile legate de întreţinerea şi folosirea mijloacelor de
transport.
Obiectul infracţiunii de contrabandă este reţinut30 atunci când
infracţiunea de contrabandă a fost constată în flagrant. Infracţiunea de
contrabandă este în flagrant, atunci când bunurile sunt găsite fără să fi ajuns la
locul de depozitare/desfacere ce poate fi o casă, un magazin, un depozit sau orice
alt loc prevăzut pentru astfel de operaţiuni de către persoana responsabilă pentru
contrabandă sau de către complici. Contrabanda este, de asemenea considerată
în flagrant, când persoana responsabilă este prinsă în aproprierea locului unde s-
a săvârşit contrabanda, având în posesie probe incriminatoare sau este prinsă ca
urmare a sesizărilor făcute de alte persoane.
Obiectul infracţiunii de contrabandă mai este reţinut şi atunci când
infracţiunea de contrabandă a fost consumată. În acest caz, obiectul contrabandei
a ajuns la destinaţia prevăzută de persoana responsabilă ori de către complici.
Persoanele implicate nu pot invoca nici o pretenţie31 împotriva Guvernului
Republicii Albania pentru distrugerea sau devalorizarea bunurilor obiect al
contrabandei cauzată de reţinerea sau confiscare lor.
1.4.2. Bulgaria
În Bulgaria, Codul Vamal, în cadrul Titlului 8 – prevederi cu privire la
pedepsele administrative, conţine referiri la conduitele socotite antisociale ce se
constituie ca încălcări ale legislaţiei vamale. De observat este faptul că legiuitorul
bulgar s-a ferit ca în cuprinsul Codului Vamal să incrimineze conduite ca
infracţiuni, mulţumindu-se să prevadă doar la modul general32 că atunci când
încălcarea legislaţiei vamale nu constituie infracţiune, autoritatea vamală poate
examina, analiza, determina şi sancţiona fiecare încălcare sau încercare de
încălcare a legislaţiei vamale.
Capitolul 32 conţine, în condiţiile arătate, referirile necesare încălcările
legislaţiei vamale şi procedura aplicării pedepselor administrative. Astfel, orice
persoană33 care trece sau transportă bunuri prin graniţele Republicii Bulgaria,
sau orice persoană care încearcă asemenea acţiuni fără să notifice în prealabil
aceasta autorităţilor vamale ori fără să obţină autorizaţia necesară iar activitatea
nu constituie infracţiune, este pasibilă de contrabandă vamală şi va fi amendată
cu o sumă echivalentă cu 50 – 150 % din valoarea bunurilor. Atunci când
bunurile sunt scutite de plata taxelor vamale, beneficiază de o reducere a datoriei
30 Art. 283 alin 1 lit. a şi b din Codul Vamal albanez

31 Art. 284 din Codul Vamal albanez
32 Art. 223 din Codul Vamal bulgar
33 Art. 233 alin 1 - 5 din Codul Vamal bulgar
28
vamale ori sunt interzise la import sau export, acestea constituie, de asemenea,
obiect al contrabandei, amenda fiind între 100 şi 200 % din valoarea bunurilor.
Bunurile ce constituie obiect al contrabandei sunt confiscate pentru Ministerul de
Finanţe, indiferent de proprietar sau de situaţia că nu se cunoaşte proprietarul.
Când bunurile arătate lipsesc ori au fost confiscate la un nivel inferior va trebui
plătită o sumă egală cu taxa vamală. Mijloacele de transport precum şi alte
mijloace care au folosit pentru transportarea bunurilor obiect al contrabandei
vamale vor fi confiscate pentru Ministerul de Finanţe neinteresând cine este
proprietarul cu excepţia cazului când valoarea lor este sensibil mai mare decât
bunurile obiect al contrabandei.
Când în discuţie intră plata taxelor vamale, se prevede că34 oricine evită
ori încearcă să evite să plătească taxele vamale complet sau parţial sau alte taxe
guvernamentale colectate de către autorităţile vamale ori bunurile sunt interzise
sau restricţionate la import sau export, sau sunt aplicabile măsuri de politică în
domeniul comerţului internaţional va fi pedepsit pentru fraudă vamală cu amendă
a cărei sumă va fi între 50 – 150 % din valoarea bunurilor iar persoanelor juridice
şi reprezentanţilor comerciali le va fi impusă o amendă de la 100 la 200 % din
taxa vamală eludată.
Dacă o persoană schimbă destinaţia bunurilor35 plasate în antrepozit ori a
bunurilor supuse procedurilor vamale sau destinaţiilor vamale neîndeplinind
condiţiile impuse de prevederile legale ori determinate de autoritatea vamală, va fi
sancţionată cu amendă echivalentă cu 50 – 150 % din valoarea bunurilor, iar
persoanele juridice şi/sau reprezentanţii comerciali vor trebui să plătească o
amendă echivalentă cu 100 – 200 % din valoarea în vamă.
Ocupându-se de persoanele tentate să valorifice bunurile ce au constituit
obiect material al încălcărilor legislaţiei vamale, legiuitorul bulgar a statuat36 că
orice persoană care vinde, cumpără sau încearcă să vândă ori să cumpere, care
dă sau acceptă spre păstrare sub orice formă bunuri despre ştie sau ar trebui, în
mod rezonabil să ştie, că au fost importate cu încălcarea legislaţiei vamale sau cu
încălcarea restricţiilor şi condiţiilor prevăzute de lege cu privire la bunurile
importate cu scutire de plata taxelor vamale ori cu privire la bunurile importate cu
reducerea taxelor vamale în considerarea scopurilor speciale pentru care sunt
folosite, va fi sancţionată cu o amendă de până la 1000 BGN.
În cazul bunurilor37, care prin natura sau cantitatea lor nu au caracter
comercial dar trebuie înregistrate de către persoanele fizice în declaraţia vamală la
trecerea graniţei de stat, dacă acestea sunt descoperite la controlul vamal
urmează a fi confiscate imediat pentru Ministerul de Finanţe.
Orice încălcare38 a legislaţiei în vigoare pentru bunuri aflate sub
supraveghere vamală, atunci când este stabilită de autoritatea vamală va fi
pedepsită cu amendă în valoare de 1000 BGN, dacă nu sunt încălcate alte
dispoziţii legale, aceeaşi pedeapsă urmând a se aplica oricărei persoane care se
opune acţiunilor agenţilor vamali, în timpul exerciţiului funcţiunii, ori refuză să
prezinte autorităţilor vamale bunurile, documentele, ori informaţiile prevăzute de
Codul Vamal. În cazul în care o persoană39 nu îndeplineşte prevederile stipulate
34 Art. 234 alin 1 şi 2 din Codul Vamal bulgar

35 Art. 234 a alin 1 şi2 din Codul Vamal bulgar
36 Art. 235 alin 1-3 din Codul Vamal bulgar
37 Art. 237 din Codul Vamal bulgar
38 Art. 238 alin1 şi 2 din Codul Vamal bulgar
39 Art. 238 a din Codul Vamal bulgar
29
de legislaţia vamală ori determinate de autoritatea vamală, va fi sancţionată cu o
amendă de până la 2000 BGN.
1.4.3. Canada
În Canada, normele juridice referitoare la trecerea peste frontieră a
mărfurilor şi a altor bunuri sunt sistematizate, după modelul european, într-un
cod vamal.
Reglementările de natură penală au în vedere definirea infracţiunilor vamale
propriu-zise, definirea unor infracţiuni conexe, prevederi de natură procedurală
referitoare la competenţă, la prescripţia urmăririi infracţiunilor vamale, la
competenţele de anchetă ale unor ofiţeri special numiţi pentru a cerceta
infracţiuni vamale, drepturile guvernatorului, etc.
Ca infracţiuni vamale, sunt prevăzute următoarele :
• False declaraţii şi evaziune fiscală în domeniul vamal, infracţiune ce
conţine mai multe modalităţi alternative de săvârşire40 :
o Se interzice oricărei persoane să facă sau să participe, să încuviinţeze sau să
achieseze la darea de false sau înşelătoare date într-o declaraţie ori răspuns
făcut oral sau în scris de natură să aducă atingere prevederilor Codului
Vamal.
o Se interzice oricărei persoane să distrugă, altereze, mutileze, ţină secrete
înregistrări ori registre contabile41; să facă sau să participe, să încuviinţeze
sau să achieseze la înregistrări false ori înşelătoare în registrele contabile; să
omită, să participe la, să încuviinţeze ori să achieseze la omiterea
înregistrării de date în înregistrările contabile.
• Se va pedepsi orice persoană ce intenţionat, în orice mod, eludează ori
încearcă să eludeze aplicarea prevederilor Codului Vamal ori plata datoriei
vamale prevăzute de acest cod.
• Înregistrarea eronată a bunurilor în documentele contabile42 – are în
vedere includerea în oricare din documentele vamale o descriere a bunurilor
care să nu corespundă cu situaţia reală a bunurilor.
• Păstrarea, dobândirea, dispunerea de bunuri importate ilegal43 –
urmăreşte incriminarea faptei oricărei persoane ce, fără aprobarea
prealabilă a autorităţilor care trebuie dovedită de către persoana în cauză,
are în posesie, cumpără, vinde, schimbă sau face orice altă operaţiune cu
bunuri fără îndeplinirea formalităţilor prevăzute de legea vamală ori de alte
legi emise de Parlamentul Canadei, care interzic , controlează ori
reglementează importul unor astfel de bunuri.
• Posesia de documente în alb44 – interzice oricărei persoane, fără aprobarea
prealabilă a autorităţilor ce trebuie dovedită de către persoana în cauză, să
trimită ori să introducă pe teritoriul Canadei ori să aibă în posesie
documente sau alte înscrisuri în alb ori parţial completate ce pot fi
completate şi folosite pentru înregistrarea bunurilor importate potrivit
Codului Vamal, instrumente de completat, semnături, ştampile, certificate
sau alte obiecte ce pot fi folosite la completarea documentelor.
40 Art. 153 din Codul Vamal canadian, lit. a, a1,b şi c

41 N.A.- aici legiuitorul canadian a avut în vedere ţinerea de evidenţe duble.
42 Art. 154 din Codul Vamal canadian
30
•Deschiderea, despachetarea bunurilor şi ruperea de sigilii45 –
incriminează activitate oricărei persoane ce, fără aprobarea prealabilă a
autorităţilor, pe care trebuie să o dovedească persoana în cauză, deschide
sau despachetează ori provoacă deschiderea sau despachetarea oricărui
colet ce conţine bunuri importate, fără să se fi dat liberul de vamă; rupe sau
desface ori cauzează ruperea sau desfacerea oricăror sigilii, încuietori,
elemente de siguranţă, care au fost aplicate pe bunuri, corespondenţă,
depozite vamale sau magazine în regim „duty-free”, încălcând reglementările
Codului Vamal.
• Contrabanda46 – are în vedere conduita oricărei persoane care trece ori
încearcă să treacă pe teritoriul Canadei, clandestin ori nu, orice bunuri ce
constituie obiect de taxare sau orice bunuri al căror import este interzis,
controlat, reglementat, urmărit de legea vamală ori de către orice altă lege.
• Nemarcarea bunurilor47 – această infracţiune este săvârşită de către orice
persoană care nu marchează bunurile importate, aşa cum prevede Codul
Vamal, marchează bunurile importate astfel încât o altă persoană să se
înşele cu privire la ţara ori zona de origine a mărfurilor, ascunde, cu
intenţie, informaţia conţinută de timbru, distruge, îndepărtează marca de pe
bunurile importate încălcând reglementările prevăzute de Tariful Vamal al
Canadei.
Codul Vamal din Canada conţine, cu referire la săvârşirea infracţiunilor
vamale, şi o prevedere legată de răspunderea persoanelor fizice care s-au aflat în
momentul săvârşirii infracţiunii în raporturi de reprezentare a unei persoane
juridice implicate, într-un fel sau altul, în activitatea ilicită. Astfel, se prevede48 că
atunci când o corporaţie săvârşeşte o încălcare a prevederilor Codului Vamal,
orice funcţionar, director sau agent al corporaţiei ce a condus, autorizat,
încuviinţat, a fost de acord ori a participat în mod direct la săvârşirea infracţiunii
este considerat parte şi vinovat de săvârşirea infracţiunii fiind susceptibil de a fi
pedepsit, indiferent dacă corporaţia a fost acuzată ori condamnată.
Legiuitorul canadian a prevăzut, în conexiune cu săvârşirea infracţiunilor
vamale, şi două infracţiuni ce au ca obiect profitul din săvârşirea de infracţiuni.
Aspectul, îl apreciem ca demn de remarcat, poate chiar un posibil exemplu pentru
o viitoare reglementare în România, având în vedere că apariţia în cadrul
legislativ existent, a unor norme juridice, care depăşind un nivel general, ar avea
ca obiect tratamentul proprietăţilor, mobile sau imobile, obţinute ca urmare a
săvârşirii de infracţiuni, ar putea fi salutară.
În materia tratată, Codul Vamal canadian tratează o infracţiune ce are ca
obiect posesia de proprietăţi obţinute ca urmare a săvârşirii de infracţiuni49.
Astfel, nici o persoană nu va putea deţine o proprietate sau să dobândească o
proprietate ştiind că aceasta, în parte sau în totalitate este rezultatul, sau a fost
obţinută ca rezultat a săvârşirii infracţiunilor vamale cu privire la băuturile
spirtoase ori produsele din tutun, sau a unei conspiraţii ( asocieri în vederea
săvârşirii de infracţiuni ), a unei încercări de a fi parte la sau a ajuta în orice mod
la săvârşirea unei infracţiuni vamale ori conexe.
45 Art. 157 lit. a şi b din Codul Vamal canadian

47 Art. 159.1 lit. a, b şi c din Codul Vamal canadian
49 Art. 163.1 din Codul Vamal canadian
31
De asemenea, este incriminată crearea unei aparenţe de legalitate cu
privire la bunurile obţinute din săvârşirea de infracţiuni vamale ori conexe50,
nici o persoană neputând să folosească, să transfere posesia, să trimită către o
persoană sau loc, să dispună în orice fel de o proprietate sau de părţi dintr-o
proprietate cunoscând sau trebuind să cunoască că proprietatea este obţinută
direct sau indirect din săvârşirea unei infracţiuni vamale în legătură cu băuturile
spirtoase ori produsele din tutun, sau este obţinută ca urmare a unei conspiraţii
ori încercări de a comite, de a lua parte, sau ajuta la comiterea unei infracţiuni
vamale ori conexe.
În ceea ce priveşte pedepsele, acestea depind, în concordanţă cu modelul
nord-american, de procedurile de cercetare. Astfel, ca exemplu, persoana51 ce se
face vinovată de săvârşirea unei infracţiuni vamale ori conexe va fi pedepsită, într-
o procedură de pedepsire sumară, cu o amendă nu mai mare de 50.000 dolari
canadieni sau cu închisoare nu mai mare de 6 luni ori ambele52. Dacă judecarea
nu se face în procedura sumară, infracţiunea fiind considerată gravă, pedeapsa va
fi amenda de până la 500.000 dolari canadieni sau închisoarea de până la 5 ani
ori ambele53.
Competenţa teritorială de cercetare şi judecare a infracţiunilor prevăzute
de Codul Vamal este reglementată într-un articol distinct54, ordinea pe baza căreia
se stabileşte aceasta fiind următoarea: locul unde infracţiunea a fost săvârşită,
locul unde obiectul material al contrabandei se găseşte, orice alt loc unde
infractorul este reţinut sau se întâmplă să se afle.
De reţinut că, în materia termenului de prescripţie55, procedurile
prevăzute de Codul Vamal nu trebuie începute mai târziu de 3 ani de la comiterea
faptei.
În domeniul anchetei, demn de reţinut este faptul că, în Canada,
Ministerul de Finanţe56 poate desemna orice ofiţer cu scopul de a controla modul
de punere în aplicare a prevederilor Codului Vamal pe baza unui certificat de
desemnare , ce este admisibil ca dovadă a desemnării ofiţerului fără a fi nevoie să
se facă dovada veridicităţii semnăturii sau a calităţii persoanei care a semnat-o.
Ofiţerul, astfel desemnat are ca îndatoriri57, pe lângă cele specifice ofiţerului
vamal, şi sesizarea din oficiu cu privire la alte infracţiuni prevăzute de legislaţia în
vigoare. El poate să dispună recoltarea de probe de sânge sau alte probe biologice,
poate să solicite unei persoane să-l însoţească, să reţină o persoană, până ce o
predă unui ofiţer de pace, etc. Important, întrucât astfel de ofiţeri pot acţiona sub
acoperire, este că aceştia beneficiază de o clauză de impunitate: ofiţerul sau o
persoană ce acţionează sub îndrumarea unui ofiţer nu se face vinovată de
comitere unei infracţiuni vamale ori conexe dacă activitatea incriminată este
desfăşurată pentru a investiga sau pentru îndeplinirea altor atribuţiuni de
serviciu58.
50 Art. 163.2 din Codul Vamal canadian

51 Art. 16o lit. a şi b , Art.163.1 alin2 şi Art. 163.2 alin. 2 din Codul Vamal canadian
52 N.A.- şi cu amendă şi cu închisoare
53 Idem
56 Art. 163.4 alin. 1 şi 2 din Codul Vamal canadian
57 Art. 163.5 alin. 1-4 din Codul Vamal canadian
58 Art. 163.1 alin. 3, Art. 163.2 alin. 3 din Codul Vamal canadian
32
1.4.4. China
În China, infracţiunile legate de trecerea ilegală a frontierei de către
persoane şi bunuri sunt sistematizate în cadrul Capitolului 3 din partea a doua a
Codului Penal intitulat, sugestiv, „Infracţiuni de subminare a ordinii de piaţă
socialiste“. Înainte de toate, trebuie observată preocuparea, rigoarea şi, în acelaşi
timp, duritatea legiuitorului chinez în modul de tratare a conduitelor
participanţilor, persoane fizice sau juridice, la viaţa economică.
Capitolul în discuţie cuprinde 8 secţiuni:
1. Infracţiuni de producere şi vânzare a bunurilor falsificate sau de calitate
inferioară.
2. Infracţiuni de contrabandă.
3. Infracţiuni de subminare a administraţiei graniţei.
4. Infracţiuni de subminare a administraţiei financiare.
5. Infracţiuni de fraudă financiară.
6. Infracţiuni de punere în pericol a colectării şi administrării taxelor.
7. Infracţiuni de violare a drepturilor de proprietate intelectuală.
8. Infracţiuni de distrugere a ordinii de piaţă.
Din considerente ce ţin obiectul lucrării de faţă, voi prezenta, în principal
doar referiri ce ţin de săvârşirea infracţiunilor de contrabandă.
Contrabanda, în Codul Penal chinez, este o adevărată instituţie, constând
în trecerea peste frontieră de bunuri în scopul eludării regimului vamal. Sunt
pedepsite fapte de contrabandă, precum şi fapte asimilate ori în legătură cu
contrabanda. Astfel, în primul rând, sunt avute în vedere de către legiuitorul
chinez şi considerate deosebit de periculoase următoarele categorii:
• Contrabanda cu arme, muniţie, materiale nucleare, sau valută
contrafăcută.
• Contrabanda la export cu vestigii culturale, aur, argint sau alte metale
preţioase ori animale rare şi produsele acestora.
• Contrabanda în afara ţării cu plante rare şi produsele acestora.
• Contrabanda cu filme obscene, casete video, audio, tablouri, cărţi, reviste şi
orice alte articole obscene pentru profit sau răspândire.
Pedepsele sunt gradate în funcţie de gravitatea faptelor, o faptă putând fi
analizată ca gravă sau mai puţin gravă atât în legătură cu valoarea taxelor vamale
eludate cât şi cu alte consecinţe la nivel de societate. În aceste condiţii59
contrabanda cu arme, muniţie, materiale nucleare, sau valută contrafăcută va fi
pedepsită cu închisoare de peste 7 ani, şi cu amendă sau confiscarea proprietăţii;
faptele mai puţin grave se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani şi amendă.
Contrabanda în afara ţării cu vestigii culturale, aur, argint sau alte metale
preţioase ori animale rare şi produsele acestora, se pedepseşte cu închisoare de
peste 5 ani; faptele mai puţin grave se pedepsesc cu închisoare de până la 5 ani şi
amendă.
Contrabanda în afara ţării cu plante rare şi produsele acestora se
pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani şi amendă; sau amendă; pentru fapte
mai grave pedeapsa închisorii de peste 5 ani şi amendă.
Contrabanda cu filme obscene, casete video, audio, tablouri, cărţi, reviste şi
orice alte articole obscene pentru profit sau răspândire va fi pedepsită cu
închisoare de la 3 la 10 ani cu amendă; pentru fapte mai grave cu închisoare de
59 Art. 151 şi Art. 152 din Codul Penal chinez

33
peste 10 ani sau pe viaţă, cu amendă sau confiscarea proprietăţii; pentru fapte
mai puţin grave cu închisoare sau reţinere ori restricţie de până la 3 ani şi
amendă.
Contrabanda cu arme, muniţie, materiale nucleare, sau valută contrafăcută
şi contrabanda la export cu vestigii culturale, aur, argint sau alte metale preţioase
ori animale rare şi produsele acestora de o gravitate extraordinară vor fi pedepsite
cu închisoare pe viaţă sau cu moartea, cu confiscarea proprietăţii.
Persoanele juridice care comit faptele descrise vor fi pedepsite cu amendă,
iar personalul direct sau indirect responsabil va fi pedepsit ca şi cum ar fi săvârşit
infracţiunile în mod independent.
Contrabanda cu alte bunuri60 decât cele arătate va fi pedepsită astfel:
1. contrabanda cu bunuri sau articole pentru care este prevăzută o taxă mai mare de
500,000 yuani se pedepseşte cu închisoare de peste 10 ani, cu amendă între 100-
500% a taxelor evitate, sau confiscarea proprietăţii. Faptele deosebit de grave vor fi
pedepsite cu închisoare pe viaţă sau cu moartea, cu confiscarea proprietăţii.
2. contrabanda cu bunuri sau articole pentru care este prevăzută o taxă mai mare de
150,000 yuani dar mai puţin de 500,000 yuani se pedepseşte cu închisoare de la 3 la
10 ani, cu amendă între 100-500% din valoarea taxelor evitate. Faptele de o deosebită
gravitate, vor fi pedepsite cu închisoare de peste 10 ani sau închisoare pe viaţă, cu
amendă între 100-500% din valoarea taxelor evitate sau cu confiscarea proprietăţii.
3. contrabanda cu bunuri sau articole pentru care este prevăzută o taxă între 50,000-
150,000 yuani se pedepseşte cu închisoare sau reţinere de până la 3 ani, cu amendă
între 100-500% din valoarea taxelor evitate.
Persoanele juridice care au comis fapte ce intră sub incidenţa acestui
paragraf vor fi amendate, personalul direct responsabil va fi pedepsit cu
închisoare sau reţinere de până la 3 ani ; pentru cazuri mai grave – între 3-10 ani;
pentru cazuri deosebit de grave peste 10 ani.
Pentru cazurile când există mai multe fapte de contrabandă, amenzile vor fi
calculate având în vedere valoarea totală a taxelor evitate.
Ca fapte asimilate contrabandei61 sunt incriminate următoarele:
∗ Vânzarea pentru profit în China, fără aprobarea vămii şi înainte de stabilirea
taxelor, a bunurilor ipotecate (amanetate) acceptate pentru import în scopul
procesării, asamblării şi compensării comerţului, inclusiv serii şi materiale
prelucrate, părţi, produse finite şi echipament.
∗ Vânzarea pentru profit în China, fără aprobarea vămii şi înainte de stabilirea
taxelor, a bunurilor şi articolelor cu taxe de import reduse sau exceptate de la
plata taxelor.
Ca fapte în legătură cu contrabanda62 sunt incriminate următoarele:
1) Cumpărarea, în mod ilegal sau direct de la contrabandişti, de bunuri al căror
import a fost interzis de stat, sau cumpărarea direct de la contrabandişti de alte
bunuri şi articole de contrabandă în cantităţi relativ mari.
2) Transportarea, cumpărarea sau vânzarea în mările interioare sau apele
teritoriale de bunuri al căror import a fost interzis de stat; sau transportarea
cumpărarea sau vânzarea de bunuri al căror import a fost limitat de stat, în
cantităţi relativ mari sau fără documentele legale.
3) Transportarea pe vapor, în ţară, de reziduuri fără a fi detectate de vamă.
60 Art. 153 din Codul Penal chinez

34
În materia participaţiei penale Codul Penal chinez statuează63 că oricine
colaborează cu contrabandiştii prin acordare de împrumuturi, capital, alte
avantaje, facturi, dovezi sau alte facilităţi cum ar fi transportul, păstrarea
bunurilor, servicii de poştă vor fi consideraţi şi pedepsiţi ca şi complici la
contrabandă.
De asemenea oricine asigură escortă armată contrabandiştilor, va fi grav
pedepsit cu închisoare de peste 7 ani, şi cu amendă sau confiscarea proprietăţii
iar în cazul persoanelor juridice care comit aceste fapte se va aplica o pedeapsă
cu amendă, iar personalul direct sau indirect responsabil va fi pedepsit ca şi cum
ar fi săvârşit infracţiunea independent.
Dacă s-a recurs la violenţă sau/şi ameninţare în timpul controlului vamal,
persoana în cauză va fi pedepsită pentru un concurs de infracţiuni: contrabandă
şi împiedicarea personalului vamal de la îndeplinirea îndatoririlor legale.
O atenţie deosebită, a manifestat legiuitorul chinez pentru tratarea
problematicii legată de contrabanda cu droguri şi a altor comportamente
socotite periculoase, în legătură cu aceasta, alocând o întreagă secţiune64 pentru
aceasta. În debutul secţiunii se proclamă65: „Cei care se fac vinovaţi de
contrabandă, trafic, transport şi fabricare de droguri, indiferent de cantitatea de
droguri, vor fi cercetaţi şi pedepsiţi conform legii penale”.
Detaliindu-se problema, se arată că vor fi pedepsiţi cu închisoare de 15 ani sau pe
viaţă ori cu moartea şi confiscarea averii, toţi cei care se fac vinovaţi66 de :
• contrabandă, trafic, transportul sau fabricarea de opium în cantitate mai mare de
1,000 g, heroină sau methylaniline în cantitate mai mare de 50 g sau alte narcotice
în cantitate mare.
• conducerea grupului de făptuitori implicaţi în contrabandă, trafic, transport şi
fabricare de droguri;
• folosirea armamentului pentru a ascunde (acoperi) contrabanda, traficul,
transportul sau fabricarea de droguri.
• folosirea violenţei în cazul inspecţiei, detenţiei, arestului în situaţii grave.
• cei care participă la activităţi privind traficul de droguri organizat internaţional.
Cei care fac contrabandă, trafic, transportă sau fabrică opium în cantităţi între
1,000-200 g, sau heroină, methylaniline între 50-10 g şi cei care fac afaceri cu alte
droguri în cantităţi mari vor fi pedepsiţi cu închisoare de 7 ani şi amendă.
Cei care fac contrabandă, trafic, transportă sau fabrică opium în cantităţi mai mici
de 200 g, sau heroină, methylaniline mai puţin de10 g şi cei care fac afaceri cu alte
droguri în cantităţi mici vor fi pedepsiţi cu închisoare de până la 3 ani, detenţie sau
control şi amendă. În cazuri mai grave pedeapsa va fi între 3 şi 7 ani şi amendă.
Persoanele juridice care comit faptele arătate vor fi pedepsite cu amendă.
Personalul din conducere direct responsabil de producerea acestor fapte sau alte
persoane direct responsabile vor fi pedepsiţi ca şi cum ar fi săvârşit fapta independent.
Cei care se folosesc de tineri sau îi atrag în activităţi de contrabandă, trafic,
transport, fabricare de droguri sau vânzare de droguri tinerilor vor fi pedepsiţi mai sever.
Pentru cei care comit, astfel de fapte, repetat67 în stabilirea sentinţei va fi luată în
considerare cantitatea totală de droguri.
În cazul celor care68 în mod ilegal deţin mai mult de 1,000 g de opiu, sau mai mult
de 50 g de heroină sau methylaniline sau cantităţi mari de alte droguri pedeapsa va fi
63 Art. 156 şi Art. 157 alin.1 şi 2 din Codul Penal chinez

64 N.A. – Secţiunea 7 – Infracţiuni privind contrabanda, transportul şi fabricarea drogurilor.
67 N.A. – cazul infracţiunii continuate.
35
închisoare de peste 7 ani şi amendă sau pe viaţă. Pentru cantităţi între 200-1.000 g opiu,
10-50 g. heroină sau cantităţi mai mari de alte droguri pedeapsa va fi închisoare de până
la 3 ani, detenţie sau control şi amendă. În cazuri mai grave pedeapsa va fi între 3 şi 7
ani şi amendă.
Cei care asigură acoperire pentru cei implicaţi în activităţi de contrabandă precum
şi cei care ascund droguri sau bunuri ale infractorilor vor fi pedepsiţi cu închisoare de
până la 3 ani, reţinere sau control. În cazuri mai grave pedeapsa poate fi de până la 10
ani69.
Personalul anti-drog sau alţi funcţionari ai organelor de stat care acoperă sau
ascund elemente criminale care fac contrabandă, vând sau transportă droguri vor fi
pedepsiţi, în mod sever, cu închisoare de până la 3 ani, reţinere sau control. În cazuri mai
grave pedeapsa poate fi de până la 10 ani.
Cei care conspiră împreună cu alţii la comiterea faptelor prevăzute mai sus, vor fi
consideraţi drept complici, urmăriţi şi condamnaţi ca atare.
În situaţia celor care încalcă reglementările privind transportul legal sau
transportul de mână în sau din ţară70 a oxidului acetic, eterului etilic, cloroformului
(acetic oxide, ethyleter, cloroform) sau altor serii de materii sau substanţe (elixiruri)
pentru a face droguri, precum şi cei care încalcă reglementările privind vinderea sau
cumpărarea ilegală de a materialelor menţionate anterior pe teritoriul Chinei, vor fi
pedepsiţi cu închisoare de până la 3 ani sau reţinere ori punere sub supraveghere şi
amendă. Cei implicaţi în asemenea activităţi cu cantităţi mari de droguri vor fi pedepsiţi
cu închisoare între 3-10 ani şi amendă.
Persoanele care procură (asigură) materialele mai sus menţionate celor despre care
ştiu că fabrică droguri, vor fi trataţi ca şi complici la fabricarea drogurilor.
Persoanele juridice care comit faptele prevăzute anterior vor fi amendate iar personalul
direct responsabil va fi pedepsit la fel ca în cazul comiterii de infracţiuni independent.
Cultura ilegală de mac pentru opiu, marijuana sau alte tipuri de plante71 din care
se extrag droguri va fi forţat eliminată. Persoanele care:
1) cultivă între 500-3000 de plante de mac pentru opiu sau un număr relativ mare
de alte plante din care se extrag droguri;
2) cultivă plante după ce cultivarea acestora a fost interzisă de către un organ
pentru siguranţa publică;
3) refuză distrugerea (eliminarea) recoltelor lor;
vor fi pedepsite cu închisoare de până la 5 ani, reţinere sau punere sub supraveghere şi
amendă.
Cei care cultivă peste 3000 de plante de mac pentru opiu sau un număr mare de
alte plante din care se extrag droguri vor fi pedepsiţi cu închisoare de peste 5 ani şi
amendă sau confiscarea averii.
În cazul în care cei care cultivă plante de mac pentru opiu sau alte plante din care
se extrag droguri dar din proprie iniţiativă le nimicesc înainte de recoltare pot fi exceptaţi
de la pedeapsă.
Persoanele care ilegal72 vând, cumpără, transportă, transportă de mână, sau cele
care ilegal posedă seminţe sau răsaduri nesterilizate de mac pentru opiu sau alte tipuri
de plante din care se extrag droguri, dacă sunt în cantităţi relativ mari, vor fi pedepsiţi cu
închisoare de până la 3 ani, reţinere sau punere sub supraveghere şi amendă sau
amendă.
Infractorii73 care ademenesc, instigă, înşeală pe alţii să ia sau să-şi injecteze
droguri vor fi pedepsiţi cu închisoare de până la 3 ani, reţinere sau punere sub

70 Art. 350 alin. 1 – 3 din Codul Penal chinez
71 Art. 351 alin. 1 – 3 din Codul Penal chinez
36
supraveghere şi amendă; dacă fapta este mai gravă, închisoarea va fi între 3-7 ani
şi amendă;
Cei care îi forţează pe alţii să ia sau să-şi injecteze droguri, vor fi pedepsiţi
cu închisoare între 3-10 ani şi amendă iar cei care atrag, instigă, înşeală sau
forţează minori să ia sau să-şi injecteze droguri vor pedepsiţi cu severitate.
Persoanele74 care adăpostesc sau protejează pe cei care iau sau îşi
injectează droguri, vor fi pedepsite cu închisoare de până la 3 ani, reţinere sau
punere sub supraveghere şi amendă.
Personalul75 care produce, transportă, administrează sau utilizează,
conform legii droguri sau narcotice cu efecte asupra sănătăţii mentale aflate sub
controlul statului, şi care, încălcând reglementările legale, furnizează astfel de
substanţe celor care iau sau îşi injectează droguri cu narcotice dăunătoare ori
droguri cu efecte asupra sănătăţii mentale aflate sub controlul statului se
pedepseşte cu închisoare de până la 3 ani, reţinere sau punere sub supraveghere
şi amendă; dacă fapta este mai gravă, închisoare între 3-7 ani şi amendă. Cei care
furnizează narcotice sau droguri dăunătoare sănătăţii mentale, aflate sub
controlul statului persoanelor angajate în contrabanda sau traficul cu droguri, cu
scopul de a obţine profit, vor fi pedepsiţi cu închisoare pe termen de 15 ani, pe
viaţă sau cu moartea şi confiscarea averii.
Persoanele juridice care comit faptele prevăzute anterior vor fi amendate iar
personalul direct responsabil va fi pedepsit la fel ca în cazul comiterii de
infracţiuni în mod independent.
Persoanele76 care au fost condamnate pentru contrabandă, trafic, transport
sau producere de droguri, sau posesie ilegală de droguri, şi care comit din nou
astfel de fapte, prevăzute în secţiunea la care fac referire, vor fi sever pedepsite.
Drogurile la care s-a făcut referire, în legătură cu săvârşirea contrabandei şi
a infracţiunilor conexe ce au ca obiect droguri, sunt77: opiul, heroina, morfina,
marijuana, cocaina, şi alte narcotice şi droguri nocive sănătăţii mentale aflate sub
controlul statului.
Cantităţile de droguri vor fi calculate, pentru individualizarea pedepselor, în
acord cu cantităţile de droguri traficate, transportate, vândute sau produse sau
ilegal deţinute, şi nu vor fi calculate având în vedere puritatea drogurilor.
Întrucât infracţiunile de trecere ilicită a frontierei sau conexe intră in
concurs cu infracţiunile de contrabandă şi, în Codul Penal chinez, sunt tratate în
secţiunea imediat următoare – a 3-a – voi prezenta, în continuare, şi câteva referiri
la acestea.
Astfel, orice persoană78 care organizează pe alţii să treacă fraudulos (în
secret) graniţa va fi pedepsită cu închisoare de la 2-7 ani şi amendă. Pedeapsa va
fi închisoarea peste 7 ani ori pe viaţă şi poate fi pedepsit adiţional cu amendă sau
confiscarea averii atunci când se va constata una din următoarele situaţii:
1) conducătorul grupului care organizează trecerea frauduloasă a frontierei;
2) organizarea repetată de treceri frauduloase a frontierei, sau organizarea unui
grup mare de persoane pentru trecerea frauduloasă a frontierei;
3) cauzarea unor grave prejudicii sau moartea persoanelor pe care le-a organizat;

78 Art. 318 din Codul Penal chinez;
37
4) lipsirea sau restrângerea libertăţii persoanei sau persoanelor pe care le-a
organizat;
5) opunere de rezistenţă la investigare prin violenţă sau ameninţare;
6) obţinerea unor sume mari de venituri ilegale;
7) alte circumstanţe deosebit de grave;
Când o persoană care comite vreuna din faptele de mai sus, ucide, răneşte,
violează, răpeşte şi vinde oamenii pe care i-a organizat sau ucide ori răneşte
personalul care îl cercetează va fi pedepsit conform reglementărilor privind
concursul de infracţiuni.
Oricine înşeală persoane79, promiţând munca în străinătate, schimburi
comerciale sau alte motive, referitor la documentele de ieşire din ţară cum ar fi
paşaportul, viza, prin fraudă şi înşelăciune pentru a organiza persoane în scopul
trecerii frauduloase a frontierei, va fi pedepsit cu închisoare de până la 3 ani şi
adiţional poate fi şi amendă; când circumstanţele sunt mai grave, închisoare între
3-10 ani şi adiţional poate fi şi amendă.
Instituţiile care comit faptele prevăzute anterior vor fi amendate iar
personalul, direct responsabil, va fi pedepsit ca pentru infracţiunile săvârşite fără
să fie implicate instituţii.
Persoanele care procură (furnizează) documente contrafăcute sau
alterate80 cum ar fi paşaportul, viza, sau vinde astfel de documente, va fi pedepsit
cu închisoare de până la 5 ani şi adiţional poate fi şi amendă; când circumstanţele
sunt mai grave, închisoarea va fi peste 5 ani şi adiţional poate fi şi amendă.
Oricine transportă persoane în mod secret peste frontieră81 va fi pedepsit cu
închisoare, reţinere sau control şi adiţional poate fi şi amendă. Pedeapsa va fi închisoarea
între 5-10 ani şi amendă în următoarele situaţii:
1) implicarea repetată în activităţi de transport sau transportul unui număr mare de
persoane;
2) utilizarea transportului referitor la acele vapoare şi vehicule care nu îndeplinesc
condiţiile esenţiale pentru siguranţă şi pot cauza consecinţe grave;
3) obţinerea unei sume mari de venit ilegal;
4) alte circumstanţe deosebit de grave;
Când în timpul transportului de persoane în mod fraudulos peste frontieră, se
cauzează grave prejudicii şi moartea persoanelor transportate sau făptuitorii opun
rezistenţă prin violenţă sau ameninţare pedeapsa va fi închisoarea de peste 7 ani şi
adiţional poate fi şi amendă.
Oricine transportă în mod fraudulos peste frontieră persoane, ucide, răneşte,
violează, răpeşte şi vinde oamenii pe care i-a organizat sau ucide ori răneşte personalul
care îl cercetează va fi pedepsit conform reglementărilor privind concursul de infracţiuni.
Persoanele ce încalcă reglementările privind controlul trecerii frauduloase a
frontierei de stat, vor fi pedepsite cu închisoare de până la 1 an, reţinere sau
control, iar cele care intenţionat sabotează indicatoarele de graniţă sau marcatorii,
în mod permanent, de-a lungul graniţei statului vor fi pedepsite cu închisoare de
peste 3 ani sau reţinere.

38
1.4.5. Franţa
În dreptul penal francez încălcările legii sunt împărţite în trei categorii: crime,
delicte şi contravenţii.
Codul Vamal alocă un spaţiu important tratării infracţiunilor vamale (art. 410-
440) cuprinzând o enumerare ce grupează conduitele ilicite în funcţie de gravitate,
precum şi referiri asupra pedepselor, cumulului acestora, concursului de infracţiuni şi
sechestrarea bunurilor ce constituie obiectul infracţiunilor vamale.
Astfel, sunt pedepsite cu o amendă relativ mică – 300 la 3000 euro – persoanele
care desconsideră prevederi ale Codului Vamal precum omisiunea sau completarea cu
date cu date inexacte a unei indicaţii ce trebuie conţinută în declaraţiile vamale atunci
când nu este afectată aplicarea drepturilor de vamă ori prohibiţiile impuse în mod legal
sau încălcarea condiţiilor de calitate impuse la import sau export atunci când acestea nu
au avut drept scop sau ca efect obţinerea unei rambursări, a unei exonerări, reducerea
unui drept de vamă sau obţinerea unui avantaj financiar82.
Atunci când conduita ilicită are ca scop sau ca rezultat eludarea sau
compromiterea recuperării unui drept de vamă ori a unei taxe oarecare, persoanele
vinovate vor trebui să plătească o amendă83 între o dată şi de două ori din suma totală a
drepturilor şi taxelor eludate sau compromise.
Legiuitorul francez face o referire expresă la următoarele conduite, atunci când
acestea se raportează la mărfuri în legătură cu care există drepturi vamale sau alte taxe84:
• Deficit în ceea ce priveşte numărul coletelor declarate, manifestate85 sau
transportate fără act de garanţie sau a unui document care să-i ţină locul.
• Deficit asupra cantităţii de mărfuri plasate sub un regim suspensiv, în magazine
şi arii de export.
• Neprezentarea mărfurilor plasate în antrepozit privat, antrepozit special sau în
antrepozit industrial.
• Prezentarea la destinaţie sub un sigiliu rupt sau alterat a mărfurilor expediate,
fără sigiliul de plumb sau sigiliul de vamă.
• Inexactitatea totală sau parţială a angajamentelor înscrise în actele de garanţie şi
în cele subordonate acestora.
• Excedentul de greutate, număr sau măsură declarate.
• Orice manevră având drept scop sau ca rezultat beneficiul pe nedrept al autorului
său sau a unui terţ, o exonerare, o degrevare sau o taxă redusă prevăzută în
domeniul produselor petroliere.
Conduitele ce compromit recuperarea drepturilor în port sau redevenţa
echipamentului se pedepsesc, de asemenea, cu amendă între o dată şi de două ori
din suma drepturilor eludate.
Despre contrabandă începe să se facă vorbire începând cu art. 412. De
observat este că noţiunea de contrabandă, în dreptul francez, este tratată la nivel
de instituţie juridică. Se dă o definiţie legală în art. 417 alin. 1 – contrabanda
cuprinde importurile sau exporturile, în afara birourilor vamale, precum şi orice
încălcare a dispoziţiilor legale sau reglementărilor relative la deţinerea şi
transportul mărfurilor în interiorul teritoriului vamal – după care, celelalte
reglementări sunt organizate într-un sistem ce cuprinde fapte în conexiune cu
contrabanda şi fapte asimilate contrabandei, epuizându-se, totul, la art. 422,
astfel încât să fie incriminată orice conduită cu potenţial social periculos, conexă
cu incriminarea cadru.
82 Art. 410 alin 2 lit. a şi d din Codul Vamal francez

83 Art. 411 alin 1 din Codul Vamal francez
84 Art. 411 alin 2 din Codul Vamal francez
85 N.A. – manifestul încărcăturii
39
O amendă cuprinsă între 150 şi 15.000 euro, precum şi confiscarea mărfurilor
litigioase, va fi sancţiunea86 pentru:
• Orice faptă de contrabandă, precum şi pentru importul sau exportul fără
declarare, atunci când operaţiunea poartă asupra unor mărfuri din categoria
celor care nu sunt nici interzise, nici foarte taxate la intrarea în ţară, nici
supuse unor taxe de consum interior, nici interzise sau taxate la ieşirea din
ţară.
• Toate declaraţiile false asupra calităţii, valorii sau originii mărfurilor importate,
exportate sau plasate sub un regim suspensiv, atunci când un drept al vămii
sau o taxă oarecare este eludată sau compromisă prin această declaraţie falsă.
• Toate declaraţiile false asupra desemnării destinatarului sau expeditorului
real.
• Toate declaraţiile false ce ţin de obţinerea pe nedrept a unor beneficii prevăzute
de dispoziţiile legale în materia scutirilor de taxe.
• Orice sustragere de mărfuri neinterzise de la destinaţia lor iniţială privilegiată.
• Prezentarea unitară de manifeste sau declaraţii vamale pentru pachete sau
colete închise care se referă la altele decât cele prezentate în faţa autorităţii
vamale.
• Transportul mărfurilor dintr-un port francez în porturi străine sau la un alt
port francez cu încălcarea procedurilor vamale.
• Absenţa documentului sau neprezentarea originalului acestuia; omisiuni de
mărfuri în documentele sau în declaraţiile vamale sumare; diferenţa, în natură,
dintre mărfurile înscrise sau declarate sumar şi cele prezentate autorităţii
vamale.
• Încălcarea interdicţiei de a locui în zona scutită de impozite, de a vinde cu
amănuntul sau de a efectua manipulări neautorizate.
Închisoare de o lună, iar în caz de recidivă până la două luni, la care se
adaugă o amendă între 90 şi 450 euro – de observat faptul că suntem în prezenţa
unui cumul de sancţiuni – este pedeapsa87 care se aplică persoanelor ce încalcă
procedurile vamale sau refuză să comunice în mod complet autorităţii vamale
disimulare actelor sau operaţiunilor menite să inducă în eroare, cu efecte asupra
stabilirii şi plăţii datoriei vamale, cu referire specială la situaţia persoanei care
deşi constituie obiectul retragerii consimţământului sau retragerii autorizaţiei
vamale, continuă88, fie să îndeplinească pentru altul direct sau indirect,
formalităţile de vamă privind declararea detaliată a mărfurilor, fie să beneficieze,
direct sau indirect, de tot sau în parte de remuneraţii de natura celor prevăzute de
procedura vamală şi a persoanei care ajută cu bună ştiinţă în vederea sustragerii
de la efectele retragerii consimţământului sau retragerii autorizaţiei vamale a celor
care ar fi trebuit să o deţină.
Contrabanda, precum şi importul sau exportul fără declaraţie se pedepsesc,
diferenţiat, după cum obiectul încălcării îl constituie mărfuri neinterzise a căror
valoare nu depăşeşte 770 euro, caz în care amendă va fi egală cu valoarea
mărfurilor, ori bunurilor din categoria celor interzise sau foarte taxate, caz în care
pedeapsa va fi închisoarea până la trei ani şi confiscarea obiectului de
contrabandă, a mijloacelor de transport, a obiectelor ce au servit a masca frauda
şi amendă între o dată şi de două ori valoarea obiectului de fraudă.
Importul, exportul, transferul, compensarea sau orice altă operaţiune
financiară între Franţa şi străinătate susţinută de fonduri despre care se ştia că
86 Art. 412 din Codul Vamal francez

87 Art. 413 alin. 1 şi 2 din Codul Vamal francez
88 N.A. – se face referire la comisionarii vamali
40
provin direct sau indirect dintr-un delict prevăzut de Codul Vamal ori dintr-o
infracţiune prevăzută de legislaţia substanţelor sau plantelor periculoase clasate
ca stupefiante, va fi pedepsit cu închisoare de la 2 la 10 ani, la care se va adăuga
confiscarea sumelor de bani operate în cadrul infracţiunii ori o sumă care să ţină
loc, atunci când sechestrul nu a putut fi înfiinţat, şi o amendă cuprinsă între 1 şi
5 ori din suma căreia s-a raportat infracţiunea sau tentativa la aceasta.
Legiuitorul francez detaliază şi categoria faptelor asimilate contrabandei89
arătând:
• Livrările de mărfuri frauduloase sau îmbarcările frauduloase efectuate în incinta
porturilor sau pe coaste.
• Sustragerea sau substituirea în cursul transportului de mărfuri expediate sub un
regim suspensiv, neobservarea fără motiv legitim a itinerarului şi orarului fixat,
manevrele având drept scop sau ca rezultat alterarea sau ineficienţa mijloacelor de
fixare, de siguranţă sau de identificare şi, într-un mod general, frauda vamală
relativă la transportul mărfurilor expediate sub un regim suspensiv.
• Încălcarea dispoziţiilor, fie legislative, fie a regulamentelor asupra interzicerii
exportului sau reexportului sau subordonate exportului sau reexportului cu plata
drepturilor sau taxelor ori cu realizarea formalităţilor particulare atunci când
frauda a fost făcută sau încercată în afara birourilor vamale şi când nu au fost în
mod direct interzise printr-o altă dispoziţie a Codului Vamal.
De asemenea sunt asimilate actelor de contrabandă90 şi importurile sau
exporturile fără declarare, atunci când mărfurile ce trec printr-un birou vamal
sunt sustrase verificării vameşilor prin ascunderea în compartimente special
amenajate sau în cavităţi sau spaţii goale care nu sunt, în mod normal, destinate
depozitării mărfurilor.
Se consideră a fi săvârşită infracţiunea de contrabandă91 şi atunci când
mărfuri din categoria celor care sunt interzise la intrare sau foarte impozitate ori
supuse taxelor de consum interior, mărfuri din categoria celor a căror ieşire este
interzisă sau supusă drepturilor de export, sunt găsite în zona terestră a
districtului fără a fi însoţite de vreo chitanţă de plată sau alt act de expediere care
să specifice itinerarul ce trebuie urmat şi perioada de timp în care trebuie să se
facă transportul, chiar însoţite de acte de expediţie cu obligaţia expresă de a fi
vizate la biroul de trecere au depăşit acest birou fără ca obligaţia să fie îndeplinită
ori sunt aduse la biroul vamal însă nu sunt însoţite de documentele de expediere.
Mărfurile pot fi considerate a fi introduse în ţară prin contrabandă92 atunci
când se constată lipsa documentelor prin care se poate justifica originea ori se
prezintă autorităţii vamale documente false, inexacte, incomplete sau inaplicabile.
De asemenea, se consideră a fi introdusă prin contrabandă şi orice marfă ce
excede cantităţii înscrise în acte ori este neînscrisă în acte.
Animalele93 din categoria celor care sunt interzise sau foarte taxate ori
supuse unor drepturi de import la intrarea în ţară sunt considerate a fi introduse
prin fraudă atunci când sunt găsite în zona terestră a districtului fără a fi însoţite
de acte justificatoare.
Animalele trimise la păşunat în străinătate94 dacă sunt din categoria celor a
căror ieşire este interzisă sau constrânsă unor drepturi de export şi nu sunt
89 Art. 417 alin2 din Codul Vamal francez
90 Art. 417 alin3 din Codul Vamal francez
41
reimportate, acestea sunt considerate a fi obiect al infracţiunii de contrabandă şi
tratate ca atare.
Analizând importanţa deosebită a declaraţiei vamale detaliate, legiuitorul
francez a impus reguli foarte stricte şi, în mod firesc, a incriminat conduitele pe
care le-a considerat ca afectând în mod deosebit procedura şi relaţiile sociale ce
ţin de desfăşurarea corectă a raporturilor vamale. Astfel, a fost alocată o secţiune
distinctă tratării problematicii, din care îmi permit să subliniez prevederile ce au
ca obiect importurile şi exporturile fără declaraţie95.
Constituie importuri sau exporturi fără declaraţie:
• Importurile sau exporturile prin birourile vamale, fără prezentarea unei declaraţii
vamale detaliate sau cu prezentarea unei declaraţii care se referă la alte mărfuri
decât cele prezentate în faţa autorităţii vamale.
• Sustragerea sau substituirea mărfurilor care nu au primit liberul de vamă.
• Neprezentarea mărfurilor în depozit necesar, în situaţia în care se solicită
amânarea din motive obiective a prezentării declaraţiei vamale detaliate.
• Obţinerea sau încercarea de a obţine eliberarea liberului de vamă sau a altui act
cu efecte juridice în procedura vamală prin imitarea frauduloasă a ştampilelor
publice, prin declaraţii false ori alte mijloace frauduloase.
• Darea de declaraţii false cu scopul sau ca efect al eludării aplicării regulilor ce
stabilesc mărfurile care sunt interzise la import sau export.
• Darea de declaraţii false privind calitatea, valoarea şi originea mărfurilor,
indicarea destinatarului real sau expeditorului real atunci când declaraţiile false
au avut ca suport facturi, certificate sau alte documente false, inexacte,
incomplete sau neaplicabile.
• Darea de declaraţii false sau manevre ce au ca scop sau efect obţinerea, în tot sau
în parte, a unei restituiri, a unei exonerări, reducerea unui drept de vamă sau alt
avantaj financiar legat de importul sau exportul ori de acoperirea deficienţelor în
materia normelor de calitate.
• Prezentarea ori încercarea de a prezenta în faţa autorităţii vamale, procurarea sau
utilizarea unei facturi, certificat sau altui document fals pentru a obţine sau a
încerca obţinerea, în mod fraudulos în Franţa sau în altă ţară străină, a unui
regim preferenţial prevăzut fie printr-un tratat sau acord internaţional, fie printr-
o dispoziţie a legii interne în favoarea mărfurilor ce ies de pe teritoriul francez sau
intră pe acesta.
• Toate declaraţiile false, manevrele şi, în general, toate actele ce au ca scop sau ca
efect eludarea sau compromiterea unui drept de vamă al statului francez.
• Orice încălcare a procedurii vamale în domeniul interzicerii importului sub toate
regimurile vamale, exportul sau reexportul sau, în secundar exportul sau
reexportul la plata drepturilor, taxelor sau îndeplinirea formalităţilor vamale,
atunci când frauda a fost făcută sau încercată în incinta birourilor vamale.
Sunt considerate importuri fără declaraţie96:
• Mărfurile declarate pentru exportul temporar sau pentru a obţine permis de
circulaţie în zonă, în caz de neprezentare sau de diferenţă în natură sau asupra
originii între mărfurile declarate şi cele prezentate la plecare.
• Obiectele interzise sau foarte taxate la intrarea în ţară sau pasibile de taxe
interioare descoperite la bordul navelor, ce se găsesc în limitele porturilor şi radelor
de comerţ, independent de obiectele manifestate cu regularitate sau conţinând
încărcătură şi provizii de bord, cu forme în regulă, prezentate înainte de controlul
vamal.
95 Art. 423, 425 şi 428 din Codul Vamal francez

96 Art. 424 şi 427 din Codul Vamal francez
42
• Debarcarea frauduloasă a mărfurilor interzise .
• Lipsa depozitului necesar în amânările depunerii declaraţiei vamale ce au ca obiect
mărfurile interzise.
• Descărcarea frauduloasă a navelor, precum şi faptul de a găsi navele sub
acoperirea unor documente de bord sau a unui titlu de naţionalitate false,
falsificate sau inaplicabile, în apele teritoriale, în rade şi porturi, indiferent de
tonajul navelor, şi, în zona maritimă din raza vămilor, dacă este vorba de nave de
cel puţin 100 de tone capacitate netă sau de 500 de tone capacitate brută.
• Înregistrarea, frauduloasă sau nu, fără îndeplinirea în prealabil a formalităţilor
vamale, a automobilelor, motocicletelor sau aeronavelor.
• Devierea mărfurilor interzise de la destinaţia lor aprobată.
• Devierea produselor petroliere de la destinaţia favorită din punct de vedere fiscal şi
în special utilizarea carburanţilor agricoli în alte scopuri decât cele stabilite de lege.
În cadrul investigării infracţiunilor vamale97, titularii de operaţiuni sau alţi
deţinători trebuie să prezinte registrele şi alte documente solicitate de autoritatea
vamală sub sancţiunea plăţii unor penalităţi de întârziere de 1,50 euro pe zi.
Independent de alte sancţiuni, mărfurile ce au constituit obiectul săvârşirii
infracţiunilor vamale precum şi mijloacele de transport folosite sunt confiscate.
Cei care se fac vinovaţi a fi participat98, ca persoane interesate, într-o
manieră oarecare la săvârşirea unei infracţiuni de contrabandă sau de import ori
de export fără declaraţie sunt declaraţi incapabili de a se prezenta la bursă, de a
exercita funcţiile unui agent de schimb, de a fi ales în camerele de comerţ,
tribunalele de comerţ sau a ocupa orice alte funcţii ce presupun o bună reputaţie
în afaceri. De asemenea tribunalul poate pronunţa ca pedeapsă complementară
pentru persoanele ce au săvârşit infracţiuni vamale, interzicerea temporară de a
exercita, direct sau printr-o persoană interpusă, pentru profitul său sau al altuia,
orice profesiune industrială, comercială sau liberală, precum şi suspendarea
permisului de conducere a unui autovehicul. Durata interdicţiei nu poate depăşi
trei ani însă, în caz de recidivă, această durată poate fi dublată. Pedeapsa pentru
încălcarea interdicţiei poate fi apreciată ca dură – închisoare pe timp de doi ani şi
o amendă de 15.000 euro.
Atunci când obiectele susceptibile de confiscare nu au putut fi confiscate99,
la cererea vămii, instanţa poate pronunţa o condamnare la plata unei sume egale
cu valoarea mărfurilor, calculată după cursul pieţei din momentul în care frauda
a fost comisă.
1.4.6. Macedonia
Codul Vamal macedonean conţine, în mod sistematizat, în doar 4 articole100
toate referirile pe care legiuitorul le-a considerat necesare în legătură cu
conduitele apreciate ca periculoase astfel încât să fie necesar un tratament penal.
Se începe cu incriminarea activităţilor ilicite ce pot fi desfăşurate de un
reprezentant legal ori de o persoană autorizată a reprezentantului legal,
construcţia juridică fiind desăvârşită odată cu enumerarea activităţilor ilicite ce
pot fi desfăşurate de către persoane fizice şi a măsurilor ce se pot lua cu bunurile
care au fost folosite la săvârşirea infracţiunilor vamale.

98 Art. 432 şi 432 bis din Codul Vamal francez
100 Art. 204 – 207 din Codul Vamal macedonean
43
Astfel un reprezentant legal va fi sancţionat cu o amenda de la 3 la 15 ori,
taxa vamală pe care a încercat să nu o plătească sau de la 2 la 8 ori valoarea
bunurilor, dacă acestea nu au prevăzută o taxă vamală sau sunt scutite de
acestea dacă:
• Introduce sau scoate ori încearcă să introducă sau să scoată bunuri din teritoriul
vamal ori să le treacă graniţa, în timp ce punctul vamal este închis101.
• Introduce sau scoate ori încearcă să introducă sau să scoată prin punctul vamal
bunuri pe care le ascunde102.
• Încalcă prevederile legale privind transportul bunurilor pe teritoriul vamal şi
prezentarea bunurilor pentru controlul vamal.
• Nu prezintă declaraţia organelor vamale declaraţia sumară103.
• Nu respectă dispoziţiile imperative prevăzute de procedura prezentării bunurilor
pentru controlul vamal.
• Păstrează temporar bunuri încălcând astfel dispoziţiile prevederile legate de
condiţiile păstrării bunurilor până la începerea controlului fizic, impuse de oficialii
vămii104.
• Foloseşte bunurile depozitate temporar, nesocotindu-se105 astfel dispoziţiile
speciale ce prevăd, în esenţa, păstrarea bunurilor în anumite condiţii care să nu
permită înlocuirea, schimbarea caracteristicilor tehnice sau a aspectului lor.
• În declaraţia vamală, prezintă fals cantitatea, categoria, calitatea sau originea
bunurilor ori nu le declară deloc106.
• În conformitate cu procedurile legale pentru import, prezintă autorităţii vamale un
document ce conţine referiri la o altă calitate, categorie, cantitate, valoare sau
origine a bunurilor decât cea reală sau dacă documentul prezintă alte date
incorecte107.
• În conformitate cu procedurile legale pentru export prezintă autorităţii vamale un
document ce conţine referiri la o altă calitate, categorie, cantitate, valoare sau
origine a bunurilor decât cea reală care aduce atingere corectitudinii informaţiilor
ce trebuie înscrise în declaraţia vamală.
• Încalcă dispoziţiile legale care se referă la interzicerea luării şi utilizării bunurilor
înainte de darea liberului de vamă – liber care se dă după achitarea sau
garantarea datoriei vamale108.
• Nu respectă dispoziţiile legale109 ce impun ca necesar pentru eliberarea bunurilor
din zonele libere îndeplinirea activităţilor legate de importul bunurilor, plata
101 N.A. – Codul Vamal macedonean, cu referire la activitatea incriminată, prevede la art. 40 alin 1 – 4
(customs border crossing ) că perioada de timp în care bunurile pot fi introduse ori scoase din teritoriul
vamal , ori în care transporturile ce au ca obiect bunuri supuse regimului vamal pot trece linia vamală, este
determinată şi anunţată de către directorul administraţiei vamale.
102 N.A. – conform trimiterilor din varianta în limba engleză a Codului Vamal macedonean aici trebuie avute
în vedere prevederile legale ce fac referire la instituţia supravegherii vamale – art. 42 ; şi la procedurile legate
de transportul bunurilor intrate în ţară către birourile vamale sau alte destinaţii vamale ori către zone
economice libere şi prezentarea bunurilor pentru controlul vamal – art. 42.a, respectiv art. 44.
103 N.A.. – prevăzută de art. 46
104 Se încalcă astfel prevederile art. 51 alin 1 şi 2.
105 Art. 52 din Codul Vamal macedonean
106 N.A. – elementele care pot fi prezentate fals sunt prevăzute ca obligatorii în conţinutul declaraţiei vamale,
conform art.61
107 N.A. – activitatea ilicită incriminată este circumscrisă prevederilor art. 20 – obligaţia de a prezenta
documente; art. 61 – întocmirea declaraţiei vamale; art. 116 – scutirea parţială sau totală de plata datoriei
vamale; art. 179 – rambursarea ori scutirea de plata datoriei vamale; art. 180 – scutiri pentru persoane
implicate în activităţi oficiale; art. 181 – scutiri pentru cetăţeni particulari; art. 182 – scutiri pentru
reprezentanţi legali; art. 183 – scutiri pentru anumite categorii de bunuri.
108 N.A. – a se vedea art. 69 alin5 ce are ca obiect eliberarea bunurilor şi darea liberului de vamă.
109 Art. 75 alin. 2
44
drepturilor de import, precum şi supunerea la alte măsuri cu privire la comerţul
exterior.
• Nu îşi îndeplineşte obligaţiile în conformitate cu licenţa acordată pentru
operaţiunile vamale cu efecte economice110 – avându-se în vedere, aici, regimurile
vamale suspensive, tranzitul mărfurilor, antrepozitul, perfecţionarea activă,
transformarea sub control vamal şi perfecţionarea pasivă.
• Nu îndeplineşte sau nu asigură respectarea condiţiilor prevăzute de lege111 sau de
licenţa acordată, în legătură cu antrepozitul vamal.
• Operează mărfurile din antrepozitul vamal fără licenţă din partea autorităţilor
vamale sau în afara cazurilor socotite excepţionale112, în care bunurile pot fi
operate altfel decât prevede procedura antrepozitului vamal.
• Încalcă prevederile legale ce au ca obiect regimul proviziilor pe care le pot avea la
bord navele ori aeronavele civile sau militare care intră ori ies din ţară.
• Nu respectă regimul de funcţionare a magazinelor libere de taxe vamale.
• Nesocoteşte prevederile legale referitoare la importul temporar.
• Nu transportă bunurile pe ruta vamală stabilită de vameşi113.
• În cadrul tranzitului114 pe cale ferată, traficului aerian, pe apă, prin poştă,
conducte sau cabluri electrice, declarantul nu furnizează un instrument sau
garanţie, la începutul procedurii de tranzit, pentru a asigura plata datoriei vamale,
în cazul în care ar interveni o datorie vamală.
• Nu se supune controlului vamal sau altui tip legal de control, în zona vamală ori în
zona liberă.
• Operează în zona liberă şi/sau în zona vamală încălcând prevederile115 legale ce
specifică operaţiunile ce pot fi efectuate în zona vamală sau care interzic
comercializarea cu amănuntul a bunurilor ce este permisă, în zona vamală, doar
pentru achiziţiilor cantităţilor de bunuri necesare pe timpul drumului în trafic
internaţional, precum şi pentru aprovizionarea restaurantelor din zona vamală.
• Operează în zona liberă şi/sau în zona vamală încălcând interdicţia impusă de
oficialităţile vamale, care, în considerarea unor necesităţi impuse de supravegherea
vamală, pot să limiteze temporar ori să interzică desfăşurarea activităţilor ce se
desfăşoară în zona vamală, în cazul în care procedura penală este începută sau o
persoană este suspectă de săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu activitatea din
zona vamală.
• Transportă bunuri din zona liberă şi/sau în zona vamală în restul teritoriului
vamal încălcând obligaţia legală116 de a declara aceasta înainte de a folosi, efectiv,
bunurile.
• Prin prezentarea de date incorecte în cadrul procedurii vamale declarantul obţine
ori încearcă să obţină scutirea de plata datoriei vamale ori formarea unei datorii
mai mici sau orice alt privilegiu.
Pentru desfăşurare activităţilor descrise, persoana autorizată a
reprezentantului legal va fi pedepsită cu o amendă de la 2 la 5 ori din valoarea
110 N.A. – în cazul în care titularul licenţei nu respectă condiţiile impuse pentru acordarea licenţei, oficialii
vămii pot dispune revocarea licenţei.

111 Art. 86 conţine prevederi cu privire la deţinător şi la depozitar, la răspunderea lor şi la posibilitatea
revocării licenţei în cazul nerespectării condiţiilor impuse iar art. 87 are în vedere garantarea datoriei vamale
legate de antrepozitul vamal.
112 N.A. – a se vedea prevederile art. 88
113 N.A. – potrivit art. 131 alin. 2 oficialii vamali, după ce primesc declaraţia de tranzit pot, ca o măsură
specială de supraveghere, să stabilească ruta ce trebuie urmată de către mărfurile în tranzit până la ieşirea
din tară.
114 Art. 132 alin. 1 şi 2 din Codul Vamal macedonean
116 Art. 155 alin. 5 din Codul Vamal macedonean
45
datoriei vamale neplătite ori de la 1 la 3 ori din valoarea bunurilor, dacă bunurile
nu dau naştere la datorie vamală.
Un reprezentant legal va fi sancţionat cu o amendă de la 2 la 10 ori taxa
vamală eludată sau de la 1 la 5 ori valoare bunurilor, dacă bunurile sunt scutite
de vamă sau, conform legii, nu sunt vămuite, dacă:
• Nu prezintă documentele necesare, sau nu prezintă informaţiile necesare
procedurilor vamale sau garantează asistenţa necesară procedurilor vamale
• Nu păstrează documentele în conformitate cu reglementările legale117 ce prevăd
obligaţia păstrării documentelor ce interesează operaţiuni desfăşurate în vamă
timp de cinci ani, perioadă ce curge de la sfârşitul anului în cursul căruia s-au
desfăşurat operaţiunile vamale.
• Nu are acordul necesar pentru a începe folosirea bunurilor prezentate în vamă în
condiţiile prevăzute de lege118.
• Nu se supune controlului vamal pentru inspecţia corectitudinii şi legalităţii
declaraţiilor date119.
• Distruge sigiliile vamale sau nu le protejează suficient împotriva distrugerii
accidentale.
• Nu deţine registre în conformitate cu prevederile legale120 care să conţină date cu
privire la înregistrări obligatorii privind data efectuării operaţiunii, cantitatea,
calitatea bunurilor, biroul vamal, alte date de natură să identifice operaţiunea.
• Nu înaintează o declaraţie vamală declaraţia vamală adiţională121.
• Nu informează autorităţile vamale despre schimbările intervenite, după acordarea
licenţei, şi care sunt semnificative în raport cu condiţiile pentru eliberarea licenţei
şi efectele acesteia122.
• Nu îndeplineşte obligaţiile legale în cadrul procedurilor vamale ce produc efecte
economice, autoritatea vamală putând refuza, în aceste condiţii, să dea liberul de
vamă ori să procedeze la reţinerea bunurilor în termen de 10 zile de la darea
liberului de vamă.
• Nu deţine registre ale bunurilor vândute din depozitele vamale, titularul
operaţiunilor având obligaţia de a păstra pentru o perioadă de 5 ani toate
documentele ce consemnează intrările şi ieşirile bunurilor pe durata antrepozitului
vamal şi de a le pune la dispoziţia autorităţii vamale atunci când acest lucru este
solicitat.
• Nu exportă ori nu reexportă produsele obţinute în cadrul procedurilor suspensive
şi nu solicită aplicarea unui regim vamal definitiv123.

118 N.A. - potrivit art. 50, în cazul prezentării bunurilor în vamă pentru control însoţite de declaraţia sumară,
declarantul trebuie să ceară permisiunea autorităţii vamale pentru a folosi bunurile în timp de 10 zile de la
primirea declaraţiei vamale sumare; ca excepţie, în caz de forţă majoră termenul poate fi prelungit dar nu mai
mult de 5 zile.
119N.A – în concepţia legiuitorului macedonean controlul vamal presupune un complex de activităţi precum
analiza documentelor prezentate, verificări în alte evidenţe, controlul fizic al mărfurilor, prelevarea de
eşantioane pentru analiză, etc.
120 Art. 27 alin. 2 din Codul Vamal macedonean
121 N.A – în cazul de faţă estre vorba despre ceea ce în România este cunoscută ca ”declaraţie vamală în
detaliu” . Astfel, conform art. 72 alin. 3 se prevede că, cu excepţia unor cazuri speciale, situaţie în care se
aplică o procedură simplificată, se va prezenta o declaraţie vamală în scris sau flux informatic aprobat de
autoritatea vamală, cu un conţinut prescris de Ministerul Finanţelor.
122 N.A – trebuie avute în vedere prevederile art. 80 alin. 1, potrivit cu care proprietarul dreptului trebuie să
informeze autoritatea vamală cu privire la orice act de natură a afecta conţinutul validităţii licenţei după
intrarea în vigoare a acesteia.
123 Art. 101 alin 1 din Codul Vamal macedonean arată, cu referire la activitatea incriminată, că în condiţiile
importului temporar, autoritatea vamală stabileşte un termen ce nu poate depăşi 12 luni, în interiorul căruia
titularul dreptului va trebui să reexporte produsele fabricate cu ajutorul bunurilor importate temporar ori să
solicite un alt regim vamal.
46
•Nu importă bunuri în conformitate cu licenţa acordată, atunci când, din diferite
motive, până la sosirea bunurilor ce trebuie folosite într-un proces tehnologic
foloseşte alte bunuri identice sau cu calităţi relevante asemănătoare ce le fac apte
pentru procesul tehnologic, devenind necesar ca atunci când bunurile contractate
vor sosi să fie reexportate ori importate prin procedura comună124.
• Nu deţine statistici ale bunurilor importate ori importate temporar, nu ţine alte
evidenţe cerute de lege ori nu prezintă evidenţele la solicitarea arătate, la
solicitarea autorităţii vamale, pentru verificare în condiţiile în care titularii de
licenţe au obligaţia de a ţine înregistrări ale materiilor prime introduse în procesul
tehnologic, data când producţia ar trebui să fie gata, calitatea bunurilor, etc.
• Nu respectă termenul fixat de autoritatea vamală ori nu respectă modul în care
înregistrările ar trebui ţinute în conformitate cu procedura de ţinere a evidenţelor
vamale.
• Nu exportă bunurile importate temporar odată cu expirarea termenului fixat de
autoritatea vamală ori, în aceste condiţii , nu solicită aplicarea unui alt regim
vamal125.
• Nu foloseşte bunurile importate temporar în conformitate cu scopul pentru care a
fost obţinută aprobarea, titularul licenţei, pentru importul temporar, putând fi
scutit complet ori parţial de plata datoriei vamale126 dacă reexportă bunurile
obţinute prin folosirea uzuală a bunurilor importate temporar.
• Foloseşte bunurile exportate temporar pentru prelucrare, nesocotind prevederile
legale ce specifică care operaţiuni de prelucrare pot fi administrate bunurilor
exportate temporar astfel încât bunurile obţinute prin prelucrare să poată fi
introduse pe teritoriul vamal ori în zone liber cu exceptarea totală sau parţială de
plata taxelor vamale127.
• Nesocoteşte procedura de prezentare a bunurilor în vederea vămuirii128.
• Nu prezintă autorităţii vamale copiile documentelor de transport ori împiedică
accesul la bunuri sau documente în timpul controlului fizic al mărfurilor. Nu ţine
evidenţele, prevăzute de lege129, cu privire la bunurile importate ,exportate ori
tranzitate prin teritoriul vamal.
• Nu returnează bunurile interzise la import din teritoriul vamal în termenul stabilit
de autoritatea vamală130.
• Înainte de a plăti datoria vamală, în cazul aprobării scutirii de plata datoriei
vamale, titularul operaţiunii încredinţează bunurile altcuiva, le foloseşte în alt mod
decât cel aprobat, le depune ca gaj, le împrumută, etc.
• Distruge bunurile supuse regimului vamal fără a informa autoritatea vamală131
În cazul săvârşirii acestor fapte de către persoana autorizată a unui reprezentant
legal, aceasta va fi pedepsită la plata unei amenzi cu o valoare între de 2 la 4 ori
124 Art. 101 alin 4 din Codul Vamal macedonean

125 Art. 115 din Codul Vamal macedonean prevede că autoritatea vamală, ţinând seama de destinaţia fiecărei
categorii de bunuri importate temporar, fixează un termen pentru exportarea bunurilor obţinute prin
prelucrarea bunurilor importate temporar. Termenul nu poate depăşi 24 luni, decât în situaţii excepţionale.
126 Art. 116 din Codul Vamal macedonean conţine condiţiile în care un titular de operaţiune poate fi scutit
complet sau parţial de plata datoriei vamale.

128 Art. 157 alin. 2 şi 3 din Codul Vamal macedonean detaliază condiţii, excepţii, posibilitatea solicitării de
către autoritatea vamală a unei garanţii pentru plat obligaţiilor vamale, etc.
130 Art. 163 din Codul Vamal macedonean stabileşte că atunci când autoritatea vamală găseşte bunuri
interzise la import ia decizia de a ordona transportatorului sau altui responsabil pentru bunuri să returneze
bunurile peste graniţă într-un termen ce nu poate depăşi 5 zile.
131 Art. 162 alin. 3 şi 4 impune ca exporturile regulate şi distrugerea bunurilor să fie aprobate în prealabil de
către autoritatea vamală, ce poate interzice desfăşurarea operaţiunilor. Distrugerea bunurilor cade în
responsabilitatea declarantului, resturile, deşeurile rezultate în urma distrugerii se consideră a fi bunuri
supuse regimului vamal şi trebuie declarate ţi folosite potrivit procedurilor prevăzute de Codul Vamal.
47
taxa vamală eludată sau de la 1 la 2 ori valoarea bunurilor dacă acestea sunt scutite
de taxe.
Persoanele fizice132 vor fi pedepsite la plata unei amenzi al cărei cuantum va fi între
1 la 5ori datoria vamală eludată sau de la 1 la 3 ori valoarea bunurilor dacă acestea
sunt scutite de taxă vamală ori nu se vămuiesc, în cazul în care săvârşesc
următoarele fapte:
• Nu prezintă documentele ori ascunde informaţiile necesare autorităţii vamale sau
nu cooperează în vederea îndeplinirii procedurilor vamale, orice persoană,
implicată direct ori indirect într-o operaţiune vamală, având obligaţia de a pune la
dispoziţia oficialilor vămii toate documentele necesare, de a da toate explicaţiile
necesare şi de a colabora pentru aplicarea corectă a procedurilor vamale.
• În conformitate cu procedurile vamale, prezintă documente oficialităţilor vamale
indicând o calitate, tip, cantitate, valoare sau origine diferită de cea a bunurilor
prezentate în vamă sau alte informaţii incorecte cu scopul de a se sustrage total
sau parţial de la plata taxelor vamale.
vamal prin vamă, atunci când aceasta este închisă, operaţiunile arătate fiind
suspendate.
vamal prin vamă bunuri ascunse.
• Nu declară bunurile în vederea controlului vamal.
• Nu prezintă declaraţia vamală sumară sau o cerere, către autoritatea vamală,
prin care să solicite folosirea bunurilor până la definitivarea procedurilor vamale.
• Solicită folosirea bunurilor până la definitivarea procedurilor vamale depăşind
termenul legal în care poate face aceasta.
• Împiedică verificarea corectitudinii şi legalităţii declaraţiei înaintate la autoritatea
vamală.
• Rupe sigiliile vămii sau nu le protejează suficient împotriva alterării ori
distrugerii.
• Încalcă prevederile legale ce impun ca pentru eliberarea bunurilor din zonele
libere să fie îndeplinite activităţile legate de importul bunurilor, să se plătească
taxele de import, să se respecte alte măsuri de politică comercială, în condiţiile în
care bunurile au primit liberul de vamă fără a se îndeplini formalităţile necesare
scutirii de plata datoriei vamale ori fără a se plăti taxele vamale.
• Nu foloseşte bunurile importate temporar în conformitate cu scopul pentru care
au fost scutite, total sau parţial, de plata taxelor vamale.
• Nu returnează bunurile al căror import este interzis de pe teritoriul vamal în
perioada stabilită de către autoritatea vamală.
• Încredinţează bunurile către o altă persoană sau le foloseşte în alt mod decât cel
în considerarea căruia au fost scutite de taxe, garantează obligaţii sau stinge alte
obligaţii înainte de a se plăti taxele vamale.
• Acţionând fraudulos, obţine ori încearcă să obţină scutiri totale sau parţiale de
taxe vamale ori alte privilegii.
• Nu îndeplineşte sau încalcă instrucţiunile autorităţii vamale, opunând rezistenţă
deciziilor luate de autoritatea vamală ori ameninţă sau atacă pe agenţii vamali.
Legiuitorul macedonian a ţinut să sublinieze, în cuprinsul Codului Vamal,
şi responsabilitatea posesorului de rea credinţă a bunurilor.
Astfel133, reprezentantul legal sau persoana fizică care, în conformitate cu
afacerile sale, cumpără, vinde, revinde, primeşte cadou, ascunde, acceptă să
transporte, foloseşte sau obţine proprietatea unor bunuri despre care ştie sau ar

48
trebui să ştie că au legătură cu săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de Codul
Vamal va suporta o amendă de la 2 la 10 ori taxa vamală eludată sau de la 1 la 5
ori valoarea bunurilor dacă acestea sunt scutite de taxe vamale, în cazul unei
firme sau a unui reprezentant legal, respectiv, de la 1 la 5 ori taxa vamală eludată
sau de al 1 la 3 ori valoarea bunurilor, dacă acestea sunt scutite de taxe vamale,
în cazul persoanelor fizice.
Bunurile ce au constituit obiectul activităţilor incriminate vor fi confiscate în
mod obligatoriu, chiar şi în eventualitatea că acestea au fost introduse într-un
proces tehnologic iar valoarea produselor obţinute nu depăşeşte cu 30 % valoarea
iniţială în vamă a bunurilor. Dacă bunurile nu pot fi găsite, valoarea lor urmează
să fie imputată infractorului, în conformitate cu prevederile legii. Sunt considerate
bunuri ce nu pot fi găsite, acelea care, din diferite motive, nu pot fi confiscate la
proprietar sau au fost introduse într-un proces tehnologic iar valoarea produselor
obţinute depăşeşte 30 % din valoarea în vamă a bunurilor în discuţie.
În situaţia pluralităţii de infractori, aceştia vor răspunde solidar pentru
întreaga valoare a bunurilor.
Bunurile, obiect al infracţiunilor vamale, pentru care s-a hotărât confiscarea
pot fi puse sub sechestru vamal până la îndeplinirea procedurilor. De asemenea,
bunurile sau/şi mijloacele de transport ori de transfer folosite la operarea
bunurilor obiect al infracţiunilor vamale pot fi confiscate iar valoarea lor poate fi
recuperată chiar dacă este imposibil de pus în mişcare acţiunea penală împotriva
făptuitorului, în cazul în care acesta este necunoscut , nu poate fi găsit ori există
alte obstacole de natură legală, cu excepţia prescripţiei134.
Mijloacele de transport ori transfer folosite pentru transportul, transferul
peste graniţă sau tranzitul pe teritoriul vamal al bunurilor ce constituie obiectul
infracţiunilor vamale, precum şi în cazul în care acestea ascund sau conţin
compartimente secrete în care se găsesc bunuri de natura celor arătate, urmează
a fi confiscate dacă valoarea bunurilor obiect al infracţiunilor vamale depăşeşte 20
% din valoarea mijloacelor de transport ori transfer, iar şoferul sau persoana care
a aranjat transportul ori transferul cunosc ori trebuiau să cunoască că bunurile
transportate ori transferate constituie obiect al infracţiunilor.
Mijloacele de transport sau transfer pot fi confiscate, chiar dacă valoarea
bunurilor obiect al activităţilor incriminate nu depăşeşte 20 % din valoarea
mijloacelor de transport, însă acestea fac parte din categoria bunurilor prohibite ,
cu o cotă mare de taxare ori constituie obiectul unor taxe speciale135.
Bunurile şi mijloacele de transport sau transfer sunt confiscate, în situaţia în care
infractorul nu este proprietarul lor numai dacă proprietarul cunoştea ori trebuia
să cunoască că mijloacele respective sunt folosite pentru transportul bunurilor
obiect al infracţiunilor vamale peste graniţă sau pentru tranzitarea acestora peste
teritoriul vamal.
1.4.7. Moldova
Codul Penal al Republicii Moldova, adoptat în anul 2002, cuprinde în
Capitolul X – Infracţiuni Economice – la art. 248, infracţiunea de contrabandă.
134 N.A. – potrivit art. 201 alin. 1 şi 2, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare pentru infracţiuni vamale
dacă au trecut mai mult de 3 ani de la data săvârşirii infracţiunii. Curgerea termenului de 3 ani poate fi
întreruptă în cazurile prevăzute limitativ de lege, însă nici în acest caz acţiunea penală nu poate fi pusă în
mişcare dacă au trecut mai mult de 5 ani de la săvârşirea infracţiunii.
135 N.A – aceste bunuri sunt publicate anual într-o listă de către guvern.
49
Deşi un singur articol, avem de a face cu o reglementare complexă ce cuprinde nu
mai puţin de 6 alineate, după cum urmează:
1. Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a mărfurilor, obiectelor şi a
altor valori în proporţii mari, eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el,
prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu
folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală ori
prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte
documente de trecere a frontierei – se pedepseşte cu amendă în mărime de la 150
la 300 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 2 ani.
2. Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a substanţelor narcotice,
psihotrope, cu efecte puternice, toxice, otrăvitoare, radioactive şi explozive, precum
şi a deşeurilor nocive eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el prin
ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea
frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală ori prin
nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte
la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani.
3. Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a armamentului, a
dispozitivelor explozive, a muniţiilor, eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le
de el prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu
folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală ori
prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte
la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 4 ani la 6 ani.
4. Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a valorilor culturale,
eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el prin ascundere în locuri special
pregătite sau adaptate în acest scop, precum şi nereturnarea pe teritoriul vamal al
Republicii Moldova a valorilor culturale scose din ţară, în cazul în care întoarcerea
este obligatorie – se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 8 ani.
5. Acţiunile arătate în alineatele precedente săvârşite:
a. repetat;
b. de două sau mai multe persoane;
c. de o persoană cu funcţie de răspundere, cu folosirea situaţiei de serviciu;
d. în proporţii deosebit de mari;
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.
6. Nu se consideră contrabandă introducerea, fără declaraţie, pe teritoriul vamal al
Republicii Moldova a mijloacelor băneşti, a mărfurilor, a obiectelor şi a altor obiecte
în limitele stabilite de legislaţie.
Incriminarea este caracterizată de o formă de bază – una cadru (alin. 1) şi 3
forme calificate după calitatea bunurilor trecute peste frontiera vamală (alin. 2, 3
şi 4) – şi o formă în care răspunderea este agravată în funcţie de cum acţiunile
prevăzute în cadrul formei de bază sunt săvârşite într-unul din modurile expres
prevăzute la alin. 5 – aşa cum este firesc, neinteresând dacă activitatea ilicită
poate fi încadrată numai într-unul, în două ori toate modurile prevăzute de către
legiuitor.
Interesant este modul cum legiuitorul a realizat periculozitatea deosebită a
unor conduite pe care a înţeles să le incrimineze penal. Astfel, săvârşirea
contrabandei în forma cadru atrage o pedeapsă, relativ, uşoară – comparabil cu
pedeapsa aplicabilă pentru săvârşirea altor infracţiuni din Capitolul X, în forma
50
cadru136. Pedepsele cresc pe măsură ce este incriminată contrabanda cu bunuri
apreciate ca deosebite, maximul ajungând în cazul contrabandei cu substanţe
narcotice, psihotrope, cu efecte puternice, toxice, otrăvitoare, radioactive şi
explozive, precum şi cu deşeurile nocive, la închisoare de la 2 la 5 ani; în cazul
contrabandei cu arme, dispozitive explozive şi muniţii, la închisoare de la 4 la 6
ani; iar în cazul contrabandei cu valori culturale, închisoare de la 3 la 8 ani.
Ierarhia este de natură a invita la meditaţie cu privire la preocuparea legiuitorului
din Republica Moldova în legătură cu valorile culturale, contrabanda cu acestea
fiind pedepsită cel mai aspru.
Întrucât tehnica juridică este asemănătoare cu cea folosită de către
legiuitorul român o observaţie merită făcută pentru a sublinia că legiuitorul
moldovean pare a fi mai riguros, în sensul că a înţeles să incrimineze orice trecere
ilegală a frontierei vamale. Nu există interes, sub aspectul încadrării juridice, faţă
de împrejurarea că trecerea s-a făcut prin incinta punctelor de trecere a frontierei
ori cu ocolirea acesteia. De asemenea nu a fost considerat necesar – şi aşa cum
este construită incriminarea nici nu este necesar – să incrimineze separat
folosirea de acte nereale sau falsificate.
Datoria vamală a fost tratată separat, eschivarea de la achitarea plăţilor
vamale constituind obiectul art. 249137, în cuprinsul căruia este incriminată, într-
o formă cadru şi două forme agravate, în funcţie de modul de operare şi de
consecinţe activităţii ilicite, eschivarea însemnată de la achitarea plăţilor vamale –
în proporţii mari, este expresia folosită în textul legal.
Faptul că neplata datoriei vamale a fost tratată separat, în cuprinsul unei
infracţiuni distincte, este foarte important, fiind exclusă orice supoziţie sau
confuzie în legătură cu rolul sau consecinţele eschivării de la achitarea plăţilor
vamale în legătură cu săvârşirea, urmărirea sau pedepsirea infracţiunilor de
contrabandă.
Am considerat necesară această subliniere întrucât Codul Vamal român
stabileşte o anumită legătură între neplata datoriei vamale şi infracţiunile vamale,
problemă ce va fi dezvoltată într-o secţiune distinctă pe parcursul acestei lucrări.
1.4.8. S.U.A.
U.S. Codes, în cadrul Titlului 18 – Infracţiuni şi Procedură Penală, partea
întâi – Infracţiuni, alocă un capitol întreg – Capitolul 27, conduitelor ilicite ce se
pot săvârşi în domeniul vămilor.
Pe parcursul a 13 articole ( 541-553 ) legiuitorul american impune ca:
• Oricine efectuează voit orice intrare de bunuri sau mărfuri la o greutate mai mică
decât cea reală sau plăteşte o sumă de bani mai mică decât taxa legală, va fi
amendat sau încarcerat nu mai mult de doi ani ori amândouă138.
136 A se vedea, în sensul arătat prevederile art. 251 – însuşirea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea
bunurilor gajate, sechestrate sau confiscate; art. 252 – insolvabilitatea intenţionată; art. 253 –
insolvabilitatea fictivă; etc. cazuri în care pedepsele sunt mai mari.
137
1. Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale, în proporţii mari se pedepseşte cu amendă în mărime de până
la 300 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 180 de
ore.
2. Aceeaşi acţiune săvârşită repetat ori de două sau mai multe persoane se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 300 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 2 ani.
3. Acţiunile prevăzute la alin. 1 sau 2, săvârşite în proporţii deosebit de mari se pedepsesc cu amendă de la
500 la 1000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 5 ani.
138 Art. 541 – intrarea/admiterea de bunuri clasificate în mod greşit – din U.S. Codes
51
• Oricine efectuează139 sau introduce ori încearcă să efectueze sau să introducă în
comerţul S.U.A140. orice marfă importată prin factură, declaraţie, alt act fals sau
prin orice altă metodă frauduloasă ori dă o declaraţie, scrisă sau verbală, falsă fără
vreun motiv rezonabil141 pentru a crea o aparenţă de adevăr sau procură datele
necesare unei declaraţii false pentru acelaşi scop, indiferent dacă S.U.A. vor fi sau
ar putea fi lipsite de încasarea oricăror taxe vamale, precum şi oricine se face
vinovat de orice act sau omisiune voită prin care S.U.A. vor fi, sau ar putea fi,
lipsite de încasarea oricăror taxe de pe urma mărfurilor cuprinse în actul fals sau
afectate de un asemenea act sau omisiune, va fi amendat pentru fiecare încălcare a
legii separat sau încarcerat pentru nu mai mult de doi ani ori amândouă142.
• Orice ofiţer al vămii143 ce admite voit intrarea de bunuri sau mărfuri pentru care
se plăteşte o taxă mai mică decât cea legală, va fi amendat sau încarcerat nu mai
mult de doi ani sau amândouă, la care se va adăuga înlăturarea din funcţie.
• În situaţia unei mărfi, intrată sau retrasă pentru export fără plata taxei legale sau
cu intenţia de a obţine evitarea plăţii taxei sau a oricăror altor sume stabilite prin
lege pentru export, ce este plasată în orice loc din S.U.A. fără ca intrarea să fie
făcută, aceasta va fi considerată ca fiind importată în S.U.A. împotriva legii144 şi
orice persoană implicată va fi amendată sau încarcerată pentru nu mai mult de doi
ani ori amândouă iar marfa va fi confiscată.
• Oricine introduce voit145, cu intenţia de a înşela prin fraudă S.U.A., sau încearcă să
înşele prin fraudă ori să introducă clandestin în S.U.A. orice marfă fără factură sau
trece ori încearcă să treacă prin vamă cu factură sau cu alte documente false ori
frauduloase, precum şi oricine importă sau aduce în S.U.A. în mod fraudulos orice
marfă împotriva legii ori primeşte, ascunde, cumpără, vinde sau facilitează
transportul, ascunderea sau vânzarea unei astfel de mărfuri după import, ştiind
că a fost importată sau adusă în S.U.A. împotriva legii, va fi amendat sau
încarcerat nu mai mult de cinci ani sau amândouă iar marfa va fi confiscată
• Orice persoană care posedă un vas întreg sau o parte dintr-un vas din S.U.A. şi
angajează sau participă ori permite angajarea vasului pentru contrabandă,
încercare de contrabandă sau asistare în contrabandă cu orice marfă pe teritoriul
unui guvern străin146, prin violarea legilor de acolo, în condiţiile în care legile acelui
guvern străin prevăd pedepse sau /şi confiscări pentru violarea legilor S.U.A.,
precum şi orice domiciliată în S.U.A. sau orice corporaţie din S.U.A. ce controlează
sau participă la controlul unui asemenea vas, direct sau indirect, şi care permite
angajarea vasului pentru contrabandă, ca de altfel şi orice persoană găsită la
bordul vasului ce participă sau asistă la un astfel de scop, va fi amendată sau
încarcerată nu mai mult de doi ani ori amândouă. Se va considera infracţiune şi
situaţia în care se angajează un vas, proprietarul ştiind sau având motive să
bănuiască că persoana ce angajează vasul intenţionează să îl folosească pentru
contrabandă, iar vasul este efectiv implicat în săvârşirea unor de contrabandă.
• Oricine primeşte sau depozitează bunuri în clădiri la graniţa dintre S.U.A. şi orice
altă ţară străină sau transportă mărfuri, prin violarea legii147, va fi amendat sau
încarcerat pentru nu mai mult de doi ani ori amândouă.
139 Art. 542 – intrarea de bunuri prin declaraţii false – din U.S. Codes
140 N.A. - termenul comerţul S.U.A., nu include Insulele Virgine, Samoa Americană, Wake Islands, Midway
Islands, Kingman Reef, Johnston Islands şi Gwam.
141
N.A. - care să înlăture caracterul penal al declaraţiei false
142 N.A. – ca pedeapsă complimentară, marfa importată fraudulos va fă confiscată.
143 Art. 543 – intrarea de bunuri cu o taxă mai mică decât cea legală – din U.S. Codes
144 Art. 544 – plasarea de bunuri – din U.S. Codes
145 Art. 545 – bunuri de contrabandă în S.U.A. – alin. 1 - 3 din U.S.Codes
146 Art. 546 – bunuri de contrabandă în ţările străine - din U.S.Codes
147 Art. 547 –depozitarea de bunuri în clădiri aflate la graniţă - din U.S.Codes
52
• Oricine ascunde, împachetează sau reîmpachetează marfă în mod fraudulos în
orice depozit, şterge orice însemn sau număr plasat pe pachetele depozitate în
depozitele aflate la graniţă148, va fi amendat sau încarcerat pentru nu mai mult de
doi ani ori amândouă.
• Orice persoană neautorizată149:
− care ataşează un sigiliu vamal sau orice însemn ce imită sigiliul vamal unui
vas, vehicul, depozit sau pachet.
− care, voit îndepărtează, rupe, distruge orice sigiliu vamal sau orice semn plasat
pe vas, vehicul, depozit sau pachet ce conţine mărfuri aflate în custodia vămii.
− ce intră într-un depozit, vas sau vehicul ce conţine marfă cu intenţia de a
îndepărta, împotriva legii, orice marfă sau bagaj, aflat în custodia sau controlul
vămii.
− care primeşte sau transportă marfă sau bagaj îndepărtat, contrar legii, din orice
vas, vehicul sau depozit, ştiind că a fost îndepărtat contrar legii va fi amendată
sau încarcerată pentru nu mai mult de doi ani ori amândouă.
• Oricine pretinde, în mod fraudulos, plata sau restituirea de bunuri din exportul de
mărfuri sau oricine depune documente false pentru plata sau restituirea de bunuri
în vederea reexportului mărfurilor, mai mare decât cea legală, va fi amendat sau
încarcerat pentru nu mai mult de doi ani ori amândouă iar marfa sau valoarea
obţinută vor fi confiscate150.
• Oricine ascunde sau distruge151, voit orice factură sau alt act referitor la orice
marfă importată în S.U.A., după ce o inspecţie a fost cerută de o persoană precum
şi oricine ascunde sau distruge facturi sau alte acte în scopul distrugerii oricărei
evidenţe pe baza căreia s-ar putea stabili o fraudă, va fi amendată sau încarcerată
pentru nu mai mult de doi ani ori amândouă.
• Orice persoană ce are calitatea de ofiţer, agent sau alt angajat al S.U.A., care ajută
voit152 o persoană angajată în violarea legii prin importarea, promovarea,
distribuirea, expunerea, trimiterea ori primirea prin poştă a publicaţiilor obscene
sau indecente sau cărţi, pamflete, acte, scrieri, reclame, circulare, picturi,
fotografii, desene, etc., ce instigă la trădare sau nesupunere faţă de S.U.A. ori
conţin ameninţări la viaţa sau sănătatea cuiva din S.U.A., va fi amendată sau
încarcerată pentru nu mai mult de zece ani ori amândouă.
• Oricine importă, exportă ori încearcă să importe ori să exporte voit153 orice vehicul,
echipament mobil154, vas sau aeronavă ştiind că acestea au fost furate ori că
numerele de înmatriculare au fost înlăturate sau alterate.
În cadrul sistemului legislativ american, reţine atenţia şi modul în care a
fost stabilită aria de aplicare a reglementărilor vamale. Astfel, conform art. 1701
din U.S.Codes, când preşedintele declară că într-un loc sau în interiorul unei
porţiuni din largul mării învecinate dar în afara apelor vamale, un vapor sau
vasele ce se rotesc prin zonă sau sunt reţinute pe coasta U.S. şi în virtutea
prezenţei unei astfel de situaţii de fapt, este presupusă introducerea ilegală sau
transferul din sau în U.S.A. a vreunei mărfi sau persoane aceasta fiind cauzată,
favorizată sau susţinută de starea de fapt arătată, locul sau zona astfel declarată
trebuie să reprezinte o zonă de aplicare a legilor vamale conform scopului
legislaţiei vamale federale. Totuşi, numai aceste ape din marea învecinată se vor
148 Art. 548 - împachetarea sau reîmpachetarea de bunuri în mod fraudulos – din U.S Codes
149 Art. 549 – sustragerea bunurilor de la plata taxelor vamale; ruperea de sigilii - din U.S Codes
150 Art. 550 – cererea falsă pentru restituirea de bunuri - din U.S.Codes
151 Art. 551 – ascunderea sau distrugerea facturilor sau a altor documente - din U.S.Codes
152 Art. 552 – ofiţeri ce ajută la importul de cărţi şi articole obscene sau care instigă la trădare – din
U.S.Codes
153 Art. 553 – importul sau exportul de vehicule echipament mobil, vase sau aeronave furate – din U.S.Codes
154 N.A. – dacă a fost parte a al unui autovehicul, vas sau aeronave
53
afla în zona de aplicare a legilor vamale, după cum preşedintele consideră şi
declară că în apropiere se află un astfel de vas, care poate desfăşura asemenea
acţiuni ilegale ca introducerea sau transferul de mărfuri sau persoane. Zona de
aplicare a legilor vamale nu va include apele aflate la mai mult de 100 de mile
marine de la locul sau zona în care preşedintele declară că există asemenea vase
ce se rotesc prin zonă sau sunt reţinute (oprite) şi în considerarea prevederilor
anterioare, nu va include apele aflate la mai mult de 50 de mile marine din afara
apelor vamale.
Oricând preşedintele consideră că în interiorul oricărei zone de aplicare a
legilor vamale, nu mai există motive pentru care zona să fie declarată ca zonă de
aplicare a legilor vamale, trebuie să declare acest lucru, şi până la o nouă
declarare a zonei conform acestei subsecţiuni apele din această zonă nu vor mai
face parte din zona de aplicare a legilor vamale. Prevederile pentru marea
învecinată apelor vamale ale S.U.A. vor fi aplicate în zona de impunere vamală
asupra oricărui vas marfă sau persoană descoperită în interior.
În orice loc din zona de aplicare a legilor vamale, ofiţerii vamali155 pot merge
la bordul oricărui vas pentru a examina vasul, mărfurile sau persoanele aflate la
bord, să-l aducă în port şi conform reglementărilor secretarului finanţelor
(ministrului), este de datoria lor să acţioneze şi să confişte sau aresteze sau să
constrângă în orice fel vasul, marfa sau persoanele conform prevederilor legii.
Ca pedeapsă complimentară, vasele implicate în contrabandă, vor fi
confiscate iar dacă se consideră necesar, chiar vor fi distruse156. Detaliind,
oricând un vas care urmează să fie construit, achiziţionat, armat, în tot sau în
parte, ori reţinut, în S.U.A., în scopul de a fi angajat pentru defraudarea
(delapidarea) venitului, sau pentru contrabanda cu orice fel de marfă în teritoriul
oricărui alt guvern străin, încălcând legile în vigoare ale acestuia, dacă în aceste
legi este prevăzută vreo pedeapsă sau confiscare pentru încălcarea legilor SUA
respectând taxele vamale, ori, oricând un vas care va fi găsit, sau descoperit ar fi
fost angajat sau s-a încercat o tentativă de a fi fost angajat în S.U.A. pentru un
astfel de scop, sau în orice fel, în legătură cu un astfel de scop, sau în orice alt loc
dacă nu a fost subsecvent confiscat de S.U.A. sau de un guvern străin, se află în
vreun loc, unde orice asemenea vas poate fi examinat de un ofiţer vamal,
respectivul vas şi încărcătura sa vor fi confiscate. Orice vas sau vehicul confiscat
de către S.U.A., în urma unei proceduri sumare, printr-o hotărâre a oricărui
tribunal, pentru încălcarea oricărei legi cu privire la veniturile bugetare, poate, la
latitudinea Secretarului de finanţe, dacă el consideră necesar pentru a proteja
veniturile S.U.A., fi distrus la locul vânzării sub imperiul unei legi în vigoare.
Cel puţin interesante sunt şi definiţiile ce se dau pentru de vase ale S.U.A.
şi acte constituind primul semn că un vas este angajat în contrabandă157.
Astfel prin vas al S.U.A. se înţelege orice vas care este înregistrat, deţinut,
controlat în S.U.A. sau orice vas dintr-un registru străin care este direct sau indirect,
substanţial deţinut sau controlat de un cetăţean american, ori o corporaţie încorporată,
deţinută, controlată de S.U.A., va fi numită în sensul acestei secţiuni vas al S.U.A. iar
prin acte constituind primul semn că un vas este angajat în contrabandă se are în vedere
faptul că un vas a devenit subiect de urmărire aşa cum este prevăzut de secţiunea 1581
155 Art. 1701 alin. 1 lit. b - Abordajul vaselor; arestarea şi confiscarea; conformitatea cu prevederile tratatelor;
autoritatea secretarului de comerţ – din U.S.Codes
156 Art. 1703 – confiscarea vaselor – şi art.1705 – distrugerea sau confiscarea vasului sau vehiculului - din
U.S.Codes
157 Art. 1703 alin1 lit. b şi c din U.S.Codes
54
sau este suspect, sau dacă un vas, în orice loc în apele S.U.A. ori în aria de control, nu
afişează luminile (semnalizează) conform legilor, va fi primul semn că acel vas este, a fost
sau intenţionează a fi angajat pentru prejudicierea venitului S.U.A.
Ministrul finanţelor poate, cu respectarea prevederilor legale158, să refuze
sau să revoce înregistrarea, înmatricularea sau eliberarea de licenţe pentru vase,
atunci când ministrul transporturilor are probe suficiente că un vas este sau
intenţionează a fi angajat în contrabandă, transport sau asistarea în orice fel a
introducerii sau importului în SUA a mărfurilor sau persoanelor, ori în teritoriul
vreunui guvern străin, prin încălcarea legilor aflate în vigoare acolo, dacă în
conformitate cu legile acelui guvern este prevăzută vreo pedeapsă pentru
încălcarea legii SUA, sau oricând, din designul sau armătura vreunui vas sau
natura reparaţiilor făcute este clar că vasul a fost construit pentru sau adaptat în
scopul contrabandei cu mărfuri. De asemenea, ministrul transporturilor va anula
orice andosament (gir) pe certificatul vasului a numărului (când ministrul este
autoritatea care emite numărul) sau va refuza aceasta dacă aplicarea s-a făcut
anterior, după caz. Secretarul de transport şi orice persoană care acţionează în
acest sens va fi protejată de orice pedeapsă sau pagubă pentru activitatea sa, în
urmărirea şi aducerea la îndeplinire prevederilor legale.
Cu excepţia mărfurilor ce provin din districtele învecinate cu Canada sau
din districtele învecinate cu Mexicul, nici o marfă produsă în străinătate care este
subiect al plaţii de datorii vamale nu poate fi adusă în SUA din nici un loc sau
port aflat în străinătate sau de pe vreun vas ce se roteşte în jurul SUA căutând
clienţi, în vase cu o capacitate mai mică de 30 tone, în afară de cele care au o
licenţă specială eliberată de Secretarul de Finanţe, cu respectarea condiţiilor
prevăzute pentru eliberarea licenţei, în nici o altă modalitate decât pe mare,
excepţie făcând aeronavele care au licenţă în concordanţă cu legea, ori încărcate
sau reîncărcate în oricare alt port desemnat de lege159, cu pedeapsa sechestrării şi
confiscării a tuturor vaselor şi aeronavelor ce nu au licenţă, precum şi a
mărfurilor importate cu ele. Mărcile, etichetele, însemnele de fabrică sau
ştampilele ce indică mărfuri străine puse direct pe mărfuri, pe containere cu
mărfuri găsite la bordul oricărui vas sau aeronave vor fi înregistrate în registrul
mărfurilor străine.
158 Art. 1704 – refuzul şi revocarea înregistrării - din U.S.Codes

159
Art. 1706 - importul în vase sub 30 tone şi în aeronave; licenţe; evidenţa mărfurilor de origine străină etichetate la
prima vedere – din U.S.Codes
55
CAPITOLUL 2 – Consideraţii privind infracţiunile
specifice regimului vamal
Tratând în cadrul acestui capitol problematica privind cadrul juridic al
infracţiunilor specifice regimului vamal român, consider oportun să expun unele
consideraţii legate de evoluţia reglementării acestor infracţiuni de la Codul Vamal
din 1978 la actualul Cod Vamal promulgat în 1997.
Codul Vamal aprobat prin Legea nr. 30/1978 în Capitolul IX – „Răspunderi
şi sancţiuni”, prevedea la art. 72 infracţiunea de contrabandă, caracterizată prin
mai multe modalităţi alternative de săvârşire fiind incriminate următoarele fapte:
− trecerea peste frontieră a bunurilor prin alte locuri decât cele stabilite pentru
controlul vamal – art. 72, alin.1, lit. a, teza I-a.
− folosirea de documente vamale false – art. 72, alin.1, lit. a, teza II-a.
− folosirea de documente vamale privind alte bunuri – art. 72, alin.1, lit. a, teza
III-a.
− trecerea peste frontieră, fără autorizaţie, a armelor, muniţiilor, materiilor
explozive sau radioactive, produselor şi substanţelor stupefiante şi psihotrope,
precum şi a produselor şi substanţelor toxice – art. 72, alin.1, lit. b.
− sustragerea de la operaţiunile de vămuire a bunurilor săvârşite de una sau mai
multe persoane înarmate ori constituite în bandă – art. 72, alin.1, lit. c.
Cu privire la bunurile care au făcut obiectul infracţiunii, în situaţia în care
acestea nu au fost găsite, potrivit art. 72 alin. 2 din Legea nr. 30/1978, cel în
cauză datorează taxele vamale aferente.
Primele trei modalităţi sunt condiţionate în realizarea elementelor
constitutive de depăşirea valorii de 3000 lei pentru bunurile ce constituie obiectul
material al infracţiunii.
Contrabanda prevăzută de Codul Vamal din 1978 era o infracţiune
calificată prin scop care se putea săvârşi doar cu intenţia directă. În aceste
condiţii făptuitorii acţionau cu intenţia declarată de a sustrage bunurile de la
regimul vamal. Mai mult, infracţiunea de contrabandă fiind o infracţiune de
rezultat,160 se consuma în momentul realizării rezultatului socialmente periculos
avut în vedere de legiuitor, în fapt, sustragerea bunurilor de la regimul vamal.
Codul Vamal aprobat prin Legea nr. 141/1997, actualul Cod Vamal al
României, prezintă o nouă structură a reglementării. Dacă Legea nr. 30/1978
prezintă o singură infracţiune – contrabanda – cu mai multe modalităţi
alternative, noua reglementare, deşi preia vechiul text în întregime – în ceea ce
priveşte activităţile incriminate prezintă patru infracţiuni distincte:
→ infracţiunea de contrabandă, prezentată într-o formă simplă ca
infracţiune de pericol constând în trecerea peste frontieră prin alte locuri decât
cele stabilite pentru controlul vamal, de mărfuri sau de alte bunuri – art. 75.
→ infracţiunea de contrabandă calificată care constă în trecerea peste
frontieră, fără autorizaţie, a armelor, muniţiilor, materiilor explozive sau
radioactive, produselor şi substanţelor stupefiante şi psihotrope, precursorilor şi
substanţelor chimice esenţiale, produselor şi substanţelor toxice – art.76.
160În primele trei modalităţi prezentate, în modalitatea care are ca obiect trecerea peste frontieră a bunurilor
speciale contrabanda era infracţiunea de pericol (N.A.).
56
→ infracţiunea de folosire de acte nereale, reglementată distinct, spre
deosebire de vechiul Cod Vamal care o prevedea ca modalitate de săvârşire a
infracţiunii de contrabandă, constă în folosirea, la autoritatea vamală a
documentelor vamale, de transport sau comerciale, care se referă la alte mărfuri
sau bunuri decât cele prevăzute în vamă – art.77.
→ infracţiunea de folosire de acte falsificate, de asemenea,
reglementată distinct şi nu ca modalitate alternativă de contrabandă, în vechea
reglementare, constă în folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale,
de transport sau comerciale falsificate – art. 78.
Săvârşirea de către una sau mai multe persoane înarmate ori
constituite în bandă a vreuneia din faptele prevăzute în art. 75-78 din Codul
Vamal constituie forma agravată, având un conţinut mai extins, decât modalitatea
prevăzută de vechea reglementare, care avea în vedere doar sustragerea de la
operaţiunile de vămuire a bunurilor, referindu-se la toate activităţile incriminate
în articolele arătate.
Cu privire la subiecţii activi, noul Cod Vamal introduce, ca noutate, o
reglementare cu privire la angajaţii sau reprezentanţii persoanelor juridice care au
ca obiect de activitate operaţiuni de import-export, precum şi cu privire la alte
persoane fizice care ar putea desfăşura o activitate în folosul persoanelor juridice
care desfăşoară operaţiuni de import-export, în sensul că acestora li se poate
aplica şi interdicţia exercitării ocupaţiei – prevedere cu implicaţii deosebite atât cu
privire la persoanele care pot face obiectul măsurii cât şi cu privire la metodologia
cercetării care interesează activitatea organului de urmărire penală.
De asemenea, noua reglementare aduce ca noutate, în materia mărfurilor
sau bunurilor care au constituit obiectul material al infracţiunii de contrabandă,
faptul că în situaţia în care, acestea nu se găsesc, infractorul va fi obligat la plata
echivalentului lor în bani şi nu doar a taxelor vamale aferente, cum se stipula în
vechea reglementare.
2.1. Aspecte comune
2.1.1. Obiectul ocrotirii juridice

Infracţiunile prevăzute de Codul Vamal au, înainte de toate un obiect
juridic principal comun, ce constă în relaţiile sociale care se formează şi se
dezvoltă în activitatea de punere în aplicare în mod uniform şi nediscriminatoriu a
regimului vamal al României, cu privire la toate bunurile introduse sau scoase din
ţară de către o persoană fizică sau juridică161. Sistemul de valori sociale format în
jurul respectării regimului vamal constituie un interes social major, o realitate
care, apreciez că, dă expresie în ultimă analiză, deşi pot exista şi alte opinii,
suveranităţii naţionale, concept care este invocat ca regulă, atunci când statul, în
baza unui interes îşi impune voinţa.
Trebuie observat că, totuşi, suveranitatea nu poate fi acceptată ca temei
absolut şi direct pentru impunerea unui anumit regim vamal, un rol important
revenind în acest domeniu sistemului de tratate internaţionale la care România a
În acelaşi sens A. Ciopraga şi A. Ungureanu, în Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. VIII, Ed.
161
Lumina Lex, Bucureşti, 1998, pag. 667.

57
aderat. De asemenea, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană –
organizaţie internaţională sau confederaţie, în funcţie de evoluţia evenimentelor –
trebuie reevaluate interesele României în domeniu, cunoscut fiind că în
comunitate există, deja, un Cod Vamal comunitar iar, pe lângă aceasta, în cadrul
organismelor comunitare există concepţia potrivit cu care suveranitatea absolută
a statelor membre este înlocuită de o aşa numită suveranitate limitată, concept
politic care se materializează, în esenţă, prin aceea că decizia şi interesul
comunitar sunt de natură să înlocuiască, în unele domenii declarate şi acceptate
ca importante, voinţa unuia sau altuia dintre state.
Într-o opinie162, subliniindu-se natura complexă a obiectului juridic comun
al infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal al României, se subliniază relaţiile
sociale, de natură economică, ce apar în procesul formării şi realizării, în formă
bănească, a resurselor necesare statului pentru îndeplinirea funcţiilor sale.
Sublinierea este interesantă, însă cred că se exagerează, în mod inoportun,
acordându-se primordialitate rolului pe care îl are regimul vamal în realizarea
resurselor băneşti ale statului. Relaţiile sociale specifice punerii în aplicare a
regimului vamal sunt mult mai complexe, ele neputându-se reduce doar la
aspectul financiar; în opinia mea fiind mai important de subliniat rolul pe care îl
are acesta în desfăşurarea activităţii economice – politica vamală; asigurarea
drepturilor de proprietate intelectuală; sănătate publică, în cazul produselor
periculoase; protejarea unor resurse naţionale; etc.
Indiferent de condiţiile în care se manifestă, regimul vamal privit ca valoare
socială primordială aptă de a fi apărată prin mijloace de drept penal, trebuie să
asigure, pe lângă buna desfăşurare a tranzitului bunurilor în zona de frontieră şi
realizarea intereselor sociale şi politice ale statului sau comunităţii statale.
În ipoteza modalităţii agravate în care se pot săvârşi infracţiunile vamale163
apreciem că se poate vorbi şi despre un obiect juridic secundar comun sau
adiacent care gravitează şi este de natură a-l completa pe cel principal, ce are în
vedere relaţiile sociale de încredere şi siguranţă ce caracterizează buna
desfăşurare a activităţilor economice şi sociale într-un stat de drept, la adăpost de
acţiunea conjugată a unor infractori constituiţi în bandă sau/şi înarmaţi. Este
normal ca această conduită ilicită să fie considerată mai gravă, atrăgând şi o
pedeapsă mai mare, deoarece avem de-a face cu o desconsiderare importantă a
ordinii sociale, infractorii organizându-se şi înarmându-se pentru a putea să ducă
la bun sfârşit activitatea iniţiată de ei, iar, la nevoie, chiar să riposteze în mod
eficient forţelor care ar încerca să le zădărnicească acţiunile. Ei ştiu, încă înainte
de a începe activitatea infracţională, că se vor înfrunta cu funcţionari care sunt
investiţi cu exerciţiul autorităţii de stat şi, în loc ca acest aspect să-i descurajeze,
din contră, îi determină să se pregătească într-o concepţie comună, să-şi procure
mijloace, să-şi repartizeze sarcini, etc., totul pentru a fi în măsură să înfrângă
ordinea socială şi pe cei care o apără.
Este necesar să subliniem că obiectul juridic secundar comun este legat
intim de cel principal el neputând să existe independent de acesta, nu avem de a
face cu infractori înarmaţi sau/şi organizaţi în bandă oarecare, ci, aceste două
circumstanţieri sunt în legătură directă cu săvârşirea infracţiunilor vamale.
162 Carmen Mladen – Drept vamal românesc şi comunitar, Edit Economică, Bucureşti, 2003, pag. 249.
163 Art. 179 din Legea nr. 141/1997.
58
Pe lângă un obiect juridic comun, infracţiunile prevăzute de Codul Vamal
au şi un obiect juridic special, specific în funcţie de scopul urmărit de legiuitor, ce
va fi analizat în cadrul capitolelor destinate fiecărei infracţiuni în parte.
În încheierea acestei secţiuni arătăm că este efectiv discutabilă introducerea
în cadrul demersului ştiinţific a noţiunii de obiect juridic secundar sau adiacent,
extensia fiind consacrată în materia obiectului juridic special şi nu în cea a
obiectului juridic generic care constituie obiectul acestei secţiuni; raţiunea care a
stat la baza acestei abordări având ca temei modul general de aplicare a
circumstanţelor agravante la toate infracţiunile prevăzute de Codul Vamal,
construcţia juridică permiţând, după părerea noastră, această inovaţie cu
aplicabilitate restrânsă la aceste infracţiuni.
Pentru a preîntâmpina orice neajuns, aspectele legate de obiectul juridic
generic al infracţiunilor vamale în modalitatea agravantă vor fi detaliate separat.
2.1.2. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ. Subiectul activ al infracţiunii este persoana care a comis o
faptă ce constituie infracţiune, atât în formă consumată, cât şi sub forma de
tentativă pedepsibilă, indiferent de calitatea în care a participat la comiterea ei –
autor, instigator sau complice164.
Subiectul activ al infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal poate fi orice
persoană, legiuitorul neimpunând pentru făptuitori, indiferent de activitatea
ilicită desfăşurată – de sarcinile, concret, asumate – o anumită calitate,
participaţia fiind posibilă atât sub forma participaţiei proprii cât şi sub forma
participaţiei improprii – cel care a acţionat fără vinovăţie, neavând calitatea de
infractor nu va fi tras la răspundere penală – în condiţiile prevăzute de art. 31
alin. 2 din Codul Penal165. De remarcat este că proiectul unui viitor Cod Penal,
aflat în lucru la Parlamentul României, face referire la participaţia improprie într-
un singur alineat – alin. 2 de la art. 34166 – şi nu într-un articol, cum este situaţia
în actualul Cod Penal, schimbându-se, în acelaşi timp şi formularea normei
juridice. Astfel s-a renunţat la „determinarea, înlesnirea sau ajutarea, în orice
mod, cu intenţie” în favoarea săvârşirii unei infracţiuni „prin intermediul altei
persoane”. Consider că noua exprimare este mai concisă, exprimând mai bine
fondul problemei – folosirea unei persoane la săvârşirea unei fapte penale ca pe
un instrument prin intermediul căruia să se completeze activitatea autorului ori
să o înlocuiască pe aceasta în totalitate.
În continuare vor fi analizate implicaţiile juridice, în materia săvârşirii
acestor infracţiuni, ale unor calităţi pe care le pot avea subiecţii activi în
momentul săvârşirii infracţiunilor.
În primul rând să observăm ce se poate întâmpla în condiţiile în care
conduita ilicită, specifică încălcărilor de natură penală ale regimului vamal,
incumbă unui funcţionar public care are atribuţiuni de serviciu legate, tocmai, de
punerea în aplicare a acestui regim. De remarcat, că în practică, pot apare dese
situaţii în care lucrătorii vamali, lucrători în poliţia de frontieră, funcţionari în
164C. Bulai, Drept Penal, partea generală, Universitatea din Bucureşti, facultatea de Drept, Bucureşti, 1987,
pag. 138.
165 N.A. - Alin. 1 este inoperabil deoarece infracţiunile vamale nu pot fi săvârşite din culpă, ci numai cu
intenţie.
166 Este, de asemenea, autor persoana care a savârşit o infracţiune prin intermediul altei persoane, care a
comis fapta din culpă sau fără vinovăţie

59
Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii, în
organismele de protecţia consumatorilor, etc., săvârşesc infracţiuni vamale în
calitate de autori – mai rar – sau, de cele mai multe ori, în calitate de participanţi
– de obicei complici.
Activitatea ilicită, în sine, având în vedere că aceste persoane se folosesc de
calitatea lor, cunosc „punctele slabe” ale activităţilor desfăşurate în zona
respectivă de către organele în drept, pot încerca să corupă alţi funcţionari sau
pot încerca să deturneze anumite operaţiuni compromiţându-le rezultatele,
capătă un pericol social ridicat. Cu toate acestea, legiuitorul nu a considerat
necesar să introducă în lege o modalitate agravată care să realizeze condiţiile
ipotezei pe care o examinăm. În această situaţie apreciem că se impune cu
necesitate ca instanţele să reţină în sarcina făptuitorilor ca circumstanţă
agravantă judiciară, în temeiul art. 75 alin. 2 din Codul Penal167 împrejurarea că
în calitate de funcţionari publici au participat la săvârşirea unor infracţiuni
împotriva unor valori sociale pe care prin natura sarcinilor de serviciu, aveau
obligaţia să le apere168.
Ipoteza în care infracţiunile vamale sunt săvârşite de angajaţi sau
reprezentanţi ai unor persoane juridice care au ca obiect de activitate operaţiuni
de import-export ori desfăşoară activităţi în folosul acestor persane juridice este
avută în vedere de legiuitor pentru a agrava răspunderea penală a acestora, în
sensul că, instanţa poate aplica pe lângă pedeapsa principală şi interdicţia
exercitării ocupaţiei potrivit art. 64 din Codul Penal. Privită problema prin prisma
evoluţiei, proiectul de Cod Penal păstrează, în cuprinsul art. 70, alin. 1, la lit. c,
pedeapsa interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori
de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul
pentru săvârşirea infracţiunii.
Art. 64, la care face trimitere art. 180 din Codul Vamal, prevede printre alte
pedepse complementare, la alin. 1, lit. c: interzicerea dreptului de a ocupa o
funcţie sau a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit
condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii. La redactarea Codului Vamal s-a
folosit expresia „ocupaţie” care nu regăseşte în conţinutul textului din Codul
Penal unde sunt folosiţi termenii „funcţie” şi „profesie” pentru că, apreciem noi,
specificul activităţii avute în vedere, permite şi solicită ca adecvat termenul de
ocupaţie – iar asta se poate vedea lecturând textul art. 180 Cod Vamal unde se
vorbeşte, pe lângă angajaţi, de reprezentanţi şi de persoane care desfăşoară
activităţi în folosul persoanelor juridice care efectuează operaţiuni de import-
export – situaţie ce excede înţelesului noţiunilor de „funcţie” şi „profesie” folosite
în cuprinsul Codului Penal.
Oricum, având în vedere că suntem în prezenţa unei norme juridice de
trimitere, că scopul avut în vedere de legiuitor este explicit, nu cred că sunt
probleme în interpretarea textelor legale, singura raţionabilă fiind aceea că avem o
normă prevăzută de Codul Vamal, care ţinând seama de pericolul pe care îl
reprezintă o anumită categorie de persoane ce au o poziţie facilă în legătură cu
săvârşirea infracţiunilor vamale, stabileşte că instanţa, dacă consideră necesar,
167 N.A. – noul cod penal nu aduce nici o schimbare în modul de tratare a circumstanţelor agravante
judiciare, în art. 86 fiind prevăzut că poate constitui o circumstanţă agravantă judiciară orice altă
împrejurare decât cele enumerate în art. 84 – în art. 84 sunt enumerate circumstanţele agravante legale –
care imprimă faptei un caracter grav.
168 Aceeaşi opinie şi în Florin Sandu – op. cit., pag. 36.37.
60
pe baza analizei modului de operare poate aplica şi, pedeapsa complimentară
prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. c din Codul penal.
Analizând, în mod concret, cine pot fi aceste persoane, fără a intra în
amănunte, putem observa că foarte multor categorii de angajaţi li se pot
încredinţa, de către conducerea societăţilor comerciale care au ca obiect
activitatea de export-import, atribuţiuni legate de tranzitul mărfurilor,
completarea şi prezentarea de acte autorităţii vamale, etc. Cu privire la
reprezentanţi, aceştia îşi desfăşoară activitatea pe baza unei împuterniciri care stă
la baza raportului de reprezentare şi, de obicei, sunt persoane care beneficiază de
o facilitate spaţială, adesea fiind din cadrul firmelor care transportă mărfurile
supuse controlului vamal sau colaboratorilor din ţările de import care cunosc
reglementările, modul de desfăşurare al activităţilor vamale şi condiţiile
economice din aceste ţări. În ceea ce priveşte persoanele care desfăşoară activităţi
în folosul firmelor de export-import, apreciem că acestea fac parte din rândul
angajaţilor comisionarilor în vamă – experţi, personal tehnic, manipulanţi – sau
din rândul altor persoane care prestează servicii pe baze contractuale în condiţiile
arătate.
O ultimă problemă, în materia subiectului activ este legată de naţionalitatea
celor care săvârşesc infracţiunile vamale. Cum conduita ilicită se manifestă pe
teritoriul naţional, totul se rezumă la a aplica principiul teritorialităţii legii penale
prevăzut la art. 3 din Codul Penal, potrivit cu care, legea penală se aplică
infracţiunilor săvârşite pe teritoriul României169.
Prin urmare, nedistingându-se, subiectul activ poate avea orice cetăţenie
sau poate fi apatrid, nefiind importante nici locul unde îşi are domiciliul, nici dacă
are mai multe cetăţenii. În context, mai apar unele aspecte delicate în cazul
instigării – pentru toate infracţiunile vamale – şi a falsificării actelor care urmează
a fi folosite la autoritatea vamală română, activităţi susceptibile de a fi efectuate
în afara teritoriului naţional. În această situaţie, trebuie acceptată posibilitatea
aplicării principiului universalităţii legii penale prevăzut de art. 6 din Codul Penal,
cu respectarea condiţiilor specifice – fapta să fie prevăzută ca infracţiune şi de
legea penală a ţării unde a fost săvârşită iar făptuitorii să fie în ţară sau să se fi
obţinut extrădarea lor – şi cu excepţiile prevăzute de alin. 3.
Subiectul pasiv. Infracţiunile vamale au ca subiect pasiv general statul
român, ca reprezentant al societăţii ce, în virtutea prerogativei de suveranitate,
impune regimul vamal. Apreciem că în cazul infracţiunilor vamale nu există
subiect pasiv: special; ele fiind infracţiuni de pericol170, nu au caracteristic
obţinerea unui rezultat care să provoace un prejudiciu unei persoane fizice sau
juridice. În acest context, neplata datoriei vamale este un element exterior
infracţiunilor vamale nici una dintre ele neincriminând-o ca atare.
169 N.A. – principiul teritorialităţii legii penale este prevăzut în proiectul Codului Penal la art.8 –
Teritorialitatea legii penale

170 Pentru identitate de opinie a se vedea Florin Sandu – op. cit., pag. 50-53. Pentru opinie contrară ase
vedea A. Ciopraga şi A. Ungureanu – op. cit., pag. 678.

61
2.1.3. Incidenţa aplicării art. 182 Cod Vamal în contextul
conduitelor socotite periculoase, din punct de vedere
penal, pentru regimul vamal al României
Analizând textul art. 182 Cod Vamal, apreciez că, trebuie acceptat
caracterul alternativ al unor norme juridice care, în fapt incriminează aceeaşi
conduită ilicită. Trecând peste criticile ce pot fi aduse tehnicii legislative171, norma
prevăzută de art. 182 Cod Vamal este o normă juridică de trimitere. Noi apreciem
că legislativul a înserat prevederea considerând necesar să protejeze o rezervă
care să poată fi exploatată atunci când din considerente ce ţin de pericolul social
al trecerii peste frontieră a unor categorii de mărfuri sau bunuri, această
activitate ilicită este pedepsită mai aspru în alte legi.
În aceste condiţii, norma juridică cuprinsă în art. 182 Cod Vamal, ca normă
de trimitere se completează, pe de o parte, cu dispoziţiile de incriminare cuprinse
în alte legi – Codul Penal sau alte legi speciale – iar pe de altă parte, cu dispoziţiile
cuprinse în Codul Vamal.
În materie vamală, Codul Vamal reprezintă norma cadru, iar prevederile din
alte legi, care se referă şi la aspecte legate de activitatea vamală devin speciale,
dobândind un caracter subsidiar, cu posibilitatea de a acţiona doar în materia
specifică pe care sunt destinate să o reglementeze.
De subliniat, este faptul că aplicarea art. 182 Cod Vamal exclude ipoteza
concursului ideal de infracţiuni, concursul putând exista doar între textele legale;
practic, o faptă va fi încadrată fie ca infracţiune vamală, fie ca infracţiune
prevăzută în alte legi, în funcţie de asprimea pedepsei prevăzută de legea specială
în raport cu cea prevăzută de infracţiunea vamală corespondentă.
Apreciez ca oportună introducerea în cadrul discursului ştiinţific a noţiunii
de contrabandă specială cu conţinutul complex, vis-a-vis de interpretarea
prevederilor art. 182 Cod Vamal.172 Această formă de contrabandă este specială
deoarece trecerea peste frontieră cu nesocotirea regimului vamal ţine de esenţa
infracţiunilor de contrabandă (art. 175 şi art. 176 Cod Vamal), ori această
activitate ilicită, chiar incriminată în cuprinsul altor legi, cel puţin pentru a putea
fi mai bine înţeleasă, trebuie să se numească contrabandă. Caracterul special
derivă din alternativitatea prevederilor legale iar elementul care determină ca
aplicabilă una sau alta dintre prevederi este asprimea pedepsei. Caracterul
complex apare ca urmare a faptului că textele din alte legi care fac referire la:
„importul”, „exportul”, „scoaterea peste graniţă”, „orice operaţiune privind…”, etc.,
conferă acest caracter unor infracţiuni , pe care, principial, nu le numesc,
acceptând în materia obiectului juridic, pe lângă relaţiile sociale specifice pe care
le ocrotesc, în subsidiar, şi relaţiile ce ţin de ocrotirea regimului vamal iar, în
cadrul acestor infracţiuni, rezultatul socialmente periculos apare ca o consecinţă
şi a nerespectării regimului vamal.
Art. 182 Cod Vamal, conţinând referire specială la trecerea peste frontieră,
rămâne aplicabil doar prin trimitere la art. 175 şi art. 176 Cod Vamal,
infracţiunile prevăzute la art. 177 şi art. 178 Cod Vamal neputând intra, în opinia
noastră, în concurs ideal cu infracţiuni care incriminează trecerea peste frontieră
a unor categorii de bunuri sau mărfuri. Ca argument pentru susţinerea acestei
171Ciopraga şi A. Ungureanu – op. cit., pag. 679; Florin Sandu – op. cit., pag. 95-97.
172În acelaşi context Florin Sandu – op. cit., pag. pag. 98-99, introduce şi argumentează noţiunile de
contrabandă complexă şi contrabandă specială.
62
afirmaţii, arătăm că infracţiunile de la art. 177 şi art. 178 Cod Vamal sunt
infracţiuni de pericol, nefiind condiţionate de un rezultat – prin ipoteză – aici,
trecerea peste frontieră, care poate să reuşească, sau nu, ca urmare a înşelării
vigilenţei funcţionarilor vamali.
Pentru a lămuri toate implicaţiile juridice ale problemei, în capitolele ce
urmează vom detalia fiecare posibilitate de transformare a contrabandei calificate
în contrabandă specială potrivit art. 182 Cod Vamal.
2.2. Reglementarea infracţiunii de contrabandă,

prevăzută de art.175 din Codul Vamal al României
2.2.1. Situaţia premisă

Existenţa infracţiunilor de contrabandă, prevăzută de art.175 Cod Vamal,
este condiţionată, pe lângă întrunirea elementelor constitutive specifice şi de
existenţa unei situaţii premise în considerarea căreia se dezvoltă şi se manifestă
conduita ilicită.
Situaţia premisă, în ipoteza pe care lucrăm, este constituită din regimul
vamal al României privit în ansamblul său, regim caracterizat de instituţii juridice
precum: sistemul instituţional al autorităţii vamale, principiile de bază pentru
aplicarea reglementărilor vamale, etapele operaţiunii de vămuire, regimurile
vamale, datoria vamală. Mai trebuie subliniat aici că nici regimul vamal nu
subzistă în mod independent ci acesta este circumscris şi acţionează în conexitate
cu regimul privind frontiera de stat a României prevăzut de Legea 243 din 29
Aprilie 2002
În mod practic, cu referire directă la săvârşirea infracţiunii de contrabandă
trebuie avut în vedere că:
− trecerea frontierei de stat a României de către persoane, mijloace de transport,
mărfuri şi alte bunuri se face prin punctele de trecere a frontierei, deschise traficului
internaţional,173 precum şi prin alte locuri, în condiţiile stabilite prin acorduri şi
înţelegeri între România şi statele vecine.174
− trecerea frontierei de stat a mijloacelor de transport, mărfurilor şi altor bunuri se face
cu respectarea legilor ce reglementează regimul vamal175.
− în punctele de trecere se organizează şi se efectuează controlul de frontieră al
persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor şi altor bunuri atât la intrarea, cât şi
la ieşirea din ţară176.
− controlul efectuat la trecerea frontierei de stat române are ca scop verificarea şi
constatarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru intrarea şi ieşirea în/din
ţară a persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor şi altor bunuri177.
− introducerea sau scoaterea din ţară a mărfurilor, a mijloacelor de transport şi a
oricăror alte bunuri este permisă numai prin punctele de control pentru trecerea
frontierei de stat unde acestea sunt supuse vămuirii de către autorităţile vamale.178
173 Art. 8 alin. 1 din Legea 243 din 29 Aprilie 2002

174 Idem, alin. 2.
175 Idem, alin. 4.
176 Art. 11 alin. 1 din Legea 243/ 2002
177 Art. 11 alin. 2 din Legea 243/ 2002
178 Art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 141/1997.
63
− în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat şi pe teritoriul ţării sunt
organizate birouri vamale care funcţionează potrivit legii. Prin „birou vamal” sau
„punct vamal” se înţeleg unităţi ale autorităţii vamale în care pot fi îndeplinite, în
totalitate sau în parte, formalităţile prevăzute de reglementările vamale179.
− operaţiunile de vămuire se efectuează la birourile vamale şi punctele vamale de către
personalul operativ al autorităţii vamale, sub îndrumarea şi controlul direcţiilor
regionale vamale şi al Direcţiei Generale a Vămilor180.
− bunurile se introduc sau se scot din ţară numai prin birourile vamale181.
2.2.2. Latura obiectivă

În ceea ce priveşte latura obiectivă, elementul material al infracţiunii de
contrabandă constă într-o acţiune, în fapt, în activitatea de trecere peste frontieră
a bunurilor prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal. Aşa cum se
observă pentru existenţa laturii obiective, elementul material este circumstanţiat
în ceea ce priveşte locul – alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal.
Circumstanţierea impusă de legiuitor este normală, având în vedere că
trecerea peste frontieră a bunurilor prin punctele de control vamal constituie
conduita firească a subiecţilor de drept care vor să desfăşoare o activitate onestă
în respectul regimului vamal.
Prin „trecerea peste frontieră” se înţelege activitatea de introducere sau
scoatere din ţară a bunurilor. Prin „frontieră” se înţelege, în limbaj comun, linia
naturală sau convenţională care desparte teritoriul unui stat de teritoriul altor
state sau de întinderi de apă care nu fac parte din teritoriul său, graniţă, hotar,
etc.,182 frontiera putând fi terestră, aeriană, maritimă sau fluvială183.
Locurile stabilite pentru controlul vamal, aşa cum s-a arătat în secţiunea
precedentă, sunt birourile vamale sau punctele vamale care sunt organizate în
cadrul punctelor de control pentru trecerea frontierei. Dacă un punct de control
pentru trecerea frontierei a fost închis temporar sau definitiv iar trecerea
bunurilor se face prin incinta acestuia, elementul material al infracţiunii de
contrabandă este realizat – tranzitul bunurilor trebuind să se facă prin punctele
de control deschise traficului internaţional sau prin alte locuri stabilite prin
acorduri cu ţările vecine, în mod esenţial acestea trebuind să fie deschise
traficului.
Realizarea elementului material al infracţiunii de contrabandă implică, cu
necesitate, concursul real de infracţiuni cu infracţiunea de trecere ilegală a
frontierei184, în mod obiectiv bunurile neputând să treacă frontiera decât ca
urmare a acţiunii unor oameni, iar trecerea frontierei de către aceştia prin alte
locuri decât punctele de control este incriminată ca trecere ilicită sau, în funcţie
de circumstanţe, trecere frauduloasă a frontierei.
Urmarea sau rezultatul socialmente periculos ca element component al
laturii obiective a infracţiunii de contrabandă se materializează într-o stare de
pericol la adresa valorii sociale reprezentate de regimul vamal. Întrucât legiuitorul
nu leagă de săvârşirea infracţiunii de contrabandă producerea unui rezultat
179 Art. 2 alin. 3 şi art. 3 din Legea nr. 141/1997.

180 Art. 8 alin. 2 din Legea nr. 141/1997.
181 Art. 33 din Legea nr. 141/1997.
182 D.E.X., pag. 401.
183 Art. 1 şi art. 2 din Legea 243/ 2002
184 Art. 70-72 din Legea 243/2002
64
material determinat pe care să-l fi prevăzut expres în conţinutul constitutiv,
apreciem că această infracţiune este o infracţiune de pericol, aspect ce va avea
implicaţii în ceea ce priveşte momentul consumării infracţiunii; acestea urmând
să fie dezvoltate în secţiunea ce are ca obiect formele şi modalităţile infracţiunii de
contrabandă.
Cu privire la susţinerea potrivit cu care infracţiunea de contrabandă ar fi de
rezultat, acesta fiind concretizat prin existenţa unor bunuri trecute peste frontieră
fără a fi prezentate la biroul vamal185 şi, ca urmare, prin neplata datoriei vamale,
consider necesar să arăt că legiuitorul nu a incriminat, în conţinutul infracţiunii
de contrabandă, neplata datoriei vamale – soluţie pe care o considerăm ca
neinspirată, în măsura în care ar fi fost adoptată. Neplata datoriei vamale trebuie
acceptată ca o consecinţă subsidiară şi nu singura, a nerespectării regimului
vamal – trebuie observat că nerespectarea regimului vamal în cazul contrabandei,
ce are drept consecinţă introducerea în circuitul economic unor bunuri se
materializează în prejudicii aduse bugetului mult mai mari ca urmare a efectului
de „bulgăre”, circulaţia lor, care excede circuitului firesc şi normal, antrenând pe
lângă neplata datoriei vamale, neplata oricărei datorii de natură fiscală, de la
importator până la utilizatorul final.
Raportul de cauzalitate între elementul material şi rezultatul socialmente
periculos decurge, ca în cazul tuturor infracţiunilor de pericol, din însăşi
materialitatea infracţiunii de contrabandă („ex re”), fiind intrinsec acesteia.
2.2.3. Latura subiectivă

Analizând structura laturii subiective a infracţiunii de contrabandă apreciez
că sunt necesare următoarele observaţii:
Vinovăţia ca element principal al laturii subiective îmbracă forma intenţiei.
Fiind o infracţiune comisivă contrabanda se poate săvârşi doar cu intenţie,
aceasta deducându-se din interpretarea „per a contrario” a normei prevăzute de
art. 19 alin. 2 Cod Penal186 – fapta constând într-o acţiune săvârşită din culpă
constituie infracţiune numai atunci când în lege se prevede în mod expres
aceasta. Prin urmare, contrabanda, ca de altfel toate infracţiunile comisive, în
măsura în care textul incriminator nu specifică vreo formă de vinovăţie, trebuie
acceptat, că se poate comite numai cu intenţie.
Dacă în ceea ce priveşte intenţia directă, lucrurile sunt cât se poate de
clare, în ceea ce priveşte intenţia indirectă, problema comportă o analiză mai
atentă. Săvârşirea contrabandei în această formă de vinovăţie presupune ca
făptuitorul, sau făptuitorii, să prevadă că fapta lor generează o stare de pericol
pentru regimul vamal, deşi nu ar urmări aceasta, acceptă că trecerea peste
frontieră de bunuri, prin alte locuri decât cele stabilite, produce o stare de pericol
pentru regimul vamal. Problema apare în măsura în care se poate accepta sau nu
ca făptuitorii să nu urmărească să provoace prin fapta lor o stare de pericol
pentru regimul vamal. Pentru lămurirea acesteia apreciem că trebuie introdusă şi
analizată în cadrul discursului ştiinţific noţiunea de scop.
Componentă a laturii subiective scopul infracţiunii de contrabandă se
materializează în schimbarea obţinută în realitatea obiectivă ca urmare a realizării
elementului material, în mod practic, făptuitorii urmăresc sustragerea de la
185 A. Ciopraga şi A. Ungureanu – op. cit., pag. 678.

186 N.A. – problema este tratată identic în proiectul Codului Penal, la art. 16, alin. 3
65
regimul vamal cu consecinţe subsecvente precum neplata datoriei vamale,
alimentarea economiei subterane, etc. Vechiul Cod Vamal – Legea nr. 30/1978 –
prevedea, în materia contrabandei, realizarea unui scop precis determinat –
sustragerea de la regimul vamal - aspect care excludea săvârşirea contrabandei
cu intenţie indirectă. Noua reglementare nu mai face nici o referire la acest scop,
putând fi vorba de o scăpare a legiuitorului, de o nouă orientare, de o
desconsiderare a acestui element ca lipsit de importanţă, etc.
Apreciem că nu numai art. 175 Cod Vamal, cât şi întreg ansamblul de
norme care reglementează aspecte vamale trebuie interpretate în sensul că,
scopul, respectiv, sustragerea de la aplicarea regimului vamal, ca fiind
subînţeleasă în conţinutul elementului material al laturii obiective. Considerăm,
de asemenea, că suntem în faţa unei inconsecvenţe în domeniul tehnicii
legislative, atunci când legiuitorul a dorit ca scopul să facă parte din conţinutul
laturii subiective a unei infracţiuni, l-a înserat în conţinutul acesteia.
Care este raţiunea pentru care am făcut aprecierea din paragraful
precedent? Considerentele ţin de logica juridică: ca să acceptăm posibilitatea
săvârşirii contrabandei cu intenţie indirectă, ar trebui să acceptăm ipoteza unui
făptuitor care prevede şi acceptă că prin trecerea peste frontieră prin alte locuri
decât cele destinate controlului vamal, dar că nu urmăreşte aceasta, actul său
fiind generat de alte considerente (bravadă, în glumă, ca sport să verifice dacă
este posibil, dorinţa de aventură extremă – motive absolut absurde). Această
situaţie o apreciem ca inacceptabilă, regimul vamal fiind imperativ şi de strictă
interpretare, persoanele nu au decât posibilitatea de a se conforma conduitei
prescrise.
Concluzionând, infracţiunea de contrabandă este o infracţiune care se
săvârşeşte cu intenţie directă iar, ca excepţie, există posibilitatea unei construcţii
teoretice, bazată pe un neajuns ce ţine de modul de formulare a incriminării, care
să accepte ca formă de nevinovăţie intenţia indirectă.
Mobilul, ca impuls intern din care se naşte rezoluţia infracţională şi pe cale
de consecinţă punerea în executare a acesteia,187 nu constituie un element
necesar pentru existenţa infracţiunii, considerându-se că prezenţa vinovăţiei este
suficientă pentru a atribui faptei pericolul social al unei infracţiuni, acesta
urmând a fi analizat de instanţă doar pentru individualizarea pedepsei.
2.2.4. Aspecte specifice privind obiectul şi subiecţii

Dincolo de cadrul general descris în primul capitol, cu privire la obiectul şi
subiecţii infracţiunilor vamale, în această secţiune vor fi analizate unele aspecte
pe care le considerăm importante în legătură cu obiectul material şi subiectul
activ al infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 175 din Codul Vamal.
Obiectul material al infracţiunii de contrabandă este format din mărfuri
sau alte bunuri, aşa cum se enunţă, in terminis, în cuprinsul art. 175 din Codul
Vamal. Regimul vamal are în vedere exclusiv cele arătate, nefiind interesat de
regimul legal al trecerii persoanelor peste frontieră. În înţeles comun, prin mărfuri
se înţeleg orice bunuri destinate comerţului, iar, prin bun, orice entitate cu
existenţă materială susceptibilă de a fi valorizată şi de a face parte dintr-un
patrimoniu. Codul Vamal în Capitolul I, Secţiunea a II-a – Definiţii de bază, arată
187V. Dobrinoiu, Gh. Nistoreanu – Drept penal, Partea generală, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1992, pag, 116.
66
la art. 3 lit. y că prin bunuri se înţeleg mărfuri, vietăţi, orice alte produse precum
şi mijloace de transport. În aceste condiţii, apreciem că în conţinutul infracţiunii
de contrabandă ar fi trebuit să se facă vorbire doar despre termenul de „bunuri” şi
nu să se folosească expresia „mărfuri sau alte bunuri” care poate crea confuzie, la
prima vedere. Probabil, legiuitorul a anticipat că, în primul rând, mărfurile (care
sunt bunuri – s-a folosit prepoziţia „sau”) vor fi avute în vedere de contrabandişti
şi, abia în ultimul rând, alte bunuri.
Deci, obiect material al infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 175
din Codul Vamal poate fi orice bun cu, apreciem noi, unele excepţii care au în
vedere următoarele categorii de bunuri.
- o primă categorie o formează bunurile, care constituie obiectul material al
infracţiunii de contrabandă calificată prevăzută de art. 176 din Codul Vamal fiind
enumerate restrictiv în cuprinsul acestui articol - arme, muniţii, materii explozive
sau radioactive, produse şi substanţe stupefiante şi psihotrope, precursori şi
substanţe chimice esenţiale produse şi substanţe toxice.
- o a doua categorie o constituie fiinţelor umane. Chiar dacă se vorbeşte
despre traficul de carne vie transfrontalier, acesta nu aduce atingere relaţiilor
sociale ce ţin de respectarea regimului vamal, ci are în vedere valori ce ţin de
viaţa, integritatea şi libertatea persoanei. În mod abject se poate vorbi despre
corpul uman ca marfă însă nu în legătură cu contrabanda. În sensul arătat Legea
nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane defineşte
traficul de persoane ca fiind caracterizat de următorul context criminal188 –
recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin
ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori
înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de
a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau
primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei
care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.
Situaţia s-ar putea schimba atunci când intră în discuţie organele, sângele,
sperma şi alte ţesuturi umane care în măsura existenţei lor independente de
corpul unui om în viaţă (eventual fiind parte dintr-o bancă specializată) ar putea fi
acceptate ca obiect material al infracţiunii de contrabandă. Introducerea sau
scoaterea din tară de ţesuturi, organe şi alte elemente sau produse ale corpului
uman se poate face numai pe baza autorizaţiei speciale emise de Comisia de
transplant de ţesuturi şi organe din cadrul Ministerului Sănătăţii, pentru fiecare
situaţie, fără a prejudicia stocurile din rezerva naţională189. Cum legiuitorul nu a
incriminat separat trecerea peste frontieră de ţesuturi, organe şi alte elemente sau
produse ale corpului uman consider că în stadiul actual al legislaţiei practica
judiciară, în măsura în care s-ar confrunta cu o asemenea situaţie, ar putea să
confirme o soluţie potrivit cu care acestea pot constitui obiect material al
infracţiunii de contrabandă. Soluţia ar da consistenţă tratamentului juridic
aplicabil conduitei ilicite caracterizate prin trecerea peste frontieră a ţesuturilor,
organelor şi altor elemente sau produse ale corpului uman venind să completeze
incriminarea de la art. 17 din Legea 2/1998 potrivit cu care organizarea şi/sau
efectuarea prelevării şi/sau transplantului de ţesuturi şi/sau organe umane, în
scopul obţinerii vreunui profit, din vânzarea ţesuturilor şi/sau organelor umane,
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 7 ani.
188 Art. 2 cu trimitere la art. 12 şi 13 din Legea 678/2001

189 Art. 10 alin. 3 din Legea 2/1998
67
- de asemenea, nu se poate face contrabandă cu documente declarate
secrete. Fără a intra în amănunte cu privire la natura acestor secrete arătăm că
este vorba, de alte valori sociale care ţin de siguranţa naţională, suveranitatea şi
independenţa statului190.
- contrabanda nu poate avea ca obiect creaţia intelectuală. Relaţiile socio-
juridice ce ţin de apărarea dreptului de proprietate intelectuală sunt avute în
vedere de infracţiuni specifice. De altfel ar fi foarte greu de controlat, din punct de
vedere vamal, fluxurile informatice sau informatizate, însă suporturile materiale
ce conţin înmagazinată creaţia intelectuală pot constitui obiectul material al
contrabandei.
- numai pot constitui obiect material al infracţiunii de contrabandă
prevăzută de art. 175 din Codul Vamal, bunurile a căror trecere a frontierei a fost
pedepsită mai aspru în alte legi conform prevederilor art. 182 din Codul Vamal.
Cu privire la această categorie trebuie date mai multe explicaţii:
Art. 182 din Codul Vamal impune, în cercetarea fiecărei infracţiuni de
contrabandă, verificarea naturii bunurilor care constituie obiectul material.
Rezultatul acestei verificări constituie condiţie pentru existenţa însăşi a
infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 175 din Codul Vamal. Pentru ca
lucrurile să fie clare, trebuie cercetat conţinutul unor norme penale de
incriminare înscrise în Codul Penal sau în legi speciale cu dispoziţii penale care
prevăd, printre altele, şi dispoziţii legate de trecerea peste frontieră a unor
categorii de bunuri. Astfel, ca exemplu, se va cerceta:
◊ infracţiunea prevăzută de art. 68 alin. 1 lit. c din Legea nr.
56/1992191 pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani – situaţie în care se
va aplica art. 175 din Codul Vamal care prevede aceeaşi pedeapsă iar în
plus prevede şi pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi.
◊ infracţiunea de nerespectare a regimului de ocrotire a unor bunuri
reglementată în art. 2801 alin. 1 şi 2 din Codul Penal192 pedepsită cu
închisoare de la 2 la 7ani fiind vorba şi de un spor de până la 3 ani în
condiţiile alin. 2 – situaţie în care, apreciem că se va aplica, tot art. 175
din Codul Vamal la care se va adăuga un spor de până la 3 ani.
◊ infracţiunea reglementată de art. 28 din Legea nr. 16/1996193 privind
scoaterea peste graniţă a documentelor care fac parte din Fondul
Arhivistic Naţional al României, pedepsită cu închisoare de la 3 la 7 ani
dacă fapta nu constituie infracţiune mai gravă – situaţie în care
apreciem că se aplică art. 182 din Codul Vamal cu trimitere la art. 28
din Legea nr. 16/1996 care prevede un minim special de 3 ani, mai mare
190 N.A. – a se vedea, în acest sens Legea 182/2002, privind protecţia informaţiilor clasificate şi
H.G.585/2002 pentru aprobarea standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România.
191 Se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, trecerea
frauduloasă a frontierei de stat săvârşită în scopul scoaterii din ţară a unor bunuri din patrimoniu sau de
valoare deosebită, al traficării de arme, muniţii, materiale explozive.
192 Înstrăinarea, ascunderea sau orice altă faptă prin care se pricinuieşte pierderea pentru patrimoniul
cultural naţional sau pentru fondul arhivistic naţional a unui bun care, potrivit legii, face parte din acel
patrimoniu sau fond, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Dacă pierderea bunului pentru patrimoniu
sau pentru fondul arhivistic naţional a fost pricinuită prin săvârşirea unei fapte care constituie prin ea însăşi
o altă infracţiune, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărui maxim se
majorează cu 3 ani.
193 Scoaterea peste graniţă a documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României sau
înstrăinarea acestora către persoane fizice sau persoane juridice străine, fără autorizarea Arhivelor Naţionale,
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani dacă fapta nu constituie o infracţiune
mai gravă. Tentativa se pedepseşte.
68
decât cel prevăzut de art. 175 din Codul Vamal, putându-se considera
pedeapsa ca fiind mai aspră.
Referitor la subiectul activ al infracţiunii de contrabandă mai trebuie
amintit că acesta nu trebuie să se încadreze în condiţiile art. 179 din Codul
Vamal – una sau mai multe persoane înarmate ori constituite în bandă – caz în
care vom fi în prezenţa modalităţii agravate a infracţiunii de contrabandă ce va fi
analizată separat.
2.2.5. Forme, modalităţi şi tratament sancţionator

Infracţiunea de contrabandă, prevăzută de art. 175 din Codul Vamal, se
consumă instantaneu odată cu trecerea frontierei de stat a României prin alte
locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal.
Activitatea infracţională poate face parte – aşa cum se întâmplă în multe
cazuri – dintr-un plan vast care cuprinde mai multe treceri peste frontieră de
bunuri, cu eludarea regimului vamal. Într-o asemenea ipoteză, va trebui analizat
dacă este vorba de o infracţiune unică continuată194, a cărei epuizare are loc în
momentul comiterii ultimului act infracţional consumat sau tentat care
întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni, sau de un concurs real
de infracţiuni,195 în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei care vor releva
existenţa uneia sau a mai multor rezoluţii infracţionale196.
De asemenea, trebuie observat că infracţiunea analizată implică o
desfăşurare în timp cu aspecte specifice şi consecinţe juridice legate de pregătirea,
executarea şi consumarea ei. Astfel, vom analiza contrabanda sub toate formele
pe care le poate îmbrăca – actele pregătitoare, tentativa şi infracţiunea consumată
– determinarea conţinutului şi momentului realizării fiecărei forme prezentând
interes în raport cu aplicarea legii penale în timp şi spaţiu, tratamentul
sancţionator, prescripţia răspunderii penale, ş.a.
Actele pregătitoare, care prin esenţa lor premerg începerea executării,
înglobează toate activităţile care constau în producerea sau procurarea
mijloacelor sau instrumentelor, precum şi în luarea de măsuri în vederea
comiterii contrabandei. Legiuitorul nu a incriminat actele pregătitoare,
nesancţionându-le ca o formă de activitate infracţională. Totuşi, aceste acte
pregătitoare capătă relevanţă penală în situaţia în care infracţiunea de
contrabandă – în considerarea căreia au fost efectuate şi la comiterea căreia au
contribuit – s-a consumat sau a rămas în forma de tentativă197. Trebuie observat
că ele cad sub incidenţa legii penale nu ca acte pregătitoare, ci ca acte de
participaţie198, în condiţiile în care au fost efectuate de o altă persoană decât cea a
autorului.
Tentativa la infracţiunea de contrabandă este prevăzută de textul art. 181
din Codul Vamal, într-o incriminare comună pentru toate infracţiunile vamale,
fiind aplicabile toate prevederile Codului Penal cu privire la instituţia tentativei. În
această materie se poate vorbi despre tentativă proprie de contrabandă când
făptuitorul pune în executare rezoluţia de trecere peste frontieră a unor bunuri cu
nesocotirea regimului vamal, executare care este întreruptă şi care, în lipsa
194 Art. 41 alin. 2 din Codul Penal.

195 Art. 33 alin. 1 lit. a din Codul Penal.
196 A. Ciopraga şi A. Ungureanu – op. cit., pag. 679.
197 Florin Sandu – op. cit., pag. 115.
198 Art. 26 din Codul Penal.
69
apariţiei cauzei de întrerupere, ar fi putut izbuti. Tentativa improprie poate exista
atunci când executarea a fost de la început sortită eşecului din cauza
întrebuinţării defectuoase sau insuficienţei mijloacelor destinate a fi folosite
pentru săvârşirea infracţiunii.
Foarte important, pentru încadrarea contrabandei în forma tentativei, este
stabilirea limitelor ce condiţionează manifestările efectelor juridice caracteristice
acesteia. Astfel apreciem că, în materie, ceea ce diferenţiază actele pregătitoare şi
tentativa de infracţiunea consumată sunt condiţiile ce caracterizează sistemul de
referinţă spaţiio-temporal în care se desfăşoară activitatea ilicită.
În mod logic se poate accepta că un individ sau un grup, în dorinţa de a
trece peste frontiera României bunurile fără a respecta regimul vamal, începe şi
desfăşoară un complex de activităţi la o distanţă în timp şi în spaţiu, de multe ori,
apreciabilă faţă de momentul când a conceput să desfăşoare trecerea efectivă
peste frontieră. Aşa cum am arătat actele pregătitoare nu cad sub incidenţa legii
penale, urmând să analizăm, în continuare, din ce moment conduita făptuitorilor
devine efectiv condamnabilă, din punct de vedere penal.
Apreciez, că se poate vorbi de acte ce întrunesc elementele constitutive ale
infracţiunii prevăzute de art. 175 din Codul Vamal în forma tentativei doar în
cazul acelora care reprezintă manifestări de voinţă neechivoce pentru trecerea
frontierei a unor bunuri, acte care se desfăşoară în zona frontierei putând
conduce, în mod efectiv, la trecerea acesteia – în acest sens existând soluţii în
practica judiciară şi o bună motivare în doctrină199. Acţiunile desfăşurate de
făptuitori departe de frontieră, deşi pentru realizarea rezoluţiei infracţionale, dar
care nu pot avea ca rezultat trecerea bunurilor peste frontieră considerăm că,
trebuie să rămână nepedepsite, tocmai pentru ca renunţarea să reprezinte efectiv
o şansă pentru făptuitori, urmând ca în cadrul tentativei să intre doar acţiunile
efectuate din momentul când făptuitorii s-au angajat efectiv în trecerea bunurilor
peste frontieră, activitatea fiind întreruptă, ca exemplu: datorită intervenţiei
poliţiei de frontieră, stricării mijlocului cu care transportau bunurile în zona
frontierei, apariţia unor fenomene meteo nefavorabile, etc.
Odată cu trecerea frontierei de stat, activitatea făptuitorilor devine
infracţiune consumată. Dacă în ipoteza tranzitului pe uscat sau pe apă
lucrurile, apreciem că sunt clare, în ceea ce priveşte tranzitul frontierei de stat pe
calea aerului trebuie făcută o observaţie. La intrare, activitatea ilicită se manifestă
în segmentul spatio-temporal circumscris aterizării şi evitării procedurii specifice
licitului vamal în aeroport. Practic, făptuitorii transbordează mărfurile din avion
în mijloace de transport terestre după care evită procedura vamală ieşind din
incinta acceptată ca liberă a aeroportului. Odată cu ieşirea din zona liberă
infracţiunea de contrabandă se consumă, tentativa fiind posibilă odată cu
începerea demersului pentru evitarea autorităţii vamale până în momentul
consumării arătat. La ieşire, situaţia trebuie să fie similară, bunurile sunt
îmbarcate în avion, dar infracţiunea se consumă odată cu evitarea procedurii
vamale specifice aeroportului, neinteresând decolarea avionului sau trecerea
peste frontiera de stat. Este adevărat că, în aceste condiţii, nu mai poate fi vorba
despre o şansă acordată făptuitorilor pentru a se desista, în spaţiul aerian al
României, potrivit condiţiilor art. 22 din Codul Penal, însă procedurile vamale
trebuie respectate, în alte condiţii, cel puţin în ipoteza arătată, făptuitorii n-ar mai
199 Florin Sandu – op. cit., pag. 122-124.

70
putea fi prinşi decât cu mare greutate, fiind pusă în pericol siguranţa zborurilor,
integritatea mărfurilor, a persoanelor, etc.
În cazul porturilor maritime deschise traficului internaţional, contrabanda
se consumă odată cu debarcarea bunurilor în radă, fără respectarea condiţiilor
legale specifice.
În ceea ce priveşte tratamentul sancţionator, infracţiunea de contrabandă,
prevăzută de art. 175 din Codul Vamal se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7
ani ca infracţiune consumată şi cu închisoare de la 1 an la 3 ani şi 6 luni în forma
de tentativă, aplicându-se art. 21 din Codul Penal; instanţa putând pronunţa şi
pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi în condiţiile art. 64-66 din
Codul Penal. Pe lângă pedepsele arătate trebuie avută în vedere şi necesitatea
luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale conform art. 118 din Codul
penal. În perspectivă, proiectul Codului Penal prevede, la art. 124, felurile
măsurilor de siguranţă punctând, pertinent la problema analizată aici, la lit. c şi
lit. g, interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o
alta ocupaţie200 şi confiscarea specială201.
O precizare necesită interpretarea art. 189 din Codul Vamal care arată cu
privire la obiectul material al infracţiunii de contrabandă că atunci când mărfurile
sau alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii nu se găsesc, infractorul este
obligat la lata echivalentului lor în bani. Problema apare atunci când trebuie
văzut ce înseamnă echivalentul unui bun care va constitui obiect al infracţiunii de
contrabandă.
În opinia mea pot fi analizate trei posibilităţi:
∗ Echivalentul care trebuie plătit în bani este dat de: valoarea în vamă a
acestuia stabilită conform art. 109 din Regulamentul de aplicare a Codului Vamal
care urmează a se aplica atât la introducerea cât şi la scoaterea bunurilor din
ţară.
∗ Echivalentul este dat de valoarea bunurilor după acordarea liberului de
vamă.
∗ Echivalentul este dat de valoarea bunului pe piaţa din România în
momentul săvârşirii infracţiunii.
200 Potrivit art.127 - (1) Când făptuitorul a săvârşit fapta datorită incapacităţii, nepregătirii sau altor cauze
care îl fac impropriu pentru ocuparea unei anumite funcţii, ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau
altei ocupaţii, se poate lua măsura interzicerii de a ocupa acea funcţie sau de a exercita acea profesie,
meserie ori ocupaţie.
(2) Aceasta măsura poate fi revocată la cerere, după trecerea unui termen de cel puţin un an, dacă se
constata că temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O noua cerere nu se poate face decât după trecerea
unui termen de cel puţin un an de la data respingerii cererii anterioare.
(3) Măsura interzicerii unei funcţii sau profesii poate fi luata în mod provizoriu si în cursul urmării penale
sau al judecăţii.
(4) Aceasta măsura nu poate fi luată în cazul persoanelor care exercită un mandat electiv, au responsabilităţi
sindicale sau patronale ori desfăşoară o activitate în domeniul presei.
201 Art.131 Confiscarea speciala prevede că sunt supuse confiscării speciale:
a) bunurile produse ori care au dobândit un alt regim juridic prin infractiune;
b) bunurile care au servit sau care au fost destinate sa servească la săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale
făptuitorului sau dacă aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut modul lor de folosire. Aceasta măsură
nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor săvârşite prin presă;
c) bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni sau pentru a răsplăti pe
făptuitor;
d) bunurile dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în
care nu servesc la despăgubirea acesteia;
e) bunurile deţinute în contra dispoziţiilor legale.
71
Situaţia este delicată şi poate da naştere la confuzii. Fără a face o analiză
detaliată a considerentelor care ar conduce la acceptarea uneia, sau a alteia,
dintre soluţii, ne permitem să apreciem ca echitabilă stabilirea drept echivalent al
unui bun valoarea de pe piaţa românească, eventual cotaţia la bursă, soluţie care
prezintă un grad mai mare de obiectivitate nefiind condiţionată de diverse
tertipuri ce ar putea fi întrebuinţate pentru a micşora valoare în cazul adoptării
unei alte soluţii. În altă ordine de idei prin adoptarea soluţiei pe care o
considerăm justă se evită argumentarea în plan teoretic a plăţii unor diferenţe
între valoarea unui bun trecută în actele de provenienţă şi cea pe care, ar stabili-
o instanţa, în discuţie fiind aplicarea unei norme penale ce nu poate fi
condiţionată de subterfugii care să implice noţiuni precum valoarea de
patrimoniu, sancţiuni cu caracter fiscal, îmbogăţirea fără just temei etc., mai ales
în condiţiile în care făptuitorii nu sunt întotdeauna proprietarii bunurilor, aceştia
din urmă fiind în afara oricărei implicări în săvârşirea infracţiunii.
2.3. Reglementarea infracţiunii de contrabandă calificată,

prevăzută de art. 176 din Codul Vamal al României

Existenţa infracţiunii de contrabandă calificată prevăzută de art.176 din
Codul Vamal este condiţionată, pe lângă realizarea elementelor constitutive
specifice, şi de existenţa unei situaţii premise pe fundamentul căreia se dezvoltă
şi se manifestă conduita ilicită.
Situaţia premisă, în cazul nostru, este definită de existenţa unei categorii de
bunuri pe care legiuitorul le consideră speciale, motiv pentru care a considerat
necesar impunerea unui regim juridic care să ţină cont de caracterul lor extrem
de periculos pentru societate. Astfel norma juridică de la art. 176 din Codul
Vamal cu privire la natura obiectivului material, se constituie într-o normă de
trimitere la reglementări cuprinse în alte norme ce definesc aceste bunuri
speciale, fapt ce face necesar prezentarea de explicaţii pentru fiecare termen în
parte. Astfel:
• Armele sunt definite în cuprinsul art. 151 din Codul Penal ca fiind
instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispoziţii
legale (alin.1) precum şi orice alte obiecte de natură a putea fi folosite
ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac (alin. 2);
În opinia noastră202, obiect material al infracţiunii de contrabandă calificată
pot fi doar acelea prevăzute în dispoziţiile Legii nr. 17/1996 privind regimul
armelor de foc şi al muniţiilor respective, arme a căror funcţionare determină
aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanţe aprinse sau luminoase, ori
împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare pe baza forţei de
expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin explozia unei
încărcături.
Orice discuţie cu privire la extinderea noţiunii de arme, cu referire directă la
săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată, o considerăm inoportună – asta
Pentru nuanţări a se vedea şi Florin Sandu, op. cit., pag. 72-73, A. Ungureanu, op. cit., pag. 680 şi 685;
202
Gh. Diaconescu – Infracţiuni în legi speciale şi legi extra penale, Ed. ALL, 1996, pag. 215.
72
pentru că pe de o parte nici o altă dispoziţie legală nu face vorbire despre altă
categorie de arme203, iar, pe de altă parte nu se poate accepta în ipoteza
contrabandei calificate, trecerea peste frontieră de diverse obiecte care ar putea fi
folosite ca arme, datorită caracterului echivoc al acestora, ele putând fi folosite şi
în multe alte scopuri.
• Muniţiile sunt definite în art. 4 din Legea nr. 17/1996, în această
categorie, intrând cartuşele, proiectilele şi încărcăturile de orice fel
care pot fi întrebuinţate la armele de foc.
• Prin materii explozive se înţeleg, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr.
126/1995 modificată şi completată prin Legea nr. 464/2001 privind
regimul materiilor explozive, explozivii propriu-zişi, amestecurile
explozive, pirotehnice şi simple, mijloacele de iniţiere, cele auxiliare de
aprindere, precum şi orice alte substanţe sau amestecuri de
substanţe destinate să dea naştere la reacţii chimice instantanee, cu
degajare de căldură şi gaze la temperatura ridicată.
• Materiile radioactive reprezintă o noţiune cu o sferă largă care
cuprinde în opinia noastră următoarele:
− deşeurile radioactive – acele materiale rezultate din activităţile
nucleare, pentru care nu s-a prevăzut nici o întrebuinţare, care
conţin sau sunt contaminate cu radionuclizi în concentraţii
superioare limitelor de exceptare;
− materiile prime nucleare – uraniul ori toriul sau orice combinaţie a
acestora, în orice formă fizică sau chimică, zăcămintele care conţin
cel puţin 0,03 % în greutate uraniu, toriu sau orice combinaţie a
acestora;
− materialele fisionabile speciale – plutoniul, uraniul 233, uraniul
îmbogăţit în izotopul 233 sau în izotopul 235 precum şi orice
material îmbogăţit artificial în oricare dintre izotopii menţionaţi;
− materialele radioactive - orice materiale, în orice stare de agregare,
care prezintă fenomenul de radioactivitate;
− materialele nucleare - alte materiale care, datorită unor
proprietăţi nucleare specifice, sunt de interes deosebit pentru
domeniul nuclear, stabilite prin reglementări specifice;
− produsele radioactive – materialele radioactive obţinute în cursul
procesului de producere ori utilizare a unui combustibil nuclear
sau orice material care a devenit radioactiv prin expunere la
radiaţii, cu excepţia radioizotopilor care au atins stadiul final de
preparare şi sunt susceptibili de a fi utilizaţi în scopuri ştiinţifice,
medicale, speciale, sociale, comerciale sau industriale;
• Produsele şi substanţele stupefiante şi psihotrope sunt enumerate
în anexa 1 la Instrucţiunile Ministerului Sănătăţii nr. 103/1970
completată prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 523/1980, anexă
avută în vedere de dispoziţiile Legii nr. 73/1968 privind regimul
produselor şi substanţelor stupefiante.
203 Cuţitul, pumnalul, şişul, boxul, castetul, orice alte obiecte ce pot fi folosite pentru tăiere, împungere sau
lovire avute în vedere în art. 2 la lit. d din Legea nr. 61/1991, chiar dacă sunt considerate în doctrină şi chiar
în vorbirea curentă – arme albe – nu sunt numite ca atare în textul legal, iar armele chimice vor fi analizate
ca substanţe chimice toxice.
73
Întrucât anexa la care am făcut referire este deosebit de amplă, considerăm
oportun să arătăm aici că prin termenul de stupefiant204 trebuie înţeleasă orice
substanţă fie că este de origine naturală sau de sinteză, care figurează în tabelul
„Convenţiei din 1961”205. De asemenea, prin termenul de substanţă206 psihotropă
este desemnată orice substanţă de origine naturală ori de sinteză sau orice
produs din tabelele I, II, III sau IV ale Convenţiei din1971207 cu privire la
substanţele psihotrope.
Legea nr. 143 din 26.07.2000 privind combaterea traficului şi consumului
ilicit de droguri, preia tabelele din cadrul Convenţiei unice asupra stupefiantelor
semnată la New York în 1961 şi din cadrul Convenţiei internaţionale asupra
substanţelor psihotrope semnată la Viena în 1971 şi cataloghează ca droguri de
risc sau de mare risc în tabelele I – III substanţele care pot face obiectul traficului
şi consumului ilicit de droguri cât şi contrabandei calificate.
• Precursorii şi substanţele chimice esenţiale. Cu privire la aceşti
termeni apar unele probleme datorită faptului că expresia ca atare nu
este conţinută în nici o lege astfel că în doctrină au apărut opinii care
nu converg în totalitate.
Pe de o parte, se susţine că prin „precursori” şi „substanţe chimice
esenţiale” trebuie să se înţeleagă acele substanţe care sunt folosite în mod
frecvent în procesul fabricării ilicite de stupefiante sau substanţe psihotrope, cum
ar fi acidul lisergic, efedrina, ergotomina, acetona, acidul antranilic, acidul fenil-
acetic, anhidrida acetică, eterul etilic, piperidina, etc.208. Într-o altă opinie209 se
apreciază că termenul de substanţe chimice esenţiale ar putea fi echivalent cu cel
de substanţe chimice toxice gândindu-se ca formulări în texte legale următoarele:
în Convenţia privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor
chimice şi distrugerea acestora, semnată la Paris la 13 Ianuarie 1993 şi ratificată
de România, prin Legea nr. 125/1994 termenul de „substanţă chimică toxică”
este definit ca desemnând orice substanţă chimică, care, prin acţiunea sa chimică
asupra proceselor biologice, poate cauza moartea, incapacitatea temporară sau
vătămări permanente la om sau la animale acesta incluzând orice asemenea
substanţe chimice, indiferent de originea lor sau de metoda de producere şi
indiferent dacă sunt produse în instalaţii, se află în muniţii sau în altă parte, iar
termenul de „precursor” înseamnă orice reactiv chimic care participă, în orice
fază, la producerea, prin orice metode, a unei substanţe chimice, toxice, fiind
incluse, aici, orice componente cheie ale unui sistem binar sau multicomponent;
în Legea nr. 56/1997 pentru aplicarea Convenţiei privind interzicerea dezvoltării,
producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora, se arată că
prin ”substanţă chimică toxică” se înţelege orice substanţă chimică care, prin
acţiunea sa chimică asupra proceselor biologice poate cauza moartea,
incapacitate temporală sau vătămări permanente la om sau animale, indiferent de
originea sa sau de metoda de producere şi indiferent dacă se află în instalaţii, în
204 Definiţie folosită în Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988
ratificată de România prin Legea nr. 118/1992.
205 Convenţia unică asupra stupefiantelor semnată la New York în 30.03.1961, convenţia care a stat la baza
promulgării Legii nr. 73/1969.

206 A se vedea, explicaţiile de la pct. 41.
207 Convenţia internaţională asupra substanţelor psihotrope semnată la Viena în 21.02.1971,
208 Vasile Bercheşan – Metodologia investigării infracţiunilor, Ed. „Paralela 45”, Piteşti, 1998, pag. 218;
Vasile Bercheşan, Constantin Pletea – Drogurile şi traficanţii de droguri, Ed. „Paralela 45”, Piteşti, pag. 59-
60.
209 A. Ungureanu, A. Ciopraga – op. cit., pag. 687-688.
74
muniţii binare sau în altă parte, iar prin „precursor” se înţelege orice reactiv
chimic care participă, în orice fază, la producerea, prin orice metode, a unei
substanţe chimice toxice, inclusiv orice component de bază al unui sistem chimic
binar sau multicomponent.210 În Legea nr. 56/1997 pentru aplicarea Convenţiei
privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi
distrugerea acestora, se arată că prin „substanţă chimică toxică” se înţelege orice
substanţă chimică care, prin acţiunea sa chimică asupra proceselor biologice
poate cauza moartea, incapacitate temporară sau vătămări permanente la om sau
la animale, indiferent de originea sa sau de metoda de producere şi indiferent
dacă se află în instalaţii, în muniţii binare sau în altă parte, iar prin „precursor”
se înţelege orice reactiv chimic care participă, în orice fază, la producerea, prin
orice metodă, a unei substanţe chimice toxice, inclusiv orice component de bază
al unui sistem chimic binar sau multicomponent.
Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri, în capitolul I – dispoziţii generale, art. 1 lit. e defineşte termenul de
precursori ca fiind substanţele utilizate în folosirea drogurilor înscrise în tabelul
IV din lege. De asemenea Legea 300/2002, privind regimul juridic al precursorilor
folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor defineşte termenul de „precursori” ca fiind
substanţele chimice folosite la fabricarea ilicită a drogurilor, prevăzute în anexa
nr.1 la lege, sărurile acestora, precum şi amestecurile ce conţin astfel de
substanţe, cu excepţia preparatelor farmaceutice şi a altor preparate cu aceste
substanţe, care nu pot fi recuperate sau utilizate în acest scop prin metode de
laborator.
Legea 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea
ilicită a drogurilor defineşte, în cuprinsul art. 2, termenul de precursori ca fiind
substanţele chimice folosite la fabricarea ilicită a drogurilor, prevăzute în anexa
nr. 1 la lege, sărurile acestora, precum şi amestecurile ce conţin astfel de
substanţe, cu excepţia preparatelor farmaceutice şi a altor preparate cu aceste
substanţe, care nu pot fi recuperate sau utilizate în acest scop prin metode de
laborator
• Produse şi substanţe toxice altele decât cele la care am făcut referire
mai sus şi care constituie arme chimice; apreciem că trebuie avute în
vedere cele prevăzute în lista ce face obiectul Ordinul ministrului
sănătăţii nr. 43/1980 emis în baza Decretului 466/1979.

Elementul material în materia infracţiunii de contrabandă calificată
prevăzută de art. 176 din Codul Vamal constă, la fel ca în cazul infracţiunii
prevăzută de art. 175 din Codul Vamal, într-o acţiune, respectiv, în trecerea peste
frontieră a armelor, muniţiilor, materiilor explozive sau radioactive, produsele şi
substanţelor stupefiante, precursorilor şi substanţelor chimice esenţiale,
produselor şi substanţelor toxice, fără autorizaţie.
Privind comparativ circumstanţierile elementului material la infracţiunile
prevăzute de art. 175 şi 176 din Codul Vamal se poate observa că, dacă în cazul
art. 175 era necesar ca trecerea peste frontieră să se facă prin alte locuri decât
210 Prin component cheia pentru sisteme binare sau multicomponente se înţelege precursorul care
îndeplineşte cel mai important rol în determinarea proprietăţilor toxice ale produsului finit şi reacţionează
rapid cu alte substanţe chimice într-un sistem binar sau multicomponent.
75
cele stabilite pentru controlul vamal, la contrabanda calificată trecerea peste
frontieră se poate face pe oriunde – deci inclusiv prin punctele de trecere a
frontierei – esenţială devenind existenţa sau inexistenţa unei autorizaţii pentru
trecerea peste frontieră a armelor, muniţiilor, materiilor explozive şi a celorlalte
bunuri speciale avute în vedere.
Prin „autorizaţie” apreciem că trebuie înţeles un înscris emis de un organ
competent – special abilitat de autoritatea română în acest sens – în care se arată
că se îngăduie, unei persoane fizice sau juridice, introducerea, scoaterea sau
tranzitarea teritoriul României cu bunurile ce constituie obiectul material al
infracţiunii în discuţie. Nu poate fi vorba despre a autorizaţie generală ci, pentru
fiecare categorie de bunuri, dat fiind diversitatea acestora, autorizaţia urmează a
fi eliberată de un anumit organ. Din considerente de spaţiu, apreciem că nu este
oportun să analizăm, în această secţiune, normele juridice ce reglementează
organele competente şi procedurile specifice, considerând suficientă o enumerare
exemplificativă a unor astfel de organe – Ministerul de Interne, Comisia Naţională
pentru Controlul Activităţilor Nucleare, Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională de
Control al Exporturilor Strategice şi al Interzicerii Armelor Chimice, Ministerul de
Finanţe, Ministerul Sănătăţii şi Familiei.
Este cazul să subliniem rigoarea ce trebuie să caracterizeze atât emiterea
cât şi controlul acestor autorizaţii – trebuie emise de organul competent, nu pot fi
transmise de la un titular la altul, trebuie respectat termenul pentru care sunt
emise, verificată corespondenţa dintre calitatea şi cantitatea bunurilor înscrise în
autorizaţie şi cele prezentate la control, etc.
În condiţiile în care autorizaţia este falsă sau se referă la alte bunuri,
considerăm că suntem în faţa unui concurs de infracţiuni – contrabandă
calificată cu una din infracţiunile prevăzute la art. 177 sau art. 178 din Codul
Vamal.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru existenţa şi
normala desfăşurare a relaţiilor legate de respectarea regimului vamal, mult
agravată, comparativ cu situaţia de la art., 175 din Codul Vamal, prin pericolul
deosebit pe care îl reprezintă bunurile ce constituie obiectul material.
Raportul de cauzalitate rezultă „ex re” din însăşi materialitatea
infracţiunii, fiind intrinsec acesteia.

Vinovăţia. Infracţiunea de contrabandă calificată se săvârşeşte numai cu
intenţie fiind necesar ca făptuitorul să prevadă şi să urmărească trecerea
bunurilor speciale peste frontieră fără autorizaţie. Ca orice element de natură
subiectivă, intenţia se probează prin împrejurările de natură obiectivă ce
caracterizează activitatea făptuitorilor.
Scopul cu care se săvârşeşte trecerea peste frontieră a bunurilor speciale
fără autorizaţie este manifest, nesocotirea regimului vamal şi valorificarea ilicită a
acestor bunuri în detrimentul unor interese sociale majore analizate în materia
obiectului juridic.
Mobilul, şi la contrabanda calificată, nu constituie un element necesar
pentru existenţa laturii subiective; stabilirea mobilului săvârşirii infracţiunii fiind
utilă pentru individualizarea pedepsei de către instanţa de judecată.
76
Cercetând mobilul şi scopul infracţiunii de contrabandă calificată pot fi
descoperite indicii importante pentru extinderea cercetărilor, cunoscut fiind că de
multe ori veniturile mari obţinute prin valorificarea bunurilor speciale sunt
folosite pentru finanţarea de grupări teroriste, alte activităţi economice ilicite,
mituirea funcţionarilor statului sau personalităţilor politice, etc.
2.3.4. Aspecte specifice privind obiectivul şi subiecţii

Pe lângă obiectul juridic special principal, constituit din relaţiile sociale
care se formează în respectul regimului vamal, infracţiunea de contrabandă
calificată, prevăzută de art. 176 din Codul Vamal, prezintă şi un obiect juridic
special adiacent format din relaţiile sociale caracteristice regimului juridic
specific fiecărei categorii de bunuri avute în vedere de textul legal. Datorită
periculozităţii deosebite pe care o reprezintă pentru viaţa socială deţinerea,
folosirea, circulaţia, etc., acestor bunuri speciale a fost necesar impunerea unui
regim riguros reglementat.
În aceste condiţii se poate vorbi de un regim juridic al armelor şi muniţiilor
prevăzut de Legea nr. 17/1996, un regim juridic al materiilor explozive impus de
Legea nr.126/1995, un regim juridic al materiilor radioactive prevăzut de Legea
nr. 111/1996, de regimul produselor şi substanţelor stupefiante şi psihotrope din
Legea nr. 73/1968.
Stabilirea şi cunoaşterea obiectului juridic special adiacent prezintă un
interes special în cazul săvârşirii infracţiunii de contrabandă calificată dat fiind
apariţia posibilităţii unor urmări care ameninţă sau vatămă efectiv manifestarea
plenară a cetăţenilor în societatea democrată – dreptul la viaţă, la integritatea
corporală şi sănătate – existenţa şi siguranţa statului, sănătatea publică, etc.
În ceea ce priveşte obiectul material, contrabanda se poate săvârşi numai
în ipoteza în care se trec peste frontieră fără autorizaţie bunurile speciale expres
enumerate în conţinutul art. 176 din Codul Vamal, detaliate în secţiunea 3.1.
Enumerarea este de strictă interpretare, nefiind admisă în afara obiectului
material nici o altă substanţă sau materie care nu face parte din categoriile
arătate.
Tot cu privire la obiectul material, trebuie verificată posibilitatea incidenţei
art. 182 din Codul Vamal, în sensul că dacă trecerea peste frontieră a bunurilor
speciale prevăzute de art. 176 din Codul Vamal constituie infracţiuni cuprinse în
alte legi ce prevăd pedepse mai aspre, se aplică acele pedepse211 în contextul unui
concurs de texte legale şi nu de infracţiuni.
Astfel, vom analiza această posibilitate pentru fiecare categorie de bunuri
după cum urmează:
În ce priveşte armele şi muniţiile, fapta de trecere peste frontieră fără
autorizaţie a acestora ar putea întruni elementele constitutive ale infracţiunii de
nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 din Codul
Penal care prevede o pedeapsă de maxim 5 ani închisoare în cazul modalităţii de
bază şi o pedeapsă de maxim 7 ani închisoare în cazul modalităţii calificate,
situaţie în care rămân aplicabile prevederile art. 176 din Codul Vamal unde se
prevede o pedeapsă mai mare - maxim 12 ani închisoare. Ca previziune, proiectul
codului penal ar putea prevede, la art. 401, alin.1, forma cadru a infracţiunii de
211Ipoteza în care am introdus în cadrul demersului ştiinţific – noţiunea de contrabandă complexă în supra
1.4.
77
nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor212 prevede o pedeapsă sporită, faţă
de actuala incriminare, ce constă în închisoare strictă de la 2 la 8 ani, situaţia, în
cazul incidenţei art. 182 din Codul Vamal, rămânând neschimbată – în sensul că
se va aplica pedeapsa prevăzută de art. 176 din Codul Vamal, aceasta fiind mai
mare ( în prezent fiind greu de făcut o comparaţie între asprimea unei pedepse
actuale al cărei maxim ajunge la 12 ani şi o pedeapsă, care într-un nou sistem are
limita maximă la 8, însă, de închisoare strictă ).
În domeniul materiilor explozive, fapta de trecere a acestora, fără
autorizaţie, peste frontieră – poate constitui infracţiunea de nerespectare a
regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 280 din Codul Penal. Proiectul
de Cod Penal, la fel ca în cazul armelor şi muniţiilor, prevede o pedeapsă sporită (
3 la 10 ani de închisoare strictă ) faţă de prevederea actuală din Codul Penal,
urmând, totuşi, a se aplica, cu observaţia legată de imposibilitatea unei
comparaţii obiective, pedeapsa din Codul Vamal.
Datorită faptului că art. 280 din Codul Penal conţine o incriminare vastă,
trebuie făcute unele sublinieri, în acest domeniu, al concursului de texte cu art.
176 din Codul Vamal.
În ipoteza de la alin. 1, pe fond, sunt pedepsite cu închisoare de la 3 la 10
ani şi interzicerea unor drepturi ….orice operaţiuni privind materiile explozive,
efectuate fără drept. Întrucât pedeapsa prevăzută de art. 176 din Codul Vamal
este mai mare – închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi -
urmează a se aplica aceasta.
În condiţiile prevăzute de alin. 3213, de alin. 4214, de alin. 5 teza I-a215 şi
teza a II-a216, deşi sunt prevăzute pedepse mai mari, mergând până la detenţiunea
pe viaţă sau închisoare de la 5 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul
alin. 5 teza a II-a, considerăm 217, dat fiind că sunt prevăzute condiţii de
incriminare, ce exced celor înscrise în art. 176 din Codul Vamal, apreciez că nu se
mai poate pune problema concursului de texte ci a concursului ideal de
infracţiuni potrivit art. 33 lit. b din Codul Penal, între contrabanda calificată şi
una dintre modalităţile calificate ale infracţiunii prevăzute de art. 280 din Codul
Penal.
Referitor la materiile radioactive, trecerea peste frontieră, fără autorizaţie,
poate întruni elementele constitutive ale următoarelor infracţiuni:
• infracţiunea prevăzută de art. 44 alin. 1 lit. b din Legea 111/1996
potrivit cu care efectuarea unor activităţi special prevăzute în conţinutul art.
212 Deţinerea, portul confecţionarea, transportul, precum şi orice operaţii privind circulaţia armelor şi
muniţiilor....
213 Când faptele prevăzute în alin. 1 privesc o cantitate mai mare de 1 kg. Echivalent trotil sau când
cantitatea de exploziv este însoţită în materialele de iniţiere, pedeapsa este închisoarea de la5la 20 ani şi
interzicerea unor drepturi.
214 Dacă faptele prevăzute de alin. 1 au produs pericol public sau au avut vreuna dintre urmările arătate în
art. 181 sau 182 ori au cauzat o pagubă materială, pedeapsa este închisoare de la 5 la 20 ani şi interzicerea
unor drepturi.
215 În cazul în care faptele prevăzute în alineatele precedente au avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa
este închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

216 În cazul în care faptele prevăzute în alineatele precedente au produs moartea uneia sau mai multor
persoane, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor
drepturi.
217 Pentru identitate de opinie a se vedea şi A. Ungureanu, A. Ciopraga – op. cit., pag. 699.
78
2 şi art. 38 alin. 1218 putând fi inclusă în rândul acestora şi trecerea peste
frontieră – se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor
drepturi.
• infracţiunea prevăzută în art. 46 din Legea 111/1996 ce conţine
prevederi care se referă, printre altele, în mod expres la importul, exportul şi
tranzitul armelor nucleare sau a oricăror dispozitive explozive nucleare –
activităţi pedepsite cu închisoare de la 10 la 25 de ani şi interzicerea unor
drepturi, în forma simplă, şi cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare de la
15 la 25 ani în forma agravată dacă a rezultat moartea uneia sau mai multor
persoane ori alte consecinţe deosebit de grave.
• infracţiunea de nerespectare a regimului materialelor nucleare sau a
altor materii radioactive prevăzută de art. 2791 din Codul Penal, unde se
arată că orice operaţiune privind circulaţia materialelor nucleare ori a altor
materii radioactive se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi
interzicerea unor drepturi (alin. 1). În alin. 2 şi alin. 5 teza I-a şi teza a II-a
sunt prevăzute forme agravate circumstanţiate, comparativ cu forma cadru,
prin rezultatul activităţilor ilicite – pericol public, pagube materiale, rezultatul
prevăzut de art. 181 sau 182 din Codul Penal, consecinţe deosebit de grave,
moartea uneia sau mai multor persoane – pedepsele fiind, evident, mai mari,
ajungând, la fel ca în cazul infracţiunii prevăzute de art. 280 din Codul
Penal, ale cărei efecte juridice, în materie, au fost analizate mai sus, până la
detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani.
În aceste condiţii trebuie distinse mai multe situaţii:
• concurs de texte între art. 176 din Codul vamal şi art. 44 alin. 1 lit. b
din Legea nr. 111/1996 sau art. 2791 alin. 1 din Codul Penal, având prioritate
de aplicare art. 176 din Codul Vamal.
• concurs de texte între art. 176 din Codul Vamal şi art. 44 din Legea
nr. 111/1996 cu prioritate de aplicare pentru acestea din urmă, ce prevede o
pedeapsă mai mare (închisoare de la 10 la 25 de ani faţă de închisoare de la 3
la 12 ani).
• concursul ideal de infracţiuni între art. 176 din Codul Vamal şi art.
46 alin. 2 din Legea nr. 111/1996 sau art. 2791 alin. 2, alin. 5 teza I-a, alin. 5
teza a V-a, întrucât una şi aceeaşi faptă, datorită urmărilor, care exced
incriminării înscrise în art. 176 din Codul Vamal, întruneşte elementele mai
multor infracţiunii (ipoteza art. 33 lit. b din Codul Penal).
Proiectul de Cod Penal incriminează, la art. 402, nerespectarea regimului
materialelor nucleare sau al altor materii radioactive219, pedepsind fapta cu
închisoare în mărime absolută – la fel ca în cazul armelor, muniţiilor şi materiilor
explozive – mai mică decât norma juridică din Codul Vamal, caz în care se poate
presupune că s-ar aplica pedeapsa prevăzută în legea specială.
218 Importul şi exportul instalaţiilor (art. 2 lit. a), transportul, tranzitul, importul şi exportul materiilor
nucleare şi radioactive, inclusiv a combustibilului nuclear, a deşeurilor radioactive şi al dispozitivelor
generatoare de radiaţii ionizante (art. 2 lit. c).
219 Forma cadru constă în primirea, detinerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea,
expunerea, transportul sau deturnarea materialelor nucleare ori a altor materii radioactive, precum şi orice
operaţie privind circulaţia acestora, cercetarea, proiectarea, amplasarea, producţia, construcţia sau montajul
obiectelor ori instalaţiilor nucleare, punerea în funcţiune, exploatarea, modificarea, dezafectarea, importul
sau exportul instalaţiilor nucleare, fără drept, faptă ce se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi
79
Trecerea peste frontieră a produselor şi substanţelor stupefiante sau
psihotrope poate întruni şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de
art. 3 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, unde se arată că introducerea sau
scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul, fără drept, a drogurilor de risc
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, iar
a drogurilor de mare risc, cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor
drepturi.
Întrucât pedeapsa prevăzută de Legea nr. 143/2000 este mai mare,
urmează a se aplica aceasta. Cum Legea nr. 143/2000 este relativ recent
adoptată şi a generat, în mod firesc, comentarii, apreciem ca necesar să facem o
subliniere, valabilă pentru toate situaţiile în care se manifestă efectele juridice ale
art. 182 din Codul Vamal.
În materia trecerii peste frontieră a drogurilor, dincolo de cele arătate în
paragraful precedent, trebuie observată următoarea situaţie: Art. 176 din Codul
Vamal reprezintă norma generală, cadru, ce are în vedere, pe lângă droguri şi
alte bunuri considerate speciale iar pentru trecerea peste frontieră a drogurilor,
norma specială este art. 3 alin. 1 şi 2 din Legea 143. În aceste condiţii, fapta ar
putea fi catalogată drept contrabandă specială datorită concursului de texte legale
care incriminează aceeaşi activitate ilicită sau trafic de droguri peste frontieră,
denumire care, însă, nu apare impusă, in terminis, în textul capitolului II din
Legea nr. 143/2000.
Situaţia ar putea fi, pe viitor asemănătoare, în condiţiile promulgării unui
nou cod penal, proiectul cuprinzând la art. 381 o normă ce incriminează traficul
ilicit de droguri care prevede pedepse de la 3 la 15 ani de închisoare strictă, în
cazul drogurilor de risc şi detenţiune severă de la 15 la 20 de ani, atunci când
traficul ilicit de droguri are ca obiect drogurile de mare risc.
În ce priveşte precursorii şi substanţele chimice esenţiale – cu
observaţia arătată220 – arătăm că trecerea peste frontieră, fără autorizaţie, poate
întruni şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 53 din Legea
nr. 56/1997 potrivit cu care importul şi exportul fără drept a materiilor în
discuţie se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi
(alin. 1) sau cu închisoare de la 3 luni la un an (alin. 2.). Întrucât pedeapsa
pentru contrabanda calificată este mai mare se va aplica aceasta.
În ceea ce priveşte precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor221
trecerea peste frontieră a acestora, fără licenţă de import sau de export,
constituie infracţiunea de contrabandă calificată, prevăzută şi pedepsită de art.
17 din Legea 141/1997 privind Codul vamal al României, nefiind necesară
verificarea posibilei incidenţe a art. 182.
Fapta de trecere peste frontieră, fără autorizaţie, a bunurilor ce constituie
obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 176 din Codul Vamal ar mai
putea întruni şi elementele constitutive ale următoarelor infracţiuni:
• infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea 31/1996 ce incriminează
desfăşurarea fără licenţă a oricăreia dintre activităţile rezervate monopolului
de stat,222 conduită ilicită pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu
220 A se vedea notele 44 şi 45 de la 3.1.

221 Art. 33 din Legea 300/2002
222 Activităţile ce constituie monopol de stat sunt prevăzute, printre altele, în art. 2 lit. a şi b din
Legea 31/1996.
80
amendă – se aplică pedeapsa mai mare prevăzută de art. 176 din Codul
Vamal.
• infracţiunea de nerespectare a dispoziţiilor privind operaţii de import
sau export de la art. 302 din Codul Penal ce pedepseşte cu închisoare de la 2
la 7 ani, efectuarea, fără autorizaţie, a oricăror acte sau fapte care potrivit
dispoziţiilor legale sunt considerate operaţiuni de import, export sau tranzit –
şi în acest caz se va aplica pedeapsa prevăzută de art. 176 Cod Vamal, ca
fiind mai mare.
• infracţiunea de nerespectare a dispoziţiilor privind importul de
deşeuri şi reziduuri prevăzută de art. 3022 din Codul Penal, potrivit cu care,
în alin. 1, se pedepseşte cu închisoare de la2 la 7 ani efectuarea oricăror
operaţiuni de import de deşeuri şi reziduuri de orice natură sau de alte
mărfuri periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediul
înconjurător, precum şi introducerea, în orice mod, sau tranzitarea acestora
pe teritoriul ţării, fără respectarea dispoziţiilor legale – de asemenea, se va
aplica pedeapsa prevăzută pentru contrabanda calificată. Tot aici, mai
trebuie observat că în condiţiile art. 3022 din Codul Penal, alin. 2 teza I-a şi
teza a II-a intervine un concurs de infracţiuni cu art. 176 din Codul Vamal şi
nu de texte ca în ipoteza alin. 1. Nerespectarea dispoziţiilor privind importul
de deşeuri şi reziduuri este incriminată şi în proiectul codului penal, în
categoria crime şi delicte contra sănătăţii publice, la art. 377, unde în alin. 1
se arată că importul de aparate, instalaţii, echipamente, utilaje, substanţe şi
produse folosite şi uzate, din categoria deşeurilor interzise la import, se
pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.
Concluzionând, apreciez că legiuitorul consideră, ca pedeapsă adecvată în
materie, pedeapsa prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141 privind Codul Vamal al
României.
Cu privire la subiectul activ al infracţiunii de contrabandă calificată, trebuie
avută în vedere nerealizarea condiţiei prevăzute de art. 179 din Codul Vamal –
una sau mai multe persoane înarmate ori constituie în bandă – pentru forma
agravată. Ca aspect de ordin practic, este din ce în ce mai greu de acceptat
săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată în mod neorganizat, încadrarea în
forma agravată a activităţii ilicite, devenind inevitabilă.
2.3.5. Forme, modalităţi, tratament sancţionator

Întrucât există multe puncte de similitudine între infracţiunile prevăzute de
art.175 şi art. 176 din Codul Vamal, în această secţiune vom prezenta doar unele
considerente ce exced celor arătate în secţiunea 2.5.
Infracţiunea de contrabandă calificată se consumă odată cu trecerea peste
frontieră a bunurilor speciale avute în vedere de legiuitor la incriminarea acestor
infracţiuni; trecerea care se poate face într-o multitudine de modalităţi – ocolind
punctele de control pentru trecerea frontierei, prin punctele de control pentru
trecerea frontierei, întrebuinţând diferite mijloace pentru inducerea în eroare a
autorităţii vamale, etc. Dacă în cazul contrabandei simple (art. 175 Cod Vamal)
infracţiunea subzistă doar în condiţiile în care trecerea frontierei se face cu
81
ocolirea punctelor de trecere a frontierei223, în cazul contrabandei calificate,
trecându-se prin incinta punctelor de control, pe lângă faptul că elementele
constitutive sunt întrunite, în mod necesar activitatea ilicită constituie un
concurs de infracţiuni – contrabandă calificată, folosirea de acte nereale, folosirea
de acte falsificate, infracţiuni de corupţie.
Infracţiunea de contrabandă calificată se pedepseşte, în forma de la art. 176
Cod Vamal, cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, ca
infracţiune consumată, şi cu închisoare de la 1 an şi 6 luni la 6 ani în forma de
tentativă.
Cu privire la aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, conform
art. 118 din Codul Penal coroborat cu art. 183 din Codul Vamal, echivalentul în
bani care urmează a fi plătit de infractori urmează a se determina, apreciem noi,
pe baza valorii bunurilor speciale, ce constituie obiectul material al contrabandei
calificate, de pe piaţa controlată de autorităţi din România, neputând intra în
discuţie, sub nici o formă, valoarea de pe piaţa neagră sau de pe vreo altă piaţă.
Aspectele specifice ale formei agravate prevăzută de art. 183 din Codul
Vamal urmează a fi analizate într-un capitol distinct.
2.4. Reglementarea infracţiunii de folosire de acte nereale

la autoritatea vamală, prevăzută de art. 177 din
Codul Vamal al României

Infracţiunea de folosire de acte nereale, în formularea de la art. 177224 este
condiţionată şi efectiv circumscrisă regimului vamal instituit prin Codul Vamal şi
Regulamentul de aplicare al acestuia ce impune, printre altele, obligaţia
prezentării unor documente în faţa autorităţii vamale.
De subliniat este faptul că această infracţiune este caracteristică numai
regimului vamal, prezentarea unor documente care să se refere la alte mărfuri sau
bunuri în faţa unor alte autorităţi nu interesează elementele constitutive ale
infracţiunii în discuţie.
Prezentarea de documente, în faţa autorităţii vamale, nu se face la voia
întâmplării, ci în cadrul unei proceduri specifice potrivit cu care:
− bunurile intrate în ţară se înscriu, în ordinea sosirii la frontieră, în registrul de
evidenţă pe baza documentelor de transport şi a celor comerciale225.
− în lipsa documentelor de însoţire, înscrierea mărfurilor se face pe baza constatărilor
autorităţilor vamale sau a altor documente prezentate organelor vamale de către cei
interesaţi, din care să rezulte mărfurile care urmează să fie supuse vămuirii. 226
223 Încercarea de subordonare sau sustragerea de la vămuire a oricăror bunuri în cazul în care trecerea
frontierei se face prin incinta punctelor de control este contravenţie – art. 386 lit. a din Regulamentul de
aplicare a Codului Vamal.
224 Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale, de transport sau comerciale, care se referă la alte
mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă, constituie infracţiunea de folosire de acte nereale şi se
225 Art. 34 alin. 1 din Codul Vamal.
82
− mărfurile intră în depozitul necesar cu caracter temporar pe baza unei declaraţii
sumare227 care se completează de către depozitar pe formulare tip şi se depune la
autoritatea vamală care o înregistrează în registrul de evidenţă.
− mărfurile destinate a fi228 folosite sub un regim vamal fac obiectul unei declaraţii
vamale corespunzătoare acelui regim229 ce va fi completată şi semnată pe formulare
tipizate de către titularul operaţiunii sau de către reprezentantul său, în formă scrisă
sau utilizând un procedeu informatic agreat de autoritatea vamală230 urmând a fi
depusă la biroul sau punctul vamal împreună cu documentele prevăzute de
reglementările vamale în vederea acceptării regimului vamal solicitat231.

Elementul material, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 177 din Codul
Vamal constă într-o acţiune, şi anume, în folosirea unor documente; presupune
conduita activă a făptuitorilor care, pe ipoteza în discuţie, întrebuinţează,
utilizează, prezintă autorităţile vamale, în baza unei obligaţii legale, documente
nereale.
În ceea ce priveşte autoritatea vamală, aceasta trebuie să fie competentă
atât material cât şi teritorial conform procedurii de vămuire instituită de Codul
Vamal.
Tangenţial, apreciem ca oportun aici lămurirea posibilei aplicări a art. 182
din Codul Vamal la ipoteza infracţiunii prevăzute de art. 177. După părerea
noastră este exclusă aplicarea art. 182 în condiţiile în care elementul material al
infracţiunii de la art. 177 din Codul Vamal nu are nimic comun cu trecerea peste
frontieră avută în vedere la articolul arătat. Faptul că folosirea documentelor
nereale se face, cel puţin în principiu, în scopul de a trece mărfuri eludând
regimul vamal, devin necesare unele lămuriri privind posibilitatea existenţei unui
concurs de texte legale – situaţie caracteristică pentru art., 182 din Codul Vamal.
Din punct de vedere faptic, trebuie observat că, în realitate, la intrarea în ţară,
bunurile prezentate în vamă sunt deja trecute peste frontiera de stat a României,
iar documentele nereale sunt prezentate, doar, pentru a crea o situaţie de
aparentă legalitate cu privire la un transport sau altul; ba, chiar mai mult, este
posibil ca pentru bunurile trecute prin incinta vămii să nu se prezinte nici un
document unor funcţionari deja corupţi, moment după care bunurile să-şi
continue traseul pentru a intra ilegal în circuitul economic – lucru foarte riscant –
eventual, pe baza unor acte false.
La ieşirea din ţară, de asemenea, apreciez că se exclude aplicarea art.182
din Codul Vamal, deoarece, deşi avem de a face cu o activitate ilicită ce are
caracter unitar, trebuie observate mai multe acţiuni, una în antecedenţa
celeilalte. În fapt, prezentarea documentelor prevăzute de procedurile vamale
precede controlul vamal, darea liberului de vamă şi trecerea frontierei.
Suntem în prezenţa, cel mult, a unui concurs real de infracţiuni –
prezentarea de acte nereale cu orice infracţiune ce are ca obiect trecerea
frontierei.

83
Analizând elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 177 din
Codul Vamal se poate aprecia că suntem în prezenţa unei infracţiuni de
înşelăciune care se săvârşeşte într-un domeniu şi în condiţii speciale. Activitatea
ilicită încriminată prin art. 177 constituie, în mod evident, o inducere în eroare
prin prezentarea unei entităţi materiale mincinoase ca adevărată în scopul de a
obţine un folos material injust – respectiv o micşorare sau scutire de plată a
datoriei vamale. În condiţiile concursului de texte legale232 – între art. 177 din
Codul Vamal şi art. 215 din Codul Penal – fiind vorba despre texte legale care
incriminează activităţi socotite ilicite, asemănătoare, dar care se manifestă în
domenii distincte233 ce presupun subiecţi pasivi diferiţi,234 iar în cazul Codului
Vamal, şi un anumit moment – după ce bunurile au fost prezentate în vamă,
apreciez că se aplică norma penală specială, prevăzută de Codul Vamal235.
Aceleaşi considerente sunt valabile şi în cazul infracţiunii de înşelăciune cu
privire la calitatea mărfurilor, unde de asemenea nu acceptăm posibilitatea
concursului, nici de infracţiuni, nici de texte legale, specific art. 182 din Codul
Vamal.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru sistemul
de relaţii sociale circumscris regimului vamal şi încrederii ce se acordă
documentelor ce se prezintă autorităţii vamale.
Raportul de cauzalitate – decurge din însăţi materialitatea faptei, deoarece
folosirea de acte nereale nu este condiţionată de producerea unui rezultat,
urmarea imediată fiind implicită activităţii incriminate.

Vinovăţia. Infracţiunea de folosire de acte nereale se săvârşeşte numai ca o
activitate care eludează conduita legală, impusă şi amănunţit reglementată de
lege. În aceste condiţii ea se poate săvârşi numai cu intenţie directă. În cazul de
faţă, frizând logicul, nu se poate accepta ca infractorii, prezentând în faţa
autorităţii vamale acte nereale, să nu urmărească producerea rezultatului – starea
de pericol caracteristică urmării imediate.
În legătură cu acest aspect, fiind valabil şi pentru infracţiunea de folosire de
acte falsificate, considerăm necesară o observaţie ce vizează, comparativ cu
infracţiunile prevăzute de art. 177 şi 178 din Codul Vamal, infracţiunea prevăzută
de art. 291 din Codul Penal236 – uzul de fals. Forma de vinovăţie cu care se
săvârşeşte uzul de fals este intenţia directă, opţiune legată de înserarea în
conţinutul infracţiunii a scopului – în vederea producerii unei consecinţe juridice
– neinteresând mobilul sau alte condiţii subsecvente, fiind necesar ca doar să se
232 Idee acceptată în A. Ungureanu şi A.Ciopraga – op. cit., pag. 709.

233 Infracţiunea de la art. 177 din Codul Vamal este o infracţiune vamală iar cea de la art. 215 din Codul
Penal este o infracţiune contra patrimoniului.
234 O autoritate administrativă în cazul art. 177 din Codul Vamal respectiv o persoană fizică sau o persoană
juridică în cazul art. 215 din Codul Vamal.

235 N.A. – în opinia mea, voinţa legiuitorului se manifestă cu claritate – exista o infracţiune care să acopere
caracteristicile activităţii ilicite în discuţie – în sensul că acesta a considerat necesar să impună o normă
juridică specială care să incrimineze forma de înşelăciune ce caracterizează prezentarea de acte nereale în
faţa autorităţii vamale.
236 Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei
consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani când înscrisul este oficial, şi cu
închisoare de la 3 luni la 2ani sau cu amendă, când înscrisul este sub semnătură privată. Textul a fost
preluat, în aceaşi formă, şi în art. 461 din Proiectul Codului Penal, o diferenţă apărând în ceea ce priveşte
pedeapsa – închisoare strictă de la 1 la 4 ani, respectiv de la 1 la 3 ani sau cu zile de amendă.
84
urmărească producerea unei consecinţe juridice, indiferent dacă consecinţa
juridică vizată s-a produs.
În conţinutul infracţiunilor de folosire de acte nereale sau de folosire de acte
falsificate nu este prevăzut un scop. Se pune problema dacă este o scăpare a
legiuitorului sau au fost alte considerente la baza acestei opţiuni. Înainte de toate,
trebuie subliniat că legiuitorul a simţit nevoia să incrimineze ca infracţiuni, în
Codul Vamal, folosirea unor documente de natură să inducă în eroare autoritatea
vamală. Considerând că aceasta este periculoasă prin ea însăşi, în orice domeniu
al vieţii sociale s-ar manifesta237, în condiţiile în care se manifestă în domeniul
vamal, trebuie să primească o pedeapsă mai aspră, dat fiind importanţa pe care o
are folosirea acestor documente în cadrul procedurii vamale – 2 la 7 ani (art. 177);
5 la 10 ani (art. 178) faţă de 3 luni la 3 ani (art. 291 din Codul Penal). În opinia
mea nu a fost necesară introducerea în conţinutul textelor incriminatoare din
Codul Vamal un scop de tipul „în vederea producerii unei consecinţe juridice” –
tehnică folosită în cadrul incriminării cu caracter general de la art. 291 din Codul
Penal – deoarece producerea de consecinţe juridice este implicită domeniului
vamal, în general, şi procedurii de vămuire, în special, în cadrul căreia
prezentarea de documente în faţa autorităţii vamale este obligatorie, nefiind lăsată
la dispoziţia individului opţiunea de a prezenta sau nu documente, această
prezentare, prin esenţa ei, fiind de natură să genereze efecte juridice – plasarea
sub un anumit regim vamal, determinarea datoriei vamale, etc.
Scopul cu care se săvârşeşte prezentarea de documentare nereale este
calificat, aşa cum am arătat mai sus, producerea unor consecinţe juridice de
natură să nesocotească regimul vamal şi să determine prin aceasta, în principal, o
micşorare sau neplata datoriei vamale.
Mobilul, la fel ca şi la celelalte infracţiuni vamale, nu constituie un element
pentru existenţa laturii subiective, el fiind, totuşi, important pentru tratamentul
penal aplicat infractorilor.

În materia obiectului juridic, apreciez că, referitor la infracţiunea de
folosire de acte nereale, prevăzută de art. 177 din Codul Vamal, se poate distinge
un obiect juridic principal caracterizat de relaţiile sociale a căror formare şi
normală desfăşurare sunt condiţionate de respectarea regimului vamal şi un
obiect juridic adiacent, format din relaţiile sociale ce se formează şi se dezvoltă în
considerarea caracterului veridic al documentelor prezentate la autoritatea
vamală, privite ca entităţi destinate să servească drept probă în raporturile
juridice cu autorităţile vamale238.
Obiectul material al infracţiunii în discuţie, indiferent de modalitatea sau
forma de săvârşire îl constituie documentele care se prezintă în faţa autorităţii
vamale – în formularea Codului Vamal „documente vamale de transport sau
comerciale239. Aceste documente trebuie să se refere la alte mărfuri sau bunuri
decât cele prezentate în vamă potrivit procedurii legale. Ele sunt veridice, nefiind
falsificate nici în materialitatea lor (instrumentum juris), nici cu privire la
elementele ce caracterizează substanţa actului (negotium juris), ele exprimă o
237 N.A. – a se vedea incriminarea din Codul Penal

239 Aceste documente sunt prevăzute în Regulamentul de aplicare al Codului Vamal al României
85
realitate constată pe această cale într-un anumit sistem de referinţă, însă
conţinutul lor nu concordă cu situaţia bunurilor prezentate în vamă, situaţie ce
atrage aplicarea necorespunzătoare a regimului vamal. Pentru existenţa
infracţiunii nu interesează care elemente sunt afectate de neconcordanţa arătată –
cantitatea, calitatea, valoarea acestora, toate la un loc sau numai unul dintre ele –
sau dacă toate sau numai o parte dintre documentele prezentate în faţa autorităţii
vamale sunt nereale.
Subiectul activ al infracţiunii de folosire de acte vamale prevăzută de art.
177 din Codul Vamal este necircumstanţiat, Codul Vamal condiţionând doar
pentru forma agravată prevăzută de art. 179 din Codul Vamal – una sau mai
multe persoane înarmate sau constituite în bandă. Trebuie, însă, observat că nu
orice persoană poate prezenta documente în faţa autorităţii vamale, între acestea
şi bunurile depuse în vamă trebuind să existe o anumită legătură, în fapt
persoana trebuie să fie abilitată să facă aceasta, ea neputând fi decât titularul
operaţiunii sau reprezentantul său în baza unui raport de prepuşenie.

Infracţiunea de folosire de acte nereale se consumă în momentul prezentării
în faţa autorităţii vamale a documentelor impuse de procedura specifică, fiind o
infracţiune instantanee. În măsura în care acţiunea de folosire de acte nereale se
repetă va exista o infracţiune continuată sau un concurs real de infracţiuni, în
raport de unicitatea sau pluralitatea rezoluţiilor infracţionale.
Tentativa, datorită realizării instantanee a elementului material al acestei
infracţiuni, este greu de acceptat, existând serioase rezerve cu privire la această
posibilitate. Simpla deţinere a unor documente nereale nu poate fi pedepsită,
datorită echivocităţii situaţiei, chiar dacă mărfurile sunt deja depuse în vamă iar
făptuitorul nu a depus încă actele la biroul funcţionarului vamal, existând, în
această situaţie, ipotetic, timpului material să declare că se află în eroare şi
eventual, după caz, să scoată mărfurile din ţară sau să se întoarcă pe teritoriul
naţional pentru remedierea situaţiei. O discuţie cu privire la tentativă, poate avea
loc în situaţia în care făptuitorul ar depune actele la biroul unui funcţionar
necompetent. Întrucât situaţia, privită în mod obiectiv, nu este de natură să
genereze acea stare de pericol caracteristică infracţiunii prevăzute de art. 177 din
Codul Vamal, apreciem că activitatea nu poate constitui elementele infracţiunii în
cauză decât în momentul când actele ajung în faţa funcţionarului competent,
înmânarea acestora unui alt funcţionar nefiind de natură a genera vreun efect
juridic.
Referitor la situaţia depunerii actelor la un funcţionar necompetent,
apreciez că trebuie avute în vedere două aspecte:
1. Depunerea actelor în faţa autorităţii vamale, ca activitate obligatorie,
în cadrul procedurii vamale, constituie o obligaţie de rezultat, apreciez eu,
nefiind suficientă depunerea documentelor oriunde, oricum sau în faţa
oricui, ci ele trebuie depuse în faţa funcţionarului competent, orice altceva
nefiind de natură a genera efectele juridice prevăzute de legislaţia vamală.
2. Funcţionarii din cadrul vămii au atribuţiuni strict definite240, orice
depăşire a abilităţii conferite putând constitui abuz.
240 N.A. – vameşul este funcţionar public şi trebuie să existe o fişă a postului în acest sens.
86
În aceste condiţii s-ar putea accepta doar primirea de către un funcţionar
vamal, ca persoană particulară, a documentelor în vederea depunerii la
funcţionarul competent pe considerente de rapiditate – prioritate în cadrul
procedurilor în desfăşurare ( aşa numita „băgare în faţă” ) – prietenie, interese
generate de mită sau trafic de influenţă, etc.
Cum procedura vamală arată foarte clar cine poate depune actele în
discuţie, ipoteza arătată devine lipsită de sens, funcţionarul vamal ce se vrea
verigă în desfăşurarea firească a procedurii, nu poate fi acuzat de săvârşirea
infracţiunii prevăzute de art. 177 din Codul Vamal, el săvârşeşte un abuz, iar
funcţionarul competent, în mod normal, nu ar trebui să primească actele ce i se
prezintă de către alte persoane decât cele prevăzute de legislaţia în domeniu.
Aşa cum se poate observa, o fisură în sistem poate fi profitabilă
infractorilor. Aceştia nu vor recunoaşte depunerea actelor, vor invoca lipsa unor
elemente precum semnătura, iar, în ultimă instanţă, vor invoca abuzul,
provocarea din partea funcţionarilor vamali.
În situaţia în care funcţionarul competent după ce primeşte actele, le
restituie persoanei care i le prezintă fără să le examineze – situaţie ce poate apare
în cazul în care funcţionarul apreciază că cel care nu s-a prezentat cu actele nu
are calitatea necesară, că actele nu sunt complete, completarea formularelor
pentru diferitele tipuri de declaraţii s-a făcut în mod defectuos, cu ştersături, nu
se înţeleg menţiunile înscrise, etc. – în ideea remedierii neajunsurilor, considerăm
că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii deoarece, de
asemenea, nu s-a creat starea de pericol caracteristică infracţiunii.
O problemă apare, în materia consumării infracţiunii de folosire de
documente nereale, în condiţiile speciale prevăzute de art. 53 din Codul Vamal,241
ce prevede pentru un anumit act vamal, specificat „in terminis” – declaraţia
vamală – dreptul declarantului de a rectifica sau retrage declaraţia vamală până
în momentul începerii controlului fizic al mărfurilor. Se poate spune că în această
ipoteză, numai cu privire la declaraţia vamală, infracţiunea de folosire de acte
nereale se consumă, ca limită în timp, odată cu începerea controlului fizic al
mărfurilor. În aceste condiţii, poate apare situaţia ca declaraţia vamală rectificată
să corespundă cu bunurile prezentate în vamă iar celelalte acte sau o parte din
ele să fie nereale în înţelesul art. 177 din Codul Vamal. Are oare, declarantul
dreptul să solicite şi să-i accepte retragerea actelor nereale pentru înlocuirea lor
cu altele reale? Apreciez că, da – în sprijinul acestei opţiuni putând fi invocate
multe motive, de la cele de politică penală până la cele de ordin operativ ce privesc
cercetarea efectivă.
Termenul care se scurge între momentul depunerii actelor şi cel în care se
începe controlul fizic al bunurilor trebuie acceptat ca termen de graţie, ce se
acordă în ideea intrării în legalitate, interesul fiind respectarea regimului vamal şi
nu constatarea infracţiunii în condiţii echivoce – în această perioadă de timp se
poate constata, ca urmare a analizelor efectuate de către şi pe cheltuiala
declarantului, o altă calitatea mărfurilor decât cea atestată în acte sau, pur şi
simplu, alte sortimente, din cauze neimputabile şi necunoscute declarantului.
Totuşi, facilitatea, de a solicita şi de a i se accepta, trebuie analizată în
fiecare speţă în parte. Aceasta trebuie folosită cu bună credinţă, orice dubiu
241Declarantul are dreptul să rectifice sau să retragă declaraţia vamală depusă şi acceptată de autoritatea
vamală numai până în momentul începerii controlului fizic al mărfurilor.
87
trebuind analizat cu atenţie242. Abuzul, desigur, greu de demonstrat datorită
rapidităţii specifice fluxului de mărfuri şi echivocităţii situaţiei, apreciez că trebuie
să atragă respingerea rectificării declaraţiei vamale.
Concluzionând, în condiţiile art. 153 din Codul Vamal infracţiunea de
folosire de acte nereale, prevăzută de art. 177, se consumă ca limită în timp odată
cu începerea controlului fizic al mărfurilor, moment care coincide, în mod practic,
cu cel în care este posibilă constatarea neconcordanţei dintre actele depuse la
autoritatea vamală şi bunurile depuse în vamă.
Revenind în plan general apreciem că se poate vorbi despre două modalităţi
de săvârşire a infracţiunii de folosire de acte nereale prevăzută de art. 177 din
Codul Vamal:
- o primă modalitate în care declarantul depune actele necesare, conform
procedurii vamale, şi până în momentul începerii controlului fizic al mărfurilor nu
îşi manifestă intenţia de a rectifica sau retrage declaraţia vamală şi implicit
celelalte acte pentru remedierea deficienţelor şi intrarea în legalitate.
- o a doua modalitate în care declarantul după ce depune actele necesare
potrivit procedurii, revine, o dată, sau de mai multe ori, şi, până la începerea
controlului fizic al mărfurilor, îşi manifestă dorinţa de a rectifica sau retrage
declaraţia vamală şi celelalte acte.
În prima modalitate infracţiunea se consumă odată cu depunerea actelor în
faţa autorităţii iar în a doua, odată cu ultima depunere în faţa autorităţii vamale,
moment ce poate coincide, ca limită superioară în timp, cu începerea controlului
fizic al mărfurilor.
După câte se observă, momentul consumării acestei infracţiuni, apreciem
noi, poate să se plaseze oriunde între două limite – una poziţionată imediat după
depunerea bunurilor în vamă, în depozitul necesar, iar cealaltă fixată imediat
înaintea începerii controlului fizic al mărfurilor – esenţială rămânând ultima
depunere a actelor ce materializează manifestarea de voinţă definitorie pentru
plasarea activităţii în sfera licită sau ilicită.
Pedeapsa pentru infracţiunea de folosire de acte nereale este închisoarea de
la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi la care se adaugă şi interdicţia
exercitării ocupaţiei potrivit art. 180 din Codul Vamal combinat cu art. 64 din
Codul Vamal precum şi confiscarea bunurilor depuse în vamă potrivit art. 118 lit.
d din Codul Penal.
242N.A. – în acest sens art. 43 din H.G. 1114/2001 prevede: „Autoritatea vamală poate aproba rectificarea
declaraţiei vamale în detaliu, în condiţiile prevăzute de Codul Vamal al României, prin depunerea unei noi
declaraţii destinate să înlocuiască declaraţia iniţială. În acest caz data care se ia în considerare pentru
determinarea drepturilor de import şi aplicarea altor norme legale care reglementează regimul vamal solicitat
este data de acceptare a primei declaraţii vamale”.
88
2.5. Reglementarea infracţiunii de folosire de acte
falsificate la autoritatea vamală, prevăzută de art.
178 din Codul Vamal al României

Infracţiunea de folosire de acte falsificate prevăzută de art. 178 din Codul
Vamal, fiind o infracţiune specifică domeniului vamal, este circumscrisă unui
regim specific, reglementat prin Codul Vamal şi Regulamentul de aplicare al
Codului Vamal, caracterizat, printre altele, de obligaţia prezentării de documente
în faţa autorităţii vamale. Întrucât cadrul este identic cu infracţiunea de folosire
de acte nereale prevăzută de art. 177 din Codul Vamal,243 în această secţiune,
apreciem ca oportună o scurtă enumerare.
Astfel vom avea:
- declaraţia vamală în detaliu;
- documentul de transport al mărfurilor sau, în lipsa acestuia, alte documente
emise de transportator cuprinzând date referitoare la mărfurile transportate;
- factura în original sau în copie ori un alt document pe baza căruia se declară
valoarea în vamă a mărfurilor;
- declaraţia de valoare în vamă;
- documentele necesare aplicării unui regim tarifar preferenţial sau a altor măsuri
derogatorii la regimul tarifar de bază;
- codul fiscal al titularului;
- orice alt document necesar aplicării dispoziţiilor prevăzute în normele legale
specifice care reglementează operaţiunile vamale;
- orice document necesar verificării exactităţii elementelor înscrise în declaraţie;

Elementul material al infracţiunii de folosire la acte falsificate, prevăzută
de art. 178 din Codul Vamal constă, la fel ca în cazul infracţiunii de folosire de
acte nereale, prevăzută de art. 177 din Codul Vamal, într-o acţiune, şi anume în
folosirea, în faţa autorităţii vamale competente, de acte falsificate.
Analizând elementul material, constatăm că infracţiunea pe care o
analizăm este o variantă, ce se săvârşeşte într-un domeniu special, a infracţiunii
de uz de fals prevăzută de art. 291 din Codul Penal244.
În fond, legiuitorul român, apreciind pericolul deosebit al conduitei ilicite în
discuţie pentru sistemul de valori caracteristice regimului vamal a considerat
necesar să o pedepsească altfel decât a făcut-o în reglementarea generală din
Codul Penal – închisoare de la 5 la 10 ani faţă de închisoare de la 3 luni la 3 ani.
De remarcat este şi faptul că folosirea actelor falsificate exclude un
concurs de texte în temeiul art. 182 din Codul Vamal.
243A se vedea, supra 4.1.

244Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată cunoscând că este fals, în vederea producerii unei
consecinţe juridice se pedepseşte cu închisoare de la 3luni la 3 ani când înscrisul este oficial, şi cu închisoare
de la 3luni la 2 ani sau cu amendă când înscrisul este sub semnătură privată.
89
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru sistemul
de relaţii sociale circumscris regimului vamal şi încrederii ce se acordă
documentelor ce se prezintă autorităţilor vamale.
Raportul de cauzalitate. Întrucât infracţiunea prevăzută de art. 178 din
Codul Vamal este o infracţiune de pericol raportul de cauzalitate dintre elementul
material şi urmarea imediată decurge „ex re”, din însăşi materialitatea faptei.

Vinovăţia – infracţiunea de folosire de acte falsificate se săvârşeşte cu
intenţie directă245. În mod efectiv, făptuitorul este conştient că deţine produsul
unei infracţiuni de fals şi îl foloseşte ca mijloc, în cadrul unei activităţi ilicite ce
nesocoteşte regimul vamal, urmărind realizarea de profituri prin diminuarea sau
neplata datoriei vamale:
Întrucât există o opinie în doctrină246, noi considerăm ca exclus concursul
ideal între infracţiunea de folosire de acte falsificate (art. 178 din Codul Vamal) şi
uzul de fals (art. 291 din Codul Penal), cu consecinţe directe în materia intenţiei
cu care se săvârşeşte activităţilor ilicite. Apreciem că suntem în faţa unui concurs
de norme juridice ce au ca obiect aceeaşi activitate ilicită – una generală cu sediul
în Codul Penal şi una specială cu sediul într-o lege specială, respectiv Codul
Vamal – urmând a se aplica norma specială, soluţie justificată de raţiunea
incriminării speciale ce a avut în vedere condiţiile concrete ale domeniului
reglementat.
Scopul cu care se săvârşeşte infracţiunea de folosire de acte falsificate este
manifest, producerea unor consecinţe juridice de natură să aducă atingere
regimului vamal ca urmare subsecventă a micşorării sau neplăţii datoriei
vamale.
Mobilul cu care se săvârşeşte infracţiunea de folosire de acte falsificate
indiferent de natura acesteia, nu constituie un element necesar pentru existenţa
laturii subiective, fiind important pentru individualizarea tratamentului
sancţionator.

Obiectul juridic al infracţiunii de folosire de acte falsificate, prevăzută de
art. 178 din Codul Vamal, este complex. Pe de o parte vom avea un obiect juridic
principal, format din relaţiile sociale a căror formare şi normală desfăşurare este
condiţionată de respectarea regimului vamal, iar pe de altă parte, vom avea un
obiect juridic adiacent, caracterizat de încrederea şi veridicitatea documentelor
prezentate în faţa autorităţii vamale.
Obiectul material al acestei infracţiuni îl constituie documentele prevăzute
de procedura vamală pentru a fi prezentate în faţa autorităţii vamale – în
exprimarea textului art. 178 din Codul Penal: documente vamale, de transport
sau comerciale – care sunt falsificate.
Ce se înţelege prin document falsificat ? În plan general, se poate aprecia că
prin document falsificat se înţelege produsul unei infracţiuni de fals, având aici în
245 A se vedea consideraţiile de la 4.3.

90
vederea prevederile art. 288, art. 289 şi art. 290 din Codul Penal247 – în fapt, orice
înscris apt să dea naştere, să modifice sau să stingă drepturi sau obligaţii
privitoare la bunurile supuse regimului vamal. Soluţia rămâne valabilă şi în
condiţiile Proiectului Codului Penal, unde în cuprinsul art. 458-460 sunt preluate
incriminările sub aceeaşi denumire şi conţinut.
Actele falsificate constituie o entitate materială cu existenţa obiectivă ce
premerge şi este independentă de elementul material al infracţiunii prevăzute de
art. 178 din Codul vamal, neinteresând, în problema tratată, dacă autorul
infracţiunii de folosire de acte falsificate a avut vreo participare la falsificarea
actelor.
O discuţie, trebuie făcută cu privire la falsul intelectual, în condiţiile în
care, cuprinsul actului prezentat în faţa autorităţii vamale conţine menţiuni
necorespunzătoare adevărului, în ceea ce priveşte mărfurile sau bunurile care se
prezintă în vamă. În mod aparent, aici ar trebui să se pună problema dacă nu
cumva ipoteza expusă este caracteristică infracţiunii de folosire la autoritatea
vamală de acte nereale, prevăzută de art. 177 din Codul Vamal.
Obiectul material al infracţiuni prevăzute de art. 177 din Codul Vamal îl
constituie actele prezentate autorităţii vamale care se referă la alte mărfuri sau
bunuri decât cele prezentate în vamă. Considerăm că diferenţa între enunţurile de
la art. 177 şi art. 178 din Codul Vamal, în materia obiectului material, este
realizată de o stare de lucruri care precede desfăşurării activităţii ilicite
incriminate prin textele legale arătate.
Astfel, în cazul folosirii de acte nereale, actele nu au nici un viciu, sunt
emise de persoanele competente şi, în momentul întocmirii, sunt caracterizate de
o corespondenţă perfectă între conţinutul lor ideatic şi realitatea pe care o
reflectă.
Pericolul pe care îl determină incriminarea faptei, izvorăşte din aceea că
bunurile prezentate în vamă sunt altele, fiind schimbată calitatea şi/sau
cantitatea acestora, rezultând o necorespondenţă între cele două elemente care
generează posibilitatea de a aprecia că mărfurile prezentate în vamă sunt altele
decât cele la care se referă actele.
În situaţia folosirii de acte falsificate, actele sunt viciate prin contrafacere
sau alterarea conţinutului lor după ce acestea au fost emise ori prin atestarea
unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului sau prin omisiunea, cu
ştiinţă, de a insera unele date sau împrejurări cu prilejul întocmirii lor, rezultatul
cert constând în aceea că ele reflectă un neadevăr, o minciună.
Concluzionând, trebuie spus că dacă în situaţia art. 177 din Codul Vamal a
fost modificată realitatea cu privire la bunurile prezentate în vamă, în situaţia art.
178 din Codul Vamal au fost modificate actele, ori încă de la întocmire au fost
completate cu date care nu respectă adevărul, totul pentru a eluda regimul vamal.
247 Capitolul II din titlul VII al Codului penal Român unde se prevede în forma de bază că falsificarea unui
înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să
producă consecinţe juridice constituie infracţiunea de fals material în înscrisurile oficiale ce se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 3 ani (art. 288); falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia de
către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări
necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a însera unele date sau împrejurări,
constituie infracţiune de fals intelectual şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani (art. 289);
falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul
foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii de
consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, constituind infracţiunea
de fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290).
91
Dacă din punct de vedere teoretic, situaţia poate părea clară, în practică
apar în mod inevitabil – chiar şi numai cu privire la activitatea desfăşurată în
incinta punctului vamal – situaţii de concurs de infracţiuni: completarea
declaraţiilor vamale, indiferent dacă se bazează pe documente nereale sau pe
documente falsificate, în măsura în care făptuitorul – titularul operaţiunii sau
reprezentantul acestuia – cunoaşte despre denaturarea realităţii pe care o conţin
actele, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual
prevăzută de art. 289 din Codul Vamal, iar în măsura în care acestea sunt
prezentate autorităţii vamale împreună cu actele falsificate sau nereale se poate
accepta concursul între falsul intelectual şi folosirea de acte nereale dau
falsificate.
Subiectul activ al infracţiunii de folosire de acte falsificate nu este
circumstanţiat decât pentru forma agravată, prevăzută de art. 179 din Codul
Vamal, însă, şi aici, trebuie subliniat că, prezentarea de acte în faţa autorităţii
vamale se poate face doar de către titularul operaţiunii sau reprezentantul
acestuia în baza unui raport de prepuşenie248.

Infracţiunea de folosire de acte falsificate prevăzută de art. 178 din Codul
Vamal se consumă în momentul prezentării în faţa autorităţii vamale a
documentelor falsificate. În cadrul procedurii vamale, prezentarea actelor în faţa
autorităţii vamale, obligatorie fiind, generează prin ea însăşi efecte juridice – în
primul rând exonerarea de obligaţia legală ce incumbă titularului operaţiunii – şi
constituie, în acelaşi timp, începutul folosirii actelor, în cadrul procedurii arătate.
În problema, consecinţelor aplicării prevederilor art. 53 din Codul Vamal
asupra momentului consumării infracţiunii de folosire de acte falsificate,
apreciem că apar unele aspecte particulare faţă de situaţia aplicării prevederilor
art. 53 în materia folosirii de acte nereale.
Dacă în privinţa folosirii de acte nereale există în mod obiectiv posibilitatea
rectificării sau retragerii declaraţiei vamale şi implicit a celorlalte acte până în
momentul începerii controlului fizic al mărfurilor, în materia folosirii de acte
falsificate trebuie luate în considerare şi prevederile art. 55 din Codul Vamal.249 În
mod practic până la începerea controlului fizic al mărfurilor autoritatea vamală
procedează la controlul declaraţiei vamale şi a documentelor ce o însoţesc
existând şi posibilitatea ca să se solicite şi alte documente necesare verificării
exactităţii elementelor înscrise în declaraţie decât cele prezentate iniţial. Apare
astfel posibilitatea ca funcţionarul vamal să descopere un act falsificat înainte de
momentul limită de care legiuitorul a legat posibilitatea retragerii sau rectificării
declaraţiei vamale.
În aceste condiţii, apreciem că suntem în faşa unei situaţii ambigue: avem
un act care este susceptibil de a fi produs prin săvârşirea unei infracţiuni de fals
intelectual care poate fi rectificat sau retras până în momentul controlului fizic al
248 Cu privire la calitatea subiectului activ, a se vedea şi conţinutul art. 39 din capitolul IV al Regulamentului
de aplicare al Codului Vamal.

249 Dacă acceptarea declaraţiei vamale, autoritatea vamală procedează la controlul documentelor al acesteia
şi al documentelor însoţitoare şi poate cere declarantului să prezinte şi alte documente necesare verificării
exactităţii elementelor înscrise în declaraţie (art. 55 alin. 1). Autoritatea vamală poate proceda la controlul
fizic al mărfurilor, total sau parţial, precum şi, dacă este cazul, la prelevarea de probe pentru expertize sau
analize de laborator.
92
mărfurilor, care este reglementat de Regulamentul de aplicare al Codului
Vamal250, condiţii în care mai există şi alte acte, ce stau la baza întocmirii
declaraţiei vamale, care pot fi, de asemenea, produse prin săvârşirea unor
infracţiuni de fals şi cu privire la care se poate constata falsitatea înainte de
momentul până la care declaraţia vamală poate fi retrasă sau rectificată.
Considerăm aici, că se impune o atitudine fermă faţă de cei care îşi propun
să nesocotească regimul vamal. Este inadmisibilă acceptarea unei încurajări a
făptuitorilor pe considerentul că îşi pot retrage declaraţia vamală şi celelalte acte
în condiţiile în care s-ar descoperi falsul invocând faptul că o fac până la
începerea controlului fizic al mărfurilor. De bună seamă că legea trebuie
respectată. Declarantul are dreptul să îşi retragă sau rectifice declaraţia vamală,
cu implicaţiile de ordin obiectiv şi asupra celorlalte acte.
În condiţiile în care fapta de a depune acte falsificate constituie o
infracţiune deja consumată, indiferent dacă autoritatea vamală descoperă în
momentul depunerii, până la controlul fizic al mărfurilor ori ulterior, împrejurarea
că declarantul depune o altă declaraţie vamală însoţită de alte acte care nu mai
sunt false, nu mai produce efectele juridice specifice infracţiunii de folosire de
acte nereale – acea perioadă de graţie oferită ca şi concesie pentru intrarea în
legalitate.
Soluţia pe care o oferim nu coincide cu cea de la infracţiunea de folosire de
acte nereale deoarece nu mai există condiţiile obiective care pot determina o
situaţie echivocă specifică ipotezei de la art. 177 din Codul Vamal, în care
declarantul, în mod obiectiv, să nu poată cunoaşte realitatea cu privire la
bunurile pe care le-a depus în vamă, realitate pe care doreşte să o cunoască şi
face ce este necesar pentru aceasta în scopul respectării regimului vamal –
desigilează şi despachetează, în prezenţa autorităţii vamale, bunurile, verifică
calitatea şi natura acestora, ia probe, le expertizează pe cheltuială proprie, etc.
Pentru alte aspecte legate de consumarea şi tentativă la infracţiunea de
folosire de acte falsificate, dat fiind asemănările cu infracţiunea de folosire de acte
nereale, apreciem necesară revederea celor expuse în capitolul precedent.
Pedeapsa la infracţiunea de folosire de acte falsificate prevăzută de art. 178
din Codul Vamal este închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi,
instanţa urmând a se pronunţa şi cu privire la interdicţia exercitării ocupaţiei
potrivit art. 180 din Codul Vamal combinat cu art. 64 din Codul Penal, precum şi
cu privire la confiscarea bunurilor depuse în vamă potrivit art. 118 lit. d din
Codul Penal.
2.6. Consideraţii cu privire la forma agravată a

infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal
Codul Vamal incriminează în cuprinsul art. 179 săvârşirea infracţiunilor

prevăzute în art. 175, art. 176, art. 177 şi art. 178 de către una sau mai multe
persoane înarmate ori constituite în bandă, stabilind o pedeapsă cu închisoarea
de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. De subliniat, aici, este faptul că art.
179 din Codul Vamal nu introduce alte infracţiuni, ci are în vedere doar câte o
formă agravată pentru fiecare din infracţiunile prevăzute în art. 175-178, aspect
250 Art. .58 din H.G. 1114/2001

93
important, printre altele pentru aplicarea art. 182 din Codul Vamal care are în
vedere un concurs de texte legale cu consecinţa aplicării sancţiunilor mai aspre.
Art. 179 cuprinde două modalităţi de săvârşire a infracţiunilor vamale în
forma agravată, ambele privind subiectul activ nemijlocit: de una sau mai multe
persoane înarmate, respectiv, de persoane constituite în bandă – nefiind exclus ca
aceste infracţiuni să fie săvârşite şi de persoane care întrunesc, cumulativ,
condiţiile ambelor modalităţi, sunt înarmate şi constituite în bandă.
În continuare voi trata, în secţiuni distincte, aspectele legate de săvârşirea
fiecăreia dintre modalităţi în parte, neparticularizând condiţiile specifice fiecărei
infracţiuni, atât din considerente de spaţiu cât şi ţinând cont că fiecare
infracţiune a fost analizată deja, fiind prezentate consideraţiile ce ţin de
particularităţile fiecăreia în parte.
2.6.1. Săvârşirea infracţiunilor vamale de către una sau mai

multe persoane înarmate
Prin persoană înarmată se înţelege o persoană care are arme asupra sa,
care este înzestrată cu arme, care este pregătită de luptă251. Potrivit art. 151 din
Codul Penal noţiunea de arme cuprinde instrumentele, piesele sau dispozitivele
astfel declarate prin dispoziţii legale (alin. 1), precum şi orice alte obiecte de
natură a putea fi folosite ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac (alin.
2). De observat că legiuitorul intenţionează să trateze problema identic şi în
cuprinsul noului Cod Penal, unde, în cuprinsul art.406 alin. 1 şi 2, preia textul
din actualul Cod Penal în întregime.
Practic avem două categorii de arme:
- armele propriu-zise, declarate ca atare prin dispoziţii legale – şi aici
trebuie avute 252 în vedere dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 17/1996 – indiferent
dacă sunt sau nu sunt întrebuinţate pentru atac.
- armele asimilate – categorie care este considerată ca atare numai dacă
îndeplineşte, cumulativ, două condiţii: obiectele să aibă natura şi potenţialul
specific unei arme (să poată produce vătămarea sau moartea unei persoane);
obiectele să fie întrebuinţate pentru atac (indiferent dacă au produs sau nu
vătămări).
Trebuie subliniat, aici, că, în ceea ce priveşte prima categorie de arme, dacă
acestea nu au fost folosite în mod efectiv, se realizează doar ipoteza formei
calificate prevăzută de art. 179 din Codul Vamal; dacă armele au fost folosite
efectiv, indiferent dacă fac parte din prima sau din a doua categorie – aici folosirea
este necesară pentru includerea acestora în categoria de arme – vom avea un
concurs de infracţiuni care atrage, pe lângă una din infracţiunile vamale în forma
agravată şi infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii în forma
agravată, ultrajul sau, poate, chiar infracţiunea de subminare a puterii de stat
prevăzută de art. 162 din Codul Penal, în măsura în care acţiunea armată are
amploarea necesară pentru a slăbi puterea de stat.
251DEX, pag. 519.

252 Se referă la armele de foc ca arme a căror funcţionare determină aruncarea unuia sau mai multor
proiectile, substanţe aprinse sau luminoase ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare;
principiul de funcţionare al acestora are la bază forţa de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei
capse ori prin explozia unei încărcături (alin. 1) şi la ansamblurile, subansamblurile şi dispozitivele care pot
constitui şi pot funcţiona ca arme de foc (alin. 3).
94
Realizarea modalităţilor în discuţie, prevăzută de art. 179 din Codul Vamal
impune analiza mai multor situaţii ce pot apare în practică:
- o primă situaţie, simplă, presupune ca una din infracţiunile vamale să fie
săvârşită de o singură persoană înarmată, în sensul art. 151 din Codul
Penal în calitate de autor;
- o a doua situaţie, simplă, are în vedere două sau mai multe persoane
înarmate ce săvârşesc în mod nemijlocit una din infracţiunile vamale,
indiferent de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii;
- lucrurile se complică atunci când în analiză intră situaţia participaţiei,
ipoteză în care la săvârşirea uneia din infracţiunile vamale au participat
mai multe persoane însă nu toate au fost înarmate. Apreciind că
săvârşirea infracţiunii de către persoane înarmate constituie o
circumstanţă reală şi nu personală, aceasta urmează să se răsfrângă
asupra tuturor participanţilor care, în măsura în care au fost în
cunoştinţă de cauză, au putut beneficia de efectele – chiar şi numai în
plan moral-volitiv – împrejurării că participă la săvârşirea unei infracţiuni,
într-o participare ce beneficiază de arme. În mod firesc, dacă participanţii
neînarmaţi nu au cunoscut şi nici nu au putut cunoaşte că unul sau mai
mulţi participanţi sunt înarmaţi, nu vor răspunde penal, în condiţiile
pedepsei impuse de art. 179 din Codul Vamal.
- existenţa modalităţii nu este condiţionată de împrejurarea legată de faptul
că toţi făptuitorii sau numai cei care au asupra lor arme răspund penal,
situaţia reflectând în mod obiectiv, indiferent de această împrejurare, un
potenţial sporit şi un pericol social pe măsură pentru relaţiile sociale ce
constituie obiectul juridic al infracţiunilor vamale.
- circumstanţa reală pe care o analizăm se răsfrânge asupra participanţilor
atât în cazul participaţiei concomitente cât şi în cazul participaţiei
succesive, textul legal nedistigând între cele două forme de participaţie253.
Cu privire la incidentul aplicării circumstanţei agravante generale prevăzută
de art. 75 lit. a din Codul Penal254 la modalitatea în discuţie, apreciem că aceasta
este posibilă, întrucât ipoteza celor două texte legale – art. 179 din Codul Vamal şi
art. 75 lit. a din Codul Penal – nu se suprapune, norma specială nederogând de la
norma generală.
2.6.2. Săvârşirea infracţiunilor de către persoane constituite în

bandă
A doua modalitate prevăzută de art. 179 din Codul Vamal presupune ca
persoanele care săvârşesc una sau mai multe infracţiuni vamale să fie constituite
în bandă. Noţiunea de bandă nu este definită în sistemul normativ penal în
vigoare – nici în Codul Penal, nici în legi speciale cu dispoziţii penale.
Prin bandă se înţelege, în limbaj comun, o ceată sau un grup de răufăcători
care acţionează sub conducerea unui şef.255 De asemenea, Codul Penal din
1936256 explică termenul de „ceată sau bandă” ca fiind „adunarea sau întrunirea
de cel puţin trei persoane”. Ca punct de reper mai poate fi avut în vedere faptul

254 Săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună.
255 DEX, pag. 84.
256 Titlul XII, art. 183 punctul 8.
95
că într-o situaţie asemănătoare Legea nr. 56/1992, vechea lege a frontierei,
referindu-se la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, în art. 68 alin. 1 foloseşte
termenul de persoane ”constituite în grup”, iar Codul Penal la art. 323
incriminează ca infracţiune de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, fapta de
a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asociaţii, în scopul săvârşirii uneia
sau mai multor infracţiuni…
Pertinent, Proiectul Codului Penal defineşte, în cuprinsul art. 351 –
Definirea grupului infracţional organizat si al infracţiunii grave – la alin.1, „grupul
infracţional organizat” ca fiind grupul structurat, format din trei sau mai multe
persoane, care exista pentru o perioada de timp si acţionează în mod coordonat în
scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct
sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Nu constituie “grup
infracţional organizat” grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a
uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structura
determinata ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.
În aceste condiţii, apreciem ca necesar admiterea în cadrul discursului
ştiinţific a concluziei, potrivit cu care, atunci când vorbim despre săvârşirea unei
infracţiuni vamale de către persoanele constituite în bandă, trebuie avută în
vedere asociaţia rezultată în urma săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 323 din
Codul Penal. În susţinerea acestui punct de vedere trebuie subliniat că banda
presupune o structură organizată în care fiecare membru are un rol bine definit, o
conducere unică, o anumită gestionare a resurselor şi a produselor obţinute prin
săvârşirea de infracţiuni, etc. Banda reprezintă mai mult decât persoanele
constituite în grup avute în vedere de Legea nr. 56/1992 deoarece grupul se
constituie aleatoriu din persoane – de observat, pentru susţinerea observaţiei,
sublinierea ce apare în Proiectul Codului Penal la teza a doua a alin 1 din art. 351
– care si-au propus să treacă frontiera indiferent de modul legal sau ilegal în care
o fac urmând, ca principiu, a se destrăma după realizarea scopului.
Legea penală nu face nici o referire la numărul minim de membri ai unei
bande iar în doctrină se fac referiri la un număr minim de doi sau trei membri.257
Considerăm că nu trebuie dată prea mare importanţă numărului de participanţi
pentru a se putea conchide că este vorba despre o bandă, ci, preponderent trebuie
să fie analizată structura funcţională a participanţilor – o bandă este constituită
din numărul de membrii necesar, în mod practic, pentru a realiza ceea ce şi-au
propus. Este iraţional să acceptăm că doi sau trei participanţi, în intenţia de a
trece peste frontieră stupefiante sunt organizaţi în bandă, operaţiunea, în sine,
pentru a avea caracter organizat şi pentru a izbuti în mod efectiv presupunând un
număr mult mai mare – spre exemplu 5-7 membri.
Concluzionând asupra acestui aspect organele judiciare se vor pronunţa
asupra organizării în bandă a participanţilor numai după ce vor verifica condiţiile
specifice fiecărui caz în parte, gradul de organizare şi numărul participanţilor,
tipul de infracţiune săvârşită.
În mod necesar, apreciem noi, atunci când este analizată săvârşirea unei
infracţiuni vamale de către persoane constituite în bandă trebuie avut în vedere
concursul real cu infracţiunea prevăzută de art. 323 din Codul Penal. Cele două
infracţiuni îşi păstrează autonomia, orice participant la săvârşirea unei infracţiuni
vamale, în temeiul şi în condiţiile legii răspunde penal pentru comiterea
257 A. Ungureanu şi A. Ciopraga – op. cit., pag. 683; Florin Sandu – op. cit., pag. 88.
96
infracţiunii vamale indiferent dacă îi este angajată, sau nu, răspunderea pentru
săvârşirea vreunei infracţiuni antecedente – una este cea de la art. 323 din Codul
Penal – sau subsecvente. Fireşte, dacă unui participant nu-i este angajată
răspunderea penală pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii
de infracţiuni, deşi fapta există, regulile concursului de infracţiuni devin
inaplicabile.
Trebuie arătat şi faptul că persoanele constituite în bandă, pot avea în
raport cu săvârşirea infracţiunii, atât calitatea de autori cât şi pe aceea de
complici sau instigatori, iar participaţia poate fi atât concomitentă cât şi
succesivă. Întrucât nu în mod obligatoriu membrii bandei sunt toţi coautori,
uneori chiar mai puţin de trei, apreciem şi aici că se poate accepta aplicarea
circumstanţei agravante de la art. 75 lit. a din Codul Penal – trei sau mai multe
persoane împreună.
Aşa cum am arătat la începutul acestui capitol, există posibilitatea ca
săvârşirea infracţiunilor vamale să fie caracterizată, ca element circumstanţial, de
ambele împrejurări la care face referire art. 179 din Codul Vamal.
Pericolul concret al infracţiunilor vamale săvârşite în forma agravată
prevăzută de art. 179 din Codul Vamal – de una sau mai multe persoane
înarmate şi constituite în bandă – este în mod vădit mai mare deoarece el
decurge, pe de o parte din posibilitatea întrebuinţării armelor pe care făptuitorii le
au asupra lor în timpul săvârşirii infracţiunii, iar pe de altă parte, din caracterul
organizat al comiterii faptei. De asemenea, pericolul sporit a infracţiunilor –
element avut în vedere, înainte de toate, la individualizarea tratamentului
sancţionator – este ilustrată atât de împrejurarea că se recurge la arme pentru a
prinde curaj în comiterea faptei, cât şi de împrejurarea că acţionează în mod
organizat pe baza unui program administrat capabil să imprime coeziune
activităţii ilicite.
2.7. Rolul şi locul datoriei vamale în cadrul cercetării şi

aplicării pedepselor penale în materia infracţiunilor
vamale
Am considerat oportună elaborarea unei asemenea secţiuni în condiţiile în

care, pe parcursul acestei lucrări arăt, în mod repetat, că infracţiunile vamale
sunt infracţiuni de pericol şi nu de rezultat, raportul de cauzalitate între
elementul material şi rezultatul socialmente periculos decurgând principial, ca în
cazul tuturor infracţiunilor de pericol, din însăşi materialitatea fiecărei infracţiuni
în parte, fiind intrinsec acesteia.
De asemenea, nu trebuie omise prevederile art. 147 alin 3 din Codul Vamal,
potrivit cu care datoria vamală serveşte, în cazul infracţiunilor vamale, la
determinarea temeiului de pornire a urmăririi penale şi a pedepselor penale.
Este, oare, această prevedere de natură să schimbe înţelesul normelor
penale prevăzute de Codul Vamal ? S-ar putea accepta un sens, potrivit cu care,
în ultimă instanţă, s-a dorit incriminarea eludării obligaţiei de a plăti datoria
vamală în variantele prevăzute de art. 175 – 178 din Codul Vamal, respectiv prin
trecerea peste frontieră prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal,
prin trecerea peste frontieră, fără autorizaţie, a unor bunuri considerate speciale
sau prin folosirea la autoritatea vamală de acte nereale ori falsificate.
97
Consider că problema trebuie tratată cu atenţie, neputând fi acceptate
explicaţii simpliste. Dacă legiuitorul ar fi dorit infracţiuni de rezultat, condiţionate
de producerea unei urmări periculoase, constând în crearea unui prejudiciu
bugetului de stat prin neplata unei datorii vamale ar fi specificat aceasta in
terminis – să spunem într-un mod asemănător cu cel în care a fost tratată
problema în Codul Vamal anterior258. Cum nu a făcut-o, apreciez ca fiind
oportună o analiză a normei juridice prevăzute de art. 147 alin. 3 din actualul
Cod Vamal.
Astfel, se arată că datoria vamală serveşte la determinarea temeiului de
pornire a urmăririi penale. Codul de Procedură Penală nu conţine prevederi care
să conţină, în materia începerii urmăririi penale, acceptată şi analizată în
doctrina de specialitate ca o adevărată instituţie juridică, expresia „temei de
pornire”. Probabil este puţin important să critic folosirea unei expresii care nu
este consacrată în sistemul legislativ, despre care se poate spune, chiar că, are o
tentă arhaică, astfel că îmi permit să observ, în materia analizată, următoarea
situaţie.
Pentru începerea urmăririi penale – acceptând ca sinonime expresiile
„pornirea urmăririi penale” şi „începerea urmăririi penale” – este necesară, ca
principiu, realizarea a două condiţii259:
1. o condiţie pozitivă, care, deşi neexprimată expres de art. 228 din Codul de
Procedură Penală, decurge din reglementarea adiacentă şi constă în
existenţa acelui minim de date, obţinute fie direct din sesizarea făcută, fie
din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării, ce permit organului
de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune.
2. o condiţie negativă, înscrisă în art. 228 alin. 1 din Codul de Procedură
Penală, ce constă în inaplicabilitatea cazurilor de împiedicare a punerii în
mişcare a acţiunii penale, prevăzute în art. 10 Cod de Procedură Penală, cu
excepţia celui prevăzut la lit. b1.
Consider că se poate accepta, ca o derogare de la cadrul general reprezentat
de Codul de Procedură Penală, că prin voinţa legiuitorului, Codul Vamal impune o
a treia condiţie, la fel ca prima, pozitivă, ca în legătură cu activitatea ilicită
cercetată, să se fi format o datorie vamală neachitată.
În aceste condiţii, trebuie observat că infracţiunile vamale subzistă în mod
independent, indiferent dacă a rezultat ori nu o datorie vamală eludată. Problema
se pune în latura practică, în cadrul anchetei penale, urmând ca, în măsura în
care a rezultat sau nu urmarea socialmente periculoasă constând într-o datorie
vamală eludată, să se înceapă ori nu urmărirea penală.
Dacă există o datorie vamală eludată, iar aceasta după ce s-a constatat
săvârşirea infracţiunii, până să se înceapă urmărirea penală, ori în cursul
acesteia, este plătită – cazul infractorului spăşit care odată prins este tentat să
facă aproape orice pentru a scăpa de răspunderea penală – ce se poate întâmpla ?
Să fie acceptabilă darea unei soluţii de neîncepere, iar în cazul în care s-a
început, de scoatere de sub urmărire penală ?
Analizând modul cum este analizată problema în reglementările vamale ale
unor ţări prezentate în capitolul 1, modul cum legiuitorul român, în spirit
european, de altfel, a conceput funcţionarea procedurilor vamale, drepturile
titularilor de operaţiuni vamale, incriminarea unor conduite ilicite, în afara
258 N.A. – vezi supra 1.1

259 N. Volonciu – Tratat de procedură penală, vol. 2, Edit. Paideia, 1994, pag. 65
98
ilicitului penal, drept contravenţii, sunt tentat să accept o asemenea soluţie. Cum
totul pare să graviteze în jurul intereselor economice iar în dreptul vamal român
datoria vamală pare să joace rolul central, fiindu-i subordonată însuşi începerea
urmăririi penale, s-ar părea că singura raţiune a intervenţiei organelor judiciare
în desfăşurarea activităţilor ilicite specifice laturii obiective a infracţiunilor
prevăzute de Codul Vamal ar fi să impună, prin orice mijloace, plata datoriei
vamale.
O soluţie asemănătoare ar putea fi dată şi cu privire la pedepsele de natură
penală, cel puţin având în vedere norma juridică de la art. 147 alin. 3 teza a doua
din Codul Vamal, potrivit cu care, datoria vamală serveşte la determinarea
pedepselor penale, textul legal putând fi interpretat în sensul că dacă datoria
vamală se plăteşte pe parcursul procesului penal ori pe parcursul executării
pedepsei, să spunem, privative de libertate, nu ar mai exista temei pentru
aplicarea pedepsei, în primul caz, sau pentru continuarea executării pedepsei, în
cel de al doilea caz.
Faţă de cele arătate consider că este locul să îmi exprim unele rezerve.
Probabil nu este lipsit de importanţă să observăm că, la prima vedere, datoria
vamală constituie elementul, raţiunea ce îi determină pe infractori să săvârşească
infracţiuni vamale – excepţie constituind cazul bunurilor speciale, caz în care, nu
datoria vamală constituie o problemă, ci faptul că aceste bunuri sunt interzise ori
restricţionate pentru operaţiunile vamale. Un calcul aritmetic simplu arată că o
afacere va prospera mult mai repede dacă va scăpa de o povară, în plus,
constituită de plata datoriei vamale. În aceste condiţii, din punct de vedere
criminologic, va căpăta pregnanţă explicaţia potrivit cu care principala cauză ce
determină săvârşirea infracţiunilor vamale incumbă mediului de afaceri
concurenţial, ce permite dezvoltarea unei afaceri pe o piaţă determinată numai în
condiţiile în care la aceiaşi parametri calitativi o marfă sau o grupă de mărfuri
este mai ieftină şi asigură un profit maximal iar un atu, în acest sens, ar fi să nu
se plătească datoria vamală.
Deşi principial, totul este corect, lucrurile nu sunt atât de simple.
Dezvoltarea oricărei afaceri poate să aibă loc în două planuri, pe care le apreciez
ca paralele, orice conexiune fiind de neconceput.
În primul rând, în mod firesc se poate alege o dezvoltare durabilă, în cadrul
unei sistem concurenţial guvernat de legile statului român, cu respectarea
procedurilor legale, cu respectarea drepturilor consumatorilor şi a regulilor
concurenţei loiale.
Diametral opus, se poate opta pentru specularea oricărei oportunităţi în
fraudarea legii, raţiunea derulării unei afaceri fiind sublimată la ceea ce
afaceriştii, cu o anumită reputaţie, numesc „tun”. Realitatea a demonstrat că, în
România, se pot acumula capitaluri importante din astfel de afaceri. Totul poate fi
subteran, importuri, distribuţie, desfacere cu amănuntul, strângerea sumelor
încasate, distribuirea profiturilor, etc.
Cu privire la un „tun” descoperit, infractorii pot plăti datoria vamală iar
această stare de fapt va produce consecinţe juridice conform cu prevederile
Codului Vamal. Totuşi apare o întrebare firească – oare nu ar fi necesar să se
poată face o diferenţiere între oamenii de afaceri oneşti care înţeleg să-şi achite în
mod constant datoriile către bugetul de stat şi cei care înţeleg să-şi dezvolte
afacerile speculând orice iar aici, în primul rând, legea ?
99
Departe de mine gândul de a propune idealuri în mediul de afaceri însă, în
considerarea locului şi rolului procesului penal în societate, îmi permit să observ
că dacă în ceea ce priveşte prima teză a art. 147 alin. 3 din Codul Vamal lucrurile
pot fi acceptate ca fiind suficient de clare şi de ferme, în sensul potrivit cu care,
dacă se plăteşte datoria vamală înainte să fi început procesul penal acesta nu va
începe deşi săvârşirea infracţiunii va continua să existe în realitatea obiectivă –
caz în care prevederile art. 147 alin. 3 vor opera ca o cauză de neurmărire a
infracţiunii – nu acelaşi lucru se poate accepta, atunci când analizăm teza a doua
a articolului în discuţie. Consider că plata datoriei vamale nu poate opera ca o
cauză de nepedepsire. Organele statului nu pot avea răbdare la nesfârşit, doar o
realiza infractorul că i se oferă o şansă spre a se conforma conduitei prescrise.
Consider că ar fi prea mult să se accepte ca la o perioadă importantă în timp
după ce a sfidat legea, a încercat să înşele vigilenţa autorităţilor statului, un
infractor să se spăşească şi pe cale de consecinţă să fie iertat de pedeapsă. Nu neg
caracterul stimulativ al posibilităţii legale ca, în măsura în care se revine la
respectul legii, cel ce a încălcat-o să se bucure de unele avantaje. De avantaje da,
dar nu de iertare, pentru că atunci ar apare reversul medaliei – toată comunitatea
de afaceri ar fi tentată să întindă coarda cât mai mult şi numai în ultimă instanţă
să se conformeze prevederilor legale.
Soluţia pe care o propun şi care, apreciez că nu contravine legii, constă în
acceptarea plăţii datoriei vamale în timpul procesului penal ca o circumstanţă
atenuantă sau/şi un argument pentru a se dispune suspendarea executării
pedepsei, caz în care s-ar acoperi în mod satisfăcător atât plata datoriei vamale
până la darea pedepsei cu închisoare sau până la rămânerea definitivă a unei
astfel de pedepse cât şi situaţia în care plata arătată s-ar face pe timpul executării
pedepsei cu închisoarea.
Îmi permit, în acelaşi timp să observ că problema poate căpăta doar
conotaţii teoretice pentru că în practică, dacă se aplică dispoziţiile legale ce au ca
obiect plata cu întârziere a obligaţiilor către bugetul de stat, suma ce va trebui
plătită va deveni din ce în ce mai mare, odată cu trecerea timpului, astfel că va
deveni din ce în ce mai puţin probabil ca infractorii să-şi plătească datoriile
pentru a evita răspunderea penală.
Concluzionând, apreciez că datoria vamală, ca instituţie de drept vamal, nu
afectează prin efectele juridice specifice existenţa infracţiunilor vamale, însă,
modul de a reacţiona al organelor statului trebuie să ţină seama de plata sau
neplata datoriei vamale.
2.8 Infracţiunea de contrabandă ca infracţiune în

legătură directă cu infracţiunile de corupţie
Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de

corupţie introduce în secţiunea a 4-a o noţiune folosită, până la momentul
respectiv, mai mult în doctrina criminologică atunci, când în cadrul discursului
ştiinţific, se dorea o analiză exhaustivă a corupţiei ca fenomen socio-juridic –
infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.
La lit. „f” a art. 17 din textul legal, la care am făcut referire, este menţionată
contrabanda cu bunuri provenite din săvârşirea unei infracţiuni de corupţie, unei
100
infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie sau săvârşită în realizarea scopului
urmărit printr-o asemenea infracţiune.
Contrabanda simplă – prevăzută de art. 175 din Codul Vamal – ca
infracţiune în legătură directă cu infracţiunile de corupţie se pedepseşte cu
pedeapsa pentru forma cadru, maximul majorându-se cu 3 ani. În cazul
contrabandei calificate – infracţiune prevăzută la art. 176 din Codul Vamal –
maximul pedepsei se majorează, atunci când infracţiunea se săvârşeşte în
legătură directă cu infracţiunile de corupţie, cu 5 ani.
Din punct de vedere al obiectului juridic, se observă că această formă
infracţională este gândită de legiuitor ca o formă complexă. Avem, pe de o parte,
acele relaţii sociale a căror formare şi normală dezvoltare este condiţionată de
respectarea regimului vamal, cu toate elementele sale caracteristice, iar, pe de
altă parte, în plan secundar, se nesocotesc acele relaţii sociale ce sunt specifice
exercitării atribuţiunilor de serviciu, în general, şi respectului pentru modul onest
şi corect în care trebuie tratate problemele specifice locurilor de muncă ce
presupun luarea şi implementarea unor decizii ce afectează poziţia sau/şi
interesele persoanelor particulare, în special, ca element specific care să ţină de
ceea ce doctrina şi, în actualitate, mai toată lumea când vrea să pună la îndoială
modul şi rezultatele unui proces decizional administrativ, vorbeşte şi face
trimitere la CORUPŢIE.
Nu poate fi vorba despre elemente caracteristice, pe fond, în ceea ce priveşte
latura obiectivă şi latura subiectivă. Un element specific apare, totuşi, în legătură
cu scopul săvârşirii contrabandei, legiuitorul făcând vorbire despre scopul
urmărit prin săvârşirea unei infracţiuni de corupţie sau asimilate. Principial, este
vorba despre apropierea de către funcţionarul corupt a folosului necuvenit,
săvârşirea contrabandei fiind, în acest caz, un mijloc pentru realizarea scopului.
Obiectul material este constituit de bunuri provenite din infracţiuni de
corupţie ori asimilate – teoretic orice fel de bunuri, însă, practic este vorba despre
bunuri cu o anumită valoare, de natură a crea o tentaţie sau, cel puţin, uşor de
valorificat şi recunoscute unanim ca o valoare certă.
Subiect activ poate fi orice persoană ce răspunde penal. În practică,
trebuie observată, cu necesitate legătura care trebuie să existe între subiectul
activ, bunurile ce constituie obiectul material al contrabandei şi persoana
coruptă.
În încheierea acestor succinte sublinieri, consider necesar să fac unele
precizări cu privire la o situaţie ce poate apărea în activitatea organelor de
specialitate şi care trebuie tratată unitar. Astfel, este posibil ca, aşa cum voi arăta
în capitolelor tratării problemelor de anchetă, să apară o situaţie în care cei
implicaţi în săvârşirea contrabandei, pentru a uşura activitatea ilicită sau a o face
posibilă, dau mită direct sau reuşesc ori numai încearcă să se bucure de un
concurs de împrejurări suspect, de natură a favoriza desfăşurarea activităţii
infracţionale. În cazul de faţă ne găsim, clar, în ipoteza contrabandei ce odată
săvârşite, concură alături de infracţiunea de corupţie ori infracţiunii asimilate, la
crearea unui avantaj ilicit pentru cei care, să zicem, introduc fraudulos bunuri
supuse taxării pe teritoriul României. Ce se întâmplă în ipoteza în care făptuitorii
nu ocolesc punctele pentru trecerea frontierei, trec bunurile prin incinta acestora,
însă, datorită coruperii funcţionarilor vamali, bunurile nu sunt trecute în
registrele vamale, nu se consemnează în nici un fel trecerea lor peste frontieră şi,
101
fireşte nu se plăteşte nimic din datoria vamală pentru că aceasta, în fapt, nici nu
are cum să se formeze.
Aici, nu intră în discuţie săvârşirea vreunei infracţiuni prevăzută de Codul
Vamal – contrabanda presupune ocolirea punctelor de trecere a frontierei, dacă
nu este vorba despre bunuri speciale se exclude şi contrabanda calificată, cât
despre folosirea la autoritatea vamală de acte nereale sau falsificate, nu poate fi
vorba întrucât nu se prezintă nici un act; pur şi simplu se dă „şpaga” şi se trece,
după care totul merge înainte, nimeni nu mai cunoaşte pe nimeni până la un nou
transport. Nu poate fi vorba nici despre implicarea unei contravenţii prevăzute de
Regulamentul de aplicare a Codului Vamal, implicare, oricum, inoportună dat
fiind problema concursului de incriminări între o incriminare penală şi una
contravenţională, situaţie în care, apreciez că, infracţiunea de corupţie va fi
tratată la nivelul întregii activităţi, persoanele implicate în activităţi ce nu sunt
legate direct de activitatea de corupere având rezervat un loc, cel mai probabil în
rândul complicilor sau al coautorilor, în condiţiile unui concurs ideal de
infracţiuni, poate cu evaziunea fiscală, în funcţie de elementele specifice fiecărui
caz în parte.
CAPITOLUL 3 – Aspecte privind unele infracţiuni ce

se săvârşesc în legătură cu infracţiunile
vamale – infracţiuni la regimul frontierei de
stat şi infracţiuni ce se săvârşesc în legătură
cu drogurile
3.1. Trecerea ilegală a frontierei.
Legea 243 din 29 Aprilie 2002, ce a aprobat şi completat Ordonanţa de

Urgenţă a Guvernului 105 din 27 Iunie 2001, constituie actuala Lege privind
frontiera de stat a României. Fiind a doua lege, după 1990, actuala reglementare se
constituie într-o normă ce, se apreciază, că asigură în mod optim o congruenţă
necesară cu legislaţia comunităţii europene.
În materie penală se realizează o reformă a prevederilor, comparativ cu
vechea lege – Legea 56/1992, republicată în 2000 – infracţiunile fiind mai
sistematizate şi mai clar definite. În fapt, apreciez că, în prezent, avem două
infracţiuni specifice regimului de trecere a frontierei de stat:
1. Infracţiunea de trecere ilegală a frontierei – art. 70 alin 1260
2. Infracţiunea de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori
organizarea acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a
frontierei de stat – art. 71 alin. 1261
260 Intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat constituie infracţiune şi se pedepseşte
cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
261 Fapta persoanei care racolează, îndrumă sau călăuzeşte una sau mai multe persoane în scopul trecerii
frauduloase a frontierei de stat, precum şi a celei care organizează această activitate constituie infracţiune şi
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
102
În legătură cu infracţiunea de trecere ilegală a frontierei legiuitorul a
reglementat o formă agravată, calificată prin scop262 - sustragerea de la
executarea unei pedepse. De asemenea, în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută
la art. 71 alin. 1 , legiuitorul a prevăzut, la alin 2 al aceluiaşi articol263, o
modalitate agravată constând în asocierea sau iniţierea constituirii unei asocieri
ori aderarea sau sprijinirea unei asocieri create pentru a racola, îndruma, călăuzi,
ori a organiza acestea, în vederea trecerii frauduloase a frontierei.
Oarecum surprinzător, la art. 74, legiuitorul reglementează o formă
specială a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,
prevăzută şi pedepsită de art. 246 din Codul Penal, dispunând – orice utilizare a
datelor din SIF (Sistemul de informare naţional privind circulaţia persoanelor şi
bunurilor prin frontieră) care nu este conformă cu dispoziţiile legii constituie abuz
în serviciu contra intereselor persoanelor şi se pedepseşte conform Codului Penal.
Prevederile de natură penală sunt completate cu acelea de la art. 72 şi art.
73, ce conţin referiri la tentativa infracţiunilor prevăzute de art. 70 şi art. 71,
aceasta fiind pedepsită, şi la bunurile sau/şi valorile care au servit sau care au
fost destinate să servească la săvârşirea infracţiunilor arătate ori au fost obţinute
prin săvârşirea acestor infracţiuni, bunuri şi valori ce vor fi confiscate, în măsura
în care sunt ale infractorilor.
Întrucât între regimul vamal şi regimul trecerii frontierei, între infracţiunile
vamale şi infracţiunile specifice regimului trecerii frontierei există legături, pe care
le apreciez ca fiind deosebite, pe parcursul acestei secţiuni voi prezenta
elementele pe care le consider esenţiale în caracterizarea infracţiunilor specifice
trecerii frontierei.
Obiectul juridic generic al infracţiunilor ce se săvârşesc la regimul
frontierei îl constituie relaţiile sociale căror existenţă, formare şi dezvoltare
depinde de respectarea regulilor şi procedurilor specifice, de necesitatea
impunerii de restricţii sau interdicţii pentru trecerea peste frontieră a unor
persoane şi mărfuri. În doctrină264 se subliniază, în materie, implicarea unor
valori precum apărarea autorităţii de stat, buna desfăşurare a activităţii
autorităţilor statului, ca purtătoare şi realizatoare a suveranităţii naţionale, aceste
considerente făcând necesară includerea infracţiunilor, în discuţie, în categoria
„infracţiunilor contra autorităţii”, un argument fiind şi acela că, înainte de 1990
infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei era prevăzută de art. 245 din Titlul
V al Părţii speciale a Codului Penal, ce are ca obiect reglementarea infracţiunilor
contra autorităţii. Desigur, valorile arătate au o importanţă deosebită, însă tocmai
din acest punct de vedere, apreciez eu, că nu trebuie expuse ostentativ, în
legătură cu conduite ilicite ce nu au, în condiţiile actuale – caracterizate de
fenomenul imigraţiei, traficului cu orice, inclusiv cu oameni – legătură directă cu
valorile sociale importante invocate.
Principial, în acest domeniu nu se poate vorbi despre un obiect material. O
discuţie s-ar putea face, referitor la infracţiunea de abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor, ce se referă la utilizarea datelor din S.I.F. neconformă cu
262 Art. 70 alin2 – Dacă fapta prevăzută la alin. 1 a fost săvârşită în scopul sustragerii de la executarea unei
pedepse, fapta se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

263 Art. 71 alin 2 – Fapta de a se asocia sau a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii faptei
prevăzute la alin 1 ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 10 ani.
264 A se vedea în acest sens şi A. Ungureanu, A.Ciopraga în Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. 6,
edit. Lumina Lex 1996. pag 350

103
dispoziţiile legii, însă spaţiul, aferente acestei secţiuni şi tematica prezentei lucrări
impun doar o tratare succintă a acestei probleme.
Subiect activ poate fi orice persoană, indiferent dacă este cetăţean român
sau străin, dacă are ori nu domiciliul în România, cu o rezervă legată tot de
infracţiunea de folosire nelegală a datelor din S.I.F., caz în care subiectul activ
principal este calificat – o persoană ce în virtutea funcţiei şi a sarcinilor de
serviciu are acces la aceste date.
3.1.1. Infracţiunea de trecere ilegală a frontierei

Situaţia premisă.
Infracţiunea de trecere ilegală a frontierei, prevăzută de art. 70 din Legea

243/2002, este caracterizată, înainte de elementele constitutive specifice, de o
situaţie premisă.
Situaţia premisă, în situaţia dată, este constituită din regimul trecerii
frontierei de stat a României, regim circumscris unor instituţii precum: infracţiuni
de frontieră, frontieră de stat, puncte de trecere, control de frontieră.
Dacă din punct de vedere terminologic, infracţiunea de frontieră este fapta
prevăzută de lege ca infracţiune, săvârşită în scopul trecerii ilegale peste frontiera
de stat a persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor sau altor bunuri265,
trecerea ilegală a frontierei a frontierei de stat este definită ca fiind trecerea peste
frontiera de stat în alte condiţii decât cele prevăzute de legea română266.
Cum este necesară o interpretare „per a contrario”, devine important de
văzut care este procedura prescrisă de legiuitor pentru a trece frontiera de stat a
României.
Legea română267 stabileşte că trecerea frontierei de stat a României de către
persoane, mijloace de transport, mărfuri268 şi alte bunuri se face prin punctele de
trecere a frontierei de stat deschise traficului internaţional sau/şi prin alte locuri,
în condiţiile stabilite de comun acord prin documentele bilaterale încheiate de
România cu statele vecine. În mod firesc, trecerea frontierei de către persoane se
face cu respectarea regimului frontierei iar trecerea frontierei a mijloacelor de
transport, mărfurilor şi altor bunuri se face cu respectarea regimului vamal.
În punctele de trecere se organizează şi se efectuează controlul de
frontieră269 al persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor şi altor bunuri atât
la intrarea cât şi la ieşirea din ţară, în vederea verificării şi constatării îndeplinirii
condiţiilor prevăzute de lege în legătură cu aceste operaţiuni. În punctele de
trecere270 îşi desfăşoară activitatea personalul tuturor autorităţilor publice care
au, potrivit legii, competenţe pe linia controlului la trecerea frontierei de stat.
Controlul pentru trecerea frontierei de stat române este caracterizat de
următoarele repere:
265 Art. 1 lit. l din Legea 243/2002

266 Art. 1 lit. m din Legea 243/2002
267 Art. 8 alin 1-8 din Legea 243/2002
268 N.A. – potrivit art.8 alin 2 din H.G. 445/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
O.U.G. 105/2001privind frontiera de stat României, trecerea peste frontiera de stat a mărfurilor şi a
mijloacelor care le transportă se face numai prin punctele de trecere deschise traficului internaţional, anume
destinate, potrivit legii.
269 Art. 11 alin 1 şi2 din Legea 243/2002
104
• Controlul pentru trecerea frontierei se efectuează, ca regulă, în echipă ce
este constituită din personalul tuturor autorităţilor publice care au, potrivit
legii, competenţe pe linia controlului la trecerea frontierei de stat, sub
conducerea unui poliţist de frontieră271, punctele de trecere a frontierei de
stat funcţionând272 în subordinea Ministerului de Interne, minister care
coordonează activitatea privind controlul trecerii frontierei de stat şi asigură
ordinea publică în perimetrul funcţional al acestora prin Poliţia de Frontieră
Română.
• În punctele de trecere portuare273, din echipa de control face parte şi
reprezentantul căpităniei portului, odată cu echipa de control având acces
pe navele de mărfuri şi reprezentanţii agenţiei de navlosire, precum şi alte
persoane autorizate, conform legii.
• În punctele de trecere aeroportuare274, echipa de control va fi însoţită de un
reprezentant al companiei aeriene reprezentate pe aeroport.
• Toate persoanele care trec frontiera de stat sunt supuse controlului
minim275 pentru stabilirea identităţii276 iar străinii care provin din state
cunoscute cu potenţial migrator precum şi străinii ce provin din alte state,
cu privire la care sunt indicii că prezintă pericol277 pentru ordinea publică,
siguranţa naţională sau sănătatea publică, vor fi controlaţi amănunţit278 la
trecerea frontierei de stat.
• Controlul paşapoartelor şi al celorlalte documente pentru trecerea frontierei
de stat române279, eliberate de autorităţile române, precum şi al celor
eliberate de autorităţile străine, recunoscute şi acceptate de statul român,
potrivit legii, se face de către poliţistul de frontieră.
• Trecerea peste frontiera de stat, de către persoane fizice, a armelor de
vânătoare, de tir şi muniţiilor aferente acestora, a armelor cu aer
comprimat, precum şi a armelor de panoplie este permisă numai dacă
acestea sunt înscrise în documentele de trecere a frontierei, de către
autorităţile care au eliberat aceste documente sau au acordat viza
română280.
• Efectuarea controlului pentru trecerea frontierei de stat va avea următoarea
succesiune281, după caz:
A – controlul sanitar, sanitar-veterinar, fitosanitar şi pentru protecţia
mediului.
271 Art. 17 alin 1 din Legea 243/2002

272 Art. 10 alin 1 din H.G. 445/2002
275 Art. 17 din H.G. 445/2002
276 H.G. 445/2002 arată, în acelaşi articol, că cerinţele controlului minim se stabilesc de către Inspectoratul
General al Poliţiei de frontieră, avându-se în vedere prevederile Rezoluţiei nr.1.373 din 28.09.2001 a
Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite privind combaterea terorismului internaţional , ale
Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 153/2001 pentru aplicarea rezoluţiei arătate şi ale art.6 din Convenţia
de aplicare a Acordului Schengen.
277 Art. 18 alin 1 din H.G. 445/2002
278Detaliind aspectul, H.G. 445/2002 în art. 18 alin2 , arată, referitor la controlul amănunţit, că acesta are în
vedere: verificarea îndeplinirii condiţiilor pentru intrarea, şederea şi ieşirea în/din România ; verificarea
persoanei în evidenţele consemnului de frontieră sau ale altor informări; verificarea mijlocului de transport, a
mărfurilor şi bunurilor care îl însoţesc; verificarea sanitară
279 Art.18 alin 1 din Legea 243/2002
281 Art. 20 din H.G. 445/2002
105
B– controlul efectuat de Regia Autonomă „Administraţia Naţională a
Drumurilor din România” .
C – verificarea de către poliţia de frontieră a documentelor de trecere a
frontierei de stat şi a persoanei, a respectării regimului armelor,
muniţiilor, substanţelor explozive, precum şi al materialelor
biologice cu potenţial de contaminare în masă, al substanţelor
stupefiante sau psihotrope şi al medicamentelor care conţin
substanţe stupefiante sau psihotrope în cantităţi mai mari decât
cele necesare tratamentului personal, al dispozitivelor sau
recipientelor încărcate cu substanţe toxice sau radioactive aflate
asupra persoanelor sau, după caz, în mijloacele de transport ce
trec frontiera de stat română.
D – efectuarea controlului vamal.
• La autoturismele, autobuzele, autocarele, automarfarele şi celelalte mijloace
de transport rutiere care intră sau ies din ţară, controlul pentru trecerea
frontierei se efectuează în punctele de trecere rutiere282.
• Controlul pentru trecerea frontierei al trenurilor283 se efectuează în staţia de
frontieră sau, pe parcurs, între staţia de frontieră şi o staţie interioară.
• La navele care intră sau ies din porturile româneşti în/din curse externe,
controlul pentru trecerea frontierei se efectuează în punctele de trecere
portuare284.
• Controlul documentelor privind identitatea străinilor, membri ai echipajelor
navelor care execută voiaje internaţionale, şi a pasagerilor pentru trecerea
frontierei se efectuează cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului
nr.1.335/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice de punere în
aplicare a prevederilor Convenţiei privind facilitarea traficului maritim
internaţional (FAL), adoptată la Londra la 9 aprilie 1965, cu modificările şi
completările ulterioare285.
• La navele de pasageri286 sub pavilion românesc sau sub pavilion străin,
precum şi la pasagerii aflaţi pe navele de mărfuri care vin sau pleacă în/din
România controlul documentelor la trecerea frontierei se efectuează asupra
persoanelor şi bunurilor la debarcarea şi, respectiv, îmbarcarea la/de pe
nave, iar accesul pasagerilor străini la uscat este permis numai după
îndeplinirea formalităţilor legale pentru trecerea frontierei de stat.
• În aeroporturi287 controlul pentru trecerea frontierei se face la plecarea şi la
sosirea aeronavelor în/din curse internaţionale. Când din cauze de forţă
majoră o aeronavă de transport internaţional nu îşi poate continua cursa şi
călătorii în tranzit nu au legături imediate, acestora li se permite, la cerere,
accesul în localitate până la îmbarcarea în prima aeronavă sau tranzitarea
teritoriului României cu alte mijloace de transport, în baza vizei de tranzit
acordate în punctul de trecere, potrivit legii.
• În cazul în care aeronavele care efectuează curse internaţionale aterizează
din cauze de forţă majoră288 pe aeroporturi care nu sunt destinate traficului

283 Art. 26 din Legea 243/2002
284 Art. 27 alin 1 din Legea 243/2002, prevedere detaliată în alin. 2 - 7
285 Art. 30 alin1 din Legea 243/2002
286 Art. 33 alin1 şi 2 din Legea 243/2002
287 Art. 36 alin1 din Legea 243/2002
288 Art. 36 alin2 şi 3 din Legea 243/2002
106
internaţional, situate în afara zonei de frontieră, controlul pentru trecerea
frontierei se asigura de către unitatea de poliţie şi autoritatea vamală cele
mai apropiate; călătorilor în tranzit, cu escală în România, nu li se
efectuează controlul paşapoartelor dacă nu părăsesc aerogara, cu excepţia
situaţiilor deosebite ce reclamă efectuarea acestui control.
Latura obiectivă – Elementul material al infracţiunii de trecere ilegală a
frontierei constă într-o acţiune – trecerea peste frontiera de stat cu încălcarea
regimului legal. De observat este că, în cazul acestei infracţiuni pentru realizarea
elementului material este necesară realizarea unei condiţii – nerespectarea,
încălcarea regimului legal pentru trecerea frontierei de stat, trecerea trebuind să
fie, iar în aceste condiţii, devine, efectiv ilegală.
Întrucât formularea apare ca nouă faţă de vechea lege – Lege nr. 56 /1992
privind frontiera de stat a României, republicată în 2000 – consider necesară o
minimă analiză, aceasta fiind necesară pentru claritatea şi rigoarea demersului
ştiinţific.
Astfel Legea 56/1992 devenită Legea 56/2000 prevedea la art. 69: „Intrarea sau
ieşirea din ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat constituie infracţiune
şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani”. Pe lângă forma cadru, vechea
lege prevedea mai multe modalităţi agravate, calificate prin scop sau prin modul
de operare, după cum urmează:
• trecerea frauduloasă a frontierei de stat săvârşită în scopul sustragerii de la
executarea unei pedepse.
• trecerea frauduloasă a frontierei de stat săvârşită prin forţă sau prin
atacarea poliţiştilor de frontieră, poliţiştilor sau a lucrătorilor vamali.
• trecerea frauduloasă a frontierei de stat săvârşită de către două sau mai
multe persoane împreună sau de către persoane înarmate.
• trecerea frauduloasă a frontierei de stat săvârşită în scopul scoaterii din
ţară a unor bunuri din patrimoniul cultural naţional sau de valoare
deosebită, al traficării de arme, muniţii, materiale explozive sau radioactive,
a produselor şi substanţelor stupefiante, psihotrope ori toxice.
O întrebare apare ca firească – care este raţiunea pentru care legiuitorul
român a introdus această inovaţie, trecere ilegală în loc de trecere frauduloasă
formulare promovată de vechile reglementări ? Din punct de vedere noţional, cele
două expresii pot fi acceptate ca identice ? Iar dacă da, atunci de ce a mai fost
necesară introducerea unei noţiuni noi ? – asta, mai ales în condiţiile în care
următorul articol289, în materia unor conduite infracţionale conexe, se revine la
expresia consacrată de trecere frauduloasă a frontierei.
O logică minimă, presupune, în analiză, că cele două noţiuni nu sunt
identice. Prin „trecere” se înţelege faptul de „a trece”, ceea ce presupune, între
altele, a merge fără oprire printr-un loc290, în cazul de faţă, pe traseul ce se
intersectează, ce trece peste frontiera de stat. Termenul de „fraudulos” este definit
ca fiind ceva bazat pe înşelăciune, pe rea credinţă291. Pe cale de consecinţă, prin
„trecere frauduloasă a frontierei” se va înţelege intrarea ori ieşirea din ţară uzând
de o inducere în eroare a organelor abilitate de lege să supravegheze respectarea
regimului de trecere a frontierei. „Trecerea ilegală a frontierei” beneficiază de o

290 N.A. – a se vedea DEX pag 1109
291 N.A. – a se vedea DEX pag 397
107
definiţie legală292 – trecerea peste frontiera de stat în alte condiţii decât cele
prevăzute de legea română.
Aşa cum se poate observa, orice trecere frauduloasă este o trecere ilicită,
însă nu orice trecere ilicită este şi o trecere frauduloasă. Trecerea frauduloasă
este caracterizată de o intenţie calificată, manifestă, situaţie ce nu mai este
valabilă pentru trecerea ilegală.
În acest context apreciez că legiuitorul român, înlocuind termenul de
„fraudulos” cu termenul de „ilegal”, a dorit să extindă sfera acţiunii legii penale şi
la alte conduite ilicite ce sub imperiul vechii legi ar fi putut să se eschiveze
tratamentului penal.
Urmarea sau rezultatul socialmente periculos constă într-o stare de
pericol la adresa valorilor sociale avute în vedere la reglementarea regimului de
trecere a frontierei române.
Raportul de cauzalitate decurge din însăşi materialitatea infracţiunii – ex
re – fiind intrinsec acesteia, trecerea ilegală a frontierei fiind o infracţiune de
pericol.
Latura subiectivă – Infracţiunea de trecere ilegală a frontierei poate fi
săvârşită doar cu intenţie. Aceasta fiind o infracţiune comisivă, prin definiţie,
intră sub incidenţa art. 19 alin. 2 din Codul Penal.
Componentă a laturii subiective, scopul capătă relevanţă în cazul formei
agravate a infracţiunii – dacă fapta a fost săvârşită în scopul sustragerii de la
Mobilul nu constituie un element necesar pentru existenţa infracţiunii,
prezenţa intenţiei ca formă a vinovăţiei fiind suficientă pentru a atribui faptei
pericolul social al unei infracţiuni. Mobilul are totuşi importanţa sa, atât în ceea
ce priveşte individualizarea pedepselor cât şi în gestionarea anchetei, fiind
unanim acceptat că, de fiecare dată, devine necesară existenţa obiectivă a
materializării raţiunii care a stat la baza trecerii ilegale a frontierei.
Formele şi tratamentul sancţionator
Infracţiunea de trecere ilegală a frontierei se consumă odată cu trecerea
frontierei de stat a României în alte condiţii decât cele prevăzute de lege. Potrivit
art. 72 din Legea 243/2002, tentativa este pedepsită.
De observat, este momentul consumării, care este diferit în funcţie de felul
frontierei şi de modalităţile concrete alese de făptuitori pentru săvârşirea
infracţiunii. Astfel293:
• În situaţia trecerii frontierei aeriene de stat, consumarea are loc în
momentul decolării sau aterizării aeronavei care vine ori pleacă dintr-o
cursă internaţională.
• În condiţiile paraşutării pe teritoriul României, consumarea are loc în
momentul aterizării celui sau celor paraşutaţi.
• În cazul deplasării cu o navă, consumarea are loc în momentul plecării
navei din portul de la care pleacă nava spre graniţa României, în cazul
ieşirii, iar la intrare, în momentul coborârii făptuitorului pe ţărmul român
cu încălcarea procedurilor legale.
292 Art. 1 lit. m din Legea 243/2002

293N.A. – A se vedea în acest sens şi A. Ungureanu, A.Ciopraga în Dispoziţii penale din legi speciale române,
vol. 6, edit. Lumina Lex 1996 pag. 351
108
• Atunci când deplasarea se face cu alte mijloace de transport – tren,
autovehicul, etc., – consumarea are loc în momentul traversării frontierei
de stat.
Tentativa se pedepseşte, conform art. 72. În literatura juridică294 a fost
evidenţiată importanţa stabilirii corecte a locului şi timpului săvârşirii
infracţiunii, atât legat de forma infracţiunii – infracţiune consumată ori tentativă –
cât şi în ceea ce priveşte competenţa teritorială a organelor de urmărire penală şi,
implicit a instanţelor de judecată.
Activitatea ilicită poate cunoaşte o amplificare, în cazul în care una şi
aceeaşi persoană, la diferite intervale de timp, trece ilegal frontiera de stat. În
această situaţie se găsesc, în primul rând, călăuzele şi contrabandiştii, raţiunea
activităţii lor infracţionale fiind indisolubil legată de trecerea ilegală a frontierei.
Situaţia va impune o încadrare ca infracţiune, unică, continuată, a cărei epuizare
va avea loc în momentul desăvârşirii ultimei activităţi infracţionale ce întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunii de trecere ilegală a frontierei. Dacă se vor
demonstra, în antecedenţă, mai multe rezoluţii infracţionale va intra în discuţie
un concurs real de infracţiuni.
Participaţia proprie este posibilă numai sub forma instigării sau
complicităţii, infracţiunea săvârşindu-se numai în „persoană proprie”295, nu este
de conceput coautoratul. În ipoteza în care mai multe persoane trec ilegal
frontiera, fiecare, în parte, săvârşeşte infracţiunea, ca atare, indiferent dacă fapta
ilicită este săvârşită de două sau mai multe persoane, separat sau împreună296.
Lucrurile se pot complica în cazul în care se analizează activitatea de ajutorare
între cei ce trec în acelaşi timp frontiera ilegal. Accept ca soluţie297, pe această
ipoteză, concursul real de infracţiuni, un participant săvârşeşte ca autor
infracţiunea de trecere ilegală a frontierei ce îl are ca subiect activ şi, în acelaşi
timp, este complice la infracţiunea ce o săvârşeşte cel pe care îl ajută.
Pedeapsa aplicabilă este închisoarea de la 3 luni la 2 ani pentru forma
simplă sau închisoarea de la 2 la 7 ani în forma agravată.
3.1.2. Infracţiunea de racolare, îndrumare sau călăuzire de

persoane ori organizare a acestor activităţi în scopul
trecerii frauduloase a frontierei de stat
Această infracţiune, la fel ca precedenta, este caracterizată de existenţa
unei situaţii premisă dată regimul de trecere al frontierei de stat a României. Cu
privire la aceasta, precum şi la expresiile de trecere ilegală, respectiv trecere
frauduloasă, apreciez ca puţin oportun să mai insist în această subsecţiune,
considerând că am prezentat în subsecţiunea precedentă concluziile pe care le
consider necesare.
Elementul material al acestei infracţiuni constă în acţiuni alternative,
nefiind exclus ca o activitate infracţională să fie caracterizată de efectuarea a
două ori a întregului ansamblu de acţiuni.
294 N.A. – a se vedea Maria Zolyneak, Clasificarea infracţiunilor. Clasificarea în raport cu latura obiectivă.
Infracţiuni materiale şi formale - în DP II pag. 337.
295 A. Ungureanu, A.Ciopraga în Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. 6, Edit. Lumina Lex 1996
pag 352
296 R. M. Stănoiu – în „Trecerea frauduloasă a frontierei”, comentariu în E.T. pag 64.
297N. A. – în acelaşi sens a se vedea A. Ungureanu, A.Ciopraga în Dispoziţii penale din legi speciale române,
vol. 6, Edit. Lumina Lex 1996 pag 353

109
Astfel, apreciez că este necesară realizarea a două condiţii, ambele pozitive:
1. să se săvârşească o faptă într-una din următoarele variante: racolare,
îndrumare, călăuzire, organizarea acestor activităţi.
2. fapta, în oricare dintre variante, să fie săvârşită în scopul trecerii
frauduloase peste frontieră a unor persoane, desigur, altele decât
făptuitorii.
Pentru precizie sunt necesare unele explicaţii.
Prin „racolare” se înţelege o atitudine activă din partea făptuitorilor ce
depun toate eforturile pentru a recruta, strânge, atrage, selecţiona prin diferite
mijloace care, pornind de la simple promisiuni sau vânzări de ponturi persoanelor
interesate, ajung până la exercitarea de presiuni şi ameninţări298.
„Îndrumarea” presupune, în limbaj comun299, punerea unei persoane pe un
anumit drum, pe o anumită direcţie, arătarea drumului cuiva, a da relaţii pentru
ca o persoană să poată realiza ceva.
Prin „călăuzire” este presupusă acţiunea unei persoane de a conduce o altă
persoană pe un drum, îndrumarea, învăţarea, povăţuirea, sfătuirea, orientarea
cuiva300 pentru a efectua o anumită activitate.
„Organizarea” activităţilor arătate, în mod firesc, presupune gestionarea
resurselor, contactarea de persoane, angajarea de servicii, managementul aferent,
etc., totul pentru realizarea obiectivelor propuse.
Se poate observa că primele trei variante au un conţinut asemănător,
diferenţele fiind mai mult de nuanţă. În doctrină301 s-a arătat că legiuitorul le-a
folosit împreună din scrupulozitate astfel încât să nu rămână nesancţionată nici o
activitate ce favorizează ajută ori pregăteşte trecerea frauduloasă a frontierei de
stat. În mod practic, legiuitorul, ca excepţie, a incriminat actele premergătoare,
toate variantele elementului material putând constitui o antecedenţă a trecerii
frauduloase302.
Pentru existenţa infracţiunii, în discuţie, este irelevant că activitatea ilicită
este finalizată prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat de către persoanele
racolate, îndrumate, etc., ori, nu ar fi fost lipsit de sens să se incrimineze,
distinct, ceea ce ar fi constituit deja activităţi tipice de instigare şi/sau
complicitate. Esenţial este existenţa scopului explicit determinat în momentul
efectuării activităţilor incriminate.
Cu privire la urmarea imediată, ce constă într-o stare de pericol şi la
raportul de cauzalitate ce decurge „ex re” din însăşi materialitatea faptei, apreciez
că nu mai trebuie insistat deoarece am formulat concluziile necesare în secţiunea
ce are ca obiect infracţiunea de trecere ilegală a frontierei.
Din punct de vedere al laturii subiective, trebuie observat că este necesară
intenţia. Cum racolarea, îndrumarea, călăuzirea, organizarea acestor activităţi se
săvârşesc cu un scop declarat, pe cale de consecinţă, intenţia angajată poate fi
doar cea directă întrucât este calificată prin scop.
Consumarea acestei infracţiuni are loc în momentul desăvârşirii acţiunii ce
caracterizează latura obiectivă a infracţiunii, indiferent de durata şi consistenţa
298 A se vedea F. Dumitrescu în DCR , pag 396

299 DEX pag. 528
300 DEX pag. 148 şi DLRM pag 124
301A. Ungureanu, A.Ciopraga în Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. 6, Edit. Lumina Lex 1996 pag
368
302 N.A. – am introdus nota de relativitate fiind evident că trecerea frauduloasă poate fi săvârşită şi fără să fie
implicată o racolare, îndrumare, călăuzire sau organizarea acestora.

110
acesteia303. În aceste condiţii, deşi este incriminată separat în art. 72, tentativa
este greu de imaginat. Orice act material menit să ajute o persoană să treacă
fraudulos frontiera – iar aici variantele faptice sunt diverse – intră în sfera
noţiunilor ce sunt avute în vedere de elementul material al infracţiunii.
Mai trebuie observat că în trei din cele patru variante de săvârşire –
îndrumare, călăuzire, organizare – infracţiunea poate deveni continuă, astfel că se
va putea analiza un moment în care infracţiunea se consumă şi un moment în
care infracţiunea se epuizează, odată cu finalizarea ultimului act de executare.
Existenţa infracţiunii în forma consumată ori ca tentativă nu este
influenţată de săvârşirea unei singure variante, a două ori a tuturor variantelor,
cu privire la o singură persoană sau cu privire la mai multe persoane, în mod
independent ori constituite în grup. Aceste împrejurări sunt de natură să dea un
conţinut complex infracţiunii care, fără îndoială, vor trebui să fie avute în vedere
pe parcursul procesului penal şi la individualizarea pedepselor.
În ipoteza unei activităţi organizate, apreciez că săvârşirea infracţiunii în
mod repetat – se racolează mai multe persoane, în timp, ce sunt călăuzite,
îndrumate şi organizate pentru a trece fraudulos frontiera de stat – conferă
activităţii ilicite caracter continuat, infracţiunea nu va rămâne una singură, cu
caracter continuu deoarece vor fi mai multe activităţi infracţionale în baza
aceleiaşi rezoluţii. Lucrurile nu sunt foarte simple, pentru că dacă organizarea
depăşeşte anumite limite, pe care le consider fragile, având în vedere că în
practică a organiza o activitate de felul celei pe care o analizăm nu poate fi
concepută în afară unui grup, unei asocieri ce are un număr de membri, ce îşi
asumă sarcini precise, suportă un anumit management, participă la împărţirea şi
valorificarea profiturilor, etc., caz în care devine aplicabilă prevederea de la alin. 2
al art. 71, ce are ca obiect tocmai asocierea, iniţierea ori sprijinirea unei asociaţii
care să aibă ca scop săvârşirea infracţiunii în discuţie.
Am afirmat, în debutul acestei secţiuni, atunci când am prezentat
infracţiunile ce se săvârşesc la regimul trecerii frontierei, că Legea 243/2002
reglementează la alin. 2 al art. 71 o modalitate agravată a infracţiunii de racolare,
îndrumare sau călăuzire de persoane ori organizare a acestor activităţi în scopul
trecerii frauduloase a frontierei de stat ce constă în asocierea, iniţierea unei
asocieri ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei asocieri ce are ca scop
săvârşirea infracţiunii cadru.
Analizând norma juridică, consider că este necesară o minimă analiză. În
mod clar este vorba despre o prevedere conexă cu alin. 1 ce are ca obiect
infracţiunea de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori organizare a
acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat. Totuşi este
vorba despre o modalitate agravată a acestei infracţiuni ori suntem în prezenţa
unei modalităţi calificate a infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de
infracţiuni prevăzute şi pedepsite de art. 323 din Codul Penal ?
Răspunsul la această întrebare prezintă importanţă sub aspectul
concursului de infracţiuni, infracţiunea reglementată la alin.2 al art. 71 din Legea
243/2002 cu una din infracţiunile arătate – cea prevăzută de art. 71 alin. 1 din
Legea 243/2002, respectiv cea prevăzută de art.323 din Codul Penal.
303A. Ungureanu, A.Ciopraga în Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. 6, Edit. Lumina Lex 1996
pag 369
111
Asocierea, iniţierea, aderarea sau sprijinirea unei asocieri urmărind
săvârşirea infracţiunii de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori
organizare a acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat se
poate săvârşi independent de realizarea efectivă a racolării, îndrumării, etc. Dacă
ancheta poate proba existenţa asocierii şi, eventual, a altor acţiuni conexe,
apreciez că nu este nevoie să se fi pus în acţiune scopul asocierii.
Acceptând că fiecare dintre alineatele art. 71 din Legea 243/2002
reglementează infracţiuni conexe dar independente se pune problema raţiunii
pentru care legiuitorul a simţit nevoia să reglementeze special asocierea în
vederea săvârşirii unei infracţiuni la regimul trecerii frontierei.
Din punct de vedere al pedepsei, săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.
323 din Codul Penal este pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani, pedeapsă mai
mare decât cea prevăzută pentru săvârşirea infracţiunii de la art. 71 alin. 2 din
Legea 243/2002. Conţinutul constitutiv al celor două infracţiuni este identic,
însă art. 323 din Codul Penal prevede suplimentar pe parcursul a două alineate
prevederi pe care le apreciez ca importante – dacă fapta de asociere a fost urmată
de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică celor care au săvârşit infracţiunea
respectivă pedeapsa pentru acea infracţiune, în concurs cu pedeapsa prevăzută
pentru infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni304; nu se
pedepsesc persoanele ce săvârşesc infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de
infracţiuni dacă acestea denunţă autorităţilor asocierea înainte de a fi descoperită
şi de a se fi început săvârşirea infracţiunii ce intră în scopul asocierii305. În
varianta specială, prevăzută de art. 71 alin. 2 din Legea 243/2002, nu se face nici
o referire la situaţia celor care denunţă ori cu privire la concursul de pedepse.
În aceste condiţii apreciez că situaţia capătă un caracter ambiguu. Pe de o
parte, s-ar părea că legiuitorul a dorit să pedepsească mai puţin aspru asocierea
ce are ca scop săvârşirea unor infracţiuni la regimul trecerii frontierei de stat – 3
la 10 ani faţă de 3 la 15 ani – iar pe de altă parte a omis să facă referire la cauza
de nepedepsire ce se referea la persoanele care denunţă asocierea, caz ce
presupune că în cazul infracţiunii prevăzute de art. 71 alin. 2 din Legea
243/2002 denunţarea asocierii este lipsită de efecte juridice sub aspectul
nepedepsirii, intrând în discuţie doar ca circumstanţă atenuantă. În context, îmi
permit să exprim, ca o opinie personală, observaţia că prevederea de la art. 71
alin. 2 din Legea 243/2002 este puţin oportună, fiind de natură să creeze
confuzie şi ambiguitate. Mai mult lecturând cu atenţie se va observa că
exprimarea: „fapta de a se asocia sau iniţia constituirea unei asocieri în scopul
săvârşirii faptei prevăzute de alin. 1 ori aderarea….” ne conduce la o interpretare
potrivit cu care elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 71 alin. 1 din
Legea 243/2002 are caracter unitar – pentru a exista infracţiunea este necesar ca
racolarea, îndrumarea, etc., să fie cumulate – soluţie greu de acceptat chiar şi
numai pentru faptul că astfel nu vor putea fi pedepsiţi cei ce nu participă la toate
segmentele activităţii infracţionale.
Concluzionând, apreciem că în cuprinsul art. 71 din Legea 243/2002 sunt
reglementate două infracţiuni conexe dar independente ce, chiar în condiţiile unor
imperfecţiuni, trebuie analizate şi interpretate în sensul asigurării unei cât mai
bune protecţii valorilor sociale apărate prin regimul trecerii frontierei de stat.
304 Art. 323 alin 2 din Codul Penal

305 Art. 323 alin 3 din Codul Penal
112
3.1.3. Forma specială a infracţiunii de abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor
Prezenţa acestei forme speciale a infracţiunii de abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor într-o lege a frontierei poate părea insolită, însă legiuitorul
român a dorit, în mod expres, să sublinieze, în aceeaşi lege în care a reglementat
înfiinţarea, funcţionarea, gestionarea şi regimul de exploatare al SIF, necesitatea
aplicării unei pedepse penale pentru orice persoană ce şi-ar permite, având acces
prin natura funcţiei ce o îndeplineşte, să utilizeze, dincolo de dispoziţiile legii, date
din SIF.
Această formă de infracţiune, la fel ca şi celelalte infracţiuni prevăzute de
Legea 243/2002, este condiţionată de existenţa unei situaţii premisă ce constă în
ansamblul regulilor ce guvernează înfiinţarea şi existenţa SIF.
Astfel:
• SIF este înfiinţat ca sistem unitar la nivel naţional prin care se ţine
evidenţa, se prelucrează, se prelucrează şi se valorifică informaţiile cu
privire la criminalitatea transfrontalieră şi infracţiunile de frontieră, la
persoane şi bunuri în scopul sprijinirii acţiunilor de menţinere a ordinii
publice, siguranţei naţionale şi aplicarea prevederilor legale cu privire la
circulaţia persoanelor şi bunurilor pe teritoriul României306.
• SIF cuprinde acele categorii de date307, referitoare la persoane fizice şi
bunuri, care sunt furnizate de autorităţile publice şi sunt necesare
asigurării respectării regimului juridic al frontierei de stat, precum şi, altor
interese legitime ale statului.
• Utilizarea SIF308 se face cu respectarea dispoziţiilor legale privind protecţia
datelor, precum şi protecţia persoanei, împotriva prelucrării automate
neautorizate a datelor referitoare la persoane.
• În SIF pot introduce date, pot să le modifice, să le şteargă şi să le
prelucreze, autorităţile cu atribuţii în domeniul apărării naţionale, ordinii
publice şi siguranţei naţionale, cele cu atribuţii în domeniul respectării
regimului juridic al frontierei de stat, precum şi autoritatea judecătorească,
potrivit competenţelor legale309.
• Cu privire la persoane sunt introduse următoarele date310:
- Numele şi prenumele, numele anterior, pseudonimele sau poreclele
care au fost eventual înregistrate separat.
- Semnele fizice particulare, obiective şi inalterabile.
- Prima literă a celui de-al doilea prenume.
- Data şi locul naşterii.
- Sexul
- Cetăţenia
- Menţiunea că persoanele în cauză sunt înarmate
- Menţiunea că persoanele în cauză sunt violente, după caz
- Motivul semnalării
- Măsura ce trebuie luată
306 Art. 48 şi art. 49 alin.1 din Legea 243/2002

307 Art. 50 alin.1 din Legea 243/2002
308 Art. 51 din Legea 243/2002
309 Art. 52 din Legea 243/2002
113
Autoritatea ce a emis cererea, în situaţia în care motivul semnalării
-
este săvârşirea unei infracţiuni311
- Începerea urmăririi penale, existenţa unui mandat de arestare, a
unui mandat de aducere ori a unei hotărâri judecătoreşti executorii
- Natura şi calificarea juridică a infracţiunii
- Descrierea circumstanţelor infracţiunii, inclusiv momentul, locul,
gradul de participare la infracţiuni a persoanei semnalate
- Consecinţele infracţiunii, în măsura posibilităţilor
Cu privire la bunurile căutate312, pentru a fi confiscate sau pentru a fi
utilizate ca probe într-un proces penal, se introduc date în SIF care să permită
identificarea şi urmărirea lor.
În SIF se introduc date referitoare la următoarele categorii de bunuri:
- Vehicule cu motor cu o capacitate cilindrică mai mare de 50 cm3,
furate sau pierdute
- Remorcile şi rulotele care au o masă netă mai mare de 750 kg, furate
sau pierdute
- Armele de foc furate sau pierdute
- Formulare cu regim special, în alb, furate sau pierdute
- Documente care atestă identitatea persoanei ( documente de
identitate, paşapoarte, permise de conducere ) care au fost pierdute
sau furate
- Bancnotele sau titlurile de valoare suspecte
- Alte bunuri cu regim special, potrivit legii, furate sau pierdute
Fiecare autoritate ce are acces la datele introduse în SIF313 răspunde pentru
prejudiciul cauzat unei persoane prin utilizarea fişierului SIF, fiind obligată314, în
ceea ce priveşte domeniul său de responsabilitate din cadrul SIF să ia măsurile
necesare pentru:
- A preveni accesul oricărei persoane neautorizate la instalaţiile
utilizate pentru prelucrarea datelor personale
- A preveni citirea, copierea, modificarea sau eliminarea suporturilor de
date de către persoane neautorizate
- A preveni introducerea neautorizată a unor date în fişier şi orice
consultare, modificare sau ştergere neautorizată a unor date
personale introduse în fişier
- A preveni utilizarea sistemului de prelucrare automată a datelor de
către persoane neautorizate prin intermediul echipamentelor de
transmitere a datelor
- A garanta că, în ceea ce priveşte utilizarea unui sistem automat de
prelucrare a datelor, persoanele autorizate au acces numai la datele
pentru care sunt responsabile
- A garanta că se pot controla şi stabili autorităţile cărora li s-au
transmis date personale prin echipamentul de transmitere al datelor
- A garanta că se poate controla şi stabili, ulterior, care date personale
au fost introduse în sistemul de prelucrare automată a datelor,
precum şi momentul şi persoanele care le-au introdus

313 Art. 66 din Legea 243/2002
314 Art. 67 din Legea 243/2002
114
- A preveni citirea, copierea, modificarea sau ştergerea datelor
personale în timpul transmiterii lor sau al transportului suporturilor
de date
Aşa cum este reglementată de art. 74 din Legea 243/2002 – orice utilizare a
datelor din SIF (Sistemul de informare naţional privind circulaţia persoanelor şi
bunurilor prin frontieră) care nu este conformă cu dispoziţiile legii, constituie
abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi se pedepseşte conform Codului
Penal – s-ar putea trage concluzia că forma specială a infracţiunii de abuz în
serviciu contra intereselor persoanelor este o infracţiune de pericol, în cadrul
laturii obiective rezultatul socialmente periculos – prejudicierea intereselor legale
ale unei persoane – neproducând efecte juridice legate de existenţa infracţiunii,
raportul de cauzalitate rezultând „ex re” din însăşi materialitatea săvârşirii
infracţiunii.
Îmi permit să observ că, în aceste condiţii, situaţia ar putea deveni
paradoxală: am avea, pe de o parte, o infracţiune cadru, prevăzută de Codul Penal
ca infracţiune de rezultat, a cărei existenţă este condiţionată de realizarea unui
anume rezultat socialmente periculos – vătămarea intereselor legale ale unei
persoane – şi de existenţa unui raport de cauzalitate între elementul material al
infracţiunii – în varianta cadru, o acţiune sau o inacţiune şi rezultatul
socialmente periculos arătat iar, pe de altă parte, o formă specială a aceleiaşi
infracţiuni prevăzută de o lege specială – legea frontierei de stat – ce, în conţinutul
constitutiv nu face nici o referire la realizarea sau nu a unui rezultat.
Apreciez că o asemenea soluţie trebuie nuanţată. În opinia mea şi forma
prevăzută de Legea 243/2002 este condiţionată de existenţa unui rezultat
socialmente periculos, în fapt identic cu cel prevăzut de varianta cadru din Codul
Penal – vătămarea intereselor legale ale unei persoane – atât doar că acesta este
prezumat, fiind imposibil de acceptat, cel puţin în viziunea legiuitorului, că
săvârşirea acţiunii caracteristice elementului material să nu producă o vătămare
intereselor legitime ale persoanei ale cărei date sunt utilizate. Care ar fi
argumentele în sprijinul unei asemenea soluţii ? Aşa cum am arătat atunci când
am expus situaţia premisă, fiecare autoritate ce are acces la datele introduse în
SIF răspunde pentru prejudiciul cauzat unei persoane prin utilizarea fişierului
SIF, fiind obligată, în ceea ce priveşte domeniul său de responsabilitate din cadrul
SIF măsurile necesare pentru preveni orice scurgere de informaţii. Pentru a
clarifica lucrurile apreciez ca necesară o subliniere cu privire la obiectul juridic pe
care îl consider ca fiind complex. Pe de o parte, există relaţiile sociale a căror
formare şi normală desfăşurare este condiţionată de respectul ce trebuie acordat
regimului juridic stabilit de legiuitor pentru SIF. În altă ordine de idei, vor trebui
observate relaţiile sociale ce gravitează în jurul persoanei, a intereselor legale ale
acesteia ce trebuie ocrotite. Foarte important este de observat că legiuitorul face o
concesie, pe cale de excepţie, reglementând funcţionarea SIF, având ca raţiune
înmagazinarea şi exploatarea unor date, în virtutea unui interes general,
socialmente declarat ca mai important decât interesele particulare ale persoanelor
implicate privite separat la nivel individual. Cum în virtutea interesului general –
fundamentat pe scopuri ce ţin de combaterea criminalităţii transfrontaliere,
prevenirea şi combaterea infracţiunilor ce se săvârşesc la regimul frontierei,
siguranţa naţională, etc. – nu pot fi prejudiciate interesele fireşti ale persoanelor,
exploatând date din SIF pentru realizarea unor interese ce exced celor avute în
vedere de legiuitor şi, pe cale de consecinţă, crearea unui prejudiciu persoanelor
115
la care se referă datele exploatate ilegal, a fost nevoie de reglementarea formei
infracţionale analizate în această subsecţiune.
Pe cale de consecinţă, trebuie observat că legiuitorul nu a făcut o referire
expresă la rezultatul socialmente periculos întrucât nu a fost nevoie, rezultatul
periculos, la nivel social, este prezumat, dat fiind natura datelor ce sunt cuprinse
în SIF.
O problemă, firească, apare în latura practică a anchetei. Elementul
material constă într-o acţiune – utilizarea datelor din SIF – circumstanţiată prin
nerespectarea dispoziţiilor legii. Cercetarea va stabili existenţa elementului
material, identitatea făptuitorului, circumstanţele săvârşirii faptei, etc., iar
acţiunea penală va fi satisfăcută. Persoana vătămată prin săvârşirea infracţiunii,
pe calea promovării acţiunii civile, va fi nevoită alături de rezultatul anchetei, să
demonstreze îndeplinirea condiţiilor specifice răspunderii civile delictuale ?
Nu cred că este necesară introducerea, în analiză, a altor situaţii în care
persoane vătămate, prin săvârşirea unor infracţiuni declarate de pericol,
promovează acţiunea civilă solicitând recuperarea prejudiciului material sau/şi
moral, dar, pe ipoteza dată, consider că discuţia trebuie canalizată pe existenţa şi
pe posibilitatea de determinare cu certitudine a prejudiciului.
Astfel, infracţiunea există, făptuitorul va constitui subiectul răspunderii
penale, însă, în materia acţiunii civile, partea civilă solicită acoperirea unui
prejudiciu ce, înainte de toate trebuie determinat ca întindere iar aceasta nu se
poate face decât după ce, în prealabil, s-a probat existenţa acestuia.
Concluzionând, din punct de vedere al laturii obiective forma specială,
prevăzută de legea frontierei, a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor, poate fi acceptată, în analiză, ca infracţiune de pericol – în
considerarea domeniului special în care acţionează aceasta – fiind suficientă
probarea utilizării nelegale a datelor din SIF.
În ceea ce priveşte latura subiectivă, forma infracţională specială ce
constituie obiectul analizei poate fi săvârşită doar cu intenţie directă. Subiectul
activ este calificat, are calitatea de funcţionar în cadrul uneia din autorităţile
autorizate să introducă şi să folosească date din SIF, este o persoană instruită
pentru a lucra în baza unor sarcini de serviciu cu datele din SIF, ea cunoaşte în
amănunt regimul de exploatare a datelor precum şi consecinţele nerespectării
reglementărilor legale. În cazul în care se trece la acţiune subiectul activ este cu
certitudine în cunoştinţă de cauză, săvârşirea infracţiunii are o raţiune foarte
clară – exploatarea datelor din SIF în mod nelegal – el cunoaşte cu certitudine că
prin activitatea sa ilicită o persoană este vătămată în drepturile sale legale.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care ia sfârşit primul act de
utilizare nelegală a datelor din SIF, infracţiunea, în forma aceasta specială, fiind
susceptibilă de o continuare în timp a activităţii infracţionale, devenind, astfel,
infracţiune continuată – caz în care vom distinge, pe lângă momentul consumării
şi un moment al epuizării. Tentativa, datorită contextului, nu este incriminată, în
practică fiind imposibil de stabilit limita între îndeplinirea firească a sarcinilor de
serviciu şi această formă a infracţiunii. Cert este că în momentul în care conduita
capătă relevanţă sub aspectul pericolului social, atunci când se încalcă
dispoziţiile legii, infracţiunea este deja consumată.
Ce se întâmplă atunci când o persoană din afara sistemului autorităţilor
statului sau chiar un funcţionar public din sistem dar care nu are ca sarcină de
serviciu nefiind abilitat să ia la cunoştinţă despre datele din SIF, reuşesc în mod
116
fraudulos să intre în posesia unor date din SIF şi, eventual, să le folosească ?
Consider că activitatea ilicită arătată nu intră în sfera de incriminare a textului
art. 74 din Legea 243/2002.
3.1.4. Forma specială a infracţiunii de trecere ilegală a

frontierei şi a infracţiunii de racolare, îndrumare sau
călăuzire de persoane ori organizare a acestor activităţi în
scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 112 din 30 August 2001 privind
sancţionarea unor fapte săvârşite în afara teritoriului tării de către cetăţeni
români sau de persoane fără cetăţenie domiciliate în România introduce, ca
noutate absolută în legislaţia română sub aspectul obiectului juridic – ocrotirea
unor relaţii diplomatice şi a unor valori general recunoscute – o formă specială a
infracţiunilor analizate în această secţiune.
Astfel, sunt impuse ca forme infracţionale:
• Trecerea ilegală a frontierei unui stat străin.
• Racolarea, îndrumarea sau călăuzirea uneia ori a mai multor persoane în
scopul trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin precum şi
organizarea uneia sau a mai multora dintre activităţile arătate.
• Iniţierea sau constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii infracţiunii de
racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori organizare a acestor
activităţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat.
Trecerea ilegală a frontierei unui stat străin315 este reglementată în două
forme: una cadru şi una agravată, calificată prin scop.
În forma cadru se are în vedere intrarea sau ieşirea dintr-un stat străin
prin trecerea ilegală a frontierei acestuia, săvârşită de către un cetăţean român
sau de o persoana fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul României.
Forma agravată este calificată prin urmărirea scopului sustragerii de la
A doua formă infracţională316 este caracterizată de fapta cetăţeanului
român sau a persoanei fără cetăţenie domiciliate pe teritoriul României, care
racolează, îndrumă sau călăuzeşte una ori mai multe persoane în scopul trecerii
frauduloase a frontierei unui stat străin sau care organizează una ori mai multe
dintre aceste activităţi ilegale.
Forma infracţională ce are ca obiect asocierea în scopul săvârşirii unei
infracţiuni317 constă în iniţierea sau constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii
infracţiunii de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori organizare a
acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat ori aderarea sau
sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri.
Trebuie observat că, în mod evident, legiuitorul român, considerând necesar
să incrimineze prin mijloace specific penale activitatea cetăţenilor români şi a
persoanelor fără cetăţenie ce domiciliază pe teritoriul României ce trec ilegal
frontiera unui stat străin ori desfăşoară activităţi în legătură cu trecerea
frauduloasă a frontierei unui stat străin, a acceptat să preia structura şi textul
315 Art. 1 din O.U.G. 112/2001

316 Art. 2 din O.U.G. 112/2001
317 N.A. – a se vedea, în condiţiile unui tratament similar, observaţiile de la supra 3.1.2.
117
din Legea 243/2002 şi să recunoască acestora efecte juridice într-un alt context –
legat de frontiera unui stat străin.
Nu consider necesar să detaliez conţinutul constitutiv al infracţiunilor
prevăzute de O.U.G.112/2001 fiind suficiente observaţiile prezentate în secţiunile
precedente. O subliniere trebuie făcută, însă, în legătură cu obiectul juridic.
Este prima oară când legiuitorul se pronunţă în sensul creării unei excepţii
de la principiul teritorialităţii – legea penală română apără, acum, valori sociale a
căror apărare, ca principiu, cade în sarcina altor state. Dincolo de a remarca
insolitul, îmi permit să subliniez necesitatea apariţiei unei asemenea incriminări.
După 1990, cetăţenii români au putut să se deplaseze fără restricţii –
excepţiile fiind nesemnificative – dincolo de graniţa României. Odată cu trecerea
timpului o destinaţie preferată au devenit ţările din cadrul Comunităţii Europene.
Cum opţiunile politice au fost şi sunt constante, a devenit firesc la un
moment dat ca România să fie interesată în a trata relaţiile şi valorile Comunităţii
Europene de pe alte poziţii, devenind total inoportună adoptarea unei poziţii de
expectativă şi indiferenţă faţă de comportamentul ilicit al cetăţenilor proprii,
manifestat în legătură cu legislaţia altor state.
În mod obiectiv, datorită condiţiilor actuale – garantarea libertăţii circulaţiei
persoanelor, desfiinţarea vizelor de călătorie pentru marea majoritate a ţărilor din
Comunitatea Europeană – cetăţenii români au posibilitatea de a circula, în
străinătate, în condiţii de normalitate absolută. Este necesar, în aceste condiţii, ca
România să îşi asume şi unele angajamente în legătură cu respectarea valorilor
comunitare, foarte importante devenind, în context, cele legate de procedura
specifică tranzitării graniţelor comunitare sau/şi ale fiecărei ţări membre.
Ceea ce excede normalului devine deosebit de periculos astfel că, în temeiul
unei normale colaborări, cei care pun în pericol valorile arătate trebuie, înainte de
toate, pedepsiţi de către legea română.
Concluzionând, apreciez că, în perspectiva integrării europene a României,
în considerarea raporturilor de recunoaştere şi respect a unor valori sociale
considerate deosebite, soluţia adoptată de legiuitorul român de a incrimina în
dreptul intern activităţi ilicite săvârşite de către cetăţeni români în afara
teritoriului naţional o consider salutară atât prin prisma respectului pentru
valorile comunitare cât şi sub aspectul unor considerente de natură practică ce
ţin, bunăoară de judecarea acestor infracţiuni în procedură de urgenţă sau de
suspendarea dreptului de folosire a paşaportului ori de refuzul eliberării
paşaportului pentru persoanele condamnate pentru infracţiunile ce constituie
obiectul acestei secţiuni.
3.1.5. Forma specială a infracţiunii de trecere ilegală a

frontierei şi a infracţiunii de racolare, îndrumare sau
călăuzire de persoane ori organizare a acestor activităţi în
scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 112 din 30 August 2001 privind
sancţionarea unor fapte săvârşite în afara teritoriului tării de către cetăţeni
români sau de persoane fără cetăţenie domiciliate în România introduce, ca
noutate absolută în legislaţia română sub aspectul obiectului juridic – ocrotirea
unor relaţii diplomatice şi a unor valori general recunoscute – o formă specială a
118
infracţiunilor analizate în această secţiune. Astfel, sunt impuse ca forme
infracţionale:
• Trecerea ilegală a frontierei unui stat străin.
• Racolarea, îndrumarea sau călăuzirea uneia ori a mai multor persoane în
scopul trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin precum şi
organizarea uneia sau a mai multora dintre activităţile arătate.
• Iniţierea sau constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii infracţiunii de
racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori organizare a acestor
activităţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat.
Trecerea ilegală a frontierei unui stat străin este reglementată în două
forme: una cadru şi una agravată, calificată prin scop.
În forma cadru se are în vedere intrarea sau ieşirea dintr-un stat străin prin
trecerea ilegală a frontierei acestuia, săvârşită de către un cetăţean român sau de
o persoana fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul României.
Forma agravată este calificată prin urmărirea scopului sustragerii de la
A doua formă infracţională este caracterizată de fapta cetăţeanului român
sau a persoanei fără cetăţenie domiciliate pe teritoriul României, care racolează,
îndrumă sau călăuzeşte una ori mai multe persoane în scopul trecerii frauduloase
a frontierei unui stat străin sau care organizează una ori mai multe dintre aceste
activităţi ilegale.
Forma infracţională ce are ca obiect asocierea în scopul săvârşirii unei
infracţiuni318 constă în iniţierea sau constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii
infracţiunii de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori organizare a
acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat ori aderarea sau
sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri.
Trebuie observat că, în mod evident, legiuitorul român, considerând necesar
să incrimineze prin mijloace specific penale activitatea cetăţenilor români şi a
persoanelor fără cetăţenie ce domiciliază pe teritoriul României ce trec ilegal
frontiera unui stat străin ori desfăşoară activităţi în legătură cu trecerea
frauduloasă a frontierei unui stat străin, a acceptat să preia structura şi textul
din Legea 243/2002 şi să recunoască acestora efecte juridice într-un alt context –
legat de frontiera unui stat străin.
Nu consider necesar să detaliez conţinutul constitutiv al infracţiunilor
prevăzute de O.U.G.112/2001 fiind suficiente observaţiile prezentate în secţiunile
precedente. O subliniere trebuie făcută, însă, în legătură cu obiectul juridic.
Este prima oară când legiuitorul se pronunţă în sensul creării unei excepţii
de la principiul teritorialităţii – legea penală română apără, acum, valori sociale a
căror apărare, ca principiu, cade în sarcina altor state. Dincolo de a remarca
insolitul, îmi permit să subliniez necesitatea apariţiei unei asemenea incriminări.
După 1990, cetăţenii români au putut să se deplaseze fără restricţii –
excepţiile fiind nesemnificative – dincolo de graniţa României. Odată cu trecerea
timpului o destinaţie preferată au devenit ţările din cadrul Comunităţii Europene.
Cum opţiunile politice au fost şi sunt constante, a devenit firesc la un moment
dat ca România să fie interesată în a trata relaţiile şi valorile Comunităţii
Europene de pe alte poziţii, devenind total inoportună adoptarea unei poziţii de
318 N.A. – a se vedea, în condiţiile unui tratament similar, observaţiile de la supra 3.1.2.
119
expectativă şi indiferenţă faţă de comportamentul ilicit al cetăţenilor proprii,
manifestat în legătură cu legislaţia altor state.
În mod obiectiv, datorită condiţiilor actuale – garantarea libertăţii circulaţiei
persoanelor, desfiinţarea vizelor de călătorie pentru marea majoritate a ţărilor din
Comunitatea Europeană – cetăţenii români au posibilitatea de a circula, în
străinătate, în condiţii de normalitate absolută. Este necesar, în aceste condiţii, ca
România să îşi asume şi unele angajamente în legătură cu respectarea valorilor
comunitare, foarte importante devenind, în context, cele legate de procedura
specifică tranzitării graniţelor comunitare sau/şi ale fiecărei ţări membre.
Ceea ce excede normalului devine deosebit de periculos astfel că, în temeiul
unei normale colaborări, cei care pun în pericol valorile arătate trebuie, înainte de
toate, pedepsiţi de către legea română.
Concluzionând, apreciez că, în perspectiva integrării europene a României,
în considerarea raporturilor de recunoaştere şi respect a unor valori sociale
considerate deosebite, soluţia adoptată de legiuitorul român de a incrimina în
dreptul intern activităţi ilicite săvârşite de către cetăţeni români în afara
teritoriului naţional o consider salutară atât prin prisma respectului pentru
valorile comunitare cât şi sub aspectul unor considerente de natură practică ce
ţin, bunăoară de judecarea acestor infracţiuni în procedură de urgenţă sau de
suspendarea dreptului de folosire a paşaportului ori de refuzul eliberării
paşaportului pentru persoanele condamnate pentru infracţiunile ce constituie
obiectul acestei secţiuni.
Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal – la 01.07.2005 – se va
pune problema care din normele juridice analizate vor fi abrogate, dacă vom fi în
prezenţa unui concurs de infracţiuni ori de texte legale.
În cuprinsul art. 330 din Codul Penal este reglementată infracţiunea de
trecere frauduloasă a frontierei de stat în două forme cadru:
1. Intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat;
2. Racolarea, îndrumarea sau călăuzirea uneia sau a mai multor persoane
în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, precum şi organizarea
acestor activităţi.
În legătură cu infracţiunea de trecere ilegală a frontierei legiuitorul a
reglementat o formă agravată, calificată prin scop – sustragerea de la executarea
unei pedepse – şi două forme agravate calificate atât după calitatea persoanei –
străin declarat indezirabil ori căruia i-a fost interzis în orice mod dreptul de
intrare sau de şedere în ţară – cât şi în funcţie de modul de operare folosit –
intrarea frauduloasă.
De asemenea, pertinent tematicii legată de trecerea frontierei, în cuprinsul
art. 331 din Codul penal este reglementată infracţiunea de trafic de migranţi319 în
trei forme cadru:
→ Traficul de migranţi săvârşit în scopul de a obţine, direct sau indirect,
un folos material;
→ Facilitarea rămâneri pe teritoriul României a unei persoane care nu
are cetăţenia română şi nici domiciliul în România, prin orice mijloace ilegale, în
scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos material;
319 Prin trafic de migranţi – potrivit art. 331 alin. 5 din Codul Penal – se înţelege asigurarea intrării ilegale pe
teritoriul unui stat a unei persoane care nu are cetăţenia acelui stat sau nu domiciliază pe teritoriul acelui
stat.
120
→ Producerea de documente de călătorie sau acte de identitate false ori
procurarea, furnizarea sau posesia unor asemenea documente, pentru a facilita
traficul de migranţi, în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos material.
şi o formă agravată – dacă traficul de migranţi este de natură să pună în
pericol viaţa sau securitatea victimei ori să o supună unui tratament inuman sau
degradant.
Analizând textele legale, se observă un conflict între norma juridică de la
art. 330 alin.1 şi 2 din Codul Penal şi art. 70 alin. 1 şi 2 din Legea 243/2002, ce a
aprobat şi completat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 105 din 27 Iunie 2001.
Incriminarea a fost preluată fără nici o modificare; cuantumul pedepselor cu
închisoarea a fost modificat după cum urmează: de la 1 an la 3 ani faţă 3 luni la 2
ani – pentru forma cadru ce are ca obiect intrarea sau ieşirea din ţară prin
trecerea ilegală a frontierei de stat; de la 1 an la 5 ani faţă de 6 luni la 3 ani –
pentru forma agravată, calificată prin scop referitoare la sustragerea de la
De asemenea, racolarea, îndrumarea sau călăuzirea uneia sau a mai multor
persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, precum şi organizarea
acestor activităţi, ca formă infracţională este preluată de la art. 71 alin. 1 al Legii
243/2002 în conţinutul alin. 5 al art. 330 din Codul Penal, fiind modificat doar
minimul pedepsei închisorii – 3 la 7 ani, faţă de 2 la 7 ani.
Cu excepţia conflictelor de norme juridice la care am făcut referire – caz în
care odată cu intrarea în vigoare se va aplica Codul Penal – celelalte prevederi
penale ale Legii 243/2002 vor rămâne în vigoare, fiind de aşteptat ca, în aceste
condiţii, regimul juridic al trecerii frontierei de stat şi celelalte valori a căror
apărare a fost avută în vedere la incriminarea conduitelor periculoase analizate
vor fi mai bine apărate.
Odată cu intrarea în vigoare a unui nou Cod Penal, apreciez că incriminarea
trecerii frontierei capătă, în mod oportun, un caracter mai complex şi mai
complet, în condiţiile în care frontiera României va deveni, pentru un timp,
frontiera Comunităţii Europene.
3.2. Consideraţii ce privesc infracţiunile săvârşite la

regimul juridic al produselor şi substanţelor aflate
sub control naţional
Pentru înţelegerea în cât mai bune condiţii a demersului ştiinţific este

necesară prezentarea unor precizări de ordin noţional, punct de vedere adoptat şi
de legiuitor atunci când a reglementat Legea nr.143/2000 privind combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri şi Legea nr. 300/2002 privind regimul
juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor, ce constituie sediul
materiei în domeniu320.
Astfel voi prezenta definiţii legale date de legiuitor unor termeni ce vor fi
folosiţi pe parcursul acestei secţiuni, după cum urmează:
• Substanţe aflate sub control naţional – drogurile şi precursorii înscrişi în
tabelele nr. I-IV care fac parte integrantă din Legea 143/2000, tabelele
putând fi modificate prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, prin
320 N.A. – definiţiile prezentate sunt definiţii legale date în cuprinsul legilor la care s-a făcut referire.
121
înscrierea unei noi plante sau substanţe, prin radierea unei substanţe sau
plante ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la propunerea
ministrului sănătăţii
• Droguri – pantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile
care conţin asemenea plante şi substanţe, înscrise tabelele nr. I-III din
Legea 143/2000
• Droguri de mare risc – drogurile înscrise în tabelele nr. I şi II din Legea
143/2000
• Droguri de risc – drogurile înscrise în tabelul nr. III
• Inhalanţi chimici toxici – substanţele stabilite ca atare prin ordin al
ministrului sănătăţii
• Consum ilicit de droguri – consumul de droguri aflate sub control naţional,
fără prescripţie medicală
• Toxicoman – persoana care se află în stare de dependenţă fizică şi/sau
psihică cauzată de consumul de droguri constatată de una dintre unităţile
sanitare stabilite în acest sens de Ministerul Sănătăţii
• Cura de dezintoxicare şi supraveghere medicală – măsurile ce pot fi luate
pentru înlăturarea dependenţei fizice şi/sau psihice faţă de droguri
• Livrarea supravegheată – metoda folosită de instituţiile sau organele legal
abilitate, cu autorizarea şi sub controlul procurorului, care constă în
permiterea trecerii sau circulaţiei pe teritoriul ţării de droguri sau
precursori, suspecţi de a fi expediaţi ilegal, sau de substanţe care au
înlocuit drogurile ori precursorii, în scopul descoperirii activităţilor
infracţionale şi al identificării persoanelor implicate în aceste activităţi
• Investigatori acoperiţi – poliţişti special desemnaţi să efectueze, cu
autorizarea procurorului, investigaţii în vederea strângerii datelor privind
existenţa infracţiunii şi identificarea făptuitorilor şi acte premergătoare, sub
o altă identitate decât cea reală, atribuită pentru o perioadă determinată
• Precursori321 – substanţele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor,
înscrise în tabelul IV din Legea 143/2000; substanţele chimice folosite la
fabricarea ilicită a drogurilor, prevăzute în anexa nr. 1 din Legea 300/2002,
sărurile acestora, precum şi amestecurile ce conţin astfel de substanţe, cu
excepţia preparatelor farmaceutice şi a altor preparate cu aceste substanţe,
care nu pot fi recuperate sau utilizate în acest scop prin metode de
laborator
• Operator - persoana fizică sau juridică ce efectuează operaţiuni de
fabricare, producere, tratare, sinteză, extracţii, condiţionare, distribuire,
punere în vânzare, plasare pe piaţă, livrare, procurare, folosire, ambalare,
transport, stocare-depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de
import, export, tranzit ori intermediere de precursori, denumite în
continuare operaţiuni cu precursori
Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri reglementează mai multe infracţiuni după cum urmează322:
321 N.A. – cu privire la termenul de precursori există două definiţii legale, una dată în Legea 143/2000 şi a
doua dată în Legea 300/2002. întrucât cea de-a doua este mai completă, în cuprinsul acestei secţiuni, atunci
când se va face referire la termenul de precursori, va fi avut în vedere sensul prevăzut în definiţia dată în
cuprinsul Legii 300/2002.
322 N.A. – denumirile infracţiunilor prezentate aici nu sunt denumiri legale ci sunt de mine în ideea în care
astfel va căpăta mai multă precizie şi va fi uşurată atât analiza cât şi reţinerea ideatică a acestor infracţiuni.
122
1. infracţiunea de trafic de droguri care este reglementată în trei323
modalităţi principale:
a) traficul de droguri
b) traficul de droguri peste frontieră sau contrabanda specială
cu droguri
c) traficul de droguri pentru consumul propriu
Traficul de droguri, în forma cadru, constă în cultivarea, producerea,
fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea,
punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea,
transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind
circulaţia drogurilor.
Traficul de droguri peste frontieră urmăreşte incriminarea introducerii
sau scoaterii din ţară, precum şi importul sau exportul de droguri, fără drept.
Traficul de droguri pentru consumul propriu are în vedere cultivarea,
producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,
cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consumul propriu, fără drept.
2. infracţiunea de favorizare a consumului ilicit de droguri
incriminează324 punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui
local, a unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces
publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului
ilicit în asemenea locuri.
3. infracţiunea de prescriere, eliberare sau obţinere abuzivă de
droguri are în vedere325, pe de o parte, prescrierea abuzivă de droguri
de mare risc, cu intenţie, de către medic, fără ca aceasta să fie
necesară din punct de vedere medical, iar pe de altă parte, eliberarea
sau obţinerea cu intenţie, de droguri de mare risc, pe baza unei reţete
medicale falsificate sau prescrise fără să fie necesar din punct de
vedere medical.
4. infracţiunea de administrare de droguri de mare risc326 unei
persoane, în afara condiţiilor legale
5. infracţiunea de furnizare327, în vederea consumului, de inhalanţi
chimici toxici unui minor
6. infracţiunea de trafic cu precursori, echipamente sau materiale
ce pot fi folosite la producerea sau fabricarea ilicită a drogurilor
de mare risc328 caracterizată de producerea, fabricarea, importul,
exportul, oferirea, vânzarea, transportul, livrarea cu orice titlu,
trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea de precursori ori
materiale, în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau
fabricarea ilicită de droguri de mare risc.
7. infracţiunea de organizare, conducere sau finanţare329 a
infracţiunilor relative la regimul sancţionării traficului şi a altor
operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional
8. infracţiunea de a îndemna la consumul ilicit de droguri330
323 Art. 2 – 4 din Legea 143/2000

324 Art. 5 din Legea 143/2000
325 Art. 6 alin. 1 şi 2 din Legea 143/2000
326 Art. 7 din Legea 143/2000
327 Art. 8 din Legea 143/2000
328 Art. 9 din Legea 143/2000
329 Art. 10 din Legea 143/2000
123
De noutate, în cuprinsul Legii nr.143/2000, este introducerea, cu caracter
special a unor circumstanţe agravante de natură a se alătura celor prevăzute de
Codul Penal, totul pentru a asigura o cât mai adecvată pedepsire a conduitelor
ilicite ce cad sub incidenţa regimului sancţionării traficului şi a altor operaţiuni
ilicite cu substanţe aflate sub control naţional. Astfel, instanţele de judecată vor
trebui să ţină seama ca circumstanţe agravante de următoarele împrejurări:
persoana care a comis infracţiunea îndeplinea o funcţie ce implică exerciţiul
autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii;
fapta a fost comisă de un cadru medical sau de o persoană care are, potrivit
legii, atribuţii în lupta împotriva drogurilor;
drogurile au fost trimise şi livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui
bolnav psihic, unei persoane aflate în cură de dezintoxicare sau sub
supraveghere medicală ori s-au efectuat alte asemenea activităţi interzise de
lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă într-o
instituţie sau unitate medicală, de învăţământ, militară, loc de detenţie, centre
de asistenţă socială, de reeducare sau instituţie medical-educativă, locuri în
care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive ori în
apropierea acestora;
folosirea minorilor în săvârşirea infracţiunilor ce sunt prevăzute în cadrul
regimului sancţionării traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu substanţe aflate
sub control naţional;
drogurile au fost amestecate cu alte substanţe care le-au mărit pericolul
pentru viaţa şi integritatea persoane
De asemenea, Legea nr. 300/2002 conţine două texte ce incriminează
conduite ilicite considerate periculoase din punct de vedere penal.
Primul text331 are ca obiect producerea, sinteza, extracţia, experimentarea,
deţinerea, transportul, vânzarea, plasarea pe piaţă sau efectuarea altor operaţiuni
cu precursori, precum şi efectuarea de acte de comerţ de către agenţi economici
ori persoane fizice neautorizate pentru activitatea cu astfel de substanţe.
Al doi-lea text332 constituie, în fapt o normă de trimitere, arătându-se că
trecerea peste frontieră a precursorilor, fără documentele prevăzute la art. 6,
constituie infracţiunea de contrabandă calificată, prevăzută şi pedepsită de art.
176 din Legea 141/1997 privind Codul vamal al României.
Infracţiunile prezentate, îmi permit să observ că, nu pot subzista în afara
unei situaţii premise ce constă în regimul conceput de legiuitor pentru
traficarea333 în condiţii de legalitate a drogurilor, măsurile de prevenire a
consumului ilicit de droguri, măsurile de combatere a traficului şi consumului
ilicit de droguri, măsurile destinate reducerii consecinţelor consumului de
droguri, etc.
Cum situaţia premisă despre care am făcut vorbire este caracterizată de
multiple determinări334, am să fac referire doar la cele pe care le consider mai
importante.
330 Art. 11 din Legea 143/2000

331 Art. 32 alin. 1- 3 din Legea 300/2002
332 Art. 33 din Legea 300/2002
333 N.A. – aici cu sensul dat de legiuitor prin incriminarea tuturor acţiunilor ce constituie elementul material
al infracţiunii descris mai jos.

334 N.A. – a se vedea şi Hotărârea Guvernului nr. 1359 din 20 decembrie 2000 pentru aprobarea
Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului

ilicit de droguri
124
• Prescrierea de către medici, în scop terapeutic, a substanţelor aflate sub
control naţional, astfel cum sunt definite în Legea nr. 143/2000, se face în
conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cu normele de practică medicală
stabilite de Colegiul Medicilor din România şi de Ministerul Sănătăţii.
• Substanţele aflate sub control naţional se livrează numai unităţilor autorizate
de Ministerul Sănătăţii conform cu Hotărârea Guvernului nr. 22/2001.
• Aprovizionarea, deţinerea şi eliberarea către pacienţi a substanţelor aflate sub
control naţional se realizează în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
• Farmaciştii, cu ocazia eliberării medicamentelor, au obligaţia de a atrage
atenţia consumatorilor asupra substanţelor aflate sub control naţional
cuprinse de acestea.
• Ministerul Industriei şi Comerţului împreună cu Ministerul Sănătăţii şi
Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei stabilesc prin ordin comun lista
cuprinzând produsele farmaceutice de uz uman şi veterinar care conţin
substanţe ce intră sub incidenţa Legii nr. 143/2000, urmând a se elibera
numai pe baza prescripţiei medicale. Actualizarea acestei liste se va face de
către aceleaşi autorităţi ori de câte ori este necesar, urmând să se comunice de
îndată unităţilor beneficiare.
• Activităţile de prevenire a consumului ilicit de droguri sunt următoarele:
1) organizarea de programe educative adresate preşcolarilor, ce presupun
promovarea unui stil de viaţă sănătos în familie şi/sau în comunitate,
vizând sănătatea publică;
2) organizarea de programe educative adresate elevilor, ce presupun
activităţi de instruire, informare, comunicare, incluse în programa şcolară;
3) organizarea de programe educative pentru adolescenţi, în afara şcolii, ce
presupun organizarea de către instituţiile de învăţământ de activităţi
alternative pentru petrecerea timpului liber;
4) realizarea de campanii mass-media ce presupun activităţi de informare a
populaţiei prin mijloace precum: articole în presa scrisă, anunţuri publice,
emisiuni, reportaje, concursuri, video şi audio clipuri tematice;
5) furnizarea de informaţii şi sfaturi privind efectele negative ale consumului
de droguri, consecinţele deţinerii şi traficului ilicit de droguri, precum şi
posibilităţile de prevenţie şi tratament, care pot fi aduse la cunoştinţă
părinţilor, profesorilor, tinerilor şi consumatorilor de droguri prin linii
telefonice de informare şi ajutorare;
6) organizarea de programe comunitare ce presupun activităţi care implică o
largă participare a membrilor unei comunităţi;
7) organizarea de programe de consiliere psihologică şi psihoterapeutică ce
presupun activităţi specializate.
• Activitatea de combatere a traficului şi/sau a consumului ilicit de droguri sau
de formele farmaceutice care le conţin se organizează şi se realizează de
organele administraţiei publice şi organele judiciare, de unităţile de
învăţământ, unităţile medicale şi alte unităţi din sistemul serviciilor de
sănătate, de centrele de reeducare pentru minori, penitenciare, organizaţiile
neguvernamentale, precum şi de alte instituţii interesate
• Măsurile de combatere şi reducere a consumului de droguri, realizate de
Ministerul Sănătăţii, constau în activităţile de prevenţie primară şi în măsurile
destinate reducerii consecinţelor consumului de droguri, precum şi în
tratamentul medical şi reabilitarea persoanelor dependente de droguri.
125
• Măsurile de combatere a consumului de droguri, întreprinse de Formaţiunea
centrală de reprimare a traficului şi consumului ilicit de droguri din cadrul
Inspectoratului General al Poliţiei, constau în:
1. organizarea şi coordonarea activităţilor cu caracter preventiv în
problematica drogurilor atât pentru populaţie, cât şi pentru cadrele
Ministerului de Interne implicate în astfel de activităţi;
2. instruirea cadrelor în scopul acţionării pentru reducerea cererii de
droguri;
3. elaborarea unor materiale instructiv-educative pentru pregătirea
antiinfracţională a populaţiei;
4. participarea prin personalul propriu specializat, alături de specialiştii
altor instituţii, la acţiunile de tipul "formare de formatori".
• Măsurile de combatere a traficului de droguri întreprinse de organele vamale în
zona proprie de competenţă constau în:
1) efectuarea de supravegheri şi verificări pentru depistarea situaţiilor de
încălcare a legislaţiei vamale de către persoanele fizice şi juridice,
verificarea de registre, corespondenţe şi evidenţe financiar-contabile,
inclusiv cele pe suport informatic, precum şi solicitarea altor documente
şi informaţii care au legătură directă sau indirectă cu bunurile
importate, exportate sau tranzitate pe teritoriul naţional ori cu alte
operaţiuni vamale;
2) verificarea operativă şi supravegherea clădirilor, depozitelor, terenurilor,
sediilor sau ale altor obiective unde se găsesc sau ar putea să se
găsească droguri, substanţe chimice esenţiale şi precursori, precum şi
prelevarea de probe în condiţiile legii, în vederea identificării şi
expertizării bunurilor care au făcut obiectul operaţiunilor vamale;
3) controlul magazinelor şi al punctelor de desfacere aflate în zonele
speciale vamale, în vederea identificării drogurilor, substanţelor chimice
esenţiale şi precursorilor, a căror provenienţă nu poate fi justificată cu
documente vamale;
4) executarea măsurilor prevăzute de lege pentru reţinerea şi confiscarea,
după caz, a drogurilor, substanţelor chimice esenţiale şi precursorilor, în
cazul nerespectării prevederilor legale aplicabile în domeniul vamal;
5) organizarea, exploatarea şi instituirea unui sistem propriu de consemne
pentru persoanele fizice şi juridice, a căror respectare are caracter
obligatoriu pentru personalul din sistemul vamal;
6) analizarea activităţii şi a rezultatelor specifice în domeniul vamal din
teritoriu şi elaborarea programelor de control, testări şi investigaţii pe
domenii;
7) verificarea accesului, depozitării, prelucrării, manipulării şi transportului
drogurilor, substanţelor chimice esenţiale şi precursorilor în zonele
libere, de către Serviciul Antidrog din cadrul Direcţiei Generale a
Vămilor;
8) îndeplinirea de către Serviciul Antidrog din cadrul Direcţiei Generale a
Vămilor a sarcinilor privind cooperarea pe plan intern şi internaţional cu
instituţiile specializate în domeniu, pentru asigurarea schimbului de
informaţii şi documente, precum şi pentru derularea de acţiuni operative
specifice;
126
9) realizarea de către Serviciul Antidrog din cadrul Direcţiei Generale a
Vămilor de controale şi verificări inopinate, urmărirea şi identificarea
persoanelor suspecte de încălcarea reglementărilor vamale privind
traficul ilicit cu substanţe stupefiante şi psihotrope, substanţe chimice
esenţiale şi precursori;
10) participarea Serviciului antidrog din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor,
împreună cu organele abilitate, la efectuarea livrărilor supravegheate, pe
întregul teritoriu al României.
• Măsurile de combatere a traficului şi consumului ilicit de droguri, întreprinse
de organele judiciare, sunt cele prevăzute de Codul de Procedură Penală şi de
legile speciale în domeniu.
• Autorizarea de către procuror a efectuării unei livrări supravegheate precizează
organele legal abilitate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor care se
implică în desfăşurarea acestei acţiuni.
• Formaţiunea Centrală de Reprimare a Traficului şi Consumului Ilicit de
Droguri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei coordonează şi
centralizează toate datele cu caracter naţional şi internaţional care vizează
livrările supravegheate cu substanţe pe teritoriul României, care intră sub
incidenţa Legii nr. 143/2000.
• Dacă în timpul desfăşurării controlului vamal, organul vamal descoperă
produse care intră sub incidenţa Legii nr. 143/2000, acesta poate propune
organelor competente iniţierea unei livrări supravegheate, urmând ca
desfăşurarea acesteia să se realizeze cu personalul specializat din structurile
Ministerului de Interne.
• Organele constatatoare abilitate, respectiv organele de poliţie şi organele
vamale în zonele proprii de competenţă, au dreptul să reţină mijloacele de
probă consemnate în actul de constatare şi în adeverinţa de reţinere eliberată
care este înregistrată în evidenţele unităţii de poliţie, respectiv ale unităţii
vamale.
• Probele ridicate din marfa suspectă pot fi transportate spre laboratoarele de
analiză din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor numai dacă sunt însoţite de
adrese de înaintare de care să reiasă acest scop, de la cine a fost reţinută,
precum şi cantitatea deţinută şi transportată de funcţionarul vamal.
• Se consideră deţinute legal cantităţile corespunzătoare solicitate în scris de la
Formaţiunea centrală de reprimare a traficului şi consumului ilicit de droguri
din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei în scop didactic şi de cercetare
ştiinţifică.
• Supravegherea cultivării plantelor ce conţin droguri este, conform prevederilor
legale în vigoare, o activitate care implică, pe de o parte, verificarea
autorizaţiilor eliberate de organele abilitate pentru culturile ce au ca destinaţie
prelucrarea licită a acestora, iar pe de altă parte, obligativitatea celor care
cultivă pe bază de autorizaţie astfel de plante şi le prelucrează de a declara
scopul culturilor, ce trebuie menţionat în mod expres în autorizaţie.
• Autorizarea, conform prevederilor legale în vigoare, pentru cultivarea plantelor
ce conţin droguri şi sunt prelucrate în scop licit se realizează de Ministerul
Sănătăţii prin direcţiile judeţene de sănătate publică, respectiv a municipiului
Bucureşti.
Raţiunea prezentării, în cadrul acestei lucrări, a consideraţiilor legate de
tratamentul penal al conduitelor ilicite relative la traficul şi consumul ilicit de
127
substanţe aflate sub control naţional, ţine de legătura acestora cu trecerea
frontierei, cu activitatea organelor abilitate în domeniu, ce poate debuta la
frontieră, de conexiunile, pe care le apreciem ca fireşti, între infracţiunile ce au ca
obiect juridic regimul vamal şi cele ce au ca obiect juridic regimul traficării
substanţelor aflate sub control naţional.
Dacă din punct de vedere teoretic, lucrurile pot fi, totuşi, discutabile, din
punctul de vedere al anchetei, al reacţiei societăţii, ce trebuie să fie neapărat
adecvată, se impune sublinierea necesităţii unei colaborări eficiente între
instituţiile ce îşi desfăşoară activitatea în domeniu, un exemplu, în acest sens,
constituind insistenţa legiuitorului de a impune atribuţii specifice organelor
vamale în domeniul traficului de substanţe aflate sub control naţional şi un
mecanism eficient de colaborare cu Formaţiunea Centrală de Reprimare a
Traficului şi Consumului Ilicit de Droguri din cadrul Inspectoratului General al
Poliţiei.
În continuare voi prezenta, în subsecţiuni distincte, principalele elemente
caracteristice ale infracţiunilor arătate.
3.2.1. Infracţiunea de trafic de droguri

Obiectul juridic al infracţiunii de trafic de droguri este constituit din acele
relaţii sociale a căror naştere şi normală desfăşurare este condiţionată, generic, de
respectarea regimului impus de lege pentru droguri în vederea folosirii cu toate
precauţiile necesare astfel încât să fie folosite doar în măsura în care efectele lor
pot fi controlate şi puse în folosul omului. Ca obiect juridic special trebuie avute
în vedere acele relaţii sociale ce gravitează în jurul valorii supreme reprezentate de
viaţa, sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a omului. Sănătatea publică
reprezintă una dintre valorile de o importanţă deosebită în cadrul societăţii
incluzând, ca noţiune, totalitatea condiţiilor şi măsurilor menite să asigure cât
mai deplin sănătatea unui grup social organizat – sat, comună, oraş, etc. – şi
starea pe care o are acel grup sub aspectul sănătăţii sale335.
Obiectul material îl formează oricare din substanţele cuprinse în tabelele I-
III anexă la Legea 143/2000, aceleaşi substanţe regăsindu-se în tabelele anexă la
Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971 sau la Convenţia asupra
traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, la care România a aderat
prin Legea 118/1992 şi care constituie, astfel, drept intern.
Subiect activ nemijlocit poate fi orice persoană ce îndeplineşte condiţiile
generale impuse pentru tragerea la răspundere penală, legea neimpunând o
anumită circumstanţiere, excepţie făcând modalitatea prevăzută de art. 4 din
Legea 143/2000 ce presupune ca făptuitorul să fie una şi aceeaşi persoană cu cea
care consumă drogurile traficate. De asemenea, instigatorii şi complicii nu sunt
calificaţi iar participaţia penală este posibilă sub toate formele sale.
Subiect pasiv principal este statul român prin săvârşirea infracţiunii fiind
nesocotit regimul legal impus pentru traficarea acestor substanţe apreciate ca
deosebit de periculoase, iar subiect pasiv secundar este persoana vătămată prin
săvârşirea infracţiunii a cărei sănătate este pusă grav în pericol sau care, în forma
agravată prevăzută de art. 12 alin. 3 din Legea 143/2000, îşi pierde viaţa. O
situaţie aparte se întâlneşte în cazul traficului de droguri pentru consumul
propriu. Aici, nu vom mai avea un subiect pasiv secundar, precum în cazul
335 V. Dongoroz şi colaboratorii – Explicaţii teoretice ale Codului Penal român, op. cit. vol. IV, pag 588
128
celorlalte infracţiuni, întrucât o persoană nu poate cumula atât calitatea de
subiect activ, cât şi calitatea de subiect pasiv – situaţia fiind asemănătoare cu a
altor infracţiuni la care subiectul activ suferă, în mod nemijlocit efectele propriei
activităţi ilicite, acest lucru fiind valabil pentru infracţiunile de nerespectare a
unuia sau a altuia dintre regimurile juridice impuse de către legiuitor pentru
desfăşurarea activităţilor cu privire la care se apreciază că prezintă un pericol
deosebit.
Latura obiectivă. În toate modalităţile normative, infracţiunea de trafic de
droguri este reglementată ca o infracţiune de pericol, fiindu-i caracteristic un
element material ce consta în acţiuni, principial, alternative, nefiind de interes
pentru existenţa infracţiunii dacă se săvârşeşte doar una sau se săvârşesc mai
multe dintre acţiunile cuprinse în sfera elementului material. Rezultatul
socialmente periculos are efecte juridice sub aspectul realizării elementelor
constitutive ale formei agravate prevăzute si pedepsite de art. 12 alin. 3 din Legea
143/2000, unde se arată că realizare unui rezultat ce constă în moartea victimei
atrage o pedeapsă la detenţiunea pe viaţă ori închisoarea între 15 şi 25 ani. Sub
aspectul raportului de cauzalitate, acesta rezultă „ex re” din însăşi materialitatea
faptelor incriminate, în cazul formei de bază, iar în cazul formei agravate,
cercetarea va trebui să stabilească certitudinea legăturii de cauzalitate între
moartea victimei şi săvârşirea acţiunilor ce constituie elementul material.
Modalitatea infracţiunii de trafic de droguri prevăzută de art. 2 din Legea
143/2000 se caracterizează printr-un element material ce constă în mai multe
acţiuni, după cum urmează: cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea,
extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea,
distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea,
cumpărarea, deţinerea, orice alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor.
„Cultivarea” presupune atât însămânţarea, răsădirea, îngrijirea, recoltarea
plantelor ce conţin substanţe stupefiante cât şi orice alte operaţiuni conexe ce ţin
de lucrul terenului, administrarea de pesticide, de îngrăşăminte, etc. Nu este
necesar ca aceste plante să fie introduse într-un proces tehnologic, să se treacă
efectiv la extragerea substanţei active, esenţial fiind, pentru această modalitate,
ca plantele să conţină substanţe stupefiante, indiferent de concentraţie sau
cantitate.
Prin „producerea” de droguri se înţelege336 realizarea, printr-o activitate
oarecare – amestecare, topire, fierbere, ardere, combinare, etc. – a unuia dintre
compuşii chimici cuprinşi în categoria drogurilor.
„Fabricarea” trebuie acceptată ca o treaptă mai complexă a producerii,
presupunând un flux tehnologic ce, bazându-se pe prelucrarea de materii prime
are ca rezultat obţinerea, în serie, de droguri.
„Experimentarea” ilicită, avută în vedere de legiuitor, excede laboratoarelor
agreate în care acest lucru este permis. Experienţele vizează atât metodele de
obţinere a drogurilor, de creştere a purităţii acestora cât şi efectele, neinteresând
dacă experimentarea se face asupra propriului corp al celui ce derulează
experimentul ori asupra corpului altor persoane sau, chiar, asupra unor animale,
indiferent dacă, din punct de vedere al intenţiei, aceasta nu este canalizată pentru
trafic şi consum ilicit de droguri ci pentru alte scopuri, eventual cu un caracter
336 A. Boroi, N. Neagu, V.R. Sultănescu – Infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000 privind combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri, edit. Rosetti, pag. 57
129
declarat nobil cum ar fi tratarea unor boli sau alinarea unor suferinţe, esenţial
fiind ca experimentarea să se facă fără drept.
„Extragerea” presupune separarea substanţei active, ce stă la bază
producerii sau fabricării unui drog, dintr-un compus folosind diverse procedee
chimice sau fizice.
„Prepararea” are în vedere folosirea combinarea, tratarea substanţei active,
orice alte operaţii ce au ca rezultat final obţinerea de droguri cu diferite
concentraţii apte fie pentru a putea fi utilizate pentru consumul final fie pentru
transport din ţările de origine în ţările de consum, de la laboratoarele de
prelucrare intermediară la cele ce prepară dozele pentru a fi distribuite
consumatorilor, etc.
„Transformarea” constă în modificarea unor elemente caracteristice ale unei
substanţe pentru disimulare sau obţinerea unui produs ce poate avea utilizări
legale, în cazul când este vorba despre drog sau, în sens invers, modificarea unor
produse cu întrebuinţări legale pentru a se obţine droguri.
„Oferirea” presupune punerea la dispoziţia uneia sau mai multor persoane
de droguri. De observat că acţiunea acceptă diferite grade de intensitate, chiar o
anumită agresivitate în limbaj sau comportament, mergând de la simpla atitudine
pasivă, aparent indiferentă, până la modalităţi active ce presupun propunerea
prin diferite mijloace a procurării de substanţe aflate sub control naţional.
„Distribuirea” de droguri precede oferta către consumatorii finali sau poate
fi subsecventă ofertei celor ce aduc drogurile din ţările unde se produc în zonele
vizate pentru consum. În fapt, avem de a face cu activităţi de împărţire, de
repartizare a drogurilor, dintr-un lot mare în posesia mai multor persoane, verigi
pe traseul ce are ca punct final consumatorul ilicit de droguri.
„Livrarea” este un termen folosit în relaţiile comerciale ce presupune
predarea către un destinatar a mărfurilor, ce constituie obiectul unei tranzacţii, în
cazul de faţă predarea drogurilor.
„Trimiterea” de droguri are legătură cu acţiunea traficanţilor ce expediază
droguri, în principiu, de la zonele de producţie către cele de consum. Ca noţiune
este într-o conexiune logică şi precede transportul.
„Transportul” presupune preluarea drogurilor, gestionarea lor pe o perioadă
determinată pe timpul necesar cărăuşului să le deplaseze, şi predarea lor
destinatarului.
„Procurarea” este o noţiune folosită de legiuitor pentru a desemna orice
acţiune ce are ca rezultat obţinerea drogurilor în sensul de a face rost, fireşte în
alt fel decât prin preparare, extragere, producere, etc.
„Cumpărarea”, specie a procurării, are ca element caracteristic plata,
pentru a intra în posesia drogurilor, a unui preţ, de obicei un echivalent bănesc.
„Deţinerea” este caracterizată de apropierea, posibilitatea unei persoane de
a dispune acţional în orice moment de droguri ce se găsesc la domiciliul său, într-
un depozit, garaj, ascunzătoare, etc., loc pe care îl cunoaşte, îi este accesibil şi
asupra căruia deţine un control, cel puţin formal.
Apreciez că legiuitorul a urmărit o reglementare cât mai vastă, menită să
acopere orice comportament legat de încălcarea regimului legal privind drogurile.
Fiind o normă cu caracter general, s-a procedat la o enumerare exemplificativă,
completată, în mod oportun, cu expresia „orice alte operaţiuni”, prin care se are în
vedere orice altă activitate ce contravine circulaţiei legale a substanţelor aflate sub
control naţional.
130
Traficul de droguri peste frontieră sau contrabanda specială cu droguri, ca
specie, este reglementată ca o formă agravată, ce se leagă, prin voinţa
legiuitorului, de un domeniu special de activitate – tranzitul peste frontiera de stat
a României – considerându-se că operaţiunile ilicite cu droguri ce se efectuează la
intrarea ori la ieşirea din ţară sunt mai periculoase, astfel încât să fie necesară o
pedeapsă mai mare.337 Elementul material este caracterizat de patru acţiuni a
căror enumerare, datorită specificităţii domeniului, numai are caracter
exemplificativ, ci restrictiv. Astfel se incriminează:
• introducerea în ţară
• scoaterea din ţară
• importul
• exportul
Cele două planuri sunt paralele, nu se poate spune că un subiect poate, în
acelaşi timp, să introducă în ţară droguri şi să importe droguri. Activitatea ilicită
ori se manifestă în cadrul regimului vamal, atunci când trecerea drogurilor se face
prin incinta punctelor de control a trecerii frontierei, în care se găsesc şi birouri
vamale, la care se desfăşoară o parte din procedura vamală, ori se manifestă în
plan general, făptuitorii identifică o breşă în sistemul activităţilor organelor
abilitate să urmărească şi să impună respectarea regimului de trecere a frontierei
şi o valorifică făcând ca drogurile să tranziteze ilicit frontiera de stat.
O discuţie trebuie făcută sub aspectul concursului de texte legale dintre
art. 3 din Legea 143/2000 şi art. 176 din Codul Vamal. Am spus concurs de texte
legale deoarece, în opinia mea, nu poate fi vorba despre un concurs de infracţiuni,
ambele texte legale incriminând, într-o anumită măsură, aceeaşi conduită ilicită.
Raportul dintre cele două texte este raportul specific dintre general şi special. În
opinia mea, norma juridică din Codul Vamal este o normă cadru ce are ca obiect
incriminarea trecerii peste frontieră a mai multe categorii de bunuri considerate
speciale printre care substanţele stupefiante şi psihotrope, fără autorizaţie. Norma
juridică cuprinsă în Legea 143/2000 este o normă specială, menită a deroga de la
cea cuprinsă în Codul Vamal. Ea are ca obiect incriminarea trecerii peste frontieră
a drogurilor, fără drept, indiferent că se face în cadrul procedurii vamale ori nu338.
Detaliind, s-ar putea spune că nici prevederea de la art. 3 din Legea
143/2000 nu are caracter absolut special, conţinând un anumit grad de
generalitate, întrucât se referă atât la trecerea peste frontieră în cadrul procedurii
vamale cât şi, dincolo de aceasta, la trecerea de droguri peste frontieră în afara
acesteia. Ca o părere personală, legiuitorul a unit într-o singură reglementare
două reglementări ce existau independent înainte de intrarea în vigoare a legii
privind combaterea traficului ilicit de droguri, una, în legea frontierei de stat din
1992, şi, cealaltă, în Codul Vamal.
În condiţiile arătate, răspunsul la întrebarea – care este textul legal ce se va
aplica ? – pare a se simplifica: art.3 din Legea 143/2000 – întrucât, comparativ cu
art. 146 din Codul Vamal, reprezintă o normă specială. Oricum, acceptându-se
ficţiunea noţiunii de contrabandă specială cu aplicarea art. 182 din Codul Vamal,
337 N.A.- 10 la 20 de ani faţă de 3 la 5 ani, în cazul drogurilor de risc, respectiv 15 la 25 de ani faţă de 10 la
20 de ani în cazul drogurilor de mare risc.
338 N.A. – termenii de substanţe stupefiante şi psihotrope şi droguri sunt echivalaţi fiind vorba despre aceleaşi
substanţe care au fost prezentate cu denumiri diferite pe baza unor clasificări ( când se foloseşte termenul de
substanţe stupefiante şi psihotrope este avut în vedere efectul imediat al acţiunii acestor substanţe iar atunci
când se foloseşte termenul de droguri este avut în vedere un efect ce se instalează în timp – în principal
dependenţa psihică sau/şi fizică.
131
fapta, ca atare ar urma să fie pedepsită cu pedeapsa mai aspră prevăzută de
Legea 143/2000.
Din punct de vedere terminologic, în cadrul demersului ştiinţific am folosit
doi termeni – trafic de droguri peste frontieră şi contrabandă specială cu droguri
– ambii nestipulaţi în textele legale pe care le-am analizat. Pentru ambii termeni
există argumente care să-i recomande ca utili. Totuşi, apreciez mai oportună
folosirea termenului de trafic de droguri peste frontieră, întrucât, în materie de
droguri, descrie mai bine conduita incriminată; termenul de contrabandă specială
fiind legat prin excelenţă de procedura vamală şi, pe ipoteza dată, mai greu de
adaptat la conduita ilicită ce excede procedurii arătate.
Traficul de droguri pentru consumul propriu, ca modalitate a traficului de
droguri, se caracterizează, din punct de vedere al elementului material, prin mai
multe acţiuni ce fac parte dintr-o enumerare ce, la fel ca la modalitatea cadru, are
caracter exemplificativ. Astfel legiuitorul a dorit incriminarea cultivării, producerii,
fabricării, experimentării, extragerii, preparării, transformării, cumpărării şi a
deţinerii de droguri pentru consumul propriu. Aşa cum se poate observa, sunt
preluate acele acţiuni specifice elementului material, de la modalitatea cadru,
susceptibile de a se realiza în vederea consumului propriu.
Existenţa elementului material al infracţiunii de trafic de droguri, indiferent
de modalitate, presupune realizarea unei cerinţe esenţiale în legătură cu
elementul material, acţiunile caracteristice acestuia trebuind efectuate fără drept.
Latura subiectivă. Infracţiunea de trafic de droguri se poate săvârşi doar
cu intenţie. Principial, nu se cere pentru realizarea conţinutului constitutiv al
infracţiunii existenţa vreunui scop sau mobil, acestea putând fi analizate în
materia individualizării pedepselor.
Totuşi, trebuie observat că la traficul de droguri pentru consumul propriu,
scopul este clar determinat – consumul propriu – acest element al laturii
subiective fiind de natură a stabili limita dintre forma prevăzută de art. 2 şi forma
prevăzută de art. 4 din legea 143/2000. De asemenea, mai trebuie făcută o
subliniere în legătură cu aplicarea art.12, ce reglementează, în cele două alineate
ale sale339, o modalitate agravată a aproape tuturor infracţiunilor ce se săvârşesc
la regimul sancţionării traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu substanţele aflate
sub control naţional.
Realizarea acestei modalităţi este condiţionată de satisfacerea a două
condiţii pozitive:
► subiectul activ să fie calificat, să aibă calitatea de membru într-o
organizaţie, asociaţie sau grup de cel puţin trei persoane, cu structuri
determinate.
► organizaţia, asociaţia sau grupul să aibă ca scop săvârşirea infracţiunilor
prevăzute de Legea 143/2000 şi obţinerea de beneficii materiale sau alte foloase
ilicite.
Cu privire la a doua condiţie îmi permit să observ că scopul organizaţiei,
asociaţiei sau grupului este asimilat de fiecare dintre membri, în parte, scopul
comunităţii translându-se la nivel individual, devenind scopul fiecărui individ.
Scopul ale cărui implicaţii juridice le analizăm presupune, de asemenea,
întrunirea a două condiţii:
339N.A. – în materia traficului de droguri ( mai puţin cel în pentru consumul propriu, situaţie la care nu se
poare face aplicarea art.12 ) se aplică alin.1
132
1. să fie avută în vedere săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Legea
143/2000
2. prin săvârşirea infracţiunilor arătate să se urmărească obţinerea de
beneficii materiale sau alte foloase ilicite
Consider că cele două condiţii trebuie întrunite cumulativ, ele decurgând
una din cealaltă. Într-o situaţie ipotetică, s-ar putea constitui o organizaţie,
asociere sau grup care şi-ar propune săvârşirea traficului de droguri fără să
urmărească obţinerea de beneficii ori alte foloase ilicite – să spunem că şi-ar
propune întreţinerea unor stabilimente de copii sau bătrâni aflaţi în dificultate –
dacă s-ar accepta o asemenea interpretare a situaţiei de fapt, nu ar mai intra în
discuţie modalitatea prevăzută de art. 12 din Legea 143/2000, ci ne-am găsi în
ipoteza art. 323 din Codul Penal – asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni.
3.2.2. Infracţiunea de favorizare a consumului ilicit de droguri

Prin reglementarea acestei infracţiuni legiuitorul a incriminat o conduită ce
nu era oportun să fie trecută în enumerarea de acţiuni ce caracterizează elementul
material al traficului de droguri dar care, prin modul cum este reglementată, este
intrinsecă traficului. Între cele două infracţiuni există raporturi deosebite,
favorizarea consumului ilicit de droguri reprezintă, practic, o încununare, o
completare firească a traficului, chiar, s-ar putea spune, o componentă a acestuia.
Subiectul activ al infracţiunii este calificat – trebuie să fie o persoană ce are
calitatea de administrator ori care are un drept real asupra localului, locuinţei sau
locului amenajat pe care îl pune la dispoziţie ori în care tolerează consumul ilicit
de droguri. Aspectul trebuie detaliat. Fără nici un dubiu, subiect activ al
infracţiunii de favorizare a consumului ilicit de droguri poate fi persoana care un
drept personal asupra, minim, amenajării care se pune la dispoziţie ori în care se
tolerează consumul de droguri. O problemă apare în legătură cu situaţia
administratorului. Legat de noţiunea de administrator am considerat că aceasta
poate fi orice persoană ce beneficiază de un drept delegat din partea titularului.
Am în vedere, aici, atât delegarea formală ce are drept consecinţă transferarea
pazei juridice asupra bunului cât şi titularul unei stări de fapt. Trebuie observat
că, în ultimă instanţă, încredinţarea pentru sau tolerarea consumului ilicit de
droguri poate fi săvârşită doar de o persoană ce poate să facă aceasta, actul de
voinţă fiind capacitat de o latură aptitudinală, de posibilitatea oferită de un drept,
fie el şi delegat, ori de o stare de fapt.
Latura obiectivă, din punctul de vedere al elementului material, este
caracterizată de două componente – punerea la dispoziţie şi tolerarea. Punerea la
dispoziţie a unui local, locuinţe sau a oricărui loc amenajat, în care să aibă acces
publicul, presupune o atitudine activă din partea făptuitorului, acesta, având un
anumit drept de dispoziţie, se manifestă pentru a facilita consumul de droguri.
Important de observat este că legiuitorul nu a legat de realizarea laturii obiective,
în această modalitate, un anumit rezultat, fiind suficient ca spaţiul să fie pus la
dispoziţie, neinteresând dacă consumul ilicit de droguri a existat în realitatea
obiectivă, sau nu, ca urmare a săvârşirii acţiunii specifice elementului material.
Infracţiunea, pe această ipoteză, este o infracţiune de pericol, cu un raport de
cauzalitate determinat de însăşi materialitatea infracţiunii.
Tolerarea consumului ilicit de droguri presupune o atitudine pasivă din
partea unei persoane ce are obligaţia legală de a lua măsuri pentru folosirea
133
localului, locuinţei sau amenajării în concordanţă cu respectarea legilor şi a
bunelor moravuri. Interesant este că legiuitorul nu a incriminat consumul de
droguri, aceasta implicând o discuţie mai vastă în legătură cu libertatea persoanei,
dreptul fiecăruia de a decide cu privire la propria persoană, la viaţa, sănătatea sa
şi a mediului în care trăieşte, însă a luat toate măsurile pentru a descuraja,
pentru a face cât mai greu accesibil drogul, pentru a limita şi restrânge fenomenul
– în acest sens a incriminat procurarea drogurilor în vederea consumului propriu,
a incriminat orice activitate ce facilitează aproprierea drogurilor de consumator.
Revenind strict la tolerarea consumului de droguri, această modalitate vine în
completarea punerii la dispoziţie, începe acolo unde se termină punerea la
dispoziţie, iar, diferit faţă de aceasta, presupune, cu necesitate, realizarea
rezultatului socialmente periculos. Nu poţi tolera sau facilita, ceva ce nu există cu
obiectivitate; în aceste condiţii consumul ilicit de droguri trebuind să aibă în
antecedenţa sa, ca una dintre cauze, tolerarea în incinta unui spaţiu amenajat.
Ancheta va trebui să demonstreze, în acest caz, existenţa consumului ilicit de
droguri, faptul facilitării de către o persoană fizică şi legătura sau raportul de
cauzalitate, determinarea consumului ilicit de droguri în acel loc de facilitare.
Am promovat expresia „favorizare a consumului ilicit de droguri” bazându-
mă pe o interpretare logică a textului art. 5 din Legea 143/2000 şi pe o anumită
asemănare cu infracţiunea prevăzută de art. 264 din Codul Penal – favorizarea
infractorului – totul oprindu-se aici, nefiind vorba, nici pe departe, ca infracţiunea
ce se referă la consumul de droguri să fie considerată o formă specială a
infracţiunii prevăzute de Codul Penal sau să existe alte consecinţe juridice care să
izvorască din asemănarea de titlu, mai ales că titulatura din Codul Penal este dată
de legiuitor iar cea din Legea 143/2000 este dată de mine din considerente de
oportunitate, bazate pe uşurarea înţelegerii şi memorării infracţiunii.
Latura subiectivă. Infracţiunea de favorizare a consumului ilicit de droguri
se poate săvârşi doar cu intenţie şi nu orice fel de intenţie ci una calificată.
Subiectul activ se comportă în deplină cunoştinţă de cauză – cu ştiinţă, aşa cum
spune legiuitorul – în vederea favorizării consumului ilicit de droguri. El a înţeles,
iar ancheta trebuie să scoată în evidenţă acest lucru, că pune la dispoziţie un
spaţiu în ideea, cu scopul declarat, ca în acel spaţiu să se petreacă o stare de
lucruri care să aibă în compunere, alături poate şi de alte activităţi mai mult sau
mai puţin ilicite, consumul de droguri ori tolerează naşterea şi dezvoltarea acestei
stări de lucruri. Scopul este declarat – favorizarea consumului ilicit de droguri.
Mobilul, privit ca acel impuls intern care a dinamizat, care a dat raţiune
comportamentului ilicit, este un element facultativ al laturii subiective, principial,
este vorba despre obţinerea de foloase materiale însă pot exista şi alte
considerente, oricum importante pentru anchetă, pentru reţinerea, dacă este
cazul, a concursului de infracţiuni, a unor forme agravate – cum este cea
prevăzută de art.12 alin.1 din Legea 143/2000 – sau a unor circumstanţe, în
vederea individualizării pedepselor.
3.2.3. Infracţiunea de prescriere, eliberare sau obţinere abuzivă

de droguri de mare risc
În materia acestei infracţiuni trebuie observată, în ceea ce priveşte condiţiile
preexistente, o anumită specificitate a obiectului juridic special, constituit din
relaţiile sociale referitoare la sănătatea publică care, în mod necesar, sunt
134
condiţionate de respectarea regimului impus de legiuitor pentru prescrierea,
eliberarea sau obţinerea drogurilor de mare risc.
De asemenea, subiectul activ este, în două din cele trei modalităţi, calificat
şi diferit, în funcţie de modalitatea de săvârşire a faptei. Prescrierea drogurilor de
mare risc, aşa cum se subliniază şi în textul legal, se poate face doar de către un
medic. Aici consider că trebuie detaliată o ipoteză – ce se întâmplă atunci când
persoana care prescrie are calificarea necesară însă i s-a interzis ori, din alte
motive, nu mai poate practica această meserie sau, pur şi simplu, este un
impostor?
Deşi s-ar părea că legiuitorul a avut în vedere o specializare strictă a
subiectului activ, consider că subiectul activ trebuie să rămână calificat, dat fiind
specificitatea elementului material, însă trebuie acceptată şi includerea celor două
categorii amintite – cei care nu mai au dreptul să profeseze şi simplii impostori –
esenţială fiind, aici, convingerea celui căruia i se prescriu droguri de mare risc,
potrivit cu care acesta se găseşte în faţa unui medic.
Soluţia satisface un aspect de oportunitate – în alte condiţii conduita în
discuţie ar trebui ori nepedepsită în contextul acestui domeniu special ori
asimilată, oarecum artificial, cu una din acţiunile avute în vedere de legiuitor la
incriminarea traficului de droguri – şi, în acelaşi timp, presupune concursul de
infracţiuni, de la caz la caz, cu infracţiuni de fals, uz de fals, înşelăciune, etc., mai
ales în condiţiile în care sunt necesare formulare şi înregistrări cu caracter
special. Mai mult, reţetele medicale ce conţin ca recomandări de tratament
droguri de mare risc pot fi date doar de către medici primari, şefi de secţie numiţi
de direcţiile sanitare sau de directorii spitalelor, pentru cazuri deosebite, atent
selecţionate, fără a fi depăşite dozele pentru 24 de ore prevăzute în Farmacopeea
Română X, pentru fiecare substanţă, în parte, şi pentru fiecare cale de
administrare posibilă.
Eliberarea drogurilor de mare risc pe baza unei reţete medicale prescrisă
abuziv sau falsificată poate fi făcută numai de către un farmacist. Situaţia
farmaciştilor fără drept de a profesa precum şi cea a impostorilor, apreciez că
trebuie tratată în mod identic cu cea arătată în cazul prescrierii.
Obţinerea drogurilor de mare risc, pe baza unei reţete medicale prescrise
abuziv sau falsificată, poate cădea în sarcina oricărei persoane ce întruneşte
condiţiile cerute de lege pentru a răspunde penal340, aici subiectul activ
nemaifiind calificat.
Latura obiectivă. Elementul material este realizat prin acţiuni specifice
fiecărei modalităţi în parte: prescriere, eliberare, obţinere de droguri de mare risc.
Prin prescrierea de droguri de mare risc se înţelege scrierea unei reţete speciale –
reţetă cu timbru sec – de către un medic şi predarea ei unei persoane ce o solicită.
Eliberarea de droguri de mare risc pe baza unei reţete prescrisă de abuziv
ori falsificată presupune, în opinia mea, mai mult decât simpla predare a
drogurilor către persoana solicitantă341, aici fiind implicată o anumită
complexitate în conduită; farmacistul trebuie să primească reţeta, să o analizeze,
să conştientizeze că aceasta este prescrisă abuziv – eventual şi pe baza unor date
cunoscute iniţial – ori este falsificată.
340 A. Boroi, N Neagu, V.R.Sultănescu – Infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000 privind combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri, Edit. Rosetti, Bucureşti, 2001, pag. 68
341 Idem, pag. 69
135
Obţinerea de droguri de mare risc pe baza unei reţete medicale prescrisă
abuziv ori falsificată cuprinde toate demersurile făcute de către subiectul activ
pentru a intra în posesia drogurilor de mare risc folosind reţeta arătată.
Făptuitorul îşi poate atinge scopul, fie câştigând conivenţa farmacistului, fie
exploatând ignoranţa acestuia în cazul folosirii reţetei falsificate.
Apreciez că în cazul obţinerii drogurilor de mare risc pe baza unei reţete
falsificate suntem în prezenţa unei forme speciale – pedepsită mai grav – a uzului
de fals342. Există, deja, consumată o infracţiune de fals, în sensul art. 288 din
Codul Penal, săvârşită de către cel ce foloseşte reţeta falsificată, caz în care vom
avea de a face cu un concurs de infracţiuni, ori de către o altă persoană, caz în
care, demonstrându-se că cel ce a săvârşit falsul a făcut-o pentru ca pe baza lui
să poată fi obţinute droguri de mare risc, vom fi în prezenţa unui act de
participaţie la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 6, alin. 2 din Legea
143/2000 în concurs cu infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale
prevăzută de art. 288 din Codul Penal.
Sub aspectul rezultatului periculos şi a legăturii de cauzalitate dintre acesta
şi elementul material, infracţiunea este de pericol sau de rezultat în funcţie de
modalitatea de săvârşire. În cazul prescrierii, infracţiunea este de pericol,
acţiunea caracteristică elementului material inducând în viaţa socială o stare de
pericol sub aspectul posibilităţii ca persoane interesate să procure droguri de
mare risc şi să le folosească pentru trafic în sensul art. 2 sau 4 din Legea
143/2000, raportul de cauzalitate rezultând „ex re”, din însăşi materialitatea
incriminării.
Eliberarea şi obţinerea, ca modalităţi infracţionale, sunt conexe, prima
constituie cauza iar cea de a doua efectul. Legiuitorul nu a legat explicit un
anumit rezultat socialmente periculos de cele două acţiuni ca şi condiţii pentru
existenţa infracţiunii. Totuşi, îmi permit să observ că „eliberarea” şi omologa
„obţinerea” au implicit un rezultat logic – aproprierea de către o persoană
interesată, intrarea acestei persoane în posesia drogurilor de mare risc. Fără
realizarea acestui rezultat cele două modalităţi normative rămân lipsite de sens.
În aceste condiţii, infracţiunea, consider că, devine de rezultat fiind necesar, ca
element al laturii obiective şi o relaţie de cauzalitate, firească şi normală, de altfel,
între „eliberare” şi „obţinere”, pe de o parte şi rezultatul specific – intrarea în
posesia unor cantităţi de droguri de mare risc – pe de altă parte.
Ceea ce în cazul prescrierii era doar o posibilitate, în cazul eliberării şi
obţinerii devine certitudine, persoana interesată are la dispoziţie droguri de mare
risc, le va putea folosi pentru consum propriu ori le va putea trafica în alt mod.
Latura subiectivă. Sub aspectul formei de vinovăţie, infracţiunea analizată
este caracterizată de intenţia directă. Avem de a face cu o intenţie calificată prin
scop.
Astfel, medicul ce prescrie drogurile de mare risc este în deplină cunoştinţă
de cauză, el cunoaşte că prin acţiunea lui creează posibilitatea ca o persoană să
folosească pentru consum propriu ori să poată face alt trafic, legiuitorul plasând
acţiunea lui în legătură directă cu lipsa unei necesităţi medicale. Aici este exclusă
culpa medicală, eroarea medicului asupra stării de sănătate a unei persoane caz
în care medicul îşi formulează sau acceptă o ipoteză greşită urmând ca, prescriind
droguri, să acopere o necesitate medicală.
342 Art. 291 din Codul Penal

136
Farmacistul ce eliberează drogurile, de asemenea, conştientizează lipsa
necesităţii medicale, el primeşte reţeta, o analizează, realizează faptul că aceasta
este prescrisă abuziv ori este falsificată, după care trece la acţiune cunoscând, în
mod evident, că prin activitatea sa facilitează alte conduite incriminate de
legiuitor. Practic el este participant la infracţiunea de trafic de droguri, întrucât el
solicită reţeta doar pentru a justifica, formal, eliberarea drogurilor iar legiuitorul,
cunoscând aceasta, a voit să incrimineze separat acest act de participare.
Persoana ce obţine droguri, este şi subiect activ al traficului de droguri, ea
numai foloseşte o reţetă, în condiţiile arătate, pentru procurarea de droguri de
mare risc, această modalitate fiind, în fapt, o modalitate a traficului de droguri pe
care legiuitorul a vrut să o incrimineze şi să o pedepsească separat.
În aceste condiţii, s-ar putea pune o întrebare în legătură cu motivul ce a stat la
baza hotărârii legiuitorului de a incrimina şi pedepsi separat acte de participare
sau de executare a traficului de droguri.
Explicaţia vine de la specificitatea domeniului ce nu permite traficarea unor
cantităţi importante de droguri, orice complicaţie de natură a spori gradul de
pericol social constituind infracţiuni în concurs – cazul omorului, violului,
vătămarea gravă a sănătăţii, instigarea persoanei ce consumă droguri la
săvârşirea de infracţiuni, etc.
3.2.4. Infracţiunea de administrare abuzivă de droguri de mare

risc
Obiectul juridic este reprezentat de relaţiile sociale a căror formare şi
normală dezvoltare sunt condiţionate de respectarea regimului legal privind
administrarea drogurilor de mare risc persoanelor. Consider că, principial nu
sunt implicate şi alte categorii de relaţii sociale legate de viaţa, sănătatea,
integritatea persoanelor întrucât, dacă acestea vor fi lezate în vreun fel, vom putea
admite un concurs de infracţiuni ori o infracţiune de rezultat în cadrul căreia
administrarea abuzivă de droguri să aibă doar rolul de mijloc în vederea atingerii
unui scop.
Subiectul activ al acestei infracţiuni nu este calificat, putând fi orice
persoană ce răspunde penal. Drogurile de mare risc pot fi administrate în mod
abuziv – „în afara condiţiilor legale” specifică in terminis legea – atât de către o
persoană calificată, respectiv un cadru medical, cât şi de o persoană necalificată,
urmând ca, în funcţie de posibilele consecinţe, să fie analizat şi gradul de
vinovăţie faţă de acestea.
Latura obiectivă. Elementul material se realizează printr-o acţiune ce
incumbă, din punct de vedere noţional, termenului de administrare. Este
suficientă o singură administrare a drogurilor de mare risc pentru consumarea
infracţiunii urmând ca, în condiţiile în care administrarea are loc în mod repetat,
activitatea infracţională să dobândească un caracter continuat. Din punct de
vedere al existenţei infracţiunii nu interesează nici dacă persoana căreia i se
administrează drogul a fost sau nu de acord cu aceasta fiind, practic, indusă în
eroare cu privire la natura operaţiunii sau/şi cu privire la natura substanţei
administrate, nici modul cum s-a făcut administrarea. O subliniere trebuie făcută
în legătură cu condiţiile ce circumscriu elementul material. Administrarea trebuie
făcută în afara condiţiilor legale, legiuitorul voind să instituie o rigoare cât mai
puţin flexibilă în domeniu. Nu s-a făcut nici o referire, în textul legal, la ceea ce se
137
numeşte în doctrină medicală „necesitate medicală” şi, cel puţin la nivel teoretic,
nu poate fi de acceptat un concurs, încălcarea condiţiilor legale în favoarea
satisfacerii unei necesităţi medicale apărută intempestiv.
Din punct de vedere al rezultatului periculos pentru societate şi al
raportului de cauzalitate, infracţiunea pe care o analizez este o infracţiune de
pericol. Totuşi, trebuie observat că administrarea drogurilor de mare risc poate
genera şi efecte deosebite asupra sănătăţii persoanei căreia i se administrează
aceste substanţe, putându-se ajunge până la decesul acesteia. În aceste condiţii,
urmează a se analiza intenţia făptuitorului, sub aspectul fiecărui rezultat
periculos în parte, urmând a se stabili dacă administrarea de droguri de mare risc
a fost doar un mijloc în vederea obţinerii rezultatului presupus de infracţiunile
contra vieţii, sănătăţii, integrităţii corporale, etc. – ce sunt infracţiuni de rezultat –
caz în care infracţiunea prevăzută de Legea 143/2000 este absorbită de
infracţiunile arătate, ori rezultatul apare ca praeterintenţionat, caz în care culpa
din ipoteză impune tot absorbirea, dar în alte infracţiuni – infracţiuni
reglementate ca atare pentru a satisface ipoteza praeterintenţiei, cum este cea de
lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută şi pedepsită de art. 183 din
Codul Penal.
Latura subiectivă. Forma de vinovăţie impusă de norma de incriminare
este intenţia directă343, făptuitorul cunoscând sau trebuind să cunoască faptul că
administrarea drogurilor de mare risc se poate face doar în anumite condiţii
impuse restrictiv prin lege. Analiza scopului şi a mobilului nu sunt relevante sub
aspectul existenţei infracţiunii însă trebuie reţinute pentru individualizarea
pedepselor, reţinerea unui posibil concurs de infracţiuni sau absorbirii într-o
infracţiune mai periculoasă, de rezultat.
3.2.5. Infracţiunea de furnizare de inhalanţi chimici toxici unui

minor în vederea consumului.
În materia obiectului juridic, dincolo de regimul legal instituit pentru
substanţele aflate sub control naţional, trebuie observată grija legiuitorului român
pentru ocrotirea minorilor, pentru crearea unor condiţii cât mai bune care să
asigure dezvoltarea sănătoasă a acestora.
Obiectul material este constituit din substanţele ce fac parte din categoria
substanţelor chimice care, pe lângă alte proprietăţi, o au pe aceea de a se
volatiliza iar inhalarea gazelor toxice este de natură a genera efecte deosebit de
negative asupra comportamentului fizic şi psihic al oamenilor, asupra stării de
sănătate a acestora. Lista acestor substanţe este stabilită prin ordin al ministrului
sănătăţii. Trebuie observat că cea mai mare parte dintre acestea, prin efectele lor,
se includ în definiţia dată armelor chimice astfel încât folosirea acestor substanţe,
urmărindu-se rezultatele acţiunii lor asupra oamenilor, este deosebit de atent
incriminată344.
Subiectul activ nu este calificat, furnizarea putând fi făcută atât de către o
persoană majoră cât şi de către un minor, esenţial fiind ca să existe o substanţă
din categoria celor ce constituie obiectul material al infracţiunii la dispoziţia
persoanei solicitate să furnizeze.
343 A se vedea şi A. Boroi, N. Neagu, V.R.Sultănescu – Infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000 Edit. Rosetti
Bucureşti, 2001 pag. 72.
344 N.A. – a se vedea şi dezvoltările din secţiunea în care se tratează substanţele toxice.
138
Subiectul pasiv al acestei infracţiuni este calificat345 acesta trebuind să
aibă, cu necesitate, calitatea de minor.
Latura obiectivă. Elementul material constă într-o acţiune – furnizarea de
inhalanţi chimici toxici. Noţiunea de furnizare presupune, în mod efectiv, a da
inhalanţi chimici, a preda, a face o ofertă urmată de acceptare, manifestată în
plan obiectiv, unui minor.
Deşi, la prima vedere, lucrurile pot părea clare, problema, consider, că nu
trebuie abordată simplist. Astfel, apreciez că legiuitorul a urmărit, aici, ca minorii
să fie feriţi, să nu aibă la dispoziţie substanţe chimice ce pot fi folosite, prin
inhalare, în vederea obţinerii unor efecte aparent plăcute. Din formularea textului
legal reiese că a fost incriminată o etapă ce anticipează consumul – inhalarea
efectivă a substanţelor chimice – pentru existenţa infracţiunii, neinteresând cine
urmează să inhaleze, o singură persoană sau mai multe, un minor, numai minori,
numai adulţi sau şi minori şi adulţi. De asemenea, nu interesează dacă
vânzătorul furnizează astfel de substanţe unui major, urmând ca acesta,
eventual, să faciliteze consumul unuia sau mai multor minori; aici majorul care
procură devine el însuşi subiect activ. Ceea ce rămâne, ca fiind esenţial, este
întrunirea a două condiţii în legătură cu elementul material:
• Furnizarea să se facă către un minor
• Furnizarea să se facă în vederea consumului
În ceea ce priveşte rezultatul socialmente periculos şi legătura de
cauzalitate, infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea 143/2000 este o
infracţiune de pericol. Furnizarea se face în vederea consumului însă nu este
important, sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii, dacă s-
au inhalat, în mod efectiv, substanţele toxice, dacă numai s-a început inhalarea
ori alte elemente legate de această operaţiune scop.
Latura subiectivă. Forma de vinovăţie specifică acestei infracţiuni este
intenţia directă. Avem de a face cu o intenţie calificată, furnizarea are un scop
clar determinat, se face „în vederea consumului”. În ceea ce priveşte mobilul,
legiuitorul nu leagă direct efecte juridice însă, ancheta va trebui să lămurească
cât mai clar această problemă, întrucât depăşindu-se un interes oneros, specific
comercial, legat de valorificarea unei mărfi, ar putea fi evidenţiate în cauză
existenţa unor urmări, aparent ascunse, pe care făptuitorul să le fi urmărit şi care
să fi constituit acea raţiune, acel impuls intern determinant în luarea hotărârii de
a săvârşi infracţiunea – toate acestea fiind de natură să genereze extinderea
cercetărilor şi posibilă conturare a evidenţei săvârşirii şi a altor infracţiuni, cu
certitudine, mai periculoase.
3.2.6. Infracţiunea de trafic cu precursori folosiţi la fabricarea

ilicită a drogurilor
În materia traficului cu precursori, legiuitorul a optat pentru reglementarea
infracţiunii în mai multe texte legale. Consider că este vorba despre o singură
infracţiune, chiar în situaţia în care s-ar putea considera, aceasta, o construcţie
teoretică artificială, în condiţiile în care avem de a face cu o reglementare în două
legi, conexe dar, totuşi, diferite.
345 A se vedea şi A. Boroi, N. Neagu, V.R.Sultănescu – Infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000 Edit.
Rosetti Bucureşti, 2001 pag. 73.
139
Trebuie distins între două forme ale traficului de precursori – o formă cadru
prevăzută de art. 32 alin. 1 şi 2 din Legea 300/2002 şi o formă calificată prin
scop, prevăzută în art. 9 din Legea 143/2000 şi art. 32 alin. 3 din Legea
300/2002. Dincolo de demersul teoretic distincţia va trebui urmărită în planul
cercetării, pentru forma calificată fiind esenţial ca ancheta să demonstreze
efectuarea acţiunilor specifice elementului material în scopul obţinerii de droguri
de risc sau de droguri de mare risc.
Obiectul juridic are în vedere acele relaţii sociale a căror formare şi
normală desfăşurare sunt condiţionate, ca şi în cazul altor infracţiuni prezentate
în acest capitol, de respectarea regimului juridic al substanţelor aflate sub control
naţional, în sens larg, iar particularizat, de nerespectarea regimului juridic al
precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor.
Dat fiind natura acţiunilor specifice elementului material – o enumerare
vastă ce urmăreşte ca rezultat incriminarea oricărei activităţi legate de precursori
– trebuie observată complexitatea aspectelor ce caracterizează regimul juridic al
acestor substanţe, o anumită echivocitate ce trebuie acceptată prin prisma
posibilităţilor de utilizare – acestea pot fi folosite atât pentru obţinerea de droguri
cât şi pentru obţinerea unor produse care, prin calităţile lor, să fie acceptate în uz
pentru tratamente medicale pe scară largă ori în alte scopuri licite.
Obiectul material este constituit din precursori, în cadrul formei cadru şi
formei calificate atunci când se urmăreşte producerea, folosirea sau fabricarea
ilicită a drogurilor şi din precursori, echipamente şi materiale, în situaţia utilizării
lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită a drogurilor de mare risc.
În cadrul conţinutului constitutiv, din considerente ce ţin de rigoarea demersului
ştiinţific, voi încerca să punctez diferenţiat unele particularităţi ale celor două
forme ale infracţiunii. Aceasta este necesară pentru că, cu toată consideraţia
pentru caracterul unitar al acestei infracţiuni, pe care îl susţin, acceptând
posibilele critici şi observaţii ce pot fi făcute, există unele diferenţe între textele
legale ce nu pot fi trecute cu vederea.
Latura obiectivă. Elementul material, atât în cazul formei cadru cât şi în
cazul formei calificate346, se realizează prin mai multe acţiuni: producerea,
fabricarea, sinteza, vânzarea, plasarea pe piaţă, efectuarea de acte de comerţ sau
a altor operaţiuni347. Aşa cum este gândită reglementarea, s-a urmărit
incriminarea oricăror acţiuni neautorizate în legătură cu precursorii. Infracţiunea
este o infracţiune de pericol, legiuitorul arătându-se interesat de păstrarea sub
control a activităţilor ce se pot desfăşura cu, şi în legătură cu o categorie de
substanţe considerate speciale, dat fiind posibilitatea de a putea fi folosite la
obţinerea de droguri. Aici nu interesează dacă urmarea activităţilor incriminate
este obţinerea efectivă de droguri, fiind suficient, doar, să fie săvârşită una dintre
acţiunile prevăzute în textul legal.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol la adresa valorilor sociale
ce constituie obiectul juridic al infracţiunii. În raport cu urmarea imediată
arătată, nu se pune problema probării legăturii de cauzalitate între faptă şi
rezultat aceasta rezultând „ex re”, din însăşi materialitatea faptei.
346 N.A. – există o anumită diferenţă de formulare în condiţiile textului prevăzut la art.9 din Legea 143/2000
faţă de prevederile din Legea 300/2002
347 N.A. – nu voi detalia fiecare termen în parte, pe de o parte, din considerente de spaţiu, iar pe de altă parte,
pentru că unii dintre termeni au fost detaliaţi în secţiunea 3.2.1.

140
Latura subiectivă. Săvârşirea infracţiunii implică din partea subiectului
activ intenţia, ce poate fi, atunci când analizăm forma cadru, atât directă cât şi
indirectă, iar în situaţia formei calificate doar intenţia directă – o intenţie calificată
prin scop, element ce conduce la calificarea, însăşi, a infracţiunii. Pentru existenţa
infracţiunii se cere ca făptuitorul să cunoască că substanţele ce constituie
obiectul material fac parte din categoria precursorilor.
În ceea ce priveşte mobilul şi scopul situaţia este diferită. Dincolo de
importanţa pe care o au cele două elemente ale laturii subiective în planul larg al
investigaţiei penale, pentru extinderea cercetărilor şi pentru individualizarea
pedepselor, legiuitorul acordă o atenţie deosebită scopului, calificând infracţiunea
atunci când făptuitorul a urmărit producerea sau fabricarea drogurilor, atât cele
de mare risc cât şi cele de risc, în sensul art. 1 lit. c şi d din Legea 143/2000.
Această diferenţiere este oportună mai ales din punctul de vedere al practicienilor,
astfel că, atunci când, din diferite motive, ancheta intră în impas devenind
imposibil de probat scopul, legat de producerea sau fabricarea drogurilor,
conduita ilicită, datorită, în primul rând, echivocităţii sale, va putea fi urmărită,
judecată şi pedepsită. De observat că, dacă s-ar schimba datele din ipoteză, multe
persoane de rea credinţă şi-ar putea masca şi continua activitatea ilicită sub
paravanul folosirii precursorilor pentru realizarea unor scopuri, absolut,
nepericuloase.
3.2.7. Infracţiunea de organizare, conducere sau finanţare a

săvârşirii activităţilor ilicite ce au ca obiect traficul şi alte
operaţiuni cu substanţe aflate sub control naţional
Această infracţiune este tratată în doctrină şi ca formă agravată a
infracţiunilor prevăzute de Legea 143/2000 348, folosindu-se, în principal, ca
argument, modul cum este reglementată pedeapsa349. Consider că trebuie să aibă
prioritate, aici, în mod firesc, elementele constitutive ale infracţiunii. Art. 10 din
Legea 143/2000, deşi poate fi apreciată ca normă de trimitere, face referire cât se
poate de clar, în materia laturii obiective, la acţiuni ce creează specificitate
elementului material – organizarea, conducerea sau finanţarea săvârşirii unor
infracţiuni.
În aceste condiţii, voi analiza norma juridică da la art. 10 din Legea
143/2000 ca reglementând o infracţiune distinctă.
Obiectul juridic este caracterizat de grija pe care legiuitorul o manifestă
pentru combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Dincolo de obiectul
juridic special al fiecărei infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000, în cazul de
faţă, se pune problema atragerii unei răspunderi penale mai grave pentru cei ce
reprezintă creierul activităţilor ilicite, persoanele care, niciodată, nu vor efectua
direct activităţile ilicite avute în vedere de legiuitor în materia traficului şi
consumului ilicit de droguri. De ce a fost nevoie de incriminarea separată a unor
activităţi care, în fapt, pot fi analizate şi ca acte de instigare, complicitate sau
coautorat în materia infracţiunilor ce fac obiectul Legii 143/2000, ca să nu mai
pun în discuţie infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni?
Consider că legiuitorul român a apreciat că incriminarea separată a organizării,
348 A.Boroi; N. Norel; V.R.Sultănescu op. cit. pag. 45

349 N.A. – pedeapsa pentru faptele organizate, conduse sau finanţate – limitele maxime s-au sporit cu 3 ani
141
conducerii şi finanţării este oportună pentru a evita dificultăţile ce ar putea apare
în anchetă în legătură cu apărările şi nuanţele ce pot fi invocate de către, în fond,
cei care dau realitate noţiunii de crimă organizată şi care, astfel, ar putea crea
dificultăţi şi pune în discuţie demersul organelor judiciare în scopul eradicării
grupurilor organizate ce acţionează, cu şi în legătură, cu drogurile şi precursorii,
condamnate să se piardă în rutina capturării unor persoane cu rol minim şi care
pot fi înlocuibile, trunchiul structurii, elementul ce produce şi gestionează răul
rămânând intangibil.
Subiectul activ nu este condiţionat în vreun fel de către legiuitor putând fi
orice persoană care întruneşte condiţiile pentru a fi subiect al răspunderii penale.
O subliniere trebuie făcută în legătură cu periculozitatea deosebită a celor ce
organizează, conduc sau finanţează săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Legea
143/2000. Astfel de persoane trăiesc periculos, în principiu, deciziile pe care le
iau în momente de criză generează săvârşirea de noi infracţiuni, gestionarea
crimei poate fi făcută doar prin crimă, conservarea şi dezvoltarea sistemului
presupunând soluţii extreme. De asemenea, făptuitorul trebuie să aibă
capacitatea să desfăşoare activităţile ce formează elementul material al
infracţiunii, fiind necesare calităţi, ce pot fi apreciate ca deosebite, pentru,
bunăoară, a organiza şi a conduce activitatea ilicită din domeniul drogurilor.
Diplomaţie, tact, fermitate, cruzime, capacitate de a anticipa comportamentul
pieţei, inteligenţă în relaţiile cu persoanele ce pot favoriza dezvoltarea activităţii,
cu poliţia, în modul de valorificare a produsului activităţilor ilicite, în gestionarea
modului cum sunt împărţite beneficiile, etc., sunt doar o parte din calităţile, cu
caracter contradictoriu, pe care le au cei în discuţie.
În ceea ce priveşte finanţarea, desigur, subiectul activ trebuie să poată
dispune de mijloace financiare apte de a constitui suportul infracţiunilor din
domeniul drogurilor. Nu interesează titlul cu care dispune, important este doar că
în virtutea unei calităţi atrage mijloace financiare pe care le alocă desfăşurării
activităţii ilicite – putând fi şi o altă persoană care să aibă în patrimoniu
mijloacele financiare şi care să nu cunoască modul cum se folosesc acestea.
În oricare dintre situaţii, organele judiciare au de dus o luptă acerbă cu
persoane ce au o inteligenţă peste medie, ce sunt pregătite şi acceptă ca
inevitabilă această luptă. Sunt desfăşurate diferite activităţi de natură să creeze o
mască credibilă pentru opinia publică – se dau bani grei pentru interviuri,
manifestări sociale şi culturale, ajutoare pentru copii şi bătrâni, burse de studii,
etc. – astfel încât atunci când intervine acţiunea organelor judiciare, aceasta să fie
resimţită ca nedreaptă, drept comandă politică sau solicitare pentru a da bani
pentru unul sau altul dintre partide.
Latura obiectivă. Elementul material al acestei infracţiuni se realizează
prin trei acţiuni ce pot fi tratate atât alternativ cât şi concomitent fiind o problemă
de conjunctură, dacă subiectul activ organizează, conduce şi finanţează ori
desfăşoară doar una sau alta dintre aceste activităţi.
Organizarea se caracterizează printr-o activitate meticuloasă de punere în
rol a fiecărui element astfel încât totul format să funcţioneze ca un sistem.
Prin conducere se înţelege conduita unei persoane care comandă, dirijează
o activitate, este în fruntea unor persoane care fac ceva – demersuri precise în
vederea atingerii unui scop.
Finanţarea presupune furnizarea fondurilor necesare pentru derularea,
pentru funcţionarea unei afaceri.
142
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru valorile ce
caracterizează obiectul juridic, legiuitorul neimpunând ca activitatea criminală să
aibă un anume rezultat, eventual înfiinţarea organizaţiei criminale – ca să
organizezi, să conduci ori să finanţezi ceva, acest ceva trebuie să existe, să aibă o
existenţă obiectivă recunoscută în mediu astfel încât să se poată presupune că
poate funcţiona şi poate aduce profituri. Nu interesează limitele activităţii
infracţionale pentru conturarea elementelor constitutive ale infracţiunii, însă nu
se poate spune că organele judiciare pot rămâne fără reacţie la elemente precum
volumul tranzacţiilor, numărul persoanelor implicate, legăturile infracţionale la
nivel naţional şi internaţional, etc. Foarte important este ca săvârşirea
infracţiunilor prevăzute la art. 2-9 din Legea 143/2000 să fie în curs. Nu este
neapărat necesar ca aceste infracţiuni să se fi consumat ori, după caz, să se fi
epuizat, făptuitorul trebuind să se găsească undeva în curs de a străbate ceea ce
doctrina numeşte „iter criminis”.
În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate, aceasta, la fel ca în cazul altor
infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000, rezultă din însăşi materialitatea
faptelor.
Latura subiectivă. Forma de vinovăţie specifică acestei infracţiuni este
intenţia directă, făptuitorii fiind în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la
natura activităţii pe care o desfăşoară, la rezultatele şi la implicaţiile sociale ale
acesteia. Scopul şi mobilul nu sunt detaliate de către legiuitor în conţinutul
constitutiv al infracţiunii. În ceea ce priveşte scopul şi mobilul, legiuitorul nu a
dorit să complice norma juridică prin includerea unor efecte juridice speciale
legate de urmărirea, de către infractori, a unor anume rezultate în legătură cu
săvârşirea infracţiunii, rezultate ce să întrunească condiţiile legale prevăzute
pentru categoriile juridice de scop şi mobil, astfel că organele judiciare vor trebui
să aprecieze, de la caz la caz, dacă tratează subiectul, ca simplă circumstanţă ori
ca element de natură a impune dezvoltarea anchetei, extinderea cercetărilor la
alte fapte şi persoane.
Practica judiciară subliniază tratarea problemei de către capii crimei
organizate ca pe o afacere, poate mai puţin obişnuită, dar, totuşi, afacere; se
organizează, se conduce, se finanţează ceva în vederea obţinerii de profituri.
Anticipez ca deosebit de delicat şi dificil probarea, de către anchetă a altor scopuri
ce ar putea ţine, bunăoară, de urmărirea unor rezultate ce ar avea legătură
directă cu periclitarea vieţii, sănătăţii, comportamentului social, imaginii, etc.,
unei persoane sau grup de persoane.
Realitatea evidenţiază faptul că activitatea infracţională în materia
drogurilor la acest nivel, este canalizată asupra obţinerii de profituri. Este greu de
evidenţiat acţiuni ce vizează direct afectarea sănătăţii persoanelor ce consumă
droguri ca principal scop. În principiu, aşa cum am arătat, se urmăreşte
desfăşurarea de activităţi care să producă profituri cât mai mari iar dacă, pentru
aceasta este necesar să fie încălcată legea penală, să fie afectată fundamental
sănătatea unui număr important de persoane, totul este asumat ca risc al
afacerii.
Detaliind aspectul, îmi permit să observ că la nivel internaţional discuţia
pare a se deplasa din sfera punerii în pericol a vieţii şi sănătăţii persoanei în
domeniul afectării economiilor mai mult sau mai puţin statale, a climatului de
143
afaceri dintr-un anumit spaţiu geografic350. Statul, ca principal apărător al ordinii
sociale, este tentat să considere, în anumite limite că problema consumului de
droguri poate fi tratată, înainte de toate, ca o problemă personală a fiecărui
individ în parte ce, în deplină cunoştinţă de cauză asupra efectelor consumului de
droguri, poate să ia ori nu hotărârea de a-şi administra droguri – condiţii în care
intervenţia organelor specializate, şi aici în mod firesc un loc central îl ocupă
organele judiciare, trebuie să capete o consistenţă sporită atunci când se
conştientizează volumul deosebit al mijloacelor financiare ce se pot obţine sau
chiar se obţin, efectiv, din organizarea, conducerea sau finanţarea traficului de
droguri. De la nivel de individ sau grup de indivizi implicaţi în traficul şi
consumul ilicit de droguri problema translează la nivel social, mijloacele
financiare provenite din infracţiune, trecând peste necesitatea „albirii” lor, creează
diferite blocaje, falimente, dezechilibre în economie, etc.
3.2.8. Infracţiunea de a îndemna la consumul ilicit de droguri

Într-o reglementare, ce se vrea cât mai completă, era firesc ca legiuitorul să
introducă în discurs şi o normă juridică care să aibă ca obiect îndemnul de a
consuma ilicit droguri. Astfel, în art.11 din Legea 143/2000, un ultim articol
destinat reglementării unei infracţiuni, este incriminat îndemnul la consumul
ilicit de droguri în două forme – una de pericol351 şi una de rezultat352 - în funcţie
de cum îndemnul este sau nu urmat de consumul ilicit de droguri.
Obiectul juridic este, principial, comun cu celelalte infracţiuni prevăzute
de Legea 143/2000. Ca element caracteristic, apreciez că trebuie avute în vedere
şi acele relaţii sociale ce permit, pe baza încrederii, mai mult sau mai puţin
conjuncturale, pe care o acordăm fiecare dintre noi, uneia sau unora dintre
persoanele ce sunt în preajma noastră la un moment dat, ca aceste persoane,
beneficiind de o anumită charismă ori numai de propria noastră slăbiciune, să ne
poată influenţa comportamentul atât de mult încât să inducă hotărârea de a
accepta consumul de droguri sau, mai mult, de a dori să se consume droguri.
În ceea ce priveşte subiectul infracţiunii, atât subiect activ cât şi subiect
pasiv secundar poate fi orice persoană, fiind aplicabile circumstanţierile legale
comune cu privire la minori ori la persoanele ce au anumite calităţi speciale.
Latura obiectivă. Elementul material se poate realiza prin orice acţiune ce
poate fi subsumată noţiunii de „a îndemna”. Se poate aprecia că prezintă
relevanţă juridică, în context, atât ceea ce se desfăşoară pentru a determina o
persoană să consume droguri, cât şi ceea ce se poate desfăşura pentru a întări o
hotărâre ce este deja luată, însă persoana în cauză încă mai şovăie cu privire la
împrejurarea în care va consuma droguri, la natura drogurilor pe care să le
consume, la momentul în care o va face, etc.353.
În ceea ce priveşte urmarea imediată, aceasta este diferenţiată după cum
suntem în prezenţa ipotezei de la alin. 1 ori de la alin. 2 al art. 11 din Legea
143/2000. Dacă îndemnul este urmat de către persoana căreia i se adresează şi
aceasta efectiv consumă droguri suntem în prezenţa unei infracţiuni de rezultat,
iar ancheta va trebui să urmărească probarea legăturii de cauzalitate dintre
350 P.A. O’Hare, R. Newcombe, A. Matthews, E.C. Buning, E. Drucker - The reduction of drug-related
harm, Routledge London and New York, 2000 edition
353 N.A. – în acelaşi sens A. Boroi, N. Neagu, V.R.Sultănescu op. cit. pag. 78
144
acţiunea sau complexul de acţiuni desfăşurat de către făptuitor şi consumul
drogurilor. Dacă îndemnul nu este urmat de consumul de droguri sau legătura de
cauzalitate nu se poate proba, putând fi posibil ca cel care consumă droguri, deşi
a fost îndemnat în acest sens, să nu fi trecut la act, la consumul în sine, ca
urmare a îndemnului ci să fi consumat droguri în alte împrejurări, independent
de demersurile făptuitorului, vor fi aplicabile prevederile de la alin. 2, fiind,
practic în prezenţa incriminării tentativei la conduita descrisă de legiuitor la alin.
1, dar, de data aceasta, ca infracţiune de pericol.
Latura subiectivă. Infracţiunea în discuţie se poate săvârşi doar cu
intenţie, atât intenţie directă cât şi intenţie indirectă. În ceea ce priveşte scopul,
acesta este explicit – determinarea persoanei ce constituie obiectul demersului la
a consuma droguri – de realizarea acestuia fiind condiţionată încadrarea juridică
şi limitele pedepsei. Aplicarea unei pedepse sensibil mai mici354, în limita
superioară, atunci când îndemnul nu este urmat de executare, neatingându-şi
astfel scopul, are ca raţiune preocuparea legiuitorului pentru a oferi instanţelor
de judecată un instrument eficient pentru materializarea evaluării mijloacelor şi
metodelor, agresivitatea mai mult sau mai puţin semnificativă, a activităţii,
catalogate ca fiind de natură să constituie îndemn, posibilitatea, în concret, a
fiecărei persoane îndemnate de a rezista la demersurile făptuitorului.
În ceea ce priveşte mobilul, acesta, nerelevat în context de către legiuitor,
gravitează în sfera specifică domeniului traficului de droguri la care am făcut
referire, când am tratat celelalte infracţiuni. Aici trebuie scos în evidenţă şi un
aspect legat de persoana îndemnată – vătămarea sănătăţii, decadenţa morală şi
fizică urmând să se manifeste faţă de o anumită persoană, persoană faţă de care
făptuitorul a avut în momentul faptei un ascendent moral bazat pe o legătură, în
primul rând, personală.
Sigur, probabil făptuitorul a urmărit să dezvolte afacerea, să realizeze
profituri mai mari, prin introducerea în rândul clienţilor a încă unei persoane,
însă ancheta poate scoate în evidenţă şi alte aspecte, cum ar fi: dorinţa
făptuitorului de a vedea dependentă o anumită persoană de el, de a suprastimula
potenţa fizică a persoanei ori persoanelor îndemnate, pentru a le folosi forţa de
muncă, de a satisface sentimente de ură, gelozie, etc. Organele judiciare, în
fiecare caz în parte, vor trebui să facă o evaluare atentă a persoanei făptuitorului,
a persoanei îndemnate şi a modului în care a fost materializată acţiunea de a
îndemna, astfel încât să se poată da o pedeapsă corespunzătoare pericolului
reprezentat de activitatea ilicită desfăşurată de către făptuitor, iar dacă este
necesar, să se extindă cercetările până la lămurirea tuturor aspectelor cu
relevanţă juridică.
3.2.9. Forme
Infracţiunile prevăzute de Legea 143/2000355 sunt incriminate atât în formă
consumată cât şi ca tentativă356.
Ca noutate, legiuitorul a asimilat357 tentativei, şi unele acţiuni, ce se disting
prin caracterul lor echivoc, care, altfel, ar fi fost analizate, cel mult, ca acte
354 N.A. – 6 luni la 2 ani sau amendă, faţă de 6 luni la 5 ani

355 N.A. – cu două excepţii: art. 8 – furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi toxici unui minor şi art.
11 – îndemnul la consumul ilicit de droguri
356 art. 13 din Legea 143/2000
357 alin. 2 al art. 13 din Legea 143/2000
145
premergătoare neincriminate. Astfel, producerea, procurarea de mijloace ori
instrumente, precum şi luarea oricăror măsuri, în vederea comiterii infracţiunilor
prevăzute de Legea 143/2000 au fost avute în vedere, în dorinţa creării unui
complex incriminator ce să aibă capacitatea de a descuraja orice activitate care să
exceadă regimului acceptat ca legal de legiuitor. O discuţie poate fi făcută, aici, în
legătură cu expresia „luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor...”. Fără
a detalia, în mod deosebit subiectul, consider ar trebuie acceptat faptul că
legiuitorul a dorit să evite orice enumerare, mai mult sau mai puţin exhaustivă,
concluzionând ferm, aşa cum am arătat mai sus, în sensul creării unui complex
incriminator atot-potent, care să asigure combaterea eficientă a fenomenului
infracţional legat de droguri.
Art. 12 din Legea 143/2000 reglementează două forme agravate distincte
pentru majoritatea infracţiunilor analizate în această secţiune.
Prima formă este calificată în funcţie de apartenenţa subiectului activ la o
organizaţie, asociaţie ori la un grup format din cel puţin 3 persoane, entităţi ce au
structuri determinate şi care sunt constituite în scopul comiterii de infracţiuni
relative la droguri şi obţinerii de beneficii materiale sau alte foloase ilicite. În ceea
ce priveşte raporturile dintre această formă agravată şi infracţiunea de asociere în
vederea săvârşirii de infracţiuni, reglementată de art. 323 din Codul Penal, fiecare
dintre cele două entităţi juridice îşi păstrează caracterul independent întrucât
asocierea poate subzista, ca factor de pericol social, atât anterior săvârşirii
infracţiunilor pentru care a fost înfiinţată, cât şi ulterior, putând exista şi membri
sau persoane care să sprijine asociaţia ce să nu fie implicaţi în activităţile
infracţionale. Situaţia se schimbă în ipoteza alin.2 al art.323 din Codul Penal,
când suntem în prezenţa unui concurs de texte legale fiind aplicabilă norma
juridică specială prevăzută la art.12 alin.1 din Legea 143/2000.
A doua formă agravată, prevăzută de alin. 3 al art. 12 din Legea 143/2000
este calificată prin rezultatul socialmente periculos, respectiv, moartea victimei. Şi
aici, apare o problemă, respectiv, cea a raporturilor dintre forma calificată
prevăzută în legea specială şi infracţiunea de omor – art. 174 din Codul Penal,
infracţiunea de omor calificat – fiind probabilă îndeplinirea condiţiilor specifice
prevederilor de la art. 175 din Codul Penal – ori infracţiunea de lovituri sau
vătămările cauzatoare de moarte – art. 183 din Codul Penal. În oricare dintre
posibilele ipoteze va avea întâietate norma juridică specială prevăzută de Legea
143/2000.
Circumstanţe agravante speciale. Art. 14 din Legea 143/2000 introduce,
cu caracter derogatoriu, de la norma de bază prevăzută de Codul Penal, noi
împrejurări, care, alături de cele avute în vedere în cuprinsul art. 75 din Codul
Penal, vor constitui, în cadru cercetării infracţiunilor prevăzute de Legea privind
combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, circumstanţe agravante.
Astfel ancheta va trebui să lămurească şi următoarele împrejurări:
• persoana care a comis infracţiunea îndeplinea o funcţie ce implică
exerciţiul autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei
funcţii.
• Fapta a fost comisă de către un cadru medical sau de o persoană care
are, potrivit legii, atribuţii în lupta împotriva drogurilor.
• Drogurile au fost trimise şi livrate, distribuite sau oferite unui minor,
unui bolnav psihic, unei persoane aflate în cură de dezintoxicare sau sub
supraveghere medicală ori s-au efectuat alte asemenea activităţi interzise
146
de lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost
comisă într-o instituţie sau unitate medicală, de învăţământ, militară, loc
de detenţie, centre de asistenţă socială, de reeducare sau instituţie
medical-educativă, locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară
activităţi educative, sportive, sociale ori în aproprierea acestora.
• Folosirea minorilor la săvârşirea faptelor incriminate ca infracţiuni de
Legea 143/2000.
• Drogurile au fost amestecate cu alte substanţe care le-au mărit pericolul
pentru viaţa şi integritatea persoanelor.
Din considerente de spaţiu îmi permit să mă opresc aici cu analiza
prevederilor penale ce au legătură cu drogurile, consideraţii legate de unele
dispoziţii procedurale şi condiţiile de nepedepsire ori de reducere substanţială a
pedepselor vor fi tratate în secţiunile destinate analizării efective a problemelor de
anchetă.
Noul Cod Penal incriminează, la rândul său, în cadrul Capitolului IV –
Crime şi delicte contra sănătăţii publice, mai multe activităţi ilicite, grupate în
conţinutul constitutiv a patru infracţiuni după cum urmează:
⇒ Traficul ilicit de droguri – art. 386:
1. Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,
prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea,
distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea,
cumpărarea, deţinerea sau alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de
risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare strictă de la 3 la 15 ani şi
2. Dacă faptele prevăzute în alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc,
pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor
drepturi.
3. Cu pedeapsa prevăzută în alin. (2) se sancţionează şi introducerea sau
scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără
drept, în scopurile prevăzute la alin. (1).
4. Dacă fapta prevăzută în alin. (3) are ca obiect droguri de mare risc,
pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor
drepturi.
5. Organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute în alin. (1)-(4)
se sancţionează cu maximul pedepsei prevăzute pentru fapta comisă, iar
dacă acest maxim este neîndestulător se poate aplica o pedeapsă până la
maximul ei general.
⇒ Nerespectarea dispoziţiilor privind administrarea ilicită de droguri – art. 387:
1. Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,
prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea, introducerea şi
scoaterea din ţară de droguri pentru consum propriu, fără drept, se
2. Punerea la dispoziţie, cu intenţie, cu orice titlu, a unui local, a unei
locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat în care are acces publicul pentru
consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea
locuri se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea
unor drepturi.
147
3. Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie, de către medic, fără ca
aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se pedepseşte cu
închisoare strictă de la un an la 5 ani.
4. Cu pedeapsa prevăzută în alin. (3) se sancţionează şi eliberarea sau
obţinerea, cu intenţie, de droguri de mare risc pe baza unei reţete
medicale prescrise în condiţiile prevăzute în alin. (3) sau a unei reţete
medicale falsificate.
5. Administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara condiţiilor
legale, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
6. Furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor
se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani.
7. Îndemnul la consumul ilicit de droguri, prin orice mijloace, dacă este
urmat de executare, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5
ani, iar dacă îndemnul nu este urmat de executare, pedeapsa este
închisoarea strictă de la un an la 2 ani sau zile-amendă.
8. Organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute în alin. (1)-(7)
se sancţionează cu maximul pedepsei prevăzute pentru fapta comisă, iar
dacă acest maxim este neîndestulător se poate aplica o pedeapsă până la
maximul ei general.
⇒ Traficul şi administrarea ilicită de droguri care a avut ca urmare moartea
victimei – art. 388: faptele prevăzute în art. 386 alin. (1), (2) şi (5) şi art. 387 alin.
(1), (3)-(6) şi (8) ce au avut ca urmare moartea victimei.
⇒ Nerespectarea dispoziţiilor privind regimul precursorilor – art. 389:
1. Producerea, sinteza, extracţia, experimentarea, deţinerea, transportul,
vânzarea, plasarea pe piaţă sau efectuarea oricăror alte operaţiuni cu
precursori, fără drept, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5
ani.
2. Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancţionează şi comercializarea de
precursori către agenţii economici sau persoane fizice neautorizate.
3. Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi (2) sunt săvârşite în scopul producerii
sau fabricării ilicite a altor droguri decât cele de mare risc, pedeapsa este
închisoarea strictă de la 3 la 10 ani.
4. Trecerea peste frontieră a precursorilor, fără documente legale, se
5. Producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul,
livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea
de precursori, echipamente ori materiale, în scopul utilizării lor la
cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc, se
pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor
drepturi.
În aceste condiţii se pune problema conflictului de texte legale între Legea
143/2000 şi prevederile noului Cod Penal, problema prezentând un interes
deosebit sub aspectul intrării în vigoare a prevederilor Codului Penal şi abrogării,
total sau în parte, a prevederilor Legii 243/2000.
Astfel:
⇒ Infracţiunea de traficul ilicit de droguri prevăzută de art. 386 din Codul Penal
intră în conflict cu prevederile art. 2 alin. 1 şi 2, art. 3 alin. 1 şi 2 şi art. 10 din
Legea 143/2000.
148
Astfel, în art. 386 alin. 1 şi 2 este preluat reglementarea de la art. 2 alin. 1
şi 2 din Legea 143/2000. o diferenţă apare sub aspectul pedepselor: pe lângă
modificările ce ţin de natura pedepselor, traficul cu droguri de mare risc va fi
pedepsit cu închisoare strictă de la 15 la 20 de ani, faţă de închisoare de la 10 la
20 ani în condiţiile prevederilor art. 2 alin. 2 din Legea 243/2000. În cazul
traficului cu droguri peste frontieră, atunci când sunt traficate droguri de risc
pedeapsa care se va aplica va fi detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani, iar
atunci când sunt traficate droguri de mare risc pedeapsa va fi detenţiunea severă
de la 15 la 25 de ani – pedeapsa prevăzută de Legea 143/2000 pentru fapte
similare fiind închisoare de la 10 la 20 de ani, respectiv de la 15 la 25 de ani. De
asemenea, organizarea, conducerea sau finanţarea traficului de droguri se va
pedepsi cu maximul prevăzut pentru fiecare infracţiune organizată, condusă sau
finanţată în parte iar dacă acest maxim este neîndestulător se poate aplica o
pedeapsă până la maximul ei general.
⇒ Nerespectarea dispoziţiilor privind administrarea ilicită de droguri prevăzută
de art. 387 din Codul Penal intră în conflict cu prevederile cu prevederile art. 4, 5,
6 alin. 1 şi 2, 7, 8, 10 şi 11 din Legea 143/2000.
Astfel: textul de la alin. 1 al art. 387 din Codul Penal preia incriminarea din
art. 4 al Legii 143/2000 adăugând, la acţiunile avute în vedere în cadrul
elementului material, scoaterea din ţară de droguri pentru consum propriu.
Incriminarea favorizării consumului ilicit de droguri este preluat fără modificări,
maximul pedepsei fiind mărit la 10 ani, faţă de 5 ani cât era prevăzut în art. 5 din
Legea 143/2000. Prescrierea, eliberarea, sau obţinerea abuzivă de droguri – alin.
3 şi 4 al art. 387 din Codul Penal – preia în întregime, atât sub aspectul
conţinutului constitutiv cât şi sub aspectul cuantumului pedepsei textul art. 6
alin. 1 şi 2 din Legea 143/2000. În ceea ce priveşte administrarea de droguri de
mare risc unei persoane, în afara condiţiilor legale, cuantumul pedepsei este
mărit – de la 6 luni la 1 an, în Legea 143/2000, la 1 la 5 ani, în Codul Penal;
situaţie asemănătoare fiind întâlnită şi în cazul furnizării, în vederea consumului,
de inhalanţi chimici toxici unui minor – 1 an la 3 ani faţă de 6 luni la 2 ani –
respectiv, îndemnului la consumul ilicit de droguri – 1 an la 5 ani, faţă de 6 luni
la 5 ani, atunci când îndemnul este urmat de executare; 1 an la 2 ani faţă de 6
luni la 2 ani, în cazul în care îndemnul nu este urmat de executare. Organizarea,
conducerea sau finanţarea activităţilor ilicite ce întrunesc elementele constitutive
ale infracţiunii de nerespectare a dispoziţiilor privind administrarea ilicită de
droguri sunt sancţionate cu maximul pedepsei pentru faptele incriminate iar dacă
acest maxim este neîndestulător se poate aplica o pedeapsă până la maximul ei
general, faţă de pedeapsa prevăzută pentru fiecare faptă în parte la care se putea
adăuga un spor de 3 ani, în Legea 143/2000.
⇒ Traficul şi administrarea ilicită de droguri care a avut ca urmare moartea
victimei, infracţiune prevăzută de art. 388 din Codul Penal, prin modul în care
este construită, vine şi modifică regimul juridic specific.
Astfel, consecinţa morţii victimei căpăta relevanţă juridică – în condiţiile
Legii 143/2000 – atunci când se întruneau unele condiţii, relativ, mai restrictive:
dacă activitatea ilicită era desfăşurată de către persoane care făceau parte dintr-o
organizaţie sau asociaţie ori dintr-un grup de cel puţin 3 persoane, cu structuri
determinate şi care erau constituite în scopul comiterii de infracţiuni prevăzute de
Legea 143/2000 şi al obţinerii de beneficii materiale sau de alte foloase ilicite. În
noua reglementare din Codul Penal este suficientă desfăşurarea oricărei fapte
149
prevăzute în art. 386 alin. (1), (2) şi (5) şi art. 387 alin. (1), (3)-(6) şi (8) ce au avut
ca urmare moartea victimei.
În ceea ce priveşte săvârşirea activităţilor incriminate de către persoane
care fac parte dintr-o organizaţie sau asociaţie ori dintr-un grup de cel puţin 3
persoane, cu structuri determinate şi care au fost constituite în scopul comiterii
de infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000 şi al obţinerii de beneficii materiale
sau de alte foloase ilicite, apreciez că suntem în prezenţa unei forme infracţionale
calificate care continuă să subziste chiar în condiţiile în care o parte importantă a
prevederilor de natură penală şin Legea 143/2000 sunt abrogate prin intrarea în
vigoare a Codului Penal. O soluţie identică trebuie acceptată şi faţă de prevederile
art. 14 din Legea 143/2000 unde sunt stipulate unele împrejurări ce constituie
circumstanţe agravate speciale ce produc efecte juridice doar în domeniul
infracţiunilor pertinente traficului şi consumului ilicit de droguri.
⇒ Nerespectarea dispoziţiilor privind regimul precursorilor, infracţiune
prevăzută de art. 389 Codul Penal intră în conflict cu prevederile art. 9 din Legea
143/2000, cu prevederile art. 32 alin. 1, 2, 3 şi art. 33 din Legea 300/2002.
Astfel, în alin. 1, 2, 3 de la art. 389 din Codul Penal se preia atât conţinutul
constitutiv cât şi cuantumul pedepselor prevăzute pentru activităţile incriminate
prin art. 32 alin. 1,2, şi 3 din Legea 300/2002. Trecerea peste frontieră a
precursorilor prevăzută la alin. 4 de la art. 389 din Codul Penal pune în discuţie
natura activităţii ilicite – mai este sau nu contrabandă calificată. Din punct de
vedere teoretic răspunsul poate fi ferm, în sensul că da. Totuşi, cum conţinutul
constitutiv este preluat în întregime se poate accepta că avem de a face cu o formă
a infracţiunii de nerespectarea dispoziţiilor privind regimul precursorilor. Din
punct de vedere al cuantumului pedepsei, acesta rămâne neschimbat închisoare
de la 3 la 12 ani.
Concluzionând, apreciez că modul cum legiuitorul a construit şi forma în
care sunt incriminate infracţiunile ce presupun traficul şi consumul ilicit de
droguri sau precursori folosiţi la producerea drogurilor constituie un pas înainte.
Reglementarea este mai clară, mai bine sistematizată, cu privire la concursul de
infracţiuni şi abrogarea unor prevederi de natură penală din legislaţia în vigoare,
în prezent, urmează ca atât doctrina cât şi activitatea legiuitorului să contribuie la
clarificarea lucrurilor.
150
CAPITOLUL 4 – Consideraţii cu privire la alte
infracţiuni a căror săvârşire poate presupune
şi trecerea peste frontieră
4.1. Infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor
Codul Penal român reglementează, la art. 406, infracţiunea de nerespectare

a regimului armelor şi muniţiilor.
Întrucât norma juridică este vastă – motiv ce m-a îndemnat să denumesc
prezenta secţiune „infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor” şi nu‚ infracţiunea
de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor” – consider necesar să fac, în
analiză, o detaliere în funcţie de caracteristicile conţinutului constitutiv, în
principal, de cele ale laturii obiective. Astfel, în conţinutul constitutiv al
infracţiunii de nerespectare a regimului armelor de foc şi muniţiilor trebuie
observate următoarele componente:
• Traficul cu arme de foc, reglementat în două forme: una cadru şi una
agravată, după cum urmează:
Forma cadru – deţinerea, portul, confecţionarea, transportul, precum şi
orice operaţie privind circulaţia armelor de foc şi muniţiilor.
Forma agravată – deţinerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, a armelor
ascunse358, armelor militare, a muniţiei aferente acestora, a mai multor arme
(altele decât armele ascunse şi armele militare), a armelor de panoplie ori a
muniţiei în cantităţi mari, precum şi portul de arme de foc, fără drept, în localul
unităţilor de stat sau al altor unităţi la care se referă art. 145 din Codul Penal, la
întruniri publice ori în localuri de alegeri.
• Funcţionarea atelierelor de reparat arme fără drept.
• Nedepunerea armei sau a muniţiei, în termenul fixat de lege, la organul
competent de către cel căruia i s-a respins cererea pentru prelungirea
valabilităţii permisului.
Situaţia premisă. Infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi
muniţiilor este caracterizată, înainte de elementele constitutive specifice, de o
situaţie premisă, conturată de însuşi regimul juridic al armelor şi muniţiilor
reglementat de Legea 17/1996, lege ce prevede la art. 1, „in terminis” – deţinerea,
portul sau folosirea armelor de foc şi muniţiilor, uzul de armă şi operaţiunile cu
arme şi muniţii, sunt supuse regimului prevăzut de prezenta lege.
Pentru a putea înţelege starea de normalitate acceptată, şi de legiuitor, ca
licită, precum şi raţiunea incriminării penale a anumitor conduite trebuie
observate, ca deosebit de importante, tocmai prevederile ce au ca obiect stabilirea
acelei limite, între licit şi ilicit, avute în vedere de legiuitor când a introdus în
textul din Codul Penal expresia „fără drept”.
358 N.A. – arme fabricate sau confecţionate astfel încât existenţa lor să fie disimulată, de obicei, în obiecte
uzuale, nepericuloase, care să nu facă posibilă perceperea directă a armei de foc iar dacă este posibil nici să
nu dea de bănuit cu privire la posibilitatea folosirii obiectului respectiv ca armă de foc.
151
În sensul arătat, producerea, exportul, importul şi comercializarea armelor şi
muniţiilor militare constituie monopol de stat, fiind supuse dispoziţiilor legale stabilite în
acest scop359.
Deţinerea şi, după caz, portul şi folosirea armelor şi muniţiilor, de către persoane
fizice , sunt permise numai cu autorizaţia organelor competente ale Ministerului
360
Administraţiei şi Internelor, în a căror rază teritorială îşi are domiciliul cel în cauză, ce
stabilesc numărul armelor ce pot fi deţinute şi care pot autoriza deţinerea şi folosirea de
către aceeaşi persoană a cel mult două arme de acelaşi calibru, precum şi cantitatea de
muniţie corespunzătoare acestora.
Cetăţenii români pot fi autorizaţi să deţină şi, după caz, să poarte şi să folosească
arme de tir, arme de vânătoare, arme de împrăştiere a gazelor nocive, iritante sau de
neutralizare si arme de panoplie, iar dintre armele militare, numai pistol sau revolver,
precum si muniţia corespunzătoare. Străinii cu domiciliul sau cu reşedinţa în România
pot fi autorizaţi să deţină şi, după caz, să poarte şi să folosească arme de tir, arme de
vânătoare, arme de împrăştiere a gazelor nocive, iritante ori de neutralizare sau arme de
panoplie si muniţia corespunzătoare.
Străinii veniţi în România pentru a participa la concursuri oficiale de tir sau
pentru a practica vânătoarea, în condiţii legale, pot deţine, purta şi folosi arme de tir sau
arme de vânătoare, după caz, şi muniţia corespunzătoare, numai dacă acestea au fost
înscrise de organele de control pentru trecerea frontierei de stat române în paşapoartele
sau în actele valabile cu care au intrat în România, ori dacă au procurat legal armele sau
muniţiile de la cluburile, asociaţiile sau celelalte persoane juridice autorizate să
desfăşoare asemenea activităţi361.
Autorizarea prevăzută de lege362 se acorda pentru:
• armă militară, pistol sau revolver, persoanelor care îndeplinesc o funcţie, ce
implică exerciţiul autorităţii publice, dacă pentru pază sau autoapărare este
necesar să deţină şi să poarte o asemenea armă; aceste persoane după încetarea
îndeplinirii funcţiei ce implică exerciţiul autorităţii publice, pot solicita prelungirea
autorizaţiei de la organele competente ale Ministerului Administraţiei şi Internelor.
• arme de tir, antrenorilor si sportivilor de categoria I, care sunt membri ai
asociaţiilor sau cluburilor sportive cu secţii de tir afiliate la Federaţia Româna de
Tir, în cadrul cărora aceştia activează, pentru a le folosi în activitatea de pregătire
şi în competiţii, în condiţiile prevăzute de lege, precum şi vânătorilor autorizaţi,
corespunzător reglementarilor proprii in vigoare
• arme de vânătoare, membrilor asociaţiilor de vânători sportivi, legal constituite
• arme pentru împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare, persoanelor
cărora, pentru pază sau autoapărare, le este necesară deţinerea unor asemenea
arme
• arme de panoplie, persoanelor care doresc să deţină astfel de arme în calitate de
colecţionari
Persoanei autorizate să deţină şi, după caz, să poarte şi să folosească arme şi
muniţii i se eliberează "Permis de arma"363. În permisul de armă se înscriu, de către
organul emitent, armele şi muniţiile pe care titularul a fost autorizat să le deţină, precum
şi scopul în care le poate folosi. Permisul de armă conferă titularului dreptul de a deţine
şi, după caz, de a purta şi folosi armele şi muniţia corespunzătoare înscrise în acesta,
359 Potrivit art. 2 alin. 2 din Legea 17/1996, prin monopol de stat privind exportul, importul si
comercializarea armelor si muniţiilor militare se înţelege dreptul de a efectua aceste operaţiuni numai de
către agenţii economici autorizaţi în acest sens de către Ministerul Finanţelor, cu avizul Ministerului Apărării
Nationale sau, după caz, al Ministerului de Interne.
360 Art. 10 alin. 1 şi 3 din legea 17/1996
361 Art. 11 alin. 1 - 3 din legea 17/1996
362 Art. 14 din legea 17/1996
363 Art. 17 – 19 alin. 1 din Legea 17/1996
152
precum şi pe cele împrumutate, în condiţiile legii. Armele şi muniţiile deţinute de
persoanele fizice nu pot fi folosite decât în scopul pentru care s-a dat autorizarea.
În localurile organelor sau instituţiilor de stat pot purta arme şi muniţii numai
persoanele cu atribuţii de menţinere a ordinii si liniştii publice, cele dotate cu arme
pentru a executa paza în aceste localuri, însoţitorii care gardează persoanele oficiale ori
care asigură protecţia unor personalităţi române sau străine, precum şi alte cadre
militare aflate în aceste locuri pentru îndeplinirea misiunilor ordonate, cu aprobarea
forurilor competente364.
La adunările publice365 pot purta arme şi muniţii numai organele de politie, de
jandarmerie, ale Serviciului de Protecţie si Pază şi de politie militară, însărcinate cu
menţinerea ordinii si liniştii publice, precum şi alţi militari aflaţi în aceste locuri pentru
îndeplinirea misiunilor ordonate.
Permisele de armă366 se vizează o data la 3 ani de către organul competent, în
perioada stabilită de către Inspectoratul General al Politiei. În situaţia anularii autorizării
şi retragerii permisului de armă, titularul sau reprezentantul sau legal este obligat ca, în
termen de 10 zile de la data luării la cunoştinţă, să doneze sau să depună spre vânzare,
la unitatea specializată, armele si muniţiile, cu excepţia acelora care, potrivit legii, sunt
supuse confiscării şi se ridică de către organele de politie. Armele şi muniţiile care, în
termenul arătat, nu au fost vândute, donate, depuse la organele de poliţie ori oferite spre
vânzare la unităţile specializate sau, după caz, nu au fost restituite organului de la care
au fost primite in dotare, se consideră ca fiind deţinute fără drept.
Prin operaţiuni cu arme si muniţii367, în sensul legii, se înţelege: producerea,
confecţionarea, prelucrarea, experimentarea, vânzarea, cumpărarea, comerţul,
închirierea, importul, exportul, transportul, depozitarea sau repararea armelor de tir, de
vânătoare, de împrăştiere a gazelor nocive, iritante sau de neutralizare ori de recuzita, a
muniţiilor pentru acestea şi a armelor de panoplie.
Persoanele juridice care efectuează operaţiuni cu arme şi muniţii368, altele decât
cele militare, sunt obligate să obţină autorizaţie de la organele competente ale
Ministerului de Interne. Autorizaţia se eliberează persoanelor juridice care deţin spatii
corespunzătoare efectuării de operaţiuni cu arme şi muniţii, asigurate cu amenajări
tehnice de protecţie şi sisteme de alarmare, spaţiile destinate depozitării muniţiilor,
capselor sau pulberii pentru muniţie trebuind să corespundă şi normelor de protecţie a
muncii. În autorizaţie se menţionează expres ce operaţiuni cu arme şi muniţii urmează să
efectueze persoana juridica. Persoanele juridice autorizate sa repare arme pot să
confecţioneze şi cartuşe pentru arme de vânătoare cu alice.
Societăţile comerciale369, în al căror obiect de activitate intră efectuarea de
operaţiuni cu arme şi muniţii, pot fi autorizate de către instanţele de judecată să
funcţioneze, numai dacă au obţinut avizul favorabil al organelor competente ale
Ministerului de Interne, în a căror rază teritoriala îşi au sediul.
Pe lângă Legea 17/1996 îmi permit să observ că, de natură a influenţa regimul
armelor de foc, sunt şi prevederile Legii nr. 116 din 3 iulie 1997, pentru ratificarea
Convenţiei europene cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de
către particulari, adoptată la Strasbourg la 28 iunie 1978, fiind utilă în analiza de faţă
chiar şi numai o referire la principale capitole de reglementare tratate de legea arătată.
Astfel, consider important definirea termenilor de referinţă: notificarea tranzacţiilor
şi dubla autorizare.

365 Art. 21 din Legea 17/1996
366 Art. 22 alin. 1, art. 28 alin. 1şi art. 29 din Legea 17/1996
367 Art. 53 din Legea 17/1996
368 Art. 54 din Legea 17/1996
369 Art. 55 din Legea 17/1996
153
Notificarea tranzacţiilor cu arme de foc este o obligaţie asumată de către fiecare
stat semnatar în parte370 ce funcţionează în condiţiile în care o armă de foc ce se află pe
teritoriul unui stat parte la convenţie este vândută, transferată sau cedată, cu orice titlu,
unei persoane rezidente pe teritoriul unui alt stat contractant, statul pe teritoriul căruia
se desfăşoară tranzacţia având obligaţia să notifice aceasta statului pe teritoriul căruia
este rezidentă persoana ce dobândeşte arma de foc. Pentru ca aceasta să poată fi posibil,
fiecare ţară parte la convenţie trebuie să ia măsurile necesare astfel încât persoana care
vinde, transferă sau cedează, cu orice titlu, o armă de foc ce se află pe teritoriul său, să
furnizeze autorităţilor competente informaţii referitoare la tranzacţie371. Dacă o armă de
foc care se afla pe teritoriul unei ţări semnatare este transferată, în mod permanent, fără
să se fi efectuat modificări de posesie, pe teritoriul unei alte ţări contractante, ţara pe
teritoriul căreia s-a aflat arma de foc are, de asemenea, obligaţia de a notifica
transferul372 ţării pe teritoriul căreia se va afla arma.
Autorizarea dublă este o construcţie juridică ce funcţionează astfel373:
Fiecare ţară, parte la convenţie, va lua măsurile necesare pentru a garanta că nici o armă de
foc, ce se găseşte pe teritoriul său nu va fi vândută, transferată sau cedată, indiferent de titlu, unei
alte persoane care nu este rezidentă şi care nu a obţinut, în prealabil, autorizarea din partea
autorităţilor competente din ţara a cărei rezidentă este. Mai mult, operaţiunea va fi autorizată numai
în măsura în care autorităţile, din ţara pe teritoriul căreia se desfăşoară tranzacţia, s-au asigurat, au
verificat că autorităţile ţării, al cărui rezident este dobânditorul, cunosc intenţia acestuia de a
dobândi o armă de foc, acordându-i o autorizaţie referitoare la tranzacţia în cauză.
Concluzionând: pentru ca o persoană fizică română să dobândească o armă de foc
într-o ţară semnatară a Convenţiei europene cu privire la controlul achiziţionării şi
deţinerii armelor de foc de către particulari, adoptată la Strasbourg în anul 1978, sunt
necesare, practic, două autorizaţii:
• o autorizaţie eliberată de autorităţile române competente, pe baza
respectării exigenţelor legii române.
• o autorizaţie eliberată de autorităţile competente ale statului pe teritoriul
căruia este dobândită arma de foc, pe baza respectării condiţiilor impuse
de legislaţia acestui stat.
Pe cale de excepţie, dacă arma de foc este exportată imediat, nu mai este necesară
autorizaţia ţării pe teritoriul căreia se efectuează tranzacţia, autorităţile acestei ţări
trebuind, totuşi, să verifice existenţa autorizaţiei emise de către autorităţile ţării de
rezidenţă.
Obiectul infracţiunii. Obiectul juridic este caracterizat de relaţiile sociale a
căror formare şi normală desfăşurare implică respectarea riguroasă a regimului
legal al armelor de foc şi muniţiilor, relaţii privitoare la un complex larg de valori
ocrotite precum: menţinerea ordinii publice, a securităţii sociale, ocrotirea vieţii,
integrităţii sau sănătăţii persoanelor, avutului public sau privat, etc.
Obiectul material. Infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi
muniţiilor are ca obiect material – mai puţin componenta ce are ca obiect
funcţionarea atelierelor de reparat arme fără drept, situaţie în care nu se poate
vorbi despre un obiect material al infracţiunii – armele şi muniţiile în legătură cu
care se desfăşoară activitatea infracţională.
Prin arme trebuie înţelese acele instrumente, piese, sau dispozitive
declarate astfel prin dispoziţiile legale, cum este cazul: armelor militare, armelor
de tir, armelor de vânătoare, armelor ascunse, armelor de panoplie sau al altor
370 Art. 5, alin.1 din Legea 116/1997

373 Art. 10 din Legea 116/1997
154
arme ce funcţionează ca armele de foc374. Arme de foc, în sensul Legii 17/1996,
sunt acele arme a căror funcţionare determină aruncarea unuia sau mai multor
proiectile, substanţe aprinse sau luminoase ori împrăştierea de gaze nocive,
iritante sau de neutralizare şi care au, ca bază a principiului de funcţionare, forţa
de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin explozia unei
încărcături.
Astfel:
Armele militare sunt arme confecţionate pentru dotarea forţelor armate,
folosite în acţiuni de neutralizare sau nimicire a personalului si tehnicii de luptă
ale inamicului, precum si orice alte instrumente, piese sau dispozitive destinate a
imobiliza, a răni, a ucide ori a distruge, dacă prezintă caracteristicile unei arme
militare.
Armele de tir sunt arme cu glonţ sau cu alice, special fabricate sau
confecţionate pentru practicarea tirului sportiv, omologate sau recunoscute, ca
atare, de către Federaţia Română de Tir.
Armele de vânătoare sunt arme cu glonţ, cu alice sau mixte şi sunt
destinate practicării vânătorii.
Armele confecţionate special sunt acele arme construite pentru a
împrăştia gaze nocive, iritante sau de neutralizare.
Armele ascunse sunt arme astfel fabricate sau confecţionate încât
existenta lor să nu fie vizibilă ori bănuită.
Armele de panoplie sunt arme de foc, făcute inofensive, care prin valoarea
lor istorică sau ştiinţifică ori care constituie darur i, recompense ori amintiri sunt
destinate a fi păstrate în instituţii de cultură şi artă, asociaţii cultural-artistice şi
sportive sau în panoplii personale. În această categorie se includ şi acele arme de
foc, în stare de funcţionare, care constituie rarităţi sau prezintă valoare istorică,
documentară, ştiinţifică ori artistică deosebită, recunoscute ca atare de instituţii
de specialitate.
Armele de recuzită sunt arme de foc făcute inofensive, destinate a fi
folosite în activitatea artistică sau de producţie cinematografică a teatrelor,
circurilor, studiourilor de film ori a altor asemenea instituţii cultural-artistice.
De asemenea, sunt considerate arme de foc şi ansamblurile,
subansamblurile şi dispozitivele care se pot constitui şi pot funcţiona ca arme de
foc.
De reţinut, că nu constituie obiect material al infracţiunii în discuţie armele
asimilate, prevăzute la alin. 2 al art. 167 din Codul Penal ( exemplu – topor, cuţit,
alt obiect contondent ce poate fi folosit pentru atac )375 şi nici piese sau părţi
dintr-o armă sau armele care nu sunt în stare de funcţionare – le lipsesc piese
sau, ca urmare a uzurii, nu mai pot fi apte pentru utilizare.
O discuţie ar putea fi făcută în legătură cu subansamblele şi dispozitivele
care doar montate, fără alte operaţii suplimentare, pot constitui şi funcţiona ca
arme de foc376. Apreciez că soluţia trebuie nuanţată după cum subansamblele şi
dispozitivele apte de a constitui şi funcţiona ca arme de foc se găsesc în acelaşi loc
şi pot fi montate în timp util pentru a fi folosite ca arme de foc ori se găsesc în
locuri diferite sau necesită pentru montaj operaţii complicate ce nu pot fi
374 Art. 151 alin. 1 din Codul Penal coroborat cu art. 3 din Legea 17/1996
375 În acelaşi sens a se vedea şi V. Dobrinoiu, N.Conea – Drept Penal , Partea specială, vol II, Teorie şi
practică judiciară, Edit. Lumina Lex Bucureşti 2000, pag. 282
376 V. Dobrinoiu, N.Conea – op. cit. pag.283
155
efectuate într-un timp rezonabil. Astfel, consider că pot fi acceptate ca arme de foc
subansamblele şi dispozitivele ce, găsindu-se în acelaşi loc, pot fi montate cu
uşurinţă, rezultând, în mod efectiv, o armă de foc care să fie folosită ca atare.
Apreciez că, aici, este oportun să fac o referire şi la modul cum Legea nr. 116 din
3 iulie 1997, pentru ratificarea Convenţiei europene cu privire la controlul achiziţionării
şi deţinerii armelor de foc de către particulari, adoptată la Strasbourg la 28 iunie 1978,
conturează noţiunea de armă de foc. Astfel prin armă de foc se înţelege377 fiecare obiect
care este conceput sau adaptat, pentru a servi ca armă prin care un plumb, un glonţ ori
un alt proiectil sau o substanţa nocivă gazoasă, lichidă ori în altă stare poate fi descărcat
cu ajutorul unei presiuni explozive, gazoase sau atmosferice sau prin intermediul altor
agenţi propulsori şi care corespunde uneia dintre descrierile specifice după cum
urmează:
• arme automate – arma automata este o armă care poate trage rafale de fiecare
dată când este acţionat trăgaciul
• arme scurte semiautomate sau cu repetiţie ori cu un singur foc – termenul de
armă semiautomată desemnează o armă care trage un proiectil de fiecare dată
când este acţionat trăgaciul; – termenul de armă scurtă desemnează o armă a
cărei ţeavă nu depăşeşte 30 cm sau a cărei lungime totală nu depăşeşte 60 cm;
• arme lungi semiautomate sau cu repetiţie cu cel puţin o ţeavă ghintuită – termenul
de armă lungă desemnează o armă a cărei ţeavă depăşeşte 30 cm sau a cărei
lungime totală depăşeşte 60 cm.
• arme lungi cu un foc, cu cel puţin o ţeavă ghintuită – expresia armă cu foc
desemnează o armă a cărei ţeavă sau ale cărei ţevi trebuie sa fie încărcate înaintea
fiecărui foc
• arme lungi semiautomate sau cu repetiţie, doar cu ţeava (ţevi) lisa (lise) – expresia
armă cu repetiţie desemnează o armă la care, pe lângă trăgaci, trebuie sa fie
manipulat un mecanism de fiecare dată când se foloseşte arma
• lansator de rachete portative
• orice armă sau alt instrument astfel conceput încât să cauzeze un pericol pentru
viaţa sau sănătatea persoanelor, prin proiectarea substanţelor stupefiante, toxice
sau corosive
• lansator de flăcări destinat atacului sau apărării
• arme lungi cu un foc, doar cu ţeava (ţevi) lisa (lise)
• arme lungi cu propulsare cu gaz
• arme scurte cu propulsare cu gaz
• arme lungi cu propulsare cu aer comprimat
• arme scurte cu propulsare cu are comprimat
• arme care trag proiectile propulsate doar printr-un resort
• mecanismul de propulsare, camera, butoiaşul sau ţeava fiecărui obiect amintit mai
sus
• orice grenadă, bombă sau alt proiectil ce conţine un dispozitiv exploziv sau
incendiar.
Mai trebuie subliniat şi faptul că legea arătată a acordat atenţie şi unor
aşa- numite anexe ale armelor de foc, precum telescoapele far sau telescoapele cu
amplificator electronic pentru lumina infraroşie sau lumina reziduară, cu condiţia
să fie destinate montării pe un obiect acceptat ca armă de foc şi amortizoarele
destinate a fi montate pe arme de foc, creându-le un regim identic cu cel al
armelor de foc.
377Conform cu art. 1 şi Anexa 1 din Legea nr. 116 din 3 iulie 1997 pentru ratificarea Convenţiei europene
cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari,
156
Prin muniţii se înţeleg cartuşele, proiectilele şi încărcăturile de orice fel,
care pot fi întrebuinţate la armele de foc, excepţie făcând cele ce sunt folosite
pentru armele cu aer comprimat378. De asemenea, muniţiile sunt avute în vedere
şi de Legea 116/1997, aceasta supunând controlului absolut orice tip de muniţie.
În context, îmi permit să observ că prevederile Legii 116/1997 sunt, la
prima vedere, oarecum mai riguroase decât ale Legii 17/1996, incluzând categorii
de arme de foc ce nu se regăsesc în legea privind regimul armelor de foc şi al
muniţiilor. Totuşi nu poate fi vorba despre un conflict de legi, pentru că Legea
17/1996 arată imperativ ce categorii de arme pot fi deţinute de către persoanele
fizice şi, mai mult, legea ce ratifică convenţia europeană conţine unele prevederi
ce permit fiecărui stat parte să excludă, din categoria armelor de foc supuse
regimului special, orice obiect care:
• a fost făcut definitiv impropriu utilizării
• nu este supus, în ţara de provenienţa, controlului datorita puterii sale
reduse
• este conceput în scopuri de alarmă, de semnalizare, de salvare, de
sacrificare de animale, de vânătoare sau de pescuit cu harpon ori
destinat unor scopuri industriale sau tehnice, cu condiţia ca acesta să
nu poată fi folosit decât în aceste scopuri precise
• nu este supus în ţara de provenienţă, unui control datorită vechimii
sale
Subiectul infracţiunii. Subiect activ poate fi orice persoană responsabilă
penal, participaţia penală fiind posibilă în forma instigării şi a complicităţii. O
excepţie reprezintă ceea ce am subsumat componentei ce are ca obiect conduita
persoanei căreia i s-a respins cererea pentru prelungirea valabilităţii permisului
de armă, situaţie în care subiect activ poate fi doar o persoană ce a fost autorizată
să deţină armă sau arme de foc cu muniţia aferentă, dar, care după expirarea
perioadei de valabilitate, făcând demersurile necesare pentru prelungirea
valabilităţii permisului, aceasta i-a fost refuzată de către organele abilitate.
De subliniat că deţinerea, portul, înstrăinarea şi nepredarea armelor exclud
coautoratul, infracţiunea fiind săvârşită în nume propriu379. Nedepunerea armei
sau a muniţiei se poate săvârşi doar în calitate de autor. Fiind o infracţiune
omisivă, principial, nu poate intra în discuţie coautoratul sau complicitatea
materială, existând, totuşi, opinii380 potrivit cu care participaţia ar putea fi
posibilă şi sub forma coautoratului ori chiar sub toate aspectele.
Subiectul pasiv. Dincolo de sublinierea potrivit cu care subiect pasiv
general este statul, s-a exprimat opinia că, subiect pasiv special adiacent este
persoana fizică ori juridică asupra căreia se răsfrânge activitatea delictuoasă a
făptuitorului. Apreciez că, analizând o infracţiune de pericol, pertinentă la un
regim reglementat de către legiuitor în considerarea pericolului deosebit pe care îl
reprezintă desfăşurarea acţiunilor ori inacţiunilor în alte condiţii decât cele strict
prescrise, nu poate intra în discuţie ca subiect pasiv, chiar special adiacent, nici o
persoană individualizată, asupra căreia s-ar răsfrânge rezultatele activităţii ilicite
întrucât, prin definiţie, aceste rezultate se răsfrâng asupra întregii comunităţi
378 Art. 3 din Legea 17/1996

379 N.A. – în acelaşi sens a se vedea V. Dobrinoiu, N.Conea – op. cit. pag.283
380 O. Loghin, T. Toader – Drept Penal partea specială, ediţia a III a revăzută şi adăugată, Casa de presă
Şansa, Bucureşti 1997, pag. 331; Ioana Vasiu – Drept Penal român – Partea specială. Vol. II, Cluj-Napoca
pag. 411
157
sociale. O persoană individualizată particular va deveni subiect pasiv, aici, în
condiţiile unui concurs real sau, poate, ideal cu o infracţiune ce se săvârşeşte
împotriva persoanei, vieţii sau integrităţii corporale a acesteia.
Latura obiectivă. Elementul material în cazul traficului cu arme de foc este
nuanţat în funcţie de cum este analizată forma cadru ori forma agravată. Astfel,
în cazul formei cadru, elementul material este caracterizat de următoarele acţiuni:
deţinere, port, confecţionare, orice altă operaţie privind circulaţia armelor de foc şi
muniţiilor.
Deţinerea caracterizează o anumită poziţie a armelor de foc şi muniţiilor
care, în cazul de faţă, se află la dispoziţia uneia sau mai multor persoane ce în
mod facil pot să le folosească. Poate că în discursul ştiinţific ar putea fi acceptat
termenul de pază juridică, având în vedere că, în situaţia dată armele de foc
şi/sau muniţiile, pentru a fi deţinute trebuie să fie luate în primire şi să fie
depozitate, făptuitorul sau făptuitorii asumându-şi responsabilitatea în legătură
cu păstrarea unui anumit control necesar pentru ca acestea să nu poată fi folosite
fără acceptul lor, în legătură cu efectele ce pot fi generate şi, bineînţeles, faţă de
posibilele prejudicii ce pot fi produse ca urmare a întregii situaţii de fapt. Din
considerente ce ţin de obiectul acestei lucrări, nu voi insista în a detalia aspectul,
mulţumindu-mă să concluzionez că, în legătură cu acţiunea de a deţine, armele şi
/sau muniţiile sunt luate în primire, sunt depozitate şi se găsesc într-un loc ce
poate asigura accesul făptuitorului în timp oportun pentru ca acesta, în funcţie
de dorinţa sa, să le poată folosi.
Demn de subliniat este că elementul material analizat se realizează atât în
situaţia în care sunt deţinute concomitent arme de foc şi muniţii cât şi în situaţia
în care se deţin ori numai arme de foc, ori numai muniţii, concluzie pe care o
apreciez valabilă în situaţia tuturor acţiunilor prevăzute de către legiuitor la art.
406 alin. 1 din Codul Penal.
Portul armelor de foc presupune, cu necesitate, ca făptuitorul să
depăşească nivelul caracterizat de posibilitatea de a accede la locul unde se
găsesc depozitate armele de foc şi să aibă armele de foc efectiv asupra sa, astfel
încât să le poată folosi oricând va dori. Aici, este necesar ca armele de foc ori să
fie încărcate ori ca făptuitorul să aibă asupra sa şi muniţii pentru ca, în cazul în
care va dori să folosească arma de foc, să o poată face efectiv.
De observat că, prin purtarea armelor de foc, dincolo de consecinţa directă
realizată prin posibilitatea folosirii oricând s-ar dori a unei arme de foc, se
realizează şi un alt efect ce ar putea fi urmărit de către făptuitor, chiar ca scop
principal, respectiv, crearea unei anumite imagini, inducerea unui sentiment de
teamă în legătură cu posibilitatea folosirii unei arme de foc de către persoana ce o
poartă aşa cum doreşte. Într-o opinie, chiar se susţine că purtarea armelor de foc
produce consecinţe, indiferent dacă acestea sunt încărcate cu muniţia necesară
pentru a fi utilizate ori există posibilitatea efectivă ca să fie armate în timp util
sau armele de foc doar sunt purtate, fără să fie încărcate şi fără să existe
posibilitatea încărcării acestora, argumentându-se tocmai prin faptul că, prin
purtarea unei arme de foc, se induce un sentiment de teamă în legătură cu
posibilitatea folosirii unei arme de foc de către persoana ce o poartă aşa cum
doreşte381.
381V.Dobrinoiu, N.Conea op. cit. pag. 285 – se citează în acelaşi sens autori precum T.Vasiliu, D. Pavel,
M.Basarab, L.Moldovan, V.Suian
158
În cazul în care sunt purtate doar muniţii, trebuie observat, pe de o aparte,
că acestea constituie un obiect material independent cu o individualitate proprie
şi asta, indiferent dacă sunt sau nu alăturate unei arme de foc, iar pe de altă
parte, că, cel puţin, trebuie să inducă în mediul social acea teamă specifică, în
legătură cu posibilitatea folosirii unei arme de foc; altfel, apreciez că doar simpla
purtare sau afişare a uneia sau mai multor unităţi de muniţie, nu este în măsură,
cel puţin în condiţiile societăţii contemporane, să producă pericolul social ce
trebuie să caracterizeze o infracţiune.
Confecţionarea armei sau muniţiei, ca şi conduită incriminată de legiuitor
are în vedere orice complex de operaţiuni care, odată efectuate, au ca rezultat o
armă de foc sau muniţia destinată a fi folosită la armele de foc.
Transportarea presupune deplasarea în spaţiu a armelor de foc şi muniţiei.
O observaţie ar putea fi făcută în legătură cu amploarea deplasării în spaţiu. În
limbajul curent, transportarea presupune o deplasare de o anumită amploare, de
unde şi expresii consacrate precum: transport maritim, aerian, rutier, etc., ce
excede unei simple schimbări de poziţie sau, pur şi simplu, unei mutări dintr-o
ascunzătoare care, spre exemplu, ar fi fost creată în casă, într-o altă ascunzătoare
construită într-o grădină sau într-o anexă a gospodăriei. Consider că observaţia
este pertinentă atunci când se discută problema participaţiei penale întrucât, şi
sub aspectul răspunderii penale, una este să fii părtaş la o activitate de transport
cu consecinţe, de regulă deosebite, având în vedere că raţiunea transportului
rezidă în folosirea în folosirea urgentă şi oportună, pentru făptuitori, a armelor
sau/şi muniţiei transportate, şi alta este să ai un act de participaţie la o mutare
ce intervine, ca necesitate, atunci când se presupune că există pericolul
descoperirii de către alte persoane, oricum mai rar presupune aşezarea la
îndemână, în vederea folosirii.
Orice operaţie privind circulaţia armelor şi muniţiilor se referă, în esenţă la
transmiterea armelor şi muniţiilor între diferite persoane, neavând nici o legătură
cu simpla deplasare a acestora. Consider că sunt avute în vedere acele acte
juridice prin care, neimplicând, neapărat, dreptul de proprietate, se transmite
paza juridică asupra armelor şi muniţiilor, şi, implicit, răspunderea faţă de
societate în legătură cu existenţa şi modul cum ar putea fi folosite.
În ceea ce priveşte forma agravată, aceasta are o structură complexă, legiuitorul
dorind să impună o agravare a răspunderii penale în situaţia deţinerii, înstrăinării
sau portului armelor ascunse, a muniţiei aferente acestora, a mai multor arme, a
armelor de panoplie ori a muniţiei în cantităţi mari, aceeaşi ipoteză fiind valabilă
şi în situaţia portului de arme de foc, fără drept, în localul unităţilor de stat sau al
altor unităţi la care se referă art. 145 din Codul Penal, la întruniri publice ori în
localuri de alegeri.
Cum acţiunile specifice elementului material au fost detaliate în cadrul
analizei formei cadru, aici, voi face o referire doar la înstrăinare, existând o
diferenţă între abordarea pentru care a optat legiuitorul în cadrul formei cadru şi
exprimarea folosită atunci când a venit vorba despre forma agravată. Prin
înstrăinare trebuie înţeleasă transmiterea dreptului de proprietate, schimbarea,
prin intermediul unui act juridic, a titularului dreptului de proprietate ce poartă,
în ipoteza textului legal, asupra armelor ascunse, a muniţiei aferente acestora, a
mai multor arme, a armelor de panoplie ori a muniţiei în cantităţi mari. Fiind
vorba despre o formă agravată, legiuitorul a restrâns sfera conduitei ilicite pe care
a simţit nevoia să o pedepsească mai grav, de la orice operaţie privind circulaţia la
159
înstrăinare – opţiunea, consider că este raţională având în vedere că, aici, avem
de a face şi cu un obiect material ce prezintă unele particularităţi ce îi conferă o
periculozitate sporită.
Mai trebuie observat că în ipoteza portului de arme de foc, fără drept, în
localul unităţilor de stat sau al altor unităţi la care se referă art. 145 din Codul
Penal, la întruniri publice ori în localuri de alegeri, elementul material este
circumscris unor condiţii de loc şi de timp. Astfel portul armelor de foc, fără drept,
trebuie să aibă loc:
• în localul autorităţilor sau instituţiilor publice;
• în localuri de alegeri;
• în timpul şi la locul unde se desfăşoară întruniri publice.
În materia întrunirilor publice s-ar putea pune problema, întrucât şi
acestea se pot desfăşura doar cu respectarea unui anumit regim, legalităţii
organizării şi desfăşurării acestora. Consider că, în legătură cu aplicarea
agravantei prevăzută de art.279 alin. 3 din Codul Penal, nu trebuie făcută
distincţie între întrunirile publice ce respectă regimul impus de legiuitor şi cele
care nu respectă acest regim, dat fiind faptul că la reglementarea agravantei a
prevalat pericolul social deosebit pe care îl reprezintă portul armelor de foc la
întruniri publice, fiind considerat mai important regimul juridic al armelor de foc
faţă de regimul juridic al organizării şi desfăşurării întrunirilor publice.382
În ceea ce priveşte componenta ce are ca obiect funcţionarea atelierelor de
reparat arme fără drept, elementul material vizează efectuarea de operaţiuni
specializate ce ţin de un obiect de activitate deosebit – repararea armelor. Se
poate, îndeobşte, accepta că remedierea unei defecţiuni ce poate apărea la o armă,
ca regulă, presupune mai multe operaţiuni, o discuţie putând avea ca obiect
problema numărului, calificării sau rezultatului efectuării acestor operaţii,
respectiv dacă arma de foc reparată poate fi folosită în continuare potrivit
destinaţiei sau nu. Consider că, în context, problema trebuie deplasată, întrucât,
interpretând textul legal, legiuitorul nu a fost interesat să incrimineze activitatea
de reparare a armelor de foc, ci s-a preocupat de incriminarea funcţionării
atelierelor de reparat arme în condiţii ce exced prevederilor legale, împrejurare de
natură a induce un pericol în viaţa societăţii, mai mare decât efectuarea unor
activităţi sporadice de reparare a armelor fără o organizare şi fără o dotare tehnică
minimă. În cauză trebuie să fie avute în vedere prevederile legale pentru
înfiinţarea, organizarea, modul de funcţionare al atelierelor de reparat arme, şi,
asta, indiferent de numărul de persoane ce îşi desfăşoară activitatea, care
lucrează efectiv ori numai sporadic în aceste ateliere.
Desigur, atelierele de reparat arme ce funcţionează ilegal nu vor avea firmă,
vor fi pe cât posibil, îşi vor desfăşura activitatea cât mai ascuns, condiţii în care se
pune problema, când, care sunt acele elemente ce pot conduce la considerarea
unui sistem de referinţă spaţiio-temporal ca atelier şi când nu. Apreciez ca
definitorii şi elementare pentru un atelier de reparat arme realizarea următoarelor
două condiţii:
• existenţa unei dotări tehnice minime şi a unui personal care să aibă
calificarea necesară pentru a putea repara arme de foc
382 N.A. – în susţinerea observaţiei trebuie observat şi faptul că legiuitorul a găsit de cuviinţă să introducă
norma juridică penală în conţinutul reglementării ce are ca obiect regimul armelor de foc şi în conţinutul celei
care are ca obiect întrunirile publice.
160
• desfăşurarea cu o anumită regularitate a unor activităţi de reparare a
armelor de foc ori, chiar, numai oferirea pe diferite căi a unor informaţii
pe baza cărora cei interesaţi să cunoască faptul că se pot repara arme de
foc în acel loc.
Componenta ce are ca obiect nedepunerea armei sau a muniţiei, în
termenul fixat de lege, la organul competent, de către cel căruia i s-a respins
cererea pentru prelungirea valabilităţii permisului este caracterizată, din punctul
de vedere al elementului material, de o inacţiune – nedepunerea. În fapt
legiuitorul a vrut să impună o anumită conduită, situaţie în care a considerat
necesar să incrimineze, din punct de vedere penal, poziţia făptuitorului,
caracterizată prin neconformarea cu prevederile legislaţiei în vigoare. De observat
că, autorizaţia obiectualizată prin permisul de port armă este, în fapt, efectul unui
act administrativ – autoritatea administrativă competentă, constatând întrunirea
condiţiilor legale, în baza şi în executarea legii, abilitează sau nu o persoană să
deţină, să poarte şi să folosească o armă de foc în conformitate cu dispoziţiile
legale. Odată cu încetarea efectelor abilitării, este evident că oricine face ceva,
într-un domeniu pentru care este necesară abilitarea printr-un act administrativ,
face încălcând legea, devenind necesar, datorită pericolului social deosebit, ca
această conduită să fie reprimată chiar la nivel penal, aşa cum este cazul în
situaţia de faţă, persoana fizică trebuind să se conformeze prescripţiei normei
juridice şi într-o perioadă de timp, stipulată în norma juridică, să depună arma de
foc la organul desemnat de către legiuitor pentru a gestiona fenomenul.
Înainte de a considera epuizată problematica legată de elementul material al
infracţiunii de nerespectare a regimului armelor de foc şi muniţiilor, prevăzută şi
pedepsită de art. 406 din Codul Penal, apreciez că este necesar să subliniez că,
toate conduitele prevăzute de legiuitor, a constitui elementul material, sunt
condiţionate de efectuarea lor fără drept, contravenind prescripţiei prevederilor
legale. În acest context trebuie observat care sunt condiţiile ce fac posibilă
efectuarea acţiunilor ori inacţiunilor incriminate. Aceste condiţii, respectiv
regimul juridic ce este impus de legiuitor pentru efectuarea activităţilor cu arme şi
muniţii sunt, aşa cum am arătat, prevăzute de Legea 17/1996, lege ce, împreună
cu regulamentul său de aplicare, detaliază toate aspectele legate de modul cum
pot fi desfăşurate activităţi care să aibă ca obiect operaţiuni383 cu arme şi muniţii.
Considerând puţin oportun, dat fiind obiectul acestei lucrări, să detaliez, în
analiză, prevederile legale ce au ca obiect reglementarea efectuării fiecărei
operaţiuni în parte, îmi permit să subliniez că, în fapt, orice nerespectare a
prescripţiei legale atrage o formă de răspundere penală iar în condiţiile art. 406
din Codul Penal, datorită pericolului deosebit avut în vedere de către legiuitor,
răspunderea are caracter penal.
Se mai impune o observaţie legată de momentul consumării infracţiunii.
Astfel, trebuie observat că legiuitorul a incriminat atât acţiuni ce se consumă
instantaneu, cum este cazul înstrăinării – odată cu tradiţiunea, înmânarea
armelor ascunse, armelor militare sau/şi a muniţiei aferente – cât şi acţiuni
susceptibile de a se săvârşi în mod continuu sau/şi continuat – cazul deţinerii,
transportului, nedepunerii, funcţionării, etc., practic majoritatea acţiunilor ori
inacţiunilor ce constituie elementul material sunt caracterizate de posibilitatea
383N.A. – termenul trebuie acceptat în sensul cel mai larg, incluzând orice poate fi acceptabil, din punct de
vedere social, în legătură cu armele şi muniţiile.
161
prelungirii lor în timp ori de continuarea la diferite intervale de timp în baza
aceleiaşi rezoluţii infracţionale.
În ceea ce priveşte urmarea imediată, comiterea infracţiunii, în modul
caracteristic fiecărei componente sau modalităţi analizate în această secţiune,
induce o stare de pericol pentru relaţiile sociale avute în vedere la conturarea
obiectului juridic al acestei infracţiuni
Raportul de cauzalitate specific, între conduita incriminată şi rezultatul
socialmente periculos, rezultă din însăşi materialitatea faptei, „ex re”.
Latura subiectivă. Infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi
muniţiilor presupune o abordare complexă a elementului intenţional avut în
vedere de legiuitor.
Traficul cu arme de foc, indiferent că este vorba despre forma cadru ori
forma agravată, se va săvârşi doar cu intenţie, directă sau indirectă. Funcţionarea
atelierelor de reparat arme fără drept se va săvârşi, de asemenea, doar cu intenţie,
directă sau indirectă. De observat că legiuitorul a subliniat caracterul intenţionat
a acestor modalităţi infracţionale, stipulând de fiecare dată, în cuprinsul textului
legal, expresia „fără drept”. Nedepunerea armei sau a muniţiei, în termenul fixat
de lege la organul competent, de către cel căruia i s-a respins cererea pentru
prelungirea valabilităţii permisului, se poate săvârşi atât cu intenţie cât şi din
culpă – simplă ori cu previziune384.
În nici unul dintre cazuri necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a legii, aşa
numita eroare de drept, nu poate constitui excepţie de la principiul general şi nu
poate produce efecte juridice, în sensul înlăturării caracterului penal al faptei.
Infracţiunea de la art. 406 din Codul Penal, construită, în principal, pentru
a apăra un anumit regim juridic – regimul juridic al armelor de foc şi muniţiilor –
nu face nici o referire la scop sau mobil, în mod aparent acestea neinteresând.
Cum voinţa legiuitorului trebuie respectată, realizarea unui anumit scop sau
mobil nu afectează în nici un fel întrunirea elementelor constitutive ale
infracţiunii, însă ancheta va trebui să depună toate eforturile necesare pentru
lămurirea acestor aspecte, atât pentru o justă individualizare a pedepsei cât şi
pentru extinderea cercetărilor.
4.2. Infracţiuni la regimul materialelor nucleare sau al

altor materii radioactive
În domeniul activităţilor nucleare avem de a face cu mai multe texte legale

ce conturează infracţiuni. Astfel, în primul rând, există prevederile art. 407 din
Codul Penal, ce definesc infracţiunea de nerespectare a regimului materialelor
nucleare sau a altor materii radioactive. De asemenea în Legea 111/1996, privind
desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, modificată şi completată de
Legea 16/1998, la art. 44-46 sunt incriminate mai multe conduite ce constituie
infracţiuni.
Fiecare dintre infracţiunile ce se săvârşesc la regimul materialelor nucleare
sau al altor materii radioactive este caracterizată, înainte de elementele
constitutive, de o situaţie premisă, pe care o apreciez ca fiind comună, constituită
384 În acelaşi sens şi V.Dobrinoiu, N.Conea op. cit. pag. 288

162
din regimul juridic instituit pentru desfăşurarea în siguranţă a activităţilor
nucleare.
Situaţia premisă. Pentru conturarea ipotezei în care sunt analizate ca
ilicite conduitele incriminate ca infracţiuni, consider utilă sublinierea câtorva
repere ale regimului privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare.
Astfel, domeniul de aplicare al regimului arătat cuprinde385:
• Cercetarea, proiectarea, amplasarea, producţia, construcţia, montajul, punerea în
funcţiune, exploatarea, modificarea, dezafectarea, importul şi exportul obiectivelor
şi instalaţiilor nucleare
• Mineritul şi prepararea minereurilor de uraniu şi toriu
• Producerea, furnizarea, tratarea, utilizarea, depozitarea temporară sau definitivă,
transportul, tranzitul, importul şi exportul materialelor nucleare şi radioactive,
inclusiv al combustibilului nuclear, al deşeurilor radioactive şi al dispozitivelor
generatoare de radiaţii ionizante
• Furnizarea şi utilizarea aparaturii de control dozimetric al radiaţiilor ionizante, a
materialelor şi dispozitivelor utilizate pentru protecţia împotriva radiaţiilor
ionizate, precum şi a mijloacelor de containerizare sau de transport, special
amenajate în acest scop
• Producerea, furnizarea, închirierea, transferul, deţinerea, exportul, importul unor
materiale, dispozitive şi echipamente speciale prevăzute într-o anexă a legii –
anexa 1
• Deţinerea, transferul, importul şi exportul informaţiilor nepublicate, aferente
materialelor, dispozitivelor şi echipamentelor pertinente pentru proliferarea
armelor nucleare sau a altor dispozitive nucleare explozive
• Realizarea produselor şi serviciilor destinate obiectivelor şi instalaţiilor nucleare
Autoritatea naţională competentă în domeniul nuclear386, care exercită atribuţiile
de reglementare, autorizare şi control este Comisia Naţională pentru Controlul
Activităţilor Nucleare, organism aflat în subordinea guvernului.
Cercetarea, experimentarea, dezvoltarea, fabricarea, importul, exportul, tranzitul,
deţinerea sau detonarea unei arme nucleare sau a oricărui dispozitiv nuclear, ca activităţi
potenţiale, sunt interzise pe teritoriul României387.
Importul deşeurilor radioactive este interzis388, cu excepţia situaţiilor în care
importul decurge nemijlocit din prelucrarea, în afara teritoriului României, a unui export,
anterior autorizat de deşeuri radioactive, inclusiv combustibil nuclear ars, în baza
prevederilor unor acorduri internaţionale sau contracte încheiate cu parteneri comerciali
cu sediul în străinătate, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
Activităţile şi sursele ce constituie domeniul de aplicare al regimului privind
desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare necesită o autorizare389 din partea
Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, cu respectarea procedurii de
autorizare specifice fiecărui gen de activitate sau sursă. Autorizaţia se eliberează numai
persoanelor juridice, la cererea acestora, dacă fac dovada respectării prevederilor legale,
putând fi folosită numai în scopul pentru care a fost eliberată, cu respectarea limitelor şi
condiţiilor precizate în aceasta. Autorizaţiile se solicită şi, respectiv, se eliberează,
simultan sau succesiv, separat pentru fiecare gen de activitate sau pentru fiecare
instalaţie cu funcţionalitate proprie, din patrimoniul solicitantului, sau pentru fiecare tip
distinct de material radioactiv, de dispozitiv generator de radiaţii ionizante, de aparatură
de control dozimetric al radiaţiilor ionizante sau al gradului de contaminare radioactivă,
de material sau dispozitiv utilizat în scopul protecţiei împotriva radiaţiilor ionizante, de
385 Art. 2 din Legea 111/1996

386 Art. 4 din Legea 111/1996 aşa cum a fost modificat prin art. 1 din Legea 16/1998
387 Art. 6 din Legea 111/1996
388 Art. 7 din Legea 111/1996
389 Art. 8 alin. 1-4 din Legea 111/1996
163
mijloc de containerizare sau de transport special amenajat în acest scop, pe care
solicitantul autorizaţiei de producere intenţionează să-l realizeze, în vederea utilizării sau
comercializării.
Titularul autorizaţiei va putea să folosească, în cadrul activităţilor autorizate, doar
personal ce este posesor al unui permis de exercitare valabil pentru aceste activităţi, ce
se eliberează în baza unei evaluări şi examinări numai persoanelor fizice care au
responsabilităţi în desfăşurarea, în siguranţă, a activităţilor nucleare.
Autorizaţiile eliberate au o perioadă de valabilitate, putând fi retrase sau
suspendate, în tot sau în parte, înaintea expirării perioadei de valabilitate, în condiţii
stabilite prin lege390.
În exercitarea mandatului lor, organele cu drept de control al activităţilor
nucleare au drepturi, obligaţii şi atribuţii specifice stabilite prin lege391. În caz de
nesupunere la control sau de nesupunere faţă de oricare dintre dispoziţiile sale392,
comisia poate cere autorităţilor competente fie să procedeze la executarea silită,
fie să întreprindă o anchetă, poate solicita intervenţia reprezentanţilor
Inspectoratului General al Poliţiei sau, în caz de urgenţă, poate întreprinde, din
proprie iniţiativă, măsuri asigurătorii de securitate nucleară.
Importurile şi exporturile produselor şi informaţiilor speciale relative la
activitatea nucleară393 se aprobă de Consiliul Interministerial al Agenţiei Naţionale
de Control al Exporturilor Strategice şi de Interzicere a Armelor Chimice, iar
licenţa de import sau de export se eliberează de către Ministerul Industriei şi
Comerţului, după ce solicitantul a obţinut autorizaţia de import sau de export
prevăzută de normele legale.
Obiectul juridic special al infracţiunilor ce se săvârşesc la regimul
desfăşurării în siguranţă a activităţilor nucleare, îl apreciez ca fiind comun,
constituit din acele relaţii sociale a căror formare şi normală manifestare sunt
nemijlocit legate de existenţa unui climat de siguranţă, caracterizat de
desfăşurarea activităţilor nucleare în condiţii de maximă securitate astfel ca, în
limite social acceptate, să fie asumat un risc minim legat de manifestarea efectelor
nocive ale materialelor nucleare sau ale altor materii radioactive. În aceste
condiţii, securitatea nucleară şi radioactivă, protecţia personalului expus
profesional, a populaţiei, a mediului înconjurător, a proprietăţii, sunt valori
sociale de maximă importanţă condiţionate de respectarea reglementărilor legale
interne în acord cu convenţiile şi angajamentele internaţionale la care România
este parte.
Prin activitate nucleară trebuie înţeleasă orice practică umană care
introduce surse sau căi de expunere suplimentare, extinde expunerea la un
număr mai mare de persoane sau modifică reţeaua de căi de expunere, plecând
de la sursele existente, mărind astfel expunerea sau probabilitatea expunerii
persoanelor sau numărul de persoane expuse.
În context, apreciez ca importantă şi definiţia legală a noţiunii de securitate
nucleară, explicată de către legiuitor ca fiind ansamblul de măsuri tehnice şi
organizatorice destinate să asigure funcţionarea instalaţiilor nucleare în condiţii
de siguranţă, să prevină şi să limiteze deteriorarea acestora şi să asigure protecţia
personalului ocupat profesional, a populaţiei, mediului şi bunurilor materiale
împotriva iradierii sau contaminării radioactive.
390 A se vedea art. 11 – 15 din Legea 111/1996

391 Art. 34 alin.1 coroborat cu art. 31 alin. 1 şi art. 32 din Legea 111/1996
393 Art. 41 din Legea 111/1996
164
În plan oarecum secund, condiţionate de relaţiile sociale arătate, pot fi
avute în vedere şi alte relaţii sociale, nu mai puţin importante, cum ar fi viaţa şi
integritatea corporală a persoanelor, patrimoniul public şi privat, ordinea şi
siguranţa publică.
4.2.1. Infracţiunea de nerespectare a regimului materialelor

nucleare sau a altor materii radioactive prevăzută de art.
407 din Codul Penal
Traficul cu materiale nucleare şi alte materii radioactive, aşa cum
reiese din conţinutul textului legal, este caracterizat de trei forme cadru:
a) Primirea, deţinerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea,
expunerea, transportul sau deturnarea materialelor nucleare ori a altor
materii radioactive, precum şi orice operaţie privind circulaţia acestora,
cercetarea, proiectarea, amplasarea, producţia, construcţia sau montajul
obiectelor ori instalaţiilor nucleare, punerea în funcţiune, exploatarea,
modificarea, dezafectarea, importul sau exportul instalaţiilor nucleare, fără
drept.
b) Sustragerea ori distrugerea materialelor nucleare sau a altor materii
radioactive, precum şi dezvoltarea, fabricarea, deţinerea, importul, exportul
sau tranzitul armelor nucleare sau al oricăror dispozitive explozive nucleare
c) Scoaterea din funcţiune în totalitate sau în parte a echipamentelor de
supraveghere şi control, în cazul când fapta nu este justificată de securitatea
nucleară sau de radioprotecţie394.
şi trei forme agravate:
1. Dacă faptele au produs pericol public sau au avut vreuna din urmările arătate
în art. 187 sau art. 188 din Codul Penal395;
2. În cazul în care faptele au avut consecinţe deosebit de grave;
3. Dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane.
Consider necesar, aici, să fac o referire cu privire la ameninţarea cu
folosirea materialelor nucleare, care în vechiul Cod Penal – în vigoare până la
29.06.2005 – este, de asemenea, reglementată într-o formă cadru:
• Ameninţarea adresată unui stat, unei organizaţii internaţionale sau
unei persoane fizice sau juridice, cu folosirea materialelor nucleare sau a altor
materii radioactive în scopul de a provoca vătămarea corporală sau moartea unor
persoane ori pagube materiale.
şi o formă agravată:
• Condiţionarea folosirii materialelor nucleare de îndeplinirea sau
neîndeplinirea unui act sau când prin ameninţare, sub orice formă, se pretinde a
se da ori a se preda materiale nucleare sau alte materii radioactive.
În cuprinsul noului Cod Penal – din 28.06.2004 – s-a renunţat396 la
includerea unei asemenea incriminări în conţinutul infracţiunii de nerespectare a
regimului materialelor nucleare sau a altor materii radioactive, considerându-se
oportun includerea incriminării în conţinutul unei infracţiuni cadru de esenţa
căreia ţine ameninţarea: ameninţarea în scop terorist. Astfel la art. 298 alin. 2 şi 3
394 În această formă, activitatea ilicită este condamnată atât când este săvârşită cu intenţie cât şi atunci când
este săvârşită din culpă
395 Vătămare corporală gravă şi lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte
396 N.A. – din considerente de tehnică legislativă
165
este incriminată ameninţarea adresată unui stat, unei organizaţii internaţionale
sau unei persoane fizice ori juridice cu folosirea materialelor nucleare, a altor
materii radioactive, în scopul de:
− a provoca vătămarea corporală sau moartea unei persoane ori pagube
materiale.
− a condiţiona îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act sau când prin
ameninţare, sub orice formă, se pretinde a se da ori a se preda materialele
nucleare, alte materii radioactive ori materii explozive.
Obiectul material al infracţiunii, prevăzute la art. 407 din Codul Penal,
este constituit din materiale nucleare ori alte materii radioactive. Legiuitorul dă
definiţii legale fiecărui termen în anexa 2 – Definiţii – a Legii 111/1996.
Astfel, prin material radioactiv se înţelege orice material, în orice stare de
agregare, care prezintă fenomenul de radioactivitate, inclusiv deşeurile radioactive
iar expresia material nuclear are în vedere alte materiale, decât cele radioactive,
care, datorită unor proprietăţi nucleare specifice, sunt de interes deosebit pentru
domeniul nuclear şi sunt stabilite prin reglementări specifice. De observat că în
sfera materialelor nucleare pot intra, în măsura în care constituie obiectul
reglementărilor specifice la care face referire textul legal, foarte multe obiecte care,
la prima vedere, ar fi mai puţin importante sau periculoase, cum este cazul
aparatelor de măsură şi control a radiaţiilor ionizante – situaţie avută în vedere de
către legiuitor expres în cuprinsul alin. 5 şi 6 de la art. 407 – ori a echipamentului
de protecţie necesar în vederea desfăşurării de activităţi în domeniul nuclear.
În ipoteza sustragerii sau distrugerii este implicată noţiunea de arme
nucleare şi cea de dispozitive explozive nucleare. Cei doi termeni nu sunt definiţi
în cuprinsul legii speciale – Legea 111/1996 – astfel încât îmi voi permite să explic
cei doi termeni astfel:
Arme nucleare sunt acele dispozitive astfel concepute şi asamblate încât să
poată fi folosite pentru distrugerea fiinţelor şi a bunurilor, iar pentru a obţine
acest efect sunt folosite proprietăţile materialelor nucleare – în principal, fisiunea
nucleară şi emisia de radiaţii ionizante.
Dispozitivele explozive nucleare sunt acele dispozitive concepute să
funcţioneze pe baza fisiunii nucleare – o reacţie chimică deosebit de violentă cu o
degajare enormă de energie şi radiaţii care, necontrolată, generează fenomenul de
explozie cu efecte devastatoare pentru mediu.
Subiecţii infracţiunii. Subiect activ nemijlocit poate fi orice persoană care
îndeplineşte condiţiile generale pentru a răspunde penal, nefiind nevoie de o
anume calitate. În planul anchetei penale trebuie observat că subiect activ, de
cele mai multe ori, nu este, chiar, orice persoană, adesea fiind vorba despre
persoane cu o anumită calificare, sau, cel puţin, cu cunoştinţe în domeniu, care
să le permită efectuarea, în condiţii de siguranţă şi eficienţă, activităţilor
incriminate în cadrul elementului material. Participaţia este posibilă sub toate
formele – coautorat, instigare, complicitate.
Subiect pasiv este, în primul rând, statul – fiind vorba despre o infracţiune
ce se săvârşeşte la un anumit regim – iar atunci când prin activitatea
infracţională a avut urmări legate de viaţa, integritatea corporală, proprietatea,
etc., unei persoane, persoana prejudiciată ar putea căpăta, şi ea, calitatea de
subiect pasiv secundar adiacent. Totuşi apreciez că, ţinând cont şi de observaţiile
pertinente din secţiunea în care am analizat infracţiunea de nerespectare a
regimului armelor şi muniţiilor, o persoană particulară poate deveni subiect pasiv
166
adiacent, în mod oportun, atunci când în analiză intervine săvârşirea, în concurs,
a unei infracţiuni ce are ca obiect viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a
persoanei sau în ipoteza – prevăzută la alin. 3 al art. 407 – realizării consecinţelor
specifice vătămării corporale grave ori lovirilor sau vătămărilor cauzatoare de
moarte.
Latura obiectivă. Elementul material, în cazul traficului cu materiale
nucleare şi alte materii radioactive, constă în mai multe acţiuni ce pot fi săvârşite
cumulat sau alternativ397, mai puţin atunci când este implicată sustragerea sau
distrugerea, situaţie în care avem de a face cu un concurs.
Acţiunile incriminate sunt: primirea, deţinerea, folosirea, cedarea,
modificarea, înstrăinarea, dispersarea, expunerea, transportul sau deturnarea
materialelor nucleare ori a altor materii radioactive, precum şi orice operaţie
privind circulaţia acestora, cercetarea, proiectarea, amplasarea, producţia,
construcţia sau montajul obiectelor ori instalaţiilor nucleare, punerea în
funcţiune, exploatarea, modificarea, dezafectarea, importul sau exportul
instalaţiilor nucleare.
Se poate observa că legiuitorul a enumerat, cu caracter exemplificativ, mai
multe acţiuni, după care a încheiat cu expresia atot-cuprinzătoare „orice alte
operaţiuni privind circulaţia acestora” exprimându-şi dorinţa, astfel, pentru
incriminarea, practic, a oricăror acţiuni ce ar putea fi desfăşurate în legătură cu
obiectul material al infracţiunii. Întrucât termenii ce definesc acţiunile incriminate
sunt comuni, neexistând dificultăţi legate de corecta interpretare a acestora,
consider, aici, puţin oportun să detaliez fiecare termen în parte, mulţumindu-mă
să subliniez că în unele cazuri – cum este situaţia primirii, cedării, înstrăinării –
infracţiunea se consumă instantaneu, iar în altele – situaţia deţinerii, folosirii,
dispersării, expunerii, transportului – infracţiunea poate fi caracterizată de un
moment în care se consumă şi de un moment în care se epuizează.
Ameninţarea cu folosirea materialelor nucleare este caracterizată, din
punctul de vedere al elementului material, de efectuarea de către făptuitori a unor
demersuri prin care este adusă la cunoştinţa persoanelor interesate – în ipoteza
legală, un stat, o organizaţie internaţională sau o persoană fizică sau juridică –
intenţia de a folosi, în anumite condiţii, materiale nucleare, situaţie ce, în mod
firesc ar conduce la producerea unor prejudicii deosebite. O subliniere trebuie
făcută în legătură cu unele atribute ale ameninţării – aceasta trebuie să fie reală,
serioasă, să conţină suficiente de credibilitate astfel încât să fie în măsura ca,
obiectiv, să producă convingerea persoanelor vizate prin ameninţare că infractorii
au la îndemână materiale nucleare sau radioactive, sunt hotărâţi să le folosească
în scopuri criminale, caz în care consecinţele deosebit de grave vor apărea cu
certitudine.
Urmarea imediată, în cazul traficului cu materiale nucleare şi alte materii
radioactive, constă, în cazul formei cadru, în crearea unei stări de pericol pentru
relaţiile sociale ocrotite, relaţii descrise în cadrul obiectului juridic.
În cazul formelor agravate avem de a face cu o altă stare de lucruri, întrucât
aceste forme sunt calificate, tocmai, prin rezultatul săvârşirii activităţilor
incriminate. Legiuitorul a urmărit, şi în funcţie de asta a dozat şi cuantumul
pedepselor, gravitatea urmărilor produse enunţând patru forme agravate, fiecare
fiind caracterizată de realizarea unui rezultat specific:
397N. Conea – Infracţiunile din domeniul privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, în revista
Dreptul nr. 6/1997, pag. 48-54.
167
• s-a produs pericol public
• au apărut consecinţe deosebit de grave
• au survenit urmările specifice infracţiunilor prevăzute de art. 187-188
din Codul Penal
• a survenit moartea uneia sau a mai multor persoane
Raportul de cauzalitate între activitatea incriminată şi urmarea imediată, în
cazul formelor cadru, rezultă „ex re”, din însăşi materialitatea faptelor –
infracţiunea fiind în acest caz de pericol – iar în cazul formelor agravate, ea există
şi trebuie demonstrată de către anchetatori, lucru nu foarte uşor dacă stăm să ne
gândim că, în cauză, poate fi implicată o anumită echivocitate. În mod firesc
desfăşurarea de operaţiuni cu materiale nucleare ori radioactive este deosebit de
periculoasă, existând un anumit risc asumat ce decurge din însăşi natura
activităţii. Ce se poate întâmpla atunci când astfel de operaţiuni se desfăşoară
fără drept, în condiţii de promiscuitate impuse de caracterul ilicit al faptelor ?
Răspunsul nu trebuie dat cu exactitate matematică, însă, nu trebuie uitat că
acţiunea nocivă a elementelor nucleare, radiaţiile ionizante, etc., apar adesea în
timp. Perioada de înjumătăţire a unor elemente nucleare este măsurată în luni şi
chiar ani, iar rezultatele dezastruoase pentru viaţa oamenilor, pentru mediul
înconjurător pot fi evaluate, abia după trecerea unei perioade importante de timp.
În cadrul formelor agravate, rezultatele prevăzute de legiuitor se realizează de
obicei ca urmare a unor accidente, cu impact major în mediul social şi natural, şi,
în mod realist, numai acestea pot fi evaluate şi analizate în cadrul anchetei
penale, celelalte, deşi de o gravitate deosebită, neputând constitui preocuparea
directă a organelor judiciare.
Sustragerea ori distrugerea materialelor nucleare sau a altor materii
radioactive, ca formă infracţională, se deosebeşte faţă de forma analizată mai sus,
întrucât se caracterizează prin realizarea unui rezultat specific infracţiunilor
contra patrimoniului. Sustragerea trebuie privită în condiţii identice cu furtul,
permiţându-mi să arăt că, în fapt, suntem în prezenţa unei forme speciale de furt,
rezultatul fiind schimbarea titularului unui drept real ori a unei aparenţe de drept
real – cazul detentorului precar – în final având de a face cu o altă persoană, ce va
avea în pază juridică materialele nucleare. În cazul distrugerii, de asemenea, se
poate vorbi despre o formă specială, însă ca particularitate, ar trebui detaliată
problema gradului în care poate fi distrus un material nuclear.
În cazul clasic, se poate accepta că un bun este distrus, în măsura în care
este făcut impropriu utilizării pentru care a fost creat ori unei utilizări
comparabile, ca efect economic şi complexitate. Ipoteza materialelor nucleare este
mai complexă. Un material nuclear îşi păstrează caracteristicile de bază, chiar
dacă se acţionează la nivel fundamental asupra sa. Bunăoară, combustibilul
nuclear este ars, iar deşeurile rezultate păstrează, într-un grad mai mare sau mai
mic, proprietatea de a emite radiaţii ionizante. Consider oportun, din punctul de
vedere al anchetei judiciare, ca distrugerea materialelor nucleare să fie
interpretată în sensul clasic, comun infracţiunii de distrugere prevăzută de art.
263-264 din Codul Penal.
Raportul de cauzalitate între activităţile desfăşurate de către făptuitor, în
vederea sustragerii sau distrugerii, şi urmarea imediată există şi trebuie constatat
în mod necesar, pentru realizarea elementelor constitutive ale acestei forme
infracţionale.
168
Urmarea imediată, în cazul ameninţării cu folosirea materialelor nucleare,
ar consta într-o stare de pericol398 la adresa unor valori sociale deosebite cum
sunt relaţiile diplomatice, raporturile juridice instituite prin tratate internaţionale,
la care România este parte, credibilitatea şi încrederea pe care o poate genera
siguranţa socială, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, respectul şi
securitatea proprietăţii. Pe cale de consecinţă, urmarea imediată şi raportul de
cauzalitate între aceasta şi acţiunile incriminate, ar urma să rezulte din însăşi
materialitatea faptelor, ex re, nefiind necesară realizarea unui anumit rezultat.
Fiind vorba despre ameninţare, îmi permit să observ că dincolo de pericol,
aceasta presupune un anumit rezultat şi anume crearea unei stări caracterizată
de teamă, de anxietate, de preocupare pentru rezultatele deosebit de grave ce ar
putea să fie generate de punerea în aplicare a conţinutului ameninţării. Starea de
teamă trebuie analizată în plan obiectiv, mai precis, nu este suficient ca infractorii
să efectueze demersuri în sensul de a aduce la cunoştinţa publicului, în general,
sau unui anumit public vizat special, pretenţiile lor şi modul în care înţeleg să şi
le realizeze, respectiv condiţionând comportamentul publicului de folosirea
abuzivă, cu efecte dezastruoase, a materiilor nucleare sau radioactive.
În mod firesc, publicul ţintă ales de către infractori trebuie să fie convins de
realitatea ameninţării, de faptul că infractorii au la dispoziţie materii nucleare sau
radioactive şi că sunt în măsură să-şi pună în aplicare planul infracţional.
Trebuie observat că publicul ţintă – fie că este vorba despre o singură persoană,
fie că este vorba despre mai multe persoane – este caracterizat de anumite
particularităţi ce ţin de educaţie, temperament, obiceiuri, preocupări, spaţiu etno-
geografic, etc., şi, prin urmare, de o capacitate de a înţelege realitatea obiectivă
diferit. Esenţial pentru a fi acceptată ameninţarea şi implicit efectele juridice
specifice este ca publicul ţintă să perceapă aceasta ca atare. Dacă publicul ţintă
nu reacţionează specific la ameninţare, nu este cuprins de starea de teamă,
consideră că persoana infractorilor nu este demnă de încredere, că nu au cum să
aibă în posesie materii nucleare sau radioactive, etc., ameninţarea nu poate
produce efecte juridice, nu poate fi vorba despre infracţiune.
Concluzionând, apreciez că ameninţarea cu folosirea materialelor nucleare
sau radioactive este o formă infracţională ce se caracterizează prin producerea
unui rezultat specific ce constă, în principal, într-o stare de teamă, faţă de
activitatea ilicită pe care ameninţă că o vor efectua infractorii şi faţă de rezultatele
desfăşurării acestei activităţi de natură a determina publicul vizat să dea, să facă
ori să nu facă, în funcţie de ceea ce solicită infractorii.
Latura subiectivă. Traficul cu materiale nucleare şi alte materii
radioactive, în cele două forme cadru, se săvârşeşte cu intenţie directă sau
indirectă. În ipoteza formelor agravate, vinovăţia se prezintă sub forma
praeterintenţiei399. Ameninţarea cu folosirea materialelor nucleare, atât în cazul
formei cadru cât şi în cazul formei agravate, se poate săvârşi doar cu intenţie. În
ipoteza alin. 6 este incriminată scoaterea din funcţiune în totalitate sau în parte a
echipamentelor de supraveghere şi control săvârşită din culpă.
398V. Dobrinoiu, N. Conea – op. cit. pag. 295

399Gh. Nistoreanu, V. Dobrinoiu şi alţii în Drept Penal – Partea Specială, Edit Europa Nova, Bucureşti
1997, pag 449
169
4.2.2. Infracţiunea de desfăşurare de activităţi speciale
neautorizate, prevăzută de art. 44 din Legea 111/1996
Dat fiind particularităţile domeniului, legiuitorul, dincolo de prevederile
infracţiunii din Codul Penal, a considerat necesar, în considerarea regimului
impus în domeniul desfăşurării în siguranţă a activităţilor din domeniul nuclear,
să reglementeze o infracţiune care să aibă ca obiect incriminarea acelor activităţi
ce, desfăşurate fără autorizare, induc în viaţa socială un pericol important, astfel
încât să presupună un tratament penal. În condiţiile date sunt interzise – fără
autorizarea detaliată în cadrul regimului juridic prevăzut de Legea 111/1996 –
sub sancţiunea legii penale, următoarele activităţi:
• Cercetarea, proiectarea, amplasarea, producţia, construcţia, montajul, punerea în
funcţiune, exploatarea, modificarea, dezafectarea, importul şi exportul obiectivelor şi
instalaţiilor nucleare
• Mineritul şi prepararea minereurilor de uraniu şi toriu
• Producerea, furnizarea, tratarea, utilizarea, depozitarea temporară sau definitivă,
transportul, tranzitul, importul şi exportul materialelor nucleare şi radioactive,
inclusiv al combustibilului nuclear, al deşeurilor radioactive şi al dispozitivelor
generatoare de radiaţii ionizante
• Furnizarea şi utilizarea aparaturii de control dozimetric al radiaţiilor ionizante, a
materialelor şi dispozitivelor utilizate pentru protecţia împotriva radiaţiilor ionizate,
precum şi a mijloacelor de containerizare sau de transport, special amenajate în acest
scop
• Producerea, furnizarea, închirierea, transferul, deţinerea, exportul, importul unor
materiale, dispozitive şi echipamente speciale prevăzute într-o anexă a legii – anexa 1
• Deţinerea, transferul, importul şi exportul informaţiilor nepublicate, aferente
materialelor, dispozitivelor şi echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor
nucleare sau a altor dispozitive nucleare explozive
• Realizarea produselor şi serviciilor destinate obiectivelor şi instalaţiilor nucleare
• Activităţile de aprovizionare, proiectare, fabricare, construcţie-montaj, reparare şi
întreţinere pentru produsele, serviciile şi sistemele care sunt clasificate ca fiind
importante pentru securitatea instalaţiei nucleare
• Introducerea în domeniul medical, pentru diagnostic şi tratament medical, a
surselor închise, deschise, a dispozitivelor generatoare de radiaţii ionizante şi a
produselor farmaceutice care conţin materiale radioactive farmaceutice care conţin
materiale radioactive
În cadrul acestei subsecţiuni voi insista, în principal, pe acele elemente ce
permit o analiză comparativă, pe baza căreia să se poată concluziona în ce
măsură infracţiunea prevăzută de art. 44 din Legea 111/1996 se suprapune peste
cea prevăzută, în Codul Penal, la art. 2791, deci, dacă se pune ori nu problema
concursului de texte legale, iar într-un atare caz – care normă juridică se va
aplica.
Sub aspectul obiectului material, dacă obiectul material al infracţiunii
prevăzute la art. 2791 din Codul Penal este constituit din materiale nucleare ori
alte materii radioactive, în cadrul infracţiunii ce are ca obiect desfăşurarea de
activităţi speciale neautorizate, prevăzută de art. 44 din Legea 111/1996 avem de
a face cu mai multe noţiuni, după cum urmează:
1. obiectivele şi instalaţiile nucleare400
400 N.A. – definiţiile sunt preluate din anexa 2 a Legii 111/1996

170
Noţiunea de obiective nucleare este echivalată prin definiţia legiuitorului cu
următoarele entităţi: uzine pentru fabricarea combustibilului nuclear, reactori
nucleari, inclusiv ansamblurile critice si subcritice, reactori de cercetare, centrale
nuclearo-electrice, instalaţii de stocare a combustibilului iradiat, unităţi de
îmbogăţire sau instalaţii de retratare.
Instalaţia nucleară este echivalată cu generator de radiaţie nucleară,
instalaţia, aparatul sau dispozitivul care extrage, produce, prelucrează sau
conţine materiale radioactive; instalaţia nucleară include şi clădirile sau
structurile aferente.
2. minereurile de uraniu şi toriu – se regăsesc, din punct de vedere
noţional, în expresia „materie prima nucleară” definită ca desemnând
uraniu ori toriu sau orice combinaţie a acestora, în orice formă fizică
sau chimică; zăcăminte care conţin cel puţin 0,03% în greutate uraniu,
toriu sau orice combinaţie a acestora.
3. materialele nucleare şi radioactive, inclusiv combustibilul nuclear,
deşeurile radioactive şi dispozitivele generatoare de radiaţii ionizante,
aparatura de control dozimetric al radiaţiilor ionizante.
Legea defineşte astfel:
Material radioactiv - orice material, în orice stare de agregare, care
reprezintă fenomenul de radioactivitate, inclusiv deşeurile radioactive.
Material nuclear - materiale care, datorită unor proprietăţi nucleare
specifice, sunt de interes deosebit pentru domeniul nuclear, stabilite prin
reglementari specifice.
Combustibil nuclear - material sau un ansamblu mecanic care conţine
materie primă sau material fisionabil, special destinat folosirii într-un reactor
nuclear, în scopul producerii energiei nucleare.
Dispozitive generatoare de radiaţii ionizante - dispozitive care produc
radiaţii X, neutroni sau particule încărcate.
Aparatura de control dozimetric al radiaţiilor ionizante este aparatura de
control a următoarelor radiaţii: alfa, beta, gama, X, neutroni, electroni, protoni
sau alte particule încărcate (nu se includ undele radio, radiaţiile vizibile,
infraroşii, ultraviolete, precum şi radiaţii laser, ultrasunete, etc.).
4. materialele şi dispozitivele utilizate pentru protecţia împotriva
radiaţiilor ionizate, precum şi mijloacele de containerizare sau de
transport, special amenajate în acest scop
5. materiale, dispozitive şi echipamente speciale prevăzute într-o anexă a
legii – este vorba despre anexa 1, unde sunt enumerate şi explicate
următoarele:
- Materiale nenucleare, materiale ale căror proprietăţi sunt adecvate
utilizării în producerea energiei de origine nucleară.
- Dispozitive sau echipamente special concepute pentru a fi utilizate
în instalaţii din ciclul combustibilului nuclear sau adecvate utilizării
lor în acest scop.
- Dispozitive sau echipamente special concepute pentru a fi utilizate
în fabricarea materialelor nucleare sau în fabricarea acelor
materiale nenucleare care sunt adecvate utilizării în producerea
energiei de origine nucleara, cât şi acele dispozitive sau echipamente
care sunt adecvate utilizării în aceleaşi scopuri.
171
- Dispozitive sau echipamente esenţiale pentru fabricarea
dispozitivelor sau echipamentelor special concepute pentru a fi
utilizate în instalaţii din ciclul combustibilului nuclear sau adecvate
utilizării lor în acest scop ori pentru fabricarea dispozitivelor sau
echipamentelor special concepute pentru a fi utilizate în fabricarea
materialelor nucleare sau în fabricarea acelor materiale nenucleare
care sunt adecvate utilizării în producerea energiei de origine
nucleară, cât şi acelor dispozitive sau echipamente care sunt
adecvate utilizării în aceleaşi scopuri.
6. informaţiile nepublicate, aferente materialelor, dispozitivelor şi
echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare sau a
altor dispozitive nucleare explozive – este vorba despre informaţii care
se referă, în esenţă, la materialele, dispozitivele şi echipamentele
detaliate la punctul 5.
7. produsele şi serviciile destinate obiectivelor şi instalaţiilor nucleare.
Deşi nu poate fi vorba despre exclusivitate, îmi permit, aici, să amintesc, ca
exemplu, definiţia dată de lege produsului radioactiv, respectiv, orice material
radioactiv obţinut în cursul procesului de producere ori de utilizare a unui
combustibil nuclear sau orice material care a devenit radioactiv prin expunere la
radiaţii, cu excepţia radioizotopilor care au atins stadiul final de preparare şi sunt
susceptibili de a fi utilizaţi în scopuri ştiinţifice, medicale, speciale, sociale,
comerciale sau industriale.
8. produsele, serviciile şi sistemele care sunt clasificate ca fiind
importante pentru securitatea instalaţiilor nucleare
9. sursele închise, deschise, dispozitivele generatoare de radiaţii ionizante
şi produsele farmaceutice care conţin materiale radioactive.
Aşa cum se poate observa, obiectul material, al infracţiunii prevăzute în
legea specială, este deosebit de vast. Sunt avute în vedere materialele nucleare şi
radioactive, însă, realizându-se complexitatea problemelor, sunt specificate
categorii ce sunt conexe activităţii din domeniul nuclear. În fapt, consider că se
poate vorbi despre un conflict de legi doar pe porţiunea de reglementare ce are ca
obiect materialele nucleare şi radioactive. Cum legiuitorul dă definiţii legale celor
mai multe dintre noţiunile ce desemnează entităţi materiale ce constituie obiectul
infracţiunilor în discuţie, în analiză trebuie abordată rigoarea necesară
interpretării stricto-sens, astfel că ar fi puţin oportun, în sprijinul unei opinii
potrivit cu care, prin introducerea în Codul Penal a infracţiunii de nerespectare a
regimului materialelor nucleare şi al altor materii radioactive – exprimare
generoasă, de altfel, – legiuitorul a intenţionat abrogarea prevederilor art. 44 din
Legea111/1996, să acceptăm, ca necesară, introducerea, în cadrul discursului
ştiinţific, a unei extinderi a înţelesului ce trebuie avut în vedere în legătură cu
obiectul material al infracţiunii prevăzute de Codul Penal, în sensul includerii
tuturor materialelor, instalaţiilor, dispozitivelor, echipamentelor, informaţiilor,
combustibililor, serviciilor, etc., pertinente de activitatea ce se poate desfăşura în
domeniul nuclear.
În ceea ce priveşte elementul material al laturii obiective, lucrurile stau
oarecum asemănător. Infracţiunea de nerespectare a regimului materialelor
nucleare sau a altor materii radioactive, prevăzută de art. 2791 din Codul Penal,
este caracterizată de o serie de acţiuni precum: primirea, deţinerea, folosirea,
cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea, expunerea, transportul sau
172
deturnarea, sustragerea ori distrugerea materialelor nucleare sau a altor materii
radioactive precum şi orice alte operaţiuni privind circulaţia acestora, fără drept.
Aşa cum am arătat401, se poate observa că legiuitorul a enumerat, cu caracter
exemplificativ, mai multe acţiuni, după care a încheiat cu expresia atot-
cuprinzătoare: „orice alte operaţiuni privind circulaţia acestora”, exprimându-şi
dorinţa, astfel, pentru incriminarea, practic, a oricăror acţiuni ce ar putea fi
desfăşurate în legătură cu obiectul material al infracţiunii.
În cazul infracţiunii de desfăşurare de activităţi speciale neautorizate,
prevăzută de art. 44 din Legea 111/1996, legiuitorul a optat pentru aceeaşi
tehnică legislativă, în mod evident, fiecare componentă a obiectului material a fost
analizată şi, în funcţie de particularităţi, au fost formulate acţiunile cu privire la
care s-a apreciat că, desfăşurate fără drept, prezintă gradul de pericol specific
unei infracţiuni. Astfel, ca exemplu, îmi permit să subliniez, că în materia
obiectivelor şi instalaţiilor nucleare se interzic: cercetarea, proiectarea,
amplasarea, producţia, construcţia, montajul, punerea în funcţiune, exploatarea,
modificarea, dezafectarea, importul şi exportul; în materia minereurilor de uraniu
şi toriu se interzic: mineritul şi prepararea; în materia materialelor, dispozitivelor
şi echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare sau a altor
dispozitive nucleare explozive se interzic: deţinerea, transferul, importul şi
exportul.
În ceea ce priveşte materialele nucleare şi radioactive, sunt incriminate
producerea, furnizarea, tratarea, utilizarea, depozitarea temporară sau definitivă,
transportul, tranzitul, importul şi exportul, aceleaşi activităţi, desfăşurate fără
drept fiind interzise şi pentru combustibilului nuclear, deşeurile radioactive şi
dispozitivele generatoare de radiaţii ionizante.
Comparând cele două texte legale – cel din Codul Penal şi cel din legea
specială – se poate constata că există unele diferenţe. Norma juridică prevăzută la
art. 44 din Legea 111/1996, evidenţiază o preocupare a legiuitorului pentru
incriminarea, atât a unor activităţi ce ţin de obţinerea materialelor ce constituie
obiectul juridic – producerea, tratarea – de circulaţia acestora – furnizarea,
depozitarea temporară sau definitivă, transportul, tranzitul, importul şi exportul –
cât şi a utilizării; în baza unui raţionament simplu şi logic, norma juridică
acoperă, practic, un întreg ciclu – de la obţinere, până la utilizare.
Infracţiunea din Codul Penal incriminează, cu o insistenţă demnă de
subliniat, orice se poate desfăşura în materia circulaţiei materialelor nucleare şi
radioactive – primirea, deţinerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea,
dispersarea, expunerea, sustragerea ori distrugerea, transportul sau deturnarea
precum şi orice alte operaţiuni privind circulaţia materialelor nucleare sau a altor
materii radioactive – neglijând, ori – poate – considerând că nu este locul sau nu
este necesar să acorde atenţie, în context, obţinerii şi folosirii materialelor
nucleare sau radioactive.
Atunci când am analizat infracţiunea de nerespectare a regimului
materialelor nucleare sau a altor materii radioactive prevăzută de art. 2791 din
Codul Penal am arătat că, în analiză, este necesar să se distingă între două
componente – unul dintre acestea fiind traficul cu materiale nucleare sau
radioactive. Apreciind ca lipsită de interes ştiinţific orice critică adusă unei, aşa-
numite, inconsecvenţe a legiuitorului, consider că trebuie subliniat faptul că în
401 N.A. – vezi supra 4.2.1.

173
Codul Penal, pe fondul, probabil, al angajamentelor asumate de către România la
nivel internaţional, a fost nevoie să fie incriminate separat activităţile ce se pot
grupa sub noţiunea de trafic, existând şi argumente, în sensul pericolului
deosebit pe care îl reprezintă acestea având în vedere că pot angaja participarea
unor categorii de persoane relativ diverse – în primul rând persoane necalificate,
ce nu au o pregătire sau cunoştinţele necesare cu privire la efectele pe care le pot
avea aceste materiale, măsurile de securitate ce trebuie luate, etc. – ce, cu o
relativă nonşalanţă, pot proceda la efectuarea de acţiuni necugetate, cu implicaţii
şi efecte incontrolabile.
Vorbind despre pericolul social, trebuie observat şi modul cum legiuitorul a
înţeles să pedepsească activităţile de trafic în cele două texte legale – Codul Penal
şi Legea 111/1996. În Legea 111/1996, activităţile subsumate noţiunii de trafic
sunt pedepsite, potrivit art. 44 alin. 1 lit. a, cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau
cu amendă. În Codul Penal, la art. 407, traficul cu materiale nucleare sau
radioactive, în varianta cadru, este pedepsit cu închisoare de la 3 la 10 ani şi
interzicerea unor drepturi – în cazul agravantelor cuantumul pedepselor fiind, în
funcţie de rezultatele săvârşirii infracţiunii, din ce în ce mai mari.
Aşa cum se poate observa, norma juridică din Codul Penal este mai dură,
pedeapsa este sensibil mai mare. În aceste condiţii devine şi mai important
lămurirea problemei conflictului între cele două texte legale.
Apreciez că, cel puţin până când legiuitorul va interveni şi va armoniza
prevederile legale din domeniu, în materia activităţilor nucleare, trebuie distins
între activităţile susceptibile de a fi subsumate noţiunii de trafic şi alte activităţi.
Se poate accepta, că în materia traficului, suntem în prezenţa unei duble
incriminări, unui conflict de legi, urmând a avea prioritate norma juridică –
potrivit regulii comune – specială iar, în context, norma specială este cea
prevăzută de Codul Penal. Am optat pentru această soluţie pentru că, deşi Legea
111/1996 este o lege specială, în materie penală, art. 44 conţine o reglementare
cu caracter general, având ca obiect activităţi speciale neautorizate402 – mai
multe activităţi printre care şi cele incluse în cadrul noţiunii de trafic cu materiale
nucleare şi radioactive – norma juridică incriminând şi alte activităţi ce nu pot fi
asimilate traficului, dar şi activităţi de trafic, în legătură cu alte bunuri speciale,
ce constituie obiectul material al infracţiunii prevăzute de Legea 111/1996. În
Codul Penal, norma juridică are ca obiect, comparativ cu art.44 din Legea
111/1996, doar traficul de materii nucleare şi radioactive.
Din punctul de vedere al anchetei penale, ca problemă specifică pe care
trebuie să o lămurească cercetarea, trebuie văzut dacă activităţile desfăşurate de
către autori în legătură cu materialele nucleare şi radioactive, sunt doar activităţi
de trafic sau este vorba şi de alte activităţi ce depăşesc sfera traficului. Dacă
activitatea ilicită este circumscrisă traficului va fi aplicabilă prevederea din Codul
Penal, iar dacă sunt efectuate şi acte ce exced traficului, apreciez că suntem în
prezenţa unui concurs de infracţiuni, cu efecte specifice neputând fi neglijate
prevederile art. 44 din Legea 111/1996.
402 N.A. este o formulare pe care am utilizat-o din considerente de oportunitate şi de precizie în exprimare
174
4.2.3. Infracţiunea de scoatere din funcţiune a echipamentelor
speciale de supraveghere şi control, prevăzută de art. 45
din Legea 111/1996
Ţinând cont de prevederile unor tratate internaţionale, ce vizează
neproliferarea armelor nucleare şi ţinerea sub control a oricărei tehnologii sau
componente ce ar putea fi folosite la producerea de arme nucleare, precum şi
necesitatea unui control eficient cu privire la modul de funcţionare şi la
respectarea parametrilor de siguranţă în exploatarea tehnologiilor ce folosesc
materiale nucleare, legiuitorul a considerat oportun să reglementeze o infracţiune
care să aibă ca obiect orice activitate de natură a afecta buna funcţionare a
echipamentelor de supraveghere şi control, instalate pentru a monitoriza
funcţionarea instalaţiilor nucleare. Astfel, la art. 45, din Legea 111/1996, este
incriminată scoaterea din funcţiune, în totalitate sau în parte, a echipamentelor
de supraveghere şi control instalate de către reprezentanţii Comisiei Naţionale
pentru Controlul Activităţilor Nucleare, în exercitarea mandatului de control, sau
de către persoanele aprobate de Guvernul României, care efectuează, în prezenţa
reprezentanţilor desemnaţi de comisia naţională, controale prevăzute în acordurile
internaţionale la care România este parte, fără a avea motive, ce decurg din
cerinţele de securitate nucleară sau de radio protecţie, dacă fapta nu constituie o
infracţiune mai gravă.
Obiectul infracţiunii. Obiectul material al infracţiunii este format din
echipamente de supraveghere şi control. Folosirea acestor echipamente este
destinată să concure la desfăşurarea, în condiţii de securitate, a activităţilor din
domeniul nuclear. Legea nu oferă detalii în legătură cu aceste echipamente –
natura lor, ce parametri măsoară, în ce mod acţionează, dacă în cadrul unei
tehnologii integrate pot sau nu să acţioneze pentru prevenirea stărilor de pericol,
etc. – însă conţine o subliniere de natură a califica echipamentele ce constituie
obiectul material al infracţiunii, în sensul că acestea sunt instalate de către
reprezentanţii Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare în
exercitarea mandatului de control sau de către persoanele aprobate de Guvernul
României, care efectuează, în prezenţa reprezentanţilor desemnaţi de comisia
naţională, controale prevăzute în acordurile internaţionale la care România este
parte.
Dacă în ipoteză ar intra echipamente instalate în alte condiţii, chiar dacă ar
fi asemănătoare sau identice cu cele folosite de către inspectorii naţionali sau
internaţionali, infracţiunea nu mai subzistă. Legiuitorul, calificând obiectul
material al infracţiunii, a urmărit să confere un regim special, pe undeva
asemănător cu regimul aplicabil activităţilor ilicite ce implică subiecţi pasivi
calificaţi, de natură, în cazul de faţă, să asigure o protecţie sporită şi, în acelaşi
timp, eficientă funcţionării acestor echipamente, nu neapărat în considerarea
utilităţii lor directe cât, mai ales, datorită faptului că ele sunt aferente activităţii
unor organe de control, ce trebuie respectate ca atare.
Dincolo de cele arătate, mai trebuie subliniat că, cel puţin, în ceea ce
priveşte echipamentele instalate de către inspectorii internaţionali, acestea, în
principiu, sunt pertinente domeniului neproliferării armelor nucleare şi orice act,
care să aibă ca urmare scoaterea din funcţiune a echipamentelor, poate fi astfel
interpretat, încât să inducă suspiciuni şi să atragă României sancţiuni
internaţionale deosebit de aspre.
175
Latura obiectivă. Infracţiunea de scoatere din funcţiune a echipamentelor
speciale de supraveghere şi control, prevăzută de art. 45 din Legea 111/1996,
este o infracţiune de rezultat. Elementul material este constituit din orice acţiune
ce are ca rezultat scoaterea echipamentelor de supraveghere şi control din starea
de firească funcţionare, stare de natură să asigure realizarea scopurilor pentru
care au fost instalate. Legiuitorul foloseşte expresia „scoatere din funcţiune”,
situaţie în care se pune problema tratamentului juridic aplicabil unei acţiuni ori
unui complex de acţiuni care, nu are ca rezultat încetarea activităţii
echipamentelor, respectiv scoaterea din funcţiune, ci are ca rezultat numai
defectarea parţială, funcţionarea în afara caracteristicilor tehnice proiectate,
inducerea de erori în măsurarea şi controlul activităţilor nucleare. Întrucât
expresia „scoaterea din funcţiune” induce în cadrul mesajului comunicat o notă
de fermitate, o radicalizare a stării de fapt avută în vedere, apreciez ca incorectă
orice abordare dispusă să accepte o notă de relativitate. Echipamentele, ca
urmare a desfăşurării activităţii ilicite, ori funcţionează, nefiind relevant dacă
funcţionează corect sau nu, ori nu mai funcţionează, situaţie de natură a
corespunde stării specifice expresiei „scos din funcţiune”.
Urmarea imediată este caracterizată de încetarea activităţii echipamentelor
de supraveghere şi control, iar între aceasta şi acţiunea ori acţiunile incluse în
sfera elementului material, trebuind să existe, şi ancheta trebuie să demonstreze
aceasta, o legătură de cauzalitate.
Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte infracţiunea
prevăzută de art. 45 din Legea 111/1996 diferă în funcţie de formele prevăzute de
textul legal. Astfel, în cadrul alin. 1, legiuitorul a urmărit să incrimineze
activitatea ilicită săvârşită cu intenţie, făcând şi o subliniere de natură a exclude
orice intervenţie a unor împrejurări speciale ce ar putea aduce în discuţie cazul
fortuit sau forţa majoră, cu excepţia motivelor ce decurg din cerinţele de
securitate nucleară sau de radioprotecţie.
Nu este exclusă nici posibilitatea săvârşirii din culpă a infracţiunii, situaţie
prevăzută la alin. 2, unde, în considerarea unui grad de pericol social mai redus
faţă de forma intenţionată, este diminuată pedeapsa – 3 luni la un an sau amendă
faţă de 6 luni la 3 ani.
În ceea ce priveşte mobilul şi scopul, textul legal nu face nici o referire,
însă, din punctul de vedere al anchetei penale, aceste aspecte nu trebuie neglijate
dat fiind consecinţele deosebite ce pot surveni ca urmare a săvârşirii infracţiunii.
Îmi permit să subliniez, în cazul formei intenţionate, că scoaterea din funcţiune a
echipamentelor de supraveghere şi control nu poate fi acceptată ca un scop în
sine, ci trebuie analizată într-un context infracţional mai amplu, ea este doar o
parte din activitatea ilicită plănuită, prin efectuarea acesteia, nu se creează decât
condiţiile necesare pentru a face posibilă desfăşurarea unei activităţi infracţionale
mai grave cum este, ca exemplu, cea legată de armele nucleare.
Prin intrarea în vigoare a noului Cod Penal – în cuprinsul căruia, la alin. 5
al art. 407 este incriminată scoaterea din funcţiune, în totalitate sau în parte, a
echipamentelor de supraveghere şi control, în cazul când fapta nu este justificată
de securitatea nucleară sau de radioprotecţie, se pedepseşte cu închisoare strictă
de la un an la 3 ani sau cu zile amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune
mai gravă iar la alin. 6 se face referire la săvârşirea din culpă a activităţii
incriminate – se pune problema concursului de infracţiuni ori a concursului de
176
texte legale între infracţiunea prevăzută de art. 45 alin. 1 şi 2 din Legea 111/1996
şi art 407 alin. 5 şi 6.
Apreciez că, deşi este o diferenţă de formulare – textul din Codul Penal
făcând referire la „fapta nu este justificată de securitatea nucleară sau de
radioprotecţie” – avem de a face cu un concurs de texte legale, punându-se
problema normei juridice prioritare.
Folosind un raţionament asemănător cu cel folosit în secţiunea precedentă,
consider că organele judiciare, în activitatea practică, vor desfăşura ancheta pe
baza prevederilor art. 407 alin. 5, respectiv, 6. din Codul Penal. În situaţia de faţă,
Legea 111/1996 constituie norma cadru Iar Codul Penal, norma specială.
4.2.4. Infracţiunea de trafic cu arme nucleare prevăzută la art.

46 din Legea 111/1996
Dacă în cadrul oricărei societăţi trebuie să existe ceva care să-i pună în
pericol existenţa, să-i pună în pericol valorile, pentru societatea modernă acest
ceva este arma nucleară. Noţiunea, în sine, pare halucinantă, de neconceput în
conexiune cu persoanele particulare, însă, realitatea este mai puternică decât
raţionamentele abstracte, bazate doar pe efortul marilor puternici politici şi
militari ai timpurilor noastre, pentru a dobândi arme, de natura a conferi puterea
absolută. Situaţia pare a scăpa de sub control, cei aparent slabi în faţa coloşilor
militari, în faţa puterilor statale, s-au reorientat pentru rezolvarea problemelor la
alt nivel, prin promovarea ameninţărilor cu folosirea armelor nucleare, şi nu
numai, la nivel de societate.
În aceste condiţii, şi în legislaţia română a fost nevoie să se incrimineze
activităţile ce se pot desfăşura cu arme nucleare. Art. 46 din Legea 111/1996
interzice, în două forme – una cadru şi una agravată, calificată prin rezultatul
periculos constând în decesul uneia sau mai multe persoane ori alte consecinţe
deosebit de grave – dezvoltarea, fabricarea, deţinerea, importul, exportul, tranzitul
sau detonarea armelor nucleare sau a oricăror dispozitive explozive nucleare. Am
preferat să cataloghez această infracţiune ca infracţiune de trafic – observând că
există, în conţinutul constitutiv, acţiuni ce depăşesc sfera noţiunii de trafic –
întrucât am apreciat, pe de o parte, că nu există pericolul confuziei cu conţinutul
unei alte infracţiuni iar, pe de altă parte, că activităţi, precum dezvoltarea ori
detonarea, presupun efectuarea cel puţin a unei activităţi de trafic.
Obiectul material este constituit din arme nucleare sau dispozitive
explozive nucleare. Cei doi termeni nu sunt definiţi în cuprinsul Legii 111/1996,
astfel că voi face referire la explicaţiile pe care le-am prezentat în secţiunea
destinată analiei prevederilor infracţiunii prevăzute de art. 407 din Codul Penal:
Arme nucleare sunt acele dispozitive astfel concepute şi asamblate încât să
poată fi folosite pentru distrugerea fiinţelor şi a bunurilor, iar pentru a obţine
acest efect sunt folosite proprietăţile materialelor nucleare – în principal, fisiunea
nucleară şi emisia de radiaţii ionizante.
Dispozitivele explozive nucleare sunt acele dispozitive concepute să
funcţioneze pe baza fisiunii nucleare – o reacţie chimică deosebit de violentă cu o
degajare enormă de energie şi radiaţii care, necontrolată, generează fenomenul de
explozie cu efecte devastatoare pentru mediu.
Latura obiectivă. Elementul material constă în mai multe acţiuni
enumerate exemplificativ, apreciez eu, ce pot fi efectuate alternativ ori cumulat, în
177
funcţie de particularităţile desfăşurării activităţii infracţionale concepute de către
infractori, după cum urmează: dezvoltarea, fabricarea, deţinerea, importul,
exportul, tranzitul sau detonarea entităţilor materiale, ce constituie obiectul
material avut în vedere de către legiuitor la incriminarea acestei infracţiuni.
În forma cadru, infracţiunea de trafic cu arme nucleare este o infracţiune de
pericol, nefiind necesară realizarea unui anumit rezultat, urmarea imediată şi
legătura de cauzalitate rezultând din însăşi materialitatea faptei, „ex re”.
În forma agravată, infracţiunea este calificată tocmai prin rezultatul avut în
vedere de către legiuitor – decesul uneia sau a mai multor persoane ori alte
consecinţe deosebit de grave – între rezultat şi acţiunea specifică elementului
material trebuind să existe şi să fie probată legătura de cauzalitate.
Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte traficul cu
arme nucleare este intenţia – directă sau indirectă. În ceea ce priveşte mobilul şi
scopul, rezultatul socialmente periculos avut în vedere de către legiuitor, la
calificarea infracţiunii, poate fi subsumat, în context, mobilului sau scopului. Aşa
cum am arătat atunci când am analizat alte infracţiuni, şi aici, cele două
elemente – mobilul şi scopul – trebuie tratate cu toată atenţia necesară
identificării posibilelor elemente de natură a sublinia periculozitatea infractorilor,
legăturile infracţionale, alte elemente de natură a determina extinderea
cercetărilor.
La fel ca în cazul celorlalte infracţiuni prevăzute de Legea 111/1996 şi în
cazul de faţă se pune problema concursului de infracţiuni ori a concursului de
texte legale între norma juridică de la art. 46 din Legea 111/1996 şi cea de la art.
407 alin. 2 teza a II-a din Codul Penal.
Analizând textele legale se constată că incriminarea din Legea 111/1996
este mai vastă decât cea din Codul Penal. Dacă în cuprinsul art. 407 din Codul
Penal se face referire la dezvoltarea, fabricarea, deţinerea, importul, exportul sau
tranzitul armelor nucleare sau al oricăror dispozitive explozive nucleare în Legea
111/1996 sunt avute în vedere dezvoltarea, fabricarea, deţinerea, importul,
exportul, tranzitul sau detonarea entităţilor materiale, ce constituie obiectul
material avut în vedere de către legiuitor la incriminarea acestor activităţi. Sub
aspectul consecinţelor, oarecum paradoxal, dacă Legea 111/1996 conţine
prevederi referitoare la decesul uneia sau a mai multor persoane ori alte
consecinţe deosebit de grave, Codul Penal face referire şi la pericolul public, la
vătămarea corporală gravă şi la lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte.
Concluzionând, apreciez că în măsura desfăşurării unor activităţi ilicite
care sunt incriminate atât în Legea 111/1996 cât şi în Codul Penal suntem în
prezenţa unui concurs de texte legale urmând a se face aplicare incriminarea din
Codul Penal – soluţie salutară şi sub aspectul aplicării prevederilor ce au ca obiect
consecinţele activităţii ilicite. În situaţia în care activitatea ilicită depăşeşte
incriminarea din Codul Penal, se va face aplicarea prevederilor Legii 111/1996
ori, în unele cazuri, se va putea constata un concurs de infracţiuni.
178
4.3. Infracţiuni la regimul materiilor explozive
Înainte de toate, aşa cum, probabil, este firesc, consider necesar să fac o
prezentare a textelor legale ce reglementează infracţiuni relative la regimul
materiilor explozive.
În primul rând, trebuie observate prevederile art. 408 din Codul Penal, ce
incriminează acele conduite pe care legiuitorul le-a dorit interzise în cadrul unei
infracţiuni pe care a denumit-o „Nerespectarea regimului materiilor explozive”.
Traficul cu materii explozive este incriminat în două forme cadru:
1. Producerea, experimentarea, prelucrarea, transportul, sau folosirea
materiilor explozive sau orice alte operaţiuni privind aceste materii, fără
drept.
2. Sustragerea materiilor explozive.
şi patru forme agravate:
1. Traficul cu materii explozive a produs pericol public, a avut vreuna din
urmările arătate la art. 187 sau 188 din Codul Penal ori a cauzat o pagubă
materială;
2. Traficul cu materii explozive a avut ca obiect o cantitate mai mare de 1 kg
echivalent trotil ori când cantitatea de exploziv a fost însoţită de materiale
de iniţiere;
3. Traficul a avut consecinţe deosebit de grave;
4. Traficul a avut ca rezultat moartea uneia sau a mai multor persoane.
Ameninţarea cu folosirea materiilor explozive este reglementată, în
cuprinsul actualului Cod Penal, la art. 280, într-o formă cadru:
● Ameninţarea adresată unui stat, unei organizaţii internaţionale sau
unei persoane fizice sau juridice, cu folosirea materiilor explozive în scopul de a
provoca vătămarea corporală sau moartea unor persoane ori pagube materiale
şi o formă agravată:
● Condiţionarea folosirii materialelor nucleare de îndeplinirea sau
neîndeplinirea unui act sau când, prin ameninţare, sub orice formă, se pretinde a
se da ori a se preda materii explozive.
În noul Cod Penal ameninţarea cu folosirea materiilor explozive a fost
incriminată, alături de ameninţarea cu folosirea altor produse, substanţe,
materiale, toxine sau microorganisme, în conţinutul art. 298 – ameninţarea în
scop terorist – textul legal acoperind o sferă mai largă de activităţi ilicite, faţă de
norma juridică de la art. 280 din Codul Penal încă în vigoare. Astfel în forma
cadru este incriminată: ameninţarea unei persoane sau colectivităţi prin orice
mijloace cu răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, materiale,
microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau
a animalelor ori mediul înconjurător. Forma cadru din veche reglementare devine
formă agravată alături de cea consacrată, având în fapt , acum, două forme
agravate:
∗ Ameninţarea adresată unui stat, unei organizaţii internaţionale sau
unei persoane fizice ori juridice cu folosirea materialelor nucleare, a altor materii
radioactive sau a materiilor explozive, în scopul de a provoca vătămarea corporală
sau moartea unei persoane ori pagube materiale;
179
∗ Condiţionarea folosirii materialelor nucleare de îndeplinirea sau
neîndeplinirea unui act sau când, prin ameninţare, sub orice formă, se pretinde a
se da ori a se preda materii explozive.
De asemenea, există în cadrul Legii nr. 126 din 27 decembrie 1995 privind
regimul materiilor explozive, modificată şi completată prin Legea nr. 464 din 18
iulie 2001, la art. 31, alin. 1, o normă juridică cu caracter penal, potrivit cu care
producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau
orice alta operaţiune cu materii explozive, efectuate fără drept, constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani; iar la alin. 2, ca
formă agravată, se arată că, atunci când fapta prevăzută în alineatul 1 se referă la
o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil sau când cantitatea de exploziv este
însoţită de materiale de iniţiere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Înainte de a proceda la o analiză a celor două infracţiuni, trebuie observat
că ambele au ca ipoteză un regim special caracterizat, de o situaţie premisă,
prevăzută de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, modificată şi
completată prin Legea nr. 464 din 18 iulie 2001, ale cărei coordonate le voi
prezenta mai jos.
Regimul juridic al materiilor explozive403 se aplică la prepararea,
producerea, experimentarea, deţinerea, tranzitarea pe teritoriul tarii, transmiterea
sub orice formă, transportul, depozitarea, mânuirea şi folosirea de către
persoanele juridice sau fizice a materiilor explozive.
Prin materii explozive, în sensul legii, se înţelege explozivii propriu-zişi,
amestecurile explozive, pirotehnice şi simple, mijloacele de iniţiere, cele auxiliare
de aprindere, precum şi orice alte substanţe sau amestecuri de substanţe
destinate să dea naştere la reacţii chimice instantanee, cu degajare de căldură şi
gaze, la temperatură ridicată.
Producerea de materii explozive şi orice operaţiune de import-export404 cu
acestea sunt permise numai persoanelor fizice si juridice care sunt înregistrate şi
posedă autorizaţie în acest sens, eliberată de organele prevăzute de lege.
Materiile explozive405, fabricate în ţară şi cele importate, pot fi
experimentate sau folosite numai cu aprobarea Ministerului Muncii şi Solidarităţii
Sociale, în baza unui aviz de specialitate, emis de un organ autorizat stabilit, prin
hotărâre a Guvernului.
Amestecurile explozive simple pot fi preparate numai de persoane
autorizate, conform normelor specifice de protecţie a muncii pentru depozitarea,
transportul şi folosirea materiilor explozive.
Materiile explozive cu destinaţie militară, fabricate în tară, precum şi cele
importate, pot fi experimentate sau folosite cu aprobarea Ministerului Apărării
Naţionale, în baza unui aviz de specialitate, emis de un organ autorizat stabilit
prin hotărâre a Guvernului.
Furnizorii au obligaţia de a garanta calitatea materiilor explozive406 prin
certificate de calitate, eliberate o dată cu livrarea acestora, şi de a indica pe
ambalaje: denumirea, lotul, data şi producătorul, cantitatea, temperaturile
maxime şi minime în limitele cărora se pot transporta, depozita şi mânui,
403 Art. 1 din Legea 126/1995

404 Art. 2 din Legea 126/1995
405 N.A. – observaţiile legate de materiile explozive amestecurile explozive şi materiile explozive cu destinaţie
militară au la bază prevederile art. 3 din Legea 126/1995

406 Art. 4 din Legea 126/1995
180
perioada de garanţie de la data fabricaţiei şi orice alte date necesare unei deţineri
şi exploatări în deplină siguranţă, termenul de garanţie putând fi depăşit numai
cu avizul organului de specialitate autorizat.
Deţinerea, testarea, utilizarea, transportul, depozitarea şi mânuirea
materiilor explozive provenite din import407 se fac cu respectarea dispoziţiilor
prezentei legi şi ale instrucţiunilor producătorului.
Persoanele fizice408 nu au dreptul să deţină, să utilizeze, să transporte, să
depoziteze, să experimenteze ori să mânuiască materii explozive, dacă nu au fost
autorizate şi înregistrate conform legii, excepţie făcând pulberea necesară
confecţionării cartuşelor pentru arme de vânătoare.
Pentru a putea produce şi prepara materii explozive, persoanele fizice şi
juridice409 care, potrivit legii, au ca obiect astfel de operaţiuni sunt obligate să
obţină, în prealabil, autorizaţia inspectoratului de stat teritorial pentru protecţia
muncii şi a inspectoratului de poliţie al judeţului sau a Direcţiei Generale de
Politie a Municipiului Bucureşti şi să se înregistreze la aceste autorităţi. Obligaţia
de a obţine, în prealabil, autorizaţia şi de a se înregistra la autorităţile arătate
revine şi persoanelor care deţin, transportă, folosesc sau comercializează materii
explozive, cu excepţia unităţilor şi formaţiunilor Ministerului Apărării Naţionale,
Ministerului Administraţiei şi Internelor, Serviciului Român de Informaţii,
Serviciului de Protecţie şi Pază şi Comandamentului Protecţiei Civile. Aceleaşi
obligaţii le au şi persoanele care produc, deţin, transportă sau comercializează
obiecte artizanale de distracţie, pe bază de amestecuri pirotehnice, precum şi
persoanele care folosesc, în scopuri tehnice, asemenea obiecte pe bază de
amestecuri pirotehnice.
Autorizarea se obţine numai la solicitarea celui interesat şi pe o durata
determinată, cu posibilităţi de prelungire – prin avizare – în condiţiile legii,
îndeplinirea activităţilor înscrise în autorizaţie, prin interpuşi, neautorizaţi, fiind
interzisă.
Inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii şi inspectoratul de
poliţie al judeţului sau Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti,
după caz, pot retrage autorizaţiile, pot suspenda sau restrânge activităţile
autorizate410, dacă sunt încălcate prevederile legale care au stat la baza eliberării
acestora. Retragerea autorizaţiei atrage după sine încetarea dreptului acordat
persoanelor de a prepara, produce, deţine, transporta şi folosi materii explozive.
Transportul şi mânuirea explozivilor propriu-zişi şi ale mijloacelor de
iniţiere şi aprindere411, cu excepţia obiectelor artizanale de distracţie pe baza de
amestecuri pirotehnice şi a celor pentru scopuri tehnice pe bază de amestecuri
pirotehnice, se efectuează sub directa supraveghere a artificierilor autorizaţi şi
numai cu personal special instruit pentru asemenea operaţiuni. Transportul şi
mânuirea obiectelor artizanale de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice şi
ale celor pentru scopuri tehnice pe baza de amestecuri pirotehnice, se efectuează
de către personal special instruit.
Fiecare transport de materii explozive se efectuează cu mijloace special
amenajate, pe baza ordinului de transport, eliberat şi semnat de beneficiarul

408 Art. 7 din Legea 126/1995
409 Art. 8 din Legea 126/1995
410 Art. 10 din Legea 126/1995
411 Art. 13 - 15 din Legea 126/1995
181
transportului. Transportul, de la depozitul de consum la firidele artificierilor şi la
locurile de muncă, este permis pe baza documentelor de ridicare a materiilor
explozive din depozit. Încărcarea, transportul, descărcarea, depozitarea şi
distrugerea materiilor explozive în timpul nopţii sunt interzise, excepţie făcând
transportul din fabrica producătoare la depozitele proprii, transportul pe calea
ferată sau pe apă, precum şi transporturile executate de la depozitul de consum
la firidele artificierilor şi la locurile de muncă.
Paza transporturilor de materii explozive412 de la producător la depozitele de
bază, de consum sau complexe, indiferent de mijlocul de transport, se asigură de
către unităţile competente ale Ministerului de Interne, pe cheltuiala
beneficiarului. Pentru transportul de materii explozive de la depozitele de bază la
depozitele de consum, precum si de la depozitele de consum la locurile de utilizare
situate în afara incintei unităţii, paza se asigură de către agenţii economici, prin
personal dotat cu arme de foc. Pentru transportul de materii explozive de la
depozitele de bază la cele de consum, agentul economic este obligat să anunţe în
scris, în prealabil, unitatea competentă a Ministerului de Interne, pe teritoriul
căreia se efectuează transportul.
Paza materiilor explozive, în tranzit pe teritoriul României, se asigură de
către unităţile competente ale Ministerului de Interne, contra cost, după
verificarea prealabilă a integrităţii sigiliilor aplicate de expeditori, la solicitarea
organelor care au atribuţii privind transporturile şi expediţiile internaţionale. Paza
transporturilor de materii explozive cu destinaţie militară pe teritoriul României,
se asigură de către unităţile Ministerului Apărării Naţionale.
Vânzarea de materii explozive413, cu excepţia obiectelor artizanale de
distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice şi a celor pentru scopuri tehnice pe
bază de amestecuri pirotehnice, se face numai după înscrierea în registrul
prevăzut de prevederile legale, a numelui cumpărătorului, a autorizaţiei din care
rezultă că are dreptul să deţină, să folosească sau să facă operaţiuni cu astfel de
materii, precum şi cantitatea comercializată. O dată cu marfa, vânzătorul
eliberează cumpărătorului factura sau alt document de însoţire a mărfii,
reţinându-se copia.
Controlul asupra deţinerii, folosirii sau altor operaţiuni cu materii explozive
se exercita de către414: organele Ministerului Administraţiei şi Internelor,
inspectorii de specialitate din inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia
muncii, precum şi din cadrul Ministerului Muncii si Protecţiei Sociale şi de către
persoanele special desemnate de către conducerile unităţilor care folosesc materii
explozive.
Voi proceda, în continuare, la detalierea unor aspecte legate de infracţiunea
prevăzută în Codul Penal, urmând ca într-o altă secţiune să analizez infracţiunea
din Legea 126/1995 sub aspectul conflictului sau coliziunii415 dintre cele două
infracţiuni şi, desigur, să mă pronunţ asupra priorităţii de aplicare în situaţia
anchetării unei cauze concrete.
412 Art. 18 din Legea 126/1995

413 Art. 30 din Legea 126/1995
414 Art. 35 din Legea 126/1995
415 N.A. termenul de coliziune este folosit pentru a desemna situaţia în care două norme juridice au acelaşi
obiect punându-se problema unei priorităţi, respectiv care dintre cele două se va aplica în practica organelor
judiciare – a se vedea şi C. Barbu în Aplicarea legii penale în spaţiu şi timp, Edit. Ştiinţifică şi Pedagogică,
1972 pag.160
182
4.3.1. Infracţiunea de nerespectarea regimului materiilor
explozive prevăzută de art. 408 din Codul Penal
Obiectul infracţiunii. Analizând obiectul juridic, în cazul infracţiunii
prevăzute de art. 408 din Codul Penal, trebuie observată, la fel ca şi în cazul
infracţiunilor prevăzute de art. 406 şi 407, o anumită complexitate. Astfel,
legiuitorul, prin modul cum a construit textul incriminator şi prin locul în care a
amplasat infracţiunea în conţinutul Codului Penal, a urmărit, în principal,
ocrotirea unui regim juridic special riguros, în aşa fel reglementat încât să asigure
securitate maximă pentru operaţiunile cu explozivi şi, în secundar, ocrotirea
relaţiilor sociale ce au ca obiect ansamblul de valori ce ocrotesc viaţa, integritatea
corporală, sănătatea persoanelor, patrimoniul şi, chiar, ordinea şi siguranţa
publică.
Obiectul material este format din materii explozive cu privire la care, aşa
cum am arătat atunci când am expus elemente ale situaţie premise, legiuitorul
arată că trebuie să se înţeleagă explozivii propriu-zişi, amestecurile explozive,
pirotehnice şi simple, mijloacele de iniţiere, cele auxiliare de aprindere, precum şi
orice alte substanţe sau amestecuri de substanţe destinate să dea naştere la
reacţii chimice instantanee, cu degajare de căldură şi gaze la temperatură
ridicată.
Prima formă agravată a traficului cu materii explozive, prevăzută la alin. 3
al art. 408, este calificată în legătură cu obiectul material, în sensul că, atunci
când traficul se referă la o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil sau când
cantitatea de exploziv este însoţită de materiale de iniţiere, este atrasă o
răspundere penală mai gravă, pedeapsa devenind mai mare.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ nu este calificat, legiuitorul
neimpunând vreo calitate în acest sens. Participaţia penală se poate realiza în
toate formele – coautorat, instigare, complicitate.
Subiect pasiv secundar adiacent poate deveni persoana fizică sau juridică
ce a fost prejudiciată prin săvârşirea infracţiunii, fie că este vorba despre
persoana ce suportă producerea consecinţelor avute în vedere la incriminarea
formelor agravate ale modalităţii ce are ca obiect traficul, fie că, în modalitatea ce
are ca obiect ameninţarea cu folosirea materiilor explozive, avem în vedere
persoana fizică ori juridică căreia i se adresează ameninţarea.
Latura obiectivă. În ceea ce priveşte elementul material, traficul cu materii
explozive este caracterizat de mai multe acţiuni ce pot fi efectuate alternativ sau
cumulate diferit, în funcţie de modalitatea concretă de desfăşurare a activităţii
ilicite, gândite şi puse în aplicare de către infractori, după cum urmează:
producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau
orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuate fără drept.
Enumerarea are caracter exemplificativ, aspect subliniat de folosirea
expresiei „orice altă operaţiune”, în mod evident, legiuitorul arătându-se interesat
de incriminarea oricăror acţiuni din sfera obţinerii, transportului sau folosirii
materiilor explozive, fără drept Practic, orice activitate416, ce se poate desfăşura în
legătură cu materiile explozive, efectuată fără drept, atrage răspunderea penală.
416 N.A. – sub rezerva incriminării contravenţionale a unor acţiuni prevăzută de art. 32 din Legea 126/1995,
articol ce debutează la alin. 1 cu o observaţie potrivit cu care constituie contravenţii încălcarea prevederilor
prezentei legi, dacă faptele nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie
183
Cum pot fi efectuate activităţi cu materiile explozive altfel decât „fără
drept”? – respectând prescripţiile Legii 126/1995, ce detaliază care activităţi cu
materii explozive pot fi autorizate, procedura de autorizare, evidenţa operaţiunilor
cu materii explozive, etc.
Sustragerea, ca formă infracţională, din punct de vedere al elementului
material, impune o asociere cu infracţiunea de furt417. Fără a intra în detalii,
trebuie observat şi, bineînţeles, probat în anchetă, ieşirea materiilor explozive de
sub paza juridică a celui autorizat şi obţinerea, prin acţiunile celor interesaţi, a
unei stări de fapt caracterizate prin aceea că materiile explozive se află la
dispoziţia persoanelor care le-au sustras, aceştia putându-le folosi după bunul
plac, forma infracţională comportându-se ca o infracţiune de rezultat.
Ameninţarea cu folosirea materiilor explozive, din punctul de vedere al
elementului material, impune o trimitere la particularităţile infracţiunii prevăzute
la art. 298 din Codul Penal. Fără a intra în detalii, trebuie observat, şi aici, că în
spatele termenului, se descoperă o activitate de natură a provoca unei persoane
anxietate, spaimă, teamă legată de posibilitatea producerii unui fapt care, prin
consecinţele probabile, ar putea aduce grave atingeri existenţei fizice ori
intereselor legitime ale unei persoane fizice sau unui grup de persoane.
Forma agravată a ameninţării cu folosirea materiilor explozive impune în
discuţie natura şi efectele condiţionării ce califică forma infracţională – este
condiţionată de îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act ori de pretinderea dării
sau predării de materii explozive. Poate fi acceptată îndeplinirea sau
neîndeplinirea unui act ori darea sau predarea de materii explozive drept scop al
săvârşirii infracţiunii sau ar trebui pusă problema, altfel considerată, ca element
de natură să circumstanţieze elementul material al infracţiunii ?
La prima vedere, se poate aprecia că legiuitorul a conceput introducerea în
norma juridică, a doar unui element circumstanţial, ansamblul putând fi
interpretat ca „… acţiunea, dacă este desfăşurată în condiţiile arătate, se vor
produce următoarele consecinţe juridice” – deci am fi în prezenţa unei
circumstanţieri de mod, cu implicaţii certe, legate de modul de operare. Analizând
natura circumstanţelor, îmi permit să apreciez ca oportun, prin prisma raţiunilor
de anchetă şi a unei interpretări logice, că ar trebui să se accepte
circumstanţierile în discuţie ca ţinând de scop, legate de modul de operare, doar
în măsura în care orice infracţiune calificată prin scop, impune o anumită
intercondiţionare – scop-mod de operare.
Importanţa rezolvării problemei interesează activitatea organelor judiciare,
trebuind să se demonstreze faptul că infractorii au urmărit, prin modul cum au
conceput şi executat activitatea infracţională, realizarea scopurilor avute în vedere
de către legiuitor, respectiv, îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act ori darea sau
predarea de materii explozive.
Infracţiunea, în forma agravată, se consumă odată cu realizarea
ameninţării, fiind nerelevant dacă scopul a fost sau nu atins, important este,
doar, că scopul să fi existat, să fi fost urmărit, să fi fost avut în vedere de către
infractori.
Urmarea imediată a traficului cu materii explozive, în forma cadru, constă
în crearea unei stări de pericol pentru valorile sociale ocrotite prin obiectul juridic.
infracţiuni, deci de analizat atent fiecare împrejurare a activităţii ilicite, răspunderea penală având prioritate
faţă de răspunderea contravenţională.
417 N.A. – a se vedea şi observaţiile pertinente de la traficul cu materiale nucleare şi radioactive
184
În situaţia formelor agravate prevăzute la alin. 3 şi 5 ale art. 408, urmarea
imediată este elementul – în funcţie de care este calificată – forma infracţională,
putându-se distinge mai multe stări de fapt, percepute ca rezultate mai
periculoase, de natură a atrage agravarea răspunderii penale, după cum urmează:
crearea de pericol public, generarea urmărilor arătate la art. 187 sau 188 din
Codul Penal – vătămarea corporală gravă, respectiv, lovirile şi vătămările
cauzatoare de moarte –cauzarea unei pagube materiale, consecinţe deosebit de
grave, moartea uneia sau a mai multor persoane.
În cazul ameninţării cu folosirea materiilor explozive, infracţiunea este, în
opinia mea, de rezultat. Pentru ca organele judiciare să accepte că sunt întrunite
elementele constitutive, este necesar să se constate, în rândul publicului vizat
prin ameninţare, realizarea unei stări de teamă, specifice, care să determine
îndeplinirea solicitărilor sau o conduită conformă cu dorinţa infractorilor. Dacă
nu este obţinut acest rezultat, dacă ameninţarea nu este luată în serios,
infracţiunea nu poate subzista.
Latura subiectivă. Traficul cu materii explozive, în forma cadru, se
săvârşeşte cu intenţie, ce poate fi directă sau indirectă. În cazul formelor
agravate, forma de vinovăţie este praeterintenţia. În doctrina de specialitate,
această concluzie este discutată, existând şi opinii potrivit cu care formele
agravate se săvârşesc, la fel precum forma cadru, tot cu intenţie418.
Consider praeterintenţia ca soluţie corectă, în cazul formelor agravate
calificate prin rezultat – doar acestea pot forma ipoteza în discuţie, forma
calificată prin obiectul material neridicând această problemă, ea fiind săvârşită cu
intenţie – bazându-mă, în primul rând, pe o interpretare corespunzătoare a
textului legal. Trebuie observat că legiuitorul a avut în vedere o singură ipoteză –
cea specifică traficului cu materii explozive – şi, acceptând, dat fiind pericolul
deosebit al activităţilor subsumate traficului, că pot apare consecinţe de o
gravitate deosebită, a considerat oportun să grupeze posibilele consecinţe, în
funcţie de gravitate, şi să mărească pedepsele în mod corespunzător.
Soluţia aleasă o consider optimă; cum infracţiunea face parte din categoria
infracţiunilor privitoare la regimul stabilit pentru unele activităţi reglementate de
lege, având un obiect juridic pe măsură, este greu de conceput o soluţie care să se
bazeze pe ocrotirea primordială a altor valori, valori avute în vedere, de altfel, în
alte capitole ale Codului Penal. Ca exemplu, în analiză, să luăm situaţia când este
ocrotită viaţa persoanei. Astfel, dacă traficul cu materii explozive a avut ca
rezultat moartea uneia sau a mai multor persoane, pedeapsa este maximă –
detenţia pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.
Analizând infracţiunile de omor, se observă că, omorul, prin mijloace ce pun în
pericol viaţa mai multor persoane constituie omor calificat419, iar omorul asupra a
doua sau mai multe persoane constituie omor deosebit de grav420. Dacă am
accepta că faptele, în ambele ipoteze, se săvârşesc cu intenţie am fi în situaţia
unei duble incriminări, norma de la art. 280 devenind, în context, inutilă.
Realitatea este alta, normele juridice acţionează sistemic, completându-se
una pe alta, pentru a trata cât mai adecvat fenomenul infracţional. În ipoteza
omorului, poziţia subiectivă a făptuitorului este neechivocă, este manifestă,
constituie chiar scopul acţiunilor sale. La traficul de materii explozive, poziţia
418 I. Vasiu – op. cit. pag 419; O.A. Stoica op. cit. pag. 291
419 Art. 175 alin. 1 lit. e din Codul Penal
420 Art. 176 alin. 1 lit. a din Codul Penal
185
făptuitorului devine echivocă, el nu are ca scop suprimarea vieţii uneia sau a mai
multor persoane, ci numai îşi asumă un risc, este adevărat major, cu privire la
acest rezultat, el urmăreşte în mod declarat alte scopuri, materiale sau, cel mult,
pregătirea săvârşirii altor infracţiuni.
Concluzionând, apreciez că formele agravate, calificate prin rezultat, ale
traficului cu materii explozive se săvârşesc cu praeterintenţie, intenţie depăşită în
ceea ce priveşte rezultatul survenit, mai grav decât cel specific infracţiunii în
forma cadru.
Ameninţarea cu folosirea materiilor explozive se săvârşeşte numai cu
intenţie, intenţie directă sau indirectă, în forma cadru şi intenţie directă în cazul
formei agravate.
4.3.2. Infracţiunea de trafic cu materiile explozive, prevăzută de

art. 31 din Legea 126/1995
La art. 31 din Legea 126/1995, privind regimul materiilor explozive este
prevăzută o infracţiune pe care am denumit-o infracţiunea de trafic cu materii
explozive, din considerente de natură psiho-pedagogică, pe care nu am să le mai
detaliez.
Analizând textul legal, se poate concluziona că legiuitorul a incriminat, în
două forme, mai multe activităţi – producerea, experimentarea, prelucrarea,
deţinerea, transportul, folosirea sau orice alta operaţiune – ce se pot efectua cu
materii explozive, fără drept, ca formă cadru şi o formă calificată prin obiectul
material – când operaţiunile cu materii explozive se refera la o cantitate mai mare
de 1 kg echivalent trotil sau când cantitatea de exploziv este însoţită de materiale
de iniţiere.
De observat că textul legal este identic cu cel al infracţiunii de nerespectare
a regimului materiilor explozive prevăzut de art. 280 din Codul Penal. Analizând
cronologic problema, se poate constata că legiuitorul a preluat şi dezvoltat în
cuprinsul art. 280 din Codul Penal421 textul art. 31 din Legea 126/1995.
În aceste condiţii, fiind vorba despre un conflict de norme juridice, şi una şi
cealaltă putând fi acceptate ca fiind de acelaşi rang – norme speciale – consider
că, în fapt, legiuitorul prin Legea 140/1996, stabilind forma actuală a infracţiunii
de nerespectare a regimului materiilor explozive din Codul Penal, a abrogat
implicit prevederile art. 31 din Legea 126/1995.
În aceleaşi condiţii operează şi prevederile art. 408 din noul Cod Penal ce va
intra în vigoare la 01.07.2005.
421 N.A. – forma actuală a art. 280 este introdusă în Codul Penal prin Legea 140/1996
186
CAPITOLUL 5 – Principalele direcţii ale investigării
criminalistice în cercetarea infracţiunilor
specifice regimului vamal român
5.1. Probleme ce trebuie clarificate prin investigarea

infracţiunilor de contrabandă şi contrabandă
calificată prevăzute de art. 175 şi art. 176 din Codul
Vamal.
Înainte de a trece la analiza problemelor, apreciez necesar să subliniez că,

legiuitorul, prin incriminarea unor conduite socotite periculoase şi nocive pentru
societate în conţinutul infracţiunilor de contrabandă, a voit să ridice un prim zid
de apărare împotriva evaziunii, economiei subterane şi tuturor celor care, într-un
fel sau altul, nesocotesc regimul vamal, introducând în circuitul economic bunuri
fără plata de taxe sau interzise, în vederea obţinerii de beneficii deosebite, care
exced celor care pot fi obţinute printr-o activitate onestă.
Principalele probleme pe care trebuie să le rezolve cercetarea infracţiunilor
de contrabandă422 sunt: activitatea ilicită desfăşurată; făptuitorii şi calitatea lor;
bunurile care constituie obiectul tranzitării ilicite; condiţiile ce caracterizează
activitatea ilicită; urmările săvârşirii infracţiunii; persoanele care cunosc date
despre împrejurările ce caracterizează activitatea ilicită; legătura activităţii
infracţionale cercetate cu segmente ale crimei organizate şi existenţa concursului
de infracţiuni; condiţiile şi împrejurările care au favorizat săvârşirea infracţiunii.
5.1.1. Activitatea ilicită desfăşurată

Lămurind această problemă, organul de urmărire penală va stabili în
concret modul de trecere peste frontieră a bunurilor ce constituie obiectul
material al infracţiunilor de contrabandă – bunuri comune423 sau speciale424.
Contrabanda, caracterizată ca făcând parte din categoria infracţiunilor de
fraudă, deoarece implică, în cazul săvârşirii, o activitate de amăgire, de inducere
în eroare a autorităţii vamale425, presupune, în plan acţional, trecerea peste
frontieră de bunuri în condiţii de fraudă – în ipoteza impusă de legiuitor – prin
alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau fără autorizaţia specială
necesară.
Astfel, dacă bunurile comune supuse regimului vamal, au fost trecute peste
frontieră prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, vom fi în
422 Cu privire la logica expunerii şi la formularea problemelor a se vedea şi V. Bercheşan – Metodologia

investigării infracţiunilor – curs de criminalistică, Edit. „Paralela 45”, Piteşti, 1998, pag. 216-233.
423 Prin bunuri comune înţelegem orice alte bunuri decât cele ce constituie obiectul material al infracţiunii de
contrabandă calificată prevăzută de art. 176 din Codul Vamal (N.A.).

424 Prin bunuri speciale înţelegem bunuri precum armele, muniţiile, materiile explozive, radioactive, produse
şi substanţe stupefiante şi psihotrope, precursori ai acestora, produse şi substanţe toxice, bunuri ce

constituie obiectul material al infracţiunii de contrabandă calificată prevăzută de art. 176 din Codul Vamal
(N.A.).
425 A se vedea consideraţiile din capitolul 2, iar pentru identitate de opinii C. Voicu, F. Sandu, A. Boroi, I.
Molnar – Drept penal al afacerilor, Edit Rosetti, Bucureşti 2002, pag 260
187
prezenţa infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 175 din Codul Vamal,
conduita legală prescrisă impunând ca, introducerea sau scoaterea din ţară a
mărfurilor, mijloacelor de transport şi a oricăror bunuri, să se desfăşoare prin
punctele de control pentru trecerea frontierei426. În situaţia în care bunurile
comune au fost trecute peste frontieră prin incinta punctelor de control pentru
trecerea frontierei şi acestea au fost sustrase sau s-a încercat sustragerea lor de
la vămuire, activitatea ilicită descrisă va constitui contravenţia prevăzută de art.
386 lit. „a” din Regulamentul Vamal.
Pentru bunurile speciale, legea este mult mai puţin permisivă, existenţa
infracţiunii de contrabandă calificată fiind condiţionată, prin prisma problemei
cercetate, doar de trecerea frontierei de stat – indiferent dacă este vorba de
frontiera terestră, aeriană sau pe apă – neinteresând dacă trecerea s-a făcut cu
ocolirea punctelor de control a trecerii frontierei sau prin incinta acestora. În
situaţia în care metodele sau mijloacele folosite de către făptuitori pentru trecerea
peste frontieră a bunurilor speciale întrunesc elementele constitutive ale altor
infracţiuni, vom fi în situaţia unui concurs de infracţiuni – contrabanda calificată
cu folosirea de acte nereale, folosirea de acte falsificate, infracţiuni de corupţie,
etc.
Dacă trecerea de bunuri peste frontieră prin alte locuri decât cele stabilite
pentru controlul vamal nu ridică probleme deosebite în interpretare – trecerea
frontierei de stat a României de către persoane, mijloace de transport, mărfuri şi
alte bunuri trebuind să se facă numai prin punctele de control pentru trecerea
frontierei, deschise traficului internaţional, unde se organizează şi se efectuează
controlul de frontieră, atât la intrarea cât şi la ieşirea din ţară – în cazul
contrabandei calificate, unde este implicată noţiunea de autorizaţie, lucrurile
capătă o complexitate deosebită, situaţie, în care consider necesar să prezint în
continuare unele consideraţii cu privire la regimul juridic al trecerii peste frontieră
pentru unele bunuri cu regim special, deoarece acestea constituie obiectul
material al infracţiunii de contrabandă calificată, iar activitatea de investigare
criminalistică trebuie să aibă în vedere regimul juridic al trecerii peste frontieră
pentru fiecare categorie de bunuri în parte, mai ales în condiţiile prevederilor art.
182 din Codul Vamal, potrivit cu care, dacă trecerea peste frontieră a unor
anumite mărfuri sau bunuri constituie infracţiuni cuprinse în alte legi, fapta se
pedepseşte în condiţiile şi cu sancţiunile prevăzute în acele legi, dacă sunt mai
aspre.
1. TRECEREA PESTE FRONTIERĂ A ARMELOR DE FOC ŞI
MUNIŢIILOR
În materia trecerii peste frontiera de stat a României a armelor de foc şi
muniţiilor trebuie distins între două regimuri: un regim ce are ca obiect trecerea
peste frontieră a armelor de foc şi muniţiilor ca act de comerţ şi un regim ce are în
vedere trecerea peste frontieră de arme de foc şi muniţii de către persoane fizice
ca acte necomerciale, în vederea folosirii în folos personal.
• Trecerea peste frontieră a armelor de foc şi muniţiilor de către
persoane juridice, ca act de comerţ
Trecerea peste frontieră a armelor de foc şi muniţiilor, ca act de comerţ
constituie monopol de stat, conform art. 2 alin. 1 lit. a, coroborat cu art. 9 din

188
Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat427, iar exploatarea
activităţilor428 ce constituie monopol de stat429 se face de către agenţii economici
cu capital de stat şi privat, pe bază de licenţe eliberate de Ministerul Finanţelor,
cu avizul Ministerului Administraţiei şi Internelor430.
Pe baza licenţei, definite431 ca fiind autorizarea acordată de stat pentru o
perioadă determinată, în baza căreia o persoană fizică sau juridică poate să
producă, să prelucreze ori să comercializeze, în cantitatea solicitată, şi de o
anume calitate, un anume produs sau serviciu, care constituie obiectul
monopolului de stat în schimbul unui tarif de licenţă – persoanele juridice pot
trece peste frontieră arme şi muniţii, urmând să le comercializeze persoanelor
autorizate să le deţină, poarte şi folosească.
Licenţele pot fi acordate persoanelor fizice de cetăţenie română sau
persoanelor juridice înmatriculate în România,432 ele sunt nominale, neputând fi
cedate direct sau indirect433.
De subliniat este că desfăşurarea fără licenţă, a oricăreia dintre activităţile
rezervate monopolului de stat – în fapt şi trecerea peste frontieră a armelor de foc
şi muniţiilor – constituie infracţiune, fiind pedepsită cu închisoare, de la 6 luni la
4 ani sau cu amendă434.
Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor, referindu-
se la operaţiuni cu arme şi muniţii435, arată că sunt incluse în această
categorie: producerea, prelucrarea, experimentarea, vânzarea, cumpărarea,
comerţul, închirierea, importul, exportul, transportul, depozitarea sau repararea
armelor de tir, de vânătoare, de împrăştiere a gazelor nocive, iritante sau de
neutralizare ori de recuzită, a muniţiilor pentru aceste arme şi a armelor de
panoplie. Persoanele juridice, care efectuează operaţiuni cu armele şi muniţiile
arătate, sunt obligate să obţină autorizaţii de la organele competente ale
Ministerului Administraţiei şi Internelor.436
În cadrul demersului ştiinţific, pe baza celor arătate, apar două probleme:
1. Legislaţia în vigoare cuprinde un concurs de texte juridice, fiecare
dintre ele referindu-se la o anumită autorizaţie necesară pentru
efectuarea unor operaţiuni de import-export cu arme şi muniţii – o
autorizaţie de la Ministerul Finanţelor, o autorizaţie de la Ministerul
de Interne, etc., fiecare autorizaţie având la bază, eventual, avize date
reciproc de către ministerele implicate. În aceste condiţii, se pune
problema stabilirii autorizaţiei la care se referă legiuitorul, în
exprimarea textului de la art. 176 din Codul Vamal.
2. Dacă există posibilitatea ca persoanele juridice române să desfăşoare
operaţiuni cu arme militare ce pot fi folosite pentru autoapărare –
pistol sau revolver – şi cine autorizează aceasta.
427 Art. 2 – Constituie monopol de stat: a) fabricarea şi comercializarea armamentului, muniţiilor şi

explozibililor; b)
428 Art. 3 alin. 1 Teza a II-a din Legea nr. 31/1996.
429 N.A. – cu referire la trecerea peste frontieră.
430 N.A. – în cazul operaţiunilor cu arme de foc şi muniţii.
431 N.A. – definiţia este conţinută în cuprinsul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 31/1996.
432 Art. 6 alin. 1 din Legea nr. 31/1996 ca prevedere generală.
433 Idem, art. 6 alin. 4, teza a II-a.
435 Art. 53 din Legea nr. 17/1996.
436 Art. 54 din Legea nr. 17/1996.
189
Referitor la prima problemă, este important de observat faptul că, acte de
comerţ, de tipul celor în discuţie, pot desfăşura doar persoanele juridice care sunt
autorizate de către instanţele de judecată – în sensul că acestea vor avea ca obiect
de activitate efectuarea de acte de comerţ cu arme de foc şi muniţii. Întrucât
acestea au un regim juridic special, instanţele nu pot autoriza desfăşurarea unor
astfel de acte comerciale, ca obiect de activitate, decât pe baza unor avize
prealabile. Analizând legislaţia în vigoare437, observăm că procedura, prin care o
persoană juridică este abilitată să efectueze operaţiuni cu arme de foc şi muniţii,
conţine unele elemente de echivocitate.
Persoanele juridice ce se înfiinţează ca societăţi comerciale, pentru a putea
efectua operaţiuni de import-export cu arme de foc şi muniţii, trebuie să aibă
inclusă desfăşurarea unor astfel de operaţiuni în obiectul de activitate.
Autorizarea obiectului de activitate o face instanţa de judecată competentă,
respectiv, judecătoria, pe teritoriul căreia şi-a fixat sediul societatea comercială.
Pentru a putea autoriza efectuarea de operaţiuni cu arme şi muniţii, instanţele
de judecată solicită un aviz favorabil din partea organelor competente ale
Ministerului Administraţiei şi Internelor, în a căror rază teritorială îşi au sediul
societăţile comerciale care solicită autorizarea.
În altă ordine de idei, persoanele juridice ce efectuează operaţiuni cu arme
şi muniţii sunt obligate să obţină o autorizaţie de la organele competente ale
Ministerului Administraţiei şi Internelor care, pentru a o elibera, vor verifica dacă
solicitanţii deţin spaţii corespunzătoare efectuării de operaţiuni cu arme şi
muniţii, în vederea cărora se solicită autorizarea, amenajări tehnice de protecţie
şi sisteme de alarmare.
De asemenea, pentru a efectua operaţiuni de import-export, persoanele
juridice au nevoie de o licenţă, pe care o pot primi de la Ministerul de Finanţe,
fiind nevoie pentru aceasta, printre altele, şi de un aviz favorabil din partea
Ministerului Administraţiei şi Internelor. După obţinerea licenţei, este necesar ca,
şi aceasta, să fie avizată de Inspectoratul General al Poliţiei.
Până la urmă, o persoană juridică, de câte avize şi autorizaţii are nevoie
pentru a efectua operaţiuni de import-export cu arme de foc şi muniţii? Din
economia textelor legale, rezultă că, în discuţie intră trei autorizaţii şi tot pe
atâtea avize de specialitate:
1. autorizaţia pe care o dă instanţa de judecată cu privire la obiectul de
activitate, pentru care este nevoie de avizul organelor Ministerului
Administraţiei şi Internelor, pe teritoriul de competenţă, al cărora se
găseşte sediul persoanei juridice;
2. autorizaţia pe care o dau organele Ministerului Administraţiei şi
Internelor pentru efectuarea de operaţii cu arme de foc şi muniţii,
după ce s-a verificat existenţa spaţiilor, amenajărilor tehnice de
protecţie şi sistemelor de alarmare necesare pentru operaţiunile
solicitate;
3. autorizaţia pe care o eliberează, sub denumirea de licenţă, Ministerul
de Finanţe, pe baza şi a unui aviz din partea organelor competente ale
Ministerului de Interne, licenţă care, pentru a putea fi efectuat
importul sau exportul, este necesar ca, şi ea însăşi, să fie analizată de
Inspectoratul General al Poliţiei.
437 Legea nr. 31/1996, Legea nr. 17/1996, Legea nr. 31/1996, HG nr. 679/1997.
190
În acest context, apare întrebarea: care este autorizaţia avută în vedere de
legiuitor la formularea textului art. 176 din Codul Vamal în care este încriminată
infracţiunea de contrabandă calificată ?
În opinia mea, termenului de autorizaţie, cuprins în formularea textului art.
176 din Codul Vamal, trebuie analizat în mod generic, soluţia optimă, în
interpretare, fiind aceea de operaţiune de import-export autorizată. Fac această
apreciere bazându-mă pe faptul că normele juridice, care prevăd autorizarea, sunt
imperative, stricta interpretare ce trebuie făcută, neputând accepta existenţa unei
autorizaţii care să acopere, eventual, lipsa celorlalte sau soluţia unui concurs de
norme juridice – toate cuprinse în legi speciale, ce reglementează domenii de
activitate sinergice, fiind exclusă, din start, orice soluţie ce s-ar baza pe
declararea uneia sau alteia dintre normele juridice în discuţie, mai specială decât
alta.
Autorizarea operaţiunilor de import-export care au ca obiect arme de foc şi
muniţii este un proces complex, etapizat, ce începe cu solicitarea autorizaţiei de
funcţionare în faţa instanţei de judecată competente, pentru o societate
comercială care să aibă ca obiect de activitate desfăşurarea de operaţiuni de
import-export cu arme de foc şi muniţii şi se termină, odată cu avizarea de către
Inspectoratul General al Poliţiei a unei anumite operaţiuni, pe baza licenţelor
eliberate de Ministerul de Finanţe – abia după această avizare se poate considera
că operaţiunea este autorizată şi nu se mai poate pune problema săvârşirii
infracţiunii de contrabandă calificată, prevăzută de art. 176 din Codul Vamal.
Cu privire la existenţa posibilităţii ca o persoană juridică română să
desfăşoare operaţiuni cu arme militare folosite pentru autoapărare şi muniţii
aferente acestora, trebuie observat că Legea nr. 17 din 1999, atunci când face
vorbire despre operaţiuni cu arme şi muniţii438, enumeră ca obiect al acestor
operaţiuni armele de tir, de vânătoare, de împrăştiere a gazelor nocive, iritante
sau de neutralizare ori de recuzită, muniţiile pentru acestea şi armele de
panoplie,, amintind armele militare – pistol sau revolver – şi muniţiile aferente
acestora. Mai mult, în cuprinsul art. 54 al acestei legi, atunci când se instituie
obligaţia persoanelor juridice, care efectuează operaţiuni cu arme şi muniţii, de a
obţine autorizaţie de la organele competente ale Ministerului de Interne, se
specifică ,in terminis ,„altele decât cele militare”.
Operaţiunile cu arme militare – pistol şi revolver – şi muniţia aferentă
acestora sunt, la fel ca şi celelalte operaţiuni cu arme de foc şi muniţii, monopol
de stat. Prin monopol de stat se înţelege dreptul statului de a stabili regimul de
acces al agenţilor economici cu capital de stat şi privat la activităţile economice ce
constituie monopol de stat, precum şi condiţiile de exercitare a acestora.439 Având
în vedere cine sunt persoanele care pot fi autorizate să deţină, să poarte şi să
folosească arme militare pentru autoapărare440, în conformitate cu prevederile
legii441, dotarea cu arme militare în instituţiile publice autorizate să deţină astfel
de arme, se asigură, în mod gratuit, de către, Ministerului Administraţiei şi
Internelor prin Inspectoratul General al Poliţiei, iar celelalte persoane juridice,
precum şi persoanele fizice autorizate să deţină arme militare, le vor primi, sub
formă de închirieri, de la Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin
438 Art. 53 din Legea nr. 17/1996.

440 Art. 14 alin. 1 lit. a din Legea nr. 17/1996.
441 Idem, art. 80 alin. 1 şi 2.
191
Inspectoratul General al Poliţiei, tarifele stabilindu-se în raport cu natura armei şi
cu starea ei de uzură. De asemenea, repararea armelor, din dotarea persoanelor
autorizate, se asigură gratuit de către Ministerului Administraţiei şi Internelor442.
Costul muniţiei va fi suportat integral de către deţinători443.
În aceste condiţii, şi din considerente ce ţin de specificitatea domeniului, nu
a fost necesară autorizarea efectuării de operaţiuni de import-export de către alte
persoane juridice, stare de fapt care nu exclude posibilitatea ca persoanele fizice
autorizate să-şi procure individual, din străinătate, pistoale sau revolvere pe care
să le folosească pentru autoapărare, caz în care, aceste arme, în urma unei
proceduri pe care o vom descrie în subsecţiunea următoare, vor fi trecute în
permisul de armă.
Persoanele juridice autorizate să efectueze operaţiuni de import-export cu
arme de foc şi muniţii, altele decât cele militare, trebuie să ţină evidenţa
operaţiunilor efectuate în registre444 numerotate şi înregistrate la organele de
poliţie, ce vor cuprinde date ce ţin de individualizarea fiecărei operaţiuni în parte –
numărul şi data licenţei de import-export; numărul şi data vizei licenţei acordate
de către organele de poliţie; cantitatea de arme şi muniţii care fac obiectul licenţei;
denumirea şi adresa partenerului extern, data efectuării operaţiunii, locul
depozitării, data autorizării depozitului de către organele de poliţie, ş.a.
Tranzitul terestru, pe teritoriul României, a transporturilor internaţionale
de mărfuri, ce au ca obiect arme de foc şi muniţii, se poate face doar de către
persoane juridice române445, care sunt obligate să asigure şi pază cu personal
propriu specializat sau prin intermediul societăţilor comerciale române, al căror
obiect de activitate îl constituie prestarea de servicii în domeniul protecţiei şi
pazei. Cele arătate în prezenta secţiune se completează în mod obligatoriu cu
prevederile procedurii vamale, în legătură cu prezentarea în vamă, depunerea
declaraţiilor, vămuire, etc.
• Trecerea peste frontieră a armelor de foc şi muniţiilor de către
persoane fizice ca acte necomerciale
În context, problematica trecerii peste frontieră a armelor de foc şi
muniţiilor, şi, implicit, introducerea acestora în ţară, apreciem că trebuie tratată
diferenţiat pentru cetăţenii români şi cetăţenii străini cu domiciliul sau reşedinţa
în România, pe de o parte, şi pentru cetăţenii străini, pe de altă parte.
Astfel, cetăţenii români, precum şi cetăţenii străini cu domiciliul sau
reşedinţa în România pot introduce în ţară arme de foc şi muniţii în următoarele
condiţii:
• ca persoană care a solicitat autorizarea în vederea deţinerii, portului
şi folosirii armelor de foc şi muniţiilor, pentru prima armă, sau, în
cazul în care, deja este autorizată, pentru o nouă armă;
• ca persoană care nu a solicitat autorizarea pentru deţinerea, portul şi
folosirea armelor de foc.
În primul caz, cetăţenii români şi cetăţenii străini care au domiciliul sau
reşedinţa pe teritoriul României, pot solicita,446 după caz, Direcţiei Generale de
442 Cu excepţia cazurilor când titularul este vinovat de deteriorarea armei, situaţie în care acesta va suporta
costul reparaţiei.
444 Art. 42 alin. 1-3 din HG nr. 679/1997.
445 Art. 43 din HG nr. 679/1997.
446 Art. 4 alin. 1 şi 2; art. 5 alin. 1-2 din HG nr. 679/1997.
192
Poliţie a Municipiului Bucureşti sau Inspectoratului de poliţie judeţean pe a cărui
rază de competenţă îşi au domiciliul, autorizaţie pentru deţinerea, portul şi
folosirea armelor de foc şi muniţiilor. Solicitarea se materializează într-o cerere
care va avea ca anexe diferite acte, în funcţie de situaţie447.
Organele de poliţie, după ce vor analiza, în cazul aprobării448, vor elibera
solicitantului o comunicare, care îi va servi acestuia la procurarea armelor şi la
dovedirea autorizării până la eliberarea permisului sau, după caz, până la
înscrierea armelor în permis. Această comunicare este valabilă449 90 de zile,
termen ce poate fi prelungit cu încă 90 de zile, pentru motive justificative.
Persoanele în cauză pot procura din străinătate, pe baza acestei
comunicări, armele pentru care au fost autorizate, după care, la intrarea în ţară,
le vor declara la trecerea frontierei, în faţa organelor de control. Comunicarea,
despre care am făcut vorbire, este necesară pentru dobândirea unei arme, cu
orice titlu, în ţările semnatare ale Convenţiei Europene cu privire la controlul
achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari450, adoptată la
Strasbourg în 28 iunie 1978, care impune fiecărei părţi contractante, în cuprinsul
art. 10 alin. 2, să garanteze că, pe teritoriul său, nici o armă de foc nu va fi
vândută, transferată sau cedată, cu orice titlu unei persoane nerezidente care nu
a obţinut, în prealabil, autorizarea din partea autorităţilor competente, autorizare
care nu se acordă decât după ce se verifică dacă autorităţile ţării rezidentului au
acordat persoanei respective o autorizaţie referitoare la tranzacţia în cauză. Cele
două autorizaţii – cea pe care o acordă autorităţile din ţara rezidentului şi cea pe
care o acordă autorităţile din ţara în care se face tranzacţia – pot fi înlocuite cu un
permis internaţional.451 De asemenea, autorităţile ţării pe teritoriul căreia se
efectuează tranzacţia, au obligaţia să transmită o notificare, în acest sens,
autorităţilor ţării de rezidenţă a persoanei care procură o armă452.
În cazul în care cetăţenii autorizaţi îşi procură arme de foc şi muniţii dintr-o
ţară care nu este semnatară a Convenţiei, lucrurile ar putea fi mai simple, în
condiţiile în care legile ţării respective permit un comerţ liberal. Dacă armele de
foc şi muniţiile sunt procurate în mod ilicit, în raport cu legile ţării în care are loc
tranzacţia, cei autorizaţi în România, nu vor putea să introducă, în mod legal,
armele şi muniţiile în ţară, la punctele de control pentru trecerea frontierei, fiind
necesară prezentarea actului453 prin care s-a dobândit arma.
În ceea ce priveşte trecerea peste frontieră de arme şi muniţii, la ieşirea din
România, cei autorizaţi pot trece cu arme de vânătoare, arme de tir, muniţii
pentru acestea şi arme de panoplie. Armele militare şi muniţia aferentă acestora,
ca principiu454, nu pot fi scoase din ţară, având în vedere faptul că, la fel precum
legea română455, şi legislaţiile majorităţii ţărilor conţin referiri cu privire la
447 Certificat medical din care să rezulte că persoana în cauză este aptă să deţină arme şi muniţii; o fotografie
color cu dimensiunile 4x5 cm; certificat de cazier judiciar; un act prin care se dovedeşte calitatea sau funcţia
prevăzută de lege pentru categoria de armă solicitată, respectiv permis de vânătoare sau adeverinţe pentru
sportivii de categoria I-a, antrenori şi persoanele care îndeplinesc o funcţie care implică exerciţiul autorităţii
publice; o copie de pe actul de identitate eliberat de autorităţile române pentru cetăţenii străini domiciliaţi
sau cu reşedinţă în România.
448 Art. 6 alin. 1 din HG nr. 679/1997.
449 Art. 6 alin. 2din HG nr. 679/1997.
450 Ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 116/3 iulie 1997.
452 Idem, art. 5 alin. 1 şi 2 şi art. 6.
453 În sens de instrumentum probationis.
454 Excepţie fac militarii şi însoţitorii delegaţiilor străine.
455 Art. 12 din legea nr. 17/1996.
193
interdicţia de a deţine, purta şi folosi arme de foc militare şi muniţia pentru
acestea de către străini.
În situaţia persoanelor care nu au solicitat autorizarea pentru deţinerea,
portul şi folosirea armelor de foc, aceştia, teoretic, pot să-şi procure din
străinătate arme de foc şi muniţii,456 însă, odată ajunşi la punctele de control
pentru trecerea frontierei trebuie să le declare, după care, acestea vor fi reţinute
până la obţinerea autorizaţiei. Persoanele în cauză sunt obligate să se prezinte în
termen de 10 zile de la sosirea în ţară457 la organele de poliţie, pentru a solicita
autorizarea deţinerii lor. În cazul autorizării organele de poliţie vor elibera o
dovadă458, pe baza căreia se vor putea ridica armele şi muniţiile reţinute de
organele vamale, din punctul de control pentru trecerea frontierei. Dacă, din
diferite motive, se refuză autorizarea, armele şi muniţiile reţinute la punctele de
control pentru trecerea frontierei pot fi preluate de persoanele care le-au
prezentat, în termen de cel mult 90 de zile de la reţinerea lor şi restituite în ţara
de unde au fost procurate,459 iar în situaţia depăşirii acestui termen, armele şi
muniţiile vor fi preluate de organele de poliţie specializate în vederea valorificării
lor, la preţul stabilit de proprietar, urmând ca de sumele rezultate din vânzare să
beneficieze persoanele de la care au fost reţinute.
În situaţia, în care cetăţenii români sau străini cu domiciliul sau reşedinţa
în România, indiferent că sunt sau nu autorizaţi să deţină, să poarte şi să
folosească arme de foc şi muniţia aferentă acesteia, nu declară la punctul de
control pentru trecerea frontierei că au asupra lor arme şi muniţii iar acestea sunt
descoperite cu ocazia controlului,460 armele şi muniţiile în cauză vor fi reţinute în
vederea confiscării urmând a fi predate pe bază de proces-verbal inspectoratului
de poliţie al judeţului pe a cărui rază se află punctul de control, continuarea
călătoriei persoanei sau persoanelor asupra cărora au fost găsite fiind
condiţionată de aprobarea Inspectoratului General al Poliţiei de frontieră.
Cetăţenii străini, la intrarea în România, dacă au asupra lor arme de foc şi
muniţii trebuie să le declare la punctul de control pentru trecerea frontierei.
Nedeclararea atrage în mod obligatoriu confiscarea armelor de foc şi muniţiilor
descoperite cu ocazia controlului pentru trecerea frontierei de stat, urmând ca
cetăţenii în cauză să-şi continue călătoria doar pe baza aprobării Inspectoratului
General al Poliţiei de Frontieră.
Armele de foc militare – pistol şi revolver – precum şi muniţia aferentă
acestora vor fi depuse la punctele de control pentru trecerea frontierei461, urmând
a fi ridicate la ieşirea din ţară.
Armele de vânătoare, armele de tir, muniţiile pentru acestea, armele de
panoplie pot fi introduse în ţară de către cetăţenii străini, dacă aceste arme şi
muniţia pentru ele sunt înscrise în documentele de trecere a frontierei de către
organele care le-au eliberat,462 sau au acordat viza română ori de organele din
punctele de control. La ieşirea din ţară, armele de vânătoare, armele de tir,
muniţiile pentru acestea şi armele de panoplie pot fi scoase în acelaşi regim ca la
456 Din ţări care nu sunt parte la Convenţia Europeană cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii
armelor de foc de către particulari – Strasbourg, - 1978.
458 Idem, alin. 3.
460 Art.23 alin. 1 şi 2 din. Legea 243 din 29 Aprilie 2002
461 Idem, art. 34.
462 Ibidem, art. 34 alin. 1.
194
intrarea în ţară, iar cele procurate pe teritoriul României, numai în măsura în
care au fost procurate în mod legal de la cluburile, asociaţiile sau celelalte
persoane juridice autorizate să desfăşoare operaţiuni cu arme463.
Însoţitorii delegaţiilor străine, la nivelul şefilor de stat ori la nivel
guvernamental, precum şi militarii, pot avea asupra lor şi pot trece frontiera
României cu arme militare şi muniţia corespunzătoare acestora, cu avizul
organelor competente din Ministerul Administraţiei şi Internelor sau din
Ministerul Apărării Naţionale464. Membrii personalului misiunilor diplomatice, ai
oficiilor consulare şi ai reprezentanţilor organizaţiilor internaţionale
interguvernamentale acreditate în România, sunt scutiţi de necesitatea autorizării
de către organele competente ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru
introducerea sau scoaterea din ţară a armelor de foc şi muniţiilor, pe bază de
reciprocitate, fiind necesar doar un aviz465 din partea Ministerului Afacerilor
Externe.
Tranzitul, pe teritoriul României, a armelor de vânătoare, de tir, a
muniţiilor corespunzătoare acestora şi a armelor de panoplie, de către persoanele
fizice se face după o procedură, care ţine cont de specificitatea şi periculozitatea
armelor şi muniţiilor în cauză, după cum urmează:466 persoanele care tranzitează
România cu arme de foc şi muniţii, odată ajunse la punctele de control pentru
trecerea frontierei, le vor declara, după care, armele de foc şi muniţiile se vor
sigila, iar pe timpul traversării teritoriului românesc, persoanele în cauză au
obligaţia să păstreze intacte sigiliile aplicate şi să nu le înstrăineze. La ieşirea din
ţară, poliţia de frontieră va verifica integritatea şi autenticitatea sigiliilor şi dacă
datele de identificare a armelor şi muniţiilor corespund cu cele înscrise în
documentul de trecere a frontierei de stat. În situaţia în care sigiliile nu sunt
intacte ori datele nu corespund cu cele înscrise în documentul de trecere a
frontierei de stat sau armele şi muniţiile au fost înstrăinate integral sau în parte,
călătorilor în cauză li se permite trecerea frontierei doar cu aprobarea
Inspectoratului General al poliţiei de Frontieră.
2. TRECEREA PESTE FRONTIERA A SUBSTANŢELOR AFLATE SUB

CONTROL NAŢIONAL
În cuprinsul acestei secţiuni am considerat oportun folosirea termenului de
substanţe aflate sub control naţional, în considerarea prevederilor Legii nr. 143
din 26.07.2000, privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, care
foloseşte termenul în art. 1, dându-i o definiţie legală. Astfel, prin substanţe aflate
sub control naţional trebuie înţelese467 – drogurile şi precursorii înscrişi în
tabelele anexe la lege – tabele ce pot fi modificate prin ordonanţă de urgenţă a
Guvernului, prin înscrierea unei noi plante sau substanţe, prin radierea unei
plante sau substanţe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la
propunerea ministrului sănătăţii.
Potrivit Legii nr. 143468, introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi
importul ori exportul de droguri de risc, sau de mare risc, fără drept, constituie
infracţiune ce se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea

464 Art. 34 alin. 3 din legea nr. 56/1992, republicată coroborat cu art. 12 alin. 2 din legea nr. 1771996
466
Art. 35 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 243/2002
467 Art. 1 alin. 1 lit. a din Legea nr. 143/2000.
195
unor drepturi, în cazul drogurilor de risc, şi cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi
interzicerea unor drepturi atunci când se trec peste frontieră droguri de mare risc.
Datorită periculozităţii deosebite, pentru sănătatea populaţiei, pe care o
prezintă traficul şi consumul de droguri, legiuitorul român a considerat ca
deosebit de periculoasă, inclusiv, deţinerea fără drept a drogurilor de risc sau de
mare risc469, incriminând-o ca infracţiune.
În aceste condiţii, trecerea peste frontiera română a substanţelor aflate sub
control naţional, este interzisă atât pentru persoanele fizice cât şi pentru
persoanele juridice, indiferent de naţionalitate.
Persoanele fizice ce trec frontiera, odată cu prezentarea pentru controlul
de la punctele de control pentru trecerea frontierei, au obligaţia să declare şi să
predea organelor de control drogurile de risc sau de mare risc pe care le deţin. În
cazul persoanelor fizice ce tranzitează teritoriul României, în funcţie de legislaţia
internaţională şi cea a ţărilor de destinaţie, după declararea cantităţii şi calităţii
drogurilor deţinute, se poate accepta aplicarea de sigilii şi tranzitarea teritoriului
României pe baza procedurii prevăzute de art. 35 coroborat cu art. 37 din Legea
nr. 243/2002.470
Persoanele juridice, ca excepţie, pot trece peste frontieră substanţele aflate
sub control naţional pe bază de licenţă, în vederea folosirii în scopuri licite, în
realizarea obiectului de activitate.
Procedura de autorizare, asemănătoare cu cea descrisă pentru armele de
foc şi muniţii, impune autorizarea instanţelor pentru includerea în obiectul de
activitate a operaţiilor de import-export cu substanţe supuse controlului naţional,
pe baza unui aviz din partea organelor competente ale Ministerului Administraţiei
şi Internelor471, după care urmează emiterea unei licenţe472 din partea
Ministerului Industriei şi Comerţului473, de asemenea, pe baza unui aviz din
partea Inspectoratului General al Poliţiei pentru fiecare operaţiune în parte474.
Trebuie observat că, în legislaţia română, avem două acte normative-cadru
care au ca obiect substanţele aflate sub control naţional: Legea nr. 143/2000
privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi Legea nr. 73/1969
privind regimul produselor şi substanţelor stupefiante, regim care se completează
cu mai multe reglementări apărute după 1990 – printre care, în materia
operaţiunilor de import-export, şi Ordinul nr. 36 C din 1999 al Ministerului
Comerţului şi Industriei.
469 În art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 se prevede ca pedeapsă pentru mai multe modalităţi
alternative, inclusiv deţinerea, închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi în cazul drogurilor
de risc respectiv închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi pentru drogurile de mare risc.
470 Pentru aspectele esenţiale în materia tranzitului a se vedea supra 1.2 în materia armelor.
471 Avizul se dă după verificarea unor condiţii de folosire a substanţelor supuse controlului naţional –
capacităţi de producţie, respectarea normelor de protecţie a muncii, spaţii de depozitare corespunzătoare,

sisteme de supraveghere şi alarmare, etc.
472Art. 12 din ordinul nr. 36 C din 01.03.1999 privind regimul de export şi import al mărfurilor, emis de
Ministerul Industriei şi Comerţului, ţinând seama, printre altele, de prevederile Legii nr. 31/1996 privind
regimul monopolului de stat, cu modificările ulterioare.
473 N.A. – întrucât pe parcursul acestei lucrări este posibil să se constate unele inadvertenţe, în ceea ce
priveşte titulatura unor ministere sau organisme guvernamentale, îmi cer scuze şi arăt că astfel de
inadvertenţe au apărut ca urmare a schimbărilor şi a evoluţiei în timp a politicilor, diferitelor guverne ce s-au
succedat la guvernare, pertinente la domeniul analizat.
474 Avizul în cauză are în vedere luarea unor măsuri pentru evitarea deturnării substanţelor de la scopul ilicit
declarat.
196
Legiuitorul român a adoptat, în domeniu, şi Legea nr. 118/1992 pentru
aderarea României la Convenţia asupra substanţelor psihotrope475, şi la
Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope476, act
normativ potrivit cu care prevederile celor două convenţii devin parte integrantă
din dreptul intern. De asemenea, tabelele conţinute de convenţii sunt preluate de
Legea nr. 143/2000 care, introducând în legislaţia română termenul de substanţe
aflate sub control naţional, precizează, făcând trimitere la fiecare tabel în parte,
trei categorii, în funcţie de pericolul pe care îl prezintă fiecare substanţă în parte:
droguri de mare risc – tabelul I şi II; droguri de risc – tabelul III; precursori –
tabelul IV477.
Având în vedere că există trimiteri la activităţile de import-export, în textele
convenţiilor arătate, în continuare vom încerca să clarificăm unele aspecte ce ţin
de mecanismul operaţiunilor de import-export între ţările părţi la cele două
convenţii478.
Fiecare ţară semnatară se obligă să interzică exportul şi importul substanţelor
aflate sub control naţional479, cu excepţia cazurilor când exportatorul şi importatorul
sunt unul şi celălalt autoritatea sau administraţia competentă din ţara sau regiunea
exportatoare sau importatoare,480respectiv alte persoane sau întreprinderi pe care
autorităţile competente din ţările respective le vor autoriza, în mod explicit, în acest scop.
În cazul autorizării de persoane juridice pentru efectuarea operaţiunilor de import-export,
autorităţile statale trebuie să exercite o supraveghere asupra tuturor persoanelor
autorizate, acestea având obligaţia să procedeze la înregistrări astfel încât să fie
cunoscute în mod precis cantităţile importate sau exportate şi identitatea importatorului
şi a exportatorului.481 Mai mult, trimiterile, care fac obiectul importurilor sau
exporturilor, trebuie să fie corect marcate şi însoţite de documentele necesare482,
documentele comerciale cum sunt facturile, listele de mărfuri, documentele de vamă, cele
de transport, alte documente de expediţie, trebuie să indice numele substanţelor care fac
obiectul importului sau exportului, aşa cum figurează în tabele-anexă la convenţii,
cantitatea importată sau exportată, numele şi adresa exportatorului, importatorului şi,
atunci când este cunoscută, cea a destinatarului.
Atunci când exportul, respectiv importul, are ca obiect substanţe cuprinse în
tabelul I al Convenţiei contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope483,
autorităţile din ţara exportatoare, înainte de desfăşurarea operaţiunilor, trebuie să
informeze autorităţile din ţara importatoare cu privire la: numele şi adresa
exportatorului, importatorului şi a destinatarului mărfii, când este cunoscut; denumirea
substanţei, aşa cum figurează în tabelul I; cantitatea de substanţă exportată; punctul de
ieşire şi data expedierii prevăzute; alte informaţii reciproc convenite între părţi. Dacă
ţările semnatare decid484, pot adopta şi alte măsuri, pe care le consideră mai stricte sau
mai severe decât cele arătate.
475 Adoptată la Viena în 21.02.1971.

476 Adoptată tot la Viena, dar la 20.12.1988.
477 Art. 1 alin. 1 lit. c, d şi e din Legea nr. 143/2000.
478 Cele două convenţii au fost ratificate din toate ţările care se învecinează cu România.
479 Deşi textele convenţiilor fac referiri la substanţele conţinute de unul sau altul din cele 4 tabele anexă,
întrucât aceste tabele sunt preluate ca atare în conţinutul Legii nr. 143/2000, vom folosi în unele cazuri
expresia “conţinută de legea română arătată”.
480 Art. 7 alin. 1 lit. f şi art. 8 alin. 1 din Convenţia asupra substanţelor psihotrope adoptată în 1971.
481 Art. 8 alin. 2 lit. a; art. 11 alin. 1 şi alin. 5 din Convenţia substanţelor psihotrope adoptată în 1971.
482 Art. 9 alin. 1 lit. d din Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope adoptată în
1988.
483 Substanţe considerate droguri de mare risc de legea română.
484 Art. 10 alin. 1 lit. b din Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, adoptată
în 1988.
197
Autorizaţia de import-export, pentru substanţele cuprinse în tabelele I sau II485,
trebuie obţinută pe un formular – model stabilit de Comisia Consiliului pentru
stupefiante ce funcţionează în cadrul ONU, pentru fiecare export sau import, indiferent
dacă este vorba de una sau mai multe substanţe. Autorizaţia trebuie să cuprindă
denumirea internaţională a substanţei sau, în absenţa acesteia, denumirea substanţei
din tabel; cantitatea exportată sau importată; forma farmaceutică; numele şi adresa
exportatorului; perioada în cursul căreia trebuie să aibă loc exportul sau importul. În
situaţia substanţelor exportate sub formă de preparat, se va indica denumirea
preparatului, dacă există o asemenea denumire. Autorizaţia de export, mai trebuie să
conţină numărul şi data certificatului de import, fiind necesară şi specificarea autorităţii
din ţara importatoare care l-a eliberat. Aşa cum reiese din cele arătate486, potrivit
prevederilor convenţiei, înainte de a se elibera o autorizaţie de export, autorităţile din ţara
exportatoare vor solicita să se prezinte o autorizaţie de import eliberată de autorităţile din
ţara importatoare care să ateste că importul substanţei sau substanţelor solicitate a fost
aprobat. Autorizaţia de import va fi prezentată în faţa autorităţilor din ţara exportatoare
de către persoana juridică sau instituţia care solicită autorizaţia de export.
Autorizaţia de export va fi anexată, în copie la fiecare expediere la care se referă.
De asemenea, guvernul ţării exportatoare va adresa o copie a autorizaţiei de export
guvernului ţării importatoare sau regiunii importatoare, în cazul federaţiilor sau
confederaţiilor.
După efectuarea importului, guvernul ţării sau regiunii importatoare are obligaţia
să remită guvernului ţării sau regiunii exportatoare, autorizaţia de export, împreună cu o
atestare, care să certifice cantitatea efectiv importată. Procedura este valabilă, ca
principiu şi în cazul substanţelor cuprinse în tabelul II.
Părţile semnatare ale convenţiei îşi vor lua toate măsurile în vederea interzicerii
exporturilor sub formă de expedieri adresate unei bănci, unei căsuţe poştale, unui
antrepozit vamal sau unei persoane juridice, alta decât cea al cărei nume figurează în
autorizaţia de export. Toate expedierile, care se fac pe teritoriul unui stat parte la
convenţie sau sosesc pe teritoriul unui asemenea stat, fără a fi însoţite de o autorizaţie de
export, vor fi reţinute de autorităţile competente.
În cazul tranzitului, nu se va autoriza trecerea în direcţia unei alte ţări, de către
autorităţile statelor părţi ale convenţiei, pentru nici o expediere de substanţe aflate sub
control, decât în cazul când copia după autorizaţia de export pentru expediere este
prezentată, indiferent dacă marfa este sau nu descărcată din vehiculul care o transportă.
Autorităţile competente ale ţării sau regiunii, prin care tranzitul substanţelor aflate
sub control este autorizat, vor lua toate măsurile pe care le consideră necesare, pentru a
se evita abaterile de la ruta stabilită a transportului către o altă destinaţie, decât aceea
care figurează pe copia autorizaţiei de export. Există posibilitatea de a se cere schimbarea
rutei, însă guvernul ţării de tranzit va analiza cererea ca şi cum ar fi vorba despre un
export din ţara de tranzit către ţara noii destinaţii.
Se interzice, de asemenea, orice tratament ce s-ar putea aplica substanţelor aflate
sub control, de natură să le modifice caracterul, fără consimţământul autorităţilor
competente din ţara în care se efectuează operaţia.
Există posibilitatea ca una din ţările semnatare să ratifice487 tuturor celorlalte
părţi, prin intermediul secretariatului general, că ea interzice importul în ţara sa sau
într-una din regiunile sale, pentru una sau mai multe substanţe conţinute în tabelele
convenţiei, specificate în notificarea sa. Ca urmare a ratificării, toate celelalte ţări
semnatare vor lua măsurile necesare pentru ca nici una din substanţele menţionate în
notificare să nu fie exportate în ţara sau regiunea părţii care a făcut notificarea. Partea
485 Art. 12 din Convenţia asupra substanţelor psihotrope adoptată în 1971 sub titlul de „Dispoziţii referitoare
la comerţul internaţional” instituie o adevărată procedură pentru desfăşurarea operaţiunilor de import-
export, procedură ce stă la baza celor ce le vom arăta în continuare.
486 Existenţa unei autorizaţii de import care să precedă eliberarea unei autorizaţii de export.
487 Art. 13 din Convenţia asupra substanţelor psihotrope adoptată în 1971.
198
care a făcut notificarea poate să autorizeze importul substanţelor cu privire la care a
făcut notificarea, eliberând pentru fiecare caz în parte un permis special de import, în
care să se specifice cantităţile determinate de substanţe sau de preparate ce conţin
substanţe cu privire la care a făcut notificarea.
Potrivit legii române488, livrarea supravegheată este o metodă folosită de
instituţii sau organele legal abilitate, cu autorizarea şi sub controlul procurorului,
care constă în permiterea trecerii sau circulaţiei pe teritoriul ţării de droguri ori
precursori, suspecţi de a fi expediaţi ilegal, sau de substanţe care au înlocuit
drogurile ori precursorii, în scopul descoperirii activităţilor infracţionale şi al
identificării persoanelor implicate în aceste activităţi. Convenţia, contra traficului
ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, adoptată în 1988 tratează489
problema livrărilor supravegheate condiţionând-o de principiile fundamentale ale
sistemelor juridice din ţările semnatare. Astfel, ţinându-se cont de posibilităţile pe
care le au ţările implicate, pentru a permite recurgerea adecvată şi oportună la
livrări supravegheate pe scară internaţională, pe bază de acorduri sau
aranjamente, se poate recurge la livrări supravegheate, în scopul identificării
indivizilor, în infracţiunile stabilite în cuprinsul convenţiei490 şi de a începe
urmărirea penală împotriva lor.
Decizia de a recurge la livrări supravegheate trebuie luată în fiecare caz, în
parte, şi trebuie să ţină cont, şi de aranjamentele sau alte înţelegeri financiare în
materia exercitării competenţei de către părţile interesate. Expedierile ilicite,
pentru care s-a convenit ca livrarea să fie supravegheată, pot, dacă există
consimţământul părţilor interesate, să fie interceptate şi autorizate, în continuare,
în trimiterea lor, fie aşa cum sunt, fie după ce stupefiantele sau substanţele
psihotrope au fost sustrase sau au fost înlocuite total sau parţial cu alte produse.
Textele celor două convenţii, relativ la trecerea peste frontieră, pe lângă cele
arătate, mai conţin referiri la obligaţii ale transportatorilor comerciali491, cu
privire la evitarea situaţiilor de acces neautorizat la mijloacele de transport şi la
încărcătură, precum şi situaţiilor de folosire a mijloacelor lor de transport, pentru
săvârşirea de infracţiuni. De asemenea, pentru evitarea presiunilor asupra
teritoriilor naţionale cu expedieri de substanţe aflate sub control parţial, ţările
semnatare beneficiază de drepturi lărgite pentru controlul şi supravegherea
zonelor şi porturilor libere şi, chiar, a navelor care navighează în apele
internaţionale.
Legea nr. 300/2002, privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la
fabricarea ilicită a drogurilor – ce reglementează regimul juridic al precursorilor
folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor, autorizarea şi desfăşurarea operaţiunilor
cu precursori, precum şi măsurile de combatere a operaţiunilor ilicite cu
precursori – detaliind problematica precursorilor amintiţi, aşa cum am văzut, şi
de Legea 143/2000, instituie norme specifice pentru importul-exportul
precursorilor. Substanţele chimice care sunt folosite în mod frecvent la fabricarea
ilicită a drogurilor, denumite precursori – atât în Legea 143/2000, cât şi în Legea
300/2002 – sunt prevăzute în anexa nr. 1 a Legii 300/2002, anexă ce preia
488 Art. 1 alin. 1 lit. j din Legea nr. 143/2000.

489 În cadrul art. 11.
490 În paragrafele 1 ţi 2 din art. 3 al Convenţiei contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope
adoptată în 1988 sunt enumerate mai multe activităţi infracţionale ce sunt însuşite de legislaţia română
principial în domeniul combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri şi spălării banilor murdari.
491 Art. 15 din Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope adoptată în 1988.
199
substanţele cuprinse în Anexa 4 a Legii 143/2000, fiind adăugate şi alte
substanţe, cu privire la care se apreciază că pot fi folosite la fabricarea de droguri.
Nu insist asupra priorităţii uneia sau a alteia dintre anexe deoarece nu se
poate pune o asemenea problemă, fiecare, în parte, fiind caracteristică unui
anumit regim. Atunci când demersul ştiinţific este centrat pe analiza
precursorilor, în legătură cu folosirea acestora la cultivarea, producerea sau
fabricarea ilicită a drogurilor de mare risc, trebuie avută în vedere Anexa 4 a Legii
143/2000. Dacă obiectul demersului ştiinţific îl constituie regimul juridic al
precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor, autorizarea şi desfăşurarea
operaţiunilor cu precursori, precum şi măsurile de combatere a operaţiunilor
ilicite cu precursori, atunci trebuie luată în considerare Anexa 1 a Legii 300/2002
Substanţele, înscrise în anexa nr. 1, a Legii 300/2002, se clasifică în trei
categorii492, în raport cu gradul de risc şi posibilitatea înlocuirii acestora cu alte
substanţe în cadrul procesului de fabricare ilicită a drogurilor, precum şi pentru
asigurarea desfăşurării normale a operaţiunilor legale cu precursori,
anexa nr. 1 putând fi completată, prin înscrierea unor substanţe noi, ori
modificată, prin eliminarea altor substanţe sau prin transferarea acestora dintr-o
categorie în alta, prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei.
Exportul şi importul precursorilor493 se efectuează de către operatori
autorizaţi şi care au obţinut:
• Avizul Inspectoratului General al Poliţiei, pe baza unor documente,
stabilite prin regulamentul pentru aplicarea dispoziţiilor Legii
300/2002, documente de natură a crea convingerea că, substanţele
vor fi folosite doar pentru realizarea unor scopuri licite, un rol central
având declaraţia de utilizare finală sau declaraţia de utilizare.
• Autorizaţia eliberată de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei, după
obţinerea avizului prealabil şi obligatoriu al Inspectoratului General
al Poliţiei, pentru precursorii din categoriile I şi II; pentru precursorii
din categoria a III-a este necesar avizul emis de Ministerul Industriei
şi Resurselor, cu unele excepţii nerelevante pentru posibilitatea de
folosire la producerea de droguri - precursorii autorizaţi să fie
desfăcuţi prin reţeaua comercială către populaţie, în limitele şi în
cantităţile stabilite prin regulamentul pentru aplicarea dispoziţiilor
prezentei legi, la propunerea Ministerului Industriei şi Resurselor.
• Licenţa emisă de Ministerul Afacerilor Externe.
În cazul operatorilor, care solicită avizul pentru obţinerea licenţei de export,
aceştia trebuie să prezinte şi licenţa importatorului, precum şi declaraţia de
utilizare finală a partenerului extern. Pentru substanţele din categoriile I şi a II-a
prevăzute în anexa nr. 1 este necesară şi obţinerea unui certificat de export,
eliberat de Ministerul Sănătăţii şi Familiei.
Autorizaţia privind activităţile cu precursori494 este netransmisibilă şi
valabilă timp de 3 ani de la data emiterii, această durată putând fi prelungită
succesiv, pe perioade de câte 3 ani.

493 Art. 6 combinat cu art.4 din L 300/2002
494 Art. 19 din Legea 300/2002
200
3. TRECEREA PESTE FRONTIERĂ A MATERIALELOR NUCLEARE ŞI A ALTOR
MATERII RADIOACTIVE
Din punct de vedere al investigării infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal,
infracţiunea de contrabandă calificată, prevăzută de art. 176 cuprinde o
exprimare generică - materii radioactive. Corespondent, din punct de vedere al
terminologiei, Legea nr. 111 din 10.10.1996, privind desfăşurarea în siguranţă a
activităţilor nucleare, modificată şi completată prin Legea nr. 16 din 08.01.1998,
defineşte în Anexa 2, la litera „n”, termenul de material radioactiv495 şi la litera
„s”, termenul de produs radioactiv.496
Având în vedere „sensibilitatea” deosebită a domeniului, deşi nu cunoaştem
alte luări de poziţii în doctrină sau soluţii în practica judiciară, noi considerăm ca
oportună extinderea termenului de materii radioactive, utilizat de legiuitor în
formularea textului art. 176 din Codul Vamal, la toate bunurile cu caracter
special, al căror regim de import-export îl reglementează Legea nr. 111/1996.
Astfel, în art. 2, se specifică „in terminis”, faptul că Legea 111/1996 are ca
obiect, printre altele, reglementarea regimului de import-export a obiectelor şi
instalaţiilor nucleare;497 a materialelor nucleare şi radioactive, inclusiv al
combustibilului nuclear, al deşeurilor radioactive şi al dispozitivelor generatoare
de radiaţii ionizate;498 informaţiile nepublicate, aferente materialelor,
dispozitivelor şi echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare
sau a altor dispozitive nucleare explozive;499 dispozitivele şi echipamentele500
prevăzute în anexa 1501.
Legea română502 interzice503 importul sau exportul de arme nucleare şi de
dispozitive nucleare explozive, în general. De asemenea, este interzis importul
deşeurilor radioactive504, cu excepţia situaţiilor în care, importul decurge
nemijlocit din prelucrarea, în afara teritoriului României, a unui export, anterior
autorizat, de deşeuri radioactive, inclusiv combustibilul nuclear ars, pe baza unor
acorduri internaţionale sau contracte încheiate cu parteneri comerciali, cu sediul
în străinătate, în condiţiile prevăzute de legislaţia română.
Efectuarea de operaţiuni de import-export cu materii radioactive, se
poate face în urma unui proces de autorizare.505 Pot fi autorizate doar persoanele
495 Orice material, în orice stare de agregare care prezintă fenomenul de radioactivitate, inclusiv deşeurile
radioactive.
496 Orice material radioactiv obţinut în cursul procesului de producere ori de utilizare a unui combustibil
nuclear sau orice material care a devenit radioactiv prin expunere la radiaţii, cu excepţia radioizotopilor care
au atins stadiul final de preparare şi sunt susceptibile de a fi utilizaţi în scopuri ştiinţifice, medicale, speciale,
sociale, comerciale sau industriale.
497 Lit. a.
498 Lit. c.
499 Lit. f.
500 Lit. e.
501 Anexa cuprinde materialele nucleare ale căror proprietăţi sunt adecvate utilizării în producerea energiei de
origine nucleară; dispozitivele sau echipamentele special concepute pentru a fi utilizate în instalaţii din ciclul
combustibilului nuclear sau adecvate utilizării lor în acest scop; dispozitive sau echipamente special
concepute pentru a fi utilizate în fabricarea acelor materiale nenucleare care pot fi folosite în producerea
energiei de origine nucleară, cât şi acele dispozitive sau echipamente care sunt adecvate utilizării în aceleaşi
scopuri; dispozitive sau echipamente esenţiale pentru fabricarea dispozitivelor sau echipamentelor ce pot fi
utilizate la instalaţii ce folosesc combustibil nuclear sau sunt adecvate pentru utilizarea lor în acest scop sau
pentru fabricarea materialelor nenucleare adecvate utilizării în producerea energiei de origine nucleară.
502 Art. 6 din Legea nr. 111/1996.
503 Printre alte operaţiuni precum cercetarea, experimentarea, dezvoltarea, fabricarea, tranzitul, detonarea,
etc.
504 art. 7 din Legea nr. 111/1996.
505 Asemănător cu cel descris pentru bunurile speciale ce constituie obiectul primelor două capitole.
201
juridice române, în urma solicitării lor exprese, ca urmare a respectării
prevederilor legislaţiei în vigoare, persoanelor fizice fiindu-le interzis să desfăşoare
operaţiuni cu materii radioactive. După ce instanţele de judecată autorizează, în
cadrul obiectului de activitate, desfăşurarea de operaţiuni cu materii radioactive,
persoana juridică interesată trebuie să solicite autorizaţie din partea Comisiei
Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, ce funcţionează în subordinea
Guvernului506.
În sensul legii române507, prin autorizaţie în domeniul nuclear, trebuie
înţeles: documentul emis de autoritatea naţională competentă în domeniul
nuclear, pe baza unei evaluări de securitate nucleară şi control, către o persoană
juridică, la cererea acesteia, pentru desfăşurarea unei activităţi nucleare.
Autorizaţia de import sau/şi de export se eliberează508 de către Comisia
Naţională pentru controlul Activităţilor Nucleare, numai dacă sunt respectate
următoarele condiţii:
- solicitantul autorizaţiei este în măsură să demonstreze probitatea
persoanelor cu activitate de control decizional asupra operaţiunilor de import sau
de export, pentru care solicită eliberarea autorizaţiei, în conformitate cu
reglementările în vigoare;
- în cazul importului, solicitantul autorizaţiei se angajează să asigure
respectarea prevederilor legilor române şi a angajamentelor internaţionale asumate
de România în domeniul energiei nucleare, să livreze produsele şi informaţiile
numai către beneficiari autorizaţi în acest scop şi să raporteze de îndată comisiei
asupra intrării în ţară a produselor şi informaţiilor importate;
- în cazul exportului, solicitantul a obţinut de la partenerul său extern
garanţiile necesare, din care să rezulte că, acesta nu îl va folosi în scopuri care să
prejudicieze obligaţiile internaţionale asumate de România ori siguranţa naţională.
La fel ca în cazul importatorului, exportatorul trebuie să raporteze de îndată
comisiei asupra ieşirii din ţară a produselor şi a informaţiilor pentru care a
solicitat autorizaţie de export.509
Pentru importul instalaţiilor cu funcţionalitate proprie, pentru importul
fiecărui tip distinct de material radioactiv, de dispozitiv generator de radiaţii
ionizante, de aparatura de control dozimetric al radiaţiilor ionizante sau al
gradului de contaminare radioactivă, de material sau dispozitiv utilizat în scopul
protecţiei împotriva radiaţiilor ionizante, de mijloc de containerizare sau de
transport special amenajat în acest scop, este necesară obţinerea, în prealabil510,
a unei autorizaţii de produs, model tip, emisă de Comisia Naţională pentru
Controlul Activităţilor Nucleare511. Sursele-etalon de radiaţii512 şi mijloacele de
măsurare, în domeniul radiaţiilor ionizante, pentru a putea fi importate, trebuie
să aibă aprobare de model, eliberată de Biroul Român de Metrologie Legală şi să
fie verificate metrologic, în conformitate cu legislaţia Română.
După obţinerea autorizaţiei, persoanele juridice trebuie să se adreseze
Ministerului Industriei şi Comerţului pentru licenţa de import-export, licenţă ce
se va elibera în conformitate cu prevederile Ordinului 36 C, din 01.03.1999,
privind regimul de export şi import al mărfurilor. Direcţia Generală a Vămilor va
506 Art. 8 alin. 1 coroborat cu art. 4 din Legea nr. 111/1996.

507 Definiţia cuprinsă în anexa 2 la litera d la Legea nr. 11171996.
508 Art. 22 alin. 1 lit. a-c din Legea nr. 111/1996.
510 Înaintea autorizării operaţiunii ca atare.
512 Alin. 2 al art. 23 din Legea nr. 111/1996.
202
controla şi va admite513 intrarea sau ieşirea din ţară, pe baza autorizaţiei emise de
Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, a bunurilor pentru
care se impune o asemenea autorizaţie.
Deşi procedura de autorizare se poate considera încheiată odată cu
obţinerea licenţei de import-export, nu trebuie uitat faptul că, atât importatorul,
în cazul importurilor de materii radioactive, cât şi exportatorul au obligaţia să
raporteze Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare despre
intrarea, respectiv ieşirea – în şi din – ţară a materiilor radioactive.
Pentru a evita situaţia în care s-ar introduce pe teritoriul naţional bunuri
destinate folosirii de către populaţie, Legea nr. 111/1996 instituie514 o obligaţie
în sarcina Ministerului Sănătăţii, potrivit cu care, acesta are obligaţia515 să
supravegheze gradul de contaminare radioactivă a bunurilor provenite din import,
destinate utilizării pe teritoriul României. În mod practic, este necesar ca, la
intrarea în ţară, organele abilitate de control pentru trecerea frontierei516, să
analizeze din punct de vedere al contaminării radioactive fiecare partidă de
bunuri introduse în ţară, destinate a fi utilizate pe teritoriul României.
În context, se pune problema regimului juridic pe care îl vor avea bunurile
comune, contaminate radioactiv. Problema implică consecinţe de natură practică
deosebită, fiind cunoscută preocuparea multora de a scăpa de tehnologii sau
deşeuri incomode. Oare obiecte de natură comună, cu regim vamal comun, în
măsura în care sunt contaminate radioactiv, pot fi considerate materii radioactive,
în sensul art. 176 din Codul Vamal, cu consecinţe juridice subsecvente specifice?
Eu apreciez că da – în măsura în care, un bun oarecare, un transport întreg sau
numai o parte din acesta, este contaminat radioactiv, se poate considera că bunul
respectiv a devenit material radioactiv, în sensul definiţiei prevăzute de anexa 2,
lit. „n”, din Legea nr. 111/1996, întrucât prezintă fenomenul de radioactivitate,
fiind contaminate cu radionuclizi în concentraţii superioare limitelor de exceptare.
În aceste condiţii, trebuie subliniat rolul deosebit ce revine organelor Ministerului
Sănătăţii, ce îşi desfăşoară activitatea în punctele de control pentru trecerea
frontierei, în vederea prevenirii introducerii pe teritoriul ţării a unor bunuri care,
fiind contaminate radioactiv, ar putea prezenta un pericol deosebit pentru
sănătatea populaţiei.
Consider că importul unor bunuri contaminate radioactiv, întrucât nu
poate beneficia persoanelor juridice autorizate să-şi desfăşoare activitatea în
domeniul nuclear, nu poate fi autorizat.
Cu privire la combustibilul nuclear, combustibil care, datorită
caracteristicilor de volum şi greutate reduse, este relativ căutat pentru a fi
traficat, trebuie arătat, că acesta este prohibit la deţinere şi, implicit, la
introducerea sau scoaterea din ţară pentru persoanele fizice – aceste operaţiuni
fiind permise doar persoanelor juridice şi numai în urma procesului de autorizare
descris mai sus.
Datorită periculozităţii deosebite a activităţilor din domeniul nuclear,
acestea trebuie analizate sinergic, ele intercondiţionându-se reciproc. Potrivit art.
18, alin. 1 lit. k, din Legea nr. 111/1996, o persoană juridică, pentru a fi
513 Art. 42 din Legea nr. 111/1996.

514 Art. 39 alin. 1 lit. a.
515 Printre altele precum supravegherea contaminării cu materiale radioactive a produselor alimentare, pe
întreg circuitul alimentar, a surselor de apă, etc.

516 Art. 21 din Legea nr. 56/1992 republicată în 2000.
203
autorizată de către Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare să
desfăşoare una sau mai multe activităţi în domeniul nuclear, trebuie să instituie
şi să menţină un sistem autorizat de asigurare a calităţii în activitatea proprie şi
să se asigure că furnizorii săi de produse şi servicii, cât şi subfurnizorii acestora,
în lanţ, instituie şi menţin propriul lor sistem controlat de asigurare a calităţii.
Astfel, fiecare activitate din domeniul nuclear, până la utilizarea finală, este
supusă unui dublu control al calităţii - unul din partea Comisiei Naţionale, cu
autoritate în domeniu, celălalt din partea utilizatorilor de produse şi servicii
subsecvenţi.
Trebuie observat că, în plan practic, trecerea peste frontieră implică
transportul materiilor radioactive, depozitarea şi un întreg proces tehnologic şi
economic, autorizarea importurilor presupunând din partea Comisiei Naţionale
pentru Controlul Activităţilor Nucleare o verificare a întregului proces de
valorificare a materiilor radioactive importate. Vrând, nevrând, o persoană
juridică, pentru a putea obţine o autorizaţie de import, atât în măsura în care cere
autorizarea importului sau/şi pentru desfăşurarea unor activităţi subsecvente de
valorificare a importurilor, cât şi dacă aceste activităţi sunt desfăşurate de alte
persoane juridice, depinde de realizarea şi altor condiţii517, pe lângă cele impuse
expres pentru autorizarea operaţiunilor de import-export, după cum urmează:
- este în măsură să demonstreze calificarea profesională, pe funcţii, a
personalului propriu, cunoaşterea de către acesta a cerinţelor reglementărilor
privind securitatea nucleară şi protecţia împotriva radiaţiilor ionizante, precum şi
probitatea persoanelor pe timpul construcţiei şi funcţionării instalaţiei, sau în
conducerea altor activităţi nucleare, dintre cele menţionate la acel articol;
- dă dovadă de capacitate organizatorică şi responsabilitate în prevenirea şi
limitarea consecinţelor avariilor, cu posibile efecte cu impact negativ asupra vieţii
şi sănătăţii personalului propriu, populaţiei, mediului, proprietăţile terţilor sau
asupra patrimoniului propriu;
- răspunde ca restul personalului propriu, care asigură funcţionarea
instalaţiei, să aibă nivelul necesar de cunoştinţe specifice funcţiei pe care o
îndeplineşte, privind exploatarea instalaţiei, în condiţii de securitate nucleară,
riscurile asociate şi măsurile de securitate nucleară aplicabile;
- ia toate măsurile necesare, la nivelul normelor tehnologice şi ştiinţifice în
vigoare, pentru a preveni producerea daunelor care ar rezulta în urma construcţiei
şi funcţionării instalaţiei;
- instituie o asigurare sau orice altă garanţie financiară care să-i acopere
răspunderea pentru daune nucleare, cuantumul, natura şi condiţiile asigurării sau
garanţiei fiind conforme celor prevăzute de lege şi de convenţiile internaţionale la
care România este parte;
- răspunde de luarea măsurilor necesare pentru prevenirea amestecului de
orice natură sau pentru înlăturarea perturbărilor datorate oricăror terţi în procesul
decizional, în timpul construcţiei şi pe durata funcţionării instalaţiei nucleare;
- propune un amplasament al instalaţiei care nu contravine prevederilor
legale şi intereselor publice prioritare, cu privire la necontaminarea apei, aerului şi
solului, şi nu afectează funcţionarea altor instalaţii situate în vecinătate;
- dispune de aranjamente materiale şi financiare corespunzătoare şi
suficiente pentru colectarea, transportul, tratarea, condiţionarea şi depozitarea
deşeurilor generate din propria activitate, precum şi pentru dezafectarea instalaţiei
nucleare, atunci când va înceta definitiv activitatea autorizată, şi a achitat
517 Art. 18 alin. 1 lit. a-o.

204
contribuţia pentru constituirea Fondului pentru gospodărirea deşeurilor şi
defectare;
- instituie şi menţine un sistem conform reglementărilor specifice de
protecţie împotriva radiaţiilor ionizante;
- instituie şi menţine un sistem conform reglementărilor specifice de
protecţie fizică a combustibilului nuclear, a materialelor nucleare şi a produselor şi
deşeurilor, precum şi a instalaţiilor nucleare, inclusiv a depozitelor de combustibil
nuclear, de materiale nucleare şi, de produse şi deşeuri;
- instituie şi menţine un sistem autorizat de asigurare a calităţii în
activitatea proprie şi se asigură ca furnizorii săi de produse şi de servicii, cât şi
subfurnizorii acestora, în lanţ, instituie şi menţin propriul lor sistem controlat de
asigurare a calităţii;
- instituie şi menţine un sistem propriu, aprobat, de pregătire a intervenţiei
în caz de accident nuclear;
- instituie şi menţine un sistem în conformitate cu reglementările de
aplicare a garanţiilor nucleare;
- deţine toate celelalte acorduri, autorizaţii şi avize prevăzute de lege;
- instituie şi menţine un sistem de informare a publicului în conformitate
cu reglementările legale.
Pentru evitarea unor accidente, ipoteză în care, datorită periculozităţii
domeniului, ar apărea consecinţe dezastruoase, chiar la nivel social, persoanele
juridice, ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul nuclear, au nevoie şi de o
autorizare de asigurare a calităţii în domeniul nuclear518, a activităţilor de
aprovizionare, proiectare, fabricare, construcţie-montaj, reparare şi întreţinere
pentru produsele, serviciile şi sistemele care sunt clasificate ca fiind importante
pentru securitatea instalaţiei nucleare. Astfel, un importator, indiferent dacă va
desfăşura sau nu activităţi de valorificare a importurilor, după ce va obţine
autorizaţia de import şi va efectua importul, pentru a valorifica obiectul
importului, în măsura în care este vorba de produse sau sisteme declarate ca
importante pentru securitatea unei instalaţii nucleare, va trebui să obţină o
autorizare a calităţii produselor şi sistemelor importante.
Legea română519 specifică condiţiile generale ce trebuie îndeplinite pentru a putea
fi eliberată autorizaţia de calitate, în domeniu nuclear urmând ca, în funcţie de
activitatea, în concret, desfăşurată de persoana juridică şi de natura bunurilor importate,
să fie necesară îndeplinirea numai a unora sau a tuturor condiţiilor următoare:
- este în măsură să demonstreze calificarea profesională, pe funcţii, a
personalului propriu, cunoaşterea de către acesta a cerinţelor de
securitate nucleară, precum şi probitatea persoanelor care au autoritate
de decizie în conducerea activităţilor care concură la realizarea
produselor;
- răspunde ca restul personalului propriu, angrenat în activităţile care
concură la realizarea acestor produse, servicii sau sisteme, să aibă nivelul
necesar de cunoştinţe privind efectele abaterilor de calitate ale acestor
produse, servicii sau sisteme asupra securităţii instalaţiei nucleare în care
urmează să fie încorporate;
- răspunde de luarea măsurilor, necesare pentru prevenirea amestecului de
orice natură sau pentru înlăturarea perturbărilor, datorate oricăror terţi,
în procesul decizional şi în desfăşurarea activităţilor autorizate;
- instituie şi menţine un sistem controlat de asigurare a calităţii în
activitatea proprie şi se asigura ca furnizorii săi de produse şi de servicii,

205
precum şi subfurnizorii acestora, în lanţ, să instituie şi să menţină
propriul lor sistem controlat, de asigurare a calităţii.
Legiuitorul român a considerat necesar să instituie o serie de obligaţii şi
răspunderi520, de natură să stimuleze preocuparea persoanelor juridice autorizate
să depăşească activităţi, indiferent de natura lor, în domeniul nuclear, pentru
asigurarea securităţii şi calităţii acestora.
Astfel, persoanele juridice, odată autorizate să desfăşoare activităţi în domeniul
nuclear, trebuie să ia toate măsurile în vederea:
- securităţii nucleare, protecţiei împotriva radiaţiilor ionizante, protecţiei
fizice, planurilor proprii de intervenţie în caz de accident nuclear şi asigurării
calităţii pentru activităţile desfăşurate sau a surselor asociate acestora;
- evidenţei stricte a materiilor nucleare, precum şi a tuturor surselor
utilizate sau produse în activitatea proprie;
- respectarea limitelor şi condiţiilor tehnice prevăzute în autorizaţie şi
raportarea oricăror depăşiri, conform reglementărilor specifice;
- limitarea numai la activităţile pentru care a fost autorizat;
- dezvoltarea propriului sistem de cerinţe, regulamente şi instrucţiuni care
asigură desfăşurarea activităţilor autorizate, fără riscuri inacceptabile, de orice
natură.
Mai mult, răspunderea pentru daune nucleare, provocate în timpul sau ca
urmare a accidentelor ce pot surveni prin desfăşurarea activităţilor prevăzute în
autorizaţie ori a altor activităţi care au avut ca urmare decesul, vătămarea
integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane, distrugerea, degradarea ori
imposibilitatea temporară de folosire a vreunui bun, revine în întregime titularului
autorizaţiei, în condiţiile stabilite prin lege şi prin angajamentele internaţionale la
care România este parte.
Autorizaţiile eliberate pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear
pot fi suspendate sau retrase521 de către emitent – Comisia Naţională pentru
Controlul Activităţilor Nucleare – din proprie iniţiativă sau la sesizarea oricăror
persoane fizice sau juridice, atunci când se constată că:
- titularul autorizaţiei a încălcat prevederile legale specifice – în principal
obligaţiile sau/şi răspunderile asumate după eliberarea autorizaţiei în calitate
de persoană juridică autorizată – sau limitele şi condiţiile prevăzute în
autorizaţie;
- persoana juridică autorizată nu îndeplineşte integral şi la termenul stabilit
măsurile dispuse de organele de control abilitate – Comisia Naţională pentru
Controlul Activităţilor Nucleare;
- apar situaţii noi, din punct de vedere tehnic, sau de altă natură,
necunoscute la data eliberării autorizaţiei, care pot afecta desfăşurarea, în
condiţii de siguranţă, a activităţilor nucleare;
- titularul autorizaţiei nu-şi îndeplineşte obligaţiile cu privire la constituirea
Fondului pentru gospodărirea deşeurilor radioactive şi dezafectate sau la
asigurarea de răspundere civilă pentru daune către terţi, în caz de accident
nuclear;
- titularul autorizaţiei încetează de a mai fi legal constituit;
- titularul autorizaţiei îşi pierde capacitatea juridică.
Concluzionând, apreciez că autorizarea operaţiunilor de import-export cu
materii radioactive, implică un grad ridicat de complexitate, datorită faptului că,
520 Art. 25 alin. 1 şi 2.
521 Art. 11 alin. 1 lit. a-f din Legea nr. 111/1996.

206
deşi, în esenţă, procedura este comună – autorizarea obiectului de activitate,
autorizaţie din partea organului de specialitate competent, licenţa din partea
Ministerului Industriei şi Comerţului, comunicare despre trecerea peste frontieră
adresată organului de specialitate care a autorizat activitatea – apar importante
aspecte particulare, ce ţin de legăturile între activitatea de import-export şi
activităţile de valorificare a produselor importate, respectiv de fabricare a celor
exportate, în materie de autorizări, iar într-un plan aparte apare necesitatea
autorizării de calitate pentru exercitarea activităţii din domeniul nuclear.
4. TRECEREA PESTE FRONTIERĂ A SUBSTANŢELOR CHIMICE TOXICE ŞI A
PRECURSORILOR LOR
Regimul juridic al trecerii peste frontieră de substanţe chimice toxice şi
precursori este reglementat de Legea nr. 56, din 16.04.1997, pentru aplicarea
prevederilor Convenţiei privind interzicerea dezvoltării producerii, stocării şi
folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora.522 Convenţia arătată a fost
ratificată de România prin Legea nr. 125, din 19.12.1994.
Prin substanţă chimică toxică se înţelege orice substanţă chimică523 care,
prin acţiunea sa chimică asupra proceselor biologice, poate cauza moartea,
incapacitate temporară sau vătămare permanentă la om sau la animale,
indiferent de originea sa, sau de metoda de producere şi, indiferent dacă se obţine
în instalaţii, în muniţii binare sau în altă parte.
Prin precursori524 se înţelege: orice reactiv chimic care participă, în orice
fază, la producerea, prin orice metode, a unei substanţe chimice toxice, inclusiv
orice component de bază al unui sistem chimic binar sau multicomponent.
Cele două definiţii trebuie acceptate şi analizate în contextul preocupării
pentru interzicerea, dezvoltarea, producerea, stocarea sau folosirea armelor
chimice, acestea având în vedere525 substanţele chimice toxice şi precursorii lor,
cu excepţia celor destinate unor scopuri neinterzise prin Convenţia de la Paris
din 1993,526 atâta timp cât tipurile şi cantităţile sunt conforme cu asemenea
scopuri; muniţiile şi dispozitivele concepute special pentru a provoca moartea sau
alte vătămări, prin acţiunea toxică a substanţelor chimice, care ar fi puse în
libertate, ca urmare a folosirii unor asemenea muniţii şi dispozitive; orice
echipament conceput special pentru a fi utilizat în legătură cu folosirea muniţiilor
ce utilizează substanţe chimice toxice.
Legea nr. 56/1997 arată, în legătură cu substanţele chimice toxice şi
precursorii lor, că, acestea sunt considerate527 produse strategice, importul şi
exportul acestora fiind supuse controlului şi autorizării prin licenţe. Datorită
periculozităţii deosebite a acestor substanţe, legiuitorul român528 a supus
controlului şi autorizării, pe lângă operaţiunile de import-export, desfăşurate de
persoanele juridice abilitate ca acte de comerţ, şi activităţile necomerciale de
dobândire, din afara teritoriului naţional, precum şi cele de transfer în afara
teritoriului naţional.
522 Semnată la Paris în 13 ianuarie 1993.

523 Art. 1 alin. 2 din Legea nr. 56/1997, art. 2 din Legea nr. 125/1994.
524 Art. 1 alin. 3 din Legea nr. 56/1997, art. alin. 3 din Legea nr. 125/1994.
526 Convenţia privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea
acestora; în continuare urmând a fi folosit doar termenul de Convenţie.

528 Art. 20 alin. 2 din Legea 56/1997.
207
Procedura de autorizare presupune, pentru persoanele juridice, într-o
primă etapă, autorizarea, în cadrul obiectului de activitate, de către instanţele de
judecată, a activităţilor de import-export cu substanţe toxice şi cu precursorii lor.
Trebuie observat că, operaţiunile cu aceste substanţe, sunt permise529 numai în
scopuri neinterzise, Convenţia acceptând ca astfel de scopuri: scopuri industriale,
agricole, de cercetare, medicale, farmaceutice sau alte scopuri paşnice; scopuri de
protecţie – în relaţie directă cu protecţia împotriva substanţelor chimice toxice şi
armele chimice; scopurile militare, care nu au legătură cu utilizarea armelor
chimice şi care nu depind de utilizarea proprietăţilor toxice ale substanţelor
chimice ca metodă de război; scopuri pentru asigurarea respectării legilor,
inclusiv combaterea dezordinilor publice. Substanţele chimice toxice şi precursorii
lor, ce constituie obiectul regimului de autorizare sunt conţinuţi diferenţiat în
listele 1, 2 şi 3 din anexa 1, a Legii nr. 56/1997.
Etapa a II-a, în cadrul procesului de autorizare, presupune adresarea unei
cereri Agenţiei Naţionale de Control al Exporturilor Strategice şi al Interzicerii
Armelor Chimice, în vederea obţinerii unei autorizaţii pentru efectuarea de
operaţiuni cu substanţe toxice şi precursori ai acestora. De remarcat este că,
oricărei persoane530, în orice situaţie531, i se interzice dezvoltarea, producerea,
dobândirea, deţinerea sau transportul către alte persoane direct sau indirect de
arme chimice; folosirea de arme chimice; angajarea, în orice fel, de pregătiri
militare pentru folosirea armelor chimice; ajutarea, încurajarea sau determinarea,
în orice fel, a altor persoane să se angajeze într-o activitate interzisă prin lege;
utilizarea ca mijloace de război a substanţelor pentru combaterea dezordinilor
publice.
Agenţia Naţională de Control al Exporturilor Strategice şi a Interzicerii
Armelor Chimice este organul de specialitate532 al Guvernului României533, care
supraveghează şi coordonează, prin Direcţia de control a interzicerii armelor
chimice, toate activităţile, privind regimul aplicării Convenţiei, privind interzicerea
dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora.
În materia trecerii peste frontieră, Agenţia asigură controlul importului şi
exportului de substanţe chimice toxice şi precursori ai acestora, eliberând
autorizaţii în vederea obţinerii licenţelor de import-export şi certificate de
utilizator final, pentru importurile de substanţe chimice interzise în listele anexă
la Legea nr. 56/1997. de asemenea, agenţia are obligaţia să notifice Organizaţiei
pentru Interzicerea Armelor Chimice, cu sediul la Haga, transferurile de substanţe
chimice înscrise în Lista 1 cu cel puţin 30 de zile înainte de efectuarea lor.
Cererea, pentru autorizarea importurilor sau exporturilor de substanţe
chimice înscrise în Lista 1534, trebuie adresată Agenţiei Naţionale de Control al
Exporturilor Strategice şi a Interzicerii Armelor Chimice cu cel puţin 60 de zile535
529 Art. 14 coroborat cu art. 1 alin. 7 din Legea nr. 56/1997.

530 În sensul Legii nr. 56/1997 – art. 3 alin. 2 şi 3 – prin persoane sunt avute în vedere persoanele fizice de
cetăţenie română, străinii şi apatrizii rezidenţi în România aflate pe teritoriul României sau în afara
teritoriului naţional, în conformitate cu dreptul internaţional; persoanele juridice române; autorităţile publice
române.
532 În cuprinsul capitolului, în legătură cu aceasta va fi folosit termenul de Agenţie.
533 Art. 4 alin. 1-5 din Legea nr. 56/1997.
534 Lista cuprinde substanţe chimice toxice şi precursorii consideraţi mai periculoşi, de unde şi un regim mai
restrictiv specific acestor substanţe.

535 Art. 3 alin. 1 înserează cu privire la persoanele care importă sau exportă substanţe chimice toxice înscrise
în Lista 1 că acestea sunt obligate să comunice Agenţiei despre aceasta, cu cel puţin 60 de zile înainte de
208
înainte de efectuarea operaţiunii. Persoanele juridice, ce solicită autorizarea
efectuării de operaţiuni de import-export, au obligaţia536 să transmită anual
Agenţiei o declaraţie detaliată, cu privire la operaţiunile efectuate în anul
calendaristic precedent, până la data de 01 Martie a fiecărui an, cu specificarea
cantităţilor şi a utilizării finale pentru fiecare substanţă şi fiecare ţară implicată.
Pentru substanţele şi precursorii cuprinşi în Lista nr. 3, este necesară declararea
cantităţilor care au făcut obiectul importurilor ori exporturilor şi destinaţia lor
finală, pentru fiecare substanţă şi ţară implicată537, însă termenul de depunere a
cererilor este mai îngăduitor538, iar Agenţia nu mai are obligaţia să notifice
Organizaţiei pentru Interzicerea armelor chimice, operaţiunea.
În cazul exporturilor, autorizaţia de export pentru substanţele chimice
toxice şi precursorii lor este condiţionată539 de prezentarea unui certificat de
utilizator final, eliberat de autoritatea de stat abilitată din ţara de destinaţie a
exportului, ce va conţine menţiuni cu privire la utilizarea substanţelor ce
constituie obiectul exportului numai pentru scopuri neinterzise de Convenţie;
asemenea obligaţiei de a nu le reexporta; tipurile şi cantităţile; utilizarea finală;
denumirea şi adresa utilizatorului final.
Întrucât autorizaţiile pentru efectuarea operaţiunilor de import-export sunt
nominale şi se eliberează pentru fiecare operaţiune în parte, mai trebuie observat
că, operaţiunile în cauză, cu substanţele înscrise în Lista nr. 1540, pot fi efectuate
numai cu statele părţi la Convenţie şi numai pentru scopuri de cercetare,
medicale, farmaceutice sau de protecţie, importatorii din aceste state, în cazul
exportului, respectiv importatorii români, în cazul importului, având obligaţia de
a nu le reexporta unui stat terţ. În aceste condiţii, Agenţia are obligaţia de a
verifica, pentru fiecare operaţiune solicitată la autorizare, ţara de destinaţie şi
scopul pentru care respectivele substanţe sunt importate în acea ţară.
Operaţiunile de import-export cu substanţe chimice cuprinse în Lista nr.
2541 nu pot fi efectuate, de asemenea, decât cu statele părţi la Convenţie.
Substanţele chimice înscrise în Lista nr. 3542, pot fi exportate către state care nu
sunt părţi la Convenţie.
Etapa a III-a în cadrul procesului de autorizare, presupune solicitarea unei
licenţe de import sau export, după caz, de la Ministerul Industriei şi
Comerţului543, în baza prevederilor legale privind monopolul de stat544.
Odată cu această etapă, se poate considera procesul de autorizare încheiat,
urmând ca operaţiunile de import sau export, pentru care se parcurge întregul
proces de autorizare, să se considere autorizate, în sensul art. 176 din Codul
Vamal.
efectuarea operaţiunii. Noi apreciem că, în contextul reglementărilor legale, comunicarea se face într-un mod
adecvat prin cererea pentru autorizarea operaţiunilor de import-export.
536 Art. 8 alin. 2 coroborat cu art. 13 alin. 1 lit. b din Legea nr. 56/1997.
538 Întrucât Legea nu-l specifică acesta rămâne la dispoziţia Agenţiei.
539 Art. 21 alin. 2 şi 3 lit. a-e.
542 Art. 23 alin. 3 din legea nr. 56/1997.
543 Vezi Ordinul 36C/1999 al Ministerului Industriei şi Comerţului privind desfăşurarea operaţiunilor de
import-export.
544 Vezi Legea nr. 18/1996 cu modificările la zi.
209
5. TRECEREA PESTE FRONTIERĂ A MATERIILOR EXPLOZIVE
Regimul de trecere peste frontiera al materiilor explozive este reglementat de
Legea 126, din 27.12.1995 – privind regimul materiilor explozive.
Prin materii explozive se înţeleg545: explozivii propriu-zişi, amestecurile
explozive, pirotehnice şi simple, mijloacele de iniţiere, cele auxiliare de aprindere,
precum şi orice alte substanţe sau amestecuri de substanţe destinate să dea
naştere la reacţii chimice instantanee, cu degajare de căldura şi gaze la
temperatură ridicată. Potrivit legii546, producerea de materii explozive şi orice
operaţiune de import-export cu acestea, sunt permise numai persoanelor fizice şi
juridice care sunt înregistrate şi posedă autorizaţii, în acest sens, eliberate de
organele prevăzute de lege. Consider că, trebuie subliniată, permisivitatea legii,
care acceptă posibilitatea ca persoanele fizice să efectueze operaţiuni de import-
export cu materii explozive. În acest sens, art.7, chiar dacă nu face referire
expresă la acest tip de operaţiuni, reiterează faptul că, persoanele fizice au dreptul
să utilizeze, să transporte, să depoziteze, să experimenteze şi să mânuiască
materii explozive, dacă sunt autorizate şi înregistrate conform legii .547
În condiţiile, în care operaţiuni de import-export cu materii explozive, pot fi
efectuate atât de către persoane fizice, cât şi de către persoane juridice, pentru
ambele categorii fiind necesară autorizarea, trebuie observat că persoanele
juridice pot efectua operaţiuni de import-export cu materii explozive doar ca acte
de comerţ, lucru care nu este valabil şi pentru persoanele fizice, de unde două
ipoteze distincte de analizat, în materie de obţinere a autorizării.
Pentru ca o persoană juridică să efectueze operaţiuni de export-import cu
materii explozive, este necesar ca acestea să parcurgă un proces de
autorizare548, ce debutează prin autorizarea obiectului de activitate de către
instanţa de judecată competentă, continuă prin obţinerea autorizaţiei de
specialitate de la organele investite în acest sens prin lege, urmând a fi autorizată
fiecare operaţiune, în parte, de către Ministerul Industriei şi Comerţului; se va
desfăşura operaţiunea, după care este necesară notificarea acesteia la organele
care au dat autorizaţia de specialitate.
În context, apreciez că trebuie observate unele aspecte cu privire la organele
de specialitate investite să elibereze autorizaţia pentru efectuarea de operaţiuni cu
materii explozive, să dea avizele de specialitate pentru autorizarea obiectului de
activitate şi unde să se notifice fiecare operaţiune de import-export, în parte.
Dacă, în cazul celorlalte bunuri special analizate, era un singur organ, în cazul
materiilor explozive, autorizaţia provine de la două organe, fiecare aparţinând
unui alt minister – Inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii şi
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului sau Direcţia de Poliţie a Municipiului
Bucureşti, competente, după caz.549 Fiind vorba de două organe, s-ar putea
aprecia că este vorba de două autorizaţii, însă Legea stipulează550 că este vorba
despre o autorizaţie emisă în comun.
545 Art.1 alin.2 din Legea 126/1995.

546 Art2 din Legea 126/1995.
547 N.A. - este exceptată de la acest regim pulberea necesară confecţionării cartuşelor pentru arme de
vînatoare-art.7 din Legea 126/1995.

548 Asemănător cu cel descris cu privire la celelalte categorii de bunuri comune al căror regim de import-
export a fost analizat în cadrul acestui capitol.

210
Obligaţia autorizării subzistă şi pentru persoanele juridice care efectuează
operaţiuni cu obiecte artizanale şi de distracţie, pe bază de amestecuri
pirotehnice551.
Autorizaţia, emisă în comun de către Inspectoratul de stat teritorial pentru
protecţia muncii şi Inspectoratul de poliţie al judeţului sau Direcţiei Generală de
Poliţie a Municipiul Bucureşti, se eliberează la solicitarea persoanelor interesate,
pe o durată determinată552, existând posibilitatea prelungirii, prin avizare, în
condiţiile legii. Ea cuprinde precizări cu privire la activităţile autorizate,553 fiind
interzisă concesionarea drepturilor autorizate sau efectuarea activităţilor înscrise
în autorizaţie, prin interpuşi neautorizaţi.
În ceea ce priveşte persoanele fizice, acestea nu pot efectua operaţiuni cu
materii explozive, ca acte de comerţ. Este necesară doar autorizarea din partea
instituţiilor abilitate, din Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul de
Interne.
Autorizaţiile, pentru desfăşurarea de operaţiuni cu materii explozive, pot fi
eliberate numai în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile de transport,
depozitare şi paza, stabilite prin normele legale554.
În ceea ce priveşte transportul, materiile explozive pot fi transportate doar
cu mijloace special amenajate, pe baza ordinului de transport eliberat şi semnat
de beneficiarul transportului. Mânuirea şi transportul555 se efectuează sub directa
supraveghere a artificierilor autorizaţi556 şi numai cu personalul special instruit
pentru asemenea operaţiuni. Aceste operaţiuni sunt, ca principiu557, interzise în
timpul nopţii. De asemenea, este interzis transportul în acelaşi vehicul al
materiilor explozive împreună cu alte materiale, precum şi accesul în vehicul a
persoanelor străine de transport. Transportul şi depozitarea în comun, a mai
multor tipuri de explozivi, se fac numai în măsura în care proprietăţile lor o
permit, fără a exista pericol de explozie558.
Depozitarea materiilor explozive este permisă doar în spaţii559, special
construite şi amenajate, pe baza documentaţiilor avizate de inspectoratele de stat
teritoriale, pentru protecţia muncii. Depozitele pot funcţiona doar pe baza
autorizaţiei emise, în comun, de organele abilitate pentru a autoriza operaţiunile
cu materii explozive.
Depozitele nu pot funcţiona în clădiri care au destinaţia de locuinţe.
Autorizaţia va conţine date cu privire la capacitatea maximă de depozitare în
echivalent trotil, capacitate ce poate fi depăşită, temporar, cu maxim 25%, pe
baza avizului inspectoratului de stat teritorial pentru protecţia muncii.
Paza560 transporturilor de materii explozive, indiferent de mijlocul de
transport, se asigură de către unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor,
pe cheltuiala beneficiarului. Pentru transporturile în tranzit, pe teritoriul

553 Producţie, transport, folosire, import-export, depozitare, experimentare, etc.
554 Art. 13, 14, 15, 16 şi 17 alin. 1 din Legea nr. 126/1995.
555 Cu excepţia obiectelor autorizate şi distractive.
556 Autorizarea calităţii de artificier se face de către inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii,
urmând a fi înregistrată la organul de poliţie în raza căruia se află locul de muncă al celui autorizat – art. 27
din Legea nr. 126/1995.
557 Excepţiile nu privesc activităţile ce ţin de operaţiunile de import-export.
558 Anexă la Legea nr. 12671995 conţine o listă a explozivilor care pot fi transportaţi şi depozitaţi împreună.
559 Art. 9 din Legea nr. 126/1995.
560 Art. 18 din Legea nr. 126/1995.
211
României, paza se asigură tot de către Ministerul Administraţiei şi Internelor,
contra cost, dar la solicitarea organelor care au atribuţii privind transporturile şi
expediţiile internaţionale, după verificarea prealabilă a integrităţii sigiliilor aplicate
de expeditor.
Pentru operaţiunile cu materii explozive, efectuate ca acte de comerţ, de
către persoanele juridice, este necesară561 ţinerea unor registre de evidenţă, în
care să fie trecute numele cumpărătorului, a autorizaţiei din care rezultă că
acesta a fost abilitat să efectueze operaţiuni cu materii explozive şi cantitatea
comercializată şi a unor formulare privind mişcarea acestor materii – registrele şi
formularele arătate, urmând să aibă caracter de documente cu regim special.
În vederea lămuririi activităţii ilicite, organele abilitate vor avea de efectuat
diferite activităţi de supraveghere şi control, toate materializate prin constatarea
în flagrant a infracţiunilor de contrabandă ori constatarea post-fatum, în situaţia
în care bunurile ce sunt trecute peste frontieră au o provenienţă străină certă, ca
produs finit, ori ca materii prime folosite în procesul de fabricaţie şi nu se pot
prezenta acte de provenienţă.
5.1.2. Făptuitorii şi calitatea lor

Pe lângă faptul că, importanţa rezolvării acestei probleme rezidă în aceea că,
făptuitorii sunt subiecţii răspunderii penale, cercetarea va trebui să lămurească
aspecte legate de identitatea şi cetăţenia acestora, dacă au avut calitatea de
angajaţi, reprezentanţi ori alte persoane care au acţionat în folosul unor persoane
juridice – pentru aplicarea art. 180 din Codul Vamal – dacă erau angajaţi şi aveau
îndatoriri legate de efectuarea controlului vamal, etc.
Consider că este necesar a atrage atenţia asupra faptului că, practica
judiciară evidenţiază, în legătură, atât cu săvârşirea contrabandei prevăzute de
art. 175 din Codul Vamal, cât şi cu săvârşirea contrabandei calificate prevăzute
de art. 176 din Codul Vamal, o activitate infracţională mult mai extinsă, în care
este implicat un număr mare de persoane care îşi au repartizate, în cadrul acestei
activităţi, diferite roluri şi sarcini, iar – un lucru foarte important – multe dintre
acestea ocupă funcţii importante în serviciul diferitelor autorităţi şi instituţii
statale de care se folosesc pentru a „uşura” traseul mărfii de contrabandă pentru
utilizatorii finali.
Aspectele legate de săvârşirea acestor infracţiuni, de către două sau mai
multe persoane înarmate ori constituite în bandă, vor fi analizate în secţiunea
destinată tratării condiţiilor ce caracterizează activitatea ilicită, apreciind că,
împrejurările arătate, sunt strâns legate de modul de operare folosit pentru
săvârşirea infracţiunilor.
Practica judiciară pune în evidenţă că, cel puţin din punct de vedere
statistic, infracţiunile de contrabandă sunt săvârşite de către persoane de
naţionalitate română, care cunosc bine împrejurările de loc şi timp
corespunzătoare golurilor de natură diferită, ce apar în activitatea organelor
investite cu atribuţiuni în domeniu, împreună, sau în legătură cu cetăţeni străini,
interesaţi în activitatea infracţională. O categorie aparte o reprezintă cetăţenii
români, rezidenţi în străinătate sau cu dublă cetăţenie care, reîntorcându-se în
România stabilesc legături infracţionale şi înfiinţează, împreună cu acestea,
561 Art. 30 alin. 1 coroborat cu art. 24 alin. 2 din Legea nr. 126/1995.
212
adevărate filiere capabile să transporte importante cantităţi de mărfuri de
contrabandă.
În ceea ce îi priveşte pe cetăţenii străini trebuie observat că aceştia, ca
regulă, evită să se implice direct în activităţi de contrabandă, în forma prevăzută
de art. 175 din Codul Vamal, datele problemei schimbându-se atunci când este
vorba despre bunurile speciale, la care face referire art. 176.
Pentru rigoarea demersului ştiinţific, îmi permit să detaliez separat unele
considerente legate de făptuitori, în practica organelor judiciare observându-se o
anumită specializare a infractorilor.
Contrabanda, în forma simplă, presupune trei segmente de activitate:
1. procurarea mărfurilor şi aducerea acestora într-o zonă în care să fie
posibilă pregătirea lor – dacă aceasta este necesară – pentru trecerea
frontierei de stat a României,
2. trecerea mărfurilor peste frontiera de stat a României cu ocolirea
punctelor de control
3. preluarea mărfurilor după trecerea frontierei şi luarea măsurilor pentru
distribuirea şi valorificarea lor
Ca regulă, activităţile corespunzătoare aducerii mărfurilor în imediata
vecinătate a frontierei şi chiar trecerii frontierei, presupun concursul unor
persoane, ce sunt cetăţeni ai altui stat. Atunci când este vorba despre cantităţi
importante de mărfuri, contrabanda nu poate fi concepută fără concursul unor
grupuri infracţionale de la graniţa ţărilor vecine, chiar s-ar pune problema unui
adevărat război, dacă s-ar nesocoti teritoriul acestor grupuri, iar contrabandiştii
cunosc regulile şi le respectă – infractorii se respectă, cu certitudine, mai mult
între ei, decât respectă reprezentanţii autorităţii de stat.
Activitatea infracţională, de pe teritoriul României, a constituit subiect de
dispută între infractorii români şi cei de altă cetăţenie. Odată cu trecerea
timpului, infractorii români, se pare că, s-au impus ca singuri parteneri viabili.
Asta a fost posibil, în condiţiile în care, reprezentanţii grupărilor străine s-au
confruntat cu o atenţie deosebită, atât din partea mediului specific de afaceri din
România, cât şi din partea organelor de anchetă, mai ales în condiţiile în care
rezultatele activităţilor infracţionale trebuiau să fie folosite pentru finanţarea unor
grupuri de rebeli, dizidenţi, reţele de spionaj sau de terorism.
În ceea ce priveşte bunurile speciale, situaţia este asemănătoare, teritoriul
românesc a fost disputat de, iar, în cele din urmă a fost adjudecat de infractorii
autohtoni, odată cu organizarea acestora în grupuri capabile să desfăşoare
activităţi, independent de amestecul altor grupuri din exterior. Drogurile şi, nu
numai, sunt aduse în zona de frontieră după care sunt preluate şi valorificate de
infractorii români, fiind situaţii rare când livrarea are loc la uşă, întrucât riscul se
plăteşte, preţul crescând în măsura în care bunurile speciale sunt transportate pe
teritoriul României, de către reţelele străine.
Am arătat, că activitatea infracţională este complexă, mult mai extinsă
decât ar părea la prima vedere, fiind implicat un număr mare de persoane, ce îşi
au repartizate în cadrul acestei activităţi diferite roluri şi sarcini. Consider că
ancheta unei activităţi ilicite ce presupune şi săvârşirea infracţiunii de
contrabandă trebuie să urmărească, în strânsă legătură cu faptele, şi gradul de
implicare a persoanelor, numărul şi calitatea acestora, rolul pe care îl are fiecare
persoană participantă în ansamblul activităţii infracţionale. Nimeni nu este
mulţumit doar cu trecerea peste frontieră a unor bunuri, fie ele chiar şi speciale,
213
activitatea infracţională trebuie valorificată, şi nu oricum, ci în aşa fel încât să
producă profituri maxime iar pentru aceasta este nevoie de mai mulţi oameni, de
legături infracţionale diverse care să participe la depozitarea, pregătirea pentru
distribuţie, distribuirea bunurilor, urmărirea dealerilor, încasarea sumelor de
bani cuvenite, luarea măsurilor necesare pentru conservarea şi dezvoltarea
activităţii infracţionale, gestionarea sumelor de bani folosite în activitatea ilicită şi
reintroducerea lor în circuitul economic de suprafaţă, recunoscut şi protejat de
comunitatea socială.
În funcţie de caracterul şi celelalte particularităţi ale fiecărei persoane în
parte anchetatorii vor fundamenta modul de abordare al făptuitorilor pe timpul
urmăririi penale, procedeele tactice de ascultare, posibilitatea folosirii de
confruntări, reconstituiri, etc.
5.1.3. Bunurile care constituie obiectul tranzitării ilicite

Cercetarea contrabandei va fi interesată, înainte de toate, dacă bunurile
care sunt tranzitate peste frontiera de stat a României sunt bunuri comune sau
speciale, fiecare categorie, în parte, beneficiind de un regim juridic propriu, cu
consecinţa încadrării juridice ca infracţiune de contrabandă (art. 175) sau ca
infracţiune de contrabandă calificată (art. 176).
Ca aspect operativ, căutarea şi găsirea bunurilor tranzitate ilicit – ca
priorităţi în anchetă – pot constitui scopul desfăşurării unor activităţi cum ar fi:
controale, razii, supraveghere vamală, percheziţii desfăşurate la domiciliul unor
persoane fizice, la locul unde îşi desfăşoară activitatea persoane juridice, etc.
De asemenea, identificarea mărfurilor sau bunurilor este importantă în
vederea aplicării prevederilor art. 183, din Codul Vamal, care arată că în situaţia
în care acestea nu se găsesc, infractorul va fi obligat la plata echivalentului lor în
bani, iar în situaţia în care se găsesc, vor constitui obiectul măsurii de confiscare
specială, prevăzută de art. 118, din Codul Penal.
Mai trebuie observat, aici, că există şi excepţii în ceea ce priveşte bunurile
care pot constitui obiect material al infracţiunilor de contrabandă, practic bunuri
care nu constituie obiect al aplicării regimului vamal. Astfel, nu vor fi avute în
vedere fiinţele umane atât în viaţă cât şi după ce au decedat, organele, sângele,
sperma şi alte ţesuturi umane, în măsura existenţei lor independente de corpul
unui om, eventual ca parte dintr-o bancă specializată, acestea neputând fi
acceptate ca obiect material al infracţiunii de contrabandă562. De asemenea, nu se
poate face contrabandă cu documente declarate secrete sau cu creaţia
intelectuală privită ca obiect al dreptului de proprietate intelectuală, precum şi cu
extensia acesteia – fluxurile informatice sau informatizate.
De observat şi faptul că operaţiunile cu bunurile speciale ce constituie
obiectul contrabandei calificate constituie obiect de reglementare pentru
infracţiuni speciale legate de regimul fiecărei categorii în parte, practic persoanele
ce săvârşesc contrabanda calificată sunt implicate şi în săvârşirea infracţiunilor la
regimul fiecărei categorii de bunuri speciale .
562N.A. – cele arătate constituie obiectul de reglementare al Legii 2 /1998 privind prelevarea şi transplantul
de ţesuturi şi organe umane şi al Legii 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane
214
5.1.4. Condiţiile ce caracterizează activitatea ilicită – locul,
timpul, modul de operare
Locul unde s-a săvârşit tranzitarea ilicită de bunuri peste frontiera
României este important, înainte de toate, pentru corecta încadrare juridică, aşa
cum am arătat, pentru existenţa infracţiunii de contrabandă în forma simplă.
Este necesar ca, bunurile să fie trecute peste frontieră, prin alte locuri decât cele
stabilite pentru controlul vamal, această condiţie nefiind impusă pentru
infracţiunea de contrabandă calificată.
Din punct de vedere operativ, locul unde s-a realizat trecerea peste frontieră
a bunurilor, oferă posibilitatea descoperirii, fixării, ridicării şi valorificării tuturor
urmelor şi mijloacelor materiale de probă ce au legătură cu activitatea
infracţională prin efectuarea activităţii de cercetare la faţa locului. De asemenea,
locul şi timpul prezintă importanţă pentru formarea cercului de bănuiţi, căutarea
şi identificarea rapidă a martorilor oculari sau a altor persoane care pot cunoaşte
informaţii despre activitatea ilicită desfăşurată. Tot astfel, cunoscând locul şi
timpul când s-a săvârşit infracţiunea de contrabandă, anchetatorii au
posibilitatea să valorifice datele privitoare la frecvenţa comiterii unor astfel de
fapte într-un anumit loc şi pe această bază, să intensifice măsurile de
supraveghere şi să creeze condiţiile de intervenţie şi depistare operativă a
persoanelor implicate563.
De subliniat este faptul că trecerile frauduloase nu se realizează oriunde şi
oricum. În cadrul demersului ştiinţific, nu se poate accepta, în context, existenţa
unor găuri negre – intervale spaţiio-temporale care să absoarbă conduita specifică
contrabandei – care să scape de sub controlul autorităţilor statale. România şi-a
întărit suficient forţele necesare pentru un control eficient al frontierei. La ora
actuală, nu se mai poate vorbi despre fenomene precum cel ce a fost legat de
conflictul din fosta Iugoslavia, transbordări ilicite în zona Deltei Dunării ori în
aproprierea acesteia, penetrări pe graniţa de nord ori est, etc.
Asta nu înseamnă că nu se mai face ori că nu este posibil să se facă
contrabandă. În opinia mea, trebuie observate acele sincope ce apar, principial, în
funcţionarea oricărui sistem, sincope ce exploatate, pot face posibilă săvârşirea
unor infracţiuni de contrabandă. De asemenea, nu trebuie uitat că, existenţa
unui concurs spatio-temporal favorabil săvârşirii contrabandei corespunde, ca
regulă, unor neajunsuri ce ţin de factorul uman – neglijenţă, ignoranţă, formalism
în desfăşurarea unor activităţi sau, mai rău, coexistenţa unor interese obscure,
generate de corupţie. Veriga slabă greşeşte, intenţionat ori numai din culpă,
greşeala este exploatată, apare infracţiunea şi, corespunzător, un prejudiciu
caracteristic.
În ceea ce priveşte modalităţile faptice de săvârşire – modul de operare –
acestea prezintă, pentru organele de urmărire penală, o importanţă deosebită,
atât pentru formarea corectă a cercului de bănuiţi, cât şi pentru identificarea
eventualilor martori. Legea stabileşte564 ca agravantă, în raport cu modul de
operare, săvârşirea infracţiunilor vamale de una sau mai multe persoane
înarmate ori constituite în bandă. Astfel că, organele de anchetă trebuie să
563 V. Bercheşan, op. cit., pag. 230.

564 Art. 179 din Codul Vamal.
215
stabilească dacă fapta a fost comisă de infractori înarmaţi, precum şi dacă aceştia
au acţionat sau nu în bandă.
În acest sens, trebuie observate prevederile art. 151 din Codul Penal al
României, potrivit cu care: prin „persoane înarmate” trebuie avute în vedere
persoanele care au asupra lor instrumente, piese sau dispozitive, declarate ca
arme prin dispoziţii legale, precum şi orice alte obiecte de natură a putea fi
folosite ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac. Noţiunea de bandă
trebuie interpretată ca o asociere a făptuitorilor, preexistentă săvârşirii
contrabandei, înfiinţată în scopul de a obţine venituri şi alte avantaje din
săvârşirea de infracţiuni şi care îşi desfăşoară activitatea pe bază de reguli,
ierarhii şi asumarea de sarcini în cadrul planurilor de acţiune pe baza cărora
pregătesc săvârşirea de infracţiuni, pun în aplicare rezoluţia infracţională,
valorifică produsul infracţiunii, etc. De asemenea, prin săvârşirea contrabandei de
două sau mai multe persoane, trebuie înţeles că cei doi sau mai mulţi participanţi
pot avea calitatea de autori, instigatori sau complici, cel puţin unul dintre ei fiind
autor. Această interpretare presupune ca, infractorii să nu se afle, cu
obligativitate, la locul săvârşirii infracţiunii, mai mult poate fi acceptată atât
participaţia concomitentă cât şi cea subsecventă.
5.1.5. Urmările săvârşirii infracţiuni

Ca urmare a săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 175
din Codul Vamal, statul român este prejudiciat cu sume importante, care rezultă
prin neplata nici unui impozit sau taxă legată de marfa introdusă fraudulos în
circuitul economic, pornind de la taxele vamale şi mergând până la taxa pe
valoarea adăugată, neplătită de un comerciant – să zicem ultimul în lanţ – care
desface cu amănuntul. Aşa cum se observă, prejudiciul începe a fi generat de
contrabandă şi se dezvoltă exponenţial, mărindu-şi dimensiunile precum un
bulgăre de zăpadă, prin săvârşirea în concurs a altor infracţiuni.
Deşi legiuitorul nu leagă o anume consecinţă juridică de urmările săvârşirii
infracţiunilor de contrabandă, nu este lipsit de interes a sublinia că, în condiţiile
unei activităţi organizate şi sistematice, care să aibă ca obiect doar trecerea
frauduloasă peste frontieră de bunuri comune, pe lângă faptul că se creează
venituri ilicite uriaşe, apar şi implicaţii la nivelul economiei naţionale – falimente,
blocaje financiare, etc. – element important care ar putea fi luat în considerare de
către instanţe, la pronunţarea hotărârilor.
În condiţiile arătate, trebuie observat că organele judiciare au posibilitatea
să extindă cercetările, urmărind elucidarea tuturor împrejurărilor legate de
consecinţele săvârşirii activităţii ilicite, fiecare consecinţă implicând, cu
certitudine, o conduită ilicită care nu presupune, neapărat, săvârşirea unei
infracţiuni prevăzute de Codul Vamal, însă este implicată săvârşirea uneia sau a
mai multor infracţiuni de fraudă – principial, evaziunea fiscală.
În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată, dat
fiind natura bunurilor speciale, ce constituie obiectul său material, urmările pot fi
foarte grave pentru viaţa şi sănătatea cetăţenilor priviţi atât la nivel individual, cât
şi la nivel de comunitate.
Trebuie observat că, indiferent de natura ei – simplă sau calificată –
contrabanda, săvârşită în mod organizat, creează venituri ilicite tentante, care,
acumulându-se, produc perturbări importante în cadrul unui sistem economic şi
216
implicaţii deosebite, legate de criminalitatea transnaţională, relaţiile politice între
state, alimentarea terorismului internaţional, reţelelor de spionaj, etc.
Întrucât este legată de problema în discuţie, apreciez oportun a prezenta,
aici, unele considerente legate de efectele juridice ale normei prevăzute la art. 147
alin. 3, din Codul Vamal, potrivit cu care în cazul infracţiunilor vamale, datoria
serveşte la determinarea temeiului de pornire a urmăririi penale şi a pedepselor
penale.
Înainte de toate, trebuie observat că, cel puţin principial, legiuitorul, prin
incriminarea unor conduite ilicite ca infracţiuni vamale, a urmărit respectarea
regimului vamal, concept complex, care presupune printre altele, şi plata datoriei
vamale – de altfel o sursă principală de alimentare a bugetului de stat. Neplata
datoriei vamale, singurul prejudiciu legat de alimentarea bugetului direct şi
palpabil, pentru mulţi, la o analiză superficială, nu este decât un segment al
urmărilor pe care poate să le aibă săvârşirea infracţiunilor de contrabandă.
Acceptarea neplăţii datoriei vamale, ca rezultat şi principal temei pentru începerea
urmăririi penale în cadrul cercetării infracţiunilor de contrabandă, o consider
periculoasă, neştiinţifică şi, oricum, aplicabilă doar ipotezei prevăzute de art. 175
din Codul Vamal, bunurile speciale având un regim, fundamental, diferit în ceea
ce priveşte stabilirea şi plata datoriei vamale.
Să luăm spre analiză o ipoteză banală, cum ar fi aceea în care, un grup de
infractori încearcă să tranziteze ilicit frontiera de stat cu o cantitate importantă de
bunuri (30-40 tone) exceptate de la plata de taxe vamale, ocolind punctele de
control pentru trecerea frontierei. În condiţiile în care vor fi surprinşi în flagrant,
interpretând în mod restrictiv prevederile art. 147, alin. 3, din Codul Vamal, ar
urma să se dea o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, să se facă aplicarea art.
181 din Codul penal, etc., pentru o faptă care nu a generat o neplată a datoriei
vamale, însă, altfel cu urmări importante, dincolo de alte considerente, tot în
planul nealimentării bugetului de stat – odată introdusă în mod fraudulos în
circuitul economic, o cantitate de bunuri generează o pierdere pentru bugetul de
stat întrucât ea se va manifesta în planul economiei subterane, care nu se
supune, ca funcţionalitate, acţiune, împărţirea şi valorificare profiturilor, etc. nici
unei forme juridice – prin neplata impozitului pe profit, a taxei pe valoarea
adăugată, a contribuţiei pentru asigurări sociale, etc., în fapt, neplata nici unei
taxe sau impozit. În această situaţie, deşi nu s-a creat o stare de pericol pentru
neplata datoriei vamale întrucât aceasta nu există, s-a adus un prejudiciu grav
regimului vamal, astfel reglementat ca să asigure intrarea şi ieşirea din ţară de
mărfuri şi bunuri la vedere, pentru alimentarea unei economii, care să
funcţioneze şi să prospere dar care, implicit, să-şi onoreze toate obligaţiile fiscale.
Într-o altă ipoteză, infractorii trec graniţa, ocolind punctele de control,
pentru trecerea frontierei cu o cantitate importantă de bunuri, care generează
datorie vamală, sunt surprinşi şi, odată cu aceasta, doresc să întocmească
declaraţia vamală şi chiar virează în contul administraţiei vămilor o sumă de bani
egală cu plata datoriei vamale. Ce soluţie urmează să dea organele judiciare ? –
neînceperea urmăririi penale, pe motivul lipsei de prejudiciu, sau, eventual,
scoatere pe acelaşi motiv cu aplicarea art. 181 din Codul Penal.
De asemenea, infractorii au autorizaţie, dar cu toate acestea, trec bunuri
speciale peste frontieră, ocolind punctele de control pentru trecerea frontierei sau
au autorizaţie, trec prin incinta punctelor de control pentru trecerea frontierei,
încercând să ascundă controlului vamal bunuri speciale, etc.
217
Consider că nu trebuie uitat că infracţiunile de contrabandă sunt
infracţiuni de pericol, nu a fost incriminată neplata datoriei vamale, ci
nerespectarea într-un plan mai larg, a regimului vamal – pentru existenţa
acestora fiind necesară trecerea de bunuri peste frontiera de stat, în condiţiile art.
175 sau art. 176 din Codul Vamal, conduită care a fost considerată, prin ea
însăşi, periculoasă, fără să fie urmată, în mod subsecvent şi obligatoriu de
neplata datoriei vamale.
Desigur, norma juridică de la art. 147, alin. 3, din Codul Vamal există şi nu
poate să nu producă efecte juridice. Ceea ce trebuie analizat cu discernământ este
modul său de interpretare. Se poate considera că era necesară o asemenea
prevedere tocmai pentru a stimula pe cei care săvârşesc infracţiuni de
contrabandă să achite datoria vamală, în ideea unui tratament sancţionator mai
blând.
Concluzionând, apreciez că infracţiunile de contrabandă există şi trebuie
cercetate ca atare, indiferent de existenţa sau cuantumurile unei datorii vamale,
element, care trebuie să rămână, important în materia individualizării
tratamentului sancţionator, în ceea ce priveşte analiza şi interpretarea unor
împrejurări de fapt, în legătură cu stabilirea vinovăţiei, în raport cu orice alt
element, chiar important în cadrul cercetării, mai puţin, deci, existenţa
infracţiunii. Cum fenomenul este caracterizat de complexitate, desfăşurarea
anchetei, chiar în condiţiile în care, aparent, ar fi lipsită de finalitate, rămâne de
actualitate pentru lămurirea tuturor împrejurărilor în care s-a desfăşurat
activitatea ilicită, rezultatul constând, de cele mai multe ori, în descoperirea şi
încadrarea juridică corespunzătoare a conduitei ilicite în legătură cu conţinutul
altor infracţiuni conexe detaliate în prima parte a acestei lucrări.
5.1.6. Persoanele care cunosc date despre împrejurările ce

caracterizează activitatea ilicită
Am considerat necesar să enunţ această problemă, în ideea sublinierii
dificultăţii identificării martorilor şi obţinerea de la aceştia a unor date utile
cauzei. Dat fiind specificul său, contrabanda se săvârşeşte în condiţii de maximă
clandestinitate, cât mai ferită de privirile indiscrete ale celor care nu sunt
angrenaţi în activitatea infracţională. Totuşi, analizând sistemul de referinţă
spatio-temporal, precum şi modalităţile concrete de săvârşire, apreciez că martorii
trebuie identificaţi în rândul unor categorii de persoane precum:565 cetăţeni care
domiciliază ori desfăşoară activităţi economice în zona de frontieră sau în
imediata vecinătate a punctelor de control pentru trecerea frontierei; membrii ai
echipajelor şi personalul de bord al navelor şi aeronavelor ce transportă mărfuri
sau alte bunuri; lucrătorii care au încărcat mărfuri în mijloacele de transport, le-
au descărcat sau le-au transportat dintr-un mijloc în altul; salariaţi din cadrul
comisionarilor vamali sau altor agenţi economici care au ca obiect de activitate
operaţii de import-export; persoane care lucrează la depozitele unde a fost
păstrată marfa de contrabandă până la valorificare; persoane care au cumpărat
marfa de contrabandă, fără să cunoască provenienţa ilicită a acesteia; persoane
din anturajul infractorilor.
565 V. Bercheşan, op. cit., pag. 231.

218
În funcţie de fiecare persoană în parte, se vor analiza problemele ce pot fi
lămurite prin ascultarea acestora, pe baza rezultatelor activităţilor pregătitoare,
urmând a se obţine maximum de informaţii, pe baza cărora să se lămurească
toate aspectele activităţii infracţionale.
5.1.7. Legătura activităţii infracţionale cercetate cu segmente

ale crimei organizate şi existenţa concursului de
infracţiuni
Săvârşirea infracţiunilor de contrabandă face parte dintr-un complex
infracţional şi nu trebuie privită ca un act disparat, marea criminalitate
economico-financiară îşi are una dintre surse în contrabandă. Fenomenul
infracţional a evoluat mult în lumea contemporană, crima organizată controlează
sau, acceptând, totuşi, o nuanţă de relativitate, tinde să controleze orice domeniu,
în care săvârşirea de infracţiuni poate aduce venituri mari, în aşa fel încât,
săvârşirea contrabandei, ca o ocupaţie sau meserie, ca principală sursă de
asigurare a veniturilor, nu mai poate fi acceptată, nici măcar spre studiu, în afara
acestei organizări.
Plecând de la cele arătate, cu privire la concursul de infracţiuni,
infracţiunile de contrabandă se săvârşesc în concurs cu o gamă largă de
infracţiuni împotriva persoanei, împotriva autorităţii, infracţiuni de serviciu sau în
legătură cu serviciul, infracţiuni de fals, infracţiunii care împiedică înfăptuirea
justiţiei, trecerea ilicită sau frauduloasă a frontierei, folosirea de acte nereale sau
folosirea de acte falsificate, evaziunea fiscală, etc.
În susţinerea celor arătate, se pot da exemple multe, fiind uşor de observat
că, o activitate infracţională, în domeniul cercetat, presupune săvârşirea în
concurs a mai multor infracţiuni. Spre exemplu, pentru a trece o cantitate de
bunuri comune frontiera de stat şi a le valorifica, este necesară elaborarea unui
plan, stabilirea de sarcini precise în cadrul unui grup de infractori organizaţi
structural şi funcţional, stabilirea de legături infracţionale peste hotare, luarea
unor măsuri pentru a nu fi surprinşi în timpul trecerii frontierei de stat, iar, în
condiţiile surprinderii, pentru ripostă şi asigurarea scăpării, eventual folosirea de
arme, asigurarea şi depozitarea mărfurilor după trecerea frontierei, stabilirea de
legături în vederea valorificării mărfurilor, etc. De asemenea, în condiţiile
traficului de droguri, este necesară stabilirea de legături în exterior pentru
organizare, stabilirea mai multor variante de trecere a frontierei şi, pe cât posibil,
securizarea acestora – mituirea sau compromiterea, în alt fel, a funcţionarilor,
găsirea de persoane care, pentru avantaje neînsemnate, să rişte şi să-şi asume
răspunderea, în cazul în care ar fi surprinşi, etc. – găsirea unor locuri de
depozitare şi prelucrare, înfiinţarea şi funcţionarea unor reţele de distribuţie şi a
unor reţele de securizare a primelor, etc.
Indiferent de activitatea infracţională constatată, în prima fază, ancheta
trebuie neapărat extinsă cu privire la toţi participanţii şi la toate aspectele
activităţii infracţionale, săvârşirea infracţiunilor de contrabandă presupunând,
prin esenţa lor, săvârşirea unor alte infracţiuni, atât în vederea realizării
elementului material – pe întreaga durată a desfăşurării acestuia – cât şi pentru
valorificarea produsului infracţional şi introducerea în circuitul economic al
sumelor de bani imense, ce pot fi obţinute din activitatea ilicită.
219
5.1.8. Condiţiile şi împrejurările care au favorizat săvârşirea
infracţiunilor de contrabandă
Legat de combaterea şi prevenirea săvârşirii infracţiunilor de contrabandă
trebuie arătat că un rol important îl ocupă combaterea activităţii reţelelor de
infractori, o mai bună conlucrare între instituţiile destinate să lupte împotriva
acestui fenomen, o reală implicare a factorului uman, bine pregătit din punct de
vedere profesional, o implicare la nivel de societate sau, cel puţin prin segmentele
sale cele mai semnificative, în schimbarea unei concepţii eronate de acceptare a
fenomenului infracţional ca o fatalitate.
România, ca ţară cu vocaţie şi aspiraţii europene, trebuie să, şi, îşi
integrează legislaţia şi sistemul de control şi supraveghere din domeniul vamal în
contextul sistemului comunitar, pentru controlul, prevenirea şi urmărirea
fraudelor în domeniul vamal. În acest context, o importanţă deosebită o capătă
schimbul de informaţii şi sistemul integrat de comunicare, între instituţiile
europene de specialitate, atât prin intermediul EUROPOL-ului, cât şi între
organele vamale sau formaţiunile specializate pentru combaterea şi lupta
împotriva crimei organizate.
Analizând cauze şi condiţii favorizatoare, se pot spune multe despre nivelul
salariilor din administraţia publică – vameşi, poliţişti, alţi funcţionari implicaţi –
despre modul în care se face controlul fizic al mărfurilor şi al persoanelor, despre
acordarea de licenţe pentru activităţi de import-export unor persoane care nu
prezintă garanţii, despre controlul sporadic şi puţin eficient după acordarea
liberului de vamă la agenţii economici care efectuează operaţiuni de import-export
etc. însă aceasta este realitatea în domeniu, abordarea firească fiind aceea de
găsire a unor posibilităţi de îmbunătăţire a acţiunii, de obţinere a unor rezultate
mai bune şi nu aceea care tinde spre nulitate cu, concluzia implicită de a nu se
putea face mare lucru, concluzie pe care o consider, aprioric, eronată, de
neacceptat.
5.2. Problemele ce trebuie clarificate prin investigarea

infracţiunilor de folosire de acte nereale şi de folosire
de acte falsificate prevăzute de art. 177 şi art. 178
din Codul Vamal
Cercetarea infracţiunilor de folosire la autoritatea vamală, de acte nereale

sau de acte falsificate – infracţiuni vamale prin definiţie – trebuie să aibă în vedere
faptul că acestea se săvârşesc în contextul asaltului infracţional, îndreptat
împotriva regimului vamal – element care, din punct de vedere funcţional, poate şi
trebuie acceptat, ca o necesitate pentru crearea şi dezvoltarea relaţiilor sociale
specifice unei economii sănătoase.
Apreciez că, principalele probleme pe care trebuie să le urmărească
investigarea infracţiunilor prevăzute de art. 177 şi de art. 178 din Codul Vamal,
sunt următoarele: activitatea ilicită desfăşurată; făptuitorii şi calitatea lor; actele
care constituie obiectul folosirii ilicite; urmările săvârşirii infracţiunii; legătura
activităţii ilicite cercetate cu alte activităţi infracţionale; condiţiile şi împrejurările
care au favorizat săvârşirea infracţiunii.
220
5.2.1. Activitatea ilicită desfăşurată
Procedura vamală impune obligaţia unor categorii de persoane ca, pentru
operaţiunile prevăzute expres în Codul şi Regulamentul Vamal, să prezinte acte
în faţa autorităţii vamale.
Cercetarea va trebui, aşadar, să pună în evidenţă faptul că, în cauză, au
fost prezentate în faţa autorităţii vamale acte nereale sau acte falsificate.
Analizând elementul material, în cazul celor două infracţiuni, consider că suntem
în prezenţa, pe de o parte, unei infracţiuni de înşelăciune, în cazul infracţiunii
prevăzute de art. 177, iar pe de altă parte, vom avea o infracţiune de uz de fals,
ambele manifestându-se într-un domeniu special, cum este cel vamal, cu scopuri
şi funcţionalităţi caracteristice sferei de aplicare. Trebuie observat că activitatea
ilicită trebuie să se manifeste într-un sistem spaţiio-temporal bine determinat – în
faţa autorităţii vamale, după ce bunurile au fost prezentate în vamă.
De subliniat că, reglementările vamale sunt de o permisivitate aparent
deosebită, bazată pe buna credinţă a celor care desfăşoară activităţi de import-
export şi forţată de traficul intens care se înregistrează la unităţile vamale. Astfel,
în materia controlului vamal, doar controlul documentelor este obligatoriu, cel
fizic al mărfurilor fiind facultativ566, declaraţia vamală poate fi rectificată sau
retrasă până la începerea controlului fizic al mărfurilor567, etc.
Reglementarea controlului fizic al mărfurilor, ca facultativ, a cunoscut o
evoluţie. În Regulamentul Vamal din 1997 acest fapt era reglementat in terminis.
În actualul regulament vamal – Hotărârea nr. 1114 din 9 noiembrie 2001 pentru
aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României – nu se mai
prevede expres facultativitatea controlului fizic, însă aceasta reiese din
interpretarea alin. 2 al art. 56, unde se arată: Controlul vamal exercitat de
autoritatea vamală prin agenţii săi abilitaţi în cadrul atribuţiilor care le sunt
conferite prin reglementările vamale se execută în mod obligatoriu prin verificarea
documentelor necesare efectuării vămuirii – per a contrario, dacă controlul vamal
... se execută în mod obligatoriu prin verificarea documentelor, rezultă că
verificarea situaţiei în teren, controlul fizic al mărfurilor nu este obligatoriu,
autoritatea vamală având, aparent, dreptul de a decide dacă va desfăşura şi
controlul fizic sau nu. Este vorba despre un drept aparent întrucât autoritatea
vamală este obligată să desfăşoare controlul fizic al mărfurilor atunci când
constată existenţa unor indicii de suspiciune.
Cum infracţiunile în discuţie au o consumare instantanee, tentativa fiind
greu de acceptat, anchetatorii vor trebui să observe momentul când acestea se
consumă, iar ca o particularitate, în situaţia folosirii de acte nereale trebuie
făcută diferenţa între infracţiunea prevăzută de art. 177 din Codul Vamal şi
contravenţiile de la art. 384, lit. „h”, şi de la art. 386, lit. „k”, din Regulamentul
Vamal568.
În activitatea practică, concursul de texte legale între textul art. 177 din
Codul Vamal şi textele contravenţiilor de la art. 384, lit. „h”, şi 386, lit. „k”, din
Regulamentul Vamal, a generat uneori ilaritate, confuzie şi suspiciuni cu privire
566 Art. 56-59 din Regulamentul Vamal.

567 Art. 53 şi 54 din Codul Vamal.
568 Art. 384 lit. „h” incriminează prezentarea de către declaraţii vamal a unor documente conţinând date
nereale, dacă fapta nu constituie contravenţia de la art. 386; art. 386 lit. „k” incriminează depunerea
declaraţiei vamale sau a documentelor însoţitoare conţinând date eronate privind valoarea în vamă, felul,
cantitatea sau originea bunurilor.
221
la aplicarea unui regim sau altul. În opinia mea, este necesar să se facă aplicarea
art. 147, alin. 3, din Codul Vamal, cu observarea faptului că, infracţiunile vamale,
deci şi cea de folosire de acte nereale, se comit numai cu intenţie. Astfel, o
conduită caracterizată prin prezentarea în faţa autorităţii vamale de acte
cuprinzând date nereale, va fi tratată penal sau administrativ, în funcţie de cum
se va stabili intenţia cu care a acţionat făptuitorul şi dacă acesta a achitat, achită
sau garantează plata datoriei vamale, stabilită de autoritatea vamală, pe baza
datelor obţinute, în urma controlului fizic al mărfurilor. Asumarea datoriei vamale
consider că poate fi acceptată, aici, ca fiind de natură să contribuie la
argumentarea neîntrunirii condiţiilor cerute pentru forma de vinovăţie specifică
infracţiunii în discuţie.
În ceea ce priveşte consumarea infracţiunilor de folosire de acte nereale şi
folosire de acte falsificate, prevăzute de art. 177 şi de art. 178 din Codul Vamal,
aceasta are loc în momentul în care declarantul vamal, care poate fi titularul
operaţiunii, transportatorul, comisionarul în vamă ori altă persoană, în baza unor
împuterniciri din partea acestora – în virtutea obligaţiei stabilită prin procedura
vamală, depune în faţa autorităţii vamale competente actele necesare efectuării
operaţiunii pe care o solicită.
Incidenţa prevederilor art. 53 şi art. 54 din Codul Vamal asupra problemei
în discuţie, consider, că nu schimbă fundamental datele problemei analizate.
Rectificarea sau retragerea declaraţiei vamale putând interveni într-un termen de
graţie, acordat declarantului – între momentul depunerii declaraţiei vamale,
însoţite de actele necesare pentru regimul vamal solicitat şi momentul începerii
controlului fizic al mărfurilor sau ulterior acestuia, în ipoteza art. 54 din Codul
Vamal – generează două situaţii: pe de o parte, vom avea declaraţii vamale însoţite
de actele necesare, care nu sunt retrase sau rectificate, iar pe de altă parte,
declaraţii vamale, însoţite, de asemenea, de actele necesare, care se retrag sau se
modifică odată sau de mai multe ori, până la începerea controlului fizic al
mărfurilor. În aceste condiţii, consumarea infracţiunilor prevăzute de art. 177 şi
art. 178 din Codul Vamal are loc în momentul în care, declarantul vamal depune
în faţa autorităţii vamale declaraţia vamală, în forma în care aceasta stă la baza
controlului fizic al mărfurilor.
Din analiza condiţiile arătate, constatarea infracţiunilor de folosire la
autoritatea vamală de acte nereale, respectiv de acte falsificate poate apărea ca
timp, cel mai devreme, odată cu controlul fizic al mărfurilor, moment care precede
acordarea liberului de vamă, putând fi luat ca punct de reper spaţial, pentru
realizarea elementelor constitutive ale infracţiunilor analizate.
Înainte de a considera epuizată problematica legată de caracteristicile
activităţii ilicite, în cadrul investigării infracţiunilor de folosire la autoritatea
vamală de acte nereale sau de acte falsificate, consider necesar să fac referiri la
particularităţile desfăşurării unor proceduri simplificate de vămuire care, folosite
de către titularii de operaţiuni, pot modifica, uneori radical, modul de a gândi,
reacţia autorităţilor, intervenţia în cadrul a ceea ce pare a fi o activitate cu privire
la care ar putea exista suspiciuni legate de realizarea elementelor constitutive ale
infracţiunilor analizate în secţiunea de faţă.
Decizia 259/2002 Direcţiei Generale a Vămilor pentru aprobarea Normelor
privind procedurile simplificate de vămuire conţine reguli pe baza cărora
operatorii vamali, pentru a câştiga în operativitate, prin derogare de la declararea
mărfurilor în procedură normală, pe baza consideraţiei pe care le-o acordă
222
autorităţile pentru buna credinţă şi profesionalismul arătat în cursul desfăşurării
activităţilor curente, pot opta pentru una sau alta dintre următoarele
proceduri569:
1. procedura de declarare incompletă – care permite autorităţii vamale să
accepte, în cazuri justificate, o declaraţie în care nu sunt înscrise toate
datele şi informaţiile potrivit Normelor tehnice de completare, utilizare şi
tipărire a declaraţiei vamale în detaliu sau la care nu sunt anexate toate
documentele necesare acordării regimului vamal solicitat, potrivit
reglementărilor în vigoare;
2. procedura de declarare simplificată – care permite plasarea mărfurilor
sub un regim vamal solicitat pe baza prezentării unei declaraţii simplificate,
cu condiţia depunerii ulterioare a unei declaraţii simplificate globale;
3. procedura de vămuire la destinaţie – care permite plasarea mărfurilor
sub regimul vamal solicitat în locurile desemnate de titularul operaţiunii
comerciale sau în alte locuri stabilite de autoritatea vamală.
Procedura de declarare incompletă570 se acordă numai în situaţiile în
care, din motive justificate, se impune ridicarea imediată a mărfurilor din vamă,
iar titularul declaraţiei vamale de import nu dispune de toate datele şi
documentele necesare completării declaraţiei vamale în procedură normală sau
nu este posibilă prelucrarea declaraţiei vamale în sistemul informatic vamal.
Procedura de declarare incompletă nu are un domeniu de aplicabilitate general, ea
putând fi aplicată tuturor mărfurilor, cu excepţia:
1. mărfurilor prohibite;
2. bunurilor care potrivit reglementărilor legale se încadrează în categoria
produselor şi tehnologiilor cu dublă utilizare;
3. mărfurilor care intră sub incidenţa prevederilor privind desfăşurarea în siguranţă
a activităţilor nucleare;
4. mărfurilor supuse accizelor;
5. mărfurilor în cazul cărora verificarea îndeplinirii unor alte condiţii stabilite prin
reglementări speciale impune prelevarea de eşantioane în vederea analizelor
tehnice sau de laborator pentru fiecare operaţiune;
6. mărfurilor ce fac obiectul operaţiunilor de leasing.
Pentru mărfurile restricţionate571, declarantul este obligat să deţină toate
documentele necesare anterior operaţiunii de vămuire.
Declaraţia incompletă se caracterizează prin următoarele:
− cuprinde datele şi informaţiile înscrise, potrivit Normelor tehnice de
completare, utilizare şi tipărire a declaraţiei vamale în detaliu, la rubricile 1
(prima şi a doua diviziune), 14, 21, 31, 37, 40, 44, 46 şi 54 ale declaraţiei
vamale în detaliu; la rubrica 44 din declaraţia vamală se înscrie menţiunea
"procedură simplificată";
− mărfurile sunt descrise în termeni suficient de precişi pentru a permite
clasificarea lor imediată şi sigură în Tariful vamal de import al României;
− sunt menţionate valoarea mărfurilor potrivit reglementărilor legale în
domeniu, precum şi toate datele şi informaţiile necesare determinării
cuantumului drepturilor de import, dacă acestea se datorează;
569 Capitolul 1 din Decizia 259/2002 Direcţiei Generale a Vămilor pentru aprobarea Normelor privind
procedurile simplificate de vămuire
570 Este detaliată în cadrul Secţiunii 1 din Capitolul 2 al Deciziei DGV 259/2002
571 Potrivit art. 86 alin.2 din Codul Vamal, sunt considerate restricţionate mărfurile al căror import sau
export este supus unor condiţii sau îndeplinirii unor formalităţi speciale
223
− sunt înscrise toate elementele necesare pentru identificarea mărfurilor şi
aplicarea dispoziţiilor care reglementează importul.
Declaraţia incompletă trebuie să fie însoţită de următoarele documente:
a) documentul de transport al mărfurilor sau, în lipsa acestuia, alte documente
emise de transportator, cuprinzând date referitoare la mărfurile transportate;
b) factura, în original sau în copie, ori un alt document pe baza căruia se declară
valoarea în vamă a mărfurilor;
c) declaraţia de valoare în vamă;
d) documentele necesare aplicării unui regim tarifar preferenţial sau altor măsuri
derogatorii la regimul tarifar de bază;
e) orice alt document necesar aplicării dispoziţiilor prevăzute în normele legale
specifice care reglementează importul mărfurilor declarate;
f) codul fiscal al titularului.
Declaraţia incompletă poate fi acceptată şi în cazul în care unele dintre aceste
documente nu pot fi anexate, dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
- documentul în cauză nu poate fi anexat la declaraţie din motive
justificate, independente de voinţa declarantului;
- întârzierea în acceptarea declaraţiei poate avea drept consecinţă plata
unor drepturi de import mai ridicate.
Elementele de identificare a documentelor care lipsesc trebuie menţionate
în mod obligatoriu la rubrica 44 din declaraţia vamală.
În momentul acceptării declaraţiei incomplete biroul vamal acordă
declarantului un termen de 30 de zile pentru comunicarea elementelor sau pentru
depunerea documentelor lipsă. Acest termen poate fi prelungit cu cel mult 120 de
zile la solicitarea declarantului, în cazuri temeinic justificate, făcută în cadrul
termenului iniţial, numai dacă această prelungire nu are drept consecinţă plata
unor drepturi de import mai reduse decât cele aplicabile la data depunerii
declaraţiei incomplete.
Pentru mărfurile înscrise în declaraţia incompletă se acordă tratamentul
tarifar572, numai după prezentarea la biroul vamal a documentelor care justifică
acordarea acestui tratament. Documentele se prezintă înainte de epuizarea
contingentului ori înainte de anularea măsurii tarifare preferenţiale
necontingentate. Dacă producerea ulterioară a unei date din declaraţia
incompletă sau a unui document lipsă la momentul acceptării sale nu
influenţează cuantumul drepturilor de import aplicabile mărfurilor, biroul vamal
procedează imediat la încasarea acestor drepturi.
În cazul în care declaraţia incompletă cuprinde o informaţie provizorie
privind valoarea în vamă sau dacă producerea ulterioară a unei date din
declaraţie sau a unui document lipsă în momentul acceptării sale poate avea
influenţe asupra cuantumului drepturilor de import, biroul vamal încasează
drepturile de import înscrise în declaraţia incompletă şi solicită constituirea unei
garanţii acoperitoare pentru drepturile care s-ar datora. Dacă la expirarea
termenului, declarantul nu a prezentat toate elementele necesare pentru
stabilirea valorii în vamă a mărfurilor sau nu a putut furniza informaţiile sau
documentele lipsă, biroul vamal încasează garanţia constituită.
Titularul declaraţiei incomplete, acceptate în condiţiile arătate, este obligat
să depună o declaraţie completă, corespunzătoare condiţiilor menţionate în
572Art. 68 alin 2 din Codul Vamal – prin tratament tarifar favorabil se înţelege o reducere sau exceptare de
drepturi vamale care poate fi aplicată în cadrul unui contingent tarifar
224
Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, la acelaşi birou vamal
unde a fost depusă declaraţia incompletă.
Data determinantă pentru stabilirea drepturilor exigibile şi pentru aplicarea
altor dispoziţii ce reglementează importul, aspect de mare interes pentru titularii
de operaţiuni vamale, este data înregistrării declaraţiei incomplete.
Procedura declarării simplificate se realizează pe baza unei autorizaţii
eliberate de Direcţia Generală a Vămilor.
Autorizaţia pentru utilizarea procedurii de declarare simplificată poate fi acordată
agenţilor economici, persoane juridice române, care îndeplinesc cumulativ următoarele
condiţii:
a) sunt în imposibilitate de a prelucra declaraţia vamală în sistemul informatic
vamal;
b) au angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată
personal specializat în declararea mărfurilor;
c) au valoarea estimată a mărfurilor contractate la extern de minimum 10
milioane dolari S.U.A., conform contractelor comerciale;
d) nu înregistrează debite faţă de autoritatea vamală;
e) au organizate evidenţele proprii într-o formă agreată de autoritatea vamală, în
aşa fel încât acestea să permită controlul operaţiunilor atât înainte, cât şi
ulterior emiterii autorizaţiei;
f) nu au comis infracţiuni sau încălcări ale legislaţiei vamale.
Autorizaţia de utilizare a procedurii de declarare simplificată se acordă pe baza
unei cereri scrise573, care cuprinde:
a) denumirea societăţii comerciale, sediul acesteia, numele, prenumele şi funcţiile
persoanelor care reprezintă legal societatea comercială;
b) regimul vamal pentru care se solicită autorizaţia;
c) birourile vamale pe lângă care se solicită autorizarea;
d) poziţiile din Tariful vamal de import al României la care se clasifică mărfurile pentru
care se solicită procedura de declarare simplificată;
e) motivele temeinic justificate care fac imposibilă prelucrarea declaraţiilor vamale în
sistemul informativ vamal.
Cererea pentru eliberarea autorizaţiei de utilizare a procedurii de declarare
simplificată se depune la Direcţia Generală a Vămilor împreună cu următoarele
documente:
• certificatul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului, în copie;
• certificatul de înregistrare fiscală, în copie;
• statutul societăţii comerciale, contractul de societate sau actul constitutiv al
societăţii comerciale şi cererea de înscriere de menţiuni, după caz, cu rezoluţia
corespunzătoare emisă de oficiul registrului comerţului, în copie;
• cazierul judiciar al persoanelor fizice române care reprezintă legal societatea
comercială, în original;
• documentele din care rezultă că sunt în imposibilitate de a prelucra declaraţia
vamală în sistemul informatic vamal şi că au angajat cu contract individual de
muncă pe perioadă nedeterminată personal specializat în declararea mărfurilor;
• câte o declaraţie-angajament574 pentru fiecare dintre birourile vamale unde se
solicită autorizarea de utilizare a procedurii simplificate de vămuire ;
• avizul birourilor vamale pe lângă care se solicită autorizarea.
Pe baza cererii scrise, care trebuie să cuprindă toate elementele necesare
identificării mărfurilor, Direcţia Generală a Vămilor poate autoriza declaranţii să depună
573 Modelul este prezentat în anexa 1 a Deciziei DGV 259/2002

574 Modelul este prezentat în anexa 2 a Deciziei DGV 259/2002
225
la biroul vamal o declaraţie simplificată, cu respectarea cumulativă a următoarelor două
condiţii:
1. mărfurile să fie prezentate la biroul vamal în momentul depunerii declaraţiei
simplificate;
2. să existe posibilitatea efectuării unui control eficient al respectării interdicţiilor
sau restricţiilor la import ori a altor dispoziţii care reglementează importul.
Verificarea cererii, a documentelor anexate şi a îndeplinirii condiţiilor de autorizare
se face de către Direcţia Generală a Vămilor. Se va emite o singură autorizaţie, indiferent
de numărul regimurilor vamale şi al birourilor vamale pentru care se solicită autorizarea.
Autorizaţia de utilizare a procedurii de declarare simplificată nu poate fi eliberată
societăţilor comerciale care efectuează ocazional operaţiuni de vămuire.
Prin autorizaţia de utilizare a procedurii de declarare simplificată eliberată se
stabilesc atât birourile vamale competente pentru acceptarea declaraţiei simplificate cât
şi mărfurile pentru care se aplică procedura.
Directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor va anula autorizaţia dacă:
a. emiterea ei s-a făcut pe baza unor informaţii şi date incorecte sau incomplete, iar
solicitantul avea cunoştinţă sau trebuia să aibă cunoştinţă de acest fapt;
b. una sau mai multe dintre condiţiile ce au stat la baza emiterii nu mai sunt
îndeplinite;
c. titularul autorizaţiei nu şi-a îndeplinit sau nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi
revin în aplicarea normelor vamale în vigoare;
d. există unul sau mai multe acte de constatare încheiate în urma unui control
efectuat de autorităţile competente, din care rezultă săvârşirea unei infracţiuni sau a
unei încălcări a legislaţiei vamale;
e. s-a constatat că nu sunt respectate condiţiile privind obligaţia organizării de
către declarant a evidenţei operaţiunilor comerciale, astfel încât să permită
autorităţii vamale să efectueze un control eficient.
Direcţiile regionale vamale interjudeţene şi birourile vamale sunt obligate să
informeze Direcţia Generală a Vămilor imediat ce au luat cunoştinţă de existenţa
uneia dintre situaţiile menţionate mai sus. De subliniat faptul că este vorba
despre o activitate meticuloasă, desfăşurată cu profesionalism de către agenţii
vamali constarea împrejurărilor arătate trebuie să excludă abuzul şi arbitrarul,
consecinţele fiind deosebite în planul pierderilor pe care le-ar putea înregistra
operatorii vamali.
După anulare, o nouă autorizaţie poate fi emisă după un an calendaristic
de la data anulării autorizaţiei precedente. Prin excepţie, în situaţia în care una
sau mai multe dintre condiţiile ce au stat la baza emiterii autorizaţiei nu mai
sunt îndeplinite din cauze obiective, ce nu puteau fi prevăzute sau nu puteau fi
împiedicate de către declarant, termenul de un an pentru emiterea unei noi
autorizaţii poate fi redus corespunzător. Pentru emiterea unei noi autorizaţii
trebuie reluată procedura de autorizare.
Asemănător cu procedura de declarare incompletă, procedura de declarare
simplificată nu are un domeniu de aplicare general, ea poate fi aplicată tuturor
mărfurilor, însă, cu excepţia:
1) mărfurilor prohibite;
2) bunurilor care, potrivit reglementărilor legale, se încadrează în categoria
produselor şi tehnologiilor cu dublă utilizare;
3) mărfurilor care intră sub incidenţa prevederilor privind desfăşurarea în
siguranţă a activităţilor nucleare;
4) mărfurilor supuse accizelor;
226
5) mărfurilor în cazul cărora verificarea îndeplinirii unor alte condiţii stabilite
prin reglementări speciale impune prelevarea de eşantioane în vederea
analizelor tehnice sau de laborator pentru fiecare operaţiune;
6) mărfurilor ce fac obiectul operaţiunilor de leasing.
Pentru derularea procedurii de declarare simplificată trebuie parcurse
următoarele etape:
a) constituirea unui depozit bănesc anticipat în contul biroului vamal, care să
asigure plata datoriei vamale pentru o perioadă care acoperă termenul de
depunere a declaraţiei simplificate globale; cuantumul acestui depozit trebuie să
asigure, pe parcursul utilizării procedurii de declarare simplificată, pentru fiecare
marfă, plata şi încasarea drepturilor de import;
b) declararea mărfurilor la biroul vamal;
c) plata drepturilor vamale;
d) depunerea declaraţiei simplificate globale şi regularizarea plăţii drepturilor
vamale.
Agentul vamal efectuează controlul fizic şi documentar al mărfurilor
declarate şi, dacă condiţiile legale sunt îndeplinite, inclusiv plata drepturilor de
import, semnează şi aplică ştampila individuală. Aplicarea ştampilei are
semnificaţia acordării liberului de vamă provizoriu – declarantul obţinând dreptul
de a dispune de mărfurile în cauză până la depunerea declaraţiei simplificate
globale şi regularizarea, dacă este cazul, cu această ocazie, a plăţii drepturilor
vamale.
Dispoziţiile cuprinse în Codul vamal al României şi în Regulamentul de
aplicare a Codului vamal al României privind rectificarea sau retragerea
declaraţiilor vamale se aplică în mod similar şi declaraţiilor simplificate, şi
declaraţiilor simplificate globale, numai cu înştiinţarea prealabilă în scris a
biroului vamal la care s-au depus.
Plata drepturilor vamale se face o dată cu depunerea declaraţiei
simplificate, ţinându-se seama de elementele de taxare aplicabile în momentul
depunerii declaraţiilor simplificate.
Procedura de vămuire la destinaţie575 se realizează pe baza unei
autorizaţii eliberate de Direcţia Generală a Vămilor. Autorizaţia pentru utilizarea
procedurii de vămuire la destinaţie poate fi acordată agenţilor economici,
persoane juridice române, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
− au angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată personal
specializat în declararea mărfurilor şi sunt conectaţi la reţeaua informatică a biroului
vamal;
− au valoarea estimată a mărfurilor contractate la extern de minimum 10 milioane
dolari S.U.A., conform contractelor comerciale;
− nu înregistrează debite faţă de autoritatea vamală;
− au organizate evidenţele proprii într-o formă agreată de autoritatea vamală, în aşa fel
încât acestea să permită controlul operaţiunilor atât înainte, cât şi ulterior emiterii
autorizaţiei;
− nu au comis infracţiuni sau încălcări ale legislaţiei vamale;
− dispun de amplasamente, echipamente şi personal necesare manipulării mărfurilor,
precum şi de infrastructură informatică adecvată.
Autorizaţia de utilizare a procedurii de vămuire la destinaţie se acordă pe baza
unei cereri scrise care cuprinde:
575 Capitolul 2, secţiunea 3, din Decizia DGV 259/2002

227
a) denumirea societăţii comerciale, sediul acesteia, numele, prenumele şi funcţiile
b) regimul vamal pentru care se solicită autorizaţia;
c) birourile vamale pe lângă care se solicită autorizarea;
d) poziţiile din Tariful vamal de import al României la care se clasifică mărfurile
pentru care se solicită utilizarea procedurii de vămuire la destinaţie.
Autorizaţia de utilizare a procedurii de vămuire la destinaţie nu poate fi
eliberată societăţilor comerciale care au comis infracţiuni sau încălcări ale
reglementărilor vamale şi celor care efectuează ocazional operaţiuni de vămuire.
Pentru derularea procedurii de vămuire la destinaţie se parcurg următoarele etape:
a) constituirea unui depozit bănesc anticipat în contul biroului vamal, care să
asigure plata datoriei vamale, precum şi plata tarifului de utilizare a sistemului
automat de prelucrare a declaraţiei vamale în detaliu; cuantumul acestui depozit
trebuie să asigure, pe parcursul utilizării procedurii de vămuire la destinaţie,
pentru fiecare marfă, plata şi încasarea drepturilor de import şi a tarifului de
utilizare a sistemului automat de prelucrare a declaraţiilor vamale;
b) constituirea garanţiei necesare acoperirii drepturilor de import, în cazul în care
până la stabilirea regimului vamal mărfurile intră în depozit necesar cu caracter
temporar; îndeplinirea acestei condiţii este obligatorie numai în cazul în care
garanţia nu este acoperită prin depozitul bănesc menţionat la lit. a), rămas
neutilizat;
c) obţinerea declaraţiilor vamale preautentificate576;
d) evidenţa declaraţiilor vamale preautentificate;
e) dirijarea mărfurilor la sediul declarantului;
f) avizarea biroului vamal privind sosirea mărfurilor;
g) descărcarea şi înregistrarea mărfurilor în evidenţele declarantului;
h) declararea mărfurilor la biroul vamal;
i) justificarea utilizării declaraţiilor vamale preautentificate la biroul vamal.
Aceste proceduri nu constituie o concesie făcută amatorilor de „tunuri”,
celor dornici să se declare grăbiţi pentru a încerca să eludeze regimul vamal, ele
nu fac decât să vină în întâmpinarea celor care desfăşoară curent operaţiuni
vamale şi care din diferite motive, ce exclud comportamentul lor culpabil, sunt în
imposibilitate de a desfăşura procedura normală ori din considerente ce ţin de
volumul mare de operaţiuni, optează pentru procedurile simplificate ca o
facilitate. Trebuie respectate reguli577 clare care, cel puţin principial, exclud
posibilitatea apariţiei fraudelor vamale.
Astfel, în cazul introducerii mărfurilor în ţară în vederea plasării sub regim
vamal mărfurile destinate plasării sub regimul vamal de import sunt dirijate
direct la locurile desemnate ori agreate de biroul vamal, sub acoperirea unui titlu
de tranzit. Locurile desemnate sau agreate pot fi numai cele menţionate în
autorizaţia pentru utilizarea procedurii de vămuire la destinaţie.
Responsabilitatea transportatorului sau a principalului obligat rămâne
angajată până în momentul în care mărfurile sunt puse la dispoziţie
declarantului. Pentru operaţiunile efectuate conform prevederilor tranzitului
comun, la predarea mărfurilor şi a declaraţiei de tranzit declarantul eliberează, la
cerere, o recipisă
576 declaraţii vamale preautentificate - exemplarele declaraţiei vamale în detaliu completate parţial, semnate
şi ştampilate de agentul vamal desemnat, puse la dispoziţie declarantului periodic, înainte de efectuarea
formalităţilor vamale de plasare sub regim.
577 Capitolul 2 secţiunea 5 din Decizia DGV 259/2002
228
Sosirea mijlocului de transport la sediul declarantului trebuie anunţată de
către acesta biroului vamal prin intermediul unui aviz de sosire, cu scopul de a
permite acestuia efectuarea, dacă se consideră necesar, a controlului sigiliilor şi al
mărfurilor. Avizul de sosire se transmite biroului vamal de destinaţie, imediat
după sosirea efectivă a mijlocului de transport la sediul declarantului, atunci
când aceasta are loc în timpul orelor de program al biroului vamal. Agentul vamal
desemnat înscrie data, ora şi minutul primirii şi îl înştiinţează pe şeful biroului
vamal pentru luarea deciziei privind intervenţia sau neintervenţia în vederea
efectuării controlului vamal fizic şi documentar al mărfurilor. O dată cu aceasta
se verifică şi eventuala existenţă a unui consemn.
Termenul menţionat în avizul de sosire se calculează începând cu ora şi
minutul înscrise de agentul vamal desemnat pe avizul de sosire primit personal.
Avizul de sosire implică un termen de maximum 3 ore în cursul căruia unul sau
mai mulţi agenţi vamali se pot deplasa pentru efectuarea controlului vamal fizic şi
documentar al mărfurilor şi/sau al sigiliilor vamale.
În cazul în care sosirea mărfurilor are loc în afara orelor de program sau cu
maximum 30 de minute înainte de ora de închidere a biroului vamal, termenul
menţionat în avizul biroului vamal curge începând cu prima oră de program a zilei
următoare de lucru.
Dacă biroul vamal nu intervine în termenul prevăzut în avizul biroului
vamal, declarantul poate să rupă sigiliile şi să descarce mărfurile. Este interzis
agenţilor vamali să comunice declarantului decizia privind intervenţia sau
neintervenţia pentru controlul vamal fizic şi documentar al mărfurilor.
Efectuarea operaţiunilor prealabile declarării mărfurilor revine
declarantului în situaţia în care biroul vamal nu intervine în cadrul termenului
menţionat în avizul biroului vamal. Aceste operaţiuni constau în ruperea sigiliilor
şi identificarea mărfurilor.
În cazul transportului de mărfuri având mai mulţi destinatari (mărfuri de
grupaj) aflaţi în raza de competenţă teritorială a unor birouri vamale diferite,
agentul vamal desemnat este obligat să se deplaseze la locul agreat în cadrul
termenului menţionat în avizul biroului vamal şi să asiste la desigilarea şi
descărcarea din mijlocul de transport a mărfurilor. După încheierea operaţiunii de
descărcare agentul vamal desemnat reţine exemplarele documentului de tranzit,
resigilează mijlocul de transport şi completează rubricile destinate uzului oficial al
autorităţii vamale din titlul de tranzit care însoţeşte mijlocul de transport către
biroul vamal corespunzător destinaţiei următoare.
În cazul transportului de mărfuri având mai mulţi destinatari (mărfuri de
grupaj) aflaţi în raza de competenţă teritorială a aceluiaşi birou vamal, agentul
vamal desemnat al fiecărui birou vamal este obligat să se deplaseze la primul loc
agreat în cadrul termenului menţionat în avizul biroului vamal, să asiste la
desigilarea şi descărcarea din mijlocul de transport a mărfurilor destinate acestui
loc şi să însoţească mijlocul de transport, cu acelaşi titlu de tranzit, către
următorul loc agreat, unde operaţiunile se repetă.
Diferenţele constatate între datele înscrise în titlul de tranzit şi mărfurile
descărcate trebuie semnalate imediat biroului vamal, declarantul întrerupând
imediat operaţiunile aflate în derulare. În cazul în care biroul vamal este informat
în timpul orelor de program al acestuia asupra diferenţelor constatate, agentul
vamal desemnat se deplasează imediat la locul de destinaţie al mărfurilor,
efectuând controlul vamal fizic şi documentar al acestora. Până în acest moment
229
mărfurile se găsesc la dispoziţia autorităţilor vamale. În cazul în care biroul vamal
este informat în afara orelor de program asupra diferenţelor constatate, agentul
vamal desemnat se deplasează în ziua lucrătoare următoare la locul de destinaţie
al mărfurilor.
Pe baza constatărilor rezultate în urma controlului se întocmeşte un proces-
verbal ce se anexează la titlul de tranzit şi la declaraţia vamală preautentificată de
plasare sub regim vamal. Biroul vamal este informat potrivit procedurii şi în cazul
în care se constată diferenţe între datele conţinute în avizul de sosire şi cele
cuprinse în titlul de tranzit şi în documentele însoţitoare.
O dată cu predarea-primirea mărfurilor între transportator şi declarant se
predă şi titlul de tranzit. Declarantul este obligat ca, cel mai târziu în ziua
lucrătoare următoare, să prezinte titlul de tranzit biroului vamal. Biroul vamal
urmează prevederile specifice de completare a titlului de tranzit şi de confirmare a
încheierii regimului vamal. În cazul în care biroul vamal intervine, titlul de tranzit
se prezintă şi se predă imediat agentului vamal desemnat, care urmează
procedura de completare şi de confirmare a încheierii operaţiunii.
În scopul urmăririi derulării operaţiunilor de tranzit în trafic rutier
declarantul are obligaţia introducerii datelor referitoare la tranzit în sistemul
informatic. Validarea tranzitului se va face de agentul vamal responsabil cu
această operaţiune. În cazul în care se constată că tranzitul face obiectul unor
consemne, agentul vamal va comunica aceasta imediat şefului biroului vamal sau
şefului de tură. În momentul luării la cunoştinţă şeful biroului vamal sau şeful de
tură va lua măsura suspendării procedurii de vămuire la destinaţie pentru
operaţiunea în cauză, până la clarificarea situaţiei. Biroul vamal informează
imediat emitentul consemnului în vederea luării deciziei privind măsurile ce se
impun.
5.2.2. Făptuitorii şi calitatea lor

Aşa cum am arătat în secţiunea anterioară, potrivit procedurii de vămuire a
mărfurilor578, există obligaţia, pentru unele categorii de persoane, de a prezenta în
faţa autorităţii vamale, documentele, în vederea obţinerii unui anumit regim
vamal solicitat. Astfel, declaraţia mărfurilor şi prezentarea lor pentru vămuire se
fac de către importatori, exportatori sau reprezentanţi ai acestora la birourile
vamale din interiorul ţării sau de frontieră.579 De asemenea, Regulamentul Vamal
mai stabileşte în sarcina unor persoane precum reprezentantul căilor ferate,580
transportatorul sau reprezentantul acestuia la transportul pe calea rutieră581,
comandantul, armatorul sau agentul navei, în cazul transportului pe cale
maritimă sau fluvială582, unele obligaţii, legate de desfăşurarea procedurilor
vamale.
Legea nu condiţionează existenţa infracţiunilor de folosire la autoritatea
vamală de acte nereale sau de folosire de acte falsificate prevăzute de art. 177 şi
de art. 178 din Codul Vamal, de o anumită calitate a făptuitorilor, însă aşa cum
am arătat mai sus, nu oricine poate depune acte în faţa autorităţii vamale,
aceasta făcând parte dintr-o procedură riguros reglementată.
578 Vezi Capitolul IV din Codul Vamal.

579 Art. 39 alin. 1 şi 2 din Regulamentul Vamal.
580 Idem, art. 10 alin. 1.
581 Ibidem, art. 4.
582 Ibidem, art. 12 alin. 1-4.
230
Stabilirea identităţii infractorilor este importantă şi prin prisma aplicării
prevederilor art.180 din Codul Vamal, care precizează că, în măsura în care
infracţiunile vamale sunt săvârşite de angajaţi sau reprezentanţi ai unor persoane
juridice, care au ca obiect de activitate operaţiuni de import sau export, ori în
folosul acestor persoane juridice, se poate aplica şi măsura interdicţiei exercitării
ocupaţiei potrivit art. 64 din Codul Penal – măsură firească, de altfel, în condiţiile
în care, persoanele în cauză s-au folosit de calitatea pe care au deţinut-o, pentru
a săvârşi infracţiuni583.
Cercetarea va trebui să lămurească, în legătură cu această problemă şi
aspectele legate de participaţia penală. Actele nereale sau actele falsificate sunt,
ele însele rezultatul săvârşirii de infracţiuni – fals intelectual, respectiv fals
material584. Instigarea, complicitatea sau coautoratul trebuie analizate în
contextul întregii activităţi infracţionale şi nu luând în considerare, în mod
particular, doar faptul prezentării unor acte în faţa autorităţii vamale. Acesta este
un aspect deosebit de delicat al cercetării, cunoscut fiind că, în acest caz,
organele de anchetă au de a face cu aşa-numita criminalitate a gulerelor albe. Cei
care vin, forţaţi de împrejurări, în faţa anchetatorilor, având un grad de pregătire
şi o experienţă, adesea deosebită, care le oferă posibilitatea expunerii unor
apărări, ce nu sunt uşor de combătut, au o prestaţie ce îi poate pune în dificultate
pe anchetatori. Aceştia sunt supuşi unor presiuni deosebite datorită faptului că,
adesea, cei implicaţi în activitatea infracţională au o imagine bună, pot avea
susţinere din partea mas-media, din partea unor politicieni, etc.
Odată stabilită identitatea şi calitatea în care vor fi cercetaţi cei implicaţi în
săvârşirea infracţiunilor, se vor putea alege cele mai bune procedee tactice de
ascultare, stabili strategia de anchetă, investigarea celor din cercul social, totul
pentru lămurirea cauzelor sub toate aspectele.
5.2.3. Actele care constituie obiectul folosirii ilicite

Ancheta va trebui să lămurească care sunt actele nereale sau falsificate pe
care făptuitorii le-au prezentat în faţa autorităţii vamale. Procedura vamală
prevede prezentarea, în mod obligatoriu, a unor documente, de către declarantul
vamal, în faţa autorităţii vamale. Astfel, pentru import, este necesar să se prezinte
declaraţia vamală de import împreună cu585 documentul de transport al
mărfurilor sau, în lipsa acestuia, alte documente emise de transportator,
cuprinzând date referitoare la mărfurile transportate; factura în original sau în
copie, ori un alt document pe baza căruia se declară valoarea în vamă a
mărfurilor; declaraţia de valoare în vamă; documentele necesare aplicării unui
regim tarifar preferenţial sau altor măsuri derogatorii la regimul tarifar de bază;
orice alt document necesar aplicării dispoziţiilor prevăzute în normele legale
specifice care reglementează importul mărfurilor declarate; codul fiscal al
titularului; o listă de colete în care se indică conţinutul fiecărui colet, în cazul în
care marfa este ambalată în mai multe colete, etc.
În cazul infracţiunii de folosire de acte nereale, actele conţin date care se
referă la alte mărfuri sau bunuri, decât cele prezentate în vamă. Expresia „date
583 În cazul nostru persoane care au dreptul şi în acelaşi timp, şi obligaţia de a depune acte la autoritatea
vamală în vederea stabilirii unui anumit regim vamal (N.A.).
584 Art. 288 şi art. 289 din Codul Penal.
585 Art. 45 din Regulamentul Vamal.
231
care se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă”, apreciez
că trebuie interpretată ca, referindu-se la date despre o partidă de mărfuri sau
bunuri, individual determinată, atât cantitativ cât şi calitativ. Aici apar mai multe
probleme. În situaţia unor diferenţe cantitative, eventual importante, intre
cantitatea de mărfuri prezentate în vamă, constatată la controlul fizic şi cantitatea
de mărfuri înscrisă în actele prezentate în faţa autorităţii vamale, suntem sau nu
în situaţia unor acte care se preferă la alte mărfuri sau bunuri ? În cazul unor
diferenţe calitative, mai multe sortimente din acelaşi gen de mărfuri, în acte fiind
trecute doar cantitatea şi genul de mărfuri – ex: substanţe chimice de laborator;
cauciuc sintetic, anvelope pentru autovehicule – gen care este înscris la o poziţie
în tariful vamal, se poate vorbi despre infracţiunea de folosire de acte nereale sau
nu? De asemenea, dacă datele privind cantitatea şi calitatea bunurilor sunt
corecte, însă datele privind originea mărfurilor – în condiţiile unor acorduri
internaţionale la care România este parte, care prevăd reduceri sau desfiinţări de
taxe vamale, cu privire la unele bunuri importate sau exportate în ţările
semnatare586 – sunt eronate, subzistă infracţiunea prevăzută de art. 177 din
Codul Vamal sau nu ? Aceeaşi problemă apare şi atunci când, în discuţie intră
valoarea în vamă a partidei de mărfuri, precum şi în legătură cu orice element, de
natură să producă efecte juridice, cu privire la aplicarea unui anumit regim
vamal, ori cu privire la cuantumul datoriei vamale.
Având în vedere, necesitatea corespondenţei totale, între datele trecute în
actele prezentate în faţa autorităţii vamale şi situaţia care poate fi constatată la
controlul fizic al mărfurilor impusă de procedura vamală, dezvoltarea şi
desfăşurarea firească a relaţiilor sociale caracteristice domeniului vamal, apreciez
că orice situaţie în care se descoperă o neconcordanţă între conţinutul actelor
care se prezintă în faţa autorităţii vamale şi realitatea constată la controlul fizic,
de natură să producă efecte în cadrul raportului juridic de drept vamal, cu
consecinţa scutirii de la plată sau diminuării datoriei vamale, poate fi susceptibilă
de a fi urmărită din punct de vedere penal.
În condiţiile săvârşirii infracţiunii de folosire de acte falsificate, prevăzută de
art. 178 din Codul Vamal, actele depuse de autoritatea vamală sunt falsificate,
toate sau numai o parte din ele, în înţelesul art. 288 şi/sau art. 290 din Codul
Penal587. În măsura în care declarantul vamal cunoştea că întocmeşte o declaraţie
vamală, pe baza unor date rezultate din documente falsificate, vom fi în prezenţa
unui concurs ideal de infracţiuni – între infracţiunile prevăzute de art. 177 şi art.
178 din Codul Vamal – folosirea de acte nereale şi folosirea de acte falsificate. De
subliniat este faptul că, falsurile conţinute de actele prezentate în faţa autorităţii
vamale, trebuie să fie de natură să producă efecte juridice, în cadrul raportului
juridic de drept vamal, materializate, la fel ca în cazul infracţiunii de folosire de
acte nereale, prevăzute de art. 177 din Codul Vamal, în scutirea de la plată sau
diminuarea datoriei vamale.
Odată identificate actele nereale sau falsificate, acestea vor constitui
obiectul dispunerii de expertize tehnice a documentelor şi financiar-contabile, de
natură să determine cuantumul datoriei vamale neplătite şi implicit al
prejudiciului statului.
586Ca ex. – Acordul CEFTA, Acordul de Asociere a României la Comunităţile Europene, etc.
587Falsificarea unui înscris oficial respectiv falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin contrafacerea
scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice.
232
Ca un bun exemplu pentru diversitatea de documente ce pot fi prezentate
în faţa autorităţii vamale – în funcţie de specificitatea domeniilor de activitate ce
sunt interesate de activitatea vamală – apreciez oportun să fac referire la actele ce
trebuie prezentate pentru importul în România a animalelor vii.
Astfel, în conformitate cu Ordinul Nr. 484 din 24 iulie 2003 privind modificarea şi
completarea Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 344/2002
pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind documentele necesare trecerii
frontierei pentru animale vii importate în România, începând cu data de 01.01.2007,
importatorii sau reprezentanţii acestora trebuie să completeze secţiunea I a Certificatului
privind controalele veterinare pentru animale vii introduse în România din ţările terţe,
conform modelului prevăzut în anexa la norma sanitară veterinară, şi să informeze
conducerea punctului de inspecţie la frontieră – PIF – cu minimum 24 de ore înainte de
sosirea animalelor. Toate certificatele trebuie să fie completate în 4 exemplare, un original
şi 3 copii, iar importatorul sau reprezentantul acestuia trebuie:
a) să completeze secţiunea I pe toate cele 4 exemplare;
b) să transmită o copie autorităţilor vamale din PIF;
c) să transmită originalul şi două copii medicului veterinar oficial care răspunde de
PIF.
Certificatul trebuie să fie în limba română şi, după caz, în una dintre limbile ţării
de destinaţie a animalelor, întocmit pe o singură filă ce poate fi constituită din una sau
mai multe pagini. Datele înscrise în certificate trebuie, cu acordul autorităţii competente
din România, să fie notificate prioritar, folosindu-se sistemele de telecomunicaţie sau alte
sisteme de transmitere a datelor.
După terminarea controalelor veterinare la PIF, secţiunea a II-a din Certificatul
privind controalele veterinare pentru animale vii introduse în România din ţările terţe va
fi completată şi semnată de medicul veterinar oficial al PIF. Originalul certificatului
trebuie transmis la autorităţile vamale de la respectivul PIF, o copie i se dă importatorului
sau reprezentantului acestuia şi o a doua copie se reţine la PIF.
Medicul veterinar oficial trebuie să reţină certificatele sau documentele de sănătate
originale însoţitoare ale transportului, precum şi copia certificatului pentru o perioadă
minimă de 3 ani. Copiile certificatelor sau ale documentelor de sănătate originale vor
însoţi transportul până la destinaţie. Acestea vor fi autentificate de medicul veterinar
oficial al PIF, pe fiecare filă, cu menţiunea "CONFORM CU ORIGINALUL", semnate şi
parafate de acesta. Înscrisurile menţionate referitoare la autentificare vor fi efectuate cu
altă culoare decât cea a imprimatului copiilor certificatelor sau documentelor de
sănătate.
Importatorul sau reprezentantul acestuia va prezenta copia certificatului şi copiile
certificatelor sau documentelor de sănătate însoţitoare ale transportului medicului
veterinar oficial de la destinaţie, care va lua decizia finală în funcţie de rezultatele
controalelor efectuate la destinaţie, stabilite conform reglementărilor în vigoare. Decizia
acestuia va fi înscrisă în secţiunea a II-a a certificatului privind controalele veterinare
pentru animale vii introduse în România din ţările terţe care, astfel completată, va fi
retransmisă PIF care a efectuat controalele, împreună cu copiile buletinelor de analiză
privind rezultatele examenelor efectuate.
Înainte de a considera epuizată problematica specifică acestei secţiuni, dat
fiind specificul situaţiei, trebuie prezentate unele detalii ale Metodologiei de
prelucrare a declaraţiei vamale în detaliu prin procedee informatice aprobată prin
Decizia Nr. 1186 din 17 septembrie 2002 a Direcţiei Generale a Vămilor.
Pentru operatorii vamali de bună credinţă ce desfăşoară o activitate intensă
de import-export, legiuitorul român a considerat necesar să acorde ca facilitate,
pentru desfăşurarea cât mai fluentă a operaţiunilor vamale, posibilitatea de a
depune prin mijloace informatice declaraţia vamală în detaliu.
233
Într-o primă etapă, persoanele juridice române pot fi autorizate588 în calitate
de declaranţi sau comisionari utilizatori ai sistemului informatic dacă sunt
conectaţi la sistemul informatic vamal. Conectarea la sistemul informatic vamal
se realizează pe baza autorizaţiei de utilizator al sistemului informatic emisă în
acest sens de Direcţia Generală a Vămilor, precum şi a dotării cu modulul
informatic necesar prelucrării declaraţiei vamale în sistem informatic, pe baza a
doi parametri: utilizator şi parolă.
Pot fi conectate la sistemul informatic vamal numai persoanele care îndeplinesc
cumulativ următoarele condiţii:
- dispun de infrastructură informatică adecvată
- utilizează standardele de conectare agreate de Direcţia Generală a Vămilor
- au aprobată de către autoritatea vamală soluţia de conectare
- nu sunt înregistraţi cu debite faţă de autoritatea vamală.
Autorizaţia emisă de Direcţia Generală a Vămilor în vederea conectării se obţine
prin parcurgerea următoarelor etape:
a) solicitantul depune o cerere de conectare întocmită în scris, la biroul vamal avut
în vedere, care cuprinde următoarele informaţii:
- denumirea societăţii comerciale, sediul acesteia, numele şi funcţiile
- numărul mediu de operaţiuni vamale pe săptămână;
- numărul şi tipul de calculatoare pentru care se doreşte conectarea, numărul
şi tipul de imprimante şi parametrii tehnici aferenţi calculatoarelor şi
imprimantelor;
- numărul de personal care va utiliza modulul informatic de prelucrare a
declaraţiei vamale în detaliu.
b) cererea de conectare se aprobă de şeful biroului vamal în cauză;
c) cererea aprobată se remite de biroul vamal solicitantului;
d) solicitantul depune un dosar de conectare, la Direcţia Regională Vamală
Interjudeţeană în a cărui rază de competenţă teritorială funcţionează biroul
vamal pe lângă care se solicită conectarea, constituit din:
- cererea de conectare aprobată
- schema tehnică de conectare;
- o declaraţie angajament, în original, semnată de aceeaşi persoană ce
reprezintă legal societatea comercială şi care a semnat şi cererea de
autorizare;
- certificatul de înregistrare emis de Camera de Comerţ şi Industrie cuprinzând
codul unic de înregistrare, în copie;
Se întocmeşte şi se depune câte un dosar de conectare pentru fiecare birou vamal.
e) Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană verifică cererea de conectare,
documentele anexate şi îndeplinirea condiţiilor de conectare; dacă rezultatul
verificării este pozitiv, se emite o notă de oportunitate, care se ataşează la
dosarul de conectare; nota de oportunitate şi dosarul de conectare sunt remise
solicitantului;
f) dosarul de conectare, completat se depune de solicitant la Direcţia de Tehnologie
a Informaţiei, Statistică Vamală şi Tehnologia Datelor din cadrul Direcţiei
Generale a Vămilor;
h) dacă toate condiţiile sunt îndeplinite, se întocmeşte autorizaţia, se semnează de
Directorul Direcţiei de Tehnologie a Informaţiei, Statistică Vamală şi Gestiunea
Datelor în două exemplare, având următoarele destinaţii:
- un exemplar al autorizaţiei se predă solicitantului;
588 Capitolul 2 din Decizia Nr. 1186/2002 a Direcţiei Generale a Vămilor.

234
- un exemplar se păstrează în evidenţa Direcţiei de Tehnologie a Informaţiei,
Statistică Vamală şi Gestiunea Datelor.
Se emite câte o autorizaţie pentru fiecare birou vamal. Odată cu emiterea
autorizaţiei, persoana autorizată primeşte din partea autorităţii vamale modulul
informatic pentru prelucrarea declaraţiei vamale în detaliu în sistem informatic.
În situaţia în care persoana autorizată pe lângă un birou vamal solicită extinderea
de conectare – respectiv suplimentarea adreselor de conectare la reţeaua
informatică a unui birou vamal, se adresează în scris Direcţiei de Tehnologie a
Informaţiei, Statistică Vamală şi Gestiunea Datelor.
Pot fi autorizate în calitate de utilizator al sistemului informatic numai
persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
- dispun de infrastructură informatică adecvată;
- nu sunt înregistrate cu debite faţă de autoritatea vamală.
În ceea ce priveşte activitatea efectivă, modul cum funcţionează activitatea de
depunere şi analizare a declaraţiei vamale în detaliu589, trebuie observate următoarele
etape:
a) completarea, stocarea pe server şi tipărirea declaraţiei vamale în detaliu;
b) recepţia şi înregistrarea declaraţiei vamale şi a documentelor însoţitoare;
c) controlul documentar;
d) controlul fizic;
e) validarea declaraţiei vamale de către sistemul informatic vamal;
f) plata sau acoperirea garanţiei datoriei vamale şi acordarea liberului de vamă.
În prima etapă – completarea, stocarea pe server şi tipărirea declaraţiei vamale în
detaliu – utilizatorul sistemului informatic efectuează, la sediul său, următoarele
operaţiuni:
a) completează declaraţia vamală conform normelor tehnice de completare, utilizare
şi tipărire a declaraţiei vamale în detaliu utilizând modulul informatic pus la
dispoziţie de autoritatea vamală.
b) verifică declaraţia vamală completată pe staţia sa de lucru şi rezolvă erorile de
completare evidenţiate de modulul informatic în raport de datele de referinţă
privitoare la tariful vamal, cursul de schimb valutar, regimuri vamale, coduri
adiţionale aferente reglementărilor în vigoare, ţări, mijloace de transport etc.
c) verifică declaraţia vamală pe serverul biroului vamal, rezolvă erorile suplimentare
detectate.
d) solicită stocarea informatică a declaraţiei vamale pe serverul biroului vamal;
declaraţia vamală primeşte automat numărul de stocare.
e) tipăreşte în setul corespunzător declaraţia vamală în detaliu pe formularele
prevăzute în anexele nr. 4/c şi 4/d la Regulamentul de aplicare a Codului vamal
al României.
f) semnează declaraţia vamală în detaliu şi lista documentelor anexate în care
acestea sunt evidenţiate şi aplică ştampila.
g) în interval de maximum 1 oră de la momentul stocării, depune declaraţia vamală
în detaliu şi documentele anexate, stabilite pentru regimul vamal solicitat,
inclusiv documentele care probează acoperirea datoriei vamale, la punctul de
recepţie-selecţie din cadrul biroului vamal de control.
Recepţia şi înregistrarea declaraţiei vamale şi a documentelor însoţitoare se
desfăşoară după cum urmează:
La punctul de recepţie-selecţie declaraţia vamală în detaliu însoţită de
documentele anexate şi lista documentelor anexate în care acestea sunt evidenţiate este
înregistrată, atribuindu-se numărul de înregistrare. Declarantul sau reprezentantul său,
589 Capitolul 3 din Decizia Nr. 1186/2002 a Direcţiei Generale a Vămilor.
235
la solicitarea declarantului, poate retrage declaraţia vamală cu titlu definitiv sau în
vederea rectificării ulterioare a acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 53 şi 54 din Codul vamal
şi art. 43 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, atât înainte cât şi după
înregistrarea la punctul de recepţie-selecţie.
În situaţia în care retragerea cu titlu definitiv sau în vederea rectificării ulterioare a
declaraţiei are loc după momentul înregistrării, se aplică contravenţiile prevăzute în
Regulamentul de aplicare a Codului vamal la art. 384 lit. g, 385 lit. c, sau 386 lit. k, dacă
se constată că una din faptele sancţionate prin acestea a fost săvârşită.
Agentul vamal de la punctul de recepţie-selecţie desfăşoară următoarele activităţi
succesive:
a) verifică dacă declaraţia vamală a fost stocată în server, utilizând modulul
informatic;
b) verifică dacă documentele care însoţesc declaraţia vamală în detaliu au fost
înregistrate de sistemul informatic vamal astfel încât să fie identificate prin cod,
număr şi dată;
c) verifică dacă documentele înregistrate necesare regimului vamal solicitat şi
înscrise în borderoul documentelor sunt prezentate împreună cu declaraţia
vamală;
d) efectuează verificarea sumară a documentelor anexate la declaraţia vamală în
concordanţă cu datele înscrise în aceasta;
e) acceptă declaraţia vamală dacă aceasta respectă condiţiile de admisibilitate şi
comandă validarea informatică a acesteia; această comandă conduce la
înregistrarea declaraţiei. Aplicarea criteriilor de selectivitate generate de comanda
de validare determină una din următoarele situaţii:
− obţinerea numărului şi datei de înregistrare şi a numărului de validare în
cazul culoarului verde de vămuire
− obţinerea numărului şi datei de înregistrare şi a mesajului "Prezentare
documente în vamă" în cazul culoarului galben de vămuire
− obţinerea numărului şi datei de înregistrare şi a mesajului "control fizic" în
cazul culoarului roşu de vămuire
f) dacă declaraţia vamală nu respectă condiţiile de admisibilitate, respinge
declaraţia vamală stocată, care va fi refăcută sau va fi depusă la momentul în
care toate documentele necesare pot fi prezentate. Declaraţia vamală va fi
anulată informatic de către declarantul vamal;
g) dacă declaraţia a fost selectată pe culoarul verde de vămuire, transmite dosarul
operaţiunii la punctul financiar contabil;
h) dacă declaraţia a fost selectată pe culoarul galben sau roşu de vămuire:
− înscrie numărul şi data de înregistrare în rubrica A din declaraţia vamală;
− înscrie data primirii pe lista documentelor anexate declaraţiei, semnează şi
aplică ştampila individuală, semnează şi aplică ştampila individuală pe
fiecare document anexat declaraţiei vamale, şi înmânează un exemplar al
listei declarantului sau reprezentantului său
− transmite dosarul operaţiunii la punctul de control documentar.
5.2.4. Urmările folosirii, la autoritatea vamală de acte nereale

sau de acte falsificate
Codul Vamal nu leagă existenţa infracţiunilor prevăzute de art. 177 şi de
art. 178 de realizarea unei urmări anume, cele două infracţiuni fiind infracţiuni
de pericol. Analizând situaţia apreciem să cele două infracţiuni, pe lângă faptul că
sunt de pericol – cel puţin aşa cum au fost formulate în Codul Vamal – sunt
caracterizate şi de un rezultat necesar şi anume scutirea de plată sau reducerea
236
datoriei vamale şi, implicit, prejudicierea statului prin neplata către buget a
datoriei vamale sau a părţii reduse din aceasta.
Astfel dacă, prin absurd, prin săvârşirea infracţiunilor de folosire de acte
nereale sau de folosire de acte falsificate, nu rezultă o scutire de plată sau măcar
o diminuare a datoriei vamale, ci rezultă acelaşi cuantum al datoriei vamale ori
un cuantum mai mare – asta putându-se datora unor cauze diverse, cum ar fi:
eroarea făptuitorilor, reaua intenţie a reprezentanţilor faţă de conducerea sau faţă
de societăţile la care sunt angajaţi şi pe cale le reprezintă, etc. – nu credem că se
mai poate vorbi despre săvârşirea vreunei infracţiuni vamale ci, eventual, de
săvârşirea altor infracţiuni – neglijenţa în serviciu590, gestiunea frauduloasă591,
etc.
Această concluzie apare firească şi prin interpretarea art. 147, alin. 3, din
Codul Vamal, potrivit cu care, datoria vamală serveşte la determinarea temeiului
de pornire a urmăririi penale şi a pedepselor penale, normă juridică care, aplicată
fără discernământ, poate conduce şi la soluţii eronate.592
Pe baza rezolvării acestei probleme, anchetatorii pot lua cele mai eficace măsuri
pentru recuperarea prejudiciului, prin urmărirea solidară atât a declaranţilor
vamali cât şi a persoanelor juridice pe care le reprezintă, în baza raportului de
prepuşenie.
5.2.5. Legătura activităţii ilicite cercetate cu alte activităţi

infracţionale
Aşa cum am arătat în capitolul precedent, săvârşirea infracţiunilor vamale
nu poate fi concepută decât în cadrul unui complex infracţional care, printre
altele, este jalonat de crearea de grupuri organizate, care îşi propun să obţină
venituri din infracţiuni, găsirea de surse pentru procurarea bunurilor care
urmează a fi trecute ilicit frontiera de stat, trecerea bunurilor peste frontieră prin
diverse modalităţi, valorificarea bunurilor introduse fraudulos în ţară, plasarea şi
reintroducerea într-un circuit economic legal sau, adesea, infracţional, a sumelor
de bani obţinute prin valorificarea bunurilor arătate, etc.
Mai mult, activitatea infracţională, în discuţie, este caracterizată şi de un
complex de infracţiuni săvârşite în concurs – plecând de la infracţiunile vamale,
infracţiuni de corupţie, alte infracţiuni în domeniul economico-financiar,
ajungându-se, la nevoie, la infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale şi
sănătăţii.
5.2.6. Condiţiile şi împrejurările care au favorizat săvârşirea

infracţiunilor
Această problemă nu trebuie redusă doar la unele referiri la largheţea ce
caracterizează procedura vamală. Problema, apreciez că, trebuie analizată aici,
plecând de la posibilităţile de valorificare a bunurilor trecute prin mijloace
frauduloase peste frontieră. Un circuit economic sănătos caracterizat printr-un
control eficient, cu măsuri dure, pentru cei care încalcă legea, inclusiv pentru
persoanele juridice, considerăm că poate induce un mai mare respect şi o reţinere
590 Art. 249 din Codul Penal.

591 Idem, art. 214.
592 A se vedea şi afirmaţiile de la 2.5. (N.A.).
237
în a concepe săvârşirea de infracţiuni vamale, în scopul obţinerii de profituri
ilicite. Aşa cum am arătat în primul capitol, sunt mai multe organe ale statului
care pot constata săvârşirea infracţiunilor vamale. Eficientizarea activităţii lor ar
putea valora mult mai mult decât orice îngreunare a procesului de prelucrare a
bunurilor supuse unui regim vamal, care să conducă o încetinire a vitezei fluxului
firesc de bunuri. Orice economie are nevoie de o circulaţie cât mai intensă a
bunurilor şi nu de obstacole.
Tot legat de această problemă, pentru combaterea săvârşirii şi constatarea
acestor infracţiuni, foarte importantă, este derularea eficientă a unui flux
informaţional între organele abilitate în domeniu, inclusiv în plan internaţional.
238
CAPITOLUL 6 – Aspecte procedurale privind
efectuarea activităţilor de constatare în
flagrant a infracţiunilor prevăzute de Codul
Vamal de către funcţionarii principalelor
instituţii cu atribuţii în domeniu
Infracţiunile vamale, prin modul de săvârşire şi dezvoltare a rezultatelor
activităţii ilicite, pot fi constatate de funcţionari aparţinând mai multor organe ale
statului abilitate să desfăşoare activităţi de cercetare a modului cum sunt
respectate normele juridice, respectiv, regimurile juridice ce caracterizează diferite
domenii de activitate.
Pe parcursul acestui capitol voi expune unele consideraţii cu privire la
aspectele specifice activităţii de cercetare desfăşurate de către autoritatea vamală,
poliţia de frontieră, garda financiară, poliţia judiciară, oficiul concurenţei, oficiul
pentru protecţia consumatorului şi oficiul român pentru drepturile de autor.
6.1. Activităţi desfăşurate de către Autoritatea Vamală
Prin natura atribuţiilor conferite prin lege autoritatea vamală este prima
dintre autorităţile statului care desfăşoară activităţi de control şi supraveghere ce
au ca scop respectarea regimului vamal şi, implicit, constatarea acelor conduite
care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor vamale.
Prin autoritate vamală trebuie să se înţeleagă potrivit art. 3 alin. 1 lit. „d”
din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României, autoritatea investită
pentru aplicarea reglementărilor vamale.
Activitatea vamală se exercită prin Autoritatea Naţională a Vămilor593, care
se organizează şi funcţionează în subordinea Autorităţii Naţionale de Control.
Autoritatea Naţională a Vămilor este organ de specialitate al administraţiei
publice centrale, cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul de stat.
Organizarea şi funcţionarea acesteia urmează să fie stabilite prin hotărâre a
Guvernului.
Odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. 90/2003, atribuţiile specifice
domeniului vamal, care reveneau Ministerului Finanţelor Publice din actele
normative în vigoare, se preiau de către Autoritatea Naţională de Control, cu
excepţia politicii vamale şi a actelor normative elaborate în realizarea acesteia, a
soluţionării contestaţiilor şi a valorificării bunurilor devenite proprietatea statului.
Întrucât până la data redactării acestor consideraţii nu a apărut o hotărâre
a guvernului prin care să se stabilească organizarea şi funcţionarea Autorităţii
Naţionale a Vămilor voi prezenta în continuare modul cum funcţionează
mecanismul în prezent; apreciind că, pe fond, noua autoritate trebuie să preia
atribuţiile Direcţiei Generale a Vămilor stabilite printr-o hotărâre a guvernului
dată cu trei luni mai devreme – H.G. Nr. 764 din 3 iulie 2003 privind organizarea
şi funcţionarea Direcţiei Generale a Vămilor faţă de O.U.G. Nr. 90 din 2
Art. 1 alin. 1 şi 2 din O.U.G. Nr. 90 din 2 octombrie 2003 pentru modificarea Legii nr. 141/1997 privind
593
Codul vamal al României

239
octombrie 2003 pentru modificarea Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal al
României.
Din punct de vedere structural, activitatea autorităţii vamale se exercită
prin: Direcţia Generală a Vămilor, direcţiile regionale vamale şi birourile vamale în
cadrul cărora se pot înfiinţa puncte vamale594.
Întrucât este deosebit de important pentru a înţelege ce este şi care sunt
atribuţiile autorităţii vamale, aici, este locul pentru a detalia unele aspecte în
legătură cu Direcţia Generală a Vămilor595 care este organizată şi funcţionează ca
organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică,
în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, care aplică strategia şi programul
Guvernului în domeniul politicii vamale, exercitând atribuţiile stabilite prin
reglementările vamale.
Direcţia Generală a Vămilor asigură aplicarea legislaţiei în domeniul vamal, în mod
uniform, specializat, transparent şi nediscriminatoriu tuturor persoanelor fizice, agenţilor
economici şi instituţiilor publice. În realizarea obiectului său de activitate Direcţia
Generală a Vămilor are, în principal, următoarele atribuţii:
1. organizează, îndrumă şi controlează activitatea direcţiilor regionale vamale şi a
birourilor vamale din subordine;
2. exercită controlul, urmăreşte şi supraveghează pe teritoriul ţării respectarea
legislaţiei vamale;
3. ia măsuri de prevenire şi combatere, în conformitate cu reglementările legale în
vigoare, a oricăror infracţiuni şi contravenţii în domeniul vamal;
4. participă împreună cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale la elaborarea proiectelor de acte normative în domeniul vamal şi
asigură aplicarea prevederilor privind Tariful vamal de import al României şi a
altor acte normative referitoare la acesta;
5. aplică măsurile cu caracter vamal rezultate din acordurile de liber schimb sau
comerţ liber încheiate între România, pe de o parte, şi Uniunea Europeană sau
ţările aflate în curs de integrare în Uniunea Europeană, pe de altă parte;
6. asigură aplicarea prevederilor cu caracter vamal din convenţiile şi tratatele
internaţionale la care România este parte;
7. urmăreşte aplicarea corectă a regulilor de interpretare a Nomenclaturii
sistemului armonizat, a regulilor generale de stabilire a originii bunurilor şi de
evaluare în vamă a mărfurilor, precum şi a prevederilor actelor normative
referitoare la taxa pe valoarea adăugată, la accizele şi la alte drepturi vamale;
8. elaborează şi adoptă norme tehnice pentru introducerea procedurilor
simplificate;
9. elaborează propuneri privind sistematizarea şi armonizarea legislaţiei vamale;
10. coordonează programele privind integrarea vamală europeană;
11. verifică modul de declarare de către titularul operaţiunii vamale sau de către
comisionarul vamal a drepturilor cuvenite bugetului de stat; încasează şi
virează aceste drepturi la bugetul de stat; stabileşte din oficiu eventualele
diferenţe pe baza controalelor ulterioare şi asigură încasarea acestora;
stabileşte formele şi instrumentele de plată şi de garantare a plăţii taxelor şi
drepturilor vamale în conformitate cu normele generale de decontare a
veniturilor statului;
12. coordonează şi îndrumă direcţiile regionale vamale şi birourile vamale pe linia
prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri, arme, explozivi, obiecte din
594Art. 4 alin. 1 şi 2 din Codul Vamal al României.

595N.A. – cele ce urmează a fi detaliate mai jos au ca sursă prevederile H.G. Nr. 764 din 3 iulie 2003 privind
organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale a Vămilor
240
patrimoniul cultural naţional; urmăreşte, în cooperare cu celelalte organe
abilitate ale statului, cazurile de spălare a banilor prin operaţiuni vamale;
13. controlează mijloacele de transport încărcate cu mărfuri de import, export sau
aflate în tranzit şi verifică legalitatea şi regimul vamal al acestora; reţine, în
vederea confiscării, mărfurile care fac obiectul unor abateri de la legislaţia
vamală;
14. verifică, pe timp de zi şi de noapte, clădiri, depozite, terenuri, sedii şi alte
obiective şi poate preleva, în condiţiile legii, probe pe care le analizează în
laboratoarele proprii în vederea identificării şi expertizării mărfurilor supuse
vămuirii;
15. efectuează investigaţii, supravegheri şi verificări, în condiţiile prevăzute de lege,
în cazurile în care sunt semnalate situaţii de încălcare a legislaţiei vamale de
către persoane fizice şi juridice; verifică registre, corespondenţa şi orice fel de
evidenţă şi are dreptul de a cere oricărei persoane fizice sau juridice să
prezinte, fără plată, documentaţia şi informaţiile privind operaţiunile vamale;
sesizează organele de urmărire penală competente atunci când există indiciile
săvârşirii unor infracţiuni;
16. exercită controlul ulterior la sediul agenţilor economici asupra operaţiunilor de
comerţ exterior efectuate, pe o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de
vamă, urmărind respectarea reglementărilor în domeniul vamal;
17. asigură sistemul informatic integrat vamal, precum şi statistica vamală;
18. reprezintă în faţa instanţelor judecătoreşti interesele statului în cazurile de
încălcare a normelor vamale;
19. întocmeşte studii, analize şi elaborează proiecte de acte normative privind
organizarea structurii şi a activităţii autorităţii vamale;
20. prezintă ministrului finanţelor publice avizele la proiectele de acte normative
elaborate de alte ministere şi instituţii centrale care cuprind măsuri referitoare
la domeniul vamal;
21. aplică legislaţia muncii pe linia gestionării problematicii resurselor umane -
recrutare, angajare, avansare, mobilitate, sancţionare şi încheierea raporturilor
de muncă, cu excepţia funcţiilor care sunt în sfera de aprobare a ministrului
finanţelor publice;
22. organizează, la nivelul autorităţii vamale, sau, după caz, cu direcţiile regionale
vamale, programe de formare profesională a personalului vamal;
23. elaborează şi fundamentează programul de investiţii şi achiziţii publice,
proiectul bugetului de cheltuieli al activităţii vamale şi îl supune spre aprobare
ministrului finanţelor publice; asigură realizarea acestora în condiţiile legii;
24. organizează şi asigură alocarea, mişcarea, evidenţa şi controlul mijloacelor şi
echipamentelor din dotarea autorităţii vamale;
25. colaborează, pe bază de protocol, cu inspectoratul general al poliţiei,
inspectoratul general al poliţiei de frontieră, Direcţia generală pentru
paşapoarte, precum şi cu Garda Financiară.
Activitatea de inspecţie vamală şi activitatea de control vamal ulterior din
cadrul Direcţiei Generale a Vămilor, exclusiv stabilirea şi încasarea drepturilor de
import, sunt coordonate de ministrul delegat pentru coordonarea autorităţilor de
control596.
596
N.A. – potrivit art. 6 alin. 1 din H .G. Nr. 745 din 3 iulie 2003 privind organizarea şi funcţionarea
Autorităţii Naţionale de Control, Autoritatea Naţională de Control are în subordinea sa următoarele instituţii
şi activităţi:
a) Corpul de Control al Guvernului;
b) Garda Naţională de Mediu;
c) Inspectoratul de Stat în Construcţii;
241
Autoritatea vamală exercită, în cadrul politicii vamale a statului atribuţiile
conferite prin reglementări vamale pentru realizarea vămuirii bunurilor introduse
sau scoase din ţară. Operaţiunea de vămuire se efectuează la birourile şi punctele
vamale de către personalul operativ de autorităţi vamale sub îndrumarea şi
controlul direcţiilor regionale vamale şi al Direcţiei Generale a Vămilor,
operaţiunea putându-se efectua şi în alte locuri cu respectarea prevederilor
Regulamentului Vamal597.
În vederea respectării regimului vamal, autoritatea vamală desfăşoară
activităţi de control şi supraveghere în cadrul cărora poate constata şi încălcări
ale legislaţiei penale în domeniul vamal. Dacă consideră că, prin încălcarea
reglementărilor vamale au fost săvârşite infracţiuni, autoritatea vamală,598 după
ce a încheiat actele prevăzute de art. 214 din Codul de procedură penală,599
sesizează organele de cercetare penală competente.600
• Controlul vamal în cadrul birourilor vamale
Controlul vamal, ca de altfel şi supravegherea vamală se pot realiza atât în

interiorul birourilor vamale cât şi în afara acestora. Voi începe cu prezentarea
unor consideraţii legate de efectuarea controlului vamal în interiorul birourilor
vamale, urmând ca aspectele legate de controlul în afara birourilor vamale să fie
tratate la punctul următor.
În incinta birourilor vamale, autoritatea vamală are dreptul să efectueze
controlul vamal al mijloacelor de transport şi al mărfurilor, derulate de către
persoanele juridice în cadrul diverselor operaţiuni economice desfăşurate pentru
realizarea obiectului de activitate, precum şi al bunurilor şi valorilor aparţinând
persoanelor fizice, prezentate la introducerea sau la scoaterea lor din ţară,
existând posibilitatea, în cazul refuzului prezentării, ca autoritatea vamală să
efectueze controlul vamal din proprie iniţiativă, fără acordul titularului601.
Conduita normală presupune conformarea, persoanele fizice sau juridice
trebuie să se supună procedurii vamale neputând invoca nici un fel de motiv
pentru a ocoli această procedură, refuzul urmând a fi tratat corespunzător de
către agenţii vamali care în exercitarea atribuţiilor de serviciu beneficiază de
ocrotirea specială prevăzută de lege pentru ofiţerii de poliţie602. Bunăoară când
există indicii temeinice de fraudă se poate realiza controlul vamal corporal, cu
respectarea normelor de igienă şi în încăperi separate, de către persoane de
acelaşi sex cu persoana controlată603. Pentru a se evita arbitrarul se consideră că
există indicii temeinice de fraudă în situaţiile în care agenţii vamali604:
a) descoperă în timpul controlului indicii cu privire la existenţa unor
bunuri nedeclarate sau ascunse;
d) Garda Financiară şi structurile din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor, care desfăşoară activitate de
inspecţie vamală şi activitate de control vamal ulterior, exclusiv stabilirea şi încasarea drepturilor de import,
după intrarea în vigoare a actelor normative de reorganizare a acestora.
597 Art. 8 din Codul Vamal al României.
598 Art. 369 alin. 1 lit. „d” din Regulamentul Vamal.
599 Ia declaraţii de la făptuitor şi de la martorii care au fost de faţă, întocmeşte un proces verbal despre
împrejurările concrete ale săvârşirii infracţiunii.

600 Organele de cercetare penală ale poliţie.
601 Art. 9 alin. 1 şi 2 din Codul Vamal al României.
602 Art. 25 din Codul Vamal.
603 Art. 127 alin.1 din Regulamentul Vamal
604 Art. 127 alin.2 din Regulamentul Vamal
242
b) deţin informaţii despre intenţia persoanei controlate de a săvârşi
contravenţii sau infracţiuni vamale;
c) posedă date că persoana controlată a mai săvârşit contravenţii sau
infracţiuni vamale;
d) constată comportamente neobişnuite din partea persoanei controlate.
Chiar şi în aceste condiţii controlul vamal corporal se efectuează numai cu
aprobarea şefului biroului vamal, controlul vamal corporal neavând caracterul
unei percheziţii corporale prevăzute în Codul de Procedură Penală.
În materia controlului vamal corporal al persoanelor apreciez că sunt
oportune unele precizări cu privire la motivele care pot determina pe agenţii
vamali să considere necesar supunerea unei persoane la un control vamal
corporal.
Codul Vamal face vorbire despre informaţii sau prezumţii în legătură cu o
încercare de a se încălca reglementările vamale, arătând că procedurile, cazurile
şi condiţiile de efectuare a controlului vamal corporal se stabilesc prin
regulamentul vamal605. Regulamentul Vamal pune la baza hotărârii agenţilor
vamali de a proceda la efectuarea unui control vamal corporal, indicii temeinice
de fraudă, enunţându-le, in terminis, aşa cum am arătat.
Indiferent de expresiile folosite, informaţii sau prezumţii – Codul Vamal –
respectiv, indicii temeinice de fraudă – Regulamentul Vamal, apreciem că în fapt,
se au în vedere acele motive care pot sta la baza hotărârii de a se proceda la un
control vamal corporal. Sigur că este discutabilă folosirea unor expresii diferite în
aceeaşi materie606, şi, mai ales, măsura în care un text legal poate face referire la
prezumţii de vinovăţie în legătură cu o persoană. Apreciind că, în mod normal,
activitatea curentă le oferă agenţilor vamali posibilitatea de a se confrunta şi cu
persoane suspecte, devine necesar, în aceste condiţii, ca textele legale să facă
referire la unele indicii care să-i poată orienta pe aceştia în atitudinea pe care o
adoptă faţă de persoanele cu care iau contact. Situaţia, nu cred că trebuie tratată
cu uşurinţă, legiuitorul, oferind aceste indicii, nu numai că oferă posibilitatea
lucrătorilor vamali de a se manifesta pe tărâm profesional, dar, şi impune ca, în
condiţiile din ipoteză, funcţionarii statului să părăsească o foarte posibilă stare de
expectativă, lipsită de orice reacţie, şi să treacă la desfăşurarea cu profesionalism
a unei activităţi specifice, de natură a conduce la constatarea unor încălcări grave
ale legii ori, numai, la prevenirea unei asemenea stări de lucruri.
Mai trebuie subliniat, cu privire la efectuarea controlului vamal corporal, ca
o măsură necesară a evita apariţia unor atitudini discreţionare şi abuzuri, că
agenţii vamali pot doar să propună efectuarea unui control vamal corporal, care,
oricum, nu poate avea caracterul unei percheziţii corporale prevăzute de Codul de
Procedură Penală, aprobarea urmând a fi dată, în aceste condiţii, de şeful biroului
vamal607.
Mai există o situaţie, mai delicată şi mai gravă, în care atunci când
autoritatea vamală, având informaţii potrivit cu care unele persoane, la trecerea
frontierei de stat, ar transporta substanţe stupefiante ascunse în corpul lor,
poate, pe baza consimţământului, să supună aceste persoane unui examen de
investigare medicală. Dacă persoanele în cauză refuză, agentul vamal va solicita
parchetului, în a cărui rază de competenţă se află biroul vamal, o autorizaţie

606N.A. – Acest aspect poate conduce la confuzii şi incoerenţe în activitatea practică
243
pentru examinarea medicală şi reţinerea persoanei, urmând ca rezultatele
examinării medicale să se prezinte parchetului în scopul aplicării procedurii
penale608.
Intrând în discuţie noţiunea de reţinere a persoanei, apreciez că nu poate fi
vorba decât despre a reţine o persoană pe timpul cât se efectuează examinarea
într-o unitate medicală,609 o altă interpretare fiind contrară sistemului de garanţii
şi drepturi fundamentale caracteristic procesului penal român. Consider că este
periculos şi, oricum, total inoportun să se accepte reţinerea unei persoane în
afara procesului penal – ori în momentul controlul vamal, respectiv al examinării
medicale, oricâte informaţii şi oricât de sigure ar fi acestea, nu se poate discuta
despre un proces penal început.
În ceea ce priveşte controlul vamal, la frontieră, al mijloacelor de transport
de mărfuri, acesta constă în identificarea mijloacelor de transport pe baza
documentelor de însoţire,610 după care se trece la efectuarea de verificări în
funcţie de tipul şi categoria mijloacelor de transport controlate.
La transportul mărfurilor pe calea ferată, autoritatea vamală, în prezenţa
organelor căilor ferate, verifică existenţa vagoanelor înscrise în actul de
transmitere a garniturii de tren; exteriorul vagoanelor acoperite care conţin
mărfuri prin verificarea integrităţii sigiliilor, ferestrelor, acoperişului, pereţilor şi
platformei; interiorul şi exteriorul vagoanelor descoperite care conţin mărfuri;
exteriorul locomotivei; exteriorul şi interiorul anexelor tehnice ale locomotivei şi
cabina mecanicului. Dacă autoritatea vamală constată neconcordanţe privind
numărul vagoanelor, organele căilor ferate sunt obligate să modifice în mod
corespunzător actul de trimitere611.
Vagoanele cu sigilii lipsă sau violate, precum şi vagoanele care nu pot fi
sigilate se supun şi controlului vamal în interior, verificându-se mărfurile
conţinute în aceste vagoane, urmând ca organele căilor ferate să încheie un act
constatator al controlului, ce va fi semnat şi de către autoritatea vamală –
procedura se va aplica şi sacilor poştali şi coletelor. În situaţia în care sigiliile nu
sunt cele aplicate la expediere se va verifica existenţa actelor prin care se atestă
aplicarea noilor sigilii. Dacă asemenea acte nu se pot prezenta, autoritatea vamală
urmează să facă menţiune despre această situaţie pe actul de transmitere al
garniturii de tren şi să efectueze controlul interior al mijlocului de transport şi al
mărfurilor, rezultatul controlului urmând a se consemna într-un proces verbal.
Actele constatatoare şi procesele verbale pe care le consemnează autoritatea
vamală vor fi întocmite ţinându-se seama de reglementările feroviare
internaţionale612.
La transportul mărfurilor pe calea rutieră, autoritatea vamală va controla
exteriorul autovehiculului, cabina acestuia şi, după caz, agregatul frigorific iar la
mijloacele de transport rutiere fără încărcătură se efectuează şi controlul
compartimentului de mărfuri. Atunci când la controlul exterior al autovehiculului
se constată sigilii lipsă sau când sigiliile aplicate la expediere au fost violate ori
compartimentul în care se află mărfurile a fost violat, se efectuează controlul
interior al autovehiculului şi controlul mărfurilor, rezultatele urmând a fi
608 Art. 10 alin. 1 şi 2 din Codul Vamal.

609 Pentru identitate de opinie, a se vedea şi Ion Suceavă – Codul şi Regulamentul Vamal cu adnotări şi
comentarii, Edit. Cris Book Universal, Bucureşti, 1997, pag. 12.
611 Art. 21 alin. 1 lit. „a-e”, din Regulamentul Vamal.
612Idem, art. 22 alin. 1-3.
244
consemnate într-un proces verbal de constatare, care se semnează şi de
translator.
Efectuarea controlului vamal se poate face, pe baza dispoziţiei autorităţii
vamale, şi la unul din birourile vamale din interiorul ţării, atunci când nu sunt
condiţii corespunzătoare de control vamal la intrarea în ţară a autovehiculelor
care vor fi tranzitate, sub sigiliu vamal, sau dirijate cu însoţitor vamal la cel mai
apropiat birou vamal din interiorul ţării, pe direcţia de destinaţie a
autovehiculului, unde există condiţii de control vamal iar cheltuielile de transport
şi de manipulare a mărfurilor precum şi cele de deplasare a autorităţii vamale vor
fi suportate de către transportator613.
La transportul mărfurilor pe apă, controlul vamal, la sosirea navei, se
efectuează în prezenţa organelor căpităniei portului, a comandantului ori a
armatorului precum şi a reprezentantului agenţiei de navigaţie şi constă în
verificarea, prin sondaj, a cabinelor, sălilor, cambuzelor, restaurantelor şi sălii
maşinilor, pentru a se constata dacă există concordanţă între declaraţia
proviziilor de bord şi bunurile supuse declarării. Manifestul încărcăturii, în
original va fi prezentate autorităţii vamale de către comandantul, armatorul sau
agentul navei614.
Când o navă descarcă marfă în două sau mai multe posturi române,
autorităţile vamale din aceste porturi fac menţiuni pe exemplarul original al
manifestului încărcăturii cu privire la operaţiunile efectuate, de asemenea pe
exemplarul original al declaraţiei proviziilor de bord, fiecare autoritate vamală în
parte fiind obligată să verifice menţiunile făcute în porturile unde nava a acostat
anterior şi să reţină o copie de pe manifestul încărcăturii şi de pe declaraţia
proviziilor de bord615.
La plecarea navei, comandantul, armatorul sau agentul navei, trebuie să
anunţe cu cel puţin şase ore înainte intenţia autorităţii vamale în vederea
efectuării controlului vamal ce constă în verificarea concordanţei manifestului
încărcăturii cu declaraţiile vamale sau permisele vamale eliberate, precum şi a
concordanţei declaraţiei proviziilor de bord cu situaţia bunurilor înscrise în
acesta616.
Pentru a se evita posibilităţile de fraudare a regimului vamal în timpul
efectuării controlului vamal al navelor este permisă coborârea sau urcarea numai
a comandantului, a secundului şi a persoanelor bolnave, iar căpităniile din
porturi permit plecarea în trafic internaţional a navelor numai după ce autoritatea
vamală vizează declaraţia proviziilor de bord şi a manifestului încărcăturii.617 De
asemenea, în situaţia în care navele sub pavilion străin intră în şantiere navale
sau la iernat, comandanţii, armatorii sau agenţii lor sunt obligaţi să depună la
autoritatea vamală copie de pe manifestul încărcăturii şi declaraţia proviziilor de
bord, urmând ca pe toată această perioadă navele să rămână sub supraveghere
vamală618.
La transportul mărfurilor cu aeronave române, controlul vamal în interiorul
aeronavelor se efectuează imediat după aterizare, precum şi înainte de decolare,
verificându-se dacă la bord se află alte bunuri decât cele din dotarea aeronavelor,
613 Ibidem, art. 23 alin. 1-4.

614 Art. 24 şi art. 25 din Regulamentul Vamal.
616 Ibidem, art. 28 alin. 1 şi 2.
617 Ibidem, art. 29 şi art. 30.
618 Ibidem, art. 31.
245
pentru a li se aplica regimul vamal corespunzător destinaţiei lor. Controlul vamal
în interiorul aeronavelor române de pasageri se efectuează, la sosire, după
debarcarea persoanelor, iar, la plecare, înainte de îmbarcarea acestora.
Aeronavele străine sunt controlate numai dacă acestea staţionează mai mult de
şase ore, peste ora de decolare prevăzută în orarul de zbor ori când există indicii
temeinice de fraudă619.
Accesul navelor şi aeronavelor pe teritoriul român se poate face numai prin
punctele de frontieră unde funcţionează autorităţi vamale, acostarea sau
aterizarea fiind permisă şi în alte locuri numai în caz de forţă majoră sau când la
bordul navelor sau aeronavelor sunt persoane grav bolnave, situaţii în care
comandanţii sunt obligaţi să anunţe imediat autoritatea vamală cea mai
apropiată, pentru a se asigura supravegherea până la plecare620.
În cazul mărfurilor transportate în containere, indiferent de mijlocul de
transport folosit, controlul vamal se efectuează respectându-se regulile prevăzute
pentru controlul vagoanelor acoperite datorită unor elemente de similitudine621.
În materia bunurilor, controlul vamal are drept scop prevenirea încălcării
reglementărilor vamale şi stricta respectare a condiţiilor şi termenelor legale,
precum şi descoperirea fraudelor vamale622. Controlul vamal al bunurilor se
execută în mod obligatoriu prin verificarea documentelor necesare efectuării
vămuirii623, iar când sunt indicii temeinice de fraudă se trece la controlul fizic al
bunurilor, autoritatea vamală trebuind să consemneze pe declaraţia vamală
modalitatea de control, rezultatul acestuia, numărul şi mărcile de identificare a
coletelor deschise pentru control624.
Controlul documentar constă în verificarea corectitudinii completării
declaraţiei vamale, existenţei documentelor anexate la declaraţia vamală în
detaliu potrivit regimului vamal solicitat, concordanţei între datele înscrise în
declaraţia vamală în detaliu şi cele din documentelor anexate, verificarea formală
a documentelor anexate625.
Controlul vamal fizic al mărfurilor se efectuează astfel: mărfurilor de masă
se controlează prin observare sau sondare, pe mijloacele de transport pe care se
află, pe rampe sau cheiuri ori pe platformele din terminalele de manipulare a
containerelor; mărfurile ambalate în colete se controlează prin sondaj, pe
mijloacele de transport pe care se află, iar atunci când nu sunt condiţii de control
pe mijlocul de transport organele vamale pot cere descărcarea mărfurilor;
mărfurile ambalate în colete care se află în magazii, pe rampe sau cheiuri ori pe
platformele din terminalele de manipulare a containerelor se controlează, prin
sondaj, pe fiecare partidă de marfă; mărfurile transportate prin conducte, precum
şi curentul electric se controlează din punct de vedere al cantităţii, prin citirea
controalelor instalate626. Pentru efectuarea controlului fizic autoritatea vamală
indică mărfurile sau părţile din acestea pe care declarantul este obligat să le
prezinte pentru verificare. Acesta la cererea autorităţii vamale627, este obligat să

620 Art. 33, din Regulamentul Vamal.
621 Idem, art. 34.
624 Ibidem, art. 67 alin. 2 şi 3.
625 Ibidem, art. 58 alin 1, lit. „a-d”.
627 Art. 60 şi art. 61 din Regulamentul Vamal.
246
manipuleze, să dezambaleze şi să reambaleze mărfurile, fără să provoace
degradarea acestora, iar cheltuielile aferente urmează să fie suportate, de
asemenea, tot de reclamant.
La controlul fizic al mărfurilor este necesar să asiste declarantul vamal,
transportatorul628 şi gestionarul în cazul mărfurilor aflate în magazii. Dacă
declarantul sau transportatorul refuză să asiste la controlul fizic, autoritatea
vamală va fixa, în scris, un termen, iar la expirarea acestuia, dacă declarantul nu
a dat curs somaţiei, va proceda din oficiu la controlul fizic a mărfii pe riscul şi pe
cheltuiala declarantului, putându-se apela la prestatori de servicii sau la experţi
atunci când natura mărfurilor impune o verificare de specialitate.629 Atunci când
este necesară prelevarea de eşantioane, aceasta va fi notificată declarantului
vamal, urmând a fi efectuată, direct, de autoritatea vamală sau de o altă persoană
sub controlul autorităţii, respectându-se metodologiile stabilite de laboratoarele
agreate împreună cu Direcţia Generală a Vămilor, iar cantităţile prelevate nu vor
depăşi necesarul pentru analiza şi contra-analiza mărfurilor630.
Prelevarea mărfurilor se va face în prezenţa declarantului vamal iar, dacă
acesta refuză, activitatea se va desfăşura în lipsa lui631. Autoritatea vamală poate
efectua controlul vamal fizic şi la locul de încărcare a mărfurilor, la export, sau la
locul de descărcare a mărfurilor din import, dacă mărfurile sunt perisabile sau
necesită condiţii speciale de ambalare şi de transport ori nu există condiţii de
control la frontieră şi dacă încărcarea sau descărcarea completă a mijloacelor de
transport se face într-un singur loc632.
Controlul vamal al mărfurilor se efectuează simultan cu controlul vamal al
interiorului vagoanelor de cale ferată şi al mijloacelor de transport rutiere cu care
sunt mărfurile transportate, la unităţile vamale sau la locul de încărcare ori de
descărcare a mărfurilor633.
Cu privire la controlul vamal al bunurilor aparţinând persoanelor fizice
apreciez că trebuie subliniat faptul că acesta constă în confruntarea celor
declarate cu bunurile aflate în bagajele însoţite sau neînsoţite şi în colete.
Persoanele fizice sunt obligate să declare, verbal sau scris, bunurile pe care le
introduc sau le scot din ţară şi să le prezinte pentru control la birourile vamale.
Declararea în scris se face pe formulare tipizate şi este obligatorie în cazul
următoarelor bunuri: arme şi muniţii, materii explozive, radioactive, nucleare,
precum şi produsele care potrivit legii sunt supuse controlului destinaţiei finale;
produsele şi substanţele stupefiante şi psihotrope, substanţele chimice esenţiale,
precum şi produsele şi substanţele toxice; obiectele din metale preţioase, cu sau
fără pietre preţioase, care depăşesc uzul personal stabilit în anexa 6 a
Regulamentului Vamal; bunurile cu caracter cultural, istoric sau artistic la ieşirea
din ţară sau/şi la intrare în vederea scoaterii din ţară fără aprobare634.
Controlul vamal, la transportul feroviar, se efectuează: în trenurile
internaţionale de călători pe parcursul intern al acestora, la vagoanele de dormit,
numai pe baza declaraţiei pentru călători, care va fi prezentată autorităţii vamale
628 Prezenţa transportatorului este obligatorie cu excepţia transporturilor pe cale maritimă sau fluvială, când
prezenţa transportatorului este facultativă (N.A.).

630 Art. 63 alin. 1 şi 4 din Regulamentul Vamal
634 Art. 121-124 din Regulamentul Vamal.
247
de către personalul de însoţire; în sălile de control vamal din staţiile de cale ferată
de frontieră; în sălile de control vamal din sălile de cale ferată din interiorul ţării,
pentru călătorii care se îmbarcă în aceste staţii în trenurile internaţionale635.
La transportul rutier, controlul vamal se efectuează în autovehicul, în
locurile amenajate pe artera de circulaţie rezervată pentru controlul vamal, în
situaţia în care volumul bagajelor nu permite efectuarea controlului vamal în
autovehicul, sau în sala de control a biroului vamal636.
La transportul maritim sau fluvial controlul vamal se efectuează în sălile de
control vamal din porturi, la bordul navei, cu acceptul comandantului atunci
când nava nu este acostată în apropierea sălii de control vamal sau la scara
navei.
La transportul aerian controlul se efectuează în sălile de control vamal din
aeroporturi.
• Supravegherea vamală în cadrul birourilor vamale
Cu privire la supravegherea vamală trebuie subliniat faptul că şi

aceasta – la fel precum controlul vamal – se efectuează atât în interiorul birourilor
vamale cât şi în afara acestora.
În interiorul birourilor vamale supravegherea vamală637 cuprinde orice
acţiune a autorităţii vamale în vederea respectării reglementărilor vamale şi a
altor norme aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală,638 realizându-se
prin ţinerea operativă a evidenţei mărfurilor şi bunurilor supuse regimului
vamal;
prin înscrierea lor în registrul sau documentele vamale;
aplicarea de sigilii vamale la mărfurile, bunurile şi mijloacele de transport
supuse regimului vamal, precum şi la accesul în spaţiile în care acestea se găsesc;
efectuarea de verificări selective, inopinate, la mijloacele de transport
încărcate cu mărfuri nevămuite sau aflate în tranzit;
stabilirea de posturi permanente sau temporare, fixe sau mobile, la locul de
acces al persoanelor în porturi şi aeroporturi, la scara navelor şi aeronavelor, în
depozite sau în alte locuri unde se află mărfuri şi alte bunuri supuse vămuirii,
precum şi la mijloacele de transport;
efectuarea, în cazuri de indicii de fraudă vamală, de verificări totale la
mărfurile sau bunurile care trec frontiera, în anumite perioade sau pentru unele
categorii639.
În porturile şi zonele libere, supravegherea vamală capătă aspecte specifice,
efectuându-se prin organizarea de echipe vamale mobile la limitele exterioare ale
perimetrelor în care se efectuează operaţiuni specifice, organizarea de posturi fixe
la locurile de acces al persoanelor şi bunurilor în porturile şi zonele libere, alte
măsuri proprii unor porturi şi zone libere640.
Activitatea de supraveghere se efectuează în funcţie de specificul şi cerinţele
activităţii fiecărui birou vamal. Astfel: birourile vamale care funcţionează în

638 Sunt supuse supravegherii vamale, potrivit art. 352 din Regulamentul Vamal, mărfurile şi bunurile
nevămuite la intrarea în ţară, mărfurile şi bunurile în tranzit; navele sub pavilion străin şi aeronavele străine,
pe timpul staţionării în apele teritoriale sau în porturi şi, după caz, pe aeroporturi.
639 Art. 353 lit. „a-e” din Regulamentul Vamal.
640 Idem, art. 354
248
porturi exercită supravegherea în incinta şi în rada acestora, asupra
ambarcaţiunilor, pontoanelor precum şi asupra bunurilor aparţinând persoanelor
care intră, ies sau îşi desfăşoară activitatea în porturi; birourile vamale care
funcţionează în punctele rutiere şi staţiile de cale ferată exercită supravegherea în
incinta acestora, sau/şi în trenurile de călători, pe timpul efectuării controlului
vamal; birourile vamale din interiorul ţării, care funcţionează în staţiile de cale
ferată, în oficiile poştale sau în incintele proprii, îşi exercită atribuţiile de
supraveghere vamală în aceste locuri precum şi în alte locuri unde autoritatea
vamală se deplasează în vederea executării unor operaţiuni vamale641.
• Controlul şi supravegherea vamală exercitate în afara birourilor

vamale
Supravegherea şi controlul vamal în afara birourilor se realizează de către

autoritatea vamală abilitată din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor în scopul
prevenirii, combaterii şi sancţionării fraudei în domeniul vamal pe întreg teritoriul
naţional. Activităţile de control şi supraveghere vamală la nivel naţional nu vor
mai fi efectuate de agenţi vamali din cadrul birourilor vamale ci de agenţi din
cadrul Direcţiei Generale a Vămilor, atât din structurile centrale cât şi din
structurile teritoriale ale acesteia expres abilitaţi pentru a desfăşura astfel de
activităţi.642
Autoritatea vamală abilitată să desfăşoare controlul şi supravegherea
vamală la nivel naţional îndeplineşte următoarele atribuţii:
• exercită prin mijloace şi procedee specifice supravegherea persoanelor şi a
bunurilor care sunt supuse vămuirii pe întreg teritoriul naţional;
• constată şi încasează diferenţele de drepturi de import sau de export
datorate declarării nereale a bunurilor în cadrul operaţiunilor de import-export şi
tranzit, rezultate ca urmare a acţiunilor proprii întreprinse;
• constată şi sancţionează nerespectarea reglementărilor în domeniul vamal;
• constată şi reţine în vederea confiscării bunurile care fac obiectul încălcării
legislaţiei vamale, ca urmare a acţiunilor proprii întreprinse;
• previne şi combate prin mijloace specifice traficul ilicit de arme, muniţii,
materiale explozive şi radioactive, produse şi substanţe stupefiante şi psihotrope,
precursori ai acestora şi substanţe chimice esenţiale, produse şi substanţe
toxice, obiecte din patrimoniul cultural naţional, metale şi pietre preţioase643.
Pentru a-şi putea exercita atribuţiile644 autoritatea vamală abilitată pentru
controlul şi supravegherea vamală la nivel naţional are următoarele drepturi:
• opreşte orice mijloace de transport utilizând semnele formale specifice;
• verifică documentele mijlocului de transport precum şi cele care arată
provenienţa şi regimul vamal al bunurilor, inclusiv documentele de transport
internaţional;
• controlează mijlocul de transport, aplicând sigilii vamale asupra
compartimentului de marfă atunci când este cazul; controlează clădiri, depozite,
terenuri, sedii şi alte obiective unde se găsesc sau ar putea să se găsească
bunuri supuse vămuirii sau cu regim special;
641 Ibidem, art. 356 şi 357.

642 Ibidem, art. 361 şi 362.
643
Art. 362 lit. „a-e” din Regulamentul Vamal.
644Idem, art. 363, 369 şi 371.
249
• efectuează investigaţii, supravegheri şi verificări în cazurile în care sunt
semnalate încălcări ale legislaţiei vamale;
• verifică registre, evidenţe financiar-contabile, orice alte înscrisuri, inclusiv
cele pe suport informatic care au legătură directă sau indirectă cu bunurile
importate, exportate sau tranzitate pe teritoriul naţional;
• prelevă probe din mărfurile supuse vămuirii pentru a fi analizate în
laboratoarele proprii sau abilitate în vederea identificării şi expertizării acestora;
• efectuează controlul vamal ulterior operaţiei de vămuire în scopul stabilirii
modului în care persoanele fizice sau juridice au respectat reglementările vamale;
• sesizează organele de cercetare penală competente atunci când consideră că
prin încălcarea reglementărilor vamale au fost săvârşite infracţiuni.
De subliniat este modul cum a fost concepută activitatea autorităţii vamale
vis-a-vis de posibilitatea efectuării controlului vamal ulterior operaţiei de vămuire
pe baza unor programe aprobate de directorul general al Direcţiei Generale a
Vămilor sau inopinat,645 pe o perioadă de 5 ani de la data acordării liberului de
vamă.646 În mod practic, de multe ori cerinţele fluidizării traficului în punctele
vamale de frontieră, celeritatea desfăşurării activităţii în cadrul birourilor vamale
din interior, în condiţiile facultativităţii controlului fizic al mărfurilor, pot conduce
la situaţii de fraudă care pot fi descoperite ulterior, atunci când bunurile fraudate
sunt folosite în procesul tehnologic ori intră direct circuitul economic. Mulţi agenţi
economici, invocând ulterior diferite considerente, folosesc în declaraţiile vamale
termeni generici care, s-a dovedit că nu de puţine ori, ascund bunuri cu regim
special: ori într-un proces tehnologic nu se folosesc pur şi simplu „substanţele de
sinteză”, „materii prime pe bază de cauciuc sintetic”, „reactivi pentru analize de
laborator” ci substanţe clar individualizate care pot fi deturnate şi folosite în
activităţi interzise.
În zona specială de supraveghere vamală instituită între limita exterioară a
mării teritoriale şi frontiera de stat, precum şi, o fâşie, de 20 km în interiorul
frontierei de stat,647 pe lângă cele arătate, beneficiind de sprijinul organelor de
poliţie şi de poliţie de frontieră, autoritatea vamală controlează magazinele şi alte
puncte de desfacere unde se comercializează mărfuri în vederea identificării
mărfurilor străine a căror provenienţă nu poate fi justificată cu documente vamale
şi legitimează persoanele suspectate de încălcarea reglementărilor vamale.648
Există posibilitatea ca autoritatea vamală să însoţească mijloacele de
transport aflate în tranzit, atunci când există suspiciuni legate de descărcarea
frauduloasă a mărfii. Iniţiativa poate veni din partea autorităţii vamale sau din
partea transportatorului, destinatarului mărfii ori a unui reprezentant al acestora,
situaţie când cheltuielile privind deplasarea autorităţii vamale abilitate sunt
suportate de titularul operaţiunii de tranzit.
În scopul prevenirii şi combaterii fraudei vamale, autoritatea vamală
abilitată, pe baza acordurilor internaţionale la care România este parte,
procedează la schimburi de informaţii cu alte instituţii vamale din străinătate.649
Considerăm că legiuitorul român a conferit un sistem coerent de drepturi şi
atribuţii autorităţii vamale pentru ca aceasta să vegheze la respectarea regimului
vamal. Având în vedere că pe acelaşi teritoriu îşi desfăşoară activitatea şi alte

646 Ibidem, art. 373
648 Art. 17 alin. 2 din Codul Vamal, art. 364 şi art. 365 din Regulamentul Vamal.
250
autorităţi ale statului, apreciez că, pentru eficientizarea activităţii tuturor, se
pune problema colaborării, ele neputând efectua activităţi în realităţi spaţiio-
temporale paralele. Pe baza unor strategii clar conturate, numai acţiuni conjugate
pot duce la stăpânirea fenomenului infracţional.
Sigur, există diferite păreri şi opinii privind o anumită ierarhizare a
organelor statului în materie de prevenire, constatare şi cercetare a infracţiunilor
vamale, lucru care a condus la multe disfuncţionalităţi şi chiar eşuarea unor
activităţi pe fondul manifestării unor orgolii sau ambiţii personale. Nu credem că
se poate pune problema la modul cine controlează pe cine – garda financiară
controlează autoritatea vamală, poliţia controlează şi ea dacă cineva a greşit sau a
fost rău intenţionat, etc. – ci atunci când se fac controale, investigaţii,
supravegheri trebuie urmărite toate aspectele unei activităţi infracţionale care
oricum nu se reduce doar la eludarea regimului vamal sau a regimului fiscal.
În sensul arătat a fost înfiinţată Autoritatea Naţională de Control650,
organizată ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, ce
funcţionează, cu personalitate juridică proprie, în subordinea Guvernului, fiind
condusă de ministrul delegat pentru coordonarea autorităţilor de control, care
aplică strategia şi programul Guvernului în domeniul exercitării funcţiilor
autorităţilor de control; autoritate ce cuprinde şi structurile din cadrul Direcţiei
Generale a Vămilor, care desfăşoară activitate de inspecţie vamală şi activitate de
control vamal ulterior, exclusiv stabilirea şi încasarea drepturilor de import, după
intrarea în vigoare a actelor normative de reorganizare a acestora.
Fără a intra în detalii, întrucât este un organism nou, destinat să
desfăşoare o activitate de o importanţă capitală pentru instaurarea unui climat de
corectitudine şi de legalitate în viaţă economică a României, trebuie observate, cel
puţin atribuţiile principale, astfel încât să se realizeze rolul şi locul acestuia în
constatarea infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal al României. Astfel, în
realizarea rolului său Autoritatea Naţională de Control651 îndeplineşte
următoarele atribuţii principale:
a) defineşte politica şi strategia în domeniul controlului;
b) elaborează obiectivele pe termen scurt şi mediu ale activităţii autorităţilor de control aflate în
subordinea sau în coordonarea sa;
c) monitorizează realizarea programului de acţiuni şi prezintă Guvernului rapoarte periodice privind
stadiul de realizare a obiectivelor;
d) reglementează şi armonizează cadrul legislativ privind controlul specific autorităţilor aflate în
subordinea sau în coordonarea sa, potrivit reglementărilor Uniunii Europene, în colaborare cu
celelalte ministere, autorităţi publice şi instituţii publice implicate;
e) elaborează politica de restructurare, responsabilizare, stimulare şi sancţionare a personalului cu
atribuţii de control;
f) prognozează, urmăreşte şi evaluează periodic încasările din venituri bugetare sau proprii rezultate
din activitatea autorităţilor de control, în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice;
g) stimulează, promovează şi supraveghează afirmarea unei conduite corecte şi morale a personalului
cu atribuţii de control;
h) asigură respectarea Cartei drepturilor şi obligaţiilor contribuabililor în timpul actului de control;
i) promovează o politică de dialog social pe probleme specifice activităţii de control;
650 Art.1 alin. 1 din H.G. Nr. 745 / 2003 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Control
651 Art. 3 alin. 1 şi 2 din H.G. Nr. 745 / 2003
251
j) promovează principiul ingerinţei minime în activitatea contribuabililor şi eficienţei maxime a
actului de control.
• Modul de lucru în procedura de prelucrare a declaraţiei vamale în

detaliu prin procedee informatice
Decizia nr. 1186 din 17 septembrie 2002 privind aprobarea Metodologiei de

prelucrare a declaraţiei vamale în detaliu prin procedee informatice – abrogând
Decizia nr. 2640 din 1 noiembrie 2000 a Direcţiei generale a vămilor, privind
aprobarea Cadrului metodologic de aplicare a mecanismului de prelucrare rapidă
a declaraţiilor vamale în procedura informatică simplificată – oferă posibilitatea
operatorilor de a desfăşura un volum mare de operaţiuni vamale, fără a se mai
pune problema vreunei piedici funcţionăreşti ori a contactului personal cu agenţii
autorităţii vamale, evitându-se, astfel, apariţia unor posibile fricţiuni sau stări
nervoase, în condiţiile existenţei unui demers de început, nelipsit de o anumită
eficienţă, ce necesita ajustări necesare pentru satisfacerea unor cerinţe de
perfecţionare.
Pentru corecta înţelegere a conexiunilor specifice a cestei proceduri este
nevoie de unele precizări terminologice – fiind vorba despre noţiuni, în cea mai
mare parte, de strictă aplicabilitate la activitatea autorităţii vamale în cadrul
acestei proceduri. În aceste condiţii semnificaţia termenilor este, exclusiv, cea
prevăzută de art. 1 a Deciziei 1186/2002, după cum urmează:
CDPS – sistemul de prelucrare a declaraţiei vamale în detaliu pentru regimurile
vamale de import, export, reexport, tranzit, perfecţionare activă, perfecţionare pasivă,
admitere temporară, antrepozit vamal şi transformare sub control vamal
DTI – mecanismul care asigură transmiterea electronică a declaraţiei vamale în
detaliu, după ce aceasta a fost completată şi verificată cu ajutorul modulelor specifice
CDPS de declarant sau reprezentantul acestuia, conectat la reţeaua informatică a
biroului vamal unde se realizează operaţiunea de vămuire
procedura informatică de declarare a mărfurilor – ansamblul de instrucţiuni şi
activităţi care permit declararea mărfurilor prin intermediul sistemului informatic vamal
şi care poate fi procedura informatică standard, procedura informatică la destinaţie sau
procedura informatică rapidă, potrivit definiţiilor din prezentul capitol
procedura informatică standard – ansamblul de instrucţiuni şi activităţi care
permit declararea mărfurilor prin intermediul sistemului informatic vamal utilizată în
cazul altor operaţiuni decât cele de vămuire a mărfurilor în procedură simplificată la
destinaţie sau cele de aplicare a mecanismului de prelucrare rapidă a declaraţiilor vamale
procedura informatică la destinaţie – ansamblul de instrucţiuni şi activităţi care
permit declararea mărfurilor prin intermediul sistemului informatic vamal utilizată în
cazul operaţiunilor de vămuire a mărfurilor în procedură simplificată la destinaţie
procedura informatică rapidă – ansamblul de instrucţiuni şi activităţi care permit
declararea mărfurilor prin intermediul sistemului informatic vamal utilizată în cazul
operaţiunilor de aplicare a mecanismului de prelucrare rapidă a declaraţiilor vamale
utilizator al sistemului informatic – persoana juridică română autorizată să
folosească procedura informatică de declarare a mărfurilor şi care poate fi declarantul
utilizator al sistemului informatic, declarantul utilizator al sistemului informatic la
destinaţie, sau comisionarul utilizator al sistemului informatic, potrivit definiţiilor din
prezentul capitol
declarant utilizator al sistemului informatic – persoana care întocmeşte şi
depune declaraţia vamală în nume propriu, ce declară mărfurile fără a apela la un
comisionar în vamă, este autorizată să folosească sistemul informatic vamal pentru
252
declararea mărfurilor, pe baza autorizaţiei de utilizare şi a dotării cu modulul informatic
necesar procesării declaraţiei vamale în sistem informatic
declarant utilizator al sistemului informatic la destinaţie – persoana care
întocmeşte şi depune declaraţia vamală în nume propriu, dacă aceasta este autorizată
pentru utilizarea procedurii de vămuire la destinaţie, declară mărfurile fără a apela la un
comisionar în vamă şi este conectată la sistemul informatic vamal, pe baza autorizaţiei de
conectare la reţeaua informatică a biroului vamal şi a dotării cu modulul informatic
necesar procesării declaraţiei vamale în sistem informatic
comisionar utilizator al sistemului informatic – persoana juridică ce poate
depune declaraţia vamală – sumară şi în detaliu – păstra, manipula mărfurilor în depozit,
poate desfăşura activitate de expediţii şi de transport internaţional – fiind autorizată în
acest sens de către Direcţia Generală a Vămilor – dacă aceasta este conectată la sistemul
informatic vamal, pe baza autorizaţiei de conectare la reţeaua informatică a biroului
vamal şi a dotării cu modulul informatic necesar prelucrării declaraţiei vamale în sistem
informatic
modulul informatic – componentă software a sistemului informatic vamal, care
permite întocmirea declaraţiei vamale în detaliu şi obţinerea liberului de vamă
cod de autorizare – este codul atribuit în sistemul informatic declarantului
utilizator al sistemului informatic sau comisionarului utilizator al sistemului informatic;
codul de autorizare reprezintă în principiu numărul autorizaţiei de conectare eliberată de
către autoritatea vamală şi figurează pe autorizaţia de conectare sau pe autorizaţia de
utilizare a sistemului informatic
culoar de vămuire – grupare realizată pe baza unor criterii de selectivitate
predefinite, care determină aplicarea unor tipuri de control vamal diferite în procesul de
vămuire a mărfurilor
culoarul verde de vămuire – culoarul de vămuire care determină acordarea
liberului de vamă fără efectuarea controlului documentar şi fizic; în cazul procedurii
informatice rapide, are semnificaţia acordării liberului de vamă, ca urmare a efectuării
automate a plăţii drepturilor de import din depozitul bănesc constituit în avans - dacă
acestea se datorează
culoarul galben de vămuire – culoarul de vămuire care determină acordarea
liberului de vamă numai după efectuarea obligatorie a controlului documentar
culoarul roşu de vămuire – culoarul de vămuire, care determină acordarea
liberului de vamă numai după efectuarea obligatorie a controlului documentar şi fizic
culoarul cerere – culoarul de vămuire care determină dirijarea declaraţiilor vamale
aflate într-o stare de aşteptare, până la finalizarea operaţiunii; cazurile în care este
utilizat, momentul alocării, modul de funcţionare şi instrucţiunile de utilizare sunt
aplicabile pe baza instrucţiunilor ce vor fi elaborate în acest sens de Direcţia Generală a
Vămilor, ulterior intrării în vigoare a prezentei metodologii
punctul de recepţie-selecţie – punctul de lucru stabilit de biroul vamal, unde
declarantul sau reprezentantul său prezintă declaraţia vamală în detaliu tipărită în setul
corespunzător regimului vamal solicitat, semnată şi ştampilată, împreună cu
documentele anexate stabilite de Regulamentul de aplicare a Codului vamal, documentele
de plată sau de garantare a datoriei vamale şi lista de documente în care acestea sunt
evidenţiate
re-direcţionarea declaraţiei vamale – acţiunea de redistribuire a unei declaraţii
vamale plasate pe unul din culoarele de vămuire pe un alt culoar de vămuire, de
competenţă a şefului biroului vamal, adjunctul acestuia, sau şefului de tură, aplicabilă în
următoarele situaţii:
− re-direcţionarea de pe culoarul galben sau roşu de vămuire pe culoarul verde de
vămuire, de competenţa şefului de tură sau a lucrătorului din punctul de validare
informatică
− re-direcţionarea de pe culoarul verde de vămuire pe culoarul galben sau roşu de
vămuire, de competenţa şefului biroului vamal sau adjunctul acestuia
253
punctul de control documentar – punctul de lucru stabilit de biroul vamal, unde
se efectuează controlul documentar atât pentru declaraţiile vamale selectate pe culoarul
roşu cât şi pentru cele selectate pe culoarul galben de vămuire
punctul de control fizic – punctul de lucru stabilit de biroul vamal, unde se
efectuează controlul fizic al mărfurilor ce fac obiectul declaraţiilor vamale selectate pe
culoarul roşu sau pe culoarul galben de vămuire, atunci când e cazul
punctul de validare – punctul de lucru stabilit de biroul vamal, unde se
efectuează verificarea modului în care s-a efectuat controlul documentar şi după caz
controlul fizic; la acest punct se realizează validarea informatică a declaraţiei vamale în
detaliu prin intermediul sistemului informatic
punctul financiar contabil – punctul de lucru stabilit de biroul vamal, unde se
verifică modul în care se efectuează plata sau garantarea datoriei vamale
număr de stocare – numărul şi data acestuia, atribuit unic de către sistem, care
permite identificarea pe server a referinţei declarantului. Numărul de stocare se
evidenţiază în rubrica 7 a declaraţiei vamale în detaliu
număr de înregistrare – numărul şi data acestuia, de forma "I xxxxxxxx - zz-ll-
aaaa", atribuit unic de către sistemul informatic pe declaraţia vamală; numărul de
înregistrare are semnificaţia acceptării declaraţiei vamale iar data înregistrării constituie
momentul în care se nasc drepturile şi obligaţiile aferente regimului vamal solicitat.
Numărul de înregistrare se evidenţiază în rubrica A a declaraţiei vamale în detaliu
număr de validare – numărul/versiunea şi data acestuia, de forma "V
xxxxxxxx/ttttt - zz-ll-aaaa", atribuit unic de către sistemul informatic pe declaraţia
vamală, având semnificaţia validării declaraţiei vamale prin intermediul sistemului
informatic. Numărul/versiunea de validare se evidenţiază în rubrica B a declaraţiei
vamale în detaliu. Versiunea evidenţiază numărul de intervenţii asupra declaraţiei vamale
validate informatic
număr de borderou contabil – numărul şi data acestuia, de forma "R xxxxxxxx -
zz-ll-aaaa", atribuit unic de către sistemul informatic pe declaraţia vamală, având
semnificaţia plăţii sau acoperirii garanţiei aferente datoriei vamale pentru mărfurile ce fac
obiectul unei declaraţii vamale. El se regăseşte în rubrica B a declaraţiei vamale în
detaliu
fişa de control – documentul întocmit pe parcursul fiecărei etape a procedurii
informatice de declarare a mărfurilor, pe baza constatărilor privind completarea
declaraţiei vamale cu date eronate sau nereale referitoare la încadrarea tarifară, valoarea
în vamă, felul, cantitatea sau originea, nivelul de taxe şi modul de aplicare a facilităţilor
vamale, având următoarele caracteristici:
− stă la baza rectificării sau retragerii declaraţiei vamale, în sensul prevederilor din
Codul vamal, respectiv, din Regulamentul de aplicare a Codului vamal;
− stă la baza rectificării declaraţiei vamale, în sensul prevederilor din Regulamentul
de aplicare a Codului vamal;
− stă la baza revocării liberului de vamă în sensul prevederilor din Regulamentul de
aplicare a Codului vamal;
− stă la baza revocării liberului de vamă atunci când, în aplicarea prevederilor din
Codul vamal, mărfurile nu mai părăsesc teritoriul României;
− rămâne ataşat formatului electronic al declaraţiei vamale în detaliu
− cuprinde următoarele date aferente fiecărei declaraţii vamale: denumire birou
vamal, număr de înregistrare, data înregistrării, regim vamal, numărul fiecărui
articol ce face obiectul declaraţiei, rezultatele examinării, măsuri luate şi sancţiuni
aplicate, informaţii suplimentare privind documentele întocmite cu ocazia
măsurilor întreprinse sau sancţiunilor aplicate;
− semnarea lui de către utilizatorul sistemului informatic are semnificaţia luării la
cunoştinţă şi acceptării rezultatelor controlului
254
Tipărirea fişei de control, potrivit instrucţiunilor din prezenta metodologie, implică
şi tipărirea unei pagini de informaţii, ce cuprinde date referitoare la modul în care s-a
efectuat controlul unei operaţiuni.
funcţie "post-control" – funcţie a sistemului informatic vamal care permite
rectificarea sau retragerea unei declaraţii vamale întocmite prin intermediul procedurii
informatice de declarare a mărfurilor ori revocarea liberului de vamă de către autoritatea
vamală
invalidarea informatică a declaraţiei vamale – acţiunea desfăşurată de agentul
vamal desemnat, prin care o declaraţie vamală existentă pe serverul biroului vamal este
împiedicată să mai genereze consecinţe în procesul de declarare a mărfurilor, în situaţiile
stabilite prin prezenta metodologie
Ce trebuie să facă autoritatea vamală ? Procedura de prelucrare a
declaraţiei vamale în detaliu prin procedee informatice cuprinde mai multe etape:
controlul documentar şi controlul fizic al bunurilor ce constituie obiectul
operaţiunii vamale, validarea declaraţiei vamale de către sistemul informatic
vamal şi, ca ultimă etapă, plata sau acoperirea garanţiei datoriei vamale şi
acordarea liberului de vamă.
În ceea ce priveşte controlul documentar, agentul vamal de la punctul de
control documentar desfăşoară următoarele activităţi succesive:
a) efectuează controlul documentar, în conformitate cu prevederile art. 57 din
Regulamentul de aplicare a Codului vamal, utilizând modulul informatic specific;
b) verifică dacă datele de referinţă ale documentelor anexate declaraţiei vamale au
fost înregistrate în sistem;
c) vizualizează declaraţia vamală, în "Lista declaraţiilor selectate", pentru a vedea
culoarul de vămuire pe care aceasta a fost selectată;
d) verifică criteriul sau criteriile de selectivitate şi procedura sau procedurile ataşate
în cazul în care selectarea declaraţiei vamale s-a făcut în baza unuia sau mai
multor criterii de selectivitate;
e) agentul vamal desemnat anunţă şeful biroului vamal sau adjunctul acestuia, ori
în lipsa acestora şeful de tură sau de sector, despre situaţia apărută, care la
rândul lui, dispune măsurile necesare pentru efectuarea controlului vamal;
f) în cazul în care controlul documentar nu a condus la sesizarea de neconcordanţe
sau erori, iar declaraţia e selectată pe culoarul galben sau roşu:
− semnează declaraţia vamală şi aplică ştampila individuală;
− transmite dosarul operaţiunii la punctul de validare în cazul culoarului
galben de vămuire sau la punctul de control fizic în cazul culoarului roşu de
vămuire;
g) în cazul în care controlul documentar a condus la sesizarea de neconcordanţe
sau erori:
− deschide şi completează informatic fişa de control cu utilizarea opţiunii
"Conform = nu" din cadrul din cadrul opţiunii "Modificare" a funcţiei post-
control;
− tipăreşte actul de inspecţie în 2 exemplare, ambele semnate atât de agentul
vamal constatator cât şi de utilizatorul sistemului informatic;
− invalidează informatic declaraţia vamală utilizând opţiunea "anulare" şi o
remite în vederea retragerii cu titlu definitiv sau în vederea rectificării
ulterioare; declaraţia vamală invalidată, în formă tipărită, împreună cu fişa de
control şi o copie a documentelor ce au stat la baza întocmirii acestora, se
îndosariază şi se arhivează;
− rectifică declaraţia vamală iniţială, la solicitarea declarantului sau a
reprezentantului său, pe baza datelor din fişa de control şi o tipăreşte pe
formulare puse la dispoziţie de utilizatorul sistemului informatic;
255
− înregistrează declaraţia vamală rectificată cu acelaşi număr şi dată de
înregistrare cu declaraţia iniţială, regăsibilă la nivelul server-ului;
− tipăreşte declaraţia vamală rectificată;
− semnează declaraţia vamală rectificată şi aplică ştampila individuală;
− transmite dosarul operaţiunii la punctul de validare în cazul culoarului
galben de vămuire sau la punctul de control fizic în cazul culoarului roşu de
vămuire.
În ceea ce priveşte controlul fizic, trebuie făcută o precizare în legătură cu
rectificarea sau retragerea declaraţiei vamale, acestea neputând fi aprobate decât
până în momentul începerii controlului fizic. Prin excepţie, rectificarea sau
retragerea declaraţiei vamale, ulterior începerii controlului fizic, poate fi acceptată
în condiţiile prevederilor art. 54652 din Codul vamal şi a prevederilor art. 109 alin.
3653 şi 118 alin. 3654 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal.
Cu precizarea arătată agentul vamal de la punctul de control fizic va
desfăşura următoarele activităţi succesive:
a) efectuează controlul fizic în conformitate cu prevederile art. 58 – 70 din
Regulamentul de aplicare a Codului vamal;
b) vizualizează declaraţia vamală, în "Lista declaraţiilor selectate", pentru a vedea
culoarul de vămuire pe care aceasta a fost selectată;
c) verifică criteriul sau criteriile de selectivitate şi procedura sau procedurile ataşate
în cazul în care selectarea declaraţiei vamale s-a făcut în baza unuia sau a mai
multor criterii gestionate de către direcţia de specialitate din cadrul D.G.V.;
d) agentul vamal desemnat anunţă şeful biroului vamal sau adjunctul acestuia
despre aceasta, care la rândul său va dispune măsurile necesare pentru
efectuarea controlului vamal;
e) în cazul în care nu constată neconcordanţe între bunurile prezentate la vămuire
şi documentele ataşate, sau erori în completarea declaraţiei vamale:
− semnează declaraţia vamală şi aplică ştampila individuală, după ce a urmat
dispoziţiile prevăzute la art. 67 alin. 3 din Regulamentul de aplicare a Codului
655
vamal ;
f) transmite dosarul operaţiunii agentului vamal desemnat cu responsabilităţi de
validare informatică a declaraţiei vamale;
g) în cazul în care constată neconcordanţe între bunurile prezentate la vămuire şi
documentele ataşate, sau erori în completarea declaraţiei vamale:
− completează informatic fişa de control existentă, dacă a fost deschisă
anterior, cu ocazia controlului documentar, sau deschide o nouă fişă de
control cu utilizarea opţiunii "Conform = nu" din cadrul opţiunii "Modificare";
− tipăreşte fişa de control în 2 exemplare, ambele semnate atât de agentul
vamal constatator cât şi de utilizatorul sistemului informatic;
652 Rectificarea sau retragerea declaraţiei vamale se poate face şi ulterior începerii controlului fizic al
mărfurilor, din iniţiativa şi pe răspunderea declarantului, dacă acesta, în conformitate cu prevederile art. 52,
a cerut verificarea felului şi a cantităţii mărfurilor, iar cererea a fost refuzată, sau dacă deţine acte
constatatoare, întocmite de organismele neutre prevăzute de lege.
653 Pentru mărfurile ale căror preţuri definitive se stabilesc pe bază de cotaţii bursiere şi pentru mărfurile a
căror valoare definitivă se determină pe baza rezultatelor determinărilor cantitative şi calitative efectuate
potrivit condiţiilor menţionate în contractele comerciale, valoarea în vamă se determină pe baza facturii pro
forma emise de furnizor, cu preţurile cunoscute la data întocmirii acesteia. În termen de 150 de zile de la
data declaraţiei vamale se depune factura definitivă pe baza căreia se fac regularizările privind obligaţiile de
plată în vamă.
654 Valoarea în vamă a mărfurilor de export ale căror preţuri definitive se stabilesc pe bază de cotaţii bursiere
sau pe baza rezultatelor determinărilor cantitative şi calitative, efectuate potrivit condiţiilor menţionate în
contractele comerciale, se determină în conformitate cu prevederile art. 109 alin. (3).
655 Autoritatea vamală consemnează pe declaraţia vamală modalitatea de control, rezultatul acestuia şi
menţionează numărul şi mărcile de identificare a coletelor deschise pentru control.

256
− invalidează informatic declaraţia vamală utilizând opţiunea "anulare" şi o
remite în vederea retragerii cu titlu definitiv sau rectificării ulterioare;
− rectifică declaraţia vamală iniţială, la solicitarea declarantului sau a
reprezentantului său, pe baza datelor din fişa de control;
− înregistrează declaraţia vamală rectificată cu acelaşi număr şi dată de
înregistrare cu declaraţia iniţială, regăsibilă la nivelul server-ului;
− tipăreşte declaraţia vamală rectificată;
− semnează declaraţia vamală rectificată şi aplică ştampila individuală;
− transmite dosarul operaţiunii la punctul de validare.
Validarea declaraţiei vamale de către sistemul informatic vamal presupune
ca agentul vamal de la punctul de validare să desfăşoare următoarele activităţi
succesive:
a) utilizează modulul informatic specific şi verifică datele înscrise în declaraţia
vamală în conformitate cu rezultatele controalelor anterioare şi cu criteriul sau
criteriile de selectivitate ataşate
b) verifică existenţa fişei de control şi a înscrisurilor din acesta, dacă a fost deschisă
c) tipăreşte fişa de control în 2 exemplare, ambele semnate atât de agentul vamal
constatator cât şi de utilizatorul sistemului informatic
d) re-direcţionează declaraţia vamală de pe culoarul galben sau de pe culoarul roşu
pe culoarul verde de vămuire, la dispoziţia şefului biroului vamal, a adjunctului
acestuia sau, în lipsa acestora, la dispoziţia şefului de tură sau de sector
e) validează informatic declaraţia vamală, numai dacă nu a constatat nereguli în
ceea ce priveşte etapele parcurse anterior
f) înscrie în rubrica "B" din declaraţia vamală, numărul de validare şi data validării
declaraţiei vamale şi după caz, numărul şi data borderoului contabil; înscrierea
numărului şi datei borderoului contabil atestă plata datoriei vamale din depozit
bănesc constituit anticipat în contul biroului vamal
g) tipăreşte declaraţia vamală în detaliu în cazul în care aceasta a suferit rectificări,
pe formulare puse la dispoziţie de utilizatorul sistemului informatic;
h) aplică ştampila individuală pe declaraţia vamală;
i) transmite dosarul operaţiunii la punctul financiar contabil în cazul în care plata
datoriei vamale şi a tarifului de utilizare a sistemului informatic sau constituirea
garanţiei acoperitoare a acestora nu se efectuează din depozit bănesc constituit
anticipat.
Agentul vamal de la punctul financiar656, primind dosarul de la agentul
vamal de la punctul de validare desfăşoară următoarele activităţi succesive:
a) utilizează modulul informatic specific pentru gestionarea datelor din documentele
legale care atestă efectuarea plăţii datoriei vamale
b) efectuează verificarea documentelor de plată sau garantare a datoriei vamale,
astfel:
o pentru cazul în care plata sau garantarea datoriei vamale se efectuează prin
virament, scrisoare de garanţie sau numerar:
− preia datele din documentele legale
− verifică concordanţa între cuantumul drepturilor vamale datorate înscris în
declaraţia vamală şi cel înscris în documentele de plată sau garantare
− tipăreşte borderoul contabil în două exemplare şi aplică ştampila individuală
pe acestea
− înscrie în rubrica "B" din declaraţia vamală, numărul şi data borderoului
contabil care atestă plata datoriei vamale
− reţine un exemplar din borderoul contabil pentru evidenţa biroului vamal şi
înmânează exemplarul doi comisionarului
656 N.A. – în vederea constatării plăţii sau a acoperirii garanţiei datoriei vamale şi acordarea liberului de vamă
257
−aplică ştampila individuală pe declaraţia vamală
−transmite dosarul operaţiunii vamale persoanei desemnate pentru acordarea
liberului de vamă
o în cazul în care garantarea sau plata datoriei vamale se efectuează din depozit
bănesc, anterior completării declaraţiei vamale în detaliu şi prezentării ei la
punctul de recepţie-selecţie au fost efectuate următoarele acţiuni:
− constituirea sau alimentarea depozitului bănesc deschis în contul biroului
vamal de către declarant sau comisionar, prin preluarea datelor din
documentele legale,
− activarea contului depozitului bănesc.
Acordarea liberului de vamă, în scris, se face de către agentul vamal
desemnat în acest sens, pe declaraţia vamală, prin aplicarea semnăturii şi
ştampilei, după verificarea înregistrărilor în fişa de control; dacă au fost
constatate contravenţii vamale, liberul de vamă se acordă numai după întocmirea
procesului-verbal de constatare şi sancţionare şi semnarea acestuia de către
contravenient. În cazul constatării unor neconcordanţe, se utilizează opţiunea
"Modificare" sau "Anulare" din cadrul funcţiei "post-control", după caz; se
completează fişa de control deschisă anterior sau se deschide o fişă de control
nouă.
• Modul de lucru în cadrul operaţiunilor de import care prezintă

riscuri în materie de evaluare în vamă
Guvernul României, prin Hotărârea nr. 788 din 21 august 2001, privind
aprobarea Procedurii de control al valorii în vamă a mărfurilor importate, a
introdus în cadrul procedurii vamale un capitol distinct, ce are ca obiect modul de
tratare a operaţiunilor de import care prezintă riscuri în materie de evaluare în
vamă.
Astfel, determinarea definitivă a valorii în vamă se poate amâna657, potrivit
prevederilor Codului Vamal658, în situaţia în care valoarea în vamă nu poate fi
determinată pe baza documentelor anexate la declaraţia vamală de import sau
atunci când autoritatea vamală are motive să se îndoiască de veridicitatea sau de
exactitatea valorii declarate.
Amânarea determinării definitive a valorii în vamă659 se decide de şeful
biroului vamal de control şi vămuire sau de agenţii vamali desemnaţi de acesta,
prin ordin de serviciu, în urma efectuării analizei de risc660 – termenul de
amânare a determinării definitive a valorii în vamă fiind de maximum 50 de zile de
la data înregistrării declaraţiei vamale – existând, în acelaşi timp, obligaţia
autorităţii vamale de a comunica, în scris, importatorului decizia de amânare a
determinării definitive a valorii în vamă.
Întrucât activitatea de control al valorii în vamă661 se efectuează astfel
încât mărfurile să nu staţioneze nejustificat în vamă, în cazul în care s-a procedat
la amânarea determinării definitive a valorii în vamă, importatorul poate ridica
657Art. 2 alin 1din H.G nr. 788 / 2001 privind aprobarea Procedurii de control al valorii în vamă a mărfurilor
importate
658 Art. 77 alin. 4 din Legea privind Codul vamal al României nr. 141/1997
659 Art. 2 alin. 2 din H.G. nr. 788/2001
660 În înţelesul procedurii prevăzute de H.G. nr. 788/2001, analiza de risc reprezintă activitatea desfăşurată
de autoritatea vamală în vederea identificării operaţiunilor de import care prezintă riscuri în materie de
evaluare în vamă – a se vedea art. 1 alin. 2
661 Art. 1 şi art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 788/2001
258
mărfurile din vamă, cu condiţia să furnizeze autorităţii vamale o garanţie
suficientă care să asigure încasarea drepturilor de import corespunzătoare
mărfurilor respective.
În situaţia arătată drepturile de import calculate pe baza valorii în vamă
declarate de importator se încasează şi se virează la bugetul de stat, iar garanţia
se constituie la biroul vamal de control şi vămuire la care se efectuează
formalităţile vamale de import, înainte de acordarea liberului de vamă.
Eliberarea din vamă a mărfurilor pentru care s-a depus o garanţie662 este
urmată în mod obligatoriu de un control asupra corectitudinii valorii în vamă
declarate. Controlul valorii în vamă declarate de importator se efectuează de
direcţia regională vamală interjudeţeană, la solicitarea biroului vamal de control şi
vămuire în evidenţa căruia se află operaţiunea de import.
Biroul vamal de control şi vămuire trebuie să comunice în scris solicitarea
de efectuare a controlului valorii în vamă direcţiei regionale vamale interjudeţene
în subordinea căreia se află, în termen de 3 zile de la data ridicării mărfurilor din
vamă. Solicitarea va cuprinde criteriile în baza cărora s-a decis amânarea
determinării definitive a valorii în vamă a mărfurilor importate şi va fi însoţită de
copiile de pe documentele depuse de importator pentru efectuarea formalităţilor
vamale de import. În situaţia în care sediul importatorului sau locul de depozitare
a mărfurilor se află pe teritoriul de competenţă al altei direcţii regionale vamale
interjudeţene, solicitarea de control a biroului vamal de control şi vămuire,
precum şi documentele anexate la aceasta, vor fi retransmise acestei direcţii în
termen de 24 ore.
Garanţiile constituite de către importatori sunt utilizate663 de autoritatea
vamală numai pentru încasarea diferenţelor de drepturi de import constatate în
urma verificării modului de determinare a valorii în vamă, pe baza actului
constatator.
Direcţiile regionale vamale interjudeţene iniţiază procedura de control664 la
sediul importatorului şi, dacă este cazul, la locul de depozitare a mărfurilor
importate, din momentul primirii solicitării biroului vamal de control şi vămuire.
Decizia privind determinarea definitivă a valorii în vamă a mărfurilor importate665
este emisă de directorul direcţiei regionale vamale interjudeţene în subordinea
căreia se află biroul vamal de control şi vămuire la care s-a efectuat operaţiunea
de import, pe baza raportului întocmit în urma verificărilor efectuate la sediul
importatorului şi, dacă este cazul, la locul de depozitare a mărfurilor importate,
urmând a fi comunicată în scris importatorului şi biroului vamal de control şi
vămuire la care s-a efectuat operaţiunea de import, în termen de 30 de zile de la
data ridicării mărfurilor din vamă.
În decizie se vor preciza valoarea în vamă a mărfurilor importate,
determinată cu titlu definitiv, raţiunile care au stat la baza determinării acesteia
şi suma care urmează să fie încasată sau suma care urmează să fie restituită ori
disponibilizată de către biroul vamal de control şi vămuire din garanţia constituită
de importator. Operaţiunile de import al mărfurilor, care se derulează în baza
aceloraşi înţelegeri contractuale sau în condiţii similare, se efectuează fără
662 Art. 5 din H.G. nr. 788/2001

663 Art. 7 din H.G. nr. 788/2001
664 Art. 9 alin 1 din H.G. nr. 788/2001
665 Art. 10 alin.1 şi 2 şi 4 din H.G. nr. 788/2001
259
repetarea procedurii666 descrise mai sus, dacă în urma verificării operaţiunilor
anterioare s-a constatat realitatea valorii de tranzacţie declarate. Pe baza analizei
de risc şi a informaţiilor obţinute din activitatea proprie Direcţia Generală a
Vămilor şi direcţiile regionale vamale interjudeţene efectuează, din proprie
iniţiativă, verificări ulterioare şi investigaţii667 asupra valorii în vamă declarate la
import, la sediul importatorilor şi la locul de depozitare a mărfurilor importate.
6.2. Activităţi desfăşurate de către Poliţia de Frontieră
Poliţia de Frontieră Română668 face parte din Ministerul Administraţiei şi

Internelor fiind instituţia specializată a statului care exercită atribuţiile ce îi revin
cu privire la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, prevenirea şi
combaterea migraţiei ilegale şi a faptelor specifice criminalităţii transfrontaliere
săvârşite în zona de competenţă, respectarea regimului juridic al frontierei de
stat, paşapoartelor şi străinilor, asigurarea intereselor statului român pe Dunărea
interioară şi canalul Sulina situate în afara zonei de frontieră, în zona contiguă şi
în zona economică exclusivă, respectarea ordinii şi liniştii publice în zona de
competenţă, în condiţiile legii, activitatea Poliţiei de Frontieră Române constituind
serviciu public ce se desfăşoară în interesul persoanei, al comunităţii şi în
sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii.
Poliţia de Frontieră are ca principale atribuţii669 în zona de competenţă670
următoarele:
• asigură supravegherea şi controlul semnelor de frontieră;
• execută supravegherea şi controlul la trecerea frontierei de stat a României,
previne şi combate migraţia ilegală şi criminalitatea transfrontalieră în zona de
competenţă, precum şi orice altă încălcare a regimului juridic al frontierei de stat;
• apără viaţa, integritatea corporală şi libertatea persoanelor, proprietatea
publică şi privată, celelalte drepturi şi interese legitime ale cetăţenilor şi comunităţii;
• realizează controlul documentelor pentru trecerea frontierei de stat în punctele
de trecere deschise traficului internaţional, la intrarea în şi la ieşirea din zonele
libere, în punctele de mic trafic şi treceri simplificate sau în alte locuri, după caz,
potrivit legii;
• asigură derularea fluentă, corectă şi civilizată a traficului de călători şi mărfuri
prin punctele de trecere a frontierei de stat, împreună cu celelalte autorităţi care au,
potrivit legii, competenţe de control privind trecerea frontierei de stat;
• asigură controlul trecerii peste frontiera de stat, în condiţiile legii, a armelor,
muniţiilor, armelor de panoplie şi de autoapărare, muniţiilor aferente acestora,
substanţelor explozive şi a dispozitivelor încărcate cu substanţe toxice ori
radioactive;
666 Art. 12 din H.G. nr. 788/2001

667 Art. 13 din H.G. nr. 788/2001
668 Art. 2 din O.U.G. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române. Prin Legea
Nr. 81/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi
funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române art. 2 a devenit art. 1 iar art. 1 a devenit art. 2
669 Art. 21 din O.U.G. 104/2001
670 zona de competenţă - suprafaţa din teritoriul naţional constituită din zona de frontieră, suprafaţa
aeroporturilor şi a porturilor situate în interiorul ţării, deschise traficului internaţional, Dunărea interioară şi
canalul Sulina situate în afara zonei de frontieră, apele maritime interioare şi marea teritorială, precum şi
zona contiguă şi zona economică exclusivă ale României, în care Poliţia de Frontieră Română îşi îndeplineşte
atribuţiile prevăzute de lege – art. 1.alin. 1 punctul a) din O.U.G. 104/2001 devenit prin Legea 81/2002 art.2
...
260
• supraveghează, prin observare directă permanentă, spaţiul aerian adiacent
frontierei de stat şi mării teritoriale;
• asigură aplicarea prevederilor tratatelor, acordurilor, convenţiilor şi
protocoalelor cu privire la frontiera de stat şi la controlul trecerii frontierei, încheiate
de România cu statele vecine, cu alte state, cu organizaţii internaţionale sau
regionale;
• organizează şi realizează cooperarea, în domeniile specifice de activitate, cu
organele similare ale statelor vecine, ale altor state sau comunităţi de state, conform
înţelegerilor bi sau multilaterale la care România este parte;
• organizează acţiuni pentru descoperirea şi identificarea persoanelor care au
încălcat sau despre care se deţin date că intenţionează să încalce normele regimului
juridic al frontierei de stat, precum şi alte prevederi legale stabilite în competenţă;
desfăşoară activităţi pentru constatarea faptelor penale şi efectuează cercetări în
legătură cu acestea, conform legii;
• culege, stochează, prelucrează, valorifică şi face schimb de date şi informaţii, în
condiţiile stabilite de lege pentru Poliţia Română, în scopul exercitării atribuţiilor
legale, cu autorităţile publice interesate, pe bază de protocol, şi cu organisme
similare din alte state, pe baza înţelegerilor la care România este parte;
• constată contravenţiile şi aplică sancţiunile contravenţionale, potrivit legii;
• coordonează activităţile personalului celorlalte instituţii sau ale agenţilor
economici care, potrivit legii, îşi desfăşoară activitatea în punctul de trecere a
frontierei de stat, în legătură cu trecerea frontierei de stat, şi urmăreşte respectarea
legii de către întregul personal din punctul de trecere;
• introduce date şi exploatează datele introduse în Sistemul de informare
naţional privind circulaţia persoanelor şi bunurilor prin frontieră (SIF), în scopurile
şi în condiţiile prevăzute de lege;
• asigură menţinerea ordinii şi liniştii publice în punctele de trecere a frontierei
de stat, iar la solicitarea altor autorităţi ale statului participă la astfel de acţiuni în
localităţile din zona de frontieră;
• participă, împreună cu alte formaţiuni ale Ministerului Administraţiei şi
Internelor, în colaborare cu trupe ale Ministerului Apărării Naţionale, cu unităţi de
protecţie civilă şi cu alte autorităţi prevăzute de lege, la activităţile de salvare şi
evacuare a persoanelor şi bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii, accidente,
calamităţi naturale şi catastrofe, precum şi de limitare şi înlăturare a urmărilor
provocate de astfel de evenimente;
• participă, împreună cu autorităţile teritoriale pentru protecţia mediului şi cu
organele de frontieră ale statelor vecine, după caz, la luarea măsurilor necesare
pentru prevenirea riscurilor ecologice şi a producerii daunelor, precum şi, în caz de
accidente care afectează factorii de mediu, la eliminarea efectelor acestora;
• exercită orice alte atribuţii stabilite prin lege.
În zona de competenţă pe apă671, Poliţia de Frontieră Română are, pe lângă cele
arătate, şi unele atribuţii specifice, după cum urmează:
• supraveghează şi asigură respectarea drepturilor statului român în apele din
zona de competenţă;
• previne şi combate pirateria, acţiunile teroriste şi faptele circumscrise crimei
organizate în apele aflate sub jurisdicţia statului român;
• execută, direct sau împreună cu autoritatea vamală, controlul navelor şi
ambarcaţiunilor despre care se deţin date şi informaţii că desfăşoară activităţi
ilegale în zona de competenţă ori sunt surprinse desfăşurând asemenea
activităţi;
671 Art. 22 din O.U.G. 104/2001

261
• execută controlul navelor şi al ambarcaţiunilor împreună cu unităţile teritoriale
pentru protecţia mediului în caz de evacuare a apelor uzate în emisar sau în caz
de producere a unei poluări accidentale;
• participă la supravegherea, controlul şi asigurarea protecţiei şi conservării
fondului cinegetic şi piscicol natural, prin prevenirea şi combaterea vânatului şi
pescuitului ilegal, precum şi a exploatării ilegale a altor resurse biologice şi
nebiologice din apele aflate în zona de competenţă;
• caută navele aflate în pericol în apele din zona de competenţă şi în marea liberă
şi participă la salvarea echipajelor acestora în caz de necesitate, iar la solicitare
desfăşoară acţiuni de salvare a navelor şi a încărcăturii lor, conform dreptului
maritim internaţional;
• execută supravegherea şi participă la controlul pentru respectarea normelor
privind ordinea şi siguranţa navigaţiei în apele din zona de competenţă şi în
porturi, în colaborare cu organele zonale ale căpităniilor de port;
• interzice, direct sau cu participarea, la cerere, a unităţilor de nave ale
Ministerului Apărării Naţionale, accesul navelor străine în anumite zone,
sectoare sau raioane ale mării teritoriale şi căilor navigabile fluviale aflate sub
jurisdicţia statului român, prin suspendarea temporară a dreptului de trecere
inofensivă, conform legii;
• asigură protecţia şi participă la apărarea obiectivelor de importanţă deosebită
aflate în apele din zona de competenţă, în colaborare cu unităţile de nave ale
Ministerului Apărării Naţionale, cu alte forţe, în conformitate cu planurile
aprobate din timp.
Poliţia de frontieră pentru a-şi putea îndeplini atribuţiile are nevoie să
coopereze cu alte unităţi şi organe ale statului şi să se folosească de anumite
drepturi în legătură cu îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
În aceste condiţii Poliţia de frontieră cooperează cu alte unităţi şi formaţiuni
din Ministerul Administraţiei şi Internelor, cu unităţi din Ministerul Apărării
Naţionale, cu alte instituţii cu competenţe în domeniul ordinii publice şi
siguranţei naţionale, cu alte ministere şi autorităţi ale administraţiei publice
centrale şi locale cu atribuţii în domeniul asigurării respectării regimului juridic al
frontierei de stat.
Cooperarea672 dintre Poliţia de Frontieră Română şi celelalte structuri ale
Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru securizarea frontierei de stat şi
combaterea criminalităţii transfrontaliere se realizează pe baza ordinului
ministrului. În cazul unor acţiuni comune, maritime sau fluviale, ale navelor
Poliţiei de Frontieră Române cu cele ale Marinei Militare din Ministerul Apărării
Naţionale, acestea din urmă vor avea la bord un ofiţer de la poliţia de frontieră şi
vor arbora pavilionul distinctiv al Poliţiei de Frontieră Române. În aceste situaţii
navei Marinei Militare i se conferă autoritatea şi drepturile Poliţiei de Frontieră
Române.
Poliţia de Frontieră Română cooperează673 cu instituţii similare din alte
state şi cu organisme internaţionale de poliţie în baza înţelegerilor la care
România este parte. Poliţiştii de frontieră674 pentru realizarea sarcinilor de
serviciu sunt investiţi cu exerciţiul autorităţii publice şi au următoarele drepturi:
• să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile
legale privind frontiera de stat ori a căror prezenţă în zona de frontieră este suspectă
şi să ia măsurile legale ce se impun;
672 Art. 25 alin. 1 şi 2 din O.U.G. 104/2001

673 Art. 26 din O.U.G. 104/2001
674 Drepturile poliţistului de frontieră în art. 27 din O.U.G. 104/2001
262
• să conducă la sediul poliţiei de frontieră pe cei care prin acţiunile lor periclitează
viaţa persoanelor, ordinea publică sau alte valori ale statului de drept, persoanele
suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale la frontiera de stat, persoanele a căror
identitate nu a putut fi stabilită, precum şi urmăriţii general şi internaţional; să
verifice situaţia acestora şi să ia, după caz, măsurile legale în cel mult 24 de ore, cu
respectarea dreptului la apărare;
• să cerceteze suprafeţele de teren, căile de comunicaţii şi construcţiile izolate, să
intre, pentru îndeplinirea atribuţiilor, în incinta agenţilor economici şi a instituţiilor
publice, indiferent de deţinător sau de proprietar, la bordul navelor şi aeronavelor
române sau străine, cu respectarea dispoziţiilor legale; accesul în instituţiile care
desfăşoară activităţi în legătură cu siguranţa naţională se face cu aprobarea şefilor
instituţiilor respective;
• să invite la sediul poliţiei de frontieră persoanele a căror prezenţă este necesară
pentru îndeplinirea atribuţiilor poliţiei de frontieră, prin aducerea la cunoştinţă
acestora, în scris, a scopului şi motivului invitaţiei;
• să efectueze controlul persoanelor şi al bagajelor, precum şi al autovehiculelor,
mijloacelor de transport feroviare, navelor sau aeronavelor, atunci când există indicii
temeinice că săvârşirea unei infracţiuni la regimul frontierei de stat este iminentă şi
că persoana sau bunurile căutate se află în zona controlată;
• să folosească orice mijloc de transport şi de telecomunicaţie, indiferent de
proprietar sau de deţinător, cu excepţia celor aparţinând Corpului diplomatic sau
consular, pentru luarea unor măsuri legale ce nu suferă amânare şi care nu pot fi
aduse la îndeplinire altfel; cheltuielile ocazionate de folosirea acestor mijloace vor fi
achitate ulterior, la cererea proprietarilor, şi vor fi suportate din fondurile Poliţiei de
Frontieră Române, urmând să fie recuperate, potrivit legii, de la persoanele care au
determinat intervenţia;
• să folosească gratuit mijloacele de transport în comun, mijloacele de transport
feroviare şi navale, în timpul serviciului, pentru executarea unor misiuni care nu pot
fi îndeplinite altfel; folosirea mijloacelor de transport se face pe baza legitimaţiei de
serviciu;
• să poarte asupra sa armamentul şi muniţia necesară şi să folosească pentru
îndeplinirea misiunilor autovehicule, nave, ambarcaţiuni, elicoptere şi alte mijloace de
transport cu sau fără însemnele distinctive ale Poliţiei de Frontieră Române; în funcţie
de situaţie poliţistul de frontieră poate folosi girofarurile din dotarea mijloacelor de
transport;
• să utilizeze, în raport cu natura şi cu gradul de împotrivire a persoanei care a
săvârşit o faptă ilegală, forţa fizică şi mijloacele specifice din dotare, inclusiv câinii de
serviciu; folosirea acestora se va face cu respectarea strictă a legii;
• să folosească banca de date a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră;
• să interzică accesul sau să înlăture persoanele care au intrat în perimetrul
punctului de trecere a frontierei de stat ori se află în apropierea acestuia şi care prin
prezenţa lor sau prin activităţile desfăşurate împiedică, sub orice formă, derularea
normală a traficului de frontieră;
• să efectueze controale şi să participe la razii, independent sau în colaborare cu
organele locale ale poliţiei, când există indicii cu privire la săvârşirea de infracţiuni la
regimul frontierei de stat ori ascunderea unor infractori sau bunuri provenite din
aceste infracţiuni;
• să stabilească, împreună cu autorităţile administraţiei publice locale, măsuri de
limitare temporară a circulaţiei persoanelor şi mijloacelor de transport în apropierea
frontierei de stat, în raioanele în care se desfăşoară sau urmează să se desfăşoare
acţiuni specifice; aceste limitări vor fi aduse la cunoştinţă cetăţenilor prin grija
prefecţilor şi primarilor;
263
• să solicite sprijinul cetăţenilor pentru urmărirea, prinderea, imobilizarea şi
conducerea la sediile poliţiei de frontieră a persoanelor care au săvârşit fapte ilegale
ori a căror identitate nu a putut fi stabilită, pentru luarea măsurilor ce se impun,
potrivit legii;
• să oprească, să controleze, să reţină, să conducă şi să cerceteze în porturile
României navele, ambarcaţiunile şi persoanele care au încălcat regimul juridic al
frontierei de stat şi al mării teritoriale sau drepturile României în zona contiguă ori în
zona economică exclusivă;
• să acţioneze pentru oprirea şi controlul oricărei nave suspecte, la solicitarea
organelor abilitate sau din proprie iniţiativă, în situaţia în care se deţin informaţii
referitoare la implicarea acesteia în activităţi ilegale în apele aflate în zona de
competenţă, informând de îndată celelalte instituţii cu competenţe în domeniu;
întreaga răspundere privind consecinţele ce decurg din oprirea nejustificată a navei
revine solicitantului;
• să folosească armamentul de la bordul navelor proprii împotriva navelor şi
ambarcaţiunilor care au încălcat legislaţia română, în condiţiile prevăzute de prezenta
ordonanţă de urgenţă;
• să exercite orice alte drepturi şi să îndeplinească orice alte îndatoriri prevăzute de
lege.
Poliţia de Frontieră, ca element de noutate675, dobândeşte sarcini în
domeniul efectuării cercetării penale676. Potrivit legii, inspectorul general al poliţiei
de frontieră desemnează prin dispoziţie poliţiştii de frontieră care efectuează
cercetarea penală, potrivit legii.
În ceea ce priveşte competenţa în îndeplinirea activităţilor specifice poliţistul
de frontieră are competenţa teritorială corespunzătoare unităţii poliţiei de
frontieră din care face parte, în caz de continuare a unei măsuri sau activităţi
specifice poliţistul de frontieră putând acţiona şi în zona de competenţă teritorială
a altor unităţi ale poliţiei de frontieră, comunicând despre aceasta unităţii
competente. În îndeplinirea activităţilor de cercetare penală poliţistul de frontieră
are competenţa teritorială corespunzătoare unităţii poliţiei de frontieră din care
face parte.
În cazul de detaşării sau efectuării unei misiuni ordonate în zona de
competenţă a unei alte structuri a Poliţiei de Frontieră Române, poliţistul de
frontieră are competenţa teritorială stabilită pentru acea unitate.
Important de observat este că poliţiştii de frontieră sunt restricţionaţi în
domeniul competenţei teritoriale doar în materia cercetării penale, în îndeplinirea
atribuţiilor generale poliţistul din Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră
având competenţă teritorială generală677.
În ceea ce priveşte competenţa materială, în punctele de trecere a frontierei
de stat, în apele de frontieră, pe Dunărea interioară, canalul Sulina şi braţul
Tulcea, în apele maritime interioare, marea teritorială, în zona contiguă şi în zona
economică exclusivă, organele de cercetare ale poliţiei de frontieră efectuează
cercetarea penală pentru orice infracţiune care nu este dată în mod obligatoriu în
competenţa altor organe de cercetare.
675 N.A. – implicarea poliţiei de frontieră în cercetarea penală are caracter de noutate însă nu trebuie privită
ca insolită, în opinia mea, modul de abordare a problemei promovat de legiuitor este oportun; în contextul
reformei instituţiilor statului implicate în lupta împotriva criminalităţii, trebuie observat că teritoriul de
competenţă al poliţiei de frontieră are un caracter special, fapt ce impune ca necesară o abordare complexă,
dar, în acelaşi timp, neapărat, unitară.
676 Secţiunea 2 din capitolul IV, art. 23 şi 24 din O.U.G. 104/2001
677 Art. 23 alin. 5 din O.U.G. 104/2001
264
Competenţa materială este asigurată şi în situaţiile de extindere a
cercetărilor de pe apă la cele de pe uscat, în aceste situaţii poliţistul de frontieră
trebuind să colaboreze cu organele competente, potrivit legii.
Ca excepţie, în materia constatării infracţiunilor de frontieră şi a
infracţiunilor din domeniul criminalităţii transfrontaliere, precum şi pentru
efectuarea cercetărilor în legătură cu acestea poliţiştii de frontieră pot depăşi zona
de competenţă, acţionând, împreună cu organele specializate ale poliţiei, pe
întregul teritoriu al ţării.
Activitatea Poliţiei de frontieră, aşa cum este reglementată, este pe deplin
integrată şi de natură a completa activitatea Poliţiei judiciare. În fapt deşi în plan
organizaţional, din punct de vedere administrativ se poate vorbi despre două
instituţii distincte, funcţional, consider că trebuie vorbit despre o singură poliţie.
Poliţia judiciară nu poate acoperi întreg domeniul de luptă antiinfracţională iar
din acest considerent a fost nevoie să se înfiinţeze şi să funcţioneze un corp de
poliţie aparte, similar ca posibilităţi de exprimare cu poliţia, să spunem, clasică,
însă care să acopere o zonă de competenţă materială şi teritorială specială,
teritoriul de la graniţa României sau din imediata vecinătate a acesteia şi,
respectiv infracţiunile legate de trecerea frontierei.
Întrucât nu este de conceput o reacţie eficientă a instituţiilor statale fără o
concepţie coerentă asupra modului cum trebuie să se desfăşoare activitatea la
frontiera de stat, asupra reacţiei adecvate faţă de situaţiile cu potenţial
infracţional, consider oportun să fac, aici, unele referiri la Strategia
managementului integrat al frontierei de stat.
Aceasta constituie obiectul unei hotărâri de guvern – H.G. Nr. 482 din 18 aprilie
2003 pentru aprobarea Strategiei managementului integrat al frontierei de stat în
perioada 2003-2006 – fiind de salutat preocuparea executivului român pentru acest
domeniu deosebit de important şi de sensibil în contextul finalizării negocierilor pentru
aderarea României la U.E. şi finalizarea, odată cu aceasta, a reformelor economice
destinate să contureze o economie de piaţă funcţională, capabilă să supravieţuiască în
mediul economic comunitar.
Managementul integrat al frontierei de stat reprezintă sistemul de coordonare
unitară a acţiunilor şi procedurilor desfăşurate de instituţiile şi organismele abilitate prin
lege să asigure menţinerea stării de normalitate la frontiera de stat, realizarea cooperării
privind regimul de frontieră cu alte state şi instituţii similare din ţările vecine, precum şi
asigurarea compatibilizării permanente cu normele şi practicile de supraveghere şi
control al frontierei de stat aplicate în ţările Uniunii Europene. Strategia managementului
integrat al frontierei de stat conţine direcţiile de acţiune şi programele generale pentru
aducerea la îndeplinire, pe termen mediu şi lung, a măsurilor, activităţilor şi acţiunilor
specifice instituţiilor şi organismelor abilitate ale statului român de a desfăşura activităţi
la şi în legătură cu frontiera de stat, pentru optimizarea reglementărilor structurilor,
acţiunilor şi dotărilor din acest domeniu, în baza unor criterii existente sau prognozate.
Prin Strategia managementului integrat al frontierei de stat se urmăreşte
coordonarea unitară la nivel central şi teritorial, de către structurile şi organismele cu
responsabilităţi la frontieră, a acţiunilor şi măsurilor întreprinse pentru securizarea
frontierei de stat, monitorizarea şi combaterea fenomenului infracţional transnaţional,
realizarea compatibilităţii cu normele şi procedurile comunitare privind supravegherea şi
controlul trecerii frontierei de stat în scopul asigurării condiţiilor pentru aderarea
României la Uniunea Europeană. Securizarea frontierei naţionale, în special a celei de
nord şi de est, întărirea supravegherii şi a controlului la frontiera de stat şi
implementarea managementului integrat constituie condiţiile sine qua non ale succesului
în combaterea eficientă a fenomenului infracţional transnaţional.
265
Necesitatea securizării frontierei de stat a României este determinată de creşterea
în amploare şi complexitate a infracţionalităţii transnaţionale, pe direcţia principală est-
vest, de internaţionalizarea fenomenului criminalităţii organizate, precum şi de existenţa
condiţiilor favorizante ale acestor fenomene prin persistenţa crizei economice, a
conflictelor sociale, etnice şi religioase, proliferarea acţiunilor teroriste în unele state din
vecinătatea şi din apropierea graniţelor României sau din lume.
Complexitatea şi amploarea fenomenului infracţional, presiunea acestuia la
frontierele ţării şi necesitatea combaterii lui cu eficienţă, concomitent cu asigurarea
măsurilor privind securizarea frontierei de stat, impun participarea efectivă a tuturor
structurilor şi organismelor statului cu responsabilităţi la frontieră, în vederea realizării
unui management integrat al frontierei, compatibil cu practicile comunitare.
Printre factorii de risc, care impun adoptarea şi implementarea Strategiei
managementului integrat al frontierei de stat, trebuie observat:
1. traficul de persoane la frontierele României;
2. formele organizate de contrabandă cu bunuri de consum (alcool, ţigări, cafea,
animale şi produse alimentare şi nealimentare supuse controlului sanitar-
veterinar etc.);
3. acţiunile organizate de contrabandă cu produse periculoase (mercur, materiale
radioactive, armament etc.) sau supuse controlului destinaţiei finale;
4. contrabanda cu maşini furate, efectuată de către grupuri ale crimei organizate;
5. contrabanda cu bunuri de patrimoniu pentru care există o cerere mare în ţările
Europei de Vest;
6. traficul ilicit cu droguri, substanţe psihotrope şi precursori ale acestora,
materiale biologice şi alte produse şi substanţe ce reprezintă risc major pentru
sănătatea publică şi animală;
7. traficul de mărfuri contrafăcute şi pirat;
8. traficul ilicit cu obiecte din materiale şi pietre preţioase;
9. traficul ilicit cu produse strategice;
10. traficul ilicit cu deşeuri, reziduuri şi alte mărfuri periculoase pentru sănătate şi
mediu;
11. traficul cu specii din fauna şi flora pe cale de dispariţie;
12. pătrunderea în România a membrilor unor grupuri ale criminalităţii organizate,
în vederea desfăşurării de activităţi ilegale deosebit de periculoase (furturi,
tâlhării, înşelăciuni, omucideri) în zona punctelor de trecere a frontierei de stat
şi pe principalele rute de transport;
13. pericolul pe care îl prezintă, la adresa siguranţei naţionale a României,
acţiunile întreprinse de servicii de informaţii străine;
14. trecerea frontierei în/din România pe baza documentelor de călătorie
contrafăcute;
15. încălcarea sub diferite forme a prevederilor legislaţiei vamale;
16. posibilitatea infiltrării pe teritoriul ţării noastre a elementelor aparţinând unor
reţele ale terorismului internaţional;
17. concertarea unor acţiuni specifice ale reţelelor infracţionale transnaţionale
pentru atragerea participării la comiterea faptelor ilegale a unor reprezentanţi
care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile statului;
18. trecerea frauduloasă a frontierei de stat de către persoane urmărite în temeiul
legii, care încearcă să se sustragă răspunderii penale, sau în scopul comiterii
de fapte infracţionale;
19. trecerea ilegală a frontierei de stat de către diverse persoane a animalelor vii şi
a produselor de origine animală sau a altor produse supuse controalelor
veterinare.
Odată observaţi factorii de risc managementului integrat al frontierei de stat are
următoarele obiective strategice:
266
1. Adaptarea managementului frontierei de stat la standardele sistemului Uniunii
Europene, garantarea combaterii efective a migraţiei ilegale şi contracararea
oricăror tipuri de infracţiuni:
o descentralizarea deciziei, a responsabilităţilor şi a alocării resurselor;
o creşterea numărului de funcţii operative la subunităţile de intervenţie din cadrul
structurilor teritoriale ale Poliţiei de frontieră, ale autorităţii vamale şi ale celorlalte
instituţii publice care sunt dispuse pe frontiera de nord şi est a ţării, cu încadrarea
în numărul de posturi şi în cheltuielile de personal aprobate pentru instituţiile
menţionate, prin legile bugetare anuale;
o încorporarea mijloacelor tehnice într-un sistem integrat de supraveghere şi control
la frontiera de stat, creşterea mobilităţii în acţiune şi a calităţii supravegherii
viitoarei frontiere externe;
o implementarea sistemului radioelectric de observare şi supraveghere pe secţiunea
maritimă a frontierei de stat;
o diminuarea până la eliminare a controlului traficului de frontieră la viitoarea
frontieră internă a Uniunii Europene.
2. Armonizarea legislaţiei interne cu acquisul comunitar şi cu acquisul Schengen:
3. Adaptarea procedurilor de control al traficului de frontieră, asigurarea
infrastructurilor şi echipamentelor necesare desfăşurării controalelor la standardele
Uniunii Europene pentru frontiera externă, în perspectiva integrării şi de asigurare
a fluidităţii traficului de persoane şi bunuri la celelalte frontiere:
înfiinţarea în toate punctele de trecere a frontierei de stat, deschise traficului
internaţional, a ghişeului unic de încasare a taxelor şi a altor sume datorate în
vamă bugetului de stat, bugetelor locale şi altor bugete, precum şi a tarifelor
instituţiilor abilitate să perceapă tarife la frontieră;
generalizarea efectuării controlului poliţienesc de frontieră şi vamal în toate
punctele de trecere a frontierei de stat simultan, la un singur filtru;
separarea fluxurilor din punctele de trecere a frontierei de stat (călători/marfă,
cetăţeni ai statelor Uniunii Europene/alţi cetăţeni);
crearea unui sistem flexibil pentru schimbul de informaţii cu autorităţile din ţările
vecine şi ale Uniunii Europene, ce au atribuţii la frontieră;
înfiinţarea terminalelor de control sanitar-veterinar pentru animale vii şi produse
supuse controlului sanitar-veterinar şi separarea acestui flux de restul tipurilor de
mărfuri, similar cu practica existentă la nivelul statelor din Uniunea Europeană;
introducerea formatului uniform al ştampilelor de intrare-ieşire şi a culorilor de
cerneală la punctele de trecere a frontierei de stat, similare cu cele folosite de
statele membre ale Uniunii Europene.
4. Reconstrucţia sistemului instituţional al Poliţiei de frontieră:
1. finalizarea procesului de profesionalizare, prin înlocuirea funcţiilor de militari în
termen cu funcţii de poliţişti de frontieră, cu încadrarea în cheltuielile de personal, în
numărul maxim de posturi şi structura acestora, aprobate Ministerului de Interne
prin legile bugetare anuale;
2. reorganizarea structurilor de la frontiera internă şi externă, în perspectiva
integrării europene;
3. implementarea planului privind repartiţia forţelor şi mijloacelor pentru
îmbunătăţirea sistemului de supraveghere a frontierei externe prin disponibilizarea
acestora de la frontiera internă;
4. dezvoltarea componentei operative la structurile de execuţie, în vederea creşterii
flexibilităţii, prin îmbunătăţirea dotării.
5. Perfecţionarea sistemului cooperării internaţionale, intensificarea cooperării
bilaterale şi multilaterale cu organele de frontieră ale statelor vecine, precum şi cu
cele ale Uniunii Europene:
6. Implementarea unui sistem performant de management al resurselor umane:
267
7. Realizarea unui sistem informaţional performant, compatibil cu sistemele ţărilor
membre ale Uniunii Europene:
realizarea sistemului informatic on-line al frontierei, ca parte componentă a
Sistemului naţional informatic (N.SIS):
facilitarea accesului şi a unei bune comunicări cu Sistemul de informaţii Schengen
(SIS), în conformitate cu principiile de folosire a acestui sistem, precum şi cu alte
baze de date care să sprijine instituţiile cu atribuţii la frontieră, pentru
îndeplinirea misiunilor specifice;
asigurarea accesului la sistemele informatice: CIREFI678, AFIS679, SIRENE680;
proiectarea şi realizarea sistemului informatic privind traficul în aeroporturi, ca
parte a sistemului integrat de informatizare la frontieră.
8. Modernizarea dotării cu mijloace tehnice şi cu aparatură specifică, necesare
îndeplinirii misiunilor specifice ale Poliţiei de frontieră, în raport cu situaţia
operativă şi sursele de finanţare:
1. achiziţia de mijloace tehnice prin alocaţii bugetare;
2. bunuri materiale şi fonduri băneşti primite de la persoanele juridice şi fizice,
sub formă de donaţii şi sponsorizări sau prin contracte de comodat, în condiţiile
legii;
3. achiziţia de mijloace tehnice prin programe PHARE şi alte programe de
finanţare internaţională;
4. achiziţia de mijloace tehnice prin credite externe garantate guvernamental;
5. modernizarea mijloacelor tehnice existente prin efectuarea unor
transformări constructive şi funcţionale, în vederea aducerii acestora la
standardele europene.
9. Restaurarea şi modernizarea patrimoniului imobiliar al Poliţiei de frontieră:
modernizarea imobilelor din dotarea structurilor Poliţiei de frontieră în vederea
aducerii acestora la standardele europene;
construcţia, împreună cu statele vecine, a unor puncte comune de control la
trecerea frontierei de stat;
modernizarea punctelor de trecere a frontierei de stat, în special la viitoarea
frontieră externă, în perspectiva integrării europene.
10. Asigurarea unei structuri funcţionale flexibile, pentru executarea misiunilor în
noile condiţii impuse de practica comunitară:
1. dimensionarea adecvată a structurilor Poliţiei de frontieră, în acord cu misiunile
specifice;
2. creşterea numărului de funcţii operative din cadrul structurilor teritoriale, dispuse în
special pe frontiera de nord şi est, concomitent cu reducerea numărului de funcţii de
conducere cu 2% şi a funcţiilor prevăzute cu grade mari cu 5%, cu încadrarea în
fondurile alocate cheltuielilor de personal, în numărul maxim de posturi şi în structura
acestora pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin legile bugetare anuale.
11. Cooperarea la nivel naţional în lupta împotriva crimei organizate
transfrontaliere, în toate domeniile, a Poliţiei de frontieră:
cu structurile specializate din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor
(Inspectoratul General al Poliţiei Române, Direcţia Generală de Informaţii şi
Protecţie Internă, Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, Oficiul
Naţional pentru Refugiaţi, Comandamentul Naţional al Jandarmeriei şi Agenţia
Naţională Antidrog):
- realizarea unui schimb permanent şi operativ de date şi informaţii pe domenii de
interes, care concură la combaterea fenomenului infracţional transnaţional;
678 CIREFI - sistem complementar al SIS, prin care sunt gestionate datele referitoare la fenomenul
criminalităţii transfrontaliere (rute, migraţii etc.).
679 AFIS - sistem automat de codificare, stocare şi comparare a urmelor şi impresiunilor papilare
680 SIRENE - Biroul naţional operativ şi traducători, care gestionează informaţiile suplimentare referitoare la
semnalările de la N.SIS (Suplimentary Informative Request National Centry).

268
- organizarea unor acţiuni şi controale comune, la nivelul structurilor centrale şi
teritoriale, în medii sau locuri de interes operativ în care este semnalată prezenţa
persoanelor care se ocupă cu traficul de persoane ori sunt predispuse la infracţiuni cu
caracter transnaţional;
- verificarea şi utilizarea operativă a datelor referitoare la activitatea unor cetăţeni străini
sau persoane suspecte a fi implicate în traficul de persoane, de armament şi muniţii,
stupefiante, de monedă falsă, de maşini furate sau în acordarea ilegală de vize;
- executarea unor acţiuni, investigaţii şi supravegherea la locurile şi la punctele de
încărcare în mijloacele de transport al produselor destinate exportului, în scopul
prevenirii ieşirii clandestine din ţară a cetăţenilor români şi străini;
- identificarea şi supravegherea calificată a persoanelor cunoscute că se îndeletnicesc cu
călăuzirea şi trecerea ilegală a cetăţenilor străini sau români peste frontieră;
- desfăşurarea unor acţiuni comune pentru combaterea actelor ilegale cu caracter
transnaţional;
cu structurile competente din cadrul Ministerului Justiţiei:
- informarea reciprocă cu date operative de interes, utile în prevenirea actelor
infracţionale transnaţionale, şi combaterea fenomenului infracţional transnaţional;
- punerea la dispoziţie, în condiţiile legii, a persoanelor arestate preventiv sau
condamnate, solicitate de şefii unităţilor teritoriale ale Poliţiei de frontieră în vederea
efectuării urmăririi penale;
- informarea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră cu privire la persoanele
arestate preventiv sau condamnate, implicate în cazuri care au vizat infracţionalitatea
transnaţională, puse în libertate, indiferent de modalitatea dispusă de organele judiciare,
ori învoite din penitenciare;
- acordarea sprijinului necesar personalului penitenciarelor cu prilejul predării-preluării
la punctele de frontieră a persoanelor condamnate, cetăţeni străini sau români care au
solicitat executarea pedepselor în propria ţară;
- culegerea şi schimbul reciproc de date şi informaţii despre actele preparatorii în
vederea săvârşirii infracţiunilor de frontieră, apartenenţa, legătura şi implicarea în
coordonarea reţelelor de trafic de către cei reţinuţi în penitenciare;
- conectarea sistemului informatic al Poliţiei de frontieră la baza de date a Direcţiei
Generale a Penitenciarelor, referitoare la persoanele deţinute, în scopul uşurării verificării
operative a existenţei în penitenciare a unor persoane căutate de către Poliţia de
frontieră;
- asigurarea unei cooperări strânse cu parchetele locale pentru rezolvarea operativă şi
legală a cauzelor în care au fost implicate persoane care au încălcat regimul juridic al
frontierei de stat;
cu structurile competente din cadrul Ministerului Turismului:
- asigurarea aplicării cadrului legal pentru efectuarea turismului organizat pe bază de
contracte, pentru turiştii care sosesc în România individual sau în grup, cu servicii
turistice în pachet sau izolate, precumpărate;
- transmiterea oportună a agenţiilor de turism sau a companiilor hoteliere de turism din
România, posesoare de licenţă pentru efectuarea turismului organizat, şi a partenerilor
acestora din străinătate, precum şi orice modificare a sistemului de contracte dintre
acestea;
- soluţionarea oportună, în spiritul legii, a problemelor şi eventualelor neconcordanţe ce
apar în completarea documentelor de călătorie, în scopul fluidizării traficului acestei
categorii de persoane şi depistării documentelor false (falsificate);
cu structurile competente din cadrul Ministerului Finanţelor Publice:
- asigurarea schimbului eficient de date şi informaţii necesare combaterii acţiunilor
ilegale în zona de frontieră şi în zona specială de supraveghere vamală;
- acordarea reciprocă a sprijinului operativ pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice
structurilor autorităţii vamale şi ale Poliţiei de frontieră;
269
- efectuarea, în baza unor planuri comune de acţiune în zona de frontieră, a controalelor
asupra mijloacelor de transport, depozitelor, containerelor, trenurilor, sediilor şi altor
obiective unde se găsesc bunuri supuse sau care urmează să fie supuse unui regim
vamal. Cu această ocazie, dacă se descoperă persoane clandestine, migranţi, armament,
muniţie, substanţe explozive, toxice sau radioactive ori alte materiale ce ar putea fi
folosite în scop terorist, le predă imediat Poliţiei de frontieră cu proces-verbal pentru
efectuarea cercetărilor şi întreprinderea măsurilor prevăzute de lege;
- participarea şi colaborarea, în condiţiile legii, în vederea susţinerii unor activităţi
coordonate împotriva traficului internaţional de droguri;
cu structurile competente din cadrul Ministerului Apărării Naţionale:
- schimbul de date şi informaţii cu privire la persoanele care au săvârşit infracţiuni la
regimul juridic al frontierei de stat;
- cunoaşterea situaţiei operative de profil, identificarea persoanelor aparţinând instituţiei
militare, semnalate cu încălcări ale reglementărilor legale;
- descoperirea, prevenirea, informarea reciprocă şi contracararea oricăror acţiuni de
încălcare a reglementărilor legale ce vizează traficul de mărfuri cu regim special, de
atragere a unor structuri din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi al Ministerului de
Interne în activităţi de încălcare a legislaţiei;
- sprijinul reciproc în derularea unor acţiuni specifice şi acoperirea nevoilor de informaţii
în medii şi spaţii de interes pentru fiecare instituţie;
cu structurile competente din cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi
Pădurilor:
- asigurarea colaborării în scopul administrării fondului forestier în condiţiile respectării
regimului silvic şi a gestionării durabile a vânatului;
- realizarea unui segment comun Ministerul Administraţiei şi Internelor - Ministerul
Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor al sistemului informatic şi informaţional, parte a
N.SIS;
- schimbul operativ şi permanent de date şi informaţii de interes comun în vederea
prevenirii şi combaterii pescuitului ilegal în apele de frontieră şi a braconajului în fondul
cinegetic;
- asigurarea executării, în conformitate cu prevederile legale, a activităţilor specifice pe
linie fitosanitară şi sanitar-veterinară în punctele de control pentru trecerea frontierei de
stat;
- asigurarea colaborării pe linia schimbului de informaţii, la nivelul structurilor
teritoriale, privind combaterea infracţionalităţii transnaţionale;
cu structurile competente din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice,
Transporturilor şi Locuinţei:
- asigurarea desfăşurării în condiţii de siguranţă şi legalitate a transportului pasagerilor
Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române - TAROM, care călătoresc pe
tronsoanele interne ale zborurilor externe, precum şi pe cele internaţionale;
- pregătirea personalului Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române - TAROM
pentru participarea la combaterea fenomenului migraţionist, asigurarea urcării la bordul
aeronavelor a persoanelor care au documente valabile, în conformitate cu legislaţia
statului român;
cu structurile competente din cadrul Ministerului Afacerilor Externe:
- informarea reciprocă, în mod operativ, în ceea ce priveşte reglementările în politica de
vize şi orice probleme apărute în legătură cu controlul la frontiera de stat al unor
persoane oficiale acreditate în România;
- iniţierea în comun a negocierii, semnării şi colaborarea în vederea întreprinderii
procedurilor de intrare în vigoare a unor acorduri bilaterale privind cooperarea între
autorităţile române şi cele din statele vecine;
- cooperarea în vederea promovării intereselor României în diferite domenii, inclusiv prin
desfăşurarea unor acţiuni comune;
- iniţierea în comun a unor proiecte legislative cu aplicabilitate şi la frontiera de stat;
270
- acordarea de sprijin reciproc în rezolvarea unor probleme ale cetăţenilor străini care au
săvârşit acte ilegale la frontiera de stat (contactarea ambasadelor, a consulatelor, iniţierea
unor discuţii cu reprezentanţi oficiali ai ţărilor respective în România);
- realizarea unui sistem informaţional integrat între secţiile consulare ale ambasadelor
României şi Poliţia de frontieră şi convenirea unui procedeu rapid de soluţionare a
cazurilor deosebite (verificări de persoane, aprobări de vize, eliberarea unor documente de
călătorie etc.);
cu structurile competente din cadrul Ministerului Administraţiei Publice:
- desfăşurarea unor activităţi comune pentru deschiderea unor noi puncte de frontieră
sau modernizarea celor existente;
- sprijinirea Poliţiei de frontieră, în limitele prevăzute de lege, pentru aplicarea
prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a
României, referitor la întreţinerea fâşiei de protecţie (întreţinerea fâşiei arate şi a
culoarului bornelor);
- sprijinirea Poliţiei de frontieră în popularizarea legislaţiei specifice;
- participarea la activităţile specifice ale celor două instituţii în vederea îmbunătăţirii
permanente a cooperării;
cu structurile competente din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Familiei:
- asigurarea schimbului eficient de date şi informaţii de interes comun în vederea
prevenirii actelor ilegale în zona de competenţă a Poliţiei de frontieră, în special în
punctele de control pentru trecerea frontierei;
- asigurarea executării în conformitate cu prevederile legale a activităţilor specifice pe
linie medicală în punctele de control pentru trecerea frontierei;
cu structurile competente din cadrul Ministerului Integrării Europene:
- realizarea schimbului de date şi informaţii cu privire la măsurile ce au fost întreprinse
şi care privesc şi Poliţia de frontieră pentru aderarea României la Uniunea Europeană;
- desfăşurarea unor acţiuni comune în cadrul procesului de aderare a României la
Uniunea Europeană;
- acordarea de sprijin reciproc pentru realizarea obiectivelor proprii cuprinse în
programul de aderare;
- participarea la activităţi comune care au ca obiect pregătirea aderării României la
Uniunea Europeană;
cu structurile competente din cadrul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului:
- realizarea, potrivit legii, a unor acţiuni comune de combatere a actelor ilegale în zona
de competenţă a Poliţiei de frontieră, în vederea prevenirii şi descoperirii acţiunilor de
poluare a mediului ambiant;
- acordarea de sprijin reciproc în vederea soluţionării evenimentelor care au avut ca
urmare poluarea mediului în zona de competenţă a Poliţiei de frontieră;
cu structurile competente din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei
Informaţiei:
- acordarea sprijinului necesar în vederea asigurării şi menţinerii unui sistem de
comunicaţii viabil, eficient şi util;
- îmbunătăţirea permanentă a sistemului de comunicaţii al Poliţiei de frontieră, pentru
ca această structură să îşi îndeplinească eficient misiunile încredinţate;
cu structurile competente din cadrul Secretariatului General al Guvernului:
- acordarea sprijinului necesar Poliţiei de frontieră pentru promovarea, prin Ministerul
de Interne, a unor proiecte de lege cu privire la frontiera de stat;
- realizarea schimbului de date şi de informaţii în probleme ce privesc frontiera de stat;
cu structurile competente din cadrul Serviciului Român de Informaţii:
- cunoaşterea, prevenirea şi contracararea faptelor din domeniul infracţionalităţii
transnaţionale de natură a aduce atingere siguranţei naţionale ori de drept comun;
- informarea reciprocă cu datele şi informaţiile pe care fiecare instituţie le deţine şi sunt
utile pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice date în competenţă;
271
- iniţierea şi participarea la acţiuni comune, în limitele conferite de lege, fiecărei
instituţii, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor din domeniul infracţionalităţii
transnaţionale;
- realizarea de activităţi specifice, de interes comun, în domeniul îmbunătăţirii
sistemului informatic;
cu structurile competente din cadrul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale:
- acordarea sprijinului necesar Poliţiei de frontieră pentru realizarea unor legături
speciale de bună calitate, la nivelul tuturor structurilor;
- punerea la dispoziţie Poliţiei de frontieră a infrastructurii de comunicaţii, în vederea
realizării sistemului informatic on-line;
- realizarea schimbului de date şi de informaţii în probleme ce privesc frontiera de stat;
- desfăşurarea unor activităţi comune pentru protecţia informaţiilor;
cu structurile competente din cadrul Serviciului de Informaţii Externe:
- dezvoltarea relaţiilor de colaborare în scopul cunoaşterii, prevenirii şi contracarării
fenomenelor şi acţiunilor din sfera criminalităţii organizate transnaţionale, de natură a
aduce atingere siguranţei naţionale sau intereselor ţării;
- informarea reciprocă cu date de interes în domeniul criminalităţii organizate
transnaţionale pe care părţile le deţin şi sunt utile în îndeplinirea atribuţiilor specifice
sau necesită intervenţia comună pentru cunoaşterea, prevenirea şi contracararea
planurilor şi acţiunilor ce vizează siguranţa naţională;
- schimbul de date şi de informaţii referitoare la sfera terorismului şi a criminalităţii
internaţionale desfăşurate de organizaţii specializate în astfel de activităţi, grupări
mafiote şi alte grupuri infracţionale ce operează în zona de frontieră.
Conform opiniei generale, migraţia ilegală şi criminalitatea transfrontalieră
sunt fenomene alarmante, în creştere exponenţială, ce au la bază atât explozia
demografică, cât şi decalajele economice accentuate între statele dezvoltate şi cele
ale lumii a treia. În prezent ansamblul de măsuri privind securizarea frontierei de
stat vizează tocmai combaterea acestor fenomene, instaurarea unui climat de
normalitate şi eliminarea cauzelor care generează acest fenomen.
Strategia managementului frontierei României răspunde atât complexului de
riscuri şi provocări, cât şi oportunităţilor care configurează mediul strategic al
acestui început de secol.
Concluzionând poliţia de frontieră este un pilon important în lupta contra
infracţionalităţii, desfăşurându-şi activitatea integrat, într-un sistem de organe,
care, conlucrând şi schimbând informaţii, pot şi trebuie să acţioneze eficient
pentru stăpânirea şi combaterea fenomenului infracţional legat, în cazul de faţă,
de trecerea peste frontiera de stat a României.
6.3. Activităţi desfăşurate de către Garda Financiară
Garda Financiară681 este organizată ca instituţie publică de control, cu

personalitate juridică, în subordinea Autorităţii Naţionale de Control, finanţată de
la bugetul de stat, fiind destinată să exercite controlul operativ şi inopinat, cu
excepţia controlului fiscal, privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror
acte şi fapte din domeniul economic, financiar şi vamal care au ca efect evaziunea
şi frauda fiscală.
Garda Financiară se organizează şi funcţionează pe întreg teritoriul ţării
prin Comisariatul general, comisariatele regionale şi Comisariatul Municipiului
681 Art. 1 alin 1 şi 3 din O.U.G. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare
272
Bucureşti, ale căror competenţe teritoriale şi sedii se stabilesc prin hotărâre a
Guvernului. Coordonarea, îndrumarea şi controlul activităţii tuturor
comisariatelor se face prin intermediul Comisariatului general ce desfăşoară şi
acţiuni operative pe întreg teritoriul ţării, în baza competenţelor stabilite prin
lege682.
Prin atribuţiile pe care Garda financiară le are conferite prin lege acest
organ are posibilitatea de a constata rezultatul săvârşirii de infracţiuni vamale, în
esenţă existenţa unor mărfuri trecute fraudulos frontiera. Astfel la solicitarea
Gărzii Financiare, Ministerul Administraţiei şi Internelor asigură Comisariatului
general al Gărzii Financiare, comisariatelor regionale şi Comisariatului
Municipiului Bucureşti, din cadrul subunităţilor specializate de intervenţie rapidă
ale poliţiei, personalul necesar pentru asigurarea protecţiei şi siguranţei
operaţiunilor desfăşurate de comisarii Gărzii Financiare în realizarea actului de
control. În vederea realizării atribuţiilor sale683, pentru combaterea actelor şi
faptelor de evaziune şi fraudă fiscală, Garda Financiară efectuează controlul
operativ şi inopinat cu privire la:
a) respectarea actelor normative în scopul prevenirii, descoperirii şi combaterii oricăror
acte şi fapte interzise de lege;
b) respectarea normelor de comerţ, urmărind prevenirea, depistarea şi înlăturarea
operaţiunilor ilicite;
c) modul de producere, depozitare, circulaţie şi valorificare a bunurilor, în toate locurile
şi spaţiile în care se desfăşoară activitatea agenţilor economici;
d) participarea, în colaborare cu organele de specialitate ale altor ministere şi instituţii
specializate, la acţiuni de depistare şi combatere a activităţilor ilicite care generează
fenomene de evaziune şi fraudă fiscală.
Pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice, comisarii Gărzii Financiare sunt în
drept684:
să efectueze controale în spaţiile în care se produc, se depozitează sau se
comercializează bunuri ori se desfăşoară activităţi ce cad sub incidenţa actelor
normative în vigoare cu privire la prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte
şi fapte care sunt interzise de acestea;
să verifice respectarea reglementărilor legale privind circulaţia mărfurilor pe
drumurile publice, în porturi, căi ferate şi fluviale, aeroporturi, în vecinătatea
punctelor vamale, antrepozite, zone libere, precum şi în alte locuri în care se
desfăşoară o asemenea activitate;
să verifice legalitatea activităţilor desfăşurate, existenţa şi autenticitatea
documentelor justificative în activităţile de producţie şi prestări de servicii ori pe
timpul transportului, depozitării şi comercializării bunurilor şi să aplice sigilii pentru
asigurarea integrităţii bunurilor;
să dispună măsuri cu privire la confiscarea, în condiţiile legii, a bunurilor a căror
fabricaţie, depozitare, transport sau desfacere este ilicită, precum şi a veniturilor
realizate din activităţi comerciale sau prestări de servicii nelegale şi să ridice
documentele financiar-contabile şi de altă natură care pot servi la dovedirea
contravenţiilor sau, după caz, a infracţiunilor;
să solicite, în condiţiile şi potrivit Codului de procedură penală, efectuarea de
către organele abilitate de lege a percheziţiilor în localuri publice sau particulare –
case, curţi, dependinţe şi grădini – dacă există indicii că în aceste locuri sunt ascunse
documente, mărfuri sau se desfăşoară activităţi care au ca efect evaziunea sau frauda
fiscală;
682 Art. 2 şi art. 3 din O.U.G. 91/2003

683 Cap. 2, art. 4 din O.U.G. 91/2003
684 Conform art. 7 din O.U.G. 91/2003
273
să constate acte şi fapte care au avut ca efect evaziunea şi frauda fiscală, să
solicite organelor fiscale stabilirea obligaţiilor fiscale în întregime datorate, să ceară
organelor de executare competente, luarea măsurilor asigurătorii ori de câte ori există
pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi
risipească averea şi să sesizeze, după caz, organele de urmărire penală;
să solicite administratorilor unităţilor controlate şi persoanelor implicate
explicaţii, lămuriri, precizări verbale şi/sau în scris, după caz, cu privire la faptele
constatate;
să solicite, potrivit legii, copii certificate de pe documentele originale, să preleveze
probe, eşantioane, mostre etc., necesare finalizării actului de control. Analiza şi
examinarea probelor, eşantioanelor şi mostrelor se fac în laboratoare de specialitate,
cheltuielile privind efectuarea acestora fiind suportate din fondurile special alocate în
bugetul de venituri şi cheltuieli al Gărzii Financiare;
să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit
competenţelor prevăzute de lege;
să întocmească acte de control operativ şi inopinat privind rezultatele
verificărilor, să aplice măsurile prevăzute de normele legale şi să sesizeze organele
competente în vederea valorificării constatărilor;
să oprească mijloacele de transport, în condiţiile legii, pentru verificarea
documentelor de însoţire a bunurilor şi persoanelor transportate;
să solicite instituţiilor financiar-bancare, de asigurări şi reasigurări, în condiţiile
legii, date sau, după caz, documente, în scopul instrumentării şi fundamentării
constatărilor cu privire la săvârşirea unor fapte ce contravin legislaţiei în vigoare;
să poarte uniforma, să păstreze, să folosească şi să facă uz de armamentul şi
mijloacele de apărare din dotare, în condiţiile legii;
să utilizeze mijloacele auto purtând însemne şi dispozitive de avertizare sonore şi
luminoase specifice, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
Pentru îndeplinirea atribuţiilor stabilite prin lege, Garda Financiară are
acces la informaţiile necesare, în mod operativ şi gratuit, de la Autoritatea
Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Oficiul Naţional al Registrului
Comerţului, Direcţia Generală a Vămilor, direcţiile generale ale finanţelor publice
judeţene, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Direcţia Generală de
Evidenţă Informatizată a Persoanei, Serviciul Paşapoarte din cadrul Ministerului
Administraţiei şi Internelor, precum şi de la instituţiile financiar-bancare, în
condiţiile legii şi cooperează cu organele cu atribuţii similare din alte state, pe
baza tratatelor internaţionale la care România este parte sau pe bază de
reciprocitate, precum şi cu organismele de combatere a fraudei din cadrul Uniunii
Europene, în cauzele de interes comun, potrivit protocoalelor încheiate în acest
sens.
De remarcat că pentru a se da eficienţă activităţii agenţilor Gărzii
financiare, aceştia au posibilitatea efectuării de percheziţii, ca adevărate organe
de cercetare, în baza autorizaţiei procurorului,685 însă, de observat, în afara
procesului penal pentru că, totuşi, agenţii Gărzii financiare nu sunt şi nici nu pot
fi asimilaţi, în lipsa prevederii legale explicite, ca organe de cercetare686 ei având
685 Dar nu numai – cum în textul art. 17 alin. 1 din Legea nr. 30/1991 la lit. „f” se face vorbire despre
efectuarea percheziţiilor în condiţiile şi potrivit dispoziţiilor Codului de procedură Penală… ”percheziţiile” pot
fi efectuate atât în cazul constatării de infracţiuni în flagrant cât şi pe baza declaraţiei de consimţământ a
persoanei la domiciliul căruia urmează să se efectueze percheziţia fără autorizaţia procurorului – observaţia
păstrează acelaşi sens şi în condiţiile O.U.G. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare (N.A.)
686 Din câte cunoaştem noi, situaţia este prima din punct de vedere cronologic, apărută în cuprinsul
legislaţiei în vigoare. Ulterior, probabil avându-se în vedere această antecedenţă, legiuitorul a conferit dreptul
de efectua percheziţii în nume propriu şi altor organe – ca exemplu: organele de investigaţii din domeniul
concurenţei loiale, agenţii silvici, etc.
274
posibilitatea să întocmească doar actele prevăzute de art. 214 din Codul de
Procedură Penală.
Observând momentul în care pot acţiona agenţii Gărzii financiare apreciem
că – în momentul valorificării bunurilor trecute în mod ilicit peste frontieră – pe
lângă faptul că posibilităţile de constatare şi documentare a activităţii
infracţionale sunt mai mari, aceştia pot constata şi evalua, în limite mai apropiate
de realitate, cuantumul sumelor cu care a fost prejudiciat statul român prin
neplata nici unei taxe sau impozit, bunurile trecute ilicit peste frontieră circulând
şi fiind valorificate printr-un sistem economic paralel cu cel firesc, care este
controlat şi este supus la plata de taxe şi impozite.
Considerăm că mai trebuie amintit şi faptul că, deşi, posibilităţile de control
sunt deosebite – poate cele mai vaste pe care le are un organ care îşi desfăşoară
activitatea în etapa actelor premergătoare – agenţii Gărzii financiare nu pot face
totul, existând nevoia unei cooperări nu numai strânse dar şi eficiente atât cu
organele care pot oferi informaţii în legătură cu efectuarea de activităţi ilicite cât şi
cu organele de cercetare care urmează să preia actele întocmite de ei şi să finalizeze
dosarul de urmărire penală.
6.4. Activităţi desfăşurate de către Poliţia Judiciară
Cu privire la Poliţia Română, organ al statului, privit de mulţi ca pe un

factotum, un ceva vinovat prea puţin de starea de linişte şi echilibru a societăţii şi
de alte lucruri bune şi, mult prea mult, de toate relele societăţii, se poate comenta
mult în legătură cu ceea ce face sau poate să facă în materia constatării de
infracţiuni vamale.
Dincolo de toate Poliţia Română687 face parte din Ministerul Administraţiei
şi Internelor şi este instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind
apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii
private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi
liniştii publice, în condiţiile legii, activitatea Poliţiei Române constituind serviciu
public specializat ce se realizează în interesul persoanei, al comunităţii, precum şi
în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii.
Ca principale atribuţii Poliţia Română688:
• apără viaţa, integritatea corporală şi libertatea persoanelor, proprietatea privată şi
publică, celelalte drepturi şi interese legitime ale cetăţenilor şi ale comunităţii;
• aplică măsuri de menţinere a ordinii şi liniştii publice, a siguranţei cetăţeanului,
de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional şi de identificare şi
contracarare a acţiunilor elementelor care atentează la viaţa, libertatea, sănătatea
şi integritatea persoanelor, a proprietăţii private şi publice, precum şi a altor
interese legitime ale comunităţii;
• sprijină unităţile de jandarmerie cu informaţii pentru asigurarea sau restabilirea
ordinii şi liniştii publice, cu ocazia mitingurilor, manifestaţiilor cultural-sportive şi
altele asemenea;
• asigură, direct sau în cooperare cu alte instituţii abilitate potrivit legii, executarea
controalelor tehnice şi intervenţiilor pirotehnice pentru prevenirea, descoperirea şi
neutralizarea dispozitivelor explozive amplasate în scopul tulburării ordinii
687 Art.1 şi 2 din Legea 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române
688 Art. alin 1 din Legea 218/2002
275
publice, vătămării integrităţii corporale, sănătăţii persoanelor sau provocării de
daune proprietăţii publice ori private;
• avizează şi controlează, în condiţiile legii, înfiinţarea societăţilor private de
detectivi, pază, supraveghere şi gardă de corp;
• culege informaţii în vederea cunoaşterii, prevenirii şi combaterii infracţiunilor,
precum şi a altor fapte ilicite;
• realizează activităţi de prevenire şi combatere a corupţiei, a criminalităţii
economico-financiare, a celei transfrontaliere, a infracţiunii în domeniul
informaticii şi a crimei organizate;
• desfăşoară, potrivit competenţei, activităţi pentru constatarea faptelor penale şi
efectuează cercetări în legătură cu acestea;
• asigură paza şi funcţionarea, în condiţiile legii, a locurilor de reţinere şi de arest
preventiv organizate în cadrul unităţilor de poliţie;
• constată contravenţii şi aplică sancţiuni contravenţionale, potrivit legii;
• asigură protecţia martorului, informatorului şi a victimei, în condiţiile legii;
• asigură, conform legii, protecţia magistraţilor şi a familiilor lor, în cazurile în care
viaţa, integritatea corporală sau avutul acestora sunt supuse unor ameninţări;
• desfăşoară activităţi de depistare a persoanelor care se sustrag urmăririi penale,
executării pedepselor sau altor hotărâri judecătoreşti, precum şi a persoanelor
dispărute;
• desfăşoară activităţi de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale;
• foloseşte metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice în cercetarea locului săvârşirii
infracţiunilor şi la examinarea probelor şi a mijloacelor materiale de probă,
efectuând, prin laboratoarele şi specialiştii proprii acreditaţi, expertize
criminalistice şi constatări tehnico-ştiinţifice, dispuse în condiţiile legii;
• exercită controlul, potrivit legii, asupra deţinerii, portului şi folosirii armelor şi
muniţiilor, a materialelor explozive, asupra modului în care se efectuează
operaţiunile cu arme, muniţii şi materii explozive, precum şi asupra funcţionării
atelierelor de reparat arme şi asupra poligoanelor de tir;
• exercită controlul asupra respectării regimului materialelor radioactive şi nucleare,
substanţelor toxice şi stupefiante, precum şi asupra altor obiecte şi materii supuse
autorizării, potrivit legii;
• supraveghează şi controlează circulaţia pe drumurile publice, în afara cazurilor
exceptate prin lege, şi colaborează cu alte autorităţi publice, instituţii, asociaţii şi
organizaţii neguvernamentale, pentru îmbunătăţirea organizării şi sistematizării
circulaţiei, asigurarea stării tehnice a autovehiculelor, perfecţionarea pregătirii
conducătorilor auto şi luarea unor măsuri de educaţie rutieră a participanţilor la
trafic;
• desfăşoară activităţi specifice de poliţie în domeniul transporturilor feroviare,
navale şi aeriene;
• exercită controlul asupra legalităţii stabilirii domiciliului sau reşedinţei cetăţenilor
români şi străini aflaţi pe teritoriul ţării, în condiţiile legii;
• ţine evidenţa nominală a cetăţenilor români cu obligaţii militare în mediul rural;
• organizează, în condiţiile legii, cazierul judiciar pentru ţinerea evidenţei
persoanelor condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter
penal şi constituie baza de date necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor operative
specifice poliţiei;
• efectuează studii şi cercetări privind dinamica infracţionalităţii în România şi
propune măsuri de prevenire a acesteia;
• acordă sprijin, potrivit legii, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale în
vederea desfăşurării activităţii acestora;
• participă, în condiţiile legii, împreună cu alte unităţi ale Ministerului de Interne, în
colaborare cu trupe ale Ministerului Apărării Naţionale, unităţi de protecţie civilă şi
276
alte organe prevăzute de lege, la activităţile de salvare şi evacuare a persoanelor şi
bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii, accidente, epidemii, calamităţi
naturale şi catastrofe, precum şi de limitare şi înlăturare a urmărilor provocate de
astfel de evenimente;
• colaborează cu instituţiile de învăţământ şi cu organizaţiile neguvernamentale
pentru pregătirea antiinfracţională a populaţiei;
• conlucrează cu structuri de profil din alte state şi de la nivelul unor instituţii
internaţionale pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii transfrontaliere;
• participă la constituirea forţelor internaţionale de poliţie, destinate unor misiuni de
instruire, asistenţă şi cooperare poliţienească sau pentru acţiuni umanitare;
• îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege.
Pornind de la două atribuţii de ordin general:
- culege informaţii în vederea cunoaşterii, prevenirii şi combaterii
infracţiunilor, precum şi a altor fapte ilicite;
- realizează activităţi de prevenire şi combatere a corupţiei, a criminalităţii
economico-financiare, a celei transfrontaliere, a infracţiunii în domeniul
informaticii şi a crimei organizate;
se poate sublinia rolul şi locul poliţiei în lupta pentru combaterea criminalităţii
transfrontaliere.
Bunuri trecute fraudulos peste frontieră pot fi identificate cu prilejul
efectuării celor mai diverse activităţi de control în mijloacele de transport, în
depozite, spaţii de producţie sau de desfacere suspecte din punct de vedere
activităţii desfăşurate în incinta lor. În multe cazuri constatarea poate pleca de la
interpretarea unor stări de fapt care depăşesc limita de normalitate pentru un
anumit sistem de referinţă spaţiio-temporal – de ce o numită marfă este mult mai
ieftină decât mărfurile similare de pe piaţă ? Cum se justifică vânzările în salturi
ale unor societăţi comerciale eventual şi în locuri improprii ? Cum o societate de
import are o cifră de afaceri sensibil mică faţă de volumul de activitate deosebit
pe care îl desfăşoară ? Ce caută mobilizate în anumite locuri de plecare pe timp de
noapte mijloace tehnice şi personal pentru transbordarea de mărfuri dintr-un
mijloc de transport în altul ? De ce unul sau mai multe camioane încărcate cu
mărfuri şi-au deviat traseul de tranzitare a României pe timp de noapte ? De unde
provin bunurile comercializate la preţuri relativ mici de reţelele de vânzători la colţ
de stradă ? De unde se aprovizionează comercianţii care cu ocazia controalelor nu
pot justifica provenienţa mărfii ? Cine şi pentru ce mărfuri eliberează facturi gata
ştampilate de la societăţi comerciale lăsate în neactivitate, ale căror administratori
sunt plecaţi demult din România fiind cunoscând că există reţele de infractori
care înfiinţează mai multe societăţi comerciale în diferite ţări după care se retrag
într-o ţară unde sunt „curaţi” iar actele societăţilor rămase înfiinţate sunt folosite
la săvârşirea de infracţiuni ?
Cele pe care le-am arătat sunt doar simple exemple, practica judiciară
relevând diferite procedee mai mult sau mai puţin sofisticate de a scoate profituri
mari din activităţi ilicite în cadrul cărora pe lângă alte infracţiuni se săvârşesc şi
infracţiuni vamale. Astfel pe teritoriul României pot dispărea autocamioane
încărcate cu bunuri iar banii obţinuţi prin vânzarea rapidă a acestora sunt scoşi
din ţară într-o geantă de către un banal călător dintr-un tren care iese din ţară.
Camioanele cu bunuri declarate în tranzit sunt desigilate, containerele sunt
schimbate cu altele care conţin bunuri de mâna a doua după care la ieşirea din
ţară se plăteşte o banală contravenţie beneficiind de o exprimare echivocă în
documentele comerciale – ex.: bunuri electrocasnice, substanţe chimice, etc. Se
277
folosesc acte prin care se atestă o valoare foarte mică în vamă pentru bunurile
importate sau provenienţa dintr-o ţară care pe baza unor acorduri internaţionale,
beneficiază de un tratament favorizat gen clauza naţiunii favorizate, de scutiri sau
diminuări de taxe. Se valorifică pe sau se tranzitează teritoriul naţional cu bunuri
speciale, în special droguri sau precursori iar sumele obţinute sunt folosite pentru
cumpărarea de armament, finanţarea terorismului internaţional sau a altor
activităţi ilicite.
Pentru combaterea infracţiunilor săvârşite în condiţiile crimei organizate ori
în interesul urmăririi penale poliţia689 poate utiliza metoda livrării
supravegheate690.
Pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, a criminalităţii transfrontaliere,
a traficului de fiinţe umane, terorismului, traficului de droguri, spălării banilor,
infracţiunilor informatice şi a crimei organizate, la propunerea inspectorului
general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu aprobarea ministrului de
interne şi cu autorizarea procurorului desemnat de procurorul general al
parchetului de pe lângă Curtea de apel, Poliţia Română poate să folosească
informatori şi poliţişti sub acoperire691 pentru culegerea de informaţii în vederea
folosirii acestora ca probe în timpul unui proces în instanţă. Autorizarea
procurorului va fi emisă în scris pentru o perioadă de maximum 60 de zile şi
poate fi prelungită în aceleaşi condiţii pentru alte perioade de câte 30 de zile
fiecare. Toate aceste autorizaţii vor fi confidenţiale şi nu vor fi făcute publice.
Sursele de informare, metodele şi mijloacele activităţii de culegere a
informaţiilor au caracter confidenţial şi nu pot fi dezvăluite de nimeni în nici o
împrejurare. Excepţie fac cazurile în care îndatoririle funcţiei, nevoile justiţiei sau
legea impune dezvăluirea lor. În aceste situaţii dezvăluirea se va face, după caz,
cu asigurarea protecţiei necesare.
De asemenea, apreciem, şi aici, oportun să subliniem necesitatea
colaborării cu celelalte instituţii ale statului abilitate în lupta împotriva
criminalităţii în general şi a săvârşirii de infracţiuni vamale în special. Eficienţa
activităţilor întreprinse în comun cu Garda financiară cu Direcţia Generală a
Vămilor, Oficiul pentru protecţia consumatorilor, a putut fi demonstrată şi, cel
puţin, în opinia noastră este singura cale pentru obţinerea unor rezultate
notabile, mai ales în condiţiile în care există suportul legal pentru aceasta. Tot în
ceea ce priveşte colaborarea, nu trebuie desconsiderată, ci valorizată şi fructificată
în mod corespunzător cooperarea cu organismele Interpol, Europol, cu celelalte
servicii de poliţie din ţările comunitare, precum şi cu serviciile vamale, de poliţie,
de supraveghere a tranzitului de persoane
În condiţiile în care, încă nu a apărut legea pentru înfiinţarea şi
funcţionarea poliţiei judiciare române, existând mai multe controverse în legătură
cu titularul urmăririi penale voi prezenta, în continuare unele observaţii ce se
bazează pe modificările Codului de Procedură Penală aduse prin Legea 281 din 24
iunie 2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a
unor legi speciale, punând accentul tocmai pe lămurirea problemei titularului
urmăririi penale, aspectele ce urmează a fi subliniate fiind valabile şi pentru

690 Livrarea supravegheată constituie metoda folosită de instituţiile sau organele legal abilitate, cu autorizarea
şi sub controlul procurorului, care constă în permiterea trecerii sau circulaţiei pe teritoriul ţării a drogurilor
ori precursorilor şi bunurilor care fac obiectul unor infracţiuni sau ale căror deţinere şi comercializare sunt
interzise, în scopul descoperirii activităţilor infracţionale şi al identificării persoanelor implicate
278
organele de cercetare penală ale poliţiei de frontieră – cercetarea penală trebuind
să fie tratată unitar, indiferent că este desfăşurată de către poliţia judiciară ori de
către poliţia de frontieră.
Pornind de la rolul şi importanţa urmăririi penale în cadrul procesului
penal şi având în vedere noile reglementări ce au ca obiect sarcinile şi obligaţiile
organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare, apreciez ca fiind de interes
pentru activitatea practică lămurirea următoarei probleme: cine este, în noile
condiţii stabilite de către legiuitor, titularul urmăririi penale ?; Cine, deci, poartă
răspunderea pentru efectuarea activităţilor necesare, pentru probarea faptei
penale, pentru aprecierea necesităţii şi oportunităţii desfăşurării uneia sau a
alteia dintre acestea, pentru modul cum se realizează urmărirea penală, cum se
clădeşte edificiul probaţiunii ?; Cine hotărăşte că urmărirea penală este
terminată, că s-a realizat obiectul urmăririi penale692 ?.
Mă voi referi, în concret, doar la activitatea de urmărire penală – acea fază a
procesului penal ce constă în strângerea şi administrarea probelor necesare
documentării cauzei în scopul stabilirii împrejurărilor săvârşirii faptei penale, a
identităţii făptuitorilor şi a răspunderii acestora pentru a se constata dacă este
sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată – nu şi la cea „operativă”,
reglementată de către legiuitor sub forma actelor premergătoare. De asemenea
trebuie subliniat că obiectul acestui demers nu îl constituie întreaga anchetă
penală sau instrucţie a cauzei – aşa cum mai este denumită în doctrină693 – ce ar
putea cuprinde, întregul demers judiciar de la sesizare până la finalizarea
cercetării judecătoreşti, menit să stabilească adevărul în cauză.
În trecutul mai îndepărtat (înainte de 1990), ofiţerii şi subofiţerii de miliţie
cărora li se conferise calitatea de organ de cercetare penală, militari de carieră
fiind, erau supuşi necondiţionat comandanţilor, obligaţi să le execute întocmai şi
la timp ordinele indiferent de consecinţele ce puteau apare şi, cel mai grav,
indiferent dacă se încălca vreo normă juridică – comandantul era, în fapt, dictator
iar legea aplicabilă nu era legea ci numai ordinul său694. Titularul era miliţianul
de la cercetări penale însă el nu putea să facă, datorită subordonării
necondiţionate faţă de comandantul său, decât ce primea ordin, el era doar
instrumentul, decizia era a comandantului. De altfel, comandanţii aveau la
îndemână şi instrumentele legale necesare pentru impunerea arbitrarului şi
executării ordinelor necondiţionat.
Bunăoară, potrivit unei dispoziţii prevăzute la art. 226 alin. 3 în Codul de
Procedură Penală al României, abrogate în prezent695, pentru faptele comise de
către militari (altele decât cele îndreptate împotriva capacităţii de apărare a
României sau contra păcii şi omenirii) începerea urmăririi penale nu se putea face
decât cu avizul prealabil al comandantului anume desemnat. Această dispoziţie
coroborată cu prevederile art. 225 – potrivit cu care urmărirea penală nu se poate
efectua fără sesizarea organului competent – şi cu cele de la art. 10 lit. f – unde se
arată că acţiunea penală nu se poate pune în mişcare în lipsa autorizării sau
sesizării organului competent (adică a comandantului) – formează o imagine în
care observăm că legea permitea să nu se respecte legea. Eventuala tragere la
692 Art. 200 din Codul de Procedură Penală al României

693 Ca exemplu, a se vedea N. Volonciu – Tratat de Procedură Penală, Edit Paideia, Bucureşti,
694 Potrivit principiilor şi uzanţelor practice de la acea vreme „constituţia” miliţianului de la cercetări penale
era formată din slogane de genul „Ordinul nu se discută, el numai se execută”; „Ordinul doboară legea”;
„Şefu-i şef şi-n şanţ”; etc.
695 Abrogat prin Legea 104/1992
279
răspundere a celui ce săvârşeşte abuzuri în timpul anchetei era condiţionată, aici,
mai degrabă, de voinţa şefului decât de litera şi spiritul legii696.
După 1990, până la apariţia Legii 281/24.06.2003, poliţiştii de cercetare
penală aveau – teoretic şi practic – o dublă subordonare: una, administrativă faţă
de şefii ierarhici şi una, în planul mai larg al supravegherii activităţii de cercetare
penală faţă de procuror. Titular este poliţistul, însă, condiţionat, el trebuind să
păstreze un echilibru – precar, prin însăşi modul cum a fost construit acesta –
între dispoziţiile procurorului şi cele ale şefului. El poartă răspunderea pentru
realizarea obiectului urmăririi penale, rezultatul muncii lui fiind supus
controlului judiciar realizat, în primă instanţă, de către procurorul ce efectuează
supravegherea care, până să exercite controlul poate dispune efectuarea anumitor
activităţi, poate fixa termene pentru efectuarea acestora, etc. În acelaşi timp
munca lui interesează şi şeful ierarhic, ce trebuie să-i aprobe planul de muncă,
acesta având posibilitatea să se opună efectuării anumitor activităţi în timp
operativ atât explicit cât şi implicit prin refuzarea sprijinului uman şi material
necesar pentru efectuarea celor mai multe dintre activităţile de urmărire
penală697.
Cum se pot rezolva conflictele şi ce generează conflictele dintre dispoziţiile
procurorului şi cele ale şefului ? În mod normal, cooperarea şi disponibilitatea
pentru căutarea celor mai bune soluţii ar putea echilibra acest sistem dual de
interese şi orgolii. De cele mai multe ori, în practică se poate constata o diversitate
de situaţii. Între doi poli constituiţi din prevalarea influenţei unuia sau a celuilalt
dintre factorii implicaţi, poliţistul de la cercetări penale îşi ia măsurile necesare
pentru a nu fi acuzat de abuzuri sau de încălcări ale normelor procedurale
imperative sesizează „interesul preponderent în cauză” şi rezolvă dosarul, astfel
încât, să se poată spune orice dar, să nu poată fi acuzat el.
Uneori poliţia îşi arogă un anumit spirit de emancipare bazat pe relaţii
personale, susţinerea unor factori politici, lipsa de reacţie oportună a procurorilor,
etc., spunând că698 de vreme ce organul de cercetare al poliţiei este competent să
efectueze cercetarea într-o cauză, procurorul, să facă bine, să fie cât mai discret.
Odată cu finalizarea urmăririi penale dosarul va fi înaintat şi atunci procurorul se
va pronunţa, trebuind să ţină seama că este vorba despre un volum important de
muncă, un efort deosebit din partea poliţiei, caz în care, orice critică, orice
observaţie poate deranja.
În alte cazuri procurorul vrea şi reuşeşte să impună un control deosebit
asupra întregii activităţi a poliţistului de la cercetări penale, începând cu avizarea
începerii urmăririi penale şi până la finalizarea cercetărilor.
De ce ar putea apare conflicte între poliţie şi parchet. Dincolo de natura
umană, de dorinţa fiecăruia de a arăta că el este deasupra şi că trebuie respectat
mai mult, se suprapun interesele diferitelor grupuri de interese politice şi
economice, legăturile de rudenie, lupta pentru apropierea cât mai multor foloase
necuvenite, pentru a favoriza oameni şi interese, cunoscut fiind că orice funcţie
trebuie susţinută corespunzător.
696 De altfel şefii din M.I. – miliţie şi securitate – îşi făceau un titlu de glorie din aceea că dispuneau de soarta
subordonaţilor, inclusiv în legătură cu activitatea de anchetă.
697 N.A. – anchetatorul nu poate face decât foarte puţin singur, de cele mai multe ori are nevoie de ajutorul
unor colegi sau a specialiştilor criminalişti din aceeaşi structură administrativă, are nevoie de mijloace de
transport, de forţe suplimentare pentru a păstra sub control posibilele situaţii de criză, etc.
698 N.A. – şi procedând în consecinţă
280
Orice situaţie de criză, în sensul celor arătate, poate fi depăşită proclamând
ca principiu dominant şi, efectiv, tratând lucrurile cu profesionalism, urmărind
interese personale, păstrând legături sociale, etc., dar, numai, fiind corect.
Odată cu modificările aduse, Codului de Procedură Penală al României şi
Legii privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, prin Legea 281/2003,
problema titularului, a celui ce răspunde pentru modul cum se efectuează
urmărirea penală, se pune într-un mod diferit.
În primul rând, în materia competenţei procurorului, la art. 209 alin. 1, se
arată că procurorul supraveghează urmărirea penală; în exercitarea acestei
atribuţii procurorii conduc şi controlează nemijlocit activitatea de cercetare penală
a poliţiei judiciare şi a altor organe de cercetare specială.
De asemenea, conform art. 218 din Codul de Procedură Penală, procurorul
conduce şi controlează nemijlocit activitatea de cercetare penală a poliţiei
judiciare şi a altor organe de cercetare speciale şi supraveghează ca actele de
urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale. Mai mult la
articolul următor – art. 219 alineatul 1 – legiuitorul subliniază că procurorul
poate să dea dispoziţii cu privire la efectuarea oricărui act de urmărire penală; în
cazul organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare, organele ierarhic
superioare ale acestora nu pot să le dea îndrumări sau dispoziţii privind
cercetarea penală, procurorul fiind singurul competent în acest sens. Procurorul
dă dispoziţii dar are şi mijloace să urmărească dacă acestea sunt aduse la
îndeplinire pentru că, potrivit art. 219 alin. 3, în cazul neîndeplinirii sau al
îndeplinirii în mod defectuos, de către organul de cercetare penală, a dispoziţiilor
date de procuror, acesta va sesiza conducătorul organului de cercetare penală,
care are obligaţia ca, în termen de trei zile de la sesizare, să comunice
procurorului măsurile dispuse.
Ce înseamnă poliţie judiciară şi din cine este formată aceasta, sunt
probleme pe care le lămureşte art. 3 din Legea 281/2003 – în sensul că lucrătorii
din Ministerul de Interne specializaţi în efectuarea activităţilor de constatare a
infracţiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale şi de
cercetare penală, prevăzuţi la art. 201 din Codul de Procedură Penală, fac parte
din poliţia judiciară. Organele de poliţie judiciară îşi desfăşoară activitatea, în
mod nemijlocit, sub conducerea, supravegherea şi controlul procurorului, fiind
obligate să ducă la îndeplinire toate dispoziţiile acestuia. Care procuror ? – în
primul rând cel stabilit, în funcţie de arondare, prim procurorul parchetului de pe
lângă judecătorii sau tribunale; urmând în ierarhie prim-procurorul de la
parchetul de pe lângă curtea de apel şi procurorul general al Parchetului de pe
lângă Curtea Supremă de justiţie.
Foarte important este că, în conformitate cu alin. 5 al art. 3 al Legii
281/2003, eliberarea din funcţie a lucrătorilor de poliţie judiciară nu se poate
dispune decât cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea
Supremă de Justiţie, ei neputând primi de la organele ierarhic superioare nici o
altă însărcinare, în afara unor situaţii şi evenimente excepţionale sau în realizarea
sarcinilor de pregătire şi perfecţionare profesională.
În acelaşi sens, alin. 7 şi 8 subliniază rolul pe care îl are procurorul general
al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie în legătură cu cariera unui
poliţist din cadrul poliţiei judiciare. Astfel promovarea în funcţie, eliberarea din
funcţie sau angajarea răspunderii disciplinare, depind de avizul, propunerea sau
solicitarea acestuia către ministrul de interne. Asemănător stau lucrurile şi în
281
cazul numirii poliţistului în calitatea de organ de cercetare penală al poliţiei
judiciare, ministrul administraţiei şi internelor putând face numirea doar cu
avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie
– art. 27 alin.1 din Legea 218/2002 aşa cum a fost modificat prin Legii 281/2003.
Analizând prevederile legale la care am făcut referire se poate trage
concluzia că, în noile condiţii – ale aplicării prevederilor Legii 281/2003 – titularul
urmăririi penale este procurorul; acesta urmând a purta întreaga răspundere a
desfăşurării urmăririi penale. El, în sens larg, este cel care conduce şi controlează
nemijlocit activitatea poliţistului de la cercetări penale, el reprezintă un factor
esenţial în numirea, promovarea, eliberarea din funcţie sau pedepsirea
poliţistului, el are toate pârghiile pentru, la nevoie, a impune un anumit punct de
vedere sau o anumită măsură în legătură cu activitatea poliţistului.
Totuşi, ce mai este, ce a mai rămas să facă poliţistul, organ de cercetare
penală al poliţiei judiciare ? – dincolo de a fi un simplu instrument pus la
îndemâna procurorului pentru ca acesta să poată realiza scopul activităţii de
urmărire penală.
Desigur expresii precum instrument, unealtă, element, subordonat, etc.
sunt de natură a irita pe mulţi dintre poliţiştii de la cercetări penale care, orice s-
ar spune despre activitatea lor, până în prezent au asigurat împreună cu
procurorul – în măsură în care acesta a vrut sau/şi a avut timp să o facă –
clădirea edificiului probaţiunii în procesul penal.
Că poliţistul este subordonat, că este un simplu executant al hotărârilor
procurorului pare a fi destul de clar – o realitate dureroasă, având în vedere că
poliţistul de la cercetări penale are aceeaşi pregătire, aceleaşi posibilităţi de
pregătire continuă, cu certitudine, în prezent, o experienţă de anchetă mai mare
decât procurorul care îl supraveghează699, etc. – prin analiza prevederilor legale
invocate mai sus. Totuşi, Codul de Procedură Penală, atât de modificat cum se
prezintă în prezent, pare a uita, în alte formulări legale, de rolul de simplu servant
hărăzit poliţistului de la cercetări penale.
Astfel, ca exemplu:
• organul de cercetare penală emite rezoluţia şi procesul-verbal de
începere a urmăririi penale; dispunând astfel de începerea urmăririi penale,
este adevărat sub rezerva confirmării motivate a procurorului – art.228;
• măsura reţinerii poate fi luată de către organul de cercetare penală
faţă de învinuit, dacă sunt probe sau indicii temeinice că acesta a săvârşit o
faptă prevăzută de legea penală; poliţistul având, aici, dreptul să aprecieze
dacă se impune ori nu măsura preventivă – art. 143;
• în cursul efectuării cercetării penale, dacă organul de cercetare penală
consideră că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea
măsurii arestării preventive a învinuitului sau a inculpatului, face
propuneri, în acest sens, şi le înaintează procurorului; aici legiuitorul
conferă poliţistului iniţiativa în luarea unei măsuri preventive cu efecte
deosebite faţă de statutul persoanei în cauză. – art. 233 şi 234;
• organul de cercetare penală, dacă constată fapte noi în sarcina
învinuitului sau inculpatului ori împrejurări noi care pot conduce la
schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus începerea
699N.A. – nu considerăm că este locul dezvoltării unei polemici care să aibă ca obiect relaţia procuror-poliţist
însă faptul că unul este condamnat să fie şef iar altul este condamnat să fie veşnic subordonat este, efectiv
deranjant.
282
urmării penale ori s-a pus în mişcare acţiunea penală sau date cu privire la
participarea şi a unei alte persoane la săvârşirea acelei fapte, este obligat să
facă propuneri procurorului pentru extinderea cercetărilor penale sau
schimbarea încadrării juridice; se dă ca termen 3 zile pentru
încunoştinţarea procurorului şi 5 zile pentru ca acesta să decidă. – art. 238.
Apare o întrebare firească aici: cum de este nevoie ca o persoană, care
conduce şi controlează nemijlocit modul cum se desfăşoară o activitate, să
afle, printr-un demers special al subordonatului, despre elemente
importante ce survin în timpul efectuării activităţii ? Înseamnă ori că nu
ştie să îşi facă treaba ori nu conduce şi controlează, chiar, nemijlocit, deşi
trebuie să o facă. Indiferent de răspuns, este greu de crezut că, aici,
legiuitorul a vrut să ofere procurorului posibilitatea de a-şi manifesta
ignoranţa, neprofesionalismul sau prostia.
Consider că este oportună o limpezire a situaţiei. Nu este bine şi nici nu
este normal ca, într-un stat de drept, cel care face cercetarea penală să fie
„sugestionat” pe cale de ordin administrativ. În acest sens apreciem ca salutară
scoaterea poliţistului de la cercetări penale de sub autoritatea profesională a
şefului administrativ. De asemenea, nu este bine nici transformarea poliţistului în
simplu instrument la îndemâna procurorului pentru că astfel, devenind
depersonalizat, va prefera să se complacă în statutul de simplu executant
reprimându-şi orice iniţiativă, orice implicare, devreme ce răspunderea pentru
rezultatul final o are procurorul – el trebuind să răspundă şi să se implice doar în
modul în care duce la îndeplinire sarcinile primite.
De lege ferenda, este necesar ca legiuitorul să aibă o opţiune cât se poate de
clară:
• Ori se merge pe subordonarea profesională exclusivă – aşa cum se pare
că se doreşte – a poliţistului, organ de cercetare penală, faţă de procuror,
caz în care, în primul rând, trebuie subliniat expres într-un text legal faptul
că procurorul răspunde de modul cum se desfăşoară urmărirea penală iar
poliţistul răspunde doar de modul în care îşi realizează sarcinile primite de
la procuror.
• Ori i se acceptă poliţistului dreptul de a decide singur modul în care
desfăşoară urmărirea penală, cum şi ce activităţi trebuie efectuate,
procurorului revenindu-i, în acest caz, rolul de a verifica dacă legea este
respectată – sub aspectul respectării normelor juridice imperative şi sub
aspectul realizării obiectului urmăririi penale, prevăzut de art. 200 din
Codul de Procedură Penală. Această soluţie nu trebuie să aducă o nouă
implementare a ordinului şefului în activitatea de urmărire penală,
poliţistul putând să capete, aici un statut identic cu cel al procurorului, în
sensul că el trebuie să aibă cu superiorul său, exact aceleaşi raporturi pe
care le are procurorul cu superiorul său.
• Ori se adoptă o soluţie mixtă, în cazul unor categorii de infracţiuni,
procurorul să conducă nemijlocit un corp special de poliţişti – soluţie
adoptată în cazul Parchetului Naţional Anticorupţie – iar în cazul altor
infracţiuni poliţia judiciară să aibă suficientă libertate de mişcare,
procurorul având menirea doar să verifice dacă se respectă legea.
Este necesară o clarificare urgentă a situaţiei, având în vedere şi ultimele
modificări, în materie, ale Constituţiei României, potrivit cu care, organele
judiciare răspund pentru activităţile lor.
283
Concluzionând, apreciez că problema responsabilităţii pentru modul cum şi
pentru rezultatele desfăşurării urmăririi penale este deosebit de importantă, că în
prezent această problemă nu este suficient de clar lămurită şi că pentru
lămurirea acestei probleme este necesară intervenţia legiuitorului. Activitatea
poliţiei judiciare va continua să aibă o importanţă deosebită în cadrul cercetării
infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal al României iar noua lege va arăta,
probabil foarte clar, care este rolul şi locul acestei instituţii în cadrul demersului
judiciar.
6.5. Activităţi desfăşurate de către Organele de

Investigaţii numite, după caz, de preşedintele
Consiliului Concurenţei sau de şeful Oficiului
Concurenţei şi abilitate de ministrul justiţiei
Având în vedere că introducerea în ţară de bunuri trecute în mod fraudulos

peste frontieră atât prin ocolirea punctelor de control pentru trecerea frontierei
cât şi prin inducerea în eroare a autorităţii vamale prezentând acte nereale sau
falsificate poate fi considerată practică anticoncurenţială în înţelesul Legii 21 din
1996700 apreciez că şi organele de control şi anchetă prevăzută de această lege pot
constata cu ocazia efectuării activităţilor specifice, printre altele şi săvârşirea de
infracţiuni vamale. De subliniat este că nu săvârşirea infracţiunilor vamale, în
mod, direct, constituie o practică anticoncurenţială, ci, practica anticoncurenţială
constituie unul din rezultatele săvârşirii infracţiunilor vamale respectiv
introducerea în circuitul economic de bunuri cu preţuri sub plafonul pieţei, de
multe ori sub costurile celor de pe piaţa românească, deoarece acestea nu includ
şi datoria vamală care este plătită de alţi agenţi economici iar acest lucru poate
conduce la scoaterea de pe piaţă a agenţilor comerciali oneşti.701
Descoperirea şi investigarea practicilor interzise de Legea nr. 21/1996,702
incumbă Consiliului Concurenţei703 şi Oficiul Concurenţei,704 care acţionează
prin personalul de control de specialitate împuternicit în acest scop.705
În materie de constatare a infracţiunilor, Legea Concurenţei face referire la
infracţiunea prevăzută de art. 63 alin. 1,706 personalul de control se va limita la a
efectua doar actele stabilite prin art. 214 din Codul de procedură penală.707 Deşi
restrânsă activitatea la a lua declaraţii de la făptuitor şi de la martorii care au fost
700 Legea Concurenţei din 10 aprilie 1996 publicată în Monitorul Oficial din 30 aprilie 1996.
701 Pentru dezvoltări a se vedea capitolul „Practici anticoncurenţiale” din Legea nr. 21/1996 (N.A.).
702 Pe lângă practicile anticoncurenţiale mai sunt interzise şi concentrările economice prevăzute de art. 3
combinat cu art. art. 15 din Legea nr. 21/1996.

703 Autoritatea administrativă autonomă în domeniul concurenţei, cu personalitate juridică având mai multe
atribuţii descrise, in terminis, în cuprinsul art. 27 din Legea nr. 21/1996.

704 Organ de specialitate în domeniul concurenţei care se află în subordinea Guvernului României, cu
personalitate juridică proprie, care are mai multe atribuţii prezentate în art. 37 din Legea nr. 21/1996.
potrivit H.G. 767 din 3 iulie 2003 Oficiului Concurenţei se organizează şi funcţionează în subordinea
Ministerului Finanţelor Publice
705 Art. 31 din Legea nr. 21/1996.
706 Participarea cu intenţie frauduloasă şi în mod determinat a unei persoane fizice la conceperea,
organizarea sau realizarea practicilor interzise de art. 5 alin. 1 şi de art. 6 şi care nu sunt exceptate conform
prevederilor art. 5 alin. 2 sau ale art. 8 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4
ani sau cu amendă.
284
de faţă la săvârşirea unei infracţiuni precum şi la întocmirea unui proces verbal
despre împrejurările concrete ale săvârşirii. În ceea ce priveşte personalul de
control, Legea nr. 21/1996 revine şi prevede în cuprinsul art. 42 alin. 1 că pentru
investigarea încălcării prevederilor legii preşedintele Consiliului Concurenţei sau,
după caz şeful Oficiului Concurenţei desemnează persoane pentru care solicită
ministrului justiţiei calitatea cu puteri de anchetă, respectiv drept de percheziţie
şi ridicare de documente sau efectuare de copii de pe acestea, punere de sigilii şi
luarea altor măsuri din cele prevăzute de art. 214 din Codul de procedură
penală708.
Detaliindu-se posibilităţile de anchetă ale anchetatorilor, Legea nr. 21/1996
la art. 42 alin. 2 că aceştia pot solicita declaraţii sau orice documente necesare
pentru îndeplinirea misiunii, pot să aplice sigilii, să ridice orice registre, acte
financiar-contabile şi comerciale sau alte evidenţe, eliberând persoanei supuse
investigaţiei copii de pe originale, ori să aibă copii, lăsând originalele, să efectueze
inspecţii inopinate al căror rezultat va fi consemnat într-un proces verbal de
constatare, să primească informaţii şi justificări la faţa locului sau pe bază de
convocare.
Tot legat de activitatea anchetatorilor Legea nr. 21/1996 introduce o
inovaţie în actualul sistem de drept din România: percheziţiile efectuate de
anchetatori în spaţiile, terenurile sau mijloacele de transport de uz profesional
aparţinând agenţilor economici precum şi la domiciliul conducătorilor,
administratorilor, directorilor, agenţilor economici supuşi investigaţiei, şefilor
serviciilor financiar, contabilitate şi marketing, pe baza autorizaţiei date prin
ordonanţă prezidenţială date de către preşedintele tribunalului judeţean sau,
după caz, al municipiului Bucureşti, în a cărui circumscripţie sunt situate
locurile de controlat sau de către un judecător delegat de acesta709 în cadrul unei
anchete cerute de către preşedintele Consiliului Concurenţei, respectiv de către
şeful oficiului Concurenţei pe baza unei cereri.710 Această percheziţie şi actele pe
care le cuprinde se efectuează sub autoritatea şi sub controlul judecătorului care
le-a autorizat, el desemnând unul sau mai mulţi ofiţeri de poliţie judiciară
însărcinaţi să asiste la aceste operaţiuni şi să-l informeze asupra derulării lor, iar
în situaţia când unele acte trebuie efectuate în afara circumscripţiei tribunalului
se va dispune o comisie rogatorie pentru a exercita controlul de care preşedintele
tribunalului în a cărui circumscripţie trebuie efectuate respectivele acte.711 Mai
mult, judecătorul poate inspecta locurile supuse intervenţiei, putând decide în
orice moment suspendare sau încetarea percheziţiei.712
Persoanele obligate să se supusă ordinului dat de judecător pentru
efectuarea percheziţiei au dreptul de a asista la efectuarea percheziţiei713 şi de a
ataca în recurs la Curtea de Apel Bucureşti ordonanţa prin care s-a dispus
percheziţia însă acesta nu este suspensiv de executare.
708 Ultimul ordin al Ministerului Justiţiei este Ordinul Nr. 1737/C din 23 iulie 2002 privind abilitarea cu
puteri de anchetă, pentru descoperirea şi investigarea faptelor ce constituie încălcări ale prevederilor Legii
concurenţei nr. 21/1996, a persoanelor desemnate de şeful Oficiului Concurenţei
709 Când aceste locuri sunt situate în circumscripţiile unor tribunale diferite şi acţiunea trebuie desfăşurată
simultan în fiecare dintre ele, oricare dintre preşedinţii tribunalelor competente poate emite o ordonanţă
unică – art. 44 alin. 1, teza a II-a din Legea nr. 21/1996.
710 Art. 43 şi 44 alin. 1, teza I-a din Legea nr. 21/1996.
713 Există şi obligaţia celor care efectuează percheziţia de a le asigura prezenţa (N.A.).
285
În condiţiile în care în cuprinsul legii se folosesc noţiuni precum
„anchetatorii”, „investigatorii”, „personal de control” trebuie subliniat că este
vorba despre o adevărată procedură potrivit cu care cei interesaţi să acuze o
practică anticoncurenţială sesizează printr-o plângere sau denunţ Consiliul
Concurenţei, respectiv Oficiul Concurenţei, organisme care vor examina actul de
sesizare şi se vor pronunţa în sensul respingerii cererii sau plângerii, arunci când
nu există suficiente temeiuri pentru a justifica pornirea unei investigaţii sau în
sensul pornirii unei investigaţii, caz în care va fi numit un raportor ce va fi
responsabil pentru instrumentarea investigaţiei şi prezentarea unui raport în
Consiliul Concurenţei.
Concluzionând, apreciem că, deşi pare o problematică cu particularităţi
deosebite, prin efectuarea activităţilor prevăzute a se desfăşura în cadrul
investigării unei cereri sau plângeri prin care se acuză o practică
anticoncurenţială, se pot descoperi bunuri trecute în mod fraudulos peste
frontieră situaţie în care se vor întocmi actele prevăzute de art. 214 din Codul de
procedură penală, cauza urmând a fi trimisă pentru cercetare organelor
competente.
6.6. Activităţi desfăşurate de către Oficiul pentru

Protecţia Consumatorului
În domeniul protecţiei consumatorului legiuitorul român nu a mai conceput

funcţionarea unui organism de anchetă precum în cazul concurenţei neloiale.
Totuşi, dat fiind importanţa consecinţelor ce pot apare ca urmare a scăpării de
sub control a calităţii produselor şi serviciilor destinate consumului populaţiei,
funcţionează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor ca organ de
specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în
subordinea Guvernului şi în coordonarea primului-ministru714. Autoritatea715
coordonează şi realizează strategia şi politica Guvernului în domeniul protecţiei
consumatorilor, acţionează pentru prevenirea şi combaterea practicilor care
dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor are atribuţii
importante şi complexe, pertinente la problematica în discuţie fiind716:
o controlul respectării dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor,
referitoare la securitatea produselor şi serviciilor, precum şi la apărarea
drepturilor legitime ale consumatorilor, prin efectuarea de controale pe piaţă la
producători, importatori, distribuitori, vânzători, prestatori de servicii şi în
unităţile vamale, având acces la locurile în care se produc, se depozitează ori
se comercializează produsele sau în care se prestează serviciile, precum şi la
documentele referitoare la acestea;
714 Art. 1 din H.G. 755 din 3 iulie 2003 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a pentru
Protecţia Consumatorilor
715 N.A. – pe lângă alte scopuri, printre care desfăşurarea de activităţi de informare şi educare a cetăţenilor
privind drepturile pe care le au în calitate de consumatori; evaluarea efectele pe piaţă ale sistemelor de
supraveghere a produselor şi serviciilor destinate consumatorilor; efectuarea unor activităţi de analiză şi
marcare a metalelor preţioase şi aliajelor lor şi de expertizare a acestora şi a pietrelor preţioase; autorizarea
persoanele fizice şi juridice, în condiţiile legii, pentru efectuarea de operaţiuni cu metale preţioase, aliaje ale
acestora şi pietre preţioase – conform art. 2 din H.G. 755/2003
716 Art. 3 alin. 1, punctele 12 şi 13 din H.G. 755 / 2003
286
o constatarea de contravenţii şi dispunerea de măsuri de limitare a
consecinţelor producerii, prestării, importului, comercializării sau oferirii
gratuite a unor produse şi servicii care nu respectă dispoziţiile legale din
domeniile de activitate ale Autorităţii, prin aplicarea sancţiunilor
contravenţionale principale şi complementare prevăzute de lege, sesizează
organele de urmărire penală ori de câte ori constată încălcări ale legii penale;
De cele arătate se ocupă funcţionarii din cadrul Direcţiei economice,
supraveghere şi control al pieţei produselor şi serviciilor717.
Întrucât nu apar aspecte de noutate în activitatea funcţionarilor autorităţii,
faţă de activitatea funcţionarilor din alte instituţii, cu atribuţii în efectuarea de
controale şi sesizarea organele de urmărire penală în cazul constatării săvârşirii
de infracţiuni, având în vedere şi considerente ce ţin de spaţiul ce poate fi alocat
în contextul unei asemenea lucrări, nu voi mai detalia, în continuare, aspecte
legate de modul de lucru al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor
concluzionând că această instituţie, prin funcţionarii săi, poate, în exercitarea
atribuţiilor specifice, să constate elemente ce ţin de săvârşirea infracţiunilor
prevăzute de Codul Vamal al României, caz în care, după efectuarea unor
activităţi urgente, este necesară sesizarea organelor judiciare competente să
continue cercetările.
6.7. Activităţi desfăşurate de către Oficiul Român pentru

Drepturile de Autor
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor funcţionează în subordinea

Guvernului, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu
autoritate unică pe teritoriul României în ceea ce priveşte evidenţa, observarea şi
controlul aplicării legislaţiei în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor
conexe dreptului de autor718. Acesta, în realizarea scopului pentru care a fost
înfiinţat, prin funcţionarii proprii, încheie procese-verbale de constatare a faptelor
care încalcă dispoziţiile legale referitoare la dreptul de autor şi la drepturile
conexe dreptului de autor, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală,
şi sesizează organele competente în cazul faptelor care ar putea întruni elementele
infracţiunii, în legătură cu care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu719.
Aşa cum am arătat, cu privire la celelalte organisme de control, şi Oficiul
Român pentru Drepturile de Autor are sarcini şi atribuţii specifice în realizarea
cărora poate constata, pe lângă infracţiuni specifice domeniul dreptului de autor
şi al drepturilor conexe dreptului de autor, elemente ale săvârşirii infracţiunilor
prevăzute de Codul Vamal al României caz în care vor fi sesizate organele
competente pentru continuarea cercetărilor.
Respectarea drepturilor de proprietate intelectuală constituie o preocupare
constantă a legiuitorului român. Dacă în teritoriu, Oficiul Român pentru
Drepturile de Autor veghează cu privire la respectarea drepturilor de proprietate
intelectuală a fost necesar găsirea unui mijloc juridic care să apere aceste
717 N.A. – a se vedea, în acest sens, structura organizatorică a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor
718 Art. 1 alin. 1 din H.G. Nr. 758 din 3 iulie 2003 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Român
pentru Drepturile de Autor şi a corpului de arbitri

719 Art. 4 alin. 1 din H.G. Nr. 758 / 2003
287
drepturi şi în legătură cu desfăşurarea operaţiunilor de vămuire. Astfel Legea
202/2000 instituie unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de
proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire iar H.G. 301/2001
detaliază normele metodologice pentru aplicarea măsurilor prevăzute de Legea
202/2000.
În situaţia în care în cadrul unui birou vamal de control şi vămuire se
depistează mărfuri susceptibile să aducă atingere unui drept de proprietate
intelectuală, din oficiu720, se procedează la suspendarea operaţiunii de vămuire şi
de reţinere a mărfurilor şi se informează în scris Autoritatea Naţională a Vămilor.
Întrucât este posibil ca funcţionarii vamali să nu aibă o atitudine activă şi
să fie foarte vigilenţi în identificarea mărfurilor susceptibile să aducă atingere
unui drept de proprietate intelectuală, titularii de drepturi, atunci când au date
sau consideră că printr-o operaţiune vamală se poate aduce atingere dreptului al
căror titulari sunt, pot depune o cerere de intervenţie a autorităţii vamale pentru
respectarea unui dreptului de proprietate intelectuală721.
În cazul în care biroul vamal de control şi vămuire a identificat, pe baza
unei cereri de intervenţie a autorităţii vamale pentru respectarea unui drept de
proprietate intelectuală, un transport conţinând mărfuri susceptibile să aducă
atingere unui drept de proprietate intelectuală, informează în scris, Autoritatea
Naţională a Vămilor asupra măsurii de suspendare a operaţiunii de vămuire şi de
reţinere a mărfurilor, urmând a se desfăşura o procedură specială în cadrul căreia
este posibilă identificarea unor elemente ce caracterizează săvârşirea
infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal.
720 Art. 12 din H.G. 301/2001

721
Art. 3 din H.G. 301/2001
288
CAPITOLUL 7 – Aspecte de ordin tactic privind
efectuarea principalelor activităţi de urmărire
penală
În cadrul acestui capitol mi-am propus să detaliez unele particularităţi ale
activităţilor ce se desfăşoară de către organele judiciare abilitate să efectueze
ancheta în cadrul investigării infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal al României.
Astfel, datorită elementelor de specificitate ale săvârşirii infracţiunilor ce constituie
obiectul demersului ştiinţific, voi începe cu prezentarea constatării în flagrant –
activitate pe care o consider de o importanţă capitală pentru desfăşurarea întregii
anchete – după care voi continua cu prezentarea verificării şi ridicării de înscrisuri;
efectuarea percheziţiilor; dispunerea de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize;
ascultarea de persoane; şi voi încheia prin unele referiri la efectuarea altor
activităţi ce pot fi efectuate în funcţie de specificul fiecărei cauze în parte:
cercetarea la faţa locului, prezentarea pentru recunoaştere, luarea măsurilor
asigurătorii şi confruntarea.
7.1. Aspecte specifice pe care le îmbracă constatarea

infracţiunilor în flagrant
7.1.1. Pregătirea constatării în flagrant a infracţiunilor

prevăzute de Codul Vamal
Pentru realizarea în cât mai bune condiţii a constatării infracţiunii
flagrante, atunci când situaţia permite, apreciez că trebuie urmărite următoarele
aspecte ce ţin de particularităţile tactice de efectuare ale acestei activităţi.
Pregătirea activităţii, consider că trebuie să debuteze cu o analiză atentă a
datelor ce impun constatarea infracţiunii flagrante. Aici poate fi vorba despre
informaţiile obţinute pe fluxul informaţional ce se realizează la nivel regional, în
cadrul organismelor internaţionale create pentru a combate crima organizată ori
în cadrul acordurilor de cooperare şi asistenţă reciprocă în domeniul vamal
încheiate de România la nivel bilateral. De asemenea, vor fi avute în vedere
informaţiile furnizate de exponenţi ai unor interese concurente, denunţuri ale
unor persoane interesate sau care au aflat date în mod întâmplător, analiza aşa-
numiţilor indici de suspiciune alimentaţi de anormalitatea unor operaţiuni, a
comportamentului unor persoane, în general, a insolitului constat în diferite stări
de lucruri ori fapte.
Pornind de la această analiză se va urmări stabilirea unor elemente,
precum:
• particularităţile locului şi intervalul de timp considerate oportune
pentru desfăşurarea activităţii.
• persoanele implicate în activitatea infracţională şi posibila lor
apartenenţă la crima organizată iar, în acest caz, la care dintre
grupările ce acţionează în zonă, care este impactul activităţii
infracţionale în zonă, etc.
289
• stabilirea modalităţilor concrete de acţiune, a efectivelor – număr,
calificare, sarcinile concrete ale fiecăruia în parte – a echipamentelor
şi a altor mijloace ce vor fi implicate.
• stabilirea unor variante de rezervă, cuantificarea în spaţiu şi timp a
reacţiilor posibile pe care le-ar putea avea făptuitorii ori grupurile din
care fac parte aceştia.
Recomandabil ar fi ca zona aleasă pentru acţiune să fie foarte bine
cunoscută de către participanţi, aceasta să ofere condiţii cât mai bune pentru
înregistrările de sunet şi imagine, pentru afluirea şi defluirea rapidă a
personalului şi a mijloacelor ce vor fi folosite.
În cadrul pregătirii, un loc central îl ocupă planul pe baza căruia se va
desfăşura constatarea în flagrant. Persoana ce va conduce activitatea are un rol
esenţial în elaborarea acestui plan, însă, apreciez ca oportun participarea sau cel
puţin consultarea unora dintre cei ce vor participa la activitate – cei cu o
experienţă mai mare, liderii informali ori cei selecţionaţi, ca reprezentativi, pe
categorii de implicare şi experienţă.
Planul va conţine, printre altele, ca aspecte ce trebuie subliniate, referiri la:
• Participanţi, specializarea, din ce structuri provin aceştia, numărul şi
sarcinile echipelor ce vor participa;
• Poziţionarea în sistemul de referinţă de la locul unde se va efectua
constatarea a celor ce vor conduce activitatea, a echipei de
supraveghere, a echipei de intervenţie nemijlocită, a echipei de
rezervă, a anchetatorilor;
• Specificarea modului de acţiune şi a sarcinilor concrete pentru fiecare
participant în parte;
• Stabilirea intervalului de timp în care se va desfăşura activitatea;
• Mijloacele tehnice ce vor fi folosite pe parcursul activităţii;
• Măsurile pentru prevenirea accidentelor722 şi acordarea primului
ajutor în caz de nevoie;
• Variantele de acţiune prevăzute pentru situaţii deosebite generate de
schimbarea caracteristicilor acţiunii avute în vedere iniţial, datorită
comportamentului deosebit al făptuitorilor, implicarea neprevăzută a
unor persoane străine de desfăşurarea activităţii ilicite ce necesită o
ocrotire deosebită, eşuării unor acţiuni stabilite a se desfăşura, etc.
Foarte important este ca planul de acţiune să acopere suficiente variante de
răspuns la posibilele reacţii, la nivel de individ sau de grup, ce pot să se manifeste
în timpul derulării activităţii ori după sfârşitul acesteia.
În legătură cu acest plan, apreciez ca foarte importantă, o evaluare, de
preferat prealabilă deplasării la faţa locului, a stării psihice şi fizice a celor ce vor
participa la activitate. Desigur, nu se poate efectua o analiză asemănătoare cu cea
necesară în cazul sportivilor de performanţă, însă cum activitatea presupune, în
cele mai multe dintre cazuri, un consum nervos şi fizic deosebit, o implicare
totală, aspectul nu trebuie neglijat.
Odată cu rezolvarea tuturor problemelor organizatorice legate de analiza
datelor cu privire la: configuraţia locului şi intervalul de timp apreciat ca oportun
pentru intervenţie, componenţa echipei şi stabilirea sarcinilor până la nivel
722N.A. accident poate fi considerat aici orice stare de lucruri în care un membru al echipei ce efectuează
constatarea infracţiunii flagrante sau orice altă persoană implicată, într-un fel sau altul, este rănită
290
individual, dotarea tehnico-materială, asigurarea prezenţei altor specialişti, a
echipajelor de salvare şi prim ajutor, etc., se poate aprecia ca încheiat complexul
de activităţi ce se poate efectua la sediu, înainte de deplasarea la locul unde se va
desfăşura constatarea în flagrant a activităţii ilicite.
O anumită pregătire este necesară la faţa locului, înainte de trecerea la
acţiunea propriu-zisă.
Astfel, înainte de toate, trebuie făcută o evaluare a situaţiei de la faţa
locului. Aspectul trebuie privit cu seriozitate, putându-se întâmpla ca,
independent sau mai bine spus, mai presus de orice implicare a activităţii
organelor judiciare ce trebuie să facă constatarea, să fi intervenit schimbări
radicale ale, ceea ce practicienii numesc „situaţie operativă”. Există posibilitatea
ca amploarea elementelor ce caracterizează starea de fapt de la faţa locului să
depăşească posibilităţile de acţiune ale dispozitivului ce poate fi desfăşurat pentru
efectuarea constatării, planul prevăzut fiind depăşit. În această situaţie, întrucât
perspectivele de finalizare, cel puţin conform planului de acţiune iniţial, sunt,
într-o măsură importantă, compromise, şeful echipei, analizând necesitatea şi
oportunitatea constatării infracţiunii în flagrant, se află în faţa unei decizii greu
de luat. Pe de o parte, poate hotărî să se insiste în efectuarea activităţii, bazându-
se pe o, eventuală, redimensionare în timp util al numărului de persoane din
cadrul echipei şi a mijloacelor aflate la dispoziţie, astfel încât să se reechilibreze
situaţia la nivelul avut în vedere la elaborarea planului iniţial. În altă ordine de
idei, poate dispune anularea acţiunii, în aşteptarea unui alt moment operativ
prielnic care să asigure perspective sigure de finalizare cu rezultate caracterizate
de oportunitate sub raportul efort – rezultat. O a treia opţiune, ce s-ar referi la o
acţiune hazardată este cel mai puţin de preferat, întrucât pune în pericol evident
persoanele ce fac parte din echipă, dotarea materială şi, nu de puţine ori,
persoane şi bunuri neimplicate în activităţile ilicite sau investigatori acoperiţi.
Acceptând că totul este în ordine, atunci când se face evaluarea situaţiei
găsite în teren, se va trece la desfăşurarea membrilor echipei în teren. În mod
firesc aceasta se va face conform planului, nemaifiind, aici, de subliniat decât
scrupulozitatea ce trebuie manifestată atunci când se pune problema blocării
căilor de acces, aceasta trebuind să fie realizată cât mai ermetic şi în timp util.
7.1.2. Desfăşurarea şi materializarea constatării în flagrant a

infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal
În ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii propriu-zise, aceasta este
caracterizată de unele particularităţi, principial, în funcţiei de loc, timp, numărul
persoanelor prezente la faţa locului şi natura activităţii ilicite desfăşurate.
Constatarea în flagrant a infracţiunilor vamale prezintă unele
particularităţi, impuse atât de specificul activităţii ilicite cât şi de abilităţile
conferite de lege diferitelor organe care concură la asigurarea unui climat propice
desfăşurării relaţiilor sociale specifice unei societăţi libere şi democrate. Aşa cum
este normal, organele statului nu-şi pot desfăşura activitatea haotic,
suprapunându-şi atribuţiile şi competenţele, acestea trebuie să colaboreze,
acţiunea lor trebuind să aibă la bază o conlucrare de natură să dea prestanţă şi
eficienţă activităţilor astfel încât să se obţină rezultate, în plan real să se constate
o scădere a asaltului infracţional în domeniu. Organele de poliţie sunt obligate să
291
acorde, la cerere, sprijin autorităţilor vamale în executarea atribuţiilor ce le
revin723.
De asemenea, organele de poliţie, de poliţie de frontieră şi de control ale
Ministerului Finanţelor724, atunci când constată încălcări ale reglementărilor
vamale sunt obligate să anunţe de îndată autoritatea vamală cea mai apropiată şi
să depună la cererea acesteia, bunurile care au făcut obiectul acelei încălcări725.
Organele de specialitate ale oficiului pentru Protecţia Consumatorilor inspectează,
în unităţile vamale, calitatea produselor destinate populaţiei, în cadrul procesului
de vămuire la import a acestora, respectiv după depunerea la autoritatea vamală
a declaraţiei de import726.
Având în vedere modul de săvârşire al fiecărei infracţiuni vamale, locul şi
timpul constatării în flagrant, apreciem că activitatea pe care o analizăm se
caracterizează printr-o mare diversitate în ceea ce priveşte aspectele particulare.
Analizând condiţiile în care se săvârşesc infracţiunile de contrabandă cu
privire la constatarea infracţiunii flagrante, trebuie observat că atunci când
făptuitorii încearcă să scoată din ţară bunuri – comune sau speciale – şi sunt
surprinşi, se constată, în fapt, o tentativă, deoarece, aşa cum se arată în textul
legal, infracţiunea de contrabandă se consumă la trecerea frontierei, iar în cazul
în care s-a petrecut acest fapt, organele române nu mai pot constata în flagrant
infracţiunea deoarece şi-ar depăşi competenţa teritorială intrând pe teritoriul altui
stat ori în apele internaţionale.
Constatarea în flagrant a infracţiunii de contrabandă, ca infracţiune
consumată se poate realiza în cazul introducerii de bunuri în ţară, situaţie în care
organele de urmărire penală pot desfăşura activitatea, în timp, numai după
trecerea frontierei de stat de către făptuitori.
Ca aspect deosebit de important, trebuie avut în vedere alegerea
momentului oportun pentru desfăşurarea acestei activităţi întrucât contrabanda
face parte dintr-o activitate infracţională complexă care necesită o anumită
desfăşurare, în timp, organele de urmărire penală putând alege, ca moment
oportun pentru intervenţie, orice segment de desfăşurare a acesteia, de la trecerea
frontierei cu evitarea autorităţii vamale sau cu prezentarea de acte nereale ori
falsificate până la comercializarea mărfurilor sau bunurilor, constatându-se
săvârşirea mai multor infracţiuni; asta fireşte, în funcţie de condiţiile specifice
fiecărui caz în parte, de efectivele şi mijloacele şi de posibilităţile de intervenţie –
în sens larg, aici avându-se în vedere supravegherea operativă, urmărirea
traiectoriei în teritoriu a bunurilor trecute fraudulos frontiera, intervenţia la
locurile de reambalare sau transbordare în alte mijloace de transport, etc. – a
organelor de urmărire penală.
În funcţie de momentul ales pentru constatare trebuie acordată atenţie
deosebită unor aspecte cum ar fi:
persoanele participante la activitatea infracţională;
natura, calitatea şi cantitatea bunurilor comune sau speciale ce
constituie obiectul infracţiunii;
723 Art. 24 alin. 2 din Codul Vamal al României.

724 N.A. – acum, este vorba despre activitatea Autorităţii Naţionale de Control
726 Art. 1 din capitolul 3 al anexei nr. 3 – Procedura de colaborare între Oficiul pentru Protecţia
Consumatorilor şi Direcţia Generală a Vămilor privind supravegherea în unităţile vamale a calităţii

produselor din import destinate populaţiei – a H.G. nr. 757/1992 privind aprobarea procedurilor de aplicare
a prevederilor art. 2 lit. „d, e, f, g, i, k, l, m” din H.G. nr. 482/1992.
292
modul de trecere efectivă a frontierei de stat a României;
cum a fost pregătită aceasta;
locul exact pe unde s-a trecut sau pe unde se plănuia trecerea;
mijloacele de transport folosite;
locurile unde au fost ascunse bunurile de contrabandă pe timpul
transportului şi pe timpul depozitării;
modul cum s-a încercat valorificarea acestora.
Ideal ar fi ca locul şi timpul ales pentru constatarea în flagrant a
infracţiunilor vamale să permită identificarea şi desfiinţarea unor porţiuni cât mai
întinse, dacă nu totală, a reţelelor infracţionale, prin probarea implicării lor în
activităţi infracţionale, cu consecinţa directă a interzicerii desfăşurării unor
activităţi în anumite locuri de către unele persoane fizice sau/şi juridice implicate.
De asemenea, intervenţia trebuie să fie de cât mai mică amploare, forţele
implicate chiar în condiţiile, fireşti de altfel, a unei pregătiri riguroase şi
scrupuloase trebuind să fie în număr cât mai mic, altfel spus trebuie avut în
vedere un raport optim – rezultatele obţinute.
Ca activităţi de desfăşurat, în cadrul constatării infracţiunii flagrante, ce
trebuie avute în vedere, prin aspectele lor specifice legate de cercetarea
infracţiunilor vamale, subliniem desfăşurarea cercetării la faţa locului, a
percheziţiilor corporale, a mijloacelor de transport, domiciliare şi la locurile unde
îşi desfăşoară activitatea persoanele juridice, ascultarea de persoane şi chiar
efectuarea de reconstituiri.
Tot în legătură cu efectuarea constatării în flagrant a infracţiunilor vamale,
trebuie ţinut seama şi de faptul că aceasta presupune asumarea unor riscuri
deosebite, generate de atitudinea infractorilor, care ripostează violent folosind
arme de foc, încearcă să-şi asigure scăparea prin abandonarea vehiculelor de
transport, să fugă folosind autovehicule performante fără să ţină seama de nimic,
pot proceda, uneori, la luarea de ostatici, la adăpostirea în interiorul unor
instituţii unde consideră că nu pot fi căutaţi, etc. În aceste condiţii pregătirea
judicioasă a activităţii, modul profesionist de intervenţie, fermitatea şi
autocontrolul membrilor echipajelor de intervenţie sunt elemente de natură să
asigure succesul unor asemenea activităţi. Atenţie deosebită trebuie acordată
ascultării persoanelor în condiţiile constatării în flagrant, deoarece, acestea, de
obicei, sunt surprinse de acţiunea organelor de urmărire penală, făptuitorii nu îşi
pot elabora în timp util strategii de apărare, declaraţiile martorilor nu sunt viciate
– acest segment de activitate putând lămuri uimitor de multe probleme în
condiţiile concrete ale faptei cercetate.
Materializarea rezultatelor activităţii trebuie să respecte toate prevederile
legale şi să concretizeze în mod util, din punct de vedere procesual penal, fiecare
aspect de natură a interesa cercetarea. Procesul verbal încheiat de organele
competente trebuie să fie argumentat prin trimiteri la înregistrări audio-video –
anexate procesului verbal – să conţină referiri la toate constatările şi activităţile
efectuate la faţa locului, să prezinte declaraţiile persoanelor ascultate (la persoana
I-a singular) urmările intervenţiei – răniri de persoane, pagube materiale, etc. –
măsurile luate pentru înlăturarea acestora, etc.
Dincolo de aceste observaţii, cu un anumit caracter general, în continuare
consider necesar oportun să detaliez unele aspecte legate de desfăşurarea
practică a activităţilor de constatare – în principal de căutare în diferite locuri şi
medii – punând accent pe consideraţii pertinente contrabandei calificate,
293
drogurile ţinând „capul de afiş” în cadrul situaţiei operative şi a preocupărilor
autorităţii statale.
Astfel, cu privire la contrabanda cu droguri trebuie distinse două aspecte
diferite:
traficul derulat de amatori ce implică cantităţi minime (câteva grame)
care sunt destinate uzului personal al respectivului sau al prietenilor săi – în
prezent, se constată o creştere a cantităţii de droguri tranzitate peste
frontieră în acest mod.
Traficul internaţional ce vizează, în general, mari cantităţi de opium,
heroină, cocaină şi canabis, în acest caz, marfa fiind transportată sub
supraveghere de către veritabili experţi în domeniul contrabandei, ce fac
parte din filiere
În ambele situaţii prezentate, ingeniozitatea de ascundere este nelimitată,
astfel încât traficanţii studiază condiţiile economice, politice, sociale din zonele de
traficare şi, de cele mai multe ori, sunt cu un pas înaintea posibilităţilor de
prevenire şi combatere a acestui fenomen.Lupta împotriva traficului ilicit de
droguri, din punct de vedere al activităţii vamale, trebuie să se bazeze, în primul
rând, pe motivaţia lucrătorului vamal care trebuie să fie deosebit de atent şi să
acţioneze în funcţie de indicii de suspiciune şi de cunoaşterea mijloacelor de
traficare cel mai frecvent utilizate. Având în vedere unele particularităţi fireşti, voi
prezenta unele particularităţi în ceea ce priveşte.
1. traficul feroviar şi expediţiile poştale
2. traficul aerian
3. traficul rutier
4. traficul maritim
5. folosirea corpului uman pentru a transporta drogurile.
1.a. TRAFICUL FEROVIAR
Controlul vamal în traficul feroviar de mărfuri şi de persoane prezintă
dificultăţi deosebite, precum:
- timpul scurt destinat controlului
- posibilităţile de ascundere sunt mai numeroase
- dificultăţi cauzate de obligativitatea efectuării de controale itinerante.
În aceste condiţii eficienţa controlului va depinde, în mod deosebit, de
iniţiativa personală a lucrătorului vamal, de atenţia permanentă şi de observarea
continuă a pasagerilor pe toată durata efectuării controlului.
Analizând practica din domeniu am constata că locurile cel mai frecvent
folosite de către cei implicaţi în activitatea ilicită pot fi împărţite în două categorii:
o Locuri care nu au fost special amenajate pentru ascunderea de mărfuri şi
bunuri: compartimentele vagoanelor – sub banchete, sub masa rabatabilă,
lăcaşul corpurilor de iluminat, sub saltelele paturilor, în lenjeria de pat, în
dulapuri, în plasa de bagaje, oglinda, tablourile de pe pereţi, sistemul de alarmă,
plafon, jaluzele, conducta de aer de sub fereastră, numărul locului, difuzorul
montat în plafon, strapontină, cutia comutatorului, tapetul plafonului; toaletele
vagoanelor – sub chiuvetă, distribuitorul şervetelor de hârtie, coş de gunoi, ruloul
de hârtie igienică, robinetul de apă, dulapuri, oglindă, distribuitor de săpun,
rezervor de la wc şi capacul acestuia, conducta de sub chiuvetă.
o Locuri amenajate special: deşurubarea pereţilor din spatele toaletei,
desfacerea spătarelor scaunelor (canapelelor) prin simpla deşurubare a
şurubului de fixare, desfacerea radiatoarelor, desfacerea tetierelor, cutia de
294
frâna, sistemul siguranţelor, conducta de alimentare cu apă, aer, căldură, zonele
sub tensiune, compartimentul de mărfuri.
1.b. EXPEDIŢIILE POŞTALE
Expedierea drogurilor pe cale poştală constituie o metodă de contrabandă
deloc neglijabilă. Mijlocul cel mai răspândit constă în ascunderea drogurilor într-
un plic obişnuit, lipit între două foi sau două cărţi poştale. Pentru depistarea unui
asemenea tip de trafic este recomandabil să fie observate următoarele indicii:
- plic cu o grosime sau o greutate neobişnuită;
- plic lipit cu bandă adezivă;
- lipsa adresei expeditorului;
- diverse menţiuni pe plic ca: urgent, film nedevelopat, expediere dintr-o
regiune considerată zonă de risc din punct vedere al traficului ilicit de
droguri;
- plicul nu conţine menţiunea – valoare declarată – sau are o declarată
inferioară în raport cu conţinutul său;
- utilizarea unei adrese false.
De observat ca o ultimă tendinţă de traficare a drogurilor pe cale poştală
aplicarea de mărci poştale sau abţibilduri pe spatele cărora se află o doză de LSD.
2. TRAFICUL AERIAN
Pentru traficul drogurilor şi a oricăror obiecte cu o masă relativ mică, cele
mai curent folosite mijloace sunt valizele, mapele şi genţile cu fund dublu, pereţi
dubli, capace duble. De interes pentru traficanţi sunt şi pachetele mici de toate
felurile, conţinând amintiri sau cadouri, transportate sau trimise separat.
Ca posibilităţi de ascundere, frecvent întâlnite în traficul aerian, trebuie
avute în vedere următoarele:
a) locurile legate de construcţia tehnică a aeronavei: cabina echipajului,
bucătărie, toaletă, scaunele pasagerilor, plafon, pereţii laterali.
b) marfă transportată şi efectele personale ale călătorilor: florile şi plantele
naturale şi artificiale, sticlele de băuturi, materialele sportive, alimentele
pentru aprovizionarea aeronavei.
3. TRAFICUL RUTIER
În cadrul traficului rutier, controlul vamal poate avea în atenţie două
categorii de autovehicule: autoturismele şi autotrenurile (automarfarele).
Lucrătorul vamal trebuie să aibă cunoştinţe generale privind construcţia tehnică
a vehiculului pentru a fi în măsură să selecteze posibilele locuri de ascundere.
Astfel, consider utile următoarele instrucţiuni de control al vehiculelor727:
- se scot şi se asigură cheile maşinii
- se examinează vehiculul într-o ordine logică ca un sistem alcătuit din cinci părţi
componente: exteriorul, interiorul, interiorul portbagajului, compartimentul
motorului şi dedesubtul maşinii.
1. Exteriorul vehiculului
Privit vehiculul din afară, are acesta un aspect firesc ? Suspensiile sunt slabe sau
cauciucurile sunt moi? Acestea constituie un indiciu referitor la faptul că vehiculul este
într-un fel supraîncărcat. În ceea ce priveşte luarea de măsuri trebuie manifestată
deosebită precauţie unele vehicule fiind alterate intenţionat din motive mecanice sau de
manipulare. Trebuie examinată partea inferioară a capacelor roţilor. Este util să se scoată
o cantitate mica de aer din fiecare cauciuc, fără să se uite de cel de rezervă. Ar putea
mirosi a canabis! Se va examina interiorul barelor de protecţie, stopurilor şi farurilor,
727N.A. – a se vedea pentru detalii, ca sursă primară, Îndrumarul privind controlul vamal antidrog apărut în
1995 sub îngrijirea Direcţiei de supraveghere şi control vamal din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor
295
precum şi alte accesorii exterioare. Se vor examina aripile laterale având în vedere faptul
că unele maşini au compartimente special construite în arcadele de la roţi. Utilă se poate
dovedi şi verificarea roţilor. Utilă se poate dovedi şi verificarea roţilor.
2. Interiorul vehiculului
Rigoarea impune să se scoată toate efectele personale ale ocupantului
(ocupanţilor) din interiorul maşinii şi din portbagaj. Nu trebuie uitat că vopseaua,
masticul, banda adezivă şi uneltele care nu sunt folosite în scop de întreţinere normală a
maşinii pot fi folosite la adaptarea lor pentru contrabandă. Cuţitele găsite pot fi folosite la
tăierea unor bucăţi din răşina de canabis şi se poate obţine o reacţie pozitivă atunci când
se trece la o verificare cu trusa antidrog.
Se recomandă ca un agent să se aşeze în interiorul vehiculului, de preferat pe locul
şoferului vehicul. Uniforma sau salopeta nu trebuie să fie murdare când se examinează
interiorul maşinii – este o problemă atât de deontologie cât şi de ordin practic având în
vedere că habitaclul se poate contamina cu diferite substanţe sau/şi mirosuri preluate de
către agent cu ocazia efectuării altor activităţi. Geamurile şi uşile trebuie închise s-ar
putea sesiza un miros puternic în maşină, de exemplu: canabis, parfum odorizant de
maşină (brăduleţ) – aceste mirosuri pot să afecteze mirosul. Î
Se va examina cu atenţie căptuşeala tavanului, cavităţile din interiorul portierelor,
interiorul bordului şi spaţiul de sub sau în spatele scaunelor din spate. Dacă unele acte
sau documente sunt descoperite trebuie, până la materializarea întregii activităţi, să se
reţină informaţiile mai dubioase şi să se noteze într-un carnet. Dacă există suspiciuni
serioase se va scoate mocheta de pe podea şi se vor examina pragurile, urmărind plăci
din cauciuc sau metal lipite sau sudate care pot fi scoase. În funcţie de împrejurări, cei
care desfăşoară activitatea îşi vor pune întrebări precum:
• Sunt urme de sudură proaspete, de mastic, de vopsea care să ne arate
că s-a umblat la structura podelei ?
• Există o podea falsă ?
• Intră aerul prin toate orificiile destinate aclimatizării ? Dacă nu, de ce ?
• Miroase a canabis printr-unul din orificiile de la bord ?
Atunci când se examinează accesoriile din rulote sau vehicule tip caravană
întrebările pe care trebuie să şi le pună cei care desfăşoară activitatea pot fi configurate
astfel: Arată mobila destul de groasă ? Frigiderul funcţionează ? Buteliile conţin gaz ?
Rezervorul de apă al chiuvetei conţine, numai, apă ? Funcţionează toaleta ? Nu trebuie
uitat că există zone largi de ascundere pentru a fi folosite la contrabandă. Funcţionarii ce
desfăşoară activitatea trebuie să se asigure că dimensiunile interioare corespund cu cele
exterioare. S-au construit locuri de ascundere speciale ? S-a vopsit proaspăt vreun
obiect? Înainte de a examina echipamentele electrice ale maşinii se va deconecta
acumulatorul. De asemenea, se va urmări dacă rezervoarele de la maşină curg.
3. În interiorul portbagajului
Se va examina podeaua, tavanul, lateralele şi spatele portbagajului. Agenţii vor căuta să
identifice semne proaspete de vopsea sau praf. Funcţionează plutitorul de la rezervor?
Dacă nu, de ce nu ? Dacă înregistrează, atunci stabiliţi capacitatea rezervorului, precum
şi cantitatea de benzină/motorină care există în rezervor – atenţie: schimbarea poziţiei
maşinii poate afecta citirea de la plutitor. O atenţie deosebită se va acorda examinării
rezervorului şi bolţurilor de susţinere ale acestuia. Bolţurile se pot mişca uşor ?
Rezervorul este suficient de murdar ? – aşa cum este normal. Nu se va fuma şi nici nu se
va permite aprinderea scânteilor sau flăcărilor în apropierea rezervorului.
4. Compartimentul motorului
În activităţile de căutare se va insista la zona de sub baterie, în spatele
radiatorului, rezervorului de apă pentru parbriz, caloriferului şi furtunelor. Se vor verifica
accesoriile servo sau alte rezervoare. Aici totul este sau pare a fi un complex funcţional,
sunt multe forme, multe anexe, iar hotărârea de a demonta în vederea unei analize
amănunţite devine delicată în contextul unui trafic intens în punctul de frontieră. Ca
296
regulă totul poate părea simplu: dacă există ceva iar acest ceva nu funcţionează sau nu
este implicat direct în funcţionarea curentă a autovehiculului există posibilitatea ca acolo
să fie bunuri ascunse. Dacă există indicii, dacă s-au comunicat date care ridică semne de
suspiciune, atunci se va demonta până când se va găsi ceea ce se caută ori se va forma
convingerea că nu este nimic ascuns.
5. Sub maşină
Este necesară examinarea exteriorului şasiului, avându-se în vedere, în mod
obligatoriu, cutiile, pragurile din zona arcadelor de la roţi şi tobele de eşapament.
Suspiciuni trebuie să genereze urmele proaspete de chit, silicon, vopsea sau sudură.
Sintetizat, ca posibile locuri de ascundere într-un autoturism, trebuie avute
în vedere:
• În interiorul autoturismului – tavanul dublu, colţurile tavanului,
parasolarele, trapa din acoperiş, rafturi cu fund dublu, partea posterioară a
scaunelor, cavitatea dintre scaunele din spate şi portbagaj, scaunele ca atare,
tunelul de transmisie, barele de structură de sub scaunele din faţă sau spate,
volanul şi butonul pentru claxon, instrumentele de bord, spaţiul din portiere,
pragurile.
• În partea posterioară a autoturismului – compartimentul pentru bagaje,
peretele dublu din lateralele portbagajului, rezervorul cu toate posibilităţile sale de
ascundere, semnalizatoarele şi accesul la aripile din spate, aripile din spate cu pereţi
dubli, portbagajul în ansamblu şi toate posibilităţile de ascundere, compartimentul
roţii de rezervă, capacele de la roţi, buşonul de la rezervor şi accesul în rezervor.
• În partea anterioară a autoturismului – sistemul de ventilare a motorului,
radiatorului şi habitaclului destinat persoanelor, lăcaşul farurilor şi zona din spate,
ventilatoarele, radiatoarele, barele de protecţie, filtrul de aer, rezervoarele de apă,
bateria, anexe ale motorului ce ar putea fi scoase din uz fără să afecteze un anumit
regim de funcţionare a motorului, orificiile prin care se realizează schimbul de aer
pentru habitaclul persoanelor.
• În interiorul şasiului – bara de structură din faţă, fundul băii de ulei, camera
de evacuare, fundul dublu al podelei, sistemul de amortizare, cavităţile din aripile
din faţă, axul frontal, cavităţile din aripile din spate, bara de structură din spate
cauciucuri, roata de rezervă.
Nu trebuie pierdut din vedere evidenţa actelor autoturismului, prezenţa
unor scule şi echipamente neobişnuite, şuruburi sau alte elemente ale unor
sisteme de închidere slăbite, modificate ori lipsă.
Ca posibile locuri de ascundere în automarfare sunt importante: spaţiul de
încărcătură, podeaua şi pereţii ce pot fi dublaţi, rezervorul de combustibil, cabina
şoferilor, locul de prindere a remorcii de autotractor.
În practică, au apărut, cu o anumită frecvenţă, ca locuri special amenajate
pentru ascunderea de bunuri de contrabandă, următoarele: locuri în
compartimentul destinat mărfurilor cu căi de acces aferente bine disimulate,
ascunzători în instalaţia de producere a frigului pentru compartimentul de marfă,
în locaşul acumulatorilor, ascunzători create prin dublarea podelei şi a pereţilor
compartimentului destinat transportului de mărfuri, ascunzători în cabina
şoferului în torpedou, în locaşul siguranţelor electrice, în salteaua sau alte
componente ale paturilor, de-a lungul axului volanului.
Şi aici trebuie analizate cu atenţie, elemente de fapt considerate, indici de
suspiciune precum semne evidente ale reparaţiilor recente – vopsea proaspăt
aplicată, urme de sudură, şuruburi noi, etc. – porţiuni ruginite artificial,
suspensie nefiresc de joasă, nefuncţionarea sistemului de încălzire, geamuri care
nu se deschid, roată de rezervă sau anvelope nefiresc de uzate.
297
4. TRAFICUL MARITIM
În domeniul traficului maritim, având în vedere volumul şi complexitatea
operaţiunilor comerciale care se derulează în portul Constanţa, în principal, dar şi
în celelalte porturi mai mici – Galaţi, Brăila, Turnu-Severin, etc. – trebuie observat
că, în ceea ce priveşte controlul vamal, totul trebuie să fie caracterizat de rigoare,
eficienţă, operativitate şi profesionalism.
Înainte de toate, este bine să se analizeze: naţionalitatea vasului şi a
membrilor echipajului, istoricul voiajului, tipul vasului, dacă vasul, agentul sau
companiile comerciale implicate figurează pe liste sau consemne internaţionale,
fiind de natură să genereze suspiciuni vase sub pavilionul unor state recunoscute
ca având legături cu traficul diferitelor categorii de bunuri speciale, personal ce
provine din astfel de state, escale în porturi cu risc mare, etc.
Controlul se va desfăşura pe două planuri:
1. controlul vasului
2. controlul mărfurilor.
Controlul vasului se va face conform construcţiei tehnice, avându-se în
vedere planul vasului. Se vor verifica, principial toate compartimentele, o atenţie
deosebită trebuind acordată sălii maşinilor, sălii radio, cabinelor echipajului,
compartimentului combustibilului, compartimentului destinat păstrării unor
bunuri speciale cum ar fi armele şi muniţiile, cel destinat păstrării proviziilor de
alimente, ţigărilor, băuturilor alcoolice, etc.
Controlul mărfurilor se va face conform cargoplanului şi manifestului
încărcăturii. Se va stabili natura şi structura mărfurilor, fiind analizate, cu
predilecţie, mărfurile încărcate în porturi suspecte sau în timpul voiajului. În
timpul controlului se va da o atenţie deosebită containerelor goale unde accesul
este uşor, mărfurilor ambalate ori reambalate, dar pe care nu apar marcajele
specifice, precum şi mărfurilor ce nu apar în manifestul încărcăturii. De
asemenea, se vor examina spaţiile dintre marfă şi structura vasului precum şi
fundul dublu al tancurilor de carburant. În cazul mărfurilor neambalate, se va
acorda atenţie verificării în timpul descărcării, existând posibilitatea ascunderii
unor cantităţi importante de bunuri, mai ales din categoria celor speciale, în masa
acestor mărfuri, la terminare fiind necesară o inspecţie atentă a gurilor de
aerisire, podelei şi fundurilor duble ale silozurilor de marfă. Dacă sunt descărcate
mărfuri toxice ori petroliere va fi avută în vedere staţia de pompare şi puntea de
vizitare.
Cum cea mai mare parte a transporturilor de mărfuri pe cale maritimă se
face containerizat apreciez ca necesar o scurtă analiză. Principalele locuri de
ascundere într-un container sunt: pereţii sau uşile false, compartimente special
create în partea inferioară ori superioară, modificări ale componentelor
structurale, rama. În practică sau catalogat ca indici de suspiciune, în legătură,
cu containerele următoarele: mirosul de substanţe chimice ce emană din
container, container proaspăt vopsit, numere sau alte inscripţii de pe container
aplicate neprofesional, numerele din interiorul şi din exteriorul containerului nu
coincid – se modifică numerele din exterior pentru a corespunde cu conosamentul
– solicitări de a muta containerul în locuri neobişnuite pentru dezinsecţie sau
manipulări în alte scopuri decât cele socotite uzuale, sunetul gol obţinut ca
urmare a lovirii pereţilor în diferite puncte alese în funcţie de jocul barelor de
susţinere din interior şi exterior.
298
La containerele cisternă trebuie să atragă atenţia sudurile recente de la
muchii, vopseaua proaspătă sau alte reparaţii recente ce pot ascunde modificări
ale cisternei.
La containerele frigorifice, dacă partea frigorifică nu funcţionează, dacă este
absent spaţiul normal deschis ori grătarul ce permite circulaţia aerului în zona ce
adăposteşte unitatea de răcire, dacă dispozitivul de prindere al unităţii de răcire
prezintă urme recente de mişcare, este foarte probabil ca la un control amănunţit
să fie descoperite bunuri de contrabandă.
5. FOLOSIREA CORPULUI UMAN PENTRU A TRANSPORTA DROGURILE
PESTE FRONTIERĂ – Deşi nu poate fi vorba de un volum important,
contrabandiştii folosesc adesea şi corpul uman pentru transportul de bunuri
speciale, îndeosebi droguri. Tehnicile de ascundere folosite diferă de la caz la caz,
metoda aleasă depinzând, bunăoară în cazul traficului de droguri, de cantitatea
de droguri ce se voieşte a fi traficată, de destinaţia acestora şi, foarte important,
de percepţia contrabandiştilor despre sistemul de control pe parcursul rutei.
Şi aici, practica a scos în evidenţă, printr-o anumită frecvenţă, existenţa
unor indici de suspiciune precum: costul călătoriei nu corespunde cu funcţia şi
venitul pasagerului ce se prezintă la controlul vamal; aspectul exterior nu
concordă cu bagajul şi cu statutul declarat; nervozitate crescută şi nejustificată;
un număr nefiresc de bagaje – prea multe ori prea puţine; tentativă de
contrabandă cu obiecte de valoare nu foarte mare pentru a focaliza atenţia
funcţionarilor asupra unor aspecte lipsite de importanţă; încercări de a distrage
atenţia funcţionarilor vamali folosind diferite tertipuri; schimbarea tonalităţii,
volumului sau debitului verbal; preocuparea de a întreţine un dialog de
complezenţă despre vreme, sport, bancuri, etc.; manifestarea unei amnezii
selective pe parcursul controlului – răspunsuri prompte alternative la situaţii
când nu înţelege întrebarea, nu îşi găseşte cuvintele ori a uitat anumite date;
folosirea unui limbaj ori comportament provocator manifestat faţă de lucrătorii
vamali ori faţă de alţi cetăţeni ce aşteaptă în cadrul procedurilor vamale; date
eronate în cuprinsul declaraţiilor vamale din cauza emoţiilor ori neînvăţării
corespunzătoare a istoriei ce trebuie servită autorităţilor vamale; imposibilitatea
de a răspunde la întrebări privitoare la costul biletului, cine şi cum l-a cumpărat;
lipsa unei motivaţii de călătorie în România, lipsa unei rezervări de cazare, lipsa
banilor.
O atenţie mărită trebuie acordată analizei aspectului exterior al persoanelor
ce se prezintă la controlul vamal. Am arătat, mai sus, ce se acceptă a fi indici de
suspiciune, dincolo de aceştia, consider fundamentală prestanţa persoanei la
momentul controlului. Funcţionari cu atribuţii în domeniu vor putea constata
semne că persoana se droghează – pupile mărite, ochi injectaţi, paloare
nefirească, transpiraţie abundentă pe frunte şi palme, tremurături, ticuri
nervoase, stare de tensiune a buzelor şi umezirea lor deosebit de frecventă, pulsul
mărit al carotidei, grimase, zâmbete sau suspine la momente nepotrivite; mişcări
ale corpului ce denotă o tensiune deosebită – balansarea de pe un picior pe altul,
balansarea corpului înainte şi înapoi, aranjarea frizurii, scărpinarea nasului,
urechii, nesiguranţă în mişcare; o expresivitate deosebită a feţei – neprivirea în
ochi în timpul conversaţiei, sprâncene ridicate, agitaţie, nervozitate vizibilă prin
mişcarea mărului lui Adam; semne suspecte de ascunderea în interiorul corpului
a drogurilor – faţă palidă, persoana roşeşte brusc, are aspect obosit, ochii săi au
299
pupile dilatate, pretinde că este bolnavă de stomac (nu se poate apleca, elimină
gaze, merge legănat, preferă să stea în picioare).
Persoanele implicate în contrabandă pot ascunde bunuri speciale728 în:
• Interiorul corpului – sunt înghiţite, introduse în cavităţile corporale (anus,
vagin, etc.), mascate între picioare (praful este ambalat într-o pungă de plastic
iar apoi totul este învelit într-o pânză), puse în pachete fixate în jurul corpului,
înăuntrul pleoapelor, se pot crea sâni falşi, etc.
• În îmbrăcăminte sau în încălţăminte – îmbibate, învelite în aşa numitele efecte
personale, în manşeta pantalonilor, în buzunare, în centură, corset sau
portjartier, în ciorapi (eventual murdari pentru a crea un disconfort cât mai
mare pentru cei care controlează), în brâuri sau alte mijloace ce pot fi învelite
în jurul corpului, în vestă, anexe de design ale hainelor, căptuşeli false, în
mănuşi, îmbibate în prosoape, ascunzători create ori spaţii apte pentru aceasta
existente din fabricaţie în talpa pantofilor sau a altor tipuri de încălţăminte, în
talpa falsă la încălţămintea cu talpă groasă, în obiecte de încălţăminte uzate.
• În bagaje de mână, valize, saci, alimente – în pereţi falşi, buzunare mascate,
fund fals, mânere, cutii de carton, jucării, alimente ori alte obiecte pentru nou-
născuţi, saci de dormit, diferite alimente cu volum adecvat (pâine, mezeluri,
caşcaval, etc.)
• În cosmetice – în trusa de toaletă, portfard, cutii cu diverse loţiuni, flacoane de
şampon, pastă de dinţi, cutii de săpun, de parfum, ceară pentru epilat, etc.
• Recipiente de sticlă ori de altă natură – sticle cu băuturi alcoolice, termos,
borcane cu dulceaţă, băuturi răcoritoare, cutii de bere, etc.
• Cutii, lăzi – cutii special amenajate cu fund ori pereţi dublaţi, cutii conţinând
diferite mărfuri (ciocolată, zahăr, legume deosebite, fructe, lapte praf, ceai,
cafea clasică ori solubilă, şerveţele, măsline, covoare, ţigări, medicamente, etc.)
cutii ce conţin documente de afaceri, mostre, anvelope, etc.
• Cărţi, albume, obiecte de artă – impregnări în coperţile sau paginile cărţilor,
mai vechi ori mai noi, indiferent de valoarea lor culturală sau istorică, în
cavităţi create în interiorul cărţilor, în albumele de fotografii, în coletele cu
publicaţii diverse (ziare, reviste, anale ale universităţilor de prestigiu, etc.),
plicuri de corespondenţă, lămpi, veioze, măşti, figurine, tablouri, ornamente
diverse, statuete729, etc.
• Aparatură electronică, foto, de măsură şi control – în interiorul carcaselor, în
interiorul tuburilor sau altor recipiente ce conţin consumabile ori anexe, în
interiorul ambalajelor pentru acestea, etc.
Cele arătate sunt, desigur, doar cu caracter exemplificativ, atât posibilităţile
cât şi imaginaţia infractorilor sunt greu de limitat, practic, orice, în anumite
condiţii, poate fi folosit pentru a ascunde, depinde doar de profesionalismul
funcţionarilor competenţi să identifice orice este sau poate părea suspect, să
efectueze controlul cu profesionalism şi să valorifice în plan procesual penal
constatările.
Înainte de a încheia această subsecţiune, apreciez ca importantă
prezentarea unui raţionament obligatoriu pentru fiecare funcţionar ce îşi
desfăşoară activitatea în domeniu730. Principial, în echipă sau individual, devine
728 N.A. – este folosit termenul de bunuri speciale deoarece acestea prezintă mare interes pentru reţelele de
infractori, în principal drogurile, dar nu numai generează, adesea, adevărate furii în trecerea frontierei
României, desigur în vederea obţinerii de profituri cât mai mari.
729 N.A. – sau în accesorii ale acestora – rame, postamente, etc.
730 N.A. – este vorba de adevărate probleme pe care trebuie să le lămurească fiecare operaţiune de control cu
potenţial de a se transforma în constatare în flagrant a unei infracţiuni sau a unui concurs de infracţiuni ce
implică licitul vamal.
300
necesară punerea unor întrebări care, nuanţate corespunzător în funcţie de
situaţia concretă, pot lămuri dacă în cauză este sau poate fi implicată săvârşirea
unei infracţiuni. Astfel se vor pune cinci întrebări devenite, în practică, clasice,
după cum urmează: cine; ce; când; unde; de ce;
CINE ?
¤ Cine este exportatorul ? – este un operator recunoscut pe piaţa de referinţă
sau este un partener conjunctural.
¤ Cine este destinatarul mărfurilor ? – este o firmă cu activitate recunoscută
pe piaţă, există referinţe legate de cifra de afaceri, legături de afaceri, etc. sau este
o societate comercială necunoscută ?
¤ Cine este operatorul vamal – comisionarul vamal ? – s-a apelat la un
comisionar vamal ori se încearcă derularea operaţiunii pe cont propriu, este
raţională opţiunea ?
¤ Cine este expeditorul de origine, cine este expeditorul sau cine sunt
expeditorii intermediari ? – au fost necesare expediţiile intermediare sau acestea
sunt menite doar să îngreuneze ancheta şi să disimuleze adevărata natură a
operaţiunii ?
¤ Cine este transportatorul şi cine este transportatorul sau transportatorii
intermediari – se putea folosi un singur transportator ?
¤ Cine a ambalat şi a manevrat marfa şi în ce condiţii ?
CE ?
¤ Ce mărfuri constituie obiectul operaţiunii vamale ? Sunt mărfuri uzuale
sau sunt mărfuri a căror folosire este supusă controlului final datorită posibilităţii
de a putea fi folosite la fabricarea de produse supuse unui regim special ? Marfa
ce constituie obiectul operaţiunii vamale este integrată pe o piaţă deja formată ori
prin cantitate şi calitate ridică suspiciuni cu privire la normalitatea operaţiunii ?
Există o corespondenţă între natura mărfurilor şi specializarea titularului
operaţiunii ? Corespunde greutatea, dimensiunile şi natura mărfurilor cu valoarea
declarată ? Corespund sumele pentru asigurare, valorile declarate pentru
transport şi manevrare cu valoarea declarată în vamă?
CÂND ?
¤ Când a fost iniţiată procedura vamală ? – s-au respectat termenele stabilite
de normele speciale în materie ? există o explicaţie pentru graba sau delăsarea
manifestată de titularul operaţiunii ?
¤ Când a sosit marfa în ţară, când a fost solicitată vămuirea şi când a fost
prezentată marfa în vederea controlului fizic ? – există o neconcordanţă ori o
perioadă de timp a cărei trecere nu poate fi justificată ?
UNDE ?
¤ Unde se găseşte destinaţia mărfurilor sau locul de unde au fost expediate ?
– este implicată o ţară cu risc înalt ?
¤ Unde se găseşte sediul partenerului extern ? – este vorba despre o adresă
cunoscută sau este vorba despre o cutie poştală ori este implicat vreun alt
element ce presupune obscuritate ? există un raport de normalitate între locul
unde îşi desfăşoară activitatea partenerul extern şi natura mărfurilor
tranzacţionate ?
DE CE ?
¤ De ce s-a folosit o rută ocolitoare ? – se justifică traseul mărfurilor din
punct de vedere economic ?
301
¤ De ce s-a folosit o modalitate de transport costisitoare, dacă nu era
necesar?
De ce, de ce, de ce – aici „de ce” are legătură cu orice element ce excede
normalului, când ceva pare de deplasat ori de neînţeles trebuie lămurit cu
operativitate.
Deşi există riscul de a dezvolta mai mult decât ar părea normal analiza
constatării în flagrant a infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal, de a rupe
echilibrul specific unei lucrări armonios dezvoltate, consider necesar să continui,
nu foarte mult însă, totuşi, în limita necesarului, cu prezentarea unor consideraţii
legate de modul în care se foloseşte trusa antidrog, trusă ce se află atât în dotarea
agenţilor autorităţii vamale cât şi în dotarea poliţiei de frontieră sau a poliţiei din
marile centre urbane, existând posibilitatea identificării în timp oportun a
drogurilor de fiecare dată când se impune.
Traficul cu droguri, stupefiante, substanţe psihotrope a luat o mare
amploare, extinzându-se spre ţările est-europene, ajungând o problemă dificilă şi
pentru ţara noastră, mai ales în ultimii ani.
Fenomenul a luat amploare, în timp ce contrabandiştii au reuşit să ajungă
la sisteme din ce în ce mai perfecţionate şi mai ingenioase privind transportul
drogurilor şi distribuirea lor pe piaţa mondială. În acest sens, lucrătorul vamal, şi
nu numai, are un rol foarte important în acţiunile de stopare şi identificare a
persoanelor ce încearcă să introducă în mod ilegal aceste substanţe.
Ca metodă de identificare preliminară, aflată la îndemâna oricărui, se află
TRUSA NARCOTEST731.
În trusă sunt opt cutii numerotate de la 1 la 8 ce conţin reactivi şi o cutie
cu pungi de polietilenă destinată recoltării probelor care urmează a fi trimise
pentru analiză la laboratorul antidrog.
În fiecare din cele opt cutii există câte zece tuburi din material plastic
prevăzute cu o fiolă din sticlă ce conţine reactivii specifici pentru identificarea
substanţelor suspecte.
În ceea ce priveşte modul de lucru se disting trei etape principale:
1. Prepararea materialului suspect
2. Efectuarea analizei
3. Interpretarea rezultatelor obţinute
1. Prepararea materialului suspect
Se va reţine întotdeauna o cantitate suficientă din proba suspectă pentru
analize ulterioare de laborator.
În funcţie de aspectul şi proprietăţile fizice ale substanţei suspecte, în
vederea efectuării testului de culoare se va proceda astfel:
- Pastile (comprimat) – substanţa suspectă se pisează obţinându-se o pulbere
fină. Se îndepărtează capacul de protecţie aflat la partea superioară a
eprubetei (tubul de plastic) ce conţine fiola de reactivi şi se introduce o
cantitate mică din proba suspectă.
- Materiale solide (blocuri comprimate, răşini ) – frecvent întâlnit în cazul
haşişului sau opiumului. Se procedează astfel: se taie sau se răzuie o
cantitate mică din proba suspectă, iar după îndepărtarea capacului de
protecţie, aflat la partea superioară a eprubetei, se introduce o cantitate
neglijabilă din proba suspectă.
731N.A. – pentru dezvoltarea problemei am folosit metodologia prezentată în Îndrumarul privind controlul
vamal antidrog, lucrare la care am mai făcut referire pe parcursul acestui capitol
302
-Substanţe lichide – se pune o singură picătură de substanţă suspectă în
eprubetă, după îndepărtarea capacului de protecţie.
- Plante – de exemplu: iarba de canabis (cânepa indiană ) – se pune o
cantitate mică din substanţa suspectă în eprubetă după îndepărtarea
capacului de protecţie.
2. Efectuarea analizei.
- Se striveşte partea inferioară a tubului de plastic, după care se agită bine
amestecul format.
- Tubul de plastic în care a avut loc reacţia se suprapune deasupra unei
hârtii albe sau deasupra unei suprafeţe incolore .
- Se aşteaptă un minut şi apoi se interpretează rezultatul obţinut în funcţie
de culoarea din diagramă.
3. Interpretarea rezultatelor obţinute .
Reactivul din cutia nr.1( reactiv Mayer) – iodomercurat de potasiu732.
Apariţia unui precipitat galben uleios ce tinde să treacă în formă cristalină
indică posibila prezenţă a apomorfinei. Stricnina dă un precipitat albicios,
veratrina va forma un precipitat alb-gălbui, etc.
Reactivul din cutia nr.2 (reactiv Marquis )733
Apariţia unei coloraţii violet închis indică posibila prezenţă a opiumului sau
a heroinei în proba suspectă. Atropina se colorează în castaniu ce trece în verde
murdar la cald. Apomorfina dă un roşu aprins ce tinde să vireze în violet iar
morfina, roşu carmin ce, de asemenea, trece în violet.
Reactivul Marquis mai este utilizat şi pentru determinarea calitativă a unor
substanţe de genul metadonei, când, în final, se obţine o culoare roz. Acelaşi
reactiv formează cu amfetaminele un produs portocaliu iar cu metamfetamina un
produs galben-verzui.
Dacă substanţa ce urmează a fi testată se prezintă sub forma unei pulberi
de culoare maro cu miros caracteristic, a unei substanţe granulate de culoare
maro cu miros specific, sau dacă substanţa ce urmează a fi testată este o pulbere
de culoare albă, gri sau bej deschis se recomandă folosirea reactivul nr. 2.
Reactivul din cutia nr.3 (acidul azotic)
În reacţie cu opiumul şi heroina formează un produs de culoare galben-
portocaliu, portocaliu – în reacţie cu morfina, galben ce trece în roşu – în reacţie
cu codeina.
Reactivul din cutia nr.4 (tiocinatul de cobalt)
În reacţie cu cocaina dă o culoare specifică – albastru-turcoaz, novocaina şi
tetracaina formează un produs de culoare roz.
Reactivul din cutia nr.5 (reactivul Dille-Koppany)
Dacă testele efectuate cu reactivii precedenţi nu au dat rezultate, odată cu
folosirea acestui reactiv, s-ar putea obţine un produs de culoare violet-deschis,
rezultat ce indică prezenţa în probă a unui barbituric.
Reactivul din cutia nr. 6 (reactivul Mandelin)734
În funcţie de substanţele testate se pot obţine diferite reacţii de culoare.
Astfel dacă produsul obţinut este verde-oliv, este posibilă prezenţa în probă a
732 Se poate prepara prin dizolvarea a 1,35 g clorură mercurică în 60 ml de apă la care se adaugă o soluţie
preparată din 5 g iodură de potasiu în 10 ml apă, urmând a se adăuga apă până la completarea a 100 ml
733 Se prepară din 25 g acid sulfuric amestecat cu 1 g soluţie formaldehidă 40%
734 Este deosebit de util şi se prepară relativ uşor, fiind o soluţie de 0,5 g metavanadat de amoniu în 100 g de
acid sulfuric
303
amfetaminelor; dacă se obţine un produs roşu ce virează în portocaliu, poate fi
vorba despre atropină; dacă produsul este portocaliu, avem cocaină; dacă se
obţine o nuanţă roşcată ce trece în albastru-violet, este posibil să fie morfină;
dacă se obţine o culoare verde ce mai apoi trece în albastru, suspiciunea vizează
codeina;
Reactivul din cutia nr. 7 (reactivul Erlich)
Dacă nu a fost obţinută o reacţie de culoare odată cu folosirea reactivilor
prezentaţi se poate insista şi în măsura în care se obţine un produs de culoare
mov-închis există posibilitatea ca substanţa suspectă să fie LSD.
Reactivul din cutia nr. 8 (reactivul Duquenois-Levime)
Şi folosirea acestui reactiv dă tot o reacţie de culoare. Astfel dacă se obţine o
substanţă de culoare bleu-marin se poate aprecia că proba analizată conţine
canabis; dacă culoarea obţinută este violetul, probabil este vorba despre haşiş;
Trebuie observat că testele realizate cu astfel de truse au caracter orientativ –
este vorba despre o suspiciune argumentată – fiind de un real ajutor cu ocazia
desfăşurării de activităţi în teren când cel ce reprezintă organul judiciar trebuie să
aibă la îndemână un instrument care să-l orienteze. Toate testările de acest fel se
bazează pe reacţii de precipitare sau de colorare, pe lângă reactivii arătaţi, în
compunerea altor truse, se mai folosesc reactivi precum: acidul picric, reactivul
Dragendorf-Kraut735, reactivul Bouchardat-Wagner736, reactivul Erdmann737,
reactivul Frohde738, reactivul Zwicher739, reactivul Mecke740, reactivul Young, ş.a.
7.2. Verificarea şi ridicarea de înscrisuri
Dat fiind complexitatea cercetării infracţiunilor vamale, această activitate

va urmări mai multe documente printre care consider că deosebit de importante
sunt următoarele:
∗ documentele de însoţire ale mijloacelor de transport: actul de transmitere
a garniturii de tren, certificatul de înmatriculare al autovehiculului,
manifestul încărcăturii, lista sacilor poştali sau a coletelor;
∗ declaraţia proviziilor de bord ori declaraţia comandanţilor aeronavelor cu
privire la produsele aflate la bord;
∗ actul constatator întocmit de organele căilor ferate în cazul vagoanelor
găsite cu sigilii violate sau lipsă, precum şi în cazul vagoanelor care nu pot fi
sigilate;
∗ actele prin care se constată aplicarea noilor sigilii când se constată că
sigiliile nu sunt cele aplicate la expediere;
∗ procesul de constatare încheiat de autoritatea vamală semnat şi de
transportator, atunci când la controlul exterior al autovehiculului se
constată sigilii lipsă sau sigiliile aplicate la expediere au fost violate;
735 Are la bază nitratul de bismut

736 Iodură de potasiu, iod pur şi apă până la 100 ml
737 Este obţinut din amestecul a 20 ml de acid sulfuric cu 10 picături dintr-o soluţie preparată din 8 picături
de acid nitric 25% şi 100 ml apă

738 Sau reactivul sulfomolipdenic, conţine 0,1 g molibdat de amoniu dizolvat în 10 ml de acid sulfuric
739 Sulfat de cupru 10% - 4 ml la care se adaugă 1 ml piridină şi 5 ml apă
740 1 g acid selenic combinat cu 100 g acid sulfuric
304
∗ declaraţia vamală şi documentele care o însoţesc, scrisoarea de trăsură în
cazul transportării mărfurilor pe calea ferată şi pe care autoritatea vamală a
aplicat ştampila „marfă sub regim vamal de tranzit”;
∗ actele din care rezultă că autoritatea vamală i-a fixat, în scris,
declarantului termenul pentru a asista la controlul fizic al mărfurilor;
∗ actul prin care s-a notificat declarantului necesitatea prelevării de
eşantioane;
∗ înscrisul din care rezultă acordarea liberului de vamă;
∗ actul de constatare a diferenţelor dintre datele înscrise în documentele de
transport şi cele din declaraţia vamală precum şi diferenţele dintre mărfurile
descărcate sau transbordate şi datele înscrise în manifestul încărcăturii;
∗ cererea pentru eliberarea autorizaţiei de comisionar şi autorizaţia de
comisionar în vamă; cererea de relaţii şi informaţii privind reglementările
vamale – dacă există;
∗ copie de pe certificatul de origine al mărfurilor de import şi actele
încheiate cu prilejul acordării regimului preferenţial;
∗ actele din care rezultă atribuţiile de serviciu ale persoanelor ce lucrează
în cadrul birourilor vamale ori în punctele de control pentru trecerea
frontierei;
∗ actele societăţilor comerciale care au valorificat bunurile trecute
fraudulos peste frontieră – aici trebuie avute în vedere atât actele prin care
se identifică persoana juridică cât şi actele contabile.
Lucrurile sunt complexe, nu avem de a face cu orice documente.
Documentele arătate trebuie să satisfacă condiţii de formă şi de fond clar şi
riguros reglementate. Astfel, ca exemplu, declaraţia vamală este actul juridic741
prin care declarantul:
solicită un regim vamal pentru marfa prezentată (import, export, etc.);
se angajează să-şi îndeplinească obligaţiile ce îi revin prin regimul vamal
declarat;
furnizează informaţiile necesare pentru luarea măsurilor şi aplicarea
dispoziţiilor pentru realizarea obligaţiilor fiscale, a controlului comerţului
exterior şi al statisticii;
Potrivit cu cele stabilite prin Norma 3.11 din convenţia de la Kyoto,
conţinutul declaraţiilor vamale este stabilit de către vamă, acestea putând fi
întocmite pe suport de hârtie742 sau pe cale informatică743. Declaraţiile vamale
trebuie să se limiteze744, din punct de vedere al informaţiilor solicitate, doar la
datele considerate, absolut, necesare pentru calcularea şi încasarea drepturilor şi
taxelor, întocmirea de situaţii statistice şi aplicarea legislaţiei vamale.
Pentru ca o declaraţie vamală să poată fi acceptată745 este necesar ca:
741 Carmen Mladen – Drept vamal românesc şi comunitar, Edit. Economică, Bucureşti, 2003, pag. 57
742 Declaraţiile vamale pe suport de hârtie trebuie să fie conforme cu formularul-cadru al Organizaţiei
Naţiunilor Unite.
743 Formularul declaraţiei vamale, în acest caz, trebuie să respecte standardele internaţionale referitoare la
transmiterea electronică de date, aşa cum se arată în Recomandările Consiliului de Cooperare Vamală
Privind Tehnologia informaţiei.
744 Norma 3.12 din Convenţia de la Kyoto
745 Condiţiile de acceptare şi de respingere ale unei declaraţii vamale sunt acceptate şi preluate în concepţie
după Carmen Mladen – Drept vamal românesc şi comunitar, Edit. Economică, Bucureşti, 2003 pag. 58
305
o formularul pe care este redactată declaraţia să fie în conformitate cu modelul
oficial impus de către autoritatea vamală – tipul, forma, culoarea şi greutatea
hârtiei, structura şi conţinutul rubricilor, etc.;
o redactarea746 să fie lizibilă, fără ştersături sau adăugări;
o să fie depusă în numărul de exemplare solicitat, în funcţie de natura regimului
vamal solicitat;
o să se prezinte mărfurile, ce constituie obiectul operaţiunii, la unitatea vamală la
care se depune declaraţia;
o să fie semnată de către declarant – titularul operaţiunii sau reprezentantul său;
o să fie însoţită de documentele solicitate, de procedura vamală, pentru acordarea
regimului solicitat;
o să fie depusă la o unitate vamală abilitată să desfăşoare operaţiunea solicitată.
O declaraţie vamală nu poate fi acceptată dacă:
◊ nu sunt respectate condiţiile de formă;
◊ lipsesc din documentele ce trebuie depuse odată cu declaraţia, conform
procedurii vamale;
◊ conţine inexactităţi ori omisiuni în redactare.
Acceptarea declaraţiei vamale, pe lângă alte efecte juridice, foarte
important, determină momentul faţă de care se calculează drepturile şi taxele de
perceput747, se aplică prohibiţiile şi alte măsuri restrictive, se realizează statistic
operaţiunile vamale şi, pentru tema lucrării esenţial, când se consumă
infracţiunile de folosire de acte nereale sau folosire de acte falsificate la
autoritatea vamală.
Aşa cum se poate observa, organele de anchetă trebuie să ridice şi să
analizeze o multitudine de acte – acte ce au natură juridică şi origine diferită.
Sistematizat, în cursul investigării infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal,
este necesară analiza următoarelor categorii de acte:
o Acte ce atestă provenienţa şi valoarea în vamă a mărfurilor ce
constituie obiectul operaţiunilor vamale;
o Acte ce atestă calitatea şi atribuţiile profesionale, de serviciu, ale
persoanelor implicate în desfăşurarea operaţiunilor vamale –
comisionari vamali, împuterniciţi ai acestora, funcţionari vamali, etc.;
o Acte care sunt specifice procedurilor vamale desfăşurate;
o Acte de constatare întocmite de către funcţionari cu atribuţii de
control prin care se constată stări de fapt susceptibile de a întruni
elementele constitutive ale infracţiunilor vamale.
Ridicarea acestor acte, la nevoie, va fi dispusă a se face silit. Unde pot fi
găsite aceste acte ? Cele mai multe dintre ele pot fi găsite la autoritatea vamală şi,
principial, nu apar probleme. Când trebuie luate acte din localurile unde îşi
desfăşoară activitatea persoane juridice, lucrurile devin mai complicate – dacă
interesul o cere actele sunt, există, dar trebuie căutate însă nu se mai găsesc, caz
în care devine necesară dispunerea şi efectuarea de percheziţii.
746 Având în vedere că declaraţiile vamale cuprind mai multe exemplare, completarea rubricilor şi semnătura
olografă se execută pe primul exemplar, cu reproducerea adecvată pe celelalte exemplare. În ipoteza folosirii
unui procedeu informatic agreat de către autoritatea vamală şi în perspectiva introducerii şi folosirii pe scară
largă a semnăturii electronice, operaţiunea va câştiga în operativitate şi va creşte gradul de siguranţă.
747N.A. – Drepturile şi taxele de perceput sunt cele în vigoare în momentul înregistrării declaraţiei vamale în
detaliu.
306
7.3. Efectuarea de percheziţii
În condiţiile concrete ale cercetării infracţiunilor vamale, percheziţiile vor

avea ca scop descoperirea mărfurilor şi bunurilor care fac obiectul infracţiunii,
acte în legătură cu acestea, sume de bani obţinute din valorificarea bunurilor
trecute fraudulos peste frontieră destinate să fie folosite pentru noi operaţiuni
frauduloase sau, pur şi simplu, pentru satisfacerea celor care au participat la
activitatea ilicită, acte ce atestă transportul mărfurilor ce constituie obiectul
activităţii infracţionale, coruperea funcţionarilor cu atribuţii de control, alte acte
legate de activitatea infracţională.
Ca loc de desfăşurare, vor fi avute în vedere domiciliul persoanelor
implicate, locul de desfăşurare a activităţii unor persoane juridice, reşedinţa unor
cetăţeni străini, apatrizi, etc.
Apreciind natura specială a bunurilor care constituie obiectul contrabandei
calificate considerăm că trebuie subliniată atenţia748 care trebuie acordată
pregătirii şi efectuării acestei activităţi. În ipoteza pe care o analizăm percheziţia
trebuie efectuată pe baza autorizaţiei procurorului ori în caz de infracţiune
flagrantă – percheziţia pe baza declaraţiei de consimţământ o apreciem ca fiind
inoportună dar fiind „sensibilitatea” celor la domiciliul cărora ar urma să se
desfăşoare percheziţia.
Efectuarea percheziţiilor va ţine seama şi de considerentele de timp
specifice, momentul oportun trebuind să fie valorificat la maxim, orice întârziere
putând conduce la dispariţia ori mutarea în locuri nedesconspirate a bunurilor
sau documentelor căutate. Desfăşurarea activităţilor pregătitoare va trebui să
contureze informaţional profilul moral şi temperamentul celor la domiciliul cărora
ar urma să se efectueze percheziţia, caracteristicile clădirii care urmează să fie
percheziţionată, posibilităţile de blocare şi supraveghere, cu consecinţa directă a
stabilirii efectivelor care sunt necesare pentru efectuarea activităţii, remarcabil
fiind că orice eroare ori superficialitate manifestată putând conduce la ratarea
întregii activităţi.
În ceea ce priveşte procesul verbal, în care se materializează rezultatele
activităţii, trebuie subliniată importanţa consemnării caracteristicilor cantitative
şi calitative ale bunurilor descoperite, actele descoperite, cine sunt proprietarii şi
cine sunt persoanele îndreptăţite să dispună cu privire la folosirea locuinţelor,
garajelor, sediilor, depozitelor, halelor, complexelor comerciale care au fost
percheziţionate. Tot în cuprinsul procesului verbal trebuie consemnate şi
declaraţiile persoanelor ascultate, cu privire la provenienţa şi găsirea bunurilor
descoperite, la persoana I-a, între ghilimele, aspect de natură să contribuie, dat
fiind că aceste declaraţii sunt luate în condiţiile unei adevărate lupte în plan
psihologic la obţinerea unor elemente noi de anchetă, care să contribuie la o mai
operativă rezolvare a cauzei.
În spaţiul acestei lucrări nu este posibilă dezvoltarea unor detalii de natură
a oferi o imagine completă cu privire la complexitatea efectuării de percheziţii.
Totuşi, îmi permit să observ asemănările dintre desfăşurarea percheziţiilor şi a
cercetării la faţa locului în cadrul cercetării infracţiunilor vamale.
Apreciez că nu se pune problema dezvoltării unei controverse pe tema
arătată. În mod practic, activitatea începe ca percheziţie şi poate continua ca
748 In acelaşi sens a se vedea şi V. Bercheşan, op. cit., pag. 246.

307
cercetare la faţa locului. Am arătat că nu se pune problema dezvoltării unei
controverse, nu avem o entitate care să aştepte punerea unei ştampile ci o
activitate ce trebuie desfăşurată cu profesionalism în scopul documentării
activităţii infracţionale. Percheziţie sau cercetare la faţa locului – este doar o
problemă de nuanţă – ambele activităţi caracterizându-se, în mod esenţial, prin
căutare, şi, din punct de vedere teoretic, pe unele noţiuni acceptate, în cazul
fiecărei activităţi, ca fiind de natură să desemneze scopul – generic749: urme şi
mijloace materiale de probă, în cazul cercetării la faţa locului; obiecte, valori şi
înscrisuri, în cazul efectuării percheziţiei. Este o diferenţă de regim juridic, însă,
din punctul de vedere al practicianului, ar fi de preferat o activitate care să se
desfăşoare atât cu rigoarea formală a percheziţiei750 cât şi cu meticulozitatea
căutărilor sprijinită pe pregătirea şi suportul logistic al cercetării la faţa locului.
În cadrul cercetării infracţiunilor vamale, datorită elementelor
caracteristice, percheziţia va trebui să beneficieze de o atenţie deosebită; aceasta
apare, spre deosebire de cercetarea altor categorii de infracţiuni, într-un moment
în care, de cele mai multe ori, nu s-a desfăşurat cercetarea la faţa locului
deoarece nu s-a putut stabili, cu certitudine, un perimetru în care să se
presupună că s-a săvârşit o infracţiune.
În condiţiile date, îmi permit ca, în continuare, să detaliez unele aspecte,
care, în lucrările de specialitate, sunt tratate ca pertinente la materia cercetării la
faţa locului, eu considerând că trebuie ţinut seama de acestea şi în cazul
efectuării percheziţiei.
Astfel atunci când se pune problema pregătirii echipei trebuie ţinut seama
de faptul că natura, diversitatea împrejurărilor ce caracterizează săvârşirea unei
infracţiuni vamale, multitudinea şi complexitatea aspectelor ce se impun a fi
lămurite cu ocazia investigării, atribuie percheziţiei, în cazul de faţă, caracterul
unei activităţi de echipă.
Desfăşurarea activităţii presupune participarea unei echipe cu o
componenţă echilibrată, în care să fie asigurată, atât componenta procedurală cât
şi componenta operativă. Percheziţia, ca activitate procedurală, este condusă de o
persoană, care are calitatea de organ judiciar – şeful echipei va fi un poliţist sau
un procuror, în funcţie de competenţa materială de cercetare a infracţiunii, ce s-a
săvârşit.
În ceea ce priveşte componenţa echipei, trebuie subliniat că au trecut mai
bine de 30 de ani, de când doctrina de specialitate a cunoscut şi a asimilat
termenul de echipă complexă de cercetare la faţa locului751, aspect pe care îl
apreciez valabil şi în cazul de faţă.
În opinia mea, echipa, în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, va
cuprinde o grupă de specialişti, ce vor asigura partea cu caracter tehnic a
activităţii – căutarea, revelarea, fixarea, ridicarea, examinarea la faţa locului, a
urmelor a obiectelor, înscrisurilor şi altor mijloacelor materiale de probă – şi o
grupă de anchetatori, ce, prin desfăşurarea unor activităţi specifice, concură la
749 A se vedea, în acest sens lucrările consacrate în doctrină elaborate de către E. Stancu, C. Aioniţoaie, C.
Pletea, etc.
750 Ca exemplu, în noul Cod de Procedură Penală al Republicii Moldova se prevede un regim identic din punct
de vedere al autorizării magistratului atât în cazul cercetării la faţa locului cât şi al percheziţiei
751 Ca punct de reper a se vedea C. Păloi – Unele probleme privind cercetarea locului faptei – în „Probleme de
medicină legală şi criminalistică”; Tratatul practic de criminalistică apărut în Editura Ministerului de Interne;
Culegerea de referate „Şcoala românească de criminalistică”
308
realizarea scopului activităţii752. Conlucrarea, între cele două componente ale
echipei de cercetare, este necesară să tindă către perfecţiune, practica
demonstrând că, efectiv, activităţile se completează reciproc, rezultatele uneia
determinând efectuarea alteia, până în momentul epuizării tuturor posibilităţilor.
Exemplificând, se poate arăta că, bunăoară, descoperirea unor categorii de
urme, cum sunt cele caracteristice cărării de urme, determină orientarea
activităţilor anchetatorilor spre identificarea şi ascultarea de martori oculari, pe
traseul parcurs de persoanele implicate în săvârşirea infracţiunii. Continuând
exemplificarea, în sens invers, se poate întâmpla ca, o dată audiate persoanele
vătămate, martorii oculari sau alte persoane, ce cunosc date despre săvârşirea
infracţiunii, să se obţină date cu privire la împrejurări de fapt, caracterizate de
crearea, cu necesitate, a unor categorii de urme. De subliniat, aici, că depăşind
orice viziune simplistă asupra modului de acţiune şi de conlucrare între cele două
componente – fundamentale, de altfel – ale echipei de cercetare, trebuie observat
că, interpretarea rezultatelor obţinute trebuie să beneficieze de aportul tuturor,
rezultatul constituindu-se într-un tot integrator, ce ţine cont de fiecare amănunt
descoperit, indiferent dacă acesta se constituie într-un fragment de urmă ori într-
o declaraţie a unui martor ocular.
Din rândul specialiştilor deplasaţi locul desfăşurării percheziţiei, vor face
parte, în funcţie de natura infracţiunii şi a locului de cercetat, tehnicieni
criminalişti, personal medical, personal cu câini de urmărire, tehnicieni auto,
specialişti în probleme de protecţia muncii, specialişti din diferite alte domenii,
care pot concura la buna desfăşurare a activităţii. În ceea ce îi priveşte pe
anchetatori, nu se poate vorbi despre o anumită specializare a acestora, fiind
organe judiciare, ei sunt abilitaţi să efectueze orice activitate de anchetă, nefiind
exclus ca, în funcţie de vârstă, starea sau alte particularităţi ale persoanelor, ce
intră în aria de investigare, să fie preferat unul sau altul dintre anchetatori.
De observat că, în funcţie de specificul fiecărei cauze, în parte, în materia
percheziţiei, blocarea; pătrunderea; identificarea, izolarea şi, eventual,
imobilizarea persoanelor descoperite la locul desfăşurării activităţii; pot constitui
o problemă care să poată fi rezolvată doar prin participarea unei grupe speciale,
cu o pregătire adecvată, care să asigure şi aspectele de securitate personală a
celorlalţi membri ai echipei, a activităţilor desfăşurate de către aceştia şi a
bunurilor, a urmelor, etc. ce sunt descoperite şi care vor fi ridicate în vederea
cercetărilor.
În situaţia în care se presupune că, odată cu desfăşurarea activităţii,
făptuitorii pot fi identificaţi şi imobilizaţi la faţa locului în vederea reţinerii sau
dacă persoanele interesate o cer753, la desfăşurarea percheziţiei pot participa şi
avocaţi din oficiu sau aleşi, după caz. De asemenea, potrivit dispoziţiilor legale, la
activitate, este necesară prezenţa a doi martori asistenţi. Apreciez că754,
asigurarea participării acestor persoane, trebuie să se facă înainte de ajungerea
752 N.A. – folosind termenul de grupă, trebuie subliniat că numărul de specialişti şi de anchetatori variază de
la caz la caz în funcţie de natura infracţiunii, amploarea locului în care se desfăşoară activitatea, consecinţele
săvârşirii infracţiunii în mediul social, etc., putându-se accepta, în cazul infracţiunilor „mărunte” ca numărul
să se reducă la un singur tehnician şi la un singur anchetator, existând cazuri în practică, situaţie ce trebuie
dezavuată pentru ignoranţa ei, când membrii echipei nu conlucrează efectuând activitatea pe porţiuni, uneori
chiar la distanţe, în timp, de nepermis
753 N.A. – cum poate fi cazul în cadrul operaţiunilor vamale prin care s-au adus atingere unor drepturi de
proprietate intelectuală
754 N.A. – în acelaşi sens V. Becheşan, C. Pletea, I.E. Sandu op. cit. pag. 37
309
locul unde se va desfăşura percheziţia, evitându-se, astfel, irosirea de timp,
posibilitatea folosirii unor martori oculari sau a unor persoane interesate în
obstrucţionarea cercetărilor, cu interese în cauză, etc.
Întrucât, aşa cum arătat, activitatea trebuie să aibă o importantă
componentă tehnică, în cadrul pregătirii, o atenţie deosebită trebuie acordată
mijloacelor tehnico-ştiinţifice ce vor fi folosite în desfăşurarea percheziţiei. Fără a
prezenta exhaustiv problematica, vor fi avute în vedere:
• Trusele criminalistice – trusa criminalistică universală, cu
instrumentarul complet; trusa fotografică, cu aparate operative şi materiale
fotosensibile, inclusiv dispozitive de iluminare adecvate împrejurărilor;
truse criminalistice specializate, pentru identificarea substanţelor
stupefiante, pentru cercetarea incendiilor şi exploziilor, accidentelor de
circulaţie sau de muncă, etc.
• Aparatură pentru înregistrări de sunet şi imagine la faţa locului;
• Aparatură diversă de detecţie – detectoare de metale, detectoare de
cadavre, detectoare de substanţe explozive şi de substanţe radioactive,
aparatură de căutare şi examinare în radiaţii invizibile, aparatură ce
foloseşte laserul, diferenţele termice sau radiaţiile nucleare, etc.
• Mijloace tehnice de identificare a persoanelor după semnalmentele
corporale, în actualitate fiind programele de calculator, ce concură la
întocmirea aşa-numitelor portrete robot.
• Aparatură de comunicaţii, care să permită asigurarea comunicării
atât între membrii echipei, cât şi între aceştia şi unităţile de poliţie,
jandarmi, pompieri, etc., alte mijloace ce pot fi folosite pentru buna
desfăşurare a cercetării la faţa locului.
Toate aceste dotări se găsesc dispuse pe laboratoarele criminalistice mobile,
ce se află şi în dotarea organelor judiciare din România. Pe lângă aceste mijloace,
în funcţie de necesităţi, se poate apela şi la alte mijloace, mai mult sau mai puţin
sofisticate, dacă, faţa de rezultatele ce se pot obţine, efortul devine oportun.
Întrucât săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal implică unele
materiale şi substanţe cu un grad înalt de pericol, luarea măsurilor de protecţie
trebuie să constituie o preocupare importantă pentru toţi cei care se vor deplasa
la faţa locului. Aceasta implică o detaliată pregătire, anterioară prezentării la faţa
locului. In funcţie de informaţiile pe care le deţine, organul de cercetare trebuie sa
ia toate masurile, necesare şi suficiente, astfel încât viaţa, sănătatea sau
integritatea corporală a echipei destinată să efectueze percheziţia să nu fie lezată
sub nici o formă.
În cazul cercetărilor, care implică riscuri de ordin: chimic, fizic, biologic,
radioactiv, etc., se impun anumite măsuri, cu caracter special. În spaţiile
contaminate, membrii echipei se expun unor riscuri, organismul uman putând
suferi o serie de leziuni. Iată câteva dintre „traseele” expunerii celor care participă
în echipa care desfăşoară activitatea:
INHALAREA – Aerul contaminat, din perimetru cercetat, se poate prezenta
sub mai multe combinaţii: praf, aerosoli, fum, vapori, gaze, etc. Depinzând de
constituţia fizică a celui ce inhalează, iritaţia de ordin respirator ori vătămări mai
grave se pot instala imediat, sau la un anumit interval de timp. Intrând în
organism, acest aer viciat poate circula, prin agenţii nocivi pe care îi conţine, de-a
lungul întregului corp şi cauza puternice dereglări funcţionale la nivel de: ficat,
rinichi, sistemul nervos central sau inimă. Un mediu ventilat poate diminua
310
concentraţia, cu efecte distructive, a acestui tip de aer. În cazurile extreme, este
recomandat ca membrii echipei, care se expun nemijlocit, să poarte aparate
speciale de protecţie a aparatului respirator – măşti de gaze care, în stare bună,
pot filtra la nivel mulţumitor particulele nocive.
CONTACTUL CU EPIDERMA – Epiderma poate fi foarte uşor afectată.
Consecinţa expunerii organismului la un aer contaminat poate fi materializată
printr-o iritaţie sau chiar o alterare a ţesutului dermic, la punctul de contact cu
agentul vulnerant. În funcţie de concentraţia aerului şi timpul de expunere, pot
apărea: iritaţii puternice, înroşiri, arsuri etc. Efecte mai grave ca: ameţeala, crize
de ficat sau rinichi, şocuri, etc., îşi fac prezenţa, când substanţele sunt absorbite
în cantitate mare, circulând prin întregul corp. Expunerea poate fi prevenită, prin
utilizarea echipamentului din dotare: mânuşi potrivite unor astfel de medii nocive,
ochelari speciali, ”scuturi de faţă”, haine de protecţie etc.
INGERAREA – Ingerarea este o modalitate mai puţin întâlnită în expunerea
la contaminări. Totuşi, ingerarea unui material corosiv poate crea mari daune: la
nivel bucal, al gâtului şi sistemului digestiv. Când se înghit substanţe chimice
toxice, pot fi absorbite de organism, prin intermediul stomacului sau/şi al
intestinului. Pentru a preveni astfel de situaţii grave, este indicat ca membrii
echipei de cercetare să nu aducă mâncare, lichide sau să fumeze la faţa locului,
bineînţeles, în cazul în care se cunoaşte că zona este contaminată şi există
multiple riscuri de îmbolnăvire.
Un alt tip de protecţie implică apărarea sănătăţii, integrităţii şi chiar vieţii
personalului implicat în cercetarea la faţa locului, împotriva aparaturii cu care se
lucrează. Deşi pare oarecum ciudat, unele aparate, mijloace de investigare de
tehnică criminalistica, pot afecta diferite organe ale corpului uman. De exemplu,
atunci când se lucrează cu ultra-violete (U.V.), laser sau/şi alte surse de lumină,
ochii trebuie să fie protejaţi (in)direct, împotriva expunerii. De asemenea,
expunerea prelungită a epidermei trebuie evitată. Ochelarii speciali de protecţie –
pentru sursele puternice şi foarte puternice de lumină – trebuie să fie utilizaţi de
tot personalul din vecinătatea celor care lucrează cu asemenea surse. Nu toate
razele laser sunt vizibile, aşa că, daunele ireversibile, de la nivelul aparatului
ocular, pot rezulta din expunerea la lumina (in)directă, provenită de la razele
reflectate. Ochelarii de protecţie, împotriva efectelor negative ale acestor raze,
trebuie executaţi după anumite standarde, densitatea optică trebuind să fie
suficient de mare, astfel încât să ofere protecţie împotriva maximului efect al
lungimii de undă a sursei laser.
Pentru a evita aceste efecte nedorite, care pot leza efectiv sănătatea celor
prezenţi la cercetare, specialiştii din domeniu au găsit soluţii pentru a diminua
sau chiar anula astfel de riscuri. Iată câteva exemple în acest sens:
A) Protecţia membrelor superioare:
1) Combinaţii având la bază Na – sunt folosite în protecţia împotriva: acizilor,
soluţiilor alcaline, fluidelor hidraulice, soluţiilor fotografice, derivate din
petrol, etc.
2) Neoprenul755 – oferă rezistentă la: petrol, acizi, solvenţi, substanţe
alcaline, baze.
3) Policlorura de vinil (PVC) – este rezistentă la: substanţe alcaline, petrol şi,
limitat, la concentraţiile de acizi, pe baza de crom (Cr) sau sodiu (Na).
755 N.A. – o categorie specială de cauciuc

311
4) Latexul – este rezistent la acizi medii, caustici, detergenţi, erbicide.
Latexul se va degrada dacă va fi expus la benzină sau cherosen. Când
expunerea se prelungeşte în timp, căldura excesivă sau lumina solară
directă va determina degradarea, făcând ca materialul mănuşilor să-şi
piardă calitatea. Mânuşile, care nu au în conţinut praf cu proteine reduse,
au risc scăzut în declanşarea alergiilor la latex. Personalul, din echipele de
cercetare, alergic la latex, poate purta mânuşi din alte materiale, cu alţi
constituenţi.
Instrucţiuni elementare de utilizare a mânuşilor:
1) Preventiv, trebuie cercetate mânuşile, în sensul că pot apărea defecte din
fabricaţie (ex.: rupturi). De asemenea, este indicat a fi înlăturate eventualele
obiecte ascuţite, care pot afecta textura materialului, până la degradare.
2) Când se lucrează cu materiale contaminate, este indicat a se purta două perechi
de mănuşi.
3) În cazul în care mânuşile se degradează, abilitatea lor de a funcţiona ca
adevărate bariere, devenind compromisă, trebuie schimbate imediat.
4) Pentru a evita contaminarea zonelor de epidermă sau vestimentaţie neprotejate,
mânuşile cu care s-a lucrat se schimbă, operându-se cu mare grijă, apucându-le
de partea superioară, fiind trase uşor de pe mâini. Aceste mânuşi trebuie –
obligatoriu – puse în containere, anume desemnate în acest scop, cu precizarea că
nu mai pot fi refolosite.
B) Protecţia ochilor
O protecţie adecvată a ochilor se face cu ochelarii de protecţie. Trebuie
purtaţi când echipa de cercetare se confruntă, în teren, cu materiale biologice,
chimice, radioactive etc. Scuturile de faţă au rol în protecţie şi trebuie purtate în
combinaţie cu ochelarii de protecţie, pentru că singure, se consideră, că nu oferă
o protecţie adecvată.
Purtătorii de lentile de contact trebuie să utilizeze ochelarii de protecţie. În
cazul in care, o picătură, din substanţa de la faţa locului, ajunge în ochi, poate
deveni extrem de dificil, dacă nu imposibil, să fie scoase aceste lentile de contact,
în scopul de a iriga ochiul. Personalul care poartă ochelari de vedere, este indicat,
să poarte acelaşi tip de ochelari de protecţie, punându-i peste cei de vedere.
C) Protecţia membrelor inferioare
Încălţămintea de protecţie trebuie folosită în timpul activităţii, când apare
pericolul de vătămare a piciorului. Cauzele pot fi extrem de variate. Pentru a
exemplifica, iată câteva cauze: mişcarea obiectelor aflate în câmpul infracţional,
obiectelor ce străpung, perforează talpa încălţărilor, condiţiile de electrocutare,
existente în zona cercetată etc. Pantoful poate fi acoperit cu un material special,
impermeabil, ce poate îndeplini rolul unei bariere de netrecut, sporind
considerabil gradul de siguranţă.
D) Protecţia aparatului respirator
Anumite zone în care se pot desfăşura activităţi de percheziţie cum sunt:
spaţiile în care au fost amplasate bombe, unde sunt diferite laboratoare
clandestine, ce produc diverse produse sau compuşi toxici, pot produce: fum,
noxe, care cer imperios o protecţie a aparatului respirator. Protecţia, în astfel de
cazuri, începe cu o bună instruire a cadrelor, ce sunt trimise pentru a efectua
activitatea. Este necesară derularea unor programe adecvate, antrenament
continuu, evaluare metodică, teste potrivite, şi un program de menţinere a
respiraţiei şi folosire a măştilor de gaze. Aceste aspecte sunt eminamente
312
obligatorii pentru toţi membrii echipei deplasate în teren pentru a efectua
percheziţia.
E) Protecţia capului
În anumite situaţii, precum în cazurile în care este implicată folosirea de
materiale explozive, când se pot crea dezechilibre structurale, ar trebui purtate
aşa-numitele “coifuri de protecţie”.
Cronologic, ultima înaintea începerii efective a activităţii la locul unde se va
desfăşura percheziţia, precizarea sarcinilor pentru fiecare membru al echipei este
activitatea pregătitoare, care pune cel mai mult în valoare capacitatea
managerială a şefului echipei. Există o situaţie de fapt, personal specializat,
resurse materiale şi un scop. Stabilirea modului în care sunt puse cel mai bine în
valoare resursele, raportat la condiţiile situaţiei specifice pentru atingerea
scopului, cade în sarcina acestei persoane.
General valabil este faptul că, şeful echipei este o persoană ce are calitatea
de organ judiciar competent a efectua activitatea. El poartă, în principal,
răspunderea pentru întreaga desfăşurare a activităţii, atât sub aspectul
respectării legalităţii, drepturilor persoanelor participante, cadrului procedural,
etc., cât şi sub aspectul diligenţei ce se depune pentru realizarea scopurilor
percheziţiei.
Modul concret în care sunt repartizate sarcinile membrilor echipei este
guvernat de considerente precum: pregătirea şi specializarea personalului,
calităţile şi interesele fiecărui membru, experienţa şi concepţia privind
gestionarea situaţiilor de criză, relaţiile dintre membri, starea de sănătate a
acestora, alţi factori de natură psihosomatică, ce pot influenţa comportamentul
membrilor, etc. Oricum, va trebui să se urmărească cele două planuri acţionale,
cu caracter fundamental, ce sunt specifice desfăşurării percheziţiilor în cadrul
cercetării infracţiunilor vamale – cel preponderent tehnic şi cel al activităţii
anchetatorilor – fără să fie afectat caracterul unitar al activităţii.
De subliniat, la finalul observaţiilor legate de stabilirea sarcinilor, este că
desfăşurarea unei percheziţii, activitate ce poate fi efectuată numai în echipă,
presupune o conducere unică, indiferent dacă din echipă fac parte persoane ce
provin din instituţii diferite756. Membrii echipei trebuie să conlucreze fără rezerve,
pe toate planurile, fiecare membru putând participa la realizarea sarcinilor
activităţii, nu în mod individual şi exclusiv, ci, participând cu rezultatele proprii,
la fluxul informaţional permanent, ce trebuie centralizat şi orientat de către şeful
echipei – nimeni nu a putut şi nu va putea să rezolve problemele complexe ale
activităţii singur, aflarea adevărului neputând fi asigurată decât prin efortul
conjugat al fiecărui membru, în cadrul echipei.
Atunci când situaţia o impune, poate fi dispusă efectuarea de percheziţii,
simultan, în mai multe locuri de interes pentru cercetare, practic, fiind nevoie să
se constituie mai multe echipe. Desigur că, aici pregătirea presupune participarea
unor forţe importante ca număr şi foarte bine pregătite, simultaneitatea trebuind
să funcţioneze perfect, orice neconcordanţă putând compromite o parte din
rezultate şi, în anumite condiţii, pune în pericol personalul şi, chiar, desfăşurarea
întregii activităţi.
În ceea ce priveşte desfăşurarea a activităţilor de căutare propriu-zisă, în
condiţiile particulare ale desfăşurării unei percheziţii pe un perimetru mare pe
756N.A. – noţiuni precum „conducere unică”, „conlucrarea fără rezerve între membrii echipei”, „informarea
permanentă a şefului echipei” sunt subliniate şi apreciate, în acelaşi mod, şi de E. Stancu în op. cit. pag. 17
313
care sunt amplasate mai multe mai multe clădiri, hangare, hale, depozite, etc.
apar unele particularităţi legate de necesitatea desfăşurării într-un interval de
timp rezonabil. O soluţie, de acceptat, este să se formeze mai multe echipe, cu o
componenţă adecvată, care să desfăşoare activităţile de căutare, cu respectarea
tuturor exigenţelor impuse atât de legea procesual penală cât şi de tactica
criminalistică. Soluţia este valabilă doar pentru activităţile de căutare, conducerea
percheziţiei în întregul său; ascultarea persoanelor; alte activităţi ce pot fi
desfăşurate de către anchetatori; blocarea; pătrunderea; izolarea şi identificarea
persoanelor; materializarea rezultatelor; trebuind, în opinia mea, să se facă
unitar.
O observaţie este necesară în legătură şi cu ascultarea de persoane odată
cu desfăşurarea activităţilor de căutare. Echipa de anchetatori, cu atât mai
bogată cu cât este necesar un volum mai mare de muncă, va desfăşura ascultarea
persoanelor care conduc activitatea de la locul unde se desfăşoară percheziţia, a
persoanelor care asigură paza şi accesul în obiectiv, a celor care conduc mijloace
de transport şi de manevrare a mărfurilor, a gestionarilor, a secretarelor care
cunosc date despre corespondenţă, a altor persoane care prin natura activităţilor
pe care le desfăşoară în cadrul firmei pot cunoaşte date de interes pentru
anchetă. În situaţia unui volum mare de declaraţii, acestea vor fi consemnate în
procese verbale de ascultare care vor fi anexate la procesul-verbal cadru de
percheziţie.
Atunci când se presupune că este posibil ca cei implicaţi în activitate
infracţională să încerce să fugă cu mărfurile, să le deplaseze în alte locaţii pentru
a nu putea fi descoperite se impune o supraveghere atentă, atât înainte de
începerea activităţii757 cât şi în timpul desfăşurării acesteia, a tuturor căilor de
acces ce ar putea fi folosite pentru „evaporarea” mărfurilor sau documentelor
compromiţătoare.
Mărfurile descoperite cu ocazia percheziţiei vor fi ridicate şi date în custodia
autorităţii vamale în vederea parcurgerii procedurilor legale pentru valorificarea
acestora.
Înainte de a socoti epuizată problematica, asupra căreia am vrut să atrag
atenţia prin sublinierile de mai sus, consider că trebuie să fac o observaţie legată
de rolul informaţiilor în dispunerea şi desfăşurarea percheziţiilor. Aşa cum am
arătat, aceste activităţi presupun desfăşurări importante de forţe şi mijloace, un
anumit „deranj”, care nu poate fi justificat decât de obţinerea unor rezultate care
să recompenseze demersul organelor judiciare.
Dispunerea unei percheziţii nu se poate face, de către magistrat decât în
condiţiile existenţei unor informaţii – obţinute cu prilejul efectuării altor activităţi
de cercetare, de la investigatorii acoperiţi, din fluxurile informaţionale dintre
instituţiile cu competenţe în domeniu, ca urmare a cooperării internaţionale sau
de la persoanele care pot avea un interes în desfiinţarea activităţii ilicite – care să
permită crearea convingerii că odată desfăşurată activitatea se pot obţine
rezultate, cu adevărat importante, pentru anchetă. Cu alte cuvinte, desfăşurarea
unei percheziţii poate fi dispusă atunci când există convingerea că „se merge la
sigur”. Riscurile sunt foarte mari – pe lângă eşecul activităţii – se poate
compromite un întreg efort investigativ desfăşurat în prealabil, se pot deconspira
757N.A. – este posibil ca „binevoitori” care cunosc despre activitatea în pregătire să atenţioneze infractorii cu
privire la cele ce urmează să se desfăşoare de către organele judiciare
314
surse, pune în pericol agenţi sub acoperire, se poate pierde încrederea în
profesionalism şi buna credinţă faţă de partenerii externi, etc.
Mai mult, cu prilejul desfăşurării activităţii, totul se va dirija în aşa fel încât
toate riscurile, inerente percheziţiei, să fie sub control. Rutina şi acţiunile decise
vor fi, de asemenea, supuse unei regii de succes. Cei implicaţi în activitatea ilicită,
martorii asistenţi şi celelalte persoane participante trebuie să perceapă că se
desfăşoară o activitate cu o meticulozitate şi un profesionalism desăvârşit, iar
rezultatele care se obţin sunt numai rodul rigorii, atenţiei şi, de ce nu, norocului
pe care l-au avut cei din echipă.
Întrucât în cercetarea infracţiunilor vamale poate avea un rol important
cercetarea computerelor, consider necesar ca în finalul acestei secţiuni să prezint
unele consideraţii legate de modul de lucru cu computerul.
Atunci când se desfăşoară percheziţii la sediul ori punctele de lucru ale
unei agent economic cu privire la care se apreciază că este implicat în activităţi
ilicite de natura celor ce constituie obiectul acestei lucrări, înainte de toate, se va
urmări corespondenţa, evidenţa contabilă – a stocurilor, intrărilor-ieşirilor, contul
profit şi pierderi, etc. – fişierele ce ţin de declararea operaţiunilor prin mijloace
informatice, evidenţele din agenda personală ce se pot referi la datorii, sume
plătite, sume de încasat, date de scadenţă, adrese, etc.
Pentru a putea detalia, în continuare, subiectul este necesar să prezint un glosar
cu termeni de specialitate, astfel încât să se înţeleagă mai bine în ce constau operaţiunile
ce trebuie desfăşurate de către membrii echipei în legătură cu percheziţia calculatorului
şi manevrarea sa. Astfel:
• ACCESS TOKEN: În sistemul de operare Windows există un card de securitate
internă, care este generat în momentul în care se loghează utilizatorii. Conţine un ID
pentru securitatea utilizatorului şi a tuturor grupurilor, de care utilizatorul aparţine.
• BIOS: BASIC INPUT/OUTPUT SYSTEM: Ajută la reglarea datelor stocate în ROM, care
determină computerul să pornească operarea sistemului şi să comunice cu alte
elemente electronice din sistem, ca: drivere, tastaturi ,monitor, imprimantă, etc.
• BUFFER: porţiune a memoriei calculatorului, care are drept utilitate accesul la
diverse componente electronice.
• CD-R: compact disc înregistrat. Este un disc, pe care informaţiile pot fi scrise, dar nu
pot fi şterse.
• CD-RW: compact disc reincriptibil. Este un disc, pe care pot fi scrise informaţiile şi, de
asemenea, şterse.
• COMPRESSED – FILE: dosar compresat. Fişierul a fost micşorat, printr-o compresie
făcută pe baze algoritmice, pentru a salva spaţiul de pe hard-disc.
• COOKIES: mici fişiere de text, cu rol în navigarea pe Internet. Ca exemple, pot fi
enumerate: parole, istoricul paginilor vizitate de utilizator în timpul navigării pe
Internet.
• CPU (CENTRAL PROCESSING UNIT): este localizat în interiorul calculatorului, este –
de fapt – „creierul”, care realizează funcţiile aritmetice, logice şi calculele de control.
• DELETED FILES : în cazul în care există fişiere incriminatoare, stocate în calculator,
făptuitorul poate încerca să le şteargă, în încercarea de a distruge probele. Cu ajutorul
unor programe, pot fi recuperate aceste fişiere.
• DIGITAL EVIDENCE : informaţia stocată sau transmisă într-o forma binară.
• DOCKING STATION: un instrument, cu ajutorul căruia, un laptop sau o agendă
computerizată pot fi ataşate, pentru a-l folosi pe post de desktop. De obicei, prezintă
un conector, cu care se conexează cu instrumente ca: hard-drive, scanner, tastatură,
monitor, imprimantă.
315
• DOCUMENTATION: notiţe scrise, casete audio/video, forme printate, schiţe şi/sau
fotografii, care reprezintă o redare fidelă a scenei, a probelor descoperite şi activităţilor
desfăşurate în timpul cercetării calculatorului.
• DONGLE: este un instrument de protecţie a copiilor, suplinit de un software.
• DSL: Digital subscribe line: proiectat pentru a permite o comunicare extrem de rapidă
a datelor, depinzând de existenţa liniilor telefonice între utilizatori şi companiile
telefonice.
• DUPLICATE DIGITAL EVIDENCE: este o reproducere digitală a tuturor datelor
obiectelor conţinute pe item-ul (folder-ul) fizic, original.
• DVD: Digital versatile disk : asemănător cu un CD, dar cu o capacitate mult mai mare
de stocare a datelor.
• ELECTROMAGNETIC FIELDS: Câmpuri electromagnetice, asociate cu sarcini
electrice, având – deopotrivă – componente electrice şi magnetice şi conţinând o
anumită energie electromagnetică.
• ELECTRONIC DEVICE: un instrument, care operează pe principiile patronate de
comportamentul electronilor.
• ELECTRONIC EVIDENCE: informaţii, date, cu valoare pentru ancheta penală, ce sunt
stocate şi transmise, printr-un instrument electronic.
• ENCRYPTION: orice procedură folosită în criptografie, pentru a transforma un text
normal, într-unul criptat, cu scopul de a împiedica citirea textului, de către persoane
care nu trebuie să aibă acces la datele incluse în fişiere.
• FIRST RESPONDER: primul ofiţer de poliţie sau/şi alţi reprezentanţi oficiali, care au
ajuns primii , la locul unde se va desfăşura o activitate de anchetă.
• HIDDEN DATA: multe sisteme de computere au inclusă o opţiune, pentru a proteja
informaţia de utilizatorii cazuali, ascunzând-o.
• ISDN: INTEGRATED SERVICES DIGITAL NETWORK: o linie telefonică digitală, de o
viteză foarte mare, pentru o comunicare în reţea cu mare rapiditate.
• ISP: INTERNET SERVICE PROVIDER: o organizaţie, care facilitează accesul la
Internet.
• LATENT: prezent, nevizibil, dar capabil să devină vizibil.
• LS-120: LASER SERVO120: este o tehnologie adresată dischetelor, ce are o putere de
120 MB.
• MAGNETIC MEDIA: disc, casetă, dischetă sau alt instrument, utilizat(ă) în stocarea
informaţiei magnetice.
• MODEM: o piesă, utilizată de calculator, pentru a comunica prin intermediul liniilor
telefonice. Se recunoaşte după conectarea la o linie telefonică.
• NETWORK: grup de calculatoare, conectat în reţea, pentru a face schimb de informaţii
şi resurse.
• NETWORKED SYSTEM: un computer, conectat la o reţea tip network.
• ORB: sistem hard-disk, cu o mare capacitate de mobilitate.
• PASSWORD-PROTECTED FILES: multe programe de software includ şi posibilitatea
de a proteja un document, folosind o parola. Un tip de parolă, de protecţie, este –
uneori – numită „access denied” (acces respins). Programul de software nu va
deschide documentul , dacă nu este introdusă, corect, parola.
• PERIPHERAL DEVICES: un instrument auxiliar, ca: imprimantă, modem, sau un
sistem de stocare, care funcţionează simultan cu un computer.
• PORT: o interfaţă, prin care computerul comunică cu un alt instrument sau sistem.
• REMOVABLE MEDIA: dischete, CD-uri, DVD-uri, etc., care stochează informaţii,
putând fi foarte repede mutate.
• SCREEN SAVER: program, ce are legătura cu monitorul calculatorului.
• SERVER; computer ce realizează servicii pentru alte componente, conectate la o reţea
network.
316
• SLEEP-MODE: status de consemnare a puterii, care suspendă hard driver-ul şi
monitorul, rezultatul fiind un monitor gol, pentru a se conserva energia.
• STAND-ALONE COMPUTER: un computer, neconectat la reţea sau la alt computer.
• SYSTEM ADMINISTRATOR: persoana care are dreptul legal de a supraveghea sistemul
calculatorului.
• TEMPORARYAND SWAP FILES : multe componente folosesc sisteme de operare şi
aplicaţii, care stochează informaţiile temporare pe hard-drive. Aceste documente, care
sunt, în general, ascunse sau inaccesibile, pot conţine informaţii, pe care
investigatorul le poate considera utile în bunul mers al anchetei.
• VOLATILE MEMORY: ceea ce s-a lucrat, dacă nu a fost salvat, după finalizarea
operaţiunii, este şters, prin închiderea calculatorului.
În materie de computere, foarte multe lucruri pot fi de interes pentru
anchetă, practicienii operând cu termenul de urmă electronică. Urma electronică
este informaţia sau conţinutul valorii de investigat, care este stocată sau
transmisă printr-un instrument electronic. Aceasta este o urmă latentă,
asemănătoare amprentelor papilare (de exemplu). Echipamentul şi computerul
propriu-zis sunt necesare pentru vizualizarea acestor urme.
În primul rând, trebuie menţionat că, în mare, prin termenul de computer,
înţelegem: componentele hardware, software-ul şi datele conţinute în unitatea
centrală. Lucrările de specialitate mai menţionează un termen de bază, în acest
domeniu: echipamente periferice. Acestea din urmă se referă la: imprimantă,
modem, monitor sau alt echipament exterior. Prin conectarea calculatorului la
sistemele periferice, se obţine sistemul. Informaţia este reprezentată de sinteza
datelor stocate în sistem758.
Dispozitivele de înmagazinare a datelor sunt, în principal: discurile fixe,
dischetele flexibile, benzile de rezervă, CD-ROM-urile (discuri compacte). Unul
dintre cele mai importante sisteme periferice este imprimanta. Imprimantele pot fi
de mai multe tipuri: cu jet de cerneală, cu panglică, cu laser. Interesant pentru
anchetă este faptul că, la imprimantele cu laser, pot fi ataşate varii dispozitive
care au ca efect faptul că imprimanta va fi dotată cu capacitate de memorizare,
putând, în consecinţă, reţine datele unei pagini chiar înainte de a o tipări,
informaţiile rămânând acolo până când memoria se epuizează. La cele cu
panglică, anchetatorul trebuie să studieze panglica, pentru că aceasta conţine
urme detectabile ale datelor imprimate anterior. Imprimantele performante, de
ultimă oră, au încorporate în sistemul propriu fax şi xerox. Unele modele de fax
pot înregistra datele, înainte de a le transmite. Aceste informaţii rămân în
memoria aparatului până când vor fi anulate prin rescriere.
Sistemele sau dispozitivele care permit unui infractor să înmagazineze date de la
distanţe apreciabile, din punct de vedere spaţial, prin intermediul calculatorului
personal, sunt:
1) server-ul – este un calculator, integrat într-o reţea, ce înmagazinează (stochează)
programe şi fişiere cu informaţii, utilizate de cei ce sunt membri ai reţelei.
2) poşta electronică – asigură transmiterea de mesaje între calculatoare, prin
intermediul unei reţele de comunicaţii.
3) sistemul de mesagerie vocală – este un calculator complex, care răspunde la
apelurile telefonice şi care permite trimiterea şi primirea de mesaje telefonice, de
la un număr de „cutiuţa poştală”, individualizat, pentru fiecare subiect.
758 Ioan Dascălu; Emil Stan; Laurenţiu Giurea. ”Infracţiunile informatice – o noua provocare pentru
autorităţile statului”
317
Referitor la urmele electronice, foarte complexe de altfel, procedura
criminalistică vizează patru etape în cercetare:
• colectarea;
• examinarea;
• analiza;
• fixarea rezultatelor759.
Atunci când este vorba de urme electronice, trebuie să se ţină seama de câteva idei
principale:
1) Activităţile sunt efectuate în considerarea unui maximum de securitate, astfel
încât să nu fie schimbate probele.
2) Persoanele, care conduc activitatea de examinare, trebuie pregătite în mod
special, pentru a putea face faţă – cu succes – acestui tip de intervenţie, cu un
grad ridicat de dificultate.
3) Activităţile, referitoare la: măsurarea, examinarea, stocarea sau transportarea
urmelor electronice, trebuie sa fie fixate prin : procese-verbale, înregistrări video,
schiţare, etc., iar urmele propriu-zise să fie foarte bine conservate, pentru analiza
ulterioară.
Etapele procedurale, ce se succed la faţa locului, sunt următoarele:760
1) recunoaşterea şi identificarea acestui tip de urme;
2) documentarea la faţa locului;
3) colectarea şi conservarea urmelor electronice;
4) ambalarea şi transportarea acestora.
Pentru o astfel de cercetare, este indicat să se apeleze la nişte experţi-
informaticieni. Aceştia trebuie să fie pregătiţi, în orice moment, pentru a interveni,
dacă situaţia o cere. Planurile de cercetare sunt create în conformitate cu legile în
vigoare, astfel încât să nu fie lezat vreun drept garantat constituţional.
Investigatorul – coordonator al echipei, ajungând la locul desfăşurării
activităţii, trebuie să se ocupe de asigurarea securităţii pentru toţi membrii
echipei, şi a întregii zone. De asemenea, este necesar a identifica – vizual –
eventualele urme, atât fizice (cu o materializare în spaţiu), cât şi electronice, şi să
cerceteze dacă unele dintre ele sunt perisabile, impunând o procedură de urgenţă.
Acesta evaluează spaţiul şi formulează un plan de căutare.
Şeful echipei se asigură că toate persoanele sunt îndepărtate din zona
imediat apropiată arealului ce conţine urme. În acest moment iniţial/premergător,
al cercetării propriu-zise, trebuie să nu se altereze parametrii normali/optimi ai
echipamentului electronic. Se lasă exact aşa cum a fost găsit761: fie deschis, fie
închis. Nu se acţionează asupra lui sub nici o formă. Echipa trebuie să protejeze
datele perisabile (atât pe cele de ordin fizic, cât si pe cele electronice). Acestea din
urmă pot fi găsite pe: pager, telefon mobil sau alte instrumente de acest tip.
Specialistul criminalist va sigila imediat instrumentele ce conţin astfel de date,
întocmindu-se ulterior un proces-verbal şi/sau o planşă fotografică. Tastatura,
mouse-ul, dischetele, CD-urile sau alte componente, pot avea pe ele o serie de
urme digitale – în stare latentă – alte dovezi de ordin fizic, ce trebuie conservate.
Substanţele utilizate la revelarea urmelor digitale pot afecta echipamentul, dar şi
informaţiile. Din această cauză, urmele latente trebuie ridicate după ce
recuperarea probelor electronice este realizată, în procent de sută la sută.
759 U.S. Department of Justice, Office of Justice Programs, National Institute of Justice - Electronic Crime
Scene Investigation - A Guide for First Responders, pag. 12

760 Idem pag. 18
761 N.A. – echipamentul electronic
318
Un capitol important îl ocupă luarea declaraţiilor. Toate persoanele, aflate la
faţa locului, trebuie identificate şi ascultate pe rând.
Se încearcă obţinerea următoarelor informaţii:
• cine este proprietarul/posesorul instrumentelor electronice, găsite la faţa locului,
ca: parole, nume utilizator, provider-ul serviciului de Internet.
• orice parolă cerută pentru accesarea sistemului, computerului sau informaţiilor;
• scopul sistemului;
• orice scheme de securitate sau instrumente distructive (ştergerea întregului hard,
printr-o operaţiune de autodistrugere programată de către cel ce a introdus
programul).
• orice extra-site în care sunt stocate informaţii;
• identificarea folderelor ascunse (printr-un program special, aceste foldere nu se
vizualizează, decât în urma tastării anumitor taste, introducerea unor parole etc.)
• orice documentaţie explicativă, referitoare la sistemul de instalare a hard-ului sau
soft-ului.
Se va observa detaliat locul în care se găseşte computerul: poziţia mouse-
ului, aranjarea spaţială a celorlalte componente faţă de mouse (ex.: un mouse,
aflat în stânga tastaturii, indică faptul că este vorba de un utilizator stângaci). Se
fixează informaţiile deduse din parametrii de funcţionare, ai sistemului
computerului, dar şi din aranjarea în spaţiu a acestora, incluzându-se aspecte ca:
puterea calculatorului, închis/deschis, modul „sleep” etc. Majoritatea
computerelor au un beculeţ care indică dacă instrumentul electronic este deschis
sau nu. De asemenea, dacă sistemul este cald, se poate deduce foarte uşor că a
fost utilizat de curând. Ar fi ideal, spun specialiştii, dacă se vor face înregistrări de
imagini ale întregul loc, pentru a înregistra vizual întreaga camera: 360 de grade
de acoperire, dacă este posibil. Se fotografiază din faţă computerul. După această
abordare, se fotografiază separat: monitorul, tastatura, mouse-ul, unitatea
centrală. Se iau notiţe, care să descrie ceea ce apare pe display, prin deschidere.
Programele activate pot cere o documentaţie mai complexă a activităţii
monitorului. Mutarea computerului, în timp ce sistemul funcţionează, poate
determina schimbări –iremediabile – în baza de date.
În ceea ce priveşte autorizaţia de percheziţie762, aceasta trebuie să
conţină precizări exprese, referitor la faptul că vor fi verificate şi mediile de stocare
electronice. De asemenea, un rol foarte important îl are şi stabilirea locului în care
se va desfăşura analiza probelor, stabilire care se va face anterior demarării
acţiunii de verificare a mediului informatic. Se poate executa o cercetare a
computerului, în spaţiul în care s-au descoperit probele. În cazul în care se va
considera că este nevoie, se vor ridica elementele de hardware, pentru verificări
detaliate. Mediile ce vor fi cercetate sunt reprezentate de calculatorul propriu-zis,
reţelele de calculatoare şi mediile de stocare portabile. Pentru o deplină‚
„coerenţă” a activităţilor, sunt necesare anumite activităţi pregătitoare, de fapt,
etape, ce trebuie respectate în procesul de căutare a informaţiilor, stocate într-un
astfel de sistem. Se vor colecta informaţiile referitoare la sistemele informatice ce
urmează a fi verificate, tipul de stocare a datelor, locaţia echipamentului şi a
dispozitivelor de stocare etc. Alegerea momentului efectuării percheziţiei se va
face, în funcţie de statutul sistemului informatic, dar şi de prezenţa sau absenţa
anumitor persoane. Se va stabili concret cine va participa la percheziţie, printre
762 Iosif Lucaci, Robert Marin – Investigarea fraudelor informatice, Edit. Ministerului Administraţiei şi
Internelor, Bucureşti, 2002, pag 45-47
319
aceştia numărându-se – obligatoriu – investigatori, criminalişti, ingineri de
sistem, programatori, etc. Deloc de neglijat este fixarea logisticii ce urmează a fi
utilizată, adică instrumente, programe, etc. În desfăşurarea activităţii
procedurale, se vor urmări câteva aspecte:
1) realizarea securităţii locului;
2) stabilizarea mediului;
3) identificarea persoanelor care au cunoştinţe şi aptitudini pentru
mânuirea calculatorului;
4) identificarea a minim a doi martori-asistenţi.
Prin intermediul acestor activităţi, se urmăreşte obţinerea de date şi
informaţii, referitoare la numărul şi tipul unităţilor centrale de procesare, locaţia
unităţilor centrale de procesare, tipul reţelei, sistemul de operare al reţelei, etc.
Percheziţia se va face de către specialistul criminalist sau personalul tehnic ce
deţin informaţii de profil, în prezenţa martorilor-asistenţi şi chiar, dacă este
posibil, a persoanelor implicate în activitatea infracţională.
Se poate concluziona, astfel că, la urma-urmei, percheziţia vizează două
planuri:
1) percheziţia hard-ului (este mult mai uşor de efectuat, pentru că obiectele
cercetate au o materializare în spaţiu, sunt palpabile);
2) percheziţia soft-ului. În acest din urmă caz, pot exista două posibilităţi:
a) când informaţia căutata de către anchetatori este stocată în
calculatorul aflat la locul percheziţiei;
b) când informaţia a fost înmagazinată în afara locului de percheziţie,
computerul aflat la faţa locului fiind utilizat doar pentru a facilita
accesul la informaţia stocată în locaţia exterioară.
Dacă informaţiile căutate sunt materializate în documente tipărite, la faţa
locului se pot lua măsuri de securitate, prin restrângerea accesului fizic la
documente. Este necesar ca, la faţa locului, să fie adus un expert, pentru cazul în
care, în timpul percheziţiei, infractorul ar putea să dea comenzi de la un alt
calculator, pentru a transfera, altera, şterge date etc. Protejarea datelor se va face
prin comenzi software, sau prin deconectarea propriu-zisă a calculatorului. Cei
care folosesc computerul pentru săvârşirea de infracţiuni vamale pot avea în
sistem doar date stocate, fără posibilitatea de a le controla mişcarea,
tranzacţionarea. În unele cazuri, sunt persoane îndrituite, specializate, care să se
ocupe de bunul mers al activităţii cibernetice, aceştia numindu-se administratori
de reţea.
În general, se impune ca, în echipa căreia îi revine sarcina de a efectua
percheziţia, să fie incluşi şi specialişti în domeniul calculatoarelor. Se utilizează
un program special care să fie, într-o oarecare măsura restrictiv, în sensul că
echipa va căuta exact informaţiile, folderele, fişierele care interesează pentru
anchetă, şi nu va accesa date care nu intră în sfera de interes. Datele recent
şterse de pe hard-disc pot fi recuperate într-o proporţie variată. Specialistul
trebuie să fie foarte atent în cercetare, ţinându-se cont de faptul că pot fi
foldere/fişiere ascunde. Se lucrează cu programe utilizate din comerţ, de la
magazinele de profil. În cazurile mai complexe, specialiştii pot crea programe
special-adaptate infracţiunii cu care se confruntă. Pentru a se garanta
obiectivitatea activităţii de tactică criminalistică, dar şi pentru a se garanta
inviolabilitatea drepturilor constituţionale ale făptuitorului, în mandatul de
percheziţie se recomandă a se specifica foarte clar specificul folderelor/fişierelor
320
ce vor fi studiate, în sensul că sunt utile în aflarea adevărului. Se ştie că
infractorii din domeniul cibernetic sunt foarte inventivi. Ei îşi dotează
calculatoarele cu aşa-numitele “chei fierbinţi” sau alte programe autodistructive,
care pot şterge dovezile vitale pentru anchetă, dacă sistemul este examinat de
către un amator în ale computerelor. Există situaţii, de exemplu, în care
infractorul introduce programe ingenioase, în sensul că sunt cerute periodic
coduri de acces, ce trebuie introduse intr-un anumit timp. Necunoaşterea
parolelor, ca şi orice latenţă în introducerea lor, iniţiază un proces de
autodistrugere a documentelor ce pot proba vinovăţia autorului.
În ceea ce priveşte ridicarea probelor în cadrul infracţiunilor analizate, pe
lângă urmele electronice ce se ridică prin copierea pe diferite suporturi – CD-uri,
dischete, etc. – pot fi descoperite şi urme nonelectronice, materiale, ce trebuie
ridicate, prin proceduri obişnuite. Ele pot fi într-o conexiune strânsă cu urmele
electronice. Exemple: parole scrise de mână, alte notiţe scrise olograf, manuale pe
teme cibernetice, texte/imagini printate etc. Acestea trebuie sigilate, conservate,
şi, neapărat, identificate în vederea viitoarelor examinări.
Împachetarea, transportul şi depozitarea nu trebuie să adauge, modifice
sau să distrugă informaţiile stocate în computer. Calculatoarele sunt instrumente
electronice extrem de fragile, ce pot fi sensibile la: temperatură, umiditate, şoc
mecanic, electricitate statică şi surse magnetice.
Modalităţile de realizare a acestor activităţi pot avea următoarea structură
logică :
763
1) Echipa se asigură că toate urmele (de natură electronică), ridicate de la

faţa locului, sunt bine împachetate/sigilate, inventariate, înainte de
ambalare;
2) Se acordă o mare atenţie probelor, având grijă să fie bine conservate;
3) Se ambalează sursele magnetice în pungi antistatice (hârtie sau pungi de
plastic antistatic). Se evită ambalajele ce produc electricitate statică, ca
pungile standard de plastic;
4) Se evită expunerea unor instrumente ca: dischete , CD-ROM-uri, casete,
etc., extrem de fragile şi sensibile la acţiunea diverşilor factori externi;
5) Este foarte important ca, cel ce ambalează urmele, să eticheteze, sigileze,
cutiile în care sunt transportate;
În timpul transportării urmelor electronice, ar trebui să se urmărească
aspecte precum764:
1. Aşezarea, poziţionarea urmelor electronice să se facă departe de sursele
magnetice;
2. Evitarea stocării urmelor electronice în autovehicul, pe perioade mai mari
de timp. Condiţii ca: răceală, umiditate, căldură excesivă, pot produce
alterări semnificative;
3. Computerul sau alte componente, care nu sunt depozitate în containere,
sunt aşezate în maşini, pentru a se evita şocurile sau vibraţiile excesive.
Ex.: computerul poate fi aşezat pe podeaua autovehiculului, iar monitorul
poate sta pe un scaun, cu ecranul în jos şi fixat cu o centură de siguranţă;
763 U.S. Department of Justice – Computer Crime and Intellectual property section, Searching and seizing
computers and obtaining electronic evidence in Criminal Investigation, Washington D.C. 2001, pag. 56
764 Denning Dorothy – Information warfare and security, Boston, Massachusetts: Addison-Wesley, 1999,
pag.46.
321
Trebuie amintit aici că, înainte de a deconecta orice cablu, este indicat să se
efectueze înregistrări de imagine. Se vor fixa prin imagini ecranul monitorului,
toate legăturile prin cablu şi tot ceea ce se crede ca ar putea fi de folos anchetei.
După încheierea acestei operaţiuni, se va trece la deconectarea tuturor căilor de
acces de la distanţă (ex.: firul de legătură al telefonului, cabluri de legătură cu
server-ul), în scopul de a nu se altera, şterge, din memoria computerului,
diversele date şi informaţii. Se etichetează fiecare cablu în parte, dispozitiv sau
punct de conexiune, la care cablul este cuplat. În continuare, se va putea trece la
dezasamblarea, etichetarea şi inventarierea pieselor de echipament.
Măsurile, privind depozitarea, urmăresc activităţi premergătoare, dar şi
simultane stocării lor. Astfel: se verifică dacă urmele sunt inventariate, conform
reglementărilor legale în vigoare; se depozitează toate urmele într-un spaţiu
protejat de temperaturi şi umiditate extreme; se protejează de sursele magnetice,
praf sau alte particule dăunătoare sau contaminatori765.
7.4. Dispunerea de constatări tehnico-ştiinţifice şi

expertize
Constatările tehnico-ştiinţifice sau expertizele care se dispun în cadrul

cercetării infracţiunilor vamale pot avea, principial, ca obiect, bunurile trecute
fraudulos frontiera, documentele folosite pentru trecerea frauduloasă peste
frontieră a acestora şi, generic, alte urme specifice modului de operare folosit
pentru trecerea ilicită a frontierei.
Astfel, ca exemplu, în cazul investigării infracţiunii de contrabandă
calificată prevăzută de art. 76 din Codul Vamal atunci când există suspiciuni că
s-au trecut peste frontieră droguri, precursori sau substanţe chimice esenţiale,
substanţele în litigiu vor fi supuse unei constatări tehnico-ştiinţifice sau, după
caz, unei expertize toxicologice ce va răspunde la întrebări cum sunt: dacă
substanţele ori produsele supuse examinării fac sau nu parte din categoria
drogurilor, substanţelor psihotrope, precursorilor sau substanţelor chimice
esenţiale? despre ce produse sau substanţe este vorba? care este concentraţia în
substanţă activă a drogurilor sau substanţelor psihotrope analizate? dacă în
raport cu numărul şi natura compuşilor existenţi în probele analizate se poate
aprecia sursa de provenienţă a drogurilor766?
Fundamentul ştiinţific al expertizei767 are la bază punerea în evidenţă a
caracteristicilor calitative proprii fiecărei substanţe768, care se păstrează
neschimbate, indiferent de conjunctura existentă în momentul folosirii, ca obiect
al activităţii ilicite. Dacă este de făcut referire la comportarea la temperaturi înalte
sau în flacără, nu trebuie uitat că punctul de topire al unei substanţe reprezintă
una dintre caracteristicile individuale cu valoare certă de identificare.
Ca de fiecare dată când este necesară rigoare, şi determinarea punctului de
topire este determinată de puritatea substanţei supuse expertizei, orice impuritate
765 Casey , Eoghan .Digital evidence and computer crime; Forensic Science, Computers and the Internet, San
Diego :Academic press , 2000; pag. 205
766 Pentru detalii a se vedea şi V. Bercheşan, C. Pletea – drogurile şi traficanţii de droguri, Ed. „Paralela 45”,
Piteşti, 1998, pag. 295-296.

767 Ion Grigorescu în Tratat Practic de Criminalistică vol. 2, 1980, pag. 516-517
768 Starea de agregare, formă de cristalizare, punct de topire, structură moleculară, comportare faţă de
reactivi specifici, proprietăţi biochimice, etc.

322
ducând la modificarea valorii. Cocaina bază are punctul de topire între 96 şi 98
grade C. Atropina la 116, derivaţii barbiturici – în funcţie de natura lor – între 123
şi 220, mercurul la 357, pesticidele în jur de 246, DDT-ul la 109, parathionul la
375, Warfarina 159-162, cantarida la 218, etc. Pentru determinarea punctului de
topire se poate utiliza un aparat de tip Boeţius769, cel care face determinarea
având posibilitatea să urmărească toate transformările pe care le suferă
substanţa în timpul încălzirii şi topirii, simultan cu creşterea temperaturii
indicate de termometru. Se notează temperatura din momentul începerii topirii şi
până la terminarea ei, operaţia repetându-se de 2-3 ori, în final, punctele de
topire determinate urmând a se compara cu valorile existente în tabelele
acceptate de comunitatea ştiinţifică.
Procedee, relativ simple, se folosesc şi în cazul în care urmează a se
determina comportarea în flacără a unei anumite substanţe. Se izolează o
cantitate de substanţă care, pe un suport adecvat, se aduce în flacăra unui bec de
gaz şi se încălzeşte până la incandescenţă, urmărindu-se reacţiile care se produc.
Astfel, dacă după încălzire nu mai rămân reziduuri, substanţa testată ori este
volatilă ori este de natură organică. Alteori, în timpul încălzirii, substanţa
analizată sau gaze emanate de către aceasta se pot aprinde, arzând cu flacără de
culoare ce variază în funcţie de natura substanţei ori se carbonizează treptat.
Apariţia fumului de o anumită culoare sau degajarea unor gaze în timpul
încălzirii, constituie indicii importante cu privire la natura substanţei analizate.
În raport cu comportarea în flacără se poate deosebi – bunăoară, în cazul
substanţelor toxice solide sau lichide – dacă proba analizată este o substanţă
anorganică770, organică771 ori este un amestec de substanţe, organice şi
anorganice, caz în care arde parţial, rămânând un reziduu solid ce poate avea
culori diferite.
Rezultatele expertizei toxicologice sunt condiţionate şi de posibilitatea
folosirii unei aparaturi de înaltă performanţă. Ca exemplu de aparatură de înaltă
performanţă cu care ar trebui dotat un laborator de toxicologie – pe plan mondial
– se face referire la: HPLC – cromatograf ce foloseşte lichide de înaltă presiune;
HRGC – gaz-cromatograf de înaltă rezoluţie cu coloane capilare; GC/MS System –
gaz-cromatograf cuplat cu spectrometru de masă; etc. În condiţiile unei dotări
adecvate, în cadrul expertizei toxicologice772, pot fi folosite şi următoarele metode
de analiză:
o Cromatografia în strat subţire (CSS) – se foloseşte la operaţii de
separare şi identificare a diverselor componente chimice; cromatografia
gazoasă este folosită ca, în cadrul aceleiaşi operaţii, să se separe şi să se
identifice, cu detectori specifici şi după timpul de retenţie, o anumită
substanţă, după care poate urma determinarea cantitativă;
o Spectrofotometria bazată pe proprietăţile de absorţie ale
substanţelor toxice în anumite zone ale spectrului ( UV, VIS, IR) permite
atât determinări cantitative cât şi calitative. Identificarea substanţei de
interes se bazează pe absorţii caracteristice, la o anumită lungime de
undă, iar aprecierea cantitativă se realizează după coeficientul de
extincţie specifică la lungimea de undă a absorţiei caracteristice.
769 V. Bercheşan, C. Pletea – Drogurile şi traficanţii de droguri, Edit. Paralela 45, Piteşti, 1998, pag. 210
770 Nu arde
771 Arde cu flacără şi, uneori, degajă fum
772 Dr. Ioan Droc în Tratat de Medicină Legală, Edit. Medicală, Bucureşti, 1995, vol. 2, pag. 131
323
o Spectrometria de absorţie atomică (SAA) este metoda optimă de
identificare şi dozare a unor substanţe minerale. Prin dispozitive
auxiliare speciale se pot efectua şi determinări de As şi Hg.
o Polarografia este o metodă folosită în identificarea toxicilor metalici,
folosind electroliza cu electrod picurător de mercur.
o Metode precum: microcristalografia, radiochimia, difracţia cu raze
X, electroforeza, îşi găsesc aplicaţii preferenţiale fiind folosite în cazuri
particulare
În cazul investigării contrabandei calificate care a avut ca obiect arme de
foc, muniţii, materii explozive sau radioactive constatările tehnico-ştiinţifice sau
expertizele pot lămuri probleme precum: dacă dispozitivele prezentate pentru
examinare constituie sau nu arme de foc în sensul legii; tipul şi modelul armelor
de foc; starea de funcţionare a armelor; seria de fabricaţie, modelul, felul
gloanţelor, starea lor calitativă şi dacă au fost confecţionate industrial sau
artizanal; dacă substanţele, dispozitivele, etc., descoperite fac parte ori nu din
categoria materialelor explozive; natura şi compoziţia materiilor explozive în
litigiu; dacă materiile explozive analizate sunt sau nu în stare de natură a le face
folosibile pentru generarea unei explozii; dacă materialele trimise spre analiză fac
parte din categoria materialelor nucleare ori radioactive; natura substanţelor
analizate; gradul de radioactivitate al substanţelor analizate; cantitatea de uraniu
sau toriu conţinută de substanţa supusă examinării.
Pentru examinarea documentelor asupra cărora planează suspiciuni în
legătură cu posibila falsificare a acestora se dispun expertize tehnice ale
documentelor pentru stabilirea falsului, a naturii, întinderii şi mijlocului prin
care a fost creat iar în situaţia falsurilor create prin scrierea cu mâna sau prin
contrafacerea semnăturilor se pot dispune expertize grafoscopice pentru
identificarea persoanei falsificatorului.
Practica judiciară subliniază frecvenţa mai mare a falsurilor de semnături,
contrafacerea acestora presupunând, spre deosebire de contrafacerea unor texte,
cantităţi reduse de trasee grafice componente773 şi o uşurinţă în imitare, după o
prealabilă pregătire. Caracteristicile generale şi individuale ce sunt folosite la
fundamentarea concluziilor expertizei grafice774, în cazul semnăturilor sunt
următoarele:
◊ Aşezarea (amplasarea) semnăturii pe document – important în cazul în
care semnătura nu este amplasată normal faţă de spaţiul special destinat din
documentele tipizate;
◊ Structura semnăturii – determinată de gradul de simplificare sau
complexitate,
◊ Compoziţia semnăturii – literară, semiliterară, indescifrabilă, monogramă,
mixtă;
◊ Gradul de evoluţie – mediu, evoluat, subevoluat;
◊ Viteza de execuţie a trăsăturilor,
◊ Dimensiunile grafismelor;
◊ Înclinaţia literelor şi a trăsăturilor neliterale;
◊ Continuitatea – gradul de coeziune al trăsăturilor grafice;
◊ Plasamentul şi forma atacului;
773 Ioan Vicol în Tratat Practic de Criminalistică, op. cit. vol. 2 pag. 289
774 Mircea Marin, Buzatu Nicolae – Îndrumar de expertiză grafică, Edit MI, Bucureşti, 1996, pag. 34-35
324
◊ Forma legăturilor dintre litere;
◊ Atacul şi înclinaţia ovalelor;
◊ Plasamentul literelor faţă de linia de bază;
◊ Variabilitatea mărimii literelor;
◊ Deformările literelor;
◊ Plasamentul sedilelor şi al semnelor diacritice;
◊ Dimensiunea şi înclinarea depasantelor;
◊ Forma şi conţinutul parafei – parafa fiind un element foarte important al
semnăturii, cu o mare stabilitate, aceasta constituie un reflex propriu al
semnatarului care oferă semnăturii o configuraţie specifică.
Expertiza în cazul falsificării ştampilelor – şi aceasta destul de des întâlnită
în practică – va avea concluzii bazate pe caracteristici775 precum: forma şi
conţinutul ştampilei; corespondenţa dintre conţinutul impresiunii şi textul
autentic; dimensiunile exterioare ale impresiunii, numărul rândurilor şi
dimensiunile lor; imprimarea neuniformă pe toată suprafaţa; asimetria
elementelor; existenţa unor cifre sau litere cu forme nestandardizate;
neregularităţi ale trăsăturilor – ondulări sau întreruperi ale acestora; diferenţe de
grosime ale trăsăturilor grafice din compunerea desenului; redarea defectuoasă a
stemei ori a altor semne; existenţa unor greşeli gramaticale; denumirea greşită a
unei instituţii; prescurtarea nejustificată a unor cuvinte; etc.
Expertiza falsului prin adăugare de text, ca element caracteristic, se
bazează pe metode de examinare776 precum:
Examinări microscopice – pentru evidenţierea diferenţierilor
cromatice, amestecurilor şi corpurilor străine din substanţa folosită de
instrumentul scriptural;
Examinări prin metode colorimetrice – au la bază interpretarea
rezultatelor obţinute prin măsurarea optică a culorii materialelor de scriere
faţă de o soluţie etalon, precum şi măsurarea gradului diferit de absorţie a
luminii;
Examinări prin metode spectrofotometrice – oferă posibilitatea
măsurării coeficienţilor spectrali de claritate prin iluminarea materialelor de
scriere cu radiaţii monocromatice;
Accentuarea diferenţelor de nuanţă dintre materialele de scriere prin
mărirea saturaţiei culorilor sau prin transformarea acestora;
Examinarea în spectrul invizibil – radiaţiile UV şi IR sunt absorbite
sau sunt reflectate diferit de materialele folosite la redactarea documentelor,
comparativ cu cele folosite la completarea lor;
Radiaţiile Roentgen şi betagrafia;
Examinări cromatografice.
În ceea ce priveşte alte categorii de urme specifice modului de operare voi
prezenta unele observaţii cu privire la expertiza urmelor lăsate de încălţăminte,
urme des întâlnite în cadrul cercetării infracţiunii de contrabandă – art. 175 din
Codul Vamal – având în vedere că făptuitorii trebuie să tranziteze zone de sol
special pregătite pentru a păstra astfel de urme iar ceea ce face utile, aceste urme,
investigării criminalistice este, tocmai, proprietatea obiectului primitor de a
recepta, conserva şi reda urma de încălţăminte. de a recepta, conserva şi reda
775 V. Bercheşan – Valorificarea ştiinţifică a urmelor infracţiunii, Edit. Little Star, Bucureşti, 2003, pag . 88
776 V. Bercheşan – op. cit. pag 128
325
urma de încălţăminte. de a recepta, conserva şi reda urma de încălţăminte. de a
recepta, conserva şi reda urma de încălţăminte.
Principalele caracteristici generale şi individuale care pot ajuta cercetarea777
sunt:
o conturul exterior – permite să se stabilească natura încălţămintei
(bocanci, pantofi, cizme, sandale, etc.) şi genul persoanei care o poartă
(copil, femeie, bărbat, etc.);
o lungimea şi lăţimea; – la urmele formate în nămol, zăpadă, sol afânat,
urmele pot fi supradimensionate iar la urmele formate în timpul unei
alegări, acestea pot apare sub dimensionate
o înălţimea, lungimea şi lăţimea tocului, gradul de curbare al glengului;
o modelul desenului imprimat pe talpă şi pe toc;
o forma vârfului şi tocul încălţămintei
o modul şi partea în care este uzat tocul
o continuitatea sau/şi discontinuitatea cusăturii, numărul de paşi în
care lipseşte aţa;
o zona de uzură mai accentuată a desenului de pe talpă;
o inscripţiunile de pe desenul tălpii – marca, ţara de provenienţă, serii,
alte menţiuni;
o blanchiurile, petecele, ţintele de pe talpă – număr, caracteristici, zona
în care sunt poziţionate;
o părţi detaşate de pe talpă – tip, formă, dimensiune, amplasarea faţă de
celelalte elemente caracteristice;
Atunci când se examinează urmele lăsate de feţele încălţămintei se vor
examina: numărul de încreţituri, forma ori dispunerea acestora, unghiul format
între liniile încreţiturilor, numărul şi dispunerea perforaţiilor, a cusăturilor şi
vipuştilor, dispunerea acestora faţă de alte elemente caracteristice, numărul,
distanţa şi poziţia orificiilor pentru şireturi, înclinaţia şireturilor faţă de
orizontală, etc.
Examenul comparativ se caracterizează prin faptul că se porneşte de la o
caracteristică de valoare a cărei poziţie zonală este stabilită cu certitudine, după
care se caută aceeaşi caracteristică în zona fotografiei şi mulajului realizate după
încălţămintea prezentată pentru comparaţie. Examinarea va continua cu
stabilirea corespondenţei dintre alte elemente printre care conturul, forma
specifică a caracteristicilor individuale; plasamentul caracteristicilor individuale
faţă de o anumită zonă de referinţă a încălţămintei, dimensiunile caracteristicilor
individuale şi raportul dintre lungimea şi lăţimea lor.
Foarte importantă este şi expertiza urmelor lăsate de mijloacele de
transport. În cadrul acesteia relevantă este examinarea urmelor lăsate de benzile
de rulare ale pneurilor mijloacelor de transport auto. Caracteristicile generale şi
individuale778 pe care se pot fundamenta concluzii valoroase pentru cercetarea
infracţiunilor vamale sunt:
◊ numărul osiilor vehiculului;
◊ ecartamentul – distanţa dintre roţile aflate pe aceeaşi osie;
◊ ampatamentul – distanţa dintre centru osiei din faţă şi al celei din spate;
777 Tudor Barbu, Dan Moise în Tratat Practic de Criminalistică , op. cit. vol. 2, pag. 17
778
Ştefan Lungan şi Ion Constantin în Tratat Practic de Criminalistică, op. cit. pag. 99
326
◊ caracteristicile lăsate în urmele de târâre sau alunecare create de alte
obiecte ce au căzut sau au fost aruncate în timpul transportului;
◊ lăţimea urmei de frânare – poate oferi date despre tipul de anvelopă;
◊ porţiunile neclare din urma de frânare;
◊ diametrul roţilor vehiculului;
◊ desenul benzii de rulare;
◊ defecţiunile de fabricaţie;
◊ urmele de uzură;
În funcţie de natura unor urme descoperite pot fi dispuse şi alte genuri de
constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize traseologice, biocriminalistice, etc.
7.5. Ascultarea martorilor
În condiţiile cercetării infracţiunilor vamale, martorii pot fi identificaţi din

rândul persoanelor care cunosc despre pregătirile pe care le-au făcut infractorii
pentru scoaterea sau introducerea în ţară, cu ocolirea regimului vamal, de
mărfuri sau bunuri, persoanele care au fost căutate în vederea încheierii unor
tranzacţii cu astfel de mărfuri, persoanele care au asigurat transportul mărfurilor
de contrabandă în condiţii legale în incinta unor zone economice libere, persoane
care au manipulat mărfurile, le-au ambalat sau sortat în baza unor contracte de
muncă fără să fi avut cunoştinţă la momentul efectuării operaţiunilor despre
provenienţa ilicită a mărfurilor, etc.
Ca probleme de lămurit prin ascultarea acestora, printre altele vor fi, în
mod obligatoriu, următoarele: împrejurările în care au luat cunoştinţă despre
săvârşirea infracţiunilor; persoanele implicate în săvârşirea infracţiunilor vamale,
modul de organizare şi sarcinile fiecărei persoane în cadrul planului infracţional;
natura bunurilor ce constituie obiectul trecerii frauduloase; locurile prin care s-a
făcut trecerea frauduloasă a bunurilor; alte aspecte legate de modul de operare
folosit de infractori – dacă au fost înarmaţi, dacă au folosit armele, dacă au fost în
legătură cu agenţi vamali ori ai poliţiei de frontieră; mijloacele de transport
folosite pentru tranzitarea frauduloasă a frontierei a bunurilor, dacă existau
contracte economice, cine erau proprietarii şi dacă aceştia ştiau despre folosirea
mijloacelor de transport la săvârşirea de infracţiuni vamale; personalul
autorităţilor statale implicat în săvârşirea infracţiunilor vamale, în ce a constat
participarea acestuia, dacă s-a folosit de calitatea oficială pe care o avea, dacă a
atras şi alţi funcţionari, natura foloaselor primite; modul de valorificare a
bunurilor trecute fraudulos frontiera, persoanele fizice şi juridice implicate în
activitate, dacă s-au întocmit acte comerciale, dacă au fost făcute evidenţieri în
contabilitatea firmelor implicate, funcţionari ai autorităţii statale implicaţi în
distribuţie, persoanele care mai cunosc despre faptă şi împrejurările săvârşirii
acesteia, precum şi modul în care au luat cunoştinţă despre activitatea
infracţională.779
De subliniat în legătură cu ascultarea martorilor în cadrul investigării
infracţiunilor vamale, este pe lângă dificultatea şi complexitatea activităţii în sine,
necesitatea alegerii unor procedee de ascultare oportune pentru fiecare martor, în
779
Pentru problematica şi modul de ascultare al martorilor a se vedea şi E. Stancu – Criminalistica, vol. II, Edit.
Actami, Bucureşti, 1999, pag. 153-161.
327
parte, pe baza cadrului informaţional obţinut cu ocazia efectuării activităţilor
pregătitoare, unanim fiind acceptat că legat de săvârşirea acestor infracţiuni
compartimentul martorilor este puternic influenţat de interese personale legate de
activitatea infracţională propriu-zisă, legate de modul în care se desfăşoară
ancheta, de rezultatele acesteia, fiecare, în parte, dorind să exploateze la maxim
situaţia în interesul său. Nu trebuie uitat că datorită unei conduite echivoce mulţi
portari sunt într-un fel sau altul implicaţi în activitatea infracţională, devenind o
problemă de analiză şi interpretare a stărilor de lucruri calitatea în care este
ascultată şi va participa o persoană în cadrul procesului penal pornit – martor
sau învinuit/inculpat.
Şi în cadrul cercetării infracţiunilor vamale, o problemă deosebită o
constituie ascultarea martorilor nesinceri, de rea credinţă. În continuare voi
încerca să punctez principalele motive care generează declaraţii mincinoase şi, în
raport de fiecare situaţie în parte, ce poziţie trebuie să adopte organul judiciar
pentru a determina martorul să renunţe la poziţia sa şi să colaboreze în
anchetă780.
Mulţi martori mint sau evită să declare împrejurări esenţiale aproape
instinctual. Sunt incomodaţi de calitatea de martori, de elemente ce pot arbitra o
dispută între autorităţile publice şi persoane particulare. Sunt interesaţi să
formeze o imagine în care declaraţiile lor sunt irelevante, chemarea în faţa
organelor judiciare este inutilă, un timp pierdut atât pentru ei cât şi pentru
anchetatori. Ce pot face reprezentanţii justiţiei ? Indicat este ca cel care
desfăşoară ancheta să încerce să câştige încrederea celui pe care îl ascultă. Este
adevărat că un martor, fără interese particulare în cauză, are puţine motive să se
implice – în sensul pozitiv, pentru lămurirea împrejurărilor săvârşirii activităţilor
ilicite – în anchetă. Anchetatorul va fi pregătit şi va face tot ce depinde de el
pentru a crea şi gestiona o imagine corectă asupra stării de lucruri. Fiecare
individ are un rol şi un loc în societate iar regulile trebuie respectate. Sunt multe
cazuri în care legea se încalcă, sunt multe persoane care încalcă legea, însă,
anchetatorul este un profesionist, asta este meseria lui şi el şi-o face cu bună
credinţă, are şi eşecuri dar are foarte multe realizări, este un om normal şi în
cazul anchetat va face tot ceea ce va trebui astfel încât legea să fie respectată iar
cei care o încalcă să suporte rigorile ei, nu este pătimaş, este serios şi îşi va face
datoria indiferent în ce condiţii.
Martorii pot denatura adevărul datorită resentimentelor pe care le au faţă
de cei implicaţi în activitatea infracţională, în sensul de a exagera de a mări
amploarea unor împrejurări, astfel încât, pe cât posibil răspunderea penală să se
agraveze. Poate fi vorba despre concurenţă – pe piaţa de referinţă ori în cadrul a
ceea ce este cunoscut sub noţiunea de „piaţă neagră” – despre invidie, răzbunare,
alte probleme de natură personală. Aici, încă din faza activităţilor pregătitoare,
anchetatorul se va documenta în legătură cu relaţiile dintre martor şi cei implicaţi
în activitatea infracţională şi va identifica cele mai bune soluţii pentru a exploata
împrejurarea în interesul anchetei, al aflării adevărului, iar, eventualele avantaje
ce ar putea apare în urma desfăşurării anchetei şi soluţionării cauzei să nu aibă
la bază minciuni, ci numai elemente care au la bază o probaţiune solidă.
Martorul tentat să mintă trebuie determinat să înţeleagă că îşi poate atinge
780N.A. – în observaţiile ce urmează am beneficiat şi de experienţa prof. Aurel Ciopraga care a sintetizat
problematica într-un mod corespunzător în Tratat de tactică criminalistică, Edit. Gama, Iaşi 1996, pag 227-
236
328
scopurile, mai mult sau mai puţin fireşti, spunând adevărul. Dacă s-a săvârşit o
infracţiune vamală, răspunderea juridică este suficient de grea pentru cei
implicaţi, poate ajuta oferind date cu privire la întinderea şi complexitatea
activităţii ilicite, poate ajuta la confiscări de bunuri – dacă cunoaşte locuri unde
sunt depozitate bunuri introduse în ţară ca urmare a săvârşirii de infracţiuni
vamale – poate face multe lucruri bune şi utile pentru anchetă, orice fals introdus
în edificiul probaţiunii nu numai că poate compromite ansamblul anchetei, ci, va
conduce, cu siguranţă, la iniţierea de cercetări care să vizeze atragerea
răspunderii pentru elementele neconforme cu realitatea declarate, încercarea sau,
chiar, inducerea în eroare a organului de anchetă nu are cum să rămână
necercetată şi nepedepsită.
Un martor nu declară tot ceea ce cunoaşte sau denaturează adevărul şi din
cauză că realizează faptul că cercetările, vor scoate la lumină împrejurări legate
de încălcări ale legii, mai vechi sau mai noi, care pot să-i atragă răspunderea
penală sau se poate pune problema, chiar, a inculpării în cauza în care se
desfăşoară cercetările. Şi aici este de preferat ca anchetatorul, pe baza activităţilor
pregătitoare, să aibă cel puţin unele indicii în legătură cu aspectele mai puţin
curate ale celor pe care intenţionează să îi asculte în calitate de martori. Nu este
de conceput să se facă un fel de târg – mă ajuţi şi te ajut – însă este o problemă
de oportunitate a desfăşurării cercetărilor; se cercetează, cu prioritate, activităţile
ilicite acceptate ca fiind mai periculoase şi cu privire la care sunt cunoscute mai
multe date. Nu trebuie uitat că, cel puţin în materia procedurilor vamale,
legiuitorul oferă multe posibilităţi pentru reintrarea în legalitate, astfel că, pe
măsură ce anchetatorul are abilitatea de a explica şi de a ajuta – printr-o
consiliere care să nu afecteze statutul de funcţionar public – martorul, ca prin
eforturi financiare şi de diligenţă minime, să rezolve problemele care ar putea fi
interpretate sau care, chiar, constituie încălcări ale legislaţiei specifice, lucrurile
se vor schimba, în sensul că persoana în cauză îşi va recăpăta detaşarea necesară
care să îi permită o atitudine deschisă prin care să ofere concursul necesar
organelor judiciare pentru a elucida toate împrejurările desfăşurării activităţii
ilicite.
Un comportament necooperant al martorului poate fi determinat şi de
existenţa unor resentimente faţă de persoana organului judiciar sau de activitatea
desfăşurată de către acesta. Resentimentele provin, principial, ca urmare a
experienţei personale a martorului în relaţiile cu organul judiciar sau cu
anchetatorul. Dacă lipsa de cooperare este dată de imposibilitatea stabilirii unei
comunicări, din cauze ce ţin de raporturile cu anchetatorul, o decizie înţeleaptă
este să se schimbe anchetatorul, cel nou trebuie să se asigure, după o
documentare a cauzelor care stau la baza imposibilităţii de comunicare, că este în
măsură să depăşească impasul şi să obţină maximul de date de la cel ascultat. În
situaţia că eşecul comunicării se datorează imaginii proaste a activităţii organului
judiciar, situaţia se poate remedia numai prin oferirea unei imagini coerente
asupra eforturilor judiciare depuse în cauză. Sunt aspecte negative, dar acestea
sunt de domeniul trecutului, pot fi aduse în prim-planul discuţiei numai în
măsura în care au fost probleme de înţelegere şi de interpretare justificabile –
dacă au avut consecinţe deosebite asupra persoanei martorului se renunţă
aprioric – concentrarea urmând să fie focalizată asupra aspectelor esenţiale ale
cauzei în anchetă. Dacă se poate remedia ceva, se va remedia, martorul trebuind
să fie convins că este tratat cu toată consideraţia, că persoana lui este importantă
329
atât pentru rezolvarea problemelor, în cauza dată, cât şi, în general, în societate,
că va fi respectat, iar dacă va fi nevoie, va fi protejat, atât el ca persoană
particulară, cât şi interesele lui legale. Odată apreciat cum se cuvine, se va putea
induce o stare de confort psihic firească pentru activitatea de ascultare în
desfăşurare iar martorul va avea suficiente motive să-şi schimbe atitudinea şi să
ofere date de importanţă pentru anchetă.
Un alt impediment care apare în ascultarea martorilor este frica – frica cu
privire la siguranţa personală şi a familiei, cu privire la bunuri, la interesele socio-
economice pe care le poate avea, etc. Presiuni, ameninţări, răzbunări, totul pare a
se prăvăli, liniştea unui trai tihnit pare de domeniul trecutului, rude, persoane
din anturajul celor implicaţi în activitatea ilicită, persoane cu activităţi identice
care manifestă un accentuat spirit de frondă, toată lumea, parcă, ar putea să-i
facă rău dacă colaborează cu organele judiciare. Organizaţiile criminale sunt
puternice, au legături peste tot – politică, firme, justiţie – iar poliţiştii, magistraţii,
alţi funcţionari publici sunt – sau dacă nu sunt, pot fi – corupţi. Ce poate face un
om într-un război dintre un sistem infracţional bine pus la punct şi statul care,
dacă nu are picioarele de plumb, are soldaţi care pot fi, mai degrabă, interesaţi în
folosirea şi traficarea funcţiei publice pentru obţinerea de avantaje personale
decât pentru a impune respectul legii. Ce şanse are anchetatorul având în faţă
oameni care ar prefera să apere interese nefireşti decât să colaboreze onest pentru
aflarea adevărului. Înainte de toate trebuie identificate resorturile care generează
frica. Apoi este bine să se găsească un interes special. Societatea este interesată
în a impune respectul unor legi. Interesul societăţii este şi interesul fiecărei
persoane, în parte. În cazul de faţă, martorul poate să trăiască mai bine, poate
prospera dacă legile sunt respectate, încălcarea legii înseamnă şi încărcarea
intereselor proprii. Spre exemplu, el poate să … , dacă legea este respectată şi cei
implicaţi în activitatea ilicită vor fi traşi la răspundere. Fără doar şi poate, trebuie
să se treacă, nu numai demonstrativ, la instituirea unor măsuri de protecţie781
care sporească încrederea martorului. Martorul trebuie să înţeleagă, în final, că
are o singură şansă: să treacă de partea legii. Anchetatorii sunt profesionişti
adevăraţi, îşi fac datoria, aceleaşi riscuri şi le asumă şi ei, doar împreună pot
duce la bun sfârşit ancheta. De partea cealaltă, criminalii nu-i pot oferi nici o
şansă, dacă miza este mare – şi de cele mai multe ori, în cadrul infracţiunilor
vamale, miza este mare – şi au cea mai mică îndoială, pot trece, chiar, la
suprimarea vieţii lui sau a apropiaţilor lui.
Există posibilitatea ca martorul să aibă o atitudine de rea credinţă, să
refuze orice idee de cooperare cu organul judiciar pentru că are un interes
personal important în cauză care, pentru a nu fi compromis, depinde de eşecul
sau direcţionarea anchetei către, doar, anumite stări de fapt a căror anchetă şi,
implicit publicitate, să nu poată afecta situaţia care favorizează realizarea
interesului pe care îl urmăreşte şi îl consideră, esenţial, mai important decât
ancheta judiciară. Aici, situaţia este mai complexă decât în situaţiile expuse mai
sus. Se poate accepta că, dincolo de disponibilităţi de ordin personal,
comportamentul omului – poate, şi mai mult, atunci când este implicat într-un
proces penal – este condiţionat de modul cum sistemul de interese o cere. Omul
nu are un singur interes, este vorba, aşa cum am spus, despre un sistem de
interese în interiorul căruia există o ierarhie şi reguli care impun persoanei să
N.A. – dacă este nevoie, se vor face demersurile necesare pentru includerea într-un program de protecţie a
781
martorilor
330
aloce o parte mai mică ori mai însemnată a energiei pentru realizarea fiecăruia, în
parte. Atunci când este vorba despre un interes important, persoana în cauză
pare că ar face orice pentru realizarea lui. Pare, pentru că instinctual apare o
limită raţionabilă prin aceea că dincolo nu numai că nu apare câştigul, că nu
există plăcere, ci, din contră, începe să se distrugă ceea ce este clădit, începe să
moară ceea ce este viu şi frumos. În anchetă se recomandă, în primul rând,
identificarea interesului ce guvernează negarea concursului la înfăptuirea
justiţiei, după care, probabil lucrul cel mai important, trebuie găsit – unii
anchetatori cu experienţă spun că, dacă nu se poate găsi, se inventează – un
interes, care să graviteze în jurul persoanei martorului de rea credinţă, de natură
a contrabalansa interesul ce îi impune comportamentul necooperant, astfel încât
să fie tentat să renunţe la realizarea celui din urmă în favoarea celui care
presupune – pentru a putea fi îndeplinit – cooperarea cu organele judiciare,
concursul activ pentru elucidarea tuturor împrejurărilor cu privire la care deţine
informaţii. Nu pot intra în discuţie abuzuri sau provocări, ambele categorii
constituind încălcări ale legii.
Dacă după toate eforturile anchetatorilor, martorii persistă în atitudinea de
rea credinţă, declaraţiile lor fiind contrazise de probele existente în cauză, din
punct de vedere tactic, nu se recomandă dezvăluirea imediată a contradicţiilor782,
a inexactităţilor, ci acestea trebuie consemnate exact şi păstrate în rezervă,
pentru cel mai potrivit moment psihologic, când demascare poziţiei nesincere,
aducerea la cunoştinţă a repercusiunilor pe care le va avea această atitudine, va
avea cele mai mari şanse de a schimba poziţia martorului, în sensul cooperării lui
în anchetă783.
7.6. Ascultarea învinuiţilor/inculpaţilor
Ascultarea învinuiţilor/inculpaţilor în condiţiile particulare ale săvârşirii

infracţiunilor vamale este deosebit de dificilă. Cei care vin, în această calitate, în
faţa anchetatorilor fac parte din aşa numita criminalitate a gulerelor albe, inserţia
socială este normală sau peste medie, au o pregătire şi o experienţă socială care
în mod normal le permit formularea unor apărări deosebite, pot poseda chiar o
anumită artă, bazată pe cunoaşterea relaţiilor specifice domeniului de activitate,
de a invoca norme juridice şi stări de fapt de natură să justifice şi să conducă la
nerealizarea elementelor constitutive ale infracţiunilor vamale. Activitatea în sine
poate fi descrisă ca o adevărată luptă în plan psihologic în care ignoranţii,
anchetatorii superficiali, neprofesioniştii nu au nici o şansă în faţa
reprezentanţilor crimei organizate.
În acest context problematica ce trebuie lămurită prin ascultarea
învinuiţilor/inculpaţilor este deosebit de vastă, în acest referat noi mărginindu-ne
să subliniem următoarele probleme ca având o importanţă aparte, însă, nu
trebuie uitat că specificul fiecărui caz în parte poate impune, în ultimă instanţă,
ca importantă o problemă sau alta:
- cadrul spaţiio-temporal în care s-a desfăşurat activitatea ilicită;
782A. Ciopraga – op. cit. pag. 231

783Thomas D. Colbridge – Probationers, Parolees and Fourth Amendament în FBI Law Enforcement, Jul.
2003
331
- data şi modul cum a intrat în reţeaua care a gestionat săvârşirea de
infracţiuni vamale;
- rolul său şi modul cum a fost concepută să funcţioneze reţeaua
infracţională;
- persoana sau persoanele care au iniţiat activitatea infracţională, sursele
de finanţare şi modul cum ar fi folosit iniţiatorii sau alte persoane, rezultatele
activităţii infracţionale;
- provenienţa bunurilor trecute ilicit peste frontieră şi natura acestora;
- locul unde s-au încărcat bunurile, persoanele care au participat la
această activitate, mijloacele de transport folosite, dacă au avut loc ulterior
transbordări pe alte mijloace de transport, provenienţa acestor mijloace de
transport, cine le-a organizat şi locul unde au fost făcute;
- traseul urmat de mijloacele de transport până la frontiera de stat a
României;
- modalitatea de trecere efectivă a frontierei, eventual modul de ascundere
al bunurilor, dacă au fost amenajate ascunzători, care era dispunerea
acestora în mijloacele de transport;
- dacă au fost atraşi în cadrul activităţii ilicite agenţi vamali sau ai poliţiei
de frontieră, identitatea acestora, ce activităţi trebuiau efectuate de aceştia,
modul cum urmau să fie recompensaţi pentru „eforturile” depuse;
- actele folosite pentru inducerea în eroare a agenţilor vamali, dacă au fost
falsificate, modul cum au fost falsificate, de cine şi în ce loc;
- locurile unde erau depozitate bunurile trecute fraudulos frontiera, cine le
descărca de pe mijloacele de transport, cine le gestiona, modul de depozitare,
dacă se luau măsuri suplimentare de pază, cine o făcea, modalităţile de acces
la locurile respective;
- modul cum era recompensat fiecare participant în parte;
- modul cum erau valorificate bunurile trecute ilicit peste frontieră, cine
conducea şi organiza reţelele de distribuţie, modul cum se făceau plăţile, cum
se puteau recupera sumele de datornicii răi platnici;
- cantitatea de bunuri tranzitate peste frontieră defalcată pe perioade de
timp, moduri de valorificare, sortimente, etc.;
- dacă există proprietăţi sau alte bunuri procurate cu banii proveniţi din
activitatea ilicită, pe teritoriul României;
De subliniat, legat de ascultarea învinuiţilor/inculpaţilor şi apărările lor, de
altfel pertinent la întreaga problemă a ascultării persoanelor în cadrul investigării
infracţiunilor vamale, este preocuparea pe care organele judiciare trebuie să o
aibă pentru documentarea detaliată cu privire la specificul activităţilor pe care le
anchetează şi la normele juridice care le guvernează784.
Activităţile ilicite, aşa cum am arătat pe parcursul întregii lucrări, sunt
deosebit de complexe, ilicitul penal în domeniul vamal constituind doar un
segment – este adevărat, important – din activitatea ilicită, care este vastă, scopul
final fiind obţinerea de profituri, dacă se poate, în mod constant.
Practicienii spun că anchetatorul trebuie să cunoască procedurile vamale şi
legislaţia conexă, cel puţin la fel de bine ca funcţionarii implicaţi direct, prin
natura sarcinilor de serviciu. Nu trebuie uitat că, de cele mai multe ori cei
implicaţi în activităţile ilicite creează, induc o stare de aparentă legalitate. Se
784Stan B. Walters – Interviewing For Credibility: Accurate Identification of Deception Behaviors în Practical
Kinesic Interview&Interrogation, 1999 pag. 32
332
identifică porţiuni din legislaţia specifică care, aparent, permit interpretări
contradictorii785 ce urmează să fie exploatate – în sensul că atunci când sunt
surprinşi acceptă să se supună rigorilor răspunderii contravenţionale, după care
cei implicaţi direct părăsesc teritoriul naţional.
În altă ordine de idei, succesul în audierea celor direct implicaţi în
activitatea ilicită este condiţionat de prestanţa anchetatorului, impactul personal
fiind de cele mai multe ori hotărâtor. Prestanţa trebuie să aibă la bază
documentarea detaliată asupra condiţiilor generale de desfăşurare a activităţii
economice desfăşurate de către persoana anchetată; cu privire la relaţiile pe care
le întreţine cu persoane politice, din sistemul judiciar sau administrativ şi pe ce
se bazează aceste relaţii; relaţiile cu persoanele din cercul social (apropiaţii) şi cu
familia; averea personală; comportamentul general în societate şi în momente de
criză; ticuri şi reacţii nervoase ce apar frecvent; etc. Obţinerea de informaţii
referitoare la aspectele arătate, apreciez, că este vitală pentru succesul anchetei.
Informaţiile pot fi obţinute relativ uşor, în cazul persoanelor cu o anumită
notorietate publică, şi mult mai greu, atunci când este vorba despre persoane
cărora le place o anumită obscuritate. Pregătirea ascultării presupune un efort
susţinut şi o bună stăpânire a tuturor posibilităţilor de informare. Foarte
important este că lipsa pregătirii sau o pregătire superficială pune în pericol
rezultatele activităţii – de obicei nu se poate stabili dialogul, comunicarea fiind
obstrucţionată fundamental de cauze ce ţin de anchetator.
Am folosit expresia „prestanţă” din considerente ce ţin de poziţia
anchetatorului în relaţia cu cel pe care îl ascultă. Aici pot interveni elemente de
natură – paradoxal – a-l pune pe anchetator în situaţie de inferioritate. Cine sunt
cei care sunt ascultaţi în calitate de învinuiţi/inculpaţi ? De cele mai multe ori
sunt oameni bogaţi sau, dacă nu sunt bogaţi, au, oricum un standard social ce
depăşeşte cu mult posibilităţile unui funcţionar public. Sunt oameni cu o cultură
generală şi profesională bună sau foarte bună, au, chiar o harismă deosebită ce le
permite să se facă plăcuţi şi să fie acceptaţi în apropierea celor din înalta societate
– asta dacă nu cumva ei înşişi fac parte din această categorie. Îşi pot permite să
angajeze personal foarte bine pregătit pentru a gestiona afacerile, iar în probleme
juridice, angajează avocaţi reputaţi – ei înşişi personalităţi în domeniu juridic şi în
politică, oameni cu imagine care pot influenţa percepţia publicului în legătură cu
o problemă sau alta. Sunt oameni care lasă să se înţeleagă că totul şi oricine are
un preţ, că preţul este fixat de ei, că preţul trebuie acceptat – altfel, problema va fi
preluată de un altul care acceptă sau, deja, a acceptat iar cel care nu acceptă va fi
marginalizat şi scos de pe lista celor care promit o carieră cu ascensiuni în funcţii
superioare.
Cine este anchetatorul ? Un tip ambiţios, bun profesionist, este bine
pregătit profesional – licenţiat, cursuri de perfecţionare, masterat, poate stagii de
pregătire în străinătate, poate un doctorat, etc. – este bine integrat social –
familie, prieteni, oameni care îl stimează şi îi respectă munca – însă, are o mare
problemă. Suportă greu perioade de jenă financiară, se simte handicapat într-o
lume a banilor, bani pe care îi are, dar are şi cheltuieli sociale obligatorii şi de
fiecare dată când apare o propunere de investiţie spune „să mai vedem” sau „este
posibil peste vreo două-trei luni”. Problema lui este problema tuturor care nu pot
785N.A. – a se vedea problematica specifică contravenţiilor prevăzute de Regulamentul Vamal şi diferenţele

dintre elementul material al acestora şi infracţiunile ce constituie obiectul acestei lucrări.
333
să înţeleagă de ce unii inferiori ca pregătire şi capacitate intelectuală pot să o
ducă mai bine.
Anchetatorul, deci, trebuie să aibă prestanţă, în sensul că de o parte şi de
alta a mesei din camera de ascultare trebuie să stea doi oameni cu poziţii sensibil
egale. Problema lor este problema anchetei, unul este bine pregătit şi este înarmat
cu un întreg arsenal de mijloace, metode şi dovezi cu care trebuie să realizeze
scopul ascultării. Celălalt, este bine încălzit de poziţia unui om cu disponibilităţi
materiale şi intelectuale, convins fiind că nu are cum să piardă disputa cu un om
care pe lângă probleme profesionale, oricând, poate exact în momentul în care stă
în faţa lui, este acaparat de preocuparea de a găsi bani pentru o nevoie oarecare.
Întreaga atmosferă va depinde de modul în care cei implicaţi înţeleg să manifeste
înţelegere. Elementul activ care creează şi gestionează o atmosferă de înţelegere
umană a rolului şi locului fiecăruia în ancheta penală, propice pentru comunicare
deschisă – fără ascunzişuri de la om la om. Dacă aceasta nu se realizează, dacă
fiecare încearcă să promoveze o superioritate situaţională, ascendentul lui faţă de
celălalt, rezultatul cert este caracterizat prin animozitate, încordare, poate, chiar,
ostilitate şi, în final, eşecul activităţii.
Primul contact dintre învinuit/inculpat şi organul judiciar, care oferă
acestora posibilitatea de a se cunoaşte reciproc este decisiv pentru obţinerea unor
declaraţii sincere, ceea ce se petrece în acest moment putând determina succesul
sau, dimpotrivă, eşecul acestei activităţi786. O mină prea aspră, prea severă sau o
atitudine arogantă, de superioritate, afişarea satisfacţiei faţă de poziţia critică a
învinuitului/inculpatului, atotputernicia organului de anchetă afişată împreună
cu dispreţul faţă de cel care urmează a fi arestat, indiferent de rezultatele
ascultării, punerea statuii atotştiutorului pe masă – cum spun unii practicieni –
sunt elemente care vor conduce cu siguranţă la eşecul ascultării.
În timpul desfăşurării ascultării, vor fi alese cele mai adecvate procedee
tactice de ascultare în funcţie de personalitatea şi trăsăturile temperamentale ale
celui ascultat, de cunoaşterea şi explicarea adevăratelor motive ce explică
rezistenţa opusă787. De observat că, în cadrul cercetării infracţiunilor vamale,
anchetatorul trebuie să facă o analiză serioasă a apărărilor
învinuitului/inculpatului – formulate atât în timpul ascultării, cât şi a celor ce ar
putea fi promovate pe parcursul desfăşurării anchetei. Apreciez că un inventar al
posibilelor apărări ce pot fi invocate de învinuiţi-inculpaţi trebuie efectuat anterior
derulării ascultării întrucât trebuie evaluat impactul acestora asupra materialului
incriminator existent şi asupra desfăşurării viitoare a anchetei. Mai mult,
consider oportun ca, în măsura posibilităţilor, odată identificate acestea, să fie
desfăşurate activităţi ale căror rezultate fie să le confirme, fie să le combată.
Cele mai multe apărări, în cadrul investigării infracţiunilor vamale se
bazează pe invocarea erorii, pe fapta unui personaj nesemnificativ în angrenajul
infracţional, pe săvârşirea unor infracţiuni care au condus la dispariţia bunurilor
ce formau obiectul procedurilor vamale, pe existenţa unor acte cu privire la care
nu se putea cunoaşte că sunt falsificate întrucât falsificare a avut loc în
străinătate de persoane cu identitate necunoscută, etc. Acestea sunt formulări
generice, esenţial este să se identifice care sunt conexiunile şi argumentele pe
care se bazează fiecare apărare, în concret; numai astfel se poate gestiona optim
ancheta.
786 David Vessel – Conducting Successful Interrogations în FBI Law Enforcement Bulletin, Oct. 1998, pag. 27
787 A. Ciopraga, op. cit. pag. 259
334
Un cuvânt şi despre relaţia anchetator – avocat. Ambii sunt profesionişti ai
domeniului judiciar, ambii cunosc foarte bine care le sunt drepturile şi obligaţiile
în cadrul procesului penal, trebuie să se stimeze şi să se respecte reciproc. Pentru
amândoi ancheta în curs de desfăşurare constituie o provocare, îi mobilizează să-
şi facă cât mai bine treaba. Avocatul caută să speculeze fiecare greşeală, fiecare
inadvertenţă din materialul de inculpare pentru al folosi pentru susţinerea
clientului său care, la rândul lui trebuie să stimuleze financiar fiecare efort al
avocatului de a-şi depăşi condiţia. Anchetatorul trebuie să îşi respecte meseria,
are orgoliu profesional şi ştie că orice greşeală va fi atent analizată şi speculată
atât de către adversarii din anchetă cât şi de cei care-i controlează activitatea,
care îi doresc funcţia, care vor să-l compromită pentru al exploata. Consider că
este bine ca în fiecare dosar, cu privire la fiecare învinuit, anchetatorul să aibă o
întrevedere profesională cu avocatul, să îl asculte pe acesta cu privire la modul în
care vede participarea la o activitate sau alta şi să stabilească – de comun acord,
dacă se poate – limitele în care avocatul se poate desfăşura, acţional, în timpul
ascultării. Orice încălcare a limitelor trebuie să aibă, ca răspuns, o replică
hotărâtă şi adecvată din partea anchetatorului. Astfel, este inutil să continui o
ascultare care este sistematic obstrucţionată de către avocat, pentru că nu se va
putea obţine nici un rezultat.
Ideal este ca, într-o anumită măsură, cei trei – anchetatorul,
învinuitul/inculpatul şi avocatul acestuia – să coopereze pentru obţinerea unor
rezultate cât mai bune pentru că, în opinia mea, ascultarea
învinuitului/inculpatului este, înainte de toate o exprimare, ce trebuie să fie
plenară, a dreptului de apărare. Anchetatul are dreptul, cu prilejul desfăşurării
acestei activităţi, să cunoască acuzaţiile, să-şi facă cunoscute apărările, să
propună mijloace de probă care să-i susţină apărările, astfel că este în interesul
lui ca să comunice cât mai bine cu anchetatorul, acesta putând să-l ajute –
conform prevederilor procedurale – desfăşurând cu profesionalism activităţile
propuse, consemnând şi exploatând operativ datele obţinute cu prilejul
desfăşurării acestor activităţi788.
Desigur, şi anchetatorul are un interes profesional în desfăşurarea
ascultării. El cunoaşte multe date despre activitatea infracţională, există multe
probe la dosar, însă, mai trebuie ceva; ceva care ori nu-i este cunoscut, ori nu
este probat sau este probat insuficient. Conducând adecvat ascultarea se pot
realiza ambele scopuri – respectarea dreptului la apărare şi rezolvarea interesului
operativ de anchetă.
În măsura în care se scontează pe un efect folositor pentru anchetă,
ascultarea învinuitului poate continua cu una sau mai multe confruntări789, după
care se poate reveni la ascultare.
În încheiere, apreciez că ascultarea învinuitului/inculpatului, desfăşurată
cu profesionalism, poate oferi anchetei, pe lângă respectare drepturilor procesuale
ale persoanelor implicate, şansa obţinerii unor informaţii deosebit de utile
anchetei, informaţii care nu pot fi obţinute pe altă cale – deloc sau cu foarte mare
dificultate.
788Detective Wesley Clark, Connecticut State Police Department, Western District Major Crime Squad –
Deceptive but Truthful: Is it Possible ? în FBI Law Enforcement Bulletin nov. 2000, pag. 59
789 N.A. – dacă aceasta este posibil sub aspectul timpului şi dacă învinuitul/inculpatul acceptă
335
7.7. Alte activităţi care pot fi efectuate în funcţie de
specificul fiecărei cauze în parte
7.7.1. Cercetarea la faţa locului – se efectuează cu predilecţie atunci

când trecerea peste frontieră s-a făcut cu ocolirea punctelor de control a trecerii
frontierei. Locul de cercetat va fi delimitat în funcţie de locul de trecere a
frontierei, traseul urmat de făptuitori pentru trecerea frontierei, locurile de
adăpost, locurile de popas, locurile în care s-au manipulat mărfurile de
contrabandă dintr-un mijloc de transport în altul, locurile unde au fost depozitate
aceste mărfuri, unde au suferit diferite operaţii – reambalare, etichetare, sortare,
aplicare de timbre sau de alte însemne – pentru a se crea o aparenţă de legalitate
a producţiei şi circulaţiei lor, etc.
Cu ocazia cercetării se vor căuta urme de încălţăminte, urme ale animalelor
sau altor mijloace folosite pentru transportul bunurilor, urme de natură biologică,
bunuri sau resturi de bunuri distruse în timpul transportului, înscrisuri, urme
papilare, etc. În funcţie de topografia terenului, activitatea de cercetare la faţa
locului, încă de la început, trebuie extinsă şi către zonele învecinate – clădiri
izolate, cursuri de apă, păduri, căile de acces către acestea – pentru a se putea
descoperi, astfel, alte locuri unde s-au ascuns făptuitorii, unde au fost aşteptaţi s-
a efectuat transbordarea bunurilor dintr-un mijloc în alt mijloc de transport. De
subliniat în context, necesitatea folosirii câinilor de urmărire, natura locului
permiţând, de cele mai multe ori, prelucrarea urmei de miros în condiţii foarte
bune.
O subliniere cu privire la competenţa de efectuare a cercetării la faţa locului
în cadrul cercetării infracţiunii de contrabandă (art. 175 din Codul Vamal) –
aceasta revine, în exclusivitate poliţiei de frontieră, care trebuie să fie pregătită,
atât din punct de vedere logistic, cât şi din punct de vedere al pregătirii
personalului pentru efectuarea unei activităţi de complexitatea cercetării la faţa
locului.
În cazul cercetării contrabandei calificate (art. 176 din Codul Vamal),
consider necesar că, încă de la început – atunci când sunt date că s-au trecut
peste frontieră bunuri speciale – este necesar să participe membrii ai
formaţiunilor specializate în astfel de anchete. Astfel, ca exemplu, în cadrul
Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog din Inspectoratul
General al Poliţiei a fost autorizat, de către Comisia Naţională pentru Controlul
Activităţilor Nucleare (CNCAN), Serviciul Materiale Strategice (SMS) care are
drepturi şi obligaţii de Unitate Nucleară (UN) special destinată, instruită şi dotată
pentru prevenirea şi combaterea traficului ilicit cu materiale nucleare (MN) şi
surse radioactive (SR). Acest serviciu va conduce şi efectua toate activităţile de
cercetare la faţa locului. Locul incidentului va fi cercetat numai de personal din
cadrul Serviciului Materiale Strategice, autorizat de CNCAN, eventual un
criminalist.
Serviciului Materiale Strategice care este responsabil pentru investigaţii,
este singura autoritate care ia decizia încheierii cercetărilor la faţa locului şi
transferarea materialului intr-un depozit temporar de materiale nucleare autorizat
de CNCAN. Transportul materialului confiscat pe teritoriul ţării şi manipularea lui
este realizat tot de către personal autorizat din cadrul serviciului; personal care
este autorizat de CNCAN în acest sens, şi are mijloacele, pregătirea şi
336
echipamentele necesare acestei activităţi. Şi protecţia fizică a transportului, pe
timpul efectuării acestuia, este de competenţa Serviciului Materiale Strategice din
aceleaşi considerente ca şi transportul
7.7.2. Prezentarea pentru recunoaştere – desfăşurată în scopul identificării

de persoane, bunuri, cadavre, etc. care au legătură cu fapta cercetată, prin
intermediul unei persoane care le-a perceput anterior şi a reţinut în memorie
semnalmentele lor, este folosită în cadrul investigării infracţiunilor vamale mai
mult pentru identificarea de persoane, atât care au participat la trecerea
frauduloasă a bunurilor peste frontieră cât şi pentru identificarea celor care au
asigurat valorificarea bunurilor, paza, transportul lor în siguranţă, etc.
Dacă situaţia o cere, prezentări pentru recunoaştere pot fi făcute în cadru
constatării în flagrant a infracţiunilor de contrabandă sau contrabandă calificată
– când se folosesc călăuze ori se neagă, de către unele persoane surprinse de
către echipa de intervenţie, implicarea în activitatea ilicită. Pot apare dificultăţi
atunci când unii dintre cei chemaţi să facă identificarea nu cunosc limba română,
caz în care este recomandabil să se amâne activitatea până la sosirea unui
interpret.
7.7.3. Luarea măsurilor asigurătorii – au ca raţiune recuperarea

prejudiciului cauzat prin săvârşirea infracţiunilor vamale, în principal, în paguba
bugetului de stat.
Dacă luarea măsurilor ca atare – sechestrare, ipotecă, mai rar poprirea – nu
ridică dificultăţi deosebite, pentru identificarea bunurilor şi stabilirea unei
legături, în condiţiile în care nu sunt în proprietatea făptuitorilor sau a
persoanelor juridice responsabile civilmente, între bunuri şi săvârşirea
infracţiunilor vamale, trebuie depuse eforturi deosebite, de obicei, aceasta
realizându-se cu greutate oferă posibilitatea altor interesaţi să le întârzie şi să li
se piardă urma. De remarcat că Proiectul Codului Penal introducând răspunderea
penală a persoanelor juridice dă o mână de ajutor în recuperarea prejudiciului,
existând posibilitatea executării silite a întregului patrimoniu al acestora.
7.7.4. Confruntarea – se poate folosi atunci când odată câştigată încrederea în

buna credinţă a uneia sau mai multor persoane ascultate se trece la ascultarea
simultană cu altă persoană care a mai fost ascultată anterior, însă, între
declaraţia acesteia şi declaraţia persoanei sau persoanelor acceptate ca fiind de
bună credinţă există contraziceri de natură esenţială. Odată cu înlăturarea
contrazicerilor de natură esenţială pot fi lămurite aspecte deosebit de importante
pentru cauză cum ar fi identitatea unor persoane, gradul de implicare al acestora
în activitatea ilicită, împrejurări legate de modul de operare, valorificarea
bunurilor trecute fraudulos frontiera, etc.
337
7.8. Consideraţii cu privire la unele contravenţii, ce prin
conţinutul lor, pot pune în discuţie caracterul penal
ori contravenţional al unor conduite ilicite
Tratând, în cadrul acestei lucrări, problematica infracţiunilor vamale,

apreciez ca important şi sublinierea unor aspecte legate de unele contravenţii, ce
prin conţinutul lor, pot pune în discuţie caracterul penal ori contravenţional al
unor conduite ilicite.
O primă ipoteză o constituie contravenţia prevăzută la art. 384 lit. h
coroborată cu cea de la art. 386 lit. k, ce are în vedere:
• Prezentarea de către declaranţii vamali a unor documente conţinând
date nereale ori depunerea declaraţiei vamale conţinând date
eronate privind încadrarea tarifară
• Depunerea declaraţiei vamale sau a documentelor însoţitoare
conţinând date eronate privind:
– valoarea în vamă
– felul, cantitatea sau originea bunurilor.
Potrivit reglementărilor specifice, declararea mărfurilor şi prezentarea lor
pentru vămuire se fac de către importatori, exportatori sau reprezentanţi ai
acestora, prin depunerea unei declaraţii vamale în detaliu, în formă scrisă, în
termen de 30 de zile de la data depunerii declaraţiei sumare790. Declaraţia vamală
de import se depune la autoritatea vamală împreună cu următoarele
documente791:
• documentul de transport al mărfurilor sau, în lipsa acestuia, alte
documente emise de transportator, cuprinzând date referitoare la mărfurile
transportate;
• factura, în original sau în copie, ori un alt document pe baza căruia
se declară valoarea în vamă a mărfurilor;
• declaraţia de valoare în vamă;
• documentele necesare aplicării unui regim tarifar preferenţial sau
altor măsuri derogatorii la regimul tarifar de bază;
• orice alt document necesar aplicării dispoziţiilor prevăzute în normele
legale specifice care reglementează importul mărfurilor declarate;
• codul fiscal al titularului.
Parcurgând lista documentelor ce trebuie depuse împreună cu declaraţia
vamală se poate constata că, exceptându-l pe ultimul – codul fiscal –, toate sunt
susceptibile de a intra sub incidenţa prevederii contravenţionale în discuţie – în
sensul că toate pot conţine date eronate privind încadrarea tarifară, valoarea în
vamă, felul, cantitatea sau originea bunurilor.
Sub aspectul conflictului cu norma juridică de la art. 177 din Codul Vamal
– folosirea la autoritatea vamală de acte nereale – apreciez că problema este
complexă iar soluţia trebuie nuanţată, se poate vorbi despre un anumit conflict,
790 Art. 39 alin. 1 din H.G. 1114/2001 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului Vamal al
României
791 Art. 45 alin. 1 din H.G. 1114/2001
338
privind activitatea ilicită la nivel general, însă nu poate fi vorba despre o
dezincriminare, despre lipsirea de efecte a textului penal792.
Procedura vamală impune prezentarea unei diversităţi de acte în faţa
autorităţii vamale. Legiuitorul cunoscând tentaţia deosebită pe care o are orice
operator din domeniul vamal pentru a obţine reducerea cuantumului datoriei
vamale a ales un segment de activitate, a analizat resorturile interne şi a
considerat necesar să accepte pe cale de excepţie, în acord cu stadiul şi concepţia
reglementărilor europene actuale, o concesie în materia depunerii declaraţiei
vamale în detaliu şi a documentelor ce se depun odată cu aceasta, ca anexă,
impunând răspunderea contravenţională ca fiind forma de răspundere cea mai
adecvată ce se putea aplica la ipoteza dată. Se poate spune că este cea mai
importantă concesie care se putea face – în sensul că alte documente care să
conţină să conţină date ce să nu aibă legătură cu stabilirea încadrării tarifare,
valorii în vamă, cu felul, cantitatea sau originea mărfurilor, exceptându-le pe cele
arătate, şi care să trebuiască să fie prezentate autorităţii vamale, sunt puţine, de
importanţă secundară şi fără efecte juridice importante în materia fraudei vamale.
Analizând cu atenţie, norma juridică de la art. 177 din Codul Vamal,
trebuie observat că ipoteza nu este identică cu cea avută în vedere de
Regulamentul Vamal. Actele nereale – documente vamale, de transport sau
comerciale – ce constituie obiectul infracţiunii se referă la alte mărfuri sau bunuri
decât cele prezentate în vamă. Alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în
vamă, ca noţiune, implică, în opinia mea, o diferenţă de gen şi nu, doar, o
diferenţă calitativă, chiar importantă. Deci pentru a fi întrunite condiţiile
constitutive ale infracţiunii de folosire de acte nereale avem de a face cu două
realităţi ce trebuie să fie fundamental diferite – una, cea care reiese din acte,
cealaltă centrată pe mărfurile sau bunurile efectiv prezentate în vamă potrivit
procedurilor vamale.
Ce presupune o diferenţă de gen, fundamentală ? – dincolo de simplitatea
unui exemplu, cum ar fi: s-ar trece în acte cauciuc natural, destinat pentru
prelucrare în industria românească de profil, în loc de produse finite, consider că
oportun ar fi să fie avută clasificarea din Tariful Vamal al României.
În incriminarea contravenţională trebuie analizat un aspect de nuanţă. În
faţa autorităţii vamale se depun documente conţinând date nereale, se depune
declaraţia vamală sau/şi alte documente conţinând date eronate privind
încadrarea tarifară, valoarea în vamă, felul, cantitatea sau originea bunurilor.
Documentele conţinând date nereale sunt documente care, potrivit sensului dat
de legiuitor în textul art.177 din Codul Vamal se referă la altceva, încearcă să
creeze o altă realitate, o realitate falsă, prin voinţa uneia sau a mai multor
persoane. Documentele conţinând date eronate sunt documente ce conţin greşeli,
ele creează o realitate deformată, asemănătoare cu cea care constituie urmarea
imediată a documentelor ce conţin date nereale, însă, voinţa nu mai este
implicată, eroarea nu este compatibilă cu intenţia ci, doar, cu culpa, iar noţiunea
de altceva – specifică datelor nereale – devine exclusă.
În ipoteza lit. g de la art. 384, declaranţii vamali prezintă autorităţii vamale
diverse documente, solicitate potrivit procedurii vamale, conţinând date nereale.
792 N.A. – mulţi practicieni, unii chiar anchetatori cu experienţă sau cadre de conducere din structura
organelor judiciare sau exprimat, în dese ocazii, în sensul că, în domeniul vamal incriminarea penală este
formală şi lipsită de pragmatism, majoritatea conduitelor ilicite ce aduc, cu adevărat, grave prejudicii statului
român fiind incriminate contravenţional, total ineficient.
339
De asemenea se prezintă declaraţia vamală conţinând date eronate privind
încadrarea tarifară. La art.386 lit. k, declaraţia vamală sau documentele
însoţitoare, ce se depun la autoritatea vamală, conţin date eronate privind
valoarea în vamă, felul, cantitatea sau originea bunurilor.
Îmi permit să subliniez importanţa unei distincţii. Se incriminează
contravenţional, într-o primă ipoteză, depunerea de către declaranţii vamali a
declaraţiei vamale conţinând date nereale, iar în a doua ipoteză, depunerea de
către declaraţii vamali a declaraţiei vamale conţinând date eronate privind
încadrarea tarifară, valoarea în vamă, felul, cantitatea sau originea bunurilor ori a
documentelor ce trebuie să însoţească declaraţia vamală ce conţin date eronate
privind – asemănător cu declaraţia vamală – valoarea în vamă, felul, cantitatea
sau originea bunurilor.
În ce constă conflictul cu infracţiunea prevăzută la art. 177 din codul
Vamal ? Problema a apărut în legătură cu expresia „nereale”. Codul Vamal are în
vedere şi defineşte noţiunea de „folosire de acte nereale”. Regulamentul Vama are
ca obiect al reglementării folosirea unor documente ce conţin date nereale ori
eronate. Nu cred că trebuie insistat pe o eventuală distincţie între „documente
nereale” şi „documente conţinând date nereale”, cele din urmă devenind, în fapt,
documente nereale. În aceste condiţii, demersul ştiinţific capătă ca raţiune
stabilirea şi explicarea distincţiei dintre infracţiune şi contravenţie.
Apreciez corectă o soluţie ce are ca temei o anumită gradualitate a gravităţii
răspunderii în funcţie de pericolul social pe care îl presupune fiecare activitate
ilicită în parte. Clar şi imuabil, potrivit art. 177 din Codul Vamal, folosirea la
autoritatea vamală a documentelor – ce trebuie prezentate potrivit procedurilor
vamale – care se referă la alte bunuri decât cele prezentate în vamă, constituie
infracţiune, urmând a se aplica tratamentul penal corespunzător.
Dacă documentele nereale nu se încadrează în ipoteza infracţională,
respectiv, ele se referă, cu certitudine la bunurile prezentate în vamă, însă din
considerente ce ţin de fraudarea regimului vamal, conţin date nereale ce pot avea
ca obiect, atât încadrarea tarifară, valoarea în vamă, felul, cantitatea sau originea
bunurilor, cât şi alte elemente ce sunt avute în vedere în cadrul procedurilor
vamale, precum regimul vamal793, cuantumul sau însuşi cheltuielile – ca atare –
de încărcare-descărcare, de transport şi de asigurare a mărfurilor care, bunăoară,
în cadrul regimului vamal de perfecţionare pasivă nu se includ în valoarea în
valoarea mărfurilor de export temporar ce se ia în calcul la determinarea valorii în
vamă a produselor compensatoare794, menţiuni necesare în cadrul cererii de
restituire specifice regimului de perfecţionare activă menţionate în cadrul art. 232
din Regulamentul Vamal, datele de identificare ale expeditorului bunurilor795,
etc., trebuie acceptată soluţia tratamentului contravenţional aşa cum este
prevăzut în Regulamentul Vamal.
Legiuitorul a considerat că trebuie să acorde o atenţie mai mare
tratamentului ce trebuie aplicat conduitei ilicite ce are ca obiect prezentarea, în
faţa autorităţii vamale a declaraţiei vamale sau a documentelor însoţitoare
conţinând date eronate cu privire la valoarea în vamă, felul, cantitatea sau
793 N.A. – ca exemplu ar putea fi avute în vedere prevederile art. 319 din Regulamentul Vamal potrivi cu care
în declaraţiile vamale de plasare sub regim de perfecţionare pasivă şi de încheiere a acestui regim, la rubrica
destinată descrierii mărfurilor se menţionează "Marfă PP".
794 Art. 320 alin.1 din Codul Vamal
795 N.A. – a se vedea şi anexa 3 la Regulamentul Vamal – formularul declaraţiei sumare
340
originea bunurilor, atrăgând condiţii pentru răspunderea contravenţională mai
grele, fiind atrasă în sfera conduitei ilicite eroarea, pedeapsa devenind, şi ea, mai
grea – un cuantum sporit al amenzii la care se adaugă confiscarea bunurilor
descoperite, la controlul vamal, în plus.
Concluzionând, apreciez că nu există un conflict de norme juridice care să
aibă ca obiect actele nereale, există o normă juridică penală ce are la bază o
ipoteză clar determinată şi o abordare contravenţională menită să completeze
regimul sancţionator, având ca obiect situaţii ce nu pot asimilate infracţiunii de la
art. 177 din Codul Vamal. Important pentru investigarea infracţiunilor vamale şi
analiza unor contravenţii care prin conţinutul lor pot pune în discuţie caracterul
penal ori contravenţional al unor conduite ilicite. În discuţie, pot intra
contravenţia prevăzută la art. 384 lit. „h”796 coroborată cu cea de la art. 386 lit.
„k”797 şi contravenţia prevăzută la art. 386 lit. „a”,798 toate prevăzute de
Regulamentul Vamal. Desigur, aici pot apare multe discuţii cu privire la
necesitatea şi oportunitatea incriminării contravenţionale a unor conduite ilicite
care în mod efectiv pot întruni elementele constitutive ale unor infracţiuni vamale.
În mod cert, fiecare conduită ilicită trebuie analizată în funcţie de particularităţile
şi condiţiile în care s-a desfăşurat pentru a putea dispune argumentat în legătură
cu încadrarea juridică a acesteia ca infracţiune sau contravenţie.
Personal, nu agreez viziuni bazate pe analize superficiale ale textelor legale
de natură să emită opinii potrivit cu care am fi în faţa unor dezincriminări ale
unor infracţiuni prin incriminarea acestora ca fapte contravenţionale sau că ar fi
necesare nişte limite arbitrare pe baza cărora să se stabilească când o conduită
ilicită poate fi cercetată din punct de vedere penal sau contravenţional. Oricum
trebuie observat că în însuşi cuprinsul Regulamentului Vamal se arată la art. 388
alin. 1, in terminis, că faptele prevăzute în Regulamentul Vamal constituie
contravenţii dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale,
să fie considerate infracţiuni. Apreciez că din punctul de vedere al investigării
infracţiunilor vamale ar trebui introdus în cadrul demersului ştiinţific un
raţionament pe baza căruia trebuie să se distingă între un tip de contrabandă pe
care o numim clasică care presupune o conduită ilicită incriminată ca infracţiune
vamală şi un tip de contrabandă care, de asemenea, are ca rezultat final eludarea
regimului vamal, pe care o numim contrabandă în plan secundar, dar, care are la
bază o aparenţă de conduită legală în sensul că bunurile care urmează să fie
sustrase de la regimul vamal sunt introduse în ţară prin punctele vamale de
frontieră sunt declarate în tranzit însă pe parcursul itinerariului naţional sunt
deturnate şi introduse în mod ilicit în circuitul economic. O astfel de conduită se
manifestă în realitatea obiectivă prin înstrăinarea bunurilor aflate în tranzit
vamal, neîndeplinirea de către transportator sau gestionar a obligaţiei de păstrare
a bunurilor nevămuite, pe timpul transportului sau al depozitării cu consecinţa
directă a constatării de lipsuri sau substituiri de bunuri, neîndeplinirea de către
transportatorul sau gestionarul bunurilor nevămuite a obligaţiei de a asigura
integritatea sigiliilor şi mărcilor vamale799, etc.
796 Prezentarea de către declaranţii vamală a unor documente conţinând date nereale.
797 Depunerea declaraţiei vamale sau a documentelor însoţitoare conţinând date eronate privind valoarea în
vamă, felul, cantitatea sau originea bunurilor.
798 Încercarea de sustragere sau sustragerea de la vămuire a oricăror bunuri supuse unui regim vamal.
799 Aceste conduite sunt pedepsite contravenţional prin prevederi ale Regulamentului Vamal.
341
Este comod de adoptat atitudine pentru o viitoare incriminare ca infracţiuni
a conduitelor care pot conduce la scoaterea bunurilor de sub controlul regimului
vamal declarat la intrarea în ţară şi introducerea lor ilicită în circuitul economic.
În stadiul actual al legislaţiei, organele implicate în lupta cu ilicitul vamal trebuie
să acţioneze în condiţiile care, chiar dacă pot fi caracterizate ca improprii, sunt
date, neputându-se adopta atitudini de pasivitate, arătarea unor imperfecţiuni
legislative pentru a se camufla o anumită complicitate cu cei care săvârşesc fapte
ilicite. Consider că în aceste condiţii atitudinea firească este cea de a extinde
cercetările pe baza competenţelor materiale şi teritoriale specifice fiecărui organ
pentru descoperirea tuturor implicaţiilor şi ramificaţiilor activităţii ilicite, fiind
normal să se constate în spatele vânzării sau înlocuirii unor mărfuri nevămuite
infracţiuni la legea contabilităţii, evaziune fiscală, delapidare, infracţiuni de
corupţie, etc.
Concluzionând, apreciez că actuala reglementare a infracţiunilor vamale
introduce o nouă structură de natură să clarifice şi să actualizeze întreaga
concepţie cu privire la cercetarea doctrinară şi practica judiciară. De asemenea
este avută în vedere o categorie nouă de persoane care nu puteau fi luate în
considerare de vechea reglementare deoarece acestea nu existau – este vorba de
angajaţii, reprezentanţii persoanelor juridice care au ca obiect de activitate
operaţiuni de import-export, precum şi alte persoane fizice care ar putea
desfăşura activităţi în folosul persoanelor juridice arătate, toţi aceştia priviţi prin
prisma actualului sistem economic – persoane cărora li se poate aplica interdicţia
exercitării ocupaţiei. Cu privire la mărfurile sau bunurile care au constituit
obiectul material al infracţiunii de contrabandă şi nu se găsesc, se agravează
răspundere inculpaţilor şi părţii responsabile civilmente, aceştia fiind obligaţi să
plătească către bugetul de stat echivalentul lor în bani – echivalent care în mod
firesc, este determinat de valoarea pe piaţa românească a mărfurilor sau
bunurilor respective (valoare care noi considerăm că trebuie determinată pe baza
preţului declarat în vamă la care se adaugă taxe vamale, accize, comisioane
vamale şi de comerţ rezultând, astfel, preţul de pe piaţa românească). Investigarea
ilicitului în domeniul vamal este complexă, cercetarea netrebuind să se oprească
la activităţi privite în mod izolat, ci este necesar să se extindă asupra tuturor
consecinţelor şi legăturilor infracţionale.
În încheierea acestui capitol consider necesar să subliniez complexitatea şi

dificultatea investigării infracţiunilor vamale. Sunt multe considerente pentru
care acestea impun respect şi seriozitate în abordare din partea organelor
judiciare în vederea prevenirii şi combaterii unor astfel de conduite ilicite.
Depăşind nivelul investigării unei anumite conduite infracţionale trebuie
observate implicaţiile acestui fenomen – pentru că este deja un fenomen social,
parte integrantă a crimei organizate – printre cele mai importante fiind
alimentarea economiei subterane şi, de aici, a altor conduite de natură
infracţională.
Cercetarea cu obiectivitate şi operativitate a infracţiunilor vamale poate
contribui la limpezirea economiei româneşti şi la controlarea fenomenelor
infracţionale, la desfiinţarea de reţele organizate şi de zone obscure unde
siguranţa şi libera manifestare a cetăţeanului sunt puse în pericol, la alimentarea
bugetului de stat cu sume importante ce pot fi atribuite conform nevoilor fireşti
ale societăţii.
342
CAPITOLUL 8 – Cooperarea internaţională în
investigarea infracţiunilor vamale
În domeniul luptei împotriva infracţionalităţii specifice tranzitării frontierei
de stat, mediului vamal – în plan larg – prevenirii şi combaterii infracţiunilor
prevăzute de Codul Vamal al României, cooperarea trebuie acceptată ca ceva
fundamental, esenţial, fără de care acţiunea organelor statale ar fi lipsită de
consistenţă şi eficienţă. Dacă pe întreg parcursul acestei lucrări, am subliniat
constant importanţa şi necesitatea cooperării între diferitele instituţii ale statului
român, ce prin atribuţiile pe care le au, pot concura la constatarea şi anchetarea
infracţiunilor vamale, aici este locul pentru a trata modul cum statul român,
acceptând, împreună cu alte state, că împotriva infracţionalităţii transfrontaliere
este necesară o acţiune comună, concentrată, astfel încât ampla desfăşurare în
spaţiu a infractorilor să poată fi combătută eficient, a promovat un sistem de
relaţii internaţionale de natura a crea condiţii propice unei colaborări reale, la
nivel internaţional pentru tratarea adecvată a fenomenului criminalităţii
transfrontaliere.
8.1. Cooperarea în cadrul Iniţiativei de cooperare în Sud-

Estul Europei – SECI
SECI este o structură regională care încurajează cooperarea între statele

participante şi facilitează integrarea lor în structurile europene. SECI urmăreşte
coordonarea planurilor de dezvoltare regională, asigură o mai bună prezenţă a
sectorului privat în economia zonei, încurajează ocrotirea mediului înconjurător,
transferul de know-how şi realizarea de investiţii în sectorul privat.
Statele participante sunt: Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia,
Grecia, Macedonia, Moldova, România, Slovenia, Turcia şi Ungaria.
Reuniunea inaugurală a avut loc la Geneva, în perioada 5-6 Decembrie
1996, la 6 Decembrie 1996 fiind adoptată Declaraţia de principiu privind
cooperarea în cadrul SECI. Iniţiativa este sprijinită de către Comisia Europeană,
CEE/ONU, OSCE, CEMN, BIRD, BERD şi BEI. SECI cooperează cu alte iniţiative
subregionale, cum sunt Iniţiativa Central Europeană (ICE), Procesul Royaumont şi
Cooperarea Statelor Sud-Est Europene (SEECP).
Au fost selecţionate, ca priorităţi de acţiune, opt proiecte, desemnând
totodată statele coordonatoare (responsabile cu organizarea reuniunilor grupelor
de experţi pentru implementarea proiectului respectiv). Aceste proiecte sunt după
cum urmează:
• Facilitarea trecerii frontierelor: acţiuni pentru depăşirea dificultăţilor
operaţionale – Grecia;
• Reţeaua sud-est europeană de zone cu consum eficient de energie –
Ungaria;
• Dezvoltarea infrastructurii de transport de-a lungul principalelor rute
internaţionale – Bulgaria;
• Politici financiare de promovare a întreprinderilor mici şi mijlocii prin
microcredite şi scheme de garantare a creditului – România;
343
• Interconectarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale, diversificarea
furnizării şi îmbunătăţirea asigurării cu gaz în sud-estul Europei – Bosnia-
Herţegovina;
• Program de recuperare a râurilor, lacurilor şi mărilor adiacente – Austria;
• Interconectarea sistemelor de energie electrică a statelor participante la
SECI, în vederea unei mai bune integrări în sistemele europene – Slovenia;
• Cooperarea între pieţele de valori – Turcia.
Cu ocazia reuniunii Comitetului de agendă din 26.01.1998, România a
propus înfiinţarea la Bucureşti a unui Centru Regional SECI de combatere a
crimei organizate şi corupţiei. În cadrul reuniunii de la Geneva, 15.04.1998, a fost
acceptat proiectul ţării noastre. La 26.05.1999 , a avut loc la Palatul
Parlamentului din Bucureşti reuniunea dedicată ceremoniei de semnare a
Acordului de cooperare pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii
transfrontaliere800.
Ca raţiune801 pentru crearea şi existenţa SECI trebuie subliniate
următoarele considerente:
importanţa legăturilor comerciale dintre părţi şi a celor cu alte state şi necesitatea
dezvoltării armonioase a acestor legături;
interesul reciproc în ceea ce priveşte combaterea infracţiunilor transfrontaliere802
şi dezvoltarea unei mai strânse cooperări regionale în aplicarea legislaţiei;
infracţiunile existente la frontierele părţilor reprezintă o ameninţare serioasă
pentru suveranitatea fiecărei ţări, în parte, şi pentru comerţul legal, aceasta stare
de fapt putând fi combătută în mod eficient numai prin cooperarea dintre
autorităţile cu atribuţii legale specifice;
este necesar să existe un angajament de dezvoltare a cooperării în cel mai înalt
grad între autorităţile cu atribuţii legale specifice;
infracţiunile transfrontaliere prejudiciază interesele economice, fiscale şi
comerciale ale statelor semnatare.
Obiectivele Centrului SECI de la Bucureşti sunt, potrivit Cartei din
26.05.1999, următoarele:
1. Dezvoltarea relaţiilor de lucru interinstituţionale eficiente în cadrul Centrului
SECI, între şi în interiorul statelor participante;
2. Părţile, prin intermediul ofiţerilor de legătură, vor coopera pentru a încerca să
identifice, să prevină, să investigheze şi să combată infracţiunile transfrontaliere
prin schimb de informaţii şi documente, precum şi alte activităţi corespunzătoare
prevăzute în acord;
3. Asistenţă pentru investigaţiile vamale şi penale privind criminalitatea
transfrontalieră, în curs de desfăşurare;
4. Identificarea, studiul şi propuneri referitoare la probleme care influenţează
calitatea cooperării în aplicarea legii în regiune;
5. Coordonarea legăturii cu OIPC-Interpol şi cu Organizaţia Mondială a Vămilor,
pentru minimizarea efortului şi maximizarea impactului diferitelor programe în curs
de desfăşurare.
Activitatea Centrului SECI803 se va desfăşura pe următoarele coordonate:
800Acordul a fost semnat de cele opt state participare la iniţiativă - Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria,
Croaţia, Grecia, Macedonia, Moldova, România, Slovenia, Turcia şi Ungaria

801Preambulul la Acordul de cooperare pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere
ratificat prin Legea 208/1999

802Sintagma infracţiuni sau infracţionalitate transfrontalieră defineşte toate încălcările sau tentativele de
încălcare a legislaţiilor şi reglementărilor naţionale, în scopul organizării, dirijării, sprijinirii sau facilitării
activităţilor infracţionale internaţionale – art 1, - Definiţii din Acordul de cooperare pentru prevenirea şi
combaterea infracţionalităţii transfrontaliere
344
¤ Activitatea Centrului SECI va fi conformă cu temenii Acordului de cooperare
pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere;
¤ Centrul va utiliza procedurile standard şi sistemele tehnice ale OIPC-Interpol
pentru transmiterea, stocarea, căutarea, recuperarea şi analiza categoriilor
convenite de informaţii legate de infracţiunile transfrontaliere;
¤ Centrul SECI va organiza ad-hoc întâlniri de lucru şi, atunci când este necesar,
în conformitate cu legislaţia naţională, va sprijini activităţile operative în
interiorul statelor participante, la cererea acestora;
¤ În cazul aderării sau retragerii ofiţerilor de legătură la/din Centrul SECI, părţile
vor notifica în scris directorului Centrului SECI, care apoi va notifica acest lucru
Comitetului Comun de Cooperare.
Practic activitatea centrului se desfăşoară în baza şi în executarea
Acordului de cooperare pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii
transfrontaliere ratificat de România prin Legea 208/1999.
Ţările semnatare prin autorităţile desemnate, îşi vor acorda asistenţă
reciprocă, în conformitate cu prevederile Acordului, în ceea ce priveşte prevenirea,
descoperirea, investigarea, aducerea în faţa justiţiei şi sancţionarea infracţiunilor
transfrontaliere.
Fiecare ţară va executa cererile de asistenţă, în sensul acordului, în
conformitate cu principiile şi prevederile dreptului naţional. În scopul
îmbunătăţirii eficienţei prevenirii, descoperirii, investigării şi aducerii în faţa
justiţiei a infracţiunilor transfrontaliere, în calitate de membri activi ai OIPC-
Interpol în probleme specifice activităţii poliţiei şi ai Organizaţiei Mondiale a
Vămilor în probleme vamale, statele participante la SECI vor face schimb de
informaţii şi de analize în parteneriat cu autorităţile lor cu atribuţii în aplicarea
legii, cu Secretariatul General Interpol şi cu Organizaţia Mondială a Vămilor.
Întregul mecanism SECI funcţionează pe baza unei asistenţe, numite în
acord, speciale. Formele804 acestei asistenţe sunt următoarele:
1. La cerere sau din proprie iniţiativă, o parte va furniza asistenţă unei alte părţi,
sub formă de informaţii cu privire la infracţionalitatea transfrontalieră.
2. La cerere, o parte va furniza asistenţă sub formă de informaţii care pot să asigure
punerea în aplicare a legislaţiei şi a reglementărilor naţionale de evaluare exactă a
drepturilor vamale şi a taxelor impuse de părţi.
3. La cerere sau din proprie iniţiativă o parte poate oferi asistenţă sub formă de
informaţii, care includ, dar nu se limitează la:
a) metode şi tehnici de examinare a pasagerilor şi a mărfurilor;
b) aplicarea cu succes a mijloacelor şi tehnicii de luptă împotriva fraudelor;
c) acţiuni ce ar putea fi folositoare în lupta împotriva fraudelor;
d) noi metode folosite în comiterea infracţiunilor.
4. Părţile vor coopera pentru:
a) facilitarea unei coordonări eficiente;
b) stabilirea şi menţinerea canalelor de comunicare pentru a facilita asigurarea şi
schimbul rapid de informaţii;
c) asigurarea reciprocă, după caz, a oricărui alt tip de asistenţă tehnică, prin schimb
de cunoştinţe profesionale, ştiinţifice şi tehnice;
d) evaluarea şi testarea noilor echipamente sau proceduri;
e) orice alte probleme administrative generale care pot necesita din când în când
acţiuni comune;
803 Art 2 din Carta de organizare şi funcţionare a Centrului Regional al Iniţiativei de Cooperare în Sud-Estul
Europei – SECI pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere
804 Art.3 – Formele asistenţei speciale – din Acordul de cooperare pentru prevenirea şi combaterea
infracţionalităţii transfrontaliere ratificat de România prin Legea 208/1999

345
f)
punerea în practică a metodelor de livrări controlate, în conformitate cu legislaţia
naţională a părţilor interesate.
5. La cerere, părţile se vor informa reciproc despre efectuarea legală a importului
pe teritoriul uneia dintre părţi al mărfurilor exportate din teritoriul celeilalte părţi. Dacă
se solicită, informaţiile vor cuprinde procedura vamală aplicată pentru vămuirea
bunurilor.
6. La cerere, partea solicitată va acorda, în măsura în care este abilitată, în limita
resurselor disponibile şi în conformitate cu legislaţia naţională, informaţii
referitoare la:
• persoane cunoscute sau suspectate de autoritatea solicitantă de a fi
comis infracţiuni transfrontaliere, în special persoanele care intră în şi
ies de pe teritoriul său;
• bunurile aflate în curs de transport sau depozitate, identificate de
autoritatea solicitantă ca făcând obiectul unei activităţi de trafic
clandestin cu destinaţia în teritoriul său;
• mijloacele de transport suspectate de a fi fost folosite la comiterea unor
fraude pe teritoriul părţii solicitante.
6. La cerere sau din proprie iniţiativă, părţile îşi vor furniza reciproc informaţiile cu
privire la activităţile ce pot conduce la apariţia infracţiunilor transfrontaliere. În
cazuri care pot implica daune substanţiale asupra economiei, sănătăţii publice,
securităţii publice sau oricăror alte interese vitale ale celeilalte părţi, o parte va
putea furniza aceste informaţii în măsura posibilităţilor, fără cerere specială.
7. În conformitate cu legislaţia naţională, părţile îşi vor acorda asistenţă prin punerea
în practică a măsurilor provizorii şi a procedurilor legale referitoare la bunuri,
venituri şi/sau mijloace ale infracţiunilor transfrontaliere supuse acestor măsuri
provizorii.
8. Părţile pot, cu condiţia respectării legislaţiei naţionale:
a) să dispună de bunurile, de veniturile şi de mijloacele confiscate ca urmare a
activităţii de asistenţă oferite prin prezentul acord, în ceea ce priveşte
controlul bunurilor, veniturilor şi mijloacelor respective;
b) să transfere bunurile, veniturile sau mijloacele confiscate ori veniturile
rezultate în urma vânzării lor către cealaltă parte, în condiţii stabilite de
comun acord.
Informaţiile obţinute ca urmare a colaborării în cadrul SECI trebuie
protejate împotriva utilizării abuzive astfel încât au fost instituite ca reguli805:
1. Informaţiilor obţinute potrivit prezentului acord li se va asigura de către autoritatea
solicitantă acelaşi grad de confidenţialitate cu cel care este acordat de legea statului său
aceluiaşi tip de informaţii la care acesta are acces.
2. Fără a prejudicia prevederile Convenţiei pentru protecţia persoanelor cu privire la
prelucrarea automatizată a datelor (Consiliul Europei, ETS No. 108 Strasbourg, 28
ianuarie 1981)806, datele personale primite ca urmare a aplicării Acordului SECI vor fi
protejate la un nivel care este cel puţin echivalent cu cel prevăzut de legea statului ţării
care furnizează informaţiile.
3. Informaţiile obţinute în conformitate cu Acordul SECI vor fi folosite numai în
scopurile menţionate în acesta. Atunci când autoritatea solicitantă cere folosirea unor
astfel de informaţii pentru alte scopuri, inclusiv difuzarea lor către un terţ, ea va trebui
să obţină consimţământul scris al autorităţii solicitate care a furnizat informaţia.
Folosirea informaţiilor va fi realizată în condiţiile stabilite de autoritatea solicitată.
805Art. 4 – Confidenţialitatea informaţiilor şi protecţia datelor personale – din Legea 206/1999

806Există şi în legea română referiri la această problematică, semnificativă fiind în acest sens forma specială
a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută şi pedepsită în cadrul Legii
243/2002
346
4. În cazul în care partea solicitată nu indică altfel, prevederile Acordului SECI nu vor
împiedica folosirea informaţiilor în procedurile judiciare sau administrative instituite ca
urmare a comiterii unei infracţiuni transfrontaliere. Părţile pot folosi drept probe în
evidenţele lor, în rapoarte şi în mărturii, precum şi în procedurile judiciare informaţiile
obţinute şi documentele consultate în conformitate cu prevederile Acordului SECI.
Autoritatea competentă care a furnizat informaţia va fi notificată în scris înaintea folosirii
acesteia.
Am arătat că datele personale primite ca urmare a aplicării Acordului SECI
trebuie să fie protejate – acest aspect a fost considerat ca deosebit de important,
fapt ce a generat includerea în acord a unor prevederi prin care să se stabilească
răspunderi pentru prelucrarea neautorizată sau incorectă a acestor date.
Astfel:
1. Fiecare ţară va fi responsabilă, în conformitate cu legislaţia internă, pentru
daunele provocate unei persoane ca rezultat al unei erori de drept sau de fapt în datele
transmise Centrului SECI.
2. Numai statul părţii pe teritoriul căruia a avut loc evenimentul care a dat naştere
la o daună poate constitui subiectul unei acţiuni de compensare intentate de partea
lezată, care va solicita aceasta instanţei în jurisdicţia căreia se află, în conformitate cu
legislaţia naţională a statului SECI implicat.
3. O parte nu poate invoca faptul că o altă parte a transmis date inexacte în scopul
de a evita răspunderea care îi revine, în conformitate cu legislaţia sa naţională, cu privire
la o parte lezată. Dacă aceste erori legale sau de fapt au avut loc ca rezultat al
transmiterii eronate a unor date sau ca urmare a nerespectării obligaţiilor prevăzute în
acest acord de către una sau mai multe părţi ori ca rezultat al unei transmiteri
neautorizate sau incorecte, cealaltă parte implicată va trebui să plătească, la cerere,
sumele plătite drept compensaţie, dacă datele nu au fost utilizate de partea aparţinând
statului pe al cărui teritoriu a fost provocată dauna ca urmare a încălcării acestui acord.
În baza cooperării, pe care ţările participante în cadrul SECI o consideră ca
deosebit de necesară, o autoritate dintr-o ţară poate solicita unei autorităţi
omoloage sau unei alte autorităţi dint-o altă ţară semnatară a Acordului SECI
ajutorul pentru a putea proba săvârşirea de infracţiuni ori numai pentru a verifica
legalitatea unor operaţiuni cu element de extraneitate ce implică respectiva ţară.
Autoritatea solicitată807 va furniza, la cerere, copii autentificate în mod
corespunzător de pe dosarele, documentele şi alte materiale referitoare la
infracţiunile transfrontaliere.
În cazul în care autoritatea solicitantă nu cere în mod expres originale sau
copii autentificate, autoritatea solicitată poate transmite informaţii computerizate
sub orice formă. Autoritatea solicitată va furniza, în acelaşi timp, toate
informaţiile relevante pentru interpretarea sau folosirea informaţiilor
computerizate.
Cu acordul autorităţii solicitate, persoane oficiale desemnate de autoritatea
solicitantă pot examina la sediul autorităţii solicitate informaţiile relevante într-un
caz de infracţiune transfrontalieră şi pot face copii de pe acestea sau pot extrage
din ele informaţii.
Mai mult808, o persoană oficială reprezentând autoritatea solicitată poate fi
autorizată să compară, în limitele autorizării acordate, ca martor sau ca expert în
proceduri juridice sau administrative iniţiate pe teritoriul statului părţii
solicitante, în probleme referitoare la prezentul acord, şi să prezinte dosare,
documente sau alte materiale ori copii de pe acestea. Solicitarea de a compărea
807 Art. 6 – Dosare şi documente – din Legea 206/1999
808 Art 7 – Martori şi experţi – din Legea 206/1999
347
trebuie să specifice în ce problemă şi în virtutea cărui titlu sau a cărei calităţi
compară persoana oficială drept martor sau expert.
Partea solicitantă este datoare să ia toate măsurile necesare pentru
asigurarea securităţii persoanelor oficiale pe durata şederii lor pe teritoriul
statului său, cheltuielile zilnice şi de transport ale persoanelor oficiale urmând a fi
suportate de partea solicitantă.
Cererile809, pe baza cărora se desfăşoară colaborarea în cadrul SECI se
întocmesc, în scris, în limba engleză sau în altă limbă acceptată de autorităţile
părţii solicitate, direct de către autorităţile desemnate. Informaţiile necesare
pentru executarea cererilor se vor anexa la acestea. În situaţii urgente pot fi
făcute şi acceptate şi cereri verbale, dar ele vor fi confirmate în scris, în maximum
48 de ore. Fiecare are desemnat un punct naţional unic de contact iniţial, care va
transmite şi va primi cererile şi va difuza detaliile de contact prin Secretariatul
Centrului SECI.
Cererile vor cuprinde următoarele informaţii:
a) denumirea autorităţilor desemnate şi numele persoanelor care fac cererea;
b) natura problemei sau a procedurilor, inclusiv legile, reglementările şi alte prevederi
legale implicate;
c) o descriere sumară a faptelor şi a infracţiunilor transfrontaliere comise;
d) tipul de asistenţă avută în vedere;
e) motivul cererii şi modul de utilizare a informaţiei;
f) numele şi adresele persoanelor implicate, scrise în conformitate cu documentele
lor de identitate naţională sau internaţională, dacă sunt cunoscute.
Odată întocmite, trimise şi primite cererile de către autoritatea solicitată810
aceasta va lua toate măsurile posibile pentru a soluţiona cererea şi se va strădui
să asigure orice măsură necesară în acest scop. În cazul în care autoritatea
solicitată nu are competenţă în rezolvarea cererii, ea va lua măsuri pentru a
obţine soluţionarea acesteia ca şi când ar acţiona pe cont propriu şi în
conformitate cu legislaţia statului său şi va aviza în acest sens autoritatea
solicitantă.
Atunci când este necesar autoritatea solicitată va efectua sau, dacă este
posibil şi în conformitate cu legislaţia naţională, va permite autorităţii solicitante
să efectueze inspecţii, verificări, audieri sau măsuri de investigare, inclusiv
audierea experţilor, martorilor şi a persoanelor suspectate de a fi comis o
infracţiune transfrontalieră, în vederea soluţionării cererii. Pentru a facilita
acţiuni concertate şi la cerere, autoritatea solicitantă va fi informată în prealabil
despre data şi locul oricărei acţiuni ce se va întreprinde pentru soluţionarea unei
cereri.
La cerere, autoritatea solicitată va autoriza, dacă este posibil şi în
conformitate cu legislaţia statului său într-o măsură cât mai mare, ca persoanele
oficiale ale părţii solicitante să fie prezente pe teritoriul statului părţii solicitate,
pentru a asista la soluţionarea unei cereri. Autoritatea solicitată va respecta
cererea de urmare a unei anumite proceduri, cu condiţia ca aceasta să nu fie
interzisă de legislaţia statului părţii solicitate.
Desigur cooperarea în modul arătat este eficientă şi, de ce nu poate prea
ideală. În cadrul Acordului SECI, ţările semnatare au considerat necesar să
includă şi unele cazuri de excepţie811, reguli precum – ce nu poţi sau consideri că
809 Art. 8 – Comunicarea cererilor – din Legea 206/1999

810 Art. 9 – Executarea cererilor – din Legea 206/1999
811 Art. 10 – Cazuri de excepţie – din Legea 206/1999
348
făcând ţi-ai fi afectate interese ce consideri că trebuie să limiteze cooperarea, nu
solicita din partea altei ţări – sunt formulate după cum urmează:
• În cazul în care autoritatea solicitată consideră că acordarea asistenţei încalcă
suveranitatea, securitatea, ordinea publică a statului său ori alt interes naţional
important sau dacă încalcă legislaţia şi reglementările naţionale, asistenţa poate fi
refuzată sau retrasă ori poate fi acordată în anumite condiţii.
• Dacă autoritatea solicitantă nu va putea satisface o cerere similară înaintată de
autoritatea solicitată, ea va atrage atenţia asupra acestui fapt în cererea sa,
îndeplinirea cererii fiind lăsată la latitudinea autorităţii solicitate.
• Autoritatea solicitată poate amâna acordarea de asistenţă în cazul în care aceasta
se interferează cu o investigaţie, urmărire sau procedură în curs. În acest caz
autoritatea solicitată se va consulta cu autoritatea solicitantă pentru a stabili dacă
asistenţa se poate acorda în termenii şi în condiţiile impuse de autoritatea
solicitată.
• În cazul în care nu se poate da curs cererii, autoritatea solicitantă va fi anunţată
imediat, precizându-se motivele care au stat la baza amânării sau a refuzului
cererii. Autorităţii solicitante îi vor fi furnizate datele despre împrejurările care ar
putea fi relevante pentru urmărirea ulterioară a cazului.
Pentru optimizarea activităţii centrului SECI, România a depus demersurile
necesare pentru încheierea unui acord care să aibă ca obiect, în principal,
schimbul de informaţii – Acordul între Guvernul României, Organizaţia
Internaţională a Poliţiei Judiciare - INTERPOL şi Centrul Regional SECI pentru
combaterea criminalităţii transfrontaliere privind legăturile de comunicaţii pentru
schimbul de informaţii, aprobat prin H.G.499/2002.
Obiectivul acordului812 este de a permite ofiţerilor de legătură din cadrul
Centrului SECI, care sunt autorizaţi de către propriile BCN ale INTERPOL, să
efectueze schimburi de informaţii cu OIPC - INTERPOL prin intermediul
echipamentului tehnic al BCN România. Acordul este încheiat pe o bază
provizorie. Centrul SECI şi INTERPOL vor continua negocierile în scopul ajungerii
la un acord care să reglementeze schimbul direct de informaţii dintre cele două
organizaţii.
Principalele coordonate pe baza cărora se realizează schimbul de informaţii în
cadrul acestui acord sunt următoarele:
¤ Comunicarea dintre INTERPOL şi ofiţerii de legătură din cadrul Centrului SECI
se va desfăşura prin mijloacele de acces la echipamentul tehnic al BCN România.
¤ INTERPOL va asigura instruirea ofiţerilor de legătură din cadrul Centrului SECI
pentru exploatarea corespunzătoare a mijloacelor tehnice (hardware şi software)
folosite pentru schimbul de informaţii.
¤ BCN România va asigura imediat, fără revizuiri şi intervenţii, punerea la
dispoziţie solicitantului (beneficiarului) a comunicărilor. În conformitate cu
acordul încheiat cu INTERPOL, BCN România va întreţine mijloacele de
comunicaţie dintre ofiţerii de legătură din cadrul Centrului SECI şi INTERPOL.
¤ BCN România nu va avea drept de acces la conţinutul informaţiilor schimbate
între INTERPOL şi ofiţerii de legătură din cadrul Centrului SECI. Accesul BCN
România este limitat în măsura necesară pentru a se asigura că operatorii sunt
utilizatori autorizaţi.
Pentru a schimba informaţii cu INTERPOL în conformitate cu prevederile
acordului, ofiţerii de legătură din cadrul Centrului SECI813 vor fi pe deplin
autorizaţi de către BCN din ţările lor, în conformitate cu reglementările
812 Art.2 din H.G. 499/2002

813 Art. 5 din H.G. 499/2002
349
INTERPOL. Atât Centrul SECI, cât şi INTERPOL vor comunica cu BCN din fiecare
ţară pentru a obţine această autorizaţie. Centrul SECI va fi informat de către
INTERPOL pentru fiecare autorizaţie.
Toţi ofiţerii de legătură, autorizaţi corespunzător să efectueze schimb de
informaţii în conformitate cu prevederile acordului, vor semna un document prin
care se angajează să respecte regulile INTERPOL referitoare la cooperarea
poliţienească internaţională şi la prelucrarea informaţiilor.
Informaţiile trimise şi primite de ofiţerii de legătură vor fi transmise spre
ştiinţă şi BCN competent. Reprezentanţii Centrului SECI nu vor interveni în
procesul de prelucrare a informaţiilor de către ofiţerii de legătură din cadrul
Centrului SECI şi nu vor prelucra informaţiile schimbate în conformitate cu
prezentul acord în scopuri personale. Fiecare parte va informa celelalte părţi, fără
întârziere, cu privire la orice abuz sau încălcare a regulilor de către un ofiţer de
legătură.
Pentru a asigura aplicarea curentă a acordului814, fiecare ţară va stabili un
punct de contact. Evaluarea cooperării se va efectua cel puţin o dată pe an şi ori
de câte ori este considerată ca fiind necesară de către una dintre părţi.
Diferendele referitoare la interpretarea sau aplicarea acordului, vor fi
soluţionate în mod amiabil de către şi între reprezentanţii Comitetului comun de
cooperare SECI, autorităţii române şi ai Secretariatului General INTERPOL. Dacă
nu se ajunge la un acord, problema va fi supusă unui comitet ad-hoc. Acest
comitet nu va fi alcătuit din mai mult de 2 reprezentanţi ai autorităţilor române, 2
membri din cadrul Comitetului comun de cooperare SECI şi 2 membri marcanţi ai
conducerii Secretariatului General al INTERPOL. Comitetul ad-hoc îşi va stabili
propriile reguli de procedură. Soluţia propusă de către Comitetul ad-hoc va fi
înaintată şefului BCN România, secretarului general al INTERPOL şi directorului
Centrului SECI.
Concluzionând SECI este o structură regională, care încurajează cooperarea
între statele participante şi facilitează integrarea lor în structurile europene.
Cooperarea se bazează pe asistenţa reciprocă pe care statele participante s-au
angajat să şi-o acorde în prevenirea, investigarea şi combaterea infracţiunilor
transfrontaliere. Totul trebuie să se bazeze pe respectul reciproc al intereselor
considerate fundamentale de către fiecare stat în parte, cooperarea, în aceste
condiţii putând fi condiţionată sau refuzată; pe respectarea legislaţiei interne, în
cadrul procedurilor prevăzute în acord; pe protejarea informaţiilor schimbate între
autorităţile statale desemnate competente; pe participarea şi desfăşurarea unei
activităţi cu bună credinţă şi cu eficienţă de către ofiţerii de legătură din cadrul
Centrului SECI. Aşa cum este concepută, apreciez că SECI se constituie într-un
mijloc eficient în lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere, prin numărul de
state şi prin modul în care este concepută să funcţioneze cooperarea, sunt
asigurate condiţiile necesare pentru controlul fenomenului şi pentru crearea unui
front comun în ceea ce priveşte aplicarea unui regim omogen şi a unor proceduri
generalizate în aplicare controalelor şi a supravegherii desfăşurate de către
autorităţile vamale sau şi alte autorităţi abilitate.
814 Art. 6 din H.G. 499/2002

350
8.2. Cooperarea în cadrul Protocolului de cooperare
trilaterala lărgită în combaterea criminalităţii şi, în
special, a criminalităţii transfrontaliere, semnat la
Sofia la 8 Septembrie 1998815
Trei ţări importante în zona balcanică, România, Bulgaria şi Grecia, în

concordanţă cu standardele Uniunii Europene816, au considerat necesar să pună
bazele şi să dezvolte o cooperare care să aibă la bază principii, forme şi modalităţi
de cooperare eficiente care să permită un răspuns coerent din partea autorităţilor
celor trei ţări la provocarea crimei organizate, în general, şi a criminalităţii
transfrontaliere, în special. A fost luată în considerare dimensiunea atinsă de
criminalitate, în ultimii ani, la nivel naţional şi internaţional, faptul că aceasta
constituie o ameninţare serioasă la adresa securităţii şi stabilităţii interne, a celor
trei ţări. S-a concentrat atenţia asupra creşterii criminalităţii internaţionale, în
special asupra noilor sale forme, subliniindu-se importanţa înţelegerii în
beneficiul reciproc, a egalităţii şi acţiunii coordonate, ca bază pentru o cooperare
eficientă în combaterea criminalităţii subliniindu-se faptul că cele trei ţări,
datorită poziţiei lor geografice, sunt străbătute de aşa-numita Ruta Balcanică ce
leagă Estul de Vestul Europei.
În condiţiile arătate a devenit deosebit de importantă cooperarea
transnaţională, cât mai amplă, referitoare la problemele menţinerii ordinii şi a
securităţii.
România, Bulgaria şi Grecia, în conformitate cu propria legislaţie naţională,
cooperează817 pentru prevenirea, combaterea, constatarea şi cercetarea
criminalităţii în următoarele domenii:
¤ crima organizată;
¤ criminalitatea transfrontalieră;
¤ actele de terorism;
¤ cultivarea ilicită, producerea şi traficul de droguri şi de substanţe
psihotrope;
¤ producţia ilicită, comerţul ilicit şi utilizarea ilicită a precursorilor şi
substanţelor chimice esenţiale, folosite pentru producerea de droguri şi substanţe
psihotrope;
¤ traficul ilegal de arme, inclusiv biologice, chimice şi radiologice, de muniţii,
explozivi, materiale nucleare şi radioactive, precum şi a traficului cu substanţe
otrăvitoare;
¤ activităţile internaţionale economice ilegale şi legalizarea veniturilor
(spălarea banilor) obţinute în urma desfăşurării activităţilor infracţionale, tranzacţiilor
economice suspecte şi abuzurilor în domeniul investiţiilor, precum şi a altor forme de
infracţiuni financiare;
¤ contrabandă – cu ţigări, alcool, etc.;
¤ activităţilor infracţionale legate de migraţiune, trecerea ilegală a frontierei şi
traficului ilegal cu fiinţe umane;
¤ exploatarea sexuală a minorilor şi femeilor;
815 Protocolul a fost aprobat de către România prin H.G.280/1999

816 În perspectiva aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană
817 Art. 1 din H.G. 280/1999 pentru aprobarea Protocolului de cooperare trilaterala lărgită …
351
¤ contrafacerea sau falsificarea bancnotelor sau cărţilor de credit,
documentelor, garanţiilor şi a altor valori, precum şi a oricărui tip de document de
identitate;
¤ contrafacerea mărcii produselor alimentare şi industriale sau/şi
comercializarea acestora;
¤ infracţiuni grave săvârşite împotriva vieţii umane sau proprietăţii, inclusiv
împotriva proprietăţii intelectuale;
¤ furtul, traficul ilegal şi dobândirea în mod ilegal de bunuri aparţinând
patrimoniului istoric şi cultural, de metale şi pietre preţioase, precum şi de bunuri de
valoare;
¤ infracţiuni ecologice;
¤ criminalitate de înaltă tehnologie, inclusiv prin folosirea computerelor;
¤ deturnarea aeronavelor;
¤ răpirea şi traficul cu fiinţe umane şi organe;
¤ infracţiuni maritime – fraude în domeniul maritim, piraterie – şi a
infracţiunilor grave comise în sfera transporturilor;
¤ furtul şi traficul ilegal de vehicule;
¤ extorcări;
¤ acte de corupţie comise în legătură cu domeniile de cooperare enunţate.
Au fost identificate şi unele domenii cu un anumit caracter specific precum:
învăţământul, instruirea şi pregătirea personalului, realizarea de cercetări
ştiinţifice în scopul combaterii infracţionalităţii şi a dezvoltării sistemelor de
informaţii, a mijloacelor de comunicaţie şi a echipamentelor speciale, alte domenii
de interes reciproc pentru menţinerea sub control a infracţionalităţii şi prevenirea
criminalităţii, descoperirea persoanelor dispărute, a bunurilor furate sau pierdute
şi identificarea cadavrelor.
Cooperarea dintre cele trei state semnatare se realizează, în principal, prin
schimburi de informaţii818, experienţă şi expertize care au ca obiect:
• noile tipuri de criminalitate, formele şi modalităţile de prevenire, combatere,
investigare şi depistarea acestora;
• noile tipuri de criminalitate transfrontalieră, la formele şi metodele folosite la
comiterea acestora – modus operandi;
• identificare tranzacţiilor economice suspecte, inclusiv a celor referitoare la
legalizarea veniturilor ilicite;
• folosirea tehnologiilor criminalistice, a metodelor, tehnologiilor şi mijloacelor de
cercetare criminologică, în special în domeniul anchetelor, detectării şi controlului
precursorilor, drogurilor şi substanţelor psihotrope, în conformitate cu convenţiile
internaţionale;
• metodele folosite pentru transportul, ascunderea şi distribuirea drogurilor şi a
substanţelor psihotrope;
• noile tipuri de droguri şi substanţe psihotrope care apar în traficul ilegal,
tehnologia de producere şi substanţele folosite în acest scop, precum şi noile metode de
cercetare şi substanţele ce pot fi folosite pentru analizarea şi identificarea drogurilor şi
substanţelor psihotrope;
• controlul de frontieră şi domeniul sprijinului material şi tehnic al serviciilor de
control competente în scopul identificării documentelor de călătorie falsificate şi pentru
prevenirea intrării ilegale a persoanelor suspecte, implicate în săvârşirea de infracţiuni şi
acte de terorism, precum şi a migraţiei ilegale;
• prevenirea şi suprimarea oricărei forme a crimei organizate transnaţionale,
precum şi la persoanele şi reţele implicate
818 Art.2 din H.G. 280/1999

352
• organizarea de seminarii şi cursuri de instruire, schimbul de opinii şi instruire
specială;
• schimbul de date statistice, texte legislative naţionale, broşuri, publicaţii şi
rezultate ale cercetărilor ştiinţifice în domeniile de interes pentru SECI
• planificare şi adoptarea de acţiuni coordonate împotriva reţelelor infracţionale;
• coordonarea acţiunilor poliţieneşti pentru realizarea unor cercetări operative
comune şi acordarea de sprijin reciproc, sub supravegherea şi monitorizarea părţii pe
teritoriul căreia au loc aceste acţiuni, în conformitate cu legislaţia sa naţională;
• organizarea de întâlniri la nivel de experţi, în cadrul competenţelor acestora, ori
de câte ori ei convin asupra necesităţii rezolvării unor probleme urgente şi speciale de
interes comun, precum pregătirea şi adoptarea de măsuri comune, atunci când acestea
sunt necesare, în cazuri operative şi de anchetă specifice;
• căutarea persoanelor ce se sustrag de la urmărirea penală sau cu mandate de
executare a pedepselor şi a persoanelor declarate dispărute;
• căutarea şi restituirea, adecvată în conformitate cu legislaţia naţională, a
obiectelor furate, având înregistrate numere sau trăsături specifice, inclusiv a valorilor
culturale şi istorice, vehiculelor şi armelor de foc, precum şi a garanţiilor înregistrate, a
documentelor de călătorie şi de identitate;
• cetăţenii statelor părţi care au fost condamnaţi pentru comiterea de infracţiuni
pe teritoriul acestora şi persoanele care se află în curs de cercetare;
• cooperarea poliţienească în conformitate cu standardele europene şi acquisul
comunitar, urmărindu-se armonizarea legislaţiilor, promovarea şi facilitarea aderării
ţărilor asociate la Uniunea Europeană819, precum şi elaborarea de programe regionale
pentru îndeplinirea acestui scop.
Pe lângă schimbul de informaţii, cele trei ţări semnatare ale Protocolului au
convenit să folosească livrări controlate, în conformitate cu legislaţia naţională şi
cu obligaţiile lor internaţionale, şi să asigure condiţiile necesare pentru realizarea
de livrări supravegheate820 care să aibă ca obiect droguri şi alte substanţe
psihotrope, precursorii folosiţi la producerea acestora, precum şi alte bunuri care
fac obiectul traficului ilicit. Ţările părţi la Protocol vor lua toate măsurile pentru a-
şi armoniza legislaţia şi practicile în scopul asigurării unei compatibilităţi
reciproce în scopul realizării eficiente a livrărilor supravegheate.
Cooperarea în cadrul Protocolului se va realiza prin intermediul autorităţilor
competente din fiecare ţară parte, pe baza unor cereri de cooperare821 promovate
de către autorităţile competente ale ţărilor interesate. Cererile de cooperare se
adresează în scris, cu excepţia cazurilor de urgenţă, când pot fi adresate şi verbal
urmând ca în termen de două zile să fie confirmate în scris. Autorităţile
competente ale ţărilor semnatare vor lua măsurile necesare pentru a asigura
punerea în executare imediată şi completă a cererii de cooperare.
819 Între România şi Comunitatea Europeană a fost instituită o asociere prin Acordul european semnat la
Bruxelles la 1Februarie 1993 ratificat de către Parlamentul României prin Legea 20/1993, în care la
Capitolul 3 – Armonizarea legislaţiei, sunt făcute referiri la măsurile şi domeniile în care România trebuie să-
şi armonizeze legislaţia cu sistemul legislativ din Comunitatea Europeană – un domeniu distinct fiind legea
vamală, iar la art.94 se fac referiri directe la cooperarea în domeniul vamal, aceasta cuprinzând
- schimbul de informaţii;
- introducerea unui document administrativ unic şi a Nomenclaturii combinate;
- interconectarea dintre sistemele de tranzit ale României şi ale Comunităţii;
- simplificarea controlului şi a formalităţilor legate de transportul de mărfuri;
- organizarea de seminarii şi plasamente pentru cursanţi.
- după caz, se va acorda asistenţă tehnică.
820 Art. 3 din H.G. 280/1999
821 Art. 4 şi 5 din H.G. 280/1999
353
Ţările participante au disponibilitatea de respinge, total sau parţial, o cerere
de cooperare822, dacă o asemenea cooperare ar pune în pericol suveranitatea
naţională, securitatea, ordinea publică sau interesele naţionale ori dacă este în
contradicţie cu legislaţia naţională sau cu obligaţiile internaţionale a uneia sau a
alteia dintre ţări. Respingerea cererii de cooperare se comunică în scris, fără
întârziere ţării solicitante.
Concluzionând cooperarea în cadrul acestui protocol trebuie să constituie
un instrument util la îndemâna autorităţilor celor trei ţări semnatare în lupta
împotriva diferitelor categorii de criminalitate stipulate ca domenii de cooperare.
Iniţiativa, ca atare este salutară dat fiind importanţa cooperării sub aspect
regional dar şi prin prisma unui scop acceptat într-un plan secundar, pentru
România şi Bulgaria, deosebit de important – integrarea în cadrul Comunităţii
europene – o bună cooperare şi controlul asupra criminalităţii transfrontaliere
fiind de natură a inspira încredere în capacitatea ţărilor aspirante la calitatea de
membru de a rezolva, singure, probleme importante. În plan obiectiv este de
subliniat şi domeniul larg al cooperării, poate un adevărat exemplu de bună
credinţă şi de abordare eficientă a fenomenului, fiind stipulate numai puţin de 22
de categorii de domenii infracţionale de interes.
8.3. Cooperarea în cadrul Acordului de cooperare dintre

guvernele statelor participante la Cooperarea
Economică a Mării Negre în domeniul combaterii
criminalităţii, în special a formelor ei organizate,
semnat la Kerkyra la 2 Octombrie 1998823
Guvernele participante la Cooperarea Economică a Mării Negre (CEMN) –

Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, România,
Rusia, Turcia şi Ucraina analizând stări de lucruri şi raţionamente devenite
comune atunci când este vorba despre combaterea criminalităţii organizate –
criminalitatea naţională şi internaţională reprezintă o ameninţare serioasă la
adresa sănătăţii, securităţii, bunăstării fiinţelor umane şi afectează, în mod
negativ, bazele economice culturale şi politice ale societăţii; există cazuri de
creştere a legăturii dintre traficul ilicit de droguri, terorism şi crima organizată;
necesitatea asigurării unei cât mai largi şi eficiente asistenţe reciproce, ca fiecare
efort de combatere a crimei organizate să ia în considerare activităţile conexe care
se desfăşoară la nivel global şi regional; etc. – au considerat necesar să promoveze
o colaborare adecvată şi eficientă pentru limitarea, controlul şi combaterea crimei
organizate.
Domeniile de cooperare824 în baza acestui acord sunt structurate pe două
capitole principale:
1 – cooperarea pentru prevenirea, combaterea, detectarea, descoperirea şi
investigarea infracţiunilor;
2 – alte domenii socotite conexe obiectului acordului.
822 Art.5 alin 3 din H.G.280/1999

823 Acordul a fost ratificat de România prin Legea 6/2000
824 Art. 1 din Legea 6/2000
354
Cooperarea pentru prevenirea, combaterea, detectarea, descoperirea şi
investigarea infracţiunilor va avea, ca prioritate, următoarele categorii de
infracţiuni825:
Θ actele de terorism;
Θ crima organizată;
Θ cultivarea ilegală, producerea, fabricarea şi traficul ilicit de stupefiante şi
substanţe psihotrope;
Θ producerea ilegală, comerţul ilicit, şi utilizarea ilegală de precursori şi
substanţe chimice esenţiale pentru producerea de stupefiante şi substanţe
psihotrope;
Θ traficul ilegal de arme, inclusiv biologice, chimice şi radiologice, de muniţie,
explozivi, materiale nucleare şi radioactive, precum şi de substanţe toxice;
Θ activităţile economice internaţionale ilegale şi legalizarea veniturilor obţinute
(spălarea banilor) în urma activităţilor ilicite, tranzacţiilor economice şi bancare
suspecte şi abuzurilor în domeniul investiţiilor;
Θ contrabanda;
Θ activităţile ilicite legate de migraţiune, trecerea ilegală a graniţelor şi traficul
ilegal cu fiinţe umane;
Θ exploatarea sexuale a femeilor şi minorilor sau copiilor;
Θ contrafacerea şi falsificării de bancnote, cărţi de credit, documente, a hârtiilor
de valoare, precum şi a oricărui tip de documente de identitate;
Θ infracţiunile săvârşite cu violenţă îndreptate împotriva vieţii umane şi
proprietăţii;
Θ traficul ilicit cu obiecte din patrimoniul istoric şi cultural, cu pietre şi materiale
preţioase, cu proprietăţi intelectuale şi cu alte obiecte de valoare;
Θ corupţia;
Θ infracţiuni în domeniul ecologic;
Θ infracţiuni în domeniul înaltei tehnologii, inclusiv în domeniul calculatoarelor;
Θ răpirea şi comerţul cu organe umane;
Θ infracţiuni în domeniul maritim (frauda maritimă, pirateria, etc.);
Θ furtul şi traficul ilegal de vehicule.
Domeniile de cooperare conexe obiectului CEMN sunt:
• educaţia, instruirea şi perfecţionarea pregătirii personalului;
• schimburi de delegaţii – cultură, sport şi societate ;
• desfăşurarea de cercetări ştiinţifice în scopul combaterii criminalităţii şi a dezvoltării
sistemelor de informaţii, a mijloacelor;
de comunicaţie şi a echipamentului special;
• alte domenii de interes reciproc, în scopul controlului criminalităţii şi al prevenirii
cum ar fi depistarea persoanelor implicate în săvârşirea de infracţiuni de interes
pentru acord, a bunurilor furate ori pierdute sau identificarea cadavrelor.
Cooperarea în cadrul CEMN826 îmbracă următoarele forme:
∗ schimbul de informaţii şi experienţă în domeniile de interes comun;
∗ schimburi de informaţii privind prevenirea şi combaterea oricărei forme de
criminalitate transnaţională, în special a tuturor actelor de terorism, crimă
organizată, a traficului ilegale de substanţe stupefiante şi substanţe psihotrope, de
arme şi materiale radioactive, a infracţiunilor privind migraţia, inclusiv schimbul de
informaţii despre acele persoane şi reţele ilegale implicate în infracţiunile
transnaţionale;
825 N.A. – în fapt este vorba despre infracţiuni ce, în funcţie de formularea din dreptul naţional, incriminează
fenomenele infracţionale despre care face vorbire acordul

826 Art. 2 şi 3 din Legea 6/2000
355
∗ planificarea şi adoptarea de acţiuni coordonate împotriva reţelelor ilegale;
∗ identificarea persoanelor care se sustrag de la urmărirea penală sau de la
executarea pedepsei, precum şi a celor declarate dispărute;
∗ schimburi de informaţii referitoare la noile tipuri de criminalitate, metode şi
forme ale prevenirii, combaterii, descoperirii şi investigării acestora;
∗ sprijin în descoperirea tranzacţiilor economice şi bancare suspecte, inclusiv a
celor legate de legalizarea veniturilor obţinute în urma activităţilor ilicite;
∗ schimburi de experienţă privind folosirea metodelor şi a mijloacelor ştiinţifice şi
tehnologice pentru cercetarea criminalistică şi criminologică în special în domeniile
investigării, descoperirii şi controlului stupefiantelor, substanţelor psihotrope şi
precursorilor, în concordanţă cu legislaţia internaţională;
∗ schimbul de informaţii referitoare la metodele utilizate pentru transportul,
ascunderea şi distribuirea stupefiantelor şi substanţelor psihotrope;
∗ luarea măsurilor legale, administrative şi de securitate la graniţe pentru a
preveni, în special, contrabanda cu stupefiante şi substanţe psihotrope;
∗ schimbul de informaţii în legătură cu noile tipuri de stupefiante şi substanţe
psihotrope care apar în traficul ilegal, cu tehnologia de producere şi cu substanţele
utilizate pentru producerea acestora, precum şi cu noile metode de cercetare folosite
în analiza şi identificarea stupefiantelor şi substanţelor psihotrope;
∗ schimbul de informaţii privind cazurile de legătură a traficului ilegal de
stupefiante şi substanţe psihotrope cu terorismul şi crima organizată;
∗ schimbul de informaţii, cunoştinţe şi experienţă în domeniul controlului de
frontieră şi al materialului şi spijinului tehnic al serviciilor competente de control, în
scopul descoperirii documentelor de călătorie falsificate şi pentru prevenirea intrării
ilegale a persoanelor suspecte, implicate în acte de ilicite şi, în special, în acte
teroriste, precum şi în activităţi ilicite legate de migraţiune;
∗ schimbul de experienţă de lucru, inclusiv absolvirea de cursuri de perfecţionare,
consultaţii, seminare şi cursuri de pregătire;
∗ schimbul de date statistice, precum şi de texte şi prevederi ale legislaţiei
naţionale, de broşuri, publicaţii şi rezultate ale cercetării ştiinţifice în domeniile de
interes pentru CEMN;
∗ organizarea de întâlniri ale experţilor pe domenii de competenţă;
∗ căutarea şi înapoierea, în conformitate cu dreptul intern al fiecărui stat, a
obiectelor furate, având numere sau semne specifice, inclusiv a celor de valoare
culturală şi istorică, a vehiculelor, a armelor de foc, precum şi a hârtiilor de valoare
cu elemente de siguranţă, a paşapoartelor sau a altor documente de identitate;
∗ schimbul de informaţii în legătură cu cetăţenii statelor celorlalte – semnatare a
CEMN – care au fost condamnaţi pentru infracţiuni comise pe teritoriile statelor lor,
precum şi în legătură cu persoanele aflate în curs de cercetare;
∗ armonizarea legislaţiei şi a practicilor, pentru a fi compatibile reciproc, în vederea
iniţierii şi desfăşurării eficiente a livrărilor controlate, în materia substanţelor
stupefiante şi psihotrope, a precursorilor folosiţi pentru producerea acestora, a altor
obiecte supuse traficului ilicit – în concordanţă cu legislaţia naţională şi cu
obligaţiile internaţionale ale fiecărui stat CEMN.
Ţările semnatare au desemnat autorităţi competente827 şi/sau puncte de
contact prin care se asigură comunicarea directă, existând posibilitatea, în
măsura în care este necesar, să se facă şi schimb de ofiţeri de legătură.
Cooperarea în cadrul acestui acord se desfăşoară, la fel ca şi în cazul altor
tratate, pe baza unor cereri de cooperare828 trimise de către autorităţile
competente ale statelor interesate. Cererile de cooperare se adresează în scris,
827 Art.4 alin. 2 din Legea 6/2000

828 Art.5 din Legea 6/2000
356
existând şi posibilitatea ca acestea, în cazuri urgente, să fie adresate verbal,
urmând a fi confirmate în scris, cel mai târziu, în trei zile de la adresarea cererii
verbale. Autorităţile competente, ale fiecărei ţări, vor lua măsurile necesare pentru
a asigura îndeplinirea imediată şi întocmai a cererii de cooperare. Ca excepţie,
există posibilitatea respingerii totale sau parţiale a cererii de cooperare, dacă
satisfacerea acesteia pune în pericol suveranitatea, securitatea, ordinea publică
sau alte interese statale importante ori este contrară legislaţiei naţionale sau
obligaţiilor internaţionale ale statului căruia i se adresează cererea. Respingerea
unei cereri de cooperare se comunică în scris şi fără întârziere părţii solicitante.
Informaţiile şi documentele obţinute în baza cooperării stabilite prin acest
acordau regim de confidenţialitate, dacă se solicită aceasta, şi vor fi utilizate doar
în conformitate cu scopurile stabilite de către partea la acord ce le-a oferit, putând
fi transmise autorităţilor unui stat terţ, în măsura în care cooperarea o cere, decât
pe baza unei aprobări anterioare a acestei părţi.
Concluzionând suntem în faţa unui acord semnat de un număr important
de ţări ce prevede un domeniu de cooperare vast. Are la bază o iniţiativă regională
centrată pe ideea creării condiţiilor, în primul rând, pentru dezvoltarea unui
mediu economic sănătos, caracterizat de asigurarea controlului asupra
activităţilor criminale cu caracter transfrontalier, în zona geografică de interes
care să permită dezvoltarea tuturor ţărilor semnatare – fiecare, în parte,
acceptând ca deosebit de necesară aceasta.
8.4. Cooperarea pe baza Convenţiei dintre Guvernul

României şi Guvernul Regatului Belgiei privind
cooperarea poliţienească, semnată la Bucureşti la 14
Aprilie 1999, ratificată prin Legea 50/2001
Trecând de la iniţiativele regionale sau trilaterale, fiecare cu raţiunea ei

specifică de existenţă şi cu efecte proprii, în continuare vor fi prezentate şi
analizate elementele definitorii ale unor acorduri încheiate de România cu alte
state, pentru cooperarea explicită în domeniul prevenirii şi combaterii
infracţionalităţii transfrontaliere.
Guvernele României şi Regatului Belgiei829, bazându-se pe preocuparea de a
promova raporturile de prietenie şi cooperare dintre cele două ţări şi, în special,
pe voinţa comună de a întări cooperarea poliţienească dintre ele, în cadrul
angajamentelor internaţionale asumate de cele două ţări în domeniul respectării
drepturilor şi libertăţilor fundamentale – mai ales prin Convenţia europeană a
drepturilor omului, precum şi prin Convenţia nr. 108 a Consiliului Europei din 28
ianuarie 1981 pentru protecţia persoanelor în privinţa prelucrării automatizate a
datelor cu caracter personal – consideră că pentru dezvoltarea socio-economică a
celor două state criminalitatea organizată internaţională reprezintă o ameninţare
gravă.
Dezvoltările recente ale criminalităţii organizate internaţionale ce pun în
pericol funcţionarea lor instituţională a României şi Belgiei, lupta împotriva
traficului de fiinţe umane, reprimarea intrărilor şi ieşirilor ilegale de pe teritoriul
statelor şi a migrărilor ilegale, producţia şi comerţul ilegal de stupefiante şi de
829 A se vedea considerentele expuse în protocolul acordului
357
substanţe psihotrope ce constituie un pericol pentru sănătatea şi securitatea
cetăţenilor, precum şi eliminarea filierelor organizate care participă la aceste acte
ilegale constituie o preocupare importantă a celor două ţări.
În asemenea condiţii, ţinând seama că numai armonizarea legislaţiilor
pertinente nu este suficientă pentru combaterea eficientă a fenomenului
migraţiilor clandestine, considerând că necesitatea unei cooperări poliţieneşti
internaţionale eficiente în domeniul criminalităţii organizate şi al migrărilor
ilegale, mai ales prin schimbul şi prelucrarea de informaţii, este indispensabilă
pentru a combate şi a preveni aceste activităţi ilegale, şi că îndeplinirea acestei
necesităţi reclamă o serie de măsuri adecvate şi o strânsă cooperare între părţi,
România şi Belgia au hotărât să încheie o convenţie prin care să se urmărească
realizarea scopurilor aferente considerentelor expuse.
În ceea ce priveşte domeniile de cooperare830 fiecare parte contractantă se
angajează faţă de cealaltă parte contractantă, conform legislaţiei naţionale proprii
şi în condiţiile determinate prin prezenta convenţie, la cea mai largă cooperare în
domeniul poliţienesc. Cele două ţări vor coopera în mod prioritar la prevenirea,
reprimarea sau urmărirea infracţiunilor grave din domeniul criminalităţii
organizate831, şi anume:
• infracţiunile contra vieţii, integrităţii fizice şi sănătăţii persoanelor;
• infracţiunile legate de producţia ilegală şi de traficul ilegal de stupefiante,
substanţe psihotrope832 şi precursori;
• imigraţia clandestină;
• proxenetismul, traficul cu fiinţe umane833, exploatarea sexuală a copiilor834;
• extorcarea de fonduri;
• furtul, traficul şi comerţul ilegal cu arme, muniţii, explozivi, substanţe
radioactive, materiale nucleare835 şi cu alte substanţe periculoase;
• falsificările (fabricarea, contrafacerea, transformarea şi distribuirea) mijloacelor
de plată, cecuri şi titluri;
830 Art. 2 alin. 1- 2, şi art.3 din Legea 50/2001

831 criminalitatea organizată - orice faptă ilicită comisă de o organizaţie criminală, definită ca o asociaţie
structurată, de mai mult de două persoane, formată în timp şi acţionând într-o manieră concertată în
vederea comiterii de infracţiuni pentru care se prevede o pedeapsă privativă de libertate sau o măsură de
siguranţă privativă de libertate cu limita maximă de cel puţin 4 ani ori cu o pedeapsă mai gravă, aceste
infracţiuni constituind un scop în sine sau un mijloc pentru a obţine unele avantaje patrimoniale ori, după
caz, pentru a influenţa în mod ilicit funcţionarea autorităţilor publice – Art. 1 Definiţii din Legea 50/2001
832 trafic ilicit de stupefiante sau de substanţe psihotrope - cultivarea, fabricarea sau traficul de stupefiante
ori de substanţe psihotrope contrare scopurilor Convenţiei unice din 30 martie 1961 asupra stupefiantelor,
ale Convenţiei din 21 februarie 1971 asupra substanţelor psihotrope sau ale Convenţiei Naţiunilor Unite din
20 decembrie 1988 asupra traficului ilicit de stupefiante şi de substanţe psihotrope – Art. 1 Definiţii din
Legea 50/2001
833 trafic internaţional de fiinţe umane - orice comportament intenţionat urmărind:
a) facilitarea intrării pe teritoriul statului părţii contractante la prezenta convenţie, tranzitul, şederea sau
ieşirea de pe acest teritoriu, dacă se uzează în acest scop de constrângere, în special de violenţe sau de
ameninţări, sau dacă se recurge la înşelăciune, abuz de autoritate sau la alte forme de presiune, astfel încât
persoana să nu aibă alte opţiuni reale şi acceptabile decât să se supună acestor presiuni;
b) exploatarea, indiferent de formă, a unei persoane, în cunoştinţă de cauză că această persoană a intrat,
tranzitează sau locuieşte pe teritoriul statului părţii contractante la prezenta convenţie, în condiţiile indicate
la lit. a) – Art. 1 Definiţii din Legea 50/2001
834 exploatarea sexuală a copiilor - faptele prevăzute la art. 34 din Convenţia Naţiunilor Unite privind
drepturile copilului din 20 noiembrie 1989, care cuprinde producţia, vânzarea, distribuirea sau alte forme de
trafic de materiale cu caracter pornografic implicând copii şi deţinerea în scopuri personale a acestui tip de
materiale – Art. 1 Definiţii din Legea 50/2001
835 criminalitatea legată de materialele nucleare şi radioactive - infracţiunile, aşa cum sunt enumerate la art.
7 paragraful 1 din Convenţia asupra protecţiei fizice a materialelor nucleare, semnată la Viena şi la New York
la 3 martie 1980 – Art. 1 Definiţii din Legea 50/2001
358
• criminalitatea în domeniul schimburilor comerciale şi financiare;
• infracţiunile contra bunurilor, printre care furtul, traficul de opere de artă şi de
obiecte istorice, acestea incluzând, dacă este cazul, şi pe cele înscrise în
patrimoniul naţional;
• furtul, comerţul ilegal şi traficul de vehicule cu motor, falsificarea şi uzul de
documente falsificate ale vehiculelor;
• furtul prin efracţie;
• spălarea banilor836;
• căutarea persoanelor dispărute şi ajutorul la identificarea cadavrelor
neidentificate;
• căutarea pe teritoriul statului unei părţi contractante a unor obiecte furate,
dispărute, deturnate sau rătăcite pe teritoriul statului celeilalte părţi
contractante.
Formele de cooperare837 prevăzute în cadrul convenţiei sunt:
1. schimburi de informaţii în domeniile care ţin de competenţa serviciilor
de poliţie şi de imigrare;
2. schimburile de materiale;
3. asistenţă tehnică şi ştiinţifică, expertizele şi furnizarea de material
tehnic specializat;
4. schimb de experienţă;
5. cooperarea în domeniul pregătirii profesionale;
6. sprijinirea pregătirii executării cererilor de asistenţă judiciară în
materie penală, incluzând, dacă este cazul, sechestrul ulterior.
În ceea ce priveşte schimburile de informaţii838 cele două ţări îşi vor acorda
asistenţă şi vor asigura o cooperare strânsă şi permanentă, mai ales prin
schimbul tuturor informaţiilor pertinente şi importante, această cooperare putând
lua forma unui contact permanent între ofiţerii de legătură special desemnaţi.
Nici o informaţie839 furnizată de partea contractantă solicitată nu va putea fi
utilizată de partea contractantă solicitantă în scopul furnizării probei faptelor
incriminate, decât după o cerere de asistenţă judiciară, conform dispoziţiilor
internaţionale aplicabile. În cazuri deosebite840 fiecare parte contractantă,
respectând legislaţia sa naţională şi fără să fie solicitată, va putea să comunice
părţii contractante interesate informaţii ce pot fi importante pentru aceasta, în
scopul asistenţei pentru prevenirea şi reprimarea infracţiunilor la care face
referire convenţia sau pentru prevenirea ameninţărilor la ordinea şi securitatea
publică ale statelor lor.
Cererile de asistenţă şi răspunsurile la aceste cereri841 vor trebui să fie
schimbate între organele centrale însărcinate de fiecare parte contractantă să
răspundă de cooperarea poliţienească internaţională şi de imigrare. Atunci când
cererea nu va putea fi făcută în timp util pe calea menţionată mai sus, în mod
excepţional şi numai în caz de urgenţă842 ea va putea fi adresată de autorităţile
836 Infracţiunile, aşa cum sunt enumerate la art. 6 paragrafele 1-3 din Convenţia Consiliului Europei
referitoare la spălarea banilor, la depistarea, la sechestrarea şi la confiscarea produselor crimei, semnată la
Strasbourg la 8 noiembrie 1990 – Art. 1 Definiţii din Legea 50/2001
837 Art. 4 din Legea 50/2001
838 Art. 5 din Legea 50/2001
839 Art. 7din Legea 50/2001
840 Art 6 alin. 2 din Legea 50/2001
841 Art. 8 din Legea 50/2001
842cerere urgentă - o cerere este calificată ca fiind urgentă în cazurile în care trecerea prin procedura
administrativă formală a autorităţilor centrale riscă să împiedice sau să compromită acţiunea de prevenire ori
de cercetare – Art. 1 Definiţii din Legea 50/2001
359
competente ale părţii contractante solicitante direct autorităţilor competente ale
părţii contractante solicitate şi acestea vor putea să răspundă direct la aceasta. În
aceste cazuri excepţionale autoritatea solicitantă va trebui să informeze în cel mai
scurt timp organul central al părţii contractante solicitate, însărcinat cu
cooperarea internaţională, despre cererea sa directă şi să îi motiveze urgenţă.
Autoritatea competentă solicitantă a unei părţi contractante va trebui să
garanteze gradul de confidenţialitate pe care autoritatea competentă solicitată a
celeilalte părţi contractante l-a atribuit informaţiei843. Gradele de confidenţialitate
(securitate) sunt cele utilizate de INTERPOL.
Dacă se consideră necesar, autorităţile competente ale celor două ţări vor
putea detaşa, pentru o durată determinată sau nedeterminată, ofiţeri de
legătură844 ai unei părţi contractante pe lângă cealaltă. Detaşarea ofiţerilor de
legătură pentru o durată determinată sau nedeterminată are drept scop
promovarea şi accelerarea cooperării, în special, asupra asistenţei:
∗ sub forma schimbului de informaţii, în scopul prevenirii şi reprimării
criminalităţii;
∗ în executarea cererilor de asistenţă în materie penală;
∗ pentru nevoile exercitării misiunilor autorităţilor însărcinate cu supravegherea
frontierelor şi a migrării;
∗ pentru nevoile exercitării misiunilor autorităţilor însărcinate cu prevenirea
ameninţărilor la ordinea publică.
Ofiţerii de legătură au o misiune de informare şi de asistenţă. Ei nu sunt
competenţi pentru executarea autonomă a măsurilor poliţieneşti. Ei furnizează
informaţii şi îşi execută misiunile în cadrul instrucţiunilor care le sunt date de
partea contractantă de origine şi de părţile contractante pe lângă care sunt
detaşaţi. Întocmesc în mod regulat rapoarte către organismul central însărcinat
cu cooperarea poliţienească al părţii contractante pe lângă care sunt detaşaţi.
Există posibilitatea ca autorităţile competente ale părţilor contractante să poată
conveni ca ofiţerii de legătură ai unei autorităţi competente detaşaţi pe lângă un
stat terţ să reprezinte totodată şi interesele autorităţii competente a celeilalte părţi
contractante.
În ceea ce priveşte protecţia datelor cu caracter personal845, prelucrarea846
acestor date847 va fi supusă legislaţiei naţionale a statului fiecărei părţi
contractante, ambele state angajându-se să realizeze un nivel de protecţie a
datelor cu caracter personal, care să respecte dispoziţiile Convenţiei Consiliului
Europei din 28 ianuarie 1981 pentru protecţia persoanelor în ceea ce priveşte
prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, şi ale Recomandării R
(87) 15 din 17 septembrie 1987 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei
vizând reglementarea utilizării datelor cu caracter personal în sectorul poliţiei.
843 Art. 9 din Legea 50/2001

845 datele cu caracter personal - orice informaţie privind o persoană fizică identificată sau identificabilă în
cauză; este considerată identificabilă o persoană care poate fi identificată, direct ori indirect, în special prin
referire la un număr de identificare sau la unul ori mai multe elemente specifice, proprii identităţii sale fizice,
fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale – Art. 1 Definiţii din Legea 50/2001
846 prelucrarea datelor cu caracter personal - orice operaţiune sau ansamblu de operaţiuni efectuate cu ori
fără ajutorul procedeelor automatizate şi aplicate unor date cu caracter personal, cum ar fi: culegerea,
înregistrarea, organizarea, conservarea, adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea,
comunicarea prin transmisie, difuzarea sau orice altă formă de punere la dispoziţie, compararea ori
interconexiunea, precum şi blocarea, ştergerea sau distrugerea – Art. 1 Definiţii din Legea 50/2001
360
Pentru aceasta, în prelucrarea datelor cu caracter personal, sunt prevăzute
următoarele reguli:
• datele nu vor putea fi utilizate de partea contractantă destinatară decât în
scopurile pentru care prezenta convenţie prevede transmiterea unor astfel de date;
• datele nu vor putea fi utilizate decât de autorităţile judiciare, serviciile şi
instanţele care asigură o sarcină sau îndeplinesc o funcţie în cadrul scopurilor
vizate în prezenta convenţie – părţile trebuind să comunice lista utilizatorilor;
• partea contractantă care va transmite datele va fi obligată să vegheze ca
acestea să fie exacte şi complete. Ea va fi, de asemenea, obligată să vegheze ca
aceste date să nu fie păstrate mai mult timp decât este necesar. Dacă va constata,
fie din proprie iniţiativă, fie ca urmare a unei cereri a persoanei în cauză, că au fost
furnizate date incorecte sau care n-ar fi trebuit să fie transmise, partea contractantă
destinatară va trebui să fie informată despre acest lucru fără întârziere, aceasta din
urmă fiind obligată să procedeze la corectarea sau la distrugerea datelor;
• o parte contractantă nu va putea invoca faptul că cealaltă parte contractantă
a transmis date incorecte, pentru a se elibera de răspunderea care îi incumbă,
conform legislaţiei sale naţionale, în privinţa unei persoane lezate;
• transmiterea şi primirea datelor cu caracter personal vor trebui să fie
înregistrate – părţile contractante îşi vor comunica lista autorităţilor sau serviciilor
autorizate să consulte înregistrarea;
• accesul la date va fi reglementat de legislaţia naţională a părţii contractante
căreia persoana în cauză îi prezintă cererea. Partea contractantă care nu este la
originea datelor nu va putea comunica aceste date decât după acordul scris
prealabil al părţii contractante care este la originea datelor;
• datele nu vor putea fi utilizate de partea contractantă destinatară decât în
scopurile indicate de partea contractantă care le furnizează şi cu respectarea
condiţiilor impuse de această parte contractantă.
• datele nu vor putea fi transmise decât serviciilor şi autorităţilor de poliţie şi
de imigrare; comunicarea datelor altor instanţe care urmăresc aceleaşi obiective la
aceste servicii şi autorităţi şi care acţionează în acelaşi cadru nu se va putea face
decât cu autorizarea prealabilă scrisă a părţii contractante care le furnizează;
• la cerere, partea contractantă destinatară va informa partea contractantă care
transmite datele despre primirea acestora, despre utilizarea care le-a fost dată şi
despre rezultatele obţinute pe baza datelor transmise.
Deşi scopul convenţiei este cooperarea, există posibilitatea ca ţările părţi să
refuze asistenţa848 în cazurile de delicte politice ori militare sau atunci când
această asistenţă se dovedeşte contrară dispoziţiilor legale în vigoare pe teritoriul
statului său. De asemenea, fiecare parte contractantă va putea refuza asistenţa
sau o va putea supune unor condiţii, în cazurile de delicte conexe delictelor
politice ori militare sau când realizarea asistenţei ar putea ameninţa
suveranitatea, securitatea, ordinea publică ori alte interese esenţiale ale statului
său.
Pe lângă cele arătate, părţile au prevăzut, în subsidiar şi alte forme de
cooperare849. Astfel, părţile contractante pot să îşi acorde asistenţă mutuală în
domeniul formării profesionale şi asistenţei tehnice pentru problemele ce ţin de
funcţionarea poliţiei; să facă schimburi practice de experienţă pentru oricare
dintre domeniile menţionate ca fiind de interes pentru convenţie; să creeze
grupuri de lucru permanente sau ocazionale, însărcinate cu examinarea
problemelor comune privind reprimarea şi prevenirea în domeniile criminalităţii şi
848 Art. 13 din Legea 50/2001

849 Art. 14 alin 1 şi 2, şi art. 15 alin1 din Legea 50/2001
361
în domeniile de cooperare prevăzute în convenţie şi cu elaborarea, dacă va fi
cazul, de propuneri în scopul de a îmbunătăţi, dacă va fi nevoie, aspectele
practice şi tehnice ale cooperării dintre părţile contractante.
Concluzionând, România şi Belgia, pe baza acestui acord au asigurat
suportul juridic pentru o cooperare efectivă şi eficientă în interesul ambelor părţi.
Există multe probleme, ce au fost avute în vedere, dar şi multiple posibilităţi de
cooperare, foarte importantă fiind disponibilitatea părţilor. Consider că, deşi
acordul domeniul cooperării este vast, înglobând şi cooperarea pentru combaterea
infracţiunilor vamale, acest aspect este benefic, întrucât permite o abordare
globală a fenomenului infracţional cu caracter transfrontalier şi asigură condiţiile
necesare pentru ca o anchetă desfăşurată de către organele judiciare ale uneia
dintre ţările semnatare să beneficieze de ajutorul eficient al organelor
corespondente din cealaltă ţară.
8.5. Cooperarea pe baza Acordului dintre Guvernul

României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind
colaborarea şi asistenţa reciprocă în domeniul vamal,
semnat la Bucureşti la 10 Noiembrie 1998, aprobat
prin H.G. 292/1999
Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria850, luând în considerare

faptul că infracţiunile la legislaţia vamală prejudiciază interesele economice,
comerciale, financiare, sociale si culturale; importanta asigurării evaluării şi
perceperii exacte a drepturilor vamale, a impozitelor şi a altor taxe la exportul şi
importul mărfurilor, precum şi aplicarea corectă a măsurilor de prohibiţie, de
restricţionare si de control; având convingerea că acţiunile împotriva infracţiunilor
vamale pot deveni mai eficiente printr-o strânsă colaborare între administraţiile
lor vamale; luând notă cu îngrijorare de proporţiile şi tendinţele de creştere a
traficului ilicit de droguri şi substanţe psihotrope şi considerând că aceasta
constituie un pericol la adresa sănătăţii publice şi a societăţii; având în vedere, de
asemenea, convenţiile internaţionale în vigoare, relevante pentru părţile
contractante, care încurajează asistenţa bilaterală reciprocă, precum si
recomandările Organizaţiei Mondiale a Vămilor, au convenit asupra unei
colaborări eficiente în domeniu pe baza unor principii şi reguli expuse în acordul
ale cărui prevederi vor fi detaliate în continuare.
Cooperarea în cadrul acordului851 are în vedere acordarea de asistenţă
reciprocă, pentru asigurarea aplicării corecte a legislaţiei vamale.
Astfel părţile:
° vor întreprinde măsurile necesare pentru a facilita şi a accelera fluxul de
călători şi de mărfuri;
° vor coopera şi se vor sprijini reciproc în prevenirea şi investigarea
infracţiunilor la legislaţia vamala;
° îşi vor furniza, la cerere, alte informaţii spre a fi folosite în aplicarea legislaţiei
vamale;
850 A se vedea considerentele expuse în preambulul acordului

851 Art. 2 alin. 1 şi 2 din H.G. 292/1999
362
° se vor strădui să coopereze în cercetarea, dezvoltarea şi aplicarea noilor
proceduri vamale, în pregătirea şi schimbul de personal, precum şi în alte domenii
de interes reciproc.
Asistenţa reciprocă va fi furnizată în conformitate cu legislaţia în vigoare pe
teritoriul statului părţii contractante solicitate şi în cadrul competenţelor şi
resurselor administraţiilor, vamale.
În vederea supravegherii852 persoanelor, a bunurilor şi a mijloacelor de
transport din proprie iniţiativă sau la cerere, administraţiile vamale vor organiza
controale asupra:
persoanelor cunoscute sau bănuite de a fi comis infracţiuni la legislaţia vamală
sau care sunt implicate în traficul ilicit de droguri, substanţe psihotrope şi precursori;
mărfurilor cunoscute sau suspectate de a fi folosite în comiterea unor infracţiuni
vamale sau în traficul ilicit de droguri, substanţe psihotrope şi precursori;
oricărui mijloc de transport cunoscut sau suspectat de a fi folosit în comiterea
unor infracţiuni vamale sau în traficul ilicit de droguri, substanţe psihotrope şi
precursori;
coletelor poştale suspecte de a fi folosite în traficul ilicit de droguri, substanţe
psihotrope şi precursori.
Cu referire directă la acţiunile împotriva traficului ilicit de mărfuri sensibile,
din proprie iniţiativă sau la cerere, administraţiile vamale îşi vor furniza toate
informaţiile relevante despre orice acţiune organizată, aflată în faza de intenţie
sau deja îndeplinită, care constituie sau ar putea constitui o infracţiune la
legislaţia vamală a uneia dintre părţile contractante, privind:
∗ traficul de droguri, substanţe psihotrope şi precursori;
∗ traficul de arme, muniţii, materiale explozive şi nucleare, precum şi de alte
substanţe periculoase pentru mediu şi sănătatea publică;
∗ traficul de lucrări de artă cu valoare semnificativă istorică, culturală sau
arheologică;
∗ traficul de mărfuri supuse unor rate mari ale taxelor sau drepturilor vamale.
Pentru realizarea scopurilor acordului se pot desfăşura şi operaţiuni care să
aibă ca obiect livrări controlate853, administraţiile vamale trebuind să coopereze,
în limitele competentelor lor, la implementarea de metode comune. Decizia de a
aplica procedura livrărilor controlate va fi luată după caz, în conformitate cu
legislaţia în vigoare pe teritoriile statelor părţilor contractante.
1. Cu privire la schimbul de informaţii854 trebuie distinse mai multe aspecte.
Părţile au stabilit că administraţiile vamale îşi vor furniza, din proprie iniţiativă
sau la cerere, orice informaţie care ar putea sprijini implementarea unor
proceduri mai eficiente cu privire la:
◊ stabilirea valorii în vamă şi certificarea documentaţiei la importul şi exportul
mărfurilor, precum şi autenticitatea datelor conţinute în aceasta;
◊ încadrarea mărfurilor conform tarifului vamal şi efectuarea analizelor de
laborator, în scopul încadrării tarifare a mărfurilor conform poziţiilor tarifare;
◊ stabilirea originii mărfurilor, controlul certificatului de origine prezentat la export
şi controlul procedurii vamale aplicate mărfurilor în ţara exportatoare (tranzit
sub supraveghere vamala, antrepozitare vamală, admitere temporară, zone de
comerţ liber, export după prelucrare activa etc.).
◊ dacă mărfurile importate pe teritoriul statului unei părţi contractante au fost
legal exportate din teritoriul statului celeilalte părţi contractante;
852 Art. 3 lit. a-d din H.G. 292/1999

853 Art. 5 alin. 1 şi 2 din H.G. 292/1999
854 Art. 6-10 din H.G. 292/1999
363
◊ daca mărfurile exportate din teritoriul statului unei părţi contractante au fost
legal importate în teritoriul statului celeilalte părţi contractante.
2. La cerere sau din proprie iniţiativă, administraţiile vamale îşi vor furniza
orice informaţie privitoare la infracţiunile la legislaţia vamală, în vigoare pe
teritoriile celor două state, şi, în special, informaţii privind:
◊ persoanele fizice sau juridice cunoscute sau suspectate de a fi comis infracţiuni la
legislaţia vamală sau care sunt implicate în traficul ilicit de droguri, substanţe
psihotrope şi precursori;
◊ mărfurile cunoscute sau suspectate de a constitui obiectul unor infracţiuni vamale
sau în traficul ilicit de droguri, substanţe psihotrope şi precursori;
◊ mijloacele de transport cunoscute sau suspectate de a fi folosite în comiterea unor
infracţiuni la legislaţia vamală sau în traficul ilicit de droguri, substanţe
psihotrope şi precursori.
3. La cerere sau din proprie iniţiativă, administraţia vamală a unei părţi
contractante va furniza administraţiei vamale a celeilalte părţi contractante
documentele vamale, de transport, evidenţe şi copii certificate de pe acestea,
precum şi informaţii despre acţiunile efectuate sau intenţionate, care constituie
sau ar putea constitui infracţiuni la legislaţia vamală în vigoare pe teritoriul
celuilalt stat.
Informaţiile furnizate celeilalte părţi contractante pot fi transmise prin orice
mijloc electronic în locul documentelor specificate în acord. Acestea trebuie să
conţină explicaţiile necesare pentru interpretarea şi folosirea respectivelor
informaţii.
În cazul în care administraţia vamală a părţii contractante solicitate nu
deţine informaţia solicitată, ea va întreprinde măsurile necesare pentru a obţine
informaţiile respective ca şi când ar acţiona pe cont propriu şi în conformitate cu
legislaţia in vigoare pe teritoriul statului său.
Informaţiile vor putea fi solicitate855, de către autorităţile celor două ţări
semnatare ale acordului, pe baza unor cereri ce vor fi făcute în scris. Cererile vor
conţine următoarele informaţii:
° numele administraţiei vamale care face cererea;
° măsurile solicitate;
° obiectul şi motivul cererii;
° legile şi alte reglementări juridice referitoare la obiectul cererii;
° indicaţii cât mai exacte şi cuprinzătoare despre persoanele fizice sau juridice
implicate în investigaţie;
° un rezumat al faptelor relevante privind obiectul cererii.
Cererile vor conţine anexele necesare pentru soluţionarea lor. În cazuri
excepţionale, cererile pot fi făcute şi verbal, dar vor fi confirmate imediat în scris.
Cererile înaintate vor fi redactate în limba oficială a părţii contractante solicitate,
în limba engleză sau franceză. Dacă o cerere nu îndeplineşte condiţiile arătate se
poate solicita modificarea ei.
Pentru eficientizarea cooperării este posibil ca la solicitarea administraţiei
vamale a unei părţi contractante, administraţia vamală a celeilalte părţi
contractante să iniţieze investigaţii856 în legătură cu operaţiunile care încalcă sau
ar putea încălca legislaţia vamală în vigoare pe teritoriul statului părţii
contractante solicitante. Rezultatele acestor investigaţii vor fi aduse la cunoştinţa
părţii contractante solicitante. Aceste investigaţii vor fi efectuate în conformitate
855 Art. 11 alin. 1 - 4 din H.G. 292/1999

856 Art. 12 alin. 1 - 4 din H.G. 292/1999
364
cu legislaţia în vigoare pe teritoriul statului părţii contractante solicitate. Partea
contractant solicitată va proceda ca şi când ar acţiona în propriul interes.
Persoanele oficiale ale administraţiei vamale a unei părţi contractante pot,
în anumite cazuri, cu acordul administraţiei vamale a celeilalte părţi contractante,
să fie prezente pe teritoriul acesteia din urmă, la investigaţiile legate de
infracţiunile la legislaţia vamală a statului în cauză. Aceste persoane trebuie să
facă dovada calităţii lor oficiale. Un funcţionar al administraţiei vamale a părţii
contractante solicitante, prezent pe teritoriul părţii contractante solicitate, va
acţiona numai în calitate de consultant şi sub nici o forma nu va participa activ la
investigaţie, nu se va întâlni cu persoane interogate şi nu va lua parte la nici o
activitate de investigaţie.
Folosirea informaţiilor şi a documentaţiei nu se poate desfăşura neglijent.
Informaţiile şi a documentaţia pot fi folosite numai potrivit cu scopurile acordului
– se poate accepta folosirea în alte scopuri numai cu acordul scris al
administraţiei vamale care le-a furnizat.
Informaţiile şi documentele referitoare la traficul ilicit de droguri, substanţe
psihotrope şi precursori pot fi transmise şi altor autorităţi guvernamentale ale
părţilor contractante, implicate în activităţi de control al abuzului de droguri şi al
traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori.
Cererile făcute şi informaţiile comunicate sub orice formă, în conformitate
cu prevederile acordului, au caracter confidenţial857. Confidenţialitatea va fi
tratată în condiţii similare cu cea acordată altor informaţii şi documente de
interes naţional prin legile în vigoare pe teritoriul statului părţii contractante
solicitate.
Informaţiile şi documentele primite pot şi folosite858, în funcţie de scopurile
si obiectivele propuse drept probe, inclusiv în cursul procedurilor administrative
judiciare şi în urmărirea penală. Aceste documente şi informaţii pot fi folosite şi
ca probe în instanţă, iar valoarea lor probantă va fi stabilită în conformitate cu
legislaţia naţională a statului administraţiei vamale beneficiare.
Cooperarea se poate baza şi pe posibilitatea folosirii de experţi şi martori în
afara teritoriului naţional, pe teritoriul părţii partenere859. La cerere, administraţia
vamală a părţii contractante solicitate poate autoriza persoanele oficiale, cu
consimţământul lor, să compară ca experţi sau ca martori în faţa autorităţilor
judiciare sau administrative ale părţii contractante solicitante. Persoanele oficiale
respective vor depune mărturii în legătură cu constatările făcute de ele în
exerciţiul funcţiunii.
Administraţia vamală a părţii contractante solicitante este obligată în mod
oficial să ia toate măsurile necesare pentru protecţia securităţii acestor persoane
pe parcursul şederii lor pe teritoriul statului acesteia. Transportul şi cheltuielile
zilnice pentru aceste persoane oficiale vor fi suportate de către administraţia
vamală a părţii contractante solicitante. Cererea prin care se solicită prezenţa
acestor persoane trebuie să indice clar în ce caz şi în ce calitate va compărea
respectiva persoana. Cererea prin care se solicită prezenţa funcţionarilor vamali în
calitate de expert şi de martor va fi întocmită în conformitate cu legislaţiile părţilor
contractante.
857 Art. 13 alin. 1 – 3 din H.G. 292/1999

858 Art. 14 alin. 1 şi 2 din H.G. 292/1999
859 Art. 15 alin. 1 – 4 din H.G. 292/1999
365
În cazul în care partea contractantă solicitată consideră că îndeplinirea unei
cereri este susceptibilă de a prejudicia suveranitatea, securitatea sau alte interese
esenţiale ale statului, aceasta poate refuza să acorde asistenta solicitata860
conform acordului, în totalitate sau parţial, sau să condiţioneze acordarea
asistenţei solicitate în funcţie de anumite circumstanţe. În cazul în care partea
contractantă solicitantă cere o asistenţă pe care ea însăşi nu ar putea să o acorde
administraţiei vamale a celeilalte părţi contractante, ea va menţiona aceasta în
cerere. Îndeplinirea cererii respective va rămâne la latitudinea administraţiei
vamale solicitate. Dacă asistenţa este refuzată, motivele refuzului trebuie
notificate imediat, în scris, părţii contractante solicitante.
Autorităţile celor două ţări, pe lângă cele arătate, ce ţin, în primul rând, de
descoperirea, urmărirea şi judecarea infracţiunilor vamale, vor întreprinde, de
comun acord, toate măsurile necesare pentru simplificarea formalităţilor
vamale861, în scopul facilitării şi accelerării circulaţiei mărfurilor între teritoriile
statelor părţilor contractante, administraţiile vamale putând, de comun acord, să
facă uz de acelaşi tip de documente vamale în limbile bulgară şi/sau română.
De asemenea, administraţiile vamale îşi pot acorda asistenţă tehnică862 în
domeniul vamal, după cum urmează:
° schimb de funcţionari vamali, pentru a le fi prezentate mijloacele avansate
folosite la controlul vamal;
° schimb de informaţii şi experienţă în folosirea echipamentului tehnic de control;
° pregătirea şi reciclarea lucrătorilor vamali;
° schimb de experţi în domeniul vamal;
° schimb de informaţii specifice, ştiinţifice şi tehnice, referitoare la aplicarea
prevederilor vamale.
Concluzionând, deşi România şi Bulgaria sunt partenere în cadrul mai multor iniţiative de
cooperare regională, s-a consider necesară şi încheierea între cele două ţări a unui acord în domeniul
vamal – aspect absolut salutar – acord care, în măsura unui răspuns pe măsură a autorităţilor vamale
este instrumentul perfect pentru prevenirea şi combaterea fraudei vamale.
8.6. Cooperarea pe baza Înţelegerii dintre Guvernul

României şi Guvernul Republicii Cipru cu privire la
cooperarea în lupta împotriva criminalităţii
internaţionale, semnată la Bucureşti la 7 Iunie 1995,
ratificată prin Legea 13/2000
Cele două ţări în conformitate cu prevederile legislaţiilor naţionale în

vigoare, vor coopera şi îşi vor acorda asistenţă reciprocă în prevenirea şi
combaterea infracţiunilor863 din următoarele domenii:
• terorismul internaţional;
• criminalitatea organizată;
• producerea, consumul şi traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope;
• falsificarea de monedă şi de alte instrumente de plată şi punerea acestora în
circulaţie;
860 Art. 16 alin. 1 – 3 din H.G. 292/1999

861 Art. 17 din H.G. 292/1999
862 Art. 18 din H.G. 292/1999
863 Art. 1 din Legea 13/2000
366
• furtul şi traficul de autovehicule, falsificarea actelor de provenienţă a acestora sau
a permiselor de conducere;
• operaţiunile ilegale cu arme, muniţii şi materiale explozive;
• activităţile economice şi financiar-bancare internaţionale ilegale;
• contrabanda cu bunuri de valoare istorică sau artistică, cu pietre şi metale
preţioase, precum şi cu alte obiecte de valoare;
• falsul de documente de identitate şi de călătorie, precum şi de alte tipuri de acte şi
înscrisuri oficiale;
• migraţia ilegală;
• alte domenii de interes comun.
Cooperarea părţilor864 se va realiza prin:
∗schimburi operative de informaţii şi de experienţă în domeniile stabilite la art.1;
∗luarea de măsuri în cazurile de interes reciproc, pentru:
- căutarea persoanelor urmărite sau condamnate pentru comiterea unor
infracţiuni la care se referă prezenta înţelegere;
- căutarea unor persoane dispărute, victime ale infracţiunilor de răpire şi trafic
de fiinţe omeneşti;
∗ schimburi de experienţă în pregătirea profesională în prevenirea şi combaterea
infracţiunilor;
∗ schimburi de documentaţii, publicaţii şi rezultate ale cercetărilor ştiinţifice în
domeniile de interes comun;
∗ cooperarea în domeniul protecţiei şi asistenţei cetăţenilor străini cărora autorităţile
celor două state le-au recunoscut statutul de refugiat.
Fiecare parte poate să refuze865 îndeplinirea unei solicitări de cooperare sau
a unei cereri de informaţii, dacă aceasta ar fi de natură să încalce legislaţia
naţională. Într-un asemenea caz refuzul de a satisface solicitarea se comunică
celeilalte părţi în cel mai scurt termen posibil.
Textul înţelegerii se încadrează în cadrul problematic vast al acordurilor
încheiate de România cu ţările care, implicate fiind, şi suportând într-un fel sau
altul, rezultatele activităţilor desfăşurate de diferite segmente ale crimei
organizate, şi-au manifestat dorinţa de a coopera eficient pentru controlul acestor
activităţi.

României şi Guvernul Republicii Croaţia privind
cooperarea în combaterea terorismului, crimei
organizate, a traficului ilicit de stupefiante şi
substanţe psihotrope, precum şi a altor activităţi
ilegale, semnat la Zagreb la 30 Septembrie 2000,
aprobat prin H.G. 703/2001
În baza acestui acord, România şi Croaţia cooperează şi îşi acordă asistenţă

reciprocă866 în următoarele domenii:
1.combaterea terorismului internaţional;
864 Art. 2 din Legea 13/2000

865 Art. 6 din Legea 13/2000
866 Art.1 din H.G. 703/2001
367
2.combaterea criminalităţii organizate, descoperirea şi cercetarea
persoanelor şi a organizaţiilor implicate în:
• traficul ilicit, producerea şi consumul de substanţe stupefiante şi psihotrope;
• traficul de fiinţe umane şi exploatarea copiilor;
• traficul ilicit de materii prime, materiale şi tehnologie din domeniul nuclear, de
produse şi tehnologii strategice, de armament, muniţii şi substanţe toxice şi explozive;
• procurarea şi traficul de organe şi ţesuturi umane;
• contrabanda cu pietre şi metale preţioase sau cu bunuri de valoare istorică şi
artistică, aparţinând respectivelor patrimonii culturale naţionale sau patrimoniului
cultural internaţional;
• falsul de documente, de monedă şi alte titluri de valoare (distribuirea şi utilizarea
acestor falsuri);
• jocurile de noroc ilegale şi manoperele frauduloase utilizate în jocurile legale.
3.combaterea activităţilor economice ilegale internaţionale sau desfăşurate
de cetăţenii celor două state, precum şi a actelor de contrabandă, evaziune
fiscală şi a operaţiunilor de reciclare a sumelor sau bunurilor provenite din
fapte ilicite;
4.ordinea publică:
• metode şi mijloace folosite pentru asigurarea, menţinerea şi restabilirea ordinii
publice, paza şi protecţia obiectivelor publice şi de interes naţional;
• prevenirea actelor de violenţă şi a folosirii de bombe artizanale;
• prevenirea, descoperirea şi cercetarea furturilor şi a traficului cu autovehicule
furate, a infracţiunilor la regimul circulaţiei rutiere.
5.sistemul de evidenţă a actelor de identitate şi de stare civilă, cu
respectarea obligaţiilor asumate de părţile contractante prin aderarea la înţelegeri
sau acorduri internaţionale bilaterale sau multilaterale;
6.migraţia ilegală, paza frontierei de stat:
• combaterea migraţiei ilegale şi a reţelelor specializate în traficul cu fiinţe umane;
• depistarea documentelor de călătorie şi a vizelor false sau falsificate;
• organizarea, executarea şi conducerea pazei şi supravegherii frontierei de stat în
sectoarele de uscat şi, respectiv, maritim.
7.conlucrarea în combaterea criminalităţii ecologice;
8.sprijin reciproc în selecţionarea, pregătirea şi formarea profesională şi
promovarea specialiştilor celor două ţări în domeniile de interes comun.
Cooperarea dintre cele două ţări se va realiza prin867:
• schimburi de informaţii şi de experienţă în domeniile de interes comun;
• realizarea de măsuri sau operaţiuni convenite reciproc între autorităţile
competente din cele două ţări;
• schimburi de specialişti în domeniile de interes reciproc;
• schimburi de documentaţii, publicaţii şi rezultate ale cercetărilor ştiinţifice
în domeniile de interes comun;
• transmiterea reciprocă de informaţii operative care pot ajuta la prevenirea şi
descoperirea, precum şi la cercetarea activităţilor din domeniul crimei
organizate şi a altor infracţiuni.
Pentru creşterea eficienţei cooperării lor868, părţile contractante vor organiza
întâlniri ale experţilor din ministerele lor de interne şi/sau din alte instituţii
convenite reciproc, în respectivele lor domenii de competenţă, ori de câte ori
consideră că este necesar pentru a rezolva probleme urgente şi deosebite, cum ar
867 Art.2 din H.G. 703/2001

868 Art. 5 din H.G. 703/2001
368
fi: terorismul, traficul de droguri şi substanţe psihotrope, de arme şi muniţii,
reţele de migraţie ilegală sau privind alte forme ale crimei organizate. De
asemenea, îşi vor acorda sprijin reciproc pe baza unor consultări prealabile, în
diferitele foruri, organizaţii şi organisme internaţionale din domeniile care fac
obiectul acestui acord.
Oricare dintre părţile contractante poate să refuze869 îndeplinirea unei
cereri de cooperare sau transmiterea de informaţii, dacă apreciază că o asemenea
cerere ar putea aduce atingere suveranităţii ori siguranţei naţionale a statului
părţii contractante solicitate sau încalcă legislaţia lui internă ori alte obligaţii
asumate prin acorduri internaţionale, refuzul urmând să fie notificat celeilalte
părţi contractante în cel mai scurt timp posibil.
Croaţia, ţară independentă apărută pe scena politică internaţională într-un
context internaţional complex, prin natura lucrurilor cu un potenţial infracţional
important, a considerat necesar ca împreună cu România, în cazul de faţă, să-şi
unească eforturile pentru a lupta eficient împotriva grupărilor infracţionale ce
beneficiind de o abordare unilaterală au putut să se dezvolte şi să desfăşoare
activităţi de natură a crea prejudicii importante celor două ţări.
Prin acest acord s-au rezolvat problemele juridice ale cooperării la
standardele unanim apreciate la nivel internaţional rămânând de observat şi
evaluat reacţia organelor specializate ale celor două ţări care trebuie să fie
promptă astfel încât să se obţină rezultate foarte bune.

României şi Guvernul Republicii Federale Germania
cu privire la cooperarea în combaterea crimei
organizate, precum şi a terorismului şi a altor fapte
penale de o gravitate deosebită, semnat la Bucureşti
la 15 Octombrie 1996, aprobat prin H.G. 80/1997
România şi Republica Federală Germania cooperează870 pe baza legislaţiei

lor interne în combaterea, prevenirea şi urmărirea faptelor penale de o gravitate
deosebită, în special a crimei organizate.
În măsura în care poate fi stabilită existenţa unor structuri constituite în
vederea comiterii faptelor penale, cooperarea părţilor contractante871 are în vedere
următoarele categorii de fapte penale:
◊ cultivarea şi producerea ilegală, importul, exportul, tranzitarea, precum şi
comercializarea de stupefiante şi substanţe psihotrope;
◊ spălarea banilor proveniţi din activităţi ilicite;
◊ terorismul;
◊ introducerea ilegală de persoane prin filiere organizate;
◊ comercializarea ilegală de arme, muniţii şi materiale explozive;
◊ proxenetismul şi traficul de persoane;
◊ jocurile de noroc ilegale, precum şi manoperele frauduloase utilizate în jocurile
legale;
869 Art. 6 din H.G. 703/2001

870 Art. 1 din H.G. 80/1997
871 Art. 2 din H.G. 80/1997
369
◊ extorcarea de bani pentru protecţie;
◊ producerea şi punerea în circulaţie de bani falşi;
◊ falsificarea de documente, cecuri şi cărţi de credit;
◊ fapte penale contra proprietăţii, în special comercializarea ilegală a maşinilor
furate;
◊ infracţiuni contra mediului ambiant;
◊ comercializarea ilegală de materiale radioactive şi nucleare, de produse şi
tehnologii de importanţă strategică şi alte materiale de înarmare;
◊ comercializarea ilegală de bunuri culturale.
În cazurile în care grupurile organizate comit, şi alte infracţiuni, cooperarea
va fi extinsă şi asupra acestora.
În scopul combaterii cultivării de plante din care se fabrică stupefiante şi
substanţe psihotrope, producerii - ilegale, importului, exportului şi tranzitării,
precum şi a comercializării de stupefiante şi substanţe psihotrope872, pe baza
legislaţiei naţionale cele două îşi propun, în special:
o să-şi comunice, reciproc, datele de identificare a persoanelor implicate în producerea,
contrabanda sau comerţul cu stupefiante, depozitele clandestine, căile şi mijloacele de
transport, modurile de operare, locurile de provenienţă şi de destinaţie a
stupefiantelor şi substanţelor psihotrope, metodele uzitate la trecerea ilegală a
frontierelor, precum şi detaliile speciale ale cazurilor, în măsura în care acestea sunt
necesare pentru clarificarea şi urmărirea faptelor penale de o gravitate deosebită sau
pentru prevenirea, în cazuri concrete, a unui pericol considerabil pentru siguranţa
publică;
o să-şi pună reciproc la dispoziţie eşantioane de noi stupefiante şi de alte substanţe
periculoase, atât de origine vegetală cât şi sintetică, utilizate ilegal ca stupefiante şi
substanţe psihotrope;
o să facă schimb de experienţă cu privire la supravegherea circulaţiei legale a
stupefiantelor şi substanţelor psihotrope, ca şi a substanţelor esenţiale şi
precursorilor necesari pentru producerea lor ilegală, în scopul prevenirii eventualei lor
deturnări;
o să întreprindă măsurile comune pe care le consideră necesare în scopul împiedicării
deturnărilor de la circuitul legal şi care merg dincolo de obligaţiile asumate de părţile
contractante în baza convenţiilor în vigoare în domeniul stupefiantelor;
o să întreprindă măsuri comune de combatere a producerii ilegale de stupefiante şi
substanţe psihotrope.
În scopul combaterii terorismului873, pe baza legislaţiei proprii, părţile
contractante vor face schimb de informaţii, în special cu privire la acte si procedee
teroriste plănuite şi efectuate, precum şi cu privire la grupări teroriste care
plănuiesc, comit sau au comis pe teritoriul uneia dintre părţile contractante fapte
penale împotriva intereselor celeilalte părţi contractante. Schimbul are loc în
măsura în care este necesar pentru combaterea actelor de terorism sau pentru
evitarea, în cazuri concrete, a unui pericol considerabil pentru siguranţa publică.
În scopul combaterii introducerii ilegale de persoane874 prin intermediul filierelor
organizate, pe baza legislaţiei naţionale, părţile contractante îşi propun, în special,
să constituie un grup de lucru pentru analizarea în comun a problemelor legate
de combaterea introducerii ilegale de persoane şi pentru elaborarea de
contramăsuri adecvate şi să comunice informaţii necesare celeilalte părţi
872 Art. 3 din H.G. 80/1997

873 Art. 4 din H.G. 80/1997
874 Art. 5 din H.G. 80/1997
370
contractante pentru prevenirea, clarificarea şi urmărirea faptelor penale de o
gravitate deosebită.
În scopul cooperării875, cele două ţări îşi propun:
• să constituie o comisie mixtă formată din înalţi funcţionari ai ministerelor de
resort ale celor două părţi contractante, în special ai ministerelor de interne, şi cu
participarea de specialişti notificaţi de cele două părţi contractante, care să se
întrunească ori de câte ori este necesar;
• să facă schimb de specialişti în scopul informării cu privire la tehnicile, metodele şi
formele speciale de combatere a criminalităţii, inclusiv tehnica criminalistică;
• în conformitate cu legislaţia internă, să-şi comunice, reciproc, datele personale ale
celor implicaţi în comiterea de fapte penale ce au caracteristicile crimei organizate,
precum şi informaţiile despre: legăturile dintre infractori, structurile grupurilor de
infractori şi ale organizaţiilor criminale, comportamentul tipic al infractorilor şi al
grupurilor, ca şi situaţiile existente, în special în modul de operare, timpul şi locul
faptei, obiectivele atacate, particularităţile, precum si normele penale încălcate şi
măsurile luate, în măsura în care acestea sunt necesare pentru clarificarea şi
urmărirea faptelor penale ale crimei organizate sau pentru prevenirea, în cazuri
concrete, a unui pericol considerabil pentru siguranţa publică;
• să efectueze, la cerere, măsuri admise de legislaţia părţii contractante solicitate;
• să contribuie operativ la cercetări pentru măsuri poliţieneşti coordonate cu
cealaltă parte contractantă şi prin sprijin reciproc material, organizatoric şi cu
personal;
• să facă schimb de experienţă şi informaţii, în special cu privire la metodele uzitate
de criminalitatea transfrontalieră, precum şi la forme noi şi speciale de comitere a
infracţiunilor;
• să facă schimb de rezultate ale cercetărilor de criminalistică şi criminologie;
• să-şi pună la dispoziţie, reciproc, eşantioane de obiecte obţinute prin fapte penale,
utilizate pentru comiterea de infracţiuni ori folosite în mod abuziv;
• să organizeze schimburi în scopul perfecţionării comune sau reciproce de
specialişti şi să ofere posibilităţi de efectuare a unor stagii de studii pentru
colaboratori, în scopul calificării lor pentru combaterea crimei organizate;
• să organizeze, în funcţie de necesităţi, în cadrul concret al cercetărilor efectuate,
reuniuni de lucru, în scopul pregătirii şi executării de masuri comune.
În cazul în care una dintre părţile contractante consideră că îndeplinirea
unei cereri sau executarea unei măsuri de cooperare este susceptibilă de a
prejudicia propria suveranitate, de a periclita propria securitate sau alte interese
esenţiale, sau de a contraveni propriei ordini de drept, ea poate refuza876, total
sau parţial, sprijinul, respectiv cooperarea, în aplicarea unor măsuri sau le poate
accepta sub rezerva îndeplinirii anumitor condiţii sau obligaţii de către
autorităţile celeilalte ţări.
În măsura în care sunt comunicate date cu caracter personal877, trebuie
respectate următoarele reguli, în contextul sistemelor juridice interne ale celor
două ţări:
• utilizarea datelor de către instituţia solicitantă este admisă numai în scopul
indicat şi în condiţiile prescrise de instituţia care le-a comunicat;
• la cerere, instituţia solicitantă va informa instituţia solicitată cu privire la
utilizarea datelor comunicate şi la rezultatele obţinute cu ajutorul lor;
875 Art. 6 din H.G. 80/1997

876 Art. 7 din H.G. 80/1997
877 Art. 8 din H.G. 80/1997
371
• datele cu caracter personal pot fi comunicate numai organelor de politie,
justiţie şi altor instituţii publice competente în privinţa prevenirii şi urmăririi
faptelor penale. Transmiterea acestor date unor terţi şi folosirea datelor comunicate
în alt scop decât cel comunicat iniţial pot avea loc numai cu autorizaţia prealabilă a
instituţiei care le-a comunicat;
• instituţia care comunică date este obligată să verifice exactitatea datelor
comunicate, precum şi necesitatea şi oportunitatea comunicării lor în raport cu
scopul urmărit.
În privinţa comunicării, se vor respecta interdicţiile prevăzute de legislaţia
naţională a fiecăreia dintre părţile contractante. Nu se va face comunicarea
datelor personale, dacă există un motiv de a presupune că prin aceasta s-ar
contraveni prevederilor legale sau ar fi lezate interesele demne de a fi apărate ale
persoanei respective. În cazul în care se constata ca au fost comunicate date
inexacte sau a căror comunicare era interzisă, această constatare trebuie adusă
imediat la cunoştinţa instituţiei solicitante. Aceasta este obligată să corecteze sau
să distrugă datele primite.
Persoanele la care se refera datele pot obţine, la cerere, informaţii în
legătură cu datele disponibile privitoare la persoana lor şi cu scopul în care
urmează a fi utilizate aceste date. Obligaţia de a da informaţii nu există în cazul
în care se apreciază că interesul public de a nu se da informaţii precumpăneşte
asupra interesului personal al solicitantului privind aceasta comunicare. Dreptul
persoanei de a solicita informaţii se reglementează, de altfel, conform legislaţiei
interne a părţii contractante pe al cărei teritoriu s-a solicitat informaţia.
O dată cu comunicarea datelor, instituţia care le comunică atrage atenţia
instituţiei solicitante asupra termenului până la care, potrivit legislaţiei proprii,
aceasta trebuie radiată. Independent de aceste termene, datele cu caracter
personal comunicate trebuie radiate, dacă nu mai sunt necesare pentru scopul în
care au fost comunicate. Instituţia solicitantă şi instituţia solicitată ţin evidenţa
comunicării şi primirii de date cu caracter personal şi asigură protecţia datelor cu
caracter personal primite, împiedicând eficient accesul neautorizat, modificarea
neautorizată şi publicarea neautorizată.
Germania a fost una dintre ţintele preferate de infractorii români şi nu
numai. Pentru stăpânirea activităţilor infracţionale grave, atât în interesul
Germaniei cât şi al României era necesar un acord care să pună bazele, să ofere
suportul legislativ şi mijloacele necesare pentru o bună cooperare între cele două
ţări. Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania
cu privire la cooperarea în combaterea crimei organizate, precum şi a terorismului
şi a altor fapte penale de o gravitate deosebită, semnat la Bucureşti la 15
Octombrie 1996, aprobat prin H.G. 80/1997 constituie instrumentul de lucru
pentru autorităţile abilitate din cele două ţări pentru a lupta în comun împotriva
celor care sunt tentaţi să săvârşească infracţiuni în care să fie implicate, într-un
fel sau altul, cele două state.
8.9. Cooperarea cu S.U.A.
Faţă de obiectul lucrării, consider relevante Acordul privind asistenţa

reciprocă între administraţiile vamale ale României şi Statelor Unite ale Americii,
încheiat la 16 Iulie 1998, Scrisoarea de înţelegere dintre Guvernul României şi
Guvernul Statelor Unite ale Americii privind controlul drogurilor şi aplicarea legii,
372
semnată la Bucureşti la 3 iulie 2001 şi Înţelegerea privind schimbul de informaţii
şi cooperarea în domeniul securităţii nucleare dintre Comisia Naţională pentru
Controlul Activităţilor Nucleare din România (C.N.C.A.N.) şi Comisia pentru
Reglementări Nucleare din Statele Unite ale Americii (U.S.N.R.C.), semnată la
Viena la 20 septembrie 2000. toate aceste acte juridice internaţionale constituie
un sistem în măsură să asigure condiţiile unei bune colaborări în vederea
prevenirii şi controlului fenomenelor internaţionale ce ar implica teritoriul,
populaţia sau administraţia celor două state.
8.9.1. Cooperarea între Guvernul României şi Guvernul Statelor

Unite ale Americii pe baza Acordului, din 16 Iulie 1998,
privind asistenţa reciprocă între administraţiile lor
vamale
Guvernele României şi Statelor Unite ale Americii878, recunoscând
necesitatea cooperării internaţionale în domeniul administrativ al aplicării
legislaţiei vamale în ţările lor, având convingerea că lupta împotriva infracţiunilor
vamale poate fi mai eficientă prin cooperarea între administraţiile vamale au
considerat necesar să pună bazele unei cooperări eficiente care, pe lângă alte
scopuri, să contribuie la prevenirea şi combaterea activităţilor ce implică
criminalitatea transfrontalieră în legătură cu teritoriul şi interesele celor două
state.
Astfel, în domeniul de aplicare a acordului879 se face referire la asistenţa pe
care şi-o acordă cele două administraţii vamale în vederea prevenirii, cercetării şi
reprimării oricăror infracţiuni prin soluţionarea cât mai operativă a cererilor de
asistenţă, pe baza prevederilor acordului şi în conformitate cu legislaţia naţională.
Fiecare administraţie vamală va îndeplini cererile de asistenţă care îi sunt
adresate în baza prevederilor acordului, în conformitate cu prevederile legislaţiei
sale. Acordul se referă în exclusivitate la acordarea reciprocă de asistenţă în
domeniul legislativ între părţi; prevederile acordului nedând dreptul nici unei
persoane particulare de a obţine, ascunde sau elimina vreo dovadă sau de a
împiedica executarea unei cereri.
La cerere, o administraţie vamală va acorda asistenţă sub formă de
informaţii necesare, în vederea punerii în aplicare a legislaţiei vamale şi evaluării
exacte a taxelor vamale şi a altor taxe de către administraţiile vamale. De
asemenea, la cerere sau din proprie iniţiativă, o administraţie vamală poate oferi
asistenţă sub formă de informaţii, care se referă, dar nu este limitată la:
• Metode şi tehnici de examinare a pasagerilor şi mărfurilor;
• Aplicarea cu succes a mijloacelor şi a tehnicii de luptă împotriva fraudelor;
• Punerea în aplicare de acţiuni în scopul reprimării infracţiunilor şi, mai ales,
de măsuri de combatere a infracţiunilor;
• Metode noi folosite în comiterea infracţiunilor;
Administraţiile vamale vor coopera în:
a. Stabilirea şi menţinerea canalelor de comunicare, pentru a facilita schimbul
sigur şi rapid de informaţii;
b. Facilitarea coordonării eficiente a acţiunilor;
878 N.A. – pentru detalierea argumentelor ce au stat la baza încheierii acordului a se vedea preambulul
acestuia
879 Art. 2
373
c. Evaluarea şi testarea noilor echipamente sau proceduri;
d. Orice alte probleme administrative generale care pot necesita când va fi
cazul acţiuni comune;
Administraţiile vamale se vor informa reciproc, la cerere, asupra efectuării
legale, pe teritoriul uneia dintre părţi, a importului mărfurilor exportate din
teritoriul celeilalte părţi. Informarea va cuprinde, la cerere, procedura vamală
aplicată pentru acordarea liberului de vamă.
La cerere, administraţia solicitată va exercita, în măsura în care este abilitată şi în
limita resurselor disponibile, supravegherea specială privind:
1. Persoane cunoscute sau suspectate de partea solicitantă de a fi comis
infracţiuni vamale, în special cele care intră şi ies de pe teritoriul său;
2. Bunurile aflate fie în curs de transport, fie depozitate, identificate de către
partea solicitantă ca făcând obiectul unui posibil trafic ilicit, cu destinaţia în ţara
sa;
3. Mijloacele de transport suspectate de as fi fost folosite la comiterea unor
infracţiuni pe teritoriul ţării părţii solicitante;
Administraţiile vamale îşi vor furniza reciproc, din proprie iniţiativă sau la cerere,
informaţii asupra activităţilor care pot conduce la comiterea unor infracţiuni pe teritoriul
celeilalte părţi. În cazurile care pot provoca prejudicii importante economiei, sănătăţii
publice, securităţii publice sau unor interese vitale ale celeilalte părţi, administraţiile
vamale vor transmite aceste informaţii, în măsura posibilităţii fără o cerere specială în
acest sens.
Părţile îşi vor acorda asistenţă prin punerea în practică a măsurilor temporare şi a
procedurilor legale referitoare la bunuri, venituri şi mijloace supuse acestor măsuri
provizorii, părţile având posibilitatea să:
• dispună de bunurile, veniturile şi mijloacele confiscate ca urmare a asistenţei
furnizate prin prezentul acord, în conformitate cu legislaţia naţională a părţii
sub controlul căreia se află bunurile, veniturile şi mijloacele respective;
• permită, în limita prevederilor legale ale fiecărei ţări, să transfere celeilalte
părţi bunurile, veniturile sau mijloacele confiscate ori veniturile rezultate în
urma vânzării lor, în condiţiile stabilite de comun acord.
La cerere, administraţiile vamale se vor transmite informaţii privind
transportul şi expedierea mărfurilor, indicându-se valoarea, destinaţia şi actele de
dispoziţie asupra acestora.
Administraţia vamală solicitantă, va putea solicita originalele dosarelor, ale
documentelor şi ale altor materiale numai în cazurile în care copiile se vor dovedi
insuficiente; la cerere administraţia vamală solicitată va furniza copii certificate de
pe aceste dosare, documente şi alte materiale.
În cazul în care administraţia vamală solicitantă nu cere în mod expres
originale sau copii, administraţia vamală solicitată poate transmite informaţii
computerizate sub orice formă. Administraţia vamală solicitată va transmite,
totodată, toate informaţiile relevante pentru interpretarea sau folosirea
informaţiilor computerizate.
Cu acordul administraţiei vamale solicitate, persoane oficiale desemnate de
administraţia vamală solicitantă pot examina, la sediul administraţiei vamale
solicitate, informaţiile relevante în legătură cu o infracţiune şi pot să facă copii
sau să extragă informaţii din acestea.
Originalele dosarelor, ale documentelor şi ale materialelor care au fost
transmise vor fi înapoiate cu prima ocazie; drepturile părţii solicitate sau ale unor
terţe părţi cu privire la acestea nu vor fi afectate.
374
Administraţia vamală solicitată îşi va autoriza angajaţii, cu excepţia unor
cazuri speciale să compară ca martori în proceduri judiciare sau administrative pe
teritoriul celeilalte părţi şi să prezinte dosare, documente sau materiale ori copii
certificate de pe acestea. În cazul în care un funcţionar vamal care beneficiază de
imunitate diplomatică sau consulară este solicitat să depună ca martor, partea
solicitată va examina cu bunăvoinţă renunţarea la imunitate, în condiţiile pe care
le consideră ca fiind corespunzătoare.
Cererile, se întocmesc în scris, direct între persoanele oficiale desemnate de
conducătorii administraţiilor vamale respective. La acestea se vor anexa
informaţiile necesare pentru executarea cererilor. În situaţii urgente pot fi făcute
şi acceptate şi cereri verbale, care vor fi confirmate imediat în scris.
Cererile vor cuprinde următoarele informaţii:
1. Denumirea autorităţii care face cererea;
2. Natura problemei sau a procedurii;
3. O descriere sumară a faptelor şi infracţiunilor respective;
4. Motivul cererii;
5. Numele şi adresele părţilor implicate, dacă sunt cunoscute, sau procedura;
Administraţia vamală solicitantă va lua toate măsurile necesare în vederea
executării cererii şi se va strădui să asigure măsurile oficiale sau judiciare
necesare în acest scop. În cazul în care administraţia vamală solicitantă nu
reprezintă autoritatea competentă pentru executarea cererii, ea o va transmite
neîntârziat autorităţii competente, informând despre aceasta administraţia
vamală solicitantă.
Administraţia vamală solicitată va efectua sau va permite administraţiei
vamale solicitante să efectueze inspecţii, verificări, audieri sau alte măsuri de
investigare, necesare pentru executarea cererilor, inclusiv audierea experţilor, a
martorilor şi a persoanelor suspectate de a fi comis infracţiuni, dacă acestea sunt
necesare în vederea executării cererii. Administraţia vamală solicitantă va fi
informată, la cerere, despre data şi locul acţiunii care urmează a fi întreprinsă
pentru executarea cererii.
La cerere, administraţia vamală solicitată va autoriza, într-o cât mai mare
măsură posibilă, persoanele oficiale ale părţii solicitante care să fie prezente pe
teritoriul părţii solicitate pentru a acorda asistenţă la executarea unei cereri.
Administraţia vamală solicitată se va conforma cererii de a urma o anumită
procedură, cu condiţia ca aceasta să nu fie interzisă de legislaţia părţii solicitate.
Informaţiilor obţinute li se va asigura de către partea solicitantă acelaşi
grad de confidenţialitate cu cel care este acordat de partea solicitată aceluiaşi tip
de informaţie deţinută de aceasta. Informaţiile acord pot fi folosite sau dezvăluite
numai în scopurile prevăzute în acord, inclusiv în proceduri judiciare,
administrative sau de investigaţii. Aceste informaţii pot fi folosite sau dezvăluite în
alte scopuri sau de către alte autorităţi, numai dacă administraţia vamală
solicitată aprobă în mod expres, în scris, folosirea sau dezvăluirea lor. La cererea
părţii solicitate, partea solicitantă va trata informaţiile primite drept confidenţiale,
cu excepţia celor necesare pentru îndeplinirea scopului prezentului acord sau
pentru care administraţia vamală solicitată şi-a dat consimţământul. Partea
solicitată va specifica motivele pentru care a cerut confidenţialitate.
În cazul în care partea solicitată consideră că asistenţa acordată contravine
suveranităţii, securităţii, ordinii sale publice ori altor probleme importante de
interes naţional sau încalcă legislaţia şi reglementările din ţara sa, asistenţa poate
fi refuzată sau poate fi acordată în anumite condiţii. Dacă administraţia vamală
375
solicitantă nu ar putea satisface o cerere similară înaintată de administraţia
vamală solicitată, aceasta va atrage atenţia asupra acestui fapt în cererea sa.
Îndeplinirea cererii va fi lăsată la latitudinea administraţiei vamale solicitate.
Administraţia vamală solicitată poate amâna acordarea asistenţei în cazul în care
există o investigaţie, urmărire sau procedură în curs. În acest caz, administraţia
vamală solicitată se va consulta cu administraţia vamală solicitantă, pentru a
stabili dacă se poate acorda asistenţă în termenii şi în condiţiile impuse de
administraţia vamală solicitată.
În cazul în care nu se poate da curs cererii, administraţia vamală solicitantă
va fi anunţată imediat, cu precizarea motivelor care stau la baza amânării sau a
refuzului cererii. Administraţiei vamale solicitante îi vor fi furnizate, de asemenea,
informaţii privind împrejurările care ar putea avea importanţă pentru urmărirea
ulterioară a problemei.
8.9.2. Cooperarea cu S.U.A. pe baza Scrisorii de înţelegere

dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale
Americii privind controlul drogurilor şi aplicarea legii,
aprobată prin Ordonanţă nr. 4/2001
Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii au convenit să
iniţieze şi să sprijine un proiect destinat să consolideze instituţiile române cu
atribuţii în aplicarea legii, prin acordarea de asistenţă, care include instruire şi
dotare cu echipamente.
Proiectul este destinat să întărească capacitatea instituţiilor române cu
atribuţii în aplicarea legii de a lupta împotriva activităţilor şi organizaţiilor
criminale. Acest efort de cooperare va include susţinerea de seminarii de pregătire
de scurtă durată şi furnizarea de echipamente specifice destinate aplicării legii.
Seminariile de pregătire susţinute de diverse agenţii vor aborda domenii
cum sunt: managementul forţelor de poliţie, stupefiante, infracţiuni ecologice şi
infracţiuni financiare. Aceste seminarii urmăresc să îmbunătăţească tehnicile de
investigaţie ale poliţiştilor români, să dezvolte relaţii strânse la nivelul contactelor
de muncă între participanţi şi să intensifice pe termen lung schimbul de
informaţii dintre cele două state.
Aceste cursuri de pregătire vor fi suplimentate de un program de asistenţă.
Unităţilor Ministerului de Interne li se vor furniza echipament poliţienesc de bază
pentru cercetare judiciară şi criminalistică, calculatoare, incluzând, fără ca lista
să fie limitativă, veste antiglonţ, bastoane, cătuşe, lanterne, binocluri,
echipamente de vedere pe timp de noapte, echipamente de telecomunicaţii,
sisteme individuale de înregistrare, truse de prelevare a probelor, truse de analiză
a drogurilor, aparate foto digitale şi vehicule.
Pentru realizarea acestui obiectiv părţile vor întreprinde acţiuni în vederea
sprijinirii acestui efort şi vor aloca anual resurse, conform competenţelor şi
potrivit procedurilor legislative în vigoare în statele lor.
Durata planificată a prezentului proiect este de 2 ani. Acesta va începe din
momentul semnării prezentei scrisori de înţelegere de către reprezentanţii
autorizaţi ai părţilor şi nu va depăşi data de 30 septembrie 2002. Continuarea
finanţării acordate de Guvernului Statelor Unite, după încheierea anului fiscal în
curs, este condiţionată de înregistrarea unui progres satisfăcător în realizarea
376
obiectivelor proiectului880 şi de disponibilitatea fondurilor aprobate şi alocate în
fiecare an de Congresul S.U.A. şi aprobate de Departamentul de Stat al S.U.A.,
Biroul afacerilor internaţionale în domeniul combaterii drogurilor şi aplicării legii
(INL).
Obiectivul specific al acestui proiect este de a sprijini personalul român cu
atribuţii în aplicarea legii, pentru prevenirea, depistarea şi cercetarea eficientă a
criminalităţii transnaţionale, pentru intensificarea schimbului de informaţii şi
dezvoltarea unor relaţii strânse la nivelul contactelor de muncă între diferitele
agenţii specializate.
Progresele înregistrate în realizarea obiectivului proiectului vor fi apreciate
prin creşterea capacităţii de investigaţie a instituţiilor române specializate, în
domeniile care au făcut obiectul cursurilor de pregătire asigurate prin programul
INL.
Metodele de verificare a rezultatelor obţinute în cadrul acestui proiect
includ observarea de către personalul părţilor şi evidenţa oficială a numărului de
infractori arestaţi care operează în domeniile ce fac obiectul pregătirii oferite de
INL în cadrul acestui proiect.
Guvernul României va asigura desfăşurarea eficientă a activităţii curente a
unităţilor Ministerului de Interne care beneficiază de asistenţă în baza acestei
scrisori de înţelegere, prin asigurarea finanţării corespunzătoare a cheltuielilor
administrative curente şi a celor conexe, cum sunt: plata utilităţilor şi a chiriei
spaţiilor, a cheltuielilor privind telecomunicaţiile, a salariilor şi beneficiilor,
inclusiv a asigurărilor medicale şi a altor măsuri de protecţie, precum şi prin
angajarea şi menţinerea unui personal competent.
Guvernul României va depune toate diligenţele necesare pentru a se asigura
că fondurile sau alte ajutoare furnizate în baza scrisorii de înţelegere nu sunt în
nici un fel folosite în sprijinirea traficului cu droguri. Titlul de proprietate asupra
tuturor bunurilor achiziţionate prin finanţarea acordată de Guvernul Statelor
Unite va aparţine Guvernului României.
În ceea ce priveşte monitorizarea şi evaluarea, fiecare parte881 va avea dreptul:
1. să examineze orice bunuri achiziţionate prin intermediul părţii respective sau
finanţate de aceasta în baza scrisorii de înţelegere, pentru a stabili dacă bunurile
respective sunt utilizate în conformitate cu termenii prevăzuţi în înţelegere;
2. să inspecteze şi să facă auditul oricăror evidenţe şi conturi referitoare la
fondurile, bunurile şi serviciile pe bază de contract, furnizate de partea
respectivă în baza scrisorii de înţelegere, pentru a stabili dacă aceste fonduri,
servicii sau bunuri sunt folosite conform termenilor prezentei scrisori de
înţelegere.
Cele două guverne au convenit să supravegheze în comun derularea
proiectului şi să monitorizeze utilizarea echipamentelor şi materialelor în cadrul
acestuia cel puţin o dată pe an pe parcursul duratei proiectului, fiind desemnat,
în acest sens, personal calificat care va participa la procesul de monitorizare şi
evaluare.
Fiecare parte va pune la dispoziţie celeilalte părţi informaţiile necesare
pentru evaluarea eficacităţii operaţiunilor proiectului. La încheierea proiectului se
va redacta un raport final, ca parte integrantă a acestui proces. Raportul final va
880 N.A. – din datele obţinute în urma documentării reiese că sunt suficiente motive care să mă determine să
apreciez că programul va fi continuat
881 N.A. – Guvernul României prin reprezentanţi direcţi iar Guvernul Statelor Unite prin persoane abilitate de
către Ambasada S.U.A. din România

377
include o sinteză privind contribuţiile Guvernului României şi Guvernului Statelor
Unite la acest proiect, evidenţa activităţilor desfăşurate, obiectivele îndeplinite şi
datele conexe de bază.
În conformitate cu legislaţia şi cu politicile Statelor Unite ale Americii nici
asistenţa Guvernului Statelor Unite şi nici fondurile nu vor fi furnizate în baza
acestei scrisori de înţelegere unei unităţi a forţelor de securitate a Guvernului
României sau pentru utilizarea de către o astfel de unitate882, exceptând situaţia
în care secretarul de stat al Departamentului de Stat al S.U.A. constată că
Guvernul României ia măsuri eficiente883 pentru a deferi justiţiei pe acei membri
ai forţelor de securitate care se fac vinovaţi de aceste încălcări.
8.9.3. Cooperarea cu S.U.A. pe baza Înţelegerii privind

schimbul de informaţii şi cooperarea în domeniul
securităţii nucleare dintre Comisia Naţională pentru
Controlul Activităţilor Nucleare din România (C.N.C.A.N.)
şi Comisia pentru Reglementări Nucleare din Statele
Unite ale Americii (U.S.N.R.C.), semnată la Viena la 20
Septembrie 2000, aprobată prin H.G. 768/2001
Unul din principalele scopuri ale înţelegerii îl constituie schimbul de
informaţii884 în domeniul securităţii nucleare, garanţiilor nucleare, gospodăririi
deşeurilor radioactive şi al impactului asupra mediului al instalaţiilor nucleare
desemnate şi al activităţilor care sunt tipice în natură. Concret informaţiile au ca
obiect:
o rapoarte curente privind securitatea nucleară, garanţiile nucleare, gospodărirea
deşeurilor radioactive şi efectele asupra mediului, redactate de una sau pentru una
dintre părţi, ca bază pentru sau în sprijinul deciziilor şi politicilor în domeniul
reglementărilor nucleare;
o documente referitoare la activităţi de autorizare şi la decizii importante privind
securitatea nucleară şi mediul, care privesc instalaţiile nucleare;
o documente detaliate care descriu procesul de autorizare şi reglementare de
U.S.N.R.C. a anumitor instalaţii nucleare din Statele Unite ale Americii şi documente
echivalente privind instalaţii nucleare asemănătoare din România;
o informaţii privind domeniul cercetărilor de securitate a reactorilor, pe care părţile
au dreptul să le dezvăluie, aflate fie în posesia, fie la dispoziţia uneia dintre părţi,
inclusiv informaţii privitoare la securitatea reactorilor cu apă uşoară, prezentate în
anexele A şi B, ataşate acestora sau făcând parte din acestea. Cooperarea în aceste
arii de cercetare detaliate poate necesita o înţelegere separată, după cum se stabileşte
de către organismele de cercetare ale ambelor părţi. Fiecare parte va transmite
celeilalte informaţii urgente referitoare la rezultatele cercetării care necesită atenţie
din timp, în interesul securităţii populaţiei, însoţite de indicaţii asupra implicaţiilor
majore;
o rapoarte privind experienţa de operare, de tipul rapoartelor privind incidentele şi
accidentele nucleare, opriri ale instalaţiilor nucleare şi prelucrări de date asupra
evoluţiei în timp a componentelor sistemelor;
882 În cazul în care secretarul de stat al Departamentului de Stat al S.U.A. deţine probe credibile că respectiva
unitate a comis grave încălcări ale drepturilor omului
883 Părţile înţeleg şi convin că prin măsuri eficiente se înţelege desfăşurarea unei anchete credibile de către
GR şi că persoanele implicate fac obiectul unor sancţiuni disciplinare adecvate sau al unei urmăriri penale
imparţiale, în conformitate cu legislaţia naţională
884 Punctul I.2. din Înţelegere
378
o proceduri de evaluare a securităţii nucleare, a garanţiilor nucleare, a gospodăririi
deşeurilor radioactive şi a impactului asupra mediului, pentru instalaţiile nucleare
stabilite;
o comunicarea din timp a evenimentelor importante, de tipul incidentelor
semnificative de operare şi al opririlor de reactor decise de Guvern, care
prezintă interes imediat pentru părţi.

României, Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul
de Miniştri al Ucrainei privind colaborarea în lupta
împotriva criminalităţii, semnat la Kiev la 6 Iulie
1999, aprobat prin Legea 70/2001
În cadrul acestui acord, părţile contractante vor colabora şi îşi vor acorda
ajutor reciproc în prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, în identificarea
persoanelor care le-au săvârşit, în legătură cu următoarele domenii ale
infracţionalităţii transfrontaliere885 :
• combaterea crimei organizate şi corupţiei;
• combaterea terorismului;
• combaterea traficului ilegal de armament, muniţii, substanţe explozive şi
toxice, materiale radioactive;
• combaterea producerii, procurării, deţinerii ilegale şi a traficului cu droguri,
substanţe psihotrope şi precursori, precum şi a comerţului ilicit cu acestea;
• combaterea falsificării de monedă şi a punerii în circulaţie a banilor falşi;
• combaterea contrafacerii, fabricării şi modificării ilegale a hârtiilor de valoare şi
a documentelor oficiale, precum şi a punerii în circulaţie a acestora;
• combaterea infracţiunilor din sfera economiei, inclusiv a evaziunii fiscale, a
operaţiunilor internaţionale ilicite cu fonduri valutare, a operaţiunilor financiare şi
de export ilegale, a legalizării veniturilor ilicite;
• combaterea contrabandei;
• combaterea infracţiunilor comise cu violenţă împotriva vieţii, sănătăţii, libertăţii
şi demnităţii persoanei şi împotriva proprietăţii;
• căutarea persoanelor dispărute, stabilirea identităţii persoanelor necunoscute
şi a cadavrelor neidentificate;
• combaterea infracţiunilor referitoare la proprietatea intelectuală;
• căutarea persoanelor despre care există probe şi indicii că au săvârşit
infracţiuni, precum şi a persoanelor care se sustrag de la răspunderea penală sau
de la executarea pedepsei;
• combaterea infracţiunilor legate de traficul ilegal cu obiecte care fac parte din
patrimoniul cultural şi istoric, obiecte de artă, pietre şi metale preţioase, precum şi
cu alte obiecte de valoare;
• combaterea furturilor şi a traficului ilegal de mijloace de transport auto,
precum şi a contrafacerii documentelor însoţitoare ale acestora;
• combaterea traficului cu fiinţe umane, a prostituţiei şi a exploatării copiilor în
scopuri sexuale;
• combaterea migraţiei ilegale;
• combaterea infracţiunilor săvârşite prin folosirea computerelor;
885 Art. 1 din Legea 70/2001

379
• combaterea infracţiunilor ecologice;
• realizarea în condiţii de siguranţă a transporturilor şi circulaţiei auto, a însoţirii
şi pazei încărcăturilor de valoare şi speciale;
• alte domenii care prezintă interes comun.
Pentru realizarea colaborării886, părţile au stabilit ca aceasta să se realizeze
prin:
o schimb de informaţii;
o schimb de experienţă în domeniul luptei împotriva criminalităţii, inclusiv prin
realizarea de consultări, întruniri, seminare şi cursuri de instruire;
o schimb de acte juridice naţionale, date statistice, rezultate ale cercetărilor ştiinţifice,
broşuri şi publicaţii;
o planificarea şi realizarea de acţiuni coordonate în lupta împotriva criminalităţii, cu
respectarea legislaţiilor naţionale ale părţilor contractante;
o îndeplinirea solicitărilor oficiale care vizează aplicarea acordului;
o realizarea, în limitele legislaţiilor statelor părţilor contractante, a altor acţiuni pentru
transpunerea în practică a prezentului acord.
Funcţionarii autorităţilor competente ale statului unei părţi contractante
pot desfăşura activităţi pe teritoriul statului unei alte părţi contractante, în scopul
acordării de sprijin autorităţilor competente ale acestui stat în îndeplinirea
solicitărilor ce le-au fost adresate în aplicarea acordului. Sprijinul poate fi acordat
autorităţilor competente ale unui alt stat parte contractantă la acord, în
următoarele forme:
o furnizarea de informaţii cu privire la infracţiune şi la persoanele suspectate de
săvârşirea acesteia;
o participarea la desfăşurarea anumitor activităţi de investigare, cu respectarea
legislaţiei statului pe teritoriul căruia se desfăşoară acestea;
o asistarea la realizarea activităţilor de urmărire penală efectuate în cadrul acordării
de sprijin juridic.
Membrii autorităţilor competente care acordă sprijin nu dreptul să
efectueze în mod individual activităţi de urmărire penală şi de investigare.
Colaborarea în cadrul acordului se realizează pe bază de cerere oficială de
acordare de sprijin sau la iniţiativa autorităţilor competente ale statelor părţilor
contractante interesate887. Solicitarea acordării de sprijin se va trimite în formă
scrisă. În cazuri de urgenţă solicitările pot fi transmise verbal, dar ele vor trebui
să fie imediat (în cel mult 24 de ore) confirmate în scris.
În cazul apariţiei unor dubii cu privire la veridicitatea sau la conţinutul
solicitării acordării de sprijin se va putea cere confirmarea ei în scris.
Solicitarea acordării de sprijin trebuie să fie formulată în mod oficial şi să
conţină următoarele:
• denumirea autorităţii solicitante;
• denumirea autorităţii solicitate;
• expunerea esenţei cauzei;
• conţinutul sprijinului solicitat.
În măsura în care este posibil, solicitarea va mai putea conţine:
• numele şi prenumele, poreclele, cetăţenia persoanelor care au legătură cu
cauza, data şi locul naşterii acestora, ocupaţia, domiciliul stabil şi reşedinţa;
• denumirea şi reşedinţa persoanelor juridice care au legătură cu cauza;
• descrierea faptei sau a evenimentului, iar în cauzele penale, încadrarea
juridică a faptei în concordanţă cu legislaţia statului părţii contractante

380
solicitante şi textul legii aplicate, precum şi textul altor norme care au
importanţă esenţială pentru acordarea de sprijin;
• lista întrebărilor la care se solicită răspuns;
• descrierea procedurii care trebuie urmată pe parcursul îndeplinirii solicitării
şi fundamentarea necesităţii acesteia;
• orice altă informaţie care poate fi utilă pentru facilitarea îndeplinirii solicitării.
Autoritatea competentă a statului părţii contractante solicitate ia toate
măsurile necesare pentru asigurarea îndeplinirii cu operativitate a solicitării888.
Îndeplinirea solicitării poate fi refuzată total sau parţial dacă partea contractantă
solicitată consideră că prin aceasta s-ar aduce prejudicii suveranităţii, siguranţei
statului, ordinii publice sau altor interese esenţiale ale statului său ori s-ar
contraveni legislaţiei naţionale sau obligaţiilor internaţionale ale statului său.
Îndeplinirea solicitării poate fi refuzată dacă fapta în legătură cu care aceasta a
fost transmisă nu constituie o încălcare a legislaţiei în vigoare în statul părţii
contractante solicitate.
Partea contractantă solicitantă este înştiinţată în scris de partea
contractantă solicitată cu privire la refuzul complet sau parţial al îndeplinirii
solicitării, arătându-se şi cauzele acestuia.
Dacă îndeplinirea solicitării nu intră în competenţa autorităţii care a primit-
o, aceasta înştiinţează imediat autoritatea competentă a părţii contractante
solicitante cu privire la aceasta şi, la rugămintea acesteia, transmite solicitarea
autorităţii competente a părţii contractante solicitate. Autoritatea competentă a
părţii contractante solicitate are dreptul de a cere informaţii suplimentare pentru
rezolvarea corespunzătoare a solicitării.
Autoritatea competentă a părţii contractante solicitate, la rugămintea
autorităţii competente a părţii contractante solicitante, ia toate măsurile necesare
pentru asigurarea confidenţialităţii solicitării. Autoritatea competentă a părţii
contractante solicitate, în cazul imposibilităţii îndeplinirii solicitării în condiţiile
păstrării confidenţialităţii ei, informează cu privire la aceasta autoritatea
competentă a părţii contractante solicitante, care hotărăşte dacă solicitarea poate
fi îndeplinită în astfel de condiţii. Autoritatea competentă a părţii contractante
solicitate se poate adresa autorităţii competente a părţii contractante solicitante
cu rugămintea ca rezultatele îndeplinirii solicitării, obţinute în conformitate cu
prezentul acord, să nu fie divulgate sau să fie folosite numai în condiţiile stabilite
de ea. Dacă partea contractantă solicitantă primeşte rezultatele în astfel de
condiţii, ea trebuie să le respecte.
Transmiterea informaţiilor către alte autorităţi sau unei terţe părţi
contractante este posibilă numai în baza acordului părţii contractante care le-a
furnizat.
8.11. Cooperarea pe baza acordurilor şi înţelegerilor

încheiate de autorităţile române cu autorităţile altor
ţări
Pe baza documentării desfăşurate, pentru redactarea acestei lucrări,

apreciez că autorităţile române, preocupate de găsirea celor mai eficiente măsuri
888 Art.5 alin 1-9 din Legea 70/2001

381
pentru modalităţi de control al fenomenului infracţional transfrontalier, au
considerat necesar să depună demersurile necesare pentru încheierea unor acte
juridice de drept internaţional public cu cât mai multe state interesate în
domeniu. În acest sens, îmi permit să amintesc:
• Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Polone privind
colaborarea în combaterea criminalităţii organizate, a terorismului şi a altor
categorii de infracţiuni, semnat la Varşovia la 11 Iulie 2001, ratificat prin
Legea 188/2001
• Acordul de comerţ liber dintre România şi Republica Turcia, semnat la
Ankara la 29 Aprilie 1997, ratificat prin Legea 218/1997
• Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovenia privind
cooperarea în lupta împotriva crimei organizate, traficului ilicit de droguri,
substanţe psihotrope şi precursori, terorismului şi altor infracţiuni grave,
semnat la Bucureşti la 4 Octombrie 2000, aprobat prin H.G. 597/2001
• Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind
cooperarea vamală şi asistenţa administrativă reciprocă pentru prevenirea,
investigarea şi combaterea infracţiunilor în domeniul vamal, semnat la
Bucureşti la 24 Aprilie 2000, aprobat prin H.G. 744/2000
• Acordul de comerţ liber dintre România şi Republica Moldova, încheiat la
Bucureşti la 15 Februarie 1994, ratificat prin Legea 94/1994
• Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite Mexicane
privind cooperarea în combaterea traficului ilicit de stupefiante şi substanţe
psihotrope şi a delictelor conexe, semnat la Bucureşti la 19 Aprilie 1999,
aprobat prin H.G. 970/1999
• Acordul de comerţ liber dintre Guvernul României şi Guvernul Statului
Israel, semnat la Bucureşti la 30 Ianuarie 2001, ratificat prin Legea
271/2001
• Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Haşemit al
Iordaniei cu privire la cooperarea în combaterea crimei organizate, a
traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, a terorismului,
precum şi a altor activităţi ilegale, semnat la Bucureşti la 17 Septembrie
1999, ratificat prin Legea 67/2001
• Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Elene privind
cooperarea şi asistenţa reciprocă între administraţiile lor vamale, semnat la
Atena la 19 Octombrie 1999, aprobat prin H.G. 311/2000
• Acordul din 14.01.1998, dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii
Federale Iugoslavia privind asistenţa reciprocă pentru prevenirea,
cercetarea şi urmărirea fraudelor vamale, aprobat prin H.G. 94/1999
• Acordul din 19.06.2000 dintre Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri
al Ucrainei privind asistenţa reciprocă în domeniul vamal
• Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Federal al Austriei privind
cooperarea în combaterea crimei organizate internaţionale, a traficului
internaţional ilegal de droguri, a terorismului internaţional, precum şi în
alte scopuri în domeniul justiţiei penale, semnat la Bucureşti la 18 Martie
1999, aprobat prin H.G. 917/1999 şi Acordul privind cooperarea şi
asistenţa reciprocă între administraţiile vamale ale României şi Austriei.
Nu consider oportun să dezvolt elementele caracteristice ale fiecărui acord
în parte. Din considerente de spaţiu voi recapitula ca o concluzie doar elementele
comune. Astfel aceste acte juridice de drept internaţional public cuprind:
382
• Preambulul, în care se face referire la considerentele ce au stat la baza
elaborării acordului
• Definiţii, de natură a lămuri înţelesul termenilor de specialitate la care
se face referire în acord
• Prevederi referitoare la domeniul de aplicare al acordului
• Prevederi care detaliază activităţile ce se pot desfăşura în baza
acordului
• Prevederi care au a obiect protejarea unor anumite interese pe care
fiecare parte le consideră ca fiind de interes deosebit
• Prevederi care se referă la intrarea în vigoare, incidente ce pot apare pe
parcursul aplicării, alte implicaţii colaterale ale aplicării acordului.
383
Concluzii
În mod firesc, odată cu cercetarea unui domeniu, aprofundând la un nivel
la un nivel rezonabil problematica specifică, devine necesar să îţi exprimi o opinie
personală, pertinentă la modul cum funcţionează şi impactul sistemului de norme
juridice asupra realităţii obiective, realitate din care face parte şi în cadrul căreia
îşi desfăşoară activitatea organele judiciare.
La nivel general, pe parcursul acestei lucrări, am considerat necesar să
prezint, pe de o parte, modul cum legiuitorul a înţeles să incrimineze anumite
conduite sociale ca infracţiuni ce presupun în realizarea elementelor constitutive,
ca element comun, dobândirea unui caracter transfrontalier, iar, pe de altă parte,
aspectele specifice investigării criminalistice a infracţiunilor prevăzute de Codul
Vamal al României.
Aici, apreciez că este locul pentru a lămuri o problemă oarecum
controversată. Practicienii susţin o anumită inoperabilitate a modului cum sunt
incriminate conduitele specifice infracţiunilor vamale, solicitând extinderea ariei
de conduite incriminate penal, explicitarea, pe cale normativă, a cât mai multe
noţiuni şi, chiar, limite în timp şi spaţiu. Teoreticienii, cei care pot influenţa în
mod hotărâtor modificări legislative, par a fi în faţa unei dileme: să promoveze o
legislaţie penală cu incriminări vaste şi cu rezultate, probabil, importante în
planul reprimării unui fenomen folosind pedepse dure, specifice sferei penalului,
însă, cu neajunsul unui efort de anchetă, unei îngreunări a ritmului operaţiunilor
vamale, unor procese judiciare interminabile, etc., sau să adopte soluţia unei
abordări globale a fenomenului, cu infracţiuni formulate în aşa fel încât penalul
să intervină doar atunci când conduita antisocială este manifestă şi este necesară
o reacţie pe măsură, clădită pe un suport administrativ flexibil, în măsură să ofere
condiţii prielnice pentru o dezvoltare economică durabilă şi, în acelaşi timp,
riguros, astfel încât să constrângă la respectarea legii, în general, şi a procedurilor
vamale, în special.
O expresie la mare preţ s-a dovedit a fi – cel puţin prin frecvenţa cu care
este folosită în rapoartele, sintezele şi luările de poziţie mai mult sau mai puţin
oficiale – „frauda vamală”, definită, în sens larg, ca fiind orice act, manoperă,
activitate desfăşurată pentru a induce în eroare autorităţile statale abilitate, cu
rezultatul direct a neplăţii unei părţi sau a întregii datorii vamale către bugetul de
stat.
Ei bine, în principal, pentru a combate frauda vamală, legiuitorul a
conceput un sistem de incriminări de natură penală şi administrativă pe care îl
vrea cât mai eficient. Dincolo de aceasta, frauda vamală există şi, dacă evităm să
constatăm că se dezvoltă, putem accepta că persistă la valori de natură a jena
activitatea economică onestă. Intervine, aici, în mod firesc o întrebare: Ce se poate
face pentru a fi mai bine? – Pentru că nu există rezultate mai bune, să fie de vină
legiuitorul, pentru că nu a putut concepe un sistem de reglementări pe măsura
fenomenului antisocial, sau practicienii, pentru că nu sunt capabili să aplice
eficient legea ?
Cum, în tot şi în toate, lucrurile nu trebuie acceptate ca absolute şi în acest
caz – cel puţin aşa consider eu – adevărul se găseşte între cele două extreme.
Care este părerea mea cu privire la sistemul normativ ? – Bună ! – dar cum
orice lucru este susceptibil de îmbunătăţire, şi aici se mai poate perfecţiona câte
ceva – ce ?
384
În prezent România are un ca suport legislativ – Codul Vamal şi
Regulamentul de aplicare – modern, perfect compatibil cu cel al Comunităţii
Europene, ce oferă condiţiile necesare pentru desfăşurarea unui flux de mărfuri
adecvat cerinţelor economice specifice.
Problema fraudei vamale este tratată nuanţat. Foarte important este că s-
au identificat mai multe conduite care au potenţialul necesar pentru a genera
fraude. O parte, cele socotite mai periculoase, cele cu privire la care legiuitorul a
considerat că reprezintă o expresie neîndoielnică a urmăririi de către făptuitori a
unor scopuri explicit de natură a pune grav în pericol unele valori sociale
considerate foarte importante au fost incriminate penal în cadrul Codului Vamal;
altă parte, cu privire la care s-a apreciat că pot fi expresia unui comportament ce,
în acelaşi timp, ar putea fi expresia urmăririi unor scopuri frauduloase, făţiş
neconforme cu regimul juridic impus, dar, şi expresia unor „greşeli”, absolut
imputabile dar care nu fac parte dintr-o conduită ilicită special concepută pentru
a frauda. Acestea, din urmă, au fost incriminate contravenţional în Regulamentul
de aplicare a Codului Vamal la art. 384-386. Apreciez că este vorba despre o
incriminare primară, un fel de primă reacţie a autorităţii la posibilitatea creării şi
dezvoltării unui prejudiciu faţă de bugetul de stat. Sunt relativ multe enunţuri;
incriminarea este enunţată ca fiind de pericol; este suficient să se realizeze
elementul material al incriminării; odată cu depăşirea unei anumite limite,
dincolo de care activitatea ilicită devine manifestă, capătă complexitate, urmăreşte
scopuri ce, din aproape în aproape, tind să se reducă la fraudă, reacţia statului
devine mai dură, incriminarea dobândind caracter penal.
Există o opţiune a unei părţi a practicienilor potrivit cu care modul cum
este enunţată incriminarea contravenţională este criticabil, în fapt, vorbindu-se
chiar de dezincriminarea unor conduite care, altfel, ar fi fost tratate în sfera de
acţiune a penalului. Potrivit unei propuneri promovate la nivelul Inspectoratului
General al Poliţiei Române în luna Februarie 2003, pentru a se asigura o mai
bună coordonare a acţiunilor împotriva infractorilor care comit fraude vamale şi
acte de contrabandă, se consideră necesară modificarea Regulamentului de
aplicare a Codului Vamal, după cum urmează:
− incriminarea penală a conduitei descrise la art. 386 lit. „f” – înstrăinarea
sub orice formă a bunurilor aflate în tranzit;
− prevederile art. 386 lit. „k” şi art 384 lit. „h” să se regăsească în art. 177 şi
art. 178 ca infracţiuni, întrucât prevederile din aceste articole se referă la aceeaşi
latură materială;
− stabilirea unei limite valorice a bunurilor până la care faptele prevăzute de
art 384 lit. „d” şi art 386 lit. „a”, să constituie contravenţii prin prevederea
acestora în Regulamentul de aplicare a Codului Vamal, iar peste aceste limite,
fapta să fie încadrată ca infracţiune pentru, se arată în material, a se evita
supradimensionarea artificială a stării infracţionale în zona de frontieră, dar, şi a
se stopa introducerea în România de mărfuri cu autotiruri, fără a se regăsi în
documentele vamale de frontieră;
− trecerea de bunuri cu o valoare de peste 100 Euro prin punctele vamale de
frontieră fără întocmirea formalităţilor vamale să fie considerată infracţiune la art.
175 alin. 2.
Este un punct de vedere ce trebuie analizat cu seriozitate, mai ales în
condiţiile în care vine din partea unor specialişti, oameni implicaţi profesional în
lupta pentru combaterea fraudei vamale.
385
Îmi permit să observ, dincolo de unele inadvertenţe, în formulare,
stânjenitoare pentru profesionalismul unor oameni, că cei care au întocmit
propunerea889, probabil, nu au înţeles modul cum a gândit legiuitorul reacţia
socială faţă de fenomenul de fraudă vamală. Probabil este facil să propui cât mai
multe incriminări penale pentru a justifica lipsa unor rezultate bune. Eu consider
că evidenta abţinere a legiuitorului în a promova incriminări penale numeroase,
de natură a acoperi cât mai multe posibilităţi ce ar putea fi avute în vedere de
către persoanele interesate pentru a frauda regimul vamal, este soluţia optimă, în
contextul realităţilor sociale, economice şi politice ale perioadei pe care o
străbatem, soluţia fiind acceptată şi în reglementările altor ţări, prezentate în
Capitolul 1.
Astfel, se evită un efort judiciar apreciabil. Înainte de toate, cercetările
specifice urmăririi penale890, apoi serpentinele ce caracterizează înfăţişările din
faţa instanţelor – luni, adesea ani până la aplicarea unei coerciţii de natură a
sancţiona comportamentul ilicit. Rezultatul, poate pedepse cu închisoarea date cu
suspendare, poate …, să nu uităm temeiul pe care îl constituie datoria vamală;
până la urmă efort, costuri, presiuni, nervozitate, etc. pentru a obţine un efort
minim.
Tratamentul contravenţional, consider că trebuie respectat şi apreciat, în
cazul de faţă, ca fiind oportun; exclude o procedură greoaie, asigură o recuperare
a prejudiciului, dacă nu mai bună şi rapidă, cel puţin, cu şanse mai mari, prin
celeritate, decât în cadrul procedurii penale, ca să nu mai vorbim de faptul că se
evită jocul diferitelor interese şi presiuni pentru pedepse cu închisoarea.
Nu trebuie înţeles că militez pentru renunţarea la tratamentul penal. În
anul 2002, faţa de anul precedent, Poliţia Naţională Română a constatat creşteri
semnificative în ceea ce priveşte numărul infracţiunilor la regimul vamal constate:
283 faţă de 266, infracţiuni de contrabandă şi contrabandă calificată; 70 faţă de
50, infracţiuni de folosire la autoritatea vamală de acte nereale; 488 faţă de 218,
infracţiuni de folosire la autoritatea vamală de acte falsificate. Apreciez că reacţia
penală, în domeniul vamal, trebuie să apară odată cu caracterul manifest al
conduitei ilicite. Din datele preliminare se pare că acelaşi trend de creştere a
numărului de infracţiuni constatate s-a manifestat şi în 2003.
Aşa cum am arătat, pe întreg parcursul lucrării, activitatea desfăşurată în
cadrul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal, se distinge prin
complexitate. Ea nu se poate reduce la simpla nerespectare a regimului vamal, ci
vizează orice încălcare a legislaţiei de natură să asigure obţinerea unor venituri
cât mai mari, corelativ, cel puţin ca principiu, cu crearea unui prejudiciu cât mai
mare faţă de bugetul de stat.
Ce presupune tratamentul contravenţional faţa de anumite conduite ?
Înainte de toate, trebuie observat că ceea ce este incriminat administrativ este
acceptat, în analiză, ca o sumă de indici de suspiciune referitor la ceea ce este cu
adevărat periculos – fraudarea bugetului de stat. Contravenţia, constatarea şi,
889
N.A. – de remarcat că nu este singura, din 1998 până în prezent au fost făcute diverse astfel de propuneri, la diferite
nivele, toate subliniind necesitatea unei consistenţe mai pronunţate a incriminării penale, toate rămânând fără reacţie
după ce au fost analizate.
890
În cotidianul „România Liberă” a apărut chiar şi un slogan – Dormi liniştit, organele cercetează – în legătură cu
modul greoi şi, mai degrabă, pentru a masca şi a acoperi activitatea infracţională, decât pentru a o identifica, proba şi
combate.
386
desigur, aplicarea de sancţiuni specifice se constituie ca un avertisment nelipsit
de fermitate, dar, avertisment.
În cazul documentării unei activităţi ilicite complete, înţelegând, aici,
inclusiv valorificarea bunurilor şi împărţirea beneficiilor obţinute din activitatea
ilicită sau, cel puţin depăşirea ca amploare a enunţului contravenţional, statul nu
este şi nici nu poate fi lipsit de reacţie, de data aceasta în sfera de acţiune a
penalului. Generic, reacţia poate fi subsumată noţiunii de evaziune. Acceptând
caracterul unitar al activităţii ilicite, demn de subliniat este că toate segmentele
acesteia – trecerea frontierei, distribuţia, valorificarea şi împărţirea beneficiilor –
dacă este să fac referire la cele mai importante, converg spre un numitor comun –
obţinerea de bani de la stat, nu se plăteşte la buget dar se satisface pofta
buzunarelor celor care conduc activitatea.
Concluzionând, în condiţiile în care conduita ilicită devine gravă, manifestă,
legiuitorul a avut grijă ca, chiar dacă nu în cuprinsul unor texte legale care să
aibă, explicit, ca obiect tratamentul fraudei vamale, să aibă o reacţie suficient de
dură, adecvată, în cadrul incriminării penale a fraudei fiscale în general, frauda
vamală fiind subsumată acesteia din urmă.
Totuşi, există o posibilitate oportună pentru a agrava răspunderea, penală
sau contravenţională, în mod adecvat, fără să intre în discuţie mărirea pedepselor
cu închisoarea sau a cuantumului pedepselor administrative, cu efecte directe în
controlul fenomenului fraudei vamale ? Consider că o cale de urmat o reprezintă
promovarea unui sistem de pedepse complimentare echilibrat care să contribuie,
asemănător cu soluţia adoptată în cazul nesocotirii de către persoane a regimului
trecerii frontierelor de stat – indiferent că este vorba despre frontiera României
sau a altui stat – la restrângerea, la suspendarea temporară a unor drepturi în
cazul folosirii acestora în mod abuziv. Concret, apreciez că se pot impune ca
măsuri:
• Suspendarea, în tot sau în parte, pe diferite termene a funcţionării
societăţilor comerciale a căror activitate a favorizat săvârşirea de
contravenţii ori infracţiuni în care sunt implicaţi administratorii sau
angajaţii lor.
• Interzicerea desfăşurării de activităţi care să aibă legătură cu respectarea
regimului vamal persoanelor ce au săvârşit contravenţii ori infracţiuni, de
asemenea, pe diferite termene considerate ca oportune de către legiuitor.
• Acordarea licenţelor pentru operaţiuni vamale în funcţie de modul corect
sau nu în care societăţile comerciale în cauză s-au achitat de obligaţiile
bugetare. Astfel, dincolo de verificare datoriilor curente, licenţele ar putea
să privească operaţiuni de valori limitate pe diferite perioade de timp. Ca
exemplu, în primul an să se poată derula operaţiuni până la limita valorii
de 10.000 Euro, dacă totul este în regulă – datoriile bugetare sunt plătite la
timp, societatea comercială nu este implicată în săvârşirea de contravenţii
ori infracţiuni – în următorii doi ani limita valorii ar putea să crească la
300.000 Euro, ar urma o nouă verificare, după care s-ar putea accepta
operaţiuni nelimitate.
Suspendarea pe diferite termene a funcţionării societăţilor comerciale poate
fi analizată ca o măsură deosebit de periculoasă, existând posibilitatea ca aceasta
să se soldeze cu falimentul firmei. Desigur, acest rezultat este de nedorit, ceea ce
se urmăreşte este o perioadă în care societatea comercială să nu mai poată
încheia alte acte juridice decât sub supravegherea autorităţii vamale, să poată
387
desfăşura contractele în derulare dar, în acelaşi timp să fie supusă unui control
amănunţit astfel încât să fie lămurite toate aspectele legate de activitatea ilicită,
persoanele implicate, alte persoane sau societăţi comerciale beneficiare de pe
urma activităţii ilicite. Rezultatele controlului, existenţa perioadei în care
societatea comercială este sub atentă supraveghere, alte efecte conexe, toate
acestea pot avea ca efect, pe lângă lămurirea aspectelor legate de activitatea ilicită
ce constituie obiectul infracţiunii sau contravenţiei şi anihilarea reţelei,
mecanismului de funcţionare a sistemului creat pentru fraudarea legii. De
observat, în cazul societăţilor comerciale care au ca obiect de activitate
transportul internaţional, ca exemplu, că acestea, dacă au o anumită poziţie pe
piaţă, nu vor risca, vor introduce măsuri de selecţie şi de supraveghere atentă a
personalului, vor manifesta o atenţie sporită, suspendarea dreptului, chiar şi
numai, de tranzitare a teritoriului României conducând la scoaterea de pe o piaţă,
pierderi importante care să nu suporte comparaţie, în mod normal, cu beneficiile
obţinute dintr-o activitate ilicită cu caracter temporar.
Interzicerea desfăşurării de activităţi care să aibă legătură cu respectarea
regimului vamal presupune îndepărtarea persoanelor respective de funcţiile ce le-
au permis să săvârşească fapte prin care au încălcat regimul vamal. Nu rămân
neocrotiţi de cei în folosul cărora au acţionat însă, principial, îşi pierd locul de
muncă, rolul în angrenajul activităţii ilicite devenind nefolositori, poate, chiar, o
povară de care sistemul este dornic să scape. Ceea ce pentru sistem nu înseamnă
mare lucru – un şofer va fi înlocuit de un altul, un delegat, agent, etc., fiecare
poate avea aceeaşi soartă – pentru individ reprezintă cel puţin o retrogradare într-
o muncă inferioară, o reducere a veniturilor, noi eforturi pentru găsirea unei
modalităţi de a se face util, etc. Cele arătate pot fi de natură să reprezinte un
element care să-i facă mai atenţi pe cei care prin natura funcţiilor pot săvârşi
încălcări ale regimului vamal, decizia va fi luată mai greu, probabil, şi preţul cerut
va fi mai mare însă, pe ansamblu, consider că, odată luată această măsură,
efectele în planul prevenirii de activităţi ilicite pot fi notabile.
Acordarea licenţelor pentru operaţiuni vamale condiţionat de modul în care
s-au achitat de obligaţiile bugetare poate concura la o selecţie a societăţilor
comerciale autorizate să desfăşoare activităţi comerciale astfel încât doar cei care
au un comportament corect să promoveze pe această piaţă importantă, restul din
ce în ce mai puţini urmând a fi mai uşor de supravegheat şi implacabil scoşi de pe
piaţă – societăţile comerciale oneste urmând a evita desfăşurarea de relaţii
economice cu parteneri ce au probleme.
În ceea ce priveşte activitatea practicienilor, aceasta este departe de a fi
eficientă, creând impresia că uneori nu se vrea iar alteori nu se poate din diferite
cauze care ţin de structurile funcţionale, în sine.
Sunt implicate mai multe structuri. Dacă acceptăm să observăm modul
cum este dispusă în spaţiu şi timp reacţia autorităţilor faţă de frauda vamală vom
realiza dispunerea pe două nivele. Un prim nivel îl constituie activitatea autorităţii
vamale şi a poliţiei de frontieră – se poate aprecia, faţa de activitatea celor două
instituţii, că este vorba despre principală preocupare a acestora. Al doilea nivel, îl
constituie activitatea altor instituţii care, pe lângă obiective declarate ca
principale, pot prin activitatea calificată pe care o desfăşoară să contribuie la
prevenirea şi controlul fenomenelor de fraudă vamală – de observat, aici,
activitatea gărzii financiare, a poliţiei naţionale şi a altor organisme cu atribuţii de
control şi constatare de infracţiuni.
388
Din punct de vedere structural, reacţia pe două nivele nu consider a fi o
greşeală, opiniile ce susţin o reacţie focalizată realizată de o singură instituţie
atotcompetentă fiind greu de acceptat în context datorită, în primul rând,
dificultăţilor cu care se confruntă orice instituţie de tipul acesta. O singură
conducere, o singură structură poate stăpâni cu greu, în condiţiile date
fenomenul. Amestecul şi presiunile venite din partea politicului, a grupurilor de
interese economice, a celor ce dirijează activităţile ilicite, slaba pregătire a
personalului selectat pe criterii de competenţă, doar la nivel declarativ – adesea se
acceptă echipe care sunt formate pe criterii de interese comune, incompetenţa
fiind destul de căutată întrucât permite dirijarea ca principală regulă – dotarea
sumară, penetrarea informativă greoaie a mediului, etc., constituie dificultăţi
insurmontabile pentru o instituţie care s-ar înfiinţa special pentru a stăpâni
domeniul fraudei vamale. S-ar putea ca o astfel de soluţie, în măsura în care ar fi
adoptată, să fie privită nu cu scepticism, ci, ca o măsură care să permită
compromiterea unei idei, dezvoltarea în dimensiuni a activităţilor ilicite, crearea
convingerii că nu se poate face nimic semnificativ, că fenomenul trebuie acceptat
ca implacabil.
În structură actuală există posibilitatea completării golurilor din activitatea
unora cu activitatea altora, cooperarea este benefică – nicidecum o lozincă sortită
să eşueze în implementare datorită procedurilor excesiv de rigide şi pline de
orgolii mărunte – reaua credinţă a unora poate fi depistată şi pedepsită, etc.
Şi totuşi care este problema, în măsura în care există o problemă ?
Se poate aprecia că o problemă o reprezintă faptul că adesea instituţiile
implicate urmăresc să protejeze sistemul de interese al grupului care deţine
controlul asupra numirilor în funcţii de conducere ajungându-se la adevărate
lupte urmate de arbitraje în ceea ce priveşte soluţiile practice abordate. S-ar părea
că lupta de opinii cu privire la incriminarea penală sau contravenţională a unor
activităţi ilicite are la bază o luptă pentru dobândirea competenţei de cercetare – o
abordare contravenţională ar păstra „pâinea şi cuţitul” în curtea autorităţii
vamale şi mai rar ar implica Garda Financiară, oricum ambele în curtea
Ministerului de Finanţe, excluzându-se, astfel, implicarea organelor judiciare din
Ministerul de Interne şi Ministerul de Justiţie.
Desigur, raporturile administrativului cu politicul pot constitui obiectul
unor dezbateri interesante, aici fiind de interes doar găsirea unor soluţii care să
permită unor instituţii să-şi desfăşoare activitatea corect, fără concesii de
orientare.
O altă problemă are ca obiect competenţa profesională şi implicarea
funcţionarilor publici indiferent de instituţia din care fac parte. Sunt cunoscute,
din practică, mai multe tipuri de manageriat care sunt adoptate în vederea unor
rezultate cât mai bune în activitatea unui serviciu public – unul, adesea urmărit,
constând în crearea de colective formate din persoane ce depind una de alta,
fiecare datorează poziţia, prosperitatea, stabilitatea socio-profesională cuiva care
la rândul său depinde de altcineva şi tot aşa încât mecanismul poate fi blocat
uşor sau poate funcţiona doar în sensul dorit în funcţie de context. Fiecare
funcţionar pare să fie controlat de un sistem de relaţii, legături şi interese care îl
pot capacita să acţioneze sau îl pot forţa să găsească doar pretexte. De ce am
făcut referire la competenţa profesională ? – pentru că o consider foarte
importantă. Un funcţionar puţin competent este foarte bun într-un context în
care se doreşte un control total asupra lui. El trebuie să execute fără a întreba
389
ordinele pentru că altfel este îndepărtat. El, chiar dacă face ceva, întrucât nu este
bun profesionist greşeşte iar greşeala poate fi benefică întrucât sistemul dacă
devine interesat trebuie să aibă posibilitatea să schimbe lucrurile. Cum ? Prin
intermediul altora, la fel de slab profesionişti, care vor fi ajutaţi să vadă ceva dar
vor fi lăsaţi în beznă atunci când vine vorba despre adoptarea de soluţii ce implică
răspunderea personală. Aceştia vor lăsa totul într-o aşteptare fără sens, efectuând
activităţi de rutină fără rezultate pertinente, fiind convinşi că pot răspunde, astfel,
atât celor care sunt interesaţi în a face ceva cât şi celor care sunt interesaţi să nu
se facă nimic.
Soluţiile, dacă există, trebuie găsite în legătură cu sistemul de recrutare,
pregătire şi promovare, cu modul flexibil dar nu de natură a crea convingerea că
poate fi compromis în care trebuie desfăşurat managementul, controlul şi
evaluarea rezultatelor diferitelor instituţii implicate.
390
BIBLIOGRAFIE – LEGISLAŢIE
1. Constituţia României,
2. Codul de Procedură penală al României;
3. Codul Penal al României;
4. LEGE Nr. 141 din 24 iulie 1997 privind Codul vamal al României;
5. LEGE Nr. 132 din 11 aprilie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 104/2002 privind regimul vamal al mărfurilor comercializate în
regim duty-free;
6. LEGE nr. 65 din 11 martie 2003 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.
16/1998 privind Statutul personalului vamal;
7. Legea nr. 243 / 2002 privind Frontiera de Stat a României;
8. Legea nr. 103 din 19 iunie 2000 pentru aderarea României la Convenţia
internaţională privind armonizarea controalelor mărfurilor la frontiere, semnată la
Geneva la 21 octombrie 1982;
9. Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane;
10. Legea nr. 16/1996 privind scoaterea peste graniţă a documentelor care fac parte
din Fondul Arhivistic Naţional al României;
11. Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor;
12. Legea nr. 126/1995 modificată şi completată prin Legea nr. 464/2001 privind
regimul materiilor explozive;
13. Legea nr. 143 din 26.07.2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri;
14. Legea nr. 125/1994 pentru ratificarea Convenţiei privind interzicerea dezvoltării,
producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora, semnată la
Paris la 13 Ianuarie 1993;
15. Legea nr. 56/1997 pentru aplicarea Convenţiei privind interzicerea dezvoltării,
producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora;
16. LEGE Nr. 56 din 16 aprilie 1997 pentru aplicarea prevederilor Convenţiei privind
interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi
distrugerea acestora;
17. Legea 300/2002, privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită
a drogurilor;
18. Legea nr. 111/1996 privind regimul juridic al materiilor radioactive;
19. Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat;
20. Legea nr. 116 din 3 iulie 1997, pentru ratificarea Convenţiei europene cu privire
la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari, adoptată la
Strasbourg la 28 iunie 1978;
21. LEGE Nr. 448 din 12 noiembrie 2003 privind modificarea şi completarea Legii nr.
56/1997 pentru aplicarea prevederilor Convenţiei privind interzicerea dezvoltării,
producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora;
22. LEGE Nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea
faptelor de corupţie;
391
23. LEGE Nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul
de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei;
24. LEGE Nr. 243 din 29 aprilie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României;
25. LEGE Nr. 81 din 26 februarie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră
Române;
26. LEGE Nr. 387 din 30 septembrie 2003 privind regimul de control al exporturilor
de produse şi tehnologii cu dublă utilizare;
29. LEGE Nr. 387 din 30 septembrie 2003privind regimul de control al exporturilor
30. Legea 30/1978 privind vechiul Cod Vamal al României;
31. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 90 din 2 octombrie 2003 pentru modificarea
Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal al României şi a art. 16 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea,
organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de
lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei
publice centrale şi a unor instituţii publice;
34. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 91 din 2 octombrie 2003 privind organizarea
Gărzii Financiare;
35. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 121 din 4 decembrie 2003 pentru
modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996;
36. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 91 din 2 octombrie 2003 privind organizarea
Gărzii Financiare;
37. HOTĂRÂRE Nr. 788 din 21 august 2001 privind aprobarea Procedurii de control
al valorii în vamă a mărfurilor importate;
392
38. HOTĂRÂRE Nr. 940 din 29 Decembrie 1997 privind instituirea controlului
obligatoriu al valorii în vamă pentru unele produse din import;
39. HOTĂRÂRE Nr. 679 din 25 octombrie 1997 pentru aprobarea Regulamentului
armelor de foc şi al muniţiilor;
40. HOTĂRÂRE Nr. 327 din 24 aprilie 2000 privind organizarea şi funcţionarea
Agenţiei Naţionale de Control al Exporturilor Strategice şi al Interzicerii Armelor
Chimice;
41. HOTĂRÂRE Nr. 844 din 28 august 2001 privind Lista de armamente, muniţii şi
alte produse militare supuse regimului de control la export şi import;
42. HOTĂRÂRE Nr. 916 din 22 august 2002 privind aprobarea Listei detaliate a
materialelor, dispozitivelor, echipamentelor şi informaţiilor pertinente pentru
proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare explozive;
43. Hotărâre nr. 1114 din 9 noiembrie 2001 pentru aprobarea Regulamentului de
aplicare a Codului vamal al României;
44. HOTĂRÂRE Nr. 767 din 3 iulie 2003 privind organizarea şi funcţionarea
Oficiului Concurenţei în subordinea Ministerului Finanţelor Publice;
45. HOTĂRÂRE Nr. 482 din 18 aprilie 2003 pentru aprobarea Strategiei
managementului integrat al frontierei de stat în perioada 2003 – 2006;
46. HOTĂRÂRE Nr. 445 din 9 mai 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice
de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de
stat a României;
47. ORDONANŢĂ Nr. 86 din 28 august 2003 privind reglementarea unor măsuri în
materie financiar-fiscală;
48. ORDONANŢĂ Nr. 59 din 22 august 2002 pentru modificarea Legii nr. 202/2000
privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate
intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire;
49. ORDIN Nr. 687 din 17 aprilie 2001 pentru aprobarea valorilor în vamă;
50. DECIZIE Nr. 1588 din 29 octombrie 2003 privind modificarea Deciziei
directorului general al Direcţiei Generale a Vămilor nr. 879/2002 privind aplicarea
procedurii de decontare a datoriei vamale prin mijloace informatice;
51. DECIZIE Nr. 283 din 28 februarie 2003 pentru aplicarea reglementărilor adoptate
de Comisia Comunităţilor Europene privind clasificarea unor anumite mărfuri în
Nomenclatura combinată;
52. DECIZIE Nr. 180 din 3 februarie 2003 pentru aprobarea Normelor tehnice privind
antrepozitul vamal;
procedura simplificată de efectuare a formalităţilor vamale aferente aprovizionării
mijloacelor de transport în trafic internaţional;
aplicarea uniformă a reglementărilor vamale, evidenţa operativă, controlul şi
supravegherea vamală a mărfurilor care se introduc sau se scot din zonele libere şi
din porturile care beneficiază de facilităţile prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr.
131/2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 99/2002;
393
55. DECIZIE Nr. 176 din 3 februarie 2003 privind instituirea unor registre
simplificate de evidenţă pentru bunurile transportate prin sistemul de expediţii
expres;
imprimarea, utilizarea şi completarea declaraţiei vamale în detaliu;
57. DECIZIE Nr. 1518 din 14 noiembrie 2002 privind vămuirea unor categorii de
mărfuri;
58. DECIZIE Nr. 1497 din 11 noiembrie 2002 privind abilitarea birourilor vamale de
control şi vămuire la interior şi la frontieră de a efectua operaţiuni vamale pentru
produse strategice;
59. DECIZIE Nr. 1337 din 18 octombrie 2002 privind actualizarea Culegerii de avize
de clasificare emise de Comitetul Sistemului armonizat din cadrul Organizaţiei
Mondiale a Vămilor;
60. DECIZIE Nr. 1296 din 14 octombrie 2002 privind avizele de evaluare în vamă
elaborate de Comitetul tehnic de evaluare în vamă;
61. DECIZIE Nr. 1186 din 17 septembrie 2002 privind aprobarea Metodologiei de
prelucrare a declaraţiei vamale în detaliu prin procedee informatice;
62. DECIZIE Nr. 879 din 16 iulie 2002 privind aplicarea procedurii de decontare a
datoriei vamale prin mijloace informatice;
65. DECIZIE Nr. 259 din 7 martie 2002 pentru aprobarea Normelor privind
procedurile simplificate de vămuire;
66. DECIZIE Nr. 633 din 14 martie 2001 pentru aprobarea Normelor tehnice privind
realizarea supravegherii şi controlului vamal ulterior;
67. DECIZIE Nr. 35 din 11 ianuarie 2001 privind modificarea Cadrului metodologic
de aplicare a mecanismului de prelucrare rapidă a declaraţiilor vamale în
procedura informatică simplificată;
68. DECIZIE Nr. 2287 din 25 septembrie 2000 privind aprobarea Metodologiei de
înregistrare şi scoatere din evidenţă a pierderilor rezultate din prelucrarea
mărfurilor importate în regim de perfecţionare activă;
69. DECIZIE Nr. 374 din 22 februarie 2000 pentru aprobarea Normelor privind
procedura de vămuire la domiciliu pentru operaţiunile de export;
70. DECIZIE Nr. 1180 din 15 iulie 1999 privind modificarea cadrului metodologic de
aplicare a mecanismului de prelucrare rapidă a declaraţiilor vamale în procedură
informatică simplificată;
71. DECIZIE Nr. 367 din 16 iunie 1998 privind tratamentul dobânzilor în vederea
determinării valorii în vamă a mărfurilor importate;
394
BIBLIOGRAFIE – DOCTRINĂ
1. A. Boroi – Drept Penal, Partea Generală, Edit. All, 1999;
2. A. Boroi, N. Neagu, V.R. Sultănescu – Infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000
privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Edit. Rosetti,
Bucureşti, 2001;
3. A. Ciopraga şi A. Ungureanu, Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. VIII,
Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
4. A. Ciopraga, I. Iacobuţă, Criminalistica, Editura fundaţiei „Chemarea” Iaşi, 1997;
5. A. Ciopraga, Tratat de Tactică Criminalistică, Editura Gama, Iaşi, 1996;
6. A. Ungureanu, A.Ciopraga în Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. 6,
Edit. Lumina Lex 1996;
7. Almirall, J.R. – Glass as evidence of association în Mute witness: When trace
evidence make the case, Max Hough, Boulington, M.A. Academic Press, 2001;
8. C. Aioniţoaie, Curs de criminalistică, vol. III, Metodică Criminalistică, partea a
III-a, Academia de Poliţie A.I. Cuza, Bucureşti, 1977;
9. C. Bulai – Manual de Drept Penal, Partea Generală, Editura All, 1997;
10. C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache – Instituţii de Drept Penal, Univ. Titu Maiorescu,
Edit. TREI, Bucureşti, 2003;
11. C. Mitrache – Drept Penal Român, Partea Generală, Casa de Editură şi Presă
Şansa, Bucureşti, 1997;
12. C. Paraschiv şi colectivul, Drept Procesual Penal, Editura Augusta, Timişoara,
1999;
13. C. Pletea, Elemente de Anchetă Penală, Editura Little Star, Bucureşti, 2003;
14. C. Roxin, G. Arzt, K. Tiedemann – Einfuhrung in das Strafrecht und
Straffprozenrecht, Auflage, Muller, Heidelberg, 1998;
15. C. Voicu, 3 ani murdari şi crima organizată, Editura Artprint, 1995;
16. C. Voicu, Criminalitatea afacerilor, Editura M.I. 1998;
17. C. Voicu, F. Sandu, Criminalitatea financiar-bancară; Editura Trei, Bucureşti,
1998;
18. C. Voicu, G. Ungureanu, A. Voicu, Investigarea Criminalităţii Financiar-Bancare,
Editura Polipress, Bucureşti, 2003;
19. Carmen Mladen – Drept vamal românesc şi comunitar, Edit. Economică,
Bucureşti, 2003;
20. Colectiv, Realităţi şi perspective în criminalistică, Asociaţia Criminaliştilor din
România, 2003;
21. Colectiv, Tratat Practic de Criminalistică, Editura M.I. Bucureşti, 1976;
22. Constantin Mitrache, Cristian Mitrache – Drept Penal Român, Partea generală,
Universul Juridic, Bucureşti, 2003;
23. D. Tudor – Oraşe, târguri şi sate în Dacia Romană, Bucureşti, 1968;
24. De Li, S. Priu, MacKenzie – Drug Involvement lifestyles and criminal activities
among probationers, Journal of Drug Issues, 3/2000;
25. Dorin Ciuncan, Participarea statului în litigiile vamale, Revista Dreptul 3/1996;
395
26. E. Cernea, E. Molcuţ – Istoria Statului şi Dreptului Românesc, Casa de Editură şi
Presă Şansa, Bucureşti, 1994;
27. E. Stancu, Criminalistica, vol I-II, Editura Actami, Bucureşti, 1995;
28. E. Stancu, Criminalistica, vol I-II, Editura Actami, Bucureşti, 1997;
29. E. Stancu, Tratat de Criminalistică, Editura Actami, Bucureşti, 2000;
30. E. Stancu, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2003;
31. Elena Cherciu, Consideraţii teoretice şi practice privind infracţiunea de
contrabandă, Revista Dreptul 4/1995;
32. F, Deak, S. Cărpenaru, Contracte civile şi comerciale, Editura Lumina Lex,
Bucureşti 1993;
33. F. Mantovani – Diritto Penale, Parte Generale, secondo edizione, CEDAM,
Padova, 1988;
34. Florin Sandu – Contrabanda şi albirea banilor, Editura Trei, Bucureşti, 1999;
35. G. Antoniu, Vinovăţia penală, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1995;
36. G. Teodoru, Drept procesual penal, Editura fundaţiei pentru cultură şi ştiinţă
„Moldova” – Cugetarea, Iaşi, 1998;
37. Gh. Diaconescu – Infracţiuni în legi speciale şi legi extra penale, Ed. ALL, 1996;
38. Gh. Nistoreanu, V. Dobrinoiu şi alţii, Drept Penal – Partea Specială, Edit Europa
Nova, Bucureşti 1997;
39. Ghe. Bădescu, E Dragnea, C. Chiriţă, Valoarea în vamă a mărfurilor de import,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
40. Ghe. Caraiani, Gelu Ştefan Diaconu, Regimurile suspensive în legislaţia vamală
comunitară şi în cea românească, Editura Lex, Bucureşti, 2000;
41. Ghe.Cronţ Istoria Dreptului Românesc, ediţia coordonată de I. Ceterchi, vol. .I,
Edit. Academiei, 1980;
42. Goodman B.D., The scene of crime în Scientific american 3/1998;
43. Hodgson D. The profits of crime and their recovery, London, Routledge, 1994;
44. I Neagu, Drept procesual penal, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1998;
45. I. Andrei, I. Săroiu, Triumful Adevărului, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 1997;
46. I. Mircea, Criminalistica, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
47. I. Mircea, Valoarea criminalistică a unor urme de la locul faptei, Editura Vasile
goldiş, Arad, 1996;
48. I. Neagu, Tratat de Drept Procesual Penal, Editura PRO, Bucureşti 1997;
49. I. Oancea, Tratat de Drept Penal, Editura ALL, Bucureşti, 1995;
50. I. Suceavă şi colectivul, Îndrumar privind controlul vamal antidrog, lucrare editată
de Direcţia generală a Vămilor, 1995;
51. I.C. Filitti, Consideraţiuni despre vechea organizare fiscală a Principatelor Române
până la Regulamentul Organic, Bucureşti, 1935;
52. Inciarti, J.A. Martin, S.S.Butzin, C.A. Cooper – Street Kids, Street Drugs, Street
Crime: An Examination of smuggling drugs use and serious delinquency in
Miami, Beamont, CA Wadsworth Publication Company, 2000;
53. Ioan Condor, Silvia Cristea Condor, Drept Vamal şi Fiscal, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2002;
396
54. L. Ionescu, D. Sandu, Identificarea Criminalistică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,
1990;
55. M Apetrei, Drept procesual penal, Editura Victor, Bucureşti, 2001;
56. M. Basarab – Drept Penal vol. I, Editura Fundaţiei Chemarea Iaşi 1992;
57. M. Macrea – Viaţa în Dacia Romană, Bucureşti, 1969;
58. M. Zolyneac – Drept Penal, partea generală, Universitatea A.I. Cuza, Iaşi, vol I,
1993;
59. Mihaela Mărgineanu, Aspecte teoretice şi practice privind infracţiunea de
contrabandă, Revista juridică 4/1995;
60. N. Suciu, Infracţiunea, Editura Gama, Iaşi, 1994;
61. N. Volonciu – Tratat de Procedură Penală, vol. I-II, Edit. Paideia, 1994;
62. O. Loghin, T. Tudorel – Drept Penal, Casa de Editură şi Presă Şansa, Bucureşti,
1998;
63. P. Burke – Policy-driven responses to probation and parole violations, Washington
DC: U.S. Departement of Justice, National Institute of Corections, 1997;
64. P.A. O’Hare, R. Newcombe, A. Matthews, E.C. Buning, E. Drucker - The
reduction of drug-related harm, Routledge London and New York, 2000 edition;
65. R. Economu, E. Dragnea, Ghe. Bădescu, Codul Vamal şi Regulamentul Vamal cu
adnotări şi comentarii, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997;
66. R. Manolescu – Comerţul Ţării Româneşti şi Moldovei cu Braşovul, Bucureşti
1965;
67. S.G. Longinescu – Istoria Dreptului Românesc, Bucureşti, 1908;
68. Sarah V. Hart, Hand-Held Metal Detector for use in Cocealed Weapon and
Contraband Detection, U.S. Department of Justice, 2003;
69. V. Bercheşan, Cercetarea penală – îndrumar complet de cercetare penală, Editura
Icar, Bucureşti, 2001;
70. V. Bercheşan, N. Dumitraşcu, Probele şi mijloacele materiale de probă, Editura
M.I. Bucureşti, 1994;
71. V. Dobrinoiu, Gh. Nistoreanu – Drept penal, Partea generală, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1992;
72. V. Dobrinoiu, N.Conea – Drept Penal , Partea specială, vol II, Teorie şi practică
judiciară, Editura Lumina Lex Bucureşti 2000;
73. V. Dongoroz şi colaboratorii – Explicaţii teoretice ale Codului Penal român, vol.
IV;
74. V. Hanga şi colectivul – Istoria Dreptului Românesc, Bucureşti, Editura
Academiei, 1980, vol. I;
75. Vasile Bercheşan – Metodologia investigării infracţiunilor, Editura „Paralela 45”,
Piteşti, 1998;
76. Vasile Bercheşan, Constantin Pletea – Drogurile şi traficanţii de droguri, Editura
„Paralela 45”, Piteşti, 1998;
397

Cercetarea Contrabandei

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cercetarea Contrabandei

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CERCETAREA

Editura: AIT Laboratories s.r.l. - 2004 ISBN: 973-96225-8-5

1.1. Consideraţii referitoare la semnificaţia social –

Dezvoltarea economică şi socială a comunităţilor umane a impus, încă din

3 Florin Sandu - op. cit., pag. 20-21.

1.2. Sublinieri noţionale

În lucrarea de faţă se va face referire şi vor fi analizaţi o serie de termeni ce

1.3. Repere istorice privind instituţia vămii în România

Instituţia vamală, sub diferite forme, în cursul istoriei, a avut un rol

14 N.A. – iniţial Principatele Unite aveau două guverne

22 Art. 278 alin1 lit. a-f din Codul Vamal albanez

26 Art. 281 alin 1 – 4 din Codul Vamal albanez.

30 Art. 283 alin 1 lit. a şi b din Codul Vamal albanez

34 Art. 234 alin 1 şi 2 din Codul Vamal bulgar

40 Art. 153 din Codul Vamal canadian, lit. a, a1,b şi c

45 Art. 157 lit. a şi b din Codul Vamal canadian

50 Art. 163.2 din Codul Vamal canadian

59 Art. 151 şi Art. 152 din Codul Penal chinez

60 Art. 153 din Codul Penal chinez

63 Art. 156 şi Art. 157 alin.1 şi 2 din Codul Penal chinez

69 Art. 349 din Codul Penal chinez

74 Art. 354 din Codul Penal chinez

79 Art. 319 din Codul Penal chinez

82 Art. 410 alin 2 lit. a şi d din Codul Vamal francez

86 Art. 412 din Codul Vamal francez

95 Art. 423, 425 şi 428 din Codul Vamal francez

97 Art. 431 din Codul Vamal francez

vămii pot dispune revocarea licenţei.

117 Art. 21 din Codul Vamal macedonean

124 Art. 101 alin 4 din Codul Vamal macedonean

complet sau parţial de plata datoriei vamale.

132 Art. 206 din Codul Vamal macedonean

158 Art. 1704 – refuzul şi revocarea înregistrării - din U.S.Codes

2.1. Aspecte comune

2.1.1. Obiectul ocrotirii juridice

Lumina Lex, Bucureşti, 1998, pag. 667.

2.1.2. Subiecţii infracţiunii

comis fapta din culpă sau fără vinovăţie

Teritorialitatea legii penale

vedea A. Ciopraga şi A. Ungureanu – op. cit., pag. 678.

2.2. Reglementarea infracţiunii de contrabandă,

2.2.1. Situaţia premisă

173 Art. 8 alin. 1 din Legea 243 din 29 Aprilie 2002

2.2.2. Latura obiectivă

179 Art. 2 alin. 3 şi art. 3 din Legea nr. 141/1997.

2.2.3. Latura subiectivă

185 A. Ciopraga şi A. Ungureanu – op. cit., pag. 678.

2.2.4. Aspecte specifice privind obiectul şi subiecţii

188 Art. 2 cu trimitere la art. 12 şi 13 din Legea 678/2001

2.2.5. Forme, modalităţi şi tratament sancţionator

194 Art. 41 alin. 2 din Codul Penal.

199 Florin Sandu – op. cit., pag. 122-124.

2.3. Reglementarea infracţiunii de contrabandă calificată,

2.3.1. Situaţia premisă

promulgării Legii nr. 73/1969.

2.3.2. Latura obiectivă

2.3.3. Latura subiectivă

2.3.4. Aspecte specifice privind obiectivul şi subiecţii

este închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

220 A se vedea notele 44 şi 45 de la 3.1.

2.3.5. Forme, modalităţi, tratament sancţionator

2.4. Reglementarea infracţiunii de folosire de acte nereale

2.4.1. Situaţia premisă