PETRACHE IONUT

ANUL II, IMAPA

TEHNOLOGII AGRICOLE

FASOLEA

Importanţa culturii

Importanţa fasolei constă în marea valoare alimentară a boabelor ei. Ele

constituie un aliment bogat în proteine (25 – 28%) şi vitamine foarte nutritive şi foarte
ieftin. Tulpinile de fasole rămase după treierat (vrejii), împreună cu păstăile, sunt de
asemenea bogate în proteine şi reprezintă un bun furaj mai ales pentru oi.
În ţara noastră suprafeţele cultivate cu fasole în cultură pură a crescut mult în
ultimii ani. În plus, pe suprafeţe însemnate, fasolea se cultivă şi intercalat, printre
porumb.

Soiuri

Soiurile cultivate în ţara noastră, fac parte din specia de fasole comună (phaseolus
vulgaris). Soiurile de fasole cultivate au o perioadă scurtă de vegetaţie (75 – 100 zile) şi
sunt cu seminţe albe. După modul de creştere a plantei, soiurile se prezintă sub două
forme:
- cu tulpina scundă (30 – 40 cm) şi dreaptă cunoscute şi sub numele de soiuri de
„fasole oloagă”;
- cu tulpină mai înaltă (50 – 70 cm), semivolubilă.
Principalele caracteristici ale soiurilor de fasole sunt prezentate în tabloul:

Caracteristicile principalelor soiuri de

fasole pentru boabe cultivate în România
Perioada de Zonele de
Soiul şi originea Tulpina MMB (g)
vegetaţie (zile) cultură
Soiuri
Transilvania şi
autohtone Oloagă 150 – 200 96 – 120
Vestul Ţării
Ardeleana
S şi S-E Ţării
numai în
Fundulea 332 Oloagă 260 – 310 75 – 80
cultură
succesivă
 Silvostepa
Munteniei şi
Avans Semivolubilă 280 – 370 79 – 97
zona colinară
din Oltenia
Cealâ din Dobrogea şi
Semivolubilă 300 – 350 80 – 115
Dobrogea Câmpia Dunării
S şi V Ţării,
Orizont Semivolubilă 260 – 330 75 – 95
Transilvania
Zonele de deal
din Oltenia,
Premial Semivolubilă 300 – 380 81 – 93
Muntenia şi
Moldova
Toate zonele.
Progres Semivolubilă 160 – 200 75 – 96 Cultură
succesivă
Moldova, Banat
Soiuri străine
Oloagă 160 – 190 79 – 87 şi cultură
Gratiot (S.U.A.)
succesivă
Magna
Oloagă 340 – 380 79 – 86 Moldova
(Cheoslovacia)
Câmpia de Vest,
Bistrenski
Semivolubilă 280 – 320 80 – 100 S Ţării şi
(Bulgaria)
Moldova
Mare de Nord
(Great
Semivolubilă 230 – 300 75 – 95 S Ţării
Northern)
(S.U.A.)
Cerinţe faţă de climă şi sol
Clima

Fasolea este o plantă iubitoare de căldură. Seminţele germinează la temperatura

de 8 – 10 C, iar în timpul vegetaţiei necesită o temperatură de 20 – 25 C. Temperaturile
joase întârzie creşterea şi dezvoltarea, iar gerurile, chiar de 0 C distrug cultura.
Temperaturile prea ridicate (peste 25C) mai ales în perioada înfloririi, nu-i sunt
asemenea favorabile.
În ce priveşte umiditatea fasolea rezistă relativ bine la secetă, în special în prima
parte a vegetaţiei. Are însă nevoie de umiditate moderată, în special de umiditate
atmosferică, în timpul fecundării florilor şi a formării boabelor.
Din această cauză în Sudul ţării, fasolea dă rezultate foarte bune cât se cultivă
intercalat, printre porumb. Umiditatea prea multă este însă dăunătoare, favorând
apariţia bolilor.
 Solurile favorabile pentru fasole sunt cele cu textură mijlocie (lutoase, lut –
nisipoase), fertile, cu reacţie neutră (pH – ul 6,5 - 7,5). Nu sunt indicate solurile: grele,
reci, umede, nici cele nisipoase sau salinizate.

Zonele de cultură

În ţara noastră fasolea găseşte condiţii foarte favorabile, în Câmpia de Vest şi

Câmpia Transilvaniei, mai ales pe văile principalelor râuri. În restul ţării fasolea poate fi
cultivată în condiţii favorabile de cea mai mare parte a terenurilor arabile.

Rotaţia

Fasolea este, în general, puţin pretenţioasă faţă de planta premergătoare. Cele

mai bune rezultate le dă însă când urmează după culturile care părăsesc terenul mai
devreme şi dau posibilitatea ca, prin lucrările de pregătire, să se acumuleze cât mai multă
umiditate în sol (cerealele păioase şi culturile prăşitoare timpuri).
Nu sunt indicate ca plantele premergătoare pentru fasolea culturile de
leguminoase în general de floarea soarelui, rapiţă sau în întrucât acestea pot favoriza
răspândirea unor boli comune. De asemenea, fasolea nu poate urma nici după porumbul
tratat cu erbicide triazinice. Deşi fasolea merge uneori bine şi după ea însăşi, pentru a se
preveni răspândirea bolilor specifice, se recomandă să nu revină pe acelaşi teren decât
după o perioadă de cel puţin 4 ani.
Fiind în acelaşi timp leguminoasă şi prăşitoare şi racoltându-se destul de timpuriu,
fasolea este o bună premergătoare pentru cele mai multe culturi inclusiv pentru
cerealele de toamnă.

Fertilizarea

Fasolea, ca şi alte leguminoase pentru boabe, reacţionează mai slab la aplicarea

unor doze ridicate ca îngrăşăminte. Dintre îngrăşămintele chimice cele cu fosfor se vor
aplica toamna odată cu arătura în doze de 30 – 60 kilograme substanţă activă la hectar, în
funcţie de rezerva de fosfor din sol.
Îngrăşămintele cu azot se recomandă să nu se aplice înainte de semănat.
Necesarul de îngrăşăminte cu azot se stabileşte în funcţie de formarea nodozităţilor
produse de bacteriile simbiotice pe rădăcinile plantelor de fasole, care se determină după
20 – 25 zile de la răsărire. În cazul când la mai mult de 80% din plante se găsesc minim 5
nodozităţi, se vor aplica 0 – 30 kilograme la hectar N.s.a. În caz contrar se vor aplica 30 –
70 kilograme la hectar azot substanţă activă în funcţie de fertilitatea solului.
Îngrăşămintele cu azot în dozele menţionate se vor administra concomitent cu
praşilele mecanice, cel mai târziu până la înflorire. Lucrările solului pentru fasole sunt în
general, aceleaşi ca la porumb.
 Lucrările solului

Pentru fasole sunt, în general, aceleaşi ca la porumb. Trebuie avut în vedere faptul
că nivelarea terenului este o lucrare obligatorie la cultura fasolei în scopul asigurării
condiţiilor optime atât la semănat, cât, mai ales, pentru recoltarea mecanizată.
Pregătirea patului germinativ se efectuează cu utilaje diferite, prin care să se
realizeze un strat foarte bine afânat pe adâncimea de semănat (fasolea are germinaţie
epigeică), în acelaşi timp cu combaterea tuturor buruienilor răsărite şi cu încorporarea
corectă a erbicidelor utilizate.
Patul germinativ se pregăteşte, de obicei, prin două lucrări:
- prima cu discul de agregat cu grapa cu colţi reglabili si o bară nivelatoare;
- a doua cu combinatorul.

Sămânţa şi semănatul

Seminţele de fasole destinate semănatului trebuie să posede o puritate de cel

puţin 98% şi o capacitate de germinaţie de cel puţin 90%. Înainte de semănat se
recomandă ca seminţele să fie tratate cu biopreparatul Nitragen – fasole. Tratamentul se
efectuează, obişnuit, la sămânţă, ziua semănatului, după instrucţiunile care însoţesc
preparatul, folosind 4 flacoane pentru cantitatea de sămânţă necesară la un hectar.
Tratamentul se poate face şi concomitent cu semănatul, prin pulverizarea suspensiei
bacteriene direct în sol, în zona seminţelor cu ajutorul unui dispozitiv prevăzut cu duze
ataşat la brăzdarele semănătorii.
Epoca optimă de semănat la fasole este cât în sol la adâncimea de 5 – 6 centimetri
se realizează, în timp de 3 zile consecutiv temperatura de 8 C şi vremea în curs de
încălzire. Practic epoca de semănat a fasolei coincide cu cea a porumbului. Densitatea
optimă de semănat este 50 – 55 boabe germinabile pe metru la pătrat la soiurile cu
creştere viguroasă şi bobul mare. Pentru cultura irigată, densităţile se majorează cu câte
5 boabe germinabile pe metru pătrat aceste densităţi se realizează obişnuit cu o cantitate
de sămânţă de 80 – 110 kilograme la hectar, la soiurile cu bobul mai mare. Semănatul
fasolei se face în rânduri simple sau în benzi. În practică este preferat semănatul unor
rânduri simple la distanţa de 60 – 70 centimetri, utilizând semănătoarea SPC – 6.
Semănatul se mai poate face la distanţa de 50 centimetri între rânduri şi 65 – 70
centimetri între benzi, pe intervalul călcat de roţile tractorului. În acest caz semănătoarea
se echipează cu 9 secţii (SPC – 9). Semănatul la distanţa de 50 centimetri între rânduri şi
în benzi pretinde însă utilizarea obligatorie de erbicide, precum şi tractoare şi cultivatoare
de tip legumicol pentru a putea asigura lucrările de întreţinere în condiţiile distanţei mai
mici între rânduri.
Adâncimea de semănat, din cauza răsăririi epigeice, este de 5 – 6 centimetri,
putând fii redusă la 4 centimetri în condiţii de irigare.

Lucrările de îngrijire
Combaterea buruienilor
 Fasolea este foarte sensibilă la îmburuienare, din care cauză menţinerea culturii
curată de buruieni în timpul vegetaţiei constituie obiectivul principal al lucrărilor de
îngrijire. În cazul în care nu s-au aplicat erbicide pentru combaterea buruienilor sunt
necesare 3 praşile mecanice şi una, două praşile manuale pe rând (prăşit – plivit).
Prima praşilă mecanică trebuie executată imediat după răsărire, când se cunosc
bine rândurile, iar ultima înainte de înflorirea plantelor. Pentru combaterea chimică a
buruienilor se recomandă erbicidele: Treflan (4 litri la hectar) şi Basagran (3 litri la
hectar).
Treflanul, combate în special buruienile monocotiledonate anuale şi se
administrează la pregătirea patului germinativ. Fiind foarte volatil, încorporarea lui în sol
trebuie făcută adânc în cel mult 15 minute de la aplicare.
Basagranul, combate buruienile dicotiledonate şi se administrează după răsărirea
fasolei, când buruienile se află în faza de rozetă (3 – 5 frunze), iar fasolea are 1 – 3 frunze
trifoliate.
La culturile de fasole erbicidate se vor aplica în timpul vegetaţiei, după caz, una,
două praşile mecanice şi chiar o lucrare manuală (prăşit - plivit) pe rând, pentru
distrugerea unor buruieni rezistente la acţiunea erbicidelor.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor

Principalele boli ale fasolei, antracnoza şi bacterioza, se pot combate obişnuit prin
trei tratamente prevenite cu zeamă bordeleză 1% (7,5 kilograme la hectar), oxiclorură de
cupru sau Turdacupral 0,5%, 14,5 kilograme la hectar:
- primul efectuat imediat după răsărirea completă a plantelor;
- al doilea înainte de înflorire;
- al treilea la formarea păstăilor.
Dintre dăunători, gărgăriţa fasolei (Acanthoscelides obtectus), provoacă cele mai
importante pagube. Se combate prin tratarea culturii cu unul din produsele: Sinoratox 35
(1,5 litri la hectar), Carbetox 37 (3 litri la hectar), Lindatox 3 (25 kilograme la hectar), la
intrarea în pârgă a primelor păstăi, iar în depozite prin gazarea seminţelor, imediat după
recoltare, cu sulfură de carbon, un kilogram la tona de seminţe, sau prin tratarea cu
pastile Phostoxin, sau Delicia, 30 grame la tonă, în spaţii închise, sau 45 – 60 grame la
tonă sub prelată.

Irigarea

Fasolea reacţionează bine la irigare, dând sporuri substanţiale de producţie în anii

secetoşi, prin irigare, producţia de boabe la fasole poate fi, practic, dublată.
Perioada critică pentru apă a fasolei, când se cer efectuate udările, începe cu
înflorirea plantelor (în jurul datei de 15 iunie) şi se încheie la umplerea boabelor (care are
loc spre sfârşitul). În acest interval de timp se vor efectua una, trei udări, funcţie de
precipitaţiile căzute, cu norme de câte 500 metri cubi la hectar. Prin aceste udări se
urmăreşte menţinerea umidităţii solului pe adâncimea de 80 centimetri la peste 50% din
intervalul umidităţii active. Dacă în momentul semănatului umiditatea solului este
insuficientă, se va aplica o udare de răsărire de 250 metri cubi la hectar.

Recoltarea

Fasolea cere multă atenţie, deoarece păstăile plesnesc uşor şi se pot produce
pierderi mari prin scuturarea boabelor. Se recomandă să se recolteze când 2/3 din păstăi
au ajuns la maturitate, iar boabele din păstăile superioare sunt suficient de tari.
Recoltarea se face:
- manual;
- prin smulgere;
- mecanizat;
- prin tăierea plantelor la 3 – 4 centimetri sub nivelul solului;
- cu ajutorul unor cuţite speciale (cu lama lungă), montate pe cultivator.
Dislocarea plantelor se poate realiza şi cu maşina de recoltat fasole MRF – 4,
prevăzută cu discuri rotative.
Plantele smulse manual se strâng în poloage mici, de 50 – 60 centimetri înălţime,
care se lasă câteva zile să se usuce, dup care se treieră cu combina C – 12, trecându-se de
la polog la polog.
Plantele dislocate mecanic se strâng în brazde cu grebla oblică (GO – 3), iar după 2
– 3 zile se treieră cu combina C – 12 prevăzută cu ridicător şi modificată special pentru
fasole, pentru a se evita spargerea boabelor.
Producţiile de boabe oscilează foarte mult. Se consideră normale producţiile de
1000 – 1500 kilograme la hectar în cultura neirigată şi de 2000 – 3000 kilograme la hectar
în cultura irigată.

Cultura intercalată a fasolei printre porumb

Acest mod de cultură ocupă la noi suprafeţe însemnate, fiind răspândit mai ales în
cooperative agricole de producţie din cauză că recoltarea fasolei în aceste condiţii
reclamă multe braţe de lucru. Acest mod de cultură este avantajos pentru fasolea,
plantele de porumb creând un microclimat favorabil plantelor de fasole, foarte sensibil la
seceta atmosferică în faza de înflorire.
Fasolea nu trebuie însă cultivată intercalat, când la porumb se aplică erbicide pe
bază de Atrazin la care fasolea este sensibilă.
Pentru cultura intercalată se recomandă o densitate de 10 – 20 mii cuiburi de
fasole la hectar. Densitatea optimă a porumbului rămânând nemodoficată.
În practică, semănatul fasolei prin porumb se face cu sapa în cuiburi, pe rândul de
porumb îndată după răsărirea porumbului, punând în cuib câte 3 – 4 seminţe.
Semănatul se poate face cu semănătoarea SPC – 6 concomitent cu semănatul
porumbului; în acest caz semănătoarea va fi echipată cu distribuitor dublu. Cantitatea de
sămânţă de fasole necesară pentru un hectar este aproximativ 15 - 20 kilograme.
 Producţiile de fasole care se obţin în cultura intercalată sunt de 200 – 500
kilograme la hectar.

Cultura succesivă a fasolei

Fasolea pentru boabe poate să dea producţii bune, apropiate de cele normale şi
dacă este cultivată, ca a doua cultură, după plantele care se recoltează la începutul verii
(orz şi grâu de toamnă, cartofi timpurii, borceaguri).
Fasolea în a doua cultură reuşeşte în zonele de câmpie di Sudul şi Vestul ţării şi
numai în condiţii de irigare. De asemenea, este necesar să fie folosite soiurile cele mai
timpurii, cu tulpina oloagă: Fundulea 332 şi Gratiot.
Tehnologia de cultivare este asemănătoare cu cea folosită în cultura obişnuită, cu
deosebirea că dintre îngrăşăminte, se aplică direct numai 30-40 kilograme azot la hectar,
deoarece fasolea valorifică cu fosfor şi potasiu aplicate culturii premergătoare.
Semănatul trebuie efectuat până cel mai târziu 5 iulie. Densitatea de semănat
este puţin mai mare decât în cultura principală: 50-60 boabe germinabile pe metru
pătrat.
În funcţie de regimul de precipitaţii se aplică una, două udări de răsărire, cu
norme mici de 200-300 metri cubi apă la hectar şi două, trei udări în timpul vegetaţiei, cu
norme de 500-600 metri cubi la hectar.
Producţiile care se pot obţine sunt de 1000-2000 kilograme la hectar şi chiar mai
mult în condiţii favorabile.

Particularităţile morfologice şi biologice

Rădăcina principală este un pivot care pătrunde la adâncimi diferite şi se ramifică,

mai mult sau mai puţin, în funcţie de specie.
Caracteristica rădăcinilor de leguminoase este formare de nodozităţi în care
activează bacterii din genul Rhizobium, în relaţiile de simbioză cu plantele gazdă. El
pătrund în rădăcini prin perii absorbanţi, ajung în scoarţă unde se înmulţesc. La început
bacteriile trăiesc parazite pe planta gazdă iar când devin lucrătoare fixează azotul din
aerul solului; asigurând planta cu acest element.
În sol nu se găsesc totdeauna bacteriile specifice plantelor leguminoase sau dacă
sunt, ele pot fi slab active sau chiar inactive. În acest scop se folosesc culturi artificiale de
bacterii, cum este biopreparatul Nitragin.
Tulpina variază în funcţie de specie. Este, în general, ramificată şi are înălţimea
cuprinsă între 30 – 60 centimetri la fasolea pitică, şi 200 – 300 centimetri la fasolea
urcătoare. Portul erect şi formarea ramificaţiilor pe tulpină uşurează dezvoltarea
mecanizată.
Frunzele sunt compuse: trifoliate la fasole. Foliolele au forme şi mărimi diferite,
iar stipelele sunt mai mari decât foliolele la mazăre.
Florile sunt grupate în racem, alcătuite pe tipul 5, ele au structura florală
caracteristică. Caliciul este format din 5 sepale unite, de forme, culori, şi mărimi diferite.
Androceul este alcătuit din zece stamine. Gineceul este format din ovar, cu o lojă, având
mai multe ovule, dintr-un stil lung şi un stigmat măciucat. Înflorirea se face treptat de la
bază spre vârf şi durează la o plantă 10 – 25 zile. Polenizarea este autogamă.
Fructul este o păstaie de diferite mărimi, forme şi culori, cu una sau mai multe
seminţe în interior, la maturitate este dehiscentă.
Sămânţa are forme, mărimi şi culori foarte diferite, este alcătuită din tegument şi
embrion.
Tegumentul este gros şi greu permeabil, pe suprafaţa lui se observă hilul,
reprezentând locul de fixare a seminţei de pericarp.
Embrionul este format din: două cotiledoane mari, tigelă, muguraş şi radiculă.
Coacerea leguminoaselor se desfăşoară în următoarele faze:
- coacerea în lapte, seminţele sunt verzi şi au conţinutul lăptos;
- coacerea în pârgă, seminţele au consistenţa cerii şi o culoare apropiată de cea
specifică soiului;
- coacerea deplină, seminţele sunt tari, iar păstăile dehiscente plesnesc.
Germinaţia seminţelor de leguminoase este epigeică.