LUCEFARUL

DE MIHAI EMINESCU
Luceafarul a fost publicat pt prima data in 1883,in ,,Almanahul
Societatii Academice Social-Literare Romania Juna’’ din Viena.In
august 1883 apare in revista ,,Convorbiri literare’’ si ulterior este
inclus in unicul volum de poezii numit ,,POESII’’.
Este un poem allegoric,fiziologic,cu elemente epice si
dramatice,avand o mare bogatie de teme si motive romantic.
Printre procedeele romantic se numara:prezentarea conditiei omului
de geniu,inspiratia din folclor,planul terestru si planul cosmic,folosirea
antitezei,motive literare specific,amestecul de genuri si
specii(meditatia,idila,elegia,pastelul).
Titlul poemului se refera la motivul central al
textului,luceafarul,vazut ca o fiinta singuratica si nefericita,opusa
omului comun.
Teme prezentate in poem:tema sortie omului de geniu,tema iubirii si
a naturii.
Principalele motive intalnite
sunt:marea,castelul,stelele,cerul,luna ,soarele,codrul,visul,ingerul si
demonul zborului cosmic.
D.p.d.v.structural cuprinde 98 de strofe dispuse in 4 tablouri.
Primul tablou imbina planul terestru cu cel cosmic si debuteaza cu o
formula specifica basmului:,,A fost odata ca-n povesti /A fost ca
niciodata’’.Apare imaginea fetei de imparat,a carei unicitate este
subliniata prin comparatii:,,Si era una la parinti/Si mandra-n toate
cele/Cum e fecioara intre sfinti/Si lumea intre stele.’’Privind
luceafarul de la fereastra,fata de imparat se indragosteste de el iar
lui,la randu-i ii cade draga fata.
Chemarea luceafarului de catre fata este potetica,incarcata de
dorinta si magie:,,Cobori in jos/Luceafar bland/Alunecand pe-o
raza/Patrunde in casa si in gand,si viata-mi lumineaza.’’
Luceafarul apare mai intai infatisarea unui tanar voievod,fiu al
cerului si a marii.Luceafarul o cheama pe fata in lumea lui,oferindu-i
statutul de stapana a intinderilor de apa.Fata insa il refuza simtindu-l
strain la vorba si la port,ca facand parte dintr-o lume necunoscuta ei.
Ca la basmele populare,dupa 3 zile si 3 nopti,fata isi aminteste de
luceafar in somn si ii adreseaza din nou aceeasi chemare incarcata de
dorinta.Luceafarul intrupeaza de aceasta data dintr-un mandru-n
chip,nascut din soare si din noapte si vine din nou in odaia fetei.O
cheama din nou in lumea lui,oferindu-i de aceasta data cosmosul ,pe
cerurile caruia ea v-a fi cea mai stralucitoare stea.Fata il refuza si de
aceasta data desi frumusetea lui o impresioneaza.Infatisarea
luceafarului este de aceasta data demonica.Fata nu poate accede la
lumea lui si nici nu-l poate intelege,asa ca ii cere sa devina muritor ,sa
vina in lumea ei.Luceafarul pleaca spre demurg;pt aicere sa-l dezlege
de nemurire.
Tabloul al doilea este dominat de spatial uman-terestru,celalalt plan
universal-comic fiind putin reprezentat.Fata capata nume ,Catalina iar
lucefarul este doar o aspiratie.
Tabloul incepe cu prezentarea lui Catalin,,viclean copil de
casa’’,caruia Eminescu ii face un scurt portret:,,indraznet cu
ochii’’ , ,,obrajei ca doi bujori’’ si o urmareste panditor pe
Catalina.Intalnirea celor doi seamana cu una dintre un flacoi si o fata
de la tara,o idila ilustrata prin limbaj si gusturi.
 Jocul dragostei este dominat de planul universal-cosmic,luceafarul
este Hyperion, iar fata este motivatia calatoriei,simbolul iubirii
ideale.Acest fragment lyric incepe cu un pastel cosmic in care natura
este fascinanta,in care Eminescu facand scurte referiri la idea
filozofica a timpului si a spatiului universal trimitand totodata la
geneza universului.
Calatoria lui Hyperion catre demiurgul simbolizeaza drumul
cunoasterii dar si al motivatiei,meditatiei pe care Eminescu o face
asupra conditiei omului de geniu in raport cu oamenii obisnuiti ,dar si
cu idealul spre care acesata aspira.Setea de cunoastere a omului de
geniu face ca Hyperion sa mearga la demiurge pt a fi dezlegat de
nemurire,pt a dezlega taina iubirii absolute in numele careia este gata
de orice sacrificiu.
Demiurgul il refuza pe Hyperion dorinta prin care exprimarea ideii ca
omul este nemuritor,nu-si poate determina propriul destin si se
bazeaza numai pe noroc,in antiteza cu omul geniu,capabil de a implini
idealuri inalte,pe care il fac nemuritor,dar si neinteles de societate.
Ideea dualitatii existentiale,aceea ca existenta umana este alcatuita
din viata si moarte,este unul dintre argumentele demiurgului pt a-l
convinge pe Hyperion sa renunte la idea de a devein nemuritor:,,caci
toti se nasc spre a muri si mor spre a se naste’’.
Demiurgul respinge cu fermitate dorinta lui Hyperion, exprimandu-si
profundul dispret catre aceasta lume superficiala,care nu merita
sacrificial omului de geniu.
Tabloul al patrulea imbina ca si primul plan universal-cosmic si cel
terestru,oferindu-i poemului o simetrie perfecta.Luceafarul redevine
astru iar fata isi pierde unicitatea,numele,frumusetea,infatisarea,fiind
doar:,,chip de lut’’.
 Intorcandu-se in locul lui menit pe cer,luceafarul priveste pe pamant
si ii vede pe cei doi tineri indragostiti intr-un joc dezlantuit al
dragostei.Chemarea luceafarului de catre fata este motivate in acest
ultim tablou,reiesind idea ca omul obisnuit ete supus
sortie,intamplarii,norocului si ca este incapabil de a se inalta la iubirea
absoluta,ideal care nu este accesibil.
Eliberat de patima iubirii,Hyperion se detaseaza de lumea
stramta,neschimbata,superficiala si isi exprima profundul dispret fata
de incapacitatea acestei lumi de a-si depasi limitele,de a se ridica spre
o lume a ideilor superficiale:,,Ce-ti pasa tie,chip de lut?/Dac-oi fi eu
sau altu.’’
Finalul poemului reprezinta o sentinta in sens justitiar,in care antiteza
dintre pronumele de persoana I singular si a II a plural,semnifica
existenta conflictului dintre etern si efern(trecator),subliind menirea
creatoare a geniului eliberat de patima iubirii,de amagitoarele
chemari ale fericirii pamantesti care este trecatoare si lipsita de
aprofunzimea sentimentului:,,Traind in cercul vostru stramt/Norocul
va petrece ci si eu in lumea mea ma simt/Nemuritor si rece.’’