Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga
 În literatura română Lucian Blaga este un caz deosebit, pentru că el este un poet dublat de un
filozof. Blaga este creatorul unui sistem filozofic propriu, iar în filozofia propriu-zisă arată că
existențaeste profund misterioasă. Prin știință, artă, religie și filozofie, omul încearcă să dezlege tainele
existenței, însă i se opune Marele Anonim (divinitatea) care instituie o cenzură transcendentă,
careacționează ca o barieră. În aceste condiții,cunoașterea este de două feluri: cunoaștere
paradisiacă,de tip științific, prin care misterul este descifrat parțial cu ajutorul intelectului logic, și
cunoașterealuciferică, de tip poetic, prin care misterul este sporit prin intelectul extatic. Aceste
idei din sistemul filosofic au fost anticipate în poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” care
deschide volumulde debut din 1919 „Poemele luminii”. Poezia este o artă poetică modernă, pentru că
aici poetul îșiexprimă concepția despre principiile creației și despre rolul poetului, însă accentul este
deplasat de la principiile tehnicii poetice la relația dintre poet și lume, dintre poet și creație.
 Tema poeziei este cunoașterea lumii care, în planul creației poetice este posibilă numai prin
iubire. Discursul liric este de tip confesiv, lirismul este subiectiv, apar mărci ale eului liric, verbe,pronume
și adjective pronominale la persoana I singular: „eu nu strivesc”, „lumina mea”.
 Titlul este o metaforă revelatorie care exprimă pledoaria poetului pentru cunoașterealuciferică.
Metafora „corola de minuni a lumii” denumește universul, imaginat ca o floare imensă șiavând toate
însușirile acesteia: frumusețe, gingășie, fragilitate, efemeritate dar și mister. Titlul este șielement de
recurență pentru că se reia în primul vers. Pronumele personal „eu” așezat la început șirepetat în text
accentuează caracterul confesiv și constituie și un element specific expresionismului și
anume exacerbarea eului.
Discursul liric este structurat pe opoziția „eu-alții”, „lumina mea-lumina altora”, antiteza fiindmarcată și
prin conjuncția adversativă „dar” aflat în cel mai scurt vers al poeziei „dar eu”.
 
Prima secvență a poeziei exprimă atitudinea poetului în fața misterelor lumii, refuzul
de adistruge frumusețea universului prin cunoașterea rațională: „eu nu strivesc corola de minuni a
lumii/și nu ucid/ cu mintea tainele ce le-ntâlnesc în calea mea”.
 
Enumerația „în flori, în ochi, pe buze orimorminte” cuprinde elementele componente ale universului
într-o gradație ascendentă , în funcțiede profunzimea tainelor. „Florile” reprezintă universul vegetal,
„ochii” simbolizează taina cunoașterii,„buzele” exprimă taina iubirii dar și pe cea a vorbirii iar
„mormintele” reprezintă marea taină a morțiivăzută ca o componentă a existenței.
 
Cele două metafore în jurul cărora se construiește discursul liric sunt „lumina mea” caredenumește
cunoașterea luciferică, de tip poetic și „lumina altora”, care denumește cunoaștereaparadisiacă de tip
științific. Celor două metafore li se asociază serii de verbe care exprimă efectelelor. Cunoașterea
luciferică este asociată cu „nu strivesc”, „nu ucid”, „nu sugrum”, „îmbogățesc”,„sporesc”, „iubesc”,
sugerând astfel protejarea și amplificarea tainelor universului. „Lumina altora”
este asociată cu verbe care exprimă distrugerea: „strivește”, „ucide”, „sugrumă”, „micșorează”,
„nu îmbogățește”, „nu iubește”: „ lumina altora/sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/ în adâncimi
de întuneric”. Universul misterios ce trebuie ocrotit pentru a i se păstra frumusețea și echilibrul
estesugerat prin metafore revelatorii: „taină”, „nepătrunsul ascuns”, „adâncimi de întuneric”,
„întunecata zare”, „ne-nțelesuri și mai mari”.
 
A doua secvență a poeziei cuprinde o comparație amplă între lumina lunii și cunoașterea
luciferică. La fel cum lumina lunii lasă să se zărească numai conturul obiectelor, la fel și
cunoaștereapoetică pătrunde tainele universului oferind multiple căi de revelare a misterului. Epitetele
îninversiune „largi fiori de sfânt mister” sugerează sacralitatea misterului, dar și extazul poetului în
fațarevelării tainelor. Plasticizarea ideii se realizează prin elementele
imaginarului poetic specifice lui
Blaga: „lumină, taină, zare, noapte, fior, lună.” Motivul luminii și cel al misterului sunt elemente de
recurență.
 
Finalul poeziei are rol de concluzie exprimând ideea că protejarea și cunoașterea misterelorexistenței
este posibilă numai prin iubire: „Căci eu iubesc/ și flori, și ochi, și buze și morminte.”
 
 În concluzie, poezia „Eu nu strives corola de minuni a lumii” este o artă poetică modernăcăci apare aici
concepția despre rolul poetului, Blaga optând pentru cunoașterea de tip luciferic, carepotențează
misterul. Astfel, prin mijloacele ei specifice, miturile și simbolurile, poezia pătrun
de mai adânc tainele universului. Opinia mea este că „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o
poeziereprezentativă și pentru direcția modernistă, prin viziunea subiectivă asupra lumii, prin
elementele expresioniste precum exacerbarea eului, prin intelectualizarea emoției, dar și prin prozodia
modernă:ingambamentul, măsura metrică inegală și absența rimei