UNIVERSITATEA “OVIDIUS” CONSTANTA

FACULTATEA DE DREPT SI STIINTE ADMINISTRATIVE

DISCIPLINA:

CRIMINALISTICA TEMA DE CERCETARE:

TACTICA ASCULTARII INVINUITULUI

STUDENT,

ALEXA STEFAN-IONUT

ANUL IV IFR, GRUPA I

CONSTANTA

2022
 TACTICA ASCULTARII INVINUITULUI

Invinuitul este persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala atat timp cat nu a
fost pusa in miscare actiunea penala impotriva sa.

Totodata, acesta reprezinta persoana cu privire la care rezulta banuiala, din probele si
datele existente in cauza, ca a savarsit o fapta prevazuta de legea penala.

Tactica ascultarii invinuitului reprezinta o activitate complexa care in conformitate cu

legea consta in utilizarea pe parcursul ascultarii a unor metode si procedee tactice de valorificare
a mijloacelor de proba si a altor date care fac referire la modul si imprejurarile comiterii
infractiunii, pentru aflarea adevarului.

Tactica ascultarii presupune urmatoarele: pregatirea ascultarii si desfasurarea ascultarii.

Intrucat majoritatea infractiunilor se savarsesc sub semnul clandestinitatii, aflarea si

administrarea probelor presupune o munca de inalta maiestrie profesionala.

In majoritatea cazurilor, savarsirea unei infractiuni este insotita de modificari materiale

iar pe langa acestea se mai produc si anumite transformari imateriale care reprezinta schimbari
petrecute in planul psihic al aceluia care a savarsit sau a participat la savarsirea infractiunii.

Organul de cercetare penala al politiei judiciare poate cunoaste acele transformari care
iau forma impresiilor in plan psihic, intr-un mod indirect ca in cazul urmelor materiale, iar astfel,
purtatorul informatiei se afla intre organul de cercetare penala al politiei judiciare si sursa
informatiei.

Reproducerea orala este principala modalitate de obtinere a informatiilor de la invinuit,

reproducere care se prezinta sub doua forme: relatarea libera a faptelor percepute si raspunsurile
la intrebarile adresate de organul de cercetare.

Este de neconceput desfasurarea procesului penal, atat in timpul urmaririi penale dar si al
judecatii, fara audierea celui in jurul caruia se va concretiza toata activitatea, purtatorul celor mai
ample si utile informatii:suspectul sau inculpatul.
 Declaratia invinuitului(suspuectului) reprezinta un mijloc de stabilire a unor elemente de
fapt, de natura a contribui la aflarea adevarului cu privire la stari, situatii, imprejurari ce
formeaza obiectul probatiunii judiciare.

Potrivit art.97 C.proc.pen, declaratiile invinuitului constiuie mijloc de proba prin care se
constata elemente ce pot fi probe.

Declaratia acestuia nu are o forta probanta, luata izolat, rupta de celelalte probe, dovezi,
deci, in consecinta, nu se poate intocmi o solutie de condamnare doar pe simpla recunoastere a
suspectului.

Astfel, pentru aflarea adevarului, orgadnul de urmarire penala este obligat sa stranga sis a
administreze probe atat in favoarea cat si in defavoarea invinuitului, din oficiu sau la cerere.

Pentru obtinerea declaratiilor, organul de urmarie penala procedeaza la ascultarea

invinuitului, aceasta fiind o activitate procesuala si de tactica criminalistica efectuate pentru
stabilirea unor date probatorii, necesare pentru aflarea adevarului in cauza.

In cadrul audierii, invinuitul poate face marturisiri ce formeaza obiectul probatiunii

judiciare in procesul penal, marturisiri ce pot fi complete sau partiale.

Invinuitul poate contribui la solutionarea cauzei, el cunoscand cel mai bine imprejurarile
si modalitatile prin care s-a comis fapta, ins ape parcursul audierii, acesta are posibilitatea sa isi
formulize apararea, sa solicite in acest sens administrarea probelor pe care le considera necesare
pentru a-si dovedi nevinovatia.

Organele de urmarire penala vor proceda la ascultarea suspectului sau inculpatului de

cate ori va fi necesar pentru aflarea adevarului cu privire la fapta penal ace a fost descoperita. Cu
ocazie ascultatii invinuitului, acestuia I se va cere sa faca declaratii cu privre la persoana sa, la
fapta care formeaza obiectul cauzei si la invinuirea adusa impotriva sa.

Datorita unor motivatii diferite precum teama, existent unui interes material, acoperirea
unui complice, ascunderea altei fapte mai grave, sunt frecvente situatiile in care invinuitul ori
refuza sa recunoasca infractiunile comise ori recunoaste fapte pe care nu le-a comis.
 Afirmatiile acestuia facute in cursul urmaririi penale au valoarea oricarei probe, insa
acestea mai intai trebuie verificate si dupa caz, daca acestea se confirma, vor fi sau nu vor fi luate
in considerare.

Recunoasterea invinuitului in mod expres si liber, cu referire in mod clar la infractiunea

pe care a realizat-o, fara nicio forma de constrangere, are valoare deoarece duce la descoperirea
unor mijloace de proba care, in final, confirma activitatea infractionala a sa, fiind irrelevant
faptul ca ulterior mai revine sau nu mai revine asupra declaratiilor date initial.

Declaratia faptuitorului este divizibila si retractabila. Divizibila in sensul ca organul

judiciar urmeaza a retine numai ceea ce coroboreaza cu alte probe, iar retractabila in sensul sa
faptuitorul isi poate retracta declaratia. In cazul in care declaratiile sunt contradictorii, organul de
urmarie penala le retine doar pe cele pe care le considera verosimile.

Ori de cate ori faptuitorul nu intelege sau nu vorbeste, nu se exprima bine, audierea se
face prin interpret, acesta din urma putand fi desemnat de organele de cercetare penala sau ales
de invinuit. In cazul in care se impune luarea urgenta a unei masuri procesuale sau nu se poate
asigura un interpret autorizat, audierea se poate face si in prezenta oricarei persoane care poate
comunica cu cel in cauza, organul judiciar fiind obligat sa reia audierea prin interpret imediat ce
aceasta este pobila.

Totodata, daca invinuitul este surdo-mut, mut, surd, audierea se face cu participarea unei
personae care are capacitatea de a comunica prin limbaj special, iar in aceasta situatie,
comunicarea se poate face si in scris.

Pentru a putea obtine declaratii cu valoare probatorie din partea invinuitului, organul de
urmarire penala trebuie sa ii aduca acestuia la cunostinta drepturile si obligatiile pe care le are in
procesul penal.

In cadrul pregatirii ascultarii invinuitului, organul de cercetare panala al politiei judiciare

studiaza materialul probator al cauzei, strange date in legatura cu persoana faptuitorului,
stabileste modul de citare al acestuia, timpul si locatia audierii, intocmeste planul de audiere,
desfasoara si alte activitati pregatitoare.
 Studierea materialelor existente la dosar reprezinta o activitate din pregatirea in vederea
audierii si se desfasoarea cu scopul cunoasterii modului in care s-a comis fapta si a faptuitorului,
cunoasterii probelor si mijloacelor de proba cum ar fi plangerea, declaratia partii vatamate,
procesul-verbal de sesizare din oficiu, de cercetare la fata locului, actele medicale, etc, si chiar
sudierea unor probleme de specialitate in cazul in care fapta s-a comis intr-un domeniu de
activitate deosebit. Cu aceasta ocazie, organul de urmarire penala isi noteaza problemele care
trebuie clarificate, ulterior servindu-I la redactarea planului de ascultare.

Strangerea de date in legatura cu persoana faptuitorului se refera la starea civila a sa, daca
a mai fost condamnat, ce atitudine si comportament a avut pe parcursul altor cerctari, cum este
vazut in societate, temperamental, nivelul de studii, ocupatia, unde lucreaza, ce dependente are,
unde lcuieste, persoanele care il influenteaza, etc, toate aceste lucruri obtinandu-se prin
investigatii, audierea unor personae, consultarea evidentelor, verificarea cazierului judiciar.

Planul de audiere reprezinta rezultatul pregatirii efectuate in vederea audierii invinuitului,

intocmirea impunandu-se in fiecare cauza, iar omiterea sau tratarea cu superficialitate are
repercursiuni negative asupra solutionarii cauzei si aflarii adevarului.

Intrebarile care se pot adresa invinuitului sunt clasificate in intebari tema, intrebari
problema si intrebari in detaliu.

Intrebarile tema sunt generale, acestea oferind posibilitatea invinuitului sa declare tot
ceea ce are de spus, cele problema avand menirea sa contribuie la lamurirea unor aspect din
activitatea ilegala desfasurata.

Intrebarile detaliu urmaresc obtinerea unor amanunte de natura sa asigure verificarea

declaratiilor faptuitorului.

Indiferent de natura lor, intrebarile trebuie sa fie precise, clare, scurte, sa fie formulate pe
intelesul invinuitului, sa nu il oblige pe acesta la raspunsuri prin “da” sau “nu” si sa aiba o ordine
logica.

Planul de ascultare nu are un caracter fix, acesta fiind dinamic, unele intrebari constituind
puncte de plecare pentru formularea altora, acestea avand scopul de a surprinde faptuitorul, sa nu
aiba un raspuns dinainte pregatit.
 In raport de persoana ce urmeaza a fi audiata, organul de cercetare penala asigura
prezenta parintelui, interpretului, aparatorului, etc si pregateste materialele necesare audierii
precum mijloacele materiale de proba, materiale de scris, etc.

O pregatire supreficiala sau chiar lipsa acesteia poate avea consecinte nefavorabile,
reuzultand declaratii slab calitative, incomplete, fiind necesara reaudierea persoanei, o finalitate
judiciara necorespunzatoare.

Audirea propriu-zisa a invinuitului se efectueaza respectandu-se mai multe dispozitii

precum: faptuitorul adus cu mandat trebuie audiat imediat; daca in timpul audierii acesta prezinta
semne de oboseala excesiva, simptomele unei boli care ii afecteaza capacitatea fizica sasu
psihica, organul de urmarire penala intrerupe ascultarea si ia masuri pentru ca persoana sa fie
consultata de medic; persoana aflata in detentie poate fi audiata la locul de detinere prin
videoconferinta in anumite cazuri, etc.

Audierea invinuitului parcurge mai multe etape.

a) Intrebari si lamuriri prealabile . Organul de cercetare panala ii solicita invinuituluiactul

de identitate si citatia; il intreaba cu privire la datele de stare civila, daca impotriva sa se
desfasoara un alt proces penal, daca solicita un interpret in cazul in care nu vorbeste sau
nu intelege limba romana ori nu se poate exprima, adresa unde locuieste efectiv si adresa
la care doreste sa ii fie comunicate actele de procedura; compara raspunsurile oferite de
faptuitor cu cele din actul de identitate al acestuia; ii aduce la cunostinta calitatea in care
este audiat, fapta pentru care este audiat si incadrarea acesteia; i se aduce la cunostinta
obligatia de a se prezenta la chemarile organelor judiciare, atrangu-i-se atentia ca, in
cazul neindeplinirii acestei obligatii se poate emite mandat de aducere impotriva sa, iar in
cazul sustragerii judecatorul poate dispune arestarea sa preventiva; daca este de acord sa
dea o declaratie i se pune in vedere sa declare tot ce stie cu privire la fapta respectiva
b) Ascultarea relatarii libere a invinuitului. Acesta este lasat sa declare ce doreste
referitor la fapta respectiva, dupa care i se adreseaza intrebari; are dreptul sa consulte
avocatul sau atat inainte cat si in cursul audierii, iar organul de cercetare, atunci cand
considra necesar, poate permite acestuia sa utilizeze insemanri si notite; il assculta cu
rabdare, il examineaza din punct de vedere psihologic pentru a vedea daca este sincer sau
 nu; in timpul relatarii faptuitorului, organul de cercetare panala isi noteaza succint unele
probleme necesare in vederea redactarii declaratiei, problemele neabordate complet de
faptuitor; il intreaba daca a mai comis si alte fapte; isi noteaza rasounsurile. In cazul
faptuitorilor oscilanti, care revin succesiv asupra celor spuse, ascultarea lor se desfasoara
sub forma de intrebari puse de organul de urmarire penala si raspunsuri date de
faptuitor.Relatarea libera este o ocazie buna pentru organul de cercetare de a cunoaste
pozitia faptuitorului si a o analiza, prin compararea acesteia cu probele din dosar. Toate
declaratiile facute in aceasta etapa vor contitui modul de stabilire a procedeelor tactice
folosite in continuare, deci, chiar daca faptuitorul neaga faptele, nu trebuie adoptata o
pozitie ostila, rigida fata de el, deoarece exista posibilitatea sa se demonstreze pozitia
recalcitranta, obstructionista in ancheta.
c) Consemnarea declaratiei. Aceasta se faze pe formular tipizat, la persoana 1 singular.
Dupa completare, i se citeste faptuitorului ori i-o inmaneaza acestuia daca isi manifesta
dorinta, iar daca este de acord cu cele consemnate va semna in acest sens. Daca
faptuitorul nu stie carte, declaratia va fi citita de catre o alta persoana, si se va face
mentiunea despre acest lucru. Declaratia nu trebuie sa continua stersaturi sau modificari
iar spatiile libere se bareaza.

O tactica adecvata in vederea audierii faptuitorului presupune adaptarea regulilor

generale la fiecare caz in oarte, la personalitatea faptuitorului si pozitia acestuia.

In practica judiciara exista mai multe procedee de audiere a faptuitorului precum:

folosirea intrebarilor in detaliu, audierea repetata, audierea progresiva, audierea frontala,
audierea unui suspect sau inculpat despre activitatea celorlalti participanti, solicitarea de a
justifica modul in care suspectul sau inculpatul a folosit timpul intr-o perioada

Intrebarile in detaliu se folosesc cu scopul obtinerii de la faptuitor a amnuntelor

referitoare la diferite imprejurari ale faptei comise, amanunte care sa permita verificarea
explicatiilor sale. Scopul acestora este pentru a demonstra faptuitorului netemeinicia declaratiilor
lui si a-l face sa nu mai nege faptele. Acest procedeu este eficient in mare parte in cazul
infractorilor recidivisti, care isi pregatesc atent declaratiile, insa este imposibil sa nu apara
aspecte care sa scape celui audiat.
 Ascultarea repetata consta in ascultarea in mod repetat a faptuitorului despre aceleasi
fapte, detalii. Acest mod de ascultare, facandu-se la diferite intervale de timp, intre declaratii vor
aparea contraziceri, nepotriviri, pentru ca detaliile nu for putea fi puse la punct, nu vor putea fi
repetate.

Ascultarea frontala consta in prezentarea din primul moment, imprevizibil, a probelor

de baza, din care rezulta vinovatia faptuitorului. Nu este recomandat sa se faca inainte de
relatarea libera a faptuitorului.

Ascultarea unui invinuit despre activitatea celorlalti participanti la savarsirea

infractiunii se aplica atunci cand exista mai multe personae banuite. Procedeul prezinta si
dezavantaje intrucat nu intotdeauna se va divulta si activitatea participantilor, avand in vedere
intelegerile acestora de dinaintea savarsirii faptei. Organul de cercetare penala poate desprinde
concluzii cu privire la sinceritatea celor implicati prin confruntarea datelor din declaratiile
participantilor. Cunoasterea faptuitorilor permite anchetatorului sa il identifice pe cel dispus sa
recunoasca faptele savarsite si cu acesta sa inceapa audierea. Prin analizarea declaratiilor celor
implicati, organul de urmarire penala poate desprinde concluzii cu privire la sinceritatea
faptuitorilor chiar daca acestia nu au declarat totul despre cele savarsite.

Solicitarea de a justifica modul in care invinuitul a folosit timpul intr-o anumita

perioada reprezinta procedeul folosit atunci cand faptuitorul refuza sa faca declaratii.
Anchetatorul, cunoscand activitatea faptuitorului, ii va solicita sa declare unde s-a aflat, cu cine a
discutat, ce a facut inainte, in timpul si dupa comiterea faptei, iar explicatiile vor fi date minutios.

Acest procedeu se foloseste si incazul faptuitorilor nesinceri, oscilanti care incearca sa

ingreuneze ancheta. Organul de cercetare penala al politiei judiciare il va putea determina pe
faptuitor sa recunoasca faptele, folosindu-se de starea psihica a acestuia din urma, acest lucru
facandu-se pe baza verificarilor. Li se poate solicita sa justifice provenienta unor bunuri, valori
gasite asupra lor( in cazul celor care nu lucreaza). Pe langa vantajul ca are influenta asupra
pozitiei faptuitorului in timpul audierii, acest procedeu poate duce la extinderea cercetarilor
asupra altor infractiuni, faptuitori.
 Intrucat situatiile cu care se confrunta organele de cercetare penala sunt diverse, audierea
faptuitorilor prezinta un grad ridicat de dificultate, astfel, folosirea unui procedeu sau al altuia nu
reprezinta o regula de urmat, uneori fiind necesara combinarea mai multor procedee.

Un alt factor important in tehnica audierii invinuitului o reprezinta unele probleme

privind psihologia acestuia.

Etapele comiterii unei fapte prevazute de legea penala sunt determinate de decizia de a
comice acea fapta. In functie de acest criteriu, etapele infractiunii vizeaza comportamentul
infractorului inainte de comiterea faptei, in timpul comiterii faptei si dupa comiterea faptei.

In etapa dinaintea comiterii faptei, procesele psihice cate determina comportamentul

invinuitului iau nastere datorita perceperii si prelucrarii informatiilor declansatoare de trebuinte
si motivatii. Acestea, care activeaza mobilul actului infractionar, sunt constientizate, iar odata
trezite vor determina luarea hotararii se a savarsi infracitunea.

In etapa din timpul comiterii faptei, hotararea de a actiona presupune mai multe acte
preparatorii precum procurarea de instrumente ajutatoare, gasirea complicilor, filarea
obiectivului, adunarea de informatii. Teama invinuitului de a nu fi descoperit, trairea intensa a
riscului, activeaza stari emotionale ce accelereaza actiunile sale. Acestea determina slabirea starii
de vigilenta si apare lipsa de control asupra comportamentului obisnuit, generand mai multe
scapari in modeul de actiuni, scapari care pot fi analizare ulterior de organele de urmarire penala .

Dupa comiterea faptei, caracteristica principala a invinuitului este aceea de a se apara, a

se sustrage identificarii, folosind o serie de strategii de deviere a activitatii organelor judiciare de
a-l identifica si a-l cercta. Aceasta este etapa in care invinuitii creeaza alibiuri.

Contactul direct dintre anchetator si invinuit este o lupta apriga dusa pe un taram
psihologic, in curusl caruia organul de cercetare penala cauta sa gaseasca adevarul, iar invinuitul
sa ascunda participarea la comiterea faptei.

Invinuitii sunt de mai multe feluri: primar (lipsit de experinta unei confruntari cu
anchetatorul), prins in flagrant, recidivist, care staruie in negare sau care prezinta deformat
faptele.
 Pentru indeplinirea obiectivelor anchetei, urganul de cercetare panala trebuie sa fie
inzestrat cu un bagaj de cunostinte profesionale, de cultura generala, sa ii placa sa lucreze cu
oamenii, sa se exprime clar, sa dovedeasca stapanire de sine. Acesta trebuie sa sculte cu atentie
ceea ce declara invinuitul, pe cat posibil fara sa il intrerupa, sa fie ferm, exigent, dar nu dur,
simpatic dar fara sa faca concesii, sa fie un „actor innascut”, sa fie echilibrat emotional.

La organele de cercetare penala ale politiei judiciare apar si calitati cum ar fi

perspicacitatea, spiritul de observatie, flerul, la acestea adaugandu-se o serie de calitati precum
obisnuinta de a privi in ochi pe cel anchetat, deprinderea de a nu avea ticuri, etc.

Practica demonstreaza ca amenintarile sau un ton dur, ascutit, indarjesc unele persoane,
facand audierea grea, aproape ineficienta in unele cazuri.

BIBLIOGRAFIE
-E.Stancu, Criminalistica, volumul II, Editura Actami, Bucuresti, 1999
-C. Aionitoaie s.a, Tratat de tactica criminalistica, Editura „Carpati”, Craiova, 1992
-legeaz.net
-dcnews.ro
-Codul de Procedura Penala

-E.Stancu, Tratat de Criminalistica, editia a IV-a, Ed.Universul Juridic, Bucuresti,

2008