Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului

Facultatea de Management şi Turism Rural

SISTEME DE AGRICULTURĂ CONTEMPORANE

Student : Crăciun Alexandra-Nicoleta

Profesor coordonator : Prof. Dr.Tiberiu Iancu
Specializarea : Sisteme de Agricultură Durabilă
AAAAnul II Master

Timişoara 2022

1
 Cuprins

CAP. I Sisteme de agricultură. Agricultura contemporană………………….............3

CAP. II Sisteme de agricultură moderne…………………………………………….7
CAP. III Elemente componente ale agriculturii integrate…….……………………..10
CAP. IV Agricultura ecologică……………………………………………….……..14
CAP. V Premizele dezvoltării agricole………………………………………………17
Bibliografie…………………………………………………………………………..19

CAP. I

Sistemedele de agricultură. Agricultura contemporană

2
 Sistemul agricol reprezintă un ansamblu de sectoare, tehnologii, maşini şi agregate
tehnologice, în care solul este folosit ca principală resursă de producţie pentru culturile agricole,
pomicole, viticole, legumicole, floricole ca şi pentru creşterea animalelor.
Sistemele de agricultură sunt foarte bine descrise în Codul de bune practici agricole.
Structura sectoarelor agricole poate fi diferită de la o fermă la alta.
În Europa, în domeniul agricol, în funcţie de tehnologiile utilizate, de nivelul lor de
intensivizare, specializare, de cantitatea şi calitatea biomasei, de raporturile cu mediul
înconjurător etc., sunt practicate diferite sisteme de agricultură:
● durabilă;
● convenţională;
● biologică;
● organică;
● de precizie;
● extensivă.
Sisteme de agricultură reprezintă unităţi funcţionale ale biosferei, ale cadrului natural şi
social-economic, create pentru obţinerea producţiei vegetale și animale, dirijate, controlate şi
conduse de cultivator.Sistemele agricole trebuie echilibrate din punct de vedere economic, dar
având la bază solide fundamente ecologice, adoptarea procedeelor de cultivare judicioasă
pământului şi plantelor în diferite condiţii de climă şi sol, cu menţinerea unor recolte bogate şi
unei productivităţi sporite a muncii. Structura sectoarelor poate fi diferita de la o ferma la alta.
In Europa, in domeniul agricol, in funcție de tehnologiile utilizate, de nivelul lor de intensificare,
specializare, de cantitatea și calitatea biomasei, de raporturile cu mediul înconjurător, etc., sunt
practicate diferite sisteme de agricultura: durabilă, convențională, biologică, organică de precizie,
extensive, modern , tradițională , industralizată .
Lucrarea solului este intensivă, fiind adesea folosite maşini de mare capacitate care, mai
ales în condiții de irigare, intensifică riscul de degradare şi poluare a mediului înconjurător.
Astfel de unităţi agricole, au ca şi scop major obţinerea unui profit maxim, fiind minimizată
protecţia resurselor mediului înconjurător. Sunt organizate ferme mari, concentrări de terenuri şi
procese de producţie, de capital şi forță de muncă, condiţiile sociale de viaţă ale mediului rural
sunt în mare măsură neglijate.

3
 Agricultura în aceste condiţii, reprezintă doar o afacere economică în mediu rural fără a
acorda atenţia necesară omului şi protecţiei mediului.
Cercetarea şi dezvoltarea tehnologică în acest tip de sistem agricol, nu au influenţă
puternică asupra protecţiei şi conservării resurselor şi de aceea nu corespund unei dezvoltări
durabile.
În secolul XX, agricultura intensivă a crescut productivitatea. Acesta a înlocuit
îngrășămintele sintetice și pesticidele pentru forța de munca, dar a provocat o poluare crescută a
apei și a implicat deseori subvenții pentru ferme. În ultimii ani, a avut loc o reacție împotriva
efectelor asupra mediului ale agriculturii convenționale, ceea ce a dus la mișcări organice,
regenerative si durabile ale agriculturii.
Una dintre forțele majore din spatele acestei mișcări a fost Uniunea Europeană, care a
certificat prima dată alimentele ecologice în 1991 si a început reforma Politicii agricole comune
(PAC) in 2005, pentru a elimina treptat subventiile la ferme, cunoscută și sub denumirea de
“decuplare”. Creșterea agriculturii ecologice a reînnoit cercetarea in tehnologii alternative, cum
ar fi gestionarea integrată a dăunătorilor, reproducerea selectiva și agricultura in mediu controlat.
Dezvoltările tehnologice de ultima generatie includ alimente modificate genetic. Cererea
de culturi de biocombustibili nealimentari, dezvoltarea unor foste terenuri agricole, creșterea
costurilor de transport, schimbările climatice, cererea crescândă a consumatorilor în China și
India și creșterea populației, toți sunt factori care amenința securitatea alimentară in multe părți
ale lumii.
Forța de muncă
În conformitate cu teoria celor trei sectoare, numărul de angajați în agricultura și alte
activități primare (precum pescuitul) poate fi mai mare de 80% în țările cel mai puțin dezvoltate
și mai puțin de 2% in țările cele mai dezvoltate. De la Revoluția industrială, multe țări au făcut
trecerea la economiile dezvoltate, iar proporția de oameni care lucrează în agricultură a scăzut
constant. In secolul al XVI-lea in Europa, de exemplu, între 55 și 75% din populație era angajată
in agricultura; până în secolul al XIX-lea, acest procent a scăzut la 35-65%.
În aceleași țări astăzi, cifra este mai mică de 10%. La începutul secolului XXI,
aproximativ un miliard de oameni, sau peste 1/3 din forța de muncă disponibilă, erau angajați în
agricultură. Constituie aproximativ 70% din forța de muncă globală a copiilor, iar în multe țări

4
angajează cel mai mare procent de femei din orice industrie. Sectorul serviciilor a depășit
sectorul agricol drept cel mai mare angajator global in 2007.
Siguranța
Agricultura, în special agricultura de fermă, rămâne o industrie periculoasă, iar fermierii
din toată lumea se confruntă cu un risc ridicat de răniri legate de muncă, boli pulmonare, pierderi
de auz induse de zgomot, boli de piele, precum și anumite tipuri de cancer, strict legate de
utilizarea substanțelor chimice și expunerea prelungită la soare. În fermele industrializate,
vătămările implică frecvent utilizarea de mașini agricole, iar o cauză comună a rănilor agricole
fatale în țările dezvoltate este refularea tractoarelor.
Pesticidele și alte substanțe chimice utilizate în agricultură pot fi, de asemenea,
periculoase pentru sănătatea lucrătorilor, iar lucrătorii expuși la pesticide pot avea boli sau pot
avea copii cu defecte la naștere. Ca o industrie în care familiile își desfășoară activitatea in mod
obișnuit și trăiesc la ferma însăși, familii întregi pot fi expuse riscului de răni, boli si moarte.
Cauzele frecvente de răni fatale in randul tinerilor muncitori din fermă includ înecul, accidente
provocate de mașini și utilaje, inclusiv cu vehiculele de teren.
Organizația Internațională a Muncii consideră agricultura “una dintre cele mai
periculoase dintre toate sectoarele economice”. Se estimează că numărul anual de decese legate
de locul de muncă în rândul angajaților agricoli este de cel puțin 170.000, dublu față de rata
medie a altor locuri de muncă. În plus, incidentele cu deces, vătămările și bolile legate de
activitățile agricole nu sunt adesea raportate.
Organizația a dezvoltat “Convenția privind siguranța și sănătatea in agricultură” din
2001, care acoperă gama de riscuri in ocupațiile agricole, susținând prevenirea acestor riscuri și
rolul pe care ar trebui să-l joace indivizii și organizațiile angajate in agricultură.
În Statele Unite, agricultura a fost identificată de Institutul Național pentru Securitate și
Sanatate in Munca ca un sector prioritar al industriei in Agenda Națională de Cercetare
Profesională pentru a identifica și oferi strategii de intervenție, pentru problemele de securitate și
sănătate în muncă. În Uniunea Europeană, Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în
Muncă a emis instrucțiuni privind punerea in aplicare a directivelor privind sănătatea și siguranța
în agricultura, creșterea animalelor, horticultură și silvicultură. Consiliul pentru securitate și
sănătate agricolă din America (ASHCA) organizează, de asemenea, un summit anual pentru a
discuta despre siguranță.

5
 Sisteme de cultivare a culturilor
Sistemele de recoltare variază în funcție de exploatări, în funcție de resursele si
constrângerile disponibile; geografia si clima fermei; politica guvernamentală; presiuni
economice, sociale si politice; filozofia și cultura fermierului.
Cultivarea schimbării (sau tăierea și arderea) este un sistem in care pădurile sunt arse,
eliberând nutrienți pentru a sprijini cultivarea culturilor anuale și apoi perene pentru o perioadă
de câțiva ani. Apoi, fermierul se mută într-o nouă parcelă, întorcându-se după mai mulți ani (10-
20), sa lucreze loturile afectate inițial. Aceasta perioadă a scăderilor este scurtată dacă densitatea
populației crește, necesitând aportul de substanțe nutritive (îngrășământ) și o anumită combatere
manuală a dăunătorilor. Cultivarea anuală este următoarea fază de intensitate în care nu există
nicio perioadă de păstorire. Acest lucru necesită aporturi de nutrienți și controlul dăunătorilor.
Industrializarea ulterioară a dus la utilizarea monoculturilor, când o anumită cultură este
plantată pe o suprafață mare. Din cauza biodiversității scăzute, consumul de nutrienți este
uniform, iar dăunătorii tind sa se acumuleze, ceea ce necesită o utilizare mai mare a pesticidelor
și a îngrășămintelor. Cultivarea multiplă, este aceea în care mai multe culturi sunt cultivate
secvențial într-un an, iar cea interculturală, atunci când sunt cultivate mai multe culturi în același
timp, acestea fiind cunoscute și sub numele de policulturi.

CAP. II

Sisteme de agricultură moderne

Revoluția industrială, tehnică și științifică a produs, mai ales în a doua jumătate a

secolului XX, profunde schimbări în agricultura (folosirea combustibililor fosili pe scara larga,
mecanizarea, chimizarea) care au determinat creșteri substanțiale ale producțiilor agricole, dar și
efecte negative asupra mediului.
Aceste noi sisteme de cultura a plantelor aparțin agriculturii moderne, industrializate în
care suprafața arabilă de alimentație se reduce la 0,2-0,6 ha/individ/an. Mentionam că, în
momentul de fata suprafața medie de teren arabil per locuitor al planetei este de 0,325 ha.

6
 În cadrul acestor sisteme de agricultură omul a reușit să controleze într-o mare măsură
productivitatea ecosistemelor agricole și să elimine controlul carnivorelor mari asupra
populațiilor de erbivore domestice. Agricultura ultimelor trei-patru decenii a înregistrat
schimbări radicale. În afară de energia solară, a cărei curgere constantă întreținea întregul sistem,
omul a introdus în agricultură energia concentrată (culturală), în ultima analiza tot de proveniența
solară, a combustibililor fosili folosiți direct (tracțiune mecanică) sau indirect (îngrășăminte
chimice, pesticide etc.). În aceasta agricultura industrializată s-a separat cultivarea plantelor de
creșterea animalelor domestice. Această despărțire arbitrară s-a soldat cu perturbarea ciclurilor
biogeochimice seculare urmată de o scădere a fertilității solului. Astfel, lipsa îngrășămintelor
naturale a trebuit sa fie suplinită de industrie prin introducerea într-o proportie crescânda a
îngrasamintelor chimice. Aceasta a condus la o artificializare tot mai pronunțată a unor tipuri de
agroecosisteme.
Posibilitatea atragerii în agroecosisteme, prin mecanizare-chimizare și alte îmbunătățiri
tehnice, a unei energii suplimentare a condus în final la inventare unor agroecosisteme, reduse ca
întindere (culturile din sere, complexele industriale zootehnice) dar cu o eficienta foarte mare în
producție. Agroecosistemele industriale, cum se mai numesc, depind de energia suplimentară
investiția de om și măresc posibilitatea controlului aproape a tuturor factorilor care contribuie la
realizarea recoltelor.
Agricultura industrializată (convențională) a oferit omului posibilitatea îndepărtării sau
reducerii diverșilor dăunători prin utilizarea pesticidelor.
Acest sistem de agricultura industrializată se înregistrează o serie de efecte adverse
asupra naturii și sănătății oamenilor. Dintre acestea amintim:
- favorizarea eroziunii solului prin aplicarea îngrășămintelor minerale,irigații etc.;
- toxicitatea cauzată de pesticide si îngrasaminte. Printre consecințele directe se înscriu incidență
sporită a methemoglobinei (datorata prezentei în exces a nitratilor în furaje, în alimente și în apa
potabila) și eutrofizării (îmbogățirea apelor continentale cu nutrienti). Se mai adauga:
volatilizarea amoniacului din îngrășămintele organice și minerale; oxizii de azot degajati în
atmosferă ce contribuie la manifestarea efectului de seră;
- scăderea calității produselor alimentare datorită tehnologiilor moderne de prelucrare. Printre
altele, cauzează îngrijorare aditivii alimentari (coloranti sintetici, conservanti, condimente etc.) și

7
substanțe care contaminează alimentele (reziduurile de îngrășăminte, pesticide, hormoni,
antibiotice, metale grele etc.).
-multiplicarea numărului de boli și dăunători prin practicarea monoculturii și scăderea rezistenței
fiziologice naturale a plantelor și animalelor prin folosirea abundentă a substanțelor chimice;
- etologia animalelor (ramură a zoologiei care studiază modul de viață a animalelor sub aspectul
obiceiurilor legate de hrănire, reproducere, depunerea oualor etc). Marile complexe industriale de
creștere a animalelor reprezintă de fapt izolarea și hipertrofierea unor verigi ale lanțurilor trofice
naturale în care animalele sunt scoase din sistemul constituit prin evoluția biologică și ecologică
sol-planta-animal, care constituie nucleul agroecosistemului.Creșterea sterilității în fermele
zootehnice ca urmare a stresului;
- restrângerea biodiversității ca urmare a procesului de extincție (dispariție) a unor specii cauzat
de concentrarea producției agricole și extinderea arealului unor specii cultivate. În strânsă
corelație cu restrângerea biodiversității este creșterea vulnerabilității genetice și ecologice a
cultivarurilor;
- despăduriri si desteleniri abuzive pentru extinderea suprafețelor cultivate care, corelată cu
eroziunea eoliană și hidrică conduc la extinderea deșerturilor și la extincția unor specii și pe
această cale;
-coborârea nivelului apelor freatice (în cazul desecărilor) sau ridicarea lui în cazul irigațiilor sau
constituirii acumulărilor de apă.
Agricultura modernă, intensivă, are nevoie de îngrăşăminte chimice şi pesticide în
continuare pentru a susţine randamentele ridicate şi a combate bolile şi dăunătorii,dar în doze
moderate în funcţie de sistemul de cultură adoptat.
În fundamentarea agriculturii moderne un loc deosebit se atribuie pedologiei ecologice,
diversificării lumii vegetale în sistemul agricol, mecanismelor de echilibrare a biocenozelor din
soluri, care toate pot concura la menţinerea echilibrului ecologic şi la crearea unui mediu mai
puţin poluant.

8
 CAP. III

Elemente componente ale agriculturii integrate

a.) Chimizare-fertilizare
Anual sunt folosite în agricultura lumii aproximativ 100 milioane tone de îngrășăminte,
care aduc un spor de producție echivalent cu 40% din producția mondială de cereale și alte multe
milioane tone de substanțe chimice destinate protecției plantelor care salvează cca.30% din
recoltele obținute.
Prin intermediul acestor mijloace jumătate din populația lumii are asigurată hrana
cotidiană necesară pentru subzistență. Cifrele acestea sumare și aproximative ilustrează cu
elocvență importanța capitală pe care procesul de chimizare-fertilizare al agriculturii îl are pentru
întreaga planetă, pentru dezvoltarea societății.
Dezavantajele utilizării substanțelor chimice în agricultură constau în epuizarea fertilității
naturale a solului, determinând un grav dezechilibru în compoziția acestuia, în influența negativă
asupra calității alimentelor și în modificări nefavorabile în biocenoze si în mediul înconjurător.

9
 Cu toate acestea, disproporția dintre avantajele pe care chimizarea-fertilizarea le-a adus
omenirii fac suficient de neînsemnate deficiențele reale ale agriculturii contemporane.
În acest domeniu, agricultura integrată pleacă de la convingerea că fertilizarea și
chimizarea sunt absolut necesare pentru o agricultura modernă de mare randament dar ca aceste
mijloace sunt numai o componentă a fertilității solului și a protecției plantelor împotriva bolilor
și dăunătorilor.
Alături de îngrășăminte chimice, pe care le considerăm indispensabile într-o agricultură
durabilă de mare randament, este necesară utilizarea din plin și a altor mijloace care asigură
fertilitatea solului.
În primul rând trebuie intensificată fertilizarea organică a solului care să se realizeze cu
materii organice compostate, în special cu acele materii organice rezultate de la marile crescătorii
de animale.
Folosirea composturilor provenite din nămolurile de la stațiile de epurare și din resturile
menajere a început de altfel sa fie larg răspândită în acest sistem de reciclare a tuturor
reziduurilor rezultate în procesele tehnologice. Namolurile și resturilor provenite din stațiile de
epurare reprezintă o cale extrem de larg deschisă poluării, infecțiilor și infestarilor, de aceea,
pentru obținerea lor se aplică tehnologii adecvate de compostare și poluare.
Gunoiul de grajd și îngrășămintele verzi trebuie folosite intens în agricultura ecologică.
Utilizarea leguminoaselor este, de asemenea, un mijloc important de fertilizare și de
menținere a echilibrului biologic în natură. O cultura de leguminoase poate fixa în cursul unui an
pâna la 200 kg de azot, ceea ce constituie o baza mai mult decât satisfăcătoare pentru orice cul-
tura care ar urma.
În ceea ce privește folosirea pesticidelor, se recomandă o mai mare prudență.Distrugerea
bolilor și dăunătorilor prin produse chimice trebuie înlocuită cu așa numita "lupta integrată",
mijloc care înglobează pesticidele dar care recomandă utilizarea lor numai în cazuri absolut
necesare
b.) Lucrările solului și energia cheltuită în mecanizare
Pentru obținerea unor mari cantități de produse alimentare agricultura contemporană a
sporit conștient consumul de energie realizând tehnologii mecanizate care au cuprins toate
operațiunile: lucrările solului, întreținerea culturilor, aplicarea de pesticide, recoltarea și
transportul produselor.

10
 Acest consum este determinat de consumul de combustibil implicat în lucrările cu
tractorul și de energie umană (energie activă directă); de consumul de materie si materiale, cum
ar fi sămânța, îngrășămintele, erbicidele, insecto-fungicidele (energia activă indirectă) și de uzura
mașinilor agricole, amortismente, reparații etc o (energia pasivă.).
Agricultura integrată preconizează:
- o reducere importantă a consumului de carburanți și implicit o mecanizare mai eficientă;
- îmbunătățirea tehnologiei de cultură a plantelor irigate, în sensul economiei de apă;
- alegerea celei mai bune plante premergătoare;
- introducerea de plante ameliorate în rotația culturii;
- executarea fără întârziere și de calitate a arăturilor în vederea acumulării nitraților;
- administrarea rațională, fazială, a îngrășămintelor, pe măsura asimilării lor de către plante.
c.) Lupta integrată
Lupta integrată este ansamblul de mijloace și metode (fizice, chimice si biologice)
folosite pentru distrugerea paraziților agricoli atunci când valoarea atacului depășește pragul
economic de dăunare (PED).
1.) Necesitatea folosirii pesticidelor
În agroecosisteme produc pagube: 500 de specii de ciuperci; 200 specii de buruieni,
10.000 specii de insecte și acarieni.
Pentru asigurarea alimentelor necesare omenirii, societatea internațională a acceptat
folosirea pesticidelor cu un rău necesar.
Poluarea cu pesticide se produce pe două direcții.
- direcția impusă de necesitatea contracarării poluării biologice care poate fi:
- verde: produsă de buruieni
- bruna: produsa de boli si daunatori
- direcția impusă de folosirea nerationala a pesticidelor
2.) Principii ecologice în utilizarea pesticidelor
- la același efect biologic să se utilizeze produsele cele mai puțin toxice;
- să se evite introducerea în ecosistem a pesticidelor greu degradabile biologic (ex. atrazin la
grâu), a celor cu rezidualitate ridicată, ușor levigabile (ajung mai rapid în apa freatică), a celor
care au efecte secundare nedorite, bioacumulari, distrugerea entomofaunei utile (în sol distrug

11
microorganismele care au rol important în procesul de mineralizare), în general a celor care
afectează echilibrele ecologice;
- nu se mai acceptă produse care prin persistența lor pătrund ușor în lanțul trofic plante-animale-
om;
- protecția chimică nu trebuie să fie singura măsură de protecție a plantelor.
3.) Locul pesticidelor în agricultura durabilă
Pentru a diminua numărul intervențiilor chimice, pentru a evita tratamentele avertizate și
aplicate după fenologia plantelor trebuie utilizate cunoștințele privind biologia și ecologia
organismelor dăunătoare și unele criterii economice. Dintre metodele curente utilizate amintim:
- prognoza și avertizarea;
- raportul interspecific dintre zoofagi și dăunători
- pragul economic de dăunare
Prin PED se înțelege nivelul de atac al paraziților care duce la pierderi de recolta egale cu
costul tratamentelor.
PED permite renunțarea la o lucrare de combatere atunci când densitatea bolii sau
dăunătorului nu atinge valoarea PED
Utilizarea PED are două avantaje:
- folosirea unei cantități reduse de pesticide și implicit reducerea poluării;
- păstrarea mai bună a diversității pentru ca pragurile accepta un număr de buruieni, boli și
dăunători.

12
 CAP. IV

Agricultura ecologică

Progresul umanităţii se bazează, în general, pe noile descoperiri tehnico-ştiinţifice. Uneori

însă, dezvoltarea societăţii umane impune reactivarea unor sisteme tehnologice mai vechi,
precum sistemele de agricultură ecologică, dar singurele eficiente în soluţionarea unor probleme
grave de mediu şi de sănătate (Toncea, 2002).
Agricultura ecologică poate contribui, măcar în parte, la soluţionarea marilor probleme
contemporane.
În agricultură, ştiinţa şi tehnologia actuală sunt neputincioase în faţa a două fenomene
care îngrijorează tot mai mult.
1. Supraproducţia şi efectele sale secundare;
Siguranţa alimentară, obiectiv normal pentru orice aşezare umană, vizează producerea de
hrană suficientă, variată şi ieftină, corespunzătoare cerinţelor fiziologice şi puterii de cumpărare
a oricărei persoane. În ţările dezvoltate acest obiectiv a fost realizat şi, deseori, depăşit
substanţial prin promovarea sistemelor intensive de cultivare a terenurilor şi de creştere a
animalelor, precum şi a metodelor moderne de prelucrare şi comercializare a produselor agricole.
Mecanizarea, chimizarea, irigarea, cultivarea de plante şi creşterea de animale tot mai productive
şi modernizarea sistemelor de procesare şi comercializare au contribuit, în primul rând, la
ameliorarea condiţiilor de viaţă ale oamenilor, atât ca volum şi diversitate de produse
agroalimentare, cât şi ca accesibilitate pentru cumpărători. Însă mirajul maximizării profitului
este asociat, din păcate, şi cu escaladarea necontrolabilă a recoltelor şi, desigur, cu creşterea

13
stocurilor de produse agricole şi alimentare ale căror costuri de depozitare sau/şi de lichidare
sunt, uneori, mai mari decât valoarea lor de piaţă, precum şi, mai grav, cu apariţia şi
intensificarea unor fenomene ireversibile, provocate, direct sau indirect, de însăși activităţile
agricole industriale (convenţionale) ce-l susţin, precum:
- schimbările climatice, în special încălzirea globală şi ploile acide;
Încălzirea atmosferei terestre (cu 1.5 – 4.5 0C), anomaliile climatice (inversarea,
comasarea sau/şi scurtarea unor anotimpuri, variaţiile mari de temperatură din cursul zilei, în
special între zi şi noapte, declanşarea, aproape din senin, a furtunilor gen tornadă şi a „ruperilor
de nori‖, secetele şi arşiţele atmosferice etc.), creşterea fluxului de radiaţii ultraviolete şi ploile
acide (pH < 5) sunt cele mai semnificative fenomene de origine antropică la care contribuie,
inclusiv, agricultura.
- scăderea fertilităţii solurilor;
Studiile efectuate de specialişti în ştiinţa solului, climatologie şi mediu înconjurător au
evidenţiat că nu există palmă de teren cultivat care să nu sufere, mai mult sau mai puţin, din 14
cauza unuia sau mai multor fenomene precum: eroziunea hidrică şi eoliană, alunecările de teren,
compactarea, formarea crustei, acidifierea, alcalinizarea, sărăturarea, scăderea conţinutului de
humus, asigurarea slabă şi foarte slabă cu fosfor şi cu potasiu asimilabil, poluarea chimică etc.
Din păcate, în ultimul timp, această situaţie s-a agravat din cauza cultivării "după ureche" a
pământului, precum şi a extinderii sistemelor agricole de tip "japcă", prin care acestea sunt
exploatate până la epuizare şi apoi părăsite. Generalizarea secetei şi creşterea frecvenţei ploilor
acide contribuie şi mai mult la colapsul agriculturii şi, implicit, la dispariţia satelor şi comunelor.
- reducerea biodiversităţii, inclusiv genetice;
Defrişarea pădurilor (30% în ultimii 50 de ani), dispariţia zilnică a unei specii de plante
sau de animale şi tendinţa de cultivare a terenurilor cu o singură specie sau, mai grav, cu un
singur genotip (soi sau hibrid), care, desigur, este foarte performant, sunt exemplele cele mai
concludente şi, pentru cei care le cunosc efectele secundare, cele mai îngrijorătoare.
- poluarea cu nitraţi, fosfor, metale grele şi substanţe organice a apelor de suprafaţă şi de
adâncime şi a solurilor;
Cu excepţia ariilor protejate şi a fluviilor Amazon şi Congo, toate celelelte teritorii sunt
poluate. Din păcate, cele mai poluate sunt zonele intravilane ca urmare a activităţilor industriale
şi agricole, precum şi a neglijenţei oamenilor .

14
- creşterea riscului contaminării produselor agricole şi alimentare cu substanţe toxice (nitriţi,
toxine, hormoni, bacterii, etc.);
Scăderea calităţii produselor agroalimentare este un fenomen contemporan, aproape
generalizat, de care ne aducem aminte însă numai atunci când apar unele cazuri de toxiinfecţii
alimentare grave. Cu foarte puţine excepţii, mâncăm ceea ce ne oferă producătorul agricol sau
procesatorul, pentru majoritatea consumatorilor fiind esenţial doar să-şi astâmpere foamea,
indiferent cum.
- apariţia şi evoluţia galopantă a unor boli incurabile (cancerul, bolile de nutriţie, stresul etc.);
2. Producţia de subzistenţă şi urmările sale negative: foametea şi inechitatea socială;.
Din acest punct de vedere, în prezent, populaţia din mediul rural este tot mai săracă şi
înfometată (pe plan mondial, aproape 600 milioane de oameni suferă de foame, iar o bună parte
dintre aceştia, în special copii şi bătrâni, mor din lipsă de hrană), deşi produsele agricole vegetale
şi animale pe care le obţin în gospodărie sunt folosite, aproape în exclusivitate, pentru consumul
propriu. Această situaţie poate fi explicată prin aceea că producţiile realizate în gospodăriile
ţărăneşti sunt mici şi sunt folosite cu precădere pentru a-şi plăti datoriile la stat şi pentru a
cumpăra pâine, ulei, sare etc., iar cele câteva ouă şi laptele sau/şi brânza, carnea de pasăre, sau de
porc şi legumele şi fructele care le rămân sunt insuficiente faţă de necesarul uman minim de
substanţe nutritive. Aceste imperative naturale, economice şi sociale pot fi ţinute sub control
numai de agricultura ecologică, practică agricolă izvorâtă din experienţa seculară a umanităţii,
care foloseşte metode şi mijloace de producţie perfecţionate, dar prietenoase cu mediul
înconjurător şi eficiente atât din punct de vedere ecologic, cât şi economic şi social.
Ca și concluzii putem spune că :
1. Agricultura ecologică reprezintă sistemul prin care se promovează o
cultivare a solului prin mijloace care să menţină un echilibru între agroecosisteme
şi ambianţă, favorabile conservării tuturor elementelor şi proceselor pozitive ce
intră în alcătuirea sistemelor agricole contemporane şi viitoare.
2. Elementele de bază ale verigilor tehnologice sunt susţinute de rotaţia
culturilor, folosirea resturilor vegetale, dejecţiilor animale, îngrăşămintelor verzi şi
chiar a resturilor menajere, domestice pentru fertilizare, includerea leguminoaselor
în structura culturilor, controlul biologic al bolilor, dăunătorilor şi buruienilor.

15
3. Dezvoltarea agriculturii ecologice nu trebuie grăbită, ea necesită paşi mici şi siguri pentru a
atinge toate obiectivele şi a evita unele crize produse de accidente ecologice de genul celor
recente din UE (criza nitrofenului, criza hormonilor etc).

CAP. V

Premizele dezvoltării agricole

Strategia dezvoltării producţiei agricole trebuie privită sistematic „în contextul

procesului de tranziţie a întregii economii, la tipul de economie de piaţă” construind un sistem
managerial specific. Numai pe această cale se poate redresa producţia agricolă şi sectorul ei de
culturi agricole, având în vedere aşezarea lor pe noi principii şi mecanisme de funcţionare social-
economice şi tehnologice.
Pentru a asigura securitatea alimentară, sănătatea populaţiei, singura soluţie este
formarea unei agriculturi durabile şi competitive, care să pună în valoare potenţialul de producţie
şi pedoclimatic al teritoriului biogeografic al României, cu marea sa diversitate, să ajusteze
structural această ramură a economiei naţionale cu implantarea ei în mecanismele economiei de
piaţă şi să o înzestreze cu factori de producţie cât mai moderni şi performanţi. Sunt necesare
corecţii semnificative în agrofitotehnie, prin introducerea unor tehnici culturale specifice
exploataţiilor mici, mijlocii şi mari.
În esenţă se pot avea în vedere următoarele criterii de ordin tehnico-economic şi ecologic
pentru redresarea agriculturii şi a sectorului său vegetal:
● ridicarea potenţialului de producţie al pământului prin lucrări de îmbunătăţiri funciare,
îndeosebi prin irigaţii;
● extinderea mecanizării, prin creşterea numărului de tractoare şi maşini agricole şi
adaptarea lor la noua structură a cercetărilor ştiinţifice;
● utilizarea eficientă a îngrăşămintelor şi substanţelor fitofarmaceutice pentru sporirea
randamentului şi păstrarea sănătăţii plantelor, luarea în considerare a evitării poluării
mediului înconjurător şi respectării standardelor internaţionale de calitate a produselor
agricole;

16
 ● creşterea gradului de pregătire şi utilizare a forţei de muncă;
● formarea brută de capital, prin creşterea capacităţii investiţionale a producătorilor
agricoli, participarea bugetului public naţional şi local la obiectivele de interes strategic,
participarea fondurilor comunitare a instituţiilor financiare internaţionale şi a capitalului
extern.
În noul management tehnologic, care se fundamentează pe redimensionarea
exploataţiilor agricole, mecanizarea joacă un rol important, în care creşterea puterii tractoarelor
şi combinelor este definitorie, în ideea de a reduce la maximum posibil perioada de pregătire a
terenului, de semănat, recoltat şi eliberat terenul de resturile vegetale.
Un rol important revine cercetării ştiinţifice care se realizează prin Academia de Ştiinţe
Agricole şi Silvice, Institutele sale de cercetări şi Universităţile agricole.
Cercetarea ştiinţifică are drept obiective majore:
● creearea de noi forme de plante (soiuri şi hibrizi) cu o valoare productivă ridicată şi cu
rezistenţă la secetă, boli şi dăunători;
● îmbunătăţirea tehnologiilor la culturile agricole, în special în domeniul prevenirii şi
combaterii organismelor dăunătoare, fertilizării şi irigării terenului cultivat;
● controlul, supravegherea şi cercetarea solurilor (monitorizarea) pe întreg teritoriul agricol
naţional;
● producerea materialului biologic de înmulţire (seminţe) de calitate superioară.

Bibliografie

17
https://www.scritub.com/geografie/ecologie/SISTEME-DE-AGRICULTURA65944.php
https://ro.scribd.com/doc/137530059/Sisteme-de-agricultur%C4%83-modern%C4%83-
%C8%99i-industralizat%C4%83
https://conspecte.com/stiinte-agricole/sisteme-de-agricultura.html
https://ro.scribd.com/doc/294747934/Www-referat-ro-sisteme-de-Agricultura
https://spinmag.org/ce-trebuie-sa-stim-despre-agricultura-contemporana/
https://www.uaiasi.ro/revagrois/PDF/2007-3/paper/69.pdf
https://books.google.ro/books?
id=a6REL3sszdMC&pg=PA108&lpg=PA108&dq=ce+presupune+sistemele+de+agricultura+co
ntemporana&source=bl&ots=Z6K0gkeBU9&sig=ACfU3U3NduPZUStCXaavkmmtsHj6Ip9gJQ
&hl=ro&sa=X&ved=2ahUKEwjF1O3NjYL2AhWDHOwKHV7-
CjIQ6AF6BAgQEAM#v=onepage&q&f=false
https://ro.scribd.com/doc/137530059/Sisteme-de-agricultur%C4%83-modern%C4%83-
%C8%99i-industralizat%C4%83
https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-de-stiinte-agronomice-si-medicina-
veterinara-din-bucuresti/agrotehnica/agrotehnica/8224621
https://ro.scribd.com/document/121810549/Sisteme-de-Agricultura-Agricultura-Durabila

18
19