Sunteți pe pagina 1din 2

Lumea contemporana in razboi si pace

Modernizarea lumii, a constat în dezvoltarea


tehnologiei, a infrastructurii, a economiei, dar în evoluția
oamenilor, aceștia având aspirații mult mai mari și fiind
conștienți asupra unor conflicte ce îi poate implica sau nu, din
simpla dorință de a-și largi orizonturile și de a continua să
crească că și oameni.
Războaiele sunt conflicte militare ce au avut cele mai
mari influente asupra prezentului și viitorului omenirii. În
trecut, aceste războaie au fost unele sângeroase, ce au dus la
pierderea a miliarde de vieți. Astăzi, în epoca moderna, sunt
posibile războaie fară învinși sau învingători, sau războaie
nedeclarate. În aceste timpuri, războiul este văzut că și o
unealta de divertisment pentru oameni, fară un început sau un
sfârșit.
Primele forme de război, cum ar fi cele antice, au avut
drept scop stăpânirea resurselor naturale ale altor teritorii.
Odată cu apariția industrializării, s-au format și relații intre
teritorii stabilite pe baza unor înțelegeri contractuale. Astfel, au
apărut tratatele și înțelegerile ce au jucat un rol important în al
doilea val de război.
Cele doua războaie mondiale, ce s-au desfășurat intre
1914-1918 (Primul Război Mondial) și 1939-1945 (Al Doilea
Război Mondial), au fost ceva nou și total neașteptat, deoarcere
majoritatea războaielor din trecut au fost la nivel local,
regional, continental sau intercontinental. Pentru a se menține
pacea, s-au creat diverse instituții cum ar fi: Liga Națiunilor
Unite, după Primul Război Mondial, și Organizația Națiunilor
Unite, după Al Doilea Război Mondial. După ambele războaie,
majoritatea consecințelor grave au fost pierderea vieților
omenești, decăderea sociala și costurile ridicate pentru
distrugerea infrastructurii.
Războiul rece a marcat ultima confruntare a societății.
Înfruntarea dintre cele doua blocuri politice, cel Răsăritean și
cel Apusean, a fost fară vărsare de sânge, deoarece fiind
dezvoltate armele nucleare, acest lucru ar fi dus la o distrugere
reciproca ce ar fi putut însemnă sfârșitul omenirii.
În concluzie, pentru societatea din ziua de azi războaiele
cu vărsare de sânge, au murit. Aceste au fost înlocuite cu
războaie nedeclarate, fară învingători sau învinși. Prin mass-
media omul tratează aceste conflicte drept forme de
divertisment prin care își formează proprile idei și ce vor fi,
probabil, uitate peste câteva zile până la următorul conflict.

S-ar putea să vă placă și