Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Împărat Și Proletar.
Împărat Și Proletar.
Lucrare practică
Disciplina: Literatura sec. IX
Student:Viscun Roxana
Doctor în filologie: Cazacu Adriana
Chișinău 2020
GENEZA
Publicat la 1 decembrie 1874 în Convorbiri literare, prima parte a poemului fusese conceput cu
patru ani înainte, în perioada studiilor sale de la Viena și Berlin, într-o epocă de mari frământări.
Sub influența lecturilor din Marx și Engels, Eminescu scrie în 1870 poezia Proletarul sau Ideile
unui proletar urmată Umbre pe pânza vremii, scrisă în 1971, sub influența mișcării revoluționare
a proletariatului francez.
Prima varianta - scrisa la Viena - se intitula 'Proletarul' sau 'Ideile proletarului', si se limita
numai la discursul proletarului agitator.
Versiunea a doua a fost scrisa in timpul studiilor berlineze si se intitula 'Umbre pe pinza
vremii'. Trebuia sa constituie finalul poemului 'Memento mori ( Panorama desertaciunilor)' si
cuprindea - pe linga discursul proletarului - tabloul plimbarii Cezarului pe malul Senei si pe cel
al infringerii prin lupta a Comunei din Paris.
Versiunea definitiva vede lumina tiparului la intoarcerea poetului in tara. Apare la Iasi in
'Convorbiri literare' la 1 decembrie 1874 sub titlul 'Imparat si proletar'.
Tema: Poezia este un adevarat poem de idei, in care poetul abordeaza o tematica bogata:
- relatia antagonica dintre exploatati si exploatatori,
- revolta impotriva nedreptatii si inegalitatii sociale,
- tema predestinarii,
- tema nestatorniciei sortii,
- devenirea istorica a omenirii
Poemul se compune din patru tablouri care prezintă, pe rând, tema relației antagonice dintre
exploatatori și exploatați, tema revoltei împotriva nedreptății și a inegalității, tema predestinării,
tema nestatorniciei sorții, pentru a încheia într-o viziune sceptică asupra devenirii istorice a
omenirii și a atitudinii față de aceasta.
Primul tablou (strofele 1-23) este un discurs prin care sub înrâurirea lecturilor marxiste poetul
face o analiză a pozițiilor diametral opuse dintre proletari și societatea burgheze.
Într-o tavernă mohorâtă, un proletar cu o conștiință mult superioară decât a celorlalți, rostește un
discurs revoluționar care începe cu definirea proprietății ca un furt.Sunt denunțate pe rând
diferite aspecte și instituții ale societății burgheze, puternicul lor caracter de clasă: dreptatea și
legea. Pentru ce bogați, legea nu este nimic altceva decât o modalitate de a se apăra: Ei îngrădiți
de lege, plăcerilor se lasă, iar morala Virtutea pentru dânșii nu există. Însă /V-o predică, căci
trebuie să fie brațe tari, religia o frază de dânșii inventată.
În fața tuturor acestor nedreptăți, există o singură scăpare- revolta Zdrobiți orânduirea cea crudă
și nedreaptă / Ce lumea o împarte în mizeri și bogați.
Proletarul din poezia lui Eminescu cere ca să fie distrus frumosul, ca expresie a perversității
burgheziei: Sfărâmați statuia goală a Venerei antice. Ba chiar îndeamnă la o distrugere totală a
monumentelor acestei civilizații corupte. Palatele, templele trebuie dărâmate, incendiate
transformate în uriașe necropole, mărturii ale măreției luptei înaintașilor. Numai după ce totul va
fi transformat în scrum, vor dispărea mizeria și bolile din lume, iar bunurile vor fi la îndemâna
tuturor.
Aducând pentru prima dată în literatura noastră figura proletarului, Eminescu atrage atenția, într-
o poezie de un mare patos revoluționar, asupra nemiloasei exploatări a omului, lansând
totodată idei anarhiste și utopice proprii vremii.
În al doilea tablou (strofele 24-28), se configurează mult mai clar antagonismul social. Ideile nu
mai sunt emise de proletar, ci de poetul însuși care face din reflecțiile Cezarului vârful mândru al
celor ce apasă ce trece palid în gânduri adâncit. El crede în fatalitatea răului în lume , în
persistența nedreptății și a minciunii și în asuprire: Istoria umană în veci se desfășoară/Povestea
ciocanului ce cade pe ilău.
El trebuie să salute cea grupă zdrenţuită care îi face loc tăcut şi umilit pentru că Mărirea-i e în
taină legată de aceştia, iar aceştia sunt forţa nebănuită pe care, manevrând-o, împăratul sileşte la
jug pe cei ce se revoltă.
Tabloul al treilea (strofele 29-32) evocă lupta comunarzilor pentru apărarea Comunei. Prin
elogierea luptei eroice a proletarilor parizieni, Eminescu se face apărătorul ideilor din discursul
proletarului. Ideea fundamentală din această parte este că revoluţia este singura capabilă să
delimiteze cele două lumi, una care moare şi alta care se naşte, să transforme o societate în care
exploatarea a condus la degradarea fiinţei.
Tabloul este zugrăvit în culori vii, cu predominarea roșului, simbol al sângelui. Aici, ca și în
primul tablou, autorul folosește tonuri contrastante, alternanța de alb-negru, liniile statuare, ca în
imaginea femeilor ca marmura de albe, cu păr bogat și negru.
Partea a treia este strâns legată în plan ideatic de prima parte cu deosebirea că tot ceea ce acolo
se desfăşura în plan declarativ, aici se concretizează în cel al revoluţiei.
Tabloul al patrulea (strofele 33-42) se leagă de cel de-al doilea și pezintă
meditația sceptică și pesimistă a Cezarului detronat asupra destinului umanității. Pentru el,
motorul vieții este dorința de mărire a omului. În nu oricui îi este dat să își îndeplinească dorința.
Unul devine sclav, iar altul împărat. Ajuns ca moșneagul rege Lear, din tragedia lui Shakespeare,
cu o cunună uscată de paie, Cezarul, sprijinit de o salcie, pare că vede năluca unei flote
scheletice, plutind fără țel pe mare. Un determinism orb guvernează lumea și orice sforțare de a
te sustrage acestei forțe obscure este menită eșecului. Întreaga filozofie a Cezarului se reduce la
un aforism Că vis al morții eterne e viața lumii-ntregi.