Achiroaie Alexandra

Comunicare

Comunicarea – termen ce provine din cuvântul latin communis (comun). Deci,

putem spune că ”a comunica” este echivalent cu ”a face ceva comun” sau ”a face
cunoscut”.
Conceptul de comunicare a fost abordat, în timp, din multiple perspective, iar acest
lucru a determinat o proliferare spectaculoasă a definițiilor. Atunci când ne referim
la comunicare, majoritatea ne gândim la ”a aduce la cunoștință” sau la ”a informa”.
Dacă ne vom uita într-un dicționar explicativ vom găsi menționate trei semnificații
ale cuvântului comunicare. Este vorba despre: înștiințare sau aducere la cunoștință,
contacte verbale în interiorul unui grup, prezentare sau ocazie care favorizează
schimbul de idei sau relațiile spirituale.
Este un proces bidirecțional la care iau parte atât vorbitorul cât și ascultătorul.
Participanții la procesul de comunicare trebuie să aibă o înțelegere comună a
sensului cuvintelor și al sunetelor, al gesturilor, expresiilor, simbolurilor și
contextului folosite în comunicare.
Elementele comunicării:
Comunicarea presupune elemente verbale, paraverbale și nonverbale. Pentru a
comunica eficient este bine ca toate aceste elemente să fie utilizate pentru a realiza
două lucruri:
– trimiterea unor mesaje clare;
– receptarea și înțelegerea mesajelor.
Comunicarea verbală – recurge la cuvinte (scrise sau rostite) pentru a transmite
gânduri, idei și sentimente.
Paralimbajul este utilizat în vederea modificării și transmiterii atitudinilor și
emoțiilor prin utilizarea unor strategii și instrumente. Dintre acestea amintim:
tonalitatea, volumul, ritmul, intonația și accentul. Paralimbajul oferă personalitate
comunicării, caracteristicile distinctive care o fac unică. Orice tip de comunicare
are proprietăți paralingvistice influențate de emoții (modul în care se simte o
persoană) și atitudini (modul care gândește și se comportă o persoană).
Comunicarea nonverbală presupune un schimb de idei, informații și sentimente,
fără a recurge la cuvinte. Include limbajul trupului: postură, gesturi și expresii
faciale. Acest tip de comunicare furnizează indicii despre atitudinea și sentimentele
din spatele cuvintelor folosite de o persoană. De obicei întărește comunicarea
verbală, dar poate fi folosită și independent pentru a comunica ceva (de exemplu, o
privire sau o atingere prietenoasă pot comunica un anumit mesaj).
Principalul scop al comunicării rămâne acela de cunoaștere. Acest scop poate fi
atins prin comunicarea interpersonală, iar elementul principal al acesteia
este individul, în timp ce mesajele stau la baza comunicării.
Comunicarea interpersonală stă la baza comunicării umane. Aceasta cuprinde
interacțiuni prin care partenerii exercită o influență reciprocă asupra
comportamentelor lor. Caracterul interacțional al comunicării interpersonale
presupune faptul că, în momentul unei comunicări interindividuale personale,
acționează asupra comportamentelor lor în mod reciproc. Individul este o ființă
socială, are nevoie să se raporteze la ceilalți pentru a se descoperi pe sine și pentru
a-și fixa propriul sistem de valori. Pentru a-și putea construi o imagine de sine, el
trebuie să înțeleagă cine este el cu adevărat, cum se vede el și cum este perceput de
către ceilalți.
De asemenea, comunicarea interpersonală poate fi definită ca un proces psiho-
social în care cel puțin doi indivizi dezvăluie informații, emoții, gânduri și
experiențe. O comunicare interpersonală bună duce la apariția unor relații
profunde, semnificative și satisfăcătoare. Pe de altă parte, modelele greșite de
comunicare duc la apariția unei game mari de probleme personale și
interpersonale.
Comunicarea îndeplinește una dintre nevoile psihologice fundamentale ale ființei
umane, este vorba despre nevoia de interacțiune.