Caracterizarea lui Felix Sima din romanul “Enigma Otiliei”

George Calinescu s-a nascut in anul 1899 si a murit in 1965. Acesta a fost un prozator
poet, dramaturg, istoric, dar si unul dintre cei mai importanti critici literari romani. El a fost un
scriitor interbelic, contemporan cu Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu si Camil Petrescu. Printre
cele mai importante opere ale sale se numara si cele patru romane care prezinta viata societatii
bucurestene in prima jumatate a secolului XX: ‘Cartea nuntii’, ‘Enigma Otiliei’, ‘Bietul Ioanide’ si
‘Scrinul negru’.

Romanul „Enigma Otiliei” a aparut in 1938, iar acesta este un roman obiectiv, modern,
realist, balzacian, cu elemente clasice si romantice.

Titlul initial al romanului, ‘Parintii Otiliei’ reflecta ideea balzaciana a paternitatii, pentru
ca fiecare dintre personaje determina cumva soarta orfanei, Otilia. Redactorul de la editura i-a
propus schimbarea titlului in ‘Enigma Otiliei’, motivandu-i ca accentul trebuia sa cada pe Otilia
si nu pe alte personaje, trecand totodata de la un aspect realist, traditional, la tehnica moderna
a reflectarii poliedrice, prin care este realizat protagonistul. Titlul este analitic, fiind alcatuit din
doua cuvinte: un substantiv comun in cazul nominativ ,‘enigma’ si unul propriu in cazul genitiv,
‘Otiliei’.

Tema romanului este reprezentata pe de o parte de societatea burgheza in primele

decenii ale secolului XX, prezentata in aspectele ei esentiale si sub determinare social-
economica, iar pe de alta parte este prezentat destinului lui Felix Sima.

Compozitional,discursul narativ este alcatuit din douazeci de capitale numerotate cu

cifre, neavand un titlu sugestiv. Acesta este structurat pe mai multe planuri narative, care
urmaresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor: destinul Otiliei, al lui Felix, al
membrilor clanului Tulea si al lui Stanica Ratiu. Un plan urmareste lupta dusa de familia Tulea
pentru obtinerea mostenirii lui Costache Giurgiuveanu, prin inlaturarea Otiliei Marculescu. Al
doilea plan prezinta destinul tanarului Felix Sima care, ramas orfan, vine la Bucuresti pentru a
studia medicina, locuieste cu tutorele sau si traieste o iubire adolescentina. Autorul acorda
interes si planurilor secundare in scopul prezentarii a unei imagini ample a societatii citadine.

Conflictul principal al romanului se bazează pe relațiile dintre două familii înrudite,

Giurgiuveanu și Tulea, iar cel erotic privește rivalitatea dintre Felix și Pascalopol, pentru mâna
Otiliei.

Personajele romanului sunt tipice și evoluează în situații tipice, fiind reprezentative

pentru mediul social din care fac parte. Astfel, Otilia întruchipează tipul femeii cochete, Felix –
intelectualul în devenire, moș Costache – avarul (umanizat de iubirea pentru Otilia), Pascalopol
–moșierul bonom, Stănică Rațiu – tipul arivistului. Prin tehnica focalizării, caracterul
personajelor se dezvăluie progresiv, pornind de la datele exterioare ale existenței lor:
prezentarea mediului, a fizionomiei a gesturilor, a obișnuințelor.

Felix Sima este unul dintre personajele principale ale acestui roman și întruchipează
tipul intelectualului în devenire, ambițios, rațional. Acesta este caraterizat în mod direct încă de
la început de către narator: „un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean
[...] Fața îi era însă juvenilă și prelungă, aproape feminină din pricina șuvițelor mari de păr ce-
i cădeau de sub șapcă, dar culoarea măslinie a obrazului și tăietura elinică a nasului corectau
printr-o notă voluntară înâia impresie”, dar și de personaje: „N-am știut că faci azil de orfani”.
Felix vine la București, urmând să stea în casa tutorelui său, Costache Ghiurgiuveanu, pentru a
studia Medicina.Tanarul este, de asemenea personaj reflector, adica ofera informatii referitoare
la personaje, pe tot parcursul operei.

Felix se îndrăgosteșe de Otilia, considerând-o idealul feminin: „Otilia i se înfățișase de la

început ca o finalitate, ca un premiu mereu dorit și mereu amânat, al meritului lui. Voia să facă
ceva mare din cauza Otiliei și pentru Otilia”. Fata recunoaște că este o persoană dificilă: „Eu am
un comportament nefericit: mă plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată”, lucru care îl
chinuie și îl derutează pe băiat.

O trasatura a formulei estetice este ambiguitatea personajelor, astfel Felix nu este un

ambițios lipsit de scrupule, ci un tânăr foarte inteligent care își dorește să fie fericit. Atunci
când Otilia pleacă pe neașteptate la Paris cu Pascalopol, Felix are o scurtă aventură cu
Georgeta, protejata unui general bătrân, pe care i-o prezintă Stănică Rațiu. Această experiență
îl maturizează, reușind să privească altfel comportamentul Otiliei.

Peste ani, Felix îl revede pe Pascalopol, de la care află că Otilia s-a măritat cu un conte
argentinian: „a fost o fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine, rămâne o enigmă”. Băiatul se
realizează pe plan profesional, ajunge un medic renumit și se însoară cu o fată bogată care îl
introduce în înalta societate.

Personajele din romanul „Enigma Otiliei” subliniază realismul clasic balzacian, fiind
purtătoare ale unor trăsături dominante de caracter. Otilia dă dovadă de altruism și, renunțând
la iubirea pentru Felix, pleacă la Paris cu Pascalopol, întrucât nu dorea să fie un obstacol în
cariera tânărului.

In concluzie, criticul Nicolae Manolescu afirma ca: “<<Enigma Otiliei>> este un roman de
critic, in care realismul, balzacianismul si obiectivitatea au devenit program estetic”.