Tema si viziunea in romanul subiectiv “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte

de razboi” de Camil Petrescu

Modernismul este un curent literar aparut in perioada interbelica, promovat de Eugen

Lovinescu prin revista “ Sburatorul “ in anul 1919. Curentul se caracterizeaza prin accentual
asupra rolului fundamental al poetului si asupra relatiei acestuia cu lumea, cu opera sa, prin
preferinta pentru artele poetice, estetica uratului, transfigurarea limbajului obisnuit, metafore
inedite, ingambament, versul alb.

Camil Petrescu a fost un poet, prozator, dramaturg si filosof roman. El este adeptul
naratiunii subiective, unde naratorul este si personaj, marturisind “Eu nu pot vorbi onest decat
la peroana intai”, printre cele 2 romane ale sale “Ultima noapte” si “Patul lui Procust” innoind
romanul romanesc interbelic prin sincronizarea cu literatura universala.

Romanul ‘Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi’ a aparut in anul 1930 si
este un roman al experientei, psihologic, modern, subiectiv si citadin. Este un roman psihologic
prin tema, conflictul interior, protagonist ( o constiinta problematizanta) si prin utilizarea unor
tehnici ale analizei psihologice. Roman modern de tip subiectiv, deoarece are drept
caracteristici unicitatea perspective narative, timpul prezent si subiectiv, fluxul constiintei,
memoria afectiva.

Romanul este scris la persoana I sub forma unei confesiuniu a personajului principal,
Stefan Gheorghidiu, un intelectual intrasigen, atat cu sine, cat si cu ceilalti. Pe acelasi tipar sunt
construite majoritatea personajelor masculine din romanele si piesele de teatru ale scriitorului.

Titlul romanului semnifica prin alegerea si folosirea cuvantului “noapte” nesiguranta si

incertitudinea personajului principal, dar si ascunsul si irationalul. Cele doua “nopti” din titlu
marcheaza cele 2 experiente fundamentale din viata lui Stefan Gheorghidiu: dragostea si
razboiul, evenimente ce ii marcheaza viziunea. In final, acesta intelege ca drama razboiului este
mai puternica decat dezamagirea suferita in plan amoros.

Textul narativ este structurat in doua parti precizate in titlu, care indica temele
romanului: conditia intelectualului aflat in cautarea absolutului in dragoste, imaginea
Bucurestiului antebelic si cele doua etape fundamentale de cunoastere traite de protagonist:
iubirea si razboiul. Daca prima parte surprinde rememorarea iubirii matrimoniale esuate dintre
Stefan Gheorghidiu si Ela, partea a doua, construita sub forma jurnalului de campanie al lui
Stefan, urmareste experienta de pe front, din timpul Primului Razboi Mondial. Prima parte este
in intregime fictionala, in timp ce a doua valorifica jurnalul de campanie al autorului, articole si
documente din epoca, ceea ce confera autenticitatea textului.
 Romanul este alcatuit din doua parti numite ‘Cartea intai’ si ‘Cartea a doua’.
Prima parte are sase capitole, si anume ‘La Piatra Craiului in munte’, ‘Diagonalele unui
testament’, ‘E tot filozofie...’, ‘Asta-i rochia albastra?’, ‘Intre oglinzi paralele’, ‘Ultima noapte de
dragoste’. A doua parte are sapte capitole: ‘Intaia noapte de razboi’, ‘Fata cu obraz verde, la
Vulcan’, ‘Intamplari pe apa Oltului’,, ‘Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu’, ‘Comunicat
apocrif’.

Romanul debutează prin un artificiu compozițional acțiunea primului capitol la Piatra

Craiului în munte este posterioară întâmplărilor relatate în restul cărții întâi punct capitolul
pune în evidență cele două planuri temporale din discursul narativ timpul narării (prezentul
frontului) și timpul narat (trecutul povestii de iubire)..

Personajele romanului sunt: Stefan Gheorghidiu, student la facultatea de filosofie; Ela,

sotia lui, studenta la facultatea de litere; Tache si Nae Gheorghidiu, unchii lui Stefan; mama si
surorile acestuia; Anisoara, verisoara lui Stefan; Domnul G (Gregoriade), un dansator admirat de
femeile din inalta societate, precum si ofiterii de la popota.

Subiectul este mai de graba un pretext, romanul reconstituind, in prima sa parte

experienta cunoasterii prin iubire, cristalizand treptat, dramatic monografia unui sentiment
crezut absolute. Este o poveste de deagoste cu accese de gelozie, interpolate in povestea traita
aievea, a campaniei militare din Primul Razboi Mondial. Tragismul razboiului schimba scara de
valori a eroului, aducand prin noua imagine a sensurilor existentei anularea dramei conjugale.

Se poate observa o relatie de similititudine, fiindca incipitul si finalul apartin timpului

narat (prezentul), dar si o relatie de opozitie intrucat in partea de inceput a romanului
protagonistul era dominat de incertitudine, framantat ca sotia il insala, iar in final este
indifferent , dovada fiind scrisoarea anonima in care se confirma infidelitatea Elei si pe care o
ignora. Se detaseaza de trecut fiidca isi da seama ca pe langa dramele tulburatoare ale
victimelor, gelozia lui este insignifianta si se hotaraste sa-I ceara sotiei divortul, oferindu-i
aproape toata avere, “Adica tot trecutul”. Prin acest gest, Gheorghidiu isi acorda sansa de a gasi
iubirea ideala la care viseaza si isi pastreaza setae de cunoastere absoluta”.

In romanul “Ultima noapte de dragoste, inataia noapte de razboi” exista conflicte

interioare bine evidentiate, in plan second aflandu-se conflictele exterioare care functioneaza
doar ca pretext pentru manifestarea celor interioare. Conflictele interioare sunt puternice,
astfel, adevarata drama a lui Gheorghidiu nu provine din gelozie ci din faptul ca s-a inselat
atunci cand a ales-o pe Ela. Este o drama a iluziilor spulberate, a intelectualului care descopera
ca a gresit in cea mai importanta decizie: “nu ca m-ai inselat, ci ca m-am inselat”. De asemenea,
exista si un conflict exterior intre membrii familiei care lupta pentru averea unchiului Tache.
 Un episod sugestiv romanului este prezentat in primăvara lui 1916 în timpul unei
concentrări pe Valea Prahovei, Ștefan Gheorghidiu asistă la popota ofițerilor la o discuție
despre dragoste și fidelitate, pornind de la un fapt divers aflat în presă: un bărbat care și-a ucis
soția infidelă a fost achitat la tribunal. Această discuție declanșează memoria afectivă a
protagonistului trezind lui amintirile legate de cei doi ani și jumătate de căsnicie cu Ela.

" Eram însurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la Universitate și bănuiam că mă

înșală" este fraza cu care debutează abrupt (concentrează intriga) cel de al doilea capitol
"Diagonalele unui testament" dar și retrospectiva iubirii dintre Ștefan Gheorghidiu și Ela.

Tânărul, pe atunci student la filozofie, se căsătorește din dragoste cu Ela, studentă la

Litere, orfană crescută de o mătușă. Stefan Gheorghidiu are o viziune diferita asupra iubirii in
comparatie cu cei doi ofiteri, intrucat pentru el, iubirea barbatului cunoaste trei etape: initial
este ADMIRATIA, DUIOSIA (“iubesti din mila, din datorie, din duiosie pentru ca stii ca asta o
face fericita”), apoi se transforma in OBISNUINTA (“te obisnuiesti cu rasul si cu vocea ei”), iar in
final se transforma in IUBIRE PATOLOGICA, OBSESIE (“iti trebuie prezenta ei zilnica”), dar la o
analiză lucidă naratorului mărturisește că mai ales din orgoliu: "Începusem tot o să fiu măgulit
de admirația pe care o avea mai toată lumea pentru mine".

După căsătorie, cei doi soți trăiesc modest, dar sunt fericiți. Echilibrul tinerei familii este
tulburat de o moștenire pe care Gheorghidiu o primește la moartea unchiului său avar, Tache.
Ela se implică în discuțiile despre bani, lucru care lui Gheorghidiu îi displace profund: " Aș fi
vrut-o mereu feminină, deasupra acestor discuții vulgare". Mai mult, spre deosebire de soțul
său, Ela este atrasă de viața mondenă la care noul statut social al familiei îi oferă acces, , lucru
ce il face pe Stefan sa simta ca nu mai este centrul atentiei sotiei sale.

Un alt episod semnificativ operei, surprinde diferenta dintre intelectual si ceilalti la cina
de la unchiul Tache Gheorghidiu, atunci cand Stefan este singurul membru al familiei care nu
tolereaza jignirea adusa tatalui sau caruia i se reproseaza ca nu a asigurat familiei o siguranta
materiala si ramane demn chiar daca stie ca astfel isi scade considerabil sansele de a mai primi
vreo parte din mostenire. Cu toate acestea, curajul sau este apreciat de unchiul Tache care ii
lasa o avere considerabila. Mai mult, dupa primirea mostenirii, la insistentele Elei si ale familiei,
Stefan se implica intr-o afacere cu armament, insa pierde toata investitia, dovedind ca nu ii pasa
de bani si nu le intelege valoarea. Astfel, Nae Gheorghidiu, i se adreseaza critic: “N-ai simt
practic. Cu Kant ala al dumitale si cu Schopenhauer nu faci in afaceri nicio branza.”

In concluzie, principalele trasaturi ale romanului “Ultima noapte de dragoste, intaia

noapte de razboi” de Camil Petrescu sunt reprezentate de analiza psihologica, memoria
involuntara, fluxul constiintei si stilul anticalofil.