Sunteți pe pagina 1din 1

Teza la limba şi literatura română

Sem. al II-lea
I. (30p) Citeşte următorul fragment:
Fetiţule dragă,
Nu te supăra dacă nu-ţi scriu numaidecât după ce-ţi primesc scrisorile, dar în adevăr înot în
stele. Acuma m-au apucat frigurile versului şi vei vedea în curând ceea ce scriu. Îndată ce mă voi
muta de aici îţi trimit bani de drum; pân-atunci "Legenda" la care lucrez va fi gata şi fiindcă
luceafărul răsare în această legendă, tu nu vei fi geloasă pe el, fetiţul meu cel gingaş şi mititel, şi nu
te-i supăra că nu-ţi scriu imediat, nici că nu-ţi scriu mult.Cred că e un gen cu totul nou acela pe care-l
cultiv acum. E de-o linişte perfectă, Veronică, e senin ca amorul meu împăcat, senin ca zilele de aur ce
mi le-ai dăruit. Căci tu eşti regina stelelor din cerul meu şi regina gândurilor mele - graziosa -
graziosissima donna - pe care o sărut de mii de ori în somn şi trează şi mă plec ei ca robul din "O mie
şi una de nopţi".
10 aprilie 1882 Emin
(Corespondenţa inedită Mihai Eminescu – Veronica Micle)
1. Explică sensul secvenţei „înot în stele”. 6p
2. Indică motivul pentru care poetul îi cere iertare Veronicăi. 6p
3. Menţionează care va fi, în cele din urmă, titlul Legendei menţionate de poet. 6p
4. Descrie relaţia dintre cei doi utilizând şi sugestiile oferite de formula de adresare (Fetiţule dragă) şi
de semnătură (Emin). 6p
5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, o trăsătură a poetului rezultată din cuprinsul scrisorii. 6p
II.( 20p) Citeşte textul:
Brazii înalţi şi copleşiţi de nea
Par crini enormi acoperiţi de floare-
Cu dorul meu de pretutindenea
Te caut ca o plantă suitoare.
Sunt numai eu care mi-aduc aminte…
Din toate-ai dispărut, nu te mai vezi.
Doar inima cu dorul ei fierbinte
Topeşte-n jur imensele zăpezi.
(A.E. Baconsky, Miraj de iarnă)
1. Menţionează două teme literare. 5p
2. Identifică două figuri de stil diferite. 5p
3. Explică titlul poeziei. 5p
4. Precizează rolul punctelor de suspensie. 5p

III (40p). Scrie un eseu în care să ilustrezi o temă literară printr-un text studiat la clasă.
- încadrarea într-o orientare tematică;
- ilustrarea a patru elemente de structură şi de compoziţie ale textului ales, semnificative pentru
ilustrarea temei (incipit, final, relaţii temporale şi spaţiale, planuri, registre stilistice);
- prezentarea temei, reflectată în textul ales, prin referire la două episoade /secvenţe;

S-ar putea să vă placă și