Facultatea de Științe ale Educației

Master, M.I.E., Anul II

DREPT EDUCAȚIONAL

Profesor: conf. Dr. Ignătescu Camelia

Masterand: Cotor Alina-Daniela (Lucașciuc)

Suceava, 2015
 I. Actul juridic - terminologie

,,Binefacerea cea mai mare pentru oameni este să dea și să trăiască sub legi civile bune, ele îmblânzesc
puterea și o ajută să se facă respectată ca și cum ar fi înseși justiția. Ele au o influență asupra fiecărui individ,
sunt implicate în principalele acte ale vieții, îl însoțesc peste tot; sunt uneori unica morală a unui popor și sunt
întotdeauna parte componentă a libertății sale."

Jean-Etienne Marie Portalis

Acţiunile omeneşti săvârşite cu intenţia de a produce efecte juridice sunt numite „acte
juridice”, iar cele săvârşite fără o asemenea intenţie, dar care produc efecte juridice, sunt
numite „fapte juridice” (licite sau ilicite). Actul juridic civil este acordul de voinţe dintre două
sau mai multe persoane, cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic. În
doctrină, actul juridic civil a fost definit ca manifestarea de voinţă cu intenţia de a produce
efecte juridice, respectiv, de a naşte, modifica ori stinge un raport juridic civil.
Actul juridic civil prezintă următoarele elemente definitorii:
- actul juridic este o manifestare de voinţă liberă, conştientă şi exteriorizată spre a fi cunoscută
care provine de la un subiect de drept civil;
- manifestarea de voinţă este făcută cu intenţia de a produce efecte juridice specifice;
- efectele actului juridic constau în constituirea, modificarea sau stingerea unui raport juridic
civil concret.
Actul juridic civil constituie unul din cele mai importante izvoare de drepturi şi obligaţii, fiind
şi instrumentul care permite persoanei să participe la viaţa juridică.
Termenul de „act juridic” este utilizat în doctrină, jurisprudenţă şi legislaţie în două sensuri:
- de manifestare de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice civile (cu
semnificaţia de operaţiune juridică – negotium juris);

- de înscris constatator al manifestării de variaţi suportul material care consemnează

manifestarea de voinţă (instrumentum probaţionis, instrumentum).

Actul juridic civil a mai fost definit ca fiind "o manifestare de voință - unilaterală,
bilaterală sau multilaterală – săvârșită cu intenția de a stabili, modifica sau stinge, potrivit
dreptului obiectiv, raporturi juridice, cu condiția ca de existența ecestei intenții să depindă
însăși producerea efectelor juridice” - D. Cosma, Teoria generala a actului juridic civil,
Bucuresti, 1969, p.14. Pentru o definiție asemănătoare, a se vedea și A. Pop, Gh. Beleiu,
Drept civil. Teoria generală a dreptului civil, București, 1980, p.186-187, care însă subliniază
că introducerea în cuprinsul definiției a unui element de clasificare nu este de esență
fenomenului definit. S-a arătat însă că partea finală a acestei definiții, deși exactă pe fond, nu
este necesar a fi reținută, deoarece, pe de o parte, este inutilă, întrucât în prima parte a
definiției se afirmă că actul juridic este o manifestare de voință săvârșită cu intenția de a
stabili, modifica sau stinge raporturi juridice, iar, pe de altă parte, nu asigură decât
diferențierea actului juridic civil de faptul juridic (stricto sensu ) civil licit, nu însă și de cel
ilicit - Gh. Beleiu, Drept civil român, introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil.,
Bucuresti, 1995, p.117-118.
 II. Clasificarea actelor juridice

a) După criteriul numărului părţilor, distingem: acte unilaterale şi acte bilaterale

(multilaterale).
b) După criteriul scopului urmărit de părţi la încheierea actului, distingem între acte
juridice cu titlu oneros şi acte cu titlu gratuit.
c) După criteriul efectelor produse, actele juridice civile se împart în: constitutive,
translative şi declarative.
d) După criteriul importanţei lor, distingem între actele juridice civile de conservare,
de administrare şi de dispoziţie.
e) După criteriul conţinutului lor, actele juridice civile se împart în: patrimoniale şi
nepatrimoniale.
f) După criteriul formei cerute pentru valabila încheiere, distingem între actele
consensuale, solemne şi reale.

g) După criteriul momentului producerii efectelor, actele civile se împart în: acte între
vii (inter vivos) şi acte pentru cauză de moarte (mortis causa).
h) După rolul voinţei părţilor în stabilirea conţinutului lor, distingem între: acte
subiective şi acte condiţie.

i) După cum cuprinde sau nu modalităţi (termen, condiţie, sarcină), actele juridice
civile se împart în acte juridice civile pure şi simple şi acte juridice civile afectate de
modalităţi.
j) După criteriul raportului dintre ele, distingem între acte principale şi acte accesorii.
k) După criteriul legăturii cu cauza (scopul), distingem între acte juridice civile
cauzale şi acte juridice civile abstracte.

l) După criteriul modalităţii încheieri lor actele juridice civile se împart în acte strict
personale şi acte care pot fi încheiate şi prin reprezentant.
m) După criteriul denumirii lor legale distingem între acte juridice tipice (numite) şi
acte juridice atipice (nenumite).
n) După modul lor de executare actele juridice civile se divid în: acte cu executare
dintr-o dată (uno ictu) şi acte cu executare succesivă.

III. Condițiile actului juridic civil

Prin condițiile actului juridic civil vom înțelege acele componente care trebuie sau pot sa
intre în structura actului juridic civil, deci elementele din care este alcătuit actul juridic civil.

În considerarea înțelesului polivalent al termenului "condiție", în doctrina și jurisprudență,

pentru desemnarea condițiilor actului juridic civil, se preferă uneori utilizarea expresiei
"elementele actului juridic civil"sau chiar "cerințele actului juridic civil". Termenul este
consacrat de legislația noastră, art.948 C.civ. în expresia "condițiile esențiale pentru validarea
unei convenții...", iar, mai recent, în Legea nr.105/1992 sunt întrebuințate constant expresiile
"condiții de fond" și "condiții de formă".
 capacitate

Consimțământ

de fond
obiect

Condițiile
actului juridic cauză

ad validitatem
de formă
ad probationem

pentru opozabilitate față de terți

Condiţiile actului juridic civil pot fi clasificate în funcţie de mai multe criterii:
Nr. crt. Criterii Clasificarea condițiilor
1. După aspectul la care se referă a)Condiții de fond,care
privescconținutul actului juridic civil
b)Condiții de formă,care se referă la
modul de exteriorizare a voinței
2. După obligativitatea sau neobligativitatea a) Condiţii esenţiale, cerule pentru
respectării lor la încheierea actului juridic valabilitatea actului
civil b) Condiţii neesenţiale, sau
întâmplătoare, cele care pot fi
prezente ori pot lipsi, fără a afecta
valabilitatea actului
3. După sancţiunea nerespectării lor a) Condiţii de validitate, a căror
nerespectare se sancţionează cu
nulitatea actului juridic
b) Condiţii de eficacitate, a căror
nerespectare nu atrage nulitatea
actului juridic civil, ci alte
consecinţe: neputinţa dovedirii
actului cu alte mijloace de probă;
inopozabilitatea faţă de terţi etc.
Consimțământul:

Consimţământul este o manifestare de voinţă ce exprimă hotărârea părţilor de a încheia

actul juridic. El are natura unui proces psihologic complex declanşat de anumite nevoi pe care
subiectul tinde să le satisfacă printr-un mijloc reprezentat de un fapt sau de un act juridic
asupra căruia subiectul deliberează şi în temeiul unui motiv ia hotărârea de a încheia un
anumit act, pe care o exteriorizează spre a fi cunoscută de cealaltă parte. Potrivit art. 1204
C.civ. „Consimţământul părţilor trebuie să fie serios, liber şi exprimat în cunoştinţă de cauză.”
Motivul care determină subiectul de drept să încheie actul juridic civil se numeşte scopul sau
 cauza actului juridic civil şi este primul element al voinţei juridice, iar hotărârea de a încheia
actul juridic civil, exteriorizată, se numeşte consimţământ şi constituie cel de-al doilea
element.

să provină de la o persoană cu discernământ

Condițiile expres
consimțământului Să fie exteriorizat

tacit

Să fie dat cu intenție de a produce efecte juridice

eroare
dol
Să nu fie alterat de vicii de consimțământ
violență

leziune

Error in negatio
obstacol

Error in corpore Nulitate

absolută

Viciu de consimțământ Error in substantiam

Eroarea
Error in personam

Indiferență Diminuarea contraprestației

De fapt

De drept

Dolul- (viclenia): Potrivit art. 1214 C.civ. – (1) „Consimţământul este viciat prin dol atunci
când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi ori
când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor
împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.”
 când cade asupra elementelor importante
principal (dolul ale încheierii actului juridic atrage
Dolul malus) anularea actului
incident (dolus cand înșelăciunea cade asupra unor elemente
incidens)/secundar nedeterminante pentru încheierea actului
juridic si nu atrage nulitatea actului dar da
dreptul la o acțiune în despăgubire.
· Dolul este compus din doua elemente: un element subiectiv, intențional, care constă
în inducerea în eroare a unei persoane pentru a încheia un act juridic, și un element
obiectiv, material, care constă în folosirea de mijloace viclene, respectiv diferite
mașinațiuni, șiretenii ori diverse manopere viclene făcute cu scopul inducerii in
eroare a persoanei. Este sancționat cu anularea actului, în cazul dolului principal și dă
dreptul la o acțiune în despăgubire, în cazul dolului incident.

Violența - acel viciu de consimțământ ce constă în amenințarea unei persoane cu un

rău de asemenea gravitate, încât această amenințare să îi insufle o temere care să o
determine să încheie un act juridic pe care în lipsa acestei temeri nu l-ar fi încheiat. În
funcție de natura răului, violența este: violență fizică( vis) și violență morală(motus). După
caracterul amenințării, se distinge: amenințare legitimă și amenințare nelegitimă.

Violența se analizează sub doua elemente: un element subiectiv (stare psihologică)

constând în insuflarea temerii de natură a constrânge victima la încheierea actului și un
element obiectiv, exterior, constând în constrângerea persoanei care poate fi de natură
fizică (amenințare cu torturi, mutilare), de natură patrimonială (distrugerea bunurilor) sau
de natură morală (onoare, cinste etc.). Este sancționată cu anularea actului, și dă dreptul la o
acțiune în despăgubire.

Leziunea - o pagubă ce rezultă din disproporția existentă între prestațiile reciproce

ale părților.

Leziunea are o aplicație restrânsă, atât în privința persoanelor, cât și a actelor juridice
(minorii între 14 și 18 ani și numai la actele de administrare încheiate de aceștia fără
încuviințarea ocrotitorului legal). Majorul nu poate, pentru leziune, să exercite acțiunea în
resciziune (în anulare). Prin excepție, în cazul în care după acceptarea expresă ori tacită a
succesiunii, succesiunea ar fi absorbită sau micșorată prin descoperirea unui testament,
necunoscut în momentul acceptării (art. 694, final C. civ.) sau în cazul unei convenții de
asistență ori salvare maritimă, majorul poate invoca leziunea ori cere, în ultima ipoteză
majorarea contraprestației (Legea 42/1997). Efectul leziunii este „o disproporție a echivalenței
prestațiilor“ ca urmare a intervenției unui viciu de consimțământ grefat pe capacitatea
restrânsă a minorilor, care nu poate fi sancționat decât cu nulitatea relativă. Cel ce invoca
leziunea trebuie să facă dovada disproporției de valoare între cele două prestații –
contraprestații.

IV. Bibliografie:

Codul civil.

Beleiu Ghe., Drept civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007

Beleiu Ghe., Drept civil român, introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil.,
Bucuresti, 1995,
Cosma D., Teoria generala a actului juridic civil, Bucuresti, 1969
Diaconu C., Firică C., Drept civil, Ed. Universitaria, Craiova, 2011
Dogaru I., Contractul, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1983
Doaru I. Valenţele juridice ale voinţei, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1994

Pop A., Gh. Beleiu, Drept civil. Teoria generală a dreptului civil, București, 1980

Voicu C. Teoria generală a dreptului, Ed. Universul Juridic, București, 2010.