BIBLIOGRAFIE

1. Dorel Ungureanu, Teoria creionului roșu, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2001
2. Dorel Ungureanu, Teoria și practica evaluării în educație, Editura Mirton, Timișoara,
2001
3. Marian D. Ilie, C. Strungă, M. Petrescu, G. I.Codorean, M. Harkai, C.M. Țîru, Teoria și
practica evaluării, Editura Eikon, Timisoara, 2009
4. Emil Surdu, Prelegeri de pedagogie generală. O viziune sociopedagogică, Editura
Didactică şi Pedagogică, 1995
5. Emil Surdu, Otilia Sanda Bersan, Fenomenul educațional, Editura Universității de Vest,
Timisoara, 2008
6. Vasile Timiș, Evaluarea. Factor de reglare și optimizare a educației religioase, Editura
Renașterea, Cluj-Napoca, 2003
7. Constantin Strungă, Evaluarea școlară, Editura de Vest, Timișoara, 1999
8. Angulo-Rasco F., Blaco N. Teoria y desarollo del curriculum, Editura Aljibe, Malaga,
1994
9. Adrian Stoica, Reforma evaluării în învățământ, Editura Sigma, București, 2000
10. I. Jinga, A. Petrescu, M. Gavotă, V. Ștefănescu, Evaluarea performanțelor școlare,
Editura Aldin, București, 1999
11. Liliana Stan, Pedagogia preșcolarității și școlarității mici, Editura Polirom, Iași, 2014
12. Radu I. T., Evaluarea în procesul didactic, Editura Didactică și Pedagogică, București,
2000
13. S. Cristea, Dicționar de termeni pedagogici, Editura Didcatică și pedagogică, București,
1998
14. P. Lisievici, Evaluarea în învățământ: cadru conceptual și metodele esențiale (II),
Revista de pedagogie, nr.1-2, 1993
 CONCLUZII

În contextul actualei reforme a învăţământului românesc, evaluarea este parte integrantă a

procesului de învăţământ. Problematica evaluării este una prioritară în contextul educaţional din
ţara noastră şi destul de complexă, fiind un domeniu care în ultimii ani a suferit modificări
esenţiale, prin diversificarea conţinuturilor şi îmbogăţirea metodelor şi tehnicilor de evaluare.
Multă vreme nu i s-a acordat acestui instrument educativ o importanţa cuvenită, aceasta
fiind considerată sursa soluţiilor de perfecţionare în actull didactic, integrându-se organic în
procesul de învăţare. Astfel, procesul educativ implică cu necesitate proiectarea simultană a
triadei predare - învăţare - evaluare, orice schimbare produsă în cadrul uneia influenţează
modalităţile de realizare a celorlalte, producând o adevărată reacţie în lanţ.
Învăţământul preşcolar românesc permite în zilele noastre, prin aplicarea noului
curriculum naţional, parcurgerea unui traseu individualizat de educare şi formare a preşcolarilor.
Calitatea şi nivelul actului educaţional se reflectă în momentul evaluării.
Evaluarea trebuie concepută nu numai ca un control al cunoştinţelor sau ca mijloc de
măsuare obiectivă, ci ca o cale de perfecţionare, ce presupune o strategie globală a formării.
Operaţia de evaluare nu este o etapă suprapusă procesului de învăţare, ci constituie un act
integrat activităţii pedagogice. Evaluarea constituie o validare a justeţei secvenţelor educative, a
componentelor procesului didactic şi un mijloc de delimitare , fixare şi intervenţie asupra
conţinuturilor şi obiectivelor educaţionale.

În vedera conceperii şi aplicării adecvate ale evaluării în activităţile preşcolare, ar trebui

să se ţină cont de câteva mutaţii de accent, constatate în ultimul timp, având drept consecinţe
redimensionarea şi regândirea strategiilor evaluative, în consens cu o serie de exigenţe:

• extinderea acţiunii de evaluare de la verificarea şi aprecierea rezultatelor, la evaluarea

procesului, a strategiei care a condus la anumite rezultate; evaluarea nu numai a elevilor, ci şi a
conţinutului, a metodelor, a obiectivelor, a situaţiei de învăţare
• luarea în calcul şi a altor indicatori, alţii decât achiziţiile cognitive, precum conduita,
personalitatea elevilor, atitudinile etc.
 • centrarea evaluării asupra rezultatelor pozitive şi nesancţionarea în permanenţă a
celor negative
• transformarea copilului într-un permanent partener al educatorului prin autoevaluare,
interevaluare şi evaluare controlată
• raportarea rezultatelor la obiectivele definite şi la evoluţia societăţii
Evaluarea preşcolară reprezintă un ansamblu de activităţii dependente de anumite intenţii.
Acestea transcend datele imediate şi contingente, raportându-se la o serie de funcţii şi scopuri
bine determinate. Scopul evaluării nu este de a parveni la anumite date, ci de a perfecţiona
procesul educativ. Raportat la derularea unei secvenţe de învăţare sau prin relaţionare la un
ansamblu structurat de activităţi de formare, se desprind funcţii ale evaluării specifice
dimensiunii normative (constatativă, diagnostică, prognostică), respectiv funcţii specifice
dimensiunii formative (motivaţională, decizională, informaţională).

Privite din punctul de vedere al educatorului, funcţiile evaluării vizează:

• culegerea de informaţii cu privire la măsura în care au fost realizate obiectivele stabilite;

• controlul asupra activităţii desfăşurate ;
• stabilirea eficienţei organizării, structurării, accesibilizării conţinutului, a alegerii
strategiei adecvate grupei sau indivizilor din grupă;
• descoperirea unor lacune, dificultăţi, rămâneri în urmă pentru ca pe baza lor să se
elaboreze un program de recuperare (cu întreaga grupă, pe grupe mici sau individual) ;
• anticiparea, proiectarea , organizarea şi conducerea ştiinţifică, eficientă a următoarelor
secvenţe de instruire .
Pentru preşcolar, funcţiile specifice ale evaluării îi ajută :

• să fixeze, să consolideze şi să reţină cunoştinţele prin repetare şi întărirea pozitivă pe

care evaluarea o determină, să le integreze în sisteme ;
• să-i mărească încrederea în forţele proprii şi să-i descurajeze comportamentele negative;
• îi susţine interesul pentru cunoaştere stimulându-i şi dirijându-i învăţarea ;
• contribuie la formarea capacităţii de autoapreciere şi la stimularea tendinţei de
autoafirmare ;
• contribuie la întărirea legăturii grădiniţei cu familia.
Toate aceste funcţii demonstrează necesitatea includerii evaluării în activitatea didactică.
Ele apar şi se actualizează diferenţiat, prin prevalenţa uneia faţă de alta la un moment dat. O
probă evaluativă oarecare nu îndeplineşte toate funcţiile posibile în aceeaşi măsură. Toate
funcţiile se pot întrezări, mai mult sau mai puţin, în toate situaţiile de evaluare.

Activitatea educativă în grădiniţă este complexă şi solicită forme de evaluare variate,

multiple, adaptate la particularităţile preşcolarilor. Diversitatea situaţiilor didactice, precum şi
multitudinea de obiective ale evaluării presupun conceperea şi aplicarea unor strategii diferite
care să mijlocească procesul evaluativ. Astfel, în grădiniţă sunt utilizate următoarele strategii şi
forme de evaluare:

Evaluarea formativă (continuă) este indispensabilă înr-o pedagogie a formării centrate pe

copil. Rezultatele se raportează, după fiecare secvenţă, la obiective, cu scopul de a înregistra
lacune, greşeli sau a confirma eficienţa învăţării. Evaluarea formativă ajută la prevenirea unor
distorsiuni în învăţare, provenite din surse afective (nesiguranţă, încredere nejustificată,
indiferenţă).

Evaluarea formativă are implicaţii atât în activitatea educatoarei/institutorului, cât şi în

cea a copilului. Funcţia diagnostică şi prognostică sunt valorificate pentrul copil în stabilirea
caracteristicilor viitorului program instructiv-educativ. Copilul va învăţa mai eficient dacă
beneficează de rezultatele evaluării, şi le asumă parţial ca autoevaluare, dacă înţelege
semnificaţia evaluării. Este o evaluare continuă, ea evită ruperea procesului de învăţare sau
reluarea unor trasee lungi (greşit parcurse), printr-o învăţare conştientă de obiectivele,
desfăşurarea şi rezultatele sale (feed-back). Continuitatea propriu-zisă nu este însă nci posibilă,
nici necesară. Nu pot fi fixate norme de timp sau cantitate de informaţii ce se evaluează,
evaluarea depinde de amplitudinea proceselor cognitive implicate, complexitatea activităţii,
posibilităţile celui educat. Evaluarea este necesară după fiecare secvenţă semnificativă a
învăţării, fără care nu se poate înainta în proces. Chiar dacă cere un consum mare de timp,
frecvenţa evaluării nu poate fi prea mare.

Evaluarea formativă se mai caracterizează prin punerea în legătură a rezultatelor sale cu

activitatea trecută şi cu cea viitoare. Astfel, este o evaluare sumativă repetată, de sancţionare a
copiilor care nu obţin performanţe în timp, cu scopul de a cultiva încrederea în propriile
capacităţi de reuşită în învăţare.
 Evaluarea sumativă este tipul de evaluare prin care se constată nivelul de performanţă
atins în raport cu anumite exigenţe de formare care au fost stabilite la începutul unei perioade
lungi de învăţarre sau care se formulează abia în momentul evaluării. Cosntatările se exprimă în
calificări atribuite copiilor, clasificări sau promovări ale acestora.

În grădiniţă putem vorbi de evaluare iniţială în momentul venirii copilului în instituţie şi

evaluare finală, la părăsirea acesteia, când trebuie să i se completeze fişa psiho-pedagogică
finală (profil de personalitate, inventar de cunoştinţe, interese şi posibilităţi de învăţare) pentru a
se recomanda înscrierea la şcoală.

Autoevaluarea este o formă de trecere la autonomie (de exemplu reconstituirea unei

imagini din bucăţele poate fi autoevaluată). Există activităţi pe care preşcolarul nu este capabil să
le autoevalueze fără exerciţiu prealabil. Pentru autoevaluare este necesară cunoaşterea
obiectivului şi a căii de realizare. Atunci când preşcolarul se autoevaluează, rezultatele sunt
superioare.

Evaluarea clinică se realizează pentru preşcolarii cu probleme în evoluţie, de către un

specialist (psihiatru, psiholog). Prescripţiile pentru activitatea ulterioară diagnosticării, vor ţine
seama nu numai de simptome, ci şi de relaţiile dintre factorii psihologici, sociali şi educaţionali
care influenţează performanţele copilului.

În fiecare secvenţă educativă, într-o primă fază, educatoarea preia unele din obiectivele
din programă, le adaptează particularităţilor copiilor şi situaţiilor de învăţare, le ordonează liniar
şi ierarhic pentru a le înscrie în logica didactică. Pentru ca evaluarea să fie posibilă, educatoarea
va descrie pentru sine şi pentru copil modalităţile în care se va manifesta comportamentul scontat
prin care se exprimă fiecare obiectiv, condiţiile în care se aşteaptă ca acesta să apară şi nivelul de
performanţă al achiziţiilor (minime, medii, maxime).

În faza ulterioară, după procesul de învăţare, educatoarea va recurge la metode şi

instrumente de culegere de date, care conduc la rezultate cantitative. Acestea vor fi prelucrate
apoi calitativ, prin raportare la obiective.

Pragul de acceptabilitate al rezultatelor (performanţelor) este variabil de la o etapă a

învăţării la alta, de la un copil la altul. În perioada de învăţare exigenţele sunt mai reduse,
exerciţiile şi probele de control, mai uşoare. Angajarea în învăţare şi un minim de rezultate sunt
satisfăcătoare. Se tinde însă spre performanţe maxime, spre curba rezultatelor în formă de ’’J’’,
spre aplicaţii, transfer. Educatoarea va fi tolerantă în manifestările de egocentrism, subiectivism,
faţă de supraaprecierea rezultatelor proprii sau ale prietenilor.

Prezentarea obiectivelor şi criteriilor de apreciere a realizării acestora îl ajută pe preşcolar

să preia unele criterii de apreciere. Este util şi necesar să verbalizeze aceste criterii. Nota este
exclusă în calificarea copiilor preşcolari. Se folosesc calificative în limbaj comun (foarte bine,
bine), stimulente materiale sau simbolice pentru recompensare sau sancţionare, cu grija de a da o
tentă optimistă evaluării, care se face în raport cu rezultatele anterioare, cu ale celorlalţi copii din
grup, nu doar cu obiectivele propuse.

În funcţie de specificul vârstei preşcolare, metodele de culegere a datelor pentru evaluare

vor fi: observaţia, conversaţia, studiul produselor activităţii, analiza procesului de integrare
socială, testul, ancheta. Dintre acestea, un loc aparte îl ocupă observaţia şi conversaţia.

Metoda observaţiei facilitează educatoarei obţinerea unei părţi însemnate de date

despre preşcolar prin observarea comportamentului în condiţii obişnuite (uneori şi provocate, în
condiţii anume create pentru a se edifica asupra unor aspecte ambigue). Nu se va limita la
observaţia spontană, ci va realiza şi observaţia sistematică, stabilindu-şi obiectivele de urmărit,
mijloace şi activităţi programate, dispunând de metode de înregistrare, ordonare, prelucrare
narativă sau codificată. Elementul de comportament supus observării va fi circumscris şi descries
prin indicatori semnificativi. Sunt de evitat definiţiile vagi şi se va nota frecvenţa, periodicitatea
sau durata comportamnetului observat, folosind grille, coduri pentru o înregistrare rapidă. Pot fi
folosite şi mijloace tehnice de înregistrare a manifestărilor: magnetofon, aparat de fotografiat,
înregistrare video etc. Rezultatele sunt evaluate cu ajutorul unor scale ce diferenţiază calităţi ale
comportamentului observat. Se ţine seama şi de factorii de distorsiune, perturbatori, ce ţin de
subiectul analizat (oboseala, dezinteresul), de observator (subiectivism, tendinţa de a evita
extremele) şi de caracteristicile evaluate.

Conversaţia curentă cu copilul aduce date neorganizate, nesistematice. Se recurge atunci

la conversaţia dirijată sau semidirijată, axată pe problemele care ne interesează, ale cărei
rezultate sunt apoi prelucrate şi sistematizate.

Alte metode de culegere a datelor în vederea evaluării sunt: ancheta şi chestionarea

adulţilor, testele etalonate, probele docimologice, fişele de muncă independentă. Acestea
împreună cu cele menţionate mai sus, fac posibilă evaluarea, eficientizând procesul educativ.

Deoarece activitatea din grădiniţă are preponderent un caracter formativ-educativ, cu

finalităţi de prespectivă, ce nu se pot concretiza pe termen scurt, ci într-o viziune de construcţie
pas cu pas, în colaborare cu alţi factori (familie, şcoală, media, societate), evaluarea este
fragmentară, incompletă, unele rezultate apărând mai târziu, în şcoală sau la finele ei. Formarea
unor deprinderi de activitate intelectuală, conducerea operaţiilor gândirii de la concret spre
abstract, logic, raţional şi manifestarea deprinderilor şi abilităţilor în comportamentul copiilor nu
se pot evidenţia decât după perioade mari de timp, în perspectivă.

Evaluarea preşcolarilor este dificilă şi permite doar prognoze pe termen scurt, dar este
importantă şi necesară pentru educator şi copii pentru cunoaşterea nivelului atins în dezvoltarea
personalităţii, care este departe de cristalizare, pentru individualizare şi eficienţă în activitate.

Învăţământul preşcolar are caracter oral, nu există teme pentru acsă, iar evaluarea se face
oral sau prin fişe de evaluare. Preşcolarii trebiue evaluaţi unul câte unul, educatorul trebuie să
reţină ce a spus copilul, nu se poate relua corectarea ca în lucrările scrise. Desigur, fişele de
evaluare pot fi reluate, dar ele nu conţin concepte, reguli, legi, ci doar rodul activităţii copililui,
la care el poate ajunge şi din întâmplare, fără o înţelegere verificabilă împlinirii celor propuse
prin obiective.

Totodată evaluarea se extinde şi la activitatea de predare şi la măiestria educatorului de a

realiza obiectivele propuse, de a individualiza învăţarea, de a facilita achiziţia noilor cunoştinţe,
dar mai ales de a forma, de a educa tânăra generaţie în vederea integrării într-o societate
dinamică şi solicitantă.Creativitatea, spontaneitatea, independenţa, spiritul critic, modul de
autoevaluare sunt mai dificil de supus unei evaluări obiective. Este mai uşor să evaluăm fişele de
activitate matematică decât creaaţiile plastice ale copiilor sau nivelul autonomiei personale.

La începutul fiecărui an şcolar, primele două săptămâni sunt rezervate culegerii de date
pentru cunoaşterea fiecărui copi. Metodele utilizate de educatoare sunt:

• observarea copilului în timpul diferitelor activităţi şi momente din programul zilnic,

consemnarea în protocoale individuale sau fişe psiho-pedagogice
• dialogul cu copilul şi cu părinţii, pentru cunoaşterea dezvoltării psiho-fizice, a nivelului
 de cunoaştere, a deprinderilor preşcolarilor
În timpul anului şcolar, se realizează în mod implicit o evaluare continuă a nivelului de
cunoştinţe şi deprinderi prin oportunităţile oferite de regimul zilnic, fişele de evaluare, observaţie
zilnică, prin convorbiri, studiul produselor activităţii, test.

La sfârşitul anului şcolar şi la finele unui ciclu se impune o evaluare atentă, detaliată a
copiilor pentru a stabili programul următor sau pentru a finaliza fişele psihopedagogice de acces
în şcoala primară. Pentru acest scop se planifică o perioadă de circa două săptămâni de evaluare
finală.

Fiecare tip de activitate şi fiecare categorie de activităţi comune are forme şi metode specifice.
Se vehiculează o serie de caiete de muncă independentă şi fişe de evaluare consacrate în
practică, ce pot fi însă îmbogăţite şi diversificate. Cele mai multe s-au elaborat în sfera
activităţilor matematice sau pentru exerciţiile grafice.

În povestiri, repovestiri sau convorbiri se apelează la recunoaşterea unor scene din

poveşti, ordonarea lor cronologică, recunoaşterea unor obiecte, fiinţe, lucruri.

La activităţile de educaţie plastică şi activităţile practice evaluarea se realizează chiar prin

analiza creaţiilor; la educaţie muzicală sau la artă dramatică se pot organiza serbări sau spectacole
pentru părinţi, iar la activităţile de educaţie pentru societate se propun acţiuni de curăţenie, ordine,
autogospodărire, îngrijirea spaţiilor verzi sau împodobirea sălii (în care pot fi evaluate contribuţiile
fiecărui copil). De asemenea, la educaţie fizică se aplică probe de motricitate, forţă, rezistenţă,
îndemânare specifice vârstei.

Contribuţia jocurilor şi a activităţilor alese, a opţionalelor şi extinderilor se evaluează împreună

cu cea a activităţilor comune, deoarece este dificil să determinăm cât din performanţele copiilor se
datorează fiecărei forme de activitate. Important este ca la finele fiecărei activităţi, preşcolarii să-şi
îmbunătăţească rezultatele, să se comporte conform regulilor stabilite de comun acord.

Astfel, prin toate aceste forme de evaluare şi metode de apreciere a rezultatelor, preşcolarii
devin treptat capabili să se autoaprecieze, să descopere ce au lucrat bine, corect, ce achiziţii noi au, dar
şi ce lipsuri trebuie compensate. De asemenea părinţii preşcolarilor vor putea afla rezultatele evaluării
prin întâlniri periodice, prin scrisorii tematice, prin intermediul copiilor care vor duce acasă desene, fişe,
felicitări, tablouri confecţionate de ei, sporind astfel preocuparea acestora pentru muca educativă şi
conţinutul informaţional vehiculat de educatori şi atrăgând sprijinul lor ca parteneri în educaţie.

Aşadar, prin evaluare, educatoarea îşi îndeplineşte misiunea nobilă de a pregăti copilul pentru o
integrare fără disfuncţii în şcoală, de a urmări ce se întâmplă cu el şi după terminarea grădiniţei,
furnizând învăţătorilor datele necesare continuării acţiunii instructiv-educative pe diferite trepte.
Urmând paşii unei evaluări eficiente şi respectând cerinţele acesteia, constituie o modalitate de a
moderniza procesul de învăţământ, precum şi de a spori rolul educaţiei în formarea personalităţii.

Prezenta lucrare este o propunere de a gândi evaluarea ca pe un prilej de perfecţionare

continuă a întregului demers didactic, care, prin complexitatea sa, răspunde tuturor cerinţelor societăţii
actuale.