9.

3 Dispozitive interferentiale

Obtinerea fenomenului de interferenta prin suprapunerea a doua sau mai multe (dar
finite) unde electromagnetice într-o regiune din spatiu cere îndeplinirea simultana a mai multor
conditii. Astfel, undele trebuie sa aiba aceeasi frecventa, sa provina de la aceeasi sursa (pentru a
exista coerenta) si sa aiba elongatiile paralele.

Respectarea acestor cerinte impune ca un dispozitiv interferential sa fie un divizor de

unde; unda incidenta fiind divizata în doua sau mai multe unde care, dupa ce parcurg drumuri
optice diferite, se suprapun într-o regiune din spatiu producând fenomenele de interferenta
conform conditiilor (9.38) si (9.39).

Constructiv, exista o larga varietate de dispozitive interferentiale care se pot clasifica în

doua categorii în functie de principiul de divizare.

a) Dispozitive interferentiale prin divizarea frontului de unda.

Principiul metodei consta în divizarea cu oglinzi,lentile, aperturi si ecrane a frontului de

unda provenit de la o sursa primara în doua sau mai multe fronturi de unda secundare a caror
suprapunere ulterioara da figura de interferenta.

10 Oglinzile lui Fresnel divizeaza frontul de unda primar provenind de la sursa S cu

ajutorul a doua oglinzi plane O1 si O2 care fac un unghi α foarte mic între ele, α<1o, fig 9.2.

Sursele secundare S1 si S2 sunt imaginile virtuale ale sursei S date de oglinzile O1 si O2,
fasciculul de la S parând sa provina de la sursele S1 si S2. Pe ecranul E, în regiunea de interferenta
se obtin franjele de interferenta care sunt vizibile daca între sursa S si ecran se intercaleaza
paravanul opac P pentru a împiedica iluminarea directa de catre sursa S a ecranului. Se observa ca
sursele S, S1 si S2 se afla pe cercul cu centrul în M si de raza r=MS, iar distanta dintre sursele
secundare este:

S1S2==2a=2αr
 Calculul interfranjei notata cu I si definita ca distanta pe ecran dintre doua maxime sau
doua minime consecutive ale intensitatii luminii, conduce la rezultatul:

, unde D=OM.

20. Biprisma Fresnel este alatuita din douaprisme identice, cu unghi refringent mic,
asezate baza în baza, fig 9.3. Prin refractie se formeaza sursele secundare S 1 si S2, imagini virtuale
ale sursei S primara încât regiunea de interferenta pare a proveni din suprapunerea undelor
provenind de la acestea.

30 Oglinda lui Lloyd utilizeaza o sursa primara S asezata foarte apropiat de planul (sau
prelungirea acestuia) oglinzii plane OG, fig 9.4.

Sursa S1 este chiar sursa primara S, iar cea de a doua sursa secundara S2 este imaginea
sursei primare în oglinda. Franja centrala se afla în punctul O (în afara regiunii de interferenta) si
este întunecata, dupa se observa daca se apropie ecranul E de marginea oglinzii; în punctul O’
undele sunt în opozitie de faza datorita defazajului de π radiani introdus de reflexia aer-sticla pe
oglinda (S1O’=S2O’).

40 Bilentilele Billet constau dintr-o lentila convexa L taiata diametral în doua, jumatatile
fiind usor distantate una de alta, fig. 9.5.

Lumina emisa de sursa primara S formeaza dupa refractia în cele doua jumatati de lentila,
doua imagini reale S1 si S2 care sunt sursele secundare coerente ce genereaza regiunea de
interferenta.

50 Dispozitivul lui Linnik. În acest dispozitiv sursa primara punctiforma S emite unde
sferice având frontul de unda MN. O lama semitransparenta plan-paralela P este asezata în calea
propagarii luminii emise de sursa S, atenuând putin unda, dar fara a deforma frontul de unda. În
lama este practicata o apertura S’ care este sursa unor unde sferice cu centrul în S’ si având
frontul de unda M’N’, fig. 9.6.

Undele MN sî M’N’ provenind de la aceeasi sursa sunt coerente si dau figura de

interferenta sub forma unor inele concentrice alternativ luminoase si întunecate pe ecranul E.

60 Dispozitivul lui Young este dispozitivul experimental tipic pentru divizarea frontului de
unda si consta dintr-un paravan plan opac P în care sunt prevazute doua aperturi (fante) asezate
simetric fata de axul optic principal pa care se afla sursa primara S, fig 9.7.
 Datorita simetriei dispozitivului (SS1=SS2) frontul de unda al undei primare emise de
sursa S este divizat de fantele S1 si S2 ce reprezinta sursele secundare. Suprapunerea fronturilor de
unda emise de aceste surse secundare ce îndeplinesc prin geometria dispozitivului conditiile de
coerenta, da în spatiul cuprins între paravanul P si ecran, figura de interferenta.

Se pune problema determinarii distantei x=OM, pentru ca în punctul M de pe ecran sa se

obtina franja luminoasa de ordinul k. Se considera ca mediul dintre paravan si ecran este aerul
astfel încât drumurile optice coincid cu cele geometrice. Se noteaza d1=S1M, d2=S2M, 2a=S1S2 si
cu D distanta dintre paravan si ecran. P1 si P2 sunt proiectiile surselor S1 si S2 pe ecran.

Diferenta de drum dintre undele care pornesc din sursele secundare S 1 si S2 si ajung în M
este:

Δ=d1-d2 (9.40)

si, pentru ca în M sa se obtina franja luminoasa de ordinul k trebuie sa îndeplineasca conditia

(9.38), adica:

astfel încât:

(9.41)

Pentru a calcula diferenta d2-d1 se scrie teorema lui Pitagora în triunghiurile dreptunghice
P1S1M si P2S2M, scazându-se apoi relatiile obtinute. Rezulta:

d12=D2+(x-a)2
 d22=D2+(x+a)2

si apoi:

(d2-d1)(d2+d1)=4xa. (9.42)

Se noteaza x=xk pentru a ilustra ca în punctul M se obtine maximul luminos de ordinul k

si se aproximeaza:

d2+d1=2D (9.43)

atâta timp cât 2a<<D. Se obtine:

si având în vedere conditia (9.41) rezulta relatia:

(9.44)

ce stabileste pozitia maximului luminos de ordinul k pe ecran.

Pentru a obtine în punctul M cea de=a k-a franja întunecata se pune conditia (9.39):

si se obtine:

Interfranja, definita ca distanta pe ecran dintre doua maxime sau doua minime luminoase
succesive, este data, de exemplu, cu ajutorul relatiei (9.44) prin expresia:

(9.45)

depinzând numai de lungimea de unda a radiatiei incidente si de parametrii geometrici (D,2a) ai

dispozitivului, franjele fiind echidistante.

b) Dispozitivele interferentiale prin divizarea amplitudinii fasciculului incident

 În acest caz, fasciculul este incident pe o lama semitransparenta care divide fasciculul
(prin reflexia si refractie) în doua fascicule a caror suprapunere ulterioara genereaza regiunea de
interferenta.

Practic, sunt utilizate doua tipuri de lame semitransparente: lama plan-paralela si pana
optica.

10 Lama plan-paralela este un paralelipiped semitransparent cu fetele opuse perfect

paralele cu ajutorul caruia se obtin franje de interferenta, numite franje de egala înclinare, în
reflexie sai în transmisie, fig. 9.8.

S (1) (2) (3)

i i

n0

n1

d r r

(1’) (2’) (3’)

Fig 9.8 Lama plan-paralela

Undele (1),(2),(3),…. Dau prima suprapunere,franje de interferenta prin refexie localizate la
infinit,iar undele (1’),(2’),(3’),…..dau prin suprapunere,franje de interferenta prin transmisie
localizate la infinit.Cu ajutorul unor lentile convergente dispuse pe traiectoria razelor se obtin
figuri de interferenta localizate în planul focal al lentilelor.

Conform formulelor lui Fresnel,daca se considera amplitudinea undei incidente egala cu

unitatea , atunci amplitudinile undelor refractate sunt:

(1)0,20; (2) 0,09 si (3) 0,008, iar ale undelor refractate

sunt:

(1’)0,96; (2’) 0,038 si (3’) 0,001

În consecinta , în aparitia fenomenului de interferenta contribuie semnificativ numai

primele doua raze,contributia celorlalte raze urmând a fi neglijate pentru moment.

Analizând pentru început , obtinerea franjelor de interferenta prin reflexie se considera o

sursa monocromatica punctiforma S care emite un fascicul de lumina sub un unghi de grosime
d,având indicele de refractie n.Fie n0 indicele de refractie al mediului în care se afla lama plan-
paralela.

Datorita simetriei dispozitivului,franjele sunt simetrice fata de normala la suprafata lamei

ce trece prin punctul în care se afla sursa S,au forma unor inele concentrice alternativ luminoase
si întunecate si se numesc inelele lui Haidinger. Franjele se pot vizualiza pe un ecran E dispus în
planul focal al lentilei convergente L,fig 9.9.

S (1) E

i F (2)

D L n0
 A C

r d n

Fig 9.9 Interferenta prin reflexie obtinuta cu lama plan-paralela

Fasciculele (1) si (2) care se suprapun în punctul P reprezinta fasciculul direct reflectat în
A si respectiv fasciculul refractat în A, refractat apoi în B si initial refractat în C.Diferenta de
drum optic între aceste doua fascicule este, conform fig 9.9:

(9.46) unde termenul apare datorita reflexiei dintr-un mediu mai putin refringent pe un mediu
mai refringent (n>n0) în punctul A.Într-adevar , experientele lui Fresnel si ale lui Wiener
referitoare la efectele chimice ,ale lui Drude si Nernst asupra efectelor fluorescente si ale lui Ives
si Fry asupra efectului fotoelectric arata un salt de faza de radiani,caruia îi corespunde o

diferenta de drum la reflexia dintr-un mediu cu indicele de refractie mai mic pe un mediu cu
indice de refractie mai mare.

Deoarece:

(9.47)

(9.48)
unde r este unghiul de refractie (transmisie) al luminii în lama plan-paralela, având în vedere si
legea Snellius-Descartes pentru refractia luminii:

(9.49)

expresia diferentei de drum optic (9.46) capata forma:

 (9.50)
sau:

(9.51)

Întrucât franjele de interferenta care se obtin în planul focal al lentilei convergente

depinde ca pozitie de diferenta de drum optic care este functie numai de unghiul de incidenta
(9.51) , acesta se numesc franje de egala înclinare.

În punctul P va exista o franja luminoasa daca este îndeplinita conditia

adica:

, k∈Z

(9.52) si o franja întunecata atunci când adica:

, k∈Z
(9.53)

În cazul interferentei obtinuta prin transmisie cu lama plan-paralela, fasciculele care se

suprapun sunt (1’) si (2’) si dau în planul focal al lentilei L1 franje cu aceleasi proprietati ca ale
celor obtinute prin refelexie,fig 9.10.

i
 A C n0

d r

B i i (2’)

G L’

(1’) E

P’
 Fig 9.10 Interferenta prin transmisie obtinuta cu lama plan-paralela

Diferenta de drum optic între fasciculele (1’) si (2’) care parcurg drumurile
si respectiv este:

(9.54)

care se aseamana relatiei (9.46),dar lipseste termenul deoarece acum în punctul C are loc
reflexia luminii dintr+un mediu mai refringent pe un mediu mai putin refringent (n>n0).

Se observa ca:

astfel ca dupa înlocuiri în (9.54) si având în vedere legea Snellius+Descartes pentru refractia
luminii (9.49), se obtine diferenta de drum optic:

sau:

(9.55)

Franjele luminoase se obtin în conditia:

, k∈Z
(9.56) iar franjele întunecate în conditia:

, k∈Z (9.57)

Din compararea conditiilor (9.54),(9.53) cu conditiile (9.56), (9.57) se constata ca între

franjele de interferenta prin reflexie si prin transmisie, de acelasi ordin, exista o diferenta de faza
de radiani si , în consecinta , fenomenele de interferenta produse prin reflexie sunt
complementare celor produse prin transmisie.

20Pana optica reprezinta un mediu optic semitransparent cu fete plane si de grosime

variabila, cu ajutorul caruia se obtin franje de interferenta în reflexie sau în transmisie.Pentru
variatii mici ale grosimii penei si pentru incidente ale radiatiei apropiate incidentei normale,
franjele sunt localizate pe fatt penei si se numesc franje de egala grosime sau franjele lui
Fizeau,fig 9.11.
 S (2) (1) M

1 C n n0

O B D (1’)

(2’)

Fig. 9.11 Pana optica

Franjele de interferenta în reflexie se obtin pe suprafata care în fig 9.11 este ipotenuza
OM a penei optice si se datoreaza suprapunerii fasciculelor (1) si (2) între care exista o diferenta
de drum optic:
 (9.58)

termenul datorându-se reflexiei aer-sticla.

În ipoteza incidentei cvasinormale se poate aproxima :

, unde d este
grosimea penei în punctul C de pe ipotenuza OM si atunci diferenta de drum optic este:

(9.59) ce
justifica denumirea de franje de egala grosime (diferenta de drum optic depinde numai de
grosimea penei în punctul de incidenta).

Franjele luminoase se obtin pe suprafata ipotenuzei în punctele în care adica:

iar

franjele întunecate în punctele în care adica:

Din relatia (9.59) rezulta ca în vârful O al penei optice se obtine o franja întunecata

deoarece pentru d=0 rezulta .

În cazul interferentei în transmisie fasciculele (1’) si (2’) formeaza figura de interferenta

tot pe suprafata ipotenuzei penei optice , franjele obtinute în acest caz fiind complementare celor
obtinute prin reflexie, deoarece diferenta de drum optic este:

(9.60) pentru
grosimi lent variabile ale penei si incidenta cvasinormala a radiatiei.

Un dispozitiv experimental utilizat pentru obtinerea interferentei în reflexie cu pene

optice îl reprezinta dispozitivul numit “ inelele lui Newton ” în care pana optica o reprezinta
regiunea de grosime variabila a aerului cuprins între fata unei lentile plan –convexe L si o oglinda
plana OG, fig 9.12.
 (2) (1) (2) (1)

A D

B E

OG F G

Fig.9.12 Dispozitivul experimental “Inelele lui Newton”

Franjele care se obtin pe fata convexa a lentilei sunt cercuri de egala grosime, alternativ
luminoase si întunecate cu centrul în punctul B, numite inelele lui Newton.

Se presupune ca în punctul D se obtine un inel întunecat de ordinul k si se doreste sa se

determine raza rk=AD a acestui inel.Se noteaza AB=x,BC=d0 si AC=DG=d, mediul în care se
efectueaza experinta fiind aerul n0=1.Fasciculele care interfera distructiv în punctul D , notate (1)
si (2), parcurg drumuri optice a caror diferenta este:
 (9.61) unde

termenul apare datorita reflexiei aer-sticla. Aproximând:

unde:

d=d0+x, diferenta de drum optic

se scrie:

(9.62) întrucât
n0=1.

Aplicând teorema înaltimii pentru AD=rk se obtine:

(9.63) unde R
este raza convexitatii lentilei.

Din relatiile (9.62) si (9.63) rezulta:

si

punând conditia de minim luminos: se obtine:

de unde
rezulta raza inelului întunecat de ordinul k:

(9.64)

În cazul întâlnit cel mai des experimental , cazul în care lentila se sprijina pe oglinda,
d0=0 si atunci:

(9.65) λ fiind
lungimea de unda a radiatiei incidente.

Figure 1