Felicia Viţelariu (Năpîrcă)

Masterand- Literatura română în context european

Anul II-zi

ELEGIE XII-imaginea dincolo de text

Născută la 10 februarie 1956 în Bucureşti, Mariana Marin este absolventă a liceului I.

Neculce din Bucureşti şi mai târziu a Facultăţii de limbă şi literatură română din cadrul
„ Universităţii Bucureşti ”.

Membră a „ Cenaclului de luni ” încă din anii studenţiei, condus de Nicolae Manolescu, se
remarcă încă de atunci prin creaţiile sale literare. Îţi face debutul în revista „ Convingeri
comuniste ” în anul 1976, debutul editorial fiind cu volumul „ Un război de o sută de ani ” în
1981. Este prezentă cu ciclul de poeme „ La întretăierea drumurilor comerciale „ , în volumul
colectiv ” Cinci ” în 1982 alături de Romulus Bucur, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter şi
Alexandru Musina. În anul 1986 publică volumul „ Aripa secretă ” care este supus unei cenzuri
stricte din partea comuniştilor, datorită prezenţei accentelor social-politice care prezentau o
poezie non-conformistă, o poezie confesivă plină de tensiune, o poezie sensibilă în contextul
unei epoci în care minciuna şi impostura ocupau un loc important.

Volumul „ Atelierele „ publicat în 1981 la editura „ Cartea Românească ” , tipărit şi în ediţie

bilingvă romano-franceză la editura „ Est-Samuel Fostei ” la Paris ,tradusă de Alain Paiuit şi cu o
grafică de V. Kazar ,este unul deosebit în contextul literaturii postmoderniste. Fragmente din
aceste poezii pot fi identificate şi în paginile volumului „ Aripa secretă ” , din 1986, dar care au
fost cenzurate.

Din Atelierele face parte şi „ Elegie XII ” , o poezie plină de un lirism senzual, plină de
conştiintă plină de transpuneri ale realului. Elementele de legatură prezente în poezie creează
relaţii pline de înţelesuri diferite. Există metafore care par să aibă o semnificatie preexistentă şi
care asociază tema iubirii de cea a morţii. Aceste metafore introduc o notă de ermetism, ce
amplifică sentimentul de non-comunicare:

„ Îţi cer să fugim în haul ce ni s-a dat ”

Imaginea creativă se află în centrul poeziei, moartea este privită ca o soluţie ce încorporează
materia:

„ Între sânii mei a înnoptat moartea ”

Iubirea si maternitatea sunt adăpostite şi coexistenţiale cu moartea:

„ Dar între mine şi tine (se spune)

Va exista întotdeauna o Europă sau o Mare Roşie ”

este aici un paralelism important, între noi doi va exista o distanţă , sunt două imagini
tulburatoare imaginea morţii este asociată cu viaţa insăşi, Europa sau Marea Roşie, puse aici în
opoziţie cu mine şi tine.

„ Limba în care gândesc eu cuvântul moarte

Nu este limba în care gândeşti tu cuvântul iubire ”

Sugestia că ar trebui să fie încă iubire se amplifică, cuvântul iubire a căpătat o solemnitate
gravă, dureroasă o succesiune de elogii aduse trecutului, care propun la final o fugă, o fugă ca
soluţie a uitării trecutului.

``Să fugim în hăul ce ni s-a dat``, ca o soluţie salvatoare a destinului.Viaţa organică este cea care
va inţelege spre final că doar prin moarte putem trăi dragostea. Limbajul ocult , plin de înţelesuri,
metaforele logice, contruiesc semnificaţii:

„ Între care va înnopta şi atunci moartea ”

Poezia care se vrea un soi de document a Marianei Marin este plină de conşiinţă, de transpunere
a realului idilic înr-un spaţiu auster plin de semnificaţii.

BIBLIOGRAFIE:

R,G. TEPOSU-in Viata Romaneasca, nr 6, 1982

EUGEN SIMION , Sfidarea retoricii,1985

Al. Cistelecan in Familia, nr. 10,1987