Ministerul educației, culturii și cercetării al Republicii Moldova

Lucrare practică
Disciplina: Literatura sec. IX

Tema: „Împărat și proletar”

Mihai Eminescu

Student:Viscun Roxana
Doctor în filologie: Cazacu Adriana

Chișinău 2020
GENEZA 
Publicat la 1 decembrie 1874 în Convorbiri literare, prima parte a poemului fusese conceput cu
patru ani înainte, în perioada studiilor sale de la Viena și Berlin, într-o epocă de mari frământări.
Sub influența lecturilor din Marx și Engels, Eminescu scrie în 1870 poezia Proletarul sau Ideile
unui proletar urmată Umbre pe pânza vremii, scrisă în 1971, sub influența mișcării revoluționare
a proletariatului francez.
Prima varianta - scrisa la Viena - se intitula 'Proletarul' sau 'Ideile proletarului', si se limita
numai la discursul proletarului agitator.
Versiunea a doua a fost scrisa in timpul studiilor berlineze si se intitula 'Umbre pe pinza
vremii'. Trebuia sa constituie finalul poemului 'Memento mori ( Panorama desertaciunilor)' si
cuprindea - pe linga discursul proletarului - tabloul plimbarii Cezarului pe malul Senei si pe cel
al infringerii prin lupta a Comunei din Paris.
Versiunea definitiva vede lumina tiparului la intoarcerea poetului in tara. Apare la Iasi in
'Convorbiri literare' la 1 decembrie 1874 sub titlul 'Imparat si proletar'.

Tema: Poezia este un adevarat poem de idei, in care poetul abordeaza o tematica bogata:
- relatia antagonica dintre exploatati si exploatatori,
- revolta impotriva nedreptatii si inegalitatii sociale,
- tema predestinarii,
- tema nestatorniciei sortii,
- devenirea istorica a omenirii

Compozitia poemului justifica antiteza din titlu. Poetul opune meditatia filozofica a Cezarului -

din ultima parte - rechizitoriului denuntator al proletarului la adresa claselor exploatatoare
si indemnurilor lui anarhice la revolutie.

Poemul se compune din patru tablouri care prezintă, pe rând, tema relației antagonice dintre
exploatatori și exploatați, tema revoltei împotriva nedreptății și a inegalității, tema predestinării,
tema nestatorniciei sorții, pentru a încheia într-o viziune sceptică asupra devenirii istorice a
omenirii și a atitudinii față de aceasta.

Primul tablou (strofele 1-23) este un discurs prin care sub înrâurirea lecturilor marxiste poetul
face o analiză a pozițiilor diametral opuse dintre proletari și societatea burgheze.
Într-o tavernă mohorâtă, un proletar cu o conștiință mult superioară decât a celorlalți, rostește un
discurs revoluționar care începe cu definirea proprietății ca un furt.Sunt denunțate pe rând
diferite aspecte și instituții  ale societății burgheze, puternicul lor caracter de clasă: dreptatea și
legea. Pentru ce bogați, legea nu este nimic altceva decât o modalitate de a se apăra: Ei îngrădiți
de lege, plăcerilor se lasă, iar morala  Virtutea pentru dânșii nu există. Însă /V-o predică, căci
trebuie să fie brațe tari,  religia o frază de dânșii inventată.
În fața tuturor acestor nedreptăți, există o singură scăpare- revolta Zdrobiți orânduirea cea crudă
și nedreaptă / Ce lumea o împarte în mizeri și bogați.
Proletarul din poezia lui Eminescu cere ca să fie distrus frumosul, ca expresie a perversității
burgheziei: Sfărâmați statuia goală a Venerei antice. Ba chiar îndeamnă la o distrugere totală a
monumentelor acestei civilizații corupte. Palatele, templele trebuie dărâmate, incendiate
transformate în uriașe necropole, mărturii ale măreției luptei înaintașilor. Numai după ce totul va
fi transformat în scrum, vor dispărea mizeria și bolile din lume, iar bunurile vor fi la îndemâna
tuturor.
Aducând pentru prima dată în literatura noastră figura proletarului, Eminescu atrage atenția, într-
o poezie de un mare patos revoluționar, asupra nemiloasei exploatări a omului, lansând
totodată idei anarhiste și utopice proprii vremii.
În al doilea tablou (strofele 24-28), se configurează mult mai clar antagonismul social. Ideile nu
mai sunt emise de proletar, ci de poetul însuși care face din reflecțiile Cezarului vârful mândru al
celor ce apasă ce trece palid în gânduri adâncit. El crede în fatalitatea răului în lume , în
persistența nedreptății și a minciunii și în asuprire: Istoria umană în veci se desfășoară/Povestea
ciocanului ce cade pe ilău.
El trebuie să salute cea grupă zdrenţuită care îi face loc tăcut şi umilit pentru că Mărirea-i e în
taină legată de aceştia, iar aceştia sunt forţa nebănuită pe care, manevrând-o, împăratul sileşte la
jug pe cei ce se revoltă.
Tabloul al treilea (strofele 29-32) evocă lupta comunarzilor pentru apărarea Comunei. Prin
elogierea luptei eroice a proletarilor parizieni, Eminescu se face apărătorul ideilor din discursul
proletarului. Ideea fundamentală din această parte este că revoluţia este singura capabilă să
delimiteze cele două lumi, una care moare şi alta care se naşte, să transforme o societate în care
exploatarea a condus la degradarea fiinţei.
Tabloul este zugrăvit în culori vii, cu predominarea roșului, simbol al sângelui. Aici, ca și în
primul tablou, autorul folosește tonuri contrastante, alternanța de alb-negru, liniile statuare, ca în
imaginea femeilor ca marmura de albe, cu păr bogat și negru.
Partea a treia este strâns legată în plan ideatic de prima parte cu deosebirea că tot ceea ce acolo
se desfăşura în plan declarativ, aici se concretizează în cel al revoluţiei.
Tabloul al patrulea (strofele 33-42) se leagă de cel de-al doilea și pezintă
meditația sceptică și pesimistă a Cezarului detronat asupra destinului umanității. Pentru el,
motorul vieții este dorința de mărire a omului. În nu oricui îi este dat să își îndeplinească dorința.
Unul devine sclav, iar altul împărat. Ajuns ca moșneagul rege Lear, din tragedia lui Shakespeare,
cu o cunună uscată de paie, Cezarul, sprijinit de o salcie, pare că vede năluca unei flote
scheletice, plutind fără țel pe mare. Un determinism orb guvernează lumea și orice sforțare de a
te sustrage acestei forțe obscure este menită eșecului. Întreaga filozofie a Cezarului se reduce la
un aforism Că vis al morții eterne e viața lumii-ntregi.

În meditația Cezarului, apar idei și concepte filozofice schopenhaueriene:

1. voința oarbă de a trăi
2. identitatea omenirii cu individul și a acestuia cu omenirea
3. incognoscibilitatea formelor lumii și vieții
4. negarea totală a acțiunii

EXPRESIA ARTISTICĂ Poetul creează un cadru adecvat în care cei doi – proletarul și

Cezarul – își rostesc discursul, respectiv meditația. Pentru primul, locul este o tavernă mohorâtă,
unde epitetul ornant (murdare, posomorâte, -ntunecoase, pribegită, săraci sceptici) creează o
atmosferă apăsătoare.
Meditația Cezarului are loc într-un spațiu amplu (marea lină, tainica pădure), de dimensiuni
cosmice în care conținutul sceptic al meditației reiese din cele trei simboluri:
1. al perisabilității lumii (scheletele de lemn ale corăbiilor)
2. al melancoliei si tristeții apăsătoare (Cezarul veghează trunchiul cel plecat/ Al salciei
pletoase)
3. al gloriei prăbușite  (Cununa cea de paie îi atârna uscată)
În discursul său, proletarul recurge la exclamații și interogații, comparații, definiții poetice. 
Caracterul de clasă al legilor burgheze este sugerat printr-o metaforă cerul lor de
legi sau îngrădiți de lege.
Structura societății burgheze cu birocrația ei și instituțiile complicate cu rolul de a oprima este
prezentată tot printr-o metaforă, cu sugestii alegorice A statelor greoaie cară trebuie-
mpinse. Tot printr-o metaforă este redată opera de artă decadentă corpuri de ninsori cu sensul de
nuduri.
Nu lipsesc alegoria Religia – o frază de dânșii inventată/Ca cu a ei putere să vă aplece-n
jug; metonimia Ardeți acele pânze cu corpuri de ninsori
 Arta compoziției
 anafora  zdrobiți…//Sfărâmați//  (strofele 15, 16, 17, și 18)
 enumerația Apare în construcțiile anaforice de mai sus și se întinde pe mai multe strofe sau
pe un singur vers.
 antiteza – ia naștere din opoziția dintre cele două categorii sociale.

În concluzie, poezia Împărat și proletar este o meditație romantică în care atitudini, idei și

soluții contradictorii își găsesc expresia poetică într-o construcție compozițională solidă,
structurată în patru părți relaționate prima cu a treia și a doua cu a patra și opuse prin antiteză, de
această data prima cu a patra și a doua cu a treia, dar și o bogată limbă poetică.