ASPECTE ALE COPILĂRIEI ÎN LITERATURA ARTISTICĂ

Literatura  pentru copii a apărut odată cu constituirea literaturii. Ea cuprinde un mare număr de
opere, dintre care unele fac parte din literatura propriu-zisă, dar, în decursul timpului, au fost
anexate domeniului literaturii. Cărți precum: Esopia, Alexandria, Halima etc, au fost preluate  de
literatura pentru copii din domeniul literaturii populare scrise. Astfel, ca:Don Quijote de la
Mancha, Robinson Crusoe, Guliver, Hukleberry Finn, unele creații ale lui pușkin, Tolstoi,
Cehov, Anatole France etc. sunt părți indiscutabile din capodoperele literaturii universal.În afară
de acestea, un număr mare de cărți ce aparțin unor povestitori pentru copii, ca: Perrault, Colodi,
Andersen, Lewis Carrol, Frații Grimm, Iar în literatura română remarcăm cărțile scriitorilor: Ion
Creangă, Eugen Ionesco, Marin Sorescu, Gellu Naum, Titina Nica Țene, Petre Ispirescu, Elena
Farago, Nina Cassian, Lucia Bibarț, Mircea Cărtărescu etc.  Tot în această categorie intră
basmele populare culese de Ion Pop-Reteganu, unele cărți de aventuri ale lui Jules Verne, unele
lucrări cu caracter științifico-fanstatice, precum și unele lucrări educative.După cum se observă
această sferă care cuprinde cărți despre universul copiilor este foarte mare.
Spre deosebire de acest domeniu al literaturii beletristice există și un domeniu al literaturii care
zugrăvește chipuri de copii al căror univers se întrepătrunde în cea mai mare parte cu cea a
literaturii pentru copii. Această literatură în care copilul apare ca un personaj principal al unei
opere literare  și care oglindește plastic și sugestiv aspecte ale copilăriei este de dată mai recentă
și alcătuiește un sector aparte al literaturii.În acest sens a scris S.Iosifescu în studiile “Despre
copil și literatură, Viziunea specifică, Lumea lui Dickens și Literatura pentru copii, în Oameni și
cărți,  apărută la Editura de Stat, București, 1946, p.207-233.
Literatura pentru copii cuprinde și opere literare în care personajele sunt oameni maturi sau ființe
fantastice, chiar și plante, animale, sau lucruri precum în fabule.Operele literare la care facem
referire au drept temă prezentarea copilului și a copilăriei.Copilul, după studiile pe care le-am
făcut, ca personaj al unor opere literare apare în literatureă abia la sfârșitul secolului al.XVIII-
lea, când l-a descoperit Jean Jaques Rousseau.
Spre deosebire de literatura contemporană pentru copii, literatura clasică elină și latină este
preocupată de prezentarea vieții omului matur. În operele literare ale antichității personajul
principal este un om trecut de prima tinerețe, omul ajuns la vârsta  deplinei
împliniri.Personajele Iliadei  și alei Odissei lui Homer sunt trecute de vârsta tinereții.Ahile,
Hector, Priam, Agamemnon, Ulysse-toți sunt bărbați maturi, trecuți de treizeci de ani. Doar
sclava Briseis este o copilă.Personajele prezente mai tinere ca Oreste, Pilade, Haemon, precum și
a unor tinere ca Antigona și Ismena, la Sofocle, nu modifică cu nimic caracterul de bază al
literaturii grecești care-prin excelență- este preocupată să înfățișeze virtuțile și patimile
bărbaților, contradicțiile din sufletele acestora, din viața lor.
Literatura Evului mediu-preocupată de elementele etice și religioase- prezintă tot omul matur.De
abia din Renaștere se simte în literature necesitatea prezentării artistice a tânărului, care pășește
temerar pragul vieții, desi cea mai reprezentativă opera a acestei perioade- Divina Comedie a lui
Dante- prezintă în prim plan pe eroul central, aflat la începutul călătoriei sale prin infern,
purgatoriu și paradis la “mijlocul vieții sale “…Sunt însă prezentate în această sublime opera și
destinele unor tineri și tinere ca Paolo  Malatesta, Beatrice Francesca da Rimini etc.
În literatura clasică franceză, alături de omul matur ca personaj întâlnim și pe un tânăr, prezentat
încă schematic, ca o problemă și mai puțin ca un personaj viu. Don Rodrigue și Chimene sunt
tineri cu gândire matură, care  își înfrânează pasiunile subordonându-le datoriei și onoarei.
Autorul i-a creat așa cum ar trebui să fie, nu așa cum se întâlnesc, uneori, în viață.
Cum aminteam mai sus, primul scriitor preocupat de prezentarea copilului ca personaj literar,
este Jean Jaques Roisseau. Emile  este una dintre operele remarcabile ale umanității care
dezvăluie un aspect nou al vieții- până în acele vremuri neexplorat de literature: copilul și
copilăria.La baza acestei opere-apărută în 1762 și  considerată ca un tratat de educație- stă ideea
că omul se naște bun, dar societate îl strică:L`homme este bon par natur; il est corrompu par la
societe. S-au scris multe cu privire la concepția lui Rousseau, dar nu s-a precizat încă faptul că
acesta  nu formulează aici o dogmă.Emile este, în același timp, prima operă literară care
demonstrează necesitatea revoluției, a unei revoluții care să acorde omului atributul demnității
prin instaurarea unei epoci de libertate, egalitate, fraternitate. Lozinci folosite ca propagandă de
comuniști, pentru a acoperii crimele lor în numele acestor idealuri.
În secolul al XIX-lea, copilul devine personajul principal al unor povestiri și romane de faimă
mondială. În literatura engleză, Charles Dickens este cunoscut prin operele sale care a zugrăvit
aspecte ale copilăriei, precum în David Cooperfield  care este un roman cu caracter
autobiografic. În acest roman redescoperim farmecul copilăriei zugrăvit în tonuri mohorâte.
În Oliver Twist autorul relatează artistic aventurile unui copil încăput pe mâinile unor bandiți și
care, cu greu, reușește să se smulgă de sub influența acestora. Ceea ce se obserbă în cărțile lui
Dickens, cum ar fi: Nicolas Nickleby,  Mica Dorrit,  este preocuparea scriitorului de a înfățișa
totodată și mediul social în care se dezvoltă personajele din cărțile sale.Scriitorul englez este
primul scriitor care găsește o aplicație literară a principiilor lui Rousseau. A;a cum scria Vera
Călin în Cuvânt înainte la Nicolas Nickleby, în anul 1960, precum și Silvian
Iosifescu, op.cit.p.215-226.
În literatura franceză, Alphonse Daudet prezintă viața unor copii în mediul școlar- în cunoscutele
sale romane: Le petit Chose(Piciul ) care a apărut în 1868, și Jack-1876- adevărate capodopere
cu observații subtile și poezie. Jules Verne oglindește și el lumea copiilor, cum ar fi ]n :Un
căpitan la 15 ani. Iar Hector Malot- cunoscut scriitor pentru tineret- a devenit cunoscut prin
romanul  Sans famille (Singur pe lume )-apărut în anul 1878- în care sunt narate emoționant
peripețiile prin care trece micul Remi în căutarea familiei sale.
La italieni s-a impus pe plan mondial cartea lui Edmondo de Amicis, care se numește Cuare-
Inimă de copil,  iar în literature americană, cărțile lui Mark Twain, printre care :Prinț și cerșetor,,
Hucklebery Finn  și Tom Sawyer.
În literature rusă a secolului XIX au apărut o sumedenie de cărți în care descoperim lumea
copilăriei, printre care:Cronica unei familii a lui Acsakov, Copilăria lui Nichita de A.Tolstoi,și
cărțile lui Dostoievski Suflet de copil și  Precocii.
Mihai Ralea scria în Valori , apărută la Edicura Fundațiile Regale, București, 1935, pagina 151,
că literatura secolului XIX”a fost preocupată, printr-o tardive reminiscență de rousseauism, de
alcătuirea sufletească a copilului cu zbuciumul și micile ei tragedii “.
În Rusia secolului XX, Maxim Gorki scrie o serie de povestiri autobiografice unde descoperim
copilăria sa și imaginea socială a societății ruse.
Nu trebuie uitată literatura științifică-fantastică care se adresează copiilor, mai ales
tinerilor. Prima poveste science-fiction românească este considerată lucrarea Finis
Romaniae de Al. N. Dari (1873), o scurtă poveste de istorie alternativă. Lucrarea prezintă istoria
din România după moartea subită a lui Carol I și o revoluție împotriva noului domnitor, care
declară o republică în România. Povestea următoare a fost Spiritele anului 3000, o utopie scrisă
doi ani mai târziu, în 1875, de către un adolescent sub pseudonimul Demetriu G. Ionnescu, care
va deveni mai târziu cunoscut sub denumirea de Take Ionescu, politicianul român. Povestirea are
loc în anul 3000, atunci când pământul este populat de oameni mici de statură, care ajung la
maturitate la 15 ani. Din punct de vedere politic, monarhiile au fost eliminate, toate statele sunt
republici care fac parte dintr-o confederație mondială. Religia și războaiele au dispărut si
București, un oraș grădină, este capitala unei Românii în frontierele sale naturale (etnice), în
urma unei hotărâri dată de Tribunalul Suprem.
Primele lucrări românești de science fiction au fost influențate de literatura europeană
occidentală și în special de romanul astronomic. La începutul anilor 1900, Victor Anestin a fost
un popularizator notabil al științei, care, în afară că a scris sute de articole și cărți despre știință, a
scris trei romane science-fiction: În anul 4000 sau O călătorie la Venus (1899), O tragedie
cerească, Poveste astronomică (1914) și Puterea științei, sau Cum a fost omorât Răsboiul
European, Poveste fantastică (1916). O tragedie cerească este una dintre cele mai vechi
descrieri despre posibilitatea utilizării puterii atomice în războaie, fiind publicată în februarie
1914, în același an cu povestirea lui H. G. Wells The World Set Free.
Primul roman SF românesc este considerat a fi În anul 4000 sau O călătorie la Venus (1899) de
Victor Anestin. Povestea se desfășoară în mileniul al IV-lea când doi oameni de știință au
construit o rachetă și zboară spre Venus. Acolo ei descoperă o societate tehnocratică, care este
foarte avansată, dar ai căror cetățeni nu au niciun sentiment: există ideea că perfecțiunea poate fi
atinsă prin eradicarea completă a sentimentelor. Este o societate unafectată de războaie sau de
boală și fără restricții legalizate, și pare o lume ideală. Totuși, în finalul acestui roman dramatic,
oamenii de pe Pământ distrug mașinile electronice care întrețin societatea de pe Venus și țin
emoțiile cetățenilor săi sub control.
Romanele SF următoare cele mai importante au apărut în 1914: Un român în lună de Henri
Stahl, despre posibilitatea aterizării pe lună și O tragedie cerească din nou, de Victor Anestin.
După 1990 au apărut numeroase cenacluri în România care au publicat mai multe fanzine (de
obicei cu o viață scurtă, de maxim de 3 – 4 numere): Aergistal (Cluj-Napoca),  Nova 5,
5 și Sfeno  ++ (Galați), Brain (Brașov), Sfinx (Târgoviște), Cronautși Vladimir Colin’s
Newsletter (Oțelul -
Roșu), Katharsis (Ploiești), Pyyrat și String(București), Nebuloasa15 (Focșani), Sigma (Piatra
Neamț).
Între 1992 și 2003, Editura Nemira a publicat sute de traduceri și câteva romane
românești în Colecția Nautilus, dintre care Așteptând în Ghermana de Dănuț Ungureanu,
romanul steampunk 2484 Quirinal Ave. și romanul cyberpunk Cel mai înalt turn din
Baabylon ambele scrise de Sebastian A. Corn.
În prezent, există tendința de a se concentra mai degrabă pe fantezie decât pe ficțiune științifică,
existând puține edituri care publică în continuare scriitori români de literatură științifico-
fantastică, cum ar fi editurile Amaltea și Tritonic.
În țara noastră, în primele decenii ale veacului al XX-lea au apărut opera valoroase care
oglindeau copilăria.O pleiadă de scriitori:Ion Călugăru, Panait Istrate și George Mihail
Zamfirescu insistă în operele lor asupra cadrului social în care copilăria se dezvoltă. Un loc
aparte îl ocupă Mihail Sadoveanu în care este zugrăvită copilăria unor ființe ca Lizuca, Benoni,
Băiețel, Niculăieș, Onișor ș.a. La rândul său, Ion Agârbiceanu a zugrăvit copilăria lui Vasilică și
a Nicuței în preajma bunicului Damian.Acest scriitor este alături de Creangă, Delevrancea,
Sadoveanu, Titina Nica Țene, Marin Sorescu și mulți alți.Nu trebuie uitată contribuția lui Ionel
Teodoreanu care – în Ulița copilăriei și La Medeleni – ne-a dat o frescă artistică reușită a
copilăriei.
Tema copilăriei a abordato și Marin Preda care prezintă copilăria lui Nicolae Moromete, la fel
Zaharia Stancu, în Desculț care prezintă viața prin ochii lui Darie, cu toate că autorul exagerează
unele momente din viața țăranului. Dumitru Corbea, în Singura cale , oglindește și el aspecte ale
unei copilării umbrite de necazuri.
De-alungul anilor universul copilăriei a devenit una din temele majore ale literaturii universale
moderne și contemporane. În literatura noastră, după evenimentele din decembrie 1989, cărțile
pentru copii sunt clasificate ca făcând parte din noul curent proglomodern, deoarece autorii au
ieșit de sub influența nocivului realism socialist, unde copilăria era văzută, cea trăită în
capitalism ca o viață grea, iar copii din țările socialiste trăind sub un soare luminos. Aceste opere
din noul curent proglomodern contribuie la redimensionarea spirituală a oamenilor, la asanarea
morală a societății.