1.

Sistemul de întreținere a solului-mâlcirea în livada din

gospodăria individuală

Mulcirea este cu siguranță extrem de importantă în livadă mai ales pentru zonele predispuse
la secetă. Această tehnologie constă în menținerea solului acoperit cu diferite
materiale, mulciul putând fi natural sau artificial.
Mulciul natural poate fi obținut din plantații prin cosirea repetată a ierburilor de pe intervale
sau din resturile vegetale (paie, coceni, frunze, fân de calitate slabă, etc.), care fie întregi, fie
tocate acoperă solul într-un strat uniform de minim 15-20 cm grosime.
Pentru mulciul artificial se poate utiliza folia de polietilenă de diferite culori, agrotextil,
etc. Mâlcirea solului se practică în livezile tinere intensive şi superintensive, pe o bandă cu
lățimea de 1, m, pe rândul de pomi, mai ales pe terenurile nisipoase şi în zonele secetoase,
precum şi în plantațiile de căpșun.
Rezultate bune, în cazul mâlcirii se obțin dacă solul a fost bine pregătit, afânat şi fertilizat cu
îngrășăminte minerale, mai ales cu azot, care este utilizat de către microorganisme pentru
descompunerea materiei organice din mulciurile naturale.
Avantaje:
-Conservă mai bine apa din sol
-Împiedică creșterea buruienilor şi reduce eroziunea solului;
-Contribuie la formarea şi menținerea structurii, porozității şi afânării solului;
-Mărește conținutul în materie organică a solului (în cazul malicului natural);
-Reduce oscilațiile de temperatură, sub mulci solul fiind cu 3-6 C mai rece vara și cu 2-3 C mai
cald iarna decât solul neacoperit;
-Îmbunătățește culoarea fructelor (în special în cazul soiurilor valoroase dar care se
colorează în roșu mai greu, de exemplu soiurile de măr Gala, Fuji), prin folosirea mulciurilor
reflectorizante;
-Mâlcirea cu rumeguș şi turbă, în cultura afinului, asigură pe lângă avantajele generale ale
malicului şi acidifierea solului, strict necesară acestei culturi;
-Creșterea cantității de rădăcini, în special a celor subțiri pe stratul de sol de 0-30 cm;
-Creșterea vigorii pomilor  cât şi a producției de fructe. 
Dezavantaje:
-Costul ridicat al malicului în cazul utilizării foliei de polietilenă sau de agrotextil, şi respectiv
sporirea consumului de forță de muncă în cazul aplicării şi menținerii mâlcirii naturale;
-Favorizarea înmulțirii rozătoarelor;
-Mâlcirea poate determina o prelungire a creșterii vegetative până toamna târziu, ceea ce
predispune pomii pericolului temperaturilor scăzute din timpul iernii;
-Nu combate buruienile perene, dacă stratul de melci nu este suficient de gros (>15-20 cm).
Costul ridicat al acestui sistem de întreținere a solului, va rămâne unul din criteriile esențiale
de care trebuie să se tina seama şi face ca momentan să fie mai puțin atractiv, fiind totuși
utilizat în cazul celor care practică cultura ecologică.
Informațiile publicate de Agrointeligența – AGROINTEL.RO pot fi preluate doar în limita a 500
de caractere şi cu citarea în PRIMUL PARAGRAF a sursei cu LINK ACTIV. Orice abatere de la
această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor, ca atare vom
acționa în consecință.
 2. Rolul fertilizanților utilizați înainte de plantarea
livezii
Fertilizarea de bază

Fertilizarea de bază a solului se execută toamna, înainte de începerea culturii. În

această perioadă se aplică tratamente cu îngrășăminte organice și minerale, pe care
solul le absoarbe în mod natural, treptat, pe o perioadă destul de extinsă.

Fertilizarea de bază poate fi făcută și primăvara, simultan cu lucrări precum grăpatul

sau cultivatul, însă soluțiile folosite în acest anotimp pentru asigurarea substanțelor
nutritive în sol sunt mai ușor solubile decât cele recomandate pentru toamnă. De
altfel, primăvara se poate face fertilizare de bază doar pentru legumele mai târzii, nu
și pentru cele timpurii.

Fertilizarea de tip starter sau locală

Această fertilizare se execută simultan cu semănatul sau plantatul, îngrășămintele

fiind aplicate în cuiburile sau pe rândurile pregătite deja pentru plantat sau semănat.
Rolul său este de a le asigura plantelor substanțele nutritive necesare în perioada de
vegetație, vitală pentru dezvoltare.

Fertilizarea facială sau suplimentară

Pentru a te asigura că solul oferă plantelor necesarul de substanțe nutritive în

perioada de vegetație, poți executa lucrări suplimentare de fertilizare în acest interval
de timp. Fertilizarea suplimentară se practică în special în grădinile de legume și
poate fi un mix de fertilizare, fertilizare cu îngrășăminte complexe și fertilizare foliată.

Fertilizarea solului primăvara

În ceea ce privește
fertilizarea de primăvară,
este esențială o
sincronizare perfectă,
deoarece aplicarea
timpurie a îngrășămintelor
îți poate compromite
întreaga cultură. Plantele
încep să crească în mod
natural după terminarea
ciclului de vegetație din
timpul iernii, datorită
rezervelor conservate de
carbohidrați. În plus, dacă
ai fertilizat deja solul în toamna precedentă, îngrășămintele cu eliberare lentă
specifice lucrărilor de toamnă își vor face în continuare treaba și în această perioadă.
Conform specialiștilor în agronomie, fertilizarea de primăvară este mai eficientă
dacă se face cât mai târziu, la finalul lunii mai, chiar înainte de debutul temperaturilor
foarte ridicate, tocmai pentru că le asigură plantelor substanțele nutritive necesare în
timpul verii, când ritmul lor de creștere încetinește.

O cantitate mică de nitrogen cu eliberare lentă le va permite plantelor să își refacă

rezervele de carbohidrați și să-și recapete astfel energia pentru a face față stresului
la care sunt supuse în timpul verii (căldură excesivă, dăunători, insecte etc.).

Înainte de fertilizarea de primăvară, este important să greblezi solul și să îndepărtezi

toate brazdele uscate sau putrezite, dar și să execuți lucrări superficiale de săpare,
pentru ca îngrășămintele să pătrundă cât mai bine în sol.

Tipuri de îngrășăminte folosite la fertilizarea de primăvară

Indiferent dacă alegi să folosești îngrășăminte lichide, sub forma de pulbere,

solubile în apă sau granule, trebuie să știi că cel mai important criteriu de alegere a
celor folosite primăvara este eliberarea rapidă a substanțelor nutritive în sol. Acestea
se utilizează de regulă în doze mici, însă repetarea lor este esențială, tocmai pentru
că plantele absorb mai rapid substanțele nutritive imediat după fertilizare, iar ritmul
de absorbție devine mai lent ulterior.

Pentru a alege îngrășămintele potrivite, este important să ții cont și de tipul culturii
pentru care le aplici. In orice caz, o variantă eficientă sunt îngrășămintele sub formă
de granule protejate de o membrană semipermeabilă, care nu permite mineralelor să
se irosească în sol.

Elementele nutritive se împart în două categorii:

 Microelemente (cupru, mangan, bor, zinc, fier, molibden sau aluminiu)

 Macroelemente (fosfor, azot, calciu, potasiu, sulf sau magneziu)

Rolul îngrășămintelor folosite primăvara este de a le oferi plantelor, prin sol,

substanțele nutritive necesare pentru creșterea în ritm accelerat după dezmorțirea
din sezonul rece. În ceea ce privește excesele, trebuie să știi că, indiferent dacă
vorbim despre microelemente sau macroelemente, ambele categorii pot produce
mutații nedorite în rândul culturilor. De altfel, chiar dacă folosești ambele categorii de
substanțe nutritive pentru sol, e important să acorzi o atenție sporită
macroelementelor, deoarece acestea au o pondere mai mare în nutriția culturilor.

3. Avantajele și dezavantajele folosirii fertilizanților în

livezi
Avantajele și dezavantajele îngrășămintelor organice și chimice
Deși unii agricultori preferă un anumit tip de îngrășământ în pofida celuilalt, realitatea este că atât
îngrășămintele organice, cât și cele chimice prezintă o serie distinctă de avantaje și dezavantaje,
pe care le vom dezbate în cele ce urmează:

Îngrășămintele organice
Printre beneficiile acestei categorii de îngrășăminte se numără:
 Contribuie la menținerea fertilității solului, prin eliberarea treptată de microelemente și
macroelemente, sub influența microorganismelor din sol sau a factorilor de mediu. De aceea,
supradozarea solului cu îngrășăminte este aproape imposibilă;
 Îmbunătățesc capacitatea de reținere și infiltrare a apei în sol, dar și structura solului;
 Reduc eroziunea solului;
 Pot fi obținute în propria gospodărie, fără a presupune costuri suplimentare de producție.

Totuși, îngrășămintele organice au și dezavantaje. Iată care sunt acestea:

 Pentru că, în cazul îngrășămintelor organice, eliberarea nutrimentelor în sol este mai lentă,
plantele care au nevoie urgentă de minerale ar putea fi afectate de lipsa elementelor necesare
într-o perioadă optimă, lucru care ar putea duce la o scădere a producției;
 Aplicarea îngrășămintelor organice este mai dificilă decât cea a îngrășămintelor chimice, iar
volumul de muncă și, implicit, costurile cu forța de muncă vor fi simțitor mai mari;
 În cazul în care îngrășămintele organice nu pot fi obținute în propria gospodărie, achiziția
acestora se va dovedi mai costisitoare decât cea a îngrășămintelor chimice.

Îngrășămintele chimice
Iată cele mai mari beneficii ale îngrășămintelor chimice:

 Întrucât compoziția îngrășămintelor chimice alese poate fi cunoscută cu exactitate, acestea

permit o dozare mult mai bună, în funcție de nevoile plantelor cultivate;
 Sunt absorbite mult mai ușor de către plante, fiind potrivite și pentru culturile în care este nevoie
urgentă de anumiți nutrimente;
 Sunt mult mai ieftine decât îngrășămintele organice din comerț.

Printre dezavantajele îngrășămintelor chimice se numără:

 Dacă sunt folosite în mod exagerat, acestea pot deregla pul solului, pot distruge flora bacteriană
a acestuia, favorizând apariția de dăunători;
  În cazul în care nu este întreprinsă o analiză a nutrimentelor din sol, probabilitatea de
supradozare este mult mai mare decât în cazul îngrășămintelor organice.

4. Sisteme de irigare prin picurare și aspersiune

Irigarea prin picurare este ramura sistemelor de micro irigare prin care se aplica apa
cat mai exact in punctul dorit, aproape de rădăcinile plantelor udate, si cu o cantitate de apa bine
determinata.

Aceasta pagina este dedicata planificării, dimensionării si instalării unui sistem de

irigare prin picurare, in special in domeniul pomiculturii si legumiculturii, indiferent de dimensiuni,
însă se poate aplica fără probleme si unui sistem de irigare a plantelor dintr-o gradina
rezidențiala. In partea de jos a paginii veți găsi un buton de descărcare a ghidului in format PDF
pentru realizarea unui mic proiect de amplasare a sistemului, împreuna cu lista de materiale
necesare.

AVANTAJELE IRIGARII PRIN PICURARE :

 Folosirea eficienta a apei, prin aplicarea cat mai aproape de rădăcinile plantelor, in cantitatea
dorita, cu risipa minima.
 Permite irigarea unor suprafețe mari, cu cantități mai mici de apa decât in cazul irigării prin
aspersive.
 Funcționarea la presiuni mai mici decât irigarea prin aspersive.
 Posibilitatea de a controla si ajusta cantitatea de apa pe fiecare rând sau chiar fiecare planta in
parte.
 Costuri reduse fata de alte tipuri de sisteme.

CONDITIILE REALIZARII
UNUI SISTEM DE IRIGARE
PRIN PICURARE :

 Sursa de apa : După cum vom explica si in pașii următori, recomandam întotdeauna alimentarea acestor sisteme
de la o sursa de apa sub presiune (rețea locala /
foraj sau fântâna cu pompa / rezervor cu pompa,
hidrofor, etc). Exista cazuri in care se pot alimenta cu succes si prin cădere libera, gravitațional,
sisteme mici de irigare prin picurare, însă aceste situații necesita atenție sporita in ceea ce
privește partea de automatizare, filtrare, si alte componente care necesita anumite presiuni
minime sau produc pierderi de presiune ce ar putea împiedica funcționarea in parametri optimi a
sistemului.
 Tipul culturii : Este recomandat sa realizați plantarea pe rânduri cu distanta uniforma intre
plante si intre rânduri, pentru a ușura atât munca de proiectare a sistemului, precum si lucrările
necesare asupra solului (cultivare, săpare, plivire, fertilizare, etc). Culturi ce nu se pretează la
plantarea pe rânduri, sau se cultiva la distante foarte apropiate intre plante, precum grâul sau
porumbul, pot beneficia mai mult de o irigare prin aspersive.
 Sursa de curent : Opțional. In funcție de tipul automatizării dorite – programator 220V,
programator cu baterii 9V, sistem manual fără automatizare, sursa de curent este sau nu
necesara.

 
Irigarea prin aspersiune
Este cea mai veche metoda de udare pentru toate tipurile de culturi si plante: legume de
câmp, cartofi, pepiniere floricole si dendrologice, arbuști, gazon, flori etc.

Toate conductele si furtunurile, precum si aspersoarele, sunt montate deasupra solului.

Irigarea prin aspersiune se poate face cu ajutorul:

-Aripilor de ploaie;
- Liniilor de aspersive;
- Micro aspersoarelor.
Aripile de ploaie se folosesc pentru culturile de pe suprafețe mari fiind ușor de asamblat
si de mutat. Lungimea unei aripi de ploaie poate fi de 300-400 m. Pe o aripa de ploaie se
montează de regula aspersoare a căror diametru de udare poate ajunge si la 38 m.

Liniile de aspersive pot avea lungimi de 50-100 m. Acestea sunt recomandate pentru

grădinile de dimensiuni reduse. In funcție de debitul de apa al sursei, dar si de debitul
asigurat de fiecare aspersor, o linie de aspersive poate avea unul sau mai multe
aspersoare, montate in linie sau ramificat.

Liniile de aspersive pot fi cu conducte PE de diametru diferit, de 25 mm, 40 mm, 50 mm,

in funcție de dimensiunile suprafeței de udat. Pe suprafețe mai mici, liniile de aspersive
pot fi formate din furtunuri cu inserție textila, care pot fi montate si demontate cu ușurința
cu ajutorul conectorilor speciali.

Ca si modele de aspersoare se pot folosi:

- Aspersoare circulare care uda pe suprafețe circulare sau pot fi
reglate pe sectoare de cerc de diferite deschideri (unghiuri de la 5
grade la 360 de grade);
- Aspersoare oscilante rectangulare care uda pe suprafețe
dreptunghiulare sau pătrate;
- Aspersoare speciale pentru suprafețe neregulate care uda pe
conturul grădinii;
- Aspersoare speciale pentru plante înalte care sunt montate la
înălțime pe un trepied special;
- Aspersoare cu duze diferite de udare care se folosesc pentru diferite plante, in funcție de
necesitățile lor;
- Aspersoare pentru suprafețe înguste si lungi.
Avantajele utilizării liniilor de aspersive:
- Aspersoarele asigura o ploaie fina, care oferă un microclimate adecvat plantelor;
- Prin folosirea lor nu se formează crusta la nivelul solului si are loc schimbul de aer la nivelul
rădăcinilor;
- Nu se rup frunzele sau florile plantelor;
- Se asigura o buna uniformitate a udării;
- Pot fi alimentate de la surse limitate de apa (put, fântâna, canale, bazine)
Dezavantajul irigației de suprafața prin aspersive, in cazul udării gazonului sau a legumelor
pentru frunze (pătrunjel, mărar, leuștean, etc), consta in faptul ca periodic trebuie schimbata
poziția furtunurilor de alimentare pentru a preveni tasarea plantelor si a le permite
dezvoltarea uniforma.

5. Folosirea plasei antigrindină

Investind substanțial în plantații moderne cu soiuri solicitate pe piață, unii producători preferă să-
și protejeze recoltele de intemperii instalând sisteme de protecție, cum ar fi sistemul antigrindină.
Acesta s-a dovedit a fi extrem de necesar mai ales în acest sezon, în condițiile în care primele
precipitații cu grindină au fost înregistrate chiar în luna aprilie. Despre principalele aspecte de
care trebuie să țineți cont dacă doriți să faceți o astfel de investiție, aflați în acest articol. Ce
caracteristici trebuie să aibă plasa anti-grindină?
Ținând cont de particularitățile fenomenului grindina, trebuie să țineți cont de:

 plasa trebuie să aibă o masă de minim 48g/m2, iar grosimea firelor de 0,32 mm, HDPE
100% și cu dimensiunea ochiului 8,5×2,8 mm;
 marginile și mijlocul plasei să fie întărită, adică să aibă țesătura mai deasă, mai ales în locul
unde se amplasează plachetele;
 lățimea plasei se stabilește în dependență de lățimea rândurilor. Spre exemplu, la măr dacă
distanța dintre rânduri este de 3,2 m, atunci lățimea recomandată pentru plasă este de 3,6 m;

recomandabil este ca plasa să acopere aproape în totalitate pomii din ultimul rând amplasat la
marginea parcelei, în acest mod reducând riscul ca aceștia să fie afectați de grindină;
Fermierii care au optat pentru plasa antigrindină, susțin că investițiile făcute se recuperează chiar
și într-un an, dacă sunt înregistrate ploi cu grindină similare celor din acest sezon, în condițiile în
care pagubele produse sunt foarte mari.

Important! Pentru ca sistemul instalat să fie rezistent, aceasta nu trebuie instalat pe o parcelă prea
mare, deoarece va necesita ancorare suplimentară. Este bine să țineți cont de aceste aspecte la
înființarea plantației.

Plasa antigrindină poate fi instalată indiferent de vârsta plantației, însă trebuie să fie instalat
sistemul de suport și ancorarea corectă.

Avantajele plasei antigrindină:

 protejează de grindină;
 contribuie la colorarea uniformă a fructelor;
 reduce esențial riscurile arsurilor solare provocate pe fructe;
 influențează dezvoltarea plantelor;
 dacă este deschisă în perioada înghețurilor de revenire, reduce riscul afectării pomilor;
„UN ALT ASPECT IMPORTANT ESTE CULOAREA PLASEI ANTIGRINDINĂ. PLASA DE
CULORI DIFERITE ARE ȘI PROPRIETĂȚI DIFERITE, GRAD DIFERIT DE UMBRIRE,
RESPECTIV, ȘI PREȚURILE DIFERĂ. DE ACEEA, FERMIERII NU AR TREBUI SĂ SE
ORIENTEZE SPRE ANUMITE COSTURI, CI SĂ CONSULTE SPECIALIȘTII PENTRU A-ȘI
FORMA O PĂRERE CORECTĂ. PLASELE DE CULORI ÎNCHISE AU UN GRAD DE
UMBRIRE MAI ÎNALT DE PÂNĂ LA 15-18%”,
„PLASA DE CULOARE ÎNCHISĂ ARE O DURATA DE EXPLOATARE MAI MARE, CEA
DESCHISĂ MAI REDUSĂ, CU CIRCA 5 ANI. ACEST LUCRU POATE FI LĂMURIT PRIN
FAPTUL CĂ PENTRU A OBȚINE PLASA DE CULOARE DESCHISĂ, MATERIA PRIMĂ ESTE
SUPUSĂ ANUMITOR PROCESE, CARE REDUC DURABILITATEA, RESPECTIV PERIOADA
DE EXPLOATARE”.
Perioada de exploatare a plasei antigrindină, în cazul respectării recomandărilor specialiștilor,
este de până la 15 ani.

Majoritatea producătorilor optează pentru plasă de culoare închisă. Plasa de culoare deschisă este
recomandată pentru zonele unde este insuficientă lumină solară, însă în condițiile țării noastre
aceasta nu este necesară.

Costurile:

Costurile totale făcute la instalarea plasei

antigrindină variază foarte mult în
dependență de condițiile pe care le au
producătorii în livadă. În medie, potrivit
producătorilor, costurile ar fi de circa 10
mii de euro per hectar, însă, diferă foarte
mult în dependență de:
 dacă este sau nu adaptat sistemul de susținere pentru sistemul antigrindină;
 culoarea și calitatea plasei;
 particularitățile plantației.

6. Răritul fructelor în livezi.

1 Răritul fructelor se face in anii in care pomii au legat o cantitate prea mare de
fructe.
2 De obicei, este necesară mai ales la mar, par, piersic şi cais.
3 Supraîncărcarea cu rod conduce la grave dezechilibre fiziologice, fapt care
vulnerabilizează pomul față de boli şi dăunători.
4 Un pom supraîncărcat de rod poate suferi rupturi ale ramurilor, o situație
deosebit de grava.
5 De regulă, după anii cu supraîncărcare urmează măcar un an cu rod foarte
puțin, instalându-se alternanta de rodire.
6 Fructele obținute in anii cu exces de rodire sunt de calitate mai slaba (de
regulă mai mici) şi cu durată de păstrare mai redusă (cazul merelor şi perelor).
7 Datorită efortului de a susține o cantitate prea mare de fructe, pomii nu reușesc
să se pregătească corespunzător pentru iarna, fiind deosebit de vulnerabili la ger.
Din acest motiv (in special piersicul şi caisul) se usucă de regulă după ani cu rod
exagerat de bogat.
Normarea rodului se poate face încă din faza de boboci florali sau flori Pentru a
ajunge la aceasta performanta, trebuie si vedem pe cineva făcând această lucrare
ori sa răriți fructele deja legate. Ideal, este ca fructele sa fie rente Pind să atingi
dimensiunea unei alune, pentru a nu influenta negativ
diferențierea mugiților de rod pentru anul viitor
Dacă rărirea la mar şi la par se face după ce fructele depășesc diametru de 3-4
cm recolta va fi de calitate mai buna, însă deja va fi afectata diferenția mugurilor
de rod pentru anul viitor
La piersic rărirea se face la începutul întăririi sâmburelui

Cum se face răritul?

Pentru a se dezvolta corespunzător unui fruct trebuie să revină 40-70 frunze.
Prin rărire se înlătură fructele mici, necrozate, gemene. Se păstrează cele mai
mari şi mai bine poziționate de regula cele din centrul rozetei in funcție de
mărimea fructelor la maturitate, trebuie prevăzută o distanta intre acestea de 12-
20 cm.
În situațiile in care rodul este mu sărac pe o parte a pomului, se poate permite o
datate mai mare in partea opusa prevăzând o distanta de 5-10 cm inter fructe. Pe
o ramură fructifera mixta de piersic trebuie sa amin 4-6 fructe.
Rărirea se face cu atenție, fructele nedorite fiind îndepărtate prin secționarea
codite cu unghia degetul mare sau cu un foarfece de dimensiuni
 Portofoliu
Contact indirect la
„Întreținerea
plantațiilor pomicole”

Elaborat de Berjan Lilia

Profesor Poparcea Andrei