Douăzeci de ani de misiune

în întreaga lume

„Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci!”

Evrei 13: 8
Decembrie 1986

Vă salut pe toţi în Numele scump al Domnului Isus

Hristos cu Cuvântul din Filipeni 3:12-15: „Nu că am şi câştigat
premiul, sau că am şi ajuns desăvârşit, dar alerg înainte,
căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos
Isus. Fraţilor, nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur
lucru: uitând ce este în urma mea și aruncându-mă spre ce
este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a
lui Dumnezeu, în Hristos Isus. Gândul acesta dar să ne
însufleţească pe toţi, care suntem desăvârşiţi; şi dacă în vreo
privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în
această privinţă”.
În acest scurt text din Scriptură au fost exprimate
gânduri şi adevăruri adânci. Oricine este chemat de Dumnezeu
printr-o chemare cerească, a început să-L urmeze pe Hristos și
are o ţintă clară înaintea ochilor. Nimeni nu poate să pretindă
sau să fie convins că știe totul, ori că a şi experimentat deja
totul, dar noi putem căuta noi binecuvântări, mai mari, ţinând
ţinta înaintea ochilor noștri. Binecuvântările şi experienţele nu
sunt un scop în sine, ci ceea ce contează este să ajungem la
destinația noastră fixată de Dumnezeu.
În cunoştinţă pot apărea mici diferenţe, dar ţinta rămâne
aceeaşi. În problema acestor diferenţe, Pavel scrie: „...dacă în
vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi
în această privinţă”. Mântuirea şi destinația noastră veșnică nu
depind de vreo învăţătură sau cunoştinţă, ci se bazează exclusiv
pe lucrarea încheiată de răscumpărare şi pe împăcarea deplină
cu Dumnezeu prin moartea lui Hristos pe crucea Golgotei. Nu
prin cearta unora cu ceilalți, ci printr-o umblare reală cu
Dumnezeu mergem din claritate în claritate şi din cunoştinţă în
cunoştinţă până „vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a

1
cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la
înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos...” (Efeseni 4:13-14). În
măsura în care ascultăm și trăim adevărul, creștem în dragoste
în toate privinţele în El, până ajungem la statura de om
desăvârșit și atunci nu suntem bătuți de vânturile de învățături,
ci din contră, suntem scoși din orice răstălmăcire. Creşterea
spirituală nu poate avea loc prin învăţături false,
pentru că Duhul Sfânt nu poate lucra decât în acord cu
Cuvântul lui Dumnezeu și în legătură cu acesta. În
spatele fiecărei învăţături false se află duhuri greșite.
În general, un om care a fost chemat de Dumnezeu nu
trebuie să privească înapoi. Ca exemplu, Scriptura ne-o arată pe
soţia lui Lot. La fel, apostolul Pavel ne îndeamnă să uităm ce
este în urma noastră şi să mergem înainte, având ţinta înaintea
ochilor. Noi trebuie să credem că prin Golgota, în ceea ce-L
privește pe Dumnezeu, totul a fost clarificat. Ne-a fost dată o
neprihănire deplină. Zapisul care stătea împotriva noastă a fost
rupt. Păcatele noastre au fost aruncate în cel mai adânc loc din
Marea Uitării. În plus, există lucruri pe care le-a făcut
Dumnezeu pentru noi în timpul acesta şi, de aceea, merită să fie
menţionate.
Vorbind duhovniceşte, nimeni nu ar trebui să se întoarcă
de unde a venit, pentru că Dumnezeu ne-a chemat să ieșim
afară. Un bun exemplu în acest caz este Avraam, care datorită
Cuvântului Domnului și-a părăsit țara sa natală și a mers într-o
ţară străină. Cei mai mulţi dintre noi cunosc istoria lui Avraam.
Dumnezeu l-a chemat şi i-a dat făgăduinţe pe care el le-a crezut
şi le-a văzut împlinite. În Evrei 11:9-10 scrie despre el: „Prin
credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o
ţară care nu era a lui şi a locuit în corturi ca şi Isaac şi Iacov,
care erau împreună moştenitori cu el ai aceleaşi făgăduinţe.
Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei
Constructor şi Făuritor este Dumnezeu”.
Adevăraţii credincioşi sunt numiţi „sămânța lui Avraam”.
Ei îşi întind corturile lor aici pe pământ, ca și el, dar ştiu că aici
sunt doar oaspeți şi călători. Ei așteaptă cetatea pe care o
aștepta și Avraam și știu că în ziua aceea, la marele ospăț vor sta

2
împreună cu Avraam, Isaac şi Iacov, în slava cerească (Matei
8:11).
În Galateni 4:28, apostolul Pavel scrie: „...şi voi, fraţilor,
ca şi Isaac, sunteţi copii ai făgăduinţei”. Oricine este născut din
nou cu adevărat din sămânţa aceea a lui Dumnezeu, va crede şi
va trăi toate făgăduinţele pe care le-a dat Dumnezeu.
Această scrisoare circulară constituie, mai mult sau mai
puțin, o excepţie pentru că de data aceasta vom aminti câteva
lucruri care s-au întâmplat în cei 20 de ani ai acestei lucrări
mondiale. Vom privi în urmă, cu mulțumire lui Dumnezeu şi
vom sublinia câteva evenimente deosebite. Sunt 33 de ani în
care am predicat şi am slujit Domnului cât am putut de bine.
Deja în anul 1953 am vorbit la conferinţa internaţională
penticostală de la Kassel, RFG. Eu pot să-mi amintesc încă
foarte bine că acolo m-am referit la textul din Apocalipsa 3:14,
unde este vorba de mesajul adresat epocii Adunării laodicene.
În timpul acela nu auzisem de numele lui William Branham și
nu știam despre chemarea şi slujba sa. Dar deja de atunci am
fost călăuzit să înțeleg prin Duhul lui Dumnezeu că ne aflăm
acum în ultima dintre epocile Adunării, Laodicea.
Dacă privesc înapoi la călăuzirea directă a Duhului Sfânt,
luând în considerare de câte ori mi-a fost descoperit în mod
divin Cuvântul lui Dumnezeu, atunci mă umple o mulţumire
adâncă. Acestea nu au fost visuri și închipuiri, nu a fost ceva
fabricat, ci o iluminare concretă şi fundamentală care a condus
în Cuvânt, în voia lui Dumnezeu, iar în sfârşit, în întregul plan
de mântuire care a fost întocmit din veșnicie şi care ajunge
acum la împlinire.
Dragostea pentru Cuvântul lui Dumnezeu a fost pusă în
inima mea din copilărie. Acasă, Biblia se afla permanent pe
masă; numai în timpul meselor era luată la o parte. De îndată ce
unul dintre noi, cei șase copii ai familiei, a învățat să citească,
trebuia să participe la momentele de închinare zilnică pe care le
conducea tatăl meu și să citească două versete din Biblie, atunci
când îi venea rândul.
Tatăl meu, care de asemenea a predicat Cuvântul, mi-a
fost un prieten adevărat şi un ajutor mare în orice privinţă. Până
în ultima sa zi din viaţă, i-am acordat respectul cuvenit.

3
 Toţi cei ce au cunoscut-o pe mama mea, pot confirma că
ea a fost o femeie care și-a ocupat locul ei. Ea nu a ridicat
niciodată vocea şi niciodată nu a existat ceartă în casă. Cu
adevărat, ea a avut caracterul unei soții cu teamă de Dumnezeu,
despre care vorbește și pe care-l solicită sfânta Scriptură.
Din câte îmi aduc aminte, am păzit porunca a patra: „Să
cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta”. Eu nu-mi amintesc să mă
fi împotrivit vreodată la ceea ce au spus tatăl sau mama mea.
Prin harul lui Dumnezeu, i-am putut respecta din toată inima.
Pentru mine, orice spuneau ei, avea valoarea unei porunci. Cu
siguranţă, Domnul a fost Acela care a pus acest comportament
în inima mea. El a fost Acela care mi-a dăruit harul pentru a și
face întocmai. Prin propria mea putere nu aş fi putut face acest
lucru.

O nouă etapă
Odată cu anul 1955, pentru mine a început o etapă nouă
în domeniul spiritual. Am luat parte la adunările binecuvântate
ale fratelui Branham din Karlsrühe. Ceea ce am văzut şi trăit
acolo în timpul unei singure săptămâni, nu a fost cu nimic mai
prejos decât ceea ce este scris în cartea Faptele Apostolilor. Nu
exagerez deloc dacă afirm că slujba confirmată acestui om
smerit al lui Dumnezeu, s-a asemănat foarte mult cu slujba lui
Isus Hristos.
Desigur, am fost adânc impresionat şi atins de ceea ce
vedeam, auzeam şi trăiam, dar nu m-am oprit la aceasta. O voce
interioară îmi spunea: „Acest bărbat are o chemare deosebită,
legată de o însărcinare specială”. Împreună cu multe alte mii de
oameni, eu am putut să trăiesc cum, după ce a predicat, el a
făcut chemarea la altar și s-a rugat pentru cei care s-au predat
lui Hristos. Apoi a chemat bolnavii la rugăciune şi, prin
descoperire divină, el putea să spună tot ce îi arăta Dumnezeu
prin vedenie. Îmi era clar că el nu putea cunoaşte pe nimeni și
nimic din viaţa lor, pentru că nu vorbea limba noastră şi nici nu
mai vizitase vreodată Germania sau Elveţia. Aici am trăit pentru
prima dată faptul că înaintea lui Dumnezeu viaţa şi inima
fiecăruia dintre noi este ca o carte deschisă.

4
 În adevăratul sens al cuvântului, eu pot spune că prin
această slujbă pe care noi am putut-o trăi, s-au întâmplat
lucruri asemănătoare cu slujba lui Isus Hristos. Atunci, El i-a
spus lui Natanael, pe care nu-l cunoştea: „Iată cu adevărat un
israelit în care nu este vicleşug. … Te-am văzut mai înainte ca
să te cheme Filip, când erai sub smochin”. (Ioan 1:47-48).
Domnul i-a spus lui Filip: „Urmează-Mă”. El a mers, apoi şi i-a
spus lui Natanael: „Noi am găsit pe Acela despre care a scris
Moise, în Lege și prorocii”. După ce Filip şi-a prezentat
mărturia, Natanael l-a întrebat: „Poate ieşi ceva bun din
Nazaret?” Filip i-a răspuns: „Vino şi vezi!” Ce invitaţie
minunată venită din partea unui om care începuse să-L urmeze
pe Isus Hristos! Tot aşa, oricine L-a trăit cu adevărat pe
Domnul, va mărturisi altora pentru ca și ei să poată fi aduși la
Hristos și convinși.
Natanael a fost atât de copleşit încât a strigat: „Rabi, Tu
eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel”. Era slujba
profetică a lui Isus Hristos ca Fiul omului, care pe unii îi
atrăgea, iar ceilalți au respins-o. Adevăraţii credincioşi primeau,
dar alți se împotriveau. Atunci când Andrei l-a dus fratele său la
o întâlnire, Domnul s-a uitat la acela pe care nu-l mai văzuse și
i-a spus: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa, care
tălmăcit înseamnă «piatră»”. Şi Petru a fost copleşit când a
auzit că Domnul îl cunoaşte pe el şi chiar numele tatălui său.
Acesta era semnul distinctiv că El era Mesia. Atunci când
Domnul a vorbit cu femeia de la fântână, El i-a spus: „«Cinci
bărbaţi ai avut şi cel pe care-l ai acum nu este soţul tău».
Femeia i-a răspuns: «Doamne, eu văd că eşti proroc. Ştiu că
are să vină Mesia (căruia i se zice Hristos); când va veni, El
are să ne spună toate lucrurile». Isus i-a zis: «Eu, Cel care
vorbeşte cu tine, sunt Acela»” (Ioan 4:16-26).
Oricine citeşte cele patru evanghelii, întâlneşte tot timpul
slujba profetică a lui Isus Hristos. Acesta era semnul că El era
Mesia. Dar, de asemenea, era punctul de încercare. Liderii
religioşi s-au poticnit, declarând: „Acest om este în legătură cu
diavolul. El este Belzebub!” Acesta era un lucru foarte rău, dar
mai rău este acum, dacă cineva atribuie lui Satan lucrarea
Duhului care se descoperă în acelaşi mod. Domnul a zis: „Orice

5
păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva
Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva
Fiului Omului va fi iertat, dar oricine va vorbi împotriva
Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel
viitor” (Matei 12:31-32).
În Ioan 14:12, Isus a dat făgăduinţa că aceia care vor
crede în El, vor face aceleaşi lucrări pe care le-a făcut El. Atunci
oricine atribuie Satanei lucrurile pe care le face Dumnezeu, şi-a
pronunţat sentinţa şi condamnarea veşnică.
Sute și mii de oameni au văzut darul absolut fără greşeală, al
deosebirii şi al descoperirii în slujba fratelui Branham. Era o
îmbinare între a vedea și a auzi. La început prorocii era numiți
„văzători” (1 Sam. 9:9), pentru că orice voia să descopere
Dumnezeu, mai întâi ei vedeau într-o vedenie. Apoi începea să
lucreze a doua etapă a darului și prin inspiraţia divină ei
primeau înţelesul și știau precis ce trebuie vestit. Astfel, ei
prezentau apoi, aceasta, ca „AŞA VORBEŞTE DOMNUL”.
Cuvântul lui Dumnezeu a venit la proroci. Aşa a îndeplinit și
Isus slujba Sa ca Fiul Omului. El a zis: „Adevărat, adevărat vă
spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine, El nu face decât ce
vede pe Tatăl făcând și tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai”
(Ioan 5:19).
Exact aceasta au văzut nenumăraţi oameni de-a lungul
anilor în slujba fratelui Branham. După predică, el făcea
chemarea la altar și mai întâi cerea păcătoșilor să vină la
Domnul și să I se predea, apoi se ruga pentru bolnavi.
Indiferent dacă era în S.U.A. sau Canada, în Europa, în Asia sau
Africa, fără deosebire de rasă, popor şi limbă, Duhul lui
Dumnezeu lucra întotdeauna şi pretutindeni în modul acesta
infailibil. Ar fi o hulă și o batjocură dacă cineva L-ar bănui pe
Dumnezeu de greșeală, sau să creadă că El nu este desăvârșit în
toată cunoştința Sa. Chiar și astăzi mai există multe predici
înregistrate, ca o mărturie vie și sunt puse la dispoziția tuturor
celor ce doresc să se convingă de această slujbă puternică.
Eu am avut privilegiul s-o experimentez la prima mea
întâlnire cu acest om al lui Dumnezeu. Fratele Branham a venit
spre mine, oprindu-se la circa 2 metri înaintea mea, arătând
spre mine şi spunând: „Tu eşti un predicator al Evangheliei”. Eu

6
tocmai întrebasem despre el, la recepţia hotelului „Trei tei” din
Karlsrühe – Durlach, pentru că am avut o mare dorință cel
puțin să-i strâng mâna. Noi nu ne mai întâlniserăm niciodată
până atunci. Ceea ce am trăit și cu multe alte ocazii după aceea,
ceea ce am văzut şi auzit personal, nimeni nu poate să-mi
conteste sau să-mi ia.
În iunie 1958, în timpul conferinţei „Glasul vindecării”
din Dallas – Texas S.U.A., la care au participat circa 100 de
evanghelişti, am recunoscut dintr-o dată, ca printr-o
descoperire divină, că slujba fratelui Branham trebuie privită
din punct de vedere scriptural. El se deosebea de toți ceilalți.
După acea săptămână în care fost împreună cu fratele Branham,
am recunoscut chemarea lui deosebită şi am știut că slujba lui
era în legătură directă cu planul mântuirii. De atunci, am
început să primesc predicile ţinute de el la Jeffersonville –
Indiana. Acestea mi-au fost trimise în Germania şi astfel am
avut posibilitatea să cresc spiritual sub slujba lui. Toate lucrurile
care ne-au fost făcute de cunoscut prin descoperirea progresivă,
le-am putut crede și înțelege prin harul lui Dumnezeu.

Chemarea la slujbă
După cum vă este cunoscut celor mai mulți, în ziua de 2
aprilie 1962, înainte de răsăritul soarelui, eu am avut o trăire
extraordinară. Cuvintele Domnului pe care le-am auzit, mi-au
trecut prin adâncul sufletului. De fapt, parcă mi-au trecut prin
oase. Şi astăzi aş putea reda tonul și punctuația acelei voci
divine. Am fost atât de copleşit de absolutul şi de fermitatea
care se aflau în acele cuvinte. Eu ştiam: „Aici vorbeşte Cel prin
al Cărui cuvânt a fost chemat totul la existenţă”.
Ceea ce mi-a spus El atunci, s-a împlinit în ultimii 20 de
ani în această slujbă mondială. Eu am călătorit din oraş în oraş
și din ţară în ţară, vestind Cuvântul lui Dumnezeu, după am fost
însărcinat. La fel şi partea a doua a ceea ce a spus El, am
încercat s-o împlinesc cu credincioşie. Hrana primită - Cuvântul
făgăduit pentru timpul acesta – care a fost depozitat, a fost
distribuită. De asemenea, am urmat porunca Lui de a nu

7
înființa adunări locale sau de a publica o carte de cântări,
pentru că El a spus: „Este semnul unei denominaţii”.
Din cauza acestei chemări divine printr-o voce audibilă,
anul 1962 are o importanţă deosebită pentru mine. După cum
am spus, eu am început să predic imediat după întoarcerea mea
la Dumnezeu, dar datorită acestei trăiri cu Domnul, am
siguranţa nu numai de a predica, ci şi că Dumnezeu m-a rânduit
s-o fac. De neuitat rămâne pentru mine şi ziua de 3 decembrie
1962, când fratele Branham a confirmat, pe baza descoperirii
divine, trăirea pe care am avut-o și chemarea lui Dumnezeu de a
predica Cuvântul Său, după cum am fost însărcinat pe 2 aprilie
1962.

Diferite însărcinări
Ca orice slujitor chemat de Dumnezeu într-o slujbă, la fel
şi eu pot face numai ceea ce m-a însărcinat El. Eu nu pot să imit
ceea ce au făcut alţii, ci trebuie să-mi împlinesc slujba dată mie
printr-o chemare divină. Dacă cercetăm sfintele Scripturi, vom
constata ușor că toţi oamenii lui Dumnezeu au avut de
îndeplinit însărcinări cu totul diferite.
Prorocul Noe nu a făcut nici semne, nici minuni, ci a
construit o corabie aşa cum îl însărcinase Domnul (Geneza
6:22).
Avraam nu era un proroc care să fi umblat prin țară și să
cheme poporul la pocăinţă. El a făcut numai ceea ce i-a poruncit
Domnul. El doar a mers în ţara făgăduită.
Slujba prorocului Moise a fost cu totul alta. Prin el s-au
făcut semne şi minuni puternice pentru că Dumnezeu hotărâse
aceasta. El a făcut numai ceea ce i-a poruncit Domnul.
Slujba lui Iosua s-a deosebit de toate celelalte, dar şi el a
făcut exact ceea ce a fost însărcinat.
Amândoi, Ilie şi Elisei au făcut mari semne şi minuni.
Pentru că Elisei a cerut o măsură dublă, el a făcut exact de două
ori mai multe minuni decât Ilie.
În cele 66 de capitole, prorocul Isaia a vorbit despre
planul de mântuire. În tot Vechiul Testament nu mai există o
carte ca a lui. Dar nu găsim descrisă nici o confirmare divină

8
vizibilă a slujbei sale, prin semne sau minuni. El a fost acela
care a scris despre naşterea lui Hristos, despre slujba lui Ioan
Botezătorul, despre suferinţele Răscumpărătorului nostru și, de
asemenea, despre cerul şi pământul cel nou. Dacă cineva ar fi
comparat lucrarea lui cu a lui Moise, ar fi putut să întrebe:
„Unde este confirmarea slujbei tale, Isaia?”
Să-i luăm în considerare și pe Ieremia şi Ezechiel care, de
asemenea, au împărtășit o parte din planul mântuirii și au
prorocit despre felul în care acesta va merge mai departe. Să
luăm prorocii, de la Daniel până la Maleahi: pe fiecare din ei l-a
rânduit Dumnezeu pentru un scop anume. Nici unul nu l-a
copiat pe celălalt, ci fiecare a avut o chemare originală şi o
slujbă conform planului şi scopului lui Dumnezeu. Nimeni nu
poate evalua slujbele lor spunând că unul era mare, iar celălalt
mic şi că acolo Dumnezeu a confirmat, iar dincolo nu. Oricine a
avut o chemare originală din partea lui Dumnezeu și o slujbă
conform planului lui Dumnezeu, nu a copiat pe altcineva.
Primul lucru pe care trebuie să-l aibă un copil al lui Dumnezeu
este respectul în faţa unei decizii divine și să recunoască o
chemare divină. Fiecare copil autentic al lui Dumnezeu îi va
respecta pe cei ce au fost chemați şi puși în slujba Lui.
Dacă citim în Noul Testament, găsim mai întâi slujba lui
Ioan Botezătorul. El nu a avut nici un fel de semne sau minuni
ca să dovedească ceva, însă el a vestit Cuvântul lui Dumnezeu
pentru ceasul acela, mesajul adevărat al Celui atotputernic
pentru clipa respectivă și a pregătit calea Domnului. Isus a spus
despre el: „Adevărat vă spun, că dintre cei născuţi din femei,
nu s-a sculat nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul.
Totuşi, cel mai mic în Împărăţia cerurilor este mai mare decât
el” (Matei 11:11).
De asemenea, în Faptele Apostolilor şi în epistole
întâlnim multitudinea slujbelor conform chemării divine.
Însărcinarea lui Pavel a fost diferită de a lui Petru. Despre
Timotei sau despre Tit nu ni se relatează aceleaşi lucruri ca
despre Petru şi Pavel. Dar un lucru aveau în comun toţi slujitorii
lui Dumnezeu: acelaşi Cuvânt şi aceeaşi descoperire, deși
însărcinări diferite, dar același Duh și acelaşi izvor din care
scoteau.

9
 Nimeni nu poate să aştepte de la mine ca eu să imit
slujba fratelui Branham, dar fiecare poate să fie sigur că eu
vestesc același mesaj curat divin, pe care Domnul l-a confirmat
de nenumărate ori. Aşa cum fratele Branham putea să spună:
„Eu am predicat acelaşi lucru pe care l-a predicat şi apostolul
Pavel” și milioane au strigat: „Noi ne bazăm pe aceasta”, tot aşa
pot să spun şi eu: „Ceea ce a predicat apostolul Pavel şi
Branham, am predicat şi eu!”
Dacă aş enumera toate mărturiile despre vindecări şi
confirmări supranaturale, atunci am putea umple o altă broşură
voluminoasă. Aici vrem să pomenim doar una din ultimele
minuni. În luna aprilie a acestui an, am primit o cerere pentru
rugăciune de la o familie din Cehoslovacia. Copilul lor era
bolnav de doi ani, iar medicii l-au declarat incurabil. Nu mai era
nicio speranță, nimic nu era mai sigur decât moartea apropiată.
Vindecarea a avut loc într-o seară de miercuri, când noi am avut
întâlnirea de rugăciune în Adunarea din Krefeld. A fost un
răspuns direct la rugăciune.
În ultimii ani m-am ocupat mai ales cu lucrarea de
traducere, pregătind și corectând manuscrisele şi, de asemenea,
cu vestirea mesajului vremii sfârșitului, Cuvântul lui Dumnezeu
pentru timpul nostru. Cu cât ne apropiem mai mult de sfârşit,
cu atât ne putem aștepta mai mult la confirmarea supranaturală
în mijlocul nostru. Cei care ascultă și cred Cuvântul, vor vedea
ce poate să facă Domnul. În data de 03.12.1962, după discuția
cu fratele Branham, am mers împreună spre maşina lui, în
parcare și eu am știut că era ultima mea ocazie, astfel că l-am
întrebat pe fratele Branham dacă pot şi eu să mă rog pentru
bolnavi. Răspunsul lui a fost: „Oricine este chemat să vestească
Evanghelia, este chemat și să se roage şi pentru bolnavi! Nu te
teme, Domnul va fi cu tine și Își va confirma Cuvântul”. După
aceea m-a îmbrăţişat şi m-a binecuvântat, în rugăciune.

O fază nouă
Probabil că faza cea mai importantă a început pentru mine
în anul 1966. Aşa cum ar trebui să le fie cunoscut celor
familiarizați cu mesajul acestui ceas, înmormântarea fratelui

10
Branham a avut loc într-o luni, pe 11 aprilie 1966, imediat după
adunările de Paști. Ce s-a petrecut în mine când am văzut sicriul
care era coborât în mormânt, nu poate fi exprimat. Am amintit
deja aceasta și poate că am şi scris. Îmi era greu să pricep că
aceasta s-a întâmplat în realitate. Pentru mine era de
neînchipuit cum va fi desăvârşită Mireasa lui Hristos fără
această slujbă puternică. După înmormântare, m-am întors în
camera mea de hotel, unde durerea adâncă şi lacrimile au fost
înlocuite, dintr-o dată, de o pace neașteptată şi de siguranţă. În
aceeași zi, o voce interioară mi-a vorbit: „Acum a sosit timpul
pentru distribuirea hranei”. Fără să trebuiască să mă gândesc,
ştiam ce trebuie făcut.
Nu exagerez dacă spun aici că niciunul din frații de atunci
nu s-a gândit în timpul acela la răspândirea mesajului dat de
Dumnezeu. Profund decepţionați, toți s-au îndreptat spre
localitățile lor. Aşteptata înviere bruscă a fratelui Branham nu
avusese loc. Nimeni nu ştia dacă şi cum vor continua lucrurile.
Eu am reușit să vorbesc cu câțiva frați care au făcut parte
din cercul restrâns al fratelui Branham. Am reuşit să-l conving
pe fratele Roy Borders că predicile trebuie tipărite, pentru că
urma să avem nevoie de acestea pentru a le traduce în alte
limbi. Din câte îmi amintesc, prima a fost publicată un an mai
tîrziu. Am vorbit, de asemenea, cu fratele Pearry Green și l-am
invitat la adunări, ca să mărturisească despre ceea ce a văzut și
auzit personal.
Se pare că mulţi dintre fraţii de astăzi au uitat că fără ca
Dumnezeu să mă fi folosit pe mine, nu ar fi existat nicio vestire
a mesajului pentru timpul sfârşitului, aşa cum fără fratele
Branham nu ar fi existat deloc acest mesaj. Predicile nu ar fi fost
publicate nici în engleză, nici în altă limbă. Dumnezeu m-a
folosit, de asemenea, pentru a organiza primele adunări în
Europa. După cum ştim toţi, eu am vestit Cuvântul descoperit în
condiţii grele, în toată lumea, inclusiv în țările comuniste. Prin
aceasta, nu am făcut decât să fiu ascultător chemării cerești.
După cum se poate vedea, după deschiderea peceţilor,
fratele Branham s-a referit mai degrabă la premergerea
mesajului, decât la sine, când pomenea evenimentul din 11 iulie
1933. În predica „Răsăritul soarelui”, el a formulat astfel: „Aşa

11
cum a fost trimis Ioan Botezătorul ca să premeargă prima veniri
a lui Hristos, mesajul tău o va premerge pe a doua”. Dumnezeu
îi ia pe robii şi prorocii Lui, dar Cuvântul adus de ei ne rămâne.
De asemenea, în acest timp, noi putem spune cu o siguranţă
deplină: „...şi avem Cuvântul prorociei făcut şi mai tare...” (2
Petru 1:19).
În luna mai 1966, a început această fază nouă prin vestirea
şi răspândirea mesajului dat de Dumnezeu. Începutul a fost
făcut în Germania de vest şi în ţările vecine. Sute de persoane au
venit să audă ceea ce a făcut Dumnezeu în timpul nostru.
Aceasta nu a fost planificarea şi voia mea, ci a Domnului, care
văzuse mai dinainte lucrurile și Își continuă lucrarea. Noi putem
fi siguri că aceasta se va încheia la revenirea lui Isus Hristos.
Mesajul s-a răspândit foarte repede în Europa de vest și de est,
în Africa, Asia şi în lumea întreagă.
Ca perioadă de timp, deceniul cuprins între anii 1968 şi
1978, a fost pentru mine cel mai binecuvântat, timp în care
predicile noastre au fost difuzate prin radio Luxemburg în
fiecare duminică dimineața și prin aceste emisiuni am ajuns la
mulţi din Europa de est și de vest. Uşile se deschideau
pretutindeni. În acei zece ani am ținut aproape 3.000 de
predici. Aici mai putem adăuga multele călătorii misionare,
sutele de predici ale fratelui Branham traduse, corespondenţa şi
tot ce aparţine unei astfel de lucrări misionare. Deseori, în
avion, mi-am notat textele biblice şi de fiecare dată când
începeam să predic, era ca şi cum aş scoate dintr-un izvor
nesecat din care ţâşnea de fiecare dată inspiraţie divină. O, cu ce
credincioşie mi-a descoperit Domnul Cuvântul Său, a iluminat
versetele şi legăturile referitoare la o anumită temă! Mulţi pot
mărturisi că Cuvântul lui Dumnezeu a venit proaspăt de la
tronul Său. De câteva ori, chiar am auzit cu propriile urechi
versetele pe care urma să le citesc.

Călăuziri directe
Pentru cei ce au crezut mesajul profetic, anii ’70 au fost
marcaţi de mania stabilirii de date la care ar fi trebuit să aibă loc
venirea Domnului. Tocmai atunci eu am fost călăuzit să cumpăr

12
un teren pe care a fost construită clădirea adunării. Cu ajutorul
lui Dumnezeu şi cu efortul neobosit al fraţilor, de Paşti, în 1974,
a avut loc inaugurarea clădirii. Cine ar fi îndrăznit atunci să
creadă că timpul va dura încă aşa de mult? Pe de o parte, unii
chiar mă acuzau că nu aş crede în venirea apropiată a
Domnului, pentru că ei credeau că nu ar fi trebuit să construiesc
clădirea. Dar acum sunt sigur că s-a dovedit că e corect să rămâi
cumpătat şi statornic, pentru că nimeni nu cunoaşte timpul
revenirii Domnului.
Apoi, când s-a apropiat anul 1977, care era subliniat ca
fiind ultimul, s-a întâmplat ceva ce nici eu nu am înţeles de la
început. Atât cât pot să-mi aduc aminte, în data de 17 iulie 1976,
într-o sâmbătă seara, când se îngemănau ziua şi noaptea, am
auzit glasul Domnului vorbindu-mi puternic: „Du-te pe terenul
vecin şi dedică-Mi-l Mie, pentru că vor veni mulți oameni de
aproape şi de departe, care trebuie cazaţi”. Aceasta s-a
întâmplat când eu eram în apropierea clădirii adunării şi mă
aflam în zona unde scările duceau la subsol. Desigur, m-am
oprit locului, m-am întors şi m-am îndreptat spre terenul vecin.
Acolo am îngenuncheat în mijlocul tufelor, m-am rugat scurt,
mi-am ridicat mâinile spre cer şi am spus: „Doamne,
Dumnezeul meu, eu fac cum mi-ai poruncit Tu şi dedic acest
teren spre cinstea Numelui Tău”.
Proprietarul, cu care am vorbit la telefon în ziua
următoare, nu voia să vândă terenul în cauză. El deja avea,
pentru terenul acela, un proiect-gigant pe care urmau a fi
construite ateliere, birouri şi săli de vânzare și de expoziţie etc.
și mi-a spus: „Îmi pare rău, dar nu pot să vă vând terenul”. I-am
înțeles argumentele și am putut doar să-i spun: „Dar să nu
uitaţi, Dumnezeu Și-a pus mâna pe acest loc”. Cu aceasta s-a
încheiat această discuție.
În mine era o pace cerească; refuzul lui nu a putut să
zguduie sub nici o formă credinţa mea. Eu ştiam că această
problemă nu se afla în mâinile mele, ci în mâinile Celui ce-mi
vorbise și luase hotărârea aceea. Eu nu-mi aduc aminte să fi
avut vreodată o credinţă mai fericită în inima mea, ca atunci.
Era o siguranţă absolută că totul se va împlini exact aşa cum a
vorbit Domnul. Eu am aşteptam pur şi simplu.

13
 Exact trei săptămâni mai târziu, telefonul a sunat înainte
de ora opt dimineaţa. Bărbatul de la capătul celălalt al firului a
spus: „Domnule Frank, eu trebuie să vă vând terenul. Putem să
mergem săptămâna aceasta la notariat?” În data de 12 august
1976 a fost semnat contractul de cumpărare. Eu nu mă rugasem
lui Dumnezeu niciodată ca El să călăuzească inima acestui
bărbat, pentru că ştiam că o va face. Doar I-am mulțumit pentru
aceasta. Chiar atunci când unii îşi puneau aşa de mari speranţe
în anul ’77, noi ne aflam în toiul construcţiei.
Mai întâi a fost planificată construirea unei singure clădiri.
Pe când mare parte din construcţie era terminată, fratele
Schmidt m-a întâmpinat pe terenul de construcţie şi mi-a spus:
„Frate Frank, clădirea nu va ajunge nici pentru jumătate din
vizitatorii care va trebui cazați”. Amândoi ne-am văzut apoi de
drum, dar cuvintele lui nu îmi dădeau pace. Gândul dacă nu
cumva va trebui să mai construim o a doua clădire nu mi-a mai
ieşit din minte.
Eu am ajuns într-o încleştare interioară, pentru că era o
decizie de o asemenea importanță, pe care nu eram în stare s-o,
iar în privinţa aceasta Cuvântul Domnul încă nu-mi vorbise. Am
căutat faţa lui Dumnezeu în rugăciune, cu o strigare puternică a
inimii. Am făcut un lucru pe care nu obişnuiam să-l fac: în timp
ce mă aflam pe genunchi, mi-am luat Biblia, mi-am pus mâinile
peste ea şi am zis: „Doamne, eu trebuie să iau o hotărâre
importantă pentru care nu pot să-mi asum răspunderea. Dacă
este voia Ta să fie construite două clădiri, ai vrea să-mi faci de
cunoscut aceasta?”. În același timp, eram sigur că un asemenea
răspuns nu se găsește în Biblie. Totuşi, aşteptam un răspuns.
Am deschis Biblia, iar ochii mei au căzut pe versetul 7, din 2
Cronici 14 unde, în traducerea germană spune: „...Au construit
clădiri și au izbutit”. Nimeni nu-și poate închipui cum te simți
într-o asemenea situație. Eu am înţeles imediat, în timp ce încă
eram pe genunchi, că trebuie ridicate două clădiri. În ziua
următoare am luat legătura cu Oficiul de construcţii şi am
primit aprobarea pentru clădirea a doua, fără a mai prezenta noi
planuri pentru obţinerea autorizaţiei de construire. Astfel, s-a
împlinit literal pasajul în care se spunea că clădirile au fost
executate şi acestea sunt date în folosinţă.

14
 În aceste două clădiri ale misiunii avem tipografia,
birourile și încăperile în care se pregătesc broşurile, se
multiplică audio-casetele și de asemenea, tot acolo se face
expedierea. Pe lângă aceasta, avem mult spaţiu de cazare şi de
asemenea, câte un apartament în fiecare clădire în care să
locuiască cineva. Dacă privesc în urmă, pot doar să spun și să
mărturisesc că Domnul a ajutat și m-a călăuzit atât spiritual cât
şi în domeniul material și a purtat de grijă pentru tot ceea ce era
necesar pentru împlinirea însărcinării pe care a dat-o El.

Învăţături nimicitoare
În timpul vizitei în S.U.A. de la mijlocul acestui an, m-am
confruntat mai ales cu părerile numite „descoperirea celor șapte
tunete” despre care unii pretind că a început să se desfășoare
din 1979. Ei spun că jumătatea de oră despre care se vorbeşte în
Apocalipsa 8:1 ar fi început în anul 1963 şi s-ar fi încheiat în
anul 1983. Se pretinde că Domnul şi-ar fi întrerupt tăcerea la
sfârşitul anului 1983, dar se face referire în mod repetat la anul
1979. De atunci, au început să prindă contur învățăturile care
sunt răspândite acum – că s-ar fi deschis pecetea a şaptea și că
ar fi fost descoperite cele şapte tunete etc. Niciodată înainte nu
s-a mai pomenit o asemenea dezordine provocată de învățături
greșite și răstălmăciri, cum se întâmplă acum. Este șocant să
auzi s-a putut face din acest Mesaj şi din Cuvântul lui
Dumnezeu. Versetele biblice şi citatele fratelui Branham au
fost scoase din context şi puse laolaltă conform diferitelor
închipuiri ale unora. Niciun copil autentic al lui Dumnezeu nu
poate accepta asemenea învățături, pentru că, în primul rând,
acestea sunt adăugate Scripturii și mesajului și în al doilea rând
nu au de-a face deloc cu realitatea.
Mi se spune că eu aş fi singurul din fraţii recunoscuţi pe
plan internaţional, care nu acceptă aceste „descoperiri mai
adânci”. Se spune că aceia care nu cred toate aceste învățături
greșite, ar fi pierdut venirea Mirelui la Mireasa Sa conform
Matei 25 care, conform acestor învăţături, ar fi deja căsătorită
cu El, devenind astfel Soția Lui, iar El a devenit Soțul ei. Unii
chiar se roagă și spun spre sfârșit: „Eu cer aceasta, în Numele

15
lui Isus Hristos, soțul meu”. Fac o provocare chiar în punctul
acesta, să mi se arate un singur loc în care fratele Branham să se
fi rugat așa. De asemenea, mi s-a spus că nu aş fi observat că
învierea morţilor a avut loc deja și că nu am avut parte de
răpirea care a avut loc în „norii de martori”. [Se pretinde că
mormintele simbolizează denominaţiunile moarte din care au
ieşit credincioşii]. Mă folosesc de această ocazie pentru a mă
informa despre multele lucruri care sunt învățate acum.
Aceste desfăşurări tragice din mesaj au început deja la
sfârşitul anilor ’60 şi mai târziu doar au fost date mai departe
într-o formă modificată. Tot timpul s-au ridicat bărbaţi cu
răstălmăciri noi, dar de fiecare dată erau la lucru aceleaşi
duhuri. Dacă luați diferitele învățături despre tunete, acestea
sunt o încurcătură totală și fiecare învăţător al tunetelor, îl
acuză pe celălalt de o tâlcuire greşită.
Cei care răspândesc învăţătura „parusiei” afirmă că
Hristos ar fi venit pe pământ în data de 28.02.1963 şi că acum
ar fi prezent aici. În legătură cu aceasta putem spune
doar că El este şi azi prezent în acelaşi fel cum era
prezent printre adevărații aleși din ziua Cincizecimii.
Domnul ne-a dat făgăduinţa că va locui cu noi și în noi şi că
acolo unde sunt adunaţi doi sau trei în Numele Său, va fi și El în
mijlocul nostru. El a spus: „Eu voi fi cu voi, chiar în voi, până la
sfârşitul lumii”. Așa va fi până la venirea lui Hristos. La
revenirea Sa, Mireasă din toate epocile se va întâlni cu Mirele.
Provoc pe oricine să-mi arate unde învață sfânta Scriptură că
învierea a avut loc în fiecare epocă a Adunării.
Aceiași oameni care pretind acum că Domnul a venit în
1963, au subliniat diferiți ani și mai ales 1977. Pe baza afirmației
din cartea „Epocile Adunării”, de la pagina 322, despre
prezicerea că în anul 1977 ar trebui să se încheie sistemele
lumești și să înceapă Împărăția de o mie de ani, anul 1977 a fost
scos în evidență într-un mod deosebit, atunci. S-au publicat
reclame în ziare, cu titlul „Până în1977” și tractatul cu același
nume. Cum pot fi împăcate asemenea contradicții?
Este evident că nu Duhul lui Dumnezeu îi inspiră pe aceia
care prezintă învăţături false. Ceea ce ascultătorii lor nu au
putut deosebi până acum, este faptul că în spatele acelor lucruri

16
este chiar duhul antihrist care a tăgăduit şi atunci că Isus a
venit în trup (1 Ioan 4:1-6) şi care tăgăduieşte acum că El va
veni în trup (2 Ioan vers.7-11). Multe persoane de acest fel
mişună în „mesajul falsificat al timpului de sfârşit”! Cei
ce vor să fie ajutaţi, ar trebui să primească ca ajutor următoarele
texte biblice şi citate din predicile fratelui Branham.
Cuvântul „parousia” se găsește de multe ori în Scripturi,
arătând în mod specific spre venirea personală a Domnului și
prezența Sa reală. În Matei 24:3, ucenicii L-au întrebat pe
Domnul nostru: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste
lucruri? Și care va fi semnul venirii – parousia – Tale?”. În 1
Tesaloniceni 3:13 citim: „ca să vi se întărească inimile și să fie
fără prihană în sfințenie, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru,
la venirea – parousia – Domnului nostru Isus Hristos
împreună cu toți sfinții Sai”. După cum este cunoscut tuturor
creștinilor credincioși Bibliei, 1 Tesaloniceni 4 descrie venirea
personală a Domnului, pe care El a făgăduit-o în Ioan 14 și va
începe cu învierea celor care dorm în Hristos și cu
transformarea trupurilor celor ce trăiesc în Hristos și împreună
vor fi răpiți ca să-L întâlnească pe Domnul în văzduh. În
capitolul acesta, citim în v. 15: „Iată, în adevăr, ce vă spunem
prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la
venirea Domnului – parousia –, nu vom lua-o înaintea celor
adormiți”. În 1 Tesaloniceni 5:23 citim: „Dumnezeul păcii să vă
sfințească El însuși pe deplin; și duhul vostru, sufletul vostru și
trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea –
parousia – Domnului nostru Isus Hristos”.
Cel care este prezent acum prin Duhul, va veni atunci
trupeşte. Aceasta este parousia – El însuși prezent, în
persoană. Conform 2 Tesaloniceni 2:8, Domnul îl va nimici pe
cel nelegiuit – care este Antihristul – suflarea gurii Sale și-l va
prăpădi cu arătarea venirii Sale – parousia. În Iacov 5:5-8,
unde în Biblia noastră este tradus „până la venirea Domnului”,
ar trebui să scrie „până la parousia Domnului”. Când Scriptura
vorbește despre „arătare”, este folosit cuvântul „epifania”. Când
este vorba de venire, indiferent de care venire este vorba, este
folosit cuvântul „parousia”. Fie că El va veni să-și ia sfinții, sau
împreună cu sfinții Săi, după ospățul de nuntă, este vorba

17
despre parousia. Parousia este prezența Lui trupească. Oricine
cunoaște Cuvântul lui Dumnezeu va înțelege și va așeza totul în
ordinea corespunzătoare.
Oricine spiritualizează revenirea lui Hristos, a căzut în
aceeaşi capcană ca mulţi alţii din trecut, de la Augustin şi până
la martorii lui Iehova și este înșelat cum au fost și ei. Un astfel
de om nu-L cunoaşte pe Domnul, nici Biblia şi nici Mesajul. Aşa
de sigur cum Isus Hristos a înviat trupeşte şi S-a înălţat la cer, la
fel de sigur El va reveni trupeşte. Fratele Branham a învăţat
aceasta biblic și doresc să folosesc doar două din afirmațiile
sale. Una se găsește în predica „Hristos descoperit în propriul
Său Cuvânt” ținută pe 22 august 1965: „Următorul lucru
care se întâmplă este atunci când toți vor fi cuprinşi
într-o singură persoană – Isus Hristos, Mireasa și
Trupul la revenirea trupească a Domnului Isus”. A doua
se află în „Unirea invizibilă a Miresei lui Hristos”, predicată pe
25 noiembrie 1965: „…revenirea trupească a Domnului
Isus pentru a lua un popor fizic, proslăvit prin sângele
Lui care curăță”. Cine poate tăgădui că ceea ce a spus el, este
adevărul? Vă rog să observați că aceste ambe afirmații și multe
altele asemănătoare au fost făcute în a doua jumătate a anului
1965. A ratat el a doua venire – parousia – cum spun frații
înșelați?
După învierea Sa, Domnul nostru a spus în Luca 24:39:
„Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi
vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am
Eu”. Isus nu este un mit, nicio explicaţie inventată, ci El este
Dumnezeul personal, care S-a descoperit în chip omenesc, ca
Domn.
Toma L-a atins după învierea Sa, a pus mâna lui în coasta
Sa și a strigat: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”. Aşa cum deja
a fost prezentat, acelaşi Isus care a înviat din morți şi S-a înălţat
la cer, va reveni în același fel. Oricine tăgăduieşte acest
adevăr, nu este nici măcar născut din nou, ci are o
formă de evlavie și este doar cuprins de o exaltare
religioasă. La vremea revenirii lui Isus Hristos, Domnul
nostru, se va împlini literal 1 Corinteni 15:51-55: „Iată, vă spun
o taină: nu vom adormi toți, dar toți vom fi schimbați, într-o

18
clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă.
Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii și noi
vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta supus
putrezirii, să se îmbrace în neputrezire şi trupul acesta
muritor, să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta supus
putrezirii se va îmbrăca în neputrezire şi trupul acesta muritor
se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini Cuvântul care
este scris: «Moartea a fost înghiţită de biruinţă»”.
De asemenea, atunci se vor împlini toate celelalte versete
care vorbesc despre marele eveniment. Dumnezeu îi va aduce pe
aceia care au adormit în Hristos (1 Tesaloniceni 4:13-18). Să nu
uităm că morții vor învia într-un trup care nu putrezește, iar cei
care sunt în viață vor fi transformați. Dacă cineva afirmă că
învierea a avut loc, unde sunt trupurile care nu putrezesc? Unde
este transformarea celor vii? Nu încercați să găsiți o portiță de
scăpare, ci priviți realitatea în față, acum!
Cum pot unii fraţi să afirme că Domnul a venit în anul
1963, dacă fratele Branham a așteptat până la sfârşitul vieţii lui
revenirea Sa? În predica sa, „Unirea invizibilă a Miresei” din 25
noiembrie 1965, el spune: „Eu aştept venirea Domnului în
generaţia noastră”. În predica sa „Ce este atracţia de pe
munte?” ținută pe 25 iulie 1965, el a spus: „Noi suntem
adunați aici, în seara aceasta, la Adunarea locală, la
Tabernacol, aşteptând venirea Domnului”.
Este de neînțeles, cum pot frații să treacă peste astfel de
afirmații clare și să învețe că venirea Domnului a avut loc.
Hotărârea mea este clară în punctul acesta, la fel ca și în
celelalte: eu mi-am ocupat locul de partea Cuvântului lui
Dumnezeu, cum a făcut și fratele Branham și încă aștept venirea
Domnului, pentru că atunci când se întâmplă aceasta, noi îi vom
vedea și-i vom întâlni pe cei care au plecat înaintea noastră și
împreună Îl vom întâlni pe Domnul. Nu există nicio făgăduință
în Cuvântul lui Dumnezeu care să arate să Domnul va păși
atunci pe acest pământ. El a promis doar că va pregăti locul și
apoi se va întoarce ca să ne ia la Sine, în palatele cerești. Dar
Scriptura trebuie să se împlinească la literă. El ne-a avertizat și
a spus: „dacă vă va spune cineva: «Iată, Hristosul este aici, sau
acolo», să nu-l credetți” pentru că astfel de oameni învață ceea

19
ce au învățat prorocii mincinoși, prezentându-și învățăturile ca
pe niște descoperiri deosebite.

Judecătorul
Este adevărat că deschiderea peceţilor a fost un eveniment
deosebit, la fel și arătarea Domnului în norul supranatural,
precedând acest eveniment. Noi recunoaștem acest lucru cu
mulțumire în inimile noastre. Dar aceea nu a fost venirea Fiului
omului. Cum am amintit mai înainte, fratele Branham s-a
referit în mod constant la semnul lui Mesia, în legătură cu
slujba Fiului omului. Ca Fiu al omului, El S-a făcut de cunoscut
prin slujba profetică a fratelui Branham, de-a lungul multor ani.
De mii de ori El s-a coborât în lumina supranaturală și a fost
prezent când fratele Branham se ruga pentru cei bolnavi. Pe 28
februarie 1963, când Domnul s-a arătat în norul supranatural,
El s-a arătat ca Judecător. Două afirmații în care fratele
Branham se referă la acel mare eveniment, ar trebui să fie de
ajuns pentru a-l convinge pe fiecare. Prima se găsește în predica
„Răsăritul soarelui”, ținută pe 18 aprilie 1965: „Ei au făcut
fotografia, nu noi. El stă acolo ca Judecător suprem şi
ne arată că El este Alfa şi Omega, Începutul şi
Sfârşitul. Ce mod de a Se prezenta pe Sine!” A doua se
găsește în predica „A face o slujbă lui Dumnezeu fără a fi voia
Lui”, din 27 noiembrie 1965: „Ceva mi-a spus: «Întoarce-o
corect!» Eu mă gândeam: «Eu cred că o privesc
corect». Mi s-a spus: «Întoarce-o corect!» Mă
gândeam că poate că vocea vrea să spună: „Întoarce-
o spre dreapta”. Când am făcut lucrul acesta, aceasta
a reprezentat, după cum vedeţi, Capul lui Hristos, la
vârsta de 33 de ani, aşa cum L-a pictat
Hoffman. Priviţi aici: vedeţi barba Lui închisă, faţa
Lui, ochii Lui, nasul etc. Vedeţi cum apare părul Lui
aici în partea aceasta? El este înconjurat de această
perucă albă, adică de îngeri, ca să arate că mesajul
care Îl prezintă ca fiind Dumnezeu, este adevărat. El
este Judecătorul suprem al Universului. Judecătorul

20
suprem al cerului şi al Pământului. El este Dumnezeu,
nimic altceva decât Dumnezeu!”
Deschiderea peceților a fost un eveniment esențial, cu
scopul de a ne conduce în tainele Cuvântului lui Dumnezeu.
Dar, am înţeles noi de ce S-a descoperit Domnul acolo ca
Judecător, în acel nor supranatural, chiar înainte de a fi
deschise peceţile? Ne dăm noi seama că judecata începe în casa
lui Dumnezeu? Judecata nu înseamnă numai condamnare, ci şi
o clarificare a unei dispute. Ceea ce a fost predicat de la
deschiderea peceţilor are caracter definitiv. Noi vom fi judecaţi
conform Cuvântului acela care ne-a fost descoperit și predicat
de atunci încoace. Un judecător pune capăt disputei între părţi,
el are ultimul cuvânt. Tot aşa Domnul, atunci când S-a arătat în
norul supranatural, după cum Îl descrie fratele Branham ca
Judecător, a vrut ca noi să știm că tot ceea ce a spus El este
definitiv. Amintiți-vă, El s-a arătat în cer, nu pe pământ. Din
timpul acela încoace, s-a încheiat orice târguială şi discuţie
asupra temelor biblice. El, ca Autoritatea cea mai înaltă,
Judecătorul suprem, a pronunţat ceea ce este corect și definitiv.
El nu poate să se alăture părților care se ceartă; din contră, El a
pus capăt certurilor despre lucrurile biblice și a spus ce este
corect. Toţi trebuie să recunoască drept absolut ceea ce a vorbit
El. Ceea ce a vorbit El, nu poate fi discutat, ci trebuie acceptat.
De câte ori nu a pomenit fratele Branham că anumite lucruri au
fost făcute de cunoscut abia după deschiderea peceţilor! Pe
unele dintre acestea nici el nu le-a ştiut mai înainte!
În diferitele epoci ale Adunării, Domnul i-a avut pe trimișii
Lui, care au repus pe sfeşnic adevăruri biblice care au fost
iluminate în vremea respectivă. Credincioşii din fiecare epocă a
Adunării vor fi judecaţi conform cu Cuvântul care le-a fost
predicat lor.
Dar acum, la sfârşitul timpului de har, nu a fost doar
iluminarea, ci descoperirea finală a lui Isus Hristos și a
Cuvântului Său și de aceea, tot planul lui Dumnezeu ne-a fost
făcut de cunoscut. Conform acestuia vom fi judecați.
A trecut timpul în care un credincios să-l judece pe
celălalt. Acum, trebuie să ne lăsăm judecați conform Cuvântului
care ne-a fost predicat. Dacă ne judecăm noi înșine, nu vom mai

21
fi judecați. Dar dacă-i judecăm pe alții, atunci judecata pe care o
rostim va veni peste noi în ziua aceea (Romani 2:1). În Ioan
12:48, Domnul a spus: „Pe cine Mă nesocotește și nu primește
cuvintele Mele, are cine-l osândi: Cuvântul, pe care L-am vestit
Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi”.
De asemenea, noi nu mai putem continua să răspândim
acum cunoştinţa proprie, ci trebuie să ne supunem lui
Dumnezeu şi să credem fiecare Cuvânt, indiferent cum am văzut
noi lucrurile înainte. Cei ce pretind că Domnul a revenit pe
pământ în data de 28 februarie 1963, nu au înţeles că de când S-
a descoperit El în cer cu acea perucă albă, ca Judecător, a vrut
ca noi să știm că acum El are ultimul Cuvânt pentru că este
mesajul final. Deschiderea celor șapte peceți nu a fost sfârșitul
timpului de har, ci începutul ultimei faze pentru cei aleși.

O parte a planului Său

Cel ce priveşte înapoi, nu poate înainta! Pe de altă parte,
noi trebuie să rezolvăm trecutul dacă dorim să privim în față
viitorul. Pentru că se insistă asupra anului 1979, îmi revin în
memorie vechi amintiri. Ceea ce nu am vrut să cred atunci, se
arată tot mai clar azi: Satana a vrut să mă distrugă și să
mă forțeze să mă retrag și să încetez cu predicarea
Cuvântului. Nu i-a reuşit și din cauza aceasta el caută şi în
continuare, sub orice formă, să discrediteze slujba mea. Dacă ar
reuși, atunci i-ar fi foarte ușor cu toți aceia care au deviat de la
Cuvânt. Este evident că aceleaşi duhuri rele care au fost
active aici, își continuă lucrarea distrugătoare
pretutindeni. Oameni înşelaţi vorbesc deschis şi spun : „Tu
nu mai poți predica”. Alţii folosesc altă terminologie: „Oricum
tu nu ai nimic de predicat, pentru că nu primești noile
descoperiri!” Se spune: „Voi v-aţi oprit și ați rămas în urmă. Noi
mergem înainte!” Se pune, însă, întrebarea: „În ce direcţie?”
Eu nu doresc să mă cert cu oamenii care sunt sub influența
duhurilor distrugătoare şi care se pare că se simt bine în starea
aceasta. Dar nici nu mai pot să tac. Pentru mine, cel mai
important lucru este lucrarea lui Dumnezeu, din care sunt o
parte şi pentru care trebuie să dau socoteală în ziua aceea. Dacă

22
acum vor fi pomenite anumite lucruri, se întâmplă numai din
cauză ca să ştie toţi că atacurile duşmanului, în fond, nu sunt
îndreptate împotriva mea personal. Eu nu am făcut rău
nimănui. Furia Satanei se îndreaptă împotriva slujbei pe
care a rânduit-o Dumnezeu. El urăște de moarte și ar
vrea să distrugă mesajul divin. De aceea, el se aruncă
împotriva celui care poartă acest mesaj. Nu a fost Satana acela
care i-a ucis pe proroci și a vărsat sângele celor neprihăniți, de
la Cain încoace, începând cu Abel până la Zaharia? De ce?
Pentru că ei erau purtători ai Cuvântului autentic al lui
Dumnezeu! Amin.
Eu nu pot să neg faptul că Domnul m-a chemat cu glas
audibil în slujba Sa. Nu pot să neg că El mi-a vorbit de câteva
ori. Dar eu nu am avut nicio influenţă asupra acestor lucruri! Ce
a putut face fratele Branham dacă Domnul i-a poruncit să
depoziteze hrana? El a mărturisit aceasta de mai multe ori. Eu
nu pot decât să fiu credincios și să distribui acea hrană, după
cum am fost însărcinat. În predica „Domnilor, acesta este
timpul?”, din 30 decembrie 1962, fratele Branham a spus: „Eu
am lucrat cât am putut de bine, conform vedeniilor şi
visurilor. Eu am depozitat hrană pentru ei cât am
putut”.
Dar niciodată el nu a pomenit faptul că Domnul l-ar fi
însărcinat s-o şi distribuie. Ce armonie desăvârșită! Numai
Dumnezeu putea să pregătească totul aşa desăvârşit. Eu nu am
nevoie să inventez ceva.
Prin prorocul Amos, Dumnezeu a spus în cap. 8:11 : „Iată
vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în
ţară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foamete şi sete
după auzirea cuvintelor Domnului”. Eu sunt aşa de mulţumitor
lui Dumnezeu pentru faptul că fratele Branham a confirmat, pe
baza descoperii divine, trăirea mea din data de 2 aprilie 1962,
spunând: „Aşteaptă cu împărţirea hranei, până când vei primi şi
restul!” Eu nu mint, ci spun adevărul în Numele lui Isus Hristos,
Domnul nostru. În timpul acela, eu nu am înţeles partea
referitoare la așteptare, dar nici nu am îndrăznit să mai întreb
ceva. Eu m-am întors trist, pentru că mă aşteptam să încep
slujba, deja. Dar mi s-a spus să aştept. Anii de așteptare au fost

23
grei pentru mine. Desigur, Domnul ştie când să dea o
făgăduinţă și numai El hotărăşte când va fi împlinită aceasta.
Cu ocazia vizitei mele în Edmonton – Canada, la
jumătatea anilor '70, fratele D. B. a venit la mine într-o seară, să
mă vadă. El a fost atât de impresionat de multele scrisori care
sosiseră din lumea întreagă, pentru că împreună cu echipa sa au
trimis mii de broșuri în limba engleză. Pe vremea aceea, am dat
și adresa de la Edmonton, ca adresă de contact. În timpul
conversației, el m-a întrebat dacă slujba mea se găsea în
Scripturi. Eu am respins ideea şi am spus: „Frate iubit, eu fac
numai ceea ce mi-a spus Domnul să fac. În Scripturi nu este
amintită slujba mea”. I-am spus că slujba fratelui Branham este
amintită și că este suficient. În dimineaţa următoare, la nici 12
ore mai târziu, primul lucru pe care l-am auzit a fost vocea tare
a Domnului, care a zis aceste cuvinte: „Robul Meu, Eu te-am
rânduit conform Matei 24:45, ca să distribui hrana1 poporului
Meu”. Ce pot să fac eu? Să neg? Eu sunt doar un om, nu merit să
fiu numit slujitor al lui Dumnezeu? Dar harul Său îmi este de
ajuns. Aşa cum scrie apostolul Pavel, El cheamă pe cineva care
nu înseamnă nimic în ochii lumii, pentru ca Lui să-I revină
toată slava.
Slujba lui Ioan Botezătorul este amintită în cele patru
evanghelii. Domnul Însuși a mărturisit despre ea. În Marcu 1:1-
3 este o referinţă la Isaia 40:3 şi Maleahi 3:1. În Matei 11:10,
Domnul Isus spune despre el: „Căci el este acela despre care s-a
scris: «Iată trimit înaintea Feţei Tale pe solul Meu, care Îţi va
pregăti calea înaintea Ta»”.
Domnul Isus Și-a început slujba în Nazaret citind din Isaia
61 Cuvântul făgăduit care se referea la El. Fiecare poate să
citească Luca 4:17-21. Acolo El a făcut afirmația
remarcabilă: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din
Scriptură, pe care le-ați auzit!”. Indiferent dacă avem de-a face
cu partea profetică a Scripturilor sau cu făgăduinţele, ambele
sunt dovedite prin împlinirea lor. Dumnezeu a avut
întotdeauna oamenii Lui, la timpul potrivit, cu

1
Întrebat fiind specific asupra acestui eveniment, fratele Frank a răspuns în scris:
„Domnul a spus clar, Matei 24, versetele 45-47” – n.tr.

24
Cuvântul potrivit, în contextul potrivit din planul
mântuirii.
Apostolul Pavel, de asemenea, a putut arăta în toate
învățăturile sale, spre Scripturi. Trebuie să ne aducem aminte că
atunci când El s-a întors de la evrei la Neamuri, s-a bazat pe
Cuvântul profetic (Isaia 49:6, Fapte 13:46-49). În timpul
discuțiilor din Fapte 15, Iacov a spus: „Simon a spus cum mai
întâi Dumnezeu și-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să
aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numele. Și
cu faptul acesta se potrivesc cuvintele prorocilor, după cum
este scris…” (Fapte 15:14-18). Partea convingătoare a
Scripturilor este corespondența între Vechiul Testament și Noul
Testament – concordanța totală între apostoli și proroci.
De aceea, fratele Branham și-a bazat slujba pe versetele
corespunzătoare din Vechiul Testament și din Noul Testament.
Acelaşi lucru trebuie să fie şi acum, dacă este vorba despre
continuarea planului și scopului lui Dumnezeu. Dumnezeu a
rânduit în Adunare diferite slujbe. Lui nu-I pare rău de
darurile și chemarea făcută (Romani 11:29). El niciodată n-
a retras o chemare. Despre împăraţii lumii citim că Dumnezeu îi
pune şi îi schimbă (Daniel 2:21). Dar El nu a retras niciodată
vreunui om însărcinarea pe care El însuși a dat-o. Pentru că noi
avem de-a face cu Dumnezeu, trebuie să respectăm hotărârile
Lui.
Matei 24 ne informează în principal despre lucrurile
referitoare la timpul sfârşitului. De la vers. 42 până la 44, ni se
spune să veghem, pentru nu cunoaștem ceasul când va veni
Domnul. În vers. 45, Domnul vorbeşte despre robul credincios
și înțelept, care va da hrana la vremea potrivită. În versetul 46,
El îl numeşte „fericit” pe acesta, dacă la venirea Lui, robul este
găsit făcând ceea ce a fost însărcinat. În vers.
47 scrie: „Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile
Sale”. Acest lucru este foarte important. Cuvântul a fost
descoperit în plinătatea lui. Noi trăim în zilele restituirii tuturor
lucrurilor. Până și ordinea cronologică este surprinzătoare, de
fapt este desăvârșită!
În cap. 25 este vorba despre venirea Mirelui şi despre
fecioarele înţelepte, care au fost gata să intre cu Mirele la nuntă.

25
Ele vor fi umplute cu Duhul Sfânt, care descoperă Cuvântul. În
același timp, ele își vor umple și vasele. Mana căzută din cer era
hrana pentru copiii lui Israel în timpul călătoriei lor. Ei au
primit şi Duhul Său, iar setea lor a fost astâmpărată. În Neemia
9:20 scrie: „Le-ai dat Duhul Tău cel bun ca să-i facă înţelepţi,
n-ai îndepărtat mana Ta de la gura lor şi le-ai dat apă să-şi
potolească setea”.
Ca mărturie care să rămână, această mană a fost pusă într-
un vas de aur în interiorul chivotului (Evrei 9:4). În acest timp,
Dumnezeu ne-a dăruit acum ca hrană spirituală mana Sa cea
ascunsă, hrana spirituală la vremea potrivită. Desigur,
făgăduinţa este dată numai biruitorilor şi poate fi primită numai
de aceştia. Ei au urechi ca să audă ce spune Duhul Adunărilor
(Apoc. 2:17). Eu nu doresc decât să fiu un rob credincios care să
dea hrana potrivită la vremea potrivită. Unul din iubiții noștri
frați din R.D.G. a scris că slujba robului credincios este numai
pentru cei credincioși, fecioarele înţelepte. Un alt frate, care nu
este de acord cu această slujbă, a spus: „Dacă fratele Frank
are o chemare autentică de la Dumnezeu, atunci, cu
toţii am păcătuit împotriva Duhului Sfânt”. Dumnezeu să
judece aceasta. Toţi cei ce au trăit binecuvântările puternice ani
de-a rândul, nu ar trebui să-și permită să fie târâţi în rătăcire.
Cei care doresc să-şi liniştească conştiinţa, argumentează că
însărcinarea mi-a fost retrasă pentru a-şi motiva poziția și
acțiunile lor. Pentru că slujba aceasta se desfăşoară în așa
simplitate, ea va fi recunoscută numai de aceia care umblă cu
Dumnezeu și nu au păreri preconcepute.
Cel ce împarte hrana nu trebuie să răstoarne
mesele, să arunce scaunele sau să producă o atmosferă
deosebită, ci trebuie doar să asculte glasul Domnului și
să permită oamenilor să se așeze în prezența Lui. Apoi
ei sunt hrăniți așa cum a poruncit Isus poporului să se
adune și apoi a binecuvântat pâinea, a dat-o celor
chemați la slujbă și a spus: „Daţi-le voi să mănânce!”
(Matei 14:15-21). Cuvântul ieşit din gura lui Dumnezeu este
hrana duhovnicească curată pentru timpul nostru.

26
 Din perspectivă dumnezeiască
Ficare cititor al Bibliei știe că Satana a fost mânios pe
copiii lui Israel, pe conducătorii lor și mai ales pe prorocii lor,
care au fost prigoniți și uciși. Ierusalimul a devenit ținta
atacurilor satanice, de când l-a ales Dumnezeu. Niciun oraș de
pe pământ nu a fost distrus de atâtea ori. Chiar la final
Dumnezeu face din Ierusalim o piatră grea pentru toate
popoarele (Zah. 12:3). De aceea nu ar trebui să fim surprinși
dacă Satana își adună toate puterile ca să lovească Adunarea
Dumnezeului Celui viu și să-i facă rău. Dar porțile locuinței
morților nu o vor birui.
Sfânta Scriptură ne relatează de la început despre oameni
ai lui Dumnezeu care au avut o responsabilitate şi o slujbă. Cu
privire la ei, ne sunt descrise atât lucrurile bune, cât şi cele
negative, faptele lor de eroism, dar şi ceea ce au făcut greșit.
Nimeni nu-l poate pune deoparte pe David şi să arunce psalmii
lui sau să se îndoiască de ceea ce el a spus în Numele Domnului,
numai pentru că el a făcut şi lucruri care nu erau corecte. Dacă
Dumnezeu ar fi gândit astfel, atunci El ar fi trebuit să-i
condamne pe toţi slujitorii Săi. Chiar prorocii la care a venit
Cuvântul au fost doar oameni, deși au fost numiţi dumnezei
(Psalmul 82:6; Ioan 10:35). Trebuie să facem deosebirea între
vasele pământeşti şi conţinutul dumnezeiesc din acestea.
În 1 Cronici 21:1 citim: „Satana s-a sculat împotriva lui
Israel şi a aţâţat pe David să facă numărătoarea lui Israel”.
Noi am putea întreba: „Ce a făcut el chiar aşa de grav?”
Gravitatea lucrului a fost că Satana i-a întins o cursă lui David şi
el a procedat pe baza unei inspiraţii false. Deşi era un proroc, el
a alunecat într-o cursă. Din grădina Eden încoace, ştim că
duşmanul umblă cu multă viclenie. Dar de obicei noi detectăm
aceste lucruri în cazul altora, nu al nostru personal. Dacă se
potriveşte în conceptul său, el foloseşte chiar Scripturile, dar de
fiecare le redă într-un mod răsucit.
După ce David a recunoscut ce a făcut, el a strigat: „...Am
săvârşit un mare păcat, căci am lucrat cu totul ca un
nebun” (vers. 8). Fiind proroc, el ştia că descoperirea vine
spontan, prin inspiraţie. Dar, în cazul acesta el a trebuit să

27
recunoască faptul că inspiraţia poate veni şi din partea opusă,
putând provoca pagube mari poporului lui Dumnezeu. Aşa cum
am citit, Satana se ridicase împotriva poporului Israel şi a
început cu cel aflat pe poziţia cea mai înaltă pentru a putea să-şi
facă lucrarea propusă. De când a apărut Adunarea nou
testamentară, Satana este împotriva ei și întotdeauna el se
foloseşte de persoane cu influenţă.
Petru a experimentat o inspiraţie satanică, spontană, pe
care Domnul a corectat-o pe loc, spunând: „Înapoia Mea,
Satano, tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci
gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de
ale oamenilor”. Cuvintele lui Isus, „...gândurile tale nu sunt
gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor” sunt
foarte mare importanţă. Noi trebuie să înţelegem că în spatele
argumentelor plauzibile, omeneşti, poate să se ascundă Satana.
El i-a vorbit Evei despre cum să ajungă înţeleaptă. Dar, conform
Iacov 3:14-18, există o înţelepciune pământească, omenească,
care este numită, în acelaşi timp, înţelepciune demonică.
Acolo unde Satana folosește capul omului şi gândirea
umană, el influențează persoana respectivă prin inspiraţie falsă.
De aceea, urmările sunt cearta, invidia, dezbinarea și tot restul.
După roadele care devin evidente atunci, se poate detecta ușor
ce fel de duh a fost la lucru. Duhul lui Dumnezeu va produce
întotdeauna înţelepciune divină descrisă în Iacov 3:17-
18: „Înţelepciunea care vine de sus este mai întâi curată, apoi
paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi
roduri bune, fără părtinire şi nefăţarnică. Şi roada
neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace”.
Oamenii lui Dumnezeu au trăit atât biruinţe puternice, cât
şi înfrângeri, au primit laudă, dar li s-au făcut şi reproşuri. Dar
toate acestea au slujit spre binele lor, iar ei au fost întăriţi şi au
mers mai departe cu Dumnezeu. Ei nu erau răspunzători
înaintea niciunui om, ci numai înaintea lui Dumnezeu. Au fost
şi oameni care au vrut să-i tragă la răspundere, aşa cum au făcut
prietenii lui Iov. Dar nu ei, ci el avea dreptate. El a zis: „Până
când îmi veţi întrista sufletul şi mă veţi zdrobi cu cuvântările
voastre? Iată că de zece ori m-aţi batjocorit; nu vă este ruşine
să vă purtaţi aşa? Dacă am păcătuit cu adevărat numai eu

28
sunt răspunzător pentru aceasta” (Iov 19:2-4). Relatarea tristă
despre Iov ne spune că Satana era furios pe acesta și de aceea a
făcut distrugerea, astfel încât chiar şi soţia lui l-a sfătuit să
blesteme pe Dumnezeu și să moară. Spre mângâierea noastră,
ni se spune să privim la sfârşitul pe care i l-a pregătit Domnul
lui Iov: „Iată, noi numim fericiţi pe cei ce au răbdat. Aţi auzit
vorbindu-se despre răbdarea lui Iov şi aţi văzut ce sfârşit i-a
dat Domnul şi cum Domnul este plin de milă şi de îndurare”
(Iacov 5:11).
Mânia lui Dumnezeu s-a aprins, însă, împotriva prietenilor
săi care îi făcuseră viaţa și mai nenorocită. La sfârşit, Iov a
trebuit să mijlocească pentru ei, altfel Dumnezeu i-ar fi nimicit.
Un slujitor al lui Domnului stă în picioare sau cade numai
pentru Domnul său şi nu pentru altcineva - nu pentru o soție,
nu pentru o familie, nu pentru o Adunare, ci numai pentru
Domnul care l-a luat în slujba Sa. Pavel scrie sub călăuzirea
Duhului Sfânt: „Cine eşti tu care judeci pe robul altuia? Dacă
stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său. Totuşi va
sta în picioare, căci Domnul are putere ca să-l întărească ca să
stea” (Rom. 14:4).

Un cuvânt de clarificare
Eu sunt convins de apropiata revenire a lui Isus Hristos şi
de asemenea, cred că totul este rânduit mai dinainte de
Dumnezeu. Toate lucrurile trebuie să treacă mai întâi pe la El,
înainte de a se putea întâmpla. În ultimii câțiva ani, a fost
evident că duhuri distrugătoare i-au controlat pe bărbați și
femei. Aceste duhuri sunt religioase, iar oamenii se cred a fi fără
niciun cusur moral. De aceea, ei sunt convinşi că ungerea
Duhului este cea care îi inspiră. Ei trăiesc o mare bucurie şi un
sentiment de încântare după ce au făcut o pagubă. Ei nici nu se
gândesc la faptul că ceva nu este în regulă. Ei se cred sinceri și
fără vină. Dar ei nu realizează că n-au adus nici măcar
un suflet la Domnul, ci au lăsat în urma lor o mulţime
de suflete ucise.
A sosit timpul să spunem un cuvânt de clarificare. Eu fac
parte din categoria oamenilor care lasă totul în seama lui

29
Dumnezeu și preferă să spună cât mai puțin posibil, pentru că
numai El poate să schimbe inimile și situaţia omului. Nu trebuie
să fii foarte duhovnicesc ca să ştii că lucrurile personale ar
trebui rezolvate în particular. Nu trebuie să fii extraordinar de
inteligent să știi că lucrurile care țin de căsnicie, ar trebui
rezolvate în cadrul cuplului. Fiecare știe că problemele de
familie ar trebui rezolvate în cadrul familiei. Tot aşa, ar
trebui să fie înțeles faptul că lucrurile care țin de o
Adunare locală nu ar trebui să ajungă în public, ci
trebuie rezolvate acolo unde s-au produs. Dacă cineva nu
cunoaște acest ABC al conduitei, nu a înţeles încă nici cele mai
elementare lucruri. Dar noi trăim într-un timp îngrozitor al
scandalurilor şi nici chiar Adunarea Dumnezeului celui viu nu
este scutită de aceste duhuri existente în zilele din urmă.
După ce au fost spuse în public atâtea lucruri despre mine,
nu-mi rămâne decât să amintesc pe scurt câteva lucruri, chiar
dacă unora le va fi greu să înțeleagă ce vreau să spun.
Aşa cum am amintit mai înainte, fiecare om, de la
Adam şi Eva încoace, poate fi influenţat de două surse
diferite. De aceea, trebuie să verificăm totul și să
dovedim cu Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru că Adam a
crezut-o pe Eva şi a făcut ce i-a cerut ea, el a ajuns sub puterea
Satanei. Domnul Dumnezeu îi vorbise lui Adam. Satana, şarpele
cel vechi, a pus stăpânire pe Eva şi a amăgit-o. După aceasta, ea
l-a atras pe Adam în acea fărădelege.
Apostolul Pavel a avut în vedere lucrul acesta, atunci când
a scris ca femeia să nu dea învățătură şi nici să se ridice
deasupra bărbatului (1 Timotei 2:11-14). El a scris aceasta, pur și
simplu pentru că ele cad atât de repede sub o influenţă greșită.
De aceea, apostolul a trebuit să dea acel avertisment sever din 1
Corinteni 14:34-36: „Femeile să tacă în adunări…”. Apostolul
Pavel avea şi în acest punct pe AŞA VORBEŞTE DOMNUL. În
cazul acesta, el a întărit cele spuse deja, prin cuvintele
următoare: „Dacă crede cineva că este proroc sau insuflat de
Dumnezeu, să înţeleagă că ce vă scriu eu este o poruncă a
Domnului”. Astăzi lucrurile stau invers: femeile care se
cred duhovniceşti râd de acest Cuvânt. Ce fel de ungere
este asupra lor?

30
 Orice credincios trebuie să admită că el s-a înşelat deseori
şi că nu întotdeauna a văzut lucrurile corect. Aşa cum a subliniat
fratele Branham, întotdeauna există pericolul ca oamenii să
intre sub o inspiraţie falsă, mai ales în cazul celor ce exercită
darurile Duhului. Cei în cauză nu pot fi învinovățiți. Dar ceilalți
sunt responsabili și ar trebui să vegheze și să judece dacă este
corect sau nu. Dar mai sunt și oameni care intenționat vorbesc
ceea ce au pregătit ei înșiși. În presupunera lor, ei cred că ar fi
înțeles voia lui Dumnezeu, în gândurile lor și doresc să-I vină
Domnului în ajutor. Ei ştiu că prezintă, de fapt, gândurile lor
proprii şi totuşi, în timp ce o fac, ei spun: „Aşa vorbeşte
Domnul”. Nimic nu poate fi mai vătămător ca aceasta, în
Adunarea Dumnezeului celui viu. În Ziua Judecăţii, eu nu aş
vrea să mă aflu în papucii unui om care minte poporul lui
Dumnezeu în mod voit.
Fratele Branham a pomeneşte de mai multe ori că a fost
rugat să-i înveţe pe oameni cum să primească daruri
duhovnicești. Este mai necesar ca aceia care deja au daruri
duhovnicești să fie învățați cum să le folosească. Ei au nevoie de
o învățătură biblică profundă și va trebui să procedeze în
consecință.
[Mai întâi, trebuie să recunoască toţi cei interesaţi că în
Noul Testament nu există prorociţe, apostoliţe, evangheliste,
învăţătoare şi păstoriţe. Aceste slujbe nu există la genul feminin.
Pentru surori există numai posibilitatea de a poseda darul
prorociei, al vorbirii în limbi şi al tălmăcirii limbilor. Aceste trei
daruri trebuie cercetate înainte de a fi primite, pentru că sunt
daruri venite prin inspiraţie.
În Noul Testament există numai o singură femeie care s-a
dat drept prorociţă (Apocalipsa 2 :20) şi aceasta a fost
comparată cu Izabela. Ea s-a dat drept învăţătoare şi astfel
stătea în contradicţie cu rânduielile Adunării nou-testamentare.
O femeie nu are dreptul să ia Biblia în mână pentru a învăţa pe
cineva. Dacă bărbaţii stau liniştiţi şi se lasă învăţaţi de către o
femeie, atunci ei sunt deja sub influenţa Satanei. Despre
Izabela, soţia lui Ahab, se spune că s-a ocupat cu vrăjitoria (2
Împăraţi 9:22).

31
 Apostolul Pavel scrie galatenilor: „Cine v-a fermecat?”
Prorociile false au acelaşi efect ca şi vrăjitoria şi descântecul.
Fără să-şi dea seama de aceasta, oamenii ajung sub un blestem
şi ei pot primi eliberarea abia după ce şi-au dat seama şi au
recunoscut starea lor, cerând ca cineva să se roage pentru ei] 2.

Un Cuvânt al Atotputernicului
Îmi este greu să descriu următoarea experiență și urmările
acesteia. În ziua de 16 iunie 1979, mă aflam pe insula daneză
Fanø. După toate cele întâmplate aici la primul sfârșit de
săptămână din mai 1979 și după aceea, viaţa nu mai avea niciun
sens pentru mine. Nimeni nu-şi poate închipui ce simte un om
care a primit o însărcinare de la Dumnezeu, dar care nu vede
nici o posibilitate de a o putea efectua! Înaintea zorilor, m-am
dus pe malul mării, gândindu-mă să-mi pun capăt zilelor. I-am
mulţumit Domnului pentru faptul că îmi dăruise privilegiul de
a-L sluji şi L-am rugat, de asemenea, să-mi ierte tot ce nu a fost
corect înaintea Lui şi, în îndurarea Sa, să mă primească în slava
Sa. Nu am vrut să-mi iau eu viața, ci am vrut ca valurile mareei
ce urma să aibă loc, să mă îngroape. În disperarea mea, am
strigat: „Doamne, înainte să vin la Tine, vrei să-mi spui de ce au
venit toate acestea peste mine?”
În acel moment un tunet puternic a răsunat în dreapta,
deasupra mea, aşa cum îl poţi auzi numai cu ocazia unor furtuni
foarte puternice. Dar aceasta nu a fost o furtună, nu a fost un
tunet lung, ci un tunet scurt, spontan, direct deasupra mea, care
apoi s-a oprit. Am crezut că mă va lovi. Din acest bubuit de
tunet, Domnul a vorbit cu un ton puternic şi mânios: „Pentru că
ai ascultat de glasul soţiei tale!” Sfârşitul tunetului a fost
totodată începutul vorbirii Domnului. Eu am căzut în partea
stângă. Apoi m-am ridicat şi am venit din nou la mal. Ajuns în
camera mea, m-am aruncat pe podea, am deschis Biblia şi am
citit până când am ajuns la Geneza 3:17, unde scrie: „Fiindcă ai
ascultat de glasul nevestei tale...”. Conștient de ceea ce spun și
scriu, vreau să întăresc acest eveniment cu „Viu este Dumnezeu”

2
Această parte nu apare în broșura în limba engleză – n.tr.

32
și „Așa a vorbit Domnul”. Dacă ar mai exista altă modalitate de
a întări aceasta, aș folosi-o. Persoana care crede sau spune ceva
despre această întâmplare, în Ziua Judecăţii va da socoteală de
cele spuse. Eu Îl chem pe Dumnezeu ca martor al meu în ziua
aceea.
Cei ce cunosc viaţa fratelui Branham, ştiu că şi el a trecut
prin deznădejde foarte adâncă. Odată a vrut să-şi ia viaţa. Eu nu
am avut curajul să-mi iau viața, ci am vrut ca valurile să facă
acest lucru. Fratele Branham a avut un pistol încărcat, care nu a
percutat când el a tras. Apoi, a aruncat pistolul în aer şi
împuşcătura s-a produs de la sine.
Cei ce sunt la curent cu multele prorocii pe care le-am avut
noi aici între anii 1976-1979, vor înțelege care erau așteptările
noastre. Noi toţi aveam impresia că Dumnezeu vorbeşte pentru
că, în decursul anilor, prorociile se împliniseră sută la sută. Eu
eram sigur că Domnul vorbește prin buze omenești și dă
îndrumări.
Pentru ca toţi să înţeleagă de ce mi-a făcut Domnul acest
reproş groaznic, trebuie să mai amintesc unele lucruri. În
prorocia dată pe 5 iunie 1976 se spunea: „Iată, aşa vorbeşte
Domnul: «Robul Meu, cu adevărat Eu te-am pus într-o lucrare
mare. Am văzut credincioşia şi efortul tău. Iată, dedică-Mi
astăzi pe fratele K. şi pe sora R. pentru slujbă, pentru că a sosit
timpul când ei să fie puşi în slujbă”. Eu am acționat pe loc exact
după cum fusese spus, mi-am pus mâinile peste ei și i-am
binecuvântat.
Pentru că prima parte a prorociei era corectă, eu am căzut
în capcană. Chiar și după ce Domnul mi-a vorbit, în anul 1978,
într-o sâmbătă dimineaţa, spre ora 11, cu glas audibil: „Robul
Meu, cercetează Faptele Apostolilor şi vezi dacă vreodată a fost
rânduit pentru slujbă un bărbat împreună cu soţia lui!”, nu
înțelegeam situația generală. Eu mă aflam în biroul meu, în fața
ferestrei, când s-a întâmplat acest lucru. M-am întors spre
dreapta, mi-am luat Biblia de pe birou şi am început să citesc
Faptele Apostolilor. În curând am înțeles că nu a existat o
asemenea practică în zilele apostolilor. M-am ridicat, am mers
la soția mea și i-am spus ce se întâmplase, iar ea mi-a
spus: „Fratele K. nu este chemat să predice. El să se încalţe cu

33
cizme de cauciuc şi să lucreze pe terenul misiunii, iar soția lui ar
trebui să ajute la birou”. Ce au a face cizmele de cauciuc şi
munca la birou cu dedicarea într-o slujbă? Această înşelătorie,
rezultat al gândurilor omeneşti, a fost prezentată înaintea
întregii adunări ca „Aşa vorbeşte Domnul”.
Abia mai târziu, soţia mea a recunoscut și mi-a
spus: „Când i-am văzut pe R. şi K. intrând în sală, mi-a venit
gândul să…” Ce au a face gândurile omeneşti cu gândurile lui
Dumnezeu? Nu este scris în Isaia 55:8: „Căci gândurile Mele nu
sunt gândurile voastre și căile voastre nu sunt căile Mele”.
Pentru că din 1976 se vorbea tot timpul despre o
străpungere a Duhului care trebuia să vină, eu am ascultat tot se
spunea, deşi simţeam, câteodată, o respingere interioară.
Totuşi, eu nu am îndrăznit să fiu acela care să împiedice
lucrarea lui Dumnezeu. De aceea, am ascultat toate indicaţiile
venite, până la ultima solicitare și anume ca fratele Russ, fratele
Schmidt și eu, să nu mai urcăm la amvon, în acel prim week-end
din luna mai 1979. Bătrânii Adunării și eu ne-am aşezat în
primul rând, doar pentru că așa a spus soția mea! Ea mi-a spus
că Dumnezeu va folosi fraţi care nu sunt din Adunarea locală,
pentru a face o curăţare în adunarea de aici. Toți au crezut că a
sosit timpul lui Dumnezeu. Toți așteptam în orice clipă lucrurile
puternice care nu se mai întâmplaseră vreodată şi despre care
toată lumea trebuia să afle.
Pentru că aceste lucruri aveau o asemănare aşa de mare cu
ceea ce-mi spusese Domnul în 17 iulie 1976: „…vor veni oameni
de aproape şi de departe...”, eu am crezut că acum a sosit timpul
acela. Aşa cum scrie apostolul Pavel în 1 Corinteni 13, dragostea
crede totul, nădăjduieşte totul ș.a.m.d. Această dragoste a lui
Dumnezeu fusese turnată în inima mea prin Duhul Sfânt. Abia
mai târziu am înţeles că dragostea autentică este în legătură cu
adevărul. Eu eram convins că oricine cheamă Numele
Domnului, o face în respect şi în adevăr. Totuşi, a trebuit să
constatăm cum o lucrare de distrugere, fără precedent în istoria
Adunării, îşi făcuse loc sub cea mai religioasă manta – şi asta
durează până în ziua de azi.
Cei doi fraţi din afara orașului s-au supus aceluiaşi duh
înşelător antihrist și toţi care s-au retras de atunci, stau și ei sub

34
aceeaşi influenţă. Cine a putut să-şi închipuie că Satana dorea
să-şi facă drum spre amvon sub pretextul „curăţării” şi
„sfinţirii”? Eu trebuie să rup tăcerea; ceasul lui Dumnezeu a
sosit, Domnul doreşte să Se descopere într-un mod puternic!
Înainte ca să poată avea loc curăţarea adevărată,
pe care o poate lucra numai Duhul lui Dumnezeu,
trebuie să fie descoperită îngrozitoarea murdărie de
natură spirituală, din Adunare. Numai atunci poate să
lucreze din nou Duhul lui Dumnezeu. Toţi cei ce sunt cu
adevărat sinceri şi fac parte din Mireasă vor fi convinşi de Duhul
lui Dumnezeu şi conduşi la pocăinţă. Aici nu este vorba despre
greşeli omeneşti – pământeşti, ci despre o murdărie satanică
directă care a pătruns în sufletele oamenilor. De aceea,
începutul trebuie să aibă loc din nou în suflet, apoi în domeniul
duhului, până ajungem la o curăţare şi sfinţire deplină a
întregului om, care cuprinde şi trupul ca Templu al Duhului lui
Dumnezeu. Fratele Branham spunea să-I mulţumim lui
Dumnezeu dacă se împlineşte ceea ce s-a prorocit. Dar el i-a
avertizat, de asemenea, pe cei ce folosesc darurile
duhovnicești: „Dacă nu se împlineşte, atunci să nu o mai faceţi
până când va fi ieşit duhul cel rău din voi. Dumnezeu nu minte.
El este adevărul întotdeauna” (Rânduiala în Adunare). Nu
este nevoie ca cineva să se împotrivească unei asemenea
afirmații. Dacă lucrurile au mers rău, trebuie să recunoaștem și
să mărturisim. Numai dacă persoanele care au fost folosite de
Satana se vor apleca înaintea lui Dumnezeu, vor fi iertate și
aceia care au fost atrași în înșelătorie, pot fi eliberați.
Starea ce urmează şi repercusiunile influenţei false sunt
descrise de fratele Branham, prin cuvintele următoare: „Am
constatat că între mulţi oameni care se bazează pe simţiri şi
lucruri de felul acesta, acolo sunt multe lucruri nedumnezeieşti,
bârfe. Frate, acela este acid sulfuric în Adunare. Este o putere
demonică. Duhuri merg între oameni şi încearcă să-i facă să
spună: «Aceasta nu este bine şi cealaltă nu este bine». În nouă
din zece cazuri chiar persoana care este deranjată este de vină.
Amin. Dumnezeu urăşte neînţelegerea dintre fraţi”.
„Este atâta demonologie. Demonii lucrează în sufletele
oamenilor. Priviţi cum poartă roadă. Uitaţi-vă ce viaţă duce

35
respectivul. Vedeţi cum se comportă. Vedeţi care este scopul
lor” (predica „Duhuri ademenitoare”).
Trebuie să fim sinceri și să recunoaștem că situaţia aceasta
este evidentă. S-a împlinit literal ce a spus fratele Branham:
demoni au intrat în sufletele oamenilor și au distrus. Oricine își
amintește anii de puternice binecuvântări și L-a trăit pe
Domnul și prezența Sa plăcută, cunoaște deosebirea.
Cel ce nu recunoaşte că din timpul acela încoace a avut loc
o încurcătură şi o dezbinare de nedescris, nu va recunoaşte
necesitatea unei corecturi şi se va împotrivi, respingând-o.
Probabil că acela a păşit pe un drum fără posibilitate de
întoarcere. Bârfa este ca un cancer, care distruge și omoară.
Împreună cu aceasta sunt toate învăţăturile care provin dintr-o
influență demonică. Până și oameni care au ascultat ani de-a
rândul Cuvântul lui Dumnezeu în adevărul Lui, au fost otrăviţi
și duși în rătăcire. Apostolul Petru scrie: „Voi, deci, prea
iubiţilor, ştiind mai dinainte aceste lucruri, păziţi-vă ca nu
cumva să vă lăsaţi târâţi în rătăcirea acestor nelegiuiţi și să vă
pierdeţi tăria!” (2 Petru 3:17).
După cum am amintit deja, cei care propagă învăţături
greșite, participă din răsputeri la uciderea reputației. Ei stau sub
aceeaşi influenţă ca şi aceia pe care i-a folosit Satana la
momentul acela. Din gura lor se aud aceleaşi argumente,
aceleaşi texte biblice şi citate rupte din context. Dar oamenii
aceștia nu observă că scot lucrurile din context și le pun laolaltă
conform înțelegerii lor. Aceste biete suflete nu observă că
lor le-a fost luat Hristosul cel răstignit cu împăcarea şi
iertarea şi că le-au rămas numai ura şi duşmănia, care
îi separă pe unii de ceilalţi. Conform Cuvântului lui
Dumnezeu, vrăjmăşia a fost pusă numai între cele două seminţe
diferite (Geneza 3:15), nu printre copiii lui Dumnezeu. Oriunde
apare duşmănia, Satana își are mâna în joc. Domnul a venit să
îndepărteze dușmănia (Efes. 2:16) şi ne-a împăcat cu Sine şi, cu
siguranță, unii cu alţii, „încredinţându-ne slujba împăcării” (2
Cor. 5:16-21)
Noi credem că nu se întâmplă nimic fără voia lui
Dumnezeu. Chiar şi căderea în păcat a fost necesară, pentru că
făcea parte din planul de mântuire. Privind la ceea ce s-a

36
întâmplat aici, trebuie să spunem acelaşi lucru. Cât de
dureroasă a fost vinderea lui Isus prin Iuda, totuşi şi acestea a
trebuit să se întâmple, pentru ca Scriptura să se împlinească.
Tot aşa a trebuit să se întâmple – după cum a spus
fratele Branham - „Cuvântul acestui timp trebuie să fie
răstignit, înainte ca el să răsară la o viaţă nouă”.
În ciuda drumurilor adânci și dureroase pe care trebuie să
mergem, putem să ne încredem în Dumnezeu, pentru că toate
lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc. După
o vestire absolut curată a Cuvântului, avem dreptul să
aşteptăm o lucrare absolut curată a Duhului lui
Dumnezeu. Eu îi rog pe toţi să nu mai participe la tot felul de
discuţii inutile, ci să se apropie de Dumnezeu în rugăciune,
pentru a înţelege bine vorbirea Sa. Domnul dă tuturor o şansă –
folosiţi-vă de ea! Este târziu, dar încă nu e prea târziu. Noi toți
trebuie să ne aplecăm înaintea lui Dumnezeu, pentru că am
căzut în cursa Satanei și mai ales cei care au fost folosiți ca să
întindă curse altora. Numai aşa poate fi rupt groaznicul blestem.
Timpul eliberării de sub puterea Satanei a sosit.
Eu nu pot decât să mă țin de motivul despre care a vorbit
Domnul din acel tunet puternic. A fost singura dată în viața
mea, când El mi-a vorbit în mânie, dintr-un tunet. De ce nu a
pomenit El alte motive? De ce nu a făcut El alte acuzații? Eu am
cel mai profund respect faţă de suveranitatea lui Dumnezeu şi
de aceea trebuie să mă ţin numai de motivul spuse de El. Ce a
spus El este adevărat. De aceea, eu nu vreau să ascult niciun
argument care nu are de-a face cu problema propriu-zisă.
Dumnezeu vorbeşte. Satan argumentează. [Când mă gândesc la
tunetul şi la glasul care a sunat din tunet, de fiecare dată un fior
îmi trece prin măduva oaselor.]3 Hotărârea mea fermă este ca
până la sfârşitul vieţii mele să nu mai ascult de vocea vreunui
om în problemele duhovniceşti. Voi asculta numai de
Dumnezeu și de Cuvântul Său. Atunci a trebuit să-i spun soţiei
mele: „În veci nu voi mai asculta ce zici tu!”. Scriptura are
dreptate în toate lucrurile. Numai Dumnezeu este adevărat;
fiecare om este un mincinos (Rom. 3:4). În momentul în care

3
Paragraful acesta lipsește din traducerea în lb. Engleză – n.tr.

37
Satana este descoperit4 prin acțiunile sale, el își pierde puterea
aupra celor răscumpărați prin sângele Mielului lui Dumnezeu.
Trebuie să prezint aici descoperirea pe care mi-a povestit-
o soţia mea chiar înaintea primului sfârşit de săptămână din
luna mai 1979. Ea a văzut sub perna ei un şarpe încolăcit. Cu
toate acestea, ea s-a culcat fără să-l înlăture, gândindu-se: „Sper
că mă va lăsa să dorm liniştită!” Conform relatării ei, nu a fost,
însă, cazul: şarpele a ieşit de sub pernă, a intrat în gura ei şi și-a
lăsat acolo excrementele lui. Apoi, ea s-a dus la spălător pentru
a-şi spăla gura. Între timp, șarpele s-a așezat din nou sub perna
ei, iar ea s-a întors ca să se culce și acelaşi lucru s-a repetat.
Cel puţin atunci când ea mi-a povestit această întâmplare,
eu ar fi trebuit să înţeleg că nu Domnul, ci Cel Rău se foloseşte
de gura ei. Şarpele şi-a lăsat gunoiul nu doar în gura ei, ci şi în
gura tuturor celor ce răspândesc ceea ce povesteşte ea. Pârâşul
fraţilor s-a folosit de mulţi. În loc ca ei să vorbească despre
mărturia lui Isus Hristos şi despre lucrurile minunate făcute de
Domnul în timpul nostru, din gura lor iese numai un asemenea
gunoi. Evident, tot iadul s-a dezlănţuit şi multe limbi au fost
aprinse de focul lui, aşa cum este scris în Iacov 3. Chiar și
mărturiile sincere sunt folosite împotriva celor ce au dorit să
îndrepte lucrurile. Veninul lui mortal al şarpele cel vechi este
împrăștiat cu buzele și limbile și mulți din poporul lui
Dumnezeu mor din punct de vedere spiritual. Acolo unde cade
focul autentic al Duhului, ca în ziua Cincizecimii și suntem
umpluți cu Duhul Sfânt, mărturisim despre marile lucrări ale lui
Dumnezeu. Nimeni nu trebuie să se înşele pe sine şi pe alţii,
Scriptura va avea întotdeauna dreptate: „Căci din prisosul
inimii vorbeşte gura” (Matei 12:34). Cei ce practică
discreditarea, stau în slujba Satanei, ucigaşul de la început. Isus
a venit pentru a ne da viaţă din belşug. Satana a venit pentru a
distruge. Fiecare poate să se cerceteze singur pentru a vedea ce
fel de viaţă este descoperită prin el. [Pomul se cunoaşte după
roade şi în ceasul acesta].

4
sau: demascat în acțiunile sale – n.tr.

38
 Tema cea veche
Din păcate, întrebarea cea veche despre căsătorie şi
divorţ revine deseori. Unii folosesc intenţionat această temă
pentru a distrage atenţia de la ceea ce învaţă şi fac ei. Eu m-am
săturat și aș vrea să spun ceva foarte clar despre această
problemă. Eu sunt convins că Dumnezeu urăşte multe
lucruri, dar, în primul rând, divorțul. Motivul este că,
divorțul nu a fost prevăzută în planul Lui de la început.
Desigur, vedem că această întrebare nu a fost pusă de
către ucenici, ci de către farisei. Nu ştiu dacă până astăzi s-a
schimbat ceva în aceasta. Domnul vorbeşte în Matei 19, printre
altele și despre tema aceasta. Citim în versetul 3: „Fariseii au
venit la El și ca să-L ispitească, I-au zis: «Oare este îngăduit
unui bărbat să-şi lase nevasta pentru orice pricină?»”
Răspunsul Domnului îl pot citi toţi în versetele 4-6.
Dar, ei au argumentat în continuare: „Pentru ce dar, a
poruncit Moise ca bărbatul să dea nevestei sale o carte de
despărţire şi s-o lase?” (v. 7). Din versetul următor, putem
vedea că aceasta nu a fost o poruncă, ci o îngăduinţă, nu era
voia desăvârşită a lui Dumnezeu, ci voia Sa îngăduită. În
versetul 8, Domnul a răspuns: „Din pricina împietririi inimilor
voastre a îngăduit Moise să vă lăsaţi nevestele, dar de la
început nu a fost aşa”. Fratele Branham s-a ocupat detaliat cu
tema aceasta, primind mai întâi prin inspirație divină adevărul
despre ea. Astfel, a putut s-o ilumineze din toate părţile și a
adus la zi lucrurile obligatorii pentru noi toţi. Dar cuvintele
spuse atunci de Domnul, referitoare la tema aceasta, sunt
valabile și azi: „Nu toţi pot primi cuvântul acesta, ci numai acei
cărora le este dat” (Mat. 19:11). În predica „Căsătorie şi
divorț”, fratele Branham spune: „Până nu va fi descoperită, voi
nu o ştiţi”. Aşa este.
Mai repede mi-aş tăia picioarele, decât să aleg calea
avocatului pentru a iniția un divorț. În 1 Corinteni 6:1-6
apostolul spune despre credincioşi că ei nu trebuie să-şi rezolve
diferendele înaintea unor judecători necredincioşi. Noi suntem
rânduiţi să judecăm lumea şi chiar pe îngerii care au căzut.

39
Convingerea mea adâncă este că Dumnezeu urăşte
divorțul. El uneşte, dar Satana desparte.

Așa a fost
[Cu intenţia ticăloasă de a-mi face viaţa insuportabilă,
aceste bârfe au ajuns la apogeu prin publicarea hotărârii
judecătoreşti a despărţirii şi a altor acte. Prin natura mea, eu
doresc să pun toate lucrurile în mâinile Celui ce judecă drept,
pentru că El nu cunoaşte numai cele vizibile, ci şi împrejurările
şi motivele inimilor. Dar, pentru că măsura este plină, eu mă
văd obligat să amintesc câteva lucruri pe care aş fi preferat să le
las aşa, pentru că sunt convins că lucrurile personale
trebuie să rămână în domeniul personal.] 5
N-am să uit niciodată ziua de 1 ianuarie 1981, când
zăceam în spital bolnav de malarie tropicală. Fără să știu dacă
voi trăi sau voi muri, am auzit cuvintele persoanei care stătea la
dreapta patului meu: „Îți spun: dacă vei ieşi din spital, atunci
primul meu drum va fi la avocat!” La sfârşitul lui ianuarie, am
ieşit din spital pe propria-mi răspundere. După numai câteva
zile, a trebuit să constat că soţia mea nu doar că a amenințat, ci
de fapt a și făcut ce mi-a spus în spital. Scrisoarea trimisă mie
de avocatul ei, datează din 9 februarie 1981.
În iunie 1980, ea mi-a spus dintr-o dată că nu mai putea
să mănâce și să bea cu mine la masă, sau să mai aibă vreun alt
fel de legătură cu mine. În aceeaşi zi ea a plecat şi ultimele ei
cuvinte au fost: „Nu mă vei mai vedea niciodată”. Apoi a luat un
apartament în Kohlscheid, lângă Aachen, la cca 75 km de
Krefeld. În acest punct eu trebuie să resping orice acuzaţie
conform căreia mi-aş fi alungat soția sau că eu aş fi început cu
separarea sau cu divorţul. Astfel de afirmaţii provin din acelaşi
izvor demonic otrăvit ca şi înşelăciunea spirituală prin care s-a
făcut o mare pagubă Adunării Dumnezeului celui viu.
Procedura de divorţ a durat ani întregi, avocații
schimbând documente între ei. Toate formalităţile necesare
unei proceduri de divorţ au fost întocmite de către aceștia. În tot

5
Paragraful acesta lipsește din traducerea în lb. engleză – n.tr.

40
timpul acesta, ea nu şi-a exprimat vreodată intenția de a
continua căsnicia. Se pare că până în ziua de astăzi, ea își
menține poziţia exprimată atunci [aceea de a nu avea nici o
legătură cu mine]6. În ziua de 13 mai 1983, avocaţii au formulat,
în prezenţa noastră, un document [în care m-am declarat gata
de a fi numit „recurent” (cel care face recurs)]7. Documentul a
fost semnat de amândoi. [Din această cauză, în sentinţa de
divorţ a fost introdus termenul de „recurent”, chiar dacă nu era
vorba decât de o formalitate juridică pentru finalizarea
procedurilor în divorţul intentat de ea]8. În țara noastră, după
un an de despărţire, se poate pronunţa sentința de divorţ, dar
după trei ani de despărţire, de obicei este pronunţată. [Eu am
aşteptat tot acest timp stabilit de lege. Chiar şi în 26 martie
1985, în drum spre judecătorie, I-am spus Domnului de
repetate ori că eu sunt dispus să trăiesc mai departe cu
soţia mea. Eu am aşteptat doar momentul când ea să
răspundă cu un „Da” la întrebarea în legătură cu
continuarea căsniciei]9. Ce puteam să fac eu, dacă la ultima
înfățișare judecătorul a întrebat-o pe soție dacă ea vrea să
trăiască cu soțul ei, iar ea nu a răspuns deloc?
În toată problema aceasta, este evident că scopul Satanei
este să distrugă slujba mea, care este strâns legată de lucrarea
lui Dumnezeu [şi să mă priveze de credibilitate]. Ea mi-a spus:
„Dacă aceasta ar fi lucrarea lui Dumnezeu, atunci nu ar putea fi
distrusă. Dar, pentru că e lucrarea ta, trebuie să fie distrusă”. În
această lucrare, ea a colaborat cu o râvnă mare ani de zile. Dar
acum lucrează cu o râvnă şi mai mare pentru a putea crea o
stare de neîncredere totală printre credincioşi şi necredincioşi,
printre adulţi şi copii. Oricui ar trebui să-i fie clar faptul că o
astfel de procedură nu este normală.
Conform Sfintei Scripturi, nu există niciun motiv
pentru care unei femei să-i fie permis să-şi părăsească
soțul sau să divorțeze. Chiar dacă ea încearcă să aducă
o mie de argumente, niciunul nu rezistă înaintea lui
6
Pasajul acesta lipsește din traducerea în lb. engleză – n.tr.
7
Pasajul acesta lipsește din traducerea în lb. engleză – n.tr.
8
Pasajul acesta lipsește din traducerea în lb. engleză – n.tr.
9
Pasajul acesta lipsește din traducerea în lb. engleză – n.tr.

41
Dumnezeu sau a Cuvântului Său. Dacă cineva este de
părere că ar exista totuşi un verset care învață că ea își poate
părăsi soțul, acea persoană să arate referința biblică. Domnul nu
a permis niciodată ca o soție să înmâneze soțului ei o scrisoare
de despărţire. Duhul blestemat al emancipării le posedă pe
majoritatea femeilor din acest timp și, astfel, ele îşi disprețuiesc
soții. În timpul prorocilor sau ale apostolilor, aşa ceva ar fi fost
de neimaginat chiar şi în mijlocul păgânilor.
În 1 Corinteni 7:10, apostolul Pavel are pe AȘA
VORBEȘTE DOMNUL: „…nevasta să nu se despartă de
barbat”. Dacă ea o face, în neascultare de Cuvântul lui
Dumnezeu, trebuie să rămână necăsătorită sau să se
împace cu soțul ei. [Bărbatul nu are această datorie].
Este necesar, în timp ce studiem această temă, să fim foarte
atenți la lucrurile spuse femeii, de Domnul și la ce a spus El
bărbatului. Acestea nu pot fi schimbate între ele niciodate, ci
trebuie lăsate în contextul lor original.
În 1 Corinteni 7:1-7 este exprimat gândul ca fiecare
bărbat să-și aibă soţia lui şi fiecare femeie, să-și aibă soţul ei. În
Romani 7:2 și 1 Corinteni 7:39 citim că soția este legată prin
lege de soțul ei, atât timp cât el trăieşte. Desigur, despre soț nu
se spune același lucru, adică faptul că el ar fi legat de ea atât
timp cât ea trăiește. Mulți adaugă acest lucru la Scriptură, fără
să fie conștienți de ceea ce fac! Dacă o femeie îşi părăseşte
soţul, atunci cu siguranță că el nu trebuie să rămână
singur. Creatorul a așezat o ordine corespunzătoare
pentru întreaga omenire. Dacă soția de desparte de
soțul ei, el este absolut liber și se poate recăsători.
Fratele Branham învață acest lucru foarte clar, conform
Scripturii, în predica „Căsătorie şi divorţ”.
În această predică el a dat exemplul împăratului
Ahaşveroş, a cărui soţie a fost neascultătoare și aceasta i-a dat
dreptul să se însoare cu Estera. După cum știu toți cei care
cunosc mesajul, întreaga prezentare este „Aşa vorbeşte
Domnul”. Jugul roman al învățăturilor tradiționale a fost rupt
definitiv și poporul lui Dumnezeu este eliberat în libertatea
Duhului, în limitele sfântului Cuvânt al lui Dumnezeu.

42
 Înainte ca fratele Branham să țină această predică
remarcabilă, Domnul s-a coborât în norul supranatural [ca şi
înaintea deschiderii peceţilor], pentru a pronunţa, în calitate de
Judecător suprem, ultimul cuvânt în problema aceasta. Noi
trebuie să acceptăm fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu și să
credem că este adevărat. Oricine-l respinge, stă în contradicţie
cu Dumnezeu şi Cuvântul Său și încearcă să acopere toată
această problemă cu mantaua babiloniană. Această temă, de
asemenea, trebuie privită în lumina Cuvântul lui Dumnezeu
descoperit. Pentru că Satana şi-a ales de la început femeia ca
unealtă, el va face totul ca s-o menţină sub dominaţia sa,
negăsind o unealtă mai bună.
Conform 1 Corinteni 11:9, nu bărbatul a fost creat pentru
femeie, ci femeia pentru bărbat. Dumnezeu nu a zis către Eva
„Nu este bine să fii singură”. El a zis lui Adam în Gen. 2:18: „
Nu este bine ca omul să fie singur: am să-i fac un ajutor
potrivit pentru el”. O femeie care se sustrage autorităţii
bărbatului ei, care este capul ei, din perspectivă
biblică, se decapitează singură şi îşi pierde orientarea.
Despre tema aceasta s-au spus atât de multe, atât în Vechiul, cât
şi în Noul Testament, încât n-ar mai trebui să existe nici o
întrebare referitoare la această problemă. De fapt, fratele
Branham a prezentat deja pe larg şi clar această temă. Cel corect
în inima sa, va înţelege totul corect. Cel ce gândeşte greşit, va
înţelege totul greşit. Nu are nici un sens să repetăm părerile
denominaţiunilor asupra acestei teme. Noi trebuie să
primim prezentarea „Căsătorie şi divorţ” ca pe o parte
din Mesaj, ca şi învăţătura despre Dumnezeu, botez şi
toate celelalte. Cel ce nu înţelege asta, mărturiseşte că
el nu stă de partea lui Dumnezeu. Există bărbaţi care
au ales calea rezistenţei celei mai slabe şi se pun în
genunchi înaintea soţiilor lor, fără a recunoaşte că
acestea sunt de fapt dominate de duşman, care
primeşte astfel închinare prin intermediul lor. A sosit
timpul ca să rânduim totul în mod biblic şi să aşezăm toate
lucrurile la locul lor. Fiecare trebuie să-şi ocupe locul înaintea
lui Dumnezeu în limitele Cuvântului. Eu am văzut destul de

43
mult timp modul în care oamenii au fost prăvăliţi în necazul cel
mai adânc.
Unii s-au lăsat atraşi prin această influenţă demonică şi
au vorbit lucruri prin care au trecut linia de despărţire. Eu am
trăit această mârşăvie a Satanei în toată adâncimea ei, pentru a
putea scăpa odată pentru totdeauna din jocul înşelător al
Satanei. Pentru că nu-mi permit să mă ating de
caracterul şi de demnitatea unui om, eu mă refer
numai la domeniul spiritual.
Satan, şarpele cel vechi, a ştiut întotdeauna să facă
credibilă înşelăciunea lui, folosind un text biblic, pentru că, fără
acesta, înşelătoria nu poate intra în rândul credincioşilor. De
data asta, textul de care s-a folosit, a fost 1 Cor. 5:11. În întreaga
lume sunt repetate motivele pe care le prezintă o femeie pentru
a nu mai lua masa împreună. Şi nu este vorba doar de a se
abţine de la a mânca împreună cu mine, ci, în acelaşi fel sunt
evitaţi toţi cei care nu au luat poziţie împotriva mea. Mulţumesc
lui Dumnezeu că nu mi se potriveşte nici unul din toate cele şase
păcate menţionate în textul din 1 Cor. 5! Versetul 11 trebuie
privit în contextul întreg pe care-l aminteşte apostolul Pavel în 1
Cor. 5. Pavel avea dreptate când spunea că astfel de lucruri nu
există nici între păgâni și, cu atât mai puţin, între credincioşi.
Un astfel de om trebuia predat Satanei; el se afla sub un
blestem direct. Deut. 27:20: „Blestemat să fie cel ce se va culca
cu nevasta tatălui său, căci ridică învelitoarea tatălui său”.
Însă ce am a face eu cu aşa ceva? În Lev. 18:8, citim: „Să nu
descoperi goliciunea nevestei tatălui tău. Este goliciunea
tatălui tău”. Conform Cuvântului lui Dumnezeu, apostolul Pavel
a pronunţat sentinţa împotriva unui astfel de om, care atrăsese
asupra sa blestemul. În privinţa acuzelor care mi-au fost aduse,
ele nu pot veni decât de la Satan, căci el este cel care deformează
Cuvântul, nefiind niciodată mulţumit până ce nu a semănat
confuzie şi a adus dezordine peste tot. Abia în momentul când
fraţii şi surorile observă că Satan i-a înşelat prin folosirea
textelor biblice şi a citatelor, atunci ei pot să scape de amăgirea
lui şi să fie smulşi din sfera lui de influenţă. Pe de o parte, ei ştiu
bine că ei înşişi sunt rodul acestei slujbe rânduite de Dumnezeu
căci au primit Cuvântul cu bucurie, iar pe de altă parte, li se

44
pictează un tablou al unui criminal fără scrupule. Încurcătura în
care sunt aruncaţi oamenii în felul acesta, este de neimaginat.
Ei ştiu că au a face cu o însărcinare dumnezeiască şi
totuşi, se lasă influenţaţi în sensul evitării unui om,
pentru a nu avea legătură frăţească cu el. Faptul că
numai Satan este acela care poate produce o astfel de
situaţie, este în afara oricărei întrebări. El intrase în Iuda
cu scopul de a face să eşueze planul lui Dumnezeu. El a încercat
şi aici acelaşi lucru. Nu fraţii de aici au înşelat poporul lui
Dumnezeu, fraţi care timp de 25 de ani au dat învăţătură din
Cuvânt, ci aceia care i-au acuzat că fac aceasta. În vestire nu a
fost nimic fals și, de aceea, nu trebuie corectat nimic.
Rolurile au fost însă schimbate, iar adevăraţii
vinovaţi aruncă totul asupra celorlalţi. Chiar şi acei fraţi
veniţi „din exterior”, au ascultat ce li s-a spus de către aşa-zisele
„surori duhovniceşti”, care, la rândul lor, erau înşelate. Satan a
vrut să distrugă credibilitatea şi influenţa vestirii fraţilor care
slujeau Cuvântului. Acest blestem a fost rupt acum prin
demascarea acestei lucrări. Acum, fiecare poate umbla liber în
Numele Domnului.

Sus şi înainte

Prin harul lui Dumnezeu, în ultimul timp, se conturează

o schimbare. Fraţi şi comunităţi întregi din diferite ţări şi-au dat
seama de jocul înşelător al celui Rău. Anul acesta, Domnul a
deschis noi uşi. Mai ales în Africa şi Asia, am vorbit în faţa a mii
de oameni care nu au auzit încă niciodată de acest Mesaj. Chiar
şi fratele Barilier a relatat nu demult, după întoarcerea sa din
Africa, despre schimbarea puternică pe care a făcut-o
Dumnezeu. În ultimele săptămâni am putut să experimentez cu
mulţumire faptul că, de peste tot, fraţi şi surori mi-au prezentat
scuze, lucru pe care-l vor face sute şi mii în întreaga lume. Eu îi
iert din toată inima pe toţi aceia care într-un fel s-au
altul s-au atins de mine din pricina lucrării primite,
aşa cum m-a iertat Dumnezeu şi pe mine și întind
tuturor mâna împăcării. Învăţăturile nebiblice şi tâlcuirile
îşi pierd tot mai mult atracţia. Eu nu pot să fac nimic pentru

45
faptul că noi suntem legaţi de Cuvântul lui Dumnezeu şi că
trebuie să vestim Cuvântul în original, fără să-l tâlcuim, chiar
dacă pentru aceasta suntem duşmăniţi de oameni. După ce
toate tâlcuirile vor trece, se va confirma faptul căci Cuvântul lui
Dumnezeu rămâne în veac. Toţi trebuie să înţeleagă faptul că
prorocii, apostolii şi fratele Branham nu erau o autoritate divină
în ei înşişi: autoritatea divină şi singurul absolut de care noi
suntem legaţi, este Cuvântul ieşit din gura lui Dumnezeu şi care
a fost vestit de ei.
Îmi este clar de ce au fost ruinate credibilitatea şi numele
meu, la fel cum îmi este clar că toţi aceia care sunt născuţi din
Dumnezeu, se vor subordona autorităţii lui Dumnezeu şi a
Cuvântului Său, care are valabilitate în veci. Omul este folosit
doar ca un vas şi ca o trâmbiţă a lui Dumnezeu. Deja apostolul
Ioan ne-a spus ce se înţelege cu adevărat prin noţiunea de
“Mesaj divin”: „Vestea, pe care am auzit-o de la El şi pe care v-
o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină și în El nu este
întunerec”. 1 Ioan 1:5
Dintre toţi aceia care aduc azi mesajul lor „fabricat
acasă”, câţi l-au auzit de la El? Mesajul ne-a fost adus prin gura
celui care a fost chemat să-l difuzeze, după ce l-a auzit şi primit
de la El. Toate învăţăturile şi interpretările introduse în cursul
anilor nu fac parte din Mesajul original. Acestea sunt falsificări
şi răsuciri care au fost pur şi simplu decorate cu citate. Din
această cauză eu cred că nu poate exista vreo legătură
frăţească adevărată şi o legătură a Duhului printre
credincioşii care se îndreaptă în direcţii spirituale
diferite.
În legătură cu acest subiect, fratele Branham spunea că
desăvârşirea va avea loc conform Cuvântului lui Dumnezeu, în
dragostea dumnezeiască. Toţi aceia care doresc să aibă
parte de această desăvârşire, trebuie să posede două
lucruri în inimă şi să le probeze prin fapte: mai întâi,
trebuie să iasă din tot ceea ce nu corespunde cu
Cuvântul original al lui Dumnezeu, pentru a deveni
astfel o parte din Cuvânt. Apoi, ei trebuie să trăiască o
curăţire şi o sfinţire interioară deplină, pentru a fi
pecetluiţi cu adevărat cu Duhul Sfânt. Timpul ne împinge

46
spre o decizie. Nu este meritul meu că am rămas neatins de
toate tâlcuirile şi învăţăturile false. Domnul Dumnezeu Însuşi a
ţinut mâna Sa deasupra mea din pricina chemării şi însărcinării.
Ceea ce face Domnul în suveranitatea Sa, pe cine
însărcinează El şi pe cine trimite, este treaba Lui. Cu ajutorul
Lui noi vom vesti în continuare cu toată sinceritatea învăţătura
corectă şi vom împărţi hrana divină, Cuvântul descoperit şi
făgăduit pentru timpul acesta. În momentul în care teama
de Dumnezeu se va întoarce în Adunare, noi vom trăi
cele mai puternice lucrări pe care le-a făcut vreodată
Dumnezeu. Cuvântul Său este un Cuvânt atotputernic, iar tot
ce se află în cer, pe pământ şi sub pământ, trebuie să se aplece
sub acest Cuvânt. Toate puterile duşmane vor fi puse sub
picioare Lui.
Acum, ca şi înainte, noi suntem convinşi că biruinţa
deplină care a avut loc pe crucea de la Golgota, se va descoperi
din nou, prin împăcare, iertare şi tot ceea ce face parte din
această lucrare, în dragoste dumnezeiască, conducându-ne
înspre o restituire totală.
Eu privesc plin de recunoştinţă la cei douăzeci de ani care
au trecut. În anii aceştia am trecut prin înălţimi şi adâncimi, dar
Domnul cel credincios ne-a însoţit. Dumnezeu a deschis uşi
până la capătul pământului. Prin aceasta se împlineşte cuvânt
cu cuvânt, ceea ce mi-a vorbit El.
Câmpul de grâu este copt şi recolta trebuie strânsă. Eu
doresc numai ca un număr mare de lucrători să fie aşezaţi direct
de către Domnul secerişului. Este vorba despre fraţi care
lucrează prin acelaşi Duh şi care au aceeaşi învăţătură.
Rugăciunea noastră este ca Domnul să primească ceea ce Îi
revine de drept, să confirme Cuvântul Său şi să proslăvească
Numele Său.
O înaintare adevărată este posibilă numai dacă trecutul a
fost rezolvat. Chiar acest lucru l-am făcut eu prin această
prezentare. Dorinţa mea adâncă este ca voia lui
Dumnezeu să se facă în orice domeniu al vieţii mele. Eu
cred că toţi aceia care vor să ajungă la ţintă, au primit o
lămurire şi în această problemă. În acelaşi fel, voi toţi nu trebuie
să mai priviţi înapoi, nici la cele personale, nici la cele

47
întâmplate cu alţii. Noi trebuie să privim la Domnul şi să
înaintăm prin credinţa în Numele şi în puterea Lui. Cu
siguranţă, noi toţi ne-am învăţat lecţia. Aşa cum ne-a cerut
apostolul Pavel prin cuvântul de introducere, aşa vă îndemn şi
eu să uitaţi tot ce este în urma voastră şi să vă îndreptaţi spre
cele ce ne stau înainte.
Ultimele patru broşuri publicate au fost o binecuvântare
pentru mulţi: Creştinismul ieri şi azi, Planul lui
Dumnezeu cu omenirea, Botezul, cina şi spălarea
picioarelor şi Antihristul. Ultima, mai ales, este bună
pentru informarea credincioşilor care se mai află încă în
organizaţii. Nimeni să nu trăiască sub influenţa unor gânduri
false sau în modestie, ci, dimpotrivă, să comande cantitatea de
care are nevoie pentru a fi distribuită. Fie ca Duhul lui
Dumnezeu să pună pe inima fiecăruia persoanele cărora trebuie
distribuite aceste broşuri. Nimeni să nu se gândească la preţul
acestor lucruri. Numai la Krefeld am imprimat, până acum, mai
mult de un milion de broşuri în limbile engleză şi germană.
Acestora li se adaugă traducerile în limbile franceză, italiană şi
alte limbi. Până acum, Dumnezeu ne-a ajutat şi o va face şi în
continuare. Pe baza unor denunţuri anonime făcute serviciului
financiar federal, în zilele de 12 şi 13 august 1986, aici a avut loc
un control financiar sub supravegherea directorului
guvernamental al Direcţiei Financiare din Düsseldorf. Ne-am
bucurat foarte mult de lauda primită la încheiere din partea
comisiei de verificare, pentru faptul că nu a existat nici o
neregulă contabilă. Din păcate și domeniul financiar a făcut
obiectul suspiciunilor, fiind supus unei verificări. Unii au căutat
în felul acesta ca fraţii să-şi piardă încrederea şi să nu mai
susţină lucrarea lui Dumnezeu.
Eu sunt mulţumitor pentru prietenii mei din Elveţia, care
m-au ajutat la reglementarea problemelor financiar-juridice ale
bunurilor. Eu nu am nevoie şi nu trebuie ca să mă ating de banii
lui Dumnezeu! Cu toţii puteţi să fiţi siguri de faptul că aici se
ţine o evidenţă clară a intrărilor şi a ieşirilor, cu care eu nu am
deloc a face. Eu sunt mulţumit de rezultatul primit în urma
verificării financiare efectuate în domeniul activităţii misiunii.

48
 Vouă, tuturor celor ce nu v-aţi lăsat duşi în rătăcire și
care sprijiniţi cu rugăciunile voastre această minunată lucrare
mondială, vă mulţumesc din adâncul inimii. Domnul vede
credincioşia voastră şi o va răsplăti din plin. Vrem să mergem
împreună pe calea pe care am început, până vom ajunge de la
credinţă la vedere. Dumnezeu poate face lucruri mari în scurt
timp. Domnul să vă binecuvânteze pe toţi cu harul Său bogat.

Din însărcinarea lui Dumnezeu,

Decembrie 1986

Stimate domn Frank!

Soția dvs ne-a căutat și ne-a încredințat situația căsniciei, astfel

încât acum stăm în fața deciziei de a o sfătui pe soția dvs în
direcția unui posibil divorț.

Având în vedere poziția luată de dvs, am amânat luarea

măsurilor juridice, pentru a vă da ocazia să vorbiți cu noi, dacă
este necesar, despre o ințelegere amiabilă.

Vă propunem ca data întâlnirii să fie vineri, 13.02.1981, data in

care vă vom oferi ajutor legal.

Cu stimă,

avocat

49
50