Totala depravare nu înseamnă

1. ... că imaginea lui Dumnezeu în om a fost pierdută în totalitate în cădere. În Geneza 9:6, 1 Corinteni 11:7 și
Iacov 3:9, Scriptura încă se referă la om ca fiind ”făcut după asemănarea lui Dumnezeu”, de aceea este un
sens real în care imaginea lui Dumnezeu rămâne în fiecare om.
2. ... că omul nu are nici o cunoștință a persoanei și voii lui Dumnezeu. Scriptura ne învață că omul cunoaște
destul despre adevăratul Dumnezeu, și destul despre adevărul Său pentru a-l respinge și a încerca să-l
restrângă (Romani 1:30, 1:18)
3. ...că omul nu posedă o conștiință sau că este total insensibil față de bine și rău. În Romani 2:15, Scripturile
ne învață că toți oamenii posedă conștiiță. Dacă nu sunt însemnați (1 Timotei 4:2), o astfel de conștință
poate conduce oamenii să admire un caracter și acțiuni virtuoase.
4. ...că omul este incapabil să manifeste virtuți. Sunt oameni care își iubesc familiile, își sacrifică propriile
vieți pentru a-i salva pe alții, și fac mărețe acte de generozitate și altruism. Este recunoscut că omul este
capabil de dragoste față de alții, datorii civice, și chiar bine religios extern.
5. ... că toți oamenii sunt așa de imorali și depravați pe atât cât ar putea fi, că toți oamenii sunt egali imoral,
sau că toți oamenii s elasă în orice formă de rău care există. Nutoți oamenii sunt delicvenți, adulteri, sau
ucigași, dar sunt capabili de asta. Ceea ce îi restrânge este harul lui Dumnezeu.

Totala depravare înseamnă

1. ... că imaginea lui Dumnezeu în om a fost serios deteriorată, sau desfigurată și corupția morală a poluat
întreaga personalitate – trup (Romans 6:6,12; 7:24; 8:10,13), rațiune (Romans 1:21; II Corinthians 3:14 15;
4:4; Ephesians 4:17 19),, emoțiile (Romans 1:26 27; Galatians 5:24; II Timothy 3:2 4), și voința (Romans
6:17; 7:14 15).
2. ... că omul este născut cu o mare predilecție sau înclinație înspre păcat. Toți oamenii sunt capabili de cele
mai mari păcate, crime indescriptibile, și cele mai rușinoase perversiuni.
3. ... că tot ce oamenii fac este contaminat de propria lor corupție morală. Corupția morală a omului și păcatul
pătrunde în cele mai lăudabile fapte (Isaia 64:6)
4. ... că faptele omului nu sunt făcute din dragoste față de Dumnezeu sau vreo dorință de a se supune
poruncilor Sale. Nici un om nu Îl iubește pe Dumnezeu într-o manieră vrednică sau cum legea poruncește
(Deuteronomy 6:4-5; Matthew 22:37), nici nu este vreun om care să-l glorifice pe Dumnezeu în fiecare
gând, cuvânt și faptă (1 Corinteni 10:31, Romani 1:21). Toți oamenii se preferă pe sine decât pe Dumnezeu
(2 Timotei 3:2-4). Toate actele de altruism, eroice, datorii civice, și bune acte religioase sunt conduse de
dragoste pentru sine, și nu din dragoste pentru Dumnezeu.
5. ... că mintea omului este ostilă față de Dumnezeu, nu se poate supune pe ea însăși voii lui Dumnezeu, nu
poate place lui Dumnezeu (Romani 8:7,8).
6. ... că umanitatea este înclinată către cele mai mari corupții morale, și deteriorarea ei poate fi mult mai
rapidă decât este dacă nu ar fi harul lui Dumnezeu care restrânge răutatea omului.
7. ... că omul nu se poate elibera pe sine de păcat și condiția sa depravată. El este mort spiritual (Efeseni 2:1,3)
moral corupt (Psalmul 51:5) și nu se poate schimba pe sine (Ieremia 13:23).