LABORATOR DE CREATIVITATE

Trăia odată, un florar vestit prin hărnicia şi dragostea ce-o revărsa în fiecare clipă asupra
florilor sale. Acestea, simţind căldura cu care erau îngrijite, se întreceau în miresme şi în
frumuseţe.
Vestea că grădina acestui grădinar este atât de mândră s-a dus până departe.
Într-o zi poposiră la poarta grădinii o mulţime de călăreţi care însoţeau o caleaşcă aleasă,
purtată de patru cai albi. Din această caleşcă au coborât împăratul şi fiica lui.
Florarul a alergat să-i întâmpine. Când s-a apropiat de fata împăratului a rămas uimit de
sclipirea de gheaţă a ochilor ei. Apoi simţi cum un vânt rece îi învăluie trupul. Împăratul rămase
şi el pe loc şi privea pe florar tăcut şi încruntat. Deodată el îi spuse florarului că au făcut cale
lungă să ajungă la grădina lui lăudată în toată lumea.
Grădinarul îi pofti să vadă frumuseţea florilor sale. Ochii prinţesei începură să se
încălzească la vederea minunatelor flori, dar nu scotea nici un cuvânt.
Grădinarul, nedumerit peste măsură se apropie de vizitiu cu gândul să afle de la el cât mai
multe despre oaspeţii ce au poposit în grădina lui. Aşa a aflat el, că împăratul şi împărăteasa sunt
foarte mâhniţi deoarece fata lor niciodată nu-i priveşte cu blândeţe şi de fiecare dată când rămâne
singură face câte o faptă nemiloasă.
Flăcăul a întrebat pe vizitiu dacă ştie care este cauza acestui comportament ciudat. Şi
vizitiul a început să depene o poveste lungă şi tristă.
La naşterea prinţesei a venit o ursitoare din împărăţia gheţurilor şi s-a aşezat lângă
leagănul fetiţei. Când nimeni nu era prin preajmă ea a luat inima fetei şi a plecat. De atunci fata a
rămas cu această privire rece şi nu cunoaşte bunătatea. Vizitiul i-a mai spus că mulţi flăcăi viteji
au plecat în împărăţia gheţurilor să caute inima prinţesei dar nici unul nu s-a mai întors.
Când oaspeţii se pregăteau de plecare, grădinarul s-a apropiat de împărat şi-i ceru
îngăduinţă să plece şi el pe tărâmul gheţurilor veşnice în căutarea inimii prinţesei.
Împăratul l-a privit neîncrezător dar totuşi, i-a promis că-i va da fata de soţie dacă va
izbuti.
A doua zi în zori flăcăul a pornit pe cărarea ce ducea spre hotarele împărăţiei gheţurilor.
Merse mai multe zile la rând până când obosi. El se aşeză atunci să se odihnească aproape de
malul unui râu. Pe când stătea el întins pe iarbă, apele râului începură să facă valuri spumoase.
Grădinarul s-a speriat şi s-a gândit să se adăpostească în scobitura unei stânci; dar nimeri tocmai
într-o peşteră.
Dintr-un colţ întunecat al peşterii auzi glasul înfundat al unui moşneag. Acesta îl întrebă ce
vânturi l-a adus prin aceste locuri neumblate de oameni. Flăcăul nu apucă să-i răspundă
moşneagului deoarece afară se porni o vijelie cum nu mai văzuse şi nu mai auzise până acum.
Moşneagul îi povesti că a ajuns la graniţa dintre tărâmul cald şi cel rece şi că în anumite
perioade ale anului ele se înfruntă. Apoi îl întrebă din nou pe flăcău cu ce gânduri a venit prin
aceste locuri. Grădinarul începu să-i povestească despre florile lui şi despre prinţesa care a venit
într-o zi să-i vadă florile, dar care nu are nici un pic de bunătate din cauză că o ursitoare din
lumea gheţurilor i-a luat inima.
Moşneagul din peşteră i-a dăruit flăcăului la plecare un cojocel cu puteri magice şi l-a
sfătuit să nu se oprească nici o clipă pe drumul său căci frigul îl poate preface în stană de piatră.
Florarul şi-a luat rămas bun de la moşneag mulţumindu-i pentru sfat şi pentru cojocel. Apoi el
ieşi afară din peşteră, trecu râul care acum era acoperit cu un strat gros de gheaţă şi ajunse pe
tărâmul iernii nesfârşite.
Aici era atât de frig că, de n-ar fi avut cojocelul cu puteri magice ar fi îngheţat. Abia a
păşit prin zăpadă şi oboseala i-a şi cuprins tot trupul. Ar fi putut să se oprească să se mai
odihnească, dar avea în minte povaţa moşneagului de nu se opri nici o clipă din drumul său. El
ştia că, dacă va adormi, acest somn va fi unul lipsit de viaţă.
Pe când mergea, deodată văzu lângă o stâncă un pui de vulpe albă care se rătăcise şi care
zăcea fără suflare, îngheţat. Florarului i se făcu milă de el şi-l băgă în sân, la căldura cojocelului
fermecat. Aici, la căldură, ca prin minune, puiul de vulpe prinse a sufla.
 Curând, în calea voinicului ieşi o vulpe albă şi frumoasă; era mama puiului de vulpe din
sânul său. Băiatul a ghicit îndată ce doreşte şi i-a înapoiat puiul. Vulpea bucuroasă i-a mulţumit
şi s-a oferit să-l însoţească în drumul său.
Ursitoarea care furase inima prinţesei ştia că voinicul o să ajungă în curând la ea să-i
ceară socoteală pentru fapta ei şi de aceea ea a prăvălit peste el un noian de omăt cu gândul să-l
omoare şi să scape de el. Dar vulpea cea albă şi frumoasă şi-a chemat repedele suratele s-o ajute
să împrăştie zăpada ce acoperea trupul flăcăului. Apoi, toate vulpile s-au străns în jurul băiatului
şi au suflat pe el ca să să-l încălzească şi să-l readucă la viaţă.
Apoi ei şi-au continuat drumul.
Dacă ursitoarea a văzut că flăcăul a scăpat cu viaţă ea a despicat în două muntele şi a
făcut o prăpastie mare în care l-a aruncat pe flăcău. Dar şi de data aceasta vulpea l-a ajutat să
găsească un drum să iasă afară de acolo. Au mers ei ce-au mai mers şi s-au întîlnit cu un urs care
ducea în spate trunchiul unui copac. Vulpea însă îl cunoştea pe urs şi nu se temea de el. Ursul s-a
oferit şi el să-i însoţească pe cei doi călători.
Pe când mergeau ei, iată că ursitoarea le-a ieşit furioasă în cale. Dar ursul nu s-a speriat
de ea şi a ridicat-o cu labele sale şi a zvârlit-o departe într-o văgăună. Apoi, cei trei au pornit
împreună spre coliba de gheaţă a ursitoarei.
La fereastră stătea o floare de gheaţă care strângea în petalele ei inima prinţesei.
Tare s-a mai bucurat florarul nostru că reuşise să supravieţuiască pe aceste tărâmuri îngheţate şi
că, acum recuperase inima prinţesei la care se gândea cu drag, zi şi noapte.
Drumul de întoarcere a fost la fel de lung şi de anevoios dar în cele din urmă ei au ajuns
la graniţa dintre tărâmul cald şi cel al iernii. Aici florarul şi-a luat rămas bun de la vulpe şi de la
urs mulţumindu-le pentru ajutorul lor.
Flăcăul s-a dus apoi direct la curtea împăratului pentru a dărui fetei floarea de gheaţă şi
pentru a o cere împăratului de soţie.
Prinţesa luă floarea din mâinile voinicului şi o apăsă cu putere pe pieptul său. Din miezul
petalelor albe, inima purpurie pătrunse uşor la locul ei, în pieptul copilei. Câţiva stropi de apă au
început să curgă pe veşmintele domniţei, floarea de gheaţă se topise.
În dimineaţa următoare ea zâmbi pentru prima dată şi-şi îmbrăţişă cu bunătate părinţii şi
apoi pe florar.
Împăratul, bucuros să aibe un ginere atât de viteaz n-a întârziat nici o clipă să-şi
îndeplinească făgăduiala şi să pregătească totul aşa cum se cuvine pentru o adevărată nuntă
împărătească.

EXERCIȚII APLICATIVE:
1. Realizați planul dezvoltat de idei;
2. Realizați agenda de impresii postlectorală:
 M-a impresionat în acest text...;
 Mi-a plăcut să citesc despre...;
 M-a pus pe gânduri momentul în care...;
 Te emoționează să afli despre (că)...;
 Aș vrea să mai citesc și despre...;
3. Identifică în text: tema (despre ce se comunică în text), ideea (ce a dorit autorul să
comunice cititorului) și mesajul (lecția textului);
4. Descrie, în 3-4 enunțuri, cum trebuie să fie un florar;
5. Realizați un dialog, de 4-5 replici între florar și prințesă;
6. Extrage din text:
Substantive (obiecte, ființe, lucruri) Verbe (acțiuni) Adjective (însușiri)
... ... ...