Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 141

Electrozii vor avea dimensiuni standardizate, iar orice punct al

suprafeţei lor să se găsească la o distanţă de cel puţin 12 mm de pereţii vasului.
Proba de ulei să fie de minim 250 cm3, iar nivelul uleiului din vas să
depăşească marginile superioare ale electrozilor cu maximum 15 mm.
Tensiunea aplicată electrozilor se creşte lent din R până se produce
descărcarea stabilită printr-un arc permanent între electrozi. Tensiunea de
străpungere se ia după indicaţia voltmetrului, în momentul premergător
străpungerii, când tensiunea atinge valoarea maximă.
Se vor executa 6 străpungeri pentru o aceeaşi probă, la intervale de 10
minute, agitându-se uleiul dintre electrozi după fiecare străpungere. Rigiditatea
dielectrică a probei se obţine făcând media aritmetică a ultimelor 5 străpungeri,
medie ce se va majora cu factorul corespunzător din diagrama reprezentată în
figura 3.13, rezultatul obţinut fiind în kV/cm.
Corectitudinea încercării este asigurată dacă fiecare din cele 5
determinări (prima din cele 6 constituind încercare de probă, nu se ia în
consideraţie), nu diferă cu mai mult de 10 % faţă de media lor aritmetică.
~

K.A. 10
9
K 8
R 7
6
Factorul

5
4
3
T 2
1
1 0
1 2 3 4 5 6 7 8 [mm]
2
Figura 3.13
3.7.3 Măsurarea pierderilor dielectrice ale uleiului
Pierderile dielectrice sunt hotărâtoare pentru tensiuni mai mari de 35
kV, înalte şi foarte înalte, factorul esenţial constituindu-l formarea depunerilor.
De regulă, apariţia pierderilor dielectrice poate să preceadă începerea formării
de depuneri. Creşterea tangentei unghiului de pierderi dielectrice a uleiului (tg
δ) este determinată de prezenţa materialelor dizolvate ce intră în construcţia
transformatorului şi de prezenţa umidităţii în ulei. Măsurarea unghiului de
pierderi dielectrice a uleiului ajută la depistarea înrăutăţirii parametrilor
142 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

acestuia înainte de măsurarea oricărei caracteristici. Tangenta unghiului de

pierderi dielectrice a uleiului reprezintă o măsurare a pierderilor dielectrice
într-un condensator când dielectricul acestuia este constituit exclusiv din uleiul
considerat. Uleiul de verificat se introduce într-o celulă specială încălzită într-
un vas termostatat. După atingerea temperaturii prescrise, menţinută constantă,
celula se racordează la braţul unei punţi de măsurare cu ajutorul căreia se vor
determina tg δ.
Verificarea rigidităţii dielectrice a izolaţiei transformatorului are drept
scop încercarea rigidităţii dielectrice a izolaţiei înfăşurărilor transformatorului
faţă de masă şi faţă de alte înfăşurări, cât şi încercarea rigidităţii dielectrice a
izolaţiei între spirele aceleiaşi înfăşurări. Aceasta constă în încercarea cu
tensiune industrială aplicată, încercarea cu tensiune indusă sinusoidală şi
încercarea cu impuls de tensiune.
După verificarea stării izolaţiei prin metode nedistructive, pe platforma
de încercare a fabricii constructoare, transformatorul este supus la o serie de
încercări distructive, cu tensiune înaltă sinusoidală şi de impuls.
3.7.4 Încercarea cu tensiune aplicată
Încercarea cu tensiune aplicată se execută cu o tensiune alternativă
monofazată având forma cât mai apropiată de cea sinusoidală şi o frecvenţă
convenabilă, dar nu mai mică decât 80 % din frecvenţa nominală.
Încercările cu tensiune aplicată sinusoidală sunt:
- încercarea cu tensiune aplicată, când tensiunea se aplică înfăşurării de
încercat de la o sursă exterioară;
- încercarea cu tensiune indusă obţinută chiar de la transformatorul de
încercat.
Instalaţiile pentru producerea tensiunii sinusoidale cuprind, de regulă, o
sursă de alimentarea cu tensiune reglabilă, transformatorul de încercat şi
transformatoare intermediare pentru încercarea cu tensiune indusă.
Încercarea cu tensiune aplicată se realizează cu o tensiune alternativă
monofazată, având forma cât mai apropiată de cea sinusoidală şi o frecvenţă
mai mare de 40 Hz. Valoarea de vârf a tensiunii de încercare împărţită la 2
trebuie să fie egală cu valoarea efectivă a tensiunii de încercat.
La transformatoarele având mai multe înfăşurări cu izolaţie neuniformă
tensiunile de încercare, atât la tensiune aplicată cât şi la tensiune indusă, sunt
fixate de înfăşurarea pentru care valoarea Um, este cea mai ridicată.
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 143

Încercarea se începe de la o tensiune egală cu cel mult o treime din

valoarea tensiunii de încercare specificată şi adusă la o valoare impusă atât de
repede cât permite măsurarea. După realizarea încercării se reduce rapid
tensiunea la o valoare sub o treime din tensiunea de încercare după care se
întrerupe.
În figura 3.14 este dată schema de principiu a unei instalaţii de
încercare cu tensiune aplicată la frecvenţă industrială. Se verifică izolaţia
fiecărei bobine a transformatorului faţă de masă (faţă de miez, cuvă, schelă,
etc.) şi izolaţia faţă de celelalte bobine, legate împreună la masă. Bornele
bobinei încercate sunt legate împreună la borna de înaltă tensiune, iar bornele
bobinelor neîncercate simt legate împreună la borna de împământare a
transformatorului, legată la rândul ei la pământ. Tensiunea de încercare se va
aplica timp de 60 secunde între înfăşurarea încercată şi toate capetele celorlalte
înfăşurări, circuitul magnetic, schela şi cuva sau carcasa transformatorului,
legate împreună la pământ.
T.I.T. r C B A

r
T.C. Cm Bm Am

T.T. T
A A c b a
V

Figura 3.14
Schema este prevăzută cu elemente de măsură şi protecţie. Curentul de
scurtcircuit pe partea de înaltă tensiune trebuie să fie suficient pentru a produce
un defect vizibil prin străpungerea izolaţiei interne sau conturnarea celor
externe. Puterea de scurtcircuit a instalaţiei de încercare trebuie să fie suficientă
pentru evitarea fenomenelor de autoexcitaţie.
În cazul apariţiei unor străpungeri în transformatorul care se încearcă,
se va deconecta automat sursa de alimentare, iar generatorul de alimentare
trebuie dezexcitat printr-un automat de dezexcitare.
144 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

Transformatorul de încercat este corespunzător dacă în timpul încercării

nu s-au produs străpungeri sau conturnări ale izolaţiei sesizate vizual, auditiv,
din indicaţiile aparatelor (V, A) sau din datele aparatelor de înregistrare.
Străpungerea prin ulei a izolaţiei (străpungerea izolaţiei faţă de jug sau
conturnarea pieselor izolante de consolidare a conexiunilor, etc.) este însoţită
de un zgomot surd în cuvă, de creşterea curentului absorbit de transformatorul
de încercat şi de acţionarea declanşatorului automat al staţiei de înaltă tensiune.
Străpungerea izolaţiei de ulei şi hârtie sau a intervalelor de ulei (izolaţia
dintre înfăşurări, izolaţia dintre înfăşurări şi cuvă) este însoţită de un zgomot
puternic, ascuţit, în interiorul cuvei, de o creştere bruscă a curentului absorbit
de transformatorul de încercat şi de trepidarea acului indicator al voltmetrului.
Rezultatul încercării se consideră corespunzător dacă nu se produce nici
o cădere a tensiunii de încercare.

3.7.5 Încercarea cu tensiune indusă

Transformatoarele de putere, pentru tensiuni foarte înalte (≥110 kV) sau
unele transformatoare pentru tensiuni de 35 kV, izolaţia fiind parţial gradată,
necesită tensiuni diferite pentru borna de linie şi pentru borna de neutru, motiv
pentru care nu se poate realiza încercarea cu tensiune aplicată.
Încercarea izolaţiei principale a înfăşurării se va face cu tensiune
indusă, în funcţie de tipul izolaţiei înfăşurării şi de mărimea tensiunii maxime
Um dintre faze. Valoarea tensiunii de încercare (rezultată din împărţirea la 2 a
valorii de vârf) trebuie să fie egală cu valoarea tensiunii de impuls (T.I) din
tabelul 10. Încercarea se începe de la o tensiune egală cu cel mult o treime din
valoarea tensiunii de încercare specificată şi adusă la o valoare impusă atât de
repede cât permite măsurarea. După realizarea încercării se reduce rapid
tensiunea la o valoare sub o treime din tensiunea de încercare după care se
întrerupe. Frecvenţa tensiunii de încercat poate fi ≤2fN, iar durata aplicării
pentru orice frecvenţă este de 60 sec. În cazul în care frecvenţa de încercare
este ≥2fN se va recalcula durata încercării:
f
t inc = 120 N (3.31)
f inc
cu condiţia ca t înc ≤15 sec.
Frecvenţa mărită este impusă de limitarea valorii curentului de
magnetizare în înfăşurarea transformatorului datorită creşterii valorii tensiunii
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 145

faţă de regimul nominal ( U inc ≈ E1 = π 2 f inc ⋅ w ⋅ Φ deoarece Uînc>U1N pentru

Φ=ct. este necesară creşterea frecvenţei f înc).
Pentru transformatoarele cu izolaţie neuniformă şi Um ≤ 245 kV,
tensiunile de încercare la care se supun capetele înfăşurării (între fază şi
pământ) sunt cele indicate în tabelul 5. Pentru transformatoarele monofazate
încercarea se realizează cu capătul neutru la pământ (neutrul înfăşurării de
înaltă tensiune legat la pământ). Pentru transformatorul trifazat, se vor efectua
trei încercări cu tensiune de încercare monofazată, legând la pământ diferitele
borne ale înfăşurării.
Tabelul 10. Valorile tensiunilor de încercare pentru transformatoarele.
de putere (Extras din STAS 1703/4-80)
Dome Tensiunea cea Tensiunea Tensiunea Tensiunea
niul de mai ridicată a nominală de nominală de nominală de
Ten- înfăşurării ţinere la impuls ţinere la impuls ţinere pentru
siune Um (valoare de tensiune de de tensiune de încercarea de
efectivă) trăsnet (ITT) comutaţie (ITC) scurtă durată cu
[kV] undă plină sau undă plină tensiune aplicată
tăiată (valoare (valoarede vârf) (TA) şi tensiune
de vârf) [kV] [kV] indusă (TI) la
frecvenţă
industrială
(valoare
efectivă) [kV]
3,6 40 - 16
7,2 60 - 22
12,0 75 - 28
A 17,5 95 - 38
24,0 125 - 50
30,0 150 - 60
42,0 195 - 80
72,5 325 - 140
B 123 450 - 185
215 850 - 360
C 420 1425 1050 630
146 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

Transformatoarele trifazate având izolaţia înfăşurării neuniformă, cu

neutrul dimensionat să reziste la cel puţin o treime din tensiunea de încercare,
se încearcă după schemele din figura 3.15.
Fazele A şi C se încearcă după una din schemele din figura 3.15 a şi b,
când fazele neîncercate se leagă împreună la pământ, iar înfăşurarea de j.t. se
alimentează direct între două borne de linie. Alimentând monofazat înfăşurarea
de j.t., conectată în triunghi, tensiunea indusă în faza încercată va fi dublă şi în
opoziţie de fază faţă de cele din fazele neîncercate. Pe borna fazei încercate
faţă de pământ, se va aplica întreaga valoare a tensiunii de încercare, iar pe
neutru o treime din aceasta. Faza B se va încerca după schema din figura 3.15c.
1 1
Urr Urr
3 3
Urr Urr
C B A N C B A N C B A N

c b a c b a c b a
~ ~
a. b. c.
Figura 3.15
La străpungerea izolaţiei de ulei şi hârtie, sau a intervalului de ulei, la
încercarea izolaţiei principale cu tensiune indusă, se vor amorsa eclatoarele de
protecţie dacă sunt montate la neutrul transformatorului.
La reanclanşarea sursei de înaltă tensiune, când tensiunea va fi ridicată
din nou la valoarea de încercare, se produce o nouă descărcare sau o nonă
amorsare a eclatorului de protecţie. Dacă la reanclanşarea sursei de înaltă
tensiune nu se străpunge din nou izolaţia, înseamnă că s-a refăcut rigiditatea
dielectrică a intervalului prin deplasarea din canalul de arc a produselor de
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 147

descompunere, rezistând la tensiunea de încercare, transformatorul încercându-

se obligatoriu la impuls de tensiune.
Rezultatul încercării se consideră corespunzător dacă:
-nu s-a produs nici o scădere a tensiunii de încercare;
-nivelul permanent al sarcinii aparente, măsurat în decursul ultimelor 29
minute din cele 30 minute de aplicare a tensiunii rămâne mai mic decât
valoarea limită specificată pe toate circuitele de măsurare şi nu creşte sensibil
şi continuu în vecinătatea acestei limite.
Dacă măsurarea sarcinii depăşeşte temporar limita specificată şi revine
apoi la o valoare sub acest nivel, încercarea poate continua fără întrerupere
până când s-au obţinut citiri acceptabile timp de 30 minute pornind din acel
moment. Impulsurile mari care apar ocazional pot fi neglijate.

3.7.6 Încercarea cu impuls de tensiune

Această încercare verifică capacitatea transformatorului de înaltă
tensiune de a suporta solicitările datorate tensiunilor atmosferice:
1. Impulsul de tensiune de trăsnet are durata frontului cuprinsă între
mai puţin de 1 µs şi cca 10 µs;
2. Impulsul de tensiune de trăsnet plin este unda de tensiune care nu
se întrerupe printr-o descărcare disruptivă;
3. Impulsul de tensiune de trăsnet tăiat este unda de impuls plină
care se întrerupe brusc printr-o descărcare disruptivă provocând scăderea la
zero a tensiunii. Tăierea se realizează cu un eclator sau poate surveni în izolaţia
interioară sau exterioară a obiectului de încercat, putând avea loc pe frontul, pe
vârful sau pe spatele undei de impuls.
Valoarea tensiunii de încercare este valoarea de vârf stabilită pentru un
impuls de tensiune de trăsnet fără oscilaţii.
Formele impulsurilor de tensiune de trăsnet sunt date în figura 3.16 a şi
b, unde: T1 - reprezintă durata convenţională a frontului impulsului de tensiune,
T1=l,67·T, T reprezentând timpul în care tensiunea atinge valorile cuprinse
între 30% şi 90% din valoarea de vârf (punctele A şi B figura 3.16 a); O1 -
reprezintă originea convenţională a undei de impuls şi este momentul precedent
duratei egală cu 0,3T1 (punctul A figura 3.16 a); T2 - reprezintă durata
convenţională a semiamplitudinii undei de impuls, fiind intervalul de timp
cuprins între momentul corespunzător lui O1 şi momentul de pe spatele undei,
în care tensiunea atinge valoarea de 50% din valoarea de vârf; Tt- durata
148 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

convenţională a tăierii (reducerii la zero a tensiunii cu sau fără oscilaţii, figura

3.16 b) este egală de 1,67 ori intervalul de timp impus între punctele C (70%
Um) şi D(10% Um).
4. Impulsul de tensiune de trăsnet normal este impulsul de tensiune
de trăsnet plin având T1 = 1,2 µs şi T2 = 50 µs.
Încercarea cu impuls de tensiune este mai complexă datorită
instalaţiilor de producere şi măsurare cât şi datorită procedurii de încercare şi
interpretare a rezultatelor.

U/Um U/Um
1,0 1,0
0,9 B 0,9
B
0,7 C
0,5
0,3 A A
0,1 D t
t
00 1,0
1
T` T T1=1.67 T T1
T1 T2 T`=0.3T1=0.5T

a. b.
Figura 3.16.
Transformatorului de încercat T.I (figura 3.7 a), i se aplică o undă de
impuls standard, T1/T2 = 1,2 µs/50µs, produsă de generatorul de impuls G, sau
o undă tăiată cu ajutorul dispozitivului de tăiere (eclator) E. închiderea
circuitului de impuls, se realizează prin instalaţia de punere la pământ. Unda
plină standardizată, satisface:
T1 1,2 ± 30%
= [µs] (3.32)
T2 50 ± 20%
Generatorul de impuls de tensiune reprezintă un sistem de
condensatoare ce se încarcă în paralel un timp prestabilit după care, la
atingerea unei anumite tensiuni, se descarcă rapid în serie prin intermediul unor
eclatoare (figura 3.17 b).
Durata T2 este dată de capacitatea echivalentă a condensatoarelor legate
în serie (C) şi rezistenţa Rp ce poate constitui şi divizorul de tensiune. Durata
minimă pentru T1 ,este determinată de capacitatea de sarcină Cf şi de
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 149

rezistenţele serie Rb şi Rs (în sarcină Cf cuprinde capacitatea obiectului de

încercat şi capacitatea divizorului de tensiune).
Dispersia timpului de tăiere este impusă la < ± 0,1 µs, pentru a face
posibilă defectoscopia izolaţiei pe baza oscilogramelor. De regulă, se utilizează
ca instalaţie de tăiere un eclator comandat cu timp reglabil sau chiar un eclator
tijă-tijă. Circuitul de tăiere va fi reglat astfel încât amplitudinea de polaritate
inversă să fie sub 30 % din amplitudinea impulsului tăiat, iar impulsul normal
se va tăia după 2...6 µ.s.
Rs Rs

C Rp C1 C Rp C1

G E T1
Rb Rs

C R`p Rp

a. b.
Figura 3.17
Pentru transformatoarele în ulei, tensiunea de încercat va fi de polaritate
negativă pentru a reduce riscul descărcărilor aleatoare exterioare în circuitul de
încercare, iar în timpul probelor, eclatoarele de trecere vor fi scoase sau vor
avea distanţa mărită, pentru evitarea amorsării.
Înainte de aplicarea tensiunii de încercare la impuls, se vor ridica o
serie de oscilograme (nomograme) de comparaţie la o tensiune redusă de (50-
70)% din tensiunea de încercare. După aceasta, se continuă cu trei impulsuri de
tensiune plină. Secvenţa încercărilor la impuls de tensiune se aplică succesiv
fiecărei borne de linie a înfăşurării încercate. Celelalte borne ale înfăşurării se
vor lega la pământ, direct sau prin intermediul unei impedanţe reduse (şunt).
Dacă neutrul este accesibil (scos la cutia de borne) se va lega în acelaşi mod la
pământ, la pământ fiind legată şi cuva. Încercarea la impuls a bornei de nul se
va face prin intermediul unei borne de linie oarecare sau al bornelor de linie
legate între ele. Borna de nul se va lega la pământ printr-o impedanţă
dimensionată astfel încât, amplitudinea tensiunii care apare la bornele acestei
impedanţe la aplicarea impulsului de tensiune pe borna sau bornele de linie să
fie egală cu tensiunea de încercare a capătului neutru (STAS 1703/3-80).
150 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

Amplitudinea impulsului aplicat pe borna de linie trebuie să fie mai

mică de 75 % din valoarea tensiunii ei de încercare la impuls de trăsnet.
Oscilogramele efectuate în timpul încercării trebuie să reprezinte clar
forma tensiunii de impuls aplicate (durata frontului, durata de
semiamplitudine). Oscilogramele trebuie să conţină cel puţin încă o sursă
suplimentară de observaţie. În acest sens pentru detectarea defectelor este
indicat a se realiza şi oscilograma curentului prin neutrul înfăşurării încercate
către pământ. Se mai poate utiliza ca sursă suplimentară de informaţie
oscilograma curentului de scurgere către pământ al înfăşurării neîncercate
datorat tensiunii transmise în aceasta în timpul încercării.
Absenţa unor diferenţe semnificative între oscilogramele tensiunilor şi
curenţilor corespunzători la o tensiune redusă şi la tensiunea plină de încercare
constituie o confirmare a faptului că izolaţia a rezistat încercării. Interpretarea
detaliată a oscilogramelor de la încercări şi diferenţierea perturbărilor datorită
circuitelor de măsurare faţă de defectele reale se face de către un personal cu
pregătire şi experienţă în acest domeniu. Dacă există dubii legate de
interpretarea oscilogramelor, este necesar să se aplice trei impulsuri
suplimentare cu undă plină sau să se repete integral ciclu de încercare la
impuls. În cazul absenţei unor defecte evolutive sau a unor diferenţe
semnificative, se consideră că izolaţia a rezistat încercării.
În timpul încercării se recomandă să se efectueze şi alte observaţii
(fenomene sonore, etc.) care, împreună cu oscilogramele, pot ajuta la
interpretarea rezultatelor încercării.
Încercarea cu impuls de trăsnet, cu undă tăiată se aplică pe bornele
de linie ale înfăşurării încercate şi se combină cu încercarea cu impuls de
trăsnet cu undă plină. Valoarea de vârf a impulsului tăiat va fi egală cu cea a
undei pline. Încercarea la impuls cu undă tăiată se realizează împreună cu
încercarea la impuls cu undă plină, într-o secvenţă unică, şi se va respecta
următoarea ordine de succesiune a impulsurilor:
- impuls cu undă plină de tensiune redusă;
- impuls cu undă plină la tensiune 100%;
- unul sau mai multe impulsuri cu undă tăiată la tensiune redusă;
- două impulsuri cu undă tăiată la tensiune 100%;
- două impulsuri cu undă plină la tensiune 100%.
Circuitele de măsurare şi oscilogramele trebuie să fie de acelaşi tip cu
cele specificate pentru încercarea la impuls cu undă plină. Detectarea
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 151

defectelor se bazează pe comparaţia între oscilogramele impulsurilor tăiate la

100 şi cele ale impulsurilor la nivel redus. Înregistrarea curentului prin neutru
(sau orice altă înregistrare suplimentară) prezintă o suprapunere a unor
fenomene tranzitorii datorită frontului undei de bază şi tăierii undei. Deşi
oscilogramele impulsurilor următoare pline la 100%, comparate cu cele la nivel
redus, nu constituie un criteriu de calitate pentru această încercare, în cazul în
care variaţia timpului de tăiere nu poate fi eliminată, criteriul de calitate pentru
încercarea cu impuls de trăsnet, cu undă tăiată devine compararea
oscilogramelor impulsurilor următoare pline la 100% cu cele ale impulsurilor
pline la nivel redus aplicate anterior.
Încercarea la impuls de comutaţie se face astfel încât tensiunea de
încercare să fie transmisă inductiv la înfăşurarea de încercat. Impulsurile sunt
aplicate fie direct de la sursa de tensiune de impuls pe capătul dinspre linie al
înfăşurării de încercat, fie prin intermediul unei înfăşurări cu tensiune mai
joasă. Tensiunea de încercare este în mod normal de polaritate negativă, pentru
a se reduce riscul descărcărilor aleatoare exterioare în circuitul de încercare.
Tensiunile induse în diferitele înfăşurări ale transformatorului sunt aproximativ
proporţionale cu numărul lor de spire efective şi tensiunea de încercare trebuie
să fie determinată de înfăşurarea care are cea mai mare valoare pentru Um.
Tensiunea de impuls trebuie să aibă o durată convenţională a frontului de cel
puţin 20 µs, o durată a tensiunii la 90 % din amplitudinea specificată de cel
puţin 200 µs şi o durată totală, de la originea convenţională până la prima
trecere prin zero, de cel puţin 500 µs. În timpul încercării transformatorul
trebuie să fie în gol pentru a avea o impedanţă suficientă. Înfăşurările care nu
se folosesc la încercare trebuie legate la pământ într-un punct, fără a fi
scurtcircuitate.
În cazul unui transformator monofazat neutrul înfăşurării încercate
trebuie să fie legat la pământ.
Pentru transformatoarele trifazate încercarea se face fază cu fază, cu
neutrul legat la pământ. Se va realiza o astfel de schemă, încât izolaţia dintre
faze să fie solicitată la tensiunea de încercare stabilită. În cazul
transformatoarelor în triunghi închis sau inaccesibil, când tensiunea de
încercare între faze este de 1,5 Uînc, se vor lua măsuri suplimentare pentru a se
evita străpungere izolaţiei externe.
Încercarea se efectuează astfel:
152 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

-un impuls (de etalonare) la o tensiune cuprinsă între 50 % şi 75 % din

tensiunea plină de încercare;
-trei impulsuri la tensiune plină 100 %.
Dacă se defectează oscilograful, nu se ţine seama de impulsul respectiv
şi se aplică un nou impuls. Trebuie să se obţină oscilograme cel puţin pentru
forma tensiunii de impuls la capătul dinspre linie supus încercării.
Rezultatul încercării se consideră corespunzător, dacă nu are loc o
cădere bruscă a tensiunii indicate de oscilograme (se va observa în acelaşi timp
influenţa saturaţiei magnetice asupra duratei impulsului; acest efect poate
cauza diferenţe între oscilogramele succesive). Alte observaţii făcute în timpul
încercării (fenomene sonore anormale, etc.) pot confirma înregistrările
oscilografice, dar ele nu constituie un criteriu de calitate.
3.8 ÎNCERCAREA LA ÎNCĂLZIRE A TRANSFORMATOARELOR
Încercarea la încălzire a transformatoarelor are drept scop verificarea
regimului termic şi determinarea încălzirii diferitelor părţi ale acestuia :
înfăşurări, miez magnetic, ulei, elemente de consolidare sau protecţie. Această
încercare urmăreşte încadrarea supratemperaturilor în limita valorilor
admisibile impuse de clasa de izolaţie a materialelor izolante folosite.
Supraîncălzirea şi fenomenele termice asociate ei determină limitarea puterii
transformatoarelor prin necesitatea micşorării curenţilor prin înfăşurări, în
scopul evitării efectelor distructive datorate supratemperaturilor.
Încercarea la încălzire a transformatoarelor se execută numai în cadrul
verificărilor de tip şi are loc conform STAS 1703/2-80. Pentru
transformatoarele de putere, stabilirea simbolizării acestora după modul de
răcire, limitele la încălzire şi metodele de încercare la încălzire, se face
conform STAS 1703/1-80.
Tipurile constructive extrem de variate, gama largă de puteri precum şi
diversitatea condiţiilor de exploatare impun realizarea unor transformatoare cu
diferite moduri de răcire. Simbolizarea acestora după tipul agentului de răcire
utilizat şi modul în care se realizează circulaţia acestuia, este prezentată în
tabelele 11 şi 12.
Pentru transformatoarele cu circulaţie forţată şi dirijată a agentului de
răcire, o parte determinantă din fluxul forţat al agentului de răcire este
canalizată prin înfăşurări. Unele înfăşurări însă pot avea circulaţie forţată, cu
agentul de răcire nedirijat, de exemplu înfăşurările de reglaj separate,
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 153

înfăşurările auxiliare şi cele de stabilizare. Fiecare mod de răcire pentru care s-

a stabilit regimul nominal al transformatorului trebuie să fie simbolizat cu
ajutorul a patru simboluri a căror semnificaţie a fost dată în tabelele 11 şi 12.
Pentru transformatoarele uscate, fără carcasă de protecţie, simbolizarea
modului de răcire va cuprinde numai două simboluri, corespunzătoare
agentului de răcire care este în contact cu înfăşurările sau, în cazul înfăşurărilor
înglobate într-un material izolant (răşină epoxidică), în contact cu suprafaţa de
înglobare. Ordinea de utilizare a simbolurilor literale este indicată în tabelul 13.
Tabelul 11
Natura agentului de răcire Simbol
- Ulei mineral sau lichid izolant O
simetric inflamabil echivalent
- Lichid izolant sintetic neinflamabil L
- Gaz G
- Apă W
- Aer A
Tabelul 12
Natura circulaţiei Simbol
- Naturală N
- Forţată, cu agentul de răcire nedirijat F
- Forţată, cu agentul de răcire dirijat D
Tabelul 13
Prima literă A doua literă A treia literă A patra literă
Agentul de răcire care este în Agentul de răcire care este în
contact cu înfăşurările contact cu sistemul de răcire extern
Natura Natura
Natura
agentului de agentului de Natura circulaţiei
circulaţiei
răcire răcire
Drept exemplificare se dau câteva simbolizări ale modului de răcire
pentru următoarele transformatoare:
- modul de răcire a unui transformator în ulei, cu circulaţie forţată şi
dirijată a uleiului şi cu circulaţie forţată a aerului: ODAF;
- modul de răcire a unui transformator în ulei pentru care sunt posibile,
la alegere, circulaţia naturală sau forţată, circulaţia forţată a uleiului nefiind
dirijată, va fi simbolizat prin: ONAN/ONAF; ONAN/OFAF;
154 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

- modul de răcire a unui transformator uscat, fără carcasă de protecţie

sau cu o carcasă ventilată şi cu răcire naturală cu aer, este simbolizat prin: AN;
- modul de răcire a unui transformator uscat, prevăzut cu o carcasă de
protecţie neventilată şi cu răcire naturală a aerului la interiorul şi exteriorul
carcasei, este simbolizat: ANAN.
Supratemperaturile limită datorate încălzirii înfăşurărilor, circuitelor
magnetice şi uleiului transformatoarelor, sunt date în tabelul 14, pentru
transformatoarele în ulei şi în tabelul 15, pentru transformatoarele uscate.
Pentru transformatoarele cu înfăşurări concentrice, la care axele
miezului magnetic şi înfăşurările sunt verticale, unde două sau mai multe
înfăşurări pot fi dispuse concentric (înfăşurări de tip alternat), valoarea medie
aritmetică a încălzirilor acestora nu trebuie să depăşească încălzirile admisibile,
conform tabelelor 14 şi 15.
Încercarea transformatoarelor la încălzire, se poate face prin mai multe
metode:
- încercarea directă în sarcină,
- metoda încercării la scurtcircuit,
- încercarea în sarcină prin punerea în opoziţie a două transformatoare
identice.
Pentru transformatoarele uscate, temperatura aerului de răcire trebuie să
fie pe cât posibil constantă în timpul încercării şi în special în cursul ultimului
sfert de oră al duratei încercării. Considerând răcirea prin circulaţia naturală a
aerului, termometrele (cel puţin trei) vor fi aşezate în diferite puncte în jurul
transformatorului, la jumătate din înălţimea suprafeţei de răcire şi la o distanţă
de 1 m până la 2 m de acesta.
Limitele de încălzire ale transformatoarelor scufundate in lichide
izolante sintetice neinfalamabile şi ale celor executate cu materiale izolante, a
căror clasă de temperatură este diferită de clasa A, pot fi majorate dacă se
prevede astfel în documentele tehnice normative corespunzătoare. Dacă
transformatorul este destinat funcţionării la o temperatură a aerului de răcire
care depăşeşte valorile maxime indicate prin standard cu cel puţin 10oC,
limitele admisibile de încălzire ale înfăşurărilor, circuitului magnetic şi
agentului de răcire vor fi reduse. Pentru transformatoarele cu putere nominală
de cel puţin 10 MVA, reducerea va corespunde depăşirii de temperatură
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 155

Tabelul 14 Limitele de încălzire pentru transformatoare în ulei

Partea Metoda de măsurare Limita maximă de încălzire
transformatorului a încălzirii
în ulei
Înfăşurările având Metoda variaţiei - 65°C, pentru circulaţia
clasa de rezistenţei agentului de răcire naturală
temperatură a sau forţată şi nedirijată
izolaţiei A - 75°C, pentru circulaţia
agentului de răcire forţată
şi dirijată
Uleiul în partea Cu termometrul -60°C, pentru
superioară transformatoare cu
conservator sau etanşe la
aer
-55°C, pentru
transformatoare fără
conservator sau care nu
sunt etanşe la aer
Circuitele Cu termometre, Temperatura trebuie să nu
magnetice părţile termocupluri, etc atingă în nici un caz o
metalice şi alte valoare susceptibilă să
materiale dăuneze circuitului
adiacente magnetic sau altor părţi sau
materiale adiacente

Pentru transformatoarele cu puterea nominală mai mică de 10MVA,

limitele de încălzire admisibilă vor fi reduse după cum urmează:
-cu 5oC, dacă depăşirea de temperatură este mai mică sau egală cu 5oC;
-cu 10oC, dacă depăşirea de temperatură este mai mare de 5oC şi mai
mică sau egală cu 10oC.
Dacă, pentru un transformator cu aer, depăşirea de temperatură este mai
mare de 10oC sau dacă, pentru transformatoarele răcite cu apă, temperatura de
răcire depăşeşte 25oC, încălzirile admisibile se vor stabili prin documentele
tehnice normative corespunzătoare.
156 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

Tabelul 15 Limitele de încălzire pentru transformatoarele uscate

Limita
Partea Clasa de Metoda de
Modul maximă, la
transformatorului temperatură măsurare a
de răcire încălzire,
uscat a izolaţiei încălzirii
[oC]
Înfăşurări Cu aer, A 60
naturală E Metoda 75
sau cu B variaţiei 80
ventilaţie F rezistenţei 100
forţată H 125
Circuite Toate - Cu a) aceleaşi
magnetice şi alte termometre, valori ca
părţi: termocupluri, pentru
a) în contact cu etc. înfăşurări
înfăşurările b)
b) nefiind în temperatura
contact cu trebuie să
înfăşurările nu atingă în
nici un caz
o valoare
susceptibilă
să dăuneze
circuitului
magnetic
sau altor
părţi sau
materiale
adiacente
Pentru transformatoarele răcite în aer, destinate să funcţioneze la
altitudini peste 1000 m, dar care se încearcă la altitudini normale, limitele de
încălzire vor fi reduse pentru fiecare fracţiune de 500 m peste altitudinea de
1000 m, astfel:
-transformatoare în ulei, cu răcire naturală cu ulei: 2 %;
-transformatoare uscate, cu răcire naturală cu aer: 2,5%;
-transformatoare în ulei, cu ventilaţie forţată: 3,0%;
-transformatoare uscate, cu ventilaţie forţată: 5,0%;
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 157

Încercarea la încălzire a transformatoarelor uscate se face cu

circuitul magnetic excitat cu inducţia obişnuită. Curentul de alimentare, folosit
pentru încercare trebuie să fie menţinut constant la o valoare cât mai apropiată
de valoarea nominală şi cel puţin la 90% din aceasta, iar încercarea trebuie
urmărită până când încălzirea înfăşurărilor va fi constantă.
Încercarea la încălzire a transformatoarelor în ulei cuprinde
determinarea încălzirii uleiului în partea superioară şi determinarea încălzirii
fiecărei înfăşurări. Încălzirea uleiului în partea superioară se determină scăzând
din temperatura uleiului în partea superioară temperatura agentului de răcire
exterior, transformatorul fiind alimentat astfel încât pierderile să fie egale cu
pierderile totale. Puterea de alimentare trebuie să fie menţinută constantă.
Metoda încărcării în sarcină
Această metodă se aplică transformatoarelor cu două înfăşurări în ulei
şi de mare putere (metoda încercării în scurcircuit, metoda sarcinii directe
şi metoda opoziţiei) sau pentru transformatoarele uscate (metoda sarcinii
directe şi metoda opoziţiei) la care efectuarea încercării presupune existenţa
unui receptor de putere egală cu puterea nominală a transformatorului precum
şi un consum important de energie pe impedanţa de sarcină, în timpul efectuării
încercării.
1. Metoda încercării în scurtcircuit presupune determinarea
temperaturii înfăşurării şi determinarea temperaturii medii a uleiului.
Determinarea temperaturii înfăşurării
- Se execută montajul din figura 3.18 şi se realizează încercarea de mers
în gol. Puterea P0 măsurată de wattmetru reprezintă pierderile la mersul în gol.
- Se măsoară rezistenţele înfăşurărilor R1m, R2m la temperatura tm, (a
mediului ambiant, în stare rece) şi se recalculează valorile acestora pentru
temperatura tN (corespunzătoare clasei de izolaţie), pentru înfăşurări de cupru:
t + 235 t + 235
R1 = R1m ⋅ N R2 = R2 m ⋅ N (3.33)
t m + 235 t m + 235
- Se calculează pierderile totale de putere din înfăşurări la temperatura
convenţională tN, PsctN la curenţi nominali.
PsctN = R1 ⋅ I 12N + R2 ⋅ I 22N (3.34)
- Se realizează încercarea în scurtcircuit a transformatorului (figura
3.19).
158 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

Având înfăşurarea secundară scurtcircuitată, se alimentează înfăşurarea

primară prin intermediul autotransformatorului AT, cu tensiune reglabilă,
crescătoare de la zero, până când wattmetrul va indica pierderile totale.
PT = P0 + PsctN (3.35)
Valoarea curentului I1sc va fi superioară valorii nominale I1N şi va
corespunde aproximativ cu valoarea dată de relaţia:
P0 + PsctN
I 1sc = I 1N (3.36)
PsctN
- Se trasează curba de încălzire a miezului magnetic, θ=f(t), (curba 1
din figura 3.20) corespunzător timpului T1 de atingere a temperaturii de regim
stabilizat. Durata T1 de atingere a regimului termic stabilizat poate fi
determinată analitic, ca fiind 5T, unde T reprezintă constanta de încălzire.
AT
T
T A W
A W
A a P1sc A a
P0
U20
~ V A I
~ V1 V2 2N

U1N U1sc
K X x X x

Figura 3.18 Figura 3.19

- Se întrerupe alimentarea şi se trasează curba de răcire, caracteristica
θ=f(t), (curba 2 din figura 3.20) considerând T2=l oră.
- Se măsoară rezistenţa ambelor înfăşurări, primară şi secundară, la
intervale egale de timp ∆t (de ex: ∆t=15 min.) şi se trasează curbele R=f(t).
Curbele R=f(t) obţinute pentru cele două înfăşurări, (având aliura curbei 1 din
figura 3.21) se extrapolează la t=0 (momentul întreruperii alimentării) pentru
determinarea rezistenţei la cald, în regim stabilizat, a înfăşurărilor.Se
procedează astfel: segmentele ∆Ri (i=n-1, n-numărul de măsurări ce corespund
la intervale egale de timp ∆t) se rabat pe axa negativă a absciselor (figura
3.21), rezultând dreapta L. Se determină unghiul α prin construirea dreptei AB
şi apoi se construieşte dreapta 2 sub acelaşi unghi α faţă de dreapta L.
Intersecţia cu axa ordonatelor determină valoarea rezistenţei Rf în momentul
întreruperii alimentării.
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 159

Temperatura înfăşurărilor primară şi secundară, considerate din cupru,

în momentul atingerii regimului stabilizat, se determină cu relaţia:
Rf
θ inf = (235 + t m ) − 235 [oC] (3.37)
Rm
unde: Rm - rezistenţa în [Ω] măsurată la temperatura tm [°C] în stare rece; tm -
temperatura mediului ambiant.
Se compară θînf determinat, cu temperatura admisibilă, corespunzătoare
clasei de izolaţie şi modului de răcire.
Determinarea temperaturii medii a uleiului se realizează cu una din
următoarele metode:
- pentru toate modurile de răcire, temperatura medie a uleiului în
vecinătatea diferitelor înfăşurări este calculată cu ajutorul diagramei din figura
3.21. R
θ
2 Rf
θf
α
2 L B 1
α
1
∆R1

∆R1 2 1
A
∆R2

∆R2 3
t 4
∆R3

∆R3
T1 T1
t
∆t 2∆t 3∆t 4∆t
Figura 3.20 Figura 3.21
- pentru transformatoarele cu modul de răcire ON, OF şi OD,
temperatura medie a uleiului este determinată ca diferenţă între temperatura
uleiului la partea superioară şi jumătate din căderea de temperatură în răcitor.
Pentru cuvele cu ţevi sau cu radiatoare montate pe ele, căderea de temperatură
se va lua egală cu diferenţa între temperaturile la partea superioară şi partea
inferioară a suprafeţei unei ţevi de răcire sau element de radiator, ţeava sau
elementul de radiator fiind alese pe cât posibil la mijlocul unei părţi a cuvei. În
cazul răcitoarelor separate, căderea de temperatură se va lua egală cu diferenţa
citirilor termometrelor, aşezate în locaşurile amplasate la racordurile de
admisie şi de refulare ale răcitorului şi în vecinătatea cuvei principale;
- pentru transformatoarele cu puteri nominale până la 2500 kVA, cu
circulaţia naturală a uleiului, echipate fie cu cuve netede, fie cu cuve ondulate
160 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

ori cu ţevi, fie cu radiatoare montate pe cuve, ca încălzire medie a uleiului se

consideră 80% din încălzirea uleiului în partea superioară.
2. Metoda sarcinii directe consideră transformatorul alimentat cu
tensiunea U1N încărcat la un curent de sarcină I2; redus, dar nu mai mic de
0,9I2N ( figura 3.22).
Se va determina încălzirea înfăşurărilor θînf. Temperatura înfăşurărilor
se poate recalcula în condiţiile nominale θ înf cu relaţia:
q
⎛I ⎞
θ inf = θ min f ⎜⎜ N ⎟⎟ [oC] (3.38)
⎝ I2 ⎠
unde: q - reprezintă un coeficient ce ia în considerare tipul răcirii: q=l,6 la
răcire în aer, naturală (AN) şi q=l,8 la răcire forţată cu aer (AF).

A1 A2
A a

~ V1 V2 Rs

K1 X x K2

Figura 3.22
Se compară θînf obţinută cu temperatura admisibilă corespunzătoare
clasei de izolaţie şi modului de răcire. Se vor măsura, de asemenea,
temperaturile circuitelor magnetice a căror supratemperatură trebuie să
corespundă celor specificate în tabelul 10. Se vor compara rezultatele obţinute
prin această metodă, cu cele obţinute prin metoda încercării în scurtcircuit.
3. Metoda opoziţiei utilizează două transformatoare, din care unul este
transformatorul încercat. Acestea sunt conectate în paralel şi alimentate de la
tensiunea nominală a transformatorului încercat. Folosind raporturi de
transformare diferite sau o tensiune injectată, se obţine curentul nominal în
transformatorul încercat.
În cazul transformatoarelor cu mai multe înfăşurări, la care pot fi
încărcate simultan mai mult de două înfăşurări, încercările la încălzire se vor
realiza în mod normal pentru înfăşurări luate două câte două. Dacă puterile
nominale ale fiecărei înfăşurări nu permit efectuarea încercării
transformatorului cu pierderi totale, se va face corecţia încălzirii uleiului în
partea superioară, pentru transformatoarele în ulei.
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 161

3.9 DEFECTE ŞI REGIMURI ANORMALE DE FUNCŢIONARE ALE

TRANSFORMATOARELOR

3.9.1 Supraîncălzirea transformatorului

În cele ce urmează se vor expune principalele situaţii în care pot apărea
supraîncălziri ale transformatoarelor.
1. Transformatorul este supraîncărcat. Avându-se în vedere că, în
mod obişnuit, un transformator poate să funcţioneze cu o suprasarcină limitată
de condiţiile de funcţionare şi de mediul ambiant, aprecierea faptului că un
transformator este sau nu supraîncărcat se face din diagrama de sarcină,
întocmită în baza citirilor indicaţiei ampermetrelor, pentru o perioadă de 24 h.
în funcţie de graficul de sarcină pe o perioadă limitată, orice transformator
admite o suprasarcină. în cazuri excepţionale, se admite o supraîncărcare de
avarie a transformatorului, fără a ţine cont de temperatura mediului ambiant
sau de sarcina anterioară a transformatorului, cu condiţia de a nu depăşi
temperaturile admisibile ale înfăşurărilor sau uleiului.
Când transformatoarele trebuie să lucreze în regim de suprasarcină, în
special în cazul avariilor, durata funcţionării şi suprasarcina nu vor depăşi
valorile prescrise în tabelul 16.
Tabelul 16 Suprasarcini admise la transformatoare, în situaţii de avarii
Suprasarcină [%] 30 60 75 100 140

Durata, [minute] 12 30 15 7,5 3,5

2. Temperatura din încăperea transformatoarelor este prea
ridicată. Se măsoară temperatura aerului în camera în care este montat
transformatorul, la distanţa de circa 2 m de cuva acestuia şi la jumătatea
înălţimii ei. Dacă temperatura măsurată depăşeşte cu 8-10°C temperatura
admisă, se vor lua măsuri de intensificare a ventilaţiei camerei de lucru a
transformatorului. Pentru ventilarea camerelor în care sunt montate
transformatoare cu puteri de peste 1000 kVA, se folosesc orificii de ventilaţie
în partea inferioară pentru introducerea aerului rece şi în partea superioară
pentru evacuarea aerului cald. Orificiile de intrare şi ieşire a aerului se închid
cu jaluzele, pentru a evita pătrunderea apei de ploaie sau a păsărilor. Ventilaţia
încăperilor în care funcţionează transformatoare se calculează astfel încât
162 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

diferenţa de temperatură dintre aerul la intrare şi aerul de la ieşire să nu fie mai

mare de 15° C.
3. Nivelul uleiului în transformator este foarte scăzut. Acest lucru
poate apărea la transformatoarele care funcţionează fără supraveghere, timp
îndelungat. Partea neacoperită de ulei a miezului magnetic şi a înfăşurărilor se
va încălzi excesiv, din cauza lipsei agentului de răcire. După ce se stabileşte
unde au loc pierderile de ulei, se completează uleiul, până la nivelul normal, cu
ulei de calitate corespunzătoare.
4. Defectele interioare ale transformatorului care provoacă
încălzirea uleiului. Astfel de defecţiuni pot fi:
- deteriorarea izolaţiei buloanelor de strângere a miezului magnetic al
transformatorului, care duce la realizarea unor scurtcircuite între tole şi pierderi
mari în fier;
- deteriorarea izolaţiei consolelor care strâng jugul magnetic;
- deteriorarea izolaţiei pieselor de asamblare a coloanelor.
Toate aceste scurtcircuitări, de obicei nu produc încălziri puternice,
decât în cazul unor accentuări ale defecţiunilor, când temperatura uleiului
creşte rapid. Pentru remediere, se repară izolaţia deteriorată.
5. Raporturi de transformare diferite la transformatoare care
funcţionează în paralel. Acest lucru duce la apariţia unui curent de egalizare
între transformatoare. Repartizarea sarcinii va fi neuniformă, transformatorul
care are tensiunea secundară mai mare se va încărca mai mult. Pentru
remediere, se va înlocui unul din transformatoare cu un transformator care să
îndeplinească, împreună cu celălalt transformator, toate condiţiile de cuplare şi
funcţionare în paralel.
6. Transformatoarele au tensiuni de scurtcircuit diferite (în cazul
funcţionării în paralel). În această situaţie, repartizarea sarcinii între
transformatoare se face proporţional cu puterea nominală şi invers proporţional
cu tensiunea de scurtcircuit. Dacă transformatorul mai mic are tensiunea de
scurtcircuit mai mică, va prelua o încărcare mai mare şi va împiedica
încărcarea transformatorului mai mare la sarcina nominală. Pentru a elimina
astfel de cazuri, la punerea în paralel a transformatoarelor, se vor respecta
următoarele condiţii:
- transformatoarele vor avea rapoartele de transformare egale (abatere
admisă +0,5%);
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 163

- transformatoarele vor avea tensiuni de scurtcircuit egale (abatere

admisă ±10%);
- transformatoarele trebuie să aibă aceeaşi grupă de conexiuni (fără
abateri);
- raportul puterilor nominale nu va fi mai mare de 3:1.
Conectarea în paralel a transformatoarelor după reparaţii, se va face
numai după identificarea fazelor şi a grupei de conexiuni.
3.9.2 Zgomot continuu anormal în transformator
Zgomotul continuu anormal în funcţionarea unui transformator se
manifestă în următoarele cazuri:
- s-a slăbit strângerea tolelor miezului. Pentru remediere, se demontează
transformatorul (se decuvează) şi se strâng buloanele de presare ale miezului;
- s-a slăbit strângerea pachetelor de tole, la transformatoarele cu miezul
realizat prin întreţesere. Din cauza vibraţiei miezului magnetic, s-a slăbit
strângerea tiranţilor verticali care leagă jugul superior cu jugul inferior, a
crescut astfel întrefierul de îmbinare, intensificându-se bâzâitul
transformatorului. Se va strânge miezul (după ce se schimbă garniturile
izolante ale jugului superior şi inferior) şi tiranţii;
- vibrează tolele de capăt ale miezului. Se vor împăna tolele cu preşpan;
- s-au slăbit şuruburile care fixează capacul transformatorului sau alte
detalii. Se verifică strângerea tuturor şuruburilor;
- transformatorul este supraîncărcat, sau există un dezechilibru mare în
încărcarea fazelor. Se reduce sarcina transformatorului sau se reduce asimetria
sarcinii. Defecţiunea este caracteristică la transformatoarele care alimentează
instalaţii de iluminat;
- scurtcircuite între faze între spire. în această situaţie, pe lângă zgomot,
defecţiunea se manifestă şi prin curent mare absorbit, deci prin încălzire (de
obicei transformatorul este deconectat de protecţie sau se ard siguranţele
fuzibile). Se repară înfăşurarea la locul defecţiunii;
- transformatorul funcţionează cu tensiune ridicată. Situaţia aceasta se
întâlneşte în special în zilele de repaus, când creşte tensiunea reţelei, nefiind
consumatori. Se pune comutatorul de tensiune al transformatorului pe poziţie
de tensiune maximă (dacă este coborâtor de tensiune, deoarece comutatorul se
află, de obicei, pe înfăşurarea de înaltă tensiune) şi se deconectează
condensatoarele statice, dacă acestea există.
164 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

3.9.3 Zgomote intermitente în interiorul transformatorului

Manifestarea prin zgomote intermitente (trosnituri) a defecţiunilor unui
transformator se produce în următoarele condiţii:
- a avut loc o conturnare (străpungere pe suprafaţă). Datorită
supratensiunilor de moment, între capetele de ieşire şi cuvă, se pot produce
conturnări de scurtă durată fără distrugerea izolaţiei. Se verifică şi se repară
izolaţia capetelor de ieşire ale înfăşurării, la locul conturnării;
- s-a întrerupt legătura cu pământul. Oţelul masiv şi alte piese ale
circuitului feromagnetic al transformatorului se leagă la pământ prin capacul
transformatorului şi cuvă. În felul acesta, sarcinile electrice care apar în timpul
funcţionării transformatorului în aceste piese se scurg la pământ (înfăşurările şi
părţile metalice ale transformatorului se comportă ca un condensator). În cazul
întreruperii legăturii la pământ, pot apărea descărcări între înfăşurări sau
capetele de ieşire şi cuvă, descărcări care produc zgomote sub formă de
trosnituri în interiorul transformatorului. Se va reface legătura la pământ, aşa
cum a fost iniţial executată de uzina constructoare a transformatorului;
conductorul de punere la pământ se leagă pe aceeaşi parte, în aceleaşi puncte
ale transformatorului. Legătura la pământ efectuată necorespunzător poate
produce scurtcircuite.
3.9.4 Străpungeri şi întreruperi ale înfăşurărilor
transformatoarelor
1.Străpungeri între înfăşurări şi cuvă, între înfăşurările de înaltă
tensiune şi de joasă tensiune sau între faze.
Asemenea defecte se produc, de obicei, în următoarele cazuri:
- au apărut supratensiuni ca urmare a descărcărilor atmosferice, a
avariilor sau a proceselor tranzitorii;
- a scăzut mult calitatea uleiului (umezire, impurificare, etc.);
- izolaţia este îmbătrânită (adică şi-a pierdut din calităţi) ca urmare a
supraîncălzirilor, a scurtcircuitelor sau a degradării în timp;
- datorită efectelor forţelor electrodinamice apărute ca urmare a unor
scurtcircuite exterioare transformatorului.
În literatura de specialitate se arată că în cazul supratensiunilor pot să
aibă loc nu numai străpungeri ale izolaţiei, ci şi conturnări între înfăşurări, între
faze sau între înfăşurări şi cuvă. Ca rezultat al conturnării se deteriorează
izolaţia câtorva spire, care se pot topi local, însă lipseşte ca atare legătura
metalică între spire, faze, sau între înfăşurări şi cuvă.
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 165

Străpungerea izolaţiei înfăşurărilor se poate descoperi cu

megohmmetrul. În unele cazuri, când apar locuri neizolate (datorită
supratensiunii) pe înfăşurări, sub forma unor descărcări punctiforme, se poate
descoperi defectul numai încercând transformatorul sub tensiune (aplicată sau
indusă). Se repară sau, la nevoie, se schimbă înfăşurările.
2. Întreruperi în înfăşurări. Ca rezultat al unor contacte imperfecte, se
topeşte o porţiune din conductorul înfăşurării sau din conductoarele de ieşire
din înfăşurări. Defectul se descoperă datorită degajării de gaze sub efectul
termic al arcului electric, gaze care determină deconectarea, de către releul de
gaze, a transformatorului.
Cauzele care duc la această defecţiune pot fi:
- lipirea unor legături ale înfăşurărilor executată incorect;
- defecţiuni ale conductoarelor care leagă capetele înfăşurării cu
bornele;
- ruperea unor conductoare datorită eforturilor electrodinamice din
timpul scurtcircuitelor.
Întreruperile se pot constata cu ajutorul unui ohmmetru. Locul
întreruperii se poate stabili fie vizual, fie cu ajutorul ohmmetrului, controlând
înfăşurarea pe porţiuni.
3.9.5 Funcţionarea protecţiei prin releul de gaze (Buchholz)
Protecţia prin releul de gaze este o protecţie sensibilă la defectele
interioare sau la funcţionarea anormală a transformatorului, în cazul în care
aceasta este însoţită de degajări de gaze. Degajările de gaze, însoţite de
funcţionarea releului Buchholz, au loc în următoarele situaţii:
- în interiorul transformatorului au apărut defecte mici, care duc la
degajări slabe de gaze;
- în timpul umplerii transformatorului cu ulei a rămas aer în
transformator;
- nivelul uleiului este scăzut din cauza scăderii temperaturii sau datorită
pierderilor de ulei.
În cazurile enumerate mai sus, releul de gaze acţionează de obicei
asupra contactelor de semnalizare. în alte situaţii (enumerate în continuare),
releul acţionează asupra comenzilor de deconectare a transformatorului şi
anume când:
- s-a produs scurtcircuit între spire;
- s-a produs scurtcircuit între secundar şi primar;
166 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

- s-a produs scurtcircuit între faze;

-s-a produs conturnarea sau străpungerea izolaţiei comutatorului de
tensiuni.
Scurtcircuitul poate apărea ca urmare a izolării insuficiente a legăturilor
de trecere, deteriorării izolaţiei spirelor de presare, bavurilor de pe spira de
cupru, deteriorării mecanice sau naturale a izolaţiei sau a scăderii nivelului de
ulei. Prin spirele scurtcircuitate circulă un curent de valoare foarte mare, în
timp ce curentul pe fază poate să crească puţin; izolaţia spirelor se arde şi chiar
se topesc conductoarele, rezultând degajări de gaze; dacă avaria ia proporţii
poate apărea scurtcircuitul între faze. în cazul unui număr mare de spire în
scurtcircuit, uleiul se încălzeşte intens şi poate chiar fierbe, într-un interval de
timp scurt. În lipsa releului de gaze, aruncarea uleiului şi fumului poate avea
loc prin supape de siguranţă. La scurtcircuite intense, cuva transformatorului
poate chiar să explodeze sub presiunea gazelor.
Scurtcircuitul între spire se caracterizează prin încălzirea uleiului,
creşterea curentului de alimentare a transformatorului şi scăderea rezistenţei
active a fazei în care se produce scurtcircuitul.
Scurtcircuitul între faze evoluează de obicei rapid şi este însoţit de arc
electric; se manifestă prin degajări intense de gaze şi aruncarea uleiului prin
conservator sau supapele de siguranţă. Aceleaşi manifestări se produc şi în
cazul scurtcircuitului dintre primar şi secundar. în ambele situaţii au loc creşteri
importante ale curentului de alimentare.
Degajări masive de gaze pot avea loc şi în cazul deteriorării izolaţiei
buloanelor de strângere a miezului transformatorului; în acest caz, se încing
piesele incluse în circuitul curenţilor turbionari induşi, provocând degajarea de
gaze din ulei; se pot distruge buloanele şi tolele alăturate acestora. Creşterea
curentului de alimentare este însă insesizabilă.
Atingerea plăcilor de strângere a jugului cu cele de strângere a
coloanelor, la miezurile de oţel realizate prin ţesere cu întrepătrundere, poate
duce la încălzirea plăcilor şi degajări puternice de gaze.
Existenţa unor scurtcircuite între tolele miezului datorită deteriorării
izolaţiei între tole sau îmbătrânirii izolaţiei duce, de asemenea, la apariţia unor
curenţi turbionari intenşi şi la încălzirea puternică locală a miezului din oţel. Ca
urmare, poate avea loc chiar distrugerea locală a miezului feromagnetic,
rezultând degajări de gaze.
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 167

Scăderea nivelului de ulei sau degajarea aerului din ulei, ca urmare a

răcirii bruşte sau în urma reparaţiilor curente (schimbarea uleiului), pot, de
asemenea, produce acţionarea releului de gaze.
Trebuie remarcat că, în practică, se observă adesea cazuri de
semnalizări incorecte a protecţiei prin releul de gaze, din cauza defecţiunilor
din circuitele secundare.
Având în vedere diversitatea situaţiilor în care poate să acţioneze releul
de gaze, este necesar ca înainte de a porni la înlăturarea defectului să se
stabilească precis care a fost cauza funcţionării releului. Se stabileşte cu
precizie care din protecţii a lucrat şi se analizează gazele colectate în releul
Buchholz (inflamabilitatea, culoarea, cantitatea şi compoziţia chimică).
Inflamabilitatea gazului se stabileşte cu un chibrit aprins apropiat de
robinetul superior al releului de gaze, care se deschide uşor. Inflamabilitatea
gazului indică existenţa unui defect interior. Dacă gazele sunt incolore şi nu
ard, atunci aerul degajat din ulei este cauza pentru care a funcţionat releul.
Analizând culoarea gazului, se obţin informaţii despre natura defectului.
Culoarea alb-gri a gazului se datorează hârtiei sau cartonului; culoarea galbenă
se datorează lemnului; culoarea neagră se datorează uleiului. Culoarea gazului
dispare însă repede; ea trebuie determinată deci imediat cum apar gazele.
Cantitatea de gaz indică proporţia defecţiunii. Scăderea temperaturii de
inflamabilitate a uleiului indică prezenţa defectului interior.
Dacă releul a acţionat din cauza degajării aerului, atunci acesta va fi
evacuat din releul Buchholz. După completarea uleiului în transformator, este
necesar a se scoate temporar protecţia prin releul de gaze, pentru a preveni
deconectarea transformatorului în timpul evacuării aerului. După ce s-a degajat
şi evacuat aerul, releul se introduce în circuitul de comandă.
În cazul defectării înfăşurărilor, este necesară, mai întâi, depistarea
locului deteriorării, apoi repararea acesteia. În acest caz, se demontează
transformatorul (se decuvează). Dacă spirele în scurtcircuit nu se observă la
examinare vizuală, ele se pot găsi prin alimentarea transformatorului cu o
tensiune redusă, pe partea de joasă tensiune. Spirele în cauză se încălzesc
intens şi fumegă.
Porţiunile deteriorate ale miezului sau scurtcircuitele dintre tole,
datorită buloanelor, se depistează la funcţionarea în gol a transformatorului
decuvat (locurile cu defecte ale miezului se vor încălzi intens). Pentru această
probă tensiunea se aplică pe partea de joasă tensiune, gradat. În prealabil, se
168 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

vor desface unele conexiuni, divizând înfăşurarea de înaltă tensiune, pentru a

nu se produce străpungeri în lipsa uleiului.
Scurtcircuitul între tolele miezului se înlătură prin revizuirea miezului
feromagnetic, înlocuindu-se izolaţia deteriorată cu alta nouă (după îndepărtarea
celei vechi). Repararea izolaţiei se face, după caz, cu lac, cu hârtie, sau prin
oxidarea tolelor în cauză, după cum este realizată izolaţia iniţială a tolelor.
3.9.6 Tensiune indusă anormală în circuitul secundar al
transformatorului
1. Tensiunile de fază din circuitul secundar sunt egale la
funcţionarea în gol, dar diferă mult în sarcină, cu toate că tensiunile din
circuitul primar sunt normale. Această defecţiune se produce în următoarele
cazuri:
- există un contact imperfect la una din bornele transformatorului. Se
remediază defecţiunea;
- este întrerupt circuitul primar al transformatorului trifazat cu coloane,
conectat după schema triunghi-stea sau triunghi-triunghi. Se decuvează
transformatorul şi se restabileşte continuitatea fazelor. Depistarea fazei
întrerupte se face cu ajutorul unui ohmmetru.
2. Tensiunile secundare diferă mult la funcţionarea în gol faţă de
tensiunile secundare la funcţionarea în sarcină, deşi tensiunile primare
sunt egale. Această defecţiune poate să apară în următoarele cazuri:
- s-a inversat sfârşitul cu începutul la o fază a înfăşurării secundare
legate în stea;
- există o întrerupere în circuitul primar al transformatorului conectat
după schema stea-stea. În acest caz, suma fazorială a celor trei tensiuni de linie
din circuitul secundar nu este nulă;
- există o întrerupere în circuitul secundar al transformatorului, în cazul
conectării în stea-stea sau triunghi-stea. În acest caz, două din tensiunile de
linie sunt nule.
Întreruperile din circuitul primar şi secundar se vor depista cu ajutorul
unui ohmmetru. Funcţionarea în două faze a unui transformator este permisă
temporar, cu condiţia ca intensitatea curentului de sarcină să nu depăşească
58% din valoarea curentului nominal.
Pentru înlăturarea acestor defecte, este necesară repararea înfăşurărilor
sau a legăturilor desfăcute, adică este necesară decuvarea transformatorului.
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 169

3.9.7 Defecte ale comutatorului de tensiune

Se analizează numai defecţiunile comutatoarelor destinate pentru
reglarea raportului de transformare fără sarcină. În principal, fiind vorba de un
comutator, defecţiunea constă în arderea sau topirea suprafeţelor de contact ale
comutatorului. Cauzele care duc la această defecţiune sunt:
- construcţia necorespunzătoarea a comutatorului, care nu asigură
presiunea de contact necesară;
- montarea defectuoasă a comutatorului;
- efectul termic al unor curenţi de scurtcircuit;
- comutarea sub sarcină a comutatorului, deşi el este destinat pentru
comutarea în gol.
Topirea totală sau degradarea contactelor comutatorului poate duce la
degradarea uleiului şi acţionarea releului de gaze.
În cazul deteriorării reduse a suprafeţelor de contact, acestea se pot
ajusta. Dacă degradările sunt mai importante, se vor înlocui contactele sau tot
comutatorul. În funcţie de construcţia comutatorului, trebuie acordată atenţie la
montare, deoarece pot apărea defecte de montaj, care pot avaria
transformatorul. Pentru a descoperi la timp defectele comutatorului, se
recomandă măsurarea periodică a rezistenţei înfăşurărilor cu un ohmmetru, pe
toate poziţiile comutatorului. Dacă apar diferenţe sensibile în rezistenţele
măsurate pe fază, este necesară revizuirea comutatorului, eventual refacerea
unor lipituri defectuoase în înfăşurare.

3.9.8 Pierderi de ulei din transformator

Uleiul de transformator este atât mediu electroizolant cât şi mediu de
răcire pentru părţile active. De aceea, este foarte importantă menţinerea
nivelului uleiului între anumite limite, care să asigure o bună funcţionare a
transformatorului. În funcţie de construcţia transformatorului, pierderile de ulei
pot apărea în următoarele locuri:
- la îmbinarea prin sudare a cuvei cu ţevile de răcire sau a pereţilor cu
fundul cuvei. Pentru remediere, se goleşte cuva de ulei (după decuvarea
transformatorului) şi se sudează autogen locurile de scurgere. După sudare, se
încarcă cuva cu apă şi se încearcă la presiunea unei coloane de apă cu 1,5 m
mai înaltă decât nivelul uleiului de conservator;
170 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

- între capacul şi cuva transformatorului dacă simt spaţii neetanşate. Se

strâng şuruburile care fixează capacul; în caz de necesitate, se schimbă
garnitura cu una nouă;
- între îmbinările radiatoarelor cu cuva, a conservatorului cu releul
Buchholz, a izolatorilor cu capacul, etc. Se vor strânge buloanele sau se vor
schimba, în caz de necesitate, garniturile de etanşare.