1.

4 Funcţiile de bază ale diplomaţiei

Conţinutul diplomaţiei este determinat în primul rând, prin funcţiile sale de

bază, adaptate la specificul relaţiilor economice internaţionale care dau finalitatea
procesului diplomatic şi obiectivele fundamentale pe care ea le urmăreşte. În
accepţiunea largă a noţiunii de diplomaţie, putem distinge, fără îndoială, unele
funcţii de bază pe care se axează şi activitatea organelor diplomatice. Aceste
funcţii sunt:
 reprezentarea;
 instrument de înfăptuire a politicii externe a unui stat;
 apără drepturile şi promovează interesele statului;
 negociază acorduri şi înţelegeri;
 informează actorii economico-politici implicaţi;
 se implică în cooperarea internaţională.

1) Reprezentarea - poate fi clasificată după durata sa, în reprezentare

permanentă, sau ad-hoc. Interesele statului în afara graniţelor sale, pot fi
reprezentate în feluri diferite, iar în fapt, orice împuternicit al statului pentru
discutarea problemelor economice desfăşoară o activitate de reprezentare.
Reprezentarea permanentă se face prin intermediul organelor diplomatice
permanente – ambasade, diplomaţii, misiuni diplomatice de pe lângă organizaţiile
internaţionale interguvernamentale, în timp ce reprezentarea ad-hoc se efectuează
prin trimişi speciali sau delegaţii la conferinţele internaţionale.
Reprezentarea se poate face şi cu ajutorul persoanelor oficiale, miniştrii de
externe – care au demonstrat o preocupare în creştere faţă de problemele
economice ale statului – şefi de stat sau de guverne.

2) Funcţia de instrument de înfăptuire a politicii statului. Politica unui

stat, ca şi atribut al suveranităţii statului, include ansamblul măsurilor de ordin
valutar, fiscal, juridic, administrativ, adoptate de o ţară, pentru a influenţa
comerţul, cooperarea economică şi alte fluxuri ale relaţiilor cu state terţe.
Obiectivul principal al politicii economice, este acela de a creşte aportul
legăturilor externe la dezvoltarea creşterii economice naţionale, iar prin
intermediul politicii economice se urmăreşte, în plan concret, promovarea
exporturilor (asigurarea şi extinderea accesului pe pieţele externe a produselor
producătorilor naţionali), controlul importurilor (pentru a proteja producătorii
locali de concurenţa neloială) şi asigurarea echilibrului balanţei de plăţi externe, iar
diplomaţia economică acordă un ajutor fundamental în îndeplinirea acestor
obiective.

3) Funcţia de apărare a drepturilor şi promovarea intereselor statului -

care îşi găseşte forma cea mai concretă de manifestare în domeniul economic,
pentru că diplomaţia asigură avantajul material al raporturilor externe, iar fără
acest avantaj, practic nu există nici diplomaţia economică, care are doar un sens
pozitiv şi constructiv pentru interesele unui stat. O activitate care aduce cu sine
prejudicii pentru interesele unui stat, nu poate fi numită dilpomaţie, iar diplomaţia
economică, în mod special, nu urmăreşte promovarea intereselor proproiului stat
pe seama intereselor statelor terţe, ea reprezentând arta de a armoniza aceste
interese, care să genereze avantaje reciproce.
4) Negocierea, oferă palete largi de acţiune, creativitate şi finalitatea artei
diplomatice. Negocieriele, în contextul mondial actual, nu se opresc niciodată, ca
urmare a sferei largi de acţiune a relaţiilor economice internaţionale, cu toate
fluxurile lor – comerciale, cooperare, investiţii, turism, transporturi, monetar-
financiar etc. Avansul tehnologic a permis mijloacelor de informare în masă să
ofere permanent informaţii noi cu privire la negocierile ce au loc permanent, în
diferite domenii ale vieţii economice internaţionale, prin urmare, datorită strânsei
legături existente între procesele de negociere şi relaţiile economice internaţionale,
se poate concluziona că negocierea economică a devenit un fenomen internaţional
dinamic.
Negocierile pot fi bilaterale sau multilaterale şi îşi găsesc finalitatea în
acorduri şi înţelegeri internaţionale, diplomaţia adaptându-şi tipul de acord la
obiectivele urmărite în cadrul negocierilor.

Negocierile bilaterale se pot concluziona în convenţii de colaborare

economică şi tehnico-ştiinţifică, (cum este cazul acordurilor-program, acordurilor
de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică), convenţii comerciale (de tipul
tratatelor de comerţ şi navigaţie, acorduri comerciale, protocoale privind
schimbările comerciale), convenţii financiar-valutare (acordurile de credti, acorduri
pentru evitarea dublei impuneri), protocoale ale comisiilor mixte guvernamentale
de colaborare economică şi tehnico-ştiinţifică, contracte economice externe,
înţelegeri cu privire la soluţionarea abaterilor de la acordurile guvrenamentale deja
încheiate şi de la prevederile contractelor economice1.

Sistemul negocierilor multilaterale a cunoscut o amplă dezvoltare în ultimele

decenii, acestea concretizându-se în două categorii de înţelegeri: rezoluţii, decizii,
declaraţii, avizuri – care au caracter de recomandare şi altele cu caracter juridic
obligatoriu, cum este cazul convenţiilor şi acordurilor internaţionale.

5) Funcţia de informare, este importantă pentru facilitiarea deciziilor în

domeniul relaţiilor externe ale unui stat. Ambasadele informează în mod
sistematic, prin intermediul ministerelor afacerilor externe, organele statului lor,
asupra evoluţiei economiei statului acreditar, a perspectivelor acesteia, a resurselor
de care dispune, a situaţiei financiare, a investitorilor străini, a capacităţii de
import-export, a reglemetărilor naţionale, iar în baza acestor informaţii se
elaborează studii şi analize, iar ambasada înaintează ţării gazdă propuneri cu
privire la dezvoltarea relaţiilor economice bilaterale.
Misiunile acreditate pe lângă organizaţiile internaţionale prezintă
dezbaterile, poziţiile şi propunerile adoptate de delegaţiile diferitelor state
participante, concordanţele sau deosebirile faţă de poziţiile statului propriu, facând,
totodată şi propuneri pentru poziţiile pe care statul trebuie să le adopte pentru a
obţine mandatul necesar.

6) Cooperarea internaţională– reprezintă funcţia de sinteză a diplomaţiei.

Finalitatea oricărei acţiuni diplomatice este aceea de a asigura cooperarea
internaţională, pusă în slujba tuturor naţiunilor. Toate funcţiile diplomaţiei,
menţionate anterior, converg spre cooperarea internaţională, iar arta diplomaţiei se
concentrează în a face din cooperarea internaţională un factor complementar
creşterii economice, contribuţia cooperării internaţionale la creşterea economică,
fiind direct proporţională cu eficienţa ei. Diplomaţia are o dublă misiune: în primul
rând, la nivel naţional şi apoi la nivel internaţional, cooperarea economică fiind un
factor de contribuţie la apropierea şi înţelegerea între naţiuni.